duminică, 19 iulie 2009

Vedere de pe Centură - Deşteptii de pe Goagăl

Vedere de pe Centură

Deştepţii de pe Goagăl


Dacă un moldoven îţi spune “Băi dişteptule!”, apoi trebuie să ştii că el te crede prost la superlativ. Bleg de-a binelea. Este superlativul pe dos, care care dă expresivitate graiului popular. Când Marinelu a zis că nu avem tinichigii, chelneri, meserii concrete, avea perfectă dreptate. Chiar nu avem. Iar o ţară în care nu mai există ingineri şi meseriaşi, nu mai poate pretinde să aibă “filozofi”. Cu miniştri ca Abramburica, tot învăţământul nostru a devenit un dezastru. Au pus umărul toate “organele”. S-a blocat investigaţia pe tema diplomelor de licenţă falsificate, încât am ajuns de râsul Europei cu indivizi care şi-au luat licenţa fără măcar să dea pe la facuiltate. Cauza: mister total! Toţi tinerii noştri vor să ajungă jurişti, ziarişti, teleaşti etc., cu un cuvânt “filozofi”, termen care, pentru omul obişnuit, este echivalent cu “închipuit, un individ care nu ştie să facă o lucrare concretă, palpabilă”. Traian Băsescu a crescut şi s-a format în Moldova. Limbajul lui frust, direct, presărat cu metafore neaoşe, îi deranjează pe cei care nu percep subtilităţile graiului moldovenesc. A fost suficient ca să-i sară iar în cap toţi formatorii dă opinie. În frunte cu Analistu Neamului “diştept”, care, amuşinând că “Traian Băsescu este complet singur”, s-a gândit totuşi să-i sară în ajutor. Că tot i-a stat în cârcă cinci ani. Aşa că l-a pocnit pe Mircea Badea pentru că “atacă la comandă”. Chiar dacă are caş la plisc (şi chiar face…), Badea a dat o replică dă şatră: mai bine aşa, “decât să pup în cur la comandă”. Şi parcă ce mare lucru spusese Marinelu? Că dacă vrem să aflăm cine a fost Herodot, “dăm pe Gugîl!”. Sare şi Olandezu Zburător Marean van Ghelle: că vrea şi el să se culturalizeze pe… Goagăl. Iată un exemplar de vază al şcolii româneşti actuale: micul varan şi-a luat bacalaureatul la liceul din Brăneşti fiindcă nimeni din Bucureşti nu putea să-i dea notă de trecere. Acum Olandezu Zburător este absolventul Facultăţii de Drept. În timp ce Abramburica sucăleşte sistemul de învăţământ. Aşa a învăţat Van Ghelle să dea dreptu la toţi! Acum este cel mai titrat specialist în ţoşcă pentru orice campanie electorală. Văzând Marinelu ce tămbălău a ieşit, s-a plâns la gânditorul Gabriel Liiceanu în preajma unei profesioniste de la Varanu-cu-Platoşă: eu nu m-am referit la filozofi, eu am vrut să spun că şcoala scoate tâmpiţi. „Ia-o pe fata asta şi du-o, că ăştia sunt mai răi ca fosta Securitate... Dar având patron turnător...”, i-a spus Marinelu unui flăcău de la SPP. Şi se adună gaşca din Partidu lu Mucles la conacul lui Dragneea, iar acolo, la o ciosvârtă dă criză, tot Marinelu era principalul subiect. “Hai să-i atacăăăm! Hai să-i atacăăăm!”, scheuna Prostănacu. La care Tataie a dat glas nădufului faţă de Marinelu: “Am fost la Ambasada Germaniei… e perceput ca un bădăran, ca un primitiv…” Şi n-are maneră!, ar adăuga nenea Iancu. Da Matale, Tataie? La experienţa, şi la expertiza, şi la sinergia, în sfârşit, cum ai putut să dai din casa Neamţului, dacă tot ai stat la cislă acolo? E-adevărat, de unde să ştie el că Guzganu Rozaliu înregistrează tot…
Aaa, adică noi suntem tâmpiţi?! Şi dă-i!... Seară de seară, la moara Varanului-cu-Platoşă se macină aceeaşi făină. Căldură mare şi mai duhneşte şi a campanie electorală!
Ţară, ţară – vrem para-dărăt!
Dacă în campania pentru Parlamentul European, PSD, PNL şi UDMR vedeau numai fantoma lui Traian Băsescu şi numai despre el vorbeau, acum lucrurile au devenit şi mai oable: se reface monstruoasa coaliţie “322”. Şi aş reaminti aici o formulare interesantă şi involuntară a doamnei Norica Nicolai cam de anţărţ: “Traian Băsescu a venit cu un discurs antisistem”. Aici este întreaga explicaţie pentru solidarizarea “Celor 322”: au fost atacaţi în afacerile lor veroase cu statul, li s-a arătat public de unde fură fiindcă Marinelu aterizase la Cotroceni din… “sistem”. Adică vii tocmai tu şi ne duci pe noi la DNA? Tu, Traiane? Aşa ceva nu se înghite. Prima gafă nenorocită: EBA a candidat ca independentă, dar cu ajutorul PDL, deci trebuie atacată cu mira pe Traian Băsescu. A doua guguştiucă pierdută în capcana activiştilor de tip nou: Monica Iacob Ridzi a pus şi ea botul la ţuţuroi. Dacă nu a ştiut ce semnează, rezultă că nu are ce căuta la conducerea unui minister cu care nu are nici în clin, nici în mânec. Dacă a ştiut ce semnează, este şi mai grav. Oricum, PDL trebuia s-o arunce peste bord imediat, altfel numele Ridzi va face carieră în toată campania electorală pe tema para-ndărăt. PDL a preferat o altă procedură: vreţi capul lui Ridzi, atunci vrem şi noi fulgii lui Motocicleanu care i-a oferit pe tavă lui Dinu Păturiciu 10000 de kilometri pătraţi din platoul continental din Marea Neagră. Se compară? Orice abuz al oamenilor din PDL se va răsfrânge asupra campaniei lui Traian Băsescu, iar aici trebuie să-i dau dreptate pleşcarului Toader care le cerea colegilor “să nu-i taie creanga de sub picioare”. Sacrificând un pion, PDL putea să joace excelent la ofsaid: Cei 322 s-au aliat din nou în jurul lui Adrian Năstase, zădărnicind orice urmărire penală, fiind convinşi că toţi românii ar fi idioţi. Îşi permite Emil Boc să cânte în corul nepoţilor Mătuşii Tamara? Nu cred.
Prostănacu, ţintuit de prepoziţia “pe” în acuzativ
Într-un excelent interviu acordat lui Savonarola, Andrei Pleşu propune vot obligatoriu pentru România, avertizând asupra gravelor discordanţe din legea fundamentală a ţării: “Dacă vrem un preşedinte cu putere redusă, trebuie să-l facem ales de Parlament. Dacă vrem un preşedinte puternic, atunci trebuie să-i dăm şi puterile care coincid cu legitimitatea lui. Eu nu pledez nici pentru una, nici pentru alta, dar spun pur şi simplu că nu e normal să ai această contradicţie flagrantă în chiar inima Constituţiei naţionale, astfel încât, ăla care e ales de mai multă lume e delegitimat din punct de vedere executiv, iar ăla care e numit, şi nu ales, e legitimat. Aici e o neregulă. Această neregulă se poate rezolva într-o direcţie sau alta. Asta mi-e egal. Ei bine, nu s-a putut discuta serios subiectul ăsta pentru că s-a spus: “A, ăsta e un grup care vrea să-l facă pe Băsescu rege”. Acelaşi Andrei Pleşu arată că pălăria de preăedinte este mult prea mare pentru Mircea Geoană. “N-ar fi mai bun (ca preşedinte decât Traian Băsescu - n.red.), în niciun caz, pentru că limitele domnului Geoană sunt de altă natură decât cele tehnice. El a învăţat cum se face un protocol diplomatic, asta poate s-o înveţe oricine, dacă are dorinţa. Nu e, din punctul meu de vedere, opţiunea cea mai bună, nici măcar ca ministru de Externe. Chestia cu diplomaţia e înţeleasă, la nivel popular, foarte parţial. Dacă unul are clămpău şi surâde cordial, se socoteşte talentat. Nu e talentat”. Trebuie apoi să recunoaştem că acelaşi Savonarola l-a ţintuit şi pe Prostănacu de prepoziţia “pe” în acuzativ. Chiar dacă a fost un linşaj, mărturisesc că m-am culcat liniştit, dacă tot pretinzi că poţi conduce România, învaţă măcar să foloseşti prepoziţia “pe” în acuzativ. Apoi mai vorbim şi de alte fineţuri. Măcar avem totuşi un om bine motivat. “Adrian Năstase a fost cel mai bun prim ministru al României de după 1990”, a spus Bogdan Chireac. Şi mi-am adus aminte ce frumos căuta de ou el găinile lui Bombo chiar în ziua de Paşti, în direct la televizor. Ce pască face Dana...

Drumul cel mai scurt este cel cunoscut
Voronin a mers la Moscova pe 22 iunie, unde a comemorat cu Medvedev şi cu Putin ziua în care Mareşalul Antonescu a atacat Uniunea Sovietică. Mosocva i-a chemat pe liderii ţărilor ex-sovietice să marcheze împreună agresiunea fascistă asupra URSS. El a fost însoţit de vicepremierul Igor Dodon şi de ministrul Finanţelor Mariana Durleşteanu. În sfşrşit, după ce a afirmat iniţial că alegerile din R. Moldova au fost libere şi corecte, OSCE dă un raport în care arată că autorităţile de la Chişinău nu au tratat adecvat acuzaţiile Opoziţiei referitoare la fraudarea alaegerilor. “Au existat informaţii credibile despre rele tratamente aplicate deţinuţilor. Au fost raportate trei decese, probabil în legătură cu proteste şi detenţii”, se arată în raportul actual.
Numeroşi analişti încearcă să înţeleagă de ce a intrat Iurie Roşca slugă la dşrloagă, acceptşnd un post de vicepremier. “Vom face o treabă împreună. Iurie Roşca îşi va onora cu onestitate funcţia”, a explicat Voronin, îmbrăţişşndu-l pe noul vice după depunerea jurămşntului în faţa presei. Unii spun că şeful PPCD va conduce structurile de forţă ale Guvernului în locul lui Valentin Mejinski, care era “prea moale”. “Datorită curajului şi ataşamentului liderului PPCD faţă de suveranitatea R. Moldova, în 2005, s-a reuşit depăşirea poate a unei mari crize politice, comparativ cu cea care o avem în prezent”, l-a lăudat Voronin. Zinaida Grecianîi a spus la şedinţa de Guvern că Iurie Roşca se va ocupa de asigurarea legalităţii, respectarea drepturilor omului, combaterea criminalităţii, lupta împotriva corupţiei şi de securitatea statului. Va fi un fel de măciucă pentru romşnii lui şi de aceea, Mark Tkaciuk a procedat inteligent, ca de obicei. “IuRoşca îi ştii pi tăţ şî ştii di tăti: oleacî di politicî, oleacî di carti, oleacî di caftealî”, spunea un ziarist de la Chişinău. Alţii cred că această “măciucă” aruncată spre cei trei din Opoziţie ar fi un bumerang pentru Voronin.
Andrei Stratan sare la beregata lui Cristian Diaconescu
Ministrul de Externe Andrei Stratan crede că Ambasada de la Bucureşti poate funcţiona bine-mersi şi fără ambasador. El l-a criticat cel puţin neconvenţional pe Cristian Diaconescu pentru blocarea acordului UE-R.Moldova: “Este cel puţin stranie interpretarea aproximativă, dar şi vădit tendenţioasă de către şeful diplomaţiei romşne a unui document care trebui analizat integral şi nu în frşnturi smulse din context. În mod regretabil, ministrul de Externe al Romşniei scapă - probabil, neintenţionat – referirea la importanţa respectării principiului de bună-vecinătate care reprezintă o noţiune nuanţată, excluzşnd, de exemplu, implicarea sistematică în treburile interne ale altui stat”, a remarcat Stratan. Prezent la conferinţa “R. Moldova între Uniunea Europeană şi CSI”, deputatul Tudor Panţîru a pus punctul pe “i”: “Corect ar fi să spunem ‘’R. Moldova între Uniunea Europeană şi Rusia’’. CSI este o ficţiune, un paravan folosit de Rusia pentru a-şi promova interesele strategice în teritoriul fostei Uniuni Sovietice şi chiar peste… Şi mai precis ar fi să spunem ‘’Republica Moldova sub Rusia şi fără Uniunea Europeană”. El a criticat Ministerul de Externe şi mai ales Departamentul Romşnilor de Pretutindeni pentru slaba implicare în rezolvarea dificultăţilor cu care se confruntă conaţionalii noştri.
Nicolae Negru de la “Jurnal de Chişinău” semnalează o situaţie care ar părea cel puţin ciudată, dacă nu ar fi comică. În incinta reprezentanţei diplomatice a R.Molotov de la Bucureşti, este etalată pe perete harta Moldovei istorice de pe timpul lui Ştefan cel Mare şi Sfşnt. Autorul avertizează regimul de la Chişinău şi pe cei care citesc printre rşndurile diplomaţiei sovietice că Suceava se află în Romşnia. Am adăuga apoi că rşul Moldova de la care se trage denumirea republicii staliniste curge tot de partea cealaltă a Siretului. Avem o ţară divizată cu proşti. Cum procedăm? “Îmi amintesc de protestele Moscovei cşnd în China se editau hărţi care înglobau o parte a teritoriului URSS. Să ne imaginăm ce scandal diplomatic ar provoca o hartă a Germaniei, care să includeă şi regiunea Koenigsbergului – Kaliningradul de azi, atârnată în sediul Ambasadei Germaniei de la Moscova. Şi ce ar zice Chişinăul sau Kievul, dacă la intrarea în ambasadele României, vizitatorii ar da cu ochii de harta Romşniei Mari?”, se întreabă Nicolae Negru. După care dezvăluie originile bolşevice ale diversiunii “Republica Moldova”. Şi aici apare altă întrebare: “Voronin doreşte ca Băsescu să-i consfinţească dreptul istoric asupra unei părţi a teritoriului Romşniei. Nu e prea exagerată pofta?” Şi dacă tot există Republica Moldova, “Rusia îşi păstrează un pretext de atac asupra României”. Toată această anomalie are o singură explicaţie: fascinaţia şi spaima faţă de Moscova a politicienilor de la Bucureşti (din categoria Ion Iliescu), care au recunoscut independenţa necondiţionată a unei provincii istorice faţă de propria ţară în 1991. Iar pentru parlamentarii care au desconsiderat “diversiunea R. Moldova”, trebuie să le reamintim că Atena nici nu vrea să audă de denumirea Macedonia, deşi Grecia nu are drepturi istorice asupra acestei provincii tracice.
Dincolo de Prut s-a declanşat o nouă campanie electorală pentru alegerile parlamentare din 29 iulie. Se vor răfui Partidul Comuniştilor, Partidul Popular Creştin Democrat, Alianţa Moldova Noastră, Partidul Liberal, Partidul Liberal Democrat şi Partidul Democrat. Iurie Roşca atacă la baionetă: după plecarea trădătorului Marian Lupu din PCRM, Voronin l-a lăsat pe şeful PPCD ca succesor la conducerea republicii. Aşa i-ar fi spus generalul de miliţie la o întşlnire cu alegătorii din Donduşeni. “Voronin mi-a spus că îmi încredinţează funcţia de vicepremier pentru a ameliora relaţiile cu Romşnia şi pentru a-mi oferi ulterior posibilitatea de a candida la funcţia de preşedinte al ţării. Voronin m-a ales pentru funcţia de viitor preşedinte întrucşt în R. Moldova eu sunt unicul politician independent”, ne asigură Iurie Roşca, preluat de “Moldavskie Vedomosti”. Liberalii – nici vorbă! Iar Marian Lupu “este omul lui Lucinschi”. Viitorul preşedinte al Republicii Molotov este convins că violenţele de la 7 aprilie au fost opera lui Petru Lucinschi, sub tutela Moscovei şi a Bucureştiului. Şi tu, Brute?!
Desemnat vicepremier al R. Moldova, Iurie Roşca, preşedintele Partidului Popular Creştin Democrat de la Chişinău, este hotărşt să pună de-o chermeză cu Voronin şi cu Traian Băsescu. “Am avut avantajul de a-i cunoaşte destul de bine pe preşedintele Romşniei, Traian Băsescu, şi pe cel al R. Moldova, Vladimir Voronin, să le explic ambilor şi altor factori de decizie că nu suntem adversari, nu suntem oponenţi şi că interesele naţionale ale celor două state sunt complementare. Am vrea că cei 500 de euro, care li s-au pretins cetăţenilor moldoveni ca să intre în Romşnia să nu mai fie un element obligatoriu. Romşnia este principalul partener comercial al R. Moldova şi nu putem să fim sinucigaşi, continuşnd această practică a retoricii de confruntare”, spune Iurie Roşca. El s-a exprimat în favoarea ridicării vizelor pentru cetăţenii romşni, precizşnd că a discutat deja cu Voronin şi cu Andrei Stratan pe această temă. Roşca a negat că Voronin i-ar fi promis jilţul de prezident al “respublişii”. “Resping categoric că aş fi purtat discuţii cu Voronin referitor la succesiune. Voronin este un om politic responsabil şi experimentat şi nu face asemenea promisiuni gratuite, iar eu suficient de conştient de locul care îmi revine în viaţa publică pentru a pretinde asemenea promisiuni”, a ripostat liderul PPCD. Iată pentru cine pledează Iurie Roşca în faţa lui Traian Băsescu: “România a intrat aşa, şmechereşte, în NATO, fără a avea hotarele semnate cu Moldova. I-am spus şi lui Jaap de Hoop Scheffer că a încălcat toate regulamentele NATO, deoarece o ţară fost-sovietică s-a apropiat de NATO, fără a avea hotare semnate”, a afirmat Voronin tot ieri, pe cşnd Roşca punea de-un bruderşaft cu preşedintele Romşniei, “o ţară fostă sovietică”.

Ruleta rusească de la Chişinău
Dincolo de Prut, se produc scenarii demne de anii 1950. Marian Lupu, pupilul lui Voronin, a trădat şi s-a dus lângă Dumitru Diacov, la Partidul Democrat. Iurie Roşca a fost ridicat în capul trebii, ca şef peste poliţie şi servicii secrete. “În jocul de şah regizat de Voronin, la indicaţia Moscovei, pionului Roşca i s-a sugerat că-i Nebunul, iar lui Lupu – că-i Regele. Şi ei au acceptat jocul, şi nu fiindcă ar fi crezut în aceastăm ci pentru că n-au altă soluţie – ei sunt pioni la datorie, iar pionul e un ostaş care nu discută, ci execută ordinele”, crede Constantin Tănase de la “Timpul”. Aşa este, dar dacă ei ştiu foarte bine că în orice pion moţăie o Regină?
Decizia lui Voronin de a-l numi pe Iurie Roşca, liderul Partidului Popular Creştin Democrat, în funcţia de viceprim-ministru face valuri grele prin Eurasia: doar este o hotărşre geopolitică. Iurie Roşca, politicianul consacrat prin organizarea unor ample mişcări de stradă contra ocupaţiei ruseşti de pe Nistru, a unor demonstraţii pentru studiul limbii romşne şi al istoriei romşnilor în şcolile din Basarabia, liderul catalogat de unii “radical de dreapta”, ei bine, chiar el a fost desemnat să răspundă de “structurile de forţă” de la Chişinău.
Iurie Roşa era asemănat altădată cu Gerry Adams, liderul partidului Sinn Fein din Irlanda de Nord. După serenadele lui Tony Blair, Adams a făcut compromisul cu adversarii, dar şi Iurie Roşca “a cedat” după răpirea lui Vlad Cubreacov. Adversarii susţin că nici nu a fost o răpire – oricum, necunoscute rămşn cărările Domnului la Chişinău. Mişcarea lui Voronin (a se citi Mark Tkaciuk, eminenţa cenuşie de la Buhuşi) i-a luat prin surprindere pe toţi. Va fi ca la ruleta rusească: nimeni nu ştie unde este glonţul şi pentru cine va fi rezervat. Evident că Voronin speră să-l folosească pe Roşca împotriva celor trei partide de opoziţie, anihilşndu-l politic apoi şi pe liderul PPCD. Iurie Roşca este dotat cu un puternic instinct de conservare şi cu bune reflexe… politice. El va face orice să nu primească niciodată glonţul fatal. Pentru orice eventualitate, el, Vlad Cubreacov şi Ştefan Secăreanu nu mai candidează pentru un nou mandat în Parlamentul de la Chişinău. Va fi o confruntare ori-ori sau care-pe-care. Pentru orice eventualitate, au fost trimişi în faţă candidaţi mai tineri, unii chiar foarte bine pregătiţi profesional. Ce caută asemenea romşni lşngă un Voronin? Ruleta! Igor Boţan, tot mai curtat de presă, consideră că romşnismul nu mai este ameninţat în Basarabia. Oare? Nu cumva tocmai această aparenţă s-a urmărit. În discursul din Parlamentul de la Bucureşti, Iurie Roşca a cerut Bucureştiului să semneze “tratatul politic de bază cu R. Moldova” şi tratatul de frontieră. Cine ar mai avea curajul în Romşnia să reconfirme consecinţele Pactului Molotov-Ribbentrop, document contra căruia Iurie Roşca s-a manifestat 20 de ani? Ni se oferă imaginea rozalie a unui Voronin cu o mentalitate statalistă de “moldovan”, salvatorul care a respins planurile Kozak 1 şi Kozak 2, emanate de la Kremlin. Aşa este, dar ce a pus în loc? A dus o politică împotriva apropierii de Romşnia şi de Uniunea Europeană, mai agresiv decşt Snegur sau Lucinski. Este posibil ca presa rusească (mai ales “Novîi Reghion”) să intre în acelaşi joc de ruletă şi de aceea îl acuză pe Voronin că a adus lşng el “extremişti şi pro-romşni ca Iurie Roşca”, politicianul care a afirmat răspicat şi repetat că Rusia duce o politică imperialistă, motiv pentru care şi eu l-am simpatizat multă vreme. Dmitri Ciubaşenko de la “Moldavskie Vedomosti”, considerat de unii agent FSB pe lista lui Vlad Filat, aruncă altă petardă: Voronin vrea să-l lase pe Roşca la conducerea republicii. În jocul de ruletă este posibil orice…
Să ne ţinem iar de neamuri!
Omul de afaceri Gabriel Stati, care are şi cetăţenie romşnă, a fost eliberat şi rămâne în arest la domiciliu, fiind judecat în libertate. Cetăţeanul romşn a fost arestat de autorităţile ucrainene la Odesa, pe data de 8 aprilie, pentru “organizarea loviturii de stat de la Chişinău”, fiind apoi extrădat. Este fiul lui Anatol Stati, un prosper om de afaceri, preşedintele grupului industrial-financiar Ascom, specializat în extracţia de petrol şi gaze. Reamintim că Voronin a trimis o scrisoare prin care îi cerea preşedintelui Nursultan Nazarbaev să blocheze afacerile lui Anatol Stati din Kazahstan fiindcă sprijină partidele din opoziţie.
Proaspăt vicepremier, Iurie Roşca a apărut la postul EURO TV, pe care îl tutelează, şi a afirmat că relaţiile R. Moldova cu Romşnia trebuie să revină la normalitate: să se depăşească dezacordurile cu Bucureştiul, să se revizuiască ordonanţa emisă de Zinaida Grecianîi privind impunerea vizelor pentru cetăţenii romşni, care vor să treacă Prutul. Mai mult, Iurie Roşca a afirmat că ar dori ca Romşnia să desemneze cşt mai curşnd posibil un nou ambasador la Chişinău. Cşnd ajungea la înghesuială electorală, Mircea Snegur ieşea public şi spunea: “Sî ni ţşnim di neamuri!”. La fel a procedat şi Voronin, a ciocnit bărdaca la Bucureşti cu Traian Băsescu, pentru ca apoi să dea dosul la Moscova. “Decretul lui Voronin, prin care Roşca e numit vicepremier, confirmă speculaţiile din presa ultimilor ani precum că liderul PPCD este un vechi ostaş pe “frontul invizibil”, folosit de ruşi pe post de popa Gapon pentru a deturna Mişcarea de eliberare naţională de pe făgaşul pro-romşnesc. Apariţia lui într-o echipă de guvernare, care-şi manifestă deschis simpatiile pro-ruse şi fobiile antiromşneşti, nu mai lasă loc pentru iluzii în privinţa faptului că jocul din culisele Puterii de la Chişinău este de natură geopolitică şi e controlat strict de marele regizor de la Kremlin”, crede Constantin Tănase
O absenţă notorie de pe lista de candidaţi a Partidului Comuniştilor pentru alegerile din 29 iulie este Andrei Stratan, actualul ministru de Externe. Fiindcă Stratan are ce pierde, nu cred că aici este tot un joc dublu, ca în cazul Iurie Roşca. A dat dihonia în mafia bolşevică: şeful diplomaţiei îl pironeşte pe consilierul de taină al generalului de miliţie: “Poate că Tkaciuk îşi imaginează că el conduce ţara sau visează, dar, în realitate, este departe. Prea multe se exagerează cu notele care i se dau, dar pe care nu le merită ‘’atotputernicul’’ Tkaciuk. El ar putea contribui la hotărşrea unor probleme, dar mai mult din punct de vedere negativ, iar intenţiile sale sunt mai mult distructive, decşt constructive. Aş putea aduce multe pilde. Chiar cşnd am fost numit ministru, el mi-a propus două persoane la funcţiile de viceministru. El am refuzat să le accept. Şi cred că am procedat corect, deoarece mai tşrziu am aflat că ‘’diplomaţii’’ respectivi n-au prea avut intenţia să lucreze în interesul RM. În 2007, el i-a scris un raport domnului Voronin, în care cerea să mi se acorde “cartonaşul roşu” pentru “procesul de integrare a RM în UE”. Presupun că astfel Tkaciuk vrea să dirijeze MAEIE şi să devină un fel de filtru între mine şi preşedintele ţării. În cercurile Puterii, e cunoscut comportamentul său distructiv şi încercarea sa de a mă prezenta doar în culori negre în PCRM. Şi Secretariatul de integrare europeană, creat anul trecut pe lşngă guvern, a fost capodopera domnului Tkaciuk, care intenţiona să redirecţioneze în afara ministerului domeniul integrării europene. Şi tocmai miercuri, la şedina guvernului, s-a decis ca funcţiile Secretariatului să fie întoarse ministerului, deşi timp de un an eu nu ştiu cu ce s-a ocupat această structură”, a afirmat Stratan pentru “Timpul de dimineaţă”. Aceste reglări de conturi din clanul lui Voronin nu pot să-i aducă voturi, iar cele trei partide de opoziţie pot profita intelgent de ofertă. Fierberea mare din Basarabia nu ar fi totală fără agitaţia lui Valeri Kuzmin, ambasadorul Rusiei, care treapădă de la Chişinău la Tiraspol şi retur. Moscova trebuie să ştie cum se distribuie ajutoarele trimise de Kremlin ca şpagă electorală. Dorin Chirtoacă, vicepreşedintele PL, a fost chemat pentru a doua oară să dea declaraţii la Procuratura Generală cu privire la “uzurparea puterii de stat”, chiar dacă există numeroase dovezi că Voronin şi-a uzurpat-o singur, speriat că supuşii lui furaszeră atşt de multe voturi, încşt avea pentru 120 de deputaţi, iar Parlamentul are numai 101 locuri! Pe de altă parte, Romanian Global News ne informează că “în instituţiile din România, inclusiv în serviciile secrete, îşi face de cap o prosperă agentură rusească”. Astfel, Consulatul nostru de la Chişinău le cere românilor din Basarabia, care vor să treacă în Ţară, să prezinte dovada că deţin un cont bancar de minim 500 de euro, o sumă enormă pentru ei. Şi agenţia prezintă exemple dramatice.
La cheremul haholilor
Parlamentul Ucrainei a evaluat relaţiile dintre Kiev şi Bucureşti pe data de 1 iulie într-o şedinţă cu uşile închise. Ambasadorului Romşniei nu i s-a permis să participe.
Hotărşrea de a analiza “tendinţele negative” ale raporturilor dintre Ucraina şi Romşnia a fost luată încă din 10 iunie. “În relaţiile ucraineano-romşne s-au constatat unele tendine negative, care au atras atenţia Parlamentului”, se arată în rezoluţia Radei Supreme. Se adăuga în document că ambele părţi sunt interesate în dezvoltarea unor relaţii de bună vecinătate şi în rezolvarea divergenţelor prin negocieri. Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti a comunicat că Parlamentul ucrainean a respins cererea Ambasadei Romşniei de la Kiev pentru a participa la aceste dezbateri. “O serie de comisii parlamentare din Rada Supremă a Ucrainei organizează pe 1 iulie o reuniune referitoare la relaţiile romşno-ucrainene. Discuţiile vor avea caracter intern şi închis. Deşi ambasadorul Romşniei a solicitat participarea la dezbateri, partea ucraineană a arătat că nu este prevăzută invitarea reprezentanţilor altor state sau ai presei”, a preciza Alin Şerbănescu, purtător de cuvşnt al MAE. Au fost convocat şapte comisii din Rada Supremă să participe la dezbateri: Comisia privind politica mediului, folosirea resurselor naturale şi eliminarea consecinţelor dezastrului de la Cernobîl, Comitetul privind politica economică, Comitetul de integrare europeană, Comitetul de politică externă, Comitetul privind drepturile omului, minorităţile naţionale şi relaţiile internaţionale, Comitetul privind securitatea naţională şi apărarea, Comitetul de transporturi şi comunicaţii. A fost chemat la Kiev şi Markyian Kulyk, ambasadorul Ucrainei la Bucureşti. Parcă s-ar pregăti de invazie…
Agenda neagră a bunelor relaţii
După ce Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga a dat o sentinţă definitivă şi irevocabilă, privind împărţirea platoului continental şi a zonelor economice exclusive din Marea Neagră, în ţara vecină s-a dezlănţuit un val de mşnie la adresa ţării noastre. Politicieni de diverse orientări au făcut declaraţii prin care negau sentinţa de la Haga, deşi judecătorii au acordat ape teritoriale pentru Insula Şerpilor, oferită Ucrainei prin Tratatul semnat de Adrian Severin şi Emil Constantinescu. Au avut loc marşuri şi demonstraţii contra sentinţei de la Haga la Kiev sau la Odesa. Repet: chiar dacă Ucraina a devenit stăpşnă cu acte în regulă pe apele teritoriale din tot sudul Basarabiei pşnă apropae de Sulina. A urmat scandalul de spionaj: agenţii ucraineni furau informaţii secrete de interes pentru NATO şi le vindeau ruşilor prin intermediul unui bulgar. Pe un asemenea fundal, preşedintele Romşniei şi-a anulat vizita programată la Kiev pentru 25 februarie. După revolta tinerilor din Basarabia, Traian Băsescu a rostit un discurs prin care a sancţionat regimul mafiot al lui Voronin, felicitşndu-i pe tinerii care nu au uitat de ţara lor. La insistenţele lui Voronin ca Romşnia să semneze un tratat “politic de bază”, în genul celui încheiat cu Ucraina, Traian Băsescu a afirmat că nu va adopta un asemenea document şi nici tratatul de frontieră “care să facă din şeful statului romşn un partener al lui Ribbentrop şi al lui Molotov”. Era cea mai corectă poziţie a unui şef de stat faţă de urmaşii lui Molotov. Cei mai agresivi romşnofobi s-au dovedit vechii comunişti, completaţi permanent prin atacuri de presă prin prestaţiile unor agenţi ucraineni, deghizaţi în jurnalişti, analişti sau “strategi”.
“Nordul Bucovinei – parte inseparabilă a patriei noastre”
Atacurile au o vehemenţă demnă de vremurile sovietice, iar nu de perioada în care Ucraina îşi manifestă disponibilitatea să adere la structurile euro-atlantice. “La 15 mai, preşedintele Traian Băsescu a declarat că nu recunoaşte frontiera de nord-est a statului său, stabilită prin Tratatul de pace de la Paris din 1945. El şi-a motivat această poziţie prin nedorinţa de a ‘’legitima pactul Ribbentrop-Molotov’’, avansşnd în acest fel în mod public revendicări teritoriale faţă de ţările vecine. Urmşnd calea tiranului hitlerist Ion Antonescu, care delira cu ideea obsedantă a ‘’Romşniei Mari’’, el nici nu încearcă să-şi ascundă intenţia de a absorbi ilegal Republica Moldova şi de a rupe din trupul patriei noastre partea ei inseparabilă - Bucovina de Nord”, se arată în declaraţua adoptat de Partidul Comunist ucrainean pe 25 mai. Atribuiri la fel de brutale face şi Anatolii Hriţenko, fost ministru al Apărării, actualmente şeful Comisiei pentru probleme de securitate naţională şi apărare din Rada Supremă, care a cerut să fie întrebat public Traian Băsescu în legătură cu presupusele pretenţii teritoriale. “Eu m-am pronunţat public împotriva faptului că preşedintele Romşniei îşi permite direct sau indirect să vorbească despre legitimitatea sau ilegitimitatea unei părţi din teritoriile noastre. Aceste afirmaţii vizează şi regiunea Odesa şi Bucovina”, a spus Hriţenko.
Kievul a pus gaz pe focul relaţiilor bilaterale şi prin lucrările la Canalul Bîstroe-Chilia, fără să informeze partea romşnă şi fără acordul organismelor internaţionale. Este o dovadă în plus că Ucraina încalcă grav chiar şi prevederile tratatului semnat de Kucima şi Constantinescu. Reprezentanţii romşnilor din ţara vecină au venit la Bucureşti şi l-au avertizat pe minsitrul Cristian Diaconescu că Ucraina încalcă grav prevederile articolului 13 din amintitul tratat. “Oricşt ne-ar fi nouă de greu, acum, în perioada de criză economică, suntem convinşi că vă este mult mai greu dumneavoastră şi de asta am vrut să avem această întşlnire, măcar să vă încurajez că nu sunteţi abandonaţi. Încercăm să facem tot ce se poate, numai că setul de valori al Ucrainei este diferit, valorile noastre sunt specifice UE, unde minorităţile au dreptul să menţină cultura, limba, să-şi păstreze tradiţiile”, a spus Traian Băsescu la întşlnirea cu romşnii din Ucraina.
Krivoi Rog – o afacere cu piei de cloşcă
România vrea să-şi vşndă cele 28% din acţiunile deţinute la Combinatul de îmbogăţire a minereuriloe acide de fier de la Krivoi Rog, mai ales că Ucraina, acţionar majoritar, vrea să-şi înstrăineze participaţia. În timpul regimului comunist, Romşnia a investit acolo peste 800 de milioane de dolari. “Dacă Ucraina vinde, avem trei posibile variante: fie ne vindem şi noi cota de participare, fie finalizăm investiţia alături de ceilalţi acţionari, însă acest lucru e imposibil fiindcă nu sunt bani, fie pierdem tot”, a explicat Petru Ianc, directorul general al Direcţiei de Politică Industrială şi Competitivitate din Ministerul Economiei. Discuţiile de-a surda vor continua în septembrie la Kiev. Combinatul KGOKOR a fost construit în 1983. După destrămarea URSS, Ucraina şi-a însuşit 56,4% din acţiuni, Romşnia a primit 28%, iar Slovacia – 15,6%. Lucrările la construcţia combinatului s-au oprit în 1996. Şi-au manifestat interesul să cumpere companiile Arcelor Mittal şi Metalloinvest din Rusia.
Obama apare, soarele răsare!
Liderul de la Casa Albă a fost uimit că norii s-au risipit când a aterizat pe aeroportul Vnukovo-2 de la Moscova. El a spus că Vladimir Putin “este un om al prezentului”, după ce afirmase, înainte de vizită, că premierul rus este un retrograd.
“Sunt conştient de activitatea extraordinară pe care aţi realizat-o ca preşedinte în cursul anilor trecuţi şi în rolul actual de prim-ministru”, a subliniat liderul de la Casa Albă în timpul unui mic dejun de lucru la reşedinţa lui Vladimir Putin de la Novo Ogarevo, de lşngă Moscova. Premierul rus îl avertizase înainte de vizită că rămşne pe picioarele lui: “Noi nu putem face şpagatul”. Impresia generată de această vizită importantă este că ambele puteri şi-au adjudecat zonele de interes, fără să se complice cu detalii nesemnificative. Obama s-a dovedit excesiv de curtenitor faţă de un adversar care ştie bine ce vrea atunci cşnd cere ieftinirea cşrnaţilor: “Asociem numelui dumneavoastră speranţele privind dezvoltarea relaţiilor noastre. Istoria relaţiilor ruso-americane a cunoscut nuanţe. Au existat ani de prosperitate absolută, a existat o rutină cenuşe şi chiar confruntare”. “V-am pregătit un mic dejun în stil rusesc”, i-a răspuns Putin. “Vă mulţumesc pentru vremea frumoasă”, a zşmbit Obama despre care presa rusă a scris că a fost întşmpinat cu tehnici meteorologice speciale. Ploaia s-a oprit şi chiar a ieşit soarele, aşa cum s-a arătat curcubeul la sfşrşit de noiembrie la Bucureşti, odată cu venirea eliberatorului George W. Bush.
Un semnal straniu sau o sinceritate dezarmantă? Obama a spus că scutul antirachetă nu poate proteja SUA de arsenalul nuclear al Rusiei. “Nu ne-am gşndit că scutul ar putea să ne permită să ne apărăm de puternicul arsenal rusesc strategic. Nu are niciun sens să legăm discuţiile privind limitarea arsenalelor nucleare de discuţiile vizşnd riscurile unor atacuri cu rachete”, a spus liderul de la Casa Albă. Iar ruşii chiar au reuşit să-l facă să accepte că ar putea construi un scut împreună cu americanii ca să apere Europa. Oare aceşti domni importanţi nu ar trebui să ne întrebe şi pe noi europenii dacă mai vrem să fim eliberaţi şi tutelaţi de ruşi?
Pe 6 iulie, Obama a ţinut un discurs ka Noua Şcoală de Economie, unde a marcat alte semne pentry unica superputere: “Să nu existe dubii: America vrea o Rusie puternică, paşnică şi prosperă. Urmărirea puterii nu mai este un joc cu sumă nulă, iar de progres trebuie să beneficiem împruenă. America e departe de a fi perfectă, însă presa independentă din Rusia a expus cazuri de corupţie la toate nivelurile, atşt din domeniul privat, cşt şi din cel public şi politic. Dacă democraţia noastră nu ar fi avansat, eu, ca persoană de origine africană, nu aş fi putut să mă adresez astăzi vouă în calitate de cetăţean american şi cu atşt mai puţin în calitate de preşedinte”. Nicio televiziune publică, niciun post de radio nu au transmis discursul preşedintelui american pentru întregul popor rus. Mesajul nu trebuia să ajungă pşnă jos. În loc să transmită imagini de la întşlnirea lui Medvedev cu Obama, televiziunea publică de la Moscova le-a oferit ruşilor un meci de fotbal care avusese loc pe 13 iunie. Discuţia cu Putin a durat peste două ore. Obama s-a întşlnit şi cu Mihail Gorbaciov.
Tratatul START 1(Strategic Arms Reduction Talks) a fost semnat la 31 iulie 1991, la Moscova, de Mihail Gorbaciov şi de George Bush senior. S-au redus atunci arsenalele celor două puteri de la 10 000 la sub 6000 de focoase nucleare şi s-a limitat numărul vectorilor la 1600. În 2002, Washingtonul şi Moscova au semnat Tratatul de reducere a arsenalelor nucleare în uz şi operaţionale pşnă în 2012 pentru fiecare stat. Obama şi Medvedev au stabilit obiectivele în cifre concrete pentru negociatori: reducerea între 1500 şi 1675 a numărului de focoase nucleare din fiecare ţară;reducerea între 500 şi 1100 a numărului de vectori nucleari (rachete intercontinentale, ataşate submarinelor şi bombardierelor strategice); aceste reduceri trebuie să aibă loc în maxim 7 ani de la intrarea în vigoare a tratatului; noul tratat va fi valabil zece ani. SUA au 2200 de ogive strategice în uz şi cam tot atştea în rezervă. Rusia are 2000-3000 de focoase operaţionale şi 1800 în rezervă sau pe cale de a fi destructurate, fiind uzate. SUA au 1200 vectori nucleari, iar Rusia deţine 816. Rusia şi SUA nu s-au înţeles nici acum pe următoarele teme: scutul american antirachetă din estul Europei; Obama a refuzat să lege scutul de negocierile START; Moscova cere luarea în considerare a tuturor focoaselor nucleare stocate şi nu numai a celor aflate în uz fiindcă americanii au mai multe; Moscova cere limitarea rachetelor intercontinentale americane cu exploziv convenţional, temşndu-se că va deveni ţintă. Medvedev şi Obama au semnat mai multe acorduri: reducerea focoaselor nucleare la 1500-1675 în 7 ani; Rusia permite Pentagonului să transporte prin teritoriul ei, fără escală, echipament şi militari spre Afganistan: 4500 de zboruri pe an, fără taxă. SUA economisesc astfel 133 milioane de dolari pe an. S-a constituit o comisie bilaterală, care să se ocupe de energie şi de lupta contra terorismului.
Ucraina şi Georgia trebuie să fie suverane
Liderul american a vorbit despre suveranitatea Ucrainei şi a Georgiei, indicşnd clar că interesele strategice americane trec dincolo de Nistru şi dincolo de Caucaz. Aici, judocanul Putin a ripostat în manieră specifică: “Ucraina şi Georgia, ca de altfel tot spaţiul postsovietic, sunt foarte importante pentru Rusia”. Aflat în ospeţie, Obama a promis că “va ţine cont” de poziţia Rusiei faţă de cele două ţări. “Suveranitatea statelor este piatra de fundament a ordinii mondiale. Aşa cum toate ţările trebuie să aibă dreptul de a-şi alege conducătorii, ele trebuie să aibă şi dreptul de a trăi în cadrul unor graniţe sigure, precum şi dreptul la o politică externă proprie. Orice sistem care abandonează aceste drepturi este expus anarhiei. Acesta este motivul pentru care respectivul principiu trebuie aplicat pentru toate ţările, inclusiv pentru Georgia şi Ucraina. Ideea sferelor de influenţă aparţine secolului al XIX-lea”, a subliniat Obama. Faptul că R. Moldova nu a fost menţionată aici ar putea fi un alt semnal că Washingtonul lasă Rusiei mşnă liberă în Basarabia, ceea ce este desigur o gravă eroare strategică pentru America şi pentru Uniunea Europeană. Cristian Diaconescu remarca ieri că Adminsitraţia Obama are interese dincolo de Marea Neagră şi că ar trebui să ne regândim politica faţă de răsărit. E cam târziu.
Viorel Patrichi

Vedere de pe Centură

Vedere de pe Centură

Vedere de pe Centură
Animalul perfect
“Ai grijî, ni-o spus tata când am plecat di-acasî: dacî vorgheşti puţîn, ar sî zâcî tăţ cî eşti prost; dacî vorgheşti pre mult, ar sî afli…”
(Pinalti, alias Gheorghe Ştefan, un nume de cronicar moldovean la PD-L-EBA)
Politicianul din România este o simfonie. El vine dintre noi, deci dintr-o lume concretă. Chiar par convinşi că „lumea este-aşa cum este şi ca dânsa suntem noi”, cum spune poetul. Politicianul nostru se schimbă însă brusc după ce ajunge în fotoliu: nu-i mai ajungi cu prăjina la nas dacă eşti un simplu cetăţean. În campania electorală, ar fi în stare să se târască după făcătorii de opinie, dar după ce şi-au văzut sacii în căruţă, nu-i mai cunosc. Eu când îl văd pe Olandezu Zburător, simt că ţara va ajunge pe mâini bune, chiar va prinde aripi. “Eu sunt un animal perfect”, a spus Marean şi a rămas aşa, cu aceeaşi privire mată, ca de guşter, pipăind aerul cu limba. Ca varanul. Îl bate pe Aristotel. Mai că-mi venea să cânt ca manelistul: “Nu există-n lumea asta/ Frate ca al meu/ Şi partid aşa dă mare/ Cum e PESEDEU!”. El a vrut să zică „Sunt un animal politic perfect”, dar i-a ieşit mai balaoacheş. “Peste zece ani, voi fi cel mai puternic în România. C-or fi unsprezece, c-or fi opt… Voi fi cu mâna pe scaunul preşedintelui, adică voi fi foarte aproape. Mai urmează să ajung preşedinte. Nu sunt cinci ca mine în România”, a spus Marean. Şi trebuie să-l credem fiindcă este maestru în “pacheţele cu problemuţe” sau în “pacheţele cu şpăguţe”. Cultura poate să schimbe aparenţele, dar nu şi esenţa. “Sunt ca un animal care-şi apără habitatul. De criză o să scăpăm într-un an-doi, de Paleologu – peste vreo 50 de ani. Atunci când îţi cântă prohodul prea mulţi, rămâi în viaţă. Cei care ar vrea să scape de mine fac un calcul greşit pentru că voi fi şi mai periculos în afara Ministerului Culturii”, a ripostat Toader Paleologu atunci când a auzit că un mahăr din Partidu lu Mukles l-a ameninţat cu remanierea. Doi politicieni diferiţi, un practician al şpăgii şi un teoretician pentru metafizica pleaşcăi.

Prostanacu rupe lesa!
Cum să fii în politică şi cu botu uns, şi cu sufletu-n rai? Se poate dacă urmezi traseul Prostănacului. Văzând că Marinelu i-o trage din mers, a luat o decizie gravă şi penală chiar în ziua votului: a anunţat public să se ştie că se retrage din funcţia de vicepreşedinte la CSAT, sinecură după care a umblat în patru labe. Cine să-l mai întrebe despre respectarea legii electorale, când ambele partide mari făceau turism cu babele pe la toate urnele din judeţe? Aşa că am trimis la Parlamentul European oameni care ne reprezintă.
(P)TRU a intrat adânc în politică. A candidat pentru PD-L-EBA şi a ieşit din decorul naţional spre câmpiile de la Bruxelles. Omul chiar este inteligent şi are talent expresiv. “Mircea Geoană va ieşi din criză dacă se va opera de Vanghelie”, a recomandat (P)TRU. Cum să operezi însă dromaderul de cocoaşă? Îl omori sigur. “Program politic PSD – Fără Băsescu! Program politic PNL – Fără Băsescu!”, spunea el. Şi pe bună dreptate. Candidaţii Crinului şi ai Prostănacului nu ne-au arătat ce vor face ei la Bruxelles pe banii noştri. Ei au vrut să ne convingă numai cât de fiară este Traian Băsescu, pe care îl vor călca în picioare. I-au reproşat Marinelului că nu a mărit lefurile profesorilor, că este vinovat de lipsa reformelor din Justiţie, ceea ce mi s-a părut culmea tupeului politicianist. “Sunteţi tineri şi vă place muzica electronică. Acum vă oferim muzică tehno, dar din toamnă va intra în scenă DJ Băsescu”, le-a spus (P)TRU unor adolescenţi care ţopăiau pe lângă scena improvizată electoral.
Mă tată mă, şi se duce badea Gheorghe cu porcul la târg. “De vânzare porcu, bade?” “De vânzare”. “Cu cât îl dai?” “Cu zece milioane, dară…” “Ce i-ai dat să mănânce?” “Eee, boabe, domnule, numa boabe curate, ecologice…” “Ecologice, da? Boabe curate pe timp de criză, în loc să faci făină? Noi suntem de la protecţia consumatorilor: două milioane de lei amendă!” Vine altul. “De vânzare porcu, bade?” “Dă…” “Cu cât îl dai?” “Cu zece milioane”. “Şi cu ce l-ai hrănit?” “Aaa, i-am dat numa cozonac, iar după masă câte-o ciocolată”. “Pe timp de criză? Noi suntem de la protecţia copilului. Două milioane amendă!” Mai vine unul. “De vânzare porcu, bade?” “Nici nu ştiu ce să mai zic. Îl dau dă pomană…” “Bun. Şase milioane impozit forfetar.” “Păi nu ţi-am zis că-l dau degeaba? Nu ianu nimic pe el”. “Nu contează. Forfetaru se reţine, aşa a zis dom’ Boc. Ce i-ai dat să mănânce?” “Nimic.” “Cum – nimic?” “Nimic. În fiecare zi, i-am aruncat în teică o sută de mii de lei să-şi cumpere ce vrea el…”

Atenţie, Bombo, ai un tinerel din Congo!
Gaston Bienvenu Mboumba Bakabana, un tânăr de culoare, originar din Congo, a fost primit, în PSD, alături de alţi peste 300 de băieţi din 12 judeţe ale Transilvaniei, în cadrul unei ceremonii festive desfăşurate la Cluj-Napoca. La eveniment au participat preşedintele TSD, Nicolae Bănicioiu, vicepreşedinţii Ecaterina Andronescu şi Victor Ponta, precum şi Cozmin Guşă. Mboumba Bakabana, în vârstă de 33 de ani, este originar din Congo şi este în România din anul 1995. Acesta a absolvit Institutul Politehnic din Bucureşti, Facultatea de Microelectronică şi Telecomunicaţii, obţinând diploma de inginer. Tânărul locuieşte în comuna Floreşti de lângă Cluj-Napoca şi este directorul unei companii de construcţii. "Eram din facultate simpatizant al PSD, mi-a plăcut politica preşedintelui Ion Iliescu, apoi a lui Adrian Năstase şi acum a lui Mircea Geoană. E un partid care îmi place", a spus Gaston Bienvenu Mboumba Bakabana, noul membru al PSD Cluj. "Dacă partidul va avea încredere în mine voi primi şi funcţii. Acum sunt simplu membru şi am cerut afişe electorale pe care să le lipesc în Floreşti", a spus Mboumba Bakabana. În cadrul manifestării, participanţii au agitat steaguri roşii, au purtat eşarfe şi tricouri pe care scria "Alături de Mircea Geoană", dar şi pancarte cu inscripţii precum "Geoană preşedinte" şi "Alege bine". Nicolae Bănicioiu a declarat că ceremonia organizată a dus la "căderea mitului" conform căruia Ardealul este interzis PSD. "Mai demontăm un mit, că Ardealul ar fi interzis PSD. Văd aici o mulţime de tineri, ceea ce înseamnă primul pas spre recuperarea Ardealului de către PSD, de stânga", a spus Bănicioiu. Dacă şi Mboumba Bakabana a intrat în Partidu lu Mukles, precis că va trebui să emigrăm noi în Congo. Fiindcă este tot mai clar: cine nu este cu ei este împotriva lor. Ei nu au alt organ de perceţie. Iată de ce îi consider un mare pericol pentru România.

A dat în clocot hidrogenul de Bruxelles
După ce Adrian Severin l-a acuzat de corupţie pe Jacques Barot, comisarul pentru justiţie, Joseph Daul (FOTO), liderul Grupului Partidului Popular European, i-a transmis să prezinte scuze şi dovezi. “Insinuările domnului Severin sunt inacceptabile. În plus, sunt şi incorecte, Comisia Europeană aplicând în mod temeinic procedurile existente privind lupta contra corupţiei în România. Îl invit pe dl. Severin, în calitatea sa de deputat european din 2007, să consulte procedurile referitoare la elaborarea rapoartelor din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, disponibile pe site-ul Comisiei Europene”, a replicat Joseph Daul. Răfuiala a început ca la noi, cu “argumente”. “Ori domnul Barot este corupt şi atunci trebuie să rezolvăm această problemă, ori există tot o formă de corupţie, prin faptul că nu e lăsat să gestioneze dosarul României. De ce comisarul pentru probleme juridice şi afaceri interne nu este cel care coordonează întocmirea raportului pentru România pe justiţie şi este doamna Catherine Day, secretarul general al Comisiei Europene? De ce ne trebuie cineva care nu este titularul domeniului să intervină? Corupţia este devierea de la regulă. Acesta este în sine un act de corupţie, penbtru că am deviat de la regulă şi nu există nicio explicaţie convingătoare. Da. Eu acuz de corupţie pe unii care lucrează la raportul pentru România. Nu neapărat de corupţie în sensul că au încasat bani, că au luat mită. Corupţie în sensul de deviere de la reguli şi de atitudine incorectă”, afirmase Adrian Severin la Târgu-Mureş, unde a dat hidrogenul în clocot. “Declaraţiile domnului Severin arată clar că PSD şi Severin gândesc în termeni de corupţie. Pentru că nu pot altfel. Şi sunt supăraţi că nu au reuşit să mintă Europa. Vedem, de asemenea, că domnul Severin detestă Europa, detestă regulile şi valorile europene şi nu are ce căuta în Europa. Trebuie ţinut ascuns. După aceste declaraţii făcute de un actual membru al Parlamentului European, care în acelaşi timp este şi numărul unu pe lista PSD pentru euroalegeri, domnul Severin şi PSD nu mai au nicio credibilitate în Europa şi nu vor obţine nimic din ceea ce promit astăzi”, a declarat Monica Macovei. Ziarul “EuObserver” insinua vineri că Adrian Severin ar fi acela care ar fi introdus numele Monicăi Macovei le lista celor 12 candidaţi europeni indezirabili, listă publicată de Partidul Socialist European.
Am auzit frecvent reproşuri de genul: Ce caută Oieru la Bruxelles? Ce va face Tribunu la UE? Ce ştie să facă EBA? Întrebări fireşti din partea contribuabilului român. Dar stând strâmb şi judecând altfel decât făcătorii de manele politice la televizor, de ce ar fi mai bună Daciana Sârbu decât EBA pe care n-o dau competenţele afară din ţară? Şi oare de ce ar trebui să cred eu că Renate Weber se va bate mai dihai ca Oieru din Pipera pentru România? În orice caz, Tribunu n-ar fi în stare să semneze un tratat atât de umilitor cu Ucraina, aşa cum a făcut inevitabilul şi implacabilul Adrian Severin. Tribunu este “extremist”, dar Nepotu Mătuşii Tamara poate zburda liber pentru toate bucuriile pe care le-a făcut: contractele pentru Bechtel, SIDEX, PETROM etc. El este “un european”, n-aşa?

Federaţie sau Europa naţiunilor?
Cetăţenii cu drept de vot din cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene au votat în perioada 5-7 iunie pentru alegerea celor 736 deputaţi din noul Parlament European. În general, scrutinul a fost marcat de un absenteism fără precedent. Voturile exprimate au constituit, de cele mai multe ori, o sancţiune la adresa partidelor aflate la guvernare. Nu în ultimul rând, scrutinul a însemnat reluarea unor dezbateri mai vechi pe marginea viitorului comunitar. Campania electorală din toate ţările membre nu a reuşit să depăşească limitele politicii interne, unii candidaţi promiţându-le alegătorilor că le vor aduce bani de la Uniunea Europeană. Foarte frecvent, votul cetăţenilor a însemnat respingerea ideii unui continent unit, mai ales că majoritatea guvernelor nu organizează consultări populare pentru a hotărî destinele naţionale. Evident, de teama că s-ar ajunge la situaţii similare celor din Franţa sau Irlanda, care au respins proiectul Constituţiei europene. Mai mult ca oricând, acest scrutin comunitar reia o mai veche controversă: ce vrem în fond – o federaţie sau o confederaţie? O întrebare la care nici liderii politici actuali de pe continent nu au curajul să răspundă tranşant. Conform unui studiu realizat de institutul Viavoice pentru Eliberare, pe un eşantion de 5000 de oameni din Germania, Spania, Italia, Franţa şi Suedia, majoritatea celor chestionaţi vor ca UE să aibă un preşedinte, un ministru al Afacerilor Externe şi un ministru al Economiei şi Finanţelor. Italienii (73%), francezii (64%), spanio9lii (63%) şi germanii ((51%) s-au pronunţat în favoarea alegerii unui preşedinte al UE. Ei s-au pronunţat asemănător şi pentru celelalte funcţii amintite. Suedezii se află însă la antipod: 57% nu vor un preşedinte al Europei. Doar 44% din numărul germanilor ar accepta crearea unei armate europene, 49% fiind categoric împotrivă. Francezii (67%) şi italienii (56%) ar dori ca UE să aibă armată proprie. Cel mai mare dezacord a întâmpinat întrebarea privind introducerea unui impozit european: nu vor să audă de aşa ceva spaniolii - 66%, francezii – 65%, germanii – 55% şi suedezii – 61%.
Cetăţenii europeni percep construcţia comunitară ca pe o chestiune abstractă, câtă vreme acest experiment nu priveşte direct interesele lor. De aceea, prezenţa la urne a scăzut constant din 1979 – când s-a înregistrat o participare la vot de 62%, până în 2004, când au venit la urne doar 45,5% în medie. O participare masivă (aproximativ 90%) s-a înregistrat în ţările unde votul este obligatoriu – Belgia, Luxemburg, Grecia. În 2004, Polonia şi Slovacia, care abia aderaseră, au înregistrat doar 20,9%, respectiv 17% participare la vot. În 1989, Belgia înregistra o prezenţă de 90,7%, Luxemburg – 87,4%, iar Italia – 81,1%. La polul opus, a fost Marea Britanie, cu 36,4%. În 1999, Belgia – 91%, Olanda – 87,3%, iar Marea Britanie – 24% prezenţă la vot. Slovacia a bătut recordul dezinteresului cu 17% prezenţă la vot în anul 2004. La primele alegeri europene din 2007, România a avut o prezenţă la urne de 29,4%, iar Bulgaria – 29,2%.
Crucea a rămas un simbol electoral preţios
Votul pentru Parlamentul European este marcat de efectele interne ale crizei, dar şi de raporturile cu ţările vecine ale fiecărui stat. Austriecii au preferat să acorde un credit şi mai mare Partidului Libertăţii (FPOe), condus de Heinz-Christian Strache, un radical exploziv, în vârstă de 39 de ani. “cele două partide mari nu au nicio viziune în privinţa a ceea ce trebuie să fie Europa şi consecinţa logică este că Strache dictează linia, iar celelalte două îl urmează ca nişte căţei, ceea ce duce la victoria populismului”, crede Sonja Puntscher-Riekmann, vicerector al Universităţii din Salzburg. Strache a preferat să le arate oamenilor ce nu trebuie să ajungă Europa: sloganul “Occidentul, în mâinile creştinilor!” i-a deranjat pe cei care văd în UE un proiect pentru minoritari de tot felul, dar a prins la majoritatea populaţiei din Austria. Strache nu a ezitat să vină la un miting electoral cu un crucifix şi a spus deschis că ar dori să vadă acelaşi lucru în toate sălile de clasă din şcolile Austriei. Aici revine aceeaşi întrebare: vrem o Europă creştină sau o construcţie sincretistă, eventual atee? De altfel, majoritatea europenilor nu suportă ideea că UE trebuie să excludă ideea creştină de la baza construcţiei europene, aşa cum a fost exclusă crucea roşie de pe maşinile Sălvării… Austriecii, ca majoritatea europenilor, nu suportă imigraţia, dar şi companiile multinaţionale, care ar fi la originea crizei.
Nici pentru britanici construcţia europeană nu este o prioritate. Ei au folosit alegerile pentru PE ca să-şi manifeste dezacordul faţă de creşterea şomajului, a imigraţiei şi a crizei economice. Ei pun în discuţie chiar şi respingerea Tratatului de la Lisabona, după cum a afirmat de mai multe David Cameron, liderul conservatorilor victorioşi, arată “The Times”. Recesiunea economică este principalul candidat la nivel continental. Vaclav Klaus, preşedintele Cehiei, i-a îndemnat pe conaţionali să voteze pentru ţara lor, nu pentru UE fiindcă alegerile europene “sunt inutile”. La fel ca britanicul David Cameron sau ca Charles de Gaulle altădată, Klaus vrea “o Europă a naţiunilor” fiindcă UE nu va putea niciodată să devină un fel de “Statele Unite ale Europei”.
Ultranaţionaliştii din Slovacia au intrat şi ei în Parlamentul European. Ei au preferat sloganuri contra ungurilor şi a ţiganilor. Episcopul Tokes Laszlo din România, primul candidat pe lista UDMR, a afirmat că a votat “pentru reintegrarea Transilvaniei în Europa. Transilvania a fost ruptă de Europa în două faze. În prima fază după primul Război Mondial, când a devenit parte a unei ţări feudale româneşti, iar apoi în Al Doilea Război Mondial, când a fost dăruită blocului sovietic”. Marko Bela, liderul UDMR, a spus că în Uniunea Europeană nu ar trebui să intre ultranaţionaliştii, dar nu se referea la Tokes, se gândea la Tribunu. Corneliu Vadim Tudor l-a trimis tot acolo: “Marko Bela este un iresponsabil. Să latre la Budapesta, nu în România!” Nu este bine să instrumentăm frustrările oamenilor, dar în campania electorală din toate ţările UE tocmai acest lucru se face. Principala frustrare la nivel continental este provocată de cea mai gravă criză economică de după 1930, iar guvernele naţionale nu au fost capabile să reducă efectele recesiunii. Cea mai periculoasă lovitură pentru construcţia europeană poate veni tocmai din direcţia pe care au mizat totdeauna gânditorii de la Bruxelles: economia.
Suveranitatea naţională şi modelul Statelor Unite ale Americii
Federaţie sau conferaţie europeană? Dilema este veche în dialogul politic de pe continent. Reputatul istoric Constantin Buşe a lansat recent la Casa “Nicolae Titulescu” studiul “Din istoria relaţiilor internaţionale”, la Editura Enciclopedică. În context, o atenţie specială ar trebui acordată capitolului intitulat “Ideea europeană în viziunea unor personalităţi intelectuale şi politice din România (1919-1939)”. În 1930, sociologul Dimitrie Gusti opta pentru “Federaţia Statelor Europene”. La 27 mai 1923, Grigore Gafencu spunea: “Secolul trecut a fost dominat de principiul naţionalităţilor; în numele său a învins şi neamul nostru. Secolul de azi trebuie să fie al federalismului”. Era continuarea ideii contelui Richard Coudenhove-Kalergi, care a lansat în 1923 la Viena studiul “Paneuropa”. În general, gânditorii români credeau că federaţia presupune respectarea suveranităţii statelor, garantarea principiilor Pactului Societăţii Naţiunilor şi ale Pactului Briand-Kellog, condamnarea agresiunii şi cultivarea sentimentului de solidaritate europeană. Economistul Mihail Manoilescu credea că ideea construcţiei Statelor Unite ale Europei “poate fi utopică din punct de vedere al posibilităţilor de înfăptuire, ea este însă logică şi raţională”. I.G. Duca nu accepta primirea URSS şi a Marii Britanii în club. Sfinte Sisoe! În 1930, Iuliu Maniu adopta ideea unei Confederaţii Central Europene, lansată prin Planul lui Aristide Briand, cu Ungaria, Cehoslovacia şi Austria. Evocându-l pe Briand la 8 martie 1932, Mihail Sadoveanu, preşedintele Senatului României, afirma: “Ideea PanEuropei, pe care el a aruncat-o asupra suferinţei şi asupra confuziei obşteşti, s-a aprins şi stăruieşte ca o stea înflăcărată a aspiraţiei de astăzi şi a realizării de mâine”. Toţi credeau că suveranitatea naţională se va respecta întocmai. Războiul celor două ideologii ireductibile avea să arunce în derizoriu această utopie frumoasă. Europa nu se confundă cu America.
Muntele a venit la Mahomed. Obama s-a împăcat cu lumea musulmană
Discursul lui Barack Obama de la Cairo a fost foarte bine primit în lumea islamică. “Assalamu Aleikum! – Pacea fie cu voi!” a strigat preşedintele american în faţa Universităţii de la Cairo şi a stârnit aplauze. În Cisiordani, palestinienii îl numesc deja “Abu Hussein”, folosindu-i numele mijlociu musulman, în semn de respect. “După cum ne spune Sfântul Coran, ‘’Fii conştient că există Dumnezeu şi spune întotdeauna adevărul. Este ceea ce voi încerca să fac astăzi, să spun adevărul cât de bine pot”, a afirmat Obama. Este o schimbare de discurs la antipod, faţă de George W. Bush, care vorbea neinspirat despre “cruciade”. “Sunt gata pentru un dialog serios cu Iranul”, a anunţat Obama, recunoscând că Statele Unite se află la originea revoluţiei din 1953 din Iran. Nicholas Burns, care s-a ocupat de dosarul nuclear iranian pe timpul lui Bush, crede că Obama şi-a pregătit foarte abil cadrul extern de după alegeri. Dacă Iranul acceptă sau nu dialogul cu SUA, Obama va ieşi bine oricum fiindcă lasă spaţiu de manevră pentru dialog. “Iar dacă dialogul cu Iranul eşuează, SUA vor ieşi bine din situaţie fiindcă vor avea o credibilitate şi o poziţie mult mai mare în faţa Rusiei şi a Chinei, fiind în măsură să ceară sancţiuni foarte severe”, crede Burns. “În plin război rece, Statele Unite au jucat un rol în răsturnarea unui guvern iranian democratic ales”, a recunoscut Obama. Este pentru prima dată când un lider american ţine un asemenea discurs pentru lumea musulmană. Motivată de controlul resurselor petroliere, lovitura de stat reprezintă pentru mulţi iranieni duplicitatea Americii care pozează în apărătorul drepturilor omului, dar nu ezită să recurgă la metode josnice pentru a răsturna guverne democratice în numele intereselor economice şi strategice. Venind din lumea musulmană în Europa, Obama a vizitat pe 5 iunie lagărul de concentrare din Buchenwald, din estul Germaniei, însoţit de Elie Wiesel şi de cancelarul Angela Merkel. Acolo a vorbit despre moartea celor şase milioane de evrei pe timpul Holocaustului, echilibrând balanţa cu Israelul, după discursul paradoxal de la Cairo. (Viorel Patrichi)
Basarabia aparţine Ucrainei!
Aşa a declarat Nikolai Serdiuk, guvernatorul regiunii Odesa, un demnitar care face parte din guvernul de la Kiev. “Basarabia va rămâne pentru totdeauna teritoriu al Ucrainei, iar pretenţiile României la aceste pământuri nu au un caracter oficial. Basarabia este a noastră şi va fi pentru totdeauna teritoriu ucrainean, indiferent de ceea ce afirmă vecinii noştri români, mai ales că aceste declaraţii nu reprezintă poziţia oficială a României, ci a unor organizaţii publice de pe teritoriul român. Câinii latră, caravana trece!”, a bravat Serdiuk în cadrul unei conferinţe pe tema “Programul de vecinătate România-Ucraina”, manifestare finanţată de UE. Presa ucraineană s-a năpustit furibund asupra României, la fel ca ziariştii ruşi, deşi autorităţile de la Bucureşti nu au revendicat teritoriile istorice, invadate de Armata Roşie, dar cedate prin tratatul bilateral, semnat de triada Emil Constantinescu-Adrian Severin-Petre Roman. Mai mult, politicienii de toate culorile de la Kiev au afirmat deschis că Ucraina nu va respecta nici hotărârea definitivă şi irevocabilă, dată de Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga, cu privire la delimitarea platoului continental şi a zonelor economice exclusive din Marea Neagră dintre cele două ţări vecine. Ucraina nu recunoaşte existenţa românilor din sudul Basarabiei, folosind aceleaşi “argumente” bolşevice: moldoveni, iar nu români. “Membrii diasporei moldoveneşti din regiunea Odesa, dar şi cei 32000 de membri ai diasporei ucrainene din Transnistria sunt toţi cetăţeni ai Ucrainei”, a susţinut Serdiuk la forumul de la Odesa, unde au fost şi reprezentanţi din România. Cerasela Nicolaş, consul general la Odesa pentru România, a confirmat că ţara noastră nu are revendicări teritoriale faţă de Ucraina. Muscoiul de pe căciula haholului este atât de mare, încât Serdiuk dă din mâini şi din gură. Patru regiuni ucrainene şi patru regiuni româneşti au semnat un acord de cooperare transfrontalieră, în acest climat de tensiuni politicianiste, alimentate permanent de perpetua campanie electorală de la Kiev. Pe seama României.
Tot felul de “analişti” şi “strategi” din Rusia sau din Transnistria fac proiecte halucinante pentru viaţa românilor din Basarabia. Chiar dacă rezistenţa Opoziţiei de la Chişinău a fost exemplară şi extrem de utilă pentru reforma politică din R. Moldova, aceşti domni sau tovarăşi au convingeri care nu coincid totuşi totdeauna: unii susţin că “R. Moldova se scurge în România”, iar Rusia trebuie să recunoască imediat independenţa Transnistriei care trebuie să devină un al doilea Kaliningrad pentru UE; alţii – cei mai numeroşi – devin tot mai guturali şi avertizează România “să nu se amestece în treburile interne ale R. Moldova”. Desigur, Rusia are toate drepturile să se amestece deschis în regiune, chiar dacă etnicii ruşi constituie doar 6% din populaţia Basarabiei. Evident, Voronin susţine că România este vinovată şi pentru eşecul comuniştilor de a impune un preşedinte-marionetă. Generalul de miliţie nu concepe că adversarii din Opoziţie pot gândi altfel, decât el, independent de Moscova sau de Bucureşti. Iată de ce rezistenţa celor trei partide – PL, PLDM şi AMN – reprezintă o lecţie de neuitat pentru micii satrapi regionali din spaţiul ex-sovietic. Un prieten de-al meu de la Soroca a rezumat într-un stil inconfundabil situaţia creată la Chişinău: “Uăi băieti, uăi, şi l-o mai cârchit aişte pisti bot pi Voronin!” Vladimir Ţurcan, vicepreşedintele Parlamentului şi mâna dreaptă a miliţianului, a recunoscut că a acceptat arborarea drapelului UE pe clădirea Legislativului, unde nu ar fi fost însă şi steagul României. Inutil să-i mai aducem aminte lui Voronin că şi-a făcut-o singur şi, prin urmare, să nu mai acuze serviciile speciale de la Bucureşti.
În pragul războiului civil - aşa pretind profeţii KGB-FSB-GRU că se va întâmpla dincolo de Prut pe timpul alegerilor anticipate. Dmitri Soin, un expert KGB din Transnistria, ne asigură că situaţia de dincolo de Prut are o pronunţată componentă geopolitică. El crede că partidele de opoziţie de la Chişinău ar dori unirea cu România. Soin, care conduce mişcarea “Prorîv” din Transnistria, afirmă că Partidul Comuniştilor nu reprezintă o forţă filorusă unitară, fiind mai degrabă o structură cu mai multe tendinţe: acolo fiecare îşi urmăreşte propriile interese, când cu Occidentul, când cu Estul. Soin e convins că bolşevicii lui Voronin au vrut să sugă de la două vaci, “încurcându-se în aceste subtilităţi geopolitice şi intrând singuri în fundătură”. El crede că Basarabia este în pragul unui război civil fiindcă “aceste alegeri anticipate doar vor aprofunda divizarea societăţii moldoveneşti, care şi aşa este puternic scindată”.
“Escaladarea instabilităţii politice nu va servi drept motiv pentru un nou pogrom în masă, sub steaguri româneşti”, scrie “Izvestia” într-un limbaj care aminteşte de vremurile de glorie ale lui Stalin. Mai realistă, “Nezavissimaia Gazeta” notează că “R. Moldova a rămas fără preşedinte şi fără Parlament. Eşecul alegerii preşedintelui a aruncat R. Moldova într-o criză politică serioasă”. “Este practic o victorie a Opoziţiei”, menţionează “Rossiiskaia Gazeta”. Obsesia pierderii Nistrului i-a paralizat pe mulţi comentatori ruşi, deşi “Nistrul cu apă ghioară” curge la peste o mie de kilometri de frontiera Rusiei. “Eşecul alegerii preşedintelui trădează poziţia slabă a puterii comuniste şi anticipează prăbuşirea regimului Vladimir Voronin. Cum ar trebui să procedeze Rusia într-o asemenea situaţie? Există argumentul Transnistriei. Kremlinul trebuie să renunţe la R. Moldova şi să recunoască enclava de pe Nistru, dar acest argumenmt este prea slab din punct de vedere geopolitic şi al intereselor energetice ale Rusiei, care nu pot fi promovate în regiune, fără sprijinul Chişinăului”, crede Dmitri Oreskin de la “Kommersant”. Eu consider că Rusia ar trebui să accepte România ca partener de dialog strategic în regiune, altfel nu va rezolva nimic în spatele Ucrainei.
Chişinăul a găzduit pe 5 iunie reuniunea şefilor de state şi de guverne din sud-estul Europei. Cu acest prilej, Petr Kypr, ambasadorul Cehiei în R. Moldova, a criticat regimul comunist pentru introducerea regimului de vize pentru români. În schimb, cetăţenii R. Moldova trebuie să facă dovada că au în cont 500 de euro dacă vor să vină în România. Iată de ce românii din Basarabia pot să rămână recunoscători unor politicieni ca Mircea Snegur, Petru Lucinski, Vladimir Voronin şi – de ce nu? – Ion Iliescu sau Emil Constantinescu. Bogdan Aurescu, secretar de stat pentru afacerile strategice ale României, l-a suplinit pe Traian Băsescu, care a refuzat să mai meargă din cauza evenimentelor din 7 aprilie. Strategul nostru şi-a manifestat speranţa că “înţelepciunea va prevala şi că lucrurile vor reveni la normal” în relaţiile dintre Bucureşti şi Chişinău. Turcia a preluat preşedinţia Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est, manifestând aceeaşi speranţă că va adera la UE, chiar dacă în campania electorală de pe continent au fost accente clare contra Ankarei.
Elefantul printre porţelanuri sau cazacul mangă
De un comic involuntar este şi analiza realizată de Konstantin Zatulin, directorul Institutului pentru Comunitatea Statelor Independente de la Moscova şi deputat în Duma de Stat. În buna tradiţie bolşevică, un gazetar de la “Komsomolskaia Pravda” l-a întrebat pe Zatulin: “Este clar că Opoziţia de la Chişinău nu va mai fi de acord nici dacă comuniştii vor învinge încă o datăîn alegerile anticipate. Oare într-adevăr la Chişinău este de aşteptat al doilea val de pogromuri?” “În aceste condiţii, nimic nu poate fi exclus. Opoziţia va încerca să acţioneze cu mai multă acurateţe. Este evident că după retragerea Opoziţiei din aprilie, ea s-a regrupat şi a primit un nou sprijin din partea României, care acţionează ca elefantul într-un magazin de porţelanuri şi face aluzii directe că nu consideră Moldova un stat viabil. România nu întâmpină nicio ripostă din partea UE, care a luat o pauză. UE se află în faţa unei dileme: fie să-i susţină pe adversarii lui Voronin, riscând cu R. Moldova în forma în care este astăzi, fie să-şi reconfirme poziţia iniţială şi să dea de înţeles ferm Bucureştiului că nu sprijină amestecul în afacerile interne ale republicii”, crede Zatulin care prezice “o revoluţie colorată” la Chişinău.
“Dacă se mai respectă Constituţia în R. Moldova, vor fi alegeri anticipate. Cred că este un răspuns corect, democratic al Opoziţiei pentru modul cum au fost trataţi oamenii care au gândit altfel decât comuniştii. Pe de altă parte, Opoziţia a dat o lecţie şi preşedintelui în funcţie, şi comuniştilor, şi oricui: că nu totul se cumpără în politică. Eu i-aş felicita pe cei care au rezistat presiunilor enorme care s-au făcut pe ei. Când politicienii care vor deţine frâiele puterii la Chişinău vor înţelege să-şi servească poporul, cu certitudine vor normaliza relaţiile cu România”, a spus Traian Băsescu la postul public de televiziune. “Financial Times” apreciază că Voronin a suferit o lovitură majoră în Parlamentul de la Chişinău. “Neparticiparea la alegerea şefului statului de către unii deputaţi din opoziţie a fost influenţată puternic din exterior, influenţă care nu este cea mai favorabilă”, a spus Iurie Roşca, fără să mai acuze direct România. El susţine că Urechean s-a dus la Moscova pentru a se întâlni cu interlopul Karamalak la hotelul Mariott. Iar noi credeam că numai la Bucureşti se trag clopotele pentru Chişinău…

Dezmembrarea României
Chiar dacă ţara noastră a intrat în NATO şi în UE, strategii ruşi fac scenarii pe computer şi le oferă politicienilor. Andrei Safonov, un analist rus de la Tiraspol, consideră că dezmembrarea României ar fi singura modalitate de rezolvare a problemelor tensionate din această regiune marcată de implicarea Statelor Unite ale Americii, Uniunea Europeană şi Ucraina. Scenarii similare au mai apărut în presa din ucraina şi din Rusia.
Safonov este convins că presiunea SUA a scăzut în regiune, dar a crescut influenţa Uniunii Europene prin intermediul formatului “5+2” pentru rezolvarea conflictului de pe Nistru.
Aici trebuie precizat însă că UE şi SUA au doar statut de observatori, deşi cea mai importantă minoritate din Transnistria este formată de români/moldoveni, iar în cele 6 judeţe basarabene din R. Moldova românii formează majoritatea absolută a populaţiei. Prin urmare, dacă nu România, măcar Uniunea Europeană ar trebui să participe ca mediator direct la rezolvarea acestui conflict. Safonov crede că un rol important l-ar avea Kalman Mizsei, reprezentantul UE la Chişinău, căruia Igor Smirnov i-a interzis să mai intre în Tiraspol. Înainte de revolta tinerilor de la Chişinău, Transnistria exporta în ţările UE peste 50% din producţia proprie. Este semnificativ că nici investitorii din Rusia şi din Ucraina nu mai au nevoie de producţia transnistrenilor, aşa că peste 75% din producţia lor nu a mai fost exportată nimănui. Vânzările se făceau oricum ilicit, mai ales că Transnistria nu plăteşte impozit nimănui, iar Safonov uită acest detaliu. Împreună cu Ucraina, UE a reuşit să stopeze exporturile transnistrenilor pe la frontiera de est a R. Moldova. Tiraspolul preferă dolarii, dar în UE cel mai bine merge tot euro.
Transnistria poate importa doar din ţările răsăritene. Va creşte importul din Ucraina pentru Tiraspol. Oamenii lui Smirnov vor să controleze toate transporturile care trec prin această fâşie, ca să-şi amplifice “autoritatea”. Ucraina nu suportă influenţa Rusiei în Transnistria şi face presiuni şi asupra Chişinăului, mai ales după revoltă. Pentru Safonov, Rusia rămâne aliatul politic şi militar al Transnistriei. El înţelege însă că Occidentul este privit cu mai mare simpatie de către transnistrenii tineri şi de vârstă medie pentru cultul libertăţilor şi al drepturilor omului. Ştie că un posibil conflict ruso-polonez sau un război dintre Rusia şi Ucraina ar crea situaţii complicate pentru Tiraspol. Ar fi echivalentul unui cataclism. UE se poate prăbuşi sub povara propriei birocraţii, un proces care ar favoriza Transnistria şi Rusia. “Nu trebuie să ne minţim. Recunoaşterea Transnistriei nu poate veni nici din partea Rusiei în această perioadă. Trebuie să fim realişti”, explică Safonov. El crede că Transnistria trebuie să-şi păstreze statutul actual, mai ales că se află între Ucraina şi Rusia. De aceea, nu trebuie admisă nicio ingerinţă în viaţa politică a Ucrainei. Tiraspolul nu trebuie să participe la polemicile dintre Rusia şi Ucraina – Mazepa, Petru cel Mare. “Moşii noştri cei mari de acum 300 de ani nu ne ajută să exportăm mărfurile şi nici nu contribuie la bugetul nostru”, a precizat Safonov.
România nu vrea să încheie tratatul de frontieră cu R. Moldova şi aici ruşii fac presiune. “Expansiunea Bucureştiului se desfăşoară în două direcţii: în primul rând, pe relaţia cu Ucraina, iar în al doilea rând spre R. Moldova”. Safonov intuieşte că Bucureştiul vrea ca R. Moldova să formeze o federaţie cu Transnistria pentru ca Tiraspolul să nu aibă statut juridic în momentul în care s-ar realiza unirea Basarabiei cu România. El crede că Ucraina a greşit atunci când a acceptat să se judece la Haga cu România pentru Insula Şerpilor. Omul nu ştie că nu Insula Şerpilor a fost obiectul procesului, ci platoul continental, eroare care ajunge pe nemestecate în toată presa ucraineană. De unde şi reacţiile otrăvite ale Kievului faţă de Bucureşti. Personajul îndeamnă Ucraina să nu respecte sentinţa de la Haga fiindcă “România a nimerit aici din aer”. “Dacă România va putea integra R, Moldova, atunci ea va deveni lider regional, consolidată de resursele de gaz ucrainean de pe platoul Mării Negre, iar tamponul moldovean dintre România şi Transnistria, dintre România şi Ucraina dispare”. Bucureştiul nu a acceptat niciodată ca Benderî (Tighina) să fie scoasă din componenţa R. Moldova, zice Safonov. Dar cum să acceptăm, păcatele noastre?!
Strategul rus prinde curaj. De la Kremlin. Pune o problemă “incorectă politic”: “ Nu ar fi mai bine pentru viitorul nostru să fie dezmembrată România ca stat unitar, ca factor de destabilizare şi de expansiune regională?” El vede realipirea Transilvaniei la Ungaria, preluarea Moldovei istorice de către Chişinău, cu tot cu Iaşi, iar regiunile din sud-vest să treacă la Serbia. Dezmembrarea României, aşa cum s-a întâmplat cu Iugoslavia, Cehoslovacia sau URSS, nu ar face lumea să sufere. S-ar rezolva multe probleme financiare. Iar dacă dispare pentru totdeauana speranţa reconstituirii României Mari, atunci opoziţia pro-română de la Chişinău nu mai rezistă. “Pentru Transnistria şi pentru antiunioniştii din R. Moldova, dezmembrarea României ar fi un cadou. Este o temă de meditaţie pentru noi. Nu trebuie să uităm acest lucru”, a îndemnat Safonov. Până când acest kazak îşi va vedea visul cu ochii, Transnistria va trebui să participe la “atomizarea politică a lumii”, după modelele Kosovo, Osetia de Sud, Abhazia. Tiraspolul poate realiza o uniune politico-militară cu Rusia sau se poate baza pe Ucraina, ca un spate al frontului şi în domeniul cooperării economice. Din Occident, Transnistria poate prelua modelul de dezvoltare social-economică. Ceea ce nu reţin strategi ca Safonov este că însuşi premierul Vladimir Putin a afirmat, înaintea vizitei din Japonia, că Rusia va oferi resurse energetice pentru fostele republici sovicetice numai la preţuri mondiale, fără favoruri. Kremlinul este obligat de realităţile interne ale Rusiei să nu mai facă pomeni cu indivizi ca Smirnov, care au creat clanuri KGB-FSB-GRU la frontierele defunctei URSS.
Asemenea “analize” trebuie luate în calcul la Bucureşti fiindcă în jurul României colcăie ura. Chiar dacă ex-premierul Tăriceanu făcea şedinţe de guvern mixte cu Ungaria, la Budapesta nu se schimbă mai nimic în vechea mentalitate colectivă. Viktor Orban, liderul FIDESZ, aflat pe cai mari, a avertizat că va susţine autonomia teritorială în Harghita-Covasna, atunci când va ajunge la conducerea ţării, iar acel moment nu va întârzia prea mult. Mai ales că se adânceşte criza economică. Despre resentimentele mancurţilor de teapa lui Voronin am discutat şi cu alte prilejuri. Aceşti indivizi îşi ţin conaţionalii în cea mai primitivă înapoiere, numai să se menţină la putere, asmuţind contra României. Ucraina a dovedit de mai multe ori că este cel mai dificil şi cel mai imprevizibil vecin pentru ţara noastră. Dacă nu vom juca până la limită rolul nostru de ţară membră NATO şi UE, pentru apărarea românilor din nordul Bucovinei, din Herţa şi din sudul Basarabiei, pentru aplicarea sentineţi definitive de la Haga, atunci ne putem aştepta la o solidarizare a factorilor de risc pentru unitatea teritorială a României. Să nu ne iluzionăm doar cu statutul nostru de membri în clubul select NATO-UE. Interesele economice pot prevala asupra unor decizii politice, care pot deveni periculoase pentru noi. Din nefericire, orice scenariu este posibil pentru ţara noastră. În timp ce unii ne acuză că am vrea să recuperăm teritoriile luate prin pactul Molotov-Ribbentrop, recunoscut ca reper juridic chiar şi la Curtea de la Haga(!), există strategi ucraineni care iau în calcul preluarea întregului judeţ Suceava. Că Ucraina nu are defel reflexe europene a dovedit-o prin recentul scandal de spionaj. Kievul vrea în NATO, dar “ne lucra” de dragul Rusiei! La întâlnirea recentă cu ambasadorii UE la Bucureşti, Traian Băsescu a avertizat că Ucraina nu respectă reglementările internaţionale de mediu, nu aplică verdictul Curţii Internaţionale de la Haga cu privire la delimitarea platoului continental din jurul Insulei Şerpilor, nu respectă drepturile minorităţii române, în timp ce minoritatea ucraineană este reprezentată automat în Parlamentul de la Bucureşti. După ce a trimis la plimbare doi diplomaţi ucraineni, aflăm că România a expulzat şi trei diplomaţi ruşi, ca urmare a acţiuniloir spionului Achim Floricel de la Divizia Dacica. Raportul lui Martin Eichtinger, ambasadorul Austriei la Bucureşti, arată că relaţiile României cu Federaţia Rusă au fost afectate şi de recentul scandal de spionaj cu Ucraina. În cadrul unui dejun cu ambasadorii UE la Bucureşti, Traian Băsescu ar fi spus că Rusia vrea să transforme Transnistria într-un al doilea Kaliningrad. “Rusia a devenit în ultima vreme tot mai agresivă în păstrarea şi apărarea sferei sale de influenţă”, a precizat preşedintele român. Toate partidele de opziţie îl acuză tot pe el că ar fi stricat bunele relaţii cu vecinii. “Cred că este una din cele mai nefericite decizii pe care le-a luat România în acest an, pentru că a reuşit să afecteze relaţiile cu Ucraina, Federaţia Rusă, Bulgaria şi NATO”, credea recent Teodor Meleşcanu. Trebuie să gândeşti cu capul haholului Boris Tarasiuk pentru a accepta că nu trebuia să-i expulzăm pe spionii ucraineni, ruşi sau bulgari. În realitate, de când a intrat în NATO şi în UE, România a devenit ţintă, la fel ca ţările baltice sau Polonia. DIICOT anchetează şase ofiţeri pentru neglijenţă în protejarea informaţiilor clasificate. Este vorba de Dragoş Petrişor, Ovidiu Mihai Baba, Mihai Fercheliuc, Costică Lupu, Adrian Mândroiu şi Costel Munteanu. După isprava “dacului” Floricel, armata română a fost nevoită să-şi schimbe toate codurile de transmisiuni speciale.
Cine vrea Nabucco este contra Kremlinului
România a devenit ţintă nu doar pentru informaţii clasificate sau, in extremis, chiar pentru dezmembrarea teritorială. Esenţial este dosarul economic în această conflagraţie mondială ascunsă. Bucureştiul a optat deschis pentru găsirea alternativelor la resursele energetice, oferite de Rusia. De aceea, a susţinut proiectul Nabucco. Rusia face tot posibilul să blocheze acest proiect, chiar dacă, oficial, nu recunoaşte. La întâlnirea cu premierul turc Recep Tayyip Erdogan de la Soci, Putin a momit Ankara cu “o a doua ramură pentru gazoductul Blue Stream-2”. “Nu avem nicio obiecţie faţă de proiectele alternative. Înainte de a investi însă miliarde de dolari într-o conductă şi de a o îngropa în pământ, este important de ştiut dacă există suficiente gaze pentru a asigura o bună funcţionare a acesteia”, a avertizat Putin. În acest sens, el a lucrat atent pe lângă Uzbekistan, Kazahstan şi Turcmenistan să nu semneze pentru construirea gazoductului Nabucco. România rămâne “un punct obligat de trecere”, iar Moscova încă nu este hotărâtă să accepte această realitate strategică. Preşedintele Rusiei va cere la summitul G-8 din Italia înlocuirea dolarului cu o monedă supranaţională. “Unele idei globale au fost evocate, dar nu şi examinate în format extins în cursul summitului G-20 de la Londra, ca de pildă crearea unei monede supranaţionale. Trebuie să ieşim învingători din această criză şi să creăm o arhitectură modernă a raporturilor financiare şi economice internaţionale”, a spus Medvedev. Evident, Italia susţine Rusia şi aici.
Medvedev – România să nu-şi bage nasul în R. Moldova!
Un summit glacial a avut loc tocmai la Habarovsk, între Uniunea Europeană şi Rusia. Jose Manuel Durrao Barroso, preşedintele Comisiei Europene, şi-a arătat inutil muşchii în faţa lui Dmitri Medvedev, un ursuleţ de catifea la Kremlin, dar totuşi un urs. Nimic nu le-a ieşit europenilor poftiţi în Siberia Orientală, să admire şi ei regiunea noului “boom”economic asiatic. Indirect, mesajul părea să fie următorul: faceţi nazuri, foarte bine, noi avem parteneri de nădejde China, Japonia şi – de ce nu? – SUA (peste Pacific). Kremlinul a rămas pe aceeaşi poziţie agresivă şi la Habarovsk faţă de Bruxelles, indiferent de tema discuţiei. Poate tocmai de aceea au fost şi invitaţi tocmai unde a dus mutu iapa şi surdu roata! “Să vadă şi ei măreţia Rusiei!”, s-a explicat Medvedev, după care i-a poftit la o plimbare pe fluviul Amur. Că lucrurile stau aşa este şi declaraţia lui Barroso cu privire la blocarea aderării pentru Ucraina, R. Moldova, Belarus, Armenia, Georgia şi Azerbaidjan. Iată de ce propunerea Româniai ca R. Moldova să meargă spre UE alături de ţările din Balcanii de Vest a fost abandonată imediat de Bruxelles. “Pur şi simplu nu suntem pregătiţi să le oferim statutul de membru al Uniunii Europene”, a recunoscut Barroso la Habarovsk. Pe scurt, UE este captivă în labele Ursului. Un ursuleţ de catifea, dar totuşi Urs.
Ca de obicei, Kremlinul joacă tare, cu acelaşi tupeu tradiţional, confundat de unii cu “diplomaţia eficientă”, ştiind că la Bruxelles au rămas băieţi ascultători. “Federaţia Rusă a atras atenţia asupra necesităţii unor demersuri mai energice pe lângă România, pentru ca această ţără să înceteze să mai exercite presiuni politice asupra R. Moldova şi să recunoască definitiv independenţa acesteia”, a declarat Aleksandr Gruşko, adjunctul ministrului rus de Externe. Barroso nu a pomenit nimic despre angajamentul scris al Rusiei, semnat în 1999 la Istanbul, privind retragerea din Transnistria pentru a elibera această regiune de sub controlul mafiei lui Smirnov. În rest, formulele generale au fost agreate de ambele părţi: “Vom dezvolta colaborarea bilaterală în domeniul economiei, vom lupta cu terorismul internaţional, cu crima transnaţională”, ne asigură Medvedev, citat de ITAR TASS. Preşedintele rus a apreciat rolul Uniunii Europene în rezolvarea crizei din Caucaz. A se citi că UE a achiesat la consecinţele invaziei ruse din Georgia, care s-a încheiat prin recunoaşterea unilaterală a independenţei pentru Abhazia şi Osetia de Sud. UE se mulţumeşte cu gazoductul “Drujba” şi nu mai scoate o şoaptă despre Nabucco. “Trebuie să confirmăm că UE consideră Rusia partenerul său strategic”, a declarat Vaclav Klaus, preşedintele Cehiei.
Grigore Vieru sau taina care ne apără
Prin grija doamnei Iulia Gorea Costin, Sala Palatului din Bucureşti a găzduit spectacolul “Taina care mă apără”, în amintirea lui Grigore Vieru. Au evoluat artişti de excepţie de la Chişinău şi din Bucureşti: Lucia Mureşan, Mihai Munteanu, Anastasia Lazariuc, Corala “Vocile Primăverii”, formaţia “Milenium” şi orchestra “Lăutarii”. Aici merită reţinut numele Nicolae Botgros, un virtuoz al viorii. Ascultând “Ciorcârlia” în interpretarea maestrului care poartă toate păsările pădurii pe corzi, am înţeles iarăşi şi iarăşi că artiştii autentici vin spre noi din aceeaşi lumină. “Merg pe pământ şi sunt ca vioara/ Toate îmi par că sunt prima oară/ Ca un copil aştept dimineaţa/ Până la lacrimi mi-e dragă viaţa./ Orice splendoare mă doare/ Mă doare această floare/ şi frumuseţea ta, şi frumuseţea ta/ şi-această zi, şi-această zi/ Ce mâine nu va mai fi/ Ce mâine nu va mai fi, nu va mai fi…” Este aici un autoportret al poetului Grigore Vieru, dezarmant de simplu, fără adjective inutile – marca marelui talent. L-am considerat altădată pe poetul din Pererâta de pe Prut un Octavian Goga al Basarabiei. Dar mi se pare acum formula prea săracă fiindcă simplitatea este rostul adânc al artei adevărate. Versul lui este un lamento vechi, ca un bocet, ca o rugăciune în genunchi, ca profeţia mesianică în pustiul uitării. Grigore Vieru nu este un poet militant, nu cheamă Prutul să-i înece pe ruşi sau pe ucraineni, cum făcea Octavian Goga în Transilvania cu Oltul. Suferinţa nu are grade de comparaţie, dar ea este manifestă diferit la cei doi poeţi. La Vieru, revolta provocată de oprimare şi de criza identitară indusă este implicită şi, de aceea, foarte “eficientă”. (Nu am găsit un cuvânt mai nepotrivit). Poate la un asemenea efect subteran se referea profesorul Dan Dungaciu, când vorbea despre “diviziile lui Grigore Vieru”. Iar magnitudinea acestui Octavian Goga atât de fragil s-a resimţit teribil la Chişinău pe 7 aprilie, încât Kremlinul şi Kievul au putut vorbi public despre “agenţii României”. Ce inepţie! Ce s-a întâmplat oare cu serviciile de elită de la Răsărit, dacă nu au priceput măcar atâta lucru? Da, Grigore Vieru era cel mai “eficient” agent al României din Basarabia: avea grad de mareşal al cuvântului, iar acum mă îndoiesc totuşi că nu a murit la fel de misterios ca soţii Doina şi Ioan Aldea-Teodorovici. Prea mare este coincidenţa. Iată o primă rafală în maniera delicată şi “diversionistă” a lui Grigore Vieru: “O mie de revoluţii nu valorează cât un izvor curat!”. Formidabil! S-o fi gândit la “revoluţia orfanilor” din Basarabia. De unde veneau acei tineri bătuţi sau ucişi cu sălbăticie, dacă nu din “izvorul nostru curat”, care răzbate spre lumină? Sau: “Ascultaţi-mă, surori, pe mine/ Şi voi, fraţii mei, ce vă sfădiţi:/ E păcat, nu-i drept şi nu e bine/ Să vinzi casa care te-a-ncălzit./ Bani ne-ar trebui la fiecare,/ Toţi avem copii şi vremea-i grea./ Însă cum să vinzi fereastra oare,/ Cea la care maica te-aştepta?!/ Casa părintească nu se vinde,/ Nu se vinde tot ce este sfânt./ Din atâtea lucruri dragi şi sfinte/ Ochii mamei încă ne privesc./ O vom da şi vor schimba lăcata/ Şi vor pune şi ferestre noi./ Şi trecând pe lângă ea vreodată,/ Va privi ca la străini la noi.”
Ce este Basarabia, dacă nu această casă vândută şi mereu uitată? Sau “un copil înfăşat în sârmă ghimpată”? Totdeauna lucrurile simple au putere de evocare teribilă. Care să fi fost taina proteguitoare pentru Grigore Vieru? Limba română, Ţara, Mama, Iubita, Mihai Eminescu, Dumnezeu? Ascultând versurile lui pe muzică, m-am gândit că toate acestea la un loc alcătuiesc “Taina care ne apără” pe noi, românii: conştiinţa unităţii lingvistice, conştiinţa unităţii teritoriale în arealul de etnogeneză ancestrală a dacilor, conştiinţa unităţii de destin, cum spunea Constantin Rădulescu-Motru. Ceea ce este al nostru nu se va pierde niciodată, asemenea genomului regăsit în vechile fosile.
Viorel Patrichi