luni, 20 august 2012

Maestrii loviturii de stat nu stapanesc macar normele elementare de scriere ale limbii romane: corect era "Romani, haidetzi la referendum". Mesajele lor au fost extrem de dure, cobor^nd pana la formula "Da-l afara!". Ca la t^rla! Este totusi un sef de stat, indiferent cine ar fi. A fost ales de doua ori. Cum educam atitudinea rom^nilor fata de politica? Evident ca presedintele poate fi demis, dar respect^ndu-se legile pas cu pas. Altfel ajungem un bantustan la marginea Uniunii Europene.


Vedere de pe Centură. „Neantul Valah” în Zodia Fecioarelor





Vedere de pe Centură
Neantul Valah” în Zodia Fecioarelor

Dacă Europa... să fie cu ochii aţintiţi asupra noastră, dacă mă pot pronunţa astfel, care lovesc soţietatea, adică fiindcă din cauza zguduirilor... şi... idei subversive... şi mă-nţelegi, mai în sfârşit, pentru care în orce ocaziuni solemne a dat probe de tact... vreau să zic într-o privinţă, poporul, naţiunea, România... ţara în sfârşit... cu bun-simţ, pentru ca Europa cu un moment mai nainte să vie şi să recunoască, de la care putem zice depandă...”
(Farfuridi, strămoşul genetic al politicienilor din România, tot mai actual peste o mie de ani)

Mircea Diaconu: De ce m-ai pus pe mine vicepreşedinte aici?
Crin Antonescu: Cum să te pun eu?
Mircea Diaconu: Păi, tu m-ai pus. În intervalul ăsta atât de acut şi de nu ştiu ce, dacă nu mă suna domnul Chiţoiu de câteva ori... nu ştiu, parcă mă simţeam pe undeva disperat. Voiam să lupt, să muncesc, n-aveam cu cine.
Relu Fenechiu: Dar eu nu te-am sunat de mai multe ori?
Mircea Diaconu: Şi tu m-ai sunat.
Relu Fenechiu: Păi, vezi? Nu te-am pus la treabă?
Mircea Diaconu: Prea puţin, prea puţin. Vorbesc foarte serios.
Crin Antonescu: Chiţoiu, Fenechiu... Puţini oameni sunt sunaţi de ăştia trei - Ruşanu, Chiţoiu, Fenechiu - pe cuvânt. Deci, dacă te-au sunat ăştia trei, eşti tare, crede-mă! Eşti mare.
Mircea Diaconu: ... Vorbesc foarte serios, am avut sentimentul că nu sunt chiar vicepreşedinte, din moment ce nu e atât de mare nevoie de mine - să mă duc, să mă zbat, să muşc, să rup, să... tot ce trebuie.”
(Mircea Diaconu, urmaşul lui Farfuridi, care a jucat excelent rolul lui Brânzovenescu atunci când rostea încreţinud-se tot replica: “Nu-nţeleeeeg!”)

Marele Sinucis scrie El Însuşi în zeghe, cu lanţuri la mâini şi la picioare, despre destinul patriei pe care ne-a lăsat-o dincoace de gratii, de parcă n-ar fi avut nicio contribuţie la dezastru:
"Bătălia pentru viitorul României nu este tributară retoricii politice. Prezentul ne aşează în faţa unei alternative unice: a fi sau a nu fi în istorie! Dacă la dilema hamletiană vom răspunde "absent", statutul de învinşi nu ne va oferi, pentru o lungă şi dureroasă perioadă de timp, decât trăirea tragică într-un spaţiu pe care l-am numi, încă o dată, Neantul Valah", scrie Nepotu Mătuşii Tamara pe blog. Altădată, scria la “Era Socialistă”. Ce vremuri!
Adică, eu nu am nicio vină, Tataie rămâne fată mare, Varanu-cu-Platoşă - la fel. Vinovat de coşmarul României este “Neantul Valah”!, iar nu cei care l-au provocat. Iar dacă haosul provocat nu merge în direcţia în care l-am preconizat noi, mai facem o suspendare, mai tragem un referendum, iar dacă nu iese cum vrem noi, călcăm în picioare şi voinţa românilor.
România pare condusă acum de două muieri isterice. Întâmplător sau nu, Victor Ponta şi Crin Antonescu s-au născut în Zodia Fecioarei. Şi se pregăteşte a treia fecioară să se arunce în flăcări: Mihai Răzvan Ungureanu. Văzând diferenţele enorme dintre ei, am un motiv în plus să nu cred în zodiace, dar dacă boala devine pandemie?...
Şi parcă o aud pe Corina Drăgotescu în direct: “Eu, între Dan Diaconescu şi Mihai Răzvan Ungureanu, îl votez pe Dan Diaconescu!…”
Aşa da formatori dă opinie!

Pontănacu le-a promis ruşilor “marea purificare”

Tataie şi ai lui au reuşit să pună de-o lovitură de stat, cu instrumente parlamentare, că nici ei nu ştiu ce să mai facă. Le-au scăpat consecinţele din mâini. Şi dacă se verifică informaţiile, după care mulţi bani din spatele acţiunii tandemului Pontanescu vin dinafară, adică din Rusia, lucrurile devin extrem de grave. Şi există surse deschise, care atestă acest lucru. Doar să faci asocieri între fapte apparent fără nicio legătură.
Cu sau fără dezvăluirea despre plagiat, Il Dottore de Catania şi Porumbacu plănuiseră cu Bătrâna Deşcă lovitura de stat. Pe site-ul KremlinLeaks, o filială oficială pentru WikiLeaks, putem vedea că Victor Ponta s-a întâlnit pe 14 iunie, la recepţia organizată de Ambasada Federaţiei Ruse din Bucureşti, cu Aleksandr Kondiakov şi cu Viktor Komardin, preşedintele companiei de armament Rosoboronexport. Cârlanu a vorbit despre relaţia cu Federaţia Rusă, ca Andrei Marga, de unde concluzia că totul era gândit unitar. El le-a promis ruşilor că în iulie va face “curăţenie generală” în România.
Dar noi, ceilalţi români, mai contăm? Ce facem? Se întorc ruşii? Am aderat la UE, la NATO degeaba? “Cine mai e şi Bruxellesu ăsta, domne?!”, întreba ameninţător vicepreşedintele Iordache de la PSD. Cei de la UE? “Îi dăm jos şi pe ăia!” Iar Crizel se burica şi mai tare: Angela Merkel să-şi vadă de treabă, Rrrromânia nu este colonia nimănui, Barroso este “un politruc”.
Şi KremlinLeaks redă un mesaj transmis la Moscova de
Evgheni Egorov, consilier în Ambasada Rusiei de la Bucureşti. Pentru cunoscători, prezentăm textul original, apoi traducerea:
Передаем Вам признательность г-на Виктора Понта и его поздравления в связи с нашим национальным днем. Как обещал, Г-н Виктор посетил нас 14 июня на приеме, и у нас была отличная возможность, как обычно, обменятся некоторыми очень полезными идеями.
Г-н Виктор сообщил нам, что встреча с господами М. Кондяков и В. Комардин была очень продуктивной и благодарит за оказанную поддержку.
Также, он заверил нас, что с июля начинается процесс очистки, как было запланировано, и он, как и раньше, рассчитывает на нашу помощь.
Он также заверил нас, что с момента окончания очистки, все наши местные инвестиции окупятся.
По понятным причинам, мы свяжемся вновь, уже после 1-го августа.
С уважением,
Евгений.

Vă transmitem recunoştinţa domnului Victor Ponta şi felicitările lui cu prilejul zilei noastre naţionale. După cum a promis, domnul Victor ne-a vizitat pe 14 iunie la recepţie, şi noi am avut o posibilitate excelentă, ca de obicei, să schimbăm unele idei extreme de folositoare. Domnul Victor ne-a comunicat că întâlnirea cu domnii M. Kondiakov şi V. Komardin a fost foarte productivă şi mulţumeşte pentru sprijinul acordat. De asemenea, el ne-a încredinţat că, începând cu iulie, se va declanşa un proces de curăţare, aşa cum a fost planificat, şi el, la fel ca mai înainte, contează pe ajutorul nostru. De asemenea, el ne-a asigurat că, din momentul începerii purificării, toate investiţiile noastre locale se vor plăti. Din motive lesne de înţeles, vom intra din nou în legătură după 1 august. Cu stimă, Evghenii.”

Cine se mai îndoieşte de obedienţa puciştilor faţă de Rusia? Să vedem alte elemente.
Pe banii statului rus, funcţionează şi postul de radio “Golos Rossii” (Vocea Rusiei), care are un site de limbă română, cu pretinşi jurnalişti români. Tot pe banii Guvernului de la Moscova. Pe toată durata referendumului, Vocea Rusiei s-a comportat ca Europa Liberă în 22 decembrie 1989: acolo se citea scenariul loviturii de stat contra lui Ceauşescu. “O unitate de tancuri vine de la Piteşti spre Bucureşti”. Şi Brateş repeta la TVR. “O unitate de paraşutişti de la Constanţa se îndreaptă spre Bucureşti.” Şi Brateş repeta… Şi trecem acum la “Vocea Rusiei”: “USL trebuie să treacă neîntârziat la fapte… Ce caută domnul Rus la conducerea Ministerului de Interne… Se impune ca liderii USL să lase "domnia" şi non-combatul… USL dispune de multe opţiuni în vederea continuării ... USL va avea cale liberă… Protestele de stradă trebuie să înceapă acum… USL va trebui să onoreze promisiunile făcute poporului...” etc., etc.
Evident, vuvuzelele oligarhilor ne-au spus că Traian Băsescu a organizat protestele din iarna lui 2012, cu serviciile secrete, care ar fi dus la înlăturarea lui Emil Boc. Şi deodată, zdrang! Gazele din şisturi bituminoase. Nu am auzit cine anume i-a adus pe acei rătăciţi cu o lozincă de 5 metri, pe care scria “Gazele de şist nu salvează România de dependenţa de gazele din Rusia”. Şi asistăm în primăvară la un protest mamut la… Bârlad contra gazelor extrase din şisturi bituminoase. Au ieşit 15000 de oameni în stradă. Reamintim că, atunci când s-a închis Rulmentul Bârlad, o uzină care le asigura oamenilor existenţa, nu a ieşit nimeni! În schimb, au huiduit pentru o chestiune destul de abstractă: gazele de şist. Banii veniseră pe şest şi trebuia hăit pentru ei. Şi flămânzii au ieşit pentru un pui congelat.
La fel s-a întâmplat şi la referendum. S-au aruncat care de bani şi aşa se şi explică de ce procurorii de la DNA s-au implicat direct în anchetarea fraudelor.
Ceea ce au făcut puciştii.s.r.l. nu numai că pune în pericol vaga democraţie din România, dar chiar şi siguranţa naţională.

Di uni iera sî ştiu io cî marşîna iera a lu Adrian Năstasî?!

Înlăturarea preşedintelui a fost o lovitură de stat, care ne-a aruncat înapoi în trecut, atunci, când nu mai credeam că se mai pot întâmpla asemenea aberaţii la noi. Doar am intrat în UE, în NATO! Ei, şi?! Puciştii au decapitat instituţiile statului şi au ajuns ei înşişi cu spatele la zid. Ei nu realizează că nimeni nu-i mai poate salva de propriile dosare penale. Indiferent cine va fi preşedinte. Relu Fenechiu trebuie să priceapă că şi ministrul Justiţiie, indifferent cine va mai fi, va da raportul tot la “politrucul Bartoso”. Cât va mai putea minţi?
A fost o lovitură de stat, mascată ridicol de o pretinsă consultare populară. PSD a votat cu PDL pentru pragul de 50%+1 prezenţă la referendum. După gafa cu Platon şi Aristotel chiar a plagiat şi el, ministrul Ioan Rus a anunţat că numărul alegătorilor e de peste 18 milioane. După referendum, Rus a repetat. Când s-au dat rezultatele definitive, puciştii nu au mai fost de acord cu regulile jocului, stabilite de ei. Au desfiinţat practic referendumul organizat de USL. Oare avem de-a face cu oameni normali? Să ne reamintim de sceneta lui Ion Băieşu, din 1973, unde Toma Caragiu juca rolul arbitrului la un meci de fotbal feminin. La una din echipe, juca nepoata lui. Toma dă “11 metri” din senin, nepoata trage şi portăriţa prinde. “Huligano!”, strigă arbitrul şi o dă afară pe portăriţă. Nepoata trage din nou, dar pe lângă bară. Arbitrul se aruncă în genunchi şi impinge mingea cu capul spre poartă. Aşa s-au comportat Pontănacu şi Porumbacu, încât am ajuns de râsul Europei. Mai mult, de râsul lumii. Ziaristul Ştefan Ciocan a dat o probă excelentă de pamflet în “Hunedorenul”, chiar dacă poate să pară prea contondentă:
"În Isaccea lumea îl ştie ca fiind de-al lui Căcărău. Puţini ştiu că ai lui Căcărău în acte sunt numiţi Antonescu. Micuţul oraş dobrogean avea să-l dea lumii în 21 septembrie 1959 pe George Crin Laurenţiu Antonescu. Şi astfel, o localitate obscură de pe malul Dunării avea să intre în galeria marilor localităţi ale României alături de Scorniceşti şi Olteniţa. De ce în biografia oficială a lui Crin de-a Căcărăilor nu apare nicio însemnare despre perioada petrecută în Isaccea, este un mister pe care probabil istoricii (colegii săi) au să-l elucideze. Dar oricum dă bine ca un preşedinte, fie el şi interimar, să aibă câte o perioadă misterioasă în biografie. Un alt mister din viaţa lui Crin al Căcărăilor, legat de anii de studenţie, a fost elucidat de presă, care a aflat că a stat şapte ani într-o facultate pe care orice student mediocru o absolvea în cinci.
Viaţa i-a oferit unui descendent al „clanului” Căcărăilor din Isaccea o cameră, un pat confortabil şi mai ales un pupitru la Cotroceni. Şi dacă Crin ştia să folosească patul, chiar mult mai intens decât ar fi normal, când a ajuns în faţa pupitrului ornat cu zeci de microfoane, nu a mai ştiut ce să facă şi s-a apucat să vorbească prostii. Cu privirea injectată şi cu un rictus turbat pe faţă, Crin a intrat într-o adevărată criză de naţionalism ieftin şi a răcnit de la pupitrul uzurpat către Europa. Cu un discurs „plagiat” parcă din naţionaliştii antieuropeni sau din discursurile lui Ceauşescu, Crin a reiterat teza „neamestecului în treburile interne ale popoarelor”. Ce nu ştie însă a lu’ Căcărău din Isaccea este o regulă elementară, care se aplică în toată lumea civilizată. Europa te invită la masă, te aşază între ţările civilizate, îţi dă şi să mănânci din aceleaşi bucate din care se servesc toţi. Dacă eşti mai costeliv, chiar îţi dă mai mult. Dar dacă eşti un ţărănoi din Isaccea şi te beşeşti înainte de desert, te ia de guler şi te dă afară. E treaba ta dacă vrei să tragi beşini sau să râgâi, dar o faci pe prispa casei tale, acoperite cu stuf, în faţa blidului cu ciorbă de ştevie şi a boţului de mălai. Nu în sufrageria frumos mobilată şi la masa bogaţilor. Dacă vrei să stai acolo, nu ai decât să respecţi regulile acelei societăţi selecte. Dacă vrei să-ţi faci singur regulile şi să te joci de-a democraţia în ţara ta, dictând normele pe care vrei să le impui şi călcând în picioare orice regulă a statului de drept, nu ai decât să o faci. Dar în afara Uniunii Europene. Până la urmă, asta ar trebui să înţeleagă şi Căcărău’ din Isaccea, că regulile Uniunii Europene sunt foarte stricte, nu permit derapaje de la democraţie, nu sunt ca un CV din care poţi să ştergi pasaje importante şi în care poţi să adaugi orice vrei, că în momentul în care eşti la putere oricum nu mai are curajul nimeni să te caute la biografie. În numele „poporului”, Parlamentul României poate să facă orice. Să schimbe Avocatul Poporului, să suspende Preşedintele, să lase Curtea Constituţională fără atribuţii. Poate chiar să stabilească dacă Ponta a plagiat sau nu. Dar nimeni, în numele nimănui, nu va putea să-i lămurească pe bătrânii din Isaccea de ce pe ai lu’ Căcărău îi strigă la Bucureşti, ANTONESCU."
Marea purificare” promisă trebuia să se facă. Şi Crin Antonescu s-a lăsat folosit. Avea o popularitate imensă şi şi-a distrus viitorul politic din cauza arivismului şi a prostiei: i-a băgat mai întâi pe liberali în siajul Prostănacului, le-a pus cravate roşii la Timişoara şi a pierdut, lumea nu s-a prins încă, aşa că a intrat cu tot cu Quintus în trena Pontănacului. Măcar o lună să fie şi el preşedinte. Sau “prezident”, cum zice Mona Pivniceru: Domnu prezident, cum di vă permitiţ sî ni criticaţ, noi jiudecătorii din România jiudecăm cu maximî şeleritati şî acribii, iar şi faşiţ dumneavoastră, domnule prezident, esti on amestic făţîş în treburili justiţîi… Di uni era sî ştiu io cî marşîna în cari m-am suit iera a lui Adrian Năstasî… nu mai ari omu dreptu la viaţî intimî?!
Şi Marinelu care credea că Mona mea, doamne, ce mă fac cu ea, luptă la o leoaică pentru independenţa justiţiei naţionale!

Un preşedinte puternic este garantul unui stat autentic

Există puşcăriabili pentru care preşedintele este echivalentul subliminal al statului. Un stat slab este ideal pentru ei. “Întăriţi-vă statul!”, spunea Sorin Ovidiu Vântu şi ştia bine de ce. Când l-au arestat, tot el i-a întrebat pe ziarişti: “NU l-aţi dat încă jos pe Băsescu?” Conform Constituţiei, preşedintele supervizează activitatea procurorului, a armatei şi a serviciilor secrete. Pentru puşcăriabili, aceste structuri de forţă înseamnă statul. Marinelu a fost singurul preşedinte care a cerut insistent ca instituţiile statului să funcţioneze normal. Adică liber, fără intruziuni din partea Mafiei. “El a venit cu acest discurs antisistem”, spunea Norica Nicolai. Care era sistemul, Norica? Sigur, nu statul, ci mafia politică transpartinică.
Este o prostie, noi nu avem şef de stat!”, a explodat Tataie. Şi se miră de unde au apărut “aceste haite de procurori primitivi”. Sigur că procurorii sunt “primitivi” dacă nu l-au anchetat pentru crimele din 1989-1990. De fapt, dosarele au fost îngropate adânc în sertarele lor.
Tot conform Legii Fundamentale, preşedintele – indiferent cine ar fi el – este cel care coordonează şi politica externă. Guvernul doar o execută şi de aici dubla subordonare a şefului diplomaţiei. Evident că, dacă un imatur vrea să meargă în locul preşedintelui, nu este de vină Constituţia. De vină este lipsa de educaţie elementară, cate te ajută să vezi dincolo de partidul tău atunci când eşti şef de guvern. Având însă în vedere că avem nişte infantili în politică, reprezentaţi de un plagiator şi de un repetent, ar trebui ca Legea Fundamentală să specifice clar, ca pentru proşti, fără echivoc: “Cine merge la Bruxelles? La Bruxelles, merge premierul. Cine merge la Vidin? La Vidin merge preşedintele.” Din nefericire, Victoraş Ponta ar putea să se burice din nou: Există două localităţi cu numele Vidin – una în Bulgaria, alta în România. Este constituţional ca în Bulgaria să merg eu!
Tot haosul este opera politicienilor care au condus România timp de 22 de ani, cu Bătrânul Edec în frunte. Ei au refuzat să dea o lege care să interzică traseismul politic, una din cauzele corupţiei endemice din Parlament. Ei au transformat politica – în fond profesia lor – într-un circ perpetuu.
Tot ei au distrus temeinic justiţia, încât am ajuns să vedem frecvent judecători cu ochii plecaţi atunci când le judecă dosarele. Aşa se face că venerabilii în halate vişinii de la Curtea Constituţională dau şi acum răspunsuri sibilinice la o întrebare simplă: Preşedintele a încălcat grav Constituţia? Da sau ba! Ei au dat un răspuns de genul “Preşedintele a încălcat grav Constituţia nu prea!” Ce să priceapă de-aici berbecii din Parlament? Că pot face orice contra preşedintelui, deci contra statului. Pentru astfel de sintagme, un venerabil de-acolo primeşte o leafă de 120 de milioane de lei vechi. Câte lefuri de inginer, de profesor sau de medic încap în această sumă? Şi pentru ce să-i mai ţinem acolo, dacă s-au dat cu Mafia transpartinică? Primul reproş: au fost desemnaţi politic. Corect. Atunci să procedăm ca la alegerea Eroului Necunoscut de după Războiul Reîntregirii: adunăm într-o sală 100-200 de specialişti în drept constituţional şi un copil legat la ochi va alege nouă nume dintr-o cupă. Şi aceia vor fi judecătorii supremi ai statului timp de 9 ani. Dar nu ca tovarăşii Cochinescu sau Predescu, desemnaţi în Evul Mediu de Ion Iliescu. Aşa se face că Tataie le-a trimis mesaje imperative să valideze imediat referendumul şi să rămână Marinelu în garaj.


Mafia pune în pericol securitatea naţională

Trebuie să fugim din acest grup infracţional organizat”, îi spunea un coleg lui Victor Paul Dobre, căzut şi el ca un veteran communist pe tehnică. Iată dovada acţiunilor de tip mafiot din Parlamentul României. Şi evident, puşcăriabilii au sărit tot ei de-un stânjen: trebuie arestaţi cei care ne-au înregistrat.
Din cauza lor, majoritatea românilor s-au transformat într-o populaţie dependentă de ţoşca electorală. Naţiunea este reprezentată acum de o categorie extrem de subţire a elitelor spirituale creative. Aici, politicienii vor fi evaluaţi mereu fără menajamente.
"Eu nu semnez niciun singur om în plus sau în minus! Şi cu asta basta! Dacă sunt care cred că ştiu ei mai bine ca noi şi ştiu ei să numere aşa, încât aşa să fie, n-am nicio împotriveală să încurc pe cineva. Că nu înţeleg, că asta e un gest politic important care... Bun, e important, dar eu chiar nu vreau să-mi petrec bătrâneţile în puşcărie!", îi spunea Ioan Rus lui Victor Paul Dobre, într-o discuţie din 4 august, potrivit referatului procurorilor, care însoţeşte cererea transmisă de Parchetul General Parlamentului pentru avizarea începerii urmăririi penale faţă de fostul ministru Victor Paul Dobre. Până la urmă, Rus a ieşit rezonabil din această golănie. Chiar aveam o părere bună despre el până la… Aristotel. De ce trebuia el să ia apărarea unei loaze formate de Nepotu Mătuşii Tamara nu am priceput.
Neobolşevicii de azi poate că ne îmbrobodeau pe toţi dacă apelau la bătrânul Octav Cozmîncă, ultimul geniu comunist al organizării, individul care a scos actuala Constituţie cu forgepsul din ţoşcă, încât ne omoară nervii şi azi.
Iată o dovadă verificată de mine pentru fraudarea referendumului. Pe data de 29 iulie, la ora 12.20, iese Radu Mazăre cu cadînele după el, le luase buletinele şi pleca la urne. “Este o plăcere să votezi la referendum pentru demiterea lui Traian Băsescu!”, a spus scapetele în văzul unei lumi întregi. Ştiam că este ilegal să faci propagandă electorală în ziua alegerilor. Pun mâna pe telefon şi sun la 112. O duduie îmi face legătura cu… Poliţia. Mă prezint din nou. Îmi răspunde o femeie de maxim 40 de ani – după voce. Şi eu îi spun ce a făcut Radu Mazăre. “Nu-i adevărat, nu a zis aşa. A spus: Este o plăcere să votezi ra referendum”. “Doamnă, am auzit bine şi am 4 martori cu mine în faţa televizorului”. “Nu-i adevărat!” “Nu vă supăraţi, eu am sunat la Poliţie. Am nimerit cumva la… PSD?!” “Operatorul nr. 34” nu a vrut să se prezinte, dar mi-a confirmat că am sunat la Poliţie.
La ce putea să se aştepte Marinelu de la cei care au aruncat caşchetele peste zidul Palatului Cotroceni? Mii de buletine expirate, dar cu ştampila votat la referendum, au fost găsite tocate prin tomberoane de gunoi. Nu se ştie cine le-a folosit. Un criminal îi dă telefon din puşcărie judecătoarei Aspazia Cojocaru şi o ameninţă cu moartea dacă nu votează la fel ca judecătorii puşi de Tataie. Primise numărul de telefon de la doi poliţişti care au avut acces la date secrete. Cazul s-a muşamalizat, deşi este extrem de grav.

Concluziile unui linşaj politic

Ceea ce s-a întâmplat în acest an în România atestă că, prin practici politicianiste, “voinţa populară” poate fi ghidonată spre direcţii periculoase, fără ieşire. Mai ales în situaţii de criză economică.
Puciştii lui Pontanescu s-au comportat ca Samson din Biblie: când i-au crescut tuleiele şi i-a revenit puterea, a dărâmat coloanele templului pentru a-şi omorî duşmanii, chiar dacă ştia că va muri şi el. Samson era déjà orb. Orbeşte s-au comportat şi indivizii din “grupul infracţional organizat”. Ei nu au realizat că vor compromite definitiv ideea de politică în România. Toţi actorii implicaţi au primit lecţia cuvenită.
  • Traian Băsescu: probabil va înţelege pentru totdeauna că deciziile politice majore trebuie luate prin consens cu oamenii apropiaţi lui, iar nu ca la timonă;
  • Emil Boc: În politică, poţi să nu le dai nimic oamenilor – ei te vor ierta; dacă le iei drepturi dobândite prin legi, poate că te vor mai ierta dacă procedezi la fel cu toată lumea, desigur, în situaţii extreme pentru ţară; dacă oamenii simpli vor vedea că îi loveşti numai pe ei, nu te vor ierta niciodată. Cu alte cuvinte, pensile şi lefurile nesimţite au rămas mai mari ca leafa preşedintelui şi a premierului. După înlăturarea de la putere, Emil Boc trebuia să vină şi să spună: chiar dacî îl voi supăra pe preşedinte, eu tot voi tăia lefurile nesimţite şi pensiile constituite fără contribuţii corespunzătoare la fondul de pensii;
  • Crin Antonescu: din cauza dorinţei irepresibile de parvenire, el şi-a făcut prestigiul praf; el a dovedit că nu ştia întreaga poveste la care trimite zicala “Fă-te frate cu dracu până treci puntea”. După ce ai trecut puntea, dracul îţi rămâne în cîrcă. Cum mai scapi de el? Nu va mai ajunge preşedinte, deşi avea şanse dacă mai strângea din dinţi. A preferat uşa din dos şi va plăti;
  • Victor Ponta: Pălăria este enormă pentru el şi i-a căzut demult peste ochi. Răul imens făcut pentru prestigiul României în lume se va repara greu. În lumea civilizată, plagiatul se plăteşte, iar noi vrem să intrăm acolo;
  • Dan Voiculescu: nici Securitatea nu mai este ce-a fost…


Victime “colaterale”

După toată tananica de la Bucureşti, este posibil să pierdem şi oameni de valoare. Mai ales tineri. Mihai Răzvan Ungureanu trebuie să atace puterea. Altfel, să plece spre cariera universitară. Eugen Tomac, un tânăr din sudul Basarabiei, pare să fie uitat în tot balamucul. Ar fi păcat ca acest tânăr să se piardă, la fel ca Nicuşor Constantin.
Comentând declaraţiile făcute pe 15 august de Traian Băsescu, în interviul acordat postului de radio "Golos Rossii", potrivit cărora România şi Republica Moldova trebuie să rămână două state independente, iar graniţele dintre ele să fie şterse în interiorul UE, Eugen Tomac a declarat: "Posibilitatea unirii României cu Basarabia a fost ratată în 1991, când Ion Iliescu, fostul preşedinte al României, a semnat tratatul de bază cu URSS, în ciuda faptului că, la Chişinău, era la putere un guvern unionist, pregătit să facă un pas decisiv în această direcţie... (Este vorba de guvernul condus de Mircea Druc – nota mea). Traian Băsescu a spus în repetate rânduri că Republica Moldova a fost şi rămâne pământ românesc. Nimeni nu poate să priveze acest teritoriu românesc de identitatea lui fiindcă acolo locuiesc români. Ceea ce a declarat domnul preşedinte Traian Băsescu pentru postul de radio "Golos Rossii" trebuie înţeles corect. Obligaţia noastră este să facem tot posibilul pentru a susţine identitatea românească a românilor din Republica Moldova, adică să li se restituie identitatea românească, iar celor care doresc este dreptul lor să le dăm o şansă să-şi recapete cetăţenia română".
Eugen Tomac susţine că unirea Republicii Moldova cu România nu poate fi pusă în discuţie încă "într-o formă atât de simplistă" şi din cauză că teritoriul Republicii Moldova de astăzi nu coincide cu "acea parte a României", care "a fost anexată de URSS în 1940". "După 20 de ani de independenţă a Republicii Moldova, este foarte important să se constituie baza juridică ce ne-ar permite să luăm măsuri efective pentru a reduce distanţa care s-a format între românii de pe cele două maluri ale Prutului. Eu am în vedere parteneriatul strategic dintre România şi Republica Moldova pentru integrare europeană, semnat la Bucureşti, în aprilie 2010", a concluzionat Eugen Tomac.
Cea mai importantă victimă colaterală ar putea fi românii din Republica Moldova şi din Ucraina. Nu cred că oameni ghidonaţi de Kremlin vor putea continua politica naţionalistă autentică a lui Traian Băsescu. Dimpotrivă.
Am tradus interviul publicat de “Golos Rossii” şi pot afirma cu toată certitudinea că aşa arată un dialog condus de un ofiţer din serviciile speciale. Niciodată nu s-a confruntat Traian Băsescu într-un interviu cu un individ atât de bine informat, ca redactorul-şef Serghei Bereţ, care să inducă prin întrebările lui interesele Rusiei imperiale de astăzi.
Am să prezint o mostră, deşi interviul ar merita publicat şi analizat de toate ziarele noastre:


Vocea Rusiei: România este unul dintre membrii Alianţei Nord Atlantice şi pe teritoriul României sunt amplasate numai anumite elemente antirachetă. În cazul de faţă România este o verigă în cadrul acestui sistem de scut antirachetă şi de aceea Federaţia Rusă priveşte toate acestea în mod complex, adică şi eforturile României, şi ale Poloniei, şi ale Turciei, şi ale altor ţări, de exemplu, Spania.
Traian Băsescu: Staţi să ne înţelegem. Vorbiţi în numele Federaţiei Ruse sau al dumneavoastră ca ziarist?
Vocea Rusiei: În numele meu.
Traian Băsescu: Deci ca ziarist.
Vocea Rusiei: Eu nu am fost împuternicit să vorbesc în numele Federaţiei Ruse.
Traian Băsescu: Da, am înţeles. Eu pot vorbi în numele României.
Vocea Rusiei: De aceea, conducerea rusă, după cum ştiţi, a dorit să primească o garanţie în scris că aceste rachete nu sunt îndreptate împotriva sa. Federaţia Rusă a cerut această garanţie în scris care nu a venit şi consideră că scutul antirachetă este un sistem american. În mod firesc, aceasta serveşte intereselor Statelor Unite. În felul acesta, statele care amplasează pe teritoriul lor elemente ale scutului antirachetă fac aceasta poate şi în interesul lor, dar şi în interesul Statelor Unite.
Traian Băsescu: Ştiţi foarte bine că eu nu sunt un adversar al Statelor Unite, dimpotrivă, sunt un prieten al Statelor Unite, dar la fel de bine, dacă n-aţi ştiut până acum, trebuie să ştiţi că nu am fost niciodată un adversar al Federaţiei Ruse. Şi mi-aş dori mult, dând la o parte lucrurile în care, să spunem, nu putem coopera, să le găsim pe acelea în care putem coopera.
Şi sunt extraordinar de multe zone în care, eu consider, am putea coopera. Ţineţi cont că sunt preşedinte de 8 ani şi firme ruseşti deţin aproape integral producţia de oţel a României, cel puţin producţia de oţeluri speciale este în mâna unor investitori ruşi. Investitori ruşi deţin toată producţia de aluminiu a României. Investitori ruşi deţin rafinării în România. Investitori ruşi deţin perimetre de exploatare a gazelor şi a ţiţeiului în Marea Neagră. Dumneavoastră, ca ziarist, nu vi se pare că este suficient ca să argumentăm că suntem parteneri de bună credinţă ai Federaţiei Ruse atâta timp cât interesele noastre nu sunt afectate? Şi am să mă întorc puţin la răspunsul dumneavoastră cu sistemul antirachetă complex. Oricât aş vrea să privesc din punctul dumneavoastră de vedere lucrurile, îmi este foarte greu să accept varianta că scutul antirachetă ar fi o ameninţare la adresa Federaţiei Ruse. Dumneavoastră puteţi avea o abordare faţă de americani. Este clar că noi avem alta. Dar eu, ca şef al statului român, a trebuit să privesc în primul rând la securitatea României. Iar cele 24 de rachete antirachetă sunt un element de protejare a teritoriului României împotriva oricărui atac terorist sau a unui stat care ar vrea să lovească un stat NATO. De ce este important acest lucru? România are reactoare nucleare, România are companii chimice şi multe alte obiective care, dacă ar fi lovite de o ţară mai mică sau de un grup terorist, ar produce un dezastru.(…)
Traian Băsescu: Din afirmaţiile dumneavoastră că este o înţelegere între preşedintele României şi Viktor Orban, vă întreb mult mai simplu: cum puteţi crede că un preşedinte ales îşi vinde ţara? Cum puteţi crede acest lucru? Asta e cea mai jignitoare afirmaţie pe care aţi putut s-o faceţi. Românii nu-şi puteau alege un preşedinte care să-i trădeze. Cum credeţi că un preşedinte român ar da o bucată din teritoriu în afara Constituţiei să devină autonom sau ce credeţi că-i aici, Transnistria? Nu se poate. Şi cred că măcar pentru această afirmaţie Vocea Rusiei ar trebui să-mi ceară scuze.
Vocea Rusiei: Aş vrea să vă întreb despre ceva ce aţi amintit deja – paşapoartele româneşti oferite în Ucraina şi în Moldova? Este adevărat că se acordă aceste paşapoarte cetăţenilor de origine română din Moldova şi Ucraina?
Traian Băsescu: Da, aşa este. Şi trebuie să vă spun că eu am avut iniţiativa modificării legii cetăţeniei. O să vă spun de ce. Eu consider că cetăţenii Republicii Moldova şi ai României sunt acelaşi popor. Dar suntem acelaşi popor în două state independente. Cetăţenii Republicii Moldova au avut o problemă. Problema lor a fost că nu i-a întrebat nimeni dacă renunţă la cetăţenia română după cel de-al Doilea Război Mondial. Noi avem familii pe cele două maluri ale Prutului. Iar după intrarea noastră în Uniunea Europeană, cetăţenii Republicii Moldova trebuiau să intre cu viză în România. Aduceţi-vă aminte că în timp ce eram şi noi, şi Federaţia Rusă în blocul comunist, cetăţenii Republicii Moldova intrau fără viză în România. Ar fi fost foarte greu pentru noi să nu găsim o soluţie. Şi atunci am modificat legea cetăţeniei şi am spus că toţi cei care şi-au pierdut cetăţenia română fără voia lor, au dreptul s-o redobândească la cerere. Sigur, avem două situaţii. În Republica Moldova este permisă prin Constituţie dubla cetăţenie, în Ucraina nu este permisă. Din acest motiv, din Ucraina aproape că nu avem solicitări, pe când din Republica Moldova avem mai multe. Dar primul nostru gând să ştiţi că nu a fost în general pentru cetăţenii Republicii Moldova, ci pentru tinerii Republicii Moldova, pentru că, de exemplu, cetăţenii români au dreptul să înveţe în orice universitate de pe teritoriul Uniunii Europene, cu taxe mult mai mici. Şi atunci ne-am spus: de ce generaţia tânără din Republica Moldova să nu beneficieze de acest avantaj? De asemenea, noi am mărit numărul de burse de la 200 la 5000 exact pentru a crea condiţii generaţiei tinere să intre mai repede în Europa. Şi n-au decât să opteze ce vor face mai târziu, dar noi ca ţară-mamă a acestor copii aveam obligaţia morală să le creăm condiţii. Deci nu-i folosim pentru voturi, ci le dăm şanse.
Vocea Rusiei: Dvs. consideraţi că România şi Moldova trebuie să devină un singur stat?
Traian Băsescu: Nu. Suntem două state independente şi eu consider că Republica Moldova poate deveni membră a Uniunii Europene şi atunci graniţele dintre noi nu vor mai avea decât valoare istorică pentru că cetăţenii Uniunii Europene circulă liber dintr-o ţară în alta. Deci obiectivul nostru, şi este un obiectiv afirmat şi consecvent susţinut în interiorul Uniunii Europene, este ca Republica Moldova să devină membră a Uniunii Europene, dacă ea vrea. N-o obligăm că n-avem cum.
Vocea Rusiei: Aţi amintit râul Prut şi aţi mai vorbit despre asta înainte. Anul trecut aţi făcut o afirmaţie legată de anul 1941, spunând că dacă ar fi cazul şi acum aţi ordona ca trupele româneşti să treacă râul Prut împreună cu trupele germane.
Traian Băsescu: Dacă am fi în anul 1941, dar nu mai suntem în anul 1941, suntem în 2012 şi nu mai e posibil aşa ceva.
Vocea Rusiei: Şi consideraţi că acea decizie a fost corectă?
Traian Băsescu: Deciziile de atunci le judecă istoria, iar despre istorie fiecare avem câte o părere. Spre exemplu, eu vă pot spune ca persoană care am învăţat istoria ţării mele că mareşalul Antonescu a greşit că nu s-a oprit la Nistru. Şi ştiu foarte bine că asta a fost marea greşeală a României în al Doilea Război Mondial că a trecut Nistrul cum ştiu foarte bine că, atunci când realităţile vieţii ne-au obligat, conducătorii de atunci s-au aliat cu Uniunea Sovietică şi au mers până aproape de Berlin. Deci România a încercat să-şi apere integritatea teritorială în ambele faze ale războiului. În speranţa că-şi va păstra integritatea teritorială şi poate, ca să ne înţelegeţi mai bine, trebuie să priviţi puţin la istoria noastră. Noi suntem o ţară care s-a format, s-a consolidat între trei mari puteri: la răsărit – mama Rusia, la sud – fostul Imperiu Otoman, la vest – fostul Imperiu Austro-Ungar. Toată istoria noastră este marcată de lupta de a ne păstra teritoriul naţional. Şi atunci cred că trebuie să înţelegeţi mai bine abordările româneşti, cum şi noi încercăm să le înţelegem pe cele ale Federaţiei Ruse. Poate nici unii, nici alţii nu ne înţelegem foarte bine aspiraţiile şi atunci, pentru că tot împărţim Marea Neagră, nu este mai bine să discutăm decât să ne închidem fiecare în căsuţa lui, unii la Bucureşti, alţii la Moscova?”
Oare de ce presa din Rusia ne asigură că plecarea lui Traian Băsescu va provoca moartea unionismului românesc de la Chişinău? Mă tem că prognoza ar putea fi corectă. Fără sprijin de la Bucureşti, oameni ca Mihai Ghimpu, Vitalia Pavlicenco sau Vlad Filat nu vor mai conta în rezistenţa contra Rusiei.
Iată câte motive are Rusia să susţină înlăturarea lui Traian Băsescu.

Dreptul la nume

Mai mulţi români din regiunea Cernăuţi ne-au solicitat sprijinul în rezolvarea unei probleme pentru care este nevoie doar de o minimă voinţă din partea Bucureştiului: să nu le mai stâlcim numele în actele de identitate, atunci când solicită paşaport românesc. Destul că au fost rusificate, apoi ucrainizate numele românilor din Ucraina. Noi ce facem? Le distrugem încă o dată identitatea?
Despre ce este vorba? Doamna Tatiana Popa, consul general la Cernăuţi, le respinge acestor oameni dosarele pentru obţinerea cetăţeniei române dacă nu-şi "traduc" numele din rusă în... engleză! De exemplu, dacă pe un bucovinean îl cheamă Cernei în actele redactate în limba rusă, acest nume va trebui scris în paşaportul românesc "Tcherney". Caproş devine "Kaprosh"! Îl cheamă Herţanu Igor? Se va scrie "Hertsanu Ihor"! O cheamă Tatiana? Se va trece "Tetiana"! Lui Pupăză Dumitru din Târnauca, raionul Herţa, regiunea Cernăuţi, i s-a respins dosarul pentru cetăţenie română pe motiv că numele corect ar fi Pupaza Dmytro. Vornic Vadim trebuie să accepte în paşaportul românesc forma "Vornik Vadim". Doamna Tatiana Popa pretinde să se scrie cu apostrof următoarele prenume în documentele româneşti: Ol'ha în loc de Olga, Il'ya în loc de Ilie, Vasyl' în loc de Vasile. Rezultă deci nume care practic nu există la noi. Contrar normelor de scriere din limba română.
De fapt, după cum se poate observa, Tatiana Popa nu respectă nici normele limbii engleze. Aşa că, începând cu luna martie 2012, doamna consul general refuză să mai primească dosare pentru redobândirea cetăţeniei române de la bucovineni.
Conform articolului 13, alineatul (2) din Legea cetăţeniei române, doamna consul general are doar competenţa preluării dosarelor de cetăţenie română şi trimiterii lor în timp util către Comisia pentru cetăţenie din cadrul ANC. Potrivit articolului 14, alineatul (1), Comisia pentru cetăţenie verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru acordarea, redobândirea, retragerea sau renunţarea la cetăţenia română. Prin urmare, Comisia pentru cetăţenie, şi nu doamna consul Tatiana Popa are competenţa să stabilească dacă actele din dosar corespund sau nu cerinţelor legale.

Ministrul Andrei Marga: "Vom cerceta situaţia şi vom lua măsuri!"

Românii din Cernăuţi, aflaţi în această situaţie absurdă, s-au adresat Ministerului Afacerilor Externe (Adresa nr. 5590/5.06.2012), Ministerului Justiţiei (8.06.2012) şi Senatului României (11.06.2012), cu rugămintea de a interveni pentru rezolvarea blocajului.
Numai Senatul a răspuns că respectiva comisie a examinat pe 18 iunie solicitarea şi a "redirecţionat spre competentă soluţionare către MAE".
Iar "competenta soluţionare" nu a mai venit.
Pe data de 1 august, domnul ministru Andrei Marga a avut o conferinţă de presă la Sala Gafencu de la MAE. Am profitat de prilej şi l-am întrebat ce se întâmplă cu dosarele românilor din nordul Bucovinei.
- Domnule ministru, oamenii au dreptul la numele lor. Stâlcirea numelor este un atentat la identitatea persoanei. România are o veche datorie morală faţă de românii din teritoriile invadate de Stalin: în buletinele şi în paşapoartele acestor oameni, născuţi înainte de 1944, autorităţile noastre au scris "Născut în Republica Moldova", "Născut în Ucraina", deşi aceste state nu existau atunci. Acum, a apărut o situaţie nouă: consulul general de la Cernăuţi le stâlceşte numele, solicitând o pretinsă traducere a numelor în limba... engleză. După rusificare, după ucrainizarea la care au fost supuşi, conaţionalii noştri nu înţeleg ce se întâmplă cu noi. Cum comentaţi situaţia?
- Sigur că nu este în regulă să modificăm numele oamenilor. Nu cunosc despre ce este vorba, dar vom cerceta şi vom da un răspuns...
- La începutul lunii iulie, Rada Supremă de la Kiev a adoptat legea limbilor din Ucraina, document în care apare limba moldovenească, alături de limba română, armeană, idiş, găgăuză... Cu toate că românii reprezintă a doua minoritate din Ucraina, ca număr, după ruşi. Dumneavoastră aţi avut o reacţie publică adecvată la o televiziune, unde aţi afirmat că România nu admite existenţa limbii moldoveneşti. Unii parlamentari ucraineni au replicat că fac ce vor în ţara lor, că România nu a suflat niciun cuvânt la Consiliul Europei, unde s-a dezbătut Carta limbilor europene. Mai mult, Bucureştiul nu a făcut niciun demers oficial pe lângă Ucraina în timp ce legea limbilor se dezbătea în Rada Supremă. Aţi făcut un asemenea demers oficial? Şi dacă da, ce răspuns oficial aţi primit de la Kiev?
- Sigur că noi nu putem fi de acord cu existenţa limbii moldoveneşti. Este o problemă controversată... Aţi văzut că şi în sudul Dunării se vorbeşte dacă valaha este română sau nu, dacă aromâna este română sau nu... De fapt, Academia Română ar trebui să elaboreze un document din care să rezulte că nu există limba moldovenească, aşa cum Academia de la Chişinău a făcut deja. Academia Română are mijloace prin care poate să demonstreze acest lucru...

Şi cam atât.
Am înţeles că Andrei Marga este prins în vâltoarea politică şi e mai greu să te ocupi şi de agenda reală a românilor din jurul României. Probabil că, tocmai de aceea, doar 73016 români din afara ţării au votat la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, despre care ministrul cu mănuşi albe a spus: "incultura, bădărănia face gura mai slobodă întotdeauna".
Şi noi credem la fel...

Emil Constantinescu: „M-am născut în Republica Moldova”

Numele face parte din patrimoniul individual şi naţional. De aceea, cine modifică numele unui om sau numele unei comunităţi săvârşeşte un abuz grav. Este semnificativ că legislaţia europeană nu prevede pedepsirea celor care modifică numele unor oameni pentru a favoriza o altă etnie în spaţiul respectiv de etnogeneză. Iată un posibil proiect de lege pentru Parlamentul României, pentru Parlamentul European. Va veni o vreme când va fi extrem de necesară o asemenea lege în Europa...
Cine are ochi să-i belească!
La fel cum au procedat ungurii în Harghita şi Covasna, am văzut, în 1991, că ucrainenii au modificat până şi numele românilor de pe morminte. Cimitirul din centrul oraşului Cernăuţi era o arhivă naţională şi trebuia distrusă.
La fel se întâmplă şi cu alte informaţii personale de pe actele de identitate ale cetăţenilor români din teritoriile invadate de Stalin. E foarte straniu că reprezentanţii autorităţilor române participă la această operaţiune de falsificare. Inconştient sau interesat, ceea ce este cu mult mai grav.
Am cunoscut multe cazuri absurde. Ilie Ionaşcu este un bătrân din nordul Bucovinei, născut la Igeşti, Storojineţ. În 1944, avea 18 ani când a fugit la Bucureşti. A sperat toată viaţa să se respecte adevărul originii lui. Nu a reuşit să convingă autorităţile române. Căzuse comunismul. Era momentul să încerce din nou. Mi-a povestit că, într-o zi, şi-a aruncat buletinul de identitate într-o găleată cu zoi şi l-a scos a doua zi. L-a uscat şi s-a dus la poliţie pe Bulevardul Tei să şi-l schimbe. A prezentat buletinul uzat şi certificatul de naştere, pe care scria „născut în 1933, la Igeşti, plasa Storojineţ, România”.
Peste o săptămână, este invitat la noua poliţie română. Postcomunistă!
Este ceva în neregulă la dumneavoastră. Ce scriem aici? Născut în Uniunea Sovietică sau în Ucraina?”
Omul a ameţit. „Cum? Născut în România, aşa cum scrfie pe Certificatul de naştere, care este documentul de referinţă pentru identitate”. „Nu se poate”. „De ce nu se poate? În 1933, Uniunea Sovietică nu exista acolo, iar Ucraina nu apărusae”.
Inutil. Omul va muri şi nu se va bucura de această reparaţie morală minimă. Mentalitatea bolşevică s-a păstrat până azi.
Iată de ce m-am dus la Emil Constantinescu. După mai multe tentative, am fost primit. Am avut o discuţie lungă, pe care am publicat-o atunci. Am avut parte să aud lucruri fenomenale. „Să fim serioşi... Din punct de vedere istoric, Bucovina aparţine mai degrabă Austriei, decât României”...
Mă gândeam: „Doamne, uite pe cine am votat... În februarie 1996, pe când eram la „România Liberă”, am publicat un comentariu în care arătam că Emil Constantinescu şi Convenţia Democrată vor ajunge la putere. România era pregătită de marea schimbare din cauza lui Ion Iliescu şi ai lui. Ana Blandiana i-a propus lui Petre Mihai Băcanu să mă treacă la o primă pe care încă o mai aştept. Nici ei nu credeau atunci că vor ajunge la putere. Evident, ei nu au crezut nici după ce au plecat...”
Nu ştiam ce să mai cred. Şi l-am întrebat unde s-a născut. „În Republica Moldova, lângă Tighina”, spune răspicat Emil Constantinescu. „În Republica Moldova?” „Da”. „Ce scrie în buletinul dumneavoastră?” „Republica Moldova”. „Nu se poate”. „Atunci discuţia noastră nu mai are sens!...”
Şi s-a ridicat brusc din fotoliu.
Această meserie păcătoasă m-a obişnuit că uneori e bine să fii mitocan.
Şi am rămas pe scaun.
Nu cred până nu văd”.
Şi atunci i-a cerut şefei de cabinet să-i dea cartea de identitate. M-am uitat şi nu mi-a venit să cred. Pe buletinul lui Emil Constantinescu scria „Născut în Republica Moldova”. „Bine, dar în 1941, Republica Moldova nu exista. Este un fals...” „Avem acorduri internaţionale. Trebuie să le respectăm”. „Dacă există asemenea acorduri internaţionale, ele sunt proaste şi trebuie denunţate”...
Am publicat atunci un interviu amplu şi nu mai are rost să insist.
În 22 de ani, s-au perindat prin Parlament tot felul de majorităţi politice. Nimeni nu a reuşit să impună un proiect de lege cu un singur punct: scrierea adevărului istoric în actele de identitate ale acestor conaţionali ai noştri.
O fi aşa de greu?
Să-l vedem pe cel care s-ar opune...

Viorel Patrichi