luni, 14 septembrie 2015

Limba română este o problemă de securitate naţională

Limba română este o problemă de securitate naţională


„Limba română reprezintă un element de securitate naţională”, a spus scriitorul Dan Mircea Cipariu, cu prilejul unei festivităţi dedicate limbii române, eveniment găzduit, pe 31 august, de Primăria Sectorului 2 din Bucureşti. „Rapoartele CNA arată că se vorbeşte din ce în ce mai prost şi... mai rar româneşte, iar limba vorbită la televizor este înfiorătoare”, susţine fostul jurnalist de la „Tineretul Liber”, actualmente preşedinte al Secţiei de poezie de la filiala Uniunii Scriitorilor din Bucureşti. 

 Dan Mircea Cipariu păstorește poezia contemporană din București de la amvonul Uniunii Scriitorilor
 
 
Profesorul Silviu Angelescu, autorul romanului „Calpuzanii”, i-a rugat pe profesorii „de română” din sală să-i permită să vorbească „de jos, că e mai mişto, pentru că, din picioare, e mai naşpa”. „În consonanţă cu schimbările din jurul nostru, înregistrăm schimbări la nivelul limbii. Limba este un martor al acestor schimbări. Ea se rafinează permanent pentru a exprima nuanţe ale vieţii noastre interioare. Este o limbă analitică şi cuvintele dau mai multe informaţii şi despre vorbitor. Foarte multe elemente de argou au intrat în limbă şi o sărăcesc. Literatura actuală contravine decenţei. Literatura este o artă a armoniei şi a echilibrului. Fraze care încep cu „deci”, un comportament haotic în utilizarea lui „care/pe care” etc. În spatele acestor infracţiuni gramaticale, sunt de regulă fracturi logice. „Şi atunci m-am adăpostit în spatele gardului care a început să tragă”, povesteşte un portar devenit mare ofiţer după 1990. L-am întrebat pe un coleg pe vremea mineriadelor: „Voi de ce nu vreţi să existe opoziţie?” Şi răspunsul a fost năucitor: „Să fie opoziţie, dar să nu fie contra”. Felul în care un om vorbeşte ne ajută să punem un diagnostic corect în legătură cu formaţia lui, cu cultura lui şi, mai ales, cu starea lui mintală, deficitară, de multe ori, fiindcă acolo există probleme de logică. Cum să-i acorzi unui ins care vorbeşte în acest fel dreptul de a decide în legătură cu destinul tău şi cu destinul comunităţii?”, se întreabă profesorul Angelescu.
 
 

Profesorul Silviu Angelescu, autorul romanului „Calpuzanii”, știe bine ce este calp în vorbirea noastră tot mai stâlcită. Oare ce mai fac specialiștii de la CNA?

Limba română este „frumoasa  fără corp”

Unii vorbitori au fost de părere că ar trebui să se studieze gramatica limbii române şi la liceu pentru a elimina aceste carenţe. „Nu întâmplător, ziua de 31 august leagă ceea ce a fost despărţit. Asistăm la forme de agresiune inacceptabile la adresa limbii române. Nu este admisibil ca televiziunile să folosească scrierea fără diacritice pe burtiere, provocând confuzii. Limba română este identitatea noastră. Dacă vă pierdeţi paşaportul sau buletinul, nu vă puteţi pierde limba. De exemplu, Emil Cioran, din cauza bolilor de care suferea, nu mai putea vorbi spre final decât româneşte. Limba română este patria noastră spirituală. Pentru Grigore Vieru, mama şi limba erau elementele cele mai importante ale liricii sale. Parafrazându-l pe Eminescu, limba română este „frumoasa fără corp”.
 
 
 Lucian Chișu l-a distrat copios pe primarul Neculai Onțanu
 
 Cei care cultivă limba română sunt artiştii, lingviştii şi marii actori”, spunea profesorul Lucian Chişu.
De obicei detaşat, ca orice cărturar autentic, cu o voce care evocă paşii dintr-o bibliotecă veche, academicianul Eugen Simion a ţinut de această dată un discurs vibrant, cum rar l-am văzut. Am reprodus integral zicerea Profesorului fiindcă am considerat că avem ce învăţa de la domnia sa:
 „Limba noastră defineşte românitatea. Un termen pe care v-aş recomanda să-l folosiţi cât mai des. Limba este elementul esenţial pentru unitatea naţională. Şi iată o familie de cuvinte de care parcă ne temem tot mai mult: naţiunea, naţionalitate, naţionalism. Pentru unii, „naţionalismul” este deja un termen suspect. Nu este adevărat! Este o eroare. Orice termen este sau nu este suspect, urât sau frumos, în funcţie de ceea ce noi vrem să definim prin el. De ce să fie naţionalismul un termen primejdios, care nu mai circulă în lumea europeană? Este ceea ce ne-a definit pe noi în secolul al XIX-lea, când noi ne-am format ca stat naţional, prin mica unire, şi ceea ce am desăvârşit ceva mai târziu, cel mai important eveniment din istoria românilor, marea unire din 1918. Un eveniment faţă de care nu trebuie să avem doar respect, dar să avem şi grijă. Noi avem abia 100 de ani de când trăim împreună şi încă nu suntem toţi împreună pentru că, între timp, s-a mai tăiat ceva. 



Discursul Profesorului Eugen Simion ar fi meritat transmis integral la Televiziunea Română, la oră de maximă audiență. Nu-i așa, domnule Tănase, că și dumneavoastră lucrați pe aceeași tarla înțelenită a limbii române? Poate aceea, reporterii TVR își permit tot mai multe... licențe.


„Atunci s-a simţit în Ardeal miros de picioare nespălate!...”

Trebuie să fim atenţi cu ceea ce se întâmplă cu limba română, dar şi cu ideea de stat naţional. Eu nu fac politică, dar sunt foarte atent pentru că politica pune lumea în mişcare, gestionează lumea. Deja există posturi de televiziune în Transilvania, unde se vorbeşte cam aşa: „Domne, chestia cu unirea, cu Miticii, cu valahii, cu sudul turcit, să ne mai lase... Noi suntem mai aproape de Viena”. O spun pe faţă! Mi se pare absolut odios. La un post de televiziune vine un individ şi spune că s-a săturat de România. „M-am săturat de România, m-am săturat de Mitici!” Are o emisiune cu public şi primeşte un telefon de la o profesoară din Neamţ. O splendoare de ţară şi acolo! Ea îi atrăgea atenţia acestui individ că, tocmai când vorbea el aşa, se împlineau o sută de ani de când armata română a trecut Carpaţii. „Da, da. Aşa este, zice individul. Atunci s-a simţit în Ardeal miros de picioare nespălate!...” Şi el predică în continuare despre armata română, care a eliberat Transilvania. Eu am în istoria familiei mele trei eroi: trei fraţi ai tatălui meu au murit în Primul Război Mondial, cu arma în mână.
Trebuie să fim vigilenţi, să folosim termeni româneşti, cu accepţiune europeană. Să nu ne dăm în petec şi să-i credem pe cei care susţin că suntem buricul pământului. Nu suntem buricul pământului. Suntem noi, suntem un spaţiu spiritual, un spaţiu moral, cu o istorie. Este un moment în care trebuie să intervenim. Un domn care vrea să facă cultură de performanţă trebuie să intervină şi în discursul public. Limba este primul element care ne identifică pe noi ca naţiune. De aceea, popoarele au grijă de limba lor. Franţa nu are motive să fie îngrijorată. Ea şi-a găsit locul în lume. Limba franceză a fost două secole la putere, a fost limbă universală. Are o cultură puternică, o civilizaţie pe măsură. Academia franceză şi instituţiile ei se întrunesc anual pentru a discuta despre identitatea franceză, despre limba franceză.
Ce facem noi? Ar fi bine să revenim puţin asupra manualelor şcolare. De-acolo se învaţă limba. Familia, şcoala, strada şi Televiziunea sunt factorii care marchează limba copiilor. Familia a pierdut din importanţă, se gândeşte să-şi înveţe copiii limbi străine. Nu e rău. Eu sunt atent la limba oamenilor politici, la rom-gleză. E de bon-ton să nu mai zici „norii s-au risipit”. Zicem „s-au disipat”. Ne doare limba. O doamnă ministru spune frecvent în loc de „experienţă”, „expertiză”. Nu-i bine. Pot să am expertiză în stomatologie, în pedagogie, dar experienţa este altceva. „Cine are o limbă are o ţară”, spunea poetul basarabean Grigore Vieru. Nu toţi românii sunt „manglitori”, cum îi prezintă televiziunile, sunt şi oameni integri, buni profesionişti, de mare ispravă.

Un popor de păstori şi de călugări îşi apără limba

Eu am vorbit cu patru români excepţionali. Emil Cioran era cel mai inteligent pe care l-am întâlnit. Vorbea despre „nenorocul” lui şi era acolo toată jalea românească. El a venit cu ideea că cine îşi schimbă limba îşi schimbă identitatea. Este comparabil cu Voltaire, este un mare moralist. Cărţile lui de limbă română au apărut în ediţia Pleiade. El şi Eugen Ionescu. Aş vrea să mă lăudaţi pentru asta, dar nu prea tare. Editorul Gabriel Liiceanu m-a dat în judecată că de ce am publicat opera lui Cioran. Am câştigat, dar nu mai am bani să publicăm. Emil Cioran a scris într-o limbă română fără egal.
Ei bine, despre această limbă română politologul contemporan Horia Roman Patapievici, care are succes, a condus multă vreme o instituţie de propagandă a culturii române, a scris despre limba română o frază: „Limba română este bună doar pentru înjurături”. Eu nu cred că domnul Patapievici spune o prostie – o prostie este un lucru omenesc – spune un lucru oribil. În primul rând că nu este aşa. Nu poţi să spui ceva mai injust, mai ticălos despre limba ta, care înseamnă cultura, literatura română. Noica vorbea despre gramatică drept parte a spiritualităţii noastre. De aceea, noi trebuie s-o respectăm, s-o cultivăm. Să nu ne fie ruşine cu ea. Dacă nu o vorbim corect, o urâţim.
George Emil Palade este un alt mare român care a reuşit în străinătate. La fel, Mircea Eliade, Emil Cioran şi Eugen Ionescu. Ionescu vorbea o română curentă. Eliade vorbea o limbă literară splendidă, veche, învechită puţin. Era absenţa de-acasă. Palade vorbea într-un grai moldovenesc încântător, deşi trăia de 40 de ani în America. Niciunul nu a schimonosit limba română. Crearea limbii române este un lung proces. Să vedeţi cum traduce Cantemir noţiunile lui Aristotel în limba română, este formidabil. Colegul meu Solomon Marcus, un distins matematician, spunea că „Iorga e bun că a scris în limba română”. Şi atunci m-am ridicat şi i-am spus: „Domnule profesor, vorbiţi aşa în Academia lui Iorga şi a lui Călinescu şi nu e frumos. Dar pentru cine să scrie, dacă nu pentru români. Editaţi studiile dumneavoastră de matematică în alte limbi ca să vă citească lumea, dar cum credeţi că poporul ăsta de călugări şi de păstori nu are dreptul la informaţie în limba lui?”
Noi trebuie să facem educarea limbii (corectitudinea limbii) şi educaţia limbii. Sunt două noţiuni care trebuie să unească. Şcoala, familia, presa au rol esenţial. Eu, ca preşedinte al Secţiei de filologie şi literatură, nu am fost niciodată consultat, nu m-a întrebat nimeni ce trebuie introdus în manualele şcolare ce trebuie din clasicii noştri, Şcoala Ardeleană, Dimitrie Cantemir, primul român european. Trebuie să facem educaţie prin limbă.

Iar facem poliţia ideilor?


De când a votat pe furiş onoratul nostru Parlament Legea 217/2015, s-a reintrodus cenzura în societatea românească. Au început să vorbească la televiziune, dar a treia zi după scripturi. Această lege pune din nou în discuţie o bună parte din cultura noastră. Bine, curentele extremiste trebuie amendate, este ceva acolo. Să-i lăsăm pe istorici să-şi facă treaba. Dar să punem în discuţie o bună parte din cultura noastră, pentru ce au făcut nişte oameni tineri în anii 1930, să faci poliţie naţională a ideilor, iar să-l negăm pe Cioran, pe Eliade, despre existenţialismul românesc... Ce-i cu asta? Asta-i Europa? Asta-i democraţia? Democraţia înseamnă să publicăm un autor în totalitatea  lui şi să spunem totul despre el. Eu am scris trei cărţi despre Eliade, Cioran şi ceilalţi, nu am ascuns nimic. Aceasta este istoria, o ştiinţă obiectivă. Eugen Ionescu a fost prietenul lor. Timp de 50 de ani, am ocolit adevărul. Păi nemţii, francezii au făcut aşa ceva cu autorii lor?
Am discutat cu Aurel Vainer când am publicat opera lui Emil Cioran. Noi scriem totul despre el, i-am spus. Credeţi că vom ataca Holocaustul? Nu-i vorba despre asta. Omul a înţeles, dar alţii s-au supărat. Extremismul interbelic este un fenomen real, dar nu zicem nimic despre bolşevismul în care am trăit 50 de ani. Victimele hitlerismului sunt 20 de milioane, victimele stalinismului sunt 80 de milioane de vieţi. Cei doi monştri, cum spun francezii.
Să nu fim naivi. Trăim în procesul globalizării care este inevitabil şi ireversibil. Eu consider că este un mare succes pentru români că au intrat în această construcţie europeană. Eu sunt un român european. I-am auzit şi pe francezi, şi pe nemţi vorbind la fel. Trebuie să avem grijă de noi. Să nu mai vorbim de „miturile” noastre, care ne împioedică să fim cetăţeni ai planetei. Mare eroare! Nu poţi să fii universalist fără să ai rădăcini undeva. Să fii naţionalist cu faţa spre universalitate...”
Evenimentul s-a încheiat cu un tort sub formă de carte fundamentală, poate o uriaşă evanghelie, pe care scria cu litere mari: „Sărbătoarea limbii române”, pe pagina din stânga, şi „Patria mea este limba română”, pe partea dreaptă. Iar dedesubt, mai mititel: „Primăria Sectorului 2”. Putem să spunem multe despre Neculai Onţanu care a stins lumânările, dar acest eveniment i-a ieşit. Ar fi fost bine să vină toţi jurnaliştii din România ca să vadă cum suntem noi percepuţi de păstorii limbii române, care nu ne iartă când uităm de acordul dintre adjectiv şi subvstantiv...
E bine că avem sărbătoarea limbii române (meritul basarabenilor!), dar parcă aş spune-o de-a dreptul: tot mai bună ar fi o lege imperativă: ai pus virgula între subiect şi predicat, ai confundat subiectul cu apoziţia,  zbori din presă!...
Viorel Patrichi

2 comentarii: