miercuri, 25 februarie 2009

România văzută din cer
Recent, Aeroclubul de la Bucureşti a găzduit lansarea unui album fotografic de excepţie, realizat de Ştefan Petrescu. La eveniment, au mai participat cosmonautul Dumitru Prunariu şi Radu Berceanu, ministrul Transporturilor. Lucrarea este şi o invitaţie pentru cei care vor să vadă România din cer, nu doar de pe pământ. Îl ştiam pe Ştefan Petrescu de mai mulţi ani. El este cu siguranţă cel mai important reporter de război din ţara noastră, iar performanţele lui merită reţinute. A stat printre kurzi, a văzut cum foşgăiau păduchii prin paiele în care dormea. A trăit pe viu coşmarul de la Beirut şi aşa s-a impus cu fotoreportaje în presa din Germania. Prăbuşirea comunismului l-a stimulat să revină în ţară. Avea trei avioane de mici dimensiuni, cumpărate din... leafa de jurnalist. Trusturile germane de presă plăteau bine, acordau sporuri pentru alte continente, pentru căldură, pentru alte condiţii extreme de front. Mă uitam cu ochii holbaţi la el fiindcă nu auzisem de aşa ceva. Pentru ziariştii din România, asemenea noţiuni nu există. (Eu am fost în Transnistria, am fost reţinut de ruşii generalului Lebed, riscând să rămân la răcoare fiindcă nu aveam viza Securităţii pe paşaport. Evident, nu am primit niciun leu pentru primejdiile prin care am trecut). Ştefan Petrescu este remarcabil prin perspectiva aeriană, curată şi inegalabilă, pe care ne-o oferă asupra României. Cu ochi de hultan! Nu există zonă turistică deasupra căreia să nu leviteze, să nu privească rece, atent şi sensibil, în acelaşi timp, din spatele obiectivului. Imaginile lui filmate ar putea să ne ofere un splendid poem cinematografic despre eterna şi fascinanta Grădină a Maicii Domnului.
- Cum a început patima pentru fotografie?
- În prima tinereţe. După ce am luat campionatul de ski la slalom de la Vatra Dornei, am ajuns în finala care se desfăşura la Poiana Braşov. Antrenorul meu de ski, profesorul Cristureanu, era pasionat de fotografie, iar înainte să plec, l-am rugat să-mi împrumute aparatul de fotografiat pentru a face nişte fotografii pe parcursul şederii mele la Poiana Braşov. Mi-a dat un Rolleflex, 6X6, şi mi-a explicat cum să-l folosesc, însă mi-a atras atenţia să nu developez filmul până nu ma întorc la Suceava. Revenit în Suceava, i-am înapoiat aparatul, iar dumnealui a mers la un fotograf renumit din oraş, pe nume Pânzaru, ca să developeze filmul. Când s-a întors să ia filmul, fotograful Pânzaru l-a felicitat pentru că filmul era bine expus, din care se evidenţiau două fotografii, rugându-l ca una din ele să fie lăsată la studioul foto pentru a fi expusă ca reclamă. Rămânând uimit, profesorul Cristureanu îi spune fotografului Pânzaru că nu el a fost autorul fotografiilor, ci a împrumutat aparatul de fotografiat tânărului Ştefan Petrescu ( Ştefi), care fusese plecat la Poiana Braşov, la finala de ski. Văzând că am înclinaţie spre fotografie, profesorul Cristureanu mi-a mai împrumutat aparatul de fotografiat şi mi-a mai dat câteva detalii legate de fotografie. Şi astfel a început patima mea.
- Cum atzi ajuns jurnalist de front?
- Eram în Germania şi făceam fotografii pentru presa germană, dar aveam şi un studio pentru fotografii de modă. De altfel, făceam şi expoziţii internaţionale, care se desfăşurau pe tot Globul. Mergeam şi în regiuni unde erau conflicte militare. Astfel mi-a venit ideea să fac reportaj cu fotografii de front. Primul reportaj l-am făcut pentru programul de televiziune german ZDF. În cadrul acestui reportaj, trebuia să fotografiez predarea unor ajutoare în Biafra, care se afla în conflict cu Nigeria, unde am stat o săptămână.
- Ce statut avea jurnalistul de front cu 40 de ani în urmă? Ce părere aveţi de ziariştii de astăzi, care merg în spatele tancurilor?
- Jurnalistul de front se prezenta armatei şi comunica din partea cărei prese venea. I se făcea un instructaj, i se explica unde sunt zonele care se aflau în conflict, primea o vestă antiglonţ, apoi era urcat într-o maşină blindată, care îl ducea în perimetrul acelor zone, fiind lăsat acolo pe parcursul întregii activităţi. În ceea ce-i priveşte pe ziariştii de astăzi, nu mă pot pronunţa deoarece, de peste 20 de ani, nu mai fac reportaje de război, însă mi-ar face o mare plăcere să-l cunosc personal pe reporterul Adelin Petrişor, pentru care am un deosebit respect.
- Cand atzi devenit aviator?
- Primele zboruri le-am făcut la vârsta de 17 ani, când am urmat, pe o perioadă de trei luni, nişte cursuri de zbor cu planorul la o şcoală cu circuit închis din Iaşi. Apoi am înterupt orice legătură cu aviaţia. Ieşind la pensie, am considerat că ar fi un foarte bun prilej pentru a-mi relua vechea pasiune. Am urmat din nou cursuri de zbor, iar apoi am achiziţionat un deltaplan pe care l-am adus în ţară. Odată adus în ţară, a trebuit să fac legea pentru aparate ultrauşoare, care îmi dădea dreptul de zbor pe teritoriul României. În câteva luni, am eşaborat o lege, adaptată după legea germană, trimisă ulterior în Parlamanet şi aprobată. Un an mai târziu, am achiziţionat un avion ultrauşor. Acesta a fost începutul meu de aviator.
- Cum se vede România din cer?
- Se vede cu totul diferit. Este mult mai curată. Sper ca fiecare să aibă posibilitatea să privească România aşa cum am văzut-o eu. Însuşi cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu a spus că sunt primul şi singurul pilot român, care a văzut şi a fotografiat România din aer, aşa cum nimeni altul până la mine nu a mai făcut-o. Păcat ca ţara noastră nu este valorificată la adevărata ei valoare.
- Ce dificultăţi comportă fotografia făcută "de sus"? Ce importanţă are tehnica performantă pentru obţinerea unor efecte artistice deosebite?
- Fotografia aeriană trebuie făcută la o altitudine limitată, cel puţin 300 de metri deasupra oraşelor. În momentul fotografierii, se predă manşa copilotului, care trebuie să fie un foarte bun pilot sau un instructor de zbor pentru a crea unghiurile şi traseul potrivit, în urma indicaţiilor date de către fotograf, pentru a obţine un cadru reuşit. Eu am folosit un Hasselblat, 6X6, cu care am făcut cele mai frumoase fotografii.Tehnica este foarte importantă. Eu am folosit un obiectiv Zais Tesar, de 100 mm, cu rezoluţie foarte bună, şi un Vario obiectiv pentru camera Canon, unde scoteam detalii (pentru apropiere, în special) pentru a evita apropierea prea mare a aparatului de zbor de clădirile oraşelor.
- Ce imagini din România v-au captivat?
- Marea, Delta Dunării, munţii, mânăstirile, bisericile, oraşele. Într-un cuvânt : totul, deoarece România conţine foarte multe imagini turistice frumoase.
- Cum a fost primita recenta antologie de fotografii, marca "Ştefan Petrescu"?
- Foarte bine. Am avut două lansări. Prima a fost la Suceava, în cadrul căreia au participat directorul aeroclubului român Constantin Voicu, rectorul Universităţii “Ştefan cel Mare” Suceava, Adrian Graur, oficialităţi din cadrul Consiliului judeţean şi a primăriei, jurnalişti, scriitori, studenţi şi alte persoane din judeţul Suceava. A doua lansare s-a desfăşurat la Bucureşti, la sediul aeroclubului român, în prezenţa ministrului transporturilor Radu Berceanu, cosmonautului Dumitru Prunariu, a directorului aeroclubului român Constantin Voicu,a presei şi altor invitati.
- Aveaţi pe vremuri un câine pe care îl luaţi frecventcu dumneavoastră pe când făceaţi naveta Germania-România-Germania. Câţi câini mai aveţi? Mai zburaţi cu ei?
- Din păcate, anul trecut am pierdut doi câini: un doberman şi un dog german. Acum am un ciobănesc german de 6 luni, este foarte istet, sănătos şi cuminte. De zburat nu cred că am să mai zbor pentru că nici avion nu mai am...
Viorel Patrichi

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu