Vedere de pe Centură. Guvernu, procurorii şi Mogulaşu

Vedere de pe Centură
Guvernu, procurorii şi Mogulaşu

„Prin atârnarea noastră economică am ajuns ca toate guvernele, spună ele ce-or pofti, să atârne mai mult sau mai puţin de înrâuriri străine”.
(Mihai Eminescu, Frază şi adevăr, Timpul, 23 decembrie 1877, în Opere, vol. X, Bucureşti, 1989, p. 31)

"Soluţiile există - sindicatele le prezintă, patronatele le prezintă, partidele din opoziţie le prezintă. Doar cei de la putere nu vor să le ia în calcul. De ce? Fiindcă au războiul lor, miza lor, caşcavalul lor de ros. Cât le-a mai rămas”
(A scris pe blogu dumisale, în luna lui Cuptor 2010, Adrian Năstase, fost şef de guvern al României, de la carele multe se trag )

Şi iar « venea o moară pe Siret », şi iar s-au înecat oameni prin România, ca pe vremea neoliticului, pe când nu existau nici inspectorate pentru situaţii de urgenţă, nici hidrologi la conducerea patriei. Şi nici nu se alocau parale din fondurile peşterii comune pentru diguri. Dar cum veni vorba despre bănetul pentru diguri, aici avem sport naţional de pe vremea teologului Sârbu, pe când un metru liniar de mal făcea două miliarde de lei. E-adevărat, lei vechi! Şi malul nu era placat cu marmură. Nimeni nu i-a întrebat de sănătate niciodată pe specialiştii în iazuri. Dar acum, gata, s-a terminat, se face lumină. Portocalie, nu violet! Pe când plutea pe la Râmnicu-Vâlcea, Valentin Iliescu, secretarul de stat pentru Relaţia cu Parlamentul, a dat din casa comună PDL-PSD : « Există un raport al Curţii de Conturi, care arată că banii pentru diguri de după inundaţiile din 2008 s-au furat ca în codru. Este un raport devastator, care evidenţiază – negru pe alb, cu subiect şi predicat – şi că s-au alocat bani pentru localităţi prin care nu trece niciun râu ».
Uite unde erau dosiţi banii epocii de tranzacţie ! Iată de ce voi accepta ca Bocii noştri să taie pensiile vădanelor de război şi de loviluţie, abia după ce vor scoate banii de la specialiştii în diguri-fantomă, după ce vor tunde toate pensiile speciale, constituite fără contribuţia corespunzătoare la fondul de pensii, după ce vor fi puşi la plată pentru daune toţi doctorii care au dat certificate medicale de pensionare pentru falşii nevăzători şi pentru alţi handicapaţi închipuiţi, după ce Ministerul Agriculturii va avea o singură agenţie de plăţi (APIA), iar nu două, după ce Ministerul Transporturilor va avea un singur organism de control pentru transportatori, iar nu patru, după ce Bucureştiul va avea o singură primărie, iar nu 7 primării, cu 7 rânduri de primari, viceprimari şi 7 haite de consilieri, după ce falşii revoluţionari vor fi puşi să plătească impozite pe venituri, după ce proprietarul de vilă cu piscină va plăti un impozit proporţional cu impozitul apartamentului meu confort II (sporit, e-adevărat), după ce posesorul unui salariu de 10.000 de lei nu va mai beneficia de subvenţii pentru încălzirea centrală etc. Lista este lungă, domnule Emil Boc! Mama Anuţa avea dreptate: prea multe mâini întinse, fără să facă nimic, prea mulţi milogi buni de hâială, iar pământul de prin grădină stă pârloagă, nu poate să strige!
O să spună careva că ar fi idei comuniste! Cât se poate de fals! Liberalismul adevărat se bazează pe muncă eficientă, pe creativitate şi performanţă, iar ajutorul trebuie să vină legal, transparent, doar spre cei care nu se pot întreţine.
Şi a ieşit Tataie şi i-a probozit pe toţi care îşi dau cu părerea despre inundaţii. Să vină specialiştii să vorbească! Aşa şi trebuie, dar nu e nevoie să fiu expert ca să-mi aduc aminte că România a fost condusă în aceste două decenii de doi hidrologi : Tataie (12 ani la putere, plus 3 ani în cârca liberalilor) şi Motocicleanu (vreme de trei ani, a făcut ce-a vrut muşchiul lu Tataie). Rezultatul : zero metri de dig, trei ani de inundaţii devastatoare. O altă întrebare simplă am pentru Tataie şi pentru Lideru Regional : de ce au aruncat ei cu mii de miliarde după mineri, doar să-i vadă plecaţi din Valea Jiului ? De ce nu i-au folosit pentru lucrările de îmbunătăţiri funciare sau pentru metrou, autostrăzi, pentru plantarea dealurilor aride sau sărăturilor din sud? Mii de oameni ar fi avut de lucru peste 20 de ani, nu ar fi fost transformaţi în paria, ei şi copiii lor, banii nu se aruncau pe fereastră, iar ţara ar fi fost protejată. Ce să mai facă Micu Pirania acum, oricât de fâşneţ ar fi el, într-o perioadă de criză economică profundă, cu ventuze adânci în regimurile precedente? Sigur că este ridicol să-l vezi cu sacul de nisip în calea Siretului...
Iar Marinelu era în apele lui teritoriale. Chirăială mare prin ograda Varanului, prin cuibaru Diavolului Şchiop! De ce nu iese? De ce nu vine preşedintele să vadă cum se luptă oamenii cu năvlapurile? Şi Marinelu a dat răspuns : tocmai citea Codul de procedură civilă, Codul de procedură penală, că tot trebuiau promulgate. În câte să se împartă omu? Şi a ieşit, în cizme şi cu apa la brâu, şi le-a reproşat berbecilor că au făcut case în vadul apei, şi s-a luptat cu babele care au uitat să facă pâine şi colaci pe malul Siretului. Iar chirăiala creşte: ce caută preşedintele acolo? Cum să facă pâine în baltă? să vină specialiştii, nu el!
Estimp, Micu Pirania umbla pe la pensii, dădea iama prin lefuri. Noroc de zmeii de la Curtea Constituţională, care, gândindu-se, desigur, la pensiile amărâţilor, au decis că măsura este curat neconstituţională. Cert este că ei au rămas cu pensiile speciale fiindcă au dreptul să decidă, mai ceva ca premierul, dacă trezoreria mai are sau nu un sfanţ. Atunci, Micu Pirania ne atacă la TVA: de la 19 la 24%! Record european. Premierul trebuia să-şi asume răspunderea pentru impozitarea pensiilor! Orice venit trebuie impozitat! l-a dojenit Marinelu de pe malu Siretului. Dezbracă-te că nu mai scapi, îmracă-te că-i mică şi zbârcită ! Nu se poate, îi dăm jos pe-amândoi! exultă Crinu. Fireşte că trebuie să venim noi să le arătăm cum se conduce eficient, fireşte! sare şi Nepotu Mătuşii Tamara. Ştie el cum. Ne intră apa în gură şi noi facem politică! îi pune la punct Marinelu. Mi-a luat versu! Eu am scris asta prima dată! Mi-a luat versu ! Memorie involuntară! strigă Bardu de la Bârca, uitat de Partidu lu Mukles. A, deci aşa? Pentru intelectualii subţiratici, se întreabă de ce iubeşte Cărtărescu femeile, dar, în realitate, citeşte în taină cum să ne iubim pe tunuri...
România este o ţară veselă, chiar şi cu apa la gură şi cu politica-n iad...
Noroc de presa noastră vioaie. O zi întreagă, Realitatea TV ne-a informat că « Siretul a inundat Dorohoiul ». Mă toooot gândeam cum de-a sărit Siretul vreo 50 de kilometri de dealuri ca să ajungă la Dorohoi. Până la urmă, de toată tragedia era de vină pârâul Buhaiu. Şi uite-aşa, tot mai bine că Bocii au achiesat la introducerea studiului geografiei şi istoriei naţionale în limba maghiară fiindcă poţi să fii boanghină în presa română şi fără să ştii boabă ungureşte.

