Vedere de pe Centură
Cu cercul în jurul Cotrocenilor
"Ce
faci cu preşedintele timp de nouă luni? Îi dai un cerc să se plimbe cu
el în jurul Cotroceniului? Se şi plictiseşte! Ce te faci cu un
preşedinte ales, care stă nouă luni? Nu poţi să ai doi preşedinţi
validaţi în acelaşi
timp”.
Pe
când eram copil, visam să primesc o trotinetă. Nu am primit de la
nimeni. Bicicletă nu am visat niciodată. Ce rost ar mai fi avut un
asemenea vis? Și atunci, cum ne jucam noi, copiii de la Crăiești și...
din toate satele României? Mergeam cu cercu! Era de fapt un cerc de
fier, cu un diametru de 20-25 de centimetri. Îl foloseau bătrânii pentru
a fixa butucul roții de car. Când a venit colhozul, mulți gospodari au
pus topoarele pe carele lor și au rămas cu... cercurile. Așa că tata
avea cercuri destule prin garduri. Căutam o sârmă groasă de 3-5 mm, o
îndoiam la capăt în formă de „U”, o țineam de capătul celălalt și cu
acel „U” mânam cercul de fier prin colb, săream peste
șanțuri. Fixam ochii cruce pe circumferința cercului și zuruitul sârmei
pe fier era cea mai mare bucurie a copilului autist.
Așa
că Marinelu, care știa povestea cu cercul tot din Moldova, nu de pe
Magheru, mi-a răscolit amintirile și m-a convins încă o dată că are
simțul umorului. Cum să-i vezi pe-alde Căcărău mergând cu cercul pe
trotuarul din jurul Palatului Cotroceni? Dar de ce să meargă cu cercul?
Mai ales că ei au semnat un acord elegant: nu se mai atacă reciporc, se
vor respecta reciproc (Tipătescu îl întreabă pe Cațavencu: Ai să joci cu
candidatul? Și Cațavencu răspunde: Joooc!) și, mai ales, vor respecta
Constituția! Păi bine, berbecilor, era nevoie de un acord separat între
voi ca să respectați Legea Fundamentală a țării? Degeaba l-au semnat.
Porumbacu vrea iar la Cotroceni! Până atunci, el însuși va face noua
constituție.
Așa că alde Căcărău i-au propus să plece ca să facă alegeri
prezidențiale mai devreme fiindcă guzganii rozalii ar pofti să-l pună
candidat pe Marele Măsliniu. Președintele explică astfel parabola cu
autiștii din politică:
“Este
foarte greu de dat un răspuns (propunerii USL n.r.). Nu am încă o
opţiune, dar v-aş ruga să vă aduceţi aminte că eu le-am propus
devansarea alegerilor prezidențiale nu cu câteva luni, ci cu doi ani. Vă
aduceţi aminte de acea scrisoare care a fost ruptă demonstrativ şi
aruncată în gol. Dar sunt gata să-mi depun mandatul şi mâine, însă
simultan cu cei 588 de parlamentari. Asta ar însemna o revizurire a
Constituţiei conform cu referendumul din 2009 şi o depunere simultană a
mandatelor de către preşedinte şi Parlament. Odată cu cei 588 de
parlamentari îmi depun şi eu mandatul.
Avem un precedent constituţional. Anul
trecut Curtea Constituţională a refuzat comasarea a două alegeri. Mă
îndoiesc că statele UE ar accepta comasarea alegerilor pentru
Parlamentul European cu cele prezidenţiale. Sunt două lucruri total
diferite. Cred că singura variantă e cea care a mai funcţionat, alegeri
simultane pentru Parlamentul României şi preşedinte, lucru pe care l-aş
îmbrăţişa dacă mi s-ar propune şi mâine. În speranţa că va respecta şi
referendumul din 2009, adică 300 de parlamentari şi o singură Cameră.
Ce
faci cu preşedintele timp de nouă luni? Îi dai un cerc să se plimbe cu
el în jurul Cotroceniului? Se şi plictiseşte! Ce te faci cu un
preşedinte ales care stă nouă luni? Nu poţi să ai doi preşedinţi
validaţi în acelaşi timp. Mandatul meu se termină pe 22 decembrie. Până
pe 22 decembrie se
plictiseşte bietul om. Ce putem face de comun acord este să stabilim
demisia simultană a preşedintelui şi a Parlamentului după ce revizuim
Constituţia şi aplicăm rezultatele referendumului din 2009 şi revenim la
un sistem politic care mi se pare mai eficient. Mi se pare corect ca
preşedintele să fie port-drapelul celor care câştigă alegerile. Altfel e
ca acum, când programul preşedintelui e în dezacord cu cel al
Guvernului”, a spus Traian Băsescu.
Cum
să-i explici Cârlanului că este anapoda să ai doi președinți nouă luni?
El crede că se poate: dă o ordonanță de urgență și gata! Cum și-a dat
doctoratul. Știați că încă nu și-a dat demisia pentru furt intelectual?
Mai auziți pe cineva din România să ridice problema? Nu. Estimp, în
Germania și-a mai dat demisia un ministru pentru că a plagiat. La noi
hoția intră în
normalitate.
„Acest
om se agață de scaun”, a meditat Varanu cu voce gravă și ciuktacii lui
au început să sufle în vuvuzele. De pe la Oravița se trezește și
cumătrul Sorin Frunzăverde: "Îmi pare rău că fac un astfel de comentariu
în această zi, atât de dragă nouă, românilor, Unirea Principatelor,
care, în fapt, reprezintă momentul de început al realizării ființei
naționale pentru obținerea independenței. Din relatările apărute în
presă, reiese că de la această întâlnire premierul i-a propus
președintelui să cumuleze alegerile pentru Parlamentul European cu
alegerile prezidențiale undeva în mai sau iunie 2014. Eu cred, însă, că o
asemenea negociere nu trebuia sugerată. Cu Traian Băsescu nu trebuie
negociat. Traian Băsescu trebuie suspendat de Parlamentul României. Și
românii îl vor demite, vor vota covârșitor pentru plecarea
sa de la Cotroceni. Nu putem să anulăm, prin asemenea gesturi politice,
circa 16 milioane de voturi", a afirmat Sorin Frunzăverde. Să chiorăști
tu că-ți pare rău că ai propus chiar de Ziua Unirii o nouă suspendare a
cumătrului Traian? Mare lighioană...
Nepotu Mătușii Tamara se întoarce
Corbii
Justiției au cerut eliberarea Nepotului Mătușii Tamara pentru bună
purtare: a scris pe blog, a publicat trei cărți, a ținut conferințe
pușcăriașilor despre rolul constructiv al masoneriei... Văzând atâtea
activități, am avut senzația că se răstoarnă rolurile, dacă nu cumva noi
ceilalți nu am fi la pârnaie, iar Nepotu Mătușii Tamara este
liber ca stăncuța cerului. Cârlanu a luat poziție de drepți, iar Florin
Iordache zicea că a fost de mai multe ori la vorbitor „de dor”. Și nouă
ne-a fost dor, dar nu puteam merge toți la vorbitor, nu încăpeam. Iar
dorul ne-a copleșit cu totul când am auzit că hoția veacului se
transformă în batjocură cruntă la adresa tuturor românilor: Acţionarul
majoritar al OMV Petrom, grupul OMV, este în proces cu statul român la
Curtea Internaţională de Arbitraj de la Paris, dosarul fiind deschis în
decembrie 2011. Mai exact, austriecii cer României, cu dezinvoltură,
91,6 milioane de lei pentru lucrări de ecologizare la Combinatul
Doljchim şi la Rafinăria Petrobrazi. Asta după ce OMV a plătit pentru
preluarea Petrom un preţ cu mult subevaluat. Contractul de privatizare,
extrem de păgubos pentru România, prevede ca statul român să le mai
plătească austriecilor cheltuieli de ecologizare în valoare de 600
milioane de euro.
Adică peste trei sferturi din preţul încasat de stat la privatizarea
companiei. Supărarea austriecilor de la OMV a venit de la refuzul
Guvernului de a le rambursa contravaloarea lucrărilor de ecologizare
făcute în perioada 2009-2010. În noiembrie 2011, Ministerul Mediului
respinsese pretenţiile OMV Petrom, considerând că statul român nu poate
fi tras la răspundere pentru sumele notificate, deoarece “nu sunt
îndeplinite condiţiile de acordare a despăgubirilor pentru pierderile de
mediu suferite de societate, prevăzute în contractul de privatizare a
Petrom”.
Derbedeii
care mai susțin și astăzi că Adrian Năstase a fost „cel mai mare
prim-ministru” să citească dosarul Petrom. Apoi mai vorbim, iar dacă mă
vor convinge cu argumente, eu voi susține că Nepotu Mătușii Tamara a
fost mai tare ca Ionel Brătianu.
Pe de altă parte, Războinicu Luminii din
Pipera este un personaj naiv pe lângă el. A primit trei ani cu
suspendare pentru sechestrare, chiar dacă țiganii care i-au furat mașina
au spus în instanță că au sărit singuri în portbagaj, de plăcere. Este
răsplata pentru trufie. Gigi Becali ar fi meritat vreo 10 de ani de
pârnaie pentru altceva: în momentul „județului” personal, le-a cerut să
nu mai fure de “de la noi, furați de la români”. Iar eu credeam că numai
Canacheu e cretin când susține că aromânii nu ar fi români.
Mortul din Pădurea Domnească a omorât alianța de la Chișinău
Aflăm
cu
vădită solidaritate națională că Vlad Filat a rupt Alianța pentru
Integrare Europeană după ce un om de afaceri a fost împușcat în Pădurea
Domnească din Basarabia. Toți au pus batista pe țambal și omul a murit
din prostia prietenilor care nu au anunțat salvarea. Cum să-și pună
carierele în pericol? Nu se face. Și iarăși ne-am amintit de vânătoarea
de la Bolovanu, unde Nepotu Mătușii Tamara l-a împușcat pe popa Sîrbu
unde nu trebuie. Și totul s-a mușamalizat. La Chișinău se încinge tărâța
pentru că nici Vlad Filat nu pricepe cine este adevăratul adversar al
românilor de-acolo. Bine, l-a dat afară pe Vladimir Plahotniuk din
funcția de vicepreș la Parlament. Și ce urmează? Comuniștii lui Voronin
au votat alături de oamenii lui Vlad Filat ca să-l scoată pe Plahotniuk.
Nu aș fi crezut că ne-ar putea dezamăgi atât de mult. Vorba lui Mihai
Ghimpu: „Unde este educația ta, pe care ai primit-o la
Iași?”
Unii susțin că Plahotniuk ar fi „mai ortoman, și mai moldovan, și-are oi mai multe, mândre și cornute”.
Luptă pentru putere sau gânditorii de la Bruxelles nu știu nici ei pe ce lume se află Republica Molotov?
Eminescu era chinez!
După
ce l-am văzut pe Savonarola vorbind la costum despre Eminescu, de jurai
că e Constantin Dobrogeanu-Gherea, cred că pot să spun și eu ce-mi
trece prin cap despre acel român absolut:
Eminescu era chinez. De ce? Pentru că dacă era român, nu putea să fie
atât de meticulos în tot ce a scris pentru tipar (nu pentru sertar). Sau
japnez. De fapt, Savonarola a vrut să demonstreze altceva când a scris
că Eminescu nu era român și că era ateu: el a intenționat să ne
demonstreze că nu putea ieși un geniu cu o rigoare dumnezeiască dintr-un
popor atât de primitiv și de împrăștiat. Că nu putea! Curioasă detașare
dacă se consideră român! De fapt, este aceeași percepție de tip
Patapievici. Bogdan Petriceicu Hasdeu era la fel de laborios ca
Eminescu. Nici el nu era român? Să fi fost rus pentru că venea din
Imperiul Rus? Dar ce-o fi fost Constantin Brâncuși, care nu a fost în
Germania și care și-a luat rigoarea de la meșterii daci?
Ne pierdem timpul. Vă spun eu adevărul curat: Eminescu a fost chinez!
Cărăușul din Siberia a ajuns la... Londra
Ceea
ce nu a reușit Stalin a izbutit Vladimir Putin. În plină criză, Rusia a
reușit să încătușeze Europa cu sistemul ei de gazoducte. Ea avut o
creștere economică destul de constantă și a folosit o parte din bani
pentru acapararea de noi piețe și de noi clienți. Exact ca în conceptul
capitalismului monopolist de stat, descris de Karl Marx, țara care își
controlează finanțele cu mână forte poate depăși mai rapid criza decât
statele cu economie liberă și își poate ghida mai ușor
cheltuielile. De pe poziția investitorului absolut în resurse
energetice, Rusia se declară partener strategic pentru Uniunea
Europeană, deși lasă impresia că parazitează continentul. Privind însă
lucid asupra acestei realități ce se dezvoltă sub ochii noștri, Rusia nu
poate exista fără tehnologia de vârf din Europa.
Anul
2012 a marcat un mare succes în cooperarea dintre Rusia şi Europa în
domeniul gazelor naturale. A început construirea gazoductului South
Stream, a fost pusă în funcţiune a doua ţeavă a gazoductului Nord
Stream. În prezent, gazul rusesc merge direct spre Lumea Veche, iar
conductele ambelor proiecte vor garanta alimentarea în condiţii de
securitate a Europei pentru mulţi ani. Sună promițător. South Stream va
fi dat în funcţiune în 2016 şi va ajunge la capacitatea nominală maximă
în 2018. Prin acest gazoduct vor circula 63 de
miliarde de metri cubi de gaze pe an.
Putin preferă să trateze cu fiecare țară din UE
Așa i se pare mai profitabil, fără să țină prea mult seama de autoritățile de la Bruxelles. Dar până când?
Realizarea
proiectului South Stream a rămas sub semnul întrebării o lungă
perioadă. Inclusiv fiindcă el avea un concurent pe hârtie - Nabucco.
Acest gazoduct trebuia să pompeze gaze spre Europa din Turcmenistan şi
din Azerbaidjan, ocolind Rusia. Însă proiectul companiei ruse Gazprom
părea mai atractiv. Spre deosebire de concurentul lui, South Stream nu
avea probleme cu aprovizionarea cu materie primă. În consecinţă, în
octombrie-noiembrie 2012,
s-au semnat acorduri cu toate ţările prin care trece noul gazoduct. Şi
preşedintele rus Vladimir Putin a remarcat semnificaţia internaţională a
proiectului, în timp ce lua parte la ceremonia festivă de începere a
construcţiei:
"Într-o
primă etapă, se vor asigura gaze pentru cel puţin 6 state. La
realizarea proiectului, iau parte cei mai mari parteneri din Europa
Occidentală - din Franţa, Germania, Italia. Acest proiect a obţinut
sprijin politic în toate ţările partenere. S-au semnat toate acordurile
inter-guvernamentale, s-au adoptat toate contractele de investiţii".
Partea
maritimă a gazoductului South Stream va trece pe fundul Mării Negre,
din oraşul Anapa din Rusia spre portul Varna din Bulgaria. Iar din
Bulgaria, gazoductul va merge pe uscat spre Serbia, Ungaria, Slovenia şi
Italia.
Se
analizează posibilitatea construirii unor derivaţii spre Macedonia,
Bosnia şi Herţegovina, Croaţia. Astfel că vor primi gaz rusesc, fără
intermediari, nu numai ţările avansate ale Europei, dar şi statele
balcanice, menţionează Ghennadi Şmali, preşedintele Uniunii
Producătorilor de Petrol şi Gaze din Rusia:
"South
Stream era necesar pentru a asigura transportul de gaz rusesc spre
partea de sud a Europei - Bulgaria, România, Serbia şi altele.
Construirea acestui gazoduct este importantă pentru noi fiindcă noi
obţinem o ieşire normală şi ocolim ţările de tranzit. După cum se ştie,
pentru tranzit trebuie să plăteşti. E adevărat, noi trecem şi pe o parte
a platouluI Turciei şi va trebui să plătim pentru asta. Dar mai puţin
decât plăteam
Ucrainei."
Experţii
spun că Gazprom a izbutit să-i convingă pe partenerii europeni să
accepte South Stream după ce aceştia au văzut performanţele celuilalt
proiect - Nord Stream. Pe 8 octombrie 2012, s-a inaugurat a doua
conductă la Nord Stream. Lucrările au costat 7,5 miliarde de dolari şi
s-au finalizat într-un timp record. Decizia de construire s-a luat în
anul 2005.
Lista
finală a investitorilor s-a stabilit în anul 2010. Iar în noiembrie
2011, a început să pompeze prima conductă. Gazprom are 51% din acţiuni.
Realizatorii proiectului au fost Gazprom din Rusia, Wintershall Holding
şi E.ON Ruhrgas din Germania, GDF Suez din Franţa şi Gasunie din Olanda.
Gazoductul Nord Stream a legat oraşul Vîborg din Rusia (Vîborg a
aparţinut Finlandei, iar acum se află în regiunea Leningrad
– nota VP). Deschiderea celei de-a doua conducte a fost salutată de
liderii tuturor statelor din care veneau giganţii care au construit
ţevile. Preşedintele rus Vladimir Putin a menţionat semnificaţia
deosebită a acestui proiect pentru Uniunea Europeană şi pentru
dezvoltarea relaţiilor ei cu Rusia. L-a aprobat întru totul şi
cancelarul german Angela Merkel:
"Inaugurarea
celei de-a doua conducte a gazoductului Nord Stream arată că
parteneriatul nostru strategic dintre Rusia şi Uniunea Europeană are un
fundament solid. Parteneriatul nostru echitabil şi pe termen lung aduce
beneficii evidente în folosul ambelor părţi: Europa câştigă o mai mare
securitate în alimentarea cu gaze naturale. Gazul este şi rămâne
principala resursă energetică pentru ţările noastre. La rândul său,
Rusia îşi asigură o cerere stabilă şi o vânzare avantajoasă a
gazului".
Spre Perfidul Albion
Acţionarii
(mai precis, Gazprom) nu se opresc aici şi au decis să caute modalităţi
de construire a câtorva derivaţii din Nord Stream. Mai ales Gazprom are
ca obiectiv să-şi consolideze poziţia pe piaţa britanică a resurselor
energetice, a menţionat Konstantin Simonov, directorul Fondului naţional
de securitate energetică:
"În
ultimii ani, Gazprom se simte foarte bine pe piaţa britanică. Acolo
activează compania specială Gazprom marketing & trading, care se
ocupă nu numai de comercializarea gazelor ruseşti. Ea vinde şi alte
resurse. Dacă vom construi conducta, ea va avea un avanataj
concurenţial. În acest sens, gazul rusesc poate să concureze total pe
piaţa britanică cu
alţi producători, de exemplu, cu Norvegia".
Și pierderea bunăvoinței
Singurul
lucru care ar putea afecta funcţionarea gazoductelor Nord Stream şi
South Stream este Pachetul Energetic III al Uniunii Europene. Acest
document stabileşte o regulă extrem de neplăcută pentru Rusia: un
furnizor poate folosi maxim 50% din capacitatea conductelor.
Legiuitorul european a intuit totuși pericolul și a inventat
„pachetele energetice”. Acest lucru înseamnă că Gazprom trebuie să
admită pe ţeava lui şi pe al treilea furnizor de gaze, ceea ce ar fi un
dezastru pentru Gazprom. Pe de altă parte, această hotărâre cu care
Rusia a trecut la construirea celui de-al doilea gazoduct ar putea
convinge Europa să facă unele concesii Moscovei şi să adopte asemenea
decizii radicale după ce se
consultă cu furnizorul principal de gaze. Anul 2013 va fi decisiv
pentru Pachetul energetic III al UE, deci şi pentru proiectele ruseşti
din domeniul gazelor. E greu de crezut însă că Uniunea Europeană va face
o asemenea concesie majoră.
Nabucco ridică iar capul
Când
credeam că lucrurile au devenit clare pentru proiectul energetic
european din sud, Bulgaria anunță că va fi gata să declanşeze lucrările
la proiectul gazoductului Nabucco pe teritoriul ei, la mijlocul anului
curent. Așa a promis, pe 10 ianuarie, premierul bulgar Boiko Borisov, la
prima întâlnire a forumului politic "Nabucco". "Până la mijlocul
anului 2013, noi vom fi pregătiţi
să dăm startul pentru proiectul Nabucco pe teritoriul Bulgariei. Noi
vom realiza acest proiect", a spus Borisov, menţionând interesul expres
din partea Comisiei Europene faţă de Nabucco. "Acest proiect este o
alternativă, o posibilitate pentru o adevărată diversificare a surselor
de energie", a adăugat premierul bulgar.
La
acest forum, au participat delegaţii din Austria, Ungaria, România şi
Turcia, precum şi reprezentanţi de la Fondul Monetar Internaţional, de
la Comisia Europeană, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi
Dezvoltare, Banca Europeană de Investiţii.
România
va beneficia indirect de asemenea proiecte, dar va plăti mereu mai mult
pentru gaze. Mihai Răzvan Ungureanu a fost înlăturat în urma unei
moțiuni de cenzură, care a avut ca obiect și interzicerea exploatării
gazelor de șist. După mai multe discuții cu ambasadorul american
Gitenstein și cu reprezentanții Chevron, Victor Ponta a admis că trebuie
să exploatăm gazele de șist. El crede că trustul Gazprom are cel mai
mult de pierdut dacă România extrage gaze de șist. Un mare consumator ar
putea redeveni Oltchim. S-a avansat chiar ideea că unele companii
energoface vor migra spre America, unde gazul de șist este foarte
ieftin.
Viorel Patrichi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu