Corneliu Vlad - Crimeea va schimba lumea?

Corneliu Vlad - Crimeea va schimba lumea?

Am avut bucuria să fiu prezent la două lansări pentru aceeași carte: „Crimeea schimbă lumea” (Editura Next Page, București, 2015).Autor – Corneliu Vlad, cel mai redutabil analist de politică internațională din România de astăzi. Un eveniment a fost găzduit la Centrul  Rus de Cultură și Știință de la București, celălalt – la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului. Din start, titlul mi s-a părut incitant fiindcă istoria a arătat că Peninsula Crimeea este călcâiul lui Ahile pentru Europa, iar în prezent, impactul  geostrategic al regiunii nu mai trebuie demonstrat. Occidentul a înțeles greu această semnificație, altfel ar fi convins Kievul să accepte investiții străine masive în Crimeea, zădărnicind astfel revenirea Moscovei în zonă. Acum, s-a făcut târziu, dar popoarele captive din fostul imperiu țaristo-sovietic nu vor accepta la nesfârșit tutela grea a Kremlinului. Iritat de reacția Rusiei, NATO va accepta mai ușor extinderea spre răsărit. Pe de altă parte, Occidentul nu va admite pierderea unui pariu geopolitic atât de important și își pregătește revanșa. După ce a revenit războiul rece, care este motivat economic, iar nu ideologic, orice evoluție este posibilă în Europa.

Prezentarea a fost excelent organizată la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului. Așezându-i pe reprezentanții ambasadelor Rusiei și Ucrainei față în față, se crea impresia că am putea asista la o confruntare dură între cele două state frățești. (Nu cunoșteam cuprinsul cărții atunci…).

Au fost prezenți  Teofil Rendiuk, ministrul consilier al ambasadei Ucrainei la București, Emil Jacotă,  ministrul consilier al ambasadei Republicii Moldova la București,  Natalia Mujenikova, atașat cultural la Ambasada Federației Ruse, directoarea Centrului Rus de Cultură și Știință la București. (De fapt, Rusia are acum două centre culturale în România: unul la București, inaugurat în anul 2009, celălalt la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, deschis în 2011. Moscova se arată foarte interesată de evoluția comunității maghiare din Transilvania... Trebuie precizat că România nu are niciun centru cultural în Federația Rusă, chiar dacă acolo trăiesc peste două milioane de români: urmașii celor deportați, lucrătorii români din Basarabia, din nordul Bucovinei și din Herța, etnici români din satele rusești).

Au mai fost prezenți Pavel Alexenko, secretar II la Ambasada Federației Ruse din București, Ruslan Ghidora, secretar I la Ambasada Ucrainei la București.

„Această reuniune este menită să aducă un echilibru în spațiul informațional românesc”, a aspus Vasile Buga, coordonator al Centrului de Studii Ruse şi Sovietice „Acad. Florin Constantiniu” din cadrul I.N.S.T., vicepreşedinte al Părţii române în Comisia bilaterală a istoricilor din România şi Federaţia Rusă.

Discuțiile au alunecat spre justificarea anexării Crimeii și spre condamnarea Occidentului că intervine. Radu Ciuceanu, președintele Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, nu este de acord cu interpretarea că țările din estul Europei trebuie să accepte să redevină cordon de protecție pentru Rusia. „Nu este moral ca Rusia să aibă spațiu de tampon. Ce autoritate morală mai putea avea imperiul Federației asupra unui popor cotropit ca georgienii. Și nouă trebuie să ni se restituie provincia furată Basarabia. De aceea, acuzele la adresa Occidentului nu au suport, atât timp cât istoria este cunoscută: estul și-a însușit teritoriile independente ale unor popoare libere. Vocația imperială nu mai poate fi admisă chiar și de către popoarele mici, ca să nu mai vorbim de puterile care au niște interese. Crimeea a fost punctul nevralgic al Imperiului Țarist. Rămâne esențuală și pentru Rusia de azi”, a precizat Radu Ciuceanu.  

Încrederea în cititorul deștept

„Este o carte muncită, crede ambasadorul Constantin Vlad. Să abordezi toate aceste probleme din mers este un efort extraordinar. Dacă aș fi scris această carte, aș fi intitulat-o altfel pentru că ceea ce se întâmplă cu Ucraina și cu ordinea mondială nu este legat numai de Crimeea, ci de criza ucraineană pe andsamblu. De aceea, eu aș fi intitulat-o „Ucraina și lumea”. Pentru că schimbarea lumii a început mai demult, iar Ucraina este un moment al acestei schimbări. Uitați-vă ce se întâmplă în Siria, unde nu este doar confruntarea Est-Vest, ci și o confruntare între cele două mari falii – este vorba de raportul dintre civilizația occidentală și islam.  Toate se înnoadă acum în Siria.

Este cartea care îmi place mie cum e scrisă. Sunt foarte mulți autori care consider că trebuie să susținbă anumite idei în fața cititorului, mai précis, ideile lor, dincolo de niște limite care ies din cadrul deontologic. Mulți autori consideră o chestiune de amor propriu să-i convingă pe cititori că ei au dreptate. Ceea ce îmi place la Corneliu Vlad este încrederea în cititor. El spune: acesta este subiectul, acestea sunt faptele, acestea sunt comentariile, iar tu, cititorule, să-ți faci părerea ta. Eu cred că într-o epocă în care manipularea este la ordinea zilei din toate punctele de vedere, de la felul cum dormim și mâncăm, până la comportamentul statelor în viața internațională, este o chestie de deontologie profesională să nu transformi o carte de știință în propagandă. Iar propaganda înseamnă să pledezi pentru niște idei în care crezi, dar pe care să le lași totuși cititorului să le aprecieze. Toate cărțile lui Corneliu Vlad sunt scrise în acest spirit.

Nu există aspect al ordinii mondiale de care să fi scăpat din atenția autorului. În ciuda acestei diversități, cartea rămâne unitară și este un lucru cu adevărat remarcabil.

Cartea este un ansamblu de anatomii, nu doar descriptive, dar și analitice. A venit cineva de peste Ocean la Kiev și a rostit niște cuvinte discutabile: „Fuck you EU!” Ce a urmat se cunoaște. În politica Statelor Unite ale Amnericii sunt răbufniri neoconservatoare și această intervenție la Kiev din partea unui oficial cu rang înalt din Departamentul de Stat al SUA are motivații multple, inclusiv pe linia relațiilor dintre SUA și UE.

În 1991, se lucra sub Gorbaciov la un nou tratat politic unional. La 1 decembrie 1991, aveau loc alegeri în Ucraina. În ajunul alegerilor, Boris Elți l-a trimis la Kiev pe consilierul de taină Ghennadii Burbulis, prin care a transmis un mesaj: Dacă vă declarați independența, noi nu mai semnăm Tratatul unional. Vă recunoaștem independeța în granițele voastre actuale. Deci nu vom ridica problema Crimeii. Pe 8 decembrie, se întâlneau Elțin cu Șușkevici și Kravciuk în Belarus. În 1997, se întâlneau la Helsinki Bill Clinton și Boris Elțin. Atunci se convenea prima lărgire a NATO, cu includerea câtorva țări din estul Europei: Ungaria - pentru 1956, Cehoslovacia - pentru 1968 și Polonia -pentru Solidaritatea. Atunci s-a convenit că, odată cu includerea acestor trei țări din fostul spațiu de influență sovietică se va încheia un document care era un act fondator dintre NATO și Federația Rusă. Se cunoaște cum au evoluat relațiile dintre NATO și Federația Rusă. Este o carte extraordinar de actuală și de utilă”, care totuși nu este fratele lui Corneliu Vlad...

Am convingerea că autorul nu greșește: Crimeea chiar va schimba lumea. Indiferent ce se va întâmpla, Occidentul va trebui să meargă mai departe spre est. „Democratizarea” este un pariu geopolitic prea grav pentru America. Pe de altă parte, indiferent cine va mai urma la Kremlin, nu va putea să mai renunțe la Crimeea. Și de ce nu, la Donbass, la Odessa, la Republica Molotov... Dacă merge?

 Teofil Rendiuk, ministrul consilier al ambasadei Ucrainei la București (dreapta), s-a arătat încântat de cartea lui Corneliu Vlad și l-a invitat pe autor la Cernăuți și la Kiev, ca s-o prezinte și pe-acolo.

Corneliu Vlad a mai măiestrit o carte de politică internațională, care nu poate fi neglijată. 

„O carte rabinică”

Dan Claudiu Degeratu, cercetător la acelașți institut, crede că Peninsula Crimeea a schimbat lumea și Federația Rusă. „Cartea oferă o importantă lecție a echilibrului. Corneliu Vlad a rămas un constant și fidel reprezentant al unei profesii cu mari responsabilități. El ne transmite un mesaj optimist. Fatalismul nu trebuie să fie atitudinea de răspuns la criză. Autorul pledează ca România să-și cunoască mai bine vecinul aflat în criză. Cei care dezbat situația din Ucraina trebuie să înțeleagă că aceasta este și o modalitate de a ne defini și propriile interese de țară. Corneliu Vlad ne propune să studiem sursele de conflict din regiunea noastră. El propune să revizuim cele trei surse clasice de conflict de la Tucidide: teama, mândria și interesul”.

Cunoscătorii și cunoscuții au venit în număr mare la prezentarea cărții. 

„Titlul cărții sună ca un vers din Virgiliu, crede Viaceslav Samoșkin, vechi piublicist rus, îndrăgostit de București. Este și o metaforă. Este o mică enciclopedie a vieții politice internaționale. A înțeles profund spațiul ex-sovietic, mai ales al Rusiei. Doctrina Putin cere respect față de Rusia din partea lumii. Ea s-a identificat cu demersul de recâștigare a pozițiilor pierdute de statul sovietic pe teren politic, economic și geostrategic. Putin a făcut pasul decisiv de la politica reactivă, defensivă a Rusiei lui Gorbaciov și Elțin, la politica activă, în plină ofensivă, spune autorul. Uniunea Europeană și SUA dau dovadă de duplicitate în criza ucraineană, întrucât nu recunosc referendumul ca legitim, dar recunosc lovitura de stat de la Kiev, spune Serghei Lavrov. Desprinderea Kosovo de Sebvia este considerată legitimă, iar desprinderea Crimeii de Ucraina este stigmatizată. Corneliu Vlad consemnează și minciunile Occidentului față de Rusia. Cel mai grăitor exemplu fiind asiguirările Occidentului, date lui Gorbaciov și lui Shevardnadze,  privind faptul că NATO nu se va extinde spre est în cazul reunificării germane. Autorul arată cum Rusia a reformualt discursul național, regional și mondial, într-unul reductibil, de fapt, la un singur cuvânt: eurasianismul. Adică, la realizarea unor construcții interstatale în oglindă față de organizațiile vestului - NATO și UE. Autorul citează numeroase păreri. Aceste colaje propun o bogată diversitate de opinii. Responsasbilitatea pentru criza din Ucraina revine SUA și aliaților lor”.

În pauză, i-am sugerat lui Viaceslav  Samoșkin să-i transmită lui Vladimir Putin că numai Corneliu Vlad ar mai putea să împace Rusia cu Ucraina pentru că a reușit să-i aducă față în față pe diplomații ucraineni și ruși, dar nu au sărit scântei: fiecare parte i-a dat dreptate autorului, citând fragmente care îi conveneau. „Este o carte rabinică. Fiecare are dreptate”, a spus publicistul rus.

La Institutul Cultural Rus din București, Oleg Malghinov, fostul ambasador al Federației Ruse la București, și Natalia Mujenikova, o directoare combativă pentru atâta cultură, au fost gazde foarte amabile cu autorul cărții. Ei au dedus că Rusia are toate drepturile rezervate asupra Crimeii. 

Sala arhiplină arată importanța evenimentului, crede Teofil Rendiuk, ministrul consilier al ambasadei Ucrainei la București. „Cuvintele de ordine pentru Corneliu Vlad sunt două: echidistanță și echilibru. Toată lumea își amintește de presiunea militară, care a început în Crimeea pe 20 februarie 2014 și care s-a încheiat pe 16 martie, același an, cu așa-numitul referendum care a fost o farsă și o falsificare totală a realității. Și partea rusă s-a încurcat în cifre și a anunțat un număr mai mare de participanți, decât numărul locuitorilor. Ucraina, Organizația Națiunilor Unite sunt convinse că Peninsula Crimeea va reveni la statul ucrainean, fie prin intermediul instituțiilor internaționale, fie prin dialog multiateral. Eu remarc obiectivitatea domnului Vlad cu următoarele citate din carte:

„Peninsula Crimeea – regiune a Ucrainei”;

„Ucraina a pierdut Crimeea care a fost alipită la Federația Rusă”;

„Intervenția mai mult sau mai puțin militară sau în forță a Rusiei în Crimeea”;

„Încă de la dezmembrarea URSS, armata Rusiei acționa în Caucaz, în țările baltice și pe Nistru”;

„Criza ucraineană, încă de la primul ei apisod ascuțit, care a fost anexarea Crimeii de către Rusia, a făcut evident faptul că astăzi crizele din relațiile internaționale sunt mai greu nu numai de gestionat, dar și de prevăzut și de monitorizat”.

Și citatele pot continua. Autorul are o atitudine foarte obiectivă față de ceea ce se întâmplă în Ucraina și în Crimeea. Toate aceste aprecieri din această carte extraordinar de interesantă prezintă realitățile cu argumente. Autorul a prezentat foarte extins istoria statului ucrainean, situația actuală. Prezintă cronologia situației din Ucraina din ultimii doi ani. Cu lux de amănunte. Bravo autorului!

Autorul nu a trecut cu vederea nici bunele relații bilaterale. Suntem buni vecini care avem multe lucruri comune, constată autorul. Armonizarea intereselor celor două țări vecine ar aduce infinit mai multe foloase, decât lipsa comunicării și colaborării la mai toate nivelurile, care pare să devină cronică în relațiile dintre București și Kiev, spune autorul. Nu mai suntem în aceeași situație de criză a comunicării, avem un dialog bilateral foarte activ. Ne demonstrează acest lucru vizita domnului Iohannis la Kiev în data de 17 martie 2015. Anul acesta, se așteaptă vizita domnului Poroșenko în România. Pe 15 martie, am programat la Centrul cultural ucrainean, am programat ziua Crimeii. Sunteți invitatul ambasadei ucrainene, împreună cu această carte. Vă propunem să prezentăm această carte și la Cernăuți și în Ucraina, în ansamblu. Ambasada vă va acorda tot sprijinul  pentru prezentarea acestei cărți obiective”, a subliniat reprezentantul Kievului.

Natalia Mujenikova, atașat cultural la Ambasada Federației Ruse, directoarea Centrului Rusa de Cultură și știință la București, a avut numai cuvinte de laudă.

„Am citit cartea ca o studentă, cu creionul în mână. Domnul Corneliu Vlad este foarte cunoscut ca specialist în studierea țărilor fostei URSS, în special al Rusiei. Cartea este o enciclopedie a relațiilor internaționale după anul 1991. Nu este doar un compendiu de articole tematice despre evenimentele tragice de pe Maidan. Îl ajută pe cititor să înțeleagă ce s-a întâmplat, interesele geopolitice complexe din această regiune. Această carte provoacă la formarea propriilor opinii privind evenimentele petrecute. Concluzia este că Rusia a revenit pe arena internațională în calitate de actor principal și puternic. De aceea, interesele ei trebuie respectate. Datorită poziției ferme a Rusiei, a fost evitat războiul civil în Crimeea și nu a permis acolo renașterea elementelor neonaziste. Omuleții verzi despre care amintește Corneliu Vlad au fost prezentați în această carte ca fiind forța foarte pozitivă. Autorul ajunge la concluzia că criza ucraineană a izbucnit din cauza loviturii de stat de la Kiev. Acest vacuum de putere a determinat regândirea rolului Rusiei în această situație. Moscova nu a permis încălcarea intereselor sale în această regiune și a drepturilor conaționalilor noștri. De asemenea, sunt foarte interesante gândurile domnului Corneliu Vlad despre modul cum trebuie înțeleasă  Rusia și cum trebuie construite relațiile pragmatice cu Federația Rusă. Accentul se pune pe lipsa dorinței de a înțelege interesele Rusiei și de a le accepta din partea comunității internaționale. Foarte detaliat și foarte obiectiv, autorul scrie despre concepția lumii ruse și desprfe națiunea rusă împărțită după anul 1991. Referirile la istorie sunt foarte clare, fără exagerări. Autorul descrie relațiile dintre Rusia și UE, dintre Rusia și Germania, Rusia și NATO. Corleniu Vlad consideră că Peninsula Crimeea este punct de cotitură în relațiile internaționale contemporane fiindcă pune pe gânduri când vine vorba de problemele globale. Mulțumim domnului Corneliu Vlad pentru această lucrare complexă”, a spus doamna Mujenikova.

Las și eu la latitudinea cititorului deștept să decripteze „modul cum trebuie înțeleasă  Rusia și cum trebuie construite relațiile pragmatice cu Federația Rusă”.

La prezentarea de la Institutul Cultural Rus, Oleg Malghinov, ambasadorul Federației Ruse la București, a fost foarte generos în aprecieri, cum rar i se întâmplă pe la noi: „Această carte umple vidul de informație, care se generalizase privind situația din Crimeea”.

Occidentul și războiul ologilor

Corneliu Vlad a simțit nevoia să puncteze mai expresiv în contextul acestei prezentări și cine a avut urechi treaba lui:

„Cartea se ocupă de criza din Ucraina și de criza ucraineană. Am vrut să scriu inițial numai despre criza din Ucraina, dar am văzut cum se leagă toate. Nu am avut crisparea că voi ține partea rușilor sau a ucrainenilor. Las deoparte orice comparație de genul „pe cine iubești – pe mama?” sau pe tate pentru că relațiile noastre cu ucrainenii și rușii nu sunt ca între părinți și copii. Pe mine m-a preoucpat să nu derapez în logica războiului rece, în retorica isterică și paranoică din discursul internațional. George Friedman scria: „Români, pregătiți-vă de război!”. Gata, vin rușii. Dacă citești articolul, vezi că nu-i chiar așa. Titlul e dat de editorul român, dar părerile aparțin domnului Friedman. Nu va fi ră-zboi mondial în viitorul previzibil, după cum nimeni nu are interesul ca Ucraina să fie un fel de Somalie, de Libie sau de Iran. Și așa ne temem de Libia și de Si-Irak, dar dacă am avea și un Ucrainak, ar fi o destabilizare generală. Henry Alfred Kissinger spune că Occidentul nu a putut să dea un răspuns pe măsura acțiunilor din Ucraina, unde Occidentul a fost pus într-o situație umilitoare, iar instigatorul a fost Statele Unite, dar principalul vinovat care a declanșat totul a fost Uniunea Europeană care a ademenit administrația de la Kiev,

nici măcar nu i-a propus să intre în Uniunea Europeană. Doar să facă așa câțiva pași mai la vest. Kissinger susține că Occidentul nu a fost în stare să dea riposta pe măsură acestei  înfrângeri din criza ucraineană.

De ce a reacționat Rusia atât de năprasnic în Crimeea și nu numai? Când a fost războiul de pe Nistru, Occidentul nu s-a uitat măcar pe hartă să vadă pe unde curge Nistrul. Acolo a fost primul avertisment al Moscovei că NATO și UE nu pot depăși niște limite în marșul lor triumfal spre răsărit. Lecția Transnistriei nu a fost asimilată. A urmat Georgia care a făcut cerere expresă ca să intre în NATO.  A venit replica militară din partea Moscovei. Iar Ucraina este un al treilea exemplu. Dacă după trei situații, în care s-a reacționat în asemenea mod, și mergi în continuare așa, atunci viața internațională se va încorda și mai mult și va trece într-o altă fază. Deocamdată, ceea ce s-a întâmplat în Ucraina aduce mai mult a război al ologilor. Confruntarea din Ucraina este o tragedie care riscă să se prelungească. Deja s-au rupt foarte multe punți între est și vest”.

Spunea Corneliu Vlad că este „un vechi și parșiv ziarist”. Ne-ar lăsa Rusia într-un dialog deschis cu Ucraina? Și autorul mi-a dat un răspuns care merita consemnat: „Mircea Druc spunea că românii nu știu să negocieze cu rușii. Amicul Samoșkin spunea că, dacă nu intrăm în NATO, noi vă dăm Basarabia. Pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, România negocia de la egal la egal cu Uniunea Sovietică. Era o confruntare de idei între diplomați formidabili. Erau discuții de o subtilitate extraordinară. Noi trebuia să ne vedem de grădina noastră, ca Viktor Orban”.

Strategia anexării – o părere personală

Probabil că unica modalitate de rezolvare pașnică a crizei din Crimeea este ca peninsula să devină independentă și față de Ucraina, și față de Rusia. Evident, un lucru imposibil.

„Problema rușilor – au moștenit un imperiu, nu o patrie”, spune Corneliu Vlad. Dar acest lucru este valabil și pentru Ucraina. De aceea, mie mi se păare că Rusia și Ucraina sunt aidoma unor tâlhari care își împart prada la căpătâiul mortului. Ei sfâșie o moștenire care, conform dreptului istoric, nu li se cuvine - Crimeea. Rusia kieveană a ajuns aici în fuga cailor. Au venit apoi tătarii și au neantizat populațiile străvechi. Oricât ar părea de paradoxal, doar românii pot emite pretenții teritoriale cu acte în regulă asupra Crimeii: Ștefan cel Mare s-a căsătorit cu principesa bizantină Maria de Mangop, iar, după moartea ei, regiunea trebuia să revină Mușatinilor de la Suceava. Sigur, într-o lume normală, așa s-ar fi întâmplat. Într-o lume primitivă, moștenirea, dreptul istoric par glume proaste. Au venit din nou rușii. Ceilalți ruși. Au transformat-o în perla coroanei țarilor, s-au bătut și au murit pentru ea sute de ani. Apoi sovieticii lui Stalin, care i-au masacrat pe tătari, i-au deportat, au distrus satele de români. După moartea lui Stalin, unii tătari s-au întors, dar mafia rușilor bolșevici a modificat iremediabil structura etnică a peninsulei. A cui este Crimeea? Cine are mai multe drepturi aici? Cei mai numeroși! Istoria Crimeii este emblematică pentru modul în care dreptul istoric este călcat în picioare, iar realitatea demografică impusă creează noi aparențe pentru dreptul internațional. (Să presupunem că, peste 100 de ani, imigranții turci ar depăși 50% din populația Germaniei? A cui va fi această țară? Iată de ce dreptul istoric nu trebuie eludat, cum procedează gânditorii de azi, Nu este loc de jocuri de-a multiculturalismul.).

„În analele lumii, Peninsula Crimeea va rămâne cel puțin pentru un fapt nemaiîntâlnit - sau poate rarisim întâlnit: existența acestui teritoriu, ca stat independent, a durat o singură zi. De ce această – pentru judecata comună – ciudățenie? Simplu: pentru ca Federația Rusă să nu poată fi învinuită  că ar fi răpit Crimeea de la Ucraina. Crimeea, parte a statului ucrainean, și-a declarat mai întâi desprinderea din acest stat, după care, ca stat independent, a decis alipirea sa la Federația Rusă, ca „republică autonomă”. (pagina 322).

Autorul nu pierde din vedere starea generală a românilor din Ucraina, care au ajuns practic în această țară ca urmare a pactului Molotov-Ribbentrop. Tratatul semnat de Emil Constantinescu și Leonid Kucima nu-i ajută cu nimic pe conaționalii noștri de-acolo și rămâne un document al trădării. Iată ce scrie Corneliu Vlad: „Situația presei de limbă română - și a comunității românilor din Ucraina prezintă și ea probleme, chiar dacă de alt tip. Politica autorităților e subtilă, dar mai degrabă cu semnul minus. La fiecare pas te împiedici de câte un „dar”. Minoritatea română e recunoscută, dar ca români și ca moldoveni (ceea ce îi dezavantajează pe fiecare în alegeri). Plăcuțe bilingve, în localități cu mare procentaj românesc se pot pune, dar firmele producătoare câștigătoare de licitații n-au litere latine ori nu au știutori de limbă română și inscripționările ies pocit”.

Aici, aș mai aduce un argument: După 1990, deci după căderea Uniunii Sovietice, de comun acord cu niște năuci de la București, autoritățile ucrainene  au pus o placă de marmură pe clădirea liceului din Cernăuți, unde a învățat Mihai Eminescu, pe care scrie doar în limba ucraineană: „Klasik literaturi rumînskovo i moldaskovo narodiv” – „Clasic al literaturii popoarelor român și moldovenesc”. Deci avem două popoare care împart același „clasic”.

Corneliu Vlad nu trage concluzii categorice. Preferă să lumineze realitatea geopolitică din perspectiva unor analiști de renume, iar cititorul rămâne să opteze, deși unele nuanțe scapără clar: „Politologul francez Pascal Marchand a schițat un fel de istorie a crizei ucrainene, mergând pe formula, dezavuată în istoriografie, a lui „dacă”. Și totuși raționamentul lui nu este lipsit de interes: „Comisia Europeană s-a încăpățânat să oblige Ucraina să aleagă între Bruxelles și Moscova, chiar dacă, ținând seama de fragilitatea acestei țări, calea înțelepciuni ar fi fost adoptarea unei soluții care să permită asocierea ei și la UE, și la Uniunea Eurasiatică. Dacă nu aceasta ar fi fost calea aleasă de Comisia Europeană, n-ar fi fost nici lovitura de forță de la Kiev, s-ar fi desfășurat normal și alegerile din decembrie 2014, Crimeea ar fi aparținut în continuare Ucrainei, n-ar mai fi fost nici război civil. Înfruntarea între un bloc atlantic reconstituit și Rusia n-ar fi ajuns la un paroxism periculos  din care pierd  toate părțile (Rusia, Ucraina, UE), cu excepția Statelor Unite”.

Este aici întrutotul punctul de vedere al Rusiei. Putin i-a cerut lui Ianukovici „ori – ori”, după care, și Uniunea Europeană a procedat la fel. Însă niciodată în istorie nu s-a putut „și în căruță, și în teleguță”.  „Ghițălu blând suji la douî vași”... Asta este politică de tip Vladimir Voronin sau Mircea Snegur și Occidentul nu poate admite așa ceva.  În documentarul „Crimeea: Drumul spre casă”, pe care am reușit să-l văd la Institutul Cultural Rus, Vladimir Putin afirmă că nu avea de gând să anexeze Crimeea, dacă nu era „lovitura de stat a naționaliștilor, a neonaziștilor, a banderoviștilor de la Kiev”. Ne pare rău, dar nu-l putem crede nici aici pe Putin. De ce ar trebui ucrainenii să uite de milioanele de morți din epoca stalinistă? Iar dacă au memoria tragediei lor, de ce trebuie condamnați drept „neonaziști”? Rusia vrea în continuare „state tampon”, „coridoare sanitare”, dar aceste state nu mai doresc să joace un asemenea rol de victime. Ele se tem de Rusia, mai ales după episoadele din Georgia, din Ucraina, au dreptul la apărare și un asemenea drept are și Ucraina. Așa se explică apropierea naturală a elitei politice ucrainene de Uniunea Europeană, de Statele Unite ale Americii. De ce popoarele din estul Europei nu vor să adere la Uniunea Eurasiatică? Pentru că Rusia este percepută în continuare ca un agresor.

În mintea lui Vladimir Putin nu există clivaj între istoria sovietică și politică, dar la fel gândesc și liderii politici de la Kiev. Iertată să-mi fie comparația, dar la căpătâiul defunctei Uniuni Sovietice au rămas doi tâlhari, cum am mai spus. Fiecare vrea să-l înșele pe celălalt la moștenire și asta duce numai la dezastru. Elita politică ucraineană încearcă din greu să se europenizeze, să scape de mentalitatea imperială, copiată de la ruși. La fel au fost și sîrbii și unde și-au dus țara?...). Nici rușii, nici ucrainenii nu s-au împăcat cu propria istorie comunistă. Kievul ar fi acceptat orice, numai să-și salveze achizițiile teritoriale de la vecini.

Pe 5 februarie 1994, Rusia, SUA, Marea Britanie și Ucraina au semnat un tratat la Budapesta pentru ca armele nucleare ucrainene să fie cedate Rusiei. Kievul punea aceeași condiție la care a ținut cu obstinație: menținerea integrității teritoriale a Ucrainei, chiar dacă această țară moștenea teritorii atribuite prin pactul Molotov-Ribbentrop, dar și Crimeea luată de ucraineanul Nikita Hrușciov de la Rusia, când acesta a ajuns la conducerea Uniunii Sovietice.  Iată doar un fragment ca să înțelegem cine încalcă dreptul internațional (despre dreptul istoric nu mai vor vecinii să vorbească):

„Statele Unite ale Americii, Federația Rusă, precum și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, își reafirmă angajamentul față de Ucraina, în conformitate cu principiile Actului final al CSCE, să respecte independența și suveranitatea și frontierele existente ale Ucrainei.

Statele Unite ale Americii, Federația Rusă, precum și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, își reafirmă obligația lor de a se abține de la amenințarea cu forța sau folosirea forței împotriva integrității teritoriale sau a independenței politice a Ucrainei, și că nici una dintre armele lor nu vor fi folosite vreodată împotriva Ucrainei decât pentru auto-apărare sau în alt mod, în conformitate cu Carta Organizației Națiunilor Unite.

Statele Unite ale Americii, Federația Rusă, precum și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, își reafirmă angajamentul față de Ucraina, în conformitate cu principiile Actului final al CSCE, să se abțină de la constrângeri economice cu intenția de a subordona propriului lor interes exercitarea de către Ucraina a drepturilor inerente suveranității sale și, astfel, pentru a obține avantaje de orice fel”.

Ce vor putea face Statele Unite ale Americii și Marea Britanie pentru „integritatea teritorială a Ucrainei”? Mai nimic. Pariul geopolitic al Occidentului nu va rămâne însă în coadă de pește. Corneliu Vlad sugerează pe parcursul cărții că, dacă nu poți să finalizezi acțiuni majore pe arena internațională, mai bine nu te apuci.

 Radu Ciuceanu, directorul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, a intervenit prompt când unii vorbitori înclinau să reproșeze Occidentului că s-a implicat în Ucraina, Maidanul din dosul Rusiei. 

Iată o carte scrisă alert, expresiv, cu tact politic (de asta le-a plăcut diplomaților...), uneori cu umor, o carte pe care putea s-o semneze și Kissinger. O realizare pe care aș fi vrut s-o văd prezentată pentru toată țara. Da, „Crimeea va schimba lumea”. Rusia se ridică din nou tot ca un imperiu care impune, iar nu ca unul care propune proiecte. În fața ei, un Occident prea vlăguit de fandări corecte politic nu va putea face nimic important pe arena internațională fără să ceară părerea Kremlinului. Iar prăbușirea comunismului tocmai asta cerea – revenirea rușilor în spațiul lor de etnogeneză ancestrală, fără utopii imperiale. Asta au vrut popoarele din estul Europei, induce subliminal cartea lui Corneliu Vlad. Din nefericire însă, „externistul” este o specie pe cale de dispariție într-o țară în care cârnățarii deveniți stăpâni  de ziare sau de televiziuni au hotărât că românii nu mai au nevoie de asemenea informații.

                                                            Viorel Patrichi