Pentru cei care nu pricep, mai repet o dată: România are nevoie de un președinte puternic, cu viziune asupra destinului națiunii lui, oricine ar fi acel președinte. Pentru că este ales de majoritatea românilor, el este mai reprezentativ pentru voința populară chiar decât Parlamentul, care este o sumă de reprezentări, cu interese de grup specifice, de multe ori străine de interesul național, așa cum s-a observat în ultimele decenii.
Cu prilejul reuniunii Parteneriatului Estic de la Vilnius, apoi de Ziua Națională, Traian Băsescu a făcut dovada că este un om de stat. A formulat clar „un proiect de țară”: reîntregirea națională. Chiar dacă se supără indivizi din categoria Christian Mititelu sau Parșivelu. Participarea președintelui Nicolae Timofti la depunerea coroanei de flori la Arcul de Triumf, alături de Traian Băsescu, este un gest simbolic. Nu ne puteam aștepta la o asemenea atitudine politică din partea lui Ion Iliescu, care a semnat ca un captiv în libertate tratatele „de bază” cu Moscova. Speram să îndrepte lucrurile Emil Constantinescu, dar el a semnat în genunchi „tratatul de bază” cu Ucraina, justificând pactul Molotov-Ribbentrop. Prin semnăturile lor, Kremlinul a obținut ce și-a dorit: menținerea consecințelor juridice ale unui act samavolnic, fără precedent în istorie. A venit Marinelu și le-a dat o lecție definitivă de demnitate. Avem de îndeplinit „un proiect de țară”.
De aceea, zic „Jos pălăria, Traian Băsescu!”
Întoarcerea lui Guevara
„Nu are ce căuta țiganul lui Iliescu cu Guevara pe piept la Washington. Să nu fie primit în America! Jos comuniștii!”
Așa striga un cetățean trecut de a doua tinerețe la un miting din fața Guvernului României. Avea portavoce puternică și îi acoperea pe tinerii basarabeni care cereau reunificarea țării. S-au împrejmuit cu un imens tricolor și au plecat pe Calea Victoriei spre Palatul Parlamentului.
Evident că Parșivel s-a dus la Washington și l-a primit vicepreședintele american Joe Biden. „Eu știu în ce direcție voi duce Guvernul și România!”, ar fi zis premierul copy-paste. Biden l-a privit, a zâmbit, după care l-a întrebat numai miere: „Și unde vrei tu să duci România, Victoraș?!” Micu Titulescu s-a întors și tot nu s-a dumirit ce a vrut să spună omul lui Obama, care apoi l-a sunat pe Marinelu. „Ce-a vrut să spună băiatul ăsta?” „Nu știu... e plecat... e plecat la Bruxelles”.
Tocmai îi spusese lui Parșivel să dreagă bugetul, să renunțe la noua acciză pe combustibil, altfel îl respinge. Și iese în lipsă, pe „feisbuk” marele Palada, purtătorul de vorbe al lui Parșivel. (Că așa se transmit acum mesajele importante pentru țară – pe „feisbuk”, pe „tuiter”, să te citească toate crescătoarele de mâțe...).
Textul este de-o mârlănie rară și merită reținut ca mostră:
"Speriat, incoerent și matrafoxat. În disperarea sa, ca un lame duck pe cale să termine sceneta, și-a făcut curaj cu încă cincizeci de cinci sute și a ieșit să acopere spațiul mediatic.
Trecând peste mitocănie, l-aș sfătui pe domnul Palada să-l întrebe pe oricare om de afaceri din ograda PSD ce efect are o asemenea acciză asupra economiei. Dacă tot le-ați dat milioane de euro acestor netrebnici în campania electorală, acum trrebuie să le explicați, dragi patroni, că îngroapă și mediul de afaceri cu asemenea „măsuri economice”, ca să nu mai vorbim de oamenii obișnuiți, pe spinarea cărora vor crește și mai mult prețurile.
Jos pălăria, Traian Băsescu!
Asta este părerea mea de „băsescolog” după evoluția președintelui din ultima vreme. Să spună cine ce-o spune! Acest om are viziune asupra țării lui. Mă tem că vine un dezastru și mai mare după el când mă uit la Căcărel și la Parșivel. „Două belele pentru România”, spunea Marinelu cu expresivitatea lui moldovenească. Parcă ne-am aruncat în cântecul Mariei Tănase: „Păi, mândrulița mea, muiere,/ Hai la crâșmă ș-om bea bere!/ Nu merg, nu merg, mă bărbate/ Că ti-i-mbăta și mi-i bate,/ Că râde lumea de noi/ Cum se bat nouă nevoi...”
Două belele, două nevoi. Dacă vor avea toată puterea în țară, va fi dezolant. Ei ne oferă argumente în acest sens aproape zilnic.
Merge președintele la reuniunea Parteneriatului Estic de la Vilnius și face o declarație uluitoare pentru cei care nu l-au înțeles până acum:
„Brutal, nimic nu se poate face împotriva voinței românilor din stânga și din dreapta Prutului. Un popor, când are ocazia să fie împreună, să știți că nu va renunța. Acest lucru se va întâmpla pentru că sângele apă nu se face, România a avut un proiect fundamental de țară - NATO. A avut un al doilea proiect de țară – Uniunea Europeană. Eu cred că un al treilea proiect fundamental trebuie să fie unirea cu Moldova.
Eu cred că acum e oportun să o spunem. Avem acest obiectiv, dacă vor vrea moldovenii, am spus-o la Chișinău. Sunt convins că, dacă la Chișinău va exista un interes unionist, România va spune „Da!” fără să ezite. Proiectul de țară pentru România, următorul proiect, pe care acum îl putem spune, este: Vrem să ne întregim țara!". Declarație pe care a repetat-o și a nuanțat-o pe data de 1 Decembrie.
