joi, 22 decembrie 2011
Grigore Leşe – între Mithra şi Zalmoxis
Grigore Leşe – între Mithra şi Zalmoxis
Îi preţuiam de multă vreme nehodina în căutarea izvoarelor muzicii tradiţionale româneşti. Iar acum am avut bucuria să-l provoc la un scurt dialog despre colindă, lumea lui arhaică, în care a săpat meticulos, în căutarea filoanelor spiritualităţii noastre. Fiindcă Grigore Leşe, care nu vrea să-i spunem "rapsod", este un adevărat arheolog al tradiţiei românilor. L-am auzit altădată vorbind autoritar despre distincţia ce trebuie făcută între colindă şi cântecul de stea deoarece la noi este o adevărată confuzie generală: toţi simulatorii din "Cultură" ne prezintă îndesat şi relevant, o dată pe an, colindele despre Naşterea Domnului. Compozitori şi interpreţi mediocri "scriu" şi ei "colinde" despre brad şi despre magii călători, printre care apare şi mama lor lăcrimând lângă un bec ecologic. Cântecul de stea, la care se pricepea aşa de bine Anton Pann, evocă naşterea lui Hristos, asemenea
"misteriilor" medievale din ţările occidentale. Este o specie nouă, suprapusă de preoţii creştini peste colinda europeană, tocmai pentru a induce mai uşor credinţa în Hristos. Ca să semene a colindă, interpretul adaugă la final o urare pentru ascultători şi aici se termină misterul. De aceea, cântecul de stea seamănă cu teatrul Irozilor, fără să fie o specie dramatică.
Colinda însă are funcţie magică, o afirmaţie pe care am auzit-o pentru prima dată la profesorul Vasile Adăscăliţei. De la el şi până la Grigore Leşe, nu am mai auzit pe nimeni să dezvolte atât de convingător această idee. Cântecul de stea "încântă", pe când colinda "descântă". Colinda are ca destinatar un individ din colectivitate: colindă de fecior, colindă de fată mare, pentru gospodar sau pentru gospodină, pentru văduv sau pentru văduvă şi aşa mai departe. Cântecul de stea se adresează unei colectivităţi, familiei, aici individul nu contează. Tânărul ţăran devine fecior de împărat în colindă, aduce merele fermecate de pe vârful muntelui, iar fata este fiică de împărat, unică precum Luna pe cer. Colinda îl divinizează pe om o dată pe an, atunci când lumina Soarelui învinge din nou. Aceasta este sărbătoarea cea mare, Hristos însuşi fiind supranumit o lungă perioadă Soarele neînvins.
Marele merit al lui Grigore Leşe nu este doar al unui interpret pentru "horile" din alte vremuri. El nu este numai un cercetător fără egal. Grigore Leşe aduce în prezent "vocile" tradiţiei vechi din România uitată, în rezonanţă cu "vocile" arhaice din alte culturi. Acum ni l-a prezentat pe Amir din Iran şi, când îl asculţi, parcă auzi pasul greu al moroşenilor pe ritmuri de tobe dacice din Maramureş sau din Biharia.
- Reporter: Maestre, mulţi români se arată recunoscători nu doar pentru cântecul tradiţional, pe care îl aduceţi spre noi, dar şi pentru distincţia clară între cântecul de stea şi vechea colindă.
Există o definiţie-Grigore Leşe a colindei?
- Grigore Leşe: Da. V-o spun io. Ştiţi de ce umblu io a colinda? Una - să mă împac cu mine, aşa, şi doi, să mă întâlnesc cu cei mulţi. Aşa a fost. De aceea umblă oamenii a colinda. Trei - să se bucure de întâlnirea asta. Asta-i colinda!
Trebuie să te duci să colinzi tu!
- Reporter: Este foarte bine că insistaţi, repetaţi şi repetaţi să nu se facă această confuzie cu cântecul de stea. De unde această insistenţă? Cum să perceapă românul ajuns "internaut" această diferenţă?
- Grigore Leşe: Io n-am mai auzât o colindă în România de ani de zile! S-o creat modele false. Eu nu dau nume aici... Nu dau că după aia se supără... Dar colinda presupune un studiu extraordinar de aprofundat. Dar nici cercetătorii nu au rezolvat-o până-n capăt, nici Monica Brătulescu, nici Cristian Istrătescu-Târgovişte... Am trecut prin teoriile lor, le-am văzut...
Dar dacă nu se umblă a colinda, degeaba tot vorbim noi din cărţi... Şi toţi cercetătorii se duc la cărţi. Se închid între patru păreţi şi iau cărţi: Densuşianu, Herseni... şi tăţ scriu unul după celălalt. Dar nu trebuie să scrii, trebuie să te duci să colinzi tu! Păi dacă nu colinzi tu, de unde să ştii dimensiunea colindei? Că e colindăăă!...
Trebuie să mă duc de unde apare Lumina!
Încă ceva. Colinda nu se interpretează cu ceteră, cu vioară, cu chitări... Este vocală. Aici intrăm exact pe ştiinţă. Eu nu vreau să repet ce-o scris ei. Io ştiu că mama când mă trimete la colindat, atâta îmi zâce: Băi, ia-o di la Răsărit! Păi nu-i şcoală asta?
Iar ei o iau de la asfinţât în ziua de azi! Ei nici nu ştiu unde-i asfinţâtu şi unde-i răsăritu... Ce-o vrut mama să-mi spună când mi-a cerut s-o iau de la răsărit? Că de-acolo vine Lumina. Io nu pot să mă duc contra Luminii, io trebuie să mă duc de unde apare Lumina...
"Retrăirea căii"
- Reporter: Semnificativ - mama, nu tata... Şi ce v-a mai învăţat mama?
- Grigore Leşe: Ce m-o mai învăţat mama? M-o mai învăţat mama un lucru că, dacă mă duc la colindat, să nu ocolesc căsile. Înseamnă că io parcurg un drum clar şi trebuie să mă întorc tăt pe acelaşi drum. C-aşa zîce câtră mine: Ştii ce? Tu te ţîi de drum! Ce vroia ea să-mi spună? Că-i femeie simplă, cu două clase. Că dacă io mă duc pe drumul acesta, io trebuie să mă întorc pe acelaşi drum înapoi... Adică, la asta se spune "retrăirea căii"... Şi, dacă mă întorc înapoi, zîce să nu uiţi colacii la lele Floare, îi leşi acolo că-i cu ghizuială, îi iei pe botă de la ceilalţi, că nu putem mere cu tăţ colacii, că erau mulţi colaci. Şi vinem acasă... Auzăm pă bătrânu, pă străbunicu. Tu Năstăsâie, tu te duci amu cu Ion de-acasă, da ştii ce, să nu să stingă focu în vatră.
Dacă să stânje focu în vatră, era un semn rău. Focu este lumina, viaţa. Iar viaţa asta de-aici în stânga şi în dreapta are doi fraţi - Răsăritu şi Apusu. Deci io nu pot să mă duc contra Lumii.
Spunea cineva la Televiziune: La noi, dacă le dai mere, le-aruncă pe scări. Zâc, nu cred. Eu am prins vremea ceea când mâncam mălai şi chită numai la Crăciun şi la Paşti. Şi când primeam colacu aista făcut, era mare bucurie. De fapt, colacu acesta ce reprezintă? Colacul de la colindă reprezintă încătuşarea Întunericului şi forţa Binelui. Când dau colacul, io dau încătuşarea, adică Întunericul a fost anulat. Este o întreagă poveste aici... nu insist.
Cântecele de stea (O, brad, frumos, o, brad frumos..., Ce vedere minunată...) nu au refren. Dezvoltă o temă biblică. Ce se întâmpla la naşterea Mântuitorului.
Colindele sunt războinice. "Leru-i Leru/ Tinerelu"... Mă întreba cineva prin telefon aseară de la Arad: "Grigore, ai avut când ai colindat, nişte animale..." El o vrut să afle ştiinţa printr-un telefon... "Da, ţi-ai luat bilet la concert?" "Nu, dar nu mai sînt... Da aveaţi în mână... ce-aveaţi în mână..." Da, bâtă, botă, toiag. "Da, ce avea în capăt?" El voia să ştie ştiinţa... Ştii ce-avea în capătu botii, mă? Ave un aurolac... Dacă vrei să afli, tu tre să vii la mine cinci ai, să stai cu mine la cursuri, să-ţ spun ce-i în capătu botii... Nu, ei vor să ştie peste noapte... Dar când îi zâci ce-i în capătu botii, nu mai spune de unde ştie... El îi deja ştiutor!
Cu alte cuvinte, lumea e perfidă. Iar colindele nu suportă perfidia. Colindele suportă smerenia. Unii vor să facă o industrie din colinde. Aici îi toată povestea. Veniţi la acest concert şi dacă nu-ţi vede oameni potriviţi... Că vin cu desagi cu colaci în scenă şi să umble prin sală să deie colaci. Adică colindătorii colindă şi tot ei să dea şi darurile. Asta numa la noi se întâmplă! Domnii colindători trebuie să fie răsplătiţi. Nu, la noi îi invers. Vineu bucureştenii să mă filmeze în Lăpuş şi vinem io la Bucureşti. "Da cu horinca cum staţ?", mă întrebau tăt pă mine. Bă, păi cum îi la voi? Când viniţ la noi, trebuie să fim noi di omenie. Şi când vinim la Bucureşti, tăt noi? La noi nu-i aşe! Când viniţ la noi, noi suntem oamenii responsabili de primire, şi când vinim noi la Bucureşti, voi trebuie să fiţ di omenie. La voi nu-i aşe? Apăi Ha,ha! şi râde.
"Da-ţ-aş aur şî arjint/ Să nu mă baji în pământ..."
- Reporter: Aţi descoperit în colindele vechi elemente ale cultului mithraic şi ale cultului zalmoxian. Ce relaţie există între ele? Mai concret, despre ce este vorba?
- Grigore Leşe: Vă spun... De exemplu, când erau sacrificiile zalmoxiene, erau sacrificii umane. Tre să moară cineva. La cultul mithraic, sunt sacrificate animale. Ei umbă pă tren, da dacă-i întrebi ce-i cu capra, nu ştiu. Ei nu, ei joacă capra!... Bă, de ce-o joci? Nu ştie. Trebuie să-i spună cineva. Dar sistemul de învăţământ din România ce face? Etnologia ce face? Profesorii ce fac? Am văzut nişte copchii atâta de talentaţ şi cântau "O, ce veste minunată!" şi atâta forţau glasurile, mi-o fo milă dă ei. Şi i-am chemat deoparte şi le-am zis: Ia cântaţi voi aşa - "O stea s-a ivit, o stea s-a ivit/ De la răsărit, de la răsărit!". În cinci minute, copiii o cântau cu atâta plăcere... Dar trebuie să ştii, să fii pedagog.
În cultul mithraic sunt aceste animale. Animalul când chică de pământ, ce înseamnă asta? C-o murit anu! Moare anu, că-i Moşu Crăciun, el e anu, moare şi reînvie. De ce tăt cântăm noi în Maramureş "O, moarte ce ţ-aş plăti/ La mine de n-ai veni, /Da-ţ-aş aur şî arjint/ Să nu mă baji în pământ..."? Adică trecerea la viaţă prin moarte.
"Dumnezău îi mai mare, da' Moşu-de-Neam..."
Partea religioasă... mă puneţ într-o situaţie delicată...
Toate aceste obieceiuri vin de undeva. Şi s-au impus. Peste ele, s-au suprapus obiceiurile creştineşti. S-au amestecat calendarele şi s-au schimbat mereu. Toate aceste sărbători să le serbăm de Crăciun şi să zîcem că-i Isus Cristos... Şi în loc de Soare din cultul mithraic, îl punem pe Hristos. OK! Dar noi trebuie să conştientizăm ce-i cu astea. Oamenii tre să ştie de ce este animalul acolo, de ce apare Hristos acolo. "Umblă Maica după fiu, / Umblă Maica după fiu,/ Tot umblând şi întrebând, / N-aţi văzut pe Domnul sfânt?" Domnul este stăpânul. Nu este numai Hristos, cum înţeleg oamenii. Este stăpânul pe pământ. În Ţara Loviştei, dacă-i întrebi, cine-i mai mare de lege - "La mijlocu Cerului/ Este-o masă..." şi spune că la masă stă Dumnezău, stă Moş Crăciun. Şi dacă-l întrebi pe bătrân cine-i mai mare, Moşu-de-Neam sau Dumnezău? Şi el atunce stă pe gânduri şi zîce: "Să nu-mi fie cu păcat,
doară Dumnezău îi mai mare, da..." Cu alte cuvinte, el alege legea pământească, nu creştină. Şi de aceea întâlnim aceşti Moşi de Neam şi mormintele lor prin grădini... Aşa să înmormânta. Îi ţîneu şăpte ani şi după aceea, intrau în groapa comună şi acolo îi ţîne... Deci ei încă mai cred în Moşu-de-Neam. O să-i auzâţ când colindă... că nu io i-am învăţat să colinde...
Să-l vedeţ pe iranianul Amir cum cântă colindele de Soare... cum geme... parcă nu ar şti să cânte...
Să bem apă şi să mergem la prezentare la Opera Naţională, la Damian Drăghici, că vre el să facă nu-ş-ce academie mondială..."
*******
Şi Grigore a mutat satul românesc pe scena Sălii “Mihail Jora” a Radiodifuziunii Române. Colindători aduşi din Ţara Loviştei – Vâlcea, din Munţii Apuseni... şi a făcut aşa, un fel de polifonie a colindelor, aşa cum se auzeau altădată simultan mai multe alaiuri diferite la trei-patru case.
Prima parte a spectacolului a cuprins colinde vechi, în care o strofă cântată de ceata îmbrăcată în alb primea replica încruntată din partea cetei îmbrăcate în negru (aici erau colindătorii din Ţara Loviştei).
Iniţiatul a venit cu un toiag învrâstat alb cu negru, ca un şarpe (alternanţa bine-rău), cu cioc barză în vârf. În partea a doua, când a trecut la cântece de stea, a abandonat toiagul tracic şi a purtat apoi o bâtă obişnuită de cioban...
Amir Hodai a cântat despre reînvierea Soarelui. “Amir Hodai înseamnă fiul Domnului în persana veche. Dacă ar cânta asemenea cântece în ţara lui, nu ar fi arestat, ar fi omorât”, ne-a povestit Leşe...
În final, Iniţiatul s-a întors la colinda dacilor şi ne-a învăţat să cântăm “O, moarte ce ţ-aş plăti...”
Şi am cântat...
Să spun vorbă mare? Mai este loc? Grigore Leşe nu-şi mai aparţine, el însuşi a devenit folclor. De aceea, mulţi îl imită, reproduc adesea fără talent, fără să recunoască sursa, fac şi ei ceva, mai scot un ban... şi asta îl irită. "Să mă devalorizeze ei?!... Numai la Realitatea TV am refuzat până acum patru emisiuni... Eu nu-s Gheorghe Dracu şi nu vreau să schimb lumea... eu nu-s cu politică şi mă feresc şi de interviuri, că dacă tot apar aşa pe televizor, nu mai scapă lumea de mine, domnule... Adică Leşe-n sus, Leşe-n jos! Băi, stai! Ho!..."
Cum să devină el... tradiţie? Nici Constantin Brâncuş nu suporta ideea că ar fi fost influenţat de "creaţia populară". Poate pentru că nu există "creaţie populară". Tradiţia este opera elitelor. Ceilalţi... reproduc, însă avem nevoie şi de ei, chiar dacă nu ştiu totdeauna ce ritual reproduc, chiar dacă se supără maestrul Leşe...
Orfeu rămâne oricum singur, cântă de unul singur...
Viorel Patrichi
Îi preţuiam de multă vreme nehodina în căutarea izvoarelor muzicii tradiţionale româneşti. Iar acum am avut bucuria să-l provoc la un scurt dialog despre colindă, lumea lui arhaică, în care a săpat meticulos, în căutarea filoanelor spiritualităţii noastre. Fiindcă Grigore Leşe, care nu vrea să-i spunem "rapsod", este un adevărat arheolog al tradiţiei românilor. L-am auzit altădată vorbind autoritar despre distincţia ce trebuie făcută între colindă şi cântecul de stea deoarece la noi este o adevărată confuzie generală: toţi simulatorii din "Cultură" ne prezintă îndesat şi relevant, o dată pe an, colindele despre Naşterea Domnului. Compozitori şi interpreţi mediocri "scriu" şi ei "colinde" despre brad şi despre magii călători, printre care apare şi mama lor lăcrimând lângă un bec ecologic. Cântecul de stea, la care se pricepea aşa de bine Anton Pann, evocă naşterea lui Hristos, asemenea
"misteriilor" medievale din ţările occidentale. Este o specie nouă, suprapusă de preoţii creştini peste colinda europeană, tocmai pentru a induce mai uşor credinţa în Hristos. Ca să semene a colindă, interpretul adaugă la final o urare pentru ascultători şi aici se termină misterul. De aceea, cântecul de stea seamănă cu teatrul Irozilor, fără să fie o specie dramatică.
Colinda însă are funcţie magică, o afirmaţie pe care am auzit-o pentru prima dată la profesorul Vasile Adăscăliţei. De la el şi până la Grigore Leşe, nu am mai auzit pe nimeni să dezvolte atât de convingător această idee. Cântecul de stea "încântă", pe când colinda "descântă". Colinda are ca destinatar un individ din colectivitate: colindă de fecior, colindă de fată mare, pentru gospodar sau pentru gospodină, pentru văduv sau pentru văduvă şi aşa mai departe. Cântecul de stea se adresează unei colectivităţi, familiei, aici individul nu contează. Tânărul ţăran devine fecior de împărat în colindă, aduce merele fermecate de pe vârful muntelui, iar fata este fiică de împărat, unică precum Luna pe cer. Colinda îl divinizează pe om o dată pe an, atunci când lumina Soarelui învinge din nou. Aceasta este sărbătoarea cea mare, Hristos însuşi fiind supranumit o lungă perioadă Soarele neînvins.
Marele merit al lui Grigore Leşe nu este doar al unui interpret pentru "horile" din alte vremuri. El nu este numai un cercetător fără egal. Grigore Leşe aduce în prezent "vocile" tradiţiei vechi din România uitată, în rezonanţă cu "vocile" arhaice din alte culturi. Acum ni l-a prezentat pe Amir din Iran şi, când îl asculţi, parcă auzi pasul greu al moroşenilor pe ritmuri de tobe dacice din Maramureş sau din Biharia.
- Reporter: Maestre, mulţi români se arată recunoscători nu doar pentru cântecul tradiţional, pe care îl aduceţi spre noi, dar şi pentru distincţia clară între cântecul de stea şi vechea colindă.
Există o definiţie-Grigore Leşe a colindei?
- Grigore Leşe: Da. V-o spun io. Ştiţi de ce umblu io a colinda? Una - să mă împac cu mine, aşa, şi doi, să mă întâlnesc cu cei mulţi. Aşa a fost. De aceea umblă oamenii a colinda. Trei - să se bucure de întâlnirea asta. Asta-i colinda!
Trebuie să te duci să colinzi tu!
- Reporter: Este foarte bine că insistaţi, repetaţi şi repetaţi să nu se facă această confuzie cu cântecul de stea. De unde această insistenţă? Cum să perceapă românul ajuns "internaut" această diferenţă?
- Grigore Leşe: Io n-am mai auzât o colindă în România de ani de zile! S-o creat modele false. Eu nu dau nume aici... Nu dau că după aia se supără... Dar colinda presupune un studiu extraordinar de aprofundat. Dar nici cercetătorii nu au rezolvat-o până-n capăt, nici Monica Brătulescu, nici Cristian Istrătescu-Târgovişte... Am trecut prin teoriile lor, le-am văzut...
Dar dacă nu se umblă a colinda, degeaba tot vorbim noi din cărţi... Şi toţi cercetătorii se duc la cărţi. Se închid între patru păreţi şi iau cărţi: Densuşianu, Herseni... şi tăţ scriu unul după celălalt. Dar nu trebuie să scrii, trebuie să te duci să colinzi tu! Păi dacă nu colinzi tu, de unde să ştii dimensiunea colindei? Că e colindăăă!...
Trebuie să mă duc de unde apare Lumina!
Încă ceva. Colinda nu se interpretează cu ceteră, cu vioară, cu chitări... Este vocală. Aici intrăm exact pe ştiinţă. Eu nu vreau să repet ce-o scris ei. Io ştiu că mama când mă trimete la colindat, atâta îmi zâce: Băi, ia-o di la Răsărit! Păi nu-i şcoală asta?
Iar ei o iau de la asfinţât în ziua de azi! Ei nici nu ştiu unde-i asfinţâtu şi unde-i răsăritu... Ce-o vrut mama să-mi spună când mi-a cerut s-o iau de la răsărit? Că de-acolo vine Lumina. Io nu pot să mă duc contra Luminii, io trebuie să mă duc de unde apare Lumina...
"Retrăirea căii"
- Reporter: Semnificativ - mama, nu tata... Şi ce v-a mai învăţat mama?
- Grigore Leşe: Ce m-o mai învăţat mama? M-o mai învăţat mama un lucru că, dacă mă duc la colindat, să nu ocolesc căsile. Înseamnă că io parcurg un drum clar şi trebuie să mă întorc tăt pe acelaşi drum. C-aşa zîce câtră mine: Ştii ce? Tu te ţîi de drum! Ce vroia ea să-mi spună? Că-i femeie simplă, cu două clase. Că dacă io mă duc pe drumul acesta, io trebuie să mă întorc pe acelaşi drum înapoi... Adică, la asta se spune "retrăirea căii"... Şi, dacă mă întorc înapoi, zîce să nu uiţi colacii la lele Floare, îi leşi acolo că-i cu ghizuială, îi iei pe botă de la ceilalţi, că nu putem mere cu tăţ colacii, că erau mulţi colaci. Şi vinem acasă... Auzăm pă bătrânu, pă străbunicu. Tu Năstăsâie, tu te duci amu cu Ion de-acasă, da ştii ce, să nu să stingă focu în vatră.
Dacă să stânje focu în vatră, era un semn rău. Focu este lumina, viaţa. Iar viaţa asta de-aici în stânga şi în dreapta are doi fraţi - Răsăritu şi Apusu. Deci io nu pot să mă duc contra Lumii.
Spunea cineva la Televiziune: La noi, dacă le dai mere, le-aruncă pe scări. Zâc, nu cred. Eu am prins vremea ceea când mâncam mălai şi chită numai la Crăciun şi la Paşti. Şi când primeam colacu aista făcut, era mare bucurie. De fapt, colacu acesta ce reprezintă? Colacul de la colindă reprezintă încătuşarea Întunericului şi forţa Binelui. Când dau colacul, io dau încătuşarea, adică Întunericul a fost anulat. Este o întreagă poveste aici... nu insist.
Cântecele de stea (O, brad, frumos, o, brad frumos..., Ce vedere minunată...) nu au refren. Dezvoltă o temă biblică. Ce se întâmpla la naşterea Mântuitorului.
Colindele sunt războinice. "Leru-i Leru/ Tinerelu"... Mă întreba cineva prin telefon aseară de la Arad: "Grigore, ai avut când ai colindat, nişte animale..." El o vrut să afle ştiinţa printr-un telefon... "Da, ţi-ai luat bilet la concert?" "Nu, dar nu mai sînt... Da aveaţi în mână... ce-aveaţi în mână..." Da, bâtă, botă, toiag. "Da, ce avea în capăt?" El voia să ştie ştiinţa... Ştii ce-avea în capătu botii, mă? Ave un aurolac... Dacă vrei să afli, tu tre să vii la mine cinci ai, să stai cu mine la cursuri, să-ţ spun ce-i în capătu botii... Nu, ei vor să ştie peste noapte... Dar când îi zâci ce-i în capătu botii, nu mai spune de unde ştie... El îi deja ştiutor!
Cu alte cuvinte, lumea e perfidă. Iar colindele nu suportă perfidia. Colindele suportă smerenia. Unii vor să facă o industrie din colinde. Aici îi toată povestea. Veniţi la acest concert şi dacă nu-ţi vede oameni potriviţi... Că vin cu desagi cu colaci în scenă şi să umble prin sală să deie colaci. Adică colindătorii colindă şi tot ei să dea şi darurile. Asta numa la noi se întâmplă! Domnii colindători trebuie să fie răsplătiţi. Nu, la noi îi invers. Vineu bucureştenii să mă filmeze în Lăpuş şi vinem io la Bucureşti. "Da cu horinca cum staţ?", mă întrebau tăt pă mine. Bă, păi cum îi la voi? Când viniţ la noi, trebuie să fim noi di omenie. Şi când vinim la Bucureşti, tăt noi? La noi nu-i aşe! Când viniţ la noi, noi suntem oamenii responsabili de primire, şi când vinim noi la Bucureşti, voi trebuie să fiţ di omenie. La voi nu-i aşe? Apăi Ha,ha! şi râde.
"Da-ţ-aş aur şî arjint/ Să nu mă baji în pământ..."
- Reporter: Aţi descoperit în colindele vechi elemente ale cultului mithraic şi ale cultului zalmoxian. Ce relaţie există între ele? Mai concret, despre ce este vorba?
- Grigore Leşe: Vă spun... De exemplu, când erau sacrificiile zalmoxiene, erau sacrificii umane. Tre să moară cineva. La cultul mithraic, sunt sacrificate animale. Ei umbă pă tren, da dacă-i întrebi ce-i cu capra, nu ştiu. Ei nu, ei joacă capra!... Bă, de ce-o joci? Nu ştie. Trebuie să-i spună cineva. Dar sistemul de învăţământ din România ce face? Etnologia ce face? Profesorii ce fac? Am văzut nişte copchii atâta de talentaţ şi cântau "O, ce veste minunată!" şi atâta forţau glasurile, mi-o fo milă dă ei. Şi i-am chemat deoparte şi le-am zis: Ia cântaţi voi aşa - "O stea s-a ivit, o stea s-a ivit/ De la răsărit, de la răsărit!". În cinci minute, copiii o cântau cu atâta plăcere... Dar trebuie să ştii, să fii pedagog.
În cultul mithraic sunt aceste animale. Animalul când chică de pământ, ce înseamnă asta? C-o murit anu! Moare anu, că-i Moşu Crăciun, el e anu, moare şi reînvie. De ce tăt cântăm noi în Maramureş "O, moarte ce ţ-aş plăti/ La mine de n-ai veni, /Da-ţ-aş aur şî arjint/ Să nu mă baji în pământ..."? Adică trecerea la viaţă prin moarte.
"Dumnezău îi mai mare, da' Moşu-de-Neam..."
Partea religioasă... mă puneţ într-o situaţie delicată...
Toate aceste obieceiuri vin de undeva. Şi s-au impus. Peste ele, s-au suprapus obiceiurile creştineşti. S-au amestecat calendarele şi s-au schimbat mereu. Toate aceste sărbători să le serbăm de Crăciun şi să zîcem că-i Isus Cristos... Şi în loc de Soare din cultul mithraic, îl punem pe Hristos. OK! Dar noi trebuie să conştientizăm ce-i cu astea. Oamenii tre să ştie de ce este animalul acolo, de ce apare Hristos acolo. "Umblă Maica după fiu, / Umblă Maica după fiu,/ Tot umblând şi întrebând, / N-aţi văzut pe Domnul sfânt?" Domnul este stăpânul. Nu este numai Hristos, cum înţeleg oamenii. Este stăpânul pe pământ. În Ţara Loviştei, dacă-i întrebi, cine-i mai mare de lege - "La mijlocu Cerului/ Este-o masă..." şi spune că la masă stă Dumnezău, stă Moş Crăciun. Şi dacă-l întrebi pe bătrân cine-i mai mare, Moşu-de-Neam sau Dumnezău? Şi el atunce stă pe gânduri şi zîce: "Să nu-mi fie cu păcat,
doară Dumnezău îi mai mare, da..." Cu alte cuvinte, el alege legea pământească, nu creştină. Şi de aceea întâlnim aceşti Moşi de Neam şi mormintele lor prin grădini... Aşa să înmormânta. Îi ţîneu şăpte ani şi după aceea, intrau în groapa comună şi acolo îi ţîne... Deci ei încă mai cred în Moşu-de-Neam. O să-i auzâţ când colindă... că nu io i-am învăţat să colinde...
Să-l vedeţ pe iranianul Amir cum cântă colindele de Soare... cum geme... parcă nu ar şti să cânte...
Să bem apă şi să mergem la prezentare la Opera Naţională, la Damian Drăghici, că vre el să facă nu-ş-ce academie mondială..."
*******
Şi Grigore a mutat satul românesc pe scena Sălii “Mihail Jora” a Radiodifuziunii Române. Colindători aduşi din Ţara Loviştei – Vâlcea, din Munţii Apuseni... şi a făcut aşa, un fel de polifonie a colindelor, aşa cum se auzeau altădată simultan mai multe alaiuri diferite la trei-patru case.
Prima parte a spectacolului a cuprins colinde vechi, în care o strofă cântată de ceata îmbrăcată în alb primea replica încruntată din partea cetei îmbrăcate în negru (aici erau colindătorii din Ţara Loviştei).
Iniţiatul a venit cu un toiag învrâstat alb cu negru, ca un şarpe (alternanţa bine-rău), cu cioc barză în vârf. În partea a doua, când a trecut la cântece de stea, a abandonat toiagul tracic şi a purtat apoi o bâtă obişnuită de cioban...
Amir Hodai a cântat despre reînvierea Soarelui. “Amir Hodai înseamnă fiul Domnului în persana veche. Dacă ar cânta asemenea cântece în ţara lui, nu ar fi arestat, ar fi omorât”, ne-a povestit Leşe...
În final, Iniţiatul s-a întors la colinda dacilor şi ne-a învăţat să cântăm “O, moarte ce ţ-aş plăti...”
Şi am cântat...
Să spun vorbă mare? Mai este loc? Grigore Leşe nu-şi mai aparţine, el însuşi a devenit folclor. De aceea, mulţi îl imită, reproduc adesea fără talent, fără să recunoască sursa, fac şi ei ceva, mai scot un ban... şi asta îl irită. "Să mă devalorizeze ei?!... Numai la Realitatea TV am refuzat până acum patru emisiuni... Eu nu-s Gheorghe Dracu şi nu vreau să schimb lumea... eu nu-s cu politică şi mă feresc şi de interviuri, că dacă tot apar aşa pe televizor, nu mai scapă lumea de mine, domnule... Adică Leşe-n sus, Leşe-n jos! Băi, stai! Ho!..."
Cum să devină el... tradiţie? Nici Constantin Brâncuş nu suporta ideea că ar fi fost influenţat de "creaţia populară". Poate pentru că nu există "creaţie populară". Tradiţia este opera elitelor. Ceilalţi... reproduc, însă avem nevoie şi de ei, chiar dacă nu ştiu totdeauna ce ritual reproduc, chiar dacă se supără maestrul Leşe...
Orfeu rămâne oricum singur, cântă de unul singur...
Viorel Patrichi
Vedere de pe Centură. Tataie cheamă la luptă pentru Nepotu Mătuşii Tamara
Vedere de pe Centură
Tataie cheamă la luptă pentru Nepotu Mătuşii Tamara
"Avem datoria morală să facem zid în jurul lui Adrian Năstase. Eu sper că nu o să fie condamnat, pentru că, după toate datele şi din ce îmi povesteşte şi el, sunt nişte făcături care nu au suport juridic, iar noi trebuie să-l judecăm pe Adrian Nastase aşa cum îl ştim noi, indiferent de decizie şi îl judecăm noi, adică după calităţile lui şi de membru de partid, şi de intelectual,şi de om politic", a susurat Tataie. Cum să-l judece judecătorii? Noi îl judecăm ! Am făcut-o 15 ani şi a ajuns Justiţia o fantoşă în mâinile noastre – o mai facem o dată! Cum mergeam noi cu Bivolaru în faţa judecăptorilor să tremure corbii inamovibili în faţa noastră! Ce vremuri!...
Şi corul a început: “Adrian Năstase nu are nicio vină politică din punctul nostru de vedere. Năstase a muncit şi a fost loial României", crede Constantin Nicolescu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş. Sigur că a fost loial. De la invazia romană, nu s-a produs un jaf mai sălbatic asupra acestei ţări.
Trebuie să-l preţuim însă pe Tataie pntru devoţiunea lui faţă de supuşi. Putea să fie şi Cel-de-pe-Comoară, dacă era activist în Partidu lu Mucles, Tataie rămânea alături de el până la iad. Aici, Prostănacu păleşte: “Nu sunt dator cu nimic faţă de Ion Iliescu!”. Să-ţi saie ţie ochii că nu eşti dator vândut lui Ion Iliescu? Toate se plătesc pe lume: nici Tataie nu era dator faţă de Hăl Bătrân, pe care l-a ciuruit la Târgovişte. Pentru subminarea economiei naţionale!
Aşa că Prostănacu a dat fuga la ţigăncile Melissa şi Vanessa să-i stingă frigările Cârlanului...
Uite cine trebuia să conducă România! Regretaţi, fraţilor, această valoare care şi aşa a urcat într-un par uriaş pentru mintea lui.
Suspendatu
Privindu-i pe-alde Lolek şi Bolek, o să ajungem să-l regretăm pe Marinelu care a tăiat pensiile amărâţilor. Pe această repulsie motivată infantil s-a întemeiat Varanu cu Platoşă în scenariile lui de suspendare a preşedintelui. Normal că Marinelu ajunge martir pe mâinile lor. Iată de ce am deja certitudinea că Lolek şi Bolek fac jocul Marinelului, parcă ar fi oamenii lui.
“USL va merge mai departe către populaţie pentru suspendarea şi, ulterior, demiterea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu. Vom strânge semnături în fiecare colegiu, vom acţiona ca o Opoziţie într-o ţară nedemocratică şi o ţară care nu respectă ideea de stat de drept”, a ameninţat Lolek. Aşa l-au transformat pe Marinelu în cel mai suspendat conducător din politica noastră.
Trebuie suspendat, mai ales că vinde suveranitatea României lui Sarkozy! Nu cred să existe un asemenea program politic mai clar – suspendarea.
La asta s-ar pricepe şi Dan Diaconescu. Ce să ne complicăm cu destinul Uniunii Europene, şi ce facem noi dacă moare şi această mătuşă...
De ce a murit Mătuşa?
Misterele dispariţiei Uniunii Sovietice
Au trecut două decenii de la trecerea Uniunii Sovietice spre toboganul istoriei. Un eveniment comemorat doar de Vladimir Putin, care consideră că "destrămarea URSS a fost cea mai mare catastrofă geopolitică". Institutul pentru Studiul Totalitarismului de la Bucureşti a găzduit lucrările simpozionului "Dezintegrarea URSS: Cauze şi consecinţe". Istoricii au încercat să ofere dezlegări la şarada care a făcut posibil să supravieţuim totuşi deja 20 de ani fără Uniunea Sovietică.
Directorul Radu Ciuceanu, care a câştigat în instanţă, în 2010, suma de 600.000 de euro despăgubiri pentru chinurile îndurate în "Zarca" de la Aiud, pe când "Ana, Luca şi cu Dej băgau spaima în burghej", a dispus să se atârne pe pereţi imagini adecvate, folosite altădată de propaganda stalinistă: "Patria-Mamă te cheamă!" (desigur, pe front, la război, adică în groapă); "Fiţi vigilenţi în lupta de clasă!", ne îndeamnă Felix Dzerjinski din alt tablou; un luptător îmbrăcat în roşu întinde degetul arătător spre tine şi te întreabă: "Te-ai înscris la voluntari?".
Sigur că e greu astăzi, pentru noile generaţii, să mai priceapă ce însemna fie şi doar numele lui Felix-cel-de-Fier, creatorul CEKA. În 1924, polonezul care a omorât cei mai mulţi ruşi a pus bazele primei fabrici de calculatoare mecanice din URSS. El spunea că "un agent KGB trebuie să aibă capul rece, inima fierbinte şi mâinile curate".
Istoricii noştri şi-au propus lucruri mai greu de explicat: de ce a dispărut URSS?
Laurenţiu Constantiniu a vorbit despre construirea "cordonului sanitar" al Uniunii Sovietice, una din obsesiile Kremlinului până astăzi, în raport cu lumea occidentală. Numai idioţii mai invocă astăzi Actul final de la Helsinki, semnat de americani la insistenţele lui Brejnev. Care frontiere ibviolabile? Ludmila Rotari a sesizat discrepanţa dintre "discursul oficial al perestroikăi şi realităţile din URSS". Doamna Rotari crede că încă nu s-a cercetat suficient impactul pe care l-a avut "problema naţională" asupra hardughiei care a terorizat atâtea popoare.
Mai "de-acasă" a vorbit Veaceslav Samoşkin, un vechi gazetar rus printre românii din Bucureşti. El ne-a avertizat că ruşii au suferit chiar mai mult decât celelalte popoare captive din URSS. Elitele ruşilor - preoţi, învăţători, profesori, ţărani înstăriţi, “kulacii” - au umplut lagărele Siberiei. Ceea ce nu este departe de adevăr, dar tot nu-i scuză cu nimic. Veaceslav Samoşkin susţine că naţionalismul este un factor subiectiv care a dus la distrugerea Uniunii Sovietice. Şi, ce este mai surprinzător, în primul rând naţionalismul rus. El a evocat discursul deputatului Valentin Rasputin, rostit în primăvara anului 1991, în Sovietul Suprem: dacă popoarele sovietice nu recunosc jertfele ruşilor, ei bine, atunci ruşii vor cere independenţa faţă de... Uniunea Sovietică.
Era ideea care-i venea mănuşă lui Boris Elţin, pe care ziaristul îl consideră vinovat de dezmembrarea URSS. Şi, într-adevăr, în lupta lui pentru putere, Elţin a fost un fel de Samson care a murit sub ruinele templului, doar pentru satisfacţia de a-şi strivi adversarii. Prin urmare, domnul Samoşkin crede că dezmembrarea imperiului a fost o nefericită implozie, cu profunde cauze interne.
Tiberiu Tănase, profesor la Academia de Informaţii, a adus unele nuanţe din rapoartele KGB pentru perioadele 1985-1989. El precizează, destul de discret însă, că, în 1985, au fost judecaţi 15.000 de cetăţeni sovietici pentru activităţi contra statului, iar în 1989 - doar 316. În schimb, în 1989, KGB remarca înmulţirea turiştilor cu activităţi subversive - 715. Mă aşteptam la mai mult. Desigur, din partea domnului Tănase...
Gheorghe Cojocaru ne asigură că germenii imploziei s-au aflat chiar în tezele perestroikăi, în acţiunile politice ale lui Mihail Gorbaciov. Istoricul aminteşte că însuşi Gorbaciov este cel care a bătut primele cuie în capacul sicriului, când a cerut abrogarea articolului 6 din Constituţia URSS, potrivit căruia Partidul Comunist Sovietic este "forţa politică conducătoare". Teză predilectă şi pentru activiştii comunişti din România. Gorbaciov a încercat astfel să transfere puterea politică spre sovietele de deputaţi ai poporului, ceea ce a provocat mânia activiştilor îmbătrâniţi din categoria Ianaev.
Din cercetarea lui Constantin Buchet, rezultă că Rusia actuală a renunţat doar în parte la ideea cordonului sanitar şi preferă să vorbească despre "străinătatea apropiată", la grămadă cu Comunitatea Statelor Independente, idee pe care Uniunea Europeană şi NATO par s-o accepte deocamdată. Nu întâmplător,
unii lideri europeni dau de înţeles că Moscova îşi poate face mendrele, în chip democratic, desigur, prin toată Comunitatea Statelor Independente, pe unde şi-a menţinut bazele militare. Ca pe Nistru sau ca în Abhazia, sau în Tadjikistan.
Diplomatul Vasile Buga a trecut în revistă "factorii interni şi externi" ai celui mai misterios sfârşit de imperiu. Kremlinul nu a reuşit sau nu a vrut să tragă măcar o rachetă. Contra cui? Dacă "adormirea reflexelor" este opera unui om, înseamnă că avem de-a face cu un mare maestru în hipnoza colectivă. În realitate, destrămarea Uniunii Sovietice venea după căderea Zidului de la Berlin şi după "revoluţia cu terorişti în direct" de la Bucureşti. Contaminarea a mers de la Praga la Beijing în anul 1989. Doar China a rezistat...
Trebuia să adune cineva bani şi pentru această criză nesfârşită.
Istoricii au admis apoi că înapoierea economică din URSS, pierderea cursei înarmărilor, obstinaţia cu care Ronald Reagan a ajuns la putere printr-un program anti-sovietic răspicat au constituit factorii obiectivi, care au determinat dezmembrarea Uniunii Sovietice.
Corneliu Vlad a vorbit despre "Rusia ca o revelaţie geopolitică perpetuă". Desigur, o revelaţie pentru lumea occidentală. Dacă Rusia se izolează spre Urali, de ce nu iese spre Europa? Dacă pleacă ruşii cu bocancii prin Europa, de ce au făcut-o, de ce nu pleacă la ei în Siberia? Un fel de istorie cu răspântii, la care multe popoare au fost nevoite să-şi planteze troiţe de aducere aminte, aş zice eu. "Într-o anumită viziune - să-i spunem occidentală - de la Petru cel Mare încoace, Rusiei trebuie să i se întâmple mereu ceva neobişnuit, ba chiar decisiv, de parcă istoria ei ar fi predestinată să meargă dintr-o răscruce istorică în alta. Cu alte cuvinte, o evoluţie pe un drum cu răscruci la tot pasul," scrie Corneliu Vlad. Şi au mai fost revelaţii: venirea lui Lenin cu trenul blindat, urcarea lui Stalin la Kremlin, intrarea în al Doilea Război Mondial pentru salvarea imperiului ca ... "victimă" a lui Adolf Hitler şi era să ocupe toată Europa, apariţia judokanului Vladimir Putin, care construieşte "în oglindă" Uniunea Economică Eurasiatică...
În orice caz, frumoasă ideea lui Corneliu Vlad!
"Trebuie să avem în vedere că URSS a avut şi un rol pozitiv pentru că era a doua superputere şi că s-a păstrat echilibrul. Iar Rusia rămâne o mare putere şi pe noi ne poate trăda Occidentul din nou şi vom rămâne iar singuri în faţa ruşilor...", încearcă un colonel să-şi dea cu părerea. Omul părea preocupat, dacă nu speriat...
Şi a venit replica lui Mircea Druc pentru cei care plâng după Uniunea Sovietică şi nu numai. Primul şef de guvern anti-comunist şi anti-sovietic de la Chişinău a făcut un fel de seismologie politică aici: "Prima undă seismică a fost prăbuşirea lagărului comunist, a doua undă seismică a dus la dezintegrarea Uniunii Sovietice. Să dea Dumnezeu să ajungă Vladimir Putin din nou preşedinte fiindcă el va crea condiţiile necesare pentru a treia undă seismică spre dezmembrarea Federaţiei Ruse. Atunci Rusia se va moderniza cu adevărat, când va ajunge rezonabilă, în frontierele ei naturale, cum este Franţa, cum este Marea Britanie.
Şi noi ce-am vrea acum? Să întoarcem din nou armele? Nu mă mai puteţi converti pe mine...
Să nu ne lamentăm mereu că a murit mătuşa. Gata, toate imperiile sunt trecătoare, dar absolut toate. Nu trebuie să ne fie ruşine de cuvinte: Naţionalismul a spulberat imperiul sovietic. În martie 1991, ţările baltice, Republica Moldova, Georgia şi Ucraina au refuzat să organizeze referendumul pentru păstrarea Uniunii Sovietice. Chiar atunci, Adrian Năstase a parafat tratatul de prietenie cu Uniunea Sovietică. De ce aţi făcut asta, domnule ministru? Este ca un cuţit în spate pentru noi, care vrem să distrugem imperiul. Domnule Druc, Uniunea Sovietică este o realitate de care trebuie să ţinem seama. Da, domnule Năstase, este o realitate care trebuie să dispară!"
S-au terminat dezbaterile chiar atunci când s-au aprins mai tare. De 20 de ani, asist parcă la acelaşi dialog. Încerc să înţeleg dacă popoarele mai contează în evoluţia lor istorică sau « laboratoarele Ocultei » din teoriile conspiraţiei ne hotărăsc destinul.
Şi totuşi, este naţionalismul cauza obiectivă a dispariţiei URSS? Istoricii rămân reticenţi în mânuirea cuvintelor şi parcă nu ar fi de acord că antonimul internaţionalismului este naţionalismul. Conform dicţionarelor. Anul 1989 a declanşat practic sistemul genetic imunitar al naţiunilor captive. Mult hulitul naţionalism a fost trotilul care a spulberat imperiul internaţionalismului proletar. Chiar şi Nazarbaev sau Aliev erau nişte naţionalişti atunci când nu mai voiau să împartă resursele cu Moscova, dar solicitau ajutoare pentru creşterea demografică în progresie geometrică din lumea musulmană sovietică. Iată de ce, prin perestroika lui - genială, după unii, o inepţie, după alţii - leninistul Mihail Gorbaciov a încercat să pună aripi unui mamut îngheţat în proiect. El a rămas până astăzi tot un leninist. Nu a evoluat nici cât Ion Iliescu. Iată de ce în Rusia nu există o opoziţie cristalizată
fiindcă Ghennadi Ziuganov nu va fi niciodată o alternativă politică pentru poporul rus.
Trebuie să mai aşteptăm acum "revelaţiile" pe care ni le promite Vladimir Putin prin "modernizaţia" lui, atenţi mereu la interesele noastre în regiune.
Preşedintele Republicii Molotov – Ion Africanu!
Ani la rând, un negru cu haine ponosite protestează pe la uşile instituţiilor statului din Chişinău, cerându-şi dreptatea, aşa cum vede el dreptatea individuală: ba o cercetare legală a locuinţei sparte, ba actele şi banii furaţi de nişte onorabili poliţişti, ba un loc de muncă, ba cetăţenia Republicii Moldova, ba dreptul de a vota...
Sufla într-un ţijgnal de plastic verde şi îşi striga româneşte drepturile, ca tot americanul.
Noroc că unii ziarişti, mirosind subiectul exotic i-au acordat ceva mai multă atenţie. Aşa am avut norocul să afăm cine era personajul: John Onoje din Sierra-Leone, refugiat de 13 ani din cauza războiului civil din ţara lui.
Eu aş zice să-i spunem Ion Africanu, dacă tot l-am adoptat. Şi Scipio era supranumit Africanu, chiar dacă din alte motive.
În ianuarie 2011, Mihai Ghimpu a semnat pentru ca John Onoje să dobândească până la urmă cetăţenia moldovenească. Nu întreb de ce era nevoie de 13 ani pentru asta. Numeroşi români din Basarabia nu au primit cetăţenia română timp de 20 de ani, deşi era un drept natural, care trebuia redobândit automat, în urma unei simple cereri, fără niciun ban. Dreptul!
Treptat, protestele lui Onoje capătă “accente politice ».
Vine Serghei Lavrov la Chişinău şi John al nostru se înfiinţează la intrarea în Ministerul Afacerilor Externe: cere plecarea Armatei a 14-a de pe Nistru şi unirea cu România.
Unii vor spune că Onoje bagă totul în derizoriu, chiar şi prestigiul republicii. Alţii că acest cetăţean moldovean are pe cineva în spate... Sigur, dacă a făcut-o Mihai Ghimpu, jos pălăria: omul are umor, nu este doar un român dintr-o bucată. Dacă el a strigat indignarea istorică a românilor din Basarabia faţă de Rusia, mulţi netrebnici l-au considerat nebun. Inclusiv unii apropiaţi. Acum o spune Ion Africanu şi toată lumea râde, însă mesajul este acelaşi.
John Onoje i-a strigat lui Iurie Leancă să nu fie cârpă şi să nu semneze cumva prelungirea tratatului de prietenie cu Federaţia Rusă. Prin care, desigur, Moscova recunoaşte suveranitatea şi integritatea Republicii Moldova, dar menţine trupele de ocupaţie pe Nistru şi face toate presiunile posibile pentru intimidarea Chişinăului şi a Bucureştiului. Marian Lupu susţine că şi el i-ar fi spus lui Lavrov de la obraz că Rusia trebuie să-şi retragă armata de pe Nistru. Nimeni nu l-a auzit.
Iată probă de discurs politic la Ion Africanu, de parcă-l aud pe Mihai Ghimpu :
« Noi vrem să fim liberi, să-i spunem ruşilor „acasă!. Articolul 11 al Constituţiei spune că statul nostru este neutru. Noi nu vrem relaţii bune cu Rusia, noi plătim pentru gaz, nu-l primim degeaba. Noi trebuie să fim deschişi cu Europa.”
Un vânzător de ziare!
“Trebuie să luăm exemplu de la el şi mă bucur că sunt aşa oameni. El în 3 ani a învăţat limba, dar noi avem oameni care s-au născut aici şi nu o cunosc”, spune un trecător. Dar cei care nici nu vor să recunoască existenţa limbii române? Cum ar trebui să-i numim?
“Aici e pământ românesc!”, îi striga Onoje lui Lavrov, iar trecătorii români tăceau şi îşi vedeau de drum. La fel ca toţi politicienii.
Vin şi vreo trei babe rusoaice să se plângă lui Lavorv că îngheaţă în case din cauza lui Filat. Nu din motive de Gazprom. Nuuuu! Vorbesc ruseşte, dar înţeleg perfect ce strigă Onoje. “Du-te la tine în Africa, spurcatule!”, ţipă una. Evident, rusoaicele se simţeau “mai acasă” decât africanul... Aici noi poruncim, da?...
Onoje este şi un strateg. Nu se joacă, face geopolitică şi mulţi de la Bucureşti mi se par incapabili să gândească la înălţimea acestui negru amărât.
"Noi avem multe probleme. Problema Transnistriei - noi nu vrem să mai lăsăm acolo armata rusă. În formatul "5+2”, nu se poate rezolva nimic. Noi vrem să fim cu România. Noi vrem să mergem la fratele nostru România. Pentru ca baza NATO să fie în
Transnsitria, atunci problema se va rezolva mai repede".
Ion Africanu i-a numit "trădători" pe acei deputaţi care vorbesc ruseşte în Parlamentul Moldovei. "Acolo unii sunt trădători, nu sunt serioşi. Uitaţi-vă la Mişin, la Tkaciuk, ei vorbesc ruseşte în Parlament. Aşa ceva nu se poate tolera".
Speriat că o să-l audă Lavrov pe african, Andrei Popov, adjunctul lui Leancă, se dă de ceasul morţii la uşa ministerului: Miroasi a nispălaaari! Miroasi a nispalaaari! Uăi, tu n-auz cî puţ-a chişăt?!
Şi totuşi, care să fie mai puturos? Cel care duce o viaţă chinuită şi poate că nu are unde se spăla sau cei care ascund adevăruri elementare, ştiute de toată lumea, sfidându-i pe toţi românii de bun simţ? Cum să minţi în faţă milioane de moldoveni şi să le spui că ei nu ar fi români? Puţini politicieni de la Chişinău au rostit consecvent adevărul lor istoric, pentru a păşi apoi împreună mai departe.
Şi atunci, John Onoje ia o decizie salutară: va candida la preşedinţia republicii. Nu se mai poate!
Îşi pune un sacou, o cămaşă nouă, o cravată, şi-a tras pe deasupra un parpalac şi parcă e alt om. Să nu mai spună Popov că...
Ion Africanu a declarat că adună semnături de la deputaţi pentru susţinerea lui la preşedinţie şi contează pe voturile partidelor aflate la guvernare. Trebuie precizat că, pentru înregistrarea unui candidat la preşedinţie, trebuie să ai semnături de la cel puţin 15 deputaţi din Parlament pentru susţinerea ta. În plus, candidatul la preşedinţie trebuie să prezinte documente care să confirme că el a trăit în Republica Moldova cel puţin 10 ani.
Reamintim că, anterior, şi-a anunţat intenţia de a candida la postul de preşedinte Marian Lupu, liderul Partidului Democrat, care este candidatul oficial din partea Alianţei pentru Integrare Europeană, aflată la guvernare.
De ce ar fi Marian Lupu mai bun ca Onoje? Doar pentru că poartă nume românesc? Nu este meritul lui.
Viorel Patrichi
Tataie cheamă la luptă pentru Nepotu Mătuşii Tamara
"Avem datoria morală să facem zid în jurul lui Adrian Năstase. Eu sper că nu o să fie condamnat, pentru că, după toate datele şi din ce îmi povesteşte şi el, sunt nişte făcături care nu au suport juridic, iar noi trebuie să-l judecăm pe Adrian Nastase aşa cum îl ştim noi, indiferent de decizie şi îl judecăm noi, adică după calităţile lui şi de membru de partid, şi de intelectual,şi de om politic", a susurat Tataie. Cum să-l judece judecătorii? Noi îl judecăm ! Am făcut-o 15 ani şi a ajuns Justiţia o fantoşă în mâinile noastre – o mai facem o dată! Cum mergeam noi cu Bivolaru în faţa judecăptorilor să tremure corbii inamovibili în faţa noastră! Ce vremuri!...
Şi corul a început: “Adrian Năstase nu are nicio vină politică din punctul nostru de vedere. Năstase a muncit şi a fost loial României", crede Constantin Nicolescu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş. Sigur că a fost loial. De la invazia romană, nu s-a produs un jaf mai sălbatic asupra acestei ţări.
Trebuie să-l preţuim însă pe Tataie pntru devoţiunea lui faţă de supuşi. Putea să fie şi Cel-de-pe-Comoară, dacă era activist în Partidu lu Mucles, Tataie rămânea alături de el până la iad. Aici, Prostănacu păleşte: “Nu sunt dator cu nimic faţă de Ion Iliescu!”. Să-ţi saie ţie ochii că nu eşti dator vândut lui Ion Iliescu? Toate se plătesc pe lume: nici Tataie nu era dator faţă de Hăl Bătrân, pe care l-a ciuruit la Târgovişte. Pentru subminarea economiei naţionale!
Aşa că Prostănacu a dat fuga la ţigăncile Melissa şi Vanessa să-i stingă frigările Cârlanului...
Uite cine trebuia să conducă România! Regretaţi, fraţilor, această valoare care şi aşa a urcat într-un par uriaş pentru mintea lui.
Suspendatu
Privindu-i pe-alde Lolek şi Bolek, o să ajungem să-l regretăm pe Marinelu care a tăiat pensiile amărâţilor. Pe această repulsie motivată infantil s-a întemeiat Varanu cu Platoşă în scenariile lui de suspendare a preşedintelui. Normal că Marinelu ajunge martir pe mâinile lor. Iată de ce am deja certitudinea că Lolek şi Bolek fac jocul Marinelului, parcă ar fi oamenii lui.
“USL va merge mai departe către populaţie pentru suspendarea şi, ulterior, demiterea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu. Vom strânge semnături în fiecare colegiu, vom acţiona ca o Opoziţie într-o ţară nedemocratică şi o ţară care nu respectă ideea de stat de drept”, a ameninţat Lolek. Aşa l-au transformat pe Marinelu în cel mai suspendat conducător din politica noastră.
Trebuie suspendat, mai ales că vinde suveranitatea României lui Sarkozy! Nu cred să existe un asemenea program politic mai clar – suspendarea.
La asta s-ar pricepe şi Dan Diaconescu. Ce să ne complicăm cu destinul Uniunii Europene, şi ce facem noi dacă moare şi această mătuşă...
De ce a murit Mătuşa?
Misterele dispariţiei Uniunii Sovietice
Au trecut două decenii de la trecerea Uniunii Sovietice spre toboganul istoriei. Un eveniment comemorat doar de Vladimir Putin, care consideră că "destrămarea URSS a fost cea mai mare catastrofă geopolitică". Institutul pentru Studiul Totalitarismului de la Bucureşti a găzduit lucrările simpozionului "Dezintegrarea URSS: Cauze şi consecinţe". Istoricii au încercat să ofere dezlegări la şarada care a făcut posibil să supravieţuim totuşi deja 20 de ani fără Uniunea Sovietică.
Directorul Radu Ciuceanu, care a câştigat în instanţă, în 2010, suma de 600.000 de euro despăgubiri pentru chinurile îndurate în "Zarca" de la Aiud, pe când "Ana, Luca şi cu Dej băgau spaima în burghej", a dispus să se atârne pe pereţi imagini adecvate, folosite altădată de propaganda stalinistă: "Patria-Mamă te cheamă!" (desigur, pe front, la război, adică în groapă); "Fiţi vigilenţi în lupta de clasă!", ne îndeamnă Felix Dzerjinski din alt tablou; un luptător îmbrăcat în roşu întinde degetul arătător spre tine şi te întreabă: "Te-ai înscris la voluntari?".
Sigur că e greu astăzi, pentru noile generaţii, să mai priceapă ce însemna fie şi doar numele lui Felix-cel-de-Fier, creatorul CEKA. În 1924, polonezul care a omorât cei mai mulţi ruşi a pus bazele primei fabrici de calculatoare mecanice din URSS. El spunea că "un agent KGB trebuie să aibă capul rece, inima fierbinte şi mâinile curate".
Istoricii noştri şi-au propus lucruri mai greu de explicat: de ce a dispărut URSS?
Laurenţiu Constantiniu a vorbit despre construirea "cordonului sanitar" al Uniunii Sovietice, una din obsesiile Kremlinului până astăzi, în raport cu lumea occidentală. Numai idioţii mai invocă astăzi Actul final de la Helsinki, semnat de americani la insistenţele lui Brejnev. Care frontiere ibviolabile? Ludmila Rotari a sesizat discrepanţa dintre "discursul oficial al perestroikăi şi realităţile din URSS". Doamna Rotari crede că încă nu s-a cercetat suficient impactul pe care l-a avut "problema naţională" asupra hardughiei care a terorizat atâtea popoare.
Mai "de-acasă" a vorbit Veaceslav Samoşkin, un vechi gazetar rus printre românii din Bucureşti. El ne-a avertizat că ruşii au suferit chiar mai mult decât celelalte popoare captive din URSS. Elitele ruşilor - preoţi, învăţători, profesori, ţărani înstăriţi, “kulacii” - au umplut lagărele Siberiei. Ceea ce nu este departe de adevăr, dar tot nu-i scuză cu nimic. Veaceslav Samoşkin susţine că naţionalismul este un factor subiectiv care a dus la distrugerea Uniunii Sovietice. Şi, ce este mai surprinzător, în primul rând naţionalismul rus. El a evocat discursul deputatului Valentin Rasputin, rostit în primăvara anului 1991, în Sovietul Suprem: dacă popoarele sovietice nu recunosc jertfele ruşilor, ei bine, atunci ruşii vor cere independenţa faţă de... Uniunea Sovietică.
Era ideea care-i venea mănuşă lui Boris Elţin, pe care ziaristul îl consideră vinovat de dezmembrarea URSS. Şi, într-adevăr, în lupta lui pentru putere, Elţin a fost un fel de Samson care a murit sub ruinele templului, doar pentru satisfacţia de a-şi strivi adversarii. Prin urmare, domnul Samoşkin crede că dezmembrarea imperiului a fost o nefericită implozie, cu profunde cauze interne.
Tiberiu Tănase, profesor la Academia de Informaţii, a adus unele nuanţe din rapoartele KGB pentru perioadele 1985-1989. El precizează, destul de discret însă, că, în 1985, au fost judecaţi 15.000 de cetăţeni sovietici pentru activităţi contra statului, iar în 1989 - doar 316. În schimb, în 1989, KGB remarca înmulţirea turiştilor cu activităţi subversive - 715. Mă aşteptam la mai mult. Desigur, din partea domnului Tănase...
Gheorghe Cojocaru ne asigură că germenii imploziei s-au aflat chiar în tezele perestroikăi, în acţiunile politice ale lui Mihail Gorbaciov. Istoricul aminteşte că însuşi Gorbaciov este cel care a bătut primele cuie în capacul sicriului, când a cerut abrogarea articolului 6 din Constituţia URSS, potrivit căruia Partidul Comunist Sovietic este "forţa politică conducătoare". Teză predilectă şi pentru activiştii comunişti din România. Gorbaciov a încercat astfel să transfere puterea politică spre sovietele de deputaţi ai poporului, ceea ce a provocat mânia activiştilor îmbătrâniţi din categoria Ianaev.
Din cercetarea lui Constantin Buchet, rezultă că Rusia actuală a renunţat doar în parte la ideea cordonului sanitar şi preferă să vorbească despre "străinătatea apropiată", la grămadă cu Comunitatea Statelor Independente, idee pe care Uniunea Europeană şi NATO par s-o accepte deocamdată. Nu întâmplător,
unii lideri europeni dau de înţeles că Moscova îşi poate face mendrele, în chip democratic, desigur, prin toată Comunitatea Statelor Independente, pe unde şi-a menţinut bazele militare. Ca pe Nistru sau ca în Abhazia, sau în Tadjikistan.
Diplomatul Vasile Buga a trecut în revistă "factorii interni şi externi" ai celui mai misterios sfârşit de imperiu. Kremlinul nu a reuşit sau nu a vrut să tragă măcar o rachetă. Contra cui? Dacă "adormirea reflexelor" este opera unui om, înseamnă că avem de-a face cu un mare maestru în hipnoza colectivă. În realitate, destrămarea Uniunii Sovietice venea după căderea Zidului de la Berlin şi după "revoluţia cu terorişti în direct" de la Bucureşti. Contaminarea a mers de la Praga la Beijing în anul 1989. Doar China a rezistat...
Trebuia să adune cineva bani şi pentru această criză nesfârşită.
Istoricii au admis apoi că înapoierea economică din URSS, pierderea cursei înarmărilor, obstinaţia cu care Ronald Reagan a ajuns la putere printr-un program anti-sovietic răspicat au constituit factorii obiectivi, care au determinat dezmembrarea Uniunii Sovietice.
Corneliu Vlad a vorbit despre "Rusia ca o revelaţie geopolitică perpetuă". Desigur, o revelaţie pentru lumea occidentală. Dacă Rusia se izolează spre Urali, de ce nu iese spre Europa? Dacă pleacă ruşii cu bocancii prin Europa, de ce au făcut-o, de ce nu pleacă la ei în Siberia? Un fel de istorie cu răspântii, la care multe popoare au fost nevoite să-şi planteze troiţe de aducere aminte, aş zice eu. "Într-o anumită viziune - să-i spunem occidentală - de la Petru cel Mare încoace, Rusiei trebuie să i se întâmple mereu ceva neobişnuit, ba chiar decisiv, de parcă istoria ei ar fi predestinată să meargă dintr-o răscruce istorică în alta. Cu alte cuvinte, o evoluţie pe un drum cu răscruci la tot pasul," scrie Corneliu Vlad. Şi au mai fost revelaţii: venirea lui Lenin cu trenul blindat, urcarea lui Stalin la Kremlin, intrarea în al Doilea Război Mondial pentru salvarea imperiului ca ... "victimă" a lui Adolf Hitler şi era să ocupe toată Europa, apariţia judokanului Vladimir Putin, care construieşte "în oglindă" Uniunea Economică Eurasiatică...
În orice caz, frumoasă ideea lui Corneliu Vlad!
"Trebuie să avem în vedere că URSS a avut şi un rol pozitiv pentru că era a doua superputere şi că s-a păstrat echilibrul. Iar Rusia rămâne o mare putere şi pe noi ne poate trăda Occidentul din nou şi vom rămâne iar singuri în faţa ruşilor...", încearcă un colonel să-şi dea cu părerea. Omul părea preocupat, dacă nu speriat...
Şi a venit replica lui Mircea Druc pentru cei care plâng după Uniunea Sovietică şi nu numai. Primul şef de guvern anti-comunist şi anti-sovietic de la Chişinău a făcut un fel de seismologie politică aici: "Prima undă seismică a fost prăbuşirea lagărului comunist, a doua undă seismică a dus la dezintegrarea Uniunii Sovietice. Să dea Dumnezeu să ajungă Vladimir Putin din nou preşedinte fiindcă el va crea condiţiile necesare pentru a treia undă seismică spre dezmembrarea Federaţiei Ruse. Atunci Rusia se va moderniza cu adevărat, când va ajunge rezonabilă, în frontierele ei naturale, cum este Franţa, cum este Marea Britanie.
Şi noi ce-am vrea acum? Să întoarcem din nou armele? Nu mă mai puteţi converti pe mine...
Să nu ne lamentăm mereu că a murit mătuşa. Gata, toate imperiile sunt trecătoare, dar absolut toate. Nu trebuie să ne fie ruşine de cuvinte: Naţionalismul a spulberat imperiul sovietic. În martie 1991, ţările baltice, Republica Moldova, Georgia şi Ucraina au refuzat să organizeze referendumul pentru păstrarea Uniunii Sovietice. Chiar atunci, Adrian Năstase a parafat tratatul de prietenie cu Uniunea Sovietică. De ce aţi făcut asta, domnule ministru? Este ca un cuţit în spate pentru noi, care vrem să distrugem imperiul. Domnule Druc, Uniunea Sovietică este o realitate de care trebuie să ţinem seama. Da, domnule Năstase, este o realitate care trebuie să dispară!"
S-au terminat dezbaterile chiar atunci când s-au aprins mai tare. De 20 de ani, asist parcă la acelaşi dialog. Încerc să înţeleg dacă popoarele mai contează în evoluţia lor istorică sau « laboratoarele Ocultei » din teoriile conspiraţiei ne hotărăsc destinul.
Şi totuşi, este naţionalismul cauza obiectivă a dispariţiei URSS? Istoricii rămân reticenţi în mânuirea cuvintelor şi parcă nu ar fi de acord că antonimul internaţionalismului este naţionalismul. Conform dicţionarelor. Anul 1989 a declanşat practic sistemul genetic imunitar al naţiunilor captive. Mult hulitul naţionalism a fost trotilul care a spulberat imperiul internaţionalismului proletar. Chiar şi Nazarbaev sau Aliev erau nişte naţionalişti atunci când nu mai voiau să împartă resursele cu Moscova, dar solicitau ajutoare pentru creşterea demografică în progresie geometrică din lumea musulmană sovietică. Iată de ce, prin perestroika lui - genială, după unii, o inepţie, după alţii - leninistul Mihail Gorbaciov a încercat să pună aripi unui mamut îngheţat în proiect. El a rămas până astăzi tot un leninist. Nu a evoluat nici cât Ion Iliescu. Iată de ce în Rusia nu există o opoziţie cristalizată
fiindcă Ghennadi Ziuganov nu va fi niciodată o alternativă politică pentru poporul rus.
Trebuie să mai aşteptăm acum "revelaţiile" pe care ni le promite Vladimir Putin prin "modernizaţia" lui, atenţi mereu la interesele noastre în regiune.
Preşedintele Republicii Molotov – Ion Africanu!
Ani la rând, un negru cu haine ponosite protestează pe la uşile instituţiilor statului din Chişinău, cerându-şi dreptatea, aşa cum vede el dreptatea individuală: ba o cercetare legală a locuinţei sparte, ba actele şi banii furaţi de nişte onorabili poliţişti, ba un loc de muncă, ba cetăţenia Republicii Moldova, ba dreptul de a vota...
Sufla într-un ţijgnal de plastic verde şi îşi striga româneşte drepturile, ca tot americanul.
Noroc că unii ziarişti, mirosind subiectul exotic i-au acordat ceva mai multă atenţie. Aşa am avut norocul să afăm cine era personajul: John Onoje din Sierra-Leone, refugiat de 13 ani din cauza războiului civil din ţara lui.
Eu aş zice să-i spunem Ion Africanu, dacă tot l-am adoptat. Şi Scipio era supranumit Africanu, chiar dacă din alte motive.
În ianuarie 2011, Mihai Ghimpu a semnat pentru ca John Onoje să dobândească până la urmă cetăţenia moldovenească. Nu întreb de ce era nevoie de 13 ani pentru asta. Numeroşi români din Basarabia nu au primit cetăţenia română timp de 20 de ani, deşi era un drept natural, care trebuia redobândit automat, în urma unei simple cereri, fără niciun ban. Dreptul!
Treptat, protestele lui Onoje capătă “accente politice ».
Vine Serghei Lavrov la Chişinău şi John al nostru se înfiinţează la intrarea în Ministerul Afacerilor Externe: cere plecarea Armatei a 14-a de pe Nistru şi unirea cu România.
Unii vor spune că Onoje bagă totul în derizoriu, chiar şi prestigiul republicii. Alţii că acest cetăţean moldovean are pe cineva în spate... Sigur, dacă a făcut-o Mihai Ghimpu, jos pălăria: omul are umor, nu este doar un român dintr-o bucată. Dacă el a strigat indignarea istorică a românilor din Basarabia faţă de Rusia, mulţi netrebnici l-au considerat nebun. Inclusiv unii apropiaţi. Acum o spune Ion Africanu şi toată lumea râde, însă mesajul este acelaşi.
John Onoje i-a strigat lui Iurie Leancă să nu fie cârpă şi să nu semneze cumva prelungirea tratatului de prietenie cu Federaţia Rusă. Prin care, desigur, Moscova recunoaşte suveranitatea şi integritatea Republicii Moldova, dar menţine trupele de ocupaţie pe Nistru şi face toate presiunile posibile pentru intimidarea Chişinăului şi a Bucureştiului. Marian Lupu susţine că şi el i-ar fi spus lui Lavrov de la obraz că Rusia trebuie să-şi retragă armata de pe Nistru. Nimeni nu l-a auzit.
Iată probă de discurs politic la Ion Africanu, de parcă-l aud pe Mihai Ghimpu :
« Noi vrem să fim liberi, să-i spunem ruşilor „acasă!. Articolul 11 al Constituţiei spune că statul nostru este neutru. Noi nu vrem relaţii bune cu Rusia, noi plătim pentru gaz, nu-l primim degeaba. Noi trebuie să fim deschişi cu Europa.”
Un vânzător de ziare!
“Trebuie să luăm exemplu de la el şi mă bucur că sunt aşa oameni. El în 3 ani a învăţat limba, dar noi avem oameni care s-au născut aici şi nu o cunosc”, spune un trecător. Dar cei care nici nu vor să recunoască existenţa limbii române? Cum ar trebui să-i numim?
“Aici e pământ românesc!”, îi striga Onoje lui Lavrov, iar trecătorii români tăceau şi îşi vedeau de drum. La fel ca toţi politicienii.
Vin şi vreo trei babe rusoaice să se plângă lui Lavorv că îngheaţă în case din cauza lui Filat. Nu din motive de Gazprom. Nuuuu! Vorbesc ruseşte, dar înţeleg perfect ce strigă Onoje. “Du-te la tine în Africa, spurcatule!”, ţipă una. Evident, rusoaicele se simţeau “mai acasă” decât africanul... Aici noi poruncim, da?...
Onoje este şi un strateg. Nu se joacă, face geopolitică şi mulţi de la Bucureşti mi se par incapabili să gândească la înălţimea acestui negru amărât.
"Noi avem multe probleme. Problema Transnistriei - noi nu vrem să mai lăsăm acolo armata rusă. În formatul "5+2”, nu se poate rezolva nimic. Noi vrem să fim cu România. Noi vrem să mergem la fratele nostru România. Pentru ca baza NATO să fie în
Transnsitria, atunci problema se va rezolva mai repede".
Ion Africanu i-a numit "trădători" pe acei deputaţi care vorbesc ruseşte în Parlamentul Moldovei. "Acolo unii sunt trădători, nu sunt serioşi. Uitaţi-vă la Mişin, la Tkaciuk, ei vorbesc ruseşte în Parlament. Aşa ceva nu se poate tolera".
Speriat că o să-l audă Lavrov pe african, Andrei Popov, adjunctul lui Leancă, se dă de ceasul morţii la uşa ministerului: Miroasi a nispălaaari! Miroasi a nispalaaari! Uăi, tu n-auz cî puţ-a chişăt?!
Şi totuşi, care să fie mai puturos? Cel care duce o viaţă chinuită şi poate că nu are unde se spăla sau cei care ascund adevăruri elementare, ştiute de toată lumea, sfidându-i pe toţi românii de bun simţ? Cum să minţi în faţă milioane de moldoveni şi să le spui că ei nu ar fi români? Puţini politicieni de la Chişinău au rostit consecvent adevărul lor istoric, pentru a păşi apoi împreună mai departe.
Şi atunci, John Onoje ia o decizie salutară: va candida la preşedinţia republicii. Nu se mai poate!
Îşi pune un sacou, o cămaşă nouă, o cravată, şi-a tras pe deasupra un parpalac şi parcă e alt om. Să nu mai spună Popov că...
Ion Africanu a declarat că adună semnături de la deputaţi pentru susţinerea lui la preşedinţie şi contează pe voturile partidelor aflate la guvernare. Trebuie precizat că, pentru înregistrarea unui candidat la preşedinţie, trebuie să ai semnături de la cel puţin 15 deputaţi din Parlament pentru susţinerea ta. În plus, candidatul la preşedinţie trebuie să prezinte documente care să confirme că el a trăit în Republica Moldova cel puţin 10 ani.
Reamintim că, anterior, şi-a anunţat intenţia de a candida la postul de preşedinte Marian Lupu, liderul Partidului Democrat, care este candidatul oficial din partea Alianţei pentru Integrare Europeană, aflată la guvernare.
De ce ar fi Marian Lupu mai bun ca Onoje? Doar pentru că poartă nume românesc? Nu este meritul lui.
Viorel Patrichi
miercuri, 30 noiembrie 2011
Cartea cu ROMÂNI. Cu Eminescu prin Europa
Cu Eminescu prin Europa
Îl poţi vedea când la Iaşi, când la Cluj sau la Chişinău. Când prin Germania, când prin Suedia sau Italia. La volanul unui camion Scania, cel mai puternic din lume, pe care străluceşte chipul de Hyperion al lui Eminescu şi vestitele versuri: „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie? Ţara mea de glorii, ţara mea de dor...”
S-a dus pe lângă tine. A zburat ca o părere.
Iar în urmă vezi un tricolor înalt, cât TIR-ul, pe care scrie mare şi mândru: „Nu uita că eşti român!”
Cine mai are timp în această perioadă nenorocită de asemenea vorbe? La ce mai folosesc, atunci când românii roiesc pe toate continentele pentru o pâine?
Unii îl consideră un excentric. Alţii cred că TIR-ul lui „tunat” este un kitsch şi îl prezintă la televizor, în emisiuni senzaţionaliste, fără de niciun Dumnezeu.
Multora însă le place ideea şi reacţionează ca inspectorii de la poliţie, care îl felicită şi îl salută când îl văd pe şosea.
Trebuia să-l cunosc...
„Pe mine mă responsabilizează!”
„Mi s-a părut cel mai naţionalist şi cel mai profund mesaj pentru ţara noastră: „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie...” Aşa am crezut eu. Aşa a spus domnul Mihai Eminescu. Eu nu pot să-i spun altfel. Nu s-a dezis niciodată de România. „De la Nistru pân-la Tisa,/ Tot românul plânsu-mi-s-a/ Că nu mai poate străbate/ De-atâta străinătate...”
Oriunde te duci, fiecare popor îşi promovează valorile, cultura, propria entitate. Eminescu a văzut cum gândesc germanii, s-a întors în ţară şi s-a comportat impecabil. Bineînţeles că paradoxul nu putea să ne ocolească fiindcă avem şi defecte”.
Aşa gândeşte Gheorghe Vlase, un transportator de top în România.
Nu m-am putut abţine şi l-am întrebat dacă Eminescu nu este o povară când trece prin Europa. Fiindcă nu e simplu...
„Nu, domnule, pe mine Eminescu mă responsabilizează când merg prin Europa. Eu rămân foarte mândru de acest mare conaţional al nostru şi mesajul de pe camion este foarte important pentru mine. Înainte, când urcam pe un camion, deveneam un şofer ca toţi ceilalţi. M-am schimbat de când am pus acest mesaj pe TIR. Parcă am devenit alt om, mai liniştit, mai calm”.
Nu poţi să încalci legile cu Eminescu pe TIR. Altfel ajungi alături de escrocii care au construit Banca Dacia Felix, fără să realizeze cât de mult îi obligă un asemenea nume. (Ce frumos ar fi fost dacă acea bancă s-ar fi impus şi ar fi dus numele nostru vechi pe tot continentul...).
Da, şi fizic este cel mai frumos şi mai spiritualizat român din istorie. Este surprinzător că, în acest context al negării valorilor naţionale, apare cineva care lucrează înr-un domeniu fără legătură directă - la vedere - cu viaţa spirituală şi îl pune pe Eminescu pe camion. Tocmai ca să imprime în sufletele oamenilor altceva. S-au bucurat şi suedezii de la Scania când au aflat...
„Basarabia nu e a mea, nu e a voastră...”
Este surprinzător ce spectacol descoperi când te apropii puţin de acest om. Într-o epocă de risipă exhibiţionistă, când şoferii îşi pun balauri, vulturi sau femei goale pe camioane, Gheorghe Vlase merge contra curentului.
„Mă duceam în Suedia să ridic acest camion Scania. Pe drum, în avion, i-am spus însoţitorului meu: „Ştii cum văd eu acest camion? Cu imaginea lui Eminescu, alături să stea versurile, cu scrisul lui frumos, iar pe spate, cu tricolorul, pe care să scrie „Nu uita că eşti român!”
Îl ascultam şi încercam să intuiesc mecanismul intim, care l-a îndemnat să procedeze aşa. Fiindcă e limpede, atletic cum e, nu pare să fie un om labil. Se ştie că sportivii au un echilibru psihic de invidiat. Ca să „tuneze” (oribil barbarism!) un asemenea camion, a plătit peste 2000 de euro.
Şi merge mai departe.
„Acum am făcut alt camion, cu Ştefan cel Mare, cu vestita replică din „Apus de Soare” a lui Barbu Ştefănescu Delavrancea: „Moldova (...Basarabia) nu este a mea, nu este a voastră, ci a urmaşilor voştri şi a urmaşilor urmaşilor voştri, în veacul vecilor”.
Pe spate, este harta României reîntregite, pe care scrie „Nu uita că eşti român!”
Dar de ce „a colaborat” el cu Delavrancea? A introdus în paranteză (...Basarabia). Am dezlegat misterul: Gheorghe Vlase este un militant deschis pentru reîntregirea naţională a României.
S-a născut pe 12 februarie 1968, în satul Gheorghe Lazăr, la 17 kilometri de Slobozia. Este un sat unic prin numele lui. S-a format prin împroprietărirea ţăranilor după Războiul de Independenţă, pe timpul lui Carol I. „Am fost la mormântul lui Gheorghe Lazăr de la Avrig şi mi-a plăcut ce scria pe placă şi am filmat: „Cititorule, ce eşti am fost; ce sunt vei fi; găteşte-te dar!”
Ai mei sunt din zona Buzăului. Am şi rădăcini ruseşti. Un străbunic a venit din Rusia, pe vremea lui Alexandru Ipsilante. Am cercetat şi am descoperit în arhive. Bunicul dinspre tată a murit în 2004, la 91 de ani. Era născut la Pîrscov, de Buzău. Bunica dinspre mamă era din zona Nehoiu. Ei îi datorăm toată educaţia primită. A murit în 2003, exact în ziua când împlinea 80 de ani.
Am făcut şcoala la Gheorghe Lazăr, apoi liceul la Călăraşi. Am urmat Academia de Ştiinţe Economice, pe care am terminat-o în 1994. Nu am fost un student strălucit”.
„Nu aveam bani nici să beau un suc de la dozator!”
Lumea afacerilor din transporturi este destul de complexă. Cum a pătruns în ea un om care şi-a pus poeziile lui Eminescu pe telefonul mobil?
„De nevoie. Eu am jucat fotbal până în 1993 la Călăraşi, la Slobozia, Craiova, Caransebeş, Sinaia... La mai multe echipe. În 1992, am avut un accident. Am fost operat de 4 ori la genunchiul drept. Nu aveam bani nici să beau un suc de la dozator, cum era pe-atunci. Aveam o Dacie Berlina, de la tata, ca să mă duc la recuperare. M-a rugat o doamnă s-o ajut să aducă nişte marfă de la Europa. Am adus marfa, am colaborat cu ea un an apoi. Ea a prosperat binişor cu produse alimentare şi cu textile. Peste un an a vrut să-şi refacă viaţa. Nu mai era loc şi de mine. Mi-am făcut o tarabă la 1 august 1994. Apoi altă tarabă. Mi-am luat o Dacie-papuc, cu tracţiune pe faţă. Era făcută din două maşini: o Dacie peste care trecuse un TIR. Am mai luat un „papuc”, am luat primul camion de trei tone jumate, o RABA, am mai luat unul la fel. Primul camion a fost o „frumoasă americană”. Aşa i se spunea. Un asemenea camion a participat la un raliu de camioane şi a câştigat nu ştiu ce premiu. Cumpărasem vreo 14 RABE prin 1998 şi 6 „Frumnoase Americane”.
Am început să fac distribuţie de băuturi – ape, sucuri, bere şi băuturi alcoolice. Apoi, în martie 2002 am luat primul camion IVECO. Am început o relaţie foarte frumoasă cu Volvo, de vreo doi-trei ani. Le-am luat pe toate în leasing. Volvo nu mi-a mai dat camioane fiindcă expunerea mea faţă de companie era destul de mare, comparativ cu ceea ce făceam eu. Şi atunci, m-au ajutat cei de la IVECO. Am luat un camion Mercedes. În 2009, a apărut primul Scania. Am luat numai camioane unice după configuraţia lor.
Primele transporturi le-am făcut cu produse alimentare. Era destul de greu. Munceam cu fratele meu. Descărcam amândoi câte zece tone de drojdie.
Eu ştiu cât am muncit şi ştiu cum să apreciez fiecare bănuţ. M-am chinuit să ajung aici. Nu mi-a picat nimic din cer. Nu am avut moşteniri, nici afaceri cu statul. Cum au procedat alţii.
Fiecare cu răspunderea lui...”
Sigur e bun de titlu:
„Fiecare cu răspunderea lui...”
Devine extrem de sobru când vine vorba de obligaţiile noastre morale.
„Facem tot vestul şi Turcia. Spre est – nu. Doar până la Nistru, adică doar în România”. Adică în Basarabia, încerc eu să spun ceva. „Nu, eu vorbesc de România. Până la Nistru, eu nu voi spune niciodată altfel. Nu este o provincie a României. Este România. Partea noastră, ceea ce noi am fost atât de laşi 20 de ani, încât, atunci când au avut nevoie de ajutorul nostru, le-am întors spatele. Este un lucru pe care îl cunosc şi nu vreau să-l comentez... „
Foştii lui socri erau de la Cernăuţi.
Cunosc aceste lucruri şi refuz să vorbesc. Nu vreau să scot în relief laşitatea noastră. Să rămână acolo o pată pe care, dacă vom reuşi s-o ştergem în timp...
Nu ştiu. Nu cred că putem noi. Noi avem povara părinţilor noştri, care au fost laşi. Nu trebuie s-o luăm personal. Au fost exponenţii unei generaţii de laşi. I-a luat Partidul Comunist de la sapă şi i-a dus la bloc şi i-au făcut puturoşi. Iar aceşti oameni m-au educat pe mine. Până să-mi dau şi eu seama că trebuie să muncesc, am bâjbâit. N-o luăm personal. Nu e cazul alor mei. Eu văd ca ansamblu.
Nu suntem condamnaţi, ne merităm soarta. Eu sunt de-aici, din epoicentrul zonei agricole. Avem pământul cel mai bun din lume. Pământul e ca un organism viu. Străinii cumpără mereu şi noi nu facem nimic să-i împiedicăm..”.
Nu vede nicio schimbare în economia noastră. România a ajuns pe butuci. La propriu, fiindcă vinde buşteni.
„Nu se simte niciun reviriment. Noi nu producem nimic! Exportăm materie brută! Cereale, buşteni, cherestea, substanţe chimice... Şi aducem de-afară făină, uleiuri, margarină, unt! Automotive aduce de-afară piese, asamblează cu mână de lucru ieftină şi merge înapoi. Nokia a plecat de-aici în căutarea lucrătorilor mai ieftini din Ucraina.
De când umblu, eu nu am auzit de măriri de lefuri în Germania.
Fiecare trebuie să-şi facă treaba la locul lui, să scoată măcar un leu în plus pe zi, să plătească taxe şi impozite. Dacă toţi ne-am comporta aşa, automat şi bugetul ar fi altul, iar România ar merge. Firma mea are profit lună de lună, fără pierderi. Eu sunt particular. De 20 de ani, tot ce este privat este demonizat în ţara asta”.
Şi dacă Ion Iliescu ar fi singurul „gânditor” care a distrus patrimoniul ralizat pe vremea comuniştilor, incitând contra noilor capitalişti, tot ar mai fi o speranţă.
„A venit dobitocul ăsta de Iliescu care a demonizat orice e privat. A, că s-au întâmplat tot felul de matrapazlîcuri în mediul privat? Dar tot cu ajutorul lor. Astăzi avem atâtea companii de stat, pe care se bate monedă astăzi şi care ies în pierdere mereu. Şi de câte ori statul nu mai este performant, măreşte taxele şi impzitele. Cine-i de vină? De ce aş fi eu vinovat că ei nu au manageri buni? Au distrus şcoala şi tot ce mai mergea în ţara asta”.
Vine însă şi scadenţa, aici, pe Pământ. Nu în Cer.
„Vor da socoteală.
Nimeni nu pleacă de pe lumea asta fără să plătească. Am exemple multe. Acel om care stătea cu automatul în spate, Dan Iosif, ştiţi bine cât de mult s-a chinuit. Şi toţi se vor chinui dacă vor face rău. Vor plăti într-un fel sau altul. Nimeni nu este iertat. Totul este un echilibru”.
Şi la prima vedere, nu pare un om credincios. În orice caz, nu un ortodox practicant. Nici nu ar avea timp, dar parcă poţi să ştii? De unde să fi deprins această raportare la pedeapsa divină, care lipseşte la generaţiile noi?
„Din educaţia pe care am primit-o de la bunica. Bunica avea o cană pe care mi-o punea într-un colţ de dulap, după uşă. Erau şase zile de şcoală pe săptămână şi punea în cană 6 monede de trei lei. În fiecare zi, aveam dreptul să iau o monedă de trei lei. Erau banii pentru patru eugenii pe zi. Într-o zi i-am spus că nu mai am bani de eugenia. „Înseamnă că într-o zi ai mâncat mai mult”. Nu mi-a zis altceva, dar mi-a dat de înţeles că nu e bine. Atât e dreptul meu!”
Discuţia alunecă spre elita care nu are soluţii pentru ieşirea din dezastru. „Ştiţi ce n-am învăţat noi după 50 de ani de comunism? Că în 50 de ani ne-au plecat cei mai mulţi reprezentanţi ai elitei, pe care i-am omorât la Canal, alţii care au scăpat au fugit în străinătate. Iar după revoluţie nu am ştiut să facem lobby să le arătăm că uite, am stat 50 de ani sub comunism şi vă rugăm să veniţi înapoi să ne arătaţi ce-aţi văzut în străinătate să ne ajutaţi să redevenim ce-am fost. Acest infractor Ion Iliescu îl alerga pe regele Mihai.
Ţara a ajuns în această situaţie precară din cauza lipsei de autoritate. Erau nişte oameni slabi, care au stat în umbra lui Ceauşescu, nişte cîrcotaşi ieftini. A venit Iliescu să-i spună lui Ceauşescu ce gândea, ca Pârvulescu? A stat ascuns şi, când i s-a oferit ocazia, la împuşcat. Asta a fost tot. Eu pot vorbi fiindcă am devenit un pion în economia românească. Am acest drept, mi-l arog. Eu aduc taxe şi impozite acestei ţări. El ce-a făcut pentru ţara asta? Au căpuşat toate întreprinderile profitabile de stat?”
Se gândeşte „să tuneze” alte camioane cu Nicolae Iorga, cu Burebista. Sau poate cu Mihai Viteazu: „Pohta cea-am pohtit: Ardealul, Moldova şi Ţara Românească”. Conştiinţa unităţii naţionale de destin în câteva cuvinte.
„Oamenii obişnuiţi nu prea ştiu însemnătatea acestor personalităţi. Elita se construieşte. Elita de astăzi este needucată încă. Educaţia este obligatorie pentru elită. Aparţii elitei atunci când nu faci doar pentru tine. Mi-a spus un director de la Volvo că are o leafă de 4000 de euro. Cum, numai atât? Da, zice, când eram tânăr, Volvo mi-a dat un serviciu bun. Mi-a ţinut copiii la şcoală. Mi-a plătit soţia. Deşi eu ofeream foarte puţin pentru companie. Acum, la 52 de ani, am extraordinar de mult de oferit pentru Volvo”.
Cele mai performante maşini
A luat primul camion fiindcă nu făcea targetul la bere. „Toţi făceau targetul la sfârşit de lună şi explodau aprovizionările”. Stătea şi se uita pe drum să vadă dacă vine camionul, depindea de el, nu putea să-şi ia bonusul pentru atingerea targetului.
Avea de lucru cu camioanele numai la sfârşit de lună, ca să facă targetul. Apoi a început să diversifice activitatea.
„Am trecut pe mărfuri industriale: transportam orice. Bere, ulei, cherestea, orice. Am avut în 1998, o secţie de îmbuteliat ulei. Ajunsesem la performanţa să îmbuteliez 40.000 de sticle pe zi la Slobozia. Treptat, nu a mai fost loc de mine în domeniu. Devenisem ca un fel de căpuşă. A venit grupul Alimenta şi a preluat tot. Au venit şi francezii...
Am plecat şi am dezvoltat divizia de cisterne. Fiind într-o zonă agricolă, mi-am dezvoltat şi flota pentru cereale...”
La început, făcea transporturi numai pe România. Treptat, a ieşit cu prelate, cu cisterne şi chiar la cereale. Acum este un cărăuş multiplu şi 284 de camioane – IVECO, VOLVO şi MERCEDES.
„Toate camioanele sunt performante. Sunt la fel. Este o iluzie că ar fi diferite. Se deosebesc doar prin confortul şoferului. Este foarte important cum configurezi acel camion. Dacă îţi iei un camion să cari piatră, cu şasiu ranforsat, cu punte de 54 de tone, apoi îl scoţi de la piatră şi agăţi o prelată de el, aspectul fizic nu mai este în regulă. Este ca un măgar între oi. Nu este eficient, are consumul specific ridicat din cauza aspectului fizic, a aerodinamicii. Nu poţi să mergi pe transporturi internaţionale cu un asemenea camion”.
Marele secret: evaluarea costurilor
Omul îndrăgostit de Eminescu are o minte de economist inflexibil. Altfel nu ar fi rezistat în această perioadă. „Majoritatea firmelor de transport din România au o mare probloemă: nu ştiu să-şi identifice cheltuielile. Nu-şi evaluează costurile. Ce înseamnă să faci un preţ? Suma totală a costurilor, plus un adaos comercial. Dacă nu ai repere în regulă pentru costuri, clachezi. De exemplu un consum specific cu 20 de tone – ar trebui să fie de 32-33%. Dacă el dă 35-36 % la 10.000 de kilometri, înseamnă vreo 300 de euro diferenţă. Afară poţi să câştigi 300-1000 de euro. Dacă iei 1000, eşti un om fericit. Câştigul mediu pe un camion este de 500-600 de euro. Dacă ai pierdut 300 de euro la motorină, mai pierzi şi la taxe că nu le-ai luat cum trebuie, dacă anvelopele le-ai bugetat pentru un număr de kilometri şi tu ţi-ai luat anvelope la un preţ care nu corespunde cu bugetul tău, nu sunt exploatate corespunzător cu numărul de kilometri pentru care ţi le-ai bugetat, mai pierzi şi de-acolo 100 de euro. Ai pierdut 400 de euro deja! Mai faci nu ştiu ce lucruri pe regie, ai încărcat regia cu diferite cheltuieli şi nu eşti eficient, ai mai pierdut şi de-acolo 100 de euro. Unde mai este profitul?”
Şoferii pun întrebări banale, dar trebuie să ştii să răspunzi
Şi totuşi, cum poţi să rezişti? Să fie doar o chestiune de contabilitate? Sau de noroc?
„Flotele organizate de concurenţii mei, pe care îi respect, îşi schimbă camioanele an de an. Cei mici nu pot. Şi-au luat camioane noi, apoi, prin 2010, le-au vândut pentru că nu le-au mai putut şi au luat altele mai vechi. În 2011, le-au vândut şi pe acelea şi au luat altele şi mai vechi. Nu au ştiut cu ce se mănâncă şi au pierdut”.
Trebuie să mai fie un secret al profesiei de transportator într-o lume complicată. „Secretul profesiei de transportator astăzi este să fii foarte bine documentat, să ştii ce îţi doreşti, să-ţi fixezi o ţintă la care să poţi ajunge şi e foarte important ca, atunci când te întreabă şoferul ceva, să ştii să-i răspunzi. Altfel ai terminat afacerea. Şoferii te vor întreba totdeauna ceea ce numai ei ştiu. Adică lucruri... banale.”
Cum poate un şofer să-l convingă pe acest patron să-l angajeze?
„Nu găseşti şoferi de calitate. Îi formezi ca să fie. Important este să aibă fondul bun, un caracter bun.
Când vine la angajare, să nu vină cu mâinile în buzunare, să nu vină cu şapcă în cap, să nu vină murdar, mototolit, să nu vină nebărbierit. Dacă vine aşa cum vreau eu, pe acela îl pot face şofer. Înseamnă că are caracter. Dacă nu are grijă de el, cum pot să cred eu că, dacă îi dau un camion de 100.000 de euro, el va avea grijă de afacerea mea?
Cum pot să cred?
Eu asta fac. Vreau aceşti oameni. Ei vin aici şi dacă nu se formează, pleacă.
În şase luni, poate fi un om pe care să te bazezi, dacă îndeplineşte condiţiile de care am spus. Şoferii seniori pot fi şi ei relativ pregătiţi ca să-i înveţe pe tineri. De obicei, îl las singur în ghearele necunoscutului. Vreau să-şi dezvolte personalitatea, altfel se va ascunde mereu. Dacă cedează psihic, te debarasezi de el. Nu e frumos ce spun, dar asta e. S-au epuizat bateriile.
Pentru mine, cel mai important izvor de energii pozitive este familia. Dacă el are probleme acasă cu soţia, cu părinţii, cu socrii sau copiii şi nu reuşeşte să le lase jos când urcă în cabină, nu ai ce face cu el.
Toţi oamenii sunt buni. Dar acest hazard al vieţii de zi cu zi te aruncă în situaţii destul de complicate. Şi atunci s-ar putea să nu fii pregătit pentru acele lucruri. De aceea, eu vreau ca un copil de 9-10 ani să participe la un joc de echipă, să dobândească spriit de echipă, să fie combativ. Fiecare om are calităţi ce trebuie lucrate. Cum Brîâncuşi lucra un lemn sau o piatră care nu spunea nimic şi scotea opera de geniu. Aşa şi oamenii. Părinţii, şcoala, societatea trebuie să fie sculptorii tânărului ca să nu rămână un lemn fără valoare”.
Şi eu care am venit la domnul Vlase cu şapcă...
„E grav că impozitele pe care le plătesc regulat nu se întorc spre mine”
Când l-am întrebat care este problema care îi dă cea mai mare bătaie de cap, mi-a dat un răspuns la fel de surprinzător:
„Taxele şi impozitele pe care le plătesc şi pe care eu le aştept să se întoarcă spre mine. Cum? Prin oameni bine instruiţi, educaţi şi sănătoşi. Acesta trebuie să fie efectul impozitelor şi taxelor pe care eu le achit lună de lună. Ce te faci dacă ai sute de zile de concedii medicale în contabilitate, oameni pe care îi trimit să înveţe despre camioane şi ei nu sunt în stare să înţeleagă şi să acumuleze nimic fiindcă nu au făcut exerciţiul minţii la şcoală şi, automat, nu mă ajută cu nimic în afacerea mea? Aceasta este problema mea: taxele şi impozitele plătite egulat nu se întorc spre mine. De 20 de ani, Ministerul Învăţământului a devenit un cobai. Orice ministru vine cu o idee”.
Eu sper că oamenii de afaceri vor face presiuni treptat asupra politicienilor care trebuie să devină responsabili pentru perspectivele României. Este esenţial ca oamenii de afaceri să conştientizeze că ei înşişi fac parte din aceeaşi societate, că au şi dreptul de a acţiona asupra intereselor generale, aşa cum au obligaţia să-şi plătească dările. Politicianul de stânga vede în omul de afaceri un adversar, are chiar grijă să le spună – mai în şoaptă - oamenilor obişnuiţi că este chiar duşmanul lui, deşi ia bani de la el! Aici este impostura morală a gânditorului de stânga, fiind deci incapabil să promoveze adevărata performanţă individuală şi colectivă.
„Eu am fost consilierul primarului pe probleme de sport. Am făcut sport. Sportul mi-a creat altă imagine asupra vieţii. Ideea competiţiei o aveam de-atunci. Copiii încep activitatea sportivă la 9-10 ani prin jocuri de echipă. Când vin la muncă la 19 ani, au deja noţiunea de echipă. Astăzi, majoritatea nu pot comunica. Un copil crescut singur la părinţi nu ştie să împartă cu nimeni nimic. Nu ştie să desfacă o jumătate de eugenia şi s-o dea altcuiva. Nu are această noţiune. Ceea ce facem noi astăzi este consecinţa educaţiei şi a culturii în cei 20 de ani de carte. Prin urmare, venim la muncă şi, teoretic, ar trebui să fim pregătiţi. Ca albinele care ştiu ce au de făcut. Şoimii patriei devin elevi, elevii ajung studenţi, studenţii devin specialişti, muncesc, fac şi cresc copii, apoi mergem ca elefanţii spre sfârşit. Cu o pensie liniştită, când ne putem plimba fiindcă abia acum avem timp să vedem cât de frumoasă e ţara asta. Şi nu reuşim să ajungem aici din incultură. Părinţii mei se duc în excursii pe la mânăstiri şi îşi trăiesc viaţa altfel. În timp ce majoritatea bătrânilor stau cu masa plină de medicamente şi aşteaptă sfârşitul. Iar noi ar trebui să avem un sfat al bătrânilor, însă nu mai avem nevoie de bătrâni. Nu ne mai interesează. „Nişte oameni, acolo şi ei,/ Care ştiu dureros ce e suta de lei”.
Eu accesez Netul pe telefon. Uite, aici am Eminescu – „Poezii”, am Anastasia Lazariuc, pe care o admir, Adrian Păunescu – „Repetabila povară”, Ion Aldea Teodorovici – „Casa părintească”. Lucrurile de căpătâi, pe care eu le ascult zilnic. Când sunt eu necăjit...”
Da, un om performant poat fi şi „necăjit”.
„Am momente când pot să fiu necăjit... că nu sunt atât de deştept ca să rezolv problemele cât mai bine posibil”.
Au fost şi lucruri urâte...
Ştie „să-şi citească” de la începutul unei afaceri clienţii. „Nu mă mai pot lăsa pe mâna hazardului”. Şi cu toate acestea, nu ar mai vrea să mai ia de la capăt aceeaşi profesie. „Este un domeniu frumos, dar nu aş mai vrea să mai trec prin ce-am trecut. Prea multe lucruri urâte. În 2005, mi-au murit 18 oameni într-un accident de microbuz. Veneau la muncă... Nu ştie nimeni ce s-a întâmplat. Microbuzul a intrat într-un copac. Am făcut infarct la serviciu... Au fost şi lucruri urâte. Nu mai vreau să-mi aduc aminte...
Am aşa o povară în sufletul meu...
Vă povesteam de laşitatea generaţiei părinţilor mei faţă de fraţii noştri din teritoriile invadate. Aşa am ajuns şi eu... Nu mai vreau să aud.
Sunt prea bătrân la 44 de ani să îmvăţ altceva. Dacă făceam agronomia, să pot vorbi cu pământul, intram în agricultură”.
Zice că nu se teme de concurenţă.
„Avem raporturi frumoase, de colegialitate, mai puţin concurenţiale cu partenerii din domeniu. Fiecare are segmentul lui. Eu nu car maşini. Nu fac lucruri pe care le fac alţii. Mă poate învinge cineva numai dacă mă bate la costuri sau să facă nişte matrapazlîcuri care nu ţin la nesfârşit. Deci eu trebuie să-mi ţin foarte strâns costurile. Controlându-mi atent costurile, pot să-mi fac planuri de viitor.
Nu mă sperie concurentul străin. Aici există alte conotaţii. Costurile concurentului străin diferă de costurile româneşti. Sunt mai mari. Salariile şi motorina sunt scumpe. La noi, doar motorina este o Legislaţia din domeniu „putea să fie şi mai rea”. „Eu nu-mi aduc aminte de vreun parlamentar care să se ocupe de transporturile noastre”.
„L-am făcut pentru cei care înţeleg, ca toate lucrurile care-s făcute”
„Îl cunosc dintotdeauna, îmi povesteşte Adrian Constantin, artistul din Slobozia care i-a „tunat” camioanele. Noi facem prelate pentru el. Este un tip efervescent. A fost ideea lui, puţin excentrică şi frumoasă prin mesaj. Nu mai are nimeni aşa ceva. Şoferii pun gagici goale pe camioane. În rest, a fost o chestiune de inspiraţie. Aceste valuri simbolizează efervescenţa gândirii lui Eminescu... Pentru Ştefan am folosit imaginea unor codri şi un soare care luminează din ei aşa... Eu le desenez. Un text din Barbu Delavrancea...
Pe spate am pus tricolorul cu România Mare.
Eu îl susţin în demersul lui pe Gigi Vlase. Este un patriot adevărat. În dezastrul în care am ajuns, cum să nu doreşti binele României? Şi Eminescu a spus cel mai frumos... Dar avem şi oameni incapabili să stea în loc şi să gândească puţin la acest mesaj. L-am făcut pentru cei care înţeleg, ca toate lucrurile care-s făcute. Cine nu pricepe să fie sănătos. Rămâne mai sărac cu neînţelegerea pe care o are. Am făcut grafica, am o firmă de producţie publicitară. Uite, flăcările de pe camionul cu Eminescu semnifică ardoarea, tensiunea sentimentului... Numai domnul Vlase merge cu acest camion de 730 CP. Nimeni nu merge cu el. Nimeni altcineva nu umbă cu Eminescu. Costă mai mult ca un Ferrari. Doarme în maşină.
Cu Ştefan cel Mare tot el va circula...”
Merge cu Eminescu prin toată Europa, peste tot...
Într-o zi din 1993, o dubă rula prin Bucureşti cu viteză minimă. Nu avea caroserie şi purta pe platformă două panouri imense, lungi de 3 x 2 metri, pe care scria cu litere enorme: „Eminescu a murit de sifilis!”. Să se vadă de la 100 de metri.
Ulterior, au venit atacuri la fel de jenante contra lui Eminescu, de fapt, împotriva naţiunii române. „Eminescu este cadavrul nostru din debara”.
Nu am aflat nici până azi cine l-a trimis pe acel şofer pe străzile Capitalei. Începuse dezastrul.
M-aş fi dus să-l cunosc şi pe el...
Viorel Patrichi
Îl poţi vedea când la Iaşi, când la Cluj sau la Chişinău. Când prin Germania, când prin Suedia sau Italia. La volanul unui camion Scania, cel mai puternic din lume, pe care străluceşte chipul de Hyperion al lui Eminescu şi vestitele versuri: „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie? Ţara mea de glorii, ţara mea de dor...”
S-a dus pe lângă tine. A zburat ca o părere.
Iar în urmă vezi un tricolor înalt, cât TIR-ul, pe care scrie mare şi mândru: „Nu uita că eşti român!”
Cine mai are timp în această perioadă nenorocită de asemenea vorbe? La ce mai folosesc, atunci când românii roiesc pe toate continentele pentru o pâine?
Unii îl consideră un excentric. Alţii cred că TIR-ul lui „tunat” este un kitsch şi îl prezintă la televizor, în emisiuni senzaţionaliste, fără de niciun Dumnezeu.
Multora însă le place ideea şi reacţionează ca inspectorii de la poliţie, care îl felicită şi îl salută când îl văd pe şosea.
Trebuia să-l cunosc...
„Pe mine mă responsabilizează!”
„Mi s-a părut cel mai naţionalist şi cel mai profund mesaj pentru ţara noastră: „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie...” Aşa am crezut eu. Aşa a spus domnul Mihai Eminescu. Eu nu pot să-i spun altfel. Nu s-a dezis niciodată de România. „De la Nistru pân-la Tisa,/ Tot românul plânsu-mi-s-a/ Că nu mai poate străbate/ De-atâta străinătate...”
Oriunde te duci, fiecare popor îşi promovează valorile, cultura, propria entitate. Eminescu a văzut cum gândesc germanii, s-a întors în ţară şi s-a comportat impecabil. Bineînţeles că paradoxul nu putea să ne ocolească fiindcă avem şi defecte”.
Aşa gândeşte Gheorghe Vlase, un transportator de top în România.
Nu m-am putut abţine şi l-am întrebat dacă Eminescu nu este o povară când trece prin Europa. Fiindcă nu e simplu...
„Nu, domnule, pe mine Eminescu mă responsabilizează când merg prin Europa. Eu rămân foarte mândru de acest mare conaţional al nostru şi mesajul de pe camion este foarte important pentru mine. Înainte, când urcam pe un camion, deveneam un şofer ca toţi ceilalţi. M-am schimbat de când am pus acest mesaj pe TIR. Parcă am devenit alt om, mai liniştit, mai calm”.
Nu poţi să încalci legile cu Eminescu pe TIR. Altfel ajungi alături de escrocii care au construit Banca Dacia Felix, fără să realizeze cât de mult îi obligă un asemenea nume. (Ce frumos ar fi fost dacă acea bancă s-ar fi impus şi ar fi dus numele nostru vechi pe tot continentul...).
Da, şi fizic este cel mai frumos şi mai spiritualizat român din istorie. Este surprinzător că, în acest context al negării valorilor naţionale, apare cineva care lucrează înr-un domeniu fără legătură directă - la vedere - cu viaţa spirituală şi îl pune pe Eminescu pe camion. Tocmai ca să imprime în sufletele oamenilor altceva. S-au bucurat şi suedezii de la Scania când au aflat...
„Basarabia nu e a mea, nu e a voastră...”
Este surprinzător ce spectacol descoperi când te apropii puţin de acest om. Într-o epocă de risipă exhibiţionistă, când şoferii îşi pun balauri, vulturi sau femei goale pe camioane, Gheorghe Vlase merge contra curentului.
„Mă duceam în Suedia să ridic acest camion Scania. Pe drum, în avion, i-am spus însoţitorului meu: „Ştii cum văd eu acest camion? Cu imaginea lui Eminescu, alături să stea versurile, cu scrisul lui frumos, iar pe spate, cu tricolorul, pe care să scrie „Nu uita că eşti român!”
Îl ascultam şi încercam să intuiesc mecanismul intim, care l-a îndemnat să procedeze aşa. Fiindcă e limpede, atletic cum e, nu pare să fie un om labil. Se ştie că sportivii au un echilibru psihic de invidiat. Ca să „tuneze” (oribil barbarism!) un asemenea camion, a plătit peste 2000 de euro.
Şi merge mai departe.
„Acum am făcut alt camion, cu Ştefan cel Mare, cu vestita replică din „Apus de Soare” a lui Barbu Ştefănescu Delavrancea: „Moldova (...Basarabia) nu este a mea, nu este a voastră, ci a urmaşilor voştri şi a urmaşilor urmaşilor voştri, în veacul vecilor”.
Pe spate, este harta României reîntregite, pe care scrie „Nu uita că eşti român!”
Dar de ce „a colaborat” el cu Delavrancea? A introdus în paranteză (...Basarabia). Am dezlegat misterul: Gheorghe Vlase este un militant deschis pentru reîntregirea naţională a României.
S-a născut pe 12 februarie 1968, în satul Gheorghe Lazăr, la 17 kilometri de Slobozia. Este un sat unic prin numele lui. S-a format prin împroprietărirea ţăranilor după Războiul de Independenţă, pe timpul lui Carol I. „Am fost la mormântul lui Gheorghe Lazăr de la Avrig şi mi-a plăcut ce scria pe placă şi am filmat: „Cititorule, ce eşti am fost; ce sunt vei fi; găteşte-te dar!”
Ai mei sunt din zona Buzăului. Am şi rădăcini ruseşti. Un străbunic a venit din Rusia, pe vremea lui Alexandru Ipsilante. Am cercetat şi am descoperit în arhive. Bunicul dinspre tată a murit în 2004, la 91 de ani. Era născut la Pîrscov, de Buzău. Bunica dinspre mamă era din zona Nehoiu. Ei îi datorăm toată educaţia primită. A murit în 2003, exact în ziua când împlinea 80 de ani.
Am făcut şcoala la Gheorghe Lazăr, apoi liceul la Călăraşi. Am urmat Academia de Ştiinţe Economice, pe care am terminat-o în 1994. Nu am fost un student strălucit”.
„Nu aveam bani nici să beau un suc de la dozator!”
Lumea afacerilor din transporturi este destul de complexă. Cum a pătruns în ea un om care şi-a pus poeziile lui Eminescu pe telefonul mobil?
„De nevoie. Eu am jucat fotbal până în 1993 la Călăraşi, la Slobozia, Craiova, Caransebeş, Sinaia... La mai multe echipe. În 1992, am avut un accident. Am fost operat de 4 ori la genunchiul drept. Nu aveam bani nici să beau un suc de la dozator, cum era pe-atunci. Aveam o Dacie Berlina, de la tata, ca să mă duc la recuperare. M-a rugat o doamnă s-o ajut să aducă nişte marfă de la Europa. Am adus marfa, am colaborat cu ea un an apoi. Ea a prosperat binişor cu produse alimentare şi cu textile. Peste un an a vrut să-şi refacă viaţa. Nu mai era loc şi de mine. Mi-am făcut o tarabă la 1 august 1994. Apoi altă tarabă. Mi-am luat o Dacie-papuc, cu tracţiune pe faţă. Era făcută din două maşini: o Dacie peste care trecuse un TIR. Am mai luat un „papuc”, am luat primul camion de trei tone jumate, o RABA, am mai luat unul la fel. Primul camion a fost o „frumoasă americană”. Aşa i se spunea. Un asemenea camion a participat la un raliu de camioane şi a câştigat nu ştiu ce premiu. Cumpărasem vreo 14 RABE prin 1998 şi 6 „Frumnoase Americane”.
Am început să fac distribuţie de băuturi – ape, sucuri, bere şi băuturi alcoolice. Apoi, în martie 2002 am luat primul camion IVECO. Am început o relaţie foarte frumoasă cu Volvo, de vreo doi-trei ani. Le-am luat pe toate în leasing. Volvo nu mi-a mai dat camioane fiindcă expunerea mea faţă de companie era destul de mare, comparativ cu ceea ce făceam eu. Şi atunci, m-au ajutat cei de la IVECO. Am luat un camion Mercedes. În 2009, a apărut primul Scania. Am luat numai camioane unice după configuraţia lor.
Primele transporturi le-am făcut cu produse alimentare. Era destul de greu. Munceam cu fratele meu. Descărcam amândoi câte zece tone de drojdie.
Eu ştiu cât am muncit şi ştiu cum să apreciez fiecare bănuţ. M-am chinuit să ajung aici. Nu mi-a picat nimic din cer. Nu am avut moşteniri, nici afaceri cu statul. Cum au procedat alţii.
Fiecare cu răspunderea lui...”
Sigur e bun de titlu:
„Fiecare cu răspunderea lui...”
Devine extrem de sobru când vine vorba de obligaţiile noastre morale.
„Facem tot vestul şi Turcia. Spre est – nu. Doar până la Nistru, adică doar în România”. Adică în Basarabia, încerc eu să spun ceva. „Nu, eu vorbesc de România. Până la Nistru, eu nu voi spune niciodată altfel. Nu este o provincie a României. Este România. Partea noastră, ceea ce noi am fost atât de laşi 20 de ani, încât, atunci când au avut nevoie de ajutorul nostru, le-am întors spatele. Este un lucru pe care îl cunosc şi nu vreau să-l comentez... „
Foştii lui socri erau de la Cernăuţi.
Cunosc aceste lucruri şi refuz să vorbesc. Nu vreau să scot în relief laşitatea noastră. Să rămână acolo o pată pe care, dacă vom reuşi s-o ştergem în timp...
Nu ştiu. Nu cred că putem noi. Noi avem povara părinţilor noştri, care au fost laşi. Nu trebuie s-o luăm personal. Au fost exponenţii unei generaţii de laşi. I-a luat Partidul Comunist de la sapă şi i-a dus la bloc şi i-au făcut puturoşi. Iar aceşti oameni m-au educat pe mine. Până să-mi dau şi eu seama că trebuie să muncesc, am bâjbâit. N-o luăm personal. Nu e cazul alor mei. Eu văd ca ansamblu.
Nu suntem condamnaţi, ne merităm soarta. Eu sunt de-aici, din epoicentrul zonei agricole. Avem pământul cel mai bun din lume. Pământul e ca un organism viu. Străinii cumpără mereu şi noi nu facem nimic să-i împiedicăm..”.
Nu vede nicio schimbare în economia noastră. România a ajuns pe butuci. La propriu, fiindcă vinde buşteni.
„Nu se simte niciun reviriment. Noi nu producem nimic! Exportăm materie brută! Cereale, buşteni, cherestea, substanţe chimice... Şi aducem de-afară făină, uleiuri, margarină, unt! Automotive aduce de-afară piese, asamblează cu mână de lucru ieftină şi merge înapoi. Nokia a plecat de-aici în căutarea lucrătorilor mai ieftini din Ucraina.
De când umblu, eu nu am auzit de măriri de lefuri în Germania.
Fiecare trebuie să-şi facă treaba la locul lui, să scoată măcar un leu în plus pe zi, să plătească taxe şi impozite. Dacă toţi ne-am comporta aşa, automat şi bugetul ar fi altul, iar România ar merge. Firma mea are profit lună de lună, fără pierderi. Eu sunt particular. De 20 de ani, tot ce este privat este demonizat în ţara asta”.
Şi dacă Ion Iliescu ar fi singurul „gânditor” care a distrus patrimoniul ralizat pe vremea comuniştilor, incitând contra noilor capitalişti, tot ar mai fi o speranţă.
„A venit dobitocul ăsta de Iliescu care a demonizat orice e privat. A, că s-au întâmplat tot felul de matrapazlîcuri în mediul privat? Dar tot cu ajutorul lor. Astăzi avem atâtea companii de stat, pe care se bate monedă astăzi şi care ies în pierdere mereu. Şi de câte ori statul nu mai este performant, măreşte taxele şi impzitele. Cine-i de vină? De ce aş fi eu vinovat că ei nu au manageri buni? Au distrus şcoala şi tot ce mai mergea în ţara asta”.
Vine însă şi scadenţa, aici, pe Pământ. Nu în Cer.
„Vor da socoteală.
Nimeni nu pleacă de pe lumea asta fără să plătească. Am exemple multe. Acel om care stătea cu automatul în spate, Dan Iosif, ştiţi bine cât de mult s-a chinuit. Şi toţi se vor chinui dacă vor face rău. Vor plăti într-un fel sau altul. Nimeni nu este iertat. Totul este un echilibru”.
Şi la prima vedere, nu pare un om credincios. În orice caz, nu un ortodox practicant. Nici nu ar avea timp, dar parcă poţi să ştii? De unde să fi deprins această raportare la pedeapsa divină, care lipseşte la generaţiile noi?
„Din educaţia pe care am primit-o de la bunica. Bunica avea o cană pe care mi-o punea într-un colţ de dulap, după uşă. Erau şase zile de şcoală pe săptămână şi punea în cană 6 monede de trei lei. În fiecare zi, aveam dreptul să iau o monedă de trei lei. Erau banii pentru patru eugenii pe zi. Într-o zi i-am spus că nu mai am bani de eugenia. „Înseamnă că într-o zi ai mâncat mai mult”. Nu mi-a zis altceva, dar mi-a dat de înţeles că nu e bine. Atât e dreptul meu!”
Discuţia alunecă spre elita care nu are soluţii pentru ieşirea din dezastru. „Ştiţi ce n-am învăţat noi după 50 de ani de comunism? Că în 50 de ani ne-au plecat cei mai mulţi reprezentanţi ai elitei, pe care i-am omorât la Canal, alţii care au scăpat au fugit în străinătate. Iar după revoluţie nu am ştiut să facem lobby să le arătăm că uite, am stat 50 de ani sub comunism şi vă rugăm să veniţi înapoi să ne arătaţi ce-aţi văzut în străinătate să ne ajutaţi să redevenim ce-am fost. Acest infractor Ion Iliescu îl alerga pe regele Mihai.
Ţara a ajuns în această situaţie precară din cauza lipsei de autoritate. Erau nişte oameni slabi, care au stat în umbra lui Ceauşescu, nişte cîrcotaşi ieftini. A venit Iliescu să-i spună lui Ceauşescu ce gândea, ca Pârvulescu? A stat ascuns şi, când i s-a oferit ocazia, la împuşcat. Asta a fost tot. Eu pot vorbi fiindcă am devenit un pion în economia românească. Am acest drept, mi-l arog. Eu aduc taxe şi impozite acestei ţări. El ce-a făcut pentru ţara asta? Au căpuşat toate întreprinderile profitabile de stat?”
Se gândeşte „să tuneze” alte camioane cu Nicolae Iorga, cu Burebista. Sau poate cu Mihai Viteazu: „Pohta cea-am pohtit: Ardealul, Moldova şi Ţara Românească”. Conştiinţa unităţii naţionale de destin în câteva cuvinte.
„Oamenii obişnuiţi nu prea ştiu însemnătatea acestor personalităţi. Elita se construieşte. Elita de astăzi este needucată încă. Educaţia este obligatorie pentru elită. Aparţii elitei atunci când nu faci doar pentru tine. Mi-a spus un director de la Volvo că are o leafă de 4000 de euro. Cum, numai atât? Da, zice, când eram tânăr, Volvo mi-a dat un serviciu bun. Mi-a ţinut copiii la şcoală. Mi-a plătit soţia. Deşi eu ofeream foarte puţin pentru companie. Acum, la 52 de ani, am extraordinar de mult de oferit pentru Volvo”.
Cele mai performante maşini
A luat primul camion fiindcă nu făcea targetul la bere. „Toţi făceau targetul la sfârşit de lună şi explodau aprovizionările”. Stătea şi se uita pe drum să vadă dacă vine camionul, depindea de el, nu putea să-şi ia bonusul pentru atingerea targetului.
Avea de lucru cu camioanele numai la sfârşit de lună, ca să facă targetul. Apoi a început să diversifice activitatea.
„Am trecut pe mărfuri industriale: transportam orice. Bere, ulei, cherestea, orice. Am avut în 1998, o secţie de îmbuteliat ulei. Ajunsesem la performanţa să îmbuteliez 40.000 de sticle pe zi la Slobozia. Treptat, nu a mai fost loc de mine în domeniu. Devenisem ca un fel de căpuşă. A venit grupul Alimenta şi a preluat tot. Au venit şi francezii...
Am plecat şi am dezvoltat divizia de cisterne. Fiind într-o zonă agricolă, mi-am dezvoltat şi flota pentru cereale...”
La început, făcea transporturi numai pe România. Treptat, a ieşit cu prelate, cu cisterne şi chiar la cereale. Acum este un cărăuş multiplu şi 284 de camioane – IVECO, VOLVO şi MERCEDES.
„Toate camioanele sunt performante. Sunt la fel. Este o iluzie că ar fi diferite. Se deosebesc doar prin confortul şoferului. Este foarte important cum configurezi acel camion. Dacă îţi iei un camion să cari piatră, cu şasiu ranforsat, cu punte de 54 de tone, apoi îl scoţi de la piatră şi agăţi o prelată de el, aspectul fizic nu mai este în regulă. Este ca un măgar între oi. Nu este eficient, are consumul specific ridicat din cauza aspectului fizic, a aerodinamicii. Nu poţi să mergi pe transporturi internaţionale cu un asemenea camion”.
Marele secret: evaluarea costurilor
Omul îndrăgostit de Eminescu are o minte de economist inflexibil. Altfel nu ar fi rezistat în această perioadă. „Majoritatea firmelor de transport din România au o mare probloemă: nu ştiu să-şi identifice cheltuielile. Nu-şi evaluează costurile. Ce înseamnă să faci un preţ? Suma totală a costurilor, plus un adaos comercial. Dacă nu ai repere în regulă pentru costuri, clachezi. De exemplu un consum specific cu 20 de tone – ar trebui să fie de 32-33%. Dacă el dă 35-36 % la 10.000 de kilometri, înseamnă vreo 300 de euro diferenţă. Afară poţi să câştigi 300-1000 de euro. Dacă iei 1000, eşti un om fericit. Câştigul mediu pe un camion este de 500-600 de euro. Dacă ai pierdut 300 de euro la motorină, mai pierzi şi la taxe că nu le-ai luat cum trebuie, dacă anvelopele le-ai bugetat pentru un număr de kilometri şi tu ţi-ai luat anvelope la un preţ care nu corespunde cu bugetul tău, nu sunt exploatate corespunzător cu numărul de kilometri pentru care ţi le-ai bugetat, mai pierzi şi de-acolo 100 de euro. Ai pierdut 400 de euro deja! Mai faci nu ştiu ce lucruri pe regie, ai încărcat regia cu diferite cheltuieli şi nu eşti eficient, ai mai pierdut şi de-acolo 100 de euro. Unde mai este profitul?”
Şoferii pun întrebări banale, dar trebuie să ştii să răspunzi
Şi totuşi, cum poţi să rezişti? Să fie doar o chestiune de contabilitate? Sau de noroc?
„Flotele organizate de concurenţii mei, pe care îi respect, îşi schimbă camioanele an de an. Cei mici nu pot. Şi-au luat camioane noi, apoi, prin 2010, le-au vândut pentru că nu le-au mai putut şi au luat altele mai vechi. În 2011, le-au vândut şi pe acelea şi au luat altele şi mai vechi. Nu au ştiut cu ce se mănâncă şi au pierdut”.
Trebuie să mai fie un secret al profesiei de transportator într-o lume complicată. „Secretul profesiei de transportator astăzi este să fii foarte bine documentat, să ştii ce îţi doreşti, să-ţi fixezi o ţintă la care să poţi ajunge şi e foarte important ca, atunci când te întreabă şoferul ceva, să ştii să-i răspunzi. Altfel ai terminat afacerea. Şoferii te vor întreba totdeauna ceea ce numai ei ştiu. Adică lucruri... banale.”
Cum poate un şofer să-l convingă pe acest patron să-l angajeze?
„Nu găseşti şoferi de calitate. Îi formezi ca să fie. Important este să aibă fondul bun, un caracter bun.
Când vine la angajare, să nu vină cu mâinile în buzunare, să nu vină cu şapcă în cap, să nu vină murdar, mototolit, să nu vină nebărbierit. Dacă vine aşa cum vreau eu, pe acela îl pot face şofer. Înseamnă că are caracter. Dacă nu are grijă de el, cum pot să cred eu că, dacă îi dau un camion de 100.000 de euro, el va avea grijă de afacerea mea?
Cum pot să cred?
Eu asta fac. Vreau aceşti oameni. Ei vin aici şi dacă nu se formează, pleacă.
În şase luni, poate fi un om pe care să te bazezi, dacă îndeplineşte condiţiile de care am spus. Şoferii seniori pot fi şi ei relativ pregătiţi ca să-i înveţe pe tineri. De obicei, îl las singur în ghearele necunoscutului. Vreau să-şi dezvolte personalitatea, altfel se va ascunde mereu. Dacă cedează psihic, te debarasezi de el. Nu e frumos ce spun, dar asta e. S-au epuizat bateriile.
Pentru mine, cel mai important izvor de energii pozitive este familia. Dacă el are probleme acasă cu soţia, cu părinţii, cu socrii sau copiii şi nu reuşeşte să le lase jos când urcă în cabină, nu ai ce face cu el.
Toţi oamenii sunt buni. Dar acest hazard al vieţii de zi cu zi te aruncă în situaţii destul de complicate. Şi atunci s-ar putea să nu fii pregătit pentru acele lucruri. De aceea, eu vreau ca un copil de 9-10 ani să participe la un joc de echipă, să dobândească spriit de echipă, să fie combativ. Fiecare om are calităţi ce trebuie lucrate. Cum Brîâncuşi lucra un lemn sau o piatră care nu spunea nimic şi scotea opera de geniu. Aşa şi oamenii. Părinţii, şcoala, societatea trebuie să fie sculptorii tânărului ca să nu rămână un lemn fără valoare”.
Şi eu care am venit la domnul Vlase cu şapcă...
„E grav că impozitele pe care le plătesc regulat nu se întorc spre mine”
Când l-am întrebat care este problema care îi dă cea mai mare bătaie de cap, mi-a dat un răspuns la fel de surprinzător:
„Taxele şi impozitele pe care le plătesc şi pe care eu le aştept să se întoarcă spre mine. Cum? Prin oameni bine instruiţi, educaţi şi sănătoşi. Acesta trebuie să fie efectul impozitelor şi taxelor pe care eu le achit lună de lună. Ce te faci dacă ai sute de zile de concedii medicale în contabilitate, oameni pe care îi trimit să înveţe despre camioane şi ei nu sunt în stare să înţeleagă şi să acumuleze nimic fiindcă nu au făcut exerciţiul minţii la şcoală şi, automat, nu mă ajută cu nimic în afacerea mea? Aceasta este problema mea: taxele şi impozitele plătite egulat nu se întorc spre mine. De 20 de ani, Ministerul Învăţământului a devenit un cobai. Orice ministru vine cu o idee”.
Eu sper că oamenii de afaceri vor face presiuni treptat asupra politicienilor care trebuie să devină responsabili pentru perspectivele României. Este esenţial ca oamenii de afaceri să conştientizeze că ei înşişi fac parte din aceeaşi societate, că au şi dreptul de a acţiona asupra intereselor generale, aşa cum au obligaţia să-şi plătească dările. Politicianul de stânga vede în omul de afaceri un adversar, are chiar grijă să le spună – mai în şoaptă - oamenilor obişnuiţi că este chiar duşmanul lui, deşi ia bani de la el! Aici este impostura morală a gânditorului de stânga, fiind deci incapabil să promoveze adevărata performanţă individuală şi colectivă.
„Eu am fost consilierul primarului pe probleme de sport. Am făcut sport. Sportul mi-a creat altă imagine asupra vieţii. Ideea competiţiei o aveam de-atunci. Copiii încep activitatea sportivă la 9-10 ani prin jocuri de echipă. Când vin la muncă la 19 ani, au deja noţiunea de echipă. Astăzi, majoritatea nu pot comunica. Un copil crescut singur la părinţi nu ştie să împartă cu nimeni nimic. Nu ştie să desfacă o jumătate de eugenia şi s-o dea altcuiva. Nu are această noţiune. Ceea ce facem noi astăzi este consecinţa educaţiei şi a culturii în cei 20 de ani de carte. Prin urmare, venim la muncă şi, teoretic, ar trebui să fim pregătiţi. Ca albinele care ştiu ce au de făcut. Şoimii patriei devin elevi, elevii ajung studenţi, studenţii devin specialişti, muncesc, fac şi cresc copii, apoi mergem ca elefanţii spre sfârşit. Cu o pensie liniştită, când ne putem plimba fiindcă abia acum avem timp să vedem cât de frumoasă e ţara asta. Şi nu reuşim să ajungem aici din incultură. Părinţii mei se duc în excursii pe la mânăstiri şi îşi trăiesc viaţa altfel. În timp ce majoritatea bătrânilor stau cu masa plină de medicamente şi aşteaptă sfârşitul. Iar noi ar trebui să avem un sfat al bătrânilor, însă nu mai avem nevoie de bătrâni. Nu ne mai interesează. „Nişte oameni, acolo şi ei,/ Care ştiu dureros ce e suta de lei”.
Eu accesez Netul pe telefon. Uite, aici am Eminescu – „Poezii”, am Anastasia Lazariuc, pe care o admir, Adrian Păunescu – „Repetabila povară”, Ion Aldea Teodorovici – „Casa părintească”. Lucrurile de căpătâi, pe care eu le ascult zilnic. Când sunt eu necăjit...”
Da, un om performant poat fi şi „necăjit”.
„Am momente când pot să fiu necăjit... că nu sunt atât de deştept ca să rezolv problemele cât mai bine posibil”.
Au fost şi lucruri urâte...
Ştie „să-şi citească” de la începutul unei afaceri clienţii. „Nu mă mai pot lăsa pe mâna hazardului”. Şi cu toate acestea, nu ar mai vrea să mai ia de la capăt aceeaşi profesie. „Este un domeniu frumos, dar nu aş mai vrea să mai trec prin ce-am trecut. Prea multe lucruri urâte. În 2005, mi-au murit 18 oameni într-un accident de microbuz. Veneau la muncă... Nu ştie nimeni ce s-a întâmplat. Microbuzul a intrat într-un copac. Am făcut infarct la serviciu... Au fost şi lucruri urâte. Nu mai vreau să-mi aduc aminte...
Am aşa o povară în sufletul meu...
Vă povesteam de laşitatea generaţiei părinţilor mei faţă de fraţii noştri din teritoriile invadate. Aşa am ajuns şi eu... Nu mai vreau să aud.
Sunt prea bătrân la 44 de ani să îmvăţ altceva. Dacă făceam agronomia, să pot vorbi cu pământul, intram în agricultură”.
Zice că nu se teme de concurenţă.
„Avem raporturi frumoase, de colegialitate, mai puţin concurenţiale cu partenerii din domeniu. Fiecare are segmentul lui. Eu nu car maşini. Nu fac lucruri pe care le fac alţii. Mă poate învinge cineva numai dacă mă bate la costuri sau să facă nişte matrapazlîcuri care nu ţin la nesfârşit. Deci eu trebuie să-mi ţin foarte strâns costurile. Controlându-mi atent costurile, pot să-mi fac planuri de viitor.
Nu mă sperie concurentul străin. Aici există alte conotaţii. Costurile concurentului străin diferă de costurile româneşti. Sunt mai mari. Salariile şi motorina sunt scumpe. La noi, doar motorina este o Legislaţia din domeniu „putea să fie şi mai rea”. „Eu nu-mi aduc aminte de vreun parlamentar care să se ocupe de transporturile noastre”.
„L-am făcut pentru cei care înţeleg, ca toate lucrurile care-s făcute”
„Îl cunosc dintotdeauna, îmi povesteşte Adrian Constantin, artistul din Slobozia care i-a „tunat” camioanele. Noi facem prelate pentru el. Este un tip efervescent. A fost ideea lui, puţin excentrică şi frumoasă prin mesaj. Nu mai are nimeni aşa ceva. Şoferii pun gagici goale pe camioane. În rest, a fost o chestiune de inspiraţie. Aceste valuri simbolizează efervescenţa gândirii lui Eminescu... Pentru Ştefan am folosit imaginea unor codri şi un soare care luminează din ei aşa... Eu le desenez. Un text din Barbu Delavrancea...
Pe spate am pus tricolorul cu România Mare.
Eu îl susţin în demersul lui pe Gigi Vlase. Este un patriot adevărat. În dezastrul în care am ajuns, cum să nu doreşti binele României? Şi Eminescu a spus cel mai frumos... Dar avem şi oameni incapabili să stea în loc şi să gândească puţin la acest mesaj. L-am făcut pentru cei care înţeleg, ca toate lucrurile care-s făcute. Cine nu pricepe să fie sănătos. Rămâne mai sărac cu neînţelegerea pe care o are. Am făcut grafica, am o firmă de producţie publicitară. Uite, flăcările de pe camionul cu Eminescu semnifică ardoarea, tensiunea sentimentului... Numai domnul Vlase merge cu acest camion de 730 CP. Nimeni nu merge cu el. Nimeni altcineva nu umbă cu Eminescu. Costă mai mult ca un Ferrari. Doarme în maşină.
Cu Ştefan cel Mare tot el va circula...”
Merge cu Eminescu prin toată Europa, peste tot...
Într-o zi din 1993, o dubă rula prin Bucureşti cu viteză minimă. Nu avea caroserie şi purta pe platformă două panouri imense, lungi de 3 x 2 metri, pe care scria cu litere enorme: „Eminescu a murit de sifilis!”. Să se vadă de la 100 de metri.
Ulterior, au venit atacuri la fel de jenante contra lui Eminescu, de fapt, împotriva naţiunii române. „Eminescu este cadavrul nostru din debara”.
Nu am aflat nici până azi cine l-a trimis pe acel şofer pe străzile Capitalei. Începuse dezastrul.
M-aş fi dus să-l cunosc şi pe el...
Viorel Patrichi
marți, 29 noiembrie 2011
Comemorarea lui Corneliu Codreanu
Comemorarea lui Corneliu Codreanu
Peste o sută de oameni s-au adunat în pădurea de la Tîncăbeşti pentru a-l pomeni pe Corneliu Codreanu. Majoritatea erau bătrâni.
Au fost însă şi câţiva tineri, chiar şi copii.
Pomenirea este organizată an de an de Florea Nicador Codreanu, fiul lui Horia Codreanu. Horia, fratele Căpitanului, a fost asasinat şi el inutil. Aşa era perioada: săreau pistoalele uşor din buzunare.
Câţi tineri de azi mai vor să ştie adevărul despre martirajul familiei Codreanu?
Preoţii au sfinţit coliva, după care Nicador Florea Codreanu a aprins cele 13 făclii şi a strigat numele celor strangulaţi ritualic în noaptea din ajunul Sfântului Andrei: Corneliu Zelea Codreanu, Nicolae Constantinescu, Ion Caranica, Doru Belimace (Nicadorii), Ion Caratănase, Iosif Bozântan, Ștefan Curcă, Ion Pele, Grigore Ion State, Ion Atanasiu, Gavrilă Bogdan, Radu Vlad, Ștefan Georgescu și Ion Trandafir.
În timp ce aprindea făclia, bătrânii strigau "Prezent!".
După care, fiecare a primit colivă, fasole fiartă şi un pahar de vin, în străchini de lut, cu linguri de lemn.
Comemorarea lui Corneliu Codreanu are o istorie dramatică de 20 de ani. Există indivizi la noi care nu suportă crucea. Aşa am zis cu ani în anul 2002, când nişte zăltaţi au tăiat cu topoarele troiţa enormă din stejar, pe care erau încrustate toate simbolurile străvechi ale românilor. I-a supărat troiţa. Apoi au zdrobit cu barosul cele trei cruci de fier, care fuseseră plantate acolo înaintea troiţei. Nu s-a aflat nici până astăzi cine erau "eroii" care au mutilat Crucea. Bătrânii legionari, care nu mai reprezintă un pericol pentru nimeni astăzi, au reuşit să refacă troiţa, care acum este cu mult mai mică.
Pe-atunci veneau mai mulţi la pomenirea Căpitanului. Peste un an, o întâmplare nenorocită a marcat comemorarea. Un bătrân de la Ploieşti şi-a luat strachina cu fasole şi mânca pe marginea şoselei. A trecut o maşină şi l-a mototolit pe asfalt. Jepanul s-a oprit la vreo sută de metri. Au coborât doi măslinii şi s-au apropiat agale. Nu a păţit nimeni nimic. Şi-aşa era bătrân...
În 2009, nişte indivizi - probabil aceiaşi de altădată - au vopsit toată troiţa în roşu. În timp ce curăţa crucea, ajutat de câţiva bătrâni, Florea Codreanu a primit un telefon: Noi suntem Liga Anti FA şi nu suportăm crucile!
"Sacrificiul lui Corneliu Codreanu nu a fost inutil, a avut un impact mai puternic decât dacă ar fi trăit până la sfârşitul natural al vieţii... Dacă o să vă organizaţi, vă garantez că veţi avea candidaţi la toate alegerile din 2012", a spus profesorul Ion Coja, care a venit până la Tâncăbeşti.
Pentru cei care nu ştiu, Corneliu Codreanu şi cei 12 au fost strangulaţi, apoi împuşcaţi în spate pentru a simula fuga de sub escortă. Cu toate acestea, autorităţile din timpul lui Carol al II-lea au trecut totul sub tăcere, lansând zvonuri că liderul legionar ar fi fugit în Italia.
Asasinatul i-a indignat chiar şi pe intelectualii români, care nu aveau legătură cu legionarii. Tudor Arghezi i-a dedicat poemul "Făt-Frumos".
Am sa-l reproduc pentru cei care nu stiu.
FAT FRUMOS
de Tudor Arghezi
Unde-a plecat, cãlare, Fãt-Frumos,
De nu se mai zãreste nicãierea,
Oricât si-ar pune soarele puterea,
Oricât s-ar pogorî luna de jos?
Muntii pustii, cu piscurile catã
Mâhniti, din cer, în valea de granit,
Ca sã-l mai vadã, cel putin o datã,
Viu dacã-i viu, sau mort de-o fi murit.
Cântecul lui, de care tara toatã
Era învãluitã ca-ntr-un vis,
De sta si ochiul soimilor închis
În ascultare, s-a oprit deodatã.
S-a rupt din codri, s-a pierdut din ses
Si, goalã ca de suflet, tristã, tara
Nu mai gãseste parecã-nteles.
De ce e ziuã si se lasã seara.
Fluierul lui cânta si-n cingãtoare,
Si zeci de sate albe, fermecate,
Cu sute de feciori si de fecioare,
Îl ascultau doinind pe înnoptate.
Se desteptau cu doina lui în zori,
Se-ndrãgosteau la cântecele sale
Si se simteau logodnicii usori
Si mai frumosi, cãlcând în iarba moale.
Împrietenit cu cerbii si mistretii
Si nins cu fluturi jucãtori în cete,
Jivinele-l priveau ca niste fete
Si cu sfiala dulce-a tineretii.
Unde-a plecat cã n-are nimeni stire
Fãtul-Frumos, cu negre plete grele,
Cu ochi albastri, plini ca de mãrgele,
Si cu sprinceana-n jurul lor subtire?
A coborât din munti, pe stânci, cãlare,
Si patru nopti a scãpãrat pãmântul,
De subt copitele nerãbdãtoare
Ce s-au luptat cu cremenea si vântul.
Si luându-si fluier, însã si secure,
Si arme grele, -n mâna lui usoare,
Trecu, ca o sãgeatã prin pãdure,
Si ca un fulger purtãtor de soare.
El strãbãtu întreaga tarã,
Iar Dunãrea nevrând sã-i facã loc
O spintecã, sburdând, pe la mijloc
Cu pieptu-n unde si cu coifu-afarã
Si s-ar fi zis cã negrul armãsar,
Cu nãrile suflând la fata apei,
Pe Dumnezeu îl duce, sau mãcar,
Pe un trimis al lui Traian si-al Papei.
Neamul ursuz din tãrmul de sub lunã,
Neam trist, urât, si hâd si sângeros,
Amenintase doinele lui Fãt-Frumos,
Mândria lui si voia lui cea bunã.
Iar Fãt-Frumos, oprindu-se din cânt
Simtii, din sânge, flãcãri cã se-adunã,
Si-n glas, în vorbe, -n pâine si pãmânt,
Dogoarea cerului strãbunã.
Si o luminã nouã-n viata lui,
Si o chemare din Tãrii si noapte -
Si-n toate glasul nu stia al cui,
Si un îndemn de semne si de soapte
Nemaistiute, nemaiîncercate
Ce se iscau si se topeau în salbe,
Cã lua vãzduhul chipuri aripate
Si se-ngrosau într-însul forte albe.
Se ridicau talaze mari de mare,
Frunza suna ca zalele, si-o zare
Era ca o tipsie izbitã de sãgeti.
Murmur de fier si suier de urale,
Într-o urzire crâncenã de vieti,
De lãnci împiedecate în zãbale.
Acum s-a dus dusmanul sã-l rãpuie:
Ori sã-l înece-n sânge si-n vâltoare,
Ori bezna lui ziditã sã descuie -
În stare si de milã, dar si de necrutare -
Cum va voi, cãci vrednicul urmas
Al lui Stefan si Tepes împreunã,
Ridicã si altare din stei pentru vrãjmas,
Dar si tepoaie-nalte, cu protãpirea bunã.
Tu, Tarã, -asteaptã cântecele iar
Sã se strecoare-n ramuri linistit,
Din rãsãritul mare-n asfintit,
De la hotar pãnã-n hotar.
Nu vă mai temeţi! Nu se mai întoarce Făt-Frumos. Nu mai este niciun pericol. Mai vin uneori pe-aici nişte bătrâni trişti şi-i aprind o lumânare şi parcă nişte umbre trec printre copaci.
Poveste!... Păi dacă mai trăia el astăzi, nu ar fi organizat imediat o tabără de tineri care să strângă bidoanele şi gunoaiele aruncate prin pădure din jepane?...
Se rugau, după care cântau şi puneau de-o nuntă. Acela pericol...
Peste o sută de oameni s-au adunat în pădurea de la Tîncăbeşti pentru a-l pomeni pe Corneliu Codreanu. Majoritatea erau bătrâni.
Au fost însă şi câţiva tineri, chiar şi copii.
Pomenirea este organizată an de an de Florea Nicador Codreanu, fiul lui Horia Codreanu. Horia, fratele Căpitanului, a fost asasinat şi el inutil. Aşa era perioada: săreau pistoalele uşor din buzunare.
Câţi tineri de azi mai vor să ştie adevărul despre martirajul familiei Codreanu?
Preoţii au sfinţit coliva, după care Nicador Florea Codreanu a aprins cele 13 făclii şi a strigat numele celor strangulaţi ritualic în noaptea din ajunul Sfântului Andrei: Corneliu Zelea Codreanu, Nicolae Constantinescu, Ion Caranica, Doru Belimace (Nicadorii), Ion Caratănase, Iosif Bozântan, Ștefan Curcă, Ion Pele, Grigore Ion State, Ion Atanasiu, Gavrilă Bogdan, Radu Vlad, Ștefan Georgescu și Ion Trandafir.
În timp ce aprindea făclia, bătrânii strigau "Prezent!".
După care, fiecare a primit colivă, fasole fiartă şi un pahar de vin, în străchini de lut, cu linguri de lemn.
Comemorarea lui Corneliu Codreanu are o istorie dramatică de 20 de ani. Există indivizi la noi care nu suportă crucea. Aşa am zis cu ani în anul 2002, când nişte zăltaţi au tăiat cu topoarele troiţa enormă din stejar, pe care erau încrustate toate simbolurile străvechi ale românilor. I-a supărat troiţa. Apoi au zdrobit cu barosul cele trei cruci de fier, care fuseseră plantate acolo înaintea troiţei. Nu s-a aflat nici până astăzi cine erau "eroii" care au mutilat Crucea. Bătrânii legionari, care nu mai reprezintă un pericol pentru nimeni astăzi, au reuşit să refacă troiţa, care acum este cu mult mai mică.
Pe-atunci veneau mai mulţi la pomenirea Căpitanului. Peste un an, o întâmplare nenorocită a marcat comemorarea. Un bătrân de la Ploieşti şi-a luat strachina cu fasole şi mânca pe marginea şoselei. A trecut o maşină şi l-a mototolit pe asfalt. Jepanul s-a oprit la vreo sută de metri. Au coborât doi măslinii şi s-au apropiat agale. Nu a păţit nimeni nimic. Şi-aşa era bătrân...
În 2009, nişte indivizi - probabil aceiaşi de altădată - au vopsit toată troiţa în roşu. În timp ce curăţa crucea, ajutat de câţiva bătrâni, Florea Codreanu a primit un telefon: Noi suntem Liga Anti FA şi nu suportăm crucile!
"Sacrificiul lui Corneliu Codreanu nu a fost inutil, a avut un impact mai puternic decât dacă ar fi trăit până la sfârşitul natural al vieţii... Dacă o să vă organizaţi, vă garantez că veţi avea candidaţi la toate alegerile din 2012", a spus profesorul Ion Coja, care a venit până la Tâncăbeşti.
Pentru cei care nu ştiu, Corneliu Codreanu şi cei 12 au fost strangulaţi, apoi împuşcaţi în spate pentru a simula fuga de sub escortă. Cu toate acestea, autorităţile din timpul lui Carol al II-lea au trecut totul sub tăcere, lansând zvonuri că liderul legionar ar fi fugit în Italia.
Asasinatul i-a indignat chiar şi pe intelectualii români, care nu aveau legătură cu legionarii. Tudor Arghezi i-a dedicat poemul "Făt-Frumos".
Am sa-l reproduc pentru cei care nu stiu.
FAT FRUMOS
de Tudor Arghezi
Unde-a plecat, cãlare, Fãt-Frumos,
De nu se mai zãreste nicãierea,
Oricât si-ar pune soarele puterea,
Oricât s-ar pogorî luna de jos?
Muntii pustii, cu piscurile catã
Mâhniti, din cer, în valea de granit,
Ca sã-l mai vadã, cel putin o datã,
Viu dacã-i viu, sau mort de-o fi murit.
Cântecul lui, de care tara toatã
Era învãluitã ca-ntr-un vis,
De sta si ochiul soimilor închis
În ascultare, s-a oprit deodatã.
S-a rupt din codri, s-a pierdut din ses
Si, goalã ca de suflet, tristã, tara
Nu mai gãseste parecã-nteles.
De ce e ziuã si se lasã seara.
Fluierul lui cânta si-n cingãtoare,
Si zeci de sate albe, fermecate,
Cu sute de feciori si de fecioare,
Îl ascultau doinind pe înnoptate.
Se desteptau cu doina lui în zori,
Se-ndrãgosteau la cântecele sale
Si se simteau logodnicii usori
Si mai frumosi, cãlcând în iarba moale.
Împrietenit cu cerbii si mistretii
Si nins cu fluturi jucãtori în cete,
Jivinele-l priveau ca niste fete
Si cu sfiala dulce-a tineretii.
Unde-a plecat cã n-are nimeni stire
Fãtul-Frumos, cu negre plete grele,
Cu ochi albastri, plini ca de mãrgele,
Si cu sprinceana-n jurul lor subtire?
A coborât din munti, pe stânci, cãlare,
Si patru nopti a scãpãrat pãmântul,
De subt copitele nerãbdãtoare
Ce s-au luptat cu cremenea si vântul.
Si luându-si fluier, însã si secure,
Si arme grele, -n mâna lui usoare,
Trecu, ca o sãgeatã prin pãdure,
Si ca un fulger purtãtor de soare.
El strãbãtu întreaga tarã,
Iar Dunãrea nevrând sã-i facã loc
O spintecã, sburdând, pe la mijloc
Cu pieptu-n unde si cu coifu-afarã
Si s-ar fi zis cã negrul armãsar,
Cu nãrile suflând la fata apei,
Pe Dumnezeu îl duce, sau mãcar,
Pe un trimis al lui Traian si-al Papei.
Neamul ursuz din tãrmul de sub lunã,
Neam trist, urât, si hâd si sângeros,
Amenintase doinele lui Fãt-Frumos,
Mândria lui si voia lui cea bunã.
Iar Fãt-Frumos, oprindu-se din cânt
Simtii, din sânge, flãcãri cã se-adunã,
Si-n glas, în vorbe, -n pâine si pãmânt,
Dogoarea cerului strãbunã.
Si o luminã nouã-n viata lui,
Si o chemare din Tãrii si noapte -
Si-n toate glasul nu stia al cui,
Si un îndemn de semne si de soapte
Nemaistiute, nemaiîncercate
Ce se iscau si se topeau în salbe,
Cã lua vãzduhul chipuri aripate
Si se-ngrosau într-însul forte albe.
Se ridicau talaze mari de mare,
Frunza suna ca zalele, si-o zare
Era ca o tipsie izbitã de sãgeti.
Murmur de fier si suier de urale,
Într-o urzire crâncenã de vieti,
De lãnci împiedecate în zãbale.
Acum s-a dus dusmanul sã-l rãpuie:
Ori sã-l înece-n sânge si-n vâltoare,
Ori bezna lui ziditã sã descuie -
În stare si de milã, dar si de necrutare -
Cum va voi, cãci vrednicul urmas
Al lui Stefan si Tepes împreunã,
Ridicã si altare din stei pentru vrãjmas,
Dar si tepoaie-nalte, cu protãpirea bunã.
Tu, Tarã, -asteaptã cântecele iar
Sã se strecoare-n ramuri linistit,
Din rãsãritul mare-n asfintit,
De la hotar pãnã-n hotar.
Nu vă mai temeţi! Nu se mai întoarce Făt-Frumos. Nu mai este niciun pericol. Mai vin uneori pe-aici nişte bătrâni trişti şi-i aprind o lumânare şi parcă nişte umbre trec printre copaci.
Poveste!... Păi dacă mai trăia el astăzi, nu ar fi organizat imediat o tabără de tineri care să strângă bidoanele şi gunoaiele aruncate prin pădure din jepane?...
Se rugau, după care cântau şi puneau de-o nuntă. Acela pericol...
marți, 22 noiembrie 2011
Vedere de pe Centură. Flacăra violet l-a pârpolit complet pe Mircea Geoană
Vedere de pe Centură
Flacăra violet l-a pârpolit complet pe Mircea Geoană
“Nenorocirea e că Geoană singur şi-a tăiat craca de sub picioare, ieşirile lui publice sunt dincolo de relaţia firească cu partidul din care face parte.”
(Tataie, meditând cu glas tare despre cel care l-a considerat “cancerul democraţiei”)
Ţăranii mei de la Crăieşti au o vorbă izvorâtă din vechi bătălii cu gardul: “Când doi îţi spun că eşti beat (“bat”), du-te şi te culcă”. La fel şi în politică: dacă ţi-a zis Bătrâna Şulfă că eşti “Prostănac”, trebuie să fugi! Nu mai este cale de întoarcere. Noul conflict în care Prostănacu a intrat cu tot cu urechi după ce a crezut că iar a făcut coajă este şi ultimul blestem al flăcării violet. Eu am spus demult că e mort şi nu m-a crezut. Cine aş fi eu?
Nu a crezut nici că Bătrâna Deşcă nu uită şi, mai ales, nu iartă. Ştie el de unde a învăţat tehnica. Şi ca să nu fie niciun dubiu, i-a adus aminte: “Am pierdut alegerile pe mâna noastră în 2004. Şi alegerile prezidenţiale din 2009 tot pe mâna noastră, din cauza gafelor aceluiaşi om, Geoană. În 2004, a vrut neapărat să vadă lumea că este candidat la postul de premieri şi a ieşit cu o declaraţie publică, în care spunea că nu avem nevoie la alegeri de voturile PRM. Şi PRM a votat cu Băsescu. Şi tot el a făcut gafa care a dus la pierderea propriilor alegeri”.
Şi totuşi Tataie poartă o mare vină în educarea pupilului: i-a amintit mereu, fie şi indirect, că el este Prostănacu, nu altul. E ca atunci când îi spui zilnic unui copil că e tâmpit şi el chiar sfârşeşte aşa. Înainte să fie executat de puştanul Dan Şova, şeful celei mai tari comisii la morală din Partidu lu Mukles, o fătucă i-a sărit cu microfonul în faţă şi l-a întrebat abrupt: “Vă daţi demisia?” La care Prostănacu s-a răsucit pe cîlcâie şi le-a spus tuturor: “Nu, dragii mei. Eu vreau să escaladăm această situaţie”. Nu contează ce-a vrut să spună, dar el a escladat-o detot. Şi în timp ce Şova aştepta pe coadă să vină la judecata partidului, Prostănacu face conferinţă de presă şi dă din casă. Aflăm aşa că Guzganu Rozaliu amuşină iar la bortă: a angajat o societate de lobby sau de labby, cum pronunţa o vestită cronicăreasă cu picioare lungi, ca să-l ducă pe Sorin Oprescu la o întâlnire cu Blumbergării de la New-York. Doctorul ar fi fost încadrat de Lolek şi Bolek. Care Klaus Werner Johannis? Să fim serioşi! Ei voiau să le spună Blumbergărilor uite, domne, candidatul nostru la preşedinţie din partea USL, marcaţi banu că vom fi noi recunoscători. Găsim noi pe urmă ce... Şi s-a dus Prostănacu prin America în postură de şef al Opoziţiei, fără să fie.
Şi atunci băieţii cu şorţ şi-au pus mănuşile pe masă. Şi l-au executat. Pontănacu a vrut să pară bărbată. Şi a fost. Iar Nepotu Mătuşii Tamara îi sufla în ceafă...
Privindu-i acum pe Lolek şi Bolek din toate unghiurile, cum, Doamne, iartă-mă, să conducă ei România? Păi ce, România este un cătun? Dacă îi lăsăm singuri, nici acolo nu pot fi aleşi primari fiindcă nu ştiu să dea « Bună ziua ! » unor oameni obişnuiţi, cu necazurile lor uitate. Ce să le spună Lolek şi Bolek? Că ştiu să dea la ... « Darţ » ?
Ţin foarte mult să le dau o veste proastă celor care cred în sondaje pritocite pe bani grei : Lolek şi Bolek vor pierde alegerile. Ce să faci cu aceste două nevoie ? Care duc în cârcă a treia nevoie, pe Dan Voiculescu. Aşa că ţineţi-vă bine, Partidu Bocilor va rămâne la putere. Sigur, cu o majoritate discretă, să nu bată la ochi. Dau mutarea în plic şi nu am greşit niciodată. Se poate verifica...
Europa cu două viteze. Noi o preferăm pe a treia
Pe vremea Mult Iubitului, circula o anecdotă după ce am început noi să fabricăm automobile Oltcit. S-au supărat moldovebii de la Iaşi şi au anunţat că vor fabrica şi ei Mercedes cu trei viteze: Înşet, Înşetişor şî diloc. Gânditorul Sarkozy şi-a propus să facă Uniunea Europeană să meargă cu două viteze. Noi credem că ar fi necesară şi a treia pentru România, Bulgaria şi alţii ca noi.
Euroscepticii britanici îi împiedică pe Merkel şi pe Sarkozy să facă o Europă mai ţapănă. Premierul britanic David Cameron a ţinut un discurs la Londra, prin care face apel la liderii europeni, în primul rând la Merkel şi Sarkozy, să nu creeze un bloc politic şi economic rigid, care vizează reducerea drepturilor pe care le au ţările periferice la zona euro. El a declarat că este necesar să se transfere competenţe mai semnificative de la Bruxelles către guvernele naţionale.
"Euroscepticii au luat totdeauna poziţie: cu cât este mai slabă puterea la Bruxelles, cu atât este mai bine. Ultima declaraţie publică a lui David Cameron arată că dosarul UE are prea multe găuri pentru a se putea rezolva. De aceea, se pare că trebuie schimbate principiile fundamentale ale Uniunii Europene", constată Feodor Lukianov, redactor şef la revista "Rusia în politica globală".
"Este evident că Londra se teme că Merkel şi Sarkozy, prin autoritatea lor, ar putea practic să schimbe şefi de guverne din alte state ale Uniunii Europene. La conducerea Italiei şi a Greciei, au fost puşi oameni care se supun mai mult Fondului Monetar Internaţional şi celor de la Bruxelles, decât propriilor parlamente naţionale", afirmă politologul german Alexander Rahr. El crede că englezii nu vor accepta niciodată faptul că "nişte comisari de la Bruxelles sau vreun preşedinte al Europei" ar putea decide de capul lor soarta Marii Britanii, care şi-a conservat orgoliile imperiale.
"În Uniunea Europeană, există două abordări principale. Una este franco-germană: să se creeze un nucleu dur al Uniunii Europene, iar celelalte ţări să rămână, într-o formă sau alta, la periferie. O altă abordare este cea britanică: să respingem rigiditatea şi să facem maxim flexibile raporturile dintre UE şi Bruxelles", continuă Lukianov.
"Se desenează un fel de Europă cu mai multe viteze. Fondatorii Uniunii Europene (în primul rând Franţa, Germania, Italia, Olanda, Belgia şi Luxemburg) vor forma un spaţiu federativ cu reguli dure şi cu o diciplină financiară exemplară. Iar Anglia nu are decât să-şi păstreze lira ei şi să rămână la cheremul forţelor pieţei speculative stihinice. Şi cu toate acestea, pe termen lung - iar acest lucru l-au înţeles cei din Europa - este evident cine e câştigătorul integrării, consideră Rene Andre, ex-secretar al Adunării Naţionale din Franţa, expert în domeniul pieţelor şi al comerţului exterior.
Opiniile diferă în Germania şi în alte ţări ale Uniunii Europene, crede Alexander Rahr. Dacă îi întrebi pe majoritatea oamenilor de pe stradă de oriunde, ei vor susţine ideile lui David Cameron, vor spune că statele naţionale trebuie să-şi păstreze suveranitatea. Şi că birocraţia de la Bruxelles nu e necesară pentru nimeni. Însă liderii europeni, reprezentanţii elitelor politice naţionale înţeleg altfel: fără Uniunea Europeană, ei sunt nişte nimeni şi nu înseamnă nimic.
"Ţigăneala din Uniunea Europeană nu este jocul nostru. Rusia trebuie să adopte o poziţie de observator detaşat şi interesat", crede Lukianov.
El susţine că, pentru Moscova, viziunea britanică este de preferat. Dacă UE se transformă într-o uniune şi mai dură de state, va fi mai simplu să construiască relaţii bilaterale cu reprezentanţii statelor respective. Autorităţile ruse au demonstrat că o asemenea abordare este de preferat fiindcă a rezolvat unele probleme prin intermediul Berlinului sau Parisului.
Strategia Dunării şi pragmatismul proiectului Nord Stream
În aceeşi zi în care cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele rus Dmitri Mwedvedev inaugurau la Lubin, în nord-estul Germaniei, gazoductul Nord Stream, la Bucureşti începea reuniunea informală a miniştrilor de Externe din ţările implicate în Strategia Dunării. Două proiecte care nu au nicio legătură, dar care reflectă abordări diametral opuse. Gazoductul Nord Stream s-a făcut prin eforturi uriaşe din partea Germaniei şi a Rusiei. Gazele naturale din gheţurile Siberiei vor ajunge spre vestul Europei în urma unui acord despre care oficialii polonezi spuneau că este al doilea pact Molotov-Ribbentrop. Berlinul a vrut şi s-a făcut. Chiar dacă au fost riposte din partea unor ţări membre ale Uniunii Europene. Germania nu s-a sinchisit de practicile monopoliste ale trustului Gazprom, însă oficialii de la Bruxelles abordează lucrurile dintr-o altă perspectivă. Viziunea colectivă nu permite creşterea excesivă a
dependenţei energetice faţă de Rusia şi aşa se explică de ce Comisia Europeană a declanşat controale pe continent la toate filialele Gazprom pentru a combate practicile monopoliste ale ruşilor. Aşa că momentul inaugurării a fost puţin umbrit de anchetele supervizate de Günther Oettinger, comisarul Uniunii Europene pentru energie. Tot un neamţ, la fel ca Gerhard Schroeder, prezent la ceremonia de la Lubin. În calitate de sfătuitor la Gazprom...
Comparativ cu proiectul pragmatic de la Marea Baltică, Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD) este un poem. Frumos, dar un poem. Fără fundament economic. Nu putem nega importanţa strategică a acestui proiect faraonic, care ar împinge influenţa Uniunii Europene spre Caucaz şi, mai departe, spre Asia Centrală. Abia acum, s-ar putea construi o replică modernă la Drumul Mătăsii, cu un mare impact în dezvoltarea acestor regiuni. Dar cu ce?
Cele patru axe prioritare ale Strategiei sunt: conectivitatea (transport intermodal, cultură şi turism, reţele de energie), protecţia mediului (managementul resurselor de apă, protecţia biodiversităţii şi managementul riscurilor), creşterea prosperităţii regiunii Dunării (educaţie, cercetare, competitivitate) şi îmbunătăţirea sistemului de guvernare (capacitate instituţională şi securitate internă).
Primadonele de afiş în această vastă acţiune ar fi Austria şi România. Liderii din Consiliul European au aprobat încă din iunie Strategia Dunării ca pe un proiect de 100 de miliarde de euro. Însă cine pune banii?
14 ţări participă la Strategia Dunării, din care 8 sunt state membre ale UE (Germania, Austria, Slovacia, Republica Cehă, Ungaria, Slovenia, România şi Bulgaria), restul fiind state ne-membre (Croaţia, Serbia, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru, Republica Moldova şi Ucraina).
Nivelul de complexitate în realizarea Strategiei Dunării este incomparabil mai ridicat decât gazoductul Nord Stream. Nu acest aspect am avut în vizor când am comparat două realităţi atât de diferite. Să vedem etapele mai importante ale birocraţiei europene până la recenta reuniune informală a miniştrilor de Externe de la Bucureşti. În iunie 2009, Consiliul European a aprobat iniţiativa privind Strategia Dunării ca pe un proiect european şi a solicitat Comisiei Europene elaborarea unei Strategii până la sfârşitul anului 2010. La 8 noiembrie 2010, la summit-ul la nivel înalt din capitala României, s-a finalizat dezbaterea pe tema viitoarei Strategii Dunărene. La 3 februarie 2011, Johannes Hahn, comisarul european pentru politici regionale, a anunţat oficila repartizarea domeniilor prioritare din cadrul SUERD. Fiecare stat riveran va coordona un anume domeniu. România se va ocupa de transport (inclusiv de navigaţia pe Dunăre),
împreună cu Austria. Să sperăm că ne putem pune toată nădejdea în austrieci. România va promova cultura şi turismul în regiune împreună cu Bulgaria. Aici va fi vesel. Va superviza şi managementul riscurilor pentru mediu, alături de Ungaria. În mod sigur, Roşia Montana va deveni o prioritate pentru Budapesta.
Grupul de Iniţiativă Ecologică şi Dezvoltare Durabilă, în frunte cu Ion Iliescu, preşedintele acestei fundaţii, a organizat în septembrie, tot la Bucureşti, conferinţa internaţională "Strategia pentru Regiunea Dunării – Prezent şi Viitor". A venit şi Philip Weller, preşedintele executiv al Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Fluviului Dunărea din cadrul Comisiei Europene. Dacă se ocupă şi hidrologul Ion Iliescu de această "Strategie", sigur vom reuşi. Are experienţă, chiar dacă nu a proiectat niciun iaz câtă vreme a condus România.
La Forumul Economic al Dunării, desfăşurat după recenta reuniune informală a miniştrilor de externe ai ţărilor riverane, a fost prezentat proiectul „Green Danube Ports”, propus de ProDanube, o reţea de peste 60 de companii private care-şi propun să îmbunătăţească competitivitatea transportului şi logisticii pe Dunăre. Obiectivul său este îmbunătăţirea performanţelor porturilor dunărene din perspectiva mediului, dar şi creşterea productivităţii economice a acestora prin investiţii în tehnologii verzi şi prin crearea de noi servicii verzi aferente. Proiectul-pilot are ca prim domeniu de acţiune reciclarea echipamentelor tehnice nefolosite precum macarale, tractoare şi alte utilaje ieşite din uz şi reciclarea şi relocarea sedimentelor poluate. Alexandru Capatu, expert şi preşedinte al Pro Danube International, a subliniat importanţa investiţiilor în echipamente şi facilităţi portuare eco-eficiente, care să
ducă la
reducerea emisiilor de dioxid de carbon şi la creşterea eficienţei de operare. Proiectul Green Ports mai prevede şi reducerea nivelului de zgomot şi măsuri de reducere a prafului. În plus, fiecare port dunărean ar trebui să-şi găsească cea mai eficientă şi potrivită formă de energie regenerabilă: eoliană, solară, hidro, biomasă, geotermală. O altă direcţie de acţiune ar trebui s-o constituie prezervarea naturii, cu accent pe restaurarea ecosistemelor.
"Noi v-am oferit instrumentul"
Teodor Baconschi a deschis lucrările Forumului Economic privind Strategia UE pentru Regiunea Dunării (SUERD), organizat în marja Reuniunii informale de la Bucureşti a miniştrilor de externe din statele riverane Dunării. Manifestarea s-a desfăşurat sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României.
Forumul Economic a reunit peste 150 de reprezentanţi ai societăţii civile, mediului de afaceri şi academic, diplomaţi şi exponenţi ai autorităţilor naţionale şi locale din state riverane Dunării. Manifestarea, intitulată 'Areas of Excellence in the Danube macro-region', a oferit participanţilor cadrul pentru a-şi expune propriile viziuni, iniţiative şi a încurajat stabilirea de parteneriate concrete pentru implementarea Planului de acţiune al Strategiei UE pentru Regiunea Dunării.
Ministrul Baconschi cunoaşte bine dificultăţile perioadei: "Ştiţi la fel de bine ca mine că traversăm o severă criză economico-financiară, care ne determină să regândim modul de a interacţiona în afaceri şi care a adâncit competiţia economică la nivel global. Comisia Europeană a lansat recent un pachet de regulamente privind politica de coeziune, o propunere de reformare a Politicii Agricole Comune şi o propunere privind viitorul buget UE. Ne aflăm la debutul negocierilor pentru viitoarea perspectivă financiară a Uniunii Europene (2014-2020) şi este clar că aceste provocări reprezintă deopotrivă o şansă, depinde de noi să o fructificăm, dar astăzi, mai mult ca oricând, este timpul să acţionăm".
Pentru a accesa însă aceste fonduri, trebuie să pregătim proiecte viabile încă de pe acum şi să le promovăm cât mai intens. Problema nu ar fi lipsa banilor, ci capacitatea de absorb?ie. De asemenea, asistenţa tehnică în pregătirea proiectelor va fi decisivă, şi aici lucrăm pentru identificarea de soluţii care să asigure atât calitate înaltă a proiectelor, cât şi, implicit, o rată cât mai mare de reuşită a acestora.
Nu putem trece prea uşor peste discursul entuziast al lui Teodor Baconschi, ministrul nostru de Externe. "Ca politician creştin-democrat (sic!) şi ca membru al Guvernului, cred foarte mult în spiritul subsidiarităţii. Strategia Dunării nu este pentru guverne, ci pentru comunităţi. Această Strategie priveşte în special comunităţile locale, dar şi pe cele de afaceri, ca şi comunităţile religioase. De aceea, de la implementarea ei nu pot fi excluşi cei care gândesc, cei care fac şi cei pentru care se fac aceste proiecte! Guvernele au doar rolul de garant şi de catalizator, nu de maestru de ceremonii. Este, cred, datoria dumneavoastră să transformaţi Strategia într-un succes; noi v-am oferit instrumentul". Chiar dacă este "politician creştin-democrat", el nu ezită aă avertizeze asupra birocraţiei: "Structura de gestionare a Strategiei, ca şi a Strategiei UE pentru regiunea Mării Baltice, este poate aparent stufoasă. Doresc
însă să evităm, pe cât posibil, birocratizarea acesteia. Am pledat şi ieri şi în alte ocazii la Bruxelles pentru o simplificare a procedurilor de accesare a fondurilor comunitare, şi facem deja nişte eforturi, mai ales după apariţia Ministerului Afacerilor Europene în structura executivului, pentru a simplifica aceste proceduri şi la nivel intern".
Şi totuşi, banii! De unde banii?
Ministrul găseşte răspunsul şi aici: "Pentru a accesa însă aceste fonduri, trebuie să pregătim proiecte viabile încă de pe acum şi să le promovăm cât mai intens. Problema nu ar fi lipsa banilor, ci capacitatea de absorbţie. De asemenea, asistenţa tehnică în pregătirea proiectelor va fi decisivă, şi aici lucrăm pentru identificarea de soluţii care să asigure atât calitate înaltă a proiectelor, cât şi, implicit, o rată cât mai mare de reuşită a acestora. Există proiecte concrete iniţiate şi o listă de propuneri cu o valoare de care nu mă îndoiesc. Aş menţiona dezvoltarea porturilor „verzi” la Dunăre, crearea unei reţele a oraşelor creative, elaborarea unui Atlas integrat privind bazinul Dunării, autostrada Timişoara-Belgrad, de care s-a vorbit recent şi în cursul vizitei de stat pe care a făcut-o preşedintele Traian Băsescu în Serbia, proiectul de gestionare a riscurilor în Delta Dunării,
dezvoltarea transportului de containere pe Dunăre, dezvoltarea reţelei de porturi dunărene, implementarea unor servicii de schimb de informaţii privind râurile, crearea unei reţele pentru cercetarea ştiinţifică şi a unui centru de excelenţă pentru Dunăre şi Marea Neagră. Vizăm de asemenea, de partea română, armonizarea legislaţiei pentru utilizarea carburanţilor pe Dunăre şi construirea a două poduri pe Dunăre".
Cine vor fi beneficiarii? Ei ştiu ce li se oferă pe tavă? Ne temem că nu.
"Trebuie să avem în faţa ochilor toţi actorii, toţi participanţii, reţeaua de IMM-uri de-a lungul Dunării, comunităţile locale cu aleşii lor, dar şi cu cetăţenii lor, cu studenţii lor, cu elevii lor, cu mediul lor academic, cu reţeaua lor de ONG-uri. Avem deci tot evantaiul deschis şi sunt convins că, printr-o bună comunicare legată de Strategia Dunării, putem atinge toate capilarităţile acestui joc de echipă. Până acum nu am comunicat foarte bine, pot spune că puţini primari de pe cursul Dunării pe segmentul românesc sunt astăzi la curent cu Strategia UE pentru Regiune Dunării, deşi lor li se adresează, este foarte greu să duci informaţia într-o formă simplă şi care să se transforme şi în acţiune", ne recomandă ministrul Baconschi.
A găsit şi formula înălţătoare, care să implice actori diverşi de dragul ideii europene: "Trebuie să folosim Dunărea ca pe o coloană vertebrală a Europei Centrale şi a Europei".
Teodor Baconschi s-a întâlnit cu vicecancelarul austriac Michael Spindelegger, cu care a iniţiat prima Reuniune informală a miniştrilor de Externe din statele riverane Dunării. Recent a fost creat un grup special de acţiune pentru aspectele financiare, cu “rezultate încurajatoare”, susţine şeful diplomaţiei române. El a mai spus, însă, că este nevoie de sprijin substanţial din partea instituţiilor financiare internaţionale şi a sistemului bancar, pentru a finanţa proiectele ce vor fi dezvoltate în regiunea Dunării. Baconschi a amintit cele mai importante proiecte prezentate: Centrul internaţional de cercetare pentru studierea sistemelor fluviu-deltă-mare, care va fi localizat la Murighiol, în Delta Dunării, un Centru de excelenţă pentru promovarea exporturilor, un Centru logistic pentru sud-estul Europei la Constanţa, planuri de dezvoltare urbană pentru porturile dunărene, precum cele de la Sulina sau Corabia, rute
ecologice pentru turişti.
Vicecancelarul Michael Spindelegger, ministrul austriac de Externe, a subliniat că este nevoie de investiţii în porturile Dunării, dând exemplul portului Galaţi, un punct cheie pentru regiune, dar a cărui infrastructură are nevoie de multe îmbunătăţiri. Este nevoie de studii de fezabilitate, pentru a evidenţia aspectele speciale pentru utilizarea Dunării. Managementul deşeurilor navelor este o necesitate şi este nevoie de o abordarea transnaţională şi eficientă a acestei probleme, spune Spindelegger.
La rândul său, ambasadorul Johannes Eigner, coordonator naţional al SUERD din partea Austriei, a subliniat importanţa menţinerii interesului cetăţenilor pentru acest proiect european şi a unei bune coordonări între aşteptările acestora şi rezultatele obţinute.
Kurt Puchinger, reprezentant al municipalităţii Viena şi coordonator de domeniu prioritar în cadrul SUERD, a subliniat necesitatea dezvoltării unei platforme intermediare între proiectele de dezvoltare pentru Regiunea Dunării şi cele legate de obţinerea finanţării, insistând asupra nevoii de îmbunătăţire a ratei de absorbţie a fondurilor europene într-un mod creativ şi eficient.
De la reţele de tineret transdanubiene, până la construirea de hidrocentrale şi crearea de porturi verzi, eficiente energetic dar şi economic, toate proiectele sunt posibile. Ne-o arată exemplul german dat de municipalitatea Ulm.
Primarul oraşului Ulm, Ivo Gönner, vorbeşte deja despre proiecte concrete. „Vrem să creăm în cooperare cu alte oraşe o reţea a tinerilor din spaţiul dunărean, fie că sunt studenţi sau angajaţi, şi să le dăm posibilitatea să trăiască câteva săptămâni în mai multe oraşe de pe Dunăre”. Scopul este desigur să cunoască tineri de vârsta lor şi să se creeze o identitate comună în acest spaţiu. Oraşele au obligaţia de a le asigura cazare în familii pentru ca aceştia să poată rămâne acolo şi să ia contact cu realitatea locală, prin participarea la cursuri, la şcoală şi prin vizitarea locurilor de muncă ale codunărenilor lor. Tot în acest scop, Donaucamp, tabăra care are loc din doi în doi ani la Ulm, presupune 14 zile în care sunt invitaţi tineri din întreg spaţiul danubian care discută despre muncă, cultură şi sport. „Acest evenimente vrem să le propagăm de-a lungul Dunării”, spune primarul
din Ulm.
Primăria Ulm cooperează şi cu România într-un proiect de construire a unor locuinţe pe o insulă din Turnu Severin. Ideea este ca fiecare oraş de la Dunăre să construiască acolo o casă bazată pe energiile regenerabile - solară etc. De asemenea, există o conlucrare în domeniul generării de energie prin construirea de hidrocentrale. Mai mult, germanii stabilesc contacte cu întreprinderi din macroregiunea dunării care sunt invitate să vină şi să vadă infrastructura de cercetare şi dezvoltare din oraşul Ulm.
De partea austriacă, Markus Simoner de la ViaDonau, organismul însărcinat cu prioritatea 1a. Îmbunătăţirea mobilităţii şi multimodalităţii pe Dunăre - pe căile navigabile interioare, susţine că există mari proiecte de infrastructură, legate de căile navigabile care sunt conforme cu TEN(reţeaua trans-europeană de transport). În România se derulează două proiecte mari: ISPA-1, doar românesc, apoi şi unul cu Bulgaria. În plus există foarte multe proiecte pentru porturi încadrate în Programul Operaţional pentru Transport. Austria, Germania şi România au proiecte în domeniul sistemelor inteligente de transport. Via Donau este implicată de 10 ani în toate activităţile legate de îmbunătăţirea căilor navale. „Austria este foarte interesată de această strategie a Dunării pentru că ştie că Dunărea nu poate fi îmbunătăţită de o singură ţară. Avem nevoie de cooperare, de proiecte comune. Dacă ameliorăm
doar segmentul austriac , de doar 350 de kilometri, este insuficient pentru că Dunărea se întinde pe 2.800 de km, iar pe o rută de 2.400 de km este navigabilă. De aceea este logic să lucrăm împreună şi să căutăm finanţări europene”, explică Simoner.
Dar strategia Dunării este în opinia lui încă „un bebeluş de 6 luni”, despre care nu se ştie cum se va dezvolta. „Sper însă ca ea să devină o ancoră pentru întreaga regiune. Trebuie să poziţionăm Europa mai bine ca regiune, în ciuda crizei economice. Bugetul UE 2014-2020 nu trebuie să uite de strategia Dunării, ci s-o folosească ca pe o ancoră. Strategia este încă pe hârtie, dar vrem s-o implementăm”, spune austriacul.
Duşul rece al profesorului Daniel Dăianu
Profesorul Daniel Dăianu a atras atenţia că, în actualul context european financiar, atragerea de fonduri europene poate fi un proces dificil, subliniind nevoia de atragere de capital din zone terţe. Alături de avantajele menţionate, unul din beneficiile economice ale dezvoltării dunărene îl va reprezenta reconstrucţia industrială pe baze noi.
Fostul ministru de Finanţe consideră că Strategia Dunării poate fi o oportunitate pentru ţările riverane fluviului, dar ea poate fi şi o daună colaterală, în contextul în care toată lumea îşi canalizează atenţia pe rezolvarea problemei din zona euro.
"Eu cred că acum este mult mai greu decât a fost în 2008 şi 2009, în prima fază a acestei crize, dar trebuie să reuşim să limităm stricăciunile. Foarte mulţi dintre dvs nu ezitaţi, pornind de la miniştri, până la oficiali guvernamentali, oameni de afaceri, să spuneţi: Strategia Dunării este o mare oportunitate. Da, dar ea poate fi şi o daună colaterală. Pentru că dacă toată lumea este obsedată de rezolvarea zonei euro şi asistarea ţărilor care suferă enorm, Grecia, Portugalia, nu vor mai fi resurse pentru Strategia Dunării, chiar dacă proiectele identificate par să aducă multă valoare. Aceasta este o chestiune şi asupra acestui aspect cred că toată lumea trebuie să mediteze şi mai ales guvernele din regiune. Pentru că guvernele din regiune sunt ale unor ţări care fac parte din zona euro şi sunt ale unor ţări care nu fac parte din zona euro. Alt pericol pe care trebuie să-l evocăm şi care a fost subliniat
de ministrul Baconschi este că fracturile, clivajele în zona aceasta, în bazinul Dunării cresc şi această criză le favorizează", a spus Dăianu.
El a făcut referire, în intervenţia sa, la o afirmaţie a cancelarului german Angela Merkel, potrivit căreia criza economică este un proces care va dura tot deceniul. "Putem noi să căutăm multe posibilităţi de finanţare, dacă grupurile bancare-mamă îşi vor diminua expunerea, nu vor credita economiile - şi băncile austriece au o prezenţă masivă în numeroase ţări din bazinul Dunării -, vom avea o mare problemă", a completat Dăianu.
Fostul ministru a făcut şi o corelare între necesitatea reîntineririi industriale a Europei şi implementarea acestei nevoi în Strategia Dunării, sugerând ca fiind utile şi întâlnirile între miniştrii de Finanţe din ţările riverane Dunării, nu doar a celor de Externe.
Strategia Dunării are nevoie de identificarea unor soluţii prin care să fie aduşi bani din afara Europei în investiţiile pe care le implică acest proiect.
"Va fi greu numai cu BEI, cu BERD-ul. Cum putem aduce bani în investiţii din afara Europei? (...) E bine să fim optimişti, e bine să ne imaginăm, să găsim oportunităţi, dar să şi avem luciditate, să privim realitatea aşa cum este, pentru că va trece timp până se va ieşi din această criză, va trebui să avem forţă să ieşim din criză. Sper ca întâlnirile dvs să ajute într-adevăr ca Strategia Dunării să nu ajungă să fie o daună colaterală şi eforturile acestea să nu fie în zadar", a arătat Dăianu.
Singura rezervă pe care o am faţă de discursul realist al profesorului Dăianu se referă la acele "terţe pieţe", de unde am putea aduce banii pentru Strategia Dunării. Din America? Greu de crezut. Din Rusia? Niciodată! Mai ales că Moscova nici măcar nu participă la acest proiect care se va lega de spaţiul extins al Mării Negre, o viziune europeană, pe care Rusia nu o poate neglija. Atunci vor veni banii din China? Este un alt fetiş: China salvează Europa! Dar de ce s-o salveze? Şi de ce să arunce chinezii bani pe Dunăre ca să ne fie nouă mai bine? China a amânat deja proiectul trenurilor de foarte mare viteză. De ce ar avea bani pentru salvarea Europei?
Şi dacă o va face, vom suporta condiţiile şi preţul?
Argat sau om liber? O dilemă identitară pentru românii din Basarabia
Cu ani în urmă, l-am întrebat pe profesorul Florin Constantiniu de ce se spune că românii ar fi un popor de individualişti, de oameni care îşi urmează propriul destin, fără să le pese de cei din jur. Nu este prea vinovată şi nedreaptă generalizarea?
Marele istoric m-a privit atent peste ochelari – şi ce ape are în privire acest om! – a tăcut o vreme, după care: Individualismul românilor vine dintr-o istorie chinuită. Evul Mediu i-a marcat definitiv. Ei nu erau oameni liberi atunci. Erau clăcaşi, argaţi, vecini, rumâni. Ca să scape de opresiune, noaptea, românul îşi lua nevasta, copiii şi puţina lui agoniseală şi fugea în altă parte, pe altă moşie, la alt stăpân...
Mai târziu, am văzut această idee într-una din cărţile profesorului.
Şi tot nu am fost de acord cu el. Au mai fost şi moşneni, şi răzeşi, adică oameni liberi, puţini şi deci striviţi de aluviunile care au preluat mereu puterea.
„Uite, vezi vârfurile dealurilor? mă întreba acum vreo zece ani un cantor din Pojorâta, Suceava. Acolo stăteau românii pe la 1925, când am ieşi eu la horă. Nu era picior de român în Pojorâta. Numa străini...”
Dacă vom înţelege corect afirmaţia lui Florin Constantiniu, vom putea să percem mai uşor drama conaţionalilor noştri din Basarabia, care au traversat o experienţă infinit mai dureroasă. Nu e de mirare că ei sunt singurii europeni care traversează cea mai absurdă criză identitară de pe continent. Faptul că se chinuie de doi ani să-şi aleagă un preşedinte ne-comunist este o dovadă că acest calvar nu s-a sfârşit. Cum, Dumnezeu, să treci prin epoca Voronin, să fii martorul scenariului din aprilie 2009, când au fost torturaţi şi ucişi tineri nevinovaţi şi încă să nu poţi spune clar, răspicat: Gata, am terminat cu Rusia, cu frisoanele Siberiei! Ajunge! Viitorul nostru este alături de ceilalţi români!
Nu am căderea morală să dau sfaturi unor oameni chinuiţi, însă orice român „de dincoace” are obligaţia măcar să înţeleagă această dilemă nenorocită – argat sau om liber?
Bine, nu au curajul să aleagă un om care spune adevărul frust ca Mihai Ghimpu, fără menajamente: Noi suntem români şi trebuie să fim alături de România cu orice preţ. Nu i-au preţuit suficient nici pe alţi oameni de certă valoare: Ion Ungureanu, Nicolae Dabija, Vitalia Pavlicenco şi mulţi alţii. Atunci pe cine vrem? Pe Marian Lupu, un activist de tip nou? Sau pe Zinaida Grecianaia, pupila lui Voronin?
Care să fie preşedintele ideal pentru Basarabia – Vladimir Putin sau Traian Băsescu?
Nu aş fi pus o asemenea întrebare deplasată, dacă ziarul “Komsomolskaia Pravda” nu publica un pretins sondaj de opinie, din care aflăm că 52% din populaţia Basarabiei l-ar dori ca preşedinte pe... Vladimir Putin. Subliminal, să refacem imperiul!
Sigur, de ochii lumii, “Adevărul Utecist” de la Moscova mai adaugă nişte nume pe lângă mult-iubitul Putin şi au ieşit următoarele rezultate:
- Vladimir Putin 52%
- Angela Merkel 21%
- Mi-e indiferent, să aleagă pe cineva odată 12%
- Dmitri Medvedev 6%
- Silvio Berlusconi 3%
- Nu ştiu, nu mă interesează politica 2%
- Barack Obama - pentru că nu seamănă cu nimeni 2%
- Iulia Timoşenko, măcar avem la cine să
ne uităm şi să ne topim 1%
- Nicolas Sarcozy - pentru că are nevastă frumoasă 1%
După cum se poate observa, Coloana a V-a a ruşilor de la Chişinău nu a desemnat măcar un nume de politician român în acest pretins sondaj de opinie.
Ce concluzie am putea trage de aici? Că basarabenii se uită în continuare fascinaţi spre Moscova fiindcă numai de-acolo le vine lumina. Ei primesc paşaport românesc, îşi redobândesc cetăţenia română – ceea ce este dreptul lor firesc, recunoscut de Traian Băsescu, dar ar vrea să fie conduşi de Vladimir Putin, care s-a comportat ca un criminal chiar şi faţă de ruşii proprii.
Facem pasul mai departe şi deducem din această “consultare” că “poporul moldovan” nu vrea să fie condus nici de Vlad Filat, de Marian Lupu sau de Mihai Ghimpu. Nu, el vrea să fie mânat spre fericire de Putin.
Analistul Viorel Ciubotaru a găsit explicaţia făcăturii:
“Mai dergrabă, oamenii sunt sensibili la propagandă, iar creatorii de imagine şi tehnologii politici îşi realizează obiectivele şi creează figuri care să se suprapună pe un obiectiv, pe o ţintă. Sigur că locuitorii Republicii Moldova vor ca şeful statului lor să urmărească un obiectiv şi să fie mână de fier, acest lucru este inerent pentru natura noastră umană. Cu toate acestea, mulţi au obosit de când nu au un preşedinte ».
Uriaşul analist a mai descoperit un personaj care să emane fericire între Nistru şi Prut : vulpoiul de la Patriarhia din Moscova:
“Ar fi ideal ca preşedinte pentru ţara noastră un politician ca Patriarhul Kirill: un înţelept, un om colocvial, diplomat, continuă să pledeze Viorel Ciubotaru. Cât de frumos a vizitat el Moldova! S-a întâlnit discret cu fiecare conducător: unuia i-a dat, de la altul a luat (este vorba de ordine şi medalii). Şi toţi au rămas mulţumiţi. Pe de altă parte, nu a strigat la nimeni, nu a criticat prea aspru pe nimeni. Şi totuşi, în jurul vizitei şi mai ales a personalităţii lui, emana o energie atât de puternică.
Locuitorii din Republica Moldova l-au creditat întotdeauna pe Putin cu mai multă încredere decât, să spunem, pe Vladimir Voronin, chiar şi la apogeul popularităţii acestuia. Există un astfel de lucru ca o misiune magică. Există noţiunea de magie a reprezentativităţii”.
Şi totuşi, eu m-am mirat când Vlad Filat i-a dus lui Vladimir Putin la Sankt-Petersburg, un coniac din 1946, “anul naşterii Patriarhului Kirill”. Nu mă aşteptam să semneze nici Acordul privind crearea pieţei de liber schimb în Comunitatea Statelor Independente. Balticii au refuzat orice cântec de sirenă de la Kremlin şi unde au ajuns acum? După înlăturarea lui Mircea Druc, politicienii de la Chişinău au rămas cu urechea ciulită spre Moscova, indiferent că s-au numit Snegur, Muravschi, Sangheli, Ciubuc, Lucinski sau Voronin. Toţi, ca o turmă inconştientă, au împins destinul românilor din Basarabia înapoi spre istoria sovietelor.
Şi îl văd acum pe Vlad Filat că se bucură infantil că Putin i-a dat posibilitatea să semneze acordul de liber schimb în spaţiul ex-sovietic. Un asemenea gest politic nu putea să dea bine la gânditorii de la Bruxelles, care au luat-o ca pe un afront.
Imediat, Putin a poruncit să se rediscute la nivel imperial exportul de vinuri basarabene spre Rusia. Şi s-a făcut! De unde concluzia – dacă se mai îndoia cineva – că Moscova practică şantajul economic pentru atingerea obiectivelor politice ale imperiului.
Trebuie să avertizăm că Eurasia gândită de Putin sub cizma Rusiei nu reprezintă un context al competiţiei economice. Seamănă mai mult cu fostul Consiliu de Ajutor Economic Reciproc (C.A.E.R.), care a însemnat o închisoare a economiilor naţionale pe timpul regimului comunist. Vrea domnul Filat să perpetueze experienţa pentru românii din Republica Moldova? Nu cred că s-a gândit...
După ce partidul lui Filat a susţinut înlăturarea procurorului general Valeri Zubko pentru atacurile raider asupra băncilor alături de Voronin, a venit şi rândul lui Marian Lupu să meargă tot cu tătucu Voronin ca să-l aleagă pe comunistul Artur Reşetnikov în funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului. Reşetnikov a fost şeful Serviciului de Informaţii şi Securitate în 2009, când tinerii de la Chişinău au fost maltrataţi de miliţia comunistă.
« Eu nu voi permite ca Procuratura să devină o măciucă în mâinile politicienilor. Nu-mi cereţi să dau nume de deputaţi sau de înalţi demnitari pentru că eu nu am un asemenea drept, dar le voi da numele dacă mi se cere la şedinţa Comisiei juridice a Parlamentului”, le-a spus Zubko parlamentarilor de la Chişinău.
Inconsecvenţa politicienilor din Alianţa pentru Integrare Europeană ar putea genera un nou dezastru pentru românii din Basarabia. Republica Moldova ar pierde clauzele comerciale favorizante cu Uniunea Europeană dacă va decide să adere la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, a declarat Dirk Schuebel, şeful unei delegaţii a Uniunii Europene la Chişinău. "În cazul în care Republica Moldova încearcă să-şi aprofundeze regimul comercial cu UE, atunci ea trebuie să decidă pe ce drum va merge, fiindcă UE şi Uniunea Vamală sunt lucruri incompatibile pentru noi", a spus diplomatul, explicând că normele, taxele şi tarifele din UE sunt diferite. "Iar în ce priveşte comerţul, acesta va fi un alt nivel de colaborare", a explicat reprezentantul UE. Diplomatul a adăugat că acordul privind zona de liber schimb comercial cu statele din Comunitatea Statelor Independente, pe care R. Moldova ar putea să-l semneze, nu împiedică schimburile de mărfuri cu membrii Uniunii Europene.
Anterior, Partidul Comunist a anunţat că vrea ca republica să adere la uniunea vamală din CSI. "Uniunea Europeană are mari probleme şi nimeni nu aşteaptă Moldova acolo. Aşa că tot ce spun autorităţile moldoveneşti actuale despre călătoria fără vize în UE sunt poveşti", a declarat liderul comunist Vladimir Voronin.
Conform statisticilor, CSI şi UE sunt principalii parteneri comerciali ai Moldovei, arată ITAR-TASS. Volumul livrărilor republicii spre ambele direcţii sunt aproximativ aceelaşi. R. Moldova importă din Europa cu 15% mai mult. Chişinăul va avea dificultăţi cu exportul spre Lumea Veche din cauza neconcordanţei produselor sale cu cerinţele europene.
Ghennadi Onişcenko, şeful Protecţiei Consumatorului din Rusia, a cerut instituţiei pe care o conduce să accelereze promovarea pe piaţa rusă a vinului moldovenesc. Şeful sanitarilor din Rusia a primit acest ordin de la premierul Vladimir Putin.
În aceeaşi zi, la Bucureşti, reprezenmtatnul Federaţiei Ruse la negocierile pentru reglementarea conflictului din Transnistria a avut consultări cu unii reprezentanţi ai MAE din România. Acest lucru a avut loc în ciuda protestelor Transnistriei. Să nu ne facem iluzii însă că Rusia va fi de partea adevărului: ea va cere în continuare “garanţii” că Republica Moldova nu se va uni cu România.
Potrivit celor de la "Nezavisimaia Gazeta", experţii moldoveni au făcut legătura directă între cele două evenimente, pretinzând că "această tranzacţie" se face la Bruxelles.
"După informaţiile mele, întâlnirea lui Putin cu Filat a avut loc cu acordul celor de la Bruxelles, pretinde acelaşi Viorel Ciubotaru, directorul Institutului de Cercetări Europene de la Chişinău. Vinul, care acum merge pe piaţa rusă fără oprelişti, gazul care s-ar putea ieftini pentru noi, precum şi rezolvarea problemei transnistrene - toate acestea trebuie luate într-un singur pachet. Şi răspunsul la întrebarea ce vrea Moscova să obţină în schimb din partea Chişinăului pentru acceptarea vinului şi pentru ieftinirea gazului, trebuie căutat în relaţia Rusia-UE. Acolo au loc adevăratele tratative şi ceea ce vrea să obţină Rusia pentru participarea la reglementarea conflictului transnistrean se află la Bruxelles, iar nu la Chişinău".
Moscova reia acţiunile de refacere a imperiului sub nasul unei Europe slăbite şi incoerente. Prin urmare, dacă Alianţa de la Chişinău va claca în eforturile ei, principalul vinovat este Uniunea Europeană.
"Rusia încearcă să repete modelul integrării europene în fostul spaţiu sovietic şi nu ascunde acest lucru", a declarat pe 21 octombrie europarlamentarul român Ioan Mircea Paşcu, într-un interviu pentru "Europa Liberă". El a comentat astfel semnarea acordului de liber schimb comercial dintre ţările CSI. Europarlamentarul român a precizat că semnarea unui asemenea acord a fost "un pas important în această direcţie". "După câte înţeleg eu, acest document a fost doar parafat, ceea ce înseamnă că a fost semnat doar pentru a stabili că părţile au acceptat conţinutul documentului. Nu a fost semnat ca un acord şi, mai ales, nu a fost ratificat. Rezultă că suntem martorii primului pas în acest proces.
Este prima iniţiere în planurile Rusiei. Dar, deocamdată, nu putem considera această problemă ca fiind rezolvată definitiv", a menţionat Ioan Mircea Paşcu.
"A doua observaţie se referă la faptul că ambele ţări - Republica Moldova şi Ucraina - au arătat declarativ şi faptic că intenţionează să meargă pe calea aderării la Uniunea Europeană, dar aceste două zone de liber schimb comercial - cea a Uniunii Europene şi cea creată de Rusia - nu pot merge împreună, a continuat europarlamentarul român. Acest lucru înseamnă că o ţară nu poate să facă parte din ambele zone fiindcă există o serie de reguli care nu permit să facem aşa ceva. Vom vedea ce va fi. După opinia mea, Ucraina încearcă să dea un semnal că, dacă nu i se oferă "oportunitatea" europeană, atunci ea are oricând oportunitatea rusă. Până în prezent, ea a transmis ruşilor un asemenea mesaj: dacă nu va exista "alternativa" rusească, atunci va merge pe cea europeană. Dar acest joc la ambele capete, aici, la Bruxelles, după câte înţeleg eu, nu este admis".
În ce priveşte Republica Moldova, europarlamentarul român crede că, "dacă Moldova încheie un asemenea acord cu partenerul din răsărit, înseamnă că ţările care nu sunt semnatare ale acordului cu Uniunea Europeană vor putea intra pe uşa din spate a Uniunii prin intermediul Moldovei". "Însă acest lucru este inadmisibil. Rămâne sub un mare semn de întrebare sinceritatea declaraţiilor făcute de liderii respectivi. Dacă despre Ucraina se ştia că ea joacă dublu, atitudinea Moldovei este de neînţeles pentru mine, de neaşteptat. Va fi nevoie de unele explicaţii, iar ritmul negocierilor cu Moldova e posibil să fie încetinit. Totul va depinde de deciziile pe care Comisia Europeană şi Consiliul European le vor lua în această direcţie", a conchis Ioan Mircea Paşcu.
Reamintim că acordul de liber schimb comercial dintre ţările CSI a fost semnat la Sankt-Petersburg, pe 18 octombrie, în timpul reuniunii şefilor de guverne din ţările Comunităţii Statelor Independente.
Dacă europarlamentarii români vor tăcea la Bruxelles, sigur că este posibilă abandonarea definitivă a românilor din Basarabia în braţele primitoare ale Rusiei. Nu e suficient să-ţi manifeşti indignarea doar faţă de ziarişti. Acolo, la Bruxelles, la Washington, trebuie să explicăm mereu şi mereu că românii din Basarabia nu trebuie confundaţi cu ucrainenii, cu beloruşii, nu trebuie luaţi la grămadă, când e vorba de aderarea la Uniunea Europeană.
Chiar dacă mulţi strâmbă din nas, totuşi singurul care a spus-o deschis a fost Traian Băsescu, imediat ce a ajuns la Cotroceni. Atunci nu putea fi bănuit de interese electorale, cum încearcă vuvuzelele astăzi.
Şi atunci sigur că este aberant să vezi jurnalişti ruşi care pretind că majoritatea absolută a basarabenilor şi-ar dori un preşedinte ca Putin, care să-i ducă spre Siberia, ca pe bunicii lor. Dacă aş avea posibilitatea, aş lansa o asemenea întrebare pentru cetăţenii Republicii Moldova: Aţi dori ca Traian Băsescu să candideze la preşedinţie? Ştiu, legea cere să fi locuit 10 ani în Republica Molotov, dar şi legile se schimbă, mai atunci când sunt strâmbe. Iar Vlad Filat să candideze în România...
Dar ce să ne mai agităm noi?
Savanţii au întocmit pentru ONU o hartă a dispariţiei omenirii, conform căreia ruşii şi românii se află printre primele 10 popoare ale lumii care vor dispărea de pe Terra. Prin anul 2888, adică peste 800 de ani. Spre comparaţie, Ucraina va dispărea cu 400 de ani mai târziu. Dispariţia americanilor se va produce într-o perspectivă îndepărtată - adică peste 100.000 de ani.
Oamenii de ştiinţă cred că există popoare care nu vor muri niciodată: toată Africa, Orientul Mijlociu, cu excepţia Iranului, ţările Asiei Centrale şi din Transcaucazia, Afganistanul, Pakistanul, India, Mongolia, Indonezia, Filipine, majoritatea ţărilor din America Latină, cu excepţia locuitorilor din Brazilia şi Chile.
ONU realizează în mod regulat asemenea cercetări de tipul Prognozelor Demografice (UN World Population Prospects). În urma cercetărilor, cele 10 popoare care vor pieri primele sunt următoarele din Macao, Hong Kong, Bosnia şi Herţegovina, Rusia, Malta, Slovacia, Singapore, România, Ungaria, Macedonia. Alte 10 ţări care vor dispărea ultimele de pe Glob ar fi: SUA, Insulele Virgine, Santa Lucia, Tunisia, Franţa, Coreea de Sud, Azerbaidjan, Australia, Antilele Olandeze, Norvegia.
Dacă ne referiom concret la Rusia, oamenii de ştiinţă se arată de mai multă vreme preocupaţi de perspectiva dispariţiei ei rapide. Recent, CIA a respins datele optimiste, oferite de statistica Rosstat, precizând că rata scăderii populaţiei ruse este de aproape 15 ori mai mare, decât cea indicată în rapoartele oficiale ale acestui serviciu federal.
Privind la rata demografică a românilor, la emigraţia lor patologică, nu cred că trebuie să ne bucurăm de răul ruşilor...
Gazprom captează soarele şi vânul Germaniei
Gazprom a încheiat o tranzacţie prin care cumpără compania germană Envacom, care produce şi vinde energia solară şi eoliană. Compania ocupă un loc nesemnificativ pe piaţa energetică, dar are nevoie de un monopol pentru a ieşi spre beneficiarii finali. Analiştii evaluează afacerea la câteva zeci de milioane de dolari. După opinia lor, Envacom poate deveni o placă turnantă pentru noi tranzacţii ale Gazprom pe piaţa energiei din Europa. Gazprom Marketing and Trading (GMT) a încheiat operaţiunea de cumpărare a 100% din acţiunile companiei germane Envacom Service GmbH. Părţile nu dau în vileag suma la care s-a ridicat tranzacţia. Compania produce energie din surse de energie nepoluante şi regenerabile, activează şi în domeniul telefoniei mobile şi al serviciilor de Internet. La sfârşitul lunii octombrie, acordul a fost aprobat de către Biroul federal german pentru carteluri.
Acum, Envacom va fi rebotezată Gazprom Energy şi se va alătura diviziei Gazprom Marketing and Trading Retail Limited. Afacerea din domeniul telecomunicaţiilor nu este inclusă în tranzacţie şi rămâne la Tillman Wright, fostul proprietar al companiei Envacom.
Envacom Service a fost fondată în anul 1999 şi este una din companiile independente cele mai mari, care furnizează servicii de telefonie mobilă şi de acces la Internet în Germania. De asemenea, este specializată în producerea şi comercializarea energiei solare şi eoliene. Compania are 45 de lucrători şi deserveşte aproximativ 500 de mii de clienţi. Rezultatele financiare nu au fost dezvăluite.
Dzhozua Knol, director general al Gazprom Energy din Germania, a remarcat că "absorbţia este extrem de prietenoasă". "Noi intenţionăm nu numai să ne păstrăm personalul actual şi clienţii, dar să şi investim în dezvoltarea afacerii, să creăm noi locuri de muncă şi să dezvoltăm concurenţa pe piaţa de energie electrică din Germania", arată el într-un mesaj.
Este a doua achiziţie pentru Gazprom din această toamnă. La începutul lui septembrie, monopolul a cumpărat 51% din acţiunile companiei RSP Energy a.s., prin intermediul societăţii Vemex s.r.o din Cehia. Această companie livrează energie electrică şi gaze beneficiarilor finali şi consumatorilor casnici din Cehia. Numărul clienţilor este de aproximativ 17.000, planul de vânzare a gazelor pe 2011 nu depăşeşte 40 de milioane de metri cubi, iar producţia de energie electrică este de 450 MW / h (circa 0,5% din piaţa cehă). De asemenea, Gazprom poartă convorbiri cu societatea germană RWE pentru a crea o societate mixtă în domeniul energiei electrice. Această societate ar putea uni centralele electrice ale companiilor din Germania, Marea Britanie, din Olanda, Belgia şi Luxemburg.
Vitali Kriukov de la IFD-Kapital constată că Envacom este o companie foarte mică, tranzacţia se ridică la "câteva zeci de milioane de dolari", iar pentru Gazrpom este interesantă doar ca "un bilet de intrare" la beneficiarii finali ai energiei electrice din Germania.
Analistul consideră că Envacom poate deveni o platformă pentru noi achizitii, având în vedere că monopolul anunţă planuri de expansiune pe pieţele de energie din Europa. În plus, susţine Vitali Kriukov, în ultima vreme, Gazprom acordă o atenţie tot mai mare resurselor regenerabile de energie, o temă tot mai populară în Europa.
Ia să facem un efort şi să ne imaginăm ce va fi Germania în faţa Rusiei lui Putin peste 10 ani. Iar noi să ne bucurăm de bunăvoinţa nucleului dur al Uniunii Europene, aici, la răscruce cu Ucigă-l Toaca...
Viorel Patrichi
Flacăra violet l-a pârpolit complet pe Mircea Geoană
“Nenorocirea e că Geoană singur şi-a tăiat craca de sub picioare, ieşirile lui publice sunt dincolo de relaţia firească cu partidul din care face parte.”
(Tataie, meditând cu glas tare despre cel care l-a considerat “cancerul democraţiei”)
Ţăranii mei de la Crăieşti au o vorbă izvorâtă din vechi bătălii cu gardul: “Când doi îţi spun că eşti beat (“bat”), du-te şi te culcă”. La fel şi în politică: dacă ţi-a zis Bătrâna Şulfă că eşti “Prostănac”, trebuie să fugi! Nu mai este cale de întoarcere. Noul conflict în care Prostănacu a intrat cu tot cu urechi după ce a crezut că iar a făcut coajă este şi ultimul blestem al flăcării violet. Eu am spus demult că e mort şi nu m-a crezut. Cine aş fi eu?
Nu a crezut nici că Bătrâna Deşcă nu uită şi, mai ales, nu iartă. Ştie el de unde a învăţat tehnica. Şi ca să nu fie niciun dubiu, i-a adus aminte: “Am pierdut alegerile pe mâna noastră în 2004. Şi alegerile prezidenţiale din 2009 tot pe mâna noastră, din cauza gafelor aceluiaşi om, Geoană. În 2004, a vrut neapărat să vadă lumea că este candidat la postul de premieri şi a ieşit cu o declaraţie publică, în care spunea că nu avem nevoie la alegeri de voturile PRM. Şi PRM a votat cu Băsescu. Şi tot el a făcut gafa care a dus la pierderea propriilor alegeri”.
Şi totuşi Tataie poartă o mare vină în educarea pupilului: i-a amintit mereu, fie şi indirect, că el este Prostănacu, nu altul. E ca atunci când îi spui zilnic unui copil că e tâmpit şi el chiar sfârşeşte aşa. Înainte să fie executat de puştanul Dan Şova, şeful celei mai tari comisii la morală din Partidu lu Mukles, o fătucă i-a sărit cu microfonul în faţă şi l-a întrebat abrupt: “Vă daţi demisia?” La care Prostănacu s-a răsucit pe cîlcâie şi le-a spus tuturor: “Nu, dragii mei. Eu vreau să escaladăm această situaţie”. Nu contează ce-a vrut să spună, dar el a escladat-o detot. Şi în timp ce Şova aştepta pe coadă să vină la judecata partidului, Prostănacu face conferinţă de presă şi dă din casă. Aflăm aşa că Guzganu Rozaliu amuşină iar la bortă: a angajat o societate de lobby sau de labby, cum pronunţa o vestită cronicăreasă cu picioare lungi, ca să-l ducă pe Sorin Oprescu la o întâlnire cu Blumbergării de la New-York. Doctorul ar fi fost încadrat de Lolek şi Bolek. Care Klaus Werner Johannis? Să fim serioşi! Ei voiau să le spună Blumbergărilor uite, domne, candidatul nostru la preşedinţie din partea USL, marcaţi banu că vom fi noi recunoscători. Găsim noi pe urmă ce... Şi s-a dus Prostănacu prin America în postură de şef al Opoziţiei, fără să fie.
Şi atunci băieţii cu şorţ şi-au pus mănuşile pe masă. Şi l-au executat. Pontănacu a vrut să pară bărbată. Şi a fost. Iar Nepotu Mătuşii Tamara îi sufla în ceafă...
Privindu-i acum pe Lolek şi Bolek din toate unghiurile, cum, Doamne, iartă-mă, să conducă ei România? Păi ce, România este un cătun? Dacă îi lăsăm singuri, nici acolo nu pot fi aleşi primari fiindcă nu ştiu să dea « Bună ziua ! » unor oameni obişnuiţi, cu necazurile lor uitate. Ce să le spună Lolek şi Bolek? Că ştiu să dea la ... « Darţ » ?
Ţin foarte mult să le dau o veste proastă celor care cred în sondaje pritocite pe bani grei : Lolek şi Bolek vor pierde alegerile. Ce să faci cu aceste două nevoie ? Care duc în cârcă a treia nevoie, pe Dan Voiculescu. Aşa că ţineţi-vă bine, Partidu Bocilor va rămâne la putere. Sigur, cu o majoritate discretă, să nu bată la ochi. Dau mutarea în plic şi nu am greşit niciodată. Se poate verifica...
Europa cu două viteze. Noi o preferăm pe a treia
Pe vremea Mult Iubitului, circula o anecdotă după ce am început noi să fabricăm automobile Oltcit. S-au supărat moldovebii de la Iaşi şi au anunţat că vor fabrica şi ei Mercedes cu trei viteze: Înşet, Înşetişor şî diloc. Gânditorul Sarkozy şi-a propus să facă Uniunea Europeană să meargă cu două viteze. Noi credem că ar fi necesară şi a treia pentru România, Bulgaria şi alţii ca noi.
Euroscepticii britanici îi împiedică pe Merkel şi pe Sarkozy să facă o Europă mai ţapănă. Premierul britanic David Cameron a ţinut un discurs la Londra, prin care face apel la liderii europeni, în primul rând la Merkel şi Sarkozy, să nu creeze un bloc politic şi economic rigid, care vizează reducerea drepturilor pe care le au ţările periferice la zona euro. El a declarat că este necesar să se transfere competenţe mai semnificative de la Bruxelles către guvernele naţionale.
"Euroscepticii au luat totdeauna poziţie: cu cât este mai slabă puterea la Bruxelles, cu atât este mai bine. Ultima declaraţie publică a lui David Cameron arată că dosarul UE are prea multe găuri pentru a se putea rezolva. De aceea, se pare că trebuie schimbate principiile fundamentale ale Uniunii Europene", constată Feodor Lukianov, redactor şef la revista "Rusia în politica globală".
"Este evident că Londra se teme că Merkel şi Sarkozy, prin autoritatea lor, ar putea practic să schimbe şefi de guverne din alte state ale Uniunii Europene. La conducerea Italiei şi a Greciei, au fost puşi oameni care se supun mai mult Fondului Monetar Internaţional şi celor de la Bruxelles, decât propriilor parlamente naţionale", afirmă politologul german Alexander Rahr. El crede că englezii nu vor accepta niciodată faptul că "nişte comisari de la Bruxelles sau vreun preşedinte al Europei" ar putea decide de capul lor soarta Marii Britanii, care şi-a conservat orgoliile imperiale.
"În Uniunea Europeană, există două abordări principale. Una este franco-germană: să se creeze un nucleu dur al Uniunii Europene, iar celelalte ţări să rămână, într-o formă sau alta, la periferie. O altă abordare este cea britanică: să respingem rigiditatea şi să facem maxim flexibile raporturile dintre UE şi Bruxelles", continuă Lukianov.
"Se desenează un fel de Europă cu mai multe viteze. Fondatorii Uniunii Europene (în primul rând Franţa, Germania, Italia, Olanda, Belgia şi Luxemburg) vor forma un spaţiu federativ cu reguli dure şi cu o diciplină financiară exemplară. Iar Anglia nu are decât să-şi păstreze lira ei şi să rămână la cheremul forţelor pieţei speculative stihinice. Şi cu toate acestea, pe termen lung - iar acest lucru l-au înţeles cei din Europa - este evident cine e câştigătorul integrării, consideră Rene Andre, ex-secretar al Adunării Naţionale din Franţa, expert în domeniul pieţelor şi al comerţului exterior.
Opiniile diferă în Germania şi în alte ţări ale Uniunii Europene, crede Alexander Rahr. Dacă îi întrebi pe majoritatea oamenilor de pe stradă de oriunde, ei vor susţine ideile lui David Cameron, vor spune că statele naţionale trebuie să-şi păstreze suveranitatea. Şi că birocraţia de la Bruxelles nu e necesară pentru nimeni. Însă liderii europeni, reprezentanţii elitelor politice naţionale înţeleg altfel: fără Uniunea Europeană, ei sunt nişte nimeni şi nu înseamnă nimic.
"Ţigăneala din Uniunea Europeană nu este jocul nostru. Rusia trebuie să adopte o poziţie de observator detaşat şi interesat", crede Lukianov.
El susţine că, pentru Moscova, viziunea britanică este de preferat. Dacă UE se transformă într-o uniune şi mai dură de state, va fi mai simplu să construiască relaţii bilaterale cu reprezentanţii statelor respective. Autorităţile ruse au demonstrat că o asemenea abordare este de preferat fiindcă a rezolvat unele probleme prin intermediul Berlinului sau Parisului.
Strategia Dunării şi pragmatismul proiectului Nord Stream
În aceeşi zi în care cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele rus Dmitri Mwedvedev inaugurau la Lubin, în nord-estul Germaniei, gazoductul Nord Stream, la Bucureşti începea reuniunea informală a miniştrilor de Externe din ţările implicate în Strategia Dunării. Două proiecte care nu au nicio legătură, dar care reflectă abordări diametral opuse. Gazoductul Nord Stream s-a făcut prin eforturi uriaşe din partea Germaniei şi a Rusiei. Gazele naturale din gheţurile Siberiei vor ajunge spre vestul Europei în urma unui acord despre care oficialii polonezi spuneau că este al doilea pact Molotov-Ribbentrop. Berlinul a vrut şi s-a făcut. Chiar dacă au fost riposte din partea unor ţări membre ale Uniunii Europene. Germania nu s-a sinchisit de practicile monopoliste ale trustului Gazprom, însă oficialii de la Bruxelles abordează lucrurile dintr-o altă perspectivă. Viziunea colectivă nu permite creşterea excesivă a
dependenţei energetice faţă de Rusia şi aşa se explică de ce Comisia Europeană a declanşat controale pe continent la toate filialele Gazprom pentru a combate practicile monopoliste ale ruşilor. Aşa că momentul inaugurării a fost puţin umbrit de anchetele supervizate de Günther Oettinger, comisarul Uniunii Europene pentru energie. Tot un neamţ, la fel ca Gerhard Schroeder, prezent la ceremonia de la Lubin. În calitate de sfătuitor la Gazprom...
Comparativ cu proiectul pragmatic de la Marea Baltică, Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD) este un poem. Frumos, dar un poem. Fără fundament economic. Nu putem nega importanţa strategică a acestui proiect faraonic, care ar împinge influenţa Uniunii Europene spre Caucaz şi, mai departe, spre Asia Centrală. Abia acum, s-ar putea construi o replică modernă la Drumul Mătăsii, cu un mare impact în dezvoltarea acestor regiuni. Dar cu ce?
Cele patru axe prioritare ale Strategiei sunt: conectivitatea (transport intermodal, cultură şi turism, reţele de energie), protecţia mediului (managementul resurselor de apă, protecţia biodiversităţii şi managementul riscurilor), creşterea prosperităţii regiunii Dunării (educaţie, cercetare, competitivitate) şi îmbunătăţirea sistemului de guvernare (capacitate instituţională şi securitate internă).
Primadonele de afiş în această vastă acţiune ar fi Austria şi România. Liderii din Consiliul European au aprobat încă din iunie Strategia Dunării ca pe un proiect de 100 de miliarde de euro. Însă cine pune banii?
14 ţări participă la Strategia Dunării, din care 8 sunt state membre ale UE (Germania, Austria, Slovacia, Republica Cehă, Ungaria, Slovenia, România şi Bulgaria), restul fiind state ne-membre (Croaţia, Serbia, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru, Republica Moldova şi Ucraina).
Nivelul de complexitate în realizarea Strategiei Dunării este incomparabil mai ridicat decât gazoductul Nord Stream. Nu acest aspect am avut în vizor când am comparat două realităţi atât de diferite. Să vedem etapele mai importante ale birocraţiei europene până la recenta reuniune informală a miniştrilor de Externe de la Bucureşti. În iunie 2009, Consiliul European a aprobat iniţiativa privind Strategia Dunării ca pe un proiect european şi a solicitat Comisiei Europene elaborarea unei Strategii până la sfârşitul anului 2010. La 8 noiembrie 2010, la summit-ul la nivel înalt din capitala României, s-a finalizat dezbaterea pe tema viitoarei Strategii Dunărene. La 3 februarie 2011, Johannes Hahn, comisarul european pentru politici regionale, a anunţat oficila repartizarea domeniilor prioritare din cadrul SUERD. Fiecare stat riveran va coordona un anume domeniu. România se va ocupa de transport (inclusiv de navigaţia pe Dunăre),
împreună cu Austria. Să sperăm că ne putem pune toată nădejdea în austrieci. România va promova cultura şi turismul în regiune împreună cu Bulgaria. Aici va fi vesel. Va superviza şi managementul riscurilor pentru mediu, alături de Ungaria. În mod sigur, Roşia Montana va deveni o prioritate pentru Budapesta.
Grupul de Iniţiativă Ecologică şi Dezvoltare Durabilă, în frunte cu Ion Iliescu, preşedintele acestei fundaţii, a organizat în septembrie, tot la Bucureşti, conferinţa internaţională "Strategia pentru Regiunea Dunării – Prezent şi Viitor". A venit şi Philip Weller, preşedintele executiv al Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Fluviului Dunărea din cadrul Comisiei Europene. Dacă se ocupă şi hidrologul Ion Iliescu de această "Strategie", sigur vom reuşi. Are experienţă, chiar dacă nu a proiectat niciun iaz câtă vreme a condus România.
La Forumul Economic al Dunării, desfăşurat după recenta reuniune informală a miniştrilor de externe ai ţărilor riverane, a fost prezentat proiectul „Green Danube Ports”, propus de ProDanube, o reţea de peste 60 de companii private care-şi propun să îmbunătăţească competitivitatea transportului şi logisticii pe Dunăre. Obiectivul său este îmbunătăţirea performanţelor porturilor dunărene din perspectiva mediului, dar şi creşterea productivităţii economice a acestora prin investiţii în tehnologii verzi şi prin crearea de noi servicii verzi aferente. Proiectul-pilot are ca prim domeniu de acţiune reciclarea echipamentelor tehnice nefolosite precum macarale, tractoare şi alte utilaje ieşite din uz şi reciclarea şi relocarea sedimentelor poluate. Alexandru Capatu, expert şi preşedinte al Pro Danube International, a subliniat importanţa investiţiilor în echipamente şi facilităţi portuare eco-eficiente, care să
ducă la
reducerea emisiilor de dioxid de carbon şi la creşterea eficienţei de operare. Proiectul Green Ports mai prevede şi reducerea nivelului de zgomot şi măsuri de reducere a prafului. În plus, fiecare port dunărean ar trebui să-şi găsească cea mai eficientă şi potrivită formă de energie regenerabilă: eoliană, solară, hidro, biomasă, geotermală. O altă direcţie de acţiune ar trebui s-o constituie prezervarea naturii, cu accent pe restaurarea ecosistemelor.
"Noi v-am oferit instrumentul"
Teodor Baconschi a deschis lucrările Forumului Economic privind Strategia UE pentru Regiunea Dunării (SUERD), organizat în marja Reuniunii informale de la Bucureşti a miniştrilor de externe din statele riverane Dunării. Manifestarea s-a desfăşurat sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României.
Forumul Economic a reunit peste 150 de reprezentanţi ai societăţii civile, mediului de afaceri şi academic, diplomaţi şi exponenţi ai autorităţilor naţionale şi locale din state riverane Dunării. Manifestarea, intitulată 'Areas of Excellence in the Danube macro-region', a oferit participanţilor cadrul pentru a-şi expune propriile viziuni, iniţiative şi a încurajat stabilirea de parteneriate concrete pentru implementarea Planului de acţiune al Strategiei UE pentru Regiunea Dunării.
Ministrul Baconschi cunoaşte bine dificultăţile perioadei: "Ştiţi la fel de bine ca mine că traversăm o severă criză economico-financiară, care ne determină să regândim modul de a interacţiona în afaceri şi care a adâncit competiţia economică la nivel global. Comisia Europeană a lansat recent un pachet de regulamente privind politica de coeziune, o propunere de reformare a Politicii Agricole Comune şi o propunere privind viitorul buget UE. Ne aflăm la debutul negocierilor pentru viitoarea perspectivă financiară a Uniunii Europene (2014-2020) şi este clar că aceste provocări reprezintă deopotrivă o şansă, depinde de noi să o fructificăm, dar astăzi, mai mult ca oricând, este timpul să acţionăm".
Pentru a accesa însă aceste fonduri, trebuie să pregătim proiecte viabile încă de pe acum şi să le promovăm cât mai intens. Problema nu ar fi lipsa banilor, ci capacitatea de absorb?ie. De asemenea, asistenţa tehnică în pregătirea proiectelor va fi decisivă, şi aici lucrăm pentru identificarea de soluţii care să asigure atât calitate înaltă a proiectelor, cât şi, implicit, o rată cât mai mare de reuşită a acestora.
Nu putem trece prea uşor peste discursul entuziast al lui Teodor Baconschi, ministrul nostru de Externe. "Ca politician creştin-democrat (sic!) şi ca membru al Guvernului, cred foarte mult în spiritul subsidiarităţii. Strategia Dunării nu este pentru guverne, ci pentru comunităţi. Această Strategie priveşte în special comunităţile locale, dar şi pe cele de afaceri, ca şi comunităţile religioase. De aceea, de la implementarea ei nu pot fi excluşi cei care gândesc, cei care fac şi cei pentru care se fac aceste proiecte! Guvernele au doar rolul de garant şi de catalizator, nu de maestru de ceremonii. Este, cred, datoria dumneavoastră să transformaţi Strategia într-un succes; noi v-am oferit instrumentul". Chiar dacă este "politician creştin-democrat", el nu ezită aă avertizeze asupra birocraţiei: "Structura de gestionare a Strategiei, ca şi a Strategiei UE pentru regiunea Mării Baltice, este poate aparent stufoasă. Doresc
însă să evităm, pe cât posibil, birocratizarea acesteia. Am pledat şi ieri şi în alte ocazii la Bruxelles pentru o simplificare a procedurilor de accesare a fondurilor comunitare, şi facem deja nişte eforturi, mai ales după apariţia Ministerului Afacerilor Europene în structura executivului, pentru a simplifica aceste proceduri şi la nivel intern".
Şi totuşi, banii! De unde banii?
Ministrul găseşte răspunsul şi aici: "Pentru a accesa însă aceste fonduri, trebuie să pregătim proiecte viabile încă de pe acum şi să le promovăm cât mai intens. Problema nu ar fi lipsa banilor, ci capacitatea de absorbţie. De asemenea, asistenţa tehnică în pregătirea proiectelor va fi decisivă, şi aici lucrăm pentru identificarea de soluţii care să asigure atât calitate înaltă a proiectelor, cât şi, implicit, o rată cât mai mare de reuşită a acestora. Există proiecte concrete iniţiate şi o listă de propuneri cu o valoare de care nu mă îndoiesc. Aş menţiona dezvoltarea porturilor „verzi” la Dunăre, crearea unei reţele a oraşelor creative, elaborarea unui Atlas integrat privind bazinul Dunării, autostrada Timişoara-Belgrad, de care s-a vorbit recent şi în cursul vizitei de stat pe care a făcut-o preşedintele Traian Băsescu în Serbia, proiectul de gestionare a riscurilor în Delta Dunării,
dezvoltarea transportului de containere pe Dunăre, dezvoltarea reţelei de porturi dunărene, implementarea unor servicii de schimb de informaţii privind râurile, crearea unei reţele pentru cercetarea ştiinţifică şi a unui centru de excelenţă pentru Dunăre şi Marea Neagră. Vizăm de asemenea, de partea română, armonizarea legislaţiei pentru utilizarea carburanţilor pe Dunăre şi construirea a două poduri pe Dunăre".
Cine vor fi beneficiarii? Ei ştiu ce li se oferă pe tavă? Ne temem că nu.
"Trebuie să avem în faţa ochilor toţi actorii, toţi participanţii, reţeaua de IMM-uri de-a lungul Dunării, comunităţile locale cu aleşii lor, dar şi cu cetăţenii lor, cu studenţii lor, cu elevii lor, cu mediul lor academic, cu reţeaua lor de ONG-uri. Avem deci tot evantaiul deschis şi sunt convins că, printr-o bună comunicare legată de Strategia Dunării, putem atinge toate capilarităţile acestui joc de echipă. Până acum nu am comunicat foarte bine, pot spune că puţini primari de pe cursul Dunării pe segmentul românesc sunt astăzi la curent cu Strategia UE pentru Regiune Dunării, deşi lor li se adresează, este foarte greu să duci informaţia într-o formă simplă şi care să se transforme şi în acţiune", ne recomandă ministrul Baconschi.
A găsit şi formula înălţătoare, care să implice actori diverşi de dragul ideii europene: "Trebuie să folosim Dunărea ca pe o coloană vertebrală a Europei Centrale şi a Europei".
Teodor Baconschi s-a întâlnit cu vicecancelarul austriac Michael Spindelegger, cu care a iniţiat prima Reuniune informală a miniştrilor de Externe din statele riverane Dunării. Recent a fost creat un grup special de acţiune pentru aspectele financiare, cu “rezultate încurajatoare”, susţine şeful diplomaţiei române. El a mai spus, însă, că este nevoie de sprijin substanţial din partea instituţiilor financiare internaţionale şi a sistemului bancar, pentru a finanţa proiectele ce vor fi dezvoltate în regiunea Dunării. Baconschi a amintit cele mai importante proiecte prezentate: Centrul internaţional de cercetare pentru studierea sistemelor fluviu-deltă-mare, care va fi localizat la Murighiol, în Delta Dunării, un Centru de excelenţă pentru promovarea exporturilor, un Centru logistic pentru sud-estul Europei la Constanţa, planuri de dezvoltare urbană pentru porturile dunărene, precum cele de la Sulina sau Corabia, rute
ecologice pentru turişti.
Vicecancelarul Michael Spindelegger, ministrul austriac de Externe, a subliniat că este nevoie de investiţii în porturile Dunării, dând exemplul portului Galaţi, un punct cheie pentru regiune, dar a cărui infrastructură are nevoie de multe îmbunătăţiri. Este nevoie de studii de fezabilitate, pentru a evidenţia aspectele speciale pentru utilizarea Dunării. Managementul deşeurilor navelor este o necesitate şi este nevoie de o abordarea transnaţională şi eficientă a acestei probleme, spune Spindelegger.
La rândul său, ambasadorul Johannes Eigner, coordonator naţional al SUERD din partea Austriei, a subliniat importanţa menţinerii interesului cetăţenilor pentru acest proiect european şi a unei bune coordonări între aşteptările acestora şi rezultatele obţinute.
Kurt Puchinger, reprezentant al municipalităţii Viena şi coordonator de domeniu prioritar în cadrul SUERD, a subliniat necesitatea dezvoltării unei platforme intermediare între proiectele de dezvoltare pentru Regiunea Dunării şi cele legate de obţinerea finanţării, insistând asupra nevoii de îmbunătăţire a ratei de absorbţie a fondurilor europene într-un mod creativ şi eficient.
De la reţele de tineret transdanubiene, până la construirea de hidrocentrale şi crearea de porturi verzi, eficiente energetic dar şi economic, toate proiectele sunt posibile. Ne-o arată exemplul german dat de municipalitatea Ulm.
Primarul oraşului Ulm, Ivo Gönner, vorbeşte deja despre proiecte concrete. „Vrem să creăm în cooperare cu alte oraşe o reţea a tinerilor din spaţiul dunărean, fie că sunt studenţi sau angajaţi, şi să le dăm posibilitatea să trăiască câteva săptămâni în mai multe oraşe de pe Dunăre”. Scopul este desigur să cunoască tineri de vârsta lor şi să se creeze o identitate comună în acest spaţiu. Oraşele au obligaţia de a le asigura cazare în familii pentru ca aceştia să poată rămâne acolo şi să ia contact cu realitatea locală, prin participarea la cursuri, la şcoală şi prin vizitarea locurilor de muncă ale codunărenilor lor. Tot în acest scop, Donaucamp, tabăra care are loc din doi în doi ani la Ulm, presupune 14 zile în care sunt invitaţi tineri din întreg spaţiul danubian care discută despre muncă, cultură şi sport. „Acest evenimente vrem să le propagăm de-a lungul Dunării”, spune primarul
din Ulm.
Primăria Ulm cooperează şi cu România într-un proiect de construire a unor locuinţe pe o insulă din Turnu Severin. Ideea este ca fiecare oraş de la Dunăre să construiască acolo o casă bazată pe energiile regenerabile - solară etc. De asemenea, există o conlucrare în domeniul generării de energie prin construirea de hidrocentrale. Mai mult, germanii stabilesc contacte cu întreprinderi din macroregiunea dunării care sunt invitate să vină şi să vadă infrastructura de cercetare şi dezvoltare din oraşul Ulm.
De partea austriacă, Markus Simoner de la ViaDonau, organismul însărcinat cu prioritatea 1a. Îmbunătăţirea mobilităţii şi multimodalităţii pe Dunăre - pe căile navigabile interioare, susţine că există mari proiecte de infrastructură, legate de căile navigabile care sunt conforme cu TEN(reţeaua trans-europeană de transport). În România se derulează două proiecte mari: ISPA-1, doar românesc, apoi şi unul cu Bulgaria. În plus există foarte multe proiecte pentru porturi încadrate în Programul Operaţional pentru Transport. Austria, Germania şi România au proiecte în domeniul sistemelor inteligente de transport. Via Donau este implicată de 10 ani în toate activităţile legate de îmbunătăţirea căilor navale. „Austria este foarte interesată de această strategie a Dunării pentru că ştie că Dunărea nu poate fi îmbunătăţită de o singură ţară. Avem nevoie de cooperare, de proiecte comune. Dacă ameliorăm
doar segmentul austriac , de doar 350 de kilometri, este insuficient pentru că Dunărea se întinde pe 2.800 de km, iar pe o rută de 2.400 de km este navigabilă. De aceea este logic să lucrăm împreună şi să căutăm finanţări europene”, explică Simoner.
Dar strategia Dunării este în opinia lui încă „un bebeluş de 6 luni”, despre care nu se ştie cum se va dezvolta. „Sper însă ca ea să devină o ancoră pentru întreaga regiune. Trebuie să poziţionăm Europa mai bine ca regiune, în ciuda crizei economice. Bugetul UE 2014-2020 nu trebuie să uite de strategia Dunării, ci s-o folosească ca pe o ancoră. Strategia este încă pe hârtie, dar vrem s-o implementăm”, spune austriacul.
Duşul rece al profesorului Daniel Dăianu
Profesorul Daniel Dăianu a atras atenţia că, în actualul context european financiar, atragerea de fonduri europene poate fi un proces dificil, subliniind nevoia de atragere de capital din zone terţe. Alături de avantajele menţionate, unul din beneficiile economice ale dezvoltării dunărene îl va reprezenta reconstrucţia industrială pe baze noi.
Fostul ministru de Finanţe consideră că Strategia Dunării poate fi o oportunitate pentru ţările riverane fluviului, dar ea poate fi şi o daună colaterală, în contextul în care toată lumea îşi canalizează atenţia pe rezolvarea problemei din zona euro.
"Eu cred că acum este mult mai greu decât a fost în 2008 şi 2009, în prima fază a acestei crize, dar trebuie să reuşim să limităm stricăciunile. Foarte mulţi dintre dvs nu ezitaţi, pornind de la miniştri, până la oficiali guvernamentali, oameni de afaceri, să spuneţi: Strategia Dunării este o mare oportunitate. Da, dar ea poate fi şi o daună colaterală. Pentru că dacă toată lumea este obsedată de rezolvarea zonei euro şi asistarea ţărilor care suferă enorm, Grecia, Portugalia, nu vor mai fi resurse pentru Strategia Dunării, chiar dacă proiectele identificate par să aducă multă valoare. Aceasta este o chestiune şi asupra acestui aspect cred că toată lumea trebuie să mediteze şi mai ales guvernele din regiune. Pentru că guvernele din regiune sunt ale unor ţări care fac parte din zona euro şi sunt ale unor ţări care nu fac parte din zona euro. Alt pericol pe care trebuie să-l evocăm şi care a fost subliniat
de ministrul Baconschi este că fracturile, clivajele în zona aceasta, în bazinul Dunării cresc şi această criză le favorizează", a spus Dăianu.
El a făcut referire, în intervenţia sa, la o afirmaţie a cancelarului german Angela Merkel, potrivit căreia criza economică este un proces care va dura tot deceniul. "Putem noi să căutăm multe posibilităţi de finanţare, dacă grupurile bancare-mamă îşi vor diminua expunerea, nu vor credita economiile - şi băncile austriece au o prezenţă masivă în numeroase ţări din bazinul Dunării -, vom avea o mare problemă", a completat Dăianu.
Fostul ministru a făcut şi o corelare între necesitatea reîntineririi industriale a Europei şi implementarea acestei nevoi în Strategia Dunării, sugerând ca fiind utile şi întâlnirile între miniştrii de Finanţe din ţările riverane Dunării, nu doar a celor de Externe.
Strategia Dunării are nevoie de identificarea unor soluţii prin care să fie aduşi bani din afara Europei în investiţiile pe care le implică acest proiect.
"Va fi greu numai cu BEI, cu BERD-ul. Cum putem aduce bani în investiţii din afara Europei? (...) E bine să fim optimişti, e bine să ne imaginăm, să găsim oportunităţi, dar să şi avem luciditate, să privim realitatea aşa cum este, pentru că va trece timp până se va ieşi din această criză, va trebui să avem forţă să ieşim din criză. Sper ca întâlnirile dvs să ajute într-adevăr ca Strategia Dunării să nu ajungă să fie o daună colaterală şi eforturile acestea să nu fie în zadar", a arătat Dăianu.
Singura rezervă pe care o am faţă de discursul realist al profesorului Dăianu se referă la acele "terţe pieţe", de unde am putea aduce banii pentru Strategia Dunării. Din America? Greu de crezut. Din Rusia? Niciodată! Mai ales că Moscova nici măcar nu participă la acest proiect care se va lega de spaţiul extins al Mării Negre, o viziune europeană, pe care Rusia nu o poate neglija. Atunci vor veni banii din China? Este un alt fetiş: China salvează Europa! Dar de ce s-o salveze? Şi de ce să arunce chinezii bani pe Dunăre ca să ne fie nouă mai bine? China a amânat deja proiectul trenurilor de foarte mare viteză. De ce ar avea bani pentru salvarea Europei?
Şi dacă o va face, vom suporta condiţiile şi preţul?
Argat sau om liber? O dilemă identitară pentru românii din Basarabia
Cu ani în urmă, l-am întrebat pe profesorul Florin Constantiniu de ce se spune că românii ar fi un popor de individualişti, de oameni care îşi urmează propriul destin, fără să le pese de cei din jur. Nu este prea vinovată şi nedreaptă generalizarea?
Marele istoric m-a privit atent peste ochelari – şi ce ape are în privire acest om! – a tăcut o vreme, după care: Individualismul românilor vine dintr-o istorie chinuită. Evul Mediu i-a marcat definitiv. Ei nu erau oameni liberi atunci. Erau clăcaşi, argaţi, vecini, rumâni. Ca să scape de opresiune, noaptea, românul îşi lua nevasta, copiii şi puţina lui agoniseală şi fugea în altă parte, pe altă moşie, la alt stăpân...
Mai târziu, am văzut această idee într-una din cărţile profesorului.
Şi tot nu am fost de acord cu el. Au mai fost şi moşneni, şi răzeşi, adică oameni liberi, puţini şi deci striviţi de aluviunile care au preluat mereu puterea.
„Uite, vezi vârfurile dealurilor? mă întreba acum vreo zece ani un cantor din Pojorâta, Suceava. Acolo stăteau românii pe la 1925, când am ieşi eu la horă. Nu era picior de român în Pojorâta. Numa străini...”
Dacă vom înţelege corect afirmaţia lui Florin Constantiniu, vom putea să percem mai uşor drama conaţionalilor noştri din Basarabia, care au traversat o experienţă infinit mai dureroasă. Nu e de mirare că ei sunt singurii europeni care traversează cea mai absurdă criză identitară de pe continent. Faptul că se chinuie de doi ani să-şi aleagă un preşedinte ne-comunist este o dovadă că acest calvar nu s-a sfârşit. Cum, Dumnezeu, să treci prin epoca Voronin, să fii martorul scenariului din aprilie 2009, când au fost torturaţi şi ucişi tineri nevinovaţi şi încă să nu poţi spune clar, răspicat: Gata, am terminat cu Rusia, cu frisoanele Siberiei! Ajunge! Viitorul nostru este alături de ceilalţi români!
Nu am căderea morală să dau sfaturi unor oameni chinuiţi, însă orice român „de dincoace” are obligaţia măcar să înţeleagă această dilemă nenorocită – argat sau om liber?
Bine, nu au curajul să aleagă un om care spune adevărul frust ca Mihai Ghimpu, fără menajamente: Noi suntem români şi trebuie să fim alături de România cu orice preţ. Nu i-au preţuit suficient nici pe alţi oameni de certă valoare: Ion Ungureanu, Nicolae Dabija, Vitalia Pavlicenco şi mulţi alţii. Atunci pe cine vrem? Pe Marian Lupu, un activist de tip nou? Sau pe Zinaida Grecianaia, pupila lui Voronin?
Care să fie preşedintele ideal pentru Basarabia – Vladimir Putin sau Traian Băsescu?
Nu aş fi pus o asemenea întrebare deplasată, dacă ziarul “Komsomolskaia Pravda” nu publica un pretins sondaj de opinie, din care aflăm că 52% din populaţia Basarabiei l-ar dori ca preşedinte pe... Vladimir Putin. Subliminal, să refacem imperiul!
Sigur, de ochii lumii, “Adevărul Utecist” de la Moscova mai adaugă nişte nume pe lângă mult-iubitul Putin şi au ieşit următoarele rezultate:
- Vladimir Putin 52%
- Angela Merkel 21%
- Mi-e indiferent, să aleagă pe cineva odată 12%
- Dmitri Medvedev 6%
- Silvio Berlusconi 3%
- Nu ştiu, nu mă interesează politica 2%
- Barack Obama - pentru că nu seamănă cu nimeni 2%
- Iulia Timoşenko, măcar avem la cine să
ne uităm şi să ne topim 1%
- Nicolas Sarcozy - pentru că are nevastă frumoasă 1%
După cum se poate observa, Coloana a V-a a ruşilor de la Chişinău nu a desemnat măcar un nume de politician român în acest pretins sondaj de opinie.
Ce concluzie am putea trage de aici? Că basarabenii se uită în continuare fascinaţi spre Moscova fiindcă numai de-acolo le vine lumina. Ei primesc paşaport românesc, îşi redobândesc cetăţenia română – ceea ce este dreptul lor firesc, recunoscut de Traian Băsescu, dar ar vrea să fie conduşi de Vladimir Putin, care s-a comportat ca un criminal chiar şi faţă de ruşii proprii.
Facem pasul mai departe şi deducem din această “consultare” că “poporul moldovan” nu vrea să fie condus nici de Vlad Filat, de Marian Lupu sau de Mihai Ghimpu. Nu, el vrea să fie mânat spre fericire de Putin.
Analistul Viorel Ciubotaru a găsit explicaţia făcăturii:
“Mai dergrabă, oamenii sunt sensibili la propagandă, iar creatorii de imagine şi tehnologii politici îşi realizează obiectivele şi creează figuri care să se suprapună pe un obiectiv, pe o ţintă. Sigur că locuitorii Republicii Moldova vor ca şeful statului lor să urmărească un obiectiv şi să fie mână de fier, acest lucru este inerent pentru natura noastră umană. Cu toate acestea, mulţi au obosit de când nu au un preşedinte ».
Uriaşul analist a mai descoperit un personaj care să emane fericire între Nistru şi Prut : vulpoiul de la Patriarhia din Moscova:
“Ar fi ideal ca preşedinte pentru ţara noastră un politician ca Patriarhul Kirill: un înţelept, un om colocvial, diplomat, continuă să pledeze Viorel Ciubotaru. Cât de frumos a vizitat el Moldova! S-a întâlnit discret cu fiecare conducător: unuia i-a dat, de la altul a luat (este vorba de ordine şi medalii). Şi toţi au rămas mulţumiţi. Pe de altă parte, nu a strigat la nimeni, nu a criticat prea aspru pe nimeni. Şi totuşi, în jurul vizitei şi mai ales a personalităţii lui, emana o energie atât de puternică.
Locuitorii din Republica Moldova l-au creditat întotdeauna pe Putin cu mai multă încredere decât, să spunem, pe Vladimir Voronin, chiar şi la apogeul popularităţii acestuia. Există un astfel de lucru ca o misiune magică. Există noţiunea de magie a reprezentativităţii”.
Şi totuşi, eu m-am mirat când Vlad Filat i-a dus lui Vladimir Putin la Sankt-Petersburg, un coniac din 1946, “anul naşterii Patriarhului Kirill”. Nu mă aşteptam să semneze nici Acordul privind crearea pieţei de liber schimb în Comunitatea Statelor Independente. Balticii au refuzat orice cântec de sirenă de la Kremlin şi unde au ajuns acum? După înlăturarea lui Mircea Druc, politicienii de la Chişinău au rămas cu urechea ciulită spre Moscova, indiferent că s-au numit Snegur, Muravschi, Sangheli, Ciubuc, Lucinski sau Voronin. Toţi, ca o turmă inconştientă, au împins destinul românilor din Basarabia înapoi spre istoria sovietelor.
Şi îl văd acum pe Vlad Filat că se bucură infantil că Putin i-a dat posibilitatea să semneze acordul de liber schimb în spaţiul ex-sovietic. Un asemenea gest politic nu putea să dea bine la gânditorii de la Bruxelles, care au luat-o ca pe un afront.
Imediat, Putin a poruncit să se rediscute la nivel imperial exportul de vinuri basarabene spre Rusia. Şi s-a făcut! De unde concluzia – dacă se mai îndoia cineva – că Moscova practică şantajul economic pentru atingerea obiectivelor politice ale imperiului.
Trebuie să avertizăm că Eurasia gândită de Putin sub cizma Rusiei nu reprezintă un context al competiţiei economice. Seamănă mai mult cu fostul Consiliu de Ajutor Economic Reciproc (C.A.E.R.), care a însemnat o închisoare a economiilor naţionale pe timpul regimului comunist. Vrea domnul Filat să perpetueze experienţa pentru românii din Republica Moldova? Nu cred că s-a gândit...
După ce partidul lui Filat a susţinut înlăturarea procurorului general Valeri Zubko pentru atacurile raider asupra băncilor alături de Voronin, a venit şi rândul lui Marian Lupu să meargă tot cu tătucu Voronin ca să-l aleagă pe comunistul Artur Reşetnikov în funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului. Reşetnikov a fost şeful Serviciului de Informaţii şi Securitate în 2009, când tinerii de la Chişinău au fost maltrataţi de miliţia comunistă.
« Eu nu voi permite ca Procuratura să devină o măciucă în mâinile politicienilor. Nu-mi cereţi să dau nume de deputaţi sau de înalţi demnitari pentru că eu nu am un asemenea drept, dar le voi da numele dacă mi se cere la şedinţa Comisiei juridice a Parlamentului”, le-a spus Zubko parlamentarilor de la Chişinău.
Inconsecvenţa politicienilor din Alianţa pentru Integrare Europeană ar putea genera un nou dezastru pentru românii din Basarabia. Republica Moldova ar pierde clauzele comerciale favorizante cu Uniunea Europeană dacă va decide să adere la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, a declarat Dirk Schuebel, şeful unei delegaţii a Uniunii Europene la Chişinău. "În cazul în care Republica Moldova încearcă să-şi aprofundeze regimul comercial cu UE, atunci ea trebuie să decidă pe ce drum va merge, fiindcă UE şi Uniunea Vamală sunt lucruri incompatibile pentru noi", a spus diplomatul, explicând că normele, taxele şi tarifele din UE sunt diferite. "Iar în ce priveşte comerţul, acesta va fi un alt nivel de colaborare", a explicat reprezentantul UE. Diplomatul a adăugat că acordul privind zona de liber schimb comercial cu statele din Comunitatea Statelor Independente, pe care R. Moldova ar putea să-l semneze, nu împiedică schimburile de mărfuri cu membrii Uniunii Europene.
Anterior, Partidul Comunist a anunţat că vrea ca republica să adere la uniunea vamală din CSI. "Uniunea Europeană are mari probleme şi nimeni nu aşteaptă Moldova acolo. Aşa că tot ce spun autorităţile moldoveneşti actuale despre călătoria fără vize în UE sunt poveşti", a declarat liderul comunist Vladimir Voronin.
Conform statisticilor, CSI şi UE sunt principalii parteneri comerciali ai Moldovei, arată ITAR-TASS. Volumul livrărilor republicii spre ambele direcţii sunt aproximativ aceelaşi. R. Moldova importă din Europa cu 15% mai mult. Chişinăul va avea dificultăţi cu exportul spre Lumea Veche din cauza neconcordanţei produselor sale cu cerinţele europene.
Ghennadi Onişcenko, şeful Protecţiei Consumatorului din Rusia, a cerut instituţiei pe care o conduce să accelereze promovarea pe piaţa rusă a vinului moldovenesc. Şeful sanitarilor din Rusia a primit acest ordin de la premierul Vladimir Putin.
În aceeaşi zi, la Bucureşti, reprezenmtatnul Federaţiei Ruse la negocierile pentru reglementarea conflictului din Transnistria a avut consultări cu unii reprezentanţi ai MAE din România. Acest lucru a avut loc în ciuda protestelor Transnistriei. Să nu ne facem iluzii însă că Rusia va fi de partea adevărului: ea va cere în continuare “garanţii” că Republica Moldova nu se va uni cu România.
Potrivit celor de la "Nezavisimaia Gazeta", experţii moldoveni au făcut legătura directă între cele două evenimente, pretinzând că "această tranzacţie" se face la Bruxelles.
"După informaţiile mele, întâlnirea lui Putin cu Filat a avut loc cu acordul celor de la Bruxelles, pretinde acelaşi Viorel Ciubotaru, directorul Institutului de Cercetări Europene de la Chişinău. Vinul, care acum merge pe piaţa rusă fără oprelişti, gazul care s-ar putea ieftini pentru noi, precum şi rezolvarea problemei transnistrene - toate acestea trebuie luate într-un singur pachet. Şi răspunsul la întrebarea ce vrea Moscova să obţină în schimb din partea Chişinăului pentru acceptarea vinului şi pentru ieftinirea gazului, trebuie căutat în relaţia Rusia-UE. Acolo au loc adevăratele tratative şi ceea ce vrea să obţină Rusia pentru participarea la reglementarea conflictului transnistrean se află la Bruxelles, iar nu la Chişinău".
Moscova reia acţiunile de refacere a imperiului sub nasul unei Europe slăbite şi incoerente. Prin urmare, dacă Alianţa de la Chişinău va claca în eforturile ei, principalul vinovat este Uniunea Europeană.
"Rusia încearcă să repete modelul integrării europene în fostul spaţiu sovietic şi nu ascunde acest lucru", a declarat pe 21 octombrie europarlamentarul român Ioan Mircea Paşcu, într-un interviu pentru "Europa Liberă". El a comentat astfel semnarea acordului de liber schimb comercial dintre ţările CSI. Europarlamentarul român a precizat că semnarea unui asemenea acord a fost "un pas important în această direcţie". "După câte înţeleg eu, acest document a fost doar parafat, ceea ce înseamnă că a fost semnat doar pentru a stabili că părţile au acceptat conţinutul documentului. Nu a fost semnat ca un acord şi, mai ales, nu a fost ratificat. Rezultă că suntem martorii primului pas în acest proces.
Este prima iniţiere în planurile Rusiei. Dar, deocamdată, nu putem considera această problemă ca fiind rezolvată definitiv", a menţionat Ioan Mircea Paşcu.
"A doua observaţie se referă la faptul că ambele ţări - Republica Moldova şi Ucraina - au arătat declarativ şi faptic că intenţionează să meargă pe calea aderării la Uniunea Europeană, dar aceste două zone de liber schimb comercial - cea a Uniunii Europene şi cea creată de Rusia - nu pot merge împreună, a continuat europarlamentarul român. Acest lucru înseamnă că o ţară nu poate să facă parte din ambele zone fiindcă există o serie de reguli care nu permit să facem aşa ceva. Vom vedea ce va fi. După opinia mea, Ucraina încearcă să dea un semnal că, dacă nu i se oferă "oportunitatea" europeană, atunci ea are oricând oportunitatea rusă. Până în prezent, ea a transmis ruşilor un asemenea mesaj: dacă nu va exista "alternativa" rusească, atunci va merge pe cea europeană. Dar acest joc la ambele capete, aici, la Bruxelles, după câte înţeleg eu, nu este admis".
În ce priveşte Republica Moldova, europarlamentarul român crede că, "dacă Moldova încheie un asemenea acord cu partenerul din răsărit, înseamnă că ţările care nu sunt semnatare ale acordului cu Uniunea Europeană vor putea intra pe uşa din spate a Uniunii prin intermediul Moldovei". "Însă acest lucru este inadmisibil. Rămâne sub un mare semn de întrebare sinceritatea declaraţiilor făcute de liderii respectivi. Dacă despre Ucraina se ştia că ea joacă dublu, atitudinea Moldovei este de neînţeles pentru mine, de neaşteptat. Va fi nevoie de unele explicaţii, iar ritmul negocierilor cu Moldova e posibil să fie încetinit. Totul va depinde de deciziile pe care Comisia Europeană şi Consiliul European le vor lua în această direcţie", a conchis Ioan Mircea Paşcu.
Reamintim că acordul de liber schimb comercial dintre ţările CSI a fost semnat la Sankt-Petersburg, pe 18 octombrie, în timpul reuniunii şefilor de guverne din ţările Comunităţii Statelor Independente.
Dacă europarlamentarii români vor tăcea la Bruxelles, sigur că este posibilă abandonarea definitivă a românilor din Basarabia în braţele primitoare ale Rusiei. Nu e suficient să-ţi manifeşti indignarea doar faţă de ziarişti. Acolo, la Bruxelles, la Washington, trebuie să explicăm mereu şi mereu că românii din Basarabia nu trebuie confundaţi cu ucrainenii, cu beloruşii, nu trebuie luaţi la grămadă, când e vorba de aderarea la Uniunea Europeană.
Chiar dacă mulţi strâmbă din nas, totuşi singurul care a spus-o deschis a fost Traian Băsescu, imediat ce a ajuns la Cotroceni. Atunci nu putea fi bănuit de interese electorale, cum încearcă vuvuzelele astăzi.
Şi atunci sigur că este aberant să vezi jurnalişti ruşi care pretind că majoritatea absolută a basarabenilor şi-ar dori un preşedinte ca Putin, care să-i ducă spre Siberia, ca pe bunicii lor. Dacă aş avea posibilitatea, aş lansa o asemenea întrebare pentru cetăţenii Republicii Moldova: Aţi dori ca Traian Băsescu să candideze la preşedinţie? Ştiu, legea cere să fi locuit 10 ani în Republica Molotov, dar şi legile se schimbă, mai atunci când sunt strâmbe. Iar Vlad Filat să candideze în România...
Dar ce să ne mai agităm noi?
Savanţii au întocmit pentru ONU o hartă a dispariţiei omenirii, conform căreia ruşii şi românii se află printre primele 10 popoare ale lumii care vor dispărea de pe Terra. Prin anul 2888, adică peste 800 de ani. Spre comparaţie, Ucraina va dispărea cu 400 de ani mai târziu. Dispariţia americanilor se va produce într-o perspectivă îndepărtată - adică peste 100.000 de ani.
Oamenii de ştiinţă cred că există popoare care nu vor muri niciodată: toată Africa, Orientul Mijlociu, cu excepţia Iranului, ţările Asiei Centrale şi din Transcaucazia, Afganistanul, Pakistanul, India, Mongolia, Indonezia, Filipine, majoritatea ţărilor din America Latină, cu excepţia locuitorilor din Brazilia şi Chile.
ONU realizează în mod regulat asemenea cercetări de tipul Prognozelor Demografice (UN World Population Prospects). În urma cercetărilor, cele 10 popoare care vor pieri primele sunt următoarele din Macao, Hong Kong, Bosnia şi Herţegovina, Rusia, Malta, Slovacia, Singapore, România, Ungaria, Macedonia. Alte 10 ţări care vor dispărea ultimele de pe Glob ar fi: SUA, Insulele Virgine, Santa Lucia, Tunisia, Franţa, Coreea de Sud, Azerbaidjan, Australia, Antilele Olandeze, Norvegia.
Dacă ne referiom concret la Rusia, oamenii de ştiinţă se arată de mai multă vreme preocupaţi de perspectiva dispariţiei ei rapide. Recent, CIA a respins datele optimiste, oferite de statistica Rosstat, precizând că rata scăderii populaţiei ruse este de aproape 15 ori mai mare, decât cea indicată în rapoartele oficiale ale acestui serviciu federal.
Privind la rata demografică a românilor, la emigraţia lor patologică, nu cred că trebuie să ne bucurăm de răul ruşilor...
Gazprom captează soarele şi vânul Germaniei
Gazprom a încheiat o tranzacţie prin care cumpără compania germană Envacom, care produce şi vinde energia solară şi eoliană. Compania ocupă un loc nesemnificativ pe piaţa energetică, dar are nevoie de un monopol pentru a ieşi spre beneficiarii finali. Analiştii evaluează afacerea la câteva zeci de milioane de dolari. După opinia lor, Envacom poate deveni o placă turnantă pentru noi tranzacţii ale Gazprom pe piaţa energiei din Europa. Gazprom Marketing and Trading (GMT) a încheiat operaţiunea de cumpărare a 100% din acţiunile companiei germane Envacom Service GmbH. Părţile nu dau în vileag suma la care s-a ridicat tranzacţia. Compania produce energie din surse de energie nepoluante şi regenerabile, activează şi în domeniul telefoniei mobile şi al serviciilor de Internet. La sfârşitul lunii octombrie, acordul a fost aprobat de către Biroul federal german pentru carteluri.
Acum, Envacom va fi rebotezată Gazprom Energy şi se va alătura diviziei Gazprom Marketing and Trading Retail Limited. Afacerea din domeniul telecomunicaţiilor nu este inclusă în tranzacţie şi rămâne la Tillman Wright, fostul proprietar al companiei Envacom.
Envacom Service a fost fondată în anul 1999 şi este una din companiile independente cele mai mari, care furnizează servicii de telefonie mobilă şi de acces la Internet în Germania. De asemenea, este specializată în producerea şi comercializarea energiei solare şi eoliene. Compania are 45 de lucrători şi deserveşte aproximativ 500 de mii de clienţi. Rezultatele financiare nu au fost dezvăluite.
Dzhozua Knol, director general al Gazprom Energy din Germania, a remarcat că "absorbţia este extrem de prietenoasă". "Noi intenţionăm nu numai să ne păstrăm personalul actual şi clienţii, dar să şi investim în dezvoltarea afacerii, să creăm noi locuri de muncă şi să dezvoltăm concurenţa pe piaţa de energie electrică din Germania", arată el într-un mesaj.
Este a doua achiziţie pentru Gazprom din această toamnă. La începutul lui septembrie, monopolul a cumpărat 51% din acţiunile companiei RSP Energy a.s., prin intermediul societăţii Vemex s.r.o din Cehia. Această companie livrează energie electrică şi gaze beneficiarilor finali şi consumatorilor casnici din Cehia. Numărul clienţilor este de aproximativ 17.000, planul de vânzare a gazelor pe 2011 nu depăşeşte 40 de milioane de metri cubi, iar producţia de energie electrică este de 450 MW / h (circa 0,5% din piaţa cehă). De asemenea, Gazprom poartă convorbiri cu societatea germană RWE pentru a crea o societate mixtă în domeniul energiei electrice. Această societate ar putea uni centralele electrice ale companiilor din Germania, Marea Britanie, din Olanda, Belgia şi Luxemburg.
Vitali Kriukov de la IFD-Kapital constată că Envacom este o companie foarte mică, tranzacţia se ridică la "câteva zeci de milioane de dolari", iar pentru Gazrpom este interesantă doar ca "un bilet de intrare" la beneficiarii finali ai energiei electrice din Germania.
Analistul consideră că Envacom poate deveni o platformă pentru noi achizitii, având în vedere că monopolul anunţă planuri de expansiune pe pieţele de energie din Europa. În plus, susţine Vitali Kriukov, în ultima vreme, Gazprom acordă o atenţie tot mai mare resurselor regenerabile de energie, o temă tot mai populară în Europa.
Ia să facem un efort şi să ne imaginăm ce va fi Germania în faţa Rusiei lui Putin peste 10 ani. Iar noi să ne bucurăm de bunăvoinţa nucleului dur al Uniunii Europene, aici, la răscruce cu Ucigă-l Toaca...
Viorel Patrichi
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