Acest Petrache Lupu de Caracal

Dincolo de orice glumă, situaţia este sumbră. Să împrumutăm miliarde de euro pentru “susţinerea cursului valutar”, iar, în final, creaturile băncilor străine să scoată banii din ţară este cel puţin aberant. Măcar să-i băgăm în agricultură, în fermele ROMÂNILOR. Cel puţin să nu mai importăm mâncare, dacă nu mai putem face industrie. Din agricultură banii se întorc, de la băncile străine, care-i jecmănesc pe fermierii noştri – niciodată!
Dar când să ajungem pe culmile disperării (nu-mi aparţine, memorie involuntară, mi-a scăpat!), apare salvatorul Patriei. Dacă abia acum aflaţi, nici nu ştiţi ce n-aţi pierdut! Ginind că e rost de-o şpăguţă, clarvăzătoru Pârv, înconjurat de statuile lui Budda, îşi dă cu sacâz pe la urechile vinete, se freacă la frunte cu deştele şi întreabă la OTIVEU: Domnu primar Ion Moţ din Zărand? Da, dumneavoastră sunteţi. Aşa-mi iese. Aveţi ceva verde în cameră. Am revelaţii. Îmi vine de sus. Aţi vândut 500 de hectare din terenul ţăranilor la un italian. Aşa-mi iese...
Şi iar se freacă tare cu deştele pe frunte, se uită la telefon, citeşte un mesaj, mai mută o statuetă, îşi mai face o cruce, se freacă iar între coarne: Domnu primar, mie îmi iese că aveţi două amante: una cu litera “M”... Maria, alta cu... da, cu litera “R”, cred că Rodica. Şi neuronu gingaş al domnului primar de Zărand a început să se zbată singuratic în cuşcă: “Tot din două în două săptămâni, mă sunau, domnule: bani, bani!” Cum să mai rezişti? Şi i-a dat pe bete. Sau pe beţe! Şi vin jandarmii şi-l saltă pe Mogulaşu. Sare poporu! Nu mă lasă Traian la ananghie! Alo, domnu preşedinte? Nu răspunde. Omu tocmai citea Codu de procedură penală, cum să lase lectura? Curat violare de Constituţiune, dar pune-i cătuşele! Noroc de inamovibila care a dat o sentinţă plină de greşeli gramaticale, pentru care nu treci un elev în clasa a IV-a: l-a scos de la pârnaie pe Mogulaşu pentru că are un copil minor! La drept vorbind, ce vină avea el dacă Clarvăzătoru cu SRL nu a văzut brăţările? Dar are auzul fin: “Cine-o şti ce impresie are Diaconescu?! Pentru că el, la un moment dat, ştii că ţi-o zîs două sute de mii de euro? Eu am impresia că el crede că tu mi-ai dat mie ăia cincizeci de mii dă euro. Eu de aia am vrut să vorbeşti cu el.”
Iar de la pârnaie până la Palatu Cotroceni, nu-i decât un pas. Televiziunea Poporului! Cretinii, imbecilii, criminalii care ne conduc! Partidu Poporului! Şi solilocviul este un delir: Eu nu am nimic, nu am avere. Tot ce am este la OTEVE. Sigur că Dan Voiculescu mi-a dat un apartament, mi-a dat şi o maşină, dar nu erau ale mele. Sigur că le-am luat eu pentru munca depusă. Iar acum am un iaht, dar nu este iahtul meu, este al dumneavoastră, pentru că, într-un fel, dumneavoastră v-aţi uitat la această emisiune şi banii au venit, iar noi trebuie să aducem invitaţii străini cu iahtu. Acum trăiesc în altă lume şi Boc nu mă lasă să înregistrez iahtu în România. Sigur că am luat ROLSROIS, da ROLSROISU nu-i al meu, este al dumneavoastră, pentru că dumneavoastră v-aţi uitat la această emisiune, iar banii de pe publicitate au venit. Da, mi-am făcut şi vilă, fiindcă nu poţi locui la bloc dacă eşti proprietarul unei televiziuni, că alţi proprietari media au mult mai mulţi bani. Dar eu pentru dumneavoastră... că uite, eu nu port ceas la mână, iar ceilalţi au zeci de mii de euro la încheietură... Şi hai prin şuvoaiele Patriei cu ajutoare, şi sar şauroii pe tiruri, mai ceva ca moldovenii pe turci la Podu Înalt...
Dacă Dan Diaconescu este nevinovat, procurorul trebuie dat afară şi băgat la puşcărie. Fie şi numai pentru că i-a pus cătuşe unui om curat.
Dacă este vinovat, inamovibilii să-şi facă datoria şi să nu-l mai vedem în presă. Nu ar fi mai prejos de Roşca Stănescu şi Bogdan Chireac, care totuşi au vrut să-l facă pe şefu lu ANI şi nimic nu păţiră.
Nu cred că există a treia cale, mai ales că, dacă procurorul are dreptate, iar judecătoarea cu studii la tovarăşu Bondrea îl face scăpat, putem transforma un găinar în martir politic. Altfel, ne trezim cu Tolea ministru de Interne, iar Elodia – ministru al Economiei, că tot nu se vede.
Prin târg bântuie şi alt scenariu: tot Marinelu i-a montat pe procurori pentru a-l transforma pe Mogulaşu în lider politic fiindcă a început să crească şi să se întindă umbra Tribunului de la Strasbourg spre Patrie. Cu alte cuvinte, Marinelu face cu Mogulaşu ce-a făcut Guzganu Rozaliu cu Oieru din Pipera pentru a-l scoate pe Tribunu pe tuşă.
România este plină de scenarii. A circulat unul şi mai tare prin iarnă: Dă-mi-l pe Prostănacu pe tavă şi te fac scăpat, cu tot cu afaceri şi uit de nefericitu din Indonezia, care ajungea de-atunci şi cu pluta. Şi Diavolu Şchiop s-a executat, iar Prostănacu a văzut numai flăcări violet. După care, Maleficu a interzis trei ziare mari, care-l înjurau pe Marinelu - performanţă istorică: “Cotidianul”, “Ziua” şi “Gardianul”. Eu nu cred o iotă din toate aceste nerozii cu pestelcă. Aşa cum nu cred că Brejbanu cu şorţ a pretins bani de avocat de la colegii lui concediaţi ca să fie apărat în procesu cu Marinelu. Nu cred! Există o limită în toate. Marinelu nu ar fi făcut imprudenţa să ajungă la mâna Diavolului Şchiop. Un singur lucru este însă cert: sute de ziarişti au rămas muritori de foame sau umiliţi în ultimul grad. Asta este imaginea presei contemporane libere din România. Iar adevăratul pericol pentru securitatea naţională este tocmai mutilarea presei libere prin presiuni economice fără precedent. Au dreptul la expresie ziariştii care scriu aşa: “Românii au furat cablurile şi au pus pe butuci 120 de TGV-uri în Franţa” sau “Patru românce i-au bătut pe nişte poliţişti francezi cu propriii copii, pe care-i ţineau de picioare, după care i-au stropit cu lapte de mamă pe oamenii legii”. Mamă! Toţi hoţii erau din şatra lui Cioabă.

Motocicleanu a rămas fără platou


Începe să crească viforos Micu Titulescu, după ce a urmat cursul de politică scurtă sau scurt al tovarăşei Vasile:
"Domnul Boc, profesorul de drept neconstituţional, nu numai că a dat o ordonanţă de urgenţă neconstituţională - asta s-a mai întâmplat şi domnului Năstase, şi domnului Tăriceanu, dar domnia sa e singurul şef de guvern din lumea asta, care face copy-paste şi mai dă încă o ordonanţă de urgenţă identică. Asta înseamnă că domnul Boc nu e doar incompetent, ci şi nesimţit. (...) Cred că sunteţi căzut în cap.". În realitate, repetiţia este mama învăţăturii. Iar când să-l dăm afară pe Micu Pirania, Teo Trandafir a votat cu bilele la vedere contra Bocilor, iar când a coborât scările pe lângă premier, a făcut acel gest cu pumnii încleştaţi, împinşi spre spate, aşa cum numai şoferilor le reuşeşte aşa de expresiv când lasă câte o meseriaşă în urmă. “Credeam că am să fac icter!”, a răsuflat Emil Boc. Cine a investit în matroana maneliştilor de la PROTIVEU? Eu nu dădeam două parale pe ea. Şi moţiunea de cenzură a căzut la mustaţă, iar Nepotu Mătuşii Tamara anunţă că nu mai candidează la Preşedinţie. Să fie oare mai bun Bănicioiu?
Pe lângă geografia în limba maghiară, Bocii au mai făcut una boacănă: au votat ca Laszlo Tokes, eurodeputatul de Vinderei, să ajungă vicepreşedinte al Parlamentului European. Iar ungurii nu se opresc aici: tot mai cer, iar noi ne lăsăm şantajaţi...
Mare bucurie vine din largul Mării Negre! Compania petrolieră rusească LUKoil, în colaborare cu trustul american Vanco International, a obţinut, prin licitaţie, dreptul de a explora două zone de pe platoul continental al Mării Negre, pe care România l-a adjudecat de la Ucraina prin intermediul Curţii Internaţionale de la Haga. Informaţia a fost transmisă pe 6 iulie de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale din România. Se precizează că alte două perimetre au fost atribuite pentru explorare grupului româno-britanic Melrose Resources - Petromar Resources, iar altul i s-a atribuit companiei Petro Ventures Bv din Olanda. La licitaţie au mai participat companiile ExxonMobil din Statele Unite şi Rompetrol din România, care nu au primit totuşi nimic. LUKoil, care deţine 80% din acţiunile consorţiului constituit cu Vanco International, va semna un acord cu Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale din România în următoarele 6 luni. LUKoil şi Vanco au primit dreptul de a lucra în perimetrele Rapsodia Est şi Trident, aflate la 60-100 de kilometri de coastă. Acordurile vor fi semnate în februarie 2011, notează şi Nezavisimaia Gazeta. României îi aparţin 9,8 mii de kilometri pătraţi din suprafaţa totală de 12,4 mii de kilometri pătraţi, la care pretindea şi Ucraina. După evaluările experţilor, resursele acestor perimetre se ridică la 100 de miliarde de metri cubi de gaz şi 10 milioane de tone de petrol. România organizează pentru prima dată licitaţie pentru exploatarea platoului continental. Cerera de oferte a fost lansată de Agenţia Naţională a Resurselor Minerale la sfârşitul anului 2009. Peste 10 companii şi-au arătat interesul să extragă ţiţei şi gaz metan din cele 30 de perimetre scoase la concesionare, din care 11, cu suprafaţa totală de 11000 de kilometri pătraţi, se situează pe platoul continental din Marea Neagră. Mare surpriză vom avea când vom afla cine este acţionar majoritar la Vanco...