Mai mult, la parada dedicată Zilei Naționale, el l-a invitat pe Nicolae Timofti. Au depus coroana de flori împreună la Arcul de Triumf. Un gest de un simbolism impresionant pentru cine s-a născut român. (E-adevărat, mulți comentatori stilați de pe la diverse televiziuni au omis deliberat să ne spună cine era acel bărbat distins care pășea alături de președintele României și ce căuta el acolo.).
Guevara-Mizerie vrea referendum: unirea trebuie aprobată de toți cei din Basarabia. Iar concluzia este aceeași: președintele era beat. De unde concluzia că Palada nu scria de capul lui pe „feisbuk”. Iată mostra: „Dacă s-ar dori de către toți de acolo, evident rpmânii, aș vota pentru. Lucrurile nu sunt în această fază. Declarațiile președintelui, după nouă ani în care nu a făcut nimic pentru Republica Moldova, sunt un semn să mai dreagă busuiocul pe final de mandat”.
Admit că aș greși eu. Ce concluzie să tragă basarabenii care au urmărit ce au tot spus demnitarii noștri? Ce să-i mai ceri lui Iurie Leancă care (sic!) a ținut să spună că prioritatea lui este Europa, de parcă ar zbura cu avionul direct la Bruxelles, cu tot cu Republica Molotov? Nu mă mai mir de Vladimir Filat, care devine treptat o variantă mai jalnică a lui Iurie Roșca.
"Nu este un ideal de realizat pe termen scurt, dar trebuie să ni-l asumăm și să-l afirmăm, dacă dorim ca atunci, cândva, acest ideal să se realizeze", a revenit Traian Băsescu asupra „proiectului de țară”. Mi-aș fi dorit să-l aud pe Iurie Roșca vorbind în asemenea termeni acum...
Așa a vorbit Vladimir Filat pe 1 Decembrie:
„Noi nu așteptăm careva presiuni. Ne concentrăm pe îndeplinirea planurilor și intereselor noastre, iar prioritatea noastră națională este integrarea europeană. Suntem obligați să semnăm anul viitorul Acordul cu UE și acest lucru se va întâmpla. Nu voi vorbi despre planurile străine (unirea propusă de Traian Băsescu – nota red. VP). Vreau să vă spun despre planul nostru, acela de a continua procesul de integrare europeană, care înseamnă o țară puternică, independentă și suverană și o viață mai bună pentru cetățeni. Nu se discută proiectul Unirii R.Moldova cu România. Cineva vrea să speculeze pe acest subiect”, s-a opărit Filat. În acest timp, peste 75% din locuitorii României aprobă unirea cu Republica Moldova.
„Uniunea Europeană a trecut Prutul!”
Mica furtună unionistă s-a declanșat în contextul reuniunii Parteneriatului Estic de la Vilnius, unde Chișinăul a parafat acordul de liber schimb și acordul privind circulația fără vize cu UE. Un eveniment care are la origini insistențele lui Traian Băsescu, după ce gânditorii de la Bruxelles au refuzat să asocieze Republica Moldova cu țările din vestul Balcanilor. Tot o inițiativă a președintelui nostru. (Cine nu crede să verifice!). El a făcut o evaluare foarte corectă a evenimentului:
„Din punctul nostru de vedere, rezultatul este că UE a trecut Prutul, ceea ce are semnificații nu numai din punct de vedere al intereselor românilor de pe ambele maluri, ci semnificații adânci cu privire la forța și atractivitatea UE. După baltici, alte state din fosta URSS optează pentru soluția europeană.
Aș face o comparație cu noi, și mă refer la Moldova. România a semnat acordul de asociere în 1993, ratificat în 1995. Dacă luăm timpul de la momentul ratificării și până în 2007, constatăm că e un drum de 13 ani. Deci a semna acordul de asociere și de liber schimb nu înseamnă o intrare, ci un drum lung. Dezavantajul unei țări ca Moldova, în raport cu România, e, spre exemplu, că în România, toate forțele politice au dorit intrarea în UE și ne-au trebuit 13 ani. Este mult mai grea misiunea statelor în care opiniile partidelor politice sunt împărțite. Acest drum, pe care noi l-am parcurs în 13 ani, ar putea fi un drum cu sincope odată cu eventuala alternanță la putere. Eu aș face prima referire la guvernul și la coaliția politică din Parlament și aș spune că au cel mai mare merit în ce s-a obținut azi: parafarea completă a acordului de asociere și de liber schimb. Au avut curaj, în condițiile unei opoziții virulente și trebuie să facă tot ce ține de ei pentru a se menține la putere și după alegerile din 2014 sau 2015, astfel încât să poată face procesul de integrare a Moldovei în UE ireversibil.”
Iată deci o explicație extrem de coerentă, care mă determină să cred că mai confuze sunt „cele două nevoi” bete de putere.
Sigur că, pentru Uniunea Europeană, refuzul Ucrainei de a semna acordurile a fost un mare eșec. Lucrurile se vor agrava acolo și va trebui să fim pregătiți... De fapt, amestecul UE în chestiunile Justiției din Ucraina este dezolant. Cine a urmărit dosarul Iuliei Timoșenko poate constata că doamna este echivalentul feminin al Nepotului Mătușii Tamara. Oricum, Viktor Ianukovici a cerut inițial 160 de miliarde de euro ca să ridice economia Ucrainei la nivelul UE, ceea ce l-a făcut pe comisarul Stefan Fule să intre în delir. Apoi, Ianukovici a lăsat-o mai moale și a întins mâna din nou: să i se dea vreo 14 miliarde de euro Ucrainei pentru pagubele provocate de Iulia Timoșenko. Asta înseamnă șorici de hahol!
Și deodată îl văd pe Marinelu sărind la „spiritul critic” al lui Titu Maiorescu. De Garabet Ibrăileanu nu a pomenit. Iulian Fota este un consilier excelent: „Libertatea de a gândi înseamnă educație, înseamnă să discernem ce este informație și ce este propagandă, denaturare, minciună sau dezinformare. Și nu putem să facem acest lucru dacă nu ne cultivăm spiritul critic, o abordare tradițională a lui Titu Maiorescu și a școlii de la Junimea. În fine, nu putem să trecem prin furtuna schimbărilor lumii contemporane, dacă nu redescoperim o valoare ce asigură împreună dorința de libertate și demnitate, mândria și coeziunea, solidaritatea și spiritul critic, această valoare se numește patriotism”, ne-a sfătuit președintele.
Discursul de la 1 Decembrie atestă că Marinelu are viziune asupra destinulă acestei țări amărâte: „Am evocat zilele trecute un proiect de țară, o viziune: am propus o reflecție și am anunțat un deziderat, unul care aparține Președintelui României și cred că e împărtășit de cea mai mare parte a poporului român: acela de a ne reîntâlni cu frații noștri din Republica Moldova, acela de a ne reuni ca popor. Tot atunci condiționam realizarea acestui deziderat de timp, de voința poporului și de abilitatea și de ingeniozitatea politicienilor. Nu este un ideal de realizat pe termen scurt, dar trebuie să ni-l asumăm și să-l afirmăm, dacă dorim ca atunci, cândva, acest ideal să se realizeze”.
Căcărău și sfintele moaște
Ce fac cele două nevoi estimp? Aflat la Bacău, Căcărău l-a avertizat pe Parșivel să nu se joace cu el: „Noi l-am făcut pe Ponta prim-ministru – nu am pledat pentru nimeni cum am făcut-o pentru el. PNL-ul este la zi cu obligațiile sale și trebuie să se recunoască acest lucru și trebuie să ni se mulțumească. PNL nu va fi ajutat de nimeni, nu va fi împrumutat cuiva. Va avea atâta putere cât își va lua singur. Candidatura mea cu sprijinul PSD nu e un bacșiș, pe care mi-l dau colegii. Ei au insistat ca această candidatură să fie asumată de mine. Ponta trebuie să țină minte că umbla cu mine ca și cu sfintele moaște." Invitat la Palatul Cotroceni de Ziua Națională, Căcărău a refuzat să meargă, deși e președintele Senatului. Parșivel s-a dus în Gorj unde l-au huiduit maimuțele lui Dan Diaconescu. Ei au avut grijă să-și aducă gonacii și la Arcul de Triumf, de l-au huiduit pe președinte când se dădea onorul.
Am mai spus-o și o repet. Dacă am fi conduși de niște oameni normali, care au majoritate absolută, atunci ar scoate o lege care să-i sancționeze drastic pe cei care huduie de ziua națională. Au în rest 364 de zile pe an ca să-l huiduie pe premier sau pe președinte, oricine ar fi ei, dar nu pe data de 1 decembrie, nu când se cântă Imnul național sau când se dă onorul. Această zi este a eroilor care au făcut posibil ca românii să nu trăiască și astăzi în niște cătune. Și dacă nu vor să rezolve măcar acest lucru elementar, ce calitate au conducătorii noștri? Ce educație fac ei copiilor noștri?
Trebuie suspendat!
E groasă rău! Varanu a cerut o nouă suspendare a Marinelului. Pentru trădare de țară. Motivul invocat de el este unul grav, dar, când știi de unde vine, nu mai are niciun haz.
„Cedarea pe mâna lui MRU a patrimoniului Fundaţiei Gojdu, ca şi cum acest patrimoniu era al lor. Asta se numeşte trădare. Să nu mai vorbim de datoriile internaţionale ale României şterse de domnul preşedinte ca şi cum erau banii lui de buzunar. Mă gândeam dacă, fiind ideea lui, nu e o idee bună pe care să o discutăm în USL”, a recomandat Varanu cu Platoșă. Înstrăinarea patrimoniului Fundației Gojdu este gravă pentru onorabilii Traian Băsescu și Mihai Răzvan Ungureanu. Au desconsiderat testamentul unui autentic Mecena al românilor. Cine plătește? Varanu și-a adus aminte după vreo șapte ani. Asta se cheamă însă politicianism.
A venit și Ciripoi cu acuze publice și prost falsificate despre conturile Marinelului de peste mări. Și liberalii l-au dat afară pe Ciripoi. Și bine au făcut. Apoi, aflăm că Ioana și-a cumpărat 300 de hectare de teren la Nana, în județul Călărași. Cu un credit de un milion de euro, acordat de CEC. Ea ar fi girat legal cu terenul pe care avea de gând să-l cumpere. Marinelu era fericit că ajunge și el fermier, dar i-au sărit în cârcă toți. „Vreau și eu să girez cu terenul. De ce nu-mi aprobă CEC și mie un credit? - m-a întrebat un fermier de pe lângă Vaslui. Ce-i trebuia lui Băsescu beleaua asta cu pământul? Și-a cătat năjit curului, asta a făcut”.
Cum nu mă pricepeam la boli așa rare, am rămas tablou.
Iar Eugen Tomac ne asigură că mama lui Victor Ponta ar fi luat 1,6 milioane de euro împrumut de la o bancă și că ar fi girat cu pensioara... Cornelia Naum a negat categoric, însă Eugen Tomac nu a prezentat dovezile. Și nici doamna nu l-a dat în judecată.
Cu excelentul lui simț al caricaturii, Marinelu a spus că Parșivel ar trebui să meagră lângă Înalt-Prea-Sinucisul Adrian Năstase. Noi credeam că acolo a rămas mereu, dar trimiterea l-a ofuscat rău pe Nepotu Mătușii Tamara: "M-am obişnuit, într-un fel, şi mi se pare frumos ca, de la formula 'cât de mic începi să fii', acum am ajuns la 'prea înaltul'. Mie mi se pare corect, mi se pare normal, dar eu cred că, în felul ăsta, mulţi vor spune că el a ajuns foarte mic, din păcate. Nu, în ceea ce-l priveşte pe Traian Băsescu, de multă vreme nu mă mai mir de absolut nimic. Mai ales că am o scrisoare de-a lui la un moment dat în care spune că îi este greaţă de el însuşi după un alt moment. Cândva, o să discutăm mai mult despre asta. Când va fi cazul... Aşa încât, eu cred că cei care l-au votat pe Traian Băsescu de două ori sunt cei care trebuie să se întrebe dacă meritau o astfel de pedeapsă, această paranteză de istorie este perioada în care practic România a stagnat în loc să se dezvolte. Îmi dau seama de unele speranţe legate şi de intrarea în Uniunea Europeană, şi de intrarea într-o conjunctură post-comunistă", a susţinut fostul premier.
Păi dacă se perpelește pentru destinul nostru al tuturor, de ce nu ne arată scrisoarea? (Vă amintiți povestea despre caseta pierdută?...). Să știm și noi de ce regurgitează Marinelu când se privește în oglindă. Nuuu! Noi avem atâta candoare!...
Oricum, Marinelu a greșit. PSD mai are un Înalt și lângă el nu mai încape altul. Am oblicit cu toții că Prostănacu a primit titlul de Înalt Reprezentant al Guvernului pentru probleme strategice și diplomație publică. Scopul: să nu mai fie dat afară din vila de protocol, ocupată abuziv. Și ce frumos umbla Mihaela dragostea lui cu mama soacră ce țărănistă țărănistă pe la poarta generalului Pleșiță ca să-i ia vila. Desigur, în schimbul unui apartament de două camere lângă Arcul de Triumf, apoi, pentru o garsonieră...
Marea conflagrație economică
Marile proiecte strategice din transporturi constituie imaginea de refracție a intereselor economice, manifestate de țările puternice și de trusturile transnaționale. Așa cum își deviază direcția de propagare lumina, sunetul sau unda electromagnetică la întâlnirea unei suprafețe de separație a două medii cu densități diferite, tot așa se ghidează și interesele economice în investițiile uriașe din transporturi. Indiferent că ar fi transporturi rutiere, feroviare, maritime, aeriene sau magistralele de gaze sau de țiței. Aici indicele de refracție este interesul politic. Exemplul cel mai bun ar putea fi modul în care marile trusturi au renunțat la Nabucco, în favoarea proiectului TAP (Trans-Adriatic Pipeline), care va trece prin Grecia, Albania şi Marea Adriatică, având ca punct final un terminal din sudul Italiei. Prin urmare, programele de fezabilitate, întocmite de ingineri, cedează frecvent în fața „indicelui de refracție”.
British Petroleum ajunsese într-o situație limită după dezastrul provocat în Golful Mexic. A venit imediat sprijinul financiar de la o filială puternică din Rusia, sprijinită direct de Rosnefti. Când Kremlinul a cerut îngroparea proiectului Nabucco, BP i-a preferat pe azeri și pe turci cu proiectul TAP. Nabucco era astfel eliminat, iar South Stream a început deja în octombrie să sape în Bulgaria.
Sofia a dat startul la construcţia segmentului de pe teritoriul bulgăresc al gazoductului South Stream pe data de 31 octombrie. Realizarea proiectului a început printr-o ceremonie solemnă, cu o primă sudură la viitoarea staţie de compresare a gazelor de lângă satul Rasovo, într-o regiune montană din nord-vestul Bulgariei. La Sofia, în clădirea Guvernului bulgar, premierul Plamen Oreşarski, Dragomir Stoinev, ministrul Economiei, Alexandr Novak, ministrul Energiei, şi Alexandr Miller, preşedintele trustului Gazprom, au urmărit în direct ceremonia de inaugurare a proiectului.
Pentru a realiza partea terestră europeană a proiectului, Rusia a semnat acorduri interguvernamentale cu Bulgaria, Serbia, Ungaria, Grecia, Slovenia, Austria şi Croaţia. Aceste acorduri prevăd elaborarea de studii de fezabilitate pentru construcţia "South Stream" pe teritoriul fiecărei ţări participante la proiect, precum şi crearea de societăţi mixte ale Gazprom şi ale companiilor energetice locale, împuternicite pentru realizarea gazoductului.
În al treilea trimestru al anului 2011, a fost finalizat studiul de fezabilitate consolidat pentru "South Stream", care a cuprins cercetarea tehnico-economică a fragmentului maritim, precum şi cercetarea tehnico-economică pentru construirea segmentelor de gazoduct de pe teritoriile ţărilor din sudul şi din centrul Europei.
Fragmentul maritim al gazoductului South Stream trece pe fundul Mării Negre de la staţia de compresare "Russkaia", de pe ţărmul Rusiei, până la ţărmul Bulgariei. Lungimea totală a segmentului maritim este de aproximativ 900 de kilometri, iar adâncimea maximă la care este instalat gazoductul depăşeşte doi kilometri. Partenerii Gazpromului pentru realizarea segmentului maritim al gazoductului sunt concernul Eni din Italia, Wintershall din Germania şi EDF din Franţa. Primele livrări de gaze au fost programate să aibă loc la sfârşitul anului 2015.
Riscurile pentru transportul gazelior naturale ruseşti spre ţările europene au devenit de domeniul trecutului, a declarat Alexei Miller, preşedintele trustului Gazprom, la terminarea convorbirilor cu premierul bulgar Plamen Oreşarski şi cu Dragomir Stoinev, ministrul Economiei şi Energiei.
"Astăzi avem un eveniment de referinţă: începem construcţia gazoductului South Stream pe teritoriul Bulgariei. Este cel mai amplu proiect de investiţii din Europa. Actualitatea acestui gazoduct este impusă de creşterea cererii de gaze care se vor livra direct din Rusia spre Bulgaria şi spre ţările Uniunii Europene, ocolind ţările de tranzit. Riscurile tranzitului dispar pentru totdeauna datorită ghazoductului South Stream", a spus Miller. El a adăugat că, în economia Bulgariei, se vor investi 3,5 miliarde de euro, iar piaţa muncii va avea alte 3500 de noi locuri de muncă.
"Creşte atractivitatea Bulgariei pentru investiţii. Gazul pentru beneficiarii bulgari va fi mai ieftin. Proiectul se va realiza conform graficului. Până la sfârşitul anului, va începe construirea segmentului din Serbia, iar mai departe, în Ungaria. Beneficiarii vor primi primele volume de gaz în decembrie 2015", a subliniat Miller.
România era scoasă astfel din cărți, așa cum se procedase cu Polonia când Gazprom a construit Nordstream. Chiar dacă părea scoasă din jocurile de la masa verde, Rusia are o multitudine de indici de refracție, de care se folosește în această conflagrație economică. Dar surprizele vor veni.
Navele Chinei trec prin Oceanul Înghețat
Pe 5 noiembrie, a avut loc la Tokio o întâlnire a miniştrilor Apărării şi de Externe ai Rusiei şi Japoniei. Serghei Şoigu, ministrul rus al Apărării, a calificat momentul drept "cel mai important pas spre dezvoltarea încrederii dintre cele două ţări".
Aşteptări deosebit de mari a avut Japonia, care vrea să joace pe "cartea chineză" în problema Kurilelor "ţinute de ruşi".
"Consfătuirea în format "doi plus doi" marchează o etapă nouă în relaţiile ruso-japoneze", a spus Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe. Fumio Kishida, şeful diplomaţiei nipone, a spus că întâlnirea a deschis "o nouă pagină pentru Japonia şi Rusia în domeniul securităţii şi apărării". Dincolo de aceste fraze generale, este o puternică luptă diplomatică de culise.
În ultimul timp, procesul de negocieri dintre cele două ţări s-a reavivat, scrie ziarul nipon "The Japan Times". Acest lucru se explică prin revenirea la putere a lui Vladimir Putin, care, "comparativ cu fostul preşedinte rus Dmitrii Medvedev (care a provocat critici din partea Japoniei, după ce a vizitat, în 2010, Insula Kunashir), pune mai mult preţ pe securitatea cu Japonia", consideră Mizuo Aoki (Mizuho Aoki) în articolul "Mari aşteptări înaintea reuniunilor Japonia-Rusia".
Într-adevăr, în aprilie anul trecut, pentru prima dată în 10 ani, premierul Shinzo Abe a efectuat o vizită oficială în Rusia. El s-a întâlnit cu Putin, iar părţile au convenit să reia negocierile cu privire la tratatul de pace, negocieri care trenează din cauza disputei teritoriale cu privire la cele patru Insule Kurile, la care pretinde Japonia. Ziarul "The Japan Times" le-a cerut unor experţi japonezi să explice de ce s-a mobilizat atât de mult conducerea Rusiei, iniţiind toate întâlnirile din ultima vreme.
Problema este că "s-a schimbat tabloul securităţii din Asia, pe fondul creşterii puterii militare a Chinei", scrie
Mizuho Aoki. Guvernele ambelor ţări sunt îngrijorate de acest lucru. Dar mai ales guvernul rus. "Rusia, care are cu China o frontieră cu o lungime de peste 4000 de kilometri, insistă tot mai mult pentru aceste negocieri, deşi preferă să treacă sub tăcere motivul intensificării acestor eforturi", crede Shinji Hyodo, şeful Departamentului pentru America, Europa şi Rusia de la Institutul Naţional pentru Cercetări Militare.
"Relaţiile politice dintre Rusia şi China sunt prieteneşti, dar este o cu totul altă istorie când vine vorba despre chestiuni militare. Rusia vrea raporturi mai strânse cu ţările care s-au detaşat de China, cum ar fi SUA, Japonia, India şi Vietnam, pentru a contracara ambiţiile crescânde ale Beijingului", presupune Shinji Hyodo. Expertul Toshiyuki Shikata, profesor la Universitatea Teykio şi fost comandant al Trupelor din Nord ale Forţelor de Apărare din Japonia, a spus că Rusia a fost cel mai puternic şocată când, pentru prima dată în istorie, au trecut nave militare chineze prin Strâmtoarea La Perouse spre Marea Ohotsk, pe care Rusia o consideră un fel de "sanctuar" propriu.
"Rusia deţine în Marea Ohotsk două sau trei submarine atomice. Ca o ultimă linie de apărare pentru Rusia", a spus Toshiyuki Shikata. El crede că Rusia se teme că Beijingul va atenta la hegemonia ei asupra Oceanului Îngheţat de Nord, precum şi de intenţiile Chinei de a-şi deschide aici propria rută maritimă de nord, profitabilă din punct de vedere comercial, pentru a ocoli astfel Canalul de Suez, ceea ce are legătură şi cu încălzirea şi cu topirea globală a gheţurilor veşnice. În aceste condiţii, experţii niponi consideră că Rusia va continua să se concentreze pe dezvoltarea legăturilor cu Japonia.
Puțină lume mai știe astăzi că unirea Basarabiei cu România nu a fost recunoscută de către marile puteri după Primul Război Mondial din cauza... Japoniei. Atunci, transporturile nu erau o miză, dar Rusia le-a cerut japonezilor să nu semneze tratatul dacă vor ca pescarii lor să pescuiască în regiunea Kurilelor. Și tratatul nu a mai fost semnat.
Turcia se leagă mai strâns de Europa
Până când va decide Uniunea Europeană să accepte aderarea Turciei, Ankara a mai făcut un pas prin care să devină indispensabilă: tunelul feroviar Marmaray. Tunelul a fost realizat de companii turcești și japoneze. A costat aproximativ 4 miliarde de dolari și s-a construit în nouă ani. Poate transporta aproape 75.000 de pasageri pe oră pe ambele sensuri. Erdogan leagă astfel mai temeinic Orientul Mijlociu de Europa. În consecință, calea ferată rapidă din România va deveni cândva realitate, nu mai depinde de București. Erdogan vrea să facă acum al treilea aeroport la Istanbul, care va fi cel mai mare din lume, al treilea pod peste Bosfor și un canal care să ocolească strâmtoarea.
Turcia are cea mai mare flotă de camioane din Europa. De această expansiune a Turciei pe continent va căuta să profite și Ungaria, unde tot mai mulți politicieni consideră că ar fi de origine turanică, iar nu fino-ugrică. Ea se va folosi în acest scop și de relați cu Rusia, crede postul de radio „Golos Rossii” (Vocea Rusiei), care face o propagandă furibundă contra României.
„Pentru a înţelege anxietatea şi spaimele clasei politice de la Bucureşti, trebuie să luăm în considerare câteva elemente. În ciuda faptului că Washingtonul continuă să creeze elemente de apărare anti-rachetă în România, politicienii din această ţară presupun că America îşi va reduce influenţa în estul Europei, s-au concentrat pe "descurajarea" Chinei şi pe problemele economice interne.
George Friedman, şeful companiei de analiză Stratfor, supranumită drept un fel de "CIA particulară", în timpul vizitei sale recente la Bucureşti, i-a declarat deschis preşedintelui Băsescu şi altor lideri români că România trebuie să caute modalităţi de îmbunătăţire a relaţiilor cu Rusia şi tactici pentru o existenţă autonomă în contextul în care slăbeşte influenţa SUA, creşte influenţa Rusiei şi se agravează problemele Uniunii Europene”, avertizează „Golos Rossii”.
Un asemenea mesaj din partea lui George W. Bush nu a existat, iar pe atunci Uniunea Europeană nu dădea semne de slăbiciune. Dacă Friedman ar fi afirmat aşa ceva, este problema lui şi a oficialilor ruşi. Pentru România, cel mai important aliat strategic va rămâne necondiţionat America, aşa gândeşte elita politică din ţară.
„Bucureştiul nu trebuie să se teamă de îmbunătăţirea relaţiilor dintre Rusia şi Ungaria. Bucureştiul trebuie să se teamă foarte mult de scenariul în care România va rămâne izolată, lipsită de protecţia Statelor Unite ale Americii şi împinsă "într-un unghi geopolitic mort". Principala ameninţare pentru securitatea României nu este premierul ungar Viktor Orban, care încearcă să-şi îmbunătăţească raporturile cu Federaţia Rusă, ci liderii români incompetenţi, care fac sluj înaintea stăpânilor de peste Ocean, în loc să aibă grijă de interesele ţării lor”, crede pseudo-Valentin Mîndrășescu, nume în spatele căruia se ascund analiști ai serviciilor secrete rusești.
Magistrale în umbra rachetelor
Evident, rușii își urmează propria propagandă de mare putere. În paralel, își modernizează infrastructura de transport și umblă cu țevile Gazprom prin toată Eurasia.
Având în vedere că au crescut solicitările pentru trenuri de mare viteză, pe ruta Sankt-Petersburg - Moscova, vor începe să circule, în toamna anului 2014, trenurile Sapsan (şoimul), care vor avea câte 20 de vagoane. De aceea, s-a hotărât să se facă o comandă către compania Siemens pentru tehnică din noua generaţie. În viitorul apropiat, trenurile Sapsan modernizate vor sosi în Rusia şi vor începe testările. Apoi, se vor efectua excursii experimentale Sankt-Petersburg - Moscova, după care vor fi puse în funcţiune trenurile regulate de călători.
În componenţa materialului rulant, s-au efectuat o serie de modificări. În vagoanele din faţă, s-au utilat câte 4 şi 6 saloane (cupeuri), unde se pot organiza consfătuiri, folosindu-se tehnică video şi audio.
Conform orarului de iarnă, între Sankt-Petersburg şi Moscova, vor rula şase perechi de trenuri. Durata călătoriei, fără opriri, va fi de 3 ore 40 de minute, cu opriri - 4 ore şi 10 minute. Se intenţionează ca, în vara anului 2014, durata călătoriei cu Sapsan să se reducă la 3 ore şi 30 de minute. În Rusia, exploatarea trenurilor de mare viteză Sapsan a început la sfârşitul anului 2009. Trenurile Sapsan pot dezvolta o viteză de până la 350 de kilometri pe oră, dar pe căile ferate din Rusia, viteza a fost limitată la 250 de kilometri pe oră. Să comparăm cu viteza medie a trenurilor din România pe anul 2012, care a fost de 45 de kilometri pe oră...
Statele Unite ale Americii au început relocarea bazei aeriene de pe aerodromul kîrgîz "Manas" în România. Anunţul referitor la această re-amplasare a fost difuzată pe site-ul oficial al Pentagonului. În locul bazei aeriene, care a fost principalul centru logistic şi de tranzit al NATO din regiune, va fi creat un centru al aviaţiei civile, de construirea căruia se vor ocupa nişte antreprenori turci.
Cu toate acestea, experţii sunt de părere că americanii nu părăsesc Kîrgîzstanul: în această ţară, va fi construită baza Scutului sudic anti-rachetă al NATO, care va acoperi toate ţările din regiunea Asiei Centrale.
Pentagonul a anunţat că Statele Unite ale Americii au informat că militarii americani sunt pregătiţi să se mute de la Centrul de tranzit kîrgîz de pe aerodromul Manas spre baza militară aeriană "Mihail Kogălniceanu", de lângă oraşul Constanţa din România. Potrivit postului de radio "Svoboda", acordul semnat de Washington şi Bucureşti în anul 2005 dă dreptul Statelor Unite ale Americii să folosească acest aerodrom, dar şi alte câteva baze militare de pe teritoriul României, pentru depozitarea şi transferul echipamentelor, precum şi pentru instruirea militarilor. Retragerea totală a militarilor americani, conform acordului inter-guvernamental dintre SUA şi Kîrgîzstan, se va finaliza în iulie 2014.
Continuă şi construirea unui nou complex de navigaţie aeriană pe aeroportul "Manas". Acest complex, care se construieşte acum, este destinat pentru asigurarea zborurilor, iar, în plus, va deveni centrul de comandă al spaţiului de radiolocaţie, constituit de SUA în Kîrgîzstan. Pe lângă complexul de la "Manas", sistemul include 26 staţii radar, răspândite pe întreg teritoriul republicii (de la Sarî-Taş pe valea Alai, raionul Kadji-Sai, în regiunea Issîk-Kulska, oraşul Tokmak), care, după darea în exploatare, vor monitoriza spaţiul aerian nu numai din Kîrgîzstan, dar şi de pe teritoriile adiacente din China, Kazahstan, Uzbekistan şi Tadjikistan. În acelaşi timp, la Bişkek, se continuă construirea unei noi ambasade pentru Statele Unite ale Americii. Este vorba de un întreg complex. Unele clădiri vor fi amplasate sub pământ, la o adâncime de 28 de metri.
Acolo, de pe teritoriul centrului de tranzit pentru echipamente, va fi transferată aparatura electronică şi va fi inclusă în sistemul de monitorizare globală "Echelon". Reprezentanţii oficiali ai Ambasadei SUA declară că această operaţiune este o simplă extensie a activităţii diplomatice.
Rușii susțin că la ambasada americană, lucrează cel puţin 500 de oameni. Spre comparaţie, numărul lucrătorilor din ambasadele americane din unele ţări ca Germania sau Iran, se ridică la 20-30 de oameni, inlcusiv personalul tehnic, iar în ambasadele SUA din Federaţia Rusă sau China, lucrează cel mult 200 de oameni.
Cei 200 de specialişti noi de la Ambasada SUA sunt ofiţeri ai serviciului de informaţii radioelectronice, transferaţi pe ştatele personalului civil şi care au primit statut diplomatic.
Rusia își apără cu disperare fostele colonii din sudul musulman. Deja a livrat spre Kazahstan peste 100.000 de tone de ţeavă pentru gazoductul "Asia Centrală-China"
Lungimea totală a gazoductului Asia Centrală-China depăşeşte 7000 de kilometri şi leagă zăcămintele de gaze din Asia Centrală de sistemul de transport al gazelor din China. În acest gazoduct se află două linii (ţevi) de la zăcământul Samandepe din Turcmenistan, prin Uzbekistan şi Kazahstan. Construirea celei de-a treia linii a gazoductului a început în anul 2012.
TMK este cel mai mare producător de ţevi din Rusia, unul din cei trei lideri de piaţă la nivel mondial. Compania are 24 de combinate în Rusia, SUA, România şi în Kazahstan, cu o capacitate anuală totală de aproximativ 6,5 milioane de tone de ţevi, din care 2 milioane de tone de ţevi OCTG (oil country tubular goods). În anul 2012, TMK a livrat 4,238 milioane tone de ţevi. Acţionarul principal este Dmitrii Alexandrovici Pumplianskii, care deţine 69,68% la TMK. El are o avere estimată la 3,2 miliarde de dolari şi este abia pe locul 35 printre miliardarii din Rusia.
Când trei se ceartă, câștigă China
Harta energetică a Regiunii Caspice, care are o mare importanţă strategică nu numai datorită rezervelor minerale semnificative, dar şi pentru potenţialul de transport şi de tranzit, ce leagă Europa de Asia, se schimbă rapid. Se dezvoltă noi zăcăminte de hidrocarburi, respectiv, se extind sursele de gaze, ce pot asigura necesarul de consum pentru multe ţări. Însă transformările globale se află abia la început, pentru că şi China începe să tragă foloase de pe piaţa energetică regională. Nu este întâmplător că tocmai în China se elaborează planul creării unui spaţiu energetic comun la Marea Caspică.
De fapt, China schimbă radical harta energetică din Regiunea Caspică. Relaţiile complicate dintre Turcmenistan şi Rusia, lipsa unei ieşiri pe piaţa europeană a gazelor au determinat reorientarea politicii externe a Ashabadului spre China şi Iran. În 1997, s-a inaugurat primul gazoduct care exporta gazele din Turcmenistan spre Iran. Pe-atunci se discuta deja foarte intens despre construirea unui gazoduct spre China. Iar Beijingul nu numai că s-a oferit să fie cumpărător, dar a şi oferit 4 miliarde de dolari pentru construirea gazoductului Turcmenistan-Uzbekistan-Kazahstan-China. Gazoductul a fost construit în doar doi ani şi în decembrie 2009, gazul din Turcmenistan curgea spre est.
Proiectul a fost primul coridor energetic pentru Republica Populară Chineză, prin care ţara importă gaze naturale. Capacitatea de pornire a gazoductului Turcmenistan-China nu a fost mare iniţial - 10-13 miliarde de metri cubi pe an, dar gazoductul a fost imediat modernizat şi livrările au ajuns la 40 de miliarde de metri cubi pe an. În prezent, au loc negocieri pentru creşterea livrărilor până la 60 de miliarde de metri cubi pe an. China nu exclude ca volumul total al gazelor exportate din Asia Centrală şi din Kazahstan spre teritoriul ei să ajungă la 75-90 de miliarde de metri cubi pe an.
Kazahstanul şi Uzbekistanul vor ajuta la umplerea conductei chineze. Până în 2014, când se va finaliza construcţia celei de-a treia linii a gazoductului Turcmenistan - Uzbekistan - Kazahstan - China, fiecare republică va pompa câte 10-15 miliarde de metri cubi pe an. În plus, Astana intenţionează să redirecţioneze suplimentar 2,5 miliarde de metri cubi de gaz din zăcământul Karakageanak dinspre Rusia tot spre China.
Pentru comparaţie: Kazahstanul vinde Rusiei gaze cu 200 de dolari la 1000 de metri cubi, iar Turcmenistanul şi Uzbekistanul primesc pentru gazele lor 300 de dolari la 1000 de metri cubi. Pentru China, preţul oferit de Astana de 300 de dolari este extrem de atractiv.
Problema este că gazele din zăcământul de la Karakageanak merg la tratare la uzina din Orenburg. Astana a elaborat un propiect similar pentru o uzină de tratare a gazelor în partea de vest a Kazahstanului. Dacă această uzină se va construi, atunci livrările de gaze nu vor mai merge spre Rusia, ci spre gazoductul Beineu - Bozoi - Shymkent (Şîmkent), care se leagă de sistemul de transport al gazelor din China. Pentru satisfacerea contractului cu China, Taşkentul a început să reducă treptat livrările spre Federaţia Rusă. În 2013, se vor livra în total 7,5 miliarde de metri cubi.
Exporturile de gaze spre China din Regiunea Caspică nu afectează planurile SUA şi ale Uniunii Europene de a realiza două proiecte de rezonaţă: gazoductul Trans-Caspic, care va deveni o verigă pentru Nabucco, şi proiectul gazoductului TAPI, Turkmenistan - Afganistan - Pakistan - India.
"Turcmenistanul are rezerve uriaşe de gaze şi nimic nu-l împiedică să se reorienteze în câteva direcţii", crede Mihail Krutihin. Mai ales că în 2015, Ashabadul trebuie să fionalizeze construcţia cele mai mari magistrale din ţară Est-Vest. Gazoductul are o lungime de aproape 1000 de kilometri şi va lega într-un singur inel toate reţelele localwe de gaze, creând astfel un sistem de export al gazelor turcmene pe piaţa internaţională. Acest proiect va deschide două noi rute pentru gaze: spre Est şi spre Europa. În prezent, el poate exporta anual 20 de miliarde de metri cubi spre Iran. Însă Ashabadul nu utilizează integral această capacitate. De aceea, se construieşte TAPI, prin care se vor putea exporta 15-20 de miliarde de metri cubi de gaze pe an. Turcmenistuianul poate exporta un asemenea volum spre Europa, cu condiţia să îngroape gazoductul pe fundul Mării Caspice.
Rusia şi Iranul se opun construirii gazoductului pe fundul Mării Caspice, precizînd că proiectul nu se poate realiza fără să se rezolve problema statutului juridic internaţional al Mării Caspice.La rândul lor, autorităţile de la Baku şi Ashabad resping obiecţiile Rusiei şi Iranului, precizând că proiectul priveşte interesele celor două state şi, în consecinţă, se poate realiza pe bază bilaterală.
O luptă politică acerbă se duce în jurul gazoductului TAPI. În anii 1990, Statele Unite ale Americii au propus acest proiect, având în vedere implementarea acestuia ca un mecanism de consolidare a cooperării politice cu Turkmenistanul. Gazoductul nu a fost construit fiindcă societăţile petroliere americane s-au ciocnit de instabilitatea politică din Afganistan.
Totuşi, după câţiva ani, au revenit asupra proiectului. Pe parcursul anului trecut, ţările particiopante au semnat toate documentele necesare şi în anul 2015 prin acesată conductă trebuie să curgă primele gaze. Gazoductul porneşte de la zăcământul Galkînîş, merge 1700 de kilometri pe teritoriul Afganistanului şi Pakistanului, până în India. Capacitatea conductei este planificată să fie de 33 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an, din care numai India vrea să cumpere 18 miliarde de metri cubi. Restul de gaze vor fi achiziţionate de Pakistan şi Afganistan.
Cu toate acestea, despre TAPI se poate vorbi numai la prezumtiv. Încă din momentul lansării acestei idei, au apărut tot felul de obstacole care nu au fost rezolvate. Iar instabilitatea politică din Afganistan îi determină pe investitori să fie precauţi cu acest proiect.
Beijingul a pus ochii și pe petrolul kazah
În prezent, Kazahstanul este unul din cei mai mari producători de petrol din lume. În 2012, în această ţară s-au extras peste 80 de milioane de tone de ţiţei. Conform prognozelor, Kazahstanul intenţionează să crească producţia în anii următori până la 100 milioane de tone, după ce va pune în exploatare câmpul petrolifer de la Kaşagan. Este cel mai mare zăcământ de hidrocarburi, deschis în ultimii 30 de ani şi cel mai mare zăcământ maritim din lume.
Pe de altă parte, Kazahstanul a piedrut de fap controlul asupra unei mari părţi din hidrocarburile lui, şi nu a devenit "al doilea Kuveit". Oamenii de ştiinţă kazahi au calculat că partea ce revine statului din aceste hidrocarburi este de aproximativ 27%. Restul hidrocarburilor aparţin companiilor străine, care fac şi export. Printre "străini" conduce China. Companiile chineze controlează peste 40% din petrolul kazah, iar mai târziu vor deţine jumătate din producţia anuală.
Petrolul se livrează spre China prin oleoductul Atasu-Alaşankou, de la un zăcământ din centrul Kazahstanului. Dar se ia în considerare şi livrarea ţiţeiului din regiunile de vest ale ţării, pentru care la Atasu s-a construit un debarcader pentru preluarea ţiţeiului din cisternele de pa calea ferată, iar apoi se varsă în oleoductul Atasu-Alaşankou.
În afară de Kazahstan, China a pus ochii pe resursele minerale din Afganistan. Compania naţională chineză CNPC dezvoltă două câmpuri petrolifere în nordul Afganistanului şi la sfârşitul anului intenţionează să extragă de-aici 25.000 de barili pe zi, iar la sfârşitul anului 2014, volumul extracţiilor va ajunge la 40.000 de barili, adică la două milioane de tone pe an.
Și când te gândești că americanii și rușii au purtat două războaie cumplite în Afganistan... Dar poate că Rusia s-ar mai putea consola cu cele 5 miliarde de dolari, promise de Emiratele Arabe Unite pentru infrastructura de transport din Rusia, dacă Moscova acceptă abandonarea Siriei. Putin nu crede însă că merită.
În acest duel intercontinental, Victor Ponta pretinde că va rezolva marile proiecte strategice din sertarul lui Dan Șova cu ajutorul Chinei. Cu ce preț? Micul Guevara se va trezi cu un miion de chinezi care vor săpa într-o lună Canalul Siret-Bărăgan. Iar lucrătorii români vor pleca pe mai departe la spălat babe prin Spania sau Anglia...
Viorel PATRICHI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu