Noi prin noi!

Lozincă în Piaţa Universităţii: "Gazele de şist nu rezolvă dependenţa de Rusia!"

2012-01-20T12:37:00.000-08:00

Pe data de 20 ianuarie, la ora 18.30, a apărut în Piaţa Universităţii următorul banner: "Gazele de şist nu rezolvă problema dependenţei de Rusia".

Pentru cei care nu ştiu: România chiar are mari zăcăminte de şisturi bituminoase. La fel ca Polonia. Varşovia estimează că va scăpa definitiv de importurile din Rusia şi va putea chiar să exporte gaze de şist. Americanii au inventat o tehnologie relativ ieftină de extracţie a gazelor din şisturi, însă chimicalele folosite la foraj pot ajunge în pânza freatică. Motiv pentru care bulgarii s-au revoltat recent şi Guvernul de la Sofia a fost nevoit să renunţe la contractul de exploatare, semnat în iunie cu societatea Chevron.
Apariţia lozincii în Piaţa Universităţii, acolo unde se cere plecarea lui Traian Băsescu şi a lui Emil Boc, este cel puţin bizară. Care să fie românul ciudat cu lozinca lui la fel de stranie?
Ghici ghicitoarea mea: Mânăstire-ntr-un picior, nu scăpăm de grija lor...

Ştefan Andrei, ultimul mare demnitar comunist

2012-01-19T13:35:00.000-08:00

Nu puteam să vă ascul telefonul, fără aprobare de la Partid!

2012-01-19T13:34:00.000-08:00

Judecata istoriei - securiştii sau activiştii?

2012-01-19T13:33:00.000-08:00

Dumitru Burlan, sosia lui Ceauşescu, şi Ştefan Andrei, alias Machiavell

2012-01-19T13:31:00.000-08:00

Spionii sovietici bântuiau pe sub nasul lui Ceauşescu. Ce fac agenţii ruşi acum, la vreme de jihad prin Bucureşti?

2012-01-19T13:24:00.000-08:00

Ultima noapte la Palat

Dialog cu Ştefan Andrei, alias Machiavelli, şi Dumitru Burlan, "sosia lui Ceauşescu"

Ştefan Andrei a ajuns la 80 de ani. Fostul demnitar comunist are aceeaşi memorie prodigioasă şi demnitatea să nu se dezică de propriul trecut. Aşa cum nu s-a dezis nici de Violeta lui, atunci când Elena Ceauşescu i-a cerut pe un ton partinic să divorţeze. A apărat-o atunci, cu tot riscul mazilirii, o apără şi acum: "Serghei Mizil ăsta este un cretin, spune că nevastă-mea n-a fost persecutată, când ea era interzisă să mai facă film, şi de la televiziune. Spune că mie îmi venea somonul cu avionul din străinătate. Un idiot!"
Cam aşa ne-a întâmpinat când ne-am dus să-l revedem la Snagov. Era la trecerea dintre ani. Tocmai publicase o carte, un interviu fluviu, intitulată sugestiv „Stăpânul secretalor lui Ceauşescu. I se spune Machiavelli". Ştefan Andrei este un om cultivat şi nu cred că greşesc dacă afirm că el a completat tripleta de aur din politica perioadei comuniste, alături de Ion Gheorghe Maurer şi Corneliu Mănescu. Aşa cum a putut să fie acea politică în plină dictatură, construită la umbra Uniunii Sovietice. Generaţia lui Ştefan Andrei a moderat, prin naţionalismul ei, până şi ideologia bolşevică, militând pentru interesele românilor. Atât cât se mai putea atunci. Era reacţia de supravieţuire naţională în condiţii absolut iraţionale. Un moment similar de răbufnire scitică putea să-l determine pe cancelarul Otto von Bismarck să mediteze cu voce tare: "Românii nu sunt o naţiune, ci o profesie". Şi de peste o sută de
ani, afirmaţia este interpretată prin două extreme: ori Bismarck a remarcat oportunismul nostru funciar, fie şi ca formă de supravieţuire în circumstanţe extreme, ori şi el a fost nevoit să recunoască o anume perspicacitate a românilor pentru combinaţii şi tratative. În orice caz, Nikita Hruşciov a rămas captivul primei versiuni, aşa cum înclină şi unii istorici actuali din ţara noastră:
„În România, chiar şi printre oficialii Partidului Comunist, se dezvoltă o atitudine nesănătoasă, naţionalistă şi antisovietică, care trebuia retezată de la rădăcină... Mămăligarii nu sunt o naţiune, ci o curvă.”
Ştefan Andrei face parte din acea generaţie de "mămăligari", care a încercat să scoată România dintr-o lume aberantă într-o dictatură personală.
Am fost la Smagov împreună cu colonelul Dumitru Burlan, cel supranumit "sosia lui Ceauşescu". Am asistat astfel la o confruntare între un reprezentant al activiştilor comunişti şi un ofiţer al serviciilor screte de-atunci pe tema "Cine-a tras în nou după 22". Primul se consideră trădat de Ceauşescu fiindcă preşedintele a fugit şi "nu a lăsat niciun răspuns", vorba cântecului despre "Calul Bălan, priponit de-un leuştean"... Celălalt era militar şi nu se consideră trădat.
Amândoi însă au făcut puşcărie după 1990, fără să fie vinovaţi.
Şi de aceea, nu-l uită pe Ion Iliescu...
În 1999, Ştefan Andrei îmi spunea că Ion Iliescu ar fi vrut să rămână şi el în căruţa puterii, chiar dacă era incompetent, dar Mult Iubitu şi Prea Ciuruitu nu l-a mai tolerat. "Ceauşescu nu l-a mai primit pe Iliescu nici pe şişlete", adică pe scândura din spare a căruţei.

Răzbunarea

Şi Ion Iliescu s-a răzbunat.
"Pe toţi din Comitetul Politic Executiv ne-a condamnat că am fost de acord să se folosească forţa armelor la Timişoara.
În primul rând, nu era de competenţa mea. Era de competenţa forţelor armate. Nu intra în atribuţiunea noastră. Comandantul suprem conducea direct Armata, Securitatea, Internele, Procuratura şi Externele. Eu nici nu participam la şedinţele de guvern. Nici eu, nici Postelnicu sau Homoşteanu sau Coman. Noi nu participam la şedinţele de guvern. Eu aveam legătură directă cu Ceauşescu, ca preşedinte al ţării, iar ei discutau direct cu Ceauşescu în calitate de comandant suprem", mi-a explicat Ştefan Andrei într-o bodegă de la Snagov. "Deci, bă copile, jurămnântul se depunea către comandantul suprem. Nu faţă de Comitetul Politic Executiv al PCR".
Ion Iliescu ar fi putut măcar să ceară aplicarea legii pentru fiecare demnitar în parte, aşa cum trebuia să intervină pentru un proces echitabil în privinţa lui Nicolae Ceauşescu, binefăcătorul lui. Nu a făcut-o. Care să fie misterul?
"Scopul lui Brucan era să decapiteze partidul. Să rămână partidul fără conducere. Brucan discutase cu Iliescu.
Iliescu este o curviştină. Fiindcă noi am fost achitaţi, iar el a făcut recurs şi ne-au condamnat. El cu Vasile Ionel, care era agent sovietic, au stabilit şi pedepsele noastre. Se ştia că Vasile Ionel era agent sovietic mai demult, separat de Militaru. Fusese scos de la armată şi băgat la conducerea Canalului. A fost interceptat în timp ce discuta cu sovieticii".

Spionii sovietici

- E adevărat că Militaru umbla deghizat în femeie pe la Consulatul sovietic de la Constanţa?
- Aşa este. Trosca l-a prins. El i-a raportat generalului Nuţă, care era şeful Contrainformaţiilor militare. Nuţă i-a transmis informaţia lui Ceauşescu. În Constituţia de-atunci, era condamnat doar cel care spiona în favoarea unei puteri inamice. Iar ruşii spuneau: ce putere inamică suntem noi pentru voi? Ce secrete militare aveţi voi faţă de noi care vă dăm şi arme? Nu mai aveai argumente.
Trebuia să mergem în Crimeea cu Ceauşescu. "Uite, mă, ce face măgarul ăsta de Militaru... Şi i-am spus: Tovarăşe Ceauşescu, dacă mergeţi cu poziţia asta în Crimeea, este o catastrofă. Tot ce stabilisem eu să le cerem - materii prime - nu mai stătea în picioare pentru că Brejnev ne spunea clar: Voi spuneţi că spionii aparţin unor puteri inamice. Păi Uniunea Sovietică este o putere inamică faţă de România?
Ce secrete militare aveţi faţă de noi? A, există internaţionalişti care critică poziţiile voastre, pe care le critic şi eu. Aşa că discuţia se putea bloca.
- Ce rol au avut sovieticii în moartea lui Ceauşescu, domnule ministru? Generalul Victor Stănculescu, Sergiu Nicolaescu, Petre Roman au confirmat că au existat 15.000-40.000 de agenţi sovietici în România.
– Eu am avut o discuţie cu generalul Mihai Caraman. El a fost la mine la Snagov de 7 ori după 1990. În septembrie 1990, erau 30.000 de agenţi sovietici la noi, zice el. Caraman a mers la Iliescu şi i-a spus în toamna lui 1990. I-a spus şi lui Roman. A fost trimis Virgil Măgureanu la Moscova pentru retragerea acestor agenţi sovietici. Eu am făcut publică problema după discuţia cu Caraman. Şi el a fost schimbat apoi.
- Agenţii ruşi s-au aliniat şi au plecat disciplinat înapoi? Ştiaţi ceva ?
- Ştia numai Securitatea.
- Dumneavoastră ştiaţi, domnule Burlan ?
- Eu v-am zis că în blocul sovietic din Piaţa Aviatorilor, în septembrie 1989, tot personalul a fost retras. Nu a mai rămas niciun membru al Ambasadei.
- Şi atunci unde au stat aceşti 30-40.000 de agenţi ? Este o armată. Cum nu ştiaţi ?
- Aveau toată structura necesară în Bucureşti. Le-a asigurat cazarea.
- Şi dumneavoastră de la servicii nu ştiaţi?
- Iulian Vlad ştia. Era informat.
Şi aici intervine Ştzefan Andrei să potolească spiritele cu un nou argument.
- Înainte de 1989, nu erau luaţi în evidenţă cei din ţările socialiste.
- Cum să nu? Eram obligat să raportez la Miliţia că a venit Ivan la mine.
- Nu, Securitatea nu ştia cine a intrat în ţară din Cehoslovacia sau din Ungaria. La frontiera ungară erau mai multe urme de picioare spre România, decât dinspre România spre Ungaria.

Aici, Dumitru Burlan mai vine cu o nuanţă: "Nu erau înregistraţi după nume, dar numeric erau înregistraţi".
- Nu aveaţi legătură cu grănicerii?
- Era la armată, la grăniceri. Vlad ştia, dar el nu putea lua măsuri fiindcă era de acord cu aceste treburi. El făcea parte din conspiraţie. În 1991, recunoaşte că l-a trădat pe Ceauşescu.

O alternativă plauzibilă: Nicu Ceauşescu în locul tatălui

- A existat o problemă extrem de controversată: tentativa unor demnitari comunişti din eşalonul al doilea de a-l înlătura pe Ceauşescu pentru a-l pune în loc pe Nicu. Cât de adevărată a fost această tentativă? Domnul Dumitru Burlan zice că această conspiraţie a existat.
- Asta nu ştiu. Eu ştiu ce am întreprins eu. S-a pus problema ca, după moartea lui Nicolae Ceauşescu, care ştiam că este apropiată (din surse sovietice şi vest-germane), să evităm ca în România să se întâmple ca în China, unde nevasta lui Chian Chin a luat puterea. În componenţa de-atunci a Comitetului Politic Executiv, unde Ceauşescu avea 85% devotament în orice condiţii şi până la capăt, singura soluţie era ca, după moartea lui, să-i atragem pe cei care erau cei mai apropaiţi de Elena Ceauşescu. Şi veneam cu varianta provizorie Nicu Ceauşescu.
- Deci v-aţi gândit la această alternativă?
- Dar am discutat-o chiar. Ion Traian Ştefănescu poate s-o confirme. M-am văzut cu el la moartea fratelui meu de la Craiova. Am discutat în parc...
- Deci se confirmă ce spunea colonelul Dumitru Burlan, sosia lui Ceauşescu.
"Eu, cu un colectiv de alţi 4 ofiţeri, am înregistrat tot ce a discutat Nicu. Ne-a cerut Elena Ceauşescu să arătăm tot ce face Nicu. În guvernul pe care-l preconiza Nicu, trebuiau să intre: Ion Traian Ştefănescu, Constantin Boştină, Constantin Olteanu, Tudor Mohora, Cornel Burtică, Ştefan Andrei şi alţi câţiva", a precizat colonelul Burlan.
- Ştiaţi sau nu, domnule ministru, că făceaţi parte din acea conspiraţie?
- Nu. Auzisem multe variante...
– Dar noi v-am înregistrat..., intervine Dumitru Burlan.
– Una din variante o prezintă Rogojanu. El spune că grupul de la Comana – ştiu şi eu de la o femeie...
- Ana Blandiana?
- Nu contează... Mai mergeau şi alte femei. Se vedea că în funcţiile executive – zice Rogojanu – să fiu eu şi Gogu Rădulescu. Eu nu aveam relaţii cu grupul de la Comana. Nu am fost niciodată acolo. Cu Gogu Rădulescu aveam relaţii bune, dar ştiam că el este iudaizat. A trăit cu o evreiecă. Tatăl lui era lăutar ţigan şi maică-sa era cântăreaţă rusoaică. Nevasta lui era evreică. Iar fratele lui era viloncelist la Filarmonica de Stat. Când a plecat Burtică din conducereea UTM, în 1982, nu se punea problema schimbării lui Ceauşescu.
Dumitru Burlan – Asta a fost în 1984. Noi i-am înregistrat, normal.
Ştefan Andrei – Eu aveam discuţii cu Ion Traian Ştefănescu, şi cu Ioan Totu, şi cu Nicolae Giosan. Olteanu nu a fost în grup pentru că era foarte bun prieten cu Postelnicu.
Casetele spun tot, dar Dumitru Burlan le-a predat generalului Neagoe. "Eu nu am participat", neagă Andrei şi acum. "Nu aţi participat, dar aţi fost propus, a replicat colonelul. Trebuie să-mi daţi dreptate într-o chestiune: Ceauşescu nu putea să ia nicio măsură contra lui Nicu".
"El ştia că noi mergem pe varianta Nicuşor, nu cu maică-sa, îşi aminteşte ministrul Andrei. Era un lucru caraghios. La Congresul al XIV-lea din noiembrie 1989, mă anunţă Nicuşor de la Sibiu: „Tovarăşu Andrei, am auzit că aţi fost desemnat să veniţi la conferinţa judeţeană de partid. E foarte bine că mai discutăm...”.
Nicuşor a fost înregistrat de Securitate (Dumitru Burlan râde) şi înregistrarea a ajuns la Elena Ceauşescu. Pe mine nu m-a mai trimis tovarăşa la Sibiu. A mers Ion Coman, iar pe mine m-a trimis la... Bihor".
"Nicuşor nu putea să facă nimic de capul lui, spune colonelul. L-a trimis pe Constantin Olteanu la Moscova la o conferinţă a Pactului de la Varşovia să ia acordul lui Gorbaciov". Aici discuţia sare în aer:

– Hai, mă, că asta-i poveste, mă! Lasă-mă-n pace, mă! Nici nu l-a primit Gorbaciov.
– L-a primit.
– Nu l-a primit. Aveam ambasador la Moscova, care mi-a spus. Nu, nu l-a primit.
– Şi atunci, aghiotantul lui Olteanu minte?
– Olteanu nu este o figură. Am relaţii bune cu el. A fost muncitor, a stat la secţia militară ani de zile. În trei ani, ajunge general cu patru stele, ministrul Apărării, secretar cu propaganda. Aiureală!
– Dar măsurile luate? Şedinţa Comitetului Politic Executiv, când a plecat Olteanu la Moscova? Ceauşescu a luat măsuri de îndepărtare a tuturor: Constantin Olteanu a fost făcut primar general al Capitalei, Nicuşor a fost dus prim secretar la Sibiu, Ion Traian Ştefănescu a fost dus şla Sălaj, Boştină a fost trimis la Botoşani.
– Au fost luate aceste măsuri, dar nu din cauza asta, mă.
– A vrut să vă destrame.
– Funcţia de prim secretar pentru Nicu era mai importantă decât cea de prim secretat la UTC. Trebuia să cunoască munca de partid. Sibiul era cel mai uşor de condus.

"Instalează-l pe măgarul de Iliescu la Editura Tehnică"

Ministrul Ştefan Andrei nu crede că Ion Iliescu a fost pe 15-17 decembrie 1989 la Moscova, aşa cum mi-a povestit un lucrător de la Ambasada României din Rusia.
– Nu, nu a fost. În 1988 am fost la expoziţia de la Moscova ca şef al delegaţiei. Şi Talîzin, omologul meu, mi-a spus în maşină, de faţă cu Radu Păunescu, ministrul Induustriei Grele, că conducerea sovietică roagă pe tovarăşul Ceauşescu să fie de acord ca tovarăşul Iliescu să facă o vizită la Moscova şi să se întâlnească cu colegii de facultate. Radu Păunescu trăieşte. Se ştia că nu i se va da voie lui Iliescu. Încă nu se cunoaşte exact care a fost reţeaua sovietică din România în timpul lui Ceauşescu...
Iliescu s-a văzut cu Militaru când a fost scos de la Ape, în 1985. Şi eu am vorbit cu Ion Dincă, era de încredere şi mi-a spus. Era şi el partizanul lui Nicuşor, dar era contra lui Olteanu şi a lui Postelnicu. Stătea în celulă cu Vlad şi Dincă nu vorbea cu el. Şi a venit la mine. Eu eram la etajul 3, la CC. Este un culoar lung acolo. În biroul dinspre intrarea C. Eram la controlul muncitoresc. Mă mutasem în biroul lui Ilie Verdeţ care fusese la Controlul Muncitoresc.
Pe aripa asta mică a Comitetului Central, era Dincă. Şeful meu de cabinet era prieten cu colonelul acela frumos, care era prieten cu Daraboinea de la mine. Şi zice: “Sâmbătă, au mutat instalaţia de ascultare de la tovarăşul Verdeţ la tovarăşul Andrei pentru că tovarăşul Sîrbu - care era în locul meu - nu merită o asemenea instalaţie”. Era o instalaţie mai complicată, mai sofisticată. Şi ne plimbam pe culoarul ăsta. Ce e, tovarăşu Dincă? “M-a chemat tovarăşu Ceauşescu... şi mi-a zis uite, du-te şi instalează-l pe măgarul ăsta de Iliescu la Editura Tehnică pentru că sunt informaţii că el a discutat cu Nicolae Militaru. Dar te duci mai târziu, ca să punem mai întâi în locul lui Walter Roman la Editura Politică pe Dumitru Ghişe, pentru ca nu cumva Iliescu să ceară să meargă el la Editura Politică...” E clar?
A doua chestiune, şi am martori pe Avram şi pe Oprea.
A venit o informare că academicianul Simionescu de la Iaşi discuta cu un prieten care era informator: “Bă băiete, m-am dus cu Iliescu la plimbare, mă. Ce l-a criticat pe Ceauşescu de era să-mi cadă pantalonii de pe mine, mă.” A discutat cu profesori de la Politehnică, de la Medicină şi cu cei de la Teatru. Eu nu mergeam cu Ceauşescu în vizită decât întâmplător. La deschiderea anului universitar lua pe Bobu şi pe Curticeanu. Pe mine m-a luat doar în două vizite în ţară. În 1979, am fost la Timişoara. Aruncau şvabii pe maşina lui cereri de plecare din ţară. De-acolo am mers la Arad, am dormit la Săvârşin. Şi de-acolo am mers la Oradea. I-am zis tovarăşului că mă duc acasă. Şi în 1976, am aranjat plecarea în URSS, am fost la Soci, în Armenia, în Georgia, la Batumi, pe urmă am vizitat Chişinăul. La Batumi, vine veste din ţară că a murit Gheorghe Stoica, pe care Ceauşescu nu-l suporta. “Mă, da
îngropaţi-l până vin eu…”
Trebuia să mergem la Chişinău. În acelaşi timp, Ceauşescu a aranjat să aibă loc şi inaugurarea la Combinatul de Utilaj Greu de la Iaşi. Mă băieţi, la aeroport se aruncau scrisori pe maşină. “Ia vedeţi ce vor ăştia!” 95% voiau case, a zis consilierul Raţ. Era şi Manea Mănescu. Şi Ceauşescu îl întreabă pe Iliescu. “Mă Iliescu, da tu cum stai cu planul la construcţiile de locuinţe din fondul de stat?” Şi zice - 40-50%. « Mă, asta este lipsă de răspundere politică. Alţi primi-secretari îmi cer să le măresc fondurile pentru construcţia de locuinţe şi aici, la Iaşi, unde ai institut de proiectări, ai trust de construcţii, facultate de construcţii... Mai lasă dracului teatrul şi Universitatea, Iliescule, şi ocupă-te de problemele oamenilor, Iliescule ! Problema locuinţelor de la Iaşi este fundamentală pentru politica partidului, mai ales că am dărânat cartierele vechi, am construit fabrici şi
combinate.»
Şi atunci mi-am dat seama că Iliescu se clatină. Era cea mai gravă problemă pentru care l-a făcut arşice, de faţă cu noi.
Iliescu pierdea timpul cu teatrul, cu bârfe şi, când a ajuns la conducere, el a fost

Patriarhul distrugerii economiei naţionale.

- Mi-aţi spus în 1999 că Ceauşescu nu l-ar primi pe Iliescu nici pe şişlete. Credeţi la fel şi acum?
- Iliescu voia să rămână pe şişlete, adică în căruţa puterii. Nu există măcar un document în care Iliescu să fi criticat politica partidului comunist. Niciodată! A venit şi a prezentat Canalul Bucureşti-Dunăre, nu a spus că nu e de acord. Iar în 1990, primul lucru pe care l-a făcut a fost să oprească lucrările la canal. Ca să nu intre în istorie Canalul Bucureşti-Dunăre cu numele lui Ceauşescu. Iliescu avea nişte raporturi speciale cu familia Ceauşescu. Nimeni nu-şi putea permite ce-şi permitea el. În afară de Ion Gheorghe Maurer. Pentru că Elena Ceauşescu, care mi se adresa cu “Andrei”, mi-a spus mie: “Mergeam cu Ionel de mână la frate-meu la Văcăreşti şi ieri am mers la taică-său”. Lui Verdeţ îi zicea "Ilie" şi lui Iliescu îi spunea "Ionel". “Am mers cu Ionel la Târgu-Jiu. Schimbam trenul la Filiaşi, dormeam la o familie într-o odaie eu, mama lui adoptivă şi Ionel de care nu ne jenam
că era un copil în pantaloni scurţi”.
Prin urmare, relaţiile lor datau din timpul războiului.
Ea îi povestea Suzanei Gâdea că, într-o seară, a condus-o Ionel. Suzana a fost un excelent profesor la metalurgie şi inginer, nu şi ministru al Culturii. Primul secretar la Sectorul 1 era Virgil Cazacu. Şi mi-a zis Suzana Gâdea că Elena i-a spus că ea a fost prietenă cu unchiul lui Iliescu. A fost dragoste între ei. Şi pe urmă, Ceauşescu s-a bătut ca el să plece la studii în Uniunea Sovietică. În plus, când Ceauşescu a devenit secretar al CC al partidului şi a organizat o conferinţă naţională a UTM în 1954, la Sala Dinamo. Cu acest prilej, a dez-iudaizat conducerea UTM. Era Paul Cornea secretar cu propaganda şi a fost pus un român, Petre Gheorghe, exclus apoi fiindcă nevasta lui avea şapte amanţi la Piteşti. L-a scos pe Muşat pentru că trăia cu Cornelia Filipaş şi l-a pus pe Cornel Fulger, secretar de la Bicaz, bunicul Alessandrei Stoicescu.

Cultul personalităţii

L-a pus pe Virgil Trofin secretar cu probleme organizatorice. Era maior de armată. În Biroul CC UTM, membru supleant l-a pus pe Iliescu, care era la studii la Moscova. Era contra naturii! nici nu era de faţă. Ceauşescu l-a propus. L-a trimis secretar al Uniunii Internaţionale a Studenţilor. S-a creat asociaţia studenţilor. Congresul UTC din 1955. Trofin era prim secretar la UTM. Cornelia Filipaş a fost înlocuită de Cornelia Dinescu. La studenţi a fost pus preşedinte Ion Iliescu, care nu avea nicio experienţă în domeniu. Trăise la Moscova, avea bursă mare, nu făcea muncă patriotică. Când veneau, 90% primeau locuri la odihnă din cota noastră. În 1953, toată ţara a fost înfometată şi la cămuin se mânca numai mazăre. Eu şi câţiva am protestat. Pe mine şi pe Trifan ne-a chemat evreul Petre Lupu care ne-a spus să nu mai comentăm. Şi Iliescu ajunge preşedinte la studenţi. Eu eram şef al comisiei culturale şi al
comisiei internaţionale. La
Conferinţa a doua studenţilor, a venit Ghoerghiu-Dej, care a condus prezidiul. Paloş şi Blajovici de la organizaţia de masă de la Lupu ne-au cerut să strigăm “Gheorghiu-Dej, Gheorghiu-Dej!”. Ne-a pus Ceauşescu. Dej a ridicat mâna: “Nu e frumos. Strigaţi România-PMR!”
Al doilea moment. Dej a ţinut o cuvântare la Conferinţa din 1959. “Tovarăşi, în fabrici muncitorii sunt la un loc români, maghiari, germani... De ce învăţământul să fie altfel? Românii într-o parte şi maghiarii în altă parte? Să unificăm învăţământul!”
Ce a făcut Iliescu? A scos elevii români din liceele maghiare. O tâmpenie!
Apoi a unificat Dej învăţământul româno-maghiar. Mergeam la conferinţa UTM de la Târgu-Mureş din 1958 şi s-a ţinut în maghiară, cu interpret. M-am dus la Biblioteca cu cărţi maghiare de lux şi cărţile româneşti într-o singură cămăruţă la Institutul de Medicină din Cluj.
În pauză, Dej zice: “Măi, schimbaţi-l pe Iliescu ăsta de la conducere... este exact ca taică-său, uite cum se roşeşte, cum se aprinde, cum dă din fund...” “E foarte bun!”, zice Ceauşescu. “Dacă e foarte bun, făceţi-l ministru, dar scoateţi-l din munca de partid. E exact taică-său...”

Tatăl lui Ion Iliescu a votat la Moscova pentru dezmembrarea României

Tatăl lui Iliescu, din discuţiile cu ilegaliştii de la Târgu-Jiu, a avut nişte simpatii legionare iniţial. Legionarii aveau ITB-ul, aveau organizaţie muncitorească pe timpul lui Hori Sima. Mihai Caraman mi-a zis. Când a ajuns şef la SIE în 1989, Mihai Caraman a mers la Iliescu. “Tovarăşe Iliescu, am văzut dosarul mamei dumneavoastră adoptive şi scrie la verificare că tatăl dumneavoastră a avut simpatii legionare”. “Păi cam aşa e”, a spus Iliescu. Intră în PC, merge la Congresul de la Moscova din 1930-1931, acolo s-au pronunţat ca Basarabia să meargă la URSS, Transilvania să aibă autonomie până la despărţire, Dobrogrea să fie dată bulgarilor. Li s-a spus că dacă se duc în ţară vor fi legaţi. Votaseră o decizie contrară Constituţiei. Aşa a stat Iliescu câţiva ani în URSS. A venit de-acolo, a continuat activitatea şi cu Constantin David, la 1 mai 1939, au defilat ca portdrapel al metalurgiştilor.
După aceea a fost chemat la conducerea partidului, criticaţi şi sancţionaţi fiindcă primiseră sarcină de la partid ca, atnci când ajung la mormântul Eroului Necunoscut din Parcul Carol, să strige lozinci politice. “Nu se putea, era fanfară acolo, era lume...” Lucreţiu Pătrăşcasnu, iudaizat şi el, cu amante evreice, cu nevastă evreică, zice nu, trebuia cu orice preţ să scuipaţi în ciorba regelui. Că era manifestaţia de la 1 mai 1939 pentru apărarea frontieterlor ţării. Sub egida lui Carol II. Aşa mi-au spus Ion Popescu-Puţuri şi alţii. Tatăl lui Iliescu e arestat şi dus la Văcăreşti şi la lagărul de la Caracal. Antonescu i-a adunat pe toţi la Târgu-Jiu. Acolo era şi Auschnit, şi Victor Eftimiu pentru că spunea bancuri contra lui Antonescu. Şi Arghezi pentru “Baroane” şi Zaharia Stancu. Am citit “Zile de lagăr” a lui Zaharia Stancu, cu vreo 40 de ani în urmă. Acolo, când a ajuns, se impusese
Gheorghe Gheorghjiu-Dej. El intrase în Partidul Comunist din 1932. Tatăl lui Iliescu din 1930, încă de la Congresul V de la Moscova. A început să comenteze. “Ce-i cu ăsta? De ce îl cheamă conducerea lagărului numai pe Gheorgheiu-Dej?” Pe urmă, Dej organiza înlocuirea lui Ştefan Foriş, dar îl ocolea pe Iliescu-tatăl, care se cunoştea bine cu Foriş. L-au chemat pe Iliescu tatăl în şedinţa de partid. Mi-a spus un legionar că, în timp ce te căcai, spuneai una-alta despre Dej. Dacă mai faci aşa, te excludem din partid. Nu s-a liniştit şi avea şi poziţie anti-evreiască. Ştefan Voicu, Gisela Vass care erau în lagăr spuneau că avea o poziţie critică faţă de prezenţa masivă a evreilor în Partidul Comunist. Inclusiv că unii au intrat în partid ca să fie deţinuţi politici şi nu ca evrei. L-au exclus din partid şi a murit exclus din partid la 1 mai 1945.
Ca să nu mai fiu în bătaia puştii, pe mine m-au pus adjunct de şef de secţie la partid. Pe Ion Iliescu l-au făcut doar şef de sector, la ştiinţe sociale – marxism şi economie politică, având ca adjunct pe Costin Nădejde. După moartea lui Dej, Ceauşescu îl pune adjunct de şef de secţie. El s-a ocupat la funeraliile lui Dej de terminarea mausoleului.
A doua chestiune, el, împreună cu Petre Lupu, au văzut telegramele noastre adresate cu ocazia morţii lui Dej. Şi de unde înainte era 3 cincimi cu Dej şi 2 cincimi cu Ceauşescu, Petre Lupu şi cu Ion Iliescu ne-au schimbat scrisoarea dată în presă şi a apărut 4 cincimi pentru Ceauşescu şi o cincime pentru Dej. Apoi, în 1971 l-a făcut secretar al Comitetului Central. Când ne-am întors din China, a fost schimbat din nou.

- Aţi pomenit de relaţiile lui Ion Iliescu cu nişte activişti importanţi din garda veche a partidului. Asta explică de ce a venit el cu staliniştii la putere ? Brucan, Bârlădeanu, Militaru...
- Şi Gisella Vass. Era fiu de ilegalist. Între cei din conducere, Ion Iliescu era un om mai cultivat, mai democrat. Este un caz ciudat. Nevasta lui şi sora nevestei lui au făcut studii în URSS. Cazuri mai rare ca într-o familie să fie doi inşi cu studii în Uniunea Sovietică. Trebuiau înlocuiţi kominterniştii. Pe linie de partid, au fost promovaţi Verdeţ, Dăscălescu, Gh Pană, Patilineţ. Cam 20 de inşi pe an. Pe linie militară, la fel.
Ilegaliştii nu au fost încorporaţi în partid. Aveau pretenţii speciale. Noi am luptat pentru acest regim, voi aţi venit la masa pusă. Ca şi Iliescu şi Gorbaciov, ei mor comunişti. Situaţia internă din ţară favorizează această percepţie.
Acum unde am ajuns. Îţi place, bă copile? Cu 3-4 milioane de români plecaţi din ţară... Mii şi mii de hectare de pădure au fost luate de austrieci, Toacă la ele. La Sebeş şi la Siret. La Snagov la fel, au tăiat stejari de 100 de ani şi au lăsat numai carpeni. Intervin noi taxe pentru sănătate, învăţământ. 6 milioane pensie. Ce să facă românii?
Eu am 25 de milioane de lei pensie.
Sigur că noi ne puneam întrebări şi pe timpul lui Ceauşescu. Dacă sovieticii care au creat sistemul spun că maşinăria nu merge, cum să meargă în România ?
Noi am copiat de la ei. Logic nu ?
- I-aţi spus vreodată lui Ceauşescu treaba asta ?
- A, nu, că nu se putea discuta...
- Deci Ion Iliescu a venit cu staliniştii...

Ceauşescu avea o inteligenţă letală. De oltean

- L-aţi cunoscut pe genrealul Stănculescu înainte de 1990? Spune că a fost racolat de MI6. E adevărat ? Era foarte important şi pentru destinul Dvs, nu?
- În cartea scrisă de Alex Stoenescu, Stănculescu spune aşa: “Dacă mă suna Ştefan Andrei înainte de a veni Iliescu cu Nicolae Militaru, cu Nicolaescu, îi dădeam armata lui Ştefan Andrei”.
- Şi de ce nu l-aţi sunat pe Stănculescu?
- Pentru că eu nu voiam. Nu eram făcut pentru asta. Erau probleme foarte serioase şi eu n-am fost niciodată un bun organizator.
- Şi totuşi Ceauşescu v-a întrebat « Tu ce crezi, Andrei ? »
- Nu m-a întrebat pe mine. Patru inşi nu am mers la el să-l rugăm să rămână. Ceauşescu nu m-a întrebat pe mine nimic atunci. A spus că el pleacă. « În aceste condiţii, alegeţi-vă alt secretar general ! » Şi atunci a luat cuvântul Dăscălescu : « Nu mergem mai departe fără dvs ! » A vorbit Nicolae Constantin: “Tovarăşe Dăscălescu, nu-ţi permitem să te răsteşti la Tovarăşu!” A luat cuvântul Dumitru Popescu: “Dar cine a spus asta că mergem fără Ceauşescu?" Pacoste a pus mâna în uşă ca să nu iasă Ceauşescu de-acolo. Femeile au veni plângând, Postelnicu avea ochii umeziţi, nu ştiu ce şi cutare... Patru inşi – Mizil, Toma Ion, eu şi Pană nu ne-am dus la el.
- Şi nu v-a întrebat?
- Nu. Nu ştiu de unde a apărut... Măi Patrichi, bă copile, dacă eu nu ştiu... mi se pot reproşa multe lucruri, dar nu că nu am memorie... Ceauşescu era foarte abil. Avea o inteligenţă letală. Era inteligenţa sifiliticului. Sifiliticul are nişte momente de pisc, după care cade.
- Şi epilecticul la fel, şi schizofrenicul...
- Aşa este. Tendinţe de nebunie. Mare manipulator, după cum l-a aruncat pe Drăghici, omul lui de încredere... Înainte de a deveni ministrul comerţului exterior, vânzările de arme se făceau printr-un raport semnat de Milea şi de Stănculescu către Ceauşescu. Când am ajuns eu viceprimministru la Comerţ Exterior, ne-a chemat Ceauşescu pe toţi trei. Apăruseră nişte probleme pentru că dădeam armament şi iranienilor, şi irakienilor. Şi către Zimbabwe, şi Africii de Sud. Şi nu a mai vrut să apară răspunderea lui. “Tovarăşi, armamentul este tot o marfă. De tot exportul nostru de marfă răspunde Ştefan Andrei. Eu am încredere în el. Nu-mi mai trimiteţi mie rapoartele cu vânzările de armament, trimiteţi-le lui. El vine şi mă consultă...” Toate rapoartele cu armament veneau de la Milea şi Stănculescu la mine. Stănculescu a băut la mine un butoi de cafea. Aşa de frecvent venea. Ei nu-i mai prezentau lui
Ceauşescu rapoartele. De aceea, am contribuit mult la dotarea Spitalului Militar Central. “Vă rugăm ca din fondurile cutare...” Nu era control.
I-am spus lui Ceauşescu: “Şi Polonia, şi Bulgaria, şi Ungaria cumpără carne de vită din depozitele americane din Germania Federală la un preţ foarte avantajos. Haideţi să cumprăm 50.000 de tone de carne. Contra partidă, vrem să vindem o instalaţie de rachete de la sovietici - o vindem cu 50 de milioane de dolari şi dăm 50 de milioane pe carne. Tovarăşe Ceauşescu, mulţi cumpără tutun din Grecia. Dacă noi cumpărăm tutun, ne mai dau şi bani pentru protecţia mediului. Ei primesc subvenţie de la Piaţa Comună. De ce să nu folosim şi noi?”

Norocul să ai tehnica de ascultare cea mai sofisticată

- Oltenii, când eram eu copil, ţine minte două lucruri: Gorjul este singurul judeţ din ţară unde se mănâncă sarmale în stânga şi piftie în dreapta. Ei mănâncă piftie cu sarmale odată.
Până la Ţânţăreni la frontiera judeţului, mai jos nu este aşa. Când eram eu copil, oltenii stădeau la altă masă separat de femei la nuntă. Şi bărbatul bea ţuică. Le dădea rachiu de 25 de grade ca să taie pofta de mâncare. Cel mai în vârstă striga « Hai noroc şi pula calului ! »
Femeia ridica şi ea paharul: “Hai noroc şi ce-a zis Mărin!” Deci, la olteni nu se zice sănătate! Pentru că poţi să fii sănătos şi să n-ai noroc. Ca pe Titanic, unde s-au înecat mulţi oameni sănătoşi fără noroc.
- Aţi avut noroc în viaţă? Care aţi vrea să fie epitaful dvs?
- Ca în carte. “Am prevăzut totul şi nu am putut evita nimic”. Am avut şi noroc.
- Dar dacă nu aţi putut evita nimic, cum aţi avut noroc?
- Dacă nu mă cunoştea Ceauşescu, ce se întâmpla? Am avut şansa că am lucrat cu Stănculescu şi am fost cu el în Etiopia. În 1988. A mâncat bătaie Steaua cu 4-0 de la AC Milan, când au marcat Gulit, Van Basten. Era Lung în poartă. Eram la Roma, am fost în Etiopia, unde au încercat unii o lovitură de stat. Când s-a întors dintr-o vizită în RDG, preşedintele i-a omorât pe toţi. Noi trebuia să facem o mare fabrică de armament acolo, ca fabrica nr. 4 de la Braşov. Am fost de două ori la masă cu preşedintele Mengistu. Atunci am văzut cum gândeşte Stănculescu. Am fost cu el în Libia în 1985. El avea un post special. Când venea un şef de stat, stătea în dreapta acestuia în maşină. Stătea la vila Lac 1 sau Lac 2, unde era cazat şeful de stat şi îl aducea la convorbiri cu maşina. Îl aducea acasă cu maşina, venea cu el seara la recepţie, participa la recepţii şi îl ducea înapoi la vilă. Era aghiotant al
şefului de stat. Am avut cu el nişte relaţii de încredere-
- Nu a încercat să vă prelucreze?
- Mă copile, cum să mă tragă ăsta? Eu zburam prea sus... Nu mergeau ăştia cu mine la p... Mă jigneşti... Cum să mă atragă ăsta? Generalul Vlad îmi spunea: Sunteţi al doilea Titulescu. Măi Vladule, ai rămas la jocul de nasturi. Pe mine să mă raportezi? Eu merg la rugbi... Şi este propus candidat pentru CC la Congresul XIV la Hunedoara. Şi în final, Elena Ceauşescu, Dăscălescu definitivează lista CC care era mai mică decât numărul propus de judeţe şi Stănculescu nu este ales în CC. Vine la mine cu lacrimi în ochi. Ajunseseră la Ceauşescu deja informaţiile despre discuţiile mele cu el pentru anumite probleme. Ceauşescu i-a spus lui Milea şi Milea i-a zis lui: “Du-te mai rar pe la tovarăşu Andrei.” Aveam aparatura cea mai bună.
- V-a ascultat domnul Burlan...
- Ce?... Nu e chiar aşa.
– A venit de două ori generalul Cioroianu cu care făcusem liceul la Craiova şi a fost trecut în rezervă. El a vorbit, eu nu. “Mai bine nu mă propunea”, zice Stănculescu. Ai fost propus şi nu ai fost ales, spunea lumea. « Au fost aleşi unii care sunt sub mine în nomenclatura ministerului ». Îi dau telefon lui Coman : « Tovarăşe Coman, de ce nu a fost ales tovarăşu Stănculescu? » « « Tovarăşe, e mai în vârstă » Stai, domnule, că e mai tânăr ca dumneata. Nu merge... » Mă duc la Ceauşescu. « Tovartăşe Ceauşescu... » « Măi, noi l-am trimis cam mult peste hotare ». « Eu nu... » « Sunt unele informaţii că lui i-au băgat o femeie în Ungaria în ultima vacnţă şi a intrat pe mâna serviciilor maghiare şi sovietice. ». Asta mi-a spus Ceauşescu. În cartea cu Stoenescu, povesteşte că a avut o întâlnire la Balaton la o masă cu comandantul GRU pentru Europa răsăriteană. A stabilit relaţii.

Mult Iubitul - un intrigant, care s-a driblat singur

Ceauşescu era un om cu calităţi mari şi cu defecte extraordinare. În tinereţea mea era un jucător la Craiova , Iordănescu. Rudă cu Anghel Iordănescu. Un driblor extraordinar, dar, uneori se dribla şi pe el. Aşa a făcut şi Ceauşescu: s-a driblat şi pe el. Una din măsuri – divizarea puterii. Când l-a pus pe Postelnicu şef la Securitate, eu am fost ultimul la Ceauşescu. Una din prostiile lui Ceauşescu, driblingul în plus, a fost că era intrigant. A spart secretariatul CC. Erau Verdeţ cu organizatoricul, nu Bobu. Dumitru Popescu, Cornel Burtică şi eu . Ne-a spart. A încercat să se bage între mine şi Verdeţ. Mie îmi spunea că Burtică mă vorbea. "Uite ce-a spus Burtică..." Dacă eu ziceam ceva de propagandă sau de artă, îi spunea: "Uite Andrei ce-a zis". Elena spunea: Voi cu Burtică sunteţi ca doi fraţi siamezi. L-a chemat pe Vlad. "Uite, măi Vlad, îţi încredinţez un secret de partid, dar îţi dai seama ce
consecinţe ar fi dacă se află. De ce s-a opus Postelnicu ca tu să fii comandantul Securităţii Statului?"
A doua chestiune. Făceam 50 de ani. Mi-a dat masă la CC şi seara am făcut una acasă. M-am văzut la Clubul diplomatic cu Burtică şi cu Popescu. El cu angoasa grupurilor din ilegalitate. Ne cheamă. "De ce ai mai dat masa asta când ai mai avut o masă?" Era tradiţia ca, o dată pe an, toamna, prin noiembrie, să dea MAE o masă la Clubul Diplomatic. Veneau cu soţiile. Postelnicu informează: Tovarăşu Andrei a dat o masă la Clubul Diplomatic. Ce ai făcut tu acolo? Aşa e de pe timpul lui Macovescu la MAE. Dar tu nu ştii că acolo este un centru de spionaj? Păi zic ai noştri spionează, nu străinii spionează. Tot clubul e format din securişti. “Da, dar la reuniuni, la un pahar de vin, diplomaţii...” “Tovarăşe Ceauşescu, nu intră niciun diplomat acolo când dăm noi masa. Sunt numai cei de la MAE. Iar dvs ştiţi la fel de bine că în MAE am atâţia ofiţeri de securitate şi informatori, încât îşi asigură singuri
securitatea. Burtică este prietenul meu de-atâţia ani...” Burtică zice: “Am greşit că am mers”. Lichea! Popescu: “Ce v-a deranjat? Că s-a dat o masă sau că am fost noi trei?” “Nu, că pui întrebări provocatoare...” Asta îl enerva pe el, faptul că fusesem împreună.
Ministerul de Externe avea problemele lui, DIE avea problemele ei. Pe mine nu m-a informat nimeni, am aflat abia dpă 1990 că au fost probleme cu Carlos şi Ceauşescu, prin Arafat. La Paris, cu moartea lui Tănase, tot ce s-a întâmplat şi mie nu mi-a spus nimic. Chiar dacă jucam volei cu el. Chema pe Postelnicu şi pe Pleşiţă să-l informeze ce mai este pe la Paris şi să le dea indicaţii, dar mie nu-mi zicea nimic.
Ce indicaţii îi dădea lui Milea mie nu-mi spunea nimic. Şi atunci, când el s-a suit în elicopter, ne-a lăsat cu ochii în soare. Nu a lăsat pe nimeni la conducere, nu a dat niciun ordin, nicio sarcină nimic.
- Asta l-am întrebat şi pe domnul colonel Dumitru Burlan: V-aţi simţi trădat în momentul în care Ceauşescu a plecat cu elicopterul de pe clădirea CC în necunoscut?
- Da, eu m-am simţit trădat.
- Dar dvs?
- Eu, de ce să mă simt trădat?
- Păi a plecat comandantul suprem şi nu a lăsat niciun răspuns... şi nu v-a zis măcar, bă, cedaţi clădirea CC sau apăraţi-o, daţi-i foc, aruncaţi-o în aer! Faceţi ceva !
- Nu era căderea mea să fiu informat. Fiecare avea treaba lui. Şeful statului putea să facă orice. Nu trebuia să-mi dea mie raportul.
Aici, fostul ministru iar fură foc şi începe iar un dialog despre ghicitoarea cu mânăstirea şi ciuperca. Era controlată Securitatea de PCR sau nu?
- Nu trebuia Ceauşescu să facă orice, trebuia să dea nişte sarcini, nişte ordine. Partid, te chem să faci cutare! Securitate, te chem să faci cutare!
- A subordonat Securitatea partidului
- Astea-s poveşti! Eu plec de la masă...
- Nu spunea el că Partidul este forţa conducătoare în societate ?
- Da, bă, dar nu era şeful Securităţii. De fapt, Securitatea a fost instrumentul nu al Partidului Comunist, ci al lui Ceauşescu. Partidul era subordonat lui Ceauşescu. Armata era subordonată lui. Ştii cu ce se ocupa Secţia militară a CC? Cu învăţământul de partid. Ceauşescu conducea direct totul: Armata, Securitatea, Internele, Externele, Procuratura. Tot!
- Eu trebuia să merg la Barbu, secretarul Organizaţiei de partid din CC ca să-mi dea aprobare.
- Fii, domnule, serios că ăla era apă de ploaie, domnule! Păi eu, care eram secretar al CC al PCR, îmi potriveam ceasul după Barbu, domnule?
- Eu, ca să-l urmăresc pe Iosif Banc, pe Naş Leon sau pe Ghere din CC, eu trebuia să merg la Barbu să iau aprobare să mă lase să-i bag tehnică şi să-l urmăresc. Am fost un colectiv de 6 oameni care l-am supravegheat pe Banc şi l-am dat afară.
- Cu aprobarea cui: a lui Ceauşescu sau a Partidului?
- Cu a lui Ceauşescu.
- Banc a ajuns adeptul lui Dej, era prim secretar la Regiunea Autonomă Maghiară. Cu o nevastă curvuliţă. Era scârbit de Ceuşescu şi de ea. Ceauşescu m-a chemat şi mi-a spus: M-am gândit ca tu să fii secretar al CC cu controlul muncitoresc, în locul lui Verdeţ. Nu putem pune pe oricine în locul lui Verdeţ. Nu, nu vreau să merg acolo, daţi-mi în altă parte, la Ştefan Gheorghiu... Nu, te rog frumos, acceptă această numire. La Ceauşescu nu prima mutare era importantă, a doua mişcare este importantă. M-am gândit că vrea să cunosc economia internă şi apoi să mă numească la comerţ exterior. Şi când i-a scos pe Oprea, Pungan, Totu, m-a căutat să mă pună viceprim ministru cu comerţul exterior. Eu eram la Ploştina, în mină. Elena nu prea voia şi l-a pus pe Pacoste. După un an, m-a pus pe mine. Când m-a pus la Controlul Muncitoresc, a zis: Măi Banc, m-am gândit la tine să te punem la Colegiul de partid.
“Tovarăşe Ceauşescu, eu vreau să merg la pensie, nu mai pot, sunt bolnav...” E falsă întrebarea dacă securitatea sau partidul conducea România. Ceauşescu conducea tot. Eu am fost în CEPEX 15 ani. S-a analizat vreodată activitatea Securităţii în CEPEX ?
- Păi, treaba dvs.
- Ştii că comandantul Securităţii şi ministrul Apărării nu au participat niciodată la şedinţa guvernului ? Eu am fost şi în guvern. Niciodată nu am participat la şedinţa Guvernului. Externele se subordonau preşedintelui ţării, iar voi eraţi subordonaţi direct comandantului suprem. Păi ce, Postelnicu se subordona lui Barbu?
- Ca să te urmăresc pe dumneata, trebuia să am aprobare de la secretarul de partid.
- Dacă zicea Ceauşescu: Urmreşte-l pe Ştefan Andrei!, mai mergeaţi la Barbu?
- Asta e altceva.
- Primii secretari la judeţe dădeau aprobare pentru urmărirea membrilor de partid.
- Pentru membrii CEPEX, nu Barbu dădea aprobări. Când l-am supravegheat noi pe Banc, am avut aprobare de sus. Pentru ceilalţi membri din CEPEX, Naş Leon, Ghere, luam aprobare de la Barbu. Securitatea era subordonată partidului prin Hotărârea CEPEX din 1972.

Securitatea l-a trădat la Timişoara

- Eu am fost în sediu în 21 decembrie 1989. Securitatea se subordona comandantului suprem. În seara de 16-17 decembrie 1989, Ceauşescu a dat ordine lui Postelnicu, lui Vlad, lui Milea şi nu consultase CEPEX. Pe 17 are loc şedinţa, spune că sunt huligani la Timişoara, dă ordine să meargă în judeţe Olteanu, Pană, Dăscălescu, Bobu.
Ceauşescu a subordonat Securitatea mai mult decât Gheorghiu-Dej. El hotăra. Aranja cooperarea cu Carlos. Am ştiut eu ca ministru de Externe? A informat el CEPEX ? Ceauşescu ne-a informat despre conflictul de la Braşov abia după două săptămâni. El hotăra totul.
Povestea cu Sulina, unde au fost duse în 1988 substanţe nocive. Eu am fost sancţionat cu vot de blam, cu Oprea. Mai rămăsese un vas cu un lichid din Italia. De faţă cu doi de la Securitate, fostul director adjunct de la Dunărea, care era adjunct de ministru la Comerţ Exterior şi Diaconescu, director la Argus, am spus aşa : « Luaţi măsuri că, dacă într-o săptămână, nu se scoate acest vas din apele româneşti, eu mă sui fără aprobarea tovarăşului Ceauşescu în avion, mă duc la Sulina să văd cine a luat banii. »
După o săptămână, vine Diaconescu : « Tovarăşu Andrei, vasul a fost scos, aruncat în Marea Neagră... » Merg cu el la Ceauşescu. « Tovarăşe Ceauşescu, ultima problemă cu aceste materiale a fost rezolvată. Sigur că m-a ajutat Securitatea în toată operaţiunea. » « Păi asta a fost treaba lor ». Ei făcuseră afacerea.
Eu am fost un om corect şi nu am vrut să distrug. La un moment dat, am luat nişte apă grea din Norvegia şi am vândut-o Israelului prin Dunărea. Asta l-a dat peste cap. Eu am vorbit în închisoare un un personaj care a fost om de bază, şeful spatelui cu aprovizionarea la Timişoara, maiorul Eugen Ciucă. “Eu când am venit, m-am ocupat de tovarăşul Nuţă. Care a zis să-i fac un cotlet, nişte varză murată şi un vin sec negru. Când i-am spus lui Vlad să angajeze aici, Vlad a spus nu, că strada e problema Miliţiei. La care eu am spus: “Bine, dar voi aţi creat problema cu Tokes ! Voi aţi raportat tot ». “Tovarăşu Andrei, şi Securitatea, şi Miliţia au făcut un pas înapoi., Au lăsat numai Armata, în frunte cu idiotul ăsta de Milea şi cu militari neinstruiţi. Când a plecat Ceauşescu în Iran, l-a întrebat pe Milea – nu spun asta în carte: “Securitatea şi Internele m-au lăsat pe mine cu Armata la
Timişoara”!.
- Deci trădarea Securităţii s-a produs la Timişoara?
- În toată ţara pentru că nu era un control de partid la Securitate şi la Armată. La ei nu se făcea control financiar. Aveau autocontrol. Ceauşescu chiar mi-a zis: Tovarăşe Ceauşescu, noi avem două categorii de membri de partid – Securitatea şi ceilalţi? Dacă face unul de la Securitate o informare despre un alt diplomat, îl chem de la post, poate îl dă afară şi din funcţie. Dar nu-i pot pune faţă în faţă ca să nu se deconspire sursa”! Deci erau două categorii de membri de partid. Unde s-a ajuns cu asta? Cele mai multe trădări din diplomaţie au fost de la Securitate. Începând cu Pacepa. Securiştii formau 95% din numărul diplomaţilor. Un cifror primeşte rapoarte şi indicaţii pentru agentura noastră din ţara respectivă. Doi cifrori au căzut în trei luni – cel de la Bonn şi cel de la Viena. După care a căzut comandantul Securităţii de la Craiova, Sprâncenatu. Am fost la Ceauşescu. În MAE, scoatem
ambasadorul, sunt 6 posturi de diplomaţi. Câţi să fie de la Securitate, şi câţi de la MAE ? Stabilim la Bruxelles 7 posturi cu Postelnicu. Bine, zic, 4 de la Securitate şi 3 de la MAE. Unul de pe lista de la Externe trădează. Contrar înţelegerii dintre mine şi Ceauşescu şi Postelnicu, el era tot de la Securitate. Şi i-a spus pe toţi ceilalţi. A mai rămas doar ambasadorul cu un diplomat acolo. Fapte, bă copile!
Pentru ţările străine, era mai interesant un ofiţer de securitate, decât un diplomat. Pentru că el deţinea secrete pe care diplomatul nu le avea.
Când a plecat Ceauşescu, nu a lăsat pe nimeni. A dat telefon lui Ştefănescu la Craiova. “Măi, rămâi cu partidul?” “Da, da, sunt cu partidul!” L-a sunat pe Găvănescu. "Da, cu partidu..." Dar nu a dat nicio indicaţie nimănui – faceţi asta, faceţi asta! A plecat cu nevastă-sa şi totul s-a prăbuşit, iar pe noi ne-au arestat.
"Sosia lui Ceauşescu" crede că aici a fost cuiul lui Pepelea. "Dacă el nu pleca, nu se mai întâmpla ce s-a întâmplat".
- Lucrurile vin mai de departe. El nu mai voia să fie informat. Nu mai voia veşti proaste. Apoi, Constantin Olteanu venea cu buletinele Agerpres la Elena Ceauşescu, să aprobe ea ce îi dă lui Ceauşescu.

Leana l-a dus la zid - mai este o scuză pentru reflexele politice pierdute?

Caz povesitit de Curticeanu. Pe 21 decembrie organizează mitingul. Elena Ceauşescu şi Nicolae Ceauşescu au hotărât să facă un miting, crezând că va fi ca în 1968. I-au dat telefon lui Barbu Petrescu, primarul Capitalei. Era în şedinţă de birou al Capitalei. Era de faţă omul care acum mi-a trimis nişte bani. Volintiru! Era prim secretar la UTC pe Bucureşti. “Poţi organiza mâine un miting?” “Da. La ce oră, cu ce efective?”. Ăsta-i adevărul. Este o ipoteză că majoritatea au fost mobilizaţi cu ajutorul Securităţii pe 22 decembrie.
- Adică tot dvs l-aţi răsturnat pe Ceauşescu... Hai,domne, că nu m-a chemat nimeni pe mine ca să ies în stradă pe 22 decembrie... Eu am ieşit de bună voie, nu a venit securistul la mine să-mi spună ce să fac... Eram membru de partid. Nu mi-e ruşine.
- Tu poate că da, bă copile... Gh. Pană mi-a spus că un consătean de-al lui Petrescu, i-a spus că băiatul lui, Barbu Petrescu, e făcut cu fratele Petrescu al Elenei Ceauşescu. Aşa a fost promovat Barbu până la viceprimministru. Mă cheamă Ceauşescu şi zice “Analiză. Avem export mic pe construcţii de maşini pe Vest. Nu sunt mulţumit. Ori desfiinţez construcţia de maşini, ori vă schimb pe voi, pe Andrei şi pe Petrescu ».
Nu l-am contrazis. M-a chemat pe mine, pe Dăscălescu şi pe Barbu Petrescu la el în birou. Şi i-am spus : « Chiar v-aş ruga să mă schimbaţi. Am deja doi ani, nu a rezistat nimeni atât, s-a plătit datoria externă. Eliberaţi-mă de-aici! Nu mi-am făcut concediul şi mă duc în spital să fac analizele, după care vedem. Dar vă spun o chestiune: cât timp va fi Barbu Petrescu viceprimministru pe construcţia de maşini, nu se vor rezolva problemele. Este incapabil, nu se bucură de respect.”. Barbu era de faţă.
Ceauşescu a zis - bine. A chemat-o pe ea, a mâncat. Mă cheamă după masă cu Dăscălescu. “Mă, hai să-l schimbăm pe Barbu Petrescu ăsta. Pe cine propuneţi?” Dăscălescu: “Să-l punem pe Radu Ion, e muncitor, are şcoala profesională, ştie să lucreze, a condus şi Craiova, a condus şi Doljul, a condus şi Braşovul unde sunt unităţi de construcţii de maşini.”. Cel care i-a spus în balcon la ureche “E Secu!”.
Ceauşescu zice: “Dă-l în pizda mă-si pe Barbu Petrescu ăsta! Îl trimitem...”. Şi i-a zis lui Bobu, lui Dăscălescu să-i propună să meargă secretar cu probleme economice la Capitală. Tâmpit cum era, Barbu se uită la ei: “Cee? Nu merg decât prim secretar”. “Băi tovarăşe, tovarăşu Ceauşescu...” “Decât prim secretar!” Bobu şi Dăscălescu merg la Ceauşescu. Care îl trimite a doua oară “în pizda mă-sii” pe Barbu Petrescu. O cheamă şi pe ruda Elenei, care făcea pe adolescenta. “Uite ce spune tâmpitu ăsta!” Şi zice Elena: “Dragă, poate că nu ştiu ei...” Era într-o vineri 1988. Miercuri, şedinţă CEPEX: “Tovarăşi, am o propunere. Cred că o să fiţi de acord: să punem pe tovarăşu Olteanu să-l facem secretar şi prim secretar la Capitală pe Barbu Petrescu”. V-aţi convins? După care l-a făcut membru plin al CEPEX.

- Când aţi vorbit ultima dată cu Ceauşescu ?
- Am povestit scena asta de am înnebunit. Ce dracu, ţi-am mai spus-o acum 12 ani. Pe 21 decembrie, la ora 10 noaptea. Fuseseră copiii. Voia să mă schimbe mai demult de la Comerţ Exterior. De aceea, în ultimele 6 luni, mă chema tot timpul cu Văduva, care a murit din nefericire. Era din Gorj, de pe la Tulburea, aproape de Cărbuneşti. De unde-i Dumitru Burlan. M-a chemat Ceauşescu. Era cu ea pe 21 decembrie, la 10 noaptea. Habar nu avea ce se întâmpla şi ce se pregătea. Înainte de Congresul XIV, se pregăteau propunerile pentru CC. Şi ea zicea : « Măi, da ăsta a avut un unchi care avea cârciumă. Măi, da nu poţi găsi unul care să nu aibă un unchi cu cârciumă?” A trebuit să amânăm conferinţele judeţene de partid pentru că ea nu pregătise delegaţii pentru congres de la judeţe. Ceauşescu stătea până la ora 1 noaptea ca să pregătească congresul. Iar în noaptea de 21 decembrie, s-a culcat la 22.30. Păi dacă
ştia că se pregăteşte răstrunarea lui, se mai culca? În ce situaţie era, dacă el nu şi-a pus problema?
- Înseamnă că nimeni nu l-a informat, domnule ministru.
- Eu nu eram în acel cerc.
- Dar Iulian Vlad i-a spus că totul e sub control. La fel au făcut Postelnicu, Dincă, Bobu...
- Nu, nu-i aşa. M-a chemat şi îmi zice: “Uite Consiliul de Securitate, la propunerea Ungariei, cere să se discute situaţia din România”. Nu, tovarăşe Ceauşescu, nu are nicio valoare pentru că China va recurge la dreptul de veto. “Uite comunitatea europeană întrerupe negocierile cu noi pentru un acord comercial”. Nu are nicio importanţă, tovarăşe Ceauşescu! Noi avem cu ei raporturi sectoriale: pe industrie uşoară, pe metalurgie, pe chimie, mobilă şi prin acest acord, voiam să le unim pe toate. Se discută în fiecare an. “Da, dar Uniunea comuniştilor din Iugoslavia a anunţat că întrerupe legăturile cu PCR”. Aşa au fost întotdeauna iugoslavii, când ţi-e lumea mai dragă, te lasă în apă, i-am zis. “Vezi ce bine e că avem cele două miliarde de dolari la fondul valutar centralizat, depuse în băncile din străinătate? Când ai bani, poţi să asiguri temporar, dacă va fi un boicot împotriva României
sau un emmbargou”.
- Ce naivitate pentru omul politic Ceauşescu de altădată! Era atât de bolnav?
- Era. S-a culcat şi nu am mai vorbit cu el. Cu Vlad a fost altceva. Când a plecat în Iran, m-a chemat Ceauşescu să mă întrebe dacă poate amâna. « Da, puteţi amâna. Un şef de stat are acest drept să amâne vizita chiar şi înainte de a ateriza în ţara respectivă. Este un atribut al şefilor de state. Vă amintiţi că v-am amânat întâlnirea cu Brejnev după evenimentele din Valea Jiului. I-am spus omologului meu Katuşev că nu puteţi veni că aveţi nişte treburi în ţară. Şi el a întrebat : "Unde, în Valea Jiului ? » Deci ştia. Înainte să plece în Iran, Ceauşescu a dat telefon la Timişoara şi a vorbit cu Coman şi cu Bălan. “Care-i situaţia?” “E bine. S-au aplicat indicaţiile dumneavoastră.” “Măi, eu pot amâna vizita”. “Nu, puteţi pleca, e bine.”
Îi cheamă la el acasă pe Milea, pe Postelnicu şi pe Vlad. Ca să-i întrebe care-i situaţia. Vlad şi Potelnicu s-au pus de acord: situaţia este sub control, poate să plece în Iran.
Altă tâmpenie : o lasă pe ea la comandă cât a plecat în Iran. Şi mai apare o problemă. Toţi cei care au fost în jurul ei nu au scos o vorbă. Milea, Postelnicu, Vlad, Curticeanu, Dincă nu au relatat ce a făcut ea cât a fost el în Iran. Nu avem nicio informaţie despre ce s-a întâmplat între 18 decembrie şi 20 decembrie. Am aflat de la Dincă: Când s-a întors din Iran, a venit cu viteză mare la Bucureşti şi a chemat la el pe Postelnicu şi pe Dincă. A luat legătura cu Dăscălescu de la Timişoara. Şi Dăscălescu îi spune: 58 de morţi. La care Ceauşescu, pe baza informaţiei transmise de ea la Teheran, cum, dragă, tovarăşii îmi spun că sunt 12-13 inşi. La care caţa, “Da de unde ştie el, dragă?” “Măi, sunt 58 de morţi?” “Da, 49 au fost deja incineraţi”. “Cum –incineraţi?” şi se uită la Postelnicu. Iar Postelnicu îndreaptă bărbia spre ea. “Au fost vagabonzi, persoane neidentificate, s-a
primit ordin să fie incineraţi...”
– Nimeni nu i-a revendicat. Erau agenţi sovietici?
- Nu ştiu ce erau. Eu spun ce mi-a zis Dincă. Şi atunci Ceauşescu a înţeles că soţia lui l-a minţit amarnic. Să povestească cei care au fost în preajma Elenei Ceauşescu ce s-a întâmplat în perioada 18-20 decembrie.
- De ce nu vorbesc nici acum ?
- Sunt multe motive...
- Până la urmă, noi românii l-am omorât pe Ceauşescu sau alţii ?
- Domne, e încurcată situaţia. Noii conducători aveau nevoie să creeze teroriştii. Iliescu a venit la masă pusă şi a lansat noţiunea de terorişti. Securiştii nu i-au organizat pe terorişti, au fost persecutaţi. Armata nu a făcut-o. Cine a organizat mişcarea teroriştilor în sprijinul vechiului regim? Cine a tras un glonţ pentru Ceauşescu? Nimeni.
Eu stăteam pe Berna, lângă Londra. Trăgeau din cinci în cinci minute. Cine mai ştie câte cartuşe s-au tras? Pe 22 am rămas în sediu. De la balconul CC, vorbeau Mazilu, artistul Diaconu, iar de jos taburile maiorului Iliescu, ajuns general cu 4 stele, trăgeau în Consiliul de Stat, unde erau doi-trei ofiţeri de securitate, care păzeau sediul. Sergiu Nicolaescu cheamă de la Ploieşti un regiment. Se întâlnesc pe drum cu armament greu cu două Dacii. Vor să-i oprească, ăia nu înţeleg, trag şi-i omoară pe toţi. Ce a fost cu Trosca, la Academia Militară, la Otopeni?
Buzăul, oraş erou şi nu s-a tras un foc.
- De ce vă ziceau ăştia Machiaveli?
- Nu ştiu. Machiaveli a fost o mare figură. Toată lumea ştie doar o expresie, nu a citit cărţile lui. Eu am 8 volume. A murit la 1529 şi a fost ministru de Externe al Florenţei. Un pion al unirii Italiei,. Aşa cum Neagoe Basarab dădea sfaturi unui tânăr politician. El a venit şi a spus că în politică nu contează sentimentele, ci interesele şi forţa. Şi acum vin unii şi spun că nu ştiu ce diplomat englez a vorbit despre importanţa intereselor în secolul XIX. Nu, mergeţi la Machiavelli.

A refuzat să semneze că Basarabia nu aparţine României

- Un moment aparte în activitatea politică de pe vremea lui Ceauşescu a fost relaţia cu Chişinăul. Ion Stănescu a făcut raport către Andropov şi i-a înhăţat pe cei 4 disidenţi - Alexandru Usatiuc-Bulgăr, Valeriu Graur, Şoltoianu, Ghimpu. Cunoaşteţi că exista o mişcare de unificare în Basarabia.
- Da, exista şi relaţiile dintre noi şi sovietici erau destul de tensionate dun cauza Basarabiei. Pe ruşi îi enerva foarte mult când prezentam hărţile cu România Mare. Noi le-am spus-o lor clar: respingem ideea că anexarea Basarabiei la 1812 a fost un act progresist. Noi nu acceptam ideea că există o naţiune moldovenească, diferită de cea română. Nu acceptam ideea că există limba moldovenească.
- Erau poziţii verbale sau documente care atestă opinia statului român de-atunci?
- Am avut discuţii cu Katuşev la Snagov pe această problemă. Era secretar al CC al PCUS. Fusese trimis la Bucureşti înainte de vizita lui Ceauşescu la Moscova. “Noi nu avem pretenţii teritoriale, dar considerăm că Basarabia a făcut parte din Moldova istorică şi a fost anexată de Imperiul Rus.” Venea Congresul Culturii şi Educaţiei Socialiste. Şi Katuşev zice: Dar de ce nu spuneţi public că nu aveţi pretenţii teritoriale? Asta ne cer tovarăşii din Moldova. La care Ceauşescu a răspuns: “Da? Hai vino încoace. Uite raportul meu la primul Congres al Culturii şi Educaţiei Socialiste. Aici voi introduce această idee. Şi a spus apoi la congres: “România nu are pretenţii teritoriale faţă de Uniunea Sovietică şi faţă de ceilalţi vecini ai săi.” Venea după conferinţa de la Helsinki, care pornea de la recunoaşterea graniţelor actuale. A doua chestiune, Ceauşescu nu a spus că nu are şi că nu va avea
pretenţii teritoriale. A spus “Nu are pretenţii teritoriale”. Sovieticii au cerut să facem cu ei un act special în acest sens. Nu am acceptat aşa ceva. În 1979, Gromîko la Moscova mi-a reproşat mie că de ce nu suntem de acord să facem împreună un act de recunoaştere a frontierelor actuale.
- Adică ceea ce au făcut Ion Iliescu şi Emiul Constantinescu după 1990?
- Da. Să precizăm că nu avem pretenţii teritoriale.
- Dar Ion Iliescu şi Emil Constantinescu puteau refuza să semneze pe timp de pace pentru reconfirmarea pactului Molotov-Ribentrop?
- Nişte bezmetici... ce ştiau ei de politică externă?
Hai să-mi iau nişte ţîgări... mai fumez pentru că vreau să mă las.

“A prevăzut totul şi nu a evitat nimic”. Aşa vrea să se scrie pe mormântul lui. A prevăzut, dar putea evita? Sau l-a trădat şi el pe Ceauşescu, îmbrobodindu-l, cum au făcut ceilalţi? Vorba lui Machiavelli...
Dar dacă nu ai niciun scop în minte?

Viorel Patrichi

Reichu Marinelului

2012-01-17T14:15:00.000-08:00

Vedere de pe Centură. Marinelu stârneşte Jihadu!

2012-01-17T13:40:00.000-08:00

Abia am dat fila dintre ani. Părea să fie linişte în sărăcia noastră. Şi chiar se făcuse puţină dreptate şi în lumea politicienilor. Nepotu Mătuşii Tamara a ieşit mai uscat, mai curat de pe mâinile unor inamovibile de partid. Ioan Niculae l-a mituit şi el pe Prostănacu să aibă şi mnealui miniştrii lui în guvernul pe care l-ar fi instalat Partidu lu Mukles. Guzganu Rozaliu a vrut şi el să-l tragă pe Preafericitu într-o afacere cu banca Sfântu Spirit din Portugalia. Să scoată şi el un ban din vinul de împărtăşanie. Miki Şpagă a primit şi el puşcărie cu suspendare, după ce Cătălin Voicu fusese şi el spălat. Motiv pentru care Iulian Urban din Partidu Bocilor a dat pe goarnă o parabolă antologică, de parcă eu conduc România cu partidul meu de babe de la Crăieşti:
“Când a fost arestat marele patriot şi omul de valoare mondială Cătălin Voicu, Soarele făcea cvadratură cu steaua Alpha Centauri pe bisectoarea din Carul Mare către unghiul ascuţit dintre ouăle lui Adrian Năstase! A fost un mesaj clar şi nesimţit că el urmează!"
Nu a urmat el. A urmat primarul de la Cluj, cel pus de Emil Boc pe ouă. Şi Apostu l-a făcut de râs pe bietul Boc.
Apoi a urmat Marinelu care a vrut să modernizeze statul cu o nouă lege a sănătăţii. De unde să ştie omul că aşa va stârni Jihadu? A sărit imediat Raed Arafat la televizor să ne spună el că bocii vor să fure banii de la... Smurd, de la Salvare. Marinelu precizase că nu se atinge nimeni de Smurd, care nu va fi privatizat. Arafat – nu şi nu!

Copita care a vărsat şiştaru

Culmea, într-o ţară de hoţi, Raed Arafat devenise un fel de simbol. L-am admirat pentru tenacitatea şi pentru profesionalismul lui. A creat Smurdul. Perfect. Acum este contra reformei în Sănătate, dar el zice că nu. Marinelu sare pe telefon şi îi spune domnului Arafat că Smurd nu se privatizează. Arafat - nu şi nu! Nu cedează şi probabil că ştie el ceva: „Vor apărea „n” servicii de ambulanţă omologate, care vor putea accesa fondurile bugetului de stat. Singura opţiune va fi să se ia bani de la sectorul public cu finanţări deja limitate şi să se dea sectorului privat. De unde să iei? De la Ambulanţă şi de la Smurd”. Marinelu zice că nu. După care urmează "ghici ghicitoarea mea": cine pleacă din Guvern - ministrul sau un subsecretar de stat? Bineînţeles că pleacă portaru fiindcă Arafata s-a întors, "şocat de sprijinul populaţiei".
Omul părea disperat şi a câştigat rapid simpatia publicului care nu-l uitase. El era cel care te salvează când ajungi într-o situaţie limită, într-o ţară în care vecinul sau guvernantul îţi ia şi cizmele din picioare. Între viaţă şi moarte. Şi aşa au început să iasă în stradă. Fără autorizaţie. Vuvuzelele mogulilor lucrau de zor. Psihoza devenise insuportabilă.
Şi atunci, Marinelu face un anunţ stupefiant: retrage proiectul de lege a sănătăţii. Prima eroare – striveşte prin intervenţia lui telefonică un om pentru care publicul făcuse un adevărat cult. Aş fi preferat să-l aud că îl invită public pe doctorul Arafat la Cotroceni pentru o discuţie lămuritoare şi atât. În schimb, el s-a aprins. A doua eroare – se dezice de propria iniţiativă legislativă, care cred că este necesară. România are nevoie de o lege autentică pentru sănătate.
Numai în judeţul Iaşi s-au descoperit recent peste 1000 de orbi falşi, cu pensii de handicapaţi - 8 milioane pe lună, la care se adaugă alţi 8 milioane pentru însoţitor. Rezultă că trebuie să plătim 16 miliarde pe lună numai pentru falşii orbi care au carnete de conducere auto prin judeţul Iaşi. Înmulţiţi cu 42 de judeţe, plus 6 sectoare din Bucureşti. Şi veţi vedea unde se duc banii pentru sănătate. Tot înaintea scandalului, Institutul Cantacuzino a dat pe piaţă vreo 300.000 de doze de vaccin antigripal cu... apă. Alţi bani de la sănătate pentru popor. Şi nimeni nu a fost dat afară.
Iată doar două motive pentru care trebuie o lege imperativă pentru sănătate. Nu de halarip în Piaţa Universităţii avem nevoie. Ne trebuie legi pe care să le şi aplicăm, apoi mai vorbim.
În orice caz, Marinelu are ghinion din nou. Ceauşescu a avut de furcă şi el cu Arafat şi cu Şacalul Carlos. I-au făcut imaginea praf. A fost nevoie de boanghina Tokes pentru ca serviciile străine să-i scoată pe români pe stradă. Mai să-i dau dreptate Războinicului Luminii: „Ce proteste, bă, 500 de inşi? Sunt manipulări, sunt oameni din galeria Stelei, care mă înjurau pe mine la Peluza Sud. Sunt manevre făcute de PSD. Cei care mă contestau pe mine s-au dus acum la protest. (...) Am fost scârbit când am văzut că mii de români au ieşit în stradă ca să-i ia apărarea unui arab împotriva preşedintelui Traian Băsescu. Chiar dacă ar fi greşit Băsescu, n-ai voie să-i iei apărarea unui arab! Mi-e scârbă de românii care au ieşit în stradă! Arafat să se ducă la el în ţară, la arabi, acolo! Cum să ţin cu un arab împotriva preşedintelui ţării mele?” Sigur, este o ieşire grobiană, şi totuşi...
Este regretabil că Raed Arafat nu a insistat pentru o discuţie cu premierul, cu preşedintele, înainte să provoace scandalul. Ori vrea să devină victimă pentru scenariul că urcă în vârful parului Lolek cu Bolek, ori apăra interese pe care nu le pricepem. Ce facem cu vaca bună de lapte, care varsă şiştarul plin?

Păzea! Vine Bolek!

„Începând de mâine, vom cere şi membrilor şi susţinătorilor noştri, ai partidelor noastre, ai Uniunii Social Liberale, să se alăture paşnic protesului public, pentru ca, în momentul în care Traian Băsescu şi oamenii lui şi-au bătut joc ani de zile de România în halul acesta, au făcut-o din convingerea stupidă, din convingerea pe care a avut-o şi Nicolae Ceauşescu, că se poate orice în ţara asta, că în ţara asta, oricât i-ai călca în picioare pe oameni, oricât le-ai încălca drepturile, oricât i-ai duce până la limita subzistenţei, nimeni nu se revoltă niciodată", a ameninţat Bolek. Oare l-a întrebat şi pe Dinu Patriciu când a ţinut un asemenea discurs?
Lolek venise şi el mai devreme cu un program politic la fel de coerent: „Uitaţi-vă cât de mult seamănă Emil Boc cu Emil Bobu, la fel de stupid, la fel de incapabil. Noi astăzi vorbeam despre comasarea alegerilor şi el vorbea ca prostu' în continuare despre nu ştiu ce măreţe realizări economice are."
Iată de ce nu mă mai miră de ce am văzut în acele zile oameni strigând „Ultima soluţie – înc-o revoluţie!”. Nu-mi puteam reprima întrebarea: contra cui? Mai suportă România repetarea vandalismului din decembrie 1989? Am ieşit atunci în piaţă, am cerut moartea lui Ceauşescu şi ştiu ce a urmat. De aceea, eu nu mai suport violenţa. România nu s-a vindecat încă din acea rătăcire. Trebuie reconstruită. Am câştigat enorm: dreptul de a alege. Nu vreau să cred că mai este loc pentru căpcăuni.
Cartelul străinilor din România

LUKOIL, compania din Rusia, care deţine cea mai mare reţea de benzinării din Europa, are necazuri pe această piaţă, anunţă ziarul „Kommersant” de la Moscova. Consiliul Concurenţei din România a acuzat o serie de companii locale de încălcarea legii antimonopol, iar printre ele, a nimerit şi filiala LUKOIL. Amenda pentru această filială poate fi de 32 milioane de euro, însă compania intenţionează să atace verdictul.
Consiliul Concurenţei din România a amendat o serie de companii de pe piaţa combustibililor cu suma totală de 205 milioane de euro. “Autorităţile din această ţară acuză Lukoil România, precum şi filialele OMV Petrom din Austria, MOL din Ungaria, ENI din Italia şi "Kazmunaigaz" (Rompetrol) din Kazahstan.
În contul LUKOIL, se reţine o amendă de 31,3 milioane de euro. Consiliul Concurenţei consideră că aceste trusturi s-au înţeles în anul 2008 să retragă de pe piaţă benzina Premium COR 95, care reprezenta 5% din vânzări”.
Principala acuză din partea autorităţilor române este că aceste companii au acţionat concertat.
"Ele aveau dreptul să facă acest lucru, dar separat. Însă, pentru ca nimeni să nu-şi piardă cota de piaţă, ele au decis să scoată concomitent produsul", a declarat Bogdan Chiriţoiu, şeful Consiliului Concurenţei. El a precizat că legislaţia antimonopol din România interzice schimbul de informaţii între participanţii la piaţă. Pentru asemenea ilegalităţi, companiile trebuie să primească o amendă de 10%, dar în acest caz s-a dat o amendă de 3%.
Cei de la Lukoil România au explicat că "decizia de a scoate de la vânzare benzina Premium COR 95 a fost luată din grija faţă de sănătatea oamenilor şi pentru protecţia mediului, fiindcă această benzină a fost înlocuită cu alta superioară calitativ - Euroluk 95". În plus, au precizat că acest tip de combustibil este mai ieftin.
Iată cine murea de mila românilor!
În ciuda interzicerii formale a folosirii combustibilului cu un conţinut ridicat de mangan, această prevedere nu se aplică în alte ţări din Europa. "O asemenea sancţiune atât de severă s-a dat fără o analiză suficientă, fără să se ia în considerare avizul oamenilor de ştiinţă şi modificările din legislaţia europeană, de aceea, o vom contesta în instanţă", au spus cei de la LUKOIL România.
LUKOIL deţine în România rafinăria petrolieră Petrotel, cu o capacitate de 2,4 milioane de tone şi cu o reţea de 300 de benzinării. În octombrie 2011, compania a primit aprobarea din partea autorităţilor ţării să exploateze, împreună cu Vanco, două perimetre de pe platoul continental al Mării Negre. În toată Europa, LUKOIL are 2309 benzinării. De asemenea, mai deţine 45% din rafinăria TRN din Olanda şi 49% din rafinăria ISAB din Italia.
În plus, LUKOIL controlează şi rafinăria din Burgas, Bulgaria, însă a avut şi acolo probleme în 2011. În vara anului 2011, serviciul de vamă din Bulgaria a retras licenţa rafinăriei fiindcă nu a precizat ce utilaje are, aşa cum cere legislaţia bulgară. Adresându-se Tribunalului, LUKOIL a reuşit să revoce decizia, iar conducerea companiei s-a înţeles cu autorităţile statului să renunţe la toate pretenţiile până la 15 ianuarie.

De ce moldovenii sunt mai fericiţi ca românii?

Aşa se face astăzi propagandă contra românilor pe ansamblu, şi contra basarabenilor, în special. Aşa titrează “KOMSOMOLSKAIA PRAVDA”. Trebuie să alături mereu şi mereu cei doi termeni – “români” versus “moldoveni” - până când vor intra în reflexele verbale. Nici nu este prea greu la câtă prostie există. La presa din Bucureşti deja funcţionează.
Conform datelor oferite de Barometrul mondial al fericirii, moldovenii nu sunt nici pe departe cei mai optimişti, dar, slavă Domnului, nici nu se consideră pesimişti incurabili, nefericiţi precum cehii, însă ei sunt mai fericiţi decât românii. Compania canadiană Leger Marketing efectuează anual un sondaj cu privire la percepţia subiectivă a oamenilor asupra propriei vieţi, dacă au o viaţă fericită sau nefericită.
Experţii susţin că rezultatele pe anul 2011 pur şi simplu i-au bucurat. Astfel, 53% din pământenii chestionaţi au recunoscut că trăiesc pozitiv, că sunt mulţumiţi de ei şi de cei din jurul lor.
Cel mai mare procent de "norocoşi" trăiesc pe Insula Fiji. (Republica Insulelor Fiji este o ţară insulară, situată în sudul Oceanului Pacific, la est de Vanuatu, la vest de Tonga şi la sud de Tuvalu - nota red.).
Urmerază "fericiţii" din Nigeria, Ghana, Olanda şi Elveţia.
Iată însă că pesimiştii cei mai numeroşi se află în România. După ei, vin pe listă Egiptul, Palestina şi Serbia.
Cei mai amărâţi oameni şi cei mai nemulţumiţi de propria viaţă acolo trăiesc. Doar 28 % din românii chestionaţi au declarat că ar fi fericiţi, 39% că sunt nefericiţi, iar 30% nu s-au regăsit în nicio categorie.
Statistica fericirii în Republica Moldova este mai optimistă. S-au considerat fericiţi 43% din locuitori, nefericiţi - 14% şi nici într-un fel - 36%. Chinezii şi cehii sunt însă mai nefericiţi ca moldovenii şi ocupă locul al nouălea.
Este surprinzător că, după criteriul "speranţă în economia naţională", cercetările arată că locuitorii statelor mai bogate nu-şi fac niciun fel de iluzii cu privire la dezvoltarea economiei şi, din contra, cetăţenii ţărilor sărace au mari aşteptări de la economia lor.
Republica Moldova se află la mijlocul acestei liste.

SUA ameninţă Ungaria cu expulzarea din UE

Pe 27 decembrie, ziarul "Népszabadság" din Ungaria informa că Hillary Clinton, secretarul de stat american, i-a trimis o scrisoare oficială premierului Viktor Orban. Sursa portalului ungar "Origo" de la Washington a comunicat că este vorba de un mesaj scris "pe un ton dur". În ziua următoare, Peter Szigyarto, şeful biroului de presă al premierului, a confirmat că Orban a primit o scrisoare semnificativă de la Hillary Clinton. Un pic mai târziu, într-un mod destul de curios, o fotografie a documentului a fost publicată pe Internet. S-a văzut că acest document de două pagini fusese datat 23 decembrie, deci fusese scris în preajma Crăciunului.
După cum rezultă din textul scrisorii, Guvernul american este nemulţumit de activitatea legislativă a regimului Fidesz din Ungaria, care duce la prăbuşirea democraţiei în această ţară. Textul confirmă că americanii au formulat pretenţii pentru prima dată faţă de Viktor Orban încă de pe 30 iunie 2011, în timpul vizitei lui Hillary Clinton în Ungaria. Următoarele măsuri ale Statelor Unite contra politicii lui Viktor Orban se cunosc şi ele se regăsesc, de asemenea, în textul acestei scrisori. Este vorba de un demers verbal al doamnei Elena Kunalakis, ambasadoarea SUA în Ungaria, şi de alte acţiuni ale Departamentului de Stat american. Reproşurile SUA, cuprinse în scrisoare, se referă la faptul că Ungaria şi Statele Unite ale Americii ("ţările noastre") sunt aliate în cadrul NATO, parteneri economici şi "prietene". Prin urmare, ele sunt legate, după cum se vede, în primul rând, prin probleme de securitate generală.
După cum rezultă din document, nemulţumirea concretă a americanilor este provocată de prerogativele conferite de noua Constituţie pentru Curtea Supremă a Ungariei.
Mai departe, se referă la ameninţarea "drepturilor de bază ale omului", pe care o reprezintă noua lege fundamentală pentru instituţiile religioase.
Al treilea reproş concret se referă la legea devenită notorie cu privire la presa ce trebuie supervizată de un organism "politizat". Şi ca exemplu negativ, secretarul de stat american a amintit de un conflict recent provocat de închiderea unui post de radio din Budapesta, lucru care a dat naştere unei acţiuni de protest în capitala ungară.
Hillary Clinton cere modificarea acestor legi pentru conservarea libertăţilor individuale în Ungaria, a sistemului de valori democratice şi a contraponderii autorităţilor. Un pretext suplimentar pentru această scrisoare a secretarului de stat l-a constituit un interviu.
În prima zi a anului 2012, acelaşi ziar "Népszabadság" publica pe portalul lui un interviu cu Mark Palmer, fostul ambasador al Statelor Unite ale Americii în Ungaria din perioada 1986-1990. Deci cu omul care a jucat un rol important în perioada schimbării regimului din Ungaria. În prezent, Mark Palmer este director adjunct în cadrul renumitei organizaţii Freedom House. Interviul a apărut sub titlul "Până în prezent, eu îl respectam pe Viktor Orban, dar deja nu-l mai înţeleg".
Un fragment din acest interviu ne-a atras atenţia. La întrebarea reporterului "Ce riscuri există pentru izolarea internaţională a Ungariei?", Mark Palmer a răspuns direct: "Este un pericol real. Evident că Uniunea Europeană, Comisia Europeană nu văd nimic bun în ceea ce se întâmplă, nici Fondul Monetar Internaţional nu consideră corect ceea ce se întâmplă. Guvernul SUA este foarte neliniştit. Sunt îngrijoraţi cei mai buni prieteni ai Ungariei, inclusiv eu. Izolarea Ungariei nu mai este o abstracţiune, este o realitate. Dacă Ungaria vrea să depindă iar de Rusia, atunci, desigur, este un drum corect. Însă eu cred că pentru unguri Europa este o opţiune naturală, şi de aceea, nu este exclus ca ei să fie îndepărtaţi din Uniunea Europeană. Dacă nu vor mai fi consideraţi o democraţie, nu vor fi toleraţi. Şi atunci trebuie să ne punem întrebarea cui vor ei să aparţină?"
Prin urmare, politica independentă a premierului ungar le provoacă teamă americanilor, zguduie sistemul de relaţii unionale şi creează riscuri geopolitice suplimentare.
În legătură cu acest lucru, remarcăm că, pe 29 decembrie, Ministerul Afacerilor Externe din Rusia a publicat raportul "Cu privire la situaţia drepturilor omului într-o serie de state ale lumii". În acest raport, există un capitol separat, dedicat Ungariei. MAE de la Moscova îşi exprimă îngrijorarea cu privire la situaţia din Ungaria în următoarele domenii: 1. starea sistemului de penitenciare din Ungaria; 2. situaţia ţiganilor din Ungaria; 3. libertatea cuvântului şi legea presei; 4. revizionismul istoric, printre care nerecunoaşterea efectelor celui de-al Doilea Război Mondial.
Astfel, este interesant că reproşurile la adresa Ungariei, formulate cu privire la drepturile omului, sunt identice pentru instituţiile de politică externă din SUA şi Rusia, cu excepţia ultimului punct. Un aspect care indică, printre altele, în ciuda opiniei lui Mark Palmer, şi izolarea Ungariei în politica externă din est. Ungaria nu prezintă interes pentru Rusia ca aliat şi potenţial donator. În acest sens, este semnificativ că, începând cu februarie 2012, preţul la gazele naturale, livrate din Rusia, va creşte. Ultima împrejurare nu elimină însă interesul Rusiei faţă de Ungaria şi faţă de întreaga regiune a Europei Centrale din perspectiva propriei securităţi. Din punct de vedere geografic, această problemă este mai importantă pentru Rusia, decât pentru SUA, care se află, după cum se ştie, pe alt continent.
În ce priveşte Ungaria, Viktor Orban are propria viziune asupra situaţiei. El şi-a prezentat în repetate rânduri planul de unificare a Europei Centrale, atât contra Estului, cât şi contra Occidentului. Pe lângă naţionalismul ungar, el este stăpânit de visul renaşterii spiritului şi realităţilor din epoca Jagellonilor. Criza actuală din Uniunea Europeană a şi generat fenomenul conflictual de tipul premierului ungar. Cu toate acestea, dimensiunile ţării nu se potrivesc cu ambiţiile lui personale.
În primele zile ale anului, a continuat corespondenţa dintre Jose Manuel Durao Barroso şi premierul ungar Viktor Orban. Începuse de pe la sfârşitul lui 2011: pe 19 decembrie, Viktor Orban a primit prima scrisoare de la Bruxelles. El a răspuns pe 20 decembrie. Pe 23 decembrie, cei de la Bruxelles au anunţat că ei studiază răspunsul premierului ungar. La 30 decembrie, se ştia deja că Barroso i-a trimis altă scrisoare lui Orban. Conţinutul rămâne însă necunoscut pentru marele public, cu toate că sensul general este clar. Conflictul dintre Guvernul Ungariei şi centrul de la Bruxelles se adânceşte. În aceeaşi zi, într-un interviu pentru "Radio Kossuth", premierul ungar a afirmat că nu-i este permis nimănui în lume să se amestece în procesul legislativ din Ungaria. Viktor Orban le-a spus ascultătorilor la radio că Executivul Ungariei are în plan să înceapă tratative cu Fondul Monetar Internaţional în prima decadă a lunii
ianuarie 2012. Rezultatul acestor convorbiri va fi important, însă nu şi vital necesar.
În această ultimă zi de lucru din an, Parlamentul din Ungaria a şi adoptat o lege cu privire la banca naţională
MNB, contra căreia Comisia Europeană s-a pronunţat încă din 16 decembrie. Legea, care pune banca naţională sub controlul total al Guvernului Ungariei, este - după opinia celor de la Bruxelles - o încălcare a Tratatului de bază al UE. Până şi reprezentanţii de la MNB au protestat faţă de acţiunile Legiuitorului din Ungaria. Potrivit noii legi, la conducerea băncii naţionale din Ungaria, mai apare un vicepreşedinte desemnat de şeful Guvernului. Consiliul Monetar creşte de la 7 la 9 membri, care sunt aleşi de Parlament. În prezent, directorul incomod de la MNB trebuie reales. Iar candidatura directorului MNB va fi propusă de către premier preşedintelui ţării. Schimbarea de la MNB, în baza legii adoptate, trebuie să aibă loc până la sfârşitul lui martie 2012. Viktor Orban a şi anunţat adoptarea legii cu privire la banca naţională prin scrisoarea către preşedintele Comisiei Europene. Provocarea îndrăzneaţă către
Bruxelles a fost mascată prin afirmaţia că în legea adoptată s-au luat în considerare observaţiile şi sugestiile Uniunii Europene.
Până în prezent, epistolele preşedintelui de la Bruxelles atestă incapacitatea centrului UE faţă de sfidarea deschisă, arogantă a Guvernului de la Budapesta. În faţa ameninţării că FMI va refuza creditele pentru Ungaria, Parlamentul controlat de Fidesz a votat legea care îi deschide Guvernului drumul spre seifurile băncii centrale. În săptămâna dinaintea Anului Nou, pieţele financiare au răspuns prin prăbuşirea monedei ungare.
Legea privind religia şi instituţiile religioase a fost adoptată în Parlamentul Ungariei în ultima zi de lucru a anului 2011. Acest lucru s-a făcut de dragul opiniei publice din Occident. Cu puţin timp înainte, pe 19 decembrie, Curtea Constituţională a Ungariei a anunţat că legea religiei şi instituţiilor religioase contravine Constituţiei ţării. Adoptată în iulie 2011, legea a provocat numeroase plângeri şi proteste, mai ales în Statele Unite ale Americii. Principala cauză a fost că noua lege ungară a religiei recunoştea drept legale în Ungaria numai 14 culte religioase: Biserica catolică ungară, Biserica reformată ungară, Biserica reformată ungară, Uniunea comunităţilor religioase ale evreilor din Ungaria, Comunitatea religioasă unită a israeliţilor din Ungaria (Statusquo Ante), Comunitatea religioasă autonomă a israeliţilor din Ungaria, Eparhia de la Buda a Bisericii ortodoxe sîrbe, Exarhatul ungar al
Patriarhiei ortodoxe de la Constantinopol, Biserica ortodoxă bulgară din Ungaria, Eparhia Bisericii ortodoxe române din Ungaria, Eparhia Bisericii ortodoxe ruse din Ungaria, Biserica unitarienilor din Ungaria, Biserica baptiştilor din Ungaria, Biserica penticostală din Ungaria.
Astfel, conform legii partidului Fidesz, în mare măsură impusă de partea conservatoare din partidul aflat la guvernare şi a aliaţilor lor - creştin-democraţii din KDNP - au rămas în afara legii multe comunităţi religioase active în Ungaria - în total vreo 70! - de genul mormonilor sau al celor care cred în Krishna Hare. Este caracteristică legii ungare şi ignorarea unor religii mondiale, cum ar fi Islamul sau Budismul.
După ce Curtea Constituţională a declarat, pe 19 decembrie, drept neconstituţională această lege, peste numai două zile, Fidesz a venit în Parlament cu un nou proiect de lege, care a şi fost adoptat în ultima zi de lucru a anului 2011.
Pentru această nouă lege a religiilor şi organizaţiilor religioase din 30 decembrie 2011, au votat 256 deputaţi, contra - 36. Menţionăm că partidele din opoziţia liberal-socialistă au boicotat în acea zi lucrările Parlamentului şi, în consecinţă, nu au luat parte la vot.
Conform noului text al legii, numărul confesiunilor religioase rămâne acelaşi - adică 14. Cu privire la soarta altor comunităţi religioase, care au statut conform legii precedente, Parlamentul va adopta o hotărâre suplimentară până la sfârşitul lui februarie.
În noua lege, se stabileşte şi ordinea înregistrării noilor comunităţi religioase, care doresc să obţină statut de confesiune. Procedura aminteşte cumva de înregistrarea noilor minorităţi naţionale. Comunitatea religioasă trebuie să depună o petiţie cu 1000 de semnături din partea membrilor la o comisie specială pentru probleme religioase din cadrul Parlamentului Ungariei. Această comisie solicită apoi un raport din partea Academiei de Ştiinţe. Pentru a fi recunoscută ca o confesiune, comunitatea trebuie să aibă un stagiu de activitate de 100 de ani pe plan internaţional şi de minim 20 de ani în Ungaria. Decizia finală cu privire la recunoaşterea comunităţii religioase ca o confesiune rămâne în afara Parlamentului. Legea prevede şi încetarea oficială a activităţii confesiunilor recunoscute oficial prin ştergerea acestora din lege. Este posibilă prezentarea Curţii Constituţionale sau a guvernului, dar
decizia finală vine din nou din afara Parlamentului. Pe ansamblu, se poate constata că, deşi noul text al legii religiilor a fost adoptat, în special de dragul "opiniei publice" din străinătate, e greu de crezut că "opinia publică" va fi satisfăcută. În acest caz concret, procesul legislativ prea alert, iar apoi prea grăbit şi negândit, a jucat un rol nefericit în detrimentul Ungariei.
Creativitatea parlamentarilor unguri din 30 decembrie, ultima zi de lucru a anului 2011, se poate explica astfel. Dacă cei de la Bruxelles au simţit adoptarea legii pentru banca naţională ca pe o lovitură directă de dreapta, pentru Washington, legea religiilor a fost ca o plecăciune modestă, atunci Moscova a resimţit legea adoptată în aceeaşi zi, cu privire la cercetarea penală a crimelor săvârşite în anii dictaturrii comunistse, ca pe un deget ameninţător la adresa ei.
De ce?
Noi deja am amintit de raportul publicat de Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova pe 29 decembrie "Cu privire la situaţia drepturilor omului într-o serie de state ale lumii". Adică Rusia dădea lecţii de civism. Raportul conţine un capitol special despre Ungaria. Acolo citim următoarele: "În Ungaria se observă tentative de revizuire a istoriei, deci a rezultatelor celui de-al Doilea Război Mondial. La 17 octombrie 2011, I. Lazar, liderul fracţiunii parlamentare a partidului Fidesz, a anunţat că se vor opera modificări în Codul Penal al Ungariei, menite să creeze o bază legală pentru a urmări în justiţie acele persoane implicate în reprimarea "revoluţiei şi a luptei de eliberare" din 1956, deci şi a demnitarilor din fostul regim al lui János Jozsef Csermanek Kádár. Acţiunile lor trebuie calificate drept crime contra umanităţii, ce nu se prescriu, iar pentru evaluarea acestor crime, trebuie să se opereze, ca reper, pe baza deciziilor Tribunalului de la
Nurenberg, precum şi în conformitate cu alte norme juridice internaţionale. Pe această bază juridică, se preconizează adoptarea unei norme juridice, conform căreia vor fi tăiate pensiile unui mare număr de persoane (foşti activişti de partid şi de stat, lucrători din securitatea de stat, din miliţie, din UTC etc.), iar banii obţinuţi astfel se vor oferi "victimelor represiunii comuniste". După cum a subliniat Lazar, temeiul juridic pentru această măsură este oferit de noua Constituţie a Ungariei, care dezavuează sistemul juridic din perioada 1944-1990, când Ungaria" s-a aflat sub ocupaţie străină".
Această încercare de a-i pedepsi pe reprezentanţii "trecutului socialist" şi de a întoarce pe dos sentinţele procesului de la Nurenberg poate fi privită ca o tentativă evidentă de a exonera, de a reabilita regimul lui M. Horthy, care a băgat Ungaria în război contra URSS, de partea Germaniei hitleriste, precum şi crimele fasciştilor unguri, care au participat activ la aşa-numita "soluţie finală a problemei evreieşti".
Astfel, se pare că în ziua următoare, după apariţia raportului MAE din Rusia "Cu privire la situaţia drepturilor omului dintr-o serie de state ale lumii", Parlamentul ungar a răspuns direct la acest document şi a adoptat acest act neprietenos la adresa Rusiei.
Totodată, conţinutul acestei legi cu privire la crimele săvârşite în anii dictaturii comuniste, corespunde total observaţiilor scrise în raportul Ministerului de Externe de la Moscova. Mai precis, legea se bazează pe introducerea Constituţiei care tocmai a intrat în vigoare, conform căreia, în perioada 1944-1990, Ungaria ocupată era o ţară lipsită de suveranitate. Legea în sine se bazează pe standardele de calificare a crimelor contra umanităţii ce nu se prescriu. Când se evaluează crimele, legea adoptată face trimitere la sentinţele Tribunalului de la Nurenberg. Legea permite cercetarea penală a liderilor fostului regim, precum şi reducerea pensiilor pentru foştii activişti de partid, funcţionari de stat şi din aparatul represiv. Pentru adoptarea legii au votat 290 de deputaţi din Parlamentul Ungariei, adică toţi parlamentarii naţionalişti de drepata - Fidesz, KDNP şi Jobbik (Partidul pentru o Ungarie mai bună).
După cum am mai menţionat, deputaţii LMP şi MSZP din opoziţie nu au venit la şedinţa Parlamentului.
Printre altele, legea adoptată cu privire la cerecetarea penală pentru crimele dictaturii comuniste va avea consecinţe politice directe. În special, pe baza acestei legi şi a Constituţiei, se presupune recunoaşterea responsabilităţii actualului Partid Socialist Ungar drept succesor direct al partidului lui Kadar. În acest caz, există ceva deviant în obsesia maniacală a partidului Fidesz de a termina cu MSZP, care, şi fără această lege, este un cadavru din afara arenei politice ungare.
În prezent, pe baza legii adoptate, se introduc dispoziţii speciale în Codul Penal, aflat în vigoare. În ce priveşte unele posibile represiuni viitoare contra activiştilor regimului comunist, aici trebuie să menţionăm că majoritatea comuniştilor, care au participat direct sau indirect la reprimarea revoluţiei din 1956, se află deja în mormânt. Cei care mai trăiesc au ajuns la o vârstă înaintată. Aşa este Bela Bisk, fostul ministru de Interne în perioada 1957-1961, din guvernul lui Kadar are acum 90 de ani şi numele lui se află în comentariul legii adoptate. Gyula Horn, care, în 1956, a participat ca voluntar în divizia de comunişti, care au sprijinit trupele sovietice, împlineşte 80 de ani în 2012. Procesele contra unor oameni aflaţi la o vârstă atât de avansată, după cum s-a văzut în cazul judecării recente a fostului ofiţer de jandarmi Sandor Kepiro, implicat în masacrele din Voivodina, din 1942, au un efect
invers asupra publicului. În ce priveşte activiştii comunişti din timpul regimului Kadar din anii 1970, atunci asemenea procese contra lor ar ţine de ironia destinului. Fiindcă tocmai generaţia acestor activişti din acea vreme, sub pretextul dialogului pentru o veşnică prietenie şi iubire faţă de URSS, au început transformarea socială a regimului şi reorientarea dinspre Uniunea Sovietică spre Occident. Tocmai atunci, actualii pensionari au organizat cooperarea cu Fondul Monetar Internaţional, de unde au primit credite, motiv pentru care Ungaria a intrat în fundătura datoriilor.

Acelaşi Tokes

Pe data de 29 decembrie, Tokes Laszlo, liderul mişcării naţionale a ungurilor din Transilvania românească şi din tot bazinul carpatic, a acordat un interviu pentru ziarul "Magyar Hirlap". Tokes este şi vicepreşedintele Parlamentului European. Titlul este sugestiv: "Eu îmi voi continua viaţa de şanţ".
Tokes le-a împărtăşit cititorilor din Ungaria planurile sale politice cele mai recente şi de perspectivă, le-a povestit despre ce se întâmplă în România şi despre persoana lui.
Recent, biroul personal al lui Tokes de la Budapesta a fost jefuit şi, în acelaşi timp, în presa din România, s-a lansat din nou o campanie prin care se cere judecarea liderului ungur "pentru crime". Este vorba de un accident auto, pe care l-a avut Tokes. Liderul maghiar crede că toate acestea sunt comploturi organizate contra lui de către serviciile speciale din România.
Tokes afirmă că practicile actuale amintesc de ceea ce se întâmpla cu el în anul 1989 (când a avut loc revoluţia română, care l-a răsturnat pe Nicolae Ceauşescu). Aşa cum reiese din interviul lui Tokes, incidentele actuale cu el îi provoacă numai tensiuni în viaţă, aşa cum se exprimă el - "în stilul de şanţ".
Însă, concomitent, liderul ungurilor transuilvăneni consideră aceste incidente un semn al succesului pe care îl are el în activitatea politică. Pentru că, în acest caz, cercurile postcomuniste din România, prin mijloacele poliţiei secrete, încearcă să lupte contra autonomiei maghiarilor, a consolidării bisericii în viaţa socială şi a societăţii civile, pentru extinderea participării ungurilor la aceste activităţi.
În consecinţă, el vorbeşte despre existenţa strategiei naţionaliste "pan-româneşti" şi "pan-ortodoxe" din România. Tokes crede că eforturile românilor nu rămân fără rezultate. Ei încalcă interesele ungurilor în viaţa socială şi în viaţa politică. De aceea, trebuie făcute mari eforturi pentru a continua linia politică ungară, începută în 1989. Tokes a reconfirmat că el refuză să participe la alegerile pentru postul de vicepreşedinte al Parlamentului European. El vrea să se dedice problemelor din Transilvania, construcţiei Partidului Poporului Maghiar din Transilvania (EMNP) şi viitoarelor alegeri din România din 2012. În ceea ce priveşte continuarea activităţii după alegeri, Tokes are în plan să creeze un sistem complex de protecţie a minorităţilor naţionale din Uniunea Europeană, în care ar putea fi introdusă şi problema ungurilor.
Dacă această criză nu li se va ridica la cap definitiv vecinilor noştri. Arpad Antal de la Sfântu Gheorghe ne ameninţă deja să învăţăm ungureşte...

Viorel Patrichi

Colindătorii, aşa cum vin ei la geam, iar nu la "Cântarea României"...

2011-12-22T12:49:00.000-08:00

Cu Amir Hodai, "Fiul Domnului" din Iran

2011-12-22T12:46:00.002-08:00

2011-12-22T12:46:00.001-08:00

2011-12-22T12:45:00.001-08:00

2011-12-22T12:44:00.003-08:00

2011-12-22T12:44:00.001-08:00

2011-12-22T12:43:00.001-08:00

2011-12-22T12:42:00.000-08:00

Grigore Leşe - o voce, un etnolog, un pedagog, un... Moş-de-Neam?

2011-12-22T12:36:00.000-08:00

2011-12-22T12:34:00.000-08:00

Grigore Leşe – între Mithra şi Zalmoxis

2011-12-22T12:20:00.000-08:00

Grigore Leşe – între Mithra şi Zalmoxis

Îi preţuiam de multă vreme nehodina în căutarea izvoarelor muzicii tradiţionale româneşti. Iar acum am avut bucuria să-l provoc la un scurt dialog despre colindă, lumea lui arhaică, în care a săpat meticulos, în căutarea filoanelor spiritualităţii noastre. Fiindcă Grigore Leşe, care nu vrea să-i spunem "rapsod", este un adevărat arheolog al tradiţiei românilor. L-am auzit altădată vorbind autoritar despre distincţia ce trebuie făcută între colindă şi cântecul de stea deoarece la noi este o adevărată confuzie generală: toţi simulatorii din "Cultură" ne prezintă îndesat şi relevant, o dată pe an, colindele despre Naşterea Domnului. Compozitori şi interpreţi mediocri "scriu" şi ei "colinde" despre brad şi despre magii călători, printre care apare şi mama lor lăcrimând lângă un bec ecologic. Cântecul de stea, la care se pricepea aşa de bine Anton Pann, evocă naşterea lui Hristos, asemenea
"misteriilor" medievale din ţările occidentale. Este o specie nouă, suprapusă de preoţii creştini peste colinda europeană, tocmai pentru a induce mai uşor credinţa în Hristos. Ca să semene a colindă, interpretul adaugă la final o urare pentru ascultători şi aici se termină misterul. De aceea, cântecul de stea seamănă cu teatrul Irozilor, fără să fie o specie dramatică.
Colinda însă are funcţie magică, o afirmaţie pe care am auzit-o pentru prima dată la profesorul Vasile Adăscăliţei. De la el şi până la Grigore Leşe, nu am mai auzit pe nimeni să dezvolte atât de convingător această idee. Cântecul de stea "încântă", pe când colinda "descântă". Colinda are ca destinatar un individ din colectivitate: colindă de fecior, colindă de fată mare, pentru gospodar sau pentru gospodină, pentru văduv sau pentru văduvă şi aşa mai departe. Cântecul de stea se adresează unei colectivităţi, familiei, aici individul nu contează. Tânărul ţăran devine fecior de împărat în colindă, aduce merele fermecate de pe vârful muntelui, iar fata este fiică de împărat, unică precum Luna pe cer. Colinda îl divinizează pe om o dată pe an, atunci când lumina Soarelui învinge din nou. Aceasta este sărbătoarea cea mare, Hristos însuşi fiind supranumit o lungă perioadă Soarele neînvins.
Marele merit al lui Grigore Leşe nu este doar al unui interpret pentru "horile" din alte vremuri. El nu este numai un cercetător fără egal. Grigore Leşe aduce în prezent "vocile" tradiţiei vechi din România uitată, în rezonanţă cu "vocile" arhaice din alte culturi. Acum ni l-a prezentat pe Amir din Iran şi, când îl asculţi, parcă auzi pasul greu al moroşenilor pe ritmuri de tobe dacice din Maramureş sau din Biharia.

- Reporter: Maestre, mulţi români se arată recunoscători nu doar pentru cântecul tradiţional, pe care îl aduceţi spre noi, dar şi pentru distincţia clară între cântecul de stea şi vechea colindă.
Există o definiţie-Grigore Leşe a colindei?

- Grigore Leşe: Da. V-o spun io. Ştiţi de ce umblu io a colinda? Una - să mă împac cu mine, aşa, şi doi, să mă întâlnesc cu cei mulţi. Aşa a fost. De aceea umblă oamenii a colinda. Trei - să se bucure de întâlnirea asta. Asta-i colinda!

Trebuie să te duci să colinzi tu!

- Reporter: Este foarte bine că insistaţi, repetaţi şi repetaţi să nu se facă această confuzie cu cântecul de stea. De unde această insistenţă? Cum să perceapă românul ajuns "internaut" această diferenţă?

- Grigore Leşe: Io n-am mai auzât o colindă în România de ani de zile! S-o creat modele false. Eu nu dau nume aici... Nu dau că după aia se supără... Dar colinda presupune un studiu extraordinar de aprofundat. Dar nici cercetătorii nu au rezolvat-o până-n capăt, nici Monica Brătulescu, nici Cristian Istrătescu-Târgovişte... Am trecut prin teoriile lor, le-am văzut...
Dar dacă nu se umblă a colinda, degeaba tot vorbim noi din cărţi... Şi toţi cercetătorii se duc la cărţi. Se închid între patru păreţi şi iau cărţi: Densuşianu, Herseni... şi tăţ scriu unul după celălalt. Dar nu trebuie să scrii, trebuie să te duci să colinzi tu! Păi dacă nu colinzi tu, de unde să ştii dimensiunea colindei? Că e colindăăă!...

Trebuie să mă duc de unde apare Lumina!

Încă ceva. Colinda nu se interpretează cu ceteră, cu vioară, cu chitări... Este vocală. Aici intrăm exact pe ştiinţă. Eu nu vreau să repet ce-o scris ei. Io ştiu că mama când mă trimete la colindat, atâta îmi zâce: Băi, ia-o di la Răsărit! Păi nu-i şcoală asta?
Iar ei o iau de la asfinţât în ziua de azi! Ei nici nu ştiu unde-i asfinţâtu şi unde-i răsăritu... Ce-o vrut mama să-mi spună când mi-a cerut s-o iau de la răsărit? Că de-acolo vine Lumina. Io nu pot să mă duc contra Luminii, io trebuie să mă duc de unde apare Lumina...

"Retrăirea căii"

- Reporter: Semnificativ - mama, nu tata... Şi ce v-a mai învăţat mama?
- Grigore Leşe: Ce m-o mai învăţat mama? M-o mai învăţat mama un lucru că, dacă mă duc la colindat, să nu ocolesc căsile. Înseamnă că io parcurg un drum clar şi trebuie să mă întorc tăt pe acelaşi drum. C-aşa zîce câtră mine: Ştii ce? Tu te ţîi de drum! Ce vroia ea să-mi spună? Că-i femeie simplă, cu două clase. Că dacă io mă duc pe drumul acesta, io trebuie să mă întorc pe acelaşi drum înapoi... Adică, la asta se spune "retrăirea căii"... Şi, dacă mă întorc înapoi, zîce să nu uiţi colacii la lele Floare, îi leşi acolo că-i cu ghizuială, îi iei pe botă de la ceilalţi, că nu putem mere cu tăţ colacii, că erau mulţi colaci. Şi vinem acasă... Auzăm pă bătrânu, pă străbunicu. Tu Năstăsâie, tu te duci amu cu Ion de-acasă, da ştii ce, să nu să stingă focu în vatră.
Dacă să stânje focu în vatră, era un semn rău. Focu este lumina, viaţa. Iar viaţa asta de-aici în stânga şi în dreapta are doi fraţi - Răsăritu şi Apusu. Deci io nu pot să mă duc contra Lumii.
Spunea cineva la Televiziune: La noi, dacă le dai mere, le-aruncă pe scări. Zâc, nu cred. Eu am prins vremea ceea când mâncam mălai şi chită numai la Crăciun şi la Paşti. Şi când primeam colacu aista făcut, era mare bucurie. De fapt, colacu acesta ce reprezintă? Colacul de la colindă reprezintă încătuşarea Întunericului şi forţa Binelui. Când dau colacul, io dau încătuşarea, adică Întunericul a fost anulat. Este o întreagă poveste aici... nu insist.
Cântecele de stea (O, brad, frumos, o, brad frumos..., Ce vedere minunată...) nu au refren. Dezvoltă o temă biblică. Ce se întâmpla la naşterea Mântuitorului.
Colindele sunt războinice. "Leru-i Leru/ Tinerelu"... Mă întreba cineva prin telefon aseară de la Arad: "Grigore, ai avut când ai colindat, nişte animale..." El o vrut să afle ştiinţa printr-un telefon... "Da, ţi-ai luat bilet la concert?" "Nu, dar nu mai sînt... Da aveaţi în mână... ce-aveaţi în mână..." Da, bâtă, botă, toiag. "Da, ce avea în capăt?" El voia să ştie ştiinţa... Ştii ce-avea în capătu botii, mă? Ave un aurolac... Dacă vrei să afli, tu tre să vii la mine cinci ai, să stai cu mine la cursuri, să-ţ spun ce-i în capătu botii... Nu, ei vor să ştie peste noapte... Dar când îi zâci ce-i în capătu botii, nu mai spune de unde ştie... El îi deja ştiutor!
Cu alte cuvinte, lumea e perfidă. Iar colindele nu suportă perfidia. Colindele suportă smerenia. Unii vor să facă o industrie din colinde. Aici îi toată povestea. Veniţi la acest concert şi dacă nu-ţi vede oameni potriviţi... Că vin cu desagi cu colaci în scenă şi să umble prin sală să deie colaci. Adică colindătorii colindă şi tot ei să dea şi darurile. Asta numa la noi se întâmplă! Domnii colindători trebuie să fie răsplătiţi. Nu, la noi îi invers. Vineu bucureştenii să mă filmeze în Lăpuş şi vinem io la Bucureşti. "Da cu horinca cum staţ?", mă întrebau tăt pă mine. Bă, păi cum îi la voi? Când viniţ la noi, trebuie să fim noi di omenie. Şi când vinim la Bucureşti, tăt noi? La noi nu-i aşe! Când viniţ la noi, noi suntem oamenii responsabili de primire, şi când vinim noi la Bucureşti, voi trebuie să fiţ di omenie. La voi nu-i aşe? Apăi Ha,ha! şi râde.

"Da-ţ-aş aur şî arjint/ Să nu mă baji în pământ..."

- Reporter: Aţi descoperit în colindele vechi elemente ale cultului mithraic şi ale cultului zalmoxian. Ce relaţie există între ele? Mai concret, despre ce este vorba?
- Grigore Leşe: Vă spun... De exemplu, când erau sacrificiile zalmoxiene, erau sacrificii umane. Tre să moară cineva. La cultul mithraic, sunt sacrificate animale. Ei umbă pă tren, da dacă-i întrebi ce-i cu capra, nu ştiu. Ei nu, ei joacă capra!... Bă, de ce-o joci? Nu ştie. Trebuie să-i spună cineva. Dar sistemul de învăţământ din România ce face? Etnologia ce face? Profesorii ce fac? Am văzut nişte copchii atâta de talentaţ şi cântau "O, ce veste minunată!" şi atâta forţau glasurile, mi-o fo milă dă ei. Şi i-am chemat deoparte şi le-am zis: Ia cântaţi voi aşa - "O stea s-a ivit, o stea s-a ivit/ De la răsărit, de la răsărit!". În cinci minute, copiii o cântau cu atâta plăcere... Dar trebuie să ştii, să fii pedagog.
În cultul mithraic sunt aceste animale. Animalul când chică de pământ, ce înseamnă asta? C-o murit anu! Moare anu, că-i Moşu Crăciun, el e anu, moare şi reînvie. De ce tăt cântăm noi în Maramureş "O, moarte ce ţ-aş plăti/ La mine de n-ai veni, /Da-ţ-aş aur şî arjint/ Să nu mă baji în pământ..."? Adică trecerea la viaţă prin moarte.

"Dumnezău îi mai mare, da' Moşu-de-Neam..."

Partea religioasă... mă puneţ într-o situaţie delicată...
Toate aceste obieceiuri vin de undeva. Şi s-au impus. Peste ele, s-au suprapus obiceiurile creştineşti. S-au amestecat calendarele şi s-au schimbat mereu. Toate aceste sărbători să le serbăm de Crăciun şi să zîcem că-i Isus Cristos... Şi în loc de Soare din cultul mithraic, îl punem pe Hristos. OK! Dar noi trebuie să conştientizăm ce-i cu astea. Oamenii tre să ştie de ce este animalul acolo, de ce apare Hristos acolo. "Umblă Maica după fiu, / Umblă Maica după fiu,/ Tot umblând şi întrebând, / N-aţi văzut pe Domnul sfânt?" Domnul este stăpânul. Nu este numai Hristos, cum înţeleg oamenii. Este stăpânul pe pământ. În Ţara Loviştei, dacă-i întrebi, cine-i mai mare de lege - "La mijlocu Cerului/ Este-o masă..." şi spune că la masă stă Dumnezău, stă Moş Crăciun. Şi dacă-l întrebi pe bătrân cine-i mai mare, Moşu-de-Neam sau Dumnezău? Şi el atunce stă pe gânduri şi zîce: "Să nu-mi fie cu păcat,
doară Dumnezău îi mai mare, da..." Cu alte cuvinte, el alege legea pământească, nu creştină. Şi de aceea întâlnim aceşti Moşi de Neam şi mormintele lor prin grădini... Aşa să înmormânta. Îi ţîneu şăpte ani şi după aceea, intrau în groapa comună şi acolo îi ţîne... Deci ei încă mai cred în Moşu-de-Neam. O să-i auzâţ când colindă... că nu io i-am învăţat să colinde...
Să-l vedeţ pe iranianul Amir cum cântă colindele de Soare... cum geme... parcă nu ar şti să cânte...
Să bem apă şi să mergem la prezentare la Opera Naţională, la Damian Drăghici, că vre el să facă nu-ş-ce academie mondială..."

*******

Şi Grigore a mutat satul românesc pe scena Sălii “Mihail Jora” a Radiodifuziunii Române. Colindători aduşi din Ţara Loviştei – Vâlcea, din Munţii Apuseni... şi a făcut aşa, un fel de polifonie a colindelor, aşa cum se auzeau altădată simultan mai multe alaiuri diferite la trei-patru case.
Prima parte a spectacolului a cuprins colinde vechi, în care o strofă cântată de ceata îmbrăcată în alb primea replica încruntată din partea cetei îmbrăcate în negru (aici erau colindătorii din Ţara Loviştei).
Iniţiatul a venit cu un toiag învrâstat alb cu negru, ca un şarpe (alternanţa bine-rău), cu cioc barză în vârf. În partea a doua, când a trecut la cântece de stea, a abandonat toiagul tracic şi a purtat apoi o bâtă obişnuită de cioban...
Amir Hodai a cântat despre reînvierea Soarelui. “Amir Hodai înseamnă fiul Domnului în persana veche. Dacă ar cânta asemenea cântece în ţara lui, nu ar fi arestat, ar fi omorât”, ne-a povestit Leşe...
În final, Iniţiatul s-a întors la colinda dacilor şi ne-a învăţat să cântăm “O, moarte ce ţ-aş plăti...”
Şi am cântat...

Să spun vorbă mare? Mai este loc? Grigore Leşe nu-şi mai aparţine, el însuşi a devenit folclor. De aceea, mulţi îl imită, reproduc adesea fără talent, fără să recunoască sursa, fac şi ei ceva, mai scot un ban... şi asta îl irită. "Să mă devalorizeze ei?!... Numai la Realitatea TV am refuzat până acum patru emisiuni... Eu nu-s Gheorghe Dracu şi nu vreau să schimb lumea... eu nu-s cu politică şi mă feresc şi de interviuri, că dacă tot apar aşa pe televizor, nu mai scapă lumea de mine, domnule... Adică Leşe-n sus, Leşe-n jos! Băi, stai! Ho!..."
Cum să devină el... tradiţie? Nici Constantin Brâncuş nu suporta ideea că ar fi fost influenţat de "creaţia populară". Poate pentru că nu există "creaţie populară". Tradiţia este opera elitelor. Ceilalţi... reproduc, însă avem nevoie şi de ei, chiar dacă nu ştiu totdeauna ce ritual reproduc, chiar dacă se supără maestrul Leşe...
Orfeu rămâne oricum singur, cântă de unul singur...

Viorel Patrichi

Să ştie şi ei cine suntem, câţi am rămas şi ce vrem...

2011-12-22T12:13:00.000-08:00

Vedere de pe Centură. Tataie cheamă la luptă pentru Nepotu Mătuşii Tamara

2011-12-22T12:11:00.000-08:00

Vedere de pe Centură
Tataie cheamă la luptă pentru Nepotu Mătuşii Tamara

"Avem datoria morală să facem zid în jurul lui Adrian Năstase. Eu sper că nu o să fie condamnat, pentru că, după toate datele şi din ce îmi povesteşte şi el, sunt nişte făcături care nu au suport juridic, iar noi trebuie să-l judecăm pe Adrian Nastase aşa cum îl ştim noi, indiferent de decizie şi îl judecăm noi, adică după calităţile lui şi de membru de partid, şi de intelectual,şi de om politic", a susurat Tataie. Cum să-l judece judecătorii? Noi îl judecăm ! Am făcut-o 15 ani şi a ajuns Justiţia o fantoşă în mâinile noastre – o mai facem o dată! Cum mergeam noi cu Bivolaru în faţa judecăptorilor să tremure corbii inamovibili în faţa noastră! Ce vremuri!...
Şi corul a început: “Adrian Năstase nu are nicio vină politică din punctul nostru de vedere. Năstase a muncit şi a fost loial României", crede Constantin Nicolescu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş. Sigur că a fost loial. De la invazia romană, nu s-a produs un jaf mai sălbatic asupra acestei ţări.
Trebuie să-l preţuim însă pe Tataie pntru devoţiunea lui faţă de supuşi. Putea să fie şi Cel-de-pe-Comoară, dacă era activist în Partidu lu Mucles, Tataie rămânea alături de el până la iad. Aici, Prostănacu păleşte: “Nu sunt dator cu nimic faţă de Ion Iliescu!”. Să-ţi saie ţie ochii că nu eşti dator vândut lui Ion Iliescu? Toate se plătesc pe lume: nici Tataie nu era dator faţă de Hăl Bătrân, pe care l-a ciuruit la Târgovişte. Pentru subminarea economiei naţionale!
Aşa că Prostănacu a dat fuga la ţigăncile Melissa şi Vanessa să-i stingă frigările Cârlanului...
Uite cine trebuia să conducă România! Regretaţi, fraţilor, această valoare care şi aşa a urcat într-un par uriaş pentru mintea lui.

Suspendatu

Privindu-i pe-alde Lolek şi Bolek, o să ajungem să-l regretăm pe Marinelu care a tăiat pensiile amărâţilor. Pe această repulsie motivată infantil s-a întemeiat Varanu cu Platoşă în scenariile lui de suspendare a preşedintelui. Normal că Marinelu ajunge martir pe mâinile lor. Iată de ce am deja certitudinea că Lolek şi Bolek fac jocul Marinelului, parcă ar fi oamenii lui.
“USL va merge mai departe către populaţie pentru suspendarea şi, ulterior, demiterea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu. Vom strânge semnături în fiecare colegiu, vom acţiona ca o Opoziţie într-o ţară nedemocratică şi o ţară care nu respectă ideea de stat de drept”, a ameninţat Lolek. Aşa l-au transformat pe Marinelu în cel mai suspendat conducător din politica noastră.
Trebuie suspendat, mai ales că vinde suveranitatea României lui Sarkozy! Nu cred să existe un asemenea program politic mai clar – suspendarea.
La asta s-ar pricepe şi Dan Diaconescu. Ce să ne complicăm cu destinul Uniunii Europene, şi ce facem noi dacă moare şi această mătuşă...

De ce a murit Mătuşa?
Misterele dispariţiei Uniunii Sovietice

Au trecut două decenii de la trecerea Uniunii Sovietice spre toboganul istoriei. Un eveniment comemorat doar de Vladimir Putin, care consideră că "destrămarea URSS a fost cea mai mare catastrofă geopolitică". Institutul pentru Studiul Totalitarismului de la Bucureşti a găzduit lucrările simpozionului "Dezintegrarea URSS: Cauze şi consecinţe". Istoricii au încercat să ofere dezlegări la şarada care a făcut posibil să supravieţuim totuşi deja 20 de ani fără Uniunea Sovietică.
Directorul Radu Ciuceanu, care a câştigat în instanţă, în 2010, suma de 600.000 de euro despăgubiri pentru chinurile îndurate în "Zarca" de la Aiud, pe când "Ana, Luca şi cu Dej băgau spaima în burghej", a dispus să se atârne pe pereţi imagini adecvate, folosite altădată de propaganda stalinistă: "Patria-Mamă te cheamă!" (desigur, pe front, la război, adică în groapă); "Fiţi vigilenţi în lupta de clasă!", ne îndeamnă Felix Dzerjinski din alt tablou; un luptător îmbrăcat în roşu întinde degetul arătător spre tine şi te întreabă: "Te-ai înscris la voluntari?".
Sigur că e greu astăzi, pentru noile generaţii, să mai priceapă ce însemna fie şi doar numele lui Felix-cel-de-Fier, creatorul CEKA. În 1924, polonezul care a omorât cei mai mulţi ruşi a pus bazele primei fabrici de calculatoare mecanice din URSS. El spunea că "un agent KGB trebuie să aibă capul rece, inima fierbinte şi mâinile curate".
Istoricii noştri şi-au propus lucruri mai greu de explicat: de ce a dispărut URSS?
Laurenţiu Constantiniu a vorbit despre construirea "cordonului sanitar" al Uniunii Sovietice, una din obsesiile Kremlinului până astăzi, în raport cu lumea occidentală. Numai idioţii mai invocă astăzi Actul final de la Helsinki, semnat de americani la insistenţele lui Brejnev. Care frontiere ibviolabile? Ludmila Rotari a sesizat discrepanţa dintre "discursul oficial al perestroikăi şi realităţile din URSS". Doamna Rotari crede că încă nu s-a cercetat suficient impactul pe care l-a avut "problema naţională" asupra hardughiei care a terorizat atâtea popoare.
Mai "de-acasă" a vorbit Veaceslav Samoşkin, un vechi gazetar rus printre românii din Bucureşti. El ne-a avertizat că ruşii au suferit chiar mai mult decât celelalte popoare captive din URSS. Elitele ruşilor - preoţi, învăţători, profesori, ţărani înstăriţi, “kulacii” - au umplut lagărele Siberiei. Ceea ce nu este departe de adevăr, dar tot nu-i scuză cu nimic. Veaceslav Samoşkin susţine că naţionalismul este un factor subiectiv care a dus la distrugerea Uniunii Sovietice. Şi, ce este mai surprinzător, în primul rând naţionalismul rus. El a evocat discursul deputatului Valentin Rasputin, rostit în primăvara anului 1991, în Sovietul Suprem: dacă popoarele sovietice nu recunosc jertfele ruşilor, ei bine, atunci ruşii vor cere independenţa faţă de... Uniunea Sovietică.
Era ideea care-i venea mănuşă lui Boris Elţin, pe care ziaristul îl consideră vinovat de dezmembrarea URSS. Şi, într-adevăr, în lupta lui pentru putere, Elţin a fost un fel de Samson care a murit sub ruinele templului, doar pentru satisfacţia de a-şi strivi adversarii. Prin urmare, domnul Samoşkin crede că dezmembrarea imperiului a fost o nefericită implozie, cu profunde cauze interne.
Tiberiu Tănase, profesor la Academia de Informaţii, a adus unele nuanţe din rapoartele KGB pentru perioadele 1985-1989. El precizează, destul de discret însă, că, în 1985, au fost judecaţi 15.000 de cetăţeni sovietici pentru activităţi contra statului, iar în 1989 - doar 316. În schimb, în 1989, KGB remarca înmulţirea turiştilor cu activităţi subversive - 715. Mă aşteptam la mai mult. Desigur, din partea domnului Tănase...
Gheorghe Cojocaru ne asigură că germenii imploziei s-au aflat chiar în tezele perestroikăi, în acţiunile politice ale lui Mihail Gorbaciov. Istoricul aminteşte că însuşi Gorbaciov este cel care a bătut primele cuie în capacul sicriului, când a cerut abrogarea articolului 6 din Constituţia URSS, potrivit căruia Partidul Comunist Sovietic este "forţa politică conducătoare". Teză predilectă şi pentru activiştii comunişti din România. Gorbaciov a încercat astfel să transfere puterea politică spre sovietele de deputaţi ai poporului, ceea ce a provocat mânia activiştilor îmbătrâniţi din categoria Ianaev.
Din cercetarea lui Constantin Buchet, rezultă că Rusia actuală a renunţat doar în parte la ideea cordonului sanitar şi preferă să vorbească despre "străinătatea apropiată", la grămadă cu Comunitatea Statelor Independente, idee pe care Uniunea Europeană şi NATO par s-o accepte deocamdată. Nu întâmplător,
unii lideri europeni dau de înţeles că Moscova îşi poate face mendrele, în chip democratic, desigur, prin toată Comunitatea Statelor Independente, pe unde şi-a menţinut bazele militare. Ca pe Nistru sau ca în Abhazia, sau în Tadjikistan.
Diplomatul Vasile Buga a trecut în revistă "factorii interni şi externi" ai celui mai misterios sfârşit de imperiu. Kremlinul nu a reuşit sau nu a vrut să tragă măcar o rachetă. Contra cui? Dacă "adormirea reflexelor" este opera unui om, înseamnă că avem de-a face cu un mare maestru în hipnoza colectivă. În realitate, destrămarea Uniunii Sovietice venea după căderea Zidului de la Berlin şi după "revoluţia cu terorişti în direct" de la Bucureşti. Contaminarea a mers de la Praga la Beijing în anul 1989. Doar China a rezistat...
Trebuia să adune cineva bani şi pentru această criză nesfârşită.
Istoricii au admis apoi că înapoierea economică din URSS, pierderea cursei înarmărilor, obstinaţia cu care Ronald Reagan a ajuns la putere printr-un program anti-sovietic răspicat au constituit factorii obiectivi, care au determinat dezmembrarea Uniunii Sovietice.
Corneliu Vlad a vorbit despre "Rusia ca o revelaţie geopolitică perpetuă". Desigur, o revelaţie pentru lumea occidentală. Dacă Rusia se izolează spre Urali, de ce nu iese spre Europa? Dacă pleacă ruşii cu bocancii prin Europa, de ce au făcut-o, de ce nu pleacă la ei în Siberia? Un fel de istorie cu răspântii, la care multe popoare au fost nevoite să-şi planteze troiţe de aducere aminte, aş zice eu. "Într-o anumită viziune - să-i spunem occidentală - de la Petru cel Mare încoace, Rusiei trebuie să i se întâmple mereu ceva neobişnuit, ba chiar decisiv, de parcă istoria ei ar fi predestinată să meargă dintr-o răscruce istorică în alta. Cu alte cuvinte, o evoluţie pe un drum cu răscruci la tot pasul," scrie Corneliu Vlad. Şi au mai fost revelaţii: venirea lui Lenin cu trenul blindat, urcarea lui Stalin la Kremlin, intrarea în al Doilea Război Mondial pentru salvarea imperiului ca ... "victimă" a lui Adolf Hitler şi era să ocupe toată Europa, apariţia judokanului Vladimir Putin, care construieşte "în oglindă" Uniunea Economică Eurasiatică...
În orice caz, frumoasă ideea lui Corneliu Vlad!
"Trebuie să avem în vedere că URSS a avut şi un rol pozitiv pentru că era a doua superputere şi că s-a păstrat echilibrul. Iar Rusia rămâne o mare putere şi pe noi ne poate trăda Occidentul din nou şi vom rămâne iar singuri în faţa ruşilor...", încearcă un colonel să-şi dea cu părerea. Omul părea preocupat, dacă nu speriat...
Şi a venit replica lui Mircea Druc pentru cei care plâng după Uniunea Sovietică şi nu numai. Primul şef de guvern anti-comunist şi anti-sovietic de la Chişinău a făcut un fel de seismologie politică aici: "Prima undă seismică a fost prăbuşirea lagărului comunist, a doua undă seismică a dus la dezintegrarea Uniunii Sovietice. Să dea Dumnezeu să ajungă Vladimir Putin din nou preşedinte fiindcă el va crea condiţiile necesare pentru a treia undă seismică spre dezmembrarea Federaţiei Ruse. Atunci Rusia se va moderniza cu adevărat, când va ajunge rezonabilă, în frontierele ei naturale, cum este Franţa, cum este Marea Britanie.
Şi noi ce-am vrea acum? Să întoarcem din nou armele? Nu mă mai puteţi converti pe mine...
Să nu ne lamentăm mereu că a murit mătuşa. Gata, toate imperiile sunt trecătoare, dar absolut toate. Nu trebuie să ne fie ruşine de cuvinte: Naţionalismul a spulberat imperiul sovietic. În martie 1991, ţările baltice, Republica Moldova, Georgia şi Ucraina au refuzat să organizeze referendumul pentru păstrarea Uniunii Sovietice. Chiar atunci, Adrian Năstase a parafat tratatul de prietenie cu Uniunea Sovietică. De ce aţi făcut asta, domnule ministru? Este ca un cuţit în spate pentru noi, care vrem să distrugem imperiul. Domnule Druc, Uniunea Sovietică este o realitate de care trebuie să ţinem seama. Da, domnule Năstase, este o realitate care trebuie să dispară!"
S-au terminat dezbaterile chiar atunci când s-au aprins mai tare. De 20 de ani, asist parcă la acelaşi dialog. Încerc să înţeleg dacă popoarele mai contează în evoluţia lor istorică sau « laboratoarele Ocultei » din teoriile conspiraţiei ne hotărăsc destinul.
Şi totuşi, este naţionalismul cauza obiectivă a dispariţiei URSS? Istoricii rămân reticenţi în mânuirea cuvintelor şi parcă nu ar fi de acord că antonimul internaţionalismului este naţionalismul. Conform dicţionarelor. Anul 1989 a declanşat practic sistemul genetic imunitar al naţiunilor captive. Mult hulitul naţionalism a fost trotilul care a spulberat imperiul internaţionalismului proletar. Chiar şi Nazarbaev sau Aliev erau nişte naţionalişti atunci când nu mai voiau să împartă resursele cu Moscova, dar solicitau ajutoare pentru creşterea demografică în progresie geometrică din lumea musulmană sovietică. Iată de ce, prin perestroika lui - genială, după unii, o inepţie, după alţii - leninistul Mihail Gorbaciov a încercat să pună aripi unui mamut îngheţat în proiect. El a rămas până astăzi tot un leninist. Nu a evoluat nici cât Ion Iliescu. Iată de ce în Rusia nu există o opoziţie cristalizată
fiindcă Ghennadi Ziuganov nu va fi niciodată o alternativă politică pentru poporul rus.
Trebuie să mai aşteptăm acum "revelaţiile" pe care ni le promite Vladimir Putin prin "modernizaţia" lui, atenţi mereu la interesele noastre în regiune.

Preşedintele Republicii Molotov – Ion Africanu!

Ani la rând, un negru cu haine ponosite protestează pe la uşile instituţiilor statului din Chişinău, cerându-şi dreptatea, aşa cum vede el dreptatea individuală: ba o cercetare legală a locuinţei sparte, ba actele şi banii furaţi de nişte onorabili poliţişti, ba un loc de muncă, ba cetăţenia Republicii Moldova, ba dreptul de a vota...
Sufla într-un ţijgnal de plastic verde şi îşi striga româneşte drepturile, ca tot americanul.
Noroc că unii ziarişti, mirosind subiectul exotic i-au acordat ceva mai multă atenţie. Aşa am avut norocul să afăm cine era personajul: John Onoje din Sierra-Leone, refugiat de 13 ani din cauza războiului civil din ţara lui.
Eu aş zice să-i spunem Ion Africanu, dacă tot l-am adoptat. Şi Scipio era supranumit Africanu, chiar dacă din alte motive.
În ianuarie 2011, Mihai Ghimpu a semnat pentru ca John Onoje să dobândească până la urmă cetăţenia moldovenească. Nu întreb de ce era nevoie de 13 ani pentru asta. Numeroşi români din Basarabia nu au primit cetăţenia română timp de 20 de ani, deşi era un drept natural, care trebuia redobândit automat, în urma unei simple cereri, fără niciun ban. Dreptul!
Treptat, protestele lui Onoje capătă “accente politice ».
Vine Serghei Lavrov la Chişinău şi John al nostru se înfiinţează la intrarea în Ministerul Afacerilor Externe: cere plecarea Armatei a 14-a de pe Nistru şi unirea cu România.
Unii vor spune că Onoje bagă totul în derizoriu, chiar şi prestigiul republicii. Alţii că acest cetăţean moldovean are pe cineva în spate... Sigur, dacă a făcut-o Mihai Ghimpu, jos pălăria: omul are umor, nu este doar un român dintr-o bucată. Dacă el a strigat indignarea istorică a românilor din Basarabia faţă de Rusia, mulţi netrebnici l-au considerat nebun. Inclusiv unii apropiaţi. Acum o spune Ion Africanu şi toată lumea râde, însă mesajul este acelaşi.
John Onoje i-a strigat lui Iurie Leancă să nu fie cârpă şi să nu semneze cumva prelungirea tratatului de prietenie cu Federaţia Rusă. Prin care, desigur, Moscova recunoaşte suveranitatea şi integritatea Republicii Moldova, dar menţine trupele de ocupaţie pe Nistru şi face toate presiunile posibile pentru intimidarea Chişinăului şi a Bucureştiului. Marian Lupu susţine că şi el i-ar fi spus lui Lavrov de la obraz că Rusia trebuie să-şi retragă armata de pe Nistru. Nimeni nu l-a auzit.
Iată probă de discurs politic la Ion Africanu, de parcă-l aud pe Mihai Ghimpu :
« Noi vrem să fim liberi, să-i spunem ruşilor „acasă!. Articolul 11 al Constituţiei spune că statul nostru este neutru. Noi nu vrem relaţii bune cu Rusia, noi plătim pentru gaz, nu-l primim degeaba. Noi trebuie să fim deschişi cu Europa.”
Un vânzător de ziare!
“Trebuie să luăm exemplu de la el şi mă bucur că sunt aşa oameni. El în 3 ani a învăţat limba, dar noi avem oameni care s-au născut aici şi nu o cunosc”, spune un trecător. Dar cei care nici nu vor să recunoască existenţa limbii române? Cum ar trebui să-i numim?
“Aici e pământ românesc!”, îi striga Onoje lui Lavrov, iar trecătorii români tăceau şi îşi vedeau de drum. La fel ca toţi politicienii.
Vin şi vreo trei babe rusoaice să se plângă lui Lavorv că îngheaţă în case din cauza lui Filat. Nu din motive de Gazprom. Nuuuu! Vorbesc ruseşte, dar înţeleg perfect ce strigă Onoje. “Du-te la tine în Africa, spurcatule!”, ţipă una. Evident, rusoaicele se simţeau “mai acasă” decât africanul... Aici noi poruncim, da?...
Onoje este şi un strateg. Nu se joacă, face geopolitică şi mulţi de la Bucureşti mi se par incapabili să gândească la înălţimea acestui negru amărât.
"Noi avem multe probleme. Problema Transnistriei - noi nu vrem să mai lăsăm acolo armata rusă. În formatul "5+2”, nu se poate rezolva nimic. Noi vrem să fim cu România. Noi vrem să mergem la fratele nostru România. Pentru ca baza NATO să fie în
Transnsitria, atunci problema se va rezolva mai repede".
Ion Africanu i-a numit "trădători" pe acei deputaţi care vorbesc ruseşte în Parlamentul Moldovei. "Acolo unii sunt trădători, nu sunt serioşi. Uitaţi-vă la Mişin, la Tkaciuk, ei vorbesc ruseşte în Parlament. Aşa ceva nu se poate tolera".
Speriat că o să-l audă Lavrov pe african, Andrei Popov, adjunctul lui Leancă, se dă de ceasul morţii la uşa ministerului: Miroasi a nispălaaari! Miroasi a nispalaaari! Uăi, tu n-auz cî puţ-a chişăt?!
Şi totuşi, care să fie mai puturos? Cel care duce o viaţă chinuită şi poate că nu are unde se spăla sau cei care ascund adevăruri elementare, ştiute de toată lumea, sfidându-i pe toţi românii de bun simţ? Cum să minţi în faţă milioane de moldoveni şi să le spui că ei nu ar fi români? Puţini politicieni de la Chişinău au rostit consecvent adevărul lor istoric, pentru a păşi apoi împreună mai departe.
Şi atunci, John Onoje ia o decizie salutară: va candida la preşedinţia republicii. Nu se mai poate!
Îşi pune un sacou, o cămaşă nouă, o cravată, şi-a tras pe deasupra un parpalac şi parcă e alt om. Să nu mai spună Popov că...
Ion Africanu a declarat că adună semnături de la deputaţi pentru susţinerea lui la preşedinţie şi contează pe voturile partidelor aflate la guvernare. Trebuie precizat că, pentru înregistrarea unui candidat la preşedinţie, trebuie să ai semnături de la cel puţin 15 deputaţi din Parlament pentru susţinerea ta. În plus, candidatul la preşedinţie trebuie să prezinte documente care să confirme că el a trăit în Republica Moldova cel puţin 10 ani.
Reamintim că, anterior, şi-a anunţat intenţia de a candida la postul de preşedinte Marian Lupu, liderul Partidului Democrat, care este candidatul oficial din partea Alianţei pentru Integrare Europeană, aflată la guvernare.
De ce ar fi Marian Lupu mai bun ca Onoje? Doar pentru că poartă nume românesc? Nu este meritul lui.

Viorel Patrichi

Fiecare să facă aşa cum îl duce capul: să se închine sau să se crucească!

2011-11-30T13:16:00.000-08:00

O imagine care obligă

2011-11-30T13:13:00.000-08:00

Basarabia nu este a mea şi nu e a voastră!

2011-11-30T13:11:00.000-08:00

Cartea cu ROMÂNI. Cu Eminescu prin Europa

2011-11-30T13:09:00.000-08:00

Cu Eminescu prin Europa

Îl poţi vedea când la Iaşi, când la Cluj sau la Chişinău. Când prin Germania, când prin Suedia sau Italia. La volanul unui camion Scania, cel mai puternic din lume, pe care străluceşte chipul de Hyperion al lui Eminescu şi vestitele versuri: „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie? Ţara mea de glorii, ţara mea de dor...”
S-a dus pe lângă tine. A zburat ca o părere.
Iar în urmă vezi un tricolor înalt, cât TIR-ul, pe care scrie mare şi mândru: „Nu uita că eşti român!”
Cine mai are timp în această perioadă nenorocită de asemenea vorbe? La ce mai folosesc, atunci când românii roiesc pe toate continentele pentru o pâine?
Unii îl consideră un excentric. Alţii cred că TIR-ul lui „tunat” este un kitsch şi îl prezintă la televizor, în emisiuni senzaţionaliste, fără de niciun Dumnezeu.
Multora însă le place ideea şi reacţionează ca inspectorii de la poliţie, care îl felicită şi îl salută când îl văd pe şosea.
Trebuia să-l cunosc...

„Pe mine mă responsabilizează!”

„Mi s-a părut cel mai naţionalist şi cel mai profund mesaj pentru ţara noastră: „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie...” Aşa am crezut eu. Aşa a spus domnul Mihai Eminescu. Eu nu pot să-i spun altfel. Nu s-a dezis niciodată de România. „De la Nistru pân-la Tisa,/ Tot românul plânsu-mi-s-a/ Că nu mai poate străbate/ De-atâta străinătate...”
Oriunde te duci, fiecare popor îşi promovează valorile, cultura, propria entitate. Eminescu a văzut cum gândesc germanii, s-a întors în ţară şi s-a comportat impecabil. Bineînţeles că paradoxul nu putea să ne ocolească fiindcă avem şi defecte”.
Aşa gândeşte Gheorghe Vlase, un transportator de top în România.
Nu m-am putut abţine şi l-am întrebat dacă Eminescu nu este o povară când trece prin Europa. Fiindcă nu e simplu...
„Nu, domnule, pe mine Eminescu mă responsabilizează când merg prin Europa. Eu rămân foarte mândru de acest mare conaţional al nostru şi mesajul de pe camion este foarte important pentru mine. Înainte, când urcam pe un camion, deveneam un şofer ca toţi ceilalţi. M-am schimbat de când am pus acest mesaj pe TIR. Parcă am devenit alt om, mai liniştit, mai calm”.
Nu poţi să încalci legile cu Eminescu pe TIR. Altfel ajungi alături de escrocii care au construit Banca Dacia Felix, fără să realizeze cât de mult îi obligă un asemenea nume. (Ce frumos ar fi fost dacă acea bancă s-ar fi impus şi ar fi dus numele nostru vechi pe tot continentul...).
Da, şi fizic este cel mai frumos şi mai spiritualizat român din istorie. Este surprinzător că, în acest context al negării valorilor naţionale, apare cineva care lucrează înr-un domeniu fără legătură directă - la vedere - cu viaţa spirituală şi îl pune pe Eminescu pe camion. Tocmai ca să imprime în sufletele oamenilor altceva. S-au bucurat şi suedezii de la Scania când au aflat...

„Basarabia nu e a mea, nu e a voastră...”

Este surprinzător ce spectacol descoperi când te apropii puţin de acest om. Într-o epocă de risipă exhibiţionistă, când şoferii îşi pun balauri, vulturi sau femei goale pe camioane, Gheorghe Vlase merge contra curentului.
„Mă duceam în Suedia să ridic acest camion Scania. Pe drum, în avion, i-am spus însoţitorului meu: „Ştii cum văd eu acest camion? Cu imaginea lui Eminescu, alături să stea versurile, cu scrisul lui frumos, iar pe spate, cu tricolorul, pe care să scrie „Nu uita că eşti român!”
Îl ascultam şi încercam să intuiesc mecanismul intim, care l-a îndemnat să procedeze aşa. Fiindcă e limpede, atletic cum e, nu pare să fie un om labil. Se ştie că sportivii au un echilibru psihic de invidiat. Ca să „tuneze” (oribil barbarism!) un asemenea camion, a plătit peste 2000 de euro.
Şi merge mai departe.
„Acum am făcut alt camion, cu Ştefan cel Mare, cu vestita replică din „Apus de Soare” a lui Barbu Ştefănescu Delavrancea: „Moldova (...Basarabia) nu este a mea, nu este a voastră, ci a urmaşilor voştri şi a urmaşilor urmaşilor voştri, în veacul vecilor”.
Pe spate, este harta României reîntregite, pe care scrie „Nu uita că eşti român!”
Dar de ce „a colaborat” el cu Delavrancea? A introdus în paranteză (...Basarabia). Am dezlegat misterul: Gheorghe Vlase este un militant deschis pentru reîntregirea naţională a României.

S-a născut pe 12 februarie 1968, în satul Gheorghe Lazăr, la 17 kilometri de Slobozia. Este un sat unic prin numele lui. S-a format prin împroprietărirea ţăranilor după Războiul de Independenţă, pe timpul lui Carol I. „Am fost la mormântul lui Gheorghe Lazăr de la Avrig şi mi-a plăcut ce scria pe placă şi am filmat: „Cititorule, ce eşti am fost; ce sunt vei fi; găteşte-te dar!”
Ai mei sunt din zona Buzăului. Am şi rădăcini ruseşti. Un străbunic a venit din Rusia, pe vremea lui Alexandru Ipsilante. Am cercetat şi am descoperit în arhive. Bunicul dinspre tată a murit în 2004, la 91 de ani. Era născut la Pîrscov, de Buzău. Bunica dinspre mamă era din zona Nehoiu. Ei îi datorăm toată educaţia primită. A murit în 2003, exact în ziua când împlinea 80 de ani.
Am făcut şcoala la Gheorghe Lazăr, apoi liceul la Călăraşi. Am urmat Academia de Ştiinţe Economice, pe care am terminat-o în 1994. Nu am fost un student strălucit”.

„Nu aveam bani nici să beau un suc de la dozator!”

Lumea afacerilor din transporturi este destul de complexă. Cum a pătruns în ea un om care şi-a pus poeziile lui Eminescu pe telefonul mobil?
„De nevoie. Eu am jucat fotbal până în 1993 la Călăraşi, la Slobozia, Craiova, Caransebeş, Sinaia... La mai multe echipe. În 1992, am avut un accident. Am fost operat de 4 ori la genunchiul drept. Nu aveam bani nici să beau un suc de la dozator, cum era pe-atunci. Aveam o Dacie Berlina, de la tata, ca să mă duc la recuperare. M-a rugat o doamnă s-o ajut să aducă nişte marfă de la Europa. Am adus marfa, am colaborat cu ea un an apoi. Ea a prosperat binişor cu produse alimentare şi cu textile. Peste un an a vrut să-şi refacă viaţa. Nu mai era loc şi de mine. Mi-am făcut o tarabă la 1 august 1994. Apoi altă tarabă. Mi-am luat o Dacie-papuc, cu tracţiune pe faţă. Era făcută din două maşini: o Dacie peste care trecuse un TIR. Am mai luat un „papuc”, am luat primul camion de trei tone jumate, o RABA, am mai luat unul la fel. Primul camion a fost o „frumoasă americană”. Aşa i se spunea. Un asemenea camion a participat la un raliu de camioane şi a câştigat nu ştiu ce premiu. Cumpărasem vreo 14 RABE prin 1998 şi 6 „Frumnoase Americane”.
Am început să fac distribuţie de băuturi – ape, sucuri, bere şi băuturi alcoolice. Apoi, în martie 2002 am luat primul camion IVECO. Am început o relaţie foarte frumoasă cu Volvo, de vreo doi-trei ani. Le-am luat pe toate în leasing. Volvo nu mi-a mai dat camioane fiindcă expunerea mea faţă de companie era destul de mare, comparativ cu ceea ce făceam eu. Şi atunci, m-au ajutat cei de la IVECO. Am luat un camion Mercedes. În 2009, a apărut primul Scania. Am luat numai camioane unice după configuraţia lor.
Primele transporturi le-am făcut cu produse alimentare. Era destul de greu. Munceam cu fratele meu. Descărcam amândoi câte zece tone de drojdie.
Eu ştiu cât am muncit şi ştiu cum să apreciez fiecare bănuţ. M-am chinuit să ajung aici. Nu mi-a picat nimic din cer. Nu am avut moşteniri, nici afaceri cu statul. Cum au procedat alţii.
Fiecare cu răspunderea lui...”
Sigur e bun de titlu:

„Fiecare cu răspunderea lui...”

Devine extrem de sobru când vine vorba de obligaţiile noastre morale.
„Facem tot vestul şi Turcia. Spre est – nu. Doar până la Nistru, adică doar în România”. Adică în Basarabia, încerc eu să spun ceva. „Nu, eu vorbesc de România. Până la Nistru, eu nu voi spune niciodată altfel. Nu este o provincie a României. Este România. Partea noastră, ceea ce noi am fost atât de laşi 20 de ani, încât, atunci când au avut nevoie de ajutorul nostru, le-am întors spatele. Este un lucru pe care îl cunosc şi nu vreau să-l comentez... „
Foştii lui socri erau de la Cernăuţi.
Cunosc aceste lucruri şi refuz să vorbesc. Nu vreau să scot în relief laşitatea noastră. Să rămână acolo o pată pe care, dacă vom reuşi s-o ştergem în timp...
Nu ştiu. Nu cred că putem noi. Noi avem povara părinţilor noştri, care au fost laşi. Nu trebuie s-o luăm personal. Au fost exponenţii unei generaţii de laşi. I-a luat Partidul Comunist de la sapă şi i-a dus la bloc şi i-au făcut puturoşi. Iar aceşti oameni m-au educat pe mine. Până să-mi dau şi eu seama că trebuie să muncesc, am bâjbâit. N-o luăm personal. Nu e cazul alor mei. Eu văd ca ansamblu.
Nu suntem condamnaţi, ne merităm soarta. Eu sunt de-aici, din epoicentrul zonei agricole. Avem pământul cel mai bun din lume. Pământul e ca un organism viu. Străinii cumpără mereu şi noi nu facem nimic să-i împiedicăm..”.
Nu vede nicio schimbare în economia noastră. România a ajuns pe butuci. La propriu, fiindcă vinde buşteni.
„Nu se simte niciun reviriment. Noi nu producem nimic! Exportăm materie brută! Cereale, buşteni, cherestea, substanţe chimice... Şi aducem de-afară făină, uleiuri, margarină, unt! Automotive aduce de-afară piese, asamblează cu mână de lucru ieftină şi merge înapoi. Nokia a plecat de-aici în căutarea lucrătorilor mai ieftini din Ucraina.
De când umblu, eu nu am auzit de măriri de lefuri în Germania.
Fiecare trebuie să-şi facă treaba la locul lui, să scoată măcar un leu în plus pe zi, să plătească taxe şi impozite. Dacă toţi ne-am comporta aşa, automat şi bugetul ar fi altul, iar România ar merge. Firma mea are profit lună de lună, fără pierderi. Eu sunt particular. De 20 de ani, tot ce este privat este demonizat în ţara asta”.
Şi dacă Ion Iliescu ar fi singurul „gânditor” care a distrus patrimoniul ralizat pe vremea comuniştilor, incitând contra noilor capitalişti, tot ar mai fi o speranţă.
„A venit dobitocul ăsta de Iliescu care a demonizat orice e privat. A, că s-au întâmplat tot felul de matrapazlîcuri în mediul privat? Dar tot cu ajutorul lor. Astăzi avem atâtea companii de stat, pe care se bate monedă astăzi şi care ies în pierdere mereu. Şi de câte ori statul nu mai este performant, măreşte taxele şi impzitele. Cine-i de vină? De ce aş fi eu vinovat că ei nu au manageri buni? Au distrus şcoala şi tot ce mai mergea în ţara asta”.
Vine însă şi scadenţa, aici, pe Pământ. Nu în Cer.
„Vor da socoteală.
Nimeni nu pleacă de pe lumea asta fără să plătească. Am exemple multe. Acel om care stătea cu automatul în spate, Dan Iosif, ştiţi bine cât de mult s-a chinuit. Şi toţi se vor chinui dacă vor face rău. Vor plăti într-un fel sau altul. Nimeni nu este iertat. Totul este un echilibru”.
Şi la prima vedere, nu pare un om credincios. În orice caz, nu un ortodox practicant. Nici nu ar avea timp, dar parcă poţi să ştii? De unde să fi deprins această raportare la pedeapsa divină, care lipseşte la generaţiile noi?
„Din educaţia pe care am primit-o de la bunica. Bunica avea o cană pe care mi-o punea într-un colţ de dulap, după uşă. Erau şase zile de şcoală pe săptămână şi punea în cană 6 monede de trei lei. În fiecare zi, aveam dreptul să iau o monedă de trei lei. Erau banii pentru patru eugenii pe zi. Într-o zi i-am spus că nu mai am bani de eugenia. „Înseamnă că într-o zi ai mâncat mai mult”. Nu mi-a zis altceva, dar mi-a dat de înţeles că nu e bine. Atât e dreptul meu!”
Discuţia alunecă spre elita care nu are soluţii pentru ieşirea din dezastru. „Ştiţi ce n-am învăţat noi după 50 de ani de comunism? Că în 50 de ani ne-au plecat cei mai mulţi reprezentanţi ai elitei, pe care i-am omorât la Canal, alţii care au scăpat au fugit în străinătate. Iar după revoluţie nu am ştiut să facem lobby să le arătăm că uite, am stat 50 de ani sub comunism şi vă rugăm să veniţi înapoi să ne arătaţi ce-aţi văzut în străinătate să ne ajutaţi să redevenim ce-am fost. Acest infractor Ion Iliescu îl alerga pe regele Mihai.
Ţara a ajuns în această situaţie precară din cauza lipsei de autoritate. Erau nişte oameni slabi, care au stat în umbra lui Ceauşescu, nişte cîrcotaşi ieftini. A venit Iliescu să-i spună lui Ceauşescu ce gândea, ca Pârvulescu? A stat ascuns şi, când i s-a oferit ocazia, la împuşcat. Asta a fost tot. Eu pot vorbi fiindcă am devenit un pion în economia românească. Am acest drept, mi-l arog. Eu aduc taxe şi impozite acestei ţări. El ce-a făcut pentru ţara asta? Au căpuşat toate întreprinderile profitabile de stat?”
Se gândeşte „să tuneze” alte camioane cu Nicolae Iorga, cu Burebista. Sau poate cu Mihai Viteazu: „Pohta cea-am pohtit: Ardealul, Moldova şi Ţara Românească”. Conştiinţa unităţii naţionale de destin în câteva cuvinte.
„Oamenii obişnuiţi nu prea ştiu însemnătatea acestor personalităţi. Elita se construieşte. Elita de astăzi este needucată încă. Educaţia este obligatorie pentru elită. Aparţii elitei atunci când nu faci doar pentru tine. Mi-a spus un director de la Volvo că are o leafă de 4000 de euro. Cum, numai atât? Da, zice, când eram tânăr, Volvo mi-a dat un serviciu bun. Mi-a ţinut copiii la şcoală. Mi-a plătit soţia. Deşi eu ofeream foarte puţin pentru companie. Acum, la 52 de ani, am extraordinar de mult de oferit pentru Volvo”.

Cele mai performante maşini

A luat primul camion fiindcă nu făcea targetul la bere. „Toţi făceau targetul la sfârşit de lună şi explodau aprovizionările”. Stătea şi se uita pe drum să vadă dacă vine camionul, depindea de el, nu putea să-şi ia bonusul pentru atingerea targetului.
Avea de lucru cu camioanele numai la sfârşit de lună, ca să facă targetul. Apoi a început să diversifice activitatea.
„Am trecut pe mărfuri industriale: transportam orice. Bere, ulei, cherestea, orice. Am avut în 1998, o secţie de îmbuteliat ulei. Ajunsesem la performanţa să îmbuteliez 40.000 de sticle pe zi la Slobozia. Treptat, nu a mai fost loc de mine în domeniu. Devenisem ca un fel de căpuşă. A venit grupul Alimenta şi a preluat tot. Au venit şi francezii...
Am plecat şi am dezvoltat divizia de cisterne. Fiind într-o zonă agricolă, mi-am dezvoltat şi flota pentru cereale...”
La început, făcea transporturi numai pe România. Treptat, a ieşit cu prelate, cu cisterne şi chiar la cereale. Acum este un cărăuş multiplu şi 284 de camioane – IVECO, VOLVO şi MERCEDES.
„Toate camioanele sunt performante. Sunt la fel. Este o iluzie că ar fi diferite. Se deosebesc doar prin confortul şoferului. Este foarte important cum configurezi acel camion. Dacă îţi iei un camion să cari piatră, cu şasiu ranforsat, cu punte de 54 de tone, apoi îl scoţi de la piatră şi agăţi o prelată de el, aspectul fizic nu mai este în regulă. Este ca un măgar între oi. Nu este eficient, are consumul specific ridicat din cauza aspectului fizic, a aerodinamicii. Nu poţi să mergi pe transporturi internaţionale cu un asemenea camion”.

Marele secret: evaluarea costurilor

Omul îndrăgostit de Eminescu are o minte de economist inflexibil. Altfel nu ar fi rezistat în această perioadă. „Majoritatea firmelor de transport din România au o mare probloemă: nu ştiu să-şi identifice cheltuielile. Nu-şi evaluează costurile. Ce înseamnă să faci un preţ? Suma totală a costurilor, plus un adaos comercial. Dacă nu ai repere în regulă pentru costuri, clachezi. De exemplu un consum specific cu 20 de tone – ar trebui să fie de 32-33%. Dacă el dă 35-36 % la 10.000 de kilometri, înseamnă vreo 300 de euro diferenţă. Afară poţi să câştigi 300-1000 de euro. Dacă iei 1000, eşti un om fericit. Câştigul mediu pe un camion este de 500-600 de euro. Dacă ai pierdut 300 de euro la motorină, mai pierzi şi la taxe că nu le-ai luat cum trebuie, dacă anvelopele le-ai bugetat pentru un număr de kilometri şi tu ţi-ai luat anvelope la un preţ care nu corespunde cu bugetul tău, nu sunt exploatate corespunzător cu numărul de kilometri pentru care ţi le-ai bugetat, mai pierzi şi de-acolo 100 de euro. Ai pierdut 400 de euro deja! Mai faci nu ştiu ce lucruri pe regie, ai încărcat regia cu diferite cheltuieli şi nu eşti eficient, ai mai pierdut şi de-acolo 100 de euro. Unde mai este profitul?”

Şoferii pun întrebări banale, dar trebuie să ştii să răspunzi

Şi totuşi, cum poţi să rezişti? Să fie doar o chestiune de contabilitate? Sau de noroc?
„Flotele organizate de concurenţii mei, pe care îi respect, îşi schimbă camioanele an de an. Cei mici nu pot. Şi-au luat camioane noi, apoi, prin 2010, le-au vândut pentru că nu le-au mai putut şi au luat altele mai vechi. În 2011, le-au vândut şi pe acelea şi au luat altele şi mai vechi. Nu au ştiut cu ce se mănâncă şi au pierdut”.
Trebuie să mai fie un secret al profesiei de transportator într-o lume complicată. „Secretul profesiei de transportator astăzi este să fii foarte bine documentat, să ştii ce îţi doreşti, să-ţi fixezi o ţintă la care să poţi ajunge şi e foarte important ca, atunci când te întreabă şoferul ceva, să ştii să-i răspunzi. Altfel ai terminat afacerea. Şoferii te vor întreba totdeauna ceea ce numai ei ştiu. Adică lucruri... banale.”
Cum poate un şofer să-l convingă pe acest patron să-l angajeze?
„Nu găseşti şoferi de calitate. Îi formezi ca să fie. Important este să aibă fondul bun, un caracter bun.
Când vine la angajare, să nu vină cu mâinile în buzunare, să nu vină cu şapcă în cap, să nu vină murdar, mototolit, să nu vină nebărbierit. Dacă vine aşa cum vreau eu, pe acela îl pot face şofer. Înseamnă că are caracter. Dacă nu are grijă de el, cum pot să cred eu că, dacă îi dau un camion de 100.000 de euro, el va avea grijă de afacerea mea?
Cum pot să cred?
Eu asta fac. Vreau aceşti oameni. Ei vin aici şi dacă nu se formează, pleacă.
În şase luni, poate fi un om pe care să te bazezi, dacă îndeplineşte condiţiile de care am spus. Şoferii seniori pot fi şi ei relativ pregătiţi ca să-i înveţe pe tineri. De obicei, îl las singur în ghearele necunoscutului. Vreau să-şi dezvolte personalitatea, altfel se va ascunde mereu. Dacă cedează psihic, te debarasezi de el. Nu e frumos ce spun, dar asta e. S-au epuizat bateriile.
Pentru mine, cel mai important izvor de energii pozitive este familia. Dacă el are probleme acasă cu soţia, cu părinţii, cu socrii sau copiii şi nu reuşeşte să le lase jos când urcă în cabină, nu ai ce face cu el.
Toţi oamenii sunt buni. Dar acest hazard al vieţii de zi cu zi te aruncă în situaţii destul de complicate. Şi atunci s-ar putea să nu fii pregătit pentru acele lucruri. De aceea, eu vreau ca un copil de 9-10 ani să participe la un joc de echipă, să dobândească spriit de echipă, să fie combativ. Fiecare om are calităţi ce trebuie lucrate. Cum Brîâncuşi lucra un lemn sau o piatră care nu spunea nimic şi scotea opera de geniu. Aşa şi oamenii. Părinţii, şcoala, societatea trebuie să fie sculptorii tânărului ca să nu rămână un lemn fără valoare”.
Şi eu care am venit la domnul Vlase cu şapcă...

„E grav că impozitele pe care le plătesc regulat nu se întorc spre mine”
Când l-am întrebat care este problema care îi dă cea mai mare bătaie de cap, mi-a dat un răspuns la fel de surprinzător:
„Taxele şi impozitele pe care le plătesc şi pe care eu le aştept să se întoarcă spre mine. Cum? Prin oameni bine instruiţi, educaţi şi sănătoşi. Acesta trebuie să fie efectul impozitelor şi taxelor pe care eu le achit lună de lună. Ce te faci dacă ai sute de zile de concedii medicale în contabilitate, oameni pe care îi trimit să înveţe despre camioane şi ei nu sunt în stare să înţeleagă şi să acumuleze nimic fiindcă nu au făcut exerciţiul minţii la şcoală şi, automat, nu mă ajută cu nimic în afacerea mea? Aceasta este problema mea: taxele şi impozitele plătite egulat nu se întorc spre mine. De 20 de ani, Ministerul Învăţământului a devenit un cobai. Orice ministru vine cu o idee”.
Eu sper că oamenii de afaceri vor face presiuni treptat asupra politicienilor care trebuie să devină responsabili pentru perspectivele României. Este esenţial ca oamenii de afaceri să conştientizeze că ei înşişi fac parte din aceeaşi societate, că au şi dreptul de a acţiona asupra intereselor generale, aşa cum au obligaţia să-şi plătească dările. Politicianul de stânga vede în omul de afaceri un adversar, are chiar grijă să le spună – mai în şoaptă - oamenilor obişnuiţi că este chiar duşmanul lui, deşi ia bani de la el! Aici este impostura morală a gânditorului de stânga, fiind deci incapabil să promoveze adevărata performanţă individuală şi colectivă.
„Eu am fost consilierul primarului pe probleme de sport. Am făcut sport. Sportul mi-a creat altă imagine asupra vieţii. Ideea competiţiei o aveam de-atunci. Copiii încep activitatea sportivă la 9-10 ani prin jocuri de echipă. Când vin la muncă la 19 ani, au deja noţiunea de echipă. Astăzi, majoritatea nu pot comunica. Un copil crescut singur la părinţi nu ştie să împartă cu nimeni nimic. Nu ştie să desfacă o jumătate de eugenia şi s-o dea altcuiva. Nu are această noţiune. Ceea ce facem noi astăzi este consecinţa educaţiei şi a culturii în cei 20 de ani de carte. Prin urmare, venim la muncă şi, teoretic, ar trebui să fim pregătiţi. Ca albinele care ştiu ce au de făcut. Şoimii patriei devin elevi, elevii ajung studenţi, studenţii devin specialişti, muncesc, fac şi cresc copii, apoi mergem ca elefanţii spre sfârşit. Cu o pensie liniştită, când ne putem plimba fiindcă abia acum avem timp să vedem cât de frumoasă e ţara asta. Şi nu reuşim să ajungem aici din incultură. Părinţii mei se duc în excursii pe la mânăstiri şi îşi trăiesc viaţa altfel. În timp ce majoritatea bătrânilor stau cu masa plină de medicamente şi aşteaptă sfârşitul. Iar noi ar trebui să avem un sfat al bătrânilor, însă nu mai avem nevoie de bătrâni. Nu ne mai interesează. „Nişte oameni, acolo şi ei,/ Care ştiu dureros ce e suta de lei”.
Eu accesez Netul pe telefon. Uite, aici am Eminescu – „Poezii”, am Anastasia Lazariuc, pe care o admir, Adrian Păunescu – „Repetabila povară”, Ion Aldea Teodorovici – „Casa părintească”. Lucrurile de căpătâi, pe care eu le ascult zilnic. Când sunt eu necăjit...”
Da, un om performant poat fi şi „necăjit”.
„Am momente când pot să fiu necăjit... că nu sunt atât de deştept ca să rezolv problemele cât mai bine posibil”.

Au fost şi lucruri urâte...

Ştie „să-şi citească” de la începutul unei afaceri clienţii. „Nu mă mai pot lăsa pe mâna hazardului”. Şi cu toate acestea, nu ar mai vrea să mai ia de la capăt aceeaşi profesie. „Este un domeniu frumos, dar nu aş mai vrea să mai trec prin ce-am trecut. Prea multe lucruri urâte. În 2005, mi-au murit 18 oameni într-un accident de microbuz. Veneau la muncă... Nu ştie nimeni ce s-a întâmplat. Microbuzul a intrat într-un copac. Am făcut infarct la serviciu... Au fost şi lucruri urâte. Nu mai vreau să-mi aduc aminte...
Am aşa o povară în sufletul meu...
Vă povesteam de laşitatea generaţiei părinţilor mei faţă de fraţii noştri din teritoriile invadate. Aşa am ajuns şi eu... Nu mai vreau să aud.
Sunt prea bătrân la 44 de ani să îmvăţ altceva. Dacă făceam agronomia, să pot vorbi cu pământul, intram în agricultură”.
Zice că nu se teme de concurenţă.
„Avem raporturi frumoase, de colegialitate, mai puţin concurenţiale cu partenerii din domeniu. Fiecare are segmentul lui. Eu nu car maşini. Nu fac lucruri pe care le fac alţii. Mă poate învinge cineva numai dacă mă bate la costuri sau să facă nişte matrapazlîcuri care nu ţin la nesfârşit. Deci eu trebuie să-mi ţin foarte strâns costurile. Controlându-mi atent costurile, pot să-mi fac planuri de viitor.
Nu mă sperie concurentul străin. Aici există alte conotaţii. Costurile concurentului străin diferă de costurile româneşti. Sunt mai mari. Salariile şi motorina sunt scumpe. La noi, doar motorina este o Legislaţia din domeniu „putea să fie şi mai rea”. „Eu nu-mi aduc aminte de vreun parlamentar care să se ocupe de transporturile noastre”.

„L-am făcut pentru cei care înţeleg, ca toate lucrurile care-s făcute”

„Îl cunosc dintotdeauna, îmi povesteşte Adrian Constantin, artistul din Slobozia care i-a „tunat” camioanele. Noi facem prelate pentru el. Este un tip efervescent. A fost ideea lui, puţin excentrică şi frumoasă prin mesaj. Nu mai are nimeni aşa ceva. Şoferii pun gagici goale pe camioane. În rest, a fost o chestiune de inspiraţie. Aceste valuri simbolizează efervescenţa gândirii lui Eminescu... Pentru Ştefan am folosit imaginea unor codri şi un soare care luminează din ei aşa... Eu le desenez. Un text din Barbu Delavrancea...
Pe spate am pus tricolorul cu România Mare.
Eu îl susţin în demersul lui pe Gigi Vlase. Este un patriot adevărat. În dezastrul în care am ajuns, cum să nu doreşti binele României? Şi Eminescu a spus cel mai frumos... Dar avem şi oameni incapabili să stea în loc şi să gândească puţin la acest mesaj. L-am făcut pentru cei care înţeleg, ca toate lucrurile care-s făcute. Cine nu pricepe să fie sănătos. Rămâne mai sărac cu neînţelegerea pe care o are. Am făcut grafica, am o firmă de producţie publicitară. Uite, flăcările de pe camionul cu Eminescu semnifică ardoarea, tensiunea sentimentului... Numai domnul Vlase merge cu acest camion de 730 CP. Nimeni nu merge cu el. Nimeni altcineva nu umbă cu Eminescu. Costă mai mult ca un Ferrari. Doarme în maşină.
Cu Ştefan cel Mare tot el va circula...”

Merge cu Eminescu prin toată Europa, peste tot...
Într-o zi din 1993, o dubă rula prin Bucureşti cu viteză minimă. Nu avea caroserie şi purta pe platformă două panouri imense, lungi de 3 x 2 metri, pe care scria cu litere enorme: „Eminescu a murit de sifilis!”. Să se vadă de la 100 de metri.
Ulterior, au venit atacuri la fel de jenante contra lui Eminescu, de fapt, împotriva naţiunii române. „Eminescu este cadavrul nostru din debara”.
Nu am aflat nici până azi cine l-a trimis pe acel şofer pe străzile Capitalei. Începuse dezastrul.
M-aş fi dus să-l cunosc şi pe el...

Viorel Patrichi

Florea Nicador Codreanu le vorbeşte legionarilor despre sacrificiul Căpitanului

2011-11-29T14:53:00.000-08:00

2011-11-29T14:52:00.000-08:00

Troiţa

2011-11-29T14:51:00.002-08:00

Troiţa

2011-11-29T14:51:00.000-08:00

Prezent!

2011-11-29T14:34:00.000-08:00

Comemorarea lui Corneliu Codreanu

2011-11-29T13:24:00.000-08:00

Comemorarea lui Corneliu Codreanu

Peste o sută de oameni s-au adunat în pădurea de la Tîncăbeşti pentru a-l pomeni pe Corneliu Codreanu. Majoritatea erau bătrâni.
Au fost însă şi câţiva tineri, chiar şi copii.
Pomenirea este organizată an de an de Florea Nicador Codreanu, fiul lui Horia Codreanu. Horia, fratele Căpitanului, a fost asasinat şi el inutil. Aşa era perioada: săreau pistoalele uşor din buzunare.
Câţi tineri de azi mai vor să ştie adevărul despre martirajul familiei Codreanu?
Preoţii au sfinţit coliva, după care Nicador Florea Codreanu a aprins cele 13 făclii şi a strigat numele celor strangulaţi ritualic în noaptea din ajunul Sfântului Andrei: Corneliu Zelea Codreanu, Nicolae Constantinescu, Ion Caranica, Doru Belimace (Nicadorii), Ion Caratănase, Iosif Bozântan, Ștefan Curcă, Ion Pele, Grigore Ion State, Ion Atanasiu, Gavrilă Bogdan, Radu Vlad, Ștefan Georgescu și Ion Trandafir.
În timp ce aprindea făclia, bătrânii strigau "Prezent!".
După care, fiecare a primit colivă, fasole fiartă şi un pahar de vin, în străchini de lut, cu linguri de lemn.
Comemorarea lui Corneliu Codreanu are o istorie dramatică de 20 de ani. Există indivizi la noi care nu suportă crucea. Aşa am zis cu ani în anul 2002, când nişte zăltaţi au tăiat cu topoarele troiţa enormă din stejar, pe care erau încrustate toate simbolurile străvechi ale românilor. I-a supărat troiţa. Apoi au zdrobit cu barosul cele trei cruci de fier, care fuseseră plantate acolo înaintea troiţei. Nu s-a aflat nici până astăzi cine erau "eroii" care au mutilat Crucea. Bătrânii legionari, care nu mai reprezintă un pericol pentru nimeni astăzi, au reuşit să refacă troiţa, care acum este cu mult mai mică.
Pe-atunci veneau mai mulţi la pomenirea Căpitanului. Peste un an, o întâmplare nenorocită a marcat comemorarea. Un bătrân de la Ploieşti şi-a luat strachina cu fasole şi mânca pe marginea şoselei. A trecut o maşină şi l-a mototolit pe asfalt. Jepanul s-a oprit la vreo sută de metri. Au coborât doi măslinii şi s-au apropiat agale. Nu a păţit nimeni nimic. Şi-aşa era bătrân...
În 2009, nişte indivizi - probabil aceiaşi de altădată - au vopsit toată troiţa în roşu. În timp ce curăţa crucea, ajutat de câţiva bătrâni, Florea Codreanu a primit un telefon: Noi suntem Liga Anti FA şi nu suportăm crucile!
"Sacrificiul lui Corneliu Codreanu nu a fost inutil, a avut un impact mai puternic decât dacă ar fi trăit până la sfârşitul natural al vieţii... Dacă o să vă organizaţi, vă garantez că veţi avea candidaţi la toate alegerile din 2012", a spus profesorul Ion Coja, care a venit până la Tâncăbeşti.
Pentru cei care nu ştiu, Corneliu Codreanu şi cei 12 au fost strangulaţi, apoi împuşcaţi în spate pentru a simula fuga de sub escortă. Cu toate acestea, autorităţile din timpul lui Carol al II-lea au trecut totul sub tăcere, lansând zvonuri că liderul legionar ar fi fugit în Italia.
Asasinatul i-a indignat chiar şi pe intelectualii români, care nu aveau legătură cu legionarii. Tudor Arghezi i-a dedicat poemul "Făt-Frumos".
Am sa-l reproduc pentru cei care nu stiu.

FAT FRUMOS

de Tudor Arghezi

Unde-a plecat, cãlare, Fãt-Frumos,
De nu se mai zãreste nicãierea,
Oricât si-ar pune soarele puterea,
Oricât s-ar pogorî luna de jos?

Muntii pustii, cu piscurile catã
Mâhniti, din cer, în valea de granit,
Ca sã-l mai vadã, cel putin o datã,
Viu dacã-i viu, sau mort de-o fi murit.

Cântecul lui, de care tara toatã
Era învãluitã ca-ntr-un vis,
De sta si ochiul soimilor închis
În ascultare, s-a oprit deodatã.

S-a rupt din codri, s-a pierdut din ses
Si, goalã ca de suflet, tristã, tara
Nu mai gãseste parecã-nteles.
De ce e ziuã si se lasã seara.

Fluierul lui cânta si-n cingãtoare,
Si zeci de sate albe, fermecate,
Cu sute de feciori si de fecioare,
Îl ascultau doinind pe înnoptate.

Se desteptau cu doina lui în zori,
Se-ndrãgosteau la cântecele sale
Si se simteau logodnicii usori
Si mai frumosi, cãlcând în iarba moale.

Împrietenit cu cerbii si mistretii
Si nins cu fluturi jucãtori în cete,
Jivinele-l priveau ca niste fete
Si cu sfiala dulce-a tineretii.

Unde-a plecat cã n-are nimeni stire
Fãtul-Frumos, cu negre plete grele,
Cu ochi albastri, plini ca de mãrgele,
Si cu sprinceana-n jurul lor subtire?

A coborât din munti, pe stânci, cãlare,
Si patru nopti a scãpãrat pãmântul,
De subt copitele nerãbdãtoare
Ce s-au luptat cu cremenea si vântul.

Si luându-si fluier, însã si secure,
Si arme grele, -n mâna lui usoare,
Trecu, ca o sãgeatã prin pãdure,
Si ca un fulger purtãtor de soare.

El strãbãtu întreaga tarã,
Iar Dunãrea nevrând sã-i facã loc
O spintecã, sburdând, pe la mijloc
Cu pieptu-n unde si cu coifu-afarã

Si s-ar fi zis cã negrul armãsar,
Cu nãrile suflând la fata apei,
Pe Dumnezeu îl duce, sau mãcar,
Pe un trimis al lui Traian si-al Papei.

Neamul ursuz din tãrmul de sub lunã,
Neam trist, urât, si hâd si sângeros,
Amenintase doinele lui Fãt-Frumos,
Mândria lui si voia lui cea bunã.

Iar Fãt-Frumos, oprindu-se din cânt
Simtii, din sânge, flãcãri cã se-adunã,
Si-n glas, în vorbe, -n pâine si pãmânt,
Dogoarea cerului strãbunã.

Si o luminã nouã-n viata lui,
Si o chemare din Tãrii si noapte -
Si-n toate glasul nu stia al cui,
Si un îndemn de semne si de soapte

Nemaistiute, nemaiîncercate
Ce se iscau si se topeau în salbe,
Cã lua vãzduhul chipuri aripate
Si se-ngrosau într-însul forte albe.

Se ridicau talaze mari de mare,
Frunza suna ca zalele, si-o zare
Era ca o tipsie izbitã de sãgeti.
Murmur de fier si suier de urale,
Într-o urzire crâncenã de vieti,
De lãnci împiedecate în zãbale.

Acum s-a dus dusmanul sã-l rãpuie:
Ori sã-l înece-n sânge si-n vâltoare,
Ori bezna lui ziditã sã descuie -
În stare si de milã, dar si de necrutare -

Cum va voi, cãci vrednicul urmas
Al lui Stefan si Tepes împreunã,
Ridicã si altare din stei pentru vrãjmas,
Dar si tepoaie-nalte, cu protãpirea bunã.

Tu, Tarã, -asteaptã cântecele iar
Sã se strecoare-n ramuri linistit,
Din rãsãritul mare-n asfintit,
De la hotar pãnã-n hotar.

Nu vă mai temeţi! Nu se mai întoarce Făt-Frumos. Nu mai este niciun pericol. Mai vin uneori pe-aici nişte bătrâni trişti şi-i aprind o lumânare şi parcă nişte umbre trec printre copaci.
Poveste!... Păi dacă mai trăia el astăzi, nu ar fi organizat imediat o tabără de tineri care să strângă bidoanele şi gunoaiele aruncate prin pădure din jepane?...
Se rugau, după care cântau şi puneau de-o nuntă. Acela pericol...

"Nu demisionez! Vom escalada această situaţie. Adio, tovarăşi!"

2011-11-22T13:23:00.000-08:00

Vedere de pe Centură. Flacăra violet l-a pârpolit complet pe Mircea Geoană

2011-11-22T13:04:00.000-08:00

Vedere de pe Centură
Flacăra violet l-a pârpolit complet pe Mircea Geoană

“Nenorocirea e că Geoană singur şi-a tăiat craca de sub picioare, ieşirile lui publice sunt dincolo de relaţia firească cu partidul din care face parte.”
(Tataie, meditând cu glas tare despre cel care l-a considerat “cancerul democraţiei”)

Ţăranii mei de la Crăieşti au o vorbă izvorâtă din vechi bătălii cu gardul: “Când doi îţi spun că eşti beat (“bat”), du-te şi te culcă”. La fel şi în politică: dacă ţi-a zis Bătrâna Şulfă că eşti “Prostănac”, trebuie să fugi! Nu mai este cale de întoarcere. Noul conflict în care Prostănacu a intrat cu tot cu urechi după ce a crezut că iar a făcut coajă este şi ultimul blestem al flăcării violet. Eu am spus demult că e mort şi nu m-a crezut. Cine aş fi eu?
Nu a crezut nici că Bătrâna Deşcă nu uită şi, mai ales, nu iartă. Ştie el de unde a învăţat tehnica. Şi ca să nu fie niciun dubiu, i-a adus aminte: “Am pierdut alegerile pe mâna noastră în 2004. Şi alegerile prezidenţiale din 2009 tot pe mâna noastră, din cauza gafelor aceluiaşi om, Geoană. În 2004, a vrut neapărat să vadă lumea că este candidat la postul de premieri şi a ieşit cu o declaraţie publică, în care spunea că nu avem nevoie la alegeri de voturile PRM. Şi PRM a votat cu Băsescu. Şi tot el a făcut gafa care a dus la pierderea propriilor alegeri”.
Şi totuşi Tataie poartă o mare vină în educarea pupilului: i-a amintit mereu, fie şi indirect, că el este Prostănacu, nu altul. E ca atunci când îi spui zilnic unui copil că e tâmpit şi el chiar sfârşeşte aşa. Înainte să fie executat de puştanul Dan Şova, şeful celei mai tari comisii la morală din Partidu lu Mukles, o fătucă i-a sărit cu microfonul în faţă şi l-a întrebat abrupt: “Vă daţi demisia?” La care Prostănacu s-a răsucit pe cîlcâie şi le-a spus tuturor: “Nu, dragii mei. Eu vreau să escaladăm această situaţie”. Nu contează ce-a vrut să spună, dar el a escladat-o detot. Şi în timp ce Şova aştepta pe coadă să vină la judecata partidului, Prostănacu face conferinţă de presă şi dă din casă. Aflăm aşa că Guzganu Rozaliu amuşină iar la bortă: a angajat o societate de lobby sau de labby, cum pronunţa o vestită cronicăreasă cu picioare lungi, ca să-l ducă pe Sorin Oprescu la o întâlnire cu Blumbergării de la New-York. Doctorul ar fi fost încadrat de Lolek şi Bolek. Care Klaus Werner Johannis? Să fim serioşi! Ei voiau să le spună Blumbergărilor uite, domne, candidatul nostru la preşedinţie din partea USL, marcaţi banu că vom fi noi recunoscători. Găsim noi pe urmă ce... Şi s-a dus Prostănacu prin America în postură de şef al Opoziţiei, fără să fie.
Şi atunci băieţii cu şorţ şi-au pus mănuşile pe masă. Şi l-au executat. Pontănacu a vrut să pară bărbată. Şi a fost. Iar Nepotu Mătuşii Tamara îi sufla în ceafă...
Privindu-i acum pe Lolek şi Bolek din toate unghiurile, cum, Doamne, iartă-mă, să conducă ei România? Păi ce, România este un cătun? Dacă îi lăsăm singuri, nici acolo nu pot fi aleşi primari fiindcă nu ştiu să dea « Bună ziua ! » unor oameni obişnuiţi, cu necazurile lor uitate. Ce să le spună Lolek şi Bolek? Că ştiu să dea la ... « Darţ » ?
Ţin foarte mult să le dau o veste proastă celor care cred în sondaje pritocite pe bani grei : Lolek şi Bolek vor pierde alegerile. Ce să faci cu aceste două nevoie ? Care duc în cârcă a treia nevoie, pe Dan Voiculescu. Aşa că ţineţi-vă bine, Partidu Bocilor va rămâne la putere. Sigur, cu o majoritate discretă, să nu bată la ochi. Dau mutarea în plic şi nu am greşit niciodată. Se poate verifica...

Europa cu două viteze. Noi o preferăm pe a treia

Pe vremea Mult Iubitului, circula o anecdotă după ce am început noi să fabricăm automobile Oltcit. S-au supărat moldovebii de la Iaşi şi au anunţat că vor fabrica şi ei Mercedes cu trei viteze: Înşet, Înşetişor şî diloc. Gânditorul Sarkozy şi-a propus să facă Uniunea Europeană să meargă cu două viteze. Noi credem că ar fi necesară şi a treia pentru România, Bulgaria şi alţii ca noi.
Euroscepticii britanici îi împiedică pe Merkel şi pe Sarkozy să facă o Europă mai ţapănă. Premierul britanic David Cameron a ţinut un discurs la Londra, prin care face apel la liderii europeni, în primul rând la Merkel şi Sarkozy, să nu creeze un bloc politic şi economic rigid, care vizează reducerea drepturilor pe care le au ţările periferice la zona euro. El a declarat că este necesar să se transfere competenţe mai semnificative de la Bruxelles către guvernele naţionale.
"Euroscepticii au luat totdeauna poziţie: cu cât este mai slabă puterea la Bruxelles, cu atât este mai bine. Ultima declaraţie publică a lui David Cameron arată că dosarul UE are prea multe găuri pentru a se putea rezolva. De aceea, se pare că trebuie schimbate principiile fundamentale ale Uniunii Europene", constată Feodor Lukianov, redactor şef la revista "Rusia în politica globală".
"Este evident că Londra se teme că Merkel şi Sarkozy, prin autoritatea lor, ar putea practic să schimbe şefi de guverne din alte state ale Uniunii Europene. La conducerea Italiei şi a Greciei, au fost puşi oameni care se supun mai mult Fondului Monetar Internaţional şi celor de la Bruxelles, decât propriilor parlamente naţionale", afirmă politologul german Alexander Rahr. El crede că englezii nu vor accepta niciodată faptul că "nişte comisari de la Bruxelles sau vreun preşedinte al Europei" ar putea decide de capul lor soarta Marii Britanii, care şi-a conservat orgoliile imperiale.
"În Uniunea Europeană, există două abordări principale. Una este franco-germană: să se creeze un nucleu dur al Uniunii Europene, iar celelalte ţări să rămână, într-o formă sau alta, la periferie. O altă abordare este cea britanică: să respingem rigiditatea şi să facem maxim flexibile raporturile dintre UE şi Bruxelles", continuă Lukianov.
"Se desenează un fel de Europă cu mai multe viteze. Fondatorii Uniunii Europene (în primul rând Franţa, Germania, Italia, Olanda, Belgia şi Luxemburg) vor forma un spaţiu federativ cu reguli dure şi cu o diciplină financiară exemplară. Iar Anglia nu are decât să-şi păstreze lira ei şi să rămână la cheremul forţelor pieţei speculative stihinice. Şi cu toate acestea, pe termen lung - iar acest lucru l-au înţeles cei din Europa - este evident cine e câştigătorul integrării, consideră Rene Andre, ex-secretar al Adunării Naţionale din Franţa, expert în domeniul pieţelor şi al comerţului exterior.
Opiniile diferă în Germania şi în alte ţări ale Uniunii Europene, crede Alexander Rahr. Dacă îi întrebi pe majoritatea oamenilor de pe stradă de oriunde, ei vor susţine ideile lui David Cameron, vor spune că statele naţionale trebuie să-şi păstreze suveranitatea. Şi că birocraţia de la Bruxelles nu e necesară pentru nimeni. Însă liderii europeni, reprezentanţii elitelor politice naţionale înţeleg altfel: fără Uniunea Europeană, ei sunt nişte nimeni şi nu înseamnă nimic.
"Ţigăneala din Uniunea Europeană nu este jocul nostru. Rusia trebuie să adopte o poziţie de observator detaşat şi interesat", crede Lukianov.
El susţine că, pentru Moscova, viziunea britanică este de preferat. Dacă UE se transformă într-o uniune şi mai dură de state, va fi mai simplu să construiască relaţii bilaterale cu reprezentanţii statelor respective. Autorităţile ruse au demonstrat că o asemenea abordare este de preferat fiindcă a rezolvat unele probleme prin intermediul Berlinului sau Parisului.

Strategia Dunării şi pragmatismul proiectului Nord Stream

În aceeşi zi în care cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele rus Dmitri Mwedvedev inaugurau la Lubin, în nord-estul Germaniei, gazoductul Nord Stream, la Bucureşti începea reuniunea informală a miniştrilor de Externe din ţările implicate în Strategia Dunării. Două proiecte care nu au nicio legătură, dar care reflectă abordări diametral opuse. Gazoductul Nord Stream s-a făcut prin eforturi uriaşe din partea Germaniei şi a Rusiei. Gazele naturale din gheţurile Siberiei vor ajunge spre vestul Europei în urma unui acord despre care oficialii polonezi spuneau că este al doilea pact Molotov-Ribbentrop. Berlinul a vrut şi s-a făcut. Chiar dacă au fost riposte din partea unor ţări membre ale Uniunii Europene. Germania nu s-a sinchisit de practicile monopoliste ale trustului Gazprom, însă oficialii de la Bruxelles abordează lucrurile dintr-o altă perspectivă. Viziunea colectivă nu permite creşterea excesivă a
dependenţei energetice faţă de Rusia şi aşa se explică de ce Comisia Europeană a declanşat controale pe continent la toate filialele Gazprom pentru a combate practicile monopoliste ale ruşilor. Aşa că momentul inaugurării a fost puţin umbrit de anchetele supervizate de Günther Oettinger, comisarul Uniunii Europene pentru energie. Tot un neamţ, la fel ca Gerhard Schroeder, prezent la ceremonia de la Lubin. În calitate de sfătuitor la Gazprom...
Comparativ cu proiectul pragmatic de la Marea Baltică, Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD) este un poem. Frumos, dar un poem. Fără fundament economic. Nu putem nega importanţa strategică a acestui proiect faraonic, care ar împinge influenţa Uniunii Europene spre Caucaz şi, mai departe, spre Asia Centrală. Abia acum, s-ar putea construi o replică modernă la Drumul Mătăsii, cu un mare impact în dezvoltarea acestor regiuni. Dar cu ce?
Cele patru axe prioritare ale Strategiei sunt: conectivitatea (transport intermodal, cultură şi turism, reţele de energie), protecţia mediului (managementul resurselor de apă, protecţia biodiversităţii şi managementul riscurilor), creşterea prosperităţii regiunii Dunării (educaţie, cercetare, competitivitate) şi îmbunătăţirea sistemului de guvernare (capacitate instituţională şi securitate internă).
Primadonele de afiş în această vastă acţiune ar fi Austria şi România. Liderii din Consiliul European au aprobat încă din iunie Strategia Dunării ca pe un proiect de 100 de miliarde de euro. Însă cine pune banii?
14 ţări participă la Strategia Dunării, din care 8 sunt state membre ale UE (Germania, Austria, Slovacia, Republica Cehă, Ungaria, Slovenia, România şi Bulgaria), restul fiind state ne-membre (Croaţia, Serbia, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru, Republica Moldova şi Ucraina).
Nivelul de complexitate în realizarea Strategiei Dunării este incomparabil mai ridicat decât gazoductul Nord Stream. Nu acest aspect am avut în vizor când am comparat două realităţi atât de diferite. Să vedem etapele mai importante ale birocraţiei europene până la recenta reuniune informală a miniştrilor de Externe de la Bucureşti. În iunie 2009, Consiliul European a aprobat iniţiativa privind Strategia Dunării ca pe un proiect european şi a solicitat Comisiei Europene elaborarea unei Strategii până la sfârşitul anului 2010. La 8 noiembrie 2010, la summit-ul la nivel înalt din capitala României, s-a finalizat dezbaterea pe tema viitoarei Strategii Dunărene. La 3 februarie 2011, Johannes Hahn, comisarul european pentru politici regionale, a anunţat oficila repartizarea domeniilor prioritare din cadrul SUERD. Fiecare stat riveran va coordona un anume domeniu. România se va ocupa de transport (inclusiv de navigaţia pe Dunăre),
împreună cu Austria. Să sperăm că ne putem pune toată nădejdea în austrieci. România va promova cultura şi turismul în regiune împreună cu Bulgaria. Aici va fi vesel. Va superviza şi managementul riscurilor pentru mediu, alături de Ungaria. În mod sigur, Roşia Montana va deveni o prioritate pentru Budapesta.
Grupul de Iniţiativă Ecologică şi Dezvoltare Durabilă, în frunte cu Ion Iliescu, preşedintele acestei fundaţii, a organizat în septembrie, tot la Bucureşti, conferinţa internaţională "Strategia pentru Regiunea Dunării – Prezent şi Viitor". A venit şi Philip Weller, preşedintele executiv al Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Fluviului Dunărea din cadrul Comisiei Europene. Dacă se ocupă şi hidrologul Ion Iliescu de această "Strategie", sigur vom reuşi. Are experienţă, chiar dacă nu a proiectat niciun iaz câtă vreme a condus România.

La Forumul Economic al Dunării, desfăşurat după recenta reuniune informală a miniştrilor de externe ai ţărilor riverane, a fost prezentat proiectul „Green Danube Ports”, propus de ProDanube, o reţea de peste 60 de companii private care-şi propun să îmbunătăţească competitivitatea transportului şi logisticii pe Dunăre. Obiectivul său este îmbunătăţirea performanţelor porturilor dunărene din perspectiva mediului, dar şi creşterea productivităţii economice a acestora prin investiţii în tehnologii verzi şi prin crearea de noi servicii verzi aferente. Proiectul-pilot are ca prim domeniu de acţiune reciclarea echipamentelor tehnice nefolosite precum macarale, tractoare şi alte utilaje ieşite din uz şi reciclarea şi relocarea sedimentelor poluate. Alexandru Capatu, expert şi preşedinte al Pro Danube International, a subliniat importanţa investiţiilor în echipamente şi facilităţi portuare eco-eficiente, care să
ducă la
reducerea emisiilor de dioxid de carbon şi la creşterea eficienţei de operare. Proiectul Green Ports mai prevede şi reducerea nivelului de zgomot şi măsuri de reducere a prafului. În plus, fiecare port dunărean ar trebui să-şi găsească cea mai eficientă şi potrivită formă de energie regenerabilă: eoliană, solară, hidro, biomasă, geotermală. O altă direcţie de acţiune ar trebui s-o constituie prezervarea naturii, cu accent pe restaurarea ecosistemelor.

"Noi v-am oferit instrumentul"

Teodor Baconschi a deschis lucrările Forumului Economic privind Strategia UE pentru Regiunea Dunării (SUERD), organizat în marja Reuniunii informale de la Bucureşti a miniştrilor de externe din statele riverane Dunării. Manifestarea s-a desfăşurat sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României.

Forumul Economic a reunit peste 150 de reprezentanţi ai societăţii civile, mediului de afaceri şi academic, diplomaţi şi exponenţi ai autorităţilor naţionale şi locale din state riverane Dunării. Manifestarea, intitulată 'Areas of Excellence in the Danube macro-region', a oferit participanţilor cadrul pentru a-şi expune propriile viziuni, iniţiative şi a încurajat stabilirea de parteneriate concrete pentru implementarea Planului de acţiune al Strategiei UE pentru Regiunea Dunării.
Ministrul Baconschi cunoaşte bine dificultăţile perioadei: "Ştiţi la fel de bine ca mine că traversăm o severă criză economico-financiară, care ne determină să regândim modul de a interacţiona în afaceri şi care a adâncit competiţia economică la nivel global. Comisia Europeană a lansat recent un pachet de regulamente privind politica de coeziune, o propunere de reformare a Politicii Agricole Comune şi o propunere privind viitorul buget UE. Ne aflăm la debutul negocierilor pentru viitoarea perspectivă financiară a Uniunii Europene (2014-2020) şi este clar că aceste provocări reprezintă deopotrivă o şansă, depinde de noi să o fructificăm, dar astăzi, mai mult ca oricând, este timpul să acţionăm".
Pentru a accesa însă aceste fonduri, trebuie să pregătim proiecte viabile încă de pe acum şi să le promovăm cât mai intens. Problema nu ar fi lipsa banilor, ci capacitatea de absorb?ie. De asemenea, asistenţa tehnică în pregătirea proiectelor va fi decisivă, şi aici lucrăm pentru identificarea de soluţii care să asigure atât calitate înaltă a proiectelor, cât şi, implicit, o rată cât mai mare de reuşită a acestora.
Nu putem trece prea uşor peste discursul entuziast al lui Teodor Baconschi, ministrul nostru de Externe. "Ca politician creştin-democrat (sic!) şi ca membru al Guvernului, cred foarte mult în spiritul subsidiarităţii. Strategia Dunării nu este pentru guverne, ci pentru comunităţi. Această Strategie priveşte în special comunităţile locale, dar şi pe cele de afaceri, ca şi comunităţile religioase. De aceea, de la implementarea ei nu pot fi excluşi cei care gândesc, cei care fac şi cei pentru care se fac aceste proiecte! Guvernele au doar rolul de garant şi de catalizator, nu de maestru de ceremonii. Este, cred, datoria dumneavoastră să transformaţi Strategia într-un succes; noi v-am oferit instrumentul". Chiar dacă este "politician creştin-democrat", el nu ezită aă avertizeze asupra birocraţiei: "Structura de gestionare a Strategiei, ca şi a Strategiei UE pentru regiunea Mării Baltice, este poate aparent stufoasă. Doresc
însă să evităm, pe cât posibil, birocratizarea acesteia. Am pledat şi ieri şi în alte ocazii la Bruxelles pentru o simplificare a procedurilor de accesare a fondurilor comunitare, şi facem deja nişte eforturi, mai ales după apariţia Ministerului Afacerilor Europene în structura executivului, pentru a simplifica aceste proceduri şi la nivel intern".
Şi totuşi, banii! De unde banii?
Ministrul găseşte răspunsul şi aici: "Pentru a accesa însă aceste fonduri, trebuie să pregătim proiecte viabile încă de pe acum şi să le promovăm cât mai intens. Problema nu ar fi lipsa banilor, ci capacitatea de absorbţie. De asemenea, asistenţa tehnică în pregătirea proiectelor va fi decisivă, şi aici lucrăm pentru identificarea de soluţii care să asigure atât calitate înaltă a proiectelor, cât şi, implicit, o rată cât mai mare de reuşită a acestora. Există proiecte concrete iniţiate şi o listă de propuneri cu o valoare de care nu mă îndoiesc. Aş menţiona dezvoltarea porturilor „verzi” la Dunăre, crearea unei reţele a oraşelor creative, elaborarea unui Atlas integrat privind bazinul Dunării, autostrada Timişoara-Belgrad, de care s-a vorbit recent şi în cursul vizitei de stat pe care a făcut-o preşedintele Traian Băsescu în Serbia, proiectul de gestionare a riscurilor în Delta Dunării,
dezvoltarea transportului de containere pe Dunăre, dezvoltarea reţelei de porturi dunărene, implementarea unor servicii de schimb de informaţii privind râurile, crearea unei reţele pentru cercetarea ştiinţifică şi a unui centru de excelenţă pentru Dunăre şi Marea Neagră. Vizăm de asemenea, de partea română, armonizarea legislaţiei pentru utilizarea carburanţilor pe Dunăre şi construirea a două poduri pe Dunăre".
Cine vor fi beneficiarii? Ei ştiu ce li se oferă pe tavă? Ne temem că nu.
"Trebuie să avem în faţa ochilor toţi actorii, toţi participanţii, reţeaua de IMM-uri de-a lungul Dunării, comunităţile locale cu aleşii lor, dar şi cu cetăţenii lor, cu studenţii lor, cu elevii lor, cu mediul lor academic, cu reţeaua lor de ONG-uri. Avem deci tot evantaiul deschis şi sunt convins că, printr-o bună comunicare legată de Strategia Dunării, putem atinge toate capilarităţile acestui joc de echipă. Până acum nu am comunicat foarte bine, pot spune că puţini primari de pe cursul Dunării pe segmentul românesc sunt astăzi la curent cu Strategia UE pentru Regiune Dunării, deşi lor li se adresează, este foarte greu să duci informaţia într-o formă simplă şi care să se transforme şi în acţiune", ne recomandă ministrul Baconschi.
A găsit şi formula înălţătoare, care să implice actori diverşi de dragul ideii europene: "Trebuie să folosim Dunărea ca pe o coloană vertebrală a Europei Centrale şi a Europei".
Teodor Baconschi s-a întâlnit cu vicecancelarul austriac Michael Spindelegger, cu care a iniţiat prima Reuniune informală a miniştrilor de Externe din statele riverane Dunării. Recent a fost creat un grup special de acţiune pentru aspectele financiare, cu “rezultate încurajatoare”, susţine şeful diplomaţiei române. El a mai spus, însă, că este nevoie de sprijin substanţial din partea instituţiilor financiare internaţionale şi a sistemului bancar, pentru a finanţa proiectele ce vor fi dezvoltate în regiunea Dunării. Baconschi a amintit cele mai importante proiecte prezentate: Centrul internaţional de cercetare pentru studierea sistemelor fluviu-deltă-mare, care va fi localizat la Murighiol, în Delta Dunării, un Centru de excelenţă pentru promovarea exporturilor, un Centru logistic pentru sud-estul Europei la Constanţa, planuri de dezvoltare urbană pentru porturile dunărene, precum cele de la Sulina sau Corabia, rute
ecologice pentru turişti.
Vicecancelarul Michael Spindelegger, ministrul austriac de Externe, a subliniat că este nevoie de investiţii în porturile Dunării, dând exemplul portului Galaţi, un punct cheie pentru regiune, dar a cărui infrastructură are nevoie de multe îmbunătăţiri. Este nevoie de studii de fezabilitate, pentru a evidenţia aspectele speciale pentru utilizarea Dunării. Managementul deşeurilor navelor este o necesitate şi este nevoie de o abordarea transnaţională şi eficientă a acestei probleme, spune Spindelegger.
La rândul său, ambasadorul Johannes Eigner, coordonator naţional al SUERD din partea Austriei, a subliniat importanţa menţinerii interesului cetăţenilor pentru acest proiect european şi a unei bune coordonări între aşteptările acestora şi rezultatele obţinute.
Kurt Puchinger, reprezentant al municipalităţii Viena şi coordonator de domeniu prioritar în cadrul SUERD, a subliniat necesitatea dezvoltării unei platforme intermediare între proiectele de dezvoltare pentru Regiunea Dunării şi cele legate de obţinerea finanţării, insistând asupra nevoii de îmbunătăţire a ratei de absorbţie a fondurilor europene într-un mod creativ şi eficient.
De la reţele de tineret transdanubiene, până la construirea de hidrocentrale şi crearea de porturi verzi, eficiente energetic dar şi economic, toate proiectele sunt posibile. Ne-o arată exemplul german dat de municipalitatea Ulm.

Primarul oraşului Ulm, Ivo Gönner, vorbeşte deja despre proiecte concrete. „Vrem să creăm în cooperare cu alte oraşe o reţea a tinerilor din spaţiul dunărean, fie că sunt studenţi sau angajaţi, şi să le dăm posibilitatea să trăiască câteva săptămâni în mai multe oraşe de pe Dunăre”. Scopul este desigur să cunoască tineri de vârsta lor şi să se creeze o identitate comună în acest spaţiu. Oraşele au obligaţia de a le asigura cazare în familii pentru ca aceştia să poată rămâne acolo şi să ia contact cu realitatea locală, prin participarea la cursuri, la şcoală şi prin vizitarea locurilor de muncă ale codunărenilor lor. Tot în acest scop, Donaucamp, tabăra care are loc din doi în doi ani la Ulm, presupune 14 zile în care sunt invitaţi tineri din întreg spaţiul danubian care discută despre muncă, cultură şi sport. „Acest evenimente vrem să le propagăm de-a lungul Dunării”, spune primarul
din Ulm.
Primăria Ulm cooperează şi cu România într-un proiect de construire a unor locuinţe pe o insulă din Turnu Severin. Ideea este ca fiecare oraş de la Dunăre să construiască acolo o casă bazată pe energiile regenerabile - solară etc. De asemenea, există o conlucrare în domeniul generării de energie prin construirea de hidrocentrale. Mai mult, germanii stabilesc contacte cu întreprinderi din macroregiunea dunării care sunt invitate să vină şi să vadă infrastructura de cercetare şi dezvoltare din oraşul Ulm.
De partea austriacă, Markus Simoner de la ViaDonau, organismul însărcinat cu prioritatea 1a. Îmbunătăţirea mobilităţii şi multimodalităţii pe Dunăre - pe căile navigabile interioare, susţine că există mari proiecte de infrastructură, legate de căile navigabile care sunt conforme cu TEN(reţeaua trans-europeană de transport). În România se derulează două proiecte mari: ISPA-1, doar românesc, apoi şi unul cu Bulgaria. În plus există foarte multe proiecte pentru porturi încadrate în Programul Operaţional pentru Transport. Austria, Germania şi România au proiecte în domeniul sistemelor inteligente de transport. Via Donau este implicată de 10 ani în toate activităţile legate de îmbunătăţirea căilor navale. „Austria este foarte interesată de această strategie a Dunării pentru că ştie că Dunărea nu poate fi îmbunătăţită de o singură ţară. Avem nevoie de cooperare, de proiecte comune. Dacă ameliorăm
doar segmentul austriac , de doar 350 de kilometri, este insuficient pentru că Dunărea se întinde pe 2.800 de km, iar pe o rută de 2.400 de km este navigabilă. De aceea este logic să lucrăm împreună şi să căutăm finanţări europene”, explică Simoner.
Dar strategia Dunării este în opinia lui încă „un bebeluş de 6 luni”, despre care nu se ştie cum se va dezvolta. „Sper însă ca ea să devină o ancoră pentru întreaga regiune. Trebuie să poziţionăm Europa mai bine ca regiune, în ciuda crizei economice. Bugetul UE 2014-2020 nu trebuie să uite de strategia Dunării, ci s-o folosească ca pe o ancoră. Strategia este încă pe hârtie, dar vrem s-o implementăm”, spune austriacul.

Duşul rece al profesorului Daniel Dăianu

Profesorul Daniel Dăianu a atras atenţia că, în actualul context european financiar, atragerea de fonduri europene poate fi un proces dificil, subliniind nevoia de atragere de capital din zone terţe. Alături de avantajele menţionate, unul din beneficiile economice ale dezvoltării dunărene îl va reprezenta reconstrucţia industrială pe baze noi.
Fostul ministru de Finanţe consideră că Strategia Dunării poate fi o oportunitate pentru ţările riverane fluviului, dar ea poate fi şi o daună colaterală, în contextul în care toată lumea îşi canalizează atenţia pe rezolvarea problemei din zona euro.
"Eu cred că acum este mult mai greu decât a fost în 2008 şi 2009, în prima fază a acestei crize, dar trebuie să reuşim să limităm stricăciunile. Foarte mulţi dintre dvs nu ezitaţi, pornind de la miniştri, până la oficiali guvernamentali, oameni de afaceri, să spuneţi: Strategia Dunării este o mare oportunitate. Da, dar ea poate fi şi o daună colaterală. Pentru că dacă toată lumea este obsedată de rezolvarea zonei euro şi asistarea ţărilor care suferă enorm, Grecia, Portugalia, nu vor mai fi resurse pentru Strategia Dunării, chiar dacă proiectele identificate par să aducă multă valoare. Aceasta este o chestiune şi asupra acestui aspect cred că toată lumea trebuie să mediteze şi mai ales guvernele din regiune. Pentru că guvernele din regiune sunt ale unor ţări care fac parte din zona euro şi sunt ale unor ţări care nu fac parte din zona euro. Alt pericol pe care trebuie să-l evocăm şi care a fost subliniat
de ministrul Baconschi este că fracturile, clivajele în zona aceasta, în bazinul Dunării cresc şi această criză le favorizează", a spus Dăianu.
El a făcut referire, în intervenţia sa, la o afirmaţie a cancelarului german Angela Merkel, potrivit căreia criza economică este un proces care va dura tot deceniul. "Putem noi să căutăm multe posibilităţi de finanţare, dacă grupurile bancare-mamă îşi vor diminua expunerea, nu vor credita economiile - şi băncile austriece au o prezenţă masivă în numeroase ţări din bazinul Dunării -, vom avea o mare problemă", a completat Dăianu.

Fostul ministru a făcut şi o corelare între necesitatea reîntineririi industriale a Europei şi implementarea acestei nevoi în Strategia Dunării, sugerând ca fiind utile şi întâlnirile între miniştrii de Finanţe din ţările riverane Dunării, nu doar a celor de Externe.
Strategia Dunării are nevoie de identificarea unor soluţii prin care să fie aduşi bani din afara Europei în investiţiile pe care le implică acest proiect.
"Va fi greu numai cu BEI, cu BERD-ul. Cum putem aduce bani în investiţii din afara Europei? (...) E bine să fim optimişti, e bine să ne imaginăm, să găsim oportunităţi, dar să şi avem luciditate, să privim realitatea aşa cum este, pentru că va trece timp până se va ieşi din această criză, va trebui să avem forţă să ieşim din criză. Sper ca întâlnirile dvs să ajute într-adevăr ca Strategia Dunării să nu ajungă să fie o daună colaterală şi eforturile acestea să nu fie în zadar", a arătat Dăianu.
Singura rezervă pe care o am faţă de discursul realist al profesorului Dăianu se referă la acele "terţe pieţe", de unde am putea aduce banii pentru Strategia Dunării. Din America? Greu de crezut. Din Rusia? Niciodată! Mai ales că Moscova nici măcar nu participă la acest proiect care se va lega de spaţiul extins al Mării Negre, o viziune europeană, pe care Rusia nu o poate neglija. Atunci vor veni banii din China? Este un alt fetiş: China salvează Europa! Dar de ce s-o salveze? Şi de ce să arunce chinezii bani pe Dunăre ca să ne fie nouă mai bine? China a amânat deja proiectul trenurilor de foarte mare viteză. De ce ar avea bani pentru salvarea Europei?
Şi dacă o va face, vom suporta condiţiile şi preţul?

Argat sau om liber? O dilemă identitară pentru românii din Basarabia

Cu ani în urmă, l-am întrebat pe profesorul Florin Constantiniu de ce se spune că românii ar fi un popor de individualişti, de oameni care îşi urmează propriul destin, fără să le pese de cei din jur. Nu este prea vinovată şi nedreaptă generalizarea?
Marele istoric m-a privit atent peste ochelari – şi ce ape are în privire acest om! – a tăcut o vreme, după care: Individualismul românilor vine dintr-o istorie chinuită. Evul Mediu i-a marcat definitiv. Ei nu erau oameni liberi atunci. Erau clăcaşi, argaţi, vecini, rumâni. Ca să scape de opresiune, noaptea, românul îşi lua nevasta, copiii şi puţina lui agoniseală şi fugea în altă parte, pe altă moşie, la alt stăpân...
Mai târziu, am văzut această idee într-una din cărţile profesorului.
Şi tot nu am fost de acord cu el. Au mai fost şi moşneni, şi răzeşi, adică oameni liberi, puţini şi deci striviţi de aluviunile care au preluat mereu puterea.
„Uite, vezi vârfurile dealurilor? mă întreba acum vreo zece ani un cantor din Pojorâta, Suceava. Acolo stăteau românii pe la 1925, când am ieşi eu la horă. Nu era picior de român în Pojorâta. Numa străini...”
Dacă vom înţelege corect afirmaţia lui Florin Constantiniu, vom putea să percem mai uşor drama conaţionalilor noştri din Basarabia, care au traversat o experienţă infinit mai dureroasă. Nu e de mirare că ei sunt singurii europeni care traversează cea mai absurdă criză identitară de pe continent. Faptul că se chinuie de doi ani să-şi aleagă un preşedinte ne-comunist este o dovadă că acest calvar nu s-a sfârşit. Cum, Dumnezeu, să treci prin epoca Voronin, să fii martorul scenariului din aprilie 2009, când au fost torturaţi şi ucişi tineri nevinovaţi şi încă să nu poţi spune clar, răspicat: Gata, am terminat cu Rusia, cu frisoanele Siberiei! Ajunge! Viitorul nostru este alături de ceilalţi români!
Nu am căderea morală să dau sfaturi unor oameni chinuiţi, însă orice român „de dincoace” are obligaţia măcar să înţeleagă această dilemă nenorocită – argat sau om liber?
Bine, nu au curajul să aleagă un om care spune adevărul frust ca Mihai Ghimpu, fără menajamente: Noi suntem români şi trebuie să fim alături de România cu orice preţ. Nu i-au preţuit suficient nici pe alţi oameni de certă valoare: Ion Ungureanu, Nicolae Dabija, Vitalia Pavlicenco şi mulţi alţii. Atunci pe cine vrem? Pe Marian Lupu, un activist de tip nou? Sau pe Zinaida Grecianaia, pupila lui Voronin?
Care să fie preşedintele ideal pentru Basarabia – Vladimir Putin sau Traian Băsescu?
Nu aş fi pus o asemenea întrebare deplasată, dacă ziarul “Komsomolskaia Pravda” nu publica un pretins sondaj de opinie, din care aflăm că 52% din populaţia Basarabiei l-ar dori ca preşedinte pe... Vladimir Putin. Subliminal, să refacem imperiul!
Sigur, de ochii lumii, “Adevărul Utecist” de la Moscova mai adaugă nişte nume pe lângă mult-iubitul Putin şi au ieşit următoarele rezultate:

- Vladimir Putin 52%
- Angela Merkel 21%
- Mi-e indiferent, să aleagă pe cineva odată 12%
- Dmitri Medvedev 6%
- Silvio Berlusconi 3%
- Nu ştiu, nu mă interesează politica 2%
- Barack Obama - pentru că nu seamănă cu nimeni 2%
- Iulia Timoşenko, măcar avem la cine să
ne uităm şi să ne topim 1%
- Nicolas Sarcozy - pentru că are nevastă frumoasă 1%

După cum se poate observa, Coloana a V-a a ruşilor de la Chişinău nu a desemnat măcar un nume de politician român în acest pretins sondaj de opinie.
Ce concluzie am putea trage de aici? Că basarabenii se uită în continuare fascinaţi spre Moscova fiindcă numai de-acolo le vine lumina. Ei primesc paşaport românesc, îşi redobândesc cetăţenia română – ceea ce este dreptul lor firesc, recunoscut de Traian Băsescu, dar ar vrea să fie conduşi de Vladimir Putin, care s-a comportat ca un criminal chiar şi faţă de ruşii proprii.
Facem pasul mai departe şi deducem din această “consultare” că “poporul moldovan” nu vrea să fie condus nici de Vlad Filat, de Marian Lupu sau de Mihai Ghimpu. Nu, el vrea să fie mânat spre fericire de Putin.
Analistul Viorel Ciubotaru a găsit explicaţia făcăturii:
“Mai dergrabă, oamenii sunt sensibili la propagandă, iar creatorii de imagine şi tehnologii politici îşi realizează obiectivele şi creează figuri care să se suprapună pe un obiectiv, pe o ţintă. Sigur că locuitorii Republicii Moldova vor ca şeful statului lor să urmărească un obiectiv şi să fie mână de fier, acest lucru este inerent pentru natura noastră umană. Cu toate acestea, mulţi au obosit de când nu au un preşedinte ».
Uriaşul analist a mai descoperit un personaj care să emane fericire între Nistru şi Prut : vulpoiul de la Patriarhia din Moscova:
“Ar fi ideal ca preşedinte pentru ţara noastră un politician ca Patriarhul Kirill: un înţelept, un om colocvial, diplomat, continuă să pledeze Viorel Ciubotaru. Cât de frumos a vizitat el Moldova! S-a întâlnit discret cu fiecare conducător: unuia i-a dat, de la altul a luat (este vorba de ordine şi medalii). Şi toţi au rămas mulţumiţi. Pe de altă parte, nu a strigat la nimeni, nu a criticat prea aspru pe nimeni. Şi totuşi, în jurul vizitei şi mai ales a personalităţii lui, emana o energie atât de puternică.
Locuitorii din Republica Moldova l-au creditat întotdeauna pe Putin cu mai multă încredere decât, să spunem, pe Vladimir Voronin, chiar şi la apogeul popularităţii acestuia. Există un astfel de lucru ca o misiune magică. Există noţiunea de magie a reprezentativităţii”.
Şi totuşi, eu m-am mirat când Vlad Filat i-a dus lui Vladimir Putin la Sankt-Petersburg, un coniac din 1946, “anul naşterii Patriarhului Kirill”. Nu mă aşteptam să semneze nici Acordul privind crearea pieţei de liber schimb în Comunitatea Statelor Independente. Balticii au refuzat orice cântec de sirenă de la Kremlin şi unde au ajuns acum? După înlăturarea lui Mircea Druc, politicienii de la Chişinău au rămas cu urechea ciulită spre Moscova, indiferent că s-au numit Snegur, Muravschi, Sangheli, Ciubuc, Lucinski sau Voronin. Toţi, ca o turmă inconştientă, au împins destinul românilor din Basarabia înapoi spre istoria sovietelor.
Şi îl văd acum pe Vlad Filat că se bucură infantil că Putin i-a dat posibilitatea să semneze acordul de liber schimb în spaţiul ex-sovietic. Un asemenea gest politic nu putea să dea bine la gânditorii de la Bruxelles, care au luat-o ca pe un afront.
Imediat, Putin a poruncit să se rediscute la nivel imperial exportul de vinuri basarabene spre Rusia. Şi s-a făcut! De unde concluzia – dacă se mai îndoia cineva – că Moscova practică şantajul economic pentru atingerea obiectivelor politice ale imperiului.
Trebuie să avertizăm că Eurasia gândită de Putin sub cizma Rusiei nu reprezintă un context al competiţiei economice. Seamănă mai mult cu fostul Consiliu de Ajutor Economic Reciproc (C.A.E.R.), care a însemnat o închisoare a economiilor naţionale pe timpul regimului comunist. Vrea domnul Filat să perpetueze experienţa pentru românii din Republica Moldova? Nu cred că s-a gândit...
După ce partidul lui Filat a susţinut înlăturarea procurorului general Valeri Zubko pentru atacurile raider asupra băncilor alături de Voronin, a venit şi rândul lui Marian Lupu să meargă tot cu tătucu Voronin ca să-l aleagă pe comunistul Artur Reşetnikov în funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului. Reşetnikov a fost şeful Serviciului de Informaţii şi Securitate în 2009, când tinerii de la Chişinău au fost maltrataţi de miliţia comunistă.
« Eu nu voi permite ca Procuratura să devină o măciucă în mâinile politicienilor. Nu-mi cereţi să dau nume de deputaţi sau de înalţi demnitari pentru că eu nu am un asemenea drept, dar le voi da numele dacă mi se cere la şedinţa Comisiei juridice a Parlamentului”, le-a spus Zubko parlamentarilor de la Chişinău.
Inconsecvenţa politicienilor din Alianţa pentru Integrare Europeană ar putea genera un nou dezastru pentru românii din Basarabia. Republica Moldova ar pierde clauzele comerciale favorizante cu Uniunea Europeană dacă va decide să adere la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, a declarat Dirk Schuebel, şeful unei delegaţii a Uniunii Europene la Chişinău. "În cazul în care Republica Moldova încearcă să-şi aprofundeze regimul comercial cu UE, atunci ea trebuie să decidă pe ce drum va merge, fiindcă UE şi Uniunea Vamală sunt lucruri incompatibile pentru noi", a spus diplomatul, explicând că normele, taxele şi tarifele din UE sunt diferite. "Iar în ce priveşte comerţul, acesta va fi un alt nivel de colaborare", a explicat reprezentantul UE. Diplomatul a adăugat că acordul privind zona de liber schimb comercial cu statele din Comunitatea Statelor Independente, pe care R. Moldova ar putea să-l semneze, nu împiedică schimburile de mărfuri cu membrii Uniunii Europene.
Anterior, Partidul Comunist a anunţat că vrea ca republica să adere la uniunea vamală din CSI. "Uniunea Europeană are mari probleme şi nimeni nu aşteaptă Moldova acolo. Aşa că tot ce spun autorităţile moldoveneşti actuale despre călătoria fără vize în UE sunt poveşti", a declarat liderul comunist Vladimir Voronin.
Conform statisticilor, CSI şi UE sunt principalii parteneri comerciali ai Moldovei, arată ITAR-TASS. Volumul livrărilor republicii spre ambele direcţii sunt aproximativ aceelaşi. R. Moldova importă din Europa cu 15% mai mult. Chişinăul va avea dificultăţi cu exportul spre Lumea Veche din cauza neconcordanţei produselor sale cu cerinţele europene.
Ghennadi Onişcenko, şeful Protecţiei Consumatorului din Rusia, a cerut instituţiei pe care o conduce să accelereze promovarea pe piaţa rusă a vinului moldovenesc. Şeful sanitarilor din Rusia a primit acest ordin de la premierul Vladimir Putin.
În aceeaşi zi, la Bucureşti, reprezenmtatnul Federaţiei Ruse la negocierile pentru reglementarea conflictului din Transnistria a avut consultări cu unii reprezentanţi ai MAE din România. Acest lucru a avut loc în ciuda protestelor Transnistriei. Să nu ne facem iluzii însă că Rusia va fi de partea adevărului: ea va cere în continuare “garanţii” că Republica Moldova nu se va uni cu România.
Potrivit celor de la "Nezavisimaia Gazeta", experţii moldoveni au făcut legătura directă între cele două evenimente, pretinzând că "această tranzacţie" se face la Bruxelles.
"După informaţiile mele, întâlnirea lui Putin cu Filat a avut loc cu acordul celor de la Bruxelles, pretinde acelaşi Viorel Ciubotaru, directorul Institutului de Cercetări Europene de la Chişinău. Vinul, care acum merge pe piaţa rusă fără oprelişti, gazul care s-ar putea ieftini pentru noi, precum şi rezolvarea problemei transnistrene - toate acestea trebuie luate într-un singur pachet. Şi răspunsul la întrebarea ce vrea Moscova să obţină în schimb din partea Chişinăului pentru acceptarea vinului şi pentru ieftinirea gazului, trebuie căutat în relaţia Rusia-UE. Acolo au loc adevăratele tratative şi ceea ce vrea să obţină Rusia pentru participarea la reglementarea conflictului transnistrean se află la Bruxelles, iar nu la Chişinău".
Moscova reia acţiunile de refacere a imperiului sub nasul unei Europe slăbite şi incoerente. Prin urmare, dacă Alianţa de la Chişinău va claca în eforturile ei, principalul vinovat este Uniunea Europeană.
"Rusia încearcă să repete modelul integrării europene în fostul spaţiu sovietic şi nu ascunde acest lucru", a declarat pe 21 octombrie europarlamentarul român Ioan Mircea Paşcu, într-un interviu pentru "Europa Liberă". El a comentat astfel semnarea acordului de liber schimb comercial dintre ţările CSI. Europarlamentarul român a precizat că semnarea unui asemenea acord a fost "un pas important în această direcţie". "După câte înţeleg eu, acest document a fost doar parafat, ceea ce înseamnă că a fost semnat doar pentru a stabili că părţile au acceptat conţinutul documentului. Nu a fost semnat ca un acord şi, mai ales, nu a fost ratificat. Rezultă că suntem martorii primului pas în acest proces.
Este prima iniţiere în planurile Rusiei. Dar, deocamdată, nu putem considera această problemă ca fiind rezolvată definitiv", a menţionat Ioan Mircea Paşcu.
"A doua observaţie se referă la faptul că ambele ţări - Republica Moldova şi Ucraina - au arătat declarativ şi faptic că intenţionează să meargă pe calea aderării la Uniunea Europeană, dar aceste două zone de liber schimb comercial - cea a Uniunii Europene şi cea creată de Rusia - nu pot merge împreună, a continuat europarlamentarul român. Acest lucru înseamnă că o ţară nu poate să facă parte din ambele zone fiindcă există o serie de reguli care nu permit să facem aşa ceva. Vom vedea ce va fi. După opinia mea, Ucraina încearcă să dea un semnal că, dacă nu i se oferă "oportunitatea" europeană, atunci ea are oricând oportunitatea rusă. Până în prezent, ea a transmis ruşilor un asemenea mesaj: dacă nu va exista "alternativa" rusească, atunci va merge pe cea europeană. Dar acest joc la ambele capete, aici, la Bruxelles, după câte înţeleg eu, nu este admis".
În ce priveşte Republica Moldova, europarlamentarul român crede că, "dacă Moldova încheie un asemenea acord cu partenerul din răsărit, înseamnă că ţările care nu sunt semnatare ale acordului cu Uniunea Europeană vor putea intra pe uşa din spate a Uniunii prin intermediul Moldovei". "Însă acest lucru este inadmisibil. Rămâne sub un mare semn de întrebare sinceritatea declaraţiilor făcute de liderii respectivi. Dacă despre Ucraina se ştia că ea joacă dublu, atitudinea Moldovei este de neînţeles pentru mine, de neaşteptat. Va fi nevoie de unele explicaţii, iar ritmul negocierilor cu Moldova e posibil să fie încetinit. Totul va depinde de deciziile pe care Comisia Europeană şi Consiliul European le vor lua în această direcţie", a conchis Ioan Mircea Paşcu.
Reamintim că acordul de liber schimb comercial dintre ţările CSI a fost semnat la Sankt-Petersburg, pe 18 octombrie, în timpul reuniunii şefilor de guverne din ţările Comunităţii Statelor Independente.
Dacă europarlamentarii români vor tăcea la Bruxelles, sigur că este posibilă abandonarea definitivă a românilor din Basarabia în braţele primitoare ale Rusiei. Nu e suficient să-ţi manifeşti indignarea doar faţă de ziarişti. Acolo, la Bruxelles, la Washington, trebuie să explicăm mereu şi mereu că românii din Basarabia nu trebuie confundaţi cu ucrainenii, cu beloruşii, nu trebuie luaţi la grămadă, când e vorba de aderarea la Uniunea Europeană.
Chiar dacă mulţi strâmbă din nas, totuşi singurul care a spus-o deschis a fost Traian Băsescu, imediat ce a ajuns la Cotroceni. Atunci nu putea fi bănuit de interese electorale, cum încearcă vuvuzelele astăzi.
Şi atunci sigur că este aberant să vezi jurnalişti ruşi care pretind că majoritatea absolută a basarabenilor şi-ar dori un preşedinte ca Putin, care să-i ducă spre Siberia, ca pe bunicii lor. Dacă aş avea posibilitatea, aş lansa o asemenea întrebare pentru cetăţenii Republicii Moldova: Aţi dori ca Traian Băsescu să candideze la preşedinţie? Ştiu, legea cere să fi locuit 10 ani în Republica Molotov, dar şi legile se schimbă, mai atunci când sunt strâmbe. Iar Vlad Filat să candideze în România...
Dar ce să ne mai agităm noi?
Savanţii au întocmit pentru ONU o hartă a dispariţiei omenirii, conform căreia ruşii şi românii se află printre primele 10 popoare ale lumii care vor dispărea de pe Terra. Prin anul 2888, adică peste 800 de ani. Spre comparaţie, Ucraina va dispărea cu 400 de ani mai târziu. Dispariţia americanilor se va produce într-o perspectivă îndepărtată - adică peste 100.000 de ani.
Oamenii de ştiinţă cred că există popoare care nu vor muri niciodată: toată Africa, Orientul Mijlociu, cu excepţia Iranului, ţările Asiei Centrale şi din Transcaucazia, Afganistanul, Pakistanul, India, Mongolia, Indonezia, Filipine, majoritatea ţărilor din America Latină, cu excepţia locuitorilor din Brazilia şi Chile.
ONU realizează în mod regulat asemenea cercetări de tipul Prognozelor Demografice (UN World Population Prospects). În urma cercetărilor, cele 10 popoare care vor pieri primele sunt următoarele din Macao, Hong Kong, Bosnia şi Herţegovina, Rusia, Malta, Slovacia, Singapore, România, Ungaria, Macedonia. Alte 10 ţări care vor dispărea ultimele de pe Glob ar fi: SUA, Insulele Virgine, Santa Lucia, Tunisia, Franţa, Coreea de Sud, Azerbaidjan, Australia, Antilele Olandeze, Norvegia.
Dacă ne referiom concret la Rusia, oamenii de ştiinţă se arată de mai multă vreme preocupaţi de perspectiva dispariţiei ei rapide. Recent, CIA a respins datele optimiste, oferite de statistica Rosstat, precizând că rata scăderii populaţiei ruse este de aproape 15 ori mai mare, decât cea indicată în rapoartele oficiale ale acestui serviciu federal.
Privind la rata demografică a românilor, la emigraţia lor patologică, nu cred că trebuie să ne bucurăm de răul ruşilor...

Gazprom captează soarele şi vânul Germaniei

Gazprom a încheiat o tranzacţie prin care cumpără compania germană Envacom, care produce şi vinde energia solară şi eoliană. Compania ocupă un loc nesemnificativ pe piaţa energetică, dar are nevoie de un monopol pentru a ieşi spre beneficiarii finali. Analiştii evaluează afacerea la câteva zeci de milioane de dolari. După opinia lor, Envacom poate deveni o placă turnantă pentru noi tranzacţii ale Gazprom pe piaţa energiei din Europa. Gazprom Marketing and Trading (GMT) a încheiat operaţiunea de cumpărare a 100% din acţiunile companiei germane Envacom Service GmbH. Părţile nu dau în vileag suma la care s-a ridicat tranzacţia. Compania produce energie din surse de energie nepoluante şi regenerabile, activează şi în domeniul telefoniei mobile şi al serviciilor de Internet. La sfârşitul lunii octombrie, acordul a fost aprobat de către Biroul federal german pentru carteluri.
Acum, Envacom va fi rebotezată Gazprom Energy şi se va alătura diviziei Gazprom Marketing and Trading Retail Limited. Afacerea din domeniul telecomunicaţiilor nu este inclusă în tranzacţie şi rămâne la Tillman Wright, fostul proprietar al companiei Envacom.
Envacom Service a fost fondată în anul 1999 şi este una din companiile independente cele mai mari, care furnizează servicii de telefonie mobilă şi de acces la Internet în Germania. De asemenea, este specializată în producerea şi comercializarea energiei solare şi eoliene. Compania are 45 de lucrători şi deserveşte aproximativ 500 de mii de clienţi. Rezultatele financiare nu au fost dezvăluite.
Dzhozua Knol, director general al Gazprom Energy din Germania, a remarcat că "absorbţia este extrem de prietenoasă". "Noi intenţionăm nu numai să ne păstrăm personalul actual şi clienţii, dar să şi investim în dezvoltarea afacerii, să creăm noi locuri de muncă şi să dezvoltăm concurenţa pe piaţa de energie electrică din Germania", arată el într-un mesaj.
Este a doua achiziţie pentru Gazprom din această toamnă. La începutul lui septembrie, monopolul a cumpărat 51% din acţiunile companiei RSP Energy a.s., prin intermediul societăţii Vemex s.r.o din Cehia. Această companie livrează energie electrică şi gaze beneficiarilor finali şi consumatorilor casnici din Cehia. Numărul clienţilor este de aproximativ 17.000, planul de vânzare a gazelor pe 2011 nu depăşeşte 40 de milioane de metri cubi, iar producţia de energie electrică este de 450 MW / h (circa 0,5% din piaţa cehă). De asemenea, Gazprom poartă convorbiri cu societatea germană RWE pentru a crea o societate mixtă în domeniul energiei electrice. Această societate ar putea uni centralele electrice ale companiilor din Germania, Marea Britanie, din Olanda, Belgia şi Luxemburg.
Vitali Kriukov de la IFD-Kapital constată că Envacom este o companie foarte mică, tranzacţia se ridică la "câteva zeci de milioane de dolari", iar pentru Gazrpom este interesantă doar ca "un bilet de intrare" la beneficiarii finali ai energiei electrice din Germania.
Analistul consideră că Envacom poate deveni o platformă pentru noi achizitii, având în vedere că monopolul anunţă planuri de expansiune pe pieţele de energie din Europa. În plus, susţine Vitali Kriukov, în ultima vreme, Gazprom acordă o atenţie tot mai mare resurselor regenerabile de energie, o temă tot mai populară în Europa.
Ia să facem un efort şi să ne imaginăm ce va fi Germania în faţa Rusiei lui Putin peste 10 ani. Iar noi să ne bucurăm de bunăvoinţa nucleului dur al Uniunii Europene, aici, la răscruce cu Ucigă-l Toaca...

Viorel Patrichi

Emblema lui Hristos a fost realizată de Părintele

2011-10-24T13:43:00.000-07:00

Peştera Sfântului Ioan de la Prislop

2011-10-24T13:42:00.001-07:00

Credincioşii aduc flori şi se roagă la Crucea Părintelui. El chiar a dus Crucea...

2011-10-24T13:40:00.000-07:00

Biserica de la Prislop a fost pictată de Părintele Arsenie Boca

2011-10-24T13:39:00.000-07:00

Armata Părintelui

2011-10-24T13:38:00.000-07:00

Mai iubit ca Elvis Presley. Florile din Grădina părintelui Arsenie Boca nu mor niciodată

2011-10-24T13:32:00.000-07:00

Mai iubit ca Elvis Presley
Florile din Grădina părintelui Arsenie Boca nu mor niciodată

Dacă nu ai maşină, ajungi greu la Mânăstirea Prislop. Cu trenul până la Deva, poţi să-ţi scrii memoriile. De la Deva la Haţeg, mai faci vreo 50 de kilometri cu un microbuz care pleacă la oră fixă numai dacă este plin. La Haţeg trebuie să te opreşti. Drumul a fost lung şi trebuie să te odihneşti la Casa Veche, unde găseşti cea mai bună ciorbă de burtă din oraş. Iar a doua zi, cât mai devreme, iei un taxi şi mai faci 13 kilometri printre dealuri uscate de secetă ca să ajungi la părintele Arsenie Boca. Aici, la Mânăstirea Prislop, vine lume de pe lume şi cine vrea să se reculeagă trebuie să aleagă o zi de pe la mijlocul săptămânii. În zile de sărbătoare, este puhoi de oameni. În 2010, pe data de 28 noiembrie, ziua în care Părintele a trecut zarea, au venit aici peste 40.000 de credincioşi. Mai nou, "pelerini". Sau pur şi simplu curioşi. Ca mine.
Fetişoare disperate şi gospodine îngândurate bagă adânc prin crăpăturile zidului bisericii monede de 10 bani, înfăşurate în răvaşe de credinţă şi speranţă. Din urma lor, bietele măicuţe se chinuie să scoată cu agrafe şi cârlige subţiri banii din zid. "Să le spuneţi că este obicei păgân, să nu mai facă aşa", ridică ochii spre mine o bătrână cernită. Dacă aş putea, le-aş zice că apa pătrunde prin crăpăturile râcâite pe lângă bănuţi şi distruge zidirea cea veche. Şi e păcat...
E mare Grădina lui Dumnezeu şi nu are garduri. Dar nici grădina Părintelui Arsenie Boca nu este mai mică. Aici vin oameni din toată ţara. În timp ce mă uitam la el cum se închină, Nicolae Furdui Iancu şi-a pus în faţă ghidul mânăstirii: bătea soarele pieziş... La mormântul Părintelui, au dormit două căprioare în fiecare noapte, timp de aproape doi ani. În grădina Părintelui, vin cerbii şi lupii pe care îi dojenea în povestiririle credincioşilor din preajma lui. Poate că vin şi securiştii care îl păzeau pe Părintele la muncă silnică, să nu fugă la înmormântarea mamei lui. Şi mare mirare trebuie să fi căzut pe ei când au auzit de la miliţienii din sat că Părintele pe care-l păzeau cu străşnicie chiar fusese la înmormântare. Cum să nu damblageşti şi să nu vrei să vii să vezi cum de-a putut să încapă în pământ un asemenea Om, pe când ei nu ştiau decât că aveau "o misiune de luptă împotriva duşmanilor poporului"?
Şi neobositul Părinte a mai făcut posibilă o minune: aici, în grădina Părintelui, vin în pelerinaj cele mai multe flori din România. Vară şi iarnă. Crini imperiali, trandafiri, crizanteme sau dumitriţe, mixandre, papucul-doamnei, muşcate, ochiul-boului, tuberoze, gladiole, stânjenei, margarete, lăcrămioare şi narcise, iasomie şi liliac, hortensii şi panseluţe... Mereu proaspete în potcoava de brazi argintii, prin grija credincioşilor şi a măicuţelor. "Nu noi cerem canonizarea, sanctificarea Părintelui, aşa vor oamenii", îmi răspunde Maica Stareţă. Mă primeşte bănuitor şi iarăşi mă gândesc cu necaz la mulţi confraţi de-ai noştri, cu ţânţarul din care sare armăsarul, cu găina care naşte pui vii, îi alăptează şi seara face talk-show la TV B1... "De unde ştiu eu că nu înregistraţi discuţia noastră?!..." Nu am făcut niciodată înregistrări pe ascuns sub patrafir, dar ce pot să-i zic.... Intuiesc o judecată aspră şi parţial nedreaptă faţă de mine: un derbedeu de la presă, ca atâţia alţii... "Oamenii vin cu flori pentru că Părintele iubea tot ce era frumos..." Pun florile jos, îngenunchează şi se roagă.
Mânăstirea Prislop a ajuns în straiul actual datorită râvnei de care s-au învrednicit trei ctitori. Primul este Sfântul Nicodim de la Tismana, care a copiat la Prislop "Tetraevangheliarul slavon", pe pergament împodobit cu frontispicii şi miniaturi, păstrat la Muzeul de Artă şi Istorie Naţională din Bucureşti. "Această sfântă Evanghelie s-au scris de popa Nicodim, în anul al şaselea al prigonirii în Ţara Ungurească, la anul de la facerea lumii 6913, 1405". Aşa scrie Nicodim la sfârşitul "Evangheliarului".
Al doilea ctitor a fost Domniţa Zamfira, fiica domnitorului valah Moise Vodă Basarab. Ea a restaurat biserica în perioada 1564-1580. Stareţ era Sfântul Ioan de la Prislop, a cărui peşteră este săpată în granit, mai sus de mânăstire.
În 1762, biserica a fost incendiată la ordinul generalului Buccow şi pictura a fost distrusă. Aşa a vrut imperiul civilizator al focoasei Tereza. Au rămas doar opt scene din "Acatistul Maicii Domnului". Mânăstirea este stăpânită pe nedrept de greco-catolici în perioada 1762-1948, an în care mitropolitul Nicolae Bălan l-a adus aici pe ieromonahul Arsenie Boca pentru restaurare. Era al treilea ctitor şi cel mai important. Părintele readusese harul ca stareţ la Mânăstirea Sâmbăta de Sus, care fusese distrusă de tunurile aceluiaşi general Buccow. Din 1950 până în 1959, a fost mânăstire de călugăriţe. Părintele picta sfinţi frumoşi pentru că şi el era un om frumos. Toate scultpurile s-au realizat sub îndrumarea lui. În 1953, a ridicat aici un saivan dacic, rămas până astăzi pentru creşterea animalelor. În perioada 1959-1976, mânăstirea a fost transformată în azil de bătrâni. Părintele a vegheat şi de la Sinaia soarta comunităţii de călugăriţe de-aici. Iar de la
28 noiembrie 1989, odihneşte aici, la poalele brazilor argintii, pe care tot el i-a plantat.
"Părintele Arsenie Boca a fost un fenomen unic în istoria monahismului românesc", credea Dumitru Staniloae. Călare, cu căruţele sau pe jos, sute şi mii de oameni veneau la Mănăstirea Sâmbăta să-l vadă pe Părintele Arsenie înainte de război. Acesta îi ducea pe cei care veneau să se spovedească şi să se împărtăşească pe un platou din preajma unui izvor cu apă sfinţită, unde le cerea să rămână 7 zile şi 7 nopţi, timp în care mâncau doar pâine şi miere.
„Măi, nu toţi cei din lume se prăpădesc, nici toţi cei din mănăstire se mântuiesc...Unii călugări nu sunt călugări, ci cuiere de haine călugăreşti... De vrei să te faci călugăr, fă-te ca focul!", îi sfătuia Părintele pe începători.
Şi întâmplările se suprapun şi se legendează:
"Cam înainte de cel de al doilea război, când Părintele era stareţ la "Sâmbăta", s-a dus un bătrân să-l vadă şi să se plângă de un necaz. Dar erau mii de oameni acolo şi n-a apucat să ajungă şi să vorbească, aşa că a rămas peste noapte în mănăstire, găzduit de călugări. Dar cum nu avea somn, a ieşit să se dezmorţească. Şi ce să vezi: pe o lună mare şi plină, care lumina ca la amiază, în mijlocul unui lan plin de flori, Părintele Arsenie Boca vorbea cu o dihanie mare de urs. Vorbea cu el şi îl mângâia. Văzându-l pe moş, Părintele, care era îmbrăcat cu o sutană lungă şi albă, i-a spus: "Vezi! Fiarele astea m-ascultă, numa voi nu m-ascultaţi!"
Aşa se purta cel care fusese botezat cu numele Zian şi juruit lui Dumnezeu de mama lui.
"În neamul Brebilor era datină ca feciorul cel mai mare să fie jertfit lui Dumnezeu.
(...) Breb se ridică de la morminte şi veni cătră sat. Femeile îl priveau de departe cum se apropie prin soarele de toamnă, cu capul gol, părând a avea la tâmple coarne de lumină." Aşa scrie Sadoveanu despre Kesarion Breb în "Creanga de aur". Cartea a apărut înainte ca Părintele să ajungă stareţ la Sâmbăta-de-Sus.
Şi mai departe: "La cel dintăi popas, veniră cătră ei ca să-i vadă de-aproape, de pe vârfuri de brăduţi, paseri cu ochi schimbători şi veveriţi. Constantin nu se miră prea mult auzind pe stăpânul său că vorbeşte cu ele.
- Dumnezeu se vădeşte în glasul nourilor şi al cerbilor, încuviinţă Kesarion zâmbind; precum şi în alte glasuri ale muntelui.
(...) Slujitorul se nevoia să afle care au fost vorbele stăpânului său pentru a opri viforniţa şi pentru a-i da drumul. Că-i spuseseră cocoarele ori vulturii, ori cerbii ce se va întâmpla, nu putea fi nicio îndoială. Oamenii de rând nu cunosc glasul paserilor şi al dobitoacelor, pe când aleşii anumiţi ai lui Dumnezeu află toate şi ştiu să oprească şi să sloboadă stihiile".
Kesarion Breb are şase fraţi, dar şi "şase tovarăşi monahi". El este ultimul Decheneu care a dus făclia mai departe. Era o întâmplare persob ajul lui Sadoveanu în acea epocă? Nu vreau să creadă careva că Părintele a fost un model pentru Kesarion Breb. Altceva trebuie văzut aici...
"Candela bătrânului mai luci cât era necesar Egipteanului să-i afle prorocirea asupra neamurilor acestui pământ. Căci, precât vedea el, avea să vie asupra lor din răsărit duh de destrăbălare şi spaimă. Decheneul cel nou ieşi din peşteră cătră al şaptelea ceas al zilei. Purta la gât, pe straiul alb, juvaerul vechi care împodobise 53 de ani pe bătrân. Monahii lui Zalmoxis, adunaţi în cursul zilei, i se plecară în genunchi, închinându-şi frunţile. El ridică asupra lor braţele, privindu-i cu ochi îngheţaţi şi ştiind că va fi cel din urmă slujitor al muntelui ascuns".
Eu cred că focul de la muntele ascuns nu se va stinge niciodată. Şi poate că aici rezidă şi misterul vechii spiritualităţi a românilor: să aibă totdeauna ca reper şi Părinte un ultim Decheneu, care niciodată nu este ultimul...

Viorel Patrichi

Inteligenta diabolica si tupeu fabulos. Ar fi bun de premier. Sigur ar absorbi toate fondurile europene...

2011-10-24T13:28:00.000-07:00

Vedere de pe Centură. «Jegoşii” din ţara lui Butoane

2011-10-24T13:02:00.000-07:00

Vedere de pe Centură
«Jegoşii” din ţara lui Butoane

“Nu aţi văzut atâta jeg în presa română, cât am văzut eu, nu aţi văzut atâţia jegoşi... Jurnaliştii fac ceea ce se numeşte presă militantă. Da, jurnalistul are dreptul la opinie. Noi suntem balcanici, avem trăiri."

Teribilă revelaţie pentru toţi proştii: România este condusă de alde... Butoane. Adică, politicienii, judecătorii, procurorii, miliţienii – toţi fac sluj în faţa interlopilor. Era nevoie ca ţiganii lui Butoane să omoare un negru din America să aflăm un adevăr de care ştia toată lumea.
Abia aştept să intrăm în Spaţiul Schengen pentru ca alde Butoane să le arate gânditorilor de la Bruxelles cum trebuie condusă Europa.
Că e Costică Arjint sau Bercea Mondialu, că e Jiji Kent sau Sadoveanu, tot metonimia “Butoane” este genială. Specifică acestei perioade nemernice din istoria prăbuşirii noastre. Parabola “securist-politician” nu mai este de actualitate. Mult mai edificatoare pentru relaţia “furnică-păduchele de San Jose” este raportul “politician-interlop”. Furnica umflă păduchele în fălci şi îl duce pe cele mai fragede frunze din vârful copacului. Nu-l omoară, nu-l mănâncă. Acolo, păduchele mănâncă frunzele şi lasă în urmă fecale dulci, pe care furnica le linge cu plăcere.
Omul de la butoane... Deputatul PDL Valentin Rusu a votat la două mâini, de 26 de ori, într-o singură şedinţă a Camerei. Şi nu a păţit nimic. Adrian Rădulescu a plecat de la Ministerul Agriculturii şi, imediat ce a intrat în Cameră, a sărit şi el la butoane. Tot la două mâini, poate îl sapă mai cu folos pe Valeriu Tabără...

“Vrea să fie preşedinte? Trebuie să aibă stomacul rezistent!"

Şi în acest context moral, ce şansă mai are un jurnalist la existenţă? Niciuna. Va deveni client. Un adevăr absolut, rostit cristalin de Diavolu Şchiop într-o emisiune cu Analistu Neamului Diştept.
Am avut bucuria să aud adevărate sentinţe clasice:
“Televiziunea e un suport pentru publicitate. Vă place - vă uitaţi, nu vă place - nu va uitaţi. Mergeţi şi angajaţi-vă la TVR Cultural!”
Şi a vorbit despre “jegoşii” pe care i-a păstorit prin presa liberă de principii. Oare s-a referit la Răzvan Dumitrescu, cel care a făcut testul cu foaia de hârtie pentru Marinelu? Nu, acela era principial, s-a văzut... Sau poate la teleastu Tatulici care spunea despre ţiganul de la Caritas că « Totuşi, cineva trebuia să se gândească şi la România ! » Poate îşi aminteşte maestru ce a făcut la Hădăreni, unde cu o zi înainte fusese violată o învăţătoare. De doi ţigani. Lăsaţi-o dracu !
Şi mi-am amintit acum de dresajul pe care Diavolu Şchiop îl aplica şefilor de la ziarul « Curentul » : « Voi ar trebui să-mi... (faceţi bucuria...) prin batistă ! » Şi nu s-a indignat nimeni, nu s-a ridicat nimeni să plece.
Apoi s-a aruncat în analize politice :
"După pierderea alegerilor de către Geoană, eu fiind un susţinător al proiectului acela cu Johhanis premier, a început o agresiune serioasă la adresa mea, mi s-au deschis o grămadă de dosare penale, fără justă cauză, interdicţii de a pleca din ţară, blocaje financiare. Am avut aproape un an, până în septembrie, echipe ale SRI-ului după mine, care se ocupau de monitorizarea, intimidarea mea. Ok. Putea acest lucru să facă parte din procedurile de urmărire penală la care eram suspus pentru favorizarea infractorului Nicolae Popa, respectiv, ajutarea familiei sale cu 20.000 de euro, lucru pe care l-aş face şi astăzi, pentru oricine", a povestit SOV.
Marinelu a vrut să-i ia glanda prin... interpuşi, un cuvânt aşa drag:
“Domnii de la Parchet şi de la SRI, conducătorii, nu aparatul în sine, sunt complici la tentativa de asasinat; trebuia măcar sectoristul să fie anunţat."
A trecut vremea şi se leapădă de Nepotu Mătuşii Tamara:
"Schimbarea de atunci a fost bună. Dacă venea Adrian Năstase, era o situaţie infinit mai rea."
Aici am aceeaşi părere.
Sigur că Marinelu este vinovat când a plâns şi a spus public “Să-ţi fie ruşine, Dinu Patriciu!”. Şi nu i-a fost. Tot Marinelu a fost de vină fiindcă l-a lăsat lingurica, nu a avut stomacul tare:
"În momentul în care am aflat de acea casetă, am avut o reacţie de respingere. Era normal ca acea casetă să fie difuzată după plecarea domniei sale de acolo. Faptul că realizatorii au decis să o difuzeze atunci, mi-a displăcut profund. A fost un act de impoliteţe la adresa invitatului. Dacă Băsescu nu era capabil să se apere, nu avea ce să caute la o televiziune. N-a ştiut să pareze şi e problema lui. Chiar a pocnit acel copil şi era într-o situaţie de tot rahatul. Vrea să fie preşedinte, trebuie să aibă stomacul rezistent."
Nu e nebun să recunoască nici în al doisprezecilea ceas că Brejbanu de la “Gardianul” a difuzat o casetă falsificată. Dovadă că Dinu Patriciu a pierdut “procesul casetei”.
Lolek şi Bolek vor salva România? Aiurea! Deja se ceartă. Aşa că Diavolu Şchiop a pus un diagnostic limpede:
"Pe Băsescu îl înjur eu, pe Maior îl injur eu, treaba lor nu este să înjure, ci să vină cu nişte soluţii în care eu să cred pentru a-i vota. Domniile lor vin şi doar fac scandal la televizor. Nu cred că această alianţă poate să câştige alegerile. O alianţă acum, un bloc politic PNL-PSD mi se pare total aiurea, puteau să facă o alianţă post electorală, eventual pentru guvernare."
Aici trebuie să-i dau dreptate iar: este o judecată de bun simţ. Da, chiar şi el mai este capabil de aşa ceva.
Acum, s-a ascuns în spatele lui Elan care pretinde că ar fi susţinut de mari finanţatori din Israel. Adică evreii ar fi aşa de idioţi ca să arunce cu bani după Tatulici. Tocmai ei...

Adrian Năstase vrea să se judece cu Bechtel. Care mai vrei?

“Voi sesiza Parchetul si Ministerul Justitiei din SUA privind Bechtel”, susţine Adrian Nastase, liderul Consiliului Naţional al PSD. "Preşedintele Băsescu a vrut să demonstreze că PSD şi eu am luat şpagă de la Bechtel. Ambasadorul american a ieşit spunând că nu este adevărat, dar firma era cea care avea datoria morală să iasă să spună aceste lucruri. Daca ei acceptă ca Traian Basescu să spună că au furat, atunci eu vreau să spun ca în 15 octombrie voi face o plângere, o sesizare la Parchet, pentru a arăta că şeful statului a arătat în SUA că această firmă a furat şi, de asemenea, vom sesiza şi Ministerul Justiţiei din SUA", a precizat Adrian Nastase, într-o conferinţă de presă la Arad. Oare de ce s-a indignat aşa de târziu? Şi dacă ne amintim de Petrom, Rompetrol, de Combinatul Siderurgic de la Galaţi, de fregate... oare de câte ori va trebui să se indigneze? Păi ce credea Giurumeaua Ghiţă că se joacă-n buşi cu Diavolu Şchiop? Însă nici Elan nu e dat afară din casă de neuronu lui stingher : « O respect pe Corina Drăgotescu, dar deocamdată nu am ajuns până acolo ca să be arătăm chiloţii unul altuia ».
Este afurisită Corina, dar nici aşa...

Ungaria îşi dă mâna cu Rusia pentru dezmembrarea României

Ar face-o, dar deocamdată o ţin în frâu principiile comunităţii europene. Câtă vreme ? Nu ştim.
Am să aduc drept argument studiul prezentat de pretinsul istoric Dieni Gabor din Ungaria la o conferinţă din Basarabia. Am să păstrez în mare parte textul fiindcă este uluitor pentru această perioadă.
Dieni Gabor, redactor şef al publicaţiei online "oroszvilag.hu", a rostit un discurs la conferinţa cu titlul "Identitatea civică şi integrarea europeană ca factori de dezvoltare a statalităţii moldoveneşti" (Vadul-lui-Vodă, R. Moldova, 5-6 octombrie 2011).
“Rostul acestui material este să depisteze unele elemente din istoria relaţiilor diplomatice dintre Ungaria şi Republica Moldova, şi să exprime unele gânduri cu privire la un posibil rol al statului nostru în acest spaţiu post-sovietic.
Se pune întrebarea dacă Ungaria, în general, are un interes politic şi naţional în Republica Moldova. Cu toate că statele noastre nu se află departe unul de altul şi că ne leagă un anume trecut istoric comun (înşişi moldovenii provin din teritoriul Ungariei istorice, regiunea Maramureş, de unde s-au răspândit la jumătatea secolului al XIV-lea spre est, în Moldova), mai ales că această întrebare îşi are locul ei.

(Trebuie precizat că migraţia spre est a unor comunităţi de români din Maramureş sau din Transilvania, din cauza opresiunii ungare, prin toată Moldova istorică, inclusiv în Transnistria, inclusiv în Valahia de sud, nu înseamnă că aceste provincii de răsărit erau lipsite de populaţie sau erau locuite exclusiv de slavi. Cea mai bună dovadă o reprezintă existenţa dacilor liberi după cucerirea romană, apoi, în Evul Mediu Timpuriu, în aceste ţinuturi trăiau brodnicii şi volohovenii, denumiri date de slavii care au migrat aici pentru proto-români - nota red.).

Eu vreau să atrag atenţia asupra faptului că, în ciuda legăturilor noastre istorice, în limba maghiară nu există încă o denumire fără echivoc a Moldovei, care este numită Moldavia, Moldova, Moldva... După opinia mea, acest fenomen se explică nu numai prin aceea că teritoriul Moldovei istorice nu coincide cu teritoriul statului actual, ci, de asemenea, denumirea Moldova, Moldva se foloseşte în limba maghiară pentru a indica teritoriul de la est de Carpaţi, unde trăiesc ceangăii (sic!), adică "ungurii moldoveni", un grup etnic unguresc, dar se explică şi prin aceea că statul moldovenesc actual nu are o existenţă neîntreruptă, el a apărut numai după dezmembrarea URSS. În spaţiul post-sovietic, Moldova nu este o ţară unică, fără un nume specific în limba maghiară, cum este cazul republicilor Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan, Tadjikistan, Uzbekistan, unde se observă acelaşi fenomen, dar asta dovedeşte că pentru
unguri aceste state post-sovietice, formate ca state suverane după 1992, se prezintă ca nişte pete albe.
Eu, ca istoric, prefer să gândesc din perspectivă istorică, în context istoric. (Conform acestui autor, "contextul istoric" este că Ungaria a fost unicul stat vechi din regiune - nota red.).
Tradiţional, în politica externă a Ungariei, se remarcă o activitate deosebită în regiunea balcanică, mai ales în Balcanii de Vest. Practic, încă din Evul Mediu, tocmai Balcanii de Vest constituie spaţiul unei activităţi intense pentru politica externă ungară. Până în prezent, Ungaria participă la evenimentele din nord-vestul Balcanilor: în războiul civil din Iugoslavia, Ungaria a susţinut Croaţia contra sîrbilor; ca nou membru al NATO, în 1999, a pus la dispoziţie bazele sale militare şi propriul spaţiu aerian, participând astfel la războiul contra Iugoslaviei. În prezent, un contingent de militari pentru menţinerea păcii se află în Kosovo, iar Budapesta este un principal susţinător al aderării Croaţiei la Uniunea Europeană.
În ce priveşte interesul politic al Ungariei faţă de regiunile de la est de Carpaţi, deci şi faţă de Republica Moldova, aici ambiţiile ţării noastre sunt mai modeste. Cu toate că au fost perioade istorice, în care Ungaria a exercitat o intensă politică externă spre est, deci şi pe direcţia Moldova, mai ales la începutul veacului al XIII-lea, când s-a creat Episcopatul catolic Milcovensis, această expansiune politică a fost stopată de invazia mongolilor şi abia peste două secole s-au reluat eforturile Ungariei pentru expansiunea spre Est.

(De frica tătarilor, cumanii negri - sau poate chiar românii - au cerut Vaticanului înfiinţarea unui Episcopat pe Milcov, în Vrancea, care a fost fondat de regele Bela al IV-lea al Ungariei. Peste 13 ani, în 1242, invazia mongolă a distrus Episcopatul catolic Milcovensis - nota red.).
Prăbuşirea ţării noastre, ca urmare a invaziilor otomane, pune punct practic expansiunii ungare spre est.
Deşi exista o bază etnică pentru continuarea expansiunii ungare spre est, mulţi unguri risipindu-se spre răsărit, iar în secolul al XV-lea, populaţia ungară a apărut nu numai pe pământul ceangăilor, dar şi pe Prut, chiar şi pe Nistru.

(Ungurii din Moldova nu se înţeleg cu ceangăii de pe Siret, nu vorbesc aceeaşi limbă. Conform unor cercetări efectuate de etnologi ceangăi, ceangăii reprezintă un grup etnic diferit de maghiari, fiind practic români maghiarizaţi în secolele XIV-XV - nota red.)

Se ştie că oraşul Ciborcio (în limba maghiară Cheberchek), de pe Nistru, avea populaţie maghiară. Ungurii au apărut în acea regiune în secolul al XV-lea. Ei erau husiţi (în secolul al XV-lea, în Ungaria, husitismul se bucura de popularitate în unele regiuni şi husiţii au fost izgoniţi din ţară.
Husiţii unguri au fugit spre est, în Moldova: de exemplu, şi oraşul Huşi de pe Prut a fost de asemenea, construit de husiţii unguri), sau erau militari, grăniceri: există dovezi indirecte că la mijlocul secolului al XV-lea, în timpul guvernatorului maghiar Janos Hunyadi, militarii unguri au fost strămutaţi pe Nistru.

(Oraşul Huşi a fost construit de români transilvăneni, trecuţi la husitism, pentru a se opune ungurilor catolici. Aşa se explică de ce locuitorii din Huşi sunt români, de religie catolică, au nume româneşti şi nimeni nu ştie ungureşte acolo. În ce priveşte "guvernatorul Janos Hunyadi", este vorba de Iancu de Hunedoara, care era tot român - nota red).

Unele elemente etnice ungureşti s-au păstrat aici până în veacul al XIX-lea. Cu alte cuvinte, Nistrul este frontiera de răsărit a expansiunii etnice şi politice a ungurilor.
Ca urmare a ocupaţiilor Otomane şi Habsburgice, Ungaria şi-a pierdut practic independenţa pentru o perioadă de 400 de ani, iat teritoriul Basarabiei a reprezentat mai degrabă un interes ştiinţific pentru unguri. Este interesantă din această perspectivă activitatea lui Janos Ernei pe la anul 1840. Acest cercetător al vechimii ungurilor a lucrat multă vreme în Moldova.
Acest lucru este dovedit de cronica relaţilor diplomatice dintre ţările noastre. După aşa--numitul "puci din august", la 27 august 1991, Moldova şi-a declarat independenţa. În aceeaşi zi, prima ţară care a recunoscut independenţa Moldovei a fost, evident, România. Ungaria a recunosut Moldova numai după dezmembrarea finală a Uniunii Sovietice, la 26 decembrie 1991.
Relaţiile diplomatice dintre ţările noastre au fost stabilite la începutul anului 1992 (în Ungaria, în 1990, a venit la putere coaliţia conservatoare, condusă de Jozsef Antall).
În acei ani, în politica externă a Ungariei, se manifesta un apetit pentru Vest şi respingerea parteneriatului estic, a Uniunii Sovietice şi a statelor post-sovietice.
În prezent, se adoptă o poziţie critică faţă de acea perioadă a politicii externe ungare, dar a existat un consens privitor la acea direcţie. Ungaria s-a desprins de Est şi a insistat pe direcţia Vest. Cu toate că mulţi vorbesc despre respingerea pieţei răsăritene, în acei ani, aceste state se zbăteau într-o profundă criză economică.
Relaţiile diplomatice dintre statele noastre au fost stabilite la 16 ianuarie 1992, iar Ambasada ungară de la Chişinău a fost deschisă la 1 iulie 1992 (Republica Moldova şi-a deschis ambasada la Budapesta în anul 1995). Istoria relaţiilor diplomatice dintre ţările noastre dovedeşte că, în acei ani, pentru elita politică moldovenească, era mai important să se menţină relaţiile bilaterale. În 1995, Mircea Snegur, Preşedintele Republicii Moldova, a vizitat Ungaria, unde s-a întâlnit cu preşedintele Arpad Goncz. În 1997, premierul moldovean Ion Ciubuc a efectuat o vizită oficială în Ungaria. În 1998, preşedintele ungar a vizitat pentru prima dată Chişinăul şi a ţinut un discurs în Parlamentul moldovenesc, dar acest lucru a fost mai degrabă un act de curtoazie diplomatică fiindcă Ungaria este o republică parlamentară şi preşedintele nu are puteri reale.
În sfârşit, în anul 2010, premierul ungar Viktor Orban a vizitat Republica Moldova. Acest lucru a fost asociat cu o diplomaţie foarte activă a Ungariei în 2010, spre ţările din fosta Uniune Sovietică. În acel an, prim-ministrul Ungariei s-a întâlnit cu liderii din Ucraina, Moldova, Rusia, Georgia, Armenia şi Azerbaidjan.
La acea vreme, exista o anumită speranţă, chiar şi în cercurile guvernamentale de dreapta, că, între Ungaria şi Rusia, se vor dezvolta relaţii economice prospere. Numai că aceste speranţe nu au fost împlinite şi încă nu este limpede de ce.
Discuţiile dintre Orban şi Putin, de la sfârşitul lunii noiembrie 2010, se pare că nu au avut succes. Nu este exclus ca aici să fi jucat un anume rol şi acea retorică anti-rusească specifică atunci şi cu câţiva ani în urmă a partidului Fidesz, aflat atunci în opoziţie, şi personal a lui Viktor Orban.
O diplomaţie ungară activă se poate observa şi astăzi în spaţiul post-sovietic. La reuniunea de la Varşovia din 2011 pe tema "Uniunea Europeană - Parteneriatul Estic", Ungaria a susţinut din nou extinderea UE spre est. Printre altele, este interesant că Viktor Orban a afirmat că Polonia trebuie să joace rolul principal în acest proces. Deci se consideră - şi nu e doar punctul de vedere al premierului ungar - că Ungaria nu are suficient potenţial ştiinţific şi diplomatic pentru a juca un rol independent în spaţiul ex-sovietic, ţara noastră fiind mai degrabă o forţă auxiliară a Poloniei.
Este aici o foarte interesantă auto-evaluare. Se recunoaşte nu doar faptul că Ungaria nu are posibilităţi să se ocupe de dosarul post-sovietic, dar este aici şi o anume percepţie a ungurilor de dreapta, care văd în Polonia un deosebit aliat milenar al Ungariei, deşi este evident că polonezii nu acordă o atenţie atât de mare Ungariei, aşa cum facem noi cu Polonia.
Întrebarea referitoare la rolul pe care Ungaria îl poate juca în Moldova, după opinia mea, se leagă de rolul pe care îl poate juca Ungaria în general în spaţiul ex-sopvietic, deşi viitorul Moldovei depinde în mare măsură de situaţia geopolitică externă. În acest sens, în Ungaria există câteva opinii:

"Poziţia pragmatică" ia în considerare faptul că Ungaria are anumite interese economice, legate, îndeosebi, de Rusia, însă Ungaria nu trebuie şi nu poate să joace un rol politic activ, propriu, în această regiune. Unii observatori consideră că Ungaria nu are niciun fel de interese, de exemplu, în Caucaz sau în Asia Centrală, mai ales în Moldova. Poate singura excepţie este Ucraina, cu regiunea Transcarpatia, care, în trecut, a aparţinut Ungariei şi unde locuieşte o minoritate maghiară.
La cealaltă extremă se află radicalii de dreapta, care cred că Ungaria ar trebui să facă un viraj spre est, de partea Rusiei şi Asiei Centrale. Ei se referă la argumente ştiinţifice false, spunând că maghiarii sunt un popor turcic şi că familia noastră reală o constituie kazahii, uzbecii şi alte popoare turcice. Dar acest raţionament este în mare parte emoţional şi nu reflectă planuri specifice.
Eu cred că Ungaria are interesul ei deosebit, legat de Republica Moldova. Moldova este ţara în care Ungaria are efectiv un interes precis şi concret. Chiar dacă este negativ, dar el există. Desigur, Ungaria împărtăşeşte valorile europene şi aspiraţiile Republicii Moldova. Deci, Budapesta, desigur, recunoaşte integritatea teritorială a Republicii Moldova şi sprijină prin vorbe integrarea europeană a ţării - indiferent de guvern.
Eu cred că acest lucru este corect şi că este realmente interesul ţării noastre ca Republica Moldova să devină un partrener sigur şi membru al comunităţii europene. Aici, poziţia Ungariei nu se deosebeşte de orientarea altor ţări europene.
Cu toate acestea, interesul negativ al Ungariei în ceea ce priveşte Republica Moldova este să nu admită unirea Moldovei cu România. Cred că aceasta este una din cele mai importante sarcini ale ţării noastre în spaţiul ex-sovietic. Interesul Ungariei este european, adică o Moldovă independentă.
După cum se ştie, după Primul Război Mondial, ca urmare a Tratatului de la Trianon, Ungaria a pierdut două treimi din teritoriu, toată Transilvania, Partium, Banatul au trecut la România. În consecinţă, peste un milion şi jumătate de unguri au rămas în afara ţării. Pentru Ungaria şi pentru unguri, Transilvania ocupă un loc deosebit în memoria istorică. Fiindcă în Transilvania s-a format un principat maghiar independent, protestant în secolul al XVI-lea. În Transilvania, locuieşte grupul etnic al secuilor, a căror istorie este vectorul romantismului naţional ungar.
(În Evul Mediu, secuii se considerau şi erau o altă naţiune, diferită de unguri. Aşa se explică apariţia celebrului document-acord Unio Trium Nationum, semnat de reprezentanţii ungurilor, saşilor şi secuilor, într-o Transilvanie unde majoritatea locuitorilor erau români - nota red.).
Chiar dacă în Transilvania, mai degrabă în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, majoritatea era formată de români, hotarele impuse de Tratatul de la Trianon au fost extrem de nedrepte. Politica ungară "revizionistă" din al Doilea Război Mondial a eşuat, iar Ungaria a rămas în vechile ei frontiere. Problema Transilvaniei, a ungurilor transilvăneni a fost şi este o temă sensibilă între ţările noastre şi după al Doilea Război Mondial (deşi, într-adevăr, în ultimii ani, se observă o oarecare apropiere dintre Ungaria şi România, dar problema maghiarimii din Transilvania este o sursă de controvesre, aşa cum este, de exemplu, problema autonomiei secuilor).
Pentru societatea şi pentru elita ungară, o prioritate de politică externă este susţinerea maghiarimii din afară. O asemenea politică s-a urmărit chiar şi independent de guvernele care s-au succedat, chiar şi în timpul comunismului. La sfârşitul anilor 1980, problema naţională (adică românizarea forţată a ungurilor din România şi programul de distrugere a satelor) au dus la apariţia unui "mic război rece" între Ungaria şi România.
Chiar dacă acum în România se duce o politică destul de liberală în raport cu populaţia maghiară, Budapesta are motive de îngrijorare pentru viitorul ungurilor din Transilvania. Aceste motive de îngrijorare au un temei intern, adică sunt legate de situaţia maghiarimii din Transilvania. Numărul lor - ca de altfel, pe ansamblu. şi numărul românilor - se reduce, migraţia în rândurile lor este destul de mare. În ultimii 20 de ani, sute de mii de unguri din Transilvania au părăsit România şi s-au aşezat în Ungaria sau în alte ţări.
Un alt pericol este că în politca ungurilor din Transilvania au apărut semnele dezbinării.
Originle fenomenului, conform unui studiu realizat de Bohrok Paraska, se pot găsi chiar în Ungaria, unde partidul Fidesz urmăreşte să strângă sub aripa lui toate partidele ungureşti din afară, iar cel mai mare partid al ungurilor din Transilvania - Uniunea Democrată a Maghiarilor din România - este tot un partid creştin-democrat şi încearcă să ducă o politcă independentă de Budapesta.
Toate acestea pot determina pe viitor reducerea considerabilă a ponderii politice a ungurilor din Transilvania. Dacă în perioada României democratice, partidul ungurilor a intrat mereu în Parlamentul României, nu este exclus ca pe viitor reprezentanţii ungurimii să nu mai intre în Parlament. Mai ales dacă se va produce unirea Moldovei cu România. În acest caz, proporţia ungurilor în presupusa "Românie Mare" se reduce şi ei nu vor mai putea influenţa viaţa politică din România.
(Trebuie precizat că, indiferent de proporţie, toate minorităţile naţionale din România au reprezentare automată în Parlamentul de la Bucureşti. Deci şi maghiarii, spre deosebire de românii din Ungaria, care nu au asemenea drepturi. Prin urmare, unirea Republicii Moldova cu România nu ar schimba nimic, nu ar anula drepturile maghiarilor, ale ucrainenilor sau ale ruşilor - nota red.).
În ciuda faptului că Ungaria şi România sunt parteneri în NATO şi în UE, Ungaria este interesată ca România să iasă din criza economică dură, prin care trece în ultimii ani, dar, având în vedere situaţia istorică destul de complexă, Ungaria nu are interesul ca România şi Republica Moldova să se unească.
Se produce aici o dilemă interesantă pentru elita politică ungară. Evident, noi susţinem eforturile europene ale Chişinăului. Dar dacă aceste eforturi vor duce la unirea României cu Republica Moldova? Atunci interesul nostru constă în sprijinirea susţinătorilor independenţei Moldovei? Dar cine este susţinătorul independenţei Moldovei? Desigur, comuniştii şi forţele politice pro-ruse! Aici se pune întrebarea: susţinerea unor astfel de forţe nu este cumva o încălcare a obligaţiilor comunitare? Cine îndrăzneşte să prezinte elitei politice maghiare ideea sprijinirii deschise a factorului pro-rus, a comuniştilor din Republica Moldova? Desigur, nimeni. Dimpotrivă, există o situaţie contradictorie, în care autorităţile ungare - datorită obligaţiilor europene asumate - îi laudă cu vorbe dulci pe liderii moldoveni filo-români de dreapta...
Desigur, moldovenii pro-români sau românii militanţi naţionalişti reprezintă o sursă de tensiune între interesele ungare şi române. Din nefericire, naţionaliştii români agresivi încearcă să-şi manifeste şi în Republica Moldova sentimentele anti-ungureşti.
Nu este greu de ghicit cine a realizat acel poster care a apărut în timpul unui meci de fotbal dintre Republica Moldova şi Ungaria, pe care scria "Noi vă urâm!". Fanaticii l-au scris în limba maghiară la adresa ungurilor. Acest episod a avut o rezonanţă profundă în presa din Ungaria, dar, din nefericire, fără o explicaţie corespunzătoare. De aceea, acest episod a fost perceput ca o reacţie de ungarofobie a moldovenilor.
Câteva cuvinte despre rolul Rusiei. În regiunea central-est-europeană, adică între spaţiul post-sovietic şi, de fapt, Occident - Rusia este evident interesată, în primul rând, de România şi Polonia.
Acestea sunt ţări care au teritorii mai mult sau mai puţin considerabile, armate, porturi maritime, ele se află în zone strategice importante. După cum se ştie, în prezent, relaţiile dintre Rusia şi România nu sunt cele mai bune cu putinţă, ceea ce se explică prin acţiunile intense ale României pe relaţia cu Republica Moldova şi cu tot spaţiul post-sovietic (Până la criza economică şi până la războiul din Caucaz, adică până în 2008, România a avut o politică externă destul de activă în regiunea Caucazului). Eforturile României de unire cu Moldova au devenit practic deschise în ultima vreme.
Evident, Rusia nu aprobă planurile românilor faţă de Republica Moldova şi există suspiciunea că, în acest joc geopolitic, Moscova este gata totuşi să joace cartea ungară. În presa din Rusia, se acordă o slabă atenţie Ungariei, cu excepţia portalului IA REGNUM NOVOSTI, care acoperă în mod regulat şi face observaţii cu privire la evenimentele din Ungaria. E amuzant că aceste articole se concentrează asupra maghiarilor din Transilvania - deşi maghiarii transilvăneni nu sunt atât de importanţi pentru înţelegerea situaţiei din Ungaria. Se pune întrebarea, de ce?
De ce oare cei de la Moscova se interesează atât de mult de soarta ungurilor din Transilvania? Eu cred că, de fapt, pe ei îi interesează România, nu Ungaria. Iar Rusia are şi ea interesul să susţină separatismul din Transilvania în această situaţie.
Este posibil ca maghiarii din Transilvania să joace rolul de pioni pe această tablă de şah?
În vara trecută, la Chişinău, au apărut lozinci în limba moldovenească-română, care cereau independenţa Ţinutului Secuiesc (este vorba de judeţele Harghita şi Covasna, unde există o populaţie maghiară compactă), pentru ca această regiune să se rupă de România. Se pune întrebarea al cui este interesul ca asemenea apeluri să apară pe uliţele capitalei moldoveneşti?
Este cumva mâna patrioţilor moldoveni, anti-români, sau operaţiunea unor forţe externe?”
Nu cred că era necesar să fac mai multe comentarii pe marginea acestui scenariu demenţial.

Rusia vrea să salveze lumea de comete

Cu siguranţă, europenii, mai ales cei din est, nu vor ca ruşii să salveze lumea. Ei nu vor ca ruşii să mai salveze ceva, pe cineva.
Medvedev a trimis la NATO un personaj infantil. Şi iată de ce. Dmitri Rogozin este reprezentantul special al preşedintelui Federaţiei Ruse pentru scutul anti-rachetă. În ciuda faptului că SUA refuză să ofere garanţii juridice că scutul antirachetă nu se va orienta contra obiectivelor nucleare ruseşti, Federaţia Rusă încearcă să scoată tratativele din impas. La Moscova se discută o nouă iniţiativă cu privire la scutul anti-rachetă, sub denumirea de cod "Apărarea strategică a Pământului". Aceasta vizează crearea unui sistem comun cu SUA şi NATO, care să apere planeta nu numai de rachete, dar şi de asteroizi şi de alte ameninţări din cosmos. Autorul acestei idei este Dmitri Rogozin. Medvedev este cucerit de această idee.
Unele surse diplomatice anonime, care au participat la discuţii, au comunicat unor ziarişti ruşi că nu s-au definitivat propunerile. "Apărarea strategică a Pământului" seamănă cu "Iniţiativa apărării strategice", idee lansată de preşedintele Ronald Reagan. Ideea lui Rogozin aminteşte de proiectul "războiului stelelor", spun diplomaţii anonimi. Concepţia lui Rogozin mută accentul sistemului de apărare antirachetă al SUA şi NATO spre ameninţările cosmice.
"Acum scutul american este orientat exclusiv spre lupta cu ameninţările din Orientul Mijlociu. Noua abordare presupune un sistem mixt anti-aerian, antirachetă şi de apărare cosmică pe ansamblu, ne-a explicat un diplomat care cunoaşte proiectul lui Rogozin. Astfel, sistemul va fi orientat nu numai contra rachetelor, cât împotriva unor pericole din cosmos pentru Terra - asteroizi, comete şi alte resturi de obiecte extraterestre." Acest sistem trebuie să aibă un mijloc de a monitoriza spaţiul din jurul Pământului şi capacităţi pentru a distruge obiectele ameninţătoare ce se apropie de Pământ. Aceasta este ideea lui Dmitri Rogozin, ambasadorul Rusiei pe lângă NATO.
"Noile propuneri, de fapt, folosesc logica americanilor. Categoria lor de gândire globală. Un asemenea sistem rezolvă o problemă globală în configuraţie americană - salvează America şi pe partenerii ei de ameninţarea rachetelor. Noi le propunem o soluţie şi mai globală - să salvăm lumea. Să n-o facă singuri, s-o facă cu noi. Prototipul este chiar în cultura americană. Este suficient să ne amintim de filmul "Armageddon", în care Bruce Willis salvează Pământul, împreună cu rusul Lev Andropov, care rămâne în Univers, cu o căciulă de blană, cu o cheie şi cu o sticlă de vodcă," ne-a comunicat sursa.

Dovada imixtiunii: Kremlinul pune preşedinte nou în Transnistria

Uniunea Populară, partidul prezidenţial din Transnistria, s-a adresat premierului rus Vladimir Putin ca fiind viitorul preşedinte al Rusiei. Acest partid l-a asigurat pe Putin că regiunea rămâne un sprijin al Moscovei, dacă Igor Smirnov va continua să donducă republica. Anterior, Serghei Narîşkin, şeful Adminsitraţiei prezidenţiale de la Kremlin, a făcut un apel către Igor Smirnov să nu candideze la alegerile din decembrie, dar acesta nu a ascultat. Cei de la Chişinău explică situaţia prin aceea că, în spatele fiecărui candidat transnistrean, se află un anumit grup de forţe influente din lumea politică de la Moscova.
Vladimir Iastrebceak, ministrul de Externe din Transnistria, ne-a spus referitor la declaraţia lui Serghei Narîşkin: "Narîşkin nu are decât să vorbească, este dreptul lui de cetăţean al Federaţiei Ruse. Esenţial este că el a căzut de acord cu situaţia existentă - decizia finală o va lua alegătorul. Iar alegătorul din Transnistria este înţelept şi îl va alege nu pe cel pe care i l-au indicat alţii, ci pe cel pe care îl doreşte". Iastrebceak a afirmat că Smirnov, care împlineşte în această săptămână 70 de ani, nu a acceptat propunerea şefului Administraţiei de la Kremlin. Nesupunerea este cu atât mai suprinzătoare, dacă se ia în considerare că, începând din anul 2006, regiunea trăieşte practic pe seama banilor de la Guvernul Rusiei. Până şi viitorul lui Smirnov nu poate fi imaginat fără garanţiile ruşilor. Dar, după cum ne-au asigurat unii experţi de la Chişinău, el are deja aceste garanţii. Iar
aceste garanţii nu sunt oferite neapărat de administraţia actuală a preşedintelui Rusiei. "În curând, în Rusia va fi un nou preşedinte. Însă, deocamdată, în Rusia se duce o luptă politică, în care este utilizat şi Smirnov. Dacă el nu ar fi avut sprijinul unui anumit centru de putere din Rusia, Smirnov nu ar fi atât de sigur pe el. În spatele fiecărui candidat din Transnistria, se află un grup de susţinători de la Moscova. Chiar dacă Dmitri Medvedev a anunţat doleanţa Kremlinului de a participa la construcţia unui nou sistem de securitate europeană, şi, în consecinţă, Germania s-a arătat tot mai interesată de direcţia transnistreană. Chiar dacă Vladimir Filat, premierul Republicii Moldova, are aici un merit considerabil, fiindcă a ştiut să atragă atenţia Uniunii Europene faţă de această problemă. Nu se ştie însă dacă noul preşedinte al Rusiei va continua această linie. Mai ales pe fondul ideii lui
Putin de strângere a teritoriilor în jurul Rusiei", ne-a precizat Arkadi Barbăroşie, directorul Institutului de Politici Publice de la Chişinău.
Dumitru Diacov, preşedintele de onoare al Partidului Democrat şi şeful grupului parlamentar din Parlamentul Republicii Moldova, a subliniat într-o discuţie cu noi că "Narîşkin a spus ceea ce mulţi au zis de multă vreme sau au vrut să spună". "Puterea din Rusia se schimbă, în Republica Moldova, a ajuns la putere o nouă generaţie, iar Transnistria continuă să rămână în anul 1992, adică în tranşee. Este imperativ ca şi acolo să vină la putere oameni noi, cu care să se poată purta nişte tratative. Sigur, dacă Moscova ar fi vrut, acest lucru s-ar fi întâmplat demult", a precizat Diacov.
Reamintim că, săptămâna trecută, Serghei Narîşkin a declarat că Igor Smirnov nu ar trebui să fie nominalizat pentru un nou mandat prezidenţial pentru a cincea oară: "Eu cred că ar fi o eroare din partea lui... Igor Smirnov a făcut multe pentru republică în perioada de început, dar el este la conducere deja de 20 de ani". Şeful Administraţiei prezidenţiale a menţionat: "Noi i-am recomandat lui Smirnov să lase drumul liber pentru noile forţe politice, care vor putea scoate regiunea din criza socială, în care se află. Smirnov pune în joc resurse semnificative pentru a-şi elimina concurenţii."
Acelaşi lucru ni l-a confirmat şi Dmitri Soin, preşedintele Sovietului Suprem al Transnistriei pentru probeleme internaţionale, preşedintele partidului "Prorîv" ("Răbufnirea, străpungerea", breşa). El a spus că în prezent, Puterea foloseşte toare resursele pentru a reduce la tăcere Opoziţia. El a precizat că, recent, miliţia a împrăştiat un miting de protest al tineretului din Benderî (Nume dat de Imperiul Otoman şi preluat de Imperiul ţaristo-bolşevic. Tighina este vechea denumire a oraşului de pe Nistru - nota red.). Soin este convins că majoritatea deputaţilor din Sovietul Suprem doresc schimbarea. Însă, aşa cum ne-a informat Oleg Gudîmo, liderul mişcării "Voinţa Populară", puţini alegători îl mai susţin pe actualul preşedinte fiindcă se tem că, prin plecarea lui Smirnov, Transnistria va fi "luată" de Republica Moldova, iar apoi, cu tot cu aceasta, de către România.
Majoritatea cetăţenilor din regiune sunt însă contra unei asemenea evoluţii din cauza pericolului ca România să absoarbă Republica Moldova, lucru care a provocat şi conflictul armat. După opinia lui Soin, niciun candidat la preşedinţie "nu va ceda Transnistria, toţi au orientare spre Rusia". Prin urmare, electoratul din Transnistria nu va alege după principiul încotro se îndreaptă noul preşedinte, ci după alte criterii.
Este cunoscut faptul că Narîşkin a făcut campanie pentru Anatoli Kaminski, preşedinte în exerciţiu al Sovietului Suprem. El conduce, de asemenea, partidul "Înnoirea" ("Actualizarea"), care are relaţii de parteneriat cu partidul Rusia Unită. Cu toate acestea, nimeni nu ştie cum vor vota transnistrenii.
Trebuie remarcat faptul că alegerile prezidenţiale din Transnistria, programate pentru 11 decembrie, au atras atenţia nu numai ţărilor apropiate, dar şi celor mai îndepărtate. Pe lângă Republica Moldova, care aşteaptă de multă vreme schimbarea liderul transnistrean, care se află la putere de peste 20 de ani, trebuie avute în vedere Moscova, care este principalul mediator şi garant la convorbirile privind reglemntarea conflictului transnistrean, precum şi Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii.
Aceste alegeri sunt primele de la războiul de pe Nistru, în care toate părţile enumerate vor un singur lucru - înnoirea Puterii din Transnsitria. Arkadi Barbăroşie, directorul Institutului de Politici Publice, ne-a relatat că europenii care au venit în regiune se minunează: de fapt, despre ce este vorba fiindcă nu mai există niciun conflict? "Practic, nu mai există un conflict, mai există doar lipsa dorinţei de dialog din partea autorităţilor de la Tiraspol. Oamenii de pe amble maluri ale Nistrului nu vor să se mai bată şi nu se vor mai lupta. Multe depind aici de Moscova care exercită o influenţă reală asupra Transnistriei", este convins Barbăroşie.
În prezent, postul de preşedinte al Transnistriei este disputat de 5 oameni, din care 3 se află într-o competiţie serioasă. Pentru prima dată în cei 21 de ani de independenţă faţă de Republica Moldova. Este vorba de Igor Smirnov, actualul preşedinte, Anatoli Kaminski, actualul preşedinte al Parlamentului de la Tiraspol, şi Evgheni Şevciuk, fostul preşedinte al Parlamentului. Anterior, Şevciuk conducea partidul "Unirea" şi, pe-atunci, era puternic susţinut de partidul Rusia Unită. Acum, favoritul partenerilor de la Moscova este Anatoli Kaminski, liderul partidului "Înnoirea", care controlează cunoscuta companie "Şerif" din regiune.
După opinia lui Dmitri Soin, lupta decisivă se va da între Smirnov şi Kaminski. Vladimir Iastrebceak crede însă că lupta finală va fi între Smirnov şi Şevciuk.
Soin susţine că, în spatele lui Smirnov, este "partea conservatoare a societăţii, care se teme de schimbări". În spatele lui Kaminski se află cei care doresc schimbările.
În conformitate cu alţi experţi, Şevciuk, cel mai tânăr candidat, va fi susţinut de alegătorii care nu au încă 40 de ani.

O bombă europeană - ţiganii

În Bulgaria, rămân în arest 168 de participanţi la acţiunile de protest, provocate de incidentul criminal, cu participarea apropiaţilor din zonă ai unui "baron al ţiganilor". "Noaptea violenţelor" de la Sofia, Plovdiv şi din alte 12 oraşe bulgăreşti a atras încă o dată atenţia asupra problemei nerezolvate a minorităţii ţigăneşti - o probloemă comună pentru o serie de ţări din centrul Europei, care au adus-o cu ele în Uniunea Europeană.
Manifestările de pogrom nu au fost o surpriză neaşteptată pentru locuitorii Bulgariei. Încă din anul 2002, la Plovdiv (al doilea oraş ca mărime din Bulgaria, devenit centrul revoltelor din ultimele zile) a avut loc o revoltă interetnică reală, când s-au spart geamuri, s-au incendiat maşini şi a fost atacată poliţia.
E adevărat că atunci nu au protestat bulgarii, ci ţiganii. Motivul a fost că autorităţile locale le-au tăiat curentul electric în locul în care trăiau. Autorităţile au avut un motiv strict economic: ţiganii din Stolipinovo nu au plătit timp de 12 ani utilităţile comunale, acumulând datorii de 2,5 milioane de dolari.
Bulgarii sunt cunoscuţi pentru toleranţa lor relativă în acest colţ volatil de Europă şi precizează că protestele lor nu sunt îndreptate contra ţiganilor, ci împotriva criminalităţii. Aşa susţin mai ales locuitorii de lângă Plovdiv, din satul Katuniţa, unde locuieşte, într-o vilă, "Ţarul Kiro", un baron al ţiganilor, pe numele lui real Kirill Raşkov. Pe 23 septembrie, acoliţii lui l-au lovit deliberat cu maşina pe bulgarul Petrov, care apoi a şi murit. Protestele s-au extins în 14 oraşe.
Locuitorii de la Katuniţa, care au încercuit imediat vila lui Raşkov, au cerut plecarea "baronului" cu tot cu familie, iar nu evacuarea tuturor ţiganilor. Dar, aşa cum se întâmplă adesea, protestele s-au transformat repede în lupte cu cocktailuri Molotov, iar apoi microbiştii din fotbalul şi alte grupuri de tineri au dus "flacăra de protest" spre alte oraşe din Bulgaria.
Reprezentanţii Comisiei Europene şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la aceste evoluţii şi propun un set tradiţional de soluţii - să înceteze discriminarea celor 10-12 milioane de ţigani, care trăiesc în Europa, să fie luaţi la şcoli copiii de ţigani, să nu fie "stigmatizate" familiile cu mai mulţi copii, ba să li se ofere şi ajutoare sociale.
"În ultimii ani, viaţa ţiganilor s-a schimbat prea puţin. Ţările membre ale Uniunii Europene trebuie să răspundă pentru excluderea ţiganilor din viaţa socială", a declarat Vivien Reding, comisar european pentru probleme de justiţie şi drepturi cetăţeneşti. Acest lucru trebuie să înceteze în şcoli, la locul de muncă, în spitale şi în politica de acordare a locuinţelor".
Reprezentanţii guvernelor naţionale şi ai publicului acuză Comisia Europeană că este ruptă de viaţă, precizând că, din momentul prăbuşitii comunismului, în viaţa ţiganilor din estul Europei s-au schimbat multe, şi nu într-o direcţie bună. "În timpul comunismului, familiile de ţigani erau obligate să-şi dea copiii la şcoală. În plus, toţi cetăţenii Bulgariei, inclusiv ţiganii, trebuiau să muncească undeva, precizează Gheorghi Gheorghiev, analist la "Duma", cel mai mare ziar din Bulgaria. După 1989, aceste cerinţe au fost anulate fiindcă erau considerate o încălcare a drepturilor omului. Au stabilit "contingente pentru ţigani" la universităţi. În consecinţă, ţiganii au încetat să mai lucreze şi să mai înveţe, iar nivelul lor de trai a scăzut rapid". Standardul de viaţă al ţiganilor din Bulgaria, România, Cehia şi Slovacia era şi în trecut cu mult în urma nivelului de trai al populaţiei
autohtone, iar după 1990, a mers într-o cădere liberă.
Iar acum acordul Schengen privind circulaţia liberă a ţiganilor săraci din sud-estul Europei a devenit în anul 2010 cauza primei crize majore din Uniunea Europeană. În ciuda obiecţiilor din partea Comisiei Europene, guvernul francez a cerut apoi retragerea ţiganilor din România de pe teritoriul Franţei.
România, care, datorită apropierii limbii române de limba franceză, are îndelungi relaţii cu Franţa, a fost extrem de afectată de comportamentul cetăţenilor ei pe teritoriul francez. Preşedintele român Traian Băsescu a considerat că a fost o mare eroare introducerea în ţară în 1995 a termenului "corect politic" "rom" - "romi" pentru a desemna noţiunea de "ţigan". I s-a spus preşedintelui că acest cuvânt poate crea o confuzie prin identificarea tuturor românilor din România cu "romii", denumire care, în scrierea latină, arată la fel ca denumirea ţării - România.
În Cehia, în oraşul Usti nad Labem, încă din anii 1990, s-a construit un zid de 150 de metri, menit să-i protejeze pe cetăţeni de minoritatea zgomotoasă a ţiganilor. Din cauza scandalului internaţional, care s-a iscat rapid, zidul a fost distrus. În Slovacia, s-a remarcat politicianul de dreapta Jan Slota, care a spus că ţiganii ar trebui să plece într-un stat creat special pentru ei.
Presa din Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Bulgaria şi din alte ţări, cărora UE le cere să aibă grijă de ţiganii lor, a surprins cerinţele contradictorii ale celor de la Bruxelles. Se propune ca ţiganii "să fie traşi" spre viaţa modernă, dar li se pretinde să facă acest lucru prin metode flexibile, benigne, corecte politic.
"Comunitatea cea mai săracă de ţigani este o bombă cu ceas la temelia Europei, avertizează Gheorghi Gheorghiev în "Duma". Uniunea Europeană lansează lozinci frumoase, dar nu propune soluţii realiste, de parcă am nimerit din nou în blocul sovietic, pe când lozincile frumoase nu aveau legătură cu realitatea".
Acum, în Bulgaria se află la putere coaliţia GHERB (Cetăţenii pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei). Incapacitatea evidentă a Uniunii Europene de a propune soluţii realiste pentru această problemă îi irită pe mulţi bulgari şi poate să-i coste pe cei din GHERB la alegerile locale şi prezidenţiale, programate pentru 23 octombrie.
Tocmai coaliţia GHERB l-a adus la putere în Bulgaria pe actualul premier Boiko Borisov, care nu se bucură de o bună reputaţie la Kremlin din cauza îndelungilor sale oscilaţii privind proiectul "South Stream" şi pentru
blocarea efectivă a proiectului de construire a conductei de petrol Burgas-Alexandropoulis.

Moscova cere companiei British Petroleum să şunteze proiectul Nabucco
Pentru cei care nu ştiu ce rol are Gazprom pe continent, iată care este situaţia livrărilor de gaze ruseşti spre Europa:

Ţara Volumul de gaz importat din Rusia Ponderea Rusiei în volumul de gaz importat
(miliarde de metri cubi) (%)

Germania 38,99 39,6
Italia 22,74 29,8
Тurcia 17,80 46,2
Polonia 9,85 89,5
Cehia 7,55 87,7
Franţa 7,49 14,8
Slovacia 7,33 87,1
Ungaria 6,86 70,2
Finlanda 4,80 100,0
Olanda 3,46 15,2
Lituania 3,07 100,0
Bulgaria 2,63 100,0
România 2,33 98,7
Grecia 2,09 53,0
Letonia 1,11 100,0
Croaţia 0,95 97,8
Estonia 0,61 100,0
Slovenia 0,51 50,2
Belgia 0,48 2,8

Sursa: Eurostat

În cadrul proiectului pentru gazoductul european Nabucco, concurent al proiectului rusesc South Stream,
a apărut încă un rival, de data aceasta, intern. Compania britanică British Petroleum (BP) a prezentat propriul proiect de gazoduct Sud-Est.
Traseul lui mai că se suprapune pe ruta gazoductului Nabucco, dar, după opinia celor de la BP, noul gazoduct este mai simplu, mai scurt şi mai ieftin, iar ceea ce este mai important - are deja acces direct la resurse principală - zăcământul de la Şah-Deniz din Azerbaidjan. Însă capacitatea gazoductului BP este de trei ori mai mică decât capacitatea lui Nabucco, iar la resursele de la Şah-Deniz mai pretind încă două conducte europene.
Pe data de 27 septembrie, ziarul britanic "Financial Times" a prezentat opinia lui Al Cook, vicepreşedintele companiei BP, care a anunţat că trustul propune Europei un traseu total nou pentru livrarea gazului, prin ocolirea Rusiei. Este vorba de proiectul Gazoductului Sud-Est, care ar veni din vestul Turciei şi ar merge mai departe, spre Austria, trecând prin Bulgaria, România şi Ungaria (vezi harta). Lungimea totală a gazoductului este de 1,3 mii de kilometri, iar capacitatea de transport este de 10 miliarde de metri cubi de gaz pe an. BP nu a specificat costurile construcţiei şi termenul de realizare a proiectului, precizând doar că este un program "în primul stadiu". Trustul britanic promite să ia gaz din zăcământul Şah-Deniz de la Marea Caspică, din Azerbaidjan (din rezervele de 1,2 trilioane de metri cubi, 55% aparţin companiilor BP şi Statoil). Şah-Deniz va ajunge la capacitatea de expploatare de 16 miliarde de metri cubi pe
an prin 2017, conform proiectului, şi din acest volum, Europa poate conta cert pe 10 miliarde de metri cubi, promit cei de la BP. Zăcământul este departe de frontiera vestică a Turciei, dar BP susţine că nu este o dificultate - va uni Şah-Deniz cu Gazoductul Sud-Est prin conducta Caucazul de Sud, construită deja de BP şi Statoil (capacitatea lui este de 10 miliarde de metri cubi, cu posibilităţi de extindere până la 20 miliarde de metri cubi, este construit din 2006 şi e controplat de BP) şi pe baza infrastructurii existente deja în Turcia.
De fapt, prin declaraţia sa, British Petroleum propune Europei să renunţe la gazoductul Nabucco, un proiect mai scump (costurile construcţiei se ridică la 10-20 de miliarde de euro), cu o capacitate mai mare (30 de miliarde de metri cubi pe an) şi mai lung (3,9 mii de kilometri), şi, ceea ce este esenţial, nu are surse clare de alimentare a conductei cu gaz (până acum, Nabucco era considerat principalul concurent al proiectului rusesc South Stream, care vine din Rusia spre Europa pe fundul Mării Negre).
Propunerea făcută public pe 27 septembrie de către BP este foarte importantă pentru Nabucco: la 1 octombrie, acţionarii de la Nabucco - OMV, MOL, Bulgargaz, Transgaz, Botas şi RWE - trebuie să prezinte partenerilor de la Şah-Deniz (cu excepţia BP şi Statoil, este vorba de companiile de stat din Turcia şi Azerbaidjan) propunerile de tarife, adică să arate în ce condiţii se va cumpăra gazul de la Şah-Deniz, baza de clienţi din Europa şi ruta de livrare a gazului spre beneficiari. Astfel, prin declaraţia sa, British Petroleum pune sub semnul întrebării capacitatea companiei Nabucco de a-şi umple conducta cu gaz de la Şah-Deniz. Mai mult, la gazul din acest zăcământ prin Nabucco pretind şi acţionarii Gazoductului Trans-adriatic (adică,
EGL, Statoil, E.ON Ruhrgas) şi conducta IGI Poseidon (Edison и DEPA). Şi aceştia trebuie să-şi prezinte pe 1 octombrie cererile de oferte acţionarilor de la Şah-Deniz. Aceste consorţii nu au comentat încă situaţia.
Cei de la BP ne încredinţează că "nu caută defecte în alte proiecte." După cum susţine Al Cook, ideea celor de la British Petroleum cu Gazoductul Sud-Est "este încă o decizie posibilă" pentru livrarea gazului spre Europa, care "este mai înţelept s-o ai de rezervă".
Cu toate acestea, ne-au spus cei de la BP, concernul a discutat deja acest proiect cu statele de tranzit pentru viitorul gazoduct (nu ni s-a spus care este opinia lor). Faptul că BP a venit cu o asemenea idee este semnificativ, crede Valeri Nesterov de la "Troika Dialog". El ne reaminteşte că Azerbaidjanul, Georgia şi Turcia reprezintă "o regiune strategică pentru BP", fiindcă, împreună cu Statoil, ei nu numai că extrag gaze de la Şah-Deniz şi exploatează Gazoductul Caucazul de Sud, dar au şi construit o conductă de petrol, paralelă cu oleoductul Baku-Tbilisi-Ceyhan. Acum, BP şi Statoil sunt realmente extrem de interesate de extinderea zăcământului de la Şah-Deniz, dar "au obosit deja să mai aştepte pornirea gazoductului Nabucco", care se tot amână, adaugă Mihail Korcemkin de la East European Gas Analysis.
Totuşi, proiectul BP are un punct vulnaerabil, precizează domnzul Korceghin, "este vorba de infrastructura de gaz îngustă din Turcia, care nu permite pomparea de pe câmpul Şah-Deniz a unui volum mai mare de 10 miliarde de metri cubi de gaz pe an".
În acelaşi timp, adaugă Valeri Nesterov, doar Azerbaidjanul are în plan extrinderea extracţiei de la 26 miliarde de metri cubi, cât este în prezent, la 50 de miliarde de metri cubi de gaz pe an.
Acest lucru înseamnă că, într-o formă sau alta, proiectul BP "va trebui extins", spune Korcemkin, adică nu va putea scăpa fără să construiască alte conducte suplimentare prin Turcia.
Nu ştim cât va mai întinde coarda Rusia prin Europa. Deocamdată, cei de la Bruxelles cercetează toate filialele Gazprom din UE.

Viorel Patrichi

Un presedinte arţagos si puternic

2011-09-18T02:31:00.000-07:00

În sfârşit, l-a primit Barack Obama în Biroul Oval. Le-a strigat dispoziţia vuvuzelelor care ne asigurau că nici Albania nu-l mai invită. Şi atunci au căutat noi noduri în papură: Obama a vorbit cu Marinelu doar 25 de minute. Hai, domne, ce să discuţi, domne, cu Băsescu? întreabă Savonarola. Dân orice perspectivă ai lua-o. Dă ce să discute cu Băsescu?
Indiferent cine ar fi preşedintele României, acordul privind desfăşurarea scutului anti-rachetă este un succes politic. Ar fi ideal să avem şi pe plan economic asemenea realizări cu americanii. Să sperăm că nu e timpul pierdut.
În acest timp, Dmitri Medvedev nu încetează să ceară garanţii juridice că scutul nu se va orienta contra rachetelor nucleare intercontinentale ale Rusiei. Kremlinul încă nu pricepe că raporturile s-au schimbat. Aşa se face că a propus celor de la NATO să participe la realizarea unui scut comun. Rusiei i-ar reveni misiunea istorică să apere ţările baltice, Polonia şi ţările nordice! Varşovia a insistat permanent pentru intrarea in NATO nu de spaima Iranului sau a Coreii de Nord.
Preşedintele României a replicat în maniera specifică la pretenţiile liderului rus: "Eu cred că Dmitri Medvedev va garanta că nicio rachetă nu va îndrepta niciodată spre teritoriul Româniai".
Prin urmare, nu Kim cel Tânăr este preocuparea securităţii noastre...

Traian Basescu, un presedinte artyagos si puternic. A fost primit de Barack Obama si le+a stricat dispozitia celor care spuneau ca nici Albania nu-l m

2011-09-18T02:19:00.000-07:00

Vedere de pe Centură. Legea pământului, legea morţilor

2011-09-18T02:04:00.000-07:00

Vedere de pe Centură
Legea pământului, legea morţilor

Politicienii români nu suferă de amnezie. Ei ştiu foarte bine ce au promis, ce au jurat că vor face pentru ţara lor. Ei doar simulează uitarea şi ocupă în continuare un fotoliu pe care nu-l mai merită din ziua în care au făcut prima ticăloşie. „Bine, dar ţi-ai dat cuvântul...” „Mi-am dat cuvântul? Mă c... pe el!”, a spus un celebru politician din patria noastră. Nu-i divulg numele fiindcă nu eram de faţă... Poate e folclor.
Adică pentru el cei care l-au votat nu mai contează. Din această cauză, apare, se alimentează şi se amplifică dispreţul omului onest faţă de spaţiul politic. Când politicianul trece de la găinării şi calcă în picioare interesele naţionale, este afectată memoria colectivă. Adică atunci când individul încearcă să neantizeze legea pământului, legea morţilor. Fiindcă interesul naţional transcende prezentului, surclasează vanităţile momentului, iar aici nu mai este loc de iertare.
Am să dau un exemplu. Traian Băsescu a promis că îi va scoate pe marii corupţi „la ţepe, în Piaţa Universităţii”. Nu a vrut sau nu a putut să facă nimic în 8 ani de mandat şi nepoţii Mătuşii Tamara ţopăie liber şi acum. Nu este u capăt de ţară. L-a întrebat pe Barack Obama „ce poate face România pentru America”. Imprudentă şi neinspirată întrebare pe care nu credeam că am s-o aud la el. La care, „preşedintele planetar” – ca să-i spun aşa cum susură de plăcere, cu ochii cruciş, Savonarola – i-a tras o bleandă peste ochi să n-o poată duce: „Să funcţioneze Justiţia!” Nici asta nu este cel mai grav lucru, că procurorii lui Traian Băsescu nu l-au legat pe Adrian Năstase, pe Dinu Patriciu sau pe Dan Voiculescu. Nu. Timpul trece şi oamenii uită.
Altceva mi s-a părut mult mai grav. A spus domnul preşedinte că nu poate dormi până nu vede Statele Unite ale Europei. Şi că trebuie să cedăm şi mai mult din suveranitatea statului nostru ca să ieşim din criză. Această idee masonică este veche şi a fost contrazisă cu argumente solide de-a lungul timpului. Nu ne-am distrus economia, motivând că aşa vrea UE, nu am cedat petrolul care ar fi fost extrem de preţios acum, la vreme de criză, nu cedăm Bărăganul străinilor, nu cedăm acum şi aurul, argintul şi uraniul de la Roşia Montană, de parcă am fi nişte smintiţi? Nu, trebuie cedat altceva, chiar mai de preţ: Dreptul de a decide liber ca stat suveran.
România s-a adunat greu în vatra vechii Dacii, prin sacrificii de veacuri. Tocmai ideea unităţii naţionale de teritoriu, de limbă, de istorie şi de destin ne-a făcut să alergăm unii spre alţii. Acum vin politicienii să ne arate cum să ne risipim din nou ce au adunat bătrânii noştri mai înţelepţi ca noi. Nu credeam să-l aud pe Traian Băsescu vorbind aşa vreodată. Este o mare dezamăgire pentru mine. Afirmaţia lui, nefondată de altfel în această perioadă, face să sângereze memoria colectivă. Nu m-ar fi frapat să-l aud pe Tataie glăsuind aşa şi, totuşi, nici el n-a făcut-o.
Nu doar în plan metafizic ideea Statelor Unite ale Europei este o inepţie imposibil de aplicat într-o „Europă a Naţiunilor”, cum spunea Charles de Gaulle. În primul rând, din perspectivă pragmatică este inoperantă o asemenea idee. Cine i-ar mai convinge pe germani să cedeze şi mai mult din veniturile lor de dragul bulgarilor, grecilor, românilor, portughezilor, irlandezilor...? Numai oameni ca Adrian Vasilescu pot crede că, dacă intrăm în piaţa euro ca orbeţii, „ţările mai bogate vor ceda din prosperitatea lor pentru România”. Fiecare politician european are electoratul în ţara lui, nu la Bruxelles. Prin urmare, cei săraci şi nepregătiţi să intre în uniunea monetară euro vor sărăci şi mai mult, iar cei bogaţi îşi vor spori conturile.
Iată de ce un politician important nu trebuie să lanseze afirmaţii negândite. Ce putem face pentru America? Luăm avioane F16, fie. Şi Grecia a primit 6 submarine de la Germania şi trebuie să achite 6 miliarde de euro. Ne împrumutăm la ei ca să le plătim amele. Fie. Dar să ajungem să decidă ei pentru statul român acolo, în cadrul Statelor Unite ale Europei, asta mi se pare o barbarie. Cine a gândit această criză asta şi urmăreşte. După care i-a oferit lui Nouriel Roubini tema de dialog public.

Prostia pe pat de cuie nu ascute mintea

De altfel, Marinelu dă impresia că scapă cârma strategiei proprii pentru ieşirea din criză. Nu poţi împrumuta miliarde ca să plăteşti pensii fiindcă fondul de pensii a fost deturnat două decenii la rând. Iar acum să vii şi să spui că nu mai există banii depuşi de actualii pensionari. Tăiaţi până la capăt pensiile speciale, constituite fără cotizaţii la fondul de pesnii şi veţi avea bani. Nu poţi nici să construieşti drumuri, fără să investeşti în industria reală, în agricultura performantă şi în micile gospodării. Aşa se face că redescoperă afacerea salvatoare de la Roşia Montana, angajată de Nepoţii Mătuşii Tamara. Sigur, el dă impresia că nu vrea aceeaşi penibilă taxă de redevenţă pentru extracţii şi că trebuie renegociat contractul. Dacă românii nu mai ştiu să facă măcar gropi de gunoi, cum să mai exploateze aur? Să-i trimitem înapoi la şteampuri?
Sigur, putea fi un salvator pentru popor domnul Sebastian Lăzăroiu, această Albă-ca-Zăpada cu două himene, care doarme pe un pat de cuie.
"Sunt discret, da. Nu îmi place să îmi expun viaţa personală în public. Nici n-ar fi cine ştie ce. Mai ales de când sunt ministru sunt tot timpul pe baricade la serviciu. Găsesc puţin timp pentru prieteni. Şi cu ei discut tot politică. Ajung acasă seara târziu şi dorm pe un pat de cuie. Un pat făcut din cuie ascuţite. Trăiesc auster. E o austeritate pe care mi-o impun. Asta îmi ţine mintea trează permanent. Stau într-un apartament la bloc. N-am mare lucru prin casă. Îmi place să am spaţiu, altfel m-aş sufoca. Am strictul necesar. Nu mă omor după confort. Confortul duce la lâncezeală", ne sfătuieşte domnul Lăzăroiu care visează să trăiască în Patagonia. Sigur că, strict sociologic, “bogaţii” din România au cel puţin 8 milioane de lei vechi. Un adevăr sociologic spus în public poate fi devastator. Cum să fii bogat cu 8 milioane pe lună?
După ce a apărut informaţia că ar fi scos din ţară prototipul de avion IAR 109 SWIFT de la Craiova spre Israel, Radu Berceanu a început să-l atace pe Marinelu. Unii spun că ar fi Bercovici, dar eu nu bag mâna în foc, nu am probe. Cert este că personajul, pe când era ministrul Industriilor, a distrus mineritul şi a preferat să dea la termocentrale păcura adusă de băieţii de la Buhuşi. Acum, la Turceni, nemţii au venit cu o tehnologie salvatoare: revenirea la centralele pe cărbune, iar noi am închis minele, domnule Berceanu...
În concluzie la aleluia pentru Uniunea Europeană, politicienii români s-au comportat asemenea ţăranului care şi-a pus nădragii şi izmenele într-un singur cui din casă. Au venit hoţii şi i-au furat tot, iar el a rămas în curul gol. Iată de ce trebuie să ne gândim serios la o strategie pentru ce va fi după ce cuiul UE-NATO nu va mai fi pe perete.

Cărăuşul absolut pentru resursele de energie ale Europei

Pe data de 6 septembrie, Gazprom a început să pompeze gaze în conducta Nord Stream, pe care ruşii « au culcat-o » pe fundul Mării Baltice până în Germania. Ca să ocolească Ucraina, o ţară prea labilă politic. Aşa sună explicaţia oficială. Adevărul este că Moscova dorea să trimită pe drumul cel mai scurt hidrocarburile spre beneficiarii cei mai bogaţi ai continentului.
Festivităţile de lansare au avut loc în regiunea Leningrad, la staţia de comprimare "Portovaia". A urmat şi pornirea oficială în exploataţie a primei ramificaţii a acestei conducte, sub privirile lui Dmitri Medvedev. Rusia va obţine astfel acces direct la piaţa europeană, iar Ucraina, ei bine! va pierde statutul de ţară de tranzit exclusiv pentru gazul rusesc spre Uniunea Europeană. Colaborarea din domeniul gazului dintre Moscova şi Kiev ar putea să piardă şi mai mult din actualitate dacă va fi construită a treia ramificaţie a gazoductului. Dacă, desigur, Gazprom va putea demonstra partenerilor europeni că este necesar. "Se preconizează vizita lui Dmitri Anatolievici Medvedev în Germania, el va avea posibilitatea să se întâlnească atunci cu cancelarul şi să discute despre aceste lucruri", i-a spus Vladimir Putin ex-cancelarului Gerhard Schroeder, unul din conducătorii proiectului. Un client al Rusiei, care te face să te gândeşti la tandemul Ribbentrop-Molotov. În acest anunţ neobişnuit, analiştii au văzut şi o intrigă politică: la urma urmelor, aproape niciodată şeful Guvernului nu anunţă viitoarea călătorie în străinătate a şefului statului şi nu-i stabileşte acestuia priorităţile agendei de lucru.
E posibil ca Putin să fi vrut să sublinieze încă o dată interesul permanent al conducerii ruse pentru proiectul Nord Stream. Mai ales că pe principala rută de transport pe uscat a gazelor ruseşti pentru export apar semne de rău augur, care prezic un nou război al metanului. Faptul că, în curând, se va da în exploatare gazoductul "Nord Stream" îi oferă Moscovei atuuri suplimentare pentru a-şi apăra poziţia în negocierile cu Kievul. Premierul Putin nu a scăpat ocazia să reamintească acest lucru.
Odată cu pornirea gazoductului Nord Stream, Ucraina pierde poziţia de ţară de tranzit exclusiv pentru gazul rusesc spre Europa, a declarat Putin. "Ucraina este vechea noastră parteneră tradiţională. Ca orice ţară de tranzit, şi ea manifestă tentaţia să profite de poziţia de ţară de tranzuit. Acum această exclusivitate dispare. Relaţiile noastre vor deveni mai civilizate", a declarat el. Sigur, asta nu înseamnă şantaj politic pe teme energetice.
Creşterea exporturilor de gaze către Europa are o relevanţă deosebită astăzi, a subliniat Putin. După avaria de la centrala nucleară "Fukushima-1", Germania a hotărât să renunţe la atomul cel paşnic.
Pentru a compensa puterea electrică, obţinută prin exploatarea centralelor nuclearo-electrice, nemţii intenţionează să construiască nişte centrale termoelectrice pe gaze. Putin crede că volumul gazelor livrate din Rusia va fi comparabil cu energia produsă de 11 centrale nucleare. Cu alte cuvinte, motorul Europei este acum în năvodul lui Ivan.
Capacitatea de pornire în prima etapă a gazoductului "Nord Stream" este de 27,5 miliarde de metri cubi pe an. Costul proiectului este de aproximativ 8,8 miliarde de euro. Construirea celei de-a doua derivaţii este în derulare deja şi are o lungime de 650 de kilometri. Conform planului, acest fragment va fi operaţional anul viitor. În consecinţă, capacitatea gazoductului va creşte până la 55 miliarde metri cubi pe an. Astfel, volumul total al gazelor ruseşti, livrate spre ţările Uniunii Europene, ar putea depăşi 200 de miliarde de metri cubi pe an.
Rusia nu este contra să arunce spre Germania şi a treia derivaţie de gazoduct pe fundul Mării Baltice. În iulie, Putin a încercat în zadar s-o convingă pe Angela Merkel de fezabilitatea proiectului Nord Stream. Cu toate acestea, cancelarul a dat de înţeles că Germania nu are nevoie de un "supraimport" de gaze. "Din necesarul de 80 de GigaWati pentru economia ţării noastre, centralele nucleare asigură 20 de GigaWati, din care 8,5 GigaWati s-au dezactivat deja. Mai rămân aproximativ 11 GigaWati. Noi dorim ca o parte din această cantitate s-o acoperim pe seama surselor de energie regenerabile. Vrem să dublăm ponderea acestor resurse. Rămâne deci un volum care nu necesită deodată a treia, a patra, a cincea conductă pentru Nord Stream", a precizat Merkel.
Pentru a dovedi contrariul celor spuse de cancelarul german, a vorbit pe 6 septembrie şi vicepremierul rus Igor Secin. El a spus că a treia derivaţie pentru Nord Stream este necesară "dacă se ia în considerare degenerarea situaţiei cu Ucraina". În orice caz, producătorii şi beneficiarii vor dori stabilirea unor contacte directe, este convins Secin.
La rândul său, Alexei Miller, preşedintele companiei Gazprom, care a luat parte la ceremonia de pornire a alimentării gazoductului cu gaz tehnic în prima conductă (derivaţie), a pus în oponenţă cooperarea Rusiei în domeniul gazului cu Germania şi cu Ucraina.
Împreună cu unii parteneri germani, Gazprom deţine magistrale de gazoducte pe teritoriul Germaniei. În timp ce cu Ucraina nu s-a obţinut nimic de acest gen.
Miller le-a reamintit partenerilor ucraineni că ei primesc gaze mai ieftine, decât Polonia, Ungaria, Turcia şi România.
"Colegii noştri ucraineni au urcat într-un tren numit "Gaz rusesc ieftin", dar nu ştiu în ce gară să coboare, nu ştiu că pot să ajungă pe linie moartă, la dezastru", a declarat sarcastic Miller. El i-a comunicat premierului că, în anul 2011, se vor livra spre Ucraina minim 40 de miliarde de metri cubi de gaz.
"Noi am oferit o reducere de 100 de dolari la 1000 de metri cubi, ceea ce înseamnă cumva că subvenţia pentru Ucraina va ajunge la 4 miliarde de dolari", a calculat Putin. "La un asemenea volum, această sumă a subevnţiilor se va acorda anual", a spus el.
Experţii consideră că punerea în funcţiune a primei derivaţii a gazoductului va avea o contribuţie semnificativă la creşterea securităţii energetice a Uniunii Europene.
Nord Stream poate fi considerat o alternativă serioasă pentru livrările de gaze pe teritoriul Ucrainei şi un clenci important în negocierile cu Kievul. El nu exclude posibilitatea ca volumul exportului de gaze pe fundul Mării Baltice să crească. Acest lucru se va putea întâmpla însă abia după finalizarea celei de-a doua derivaţii a gazoductului. În ce priveşte a treia derivaţie (ţeavă) a gazoductului Nord Stream, aceasta este deocamdată doar dorinţa conducerii Rusiei.
Reţeaua terestră a magistralelor de gaz din Rusia spre ţările Europei, care s-a construit încă din epoca sovietică, se extinde acum considerabil prin formarea unor noi rute prin nord şi prin sud.
Printre principalii cumpărători europeni de "combustibil albastru" din zăcămintele Siberiei Occidentale, se află Germania, Italia şi Turcia. Importatori importanţi sunt, de asemenea, Marea Britanie, Austria, Belgia, Olanda, Franţa, Elveţia, Grecia, Bulgaria, Bosnia-şi-Herţegovina, Macedonia, Serbia, Slovenia, Croaţia, Ungaria, Polonia, România, Slovacia, Cehia, precum şi Estonia, Letonia şi Lituania.
Proiectul gazoductului nord-european, care mai este denumit şi "Nord Stream", propune o rută principial nouă pentru transportarea gazelor ruseşti spre Europa.
Realizarea proiectului va permite diversificarea resurselor de export, va asigura posibilitatea manevrării gazului şi va lega direct reţelele de gaze ale Rusiei şi ale ţărilor baltice la magistrala pan-europeană de gaze. Asta nu înseamnă că Uniunea Europeană mai poate să-şi diversifice resursele energetice, fără acordul Rusiei. Îmbrăţişarea rusească este totală... Particularitatea absolută a gazoductului Nord Stream este că pe această rută nu există state de tranzit, ceea ce va reduce preţul de transport pentru gazul din Rusia.
Lungimea planificată a gazoductului este de aproximativ 3000 de kilometri. Partea de uscat de pe teritoriul rus până la ţărmul Golfului Finlandei este 897 de kilometri.
Proiectul South Stream este un sistem de noi gazoducte care leagă Rusia de Uniunea Europeană pe fundul Mării Negre. Lungimea totală a fragmentului de conductă de pe fundul Mării Negre va fi de aproximativ 900 de kilometri, iar adâncimea maximă, la care va fi coborât gazoductul, este de peste 2 kilometri.
Funcţionează concomitent şi magistralele de export, cum ar fi Iamal-Europa (trece prin teritoriile Rusiei, Belorusiei, Poloniei şi Germaniei) şi "Blue Stream" (prelungit pe fundul Mării Negre).
Prin Ucraina, gazul rusesc intră în România prin magistralele Kiev - Viniţa - Ujgorod sau Harkov - Dnepropetrovsk - Odessa - Constanţa.
Tragedia de la Fukushima-1 a venit mănuţă pentru Rusia. Cu ecou până în Germania.
Cine mai scapă?...

Cum va transporta Hugo Chavez aurul Venezuelei spre Rusia?

Marile valori nu se mai transportă astăzi cu măgarul sau cu boii, nici cu trenul sau cu vaporul. Se preferă avionul, deşi nici acest mijloc nu este perfect sigur.
Un avion britanic al Royal Air Force a transportat o primă tranşă de 212 milioane de dolari, echivalentul a 280 de milioane de dinari, în Libia, din totalul de 1,6 miliarde de dolari, valoarea activelor bancare libiene, deţinute de Londra şi deblocate de ONU. După ce Gaddafi s-a dat la fund printre dune. Banii au fost daţi Consiliului Naţional Provizoriu, care nu este recunoscut de libieni, şi mai ales de islamişti. De ce acest Consiliu sau islamiştii din Libia ar fi mai legitimi decât Muammar Gaddafi este o altă chestiune. Prin urmare, nu discutăm dacă banii trebuiau daţi lor, mai ales că « rebelii » s-au încăierat deja între ei pentru putere.
Suma - echivalentul a 280 de milioane de dinari - ar fi fost utilizată de bănci pentru a alimenta bancomatele, precum şi pentru plata funcţionarilor publici de sărbătoarea Eid, zi care marchează sfârşitul Ramadanului. William Hague, ministrul britanic de Externe, a spus că deblocarea conturilor “reprezintă un alt pas important către acordarea unui ajutor necesar poporului libian".
Regimul lui Muammar Gaddafi a tipărit echivalentul unui miliard de euro în Marea Britanie, prin intermediul societăţii De La Rue, însă guvernul britanic a blocat transferul bancnotelor la sfârşitul lunii februarie, în momentul în care Gaddafi a intensificat presiunile asupra poporului libian. A se citi – atunci când Londra şi Parisul au decis atacul.
Pe noi ne interesează cum se transportă valorile mari astăzi, nu invazia după care vom vedea o nouă spânzurătoare.
Văzând ce se poate întâmpla dacă nu face frumos, un alt ciudat, care visează socialismul după chip personal, a decis că trebuie s-o ia înaintea dronelor. Fiindcă va veni vremea când va pleca şi el pe drumul lui Saddam, Hugo Chavez a hotărât să scoată aurul Venezuelei de prin băncile Europei sau Americii şi să-l ducă în... Rusia. Şi i-a spus asta lui Serghei Lavrov, şeful diplomaţiei de la Moscova.
Liderul Republicii Bolivariene este hotărât să schimbe locul de păstrare a rezervelor de aur ale Venezuelei, transferându-le din băncile Statelor Unite şi ale Europei spre ţările frăţeşti - cum ar fi Rusia, Brazilia şi China. Moscova este dispusă să analizeze această propunere, a declarat pe 24 august Serghei Lavrov, şeful diplomaţiei ruse. Experţii se îndoiesc de oportunitatea acestei decizii, beneficiile nu sunt evidente pentru ambele părţi, iar piaţa mondială, care are şi aşa febră, e mai bine să nu fie perturbată de asemenea mesaje."Dacă prietenii din Venezuela decid să folosească un astfel de sistem, în care să fie implicată Rusia, noi vom analiza această propunere", a declarat Serghei Lavrov în faţa jurnaliştilor.
El a adăugat că Rusia consideră că aceste rezerve de aur constituie proprietatea Venezuelei, iar modul în care va folosi acest tazaur trebuie hotărât de partea venezueleană. La rândul său, Nicolas Maduro, ministrul de Externe al Venezuelei, a declarat că ţara lui "este interesată să-şi depoziteze banii în economiile mari, şi anume, în Rusia, în China şi în Brazilia".
Reamintim că liderul Venezuelei a declarat deja că el a hotărât să transfere tezaurul ţării, estimat la aproximativ 200 de tone, fiind evaluat la 12 miliarde de dolari, într-un depozit de pe teritoriul naţional.
"Noi nu avem ce ascunde, a declarat Chavez pe 17 august, într-un interviu telefonic pentru televiziunea de stat VTV. Economiile Europei şi Statelor Unite merg în jos. Prin urmare, este momentul să evaluăm validitatea economiei unor ţări ca Rusia, China şi Brazilia".
El crede că transferul rezervelor valutare din Europa şi SUA spre ţările frăţeşti va contribui la însănătoşirea resurselor ţării "înaintea crizei iminente a capitalismului mondial".
Mai mult decât atât, preşedintele venezuelean a spus că exemplul Caracasului privind libera circulaţie a rezervelor de numerar poate fi urmat şi de alte ţări din America de Sud, care "păstrează în emisfera de nord aproximativ 570 miliarde de dolari."
Conform ultimelor informaţii de la Banca Naţională a Venezuelei, resursele valutare ale ţării reprezintă 29,9 miliarde de dolari, din care 18,3 miliarde se păstrează în aur.
Chavez a remarcat faptul că, în viitorul apropiat, rezervele strategice ale Venezuelei vor creşte pentru că el a decis să naţionalizeze explorarea şi producţia de aur. (Iar nu cum procedează România la Roşia Montana.). O mare parte a zăcămintelor de metal preţios se află în sudul ţării, în regiunea aşa numitului arc mineral al Guayanei.
Experţii se îndoiesc de profitabilitatea economică a unei asemenea măsuri, atât pentru Venezuela, cât şi pentru Rusia. Piotr Kliuev, expert la departamentul de evaluări de la compania "2K Audit - Consultaţii pentru afaceri/Morison International», precizează că Venezuela este gata să transfere spre ţările frăţeşti aproximativ 6 miliarde de dolari. "Deocamdată, este vorba de Rusia şi China, care sunt principalii creditori ai Venezuelei, aminteşte el. Nu este exclus ca, în acest mod, Venezuela să-şi asigure creditorii principali prin gaj. Este posibil ca, în viitorul apropiat, Rusia şi China să ofere noi împrumuturi pentru Caracas." Este aici însă şi o capcană, subliniază analistul. Pe de o parte, Venezuela oferă garanţii creditorilor importanţi, dar, pe de altă parte, îşi reduce ratingul de împrumut pe piaţa internaţională de credite.
Transferul rezervelor valutare de aur din băncile internaţionale spre economiile cu un sistem financiar netransparent creşte automat riscurile investiţionale pentru economia Venezuelei pe piaţa internaţională. Aurul şi rezervele valutare, care se păstrează acum în băncile europene, reprezintă o garanţie pentru investitorii mondiali. După ce mijloacele băneşti vor fi transferate spre China şi Federaţia Rusă, nu se ştie dacă investitorii vor avea acces la informaţiile cu privire la rezervele Venezuelei.
Acelaşi lucru este valabil şi pentru rezervele de aur, pe care Caracasul are de gând să le depoziteze pe teritoriul său - credibilitatea informaţiilor referitoare la aceste rezerve va fi pusă la îndoială. Trăim într-o lume în care tot mai puţini oameni cred în cuvântul dat.
Pe de altă parte, aceste operaţiuni nu vor afecta prea mult piaţa financiară internaţională.
Rezervele valutare ale Venezuelei se păstrează, în special, în bănci şi în aur, dar nu şi pe pieţele bursiere. Chiar pentru Venezuela, o asemenea decizie ar putea avea consecinţe negative.
Pe de o parte, Caracasul oferă garanţii pentru noi împrumuturi de la creditorii cei mai importanţi. Pe de altă parte, îşi creşte dependenţa faţă de aceste state şi practic se lipseşte de posibilitatea de a împrumuta bani de la alţi investitori.
Analistul Pavel Emelianţev de la "Investkafe" consideră că sistemul în sine poate să funcţioneze şi că nu vor apărea probleme deosebite fiindcă nu este vorba de o sumă aşa de mare - 11-12 miliarde de dolari şi nici volumul de metal preţios nu e deosebit - aproximativ 200 de tone de aur. Riscul pe care îl pot suporta băncile care au refuzat să dea aurul depăşeşte considerabil sumele prezentate, este convins el. Dificultatea este că aurul nu va fi plătit de o singură bancă şi nici măcar de o singură ţară.
Dacă se întâmplă să se refuze restituirea aurului, atunci acest lucru ar putea provoca o reacţie în lanţ, alte guverne ar putea solicita returnarea aurului, ceea ce ar duce la colapsul sistemului. Deci e mult mai simplu şi mai ieftin să se satiscafă totuşi cererea Venezuelei.
Pe de altă parte, nici Rusia nu poate folosi aurul în interes propriu fiindcă i se dau aceste rezerve numai spre păstrare.
Alexei Kozlov, director adjunct la departamentul UFS Investment Company, precizează că aurul Venezuelei, în cea mai mare parte - 211 tone - este păstrat în Banca Angliei, la JPMorganChase, BarclaysPlc, StandardCharteredPlc şi la BankofNovaScotia. Iar volumul rezervelor acestei ţări este de 365,8 tone. În echivalent bănesc, la cursul actual al aurului (1843 de dolari uncia), valoarea celor 211 tone de aur reprezintă 12,5 miliarde dolari. Este echivalentul a 8,8% din producţia anuală mondială de aur. De exemplu, în prezent, Rusia produce anual 250 de tone de aur, China - 350 de tone.
"Riscurile pentru această istorie se manifestă pe alt plan, precizează el. Returnarea aurului poate provoca o severă lovitură în plus pentru afacerile bancare, ceea ce ar putea însemna un impact evident pentru întreaga economie.
Noi credem că Venezuela nu va merge până la repatrierea aurului şi complicarea acestei situaţii este puţin probabilă fiindcă nu există o necesitate practică pentru mutarea metalului acumulat. Ca să nu mai vorbim de costul unui asemenea transport de valoare mare, dacă luăm în considerare transportul pe calea aerului, asigurarea valorii, protecţia, paza, manipularea pentru încărcare- descărcare, contabilitatea etc.".
După cum remarcă majoritatea experţilor, această inovaţie are mai degrabă un fundament politic mai mult, decât economic. Între Caracas şi Moscova, există vechi legături comerciale şi politice. Trebuie amintit că Venezuela şi-a deschis aerodromurile pentru aterizarea bombardierelor strategice ruseşti Tu-160, cumpără arme din Federaţia Rusă şi producţia rusească de maşini. Venezuela este una din ţările importante, care au recunoscut independenţa Abhaziei şi Osetiei de Sud după războiul ruso-georgian. Astfel că problema unei posibile depozitări a aurului în Rusia poate fi considerată mai degrabă o chestiune politică, iar nu o problemă de interes economic pe un plan mai îndepărtat", consideră Kozlov.
Probabil că experţii ruşi, dar mai ales Hugo Chavez habar nu au de soarta aurului trimis de România la Moscova. Tot spre păstrare. L-am trimis cu trenul, cu acte în regulă, purtând girul unor ţări prietene, care au garantat pentru Rusia: Anglia şi Franţa.
Aşa că Hugo Chavez poate să-şi ducă fericit aurul la Moscova. Cu avionul.
Rusia nu refuză...

Un preşedinte neutru la Chişinău

Republica Moldova traversează o criză politică profundă. Este un adevăr. Nu mai surprinde pe nimeni. Aici nu e vorba de gravele disfuncţiuni economice. Chiar dacă era Obama şef de guvern la Chişinău şi tot nu izbutea nimic, în condiţiile în care economia nu funcţionează. Indiferent cum ar fi spus Obama: “Yes, we can!”, “Da, noi sîntem în stari!” sau “Kanecină, mî mojăm!”. Chiar dacă rostea sloganul lui şi în găgăuză, că tot nu ar merge economia din Republica Moldova.
Iar când nu poţi face minuni în economie, măcar ca atitudine politică trebuie să fii integru. Oamenii ar înţelege şi ar accepta mai uşor eşecurile din zona economică: politicienii s-au comportat onest.
Dar nu merg lucrurile atât de lin prin politica de la Chişinău. Capra, varza şi lupul par să nu mai poată trece puntea şi aş fi ultimul care şi-ar dori acest lucru. Vlad Filat nu mai crede în consensul cu Marian Lupu. Cred că are dreptate. Dacă ajunge preşedinte, Marian Lupu ar putea bascula oricând spre taica Voronin. Nimeni nu poate garanta că ar proceda altfel. Slugărnicia lui faţă de Moscova este cea mai bună dovadă. Şi atunci s-au declanşat atacurile contra lui Vlad Filat. Unii merg până acolo, încât îi atribuie intenţia unei mezalianţe cu... Voronin. Nu cred. Chiar dacă îl cunosc doar puţin, eu nu cred că Vlad Filat ar fi în stare de o asemenea ticăloşie.
În toată această tărăşenie, cel mai lovit pare să fie Mihai Ghimpu: omul aşteaptă să-i ia locul lui Marian Lupu cxa “spiker” la Parlament. Şi insistă pentru respectarea înţelegerii...
Pe lângă această bâlbâială fără de sfârşit, speculată rudimentar de comunişti, publicul de la Chişinău a înţeles că Alianţa pentru Integrare Europeană este incapabilă să rezolve măcar “Dosarul aprilie 2009”. Tinerii omorâţi sau schingiuiţi atunci au fost uitaţi. Această atitudine trebuie să provoace o deziluzie teribilă pentru oamenii care au ieşit atunci pe străzile Chişinăului. Un sentiment nenorocit de neputinţă.
Şi pentru că mai era nevoie de o probă, domnul Şleahtiţki (sau poate cu “-chi”), ministrul Învăţământului, a decis să transforme “Istoria Românilor” în disciplină... opţională. "Pentru noi este o dezamăgire decizia Chişinăului. Aşa o interpretăm politic. Este greu de înţeles cu atât mai mult cu cât, acum doi ani, au fost solicitate cărţi de "Istoria Românilor". Am făcut pe cheltuiala statului român 450.000 de manuale şi iată că anul acesta se scot din program. Am înţeles ca "Istoria românilor" rămâne în interiorul noilor cărţi. Nu ne vom supăra pe Moldova, dar o să ţinem minte. Cu sau fără "Istoria românilor" la Chişinău, noi ne bucurăm că veniţi să studiaţi, să locuiţi şi să munciţi în România”, a spus Traian Băsescu.
Realmente dezamăgit fiindcă şi-a pus mari speranţe în cei trei crai de la Chişinău.
Pe nimeni dinafară nu interesează însă aceste “amănunte”. Străinii vor un preşedinte. Pe Marian Lupu.
"Deja sunteţi de trei ani de criză politică şi cred că deja ajunge. Procesele de adaptare a economiei, a structurilor administrative, politice au început. Din păcate, în ultima vreme, nu mai sunt convingătoare. Depinde numai de oamenii politici de la Chişinău cât de rapid pot avansa către UE şi vă spun că este un tren extraordinar, le-a spus Traian Băsescu tinerilor basarabeni, veniţi la întâlnirea de la Sulina.
Faptul că, după alegeri, pentru a doua oară, politicienii de la Chişinău nu reuşesc să desemneze un preşedinte, un şef al statului, este extrem de neplăcut pentru aprecierile care se fac în spatele uşilor închise, şi acolo sunt aprecierile adevărate. Pare a fi o incapacitate de a se lua decizii politice importante. Nu aş vrea să vă spun cum se motivează de către oamenii politici din Occident aceasta incapacitate. Moldova a avut o fereastră deschisă după cea de-a doua victorie a Alianţei în alegeri. Trebuie să ţină cont că nu rămâne deschisă la nesfârşit. Este esenţial să se înţeleagă. Eu cred că acest nesfârşit nu este departe", a avertizat preşedintele României.
Aşa se vede din pom: Marian Lupu preşedinte! Nimeni nu are nevoie de alegeri anticipate.
Partidele politicie din cadrul Alianţei au abordări diferite cu privire la depăşirea crizei politice prelungite. Liberal-democraţii susţin alegerea prin vot direct a preşedintelui, mizând pe popularitatea ridicată a premierului Vladimir Filat. Lor li se opun democraţii care susţin reformarea Constituţiei pentru a-l alege pe Marian Lupu ca preşedinte printr-un compromis în interiorul Alianţei. Şi liberalii gândesc la fel pentru că Mihai Ghimpu se teme de dizolvarea Parlamentului fiindcă visează să ocupe locul de preşedinte al Legislativului, dacă va pleca din post Marian Lupu.
Lupu a spus că, în cazul în care Curtea Constituţională nu va permite modificarea Constituţiei prin adoptarea legii organice, AIE va găsi modalităţi alternative de a alege un şef de stat ...
Se aşteaptă răspunsul Curţii Constituţionale, dar nu va veni salvarea nici de-acolo fiindcă nu va permite
modificarea Constituţiei prin adoptarea unei legi organice.
Dacă nu, prin presa rusă apar frecvente îndemnuri spre un candidat din afara partidelor politice. Un neutru.
Eu nu cred în preşedinţi “neutri” fiindcă este nenatural un asemenea scenariu.
Dar să vedem varianta politologului Vitali Andrievski, care grăia pentru “Komsomolskaia Pravda”:
“În ce priveşte alegerea preşedintelui, acest lucru se poate realiza numai prin compromisuri reciproce cu comuniştii. Cea mai populară variantă ar fi acum alegerea unui preşedinte din afara partidelor. Acesta poate fi orice om cunoscut şi respectabil”.
Cine ar fi acel “om respectabil”?
Eu am să fac nişte propuneri simbolice, care ar merita discutate.

1. Serghei Nazaria
El este un “moldovan”, care reprezintă minoritatea rusească din cel de-al doilea stat românesc – aproximativ 8%. "Scopul acelor cercuri, din care face parte Traian Băsescu, este să ducă raporturile dintre Republica Moldova şi Rusia până la limita rupturii pentru realizarea vechiului proiect geopolitic "România Mare", care înseamnă anihilarea Republicii Moldova ca stat independent şi "să unească" Basarabia cu "Patria-mamă" România. Dar unul din fundamentele politicii externe ale statalităţii moldoveneşti este Rusia şi pentru a realiza acest proiect trebuie rupte relaţiile dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă.
S-a dovedit în mod obiectiv că Rusia nu este interesată în lichidarea Republicii Moldova. Din fericire, Ucraina, Germania, Bulgaria şi Ungaria sunt, de asemenea, interesate ca proiectul românilor să nu izbutească", a afirmat el recent la un duplex televizat Chişinău-Moscova.
Dacă ar candida la preşedinţia Republicii Molotov, ar scoate tot Chişinăul în piaţă şi ar grăbi unirea cu România. Eu aş opta pentru el sau pentru unul asemenea lui.

2. Mark Tkaciuk
Nu ştie româneşte, dar nici Voronin nu l-ar accepta.
Am fi propus un ucrainean, dar această etnie nu a dat încă un politician de anvergură la Chişinău.

3. Alexandru Moşanu
A fost primul preşedinte al Parlamentului de la Chişinău. Este însă prea oscilant, dacă ne amintim de rolul pe care l-a avut în evenimentele din 1991.

4. Academicianul Mihai Cimpoi
Este un nume cunoscut în lumea intelectualilor din cel de-al doilea stat românesc, dar şi la Bucureşti. El a ajutat la tipărirea volumelor din presa lui Mihai Eminescu în 1989, cărţi ce fuseseră interzise de Nicolae Ceauşescu. Ar putea fi o opţiune...

4. Ion Ungureanu
Este tot român. Ce să facem? Românii formează totuşi majoritatea absolută în cele şase judeţe ale vechii Basarabii. După ce a stat o viaţă la Moscova, a venit în 1990 la Chişinău şi a militat pentru limba română, pentru istoria românilor şi pentru unire. Era o bucurie să-l auzi vorbind. A fost ministru al Culturii şi el a propus sanctificarea lui Ştefan cel Mare. Patriarhia de la Bucureşti avea alte priorităţi, dar nici nu putea să se opună.
Chiar aşa: dacă politicienii de la Chişinău ar proclama unirea cu România, Bucureştiul nu ar mai putea coti în maniera Ion Iliescu. Numai că ambele capitale s-au contaminat...

5. Mircea Druc
Dacă l-am putea convinge să accepte consecinţele pactului Molotov-Ribbentrop, probabil că ar fi cea mai bună variantă pentru funcţia de preşedinte la Chişinău. Vor spune unii că se vor revolta găgăuzii din nou. Sigur că da, găgăuzii au tot rămas revoltaţi de vreo 20 de ani, numai că ei nu realizează că servesc cauza Rusiei. Dovadă că nu solicită să înveţe în limba turcă, aşa cum ar fi normal, ei vor limba rusă. Oricum, fac alergie la limba română. Sigur că au dreptul să plece în Rusia.
Bine, vor spune alţii, dar se supără Igor Smirnov, numai că Uniunea Sovietică nu mai există şi este doar o problemă de timp până când individul va fi arestat şi va fi apoi judecat. De ruşii lui.
Mircea Druc ar fi singurul candidat capabil să scoată mulţimea în stradă din nou pentru o opţiunea normală: unirea cu România şi aderarea la Uniunea Europeană. În această succesiune. Este un paliativ politicianist să susţinem că “ne vom întâlni în UE, acolo vom fi împreună”. Pentru aderare, este nevoie şi de voinţa celor de la Bruxelles. Ca să fim din nou împreună depinde numai de noi. Cred că şi majoritatea minoritarilor din Republica Moldova ar dori aderarea cât mai rapidă la Uniunea Europeană.
Fie şi prin unirea cu România.
În ultima vreme, încep să am certitudinea că în primul rând liderii Alianţei nu ar accepta un asemenea om printre ei.
Ei vor să se mai joace de-a ţara...

Independenţa faţă de România

La 19 august 1991, mă aflam la Moscova, trimis de ziarul „Tineretul liber” la... puci. Eram cu fotoreporterul Mihail Sandu. Am fost singurii ziarişti din România la acel eveniment. Desigur, cu excepţia lui Nicolae Creţu, care era corespondent permanent pentru Rompres şi pentru Radio România în capitala Rusiei. Am văzut cum a urcat Boris Elţin pe tanc. Nu ştiam atunci că acest Samson va prefera să surpe templul peste el, numai să ajungă la Kremlin. Avea instinctul puterii şi a ales să îngroape imperiul sovietic, doar să urce. Şi urcat. (Pentru a-l distruge pe ţar, Lenin a îmbrăţişat şi ideea autodeterminării popoarelor, i-a sfătuit pe basarabenii lui Inculeţ să se unească cu România care „este ţara voastră”, chiar dacă, ulterior, a uitat de acest principiu).
Am asistat apoi la conferinţa preşedintelui Mihail Gorbaciov, după eşecul tandemului Ianaev-Kriucikov.
După liniştirea apelor, prima grijă a fost să merg la reprezentanţa Republicii Moldova de la Moscova. Atunci l-am cunoscut pe domnul Cebuc (m-a corectat imediat când am pronunţat „Ciubuc”). Au venit vreo 50 de ziarişti la o conferinţă prin care Chişinăul îşi arăta susţinerea faţă de... Federaţia Rusă care se rupea astfel de... Uniunea Sovietică. În timp ce Ion Ungureanu, care trăise o viaţă la Moscova, vorbea la mitingurile din Chişinău despre limba română şi despre unirea cu România, tovarăşul Cebuc se exprima ruseşte la conferinţa de presă. M-am dus apoi pe 27 august la reprezentanţele Georgiei, Armeniei, Kazahstanului, Turcmenistanului, Uzbekistantului... Altă atitudine: toţi vorbeau în limbile materne şi, alături, translatorii traduceau în rusă. Chiar dacă ştiau ruseşte perfect, ei deveniseră ambasadorii ad-hoc ai unor alte state.
Uneori, mă gândeam că august este o lună fatidică pentru toţi românii: 23 august 1939 – s-a semnat pactul Molotov-Ribbentrop, 23 august 1944 – vina tragică, egală cu o trădare de proporţii, a regelui Mihai, prin care un duşman al românilor era schimbat cu un satrap al popoarelor, 27 august 1991 – Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova.
La prima vedere, pare forţată alăturarea acestui eveniment care a stârnit entuziasm popular la Chişinău. Lipsiţi de intuiţie politică, parlamentarii de la Bucureşti au crezut că, dacă recunosc primii independenţa Republicii Moldova, ei pun umărul la desprinderea Basarabiei de Rusia. Un singur om – mai sensibil, deci mai fragil – a avertizat că recunoaşterea necondiţionată a independenţei Republicii Moldova, fără trimitere la actul Unirii din 1918, reprezintă o gravă eroare politică. Era Claudiu Iordache.
Eu, care fac parte din „gura lumii”, pot spune că acel vot necondiţionat din Parlamentul de la Bucureşti a fost o prostie crasă, prin care românii dintre Prut şi Nistru erau condamnaţi să rătăcească la nesfârşit, fără vina lor, în negura dintre Est şi Vest, într-o criză identitară unică pe continent. Erau acţiuni prin care se recunoştea de fapt independenţa celor 6 judeţe din Basarabia faţă de România. Condamnasem pactul Molotov-Ribbentrop, dar nu am făcut nimic pentru anularea consecinţelor. La fel ca Rusia, dar din motive diametral opuse.
Evenimentele ce au urmat au reconfirmat practic acest adevăr. Încă din 1990, Rusia a provocat tulburările din Găgăuzia. Fiindcă la Chişinău erau intelectuali care înţelegeau ce se ascunde în spatele „recunoaşterii”, iar mişcarea unionistă tindea să se cristalizeze (din nefericire, fără echivalent la Iaşi sau la Bucureşti), Kremlinul a continuat diversiunile şi a provocat războiul de pe Nistru din 1992. Contrar Constituţiei Republicii Moldova, care proclamă „neutralitatea”, Rusia refuză să-şi retragă trupele şi arsenalul de la Tiraspol-Tighina. În 1999, proaspăt desemnat preşedinte de acelaşi Elţin pentru refacerea imperiului pierdut, Vladimir Putin a semnat la Istanbul o declaraţie prin care se angaja să demilitarizeze regiunea.
A uitat. A uitat şi Medvedev.
Rănile nu s-au vindecat. Rusia doreşte acum „să sprijine” integritatea Republicii Moldova prin... transnistrizare. Pentru acest preţ, va fi de acord cu orice preşedinte (cu excepţia lui Mircea Druc sau Ion Ungureanu), îl va goni pe Igor Smirnov, va susţine reunificarea cu Transnistria, dar mai pune o condiţie, convenită deja cu Angela Merkel: să i se impună României să renunţe definitiv la recuperarea teritoriilor pierdute. Din raţiuni economice proprii şi superioare, Germania „nu-şi manifestă interesul pentru acele regiuni”.
La fel ca pe timpul micului Adolf.
Nu trebuie neglijată expansiunea economică a capitalului rus şi evreiesc în Republica Moldova, care a făcut presiuni două decenii contra oamenilor de afaceri din România, dornici să investească acolo. Şi toate intrigile au fost aruncate ani la rând în capul Kremlinului. Desigur, nu fără temei.
Există încă multe argumente care ne determină să credem că am recunoscut, de fapt, independenţa faţă de România, iar nu de Rusia. Pretinşii statalişti care vor să domnească „oleacă”, la fel ca Vogoride la Iaşi, fac tot jocul Moscovei. De la Mircea Snegur la – culmea! – Iurie Roşca, toţi merg pe aceeaşi linie: orice gest de bunăvoinţă firească din partea Bucureştiului este o nouă modalitate de legitimiare a falsului, a raptului istoric, în primul rând, în detrimentul românilor din Basarabia. De aceea, nici nu mi se mai pare aiuritoare declaraţia din 24 august a lui Marian Lupu: „Faptul că s-a acceptat trimiterea drapelului lui Ştefan cel Mare la Chişinău arată că România recunoaşte – în prezent, în trecut şi în viitor – statalitatea Republicii Moldova”. Măria Sa devine martor al suveranităţii celor şase judeţe.
Un nou Voronin, incapabil să-şi descleşteze fălcile şi să rostească simplu, măcar ca activistul Petru Lucinschi: Este limba română, oameni buni! De ce s-o mai scăldăm?
Independenţa Republicii Moldova faţă de Ţara-Mamă, iar nu în raport cu Rusia, a devenit fapt prin oportunismul abject al politicienilor de la Chişinău şi Bucureşti. În egală măsură, alternativ, dar şi concomitent. „Nu e momentul, de ce să ne legăm la cap...” Sau, cum spunea maestrul Stelian Tănase de la Realitatea TV la întâlnirea cu mesagerul lui Putin: „De ce să împart eu propseritatea mea europeană cu basarabenii?”
Singurul câştig al acestor două decenii de independenţă cu trupe ruseşti pe teritoriu şi în suflet este formarea generaţiei din aprilie 2009. De-acolo se vor ridica adevăraţii luptători pentru adevărul nostru al tuturor.
Aveţi grijă, vine noua elită...

Ruşii s-au speriat că basarabenii le pun stanoaga la frontieră

Un proiect de lege, abia năşit (şi cu buricul netăiat) în Parlamentul de la Chişinău cu privire la intrarea străinilor pe teritoriu scoate flăcări în presa de la Moscova şi Kiev. De unde concluzia că soarta celui de-al doilea stat românesc îi preocupă adânc pe neostaliniştii de la răsărit.
Conform acestui proiect adoptat abia într-o primă lectură, pentru intrarea pe teritoriul Republicii Moldova, străinii trebuie să explice care este scopul vizitei, să prezinte invitaţia, biletele dus-întors, un voucher turistic cu rezervarea camerei de hotel sau programul călătoriei de afaceri. Ceea ce, la urma urmelor, nu este o tragedie. Legiuitorul de la Chişinău nu poate s-o scalde la infinit. Ori la bal, ori la spital! Sau, cum spun bătrânii mei de pe Siret, nu se poate şi cu botul uns, şi cu sufletu-n rai! Şi, ca să-l citez pe Dmitri Medvedev - care soma Ucraina recent să se decidă în ce direcţie merge - nu se poate şi în Comunitatea Statelor Independente, şi în Uniunea Europeană.
Sigur că va fi greu pentru lucrătorii care merg pe piaţa muncii din Rusia sau Ucraina, dar şi balticilor le-a fost greu când au luat o decizie politică majoră. Şi ei erau ameninţaţi că nu vor mai primi gaze. Până la urmă, toate s-au rezolvat. Alianţa pentru Integrare Europeană trebuie să dea un singur semnal definitiv şi irevocabil: aderarea la UE. Numai aşa Chişinăul se poate desprinde de zona cenuşie, în care este aruncat implacabil, alături de Kiev.
Cum spuneam şi altădată, neprietenii vor ca românii de peste Prut să rămână cantonaţi în sărăcie şi ignoranţă pentru a fi controlaţi mai uşor. "Desigur, eu sunt familiarizat cu problema, mai ales că, în Moldova, locuiesc rudele mele. Eu cred că, în ultima vreme, Republica Moldova este prea mult influenţată de România. Nici într-un caz nu se poate compara situaţia din Moldova cu cea din Ucraina. Sunt situaţii total diferite. Dacă în Moldova există unele motive pentru înăsprirea normelor de acces în ţară, Ucraina nu are asemenea motive faţă de cetăţenii Rusiei. În timpul actualului regim, nu pot avea loc asemenea schimbări în relaţiile dintre Ucraina şi Rusia. Nu cred că ar putea fi un motiv similar pentru ca preşedintele Viktor Fedorovici Ianukovici să ia asemenea măsuri", a spus deputatul ucrainean Alexandr Kasianiuk, din Partidul Regiunilor, pentru agenţia Regnum.
Nu există regim de vize între Rusia şi R. Moldova, mai mult, în prezent Chişinăul poartă negocieri cu privire la regimul favorizant de imigrare, ceea ce le dă posibilitatea cetăţenilor moldoveni să stea pe teritoriul Rusiei 90 de zile fără înregistrare. Din reacţiile ziariştilor şi politicienilor neostalinişti, pot deduce că ruşii şi ucrainenii agreează acest sistem lax, ca pe vremea imperiului sovietic, să poată ei trece dintr-o parte în alta, fără să fie verificaţi. Mai ales în Transnistria, unde au câte 4-5 paşapoarte: ruseşti, ucrainene, moldoveneşti, româneşti, belaruse... Un alogen din Transnistria se simte ca un supraom care poate face orice fiindcă scoate imediat paşaportul de cetăţean al Federaţiei Ruse! Este normal ca poliţiştii de la Chişinău să le confişte actele multiple, fără specificarea reşedinţei.
Un caz relativ recent ilustrează perfect efectele unei legislaţii deficitare privind frontiera Republicii Moldova. La mijlocul lunii iunie, a fost arestat la Chişinău scriitorul rus Eduard Baghirov, acuzat de organizarea tulburărilor din aprilie 2009, când a fost vandalizat Parlamentul.
“Iniţial, scriitorul rus a fost reţinut pentru 30 de zile, apoi s-a prelungit perioada de detenţie cu încă 30 de zile. Nu cunoaşte nimeni cum decurge ancheta, în afară de avocaţi, care nu au voie să vorbească pe acest subiect. Lumea a început să uite de Baghirov, dar, recent, a amintit de el ziarul "Moldova Suverană".
Aici s-a scris că, în 2009, Eduard Baghirov alerga pe străzi şi prin pieţele din Chişinău, împreună cu ziarista Natalia Morari, chemându-i pe tineri la acţiuni de protest. Natalia Morari era cunoscută atunci fiindcă tocmai fusese declarată "persona non grata" în Rusia. Acum, ea are o emisiune la una din televiziunile din Republica Moldova. Ziarul întreabă de ce Natalia Morari, care a venit să ne înveţe cum se face o revoluţie, nu este anchetată în dosarul Baghirov”, pune paie pe foc Svetlana Gamova de la “Nezavisimaia Gazeta”.
Valeri Klimenko precizează, unul din cei mai agresivi anti-români de la Chişinău, a asigurat-o că "60% din oaspeţii veniţi în Republica Moldova sunt ruşi". Pentru a înţelege mai bine situaţia este suficient să vezi încotro zboară avioanele şi unde merg trenurile - majoritatea se duc spre Rusia. De fapt, trenurile merg ticsite la Moscova - moldovenii se duc la muncă. “Dacă se complică relaţiile cu Federaţia Rusă, probleme apar şi pentru aceşti oameni. Şi pentru transnistrenii care au paşapoarte ruseşti şi care sunt cam 150.000. Dacă merg de la Tiraspol la Chişinău, ei, de asemenea, trebuie să le prezinte poliţiştilor moldoveni invitaţiile. Sau dovada că au unde locui în Republica Moldova, deşi ei acolo trăiesc. Din punct de vedere juridic, Transnistria rămâne parte a Republicii Moldova. Situaţia este delirantă, crede Klimenko, dar ea este reală. "Deja transnistreniii trebuie să răspundă pentru paşapoartele ruseşti. Foarte frecvent, poliţiştii moldoveni le confiscă documentele sau paşapoartele din Federaţia Rusă, cerându-le să confirme locul de reşedinţă din Republica Moldova. Justificarea înscrisurilor din Transnistria nu se admite. Prin urmare, nu are sens să mai vorbim despre măsurile de creştere a încrederii între cele două părţi, direcţie pentru care insistă toţi mediatorii conflictului de pe Nistru şi Uniunea Europeană. Într-o asemenea conjunctură, este imposibilă şi reluarea negocierilor pentru reglementarea conflictului transnistrean", a explicat Dmitri Soni, preşedintele Comisiei Sovietului Suprem al Transnistriei pentru relaţii internaţuionale.
Legea nu este definitivă, ea va fi şlefuită, dar cineva se teme că nu mai poate juca de-acum nici Kazaciok, nici Hopak prin Basarabia. Mai ales în campaniile electorale. Cetăţenii străini, care se află în republică fără înregistrare, vor fi amendaţi. Amenda va fi de 170 de dolari. În articolul 17 al acestui proiect de lege, se prezintă lista documentelor suplimentare, care se cer străinilor "pentru justificarea scopului călătoriei lor". În funcţie de scopul călătoriei (particulară, de afaceri, turistică), vor fi necesare invitaţia din partea instituţiei organizatoare sau din partea unei persoane fizice, un tichet turistic (voucher), rezervarea la un hotel, biletul de întoarcere, programul şi descrierea activităţilor politice, culturale, ştiinţifice şi sportive, la care intenţionează să participe călătorul.
Şi “Kommersant” speră că legea nu se referă la... ruşi.
“Deocamdată însă nu e prea clar dacă aceste cerinţe se referă la cetăţenii Rusiei. Noi am aflat de la unele surse din Duma de Stat că, dacă acest lucru se întâmplă, atunci se va ajunge la înrăutăţirea relaţiilor ruso-moldoveneşti şi vor suferi în primul rând cetăţenii Republicii Moldova”.
La Moscova se consideră că legea se referă la Rusia şi acest lucru a provocat confuzie.
"S-ar putea crede că ruşii au de gând să plece în masă în Moldova ca să zugrăvească apartamente, a ironizat Vladimir Jarihin, director adjunct la Institutul CSI. Nu cred că asemenea măsuri vor apropia Republica Moldova de UE." După opinia expertului, "Moscova are tot dreptul să ia măsuri simetrice".
Să rămânem puţin aici. Noi ştim că ruşii nu pleacă în străinătate să muncească onorabil, să zugrăvească apartamente. Oricum, nu cinstit. Unde ar fi ruşinea ? De ce ar trebui să sufere numai cetăţenii moldoveni în urma unei asemenea legi? Eu credeam că Rusia este o ţară capitalistă, guvernată – în afară de tandemul Putin-Medvedev – de legea cereii şi a ofertei. Dacă e nevoie de zugravi sau zidari din R. Moldova, ei vor lucra acolo în virtutea cererii, fiindcă ruşii nu ştiu să-şi zugrăvească propriile case. Este o muncă grea, deci onorabilă. Prin urmare, basarabenii vor merge oricum acolo la lucru, indiferent de legea frontierei. Aici nu ţine şantajul, ca în cazul vinului, legumelor sau fructelor.
Surse din Alianţa pentru Integrare Europeană, aflată la guvernare, au explicat aceste modificări legislative prin necesitatea apropierii legislaţiei locale de standardele Uniunii Europene. "Moldova luptă pentru regimul fără vize cu Uniunea Europeană şi era nevoie de aceste măsuri. Problema este că mulţi migranţi ilegali, mai ales din Asia Centrală, folosesc Moldova ca ţară de tranzit spre România şi mai departe spre Occident. Cei de la Bruxelles au solicitat Chişinăului un control mai sever la frontieră", a explicat politologul moldovean Vitali Andrievski. Presa moldovenească nu exclude ca acest proiect de lege să fie un fel de revanşă faţă de Kiev care a introdus nişte "norme draconice", cum au fost numite la Chişinău, conform cărora moldovenii care călătoresc în Ucraina sunt obligaţi să facă dovada că deţin în numerar cel puţin 1200 de dolari pentru întreţinere.
Deocamdată, nu este evident dacă noua lege moldovenească se aplică şi pentru ruşi. Numai că Ianukovici i-a promis lui Marian Lupu că basarabenii nu vor fi nevoiţi să arate cei 1200 de dolari.

Pe de altă parte, Alexei Ostrovski, preşedintele Comisiei din Duma de Stat pentru afacerile CSI şi pentru legăturile cu compatrioţii ruşi, a spus că nu trebuie să ne grăbim să luăm măsuri de răspuns. "Astfel de acţiuni întreprinse în Parlamentul Moldovei atestă că acolo au venit la putere nişte oameni care nu înţeleg interesele propriului popor şi ale ţării lor pe ansamblu. Eu nu exclud faptul ca această iniţiativă să fie o tentativă a unor forţe politice din Moldova de a provoca Rusia la acţiuni de retorsiune pentru a schimba opinia moldovenilor despre Rusia, ca aliat, partener şi prieten de încredere. Tocmai de aceea eu fac un apel să ne abţinem de la măsuri similare", a subliniat deputatul.
În acelaşi timp, el a menţionat că "înrăutăţirea relaţiilor ruso-moldoveneşti ar fi o lovitură dureroasă în primul rând pentru cetăţenii Moldovei, care, în mare parte, îşi asigură existenţa familiilor
lor cu banii câştigaţi în Federaţia Rusă".
Eu cred că ar fi cel puţin la fel de dureros şi pentru ruşii care trec în cohorte peste Republica Moldova şi România. Să treacă, dar să respecte legile noastre.
În ce priveşte calitatea de “aliat şi prieten de nădejde” a Rusiei faţă de Republica Molotov, să fim serioşi! Dacă Moscova este un astfel de partener fidel pentru Chişinău, de ce nu-şi retrage trupele de pe Nistru?
Oricât ar părea de straniu, recunosc că mi-a plăcut metafora rostită de Mark Tkaciuk:
"Alianţa caută să izoleze ţara de Rusia şi de CSI. Membrii acestei coaliţii acţionează incoerent şi imprevizibil, ca o maimuţă care se joacă cu o grenadă. Moldova şi Rusia sunt legate una de alta printr-o multitudine de fire care nu pot fi tăiate imediat pe viu".
Să fie aşa de rău că balticii “s-au izolat de Rusia şi de CSI”?
Eu sper şi cred că această “maimuţă imprevizibilă” să-i ducă pe conaţionalii noştri acolo unde este locul dictat de vechea lor origine: alături de România, adică în Europa.
Numai aşa vor scăpa de spiritul gregar al Asiei.
Viorel Patrichi

Napoleon Săvescu nu se opreşte

2011-08-25T23:16:00.000-07:00

Cetatea de pământ şi palisadă de la Haţeg

2011-08-25T23:15:00.000-07:00

Cetatea Blidaru

2011-08-25T23:14:00.000-07:00

Adrian Ciobanu de pe Nistru aprinde o lumânare la Blidaru

2011-08-25T23:12:00.000-07:00

Zidul dacic, "în coadă de rândunică"

2011-08-25T23:10:00.000-07:00

Roată dinţată din piatră pentru moară. Risipită şi ea

2011-08-25T23:07:00.000-07:00

Calendarul cel mare de la Sarmis. Unic in lume

2011-08-25T23:05:00.000-07:00

Şanţ de piatră pentru scurgerea apei la Costesti. Unii pretind ca pe-aici curgea sângele celor sacrificaţi!

2011-08-25T23:02:00.000-07:00

Pietrele din zidul de la Sarmisegetuza, arunacte prin padure. De la Traian incoace, nimeni nu s-a ingrijit sa le ridice pe platou

2011-08-25T23:00:00.000-07:00

Soarele de andezit, tot mai distrus de vreme

2011-08-25T22:47:00.000-07:00

Locuinţa căpeteniei de la Cetatea Costeşti

2011-08-25T22:18:00.002-07:00

Izvorul lui Decebal

2011-08-25T22:18:00.001-07:00

În apa elipsei de piatră, dacii citeau în stele

2011-08-25T22:17:00.000-07:00

In apa elipsei de piatră, dacii citeau în stele

2011-08-25T22:15:00.000-07:00

Astrolab la Sarmisegetuza

2011-08-25T22:14:00.000-07:00

Drumul Regilor avea şi borduri. Pe el incapeau usor 6 cavaleri pe cai alături

2011-08-25T22:13:00.000-07:00

Drumul Regilor de la Sarmisegetuya are 2000 de ani. Este impecabil si azi

2011-08-25T22:12:00.000-07:00

Buldoyerele au dărâmat o parte din zidul Sarmisegetuye ca să facă loc jepanelor

2011-08-25T22:11:00.000-07:00

Ascultandu-l pe dacul Nunu Brilinschi la Cetatea Costeşti

2011-08-25T22:09:00.000-07:00

Dovada ca Haimovici e la fel de vechi ca Sarmis

2011-08-25T22:06:00.000-07:00

Cine îşi reneagă rădăcinile moare!

2011-08-25T22:05:00.000-07:00

În lumea misterioasă a dacilor

Mai anţărţ, după o emisiune televizată, discutam cu profesorul Cătălin Avramescu, consilier prezidenţial pe-atunci, ambasador acum, despre situaţia din Harghita-Covasna. Şi-atunci mi-a spus direct că ungurii ar trebui să aibă statul lor acolo, cu economie şi politică externă proprie, cu armată şi servicii secrete, cu toate atributele. M-a frapat – e puţin spus. Dumnezeule, mi-am zis, ăsta-i consilier prezidenţial!... “Cum să le creezi stat în inima României. Acolo, dacă sapi, dai to de noi...” “Care noi?” “Noi, dacii. Toate artefactele din muzele Ţinutului Secuiesc au fost băgate în saci şi aruncate în beciuri. Istoria începe cu secuii...” “Să fim serioşi, dacii au murit demult...”
Am rămas siderat. Ce să-i mai vorbesc eu lui despre stâlpii funerari cu pasărea sufletului, de colivă şi colaci, de ii şi porţi maramureşene – că şi-aşa nu prea le mai facem, de căluşari şi buhai... Mă gândeam ce studenţi poate să formeze acest profesor...
Şi-atunci mi-am adus aminte că, în 2006, asemenea oameni au organizat la Bucureşti “Aniversarea a 2000 de ani de la cucerirea Daciei de către romani”. Sărbătoreau cel mai mare masacru din istoria noastră. Au luat vreo 50 de unguri, i-au îmbrăcat în uniforme de militari romani şi i-au scos cu giugleele goale pe Calea Victoriei să zdrăngăne cu săbiile pe asfalt. Evident că ar fi fost normal să comemorăm moartea tragică a regelui Decebal, distrugerea unei profunde spiritualităţi europene. Atunci a venit din nou doctorul Napoleon Săvescu de la New York şi a dedicat un congres memoriei “regelui regilor”.
În 2010, Congresul de dacologie s-a ţinut la Alba Iulia. Printre altele, am văzut atunci cele 12 brăţări din aur, aduse de jandarmi, să le vadă cercetătorii. Procurori şi poliţişti din Alba şi din Hunedoara au vorbit despre căutătorii de comori de la Sarmisegetuza Regia. Un hoţ a mărturisit că a găsit una din brăţări după ce a săpat lângă... closetul arheologului şef Ioan Glodariu. Era omagiul suprem adus arheologiei române contemporane, care nu găseşte nimic. La acea prezentare, Napoleon Săvescu a avut o ieşire antologică: „Trebuie să le mulţumim hoţilor fiindcă, datorită activităţii lor, mai aflăm şi noi că dacii făceau adevărate tezaure din aur...”
Iar în 2011, Congresul al XII-lea de dacologie a fost dedicat plăcilor de la Sinaia.

Şarpele de pe tăbliţele de aur de la Sinaia, dovada unei istorii sacre

Luând în considerare cultul pe care îl aveau dacii pentru obiectele apotropaice din aur, putem considera că este deplasat să susţinem că strămoşii au evocat pentru posteritate faptele “regelui regilor” în plumb, un material destul de perisabil şi nociv. Sigur că plumbul (la fel ca lemnul) se folosea pentru a trimite “carte” către armatele “regelui regilor”. Un aliaj de plumb s-a utilizat până la al Doilea Război Mondial pentru confecţionarea plăcuţelor pe care scriau copiii din România. Dacă dacii ar fi folosit plumbul şi pentru istoria sacră, atunci ar fi fost normal să descoperim brăţări apotropaice din plumb, iar nu din aur. Ele nu erau deci podoabe, aşa cum plăcile de la Sinaia nu au fost obiecte decorative, cum se mai crede încă. Uneltele magice minuscule (sapă, cazma, seceră etc.), purtate de solomonari la gât sau la brâu încă din epoca fierului, erau folosite în ritualuri de vindecare şi erau tot din aur. Asemenea practici au ajuns până la noi şi activiştii comunişti au izbutit să le anihileze, odată cu ultimii solomonari. Numărul mare de asemenea “instrumente medicale”, găsite pe teritoriul Daciei, atestă existenţa unei profunde spiritualităţi. Pe unele din acele obiecte apărea şarpele, aşa cum se vede până astăzi pe linguri de lemn sau pe uşorii uşilor de la... biserica din Hurezu.
De ce apare şarpele atât de frecvent pe artefactele dacilor, inclusiv pe plăcile de la Sinaia? Răspunsul trebuie căutat numai în caracterul sacru al acestor “obiecte”, despre care nu putem crede că au fost din plumb. Această fiinţă duală, demonizată de creştinism, ne va conduce spre adevărul plăcilor de aur de la Sinaia. Aşa cum Glykon de pe una din plăci este dovada cea mai clară că tezaurul de la Sinaia nu este “creaţia unei minţi geniale, dar bolnave”. În cartea “Cronică getă apocrifă pe plăci de plumb”, Dan Romalo avansează două argumente excelente, ce nu pot fi combătute de cei care pretind că plăcile ar fi opera unui falsificator, fie el şi genial: planul Cetăţii Sarmisegetuza, care a fost descoperită mult mai târziu, şi “şarpele cu cap de mamifer şi cu coadă globulară”, găsit după al Doilea Război Mondial printre alte obiecte de cult ale Tezaurului de la Tomis, descoperit în 1962 (cf. Canarache V., Aricescu A., Barbu V., Rădulescu A. – “Tezaurul de sculpturi de la Tomis, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1963). Pe lângă acest simbol, mai apar şi altele: capul de bour de mai târziu, de pe stema Moldovei, pe care îl regăsim şi în altarele de lut din neoliticul de la Iaşi, calul şi – cel mai frecvent – capul de lup. Lupul apare numai în asociere cu balaurul, ceea ce dovedeşte că reprezintă un totem pan-dacic, aşa cum se vede în scenele 21, 23, 41, 55, 57 şi 92 de pe Columna lui Traian.
Şarpele este semnul infinitului la daci, al nemuririi, la fel ca la vechii hinduşi. Înainte de facerea lumii, Vishnu zace pe cobra Ananta, care înseamnă „fără de sfârşit” în sanskrită. Întâmplător sau nu, lanţul ADN are forma unui şarpe. Brăţările dacice, purtate de sacerdoţi şi de marii conducători de oşti la ritualuri, repretintă şerpi din aur, cu trupul bătut în forma frunzelor de brad, un alt simbol străvechi al vieţii. Iată de ce putem considera că şarpele este suprema revelaţie a spiritualităţii dacilor. Demonizat de creştinism, acest simbol al cunoaşterii a decăzut în peiorativ şi malefic.
Şarpele a devenit stindardul dacilor, inclusiv al cavaleriei romane, până pe timpul împăratului Constantin cel Mare. Ce alt popor din antichitate a mai izbutit o asemenea revanşă contra Romei?
A ocoli însă existenţa acestei uluitoare cronici de aur a dacilor echivalează cu neantizarea trecutului nostru. De altfel, în ultima vreme, presa din Rusia şi din Ucraina prezintă “dovezi” că românii s-au format ca naţiune în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Până atunci, aici a locuit o populaţie multietnică, laolaltă cu slavii, care mai târziu şi-au spus români. Am citit un studiu amplu, publicat de revista “Ogoniok” din Rusia, intitulat “Misterioasa dispariţie a dacilor”. Drept reper cu privire la dispariţia enigmatică a dacilor, autorii au luat „Istoria României”, scrisă de I.A. Pop şi I. Bolovan, tipărită la Cluj –Napoca, în 2004, de către Institutul Cultural Român. Nu, dacii nu au dispărut, dacii suntem noi – din punct de vedere istoric, etnografic, arheologic şi, mai presus de toate, genetic.
Recunoaşterea plăcilor din aur de la Sinaia ca atare ar avea un impact mai important pentru istoria noastră, decât Columna lui Traian. În fond, cei care neagă existenţa plăcilor din aur fac parte din armata detractorilor trecutului nostru şi care susţin şi astăzi că dacii nu preţuiau aurul şi nu ştiau să-l prelucreze. Să auzi asemenea afirmaţii la un arheolog este revoltător.
Argumentele lingvistice, pe care le aduce în sprijinul acestei idei aceeaşi carte amintită mai sus şi care eu am motive să cred că aparţin doamnei academician Valeria Guţu-Romalo, susţin cât se poate de evident ideea enunţată.
Adânca tăcere pe care ne-o oferă drept răspuns Casa Regală, după lansarea supoziţiilor topirii plăcilor de aur de la Sinaia, pe vremea lui Carol I, sporeşte şi mai mult misterul.

Napoleon Săvescu: „Hoţii nu recunosc niciodată”

- Domnule Napoleon Săvescu, s-a terminat al XII-lea Ce impresii aveţi acum după această manifestare ştiinţifică interdisciplinară?
- Să vă spun sincer, înaintea fiecărui congres, am mereu o mică reţinere. Nu ştiu câţi participanţi vor fi, ce lucrări vor prezenta, ce reacţii vor avea cei din sală. Am fost surprins din nou de numărul mare de participanţi la acest congres. Au umplut sala, stăteau pe margini în picioare, stăteau pe jos, numai să fie în cele trei săli ale Teatrului Odeon. Lucrările au fost de un nivel foarte bun. Ceea ce mi-aş fi dorit ca din partea celor de la patrimoniul român, din partea poliţiei române de patrimoniu, care s-a ocupat o vreme de aceste plăcuţe de la Sinaia, să fi venit cineca şi să-şi spună cuvântul.
- Din partea Academiei România, a Institutului de Arheologie de la Bucureşti aţi primit semnale?
- Noi am prezentat Institutul de Arheologie drept locul de unde s-au furat efectiv acele plăcuţe. Din 500 de plăci au rămas 31. Este un jaf! Institutul de Arheologie tace! Pentru că în loc să păzească, ei au fost de fapt hoţii. În luna octombrie 2010, din partea poliţiei de patrimoniu, s-au deplasat nişte lucrători la Institutul de Arheologie şi i-au obligat să le arate plăcile şi să le înregistreze. Au fost forţaţi!
- Cine i-a avertizat să ia măsuri?
- Sigur că ştiu cine a făcut-o: chiar eu! Numai că hoţii nu recunosc niciodată. Ca să dispară dintr-un institut obiecte atât de importante, nu poţi să spui decât că lucrătorii de-acolo nu numai că nu s-au îngrijit, dar au făcut chiar mai mult. Faptul că s-au găsit apoi pe internet plăcuţe de vânzare atestă că de-acolo au fost luate 470 de plăcuţe. Într-un timp record.
- În acelaşi timp, tot ei spuneau că ne aflăm în faţa unor falsuri.
- Problema „falsurilor” este demult rezolvată. Noi ştim că este imposibil să ai 5 tone de plumb şi să torni asemenea plăci. Cu o scriere sofisticată, cu nişte simboluri care nu se regăsesc nicăieri pe teritoriul ţării noastre. Cineva de la un institut de metalurgie din New York mi-a spus că pentru asta ne-ar trebui 100 de oameni care să lucreze 12 ore zilnic, timp de un an.
- Aţi făcut acest pas pentru a-i determina pe cei de la Institutul de Arheologie să înregistreze plăcile rămase. Eu l-am întrebat pe senatorul Sergiu Nicolaescu, preşedintele Comisiei pentru cultură de la Senatul României, dacă ştie de existenţa plăcilor. Mi-a zis că nu cunoaşte, dar, dacă primeşte o solicitare oficială, va cere organismelor în drept să ofere toate informaţiile de interes public. Veţi sesiza Senatul României?
- Având acea poziţie oficială, domnul senator nu putea rămâne surd şi mut la ceea ce se cunoaşte de foarte mult timp. Ori este surd şi mut, ori refuză să se implice. Nu există a treia explicaţie. Un om care deţine o asemenea funcţie şi află că există o bibliotecă a Alexandriei pe teritoriul nostru, despre strămoşii noştri cu 500 de ani înainte de Hristos, până la sosirea romanilor, ar exploda, ar căuta informaţii să vadă ce se întâmplă. Ori stai pe un fotoliu şi nu-ţi pasă, ori într-adevăr nu ocupă fotoliul pe merite reale. Nu vreau să mai evoc ce a făcut domnia sa la Sarmisegetuza, după cum spun localnicii. Mai mult nu mai zic...
- Am înţeles că veţi continua, nu aţi obosit după 12 congrese? La ce temă v-aţi gândit pentru următoarea întâlnire? Este un număr sacru : 12 apostoli + Hristos ...
- Pentru al XIII-lea Congres , am primit mai multe sugestii din sală. Cei mai mulţi mi-au propus să mă gândesc la dacismul operei lui Constantin Brâncuşi. Mult mai apreciat în lume, decât în România. Coloana infinitului evocă stâlpul funerar al dacilor, purtând în vârf o pasăre măiastră, „pasărea sufletului”. Simbolul nemuririi la daci. Se pare că nu i-au ajuns banii lui Brâncuşi să pună şi acea pasăre măiastră... El a transpus în artă un simbol al vechilor lui strămoşi. Poate că am să dau curs acestei idei.

Un dac la Blidaru: Românii trebuie să se unească

- Domnule Adrian Ciobanu, de ce aţi venit la cetatea Blidaru?
- Este a treia oară când vin la Sarmisegetuza, la Blidaru... Aprind o lumânare şi tămâiez puţin. Mă rog pentru toare Măriile neamului nostru şi pentru cei care au făcut posibil ca noi astăzi să fim aici.
- De ce veniţi aici, în loc să vă duceţi la Mamaia?
- Am fost şi la Mamaia. Acolo eu am găsit o altă lume pe care eu n-o accept pentru că n-o înţeleg. Prefer să vin unde pot să fiu eu cu oameni aproipiaţi sufleteşte. Mă simt atras de aceste locuri, la fel cum le spun unora care mă întreabă: „La şcoala din Pârlita, pe Nistru, am văzut lumina zilei într-o sală de clasă, care nu mai există, nici biserică nici nimic, mi-am luat şi eu o cutiuţă cu pământ de-acolo să mi-l pună pe groapă atunci când am să trec şi eu... Pentru atât. Acolo nu am lăsat averi, nu am lăsat moşii. Nu am avut de ce să cer despăgubiri. Socrul meu a avut părinţi în Chişinău, exact în intersecţiua de astăzi din faţa Bisericii Ciuflea. Acolo le-a fost casa. Au strâns dovezi şi aşteaptă despăgubiri la capra podului cu mâna întinsă. Eu nu aveam ce cere. Tata a fost cel mai mare din copii şi , ca să plece la şcoală, a fugit. Bunelul se aştepta ca Andrii să-l ajute la creşterea celorlalţi. Ei bine, el a preferat să ajungă un învăţător de ţară, primul învăţător din comuna Bieşti. Pe timp de război, a fost transferat în Tutova, în zona Focşani. Cu refugiile, cu foametea, am ajuns la Galaţi. Eram de dat la şcoală. Făcea naveta cu barca vizavi de Galaţi. Mi-a băgat un singur lucru în cap: tot ce faci să fie cât mai bine! Să nu fie loc de întors şi să rămâi tu, să ai verticalitatea ta: în clipa în care ai spus o vorbă, vorbă să rămână! Chiar dacă te costă! A fost pentru noi mai mult decât un părinte, a fost un dascăl. Iar mama, spre lauda femeilor noastre, a fost motorul, ea a tras toată casa. Pentru că n-am vrut să particip la cooperativizarea agriculturii, am ajuns să cioplesc pavele în piatră în Dobrogea, la Turcoaia. Mama m-a luat de-acolo mai mult mort, decât viu. Am lucrat în construcţii muncitor necalificat, dar dintr-un pârlit de normator, am lucrat mulţi ani în organizare şi normare. Peste tot am lăsat loc de „Bună ziua!”. Am sfinţit locul pe unde am trecut. Eu mă uit cu toată fiinţa mea în faţă, nu mi-e ruşine să privesc peste umăr.
- Aveţi prieteni?
- Nu am prieteni. „Ce-mi povesteşti tu mie despre bun simţ, despre iubire şi despre iertare? Lasă-mă, bă, în pace! Nu vezi că nu se poartă aşa ceva?” Aşa vorbesc prietenii cu mine. Şi terminăm repede... Şi rămân singur... Cum să spun eu la nesfârşit celorlalţi: Repiraţi, domnilor, altfel vă asfixiaţi! Nu ar fi aberant? Cum să-i spun eu unui om să-şi respecte nevasta? Să fie mai înţelept decât copilul lui? Nu să-şi impună punctul de vedere. Nu să fie un satrap pentru propria lui familie. La serviciu este acelaşi lucru...
În 66 de ani, am fost de trei ori în Basarabia şi nu am ajuns să văd vestigiile rupestre de pe Nistru. Când te duci acolo, ajungi cu un gând şi pleci cu al altora. Regret că nu am putut să dau mai mult altora din ce am primit de la Dumnezeu.
- Se mai unesc basarabenii cu România vreodată?
- Între „a crede”, care înseamnă produs mental, şi „a dori”, care vine din suflet, eu le aleg pe-amândouă: Trebuie să se unească! Pe de altă parte, dacă nu cred eu, nu credeţi dumneavoastră, nu cred ceilalţi, nu se întâmplă treaba asta. Nu se naşte egregorul, dorinţa aceea inefabilă. Noi îi cerem lui Dumnezeu, dar noi ce dăm în schimb? Noi ce facem?

În loc de sfârşit

Adrian Ciobanu, un autodidact de pe Nistru, parcă a coborât de pe Columna lui Traian şi umblă printre noi. A mers cu noi la Sarmisegetuza Regia, adevărata Meccă a românilor. A stat cu noi în fosta tabără de pionieri de la Costeşti, a rămas mut în faţa pietrelor lui Burebista. L-a auzit şi el pe Nunu Brilinschi, care a spus că, de la Decebal încoace, Emil Boc este primul demnitar care a păşit printre sanctuarele de la Grădiştea. Să vedem ce se va alege de cele 8 miliarde de lei, bani promişi pentru cetăţile dacilor. Adrian Ciobanu ne-a fost călăuză la Haţeg, unde, pe un promontoriu, se mai văd urmele unei mari cetăţi de apărare, cu valuri de pământ şi palisade. Cercetează umbrele dacilor din Haţeg, împreună cu Eugen Ciobanu, fratele lui, de profesie geodez.
Dacă arheologii caută şi nu găsesc nimic, trebuie să încerce şi alţii. Va veni într-o zi un Champollion care să descifreze semnele trecerii dacilor spre noi...

Viorel Patrichi

M^ntuieshte, Doamne, poporul tau!

2011-08-19T12:15:00.001-07:00

Morishca de apa a lui Aurel Stefan, proprietarul cabaie Valea Stanciului

2011-08-19T12:12:00.000-07:00

Portretul lui Geo Bogza in cabana Poetului Teofil Rachiteanu

2011-08-19T12:11:00.000-07:00