În sfârşit, l-a primit Barack Obama în Biroul Oval. Le-a strigat dispoziţia vuvuzelelor care ne asigurau că nici Albania nu-l mai invită. Şi atunci au căutat noi noduri în papură: Obama a vorbit cu Marinelu doar 25 de minute. Hai, domne, ce să discuţi, domne, cu Băsescu? întreabă Savonarola. Dân orice perspectivă ai lua-o. Dă ce să discute cu Băsescu?
Indiferent cine ar fi preşedintele României, acordul privind desfăşurarea scutului anti-rachetă este un succes politic. Ar fi ideal să avem şi pe plan economic asemenea realizări cu americanii. Să sperăm că nu e timpul pierdut.
În acest timp, Dmitri Medvedev nu încetează să ceară garanţii juridice că scutul nu se va orienta contra rachetelor nucleare intercontinentale ale Rusiei. Kremlinul încă nu pricepe că raporturile s-au schimbat. Aşa se face că a propus celor de la NATO să participe la realizarea unui scut comun. Rusiei i-ar reveni misiunea istorică să apere ţările baltice, Polonia şi ţările nordice! Varşovia a insistat permanent pentru intrarea in NATO nu de spaima Iranului sau a Coreii de Nord.
Preşedintele României a replicat în maniera specifică la pretenţiile liderului rus: "Eu cred că Dmitri Medvedev va garanta că nicio rachetă nu va îndrepta niciodată spre teritoriul Româniai".
Prin urmare, nu Kim cel Tânăr este preocuparea securităţii noastre...
duminică, 18 septembrie 2011
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu