Vedere de pe Centură. «Jegoşii” din ţara lui Butoane

Vedere de pe Centură
«Jegoşii” din ţara lui Butoane


“Nu aţi văzut atâta jeg în presa română, cât am văzut eu, nu aţi văzut atâţia jegoşi... Jurnaliştii fac ceea ce se numeşte presă militantă. Da, jurnalistul are dreptul la opinie. Noi suntem balcanici, avem trăiri."


Teribilă revelaţie pentru toţi proştii: România este condusă de alde... Butoane. Adică, politicienii, judecătorii, procurorii, miliţienii – toţi fac sluj în faţa interlopilor. Era nevoie ca ţiganii lui Butoane să omoare un negru din America să aflăm un adevăr de care ştia toată lumea.
Abia aştept să intrăm în Spaţiul Schengen pentru ca alde Butoane să le arate gânditorilor de la Bruxelles cum trebuie condusă Europa.
Că e Costică Arjint sau Bercea Mondialu, că e Jiji Kent sau Sadoveanu, tot metonimia “Butoane” este genială. Specifică acestei perioade nemernice din istoria prăbuşirii noastre. Parabola “securist-politician” nu mai este de actualitate. Mult mai edificatoare pentru relaţia “furnică-păduchele de San Jose” este raportul “politician-interlop”. Furnica umflă păduchele în fălci şi îl duce pe cele mai fragede frunze din vârful copacului. Nu-l omoară, nu-l mănâncă. Acolo, păduchele mănâncă frunzele şi lasă în urmă fecale dulci, pe care furnica le linge cu plăcere.
Omul de la butoane... Deputatul PDL Valentin Rusu a votat la două mâini, de 26 de ori, într-o singură şedinţă a Camerei. Şi nu a păţit nimic. Adrian Rădulescu a plecat de la Ministerul Agriculturii şi, imediat ce a intrat în Cameră, a sărit şi el la butoane. Tot la două mâini, poate îl sapă mai cu folos pe Valeriu Tabără...

“Vrea să fie preşedinte? Trebuie să aibă stomacul rezistent!"

Şi în acest context moral, ce şansă mai are un jurnalist la existenţă? Niciuna. Va deveni client. Un adevăr absolut, rostit cristalin de Diavolu Şchiop într-o emisiune cu Analistu Neamului Diştept.
Am avut bucuria să aud adevărate sentinţe clasice:
“Televiziunea e un suport pentru publicitate. Vă place - vă uitaţi, nu vă place - nu va uitaţi. Mergeţi şi angajaţi-vă la TVR Cultural!”
Şi a vorbit despre “jegoşii” pe care i-a păstorit prin presa liberă de principii. Oare s-a referit la Răzvan Dumitrescu, cel care a făcut testul cu foaia de hârtie pentru Marinelu? Nu, acela era principial, s-a văzut... Sau poate la teleastu Tatulici care spunea despre ţiganul de la Caritas că « Totuşi, cineva trebuia să se gândească şi la România ! » Poate îşi aminteşte maestru ce a făcut la Hădăreni, unde cu o zi înainte fusese violată o învăţătoare. De doi ţigani. Lăsaţi-o dracu !
Şi mi-am amintit acum de dresajul pe care Diavolu Şchiop îl aplica şefilor de la ziarul « Curentul » : « Voi ar trebui să-mi... (faceţi bucuria...) prin batistă ! » Şi nu s-a indignat nimeni, nu s-a ridicat nimeni să plece.
Apoi s-a aruncat în analize politice :
"După pierderea alegerilor de către Geoană, eu fiind un susţinător al proiectului acela cu Johhanis premier, a început o agresiune serioasă la adresa mea, mi s-au deschis o grămadă de dosare penale, fără justă cauză, interdicţii de a pleca din ţară, blocaje financiare. Am avut aproape un an, până în septembrie, echipe ale SRI-ului după mine, care se ocupau de monitorizarea, intimidarea mea. Ok. Putea acest lucru să facă parte din procedurile de urmărire penală la care eram suspus pentru favorizarea infractorului Nicolae Popa, respectiv, ajutarea familiei sale cu 20.000 de euro, lucru pe care l-aş face şi astăzi, pentru oricine", a povestit SOV.
Marinelu a vrut să-i ia glanda prin... interpuşi, un cuvânt aşa drag:
“Domnii de la Parchet şi de la SRI, conducătorii, nu aparatul în sine, sunt complici la tentativa de asasinat; trebuia măcar sectoristul să fie anunţat."
A trecut vremea şi se leapădă de Nepotu Mătuşii Tamara:
"Schimbarea de atunci a fost bună. Dacă venea Adrian Năstase, era o situaţie infinit mai rea."
Aici am aceeaşi părere.
Sigur că Marinelu este vinovat când a plâns şi a spus public “Să-ţi fie ruşine, Dinu Patriciu!”. Şi nu i-a fost. Tot Marinelu a fost de vină fiindcă l-a lăsat lingurica, nu a avut stomacul tare:
"În momentul în care am aflat de acea casetă, am avut o reacţie de respingere. Era normal ca acea casetă să fie difuzată după plecarea domniei sale de acolo. Faptul că realizatorii au decis să o difuzeze atunci, mi-a displăcut profund. A fost un act de impoliteţe la adresa invitatului. Dacă Băsescu nu era capabil să se apere, nu avea ce să caute la o televiziune. N-a ştiut să pareze şi e problema lui. Chiar a pocnit acel copil şi era într-o situaţie de tot rahatul. Vrea să fie preşedinte, trebuie să aibă stomacul rezistent."
Nu e nebun să recunoască nici în al doisprezecilea ceas că Brejbanu de la “Gardianul” a difuzat o casetă falsificată. Dovadă că Dinu Patriciu a pierdut “procesul casetei”.
Lolek şi Bolek vor salva România? Aiurea! Deja se ceartă. Aşa că Diavolu Şchiop a pus un diagnostic limpede:
"Pe Băsescu îl înjur eu, pe Maior îl injur eu, treaba lor nu este să înjure, ci să vină cu nişte soluţii în care eu să cred pentru a-i vota. Domniile lor vin şi doar fac scandal la televizor. Nu cred că această alianţă poate să câştige alegerile. O alianţă acum, un bloc politic PNL-PSD mi se pare total aiurea, puteau să facă o alianţă post electorală, eventual pentru guvernare."
Aici trebuie să-i dau dreptate iar: este o judecată de bun simţ. Da, chiar şi el mai este capabil de aşa ceva.
Acum, s-a ascuns în spatele lui Elan care pretinde că ar fi susţinut de mari finanţatori din Israel. Adică evreii ar fi aşa de idioţi ca să arunce cu bani după Tatulici. Tocmai ei...

Adrian Năstase vrea să se judece cu Bechtel. Care mai vrei?

“Voi sesiza Parchetul si Ministerul Justitiei din SUA privind Bechtel”, susţine Adrian Nastase, liderul Consiliului Naţional al PSD. "Preşedintele Băsescu a vrut să demonstreze că PSD şi eu am luat şpagă de la Bechtel. Ambasadorul american a ieşit spunând că nu este adevărat, dar firma era cea care avea datoria morală să iasă să spună aceste lucruri. Daca ei acceptă ca Traian Basescu să spună că au furat, atunci eu vreau să spun ca în 15 octombrie voi face o plângere, o sesizare la Parchet, pentru a arăta că şeful statului a arătat în SUA că această firmă a furat şi, de asemenea, vom sesiza şi Ministerul Justiţiei din SUA", a precizat Adrian Nastase, într-o conferinţă de presă la Arad. Oare de ce s-a indignat aşa de târziu? Şi dacă ne amintim de Petrom, Rompetrol, de Combinatul Siderurgic de la Galaţi, de fregate... oare de câte ori va trebui să se indigneze? Păi ce credea Giurumeaua Ghiţă că se joacă-n buşi cu Diavolu Şchiop? Însă nici Elan nu e dat afară din casă de neuronu lui stingher : « O respect pe Corina Drăgotescu, dar deocamdată nu am ajuns până acolo ca să be arătăm chiloţii unul altuia ».
Este afurisită Corina, dar nici aşa...



Ungaria îşi dă mâna cu Rusia pentru dezmembrarea României


Ar face-o, dar deocamdată o ţin în frâu principiile comunităţii europene. Câtă vreme ? Nu ştim.
Am să aduc drept argument studiul prezentat de pretinsul istoric Dieni Gabor din Ungaria la o conferinţă din Basarabia. Am să păstrez în mare parte textul fiindcă este uluitor pentru această perioadă.
Dieni Gabor, redactor şef al publicaţiei online "oroszvilag.hu", a rostit un discurs la conferinţa cu titlul "Identitatea civică şi integrarea europeană ca factori de dezvoltare a statalităţii moldoveneşti" (Vadul-lui-Vodă, R. Moldova, 5-6 octombrie 2011).
“Rostul acestui material este să depisteze unele elemente din istoria relaţiilor diplomatice dintre Ungaria şi Republica Moldova, şi să exprime unele gânduri cu privire la un posibil rol al statului nostru în acest spaţiu post-sovietic.
Se pune întrebarea dacă Ungaria, în general, are un interes politic şi naţional în Republica Moldova. Cu toate că statele noastre nu se află departe unul de altul şi că ne leagă un anume trecut istoric comun (înşişi moldovenii provin din teritoriul Ungariei istorice, regiunea Maramureş, de unde s-au răspândit la jumătatea secolului al XIV-lea spre est, în Moldova), mai ales că această întrebare îşi are locul ei.

(Trebuie precizat că migraţia spre est a unor comunităţi de români din Maramureş sau din Transilvania, din cauza opresiunii ungare, prin toată Moldova istorică, inclusiv în Transnistria, inclusiv în Valahia de sud, nu înseamnă că aceste provincii de răsărit erau lipsite de populaţie sau erau locuite exclusiv de slavi. Cea mai bună dovadă o reprezintă existenţa dacilor liberi după cucerirea romană, apoi, în Evul Mediu Timpuriu, în aceste ţinuturi trăiau brodnicii şi volohovenii, denumiri date de slavii care au migrat aici pentru proto-români - nota red.).

Eu vreau să atrag atenţia asupra faptului că, în ciuda legăturilor noastre istorice, în limba maghiară nu există încă o denumire fără echivoc a Moldovei, care este numită Moldavia, Moldova, Moldva... După opinia mea, acest fenomen se explică nu numai prin aceea că teritoriul Moldovei istorice nu coincide cu teritoriul statului actual, ci, de asemenea, denumirea Moldova, Moldva se foloseşte în limba maghiară pentru a indica teritoriul de la est de Carpaţi, unde trăiesc ceangăii (sic!), adică "ungurii moldoveni", un grup etnic unguresc, dar se explică şi prin aceea că statul moldovenesc actual nu are o existenţă neîntreruptă, el a apărut numai după dezmembrarea URSS. În spaţiul post-sovietic, Moldova nu este o ţară unică, fără un nume specific în limba maghiară, cum este cazul republicilor Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan, Tadjikistan, Uzbekistan, unde se observă acelaşi fenomen, dar asta dovedeşte că pentru
unguri aceste state post-sovietice, formate ca state suverane după 1992, se prezintă ca nişte pete albe.
Eu, ca istoric, prefer să gândesc din perspectivă istorică, în context istoric. (Conform acestui autor, "contextul istoric" este că Ungaria a fost unicul stat vechi din regiune - nota red.).
Tradiţional, în politica externă a Ungariei, se remarcă o activitate deosebită în regiunea balcanică, mai ales în Balcanii de Vest. Practic, încă din Evul Mediu, tocmai Balcanii de Vest constituie spaţiul unei activităţi intense pentru politica externă ungară. Până în prezent, Ungaria participă la evenimentele din nord-vestul Balcanilor: în războiul civil din Iugoslavia, Ungaria a susţinut Croaţia contra sîrbilor; ca nou membru al NATO, în 1999, a pus la dispoziţie bazele sale militare şi propriul spaţiu aerian, participând astfel la războiul contra Iugoslaviei. În prezent, un contingent de militari pentru menţinerea păcii se află în Kosovo, iar Budapesta este un principal susţinător al aderării Croaţiei la Uniunea Europeană.
În ce priveşte interesul politic al Ungariei faţă de regiunile de la est de Carpaţi, deci şi faţă de Republica Moldova, aici ambiţiile ţării noastre sunt mai modeste. Cu toate că au fost perioade istorice, în care Ungaria a exercitat o intensă politică externă spre est, deci şi pe direcţia Moldova, mai ales la începutul veacului al XIII-lea, când s-a creat Episcopatul catolic Milcovensis, această expansiune politică a fost stopată de invazia mongolilor şi abia peste două secole s-au reluat eforturile Ungariei pentru expansiunea spre Est.

(De frica tătarilor, cumanii negri - sau poate chiar românii - au cerut Vaticanului înfiinţarea unui Episcopat pe Milcov, în Vrancea, care a fost fondat de regele Bela al IV-lea al Ungariei. Peste 13 ani, în 1242, invazia mongolă a distrus Episcopatul catolic Milcovensis - nota red.).
Prăbuşirea ţării noastre, ca urmare a invaziilor otomane, pune punct practic expansiunii ungare spre est.
Deşi exista o bază etnică pentru continuarea expansiunii ungare spre est, mulţi unguri risipindu-se spre răsărit, iar în secolul al XV-lea, populaţia ungară a apărut nu numai pe pământul ceangăilor, dar şi pe Prut, chiar şi pe Nistru.

(Ungurii din Moldova nu se înţeleg cu ceangăii de pe Siret, nu vorbesc aceeaşi limbă. Conform unor cercetări efectuate de etnologi ceangăi, ceangăii reprezintă un grup etnic diferit de maghiari, fiind practic români maghiarizaţi în secolele XIV-XV - nota red.)

Se ştie că oraşul Ciborcio (în limba maghiară Cheberchek), de pe Nistru, avea populaţie maghiară. Ungurii au apărut în acea regiune în secolul al XV-lea. Ei erau husiţi (în secolul al XV-lea, în Ungaria, husitismul se bucura de popularitate în unele regiuni şi husiţii au fost izgoniţi din ţară.
Husiţii unguri au fugit spre est, în Moldova: de exemplu, şi oraşul Huşi de pe Prut a fost de asemenea, construit de husiţii unguri), sau erau militari, grăniceri: există dovezi indirecte că la mijlocul secolului al XV-lea, în timpul guvernatorului maghiar Janos Hunyadi, militarii unguri au fost strămutaţi pe Nistru.

(Oraşul Huşi a fost construit de români transilvăneni, trecuţi la husitism, pentru a se opune ungurilor catolici. Aşa se explică de ce locuitorii din Huşi sunt români, de religie catolică, au nume româneşti şi nimeni nu ştie ungureşte acolo. În ce priveşte "guvernatorul Janos Hunyadi", este vorba de Iancu de Hunedoara, care era tot român - nota red).

Unele elemente etnice ungureşti s-au păstrat aici până în veacul al XIX-lea. Cu alte cuvinte, Nistrul este frontiera de răsărit a expansiunii etnice şi politice a ungurilor.
Ca urmare a ocupaţiilor Otomane şi Habsburgice, Ungaria şi-a pierdut practic independenţa pentru o perioadă de 400 de ani, iat teritoriul Basarabiei a reprezentat mai degrabă un interes ştiinţific pentru unguri. Este interesantă din această perspectivă activitatea lui Janos Ernei pe la anul 1840. Acest cercetător al vechimii ungurilor a lucrat multă vreme în Moldova.
Acest lucru este dovedit de cronica relaţilor diplomatice dintre ţările noastre. După aşa--numitul "puci din august", la 27 august 1991, Moldova şi-a declarat independenţa. În aceeaşi zi, prima ţară care a recunoscut independenţa Moldovei a fost, evident, România. Ungaria a recunosut Moldova numai după dezmembrarea finală a Uniunii Sovietice, la 26 decembrie 1991.
Relaţiile diplomatice dintre ţările noastre au fost stabilite la începutul anului 1992 (în Ungaria, în 1990, a venit la putere coaliţia conservatoare, condusă de Jozsef Antall).
În acei ani, în politica externă a Ungariei, se manifesta un apetit pentru Vest şi respingerea parteneriatului estic, a Uniunii Sovietice şi a statelor post-sovietice.
În prezent, se adoptă o poziţie critică faţă de acea perioadă a politicii externe ungare, dar a existat un consens privitor la acea direcţie. Ungaria s-a desprins de Est şi a insistat pe direcţia Vest. Cu toate că mulţi vorbesc despre respingerea pieţei răsăritene, în acei ani, aceste state se zbăteau într-o profundă criză economică.
Relaţiile diplomatice dintre statele noastre au fost stabilite la 16 ianuarie 1992, iar Ambasada ungară de la Chişinău a fost deschisă la 1 iulie 1992 (Republica Moldova şi-a deschis ambasada la Budapesta în anul 1995). Istoria relaţiilor diplomatice dintre ţările noastre dovedeşte că, în acei ani, pentru elita politică moldovenească, era mai important să se menţină relaţiile bilaterale. În 1995, Mircea Snegur, Preşedintele Republicii Moldova, a vizitat Ungaria, unde s-a întâlnit cu preşedintele Arpad Goncz. În 1997, premierul moldovean Ion Ciubuc a efectuat o vizită oficială în Ungaria. În 1998, preşedintele ungar a vizitat pentru prima dată Chişinăul şi a ţinut un discurs în Parlamentul moldovenesc, dar acest lucru a fost mai degrabă un act de curtoazie diplomatică fiindcă Ungaria este o republică parlamentară şi preşedintele nu are puteri reale.
În sfârşit, în anul 2010, premierul ungar Viktor Orban a vizitat Republica Moldova. Acest lucru a fost asociat cu o diplomaţie foarte activă a Ungariei în 2010, spre ţările din fosta Uniune Sovietică. În acel an, prim-ministrul Ungariei s-a întâlnit cu liderii din Ucraina, Moldova, Rusia, Georgia, Armenia şi Azerbaidjan.
La acea vreme, exista o anumită speranţă, chiar şi în cercurile guvernamentale de dreapta, că, între Ungaria şi Rusia, se vor dezvolta relaţii economice prospere. Numai că aceste speranţe nu au fost împlinite şi încă nu este limpede de ce.
Discuţiile dintre Orban şi Putin, de la sfârşitul lunii noiembrie 2010, se pare că nu au avut succes. Nu este exclus ca aici să fi jucat un anume rol şi acea retorică anti-rusească specifică atunci şi cu câţiva ani în urmă a partidului Fidesz, aflat atunci în opoziţie, şi personal a lui Viktor Orban.
O diplomaţie ungară activă se poate observa şi astăzi în spaţiul post-sovietic. La reuniunea de la Varşovia din 2011 pe tema "Uniunea Europeană - Parteneriatul Estic", Ungaria a susţinut din nou extinderea UE spre est. Printre altele, este interesant că Viktor Orban a afirmat că Polonia trebuie să joace rolul principal în acest proces. Deci se consideră - şi nu e doar punctul de vedere al premierului ungar - că Ungaria nu are suficient potenţial ştiinţific şi diplomatic pentru a juca un rol independent în spaţiul ex-sovietic, ţara noastră fiind mai degrabă o forţă auxiliară a Poloniei.
Este aici o foarte interesantă auto-evaluare. Se recunoaşte nu doar faptul că Ungaria nu are posibilităţi să se ocupe de dosarul post-sovietic, dar este aici şi o anume percepţie a ungurilor de dreapta, care văd în Polonia un deosebit aliat milenar al Ungariei, deşi este evident că polonezii nu acordă o atenţie atât de mare Ungariei, aşa cum facem noi cu Polonia.
Întrebarea referitoare la rolul pe care Ungaria îl poate juca în Moldova, după opinia mea, se leagă de rolul pe care îl poate juca Ungaria în general în spaţiul ex-sopvietic, deşi viitorul Moldovei depinde în mare măsură de situaţia geopolitică externă. În acest sens, în Ungaria există câteva opinii:

"Poziţia pragmatică" ia în considerare faptul că Ungaria are anumite interese economice, legate, îndeosebi, de Rusia, însă Ungaria nu trebuie şi nu poate să joace un rol politic activ, propriu, în această regiune. Unii observatori consideră că Ungaria nu are niciun fel de interese, de exemplu, în Caucaz sau în Asia Centrală, mai ales în Moldova. Poate singura excepţie este Ucraina, cu regiunea Transcarpatia, care, în trecut, a aparţinut Ungariei şi unde locuieşte o minoritate maghiară.
La cealaltă extremă se află radicalii de dreapta, care cred că Ungaria ar trebui să facă un viraj spre est, de partea Rusiei şi Asiei Centrale. Ei se referă la argumente ştiinţifice false, spunând că maghiarii sunt un popor turcic şi că familia noastră reală o constituie kazahii, uzbecii şi alte popoare turcice. Dar acest raţionament este în mare parte emoţional şi nu reflectă planuri specifice.
Eu cred că Ungaria are interesul ei deosebit, legat de Republica Moldova. Moldova este ţara în care Ungaria are efectiv un interes precis şi concret. Chiar dacă este negativ, dar el există. Desigur, Ungaria împărtăşeşte valorile europene şi aspiraţiile Republicii Moldova. Deci, Budapesta, desigur, recunoaşte integritatea teritorială a Republicii Moldova şi sprijină prin vorbe integrarea europeană a ţării - indiferent de guvern.
Eu cred că acest lucru este corect şi că este realmente interesul ţării noastre ca Republica Moldova să devină un partrener sigur şi membru al comunităţii europene. Aici, poziţia Ungariei nu se deosebeşte de orientarea altor ţări europene.
Cu toate acestea, interesul negativ al Ungariei în ceea ce priveşte Republica Moldova este să nu admită unirea Moldovei cu România. Cred că aceasta este una din cele mai importante sarcini ale ţării noastre în spaţiul ex-sovietic. Interesul Ungariei este european, adică o Moldovă independentă.
După cum se ştie, după Primul Război Mondial, ca urmare a Tratatului de la Trianon, Ungaria a pierdut două treimi din teritoriu, toată Transilvania, Partium, Banatul au trecut la România. În consecinţă, peste un milion şi jumătate de unguri au rămas în afara ţării. Pentru Ungaria şi pentru unguri, Transilvania ocupă un loc deosebit în memoria istorică. Fiindcă în Transilvania s-a format un principat maghiar independent, protestant în secolul al XVI-lea. În Transilvania, locuieşte grupul etnic al secuilor, a căror istorie este vectorul romantismului naţional ungar.
(În Evul Mediu, secuii se considerau şi erau o altă naţiune, diferită de unguri. Aşa se explică apariţia celebrului document-acord Unio Trium Nationum, semnat de reprezentanţii ungurilor, saşilor şi secuilor, într-o Transilvanie unde majoritatea locuitorilor erau români - nota red.).
Chiar dacă în Transilvania, mai degrabă în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, majoritatea era formată de români, hotarele impuse de Tratatul de la Trianon au fost extrem de nedrepte. Politica ungară "revizionistă" din al Doilea Război Mondial a eşuat, iar Ungaria a rămas în vechile ei frontiere. Problema Transilvaniei, a ungurilor transilvăneni a fost şi este o temă sensibilă între ţările noastre şi după al Doilea Război Mondial (deşi, într-adevăr, în ultimii ani, se observă o oarecare apropiere dintre Ungaria şi România, dar problema maghiarimii din Transilvania este o sursă de controvesre, aşa cum este, de exemplu, problema autonomiei secuilor).
Pentru societatea şi pentru elita ungară, o prioritate de politică externă este susţinerea maghiarimii din afară. O asemenea politică s-a urmărit chiar şi independent de guvernele care s-au succedat, chiar şi în timpul comunismului. La sfârşitul anilor 1980, problema naţională (adică românizarea forţată a ungurilor din România şi programul de distrugere a satelor) au dus la apariţia unui "mic război rece" între Ungaria şi România.
Chiar dacă acum în România se duce o politică destul de liberală în raport cu populaţia maghiară, Budapesta are motive de îngrijorare pentru viitorul ungurilor din Transilvania. Aceste motive de îngrijorare au un temei intern, adică sunt legate de situaţia maghiarimii din Transilvania. Numărul lor - ca de altfel, pe ansamblu. şi numărul românilor - se reduce, migraţia în rândurile lor este destul de mare. În ultimii 20 de ani, sute de mii de unguri din Transilvania au părăsit România şi s-au aşezat în Ungaria sau în alte ţări.
Un alt pericol este că în politca ungurilor din Transilvania au apărut semnele dezbinării.
Originle fenomenului, conform unui studiu realizat de Bohrok Paraska, se pot găsi chiar în Ungaria, unde partidul Fidesz urmăreşte să strângă sub aripa lui toate partidele ungureşti din afară, iar cel mai mare partid al ungurilor din Transilvania - Uniunea Democrată a Maghiarilor din România - este tot un partid creştin-democrat şi încearcă să ducă o politcă independentă de Budapesta.
Toate acestea pot determina pe viitor reducerea considerabilă a ponderii politice a ungurilor din Transilvania. Dacă în perioada României democratice, partidul ungurilor a intrat mereu în Parlamentul României, nu este exclus ca pe viitor reprezentanţii ungurimii să nu mai intre în Parlament. Mai ales dacă se va produce unirea Moldovei cu România. În acest caz, proporţia ungurilor în presupusa "Românie Mare" se reduce şi ei nu vor mai putea influenţa viaţa politică din România.
(Trebuie precizat că, indiferent de proporţie, toate minorităţile naţionale din România au reprezentare automată în Parlamentul de la Bucureşti. Deci şi maghiarii, spre deosebire de românii din Ungaria, care nu au asemenea drepturi. Prin urmare, unirea Republicii Moldova cu România nu ar schimba nimic, nu ar anula drepturile maghiarilor, ale ucrainenilor sau ale ruşilor - nota red.).
În ciuda faptului că Ungaria şi România sunt parteneri în NATO şi în UE, Ungaria este interesată ca România să iasă din criza economică dură, prin care trece în ultimii ani, dar, având în vedere situaţia istorică destul de complexă, Ungaria nu are interesul ca România şi Republica Moldova să se unească.
Se produce aici o dilemă interesantă pentru elita politică ungară. Evident, noi susţinem eforturile europene ale Chişinăului. Dar dacă aceste eforturi vor duce la unirea României cu Republica Moldova? Atunci interesul nostru constă în sprijinirea susţinătorilor independenţei Moldovei? Dar cine este susţinătorul independenţei Moldovei? Desigur, comuniştii şi forţele politice pro-ruse! Aici se pune întrebarea: susţinerea unor astfel de forţe nu este cumva o încălcare a obligaţiilor comunitare? Cine îndrăzneşte să prezinte elitei politice maghiare ideea sprijinirii deschise a factorului pro-rus, a comuniştilor din Republica Moldova? Desigur, nimeni. Dimpotrivă, există o situaţie contradictorie, în care autorităţile ungare - datorită obligaţiilor europene asumate - îi laudă cu vorbe dulci pe liderii moldoveni filo-români de dreapta...
Desigur, moldovenii pro-români sau românii militanţi naţionalişti reprezintă o sursă de tensiune între interesele ungare şi române. Din nefericire, naţionaliştii români agresivi încearcă să-şi manifeste şi în Republica Moldova sentimentele anti-ungureşti.
Nu este greu de ghicit cine a realizat acel poster care a apărut în timpul unui meci de fotbal dintre Republica Moldova şi Ungaria, pe care scria "Noi vă urâm!". Fanaticii l-au scris în limba maghiară la adresa ungurilor. Acest episod a avut o rezonanţă profundă în presa din Ungaria, dar, din nefericire, fără o explicaţie corespunzătoare. De aceea, acest episod a fost perceput ca o reacţie de ungarofobie a moldovenilor.
Câteva cuvinte despre rolul Rusiei. În regiunea central-est-europeană, adică între spaţiul post-sovietic şi, de fapt, Occident - Rusia este evident interesată, în primul rând, de România şi Polonia.
Acestea sunt ţări care au teritorii mai mult sau mai puţin considerabile, armate, porturi maritime, ele se află în zone strategice importante. După cum se ştie, în prezent, relaţiile dintre Rusia şi România nu sunt cele mai bune cu putinţă, ceea ce se explică prin acţiunile intense ale României pe relaţia cu Republica Moldova şi cu tot spaţiul post-sovietic (Până la criza economică şi până la războiul din Caucaz, adică până în 2008, România a avut o politică externă destul de activă în regiunea Caucazului). Eforturile României de unire cu Moldova au devenit practic deschise în ultima vreme.
Evident, Rusia nu aprobă planurile românilor faţă de Republica Moldova şi există suspiciunea că, în acest joc geopolitic, Moscova este gata totuşi să joace cartea ungară. În presa din Rusia, se acordă o slabă atenţie Ungariei, cu excepţia portalului IA REGNUM NOVOSTI, care acoperă în mod regulat şi face observaţii cu privire la evenimentele din Ungaria. E amuzant că aceste articole se concentrează asupra maghiarilor din Transilvania - deşi maghiarii transilvăneni nu sunt atât de importanţi pentru înţelegerea situaţiei din Ungaria. Se pune întrebarea, de ce?
De ce oare cei de la Moscova se interesează atât de mult de soarta ungurilor din Transilvania? Eu cred că, de fapt, pe ei îi interesează România, nu Ungaria. Iar Rusia are şi ea interesul să susţină separatismul din Transilvania în această situaţie.
Este posibil ca maghiarii din Transilvania să joace rolul de pioni pe această tablă de şah?
În vara trecută, la Chişinău, au apărut lozinci în limba moldovenească-română, care cereau independenţa Ţinutului Secuiesc (este vorba de judeţele Harghita şi Covasna, unde există o populaţie maghiară compactă), pentru ca această regiune să se rupă de România. Se pune întrebarea al cui este interesul ca asemenea apeluri să apară pe uliţele capitalei moldoveneşti?
Este cumva mâna patrioţilor moldoveni, anti-români, sau operaţiunea unor forţe externe?”
Nu cred că era necesar să fac mai multe comentarii pe marginea acestui scenariu demenţial.

Rusia vrea să salveze lumea de comete




Cu siguranţă, europenii, mai ales cei din est, nu vor ca ruşii să salveze lumea. Ei nu vor ca ruşii să mai salveze ceva, pe cineva.
Medvedev a trimis la NATO un personaj infantil. Şi iată de ce. Dmitri Rogozin este reprezentantul special al preşedintelui Federaţiei Ruse pentru scutul anti-rachetă. În ciuda faptului că SUA refuză să ofere garanţii juridice că scutul antirachetă nu se va orienta contra obiectivelor nucleare ruseşti, Federaţia Rusă încearcă să scoată tratativele din impas. La Moscova se discută o nouă iniţiativă cu privire la scutul anti-rachetă, sub denumirea de cod "Apărarea strategică a Pământului". Aceasta vizează crearea unui sistem comun cu SUA şi NATO, care să apere planeta nu numai de rachete, dar şi de asteroizi şi de alte ameninţări din cosmos. Autorul acestei idei este Dmitri Rogozin. Medvedev este cucerit de această idee.
Unele surse diplomatice anonime, care au participat la discuţii, au comunicat unor ziarişti ruşi că nu s-au definitivat propunerile. "Apărarea strategică a Pământului" seamănă cu "Iniţiativa apărării strategice", idee lansată de preşedintele Ronald Reagan. Ideea lui Rogozin aminteşte de proiectul "războiului stelelor", spun diplomaţii anonimi. Concepţia lui Rogozin mută accentul sistemului de apărare antirachetă al SUA şi NATO spre ameninţările cosmice.
"Acum scutul american este orientat exclusiv spre lupta cu ameninţările din Orientul Mijlociu. Noua abordare presupune un sistem mixt anti-aerian, antirachetă şi de apărare cosmică pe ansamblu, ne-a explicat un diplomat care cunoaşte proiectul lui Rogozin. Astfel, sistemul va fi orientat nu numai contra rachetelor, cât împotriva unor pericole din cosmos pentru Terra - asteroizi, comete şi alte resturi de obiecte extraterestre." Acest sistem trebuie să aibă un mijloc de a monitoriza spaţiul din jurul Pământului şi capacităţi pentru a distruge obiectele ameninţătoare ce se apropie de Pământ. Aceasta este ideea lui Dmitri Rogozin, ambasadorul Rusiei pe lângă NATO.
"Noile propuneri, de fapt, folosesc logica americanilor. Categoria lor de gândire globală. Un asemenea sistem rezolvă o problemă globală în configuraţie americană - salvează America şi pe partenerii ei de ameninţarea rachetelor. Noi le propunem o soluţie şi mai globală - să salvăm lumea. Să n-o facă singuri, s-o facă cu noi. Prototipul este chiar în cultura americană. Este suficient să ne amintim de filmul "Armageddon", în care Bruce Willis salvează Pământul, împreună cu rusul Lev Andropov, care rămâne în Univers, cu o căciulă de blană, cu o cheie şi cu o sticlă de vodcă," ne-a comunicat sursa.

Dovada imixtiunii: Kremlinul pune preşedinte nou în Transnistria

Uniunea Populară, partidul prezidenţial din Transnistria, s-a adresat premierului rus Vladimir Putin ca fiind viitorul preşedinte al Rusiei. Acest partid l-a asigurat pe Putin că regiunea rămâne un sprijin al Moscovei, dacă Igor Smirnov va continua să donducă republica. Anterior, Serghei Narîşkin, şeful Adminsitraţiei prezidenţiale de la Kremlin, a făcut un apel către Igor Smirnov să nu candideze la alegerile din decembrie, dar acesta nu a ascultat. Cei de la Chişinău explică situaţia prin aceea că, în spatele fiecărui candidat transnistrean, se află un anumit grup de forţe influente din lumea politică de la Moscova.
Vladimir Iastrebceak, ministrul de Externe din Transnistria, ne-a spus referitor la declaraţia lui Serghei Narîşkin: "Narîşkin nu are decât să vorbească, este dreptul lui de cetăţean al Federaţiei Ruse. Esenţial este că el a căzut de acord cu situaţia existentă - decizia finală o va lua alegătorul. Iar alegătorul din Transnistria este înţelept şi îl va alege nu pe cel pe care i l-au indicat alţii, ci pe cel pe care îl doreşte". Iastrebceak a afirmat că Smirnov, care împlineşte în această săptămână 70 de ani, nu a acceptat propunerea şefului Administraţiei de la Kremlin. Nesupunerea este cu atât mai suprinzătoare, dacă se ia în considerare că, începând din anul 2006, regiunea trăieşte practic pe seama banilor de la Guvernul Rusiei. Până şi viitorul lui Smirnov nu poate fi imaginat fără garanţiile ruşilor. Dar, după cum ne-au asigurat unii experţi de la Chişinău, el are deja aceste garanţii. Iar
aceste garanţii nu sunt oferite neapărat de administraţia actuală a preşedintelui Rusiei. "În curând, în Rusia va fi un nou preşedinte. Însă, deocamdată, în Rusia se duce o luptă politică, în care este utilizat şi Smirnov. Dacă el nu ar fi avut sprijinul unui anumit centru de putere din Rusia, Smirnov nu ar fi atât de sigur pe el. În spatele fiecărui candidat din Transnistria, se află un grup de susţinători de la Moscova. Chiar dacă Dmitri Medvedev a anunţat doleanţa Kremlinului de a participa la construcţia unui nou sistem de securitate europeană, şi, în consecinţă, Germania s-a arătat tot mai interesată de direcţia transnistreană. Chiar dacă Vladimir Filat, premierul Republicii Moldova, are aici un merit considerabil, fiindcă a ştiut să atragă atenţia Uniunii Europene faţă de această problemă. Nu se ştie însă dacă noul preşedinte al Rusiei va continua această linie. Mai ales pe fondul ideii lui
Putin de strângere a teritoriilor în jurul Rusiei", ne-a precizat Arkadi Barbăroşie, directorul Institutului de Politici Publice de la Chişinău.
Dumitru Diacov, preşedintele de onoare al Partidului Democrat şi şeful grupului parlamentar din Parlamentul Republicii Moldova, a subliniat într-o discuţie cu noi că "Narîşkin a spus ceea ce mulţi au zis de multă vreme sau au vrut să spună". "Puterea din Rusia se schimbă, în Republica Moldova, a ajuns la putere o nouă generaţie, iar Transnistria continuă să rămână în anul 1992, adică în tranşee. Este imperativ ca şi acolo să vină la putere oameni noi, cu care să se poată purta nişte tratative. Sigur, dacă Moscova ar fi vrut, acest lucru s-ar fi întâmplat demult", a precizat Diacov.
Reamintim că, săptămâna trecută, Serghei Narîşkin a declarat că Igor Smirnov nu ar trebui să fie nominalizat pentru un nou mandat prezidenţial pentru a cincea oară: "Eu cred că ar fi o eroare din partea lui... Igor Smirnov a făcut multe pentru republică în perioada de început, dar el este la conducere deja de 20 de ani". Şeful Administraţiei prezidenţiale a menţionat: "Noi i-am recomandat lui Smirnov să lase drumul liber pentru noile forţe politice, care vor putea scoate regiunea din criza socială, în care se află. Smirnov pune în joc resurse semnificative pentru a-şi elimina concurenţii."
Acelaşi lucru ni l-a confirmat şi Dmitri Soin, preşedintele Sovietului Suprem al Transnistriei pentru probeleme internaţionale, preşedintele partidului "Prorîv" ("Răbufnirea, străpungerea", breşa). El a spus că în prezent, Puterea foloseşte toare resursele pentru a reduce la tăcere Opoziţia. El a precizat că, recent, miliţia a împrăştiat un miting de protest al tineretului din Benderî (Nume dat de Imperiul Otoman şi preluat de Imperiul ţaristo-bolşevic. Tighina este vechea denumire a oraşului de pe Nistru - nota red.). Soin este convins că majoritatea deputaţilor din Sovietul Suprem doresc schimbarea. Însă, aşa cum ne-a informat Oleg Gudîmo, liderul mişcării "Voinţa Populară", puţini alegători îl mai susţin pe actualul preşedinte fiindcă se tem că, prin plecarea lui Smirnov, Transnistria va fi "luată" de Republica Moldova, iar apoi, cu tot cu aceasta, de către România.
Majoritatea cetăţenilor din regiune sunt însă contra unei asemenea evoluţii din cauza pericolului ca România să absoarbă Republica Moldova, lucru care a provocat şi conflictul armat. După opinia lui Soin, niciun candidat la preşedinţie "nu va ceda Transnistria, toţi au orientare spre Rusia". Prin urmare, electoratul din Transnistria nu va alege după principiul încotro se îndreaptă noul preşedinte, ci după alte criterii.
Este cunoscut faptul că Narîşkin a făcut campanie pentru Anatoli Kaminski, preşedinte în exerciţiu al Sovietului Suprem. El conduce, de asemenea, partidul "Înnoirea" ("Actualizarea"), care are relaţii de parteneriat cu partidul Rusia Unită. Cu toate acestea, nimeni nu ştie cum vor vota transnistrenii.
Trebuie remarcat faptul că alegerile prezidenţiale din Transnistria, programate pentru 11 decembrie, au atras atenţia nu numai ţărilor apropiate, dar şi celor mai îndepărtate. Pe lângă Republica Moldova, care aşteaptă de multă vreme schimbarea liderul transnistrean, care se află la putere de peste 20 de ani, trebuie avute în vedere Moscova, care este principalul mediator şi garant la convorbirile privind reglemntarea conflictului transnistrean, precum şi Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii.
Aceste alegeri sunt primele de la războiul de pe Nistru, în care toate părţile enumerate vor un singur lucru - înnoirea Puterii din Transnsitria. Arkadi Barbăroşie, directorul Institutului de Politici Publice, ne-a relatat că europenii care au venit în regiune se minunează: de fapt, despre ce este vorba fiindcă nu mai există niciun conflict? "Practic, nu mai există un conflict, mai există doar lipsa dorinţei de dialog din partea autorităţilor de la Tiraspol. Oamenii de pe amble maluri ale Nistrului nu vor să se mai bată şi nu se vor mai lupta. Multe depind aici de Moscova care exercită o influenţă reală asupra Transnistriei", este convins Barbăroşie.
În prezent, postul de preşedinte al Transnistriei este disputat de 5 oameni, din care 3 se află într-o competiţie serioasă. Pentru prima dată în cei 21 de ani de independenţă faţă de Republica Moldova. Este vorba de Igor Smirnov, actualul preşedinte, Anatoli Kaminski, actualul preşedinte al Parlamentului de la Tiraspol, şi Evgheni Şevciuk, fostul preşedinte al Parlamentului. Anterior, Şevciuk conducea partidul "Unirea" şi, pe-atunci, era puternic susţinut de partidul Rusia Unită. Acum, favoritul partenerilor de la Moscova este Anatoli Kaminski, liderul partidului "Înnoirea", care controlează cunoscuta companie "Şerif" din regiune.
După opinia lui Dmitri Soin, lupta decisivă se va da între Smirnov şi Kaminski. Vladimir Iastrebceak crede însă că lupta finală va fi între Smirnov şi Şevciuk.
Soin susţine că, în spatele lui Smirnov, este "partea conservatoare a societăţii, care se teme de schimbări". În spatele lui Kaminski se află cei care doresc schimbările.
În conformitate cu alţi experţi, Şevciuk, cel mai tânăr candidat, va fi susţinut de alegătorii care nu au încă 40 de ani.


O bombă europeană - ţiganii


În Bulgaria, rămân în arest 168 de participanţi la acţiunile de protest, provocate de incidentul criminal, cu participarea apropiaţilor din zonă ai unui "baron al ţiganilor". "Noaptea violenţelor" de la Sofia, Plovdiv şi din alte 12 oraşe bulgăreşti a atras încă o dată atenţia asupra problemei nerezolvate a minorităţii ţigăneşti - o probloemă comună pentru o serie de ţări din centrul Europei, care au adus-o cu ele în Uniunea Europeană.
Manifestările de pogrom nu au fost o surpriză neaşteptată pentru locuitorii Bulgariei. Încă din anul 2002, la Plovdiv (al doilea oraş ca mărime din Bulgaria, devenit centrul revoltelor din ultimele zile) a avut loc o revoltă interetnică reală, când s-au spart geamuri, s-au incendiat maşini şi a fost atacată poliţia.
E adevărat că atunci nu au protestat bulgarii, ci ţiganii. Motivul a fost că autorităţile locale le-au tăiat curentul electric în locul în care trăiau. Autorităţile au avut un motiv strict economic: ţiganii din Stolipinovo nu au plătit timp de 12 ani utilităţile comunale, acumulând datorii de 2,5 milioane de dolari.
Bulgarii sunt cunoscuţi pentru toleranţa lor relativă în acest colţ volatil de Europă şi precizează că protestele lor nu sunt îndreptate contra ţiganilor, ci împotriva criminalităţii. Aşa susţin mai ales locuitorii de lângă Plovdiv, din satul Katuniţa, unde locuieşte, într-o vilă, "Ţarul Kiro", un baron al ţiganilor, pe numele lui real Kirill Raşkov. Pe 23 septembrie, acoliţii lui l-au lovit deliberat cu maşina pe bulgarul Petrov, care apoi a şi murit. Protestele s-au extins în 14 oraşe.
Locuitorii de la Katuniţa, care au încercuit imediat vila lui Raşkov, au cerut plecarea "baronului" cu tot cu familie, iar nu evacuarea tuturor ţiganilor. Dar, aşa cum se întâmplă adesea, protestele s-au transformat repede în lupte cu cocktailuri Molotov, iar apoi microbiştii din fotbalul şi alte grupuri de tineri au dus "flacăra de protest" spre alte oraşe din Bulgaria.
Reprezentanţii Comisiei Europene şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la aceste evoluţii şi propun un set tradiţional de soluţii - să înceteze discriminarea celor 10-12 milioane de ţigani, care trăiesc în Europa, să fie luaţi la şcoli copiii de ţigani, să nu fie "stigmatizate" familiile cu mai mulţi copii, ba să li se ofere şi ajutoare sociale.
"În ultimii ani, viaţa ţiganilor s-a schimbat prea puţin. Ţările membre ale Uniunii Europene trebuie să răspundă pentru excluderea ţiganilor din viaţa socială", a declarat Vivien Reding, comisar european pentru probleme de justiţie şi drepturi cetăţeneşti. Acest lucru trebuie să înceteze în şcoli, la locul de muncă, în spitale şi în politica de acordare a locuinţelor".
Reprezentanţii guvernelor naţionale şi ai publicului acuză Comisia Europeană că este ruptă de viaţă, precizând că, din momentul prăbuşitii comunismului, în viaţa ţiganilor din estul Europei s-au schimbat multe, şi nu într-o direcţie bună. "În timpul comunismului, familiile de ţigani erau obligate să-şi dea copiii la şcoală. În plus, toţi cetăţenii Bulgariei, inclusiv ţiganii, trebuiau să muncească undeva, precizează Gheorghi Gheorghiev, analist la "Duma", cel mai mare ziar din Bulgaria. După 1989, aceste cerinţe au fost anulate fiindcă erau considerate o încălcare a drepturilor omului. Au stabilit "contingente pentru ţigani" la universităţi. În consecinţă, ţiganii au încetat să mai lucreze şi să mai înveţe, iar nivelul lor de trai a scăzut rapid". Standardul de viaţă al ţiganilor din Bulgaria, România, Cehia şi Slovacia era şi în trecut cu mult în urma nivelului de trai al populaţiei
autohtone, iar după 1990, a mers într-o cădere liberă.
Iar acum acordul Schengen privind circulaţia liberă a ţiganilor săraci din sud-estul Europei a devenit în anul 2010 cauza primei crize majore din Uniunea Europeană. În ciuda obiecţiilor din partea Comisiei Europene, guvernul francez a cerut apoi retragerea ţiganilor din România de pe teritoriul Franţei.
România, care, datorită apropierii limbii române de limba franceză, are îndelungi relaţii cu Franţa, a fost extrem de afectată de comportamentul cetăţenilor ei pe teritoriul francez. Preşedintele român Traian Băsescu a considerat că a fost o mare eroare introducerea în ţară în 1995 a termenului "corect politic" "rom" - "romi" pentru a desemna noţiunea de "ţigan". I s-a spus preşedintelui că acest cuvânt poate crea o confuzie prin identificarea tuturor românilor din România cu "romii", denumire care, în scrierea latină, arată la fel ca denumirea ţării - România.
În Cehia, în oraşul Usti nad Labem, încă din anii 1990, s-a construit un zid de 150 de metri, menit să-i protejeze pe cetăţeni de minoritatea zgomotoasă a ţiganilor. Din cauza scandalului internaţional, care s-a iscat rapid, zidul a fost distrus. În Slovacia, s-a remarcat politicianul de dreapta Jan Slota, care a spus că ţiganii ar trebui să plece într-un stat creat special pentru ei.
Presa din Republica Cehă, Slovacia, România, Ungaria, Bulgaria şi din alte ţări, cărora UE le cere să aibă grijă de ţiganii lor, a surprins cerinţele contradictorii ale celor de la Bruxelles. Se propune ca ţiganii "să fie traşi" spre viaţa modernă, dar li se pretinde să facă acest lucru prin metode flexibile, benigne, corecte politic.
"Comunitatea cea mai săracă de ţigani este o bombă cu ceas la temelia Europei, avertizează Gheorghi Gheorghiev în "Duma". Uniunea Europeană lansează lozinci frumoase, dar nu propune soluţii realiste, de parcă am nimerit din nou în blocul sovietic, pe când lozincile frumoase nu aveau legătură cu realitatea".
Acum, în Bulgaria se află la putere coaliţia GHERB (Cetăţenii pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei). Incapacitatea evidentă a Uniunii Europene de a propune soluţii realiste pentru această problemă îi irită pe mulţi bulgari şi poate să-i coste pe cei din GHERB la alegerile locale şi prezidenţiale, programate pentru 23 octombrie.
Tocmai coaliţia GHERB l-a adus la putere în Bulgaria pe actualul premier Boiko Borisov, care nu se bucură de o bună reputaţie la Kremlin din cauza îndelungilor sale oscilaţii privind proiectul "South Stream" şi pentru
blocarea efectivă a proiectului de construire a conductei de petrol Burgas-Alexandropoulis.


Moscova cere companiei British Petroleum să şunteze proiectul Nabucco
Pentru cei care nu ştiu ce rol are Gazprom pe continent, iată care este situaţia livrărilor de gaze ruseşti spre Europa:



Ţara Volumul de gaz importat din Rusia Ponderea Rusiei în volumul de gaz importat
(miliarde de metri cubi) (%)


Germania 38,99 39,6
Italia 22,74 29,8
Тurcia 17,80 46,2
Polonia 9,85 89,5
Cehia 7,55 87,7
Franţa 7,49 14,8
Slovacia 7,33 87,1
Ungaria 6,86 70,2
Finlanda 4,80 100,0
Olanda 3,46 15,2
Lituania 3,07 100,0
Bulgaria 2,63 100,0
România 2,33 98,7
Grecia 2,09 53,0
Letonia 1,11 100,0
Croaţia 0,95 97,8
Estonia 0,61 100,0
Slovenia 0,51 50,2
Belgia 0,48 2,8

Sursa: Eurostat

În cadrul proiectului pentru gazoductul european Nabucco, concurent al proiectului rusesc South Stream,
a apărut încă un rival, de data aceasta, intern. Compania britanică British Petroleum (BP) a prezentat propriul proiect de gazoduct Sud-Est.
Traseul lui mai că se suprapune pe ruta gazoductului Nabucco, dar, după opinia celor de la BP, noul gazoduct este mai simplu, mai scurt şi mai ieftin, iar ceea ce este mai important - are deja acces direct la resurse principală - zăcământul de la Şah-Deniz din Azerbaidjan. Însă capacitatea gazoductului BP este de trei ori mai mică decât capacitatea lui Nabucco, iar la resursele de la Şah-Deniz mai pretind încă două conducte europene.
Pe data de 27 septembrie, ziarul britanic "Financial Times" a prezentat opinia lui Al Cook, vicepreşedintele companiei BP, care a anunţat că trustul propune Europei un traseu total nou pentru livrarea gazului, prin ocolirea Rusiei. Este vorba de proiectul Gazoductului Sud-Est, care ar veni din vestul Turciei şi ar merge mai departe, spre Austria, trecând prin Bulgaria, România şi Ungaria (vezi harta). Lungimea totală a gazoductului este de 1,3 mii de kilometri, iar capacitatea de transport este de 10 miliarde de metri cubi de gaz pe an. BP nu a specificat costurile construcţiei şi termenul de realizare a proiectului, precizând doar că este un program "în primul stadiu". Trustul britanic promite să ia gaz din zăcământul Şah-Deniz de la Marea Caspică, din Azerbaidjan (din rezervele de 1,2 trilioane de metri cubi, 55% aparţin companiilor BP şi Statoil). Şah-Deniz va ajunge la capacitatea de expploatare de 16 miliarde de metri cubi pe
an prin 2017, conform proiectului, şi din acest volum, Europa poate conta cert pe 10 miliarde de metri cubi, promit cei de la BP. Zăcământul este departe de frontiera vestică a Turciei, dar BP susţine că nu este o dificultate - va uni Şah-Deniz cu Gazoductul Sud-Est prin conducta Caucazul de Sud, construită deja de BP şi Statoil (capacitatea lui este de 10 miliarde de metri cubi, cu posibilităţi de extindere până la 20 miliarde de metri cubi, este construit din 2006 şi e controplat de BP) şi pe baza infrastructurii existente deja în Turcia.
De fapt, prin declaraţia sa, British Petroleum propune Europei să renunţe la gazoductul Nabucco, un proiect mai scump (costurile construcţiei se ridică la 10-20 de miliarde de euro), cu o capacitate mai mare (30 de miliarde de metri cubi pe an) şi mai lung (3,9 mii de kilometri), şi, ceea ce este esenţial, nu are surse clare de alimentare a conductei cu gaz (până acum, Nabucco era considerat principalul concurent al proiectului rusesc South Stream, care vine din Rusia spre Europa pe fundul Mării Negre).
Propunerea făcută public pe 27 septembrie de către BP este foarte importantă pentru Nabucco: la 1 octombrie, acţionarii de la Nabucco - OMV, MOL, Bulgargaz, Transgaz, Botas şi RWE - trebuie să prezinte partenerilor de la Şah-Deniz (cu excepţia BP şi Statoil, este vorba de companiile de stat din Turcia şi Azerbaidjan) propunerile de tarife, adică să arate în ce condiţii se va cumpăra gazul de la Şah-Deniz, baza de clienţi din Europa şi ruta de livrare a gazului spre beneficiari. Astfel, prin declaraţia sa, British Petroleum pune sub semnul întrebării capacitatea companiei Nabucco de a-şi umple conducta cu gaz de la Şah-Deniz. Mai mult, la gazul din acest zăcământ prin Nabucco pretind şi acţionarii Gazoductului Trans-adriatic (adică,
EGL, Statoil, E.ON Ruhrgas) şi conducta IGI Poseidon (Edison и DEPA). Şi aceştia trebuie să-şi prezinte pe 1 octombrie cererile de oferte acţionarilor de la Şah-Deniz. Aceste consorţii nu au comentat încă situaţia.
Cei de la BP ne încredinţează că "nu caută defecte în alte proiecte." După cum susţine Al Cook, ideea celor de la British Petroleum cu Gazoductul Sud-Est "este încă o decizie posibilă" pentru livrarea gazului spre Europa, care "este mai înţelept s-o ai de rezervă".
Cu toate acestea, ne-au spus cei de la BP, concernul a discutat deja acest proiect cu statele de tranzit pentru viitorul gazoduct (nu ni s-a spus care este opinia lor). Faptul că BP a venit cu o asemenea idee este semnificativ, crede Valeri Nesterov de la "Troika Dialog". El ne reaminteşte că Azerbaidjanul, Georgia şi Turcia reprezintă "o regiune strategică pentru BP", fiindcă, împreună cu Statoil, ei nu numai că extrag gaze de la Şah-Deniz şi exploatează Gazoductul Caucazul de Sud, dar au şi construit o conductă de petrol, paralelă cu oleoductul Baku-Tbilisi-Ceyhan. Acum, BP şi Statoil sunt realmente extrem de interesate de extinderea zăcământului de la Şah-Deniz, dar "au obosit deja să mai aştepte pornirea gazoductului Nabucco", care se tot amână, adaugă Mihail Korcemkin de la East European Gas Analysis.
Totuşi, proiectul BP are un punct vulnaerabil, precizează domnzul Korceghin, "este vorba de infrastructura de gaz îngustă din Turcia, care nu permite pomparea de pe câmpul Şah-Deniz a unui volum mai mare de 10 miliarde de metri cubi de gaz pe an".
În acelaşi timp, adaugă Valeri Nesterov, doar Azerbaidjanul are în plan extrinderea extracţiei de la 26 miliarde de metri cubi, cât este în prezent, la 50 de miliarde de metri cubi de gaz pe an.
Acest lucru înseamnă că, într-o formă sau alta, proiectul BP "va trebui extins", spune Korcemkin, adică nu va putea scăpa fără să construiască alte conducte suplimentare prin Turcia.
Nu ştim cât va mai întinde coarda Rusia prin Europa. Deocamdată, cei de la Bruxelles cercetează toate filialele Gazprom din UE.

Viorel Patrichi