luni, 21 septembrie 2009

Secretele de la Vălul Miresei

Secretele de la Vălul Miresei

Părinţii lui Emil Boc ştiu cum să scoată România din criză

Viorel Patrichi

Părinţii premierului cunosc metodele după care România poate să iasă din criză. Badea Ioan Boc e convins că trebuie să învăţăm de la albinele lui, dacă vrem să ieşim din dezastrul economic. Prima condiţie este munca. Prisăcarul trebuie să fie mereu atent la matcă. El ia de la stupii puternici şi dă la stupii slabi pentru ca toţi să producă. Stupul bezmetic trebuie să primească numaidecât o matcă puternică. A doua condiţie este limitarea furtului şi a numărului de trântori. Nu trebuie însă obişnuit tineretul cu “ajutoare” fiindcă “s-a împuturoşăt”. Iar hoţii dovediţi trebuie pedepsiţi. “Doamna Udrea, dacă or mâncat oarece bani, să plătească! Să nu cadă pe capul unui om nevinovat!”, crede Lelea Anuţa, mama lui Emil Boc.
“Dacă nu le place matca, se duc în lume”
“Aice-n sat îmi zâc Nuţu Năii. Pe tata îl chema “A Năii”, Toaderu Năii. Străbunicul meu era Lompe, iar numele lui de botez era Toader. Mama me era Floare. Bunicul dinspre tată era Onuţ a Năii, iar cel dinspre mamă se chema Abrudan”, aşa s-a prezentat badea Ioan Boc, în timp ce trebăluia prin prisacă. Pădurea coboară de pe Agastău peste căsuţa moţilor cu roza vânturilor pe poartă. Era după ploaie şi se învârtjeau din nou neguri pe deasupra Vlădesei, până la Prîslop, spre Valea Arsă. Albinele se arătau mânioase că stăpânul le descoperă cuibul când ceţurile se apropie de sat.
Badea Nuţu mai pierde uneori câte un roi. “Cum nu le place matca, albinele se duc în lume. Se prinde roiul pe-o crangă şi, dacă nu-l prinde nime, după trei-patru zile dispare. Moare. Am şi stupchi care n-au matcă (adică bezmetici, bez matki – fără mamă - n.n.). Puiul de matcă se cheamă buşcă. Io ieu de la cel care are mai multe şi dau matcă la cel care n-are. După ce iese buşca afară, matca începe să lucre. Aşa fac stupul fără matcă să producă.” Dar ce se întâmplă când o viespe intră în stup să fure miere? Ce păţeşte tâlharul? Badea Onuţ înţelege unde bat eu. “Apăi trântorii sunt înăuntru şi mănâncă mai mult decât fură viespile. Trântorii cocoşăsc matca. Dacă ajung prea mulţi, trebuie să-i scot afară cu furcuţa. Albinele nu se ocupă de trântori, ele nu ştiu că le-ar face rău. Trebuie să-i scot eu. În decembrie tratez stupchii de păduchi, îs ca păduchii de găini, iar în primăvară îi tratez pentru râie. Când se îmbolnăvesc de râie, pe coşniţa dinăuntru fac ca o rugină roşie. Înainte era cum voia Dumnezeu – care trăia - trăia, care murea - murea. Le tratez de trei ori pe zi. Io am observat cum scot albinele mele dăunătorii din stupchi. Intră câte o ghiespe să fure miere, albinele o omoară şi o trag afară. O târăsc.” Nimeni nu trebuie să primească hrană fără să muncească. “Dacă roiu-i sclab, micuţ, atunci ce fac? Îl împreun cu altul. Ieu de la cel care-i mai puternic şi dau la cel care-i sclab, să poată produce şi el. Nu-l slăbesc pe cel puternic. Trebuie să ştii cât să iei, îi dau rame mai departe şi-l pun să muncească şi pe cel sclab. Să nu stea. Dacă le-am împreunat, apăi am tăiet o ceapă, am făcut mărunt-mărunt şi am pus pă coşniţă, deasupra. Dacă nu le pui ceapă, să mănâncă ele laolaltă că sunt străine. Ceapa le taie mirosul de străin. Io pun albinele la treabă, chiar şi pe cele sclabe.” Aşa trebuie să procedeze şi Guvernul cu cei mai neajutoraţi care întind mâna la pomană, iar feciorul cel mic a preluat Guvernul unei ţări profund corupte, unde ani la rând politicienii au dat legi speciale pentru salariaţi şi pensionari favorizaţi, în detrimentul celor mulţi şi tot mai sărăciţi. De aceea, viesparul s-a răzvratit şi atacă. “Să-i puie la treabă! Să ştii că noi putem învăţa de la albine. Înc-o treabă. Eu am avut 20 de stupchi. Am observat că unul are puieţi, altul, alăturu, nu are puieţi. Are numa mniere. Ce fac io? Ieu o ramă cu puieţi, o curăţ de albine şi îi fac loc în cel cu mniere. Stuchina me îi mnică, da lucră bine.” La 85 de ani, badea Nuţu Năii munceşte de dimineaţă până seara.

Puturoşii trebuie strânşi la muncă!

Lelea Anuţa ne primeşte cu bunăvoinţă. “Tata să chema Iancu. Tăţ erau din sat. Bunica dinspre mamă era Răşinar. O fost de-aici din vârvu dealului. Acolo, de la şură la deal, îi dealu Răşinarului. Dacă ai să cobori aice, îi Valea Stanciului, în partea astlaltă, îi Valea Răchiţelei. No, uite colo-i Dealu Ciunjii. {tie Emil! Pe partea de-acolo-i Plaiu, iar dincolo-i Dealu Agastău, unde merjem după afine, după bureţi şi zmeură. Bureţii de la noi îs hiribi, galbini, usturoi. Vă făcui de mâncare, strânşi de mâna me de dimineaţă”. {i am mâncat o tocăniţă cum numai la mama de la Crăieşti am mai văzut pe vremuri. Lelea Anuţa a crescut patru băieţi şi-o fată care “plecă spre Padiş“. Feciorul cel mare a rămas în sat şi a făcut pensiune. M-a primit cu neîncredere din cauza gazetarilor care le atribuie bătrânilor afirmaţii pe care nu le-au făcut. Unii mai neinspiraţi au scris că bătrânii ar fi ... “analfabeţi”. Mamaia însă te cântăreşte atent, mai abitir ca un academician fără operă şi, dintr-o privire, ştie câte parale faci. “În tăte locurile am lucrat. {i la animale, şi la război, şi la ţârculă (circulară). Acuma-i timpu până la amniază dăm cu motorul să tăiem lemnele alea. După masă ieşim la fân. Mâncăm demiază şi plecăm. Bărbatu-meu făce şi var, dar când nu merea acolo, lucra acasă. Dădea foc, merea cu maşina, lua varul, venea acasă, ne apucam de motor. Am pierdut două degete la ţîrculă. Aşa era demult. Te durea un picior că umblam desculţi. Merei şi luai răşină de pe brad, o spărjei şi te legai cu ea la rană şi în două zile erai tămădit. Tăt puroiul ieşea. Te dure o mână: luai hirean, îl răzălei, puneai spirt şi te udai. Trecea. Te durea o măsauă: punei un căţăl de usturoi. Sau puneai aburar, încălzeşti o piatră în foc, o bagi în ciubăr cu apă când e roşie, luai un cearşaf în cap şi stăteai cu măseaua acolo şi te-ngăduia. Aveam vaci multe. Da’ acu animale au rămas foarte puţine. Aişte tineri nu mai ţin iosaguri (vite). Li-e lene să facă fân că-i greu la coasă, la vacă trebuie să te scoli, s-o pregăteşti dimineaţa, s-o mâi în câmp, no... Până iese alt sistem, nu ştiu cine a fi păste puturoşi ca să-i strângă odată să le deie să muncească. Nu ştiu cine-a fi ăla. {tii că Ceauşescu a făcut ce trebuie? Nu le-o dat pită, nu le-o dat nimnică fără muncă. Acum le dă de tăte şi nu-i bine că nu muncesc. Atunce vine salamu la coperativă şi dădea o bucăţică. Dacă n-aveai în casă, mureai de foame. Dacă aveai vacă, trebuia să dai cotă de lapte. Dacă aveai porc, trebuia să dai jumătate la stat. Dacă ai sămănat cartofi, să dai cartofi. Dacă ai făcut fân, să duci fân. Din tăte. {i-apoi ce-ţi rămâne ţîie, cu alea te astupai să-ţi faci treburile. Da, ascultă la mine! Lenea-i mai gre decât munca! Uite, mi-am băgat apă în casă, amu-s 40 de ani. Am făcut şi baie. N-are nime! Singură am făcut, avem bazinul nostru de apă şi ne-a costat o grămadă de bani. După ce vinea cu gîştele, Emil mere săracu cu sticla cu apă la copii, că săpau şanţul cu mâna lor. C-am zîs, “copii, să vă fac baie, să vă puteţi spăla”. Că ne spălam numai în lighean sau în alghie”.
Le place numai să steie şi să mintă
Nu toţi sătenii din Răchiţele au baie ca lelea Anuţa. “Se spală tăt în lighean. {i când îi cald, mai mărg la vale şi fac baie”. Spiritul ei practic mă face s-o întreb de ce ţăranii noştri nu-şi pun instalaţii de apă în casă. “Tăt lenea! *Mă spăl şi-n lighean c-aşa m-am spălat de când-us*. N-o fo puturoş naţîia asta, da acuma, de când le-o dat ajutoarele astea, s-o-mputuroşăt. {i s-o făcut răi. Nu vreu să lucre, le place numai să steie şi să mintă. Aşa să ştiţi! Eu cu asta nu-s de acord. Eu cred că numai o armată când ar vini şi să-i strângă să fa de frică. De om nu pot ăştia. Poţi să-i pui cu răul, poţi să-i spui cu liniştitu, că nu-nţăleje. Atunce o fost anii aceie grei, da nici nu ştiu cum i-am dus. Da dacă te ocupai cu tăte, aveai o văcuţă, ţânei ş-un porcuţ la stat şi unu pentru tine, îţi făceai de mâncare. Acum ţâu patru porci, am grijă de vacă. Ce vede sufletu, îţi crede inima. Ai văzut cu ochii şi-atunci crezi ce-ai făcut. Erau aice câte două-trei ciurzi, iar acu sunt 5-6 vaci.”

“Emil se luptă pentru ţară, nu pentru familia lui”

- * Oare şi în politică ce vede sufletul îţi crede inima? încerc să abat vorba.
- Acolo-i vai şi amar... Să se gândească la Dumnezău c-or da samă odată cu fapta făcută, bună sau rea. Nu-i viaţa pentru vecie. Dacă doamna Udrea o mâncat oarece bani, să plătească dacă-i vinovată. Să nu cadă pe capul unui om nevinovat. Mie nu-mi zâce nime, da înţeleg tăt când mă uit la televizor. Îmi vin lacrimile în ochi când îl critică la televizor că el se luptă ca să facă bine pentru ţară, nu pentru familia lui. Ca să-l iubească oamenii. El nu spune nimic, nu să căieşte, dar eu văd cum vorbesc la televizor. Mă-ntreabă din când în când ce mai facem. “Noi o ducem bine, da tu o duci greu...” Îl văd cum sureşte de năcaz. {tiu că va rezista că-l va ajuta Dumnezău. Aşa să ştiţi. Cu ajutorul lui va mere înainte. Când vine acasă şi dacă mai avem oameni la lucru, el le duce mâncare cu mâna lui. Aşa-i crescut... Emil o fost cel mai mititel. Tăţ o fost buni la învăţătură. N-am avut năcaz cu copiii, să cunosc profesorii, să le dau mită. A mei copii tăţ erau primii în şcoală, cinstit. Bărbatu-meu le cota să nu le scadă nota la purtare. C-atuncea-s obraznici. “Băieţi, să n-aud că vă scade nota la purtare, c-apoi cu mine o luaţi de rău!” El nu i-o bătut în veac. O palmă n-o dat nici la un copil. Eu i-am mai bătut. Că el tătă ziua era plecat să câştige pită. Mere cu caii, mere cu var. {i eu trebuie să-i fac să mă asculte. “N-ai ascultat? Vezi că eşti pedesât! Tu nu primeşti ca iştelalţi, eşti pus deoparte.” Pe Emil nu-l prea interesai. Nu-l puteai supune: “Dacă mi-i da, mi-i da, dacă nu, nu...!” O fo cel mai mic, era aşa finuţ. Pe ceilalţi i-am tăt ferit să nu fumeze şi-i prindem. Mirose a fum de ţîgară. “Mă, tu ai fumat!” “Nu!” “Să văd ce ai în jip!” (în buzunar). {i aflam pachetu cu ţîgări şi băgam în foc. Îi işchem o palmă. Să duce şi lua altul. {i fata a fumat. S-o lăsat de fum şi ăla de la Cluj, şi ăla de la Arad, numa ăsta d-aci mai fumează pe la treabă, dar nu mult. {-am zîs că pe ăsta mic nu-l mai apăr să nu fumeze. Mânânce-l! C-am încercat cu patru şi nu mi-o reuşit, îl las în pace. ~sta nici o fumat, nici o băut cafeaua. {i-l prindeu iştelanţ pe coaste, îi băgau ţâgara în gură. “Du-te şi ne spune la mă-ta c-am fumat că fumaşi şi tu!” Nu spune pe nimeni. N-o pârât de cându-i. Ce-o văzut el nu mai afla nimeni de la el. Din bun sâmţ, n-o fumat, n-o băut ţuică. {i acu vine acasă şi ne strânjem tăţ 25. Le pune la tăţ ţuică-n pahară, îşi pune şi lui, o-nchinat cu tăţ, că el se ocupă cu altceva. Când să strângi masa, al cui e paharu de pălincă şi nu l-a băut? E-al lui, dar să nu ştie omu că eu nu beu. Să nu afle tăţ că eu-s sfântu, nu mănânc şi nu beu. El aşă-i!
“Când l-o pus prim, o zi întreagă am plâns de năcaz”
- * Cu cine seamănă mai mult?
- * Cu drăcuşoru aista di bătrân. Că aşa o fost de cându-i, că s-o apucat de multe. Nu te apuca de var că dacă nu iese! i-am zîs. {i o reuşit. Pe urmă s-o băgat colectivul peste noi, ne-o făcut program şi ne dădea numai salar şi nu ne ajiunje. Era mai greu aşa şi-atunci s-o lăsat. A intrat la mina de aur şi arjint. La prospecţiuni. Cu 30 de ani în urmă. O găsit, da o sistat lucrările, n-o mai săpat şi n-o dus nimnică de-aici. Nu ştiu dacă cineva s-o mai apuca să scoată de-acolo.
Pentru Emil îi greu. Când l-o pus prim, o zî întreagă am plâns de năcaz. Dacă ai o familie şi nu te mai poţi înţăleje, zîci: Mă duc şi vă las pe tăţ aice! Să mâncaţ tăt ce este, da vă dau pace! {i copiii şi soţia dacă nu te-nţăleje e greu. De la un timp, îţi îngrozăşti capu şi pleci. Eu nu ştiu cum mai rezistă el între ei la Bucureşti. Zîce bărbatu-meu sara: “Închide-l, lasă-l să-l trăsnească Dumnezău de televizor! Numai prostii scot din ei”. Aişte nu ştiu decât să scornească minciuni.
- * Dacă un gospodar are un fecior care fură porumbul din hambar, fură găinile şi le dă pe băutură, ce trebuie să facă cu el?
- * Dacă a apucat a scăpa de sub control, el şi-a prins stratu aice-n el de slăbiciune şi de uriciunea aia. El nu poate trăi altfel. Ori îi dai în cap, ori îţi dă în cap, dar el nu cedă de la asta. Aşa-s aişte care-o învăţat să fure. Mie nu-mi zâce nime, da’ pricep tăt! Hoţi sunt şi pe lângă Emil. Hai c-o vinit ardeleanu între noi, hai să-l gătăm să plece de-aice! “Eu cu obrazu curat am intrat, aşa vreu să ies, zîce Emil. Mie nu are ce-mi reproşa nimeni. Dacă-mi reproşează, trebuie să-mi demonstreze!” Nu strânje averi, e un om liniştit şi cu credinţă-n Dumnezău. Cred că Dumnezău l-a ajutat de-a ajuns până aici.

Birocraţia care ne omoară satele

Crişul cel Repede se aude forfotind printre răchitele de pe Valea Stanciului, se ascunde pe sub coline de var şi ţâşneşte mai iute de sub cetini de molid, după care se aruncă în cascadă la Vălul Miresei. Bătrânii povestesc că aici ar fi murit năprasnic o mireasă şi că locul ar fi menit: din când în când, câte un tânăr este atras aici de fantasma fetei de demult. Teodor Mihuţ ştie toate coclaurile. Cu el am ajuns până la {urile Mari şi la {urile Mici, nişte peşteri uitate. Turişti din Ungaria, Italia, Germania sau Israel ne depăşesc cu maşinile lor puternice, rezistente la gropile din asfalt. Zevi, un informatician din israel, este pasionat de locuri sălbatice: “Să nu vă integraţi mai mult! Rămâneţi aşa că e mai frumos...” Oare să fie mai bine dacă nu ne facem vile de beton şi sticlă în creierii munţilor? “{i cum vin pe drum de fier,/ Toate cântecele pier...”, spunea poetul. A avut dreptate sau nu? Aici am cunoscut ultima generaţie de moţi, oameni harnici, care stau la sfat cu Dumnezău în fiecare zi, ceas de ceas. Se lucrează pentru refacerea drumului, prilej de accente guturale în presă: Emil Boc îşi asfaltează drumul până la poartă! Cu zece ani în urmă, am fost în satul natal al lui Victor Ciorbea, un alt moţ care a condus Guvernul de la Bucureşti. Fiindcă drumul de la Ponor era impracticabil chiar şi pentru căruţe, au fost aduse acolo un escavator şi un buldozer. După atacurile din Parlament exact pe aceeaşi temă, Ciorbea a retras speriat cele două utilaje. Scriam atunci că ar fi bine dacă Executivul ar fi condus numai de premieri care să provină din zone defavorizate. Poate că măcar aşa s-ar mai face câte ceva. De la Huedin la Răchiţele să tot fie vreo 30 de kilometri. De-aici spre Bihor, dacă s-ar repara drumul distrus, s-ar scurta ieşirea spre Oradea cu peste o sută de kilometri, spune Teodor Mihuţ, unul din moţii care au plecat din Răchiţele spre Pâncota, acolo unde bunicii “mereau la holde în fiecare vară pentru pită”.
Tânărul Mircea Sorin Suciu este un primar liberal foarte bătăios pentru comuna Mărgău, din care face parte şi Răchiţelele lui Emil Boc. El mi-a povestit despre birocraţia care omoară orice sat din România. “Drumul, care duce la Pietrele Albe şi la Cascada Vălul Miresei, are probleme cu încadrarea juridică. El aparţine statului şi e administrat de Direcţia Silvică Cluj. Nu primim nicio finanţare europenă pentru că e drum forestier. Avem probleme mari cu investiţiile care să genereze locuri de muncă. Nu avem acces la calea ferată sau la un drum european, condiţii hotărâtoare pentru atragerea investitorilor. Drumul care se va face ne va ajuta. Va deschide zona Padiş, care e una din cele mai bogate regiuni carstice din Europa. Se lucrează şi în zona Bihor, la Beiuş, Pietroasa şi se va dezvolta turismul. Noi ne aflăm la intrarea în parcul natural Apuseni, care are 66000 de hectare.”, spune primarul Suciu, un tânăr care nu mai are vreme nici să se gândească la o mireasă. Pentru trei proiecte în valoare de 6 milioane de euro, comuna Mărgău trebuie să depună o garanţie de 110%. “Ca să începi însă proiectul, îţi trebuie bani: minim 20%! În toate proiectele, beneficiarii au cerut 20%. La nivel de Guvern se negociază să se dea în avans 50% din proiect. După ce ai făcut partea de achiziţii, trebuie să împarţi proiectul în tranşe. Când ajung la jumătatea achiziţiilor, fac dovada şi solicit avansul. Numai că la solicitarea avansului se percepe o garanţie de 110%. De exemplu, la noi, 20% din proiectul nostru de 6 milioane de euro înseamnă 1200000 de euro. Am împărţit proiectul în 5 tranşe şi trebuie să execut 20%, să plătesc şi după aceea, cu facturi şi cu toate actele doveditoare mă duc la decont. Dacă aş primi banii în avans, am 20% din sumă, execut 20% din lucrare, plătesc cu avansul lucrările, ei îmi virează banii şi tot aşa până la ultima tranşă. Dar la solicitarea avansului se percepe 110% garanţie. Eu am ridicat această problemă şi am sensibilizat puţin conducerea României O altă problemă va fi TVA. Acelaşi proiect de 6 milioane de euro presupune un TVA de aproximativ 1 milion de euro, pe care beneficiarul trebuie să-l plătească şi apoi îl va recupera. Dar de unde plăteşte? Pentru că o comună din România nu are patrimoniu de valoare pentru asemenea garanţie”, spune pe drept cuvânt primarul. Traian {uşman, nume cu rezonanţă în regiune, şi-a deschis o pensiune cochetă pe Valea Stanciului, dar nu are voie să ofere turiştilor produse proprii fiindcă ouăle găinilor nu ar fi conforme indicaţiilor de la Bruxelles. Nici laptele muls de gospodinele moţilor nu corespunde indicaţiilor. Aşa mi-am amintit din nou de negociatorii lui Adrian Năstase, care au dus tratative pentru dezvoltarea durabilă a satelor noastre de munte. Am plecat de la Răchiţele cu gândul la badea Nuţu Năii care mi-a explicat cât de importantă este matca unui stup şi cum schimbă el cu “furcuţa” crugul prisăcii de la moarte spre viaţă...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu