Nu, nu s-a operat la cap. A simulat ceva la rotulă. Oricum, este iremediabil. Ca orice loază de plod care „uită” mereu caietul cu teme acasă. Cine îl corijează? Liviu Dragnea? Cum ar spune expresiv pretinul Marean Van Gheller, „îți rup rotula dă jos și te bat cu ea”... Mai nou, Victoraș bâiguie că președintele Iohannis s-ar face vinovat de... înaltă trădare dacă nu promulgă Codul Fiscal. La o adică, punem și de-o suspendare.
Pe cine nu lași să ia bâte pe spinare în noaptea care l-a făcut fericit pe Mircea Geoană nu te lasă să trăiești. Mai așteptați puțin, domnule Iohannis...
Văzând el că Neamțu se șulfi, Victoraș Ponta se turci. Cum a simțit că procurorul Uncheșelu îi zdrăngăne brățările pe la urechi, a dat foc partidului de la care a supt, a uitat de sfaturile primite de la Bătrâna Deșcă și a fugit la Înalta Poartă. Recep Tayyip Erdoğan i-a promis că-i dă caftan de bei dacă și Cârlanu cel Roș va face frumos: să pupe iminelu, să facă la București cea mai mare moschee din Europa, să construiască o universitate unde să se dea cu țeasta de pardoseală 6000 de studenți pe an și, colac peste pupăză, să le dea osmanlîilor pe daiboj și compania TAROM.
Nu
așa că merită? Aferim, efendi!...
Ce efecte va avea venirea a 6000 de tineri musulmani pe an „la studii” în România? Înmulțiți 6000 cu 10 ani, cu 20 de ani... Să presupunem că nimerește un singur nebun pe an la București și pune bombe pe-aici. Spre ce ne îndreptăm? Parisul are 1.500.000 de musulmani și nu face moscheea cea mai mare din Europa.
Dar cum se comportă turcii cu creștinii lor? În 2006, preotul Andrea Santoro este împuşcat mortal în biserica sa din localitatea Trabzon, chiar în timpul slujbei, de către un băiat de 16 ani, care “avea probleme psihice”.
În 2007, preotul catolic Adriano Franchini din Izmir a fost înjunghiat în abdomen de un tânăr de 19 ani. Tot in 2007, un comando format din 5 persoane pătrunde într-o tipografie din localitatea Malatia –Anatolia, unde se tipăreau biblii, şi ucide 3 creştini, unul fiind cetăţean german. Tipografia este distrusă
la 3 iunie 2010. Vicarul apostolic al Anatoliei (numit in 2004), monseniorul Luigi Padovese, este ucis în cadrul unui sacrificiu ritual musulman, de Murat Altun, 26 de ani, şoferul şi ajutorul său. Monseniorul a fost înjunghiat de mai multe ori în casă, a reusit să iasă în stradă pentru a cere ajutor, dar asasinul l-a urmărit, continuând să-l lovească cu cuţitul. După ce s-a prăbuşit, acesta i-a tăiat capul. Potrivit declaraţiilor martorilor oculari, Murat Altun a strigat de pe acoperisul casei prelatului: „L-am ucis pe Marele Satan, ALLAH AKBAR!” Guvernatorul provinciei Hatay a declarat, imediat după asasinat, că “primele investigaţii arată că incidentul nu este motivat politic”. Cu câteva zile înainte de a comite asasinatul, Murat Altun se internase din proprie iniţiativa într-un spital psihiatric, dar a fost externat, medicii fiind de părere că “este perfect sănătos mintal”. Directorul Agenţiei Misionarilor Asia News, Bernardo Cervelerra, declara la 3 iunie, imediat după crimă, că “monseniorul a fost înjunghiat în locuinţa sa … şi probabil a fost decapitat după ce a căzut la pământ”. Posturile de televiziune CNN şi EURONEWS nu au inserat tragicul eveniment în programele lor, considerând probabil ştirea ca inflamatorie (e la modă). Pe 4 iunie, Corriere della Serra îşi “informa” cititorii că “asasinul a intrat în locuinţa monseniorului, l-a înjunghiat de mai multe ori, episcopul murind ulterior la spital”.
„Vreau să mă îngroape cu mâinile afară din sicriu!”
„Ponta s-a operat la cap, nu la picior”, a spus Traian Băsescu. Trebuie să fii smintit sau ticălos ca să aprobi așa ceva în București. „Societatea multiculturală a fost un eșec”, spunea recent Angela Merkel și nu s-a grăbit nimeni s-o condamne fiindcă este corectă afirmația. Statele naționale nu trebuie transformate în ghiveci multietnic. Regele Arabiei Saudite a venit la Moscova și i-a propus lui Vladimir Putin să facă o mare moschee în capitala Rusiei. „Da, cu o condiție. Să construim și noi o mare biserică pravoslavnică la Riad”. S-a oțărât majestatea: „Nu se poate pentru că ortodoxia nu este o religie bună”. „Atunci rămâne așa...” Cam la fel a procedat și Traian Băsescu atunci când Erdogan i-a cerut să facă moschee în București.
Cum smintit nu este, rămâne a doua variantă și atunci ne aflăm în situația tipică a ucenicilor lui Adrian Năstase. Nici Nepotu Mătușii Tamara nu a oferit gratuit Petrom, contractul oneros cu Bechtel, Combinatul din Galați, ALRO Slatina... Mai nou, judecătorii au ridicat sechestrul de pe vila din Zambaccian, deși era o vilă primită ca șpagă de la clanul Sechelariu din Bacău. De ce? Ca să primească Sergiulică postul de secretar de stat. Ca să ia Mitică toată fabrica Letea, cu tot cu teren și să spună apoi că mă-sa, o umilă femeie de serviciu, avea titlu de proprietate pe toată Letea. „Vreau să fiu îngropat cu mâinile afară din sicriu, să vadă lumea că nu duc nimic cu mine dincolo...”, spunea borfașul. Acum, când treci pe lângă cimitirul din Bacău, parcă vezi niște labe negre, care atârnă pe dinafara sanctuarului de marmură... Și mai nou, Mihnea, feciorul Nepotului Mătușii Tamara, este consilier la Bruxelles, firește. Cum pentru care merite? Pentru că avem nevoie de beizadele care să ne conducă, în timp ce copiii noștri fac munci umile prin occident.
Așa că, Ponta, lasă mofturile de
bei pe Cornul de Aur și hai la Uncheșelu!
Halal premier și-a copt PSD! Poate măcar el va reuși să îngroape în ridicol această clică de mafioți roșii. Însă nu-i nimic, nu rămânem noi orfani așa ușor. Se ridică din umbra hârdăului generalul Izmană, mort după interesul național. Păi degeaba au dat ei din nou legea pensiilor speciale? Oameni buni, nu este de glumit. Populismul cel mai abject, corupția endemică și ticăloșia au îngropat Grecia. Doamne, ce cuvânt istoric! Cu mult înainte să vină Cuza, pe când boierii dreptcredincioși de pe la noi „închinaseră” mai mult de o treime din pământul românilor Muntelui Athos, adică Greciei, pe când destinul românilor era târguit la Înalta Poartă de precupeții greci, cei care mergeau și strângeau birurile de prin casele țăranilor noștri erau tot greci. Țăranul ascundea bine puținul lui în fundul pământului ca să nu-i ia stăpânirea tot. Venea grecul și țăranul îi spunea că nu are cu ce plăti. Și atunci grecul intra în bordeiul omului. Vedea icoana de pe perete: „Tii calos!” (Ce frumos!). Și lua icoana. Atunci țăranul se muia pentru că icoana era sfântă pentru el. Și-i dădea grecului pâinea de la gura copiilor. Și de-atunci, cel care venea să ia și cenușa din vatra românului era... „ticălos”.
Uitați-vă bine la Victoraș Turcitu? Dacă ar fi trăit pe vremea fanarioților, tot la Poartă fugea. Bine, el s-a dus mai întâi la Baku, a pipăit orgoliul lui Putin, s-a strecurat în ceafa lui, să-l vadă poporul. El nu mai realizează cât de mult îl urăsc oamenii pentru isprăvile lui. După care a fugit cu Erdogan în Turcia. În urmă, haita a votat legea pensiilor speciale, pe care tocmai le tăiase Emil Boc. Vuvuzelele Varanului s-au bucurat ca de propriile pensii. Pe cine interesează că, într-o bună zi, vom ajunge mai rău ca grecii din cauza hoției? Fură ei, bă, dar ne dă și nouă, îmi spunea vecinul meu pompierul. N-am avut replică.
Victoraș Turcitu l-a lăsat pe Gabriel Oprea pe post de premier și s-a aflat că și mandea are doctorat copiat. Cine mai știe că, pe lângă Adrian Năstase, Gabriel Oprea a fost și el îndrumător de doctorat pentru Ponta? Chiar, vă puteți imagina că generalul Izmană este și el îndrumător de doctorate? Cu asemenea indivizi, România mai are vreo scăpare?
Uncheșelu, dacă nu s-a putut titulariza ca profesor de sport, e bun pentru DNA. I s-a aruncat această barabulă fierbinte între palme și omul pare decis să facă o frumoasă carieră. Dar dacă i se oferă la cheie o vilă de tip Zambaccian? Nu uită de dosar?
Sau punem de-o sinucidere și mai facem un film cu Tudor Giurgiu. (Apropo, tânărul Giurgiu l-a omorât a doua oară pe procurorul Panait cu filmul lui. Adică, și Panait a fost tot un ticălos, ca noi toți. Vă amintiți că, în campania electorală, Victoraș Turcitu s-a dus să vadă filmul despre Panait în avanpremieră? Ca să nu se strecoare cine știe ce șopârlă pe-acolo. Și nu s-a strecurat. După care, toată lumea a fost mulțumită și filmul a ieșit pe piață...). Oricum, Uncheșelu a fost ținta atacurilor de la ALDE Inimă Zburdalnică.
L-au amușinat procurorii și pe Solomon Wigler, consilierul de taină al lui Sorin Oprescu. Pe la Wigler treceau șpăgile pentru primarul general. „Hai să vedem care-i socoata”, le spunea înțeleptul Solomon celor care veneau cu ceva gheșefturi pe la el. Scandalul se va stinge fiindcă nu vrem să dăm exemple negative pentru... Iar dacă te uiți în declarația lui de avere, te apucă amețelile și devii... internaționalist. Nu m-ar mira ca dobitoacele din București să-l voteze din nou pe feciorul generalului de securitate, care a controlat șantierul de exterminare de la Canal pe timpul Anei Pauker.
Oricum, de Solomon nu se mai aude mai nimic. Așa cum nu se mai aude de adevărații clienți din dosarul Microsoft (Adrian Năstase, Dan Nica, ALDE Tăricelu Inimă-Zburdalnică) sau de clienții din dosarul EADS, care sunt cam aceiași.
Între timp, Klaus Iohannis feisbucește. Gigel de la Sculărie, baba Maranda de la Cocârlatele pun mâna pe „smartfon” și feisbucesc și ei ca să vaă ce mai zice președintele lor despre Ponta. Zice că să-și dea demisia...
Generația politicienilor gaburici
Uitați-vă bine la Alexis
Tzipras, la Victoraș Turcitu, la Dan Șova, la premierul italian
Matteo Renzi. Toți seamănă cu... Kirill Gaburici, cel pe care Vlad
Filat l-a pus șef de guvern la Chișinău. Seamănă
și fizic. Așa arată „generația politicienilor de 40 de ani”,
care va scăpa Europa de escroci. Gaburici nu avea nici liceul, dar
terminase și facultatea pe la care nici nu a trecut. În timpul lui,
s-a volatilizat un miliard de dolari din trei bănci de la Chișinău.
Erau banii amărâților care fac munci umile prin Occident. Până
și FBI caută acei bani acum. Văzând el că îl caută procurorii
la diplome, și-a dat demisia. Gaburiciu de la București nici nu
vrea să audă. Un alt aspect care apropie structurile bio-psihice
ale celor doi. După ce a demisionat, Kirill Gaburici s-a gândit să
facă și el ceva pentru noi: a dat o ordonanță ca să treacă toți
românii în Basarabia numai cu buletinul. Curtea Constituțională a
respins însă actul normativ fiindcă individul era demisionar. Eu
nu cred că toți cei 6 judecători de la Curtea Constituțională
din Chișinău erau niște idioți, mai ales că 5 au cetățenie
română. Ordonanța s-a anulat și noi mergem la Chișinău ca la
Ouagadougou.L-au gâdilat puțin la gheșefturi pe Ilan Shor, un alt Gaburici care are și cetățenie israeliană, și i-au dat drumul. După care Ilan Shor a candidat la funcția de primar în Orhei și urmașii arcașilor lui Ștefan cel Mare l-au votat. A reușit din primul tur. Renato Usatîi, un alt borfaș cu dosar penal, a candidat cu bani din Rusia la funcția de primar în Bălți, al doilea oraș ca mărime, după Chișinău. Și a fost ales din primul tur de scrutin. Reamintesc că, deși izbucnise dosarul Mătușii Tamara, Adrian Năstase a fost votat la Mizil cu 85% din voturi ca să ajungă deputat. Țoșca este principiul unificator pentrru românii din cele două state românești. Cu asemenea lighioane să împlinești un ideal național, cum este reîntregirea națională?
Gaburiciul nostru s-a întors de la Stambul și anunță că părăsește funcția de președinte la PSD până ce Uncheșelu termină ancheta. Dar nu pleacă și de la guvern. Nuuu! Dragnea, un alt penal, umblă prin orașele patriei, ca să-i convingă pe idioți că el nu este vinovat de fraudarea referendumului, deși numai judecătorii nu văd că performanța lui este un pericol pentru securitatea națională și i-au dat un an cu suspendare. Sebastian Ghiță, cel supranumit Agentu Tigăiță, un alt gaburici din politica noastră, a dat tingiri prin Basarabia ca să-l voteze românii de-acolo pe Ponta președinte. Iată o altă ticăloșie absolută.
CNADNR a anunțat pe 18 iunie că autostrada Comarnic-Brașov nu se mai face. Ar fi trebuit să aibă doar 53 de kilometric. Atât. Afacerea fusese semnată cu asocierea Vinci-Aktor-Strabag. România ar fi trebuit să plătească timp de 26 de ani 8,5 miliarde de euro pentru construcția autostrăzii, pentru întreținerea și operarea ei. Dacă socotim cât ne-a costat doar întreținerea autostrăzii București-Pitești timp de 25 de ani, putem deduce ușor că merita să facem o autostradă adevărată, care să traverseze Carpații. Unele surse discrete susțin că acest contract nu s-a mai semnat fiindcă cele trei companii nu au sărit cu dreptul unde trebuie și că a fost ultima copită a lui Dan Șova. Mult plauzibil este însă un alt motiv.
Oficialii de la CNADNR au prezentat motivele pentru care discuțiile au eșuat și au prezentat măsurile și proiectele care vor demara în schimb pentru a rezolva problemele de trafic de pe Valea Prahovei: centuri ocolitoare la stațiuni, un nou drum național pe Valea Doftanei și scoaterea la licitțtie a construcției celor două sectoare de capăt ale autostrăzii Comarnic – Brașov, toate cu finanțare de la Buget. Adică niște cârpeli.
CNADNR SA anunță anularea procedurii pentru atribuirea contractului de concesiune de lucrări publice pentru proiectarea, construcția, finanțarea, operarea și întreținerea autostrăzii București- Brașov, tronsonul Comarnic-Brașov. Ni se prezintă și motivele oficiale, cu punct și virgulă. Decizia ar fi fost luată în conformitate cu art.94 din HG 925/2006 ("indiferent de momentul inițierii procedurii de atribuire, autoritatea contractantă are obligația de a verifica, înainte de încheierea contractului, respectarea dispozițiilor referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele ce intră sub incidența legislației privind finanțele publice") și art. 209 din OUG nr. 34/2006 („autoritatea contractantă are obligația de a anula aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică în următoarele cazuri: litera c) dacă abateri grave de la prevederile legislative afectează procedura de atribuire sau dacă este imposibilă incheierea contractului").
Motivele anulării concesiunii
CNADNR ar fi analizat temeinic următoarele elemente:
1) Contractul de concesiune este încadrat conform metodologiei Eurostat "on Government balance sheet". În aceste condiții și având în vedere costul semnificativ al proiectului, în situația în care Autoritatea Contractantă (rezultată din asocierea CNADNR cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii în 2012) ar încheia contractul de concesiune cu ofertantul declarat câștigător, aceasta ar putea duce la nerespectarea angajamentelor pe care România le-a încheiat cu CE, FMI, Banca Mondială în privința țintei de deficit bugetar și a datoriei publice;
2) Ofertantul declarat câștigător nu a reușit să obțină implicarea instituțiilor financiare internaționale (BEI, BERD, IFC etc.) în finanțarea proiectului de concesiune. Pe de altă parte, în ipoteza unei finanțări acordate exclusiv de finanțatori privați, costurile de finanțare pentru realizarea proiectului ar crește;
3) Ministerul Finanțelor Publice a refuzat să emită o scrisoare de susținere a proiectului și a suportării costurilor aferente contractului de concesiune din bugetul de stat în condițiile unei clasificări „on Government balance sheet” a proiectului, date fiind riscurile cu privire la depășirea țintei de deficit bugetar stabilită și calificarea scrisorii de susținere ca o garanție de stat;
4) După desemnarea ofertantului câștigător, acesta, alături de potențialii finanțatori privați, au solicitat unele modificări ale unor clauze ale contractului de concesiune. Acceptarea acestor solicitări ar fi însemnat chiar modificarea procedurii de atribuire și a condițiilor care au stat la baza depunerii ofertelor;
5) Prezentarea publică a proiectului a generat o puternică reacție negativă, mai ales în privința costurilor prezentate.
Pariul și prietenul care te cunoaște la nevoie
Concesiunea a fost semnată în decembrie 2013 și aprobată printr-un memorandum în Guvern, la începutul anului 2014. Prin acel memorandum, se stabilea lungimea de 53 de km (mai puțin față de cei 58 de km din planurile inițiale), costul de 1,8 miliarde de euro pentru construcție și poiectare și valoarea taxei de 7 lei pe autoturism. Deci știam tot, inclusiv taxa pe pielea ursului din pădurea Bucegilor. În februarie 2015, Ministerul Transporturilor a făcut public și detaliile esențiale ale proiectului: Costul concesiunii.
Astfel, publicul a aflat că suma pe care statul român ar urma să o plătească firmei concesionare va fi de 325,2 milioane euro anual pentru consturcție, întreținere și operare. În 26 de ani cât ar urma să dureze concesiunea, statul român ar trebui să plătească în total 8,45 miliarde de euro pentru cei 53 de km de autostradă între Comarnic și Brașov, adică 160 milioane de euro/km. Era mult, dar rămâneam cu această autostradă 100 de anis au mai mult.
I-a fost frică lui Victor Ponta să procedeze ca Adrian Năstase, care a semnat un contract „secret” cu Bechtel, document „pierdut” de Dan Șova? Greu de presupus pentru că mai are o rotulă…
Diferența de costuri între varianta concesiunii și varianta din Master Plan ne duce cu gândul la un lucru simplu ca principiul politic de bază de la PSD: șpaga. Iese, îl facem. Nu iese, ne cârpim. În varianta concesiunii, costul de construcție este convenit la circa 1,8 miliarde de euro, în timp ce în MasterPlan acest cost a fost calculat mult mai jos, la aproximativ 1 miliard de euro, și presupune variante de construcție mai ieftine.
Surse discrete din PSD ne-au reamintit însă unele angajamente politice mai vechi. În martie 2013, Dan Șova era foarte categoric: "Mă mut cu cortul acolo (la Comarnic) și tot o termin". Se va muta în altă parte. Iar Victor Ponta devenea apoteotic: "Dacă Autostrada Comarnic-Brașov nu e gata până în 2016, nu mai candidez la următoarele alegeri parlamentare". Iar acum, când premierul suferă pe patul seraiului lui Erdogan, prietenii știu de ce au anulat concesiunea. „Era singura modalitate mai elegantă ca să scăpăm de el”, ne-a spus o sursă demnă de toată încrederea. Nu știm dacă va funcționa, dar varianta pare la fel de credibilă ca refuzul șpăgii din partea asocierii Vinci-Aktor-Strabag.
Noi nu băgăm mâna în foc pentru nicio variantă, însă timpul le va lămuri pe toate și noi tot fără autostradă vom rămâne.
Am preluat un articol publicat în rusă în revista „Panorama” de Mark Tkaciuk, un fel de Patapievici, pentru ca românii să vadă „cum se lucrează” contra lor pe toate căile.
„Societatea moldovenească, în contrast cu autoritățile moldovene, pare demonstrativ luminată. Pornind de la faptul că este o provocare multilingvă. Nu mă refer numai sfera comunicării, dar şi la utilizarea informaţiei - cărți, știri, filme, teatru. Peste o treime din populaţia titulară preferă emisiunile TV şi radio de limbă rusă, iar producţiile moldoveneşti sunt preferate de aproape 60% din numărul rusofonilor. În ceea ce privește relaţiile cu autorităţile, indicatorii sunt destul de buni. Printre cei care sunt dispuși să meargă la proteste de stradă, 34% sunt moldoveni, 29% sunt ruşi, 20% - ucraineni, restul e format de internaţionaliştii moldoveni - găgăuzi, bulgari, evrei, polonezi etc. Pe scara de atitudine reciprocă "toleranță-intoleranță", moldovenii, ruşii, ucrainenii manifestă exces de slăbiciuni şi remarcă avantajele pe care le au alte naţionalităţi. Cu alte cuvinte, secțiunea orizontală a societății moldovenești nu are numai probleme inter-etnice, dimpotrivă, există un fel de fundamentalism multietnic, care se reflectă puternic, inclusiv în statistica ridicată de căsătorii inter-etnice. Nu există conflicte la nivel național în societatea moldovenească.
Atmosfera de conflict apare de fiecare dată exclusiv între societate şi autorităţi care, uneori, le interzice, în primul rând moldovenilor, dreptul de a se numi moldoveni, iar apoi, după cunoscutele "modele baltice", le arată uşa celorlalte naţionalităţi. Această situaţie apare în diverse forme. Acolo unde se închid şcolile ruseşti, se elimină din reţea programele de difuzare şi ştirile în limba rusă. Se încearcă eliminarea traducerii simultane ruso-moldoveneşti în Parlament, fie apar ameninţări cu schimbarea legislaţiei lingvistice şi scoaterea limbii ruse ca limbă de comunicare internaţională. Iar uneori, oficialii importanţi explică popular de la tribunele centrale că ruşii, de exemplu, trebuie să trăiască în Rusia. Însă aceste apeluri funcţionează prost. Mai întâi de toate, pentru că toată lumea știe că cea mai mare parte a moldovenilor vorbitori de limbă rusă nu sunt nişte "venetici aici", ci reprezentanţi ai populaţiei autohtone, care se transformă în rusofoni, iar frecvent în ucraineni, greci, armeni, evrei (şi aşa mai departe) moldofoni, care trăiesc de veacuri în Moldova. Pe de altă parte, aproximativ un milion de muncitori emigranți moldoveni trec anual prin piaţa muncii din Rusia şi, când se întorc acasă, înţeleg tot mai puţin manifestările xenofobe ale elitelor lor.
"Cu alte cuvinte, toate iniţiativele civilizatorii ale autorităţilor, toate tentativele lor de a acţiona în spirit "estonian" sau "georgian" de segregare a străinilor se izbesc de fiecare dată de toleranţa europeană naturală a majorităţii populaţiei din Republica Moldova.
Se pare că aşa a fost în Moldova întotdeauna. Nu este o coincidență, că pâmă şi războiul transnistrean este calificat de toţi analiştii drept un conflict politic, iar nu inter-etnic. Și acest război a dus nu numai la separarea Republicii Moldova, ci la apariţia a două Moldove - Republica Moldova şi Republica Moldovenească Transnistreană. Mulţi menţionează că durata fazei militare acute a acestui conflict, care a durat doar câteva săptămâni, nu este numai o consecinţă a eforturilor diplomatice extrem de intense ale Rusiei şi a intervenţiei militare a subunităţilor generalului Lebedi, dar, în primul rând, a reticenţei majorităţii participanţilor la "masacrul de pe Nistru" de a se omorî unul pe altul. Tocmai această concluzie moldo-transnistreană şi această experienţă colectivă au fost cauza fundamentală pentru care armistiţiul încheiat în iunie 1992 încă nu se încalcă. Fraternizarea gardienilor transnistreni şi a voluntarilor moldoveni, petrecerile pe care le fac împreună la comemorarea celor morţi reprezintă un mare epos veşnic şi actuală al acelui război.
Dar societatea moldovenească nu apreciază toate aceste calităţi şi experienţe proprii. Iar elita moldovenească încă ezită în faţa acestei societăţi. Portretul general al Republicii Moldova continuă să pară imprevizibil, incert. O asemenea Moldovă pare o marfă total neinteresantă pe "pieţele" care tranzacţionează conflicte la "limitele civilizaţiei veşnice". Romanică, latină şi, în acelaşi timp, slavă. Rusească şi europeană în acelaşi timp. Trădătoare şi în acelaşi timp conservatoare în valorile ei fundamentale. O asemenea Moldovă rămâne încă "un joker", o ţară fără un numitor comun. O ţară nerevendicată, cu toată experienţa ei de pace internă.
Dar poate că numai deocamdată nerevendicată?
Într-adevăr, Republica Moldova are, în general, o reputație destul de ciudată. Dacă, de exemplu, Albania este supranumită "ultimul mister al Europei", Armenia - "țara capitalelor rătăcite", iar Suedia - "țara profesorilor care nu se uită", Republica Moldova, în afară de epitetul "însorită", nu s-a remarcat prin nimic deosebit. Dar chiar şi acest epitet trebuie să-l împartă cu toate fostele republici din Transcaucazia şi din Asia Centrală. "Un ţinut în calea tuturor relelor", aşa îşi numea ţara un cronicar moldovean din Evul Mediu. Iar această apreciere coincide în mod ciudat cu percepţia cetăţenilor moldoveni actuali, majoritatea absolută considerând că republica merge pe un drum greşit de cinci ani, după cum arată toate sondajele sociologice. La "destinaţia finală", spre care se deplasează în mod formal Republica Moldova, adică în Uniunea Europeană, se crede altceva.
(Mark Tkaciuk a fost consilierul de taină al lui Vladimir Voronin, preşedintele Partidului Comuniştilor. Între timp, a sărit în barca lui Igor Dodon, adică tot cu Federaţia Rusă. Toate teoriile lui referitoare la teza "moldoveni versus români" în Republica Moldova reprezintă o rescriere, o resuscitare a gândirii staliniste cu privire la originea şi destinul românilor din teritoriile invadate. De aceea, Tkaciuk ambalează perfect "conceptual" aceeaşi repulsie contra românilor, pe care o manifestă şi Voronin care însă este etnic român - nota red. VP).
În seria nesfârşită a "ţărilor mici, dar mândre", Republica Moldova este tot aşa: ca şi cum n-ar fi. Mândria nu este o caracteristică ușor de reținut în această țară. Victoriile "domnitorului" moldovean Ştefan cel Mare, incredibile pentru contemporanii europeni contra unor armate superioare ale turcilor din secolul al XV-lea, nu au devenit un "mit" eroic, fondator, făuritor de stat. Ştefan este peste tot în Republica Moldova, de la monumente până la denumirile unor străzi centrale, pieţe, vederi şi timbre. Dar, cu toate acestea, din toate calităţile lui celebre, se preţuieşte nu atât de mult curajul, cât ingeniozitatea, spiritul extrem de ascuţit, capacitatea de a învinge forţele superioare ale duşmanilor lui - Turcia, Polonia, Ungaria, Hanatul Crimeii - și, în cele din urmă, capacitatea de a negocia cu ei, de asemenea. Transformarea ulterioară a Republicii Moldova în "protectorat" turcesc a impus alte exigenţe elitei de atunci. "Eroicul Ştefan" a fost o piedică în calea boierimii care se împotmolea în scandaluri nesfârşite pentru tron. În această ţară, s-a format un regim oligarhic adevărat, care îi alegea pe domnitori. Însă, spre deosebire de "şleahticii polonezi liberi", care îşi alegeau conducătorul în primul rând nu pentru a corespunde cerinţelor oligarhilor alegători, ci în primul rând, să poarte toată răspunderea în faţa Turciei. Nu era un lucru simplu, Istanbulul se implica frecvent şi îi pedepsea pe "aleşii" polonezi care unelteau contra Turciei cu Polonia şi cu Rusia, şi, din când în când, ori îi biciuia, ori îi executa.
Poarta Otomană era prea puţin interesată de regimul intern al Moldovei, de justiţia ei, de dreptul "de moarte şi de viaţă", de metodele de strângere a birurilor, de trăsăturile populaţiei şi chiar de credinţele ei. Toate erau problemele interne ale domnitorului şi ale boierilor. Principalul lucru de care era interesat Istanbul era politica externă, "problemele păzboiului şi ale păcii", iar aici, depăşirea liniilor roşii însemna moarte pentru Moldova. Ultimul care a riscat acest lucru a fost Dimitrie Cantemir, unul din cei mai devotaţi reprezentanţi ai Porţii, mai ales că încheiase un tratat secret cu Rusia pentru a pune ţara sub protecţia împăratului rus. Însă "Campania de la Prut" a lui Petru I din anul 1711 s-a încheiat cu un eşec. Rusia nu a dobândit Moldova şi a pierdut Azovul, după care însuşi Dimitrie Cantemir a devenit primul savant rus care a primit titlul de membru al Academiei de Ştiinţe din Berlin. După acest episod, Turcia a oprit "experimentele democratice" cu alegerea domnitorilor moldoveni. Domnitorii erau trimişi direct de la Istanbul, fiind desemnaţi mai ales din rândurile aristocraţiei şi negustorilor din cartierul grecesc Fanar. Şi apoi, o lungă perioadă de timp, sub domnia "fanarioţilor", Moldova a rămas pur şi simplu mică şi deloc mândră. Deşi aici nu era "slava lui Allah!". După 110 ani, Alexandru Ipsilanti, un moştenitor fanariot, nepot şi fiu de domnitori şi parţial general rus, provoacă revolta pentru independenţa Moldovei, Valahiei şi Greciei. În ciuda faptului că rebeliunea a fost suprimată, iar Ipsilanti a fost închis, acest eveniment (16 martie 1821) este considerat începutul revoluției grecești, care s-a încheiat după nouă ani, prin obținerea independenței Greciei faţă de Turcia.
Rusia avea de multîă vreme atitudinea ei faţă de Moldova, încă de la începutul secolului al XIX-lea. Refrenul general al tuturor aprecierilor este un popor de hoţi, o putere obscurantistă, un popor de vrăjitoare, un popor flexibil şi răbdător, dar şi foarte nefericit. Formulări destul de neplăcute se pot găsi în însemnările lui Svinin, Nakko, Saviţkii, Weghel, Gartind, Weltman, adică ale acelor demnitari şi aristoccraţi ruşi, care erau pe punctul de a ajunge în Basarabia nişte Carbonari. Iată ce scrie despre elita moldovenească de la începutul secolului XIX Pavel Petrovici Svinin, un gânditor proeminent, primul editor al "Însemnărilor Naţionale": "Sistemul guvernării molodveneşti, bazat pe înșelăciune, opresiune și violență, a avut cel mai mare impact asupra caracterului boierilor moldoveni. Fără să credem că au calităţi naturale, trebuie să recunoaştem că în general ei sunt foarte iscoditori, mândri faţă de cei inferiori lor şi umili faţă de cei care sunt cu o treaptă mai sus ca ei; lăcomia nu este considerată la ei un viciu şi toate căile de îmbogăţire sunt sfinte şi posibile pentru ei".
Atitudinea critică a aristocraţilor ruşi faţă de boierimea moldovenească nu s-a limitat numai la snobismul exagerat, la comentarii caustice și memorii. În condiţiile în care câteva secole la rând unicul Occident pentru Moldova a rămas Turcia, Rusia medievală era în Moldova principalul Westernizator, exportator de tradiţii occidentale şi libertăţi cetăţeneşti - de la moda franceză şi de de la şcoli franţuzeşti până la legislaţie.
(Mark Tkaciuk ar trebui să recitească istorisirile din cronicile moldoveneşti despre curtea luxoasă, occidentală a lui Vasile Lupu de la Iaşi, despre momentul în care feciorul lui Bogdan Hmelniţki, venit s-o peţească pe domniţa Ruxandra, îşi tăia unghiile cu hangerul în faţa domnitorului - nota red. VP).
Nu a fost niciun fel de export de tradiţii ruseşti "originale" din amestecul exploziv de "autocrație, ortodoxie și naționalism"! Dimpotrivă, pentru a câștiga credibilitate în Balcani, pentru consolidarea simpatiei în rândul moldovenilor și valahilor, Rusia nu evită utilizarea contrariului, de fapt, triada ideologic ostilă - Liberté, Égalité, Fraternité. Spre deosebire de Turcia, Rusia ignoră opinia elitelor moldovenești "boierești, aristocratice" și tot mai mult lucrează peste capetele lor, direct cu populaţia. Este suficient să menționăm misiunea contelui Pavel Dmitrievici Kiselev, care, având statutul de comandant al trupelor ruse în Țara Românească și Moldova, în perioada "reacţiei lui Nikolai", a ştiut să dezvolte și să pună în aplicare în aceste țări nişte constituții reale. Adică exact ceea ce era imposibil de gândit măcar pentru Rusia, lucru pentru care puteai fi trimis în Siberia, pe urmele decembriştilor, puterea rusă, urmând logica stranie a "standardelor duble", a aplicat în Moldova şi în Valahia. Constituţiile erau numite "regulamente organice" şi în ele erau prevăzute și separarea puterilor, și împărţirea pământurilor pentru ţăranii fără pământ, precum și introducerea guvernării parlamentare. Ţiganii au primit dreptul de "persoană", lucru la care feudalii ruşi de undeva de prin gubernia Orlov în aceeaşi vreme nici nu puteau visa. Și toate aceste inovații au fost introduse de Kiselev nu numai prin dezbateri intense cu propriul guvern, dar și cu elita boierească locală.
"Eu unul trebuie să apăr aceşti oameni lipsiţi de apărare contra oligarhiei hulpave şi violente", scria Kiselev în anul 1837. Consecinţele activităţii reformatoare intense a lui Kiselev au înlesnit în mare parte unirea Valahiei cu Moldova de peste Prut într-un stat nou - România.
În ceea ce privește Basarabia dintre Prut şi Nistru, până în anul 1918, ea a continuat să joace rolul de "vitrină balcanică rusească", un loc de aplicare a experimentelor îndrăznețe și de mare succes în dezvoltarea agriculturii din această parte a imperiului. Aici li s-a distribuit pământ nu numai imigranţilor bulgari, găgăuzi, albanezi, refugiaţi din Turcia, dar şi coloniştilor din Germania şi din Elveţia, aici9 au avut loc primele tratative revoluţionare contra Turciei, de la Chişinău, armata rusă a plecat în anul 1877 în marşul ei eliberator spre Bulgaria, ceea ce a dus la independenţa acestei ţări balcanice.
În perioada 1918-1940, elita politică moldovenească, împreună cu Basarabia, făceau parte din România, în ciuda unor aşteptări, s-a transformat rapid într-o categorie de mâna a doua. Statutul și poziția "străinilor printre ai noştri" nici nu s-au comparat măcar nici cu perioada regimului din IMperiul Rus. Această+ perioadă a "întoarcerii spre Est" din Occident este amintită doar ca un mare dezastru, ca un pui de bătaie zdravănă cu biciul.
(Mulţi fruntaşi politici basarabeni, care au contribuit la unire, au intrat în Parlamentul de la Bucureşti, au primit funcţii în Guvernul României. Mark Tkaciuk ar trebui să ne ofere măcar un exemplu de român din Basarabia sau din nordul Bucovinei, care a fost admis în Duma de Stat sau în preajma ţarului. Dimitrie Cantemir este o excepţie - nota red. VP).
Încă din anul 1920, scriitorul şi avocatul român Nicolae Cocea exclama: "Avem noi oare dreoptul să le cerem basarabenilor să-i iubească pe români şi să nu-i prefere pe ruşi? Ce am făcut noi în decurs de doi ani de administraţie românească pentru a atrage simpatia basarabenilor? Ei au avut o ţară liberă. Revoluţia rzusă le-a dat lor toate drepturile şi toate libertăţile. Ce le-am oferit noi în schimb? Jandarmii! Agenţi de siguranţă! Toţi bandiţii din Vechea Românie!". (În mare parte este adevărat, dar la fel de adevărat este că N.D. Cocea milita liber pentru comunismul internaţionalist, pentru dezmembrarea României, pentru Rusia, cam ce face şi Tkaciuk astăzi - nota red. VP).
În următorii 20 de ani, situaţia nu s-a schimbat. Din Basarabia în Vechiul Regat s-au dus toate fabricile, mai mult sau mai puţin profitabile, întreprinderile basarabene nu aveau voie să crească numărul de lucrători. Între vechiul Regat şi Basarabia, s-a pus vamă - aşa-numita barieră tarifară. Li se interzicea comercianţilor locali să se ocupe de comerţ exterior, fără intermedierea companiilor de la Bucureşti. După 1930, în Basarabia s-au închis o treime de şcoli şi aproximativ 40% din spitale. În conformitate cu datele de la Liga Națiunilor, această regiune depăşea toate regiunile Europei de-atunci în ce priveşte rata mortalităţii. Mai mult de 400.000 de oameni părăsesc Basarabia. Însă mulţi din cei rămaşi aleg calea rezistenţei active. Încă din anul 1919, Basarabia românească era zguduită de revolte - la Benderî (Tighina) şi la Hotin. În 1923, Ernest Hemingway scria: "Acum România este nevoită să mențină cea mai mare armată permanentă din Europa pentru a suprima revoltele românilor "recent luaţi", care doresc un singur lucru - să nu mai fie români".
În 1924, Basarabia este cuprinsă de o mare "gherilă ţărănească", ce a intrat în istorie drept Mişcarea de la Tatar-Bunar. Reprimată brutal, inclusiv prin folosirea armelor chimice, această mişcare a atras atenţia unor mari personalităţi din acea vreme. În apărarea sutelor de rebeli arestați, se pronunţă Albert Einstein, Theodore Dreiser, Bernard Shaw, Upton Sinclair, Henri Barbusse, Louis Aragon, Mihail Sadoveanu, Thomas Mann, Romain Rolland. Însă, chiar în ajunul revoltei, presimţind agravarea conflictului, 29 de parlamentari basarabeni i se adresează lui Ferdinand I, relege României:
"Sire, din păcate, de şase ani, Basarabia este astfel condusă, încât acum este imposibil să mai conduci nici coloniile negre din Africa... Sub starea de urgență, fără garanția drepturilor și libertăților civile, Basarabia a devenit o victimă fatală a politicii de suprimare și opresiune, care nu numai face posibilă constrângeri zilnice, bătăi și intimidări, dar se ajunge chiar la crime nepedepsite de către autoritățile oficiale... Numai din cauza stării de urgenţă, care a transformat această țară într-un iad... s-a născut "pro0blema basarabeană", care poate să devină fatală pentru viitorul nostru naţional."
Dar ei nu au fost ascultaţi şi "problema basarabeană", în cele din urmă, a fost rezolvată altfel în iunie 1940. Şi este de mirare că toate coloanele de tancuri ale Armatei Roşii, care au ajuns la Chişinău cu mare întârziere, au fost aşteptate de localnici pur şi simplu cu baricade de mese festive, cu mâncăruri de sărbătoare, cu carafe de vin şi cu băuturi răcoritoare! De ce locuitorii din Basarabia se simţeau străini printre ai lor?
Există mai multe răspunsuri aici. Cel mai simplu este la vedere. Şi l-a dat în anul 1918 mareşalul Alexandru Averescu, prim-ministrul României şi şeful Partidului Popular. "Vrem o Basarabie fără basarabeni!", a declarat el deschis şi nu era nimic ruşinos aici pentru realităţile româneşti de atunci.
(Mareşalul Alexandru Averescu era basarabean de origine, dintr-un sat de lângă Ismail. Prin urmare, nu putea gândi ca Mark Tkaciuk - nota red. VP).
România acelui timp era un stat etnocratic, ideologia lui era românismul, adică supunerea, asimilarea, expulzarea tuturor elementelor neromâneşti - ungzuri, germani, evrei, ruteni-rusnaci, ucraineni, bulgarii, găgăuzi, ţigani. România interbelică era o țară unde s-au exagerat experimentele naționaliste. ca să fim corecţi, trebuie remarcat că în acei ani, asemenea experimente nu au fost evitate nici în multe alte ţări europene din centrul şi estul Europei. Însă România era un lider regional în acest sens, care copia cu frenezie şi invidie experimentele legislative şi practice ale celor mai "avansate" ţări în domeniu, cum a fost la început Italia fascistă, apoi Germania.
Pe de o partre, Basarabia era multietnică din timăpuri străvechi, pe de alăt parte, era distinctă prin diversitatea ei, o adevărată provocare pentru valorile culturale ale Româneii din acele vremuri. Însăşi existenţa moldovenilor basarabeni era percepută ca o provocare, ca o ameninţare a unităţii naţionale a României, ca s-a făcutz atât de greu la vest de Prut la începutul secolului XX. Moldovenii basarabeni, care şi-au păstrat identitatea şi denumirea limbii din secolul al XIV-lea, nu au înţeles prea bine de ce trebuie acum să se numească "români", un nume inventat din cărţi, aşa cum s-a întâmplat oficial după unirea Valahiei cu Moldova în anul 1959. Ei sunt foarte reticenţi acum să renunţe la toate slavonismele din limba lor, învăţate jumătate de secol, şi să le înlocuiască cu vorbe italiene şi franţuzeşti. Să nu mai vorbim de faptul că aceşti au fost în totalitate indiferenți la ideile românismului politic, nu s-a separat şi nu s-au opus tuturor celorlalte naţiuni din Basarabia, care alcătuiau aproape jumătate din toată populaţia ţinutului.
Și moldovenii au împărtăşit soarta tristă a tuturor basarabenilor”.
Cred că este evident că „ideologii” de talia lui Tkaciuk trebuie urmăriți atent fiindcă au mare influență acolo unde trebuie…
Comerțul global și marile rute de transport
Lumea nu stă pe loc, încremenită în proiect, ca Uniunea Europeană. În timp ce urmașii lui Ulise au dus calul troian la Bruxelles, în timp ce Putin face noi rachete nucleare, probabil pentru distrugerea Sistemului Solar, în timp ce pacificatorul Obama nu mai prididește cu deschiderea noilor umbrele interceptoare de rachete, cârtița chineză scormonește pe tot Pământul. Face tuneluri, drumuri, linii ferate mai ceva ca toate imperiile luate la un loc, face investiții în producție pe unde ajunge, mută materii prime și produse finite dintr-o parte în alta a Planetei. Cineva trebuie să mai și lucreze în timp ce gânditorii de la Bruxelles descoperă abia acum ce scria Virgiliu cu două mii de ani în urmă: „Timeo danaos et dona ferentes” / Mă tem de greci chiar și atunci când fac daruri. Dar pe dos cum ar fi? „Mă tem de greci chiar și atunci când le ofer daruri peste daruri”. Pentru că, dacă nu le dai mereu, amenință că dau foc la șandrama și că fug spre Rusia. Deci Uniunea Europeană și America își fac de lucru cu Rusia și îi caută în coarne Greciei. Sunt ocupate. Estimp, comerțul global și marile rute de transport intră lent sub controlul Chinei.
Criza și conflictele geopolitice au provocat stagnarea economic la nivel mondial. EULER Hermes, liderul mondial în asigurarea creditului comercial, avertizează că activitatea comercială internațională „nu mai este un motor de creștere al PIB-ului global, doar acompaniază".
Au trecut șapte ani de la criza financiară, dacă e să-I credem pe marii viyionari ai economiei mondiale. Datoare vândute, guvernele naționale ajung la putere prin măsuri populiste, se mențin un timp prin măsuri protecționiste și se compromit prin măsuri de austeritate. Corporațiile își plătesc tot mai greu datoriile. Au învățat de la greci… Campionii exporturilor vor fi tot în Asia, cu 221 miliarde dolari în exporturi nete suplimentare în timpul anului 2015. La nivel global, China va depăși SUA cu cel mai mare câștig într-o singură țară, urmată de Germania, Japonia și Coreea de Sud. Energia va fi domeniul care va pierde cel mai mult, cu o scădere de 400 miliarde dolari la exporturi numai în 2015, anunță EULER Hermes, o filială a companiei Alliannz.
Cine va conduce noua Hoardă de Aur?
În această conjunctură internațională, China manifestă un dinamism fără egal în istorie. Pentru a-și dovedi uriașa disponibilitate pentru investiții și construcții de tot felul, Beijingul folosește și diplomația economic, și cercetarea științifică aplicativă. I-a creat Rusiei iluzia că îi face pe plac și a acceptat reuniunea comună a țărilor membre BRICS și din Organizația pentru Cooperare de la Shanghai. Evenimentul va avea loc la Ufa, capitala republicii Bașkokorstan (Bașkiria, republica evreilor sovietici, înființată de Stalin). Putin este încântat: le dă o replică politică dură „partenerilor occidental”, cum le spune el, indifferent de acuitatea conflictului. China nu va admite niciodată să fie coordonată de „Țarul cel Alb, urmașul lui Ghinghis Han la conducerea Hoardei de Aur”, cum l-au botezat esoteriștii ruși pe Vladimir Putin. Invers – da, este posibil, după cum cred unii economiști ruși.
Să vedem de ce.
China, Brazilia și Peru au început să pună în aplicare proiectul de construcție a căii ferate de la Atlantic la Oceanul Pacific. Beijingul e dispus să participe la realizarea unei magistrale feroviare pentru transport, de la ţărmul Oceanului Atlantic din Brazilia până la porturile de la Oceanul Pacific din Peru, inclusiv ca investitor al acestui proiect. Este cel mai important rezultat al vizitei premierului Li Keqiang în Brazilia și Peru, în timpul turneului oficial prin patru țări din America Latină. De remarcat că, pe lângă acest coridor terestru, China este practic proprietara canalului care se construieşte în Nicaragua şi controlează o serie de porturi de la Canalul Panama. Contractantul principal al Canalului din Nicaragua este consorțiul HK Nicaragua Canal Development Investment Co Ltd(HKND) din Hong Kong, creat rapid, special pentru acest şantier. Timp de 50 de ani de la darea canalului în exploatare, partea chineză va dispune de el cum va dori. Mai mult, cu acordul ambelor părți, această perioadă poate fi prelungită. Pe de altă parte, cu câţiva ani în urmă, San Cristobal și Balboa, principalele porturi la Canalul Panama, au fost cedate pentru o perioadă de 125 de ani sub controlul companiei Hutchinson Whampoa din Hong Kong, proprietatea lui Li Ka-sheng, unul din cei mai bogaţi oameni din China.
În plus, China, Brazilia și Peru au convenit să accelereze activitatea grupului comun de lucru pentru dezvoltarea economică în zonele de-a lungul liniei de cale ferată și forțând industrializarea și urbanizarea în America de Sud, asigurând, în același timp, protecția mediului și a diversității biologice, a declarat premierul chinez Li Keqiang în timpul unei vizite oficiale la Lima, care a început pe 22 mai și a durat până pe 24 mai, în conformitate cu agenţia "Xinhua".
Rusia rămâne pe malul șanțului de pe Noul Drum al Mătăsii
Niște academicieni chinezi au venit la o conferință organizată de
Institutul de Economie de la Academia de Ştiinţe a Rusiei ca să-i convingă pe ruși că proiectul Noului Drum al Mătăsii este benefic și pentru Rusia. Proiectul chinezesc "O centură - un drum" are, în esenţă, un caracter global. Acesta acoperă 60% din populația lumii, care produce 29% din PIB-ul mondial. Acesta este un plan de unificare a drumurilor, a comnerţului, a schimbului valutar liber, a contactelor dintre oameni, un proiect care leagă Eurasia, Oceanele Pacific, Indian și Atlantic. Unii ruşi susţin că proiectul chinezesc va afecta interesele Rusiei în Asia Centrală. Este o percepţie eronată. De fapt, Rusia va beneficia şi ea, a spus Cheng Haiyan, colaborator la Centrul de cercetare a marxismului din colegiul Jilong. În primul rând, între Moscova și Beijing, există relaţii bune la cel mai înalt nivel. În al doilea rând, China și Rusia cooperează în Consiliul de Securitate al ONU, în Organizaţia de Cooperare de la Shanghai, în BRICS, în al doilea rând, economiile celor două state sunt complementare.
Teza că nu ştiu ce avantaje va aduce acest drum pentru Rusia şi cum ar putea cele două ţări să-şi satisfacă reciproc nevoile a fost dezuvoltată şi de alţi savanţi chinezi. De exemplu, se permite transportul de containere pe calea aferată, de la Chongqing, oraşul milionarilor din sud-vestul Chinei, prin Kazahstan, Rusia, Belarus, spre Polonia. Zhang Bo, membru al Academiei de Științe Sociale din Chongqing, a precizat că accelerarea transporturilor de bunuri de înaltă tehnologie din China spre Europa este, desigur, benefică pentru industriaşii chinezi. Acest lucru va permite atragerea în comerțul intercontinental a regiunilor vestice ale Chinei, situate la sud de fluviul Yangtze. (Aceste regiuni au rămas în urma provinciilor de coastă ale Chinei din punctul de vedere al dezvoltării economice.). Iar pentru Rusia, sensul acestei secțiuni a noului Drum al Mătăsii constă în aceea că producătorii ruşi vor putea să pătrundă pe pieţele din Cambodgia, Burma, Tailanda și Malaezia. În plus, în Rusia vor fi centre logistice noi. Raportorul chinez nu a ascuns că există şi dificultăţi. Chinezii vor să investească în Rusia. Dar climatul de investiții nu este foarte favorabil în acest sens. Aici se poate observa o contradicţie clară. Relaţiile politice dintre Beijing şi Moscova au ajuns la apogeu, iar cooperarea economică şi comercială este penibilă. În anul 2012, schimburile comerciale dintre China şi Rusia au ajuns la 88 miliarde de dolari, cu UE - 546 miliarde, cu SUA - aproape 500 de miliarde, cu Japonia - 320 de miliarde de dolari. Un rol esenţial în comerţul ruso-chinez îl joacă guvernele. Acest model nu se potriveşte bine cu economia de piaţă a Chinei.
Svetlana Glinkina, directoare adjunctă la Institutul de Economie al Academiei de Ştiinţe a Federaţiei Ruse, a prezentat o comunicare cu privire la perspectivele unui spaţiu economic unic. Iar concluziile ei e greu să le numim roz. Să vedem ce anume se află în spatele tezei chineze privind complementaritatea reciprocă a economiilor? De fapt, Rusia este de 4,5 ori mai dependentă de China, decât China de Rusia. În anul 2006, Rusia avea o balanţă comercială pozitivă cu China; de atunci, această balanţă a devenit negativă, iar în anul 2014, excedentul în favoarea Chinei a ajuns la 12,7 miliarde de dolari. Boala economiei ruse este lipsa diversificării. Acest lucru se reflectă foarte clar în structura cifrei de afaceri comerciale. În 2014, aproape 70% din exporturile rusești au reprezentat materiile prime, combustibilii minerali.
Iar din exporturile chineze, 62% erau mașini, echipamente și produse finite. Glinkina a salutat propunerea colegului chinez ca, de-a lungul căii ferate, care merge de la Chongqing spre Rusia, să se construiască întreprinderi mici şi mijlocii. Din nefericire, producţia acelor întreprinderi practic nu există în schimburile de mărfuri. "Iar noi vrem să fim o punte pentru livrări nu numai pentru mărfurile chinezeşti spre Europa, ci şi pentru altceva", a spus Glinkina, citată de „Nezavisimaia Gazeta”. Rusia spune că Europa ridică tot felul de pretenţii faţă de ea, haideţi să ne întoarcem spre China. Aici imediat se pune problema construirii de noi conducte pentru ţiţei şi gaze naturale. China are o politică inteligentă, diversificându-şi sursele de aprovizionare, iar preţurile resurselor ruseşti scad. În plus, datorită dezvoltării rapide a tehnologiilor pe bază de energie solară, în jurul anilor 2030, livrările de gaz rusesc către China ar putea fi inutile.
Ideea centurii Drumului Mătăsii pare grandioasă, dar se bazează pe calcule specifice. Pentru punerea sa în aplicare, se preconizează alocarea unei sume de 21 trilioane de dolari. Din care, 8 trilioane de dolari vin din afaceri private. "Ruşii au o anecdotă: prin ce se deosebşte un bărbat de un spermatozoid? Bărbatul are bani. Fără resurse financiare, aşa cum are China, Rusia va fi necompetitivă pe această centură, deşi Beijingul nu vrea să ne aducă prejudicii", crede Glinkina. Bancul ar trebui să sune altfel: „Rusul crede că are bani”…
Pierderea Asiei Centrale
Lipsa de competitivitate a Rusiei devine evidentă în țările din Caucaz și Asia Centrală, unde Federaţia Rusă pierde teren pas cu pas. De exemplu, exporturile de petrol și gaze spre China, în 2012, s-au ridicat la 2,6% din PIB-ul acestor țări; spre Rusia - 0,2%. Importurile de produse finite din China a fost egal cu 6,2% din PIB-ul acestor ţări, în timp ce importurile din Rusia erau de 8,5%. Nu pare aşa de rău. Însă în anul 2000, se importau din Rusia produse finite în valoare de 14,5% din PIB-ul acestor ţări. Pentru ca Rusia să nu fie eliminată definitiv de pe pieţele Asiei Centrale, trebuie să se investească fonduri acolo. Însă orice rus va întreba: De ce să dăm bani Kîrgîzstanului, când noi nu reuşim să dezvoltăm Extremul Orient?
Deci, indiferent ce va face Rusia, tot un drac va fi. Lu Yunshen, reprezentantul Academiei de Ştiinţe Sociale din Guansin, nu este categoric de acord cu aceste lucruri. Un exemplu pentru Rusia pot fi relaţiile Chinei cu Asociaţia Ţărilor din Sud-Estul Asiei (ASEAN). În 2004, comerţul cu aceste ţări era de 24 miliarde de dolari. Iar în anul 2015, a ajuns la 500 de miliarde. Cu excepția Vietnamului, balanţa cu China este negativă. Creșterea rapidă a fost posibilă datorită faptului că au intrat într-un acord de liber schimb.
Rosnefti nu mai are… sape
Rosnefti ar putea să amâne forajul pentru al doilea puţ în Marea Kara până în anul 2018, a anunţat Reuters, care citează 3 surse ce cunosc planurile acestei companii de stat. Ea trebuia să lucreze aici cu firma americană ExxonMobil, dar, din cauza sancţiunilor, toate proiectele au fost îngheţate. Cele două companii au forat primul puţ încă de anul trecut, iar al doilea era proiectat pentru anul 2016.
În 2011, "Rosneft" și ExxonMobil au semnat un acord de cooperare strategică, prin care au stabilit exploatarea unor zone din Marea Kara, din Marea Ciuhotsk şi din Marea Laptev. În vara anului 2014, SUA şi UE au impus sancţiuni Rusiei, interzicând în special companiilor americane şi europene să mai vândă utilaje sau să ofere servicii pentru exploatările din Arctica, în apele adânci ale platoului continental. "Rosnefti" și ExxonMobil au reuşit să foreze primul puţ Universitetskaia-1 în Marea Kara. Rosnefti a anunţat că a găsit ţiţei şi a botezat acest zăcământ "Pobeda" (Victoria). Comisia guvernamentalşă pentru rezerve naturale a confirmat că exploataţiile C1 plus C3 la un nivel de 130 de milioane de tone de ţiţei şi 499,2 miliarde de metri cubi de gaze.
Din cauza sancțiunilor, "Rosnefti" fără instalaţie de foraj: instalaţia West Alpha (deţinută de North Atlantic Drilling), cu ajutorul căreia ea a forat primul puţ, s-a întors în Norvegia. Rosnefti are datorii mari, a rămas fără partener şi fără instalaţie de foraj, iar preţul petrolului s-a prăbuşit.
În perioada 2014-2022, investiţiile Rosnefti de pe platoul continental pot să ajungă la 2,1 trilioane de ruble. La sfârşitul anului 2014, compania avea o datorie de 43,8 miliarde de dolari. Și nu poate plăti nimic dacă America nu le mai dă rușilor instalații de foraj pentru mare adâncime.
În concluzie, Moscova poate să creadă mult șți bine că Beijingul îi vrea binele. Însă rușii au multe în comun cu statele din ASEAN. Dacă Rusia nu are nicio șansă să se compare cu minusculul Singapore, iată însă că nivelul de trai al malaezienilor este comparativ cu al rușilor. Statele membre ASEAN au o economie bazată pe materii prime. La fel ca Rusia, statele de-acolo nu prea stau bine nici cu justiţia. Dar va renunța Kremlinul la obsesia că este o super-putere? Deși Putin chiar asta a spus recent la Forumul economic de la Sankt-Petersburg: „Rusia nu este o super-putere”.
Pe 16 iunie, a inaugurat parcul militar-patriotic de cultură şi odihnă al forţelor armate ale Federaţiei Ruse "Patriot", la Kubinka, într-o suburbie a Moscovei.
Președintele rus a subliniat că eficiența complexului militar-industrial este "cea mai importantă resursă de creștere a întregii economii". "De aceea, tocmai industria de apărare trebuie să dea reperele pentru numeroşi parametri tehnologici şi industriali, să rămână una din locomotivele dezvoltării inovaţiilor". Bunuri de larg consum? Cumpărăm de la chinezi. Iar aici se termină filmul: Putin întoarce Rusia pe timpul lui Brejnev. China mai are un singur adversar redutabil: Statele Unite ale Americii.
Viorel Patrichi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu