Comemorarea lui Corneliu Codreanu

Comemorarea lui Corneliu Codreanu

Peste o sută de oameni s-au adunat în pădurea de la Tîncăbeşti pentru a-l pomeni pe Corneliu Codreanu. Majoritatea erau bătrâni.
Au fost însă şi câţiva tineri, chiar şi copii.
Pomenirea este organizată an de an de Florea Nicador Codreanu, fiul lui Horia Codreanu. Horia, fratele Căpitanului, a fost asasinat şi el inutil. Aşa era perioada: săreau pistoalele uşor din buzunare.
Câţi tineri de azi mai vor să ştie adevărul despre martirajul familiei Codreanu?
Preoţii au sfinţit coliva, după care Nicador Florea Codreanu a aprins cele 13 făclii şi a strigat numele celor strangulaţi ritualic în noaptea din ajunul Sfântului Andrei: Corneliu Zelea Codreanu, Nicolae Constantinescu, Ion Caranica, Doru Belimace (Nicadorii), Ion Caratănase, Iosif Bozântan, Ștefan Curcă, Ion Pele, Grigore Ion State, Ion Atanasiu, Gavrilă Bogdan, Radu Vlad, Ștefan Georgescu și Ion Trandafir.
În timp ce aprindea făclia, bătrânii strigau "Prezent!".
După care, fiecare a primit colivă, fasole fiartă şi un pahar de vin, în străchini de lut, cu linguri de lemn.
Comemorarea lui Corneliu Codreanu are o istorie dramatică de 20 de ani. Există indivizi la noi care nu suportă crucea. Aşa am zis cu ani în anul 2002, când nişte zăltaţi au tăiat cu topoarele troiţa enormă din stejar, pe care erau încrustate toate simbolurile străvechi ale românilor. I-a supărat troiţa. Apoi au zdrobit cu barosul cele trei cruci de fier, care fuseseră plantate acolo înaintea troiţei. Nu s-a aflat nici până astăzi cine erau "eroii" care au mutilat Crucea. Bătrânii legionari, care nu mai reprezintă un pericol pentru nimeni astăzi, au reuşit să refacă troiţa, care acum este cu mult mai mică.
Pe-atunci veneau mai mulţi la pomenirea Căpitanului. Peste un an, o întâmplare nenorocită a marcat comemorarea. Un bătrân de la Ploieşti şi-a luat strachina cu fasole şi mânca pe marginea şoselei. A trecut o maşină şi l-a mototolit pe asfalt. Jepanul s-a oprit la vreo sută de metri. Au coborât doi măslinii şi s-au apropiat agale. Nu a păţit nimeni nimic. Şi-aşa era bătrân...
În 2009, nişte indivizi - probabil aceiaşi de altădată - au vopsit toată troiţa în roşu. În timp ce curăţa crucea, ajutat de câţiva bătrâni, Florea Codreanu a primit un telefon: Noi suntem Liga Anti FA şi nu suportăm crucile!
"Sacrificiul lui Corneliu Codreanu nu a fost inutil, a avut un impact mai puternic decât dacă ar fi trăit până la sfârşitul natural al vieţii... Dacă o să vă organizaţi, vă garantez că veţi avea candidaţi la toate alegerile din 2012", a spus profesorul Ion Coja, care a venit până la Tâncăbeşti.
Pentru cei care nu ştiu, Corneliu Codreanu şi cei 12 au fost strangulaţi, apoi împuşcaţi în spate pentru a simula fuga de sub escortă. Cu toate acestea, autorităţile din timpul lui Carol al II-lea au trecut totul sub tăcere, lansând zvonuri că liderul legionar ar fi fugit în Italia.
Asasinatul i-a indignat chiar şi pe intelectualii români, care nu aveau legătură cu legionarii. Tudor Arghezi i-a dedicat poemul "Făt-Frumos".
Am sa-l reproduc pentru cei care nu stiu.


FAT FRUMOS

de Tudor Arghezi


Unde-a plecat, cãlare, Fãt-Frumos,
De nu se mai zãreste nicãierea,
Oricât si-ar pune soarele puterea,
Oricât s-ar pogorî luna de jos?

Muntii pustii, cu piscurile catã
Mâhniti, din cer, în valea de granit,
Ca sã-l mai vadã, cel putin o datã,
Viu dacã-i viu, sau mort de-o fi murit.

Cântecul lui, de care tara toatã
Era învãluitã ca-ntr-un vis,
De sta si ochiul soimilor închis
În ascultare, s-a oprit deodatã.

S-a rupt din codri, s-a pierdut din ses
Si, goalã ca de suflet, tristã, tara
Nu mai gãseste parecã-nteles.
De ce e ziuã si se lasã seara.

Fluierul lui cânta si-n cingãtoare,
Si zeci de sate albe, fermecate,
Cu sute de feciori si de fecioare,
Îl ascultau doinind pe înnoptate.

Se desteptau cu doina lui în zori,
Se-ndrãgosteau la cântecele sale
Si se simteau logodnicii usori
Si mai frumosi, cãlcând în iarba moale.

Împrietenit cu cerbii si mistretii
Si nins cu fluturi jucãtori în cete,
Jivinele-l priveau ca niste fete
Si cu sfiala dulce-a tineretii.

Unde-a plecat cã n-are nimeni stire
Fãtul-Frumos, cu negre plete grele,
Cu ochi albastri, plini ca de mãrgele,
Si cu sprinceana-n jurul lor subtire?

A coborât din munti, pe stânci, cãlare,
Si patru nopti a scãpãrat pãmântul,
De subt copitele nerãbdãtoare
Ce s-au luptat cu cremenea si vântul.

Si luându-si fluier, însã si secure,
Si arme grele, -n mâna lui usoare,
Trecu, ca o sãgeatã prin pãdure,
Si ca un fulger purtãtor de soare.

El strãbãtu întreaga tarã,
Iar Dunãrea nevrând sã-i facã loc
O spintecã, sburdând, pe la mijloc
Cu pieptu-n unde si cu coifu-afarã

Si s-ar fi zis cã negrul armãsar,
Cu nãrile suflând la fata apei,
Pe Dumnezeu îl duce, sau mãcar,
Pe un trimis al lui Traian si-al Papei.

Neamul ursuz din tãrmul de sub lunã,
Neam trist, urât, si hâd si sângeros,
Amenintase doinele lui Fãt-Frumos,
Mândria lui si voia lui cea bunã.

Iar Fãt-Frumos, oprindu-se din cânt
Simtii, din sânge, flãcãri cã se-adunã,
Si-n glas, în vorbe, -n pâine si pãmânt,
Dogoarea cerului strãbunã.

Si o luminã nouã-n viata lui,
Si o chemare din Tãrii si noapte -
Si-n toate glasul nu stia al cui,
Si un îndemn de semne si de soapte

Nemaistiute, nemaiîncercate
Ce se iscau si se topeau în salbe,
Cã lua vãzduhul chipuri aripate
Si se-ngrosau într-însul forte albe.

Se ridicau talaze mari de mare,
Frunza suna ca zalele, si-o zare
Era ca o tipsie izbitã de sãgeti.
Murmur de fier si suier de urale,
Într-o urzire crâncenã de vieti,
De lãnci împiedecate în zãbale.

Acum s-a dus dusmanul sã-l rãpuie:
Ori sã-l înece-n sânge si-n vâltoare,
Ori bezna lui ziditã sã descuie -
În stare si de milã, dar si de necrutare -

Cum va voi, cãci vrednicul urmas
Al lui Stefan si Tepes împreunã,
Ridicã si altare din stei pentru vrãjmas,
Dar si tepoaie-nalte, cu protãpirea bunã.

Tu, Tarã, -asteaptã cântecele iar
Sã se strecoare-n ramuri linistit,
Din rãsãritul mare-n asfintit,
De la hotar pãnã-n hotar.


Nu vă mai temeţi! Nu se mai întoarce Făt-Frumos. Nu mai este niciun pericol. Mai vin uneori pe-aici nişte bătrâni trişti şi-i aprind o lumânare şi parcă nişte umbre trec printre copaci.
Poveste!... Păi dacă mai trăia el astăzi, nu ar fi organizat imediat o tabără de tineri care să strângă bidoanele şi gunoaiele aruncate prin pădure din jepane?...
Se rugau, după care cântau şi puneau de-o nuntă. Acela pericol...