România lucrului țapăn făcut. Mai proști ca moldovenii!

Mărite Sultan, punem de-o tiribombă la Năvodari ca să-l prindem pe Vova și să-l deportăm în Kurdistan?




România lucrului țapăn făcut

Mai proști ca moldovenii!

„Hai în Centrul Vechi să lingem o bere!”, îmi zice un vechi prieten care venise tocmai de la Vaslui să mă vadă. Puteam să spun „nu!”, mai ales că era oaspetele meu? Acolo, lângă cetatea lui Vlad, până și pietrele icneau de căldură. Am găsit cu greu o masă liberă printre picioarele tinerilor cu blugii rupți în genunchi. Nu și-au strâns cataligele nici când i-am rugat să ne lase puțin să trecem: erau extrem de ocupați – butonau ca autiștii pe telefoanele mobile, iar noi am pășit ca niște cocostârci printre jiugleele lor goale. Trecem repede peste primele sticle amărui, că așa-i place poetului, și încerc să-l previn pe prietenul meu că va mai veni un coleg care voia să ne vedem tocmai la aceeași oră. „Jică, nu te superi...”

 Nu apuc bine să-l sun pe Vasile, că-l văd pe Jică al meu încremenit. „Ce-i, bă, cu asta?” O fată în pantaloni scurți venea întins spre el, cu ochii lipiți de telefonul mobil. Când ajunge lângă genunchii lui, țipă isteric: „L-am omorââât!” „Șăz ghinișor, uăi fată! Șe-ai omorât?” „Un pokemon!” Și fuge în partea cealaltă a terasei, de rămâne Jică al meu fâstâcit rău...

Apare Vasile și mai trecem un rând pentru bucuria poetului. Știam că Jică are purcică la băutură, dar speram că nu se mai repetă. De unde?!... „Uăi, voi bucureștenii sînteți mai proști ca moldovenii, uăi!” Gata, zic, își dă în petic ca de obicei... Vasile rămăsese perplex și n-a mai apucat să iasă din stare. „Uăi n-auz, la noi prin Moldova, mai vezi, uăi, un primar liberal, un peremist ceva, uăi, da’ voi, bucureștenii cu ștaif, ați votat numa cu PESEDEU, uăi! V-a luat dracu’ mințile, uăi?!” „Eu cu violatorii din Vaslui nu discut politică”, își iese Vasile din pepeni. „Uăi n-auz, mai digrabî violator, dicât prost, uăi!” Vasile dă să se ridice vizibil iritat de la masă. Îl apuc de umăr și-l trag în jos și-l prind zdravăn pe Jică de guler. „Ați înnebunit? Nici nu vă cunoașteți bine și... Am două vești proaste. Cu care să încep?” Vasile pufnește în râs. „Cu prima!” „Bă, Gabriela Vrânceanu Firea Pandele este  moldoveancă. Iar Vasile, aici de față, este tot moldovean de-al tău, Jică, dar din Iași, nu din Vaslui! Ce v-a apucat? Cuza a făcut unirea în 1859. Dacă verific aici pe terasă, trei sferturi au părinți și bunici moldoveni...”

„Lasă-mă, uăi, cu teoria ta. Ia spune că 80% din lucrătorii de la Dacia Pitești provin din Moldova. Dijeaba, tăt proști... da’ bucureșteni... La toamnă, merge PESEDEDU călari pi cai alghi, uăi!...”

O asemenea isterie este greu de înțeles. Dacă românii vor să fie conduși de pușcăriași, foarte bine, trebuie să le respectăm voința. Dacă afirmi că majoritatea nu pricepe întotdeauna direcția corectă, ești taxat drept elitist, rupt de popor. Nu obișnuim noi să spunem că „poporul are întotdeauna dreptate”? Uite că are...

Bucureștenii s-au pierdut cu Firea

Până la urmă, tot răul spre bine! Varanu conduce Bucureștiul din pușcărie. Dependenții de țoșcă nu-și pun asemenea întrebări. Ei votează chiar și o mămâie de cânepă. Țoșca să vină! (Pentru cei care nu știu, „țoșcă” înseamnă sacoșă, pungă, paporniță. E adevărat că jurnaliștii de la Sport vorbesc pe la televizor despre fotbalistul Alin Tosca, dar eu nu pun mâna în foc că știe careva din ei ce este „Tosca”...).

Ce variantă putea fi mai frumoasă pentru capitala tuturor românilor? Maramureșenii din Baia Mare au votat și ei un pușcăriaș, dar bucureștenii vor avea un destin mai strălucit. Surse din preajma primăriței noastre susțin că Bucureștii vor face fuziune cu Voluntarii. Aorta noii metropole va fi Șoseaua Colentina, care se va numi Bulevardul Pandelișta. De fapt, chiar a doua zi după „succesuri”, țigăncile fluturau mai abitir ca oricând facturi pentru societăți fantomă pe Podul Colentina și pe lângă avionul generalului Neculai Onțanu. Iar primărița și-a pus decisiv casca galbenă pe cap și a pornit prin urbea lui Bucur, de plesnea nostalgia prin Obor: „Văzuși, bă, văzuși? Tot de la ăl bătrân se trage și ea...”

După care, specialiștii au prins a tăia stejarii de pe Bulevardul Kisseleff.  Probabil ca să le facă în ciudă rușilor...

Dacă trompeta lui Liviu Dragnea, acest Gabriel-Gavrilă al PESEDEULUI, nu i-a mai sculat pe morții din Smîrdioasa ca să vină la vot pentru țoșcă și nici țiganii nu s-au mai înghesuit la votul multiplu, au fost în schimb multiple tehnicile de fraudare a alegerilor.  Cazul Clotilde Armand a fost evident: acolo unde Nicușor Dan nu a putut să asigure prezența unui om în circumscripția electorală, a fost votat cu brio reprezentantul PESEDEULUI. Uniunea Salvați Bucureștiul a cerut renumărarea buletinelor de vot din 18 secții din sectorul 1, apreciind că în acestea "s-a înregistrat o corelație negativă puternic semnificativă" între procentajul voturilor nule și cele pentru candidata USB la Primărie, Clotilde Armand. Grav și descalificant este că autoritățile române au refuzat renumărarea voturilor la Sectorul 1. Am fi aflat și noi ce fac acești nemernici cu voturile noastre, cu voința și cu libertățile noastre. Iată unele proceduri pentru anularea adversarului politic chiar la numărarea voturilor. Când se împart voturile scoase din urnă pe partide, cineva, de exemplu, de la PESEDEU, ține o ștampiluță între degete, spre podul palmei, și, când vede un vot pentru adversar, îi mai lasă o urmă de tuș oriunde pe pagină. Iar la numărătoarea propriu-zisă, toate aceste voturi vor fi anulate. Sau, după ce se face împărțirea buletinelor pe partide, cineva, de exemplu, de la PESEDEU, face să dispară un teanc de voturi date adversarului. La numărătoare, s-a văzut că foarte multe voturi au dispărut pur și simplu. Grav și descalificant este că autoritățile române nu au confruntat numărul voturilor din circumscripții cu numărul alegătorilor prezenți la urne. Mai ales că acum aveau toate posibilitățile tehnice și verificarea ar fi fost o bagatelă. Procedura „Vino la adresa X ca să iei un colet”, unde primeai votul gata ștampilat, îl băgai în urnă și apoi aduceai la cuibul mafiei țigănești votul alb ca să primești „o sută dă lei”, a funcționat perfect și de această dată. Cine verifică, fraților? Sau ne jucăm la nesfârșit de-a democrația?

Dar, după cum zicea Jică al meu din Vaslui, „mai proști ca moldovenii” au fost liberalii. Ei se fac vinovați de alegerea primarilor din primul tur. Când au văzut efectele gogomăniei lor, s-au opus propriei legi. Ce poți să le mai pretinzi unor asemenea oameni? Au rămas cu râia pe ei de la multiplele îmbrățișări dintre cei doi mari bărbați politici ai Patriei – Victor Ponta și Crin Antonescu.

Flacăra violet lovește din Andromeda

Eu nu pot să spun că Livriu Dragnea este mai ceva ca moldovenii: s-ar supăra moldovenii mei pe mine și nici prietenii de la Smîrdioasa nu m-ar ierta când ar vedea că eu nu mai văd în ei un reper mintos. Însă orice ar fi, flacăra violet lovește cu tărie din nou în PESEDEU. Are acest partid o atracție ancestrală spre paranormal. Nici nu-i de mirare dacă au rădăcinile în neuronii lui Brucan, ai lui Sașa Bîrlădeanu și ai lui Iliescu, în neuronul stingher al Cârlanului Roș.  ''Trebuie să recunosc că, în ultima perioadă, am început și eu să mă gândesc serios dacă nu cumva este vreun plan, pentru că, din păcate, în România zilelor noastre, nu prea mai poți să crezi  în coincindențe. Este posibil ca undeva, cineva, cândva, să fi gândit un plan de genul acesta pentru că prea seamănă... Ponta e trimis în judecată, Tăriceanu e trimis în judecată, eu sunt trimis în judecată'', a spus Liviu Dragnea. Nu hoțiile lor ar fi cauza. Nuuu! Plamul! Lovitura vine din Andromeda. De fapt, fâșnețul din Smîrdioasa ar vrea să spună „America”, dar nu are curajul. În schimb, pentru nătărăul care umflă țoșca la alegeri este clar: E mare, bă! Se bate cu America.

Tezaurul mătușii Ghizella

Printr-un efort samsonic, Sorin Ovidiu Vântu l-a târât frumos pe Tăricelu spre pripon. Avea nevoie de un guvernator captiv la Delta Dunării. I-a dat lui Bogdan Olteanu două milioane de euro. Finuțul s-a dus la Tăricelu cu un milion și un milionaș l-a oprit pentru el. Sigur, tehnologia este mai complicată fiindcă Diavolu Șchiop a avut grijă să filmeze tot și ceva pe deasupra. Nepotul Ghizelei (Gitta) Vass, vestita NKVD-istă de sub aripa Anei Pauker, a fost priponit, dar pretinde că are banii de la bunica, la fel ca Adrian Năstase care primise țoșca plină de mărgăritare de la Mătușa Tamara. Mai precis, Ghizela ar fi primit despăgubiri grele din partea statului român fiindcă Mareșalul ar fi deportat-o în Transnistria. Se știa că este agenta lui Stalin și totuși dictatorul Ion Antonescu nu a împușcat-o. Mai ales că era război. În final, miliardele din stepa  kalmîcă au ajuns la Bogdănel Olteanu, care a primit arest la domiciliu în castelul construit tot cu banii din stepa kalmîcă. Ei chiar credeau că pot huzuri pe banii lui Vântu, iar el să meargă din nou la pârnaie, fără să-l ajute. Evident că toți neagă, cu Inimă Zburdalnică în frunte.

SOV i-a dat banii lui Tăricelu ca să-l numească pe chistruietul Liviu Mihaiu în funcția de guvernator al Deltei Dunării. Și chiar a primit apoi o halcă din rezervație. Dacă omul și-a cumpărat guvernator?! Inițial, Liviu Mihaiu a negat ca la postul de radio Gherila, dar apoi a recunoscut că ar fi primit postul datorită calităților profesionale.

De obicei, românii rămân catatonici în fața lor și ei știu asta.

Noroc că mai apre câte un țigan deștept...

„Cel mai bun profil de premier sunt eu!"

« Madame Bovary, c'est moi...»

Am trăit să-l văd pe Traian Băsescu  mai tare ca Flaubert. El chiar crede că ar fi cel mai bun șef de guvern. Și nu este o exagerare prea deșănțată...

Deocamdată, a făcut o achiziție excelentă: fuziune cu un UNPR fără patru stele, dar cu Valeriu Steriu, un nume relativ rezonabil printre fermierii din România. În mare parte, Marinelu are dreptate: chiar cred că ar fi un premier foarte bun. Oricum, experiență are cu... vaporul, cu flota, nu cu carul. Cunoaște bine metehnele gânditorilor de la Bruxelles, mafia nu l-ar putea minți. Sigur, ar mai putea să apară un Dorin Cocoș pe lângă el. Dacă ar fi provocat el însuși niște anchete decisive în dosarele Microsoft, EADS, Rompetrol, Oltchim..., acum ar fi fost erou național. Și nici nu poate susține că nu a știut...

Are o agendă plină de datorii față de alegătorii lui. De exemplu, referendumul pentru un parlament unicameral, cu 300 de aleși. Noi am votat, el ce-a făcut cu votul nostru? Nu putem să punem o asemenea întrebare unor entități ca Ponta, Dragnea, Tăriceanu sau Nicolicea. Cu ei ne-am lămurit.

O altă restanță gravă este votul prin corespondență pentru emigranții noștri. Evident că nu putem cere să rezolve această restanță  gravă și dezonorantă lui Klaus Iohannis. El plutește în muțenia lui, țara peste care împărățește nu are necazuri.

Întoarcerea lui Suleyman

Când a fost la Ankara, Klaus Iohannis s-a comportat ca un hadîmb în fața sultanului Erdogan: marea moschee din București se va face, iar ghiaurii de români pot să-și construiască un hotelaș pe la Istanbul. Vine vremea și pleacă lebădoiul nostru la Sofia unde propune să facă o flotă NATO cu Bulgaria și cu Turcia la Marea Neagră pentru contracararea Armadei lui Putin. O glumă pentru deșucheați.

Spre surprinderea lui Klaus Iohannis, Rosen Plevneliev, președintele Bulgariei, clătina din cap la propunerea președintelui nostru, iar Boiko Borisov dădea din cap. Când s-a întors la București, a aflat că la bulgari totul este pe dos: clătinatul este afirmație, iar datul din cap este negație. "Ambele state sunt îngrijorate şi împărtăşesc aceasta şi problemele care rezultă din aceasta. Bulgaria nu numai în cuvinte, ci şi în fapte, va sprijini orice efort pentru îmbunătăţirea securităţii în regiune. Este în interesul nostru strategic. Bulgaria va contribui la crearea acestei structuri NATO în România, precum se aşteaptă să fie adoptată hotărârea la Varşovia", spunea Plevneliev.  "Eu am spus mereu că noi suntem o ţară paşnică. Nu vreau ca Marea Neagră să devină zonă de conflict militar", a sărit Borisov. Rezultă că această întâlnire nu a fost pregătită corespunzător de către ministrul Lazăr Comănescu și că președintele nostru a fost pus în fața porții noi.

Între timp, Înalta Poartă intrase în conflict cu Țarul Alb: turcii doborâseră un avion rusesc și l-au executat pe aviatorul care cobora cu parașuta. Sălbăticie asiatică. Putin s-a supărat și a rupt relațiile economice cu Turcia. Se apropia reuniunea NATO de la Varșovia, unde se pregătea fortificarea flancului sudic al NATO. Pentru a zădărnici un asemenea plan, Putin îl informează pe noul Suleyman că americanii i-au copt o lovitură de stat. Erdogan mușcă nada și o cotește din nou spre Rusia și, după reuniunea NATO de la Varșovia, începe să umble cu șnurul pe malurile Bosforului: a gâtuit zeci de mii de cariere și destine de militari, judecători, doctori, profesori, jurnaliști... Nu au scăpat nici educatoarele din grădinițe de mânia sultanului. Nici Stalin nu a reușit o asemenea performanță într-un timp atât de scurt. Și a acuzat America de terorism! Practic, Erdogan a fost informat corect de ruși, dar a ieșit înaintea istoriei și a întors lovitura de stat în favoarea lui: cel care a dat o lovitură de stat este chiar el. Ori va fi eliminat fizic, ori Turcia va deveni altceva, iar pentru noi este un mare pericol. În acest timp, unii se perindă pe la televizor și ne vorbersc despre „prietenia de veacuri dintre poporul turc și poporul român”. Ce se mai poate spune aici?

Este cel mai grav lucru care se întâmplă în istoria NATO. După Brexit și Sultanexit, ne putem aștepta la orice. Încă o dată, politica reală ne dojenește și ne arată că acordurile omenești pot fi distruse într-o clipită. Noi trebuie să fim pregătiți pentru orice eventualitate: și pentru dispariția Uniunii Europene, și pentru eventualitatea că NATO nu-și va apăra aliații din răsărit...

Trăiască Republica Molotov!

În ziua în care și în România se comemora apogeul terorii staliniste, prin deportarea în Siberia a basarabenilor și bucovinenilor, din noaptea 12 spre 13 iunie 1941, cinci state est- europene, care au trecut prin aceeași dramă a deportărilor și crimelor comise de regimul comunist de la Moscova, au lansat un comunicat comun. Polonia, Ucraina, Estonia, Letonia și Lituania au condamnat operațiunile de deportare a cetețenilor lor, incepând cu anii 1940, și au cerut puterii actuale de la Moscova să ofere compensații urmașilor victimelor.

„Rusia, ca succesor de drept al Uniunii Sovietice, nu a luat nicio măsură pentru a repara aceste crime și continuă o retorică ce neagă crimele comise și glorifică trecutul sovietic, pe liderii săi, simbolurile și acțiunile lor”, se menționează în comunicat. Cei cinci miniștri au difuzat acest text în ziua în care s-au marcat 75 de ani de când au început deportările masive către Siberia și alte regiuni izolate ale URSS, modalitate prin care autoritățile sovietice au îndepărtat disidenții din țările lor de origine, uneori împreună cu întreaga lor familie, pentru a elimina astfel orice opoziție față de autoritățile pe care Moscova le-a instalat în aceste țări după semnarea pactului Molotov-Ribbentrop.

România și Republica Molotov au refuzat să semneze acest document. Mai precis, doamna ministru Prună nu a catadicsit să semneze. Probabil că Bătrâna Deșcă s-a opus.

Și iată ce ne spun englezii că fac supușii doamnei Prună. În Marea Britanie și în alte câteva țări, există intermediari care te ajută să obții un pașaport românesc în mod ilegal. Aşa anunţă ziarul "The Times". Principalii clienţi ai escrocilor sunt  ruși și ucraineni. Un asemenea serviciu este ieftin - după cum arată investigaţiile, poţi deveni cetățean european dacă dai o mie de lire sterline.

În urmă cu aproximativ un an, Katerina Kravţova, o jurnalistă din Rusia, care trăieşte la Londra, a văzut într-un ziar pentru emigranţii rusofoni mai multe anunțuri cu un conținut similar. Li se propunea cetăţenilor din fostele republici sovietice un ajutor pentru întocmirea documentelor necesare pentru a obţine cetăţenia României. Katia a sunat la unul din numere şi a spus că ea studiază la o universitate britanică şi că ar vrea să rămână apoi în această ţară. La întâlnire, intermediarul nu i-a ascuns că obţinerea paşaportului românesc presupune falsificarea documentelor. El susţinea că echipa care lucrează în acest scop a oferit servicii de succes pentru mii de oameni. Majoritatea voiau să se stabilească în Marea Britanie. Începând cu anul 2014, cetățenii României au dreptul să lucreze liber în Regatul Unit. Într-o discuţie cu jurnalista, foştii clienţi au confirmat faptul că membrii grupului furnizează toate documentele necesare.

„Este un fapt istoric că o parte din teritoriul actual al Republicii Moldova a fost în componenţa României până în anul 1940”, spune ziarul. În realitate, este vorba de anul 1944, iar nu 1940.

În prezent, România oferă dreptul de a obţine cetăţenia română pentru urmaşii celor care au trăit în acea perioadă pe acele pământuri. Cu toate acestea, după cum explică autorii fraudelor, verificarea autenticităţii documentelor privind originea acestor oameni este dificilă datorită faptului că multe arhive au fost distruse în timpul războiului. Intermediarii, de asemenea, au confirmat că au prieteni printre oficialii care "închid ochii" la unele proceduri neconforme. Katerina Kravţova a plătit 1000 de lire pentru pregătirea documentelor. Aceste documente pot fi depuse personal sau în absenţă.

«Ei pur şi simplu falsifică documentele. Mie mi-au falsificat certificatele de deces ale bunicului şi bunicii, pe ele scria că s-au născut pe teritoriul României până în anul 1940. De asemenea, au falsificat certificatul de naștere al tatălui meu. Pe documentul falsificat, se preciza, de asemenea, că el s-a născut pe teritoriul fostei Românii», a spus Katerina Kravţova.

Peste aproximativ un an, numele ei a apărut pe site-ul Guvernului României, pe lista persoanelor cărora li se aprobă să obțină cetățenia. Pe internetul de limbă rusă, există zeci de site-uri care oferă servicii similare pe ascuns. Evident, de multe ori, serviciile costă mai mult.

Iată o misiune tipică pentru un agent al serviciilor secrete ruseşti în presa britanică. E greu de crezut că o ziaristă din Rusia merge la Londra şi aruncă 1000 de lire ca să demonstreze că România are escroci la Ministerul Justiţiei şi la Ministerul de Externe. Era un fapt dovedit deja, au fost anchete şi la Chişinău. Mulţi ucraineni şi ruşi au primit cetăţenia României, în timp ce etnicii români din Basarabia şi din nordul Bucovinei aşteaptă la cozi infernale, deşi au tot dreptul. Presa şi politicienii din Rusia şi din Ucraina au atacat din start legea cetăţeniei din România, ne-au turnat prin presa internaţională şi pe la Bruxelles. Fenomenul este însă periculos nu numai prin coruperea lucrătorilor noştri, dar şi prin consecinţele grave pe care le creează: având cetăţenia română, mulţi agenţi ruşi sau ucraineni se pot plimba prin Europa, pot influenţa procesele economice, electorale şi politice de la Chişinău şi de la Bucureşti. Iulian Chifu susține că avem cam 100.000 de agenți de influență rusă în România. Posibil.

Cum să pretinzi unor asemenea lucrători din cele două ministere să-și facă datoria față de patrie și popor? Justitția britanică a luat copiii unei familii de ortodocși din România și i-a încredințat spre creștere și educare unui cuplu de homosexuali. Copiii erau cetățeni români. Era un lucru flagrant și cele două ministere de la noi au motivat că nu i-au lăsat englezii să intervină în justiție. Guvernul britanic putea fi dat în judecată. Nu poți să iei copiii unor cetățeni străini și să-i atribui unor britanici, mai ales homosexuali. Acei copii au dreptul la opțiune liberă? Biserica ortodoxă nu a mișcat un deget. În schimb, când norvegienii au luat copiii unor tineri penticostali pentru rele tratamente aplicate minorilor, credincioșii penticostali au făcut trup comun și au forțat schimbarea sentinței. Cum stăm?

În așteptarea Țarului Alb

Lipsa oricărei reacții este o invitație la ofensivă.

Vladimir Putin a pregătit trupele rusești pentru acapararea "fulger" a estului Europei, avertizează Richard Shirreff, general britanic în retragere, care a ocupat funcţia de comandant suprem al forţelor armate aliate ale NATO din Europa. Shirreff consideră că membrii NATO trebuie să fortifice apărarea și să-şi consolideze prezența în teritoriul Poloniei, scrie ziarul britanic Express.

Dacă în cazul unei invazii membrii NATO nu vor răspunde la o asemenea ameninţare, conflictul se va dezvolta la nivel mondial şi va deveni "fatal" pentru Alianţa Nord-Atlantică, transmite sursa cuvintele generalului.

Shirreff observă, de asemenea, faptul că, în ultimul an și jumătate, Rusia şi-a intensificat agresivitatea militară pentru că preşedintele Putin încearcă să distragă atenția opiniei publice de la problemele economice din țară. Potrivit lui Shirreff, chiar și după impunerea sancțiunilor de către Occident, armata rusă ar putea totuși să fie considerată ca fiind cea mai puternică forță a unui stat.

"Este evident că Rusia este capabilă să surprindă Occidentul... ar putea avea consecințe devastatoare pentru estul Poloniei și fatale pentru Alianța Nord-Atlantică," avertizează generalul într-un raport intitulat "Înarmarea pentru Descurajare" ("Arming for Deterrence"). În raportul său, Shirreff susține, de asemenea, că Vladimir Putin poate găsi cu ușurință "orice scuză, orice pretext care s-ar potrivi cu spiritul lui de propagandă", pentru a justifica o confruntare cu Occidentul. El ea în calcul o situație ipotetică, în care Moscova are posibilitatea de a invada Polonia. De exemplu, Rusia ar putea "preveni un NATO" sau să intre în Polonia pentru "apărarea accesului la Kaliningrad." "Chiar dacă Moscova nu are acum nicio intenție imediată de a provoca direct NATO, această situaţie se poate  schimba în mod neașteptat și brusc", subliniază fostul general.

Totuşi, Shirreff recunoaște faptul că Moscova a pregătit deja un plan pentru fiecare scenariu. Pentru NATO, există pericolul ca liderii occidentali să nu poată înțelege în mod adecvat acțiunile și declarațiile Rusiei, considerând că ea va respecta regulile.

"The Daily Mirror" scrie că raportul "terifiant" al generalului Shirreff  descrie în culori tari cum poate Rusia să declare război NATO "peste noapte".

Potrivit ex-generalului, trupele rusești pot invada Polonia și statele baltice, pentru a le separa de Alianță cu viteza fulgerului. Cu toate acestea, există o suspiciune serioasă că acest lucru poate fi doar o acoperire pentru transferul soldaţilor ruşi pe care trupele Alianţei nu pot să-i intercepteze, consideră Shirreff. Astfel, Rusia poate transforma nişte manevre militare planificate sau neprevăzute într-o operațiune împotriva uneia sau a tuturor țărilor baltice.

Shirreff crede că singura modalitate de a-l descuraja pe Putin de la această "tentaţie" de a crea o zonă de conflict în Eujropa este acumularea semnificativă de trupe în Polonia.

"Membrii NATO nu cheltuiesc suficient pentru apărare pentru a restabili gama de capacități necesare pentru a descuraja agresiunea Rusiei, ţară care a devenit mai puternică", a subliniat Richard Shirreff.

Un veac de tranziție pentru parteneriatul trans-pacific

Strategii care gândesc globalizarea au înțeles că „nivelarea” este un proces complicat și îndelung,ea  trebuie să aglutineze mentalități și națiuni, state și țări mai vechi sau mai noi, iar nu să le anihileze. Acordul privind crearea Parteneriatului Trans-Pacific (TPP), semnat de 12 de țări (SUA, Australia, Noua Zeelandă, Japonia, Canada, Mexic, Peru, Vietnam, Singapore, Chile, Brunei şi Malaezia), este un foarte bun exemplu în acest sens și chiar ar putea să ne convingă. Pentru a fi și mai convingători, strategii au făcut risipă de imaginație și de flexibilitate.Documentul cere o perioadă de tranziție de un veac pentru ca prevederile lui să prindă viață în relațiile dintre state. Lucrarea este rodul unor negocieri multilaterale îndelungi, chiar dacă acolo nu au fost complicațiile din Europa. Mă îndoiesc însă  că procesul este natural, cât mai degrabă un nou experiment contra naturii, cum a fost și este comunismul.

Tratatul este o lucrare gigantic. Volumul total de pagini al acestui document - cu toate anexele, completările lui, cu scrisori explicative şi cu grafice - este enorm - 6370 de pagini. Multe paragrafe îl trimit pe cititor la anexe, iar acestea, la rândul lor, la cifrele  nesfârşite ale clasificării vamale, care trebuie să fie explicate conform Codului vamal al unei țări pentru a afla despre ce anume produs este vorba.

Textul este interesant, înainte de toate, prin tot conținutul lui conceptual. Principala caracteristică a TTP este accentul pe crearea unei omogenităţi instituționale a economiilor participante. Alinierea standardelor de reglementare instituțională pe domenii de activitate, cum ar fi investițiile, politica în domeniul concurenței, achizițiile publice, funcţionarea corporațiilor de stat și a monopolurilor, normele în domeniul relațiilor de muncă și a protecției mediului, funcționarea lanțurilor de aprovizionare internațională în sistemele de producție la nivel mondial reprezintă principalele instrumente pentru crearea unui mediu fără bariere pentru dezvoltarea afacerilor pe teritoriul ţărilor care produc mai mult de 40% din PIB-ul global. Conținutul Acordului oferă răspunsul la întrebarea de ce, timp de mai mulţi ani, iniţiatorii lui au susținut că TTP este un nou tip de acord. Tocmai accentul pus pe transformarea mediului instituţional din ţările partenere, mai ales din lumea aflată în curs de dezvoltare, ne oferă o imagine asupra specificului cerinţelor investitorilor contemporani cu privire la calitatea climatului de afaceri şi juridic dintr-o ţară sau alta. Acest lucru se datorează faptului că 60% din comerțul mondial de astăzi (aproximativ 12 trilioane de dolari) este un comerţ din interiorul firmelor, adică între subunităţile unui sistem de producţie, ale cărui verigi sunt răspândite în diferite ţări.

Principiile de bază ale Acordului TTP

Încă din preambulul Acordului, părţile semnatare TTP declară că documentul a fost elaborat pe baza drepturilor și obligațiilor ce decurg din Acordul de la Marrakech privind constituirea Organizației Mondiale a Comerțului (OMC). Ele recunosc, de asemenea, diferențele în dezvoltarea și diversificarea economiilor țărilor - participante la acord. Acest lucru presupune recunoașterea  necesității perioadei de tranziție pentru fiecare țară slab dezvoltată. Se proclamă sarcina de a consolida competitivitatea, inclusiv prin sprijinirea, promovarea, dezvoltarea și consolidarea lanțurilor regionale ale furnizorilor. Recunoscând faptul că întreprinderile din sectorul public pot "juca un rol legitim în economiile diferitelor țări membre", autorii Acordului arată că atribuirea de avantaje neloiale pentru întreprinderile din sectorul public subminează comerțul echitabil, deschis și investițiile. Părţile semnatare ale Acordului sunt hotărâte să creeze reguli ferme pentru întreprinderile din sectorul public, care încurajează alinierea la condițiile pentru sectorul privat, precum și practicile de afaceri clare și transparente.

Încă din preambulul acordului TTP, se afirmă intenția părților de a promova un nivel ridicat de protecție a mediului, consolidarea drepturilor muncii. Un principiu separat indică dorința de transparență și de transparenţă a statului de drept, eliminarea mitei și a corupției în domeniul comerțului și investițiilor. Se recunoaşte importanța consolidării cooperării macroeconomice, inclusiv aspectele legate de cursul de schimb. Ultimul paragraf din preambul arată în mod clar că Acordul prevede extinderea parteneriatului prin introducerea şi a altor state sau teritorii vamale distincte, în scopul de a consolida în continuare integrarea economică regională și pentru crearea zonei de comerț liber în regiunea Asia-Pacific.

Articolul 1.1. Capitolul 1 prevede că părțile Acordului TTP, în conformitate cu articolul XXIV GATT din anul1994 și cu articolul V din GATS, creează o zonă de liber schimb, în conformitate cu dispozițiile Acordului. Părțile Acordului îşi recunosc reciproc drepturile și obligațiile existente, care decurg din apartenența lor la alte acorduri internaționale, inclusiv la acordul OMC. Acest principiu se aplică și obligațiilor și drepturilor existente între cel puțin doi membri ai TTP. În cazul în care părțile cred că statutul de membru al TTP încalcă drepturile și obligațiile în ceea ce privește un alt membru al TTP, care rezultă dintr-un acord deja existent între acestea, acestea trebuie, în conformitate cu capitolul 28 din acordul TTP, să se consulte și să găsească o soluție acceptabilă. Este important de remarcat faptul că termenul "nivel regional de guvernare" pentru țările cu un regim unitar, cum ar fi Brunei, Chile, Japonia, Noua Zeelandă, Singapore și Vietnam, nu se aplică. Pentru ceilalți membri ai TTP, Acordul se aplică în ceea ce privește provinciile și statele.

Exclusivități și scutiri comerciale

În condiţiile unui accent strategic pe crearea omogenităţii instituţionale a economiilor din ţările parteneriatului, o mare atenţie se acordă problemelor comerţului cu mărfuri.

Regimul clauzei naţiunii celei mai favorizate și accesul la piețe cu toate excepțiile de la regulile generale sunt descrise în detaliu. Anexa 2-A "Regimul național și restricțiile la import și export" include informații privind scutirile de la clauza națiunii celei mai favorizate în diferite sectoare ale economiei din fiecare țară.

Iată câteva exemple.

Canada își rezervă scutirea pentru exportul de lemn neprelucrat; exportul de pește neprelucrat; accizele la alcool pur; utilizarea navelor în cabotaj comercial (de coastă), comerțul și distribuția de vinuri și băuturi spirtoase interne.

Chile îşi păstrează un anumit regim de import de maşini second-hand.

În perioada de până la 1 ianuarie 2019, se menţine interdicția sau restricții asupra importurilor în Mexic de benzină și motorină, în conformitate cu legile din Mexic, haine și anvelope uzate, mașini uzate și șasiuri cu motor fix. Peru reglementează separat importul de îmbrăcăminte și încălțăminte folosite, mașini second-hand, motoare second-hand, piese de schimb si anvelope uzate.

Vietnamul a reușit să obțină dreptul de a interzice importul de mașini cu volan pe dreapta (inclusiv cele convertite la volanul pe dreapta, care au fost produse inițial cu volan pe stânga), cu excepția vehiculelor specializate cu volan pe dreapta, cum ar fi macarale, excavatoare, camioane, mașini de măturat străzi, camioane folosite la construcția de drumuri, autobuze școlare, utilizate în aeroporturi, depozite si încărcătoare portuare; Piese utilizate exclusiv pentru vehicule cu volan pe dreapta, non-echipamente specializate; mașini mai vechi de cinci ani etc.

Buturuga tare: Legea Jones

La rândul lor, Statele Unite ale Americii au înregistrat o excepție de la regimul clauzei naţiunii celei mai favorizate pentru exportul tuturor tipurilor de lemn brut și pentru tot ceea ce se referă la măsurile cuprinse în Legea cu privire la comerţul flotei din SUA, din anul 1920, pe motiv că acțiunea se referă la legislația obligatorie la momentul aderării SUA la GATT (anul 1947) şi nu a fost modificată atunci, cu scopul de a reduce neconcordanţele cu partea a II-a a GATT din 1947. Un argument frapant pentru crearea unui "model de parteneriat din secolul XXI"!

Dar la ce se referă Legea comerţului cu mărfuri din SUA sau Legea Jones?

Legea a fost adoptată la scurt timp după sfârșitul Primului Război Mondial și a avut un caracter protecționist distinct, cu numeroase consideraţii care rezultă din problemele de securitate națională. Prima parte a Legii Jones afirmă că "în scopul apărării naționale și pentru creșterea corespunzătoare a comerţului extern şi intern al SUA, trebuie să avem o flotă comercială de cea mai înaltă calitate și o varietate de vase, suficientă pentru cea mai mare parte a comerțului și pentru a îndeplini funcţiile de nave auxiliare în timpul războiului și în situaţii de urgență. Flota trebuie să fie deținută și gestionată de către persoane fizice - cetățeni ai Statelor Unite ale Americii". Se proclamă că "acesta trebuie să rămână scopul politicii Statelor Unite ale Americii, care trebuie să depună toate eforturile necesare pentru atingerea acestor obiective în dezvoltarea și întreținerea marinei comerciale. Ministrul Transporturilor se va ghida întotdeauna după obiectivele legii în formularea normelor și reglementărilor și gestionarea legilor de transport maritim."

De fapt, Capitolul 27 este cunoscut sub numele de Jones Act şi reglementează transporturile de cabotaj (de coastă). Conform legii, este necesar ca toate mărfurile să fie transportate pe nave sub pavilion american, iar navele trebuie să aparţină cetățenilor Statelor Unite ale Americii. De asemenea, echipajul trebuie să fie format din cetățeni americani sau persoane cu rezidență permanentă în Statele Unite. Modificările aduse Legii Jones din 2006 au introdus o schimbare, prin care se reduce proporția membrilor echipajului - cetățeni americani trebuie să fie 75%. De asemenea, lege cere ca, atunci când se fac reparaţii, oţelul străin să nu depăşească 10% din greutatea navei. Această regulă împiedică efectuarea unor reparații majore în șantierele navale străine.

Principalul reproş adus legii este că e  protecţionistă şi creşte costurile pentru deplasarea navelor între porturile SUA. Criticii susțin, de asemenea, că prevederea privind construcția de nave în SUA crește costurile. Din această cauză, constructorii de nave americani nu sunt competitivi la nivel global. În anul 2001, în SUA s-au construit doar 1% din navele comerciale mari din lume. Operatorii comerţului de cabotaj (de coastă) nu primesc niciun stimulent economic pentru a înnoi flota de nave comerciale.

Se remarcă, de asemenea, că flota comercială americană nu este competitivă pe piața mondială fiindcă navele sub pavilion american, construite în Statele Unite, cu un echipaj format din cetățeni americani, este imposibil să concureze cu navele aflate sub alte pavilioane și cu echipaje care primesc salarii semnificativ mai mici, decât marinarii americani. De asemenea, legea conduce la prețuri mai mari pentru mărfurile destinate pentru cetățenii americani din Hawaii, Alaska, Puerto Rico și Guam. Legea Jones a fost sprijinită de cei mai diferiţi preşedinţi ai Statelor Unite ale Americii: de la Ronald Reagan, care a declarat în 1980 că administrația sa "nu va susține o legislație care ar pune în pericol interesele pe termen lung, prevăzute în Actul Jones", Barack Obama, care a semnat, la 28 august 2008, că "Jones Act este o lege pe care se poate conta în domeniu." De asemenea, el a promis să continue să excludă aspectele comerciale marine din acordurile comerciale internaționale.

O sută de ani - perioada de tranziţie la o piaţă liberă

Participanţii la Acordul TTP au lucrat enorm şi minuţios pentru stabilirea unor valori cantitative limită (contingente) pentru mărfurile sensibile din punct de vedere social şi politic, mai ales pentru produsele alimentare.

Nivelul taxelor în cadrul clauzei naţiunii celei mai favorizate, stabilit la 1 ianuarie 2010, este luat ca bază. Printr-o anexă separată, se stabileşte perioada de tranziţie şi volumul contingentelor de import în fiecare ţară a diverselor mărfuri din ţările membre ale Acordului TTP. America a stipulat pentru ea însăşi o perioadă de tranziţie  pentru abolirea completă a taxelor în cadrul regimului clauzei naţiunii celei mai favorizate pentru diferite categorii de mărfuri - de la 3 ani la 30-35 de ani. De exemplu, în cazul în care Australia va fi în măsură să aducă zahăr în Statele Unite, cota ei pentru anul 2016 va fi de 2075 de tone, în timp ce în anul 2021, această cotă creşte la 2407 tone.

Începând cu anul 2022, volumul exporturilor de zahăr australian în Statele Unite ale Americii în regim duty-free poate crește cu până la 3% pe an. Cotele la produsele lactate din Australia sugerează, de asemenea, o creștere. În mod similar, se procedează şi cu cotele la importurile de brânzeturi din Canada în Statele Unite ale Americii. Cantitatea totală de brânză, pe care Canada o poate vinde fără taxe vamale în SUA poate creşte de la 3000 de tone în anu 2016, la 20.486 de tone până în anul 2035. Va creşte și cota Canadei pentru exportul de lapte praf degresat în Statele Unite, de la 2000 de tone, la 17.622 de tone, iar lapte praf integral, de la 667 tone, la 4552 tone, iaurt uscat și smântână - de la 2.083 tone la 14.226 de tone peste 19 de ani, începând de la intrarea în vigoare a Acordului TTP.

Aceste exemple nu sunt atât de interesante prin cifrele specifice, cât mai ales prin esența abordării principiale din partea SUA și a partenerilor în cadrul negocierilor.

Americanii şi-au demonstrat încă o dată tenacitatea conceptuală în apărarea intereselor piețelor și afacerilor lor sensibile. În ciuda faptului că SUA se află în sistemul GATT / OMC din 1947, adică de aproape 70 de ani, americanii consideră că este posibil să se stabilească o perioadă de tranziție pentru piața liberă pentru un număr de poziții pe o durată de 30-35 de ani.

Cu alte cuvinte, eliminarea barierelor protecționiste pe unele piețe agricole ar dura 100 de ani. Un secol întreg!

Acesta este un prim exemplu de abordare pragmatică a punerii în aplicare a principiilor generale ale comerțului liber. În ceea ce îi privește pe partenerii SUA din acest acord, este clar că interesele lor pe termen lung ţin seama de ieşirea şi de consolidarea poziţiilor pe unele fragmente foarte atractive de pe piaţa americană.

Japonia – între profitul commercial și tradiție spirituală

Tariful pentru importul de orez contingentat în Japonia este de 778%, iată o aberație greu de priceput de restul lumii de azi. Și totuși, niponii au perfectă dreptate. Măsurile de contingentare le aplică deci şi Japonia. De exemplu, ea limitează importul de produse din cereale (în special din grâu). Importul total pe cotă creşte în decurs de şase ani de la 15.000 la 22.500 de tone şi rămâne la acest nivel şi pe mai departe. Cotele se menţin şi la grăsimile alimentarem uleiuri, lapte praf, cacao degresat, gumă de mestecat și bomboane, cacao, cafea, ceai în amestec, aluat, ciocolată, zahăr din trestie și altele. Japonia importă fără taxe 770.000 tone de orez, din care 360.000 de tone de orez provin din SUA. Consumatorul mediu japonez plătește pe kilogramul de orez de cinci ori mai scump, decât consumatorii din SUA. Cu toate acestea, fenomenul orezului pentru japonezi înseamnă mai mult decât un produs pentru consumul zilnic. Orezul este o componentă importantă a conceptului cultural al Japoniei. Se poate argumenta că elementele-cheie ale comportamentului social al culturii japoneze îşi au originea în cultivarea orezului. Asemenea însuşiri, cum ar fi tendinţa spre armonie, spre consens, sentimentul de interdependență s-au dezvoltat în mentalitatea poporului japonez în timpul procesului de cultivare intensivă în comun a orezului. De exemplu, utilizarea în comun a resurselor de apă - izvoarele de munte și râurile - au necesitat un nivel înalt de coordonare între vecini. În mod similar, însuşi procesul de cultivare a orezului a necesitat o înaltă responsabilitate comună prin acţiuni convenite liber, subordonate intereselor de grup. Nu este de mirare că guvernul japonez menţine o linie dură cu privire la problema cotelor de import pentru orez. Astăzi, tariful de import pentru orezul furnizat în afara cotelor de livrare este de 778%!

Am oferit doar câteva exemple pentru a înțelege cât de dificil va fi procesul de constituire a pieței de liber schimb din Pacific, unde America TREBUIE să rămână vioara întâi. Este un document gândit pentru perspective îndepărtate, la care statele mici nici nu visează. Cunoscând strategia americană din cadrul TTP,  putem înțelege de ce cu europenii va fi și mai greu pentru negocierile americanilor. După ce ambele tratate vor intra în vigoare, China, Rusia și lumea islamică vor rămâne deoparte, dacă nu vor agrea regulile convenite deja. Iar Pax Americana va fi garantată un mileniu.

Genocidul Hexi Pharma - o tragedie marca Sorin Oprescu

Taina în care se învăluie treptat dosarul pușcăriașului Sorin Oprescu face ca oamenii să facă tot mai puține legături între mafia de la Hexi Pharma (dar și Farma, pentru adâncă escamotare) și doctorul aranjor. Dan Condrea a murit la țanc și mentalul colectiv este asediat de fantomele conspirațiilor. Asasinarea lui Nicolae Ceaușescu a fost cel mai urât moment din loviturile de stat orchestrate în perioada comunistă pentru că aranjorii au justificat moartea lui prin miile de morți și mutilați nevinovați. Monstruozitatea Hexi Pharma a fermentat pe moartea altor români, care au plecat cu zile pe lumea cealaltă. Conform estimărilor făcute de unii medici, au sfârșit așa 50.000-60.000 de români pe an. Doar din cauza lăcomiei unor indivizi din sistem, unii chiar din serviciile speciale. Dacă Nicolae Ceaușescu a fost condamnat pentru genocid, ce avem oare aici?

Constantin Dănilă, director general la Electrica Vrancea, a făcut recent o operație la un picior, apoi la o claviculă în Spitalul Fundeni. A cheltuit omul un car cu bani ca să primească o rezervă individuală. Fișa de la externare preciza că bolnavul avea rezultate excelente la analize, dar, cu litere minuscule, scria undeva în partea de jos: „Contaminat cu stafilococul auriu”. Peste o lună, a revenit în spitalul din București și a fost injectat cu un antibiotic despre care s-a stabilit, după izbucnirea scandalului Hexi Pharma, că era un mediu excelent pentru dezvoltarea bacteriei Clostridium, detectată și ea apoi la analize. A început coșmarul. Mai pe scurt, Constantin Dănilă a murit în chinuri groaznice.

Era verișorul meu bun...

Cunosc și alte cazuri, la fel de grave, din spitalele bucureștene. Este meritul surselor lui Cătălin Tolontan că au dat în gât această mafie. Chiar și în această situație flagrantă, pentru rezolvarea căreia tot serviciile speciale au contribuit pe alte căi, Ministerul Sănătății a încercat să minimalizeze consecințele. În primul rând, fraudele ar fi fost mult mai mici. După cum a informat Cătălin Tolontan, adevăratele cifre ale afacerii lui Dan Condrea erau mult mai mari decât se arată în documentele  publicate de Ministerul Sănătăţii. Cifrele afacerilor tuturor firmelor care distribuiau dezinfectanţi în România erau aproape duble, faţă de tabelul dat publicităţii de la Ministerul Sănătăţii. De exemplu, valoarea achiziţiilor făcute de societatea Al Carina SRL era de aproximativ 40 de milioane de lei, iar nu de 10 milioane, aşa cum se arată în primul document. La fel şi în cazul Hexi Pharma, a cărei valoare este acum de 23 de milioane de lei. Iar nu de 7,9, aşa cum se ştia iniţial. Diferenţa se pare că vine din codurile CPV folosite de către Dan Condrea pentru livrarea de dezinfectanţi spitalelor din România. Sunt 86 de coduri diferite. Ele au fost folosite de către firmele și spitalele sau unitățile militare sau penitenciarele care au cumpărat acelaşi lucru: dezinfectanţi. Ba mai mult, datorită codurilor diferite, ele pot fi depistate printr-o căutare manuală în SEAP. Dar lipsesc din raportarea Ministerului Sănătății. 2.900 de contracte ar fi câştigat Hexi Pharma conform Agenţiei Digitale (SEAP) în 2011-2015. Dar de fapt, numărul real al contractelor este de 9.000 în aceeaşi perioadă. Iar codurile CPV sunt foarte multe folosite diferit. 52 dintre cele 86 de coduri folosite de către Hexi Pharma nu sunt specific pieţei de dezinfectanţi şi nu sunt folosite de ceilalţi competitori. Aşadar, Dan Condrea avea parte de un tratament deferenţiat.

Catena mafiotă

Dar ce mi-a venit să leg această murdărie de Sorin Oprescu? Am spus și altădată că Mircea Oprescu, tatăl lui Sorin Oprescu, mâna dreaptă a lui Alexandru Nikolski, alias Boris Grunberg,  și din aceeași etnie, fusese general de securitate și comandant al ororilor de la Canalul Dunăre-Marea Neagră în timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.  Și bucureștenii tot l-au votat. Nu e semnificativ, au scris alții. Socrul lui Sorin Oprescu era Vasile Fica, general de securitate și director la… Spitalul Universitar. Nu are importanță, e om deștept, e doctor, au scris alții. Da, dar Sorin Oprescu l-a moștenit pe socrul Fica la conducerea Spitalului Universitar. Ce legătură au părinții și socrii în evoluția unui om, întrebau susținătorii. Puțină lume își mai amintește că el cu olandezul Marean Vanghele și cu un brancardier, de la același spital, au făcut primul bordel cu discotecă în București. Până a aflat Ion Iliescu și Sorin Oprescu a renunțat formal. Marele chirurg cu 18 operații la activ toată viața (există surse din interior) a fost un prestidigitator în „relațiile interuamane”.

Dan Alexandru Condrea era fiul lui Vergiliu Condrea. Vergiliu a fost președintele Colegiului Farmaciștilor – Filiala București. El a fost farmacistul-șef al Spitalului universitar din București în perioada când acesta era condus de Sorin Oprescu. Firma lui a avut primul sediu pe adresa Spitalului Universitar. Vergiliu Condrea a murit în 2011. Pe 10 mai 2016, Sorin Oprescu susținea că nu l-a cunoscut pe Dan Condrea, dar nu piutea nega totuși că l-a cunoscut pe Vergiliu. De fapt, i-a dat lui Vergiliu spațiu gratuit în spital pentru firmă. Așa, că se cunoșteau.

Născut în 1975, Dan Alexandru Condrea a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București în 1999 și are un MBA la Academia de Studii Economice. A devenit apoi patronul Hexi Pharma, companie despre care Euractiv afirma că a fost inființată de tata Vergiliu.

În 2005 compania, care inițial se numea Universitar Farma SRL, a devenit Hexi Pharma Co SRL. După moartea lui Vergiliu Condrea, asociați în firmă au rămas Dan Condrea și logodnica sa, Uliana Ochinciuc (Okinciuk), medic oftalmolog, care deține 6,25% din părțile sociale.

Condrea și Ochinciuc apar asociați și în Hexi Med SRL, firmă care deține clinica Hexi Med. Numele omului de afaceri a mai fost legat de Catalin Tolontan de alte 5 firme active in Romania - Ochmed SRL, Signum Service SRL, Health Services Company SRL, Medical Cleaning SRL – și de un off-shore înregistrat în Cipru, CPS Chemical & Pharmaceutical Solution Ltd.. Prin acest off-shore el ar fi controlat până în 2011 laboratorul Unilab, care a emis avize conform cărora produsele Hexi erau conforme. De altfel, până în 2007 Unilab se numea Depomed CD - de la Condrea Dan.

Tatăl lui Alexandru Condrea, Virgiliu Condrea, înființează în incinta spitalului sediul a ceea ce urma să devină mega compania Hexi Pharma imediat ce vine la putere Ion Iliescu, după 1992, prin relații de tip KGB. Serviciul Român de Informații (SRI) ar fi știut despre faptul că firma Hexi Pharma vinde dezinfectante diluate spitalelor din România și, cu toate acestea, instituțiile abilitate nu au fost informate.

Firma a fost înfiinţată în 1994 cu numele de Universitar Farma SRL, de către Ion Mateescu care deţinea 40% din acţiuni și Virgiliu Condrea cu 60% din acţiuni, tatăl directorului actual al firmei, Dan Alexandru Condrea. Despre Virgiliu Condrea, presa a relatat că în anii '90 a fost farmacist-șef la Spitalul Universitar din București, unde firma a și primit un sediu de la conducerea instituției, act semnat de fostul primar general al Capitalei, Sorin Oprescu. Potrivit datelor obținute de EurActiv.ro, Ion Mateescu, primul asociat al lui Virgiliu Condrea, a fost angajat în poziții de conducere la Direcția Farmaceutică a Ministerului Sănătății din 1956 până în 1987, când a ieșit la pensie. Condrea-senior a deţinut funcţii importante înainte de ’89, el fiind inspector la Oficiul Farmaceutic nr. 1 din București. După Revoluţie, Vergiliu Condrea a fost numit în funcţia de președinte al Colegiului Farmaciștilor - Filiala București. Întrebați de Hotnews de ce la numele lui Dan Condrea nu apărea și firma Hexi Farma, cei de la Registrul Comerțului au invocat o eroare materială. Dar Hexi Farma era fondată în 2004! Toate coincidențele și erorile materiale au acționat vreme de decenii în favoarea firmelor lui Dan Condrea. Investigațiile au dovedit că firma lui Condrea a fost găzduită în blocul M61 din strada Octavian Goga, la capătul Pasajului Mărășești, cum vii dinspre Biblioteca Națională. care aparține Serviciului Român de Informații. Spațiul a fost închiriat către Universitar Farma în 2004, care s-a transformat apoi în Hexi Pharma.

Așa stăm. Sorin Oprescu recunoaște că l-a cunoscut pe Vergiliu Condrea, dar nu și pe feciorul acestuia. Acești oameni și-au croit carierele într-o lume a minciunii, din care nu putem să ieșim nici azi. Tot din cauza lor fiindcă au rămas captivi acelorași obiceiuri. Falsul ne iese greu din creier. De exemplu, Iulian Vlad a dat, pe când avea 18 ani, mai multe rapoarte olografe către partidul communist,  în care a arătat cum a încercat să-şi determine tatăl să nu mai meargă la biserică. În delaţiunile lui, actualul general în rezervă susţine că a fost crescut şi educat de partid de la 14 ani. Comitetul Central al UTM scria despre el că “a dus o muncă intensă începând din 1946 - la exproprierea moşierilor, campania electorală din 1946 şi 1948 la naţionalizare”. "În general, poziţia mea faţă de toate aceste probleme este foarte clară. Aşa cum am spus în mai multe rânduri, am avut discuţii cu el pe chestia bisericii şi pe faptul că nu a primit munca ce i se propusese de judeţeana Frontul Plugarilor. De altfel, nici el dacă a mers la biserica şi dacă a continuat să mai fie cântăreţ nu a fost legat de biserică propriu zis, ci de banii pe care-i primea de la biserică. (...) Dealtfel şi el acum se căeşte de tot ce a făcut şi acum caută să muncească să-şi lichideze lipsurile trecutului - Eu i-am spus că va trebui să muncească mult, foarte mult, să dovedească astfel partidului prin muncă, devotamentul său faţă de cauza clasei muncitoare", mai arăta Iulian Vlad despre tatăl sau, pe când avea numai 18 ani.

Avea să participe la marea cacealma din 1989, pe care acești indivizi ne-au tras-o tuturor. Feciorul lui a ajuns general la SRI. Sursele spun că ar fi divorțat formal, iar nora și-a deschis o mare rețea de farmacii. Ca să nu bată la ochi.

Așa spera și Sorin Oprescu…

Cum pot fi preocupați asemenea oameni de securitatea națională a României?

                               

Inelul lui Putin la Marea Neagră

Simțind că este tot mai izolată, Rusia face gesturi faraonice, din care ar putea să iasă totuși ceva. De la proiecte politice, sportive și culturale, Rusia trece acum la investișții majore în transporturile internaționale. Cel mai impresionant este inelul autostrăzii din jurul Mării Negre. Nu se mai înțelege cu Recep Tayyp Erdogan, cu Poroșenko – nici atât, și totuși Vladimir Putin vrea să finalizeze această investiție.

Potrivit Ministerului Transporturilor din Federația Rusă, proiectul "Inelul de la Marea Neagră" va cuprinde peste 7.000 de kilometri de drumuri în jurul mării, cu ieşiri spre marile oraşe, dar şi spre magistralele din ţările care participă la şantier.

Mai précis, Ministerul Transporturilor din Federația Rusă a început să pună în aplicare partea ei din acest proiect uriaş pentru construirea autostrăzii inelare de-a lungul întregului ţărm al Mării Negre. Majoritatea ţărilor limitrofe Mării Negre sprijină Rusia în această lucrare. În conformitate cu planul, proiectul "Inelului de la Marea Neagră" va reuni peste 7.000 de kilometri de drumuri, atât în jurul mării, cât şi cu ieşiri la marile autostzrăzi şi la marile oraşe din ţările care participă la acest şantier.

Un inel de primă clasă

Pe 1 iunie, a avut loc la Soci o reuniune a miniştrilor Transporturilor din ţările membre în Organizaţia pentru Cooperarea Economică a Mării Negre (OCEMN). Acolo, Maxim Sokolov, ministrul rus al Transporturilor, a declarat că, încă din acest an, partea rusă va repara și va construi 113 kilometri de drumuri de-a lungul coastei Mării Negre. Alţi 167 kilometri de drumuri vor intra mai târziu în lucru. În prezent, Ministerul rus al Transporturilor elaborează documentaţia şi proiectează aceste fragmente de drum. Maxim Sokolov a declarat, pentru TASS, că Ministerul rus al Transporturilor consideră că acest drum trebuie construit pentru clasa 1A, cu un regim de viteză maximă de 130 de kilometri pe oră. Pentru a accelera traficul de vehicule în jurul inelului, Ministerul Transporturilor din Rusia propune să se utilizeze un control avansat al încărcăturii (sisteme apropiate de tag-urile RFID sau sisteme RFID, bazate pe 125 kHz pentru producţia şi tehnologia conveioarelor, identificarea produselor şi a transportoarelor - nota red. VP) și a pasagerilor la frontiere (benzi dedicate pentru serviciile vamale și de control al pașapoartelor pentru țările - participante la acest proiect). "Partea rusă vine cu o astfel de inițiativă: propune acest lucru în formatul OCEMN pentru acele frontiere care se vor afla pe traseul inelului Mării Negre (sisteme simplificate de control - nota red.)", a precizat ministrul.

El a spus că fragmentul care-i revine Rusiei din coridorul internaţional ar putea costa aproximativ 80 de miliarde de ruble. "Noi trebuie să pornim de la un preţ de 500 de milioane de ruble pe 1 km de şosea, incluzând aici toate cheltuielile presupuse de despăgubirea terenurilor, transferul comunicaţiilor. În consecință, prețul va fi de aproximativ 80 de miliarde de ruble, dar un răspuns exact îl va da expertiza", a explicat Sokolov.

Este de așteptat ca, în acest proiect, să poată intra și Peninsula Crimeea, însă această problemă ar trebui coordonată cu alți participanți la proiect, iar unul este Ucraina, care nu şi-a trimis delegaţia la reuniunea miniștrilor Transporturilor din țările OCEMN.

Problema Crimeii

În anul 2014, imediat după ce Peninsula Crimeii a intrat în compoenenţa Rusiei, Ucraina a venit la OCEMN cu o propunere de revizuire a traseului autostrăzii inelare de la Marea Neagră pentru excluderea Crimeii din acest proiect. De asemenea, Ucraina a ridicat problema statutului juridic al rețelei rutiere a Republicii Crimeea.

"Partea rusă este pregătită să înceapă consultări pentru a găsi o soluție tehnică, reciproc acceptabilă. Partea rusă porneşte de la ideea rezonabilă că excluderea unui traseu de pe această autostradă, care trece prin teritoriul Republicii Crimeea, nu este în concordanţă cu interesele transportatorilor rutieri internaţionali din regiunea Mării Negre", a menţionat Ministerul rus al Transporturilor. În acest context, ministrul a adăugat că el vede că este oportun să se includă în proiectul "Inelului Mării Negre" şi noile drumuri din Crimeea, inclusiv podul de la Kerci. "Eu sper că, dacă vom ajunge la un consens, atunci podul de la Kerci trebuie să devină o parte a acestui coridor", a spus Sokolov.

Traseul pentru care insistă Rusia trece prin Odesa, Herson, Mariupoli și Novoazovsk (secțiunea ucraineană), traversează frontiera spre Rusia la Taganrog, de unde merge spre

Vladikavkaz (și, în continuare, la granița cu Georgia) și la Soci (de unde trece frontiera spre Abhazia).

Bretelele inelului vor merge de la Vladikavkaz la Derbent (iar de acolo, iese spre Marea Azov şi la granița cu Azerbaidjan), iar apoi de la Djubga (Giubga), prin Peninsula Crimeea, din nou, până la frontiera cu Ucraina.

Federaţia Rusă argumentează acest traseu prin aceea că distanţa de la oraşul ucrainean Herson la oraşul rusesc Soci, pe ruta propusă de partea ucraineană (Odesa - Herson - Mariupoli - Novoazovsk - Rostov-pe-Don - Novorossiisk - Soci) este 1177 km, iar dacă se ia în considerare lunginmea acestui segment nu prin oraşele ucrainene, ci prin Crimeea (Giankoi - Feodosia - Kerci), drumul va fi de numai 740 de kilometri. Acest lucru înseamnă un drum "cu aproape 40% mai scurt, decât varianta ucraineană propusă", remarcă Ministerul Transporturilor al Federației Ruse.

Totuşi, această rută elimină o parte din orașele ucrainene din inel (Mariupoli și Novoazovsk). Partea rusă crede că un traseu care ia în calcul şi Crimeea va fi mult mai profitabil din punct de vedere economic.

Ministerul Transporturilor din Ucraina nu a putut comenta operativ cauzele pentru care şefii de la transporturile din Kiev nu au venit la reuniune şi nici nu a dorit să-şi explice poziţia cu privire la lucrările pentru "Inelul Mării Negre".

Drumul către Iran

Se preconizează că proiectul inelului pontic trebuie să lege Turcia, Georgia, Rusia, Ucraina, Republica Moldova, România, Bulgaria și Grecia. În același timp, Armenia, Azerbaidjan, Albania și Serbia trebuie să intre în acest coridor prin bretele suplimentare la inel.

În cadrul reuniunii, Gagik Beglarian, ministrul Transporturilor și Comunicațiilor din Armenia, a spus că "Inelul Mării Negre" va lega în viitor țările din regiunea Mării Negre cu Iranul și apoi cu Asia de Est. "În acest sens, aș dori să subliniez încă o dată importanța pe care Republica Armenia o acordă pentru extinderea traseului principal al autostrăzii OCEMN de la Erevan până la granița cu Iranul," a spus Beglarian.

Inițial, coridorul internațional de la Marea Neagră nu ajungea la Iran, dar Armenia, ca vecină a Iranului, a prevăzut o asemenea bretea de la segmentul ei de inel până la granița cu Persia.

"Pentru Armenia, Iranul este un partener de importanță strategică, astfel încât părțile cooperează pentru introducerea Iranului în sistemul acestor transporturi internaționale", a declarat, pentru TASS, Serghei Andreev, director adjunct la un departament din Ministerul Transporturilor de la Moscova. La rândul său, ministrul Maxim Sokolov a declarat că Iranul se alătură proiectului OCEMN de trecere simplificată a frontierelor de stat, în cadrul unui nou coridor de transport.

Beglarian a spus că Armenia a construit deja primul segment de drum din inelul ei şi acum elaborează un studiu de fezabilitate pentru segmentul de la granița cu Iranul. "Această lucrare va fi finalizată în viitorul apropiat", a spus el. De asemenea, Beglarian a relatat că Rusia, Armenia și Iran, împreună cu China, poartă negocieri pentru finanţarea şi construirea coridorului de cale ferată între cele două state.

Reprezentanții Albaniei și Republicii Moldova au subliniat faptul că şi aceste state continuă să lucreze la "Inelul de la Marea Neagră". În special, Albania intenționează să finalizeze un tronson rutier de 43 de kilometri, care va lega în 2017 portul albanez Durres de Grecia, Turcia și Bulgaria.

Țările participante la OCEMN au semnat un acord privind construcția șoselei inelare pe 19 aprilie 2007, la Belgrad.

Rusia a ratificat tratatul încă de la sfârșitul anului 2010. Pe teritoriul Rusiei, vor trece 2.200 de kilometri de "inel".

Brexit – enigmă și predictibilitate

Uniunea Europeană este „beteagă de lingoare”. Boală fatală, din care nu te mai întorci sau din care poți să te ridici mai puternic. De vină este bacilul populismului: „Votați-mă că eu vă dau,eu vă salvez, eu vă scap de birocrații de la Bruxelles!...” Au experimentat-o urmașii lui Ulise și s-a văzut unde au dus Grecia alde Alexis Tsipras. Niște secături există și în Olanda, s-au găsit și în Marea Britanie. Populismul a îmbolnăvit mortal Regatul Unit. Sondajele au arătat că 70% din numărul tinerilor nu știau ce este Uniunea Europeană, 80% nu auziseră de Shakespeare. După vot, când au aflat ce consecințe dure va aduce ieșirea din UE, i-au repudiat pe organizatorii Brexitului. Doar Boris Johnson a fost pus în funcția de ministru de Externe ca să ne arate el cum negociază ieșirea din comunitate, dar calcă jalnic în străchini. Xenofobia a luat dimensiuni delirante. Englezii au avut prilejul să se manifeste lamentabil: grupuri de tineri, atunci când văd străini, se apropie și îi adulmecă  de-aproape, la propriu, ca în lumea fiarelor, strigă la ei că put și îi iau la bătaie.  La fel ca UE, NATO se confruntă cu o situație similară la frontiera de sud-est: Turcia ofensează grav America și Erdogan amenință că va merge alături de Rusia și de Iran. Dacă aceste tensiuni se vor menține, transporturile vor fi afectate grav, la fel ca întreaga economie comunitară. Deja eurotunelul a devenit un calvar.

Majoritatea celor peste 17,4 milioane de britanici au votat în favoarea ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, dar au făcut-o pentru că se tem de apariția unui număr tot mai mare de imigranți. Deci, practic, a fost un vot împotriva imigranților. Dar și împotriva lui David Cameron care a organizat referendumul, după care s-a ridicat contra Brexitului ca să-și salveze funcția.  Xenofobia și fariseismul occidental au mers mână în mână: cei mai mulți dintre imigranți asigurau mâna de lucru pentru așa-numitele munci de jos, agricultură, baby-sitter, curățenie etc. Și impresia generală este că, deși nu mai vor imigranți, englezii nu sunt dispuși să coboare la munca de jos, mai ales pentru aceiași bani, puțini, pe care îi încasează un imigrant. În plus, în ciuda prăbușirii de moment a lirei sterline, englezii sunt convinși că pe plan mediu sau lung nu vor avea probleme financiare sau economice. Se bazează în special pe faptul că Londra asigură adăpost pentru cele mai multe dintre afacerile conduse de oligarhi ruși, precum Roman Abramovici sau Alisher Usmanov, de americani, vezi familia Glazer, sau de prinți și șeici arabi precum Khaldoon al Mubarak.

Marea Britanie se rupe și, dacă se rupe de comerțul și de transportul comunitar, speră să se salveze tot pe seama coloniilor. Anglia tânjește după Australia, India și Noua Zeelandă. Ignoranța supremă face ca românii să fie urâți sincer la Londra (din cauza comportamentului țiganilor), deși ei nu au pus și nu vor pune niciodată bombe prin Regatul Unit, cum fac pakistanezii care se bucură de trecere.

Dumnezeul popoarelor nu bate cu ghioaga. Bate cu Islanda, ca la fotbal… Scoțienii, galezii și nord-irlandezii au votat, în majoritate, pentru rămânerea în UE și sunt dezamăgiți de rezultatul final al referendumului. Iar la nivel înalt deja s-au luat decizii. Autoritățile scoțiene au anunțat că vor să se rupă de Anglia și să se mențină în Uniunea Europeană. De asemenea, scoțienii vor să negocieze separat legislația europeană. Irlanda de Nord vrea și ea referendum pentru a ieși din Marea Britanie și a se uni cu Irlanda. Este de așteptat ca și galezii să ia urma scoțienilor și să decidă și ei ruperea de Anglia și menținerea în Uniunea Europeană. În schimb, Anglia tânjește după dezvoltarea relațiilor politico-economice cu India, Australia și Noua Zeelandă. Însă aici intervine o mare problemă. Grație distanței mici și a costurilor scăzute, Australia și Noua Zeelandă au deja relații economice foarte bune cu marile forțe asiatice. La fel, Canada prefer să aibă relații cu Uniunea Europeană, care este agreată de SUA, iar nu cu Anglia. Străinii se tem că britanicii de rând vor avea impresia că brexit-ul le legitimează acțiunile și astfel se vor înteți atacurile rasiste și xenofobe.

Rusia poate jubila ca urmare a prostiei britanicilor: acțiunea de subminare continuă a Kremlinului pentru subminarea Uniunii Europene a reușit. În primul rând, speră să scape de cel mai teribil susținător al sancțiunilor UE contra Rusiei la Bruxelles. În al doilea rând, ar visa ca Londra să iasă treptat din sistemul de securitate al NATO. Cum e să te cheme… Boris și să fii campionul Brexitului?...

La cei 49 de ani, evreul Roman Abramovici din Rusia nu este doar patronul clubului de fotbal Chelsea Londra. E adevărat că s-a inoculat pe lângă Jorge, tatăl lui Lionel Messi, ca să-l cumpere pe marele fotbalist de la FC Barcelona. În schimbul lui Messi, Abramovici ar fi dispus să plătească aproximativ 110 de milioane de lire sterline şi să îi ofere acestuia un salariu săptămânal de 600.000 de lire sterline. Abramovici încearcă astfel să profite de faptul că Lionel Messi şi familia sa se simt nedreptăţiţi de autorităţile spaniole, după ce jucătorul şi tatăl său au primit 21 de luni de închisoare cu suspendare şi o amendă de 2 milioane de euro pentru fraudă fiscală. Însă fotbalul este doar acoperirea pentru acest agent FSB. Abramovici a dat 4 miliarde de dolari pentru a cumpara pachetul majoritar de acțiuni al companiei. Compania Evraz, controlată de magnatul apropiat de Putin, a devenit cel mai mare furnizor de țevi de oțel pentru sectorul energetic nord-american, după ce a cumpărat divizia americană a fabricantului suedez de conducte SSAB. Abramovici nu a spus nimic public despre Brexit. A așteptat și atât.

Rădăcinile istorice pentru „exitul” Perfidului Albion

Într-un text excelent excris, Petru Dumitriu explică de unde vine idiosincrasia en glezilor față de continentul pe care își fac totuși banii: „Încep, cu justificată mândrie patriotică, prin a constata că termenul Perfidul Albion este cumva verişor cu noi românii, pentru că şi el tot de la Rîm se trage.  Şi anume, însemna abandonarea dreptei credinţe, prin exit-ul Angliei din sânul bisericii catolice şi din jurisdicţia cât se poate de binevoitoare a Papei. Ca şi la mai recentul exit, independenţa se cerea din alte motive decât cele declamate în public. Aşa cum aveam să aflăm din serialul de televiziune consacrat sentimentelor dinastiei Tudor, era vorba de dorinţa oarecum firească a regelui englez de a recurge la serviciile matrimoniale ale unei neveste mai noi, după care îşi pierduse capul. La figurat, să ne înţelegem!  Să facem distincţia între capul regelui care a rămas totuşi pe umeri şi cel al reginei respective, care avea să-i părăsească la propriu, după ce dragostea s-a retras în Turnul Londrei.

Dacă eşti francez sau ai apucat să emigrezi în Franţa vei putea ilustra înţelesul expresiei prin bătălia de la Azincourt din 1415. Atunci, în virtutea tradiţiilor cavalereşti, de la care la noi nu a mai rămas decât pupatul mâinilor la doamne, englezii îi ucid mintenaş pe cavalerii francezi făcuţi prizonieri, deşi nobila practică, povestită în balade medievale, era răscumpărarea libertăţii lor.

Francezii, spălându-se pe picioare în acelaşi canal ca şi Anglia, au mai multă experienţă în folosirea expresiei şi ne mai dau nişte exemple. De pildă, în 1755, fără declaraţie prealabilă, Perfidul Albion capturează 300 nave de comerţ franţuzeşti, forţând un avantaj decisiv în ceea ce avea să fie, cu acte în regulă, războiul de 7 ani.

Până şi marele Napoleon se va apleca de nevoie asupra dicţionarelor, din păcate nu înainte de a înţelege pe pielea proprie cum se citeşte Perfidul Albion. In iulie 1815, la sfârşitul celor 100 de zile, împăratul cere azil căpitanului de marină Frederick Lewis Maitland, care îl acordă necondiţionat în numele Angliei şi îl invită la bordul navei Bellerophon. Napoleon, contând pe onoarea descrisă în îndrumarele de bună purtare ale gentlemenilor englezi, urcă. Numai că, odată asigurat că în afara de onoare Napoleon nu mai are pe ce conta, Perfidul Albion schimbă direcţia prorei spre pupa şi invers, îl declară prizonier şi îl exilează cu tot cu bicorn pe insula Sfânta Elena”.

Ideea este că toate națiunile europene au a se plânge de perfidia Albionului, inclusive românii, dar mereu îi caută pe englezi când ajung la ananghie. Mă gândesc inclusiv la grija prințului Charles pentru Transilvania și vreau să fie doar o obsesie maladivă…

Cine plătește pentru Brexit?

Posibila dispariție a Marii Britanii din formula de unitate pan-europeană începe să aibă impact asupra fiecărei componente individuale din cadrul Uniunii Europene. Estul Uniunii Europene se află într-o situație dificilă: nişa actuală din interiorul UE, în care se simt aceste ţări mai confortabil şi mai familiar, a fost posibilă în mare parte datorită prezenţei Regatului Unit în această comunitate. Fostele ţări socialiste din centrul Europei, care au intrat în UE după anul 2004

(Polonia, Ungaria, Slovacia și Republica Cehă), au format în interiorul Uniunii, dacă nu o coaliție, atunci, în orice caz, un grup al țărilor cu interese similare. Aceste țări, cu excepția Slovaciei, au preferat să nu se grăbească cu abandonarea monedei naționale și, în general, nu au fost niciodată entuziaste pentru unificarea accelerată în cadrul UE. Euroscepticismul a fost mult timp baza ideologiei timp de mulți ani pentru longevivul prim-ministru ungar Viktor Orban și partidul său "Fidesz". Nu mai puține pretenții şi reproşuri faţă de "birocrații de la Bruxelles", care vor să distrugă statele naţionale, şi-a exprimat şi partidul polonez "Lege și Justiție", condus de Jaroslaw Kaczynski, acum având autoritate deplină în țară. Ungaria lui Viktor Orban este considerată unul din modelele de regimuri autoritar-conservatoare şi populiste, construite în interiorul UE. "Lege și Justiție" şi, personal, Jaroslaw Kaczynski (care, fără să ocupe nicio funcţie în statul polonez, păstrează un control sever asupra partidului) sunt acuzaţi, nu fără motiv, de dorința de a instaura un regim similar în Polonia. Prim-ministrul slovac Robert Fico și președintele ceh Milos Zeman nu sunt nici ei nişte susținători ai integrării europene. Pe de altă parte, Polonia și Ungaria sunt beneficiari suficient de mari de diferite tipuri de subvenţii financiare din partea UE. Bugetul european pentru 2014-2020 va aloca pentru Polonia un total de aproape de 106 miliarde € din diferite subvenții (aproximativ aceeaşi sumă au primit polonezii în planul bugetar precedent pentru 2007-2013). Ungaria, în cursul aceleiași perioade, ar trebui să primească aproape 39 miliarde €.

În sfârşit, toate aceste țări sunt, mai mult sau mai puțin, interesate de libertatea migrației forței de muncă în cadrul UE, una din direcțiile principale ale acesteia fiind Regatul Unit. La scurt timp după 2004, numărul de polonezi, care sosesc în Regatul Unit și care beneficiază de asigurări de imigrare, a depășit în mod semnificativ numărul de imigranți din India și Pakistan. Ieșirea Marii Britanii din UE devalorizează în mare măsură avantajele aflării în afara zonei euro, de care, până de curând, profitau intens mai multe țări din Europa Centrală.

După cum s-a arătat în ultimul buletin informativ, realizat de Institutul Polonez pentru Afaceri Internaționale (un centru autoritar în Polonia pentru analizele de politică externă),  poziția regiunii din afara zonei euro din cadrul UE a fost asigurată, în mare măsură, de ponderea Regatului Unit. Împreună cu Marea Britanie, contribuția ţărilor membre UE, care îşi păstrează moneda națională (Danemarca, Suedia, Polonia, Republica Cehă, Ungaria, Bulgaria, România și Croația), a fost de 40% din PIB-ul UE. Cu toate acestea, în cazul în care Regatul Unit ar fi în afara UE, ponderea statelor din afara zonei euro va scădea la 17% din PIB-ul UE. Și influenţa lor asupra politicii de la Bruxelles este puțin probabil să fie luată în considerare.

Mai mult decât atât, importantele beneficii ale țărilor, care nu se grăbesc să adopte moneda euro, au asigurat şi menţinerea în afara zonei euro a unor puternice instituții financiare din Marea Britanie. Acum, odată cu ieșirea din UE a Marii Britanii, statele membre din Europa Centrală și de Sud vor avea raporturi de unul la unu cu Banca Centrală Europeană și cu alte instituții financiare din zona euro. Şi, după cât se pare, dialogul se va duce după altă tonalitate (cu atât mai mult că trecerea la moneda euro este înregistrată ca o obligaţie, deși fără o perioadă de execuție specifică, pentru toți noii membri ai UE). Potrivit experților Institutului Polonez pentru Afaceri Internaționale, prin ieşirea Marii Britanii, ţările care au rămas în afara zonei euro aşteaptă marginalizarea lentă în cadrul UE sau vor trebui să-şi abandoneze moneda (rămânând fără unele instrumente care asigură avantajele economiilor naţionale).

În cele din urmă, nu în ultimul rând, apare şi întrebarea în ce condiții se va desfăşura emigraţia la muncă în Marea Britanie după ieşirea acesteia din UE, precum şi ce statut îi aşteaptă pe cetăţenii UE în această ţară. În ce priveşte problema migranţilor în căutare de lucru din Europa Centrală, care deja trăiesc în Marea Britanie, cel mai probabil, poziția lor în viitorul apropiat ar trebui să nu se schimbe. În orice caz, acest lucru ar putea constitui baza pentru negocieri asupra status quo-ului, după care cetățenii UE din Marea Britanie și britanicii care trăiesc pe continent pot fi lăsaţi în pace, fără să mai fie nevoie să se examineze statutul șederii lor acolo. În ceea ce privește perspectivele imigrației forței de muncă după plecarea Marii Britanii din UE, acestea sunt vagi.

După estimările ziarului "Financial Times", masa majoritară a imigranţilor din UE o constituie forța de muncă cu o calificare redusă (mai precis, ei primesc un astfel de loc de muncă în arhipelag). În cazul în care Londra ar invoca aceleași cerințe faţă de ei, la fel ca pentru imigranții din restul lumii, trei sferturi din ei, cel mai probabil, nu ar primi permisiunea să mai intre în această ţară. Este puțin probabil ca pentru UE să se aplice aceleași reguli: la negocierile preconizate cu privire la retragerea acestei țări, UE încearcă să negocieze condiții speciale. Dar, având în vedere starea de spirit anti-imigrație a alegătorilor britanici, inclusiv în legătură cu "instalatorul polonez", introducerea anumitor restricții nu poate fi evitată.

Şi mai nesigure par perspectivele unor alocări financiare din partea Uniunii Europene, atât de importante pentru proiectele de infrastructură și de investiții în ţările din regiune. Odată cu plecarea unuia din cei mai mari donatori, aceste probleme trebuie revizuite. Corespondenții ziarului "Die Welt" au calculat cum se va reflecta asupra bugetului UE eventuala dispariție a depozitelor financiare din Marea Britanie. În special, ei au luat în considerare un posibil scenariu, nu obligatoriu, după care contribuţiile fiecărei ţări din Uniune vor creşte proporţional. Folosind metoda ziarului "Die Welt", publicația poloneză a estimat că Polonia, care a adus în 2015 aproximativ 3,1 miliarde € la casieria UE, va trebui să se prezinte acolo cu un obol de 300 până la 500 de milioane de euro mai mult.

O problemă deosebită apare în legătură cu asigurarea securităţii europene, inclusiv în domeniul politicii economice. Și aici, factorul pe care trebuie să-l ia în considerare ţările din această regiune va fi, în mod inevitabil, Rusia. Marea Britanie a fost, într-adevăr, unul din factorii determinanți din UE pentru poziția dură faţă de Rusia. Acum, Germania și Franța par înclinate să fie de acord cu Rusia, în numele UE, cu condiții mai blânde, inclusiv în ce priveşte şantajul economic faţă de ţările din regiune. Totuşi, această problemă provoacă îngrijorare, în primul rând, pentru Polonia.

Viktor Orban, în discursul său anual, adresat națiunii ungare în luna februarie a acestui an, a declarat că ţara trăieşte o experiență-limită: existența pașnică a Ungariei este posibilă prin realizarea păcii și a parteneriatului cu Germania, Turcia și Rusia. Deci, este posibil, într-un astfel de sistem de gândire, ca el să încerce să găsească unele beneficii de pe urma Brexitului. La scurt timp după ce s-au aflat rezultatele referendumului cu privire la Brexit, Frank-Walter Steinmeier și Jean-Marc Ayrault, miniștrii de Externe ai Franței și Germaniei, au prezentat un plan de ieșire din criză. Acest plan prevede o mai mare integrare în zona euro, și, de fapt, trecerea la un mod de integrare  cu două viteze în cadrul UE. Unii observatori europeni au numit acest document "un ultimatum pentru Polonia", deoarece punerea în aplicare efectivă a unui astfel de plan ar însemna o marginalizare garantată a Varșoviei în toate procesele majore din cadrul UE. Până în prezent, planul nu are forță oficială. Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al Angelei Merkel, l-a calificat drept "una din propuneri". Cu toate acestea, propunerea a fost considerată adecvată pentru spectacol, iar Polonia şi-a manifestat clar preocuparea.

Unul din răspunsurile din partea Poloniei a fost o propunere de-a lui Jaroslaw Kaczynski. Într-un interviu pentru publicaţia "Rzeczpospolita" din  26 iunie, el a propus practic un plan contrar, considerând că, după Brexit, urmează revizuirea Tratatului de la Lisabona, pentru a reveni la "Europa Patriilor", privând de prerogative birocraţia de la Bruxelles, dar menţinând totuşi piaţa comună şi creând forţe armate proprii. De asemenea, el a propus să se introducă o nouă procedură de alegere a președintelui Uniunii Europene, care ar trebui ales de regiunile din UE şi care să aibă un mandat pentru o perioadă lungă de timp şi având dreptul de a dispune de forțele aliate. El a calificat Brexitul "nu doar ca un eveniment pur şi simplu rău, ci foarte rău" pentru Polonia şi a cerut să se treacă pe cât posibil mai repede la reforme. Anterior, el declara că establishment-ul de la Bruxelles poartă întreaga răspundere pentru eşecul referendumului şi a cerut demisia lui Jean-Claude Juncker. El nu a putut să se abţină şi a cerut şi demisia lui Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, fost premier al Poloniei şi vechiul său rival (faţă de care trăieşte vechi resentimente extrem de ostile).

Cu toate acestea, propunerea lui Kaczynski, un om care nu deține nicio funcție publică în ţara lui, are, de asemenea, un caracter pur informal. Se pare că el a rămas destul de singur cu dorinţa lui de a continua cruciada împotriva "birocraților europeni", pe care i-a copleşit cu un nou atac violent după eşecul referendumului britanic. Prim-ministrul polonez Beata Szydlow și ministrul de Externe Witold Vashchikovsky, cu toate că, în vorbe, îl sprijină pe şeful lor de partid, nu au venit cu asemenea iniţiative la summit-ul UE din 28 iunie. Nu s-a auzit din partea lor nicio propunere cu privire la schimbările de personal în cadrul Comisiei Europene și Consiliului European: nimeni nu vrea astăzi să se certe cu instituțiile de la Bruxelles și să pună la îndoială credibilitatea lor, cel puțin pentru moment.

Un oarecare sprijin pentru tezele lui Kaczynski l-a adus Viktor Orban, care a repetat, la conferința din 29 iunie, ideea că faţa Uniunii Europene trebuie construită nu de către instituţiile de la Bruxelles. Cu toate acestea, în condițiile actuale, el a considerat că nu este prudent să sprijine atacurile contra celor de la Bruxelles - cel puțin, în ceea ce privește remanierile de  personal din conducerea instituțiilor europene.

Deocamdată, reacţia ţărilor din centrul şi din estul Europei faţă de ieşirea Marii Britanii din UE este slabă fiindcă evenimentul provoacă anxietate prin tulburarea echilibrului pan-european. Iar la nivel retoric, scepticismul multor țări din regiune faţă de instituţiile generale de la Uniunea Europeană nu dispare, dar se manifestă mai puţin. Devine tot mai evident că toţi vor fi mult mai prudenţi în alegerea cuvintelor, după efectele greu de prezis ale Brexitului.

Bucureștiul nu mai are însă reflexe, ca pe timpul lui Traian Băsescu. Când un eveniment major iese din prim-planul atenției publice, apare și Klaus Iohannis să ne citească și el că este „puțin îngrijorat”.

Para mălăiață

"Singurul care se bucură în această situaţie este Kremlinul care a primit gratis ceea ce altfel trebuia să cumpere", spunea un bătrân rechin de lângă Ion Iliescu. Vom vedea.

MAE de la Bucureşti și-a exprimat regretul cu privire la votul britanicilor, însă, cu toate acestea, a precizat că "această decizie trebuie respectată." Prim-ministrul român Dacian Cioloș a declarat că "nu fără regret" a aflat de rezultatele referendumului. «Cu toate acestea, aceasta este alegerea poporului britanic, iar noi o vom respect», a spus el. Șeful Guvernului a subliniat că "România dorește să-și continue drumul său european și să fie un actor activ în procesul de evoluție a Uniunii Europene, care, desigur, se va produce după această decizie din Marea Britanie."

Dacian Cioloş a precizat că o analiză preliminară arată că impactul direct al Brexitului asupra economiei românești va fi neglijabil. El şi-a exprimat încrederea că impactul acestei decizii asupra cetățenilor români, care trăiesc și muncesc în Marea Britanie, va fi neglijabil. Potrivit acestuia, punerea în aplicare a deciziei referendumului din Marea Britanie va dura cel puțin doi ani, timp în care vor avea loc negocierile în care România va participa în mod activ. Că România "se va îngriji" de cetăţenii ei care trăiesc sau lucrează în Marea Britanie a promis şi Klaus Iohannis, preşedintele României.

«Ieşirea Marii Britanii din UE nu se va întâmpla mâine. Acesta este un proces care va dura destul de mult timp. Experții sunt de părere că va dura cel puțin doi ani, timp în care vor fi negociate condiţiile. Eu pot să vă asigur astăzi deja că România este parte a acestor negocieri, şi că România va negocia în aşa fel, încât interesele Românie să fie apărate. Şi cel mai important, vom negocia în aşa fel, încât românii care trăiesc şi lucrează în Marea Britanie să fie îăn maximă siguranţă», a spus Klaus Iohannis.

Șeful statului român a declarat că, după ieșirea din UE, "Marea Britanie va rămâne un partener foarte important" pentru România, dar nu va mai avea "statut privilegiat în relațiile sale cu Uniunea Europeană." Iohannis a relatat că el va merge la Bruxelles pentru reuniunea Consiliului UE, unde se vor rezolva următoarele: «cum vom fi mai departe». «Pentru toată lumea este evident că Europa, Uniunea Europeană va avea mult de lucru. Noi trebuie să reconsiderăm proiectul european, noi trebuie să-l facem mai bun, mai pe înţelesul cetăţeanului de rând, mai modern. Același lucru este valabil şi pentru România. Eu vreau să-i asigur pe români că această criză cu denumirea Brexit aduce oportunităţi extraordinare pentru România, și, împreună cu întreaga clasă politică, ne vom asigura că România și Uniunea Europeană vor ieși din această criză mai puternice», a adăugat Klaus Iohannis. Și a tăcut și acolo.

Ioan Mircea Pașcu, vicepreședinte al Parlamentului European, europarlamentar român de la PSD, și-a exprimat regretul cu privire la faptul că "proiectul european a devenit ostatic al jocurilor politice interne" și că "un popor aşa de educat, un popor cu atâta experienţă politică, aşa cum este poporul britanic, s-a lăsat sedus de minciunile euroscepticilor." "Consecințele deciziei britanicilor sunt imposibil de prezis în prezent," a continuat Pașcu. "Avem multe de făcut în legătură cu decizia britanicilor care vor să se retragă din UE, dar mă tem că britanicii nu vor mai putea profita de această înțelegere, aşa cum au profitat până acum... Singurul care este fericit în această situație este Kremlinul care a primit gratis ceea ce trebuia să plătească în alte circumstanţe către partidele extremiste din Europa", a adăugat politicianul.

În aceste circumstanțe, transporturile noastre vor fi tot mai afectate. Nu întâmplător, transportatorii noștri au avertizat Comisia Europeană cu privire la neoprotecționsimul care cuprinde comunitatea, mai ales după Brexit. Însă noi vom rămâne ultimii fiindcă ne e lene să gândim alternative strategice. Bun, se va rupe Uniunea Europeană, dispare NATO. Ce facem? Murim? În timpul campaniei pentru Brexit, englezii ne ironizau uneori grotesc, folosind chiar și copii care cântau despre criminalul conte Dracula. Ei spuneau că numele țării noastre va fi Remania, în loc de Romania.

Jenante manifestări de xenofobie au manifestat unii britanici. Nu generalizăm. Au ajuns până acolo, încât atunci când simt că un trecător este immigrant, se apropie de el și încep să-l adulmece ca sălbaticii, după care îl iau la bătaie. Există dovezi în acest sens… Și  nu se comportă așa doar cu negrii sau cu pakistanezii. La fel procedează cu polonezii sau cu românii.

Anglia lui Shakespeare!

                                                                Viorel PATRICHI