Vedere de pe Centură. Legea pământului, legea morţilor

Vedere de pe Centură
Legea pământului, legea morţilor


Politicienii români nu suferă de amnezie. Ei ştiu foarte bine ce au promis, ce au jurat că vor face pentru ţara lor. Ei doar simulează uitarea şi ocupă în continuare un fotoliu pe care nu-l mai merită din ziua în care au făcut prima ticăloşie. „Bine, dar ţi-ai dat cuvântul...” „Mi-am dat cuvântul? Mă c... pe el!”, a spus un celebru politician din patria noastră. Nu-i divulg numele fiindcă nu eram de faţă... Poate e folclor.
Adică pentru el cei care l-au votat nu mai contează. Din această cauză, apare, se alimentează şi se amplifică dispreţul omului onest faţă de spaţiul politic. Când politicianul trece de la găinării şi calcă în picioare interesele naţionale, este afectată memoria colectivă. Adică atunci când individul încearcă să neantizeze legea pământului, legea morţilor. Fiindcă interesul naţional transcende prezentului, surclasează vanităţile momentului, iar aici nu mai este loc de iertare.
Am să dau un exemplu. Traian Băsescu a promis că îi va scoate pe marii corupţi „la ţepe, în Piaţa Universităţii”. Nu a vrut sau nu a putut să facă nimic în 8 ani de mandat şi nepoţii Mătuşii Tamara ţopăie liber şi acum. Nu este u capăt de ţară. L-a întrebat pe Barack Obama „ce poate face România pentru America”. Imprudentă şi neinspirată întrebare pe care nu credeam că am s-o aud la el. La care, „preşedintele planetar” – ca să-i spun aşa cum susură de plăcere, cu ochii cruciş, Savonarola – i-a tras o bleandă peste ochi să n-o poată duce: „Să funcţioneze Justiţia!” Nici asta nu este cel mai grav lucru, că procurorii lui Traian Băsescu nu l-au legat pe Adrian Năstase, pe Dinu Patriciu sau pe Dan Voiculescu. Nu. Timpul trece şi oamenii uită.
Altceva mi s-a părut mult mai grav. A spus domnul preşedinte că nu poate dormi până nu vede Statele Unite ale Europei. Şi că trebuie să cedăm şi mai mult din suveranitatea statului nostru ca să ieşim din criză. Această idee masonică este veche şi a fost contrazisă cu argumente solide de-a lungul timpului. Nu ne-am distrus economia, motivând că aşa vrea UE, nu am cedat petrolul care ar fi fost extrem de preţios acum, la vreme de criză, nu cedăm Bărăganul străinilor, nu cedăm acum şi aurul, argintul şi uraniul de la Roşia Montană, de parcă am fi nişte smintiţi? Nu, trebuie cedat altceva, chiar mai de preţ: Dreptul de a decide liber ca stat suveran.
România s-a adunat greu în vatra vechii Dacii, prin sacrificii de veacuri. Tocmai ideea unităţii naţionale de teritoriu, de limbă, de istorie şi de destin ne-a făcut să alergăm unii spre alţii. Acum vin politicienii să ne arate cum să ne risipim din nou ce au adunat bătrânii noştri mai înţelepţi ca noi. Nu credeam să-l aud pe Traian Băsescu vorbind aşa vreodată. Este o mare dezamăgire pentru mine. Afirmaţia lui, nefondată de altfel în această perioadă, face să sângereze memoria colectivă. Nu m-ar fi frapat să-l aud pe Tataie glăsuind aşa şi, totuşi, nici el n-a făcut-o.
Nu doar în plan metafizic ideea Statelor Unite ale Europei este o inepţie imposibil de aplicat într-o „Europă a Naţiunilor”, cum spunea Charles de Gaulle. În primul rând, din perspectivă pragmatică este inoperantă o asemenea idee. Cine i-ar mai convinge pe germani să cedeze şi mai mult din veniturile lor de dragul bulgarilor, grecilor, românilor, portughezilor, irlandezilor...? Numai oameni ca Adrian Vasilescu pot crede că, dacă intrăm în piaţa euro ca orbeţii, „ţările mai bogate vor ceda din prosperitatea lor pentru România”. Fiecare politician european are electoratul în ţara lui, nu la Bruxelles. Prin urmare, cei săraci şi nepregătiţi să intre în uniunea monetară euro vor sărăci şi mai mult, iar cei bogaţi îşi vor spori conturile.
Iată de ce un politician important nu trebuie să lanseze afirmaţii negândite. Ce putem face pentru America? Luăm avioane F16, fie. Şi Grecia a primit 6 submarine de la Germania şi trebuie să achite 6 miliarde de euro. Ne împrumutăm la ei ca să le plătim amele. Fie. Dar să ajungem să decidă ei pentru statul român acolo, în cadrul Statelor Unite ale Europei, asta mi se pare o barbarie. Cine a gândit această criză asta şi urmăreşte. După care i-a oferit lui Nouriel Roubini tema de dialog public.

Prostia pe pat de cuie nu ascute mintea

De altfel, Marinelu dă impresia că scapă cârma strategiei proprii pentru ieşirea din criză. Nu poţi împrumuta miliarde ca să plăteşti pensii fiindcă fondul de pensii a fost deturnat două decenii la rând. Iar acum să vii şi să spui că nu mai există banii depuşi de actualii pensionari. Tăiaţi până la capăt pensiile speciale, constituite fără cotizaţii la fondul de pesnii şi veţi avea bani. Nu poţi nici să construieşti drumuri, fără să investeşti în industria reală, în agricultura performantă şi în micile gospodării. Aşa se face că redescoperă afacerea salvatoare de la Roşia Montana, angajată de Nepoţii Mătuşii Tamara. Sigur, el dă impresia că nu vrea aceeaşi penibilă taxă de redevenţă pentru extracţii şi că trebuie renegociat contractul. Dacă românii nu mai ştiu să facă măcar gropi de gunoi, cum să mai exploateze aur? Să-i trimitem înapoi la şteampuri?
Sigur, putea fi un salvator pentru popor domnul Sebastian Lăzăroiu, această Albă-ca-Zăpada cu două himene, care doarme pe un pat de cuie.
"Sunt discret, da. Nu îmi place să îmi expun viaţa personală în public. Nici n-ar fi cine ştie ce. Mai ales de când sunt ministru sunt tot timpul pe baricade la serviciu. Găsesc puţin timp pentru prieteni. Şi cu ei discut tot politică. Ajung acasă seara târziu şi dorm pe un pat de cuie. Un pat făcut din cuie ascuţite. Trăiesc auster. E o austeritate pe care mi-o impun. Asta îmi ţine mintea trează permanent. Stau într-un apartament la bloc. N-am mare lucru prin casă. Îmi place să am spaţiu, altfel m-aş sufoca. Am strictul necesar. Nu mă omor după confort. Confortul duce la lâncezeală", ne sfătuieşte domnul Lăzăroiu care visează să trăiască în Patagonia. Sigur că, strict sociologic, “bogaţii” din România au cel puţin 8 milioane de lei vechi. Un adevăr sociologic spus în public poate fi devastator. Cum să fii bogat cu 8 milioane pe lună?
După ce a apărut informaţia că ar fi scos din ţară prototipul de avion IAR 109 SWIFT de la Craiova spre Israel, Radu Berceanu a început să-l atace pe Marinelu. Unii spun că ar fi Bercovici, dar eu nu bag mâna în foc, nu am probe. Cert este că personajul, pe când era ministrul Industriilor, a distrus mineritul şi a preferat să dea la termocentrale păcura adusă de băieţii de la Buhuşi. Acum, la Turceni, nemţii au venit cu o tehnologie salvatoare: revenirea la centralele pe cărbune, iar noi am închis minele, domnule Berceanu...
În concluzie la aleluia pentru Uniunea Europeană, politicienii români s-au comportat asemenea ţăranului care şi-a pus nădragii şi izmenele într-un singur cui din casă. Au venit hoţii şi i-au furat tot, iar el a rămas în curul gol. Iată de ce trebuie să ne gândim serios la o strategie pentru ce va fi după ce cuiul UE-NATO nu va mai fi pe perete.


Cărăuşul absolut pentru resursele de energie ale Europei


Pe data de 6 septembrie, Gazprom a început să pompeze gaze în conducta Nord Stream, pe care ruşii « au culcat-o » pe fundul Mării Baltice până în Germania. Ca să ocolească Ucraina, o ţară prea labilă politic. Aşa sună explicaţia oficială. Adevărul este că Moscova dorea să trimită pe drumul cel mai scurt hidrocarburile spre beneficiarii cei mai bogaţi ai continentului.
Festivităţile de lansare au avut loc în regiunea Leningrad, la staţia de comprimare "Portovaia". A urmat şi pornirea oficială în exploataţie a primei ramificaţii a acestei conducte, sub privirile lui Dmitri Medvedev. Rusia va obţine astfel acces direct la piaţa europeană, iar Ucraina, ei bine! va pierde statutul de ţară de tranzit exclusiv pentru gazul rusesc spre Uniunea Europeană. Colaborarea din domeniul gazului dintre Moscova şi Kiev ar putea să piardă şi mai mult din actualitate dacă va fi construită a treia ramificaţie a gazoductului. Dacă, desigur, Gazprom va putea demonstra partenerilor europeni că este necesar. "Se preconizează vizita lui Dmitri Anatolievici Medvedev în Germania, el va avea posibilitatea să se întâlnească atunci cu cancelarul şi să discute despre aceste lucruri", i-a spus Vladimir Putin ex-cancelarului Gerhard Schroeder, unul din conducătorii proiectului. Un client al Rusiei, care te face să te gândeşti la tandemul Ribbentrop-Molotov. În acest anunţ neobişnuit, analiştii au văzut şi o intrigă politică: la urma urmelor, aproape niciodată şeful Guvernului nu anunţă viitoarea călătorie în străinătate a şefului statului şi nu-i stabileşte acestuia priorităţile agendei de lucru.
E posibil ca Putin să fi vrut să sublinieze încă o dată interesul permanent al conducerii ruse pentru proiectul Nord Stream. Mai ales că pe principala rută de transport pe uscat a gazelor ruseşti pentru export apar semne de rău augur, care prezic un nou război al metanului. Faptul că, în curând, se va da în exploatare gazoductul "Nord Stream" îi oferă Moscovei atuuri suplimentare pentru a-şi apăra poziţia în negocierile cu Kievul. Premierul Putin nu a scăpat ocazia să reamintească acest lucru.
Odată cu pornirea gazoductului Nord Stream, Ucraina pierde poziţia de ţară de tranzit exclusiv pentru gazul rusesc spre Europa, a declarat Putin. "Ucraina este vechea noastră parteneră tradiţională. Ca orice ţară de tranzit, şi ea manifestă tentaţia să profite de poziţia de ţară de tranzuit. Acum această exclusivitate dispare. Relaţiile noastre vor deveni mai civilizate", a declarat el. Sigur, asta nu înseamnă şantaj politic pe teme energetice.
Creşterea exporturilor de gaze către Europa are o relevanţă deosebită astăzi, a subliniat Putin. După avaria de la centrala nucleară "Fukushima-1", Germania a hotărât să renunţe la atomul cel paşnic.
Pentru a compensa puterea electrică, obţinută prin exploatarea centralelor nuclearo-electrice, nemţii intenţionează să construiască nişte centrale termoelectrice pe gaze. Putin crede că volumul gazelor livrate din Rusia va fi comparabil cu energia produsă de 11 centrale nucleare. Cu alte cuvinte, motorul Europei este acum în năvodul lui Ivan.
Capacitatea de pornire în prima etapă a gazoductului "Nord Stream" este de 27,5 miliarde de metri cubi pe an. Costul proiectului este de aproximativ 8,8 miliarde de euro. Construirea celei de-a doua derivaţii este în derulare deja şi are o lungime de 650 de kilometri. Conform planului, acest fragment va fi operaţional anul viitor. În consecinţă, capacitatea gazoductului va creşte până la 55 miliarde metri cubi pe an. Astfel, volumul total al gazelor ruseşti, livrate spre ţările Uniunii Europene, ar putea depăşi 200 de miliarde de metri cubi pe an.
Rusia nu este contra să arunce spre Germania şi a treia derivaţie de gazoduct pe fundul Mării Baltice. În iulie, Putin a încercat în zadar s-o convingă pe Angela Merkel de fezabilitatea proiectului Nord Stream. Cu toate acestea, cancelarul a dat de înţeles că Germania nu are nevoie de un "supraimport" de gaze. "Din necesarul de 80 de GigaWati pentru economia ţării noastre, centralele nucleare asigură 20 de GigaWati, din care 8,5 GigaWati s-au dezactivat deja. Mai rămân aproximativ 11 GigaWati. Noi dorim ca o parte din această cantitate s-o acoperim pe seama surselor de energie regenerabile. Vrem să dublăm ponderea acestor resurse. Rămâne deci un volum care nu necesită deodată a treia, a patra, a cincea conductă pentru Nord Stream", a precizat Merkel.
Pentru a dovedi contrariul celor spuse de cancelarul german, a vorbit pe 6 septembrie şi vicepremierul rus Igor Secin. El a spus că a treia derivaţie pentru Nord Stream este necesară "dacă se ia în considerare degenerarea situaţiei cu Ucraina". În orice caz, producătorii şi beneficiarii vor dori stabilirea unor contacte directe, este convins Secin.
La rândul său, Alexei Miller, preşedintele companiei Gazprom, care a luat parte la ceremonia de pornire a alimentării gazoductului cu gaz tehnic în prima conductă (derivaţie), a pus în oponenţă cooperarea Rusiei în domeniul gazului cu Germania şi cu Ucraina.
Împreună cu unii parteneri germani, Gazprom deţine magistrale de gazoducte pe teritoriul Germaniei. În timp ce cu Ucraina nu s-a obţinut nimic de acest gen.
Miller le-a reamintit partenerilor ucraineni că ei primesc gaze mai ieftine, decât Polonia, Ungaria, Turcia şi România.
"Colegii noştri ucraineni au urcat într-un tren numit "Gaz rusesc ieftin", dar nu ştiu în ce gară să coboare, nu ştiu că pot să ajungă pe linie moartă, la dezastru", a declarat sarcastic Miller. El i-a comunicat premierului că, în anul 2011, se vor livra spre Ucraina minim 40 de miliarde de metri cubi de gaz.
"Noi am oferit o reducere de 100 de dolari la 1000 de metri cubi, ceea ce înseamnă cumva că subvenţia pentru Ucraina va ajunge la 4 miliarde de dolari", a calculat Putin. "La un asemenea volum, această sumă a subevnţiilor se va acorda anual", a spus el.
Experţii consideră că punerea în funcţiune a primei derivaţii a gazoductului va avea o contribuţie semnificativă la creşterea securităţii energetice a Uniunii Europene.
Nord Stream poate fi considerat o alternativă serioasă pentru livrările de gaze pe teritoriul Ucrainei şi un clenci important în negocierile cu Kievul. El nu exclude posibilitatea ca volumul exportului de gaze pe fundul Mării Baltice să crească. Acest lucru se va putea întâmpla însă abia după finalizarea celei de-a doua derivaţii a gazoductului. În ce priveşte a treia derivaţie (ţeavă) a gazoductului Nord Stream, aceasta este deocamdată doar dorinţa conducerii Rusiei.
Reţeaua terestră a magistralelor de gaz din Rusia spre ţările Europei, care s-a construit încă din epoca sovietică, se extinde acum considerabil prin formarea unor noi rute prin nord şi prin sud.
Printre principalii cumpărători europeni de "combustibil albastru" din zăcămintele Siberiei Occidentale, se află Germania, Italia şi Turcia. Importatori importanţi sunt, de asemenea, Marea Britanie, Austria, Belgia, Olanda, Franţa, Elveţia, Grecia, Bulgaria, Bosnia-şi-Herţegovina, Macedonia, Serbia, Slovenia, Croaţia, Ungaria, Polonia, România, Slovacia, Cehia, precum şi Estonia, Letonia şi Lituania.
Proiectul gazoductului nord-european, care mai este denumit şi "Nord Stream", propune o rută principial nouă pentru transportarea gazelor ruseşti spre Europa.
Realizarea proiectului va permite diversificarea resurselor de export, va asigura posibilitatea manevrării gazului şi va lega direct reţelele de gaze ale Rusiei şi ale ţărilor baltice la magistrala pan-europeană de gaze. Asta nu înseamnă că Uniunea Europeană mai poate să-şi diversifice resursele energetice, fără acordul Rusiei. Îmbrăţişarea rusească este totală... Particularitatea absolută a gazoductului Nord Stream este că pe această rută nu există state de tranzit, ceea ce va reduce preţul de transport pentru gazul din Rusia.
Lungimea planificată a gazoductului este de aproximativ 3000 de kilometri. Partea de uscat de pe teritoriul rus până la ţărmul Golfului Finlandei este 897 de kilometri.
Proiectul South Stream este un sistem de noi gazoducte care leagă Rusia de Uniunea Europeană pe fundul Mării Negre. Lungimea totală a fragmentului de conductă de pe fundul Mării Negre va fi de aproximativ 900 de kilometri, iar adâncimea maximă, la care va fi coborât gazoductul, este de peste 2 kilometri.
Funcţionează concomitent şi magistralele de export, cum ar fi Iamal-Europa (trece prin teritoriile Rusiei, Belorusiei, Poloniei şi Germaniei) şi "Blue Stream" (prelungit pe fundul Mării Negre).
Prin Ucraina, gazul rusesc intră în România prin magistralele Kiev - Viniţa - Ujgorod sau Harkov - Dnepropetrovsk - Odessa - Constanţa.
Tragedia de la Fukushima-1 a venit mănuţă pentru Rusia. Cu ecou până în Germania.
Cine mai scapă?...

Cum va transporta Hugo Chavez aurul Venezuelei spre Rusia?

Marile valori nu se mai transportă astăzi cu măgarul sau cu boii, nici cu trenul sau cu vaporul. Se preferă avionul, deşi nici acest mijloc nu este perfect sigur.
Un avion britanic al Royal Air Force a transportat o primă tranşă de 212 milioane de dolari, echivalentul a 280 de milioane de dinari, în Libia, din totalul de 1,6 miliarde de dolari, valoarea activelor bancare libiene, deţinute de Londra şi deblocate de ONU. După ce Gaddafi s-a dat la fund printre dune. Banii au fost daţi Consiliului Naţional Provizoriu, care nu este recunoscut de libieni, şi mai ales de islamişti. De ce acest Consiliu sau islamiştii din Libia ar fi mai legitimi decât Muammar Gaddafi este o altă chestiune. Prin urmare, nu discutăm dacă banii trebuiau daţi lor, mai ales că « rebelii » s-au încăierat deja între ei pentru putere.
Suma - echivalentul a 280 de milioane de dinari - ar fi fost utilizată de bănci pentru a alimenta bancomatele, precum şi pentru plata funcţionarilor publici de sărbătoarea Eid, zi care marchează sfârşitul Ramadanului. William Hague, ministrul britanic de Externe, a spus că deblocarea conturilor “reprezintă un alt pas important către acordarea unui ajutor necesar poporului libian".
Regimul lui Muammar Gaddafi a tipărit echivalentul unui miliard de euro în Marea Britanie, prin intermediul societăţii De La Rue, însă guvernul britanic a blocat transferul bancnotelor la sfârşitul lunii februarie, în momentul în care Gaddafi a intensificat presiunile asupra poporului libian. A se citi – atunci când Londra şi Parisul au decis atacul.
Pe noi ne interesează cum se transportă valorile mari astăzi, nu invazia după care vom vedea o nouă spânzurătoare.
Văzând ce se poate întâmpla dacă nu face frumos, un alt ciudat, care visează socialismul după chip personal, a decis că trebuie s-o ia înaintea dronelor. Fiindcă va veni vremea când va pleca şi el pe drumul lui Saddam, Hugo Chavez a hotărât să scoată aurul Venezuelei de prin băncile Europei sau Americii şi să-l ducă în... Rusia. Şi i-a spus asta lui Serghei Lavrov, şeful diplomaţiei de la Moscova.
Liderul Republicii Bolivariene este hotărât să schimbe locul de păstrare a rezervelor de aur ale Venezuelei, transferându-le din băncile Statelor Unite şi ale Europei spre ţările frăţeşti - cum ar fi Rusia, Brazilia şi China. Moscova este dispusă să analizeze această propunere, a declarat pe 24 august Serghei Lavrov, şeful diplomaţiei ruse. Experţii se îndoiesc de oportunitatea acestei decizii, beneficiile nu sunt evidente pentru ambele părţi, iar piaţa mondială, care are şi aşa febră, e mai bine să nu fie perturbată de asemenea mesaje."Dacă prietenii din Venezuela decid să folosească un astfel de sistem, în care să fie implicată Rusia, noi vom analiza această propunere", a declarat Serghei Lavrov în faţa jurnaliştilor.
El a adăugat că Rusia consideră că aceste rezerve de aur constituie proprietatea Venezuelei, iar modul în care va folosi acest tazaur trebuie hotărât de partea venezueleană. La rândul său, Nicolas Maduro, ministrul de Externe al Venezuelei, a declarat că ţara lui "este interesată să-şi depoziteze banii în economiile mari, şi anume, în Rusia, în China şi în Brazilia".
Reamintim că liderul Venezuelei a declarat deja că el a hotărât să transfere tezaurul ţării, estimat la aproximativ 200 de tone, fiind evaluat la 12 miliarde de dolari, într-un depozit de pe teritoriul naţional.
"Noi nu avem ce ascunde, a declarat Chavez pe 17 august, într-un interviu telefonic pentru televiziunea de stat VTV. Economiile Europei şi Statelor Unite merg în jos. Prin urmare, este momentul să evaluăm validitatea economiei unor ţări ca Rusia, China şi Brazilia".
El crede că transferul rezervelor valutare din Europa şi SUA spre ţările frăţeşti va contribui la însănătoşirea resurselor ţării "înaintea crizei iminente a capitalismului mondial".
Mai mult decât atât, preşedintele venezuelean a spus că exemplul Caracasului privind libera circulaţie a rezervelor de numerar poate fi urmat şi de alte ţări din America de Sud, care "păstrează în emisfera de nord aproximativ 570 miliarde de dolari."
Conform ultimelor informaţii de la Banca Naţională a Venezuelei, resursele valutare ale ţării reprezintă 29,9 miliarde de dolari, din care 18,3 miliarde se păstrează în aur.
Chavez a remarcat faptul că, în viitorul apropiat, rezervele strategice ale Venezuelei vor creşte pentru că el a decis să naţionalizeze explorarea şi producţia de aur. (Iar nu cum procedează România la Roşia Montana.). O mare parte a zăcămintelor de metal preţios se află în sudul ţării, în regiunea aşa numitului arc mineral al Guayanei.
Experţii se îndoiesc de profitabilitatea economică a unei asemenea măsuri, atât pentru Venezuela, cât şi pentru Rusia. Piotr Kliuev, expert la departamentul de evaluări de la compania "2K Audit - Consultaţii pentru afaceri/Morison International», precizează că Venezuela este gata să transfere spre ţările frăţeşti aproximativ 6 miliarde de dolari. "Deocamdată, este vorba de Rusia şi China, care sunt principalii creditori ai Venezuelei, aminteşte el. Nu este exclus ca, în acest mod, Venezuela să-şi asigure creditorii principali prin gaj. Este posibil ca, în viitorul apropiat, Rusia şi China să ofere noi împrumuturi pentru Caracas." Este aici însă şi o capcană, subliniază analistul. Pe de o parte, Venezuela oferă garanţii creditorilor importanţi, dar, pe de altă parte, îşi reduce ratingul de împrumut pe piaţa internaţională de credite.
Transferul rezervelor valutare de aur din băncile internaţionale spre economiile cu un sistem financiar netransparent creşte automat riscurile investiţionale pentru economia Venezuelei pe piaţa internaţională. Aurul şi rezervele valutare, care se păstrează acum în băncile europene, reprezintă o garanţie pentru investitorii mondiali. După ce mijloacele băneşti vor fi transferate spre China şi Federaţia Rusă, nu se ştie dacă investitorii vor avea acces la informaţiile cu privire la rezervele Venezuelei.
Acelaşi lucru este valabil şi pentru rezervele de aur, pe care Caracasul are de gând să le depoziteze pe teritoriul său - credibilitatea informaţiilor referitoare la aceste rezerve va fi pusă la îndoială. Trăim într-o lume în care tot mai puţini oameni cred în cuvântul dat.
Pe de altă parte, aceste operaţiuni nu vor afecta prea mult piaţa financiară internaţională.
Rezervele valutare ale Venezuelei se păstrează, în special, în bănci şi în aur, dar nu şi pe pieţele bursiere. Chiar pentru Venezuela, o asemenea decizie ar putea avea consecinţe negative.
Pe de o parte, Caracasul oferă garanţii pentru noi împrumuturi de la creditorii cei mai importanţi. Pe de altă parte, îşi creşte dependenţa faţă de aceste state şi practic se lipseşte de posibilitatea de a împrumuta bani de la alţi investitori.
Analistul Pavel Emelianţev de la "Investkafe" consideră că sistemul în sine poate să funcţioneze şi că nu vor apărea probleme deosebite fiindcă nu este vorba de o sumă aşa de mare - 11-12 miliarde de dolari şi nici volumul de metal preţios nu e deosebit - aproximativ 200 de tone de aur. Riscul pe care îl pot suporta băncile care au refuzat să dea aurul depăşeşte considerabil sumele prezentate, este convins el. Dificultatea este că aurul nu va fi plătit de o singură bancă şi nici măcar de o singură ţară.
Dacă se întâmplă să se refuze restituirea aurului, atunci acest lucru ar putea provoca o reacţie în lanţ, alte guverne ar putea solicita returnarea aurului, ceea ce ar duce la colapsul sistemului. Deci e mult mai simplu şi mai ieftin să se satiscafă totuşi cererea Venezuelei.
Pe de altă parte, nici Rusia nu poate folosi aurul în interes propriu fiindcă i se dau aceste rezerve numai spre păstrare.
Alexei Kozlov, director adjunct la departamentul UFS Investment Company, precizează că aurul Venezuelei, în cea mai mare parte - 211 tone - este păstrat în Banca Angliei, la JPMorganChase, BarclaysPlc, StandardCharteredPlc şi la BankofNovaScotia. Iar volumul rezervelor acestei ţări este de 365,8 tone. În echivalent bănesc, la cursul actual al aurului (1843 de dolari uncia), valoarea celor 211 tone de aur reprezintă 12,5 miliarde dolari. Este echivalentul a 8,8% din producţia anuală mondială de aur. De exemplu, în prezent, Rusia produce anual 250 de tone de aur, China - 350 de tone.
"Riscurile pentru această istorie se manifestă pe alt plan, precizează el. Returnarea aurului poate provoca o severă lovitură în plus pentru afacerile bancare, ceea ce ar putea însemna un impact evident pentru întreaga economie.
Noi credem că Venezuela nu va merge până la repatrierea aurului şi complicarea acestei situaţii este puţin probabilă fiindcă nu există o necesitate practică pentru mutarea metalului acumulat. Ca să nu mai vorbim de costul unui asemenea transport de valoare mare, dacă luăm în considerare transportul pe calea aerului, asigurarea valorii, protecţia, paza, manipularea pentru încărcare- descărcare, contabilitatea etc.".
După cum remarcă majoritatea experţilor, această inovaţie are mai degrabă un fundament politic mai mult, decât economic. Între Caracas şi Moscova, există vechi legături comerciale şi politice. Trebuie amintit că Venezuela şi-a deschis aerodromurile pentru aterizarea bombardierelor strategice ruseşti Tu-160, cumpără arme din Federaţia Rusă şi producţia rusească de maşini. Venezuela este una din ţările importante, care au recunoscut independenţa Abhaziei şi Osetiei de Sud după războiul ruso-georgian. Astfel că problema unei posibile depozitări a aurului în Rusia poate fi considerată mai degrabă o chestiune politică, iar nu o problemă de interes economic pe un plan mai îndepărtat", consideră Kozlov.
Probabil că experţii ruşi, dar mai ales Hugo Chavez habar nu au de soarta aurului trimis de România la Moscova. Tot spre păstrare. L-am trimis cu trenul, cu acte în regulă, purtând girul unor ţări prietene, care au garantat pentru Rusia: Anglia şi Franţa.
Aşa că Hugo Chavez poate să-şi ducă fericit aurul la Moscova. Cu avionul.
Rusia nu refuză...

Un preşedinte neutru la Chişinău

Republica Moldova traversează o criză politică profundă. Este un adevăr. Nu mai surprinde pe nimeni. Aici nu e vorba de gravele disfuncţiuni economice. Chiar dacă era Obama şef de guvern la Chişinău şi tot nu izbutea nimic, în condiţiile în care economia nu funcţionează. Indiferent cum ar fi spus Obama: “Yes, we can!”, “Da, noi sîntem în stari!” sau “Kanecină, mî mojăm!”. Chiar dacă rostea sloganul lui şi în găgăuză, că tot nu ar merge economia din Republica Moldova.
Iar când nu poţi face minuni în economie, măcar ca atitudine politică trebuie să fii integru. Oamenii ar înţelege şi ar accepta mai uşor eşecurile din zona economică: politicienii s-au comportat onest.
Dar nu merg lucrurile atât de lin prin politica de la Chişinău. Capra, varza şi lupul par să nu mai poată trece puntea şi aş fi ultimul care şi-ar dori acest lucru. Vlad Filat nu mai crede în consensul cu Marian Lupu. Cred că are dreptate. Dacă ajunge preşedinte, Marian Lupu ar putea bascula oricând spre taica Voronin. Nimeni nu poate garanta că ar proceda altfel. Slugărnicia lui faţă de Moscova este cea mai bună dovadă. Şi atunci s-au declanşat atacurile contra lui Vlad Filat. Unii merg până acolo, încât îi atribuie intenţia unei mezalianţe cu... Voronin. Nu cred. Chiar dacă îl cunosc doar puţin, eu nu cred că Vlad Filat ar fi în stare de o asemenea ticăloşie.
În toată această tărăşenie, cel mai lovit pare să fie Mihai Ghimpu: omul aşteaptă să-i ia locul lui Marian Lupu cxa “spiker” la Parlament. Şi insistă pentru respectarea înţelegerii...
Pe lângă această bâlbâială fără de sfârşit, speculată rudimentar de comunişti, publicul de la Chişinău a înţeles că Alianţa pentru Integrare Europeană este incapabilă să rezolve măcar “Dosarul aprilie 2009”. Tinerii omorâţi sau schingiuiţi atunci au fost uitaţi. Această atitudine trebuie să provoace o deziluzie teribilă pentru oamenii care au ieşit atunci pe străzile Chişinăului. Un sentiment nenorocit de neputinţă.
Şi pentru că mai era nevoie de o probă, domnul Şleahtiţki (sau poate cu “-chi”), ministrul Învăţământului, a decis să transforme “Istoria Românilor” în disciplină... opţională. "Pentru noi este o dezamăgire decizia Chişinăului. Aşa o interpretăm politic. Este greu de înţeles cu atât mai mult cu cât, acum doi ani, au fost solicitate cărţi de "Istoria Românilor". Am făcut pe cheltuiala statului român 450.000 de manuale şi iată că anul acesta se scot din program. Am înţeles ca "Istoria românilor" rămâne în interiorul noilor cărţi. Nu ne vom supăra pe Moldova, dar o să ţinem minte. Cu sau fără "Istoria românilor" la Chişinău, noi ne bucurăm că veniţi să studiaţi, să locuiţi şi să munciţi în România”, a spus Traian Băsescu.
Realmente dezamăgit fiindcă şi-a pus mari speranţe în cei trei crai de la Chişinău.
Pe nimeni dinafară nu interesează însă aceste “amănunte”. Străinii vor un preşedinte. Pe Marian Lupu.
"Deja sunteţi de trei ani de criză politică şi cred că deja ajunge. Procesele de adaptare a economiei, a structurilor administrative, politice au început. Din păcate, în ultima vreme, nu mai sunt convingătoare. Depinde numai de oamenii politici de la Chişinău cât de rapid pot avansa către UE şi vă spun că este un tren extraordinar, le-a spus Traian Băsescu tinerilor basarabeni, veniţi la întâlnirea de la Sulina.
Faptul că, după alegeri, pentru a doua oară, politicienii de la Chişinău nu reuşesc să desemneze un preşedinte, un şef al statului, este extrem de neplăcut pentru aprecierile care se fac în spatele uşilor închise, şi acolo sunt aprecierile adevărate. Pare a fi o incapacitate de a se lua decizii politice importante. Nu aş vrea să vă spun cum se motivează de către oamenii politici din Occident aceasta incapacitate. Moldova a avut o fereastră deschisă după cea de-a doua victorie a Alianţei în alegeri. Trebuie să ţină cont că nu rămâne deschisă la nesfârşit. Este esenţial să se înţeleagă. Eu cred că acest nesfârşit nu este departe", a avertizat preşedintele României.
Aşa se vede din pom: Marian Lupu preşedinte! Nimeni nu are nevoie de alegeri anticipate.
Partidele politicie din cadrul Alianţei au abordări diferite cu privire la depăşirea crizei politice prelungite. Liberal-democraţii susţin alegerea prin vot direct a preşedintelui, mizând pe popularitatea ridicată a premierului Vladimir Filat. Lor li se opun democraţii care susţin reformarea Constituţiei pentru a-l alege pe Marian Lupu ca preşedinte printr-un compromis în interiorul Alianţei. Şi liberalii gândesc la fel pentru că Mihai Ghimpu se teme de dizolvarea Parlamentului fiindcă visează să ocupe locul de preşedinte al Legislativului, dacă va pleca din post Marian Lupu.
Lupu a spus că, în cazul în care Curtea Constituţională nu va permite modificarea Constituţiei prin adoptarea legii organice, AIE va găsi modalităţi alternative de a alege un şef de stat ...
Se aşteaptă răspunsul Curţii Constituţionale, dar nu va veni salvarea nici de-acolo fiindcă nu va permite
modificarea Constituţiei prin adoptarea unei legi organice.
Dacă nu, prin presa rusă apar frecvente îndemnuri spre un candidat din afara partidelor politice. Un neutru.
Eu nu cred în preşedinţi “neutri” fiindcă este nenatural un asemenea scenariu.
Dar să vedem varianta politologului Vitali Andrievski, care grăia pentru “Komsomolskaia Pravda”:
“În ce priveşte alegerea preşedintelui, acest lucru se poate realiza numai prin compromisuri reciproce cu comuniştii. Cea mai populară variantă ar fi acum alegerea unui preşedinte din afara partidelor. Acesta poate fi orice om cunoscut şi respectabil”.
Cine ar fi acel “om respectabil”?
Eu am să fac nişte propuneri simbolice, care ar merita discutate.

1. Serghei Nazaria
El este un “moldovan”, care reprezintă minoritatea rusească din cel de-al doilea stat românesc – aproximativ 8%. "Scopul acelor cercuri, din care face parte Traian Băsescu, este să ducă raporturile dintre Republica Moldova şi Rusia până la limita rupturii pentru realizarea vechiului proiect geopolitic "România Mare", care înseamnă anihilarea Republicii Moldova ca stat independent şi "să unească" Basarabia cu "Patria-mamă" România. Dar unul din fundamentele politicii externe ale statalităţii moldoveneşti este Rusia şi pentru a realiza acest proiect trebuie rupte relaţiile dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă.
S-a dovedit în mod obiectiv că Rusia nu este interesată în lichidarea Republicii Moldova. Din fericire, Ucraina, Germania, Bulgaria şi Ungaria sunt, de asemenea, interesate ca proiectul românilor să nu izbutească", a afirmat el recent la un duplex televizat Chişinău-Moscova.
Dacă ar candida la preşedinţia Republicii Molotov, ar scoate tot Chişinăul în piaţă şi ar grăbi unirea cu România. Eu aş opta pentru el sau pentru unul asemenea lui.

2. Mark Tkaciuk
Nu ştie româneşte, dar nici Voronin nu l-ar accepta.
Am fi propus un ucrainean, dar această etnie nu a dat încă un politician de anvergură la Chişinău.

3. Alexandru Moşanu
A fost primul preşedinte al Parlamentului de la Chişinău. Este însă prea oscilant, dacă ne amintim de rolul pe care l-a avut în evenimentele din 1991.

4. Academicianul Mihai Cimpoi
Este un nume cunoscut în lumea intelectualilor din cel de-al doilea stat românesc, dar şi la Bucureşti. El a ajutat la tipărirea volumelor din presa lui Mihai Eminescu în 1989, cărţi ce fuseseră interzise de Nicolae Ceauşescu. Ar putea fi o opţiune...

4. Ion Ungureanu
Este tot român. Ce să facem? Românii formează totuşi majoritatea absolută în cele şase judeţe ale vechii Basarabii. După ce a stat o viaţă la Moscova, a venit în 1990 la Chişinău şi a militat pentru limba română, pentru istoria românilor şi pentru unire. Era o bucurie să-l auzi vorbind. A fost ministru al Culturii şi el a propus sanctificarea lui Ştefan cel Mare. Patriarhia de la Bucureşti avea alte priorităţi, dar nici nu putea să se opună.
Chiar aşa: dacă politicienii de la Chişinău ar proclama unirea cu România, Bucureştiul nu ar mai putea coti în maniera Ion Iliescu. Numai că ambele capitale s-au contaminat...

5. Mircea Druc
Dacă l-am putea convinge să accepte consecinţele pactului Molotov-Ribbentrop, probabil că ar fi cea mai bună variantă pentru funcţia de preşedinte la Chişinău. Vor spune unii că se vor revolta găgăuzii din nou. Sigur că da, găgăuzii au tot rămas revoltaţi de vreo 20 de ani, numai că ei nu realizează că servesc cauza Rusiei. Dovadă că nu solicită să înveţe în limba turcă, aşa cum ar fi normal, ei vor limba rusă. Oricum, fac alergie la limba română. Sigur că au dreptul să plece în Rusia.
Bine, vor spune alţii, dar se supără Igor Smirnov, numai că Uniunea Sovietică nu mai există şi este doar o problemă de timp până când individul va fi arestat şi va fi apoi judecat. De ruşii lui.
Mircea Druc ar fi singurul candidat capabil să scoată mulţimea în stradă din nou pentru o opţiunea normală: unirea cu România şi aderarea la Uniunea Europeană. În această succesiune. Este un paliativ politicianist să susţinem că “ne vom întâlni în UE, acolo vom fi împreună”. Pentru aderare, este nevoie şi de voinţa celor de la Bruxelles. Ca să fim din nou împreună depinde numai de noi. Cred că şi majoritatea minoritarilor din Republica Moldova ar dori aderarea cât mai rapidă la Uniunea Europeană.
Fie şi prin unirea cu România.
În ultima vreme, încep să am certitudinea că în primul rând liderii Alianţei nu ar accepta un asemenea om printre ei.
Ei vor să se mai joace de-a ţara...


Independenţa faţă de România


La 19 august 1991, mă aflam la Moscova, trimis de ziarul „Tineretul liber” la... puci. Eram cu fotoreporterul Mihail Sandu. Am fost singurii ziarişti din România la acel eveniment. Desigur, cu excepţia lui Nicolae Creţu, care era corespondent permanent pentru Rompres şi pentru Radio România în capitala Rusiei. Am văzut cum a urcat Boris Elţin pe tanc. Nu ştiam atunci că acest Samson va prefera să surpe templul peste el, numai să ajungă la Kremlin. Avea instinctul puterii şi a ales să îngroape imperiul sovietic, doar să urce. Şi urcat. (Pentru a-l distruge pe ţar, Lenin a îmbrăţişat şi ideea autodeterminării popoarelor, i-a sfătuit pe basarabenii lui Inculeţ să se unească cu România care „este ţara voastră”, chiar dacă, ulterior, a uitat de acest principiu).
Am asistat apoi la conferinţa preşedintelui Mihail Gorbaciov, după eşecul tandemului Ianaev-Kriucikov.
După liniştirea apelor, prima grijă a fost să merg la reprezentanţa Republicii Moldova de la Moscova. Atunci l-am cunoscut pe domnul Cebuc (m-a corectat imediat când am pronunţat „Ciubuc”). Au venit vreo 50 de ziarişti la o conferinţă prin care Chişinăul îşi arăta susţinerea faţă de... Federaţia Rusă care se rupea astfel de... Uniunea Sovietică. În timp ce Ion Ungureanu, care trăise o viaţă la Moscova, vorbea la mitingurile din Chişinău despre limba română şi despre unirea cu România, tovarăşul Cebuc se exprima ruseşte la conferinţa de presă. M-am dus apoi pe 27 august la reprezentanţele Georgiei, Armeniei, Kazahstanului, Turcmenistanului, Uzbekistantului... Altă atitudine: toţi vorbeau în limbile materne şi, alături, translatorii traduceau în rusă. Chiar dacă ştiau ruseşte perfect, ei deveniseră ambasadorii ad-hoc ai unor alte state.
Uneori, mă gândeam că august este o lună fatidică pentru toţi românii: 23 august 1939 – s-a semnat pactul Molotov-Ribbentrop, 23 august 1944 – vina tragică, egală cu o trădare de proporţii, a regelui Mihai, prin care un duşman al românilor era schimbat cu un satrap al popoarelor, 27 august 1991 – Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova.
La prima vedere, pare forţată alăturarea acestui eveniment care a stârnit entuziasm popular la Chişinău. Lipsiţi de intuiţie politică, parlamentarii de la Bucureşti au crezut că, dacă recunosc primii independenţa Republicii Moldova, ei pun umărul la desprinderea Basarabiei de Rusia. Un singur om – mai sensibil, deci mai fragil – a avertizat că recunoaşterea necondiţionată a independenţei Republicii Moldova, fără trimitere la actul Unirii din 1918, reprezintă o gravă eroare politică. Era Claudiu Iordache.
Eu, care fac parte din „gura lumii”, pot spune că acel vot necondiţionat din Parlamentul de la Bucureşti a fost o prostie crasă, prin care românii dintre Prut şi Nistru erau condamnaţi să rătăcească la nesfârşit, fără vina lor, în negura dintre Est şi Vest, într-o criză identitară unică pe continent. Erau acţiuni prin care se recunoştea de fapt independenţa celor 6 judeţe din Basarabia faţă de România. Condamnasem pactul Molotov-Ribbentrop, dar nu am făcut nimic pentru anularea consecinţelor. La fel ca Rusia, dar din motive diametral opuse.
Evenimentele ce au urmat au reconfirmat practic acest adevăr. Încă din 1990, Rusia a provocat tulburările din Găgăuzia. Fiindcă la Chişinău erau intelectuali care înţelegeau ce se ascunde în spatele „recunoaşterii”, iar mişcarea unionistă tindea să se cristalizeze (din nefericire, fără echivalent la Iaşi sau la Bucureşti), Kremlinul a continuat diversiunile şi a provocat războiul de pe Nistru din 1992. Contrar Constituţiei Republicii Moldova, care proclamă „neutralitatea”, Rusia refuză să-şi retragă trupele şi arsenalul de la Tiraspol-Tighina. În 1999, proaspăt desemnat preşedinte de acelaşi Elţin pentru refacerea imperiului pierdut, Vladimir Putin a semnat la Istanbul o declaraţie prin care se angaja să demilitarizeze regiunea.
A uitat. A uitat şi Medvedev.
Rănile nu s-au vindecat. Rusia doreşte acum „să sprijine” integritatea Republicii Moldova prin... transnistrizare. Pentru acest preţ, va fi de acord cu orice preşedinte (cu excepţia lui Mircea Druc sau Ion Ungureanu), îl va goni pe Igor Smirnov, va susţine reunificarea cu Transnistria, dar mai pune o condiţie, convenită deja cu Angela Merkel: să i se impună României să renunţe definitiv la recuperarea teritoriilor pierdute. Din raţiuni economice proprii şi superioare, Germania „nu-şi manifestă interesul pentru acele regiuni”.
La fel ca pe timpul micului Adolf.
Nu trebuie neglijată expansiunea economică a capitalului rus şi evreiesc în Republica Moldova, care a făcut presiuni două decenii contra oamenilor de afaceri din România, dornici să investească acolo. Şi toate intrigile au fost aruncate ani la rând în capul Kremlinului. Desigur, nu fără temei.
Există încă multe argumente care ne determină să credem că am recunoscut, de fapt, independenţa faţă de România, iar nu de Rusia. Pretinşii statalişti care vor să domnească „oleacă”, la fel ca Vogoride la Iaşi, fac tot jocul Moscovei. De la Mircea Snegur la – culmea! – Iurie Roşca, toţi merg pe aceeaşi linie: orice gest de bunăvoinţă firească din partea Bucureştiului este o nouă modalitate de legitimiare a falsului, a raptului istoric, în primul rând, în detrimentul românilor din Basarabia. De aceea, nici nu mi se mai pare aiuritoare declaraţia din 24 august a lui Marian Lupu: „Faptul că s-a acceptat trimiterea drapelului lui Ştefan cel Mare la Chişinău arată că România recunoaşte – în prezent, în trecut şi în viitor – statalitatea Republicii Moldova”. Măria Sa devine martor al suveranităţii celor şase judeţe.
Un nou Voronin, incapabil să-şi descleşteze fălcile şi să rostească simplu, măcar ca activistul Petru Lucinschi: Este limba română, oameni buni! De ce s-o mai scăldăm?
Independenţa Republicii Moldova faţă de Ţara-Mamă, iar nu în raport cu Rusia, a devenit fapt prin oportunismul abject al politicienilor de la Chişinău şi Bucureşti. În egală măsură, alternativ, dar şi concomitent. „Nu e momentul, de ce să ne legăm la cap...” Sau, cum spunea maestrul Stelian Tănase de la Realitatea TV la întâlnirea cu mesagerul lui Putin: „De ce să împart eu propseritatea mea europeană cu basarabenii?”
Singurul câştig al acestor două decenii de independenţă cu trupe ruseşti pe teritoriu şi în suflet este formarea generaţiei din aprilie 2009. De-acolo se vor ridica adevăraţii luptători pentru adevărul nostru al tuturor.
Aveţi grijă, vine noua elită...


Ruşii s-au speriat că basarabenii le pun stanoaga la frontieră


Un proiect de lege, abia năşit (şi cu buricul netăiat) în Parlamentul de la Chişinău cu privire la intrarea străinilor pe teritoriu scoate flăcări în presa de la Moscova şi Kiev. De unde concluzia că soarta celui de-al doilea stat românesc îi preocupă adânc pe neostaliniştii de la răsărit.
Conform acestui proiect adoptat abia într-o primă lectură, pentru intrarea pe teritoriul Republicii Moldova, străinii trebuie să explice care este scopul vizitei, să prezinte invitaţia, biletele dus-întors, un voucher turistic cu rezervarea camerei de hotel sau programul călătoriei de afaceri. Ceea ce, la urma urmelor, nu este o tragedie. Legiuitorul de la Chişinău nu poate s-o scalde la infinit. Ori la bal, ori la spital! Sau, cum spun bătrânii mei de pe Siret, nu se poate şi cu botul uns, şi cu sufletu-n rai! Şi, ca să-l citez pe Dmitri Medvedev - care soma Ucraina recent să se decidă în ce direcţie merge - nu se poate şi în Comunitatea Statelor Independente, şi în Uniunea Europeană.
Sigur că va fi greu pentru lucrătorii care merg pe piaţa muncii din Rusia sau Ucraina, dar şi balticilor le-a fost greu când au luat o decizie politică majoră. Şi ei erau ameninţaţi că nu vor mai primi gaze. Până la urmă, toate s-au rezolvat. Alianţa pentru Integrare Europeană trebuie să dea un singur semnal definitiv şi irevocabil: aderarea la UE. Numai aşa Chişinăul se poate desprinde de zona cenuşie, în care este aruncat implacabil, alături de Kiev.
Cum spuneam şi altădată, neprietenii vor ca românii de peste Prut să rămână cantonaţi în sărăcie şi ignoranţă pentru a fi controlaţi mai uşor. "Desigur, eu sunt familiarizat cu problema, mai ales că, în Moldova, locuiesc rudele mele. Eu cred că, în ultima vreme, Republica Moldova este prea mult influenţată de România. Nici într-un caz nu se poate compara situaţia din Moldova cu cea din Ucraina. Sunt situaţii total diferite. Dacă în Moldova există unele motive pentru înăsprirea normelor de acces în ţară, Ucraina nu are asemenea motive faţă de cetăţenii Rusiei. În timpul actualului regim, nu pot avea loc asemenea schimbări în relaţiile dintre Ucraina şi Rusia. Nu cred că ar putea fi un motiv similar pentru ca preşedintele Viktor Fedorovici Ianukovici să ia asemenea măsuri", a spus deputatul ucrainean Alexandr Kasianiuk, din Partidul Regiunilor, pentru agenţia Regnum.
Nu există regim de vize între Rusia şi R. Moldova, mai mult, în prezent Chişinăul poartă negocieri cu privire la regimul favorizant de imigrare, ceea ce le dă posibilitatea cetăţenilor moldoveni să stea pe teritoriul Rusiei 90 de zile fără înregistrare. Din reacţiile ziariştilor şi politicienilor neostalinişti, pot deduce că ruşii şi ucrainenii agreează acest sistem lax, ca pe vremea imperiului sovietic, să poată ei trece dintr-o parte în alta, fără să fie verificaţi. Mai ales în Transnistria, unde au câte 4-5 paşapoarte: ruseşti, ucrainene, moldoveneşti, româneşti, belaruse... Un alogen din Transnistria se simte ca un supraom care poate face orice fiindcă scoate imediat paşaportul de cetăţean al Federaţiei Ruse! Este normal ca poliţiştii de la Chişinău să le confişte actele multiple, fără specificarea reşedinţei.
Un caz relativ recent ilustrează perfect efectele unei legislaţii deficitare privind frontiera Republicii Moldova. La mijlocul lunii iunie, a fost arestat la Chişinău scriitorul rus Eduard Baghirov, acuzat de organizarea tulburărilor din aprilie 2009, când a fost vandalizat Parlamentul.
“Iniţial, scriitorul rus a fost reţinut pentru 30 de zile, apoi s-a prelungit perioada de detenţie cu încă 30 de zile. Nu cunoaşte nimeni cum decurge ancheta, în afară de avocaţi, care nu au voie să vorbească pe acest subiect. Lumea a început să uite de Baghirov, dar, recent, a amintit de el ziarul "Moldova Suverană".
Aici s-a scris că, în 2009, Eduard Baghirov alerga pe străzi şi prin pieţele din Chişinău, împreună cu ziarista Natalia Morari, chemându-i pe tineri la acţiuni de protest. Natalia Morari era cunoscută atunci fiindcă tocmai fusese declarată "persona non grata" în Rusia. Acum, ea are o emisiune la una din televiziunile din Republica Moldova. Ziarul întreabă de ce Natalia Morari, care a venit să ne înveţe cum se face o revoluţie, nu este anchetată în dosarul Baghirov”, pune paie pe foc Svetlana Gamova de la “Nezavisimaia Gazeta”.
Valeri Klimenko precizează, unul din cei mai agresivi anti-români de la Chişinău, a asigurat-o că "60% din oaspeţii veniţi în Republica Moldova sunt ruşi". Pentru a înţelege mai bine situaţia este suficient să vezi încotro zboară avioanele şi unde merg trenurile - majoritatea se duc spre Rusia. De fapt, trenurile merg ticsite la Moscova - moldovenii se duc la muncă. “Dacă se complică relaţiile cu Federaţia Rusă, probleme apar şi pentru aceşti oameni. Şi pentru transnistrenii care au paşapoarte ruseşti şi care sunt cam 150.000. Dacă merg de la Tiraspol la Chişinău, ei, de asemenea, trebuie să le prezinte poliţiştilor moldoveni invitaţiile. Sau dovada că au unde locui în Republica Moldova, deşi ei acolo trăiesc. Din punct de vedere juridic, Transnistria rămâne parte a Republicii Moldova. Situaţia este delirantă, crede Klimenko, dar ea este reală. "Deja transnistreniii trebuie să răspundă pentru paşapoartele ruseşti. Foarte frecvent, poliţiştii moldoveni le confiscă documentele sau paşapoartele din Federaţia Rusă, cerându-le să confirme locul de reşedinţă din Republica Moldova. Justificarea înscrisurilor din Transnistria nu se admite. Prin urmare, nu are sens să mai vorbim despre măsurile de creştere a încrederii între cele două părţi, direcţie pentru care insistă toţi mediatorii conflictului de pe Nistru şi Uniunea Europeană. Într-o asemenea conjunctură, este imposibilă şi reluarea negocierilor pentru reglementarea conflictului transnistrean", a explicat Dmitri Soni, preşedintele Comisiei Sovietului Suprem al Transnistriei pentru relaţii internaţuionale.
Legea nu este definitivă, ea va fi şlefuită, dar cineva se teme că nu mai poate juca de-acum nici Kazaciok, nici Hopak prin Basarabia. Mai ales în campaniile electorale. Cetăţenii străini, care se află în republică fără înregistrare, vor fi amendaţi. Amenda va fi de 170 de dolari. În articolul 17 al acestui proiect de lege, se prezintă lista documentelor suplimentare, care se cer străinilor "pentru justificarea scopului călătoriei lor". În funcţie de scopul călătoriei (particulară, de afaceri, turistică), vor fi necesare invitaţia din partea instituţiei organizatoare sau din partea unei persoane fizice, un tichet turistic (voucher), rezervarea la un hotel, biletul de întoarcere, programul şi descrierea activităţilor politice, culturale, ştiinţifice şi sportive, la care intenţionează să participe călătorul.
Şi “Kommersant” speră că legea nu se referă la... ruşi.
“Deocamdată însă nu e prea clar dacă aceste cerinţe se referă la cetăţenii Rusiei. Noi am aflat de la unele surse din Duma de Stat că, dacă acest lucru se întâmplă, atunci se va ajunge la înrăutăţirea relaţiilor ruso-moldoveneşti şi vor suferi în primul rând cetăţenii Republicii Moldova”.
La Moscova se consideră că legea se referă la Rusia şi acest lucru a provocat confuzie.
"S-ar putea crede că ruşii au de gând să plece în masă în Moldova ca să zugrăvească apartamente, a ironizat Vladimir Jarihin, director adjunct la Institutul CSI. Nu cred că asemenea măsuri vor apropia Republica Moldova de UE." După opinia expertului, "Moscova are tot dreptul să ia măsuri simetrice".
Să rămânem puţin aici. Noi ştim că ruşii nu pleacă în străinătate să muncească onorabil, să zugrăvească apartamente. Oricum, nu cinstit. Unde ar fi ruşinea ? De ce ar trebui să sufere numai cetăţenii moldoveni în urma unei asemenea legi? Eu credeam că Rusia este o ţară capitalistă, guvernată – în afară de tandemul Putin-Medvedev – de legea cereii şi a ofertei. Dacă e nevoie de zugravi sau zidari din R. Moldova, ei vor lucra acolo în virtutea cererii, fiindcă ruşii nu ştiu să-şi zugrăvească propriile case. Este o muncă grea, deci onorabilă. Prin urmare, basarabenii vor merge oricum acolo la lucru, indiferent de legea frontierei. Aici nu ţine şantajul, ca în cazul vinului, legumelor sau fructelor.
Surse din Alianţa pentru Integrare Europeană, aflată la guvernare, au explicat aceste modificări legislative prin necesitatea apropierii legislaţiei locale de standardele Uniunii Europene. "Moldova luptă pentru regimul fără vize cu Uniunea Europeană şi era nevoie de aceste măsuri. Problema este că mulţi migranţi ilegali, mai ales din Asia Centrală, folosesc Moldova ca ţară de tranzit spre România şi mai departe spre Occident. Cei de la Bruxelles au solicitat Chişinăului un control mai sever la frontieră", a explicat politologul moldovean Vitali Andrievski. Presa moldovenească nu exclude ca acest proiect de lege să fie un fel de revanşă faţă de Kiev care a introdus nişte "norme draconice", cum au fost numite la Chişinău, conform cărora moldovenii care călătoresc în Ucraina sunt obligaţi să facă dovada că deţin în numerar cel puţin 1200 de dolari pentru întreţinere.
Deocamdată, nu este evident dacă noua lege moldovenească se aplică şi pentru ruşi. Numai că Ianukovici i-a promis lui Marian Lupu că basarabenii nu vor fi nevoiţi să arate cei 1200 de dolari.

Pe de altă parte, Alexei Ostrovski, preşedintele Comisiei din Duma de Stat pentru afacerile CSI şi pentru legăturile cu compatrioţii ruşi, a spus că nu trebuie să ne grăbim să luăm măsuri de răspuns. "Astfel de acţiuni întreprinse în Parlamentul Moldovei atestă că acolo au venit la putere nişte oameni care nu înţeleg interesele propriului popor şi ale ţării lor pe ansamblu. Eu nu exclud faptul ca această iniţiativă să fie o tentativă a unor forţe politice din Moldova de a provoca Rusia la acţiuni de retorsiune pentru a schimba opinia moldovenilor despre Rusia, ca aliat, partener şi prieten de încredere. Tocmai de aceea eu fac un apel să ne abţinem de la măsuri similare", a subliniat deputatul.
În acelaşi timp, el a menţionat că "înrăutăţirea relaţiilor ruso-moldoveneşti ar fi o lovitură dureroasă în primul rând pentru cetăţenii Moldovei, care, în mare parte, îşi asigură existenţa familiilor
lor cu banii câştigaţi în Federaţia Rusă".
Eu cred că ar fi cel puţin la fel de dureros şi pentru ruşii care trec în cohorte peste Republica Moldova şi România. Să treacă, dar să respecte legile noastre.
În ce priveşte calitatea de “aliat şi prieten de nădejde” a Rusiei faţă de Republica Molotov, să fim serioşi! Dacă Moscova este un astfel de partener fidel pentru Chişinău, de ce nu-şi retrage trupele de pe Nistru?
Oricât ar părea de straniu, recunosc că mi-a plăcut metafora rostită de Mark Tkaciuk:
"Alianţa caută să izoleze ţara de Rusia şi de CSI. Membrii acestei coaliţii acţionează incoerent şi imprevizibil, ca o maimuţă care se joacă cu o grenadă. Moldova şi Rusia sunt legate una de alta printr-o multitudine de fire care nu pot fi tăiate imediat pe viu".
Să fie aşa de rău că balticii “s-au izolat de Rusia şi de CSI”?
Eu sper şi cred că această “maimuţă imprevizibilă” să-i ducă pe conaţionalii noştri acolo unde este locul dictat de vechea lor origine: alături de România, adică în Europa.
Numai aşa vor scăpa de spiritul gregar al Asiei.
Viorel Patrichi