Să facem ceea ce trebuie

În timp ce freneticele noastre ziariste numără pantofii cu toc cui, pe care Elena Udrea i-a dat ca ajutoare babelor de pe Siret, România face totuşi ceva deosebit. Un gest de reparaţie morală: a deschis consulatele de la Bălţi şi Cahul pentru ca românii din Basarabia să-şi reprimească mai repede cetăţenia confiscată de Stalin şi ai lui. Fiindcă, dincolo de Prut, în afară de inundaţii, este din nou mare foc şi nu ştim cum se va termina. E-adevărat, la Bucureşti avem o problemă dramatică de rezolvat: tocurile Elenei Udrea. Lăsaţi-o în pace! Avem şi noi o blondă în politică şi sărim pe tocurile ei. Mie îmi place mai mult fără.
Şi cum spuneam, basarabenii au hotărât să se întoarcă la întregul popor pentru alegerea preşedintelui. Parlamentul de la Chişinău a votat pe 7 iulie pentru ca referendumul să aibă loc pe 5 septembrie. Întrebarea pusă cetăţenilor va fi: "Sunteţi de acord cu modificarea Constituţiei, care să permită alegerea preşedintelui de întregul popor?" Trebuie să se răspundă numai cu "Da" sau "Nu". În caz de răspuns pozitiv la referendum, în noiembrie vor avea loc noi alegeri parlamentare şi prezidenţiale. Dacă basarabenii nu susţin iniţiativa sau boicotează referednumul printr-o prezenţă scăzută la vot, Parlamentul actual va fi dizolvat. În această variantă, vor avea loc alegeri parlamentare, iar preşedintele va fi ales după schema veche - prin vot în Parlament.
Referendumul pentru modificarea Constituţiei a fost pregătit de reprezentanţii Alianţei pentru Integrare Europeană, aflată la guvernare. Cu o zi înainte, Curtea Constiutuţională a aprobat referendumul. Parlamentarii nu au reuşit de câtvea ori să aleagă un preşedinte fiindcă nu au avut voturi suficiente. De aceea a şi apărut ideea întoarcerii la sistemul de alegere a preşedintelui de către întregul popor, sistem care era în vigoare până în 2000. După 2000, preşedintele a fost ales de Parlament.
În 2009, toate cele 4 tentative de alegere a noului preşedinte în Parlament au eşuat fiindcă nu se cumulau 61 de voturi din totalul celor 101 mandate. Fără succes au fost şi ultimele două tentative de a-l alege ca preşedinte pe Marian Lupu, preşedintele Partidului Democrat, unicul candidat şi plăvan al Alianţei, care a spus că ca om politic gândeşte moldoveneşte, nu româneşte. De aceea, Alianţa de la guvernare a decis să modifice schema de alegere a preşedintelui pentru a nu se mai repeta situaţia şi după alegerile parlamentare anticipate din toamnă.
Partidul Comuniştilor din opoziţie a hotărât să boicoteze referendumul, propunând reducerea numărului de voturi din Parlament pentru alegerea preşedintelui republicii la al treilea tur. Comuniştii nu au reuşit să se înţeleagă cu Alianţa de la guvernare. Sau invers.
Partidele din coaliţia de guvernare vor acumula noi puncte cu ocazia referendumului în campania pentru alegeruile parlamentare.

Un rus adevărat - Valeria Novodvorskaia

Nu este o exagerare. Există în Rusia intelectuali de înaltă ţinută, care gândesc modern şi pe care i-am putea invidia şi noi cei cu pretenţii de membri UE. Am urmărit la postul de radio EHO MOSKVÎ o emisiune foarte populară, realizată de Valeria Novodvorskaia. A fost parlamentar, iar acum este militantă pentru drepturile oamenilor normali. Emisiunea ei este ascultată în tot spaţiul ex-sovietic şi în întreaga lume. Când toată presa din Rusia îl înjură pe Mihai Ghimpu fiindcă a avut curajul să spună din nou că la 28 iunie 1940, o parte din România (Basarabia şi nordul Bucovinei) a fost invadată de trupele lui Stalin, Novodvorskaia îl apără. E nebună, trebuie eliminată! urlă mankurţii pe bloguri şi pe forumuri. Când Ministerul de Externe de la Moscova se opăreşte, că n-a fost ocupaţie în 1940, deşi pactul Molotov-Ribbentrop a fost condamnat de Sovietul Suprem încă din 1991, Novodvorskaia îl apără pe Mihai Ghimpu. Când preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (un turc de-al lui Erdogan, care este prieten cu Medvedev şi cu Putin, care au cerut să nu se rescrie istoria sovietică) se stropşeşte la Mihai Ghimpu, Novodvorskaia îl apără pe cel care a ridicat din nou din colb mândria românilor din Basarabia. Iată ce spunea această rusociacă dintr-o bucată: “Decretul preşedintelui interimar Mihai Ghimpu, referitor la proclamarea datei de 28 iunie ca Zi a ocupaţiei sovietice, nu are nimic scandalos. În Moldova are loc restabilirea adevărului istoric. Cine nu crede să citească Efrosina Kersnovskaia, cartea "Inscripţii pe piatră". Acolo se descrie în amănunt cum aveau loc deportările, cum mureau moldovenii în provincia Narîm. Data de 28 iunie poate fi luată ca punct de plecare. Se poate lua 29 iunie. Se poate lua 30 iunie, se poate lua 1 iulie. Eu nu înţeleg cum poate Curtea Constituţională de la Chişinău să anuleze ocuparea Basarabiei, care este un fapt?", s-a întrebat Novodvorskaia. Academia de Ştiinţe de la Chişinău şi-a făcut datoria: a publicat un mesaj prin care arată că ocupaţia sovietică s-a declanşat la 28 iunie 1940 şi a invitat clasa politică să respecte adevărul istoric. Inutil. Curtea Constiuţională, alcătuită din 5 judecători cu ştate vechi la KGB, a dat pe 12 iulie o sentinţă prin care hotărşte că decretul lui Mihai Ghimpu este... neconstituţional. Iată ce bine seamănă cu flăcăii noştri în mov de la Bucureşti: ei ştiu mai bine ce trebuie să facă un preşedinte sau un şef de guvern.
Vor fi daţi afară moldovenii care lucrează în Rusia? Ei şi? Nu se mai primeşte vinul cel bun de la Mileşti la Moscova? Mai bine să-l arunce în Nistru de sufletul celor ucişi prin Siberia, decât să rămână în genunchi la nesfârşit.
Şi zice Novodvorskaia: "Iată principala cauză a urletelor din partea membrilor coaliţiei, a liberal-democraţilor şi a democraţilor. Ei nu sunt liberali şi democraţi, ei sunt nişte laşi. Dar uite că Mihai Ghimpu nu este un laş. În ce-i priveşte pe comunişti, ei urlă mai puţin. Ei ne-au câştigat simpatia când s-au dus la mormântul lui Stalin ca să-i pună flori. Şi în general, dacă toţi ar proclama zilele ocupaţiilor - Letonia, Estonia, Lituania, Ungaria, Polonia - nu ne-ar ajunge un an întreg să-i pomenim. Şi toţi au dreptate - au fost ocupaţi. Trebuie să recunoaştem", a spus Novodvorskaia.
Sună Vitali, un tânăr care s-a dat născut în Republica Moldova, iar acum studiază la Zurich. Şi zice el că elita din ţările ex-soovietice, unde nu există democraţie, pleacă "în lumea globală, iar acest lucru exacerbează situaţia de-acasă. Ce credeţi despre acest lucru?"
Şi răspunde rusoaica Valeria Novodvodrskaia: "Dragă Vitali, la voi în Moldova a apărut o perspectivă istorică, în mare parte datorită Nataşei Morari. Imediat ce terminaţi studiile la Zurich, să vă întoarceţi cu tot curajul în Moldova şi luptaţi pentru unirea cu România. Pentru voi acolo este acasă, acolo este casa cea sigură, asta dacă şi NATO, şi Uniunea Europeană, şi România, desigur, sunt de acord. Şi atunci cereţi înapoi Transnistria de la altă tribună, de pe altă poziţie. Trebuie să mergeţi cât mai departe de Rusia. În Rusia au rămas destui intelectuali. Dar nu sunt aleşi la putere aceşti intelectuali. Ei se lasă conduşi de sub scaun. Ei stau sub pat şi se vaită încet, scâncesc de-acolo că o duc prost. Dar cine vrea să se lamenteze, s-o facă tare, ca mine, altfel nu primeşte nimic, nu i se permite nimic. E bine că nu arestează încă un intelectual din doi.
Iar pentru ca intelectualii să se înmulţească, trebuie universităţi independente, ca Harvard, Cambridge, ca la Tartu. Avem nevoie de presă liberă, pe care Puterea să n-o sfărâme. Nu trebuie să cheltuim banii pe cursa înarmărilor, nu pe tancuri, ci pe campusuri universitare, cum face acum Georgia. Rusia nu are nicio perspectivă. Dar iată că Moldova are. De ceea eu mă bucur pentru tine, Vitali, că eşti cetăţean al Republicii Moldova.
Vitali: Eu aş putea vorbi şi despre Franţa...
Novodvorskaia: În franceză, te rog, eu ştiu franceza perfect.
Vitali: Acolo, în Moldova, e foarte greu. Pensia nu mai creşte din cauza crizei. Elitele nu au niciun cuvânt de spus, ca în ţările normale, unde ies în arenă.
Novodvorskaia: Vitali, dragă, eu vă întrerup. Problema elitei voastre este că ea acum trădează Moldova şi îl trădează pe Mihai Ghimpu. Cum au făcut Partidul Liberal Democrat, Partidul Democrat. De ce au făcut ei plângere la Curtea Constiuţională? Pentru că ei au intelect, dar nu au conştiinţă. Ei se tem că Rusia va creşte preţul la gaz din cauza zilei ocupaţiei, ei se tem că-i pun pe fugă pe muncitorii voştri din Moscova, din Kremlin, de peste tot. Ei se tem că vinul nu se mai cumpără. Adică au intelect puţin, au nevoie de cinste, de conştiinţă, de curaj, bărbăţie. Întoarce-te mai repede şi educă-ţi elita, iar ea va educa apoi poporul."
Un ascultător care semnează "Căpitan Nemo" spune că Novodvorskaia are dreptate. "Cine intră cu armele pe teritoriul altcuiva este invadator. Invadatorii nu au nicio scuză. Şi tataro-mongolii se mirau cum de popoarele cucerite de ei sunt aşa de nevolnice şi se consideră eliberate. Eu sunt convins că tataro-mongolii nici azi nu pricep cum de marele imperiu al prieteniei popoarelor, recunoascut ca atare HOARDA DE AUR, s-a prăbuşit. La fel de prost se trăia în Uniunea Sovietică Mongolă. Aveau o singură valută, o armată, un stat, politică externă şi internă. Şi bogaţi, şi săraci. Şi la fel ca în URSS, cei care erau ne-mongoli erau consideraţi oameni de categoria a doua în Hoarda de Aur. Când o armată străină este pe teritoriul tău, ea nu mai este eliberatoare, chiar dacă asta susţine. Învingătroii trebuie respectaţi nu pentru că au "măciucă" nucleară, ci pentru ceea ce îi deosebeşte de animale. Este adevărat. URSS a ocupat Moldova."
Dar ce-ar vrea domnii de la Moscova? Să ne convingă din nou că Republica Molotov este o realitate firească, iar nu consecinţa unui abuz fără precedent printr-o împărţire teritorială diabolică? Iată de ce spun că tandemul Putin-Medvedev nu se poate rupe de mentalitatea stalinistă, deşi vorbesc despre “modernizaţia” şi despre replica la Valea Sicliului lângă Moscova. În primul rând, ei nu se pot elibera de spiritul lui Stalin dacă au putut să pretindă lumii să nu rescrie istoria sovietică. Orice istorie trebuie rescrisă tocmai fiindcă este făcută de învingători.

După dezastrul de la Cotu Donului, a venit coşmarul

Maiorul român Eniţă Pânzaru nu mai este, dar ne-a lăsat o carte despre calvarul îndurat de toate etniile în lagărele ruşilor după masacrul de la Cotu Donului : « Un pas la stânga, un pas la dreapta şi... Miciurinsk, Oranki-Monastirka », Editura Universităţii din Bucureşti, 2008). Detaliile terifiante, descrise de Pânzaru, arată până unde au dus bolşevicii dezumanizarea în lagărele lor, aşa cum nici naziştii nu au izbutit. Scenele depăşesc grotescul tragic din cărţile lui Soljeniţin. Ruşii au reuşit să provoace canibalismul prin brutalitatea regimului impus în lagărele lor : « Am văzut la Miciurinsk,mereu, oameni măcelăriţi, transportaţi pe doi pari în chip de targă, care erau răsturnaţi într-o râpă de pe malul pârâului din mijlocul pădurii. Nu-mi puteam explica ce-o fi cu acele cadavre ciopârţite. Ofiţerul de administraţie Pârvănescu, zis Şoricel, fostul casier al Diviziei 6, a făcut şi el o afacere cu astfel de carne, contra birgherilor din picioare, şi a înghiţit-o crudă, căci mergea şi aşa, nefriptă. În virtutea vechii noastre prietenii, i-am cerut o bucăţică, dar m-a refuzat, şi bine a făcut! Mai apoi am aflat că oamenii care umblau singuri prin pădure şi arătau mai bicisnici erau atraşi de către ţiganii noştri sub diferite motive în bordeie nelocuite, unde erau ucişi, după care li se curăţa carnea de pe oase. (...) Ruşii i-au depistat pe odioşii asasini şi traficanţi de carne de om. În ziua de 2 ianuarie 1943, am fost adunaţi dis-de-dimineaţă într-un careu unde, după o aşteptare de cinci-şase ore afară, în ger, a sosit un starşina (Plutonier) care ne-a acuzat de canibalism, că ne-am căsăpit propriii camarazi şi i-am mâncat ! Au fost aduşi şi « eroii de la Miciurinsk », sub pază strictă, şi prezentaţi adunării. Erau şase ţigani din Ploieşti şi Bucureşti, cum au declarat ei. « Iată cine a venit la noi să ne civilizeze », a spus rusul care, pentru această simplă, dar zguduitoare comunicare, ne-a ţinut afară o zi întreagă. După o judecată sumară la locul crimei, au fost duşi în pădure şi împuşcaţi înainte să se descompună careul nostru” (pagina 74).
Ştim cu toţii cine la cine a venit mai întâi şi de ce am fost noi nevoiţi să mergem pe ambele fronturi: pentru reîntregirea naţională, nu pentru ideologii deşarte.
Cartea abundă de etnici români care se comportă lamentabil pentru o fărâmă de pâine sau pentru o zdreanţă mai călduroasă. Abrutizarea era provocată de stăpânii lagărului. Iată un exemplu: “Mi-a atras atenţia un ostaş lipsit de puteri, care era în grabă dezbrăcat de efecte de către un camarad. Mai mişca încă din mâini în semn de protest şi de deznădăjduită opunere la insistenţele “aproapelui”, care voia să smulgă şi cămaşa de pe el. A început apoi să-l lovească cu călcâiul bocancului în cap, ca să cedeze mai repede. Alţii şi-au sufocat camarazii cu palma în timpul somnului, la adăpostul întunericului”. Mulţi abandonaseră condiţia umană. Autorul povesteşte cum l-au dezbrăcat ruşii şi l-au lăsat fără bocanci, în ger. În timp ce se odihneau lângă un grajd, i-a rugat pe nişte camarazi să-l lase să-şi pună şi el picioarele pe poalele mantalelor lor. Nu au vrut şi s-au culcat. Omul a fost nevoit să ţopăie toată noaptea printre camarazii care nu s-au mai trezit niciodată : a doua zi, toţi erau sloi. Mulţi au cedat în faţa tovarăşei Ana Pauker care a venit în lagărul de la Oranki să caute voluntari pentru Divizia Tudor Vladimirescu şi bine le-a mers, au dobândit grade mari, au acum pensii de generali. Dar cei mai mulţi au refuzat-o. Li s-a părut prea odios să lupte contra românilor lor. Au rămas în lagăr şi au văzut ce însemna « frăţietatea » ruşilor mult după încheierea păcii. Încă un episod. O mie de deţinuţi au cărat lemne cu spatele dintr-o pădure aflată la 6 kilometri. Erau epuizaţi, aveau picioarele ude şi au refuzat să mai meargă încă o dată la lemne. “Repede a apărut şi Cap-de-mort, colonelul Grisciuk, care a început să înjure aprig şi să ameninţe că-i omoară. A cerut apoi să se facă linişte, ca să i se audă ultimatumul: “Feciori de căţea turbată! Dacă nu ascultaţi ordinul meu, veţi fi împuşcaţi toţi!” Însă murmurele de dezaprobare şi protestele n-au contenit. Atunci Grisciuk a schimbat tactica: cei ce sunt de acord să meargă din nou la pădure să iasă în stânga coloanei. Din o mie de oameni de toate naţionalităţile europene, pasul ruşinii nu l-a făcut decât un român, ofiţer de marină, care lucrase până nu demult ca bucătar şi voia să fie readus acolo...”
Am cunoscut un bătrân dintr-un sat de pe Prut. Îl chema Gheorghe Joc, mai precis, Ghiţă Jioc. În timpul războiului, el avea grijă de prizonierii ruşi, capturaţi pe front de armata noastră. Primul lucru pe care l-a făcut când i-a primit în grijă : i-a dezbrăcat pe toţi, le-a dat haine uscate şi i-a pus să-şi fiarbă uniformele într-un cazan ca să omoare păduchii. Apoi au dat cu var împreună casa în care dormeau. În fiecare zi, îi ducea la lucru pe moşia boierului Donca de la Cârja. Seara, moş Gheorghe Joc dansa înaintea prizonierilor, iar unul din ruşi venea cu puşca românului din urmă. Când a năboit armata roşie eliberatoare şi au fost nevoiţi să plece ca să nu fie împuşcaţi ca trădători, ruşii l-au îmbrăţişat pe bătrân şi s-au dus plângând.
Mai merită amintit un episod. În 1942, Argeşul a luat la vale un sat întreg. Mareşalul Ion Antonescu a văzut dezastrul şi a hotărât să se ridice acolo un sat nou, cu case de cărămidă. Au fost aduşi la lucru prizonieri ruşi. Şi ei au regretat când au plecat din România burghezo-moşierească, deşi fuseseră prizonieri la dictatorul cel canibal.
Iată o întâmplare tot de-atunci, descrisă de maiorul Pânzaru : «Acel obsedant strileaiu îl auzeam de sute de ori în fiecare zi. În primăvara lui 1943, în timp ce mergeam pe drumul Skit-ului, la aşa-zia « livadă de meri » uscaţi, un ofiţer italian din spatele meu a făcut un pas în stânga şi s-a aplecat să culeagă o urzică din şanţ. A fost împuşcat mortal de ceasovoi. Bietele urzici aveau mare trecere, se mâncau verzi, nefierte... »
Şi totuşi, cineva rămâne de veghe la căpătâiul iadului, iar paradoxul sufletului rusesc iese la liman când nu te mai aştepţi, ca la Dostoievski: « De Bobotează, se turna câte o cruce de gheaţă de dimensiuni impresionante, pentru că aveam la îndemână, din belşug, materie primă – apă şi ger. Numai căldura primăverii (...) o făcea să dispară sub ochii noştri, încet-încet. Ruşii nu se atingeau de cruce, de parcă i-ar fi fript, şi unde o puneau băieţii, acolo rămânea până la dezgheţ. Se temeau de semnul crucii şi de tot ce era legat de credinţă, ceea ce dovedea că « misticismul », cum spuneau oficialii lor, nu dispăruse din conştiinţa omului .» (p.129).
Da, domnule Medvedev, da, domnule Putin, istoria Europei trebuie rescrisă, istoria Rusiei trebuie rescrisă pentru că numai aşa se va elibera fantasticul popor rus.

Viorel Patrichi