VEDERE DE PE CENTURĂ
Florin
Constantiniu – un reper moral pentru România
S-a stins pe când preoţii din România se pregăteau
pentru Marele Prohod. Veneau credincioşii la Aer. Sigur, nu e nimic patetic
aici. Este doar o coincidenţă, o întâmplare. Ţăranii mei de la Crăieşti cred
însă că omul care moare în Vinerea Mare merge în Rai. O fi sau nu adevărat nu
ştiu, însă Profesorul nu era un bigot.
L-am cunoscut prin 1980, pe când credeam că nu mai
poate nimeni vorbi omeneşte despre politica international. Şi atunci l-am
ascultat prima data pe Florin Constantiniu.
Era un spirit viu, delicat, extreme de modest, cu un fin simţ al umorului.
Mai târziu, după asasinarea lui Ceauşescu, am avut
bucuria să-l pot invita de câteva ori la o emisiune despre calvarul deportării
românilor din Basarabia. Era un împătimit al istoriei. Se vedea la el bucuria
comunicării adevărului la care ajunsese prin confruntarea arhivelor britanice,
americane, franceze şi sovietice.
În preajma invaziei americane din Irak, Profesorul
a fost invitat la televiziunea lui Sorin Ovidiu Vântu. Adversarii lui de dialog
erau Savonarola şi Emil Hurezeanu. Cei doi voiau să ne convingă pe toţi cât de
oportună este cotropirea Bagdadului pentru înlăturarea lui Saddam Hussein care
avea arme nucleare, biologice şi chimice. Urma apoi ca americanii să instaureze
democraţia de tip occidental pe malurile Tigrului. Cu tancurile, cu rachetele,
dar o făceau. Profesorul înţelegea perfect ce înseamnă enunţul arogant al lui
George W. Bush: “Organizaţia Naţiunilor Unite este irelevantă”. El ştia ce
efecte a avut pentru lume eşecul de la Liga Naţiunilor din perioada
interbelică. De aceea, Profesorul cerea respectarea normelor de drept
international. Unde ajungem altfel. A trebuit să suporte zâmbete superioare şi rânjete
dispreţuitoare, cu subânţelesuri multiple: lasă, domne, că noi ştim ce trebuie
făcut, eşti depăşit, nu înţelegi?
Iar în final, Profesorul a încheiat aşa: “Mă rog la
Dumnezeu ca America să fie învinsă. Şi cu cât mai repede, cu atât mai bine,
pentru că vor fi mai puţini morţi”. Florin Constantiniu credea în “cealaltă Americă”,
acolo unde oamenii au cultul respectului dreptăţii.
Peste câteva zile, l-am rugat să vină la emisiunea
noastră şi să spună tot ce gândeşte despre invazia din Irak. “Vă rog să mă
iertaţi, dar am hotărât să nu mai ies la nicio televiziune. M-au umilit
cumplit…” Inutil am mai încercat să-l conving că există şi “cealaltă Românie”,
care trebuie să audă vocile autorizate ale ţării.
America nu
a fost înfrântă în pustiul Babilonului. Soldaţii lui Saddam au ieşit în şlapi
din tranşee şi au pupat mâinile agresorilor. Irakul cel căptuşit cu arme
nucleare s-a prăbuşit rapid. Saddam a murit spânzurat ca în Evul Mediu şi ţara lui este pe marginea prăpastiei. Nu mai ştie nimeni
câţi arabi au murit. Cine să-i mai numere? Ei şi aşa nu ştiu ce este
democraţia. În schimb, au murit 4404 militari americani în Irak. Alţii 1924 au
sfârşit tragic în Afganistan. Caporalul Aaron Faust a murit pe 15 aprilie,
chiar în ziua de Paşti, în provincia Helmand, din Afganistan. În timpul
luptelor cu talibanii. Tânărul era din Louisville
şi avea 22 de ani.
Înaintea invaziei din Irak, CNN anunţa că
Pentagonul a adus 3000 de sicrie la baza aeriană NATO de la Aviano, din Italia.
S-a înşelat.
Profesorul însă a intuit corect ce va însemna
invazia americanilor din Irak. El nu ştia însă că Nepotu Mătuşii Tamara avea
pariul lui cu NATO şi că mârâia la oricine încerca să scrie adevărul despre
“Operation Iraqi Freedom” sau despre “Operation Enduring Freedom”. Un director
de ziar, servil până a obţinut postul de sonsul general, a ordonat să se
publice în foaia lui un sondaj de opinie, în care au fost inversate datele:
rezulta că 75% din români aprobă invazia din Irak. Eram nişte nărozi, nişte
criminali! Ştiu acest lucru fiindcă am fost de faţă când i-a cerut unui coleg
în plină şedinţă de redacţie să mutileze informaţia. Dacă Profesorul se va
întoarce peste 100 de ani şi va citi prin arhive datele acelui sondaj de
opinie, oare ce concluzii va trage despre noi? El ştia să citească însă
adevărul chiar şi din arhivele sovietice.
“Florin
Constantiniu era cel mai strălucit istoric al acestui ceas în România", a
spus academicianul Răzvan Theodorescu, în ziua când a aflat de moartea
colegului său. I-a scăpat un mare adevăr, “drrragă prrrietene”!
Într-un excelent interviu acordat lui Ion Longin
Popescu, Profesorul nu iertat pe nimeni. Merită un citat mai amplu pentru cei
care nu au citit încă:
“Situaţia catastrofală în care se află astăzi
România are, ca să spun aşa, doi responsabili, în afara crizei mondiale: clasa
politică şi masa poporului român. Clasa politică postdecembristă nu a avut -
indiferent de partid - nici un proiect naţional. A avut, în schimb, un unic
gând: să se căpătuiască. S-a repezit asupra României cu singurul gând al îmbogăţirii.
Oamenii politici au acţionat ca nişte vandali, distrugând şi jefuind totul.
Mongolii, ungurii, turcii, nemţii, ruşii nu au făcut românilor atâta rău cât au
făcut politicienii postdecembrişti în două decenii. Când, peste ani şi ani, se
va scrie istoria timpurilor de azi, „nu vor ajunge blestemele" pentru a-i
condamna pe cei care au făcut ca România să rateze o mare şansă de afirmare şi
bunăstare şi să fie adusă la sapă de lemn. Dar clasa politică nu şi-ar fi putut
desfăşura „opera" nefastă dacă în calea ei ar fi întâlnit rezistenţa
hotărâtă a opiniei publice, manifestarea viguroasă a spiritului civic. Din
nefericire, am rămas un popor de ţărani - spiritul civic se naşte la oraş! -, o
turmă de oi, care se lasă exploatată, batjocorită, călcată în picioare, fără
nici o tresărire de revoltă sau de demnitate (Goga observase, în 1916, acelaşi
lucru). Clasa politică din România este întocmai ca un răufăcător sigur de
impunitate. Şi dacă ştie că nu are a se teme de nimic, atunci de ce n-ar jefui
în continuare? Proteste ca în Grecia - leagănul democraţiei - sunt de
neimaginat în România. Ăsta e marele nostru blestem: o masă supusă, resemnată,
incapabilă să se mobilizeze pentru un mare proiect sau pentru o mare idee. Mă
întreb dacă noi, românii, nu am părăsit deja scena istoriei. O bună parte a
elitei intelectuale a capitulat în faţa globalismului, a capitalismului de
cumetrie şi a clientelismului politic, abandonând funcţia de ghid spiritual al
naţiunii. Oameni ca paşoptiştii, oameni ca făuritorii României Mari ar fi
priviţi astăzi ca anacronici şi nostalgici. Marii guru ai culturii române de
astăzi nu mai vor să ştie că sunt români. Am avut un exemplu la 1 Decembrie
a.c.: câţi dintre ei au scris sau evocat cu dragoste de trecut împrejurările
creării României Mari?”
Adrian Năstase şi-a amintit cum l-a cunoscut pe
Profesor:
“Au trecut mai mult de 30 de ani de atunci, dar îl
păstrez în memorie pe Florin Constantiniu cu zâmbetul său etern, cu o anumită
maliţiozitate, dar împărţind cu prietenii generozitate şi căldura complicităţii
intelectuale”.
Fireşte, eu nu ştiu ce “ghiduşii spirituale” putea
să schimbe Adrian Năstase cu un om de înălţimea morală a lui Florin
Constantiniu, cel care a scris “O istorie sinceră a poporului român”. Istoricul
nu a iertat pe nimeni fiindcă pe toţi i-a cântărit cu aceeaşi tară
a interesului national.
De aceea, nici ei nu l-au suportat pe el: niciun
partid politic, nici din Opoziţie, nici de la Putere, nu a trimis măcar un
activist de rang inferior la Cimitirul Ghencea. Nicio televiziunea nu a făcut
măcar o scurtă prezentare onestă a acestui om. Iar vuvuzelele mogulilor ne-au
“informat” cum îşi petrece Paştele la puşcărie Bercea Mondialu.
Era supremul supliciu pentru sensibilitatea publică
a românilor.
ACTA – un abuz
sau o lege necesară?
Pe 26
ianuarie, România a semnat, alături de alte 21 de state membre ale Uniunii
Europene, celebrul, de-acum, pact ACTA - Anti-Counterfeiting Trade Agreement.
Tradus direct ar însemna “Acordul Anti-Contrafacerii Comerciale”. Nu prea poţi
să fii anti-contra… Mai omeneşte este “Acordul pentru Combaterea Contrafecerii
Comerciale”. Acest act normativ nu a trecut pe la Organizaţia Naţiunilor Unite,
nici pe la UNESCO, mai précis nimeni nu s-a sinchisit de asta. Chiar dacă
reglementarea este necesară, acordul a pornit ca un abuz.
La prima
vedere, era un document necesar, pe care orice om normal de pe Terra putea să-l
considere vital pentru lumea globală în care am intrat: am convenit cu toţii că
Internetul este util, dar, totodată, este şi groapa de gunoi a omenirii, unde
nu se respectă nicio regulă şi unde hoţii fură ca la drumul mare. Nu mă refer
la muzică şi filme piratate, o realitate şi asta, deşi este măruntă pe lîngă
furturile de tehnologii.
Bine, să se
instituie o lege planetară pentru garantarea şi apărarea dreptului de proprietate
intelectuală şi orice abonat onest va fi de accord. Să fie însă atît de simplu?
Să vedem mai întîi
despre ce document este vorba, mai ales că a provocat mari emoţii printer
internauţi.
Comercializarea
produselor contrafăcute şi pirateria online trebuie combătute, au zis şefii de
state, la presiunea unor companii transnaţionale. Este o idee “nepopoulară“,
dar dacă transnaţionalele au cifre de afaceri aşa de mari…
Tratatele sau
acordurile comerciale sunt de obicei negociate de Comisia Europeană pentru
statele Uniunii Europene. În cazul de faţă, Comisia Europeană nu a avut
posibilitatea să negocieze articolul 23, cel mai controversat al acordului.
Acesta insistă asupra aplicării unor sancţiuni penale, atât pentru cei acuzaţi
de piraterie, cât şi pentru cei care ajută sau încurajează această activitate.
Aici pot fi incluşi utilizatorii de rând, dar şi provider-ii de Internet.
Promotorii
Acordul ACTA
a fost iniţiat de companii mari, care deţin drepturi de proprietate intelectuală.
Vorbim aici de studiouri de film, case de discuri şi companii din industria
farmaceutică. Printre numele mari care se remarcă în spatele A.C.T.A se numără
MPAA, Time Warner, Sony, The Walt Disney Company, GlaxoSmithKline şi Pfizer. Acordul
vizează lupta împotriva contrafacerii în general, a contrafacerii
medicamentelor sau a altor bunuri, precum şi a descărcărilor ilegale de pe
Internet.
Semnarea ACTA
a avut loc în cadrul unei ceremonii din capitala Japoniei. Printre alte ţări
semnatare ACTA se numără Statele Unite, Australia, Canada, Japonia, Coreea de
Sud, Noua Zeenlandă, Singapore
şi Maroc.
Din partea
României, acordul a fost semnat de un ataşat comercial al ţării noastre de la Tokyo. Aureian Vreme, ministrul
Comunicaţiilor, a declarat că ACTA România nu va intra prea curând în vigoare.
Acordul nu a fost încă aprobat de Parlamentul European. ACTA în România urmează
să intre în dezbatere şi va primi un vot de-abia în vară. Ulterior, Bucureştiul
a anunţat că aşteaptă verdictul Curţii Europene de Justiţie.
Germania nu a semnat documentul şi nu se grăbeşte.
În spatele uşilor
închise
Acordul
multilateral ACTA propune standarde internaţionale pentru respectarea
drepturilor de proprietate intellectuală. Un scop firesc.
Dar nu s-a gîndit
nimeni la ONU. Era probabil “irrelevantă“, după cum spunea George W. Bush. ACTA
a fost elaborat fără consultarea forumurilor multilaterale existente, cum ar fi
Organizaţia Mondială pentru Proprietate Intelectuală (OMPI) şi Organizaţia
Mondială a Comerţului (OMC), organizaţii care au la bază principiile democraţiei
şi deschiderii şi care oferă garanţii procedurale clare.
ACTA s-a
negociat în spatele uşilor închise, fără să se discute cu majoritatea ţărilor în
curs de dezvoltare.
Secretomania
a marcat aşa-zisele negocieri pentru ACTA. Presa nu a avut acces la documentele
care au stat la baza negocierilor, deşi aceste documente sunt necesare pentru
interpretarea multor elemente neclare din textul Acordului.
Comisia
Europeana nu a realizat niciun studiu de impact cu privire strict la ACTA, ci a
reutilizat studii realizate pentru Directivele privind aplicarea drepturilor de
proprietate intellectuală (I si II). Nu a fost realizat niciun studiu cu
privire la impactul ACTA asupra drepturilor fundamentale, în special în legătură
cu state terţe, care adesea nu oferă garanţii referitoare la protecţia vietii
private, libertăţii de exprimare şi statul de drept, similare celor din UE.
Interesele deţinătorilor
de drepturi de proprietate intellectuală au fost puse mai presus de libertatea
de exprimare, de viaţa particulară şi alte drepturi fundamentale.
“Negociatorii”
au prevăzut crearea unei noi instituţii -
“Comisia ACTA”, fara să definească însă obligaţiile sau garanţiile necesare
pentru ca acest organism să funcţioneze deschis, transparent, să permită
exercitarea
unui control public asupra acţiunilor sale.
Membrii
Comisiei ACTA vor fi numiţI, iar nu aleşi. Ei vor putea propune amendamente la
ACTA, fără să răspundă în faţa cuiva pentru deciyiile eronate c ear putea fi
luate.
Încălcarea
drepturilor fundamentale
Partida
cealaltă a invocat imediat şi a scos la înaintare libertatea de exprimare,
accesul la cultură şi dreptul la viaţă privată, comerţul internaţional şi
libertatea de inovare. Un val de emoţii a cuprins toată Europa.
ACTA lasă
reglementarea libertăţii de exprimare la discreţia companiilor private, întrucat
impune obligaţii referitoare la monitorizarea conţinutului online de către terţe
părţi, cum ar fi intermediarii Internet, care nu sunt însă în măsură să
reglementeze formele de exprimare în mediul online. ACTA poate împiedica
utilizarea patrimoniului cultural al societăţii, întrucît sporeşte sancţiunile şi
riscurile de natureă penală pentru utilizarea operelor ai căror proprietari sau
deţinători de drepturi de autor sunt dificil sau imposibil de identificat sau
localizat (aşa numitele opere orfane).
Acordul îI
determineă pe furnizorii de Internet să desfăşoare activităţi de supraveghere
la nivelul reţelelor proprii şI să pună la dispozitia deţinătorilor de
proprietate intellectuală datele personale ale presupuşilor făptuitori. Deja
există deţinători de drepturi de autor care pretind bani de la utilizatorii
drepturilor de autor, şantajîndu-i cu instanţa de judecată.
ACTA va fi la
fel de imposibil de aplicat ca Tratatul de la Kyoto, privind protecţia mediului
pentru simplul motiv că nu a fost convenit internaţional.
Chiar dacă UE
va considera că ACTA este un tratat obligatoriu din punct de vedere legal,
Statele Unite ale Americii au specificat deja că, din punctul lor de vedere,
ACTA reprezintă o “înţelegere” care nu are forţa juridică. Această interpretare
poate genera confuzii cu privire la statutul juridic al ACTA, oferind în acelaşi
timp mai multă flexibilitate SUA şi, implicit, un avantaj concurenţial faţă de
UE.
Prevederile
ACTA, care afectează viaţa privată şi libertatea de exprimare, vor fi mult mai
periculoase în ţările în care nu există legislaţie privind drepturile
fundamentale.
Iată un
aspect mai puţin discutat în dezbaterea anti-piraterie: în timp ce SUA şi Hollywood-ul
fac eforturi să combată pirateria online, care este foarte mare în ţările
aflate în curs de dezvoltare, precum cele din Estul Europei, nu se ocupă şi de
principalul motiv din spatele acestui trend - pirateria este singurul mod prin
care consumatorii pot avea produsele pe care şi le doresc.
Clienţii din
ţările mai puţin dezvoltate sunt cel mai des ignoraţi de marii producători de
filme sau de muzică.
Preţurile
DVD-urilor sunt foarte mari în ţările din Est, în raport cu puterea de
cumpărare.
Zecile de mii
de demonstranţi anti-ACTA din Europa se tem că descărcarea ilegală a unui
produs media de pe internet se va transforma dintr-o contravenţie civilă în
infracţiune care se pedepseşte cu închisoarea şi că acordul va permite
supravegherea utilizatorilor într-o manieră pe care mulţi o compară cu tactica
vechilor regimuri comuniste.
Unele state
europene au trecut la procesul de ratificare prin parlamentele naţionale. Fără
o dezbatere publică adecvată. La 20 martie, Comisia de petiţii a declarat
admisibilă o petiţie semnată de 2,5 milioane de persoane împotriva ACTA.
România amână ratificarea ACTA până la o decizie a Curţii Europene de Justiţie.
China conduce detaşat plutonul hoţilor
Aşa cum este
conceput, Acordul penrtu Combaterea Contrafacerii Comerciale nu va rezolva
problema furturilor care afectează dreptul de proprietate intellectuală pe
mapamond. Dimpotrivă, creează bariere în calea comerţului internaţional. China
demonstrează deja cum acordurile informale şi lipsite de bază legală cu
furnizorii de Internet pot fi folosite cu uşurinţă ca bariere netarifare în
calea comerţului.
Reuters
consideră că estul Europei este o regiune unde pirateria de produse audio-video
şi de programe pentru calculator atinge nivele alarmante. Printre argumentele
aduse în sprijinul acestei descrieri este o glumă a preşedintelui Traian
Băsescu, făcută lui Bill Gates, în 2007, când patronul Microsoft a vizitat
România.
"Într-o
regiune unde un lider, preşedintele României Traian Băsescu, i-a spus lui Bill
Gates că pirateria digitală i-a ajutat naţiunea să construiască o industrie de
software înfloritoare, este uşor să vezi de ce companiile se tem să ofere o
distribuţie mai largă", scrie Reuters.
Pirateria
online "a ajutat generaţia tânără să descopere computerele… să lanseze dezvoltarea
industriei IT… şi i-a ajutat pe români să-şi dezvolte capacitatea
creativă", a declarat atunci Traian Băsescu. "A fost o investiţie în
prietenia României cu Microsoft şi cu Bill Gates", i-a spus preşedintele
Romîniei lui Gates.
Nu ştiu dacă
trebuie să ne consolăm cu idea că toată lumea fură de la toată lumea. Dacă are
ce…
Preşedintele
Parlamentului European dă din casă
Martin
Schulz, preşedintele Parlamentului European, a criticat documentul.
"Cred că
forma sa actuală nu este bună. (...) Nu cred că vom avansa cu acest acord în
forma actuală. Eu am făcut apel către Comisia Europeană încă din 2010 să înceteze
cu secretele. (...) Nu a făcut asta şi acum primeşte critici", a spus
Schulz. Care este socialist, care îl încuraja pe Victor Ponta şI care avertiza
Romînia în timpul tulburărilor din ianuarie 2012 că
"este periculoasă combinaţia dintre sentimentul de disperare în legătură
cu propria bază socială şi amplificarea retoricii rasiste şi xenofobe despre
ţapi ispăşitori. Acesta este cel mai mare şi mai periculos risc pentru
democraţie", a avertizat preşedintele PE.
Fiindcă, nu aşa,
ajunseseră şi la Bucureşti măştile atribuite lui Guy Fawkes, un catolic englez,
care a vrut să-l asasineze pe regale James I. Unii parlamentari din Seimul de
la Varşovia aupurtat şI ei asemenea măşti pentru a dempnstra că ar fi
anti-sistem.
După ce
Guvernul polonez a semnat Acordul, membri ai mişcării Palikot şi-au acoperit
feţele cu măştile lui Guy Fawkes, în semn de protest. Întâmplarea s-a petrecut
în timpul unei şedinţe a Parlamentului, la Varşovia. Adică să beneficiem de
cuceririle globalizării (de exemplu, Internetul), dar să nu răspundem în faţa
niciunei legi, fiindcă noi simpatizăm cu hackerii grupului Anonymous. Hackerii
Anonymous au piratat site-urile de Internet ale premierului şi Parlamentului
polonez, în semn de protest faţă de proiectul ACTA.
La nivelul
UE, ACTA a re-generat conflictele dintre Parlamentul European şI Comisia
Europeană, dintre social-democraţi şi popularii care deţin majoritatea. Socialiştii
şi social-democraţii din PE resping categoric ACTA. Ei au cerut Comisiei
Europene să găsească alte mijloace de a apăra proprietatea intelectuală
europeană pe piaţa globală. Comisia pentru comerţ internaţional (INTA) a PE,
cea care va decide în acest dosar, îşi va exprima votul până la sfârşitul lunii
mai, urmând ca votul în cadrul plenului PE să aibă loc în iunie.
Amnesty
International, Reporteri fără Frontiere, Medici fără Frontiere şi Oxfam au
cerut la o dezbatere în PE ca Uniunea Europeană să renunţe la ACTA în forma sa
actuală, considerându-l o ameninţare pentru libertatea de exprimare şi de
informare şi criticând lipsa de transparenţă în care a fost semnat.
Organizaţia
umanitară Medici fără Frontiere a criticat ACTA, considerându-l un pericol la adresa
medicamentelor generice pentru ţările în curs de dezvoltare, deoarece acestea
ar putea fi oprite la vamă pe baza prevederilor privind încălcarea mărcilor
înregistrate. Acuzaţia este respinsă de Comisia Europeană, cea care a negociat
acordul din partea UE.
Să mergem la
Curte!
Comisia
Europeană a decis trimiterea ACTA la Curtea Europeană de Justiţie, în contextul
îngrijorărilor exprimate în Europa cu privire la posibila incompatibilitate a
acordului cu drepturile şi libertăţile fundamentale. Executivul UE a făcut
totodată apel la Parlamentul European să nu ia o decizie asupra ACTA până când
CEJ nu-şi va exprima propria opinie.
Pentru a
putea intra în vigoare, ACTA are nevoie şi de aprobarea Parlamentului European,
care nu poate însă aduce modificări. Comisia pentru comerţ internaţional a PE a
decis recent să nu adreseze propria sesizare către Curtea Europeană de
Justiţie, decizie care ar fi dus la prelungirea dezbaterilor din legislativ pe
subiectul ACTA.
Avocatul
diavolului
Patru ani
“s-a negociat” în secret. Să nu afle ceilalţi… Nu se cunoaşte nici cine a
redactat textul, iar cei care au avut posibilitatea să-l vadă la început au
fost obligaţi să semneze acorduri de confidenţialitate.. Documentul a fost
considerat un acord de schimburi comerciale. Din păcate, el include sacţiuni
penale pentru încălcarea drepturilor de autor. Aşa spun unii. Că ar fi
regretabil, că e periculos. Însă ne întrebăm de ce drepturile de autor nu
trebuie respectate? De ce să nu plătim munca bine făcută, de care nu ne sinhisim
să profităm?
O altă
problemă importantă pentru cei care critică ACTA, cum sunt cei de la Anonymous,
este faptul că pirateria şi contrafacerea sunt considerate unul şi acelaşi lucru.
Comentatorii spun că ar fi puşi pe picior de egalitate producătorii de mărfuri
contrafăcute din China
cu utilizatori care partajează gratuit fişiere în reţea. :i totuşi, nu e tot
furt?
Efectele ACTA
vizează şi plagiatul de pe Internet. Aşa că Hantz Peter, un reprezentant al
Comitetului de Iniţiativă Bolyai (CIB), i-a acuzat pe Constantin Copotoiu, rectorul
Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Târgu Mureş, şi pe prorectorul
ştiinţific Klara Brânzaniuc că au plagiat de pe Internet şI că trebuie daţi
afară. Hantz Peter milita astfel pentru facultăţile de limbă maghiară la Tîrgu-Mureş,
aşa cum a făcut şi la Cluj. Fără ACTA şI tot antisistem…
"Doresc
să atrag atenţia asupra faptului că doi lideri ai UMF Târgu Mureş, rectorul
Constantin Copotoiu şi prorectorul Klara Brânzaniuc, au comis mai multe acte
grave de plagiat. Un articol publicat de cei doi în 2011 în revista Acta Medica
Marisiensis a fost în întregime copiat din capitolul 4 al tezei de doctorat a
lui Wendy Kelder, de la Universitatea din Groningen, Olanda, publicat în 2008.
E grav că s-a copiat şi partea de concluzii. De asemenea, un alt articol din
aceeaşi revistă, publicat de Brânzaniuc, a fost în mare parte copiat din alte
articole scrise în 2006 şi 2010 de mai mulţi autori străini, din Franţa şi
Anglia, articolele originale nefigurând în lista referinţelor", a spus Hantz.
Articolul 23
al ACTA prevede aplicarea procedurilor şi sancţiunilor penale pentru cazuri de
contrafacere şi piraterie. Este foarte posibil ca ţările semnatare să aibă deja
legi care să pedepsească aceste acte, însă dacă nu au şi nu promulgă astfel de
legi, ele încalcă acordul semnat. Nu sunt vizaţi doar cei care ar încălca
drepturile de proprietate intelectuală, ci şi cei care "îi ajută". În
aceste condiţii, provider-ii de Internet şi cei care oferă servicii de hosting
pot intra sub incidenţa legii pentru că au favorizat accesul la un site care
este acuzat că încalcă drepturile de autor. Adică trebuie să te informezi cînd
cumperi o găină din Obor dacă nu cumva e furată…
Omul lui
Putin ne ameninţă cu războiul dacă ne unim
Dmitri Rogozin,
trimisiul special la Tiraspol din partea tandemului Putin-Medevedev, ne
ameninţă cu războiul dacă ne unim cu cele 6 judeţe din Basarabia, care formează
acum Republica Molotov.
Statutul
Transnistriei poate fi amânat pentru vremuri mai bune, crede el. Dmitri Rogozin
respinge declaraţiile conform cărora el ar fi mers la Chişinău "pentru a
impune recunoaşterea independenţei Transnistriei". "Este o prostie.
Eu am vrut să pricep cu cine se poate discuta la Chişinău. Eu am întâlnit acolo
oameni pragmatici, care înţeleg avantajele şi valoarea relaţiilor pe termen
lung cu Federaţia Rusă", a declarat reprezentantul special al Kremlinului
într-un interviu pentru "Kommersant". El a explicat că l-a avut în
vedere pe premierul moldovean Vlad Filat şi pe care l-a considerat un om pragmatic,
cu care "se poate discuta".
Politicianul
rus nu a fost de acord nici cu afirmaţiile privind o posibilă apariţie a unui
"Memorandum Rogozin", asemănător "Memorandumului Kozak".
"Eu nu am o asemenea misiune. Sarcina mea este să asigur securitatea în
regiune, să ne înţelegem acolo, să avem raporturi politice şi afaceri normale.
Pentru ca transnistrenii să nu se simtă ca indienii într-o rezervaţie, iar
moldovenii să nu se creadă în situaţia omului de picioarele căruia atârnă o
ancoră şi din cauza căreia nu poate pluti nici să ia o gură de aer", a
explicat reprezentantul special al Kremlinului.
"Toată
lumea este interesată în facilitarea relaţiilor dintre Chişinău şi Tiraspol. Dar asta nu
înseamnă că există nu ştiu ce plan Rogozin. Eu cred că statutul republicii
nerecunoscute poate fi amânat pentru vremuri mai bune. Între timp, la Chişinău,
se aud declaraţii cu privire la unificarea urgentă cu România. Concomitent, din
partea României, au loc o serie de provocări contra statalităţii moldoveneşti.
De aceea, nu se poate vorbi de o rezolvare rapidă a problemei
transnistrene", a adăugat Rogozin.
Dovada că
Putin una spune şi alta fumează
Aşa i-a spus
Tudor Arghezi lui Titus Popovici care i-a oferit o ţigară burgheză foarte rară
în România “Naţionalelor”. Aşa se comportaă şi Kremlinul: una le spune
americanilor, unicul partener recunoscut de Moscova, alta face în Transnistria.
"În
prezent, eu aş vrea să mă concentrez pentru construirea unei economii puternice
în Transnistria, cu ajutorul Rusiei şi al altora care vor să ajute Tiraspolul.
Să înceapă să producă bani, iar nu să vină cu mâna întinsă. Oamenii care au
ajuns la putere la Tiraspol au mândria lor şi declară că ei nu acceptă situaţia
în care Rusia trebuie să plătească totul, fără să înţeleagă unde merg banii
ruşilor. Eu sunt un politician rus, un demnitar rus, membru al Guvernului. Mie
nu mi-e indiferent cum trăiesc oamenii noştri în Rusia şi cum trăiesc
transnistrenii, care şi ei sunt cetăţenii Rusiei. Trebuie să dezvoltăm economia
şi să rupem izolarea artificială. Să ne mişcăm cu paşi mici, însă înţelegând că
principala problemă a Rusiei este securitatea", a menţionat Rogozin.
De asemenea,
el consideră că "apărarea integrităţii teritoriale a statului nu este o
problemă a juriştilor şi avocaţilor, este o chestiune a cetăţenilor. Dacă
politicienii moldoveni sunt nişte patrioţi pentru Republica Moldova, atunci
trebuie să discutăm cu ei despre variantele rezolvării conflictului
transnistrean. Dacă ei s-au legat de România, atunci nu-i putem ajuta să menţină
un stat unitar, aşa cum doresc toţi. Nu numai Transnistria, dar se pare că şi
alte regiuni din Republica Moldova
nu doresc unirea cu România. Spun acest lucru deschis", a subliniat
Rogozin.
“Dacă vă
declaraţi români, graniţele vor fi altele”
Se mai îndoieşte
cineva de falsul grobian, instrumentat de Rusia prin aşa-zisul format de
negocieri “5 plus doi”, unde ruşii îşi bat joc de noi, de SUA şi de Uniunea
Europeană? Iată dovada:
"Totul
depinde de bunăvoinţa celor de la Tiraspol, care îşi aduc aminte evenimentele
groaznice, care au avut loc în urmă cu 20 de ani. Se poate oare trata problema
cu noii politicieni moldoveni? Nu vor avea loc noi ameninţări şi şantaje din
partea lor? Pe de altă parte, politicienii moldoveni trebuie să se hotărască -
dacă sunt moldoveni sau români. Dacă sunt români, atunci graniţele vor fi
altele. Şi atunci declaraţia mea despre un interval de şase ani rămâne în
vigoare. Dacă ei sunt însă moldoveni şi patrioţi ai statului moldovean, atunci
ei vor reuşi să dovedească o flexibilitate maximă, înţelepciune şi viziune
politică, pentru a construi împreună cu Transnistria viitorul unui stat
comun", a adăugat interlocutorul.
El a mai spus
că Moscova respectă principiul integrităţii teritoriale a Republicii Moldova,
"dar acelaşi principiu trebuie să-l respecte şi înşişi moldovenii".
"Rusia este garantul securităţii şi este dispusă să accepte orice
realitate pe care o construiesc înşişi participanţii la negocieri. Ce ar trebui
să facă moldovenii pentru a avea garanţia unui stat unitar? Înainte de toate,
să recunoască Transnistria ca partener egal de dialog. Altfel nu se poate
concepe nicio reconciliere", este convins reprezentantul special al
Kremlinului.
"În al
doilea rând, crede Rogozin, ei trebuie să găsească un numitor comun pentru evaluarea
acelei tragedii care a avut loc în urmă cu 20 de ani. Să se explice între ei,
să priceapă cauzele. În al treilea rând, trebuie să creeze condiţii economice
normale pentru supravieţuirea economică a ambelor maluri ale Nistrului. În al
patrulea rând, să recunoască rolul Rusiei ca singura ţară
care are autoritate politică şi putere în regiune. Şi să nu încerce să se joace
de-a mâţa cu şoarecele, folosindu-se de mediatorii pe care nu i-a interesat
niciodată această regiune. Şi în al cincilea rând, desigur, să priceapă că un
stat unitar cu viitor se poate forma exclusiv pe bază federativă sau
confederativă".
"Sunt
pregătite părţile să discute acum aceste aspecte? Nu numai Chişinăul, dar şi
Tiraspolul? Eu cred că nu. Iar dacă nu, atunci Rusia nu are dreptul să-şi
impună voinţa acolo. Rusia trebuie să fie cumpătată în relaţiile sale cu ambele
părţi implicate în conflict, ajutând la rezolvarea conflictului prin intemediul
economiei, prin promovarea dialogului, prin consolidarea potenţialului de
relaţii", a spus Rogozin.
"Dacă
Republica Moldova îşi va modifica statutul şi va deveni un stat monolit, dacă
ea va încerca să erodeze statutul actual de menţinere a păcii, dacă va atrage
Rusia şi alte state în conflict cu unele puteri neregionale, noi ne vom apăra
interesele noastre naţionale în afara contextului reglementării conflictului
din Transnistria. În acest caz, vă puteţi imagina, în faţa Rusiei vor fi cu
totul alte ţinte", a delcarat politicianul.
El a făcut şi
o paralelă între Transnistria şi evenimentele din august 2008. "Istoria
Transnistriei poate fi văzută în contextul acestor evenimente. Teoretic, în
iunie 1992, Rusia putea să recunoască Transnistria pentru a-şi asigura prezenţa
militară garantată în scopul descurajării ameninţării externe. Însă partea moldovenească
a fost de acord atunci ca Rusia să aibă rolul unui pacificator şi, de aceea,
Rusia nu a avut un temei să meargă mai departe. Ea şi-a fixat un anumit
status-quou, în cadrul căruia ne aflăm şi astăzi. Noi pornim de la premisa că,
dacă pacea din această regiune se va menţine şi dacă se va păstra rolul
pacificator al Rusiei, atunci orice s-ar întâmpla, status-quo-ul nu trebuie să
se erodeze", presupune Rogozin.
Rogozin a
comentat, de asemenea, opinia răspândită frecvent, după care "Transnistria
este bănuţul de care are nevoie Rusia, pentru ca NATO să nu înghită Republica Moldova, iar
după ea, şi Ucraina". Vicepremierul rus a spus că "România înseamnă
şi NATO". "Baza americană
de-acolo este, de fapt, Euro-Scutul NATO. Dacă pe teritoriul României se va
dezvolta infrastructura militară, iar dacă Republica Moldova va face cununia
civilă cu România, situaţia se va schimba şi va avea consecinţe. Deocamdată,
acest lucru nu s-a întâmplat şi sper că nu se va întâmpla niciodată", a
adăugat el.
Cu toate
acestea, Rogozin a afirmat din nou că sunt doar speculaţii informaţiile că
Moscova va amplasa în Transnistria fie sistemele "Iskander", fie un
radar de tip "Voronej", în replică la apariţia elementelor Scutului
din România. "Prezenţa militară a Rusiei este reglementată şi noi avem
intenţia să continuăm reforma militară şi să asigurăm contingentul nostru din
Transnistria cu tot ce este necesar. Iar aici nu este niciun mister. În ce
priveşte construirea unor staţii de radiolocaţie, este o temă inactuală, dacă
ţinem seama de prognoza făcută de noi pentru această regiune", a explicat
emisarul Kremlinului.
Răspunzând la
întrebarea cât de atractivă este oare Transnistria pentru Rusia în planul
prezenţei militare (fără niciun statut), Rogozin a spus că el nu este militar,
iar, ca reprezentant al preşedintelui, el trebuie să se ocupe de probleme
politice şi economice. "Eu nu cred că vom practica predicţia militară, aşa
cum se făcea altădată, în stilul de la începutul secolului al XX-lea. Problema
teatrului de operaţiuni militare şi a frontierelor sale se difuzează în forţa
de amplificare a razei de acţiune a armelor şi a puterii lor de distrugere.
Distanţele de acţiune la viteze hipersonice vor deveni convenţionale. În acest
context, principiile şi tradiţiile privind purtarea războaielor conveţionale,
ca la mijlocul secolului al XX-lea, prezintă interes mai degrabă pentru
istorici, iar nu pentru strategii militari adevăraţi", a adăugat
politicianul.
"Însă
trebuie avut în vedere că, pe teritoriul Transnistriei, trăiesc 160.000 de
cetăţeni ai Rusiei. Şi Rusia se poate prevala de existenţa unui paşaport de
cetăţean al Rusiei la un om concret pentru a interveni în orice situaţia de
viaţă. De aceea, Rusia se va prevala de necesitatea apărării cetăţenilor săi,
indiferent cât de departe sunt ei de patrie. Oriunde s-ar afla, ei trăiesc sub
umbrela Constituţiei Rusiei", a spus Rogozin.
Energia şi geotransporturile strategice
Mult-hulitul Marx spunea că, în anumite
etape istorice, capitalul monopolist de stat poate juca un rol important pentru
ţara respectivă. Astăzi, două state cu
economie de comandă utilizează capitalul monopolist de stat pentru a-şi atinge
obietivele într-o lume paralizată de criză: China şi Rusia. Guvernele acestor
ţări dispun de volume uriaşe de valută occidentală – dolari şi euro – pe care o
investesc în proiecte strategice pentru ele. China urmăreşte penetrarea
pieţelor de materie primă şi de desfacere, investind inclusive în agricultura
din… Africa. Rusia, imperiul cu cele mai vaste
şi variate resurse naturale, investeşte puternic în energie. Pentru a controla
piaţa furnizării de gaze spre Europa, Vladimir Putin a conceput şi a realizat
gazoducte planetare. El a înţeles perfect că resursele energetice vor impune şi
politica viitorului.
Compania Nord
Stream a finalizat, ca la bolşevici, înainte de termen, a doua conductă a
gazoductului. Trebuie să înţelegem din start: Putin a cerut şi s-a făcut un
gazoduct cu trei conducte paralele, care să ajungă pe fundul mărilor nordice
până în Germania. O lucrare fără egal în
istorie. Conform unui comunicat al societăţii, "la sfârşitul anului 2012,
după punerea în funcţuiune şi după umplerea ţevii cu gaz tehnic, se va putea
începe livrarea de gaze naturale spre Europa".
"După ce va atinge capacitatea proiectată a ambelor conducte, sistemul de transport automat va putea transporta 55 de miliarde de metri cubi de gaz pe an din Rusia spre Europa, în decurs de minim 50 de ani", transmite compania.
Pentru construirea celor două conducte ale gazoductului, s-au folosit 199.755 de ţevi betonate, cu o lungime de 12 metri fiecare, cântărind fiecare 24 de tone. Conductele au fost amplasate cu precizie pe fundul mării, cu ajutorul a trei nave maritime. Pe ansamblu, s-au efectuat 138.850 de îmbinări sudate.
Conducta Nord Stream a fost proiectată fără staţii de compresare intermediare. Fiecare din cele două conducte este formată din trei secţiuni, cu o grosime diferită a pereţilor, în funcţie de nivelul presiunii de lucru din interiorul gazoductului, pe toată lungimea traseului, din Rusia şi până în Germania.
Punerea în funcţiune a celei de-a doua conducte a început deja. Fiecare din cele trei secţiuni va fi umplută cu apă marină, care a fost purificată şi calibrată în prealabil, iar apoi are loc testul hidraulic de rezistenţă. După terminarea testelor hidraulice, secţiunile se vor conecta sub apă în lunile mai-iunie 2012, în apele teritoriale ale Suediei şi Finlandei. După îndepărtarea apei, cea de-a doua conductă se va usca şi se va conecta la fragmentele terestre ale conductei din Rusia şi din Germania, iar la sfârşitul anului 2012, va începe să furnizeze gaze în sistemul de transport complet automatizat. Prima conductă a fost dată în funcţiune în noiembrie 2011. Atunci l-a întrebat Angela Merkel pe Medvedev de ce mai trebuia şi a treia ţeavă. Va fi nevoie şi de ea, a răspuns preşedintele rus. Nu putea să-I spună că aşa a vrut Putin.
"După ce va atinge capacitatea proiectată a ambelor conducte, sistemul de transport automat va putea transporta 55 de miliarde de metri cubi de gaz pe an din Rusia spre Europa, în decurs de minim 50 de ani", transmite compania.
Pentru construirea celor două conducte ale gazoductului, s-au folosit 199.755 de ţevi betonate, cu o lungime de 12 metri fiecare, cântărind fiecare 24 de tone. Conductele au fost amplasate cu precizie pe fundul mării, cu ajutorul a trei nave maritime. Pe ansamblu, s-au efectuat 138.850 de îmbinări sudate.
Conducta Nord Stream a fost proiectată fără staţii de compresare intermediare. Fiecare din cele două conducte este formată din trei secţiuni, cu o grosime diferită a pereţilor, în funcţie de nivelul presiunii de lucru din interiorul gazoductului, pe toată lungimea traseului, din Rusia şi până în Germania.
Punerea în funcţiune a celei de-a doua conducte a început deja. Fiecare din cele trei secţiuni va fi umplută cu apă marină, care a fost purificată şi calibrată în prealabil, iar apoi are loc testul hidraulic de rezistenţă. După terminarea testelor hidraulice, secţiunile se vor conecta sub apă în lunile mai-iunie 2012, în apele teritoriale ale Suediei şi Finlandei. După îndepărtarea apei, cea de-a doua conductă se va usca şi se va conecta la fragmentele terestre ale conductei din Rusia şi din Germania, iar la sfârşitul anului 2012, va începe să furnizeze gaze în sistemul de transport complet automatizat. Prima conductă a fost dată în funcţiune în noiembrie 2011. Atunci l-a întrebat Angela Merkel pe Medvedev de ce mai trebuia şi a treia ţeavă. Va fi nevoie şi de ea, a răspuns preşedintele rus. Nu putea să-I spună că aşa a vrut Putin.
Spuneam că
politica vine pe conductă. În 2010, Angela Merkel şi Dmitri Medvedev au semnat
o “declaraţie comună” cu privire la reglementarea conflictului de pe Nistru. În
ce calitate făcea asta Germania, care nu deţinea atunci măcar preşedinţia prin
rotaţie a Uniunii Europene? Sigur că gestul a fost interpretat ca un alt pact
Molotov-Ribbentrop…
UE, paralizată
de criză
Anatoli
Ianovski, adjunctul ministrului Energiei din Rusia, spunea recent că ţările
europene rămân treptat fără gaze, dar consumă tot mai mult.
"Este loc
suficient pe această mare piaţă europeană pentru proiectul Nabucco şi pentru
alte proiecte, elaborate pentru asigurarea necesarului de gaz pe termen lung în
Europa", a conchis Ianovski. Numai
că UE, paralizată de criză, a transformat Nabucco într-o caricatură. (Tot Putin
a dat cea mai frumoasă definiţie a sincopei continentale: “Uniunea Europeană
este ca o veveriţă care are gura plină de alone şi nu poate sparge niciuna”).
Proiectul
Nabucco prevede transportul de gaze naturale din regiunea caspică spre Europa,
ocolind Rusia prin Azerbaidjan, Georgia, Turcia, Bulgaria, Ungaria, România şi
Austria. Nabucco este în concurenţă cu proiectul ruso-italian "South Stream",
o conductă care va fi îngropată pe fundul Mării Negre.
Totodată, Ianovski a evaluat negativ situaţia actuală, care s-a creat în jurul gazoductului Transcaspic, ce se poate prelungi de la est la vestul Turciei, până la frontiera cu Bulgaria sau Grecia şi care trebuie să devină parte componentă a proiectului "Coridorului sudic al gazului", în care intră şi Nabucco. Dar Moscova invocă imediat că proiectul Transcaspic nu respectă mediul şi că statutul juridic al Mării Caspice nu s-a rezolvat aşa cum vrea Rusia.
Totodată, Ianovski a evaluat negativ situaţia actuală, care s-a creat în jurul gazoductului Transcaspic, ce se poate prelungi de la est la vestul Turciei, până la frontiera cu Bulgaria sau Grecia şi care trebuie să devină parte componentă a proiectului "Coridorului sudic al gazului", în care intră şi Nabucco. Dar Moscova invocă imediat că proiectul Transcaspic nu respectă mediul şi că statutul juridic al Mării Caspice nu s-a rezolvat aşa cum vrea Rusia.
South Stream,
mai tare ca Nord Stream
Nabucco a fost proiectat să transporte anual 31 miliarde de metri cubi de gaz, ceea ce reprezintă 5% din necesarul de gaz al UE din anul 2020. Participanţii la proiect au cote egale de 16,67% din acţiuni: OMV (Austria), MOL (Ungaria), Bulgargaz (Bulgaria), Transgaz (România), Botas (Turcia) şi RWE (Germania). Livrările comerciale de materie primă prin gazoductul Nabucco au fost preconizate să înceapă în anul 2017. Startul şantierului pentru construirea conductrei a fost programat pentru anul 2013.
South Stream se construieşte tot pentru diversificarea rutelor de livrare a gazelor naturale către beneficiarii europeni. Conform însărcinărilor transmise de premierul rus Vladimir Putin, construcţia gazoductului South Stream trebuie să înceapă în decembrie 2012. Se preconizează că acest gazoduct va avea 4 conducte şi pe fiecare se vor pompa 15,57 miliarde de metri cubi de gaz. Deci mai puternică decât Nord Stream. Inaugurarea primei conducte este planificată pentru decembrie 2015. Gazoductul va ajunge la capacitatea totală de 63 de miliarde de metri cubi în anul 2018.
Nabucco a fost proiectat să transporte anual 31 miliarde de metri cubi de gaz, ceea ce reprezintă 5% din necesarul de gaz al UE din anul 2020. Participanţii la proiect au cote egale de 16,67% din acţiuni: OMV (Austria), MOL (Ungaria), Bulgargaz (Bulgaria), Transgaz (România), Botas (Turcia) şi RWE (Germania). Livrările comerciale de materie primă prin gazoductul Nabucco au fost preconizate să înceapă în anul 2017. Startul şantierului pentru construirea conductrei a fost programat pentru anul 2013.
South Stream se construieşte tot pentru diversificarea rutelor de livrare a gazelor naturale către beneficiarii europeni. Conform însărcinărilor transmise de premierul rus Vladimir Putin, construcţia gazoductului South Stream trebuie să înceapă în decembrie 2012. Se preconizează că acest gazoduct va avea 4 conducte şi pe fiecare se vor pompa 15,57 miliarde de metri cubi de gaz. Deci mai puternică decât Nord Stream. Inaugurarea primei conducte este planificată pentru decembrie 2015. Gazoductul va ajunge la capacitatea totală de 63 de miliarde de metri cubi în anul 2018.
O şansă pentru România?
România
revendică de la Bulgaria o porţiune din platoul continental al Mării Negre,
zonă care probabil are zăcăminte de hidrocarburi. Pe aici va trece şi
gazoductul South Stream al Rusiei. Disputa teritorială româno-bulgară se referă
la un teritoriu de aproximativ 300 kilometri pătraţi. În prezent, Bulgaria
poartă negocieri cu trustul ExxonMobil pentru concesionarea acestei zone pentru
explorarea hidrocarburilor.
Dacă în timpul următoarei runde de negocieri, acest conflict nu se va rezolva printr-un acord reciproc, atunci Bucureştiul va iniţia un proces la Curtea Internaţională de la Haga.
Dacă în timpul următoarei runde de negocieri, acest conflict nu se va rezolva printr-un acord reciproc, atunci Bucureştiul va iniţia un proces la Curtea Internaţională de la Haga.
Negocierile
dintre Bulgaria
şi România pe această problemă au început în anul 1994. Până în prezent, au
avut loc 14 runde de consultări. Ultima rundă a avut loc în decembrie 2011, la Sofia, iar următoarea va
fi până la sfârşitul acestui an la Bucureşti. În cazul obţinerii unei
satisfacţii teritoriale, România va primi aproximativ 50 de metri din platoul
continental al Turciei, ceea ce ar însemna un avantaj pentru realizarea
proiectului NABUCCO, permiţând "culcarea" gazoductului pe fundul
Mării Negre, direct între Turcia şi România.
Germania visează la soare şi vânt
Nemţii sunt gata să
renunţe la gaz în folosul celor mai curate surse de energie. Aşa că s-ar putea
să nu se adeverească speranţele Gazpromului că va creşte cererea de gaze după
închiderea centralelor nucleare din cauza avariei de la reactorul Fukushima din Japonia.
Reprezentanţii grupului au sperat că, în următorii 10 ani, posibilul deficit de
gaz din Europa va fi de aproximativ 300-400 miliarde de metri cubi. Însă
Germania este gata să-şi înlocuiască centralele atomice, însă nu cu gazul din
Rusia. Berlinul cheltuieşte 200 de miliarde de euro pe un mega-proiect pentru
centrale electrice eoliene. Problema este cât de repede poate fi pusă în
aplicare o asemenea idee.
Cancelarul Angela Merkel intenţionează să dezvolte o reţea de centrale electrice eoliene. Suprafaţa totală a acestor centrale va depăşi de şase ori dimensiunile municipiului New-York, iar lungimea liniilor de transport pentru curentul electric, dacă ar fi puse toate în linie dreaptă, s-ar întinde de la Londra la Bagdad, a anunţat recent agenţia Bloomberg. Costurile acestui proiect se estimează la 200 de miliarde de euro, adică 8% din PIB-ul Germaniei pe anul 2011.
Necesitatea de a crea o astfel de reţea uriaşă de electrocentrale eoliene se explică prin intenţiile Germaniei de a renunţa la 17 reactoare nucleare, care generază o cincime din electricitatea ţării. "Dacă Germania pune în aplicare cu succes un asemenea proiect, ea va putea să devină un model de urmat pentru alte ţări. Dacă nu va reuşi, va fi un dezastru pentru politicieni, pentru societate şi pentru economia Germaniei", consideră Claudia Kemfert, analist la institutul de cercetări DIW din Berlin.
Cancelarul Angela Merkel intenţionează să dezvolte o reţea de centrale electrice eoliene. Suprafaţa totală a acestor centrale va depăşi de şase ori dimensiunile municipiului New-York, iar lungimea liniilor de transport pentru curentul electric, dacă ar fi puse toate în linie dreaptă, s-ar întinde de la Londra la Bagdad, a anunţat recent agenţia Bloomberg. Costurile acestui proiect se estimează la 200 de miliarde de euro, adică 8% din PIB-ul Germaniei pe anul 2011.
Necesitatea de a crea o astfel de reţea uriaşă de electrocentrale eoliene se explică prin intenţiile Germaniei de a renunţa la 17 reactoare nucleare, care generază o cincime din electricitatea ţării. "Dacă Germania pune în aplicare cu succes un asemenea proiect, ea va putea să devină un model de urmat pentru alte ţări. Dacă nu va reuşi, va fi un dezastru pentru politicieni, pentru societate şi pentru economia Germaniei", consideră Claudia Kemfert, analist la institutul de cercetări DIW din Berlin.
După avaria de la
centrala atomică de la Fukushima-1, din martie 2011, Germania a anunţat că
intenţionează să renunţe la energia nucleară şi să închidă toate centralele
nucleare până în anul 2022.
La prima vedere, situaţia cu abandonarea energiei nucleare se joacă pe mâna Rusiei, pentru care veniturile din exporturile de hidrocarburi reprezintă una din sursele de venit pentru buget. În anul 2011, premierul Vladimir Putin, iar apoi Alexei Miller, preşedintele trustului Gazprom, au declarat că e posibilă crearea unor derivaţii suplimentare în cadrul coridorului deja existent al gazoductului South Stream.
(Aici, ruşii vor să facă o concesie şi pentru România, astfel ca o derivaţie din South Stream să treacă şi prin ţara noastră - nota red.).
Printre altele, Alexandr Medvedev, adjunctul directorului de la Gazprom, a explicat că perspectivele construirii celei de-a treia conducte a gazoductului Nord Stream vor depinde de cererea de gaz din Europa.
În următorii 10 ani, Gazprom mizează pe un necesar stabil de 300-400 de miliarde de metri cubi de gaz în Europa şi pe creşterea cererii de gaz (în primul rând, pentru gaz lichefiat), în regiunea Asia-Pacific. Concernul rus intenţionează să satisfacă cererea crescută de gaz, investind în dezvoltarea sa în medie 700-900 de miliarde de ruble pe an, iar investiţiile majore vor fi orientate spre exploatarea zăcămintelor de la Iamal, Ştokman şi din estul Siberiei. Conform planurilor, Gazprom mizează pe o creştere a producţiei din 2012 de până la 528 miliarde de metri cubi de gaz, iar în 2030 - până la 750 de miliarde.
La prima vedere, situaţia cu abandonarea energiei nucleare se joacă pe mâna Rusiei, pentru care veniturile din exporturile de hidrocarburi reprezintă una din sursele de venit pentru buget. În anul 2011, premierul Vladimir Putin, iar apoi Alexei Miller, preşedintele trustului Gazprom, au declarat că e posibilă crearea unor derivaţii suplimentare în cadrul coridorului deja existent al gazoductului South Stream.
(Aici, ruşii vor să facă o concesie şi pentru România, astfel ca o derivaţie din South Stream să treacă şi prin ţara noastră - nota red.).
Printre altele, Alexandr Medvedev, adjunctul directorului de la Gazprom, a explicat că perspectivele construirii celei de-a treia conducte a gazoductului Nord Stream vor depinde de cererea de gaz din Europa.
În următorii 10 ani, Gazprom mizează pe un necesar stabil de 300-400 de miliarde de metri cubi de gaz în Europa şi pe creşterea cererii de gaz (în primul rând, pentru gaz lichefiat), în regiunea Asia-Pacific. Concernul rus intenţionează să satisfacă cererea crescută de gaz, investind în dezvoltarea sa în medie 700-900 de miliarde de ruble pe an, iar investiţiile majore vor fi orientate spre exploatarea zăcămintelor de la Iamal, Ştokman şi din estul Siberiei. Conform planurilor, Gazprom mizează pe o creştere a producţiei din 2012 de până la 528 miliarde de metri cubi de gaz, iar în 2030 - până la 750 de miliarde.
Ruşii
încă mai speră că nemţii nu vor şti cum să stocheze energia neconvenţională. Şi
că nu vor scăpa de ei…
Viorel Patrichi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu