Centenarul bisericii din satul lui Emil Boc

Centenarul bisericii din satul lui Emil Boc


Pe 31 iulie, s-au împlinit 100 de ani de când a avut loc prima slujbă religioasă în biserica actuală din Răchiţele, satul natal al lui Emil Boc. Lăcaşul din comuna Mărgău, judeţul Cluj a fost inaugurat în anul 1911. Biserica actuală a fost zidită în apropierea vechiului lăcaş, care fusese ridicat în 1792.
"Ne-am pregătit pentru acest moment timp de trei ani, mi-a spus părintele paroh Teodor Boc, care este verişor cu premierul. Este şi prima întâlnire cu fiii satului, prilej cu care facem şi resfinţirea bisericii. Ne-a făcut cinstea să vină şi Înalt Prea Sfinţitul Andrei Andreicuţ,
mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.
Au venit localnici, dar şi urmaşii celor care au migrat peste tot. Răchiţenii noştri au făcut onoare locului. Fie că au lucrat prin pădure pe la Brezoi, la Sibiu, pe la grajdurile din Pâncota sau din alte părţi, fie că s-au dus la Cluj, la Bucureşti, în Austria, Germania, America - peste tot, ei şi-au făcut datoria şi nu ne este jenă cu ei".

Cu acest prilej, a fost sfinţit şi Monumentul Eroilor din Răchiţele pentru cei căzuţi în cele două războaie mondiale. Cu acest prilej, ÎPS Andrei i-a acordat lui Emil Boc "Crucea Transilvană" pentru ataşamentul dovedit faţă de biserica ortodoxă din Transilvania. Fiind prins în tratativele cu misiunea Fondului Monetar Internaţional la Bucureşti, premierul nu a putut veni la Răchiţele să-şi ia distincţia.

Au venit însă aici sute de răchiţeni. Mulţi erau de la Pâncota, de lână Arad, unde moţii au migrat de-a lungul timpului în căutarea pământului fertil, fără să-şi uite rădăcinile. Primarul din Pâncota s-a întors din drum fiindcă satul fusese inundat cu o noapte în urmă. A venit şi Teodor Mihuţ, consilier judeţean din Arad, ca să-şi vadă locurile « ca o gură de rai », unde a copilărit.
În onoarea tuturor fiilor satului, s-a încins o petrecere în toată regula, cu muzică, sarmale şi ţuică la căminul cultural. Mircea Sorin Suciu, primarul comunei Mărgău, a
acordat diplome celor mai în vârstă bătrâni din Răchiţele. Printre ei, se aflau Nuţu şi Anuţa Boc, părinţii premierului şi decani de vârstă. Ziarişti tineri şi neliniştiţi foiau în jurul lor: Dar de ce v-a dat diploma Emil Boc? Ce merite aveţi?…
După ce m-au cunoscut cu ani în urmă, bătrânii m-au primit la ei acasă parcă mai relaxaţi, dar tot porniţi contra ziariştilor şi politicienilor care îl atacă neîncetat pe feciorul de la Bucureşti. Badea Nuţu Năii - cum este cunoscut aici tatăl premierului - a rămas la fel de vioi. Şi-a vândut stupii. Nu mai putea să aibă grijă de ei, deşi inima vrea… Parcă mă încearcă şi pe mine un regret… Avea miere de mană şi era pentru mine o bucurie să-l văd cum umblă mândru prin prisacă şi ridică ramele spre soare. Îşi mai aduce aminte şi acum de vremurile din tinereţe, când umbla cu geamuri cu toată echipa lui, când a învelit Gara de Nord din Bucureşti cu sticlă. Pe-atunci, meşterii vorbeau „limba gomoţască” („gumuţască”, un idiom creat de meşterii sticlari din regiune pentru ca nimeni din afara breslei să nu le cunoască tainele…). Aud sunete arhaice, unele de dinaintea venirii romanilor...
Mama Anuţa a rămas generalul casei. Ea nu renunţă la vacă şi „lucră” toată ziua. „Nu vreau să cer de la pruncii mei!” Nelu, feciorul mai mare, care a rămas gospodar de frunte în sat, este supărat pe nişte gazetărese cu buricelul gol, care au trecut pe-acolo şi au scris cu indignare că mama premierului îşi repară singură casa. Cum adică? De ce nu trimite premierul o echipă? De ce nu le face o vilă de marmură? Am încercat să-i explic că acele fete nu pricep realitatea şi că este o mare bucurie să vezi un bătrân curat că îşi poartă singur de grijă, că nu ţine mâna întinsă la ajutoarele sociale, aşa cum procedează tineri în toată puterea, dar nu-l pot convinge. „Cum să spună, domnule, că premierul a asfaltat drumul până la poarta părinţilor? Să fie vina bătrânilor dacă au casa în mijlocul satului?”
Le-am povestit o întâmplare similară din satul Ponor, de unde provine un alt moţ premier, Victor Ciorbea. Prin 1997, era revoltă mare în Parlamentul de la Bucureşti: Ciorbea a dus utilaje în satul lui ca să facă drumul părinţilor! Aşa că fruntaşul ţărănist s-a speriat şi le-a cerut localnicilor să scoată imediat buldozerul care încerca să facă o cale terasată în munte. M-am dus şi eu să văd care este adevărul. Acum, la Ponor, bolnavii şi gravidele trebuie legaţi fedeleş de scară pentru a fi duşi până la dispensar. Sau cu… ciubărul!
Şi atunci am scris că ar fi bine ca ţara să fie condusă de premieri care provin numai din zone defavorizate. Să-i lăsăm să sape drumuri părinţilor. Poate măcar aşa să facem şi noi ceva durabil pentru adevărata Românie profundă…
Trebuie să precizez că Mărgău nu este o comună favorizată de Emil Boc. În realitate, aici activează un excelent primar liberal, care a lansat proiecte pentru fonduri europene,
înainte ca Emil Boc sa fi fost desemnat şef de guvern. Nimeni nu scoate un cuvânt despre acest primar liberal, care s-a dovedit foarte energic.
„Din păcate, presa a dat uneori informaţii eronate, îmi spune primarul Mircea Sorin Suciu. Ca lucrări mari, noi avem două proiecte pe Planul Naţional de Dezvoltare Rurală, care
vizează întreaga comună, nu numai satul Răchiţele. Proiectele au fost depuse la iniţiativa mea, în decembrie 2008, pe când Emil Boc nu era şeful Guvernului. Eu am lucrat timp de opt ani în administraţie, la asistenţă socială. Apoi am ajuns viceprimar şi am dobândit experienţă. Mi-am făcut contacte în administraţie şi am avut acces la informaţii. Avem în derulare două proiecte majore, în asociere cu două comune vecine, cu finanţare europeană. Avem un proiect împreună cu comuna Beliş: un drum între cele două comune, din satul Răchiţele prin Dealu Botii, care leagă satul Băceşti. A doua acţiune este alimentarea cu apă în localitatea Răchiţele.
(Iarăşi trebuie să scriu că mama Anuţa Boc este prima din sat care „şi-a tras apă din munte” cu 30 de ani în urmă. Prin urmare, nici această investiţie nu vizează familia premierului…).
A doua acţiune este alimentarea cu apă în localitatea Răchiţele. A treia acţiune este canalizarea parţială în Răchiţele. Mai facem la Răchiţele un „after school” şi modernizăm Căminul Cultural de la Mărgău. În total, sunt 5 obiective. Suma totală s-a ridicat la 6 milioane de euro, dar licitaţia s-a adjudecat la 5 milioane.
Al doilea proiect îl realizăm cu comuna Călăţele. Vizează un drum comun între cele două comune. Plecăm din capul satului Bociu, parcurgem tot satul, unde am pus deja asfalt, trecem prin satul Ciuleni, după care trecem în Călăţele. A doua acţiune vizează construirea unui sediu administrativ şi a unui centru de zi pentru bătrâni, combinat cu îngrijire la domiciliu în satul Bociu. Am alimentat cu apă alte două sate: Ciuleni şi Bociu. Am cumpărat deja conducta pentru satul Mărgău, cu finanţare din fonduri europene”, mi-a explicat primarul liberal Mircea Sorin Suciu.
M-a impresionat energia acestui tânăr care ştie să facă proiecte, să se bată pentru ele şi să urmărească implementarea lor.

Morişcă de apă, cu alternator de… autobuz

Ceva totuşi nu s-a făcut şi primarul nu e mulţumit: electrificarea Văii Stanciului, cea mai frumoasă din regiune, unde au început să apară pensiuni moderne. De aici mai sus, este Săritoarea Vălul Miresei (cascada), unde vin tinerii să se fotografieze în ziua când ajung împăraţi... Contractul pentru electrificare s-a făcut, dar s-a tăiat finanţarea de la… Cluj. Prea mulţi stâlpi, prea mulţi bani… Aici ar putea interveni „cel mai iubit fiu al satului”, însă cred că se teme de „gura târgului” de pe la televiziuni. Sau poate vine Elena Udrea cu frunza fermecată şi rezolvă problema.
Eu aş face-o şi aş lăsa câinii să latre… La fel am zis şi despre Cirobea. Zona este ameţitor de frumoasă, comparativ cu Valea Prahovei, şi merită investiţia. Mulţi turişti români sau străini traversează Apusenii dintr-o parte în alta, în căutarea fenomenelor carstice.
Până când se va electrifica Valea Stanciului, cabanierii se descurcă şi ei cum pot. Aurel Ştefan este un învăţător din Oltenia. A adus multe grupuri de copii pe-aici până nu a mai putut pleca. Îşi luminează pensiunea cu o morişcă de apă.
„Asigurăm curentul de la un generator pe apă, format dintr-o turbină care pune în mişcare un alternator de autobuz. Alternatorul scoate în jur de 25-28 de volţi, pe care îi stocăm în baterii înseriate 4 x 12 V. În baterii avem curent de 24 V. Un convertor transformă acest curent în curent de 220 V.
Investiţia a plecat de la lucruri simple. Iniţial, am avut o instalaţie mai mică. Este ieftină, mult sub 1000 de euro. Alternatorul de autobuz se găseşte în toate târgurile de vechituri auto. Turbina este nouă, adusă din Ungaria. Celelalte subansamble au fost făcute de oamenii noştri pricepuţi. Instalaţia îmi asigură energia necesară pentru 50 de becuri economice, centrala cu pompe, un boiler de 300 de litri, frigider, maşina de spălat şi un televizor”.

Gulaş homeric la pensiunea lui Traian Şuşman

Unul din urmaşii îndepărtaţi ai lui Todor Şuşman, cel care este considerat de unii erou anticomunist, şi-a deschis pensiune pe Valea Stanciului. Traian şi Jenica Şuşman au avut mult de lucru în acele zile. Fără nicio legătură cu serbarea fiilor satului, au venit la ei cam 150 de motociclişti din toată ţara. O flotă de motoare! Nu, nu i-a trimis Emil Boc şi nici nu i-a plătit din banii de la buget. Mă gândeam că poate găsesc ceva senzaţional, măcar o şpagă şi nimic! Florin Şerenec, organizatorul din Cluj al evenimentului, mă lămureşte că premierul nu are nici în clin, nici în mânecă…
„Nu este un eveniment neapărat oficial. Aproape toate motocicletele sunt Honda Transalp. Este un club încropit cu 4 ani în urmă. În fiecare an, facem o întrunire mare undeva în ţară. Ne adunăm ca nişte prieteni. Anul trecut, ne-am întâlnit în Vrancea.
Nu este o întâlnire moto clasică. Nu facem concursuri de motociclete şi concerte. Cu aceste motociclete ne dăm prin munţi. Încă drumurile din România mai permit acest lucru. În străinătate, nu poţi trece cu motocicleta prin munţi. La noi se poate încă. Batem toată ziua munţii, cu corturile după noi, cu un foc de tabără. Este bine ca oamenii din alte regiuni să viziteze zonele noastre. Am făcut nişte trasee, dar din cauza ploii, ne retragem la cabană, mai spunem poveşti de-ale noastre.
Pregătim un gulaş. Unii spun că e bograci. Nu ştiu care-i deosebirea. Cazanul nostru are 150 de litri, să ajungă pentru toată lumea. Stăm la foc, un pic de muzică, nu foarte tare, ca să nu supărăm gazdele, o berică...”
Noroc că a stat ploaia şi gulaşul sau bograciul – n-am izbutit până la urmă să aflu ce era exact! – a forfotit în voie pe pirostrie, în timp ce un fecior cu cercel discret în urechea stângă mesteca în cazan cu o imensă lopată de lemn.

Viorel Patrichi