N-am să uit niciodaaaatăăă...

"Frunză verde și-o lalea,
România-i toată-a mea!..."

La trombon, Dan Voiculescu:
"Și-a mea juma', și-a mea juma',
Și-a mea juma', și-a mea juma'"...

Marinelu la țambalău:
"Și-a mea, și-a ta, și-a cui o vrea
Și-a mai putea, și-a mai fura.."

Vedere de pe Centură. Între Hristos și Barabas

"M-am oprit mai mult asupra ucenicului Iuda (citisem, mai demult, şi o carte interesantă despre el, «re-evaluat»). Remuşcarea lui este tardivă. Ea nu mai poate schimba istoria. «Greşit-am de am vândut sânge nevinovat», spune el arhiereilor atunci când află că Iisus a fost condamnat la moarte, aruncă arginţii în templu şi se spânzură. Din păcate, evenimentele vieţii sunt irepetabile".

(Adrian Năstase)

Patria este răscolită adânc de aceste panseuri ale Nepotului Mătușii Tamara din Vinerea Neagră:

“De câteva zile, la Cornu, am pregătit grădina pentru primăvară și am citit diverse cărți, la întâmplare. Am descoperit, între altele, ”Mica Biblie cu icoane”, publicată în 1913, deci exact în urmă cu o sută de ani, de către Nicodem, Episcopul Hușilor.

Am recitit Patimile și moartea lui Iisus, reamintindu-mi și pasajele din cartea lui Bulgakov – “Maestrul si Margareta”. Fiecare dintre noi își înfățișează, probabil, personajele acelor întâmplări – Iuda, Caiafa, Ana, Pilat, Irod, Petru – sub diferite înfățișări. ”Iată, mâna vânzătorului cu Mine este la masă”, a spus Iisus la cina de taină ucenicilor săi. ”Pe care-l voi săruta, acela este, prindeți-l și-l duceți cu pază”, le-a zis Iuda, în grădina Ghetsimani, oștenilor aduși să-l prindă pe Iisus. Mi-a rămas în minte răspunsul lui Iisus: ”M-ați prins. Dar acum vi-i vremea, când stăpânește întunericul în toată puterea lui”.

Sigur că nu e deplasat să-ți imaginezi că tu ești un Hristos care a îmbrăcat conștient cămașa morții pentru salvarea nației. Sau, chiar dacă nu te-ai gândit la o asemenea apropiere ciudată, gândul cetitorului tot acolo se duce. Involuntar. Scena tulbure din Sâmbăta Seacă de la Cornu, după atâta neîndurare pentru salvatorul patriei, este simplu de imaginat: tragi un rachiu la umbra curcudușului și, când simți că îți crapă buca pe interior („bucă” înseamnă „obraz” în limba veche), arunci cu slană spre molari ca să stingi amocul, mai dai cu hârlețul de cinci ori, cauți de ou șapte mii de găini, iar mai dai la hârleț și așa te apucă o mânie sfântă în Săptămâna Patimilor (Păi ce voiați să citească în acea perioadă neagră, articolele publicate în „Era socialistă”?) :

“La Cornu, astăzi e înnorat. Așa sunt și gândurile mele. După luni de zile, ascult din nou Wagner. Aștept Lumina de la miezul nopții, semnul că suferința a rămas în urmă. Semnul (re)învierii din fiecare an”.

Ascult Wagner și-mi vine să-i calc pe toți pe jugulară. Dar cum rămâne cu Scara numelor? Bun, cu Iisus ne-am lămurit, cunoaștem cine este. Nu vreau să știu cine ar fi Ana și Caiafa, că avem caiafe destule în Justiția noastră. Marinelu să fie Pilat? Nu cred. Să fie Irod? Plauzibil, dar nu a prins răstignirea. Dar dacă a fost Pilat? Între două hârlețe, Nepotu Mătușii Tamara ajunge la lupta dintre contrariile din Materialismul istoric: „... o contradicție între entuziasmul popular, dezlănțuit la Florii, când Iisus a fost întâmpinat cu „osanale”, și vinderea și trădarea Lui de către cei mai apropiați ucenici, și apoi ura mulțimilor - poate aceleași care-L aclamau în urmă cu o săptămână), și trimiterea Lui la moarte!

Iisus a fost răstignit în urma unui act pe care astăzi l-am considera democratic! Chiar dacă manipulat prin dezinformare de către farisei. Pilat a consultat poporul și i-a dat să aleagă între Baraba și Iisus! Mulțimile au decis răstignirea lui Iisus!

Mai putem avea oare încredere în normalitatea lumii în condițiile în care criteriul majorităţii a putut fi astfel manipulat? Printr-o implicare personală în viața și decizia publică, prin cultură, prin educație, prin adoptarea unui set de valori vitale, printr-o viață trăită sub semnul demnităţii și al virtuților morale poate că acest lucru mai poate fi realizat”.

Cel mai mare mister care ne chinuie mistic aici este cine ar fi „ucenicul Iuda”. Evident, în tot acest marasm, cel mai apropiat ucenic rămâne Pontănacu. "Nu, în niciun caz nu este vorba despre el", a negat hristosul neo-comuniștilor. Nu e el, domne, deși ni se evocă și scena sărutului. Cine putea fi mai apropiat și fără el ar fi fost un nimeni? Eu te-am făcut, eu... nu, nu te pot omorî. Nu din motive creștine, firește. Cine a ajuns la „coabitare” cu... Irodul perioadei? Ghici Guevara cine-i! Cine cui i-a fost ucenic? Prin urmare, el este și “ucenicul Iuda”. Iar în Săptămâna Luminată, Nepotu Mătușii Tamara dă un răspuns oblic: “Nu Constituţia e de vină, nu partidele, nu Parlamentul. Vina este a lui Traian Băsescu. El este incapabil să coabiteze, la putere, cu altcineva, decât cu sine însuşi”.

Și, după Săptămâna Luminată, a început excursiile la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu dosarul Zambaccian, care s-a amânat, firește, că tot vine vacanța inamovibililor peste puțin timp.

De ce a trimis America doi poponari la Ambasada ei din București?

De când trăiește drama hristianică, Nepotu Mătușii Tamara nu mai poate suferi Occidentul spre care ne mâna în fiecare zi. Acolo, totul pute acum și cei care am rămas cu această opțiune nu avem demnitate, ne închinăm la Înalta Poartă etc. Și când te gândești că el s-a prezentat la campania pentru alegerile prezidențiale tocmai cu aceste argumente supreme: eu v-am băgat în NATO, eu v-am dat UE! Să lăsăm contractele oneroase cu Bechtel, Combinatul de la Galați, Aluminiul Slatina, Petrom, Rompetrol, Fregatele etc. În preajma campaniei electorale pentru Cotroceni, el s-a dus pe scara din dos la președintele George W. Bush, care i-l trimisese pe cap pe turturoiul Michael Guest. Să vedem ce scrie Adrian Năstase acum despre acele evenimente:

“La 3 august 2001, a fost trimis de către Preşedintele George W. Bush, la Bucureşti, până în iulie 2004, Michael Guest. Nu era vorba de un diplomat cu profilul tradiţional. Era şi un experiment pentru Departamentul de Stat, trimiterea la post, pentru prima dată, a unui diplomat împreună cu partenerul său, Alex Nevarez, într-un cuplu homosexual. La acel moment, Colin Powell, a fost cel care - în calitate de secretar de stat - a luat decizia respectivă, decizie contestată de unii funcţionari ai Departamentului de Stat. Oricum, Guest a fost primul ambasador homosexual avizat de Senatul American. Ca premier, am reacţionat public imediat în sprijinul lui Guest, atunci când ambasadorul SUA a fost atacat de liderul PRM, Cornelui Vadim Tudor. Am menţionat aceste lucruri pentru a sugera - nu cred că greşesc - că Michael Guest era într-o tensiune permanentă cu Departamentul de Stat şi că activitatea sa la Bucureşti, contactele sale politice purtau şi marca acestei tensiuni.

De altfel, în decembrie 2007, când Guest s-a retras din Departamentul de Stat, el a criticat-o dur, în public, pe Condoleezza Rice - Secretar de Stat la acel moment - pentru atitudinea sa faţă de funcţionarii homosexuali.

În mod evident, într-o ţară tradiţionalistă, cum este România, viaţa lui Guest nu ar fi fost foarte comodă. Sunt convins că, spre deosebire de Rosapepe înaintea lui, - permanent optimist - Guest a purtat povara acestei frustrări.

Recunosc, Michael Guest mi-a fost profund antipatic. Se pare că nici el nu mă simpatiza. Contactele lui politice erau practic doar în zona opoziţiei de atunci, în zona lui Traian Băsescu şi a jurnaliştilor, în principal, din redacţia "Evenimentului Zilei". De aceea, ca prim-ministru, am preferat să am legături personale directe cu autorităţile americane sau prin intermediul ambasadei noastre la Washington (sau prin alte canale)”.

Nu știu dacă desemnarea lui Michael Guest a fost un gest politico-diplomatic cu adresă precisă. Cert este că, într-un interviu pe care mi l-a acordat la scurt timp după venirea la București, ambasadorul american mi-a vorbit deschis despre corupția endemică la vârf din politica României, fără să dea însă nume.

Noua Constituție și regionalizarea

Am avertizat și altădată că se pregătește o constituție mai hiodoasă decât varianta scoasă din urne forgepsul de marele Octav Cozmîncă. În primul rând, greblele conduse de Căcărău refuză să prezinte publicului interesat ce ni se pregătește. De exemplu, Articolul 1 nu poate fi revizuit. Statul național unitar român nu poate fi pus la îndoială de nimeni. Ei bine, istoricul Căcărău este de altă părere: "În principiu, vorbind despre o revizuire, avem descrise în Constituţia actuală limitele revizuirii, dar discuţia se poate duce în condiţiile în care există voinţă politică şi există majoritate, în orice direcţie. Eu o să vă invit încă o dată, insistent, să înţelegeţi că punctul de vedere al USL pe ce ne-am înţeles şi susţinem în comun, ce eventual e divergent, nu poate fi prezentat decât după ce aceste discuţii sunt finalizate între noi", susține Căcărău. Presa nu are voie să știe ce decizii iau ei cu privire la viitoarea constituție.

Cel mai puturos parlamentar din România mai vine cu o propunere deșteaptă: să avem două zile naționale, să încapă și 10 mai, că dacă urcă pe tron Duda Întâiu. Mai ales că acesta susținea recent că nu trebuie consultată populația, esențial este ca elitele să vrea restaurarea monarhiei în țară. Căcărău are aceeași gândire despre „populație”. De ce s-o întrebi? Am avut un referendum la care aproape 90% am votat pentru un parlament unicameral cu 300 de membri. Ei bine, lighioanele care constituie majoritatea absolută actuală susțin că acel referendum „nu se pune” pentru că l-a provocat Băsescu!

Eu am votat la acel referendum pentru reducerea cheltuielilor. La fel vor să procedeze și cu regionalizarea. Vor să creeze regiuni, dar să păstreze județele. Cum să împaci mafiile locale? Cum să muți capitala regiunii de sud-est la Constanța, ca să-i faci pe plac lui Radu Mazăre? Ce va face Marian Oprișan la Focșani? Vor să facă niște concesii majore ungurilor prin regionalizare, segregând cele trei județe și construind un coridor geografic spre Ungaria.

Putem fi de acord cu reducerea la 8 a unităților administrativ-teritoriale din motive economice. Ne costă prea mult atâtea consilii județene și orășenești, atâtea cohorte de birocrați care ne administrează. Dar de ce să le spunem regiuni și nu județe? Cuvântul „județ” este vechi la români și are conotații profunde. Regiunea are doar semnificații geografice și atât. De ce să nu păstrăm cuvântul „județ”? Cine tușește? Sigur, gânditorii de la Bruxelles ne-au impus aberații semantice de tristă amintire: comisar, cooperativă etc. Ajunge! Trebuie să păstrăm cuvântul nostru “județ”.

Greblele lui Căcărău nu vor să interzică vânzarea pământului către străini prin noua Constituție, așa cum procedează Ungaria. Nu vor să introducă teza reîntregirii naționale pe cale pașnică în Legea Fundamentală, așa cum preciza Constituția Germaniei Federale. De aceea, foarte mulți româno vor vota contra sau nu vor veni la referendum. Căcărău și Pontănacu mizează însă pe calitățile de falsificator ale lui Dragnea. Se va repeta cazul Cozmîncă, dacă vom dormi.

Până la urmă, acest parlament, atât de hulit uneori pe bună dreptate, a modificat Legea nr. 299 din 13 noiembrie 2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, definind clar noțiunea:

“a) drepturile persoanelor care își asumă în mod liber identitatea culturală română - persoanele de origine română cele aparținând filonului lingvistic și cultural românesc, care locuiesc în afara frontierelor Romaniei, indiferent de modul în care aceștia sunt apelati (armâni, armânji, aromâni, basarabeni, bucovineni, cuțovlahi, daco-români, fărșeroți, herțeni, istro-români, latini dunăreni, macedoromâni, macedo-români, maramureșeni, megleniți, megleno-români, moldoveni, moldovlahi, rrămâni, rumâni, valahi, vlahi,vlasi, volohi, macedo-armânji, precum si toate celelalte forme lexicale înrudite semantic cu cele de mai sus), denumite în continuare români de pretutindeni”.

Mihai Ghimpu vede „Jocul Ielelor”

Și chiar îl trăiește.

Nu a făcut un pas îndărăt ca să-l promoveze pe nepotul Dorin Chirtoacă, așa cum pretindeau reformatorii din Partidul Liberal. L-a atacat constant pe Vlad Filat, dar nu a spus mai nimic despre Vlad Plahotniuk. A cerut înlăturarea președintelui Nicolae Timofti, după ce a votat pentru el. Chipurile, după ce a aflat că președintele l-a băgat la ospiciu pe disidentul antisovietic Gheorghe David. Principial, Mihai Ghimpu are dreptate. El „vede idei”, dar în „arta tuturor posibilităților” care este politica , ești mort cu o asemenea consecvență. Sigur că Filat este fundamental vinovat pentru că a votat alături de comuniștii lui Voronin de mai multe ori. Să ajungi alături de un ticălos care se face vinovat de torturarea și moartea tinerilor din aprilie 2009? Iată de ce nu s-a deschis niciun dosar penal contra acestui nemernic. Filat are însă și frâiele guvernării, știe ce înseamnă să împarți sacoșe cu convingeri politice ferme. Ce va face Mihai Ghimpu în fața acestei realități tot mai brutale cu partidul lui, care trebuie fortificat în teritoriu? Adversarii se pot uni ca să-l înlăture pe Dorin Chirtoacă de la Primărie. Ce va face atunci domnul Ghimpu? Nu pot să nu-i dau dreptate lui Mihai Ghimpu și totuși, nu trebuie să uităm că el avea partid liberal și moșul Gheorghe Ghimpu avea partid liberal și erau ca apa și focul...

Politica autentică presupune mai multă flexibilitate, fără să însemne renunțarea la principii. A nu se confunda cu oportunismul lui Vlad Filat. „Noi am făcut, nu prin declaraţii, tot ce a fost omeneşte posibil pentru ca Moldova să aibă parcurs european. Depinde ce vor face alţii. Şi eu sper că au învăţat lecţia, tare sper că au învăţat lecţia,” a spus recent Filat.

Cum să nu-l crezi?

Aud cu mândrie națională că Iurie Roșca a lansat o carte despre „partea care devine întreg” prin reconstrucția Moldovei istorice.

Cu ajutorul comuniștilor, Filat a impus legi bizare, cum numai la București în anul 2012 am văzut. Anihilarea Curții Constituționale este semnul că pitecantropii se întorc printre noi. Nu întâmplător, Traian Băsescu avertiza că scenaristul evenimentelor de la Chișinău a lucrat după același manual ca la București.

Contra spiritului european.

„Rămân totuși la convingerea că, în cele din urmă, rațiunea și interesul național vor prevala la nivelul liderilor Alianței pentru Europa. Dacă această Alianță este iremediabil destramată, în Republica Moldova nu are cine sa preia steagul avansării către intrarea în Uniunea Europeană și, atunci, procesele, încă în derulare, vor fi amânate sau definitiv oprite de către Comisia Europeană. Politicienii de la Chisinau trebuie sa înțeleagă acum, în ceasul al doisprezecelea, responsabilitatea pe care o au pentru țară și pentru generațiile viitoare", a avertizat președintele României.

Un motiv pentru care milițianul Voronin s-a trezit vorbind: Io știu cî Traian Băsăscu fași presîuni asupra condușerii respublișii noastri. Sunî noaptea târzâu ca sî ni intiegrăm în Uniunea Ieuropianî. Șî esti mereu în stari di ebrietati, adica-i bat, bre!...

Așa că Dmitri Rogozin, mâna dreaptă a lui Vladimir Putin, a venit pe 9 mai la Chișinău, sub nasul lui Filat, și a sărbătorit victoria contra fasciștilor români și victoria Uniunii Sovietice: „Așa trebuie să sărbătoriți!”, a indicat Rogozin-Turbincă.

Nabucco – un proiect parțial reanimat pentru transportul gazelor

Consorțiul NABUCCO Gas Pipeline International GmbH a anunțat pe 6 mai lansarea procedurii “Open Season” pentru rezervarea capacității gazoductului Nabucco, spune direcotul Sergiu Ion.

Prima fază a procedurii “Open Season” le oferă potenţialilor transportatori posibilitatea de a-şi exprima interesul în rezervarea capacităţii conductei, precum şi de a solicita acces la documentele procedurii, ulterior putând depune oferte neangajante pentru rezervare de capacitate.

Documentele “Open Season” includ detalii referitoare la procedură, formularul acordului de transport al gazelor şi codul de reţea aferent, stabilind termenii şi condiţiile propuse de transportator pentru serviciile de transport prin conducta Nabucco.

“Pe măsură ce continuă dezvoltarea proiectului Nabucco, suntem încântaţi să putem anunţa atingerea acestei etape extrem de semnificative. Odată construită, conducta Nabucco va oferi producătorilor şi transportatorilor acces la pieţe aflate în creştere din Europa Centrală şi de Sud-Est, precum şi un acces sporit la Terminalul Central European de Gaze Naturale de la Baumgarten. Procedura de tip “Open Season” se va desfăşura conform principiilor liberului acces şi diversificării aprovizionării', a declarat Reinhard Mitschek, CEO al Nabucco Gas Pipeline International GmbH.

Finalizarea primei faze a procesului “Open Season” era prevăzută pentru sfârşitul celui de-al doilea trimestru al acestui an. După încheierea cu succes a acestei etape, transportatorii vor fi invitaţi să transmită oferte angajante. Începerea etapei ofertelor angajante este prevăzută pentru trimestrul al treilea al anului 2013. Pentru a asigura un anumit nivel de flexibilitate, Nabucco Gas Pipeline International GmbH îşi rezervă dreptul de a extinde sau modifica calendarul prevăzut pentru “Open Season”.

Proiectul Nabucco reprezintă cea mai scurtă rută de acces a gazelor naturale de la exploatările din Azerbaidjan către Europa de Sud-Est, care facilitează acces direct întregii pieţe din regiunea Balcanilor, cât şi consumatorilor din Italia şi Grecia.

Conducta Nabuco va face conexiunea cu Trans Anatolian Pipline (TANAP), la graniţa turco-bulgară, tranzitând Bulgaria, România şi Ungaria, până la terminalul central-european de redistribuire (HUB) de la Baumgarten, Austria. Via Baumgarten, gazele furnizate prin Nabucco pot alimenta peste 500 de milioane de clienţi din Europa.

Proiectul Nabucco are drept scop diversificarea surselor de aprovizionare cu energie ale Uniunii Europene, prin construirea unui gazoduct care va porni de la Marea Caspică şi va ocoli Rusia. Conducta va avea o lungime de 3.300 de kilometri și nu se va supune prevederilor Pachetului Energetic III al Uniunii Europene, statut la care visează și Vladimir Putin pentru South Stream.

Chiar dacă această conductă și-a redus dramatic capacitatea proiectată inițial (o concesie pentru Turcia și Azerbaidjan, care construiesc Trans Anatolian Pipline (TANAP) sau lipsa banilor pentru construcție?), proiectul Nabucco este foarte important pentru România, ceea ce îi face pe conducătorii noștri să viseze la independența energetică. "România are şansa uriaşă în aceşti ani de a fi într-adevăr importantă pe harta energetică a regiunii. Şi urmează câteva momente extrem de importante: finalizarea proiectului Nabucco, investiţiile în explorările off shore - am fost nu întâmplător în vinerea mare să văd cu ochii mei ceea ce înseamnă într-u fel viitorul României din punct de vedere energetic - investiţiile în transportul enegiei - anul acesta vreau să inaugurăm, şi ca un mesaj special pentru Republica Moldova - conexiunea de gaze, după aceea urmând să îmbunătăţim conexiunea de energie de înaltă tensiune", a spus premierul Victor Ponta.

Dacă lucrurile se urnesc atât de greu, riscăm să găsim și în conducta Iași-Ungheni-Chișinău tot gaze de la South Stream, adică din Rusia.

Documentele 'Open Season' includ detalii referitoare la procedură, formularul acordului de transport al gazelor şi codul de reţea aferent, stabilind termenii şi condiţiile propunsportator pe"România aGenerația de pe Prut

Inna Guțu de la Radio Chișinău este o fată frumoasă, blondă și curajoasă, cum vezi multe prin capitala celui de-al doilea stat românesc. Trupul ei are ceva exotic, de ferigă și privirea ascunde scurte pâlpâiri senzuale, involuntare. Ca ploaia cu soare. De la ea am auzit însă o formulă surprinzătoate pentru caracterizarea tineretului actual din Republica Molotov. „Noi suntem generația de pe Prut. Este conceptul nostru, al celor care am studiat în România sau în străinătate. O metaforă. Noi nu ne regăsim nici aici, nici în România. Cei de aici au rămas în urma noastră, cei din România gândesc prea repede comparativ cu noi. În străinătate nu are nimeni nevoie de noi. Ne place sau nu, noi suntem deci generația de Prut”, spune Inna.

M-am gândit mult la această formulare inedită. În fond, cam așa stau lucrurile: tinerii care au ieșit în stradă în aprilie 2009 privesc dezamăgiți la spectacolul politicianist și mafiot de la Chișinău. Pentru ei nu mai există loc în societate. Ei sperau într-o deschidere totală spre România, spre Uniunea Europeană și îl văd acum pe Vlad Filat votând alături de comuniștii lui Vladimir Voronin, care i-au hăituit ca pe câini turbați, i-au torturat, i-au mutilat, pe unii chiar i-au omorât și încă nu s-a întâmplat nimic. Unii din ei au ieșit cu părinții de mână în fața tancurilor sovietice în 1990 și ce trăiesc astăzi?

Încă îi mai bântuie pe mulți obsesia să rupă lanțurile nevăzute și să migreze în cele patru zări, dar nimeni nu are nevoie de „generația de pe Prut”. Inna a studiat la Cluj, apoi la Iași, a muncit patru vacanțe la rând în Statele Unite ale Americii, sperând că va găsi acolo un loc. Nu a izbutit și s-a întors. „Am lucrat și în Ohio, cel mai nenorocit stat din America. Nici nu vă puteți imagina la ce munci umile ne-au supus...”

Basarabia era tabula rasa!

Radio Chișinău și Facultatea de Jurnalistică de la Chișinău au organizat la sfârșitul lui aprilie 2013 un simpozion de înaltă ținută științifică, unde s-au evocat începuturile radioului din Basarabia. Cu acel prilej, l-am cunoscut pe profesorul Aurel Marinciuc, un venerabil intelectual de 82 de ani, fost decan al Facultății de Mecanică și Electrofizică.

Într-un fel, el era reprezentantul „Generației de pe Nistru”, care a trebuit să supraviețuiască deportărilor, în condiții mult mai dure, comparativ cu cele de azi: peste Nistru, acționau în haită bolșevicii , adică înaintașii lui Igor Smirnov. La Chișinău, tăiau și spânzurau alde Bodiul și Lucinski. Nimeni nu putea măcar visa să ajungă în România .

Aurel Marinciuc s-a născut la 10 august 1932, în satul Crișcăuți, județul Soroca, aproape de Nistru. A făcut școala în sat, apoi un an la Liceul Tehnic Soroca. Au venit sovieticii, a pierdut un an. A continuat să învețe în satul Bădiceni, la bunica, alt an în satul Visoca, unde a apucat foametea cea mare. A mai stat un an în satul Climăuți, unde erau profesori extraordinari, foști liceeni din clasesle superioare, care nu au dovedit să fugă. Clasele IX-X, le-a făcut la Soroca, cu medalia de aur. A terminat Facultatea de Fizică la Chișinău, unde a fost admis în 1950. „Când am ajuns la Universitate, nu auzeai o vorbă românească. Peste o lună, un frizer m-a întrebat într-o românească frumoasă: Cum să te tund? Fusese frizer la București. Erau primele vorbe românești după o lună de zile! Chișinăul era tabula rasa! Românii care mai rămăseseră parcă erau speriați. După mulți ani de prietenie, am aflat că unii erau fii de profesori, de preoți, că au neamuri în România sau în America. Lumea era foarte prudentă. Nu vorbea nimeni cu nimeni practic. S-au succedat trei transformări radicale pentru mine. Au venit sovieticii, au plecat sovieticii și iar au venit. Țin minte foarte bine ce se petrecea atunci. Noi eram aproape de graniță și, cu toate că ultimatumul era dat pe neașteptate, dragă Doamne, autoritățile românești știau tot. Peste Nistru erau concentrate forțe militare extraordinare, tancuri, aviație, sute de mii de soldați. Se vedeau de-aici”.

„Doamne, adă-i pe acești rătăciți la picioarele tale!”

Vizavi de Soroca este satul Zăstînca. Acolo, prin 1935, biserica fusese aruncată în aer de sovietici. Cei de aici au văzut și, în fiecare duminică după amiază, mai ales polonezii, se duceau la malul Nistrului cu preotul și se rugau pentru cei de dincolo de Nistru: „Doamne, adă-i pe acești rătăciți la picioarele tale!”. Spionii mișunau aici și au transmis acolo. Și cum apărea coloana de polonezi, cei de la Zăstînca puneau fanfara și cântau „Internaționala” peste Nistru...

Războiul psihologic dintre sovietici și români era în toi deja. Sovieticii au construit stații de radio la Tiraspol și la Balta pentru propaganda contra românilor. Și atunci, Bucureștiul a ridicat o stație la Chișinău, care bătea până la Leningrad și la Moscova. „Radioul a apărut la noi în casă în 1938, își amintește profesorul Marinciuc. Au venit niște comercianți și au instalat vreo 10 aparate Columbia în sat. Învățătorii, peotul și niște gospodari aveau. În fiecare seară, soseau la noi 10-20 de oameni și stăteau în casa mare și ascultau muzică, iar duminică veneau la serviciul divin. Clătinau din cap: “Vrăjitorie. Nu-i lucru curat!...” Cu timpul, s-au deprins. Prin școli era străjeria pe-atunci. O invenție pro-monarhistă, patriotardă, dar tineretul era ocupat și puteai învăța ceva acolo: sădirea copacilor, strângerea plantelor medicinale, aveam uniforme, făceam serbări etc. Era o ceremonie pentru ridicarea pavilionului pe un stâlp mare de 20 de metri. Veneua din zece sate toate școlile, gospodari cu cai frumoși, împodobiți cu panglici, cu zurgălăi. Se prezentau programele străjeriei și la radio”.

O femeie fantastică

Și profesorul mi-a vorbit despre arta supraviețuirii românilor din acele vremuri cumplite. Un asemenea model a fost Eufrosinia Kersnovskaia, fiica unor boieri cu rădăcini germane, poloneze, grecești, macedonene. Bunicii dinspre mamă erau Eufrosinia Ion Cianguli și Alexei Cara-Vasile, aromâni din Cahul. „O femeie foarte instruită. Am compus un album pentru această femeie uitată. Eu i-am căutat rudele din Siberia și din România. În casa lui Soljenițin din Moscova, în ianuarie 2009, a avut loc o conferință dedicată centanrului nașterii ei. Eufrosinia avea 33 de ani și și-a trimis mama la București, care a fost primită și cazată la Curtea Regală, când au venit sovieticii. Ea a rămas să-i înfrunte pe sovietici. Când au dat-o afară din casa de la Soroca, Eufrosinia umbla prin oraș desculță, cu un topor și întreba cine are de tăiat lemne. Fusese mândria orașului, fiică de profesori mari, medici, avocați... Au chemat-o la NKVD. „Ce vrei să demonstrezi cu asta?”, au întrebat-o. „Ce scrie în cărțile voastre? Cine nu muncește nu mănâncă. Eu vreau să mănânc bine și vă rog să mă lăsați în pace”. Era un afront și au dus-o în Siberia. A fugit și a umblat singură jumătate de an iarna prin taiga. Mânca ghindă, păsări moarte. Au prins-o iar. A stat 20 de ani în Siberia. Mama ei trăia în familia academicianului C.I. Parhon la București. A aflat de ea după ce a scăpat din gulag și i-a scris. Eufrosinia știa nouă limbi.

Când a plecat în Siberia, tot trenul care trecea Nistrul cânta „De ce m-ați dus de lângă voi, de ce m-ați dus de-acasă?”.” Românii mureau frecvent striviți de copacii prăbușiți. Așa a sfârșit și mama lui Mircea Snegur și el a uitat când a ajuns prezident... Eufrosinia a adus-o pe mama ei în Uniunea Sovietică în 1960. „Fofa, scrie tot ce mi-ai povestit mie”, i-a spus mama înainte să moară. Cartea a ajuns la expoziția de carte de la Frankfurt și a fost considerată o capodoperă universală. Eufrosinia era și pictoriță. A făcut 700 de ilustrații color din lagăr, pe care le-a inclus în monumentala carte de memorii „Vinovată de nimic. Cronica ilustrată a vieții mele din gulag”. A apărut în rusă și în germană, în 1991, în franceză, în 1994.

Și e complet necunoscută în România.

Profesorul Marinciuc a elaborat un prim album în limba română, impresionant prin informații și imaginile folosite. El însuși un luptător, a participat la “re-basarabenizarea” Basarbiei care era condusă de transnitreni după 1944.

„Eu mi-am făcut datoria...”, mi-a spus profesorul.

Și atunci m-am gândit din nou la Inna și la „Generația de pe Prut”, care o vor lua de la capăt pentru că Siberia nu mai există...

Există undeva România care se trezește încet-încet din coșmar.

Viorel Patrichi