Testamentul generalului Iulian Vlad

Testamentul generalului Iulian Vlad

 

Generalul Aurel Rogojan, "Umbra" lui Iulian Vlad, știa încă din iunie 1989 că va avea loc o lovitură de stat. Șeful serviciilor secrete franceze a venit special la București ca să-l întrebe dacă Securitatea va riposta după înlăturarea lui Nicolae Ceaușescu. Și generalul Rogojan a promis că nu va permite Iulian Vlad o asemenea reacție. Și au murit peste 1000 de oameni...

Vineri, 24 noiembrie, la Târgul Gaudeamus de la București, au avut loc evenimente grele, fără precedent la sărbătorile dedicate cărții din România.

Cel mai semnificativ moment mi s-a părut lansarea lucrării monumentale „Confesiuni pentru istorie” (peste 800 de pagini), carte elaborată de generalii Iulian Vlad și Aurel Rogojan.

Evenimentul a fost precedat de prezentarea „Secolului XXI”, dedicat savantului Solomon Marcus. În sală erau vreo 200 de ofițeri activi și „în adormire” din serviciile noastre speciale. S-au suprapus lansările din sala Cupola de la Romexpo și oamenii au ascultat disciplinați ce se mai spune despre matematicianul din Bacău. După care, a apărut generalul Aurel Rogojan, însoțit de un comando de excepție. De fapt, acest om a insistat pe lângă mai vechiul lui comandant și camarad Iulian Vlad „să răspundă la întrebări”. Și generalul a răspuns cât a vrut, cât a putut, cu tehnica din dotare, lăsând destule vorbe nespuse printre rânduri și enigme neexplicate pentru urmași. Trebuie să-i înțelegem și pe profesioniștii războiului umbrelor, dar pentru ideea noastră de istorie orală a românilor este o grea pierdere. Este revoltător că nu știm totul despre cei care ne-au înscenat masacrul din decembrie 1989, asasinatul feroce din ziua de Crăciun, perceput tot mai mult ca un omor ritualic, aruncat cu cinism în memoria colectivă a românilor. Să fiu înțeles corect: nu am fost și nu voi fi un nostalgic al deceniului groazei din istoria noastră recentă.  

„Toate aceste fatalități pe care le trăim...”

Generalul Aurel Rogojan și-a pornit prezentarea din start în răspărul curentului fiindcă, tot mai frecvent, auzim că Securitatea a făcut toate ororile, că securiștii – toți, la grămadă – au furat și au distrus economia României, eludând factorul politic, comanda politică, adevărata  ecuație de forță. Adevărul este la mijloc și aici.

„Toate aceste fatalități pe care le trăim nu sunt deloc joc al întâmplării, ci au o riguroasă determinbare sistemică, ne asigură generalul Aurel Rogojan. Fiindcă, în 1989, cel puțin în România, nu a avut loc o revoluție care să transfere puterea de la un regim totalitar către un sistem democratic, controlat de popor, ci o aruncare a României în siajul evenimentelor generate de o aparentă și relativ scurtă abandonare a războiului rece. Marionetele politice, emanate din interesele post-Malta, ne-au guvernat, ori manipulate în orb, ori cu bună știință, premeditat ticălos. Consecințele unei astfel de guvernări se regăsesc astăzi în starea de gravă insecuritate existențială a națiunii române.

Occidentul a mizat pe astfel de guvernări pentru distrugerea bazelor economice ale puterii revolute căci altfel – spunea același Occident - resurecția ar putea fi oricând posibilă. Iar partenerul estic al Vestului a mizat pe astfel de guvernări pentru a-și extrage profitul din asasinarea economică a României”.

Eu nu neg importanța factorului extern în subminarea economică și spirituală a națiunii române, dar avem și noi feciorii noștri, emanații noștri, care au pus umărul. Ce ne spun Confesiunile generalului Vlad din trecut prin prezent către viitor? „Ne spun că evenimentele din decembrie 1989 erau implacabile și au fost totuși anticipate, continuă generalul Rogojan. Dar când îți este paralizat sistemul național de securitate, nu ai cum să fii apărat. Paralizia sistemului securității naționale – să fim realiști și să recunoaștem - a început și a devenit îngrijorătoare odată cu excesele politizării sistemului securității statului, când activiștii partidului din conducerea Ministerului de Interne nu puteau accepta ca informarea curentă operativă, zilnică a Departamentului Securității Statului să combată informarea Secției organizatorice a Comitetului Central al PCR.

Departamentul Securității Statului, sub comanda generalului Iulian Vlad, poate fi definit ca fiind într-o epocă în care Securitatea era versus informarea de partid. De altfel, un capitol la pagina 52 detalizaă lucrurile.

Citiroul care va pătrunde dincolo de rândurile cărții va realiza cum Nicolae Ceaușescu constrâns de permanenta amenințare sovietică, a consimțit să fie flancat de oamenii Moscovei  în imediata sa apropiere, dar pe care reușise ori să-i fidelizeze încât să nu cuteze a-l da la o parte, sau chiar le era teamă de o Securitate față de care aveau totuși imunitatea garantată tocmai de către Nicolae Ceaușescu”.

Ceaușescu nu a fost totuși „omul rușilor” și nici naționalist nu a fost, cum pretind unii. Am argumente destule aici. El era însă fricos în ultima parte a existenței: momentele de atitudine curajoasă, destul de scurte, alternau cu o inexplicabilă teamă de adversarii externi, după care ignora complet primejdiile. În deceniul groazei, Ceaușescu nu mai avea instinct politic din cauza diabetului. Nu mai era același conducător care fusese în 1968. Există argumente și aici...

„Sub titlul „Conspirații împotriva lui Nicolae Ceaușescu (pagina 140) aflăm cum, în numele controlului de partid, Ceaușescu facilita penetrarea spionajului străin în mediul politic”. Iată o afirmație greu de probat totuși.  

„La cel de-al doilea nivel, conspiratorii împotriva lui Nicolae Ceaușescu erau mai mult niște generali de vodevil, care mizau, începând din anul 1978, pe fiul unui ilegalist, fost agent al Kominternului, trăitor mai mult pe la hoteluri de lux din Moscova, în timp ce Dej și Ceaușescu se aflau în recluziune. Importantă este însă precizarea generalului Vlad: „În spatele complotului generalilor, au stat puteri străine garante”.

Generalul Iulian N. Vlad, împătimit de a face lucrurile nu bine, ci perfect, să fie temerar, să fie primul și să fie diferit, dar mai presus de orice, să fie corect, nu se sfiește să afirme chiar contra valului, contra propagandei majoritare, că Gheorghiu Dej și Nicolae Ceaușescu - volens nolens – vor intra și vor rămâne în istorie ca doi lideri importanți. În același timp, o spune răspicat: „Când am văzut componența primului guvern post-Ceaușescu, mi-am dat seama că lucrurile vor regresa foarte mult”. Despre Dej spune că era omul politic complet, pe când Ceaușescu nu avea carismă, har și nici sociabilitatea predecesorului, dar, în schimb, nu și-a trimis adeversarii politici la moarte. Sub acest aspect, Dej era necruțător”.

Lovitura de stat și prietenii din Europa

„În România au fost forțe armate străine, care au pătruns ilegal, ne asigură generalul Rogojan. Ungaria a fost constant penetrantă pentru destabilizarea României. Moscova a susținut antiromânismul ungurilor. Intervenția Iugoslaviei a fost o profundă deziluzie. La Moscova , Budapesta și Belgrad, se dorea explicit dezmermbrarea României, Securitatea ungară achiesase la un atentat al KGB la viața lui Ceaușescu. Iar participarea sovieticilor la evenimentele din decembrie 1989 a fost cu trupe speciale. Gedneralul Stănculescu recunoaște: „Militaru a repatriat 1000 de operatori ai Forțelor speciale sovietice. ” Ceaușescu nu a luat nicio decizie în legătură cu informațiile de anticipare, ce i-au fost prezentate, iar Securității i-au fost blocate investigarea și documentarea intervențiilor externe, fiindu-i arestată conducerea și pusă sub strictul control al rețelei militare sovietice din țara noastră, rețea reactivată și pusă la comanda Armatei Române”.

Brucan și dublul asasinat: Mareșalul Antonescu și Ceaușescu

Nu știau conducătorii noștri trecutul lui Brucan? Știau. Și atunci de ce l-au mai promovat? „Totuși cine a fost operatorul șef al debarcării lui Ceaușescu și al judecării lui Iulian Vlad?”, se întreabă Aurel Rogojan. Aici este găsit vinovatul – Brucan. Dar noi unde am fost? E adevărat că Nicolae Ceaușescu a cerut personal ca analfabetul Brucan să fie trimis ambasador la Washington, chiar dacă știa că are numai patru clase. A ordonat să i se facă diplomă universitară într-o noapte. Și-a pregătit groparul. Dar „noi” unde eram? „În carte se spune că Ceaușescu și Gorbaciov s-au acuzat reciproc de trădare, că Papa îmbrăcase mai multe uniforme și avea un ministru care nu iubea deloc România. Și, pe cale de consecință, agentul multiplu Silviu Brucan a primit de la Moscova ordinul în alb pentru execuția lui Nicolae Ceaușescu și pentru judecarea generalului Iulian Vlad.

Cine era Silviu Brucan? A fost Saul Brukner, agent al Kominternului, ilegalist și – insist – obligatoriu de remarcat, ginerele unui important rus alb, pe nume Sidorovici, emigrat în România. Pe Brucan, spuneau cârcotașii, că nu atât frumusețea domnișoarei Alexandra Sidorovici l-a determinat s-o ceară de nevastă, cât mai ales ordinul de misiune. (Și aici sunt mulți care știu ce înseamnă ordin de misiune și cu câtă rigoare se execută). I se mai spunea și Conu Tache, profesor universitar fără bacalaureat. Ipostază în care am avut și eu prilejul să-l cunosc. Opera lui, alcătuită din broșurelele tipărite de Walter Roman la Editura Politică, figurau în bibliografia obligatorie pentru studiul socialismului științific în școli, în universități, dar și la învățământul politic obligatoriu la locul de muncă. Eram curios să știu cine anume din toți cei cărora Ceaușescu le-am mai ostoit din când în când setea de putere și să-i ia locul în decembrie 1989, aveau cea mai mare pică pe generalul din fruntea Securității.  Mi se confesează generalul Vlad: „Toți m-au urât, dar Brucan mi-a declarat război deschis.” Ce a însemnat acest război deschis al lui Brucan? Primele acuzații la adresa generalului Vlad nu au fost aduse oficial. Ci sugerate de Silviu Brucan printr-o campanie de război informațional, așa cum el a mai procedat și cu Mareșalul Antonescu  sau cu Iuliu Maniu, cu Gheorghe I. Brătianu, cu Corneliu Coposu, Radu Gyr, Pamfil Șeicaru și cu alții, pe care apoi, Alexandra Sidorovici, acuzatorul public oficial al Tribunalului Poporului îi înfiera la instanță. Când acuzațiile proferate la adresa generalului Iulian Vlad nu au putut fi susținute juridic, fiindcă s-a mers pe pistele indicate de Brucan, acesta, aflat în Statele Unite ale Americii, a înscenat un așa-zis protest internațional. Evident, un protest  mediatic, susținut de oficina de propagandă a KGB, condusă de un agent al lui Vladimir Volodin, agent care, din arestul de la Rahova, după mărturisiri complete, cochetase cu  ideea că ar fi bine să fie infiltrat la Europa Liberă. Le dădea și sugestii”.

Pan-ortodoxismul și expansiunea slavă

„Ion Iliescu, receptiv la sensibilitățile lui Jery Lavel, care era președintele Comitetului SUA pentru Helsinki, i-a trimis o scrisoare președintelui României, care l-a mandatat pe Silviu Brucan și pe generalul Vasile Ionel, consilier prezidențial, să ceară completului de judecată o condamnare exemplară a generalului Iulian Vlad. În cazul generalului Vlad, Justiția a fost folosită ca un instrument orb, iar generalul magistrat Adrian Nițoiu a și recunoscut abuzul judiciar.

Generalul Vlad a trăit  și experiențele a opt tentative de atentat eșuate. Există și o dovadă olografă pe care o puteți vedea la pagina 462. Anti-KGB-ul românesc a debutat inițial sub pavăza oamenilor Moscovei, iar de-kgbizarea nu a fost deloc ușoară. Cineva a tresărit, dar să fie clar, până când nu a trădat Pacepa, anti-KGB-ul nostru n-a produs niciun rezultat. Nici nu ar trebui să fim prea optimiști nici chiar în prezent deoarece tradițiile Ohranei, ale CEKA, NKVD, KGB și cum s-or mai chema au prins rădăcini foarte adânci aici, de foarte multe secole, de pe vremea când Cea de-a Treia Romă ne poartă de grijă.

De la bun început, preoții greco-răsăriteni au acționat ca veritiabili agenți secreți, cu mare aplicare spre nevoile sufletești ale obidiților de români înspăimântați când de turci, când de papistași, când de alți venetici. Atenție! Panslavismul și ofensiva pan-ortodoxismului au și alte planuri și alte implicații.

Aflăm din această carte a generalului Vlad că Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului, aterizând pe aeroportul Otopeni în ziua de 22 decembrie, venind de la Istanbul de la o conferință ecumenică, s-a dus direct la Comitetul Central și primul impuls când l-a văzut pe generalul Iulian Vlad a fost să-l îmbrățișeze și să se asigure că se află acolo unde trebuie și-și va asuma deciziile impuse de momentul istoric. A cerut asigurări, după aceea s-a dus la enoriașii săi din Timișoara”.

„Și Mirciulică a lucrat...”

„Nu-mi pot reprima pornirea de a face cunoscut că un membru al Colegiului CNSAS exulta când declara public că va mai perpeli niște berbecuți, înalți prelați ai bisericii neamului românesc, pe care îi va acuza de colaborare cu Securitatea. Ce comitea de fapt nemernicul, decât să vulnerabilizeze scutul Bisericii Ortodoxe Române în fața ofensivei pan-slavismului? Și uite-ața, Mirciulică nu se făcea că lucrează, el chiar lucra.

Despre agenturile pro-moscovite din ONG-urile brucaniste sau din instituții oficiale de ascundere sau falsificare a adevărului chiar că ar merita să fie generată o dezbatere cât mai repede, până ca propaganda lor să inunde întreg spațiul comunicării publice. Nu de altas, dar de îndată ce în spațiul comunicării publice, a fost adus de către două ziare centrale cu mare impact public rolul lui Silviu Brucan în 1989, discipolii acestuia s-au năpustit asupra memoriilor generalului Vlad, punându-i în sarcină acuze grave și în totalitate false, care, dacă ar fi fost adevărate atunci când a fost judecat, ar fi fost folosite cu vârf și îndesat. Neokominterniștii au procedat la șablon după metoda stalinistă a maestrului lor fondator al Grupului de Dialog Social.

Am dorit tare mult să-i furnizeze generalului Vlad câteva subiecte privind coloșii spionajului mondial, evident, din perspectiva relațiilor de adversitate explicite, existente între serviciile plasate în alianțe militare inamice, ale căror relații erau echilibrate de amenințarea cu distrugerea nuclearăî reciproc garantată. Nu a fost ușor. Cultul pentru secret al generalului era de neclintit. Chiar despre lucrurile care deveniseră istorie și erau de notorietate, domnia sa îmi spunea: „Da, măi băiatule, dar nu de la noi trebuie să se afle sau să dăm confirmarea”. Și atunci, ce să fac? Am construit câte o punere în scenă pentru fiecare set de întrebări, astfel încât să fiu sigur că voi obține un minim răspuns. Bineînțeles, interlocutorul s-a prins, s-a prefăcut și s-a lăsat chipurile furat, apoi, după impresionante tururi de context, până își ordona ideile și își structura de fiecare dată o narațiune impecabilă, cu multe detalii, numai aparent fără o evidentă relevanță, dar care îmi veneau exact unde era nevoie pentru a pune în lumină adevărurile unei confruntări în care, în ceea ce ne privește, noi totdeauna ne-am respectat adversarii și aș spune că și ei ne-au respectat pe noi. Așa au fost posibile capitolele: Relațiile externe ale Departamentului Securității Statului, Departamentul Securității Statului versus KGB, Serviciile de spionaj ale Franței, Spionajul italian, maghiar, israelian sau Axa secretă București-Beijing”.

Și ferește-ne, Doamne, de... francezi!

„Serviciile secrete franceze, spune generalul, ne-au subminat cu foarte mult zgomot, cu regie de spectacol și, din această cauză, Franța nici azi nu ne privește cu ochii cu care noi o privim pe ea, ne asigură Aurel Rogojan. Intelligence Service are o adevărată galerie a figurilor emblematice ale spionajului britanic în România. E bine de știut că patentul piciorului ghipsat a fost preluat de generalul Stănculescu de la Ion Iancu Rațiu, patentul sticlei flotante, produse de firma socrului lui Rațiu în Marea Britanie, a dat rezultate excelente și la fabrica de sticlă din Buzău, contrabanda cu lame de ras Wilkinson este suspectată ca sursă de finanțare a unei operațiuni de război politic, iar lui Mihnea Gheorghiu, reputatul exeget al operei lui Shakespeare, i se transmiteau în anul 2000 urări de bine din partea serviciilor Coroanei britanice prin intermediul președintelui Comisiei parlamentare de cobntrol al Serviciului Român de Informații. Nu mai vorbim de vinul românesc, preferatul reginei, furnizat pentru prima dată de lordul Julien Amery,  șeful serviciului de contraspionaj Anglia de la București pentru România și Balcanii de Vest în anii 1940.

Ce spun oare toate aceste detalii? Că un serviciu de spionaj de mare clasă, cum este cel britanic, este respectat, își respectă adversarii și cooperează cu adversarii chiar și în cea mai crâncenă confruntare. Acesta este specificul cavalerilor onoarei din lumea informațiilor secrete.

Stau și mă întreb: oare francezii de ce n-au putut să fie și ei la fel de gentlemeni?

Paginile despre spionajul israelian în România sunt de-a dreptul fascinante. Mie nu mi-a rămas decât să pun concluzia   la confruntarea de catifea, prudentă și discretă cu Mosadul.  România a contat  datorită dumneavoastră în politica mare a Orientului Mijlociu.

Cel mai mare om din umbra lui Iulian Vlad a fost moș Nicolae Vlad, tatăl generalului. „Măi Iulică, am auzit că ai mai luat un grad, că mai ai o funcție. Ai grijă, taică, să fii om, să fii drept și să nu faci rău!”

Senatorul  PSD Florea Voinea, prezent la această lansare, le-a adus prinosul de recunoștință ofițerilor din serviciile speciale.  „România n-a fost probabil și nu va fi niciodată cum a fost atunci când ați activat dumneavoastră. Iulian Vlad a fost un om cât o țară. Generalul Nițoiu m-a rugat să-i spun generalului Vlad că îl roagă să-l  ierte”. Și Voinea relatează cum a fost la Plovdiv în 1989, trimis pe timpul lui Ceaușescu și acolo bulgarii au făcut presiuni să spună că securitatea trebuie să plece. „Copilul meu, iartă-i că nu știu ce fac. Așa va fi, dar ei nu vor să știe”. Gura lumii susține că Voinea are la activ o mică fraudă de 4 milioane de euro cu Constantin Dîlgoci de la Dolj și este protejat de DNA. Nu se mai aude nimic de acel dosar oltenesc și el.

Traducătoarea „acoperită” și umbra generalului

Și aici, generalul Rogojan o aduce la prezidiu pe o doamnă „deplin acoperită” din sistem, traducătoare de franceză, excelent polizată, să ne confirme că Umbra știa despre lovitura de stat încă din iunie 1989, atunci când un general francez a venit la București să întrebe cum va reacționa Securitatea în caz că Nicolae Ceaușescu va fi înlăturat. Și Umbra l-a asigurat că nu vor fi situații dramatice dacă se produce „implacabilul”. Dar cum le zice doamna „acoperită”-  mai rar:

„Am primit în vara anului 1989 o lucrare de tradus din franceză. Nu știam cine cu cine și unde a avut loc discuția în limba franceză. Noi funcționam ca niște instrumente. Trebuia să fim doar obiectivi. Erau verificate și secretizate redările.  Ceea ce știu eu va fi secret până voi trece în lumea umbrelor. Era Mont Blanc-ul diplomației franceze la București... Nativul a spus că generalul Iulian Vlad era cu un cap mai inteligent decât conducerea de stat și de partid de la acel moment și de cu totul altă factură pentru a da un astfel de ordin. De aceea, nu se afla în grațiile Elenei Ceaușescu. „Este mereu o umbră în spatele lui”, a spus nativul. Bunul nume și renume al șefului Securității în marile cancelarii se datora acestei umbre devotate  și comparabile ca valoare. Am ascultat de zeci de ori. Generalul Iulian Vlad era bine cunoscut în cancelariile diplomatice și se știa că fusese aghiotantul de protocol al lui Charles de Gaulle cu ocazia vizitei acestuia în România. Umbra trebuia luată în calcul, ea trebuia să acționeze ca un contrafort, iar probabilitatea unui ordin de represiune era foarte scăzută. Umbra a stat lângă domnul general Vlad când a fost scrisă această carte... și numai de dragul Umbrei generalul Vlad a făcut eforturi supraomenești ca să suțină dialogul acestei cărți. ” (Și vorbește despre prietenia dintre cei doi generali ca despre iubirea dintre Castor și Polux.)

Octavian Hoandră a precizat că este „o carte a unui om care a jucat în istoria României un rol decisiv. Vine într-un momet în care ne aflăm într-un război româno-român”. Cartea este „un „Exegi monumentum”, a spus un alt vorbitor care nu s-a prezentat.  Este un testament ziditor, asemenea celui scris de Tudor Arghezi”.

Când totul s-a terminat, aceeași  întrebare îmi sfredelea din nou creierul: „Dacă am avut și avem asemenea eminențe, de ce dracul s-a sfârșit atât de prost pentru români? Până când ne putem justifica așa de simplist: Brucan era de vină!? Soros ne ronțăie din umbră, cu neamul lor cu tot...  Este aici o contradicție gravă de termeni și situații.

Profesorul Cristian Troncotă i-a sancționat extrem de dur pe cei doi generali înainte de publicarea cărții: „În ultimii trei ani, mai precis după apariția cărții profesorului Corvin Lupu „Trădarea Securității.Secrete ale intervenției străine împotriva României”, Editura Elion 2015, generalul Vlad a fost „scos la bătaie”, fiind manipulat și consiliat foarte prost de către fostul său șef de cabinet, generalul Aurel Rogojan. Personal, nu cred că generalul Vlad ar fi trebuit să fie supus unui astfel de tratament. El trebuia să rămână în memoria posterității ca un om integru, răspunzător doar pentru faptele sale și nicidecum pentru calomniile și mojiciile adresate unor istorici, neîndoielnic, la fel de buni români și bine intenționați ca și toți ceilalți compatrioți care își iubesc cu toată sinceritatea patria și istoria ei. Păcat! Mare păcat! Ar fi trebuit să se bucure de mai mult respect.

Se pot spune foarte multe despre dialogurile dintre cei doi, Vlad și Rogojan, care se doreau „confesiuni pentru istorie”. Din nefericire au rezultat probe pentru impostură. În cei 28 de ani, după evenimentele din decembrie 1989, Vlad nu a fost în stare să lase măcar un volum de memorii, scrise singur și ca rod al propriilor reflexii, dar și ca o datorie față de cetățenii acestei țări, deși i-a promis în mai multe rânduri acest lucru jurnalistului Ion Cristoiu”.

Literatura de pârnaie și pumnul în Bot

Eu nu dau dreptate nimănui. Să facă Dumnezeu și timpul lui generos această lucrare. Am ieșit din sală și, nu mică mi-a fost mirarea când am văzut războaiele punice din subterana culturii contemnporane sub cupola Romexpo. Îl auzeam pe redutabilul Gabirel Liiceanu vorbind la microfon ca un nou Socrate al vremurilor noastre: "Orice om care vorbește despre prostie se pune automat în postura celui care iese în afara sferei prostiei. 'Eu sunt un inteligent care vorbesc despre prostie'. Și, in clipa aia, este cel mai mare prost", a spus gânditorul cu prilejul lansării studiului "Continentele insomniei", apărută recent la Humanitas. Dar privirea mi-a fost reținută mai mult de un tânăr care fugea după Adrian Năstase cu un sul de hârtie igienică. Garda de corp l-a trimis pe „hooligan” la toaletă. Și apare Mălin Bot, un jurnalist care mai are încă organul exasperării la el (Nouă, celorlalți, ni s-a atrofiat…), „Domnule Adrian Năstase, dumneavoastră sunteți un infractor condamnat definitive. De ce nu vă duceți într-o livadă, de ce mai apăreți în public?” Nepotu Mătușii Tamara și-a tras privirea de vânător la mistreți când a văzut jigania din fața dumisale: „În această perioadă, și idioții au dreptul să vorbească…” „Da, chiar, dacă tot sunteți un infractor dovedit, de ce nu vă retrageți? L-ați adus și pe fiul dumneavoastră alături. Din ce bani și-a făcut el discotecă de lux?” „Este prietenul meu, este prietenul meu!...”, s-a frecat Mihnea de Mălin Bot.  

După care, jurnalistul a dat cu ochii de alt personaj rugos. „Domnule Sorin Roșca Stănescu, ați fost condamnat definitiv. De ce mai apăreți la toate televiziunile cu Bogdan Chireac? De ce nu cereți să se scrie pe burtieră simplu „infractor dovedit” sau „infractor condamnat”? De ce acceptați să se scrie „jurnalist”? Dumneavoastră nu mai aveți legătură cu această profesie. Și dă-i…! Parcă la fel era pe când fusesem director incoruptibil la „Ziua”…

Și vine Varanu!.. Urca gâfâind, cu nările umflate spre intrarea în cupolă. Martorii lui Gâdea au lucrat intens: l-au pus pe Dan Puric prezentator pentru cartea „Lupta politică”, alături de Adrian Năstase, Mircea Badea, Mugur Ciuvică… Și al dracului, actorul n-a mai dat prin târg să spună și el ce victimă nevinovată a fost Dan Voiculescu. Toți care au citit programul în care apărea Dan Puric au rămas loviți în moalele capului.

Mălin Bot apare la post, cu telefonul mobil priponit și cetluit de o vergea: „Domnule Dan Voiculescu, ați fost condamnat definitiv. Sunteți un infractor. De ce țineți morțiș să mai apăreți în viața publică?”

Urmașul lui Titu Maiorescu la conducerea Partidului Conservator a încercat să pareze prin zâmbete și rânjete, dar, când a văzut că nu scapă de râie, i-a pus laba pe gură lui  Mălin Bot. Unde punea el caraba, punea și Securitatea jaba… Nimic, Mălin Bot se smucește și scapă din nou: „De ce trebuie publicate cărțile unui infractor care nu a făcut măcar pedeapsa legală de 10 ani de închisoare, cât i s-a dat?”

Și așa am plecat înălțat spiritual de la Gaudeamus. Probabil că sunt unicul jurnalist din România, care a cumpărat din banii lui cartea lui Dan Voiculescu…

                                                                        Viorel Patrichi