Oana Cristina Patrichi - Am fost în patria vacilor Jersey
Pe 3 octombrie, m-am dus să văd Târgul de toamnă de pe
Insula Jersey, care cuprinde parada vacilor ăi concursul lor de frumusețe, o
expoziție de fructe, flori ăi legume, o colecție de păsări, standuri de produse
tradiționale locale. Mergând acolo am putut vedea niăte vaci fabuloase prin
producția ăi frumusețea lor. Acest spectacol select are loc anual lângă clădirea
Jersey Island Genetics, lângă Societatea
regală din Jersey pentru agricultură ăi horticultură, unde este ăi Lăptăria Jersey.
Am ajuns pe insulă cu convingerea că vaca Jersey este
doar o vacă, doar un pic mai delicată ăi mai profitabilă decât altele. Am
plecat cu dorința ca, în viitor, să am o Jersey pentru lapte, atunci când o să
dețin o bucată de pământ. Am avut confirmarea gândului meu în doar câteva
clipe, când am ținut de căpăstru o vacă Jersey. Aă îndrăzni să spun că este
animalul de companie cel mai profitabil ăi cel mai drăguț, în acelaăi timp.
Jersey nu este o vacă, este o jucărie, este pisicuță,
dar nu vacă. Este foarte uăor de manevrat, foarte blândă, foarte curioasă ăi,
în unele cazuri, este pur ăi simplu dulce. Ca o antilopă, ca o ciută maxi de pe
la noi. Din aceste motive, este foarte potrivită pentru copiii care ar putea
vizita ferma. Am văzut copii lăsați singuri cu vițelele în ringul de concurs ăi
unii nu aveau mai mult de nouă ani. Nici nu e de mirare că asemenea vaci dau cel
mai bun lapte, pentru că au ăi cel mai bun caracter din lume. Jersey nu mai are
coarne ăi deci nu pare agresivă ca vacile țăranilor noătri. Pentru relațiile cu
publicul, este cel mai frumos ăi cel mai valoros angajat pe care l-ați putea
avea într-o fermă.
Sigur, este o părere subiectivă, dar să vedem ce zic
specialiătii.
O dinastie de crescători
John Le Feuvre, unul din cei doi proprietari ai Campioanei Supreme a concursului de frumusețe,
pe care o cheamă Natalies Action Queen, mi-a spus următoarele lucruri despre
vaca Jersey: “Am avut vaci din 1938. Creăterea vacilor pentru prăsilă este un
joc al răbdării ăi cunoaăterea vacilor, a lucrurilor pe care vrei să le îmbunătățeăti
la ele este de asemenea important. Jersey este cea mai bună vacă pentru lapte de
calitate, apreciat pentru grăsimile pentru unt ăi proteine.”
John Le Feuvre
aparține unei dinastii de fermieri, care se întinde până în anul 1264 aici, pe insula Jersey.
Arborele lui genealogic se înăiră ca o hartă pe
doi metri pătrați, iar el nu este ultimul. Are un urmaă la fermă - fiul
lui de 22 ani. “Din 1264?!Înseamnă că ătiți multe despre creăterea vacilor...”
“Ei, nu eram totuăi prin anul 1264!Însă toți bunicii mei de pe ambele părți au
fost crescători de vaci. Tata n-a fost crescător de vaci, era cultivator de roăii,
dar avea ăi el câteva vaci. Deci creăterea vacilor este o tradiție de familie”.
După cum mi-a spus domnul Le Coune, un alt fermier de
pe Insula Jersey, proprietarul vacii împăiate de la Muzeul din Jersey, creăterea
vacilor era un mod de viață cu mulți ani în urmă, nu o afacere. Prin oraă, poți
vedea monumente dedicate vacilor care au fost mari campioane.
Pregătirea pentru concurs
Fermierul
Robert Perchard, unul din cei doi proprietari ai Rezervei de Campioane, Ansom
Big Shot Melba, îmi vorbeăte de pregătirea vacilor pentru concursul de frumusețe: “Acum vedeți că vacile sunt foarte liniătite ăi
blânde, dar câteodată, sunt puțin nervoase, chiar sălbatice, când se află în
cireadă, aăa că trebuie să le antrenezi de mici. Când ai o vițeluăă foarte
frumoasă (i se spune “heifer”) ăi o duci la concurs de mică, ea se va îmblânzi.
Dar câteodată trebuie s-o struneăti, aăa cum se face în cazul cailor. Pot fi puțin
nebune câteodată, dar trebuie să-i pui un hăț în jurul gâtului, s-o legi în staul
pentru o zi sau două, apoi începi să le porți. Câteodată, nu vor să meargă, aăa
că ai nevoie de ajutorul altor doi oameni ca să le antrenezi. Ele trebuie să
meargă frumos ăi să se oprească atunci când vrei tu, să păăească cu capul sus,
ca la paradă, frumos! Asta vine cu experiența celui care se ocupă de vaci, cu
timpul ăi cu efortul pe care antrenorul îl depune. Unele animale arată superb.
Se mândresc cu ele atunci când merg. Jumătate din treabă este să convingi vaca
să se prezinte frumos, cu capul sus, cum e cea de aici care pozează! E o artă să
le faci să pozeze frumos, pentru că fermierii folosesc pozele pentru
publicitate”.
Ce urmăreăte juriul?
Ca sa urcăm în ierarhia specializărilor, am vorbit cu
bonitorul concursului de frumusețe, Hefyn Wilson, “judecătorul” concursului. ªi
l-am întrebat ce urmăreăte la o vacă: “Cea mai bună caracteristică este ugerul,
care trebuie să fie foarte frumos, larg ăi lung.În al doilea rând, sunt
picioarele, pentru că trebuie să meargă să se hrănească. Dacă nu merge bine, nu
va produce lapte. Dacă vaca nu se poartă bine, dacă trebuie să iau o decizie
între primul ăi al doilea loc, caracterul vacii ar putea conta pentru nota pe
care o primeăte”.
L-am rugat să-mi dea o mostră din concurs pentru
vacile de pe primele două locuri:
“Această vacă e câătigătoare, numai uitați-vă cât de adâncă este în
corp, cât de adâncă ăi largă este în coaste, este înaltă ăi are spatele drept,
e foarte largă în ugerul posterior, are o incredibilă putere a ligamentului
ugerului ăi o venație frumoasă pe toată întinderea ugerului. A doua heifer, ce
stil incredibil! ºine capul sus mândra heifer, cea mai bună parte este sistemul
mamar, înalt, larg, cu o frumoasă poziționare a țâțelor ăi o incredibilă venație.”
Judecătorul (bonitorul) nu vorbeăte niciodată negativ
despre nicio vacă. Modul de a trece de la o vacă la alta este propoziția: “ªi de aceea, vaca de pe primul loc are un
avantaj asupra vacii de pe al doilea loc.” ªi de aici încolo, începe să laude
vaca de pe locul al doilea.
Tinerii vor să fie crescători de vaci
Deăi au rămas mai puțini crescători pe insulă, am
aflat că sunt tineri care vor continua să fie fermieri pe insulă. Unul din ei
este Briane: “Este bine să ieăi afară,
în aer liber, să te plimbi. Am avut o slujbă într-un birou ăi stăteam toată
ziua jos. Eu prefer să ies pe câmp.”
Pare incredibil, dar Briane are timp să practice surfing.Îăi iubeăte
vacile la fel ca pe câinele lui.
La categoria tineri crescători a venit ăi Becky Houze.
Are 22 de ani. Abia a terminat facultatea de agronomie ăi speră să preia
frâiele afacerii încet-încet, în... 10-15 ani.
Am sfătuit-o să-l lase pe tatăl ei să trăiască mai mulți ani ăi să fie sănătos.
Pentru că nu cunosc meseria ei, am întrebat-o cum îăi
alege vacile pentru concurs: “Ai nevoie
de un animal cu o conformație bună, un uger frumos, cu ligamente puternice, cu
coaste largi, deschise, cu un spate drept ăi frumos. Odată ce ți-ai ales
animalul, trebuie să-l tunzi ăi să mergi cu el, trebuie să-l speli. Tundem vacile pentru concurs pentru a se vedea
conformația mai bine.” Pentru că sunt un neofit total, am fost curioasă de ce
antrenorul le calcă pe copite pe vaci în concurs. “Când le prezinți, vrei să se
prezinte într-un unghi bun, cabrat, ăoldurile trebuie să fie echilibrate, aăa că
trebuie să le calci pe copite ca să-ăi schimbe poziția picioarelor.” Un concurs
de frumusețe pentru vaci te învață un lucru esențial pentru viață. Uitându-mă
la Becky Houze, cum făcea ea cele mai rapide ăi grațioase miăcări de balet,
doar ca să evite copitele vacii, am înțeles că asta facem toți în viața noastră,
într-o măsură sau alta...
ªi Becky se laudă cu timpul ei liber: practică
netball, iese “să bea” în oraă, partcipă la activitățile clubului tinerilor
fermieri, unde au competiții de plugărie, fabrică “unt negru” ăi se implică în
bătaia florilor din august.
Si ca să nu las tineretul în pace, am vorbit ăi cu
Eden Hicks, care a prezentat o vițeluăă la concurs. A câătigat locul al
patrulea. Are doar 9 ani ăi a început “munca” la 6 ani. La început, a trebuit să
fie asistată de cineva până a învățat să le controleze pe vițeluăe. ”Ce le faci
ca să te asculte?”, am întrebat-o. ”Le loveăti peste fund”, a venit replica
prompt.
¥n numai patru zile, cred că am vorbit cu mai mulți
oameni, decât vorbesc în mod obiănuit într-o lună, dar consider că am reuăit să
surprind câteva aspecte interesante ale creăterii vacilor pe Insula Jersey.
Cartea de rasă are 150 de ani!
¥n 2016, se vor sărbători aici 150 de ani de la apariția
Cărții de Rasă.În anul 1833, s-a creat Asociația crescătorilor, iar Cartea
Cirezilor (Cartea de Rasă) a fost creată în 1866. Această carte înregistrează
pedigree-ul vacilor încă de-atunci. Cuprinde înregistrări despre parametrii
laptelui, despre boli, certificatele bolilor.
Jersey Genetics este un semtest. Se ocupă de
colectarea materialului seminal de la tauri ăi o procesează, apoi ameliorează
rasa prin importuri. Din 2008, guvernul a schimbat legea ăi a permis importul
de tauri vii. Un taur din import nu costă nimic pentru crescător fiindcă prețul
este acoperit de Asociație. David Hambrook caută cei mai buni tauri ăi face o
listă a acestor animale. Fermierii aleg ce tauri vor. ”Luăm tauri de oriunde,
nu ca alte ferme. Cumpărăm tauri din SUA, Canada ăi Danemarca, Australia, Marea
Britanie, prea puțini din Noua Zeelandă. Din nici o altă parte a Europei nu
cumpărăm.”
Despre tehnologia creăterii vacilor Jersey vom scrie
cu alt prilej.
Oana Cristina PATRICHI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu