VEDERE DE PE CENTURĂ. Matrioştele României

VEDERE DE PE CENTURĂ

Matrioştele României

"Ce să vă spun? Pentru mine e un cuplu comic. Parcă sunt două matrioşti de alea care spun un singur lucru: «suspendarea lui Băsescu, căderea Guvernului». Foarte bine. Faceţi asta, dar puneţi ceva în loc. Spuneţi pentru ce. Şi să vină Ponta cu Antenescu, pardon, Antonescu...”
(Traian Băsescu, un preşedinte-jucător, cu tricoul pe cap şi jambierele lăsate)


O mamă are doi băieţi. I-a crescut mai mult singură. Unul a murit intoxicat cu... etnobotanice. Ca să nu-l piardă şi pe celălalt, l-a legat cu lanţuri, să nu mai iasă din casă pentru a-şi procura otrava. Aşa a ajuns România din cauza politicienilor, indiferent de culoare. Această parabolă, oferită generos de realitatea cotidiană sumbră, reflectă perfect efectele legislaţiei votate cu inconştienţă contra interesului naţional. Tragic este că parabola se poate extrapola asupra oricărui domeniu vital pentru România: industrie, transporturi, agricultură, învăţământ, sănătate, apărare, securitate naţională în sens larg.
Am ajuns într-o situaţie extrem de gravă: politicienii în război contra naţiunii. La fel ca în perioada interbelică. Nu este nicio alternativă. Poţi să votezi pe cine vrei, obţii o găoace goală ca o matrioşcă, una care îţi rânjeşte cinic fiindcă ai investit suflet, speranţă în ea, ai votat-o, sperând că va îndrepta ceva din răul făcut şi ea face tot ce-i trece prin coaşcă. Ajunsă sus, secătura uită cine a votat-o. Poate că are dreptate: şi-a cumpărat voturile cu ţoşca de la prostimea pe care a promis s-o reprezinte.
Eu am votat cu PDL, dar nu mi-aş fi imaginat că bocii vor proceda ca Adrian Năstase, care mergea cu Bivolaru la tribunal să-l vadă judecătorul şi să plece ochii în faţa stăpânului. Bocii au sărit să-i apere pe Riţi-Piţi, pe Păsat şi pe alţi escroci, la fel ca batracienii din Partidu lu Mucles. Chiar dacă Traian Băsescu a venit la ei şi a insistat să nu voteze pentru evitarea cercetării penale, măcar pentru a obţine un raport favorabil la Comisia Europeană. Deşi ţara are nevoie de o justiţie normală, nu UE.
Dar, fie... Au votat cum i-a tăiat interesul personal, cu frisoane pentru propria urmărire. Ce să faci cu ei? Nu au suflu, nu au consistenţă şi preferă să pesedizeze PDL. Este limpede că nu făceau două cepe degerate în politică fără Marinelu care îi cam plictiseşte şi îi irită acum. Şi atunci l-am auzit pe Marinelu dând pe gură un paradox de zile mari: „Îl iubesc pe premierul Boc, dar îl urăsc pe preşedintele partidului”.
Poate fi semnalul pentru înlocuire. Cu instinct de maidanez şi atât (s-a văzut ce a făcut la Transporturi...), Radu Berceanu îl vede pe Vasile Blaga în locul lui Emil Boc. Da, Vasile Blaga putea fi ceea ce ne iluzionam unii de pe margini că ar putea deveni. A pierdut trenul, cel puţin din două motive: eschiva lui pe timpul circului făcut de poliţişti la Cotroceni, preferând să meargă la un simpozion prin Bistriţa, când Bucureştiul fierbea; scandalul vămilor, care trimite unde seismice şi spre el. Mai ales după ce a declarat că el l-a pus pe Mărginean în vârf şi că are încredere în nevinovăţia lui şi acum când probele devin evidente.
Şi eu credeam într-o vreme că Vasile Blaga este o alternativă credibilă după Traian Băsescu. Să lămurească aceste două aspecte şi apoi poate candida la preşedinţia partidului, cu aceeaşi credibilitate de dur invulnerabil. Mai încet cu Blonda Norvegiană sau cu moftangii de genul Cristian Preda!
Pe de altă parte, nu cred că este morală sacrificarea lui Emil Boc pe altarul crizei economice. Omul a preluat o sarcină uriaşă, pe care domnul Stolojan a ocolit-o. Toate măsurile antipopulare nu le-a luat la comandă străină sau pentru propria căpătuială. Dacă partidul se dezice de el, ar fi monstruos. Să demonstreze ce? Că aşa devine mai curat şi mai uscat? Nu, PDL trebuie să-şi asume tot ce a făcut. Şi oamenii vor hotărî...


„Afară din ţară, extra-extra ordinară!”

"Băsescu o să plece, probabil, ca Mubarak. Iar noi o să rămânem să plătim banii furaţi de Băsescu şi ai lui şi prăpădiţi în ultima perioadă", a spus Pontănacu după ce a făcut biluţe pe timpul revoltei faraonilor din Egipt. Asta după ce eşuase „mineriada” coloneilor de la Iaşi, programată chiar de Ziua Unirii. Şi pentru că mulţi nu ştiu cum şi-au tras pensii aceşti eroi din răzoiul cu ştiuletele de la IAS, iată ce mi-a povestit un colonel care nu huiduie: „În ultima perioadă, ieşirea la pensie se făcea luând în calcul 80% din venitul încasat pe ultima lună lucrată. Se făceau avansări în ultima lună de activitate, numiri în funcţii fictive, doar să iasă o soldă cât mai grasă. Iar acum urlă. Nişte nesimţiţi...” Este un om de calitate şi cred în ce spune. E adevărat că el a ieşit la pensie cu 15 ani în urmă, pe când se acorda 60% din media salariilor obţinute pe ultimii 6 ani. Parcă era mai rezonabil.
Porumbacu şi Pontănacu au susţinut reacţia militarilor de la Iaşi, care strigau în timpul imnului naţional: „Afară din ţară,/ Extra-extraordinară!”. Erau mai pudici decât miliţienii de la Bucureşti. Alte lozinci nu se mai pot reproduce. Aşa au luptat ei pentru patrie. Atunci mi-am adus aminte din nou de coreencele care stăteau la coadă ca să-şi doneze bijuteriile pentru ieşirea ţării din criză. Nu le-a obligat nimeni să facă un asemenea gest...
Scandalul vămilor aduce la suprafaţă secreţii imunde. Sorin Blejnar, şeful ANAF, ajuns şi el la înghesuială, a spus că şi Pontănacu a palpat „o sponsorizare de sute de mii de euro”. Dacă e aşa, de ce dl Blejnar nu l-a legat?

Să-l lăsăm şi pe Prostănacu o lună?

„Există bere şi bere fără alcool, există cafea şi cafea fără cofeină, există ţigări şi ţigări lights, există flori şi flori din plastic, există femei şi femei gonflabile, există liberalism, iar unii zic că există şi social-liberalism. Eu beau cafea adevărată, fumez ţigări, ofer flori, iubesc femei şi sunt liberal." Aceste vorbe le rostea regretatul meu prieten Horia Rusu la un congres de partid în anul 2000. În ceea ce mă priveşte, eu cred că nu există „social-liberalism". Aşa a scris Dinu Patriciu despre făcătura Porumbacului de pe gardul Sconxului. În afară de obsesia „statului minimal”, pe care o consider inadmisibilă, analiza este magistrală. De aici rezultă că Porumbacu nu avea girul lui Dinu Patriciu când s-a făcut frate cu dracul...
Cât de fetidă a ajuns pădurea de matrioşte o arată scandalul provocat de Romeo Stavarache, primarul din Bacău, pe care Porumbacu îl forţează acum să împartă oraşul cu mafia lui Sechelariu şi a Guzganului Rozaliu. După ameninţări, primarul a tăcut. Un biet fruntaş liberal a explicat: „Nu aveam ce lămuri noi cu domnul Stavarache, trebuia să se lămurească singur. Şi s-a lămurit”. Nu cu Stavarache trebuie să vă lămuriţi, cu populaţia Bacăului va trebui să vă clarificaţi. Pe oameni să-i convingeţi să revină la Sechelariu care a aruncat în aer fabrica Letea pe timpul lui Adrian Năstase.
Iar Pontănacu umblă tot cu năjitul, la fel ca Prostănacu: „Am fost ales de dumneavoastră ca să opresc un fel de blestem al PSD-ului. Noi tot suntem pe primul loc şi tot suntem în opoziţie. Am construit USL pentru că oamenii ne-au cerut chestia asta”.
Dacă trag de parşiva matrioşcă a Varanului-cu-Platoşă, dau de Porumbacu, îl scot pe Porumbacu şi ajung la Pontănacu, trag de Pontănacu şi îl văd pe Nepotu Mătuşii Tamara. Trag din greu şi de Trofeul Calităţii Politice, de Radu Mazăre, de Vanghelie,de... şi-mi scapără ochii când îl văd pe Tataie.
Ca într-un coşmar.
Nu! Îmi pare rău, maestre Cărtărescu, prefer să votez tot cu PDL, măcar acolo mai există şi oameni printre matrioşte...
Sigur că m-a cucerit programul Uniunii Social Liberale: trântirea Marinelului şi dărâmarea Guvernului. Dar eu vreau mai mult, la fel ca Prostănacu. Nici el nu acceptă doar să-i ţină locul Marinelului în perioada când îl vor suspenda din nou de la Cotroceni:
"Eu am câştigat alegerile prezidenţiale, cred eu, şi dacă îmi doresc ceva este să fiu 5 ani la Cotroceni, nu o lună sau patru luni. Deci, nu ăsta este obiectivul meu în viaţă. (...) Sunt încă tânăr şi mă simt destul de viguros. Ambiţia mea nu este să mă duc interimar la Cotroceni o lună sau trei luni, vreau să-i conving pe colegii mei de partid şi opinia publică românească că am în continuare un cuvânt de spus, că am învăţat şi din greşeli şi cred că în acest moment voi putea, în limita posibilului, să ajut această ţară să meargă pe drumul cel bun". Omul trebuie să ştie ce vrea în viaţă. Dacă reuşeşte? Ce dacă l-a luat flama violet? La viitoarea canidatură, pâlpâie flacăra vânătă.
Pe lângă el, Dan Diaconescu e ca Pericle...



Politicienii trebuie privaţi de sex!

Desigur, nu trebuie castraţi, aşa cum ar însemna în limba română literară. Nici vorbă ! Pur şi simplu, nevestele trebuie să le taie plăcerea, dacă prestaţia politică în sluba poporului este falsă !
Aşa pare să se întâmple în Belgia, ţară care nu are guvern de 8 luni fiindcă aleşii flamanzi şi walloni nu se înţeleg între ei. Dovedind că are umor şi când totul pare pierdut, o senatoare flamandă a găsit modalitatea de a pune presiune pe negociatori: Marleen Temmerman le încurajează pe nevestele aleşilor să nu se mai culce cu ei până nu ajung la un acord pentru formarea Guvernului. Flamanda noastră nu este însă originală. Ea a recunoscut că s-a inspirat dintr-un experiment aplicat în Kenya, unde au fost rugate femeile negociatorilor să-i fiarbă în suc propriu. Apoi, toate femeile din Kenya au fost sfătuite să procedeze la fel şi să-şi pună bărbaţii cu botul pe labe. (Aşa-i expresia, nu e rasistă...). « Peste o lună, Kenya avea un guvern », povesteşte Marleen.
Experimentul este şi mai vechi şi este descris de Aristofan în comedia « Lysistrata », pe care a scris-o la anul 411 î.H : « Pentru a opri războiul, să nu vă mai daţi bărbaţilor voştri ! » Femeile din Columbia au procedat la fel în... 2006, ca să oprească răfuielile dintre gangsteri.
Nu ştiu dacă o atare măsură are efecte garantate asupra tovarăşului Voronin, ca să-l voteze pe Marian Lupu pentru funcţia de prezident. Mai ales că acum, generalul de miliţie ştie perfect « şini di la şini... după 1 ianuarie”, deci mult mai bine decât “şini cu şini...” Aşa că tot nu iese nimic. Şi apoi, la ce bun un prezident votat de un criminal?
Experimentul nu ar prinde nici pe pielea parlamentarilor de la Bucureşti. Ce să le spună nevestele: mai pune-ţi pofta-n cui dacă nu votezi pentru anchetarea lui Păsat sau a lui Năstase? Ar fi fericiţi. Ei ar face grevă sexuală şi cinci ani la rând...
De unde concluzia că până şi Voronin este român, aşa că flamanzii din Basarabia mai au de aşteptat un preşedinte...


Şantaj rusesc pe faţă!

Un ambasador reprezintă interesele preşedintelui, chiar şi atunci când se duce la closet. Altfel, nu trebuie cheltuiţi banii statului pe el ca să stea în vilegiatură. De aceea, nu cred că Valeri Kuzmin calcă în străchini la fiecare pas – vorbeşte gura fără el. E limpede că trebuie să aibă acordul, dacă nu chiar ordinul preşedintelui Dmitri Medvedev şi al premierului Vladimir Putin să facă asemenea afirmaţii, la limita comportamentului diplomatic. Recent, ambasadorul Kuzmin le-a cerut deschis celor din conducerea de la Chişinău „să facă unele concesii faţă de Rusia”, dacă vor gaze mai ieftine. După care a dat exemplul Ucrainei. Fără să precizeze ce concesii ar mai pofti Kremlinul, după ce deţine controlul absolut al afacerilor din R. Moldova: "A fost prelungit acordul privind arendarea bazei pentru Flota Mării Negre, a explicat diplomatul rus. Iar acel acord prevede un anumit mecanism de compensaţii. Datorită acestui lucru, de fapt, preţul gazului pentru Ucraina a ajuns mai ieftin".
Evident că Ucraina nu a fost şantajată cu preţul gazului, sugerează diplomatul rus. Kievul doar a semnat un acord prin care se obligă să găzduiască Flota Mării Negre în Crimeea, până în 2042, poate sine die. Cine ştie ce va mai fi pe-atunci? Şi în cadrul aceluiaşi document, s-a introdus şi referirea la preţul gazului. Sigur că nu e şantaj!
Raţionamentul este simplu. Mutatis mutandis, să vină şi Chişinăul cu un proiect de acord, care să ateste că trupele ruseşti pot rămâne pe Nistru vreo 50 de ani pe dai boj. Că vă dăm noi gaze ieftine pe urmă. Fiind vorba de proiecte politice atât de importante, eu nu pot deci să cred că Valeri Kuzmin şi-a dat cu părerea ca baba Rada.
Şi pentru ca lucrurile să se lege şi să priceapă măcar Marian Lupu, oleacă prezident al republicii, Ghennadi Onişcenko, sanitarul şef al Rusiei, anunţă că vinul şi coniacul iar au probleme de compoziţie.
Valeri Kuzmin este tulburat şi de prezenţa militarilor americani în România. Rusia este de acord cu rezolvarea prin consens internaţional a tuturror conflictelor îngheţate, a spus Valeri Kuzmin cu prilejul unei vizite efectuate pe 8 februarie, la Tiraspol. "Una din poziţiile noastre principiale pe această temă este recunoaşterea realităţilor care există pe teatrele concrete de operaţiuni. În cazul în care au apărut două state independente în Caucaz, este inutil să încercăm să negăm această realitate", a declarat Kuzmin. Oare Medvedv să ştie că a fost de accord deja cu desprinderea Ceceniei?
Răspunzând la întrebarea referitoare la unele precedente create, cum ar fi Kosovo, Abhazia, Osetia de Sud, Sudul Sudanului şi despre aplicabilitatea acestor precedente la Transnistria, diplomatul rus a precizat:
"Nu putem spune că precedentele create constituie o normă unanim recunoscută în dreptul internaţional. Deşi, evident, precedentele create sunt foarte importante. Toate aceste precedente sunt desigur importante".
Ambasadorul Rusiei a criticat prezenţa bazelor militare americane şi a elementelor scutului antirachetă pe teritoriul României. Diplomatul a afirmat însă că Rusia e liniştită în această privinţă. "Dar asta nu înseamnă că pe noi nu ne îngrijorează prezenţa militarilor americani pe teritoriul României, fiindcă această regiune e foarte apropiată de frontierele noastre", a spus ambasadorul Valeri Kuzmin. Aici ne aflăm în plină ceaţă: Rusia ori este liniştită, ori e îngrijorată! Din această dilemă...
Chestia cu “apropierea de frontierele Rusiei” este chiar comică. Reamintim că între Nistru şi Rusia, există Ucraina, un teritoriu suveran, cu o lăţime de peste 1000 de kilometri. Sau poate, de fapt, Moscova nu recunoaşte Ucraina?!
Asediul pentru Transnistria se duce din toate direcţiile, şi cu toate mijloacele. Ilia Galinski face un întreg studiu în care dezvoltă ideea că Transnistria trebuie recunoscută ca stat independent, pornind de la precedentele create în Sudul Sudanului, în Kosovo, Timorul de Est, Eritreea, Slovacia, Muntenegru, Abhazia, Osetia de Sud. Însăşi noţiunea de referendum este compromisă total. De exemplu, în urma unei invazii coloniştii convoacă referendum şi declară că ţara le aparţine fiindcă au numărul de voturi. Din această perspectivă deviată, ar trebui să admitem că Peninsula Crimeea, perla Coroanei ruseşti, aparţine tătarilor, dacă aceştia ar îmvinge într-un posibil referendum. Însă lucrurile nu stau deloc aşa. Conform principiului autodeterminării popoarelor, spune Galinski. De acord, dar se aplică şi la Crimeea, şi la Cecenia...?
Să invoci Kosovo în raport cu Transnistria este o inepţie. Chiar dacă nu am fost de acord cu directiva americană de-acolo, trebuie să recunoaştem însă că albanezii reprezintă cea mai veche civilizaţie din Kosovo. Sârbii au venit mult mai târziu acolo, s-au erijat în stăpâni, şi au construit mânăstiri, şi a fost eroismul de la Câmpie Mierlei... Şi unde erau albanezii? Cum se face că şi astăzi ei deţin majoritatea aboslută acolo? Cum stăm cu “dreptul popoarelor la autodeterminare”?
La fel se întâmplă cu românii din Transnistria? Cine poate invoca un referendum cu kalaşnikovul la tâmplă? Dar cine i-a întrebat chiar şi pe ruşii, pe ucrainenii sau găgăuzii din Transnistria dacă vor să trăiască în Uniunea Europeană sau să fie sclavii mafiotului Igor Smirnov? Dinafară, problema aşa se vede şi e tare urât. Nu se va putea pe cale amiabilă să ajungem la un consens european – şi nu cred acest lucru – va fi război din nou. Iar atunci Rusia se va devoala.
Evident, nu ca “mediator”.
Jerzy Buzek, preşedintele Parlamentului European, constata la conferinţa privind dezvoltarea Europei după summit-ul de la Lisabona: "Cu doi ani în urmă, Ucraina a fost cel mai bun elev din clasă în regiune. Dar mai mult nimic n-a fost. Eu sunt îngrijorat de înrăutăţirea situaţiei privind libertatea cuvântului şi libertatea presei". Buzek afirmă că "Acum, speranţa regiunii este Moldova". Iată de ce, după pierderea Ucrainei prin “resetarea” neghioabă a lui Obama, Uniunea Europeană nu mai poate să procedeze la fel faţă de Chişinău.
Pentru acest gen de a face politică prin şantaj, românii nu-i suportă în mod tradiţional pe ruşi. Presa de la Moscova a acordat spaţii extinse sondajului sociologic, realizat de IRES, conform căruia, pentru români, cei mai mari duşmani ar fi ruşii, ungurii şi... francezii.
Sigur că nu putem vorbi aici de o anume ură atavică a românilor faţă de aceste naţiuni, dar anumite conjuncturi politice recurente i-au determinat să răspundă aşa.
În ce mă priveşte, ador cultura rusă, dar să nu-mi vorbiţi de geniul politic al lui Vladimir Putin.
Care chiar este un geniu.
Să fie la ei acolo! spun românii în anume circumstanţe...


Ucraina vrea să ne ia şi Putna

La Bucureşti şi la Chişinău – două capitale care, vor-nu vor, au destinul să meargă împreună - a trecut aproape neobservat un eveniment semniticativ din Ucraina. Pe 24 ianuarie, adică exact de ziua Unirii lui Alexandru Ioan Cuza, la Liov (Livov în rusă, Lviv în ucraineană, Lemberg în germană), a avut loc un mare miting dedicat zilei de... 22 ianuarie 1919. La 21 ianuarie 1999, preşedintele ucrainean Leonid Kucima a dat decretul nr. 42, prin care, în ziua de 22 ianuarie, se marchează “Sobornosti”, ziua unităţii naţionale a poporului ucrainean. Chiar dacă nici Gogol nu i-a recunoscut ca pe-o naţiune, ucrainenii au tot încercat să se detaşeze fără succes de ruşi. În ianuarie 1918, a fost creată Republica Populară Ucraineană, iar pe teritoriile fostului Imperiu Austro-Ungar, s-a format Republica Populară Ucraineană de Vest. În decembrie 1918, conducătorii celor două state au semnat la Fastov un acord de unificare. La 22 ianuarie 1919, tratatul, numit de ucraineni Velika Zluka, a fost prezentat în Piaţa Sofia din Kiev ca document al unirii. Şi cam aici se termină tentativele cele mai importante de a crea un stat autentic. Românii din toată Bucovina şi din Basarabia deja se uniseră cu România. Chiar dacă ucrainenii ridicaseră steagul Ucrainei pe palatul Sfatului Ţării de la Chişinău. Polonia a ocupat Galiţia de est, iar Cehoslovacia a luat Transcarpatia. La 22 ianuarie 1990, ucrainenii au făcut un lanţ viu prin Ucraina Sovietică, de la Kiev la Liov, revenind astfel la Ziua Unităţii, pretinzând şi teritorii care nu le-au aparţinut niciodată. Unele moştenite de la Uniunea Sovietică, altele aflându-se pe teritoriile unor state suverane.
Prin urmare, nu există nicio legătură cu 24 ianuarie, ziua Unirii lui Cuza din 1859, când sudul Basarabiei era în componenţa Principatelor Române Unite. Mii de extremişti ucraineni purtau făclii aprinse şi strigau pe străzi: “Vine Bandera! Moarte duşmanilor!”. Evident, pentru ei, duşmanii ar fi românii, ruşii şi polonezii.
Dacă ar fi fost acolo numai nişte zănatici, nu le-aş fi acordat atenţie. Grav este că asemenea manifestări şovine au loc după vestita declaraţie a preşedintelui Viktor Ianukovici: “România şi R. Moldova trebuie de-acum să percpeapă Ucraina ca pe o ţară mare, puternică, înfloritoare, cu care este preferabil să te împrieteneşti!” Ameninţarea este străvezie printre aceste cuvinte.
Amintim, de asemenea, că tot pe 24 ianuarie, la mitingul de la Liov, deputatul Rostislav Novojeneţ, reprezentantul Blocului Iulia Timoşenko, a declarat că "în 1919, teritoriul Ucrainei era cu 60% mai mare decât astăzi. Noi am pierdut Lemkovşcina, Nadsianie, Holmşcina, Podliaşie - care au trecut la Polonia; Beresteişcina, Gomelşcina - care au trecut la Belarus; Starodubşcina, Slobojanşcina de Est, în sfârşit, Kuban, care la 28 mai 1918 s-a unit cu Ucraina... Am pierdut Transnistria, Maramureşul, Sudul Bucovinei, care acum se află în România. De aceea, noi astăzi nu avem integritate teritorială, dar trebuie să tindem spre acest lucru", a declarat el.
Cu alte cuvinte, nu e suficient că s-au făcut stăpâni la Cernăuţi, la Hotin şi la Cetatea Albă. Mai vor şi Suceava! Ucrainenii ştiu foarte bine că Putna este Mecca românilor şi tocmai acolo ar pofti să stăpânească. Dacă unii domnitori moldoveni au folosit mercenari zaporojeni, Kievul visează să ajungă la Carpaţi. Diplomaţii noştri ar trebui să-i informeze mai detaliat pe cei de la Bruxelles, să priceapă şi ei cam ce vecin avem.
Novojeneţ este o persoană publică, nu oricine. Face parte dintr-un partid care pretinde că susţine orientarea Ucrainei spre Europa.
Opinia reprezentantului de la Blocul Iulia Timoşenko a fost susţinută şi de Iuri Şuhevici, liderul partidului Ucraina Noastră - Autoapărarea Populară, care este fiul generalului Roman Şuhevici (comandantul Armatei Insurecţionale Ucrainene (UPA), aripa înarmată a Organizaţiei Naţionaliştilor Ucraineni.
Ucraina, ca stat independent a apărut în 1991, dacă nu luăm în considerare o serie de republici de o zi, care au apărut pe teritoriul ei în timpul războiului civil din Rusia (1918-1920). Transnistria a intrat în componenţa Imperiului Rus ca urmare a victoriei contra Turciei în războiul din perioada 1787-1792, care s-a încheiat prin Tratatul de pace de la Iaşi, dintre Rusia şi Turcia. Abia atunci au ajuns ruşii cu stăpânirea la Bug. Repet: incursiunile războinice nu se confundă cu statalitatea, fie ea şi de sorgine imperială. Ce ar însemna dacă tătarii din Hoarda de Aur sau hunii ar revendica astăzi toate pământurile invadate?
Le reamintim "strategilor" ruşi sau ucraineni, care acceptă doar istoria sovietică impusă de Stalin, că Transnistria a fost vechi teritoriu locuit de daci-valahi-moldoveni-români, până la expansiunea rusă în regiune. Însăşi denumirea oraşului Tiraspol vine de la cetatea Tyras, capitala Tyrageţiei. denumire menţionată de Herodot. Rusia Kieveană a avut doar incursiuni militare în regiune. Ştefan cel Mare le-a dat tătarilor terenuri în arendă pentru a-şi paşte hergheliile de cai şi nu putea oferi ceea ce nu-i aparţinea. În timpul domnitorului Vasile Lupu, în Transnstria erau moşiile marilor boieri moldoveni. El i-a dăruit domniţei Ruxandra moşii în Transnistria, la nunta fetei cu feciorul hatmanului Hmelniţki. Cum putea Lupu să dăruiască nişlte moşii care aparţineau ucrainenilor sau ruşilor? Chiar să fie aşa de greu de priceput o dată pentru totdeauna? Apoi, mult mai târziu, au venit şi ruşii în drum spre Bosfor şi Dardanele. În ciuda masacrelor şi deportărilor masive, adeznaţionalizării brutale, majoritatea relativă a locuitorilor din Transnistria o formează şi astăzi tot românii-moldoveni.
Ucraina suferă însă de sindromul moştenitorului ilegitim: a primit teritorii care aparţin altor naţiuni, e obsedată permanent că va veni ziua adevăratei succesiuni şi, pentru orice eventualitate, atacă, plusează: vrea şi Putna!
Desigur, o asemenea mentalitate este străină de spiritul european.
Dar nici românii de la Bucureşti, Iaşi, Suceava, Cernăuţi şi Chişinău nu trebuie să se culce pe-o ureche.
Departe de mine gândul că trebuia să punem mâna pe săbii şi buzdugane, să sărim pe cai şi să alergăm până la Liov.
Văzând însă ce au făcut ucrainenii pe 24 ianuarie la Liov, cu atât mai puţin putem admite comportamentul mulţimii sălbatice de la Iaşi, care l-a huiduit pe Traian Băsescu. Indiferent cine ar fi preşedinte, indiferent de motiv, este dezolant să vezi colonei şi generali cu ochii holbaţi şi ieşiţi din orbite, urlând în timp ce se intonează imnul naţional. Am înţeles atunci că nu-şi merită pensiile. Este un caz de “lezmajestate” la adresa României, nu doar la preşedintele ales. Ce pretenţii să mai avem la nişte civili amărâţi?
Când aud imnul naţional, americanii înţepenesc cu mâna pe inimă...
De ce trebuie tăiate pensiile inginerilor, iar ale coloneilor – nu? De ce să suporte calvarul crizei doar muncitorii, profesorii, medicii, iar de veniturile judecătorilor şi ale procurorilor - care ne-au făcut celebri la CEDO! - să nu ne atingem?
Dacă aleşii noştri ţin aşa de mult – cum pretind ei – la educaţia acestei naţiuni, să facă bine şi să adopte o lege care să pedepsească aspru, cu amendă zdravănă, orice agitaţie de partid, orice manifestare huliganică din zilele de 1 Decembrie şi de 24 Ianuarie sau în timp ce se intonează imnul naţional. Indiferent de prilej.
Au vreme şi dreptul să huiduie pe oricine, 350 de zile pe an!
Altfel, nu ne deosebim prea mult de ucraineni...

Lupii din România atacă Republica Molotov

Cum stăm acum la gura sobei - dacă avem lemne, amarnic se mai potrivesc poveştile cu lupi. Pe când eram copil, la Crăieşti, pe malul Siretului, le ascultam de la cei bătrâni, până adormeam...
Este aici o atracţie a majestăţii sălbăticiei. Doar lupul ne-a însoţit istoria, ca fiară totemică. „Dac” însemna lup, „valah” tot lup este. Ruşii o numeau pe fiica lui Ştefan cel Mare „Elena Voloşiţa”...
Nu am însă intenţia unei poliloghii filologice findcă-i musai să mă refer la poveştile foarte actuale cu lupi de pe la fraţii noştri dintre Prut şi Nistru. Mi-am adus aminte de lupii copilăriei mele după ce am văzut o emisiune difuzată de o televiziune cu nume neaoş: „Niti” (nu „Nit”!), care înseamnă „reţea” – reţea electrică şi, prin extensie, reţea mafiotă, reţea ocultă, reţea de spionaj etc. Şi am văzut acolo nişte români speriaţi de pe la Hânceşti, care s-au trezit cu oile rupte de haite. Pentru bieţii oameni este o dramă, dar pentru editorii de la „Reţeaua” a fot un excelent pretext să amintească – fie şi subliminal – de primejdia pe care o reprezintă România, ţara din care vin lupii! Şi pentru ca lucrurile să fie şi mai clare, ei au suprapus pe această nenorocire imagini cu Vlad Filat şi cu Gheorghe Flutur, care tăiau sârma ghimpată cu cleştele, cu cherpedinu... Pe-aici au trecut lupii din România, nu trebuia tăiată sârma ghimpată, mai bine rămâneam în ţarc. Mai dăm un ţăran buimăcit, mai arătăm vag imagini de peste Prut...
Inutil să mai spunem că este o instrumentare penibilă, nedemnă pentru un jurnalist din acest veac. Timp de 20 de ani, aşa au procedat majoritatea politicienilor de la Chişinău cu alegătorii lor şi continuă s-o facă.
Dar de unde au venit totuşi lupii, mai ales că oamenii de ştiinţă jurau că nu mai exista labă de lup prin Codrii Basarabiei? După ce a stat de vorbă cu supuşii lui Igor Smirnov, „Ziarul de Gardă” ne povesteşte că lupii au fost aduşi cu avionul din Rusia, la porunca lui Voronin. Comandă specială pentru partidele de vânătoare ale satrapului – 100.000 de euro. Lupii au fost paraşutaţi în pădurea Geamăna, Anenii Noi. Aşa cum, tot la pofta lui Voronin, pădurea de la Ţiganca a fost populată cu fazani şi mistreţi.
Nu cred însă că trebuie să vină lupii din România ca să atace Republica Molotov. Are destui înăuntru. Nu mai amintesc aici de Voronin care se lamenta la monumentul lui Lenin că l-a trădat tovarăşul Diacov. Am să mă refer la Marian Lupu, ajuns oleacă prezident, românul care poartă numele carnasierului. Îmi spunea anul trecut un prieten de la Bălţi: „Băi videţî-vă di treabî, cî Marian Lupu pentru noi este doar Voronin doi! Mai aşteptaţi cî nu dau turşii...” Şi ce dreptate avea! „Excitat de ziarişti”, Lupu a simţit că-l arde pe maţe când a fost întrebat ce limbă vorbeşte.
Abia s-a văzut cu dârlogii rupţi în mâini, că prima lui grijă a fost să se arunce spre ţara de unde vin lupii: vrea tratat politic de bază cu România, aşa cum ar semna cu Republica Bangladesh!
"Deoarece, în viziunea mea, să ne limităm la o declaraţie politică care vizează, da, un parteneriat strategic privind integrarea europeană este important, dar nu este suficient", s-a sumeţit Marian Lupu. După ce a promis că „i-ar da la moacă” fostului director al Teatrului de Operă şi Balet din Chişinău, dacă vine cu un asemenea tratat la Traian Băsescu, o ia sigur peste ochi. Să fie limpede pentru toţi urmaşii lui Brejnev: niciun preşedinte de la Bucureşti nu va avea curajul să semneze un astfel de document cu cele şase judeţe din Basarabia fiindcă va fi blestemat. Vorbind despre „o politică care vizează”, Marian Lupu are şi argumente:
"Semnarea unui asemenea acord vine şi cu o importanţă politică deosebită, deoarece se pun nişte puncte pe 'i' după zeci de ani de zile. Se elimină nişte umbre în relaţiile bilaterale, nişte argumente false pentru anumiţi politicieni sau partide politice care încercau să facă speculaţii la acest subiect, dar este important şi pentru o transparenţă a agendei în relaţiile bilaterale".
Care să fie motivul pentru care Marian Lupu a pus “nişte puncte pe i” şi şi-a dat în stambă aşa iute? Să-l fi sfătuit de bine consilierul de taină Cosmin Guşă, o şarlă venită din România, la fel de onorabilă ca dl. Conţiu?
Mai anţărţ, se întoarce Guşă de la Moscova şi pune de-o conferinţă de presă la un hotel scump din Bucureşti. Şi hodoronc-tronc! ne relatează domnia sa că a discutat cu nişte strategi de-ai lui Putin că să punem noi românii de-o uniune pravoslavnică, alături de mai vechii noştri prieteni, că “ne dau ruşii gaze mai ieftin”. L-am felicitat atunci că, în sfârşit, avem şi noi nişte politicieni care ies la interval cu vectorul rusesc pe malul Dâmboviţei, e perfect, să ştim şi noi cu cine votăm. (Guţă chiar a pus bazele unui partid care avea drept siglă un… urs. E-adevărat, de pluş). Personajul ubicuu este distructiv şi a trecut cu graţie de la Traian Băsescu la Adrian Năstase, de la Mircea Geoană la Sorin Ovidiu Vântu, apoi la Marian Lupu şi la Plahotniuc. La PublikaTV şi-a lansat adânca meditaţie “Acest ospiciu numit România”.
Dacă îndrăznea cineva să rostească un singur cuvânt urât despre ţara lui, Vintilă Brătianu nu-i mai răspundea la salut.
Alte vremuri, alţi oameni.
Acum, din România vin şi potăi, nu numai lupi.


Putin îi pune pe lorzii de la British Petroleum să sape pe fundul Oceanului Îngheţat


Sub privirile şi cu blagoslovenia premierului Vladimir Putin, compania Rosnefti şi consorţiul British Petroleum au semnat un accord pentru exploatarea hidrocarburilor de pe platoul arctic. “Nezavisimaia Gazeta” a botezat evenimentul drept “nunta giganţilor bolnavi”.
Şi pe bună dreptate. Rosnefti nu are nici bani, nici tehnologie să înceapă o investiţie faraonică, în condiţii extreme. British Petroleum abia mai gâfâie după isprava din Golful Mexic.
Fiecare crede că trebuie să te faci frate cu dracul până treci puntea. O punte care nu se ştie unde duce pentru fiecare.
BP şi Rosnefti vor exploata împreună zăcămintele de hidrocarburi de pe platoul rus al Arcticii. În societatea mixtă creată în acest scop, 67% din acţiuni vor aparţine companiei ruseşti, iar 33% - celei britanice. În plus, va avea loc şi un schimb de active - BP va primi 9,5% din acţiunile Rosnefti, care va ceda 5% din propriile acţiuni. Acordul privind schimbul de acţiuni este evaluat la 7,8 miliarde de dolari. Se preconizează că extracţia de hidrocarburi de pe platoul continental va începe peste 5-10 ani, iar întregul program de exploatare a noilor zăcăminte din Arctica rusească se va derula pe 50 de ani.
La Bursa de la New-York, vestea asocierii dintre Rosnefti şi BP a provocat un adevărat salt al acţiunilor consorţiului britanic, care au crescut brusc cu 3,5%.
Creşterea cotaţiei acţiunilor BP se explică, în special, prin atitudinea autorităţilor ruse - afacerea a primit girul lui Vladimir Putin. Englezii, oameni liberi prin definiţie, îşi fac iluzii că mâna forte a lui Putin se eternizează la Moscova.
"Resursele de ţiţei constituie 5 miliarde de tone, iar cele de gaz - 10 trilioane de metri cubi. Acestea sunt cifre serioase, care necesită confirmări, dar ele sunt extrem de realiste”, crede premierul rus. Mai să crezi că academicienii sovietici au şi măsurat comoara.
"În Rusia, este un proverb: ""Decât să mergi cu un prost la câştig, mai bine cu un deştept la pagubă"". Asta înseamnă că, împreună, trebuie să analizăm atent tot ceea ce se întâmplă încă de la început cu proiectele de pe platoul continental", a declarat premierul rus, făcând aluzie la dezastrul provocat de BP în Golful Mexic.
Robert Dudley, directorul general executiv al BP, a promis că va investi fonduri în construcţia de centre de cercetare a platoului arctic la Sankt-Petersburg şi la Murmansk.
Americanii deja au ciulit urechea. Edward Markey, deputat în Camera Reprezentanţilor şi adjunct al şefului Comisiei pentru Resurse Naturale, a cerut autorităţilor americane să verifice această afacere - dacă nu cumva ameninţă securitatea naţională a Statelor Unite. După opinia lui Edward Markey, alianţa dintre Rosnefti şi BP poate afecta activitatea diviziei americane a companiei britanice, iar schimbul de acţiuni este de natură să împiedice recuperarea penalităţilor şi compensaţiilor de la BP pentru accidentul de pe platforma de extracţie din Golful Mexic. Dezastrul a avut loc la 22 aprilie 2010.
Conform evaluărilor unor experţi independenţi, BP trebuie să plătească timp de 5 ani amenzi şi compensaţii în valoare totală de minim 60 de miliarde de dolari. Este aproape de 20 de ori mai mult decât cheltuielile pe care BP le-a făcut pentru lichidarea consecinţelor provocate de avarie - 3,12 miliarde de dolari.
Lorzii de la BP nu au avut de ales, altfel îi cumpărau arabii. Eu mă întreb dacă nu era de preferat... BP are o întreagă reţea de benzinării la Moscova, iar afacerea a fost îngăduită de Iuri Lujkov. Care a zburat de la primăria Moscovei. Şi atunci, englezii au mai găsit un argument pentru înfrăţirea cu ruşii care-i spionează la Londra, de le merg fulgii.
Rosnefti a primit în braţe activele confiscate de Putin de la compania IUKOS a lui Mihail Hodorkovski. La conducerea acestui mort, se află Igor Secin, adjunctul lui Putin la şefia Guvernului. Prin urmare, BP ajunge la keremul Executivului rus.
Dar de ce avea nevoie Putin de un alt mort?
În primul rând, el ştie că Londra nu va abandona până la urmă un asemenea titlu. Apoi, Guvernul britanic va face tot posibilul pentru a aloca fonduri şi tehnologie pentru un asemenea proiect. În politica mare, este de preferat să te foloseşti de energia adversarului. Ca la judo. Mai ales atunci când el vine spre tine aşa de năvalnic.
Pe de altă parte, Putin nu ar fi găsit alţi disperaţi care să sape pe fundul Oceanului Îngheţat. Şi în condiţii aşa de avantajoase, să-i ofere şi majoritatea acţiunilor. Pe de-a moaca.
Din perspectiva Londrei, trebuie luat în considerare faptul că Marea Britanie se va confrunta curând cu probleme grave de energie. Resursele din Marea Nordului se epuizează în câţiva ani. Tot după evaluările ruşilor. Dacă preţul la ţiţei va continua să crească, Marea Britanie figurează pe lista ţărilor ce vor face mărunt.
Şi când te gândeşti că dezastrul din Golful Mexic a venit aşa, întâmplător... ca o pleaşcă.



Bucureşti-Chişinău – axa dosarelor de la CEDO


Pe 27 ianuarie, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a audiat un raport în care se constată că Rusia este liderul absolut la numărul de plângeri depuse la CEDO - 40.300. Spre comparaţie: cetăţenii care au trimis Turcia pe locul al doilea în Europa au transmis la CEDO 15.206 plângeri, iar România, care intră acum în troica liderilor, are la CEDO 11.950 de plângeri. Nu este departe de România cu această performanţă tristă nici R. Moldova. Doar suntem tot români, “mai mult sau mai puţin oneşti”.
Rusia este campioană absolută la călcarea dreptăţii în picioare. Pe locul al doilea, vine Turcia. Ambele ţări se remarcă prin violenţă la nivel social, la nivelul raporturilor dintre stat şi populaţie, la nivelul relaţiilor dintre lumea politică, lumea afacerilor şi presă.
Cine mişcă este anihilat.
Dacă raportăm însă numărul de dosare trimise la CEDO la numărul de locuitori, atunci România este cea care deţine locul fruntaş. Urmată tot de R. Moldova.
Şi atunci chiar trebuie să ne supărăm atunci când ni se spune că avem o Justiţie lamentabilă? Şi de ce ar trebui să plătească toată populaţie despăgubirile hotărâte de CEDO? Dacă judecătorul, procurorul şi poliţistul ar deveni realmente răspunzători şi material pentru actul de justiţie pe ansamblu, sigur că aceste state nu ar mai avea atâtea dosare la Strasbourg. Ar scădea şi corupţie din acest sistem.

Rusia şi Belarus – caii de bătaie

Această statistică a devenit baza rezoluţiei adoptate de APCE, prin care se constată preocuparea Adunării cu privire la neaplicarea cronică a sentinţelor tribunalelor naţionale din Rusia. Pe lângă Federaţia Rusă, pe lista infractorilor se mai află Italia, Bulgaria, Grecia, Polonia, România, Turcia, R. Moldova şi Ucraina.
APCE a făcut un apel către Moscova să rezolve cât mai repede problemele legate de funcţionarea organelor judiciare şi din sistemul penitenciar, şi problema neaplicării sentinţelor judecătoreşti, care fac obiectul numeroaselor plângeri la CEDO.
Delegaţia rusă a pierdut pe, 27 ianuarie, şi bătălia pentru Belarus. APCE a analizat situaţia din această ţară de după alegerile prezidenţiale, mustrând extrem de aspru autorităţile din Belarus pentru ceea ce s-a întâmplat acolo, la sfârşitul anului trecut şi continuă să se întâmple acum. "Belarus rămâne singura ţară europeană, care nu intră în Consiliul Europei. Ultimul dictator al Europei, în mod deliberat, a abandonat standardele pentru alegeri libere - pe liderii Opoziţiei i-a aruncat după gratii, s-a indignat norvegianca Liz Christopherson. Eu mă îndoiesc că Lucaşenko se străduieşte să intre în organizaţia noastră. Singuruul lucru care îl mişcă pe el este dorinţa de a-şi păstra scaunul". Ea a afirmat că poporul din Belarus trebuie să-l înlăture pe dictator "şi noi vom sprijini acest popor".
În majoritatea discursurilor susţinute de parlamentari, au răsunat evaluări imparţiale pentru politica oficială a Minskului. Ei au numit Republica Belarus "o pată neagră pe harta politică europeană", iar pe Lukaşenko - un dictator care şi-a înconjurat ţara cu o cortină de fier, şi profitând de impunitate, îi aruncă pe oameni în închisoare. "Noi am vrea ca beloruşii să poată trece liber frontiera, dar a fost închisă pentru infractorii care îi aruncă pe oameni după gratii", a declarat deputatul lituanian Emanuelis Zingeris.
În discursurile deputaţilor ruşi, Belarus era zugrăvită în cu totul alte culori - o ţară paşnică, stabilă, bogată şi senină. "La alegerile din Belarus au venit sute de mii de observatori. Cetăţenii acestei ţări au mers la alegeri ca la sărbătoare - cu toată familia, le-a explicat deputaţilor europeni Ghennadi Ziuganov, secretarul Partidului Comunist din Federaţia Rusă. Belarus funcţionează mai bine decât toate statele din spaţiul post-sovietic. Acolo aproape că nu există şomeri. Acolo este dreptate reală. Acolo nu există refugiaţi".
După cel mai important comunist rus, a venit la cuvânt deputatul Igor Cernîşenko, reprezentantul partidului "Edinnaia Rossia" (Rusia Unită al lui Vladimir Putin): "Misiunea observatorilor din CSI şi mulţi alţi observatori internaţionali au menţionat că alegerile din Belarus au fost transparente. De aceea, rezultatele nu provoacă îndoieli decât în mică măsură. Iar acea acţiune, care a avut loc în centrul oraşului Minsk din noaptea alegerilor, nu i-a servit lui Lukaşenko".
După cum se vede, parlamentarii ruşi au rămas solidari, indiferent de partidele din care proveneau. (Când a intrat însă Traian Băsescu în sală, parlamentarii de la PSD şi de la PNL au ieşit. Ei au mutat păruiala de la Bucureşti la Strasbourg.).
Sprijinind Minskul prin vorbe, delegaţia rusă a încercat să ajute şi cu fapta, propunând nişte corecturi la rezoluţia finală, care să atenueze unele accente. Cu toate acestea, corecturile nu au fost admise. În documentul adoptat de majoritatea din APCE, se solicită autorităţilor din Belarus să-i elibereze imediat pe toţi deţinuţii politici din opoziţie şi pe suporterii lor, să înceteze persecutarea presei şi a reprezentanţilor societăţii civile, să cerceteze cu fermitate folosirea forţei contra demonstranţilor şi să termine cu practica excluderii studenţilor din universităţi pentru participare la proteste.
În rezoluţie, există un apel către ţările din Consiliul Europei şi către comitetul Adunării "să nu anuleze statutul de invitat special" pentru Belarus, care nu este membră a Consiliului Europei, câtă vreme autorităţile nu adoptă un moratoriu cu privire la pedeapsa cu moartea şi câtă vreme nu demonstrează că a realizat progrese în aplicarea reformelor democratice.
Totodată, în textul rezoluţiei s-au făcut corecturi foarte semnificative. APCE a cerut partidelor reprezentate atât în Consiliul Europei, cât şi în Parlamentul European, să coopereze strâns cu partidele politice din Belarus prin susţinerea liderilor şi familiilor lor şi prin alocarea de fonduri pentru funcţionarea acestor partide politice. Un alt amendament invită ţările din Consiliul Europei să se abţină de la recunoaşterea rezultatelor alegerilor prezidenţiale din Belarus. Deputaţii ruşi nu au izbutit să blocheze adoptarea unor asemenea amendamente dure - documentul a fost adoptat cu 90 de voturi pentru şi 9 contra. Dar au rămas solidari chiar până la absurd.
În schimb, ruşii au izbutit să convingă scoaterea invaziei din Gerogia de pe ordinea de zi. Se va prezenta doar o comunicare anuală, care va analiza îndeplinirea obligaţiilor asumate de Rusia şi Georgia. Începând cu 2008, la fiecare sesiune, APCE analiza consecinţele conflictului şi, de fiecare dată, dădea o rezoluţie prin care critica acţiunile Moscovei, îi cerea să revină asupra recunoaşterii Abhaziei şi Osetiei de Sud şi să-şi retragă trupele din aceste regiuni. Ruşii făceau mereu scandal şi îi ameninţau pe georgieni. De-acum, va fi linişte la APCE.
De unde concluzia că şi Europa are memorie scurtă.


Viorel Patrichi