Vedere de pe Centură. Pontănacu îl trimite pe Chemical Dan la Moara Dracilor

Vedere de pe Centură

Pontănacu îl trimite pe Chemical Dan la Moara Dracilor

„Popii îi veni altă idee. O puse pe soacră-sa să umple trei saci cu cenușă, chipurile că ar fi fost grâu, porumb și secară, și îl trimise pe Păcală la măcinat tocmai la Moara Dracilor. Gândul lui era că, atunci când dracii vor vedea cenușa, se vor înfuria și îl vor omorî pe argat”

(“Păcală la Moara Dracilor”)

„Știam că Dan Diaconescu nu are niciun ban.”

(Victor Ponta, cel mai informat premier din istoria patriei)

Și a vrut Pontănacu să mărite Combinatul Oltchim de la Râmnicu-Vâlcea, dar cu dedicație, ca să ne fericească pe toți. Imediat, Chemical Dan, pe care unii l-au numit pe nedrept Puradelu, a sărit la hotare că vrea să cumpere el mastodontul, cu banii poporului. A anunțat chetă ca să nu lase combinatul în ghearele ciocoilor. A ieșit cea mai heriș tananică din istoria „privatizărilor” . Simpla alăturare a declarațiilor este halucinantă.

"Licitaţia a fost cu dedicaţie pentru Victor Ponta, am adjudecat-o chiar de ziua lui. În schimb, e prima oară pe toată Planeta când premierul unei ţări îl ceartă pe câştigătorul unei licitaţii. A fost prima licitaţie câştigată de cineva care nu a dat şpagă. Conform caietului de sarcini, scrie clar, plata se face la data finalizării privatizării, dar nu mai târziu de 14 februarie 2013, nu până luni", a spus Dan Diaconescu.

Chemical Dan pretinde că avea banii, dar cum să-i dea așa, la repezeală? "Ştiu că politica este o curvă, dar nu vreau să dau banii înainte, vreau să dau banii la semnarea contractului. Avem şi noi dreptul să negociem, asta este o presiune, un şantaj din partea Guvernului". A fluturat de departe o scrisoare bancară, să știe poporu că el are banii și că abia așteaptă să-i dea oamenilor muncii. În esență, dialogul s-a derulat cam așa: „Ai banii?” „Da.” „Cine ți i-a dat?” „Singur Eu.” „Păi atunci dă-i încoace, să plătim salariile oamenilor”. „Păi nu-i am.” „Nu ai spus tu că îi ai?” „Am spus.” „Și?” „Și ce?” „Îi ai?” „Da.” „Cine ți i-a dat?” „Singur Eu!” „Deci nu ți i-a dat nimeni.” „Nu...”

Așa că, aparent, Chemical Dan a câştigat licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.

Iese Pontănacu și spune că Domnu Dan nu are cei 46 milioane de euro într-o bancă din Olanda, că hârtia fluturată e falsă. „Știam că nu are niciun leu și nici cea mai mică intenție de a salva combinatul”. Dar dacă ginerele popii Sîrbu știa că Domnu Dan nu are banii, înseamnă că l-a împins deliberat să-și rupă gâtul la Moara Dracilor de la Oltchim. Numai că Puradelu și-a umplut sacii de popularitate pe te miri ce: toți făcătorii de opinii și spălătorii de cadavre l-au invitat la emisiuni să ne povestească el ce face Scaraoschi pe cazanul de aur de la Râmnicu-Vâlcea.

Atunci am dedus că, indiferent cum se va sfârși scandalul, Pontănacu e pierdut: Chemical Dan iese deasupra ca păcura din apă în războiul lui contra ciocoilor. „Eu sunt un jurnalist amărât de la Caracal, care vrea să privatizeze Oltchim. (...) Eu nu am nimic. Această televiziune nu este a mea, este a dumneavoastră, a poporului. Da, am un yaht, dar nu este al meu, este al poporului. Am două elicoptere, nu unul. Am avion, dar nu este al meu, este al poporului. Am mașini de lux, dar sunt ale televiziunii, adică ale dumneavoastră, ale poporului. Pe toate le folosesc să aduc invitații la OTV...” În realitate, Chemical Dan nu a trimis nici yahtu, nici Rollsu după niciun invitat niciodată. Însă poporu știe altfel. Una peste alta, l-a mâncat pe Pontănacu. Iar dacă mai și candidează în același colegiu, îl ridiculizează.

În orice caz, Pontănacu ne oferă posibilitatea să facem legătura cu scrisoarea unui diplomat rus către marele maestru Kondiakov, cel mai maxim, antic, sovietic și super acceptat, pe care șeful Guvernului român îl asigura, cu Guevara pe chept, că, după ce va face „curățenia” de la referendum, afacerile cu rușii vor merge unse. Și suflă chiar el în vuvuzea după izbucnirea scandalului de la Moara Dracilor din Vâlcea:

"A existat o mare companie din Rusia, compania TISE. Aceasta s-a retras în ultmiul moment - avem scrisoarea de la ei - probabil nedorind să intre în acest joc politic, declanşat de domnul Dan Diaconescu. Dar această companie, în scrisoarea pe care ne-a adresat-o, ne-a spus foarte clar că, în acest moment, nu mai vrea să participe, dar rămâne interesată".

TISE (Technologies, Investments, Services, Energy), cu capital majoritar de stat, a fost înfiinţată la Moscova în 2003, având ca acţionari companiile Tehnopromexport, Zarubejnefti și Zarubejneftegaz, ultima subsidiară a Gazprom.

Bulă nu-l bate pe Păcală

Aflăm cu adâncă recunoștință că și vuvuzelele cele mari din grădina Varanului-cu-Platoșă puseră botul prin bezna Consiliului de administrație de la Moara Dracilor, să afle lumea de la Antene ce făină se macină acolo. E adevărat, nu s-au obosit să facă un reportaj din care să vedem măcar câte vagoane de beton s-au turnat la Oltchim în celălalt regim. Măcar atât și parcă meritau niște bani. De cealaltă parte, Corina Vințan, făcătoarea de imagine a lui Mihai Răzvan Ungureanu, ne-a demonstrat și ea că se pricepe la chimicale ca la toaca din cer. Merita și ea niște milioane de euroi fiindcă a făcut „legătura dintre stat și stat” - așa a zis, adică între Ministerul Economiei (statul român) și Oltchim (proprietar statul român). După ce l-am văzut pe Bogdan Kireeeeak, cel priceput să pună pe numele venerabilei mame contracte strategice de milioane de euro cu EADS, după modelul Nepotului Mătușii Tamara, nu mă mai miră nimic de la unii pretinși ziariști. Cum să te mai minunezi de Ciutacii lui Dan Voiculescu? Acolo, fripturismul este a doua natură, adică deontologia profesională. Așa se explică de unde avea Bogdan Kireeeeak milioane de euroi ca „să-i împrumute“ pe politicieni. Așa se face că Nepotu Mătușii Tamara a fost mai tare ca Brătianu într-ale politichiei.

Văzând il dottore Pontănacu dezastrul provocat de inteligența lui proprie, a aruncat anatema spre Partidu Bocilor: Adriean Videanu a luat jumătate de miliard de euroi de la Oltchim și l-a împins în față pe Chemical Dan, ca să astupe urmele amușinate.

"Eşecul privatizării Oltchim este rezultatul incompetenţei guvernului Ponta. Pentru a salva economia românească, cerem de urgenţă demisia guvernului Ponta. E singurul responsabil pentru închiderea combinatului Oltchim şi este singurul responsabil de eşecul privatizării Oltchim. Maniera în care guvernul Ponta a aprobat, prin memorandum, procedura de privatizare, nu ducea decât într-un singur loc: eşec. Acest personaj politic jalnic, care este Victor Ponta, care aş vrea să îl asemăn cu un personaj popular, şi anume domnul Bulă. Domnul Ponta acţionează în politică şi în actul guvernamental după principiile şi valorile lui Bulă. Acest domn care minte cum respiră a spus că o să facă publice deciziile lui Videanu la Hidroelectrica. Nu a făcut acest lucru. Dacă vrea să vadă hoţul hoţilor, în fiecare dimineaţă, domnul Ponta are şansa să se uite în oglindă", a spus Adriean Videanu. Și acest om, care a fost totuși un bun primar al Capitalei, nu mai candidează nicăieri. O spun eu care nu pot fi bănuit că m-am comportat în presă ca Bogdan Kireeeeak.

Când te uiți că toți acești trepăduși nu au fost încă în stare să pună la pământ tot ce s-a construit în cealaltă epocă, pe care tot ei o condamnă la grămadă, darmite să mai construiască ei înșiși ceva pentru România, parcă te cuprinde mânia sfântă a lui Corneliu Codreanu și-ți vine să pui mâna pe... Kalașnikov. Nu ne-ar ajunge însă nici arsenalul NATO să terminăm definitiv cu ei. Reacția de apărare a națiunii române va veni totuși într-o bună zi...

Și Nicolae Ceaușescu se credea infailibil...

Unirea – unica soluție!

În timp ce noi ne minunăm de vitele noastre, au și românii din Basarabia parte de boii lor. A ieșit Marian Lupu pe sticlă și a demonstrat că este mai încuiat decât Petru Kirilovici Lucinski.

Dacă anterior, Marian Lupu spunea că limba vorbită de el, din punct de vedere științific este româna, iar din punct de vedere politic - moldovenească, acum democratul se dezice de cuvântul său. „M-am răzgândit, s-a zis cu științific. Acele teze sunt și acum susținute de oamenii de știință și au o puternică influență subiectivă. Iar dacă sunt subiective înseamnă ca sunt promovate în interese politice. Hai să nu fim obsedați”, ne recomandă plăvanul.

„Marșurile unioniste lovesc deschis în ideea statalității Republicii Moldova. Eu refuz în continuare să pretind la interpretări științifice a unor lucruri care țin de gestionarea politică a unui stat. Tot ce vizează de cercetări științifice vizează doar mediul științific. Ar fi foarte bine ca politicienii să nu se amestice în treburile științei, iar savanții să nu se lase antrenați în speculații de ordin politic”, a declarat președintele Partidului Democrat de la Chișinău, aliatul lui Pontănacu și al lui Putin.

În context, venerabilul Constantin Tănase de la „Timpul“ din Chișinău l-a luat cu reteveiul așa cum merita:

„M-am răzgândit: științific, omul nu mai este o creație divină, cum spuneam anterior, ci o maimuță puturoasă.

M-am răzgândit: științific, Stalin nu mai este un criminal, cum spuneam anterior, ci un părinte drag și scump. .

M-am răzgândit: științific, doi ori doi nu mai fac patru, cum spuneam anterior, ci cu mult mai mult.

M-am răzgândit: științific, Moldova nu mai este situată în Europa, cum credeam anterior, ci în Asia.

M-am răzgândit: științific, Soarele nu se mai numește Soare, cum spuneam anterior, ci Lună.

M-am răzgândit: științific, mama mea nu se numește mamă, cum spuneam anterior, ci cățea.

M-am răzgândit: științific, nu mai sunt om, cum spuneam anterior, ci bou.”

Iată de ce cred că reîntregirea națională este unica soluție pentru ca românii de peste Prut să nu se piardă. Fără Transnistria. Faptul că Rusia se preface maleabilă și oferă Chișinăului Transnistria pe tavă, numai să nu adere la NATO și la UE, dar să rămână trupele rusești de ocupație pe Nistru, este o capcană pentru orbeți. După reunificare, va trebui să luptăm prin forurile europene pentru drepturile românilor din Transnistria, așa cum spunea doamna Novodvorskaia, o distinsă ziaristă de la Moscova. Nu este altă cale, să nu ne amăgim. Rusia nu va pleca de bună voie de-acolo, ci doar învinsă sau plătită peste puterile noastre imaginabile.

Există și străini care văd lucrurile ca mine.

Perspectiva unirii Republicii Moldova cu România, după modelul german, este "o problemă foarte complicată", cu toate că "decizia finală aparţine oamenilor vizaţi de această problemă". Aşa a declarat Quentin Davies, preşedintele grupului parlamentar de prietenie româno-britanic, membru al Camerei Lorzilor din Marea Britanie. El a spus că principala complicaţie în procesul de reunificare a Republicii Moldova cu România constă în aceea că, din punct de vedere juridic, "Republica Moldova cuprinde şi Transnistria, un teritoriu care nu a aparţinut niciodată României". "Dacă mă întrebaţi pe mine dacă poate Republica Moldova să se unească cu România, eu vă spun că acest lucru este cel puţin problematic. Dacă mă întrebaţi dacă poate Basarabia, care a fost parte a României până la al Doilea Război Mondial, să adere la Uniunea Europeană, acest lucru nu înseamnă o dezmembrare automată a Republicii Moldova. E foarte complicat, iar decizia finală va aparţine oamenilor care se confruntă cu această problemă", a spus lordul britanic.

Și iată reacția presei din Rusia la declarația lordului britanic. O dăm integral:

„Conform poziţiei oficiale actuale a României, atitudine împărtăşită şi de susţinătorii basarabeni ai unionismului românesc, Republica Moldova este "al doilea stat românesc", moldovenii sunt "români", limba moldovenească este "limba română". Pe de altă parte, conform recensământului populaţiei din 2004, adoptat de Biroul Naţional de Statistică, s-au declarat români 2,2% din locuitorii Moldovei, moldoveni s-au declarat 75,8%. Din totalul moldovenilor, 78,4% au indicat ca limbă maternă moldoveneasca, iar 18,8% - româna. De fapt, însăşi poziţia Bucureştiului, care îi consideră pe moldoveni şi pe ucraineni "români", este falsă pentru că identitatea românească a apărut după cea moldovenească din punct de vedere istoric. Formarea românilor ca naţie a avut loc în unele porţiuni de teritoriu din actuala Românie - în Valahia şi în Moldova - în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, pe când Basarabia era deja în componenţa Imperiului Rus, iar Bucovina intrase în componenţa Austro-Ungariei. Cu toate acestea, faptul că a ocupat aceste teritorii în perioadele 1918-1940 şi 1941-1944 îi serveşte Bucureştiului ca pretext pentru a pretinde că populaţia moldovenească din aceste teritorii este formată din "români", ca să-şi exercite o anume influenţă şi preznţă în regiune”.

Cine are ochi de văzut să-i belească! Cine are urechi de auzit să le ciulească! Percepția propagandistică asupra românilor este sinistră. Ce poate fi mai revoltător decât faptul că românii au apărut în secolul al XIX-lea? Iată de ce trebuie să studiem istoria noastră veche și să aducem toate argumentele etnogenezei noastre.

Trecutul se întoarce spre noi, pe alte poteci...

Putin i-a amintit lui Filat la Soci că s-au împlinit 200 de ani de la Tratatul de la Hanul lui Manuk din București, „atunci când a început statalitatea moldovenească”. Nu-ți place? Medvedev te invită la un dineu și te servește cu... vin italian. „Sper că la viitoarea întâlnire să avem vin moldovenesc”, i-a susurat Medvedev lui Filat la Moscova. Și ar mai fi ceva: Chișinăul să denunțe acordurile pentru energie cu Uniunea Europeană, dacă vrea gaze în această iarnă...

America vrea să taie drumurile Chinei

Dezvoltarea exuberantă a Chinei devine tot mai preocupantă pentru Statele Unite ale Americii. Că Uniunea Europeană, Rusia sau Japonia au temeri similare contează mai puțin fiindcă toate aceste puteri regionale nu mai au șanse reale – fiecare în parte – nici să mai viseze la statutul de hegemon mondial. Este un vis pe care îl trăiește numai America.

Având certitudinea că stăpânește Europa, că Rusia nu mai contează, Washingtonul și-a aruncat „canonierele” spre Extremul Orient. Încearcă astfel să stăvilească un ocean care deja se năpustește.

Ziarul „Global Times”, instrumentul de propagandă engleză al Partidului Comunist Chinez, a publicat un articol cu un titlu sugestiv: "China poate fi singură, dar niciodată izolată". Este o reacţie la faptul că americanii nu i-au invitat pe chinezi la manevrele militare maritime RIMPAC-2012. Acolo au participat 22 de ţări, inclusiv Rusia. Americanii înghesuie China "în frig" nu numai când e vorba de exerciţiile militare. Ei nu o invită nici la Pactul comercial Transpacific al ţărilor din bazinul Oceanului Pacific, o formă de asociere propusă de Washington. Şi, ceea ce este mai grav, s-a intensificat izolarea Chinei în domeniile militar, economic şi diplomatic. Prinde contur ciocnirea celor "două plăci tectonice" din Oceanul Pacific...

“Întoarecerea în Asia”

Americanii au propus Beijingului un parteneriat şi anumite lucruri "pe care nu trebuie să le refuzi". În anul 2009, preşedintele Barack Obama a fost în capitala chineză cu intenţia de a sonda poziţia Beijingului referitoare la ideea propusă anterior de politologii americani de a forma un fel de “duumvirat” americano-chinez pentru a conduce astfel lumea (G2). Evident, după imaginaţia lui Obama, în G2 trebuie să fie un frate mai mare şi unul mai mic. Însă, în orice caz, era o propunere mai bună, decât cea făcută Japoniei pe la mijlocul anilor 1980. Învinsă în anul 1945 şi ocupată până în anul 1953, cu ajutor iniţial din partea SUA, această ţară a ajuns la asemenea progrese, încât yenul japonez a început să ameninţe serios dolarul. După un deceniu de vagi promisiuni şi de subterfugii diverse, în 1985, Tokio a fost nevoit să semneze Acordul de la Plaza şi, peste doi ani, şi-a devalorizat yenul cu 50%. Din acel moment, s-a auzit tot mai puţin despre miracolul economic japonez.

Având în vedere "creşterea paşnică" a Chinei şi dărâmarea "Colibei unchiului Sam", liderii chinezi au respins avansurile lui Obama. Imediat, laureatul Premiului Nobel pentru Pace a anunţat că începe să lanseze strategia "întoarcerii în Asia", al cărei obiectiv real este izolarea Chinei.

Bazele militare și rutele materiilor prime

Orientalistul rus Iuri Vadimovici Tarkovski publică în „Nezavisimaia Gazeta” o schemă după care americanii își duc planul de izolare a Chinei: pe cale militară, prin tăierea drumurilor comerciale și prin construirea Scutului Global Anti-rachetă. Chiar dacă evaluarea este făcută din perspectiva intereselor Rusiei, schema este plauzibilă în mare parte.

Într-adevăr, creşte presiunea militară pe perimetrul frontierelor Chinei la comanda forţelor militare ale Statelor Unite. Spre coastele maritime ale Chinei se aruncă unităţi ale marinei militare americane. Au primit vânt la pupa bazele militare americane din Japonia, Coreea de Sud şi din insulele americane din Oceanul Pacific. Se fortifică sistemul de apărare anti-rachetă din bazinul Asia-Pacific. S-a constituit o nouă bază de puşcaşi marini în Australia, se discută formarea unei noi baze de portavioane pe ţărmul de vest.

Bazele militare din Afganistan, care rămân după 2014 în țara paștunilor, care se învecinează cu agitata provincie chineză Xinjiang, vor deveni avanposturi pentru activitatea serviciilor secrete la frontierele de vest ale Chinei, iar în caz de nevoie, o rampă de lansare pentru desfăşurarea forţelor. Prezenţa americană va pune sub semnul întrebării rezistenţa investiţiilor capitalului chinez în zăcămintele de cupru şi în alte resurse, va împiedica apoi crearea unor poduri terestre peste Afganistan înspre Pakistan şi Iran, ţări prietene pentru Beijing. Pentagonul îşi apără ca lumina ochilor bazele militare existente (din Kîrgîzstan) şi se străduieşte să deschidă altele noi în ţările Asiei Centrale. Poate cu alt prilej ar trebui cercetate mai atent rezervele de pământuri rare din Afganistan, care ar putea ridica această țară la nivelul bunăstării din Arabia Saudită.

Au început să apară sistematic probleme pentru livrările materiilor prime, atât de necesare pentru industria chineză. Pe la mijlocul lui august, neobosita Hillary Clinton a efectuat un turneu prin ţările Africii, prilej cu care a aruncat cu bolovani prin grădina comerţului înfloritor al Chinei cu ţările de pe contienntul negru (166 miliarde de dolari numai în anul 2011). Ea a propus, ca alternative, credite şi ajutor militar. Fluxul în creştere de petrol, gaze şi de alte materii prime strategice din ţările Asiei Centrale poate fi redirecţionat ca urmare a ofensivei diplomatice americane, care, doar la prima vedere, are legătură cu retragerea trupelor din Afganistan.

Presiunea tot mai mare a Occidentului asupra Iranului poate determina întreruperea livrărilor de petrol, atât de necesar pentru China. În viitorul apropiat, se poate pune şi problema accesului la resursele naturale ale statelor din ASEAN - în timp ce, cu sprijinul deschis al Washingtonului, creşte tensiunea din Marea Chinei de Sud. Acest grup regional de state a creat, împreună cu Republica Populară Chineză, o zonă de liber schimb încă din 2010 şi este al treilea partener comercial ca valoare pentru China (363 miliarde de dolari în 2011). Australia, care a devenit o enormă bază de materii prime pentru China, şi-a reafirmat orientarea geopolitică spre SUA, dându-şi acordul pentru construirea unei baze americane.

Statele Unite ale Americii construiesc o ameninţare tot mai palpabilă pentru rutele comerciale şi de transport pe unde trec materiile prime din Africa şi din Orientul Mijlociu, de care China are atâta nevoie. "Sensul strategic al politicii americane privind "întoarcerea spre Asia" este încercuirea şi surpimarea Chinei, scria în "Global Times", analistul Li Jie de la Institutul de Cercetări militare şi maritime de la Beijing, într-un articol sugestiv intitulat "America este în stare să blocheze culoarele maritime de importanţă vitală pentru China".

Încălzirea bruscă a relaţiilor SUA cu India din ultimii câţiva ani trebuie asociată cu tendinţa Washingtonului de a contracara relaţiile comerciale care se dezvoltă rapid între China şi India (70 de miliarde de dolari în 2011), contactele politice din cadrul BRIKS şi în cadrul Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai cu ţările vecine Japonia şi Coreea de Sud. În martie şi iunie 2012, au avut loc manevre ample în preajma ţărmurilor Chinei. Trebuie remarcat că forţele navale japoneze de apărare ocupă locul al doilea în lume după Marina Americană.

O impresie puternică a făcut asupra chinezilor apariţia grupului de portavioane, în frunte cu nava "George Washington". La baza "Futenma" din Okinawa s-au dislocat avioane noi de tipul MV-22 Ospreys, capabile să execute decolări şi aterizări verticale, inclusiv pe insule mici. Dislocarea anunţată a primelor patru nave în zona de coastă din Singapore ameninţă să blocheze Strâmtoarea Malacca, ce leagă Oceanul Pacific de Oceanul Indian.

Washingtonul a băgat de seamă că, pentru a evita acest loc îngust, Beijingul a construit "un pod terestru" prin Myanmar (Birmania), care asigură transferul materiilor prime pe magistralele construite de chinezi de pe ţărmul Oceanului Indian spre provincia Yunnan din sud-vestul Chinei. Reprezentanţii de la Casa Albă au renunţat rapid la stigmatul de dictatură militară, aplicat regimului de guvernare din Myanmar şi la blocada economică îndelungată, iar în timpul vizitelor efectuate de secretarul de Stat Hillary Clinton şi de diverşi demnitari americani, i s-au propus acelui regim anumite stimulente, în schimbul renunţării la orientarea spre China.

Situaţia navelor militare şi civile chineze se poate agrava şi mai mult din cauza disputelor teritoriale pentru insulele din Marea Chinei de Sud dintre China, Vietnam, Filipine, dar şi dintre Indonezia şi Brunei.

Focarele de tensiuni, care mocnesc de decenii, au început să se aprindă imediat după declanşarea politicii de izolare a Chinei. Statele Unite ale Americii au început să propună noi programe militare şi să le extindă pe cele existente deja cu aceste ţări. La Kamran, un port de apă adâncă din Vietnam, au apărut nave militare americane pentru prima dată de la terminarea războiului cu SUA. S-au organizat manevre militare comune ale americanilor cu forţele maritime din Vietnam şi Filipine. Oferta de ajutor american pentru modernizarea forţelor armate din Filipine a coincis cu conflictul din aprilie, în jurul unei insule din Marea Chinei de Sud.

Aproximativ 90% din comerţul exterior al Chinei se face pe mare. De aceea, nu este de mirare reacţia fără precedent a Beijingului faţă de amestecul SUA în situaţia din Marea de Sud a Chinei. La sfârşitul lunii iulie, s-a ridicat gradul administrativ pentru o mică aşezare de pe o insulă care ţine de Arhipelagul Sishatsyundao (Insulele Paracelsus), aşezare ce a devenit astfel oraşul Sansha. Acolo fusese desfăşurată o garnizoană permanentă. Asemenea acţiuni au fost concepute pentru a confirma pretenţiile Chinei la toate trei arhipelagurile din Marea Chinei de Sud (Sishatsyundao, Nansha (Spratly) şi Chzhunshatsyundao). Toate denumirile au radicalul "SHA", care înseamnă nisip.

Curând după aceea, la 3 august, Departamentul de Stat american a emis o declaraţie de protest. Pe 4 august, Ministerul de Externe al Chinei a replicat. Se putea aştepta pentru ca incidentul să se consume. Dar, după o mică pauză, ziarul editat de Partidul Comunist Chinez a publicat articole cu atacuri dure contra Washingtonului. "S-au pus bazele oraşului Sansha. China nu-şi va schimba decizia din cauza unor afirmaţii făcute de SUA, scria pe 6 august ziarul "Goobal Times".

Vietnamul şi Filipinele au provocat China, dar nu fără influenţele americanilor.

Destin solitar

Încercuirea Chinei în jurul frontierelor maritime şi terestre, faptul că americanii împing unele ţări spre confruntare cu China vor crea pentru noua conducere o nouă situaţie de politică externă. Acest lucru face tot mai actuală problema aliaţilor, a vecinilor prietenoşi sau fie şi măcar neutri.

Coreea de Nord este mai degrabă o puiară de moară pentru China, iar nu un aliat.

În caz de conflict, Coreea de Sud rămâne alăîturi de SUA.

Vietnamul nu a uitat războiul din 1979. Are pretenţii teritoriale faţă de China pe uscat şi pe mare. Face explorări maritime pentru ţiţei cu ajutorul unor companii străine. Cumpără intens nave de război, submarine şi avioane de luptă. A efectuat primele manevre militare comune cu SUA. În cazul unui conflict cu SUA, ar putea avea o atitudine neutră.

Mongolia poate fi un stat prietenos pentru China.

Pakistanul are o singură obsesie: izolarea Indiei. Nu ar fi un aliat pentru China.

Afganistanul va rămâne în sfera de influenţă a Washingtonului în viitorul previzibil. În cel mai bun caz, nu va admite folosirea propriului teritoriu pentru acţiuni duşmănoase contra Chinei.

Kazahstanul participă energic la construirea comunicaţiilor din China spre bazinul Mării Caspice şi spre Europa. Tinde să devină un hegemon regional. Se raportează la China cu prudenţă, tinde spre Rusia, participă activ la constituirea Uniunii Eurasiatice. În cazul unei confruntări cu SUA, se va orienta după poziţia Moscovei.

Tadjikistanul îşi poate oferi teritoriul pentru baze americane.

Kîrgîzstanul are baze militare americane și rusești. În cazul unei confruntări cu SUA, va merge cu rezerve alături de Moscova.

Întoarcerea lui Putin la Kremlin corespunde intereselor Chinei. Preocupat de asigurarea stabilităţii interne, el duce o politică externă intensă. Obiectivul său principal va fi crearea unei Uniuni Eurasiatice şi extinderea ei maximă. Adică un nou Imperiu Rus. Putin şi anturajul lui au legături strânse de afaceri cu Occidentul şi, în unele cazuri, chiar şi relaţii personale. Occidentul şi, mai ales SUA, fac tot posibilul pentru a nu permite dezvoltarea actualelor relaţii multilaterale şi de parteneriat. Moscova blochează folosirea Tratatului Organizaţiei pentru Securitate de la Shanghai în interesul Chinei. Putin intenţionează să se folosească de resursele financiare ale Chinei pentru a sprijini economia Siberiei şi a Extremului Orient.

Rusia ar putea fi interesată de relaţiile cu China numai ca ripostă la creşterea ameninţărilor Occidentului pe probleme de securitate, la deteriorarea deliberată a economiei, pentru crearea imaginii şi pentru rezolvarea problemelor financiare personale pentru Putin şi anturajul lui.

Cea mai potrivită politică pentru viitorul previzibil este încheierea unor acorduri formale şi neformale în activităţile comune pe probleme concrete, unde interesele Rusiei şi ale Chinei coincid. În cazul unei confruntări dintre Beijing şi Washington, Rusia va prefera o neutralitatea pozitivă, îşi va îndeplini obligaţiile referitoare la livrările proprii de materii prime şi pentru transportul din alte ţări.

Poate își va pune la dispoziție și propriile cargouri.

Blestemul mitologiei

China vrea „o creștere pașnică” pe seama altora, nu acceptă aliați și se minunează deja că alte state nu mai suportă deja această devenire pe seama lor. Reacția lor de apărare se manifestă deja. Beijingul va refuza și oferta otrăvită a Rusiei prin Tratatul de securitate colectivă de la Shanghai. Iar explicația este de natură... mitologică.

Istoria Regatului Mijlociu, aşa cum este denumirea acestei ţări în limba chineză, arată că o asemenea situaţie este mai degrabă tipică, decât unică. De multă vreme, chinezii considerau că Regatul Mijlociu, adică statul cel mai bogat, cel mai puternic, cel mai virtuos şi cel mai ferit de Dumnezeu, poate fi sub cerul rotund doar unul singur. De aceea se şi numeşte Ţara de Sub Cer. Celelalte ţări, aflate la periferia Pământului pătrat - barbarii - sunt lipsite de apărarea Cerului Sacru. Ele trebuie doar "conduse cu frâie lungi", "unii barbari pot fi folosiţi contra altora", "trebuie să te împrieteneşti cu cei de mai departe şi să-i ataci pe cei apropiaţi" etc. Adică, așa cum ar spune țăranii noștri de pe Siret, „Vecinul de peste-o casă niciodată nu te lasă!”

Vecinii, uneori cu un motiv anume, dar cel mai frecvent fără niciun motiv, erau vasalii Ţării de Sub Cer, iar darurile lor erau privite ca un tribut al barbarilor. "Fiii Cerului" erau reticenţi în realizarea unor alianţe cu vecinii, chiar şi atunci când se aflau într-un pericol de moarte din partea unor adversari mai puternici. O asemenea politică a făcut posibilă existenţa unui stat unitar de-a lungul a două milenii. Cu toate acestea, China a eşuat la mijlocul secolului al XIX-lea, când decrepitul Imperiu Qing, în timpul "războaielor opiumului", s-a confruntat cu agresiunea Angliei şi a Franţei, iar apoi s-au aruncat asupra ei alte puteri occidentale şi Japonia.

Tentativele diplomaţilor imperiali de a juca la două capete între puterile Occidentului şi Japonia, făcând jocuri tainice cu ţarul de la Sankt-Petersburg contra japonezilor, au fost ineficiente. În 1911, sub loviturile din afară şi din cauza tulburărilor interne, imperiul chinez s-a prăbuşit, însă declinul, războaiele pierdute şi umilinţele nesfârşite, provocate de străini, au continuat.

În 1949, după ce au obţinut victoria în războiul civil cu ajutorul Moscovei, comuniştii chinezi au proclamat Republica Populară Chineză, iar în 1950, au semnat Tratatul de prietenie, de asistenţă mutuală şi ajutor reciproc cu Uniunea Sovietică. A fost prima şi singura dată când China a stabilit relaţii de asistenţă mutuală, fundamentate juridic, cu alt stat. Cu toate acestea, relaţiile lor au fost de scurtă durată, până în anul 1960. Începând din acel moment, Beijingul s-a apropiat de unele state sau de altele, a semnat diverse acorduri şi tratate de prietenie şi de cooperare, dar nu a intrat în nicio alianţă politico-militară. După ce a ajuns la succese economice fără precedent, China a fost în măsură să-şi redobândească locul legitim în lume, iar o jumătate de veac de sărăcie şi de umilinţe au rămas în urmă. Dar aliaţi tot nu şi-a făcut. Poate că singurătatea este destinul istoric al Chinei, care nu e în stare să fie frate mai mic pentru nimeni şi, în acelaşi timp, este incapabilă să-şi asume răspunderea de stăpân al lumii.

Un rol pe care și- arogă alte două puteri, tot pe bază de evoluții mitologice: Rusia – A Treia Romă – și America – A Patra Romă.

Drumurile devenirii chineze vor fi blocat de una sau de cealaltă.

Viorel Patrichi