miercuri, 18 noiembrie 2009

Vedere de pe Centură. Năsărâmbele, sexul şi politica

Vedere de pe Centură
Năsărâmbele, sexul şi politica

„Nu mi-a plăcut. Dar mai vreau o dată. Mai vreau un mandat!...”
(Traian Băsescu, un preşedinte inconfundabil)


La omul sărac şi boii trag… în toate părţile. Aşa este în România cea prăbuşită într-o campanie perpetuă. Va fi mereu la fel, până când românii vor pricepe că trebuie să voteze masiv cu un anumit partid politic, indiferent de culoare, dar care să-şi asume apoi guvernarea. Dar până atunci, politicienii i-au transformat pe români într-o populaţie de milogi. Liberţii au distrus democraţia din Roma antică. De ce s-ar întâmpla altfel cu democraţia de ţoşcă din România? Prostănacu a preferat năsărâmbele în campanie: 25000 de euro pentru românii care se întorc la covrigi, 60 000 de euro pentru începerea unei afaceri, suspendarea datoriilor către bănci. Mai mult, el a promis că se duce în Lună cu satelitul, că Nepotu Mătuşii Tamara ar fi aranjat deja cu NASA… Şi pentru a-i asigura zborul Prostănacului spre… Lună, Partidu lu Mukles a ieşit de la guvernare cu un scandal monstru. “Cei 322” sau câţi au mai rămas au votat secret cu bilele la vederea guzganilor de partid, pentru a trânti Guvernul condus de Emil Boc, apoi pentru respingerea Guvernului Croitoru. De teamă că preşedintele va dizolva Parlamentul, refuză să stea de vorbă cu Liviu Negoiţă. Reacţiile lor au fost atât de previzibile, încât Marinelu a reuşit să-l menţină pe Micu Pirania la conducerea unui guvern interimar pentru supervizarea alegerilor prezidenţiale. Da, dar noi vrem cu Johanis…
La trântă cu Aura Vasile
Prostănacu a fost ferm pe poziţia liberalilor: “Noi nu-l vrem pe domnul C(h)oitoru. Noi îl susţinem pe Klaus Johanis”, cel propus de Gânsacu, aşa, ca pe vremea Brătienilor, când căutam străini ca să ne conducă patria. “Ce căutaţi astăzi aici, domnule Croitoru? Aici este Parlamentul României. V-am cerut să vă depuneţi mandatul”, a sărit Gânsacu din baie, convins că aşa este constituţional: preşedintele să fie o glugă de coceni, care să accepte orice premier propus de o majoritate alcătuită ad-hoc. Şi intrăm într-un film al absurdului, pe care ei cred că oamenii obişnuiţi nu-l pricep. Pambuccienii nu votează. Ei merg în Parlament pe banii noştri şi nu votează cu nimeni. “Doamna Aura Vasile este acuzată de vrăjitorie. Eu n-aş vota pentru că nu cred în vrăjitorie”, s-a explicat şeful pambuccienilor, ca să priceapă toţi minoritarii care i-au votat. Iar când am văzut-o pe Aura Vasile cât de elegant vorbeşte de la tribuna Parlamentului pe banii mei, am jurat că trebuie să merg la referendum s-o trimit acasă pe ea şi pe toate cumetrele care se comportă ca la Obor: “Nesimţit este el, primul ministru al României. Nu salariile şi pensiile noastre. Puşca şi cureaua lată, Boc n-a fost bărbat niciodată! Nu pot să spun mai mult decât că este un imbecil. Puşca şi cureaua lată, Boc nu a fost bărbat niciodată. Boc este mai rău decât Hitler, are un limbaj cu idei net fasciste", a vorbit tovarăşa Aura Vasile în numele grupului parlamentar PSD+PC şi al femeilor din PNL şi UDMR. După care, tovarăşa Aura a vrut să se ia la trântă cu Micul Pirania: “Domnule Boc, vreţi să ne batem amândoi? Nu cred că o să vă fie bine. Cred că bărbăteşte ar fi o întâlnire de unu la unu, şi nu înconjurat de gărzile de corp”. Şi doar omul nu jignise pe nimeni atât de brutal încât să merite asemenea vorbe neghioabe. Dar de unde pofta de trântă? Trecând prin Târgul de toamnă de la Fieni, Dâmboviţa, Micul Pirania a dat 15 lei şi a cumpărat un bici. “Trebuie pus pe ei, începând de la Parlament şi mergând mai jos cu biciul, mai departe. Că cu ăştia trebuie făcută un pic de ordine. Am cumpărat un bici pentru cei cărora trebuie să le fie frică, începând cu parlamentarii şi continuând cu toţi aceia care cred că oamenii nu trebuie să fie egali în faţa legii”, s-a răţoit Micul Pirania. Aşa se explică şi sloganul Marinelului: “De ce le e frică, nu scapă”. Da, dar noi vrem cu Johanis…
“Aţi vorbit despre păsărică…”
Până şi Legenda Meşterului Manole trebuie rescrisă pentru că Partidu lu Mukles vine la putere “atunci când este greu pentru ţară pentru un nou început”, a glăsuit Prostănacu. Acum, stând drept şi judecând strâmb sau invers, eu tot nu pricep: el cine ar trebui să fie în acest peisaj pantocratic? Meşterul Manole, Negru-Vodă sau Ana lui Manole “ţâţişoara-mi frânge”? Nu poţi să-l lipeşti de nimic pentru că personajul nu are substanţă. De altfel, Prostănacu şi Gânsacu au fost asexuaţi în toată campania. Lor li se strepezesc dinţii când vorbesc frumos despre femei, nu au har nici să spună bancuri cu femei. De ei nu se loveşte nicio aluzie sexuală, nici măcar scena dulce cu Ana Birchal, măi! În schimb, făcătorii de imagine şi detractorii Marinelului au descoperit un loc comun: unii au scornit suspinul blondelor din videoclipul “Mărimea contează!”, ceilalţi îl atacă la blondele de la Cotroceni. Aici se încadrează perfect aluzia grosolană, pe care a făcut-o Gânsacu la aventurile erotice ale Marinelului. Presupuse aventuri fiindcă Andrei Pleşu nu a rostit public detalii picante despre scena cu Elena Udrea care făcea mătănii la Cotroceni. “O, mon Dieu!”, ar fi exclamat extaziat filozoful cu “z”. Mulţi politicieni români le dispreţuiesc pe femei şi pentru că au subconştientul bântuit de eşecuri erotice. Felul în care s-au aruncat asupra Monicăi Ridzi şi a Elenei Udrea este edificator. “Domnule Băsescu, noi suntem cam misogini. Noi, bărbaţii din politică. Suntem în continuare o societate destul de conservatoare şi modelele feminine răzbat greu şi prin anumite mijloace, din păcate, doar”, a spus Gânsacu. Cum adică “răzbat doar prin anumite mijloace”? Să fi fost la fel şi cu soţia dumisale? Că pentru Aura Vasile pun mâna în foc: farmecele erotice au dus-o direct în Parlament. Să nu uităm: în prealabil, Gânsacu i-a pupat mâna doamnei Maria, după care a lansat atacul suburban. “Aţi promovat femeia-obiect, femeia cu succes facil. Aţi vorbit despre păsărică, despre o femeie, nu despre un bărbat”. Să fi fost liberala Renate Weber “femeia-obiect”, fiindcă tot Marinelu a promovat-o. Mă îndoiesc. Aluziile sexuale implicite şi explicite m-au determinat să cred că Gânsacu trăieşte obsesii erotice represive. Este adevărat apoi că, de-a lungul timpului, Marinelu a cultivat această imagine echivocă de taur naţional şi i-a priit: românii vor fi încântaţi că au un preşedinte potent, doar “fiecare a mai călcat pe delături”. “Nu mi-a plăcut, dar mai vreau o dată”, striga Marinelu la un miting. Aluziile joase rău ale Gânsacului l-au surprins, deşi erau armele lui. “Nu vă tulburaţi, că n-am vrut să vă jignesc!”, a continuat adversarul. Pe toată durata acestei scene, am gândit aşa: Bine, să presupunem că Blonda Norvegiană a făcut mătănii în faţa Marinelului. Cum a primit doamna Maria această “dezvăluire” pe care tot satul pretinde că o ştie? Cum s-a simţit ea atunci? Dar dacă totuşi nu s-a întâmplat nimic între ei? Doamna Maria s-a simţit oricum penibil, dar Elena Udrea are dreptul la imagine? Iată imaginea perfectă a politicianului parşiv din România, care pretinde că promovează femei în politică, pentru ca apoi să le terfelească. Ce gândea bărbatul Elenei Udrea în acele clipe? Sau nu mai contează atunci când trebuie să adun voturi cu orice preţ?
Prostănacu s-a dus la sauna lui Kondiakov
Şi adâncă mi-a fost admiraţia când am aflat că Prostănacu s-a dus la Moscova ca să ia lumină de la Răsărit şi să susţină proiectul South Stream, în detrimentul proiectului european Nabucco. Gurile rele spun că ar fi trecut iniţial pe la marele maestru Kondiakov, i-a pupat şorţu, după care care s-a întâlnit cu Golovin, o eminenţă cenuşie rău de-a lui Putin. Cristian Diaconescu susţinea că l-a anunţat pe Marinelu şi că îi făcuse şi mapa de serviciu, deşi Prostănacu pretindea că merge la saună. Kondiakov picura arome pe pietrele încinse şi era aşa năduşeală… Şi întors la un miting din Botoşani, văzând că ţăranii îl huiduie, şi-a ieşit din minţi: “Nemernicii dracului!” Trecând prin Cluj, a văzut o babă care a căzut în timp ce cobora din troleibuz. Prostănacu aleargă s-o ridice: “Mamaie, eu te ajut, dar mă votezi?” Baba se întoarce cu ghebul frânt de durere: “Apăi, domne dragă, io am chicat în cur, nu în cap…”
Mafia este în fierbere. Bătălia devine care pe care. Peste Atlantic, un Jonathan Harper scrie cartea “Băsescu: Ruşinea României”. Apare şi Victor Gaetan sub reflectoare, alături de procurorul Nastasiu, ca făcătorul cărţii “Prădarea României”. Şi aşa aflăm de la acest băiet aşa minunat cum l-a adus Marinelu pe parapsihologul ucrainean Albert Ignatenko, general KGB, la sediul PD din Modrogan. L-a ţinut acolo ascuns mai multă vreme. Doar se cunoşteau de pe când Marinelu lucra la Anvers. Şi a făcut Ignatenko al nostru nişte pase că i-a luat tendoanele lui Stolojan în plină campanie electorală ca să treacă înainte Marinelu. După care a mai tras nişte pase şi Nepotu Mătuşii Tamara a simţit nişte fiori reci la noadă şi a clacat în direct în faţa poporului. Că-i arătase Marinelu o hârtie Împăratului-de-Mătase pe care nu scria nimic, dar adversarul era deja hipnotizat şi citea imaginile transmise de Ignatenko de pe Modrogan: “caseta pierdută, capră, caseta pierdută şi deocheată”…
Da zdrastvuet Tataie, tricolor într-o culoare!
Nu degeaba Tataie a rostit un discurs prin care anunţa că transmite ştafeta către Prostănacu, în timp ce soarele mijea printre neguri. Abia acum? Da, abia acum pare să accepte să facă un pas înapoi spre istorie. Iar Prostănacu avea să fie la înălţimea clipei: “Naţiunea română a avut prea multe momente de cumpănă în istoria sa naţională, dar întotdeauna când România a trecut prin vremuri grele, ceea ce ne-a ţinut împreună a fost unitatea, demnitatea de a fi român, patriotismul luminat, nu cel fanatic şi credinţa în Dumnezeu. (…) Purtăm cu toţii culori şi simboluri diferite. În aceste momente, o singură culoare şi un singur simbol trebuie să ne ţină împreună: Tricolorul Sfânt al Ţării Româneşti!” Că bine am putea zice cu Păstorel sau cu Cincinat: “Caligula imperator/ A făcut din cal senator!/ Nea Nelu, mult mai cu minte,/ Face din bou – preşedinte!”
Naşu Presarilor a căzut pe solniţă!
Câinele de pază al democraţiei a ajuns o potaie în toată regula. O asemenea impresie am avut când am urmărit înregistrarea discuţiei “ca între băieţi”, pe care a avut-o Naşu Presarilor cu Cătălin Macovei, şeful Agenţiei Naţionale de Integritate, şi cu Bogdan Chireac, un campion al deontologiei gazetăreşti. Ştie el că am dreptate, dacă mi-amintesc de Rodica Chelaru şi de Traian Chebeleu… Şi l-a pus în temă pe imberbul procuror care era cablat tot. “Bătrâne, tu eşti prietenul meu, şi pă mine m-a lăsat amanta şi am ajuns de p.p… O să-ţi ceară conturile lui Videanu, Blaga, Berceanu”. “De ce?” “Cum de ce? Nu împart”. “Adică mănâncă singuri?” Şi intră Naşu Presarilor în procurorul nostru, de sus, cu coarnele-n gard, mai să facă microfonie: “Am dovada că ai luat banii pe jumate din acea tranzacţie. Dacă mă cunoşti pe mine şi pe Bogdan, nu mai ai probleme, nu mai apari în presă. Am nevoie de conturi… pentru opinia publică… Mi-l dai pe Berceanu să-l prind de coaie, să i le strâng eu între picioare. Să-i trimit cinci euro în cont…”. Iar când totul a devenit public, au început să urle: Dictatorul! Poliţie politică! Înregistrează o discuţie particulară ca între băieţi! Cine a pus microfoanele? Dacă e chiar Bogdan Chireac? Povestea seamănă cu păţania lui Decebal Traian Remeş, chiar dacă părea să aibă ştaif. “Se spunea în perioada interbelică “Şantaju şi etaju”, dar nu văd unde-i etaju”, se minuna ulterior Naşu Presarilor, autogâdilat că ar putea semăna cu Pamfil Şeicaru.
Pentru prestigiul presei, această întâmplare este un dezastru. Oamenii obişnuiţi vor crede că toţi suntem ca Naşu Presarilor: “Pentru mine nu mai contează 50 000 de euro…” Ei nu ştiu că majoritatea ziariştilor sunt plătiţi cu salariul minim pe economie în cartea de muncă, că mulţi au ajuns şomeri şi fac foamea. Pe cine mai interesează că presa din România este în prăpastie, odată cu economia? Mafia a inventat “drepturile de autor” ca să nu plătească impozite, dar vai de bieţii ziarişti dacă se îmbolnăvesc sau dacă ajung în şomaj: ajutoarele se calculează numai după veniturile din cartea de muncă. Am ajuns ca şoferii şi portarii să fie plătiţi în drepturi de autor… Iată un alt motiv pentru care cred că demersul lui Emil Boc privind salarizarea şi pensiile speciale este corect şi trebuie susţinut. Spre surprinderea mea, mulţi confraţi l-au lovit exact din acest motiv.
BAE Systems riscă falimentul din cauza fregatelor lui Năstase
Producătorul de arme este amendat pentru mita oferită Guvernului Năstase în afacerea fregatelor Scandalul fregatelor “Regele Ferdinand” şi “Regina Maria” dă în clocot la Londra, iar nu la Bucureşti. Oficiul de cercetare a fraudelor grave (The Serious Fraud Office) din Marea Britanie obligă trustul BAE Systems să plătească o amendă de 500 de milioane de lire sterline fiindcă s-a dovedit că a oferit şpagă pe timpul Guvernului condus de Adrian Năstase pentru cumpărarea fregatelor uzate. “Daily Mail” arată că scandalul ia o turnură ameţitoare fiindcă, în urmă cu două săptămâni, amenda se ridica doar până la 300 de milioane de lire sterline pentru acte de corupţie, săvârşite de reprezentanţii BAE Systems în România şi în Tanzania. Trustul încearcă să convingă Departamentul de Justiţie al Statelor Unite ale Americii, care acuză compania că a dat mită pentru a încheia contracte de livrări, să renunţe la acuzaţii, dacă va accepta o sancţiune financiară mai mare. Este un război economic în toată regula între producătorii de arme din SUA şi Marea Britanie, iar România are”onoarea” să fie pomenită pentru mita pe care au luat-o unii responsabili politici ca să accepte două fregate de la fier vechi, vândute armatei noastre la un preţ fabulos. Departamentul de Justiţie al SUA consideră că o amendă mai mică de 500 de milioane de euro ar fi disproporţionată, comparativ cu unele sancţiuni percepute pentru cazuri de corupţie similare. “Daily Mail” crede că veste îi va şoca pe investitori fiindcă amenda este mult mai mare, decât gloaba anunţată anterior, când BAE a refuzat o înţelegere cu Oficiul pentru combaterea fraudelor grave (SFO). Jocul este foarte strâns. Pe de o parte, conducătorii de la BAE Systems nu cred că autorităţile briatnice au suficiente probe pentru dare de mită. Cei de la SFO au însă convingerea că procurorul general va fi obligat să continue urmărirea penală când va primi dovezi de corupţie din România, Tanzania şi Cehia.Trustul era dispus să plătească o amendă de 20 de milioane de lire sterline pentru acuzaţii minore: delicte comise de agenţi şi de intermediari. Situaţia a devenit de-a dreptul comică. BAE a refuzat să achite o amendă de 330 de milioane de euro pentru a pune capăt anchetei. Foarte bine, va plăti peste 500 de milioane.
Babe implicate în contracte cu arme
Direcţia Naţională Anticorupţie de la Bucureşti a clasat dosarul fregatelor pe 15 iunie 2009. S-a dat cu NUP, ca în atâtea cazuri flagrante. Procurorii britanici susţin însă că un oficial român a luat o şpagă de 7,6 milioane de euro pentru acceptarea fregatelor obosite, care poarte acum nume sonore. Cine să fie oficialul? Să fie cel la care ne gândim toţi? Putea el să palmeze singur atâtea milioane sau s-a împărţit prada? Câţi beneficiari au fost? Vor relua investigaţiile procurorii de la Departamentul Naţional Anticorupţie? Iată întrebări pe care procurorii de la DNA nu şi le-au pus. În anul 2003, România se căpătuia cu două fregate scose din uz de Armata Regală Britanică: “London” şi “Coventry”. Una avea 16 ani, cealaltă - 15. Puteau să fi participat şi la războiul Malvinelor cu Argentina şi oamenii lui Năstase tot le luau fiindcă era “oferta” lui Tony. Iar pe Tony nu-l puteai refuza. Ca să ia ochii fraierilor, patri(h)oţii de la Bucureşti le-au botezat corepsunzător: “Regina Maria” şi “Regele Ferdinand”. Trustul BAE Systems le-a luat de la Royal Navy cu 124.000 de euro bucata şi le-a vândut României cu 144 milioane de euro, prin intermediul societăţii AXIS TRADE & CONSULTING SRL, cu sediul la Bucureşti, care aparţinea englezului Barry George, asociat cu nevasta, românca Georgiana George, dar şi cu venerabila mamă a conaţionalei noastre Elena Dan. După 1990, multe bătrâne doamne din România s-au implicat vajnic în afaceri cu statul român, mai ales în domeniul tehnologiilor speciale, unde ele excelau. Presa britanică a informat că Barry George şi asociaţii au încasat un comision de 1% din valoarea contractului, adică aproximativ 1,44 milioane de euro. “The Guardian” arăta că BAE ar fi dat mită unor personaje importante de la Bucureşti peste 7 milioane de lire sterline. Noroc de autorităţile britanice că i-au arestat pe Barry şi Georgiana George după ce au descoperit nişte conturi bancare ciudate în Insula Guernsey, dar ancheta s-a blocat, iar comisia de investigaţii a fost desfiinţată. În 2003, Ioan Mircea Paşcu era ministrul Apărării, dar nici el nu putea dispune singur pentru un contract atât de important (şi de jalnic) pentru România.
Prin urmare, la demnitarii lui Adrian Năstase ar fi ajuns un comision de peste 7 milioane de lire sterline pentru a cumpăra cele două fregate la preţ de fier vechi. Investigaţiile din România s-au gripat, chiar dacă presa britanică a făcut imediat legătura între premierii Adrian Năstase şi Tony Blair, aflaţi atunci în relaţii cordiale. Un avocat citat de France Presse susţine că procurorii SFO vor cere penalităţi de peste 1,1 miliarde de euro pentru BAE Systems, chiar dacă afacerea are o duhoare politică evidentă. Tony Blair, care ar pofti acum să ajungă primul preşedinte al Europei (!), avea experienţă de intermediar: în anul 2006, el a blocat scandalul contractului Al-Yamamah, încheiat de cel mai mare producător de arme de pe continent cu Arabia Saudită după 1980. Furioşi că ancheta a fost blocată, procurorii de la SFO vor să-şi ia revanşa cu un dosar-beton, în care apar marile tranzacţii sulfuroase ale BAE Systems. Guvernul laburist al lui Gordon Brown trebuie să-şi dea acordul pentru această acţiune juridică, ce pune într-o lumină proastă Regatul Unit, crede “Le Monde”. Iar acest lucru contează. Dacă trustul va fi amendat, nu mai are acces la contracte publice în SUA şi în UE. Cel mai mult atârnă însă faptu că, după condamnarea pentru corupţie, BAE Systems nu mai are voie nici să exporte arme pe cele două continente, ceea ce echivalează cu falimentul. Mai ales că trustul a folosit paradisul fiscal din Insulele Virgine. Este semnificativ că între procurorii SFO şi trustul BAE au loc intense negocieri. Adică, plătiţi amenda sau mergem mai departe cu ancheta? {i tot n-au ajuns la un compromis la marginea legii. Avocaţii susţin însă că este imposibil să condamni o companie-mamut, cu un consiliu de administraţie pe măsură, fiindcă procesul se diluează şi nu se poate ajunge la individul care a luat decizia. În toată istoria proceselor britanice pentru corupţie la nivel înalt, o singură companie a fost condamnată pentru mituirea unor guverne străine şi asta numai pentru că a recunoscut faptele. Scandalaul vafi cu atât mai mare, mai ales că trebuie să se revină asupra unor decizii luate de laburistul Tony Blair pentru blocarea urmăririi penale în Camera Lorzilor, ceea ce aprovocat mânia judecătorilor de la Înalta Curte de la Londra. Iar factura politică a scandalului va fi extrem de dură: laburiştii vor pierde alegerile, iar conservatorii euro-realişti ai lui David Cameron urcă la guvernare.
The New York Times” - Mircea Geoană este urmărit de rachetele Iranului
Într-un articol publicat de marele cotidian american, preşedintele PSD ne pune în gardă cu privire la pericolul exercitat de Teheran. "Ne aflăm la răscrucea între resursele de energie şi pieţele energetice, economiile noastre influenţează şi sunt influenţate de situaţia globală şi ne aflăm la un pas de conflictele îngheţate şi zonele de instabilitate, şi deci în raza rachetelor pe care Iranul continuă să le creeze", scrie Geoană. Înainte invaziie din Irak, Mircea Geoană (pe-atunci ministru de Externe) spunea în faţa Parlamentului că rachetele lui Saddam Hussein pot zbura peste Bucureşti şi că pot lovi Londra. Securitatea nu se poate disocia de finanţe sau energia de dezvoltare sau problemele de mediu, şi trebuie să recunoaşem că problemele internaţionale sunt interconectate mai strâns decât oricând, continuă el.Europa Centrală şi de Est trebuie să crească miza, să contribuie serios la dezbateri şi să nu se lase distrasă de "amprenta" SUA în regiune, apreciază liderul PSD Mircea Geoană, într-un articol de opinie publicat de New York Times în ediţia online. "Dacă noi, în Europa Centrală şi de Est vrem să fim trataţi cu seriozitate, trebuie să creştem miza. Trebuie să aducem contribuţii relevante la dezbaterile globale şi să eliminăm scuzele de a nu fi parteneri credibili", afirmă Geoană. "Concret, pe teme cum ar fi apărarea antirachetă nu trebuie să ne lăsăm distraşi de importanţa amprentei americane în Europa Centrală şi de Est atunci când ceea ce contează este nivelul de protecţie furnizat de noua tehnologie", adaugă el. Fostele state comuniste au înregistrat diferite progrese pe cale democraţiei, dar au avut şi anumite limite în dezvoltarea relaţiilor cu UE şi Statele Unite, creându-şi o reputaţie de parteneri nu foarte serioşi sau capabili de a contribui la dezbaterile pe tema problemelor acute la nivel internaţional. Iar pentru a câştiga un loc la masa deciziilor importante, această atitudine trebuie să se schimbe, subliniază candidatul social-democrat la Preşedinţie, adăugând că relaţiile cu Statele Unite, Europa de Vest şi lumea, trebuie abordate cu seriozitate. Europa Centrală şi de Est, susţine el, "trebuie să combine ce are deja cu un efort susţinut de a dobândi ceea ce are nevoie: un loc la masa negocierilor unde se iau deciziile importante, o voce credibilă în aceste discuţii, o relaţie strânsă şi profundă cu Statele Unite, Europa de Vest şi lume" în general."În ceea ce priveşte Rusia, trebuie să găsim modalităţi ca dezbaterile să progreseze, nu să fie deturante", scrie Geoană. În opinia sa, e corect să spunem că schimbarea politicii administraţiei Obama în privinţa apărării antirachetă a creat un moment delicat pentru Europa Centrală şi de Est, dar nu este necesar ca un impas să devină o criză. "Ar fi mult mai bine să fie văzut ca o oportunitate", apreciază Geoană, adăugând că "această relaţie nu are nevoie de resetare", ci merită "un upgrade". (Ian Caloian)
Mark Gitenstein, ambsadorul SUA în România: “Noi nu avem un candidat favorit” la preşedinţie
“Toată lumea vrea să ştie imediat care este poziţia Statelor Unite, în special în privinţa alegerilor din decembrie. Dar noi nu avem un candidat favorit. Trebuie să fim atenţi să nu facem declaraţii pe acest front deoarece acestea ar putea fi interpretate greşit, întrucât Statele Unite nu sprijină un candidat anume”, a afirmat Mark Gitenstein într-un interviu publicat de cotidianul “The Wall Street Journal”. “Eu am depus jurământul în faţa vicepreşedintelui în august, dar scrisorile mele de acreditare nu au fost primite de preşedintele Traian Băsescu decât în septembrie. Este interesant – mai ales pentru jurişti – dar nu eşti realmente ambasador până când scrisorile tale de acreditare nu sunt acceptate de liderul ţării gazdă. Nu eşti îndrituit să pui steagul pe maşina ta câtă vreme nu este oficializat acest proces. (…) Aici este agitaţie politică, prezentată de presă in extenso. Ziarele prezintă pe larg evoluţiile de pe frontul politic; sunt foarte agresive şi prezintă situaţia din foarte diferite perspective politice. Parcă ar fi Fox News contra MSNBC tot timpul. Este minunat. O presă agresivă este foarte importantă; este o parte semnificativă a unei democraţii sănătoase, funcţionale. Mulţi vor să mă cunoască şi am foarte mult de lucru. Nu mă aşteptam la atâta muncă. (…) Trebuie să înveţi repede cum să-ţi foloseşt mai bine oamenii. În ce priveşte politica, e mai greu aici. Fiecare vrea să ştie de ce parte se situează SUA, în special faţă de alegerile din decembrie. Dar noi nu trebuie să avem un candidat. Trebuie să avem grijă să nu facem declaraţii care ar putea fi răstălmăcite fiindcă Statele Unite nu susţin un anume candidat. Aş mai menţiona un alt mare inconvenient: securitatea. Eu sunt unul din cei trei ambasadori de aici. Nu pot să plec nicăieri fără să am o maşină blindată. Trebuie să anunţ cu două ore înainte dacă vreau să plec de-acasă. Soţia mea a vrut să meargă cu mine să vedem un film. {i ne-am dus, dar lumea s-a supărat din cauza măsurilor de securitate. Trebuie să fim retraşi până după alegeri, dar îmi dau seama că e greu. Am luat atitudine în anumite probleme, în special în ce priveşte afacerile investitorilor din SUA, pentru a fi trataţi legal. Este important ca reglementările să fie transparente, pe cât posibil.
Aberaţiile din România l-au frapat şi pe Mark Gitenstein, aşa cum s-a întâmplat şi cu predecesorii lui. “Aici a fost şi o grevă a judecătorilor, care ne-a îngrijorat. Era ceva straniu. Judecătorii făceau grevă! E ca şi cum în Statele Unite, toţi judecătorii de la Articolul III nu ar mai veni la muncă. Este o chestie foarte exotică pentru noi ca judecătorii să nu mai vină la lucru. {i era vital important pentru companiile străine să-şi rezolve problemele şi diferendul cu judecătorii s-a aplanat. Am asistat la o conferinţă pe teme de energie, m-am întâlnit cu reprezentanţii militarilor şi am ajutat la memorialul Holocaustului. (…) Nu am considerat niciodată că aş putea fi ambasador şi la început am avut îndoieli că m-aş pricepe. M-am mai gândit şi am vorbit cu unii oameni, după care am decis că mă interesează. Am discutat cu Biden despre unele ţări unde aş fi putut merge, dar am ales România, într-o oarecare măsură fiindcă am rădăcini ancestrale în această ţară”. Ambasadorii Michael Guest şi Nicholas Taubman erau uimiţi de dimensiunile corupţiei din România, de modul precar în care se legifera în Parlamentul de la Bucureşti. Evident, unii politicieni neaoşi s-au zburlit. (Viorel Patrichi)





Culisele procesului de la Haga
Sala “Grigore Gafencu” de la Ministerul Afacerilor Externe a fost plină ochi pe 3 noiembrie, când Bogdan Aurescu şi-a lansat cartea “Avanscena şi Culisele Procesului de la Haga. Memoriile unui tânăr diplomat” (Editura Monitorul Oficial). Veniseră acolo colegii din toată “Centrala”, foşti şi actuali miniştri de externe - titulari, demisionari şi o speranţă autentică - însuşi autorul.
Primul “laudatio” a fost rostit de Adrian Năstase, un îndrumător pentru Bogdan Aurescu. “Am dovedit că ştim să folosim forţa dreptului. Cu fregatele nu ne-am descurcat foarte bine, dar, prin pasiunea pentru dreptul internaţional şi pentru apărarea interesului naţional, ne-am descurcat foarte bine. Este una din bătăliile care ne fac să fim mândri”, crede fostul şef al diplomaţiei cu uşile deschise. Cum “ne-am descurcat” cu fregatele ştie Mnealui! Că doar n-am luat eu comisioane de la Tonz Blair. “În 2004, un tabu a fost dizolvat, prin preluarea în discuţie la Haga. Sentinţa pozitivă încununează eforturile unor generaţii succesive de diplomaţi. Îi remarc aici pe domnul ambasador Aurel Preda şi pe Cristian Diaconescu. Decizia din 2004, la care domnul Adrian Năstase a contribuit nemijlocit, încheindu-se cu bine, ne redă azi un sentiment de confort”, a afirmat Mihai Răzvan Ungureanu, şi el un fost ministru de Externe, acum – director al Serviciului de Informaţii Externe. “Este o victorie a tinerei generaţii din MAE, un proiect terminat din toate punctele de vedere. Este ceea ce se cheamă o treabă isprăvită”, a subliniat Emil Hurezeanu.
Nu-i nici stâncă, nici insulă, dar are ape teritoriale
După 4 ani, 4 luni şi 18 zile de negocieri pentru procesul de la Haga, Bogdan Aurescu şi-a văzut opera finalizată printr-o susţinută muncă în echipă. Sentinţa a fost percepută de mulţi români ca o victorie. În realitate, ne-am judecat cu ucrainenii pentru o parte din ograda bunicilor noştri. Haholii voiau tot platoul din jurul Insulei {erpilor, dar românii au reuşit să smulgă 9700 kilometri pătraţi, adică 79,3%. Putea să fie mai rău pentru noi? Da, deşi ar fi fost absurd. Instanţa de la Haga s-a prevalat, în elaborarea sentinţei, inclusiv de “acordurile dintre Uniunea Sovietică şi România din iunie 1940”, deşi acele “acorduri” erau ultimatumuri în toată regula. Pe de altă parte, Insula {erpilor nu a fost considerată relevantă în luarea deciziei, dar nici nu au declarat-o stâncă, aşa cum era normal, pentru a nu i se atribui pe nedrept ape teritoriale. Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) de la Haga a procedat ca rabinul care le dă dreptate tuturor părţilor, ca să nu se lege la cap. Aşa se face că şi oficialii ucraineni clamează victoria la Kiev, cu excepţia extremiştilor de la Odesa. “Suntem un pic dezamăgiţi totuşi că judecătorii nu s-au pronunţat dacă e stâncă sau insulă. Probabil că nu s-ar mai fi atins însă performanţa unei Hotărâri adoptate cu unanimitate şi fără declaraţii sau opinii separate ori disidente. Dar nu mai era nevoie: poziţia noastră dintotdeauna – Insula {erpilor nu poate influenţa delimitarea - era acceptată de CIJ pe baza uneia din liniile noastre de argumentaţie (poziţia geografică izolată). Testul proporţionalităţii din final demonstrează că linia trasată de CIJ e echitabilă şi nu mai trebuie ajustată”, notează Bogdan Aurescu. “Unanimitatea” ne determină să ne amintim de “Tratatul din 1997 cu Ucraina, realizat în grabă, în speranţa intrării în NATO”, după cum spunea Adrian Năstase. Kievul ne-a dat iluzia că ne vom rezolva litigiile cu Ucraina la Haga pe o unghie de platou continental, după ce am cedat prin tratat nordul Bucovinei, Herţa, nordul şi sudul Basarabiei şi, evident, Insula {erpilor. Acceptăm să ne judecăm la Haga pentru platoul continental! {i au venit! Această infimă concesie ne-a creat iluzia unei victorii. Autorul vorbeşte despre “nevoia de coeziune pentru a ne învinge fatalismul naţional”. Prin eforturile acestei echipe avem o hotărâre pentru delimitarea platoului continental şi a spaţiilor economice exclusiove. “Nu există precednt care să ateste că nu s-a respectat vreao decizie definitivă a Curţii de la Haga”, ne linişteşte ambasadorul Aurel Preda gândul că ucrainenii vor călca cu bocancii pe acest document.
Să nu fiu înţeles greşit: eu nu vreau să desconsider eforturile oneste ale unui tânăr diplomat care ar putea deveni eminent. Însă nu accept să se scoată sentinţa de la Haga din contextul Tratatului cu Ucraina fiindcă nenorocirea de-acolo pleacă. Bogdan Aurescu recunoaşte că în Acordul Conex la Tratat scrie negru pe alb „Insula Şerpilor est teritoriu ucrainean”, text scris – n-aşa? - de Adrian Severin cu mânuţa dumisale, de cetăţean al Planetei. Ucrainenii au acceptat precizarea că vom merge la Haga dacă nu ne înţelegem la împărţirea platoului continental, adică o parte infimă din ce ne aparţinea conform dreptului istoric, pe care judecătorii nu l-au luat în considerare. Pentru ei există acte de genul „acordurile dintre Uniunea Sovietică şi România din iunie 1940”. Iată o nouă dovadă (dacă mai era nevoie) că un diplomat nu are voie să semneze orice în numele statului pe care-l reprezintă, că un politician nu are voie să angajeze destinul unui popor fiindcă e posibil ca în viitor nişte judecători vor invoca tocmai documentele semnate de ei. Mai direct spus, Adrian Severin, Emil Constantinescu şi Petre Roman au acceptat tratatul nenorocit cu Ucraina, un lucru inacceptabil pentru analfabetul Nicolae Ceauşescu, pe care ei îl urăsc şi după moarte. Şi mai pe şleau: Vecinul cere o parte din ograda bunicilor fiindcă i-am dat de pomană un nuc de lângă poartă, dar eu nu vreau şi-l dau în judecată. Judecătorul îmi aduce aminte că i-am dat vecinului nucul de lângă poartă şi că, prin urmare, vecinul hrăpăreţ are dreptul la o porţiune din ogradă pentru protejarea nucului care nu-mi mai aparţine. Vecinul acceptă sentinţa fiindcă îmi luase deja grădina tot din prostia mea, iar acum îmi intra şi în curte. După ce aflu de sentinţa definitivă, prin care o parte din ograda bunicului îmi revine cu acte în regulă, mă îmbăt cui de bucurie! Cam aşa stau lucrurile şi cu „victoria de la Haga”. Iar pentru avocaţii de serviciu sau din oficiu ai politicienilor trădători, incriminaţi pentru Tratatul cu Ucraina, iată dovada tot în cartea lui Bogdan Aurescu, prezent la tratativele de la Kiev din 1997: „După negocieri, într-una din seri, chiar în timpul recepţiei oficiale oferite participanţilor la conferinţă pe un vas al companiei naţionale ucrainene de navigaţie pe Nipru, a sosit vestea că una din Camerele Parlamentului României a ratificat Tratatul politic de bază. Oleksandr Moţic, director al Durecţiei Juridice din MAE ucrainean, a venit, bucuros, cu vestea în cauză glonţ la şeful delegaţiei române, regretatul Pamfil Roman, şeful Serviciului Drept Public din DJT. Ce să facă diplomatul român într-o astfel de situaţie delicată? L-a felicitat, bineînţeles, pe colegul ucrainean, care – surpriză! – l-a invitat la dans. A urmat, pe ritm şi sunet de polcă, o ţopăială veselă – pentru toţi privitorii, care nu înţelegeau ce fac distinşii diplomaţi care se contraseră toată ziua în negocieri – mai puţin pentru diplomatul român, care nu ştia cum să scape mai rapid de dansul la toartă cu colegul ucrainean. Aşa am intrat eu, tânăr diplomat în acumulare de experienţă, în contact direct cu semnificaţia concretă, aplicată, a sintagmei *dans diplomatic*” (pp. 12-13). Ceea ce Bogdan Aurescu nu povesteşte este că Buteiko s-a îmbătat mangă după oferta nesăbuită (?) a lui Severin. Ucrainenii ştiau bine de ce ţopăiau de bucurie, numai berbecii noştri nu pricepeau nimic sau se făceau că nu ştiu, ceea ce este şi mai grav. Haholii nu se aşteptau că valahii vor renunţa vreodată pe timp de pace la Cernăuţi, la Hotin, la Cetatea Albă, la Cahul sau la Herţa. Şi atunci despre ce victorie mai vorbim după procesul de la Haga? Altfel, am toată convingerea că Bogdan Aurescu va ajunge un mare diplomat la maturitate.
Kievul ne pârăşte la Comisia Espoo
Canalul Bîstroe este doar un fragment dintr-o lucrare mul mai amplă a ucrainenilor. Ei vor să dragheze pe toată lungimea Braţului Chiliă, până la portul Reni, avertizează Cosmin Dinescu, director general în MAE pentru Afaceri Juridice. Ucraina nu a respectat prevederile Convenţiei de la Espoo privind protejarea mediului. Experţii Comisiei Internaţionale de Anchetă au ajuns la concluzia că lucrările efectuate de Kiev afectează mediul înconjurător şi interesele României. Kievul refuză să răspundă la solicitările Bucureştiului pentru clarificarea acestui dosar. Reuniunea bilaterală din iulie a fost un eşec. În replică, Ucraina a sesizat Comitetul Espoo privind unele pretinse activităţi întreprinse de România în Delta Dunării: canale de navigaţie între Canalul Sulina şi Braţul Chilia, lucrări de adâncire a Canalului Sulina şi pe Braţul Sfântu Gheorghe, aruncarea sedimentelor dragate în apele Braţului Chilia etc. Cosmin Dinescu consideră false toate aceste acuze din partea Ucrainei fiindcă România nu efectuează asemenea lucrări.


Medvedev i-a dat firman lui Marian Lupu
După vizita la Moscova, candidatul Alianţei pentru Integrare Europeană pleacă la Bruxelles
“Preocuparea Moscovei pentru alegerea preşedintelui ţării este un fenomen politic firesc. Resimt acets interes atât din partea Federaţiei Ruse, cât şi de la Bruxelles şi Washington. Partenerii noştri externi au nevoie de o ţară stabilă, previzibilă şi echilibrată”, a spus Marian Lupu.
“E o situaţie neobişnuită când partenerii externi, aflaţi pe diferite axe politice, susţin depăşirea crizei politice şi alegerea şefului statului”, crede succesorul lui Vladimir Voronin, citat de Unimedia. A început deja să vorbească despre sine la persoana a III-a: “Mi-aş retrage candidatura de la funcţia de şef al statului dacă mi se prezintă argumente că Marian Lupu este împotriva interesului naţional. Postul de preşedinte nu este o păpuşă cu care se joacă moş Ion şi moş Gheorghe!” Că până şi moşii din Basarabia nu mai vor politicieni care să vorbească despre “limba şi istoria moldovenească” este o altă problemă pe care candidatul nu înţeles-o. Până atunci, el ne asigură că Partidul Democrat, condus de “onorificul” Dumitru Diacov de la Ambasada URSS din Bucureşti, va semna un acord de parteneriat cu partidul Edinnaia Rassiia (Rusia unită) al lui Vladimir Putin. Cum vor pricepe aceiaşi “moşi” că preşedintele Republicii Molotov trebuie să meargă şi să-şi ia firmanul de domnie de la Moscova? De ce un politician tânăr ca Marian Lupu ar trebui să aibă aceleaşi reflexe ca Voronin? Candidatul susţine că va rămâne în Alianţa pentru Integrare Europeană, chiar dacă nu va fi ales preşedinte.
Voronin a furat găinile şi vinul de la Condriţa
Marian Lupu afirmă că nu s-a întâlnit cu Voronin care a plecat la Moscova cu o zi înainte. Candidatul a fost primit doar de Serghei Narîşkin (nu cu “î” din a!), şeful administraţiei prezidenţiale de la Kremlin. A mai vorbit cu Tatiana Iakovleva, care face parte din conducerea partidului Rusia Unită, şi cu Konstantin Kosaciov, preşedintele Comisiei de Politică Externă din duma de Stat. Înainte să plece la Moscova, Voronin a furat găinile, curcile, vaca şi viţelul, caii, mobila din dormitorul prezidenţial şi “steclili” cu vin din pivniţa reşedinţei de la Condriţa. Este somica descoperire pe care a făcut-i Mihai Ghimpu, preşedintele interimar al republicii. Ghimpu i-a invitat pe ziariştii de la Chişinău la Condriţa, iar din imagini rezultă că orătăniile şi “butelcile” s-au volatilizat. Reamintim că în campania electorală de dinainte de 5 aprilie 2009, generalul de miliţie i-a invitat numai pe ziariştii ruşi la Condriţa şi s-a fotografia cu vinul de colecţie. Mafiotul a furat şi borcanele cu murături şi gem, chiuveta din baia dormitorului prezidenţial, în locul căreia a rămas doar gaura pentru scurgere şi ţevile goale. Reşedinţa de la Condriţa are 500 de hectare şi este înconjurată cu gard de sârmă ghimpată, de 9 kilometri. Mihai Ghimpu a promis că va cere Cancelariei de Stat să inventarieze dotările conacului prezidenţial şi modul cum a fituit miliţianul cei 33 de milioane de lei moldoveneşti (peste 3 milioane de dolari) luaţi din buget pentru reşedinţă. Angajaţii comunişti l-au primit cu ostilitate pe Mihai Ghimpu, care este totuşi şeful statului, afirmând că nu au ce să-i trateze pe oaspeţi – cei vreo 30 de ziarişti înmărmuriţi de frig. Preşedintele a cerut “măcar un ceai cald, dacă nu aveţi plăcinte sau cafea”. Angajaţii au răspuns cu aceeaşi nonşalanţă: nu au nici veselă pentru ceai! Reşedinţa a rămas cu dotările de la sfârşitul anilor 1960, când a fost ridicată. “Vom face o inventariere şi îi vom trage la răspundere pe cei care au luat abuziv lucruri de la reşedinţă”, a promis Mihai Ghimpu. Eu i-aş sugera să nu se frăsuiască fiindcă la fel a făcut şi Adrian Năstase când a plecat de la Palatul Victoria, încât Călin Popescu tăriceanu se uita fluierând la pereţii goi… Gheorghe Creţu, directorul interimar al complexului, a povestit că în fiecare coteţ erau 20-30 de păsări – găini, gâşte, curcani, prepeliţe, iar în ţarcuri trăiau porci, o vacă cu viţel şi un cal. Coştereţele angăriilor au gresie pe jos şi faianţă pe pereţi, cum nici nu visează alegătorii lui Voronin să aibă în casele lor din Chişinău. “{i, chiar aşa, Vladimir Voronin a plecat cu vaca şi viţelul?”, a insistat preşedintele Ghimpu. “Da, le-a luat pe toate”, a reconfirmat Creţu. Au mai rămas doar nişte pene flocăite prin coteţe, două lebede pe lac şi câteva raţe sălbatice, mai greu de prins. Lacul este dotat cu un compresor şi cu un sistem de încălzire, care suflă aer cald pe suprafaţa apei pe timp de iarnă ca să nu îngheţe şi să fugă raţele în Africa. Dacă nu îngheaţă apa, nici vulpile nu mai pot veni din pădure pe lacul plin de amur siberian şi crap românesc. După ce comuniştii au pierdut alegerile parlamentare anticipate, Voronin a dat drumul fazanilor din crescătoria vecină sau i-a furat pur şi simplu în luna iulie.
Voronin a făcut din Republica Moldova un stat mafiot, controlat de fosta nomenclatură comunistă. Lucrurile încep să se mişte. Alexandru Tănase, ministrul Justiţiei, i-a adunat pe cei 400 de judecători şi le-a spus verde în faţă: “dacă un politician vă sună pentru a soluţiona un caz în instanţă, vă rog să-mi raportaţi personal. Chiar dacă politicianul va fi de la mine din partid, voi face tot posibilul ca persoana respectivă să nu mai fie prezentă în viaţa publică”. Pe acest fundal de promisiuni, s-a întors de la Moscova şi Valeriu Pasat, fostul ministru al Apărării, condamnat pe nedrept pentru vânzarea avioanelor MIG-29 către americani. “Ceea ce rog şi insist este ca aceste două “dosare” să fie în sfârşit trimise în judecată. Vreau ca ultimul cuvânt să-l spună Justiţia”, speră Pasat. Mircea Geoană, candidat la preşedinţia României din partea PSD, a promis (de câte ori?) eliminarea taxelor pentru vizele basarabenilor şi adoptarea rapidă a Legii cetăţeniei. Cine i-a oprit să facă acest cât au fost la guvernarte şi aveau majoritatea absolută în Parlament? Bine, sperăm că o vor face măcar acum, în ceasul al doispezecilea. Preşdedintele Traian Băsescu a semnat decretele pentru deschiderea consulatelor generale de la Cahul şi Bălţi.
Stalinismul de lângă noi: Kremlinul a simulat atacarea Poloniei
Noua Armată Roşie a Rusiei a simulat atacarea Poloniei în luna septembrie. Informaţia, dezvăluită abia acum de presă, a provocat mânie în Polonia, ţară ce comemorează 70 de ani de la invazia sovietică. La manevrele militare au participat 13000 de soldaţi şi beloruşi. Ei au simulat chiar şi atacuri cu rachete nucleare asupra Poloniei, notează cotidianul polonez “Wprost”. După care au jucat înăbuşirea revoltei unei minorităţi din Belarus, îară în care numărul polonezilor este mare.
Eşec la Chişinău. Comuniştii lui Voronin au blocat alegerea lui Marian Lupu în funcţia de preşedinte
Parlamentul Republicii Moldova nu a izbutit să-l aleagă pe Marian Lupu, preşedintele Partidului Democrat, în funcţia de şef al statului. Lupu a fost singurul candidat. El a primit voturile celor 53 de deputaţi ai Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE). Conform Constituţiei, ar fi avut nevoie de minim 61 de voturi din totalul celor 101 deputaţi ai Parlamentului de la Chişinău. Cei 48 de deputaţi comunişti au părăsit sala în timpul şedinţei. Legea fundamentală prevede repetarea scrutinului în maxim 30 de zile. “Până la alegerile repetate, Partidul Liberal nu va încerca să convingă PCRM să voteze. Mă gândesc la examinarea Rezoluţiei Consiliului Europei privind condamnarea comunismului în R. Moldova. Nu vor ? Să nu voteze! AIE are mecanisme juridice clare, prin care preşedintele va fi totuşi ales. Veţi afla în curând care sunt acestea”, a spus Mihai Ghimpu, liderul Partidului Liberal, care deţine funcţiile de preşedinte al Parlamentului şi de preşedinte interimar al statului. “Anunţarea organizării alegerilor prezidenţiale repetate este în conformitate cu legislaţia în vigoare. Turul doi nu era posibil, deoarece avem un singur candidat. Urmează să discutăm şi să negociem pentru a vedea dacă putem ajunge la un compromis”, a menţionat deputatul comunist Vladimir Ţurcanu. Un comunicat lansat de PCRM enumeră printre cauzele refuzului de a-l vota pe Lupu: “Dezmăţul în politica de cadre, demiteri pe motive politice, sistarea activităţii unui şir de programe în limba rusă, intimidarea jurnaliştilor incomozi, instituirea cenzurii asupra mai multor posturi de releviziune, inclusiv audiovizualul public (cazurile Teleradio-Moldova, NIT, TOP NEWS, ANTENA-C, ziarele Moldova Suverană, «Независимая Молдова» şi «Час Пик»)”. Prin această atitudine, Voronin face presiuni asupra AIE pentru a-i acorda imunitate totală lui şi apropiaţilor privind faptele de corupţie şi crimele din 7-8 aprilie 2009. Lupu e dispus să-l vadă scăpat, dar liberalii nu pot face abstracţie de electoratul lor, mai ales de tinerii care au avut de suferit. “Data alegerilor prezidenţiale repetate va fi stabilită în zilele următoare. Alegerile vor avea loc nu mai târziu de 30 de zile”, a spus Ion Pleşca, preşedintele Comisiei speciale pentru alegerea şefului statului. El a precizat că, dacă şi alegerile repetate vor eşua, va avea loc dizolvarea Parlamentului, însă nu mai devreme de 16 iunie 2010, adică la un an de la dizolvarea Parlamentului precedent.
Indiferent de orientarea lor reală sau formală, toţi politicienii importanţi de la Chişinău doresc aderarea la Uniunea Europeană. Chiar şi comuniştii ciripeau la fel înainte de alegeri, dar de la declaraţii la fapte este cale lungă. Pentru ca liderii de la Bruxelles să te creadă, nu trebuie să stai în două luntre. Este inadmisibil să practici limbajul dublu, sperând că nu eşti depistat. În Parlamentul European există o tendinţă de creditare a eforturilor depuse de liderii Alianţei pentru Integrare Europeană, mai ales după tragediile din aprilie, iar această stare de spirit trebuie valorificată. E adevărat, încă nu se poate vorbi de reforme în R. Moldova, dar dacă se continuă cochetăria cu Moscova prin Comunitatea Statelor Independente, nu mai rămâne nicio şansă de aderare. Chişinăul doreşte un acord politic de asociere cu Uniunea Europeană şi, în acest sens, Comisia pentru Politică Externă a avizat mandatul Ministerului de Externe să trateze la Bruxelles. Prima rundă de tratative va avea loc pe 12 ianuarie 2010. “La MAE deja au început cursuri de pregătire a negociatorilor şi există şi suportul în acest sens din partea mai multor ţări membre ale UE, printre care ţările baltice, Ungaria, Polonia”, a spus Igor Corman, preşedintele Comisiei de Politică Externă. Delegaţia basarabeană va insista pentru stabilirea unor perspective clare de aderare şi aici ar trebui să se consulte cu Bucureştiul care a trecut prin această experienţă, dar dacă ministrul Iurie Leancă preferă Ungaria este o altă chestiune. Pe 29 octombrie, a avut loc prima rundă de consultări în cadrul Comitetului de cooperare R. Moldova-UE, unde s-a convenit structura viitorului Acord politic bilateral.
Esenţială este stabilitatea politică, dar această condiţie nu va fi îndeplinită curând. Vladimir Voronin-Bujeniţă (FOTO) a anunţat că Partidul Comuniştilor nu va vota cu Marian Lupu pentru funcţia de preşedinte. “Nu contează cine este propus la funcţia de şef de stat, important este că aceasta a fost propusă de coaliţia parlamentară liberal-democrată. Din considerente de principiu, nu putem vota nicio candidatură din partea Alianţei, deoarece acea politică şi acel vector de guvernare pe care a adoptat-o această alianţă în nicio măsură nu corespund cu problemele noastre”, a declarat miliţianul în vaţa veteranilor bolşevici.
Alegerile anticipate nu vor fi o pacoste, vor clarifica situaţia (lucru valabil şi pentru România). Democraţia nu costă prea mult niciodată dacă opinia publică este consultată şi respectată. Cu prilejul unei conferinţe dedicate luptei contra corupţiei, istoricul Anatol Petrencu, preşedintele Mişcării pentru Aderare Europeană (MAE), a solicitat pe 6 noiembrie modificarea Constituţiei prin referendum fiindcă Republica Moldova nu este nici cal, nici măgar: nu e nici republică prezidenţială, nici parlamentară. Aici seamănă bine cu România. “Dacă aveţi sondaje referitor la statutul republicii, va trebui să ţineţi cont de ele. Nu e cazul să alegeţi o variantă de mijloc, a unei republici semi-prezidenţiale, deoarece vedeţi ce se întâmplă în România. Ar trebui să alegeţi fie o republică prezidenţială, fie una parlamentară. Dacă preşedintele României Traian Băsescu nu ar fi avut declaraţii atât de tranşante, nu cred că astăzi s-ar fi simplificat procedura de redobândire a cetăţeniei române. R. Moldova se află acum în situaţia României, când noi am scăpat de neo-comunismul lui Iliescu. Ulterior, am prevenit accederea la conducere a lui Adrian Năstase, aşa cum voi aţi scăpat de comunistul Vladimir Voronin”, le-a sugerat Ebastian Bodu, europarlament român. “Avem nevoie de un preşedinte puternic. Ce se întâmplă acum? Voronin şi Lupu au mers la Moscova ca să negocieze alegerea preşedintelui. Este un act la limita trădării interesului naţional”, este de părere Roman Mihăeş, membru în Biroul Permanent al MAE. “Guvernul Sturza a construit drumul de la Orhei spre Bălţi în opt luni. Comuniştii au construit în opt ani doar drumul spre vila lui Voronin de la Condriţa”, a spus Mihai Severovan de la Partidul Naţional Liberal.
Transnistria este o piatră de moară, care atârnă mai greu pentru Chişinău decât corupţia endemică din al doilea stat românesc, edificat de Voronin după model central-asiatic. Uniunea Europeană umblă în vârfuri pe lângă Rusia şi, de aceea, a împins R. Moldova în zona gri, alături de Ucraina şi Azerbaidjan. Rusia a permis pentru UE şi SUA doar un statut de observator la tratativele de reglementare a conflictului de pe Nistru. După o pauză de aproape trei ani, reuniunea în format 5+2 s-a întrunit pe 6 noiembrie la Viena, cu participarea Chişinăului, Tiraspolului, Rusiei, Ucrainei, OSCE, UE şi SUA.
Unirea – singura cale de aderare rapidă a Republicii Moldova
Chiar dacă scepticii, stataliştii şi captivii Moscovei cred că basarabenii (indiferent de etnie) nu doresc reunificarea paşnică a Republicii Moldova cu România, o presiune surdă se resimte de jos în sus: din cauza crizei economice grave şi a izolării, tinerii nu mai suportă să trăiască în ţarcul lui Molotov. Ei au înţeles deja din aprilie că unica modalitate de dobândire a libertăţii spre Europa este reîntregirea naţională. Cu un salariu minim pe economie de numai 46 de euro, basarabenii simt că le-a ajuns cuţitul la os. Ei vor să lucreze liber oriunde pentru a-şi creşte copiii rămaşi acasă. Motivaţia economică actuală este mult mai puternică decât avântul naţional din 1989-1990, când intelectualii de la Chişinău şi Cernăuţi doreau revenirea la limba română şi la studiul istoriei românilor. De aceea, dacă nu vor întreprinde paşii necesari, s-ar putea ca politicienii de la Chişinău şi de la Bucureşti să fie luaţi prin surprindere de evenimente. “Republica Moldova n-are nicio şansă să devină vreodată stat prosper şi să se integreze într-un viitor previzibil, de una singură, în Uniunea Europeană. Nici Uniunea Europeană nu este dispusă să se extindă spre est în următorii 25 de ani. Din contra, R. Moldova este plasată în aşa-zisul parteneriat estic, alături de Belarus şi Azerbaidjan”, se arată în programul Mişcării Unyoniste din R. Moldova, condusă de Ilie Bratu, un mai vechi luptător pentru drepturile românilor de dincolo de Prut.
Reprezentanţii României din Parlamentul European manifestă două abordări diferite: socialiştii (PSD) consideră că nu există şanse pentru Chişinău să iasă din zona gri, unde a fost aruncat, alături de Ucraina şi Azerbaidjan, şi popularii (PDL) care insistă pentru scoaterea R. Moldova din această categorie şi alăturarea de ţările din Balcanii de vest, care au toate şansele să adere. L-am ascultat pe eurodeputatul Ioan Mircea Paşcu (PSD) pe 6 noiembrie, vorbind la Biblioteca Centrală Universitară despre şansele de aderare ale Chişinăului. Parteneriatul estic a fost lansat la 7 mai 2009, la Praga. Criza gazelor din 2006 şi 2009, invazia din Georgia au arătat că UE este vulnerabilă. Consiliul European a hotărât la reuniunea din 14-15 septembrie semnarea unor acorduri cu Armenia, Azerbaidjan şi Ucraina. Se pregăteşte R. Moldova. Nu există acorduri de liber schimb cu ţările parteneriatului estic. L-am întrebat pe domnul Paşcu ce fac euro parlamentarii români pentru a forţa nota. “Republica Moldova va fi tratată la pachet cu ţările din spaţiul ex-sovietic. Ce facem noi? Ne luptăm să menţinem Moldova pe radar. Să vedem dacă aleg un preşedinte. Socialiştii sprijină total R. Moldova, la fel Partidul Popular. Monica Macovei este preşedinta Comitetului UE-R. Moldova. UN alt element pozitiv: Rusia are o atitudine mai favorabilă faţă de Chişinău. Situyaţia economică de-acolo este deosebit de grea. Am discutat cu Carl Bildt, ministrul de Externe al Suediei, ţară ce deţine preşedinţia UE. El a fost la Chişinău. Există disponibilitate, iar noi trebuie să fim mai maturi”, ne sfătuieşte domnul Ioan Mircea Paşcu. (Viorel Patrichi)

Axa Bucureşti – Chişinău
Vlad Filat a spus după prima lui vizită oficială în România: “O asemenea abordare pragmatică de la Bucureşti îmi permite să merg acasă cu inima uşoară”. S-a întâlnit în Capitală cu Traian Băsescu, Emil Boc, Mircea Geoană şi Roberta Anastase. Un moment emoţionant a fost revederea cu Mircea Druc (Foto), primul şef de guvern de la Chişinău de după 1990. “Eu am avut mari emoţii când am trecut Prutul. În aceste două zile, am pus bazele relansării relaţilor dintre cele două ţări, cu un pragmatism cum nu s-a mai întâlnit. Asemenea abordare pe care am simţit-o îmi permite să merg acasă cu inima uşoară”, a afirmat Vlad Filat la întâlnirea cu Organizaţia Studenţilor Basarabeni, condusă de Vlad Durnea. Filat a făcut parte din prima promoţie de studenţi basarabeni care au studiat în România după căderea comunismului. El a fost şi primul preşedinte al Ligii Studenţilor Basarabeni, iar întâlnirea cu Mircea Druc, cel care a deschis porţile bursierilor spre România, are o semnificaţie aparte în acest context.
“Demult era necesară această vizită, probabil prea mult timp a trecut de când oficiali de la Chişinău să fi venit la Bucureşti şi invers. Noi am venit acasă, nu am venit în vizită, şi urmărim să fim cât mai rapid în spaţiul european comun, deoarece suntem europeni şi avem dreptul, dar şi datoria să fim în acest spaţiu. Pentru mine a însemnat foarte mult această trecere peste Prut. Aveţi asigurările noastre că Guvernul de la Chişinău cunoaşte trecutul şi îşi asumă prezentul cu gândul spre viitor. Veţi avea în persoana noastră un partener predictibil, corect, care va avea capacitatea de a înţelege şi de a-şi asuma procese, pe alocuri complicate, în administrare, a spus Filat. El a afirmat că preşedinţii Băncii Europene de Investiţii şi Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare i-au promis că vor co-finanţa proiectele ce ţin de interconectarea sistemelor energetice şi a reţelelor de gaze între R. Moldova şi România. Conform acordului pentru micul trafic de frontieră, 1250 000 de basarabeni vor putea intra în România fără viză. În ce priveşte obligativitatea ca basarabenii să prezinte la frontieră dovada că au în cont 50 de euro, “avem înţelegere deplină la Bucureşti pentru a se face o derogare”. Acordul permite cetăţenilor din ambele ţări, care locuiesc legal în localităţi situate în proximitatea frontierei, de regulă până la 30 de kilometri (în anumite situaţii până la 50 de kilometri) de linia de frontieră, să circule fără vize, în zona similară ca întindere, situată în celălalt stat, pe baza permiselor de mic trafic de frontieră şi a paşaportului valabil. Valabilitatea permiselor este de la 2 la 5 ani.
Studenţii basarabeni au vrut să afle dacă vor avea locuri de muncă la întoarcerea acasă, dacă va fi scos comunismul în afara legii, ce aşteaptă Chişinăul de la Comunitatea Statelor Independente, despre reforma din domeniul învăţământului şi de la televiziunea publică. Televiziunea Română va emite din nou peste Prut. Vlad Filat a spus că se vor realiza emisiuni duplex, iar la Chişinău se va deschide un studiou local pentru TVR. “CSI este o instituţie nefuncţională, iar ieşirea trebuie asumată, nu doar afirmată prin declaraţii. În vizita pe care o vo efectua la Ialta, voi vorbi cu premierul Vladimir Putin despre creditul acordat Republicii Molodva pentru a putera plăti salariile şi pensiile. Dobânda este convenabilă pentru noi. China ne oferă un credit de un miliard de dolari prin Banca Exim pentru drumuri şi pentru sectorul energetic. Condiţiile sunt foarte avantajoase pentru noi. Sperăm să obţinem şi ajutoarele promise de Comisia Europeană şi de la partenerii noştri occidentali”. “Dacă nu va fi ales preşedintele Republicii Moldova până pe 10 decembrie, vom avea alegeri anticipate în iulie 2010. Vom modifica până la urmă Constituţia prin referendum, fiindcă, dacă am vrea s-o facem prin Parlament, ne-ar trebui două treimi din voturi. Putem însă adopta o nouă Constituţie cu majoritate calificată şi s-o supunem la referendum, dacă nu vom putea alege preşedintele”.
“Pentru linia ferată Chişinău-Iaşi, discutăm deja cu finanţatorul Banca Europeană pentru Investiţii”, a spus premierul Filat.
Fiindcă are un specific tradiţional aparte, axa Bucureşti-Chişinău, pe care o putem construi, în sfârşit, ar trebui să se numească osie. Pentru această construcţie de suflet, este necesară multă energie şi dăruire. “Indiferent de cine se află la Palatul Victoria, indiferent de cine în România va câştiga alegerile parlamentare sau prezidenţiale, Republica Moldova întotdeauna va avea la Bucureşti un adevărat prieten, un adevărat susţinător al dimensiunii europene a R. Moldova pentru că aveam atât de multe lucrui care ne unesc de la unitatea de limbă, credinţă, de la istorie comună, la dimensiunea europeană pe care u au cele două state. {i sunt convins că acest lucru va reprezenta şi viitorul colaborării dintre România şi R. Moldova”, a spus Emil Boc. Studenţii basarabeni au cerut eliminarea taxei consulare anuale de 120 de euro pentru a obţine permisul de şedere pe durata studiilor. “Am cerut ministrului de Externe să studieze interpretarea textului legii. Se pare că problema este cauzată de interpretarea extensivă a legii şi poate fi rezolvată fără modificări legislative”, a promis Emil Boc. El i-a mulţumit lui Filat pentru revocarea deciziilor Guvernului Grecianîi cu privire la ambasadorul Filip Teodorescu, care fusese declarat persona non grata. Emil Boc a promis că va restructura agenţia de profil pentru ca formalităţile pentru redobândirea cetăţeniei română să nu dureze mai mult de cinci luni de la depunerea cererii.
Voronin folosea translator la întâlnirile cu Băsescu
“Nice to see you in Bucharest!”, l-a întâmpinat râzând Traian Băsescu pe Filat la Cotroceni. “Bună ziua, domnule preşedinte!”, i-a răspuns oaspetele în română. Traian Băsescu a explicat tot în engleză că voia să vadă dacă va primi răspuns în limba română sau în limba moldovenească. “Am văzut declaraţia dumneavoastră că răspundeţi în limba maternă”, l-a tachinat gazda pe musafir, de data aceast în română. “Dar am spus şi care este”, a amintit Filat. “Aţi spus şi care este? Până acum trebuia să vorbesc cu translator cu conducătorii de la Chişinău”. “Vă asigur căm chiar dacă nu era asigurat translator, eu oricum vă înţelegeam”. “Faptul că acum putem discuta în limba română este extraordinar şi vă mulţumesc încă o dată, domnule prim-ministru”, a spus Traian Băsescu. I-a mulţumit apoi că a anulat expulzarea ambasadorului român, că a anulat vizele pentru români şi că a aprobat deschiderea celor două consulate la Cahul şi Bălţi. După care a subliniat preţuirea sa pentru poziţia lui Mihai Ghimpu, preşedintele interimar. “Vă asigur că acum, spre sfârşit de mandat, mă bucur că se creează o atmosferă pe care mi-am dorit-o tot mandatul în relaţia cu R. Moldova”. “Poate e o atmosferă bună pentru mandatul următor”, a încercat o tatonare oaspetele. “Asta se poate”, a răspuns gazda. Traian Băsescu a fecetuat prima vizită externă ca preşedinte la Chişinău. Mircea Geoană a propus instituirea şedinţelor comune între guvernele de la Chişinău şi Bucureşti, după modelul introdus de liberali cu Executivul de la Budapesta, că era mai aproape. “Indiferent de jocurile politice de la Bucureşti, vă asigur că R. Moldova şi sprijinirea integrării sale europene rămân prioritatea absolută a politicii externe a României. Mă bucur că la Chişinău există o echipă modernă şi europeană, cu care să putem avea un dialog la nivelul pe care îl dorim”, a spus Geoană. “Contaţi pe noi ca un partener sincer, care ştie ce are de făcut. Ne vom mişca repede şi corect”, a promis Filat. Cătălin Predoiu, ministrul interimar de Externe, a afirmat că “tratatul politic de bază trebuie semnat cât mai grabnic cu putinţă”. La fel s-a grăbit şi Petre Roman şi a sfârşit în ridicol…
Federaţia Rusă anunţă oficial că urmăreşte atent ce se întâmplă în Republica Moldova fiindcă ar dori stabilitate politică. În acelaşi timp, două evenimente normale marchează relaţiile dintre Bucureşti şi Chişinău: promulgarea Legii pentru redobândirea cetăţeniei române în cazul basarabenilor şi semnarea Convenţiei pentru micul trafic de frontieră.
“Moscova urmăreşte cu atenţie felul în care evoluează situaţia în jurul alegerii preşedintelui Republicii Moldova. Rusia este interesată de menţinerea stabilităţii, aceasta fiind premisa soluţionării unui complex de probleme deloc simple, cu care se confruntă Republica Moldova. Pe aceste raţionamente sunt construite contactele reprezentanţilor noştri cu liderii coaliţiei care a venit recent la putere şi cu cei ai opoziţiei – Partidul Comuniştilor din Republica Moldova. Viitoarele compromisuri vor fi dictate de poziţiile celor două părţi”, a spus Serghei Nesterenko, reprezentantul oficial al Ministerului rus al Afacerilor Externe.
ITAR-TASS a pus pe primul loc o ştire peste care s-a trecut uşor în presa de la Bucureşti: “Preşedintele României a semnat legea care acordă cetăţenie pentru cetăţenii Moldovei”. După care detaliază: “Preşedintele României Traian Băsescu a semnat noua lege a cetăţeniei, care permite redobândirea cetăţeniei române pentru cetăţenii Moldovei, a anunţat Biroul de presă al şefului statului român. Solicitanţii nu mai trebuie să cunoască obligatoriu limba română, fapt ce permite şi rusofonilor să obţină paşapoarte româneşti. Legea permite restabilirea cetăţeniei pentru toţi locuitorii de pe teritoriul Moldovei de până la 1940, când această republică se afla în componenţa României (sic!). În plus, cetăţenia română poate fi obţinută şi de către urmaşii din a treia generaţie, care constituie majoritatea populaţiei moldoveneşti. Pe de altă parte, se admite păstrarea altei cetăţenii străine şi traiul permanent pe teritoriul României. Planul României de a extinde acordarea paşapoartelor pentru cetăţenii moldoveni în anul 2008 a complicat relaţiile dintre cele două ţări. Vladimir Voronin, fostul preşedinte al republicii, a acuzat Bucureştiul de ‘’politică agresivă’’ după ce Băsescu a promis acordarea în masă a paşapoartelor româneşti pentru moldoveni. Cu ajutorul acestor documente ei pot călători liber în România care, după intrarea în UE, a introdus regimul de vize cu republica vecină”, anunţă agenţia rusă de ştiri. Informaţia este corectă, cu excepţia frazei “Legea permite restabilirea cetăţeniei pentru toţi locuitorii de pe teritoriul Moldovei de până la 1940, când această republică se afla în componenţa României”. Înainte de 1940 nu exista Republica Moldova. Legea cetăţeniei fusese promovată de Emil Boc prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului. Premierul a afirmat că în 2009 s-au acordat cetăţenii în baza Ordonanţei de urgenţă “cât nu s-au acordat din ’90 până acum”. Este o promisiune mai veche a lui Traian Băsescu. “După ruperea Moldovei de România, românii de pe teritoriul Republicii Moldova şi-au pierdut cetăţenia. Aceia care mai sunt în viaţă, dar şi până la a treia generaţie, pur şi simplu pot cere cetăţenia română. Nu mai trebuie multe acte ca s-o acordăm. Chiar dacă românii din jurul frontierelor nu rămân toţi în România, avem obligaţia să le dăm şansa să circule în Europa, pentru că sunt sânge din sângele acestei naţiuni”, a precizat şeful statului. Legea obligă autorităţile să acorde cetăţenia solicitată în maxim cinci luni. Titus Corlăţean l-a acuzat pe Traian Băsescu imediat de “populism deşănţat şi demagogie” în scopuri electorale. Repet: ideea este veche şi reprezintă o reparaţie morală. Reîntregirea naţională nu este o chestiune de partid. Bine era dacă făcea acest gest Ion Iliescu după 1990. Nu mai pierdeam atâta vreme. Acum unirea este mai aproape ca oricând şi nu mai importă culoarea politică a protagoniştilor. La 20 de ani de la prăbuşirea Zidului Berlinului, putem să spunem şi noi: “Clipă, stai!”, iar gardul de sârmă ghimpată să zboare de pe Prut.
Premierul Vlad Filat a semnat cu Emil Boc Convenţia de mic trafic de frontieră. “Documentul este rodul deschiderii de care au dat dovadă noile autorităţi de la Chişinău, dar şi partenerii români. S-a vorbit extrem de mult despre această Convenţie, a fost un subiect asupra căruia am insistat şi personal, încă de anul trecut, de când eram în opoziţie. Documentul va oferi posibilitatea pentru circa un milion de cetăţeni moldoveni să circule în România fără vize, în baza unor permise speciale gratuite, eliberate pe un termen de minim doi ani. Cred că este un prim pas în ceea ce ne-am propus – şi anume să obţinem un regim de circulaţie fără vize pentru cetăţenii moldoveni în România”, a spus Vlad Filat. Iniţiativa lansării acestei Convenţii în martie 2008 aparţine Bucureştiului. Nu era campanie electorală pe-atunci. România a profitat de faptul că documente similare au semnat majoritatea statelor de la frontiera Uniunii Europene cu vecinii lor imediaţi. Bucureştiul a trimis Chişinăului un proiect de convenţie, dar Vladimir Voronin a respins oferta: el se gândea la binele poporului. Pentru cei sceptici aş reaminti că {tefan cel Mare a ajuns pe locul I la “Zece pentru România” mai ales prin votul românilor din Basarabia…
Dacă până pe 10 decembrie 2009, Parlamentul de la Chişinău nu reuşeşte să aleagă un nou şef de stat din cauza opoziţiei comuniştilor lui Voronin, atunci Alianţa pentru Integrare Europeană pune în funcţiune un scenariu care nu va da greş: “Referendum pentru o nouă Constituţie în oriumăvară şi organizarea concomitentă a alegerilor prezidenţiale cu cele parlamentare în toamna 2010. Este cert că va trebui să revenim la organizarea unui referendum constituţional, care poate fi organizat cu 120 de zile înainte de alegerile parlamentare. Aceste alegeri ar putea fi organizate în toamna 2010, ceea ce înseamnă că referendumul poate fi organizat cel târziu la sfârşit de primăvară”, anunţa Marian Lupu, unicul candidat al AIE la preşedinţie. Vlad Filat a avertizat că trebuie condamnat comunismul şi în R. Moldova. Supărat că ar putea să ajungă ilegalist, Voronin s-a uitat jumătate de oră la carnetul de partid al lui Marian Lupu şi încă mai speră că oaia rătăcită se va întoarce: “Ce are în comun Partidul Democrat cu Partidul Liberal? Nimic! Dumnezeu a dat această cifră: 48+13”, a spus Voronin făcând aluzie la landatele PCRM şi PDM. Cum Dumnezeu a fost un deşucheat agent electoral în Republica Molotov, cele două partide au împreună 61 de mandate, adică exact tot atât cât aveau comuniştii singuri după primele alegeri parlamentare. După care miliţianul se înfuire de-a dreptul: “Marian Lupu vre sî hii preşădinti ca sî mînînşi bumboani din fotoliu di preşădinti al ţării! Aişte din Alianţî o fost plătiţ ca să se uneascî. Uitaţî-vş şi-o făcut ii: au ales un preşădinti al Parlamentului, cari esti bolnav di cap! Aişte di la Bruxelles o luat apî în gurî şî aşteaptî ca sî clocoteascî. Nu spun nimic dispri abuzurili guvernării…” În acest timp, Bucureştiul rezolvă lucruri simple şi normale: i-a desemnat pe cei doi consuli de la Cahul şi Bălţi. Dar Kremlinul veghează…
Un gazoduct a sărit în aer din senin în raionul Căuşeni. Ţevi uzate sau sabotaj?
O mare explozie a avut loc pe data de 8 noiembrie, la ora 4.20, între satele Săiţi şi Opaci, din raionul Căuşeni, anunţă Unimedia. Suflul exploziei a format un şanţ adânc de 10 metri, lung de 12 şi lat de 4 metri. Cauzele deflagraţiei nu se cunosc. Livrarea de gaze către ţările Uniunii Europene nu a fost afectată fiindcă pe acea conductă se transporta metanul doar pe teritoriul Republicii Moldova. În consecinţă, s-a oprit livrarea găzelor către localităţile raionului {tefan Vodă şi către nouă localităţi din raionul Căuşeni. Premierul Vlad Filat s-a deplasat imediat la locul dezastrului, după care a condus o şedinţă operativă la Căuşeni, la care a participat şi Ion Ciontoloi, preşdintele raionului. Conducta data din 1974. Peste aprozimativ 72 de ore, transportul gazului se va relua. O explozie mult mai puternică a avut loc pe 1 februarie, lângă satul Chircăeşti, pe malul drept al Nistrului, la magistrala Analiev-Tiraspol-Ismail, care transportă gazele ruseşti spre România, Bulgaria, Grecia şi Turcia. O grenadă ofensivă a explodat la recentul concert al lui {tefan Bănică jr. de la Chişinău. Există suspecţi, dar cercetările nu s-au finalizat. Lucrurile par la fel de volatile ca metanul ţi în politica de la Chişinău. Marian Lupu s-a dus la Voronin şi i-a cerut să-l voteze pe 10 noiembrie în funcţia de prezident al republicii, arată “Jurnal de Chişinău”. Mai morocănos ca oricând, miliţianul a anunţat că PCRM nu va vota cu Lupu. La întrebarea reporterului de la “{tirea Zilei” dacă va vota cu pupilul, Voronin-Bujeniţă a răspuns antologic: “Nu umbla cu purişii aişte pe-aişi. Aişe se discută întrebări mai serioase. Voi aşa şi nu aţi învăţat să înotaţi mai la adânc, ci merjiţ pi la fund, prin glod şi murdărie”. De unde concluzia că ar da îndărăt. De altfel, Mark Tkaciuk, eminenţa cenuşie a comuniştilor, anunţa că azi, la congresul comuniştilor, se va lua o decizie referitor la Lupu: “De astăzi, niciun deputat nu va face declaraţii despre părerile personale. Intrăm într-o perioadă de tăcere, să spun aşa, până se va lua o decizie finală”.
O delegaţie a PNŢ-CD din România, condusă de Radu Sârbu, a plecat pe 8 noiembrie la Chişinău. Unii ţărănişti au fost opriţi la vama Albiţa fiindcă nu aveau paşapoarte. Ei credeau că se poate trece doar cu buletinul. “Am vorbit pe 3 noiembrie cu Efrim Chilarii, ministru consilier la Ambasada din Bucureşti a R. Moldova. El m-a asigurat că se poate trece cu cartea de identitate. Unii colegi din delegaţie aveau paşapoarte şi au trecut. I-am informat pe Dorin Chirtoacă şi pe Serafim Urechean, dar tot nu ne-au permis să trecem fără paşapoarte, deşi am aşteptat peste trei ore. Iată un motyiv în plus pentru care am convingerea că sârma ghimpată de pe Prut trebuie aruncată”, mi-a spus Liviu Petrina. La rândul său, Radu Sârbu, preşedintele PNŢ-CD, a adăugat: “La Craiova are loc o diversiune la mitingul lui Traian Băsescu. Marian Miluţ nu reprezintă PNŢ-CD. În spatele lui nu se află adevăraţii ţărănişti, cu excepţia lui Vasile Lupu. Noi îl susţinem pe Crin Antonescu. Avem un acord cu PNL. Eu consider că ţara trebuie scăpată de Băsescu”. În Basarabia, au început de un an previziunile numerologice şi parapsihologice. Iată ce spune un cunoscător pe forumul “Gardianului”: “Dacă astăzi s-ar ivi un moment istoric potrivit, cred că RM s-ar uni cu România, iar stataliştii ar fi o minoritate la fel de insignifiantă ca în 1918. Cred că 2008 va fi un an de graţie/ Prin locul naşterii (Basarabi) şi prin numele de împărat (Traian), chiar şi prin prima silabă şi Rădăcina numelui său (BAS - începutul numelui BAS-ARABIA), Băsescu este însemnat de Dumnezeu să facă Unirea. {i o va face fie acum, fie în al doilea mandat. Este un semn de sus pentru Basarabia, tot aşa cum a fost un semn de sus când la începutul anilor ’90 ni s-au dat doi conducători, al căror nume arată clar încotro se îndrepta destinul Basarabiei – Snegur şi Sangheli (premierul desemnat peste noapte, printr-o decizie neînţeleasă şi neexplicată până acum. În preziua numirii, chiar seara, decizia sa era să-l desemneze pe liberalul Mircea Rusu. Dimineaţa, gura sa a rostit în Parlament altceva: Andrei Sangheli. (Sangheli e frate “geamăn” prin convingeri cu Snegur şi numai el putea pune în practică Acordul de aderare la CSI – ruseşte SNG – semnat de Snegur la Alma-Ata în 1991. Care e semnul? În ambele nume, consonantele de la început formează abrevierea rusească a CSI – SNG (vocalele nu se iau în considerare, potrivit lui Vlaicu Ionescu)”.
Putin a convins Slovenia să accepte construirea gazodcutului South Stream
Vladimir Putin (dreapta) pare foarte fericit alături de premierul sloven Borut Pahor, la meciul de fotbal dintre Rusia şi Slovenia de la Moscova. Are şi motive întemeiate: echipa Rusiei a învins Slovenia cu 2-1, iar el a obţinut de la Borut Pahor o preţioasă semnătură pentru gazoductul South Stream. Este un nou cui bătut de Moscova în coşciugul lui Nabucco, un proiect la care cei de la Bruxelles susţineau că ţin foarte mult. UE spera să reducă dependenţa de gazele ruseşti şi a promovat proiectul Nabucco, la care s-a raliat şi România. Dorea să importe astfel metan din ţările Asiei Centrale şi din orientul Mijlociu. Nabucoo este deja foarte întârziat, iar Putin i-a făcut Sloveniei, ţară membră UE, o ofertă pe care nu putea s-o respingă. South Stream e construit de gigantul rus Gazprom şi de grupul italian ENI, care deţine şi benzinăriile Agip din România. Gazoductul va străbate Bulgaria, Serbia, Ungaria, Grecia şi Slovenia, până în Italia, ocolind Ucraina, dar şi România. Va avea o capacitate de 63 de miliarde metri cubi de gaze naturale pe an, iar costurile construcţiei se ridică la 19-24 miliarde euro. Inaugurarea va avea loc în 2015. Nabucco va avea o capacitate de 31 miliarde metri cubi de gaze pe an şi lucrările ar trebui să înceapă în 2010. Rusia construieşte şi conducta Nord Stream, care ocoleşte Ucraina prin Marea Baltică şi va duce gazele în Germania. Putin a obţinut deja acordul Danemarcei, Suediei şi Finlandei.
Campanie de înjurat România
Concurenţii pentru fotoliul de preşedinte al Ucrainei au găsit duşmanii Kievului: ţara noastră şi Rusia. A început campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din Ucraina. Primul scrutin va avea loc pe data de 17 ianuarie 2010. Au apărut deja semne evidente că România şi Rusia vor fi principalii cai de bătaie în lupta pentru funcţia supremă de la Kiev.
Imaginea simbolică a isteriei din Ucraina este chiar Iulia Timoşenko, unica femei din lume care a dat numele unui partid pentru a pune mâna pe putere. “Blocul Iulia Timoşenko” nu recunoaşte minoritatea română din nordul Bucovinei, din Herţa, nordul şi sudul Basarabiei. Cel mai agresiv se manifestă Serghei Tighipko, fostul guvernator al Băncii Naţionale a Ucrainei. În 2004, el era şef de campanie pentru comunistul Viktor Ianukovici. Tighipko este ucrainean din Basarabia (s-a născut în satul Dragoneşti, probabil Drăgăneşti). Noi l-am mai surprins o dată cu un discur vădit contra României. Deşi este un economist educat, el manifestă acelaşi complex de minoritar într-un teritoriu care nu i-a aparţinut niciodată Ucrainei. A promis că se va opune prin orice mijloace oricăror tendinţe de reunificare a Basarabiei cu Ţara-Mamă. “România îşi foloseşte statutul de membru UE şi NATO pentru a exercita presiunbi economice asupra Ucrainei până la atingerea obiectivului – autonomia regiunii Cernăuţi”, susţine Tighipko. El pretinde că Ucraina a suferit mari pierderi economice după ce a pierdut procesul cu România de la Haga pentru platoul continental din jurul Insulei {erpilor. În realitate, România nu a câştigat acel proces fiindcă Ucrainei îi revin ape teritoriale din jurul Insulei {erpilor, care nu a fost şi nu este teritoriu ucrainean. Numai nătângii de la Bucureşti au creat senzaţia că au învins la Haga fiindcă judecătorii au invocat “acordul dintre Uniunea Sovietică şi România din iunie 1940”. Evident, puteam să pierdem şi mai mult la Haga fiindcă Ucraina poftea să ajungă în faţa Sulinei şi a Constanţei, dar asta este o altă chestiune. Oleh Trianiboh, liderul mişcării politice “Libertatea”, a cerut viitorului preşedinte ca prima vizită s-o efectueze la Chişinău pnetru a contrabalansa influenţa României, care vrea să absoarbă “regiunea ucraineană Transnistria”, laolaltă cu toată Republica Moldovă. Aceste obsesii extremiste atestă cultivarea în mentalul politic al ucrainenilor a unui model după care ţara lor să se extindă şi mai mult în detrimentul tuturor românilor.
Conform sondajelor de opinie, candidaţii la funcţia supremă de la Kiev se situează astfel deocamdată: Viktor Ianukovici, preşedintele Partidului Regiunilor, este creditat cu 27% din intenţiile de vot; premierul Iulia Timoşenko este pe locul al doilea cu 16%; Arsenii Iaţeniuk – 9%; Petr Simonenko – 4%; Viktor Iuşcenko – 2%; Serghei Tighipko – 2%; Vladimir Liutvin – 1%. Viktor Ianukovici promite să facă din Ucraina o ţară neutră, comparativ cu actualul preşedinte care a militat mereu pentru aderarea la NATO şi la UE. Aici pariul a fost pierdut nu de către Iuşcenko, ci de comunitatea ţărilor oocidentale. “Voi da Ucrainei o nouă politică externă. Ucraina va fi un stat în afara blocului, cu un parteneriat reînnoit cu Rusia”, a spus Ianukovici. Ianukovici are 59 de ani şi este preferat de ruşii din est şi din sudul Ucrainei, dar şi de marii oligarhi ucraineni, care vor să se mişte mai liber în Rusia. S-a născut la 9 iulie 1950, la Enakievo, pe Don. Este inginer mecanic şi doctor în ştiinţe economice. După 1980, a fost director general în mai multe combinate. În 2001, este preşedintele consiliului regiunii Doneţk. În 2002, ajunge premierul Ucrainei. În 2003, conduce Partidul Regiunilor. După insinuările că Iuşcenko a fost otrăvit de agenţi din tabăra sa, Ianukovici a pierdut alegerile prezidenţiale din 2004, iar Ucraina tinde să se rupă în două.
Iulia Timoşenko a fost desemnată pe 24 octombrie în urma unui congres viforos, ovaţionată de zeci de mii de admiratori pe Maidanul (piaţa centrală) de la Kiev. “Decizia ca Iulia Timoşenko să candideze a fost luată în unanimitate de către partidul Batkivşcina”, a anunţat Oleksandr Turcinov, de pe o scenă gigantică albă. “Ţara mea valorează pentru mine mai mult decât propria-mi viaţă”, a spus Iulia Timoşenko, îmbrăcată într-un costum alb, cu broderii pretinse tradiţionale ucrainene cu romburi specifice costumelor… româneşti din nordul Bucovinei. “Calea noastră este comunitatea europeană. Nu avem dreptul să fim în conflict cu vecinii noştri. Trebuie să avem relaţii demne cu Moscova. Vreau să institui dictatura legii”, a spus Iulia cu coada ei blondă împletită în jurul capului. “Bărbaţii sunt leneşi. Trebuie o femeie în fruntea statului”, comenta o pensionară din Kiev. Are 49 de ani şi provine din Dnepropetrovsk (est). S-a născut la 27 noiembrie 1960 şi are studii economice. În perioada 1984-1989, a fost inginer-economist la uzina “Lenin” din Dnepropetrovsk. În 1991-1995, este director al conrporaţiei “Benzina ucraineană”. În 1997-1999, este adjuncta preşedintelui formaţiunii panucrainene “Gromada”, iar din 1999, este preşedinte al partidului Batkivşcina. În 2002, Blocul Iulia Timoşenko obţine 7,26% din voturi şi blonda ajunge deputat. Are peste 40 de lucrări ştiinţifice. Averea ei este necunoscută de marele public. Încarcerată timp de 40 de zile pentru corupţie în 2001, Iulia revine în forţă prin revoluţia portocalie, alături de Iuşcenko. În 2005, ajunge la conducerea Guvernului, dar numai după şapte luni, Iuşcenko o demite. Avidă de putere, în decembrie 2007 redevine premier şi scandalurile cu Iuşcenko au continuat.
Nu trebuie amestecat kumâsul cu vodkă!
Arseni Iaţeniuk, fostul preşedinte al Radei Supreme, are doar 35 de ani. Este poreclit “Obama ucrainean”, dar nu are şanse reale. Viktor Iuşcenko nu mai are şanse să revină în linia întâi. Se pare că şi momentul otrăvirii preşedintelui va redeveni un mare scandal. Cotidianul “Izvestia” de la Moscova ia în discuţie tocmai interviul lui Vladimir Sivkovici, şeful Comisiei din rada Supremă pentru cercetarea cauzelor otrăvirii. “Nu vreau să indic numele bolii preşedintelui ca să nu mă dea în judecată”, a afirmat Sivkovici. Principala versiune acreditată de jurnalişti şi de politicieni: amestecul de samahoncă şi de kumîs (lapte de iapă fermentat) dăunează grav sănătăţii. Se pare că tocmai un asemenea cocteil i-a făcut rău lui Iuşcenko şi l-a adus la conducerea Ucrainei.
Uniunea Europeană intră în lupta pentru Crimeea
Jose Manuel Durao Barroso, preşedintele Comisiei Europene, i-a promis lui Viktor Iuşcenko autonomia pentru Crimeea. UE intenţionează să investească fonduri importante acolo pentru a valorifica potenţialul turistic enorm al peninsulei. Ţări importante ddin UE vor răspunde direct de diverse domenii de dezvoltare în Crimeea: Marea Britanie se va ocupa de economie, Suedia de ecologie, Olanda – de drepturile omului. Se anunţă interesate şi Finladan, Germania, Ungaria, Polonia, Lituania şi Estonia. Primele 12 milioane de euro s-au investit deja. Crimeea va deveni curând o piatră de anduranţă a relaţiilor dintre Rusia şi Uniunea Europeană. Politologii ucraineni au viziuni: chiar şi SUA se vor implica în lupta pentru Crimeea.


Un propagandist “neinformat” a provocat din prostie dărâmarea Zidului din Berlin cu 20 de ani în urmă.
S-au împlinit două decenii de la prăbuşirea zidului berlinez, prilej cu care Ambasada Germaniei anunţă un amplu program cultural în România. Holger Scherf, ministru consilier, a dezvăluit că la originea dezastrului din RDG se află întrebarea unui ziarist italian.
George W. Bush şi Mihail Gorbaciov dăduseră lumină verde pentru “perestroika” şi “glasnosti” în Republica Democrată Germană. Nu întâmplător, pe 23 august 1989, Ungaria comunistă a ridicat restricţiile la frontiera cu Austria. În septembrie, peste 13000 de es-germani vin prin Ungaria şi trec în Austria. În RDG au loc mari demonstraţii antiguvernamentale. În consecinţă, Erich Honecker, “pretinu” lui Nicolae Ceauşescu, demisionează pe 18 octombrie şi este înlocuit de Egon Krenz la conducerea RDG. Noul guvern promite vize pentru Germania Federală, fără alte formalităţi. Günter Schabowski, ministrul propagandei din Republica Democrată Germană, a primit sarcina să anunţe public hotărârea la o conferinţă de presă pe 9 noiembrie. Fusese în concediu şi nu ştia detaliile noii legi. Un ziarist italian l-a întrebat când vor intra în vigoare noile prevederi. Günter Schabowski nu avea instrucţiuni, dar a bravat: “După câte ştiu eu, intră în vigoare imediat, chiar acum”. Est-berlinezii au auzit la televiziunea RDG această declaraţie şocantă şi au luat cu asalt toate punctele de control. Luaţi prin surprindere, copleşiţi numeric şi pentru că nu primiseră niciun fel de reglementări, grănicerii nu au folosit armele şi au deschis barierele punctelor de trecere. Oamenii treceau după un control sumar sau fără formalităţi. Barurile din Berlinul de Vest făceau cinste conaţionalilor veniţi şi euforia era generală. 9 noiembrie este sărbătorită ca ziua Căderii Zidului. În următoarele zile, mulţi nemţi au venit cu baroase, ciocane şi dălţi pentru a demola zidul şi pentru a lua suveniruri bucăţi de moloz. Erau supranumiţi “Mauerspechte”. De această euforie generală a profitat cancelarul Helmut Kohl, care a decretat reunificarea Germaniei la 3 octombrie 1990.
Construirea zidului de 45 de kilometri a început la 13 august 1961 şi a fost ideea lui Walter Ulbricht, secretarul general al partidului comunist din RDG. Nikita Hruşciov a aprobat proiectul cu unele rezerve. Zidul va avea lungimea totală de 155 de kilometri şi s-a edificat numai pe teritoriul RDG, fără implicarea directă a sovieticilor, şi a încercuit total Berlinul Occidental, iar primarul Willy Brandt, în fruntea unei mari mulţimi, a protestat inutil, acuzând Statele Unite de pasivitate. Preşedintele american John F. Kennedy a acceptat înfrângerea, dar a promis că America va apăra Berlinul de Vest. Lyndon Johnson trimitea câte un batalion nou pe autostradă la fiecare trei ani pentru a demonstra. În 1987, Ronald Reagan ţine un discurs fulminant la Poarta Brandenburg şi îi cere lui Gorbaciov “să dărâme acest zid”. Cine încerca să traverseze “fâşia morţii” era pierdut. Zidul avea numeroşi senzori pentru depistarea oricărei mişcări. {i totuşi au existat vreo 5000 de tentative de evadare din Berlinul de Est. Documentele atestă 192-239 de morţi şi numeroşi răniţi. Thomas Kruger a reuşit să evadeze cu un avion uşor Zlin Z-42Mal şi a aterizat pe aeroportul militar britanic Gatow. Cea mai dramatică tentativă a fost a lui Peter Fechter. Pe 17 august 1962, a fost ciuruit şi lăsat să moară într-o baltă de sânge. Imaginile au făcut înconjurul lumii.
Thatcher: “Kohl este capabil de orice”
După deschiderea arhivelor diplomatice de la Londra, din care rezultă că doamna Margaret Thatcher s-a opus categori reunificării Germaniei, a venit rândul arhivelor franceze să reconfirme această atitudine stranie şi din partea Parisului. Realitatea concretă i-a luat prin surprindere pe nişte politicieni cu o gândire prea osificată. Ministerul francez de Externe nota în octombrie 1989 că “problema germană nu pare în acest moment realistă”. Mai rigid s-a dovedit preşedintele Francois Mitterrand, care, pe 24 noiembrie 1989, îi scria lui Egon Krenz despre “perspectivele de dezvoltare a relaţiilor dintre Republica Democrată Germană şi Comunitatea Europeană. Să fiţi sigur că Franţa le ia în considerare în mod favorabil”. Peste numai patru zile, cancelarul Helmut Kohl prezenta un plan în zece puncte pentru reunificare. Într-o telegramă din 13 martie 1990, Luc de La Barre de Nanteuil, ambasadorul Franţei la Londra, raportează declaraţiile făcute de Margaret Thatcher la reşedinţa sa: “Kohl este capabil de orice. A devenit alt om, este de nerecunoscut, el se vede stăpân şi începe să acţioneze în consecinţă”, i-a spus Doamna de Fier ambasadorului francez. Ea nu a rămas aici. “Reunificarea Germaniei nu este în interesul Marii Britanii şi al Europei Occidentale”, i-a spus Thatcher lui Gorbaciov în timpul unei convorbiri la Kremlin în septembrie 1989. Acum, preşedintele francez Nicolas Sarkozy o invită pe Angela Merkel să vorbească la comemorarea Primului Război Mondial la Paris în noiembrie. Doamna cancelar a acceptat. Unificatorii Germaniei se întâlnesc pe 31 octombrie la Berlin, anunţă Fundaţia Konrad Adenauer. George H.W. Bush tatăl are 85 de ani, Mihail Gorbaciov – 78, iar Helmut Kohl - 79. Vor lipsi Francois Mitterrand, care amurit în 1996, şi Margaret Thatcher, care a împlinit 84 de ani.
Deputaţii din Parlamentul federal au reales-o pe Angela Merkel în funcţia de cancelar pe 28 octombrie, pentru un nou mandat de patru ani. Ea va coordona o coaliţie de centru-dreapta, constituită de Uniunea Creştin-Democrată şi Uniunea Creştin Socială, pe de o parte, şi liberalii din FDP, pe de altă parte. Aceste trei partide au împreună 322 de mandate din totalul de 622. Angela Merkel a promis puternice scăderi de impozite, în valoare de 24 de miliarde de euro, începând cu 2011, pentru ieşirea din criză. Ea a făcut prima vizită la Paris, unde a avut un dineu cu Sarkozy. A adoptat deja noile direcţii ale politicii externe: va susţine aderarea Turciei la UE, sprijinirea statelor mici şi mijlocii (sună promiţător), concurenţă liberă pe piaţa europeană, retragerea ultimelor 20 de bombe atomice americane de pe teritoriul Germaniei. În 2004, au fost retrase 130 de bombe nucleare din baza americană Ramstein (Rhenania-Palatinat), după ce au fost scoase şi bombele de la Memmingen (sudul Bavariei) şi Noervenich (Rhenania de Nord-Westphalia).
Hitler şi-a trimis aghiotantul pe frontul sovietic fiindcă n-a vrut să scoată o muscă din buncăr
Fritz Darges a fost aghiotantul lui Adolf Hitler timp de 5 ani. Pe 18 iulie 1944, în timpul unei consfătuiri strategice de la Rastenburg, o muscă a intrat în sala de şedinţă şi a început să bâzâie pe deasupra hărţii din Vizuina Lupului. Extrem de iritat, Fuhrerul i-a ordonat aghiotantului “să înlăture neplăcerea”. Darges a replicat în glumă că problema trebuie rezolvată de Nicolaus von Below, aghiotantul de la Luftwafe, deoarece “musca este un dăunător înaripat”. “Pleci pe frontul de est imediat!”, a urlat Fuhrerul, iar Fritz Darges s-a executat pe loc, arată “The Telegraph”. Aghiotantul a murit pe 25 octombrie 2009, la vârsta de 96 de ani. I-a purtat lui Hitler o vie recunoştinţă până în ultima clipă. {i-a scris memoriile şi a lăsat prin testament dorinţa de a se tipări într-o carte după moarte. Ceea ce se va şi întâmpla. Editorii speră că astfel se va închide gura istoricilor de extremă dreapta, care au început să nege rolul lui Adolf Hitler în declanşarea Holocaustului. Ei susţin că exterminarea evreilor este opera lui Heinrich Himmler, comandantul SS. Chiar dacă putea să sfârşească pe front, Fritz Darges nu-i reproşează nimic. “Toţi am visat la un imperiu german măreţ. De asta l-am slujit şi aş face la fel şi acum”, scrie aghiotantul. Cartea lui Darges va fi foarte importantă şi pentru istoria românilor din acea perioadă. Timp de patru ani, el a el a fost prezent la toate conferinţele şi evenimentele politice importante ale conducătorului nazist. A participat şi la întâlnirile cu Ion Antonescu. Mulţi istorici au convingerea că Hitler a dat directive verbale pentru genocid, inclusiv în prezenţa lui Darges. Albert Speer, ministrul Armamentului, şi Josef Goebbels, şeful propagandei naziste, afirmă în memoriile lor, publicate după război, că nu au auzit niciodată ca Hitler să fi dat vreun ordin pentru “Soluţia Finală”.
A fost un geniu, a fost cel mai mare om. Aşa spunea Fritz Darges până în ultima clipă. S-a născut la 8 februarie 1913 la Dülseberg, lângă Salzwedel. A ajuns Obersturmbannführer (locotenent colonel) în temuta structură Waffen SS, fiind decorat cu Ritterkreuz des Eisernen Kreuzes (Crucea de Cavaler a Crucii de Fier). Era o foarte importantă decoraţie care se acorda pentru acte de bravură pe câmpul de luptă. În timpul celui de-al Treilea Reich, cea mai înaltă distincţie era însă Marea Cruce a Crucii de Fier, pe care a primit-o doar Hermann Göring. Darges se pregătea să ajungă funcţionar în comerţul exterior, dar în aprilie 1934 a aderat la SS. În 1935, este ofiţer, iar în 1936 va fi desemnat aghiotanul lui Martin Bormann, influentul şef de cabinet al lui Hitler. În octombrie 1939, se întoarce în Waffen SS şi comandă o companie în Regimentele Fuhrerului. Participă la bătălia pentru Franţa şi primeşte Crucea de Fier, clasa a II în iulie 1940, fiind avansat la gradul de căpitan. Ia parte la Operaţiunea Barbaross (invadarea Uniunii Sovietice) şi primeşte Crucea de Fier clasa I în august 1942. În martie 1943, devine aghiotantul lui Adolf Hitler şi primeşte gradul de locotenent-colonel în ianuarie 1944. După dezastrul provocat de musca obraznică, Darges este numit în locul lui Johannes Mühlenkamp, la comanda Regimentului 5 SS Panzer. Acum primeşte Crucea de Cavaler pentru luptele din noaptea de 4 ianuarie 1945 fiindcă a spart linia frontului sovietic, a distrus printr-o ambuscadă o unitate de-a lui Stalin, zdrobind 4 tunuri de 122 mm, patru mitraliere antitanc de 76 mm, 12 camioane şi numeroase alte vehicule. Este înfrânt de alte atacuri sovietice şi britanice, dar după 3 zile revine şi distruge 30 de tancuri sovietice. Darges a supravieţuti războiului, dar nu se ştie ce a făcut câteva decenii. Vindea maşini. Apare abia în anul 2000 într-un documentar despre războiul-fulger din Est al lui Hitler.
“L-am cunoscut la un raliu la Nuremberg, în 1934. Avea un aspect simpatic, o inimă caldă. Era o atmosferă foarte caldă la Berghof. Odată am fost cu Fuhrerul, cu Eva Braun şi cu sora ei Gretel în Italia cu o maşină decapotabilă. Eu trebuia să mă ocupa de toate finanţele. Ca aghiotant al lui Hitler, răspundeam de programul zilnic al Fuhrerului. Trebuia să fiu prezent oricând avea nevoie de mine, la orice conferinţă, la şedinţele de război”, spunea Darges într-un interviu cu puţină vreme înaintea morţii. Extazul în faţa Fuhrerului era mai puternic şi decât pornirile erotice: “Am avut senzaţia că sora Evei Braun era interesată de mine, dar nici nu mă puteam gândi că ar fi fost potrivit să devin cumnatul Fuhrerului”, se explica aghiotantul cel fidel în casa lui din Celle. A scăpat de judecată. Istoria se uită încet. Marea Britanie i-a invitat pe nemţi să participe la comemorarea de la Gloucester, a 70 de ani de la al Doilea Război Mondial din iulie 2010 cu vestitele avioane Messerschmitt, care vor evolua pe cer alături de aparatele Fokker. Vor veni cu avioanele lor şi mai vechii aliaţi italieni ai Germaniei lui Hitler. În schimb, un olandez de 88 de ani, a apărut în faţa unui tribunal german fiindcă a făcut parte din trupele SS, perioadă în care ar fi ucis trei olandezi din mişcarea de rezistenţă în 1944. Heinrich Boere trăieşte de 60 de ani în Germania, iar acum a fost săltat dintr-un azil de bătrâni, chiar dacă era în scaunul cu rotile.
Au trecut două decenii de la spargerea Cortinei de Fier. S-a lăsat cortina de catifea
Formula îi aparţine premierului britanic Winston Churchill. În martie 1946, el rostea un discurs la Fulton/Missouri, avertizând că, de la Stettin (Marea Baltică) şi până la Triest (Marea Adriatică), “s-a lăsat o cortină de fier”. El însuşi era unul din artizanii acelei monstruozităţi atribuite exclusiv lui Iossif Vissarionovici Stalin. Tot la comandă politică, alţi artizani au hotărât că este suficient. În imagine, adevăraţii gropari ai comunismului: George H.V. Bush (stânga), Ronald Reagan şi Mihail Sergheevici Gorbaciov. Toate ţările ex-comuniste din Europa au trecut de la sistemul economic centralizat la “economia de piaţă”. Competiţia este extrem de dură şi inegală pentru aceste popoare care au rămas fără resursele naturale, dar şi fără cele mai productive întreprinderi. “Am reuşit toţi, când în acea perioadă nu exista nicio garanţie a succesului”, este de părere Jacek Rostowski, ministrul polonez al Finanţelor. Polonia este singura ţară din UE care şi-a conservat creşterea economică în perioada de criză. În decembrie 1989, Varşovia avea o inflaţie de 750%. “Trebuia să stingem rapid focul hiperinflaţiei, să liberalizăm şi să lansăm schimbările instituţionale profunde: privatizările, crearea unei burse de valori, a unei bănci centrale independente”, explică Leszek Balcerowicz, autorul “terapiei de şoc” poloneze. Nici alţii n-au dus-o mai bine. “La început se spunea aşa: să treci de la o economie de piaţă la o economie planificată este ca şi cum ai pregăti o supă de peşte pornind de la un acvariu; invers va fi infinit mai dificil”, spune Ivan Miklos, iniţiatorul reformelor slovace. Ungaria a început reformele în 1992, iar acum este doborâte de criză. “Fosta RDG este o excepţie. Nu a avut nevoie să se descurce singură pentru că sora ei mai mare şi bogată, fosta RFG, a luat-o sub aripă”, spune Karl Brenke, specializat în reunificare la institutul de cercetări economice DIW. (Se aude, Bucureşti?!). Nostalgiile revin însă, iar tinerii vor să afle mărcile comuniste: biscuiţii “Eugenia” în România, dar şi maşina Dacia; batonul de ciocolată “Szerencsi” din Ungaria; biscuiţii “Deţka-Zakuska” (gustarea copilului) în Bulgaria; “Vegeta” în Croaţia; maşina de spălat cu rotor “Frania” în Polonia; Trabantul din RDG; cafenele botezate “Tito” sau “KGB” la Belgrad.
Bancuri din perioada comunistă
Ca o formă de autoironie şi de autoapărare, în toate ţările socialiste s-au cultivat bancurile.
• Erich Honecker ordonă desciderea Zidului de la Berlin. Rămas cu gura căscată, ministrul de Interne îl întreabă care este rostul acestei manevre politice. “Vreau să rămân singur!”, a răspuns preşedintele RDG;
• Întrebare la Radio Erevan: De ce URSS a decis să nu trimită oameni pe Lună? Răspuns: Ca să nu ceară azil politic;
• Întrebare nemţească actuală: Ce obţinem dacă încrucişăm un Wessi cu un Ossi? Răspuns: Un şomer arogant. “Wessi” este un german din RFG, iar “Ossi” – un german din RDG;
• Ce are 70 de dinţi şi 4 picioare? Un crocodil. Ce are 4 dinţi şi 70 de picioare? Comitetul Central al Partidului Comunist din URSS, unde predominau bătrânii;
• În campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2056, Ivan Ivanîci este întrebat de un ziarist pe cine va vota: pe Putin, Putin sau Putin? Ivan Ivanîci răspunde: Încă puţin Putin!
După prăbuşirea comunismului, majoritatea est-europenilor şi-au pierdut simţul umorului.

Resetarea şahului dintre Rusia şi Statele Unite ale Americii
Moscova a rămas o povară din timpul Războiului Rece pentru Washington. Turneul doamnei Hillary Clinton la Moscova a trecut uşor în penumbră pentru presa din România. Secretara Departamentului de Stat american s-a întâlnit cu Serghei Lavrov a avut convorbiri într-un cadru mai larg şi cu preşedintele rus Dmitri Medvedev. La prima vedere, totul părea să fie numai lapte şi miere. Peste o săptămână, a trecut ca o boare prin Varşovia, Bucureşti şi Praga însuşi vicepreşedintele american Joe Biden. Discursul lui a fost mult mai categoric la adresa Rusiei, pe tema vechilor obsesii imperiale. El a invitat ţările eliberate din lagărul comunist să constituie un front comun cu SUA pentru inducerea democraţiei în Ucraina, R. Moldova şi Georgia. Cel puţin formal, asistam la două atitudini diametral opuse pentru politica externă a Casei Albe. Ambasadorii reuniţi la Casa “Nicolae Titulescu” din Bucureşti au încercat să descifreze sensul “resetării relaţiilor dintre SUA şi Rusia”, o expresie lansată de internautul-preşedinte Barack Obama. Dialogul a fost coordonat de George Potra, director executiv al Fundaţiei Europene “Nicolae Titulescu”. Cu o amplă expertiză pe spaţiul ex-sovietic, ambasadorul Ion Porojan consideră că agenda doamnei Clinton la Moscova a fost cu mult mai complicată, decât au lăsat “sursele” să scape în presă. Pentru Statele Unite, Rusia a rămas un partener obligatoriu încă de pe vremea Războiului Rece, care – cred eu – s-a reluat în ultimul timp cu muniţie nouă. Barack Obama şi-a propus să schimbe radical abordarea războinicului George W. Bush. El preferă dialogul dicteului “Cine nu e cu noi este împotriva noastră”. Cu oricine? Aşa am crezut iniţial, după ce am urmărit discursul preşedintelui american de la Cairo. (Dacă îl voi vedea că discută direct chiar şi cu unul ca Ahmadinejad, mă înclin!) De altfel, marea necunoscută a Administraţiei Obama nu este Iranul. Pentru preşedintele-internaut, nodul gordian este Afganistanul. Sigur, Iranul este o preocupare excesivă a Israelului, iar Washingtonul preia de-acolo orice vibraţie seismică. Important rămâne şi pariul lui George W. Bush pe “foaia de parcurs” cu Beniamin Netanyahu şi cu Mahmud Abbas – dovadă că doamna Clinton s-a întâlnit şi cu ei, după ce a trecut pe la Moscova în prealabil. Fiindcă - nu aşa? – marile campionate de şah dintre Uniunea Sovietică şi Statele Unite se dădeau între cei mai inteligenţi evrei din ambele lumi. Nu pe ultimul loc, se află Tratatul Start, o moştenire grea de pe vremea Războiului Rece: Moscova şi Washingtonul l-au semnat şi tot ei trebuie să se spele pe cap cu acest document absurd al disuasiunii nucleare. Dacă vor reduce drastic numărul ogivelor, atunci vor avea nas să le ceară şi altora aceeaşi atitudine. Timp de 20 de ani, SUA a convins ţările ex-comuniste să trimită uraniul în Rusia pe banii americanilor.
Expansionism teritorial şi invazie economică
După cum spuneam, toate aceste piese de pe tabla de şah au rămas importante, dar regina lui Obama este... Afganistanul. Pentru Bush, nu a fost prea greu să intre în ţara talibanilor, dar va fi mult mai complicat pentru Obama să iasă onorabil. Mai ales că paştunii afgani au dat foc şi Pakistanului, partener atomic important pentru SUA. Tandemul Putin-Medvedev a intuit perfect că Rusia este partenerul obligatoriu pentru SUA, dacă Obama vrea să treacă puntea, deşi nu ştie ce este la capătul celălalt. Iranul trebuie ţinut izolat, cât mai departe de SUA. Aşa se face că Teheranul refuză să-şi trimită uraniul spre îmbogăţire în... Rusia. Manevrând atent această capcană, Kremlinul va juca mai departe pe cartea izolării Iranului de lumea occidentală, mai ales că Washingtonul încă nu intuieşte cât de importantă ar fi pentru economia americană deschiderea paşnică a acestei ţări. Ambasadorul Nicolae Ecobescu apreciază că Rusia nu va mai reuşi să fie ce-a fost odată, mai ales că America investeşte pentru înarmare de 14 ori mai mult. S-a afirmat că Rusia suferă de expansionism de tip teritorial, în detrimentul dimensiunii economice a politicii de acaparare. “Geaba dorinţă dacă nema putirinţă”, spune Ivan Ivanîci. În ciuda disfuncţiilor interne cu care se confruntă, Kremlinul tinde să se manifeste la fel ca pe timpul Războiului Rece: face în alte spaţii mutări surprinzătoare pentru interesele americane şi ale ţărilor din estul Europei, izolează state “rebele”. Aşa se întâmplă şi cu România. Căutând fisurile lăsate de Bush, Putin şi Medvedev preferă dialogul direct cu Budapesta, cu Belgradul şi cu Sofia, în detrimentul Bucureştiului. De aceea, nu s-a suflat o vorbă despre falia de pe Nistru la întâlnirea lui Obama cu Medvedev de la Mosoca sau în discuţiile cu Hillary Clinton.
Da, dar noi îl avem pe Prostănacu şi, orice s-ar întâmpla, noi îl vrem pe Johanis...
Viorel Patrichi