luni, 21 septembrie 2009

Vedere de pe Centura. Şoşoiul lui Traian

Şoşoiul lui Traian
"Un evreu şi un ţigan vin să vă distreze, că ei vor să candideze"
Este adânca reflecţie a lui Nati Meir pe marginea campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din România. El jinduieşte la tronul lui Ferdinand de la Cotroceni. A bătut palma cu manelistul Adrian Ce Minune şi toată patria noastră plină de humor va fi o tananică. Pe urzici. Fiindcă vine tare pe sârmă şi candidatul Potârcă. Cu „un discurs antisistem”, contra partidelor politice, Sorin Pornescu ameninţă că porneşte cu „scheleţii” din dulapurile Primăriei Generale a Bucureştilor şi se opreşte tot la Cotroceni. Probabil aceiaşi „scheleţi” care au semnat şi pentru candidaturile celelalte, şi pentru titlurile universitare ale creatorului celui mai lung cârnat de nailon din istorie. Până va construi autostrada suspendată, Sorin Pornescu este un iepure perfect pentru Traian Băsescu
Iartă-mă, popor român, am fost prost, da vreau să te conduc pe culme!
Dar adevăratul şoşoi (tot iepure, mânca-l-aş!) pentru Marinelu este Prostănacu. Mai ales că unii gânditori cu şorţ din ograda lui Danacu au anunţat că nu-l mai susţin pe Traian Băsescu, Prostănacu a fost gazda vioaie pentru ASPEN Institute, mai ales că era scris la carte că el trebuia să fie preşedintele filialei din România. Va fi ajutat atent de Florin Pogonaru (preşedintele AOAR), Patrick Gellin (preşedintele BRD), Roberto Muşneci (preşedintele GlaxoSmithKline România) pe fotolii de vice, iar trezorier va fi Gheorghe Barba, director la MEFIN Sinaia. A venit însuşi Walter Isaacson, preşedintele Institutului ASPEN. Şi ce aflăm noi că se gândea pe-acolo? „Am crezut timp de 20 de ani că integrarea în Occident pentru noi va fi panaceul universal pentru dorinţele noastre de dezvoltare, prosperitate şi de a prinde din urmă Vestul. Trebuie să spun că m-am înşelat şi ne-am înşelat, acesta nu a fost imperativul strategic, ci obiectiv tactic. Nimeni şi nimic nu poate substitui un proiect naţional, o ambiţie naţională de a-ţi determina propriul viitor. Am fost practic cei care au primit reţeta magică care a venit din Vest. Ne-am desenat societatea în conformitate cu acest model, care este pus acum la încercare şi obligaţia noilor elite şi a vechilor elite să contribuie activ, intelectual, politic, economic la redesenarea modelului de societate. Este momentul de trezire şi de emancipare. În acest moment, supremaţia Vestului este sub asediu, asistăm la reaşezarea ordinii mondiale”, a glăsuit Prostănacu. Las la o parte chestia cu „panaceul universal”. Se poartă „prin paneluri internaţionale unde andorsez România”. Chiar am început să-l preţuiesc pe Prostănacu, dar dacă află Marinelu ce gândeşte el despre eroarea integrării noastre în Vest, îl calcă pe cap. Chiar dacă şi acela gândeşte poate la fel de „incorect politic”. Dar ce misiune are Aspen Institute Romania? Scrie pe „GOAGĂL” că sarcina lui este "to foster values-based leadership, encouraging individuals to reflect on the ideals and ideas that define a good society, and to provide a neutral and balanced venue for discussing and acting on critical issues". Păi bine, fratele lor, nu ai spus matale în cor cu Tataie şi cu Nepotul Mătuşii Tamara că acolo-i Eldorado, spre Vest? Nu era mai bine să ne integrăm în China de unde tocmai se întorcea şoşoiul lui Traian? Fiindcă în „laboratoarele armoniei universale”, totul s-a hotărât. „Până astăzi, Marea Lojă Naţională a României a declarat şi a susţinut Preşedinţia, Guvernul României, dar din păcate, în toţi aceşti ani şi-au manifestat o ignoranţă faţă de instituţia francmasonică. Astfel, s-a hotărât în această dimineaţă în Marele Consiliu retragerea totală a sprijinului faţă de toate instituţiile fundamentale ale statului, unde intră inclusiv Preşedinţia şi Guvernul”, a comunicat însuşi Viorel Danacu, Marele Maestru al acestei loji. Nu ştiam că există un asemenea parteneriat „discret”, dar aflăm. La o adică, îl putem invoca şi pe „Dimitrie Gust” ca să le impresionăm pe tinerele vlăstare din Partidu lu Mukles.
Scenarii de compromitere
Jürgen Rüttgers, premierul landului Nordrhein-Westfallen, un fruntaş al Uniunii Creştin Democrate şi, în acelaşi timp, un apropiat de-al doamnei cancelar Angela Merkel, a afirmat la un miting electoral că lucrătorii români ar fi “nepricepuţi şi leneşi”.
Toată presa germană a prezentat declaraţiile lui Rüttgers la un miting electoral din Duisburg. Pe You Tube, a apărut chiar şi un filmuleţ. “Spre deosebire de muncitorii care lucrează aici, românii nu vin la muncă la ora 7.00 şi nici nu rămân la lucru până când li se termină tura. Ei vine şi pleacă atunci când vor şi nici nu ştiu ce au de făcut”, a spus “creştinul” Jürgen Rüttgers. Prin urmare, românii, nu numai că sunt puturoşi, dar sunt şi proşti. Toţi! Oare tot la fel se comportă şi inginerii din România, care lucrează în sectoare industriale de vârf din Germania? Această generalizare jenantă îl descalifică pe un politician versat, cum este premierul landului Nordrhein-Westfallen. Nu scapă nici potenţialii investitori chinezi din domenoiul dresajului de purici. “Mai dăm şi peste nu ştiu ce chinezi prin Primărie, dar dacă ei nu vor să investească în Duisburg, atunci îi vom sufoca până când vor găsi că Duisburg este un oraş frumos”, a adăugat Rüttgers. El nu vorbeşte nici despre polonezi sau ruşi, nici despre sârbi sau bulgari. Românii au devenit un fel de ţap ispăşitor în Germania, la fel ca în Italia sau Olanda. Cauze ar putea fi mai multe:
- * România a devenit competitor puternic pe piaţa forţei de muncă ieftine din UE;
- * Mai multe ţări puternice din UE exercită presiuni pentru ca România să înstrăineze alte capacităţi economice, aflate încă în proprietatea statului;
- * România ar urma să beneficieze de fonduri importante pentru dezvoltarea agriculturii şi pentru protecţia mediului. Mulţi investitori autohtoni se plâng că dosarele lor pentru accesarea fondurilor sunt respinse, în timp ce băncile mari preferă să dea aceşti bani trusturilor din ţările occidentale, unde activează băncile-mamă. Este vorba de Olanda, Belgia, Franţa, Germania şi Italia;
- * O miză serioasă pentru unele ţări occidentale o constituie dotarea armatei române cu tehnică de luptă conform normelor NATO şi orice presiune poate fi înţeleasă corespunzător, chiar dacă, aparent, nu are nicio legătură cu domeniul.
Uneori, apar interese paradoxale, care explică însă o anume direcţie politică, potenţată prin intermediul presei. Cine ar fi crezut atunci că mafia italiană ar fi dorit să trimită în România containerele cu gunoaie din Napoli? Alte justificări apar însă în Germania. Succesul (modest) al Daciei pe piaţa germană irită, mai ales acum, în plină criză. Jürgen Rüttgers s-a arătat foarte necăjit că fabrica Nokia s-a mutat de la Bochum la Jucu, în apropiere de Cluj. Dar şi Pepsi-Cola s-a mutat de la Iaşi la Chişinău, alte firme au plecat în Ucraina după lucrători mai ieftini. Ce-ar însemna ca politicienii noştri, oricum mai puţin educaţi – ar spune unii – să-i insulte pe vecini pentru migraţia capitalului stărin? Rüttgers nu s-a oprit aici. Şi-a cerut scuze pe data de 4 septembrie dar i-a înjurat la fel pe români pe 6 septembrie, la un miting la Muenster, dar şi la Bonn, unde a asistat şi cancelarul Angela Merkel. Trebuie reţinut că niciun cancelar german de la Helmut Kohl încoace nu a efectuat măcar o vizită de lucru în România. Sigur, aici principala vină o poartă oficialii de la Bucureşti, care nu au dezvoltat suficient cooperarea cu Berlinul. Este adevărat, Gerhard Schroeder a călătorit în ţara noastră pentru a căuta mormântul tatălui căzut pe front aici. Partidul Social Democrat german a sărit în apărarea românilor şi l-a acuzat pe politicianul de la UCD că are “o strategie bine calculată de campanie”. Rüttgers are şi explicaţii: “Am vrut să-i apăr pe lucrătorii germani din regiunea Nordrhein-Westfallen, ale căror performanţe sunt recunoscute la nivel mondial şi care, din cauza unor decizii greşite, şi-au pierdut locurile de muncă. Nu am vrut să jignesc pe nimeni. Dar dacă s-a întâmplat acest lucru, atunci îmi pare rău”. Gerhard Köpernik, preşedintele asociaţiei româno-germane WAZ, crede că românii nu ar fi reuşit să aibă o creştere de 7% a economiei naţionale, dacă erau incompetenţi. Presa germană îl critică pe premierul Rüttgers cu toată vehemenţa fiindcă “instigă prin jigniri la adresa românilor” (“Die Welt”).În campania electorală din 2000, el avea un slogan rămas celebru: “Kinder statt Inder” – “Copii în loc de indieni”. Adică, decât să angajaţi ingineri şi informaticieni din străinătate, mai bine faceţi copii. Frank-Walter Steinmeier, ministrul de externe al Germaniei şi candidatul Partidului Social-Democrat la funcţia de cancelar, “l-a executat” pe Rüttgers tot la un miting, şi tot la Duisburg: “Rüttgers a adus prejudicii atât de mari, încât diplomaţiei noastre îi va fi foarte greu să remedieze pagubele făcute”, a spus Steinmeier. Interese politice au fost şi în Italia, în jurul ţiganului Romulus Mailat. Atunci, politicienii de la Roma au indus subtil ideea că toţi românii trebuie consideraţi răspunzători de crimele din Italia. Din cauza crizei, se dezvoltă periculos un nou gen de rasism socio-economic, aşa cum s-a întâmplat cu ţiganii din Belfast.
Departe de mine să afirm că românii ar fi nişte inocenţi. Dimpotrivă, cel mai mult mă indignează când capra râioasă mai ţine şi coada pe sus. Este şi cazul recentului confilct diplomatic cu Executivul olandez, care a cerut Comisiei Europene sancţionarea României fiindcă nu combate corespunzător flagelul corupţiei. Trebuie să fi fost dezagreabil pentru şeful diplomaţiei noastre care a refuzat subit să mai meargă la Haga, deşi Adrian Năstase este colegul lui de partid. E- adevărat, nu-l informase pe preşedintele Traian Băsescu că are de gând să le dea cu tifla olandezilor. Ne facem singuri praf imaginea ţării, mai mult decât străinii. Este semnificativ apoi cum a fost scos din concurs filmul “Francesca”, regizat de Bobby Păunescu, în acelaşi context politic comunitar. Regizorul porneşte de la un model italian: Santa Francesca Cabrini, care i-a ajutat pe emigranţii italieni din Statele Unite de la sfârşitul secolului al XIX-lea, aşa cum ar trebui ajutaţi, iar nu hăituiţi şi românii de azi din Italia. Răzvan Rusu, ambasadorul nostru la Roma, avertiza că este posibil un nou val agresiv faţă de români în Italia.
Trădător sau captivul Moscovei?
S-au împlinit pe 27 august 18 ani de la adoptarea Declaraţiei de independenţă a Republicii Moldova.În cartea “Memoriile unui diplomat oarecare”, ambasadorul Aurel Preda afirmă că, în 1991, Mircea Snegur i-a transmis de două ori lui Ion Iliescu propunerea de unire a Basarabiei cu România. Ion Iliescu nu i-a răspuns nici până astăzi omologului de la Chişinău. Vladimir Voronin şi Zinaida Grecianîi au depus flori la Monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. S-au ţinut slujbe religioase în toate bisericile din centrele raionale ale republicii. S-a marcat astfel ziua în care Parlamentul de la Chişinău a aprobat Declaraţia de independenţă, iar comuniştii vor să inducă ideea că Ştefan cel Mare este pionierul statalităţii Republicii Molotov. Puţină lume mai ştie însă că Declaraţia de independenţă a fost elaborată de ambasadorul Aurel Preda din Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti, la solicitarea preşedinteluiu Mircea Snegur, moment evoicat în cartea amintită. Aurel Preda a fost însoţit atunci de tânărul diplomat Valentin Stan, care, ulterior, avea să devină un antiunionist feroce. Situaţia politică era volatilă atât la Chişinău, cât şi la Bucureşti. Premierul Mircea Druc fusese înlăturat la ordinul Moscovei, iar Ion Iliescu semnase în primăvară ultimul tratat politic din lume cu Uniunea Sovietică.
Pare incredibil astăzi, dar Mircea Snegur a trimis ulterior la Bucureşti doi emisari speciali, care să-i propună lui Ion Iliescu realizarea unirii. Ambasadorul Aurel Preda relatează că s-a întâlnit în octombrie, în Parcul Bordei din Bucureşti, cu Vasile Nedelciuc, preşedintele Comisiei de politică externă din Parlamentul de la Chişinău. La aproximativ 50 de metri veghea atent Anatol Plugaru, şeful Serviciului de Informaţii şi Securitate al republicii. Nedelciuc i-a transmis lui Aurel Preda propunerea lui Mircea Snegur de a-i asigura o funcţie de vicepreşedinte al României în schimbul reunificării. Mai precis, parlamentarii, pe care Ion Iliescu îi domina foarte uşor, să introducă în textul noii Constituţii o prevedere privind menţionarea funcţiei de vicepreşedinte al României pentru preşedintele R. Moldova, oricare ar fi fost acela, iar unirea se făcea. Aurel Preda a transmis oficial informaţia printr-un raport supervizat de Ministerul Afacerilor Externe către preşedintele Ion Iliescu. Nicio reacţie de la Cotroceni. Vasile Nedelciuc şi Anatol Plugaru au revenit în acelaşi loc peste o lună, insistând pentru obţinerea unui răspuns. “Uite, noi credem că am exagerat. Renunţăm la postul de vicepreşdinte al României, dar solicităm un post de senator de drept pentru preşdintele Snegur”, a spus Vasile Nedelciuc. Conform uzanţelor, Aurel Preda redactează un nou raport către Ion Iliescu. Niciun răspuns. Recent, ambasadorul a publicat cartea “Memoriile unui diplomat oarecare” şi i-a oferit-o lui Ion Iliescu: nicio reacţie!
“Am fost proşti fiindcă am fost săraci”
“Noi chiar credeam atunci în reunificare. Am insistat pe lângă Snegur ca Declaraţia de independenţă s-o citească cineva clar şi să spună populaţiei adevărul. Se strânseseră aproximativ un milion de basarabeni în Piaţa Centrală din Chişinău. A vorbit un scriitor din Găgăuzia, care nu prea ştia nici ruseşte, nici româneşte, dar a spus un lucru extraordinar: “Oameni buni, am fost proşti pentru că am fost săraci; am fost săraci pentru că am fost proşti. Dacă vrem să scăpăm de sărăcie, nu mai trebuie să fim proşti şi de aceea trebuie să ne unim cu România”.Însuşi Snegur mi-a tălmăcit ce spunea scriitorul. Oamenii din piaţă plângeau şi se îmbrăţişau, aşa că să nu-mi spună mie nimeni că basarabenii nu voiau unirea”, îşi aminteşte Aurel Preda. Primele semne că “emanaţii” nu voiau să audă de unire au apărut când ambasadorul Aurel Preda, care primise misiunea însărcinat cu afaceri, a propus să nu se spună ambasadă la Chişinău, ci reprezentanţa Bucureştiului la Chişinău. Teodor Meleşcanu nici n-a vrut să audă. “După cele două întâlniri cu Vasile Nedelciuc, am mai avut o revelaţie la Iaşi, în cadrul unei comisii mixte a grănicerilor. Comdandantul trupelor de grăniceri din România era generalul Dumitru Luca. Noi am propus ca paza frontierelor R. Moldova să fie asigurată numai de către România, astfel ca paza sovietică să fie înlăturată.În urma raportului nostru către preşdintele Ion Iliescu, nu s-a primit nicio reacţie. Lui Iliescu nici nu i-a trecut prin cap să facă unirea.” Aurel Preda nu crede că Iliescu se temea că propunerea reunificării ar fi fost “o provocare mârşavă” din partea lui Snegur. Pe-atunci, Ministerul Afacerilor Externe de la Chişinău era sprijinit consecvent de Direcţia Juridică şi a tratatelor din MAE de la Bucureşti. Ulterior, Marcel Dinu a schimbat radical orientarea de la MAE Bucureşti, iar Ion Iliescu îl asculta orbeşte. “Dacă Ion Iliescu accepta, se făcea unirea atunciSigur, cei de la Chişinău ar fi pus nişte condiţii aşa cum a procedat şi Pantelimon Halipa la 27 martie 1918 sau ca Iuliu Maniu pentru Transilvania. Ion Iliescu nu mi-a transmis măcar un formal “Mulţumesc!”…
Spaima atavică faţă de Rusia sau angajamentul?
Mircea Druc, primul şef de guvern anticomunist şi unionist de la Chişinău, este uluit de dezvăluirile lui Aurel Preda: “Este un adevăr catastrofal. A fost un moment formidabil, comparabil cu momentul din 1992, când eu i-am propus lui Ion Iliescu să lase circulaţia liberă pentru leul românesc în Basarabia, la concurenţă cu rubla şi cu cuponul moldovenesc. Nedelciuc era pentru mine o personalitate controversată, dar este un om instruit. El nu a votat pentru referendumul din martie 1991 pentru păstrarea URSS. Despre Ion Iliescu ştiu că nu a fost niciodată unionist şi nici nu era sigur că va rămâne preşdinte. Parlamentarii de la Bucureşti nu ar fi respins o asemenea propunere. Nici Snegur nu era sigur de soarta lui. Cât am fost prim-ministru, Ion Iliescu nu m-a primit niciodată. A venit însă cu Petre Roman la Spitalul Elias, unde fusesem internat după ce am fugit de procurorii lui Gorbaciov de la Chişinău”. Era Ion Iliescu un trădător al intereselor României sau era bolnav de spaimă faţă de orice adiere de la Moscova?În toate cărţile dumisale, părintele democraţiei originale nu lămureşte nici aceste aspecte.În Constituţia României nu există nicio referire la reîntregirea naţională, aşa cum era în Constituţia Republicii Federale Germania. Acum, Republica Molotov se transnistrizează lent şi fiindcă parlamentarii de la Bucureşti au adoptat de fapt independenţa Basarabiei faţă de România, iar nu de Rusia. Medvedev l-a felicitat din nou pe Voronin şi i-a propus “un parteneriat strategic adâncit”.

Între unirea cu România şi şantajul Rusiei
Mihai Ghimpu, noul preşedinte al Parlamentului de la Chişinău, este forţat să renunţe la convingerile lui. Vladimir Putin nu a ascuns niciodată că va folosi toate pârghiile pentru a descuraja orice tentativă de apropiere a Basarabiei de România.În aceste zile, Mihai Ghimpu a fost supus unor atacuri intense din partea ruşilor şi a comuniştilor, după ce afirmase că este unyonist.
Într-un interviu acordat publicaţiei “Jurnal de Chişinău”, Mihai Ghimpu răspunde aşa-ziselor acuzaţii că ar fi “românofil şi unionist”, explicând că “este o politică mârşavă a comuniştilor”. Provenind dintr-o familie cu tradiţii în lupta anticomunistă şi antisovietică, preşedintele Partidului Liberal a răbufnit: “Da, sunt român pentru că aşa m-au conceput părinţii, iar pe ei – părinţii lor. Dacă m-aş fi prezentat ca Mihail Feodorovici sau ca Mişa, eram bun, dar aşa – nu. Da, sunt şi unionist, dar această idee îmi aparţine ca om, care îşi cunoaşte istoria. Politica înseamnă altceva. Astăzi, avem două lucruri foarte mari, care ne macină: sărăcia şi lipsa libertăţii individuale, fără de care nu există creaţie şi, respectiv, evoluţie”, a spus Mihai Ghimpu. Portalul comunist “Omega” îl acuză însă direct: “Preşedintele Parlamentului va promova ideea lichidării statalităţii molodoveneşti” şi unirea Republicii Moldova cu România.
Agenţia RIA Novosti de la Moscova a preluat afirmaţiile atribuite de “Omega” şi amplifică starea” “Un lider moldovean promovează unirea cu România”, referindu-se tot la Mihai Ghimpu. Ca să nu mai existe dubii, preşedintele Parlamentului de la Chişinău a acordat un interviu pentru postul de radio “Ecoul Moscovei”, prin care pur şi simplu abjură: “Ca orice persoană, am un punct de vedere. Dar nu am declarat că voi promova o politică în această direcţie. Dacă spun că vorbesc în limba română, asta nu înseamnă că sunt pentru unirea Moldovei cu România. Da, sunt unyonist. Dar sunt şi preşedintele unui partid care are un program politic, pe care sunt obligat să-l respect. Astăzi, urmează să abordăm situaţia din alt punct de vedere. Programul nostru politic prevede două puncte principale: eliminarea sărăciei şi integrarea în Uniunea Europeană. Dar integrarea în UE presupune că statalitatea Republicii Moldova se păstrează”. După care aceeaşi agenţie RIA Novosti titrează: “Ghimpu promite să nu promoveze politica de unire a Moldovei cu România”.Încerc să înţeleg ce se întâmplă în sufletul lui Mihai Ghimpu. El este un român autentic şi gândeşte ca un politician, chiar dacă unii îl consideră dificil, chiar rigid. Aici şi-a călcat pe inimă pentru a potoli ura troglodiţilor care urlă contra României, dar au cetăţenie română şi-şi trimit copiii la studii la Iaşi, la Cluj sau Bucureşti, asemenea filologului stalinist Vasile Stati. Eu cred însă că unirea nu trebuie să mai fie un tabu politic la Chişinău sau la Bucureşti, altfel va trebui să cerem interzicerea cuvântului “Moldova” din denumirea statului vecin, aşa cum a procedat (fără justificare istorică reală) Grecia cu Macedonia. Istoria vine peste noi, chiar dacă generaţiile obosite nu vor. După meciul de fotbal dintre Franţa şi România, sute de tineri au ieşit pe străzile din Chişinău cu drapele româneşti. Şi fusese numai un egal. Nu vor politicienii să facă unirea din calcule oportuniste, vor veni tinerii peste ei fiindcă motivaţia economică a reîntregirii naţionale este mult mai puternică, decât conştiinţa unităţii de limbă, de teritoriu şi de destin. Iar românii din Basarabia se află tocmai într-o asemenea circumstanţă. Mihai Ghimpu este asemenea lui Galilei care, ca să nu ajungă pe rug, a spus despre Pământ: “Şi totuşi se miuşcă!” El nu neagă evidenţa şi de aceea nu trebuie lăsat singur pentru ca apoi să-l acuzăm că abjură. Nu acuzaţiile comuniştilor au importanţă aici. Partidul Liberal face parte dintr-o alianţă contra naturii cu Partidul Democrat, unde Marian Lupu şi Dumitru Diacov veghează atent la dezvoltarea bunelor relaţii exclusiviste cu Rusia, chiar dacă nu o spun deschis. Pe de altă parte, atitudinea duplicitară a unor state puternice din Uniunea Europeană faţă de Rusia ne creează mari probleme în afirmarea identităţii naţionale dincolo de Prut. Aceleaşi state au făcut posibilă împingerea R. Moldova în zona gri, în care se zbat Ucraina, Georgia, Belarus sau Azerbaidjan. La fel ca la Chişinău, la Bucureşti există un curent contra unirii, adică împotriva naturii. Nu ştiu ce anume îl leagă pe Petru Clej de Basarabia, dar domnia sa are grijă să pună întrebări boldiş, de genul: “De unde va mobiliza resursele România pentru a sprijini aducerea noii sale “provincii” la un nivel acceptabil unui stat din UE, inclusiv plata unor alocaţii sociale (pensii) decente?”. L-aş ruga pe domnul Clej să analizeze în chip onest nivelul de sărăcie din judeţele Vaslui sau Botoşani, comparativ cu raioanele de peste Prut şi va vedea că diferenţa nu ne onorează pe noi “aderaţii”. Basarabenii nu vor pomană de la Ferentari, lor trebuie să li se recunoască un drept elementar: apartenenţa la aceeaşi naţiune. Restul e multă muncă. Am scris şi altădată că mulţi intelectuali ruşi, cum este Stanislav Belkovski, fost consilier al lui Vladimir Putin, care a propus şi la Bucureşti unirea Basarabiei cu România, gândesc mult mai departe decât numeroşi concetăţeni de-ai noştri…
Rusia face eforturi pentru transnistrizarea întregii republici, la fel ca Turcia în Cipru. Modelul cipriot se va impune şi aici fiindcă nu există ieşire: cele şase judeţe basarabene vor adera la Uniunea Europeană cu sprijinul direct al României, urmând ca transnistrenii să hotărască dacă vor dori să rămână sub cizma rusească. Ca să fim însă corecţi, nimeni nu i-a întrebat ce vor. Generalul Igor Smirnov, agentul Rusiei, a elaborat deja un proiect de constituţie pentru fâşia de pe Nistru şi a ameninţat Chişinăul cu un nou război. “Instabilitatea din R. Moldova este în creştere. Aceasta ar putea duce la provocări diverse, inclusiv armate. Indiferent cine vine la putere, rămâne un singur vector de mişcare: Occidentul. Dar noi ne vedem în Est, alături de marea Rusie, într-o uniune fraternă a naţiunilor slave”, a spus Smirnov pe data de 6 septembrie, când s-au împlinit 18 ani de la crearea Forţelor armate transnistrene. Adică aceeaşi Armată a 14-a sub comanda unui agent al Kremlinului. Este aici explicită politica imperială a Rusiei noi şi democratice spre Europa. Chişinăul nu mai controlează Tiraspolul de la războiul din 1992, aici staţionează trupele ruseşti “de menţinere a păcii”, iar negocierile de pace s-au sistat din februarie 2006. Conform Constituţiei, Mihai Ghimpu este acum şi preşedintele interimar al republicii după ce Voronin şi-a anunţat demisia pentru a rămâne în funcţia de parlamentar. Astăzi, se aşteaptă răspunsul Curţii Constituţionale la sesizarea depusă de Partidul Comuniştilor, care nu recunoaşte alegerea lui Mihai Ghimpu în funcţia de preşedinte al Parlamentului. Pentru orice eventualitate, generalul de miliţie l-a medaliat dejape preşedintele Curţii.
“Rusa să fie limbă de stat să nu ne tâmpim cu totul”
Asociaţia internaţională de prietenie şi colaborare “Moldova-Rusia” (un ONG plătit de Moscova) a cerut ca “rusa să fie limbă de stat ca să nu ne tâmpim cu totul”. “Dacă nu cunoşti literatura rusă, eşti prost, eşti fundamental de prost. Este o catastrofă să cunoşti în R. Moldova o singură limbă. Avem atâtea posibilităţi. Limba rusă nu trebuie marginalizată”, a recomandat cineastul Constantin Munteanu. Este aberant să mai ceri aşa ceva când rusa suverană este peste tot la Chişinău. Deocamdată este cert că la Chişinău “epoca” dinozaurului Voronin se sfârşeşte, aşa cum nota acelaşi Belkovski. După ce a trecut pe la Tiraspol, deputatul rus Konstantin Zatulin avertiza: “Deocamdată Voronin rămâne preşedintele R. Moldova, însă toţi înţeleg că aceasta este o situaţie trecătoare. Revin la putere acele forţe care anterior au susţinut reunificarea cu România şi reprimarea Transnistriei. Rusia urmăreşte atent cum vor evolua evenimentele şi puţini sunt cei care cred că noul preşedinte al legislativului de la Chişinău şi-a schimbat convingerile. Ce va fi cu R. Moldova, pe ce cale va merge, aceste lucruri nu pot să nu ne preocupe.Însă indiferent cine ar veni la conducere, Rusia în orice caz va apăra drepturile concetăţenilor săi”.

Ultimul dinozaur din Europa a plecat
Vladimir Voronin a transmis poporului privitor la televiziunea publică “Moldova 1” că se retrage din funcţia de şef al statului. “Părăsesc postul de preşedinte şi trec cu toată echipa mea în opoziţie. Cedez puterea oponenţilor mei, fără tragere de inimă şi fără încrederea că ei sunt capabili să conducă ţara! Nu cred că politicienii, care sunt uniţi doar de emoţii de negare a identităţii propriei ţări şi (de) dorinţa de a-şi împărţi fotolii puterii (adică Alianţa pentru Integrare Europeană), sunt capabili să propună societăţii un program eficient de guvernare. Nu cred nici în abilităţile lor de a forma o echipă unită, care să conducă ţara şi care să se bazeze pe adevăratele noastre interese naţionale, nu pe propriile lor interese. Nu cunosc experienţe pozitive de guvernare, în care conducătorii îşi doresc lichidarea ţării. Comuniştii vor rămâne alături de compatrioţi, chiar dacă în altă calitate. Dar sunt convins că vremurile făuririi vor reveni pe pământul moldovenesc. Nici nu poate fi altfel”. Deputatul comunist şi general Vladimir Ţurcan avertizase că Voronin îşi va da demisia nu în faţa Parlamentului, cum era legal, ci “exact ca şi în cazul Zinaidei Grecianîi, care şi-a făcut publică demisia”. Ţurcan vrea alegeri anticipate, Mark Tkaciuk nici nu doreşte să audă. “Noi nu avem niciun interes şi nu vedem niciun motiv pentru care am vota un candidat al Alianţei la funcţia de şef de stat”, s-a contrazis Tkaciuk care tot nu crede că Alianţa există. Dovadă - crede domnia sa – ar fi faptul că fiecare partid şi-a desemnat câte un vicepreşedinte al Parlamentului pentru eventualitatea că Alianţa se sparge. El susţine că Partidul Comuniştilor nu poate dialoga cu “Cei patru” fiindcă “unii pledează pentru aderarea la NATO, alţii pentru unirea cu România”. Altceva era dacă militau pentru unirea cu Rusia.
“Astăzi o să sărbătorească toată ţara. Voronin a trebuit să vină să-şi prezinte demisia în Parlament. Dar aşa, a procedat ca un vagabond, exact cum a procedat şi Guvernul”, a spus Serafim Urechean, prim-vicepreşedinte. Vlad Filat, preşedintele PLDM, s-a arătat mai pacifist: “Voronin va rămâne un simplu deputat. Nu-i va reveni nicio funcţie de preşedinte sau secretar de comisie.Îi doresc o pensie liniştită”. Fiind nominalizat pentru funcţia de premier, el a anunţat că priorităţile Guvernului vor fi reformele economice, anularea vizelor pentru cetăţenii români şi acordul privind micul trafic de frontieră. Vlad Filat crede că Voronin avea libertatea să-şi dea demisia oriunde. Adică putea să meargă şi la Kremlin în acelaşi scop. Miliţianul trebuia să decidă până la 14 septembrie, ultima zi în care mai putea opta pentru funcţia de preşedinte vremelnic sau pentru fotoliul de deputat. El a condus Republica Molotov începând cu anul 2001 ca un şef de clan mafiot. Va trebui acum să răspundă în faţa legii pentru crimele comise. Deocamdată, Parlamentul nou ales a ţinut un minut de reculegere pentru morţii din… 11 septembrie 2001 din Statele Unite ale Americii. Conform Constituţiei, până la alegerea unui nou preşedinte în cadrul Legistaltivului, interimatul funcţiei prezidenţiale este asigurat de către preşedintele Parlamentului, adică Mihai Ghimpu. “Urmează să formăm rapid un nou Guvern, deoarece Guvernul Grecianîi şi-a anunţat demisia în mod mişeleşte şi a lăsat ţara în haos”, a subliniat Vlad Filat.
Imperialii ruşi şi “masochismul lingvistic”
“Lăsăm succesorilor noştri pace şi stabilitate pe Nistru (!), încrederea societăţii în ziua de mâine şi înţelegere interetnică”, spunea Voronin în discursul de adio politic. Despre ce pace poate fi vorba în relaţia lui Voronin cu Igor Smirnov, care nu i-a dat voie nici să vină la înmormântarea mamei? Peste Nistru, domneşte în adevăratul sens al cuvântului ultima enclavă condusă de mafia rusă, care, deşi formează o minoritate oarecare, este intolerantă faţă de drepturile elementare ale românilor din Transnistria. Cu ani în urmă, marele lingvist de renume mondial Eugeniu Coşeriu punea într-o ecuaţie firească relaţia cu minoritatea mercenarilor ruşi de la Tiraspol, o adunătură de criminali susţinuţi de Moscova: “Nu pot fi tolerant cu o comunitate, care fiind minoritară în ţara mea, pretinde totuşi să aibă în toate domeniile toate drepturile majorităţii, să ocupe funcţii de stat, să facă parte pe picior de egalitate din administraţia şi Guvernul Ţării etc., vorbind peste tot numai propria ei limbă şi necunoscînd limba majorităţii. Nu poţi şi nu se cuvine să fii tolerant cu o minoritate, în acest sens neleală, care nu numai că nu vrea să se integreze, dar – poate fără să-şi dea bine seama de asta – vrea, în fond, să te integreze ea pe tine, deoarece rămînînd ea însăşi monolingvă, te constrînge pe tine să devii bilingv; să înveţi în limba ei, ca să te înţelegi cu ea. Sau, mai corect, dacă cineva locuieşte de treizeci de ani în ţara mea şi nu s-a străduit cîtuşi de puţin să-mi înveţe limba, fiindcă e convins s-o învăţ, eu pe a lui, sau dacă cineva vine în ţara mea ca domn şi stăpîn colonial şi pretinde, direct sau indirect, să-mi impună limba lui, nu mai pot fi tolerant. Nu-i cer, se înţelege, nici în acest caz, minorităţii să înveţe limba mea părăsindu-şi-o pe a ei, fiindcă asta ar însemna să fiu şovinist; dar îi cer să înveţe şi limba mea, dacă vrea să participe ca egal în viaţa publică a Ţării. Pot şi am datoria morală să fiu tolerant cu minoritarii de bună-credinţă şi toleranţi, nu însă cu o minoritate imperialistă şi intolerantă care pretinde să impună limba ei populaţiei băştinaşe şi majoritare. A fi tolerant, repet, nu înseamnă a accepta pasiv intoleranţa lingvistică a altora şi nu înseamnă a se supune în mod servil imperialismului şi colonialismului lingvistic. Aceasta n-ar mai fi toleranţă, ci masochism lingvistic”. (Eugeniu COŞERIU, Alteritate, toleranţă şi masochism. Dialog cu un elev despre politica şi etica lingvistică // RLŞL, 1997, nr. 3). Aceste gânduri fireşti aparţin savantului Eugeniu Coşeriu (27 iulie 1921-7 septembrie 2002), fondatorul Şcolii de lingvistică de la Tübingen.
Lecţie poloneză de istorie
Premierul Donald Tusk i-a pus faţă în faţă pe urmaşii lui Molotov-Skriabin şi Joachim von Ribbentrop. Polonia a provocat pe 1 septembrie un adevărat eveniment politic mondial la Westerplatte, lângă portul din Gdansk: a comemorat 70 de ani de la începerea celui de-al Doilea Război Mondial şi a marcat două decenii de la căderea comunismului. Premierul Donald Tusk (foto stânga) a reuşit să-i pună faţă în faţă pe urmaşii semnatarilor odiosului pact Molotov-Ribbentrop: cancelarul german Angela Merkel şi premierul rus Vladimir Putin. Fiecare a venit cu ideile lui şi a plecat la fel.
Pe malul Mării Baltice, au fost invitaţi 20 de şefi de guverne din Europa: Vladimir Putin (Rusia), Angela Merkel (Germania), Silvio Berlusconi (Italia), Francois Fillon (Franţa), Andrus Kubilius (Lituania), Iulia Timoşenko (Ucraina), Valdis Dombrovskis (Letonia), Fredrik Reinfeldt (Suedia), Andrus Ansip (Estonia), Matti Vanhanen (Finalanda), Jan Peter Balkenende (Olanda), Jan Fischer (Cehia), Mirko Cvetkovici (Serbia), Sali Berisha (Albania), Sierghei Sidorski (Belarus), Emil Boc (România), Boiko Borisov (Bulgaria)Jadranka Kosor (Croaţia) şi Borut Pahor (Slovenia). Londra a fost reprezentată de David Miliband, ministrul de Externe, iar SUA - de William Perry şi de James Jones, consilier pe probleme de securitate. Sute de televiziuni, agenţii şi ziare din toată lumea au venit la Westerplatte. După ce coloana a străbătut cu greu Gdanskul, am fost verificaţi drastic până la ultimul nasture, după care am ajuns într-un ţarc pentru presă, la aproximativ 50 de metri distanţă de tribună. Aici am aşteptat trei ore să se încheie ritualul depunerii unei singure coroane de flori în numele tuturor delegaţiilor. Fiecare demnitar a primit câte un felinar de sticlă bleumarin, pe care l-a depus în faţa monumentului eroilor de la Westerplatte. Au urmat discursurile şi aici au apărut disonanţele, chiar dacă fiecare a vorbit despre “solidaritatea europeană”.
De la Freie Stadt Danzig la Gdansk
O ceremonie sobră, fără exhibiţii inutile. Premierul Donald Tusk a fost categoric: “Guvernul polonez are o poziţie clară asupra acestui subiect: Pactul Molotov-Ribbentrop a provocat agresiunea împotriva Poloniei. La 1 septembrie 1939, Polonia a fost atacată de Germania şi două săptămâni mai târziu de către trupele Rusiei staliniste. Adevărul poate fi dureros, dar el nu trebuie să ofenseze pe nimeni”. Important era ca urmaşii călăilor să nu uite că Polonia a fost victima ţărilor lor şi i-a adus într-un fost oraş german. Dacă iniţial Putin a spus ferm că dosarul Katyn nu se va mai deschide, la Westerplatte el a promis că va cere deschiderea arhivelor ruseşti pe bază de reciprocitate: “Dacă specialiştii noştri vor avea acces la arhivele poloneze, specialiştii polonezi vor avea acces la arhivele ruse. Trebuie acţionat coordonat, iar subiectul trebuie depolitizat”.În aprilie-mai 1940, în pădurea Katyn de lângă Smolensk au fost ucişi 22000 de ofiţeri polonezi, care erau închişi în diferite lagăre ale poliţiei secrete staliniste NKVD.
De ce la Gdansk? Pentru că în dimineaţa zilei de 1 septembrie 1939, crucişătorul german Schleswig-Holstein a tras primele salve de tun asupra bazei poloneze de la Westerplatte. Tot la Gdansk, a apărut mişcarea anticomunistă “Solidarnoşci”, condusă de Lech Walesa. Cum s-a ajuns însă aici? După cum arată arhitectura din oraşul vechi, Danzig este un vechi oraş-stat german din Pomerania. La 10 ianuarie 1920, se numea Freie Stadt Danzig (oraşul-stat liber Danzig), conform prevederilor Părţii a III-a, Secţiunea a IX-a a Tratatului de la Versailles din 1919. Fusese astfel rupt de la Germania, la fel ca alte teritorii şi plasat sub protecţia Ligii Naţiunilor. Oraşul Liber Danzig includea oraşul principal Danzig, oraşele Zoppot (Sopot), Tiegenhof (Nowy Dwor Gdanski), Neuteich (Nowy Staw), 252 sate şi 63 cătune. Polonia avea drepturi economice speciale la Danzig (Gdansk). La 1 septembrie 1939, trupele hitleriste atacă şi cuceresc oraşul. După 1945, Danzig devine parte integrantă a Poloniei, cu numele Gdansk, şi are loc expulzarea germanilor din regiune. Denumirea poloneză vine de la numele Gdania, numele iniţial al râului Motlawa, care trece prin Gdansk. Dar Gdania şi Gdansk au derivat de la numele gotic al regiunii – Gothiscandza. Unii lingvişti susţin că vine din limba kaşubiană - limba originară a slavilor de vest. Peninsula Westerplatte era o simplă plajă oferită Poloniei după 1920, iar Varşovia a construit aici o bază militară. Pe aici trecea o linie ferată poloneză, care se mai vede şi acum.
“Participarea Poloniei la destrămarea Cehoslovaciei în 1938 a fost nu numai o eroare, ci şi un păcat. Acesta a fost şi rămâne un rău. Noi, în Polonia, ştim să recunoaştem o eroare, fără să căutăm justificări”, a recunoscut la Westerplatte preşedintele polonez Lech Kaczynski, făcând trimitere la Acordul de la Munchen din 1938, semnat de puterile occidentale cu Germania. L-a pus astfel pe premierul Tusk în dificultate, mai ales că Putin ceruse şi altor ţări să recunoască implicarea în declanşarea războiului. Deloc întâmplător, când Putin punea tunul pe toată Europa occidentală, generalul SVR Lev Soţkov dădea publicităţii la Moscova unele documente de arhivă, care atestă că Polonia ar fi uneltit pentru destrămarea… URSS în perioada 1935-1945! Soţkov a citat un raport al unei reuniuni din 1937 a ambasadorului polonez la Washington cu un oficial din Departamentul de stat american. “Polonia nu vcede ameninţări dinspre Germania nazistă. Principala prioritate este izolarea Uniunii Sovietice”, ar fi arfirmat ambasadorul.
“Toate tentativele de temperare a naziştilor în perioada 1934-1939 prin diverse acorduri şi pacturi erau inacceptabile din punct de vedere moral, fiind periculoase. Trebuie să recunoaştem aceste erori. Ţara noastră le-a comis. Parlamentul rus a condamnat pactul Molotov-Ribbentrop. Avem dreptul să aşteptăm acelaşi lucru din partea altor ţări care au încheiat acorduri cu naziştii”, a spus Putin. Toată lumea e vinovată, nu numai URSS! Principial, premierul rus are dreptate. Sovietul Suprem al URSS a condamnat pactul în 1991, dar consecinţele rămân valabile pentru România. De altfel, vorbitorii de la Westerplatte nu au pomenit nimic despre ţara noastră. După cina oferită de Tusk, Putin a discutat între patru ochi cu premierii Sloveniei, Olandei, Croaţiei, Ucrainei şi Finlandei. Emil Boc a plecat imediat fiindcă îl aşteptau la Palatul Victoria reprezentanţii inamovibililor, dornici să-şi salveze sporurile pentru muncă penibilă şi pentru stres neuro-psihic...
“Războiul a început cu atacul german asupra Poloniei, cel mai tragic capitol al istoriei Europei. Războiul declanşat de Germania a generat o suferinţă incomensurabilă pentru numeroase popoare, ani de privare de drepturi, de umilire şi distrugeri. Aduc un omagiu celor 60 de milioane de persoane care şi-au pierdut viaţa din cauza acestui război început de Germania. Mă înclin în faţa victimelor. Europa s-a transformat dintr-un continent al terorii şi violenţei într-un continent al libertăţii şi păcii. Faptul că acest lucru a fost posibil este pur şi simplu un miracol”, a spus doamna cancelar, care a arborat permanent o mină modestă.
Viorel Patrichi

Un comentariu:

  1. Domnule Viorel Patrichi,

    Eu vă înțeleg că sunteți un propagandist unionist și că asta este incompatibil cu calitatea de jurnalist imparțial (că diletant se vede că sunteți), dar vă atrag atenția că nu sunt la București și dacă tot faceți o comparație a României cu Republica Moldova, onest ar fi (ca să vă citez) să comparați mediile, nu să luați cea mai săracă zonă din România. O să vedeți, în cazul în care abandonați această atitudine naționalistă și încercați să faceți jurnalism că lucrurile se schimbă.

    RăspundețiȘtergere