VEDERE DE PE CENTURĂ. Varanu veghează! Tu dormi și votează!

Vedere de pe centură

Varanu veghează! Tu dormi și votează!

 

Avem pâine și circ!

E adevărat că pâinea nu prea s-a făcut și chiar dacă ar fi, nimic nu-l împiedică pe producătorul din România – venetic sau român verde – să scoată din țară tot grâul. Să salte și TVA. Tot el! Mai deunăzi, l-am întrebat pe un mare fermier și samsar cam cât plătește el la stat dacă exportă 1000 de tauri. „Nimic! Ce să plătesc? Noi dăm impozite pe terenuri...” Și primește subvenții mult mai mari pe pământ. L-am întrebat pe Dacian Cioloș ce se va întâmpla cu ultimii țărani când terenul lor va fi luat de latifundiari și vor rămâne doar cu vatra satului, lucru care deja se întâmplă în multe regiuni din țară. Nu vor întinde mâna la stat după ajutoare? Adică la noi ceilalți? Vom putea duce în cârcă atâția „neajutorați”? S-a uitat domnul Cioloș la mine ca prin ceață. Și el este un om de bună calitate, care provine dintr-o zonă afectată grav tocmai de acest fenomen...

Sigur că mulți derbedei de serviciu vor sări ca arși: „Ce, domne, pleacă străinu cu pământu în spinare?!” Am auzit această replică de atâtea ori... Foarte bine, să poftească acești indivizi să ofere o rezolvare concretă pentru o asemenea situație gravă.

La ce ne mai trebuie dacă avem Alzheimer?

Nu aș fi scris din nou despre domnul Cioloș dacă nu m-ar fi determinat s-o fac escrocii care candidează din nou pentru a intra în Parlament, deși au contribuit la distrugerea fondului genetic al națiunii române. Nu e vorbă mare și am argumente multe aici, dar nu e momentul. Ieșiți din turbinca lui Ion Iliescu (Ivan este echivalentul lui Ion la ruși), ei s-au adunat din nou în jurul lui. Și cum Tataie este politrucul ascuns, interfața lui cea mai hidoasă este Dan Voiculescu. Cine votează cu USL merge cu Dan Voiculescu, adică s-a întors la Tataie, nimbul bolșevismului absolut din România. Fiindcă Tataie este mai internaționalist decât Gheorghiu-Dej sau Nicolae Ceaușescu. Ăștia doi măcar au simulat internaționalismul și au devenit naționaliști, sigur, tarați de ideologia comunistă, dar totuși naționaliști. Tataie este altceva. El a subminat cu adevărat economia României. După el și ai lui – Potopul!

Nu mă miră că a venit Radu Câmpeanu alături de Tataie. El o făcuse deja din 1990. Nu mă mai surprinde nici Mircea Ionescu Quintus, care îl lăuda recent pe Nepotu Mătușii Tamara:

“Sunt foarte apropiat prieten cu domnul Adrian Năstase şi sunt sigur că, mai curând decât şi-ar închipui unii, i se va face dreptate şi va reveni în rândurile oamenilor politici , ştergându-se această nedreaptă umbră care s-a aşezat peste cariera sa. Să mă ierte ceilalţi fruntaşi ai USL, nu mă refer la ei, că nu sunt încă în închisoare”, a spus Quintus care își turna prietenii în epigrame la Bătrâna și Perversa Securitate. Să înțelegem că venerabilul președinte de onoare al liberalilor are oarece umbre de îndoială față de fruntașii din Partidu lu Mukles, care „nu sunt încă la închisoare”? Oare cum o fi să pretinzi că ești din osul spiritual al Brătienilor și să-l lauzi pe Nepotu Mătușii Tamara? Fac efortul să-l pricep pe Bogdan Kireeeeak, dar tu, care ai făcut ani grei de pușcărie pe timpul comuniștilor, să fii la fel de milog în fața urmașilor lor? Dar să te fi alergat minerii cu trei stele prin Piața Universității și tu să-l urmezi acum ca mielul pe Tataie, pe Miki Șpagă și pe Viorel Hrebenciuc? După care, epigramistul liberal ni-l prezintă și pe Gigi Becali ca pe o chintesență a politicii contemporane:

“Este datoria poporului român să trimită în Parlament pe cei mai ispravnici concetăţeni ai noştri (…) Aşa cum Dumnezeu m-a ajutat să trec prin foarte multe evenimente dramatice ale poporului român, sunt sigur că de data asta Dumnezeu îmi va mai îngădui să trăiesc măcar victoria aceasta din 9 decembie”, a adăugat Quintus. Este ca în povestea laureatului Premiului Nobel pentru Medicină, care a reproșat omenirii că a investit mai mult în silicoane și în operații pentru creșterea penisului, decât în tratarea maladiei Alzheimer. Într-o bună zi, oamenii vor uita la ce folosesc țâțele prea mari și mândria lor de armăsari... A uitat și venerabilul Quintus că „ispravnic” era Bîrzoi ot Bîrzoieni al lui Alecsandri, iar nu Becali.

Sare și Neagu Djuvara din baie și spune că Gigi Becali „este un primitiv, un cretin profund”. Cât de „profund” era “istoricul” când scria că Basarabii și Mușatinii erau cumani? Și atâtea alte nerozii...

Aici aș insista puțin și aș întreba cum ești atunci când amușini din urma lui Dan Voiculescu, numai să-i lingi din palmă? Oare cum o fi? Crin Antonescu știe această bucurie spirituală, Victor Ponta – la fel. Dar „țărănistul” Victor Ciorbea? Războinicu Luminii are măcar farmecul lui natural atunci când spune deschis câte milioane i-a dat lui Crin al lui Căcărău ca să intre în Parlament pe cotiga liberalilor. Ceilalți tac, deși toți și-au plătit locul eligibil pe listă. Iată de ce îl prefer pe Oieru din Pipera tuturor acestor învârtiți și fripturiști. El le-a lipit banii pe frunte, va intra în Parlament și le-a dat cu tifla. Banii mei, muhaielelor!

Elegie de la Jilava

Nepotu Mătușii Tamara a descoperit în haznaua legislativă a Parlamentului European că el este „un deținut politic”. Cred că are dreptate. După cât a furat, el este bun de ținut cât mai mult. Vreo 475 de ani, dacă era cetățean american...

Aflăm cu adâncă înțelegere că America, enervant de departe, Uniunea Europeană ar fi „noua Poartă”, la care se închină boierii noștri și însuși Marinelu se duce acolo pentru caftan. Păi bine, Ilustrissime, dar cine a negociat din fuga calului aderarea noastră la UE înaintea alegerilor prezidențiale în condiții umilitoare pentru România? Atunci Europa nu era Noua Poartă”? Și cine intra pe scările din dos la Casa Albă, numai să/l vadă George W. Bush? Nu eram eu acela...

Acum am priceput de ce dottore Ponta a susurat: „Dacă știam că ni se oferă DNA și ANI, ne gândeam de mai multe ori când am aderat la UE”. El este șeful Guvernului și cei care dau chiorîș la țoșcă îl vor vota, chiar dacă l-ar vedea pe Cîrlanu stând capră înaintea lui Bombonel. Până acolo a ajuns cultura politică a acestei populații îndobitocite.

Ultimul cartuș

Se zice că Marinelu nu l-a lăsat pe Pontănacu să facă bugetul ca să nu-l tragă la xerox și pe ăsta.

Gurile rele spun că, după alegeri, Marinelu a plecat cu barca pe Atlantic la licuriciul cel mare. I-a luat cu el și pe cei doi. Furtună mare, barca se sparge, valuri, potop, rechini, pustiu... Prins de o scândură, Crin vâslea cu bicepșii spre o insulă care se vedea în zare... Sub un palmier, vede o umbră chircită lângă un foc, care frigea hartane de carne. Se târăște Crin, se târăște,, sete, foame, nisip în dinți, în ochi, întinde mâna și rămâne cu ea amorțită în aer: Băsescu! „Bă Crine, bă, ce faci, bă? Ai scăpat, bă... hă hă hă hă!” „Traiane, te rog să mă ierți, știi, acolo, pe uscat ai tot felul de idei... de percepții...” „Bă Crine, bă, să mă suspenzi tu pă mine, bă?!...” „Traiane, pe cuvânt, știi, nici eu nu-l suport pe Ponta...” „Bă, dacă nu-ți place, nu mânca...”

Și apare Marinelu pentru prima dată după referendum cu un cartuș pe biroul de la Cotroceni. Teroristul! La ce face aluzie? Vrea să ne împuște!

Era ultimul cartuș pe care mai conta președintele în lupta lui inegală cu mafia. Știu, imediat vor sări și vor spune „da, dar Elena Udrea?”. O, ce ar mai lega-o Ponta dacă ar avea dovezi că a furat! Ar pune-o în lanțuri, în cătușe. Iar el cu biciul... nu, pentru că el a scăpat demult biciul și hățurile între cai. Și efectele se văd în România. „Până nu punem mâna pe Justiție, nu vom avea toată Puterea”, spunea Varanu-cu-Platoșă.

Ce avem noi cu „politrucii” de la Bruxelles? Păi cum ce? Să ne dea mai mulți bani! Dacă Marinelu nu folosește dreptul de veto al milogului, îl suspendăm! De asta l-am și lăsat să plece în locul meu, ca să am ce-i reproșa în cammpania electorală! Eu, dacă eram acolo, ceream mai multă pomană!...

Așa că Marinelu nu are altă șansă. Trebuie să iasă la copcă. Sigur, Partidu Bocilor este populat de fete mari. Buldogul Blaga are dinți de lapte. Știe el de ce... Președintele este singur și trebuie să se apere cum poate. Altfel, tot îl suspendă.

Și tăcerea este neconstituțională.

Turbinca lui Ivan și criza identitară a românilor

“Doamne, rogu-te, blagoslovește-mi turbinca asta, ca, ori pe cine-oi vrea eu, să-l vâr întrînsa; și apoi, să nu poată ieși de aici fără învoiorea mea. (...)

Șopîrcai cu cine șopîrcai, dar cu Ivan nu șopîrcai!...”

(Ion Creangă, „Povestea lui Ivan Turbincă”)

Pe 4 octombrie 2012, Academia Română a găzduit conferința internațională „Rusia și România după 20 de ani”. Era o tentativă de împăcare academică între cele două popoare învrăjbite de istorie.

Dan Berindei, vicepreședintele Academiei Române, a vorbit despre puntea pe care înaltul for ar construi-o între cele două state. „Între România și Rusia relațiile sunt foarte vechi. Au fost și relații bune și relații rele, cum e ca între vecini. Oricum, legăturile au fost dintotdeauna apropiate. Despre aceasta vorbește nu numai faptul că Ștefan cel Mare a fost încuscrit cu marele Cneaz al Moscovei, nu numai legătura între biserici, dar și fluxul de schimburi comerciale. Rusia a avut un rol important în modernizarea statului românesc. În secolul al XVIII-lea, au venit aici ofițerii Ecaterinei a II-a, care erau oameni ai Secolului Luminilor și au adus idei franceze. În secolul al XIX-lea, am avut un alt dar din partea poporului rus – pe generalul Pavel Kiseleff. A venit timpul să avem discuții deschise și să lăsăm la o parte prejudecățile,” ne-a recomandat venerabilul profesor. Domnia sa știe bine ce destin nefericit a avut fiica lui Ștefan cel Mare și cum uitau rușii să mai plece din țara noastră de câte ori plecau cu turbinca spre rai.

“Sunt de accord că trebuie să discutăm mai mult depsre relațiile noastre bilaterale, despre istoria noastră și să nu ne lăsăm influențați de prejudecăți,” a recunoscut Evghenii Egorov, ministru-consilier al Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti. Nu punem mâna în foc, dar cu siguranță s-a referit numai la prejudecățile românilor.

Ceva mai realistă ni s-a părut Oana Simion de la Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române: “Odată cu venirea la putere a lui Vladimri Putin în anul 2000, interesul Rusiei pentru vecinătatea apropiată s-a intensificat. S-a pus accentual și pe unificarea bisericii ruse. Rusia le-a oferit vecinilor gaze ieftine în schimbul controlului infrastructurii. Campaniile Rusiei împotriva Georgiei au demonstrat indiferența față de interesele naționale ale vecinilor, iar războiul ruso-georgian a demonstrat că Rusia vrea să devină hegemon în regiune. Cu Ucraina a procedat la fel. De aceea, atunci când, în aceste două țări, au avut loc revoluții democratice, Rusia a declarat că acele evenimente au avut loc cu ajutorul Occidentului, care a fost acuzat de ingerință în afacerile interne ale Ucrainei și Georgiei”.

Larisa Harea de la SNSPA a pus accentul pe falia geopolitică, apărută după prăbușirea Uniunii Sovietice: “Începând cu anul 2007, după aderarea României și Bulgariei la Uniunea Europeană, între Rusia și UE a apărut o rivalitate pentru țările din vecinătatea comună (exemplu Moldova, Ucraina, Belarus). Acest termen nu este însă acceptat de Rusia, care insistă că aceste țări fac parte din “vecinătatea apropiată” sau”de interes sporit pentru Moscova”. Lupta pentru putere dintre UE și NATO cu Rusia va conduce la reorientarea politicii externe a statelor din vecinătatea comună. Această vecinătate rămâne captivă dintre UE și Rusia din cauza neînțelegerilor geopolitice. Doar respectarea dreptului internațional va contribui la construirea unei Europe noi”.

Ludmila Coadă, conferențiar universitar doctor la Facultatea de Istorie și Relații Internaționale de la Universitatea Liberă Internațională din R. Moldova, Chișinău, pune degetul pe rană:

“Republica Moldova și Georgia sunt state mici și slabe, pentru că nu-și controlează întreg teritoriul. În ambele țări sunt regiuni separatiste, susținute de Rusia, care nu acceptă să piardă controlul asupra Chișinăului și Tbilisi. Desprinderea acestora de Rusia și aderarea lor la UE și la NATO ar fi un șoc pentru Rusia, prin care a mai trecut atunci când Țările Baltice au scăpat de sub controlul său. Rusia deschide piața sa pentru țările loiale, cum sunt cele din Asia, și o închide pentru cele care vor să fugă de ea. Deși are o atitudine diferită față de cele trei regiuni separatiste – Osetia de Sud, Abhazia (pe care le-a recunoscut ca state independente) și Transnistria (pe care o vede ca pe un subiect de negociere), aceasta nu înseamnă că nu va fi aceeași finalitate, adică recunoașterea oficială a independenței Transnistriei”.

Bogdan Jora de la ISPRI pledează pentru refacerea relațiilor cu Rusia, chiar necondiționat: “Relațiile dintre Rusia și România sunt reci. Chiar dacă România plătește cel mai scump pentru gazul rusesc, comparând situațai altor țări din UE, Bucureștiul își permite o politică detașată față de Rusia pentru că nu depinde ditect de gazele ei, ci de aproximativ 40%, spre deosebire de alte state din Europa Centrală și de Est. Se presupune că avem un deficit de aproximativ trei miliarde de dolari din cauza lipsei relațiilor comerciale. Se pare că politicienii români nu vor să audă de Rusia. Un exemplu bun a fost atunci când fostul ministru de Externe, Andrei Marga, a îndrăznit să ridice problema relațiilor cu Rusia și imediat a fost numit criptocomunist”.

Mircea Popa, coordonatorul Fundației România-Rusia, este mai îngăduitor ca un boier moldovean din alt veac, care nu credea în magia lui Ivan Turbincă nici în fața evidențelor: „A existat un atac pozitiv al Rusiei asupra României. În anul 2001, consilierul PSD Cozmin Gușă a fost invitat la Moscova pentru discuții cu reprezentanții partidului „Edinstvo” Au rmat vizitele reciproce ale premierilor Rusiei și României, iar în anul 2003 a mers la Moscova președintele român Ion Iliescu. Problema este că România nu a putut gestiona acest atac pozitiv. Abordarea politicienilor români de a obține voturi având o politică ostilă față de Rusia este primitivă”.

Ne-am tot frăsuit noi să vedem care a fost „atacul pozitiv” al Rusiei asupra României și nu l-am aflat. Să fi fost atunci când Ion Iliescu a semnat tratatul cu Uniunea Sovietică (ultimul din istorie!) sau atunci când a semnat tratatul cu Federația Rusă, aruncând problema tezaurului României de la Moscova și anularea consecințelor pactului Molotov-Ribbentrop într-o anexă lipsită de relevanță juridică?

O analiză pertinentă pro-domo a făcut Tatiana Bitkova, cercetătoare la INION din cadrul Academiei Ruse de Științe:

„Politica externă oficială a României, indiferent de cine a fost președinte, a avut o orientare pro occidentală clară. Cu toata acestea, calea României spre Vest nu a fost ușoară. Înainte de recunoașterea independenței Kosovo, România a avut o poziție absolut loială Occidentului, indiferent de preocupările ei economice. Problema a apărut când evenimentele din Kosovo au fost comparate cu manifestările etnicilor maghiari din România. Atunci România a votat împotriva recunoașterii Kosovo, în ciuda calității sale de stat membru UE și NATO.

Astăzi România le oferă partenerilor săi occidentali posibilitatea să profite de poziția sa geografică, pentru a folosi propria nișă în dialogul est-vest. Rusia, ca și România a cunoscut o perioadă de fascinație romantică la începutul anilor 90. Forțele democratice din Rusia au crezut că Occidentul este principalul lor aliat politic. Prima generație de politicieni noi ruși s-a concentrat pe direcția transatlantică. Un lider al acestui curent a fost fostul ministru de externe Andrei Kozârev. Occidentul a rămas dezamăgit din cauza prelungirii crizei interne din Rusia, dar, profitând de slabiciunea Rusiei, nu a luat în calcul poziția sa în cele mai importante aspete ce țin de politica regională de securitate. Balanța puterii în lume s-a schimbat complet și nu în favoare Moscovei. În aceste condiții, Guvernul rus a elaborat propria sa linie în afacerile internaționale, bazată pe evaluarea locului său în lume.

Un rol important în relațiile ruso-române l-a avut Basarabia. Statul nostru a considerat Basarabia ca pe un teritoriu de interes geopolitic, iar România consideră ca această politică rusă a împiedicat unirea românilor într-un singur stat. Contactele politice ale României cu Rusia după anii 90 au fost slabe, nu doar din cauza că Rusia a suferit de „atlantism”, pierzând și interesul pentru Europa de Est. România și-a consolidat toate instrumentele spre Vest. Relațiile au fost împovărate și de pregătirile pentru semnarea Tratatului politic de bază din 2003. Presa română a numit acel proces de negocieri ca pe o lungă serie de concesii din partea Guvernului român, pentru că nu a inclus evaluarea pactului Ribbentrop-Molotov și Tezaurul român.

Astăzi, Moscova este îngrijorată de influența tot mai mare a României în Republica Moldova. Moscova nu este mulțumită de acordul privind implementarea sistemului de apărare antirachetă american în România. Experții ruși au subliniat de multe ori că acest sistem în esență, este orientat împotriva Rusiei.

Indiferent de ce este acuzată, Rusia este un partener promițător pentru România. La sfârșitul anului 2011, volumul schimburilor comerciale româno-ruse au crescut cu 14% față de anul precedent. Confruntarea occidentalilor și traditionaliștilor este actuală atât în România, cât si în Rusia. Ea durează de aproape un secol si jumătate, datorită aspectelor culturale și politice. Suntem sub influența valorilor occidentale, dar ne facem griji pentru identitatea noastră culturală”.

Am lăsat deliberat acest citat mai lung fiindcă el este specific pentru un anume mod de a gândi al multor intelectuali ruși: Rusia nu are nicio vină față de România, Rusia are doar drepturi în relațiile cu țara noastră. Ivan Turbincă pune la încercare până și răbdarea lui Dumnezeu atunci când pretinde să fie unic împărțitor de dreptate și destine. Este surprinzător, dar am văzut frecvent la unele emisiuni TV cum unii agenți de influență din România, adică intelectuali români de vază, își critică propria națiune fiindcă armata noastră „a atacat Uniunea Sovietică” în al Doilea Război Mondial! Ei nici acum nu admit că România a fost cea atacată prin pactul secret Molotov-Ribbentrop din 23 august 1939. România nu a făcut decât să participe la un război just de reîntregire națională – spre Est și spre Vest. Punct! Acesta este adevărul istoric și de aici trebuie să pornim. Rusia trebuie să admită că a provocat națiunii române cel puțin trei traume grave: și-a însușit tezaurul trimis de la București la Moscova spre păstrare cu acte în regulă, contrasemnate de puterile Antantei; a abandonat frontul la mijlocul Primului Război Mondial, lăsând România aliată pradă sigură în fața trupelor austro-ungare și germane; și-a însușit teritorii care nu-i aparțineau prin amintitul pact Molotov-Ribbentrop, depășind până și prevederile acestui document prin anexarea altor teritorii: Herța, nordul Bucovinei, Insula Șerpilor. Articolul III din anexa secretă a Pactului prevedea: „Privitor la sud-estul Europei, atenția este atrasă de către partea Sovietică privitor la interesul acesteia în Basarabia. Partea Germană declară dezinteresul politic total în această regiune”.

De la analiza rece a acestor evenimente trebuie să pornească toate. Iată deci secretul lui Polichinelle pentru relațiile ruso-române. Elitele Rusiei au rămas captive însă propensiunilor imperiale. Nu pot concepe dezvoltarea normală a relațiilor economice în afara raporturilor politice de subordonare din partea statelor mai mici. De aceea, probabil că va fi imposibil să normalizăm curând cooperarea economică bilaterală. Ion Iliescu a făcut toate concesiile posibile. A primit gaze mai ieftine?

Stat suveran și neutru, cu trupe rusești de ocupație!

Uneori, ne place să spunem că, din cauza acestor vecini, tot mai îndepărtați de noi, românii din jurul României ar trece încă printr-o gravă criză identitară. În realitate, ca s-o spunem direct, este rostul prostiei noastre. Cine îi mai poate împiedica pe românii din Basarabia, din Herța, din nordul Bucovinei să spună răspicat că sunt români.

Putin îl trimite pe vicepremierul Dmitri Rogozin la Chișinău să impună două consulate pentru Rusia: unul la Tiraspol, altul la Bălți. Nu mai contează voința Republicii Moldova, “stat suveran și neutru”, dar cu trupe rusești de ocupație pe Nistru. Dacă autoritățile de la Chișinău nu vor, urmașul lui Ivan Turbincă le reamintește că trebuie să plătească Rusiei peste 3 miliardee de dolari, datoriile Transnistriei pentru gazele rusești, arse două peste două decenii de mafia Smirnov-Șevciuk. Cum se numește acest lucru în practica internațională? Șantaj!

Să vedem cât de tari vor fi nervii celor care conduc la Chișinău, încât să nu mai spună mereu că rușii ar fi de vină că Ivan Turbincă și-a atârnat izmenele în cuiul lui Pepelea de pe Nistru.

Ca denumire locală, poți să te consideri și extraterestru. Sunt moldovean – deci sunt român! Sunt oltean – deci sunt român! Sunt transilvănean – deci sunt român! Sunt vlah din Timoc – deci sunt român! Să spună rușii, ucrainenii, ungurii, sîrbii sau bulgarii ce vor. Realitatea rămâne. Trebuie doar să ne informăm și să rămânem în picioare.

Gazoductele disperării

În lumea de azi, se face multă geopolitică pe țeavă până când se construiește o magistrală nouă pentru transportul gazelor naturale. Ce se concepe în trei ani se poate desface într-o singură zi. Proiectul Nabucco trebuia să devină salvarea Europei, a venit criza și finanțarea i s-a tăiat. A rămas un fel de Nabucco-smart, de care se vorbește tot mai puțin. Era un proiect la care România ținea foarte mult. Nu doar America, așa cum pretind rușii. Încă din luna martie, Vladimir Putin a dat dispoziție ca lucrările la șantierul South Stream să înceapă în decembrie 2012. Și vor începe, chiar dacă nu toate negocierile s-au finalizat.

România, mai precis președintele Traian Băsescu, mai avea un proiect de suflet: AGRI – gazoductul Azerbaijan–Georgia–România Interconnector. Devenise un concurent pentru proiectele Nabucco (!), South Stream, White Stream, Trans Adriatic Pipeline și Interconnector Turcia-Grecia-Italia.

Pe 13 aprilie 2010, miniștrii Natig Aliev (Azerbaidjan), Adriean Videanu (România), Alexander Khetaguri (Georgia) au semnat la București un „memorandum” (de fapt, un fel de convenție) pentru proiectul AGRI. Conducta ar trebui să transporte spre România și, mai departe, spre centrul Europei, 7 miliarde de metri cubi de gaz de la terminalul Sangachal din Azerbaidjan spre terminalul Kulevi de pe malul Mării Negre din Georgia. Va trebui construit un terminal de lichefiere a gazului la Kulevi. De aici, gazul lichefiat ar trebui transportat cu tancurile la Constanța. Aici va trebui construit un terminal de regazeificare a gazului care va fi pompat în sistemul de transport al României. Două milioane de metri cubi ar fi trebuit să rămână pentru necesarul intern al țării noastre, iar 5 milioane ar urma să fie pompați spre Ungaria și mai departe. Pentru construcția AGRI ar trebui 4-6 miliarde de euro. Banii încă nu s-au găsit.

Aflând de proiectul României, Vladimir Putin a anunțat imediat că Rusia va construi un terminal de lichefiere a gazului la Novorossiisk, făcând superfluă realizarea AGRI. Nici Rusia nu a mai făcut nimic acolo.

Proiectul AGRI (Azerbaidjan-Georgia-România Interconnector) presupune livrarea gazului natural prin conducte din Azerbaidjan în Georgia şi lichefierea într-un terminal care urmează să fie construit pe ţărmul georgian al Mării Negre, de unde va fi transportat pe mare în România. În terminalul din România, care va fi construit pe ţărmul Mării Negre, va avea loc regazeificarea şi transferul în sistemul naţional de transport prin conducte fie pentru tranzit, fie pentru consumul intern. Livrarea gazelor către Ungaria se va face prin intermediul conductei Arad-Szeged.

Ucraina joacă în lesă

Uneori, Rusia pare dispusă să facă gesturi bizare, numai să-și știe adversarul aproape. Prins la mijloc, Kievul dă din colț în colț ca să-și rezovle problemele energetice, fără să revină în sfera de influență a Rusiei. În noiembrie, Ucraina a început construirea unui terminal de preluare a gazului lichefiat în regiunea Odesa, a anunţat Vladislav Kasikiv, şeful Agenţiei de stat pentru investiţii  şi pentru supervizarea proiectelor naţionale. Iniţial, Guvernul Ucrainei îşi fixase ca obiectiv diversificarea livrărilor de gaze şi reducerea dependenţei energetice faţă de Rusia. Cu toate acestea, deocamdată, nu există nimic clar cu privire la sursele alternative de livrare. O adevărată senzaţie a fost în ultima vreme anunţul Gazprombank care ar putea deveni unul din investitorii proiectului ucrainean.
Când a fost la Odesa, pe data de 9 octombrie, premierul ucrainean Nikolai Azarov a declarat că Rusia este gata să reducă preţul gazelor pentru Ucraina de 2,5 ori - adică până la 160 de dolari pentru 1000 de metri cubi de gaz. Însă numai dacă Ucraina aderă la Uniunea Vamală. Cei de la Kiev consideră inacceptabilă această abordare. Ucraina nu vrea pur şi simplu să opteze între Uniunea Vamală şi zona de liber schimb cu Uniunea Europeană, ea vrea să coopereze cu toată lumea, a menţionat Azarov. 

Iuri Boiko, ministrul Energiei din Ucraina, a anunţat că, la negocierile de la Baku, azerii l-au asigurat că există resurse libere, care, în perspectivă, pot fi obţinute de la zăcământul Şah-Deniz-2.
În aprilie 2012, premierul Nikolai Azarov le spunea jurnaliştilor că, până la sfârşitul anului 2014, se vor livra din Azerbaidjan spre Ucraina 2 miliarde de metri cubi de gaz, în 2015 - 5 miliarde de metri cubi, iar după 2018 - până la 10 miliarde de metri cubi anual. Acest volum este egal cu un sfert din volumul de gaz importat acum de Ucraina şi corespunde capacităţii terminalului de gaz lichefiat de la Odesa.
Era minunat pe hârtie, dar, în realitate, au apărut nişte probleme, apreciază experţii. Primul semnal de alarmă pentru Ucraina a fost refuzul Azerbaidjanului de a semna, în ianuarie 2012, la Davos, un acord pentru constituirea unei societăţi mixte, care să livreze gaze lichefiate. Mai târziu, documentul a fost semnat, însă, până în acel moment, trustul rusesc Gazprom şi compania azeră SOCAR semnaseră şi ele deja o convenţie suplimentară la contractul aflat în vigoare pentru creşterea livrărilor de gaz azer de două ori în 2012, adică până la 3 miliarde de metri cubi, iar pe viitor, până la 7-15 miliarde de metri cubi pe an. Experţii ucraineni şi-au exprimat îndoiala că Baku are suficiente resurse pentru creşterea programată a livrărilor spre Ucraina. Mai ales că au apărut dificultăţi în construirea terminalului de lichefiere a gazelor în portul Kulevi din Georgia, de unde se poate livra gazul lichefiat pe Marea Neagră spre Odesa. În acelaşi timp, Turcia a luat o atitudine intransigentă faţă de eventuala trecere a vapoarelor speciale cu gaze lichefiate pentru Ucraina prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele, şi aşa suprasolicitate.
Până în prezent, unele din aceste probleme au fost rezolvate. În septembrie, autorităţile ucrainene au găsit totuşi un limbaj comun cu Executivul Turciei. O sursă de la Kiev a explicat pentru "Nezavisimaia Gazeta": "Turcia a blocat planurile noastre din două motive. Primul - în semn de solidaritate cu Azerbaidjanul, care şi-a exprimat astfel indignarea că Ucraina livrează arme Armeniei. Nu e nimic ilegal, dar dacă Kievul nu vine cu o ofertă de parteneriat, importantă pentru Baku, atunci poate să primească în replică o asemenea atitudine în alt domeniu. În al doilea rând, Ankara s-a simţit jignită că Ucraina a ales o companie spaniolă să elaboreze  un studiu de fezabilitate pentru proiectul terminalului de gaz lichefiat: Turcia avea propriile propuneri şi propriile planuri în acest sens".

Se trezește Aliotmanul

La mijlocul lunii septembrie, prim-ministrul turc Recep Tayyip Erdogan a declarat, în timpul vizitei sale la Kiev, că ţara lui este dispusă să lase să treacă prin strâmtori 8 tancuri pe lună (câte 150.000 de tone de gaz lichefiat) pentru Ucraina. Kievul făcuse un gest: acceptase ca unele companii ucrainene să construiască depozite subterane pentru gaze în Turcia.
Până când se va construi terminalul ucrainean, se preconizează organizarea unor livrări de gaze pe platforme plutitoare, pe care Ucraina le va închiria. În ceea ce priveşte furnizorii, premierul Azarov declara în luna iunie 2012: "Sursa prioritară va fi Qatar. El a explicat că Polonia a ajuns deja la un acord cu autorităţile din Qatar să crediteze construirea unui terminal polonez pentru gaz lichefiat. "Polonia va putea obţine de la 5 la 10 miliarde de metri cubi de gaze lichefiate. În principiu, polonezii nu au nevoie de aşa mult gaz şi noi am putea lua această parte de gaz pentru nevoile noastre. Am discutat în acest sens şi cu polonezii, şi cu autorităţile din Qatar", a povestit Azarov. Pentru livrarea de gaze naturale lichefiate din Polonia, guvernul ucrainean, împreună cu băncile europene, a început finanţarea lucrărilor de modernizare a gazoductului Urengoi-Pomarî-Ujgorod.
Nu se cunoaşte ce structuri vor finanţa construirea terminalului de gaz lichefiat din portul Odesa. Experţii ucraineni precizează că băncile occidentale, care au analizat acest proiect, încă nu s-au decis să ofere împrumuturi, chiar dacă primesc garanţii din partea statului ucrainean.
Construirea unui terminal de gaz lichefiat în Ucraina a fost gândită să se deruleze în două etape. Pentru a inaugura prima etapă în 2016, este necesară terminarea infrastructurii care să permită livrarea de pe vaporul-terminal spre sistemul de transport al gazelor din Ucraina o cantitate de până la 5 miliarde de metri cubi pe an. A doua etapă a obiectivului se va încheia în 2018 şi presupune finalizarea construirii terminalului terestru, cu o capacitate de 10 miliarde de metri cubi de gaze pe an.

Pentru Rusia, Ucraina este o captivă disperată. Marele partener al Rusiei rămâne încă Turcia. Gazele rusești vin în Turcia din două direcţii: prin conducta transbalcanică (aşa-numitul coridor de vest) şi prin gazoductul Blue Stream. Turcia este al doilea beneficiar al gazelor ruseşti ca pondere, după Germania.
Conducta "Blue Stream" completează coridorul pentru transportul gazelor din Rusia spre Turcia, trecând pe teritoriile Ucrainei, Republicii Moldova, României şi Bulgariei.
În 2012, Gazprom ar putea livra spre Turcia 27,5 miliarde de metri cubi de gaz.

Lucrurile nu vor rămâne la fel de roz în 2013. Ziarul american „The Washington Post” prezice dezastre: „Gazprom este în drum spre faliment”. Pare exagerat, dar semne rele se arată. Morbul disperării se maneifestă chiar în acest colos unic în lume, care este incapabil de modernizare și acceptă practicarea șantajului politic asupra partenerilor din estul și din centrul Europei. Mai întâi, colosul va cunoaște implozia din interior. Ulterior, lovitura de grație va veni chiar din partea celui mai bun prieten – aparent – al Rusiei – Turcia.

Nici Kremlinul nu mai are tovarăși de nădejde

Și iată cum.

Trusturile BP, Statoil şi Total, partenerii companiei de stat SOCAR din Azerbaidjan în cadrul proiectului Şah-Deniz, au confirmat oficial că vor să participe la proiectul de construire şi de exploatare a Gazoductului Trans-anatolian (TANAP). Aşa a declarat pentru ziarişti Rovnag Abdullaev, preşedintele companiei SOCAR. Pe această magistrală, se va pompa gazul spre Turcia, iar de aici spre Uniunea Europeană.

"În vara trecută, noi am anunţat că vrem să oferim o parte din acţiunile noastre pentru alte companii, păstrând pentru noi 51%. BP, Statoil şi Total ne-au trimis acordul lor scris că vor participa la acest proiect", a anunţat Abdullaev. El a subliniat că, deşi este un plan preliminar şi că documentele nu s-au semnat deocamdată, compania de stat intenţionează să distribuie acţiunile în felul următor: BP şi Statoil - câte 12%, iar Total - 5%.

O convenţie interguvernamentală între Azerbaidjan şi Turcia, pentru construirea gazoductului TANAP, s-a semnat în iunie 2012, la Istanbul. TANAP va avea o lungime de 1790 de kilometri, cu o capacitate iniţială de transport de 16 miliarde de metri cubi. El va transporta o mare cantitate de gaz azer spre piaţa Turciei şi, mai departe, spre Europa.

Milli Majlis (Parlamentul) din Azerbaidjan a aprobat pe 6 noiembrie această convenţie. Consorţiul nou format sunt compania petrolieră de stat SOCAR din Azerbaidjan (80%), operatorul de stat pentru conducte Botas din Turcia şi compania petrolieră turcă Turkiye Petrolleri (20%).

Ideea construirii unui nou gazoduct a apărut acum câţiva ani şi s-a actualizat la sfârşitul lui octombrie 2011, în timp ce Ankara şi Baku au perfectat şi au semnat la Izmir un set de documente pentru cumpărare-vânzare şi export de gaz azer. Viitorul gazoduct, care a primit denumirea Trans Anadolu (TANAP), se va întinde de la frontiera de est a Turciei până la cea de vest.

Taner Iîldîz, ministrul Energiei din Turcia, a spus că realizarea noului gazoduct va permite reducerea considerabilă a cheltuielilor pentru transportul gazului şi, ceea ce este esenţial, după inaugurare, problema livrărilor de gaze spre Europa va fi mult mai simplă. Experţii azeri consideră că dorinţa Azerbaidjanului de a construi gazoducte de mare capacitate şi de a spori volumul de gaz tranzitat de magistralele deja existente este absolut explicabilă. În prezent, Baku pune practic bazele pentru transportul "marelui flux" de la zăcămintele deja deschise Şah-Deniz, Abşeron, Umid şi alte resurse de viitor în regiunea în care compania SOCAR întreprinde explorări extinse.

Gazoductul TANAP va porni din estul Turciei şi va merge până la frontiera acestei ţări cu Bulgaria sau cu Grecia. Construcţia acestei conducte este programată să înceapă în trimestrul al IV-lea al anului 2014.

Într-o primă etapă, capacitatea de transport a gazoductului TANAP va fi de 16 miliarde de metri cubi, în a doua etapă, va urca la 20 de miliarde de metri cubi, iar în a treia etapă, este posibil să urce până la 24 de miliarde de metri cubi pe an. Costurile primei etape de construcţie a gazoductului se evaluează la 7-8 miliarde de dolari.

Numeroşi experţi consideră că decizia autorităţilor de la Baku de a prelungi propriul gazoduct pe teritoriul Turciei va înlesni considerabil sarcina participanţilor la proiectul Nabucco West.

Esenţialul este că realizarea Gazoductului Transanatolian reprezintă, de fapt, construcţia unei mari părţi a gazoductului Nabucco West. Tocmai din acest motiv, Uniunea Europeană a sprijinit decizia Turciei şi a Azerbaidjanului.

Și mortul Uniunii

Reamintim că proiectul Nabucco West este o variantă trunchiată a proiectului iniţial Nabucco. El prevede construirea unui gazoduct de 1300 de kilometri (Bulgaria - 412 km, România - 469 km, Ungaria - 284 km, Austria - 47 km) pentru transportarea gazului din Azerbaidjan, gaz ce va fi pompat în a doua etapă a exploatării zăcământului Şah-Deniz.

În prezent, acţionarii proiectului Nabucco sunt companiile OMV din Austria, FGSZ din Ungaria, Bulgargaz din Bulgaria, Transgaz din România, Botas din Turcia şi RWE din Germania.

Sectorul bulgar de 422 kilometri al conductei Nabucco a intrat oficial în faza de aprobare a Evaluării Impactului asupra Mediului (Environmental Impact Assessment – EIA).

Anterior, Nabucco a anunțat finalizarea procesului de obținere a autorizațiilor EIA pentru sectorul ungar, ultimele patru autorizații fiind obținute în luna iunie. Nabucco va crea sute de locuri de muncă în Bulgaria, va aduce investiții de un miliard de euro, venituri din taxe și va crea noi oportunități de afaceri.

Consorțiul Nabucco are bune relații de cooperare cu consorțiul Shah Deniz II și Conducta de Gaze Trans-Anatoliană (Trans-Anatolian Gas Pipeline – TANAP).

Prin urmare, Nabucco nu mai este unicul concurent pentru proiectul rusesc South Stream. Rusia însă a semnat la mijlocul lui noiembrie un ultim acord cu Bulgaria: începe să sape în decembrie 2012 și speră să ardă etapele înaintea adversarilor.

Dar despre această nouă aventură vom scrie cu alt prilej.

Viorel Patrichi