Vedere de pe Centură. România fără pempărşi

“Eu cred că o ţară care încearcă să prospere prin creşterea taxelor seamănă cu un om care, stând într-o găleată, încearcă să se ridice trăgând de toartă”
(Winston Churchill)

Nu ştiu cât de mult se pricepea la economie Sir Winston Churchill, care făcea planuri pentru Imperiul Britanic pe şerveţele, cu feciorelnicul Stalin, dar noi chiar am ajuns în găleată. Parcă aşteptăm să ne răstoarne cineva, cu tot cu zoi, că la toartă nu mai ajungem. De-acolo ţin alţii. Dar am văzut aurora când l-am auzit pe Dinu Păturiciu cum cere el amnistie fiscală pentru băieţii care au scos de pe meleagurile patriei vreo 18 miliarde de euro, pe care i-au pus la clocit prin Elveţia. Dacă Guvernul uită să-i mai întrebe cum şi-au făcut ei averile, băieţii abia aşteaptă să aducă banii înapoi şi va curge lapte cu miere. Cum să nu fii impresionat când apare un asemenea plan de salvare din partea unui patriot care şi-a cumpărat puşcărie prin Norvegia? Dar, oricum, nu-i întreabă nimeni fiindcă, de două decenii, statul roman este într-o amnezie totală. Strânge taxe de la amărâţi şi mai scoate câte un Cătălin Voicu la televizor pentru circ. (Mai nou, mări Cătălin, copil de pripas de-al lui Tataie, şi-a tras cavou la Belu peste mormântul unui general, erou al războiului din 1877.). Şi ce bine i-ar cădea o amnistie arhitectului, care şi-a îngropat compasul şi echerul, dacă statul ar uita să-i mai ceară cei aproape 700 de miliaone de euro de la Rompetrol, reeşalonaţi elegant de Nepotu Mătuşii Tamara…

Ce mai “duduia” economia lui Motocicleanu!

Marinelu l-a trimis pe Micu Pirania să frece puntea şi îşi asumă toate dudele guvernării. Taie pensii, taie salarii fiindcă, se sfădeşte cu experţii de la Fondul Monetar Internaţional, că, oricum, nu mai candidează. Ce făcea Tataie cu Nepotu Mătuşii Tamara, pe când acesta era la Palatul Victoria, e floare la ureche. Şi el îi sictirea pe cei din Partidu lu Mukles, amintiţi-vă de episodul “Futu-vă muma-n cur că mi-aţi distrus prestigiul şi partidu, nenorociţilor!”, dar Marinelu e mai metodic cu Bocii. Ştie cifre, înţelege mai bine mecanismele economice. I-a cerut Micului Pirania să scoată “toate năzbâtiile din program, care s-au inventat în perioada de veselie parlamentară, precum pempărşi pentru copii”. Cum să nu te înfurii când vezi că aleşii au inventat până şi sporul de plictiseală pentru funcţionari? Timp de douăzeci de ani, a fost hălăchie în această ţară. Au furat de-au rupt, au dat legi în batjocură, mai rău decât grecii. Gata, am ajuns la fundul sacului. Poate să fie genial Emil Boc. Ce să facă? De unde să aducă bani? Din economia lui Motocicleanu, care “duduia”? Plătim preţul inconştienţei genmeralizate. Politicienii au mituit naţiunea 20 de ani, fără s-o pună la muncă. S-a terminat, nu mai avem ce înstrăina! Ar mai fi căile ferate, pădurile, munţii, litoralul, era să zic fondul de pensii…
Eu nu am prejudecăţi politice, dar sunt naţionalist autentic şi văd ce se întâmplă. Până şi corifeii de la Curtea Constituţională, chiar dacă au lefuri cosmice, au votat pentru desfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Integritate. Spunem frecvent că un demnitar public trebuie plătit foarte bine ca să nu fie coruptibil. Iată proba pe dos. Şi din nou un ambassador american (de data asta, Mark Gitenstein) ne-a dat peste ochi: Ce-aveţi, bă, cu ANI? A venit criza? Babalâcii de la Curte au rupt-o la fugă spre pensie ca să nu piardă bănetu. Atât îi duce mintea pe demnitarii noştri, până la micul lor interes meschin. Sunt şi ei ca noi. De unde să scoatem alţii ca nişte arhangheli?

Tot pe loc, tot pe loc, că vine şi domnu Boc!

Târg mare într-un sat de pe malul Siretului. Trece un moşneag jbanghiu cu un cucoş pitic subsuoară.
- Bădie, di vânzari-i cucoşu ista amerecan?
- Dî!
- Cum îl cheamă?
- Boc.
- Boc? Di şi Boc?
- Pentru că-i mittel ş-al draculu…
- Calcî?
- Calcî tăt şi prindi: puicuţe, găini bătrâni, gâşti, răţî, curşi, babi, pensîonari, profesori, doctori, aviatori, tăt, tăt! Nhic nu scapî!
- Ş-atunşi di şi-l vinz?
- Di la o vremi, o prins a căta chiorâş chiar şî la mini…
Dincolo de orice glumă, România seamănă cu un vapor găurit în toate părţile. Degeaba trimiţi un matroz iute să astupe găurile fiindcă nu va reuşi. Mai ales că majoritatea găurilor au fost făcute de alţii.
Situaţia este extrem de gravă dacă Micu Pirania a tăiat în carne vie şi în campania electorală a Marinelului, taie şi acum. Nu izbuteşte încă să atace pensiile speciale, chiar dacă a promis că le tuned cu 90%. Aşteptăm cu interes să vedem ce vor face. Şi iar mi-aduc aminte de Micu Titulescu, al cărui nume l-am găsit pe proiectele de legi pentru pensii speciale, alături de Daciana lui. Mai erau şi alţi politicieni, dar pe el l-am reţinut. Fiind procuror, el chiar nu ştia că este illegal şi imoral să atribui pensii cosmice unor indivizi care nu au cotizat la fondul de pensii în mod corespunzător? El, ca jurist şi social-democrat, nu pricepea că, prin asemenea legi, se induc tratamente discriminatorii la adresa majorităţii pensionarilor care primesc pensii în funcţie de cotizaţia depusă?
Timp de 20 de ani, politicienii noştri s-au comportat ca administratorul meu de la bloc: când l-am întrebat ce se întâmplă cu fondul de rulment, mi-a zis verde că nu mai există. Omul nu cunoştea noţiunea, dar topise banii. Am văzut mulţi aleşi care susţin la televizor că nu mai există bani pentru pensii. Niciun ziarist nu pune o întrebare simplă acestor Caritaşi de stat: Unde sunt banii depuşi de oameni timp de 30-40 de ani? Dacă alte guverne au deturnat fondul de pensii, trebuie anchetaţi cei vinovaţi. Eu credeam că un guvern care pleacă dă în primire cu process verbal gestiunea guvernării, ca la orice magazie de cazmale şi lopeţi. Nu poţi justifica lipsurile, plăteşti! A cheltuit Motocicleanu miliarde pe clientela lui înainte de alegeri? Foarte bine, să fie anchetat. A vândut platoul continental din jurul Insulei Şerpilor înainte de terminarea procesului? Bravo lui, să fie judecat şi condamnat pentru asemenea act de trădare naţională. Ce fel de dictator este cel pe care îl sfidează public până şi Nataşa Pivniceru Kaghebelu, în numele inamovibililor? Avem cea mai coruptă justiţie din Europa şi pe ei nu-i tulbură nimic. Marinelu nu a reruşit măcar să-l aducă înapoi nici pe Nicolae Popa de la FNI-GELSOR. E adevărat că Indonezia este foarte departe şi omu vine pe jos…
Şi sare Ţapu imediat pe sticlă şi spune că Marinelu este un dictator ca… Vladimir Putin. E adevărat că Putin i-a făcut pe mulţi să îngheţe. Mihail Hodorkovski, puştanul miliardar, a înfundat puşcăria, chiar dacă au sărit toţi prietenii lui de la Buhuşi, rătăcitori prin America. Ce fel de dictator este Marinelu, dacă nu reuşeşte să înfunde niciun grangur mai adânc, aşa cum ne-a promis? Acolo sunt banii, nu la văduvele de război…


“O comunicăm altfel decât o spunem”

Prostănacu bâjbâie iar pe la porţile Cotrocenilor: dacă nu a fost ales preşedinte, măcar să facă Partidu lu Mukles o petiţie naţională, pentru înlăturarea Marinelului şi a Micului Pirania. Să punem adică de-o nebunie şi mai mare. Micu Titulescu i-a tras o smetie ca să priceapă cine conduce bordelul:
"Sunt foarte bune propunerile. Dacă câştigam alegerile prezidenţiale, eram într-o altă situaţie şi nu mai trebuia să ne luptăm cu ăştia. Acum trebuie să ne luptăm cu ei, şi trebuie să ne luptăm serios, nu cu discursuri, ci cu măsuri clare.” “Din păcate, echilibrul discuţiei noastre de astăzi, care ar fi trebuit să fie pe partea de soluţii, de chestiuni alternative, de răspunsuri la problemele oamenilor, riscă să se ducă, inclusiv prin prezenţa prietenilor din media aici, la noi, către chestiunea legată de anticipate. Lumea nu cred că este atât de preocupată de alegeri, lumea este obosită, eu nu ştiu nici la nivelul parlamentarilor dacă îmbrăţişează o astfel de teză", a cârtit Prostănacu.
"Numai un pic. Nici nu închidem discuţia, nici nu o reformulăm. Clapa cu comunicarea... că tot facem comunicare de ani de zile. Haideţi să luăm nişte decizii. Iarăşi o comunicăm altfel decât o spunem? Există a cincea soluţie? Sunt de acord. Eu zic să spunem că nu intrăm la guvernare decât după alegeri, că vor fi anticipate sau la termen, nu noi decidem. Iarăşi o dăm aşa... O tot comunicăm de ani de zile şi tot comunicăm înte noi în opoziţie. Nu v-aţi săturat?", l-a ăntrebat Micu Titulescu. Prostănacu nu şi nu, că vrea la guvernare din nou, cu programul bordelului şi cu premier de la PSD. După care a luat-o din nou:
"Cu cine? Cu Klaus Iohannis, cum aţi propus? Cum a propus Crin Antonescu, mă rog, nu dumneavoastră", i-a tăiat-o Micu Titulescu.
Vecina mea, frizeriţa, avea dreptate: “Nu era mai bine dacă era Geoană preşedinte?!”







Slalomul nuclear de la Washington

La reuniunea convocată de preşedintele american Barack Obama, pe probleme de securitate nucleară, au luat parte lideri din 47 de ţări. Ca reprezentare, este cea mai solidă participare de la Conferinţa de la San-Francisco din 1945, conferinţă care s-a ocupat de crearea ONU.
Denumirea forumului nu reflectă nicicum programul. După cum le-a relatat Obama invitaţilor, el intenţiona să folosească această întâlnire spre a se ajunge la adoptarea unui program concret pentru colectarea materialelor radiaoctive din diverse ţări lipsite de un control sever al acestor materiale care, altfel, ar putea nimeri în mâinile teroriştilor. Programul de colectare se va desfăşura pe patru ani, a anunţat Obama.
Riscul ca aceste substanţe să ajungă la terorişti este "cel mai serios pericol pentru securitatea Statelor Unite", a anunţat Obama. Şi evident, o primejdie pentru securitatea întregii lumi.
La Casa Albă, se consideră că acest forum va provoca atenţia întregii lumi pentru înţelegerea acestei probleme. Ne putem aştepta ca acest lucru să se şi întâmple. Mai ales că proiectul unui asemenea program era deja pregătit şi s-au stabilit şi sursele de finanţare. La succesul reuniunii contribuie şi faptul că, nici nu a trecut o săptămână de la semnarea Tratatului START-II între cele mai mari deţinătoare de arme atomice - Rusia şi SUA.
Dar iată că apare şi paradoxul: ca să ne asigurăm că mergem într-o direcţie, o luăm în altă parte. Chiar în ajunul venirii la Washington a liderilor străini, Obama a anunţat că alocă sume uriaşe pentru modernizarea arsenalului strategic american. Motivul acestei decizii este de înţeles: orice sumă se ratifică la Senat pentru Tratratul armelor ofensive şi pentru finanţarea legii senatorilor Richard Lugar - Samuel Nunn, pentru care se alocă banii necesari asigurării securităţii stocării şi distrugerii substanţelor fisionabile.
Mulţi experţi şi opinia publică internaţională atrag atenţia că ordinea de zi redusă a summitului ocoleşte tocmai tema cea mai gravă - proliferarea armelor nucleare. La această reuniune nu au fost invitate Iranul şi Coreea de Nord, a refuzat să vină premierul Israelului (Netanyahu şi-a trimis totuşi adjunctul). Agenda reuniunii a fost deliberat redusă pentru a se evita situaţiile conflictuale. Este vorba nu numai despre programele nucleare ale Iranului şi Coreii de Nord, dar au apărut semne că se amplifică mai mult cursa înarmărilor din sudul Asiei. Ne avertizează "The New York Times". După cum arată ziarul, Casa Albă închide ochii în faţa noii primejdii: au intrat în funcţiune noi fabrici de producere a materialelor nucleare în Pakistan şi există posibilitatea dezvoltării capacităţilor nucleare ale Indiei. Nu se poate exclude faptul că o serie de probleme legate de pericolul nuclear au fost ridicate de
participanţii la reuniune. Dar, cum se spune, "pe forum".
Toate acestea atestă gravitatea proliferării armelor nucleare şi dificultăţile în rezolvarea acestei probleme. Derzbaterile grele abia de-acum încep: la şedinţele Consiliului de Securitate al ONU, unde se vor decide paşii în relaţiile cu Iranul, la Conferinţa ONU privind Tratatul de neproliferare a armelor nucleare. Conferinţa va prilejui explicaţii între diverse grupuri de ţări participante la Tratat - membri oficiali ai clubului atomic, deţinători neoficiali de arme nucleare şi alte ţări. Este de aşteptat ca această controversă să fie foarte dură.




“Gata cu paradele la Moscova! Trebuie să facem ca Europa!”

Aşa le-a spus Mircea Druc basarabenilor care se dădeau de ceasul morţii cum să defileze ei prin Piaţa Roşie. “Trebuie să facem ce face Europa, dacă vrem Europa. Dacă ai declarat că te vrei integrat, atunci trebuie să faci ceea ce fac şi cei de-acolo, unde vrei să fii”. A ieşit apoi Mihai Ghimpu şi a făcut nişte declaraţii care mi-au adus aminte de mândria românească. Toată presa rusă şi ucraineană a sărit apoi pe el.
"Nezavisimaia Gazeta" intrase în panică: “Cu cât este mai aproape Ziua Victoriei, cu atât se depărtează mai mult unul de altul partenerii din CSI - Moldova şi Rusia. La Chişinău s-au auzit câteva declaraţii ale preşedintelui interimar Mihai Ghimpu, prin care Rusia, ca succesor juridic al URSS, a fost pusă în rând cu Germania hitleristă. Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, l-a rugat pe Ghimpu să nu folosească Ziua Victoriei pentru speculaţii politice. În replică, liderul moldovean a reamintit că Rusia are armată în Transnistria, care trebuie scoasă de-acolo şi s-a adresat României cu rugămintea de a ajuta la deblocarea negocierilor din punctul mort în care se află pentru reglementarea conflictului transnistrean.
Mihai Ghimpu a transmis rugămintea pentru medierea românească a dialogului dintre Chişinău şi Tiraspol cu prilejul vizitei oficiale, pe care a efectuat-o la Bucureşti în zilele de 27-28 aprilie. Trebuie spus că Ghimpu nu putea găsi un loc mai bun pentru a înrăutăţi şi mai mult relaţiile cu Transnistria : conflictul actual dintre cele două maluri ale Nistrului a început la sfârşitul anilor 1990 cu lozincile Frontului Popular privind unirea Moldovei cu România. Mihai Ghimpu era pe-atunci unul din liderii Frontului Popular din Moldova şi a scandat chemarea la unire la adunările naţionale din centrul Chişinăului. Locuitorii Transnistriei nu voiau cu România.
Acum, Ghimpu afirmă că militarii moldoveni nu au dreptul moral să participe la marşuri prin Piaţa Roşie câtă vreme armata rusă se află pe teritoriul Moldovei şi nu permite Chişinăului să controleze o treime din teritoriul republicii (Transnistria). Ghimpu a făcut această declaraţie într-un interviu pentru un post de radio din România. El a amintit de ocupaţia sovietică din Moldova, care a adus ţării pagube de multe miliarde.
Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a precizat că Rusia recunoaşte Moldova ca stat suveran, în timp ce "vecinii ei din vest nu recunosc naţiunea moldovenească". El a subliniat că, în locul liderului moldovean, "ar fi îngrijorat tocmai de acest lucru". Lavrov l-a avut în vedere mai degrabă pe Traian Băsescu, preşedintele României, care, de multe ori, a declarat că în Moldova nu trăiesc moldoveni, ci români, şi a promis că "cele două state româneşti" se vor uni obligatoriu în cadrul Uniunii Europene. Dar ministrul rus, se pare, nu ştia că se adresa unui om pentru care noţiunea de "moldovean" de asemenea nu există: Ghimpu se consideră român şi visează la "marea unire". Şi paşaportul preşedintelui interimar al Moldovei este românesc. Mihai Ghimpu a refuzat să meargă la Moscova la Parada Victoriei, după care Alianţa pentru Integrare Europeană (partidele Liberal, Liberal Democrat, Democrat şi Moldova Noastră),
contra voinţei şefului statului, a hotărât să trimită militari moldoveni la paradă. Anterior, Ghimpu a declarat că nu intenţionează să meargă la Moscova pe 9 mai, câtă vreme se consideră în tabăra învinşilor de după războiul mondial. Se pare că el a avut în vedere faptul că România a luptat de partea Germaniei hitleriste în acest război.
Între timp, majoritatea liderilor din alianţa de guvernare au caracterizat drept "negândită", iraţională declaraţia lui Ghimpu care refuză participarea la mitingul de la Moscova, dedicat celei de-a 65-a aniversări a Victoriei în Războiul de Eliberare. Alianţa a hotărât să trimită la Moscova 70 de militari moldoveni, care vor reprezenta Moldova la parada din 9 mai. Costurile pentru cazarea, hrana şi asistenţa medicală le suportă partea rusă. Astfel, au sosit la Moscova pentru mitingul din Piaţa Roşie câte 70 de militari din 13 ţări: Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Franţa, Polonia, Azerbaidjan, Armenia, Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan, Moldova, Tadjikistan. Turkmenistan şi Ucraina. Fiecare detaşament va avea trei militari care vor purta drapelul naţional al ţării lor”.
Iată cum persistă gândirea lui Stalin chiar şi în mintea lui Serghei Lavrov, şeful diplomaţiei ruse: naţiunea moldoveneacsă există!



Diversiunea găgăuză continuă în Valea Perjei

IA REGNUM NOVOSTI ne asigură că “aderarea satelor bulgăreşti la Găgăuzia va permite găgăuzilor "să spargă geamul" spre Ucraina.
De multă vreme, locuitorii satului Tvardiţa din raionul Taraclia vor să treacă la Ceadîr-Lunga., scrie ziarul local "Edinaia Gagauzia" (Găgăuzia unită). Acum oamenii au trecut la fapte. Oamenii din satul Tvardiţa au făcut o adunare pentru constituirea unui grup de iniţiativă pentru organizarea unui referendum privind ieşirea din componenţa raionului Taraclia şi revenirea la raionul Ceadîr-Lunga. La şedinţă au venit reprezentanţi din administraţia raionului Taraclia, din domeniul sănătăţii şi de la notariat.
Motivul trecerii de la un raion la altul este simplu: satul Tvardiţa se află la 50 km de centrul raional actual, arată ziarul citat. Autobuzul spre Taraclia circulă doar de trei ori pe săptămână. În celelate zile, oamenii pot merge la oraş numai cu maşini de ocazie, care costă foarte mult. Toate problemele de sănătate, locative sau de altă natură se pot rezolva numai la centrul raional. Este neplăcut şi mulţi nu au bani. Iar Ceadîr-Lunga este la numai 12 km. De aceea, majoritatea locuitorilor merg, lucrează şi se tratează în acest oraş. Şefii raionului Taraclia au răspuns negativ la aceste cereri. Ei i-au acuzat pe oameni că fac agitaţie electorală pentru alegerea başkanului. "Cei din Tvardiţa fac agitaţie ca să intre în Găgăuzia. Ştiţi că în decembrie va avea loc alegerea başkanului. Poate vă întrebaţi de ce a apărut o asemenea iniţiativă. Pentru că liderii care îşi depun candidatura au aşa ceva în
program: unirea satelor bulgăreşti Tvardiţa, Korten şi Valea-Perjei cu Găgăuzia. Ei au nevoie de voi înainte de alegeri. După alegeri, nu mai au nevoie de voi", spune Uzunov din partea adminiustraţiei. "Mergem până la Curtea Europeană şi tot reuşim", au ripostat oamenii revoltaţi.
Câteva sate bulgăreşti pun deja problema aderării la Gagauz Yeri (Ţinutul Găgăuz), scrie ziarul "Puls". În satele Valea-Perjei şi Tvardiţa s-au creat comitete de iniţiativă. Prin crearea autonomiei în 1994, iniţiativa intrării unor sate bulgăreşti şi bulgaro-găgăuze în componenţa Găgăuziei nu a fost acceptată de Chişinău. Mihail Formuzal, başkanul Găgăuziei, s-a grăbit să se implice în acest proces, mai mult decât politicienii de la conducere. Başkanul a fost acuzat de separatism. Politologul Nikolai Ţviatkov din Valea-Perjei a precizat că raionul Taraclia s-a constituit pe criterii etnice: în el au intrat nu numai locuitorii de lângă Taraclia, dar şi satele mai îndepărtate din alte raioane, unde predomină bulgarii.
Ca şi în Găgăuzia, cei din raionul Taraclia preferă folosirea limbii ruse în administraţia de stat şi s-au creat unele condiţii pentru cultivarea limbii bulgare. Dar, rezolvând problema lingvistică, bulgarii din sudul Moldovei s-au trezit cu o problemă administrativă. "Spre deosebire de găgăuzi, vocea bulgarilor nu se aude la Chişinău. Iar raionul nu poate rezolva problema. Oamenii din aceste sate consideră că alocaţiile de la buget se distribuie dicriminatoriu între Taraclia şi satele subordonate", observă Ţviatkov. Poate nu întâmplător, majoritarea locuitorilor din Taraclia au votat cu Partidul Comuniştilor.
Deputaţii Viaceslav Untilă şi Iuri Kolesnik, liderii mişcării politice Acţiunea Europeană, îl acuză pe başkan că vrea "să refacă sistemul administrativ-teritorial al Moldovei". Ei au întocmit un raport către procuratura din raionul Taraclia că liderul Găgăuziei vrea să includă în componenţa autonomiei câteva noi sate (Tvardiţa, Korten, Valea-Perjei şi Kairaclia). Cei doi deputaţi spun că oficialii raionului Taraclia au informat Alianţa pentru Intertgrae Europeană cu o lună în urmă în legătură cu situaţia din regiune. De aceea, Kolesnic şi Untilă au cerut serviciilor speciale, Procuraturii Generale, Guvernului şi liderilor Alianţei "să se mişte pentru a opri tendinţele separatiste. Puterea de la Comrat încearcă să distrugă sistemul administrativ-teriorial al Moldovei pentru a crea o federaţie sau o confederaţie. Scopul este ca autonomia găgăuză să devină subiect de drept internaţional", a subliniat
Viaceslav Untilă. El precizează că Găgăuzia nu are ieşire directă la frontiera de stat şi că satele de lângă Taraclia au ieşire la graniţă şi permit astfel găgăuzilor să spargă geamul spre Ucrauina". (După recensământul oficial din 2001, în Ucraina trăiesc 31,9 mii de găgăuzi, majoritatea , adică 27,6% aflându-se la frontiera dintre Moldova şi regiunea Odesa. Totodată, printre găgăuzii moldoveni, dar şi printre cei ucraineni se răspândeşte ideea că este necesară unirea poporului găgăuz divizat în limitele unui stat unitar - noteasză IA REGNUM Novosti). Cei doi deputaţi cred că "Găgăuzia are multe drepturi şi se consideră un exemplu de autonomie pentru Uniunea Europeană. Găgăuzia nu are motive să-şi modifice statutul, dar se foloseşte de faptul că liderii de la Chişinău vor să modifice Constituţia şi acţionează pe furiş. Când noi le-am acordat autonomie lărgită, am fost un exemplu pentru
toată Europa şi toată populaţia Găgăuziei a fost mulţumită. Acum nu mai sunt mulţumiţi toţi, spune Iurie Kolesnic. În replică, başkanul Mihail Formuzal a spus că acuzele lui Untilă şi Kolesnik sunt o tactică prin care mai aude lumea de ei că sunt cetăţenii Moldovei. "Problema unificării unor sate din raionul Taraclia cu Găgăuzia este veche şi s-a ridicat înaintea alegereii mele ca başkan. Să cauţi în asta separatismul este absurd. Oamenii vor nişte standarde de viaţă socială mai bune. Ei vor să obţină mai uşor nişte servicii de la 5-10 kilometri, iar nu de la 50", a spus Formuzal.
După opinia Irinei Vlah, deputat din partea Partidului Comuniştilor (sic!), problema transferului câtorva sate din sudul R. Moldova sub jurisdicţia Găgăuziei există, precizează "Puls". Ea crede că pe locuitorii din satele Tvardiţa şi Valea-Pejei nu-i agită politica mare, cât îi provoacă la proteste problemele lor concrete de viaţă. "Başkanul Mihail Formuzal provine din satul Beşghion, un sat care se află în Autonomia Găgăuzia Yeri. El cunoaşte problemele oamenilor şi acum încearcă să se folosească de ele în scopuri politice", spune Irina Vlah. Şi Untilă ştie de această variantă şi nu exclude o reformă administrativă în Găgăuzia.
Concomitent şi la unison, forţele naţional-româneşti din R. Moldova au declanşat atacul la adresa başkanului găgăuz Mihail Formuzal, acuzându-l de separatism, scrie ""Gagauzlar". Pretextul a fost o scrisoare trimisă de Vasile Plagov, preşedintele raionului Taraclia, către preşedintele interimar Mihai Ghimpu.
Este interesant că până şi în interiorul Găgăuziei, comuniştii îl acuză pe Formuzal de românofilie, în timp ce "românilor" moldoveni başcanul le stă ca un os în gât, scrie gazeta "Gagauzlar". Un os pe care nici nu poţi să-l scuipi, nici să-l înghiţi. Atacurile la adresa lui Formuzal s-au înteţit după ce acesta a declarat că doreşte ca limba rusă să devină limbă oficială şi că ţara trebuie reunificată prin federalizare. Este clar că asemenea idei nu le stau la suflet "românilor" din Moldova. Deşi Formuzal a vorbit despre asemenea lucruri şi înainte, o reacţie atât de nervoasă la ideea reunirii prin separatism nu a existat până acum. "Românii" nu se aşteptau la o astfel de rezistenţă din partea găgăuzilor.
Trebuie spus că Găgăuzia a obţinut rezultate bune în ultimii ani, în timp ce raionul Taraclia nu se poate lăuda cu aşa ceva. Pentru locuitori, până la Taraclia sunt 50 de kilometri, iar până la Ceadîr-Lunga - 12. Locuitorii nu vor să rămână outsideri. "Peştele caută apă mai adâncă, omul merge unde e mai bine", spune un proverb popular (rusesc) . Şi mai este un lucru despre care nimeni nu vorbeşte, nici "românii" de-aici, nici chiar bulgarul Plagov. Reacţia a fost provocată de însuşi Mihai Ghimpu cu declaraţiile lui absurde despre apartenenţa şi unirea cu România. Bulgarii şi găgăuzii obişnuiţi nu se bucură de aşa ceva. Pentru comunişti acum e simplu să arunce benzină în foc. Ei îşi urmăresc scopurile. Ei vor să destabilizeze situaţia din sud ca să arate întregii Moldove că democraţii dezmembrează ţara, în timp ce pe vremea lor era linişte. Ei nimeresc doi iepuri dintr-o lovitură: aţâţă
Alianţa pentru Integrarea Europeană asupra başkanului Formuzal din Găgăuzia şi îl supun loviturilor din partea Chişinăului şi a comuniştilor locali.
Săptămâna trecută, s-a întrunit Consiliul de Securitate al Moldovei, la care a participat şi başcanul Găgăuziei Mihail Formuzal. Motivul invitării lui pe "covor" a fost pericolul extinderii Autonomiei Găgăuziei şi alipirea unor sate din raionul Taraclia. La această şedinţă, a fost chemat şi Ivan Plagov, preşedintele raionului Taraclia. Nu s-a dat publicităţii nimic despre discuţiile din şedinţă, precizează NIKA-press. Activiştii care susţin autoproclamata Republică Găgăuză afirmă că i-au sfătuit pe experţii de la Chişinău ca să înţeleagă mai bine procesele care au loc în sud, ca să nu mai revină la cauzele conflictului din 1990. (În octombrie 1990, ca reacţie la măsurile luate de conducerea Republicii Socialiste Sovietice Moldoveneşti de unire cu România, Republica Găgăuză a anunţat că organizează alegeri pentru Consiliul Suprem al Găgăuziei. Acest lucru a fost un pretect pentru intraraea în
Găgăuzia a unor coloane de camioane cu activişti ai Frontului Popular şi a "voluntarilor" din România, însoţite de detaşamente ale Miliţiei cu scopul anulării alegerilor şi pentru suprimarea mişcării găgăuze pentru independenţă naţională. "Pohod na Găgăuziiu" (Marşul prin Găgăuzia) avea în frunte pe premierul Mircea Druc, unul din liderii Frontului Popular din Moldova. Acţiunea a dus la jertfe din rândul populaţiei găgăuze. Escaladarea conflictului a fost evitată datoriotă ajutorului din partea voluntarilor din Transnistria şi, de asemenea , prin intervenţia unor forţe armate ale URSS - nota IA REGNUM Novosti).
(Trebuie precizat aici că nu au existat "voluntari din România" şi nici "jertfe din rândul populaţiei găgăuze". Ulterior, s-a dovedit că morţii de la Podul din Dubăsari erau toţi etnici români din R. Moldova. Diversiunea Moscovei a permis atunci manifestarea deschisă a mişcării secesioniste din Transnistria - nota trad.).
Sudul R. Moldova, cunoscut şi sub denumirea de Bugeac (colţ, în limba turcă) a fost o zonă istorică de contact între diverse civilizaţii, etnii, culturi şi religii. Bugeacul a devenit, după prăbuşirea URSS, o regiune de impact între două state independente - Ucraina şi Moldova. Nu există frontiere etnice, culturale şi economice în limitele administrative din sudul R. Moldova. În anii tulburi din perioada 1989-1991, când s-a detaşat statalitatea găgăuză, care a dus la apariţia autonomiei naţionale a găgăuzilor în componenţa R. Moldova, bulgarii şi găgăuzii părţii moldoveneşti a Bugeacului s-au trezit separaţi din nou, de data aceasta prin graniţe administrative între autonomia Găgăuzia Yeri şi raionul autonom Taraclia. Alături de Republica Moldovenească Nistreană independentă, regiunile de sud ale R. Moldova, pentru care sunt caracteristice multietnicitatea şi larga răspândire a limbii ruse, au venit în
contact cu mişcarea agresivă naţionalistă pro-română, care a pus în pericol existenţa fizică a altor etnii din R. Moldova, arată ziarul "Ştiri din Găgăuzia". Românismul sau unionismul, devenit ideologie oficială a elitei de dreapta după dobândirea independenţei republicii, avea ca scop lichidarea statatlităţii moldoveneşti prin "reunificare" cu România şi asimilarea moldovenilor de către români.
În anii dramatici 1989-1991, populaţia bulgaro-găgăuză a participat intens la evenimentele politice . Ca reacţie la tentativele naţionaliştilor pro-români de a trece la limba moldovenească (română), în sudul R. Moldova s-au elaborat diverse proiecte de autonomie teritorialîă, unele punând problema unificării pământurilor de la Dunărre ale Ucrainei. A existat chiar şi un proiect al Republicii Basarabene, fundamentat pe criterii terioriale - autonomia găgăuzo-bulgară şi Găgăuzia propriu-zisă, ca formă de autodeterminare a poporului găgăuz. Toţi voiau păstrarea limbii ruse cu statut oficial şi a tuturor culturilor în Bugeac.
După cum se ştie, Legea privind statutul Autonomiei Găgăuzie Yeri a fost adoptată după votarea Constituţiei R. Moldova şi niciun articol de-acolo nu a intrat în Constituţia moldovenească, arată "Găgăuzia unită". Nu a îngrijorat pe nimeni acest lucru atunci. Eram toţi euforici, îi lăudam pe molodvenii cei buni şi înţelepţi, că ne-au dat autonomie.
La reuniunea din 8-9 martie 2002, Comisia de la Veneţia a confirmat justeţea cererii găgăuzilor de a include cerineţele lor în Constituţia R. Moldova privind statutul Autonomiei Găgăuze. La 27 iulie 2003, Parlamentul R. Moldova a fost nevoit să introducă în Constituţia R. Moldova modoficări privind statututl Găgăuziei. În articolul 11, există 7 puncte referitoare la această problemă. Dacă priveşti mai atent însă, poţi vedea că numai parţial s-au respectat recomandările Comisiei de la Veneţia. Se scrie acolo "găgăuzii", iar nu "poporul găgăuz". Corect era să se scrie că Găgăuzia este "o formă a autodeterminării poporului găgăuz". Este foarte important pentru a se înţelege că găgăuzii reprezintă un popor autohton în Moldova.
La sfârşitul lui decembrie 2009, Comisia de la Veneţia a trimis spre examinare către Parlamentul de la Chişinău concluziile sale. Astăzi iniţiativa locală de autoconducere a Găgăuziei este practic anulată. În timpul şedinţei Guvernului R. Moldova, başkanul Găgăuziei Mihail Formuzal a precizat că "Legea privind statutul juridic al Găgăuziei" nu se respectă. Consilierul prezidenţial Ştefan Urâtu a răspuns că Găgăuzia cere cam prea mult şi că ea este doar un raion ca toarte raioanele din R. Moldova. Astăzi Autonomia Găgăuză are suficiente elite intelectuale pentru a-şi apăra paşnic propriile drepturi, pe cale civilizată.


Cultul căpcăunului
Stalin este cel mai bun agent publicitar pentru Rusia

Ani la rând, în România s-a făcut reclamă pentru vodca „Stalinskaia”, după ce alţi producători au încercat, fără succes, să impună pe piaţă un rachiu prost, cu numele lui Nicolae Ceauşescu. Dacă ţuica Mult-Iubitului nu a mers, vodca lui Stalin s-a impus şi nimeni nu s-a întrebat de ce s-a permis ca numele şi chipul căpcăunului să apară pe toate ecranele. Dacă eşti primitiv, înseamnă că eşti puternic. Această percepţie neghioabă persistă mai ales printre ruşi. Aşa se explică de ce Stalin manifestă încă o atracţie morbidă asupra multor frustraţi.
Ruşii au marcat în stilul lor specific 65 de ani de la Victoria contra fascismului. Vladimir Putin a vrut astfel să dea un nou impuls patriotic poporului, dar nu putea fi atent la detalii. Barcak Obama nu a venit la Moscova, iar vizita lui Joe Biden nu a fost acceptată de Putin. Gordon Brown nu mai avea rost să vină şi l-a rugat pe prinţul Charles să-l înlocuiască. Premierul rus nu a fost de acord nici cu acest musafir. Regele Mihai a fost invitat, dar nu şi preşedintele României, deşi ţara noastră a pierdut mai mulţi militari în război, decât Franţa. Dar nici Sarkozy nu s-a dus: era ocupat cu criza.
Concetăţenii lui Putin, chiar şi cei mai tineri, preferă un conducător puternic, autoritar, dacă se poate, un dictator. De aceea, ei văd în Stalin creatorul „unei ţări mari”, adică al unui imperiu. I-am auzit de multe ori vorbind sau am citit frecvent: „Ce ţară mare am avut!...” Unii erau intelectuali. Dacă Putin ar îmbrăţişa modelul lui Iosif Visarionovici, ei l-ar accepta cu bucuria autoflagelatorilor şiiţi.
Cine nu admite un asemenea model de politician este duşmanul Rusiei. Aşa am înţeles reacţiile vehemente ale multor ziarişti ruşi la adresa României şi a Republicii Moldova în această perioadă. Colegii noştri de la Moscova şi de la Kiev au scos de la naftalină ideile lansate de propaganda lui Stalin: Basarabia a fost cotropită de România, există naţiunea moldovenească şi limba moldovenească, România trebuie să plătească despăgubiri Rusiei pentru ocuparea Basarabiei etc.
În societatea rusă există şi intelectuali numeroşi, care văd lucrurile altfel. Este foarte interesant pentru întreaga lume cum gândesc tocmai aceşti oameni care vor moderniza totuşi Rusia. „Timp de şapte decenii, puterea sovietică l-a considerat mitul patriei pe Lenin - care era conducătorul proletariatului mondial. Şi deodată Lenin a dispărut, iar astăzi i-a luat complet locul Stalin. De ce?”, se întreabă “Izvestia”.
Invitat la emisiunea “Atenţie, vine istoria!” de la postul de radio “Ecoul Moscovei”, Daniil Dondurei, redactorul şef al revistei “Iskusstvo Kino” (“Artă Film), oferă o definiţie antologică: „Stalin este cel mai bun împărat bizantin, mai bun ca Lenin. Cu mult mai bun! Lenin mai avea încă unele vagi ecouri de cultură rusă, care era sincronizată cu valorile europene, cu un comportament model, cu jurisprudenţă şi Constituţie. Dar Stalin nu avea nimic. Eu cred că Rusia este o pendulare fără de sfârşit între două culturi: prima, europenizată, pe care, în special, au slujit-o Stolîpin, Aleksandr al II-lea, Gaidar şi mulţi alţii. Şi a doua este cultura bizantină, cumplit de ineficientă în sens economic, dar care a marcat sufletul majorităţii populaţiei. Stalin este cel mai bun exponent al celei de-a doua culturi.

“Toţi au îngheţat şi s-au ridicat”

”Noi vorbim prea mult despre el, spune Dondurei.
Avem astăzi o producţie gigantică de emisiuni, de filme şi de cărţi despre Stalin. Stalin a devenit participant la un uriaş reality-show. Auzim frecvent, fie şi în subtext - da, era tiran, da, a fost un mâncător de oameni, dar ce carismă avea! Carisma nu poate fi anulată. De exemplu, stă Nikita Mihalkov lângă Pozner ( Vladimir Vladimirovici Pozner, un jurnalist TV celebru, primul preşedinte al Academiei de televiziune din Rusia - 1994-2008 – nota mea) şi povesteşte că în filmul lui "Soarele stins", când a apărut actorul care interpreta rolul lui Stalin, toţi au îngheţat şi s-au ridicat. Şi vorbea despre asta în extaz. Iar Pozner nu l-a întrebat: Dar dumnmeavoastră cum vă raportaţi la acest extaz, Nikita Sergheevici? Acesta este mitul - o curăţare de orice reprezentare idealizată a evenimentului, aşa se naşte eroul.
Încă un moment important: charismaticul Stalin este cel mai bun agent publicitar al Rusiei contemporane. Astăzi, televiziunea noastră rezolvă numai o problemă - vânzarea timpilor de publicitate. Restul este doar un intermezzo între două reclame. Aşa că, pe orice canal, subiectele despre Stalin se vând mai bine decât Malahov (Ghennadi Petrovici Malahov, un vraci la mare căutare în Rusia – nota mea), se vând mai bine decât Sobceak (Xenia Anatolievna Sobceak, un fel de divă, prezentatoare TV de mare succes, fiica fostului primar Anatoli Sobceak de la Sankt-Peterburg – nota mea). Niciun spectacol pe gheaţă nu se vinde aşa bine. Pentru că el înseamnă "noi" - implacabil, iraţional. Şi nu există nicio lucrare serioasă de transformare sau de oprire a acestei evoluţii colosale din ţară - care să explice concepţia mitologică nici în anii 1990, nici în 2030”.

Ruşii trăiesc în trecut

În Germania, cu câţiva ani în urmă, au început să facă filme despre Hitler, destul de multe. Unele au fost nominalizate la Oscar - "Viaţa altora", "Buncărul" etc. În multe filme, era reprezantat Hitler ca un drogat, ca un monstru, chiar idiot. Au fost şi comedii. Societatea germană a perceput negativ filmele despre Hitler fiindcă se considera că o comedie îl reanimează, îl face mai viu, dar şi pentru că societatea germană a fost damnată decenii la rând. În unele filme, l-au înviat, îl transformă dintr-un criminal neamţ într-un monstru - dar viu, cu toate defectele lui, îl fac om.
”De ce nu realizează nimeni că mitul lui Stalin se dezvoltă în perioade de transformări morale, de putreziciune morală?, întreabă zairistul rus. Doar o mare parte a societăţii noastre trăieşte astăzi în trecut. Se duce un război pentru trecut, manualele evaluează trecutul. Oamenii nu-şi planifică viitorul, ei trăiesc doar cu modele economice pe un an-doi, pentru ziua de azi - asta este o temă serioasă, şi foarte importantă, ca şi morala: să trăieşti în trecut. Nu se poate realiza niciun fel de modernizare cu un asemenea cult.
Economiştii noştri liberali mi se par nişte oameni naivi. Ei chiar sunt convinşi că, dacă vor aplica reforme pur economice şi bine elaborate, atunci ţara se va schimba. Dar cum să aplici reforme liberale într-o ţară în care Stalin şi Ivan Groznîi sunt mai preţuiţi, decât, de exemplu, Petru I, Aleksandru al II-lea, Stolîpin...
Şi, în sfîrşit, societatea civilă. Mi se pare îmbâcsită de idei vechi despre democraţie şi libertate, adică transpune apelurile anilor 1970-80 în prezent. Asemenea lucru nu are nicio importanţă. Ideologia oamenilor de azi nu reflectă societatea, organizaţiile civice. Pe mine m-a şocat o cercetare din august 2009, efectuată în legătură cu Pactul Molotov-Ribbentrop. Aproape 60% din populaţie spunea aşa: "Slavă Domnului că Stalin şi Hitler au făcut asta pentru că numai aşa s-a întîrziat războiul, iar noi am mai putut răsufla un an şi jumătate".
Este exact interpretarea stalinistă a evenimentului. Şi asta n-ai să găseşti nicăieri în 2009. De ce oare societatea civilă nu pune problema de exemplu, aşa: Ce se întîmplă cu mintea oamenilor? Ce gândesc oamenii despre viaţă, despre viitor, despre piaţă, despre proprietatrea privată?”

Cum se poate distruge mitul?

”Este posibil numai dacă societatea trece printr-un proces de modernizare ideologică. O asemenea transformare nu s-a mai realizat la noi de la sfârşitul anilor 1980. S-a terminat brusc pe undeva prin 1991, după care nu a mai mers nimic. De ce adică, în ajunul comemorării celor 65 de ani de la război, nu ne-am pune întrebarea dacă poporul nostru a căştigat războiul - iar nu Iosif Vissarionovici Stalin? Adică, deşi el şi-a dus ţara la un dezastru incredibil, poporul - cultura ţării, oamenii, eroii, mareşalii - au ieşit din acest malaxor?” Exact aşa avea să răspundă preşedintele Dmitri Medvedev într-un interviu tot pentru “Izevestia”: nu Stalin, ci poporul rus a învins. După care i-a pus la colţ pe europenii care nu mai acceptă rolul eliberator al Armatei Roşii. Adică tot un mit stalinist.
”Societatea noastră nu e pregătită să afle adevărul despre Stalin şi despre istoria lui, oamenii preferă să creadă în mituri, consideră Serghei Mironenko, directorul Arhivei de Stat a Federaţiei Ruse. Visul despre mâna forte, care face ordine, asta nu e o nostalgie pentru Stalin, este o formă de protest: contra corupţiei, a justiţiei nedrepte şi a altor neajunsuri de azi. Dar adevărul istoric îşi croieşte drum fiindcă faptele au încăpăţânarea lor”.
Scriitorul comunist Iurii Emelianov, doctor în istorie, e convins că "adevărul va străbate la suprafaţă". Dar, după opinia lui, "tocmai mitul antistalinist a distrus ţara" (el are în vedere URSS).
”Se spune că milioane de oameni au fost împuşcaţi, dar, conform documentelor, din 1920 până în 1953, au fost executaţi în total doar 860 000 de oameni, a continuat Emelianov. Însă populaţia URSS a crescut în acea perioadă cu 58 de milioane de locuitori, deci cu 43%”.
”Recensământul din 1939 a înregistrat o pierdere de câteva milioane de locuitori din URSS, a replicat Mironenko. În plus, rezultatele acestui recensământ au rămas secrete până la sfârşitul anilor 1980. În plus, nu uitaţi de cei 600 000 de deportaţi speciali ucişi, adică de chiaburi, nu uitaţi de cei 800 000 de prizonieri morţi în lagăre, aduşi acolo din motive politice. Da, Stalin a fost un remarcabil activist politic şi nu un paranoic. Dar dacă evaluăm conducătorul de stat după rezultatele activităţii lui, atunci trebuie spus că metodele şi sistemul instituite de Stalin au dus ţara la dezastru”.
”Şi Hitler şi-a distrus ţara, a construit drumuri şi a făcut industrie. Acesta nu poate fi un criteriu unic de evaluare a politicianului, a adăugat Ian Racinski, membru în conducerea societăţii "Memorial". Noi abia începem să aflăm adevărul istoric. De falsificarea istoriei s-a ocupat tocmai statul timp de 70 de ani: o falsificare totală şi fără alternativă”.
Până la urmă, interlocutorii au ajuns la o concluzie unică: despre Stalin se poate discuta mult, dar nu trebuie să operăm emoţional, ci cu fapte. "Din păcate, discuţia despre Stalin, încă din timpul lui Hruşciov, este împovărată de conjunctura politică", a precizat Emelianov. Iar Mironenko a conchis: "Şi cei care îl demonizează, şi cei care văd în Stalin un erou sunt la fel de departe de adevărul istoric".

A fost mai “silitor” ca Hitler

În această perioadă, ziarul "Izvestia" a primit numeroase însemnări de la oameni din toată Rusia.
”Răspunzând la propunerea ziarului de a scrie despre rolul lui Stalin, vreau să spun ceva despre "meritele" lui din războiul anilor 1941-1945. Hitler voia să impună o nouă ordine în Europa, în toată lumea, fundamentată pe "superioritatea" rasei germane. Stalin a sperat şi el să stabilească o nouă ordine în Europa şi în toată lumea, bazată pe "superioritatea" socialismului. Pentru acest scop, amândoi aveau nevoie de război. Aşa că ei se apropie.
Stalin s-a străduit în mod deosebit.

1. Stalin a provocat intriga între comuniştii şi social-democraţii germani şi, slăbind ambele partide, l-a adus la putere în Germania pe Hitler. Acesta a fost primul lui pas important spre război.

2. Stalin i-a instruit pe aviatorii germani în URSS, dar şi alţi specialişti militari, deşi, după convenţia de pace, Germania era demilitarizată. Iar acesta a fost al doilea pas al lui Stalin spre război, e adevărat, un pas mai mic.

3. Stalin a dezmembrat Polonia împreună cu Hitler, asigurându-şi frontieră comună cu Germania. Acesta a fost al treilea pas al lui Stalin spre război.

4. Stalin a provocat invazia Germaniei spre URSS şi, cunoscând ziua şi chiar şi ora când armata germană avea să treacă frontiera, a făcut tot posibilul şi imposibilul pentru a provoca debandada şi chiar căderea în prizonierat a armatelor sale. Iar acesta nu mai era un pas spre război. Era "contribuţia" lui la victorie. Chiar înaintea războiului, Stalin şi-a împuşcat 3 din cei 5 mareşali, păstrându-i pe cei mai apropiaţi şi mai loiali - Budionnîi şi Voroşilov. A ucis sute şi mii de ofiţeri din Armata Roşie, a trimis în GULAG un milion de alţi concetăţeni de-ai lui. Crimele lui Iagoda, Ejov şi Beria erau crimele lui Stalin. Şi aceasta este "contribuţia" lui Stalin la Victorie.
De aceea pe mine mă uimeşte pur şi simplu primarul Moscovei şi Consiliul lui orăşenesc, care l-au desemnat pe Dolghih să fie primul veteran al Moscovei. Acest veteran, care candidează şi la conducerea Partidului Comunist, a propus "împodobirea" portretelor lui Stalin de Ziua Victoriei, iar primarul Mosocvei a susţinut propunerea înfrumuseţării tiranului. Slavă Domnului că la nivelul Comitetului Federal "Victoria" a refuzat împodobirea portretelor "conducătorului popoarelor". Ca să compenseze afrontul, Lujkov l-a făcut pe Dolghih cetăţean de onoare al Capitalei”.
5. Nikolaenko Vadim Alexeevici, născut în 1927, erou al muncii.

Nu sunt de acord cu versiunea lui Iuri Jukov din articolul "Cu o rafală au ucis jumătate de ţară", publicat în revista "Nedelia". El afirmă: "În 1934, Stalin a trecut în poziţia de conducător al statului. Opoziţia lui Zinoviev continua să creadă că obiectivul vieţii bolşevicilor esre revoluţia mondială". Jukov nu se putea să nu ştie dezvăluirile din anii 1980, când, pe bază de documente, a fost probată detaliat lupta lui Stalin pentru puterea personală încă din primele zile când a ajuns secretar general. Logica acestei lupte a dus la represiunile de la începutul anilor 1920, apoi după 1930, apoi la evenimentele dramatice de la Congresul al XVII-lea, când nu doar o mână de zinovişti, ci un număr considerabil de membri ai Comitetului Central au votat contra lui Stalin. Au avut de suferit atunci patru cincimi din delegaţii la Congres şi aproape jumătate din membrii de partid. Jukov nu putea să nu ştie de cercetările
care s-au făcut după 1990 despre războiul lui Stalin contra propriului popor cu mult înainte de 1934. Colectivizarea, foametea, represiunile contra intelectualilor, a ofiţerilor, a preoţilor, a funcţionarilor. Moartea lui Kirov a deschis poarta îngheţului total. Toată logica "proiectului dictaturii proletariatului" a dus la escaladarea spiralei represiunilor, pe care o putea opri numai moartea "conducătorului de stat".

6. Un medic din Sankt-Peterburg, 36 de ani

Poporul este format în majoritate din oameni simpli, iar ei greşesc. Le vine mai uşor să creadă în cineva puternic, decât să facă ei ceva, ca să devină ei o putere.

7. Operator PC din Moscova, 29 de ani

Stalin a condus ţara cu mînă forte într-o perioadă grea, controlând organele represive. Şi a dus ţara la victoria din mai 1945. Liberalul Nikolai al II-lea, canonizat de biserică, şi-a dus ţara la revoluţie. Fiecarte să decidă pe cine trebuie să respecte mai mult ca om de stat.

8. Asistentul unui judecător din Moscova, 25 de ani:

Şi bunica mea îl ura pentru crimele comise. Doar a distrus o generaţie de elite. Iată ce vă aduc însă americanii. Până la Revoluţie, Rusia dădea pâine la toată Europa. Apreciaţi...

9. Bucătar şef din Barnaul, 55 de ani:

Stalin nu e un mit. Rusia a obţinut o mare victorie tocmai sub conducerea lui! Ne place sau nu, asta este realitatea istorică. Şi cine putea să învingă fascismul? Contra unui tiran se poate pune numai un alt tiran.

“Nu avem dreptul să ne dezicem nici de Stalin, nici de Lenin”

Pe 22 aprilie 1870, s-a născut Vladimir Ilici Ulianov. La emisiunea "Atenţie, vine istoria!" de la acelaşi post de radio "Ecoul Moscovei", s-a discutat despre ziua de naştere a lui Lenin pe tema "Revoluţia, un tărăboi popular". Invitaţi la emisiune au fost scriitorul-revoluţionar Eduard Limonov şi Leonid Gozman, copreşedinte al partidului Cauza Dreaptă şi susţinător al ideii dezvoltării progresive a ţării.
Eduard Limonov crede că “Lenin a fost managerul care a înfăptuit revoluţia. Nu-i plăcea să se ocuppe de epurările din partid. Stalin a fost o figură de cu totul altă dimensiune, el nu ar fi putut să înfăptuiască revoluţia, dar a fortificat-o. Leonid Gozman e de acord că Stalin a fost o figură mai măruntă ca Lenin. Dar tocmai Lenin, de care se vorbeşte puţin astăzi, a conceput lagărele de concentrare. “Lagărele de concentrare nu le-a conceput Lenin, ci englezii, pe timpul războiului lor cu burii. Cruzimea la vreme de război sau în revoluţie este trăsătura tuturor. Haideţi să-l evaluăm pe Lenin fără emoţii. El rămâne în istoria ţării noastre fie şi pentru că revoluţia din 1917 a marcat o imensă influenţă asupra întregii lumi”, a ripostat Limonov.
”Desigur, nu se poate uita un asemenea personaj. Aşa cum nemţii nu-l vor uita pe Hitler niciodată, la fel nici noi nu avem dreptul să ne dezicem nici de Stalin, nici de Lenin. Dar pe mine mă bucură că Lenin a încetat să mai fie o figură generatoare de emoţii. Să sperăm că se va întâmpla şi cu Stalin la fel. Nu trebuie să-i ridici în slavă pe bandiţi. În secolul XX, Rusia a pierdut zeci de milioane de oameni din cei mai buni. Deşi eu consider că pentru Revoluţia din Octormbire vinovat nu este Lenin, ci Nikolai al II-lea, burghezia rusă, intelighenţia rusă - toţi cei care le-au permis acestor oameni să ajungă la putere. Citiţi corespondenţa lui Nikolai al II-lea cu soţia lui. Se vede că ei erau convinşi amîndoi că poporul rus are nevoie de autocraţie şi de nimic altceva. Adică ei nu pricepeau viaţa reală. Eu tare mă tem că situaţia actuală din ţară seamănă cu cea de-atunci. Mă tem că astăzi – să nu dea Domnul - dacă apare un om cu asemenea calităţi volitive, ca Vladimir Ilici Ulianov, atunci sigur va putea să ducă lucrurile într-o mizerie cruntă”.


Despre revoluţie şi evoluţie

Comparativ cu polonezii sau cu românii, ruşii sunt departe de o posibilă reconciliere. Limonov crede că lui Lenin i-a ieşit revoluţia pentru că în spatele Rusiei erau câteva sute de ani de iobăgie, de asuprire sălbatică a oamenilor, de presiune permanentă a puterii asupra omului. “Dacă nu ar fi fost Lenin, Rusia ar fi mers pe drumul dezvoltării capitaliste. Dar a venit un om frenetic şi a săvârşit cea mai stranie revoluţie. Unde este lecţia aici? Că revoluţia se poate înfăptui contrar tutruror canoanelor marxiste, în ciuda aşa-numitei stări revoluţionare. Orice se poate face dacă ai putere de voinţă şi câteva figuri geniale”.
Reacţia a venit cu argumente de bun simţ, pe care societatea rusă nu pare maturizată să le accepte. “Cinstit vorbind, pe mine mă interesează al naibii după care canoane s-a făcut Revoluţia din octombrie, spune Gozman. Eu ştiu că pe 17 octombrie s-a întâmplat ceva profund necinstit în ţara noastră. Până acum ne-am tot ciorovăit la sânge. Dar chestiunea este pentru mine pur instrumentală: se putea împiedica acea nenorocire? Eu cred că da. Eu cred că Puterea, elitele sociale de-atunci s-au comportat extrem de iresponsabil. Dar, desigur, mai important nu este trecutul, ci prezentul şi viitorul. Mă tem că şi astăzi, în faţa statului nostru stau riscuri uriaşe. Iar riscurile sunt diverse şi din toate părţile: şi Caucaz, şi fără Caucaz, şi modernizarea în sine, şi gazul fisionabil care poate astupa ţeava noastră de la Gazprom şi aşa mai departe - există foarte multe motive de îngrijorare. Vor avea loc transformări uriaşe. Principala problemă este dacă vor putea aceste schimbări să se impună în cheie paşnică? Eu sunt contra revoluţiei fiindcă în toată iostoria ţării noastre nicio revoluţie nu a adus ceva bun”.


Există ţări în care se trăieşte relativ mai bine, decît în altele, şi în aceste ţări este obligatorie democraţia politică, sunt vitale drepturile omului, proprietatea particulară şi altele. Acestea sunt condiţii insuficiuente, dar necesare. Şi el îmi spune: uite, câte încercări am avut noi în istorie? Din anumite cauze mistice, nu se poate consolida democraţia în Rusia... Eu nu sunt de acord cu asta.
Important este ca aceste schimbări să le inducem pe cale paşnică, fără baricade, fără sânge, fără revoluţii”.
Este nostalgia un regret pentru un anume regim politic sau doar pentru propria tinereţe care nu se mai întoarce? Oamenii nu-şi pun asemenea probleme şi regretă mai departe. “Ţara noastră a fost cel mai mare stat, uriaş. Dacă pentru dumneavoastră sunt importante drepturile omului, democraţia, pentru mine, înainte de toate, este importantă Rusia. Eu aş vrea ca Rusia să fie un stat bun, deosebit, bine construit, unde să nu curgă nicio picătură de sânge. Nu vreau să mai aud mofturile damelor care spun "Ah, noi suntem cei mai proşti din lume". De 20 de ani aud asta. Noi am fost o ţară puternică. Da, o ţară animalică, în sens direct este rău. Haideţi să facem aşa pentru ca ţara să fie puternică, dar nu sălbatică, nu animalică”, îndeamnă Limonov.
Gozman vine cu alte argumente: “Dumneavoastră propagaţi ideea statului mare, care domină, de care să se teamă toţi, iar eu vreau ca ţara noastră să se remarce prin longevitate ridicată, printr-un nivel de trai civilizat, prin educaţie, prin securitate şi altele. Şi cred că tocmai aceste lucruri ne-ar face o ţară mare...”
Până vom decide care tabără are dreptate, Rusia merge mai departe, cu obsesii şi răbufniri, uneori justificate. “Ce ţară mare am avut!...” Comuniştii ucraineni au inaugurat pe 5 mai un monument pentru Stalin la Zaporojie. Chiar dacă Opoziţia a fost contra şi chiar dacă nici Ianukovici nu a fost de acord. Deputatul Aleksei Baburin a spus că monumentul s-a ridicat la cererea numeroşilor veterani din regiune.
Prin centrul oraşului Sankt-Petersburg, circula un autobuz cu portretul lui Stalin pentru a cinsti Ziua Victoriei. Şi când te gândeşti că, după Lenin, un georgian le-a zăpăcit ruşilor istoria de tot…


Omul care l-a ars pe Hitler


Am descoperit un reportaj interesant despre dispariţia lui Hitler în ziarul "Komsomolskaia Parvda" de la Moscova. Am considerat cã meritã cunoscutã aceastã poveste, chiar dacã, deocamdatã, este doar parţialã fiindcã ruşii nu vor sã desecretizeze nişte documente importante doar pentru istorici şi pentru curioşi.

Cu 65 de ani în urmã, pe 30 aprilie 1945, Fuhrerul celui de-al Treilea Reich a bãut otravã în Berlinul asediat. Este un adevãr istoric. Dar puţini ştiu cã, dupã 25 de ani, militarul sovietic Vladimir Gumeniuk a ars trupul conducãtorului fasciştilor şi i-a aruncat cenuţa în vânt.
Astãzi, Vladimir Grigorievici Gumeniuk este pensionar. Trãieşte undeva la ţarã, nu departe de Sîzrani, în regiunea Samara. L-am gãsit în grãdinã, unde fãcea straturi.
- Uite, chiar asta-i lopata cu care, în 1970, am dezgropat rãmãşiţele lui Hitler, ale Evei Braun, ale lui Goebbels şi ale întregii lui familii, povesteşte Gumeniuk, privind cruciş în soarele de primãvarã. Eu eram atunci locotenent major, slujeam în detaşamentul special KGB din Armata a III-a de pe teritoriul RDG, nu departe de Magdeburg. Eu, împreunã cu doi camarazi, am primit o comandã secretã: dupã abandonarea micului orãşel, sã ardem şi sã risipim rãmãşiţele Fuhrerului şi ale tuturor apropiaţilor lui. Ei erau îngropaţi acolo imediat dupã rãzboi, într-un loc tainic. Şi nouã ni s-au transmis coordonatele acelui loc. Erau nişte lucruri scrise acolo, despre care nici chiar astãzi nu pot sã vorbesc tot. Pânã şi ordinul pe care ni l-au dat a fost aşa de secretizat, încât nu i s-a permis nimãnui sã-l tipãreascã sau sã-l batã la maşinã. Însuşi Andropov personal l-a scris de mânã. Şi eu îi cunoşteam foarte bine scrisul.
Ofiţerul KGB Vladimir Gumeniuk a pãstrat multã vreme aceastã tainã.

Eroare de 45 de paşi

Baza militarã sovieticã - un adevãrat orãşel, se afla în preajma unor case nemţeşti înalte şi toatã zona se putea vedea ca-n palmã. Nici chiar rezidenţii bazei militare sovietice nu trebuiau sã ştie cu ce se puteau ocupa nişte ofiţeri într-o noapte caldã de aprilie. De aceea, pentru cei din jur, cei trei s-au adunat la o pretinsã partidã de pescuit. Era o legendã excelentã. Mai ales cã Gumeniuk şi cei doi tovarãşi ai lui ieşeau frecvent la pescuit. Au înghesuit în bagaje undiţe, unelte şi o barcã pneumaticã. Şi hârleţe, şi lopeţi.
- Sãpãm râme, a glumit locotenentul.
Am mers pânã la locul secret, am ridicat cortul chiar unde trebuia sãpat. S-au scurs un ceas-douã, nu am gãsit niciun semn de îngropare. Îndeplinirea ordinului ultrasecret putea sã se opreascã acolo. Şi pe dinaintea ochilor îmi trecea fantasma tribunalului...
Poate cã în plan este o inexactitate? Sau cei care au îngropat cadavrele în 1946 s-au orientat greşit? Am analizat din nou planul secret. Şi Gumeniuk s-a înseninat: "Fraţilor, noi am socotit aici 45 de metri. Şi trebuiau sã fie 45 de paşi. Asta înseamnã de douã ori mai puţin. Nu trebuia sã ne ducem pânã aici!"
Am mutat cortul în locul stabilit cu 45 de paşi şi, nu dupã mult timp, cazmaua a dat de lemn.
- Unele lãzi erau deja foarte stricate, aşa cã am pregãtit altele noi, îşi aminteşte Gumeniuk. Osemintele stãtuserã multã vreme în pãmânt. În general, eu sunt un om nãzuros, prudent şi mi-e silã de murdãrie. De aceea, mi-am pus mãnuşi de cauciuc, cizme de cauciuc, un costum special de protecţie antichimicã. Mã gândeam cã şi cenuşa va fi periculoasã, chiar şi mascã de gaze aveam. Dar când am început sã sãpãm, nu era nimic din toate astea. Dumneavoastrã ştiţi cã, atunci când sapi în grãdinã, poţi sã gãseşti un os. Aşa şi aici. Am pus totul în lãzi, am astupat groapa. Am nivelat tot, am presãrat pãmânt uscat şi frunze pentru mascarea locului.

Ultimul zbor al Fuhrerului

Conform ordinului primit, scheletele trebuiau duse în afara bazei militare sovietice, arse, iar cenuşa s-o aruncãm în vânt. Iar în Germania, un foc de tabãrã pe timp de noapte, chiar pe malul unui râu, era un lucru neobişnuit. Poporul de-aici trãieşte disciplinat, nu se permiteau focuri de tabãrã în naturã prin RDG. Ce sã facem?
- Trebuia sã aşteptãm pânã dimineaţa, povesteşte Gumeniuk. Primãvara, zorii vin repede acolo şi chiar atunci am ieşit din oraş. Am trecut prin localitate, am verificat dacã nu ne urmãreşte cineva. Am ieşit pe malul râului - dupã legendã, noi eram pescari. Am pus la fiert o oalã de supã. Iar alãturi am mai fãcut un foc de tabãrã. Acolo l-am ars pe Hitler... Toatã canistra de benzinã am aruncat-o pe el. Pe urmã, cenuşa am aruncat-o în apã, ca sã se stingã repede. Am fãcut nişte bagaje obişnuite şi am plecat într-un loc prestabilit. Pe o stâncã de pe malul unui pârâiaş necunoscut. Ne-am apropiat, ne-am oprit, ne-am uitat în toate pãrţile - nu era nimeni. Acesta a fost ultimul zbor al Fuhrerului - l-a luat vântul şi totul s-a fãcut simbolic, aşa cum scrie în cãrţi, l-am risipit în vânt. Am golit sacul, am mâncat în maşinã şi ne-am întors în siguranţã la garnizoanã.
Aşa şi-a sfârşit drumul pe pãmânt unul din cei mai mari rãufãcãtori ai popoarelor din toate timpurile...
Chiar şi locul din Magdeburg (RDG), unde fuseserã îngropaţi Hitler şi Eva Braun, a fost ţinut în cel mai strict secret.

"Soţia mea s-a necãjit cã nu i-am povestit tot"

La întoarcere, ofiþerii au redactat un raport într-o anumitã formã despre modul în care "s-au aplicat mãsurile", l-au semnat şi s-au dus la locuinţele lor. Erau doar trei - doi fuseserã pe front şi el, un tânãr locotenent major. Dar nici chiar între ei nu aveau voie sã discute despre aceastã operaţiune. Gumeniuk pãstreazã şi azi secret locul în care au fost îngropate rãmãşiţele, de parcã omul ar fi un seif de înaltã fidelitate. Chiar dacã jurnalişti germani de la publicaţii mari au venit de multe ori la el, i-au promis un car de euro, numai sã povesteascã mai detaliat. I-au adus pânã şi casete cu imagini filmate prin cartierele din Magdeburg. Experimentatul cekist e mut.
- Eu cred cã a clarifica aceastã problemã este inoportun. Arhivele sunt secretizate numai pe jumãtate. Au recunoscut doar cã s-a fãcut aceastã operaţiune şi atât. Dar sã povestesc toate amãnuntele este interzis pânã şi astãzi, spune Gumeniuk. Multe elemente au apãrut în ziare şi reviste, le-am vãzut, toate sunt supoziţii: cã l-au ars acolo, cã l-au ars aici, cã l-au aruncat dincolo în canalizare. Totul este absurd şi fals.
Iar pe mine, în toţi aceşti ani, m-a chinuit nu frica, ci sentimentul cã m-aş prãbuşi deodatã. M-am temut mereu cã s-ar putea scãpa vreo informaţie. Nu de noi mã temeam, altcineva putea sã sufle. Şi ne-ar fi luat la întrebãri tot pe noi cei trei militari, care am semnat documentul. Nu mi-era fricã, eram tânãr pe-atunci, eram nesãbuit. Chiar şi când mai beam în compania unor tovarãşi de arme, nu mã lãsam dus de ispitã sã povestesc despre misiunea secretã. Şi pe-atunci mulţi povesteau, îşi dãdeau cu pãrerea despre ceea ce s-a întâmplat cu trupul lui Hitler. Iar eu stãteam, mã uitam, zâmbeam, nu luam parte niciodatã la asemenea dispute. Eu nu am putut vorbi cu apropiaţii, cu prietenii, cu soţia. Nevastã-mea, când a vãzut prima datã la televizor cã se vorbea despre mine, mi-a fãcut o scenã de isterie. S-a supãrat: cum adicã, eu sã nu ştiu nimic? Şi i-am rãspuns: "Tu eşti soţia unui cekist şi niciun fel de discuţie nu poate avea loc pe aceastã temã".

Putin a cucerit Viena. Europepenii vor cânta în “Corul Robilor”

Vladimir Putin a petrecut două zile la Viena. Aceste două zile libere i-au adus două victorii. Prima a fost în domeniul energetic. S-au semnat ultimele acorduri pentru proiectul "South Stream", iar Serghei Şmatko, ministrul Energiei, şi Aleksei Miller, şeful Gazprom, au adus acasă documentele datorită cărora se pot începe lucrările la "ţeavă". A doua victorie este sportivă. Echipa naţională de judo a Rusiei ocupă locul al doilea la campionatul Europei, organizat la Viena.
Austria este un partener-cheie pentru Rusia în domeniul gazelor naturale. Şi asta nu pentru că Austria importă 60% din necesarul ei de gaz din Rusia. Dar prin această ţară "aurul albastru" se scurge spre beneficiarii din Ungaria, Italia, Franţa şi Germania. Deocamdată, aceste livrări nu se remarcă prin stabilitate - conducta trece prin Ucraina. Însă cei din Europa s-au obişnuit cu capriciile Kievului care nu se grăbeşte să-şi ceară scuze.
Cum gazul va trece până la urmă pe fundul Mării Negre, Rusia va putea să asigure partenerilor săi europeni "livrări sigure, absolut garantate". Austria va putea să crească volumul de gaz rusesc primit cu încă două miliarde de metri cubi, a confirmat Vladimir Putin pentru Werner Faymann, cancelarul Austriei.
”Mă bucur foarte mult că am ajuns să semnăm două documente importante. Primul este o înţelegere între doi subiecţi economici, care au convenit să colaboreze (Gazprom şi OMV). Şi al doilea, care este un acord interguvernamental, care, de fapt, desăvârşeşte toată munca noastră privind constituirea unei baze juridice necesare pentru începerea construirii conductei South Stream", a spus Putin după discuţiile între patru ochi. Noi am trecut deja la aplicarea practică privind construirea segmentului submarin al conductei North Stream. Suntem gata să declanşăm rapid lucrările şi la Marea Neagră.
Printre altele însă, Austria nu intenţionează să renunţe la proiectul gazoductului "Nabucco", dar pe Putin apariţia unui asemenea concurent nu-l emoţionează.
”Noi am estimat în partea de nord-est a ţării, numai într-o singură regiune a Federaţiei Ruse, zăcăminte de 55 de trilioane de metri cubi de gaz. Este doar o singură provincie. Şi nu e unica de acest fel” - a explicat premierul rus jurnaliştilor austrieci.
”Asemenea zăcăminte pur şi simplu nu există în lume. Noi putem să asigurăm necesarul crescând de gaze naturale pentru economia rusă şi pentru toţi clienţii noştri importanţi din Europa pentru încă o sută de ani”.
Aici persistă întrebarea dacă Rusia va putea să asigure volumul necesar de gaze sau nu doar cu forţele sale. Problema constă însă în posibilitatea de a diversifica furnizarea spre Europa. În ce priveşte Nabucco, aici trebuie să ne întrebăm cu ce vor umple "ţeava".
”Înainte să construieşti, trebuie să închei contracte pentru livrare. Să construieşti conducta fără contracte este absurd şi periculos în cel mai înalt grad. Numiţi-mi măcar un singur contract care este încheiat pentru Nabucco. Pentru South Stream, noi putem să încheiem contracte chiar şi azi, dar pentru Nabucco eu nu văd doritori”, a specificat Putin, recunoscând, totuşi că nu e nimic imposibil.
Premierul rus a reuşit să convină cu cancelarul austriac Werner Faymann şi cu preşedintele Heinz Fischer nu numai acorduri în domeniul energiei. S-a discutat şi despre regimul de vize, şi despre creşterea fluxului de turişti, şi despre construirea unei căi ferate cu ecartament larg pe tronsonul Koszyce - Bratislava -Viena, care să unească Europa Centrală cu Transiberianul, despre perspectivele transbordării fluxului de camioane şi automobile pe calea ferată.
Ambele părţi evaluează atent aceste probleme şi e posibil ca, în curând, să putem culege roadele acestor convorbiri la multe niveluri.
Amplul program de afaceri nu l-a împiedicat pe premierul rus să rezerve două ore şi pentru sport. El a venit la stadionul "Ferry Dusika" din Viena ca să urmărească meciurile de judo pentru campionatele Europene. Ai noştri l-au bucurat, obţinând 5 din 14 medalii puse în joc la bărbaţi şi femei, din care două de aur, două de argint şi una de bronz. Pe judocanii ruşi i-au depăşit numai ungurii, care au luat cu o medalie de argint şi cu una de bornz mai mult.
Putin stătea la tribuna VIP-urilor, înconjurat de echipa de juniori a Rusiei şi în compania lui Norbert Daraboš, ministrul Apărării din Austria. El a discutat înflăcărat cu Tea Donguzaşvili, unica noastră sportivă care a ajuns în finală la greutatea de "78+". Fata a luat aurul după un atac violent al unei sportive din Slovenia.
Dar, e-adevărat, a primit medalia din mâinile lui Vladimir Putin.


Viorel Patrichi