Vedere de pe Centură. Guvernul Ciomu intră cu brişca

Vedere de pe Centură

Guvernul Ciomu intră cu brişca


“Boc este un nesimţit. Să caute bani!”

(Micu Titulescu, pupilul care a promovat legi pentru pensii speciale)

“Aşa e viaţa! Nu am făcut nicio ilegalitate şi nici măcar ceva imoral. Nu am ştiut a cui a fost cavou... Ştiţi cum este în viaţă: încerci să vezi cum te descurci...”
(Marean Vanghele, după ce l-a îngropat pe hăl bătrân în cavoul generalului Iacob Lahovary, eroul în războiul din 1877)

Aşa-i el mai phutaedro, mo! Adică fudul. Mai horobnic. După ce a garantat jumătate din Partidu lu Mukles, era musai să-şi tragă şi cavou dă general. Sigur că a aruncat osemintele eroului de la 1877, dar ce mai contează? Nepotu Mătuşii Tamara nu şi-a tras dăstul? Că doar noi conducem Românica, mo! Şi mai staţi oleacă...
Iar toată pacostea care a fost abătută asupra economiei noastre cade grămadă peste un om onest: Emil Boc. El nu poate fi acuzat că a furat, că a participat la haiducia de 20 de ani. Doar printr-un miracol să nu plătească pentru dezastrul în care ne-au târât aleşii dăştepţi. Acum, Micu Pirania trebuie să taie veniturile amărâţilor. Ca să nu-l acuzăm de luarea acestei decizii arbitrare, va trebui să spună deschis ce face cu pensiile speciale, cu salariile „nesimţite” şi cu marea evaziune fiscală. Fiindcă nimeni nu atacase legea de tăiere a pensiilor speciale în termenul legal, aşteptăm cu interes cum se va tăia şi capra vecinului, nu numai râioasa noastră. Aici trebuie să fim corecţi şi să ne amintim că premierul a fost înlăturat prin moţiune de cenzură tot din cauza tentativei de tăiere a pensiilor speciale.
"Să sperăm că legea nu va fi atacată de nimeni la Curtea Constituţională sau că cel puţin cei care o vor ataca nu vor mai plânge pe umerii pensionarilor obişnuiţi că li se reduce pensia, atât timp cât ei păstrează pensiile de lux", a spus Emil Boc.
Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor stabileşte recalcularea aşa numitelor "pensii de lux", conform principiului contributivităţii, fiind astfel eliminată suma care este plătită în prezent, dar pentru care beneficiarul nu a achitat contribuţii la buget. Este vorba despre pensiile militare de stat, ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, pensiile de serviciu ale judecătorilor, procurorilor şi judecătorilor, respectiv magistraţilor asistenţi ai Curţii Constituţionale, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea; pensiile de serviciu ale personalului diplomatic şi consular, pensiile de serviciu ale funcţionarilor publici parlamentari, pensiile de serviciu ale deputaţilor şi senatorilor; pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă şi pensiile de serviciu ale personalului Curţii de Conturi. Recalcularea pensiilor se face într-un interval cuprins între 30 de zile şi 5 luni de la intrarea în vigoare a legii. De asemenea, legea prevede verificarea pensionarilor de invaliditate aflaţi în evidenţă. Dacă se constată că au obţinut pensia fraudulos, beneficiarii pensiilor de invaliditate vor returna banii.

În ţara lui Şeitan

N-aş vrea să se creadă că aş fi contra pensiilor foarte mari. Dimpotrivă! Vrea omul pensie de un miliard pe lună? Foarte bine, dar să contribuie la fondul de pensii în mod corespunzător, aşa cum este în orice ţară civilizată. Orice formă de pensie specială, fără să se reflecte în sumele reţinute la fondul de pensii, constituie o discriminare socială gravă în raport cu majoritatea românilor care primesc pensii doar în funcţie de contribuţie. Prin urmare, pensiile speciale sunt neconstituţionale. Singurul care a atacat aceste pensii a fost Emil Boc şi a plătit.
Dar sursa cea mai grasă, care trebuie drenată spre buget, o reprezintă marea evaziune fiscală. Mai ales în domeniul importurilor de produse alimentare. Aici este taurul pe care Micu Pirania încearcă să-l prindă măcar de coadă.
Primul pas s-a făcut: cinci copii din Focşani au fost somaţi să plătească impozite fiindcă au jucat în piesa „Cocoşelul neascultător”! Ce Oprişanii, Videnii şi Bercenii? Minorii trebuie puşi la plată în ţara asta! Epicureanul Seby Vlădescu se arată necruţător: „De unde pot să dau, pot să şi tai!”, a morfolit domnia sa trabucu între buzele vineţii. Corect, numai că nu el le-a dat pensii celor care au lucrat în mediul particular. Seby taie şi de-acolo. Chiar dacă oamenii au contribuit la fondul de pensii. Apoi, să te cheme Şeitan şi să conduci Ministerul Muncii în această perioadă nenorocită, nici că se poate ironie mai tragică pentru România!
Noroc de cefele groase din Partidu lu Mukles, care ţopăie pe meleagurile patriei şi strigă „Hoţii!”, apoi depun moţiuni de genul „Genocid social!” Limba română continuă să se afle acolo în grea suferinţă de pe vremea Prostănacului. Şi iar îmi vine să-l cain pe Emil Boc...
„Ce tot îl aperi, bă, ţi-e frate?”, mi-a sărit în faţă un coleg de puterea a patra cu botniţă. „Nu, e fecior de moţi... şi nu fură”. „Şi dacă Ion Iliescu a rămas sărac şi curat, de ce nu-ţi mai place?” „Pentru că i-a supervizat pe escroci, numai să-i lase jucăria în braţe. Aici e diferenţa...”

Shi-i frumos ca Crinu, tremură Vidinu...

Dacă i se usucă chiloţeii, Crin Antonescu sigur e bun şi de premier, şi de prezident. După ce s-a răstit la obiectiv că vrea să fie şef de guvern măcar o legislatură, el şi-a făcut sondaj de opinie la partid. Este cel mai iubit printre români. E adevărat, habar n-are de politica mare a ţării, nu ştie ce este economia reală, nu a gestionat măcar un chioşc de hârtie igienică (la fel ca mine, eu de ce n-aş putea fi bun?), îl bagă Dinu Păturiciu sub masă de câte ori pofteşte, dar se pricepe să conducă România! Mai ales că a promis poetu Vosganian că aduce înapoi la buget miliardele fituite de Motocicleanu... Ne putem culca pe-o ureche deja. Dacă aş avea Peşterea lui Alibaba, aş putea conduce şi eu...
Dar ce face Crinu că nu-l mai încape partidu Brătienilor cu basca lu Tataie pe ochi? Poporul mai vrea o dată cu Partidu lu Mukles şi cu Nepotu Mătuşii Tamara. Este culmea sadomazochismului !


»Nu s-au întâlnit proştii cu şmecherii »

Motocicleanu scheaună pe la uşa Crinului, doar-doar i se va deschide. Puştiul s-a cocoţat şi a uitat cine a făcut economia noastră “să duduie”. Să ne amintim ce investiţii zero a făcut el şi uite ce frumos vorbeşte. Juri că e bun de premier din nou! « La finele anului 2008, România avea o datorie publică foarte redusă - 21% din PIB - în timp ce limita acceptată pentru Europa este 60%. Din fericire, România are încă - şi subliniez de două, de trei ori - are încă un nivel de datorie publică redusă. Acum suntem la peste 35% cu datoria publică, care creşte din păcate vertiginos. Eu nu sunt aici un adept al unei politici extrem de severe. România trebuie să se modernizeze, are nevoie să facă cheltuieli. România, după părerea mea, va avea nevoie să lucreze cu un deficit bugetar o lungă perioadă de vreme. Dar acest deficit bugetar să fie destinat nu consumului, ci investiţiilor. Deci nu datoria publică este astăzi cea mai serioasă problemă. Cea mai serioasă problemă este legată de perspectivă: ce facem pentru repornirea motoarelor economiei?”, ne întreabă Motocicleanu. Pe noi ne întrebi, Căline? Ce-ai făcut când ai fost în şea? Ai dat drumul măcar la o fabrică de lumânări? Măcar atât: să facem cele mai bune lumânări de ceară din lume! Şi uite cât de virgin a rămas el după ce i-a aruncat pe Boci din căruţă şi a cărăbănit tot cu Protănacu în cârcă. Iată premierul cu patru mâini: “Cei de la PDL trebuie să-nţeleagă că în România nu s-au întâlnit proştii cu şmecherii. Dacă vor să guverneze după acest principiu, tipic pentru mahalaua bucureşteană, se înşală. Ei trebuie să înţeleagă că guvernarea şi politica unei ţări serioase trebuie să se facă respectând principiile fundamentale ale democraţiei şi cutumele politice, adică regulile jocului politic. Dacă vor dori întotdeauna ca într-un parteneriat să fie ei cei care câştigă şi ceilalţi, obligatoriu, cei care pierd, atunci nu vor avea viaţă bună şi îndelungată cu nimeni”.
Şi eu zic la fel: politicianul din România este un băiat pâinea lui Dumnezeu, se înduioşează de soarta ta, plânge pe umărul tău, se indignează chiar, moare de dragul patriei şi te avertizează că el ar face mai mult, dar afară nu i se permite, mai să devină şi naţionalist, dar când ajunge în haita conducătoare, nu te mai cunoaşte, caută justificări pentru orice decizie stupidă, invocă raţiuni de stat şi, colac peste pupăză, “Aşa cere UE!”. El nu este capabil să vină şi să spună deschis: “Nu pot să fac ce am promis că voi face. Plec!” Este valabil pentru toate spectrele. Legea învăţământului privind studierea istoriei şi geografiei României în limba maghiară este o dovadă clară. Nu l-am auzit pe Emil Boc să crâcnească şi el vine dintr-o zonă extrem de delicată privind relaţiile cu ungurii. Dacă PD-L va pierde Transilvania (nu doar din cauza crizei), să-şi ia adio de la marea scenă politică.



Micu Titulescu face ce face şi-i mai trage câte-o smetie peste ochi Prostănacului ca să priceapă cine stă la tejgheaua bordelului. “Nu vreau ca de PSD să se mai râdă vreodată. Nu vreau glume cu flacăra violet, cu jacuzi şi alte lucruri. Mă întrebau, “domnu Ponta, ştiţi cum se pune dopu la şampanie înapoi?” Nu. Ia întrebaţi-l pe domnul Geoană. Nu vreau să se mai întâmple lucrul ăsta, vreau să fim respectaţi”.
“Şi eu am fost ca Ponta. Credeam că tai şi spânzur”, a meditat apoi Prostănacu. Ziariştii frenetici au descoperit-o deja pe fiica lui, aşa cum l-au găsit şi pe feciorul Nepotului Mătuşii Tamara cu o zvastică pe mână la o discotecă pentru puşti. Aşa că, fireşte, “Mihnea va merge la un stagiu de internship la Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”. E un loc în care poate participa la evenimente, poate citi, se poate informa despre cât de mare a fost tragedia prin care au trecut sute de mii de familii în urma Holocaustului”.
Televiziunile mogulilor cheamă câte 4-5 apropiaţi şi mai rar câte un Poară din Partidu Bocilor, care iese în patru labe de-acolo. Dacă tot a fost invitat?! Câteodată, dialogul politic ajunge cu cracii pe pereţi, ca în această scenetă reală, care-l bate pe Nenea Iancu:

“Gabriela Vrânceanu Firea: Domnule Boureanu, am o întrebare pentru dumneavoastră.
Cristian Boureanu: Doamnă, nu vreau să răspund la întrebările dumneavoastră...
GVF: Atunci de ce-aţi venit? Vă rog frumos să vă ridicaţi să plecaţi.
CB : Dumneavoastră l-aţi întrebat pe domnul Orban cum de s-au dublat cheltuielile publice în patru ani, deşi productivitatea muncii a scăzut. Domnul Orban a vorbit 10 minute şi a ţinut un speech...
GVF: Domnule Boureanu, dar ce-aţi mâncat? Aţi mâncat ceva stricat înainte de emisiune ?
CB : Nu ştiu, am mâncat ceva la dumneavoastră aici.
GVF : La toaletă ?
CB : Ce mâncaţi dumneavoastră în fiecare seară aici.
GVF : Asta este concluzia dumneavoastră...
CB: A vorbit domnul Orban... vedem pe timp? Aveţi curajul să daţi pe timp să vedeţi cât a vorbit fiecare?
GVF: Avem curajul să vedeţi cât aţi ţipat dumneavoastră pe timp. Şi cine v-a spus că sunteţi băiatul cu mucii în freză a avut dreptate.
CB: Ah, acum mă jigniţi! Cumva amantul dumneavoastră?
GVF: Amantul meu? Dar amanta dumneavoastră?... De vagabonzi… suntem sătui.
CB: Înţeleg că iar mă jigniţi?!
GVF: Dar de unde ştiţi despre cine vorbeam?... N-aţi făcut niciodată afaceri cu statul, aţi ajuns milionar muncind din greu.
CB : O să vă dau şi în judecată. Unu, că nu sunt milionar...
GVF : Sunteţi deja dat de mine în judecată... »
Ce performanţă a avut Nenea Iancu? “Amantul tău!” “Ba al tău, mojico!” Atât. Şi începe păruiala.
Dar revenind la oile noastre, eu am încercat să desluşesc sensurile dialogului şi am rămas în ceaţă. Spune CB: “Cumva amantul dumneavoastră?” Şi şuieră scântei din ochi GVF: “Amantul meu?! Dar amanta dumneavoastră?” De unde deduc că Motocicleanu este, pe rând, “amantul” şi “amanta”. Poate greşesc...
Şi în timp ce bieţii români abia îşi mai duc zilele, iese şi Nuţu Cămătaru de la pârnaie, călare pe un armăsar negru, de parcă era Machedon. Calul l-a trântit cu tandârii de beton şi şauroiul s-a ridicat cătrănit din nou în şea, privind crunt spre şatra adunată pentru “bun venit!”. Nimeni nu a crâcnit pentru că stăpânul mai avea în buzunar un mandat de 13 ani la răcoare, dacă judecătorii nu vor uita...
Genialul Costică Canacheu de la PD-L a dat în judecată statul român ca să impună bunului simţ ştiinţific existenţa minorităţii naţionale a aromânilor. Eu cred că personbajul trebui oprit sau dat afară din partid.


Jos pălăria, domnule Mihai Ghimpu!

În sfârşit, am văzut nişte tactici politice inteligente la Chişinău. Mihai Ghimpu şi Vlad Filat, doi români care fac cel mai bun tandem politic din Basarabia, au izbutit să convoace referendum pentru modificarea Constituţiei în septembire, după care vor fi alegeri parlamentare şi prezidenţiale anticipate. Chiar dacă mulţi mameluci vor vota tot cu Voronin, tinerii vor face difierenţa. Nu vor gânditorii de la Bruxelles să ştie de ei, basdarabenii trebuie să facă presiune pentru a nu rămâne definitiv în zona gri a imperiului ţaristo-sovietic. Iar România are datoria morală şi interesul pragmatic să-i sprijine. Dacă însă Voronin va accepta săi dea jucăriile lui Marian Lupu, atunci situaţia va fi delicată pentru curentul românesc de la Chişinău. Iată mostra: “Cred că se poate de evitat referendumul”, a spus Marian Lupu, personajul care vrea să fie preşedintele celui de-al doilea stat românesc.
Deocamdată, sondajele de opinie arată că Vlad Filat ar avea cele mai mari şanse să devină preşedinte.
Pentru ţara noatră nu este indieferent însă cine va conduce la Chişinău. Evident, pentru România va fi foarte greu. Pe 4 iunie, preşedintele rus Dmitri Medvedev s-a dus la Berlin şi a vorbit cu Angela Merkel inclusiv despre R. Moldova şi Transnistria. Doamna Cancelar vrea să meargă pe linia lui Kozak şi pretinde că aşa va face Uniunea Europeană. Este semnificativă declaraţia lor, mai ales că Germania nu deţine acum preşedinţia Uniunii Europene. Indiferent însă de situaţie, Germania trebuie să consulte România fiindcă în Basarabia şi în Transnistria majoritatea o formează românii, chiar dacă mulţi îşi zic doar moldoveni.



"Noi traversăm cea mai grea criză din ultimii 60 de ani"

Premierul român Emil Boc a prezentat în faţa parlamentarilor o serie de proiecte de legi privind reducerea deficitului bugetar, care prevăd, în special, reducerea pensiilor (cu 15%) şi a salariilor bugetare (cu 25%). Adresându-se Legislativului cu chemarea de a aproba măsurile anticriză propuse, Boc a menţionat că, în caz contrar, ţara se va afla în incapacitate de a-şi îndeplini obligaţiile sociale faţă de populaţie. După opiniile premierului, România traversează astăzi "cea mai grea criză economică din ultimii 60 de ani". "Adevărul este că România consumă mai mult decât produce. În anii creşterii economice, mai ales în anii 2007-2008, noi am crescut iresponsabil salariile şi pensiile, fără acoperire în productivitatea muncii. În aceste condiţii, România este nevoită să se împrumute. În caz contrar, dacă nu reuşim să găsim bani pentru acoperirea deficitului bugetar, vom fi în situaţia să nu putem plăti salariile şi pensiile", a declarat Boc.
Premierul a subliniat că, fără măsuri dure de economisire a resurselor, România va încheia anul 2010 cu un deficit bugetar de 9,1% din PIB, şi atunci pentru acoperirea acestui deficit, va avea nevoie de 11 miliarde de euro. Cu toate acestea, Boc a recunoscut că şi în situaţia în care Parlamentul aprobă proiectele de legi ale Guvernului pentru menţinerea deficitului bugetar în limitele recomandate de FMI, de 6,8% din PIB, România tot va fi nevoită să găsească 8,4 miliarde de euro.
Opoziţia din România a iniţiat o moţiune de cenzură împotriva Guvernului pentru... "genocid social". Partidul Social-Democrat a iniţiat un vot de neîncredere faţă de Guvernul lui Emil Boc, după cum a informat deputatul Aura Vasile. Documentul privind votul de neîncredere, intitulat "Opriţi genocidul social!", a fost semnat de 120 de parlamentari social-democraţi. Textul, în care se critică măsurile anticriză ale Guvernului şi care prezintă argumente contra tăierii salariilor şi pensiilor, a fost trimis către plenul reunit al Parlamentului. Conform Constituţiei României, pentru adoptarea moţiunii de cenzură, sunt necesare 236 de voturi din totalul de 471 de mandate. Numai Partidul Naţional Liberal a anunţat că va susţine iniţiativa PSD. Celelalte fracţiuni parlamentare din coaliţia de guvernare au anunţat că vor vota contra demiterii Guvernului.

România şi Rusia se bat în tandemuri mesianice

Îi voi surprinde pe unii dacă voi afirma că România seamănă în această perioadă cu... Rusia. Ambele ţări sunt conduse de tandemuri politice. Însă, în itmp ce preşedintele României este inflexibil atunci când îşi propune un obiectiv, la fel este şi premierul rus Vladimir Putin. În schimb, preşedintele Dmitri Medvedev, prin maleabilitatea lui, seamănă mai mult cu... Emil Boc. Printre analiştii politici, ei au imaginea unor oameni folosiţi de şefii lor. Cunoaşterea situaţiei din Rusia ne ajută o dată în plus să înţelegem mai bine circumstanţele politicii din România, ţară pe care mulţi o văd printre primele 10 state falimentate. Voi prezenta situaţia din Rusia pentru a pricepe gravitatea lucrurilor din ţara noastră.
Popularitatea primelor două personalităţi din fruntea statului rus s-a prăbuşit concomitent. Pentru prima dată în toată istoria tandemului, popularitatea autorităţii statului a scăzut dramatic. De la începutul anului, tandemul a pierdut practic 10 puncte. Aceste date au fost făcute publice de către fundaţia "Opinia publică" (FOM). Comentând reperele fără precedent în sondarea opiniei publice, experţii de la "Nezavisimaia Gazeta" notează regularitatea apariţiei acestor repere şi pericolul pierderii încrederii populare în autorităţi. Unii analişti vorbesc despre o ameninţare directă la adresa planurilor de modernizare a Preşedinţiei şi a Guvernului.
Nivelul de încredere a ruşilor în preşedintele Dmitri Medvedev şi în preşedintele Guvernului Vladimir Putin încă depăşeşte 50%, dar de la începutul anului, scade constant. Această dinamică a fost prezentată de către fundaţia FOM, al cărei sondaj pe luna iunie s-a realizat în 100 de localităţi din 44 de regiuni ale Rusiei. Au fost consultaţi 2000 de oameni. Comparaţia s-a făcut cu situaţia din ianuarie 2010, dezvăluind că popularitatea lui Medvedev a scăzut cu 9%, iar a lui Putin - cu 8%. La începutul anului, aveau încredere în preşedinte 62% din cei chestionaţi, iar la mijlocul anului - 53%. Nivelul de încredere în premier este, evident, mai ridicat, dar scăderea este şi aici semnificativă. De la 69% în ianuarie, a ajuns la 61% în iunie.
Dacă analizăm mai în detaliu imaginea prezentată de sondajul amintit, atunci se poate observa că, de la mijlocul lui mai, popularitatea tandemului s-a evaluat săptămânal. Conform sursei ziarului "Nezavisimaia Gazeta", apropiate de Administraţia de la Kremlin, înainte să se realizeze un studiu cuprinzător al popularităţii biumviratului, a dezvăluit că nivelul de încredere a cetăţenilor în ambii conducători practic s-a egalat. "Acest lucru a arătat că popularitatea lui Putin, care depăşea indicatorul lui Putin, s-a redus. Deci s-a hotărât ca studiul să nu se publice", a arătat sursa. Dar, ulterior, serviciile sociologice importante, după toate aparenţele, au primit comanda să se efectueze o evaluare rapidă pe scară largă pentru toate oscilaţiile opţiunilor. Astfel că popularitatea lui Medvedev, după evaluările FOM, a ajuns de la 62% la 58% în februarie, martie şi aprilie şi, ceea ce este mai important, toate
aceste trei luni s-au menţinut la acelaşi nivel. Pentru ca, la evaluarea din 16 mai, să indice 60%! Acelaşi lucru s-a întâmplat peste o săptămână şi iată că deja pe 30 mai, erau doar 56%. Iar în prima săptămână din iunie, să nu arate decât 53%. Popularitatea lui Putin de 69% în ianuarie, s-a redus constant câte puţin. Deci, februarie - 66%, martie - 65%. Apoi, în aprilie, FOM a stabilit creşterea până la 66%, iar la chestionarul din 16 mai, această cifră s-a confirmat. Mai mult, la 23 mai, indica 67%. Dar în următoarele două săptămâni, s-au produs două salturi în jos: 30 mai - până la 64%, iar la 6 iunie - până la 61%.
Din studiul efectuat de fundaţia FOM, se deduce perfect unde s-a topit fosta "încredere". Concomitent cu reducerea încredereii, a crescut numărul celor care se îndoiesc de eficienţa tandemului, numărul celor care sunt convinşi că se îndoiesc şi de Medvedev, şi de Putin. În ce-l priveşte pe preşedinte, creşterea primei categorii a fost de 3% - de la 23 la 26%, iar referitor la premier, creşterea a fost tot de 3% (de la 18 la 21%). În a doua categorie - cei care nu cred în tandem total - creşterea este următoarea: de la 12 la 15% pentru Medvedev, şi de la 10 la 14% - pentru Putin.
Alexei Makarkin, director general adjunct la Centrul pentru studiul conjuncturilor politice, consideră situaţia actuală drept rezultatul dezamăgirilor faţă de Putere. "Oamenii aflaţi în criză înjură Puterea, dar nu au alternativă. Cine îi mai apără? Şi ei susţin Puterea cu speranţa în vremuri mai bune, pe care Puterea le-a promis. Iar acum, la televizor, se spune: ţara va ieşi din criză. Se observă creşterea economiei. Pe de o parte, nu mai trebuie căutată aripa de protecţie. Ameninţarea a dispărut. Dar în regiuni, bugetele se diluează, iar întreprinderile se află într-o situaţie grea, treptat, veniturile oamenilor devin tot mai insuficiente.
Privind la indicatorii macroeconomici, omul crede cam aşa: colapsul nu se va produce, dar eu tot trăiesc prost. Mai mult, eu trăiesc mai rău ca înainte. În portofelul meu, nu simt decât uşurare. Şi aşa începe disonanţa psihologică".
Expertul rus nu consideră că această scădere a popularităţii este extrem de periculoasă, deşi o asemenea stare de spirit pune în pericol planurile de modernizare a conducerii statului. "Oamenii cred mai puţin în Putere. Cetăţenii sunt apatici: eh, iar nu merge nimic!... Şi doar conducătroii ţării vor ca societatea nu numai să voteze pentru ei, ci să participe activ la modernizare. Iar aici apare o mare problemă."
Alexei Malaşenko, membru în comitetul de conducere al Centrului "Carnegie" de la Mosocva, este mirat că scăderea popularităţii a devenit o chestiune de senzaţie. "Din ce să crească popularitatea lor? Nivelul de încredere reacţionează nu numai la ceea ce se întâmplă, dar, în general, şi la ceea ce nu se întâmplă. Au fost odată nişte speranţe, perspective, aşteptări!", spune expertul. Contra tandemului, a jucat modernizarea: "Când oamenii încep să priceapă ce se întâmplă, atunci îşi pun întrebarea: Băi băieţi, dar voi cu ce v-aţi ocupat timp de zece ani? Şi nu mai vor să creadă în liderii statului. Şi imediat ce încrederea dispare, scade şi popularitatea". Totuşi, după opinia lui, "oamenii consideră drept un semn al slăbiciunii represiunea dură asupra manifestanţilor şi a celor care pichetează instituţiile. Puterea nu este ceva ce se pierde la puncte fiindcă nu obţine nimic aşa. Oamenii nu mai au
niciun fel de aşteptări. Când a lovit criza, cetăţenii mai sperau că tandemul va face faţă şi că va rezolva totul. Iar acum nu mai aşteaptă nimic de la tandem. Pe oameni nu-i mai interesează Puterea".
Prăbuşirea concomitentă a popularităţiii primelor două personalităţi din conducerea statului i se pare lui Alexei Malaşenko "un indiciu foarte rău. Se deduce că noi nu avem un conducător normal. Această neîncredere nu se manifestă la adresa cuiva anume, ci referitor la toţi reprezentanţii puterii, o dezamăgire faţă de sistemul în care oamenii trăiesc, faţă de ideile pe care liderii le exprimă. Este un semnal foarte îngrijorător."


NATO îşi schimbă domiciliul

Din cauza crizei economice, Comandamentul Alianţei Nord-Atlantice este gata să se mute la Bonn. Pe data de 10 iunie, miniştrii Apărării din ţările membre NATO nu au discutat la reuniunea lor despre tunuri şi proiectile, ci despre dolari şi euro. Criza financiară scufundă Alianţa Nord-Atalantică: Anders Fogh Rasmussen, secretarul general NATO, le-a prezentat colegilor evaluările sale, conform cărora, se pot economisi 1,5 miliarde de euro, fără să se afecteze capacitatea de luptă.
André Flo, fostul ministru al Apărării din Belgia, a confirmat pentru "Izvestia" că la conducerea NATO circulă unele note cu privire la mutarea Secretariatului Alianţei la Bonn. Principalul susţinător al ideii este Germania. Cu susţinerea Olandei.
În esenţă, intriga este următoarea: funcţionarii Secretariaului internaţional al Alianţei Nord-Atlantice, al căror număr a crescut considerabil în anii de până la criză, nu mai încap în actualul sediu. Clădirea Comandamentului NATO este un complex închis, cu trei etaje. Construcţia a fost ridicată în grabă, în 1967, după ieşirea Franţei din această organizaţie militară. Atunci, Cartierul General a trebuit mutat de la Paris la Bruxelles.
Există o decizie de construire a unui nou complex administrativ al NATO, cu o suprafaţă totală de 250 000 de metri pătraţi, iar inaugurarea sediului era programată pentru anul 2014. Dar o asemenea construcţie costă ceva bani - 650 de milioane de euro. Cine ar fi ştiut că în afacerea asta se va amesteca şi criza?
Există două argumente în favoarea Bonnului. În primul rând, în fosta capitală a Germaniei Federale, rămâne pustiu complexul de clădiri guvernamentale, pe care Berlinul este gata să-l ofere gratuit Alianţei Nord-Atlantice. Aici s-au conservat practic toate fostele reprezentanţe diplomatice ale tuturor ţărilor membre NATO, cu infrastructura necesară. Mai pe scurt spus, tot ce este necesar pentru o funcţionare şi o gândire liniştită. Iar până la Bruxelles, este o aruncătură de băţ - câteva ore cu maşina.
De partea Germaniei joacă şi instabilitatea politică din Belgia, o ţară aflată în pragul dezmembrării. Pe 13 iunie, aici trebuie să aibă loc alegeri parlamentare anticipate. Cauza acestor alegeri o constituie incapacitatea politicienilor belgieni de a rezolva problema împărţirii administrative între Bruxelles-Halle-Vilvoorde, între partidele flamanzilor (olandofoni) şi vallonilor (francofoni). Tentativele de reglementare a conflictului durează de multă vreme.
Există însă şi capcane majore pentru mutarea Secretariatului Internaţional al NATO pe pământ german. În primul rând, memoria istorică a europenilor care, genetic, se tem de orice variantă de fortificare militară a Germaniei. Chiar dacă e vorba doar de o reprezentanţă a structurilor politice ale Alianţei pe teritoriul ei.
Reamintim că Legea Fundamentală a Germaniei Federale a interzis multă vreme folosirea forţelor armate ale ţării în conflictele internaţionale. Această prevedere a fost modificată în 1994, când armata germană a fost trimisă în Bosnia-Herţegovina cu trupe de menţinere a păcii. Evident, s-au manifestat rezerve substanbţiale: trimiterea armatei trebuia aprobată de către Parlament şi militarii germani trebuie să opereze numai sub mandat internaţional. Acest principiu funcţionează şi acum. De exemplu, când e vorba despre militarii trimişi de Bundeswehr în Afganistan. Totuşi recenta demisie de bună voie a preşedintelui Horst Koeler a arătat că puterea germană este gata în principiu pentru creşterea eforturilor militare în afara graniţelor ţării. Fostul preşedinte german a şi declarat: "O ţară de o asemenea dimensiune, orientată spre exportul de mărfuri şi care depinde de propriul export de mărfuri, trebuie să
conştientizeze că, în situaţii extreme, trebuie să intervină militar pentru a-şi apăra interesele". Aceste cuvinte i-au pus cruce lui Koeler.

André Flo, fostul ministru al Apărăii din Belgia:

"Deocamdată, nu există o decizie de mutare a Cartierului General. Este un eveniment posibil pentru că NATO are probleme financiare. Este o chestiune la care trebuie să reflectăm. Eu cred că ar fi mai bine dacă sediul NATO rămâne la Bruxelles. Iar faptul că pe lista mutărilor figurează Germania este normal. Germania este membră NATO. Iar dacă această decizie se va lua, ea nu va fi o decizie a Germaniei, ci a tuturor ţărilor din Alianţă".

Jean-Pierre MOLLE, director adjunct la Institutul pentru Relaţii Internaţionale şi pentru probleme de securitate de la Paris:

"În ce priveşte bugetul Alianţei, transferul Cartierului General la Bonn poate realmente să constituie o idee de analizat. Dar dacă se ia în considerare rolul Germaniei în Europa şi istoria ei complicată, aceste lucruri vor provoca inevitabil controverse printre membri. Obiecţii de principiu contra Germaniei nu există, trecutul a rămas în urmă, Franţa va fi neutră în această chestiune. Creşterea semnificativă a ponderii Germaniei în interiorul comunităţii transatlantice este posibilă numai în cazul creşterii cheltuielilor ei militare. Iar din perspectiva reducerilor bugetare, anunţate de cancelarul Angela Merkel, acest lucru este aproape imposibil. Însă, în mod obiectiv, prezenţa Secretariatului General pe teritoriul ei conferă atuuri suplimentare acestei ţări şi pe plan economic, şi pe plan politioc-diplomatic. Principalul minus al acestui pas este îndepărtarea structurilor Uniunii Europene de structurile NATO".




Putin a prins Europa în mreaja conductelor
Gazprom creează un sistem subteran de stocare a gazului în străinătate. România se află "în studiu".
Din cauza crizei, corporaţiile vor fi nevoite să crească semnificativ eficienţa activităţii lor economice externe. Gazprom, care a fost mulţi ani furnizorul principal de gaz pentru Europa şi Turcia, a căutat insistent să-şi extindă influenţa pe pieţele tradiţionale de export, pentru a obţine profit de la beneficiarul final. Evident că trecerea de la vânzările en-gros a combustibilului albastru peste hotare la vânzarea cu amănuntul pe pieţele din diverse ţări determină o creştere puternică a eficienţei economice externe a trustului.
Până în prezent, aproape singura cale de a face acest lucru a constat în achiziţionarea de acţiuni la proprietarii de conducte şi la companiile de distribuţie a gazelor din diverse ţări şi beneficiarilor de gaz rusesc. Totuşi, încercările de a obţine controlul asupra activelor corespunzătoare s-au izbit de o opoziţie dură din partea statelor "gazdă", care se temeau pentru securitatea lor energetică. De aceea, s-a găsit o rezolvare alternativă, dar nu mai puţin eficientă - Gazprom îşi concentrează atenţia pe crearera unei reţele externe de depozite subterane de gaz.
Până nu demult, politica de export de la Gazprom se baza, în special, pe arendarea capacităţilor de depozitare în ţările mai îndepărtate. Acum s-a luat decizia dezvoltării sistemului propriu de depozitare subterană. Logica acestei acţiuni e destul de simplă - trustul va putea să reacţioneze mai flexibil la oscilaţiile cererii, ceea ce îi va permite să-şi consolideze poziţia pe pieţele de vânzare cu amănuntul din străinătate, de asemenea, să reducă şi costurile de stocare, deoarece consumurile din depozitele subterane vor echivala costurile de exploatare, care sunt considerabil mai mici decât taxa pentru arendă.
Strategia dezvoltării sistemului de depozite subterane de peste hotare presupune crearea unor spaţii de stocare, ce vor fi răspândite prin toată piaţa europeană. Aceste depozite vor fi amplasate cât mai aproape de sistemul de tarnsport al gazului şi de beneficiari pentru a reduce la maxim cheltuielile de transport. Pornind de la aceste criterii, Gazprom este în căutarea unor spaţii potenţiale, unde se pot amenaja depozite subterane, dar şi a unor parteneri pentru asociere. Sunt preferaţi partenerii care deţin licenţe de stocare a gazului. De exemplu, companii care deţin în activul lor zăcăminte epuizate de petrol şi gaze, care posedă tehnologii pentru utilizarea spaţiilor. Aceşti parteneri au experienţă în regiunile unde se află depozitele subterane, le este mai simplu să poarte negocieri cu autorităţile locale şi să obţină avizele necesare pentru construirea şi exploatarea depozitelor de gaz. Una din condiţiile de
bază ale Gazprom pentru obţinerea acordului pentru crearea unui depozit subteran este să posede minim 50% din spaţiul alocat.
Gazprom a primit primele spaţii de depozitare în Europa în 1993, prin crearea unei societăţi mixte cu compania germană "Wintershall - WINGAS". Trustul rus a ieşit independent pe piaţa europeană a depoozitelor subterane în 2005, dacă nu luăm în considerare spaţiile închiriate în Austria şi în Germania. Gazprom, WINGAS şi compania austriacă RAG (posesorul licenţei pentru zăcământul de gaz epuizat de la Haidach) a creat o societate mixtă pentru construirea şi exploatarea unui nou depozit subteran în Austria. În anul 2007, a fost finalizată prima etapă a proiectului. Depozitul are o capacitate de 1,2 miliarde metri cubi de gaz. A doua etapă se va încheia în 2011, după care volumul de stocare va creşte la 2,4 miliarde metri cubi, iar depozitul de la Haidach va deveni cel mai mare din Austria şi al doilea ca dimensiune din Europa Centrală. În viitor, se preconizează continuarea dezvoltării capacităţilor de stocare
până la 3 miliarde metri cubi. Haidach se află în imediata vecinătate a frontierei austro-germane. Depozitul este legat la gazoductul Germaniei, ceea ce permite folosirea capacităţii sale pentru livrările către beneficiarii austrieci şi germani, iar prin operaţiuni de schimb, să se poată furniza gaz spre Italia, Cehia, Slovacia şi Franţa. Gazprom deţine 33% din acţiunile acestui proiect, iar, suplimentar, şi-a rezervat încă 33% din volumul depozitului.
Al doilea depozit, pe care Gazprom l-a ocupat independent în Europa, este la Pusztafoldvar, în Ungaria. Dreptul de concesiune asupra zăcământului epuizat îl deţine compania ungară MOL. Lucrul la acest obiectiv a început în 2008, iar în decembrie 2009, părţile au semnat un acord cu privire la crearea unei societăţi mixte la paritate pentru construirea şi exploatarea depozitului subteran pentru gaz, cu un volum de stocare de 1,3 miliarde metri cubi. Astăzi, partenerii se ocupă de finanţarea proiectului, apoi vor începe construirea depozitului. Participaţia Gazprom la acest depozit subteran, ca investitor, se ridică la 50%, dar corporaţia vrea să rezerve pentru sine încă 30% din acţiuni. Amplasarea depozitului subteran de la Pusztafoldvar este foarte profitabilă. Depozitul se poate conecta cu unul din cele mai mari sisteme de transport europene pentzru gaz, la Baumgarten, în Austria, la frontiera cu Slovacia, prin care astăzi
trece un flux considerabil de gaz rusesc.
În paralel cu proiectul ungar, Gazprom a studiat posibilitatea construirii unor capacităţi proprii de stocare în Germania. În primăvara lui 2008, a semnat cu societatea germană Verbundnetzgas un acord de cooperare în domeniul creării unui depozit subteran pe teritoriul acestei ţări. Iar în mai 2009, partenerii au convenit să creeze, la paritate, un depozit cu societatea mixtă Erdgasspeicher Peissen GmbH, pentru construirea depozitului subteran Katharina, pe baza structurii Peissen, cu o capacitate de până la 600 de milioane de metri cubi de gaz. Aici nu este un zăcământ epuizat, şi o cavernă de salină. De aceea, chiar în cursul acestui an, vor fi făcute pregătirile necesare, iar în 2011 vor funcţiona două cavităţi. Depozitul va funcţiona la capacitatea maximă abia spre anul 2025. Pe lângă partea sa ca acţionar, Gazprom plănuieşte să-şi rezerve 30% din capacitatea depozitului subteran. În plus, în vara trecută,
"Gazprom Export" a semnat un acord cu consorţiul din care fac parte Energie Beheer Nederland (EBN) şi Dyas din Olanda, Petro-Canada şi TAQA Energy (structura-fiică a companiei energetice naţionale a Emiratului Abu-Dhabi, OAE TAQA), consorţiu constituit pentru crearea unui depozit subteran la Bergermeer, în Olanda. Negocierile pe marginea acestui proiect au avut loc în 2008. Conform acordului, partea rusă s-a obligat să furnizeze pentru acest depozit 4,7 miliarde metri cubi de gaz-tampon pentru gazoduct, iar în schimbul acestei cantităţi, va primi dreptul de acces la depozit şi cotă-parte din compania operatoare. Acest depozit subteran ocupă un loc stratregic pe piaţa europeană pentru că se construieşte în centrul nodului de reţele TTF şi va avea ieşire pe pieţele energetice nu numai din Olanda, dar şi din Germania, Marea Britanie, Franţa şi Belgia. În plus, Bergermeer va asigura fiabilitatea livrărilor de gaz din Rusia prin
gazoductul North Stream. O buclă din acest sistem merge în direcţia Olandei. De aceea, Bergermeer va deveni cel mai mare depozit subteran de gaze din Europa: capacitatealui nominală va fi de 4,5 miliarde metri cubi. Construcţia depozitului începe în 2010 şi se va finaliza în 2013, când va funcţiona la capacitatea totală.
Şi ultimul proiect, pentru care există deja o decizie de principiu, vizează construirea unui depozit subteran într-o pungă de gaze epuizate, la Banatski Dvor, în Serbia. Licenţa pentru această structură aparţine societăţii de stat Srbijagas. În toamna anului 2009, Gazprom a semnat cu societatea sîrbă un acord de construire a acestui depozit, cu o capacitate totală de 450 de milioane de metri cubi de gaz. Rusia va deţine 51% din capacitate. Injectarea gazului în acest depozit va începe încă din acest an, iar în 2011, depozitul va funcţiona la capacitatea totală.
Realizarea cu succes a proiectelor stabilite va permite trustului Gazprom să opereze în 2015 cu depozite proprii, care vor depăşi capacitatea de 5,8 miliarde de metri cubi. Pentru comparaţie, în 2009, acest indicator se ridica la un total de 1,86 miliarde metri cubi. Totuşi, Gazprom nu se limitează la aceste capacităţi. Astăzi, obiective potenţiale, unde se pot construi depozite subterane, se cercetează în România, Turcia, Slovacia, Cehia, Franţa, Marea Britanie, Italia şi în alte ţări. Există regiuni unde sunt necesare asemenea depozite, de exemplu în Turcia şi în Marea Britanie. În acelaşi timp, crearea unor noi depozite subterane pe teritoriul altor state va deveni actuală doar în viitor, îndeosebi, după construirea gazoductului South Stream.

De ce fac ruşii scandal pe tema scutului antiaerian?

În mica localitate Morong din nordul Poloniei, a venit din oraşul german Kaiserslautern o baterie de rachete americane Patriot PAC-2. Patru lansatoare de rachete şi un detaşament de câţiva soldaţi şi ofiţeri. Au fost întâmpinaţi solemn. La festivitate, au participat Bogdan Klich, ministrul polonez al Apărării, generalul de brigadă Mark Bellini, şeful aprovizionării tehnico-materiale pentru Armata americană din Europa, şi Lee Feinstein, ambasadorul american la Varşovia. Moscova a acordat atenţia cuvenită acestui eveniment.
Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a vorbit despre confuzia provocată de apariţia în Polonia a rachetelor antiaeriene americane, la 70 de kilometri de frontiera regiunii Kaliningrad a Rusiei. "De ce trebuie să facem ceva obligatoriu, ca să creăm impresia că Polonia se pregăteşte contra Rusiei, iată ce nu înţeleg eu?", s-a întrebat şeful diplomaţiei ruse la o conferinţă de presă la Moscova. O critică acerbă faţă de acest pas făcut de Varşovia şi Washington a lansat Konstantin Kosacev, preşedintele Comitetului pentru relaţii internaţionale din Duma de Stat. A dat o declaraţie în acelaşi sens şi Boris Grîzlov, preşedintele Dumei, care a prevenit Statele Unite că, în cursul dezbaterilor pe marginea Tratatului privind limitarea armamentelor strategice ofensive, pe care preşedintele a supus-o spre ratificare în Dumă, parlamentarii analizează şi desfăşurarea racheteleor antiaeriene din Polonia. După opinia lui Grîzlov, ei vor găsi răspunsul adecvat faţă de asemenea acţiuni. Şi mai dur s-a exprimat reprezentantul Ministerului de Externe la seminarul de la Moscova al Fundaţiei "Carnegie", dedicat noului tratat privind limitarea armamentelor strategice ofensive. În prezenţa diplomaţilor europeni, deci şi din Polonia, a calificat direct acţiunile Washingotnului şi Varşoviei drept "neprietenoase şi provocatoare".
Cum s-a reflectat protestul stimabililor în lumea experţilor militari?
Oare chiar se baricadează Polonia contra Rusiei? Aici există unele întrebări. Dar înainte să răspundem la ele, trebuie să ştim că un compelx de rachete antiaeriene Patriot, pe care Pentagonul le-a adus din Kaiserslautern la Morong, nu reprezintă niciun pericol pentru ţara noastră şi pentru regiunea Kaliningrad.
Şi nu doar pentru că orice rachetă antiaeriană este o armă pur defensivă, iar noi nu ne pregătim să invadăm Polonia, care este ţară membră NATO. Iar bateria Patriot, care a apărut pe pământul Poloniei, este şcolărească. Nu are nicio rachetă antiaerienaă. Şi va sta aici numai o lună, iar pe 16 iunie, va pleca îndărăt, la baza ei din Germania. Aşa se va proceda de trei ori în acest an şi de câte patru ori în 2011 şi în 2012. Varşovia vrea să înlocuiască bateriile antirachetă învechite C-125 "Peciora", fabricate în URSS, în anii 1970, care au ieşit din garanţie pentru a mai fi folosite în scopuri militare, cu alte rachete noi, care încep să vină de la firma americană Raytheon, în 2013. Iar specialiştii polonezi vor învăţa să folosească această tehnică pe sisteme similare de comandă.
Desigur, este neplăcut că polonezii au hotărât să cumpere de la americani şi nu iau rachetele noastre S-300 PMU "Favorit", care, după opinia multor experţi, sunt mai eficiente şi mai fiabile, decât rachetele Patriot PAC-2 şi chiar decât PAC-3. Dar n-ai unde să te plângi. Polonia, la fel ca Grecia, este membră a Alianţei Nord-Atlantice şi este nevoită să se alinieze standardelor şi cerinţelor adoptate acolo. Şi cumpără ceea ce i se impune. Şi totuşi, Seimul Poloniei a luat decizia de a cumpăra baterii americane nu ieri şi nici astăzi, ci încă din anul 2005. Aşa că apariţia rachetelor Patriot la Morong nu putea să fie o surpriză pentru oamenii avizaţi. Apariţia acestor rachete este desigur, la prima vedere, ca o compensaţie din partea lui Obama pentru complexul antirachetă GBI, care trebuia desfăşurat în Polonia, conform planurilor lui George W. Bush, pentru a crea a treia zonă de apărare antirachetă
strategică ("scutul antirachetă" - nota trad.), şi care îi îngrijora realmente pe ruşi prin capacităţile strategice de descurajare. Dar de altfel nu este chiar aşa. Rachetele PAC-2 sau PAC-3 nu pot îndeplini aceleaşi comenzi ca rachetele pe GBI.
După opinia mea, cauza scandalului este simplă. Moscova vrea să dea baterii S-300 "Favorit" pentru Iran în schimbul rachetelor americane din Polonia. Aşa că din toată propaganda iscată în jurul bateriilor Patriot, răsună destul de clar un gând simplu: Voi aţi dus rachete în Polonia contra voinţei noastre; Noi vom duce contra voinţei voastre rachete în Iran. Şi vom fi chit. Este doar o afacere, nimic personal.

Kremlinul visează să apere Europa de rachetele Iranului

Iar gânditorii de la Bruxelles mai să pună botul!
Bulgaria respinge participarea Rusiei la realizarea apărării antirachetă pe teatrele de război.
Rusia, SUA şi NATO se mişcă treptat în direcţia cooperării în domeniul apărării antirachetă. Intenţiile sunt marcate foarte clar. Preşedintele Barack Obama şi conducerea Pentagonului au declarat în repetate rânduri că sunt gata pentru cooperarea cu Rusia în domeniul apărării antirachetă. Astfel, în timpul vizitei la Moscova, Barack Obama a spus: "Eu vreau să lucrez împreună cu Rusia pentru o nouă arhitectură de apărare antirachetă, care ne va da multă siguranţă. Dar, dacă dispare pericolul legat de programul nuclear iranian, atunci nu mai stau în picioare nici cauzele pentru desfăşurarea sistemului antirachetă din Europa. Acest lucru corespunde intereselor noastre reciproce". William Burns, adjunctul secretarului de stat american, a declarat că "ţările noastre au dedicat pentru apărarea antirachetă mai multe resurse şi cercetare ştiinţiifcă, decât pentru orice alt
domeniu". Acest plan este susţinut în totatlitate şi de Anders Fogh Rasmussen, secretarul general al NATO, care consideră că Alianţa Nord-Atlantică şi Rusia trebuie să colaboreze pentru elaborarea şi construirea apărării contra rachetelor balistice. Conducerea Rusiei evaluează pozitiv această colaborare. În această etapă, se iau în calcul posibile atacuri cu rachete.
Pe acest fond, apare mai mult decât stranie reacţia lui Nikolai Mladenov, ministrul de Externe al Bulgariei, la propunerea neoficială a unui expert rus privind posibila desfăşurare pe teritoriul Bulgariei a sistemelor de apărare antirachetă pentru teatrele de război, de tip S-300 şi S-400. Ministrul bulgar consideră propunerea rusului "extrem de neserioasă". El a declarat că "Bulgaria îşi rezolvă problemele în familie. În ce priveşte securitatea, familia ei este NATO. În domeniul economiei, familia este Uniunea Europeană", citează Novinite.com.
Propunerea neoficială privind posibila desfăşurare în Bulgaria şi în România a sistemelor de tip antirachetă pentru teatrele de război S-300 şi S-400 a fost exprimată într-adevăr la conferinţa de la Moscova a Centrului "Carnegie", în luna mai, 2010, în contextul depistării unor posibilităţi tot mai largi de cooperare între Rusia, SUA şi NATO.
În acest context, s-ar putea discuta posibilităţile de cooperare în domeniul apărării antirachetă în etape timpurii, nu numai prin unificarea sistemlor de informaţii, care se analizează la nivel oficial încă din timpul propunerii lui Vladimir Putin privind folosirea radarelor ruseşti de la Mincegaur (Gabala, Azerbaidjan), de lângă Armavir, pentru reactivarea proiectului privind schimbul de date referitoare la lansarea rachetelor şi a purtătoarelor de rachete de la Moscova şi crearea unui centru similar la Bruxelles, dar şi includerea în arhitectura europeană de apărare antirachetă a sistemelor antiaeriene ruseşti. Acesta ar putea fi începutul unei colaborărti autentice în domeniu. Cu atât mai mult, cu cât sistemele S-400 "Triumf" depăşeşsc cu mult distanţa de lovire a ţintelor aeriene şi a rachetelor balistice americane de tip "Patriot". Spre deosebire de desfăşurarea sistemelor "Patriot" din Polonia, care are un
caracter exclusiv politic, fără vreo legătură însă cu asigurarea securităţii, mai ales că scenariile folosirii lor pe timp de război sunt absurde (NATO şi Rusia nu se atacă reciproc), sistemele ruseşti antirachetă din sud-estul Uniunii Europoene sunt realmente capabile să apere regiunea şi de rachetele balistice iraniene.
În legătură cu această declaraţie a şefului diplomaţiei Bulgariei, ea se poate explica mai degrabă prin lipsa de experienţă în funcţia deţinută (Nikolai Mladenov a venit în fruntea Ministerului de Externe de la Sofia abia la începutul acestui an) şi prin necunoaşterea politicii SUA şi NATO în domeniul cooperării cu Rusia sau, ceea ce este şi mai rău, prin stăruinţa de a demonstra încă o dată ruperea categorică a noului membru al Alianţei Nord-Atlantice de trecutul prieteniei ruso-bulgare.
Desigur, "familia" NATO are şi membri ciudaţi. Unul din ei, după cum se vede, nu ştie că forţele armate ale Bulgariei au peste 200 de transportoare blindate "BMP-1,2,3), instalaţii pentru lansatoare de rachete "Tornada", 20 de avioane MiG-29, 34 Cy-25, peste 30 de elicoptere de tip "Mi" şi alte dotări tehnice. Pentru a le menţine în stare tehnică de funcţionare pe timp de război, se perpetuează o strînsă colaborare cu Rusia. O situaţie similară se menţine şi în alte ţări est-europene, membre ale "familiei", care - se poate spera - nu vor reacţiona aşa de vehement la diversele forme de coopare cu Rusia în domeniul apărării antirachetă. În plus, poate că ar fi util, conform tradiţiei membrilor mai tineri ai "familiei", să asculte sfaturile "tovarăşilor mai bătrîni" din NATO pe această temă. Aşa le recomandă Kremlinul. Ce vor face partenerii noştri din NATO?


Spaima nefondată a Ucrainei în faţa României

"Un transportor blindat din România poate trece frontiera ucraineană, ajunge la Kiev şi nu întâlneşte nici picior de soldat ucrainean", a afirmat Igor Markov, liderul partidului "Rodina" (Patria) din Ucraina. El a făcut această declaraţie cu prilejul unei "mese rotunde", semnificativ institulate "Politica externă a României: provocări contemporane şi pericole pentru securitatea Ucrainei". "Trebuie să punem în faţa conducerii politice a ţării problema privind redresarea capacităţii de luptă a armatei noastre. În timpul lui Iuşcenko, îndeosebi în sudul şi în estul ţării, au fost distruse aproape toate unităţile militare. Problema arde demult. În primul rând, ce concluzii tragem noi de-aici şi în ce măsură este posibilă aplicarea acestor propuneri?", s-a întrebat Markov. Politicianul ucrainean a subliniat: "Neutralitatea şi independenţa sunt bune, dar toţi înţeleg perfect
că în lumea contemporană nu există state absolut independente. Şi, indiferent de statutul de ţară, ea apără interesele politice ale cuiva, cu excepţia statelor foarte puternice. De aceea, noi trebuie să stabilim cu cine mergem la drum şi cine va putea să ne asigure securitatea, împreună cu noi. În condiţiile actuale, nu putem supravieţui de unii singuri".
În încheiere, liderul partidului "Rodina" a declarat că serviciile secrete ucrainene trebuie să întrerupă finanţarea organizaţiilor "care se ocupă de distribuirea paşapoartelor româneşti şi de propaganda conform căreia Basarabia este teritoriu românesc".
După cum a informat IA REGNUM NOVOSTI, se cunoştea că noua putere ucraineană intenţionează să se ocupe la modul serios de securitatea militară a sudului regiunii Odessa şi este posibil chiar să revigoreze bazele militare de-acolo, baze construite în anii de independenţă. Este vorba în primul rând de Bolgrad, unde cândva era desfăşurată o divizie aero-purtată şi de desant, care viza Balcanii şi Turcia pe timpul URSS.
După cum a declarat Eduard Matviciuk, guvernatorul Regiunii Odessa, în curând va avea loc şedinţa Consiliului Naţional de Securitate al Ucrainei, dedicat acestei probleme, şi până la sfârşitul anului, la Bolgrad, vor ajunge primii militari. Câţi anume şi cum, guvernatorul nu a precizat, dar, conform datelor obţinute de la unele surse din cadrul Ministerului Apărării, acolo va fi desfăşurat un batalion mecanizat, format din 600 de militari, cu tehnica aferentă.


Viorel Patrichi