vineri, 23 noiembrie 2012
VEDERE DE PE CENTURĂ. Varanu veghează! Tu dormi și votează!
Vedere
de pe centură
Varanu
veghează! Tu dormi și votează!
Avem pâine și circ!
E adevărat că pâinea nu prea
s-a făcut și chiar dacă ar fi, nimic nu-l împiedică pe
producătorul din România – venetic sau român verde – să
scoată din țară tot grâul. Să salte și TVA. Tot el! Mai
deunăzi, l-am întrebat pe un mare fermier și samsar cam cât
plătește el la stat dacă exportă 1000 de tauri. „Nimic! Ce să
plătesc? Noi dăm impozite pe terenuri...” Și primește subvenții
mult mai mari pe pământ. L-am întrebat pe Dacian Cioloș ce se va
întâmpla cu ultimii țărani când terenul lor va fi luat de
latifundiari și vor rămâne doar cu vatra satului, lucru care deja
se întâmplă în multe regiuni din țară. Nu vor întinde mâna la
stat după ajutoare? Adică la noi ceilalți? Vom putea duce în
cârcă atâția „neajutorați”? S-a uitat domnul Cioloș la mine
ca prin ceață. Și el este un om de bună calitate, care provine
dintr-o zonă afectată grav tocmai de acest fenomen...
Sigur că mulți derbedei de
serviciu vor sări ca arși: „Ce, domne, pleacă străinu cu
pământu în spinare?!” Am auzit această
replică de atâtea ori... Foarte bine, să poftească acești
indivizi să ofere o rezolvare concretă pentru o asemenea situație
gravă.
La ce ne mai trebuie dacă avem
Alzheimer?
Nu aș fi scris din nou despre
domnul Cioloș dacă nu m-ar fi determinat s-o fac escrocii care
candidează din nou pentru a intra în Parlament, deși au contribuit
la distrugerea fondului genetic al națiunii române. Nu e vorbă
mare și am argumente multe aici, dar nu e momentul. Ieșiți din
turbinca lui Ion Iliescu (Ivan este echivalentul lui Ion la ruși),
ei s-au adunat din nou în jurul lui. Și cum Tataie este politrucul
ascuns, interfața lui cea mai hidoasă este Dan Voiculescu. Cine
votează cu USL merge cu Dan Voiculescu, adică s-a întors la
Tataie, nimbul bolșevismului absolut din România. Fiindcă Tataie
este mai internaționalist decât Gheorghiu-Dej sau Nicolae
Ceaușescu. Ăștia doi măcar au simulat internaționalismul și au
devenit naționaliști, sigur, tarați de ideologia comunistă, dar
totuși naționaliști. Tataie este altceva. El a subminat cu
adevărat economia României. După el și ai lui – Potopul!
Nu mă miră că a venit Radu
Câmpeanu alături de Tataie. El o făcuse deja din 1990. Nu mă mai
surprinde nici Mircea Ionescu Quintus, care îl lăuda recent pe
Nepotu Mătușii Tamara:
“Sunt
foarte apropiat prieten cu domnul Adrian Năstase şi sunt sigur că,
mai curând decât şi-ar închipui unii, i se va face dreptate şi
va reveni în rândurile oamenilor politici , ştergându-se această
nedreaptă umbră care s-a aşezat peste cariera sa. Să mă ierte
ceilalţi fruntaşi ai USL, nu mă refer la ei, că nu sunt încă în
închisoare”,
a spus Quintus care
își turna prietenii în epigrame la Bătrâna și Perversa
Securitate.
Să
înțelegem că venerabilul președinte de onoare al liberalilor are
oarece umbre de îndoială față de fruntașii din Partidu lu
Mukles, care „nu
sunt
încă la închisoare”? Oare
cum o fi să pretinzi că ești din osul spiritual al Brătienilor și
să-l lauzi pe Nepotu Mătușii Tamara? Fac
efortul să-l pricep pe Bogdan Kireeeeak, dar tu, care ai făcut ani
grei de pușcărie pe timpul comuniștilor, să fii la fel de milog
în fața urmașilor lor?
Dar să te fi alergat minerii cu trei stele prin Piața Universității
și tu să-l urmezi acum ca mielul
pe
Tataie, pe
Miki Șpagă și pe Viorel Hrebenciuc?
După care, epigramistul liberal ni-l prezintă și pe Gigi Becali ca
pe o chintesență a politicii contemporane:
“Este
datoria poporului român să trimită în Parlament pe cei mai
ispravnici concetăţeni ai noştri (…) Aşa cum Dumnezeu m-a
ajutat să trec prin foarte multe evenimente dramatice ale poporului
român, sunt sigur că de data asta Dumnezeu îmi va mai îngădui să
trăiesc măcar victoria aceasta din 9 decembie”,
a adăugat Quintus.
Este
ca în povestea laureatului Premiului Nobel pentru Medicină, care a
reproșat omenirii că a investit mai mult în silicoane și în
operații pentru creșterea penisului, decât
în
tratarea maladiei Alzheimer. Într-o bună zi, oamenii vor uita la ce
folosesc țâțele prea mari și mândria lor de armăsari...
A
uitat și venerabilul Quintus că „ispravnic” era Bîrzoi ot
Bîrzoieni al lui Alecsandri, iar nu Becali.
Sare
și Neagu Djuvara din baie și spune că Gigi Becali „este
un primitiv, un cretin profund”. Cât de „profund”
era “istoricul” când scria că Basarabii și Mușatinii
erau cumani? Și atâtea alte nerozii...
Aici
aș insista puțin și aș întreba cum ești
atunci când amușini din urma lui Dan Voiculescu, numai să-i lingi
din palmă? Oare cum o fi? Crin Antonescu știe această bucurie
spirituală, Victor Ponta – la fel. Dar „țărănistul” Victor
Ciorbea?
Războinicu Luminii are măcar
farmecul lui natural atunci când spune deschis câte milioane i-a
dat lui Crin al lui Căcărău ca să intre în Parlament pe cotiga
liberalilor. Ceilalți tac, deși toți și-au plătit locul eligibil
pe listă. Iată de ce îl prefer pe Oieru
din Pipera tuturor acestor învârtiți și fripturiști. El le-a
lipit banii pe frunte, va intra în Parlament și le-a dat cu tifla.
Banii mei, muhaielelor!
Elegie de la Jilava
Nepotu Mătușii Tamara a
descoperit în haznaua legislativă a Parlamentului European că el
este „un deținut politic”. Cred
că are dreptate. După cât a
furat, el este bun de ținut cât mai mult. Vreo 475 de ani, dacă
era cetățean american...
Aflăm cu adâncă înțelegere
că America, enervant de departe, Uniunea Europeană ar fi „noua
Poartă”, la care se închină
boierii noștri și însuși Marinelu se
duce acolo pentru caftan. Păi bine, Ilustrissime, dar cine a
negociat din fuga calului aderarea noastră la UE înaintea
alegerilor prezidențiale în condiții umilitoare pentru România?
Atunci Europa nu era Noua Poartă”? Și
cine intra pe scările din dos la Casa Albă, numai să/l vadă
George W. Bush? Nu eram eu acela...
Acum am priceput de ce dottore
Ponta a susurat: „Dacă știam că ni se oferă DNA și ANI, ne
gândeam de mai multe ori când am aderat la UE”. El
este șeful Guvernului și cei care
dau chiorîș la țoșcă îl vor vota, chiar dacă l-ar vedea pe
Cîrlanu stând capră înaintea lui Bombonel. Până acolo a ajuns
cultura politică a acestei populații îndobitocite.
Ultimul
cartuș
Se zice că Marinelu nu l-a
lăsat pe Pontănacu să facă bugetul ca să nu-l tragă la xerox și
pe ăsta.
Gurile rele spun că, după
alegeri, Marinelu a plecat cu barca pe Atlantic la licuriciul cel
mare. I-a luat cu el și pe cei doi. Furtună mare, barca se sparge,
valuri, potop, rechini, pustiu... Prins de o scândură, Crin vâslea
cu bicepșii spre o insulă care se vedea în zare... Sub un palmier,
vede o umbră chircită lângă un foc, care frigea hartane de carne.
Se târăște Crin, se târăște,, sete, foame, nisip în dinți,
în ochi, întinde mâna și rămâne cu ea amorțită în aer:
Băsescu! „Bă Crine, bă, ce faci, bă? Ai scăpat, bă... hă
hă hă hă!” „Traiane, te rog să mă
ierți, știi, acolo, pe uscat ai tot felul de idei... de
percepții...” „Bă Crine, bă, să mă suspenzi tu pă mine,
bă?!...” „Traiane, pe cuvânt, știi,
nici eu nu-l suport pe Ponta...” „Bă,
dacă nu-ți place, nu mânca...”
Și apare
Marinelu pentru prima dată după referendum cu un cartuș pe
biroul de la Cotroceni. Teroristul! La ce face aluzie? Vrea să ne
împuște!
Era ultimul cartuș pe care mai
conta președintele în lupta lui inegală cu mafia. Știu, imediat
vor sări și vor spune „da, dar Elena Udrea?”.
O, ce ar mai lega-o Ponta dacă ar avea dovezi că a furat! Ar
pune-o în lanțuri, în cătușe. Iar el cu biciul... nu, pentru că
el a scăpat demult biciul și hățurile între cai. Și efectele
se văd în România. „Până
nu punem mâna pe
Justiție, nu vom avea toată
Puterea”, spunea Varanu-cu-Platoșă.
Ce avem noi cu „politrucii”
de la Bruxelles? Păi cum ce? Să ne dea mai mulți bani! Dacă
Marinelu nu folosește dreptul de veto al milogului, îl suspendăm!
De asta l-am și lăsat să plece în locul meu, ca să am ce-i
reproșa în cammpania electorală! Eu, dacă eram acolo, ceream mai
multă pomană!...
Așa că Marinelu nu are altă
șansă. Trebuie să iasă la copcă. Sigur, Partidu Bocilor este
populat de fete mari. Buldogul Blaga are dinți de lapte. Știe el de
ce... Președintele este singur și trebuie să se apere cum poate.
Altfel, tot îl suspendă.
Și tăcerea este
neconstituțională.
Turbinca lui Ivan și
criza identitară a românilor
“Doamne,
rogu-te, blagoslovește-mi turbinca asta, ca, ori pe cine-oi vrea eu,
să-l vâr întrînsa; și apoi, să nu poată ieși de aici fără
învoiorea mea. (...)
Șopîrcai
cu cine șopîrcai, dar cu Ivan nu șopîrcai!...”
(Ion
Creangă, „Povestea lui Ivan Turbincă”)
Pe 4 octombrie 2012,
Academia Română a găzduit conferința
internațională „Rusia și România după 20 de ani”. Era
o tentativă de împăcare academică între cele două popoare
învrăjbite de istorie.
Dan Berindei,
vicepreședintele Academiei Române, a vorbit
despre puntea pe care înaltul for ar construi-o între cele două
state. „Între România și Rusia relațiile sunt foarte
vechi. Au fost și relații bune și relații rele, cum e ca între
vecini. Oricum, legăturile au fost dintotdeauna apropiate. Despre
aceasta vorbește nu numai faptul că Ștefan cel Mare a fost
încuscrit cu marele Cneaz al Moscovei, nu numai legătura între
biserici, dar și fluxul de schimburi comerciale. Rusia a avut un rol
important în modernizarea statului românesc. În secolul
al XVIII-lea, au venit aici ofițerii
Ecaterinei a II-a, care erau oameni ai Secolului Luminilor și au
adus idei franceze. În secolul al XIX-lea,
am avut un alt dar din partea poporului rus – pe generalul Pavel
Kiseleff. A venit timpul să avem discuții deschise și să lăsăm
la o parte prejudecățile,” ne-a recomandat
venerabilul profesor. Domnia sa știe bine ce destin nefericit a avut
fiica lui Ștefan cel Mare și cum uitau rușii să mai plece din
țara noastră de câte ori plecau cu turbinca spre rai.
“Sunt de accord că
trebuie să discutăm mai mult depsre relațiile noastre bilaterale,
despre istoria noastră și să nu ne lăsăm influențați de
prejudecăți,” a recunoscut Evghenii
Egorov, ministru-consilier al Ambasadei Federaţiei Ruse la
Bucureşti. Nu punem mâna în foc, dar cu
siguranță s-a referit numai la prejudecățile românilor.
Ceva mai realistă
ni s-a părut Oana Simion de
la Institutul de Științe Politice și Relații
Internaționale al Academiei Române: “Odată cu venirea la putere
a lui Vladimri Putin în anul 2000, interesul Rusiei pentru
vecinătatea apropiată s-a intensificat. S-a pus accentual și pe
unificarea bisericii ruse. Rusia le-a oferit vecinilor gaze ieftine
în schimbul controlului infrastructurii. Campaniile Rusiei împotriva
Georgiei au demonstrat
indiferența față de interesele naționale ale vecinilor, iar
războiul ruso-georgian a demonstrat că Rusia vrea să devină
hegemon în regiune. Cu Ucraina a procedat la fel. De aceea, atunci
când, în aceste două țări, au avut loc revoluții democratice,
Rusia a declarat că acele evenimente au avut loc cu ajutorul
Occidentului, care a fost acuzat de ingerință în afacerile interne
ale Ucrainei și Georgiei”.
Larisa Harea de la
SNSPA a pus accentul pe falia geopolitică,
apărută după prăbușirea Uniunii Sovietice: “Începând
cu anul 2007, după aderarea României și Bulgariei la Uniunea
Europeană, între Rusia și UE a apărut o rivalitate pentru țările
din vecinătatea comună (exemplu Moldova, Ucraina, Belarus). Acest
termen nu este însă acceptat de Rusia, care insistă că aceste
țări fac parte din “vecinătatea apropiată” sau”de interes
sporit pentru Moscova”. Lupta pentru putere dintre UE și NATO
cu Rusia va conduce la reorientarea politicii externe a statelor din
vecinătatea comună. Această vecinătate rămâne captivă dintre
UE și Rusia din cauza neînțelegerilor geopolitice. Doar
respectarea dreptului internațional va contribui la construirea unei
Europe noi”.
Ludmila Coadă,
conferențiar
universitar
doctor la Facultatea de
Istorie și Relații Internaționale de la
Universitatea Liberă Internațională din R.
Moldova, Chișinău, pune degetul pe rană:
“Republica Moldova și
Georgia sunt state mici și slabe, pentru că nu-și
controlează întreg teritoriul. În ambele țări sunt regiuni
separatiste, susținute de Rusia, care nu acceptă să piardă
controlul asupra Chișinăului
și Tbilisi. Desprinderea acestora de Rusia și aderarea lor la UE și
la NATO ar fi un șoc pentru Rusia, prin care a mai trecut atunci
când Țările Baltice au scăpat de sub controlul său. Rusia
deschide piața sa pentru țările loiale, cum sunt cele din Asia, și
o închide pentru cele care vor să fugă de ea. Deși are o
atitudine diferită față de cele trei regiuni separatiste –
Osetia de Sud, Abhazia (pe care le-a recunoscut ca state
independente) și Transnistria (pe care o vede ca pe un subiect de
negociere), aceasta nu înseamnă că nu va fi aceeași finalitate,
adică recunoașterea oficială a independenței Transnistriei”.
Bogdan Jora de
la ISPRI pledează pentru refacerea
relațiilor cu Rusia, chiar necondiționat: “Relațiile
dintre Rusia și România sunt reci. Chiar dacă România plătește
cel mai scump pentru gazul rusesc, comparând situațai altor țări
din UE, Bucureștiul își permite o politică detașată față de
Rusia pentru că nu depinde ditect de gazele ei, ci de aproximativ
40%, spre deosebire de alte state din Europa Centrală și de Est. Se
presupune că avem un deficit de
aproximativ trei miliarde de dolari din cauza lipsei relațiilor
comerciale. Se pare că politicienii români nu vor să audă de
Rusia. Un exemplu bun a fost atunci când fostul ministru de Externe,
Andrei Marga, a îndrăznit să ridice problema relațiilor cu Rusia
și imediat a fost numit criptocomunist”.
Mircea Popa,
coordonatorul Fundației
România-Rusia, este mai îngăduitor ca un boier
moldovean din alt veac, care nu credea în magia lui Ivan Turbincă
nici în fața evidențelor: „A existat un atac pozitiv al
Rusiei asupra României. În anul 2001, consilierul PSD Cozmin Gușă
a fost invitat la Moscova pentru discuții cu reprezentanții
partidului „Edinstvo” Au rmat vizitele reciproce ale premierilor
Rusiei și României, iar în anul 2003 a mers la Moscova
președintele
român Ion Iliescu. Problema este că
România nu a putut gestiona acest atac pozitiv. Abordarea
politicienilor români de a obține voturi având o politică ostilă
față de Rusia este primitivă”.
Ne-am tot
frăsuit noi să vedem care a fost „atacul
pozitiv” al Rusiei asupra României și nu l-am aflat. Să
fi fost atunci când Ion Iliescu a semnat tratatul cu Uniunea
Sovietică (ultimul din istorie!) sau atunci când a semnat tratatul
cu Federația Rusă, aruncând problema tezaurului României de la
Moscova și anularea consecințelor pactului Molotov-Ribbentrop
într-o anexă lipsită de relevanță juridică?
O analiză
pertinentă pro-domo a făcut Tatiana Bitkova, cercetătoare la INION
din cadrul Academiei Ruse de Științe:
„Politica externă
oficială a României, indiferent de cine a fost președinte, a avut
o orientare pro occidentală clară. Cu toata acestea, calea României
spre Vest nu a fost ușoară. Înainte de recunoașterea
independenței Kosovo, România a avut o poziție absolut loială
Occidentului, indiferent de preocupările ei economice. Problema a
apărut când evenimentele din Kosovo au fost comparate cu
manifestările etnicilor maghiari din România. Atunci România a
votat împotriva recunoașterii Kosovo, în ciuda calității sale de
stat membru UE și NATO.
Astăzi România le
oferă partenerilor săi occidentali posibilitatea să profite de
poziția sa geografică, pentru a folosi propria nișă în dialogul
est-vest. Rusia, ca și România a cunoscut o perioadă
de fascinație romantică la începutul anilor 90. Forțele
democratice din Rusia au crezut că Occidentul este principalul lor
aliat politic. Prima generație de politicieni noi ruși s-a
concentrat pe direcția transatlantică. Un lider al acestui curent a
fost fostul ministru de externe Andrei Kozârev. Occidentul a rămas
dezamăgit din cauza prelungirii crizei interne din Rusia, dar,
profitând de slabiciunea Rusiei, nu a luat în calcul poziția sa în
cele mai importante aspete ce țin de politica regională de
securitate. Balanța puterii în lume s-a schimbat complet și nu în
favoare Moscovei. În aceste condiții, Guvernul rus a elaborat
propria sa linie în afacerile internaționale, bazată pe evaluarea
locului său în lume.
Un rol important în
relațiile ruso-române l-a avut Basarabia. Statul nostru a
considerat Basarabia ca pe un teritoriu de interes geopolitic, iar
România consideră ca această politică rusă a împiedicat unirea
românilor într-un singur stat. Contactele politice ale României cu
Rusia după anii 90 au fost slabe, nu doar din cauza că Rusia a
suferit de „atlantism”, pierzând și interesul pentru Europa de
Est. România și-a consolidat toate instrumentele spre Vest.
Relațiile au fost împovărate și de pregătirile pentru semnarea
Tratatului politic de bază din 2003. Presa română a numit acel
proces de negocieri ca pe o lungă serie de concesii din partea
Guvernului român, pentru că nu a inclus evaluarea pactului
Ribbentrop-Molotov și Tezaurul român.
Astăzi, Moscova este
îngrijorată de influența tot mai mare a României în Republica
Moldova. Moscova nu este mulțumită de acordul privind implementarea
sistemului de apărare antirachetă american în România. Experții
ruși au subliniat de multe ori că acest sistem în esență, este
orientat împotriva Rusiei.
Indiferent de ce este
acuzată, Rusia este un partener promițător pentru România. La
sfârșitul anului 2011, volumul schimburilor comerciale româno-ruse
au crescut cu 14% față de anul precedent.
Confruntarea occidentalilor și traditionaliștilor este actuală
atât în România, cât si în Rusia. Ea durează
de aproape un secol si jumătate, datorită aspectelor culturale și
politice. Suntem sub influența valorilor occidentale, dar ne facem
griji pentru identitatea noastră culturală”.
Am
lăsat deliberat acest citat mai lung fiindcă el este specific
pentru un anume mod de a gândi al multor intelectuali ruși: Rusia
nu are nicio vină față de România, Rusia are doar drepturi în
relațiile cu țara noastră. Ivan Turbincă pune la încercare până
și răbdarea lui Dumnezeu atunci când pretinde să fie unic
împărțitor de dreptate și destine. Este surprinzător, dar am
văzut frecvent la unele emisiuni TV cum unii agenți de influență
din România, adică intelectuali români de vază, își critică
propria națiune fiindcă armata noastră „a atacat Uniunea
Sovietică” în al Doilea Război Mondial! Ei nici acum nu admit că
România a fost cea atacată prin pactul secret Molotov-Ribbentrop
din 23 august 1939. România nu a făcut decât să participe la un
război just de reîntregire națională – spre Est și spre Vest.
Punct! Acesta este adevărul istoric și de aici trebuie să pornim.
Rusia trebuie să admită că a provocat națiunii române cel puțin
trei traume grave: și-a însușit tezaurul trimis de la București
la Moscova spre păstrare cu acte în regulă, contrasemnate de
puterile Antantei; a abandonat frontul la
mijlocul Primului Război Mondial, lăsând România aliată pradă
sigură în fața trupelor austro-ungare și germane; și-a însușit
teritorii care nu-i aparțineau prin amintitul pact
Molotov-Ribbentrop, depășind până și prevederile acestui
document prin anexarea altor teritorii: Herța, nordul Bucovinei,
Insula Șerpilor. Articolul III din anexa secretă a Pactului
prevedea: „Privitor la sud-estul Europei, atenția este atrasă de
către partea Sovietică privitor la interesul acesteia în
Basarabia. Partea Germană declară dezinteresul politic total în
această regiune”.
De
la analiza rece a acestor evenimente trebuie să pornească toate.
Iată deci secretul lui Polichinelle pentru
relațiile ruso-române. Elitele Rusiei au rămas captive însă
propensiunilor imperiale. Nu pot concepe dezvoltarea normală a
relațiilor economice în afara raporturilor politice de subordonare
din partea statelor mai mici. De aceea, probabil că va fi imposibil
să normalizăm curând cooperarea economică bilaterală. Ion
Iliescu a făcut toate concesiile posibile. A primit gaze mai
ieftine?
Stat
suveran și neutru, cu trupe rusești de ocupație!
Uneori, ne
place să spunem că, din cauza acestor vecini, tot mai îndepărtați
de noi, românii din jurul României ar trece încă printr-o gravă
criză identitară. În realitate, ca s-o spunem direct, este rostul
prostiei noastre. Cine îi mai poate împiedica pe românii din
Basarabia, din Herța, din nordul Bucovinei să spună răspicat că
sunt români.
Putin
îl trimite pe vicepremierul Dmitri Rogozin la Chișinău să impună
două consulate pentru Rusia: unul la Tiraspol, altul la Bălți. Nu
mai contează voința Republicii Moldova, “stat
suveran și neutru”, dar cu trupe rusești
de ocupație pe Nistru. Dacă autoritățile de la Chișinău nu vor,
urmașul lui Ivan Turbincă le reamintește că trebuie să plătească
Rusiei peste 3 miliardee de dolari, datoriile Transnistriei pentru
gazele rusești, arse două peste două decenii de mafia
Smirnov-Șevciuk. Cum se numește acest
lucru în practica internațională? Șantaj!
Să vedem
cât de tari vor fi nervii celor care conduc la Chișinău, încât
să nu mai spună mereu că rușii ar fi de vină că Ivan Turbincă
și-a atârnat izmenele în cuiul lui Pepelea de pe Nistru.
Ca
denumire locală, poți să te consideri și extraterestru. Sunt
moldovean – deci sunt român! Sunt oltean – deci sunt român!
Sunt transilvănean – deci sunt român! Sunt vlah din Timoc –
deci sunt român! Să
spună rușii, ucrainenii, ungurii, sîrbii sau bulgarii ce vor.
Realitatea rămâne. Trebuie doar să ne informăm și să rămânem
în picioare.
Gazoductele disperării
În
lumea de azi, se
face multă geopolitică
pe țeavă până când se construiește o magistrală nouă pentru
transportul gazelor
naturale. Ce se concepe în trei ani se poate
desface
într-o singură zi. Proiectul
Nabucco trebuia să devină salvarea Europei, a venit criza și
finanțarea i s-a tăiat. A rămas un fel de Nabucco-smart, de care
se vorbește tot mai puțin. Era un proiect la care România ținea
foarte mult. Nu
doar America, așa cum pretind rușii.
Încă din luna martie, Vladimir Putin a dat dispoziție ca lucrările
la șantierul South
Stream să înceapă în decembrie 2012. Și vor începe, chiar dacă
nu toate negocierile s-au finalizat.
România,
mai precis președintele Traian Băsescu, mai avea un proiect de
suflet: AGRI – gazoductul Azerbaijan–Georgia–România
Interconnector. Devenise
un concurent pentru proiectele Nabucco (!), South Stream, White
Stream,
Trans Adriatic Pipeline și
Interconnector Turcia-Grecia-Italia.
Pe
13 aprilie 2010, miniștrii Natig Aliev (Azerbaidjan), Adriean
Videanu (România), Alexander Khetaguri (Georgia) au semnat la
București un „memorandum”
(de
fapt, un fel de convenție) pentru proiectul AGRI. Conducta ar trebui
să transporte spre România și, mai departe, spre centrul Europei,
7 miliarde de metri cubi de gaz de la terminalul Sangachal
din
Azerbaidjan spre terminalul Kulevi de pe malul Mării Negre din
Georgia. Va trebui construit un terminal de lichefiere a gazului la
Kulevi. De aici, gazul lichefiat ar trebui transportat cu tancurile
la Constanța. Aici va trebui construit un terminal de regazeificare
a gazului care va fi pompat în sistemul de transport al României.
Două milioane de metri cubi ar fi trebuit să rămână pentru
necesarul intern al țării noastre, iar 5 milioane ar urma să fie
pompați spre Ungaria și mai departe. Pentru construcția AGRI ar
trebui 4-6 miliarde de euro. Banii încă nu s-au găsit.
Aflând
de proiectul României, Vladimir Putin a anunțat imediat că Rusia
va construi un terminal de lichefiere a gazului la Novorossiisk,
făcând superfluă realizarea AGRI. Nici Rusia nu a mai făcut nimic
acolo.
Proiectul
AGRI (Azerbaidjan-Georgia-România Interconnector) presupune livrarea
gazului natural prin conducte din Azerbaidjan în Georgia şi
lichefierea într-un terminal care urmează să fie construit pe
ţărmul georgian al Mării Negre, de unde va fi transportat pe mare
în România. În terminalul din România, care va fi construit pe
ţărmul Mării Negre, va avea loc regazeificarea şi transferul în
sistemul naţional de transport prin conducte fie pentru tranzit, fie
pentru consumul intern. Livrarea gazelor către Ungaria se va face
prin intermediul conductei Arad-Szeged.
Ucraina
joacă în lesă
Uneori,
Rusia pare dispusă să facă gesturi bizare, numai să-și știe
adversarul aproape. Prins la mijloc, Kievul dă din colț în colț
ca să-și rezovle problemele energetice, fără să revină în
sfera de influență a Rusiei. În
noiembrie, Ucraina a început
construirea unui terminal de preluare a gazului lichefiat în
regiunea Odesa, a anunţat Vladislav Kasikiv, şeful Agenţiei de
stat pentru investiţii şi pentru supervizarea proiectelor
naţionale. Iniţial, Guvernul Ucrainei îşi fixase ca obiectiv
diversificarea livrărilor de gaze şi reducerea dependenţei
energetice faţă de Rusia. Cu toate acestea, deocamdată, nu există
nimic clar cu privire la sursele alternative de livrare. O adevărată
senzaţie a fost în ultima vreme anunţul Gazprombank care ar putea
deveni unul din investitorii proiectului ucrainean.
Când a fost la Odesa, pe data de 9 octombrie, premierul ucrainean Nikolai Azarov a declarat că Rusia este gata să reducă preţul gazelor pentru Ucraina de 2,5 ori - adică până la 160 de dolari pentru 1000 de metri cubi de gaz. Însă numai dacă Ucraina aderă la Uniunea Vamală. Cei de la Kiev consideră inacceptabilă această abordare. Ucraina nu vrea pur şi simplu să opteze între Uniunea Vamală şi zona de liber schimb cu Uniunea Europeană, ea vrea să coopereze cu toată lumea, a menţionat Azarov.
Când a fost la Odesa, pe data de 9 octombrie, premierul ucrainean Nikolai Azarov a declarat că Rusia este gata să reducă preţul gazelor pentru Ucraina de 2,5 ori - adică până la 160 de dolari pentru 1000 de metri cubi de gaz. Însă numai dacă Ucraina aderă la Uniunea Vamală. Cei de la Kiev consideră inacceptabilă această abordare. Ucraina nu vrea pur şi simplu să opteze între Uniunea Vamală şi zona de liber schimb cu Uniunea Europeană, ea vrea să coopereze cu toată lumea, a menţionat Azarov.
Iuri
Boiko, ministrul Energiei din Ucraina, a anunţat că, la negocierile
de la Baku, azerii l-au asigurat că există resurse libere, care, în
perspectivă, pot fi obţinute de la zăcământul Şah-Deniz-2.
În aprilie 2012, premierul Nikolai Azarov le spunea jurnaliştilor că, până la sfârşitul anului 2014, se vor livra din Azerbaidjan spre Ucraina 2 miliarde de metri cubi de gaz, în 2015 - 5 miliarde de metri cubi, iar după 2018 - până la 10 miliarde de metri cubi anual. Acest volum este egal cu un sfert din volumul de gaz importat acum de Ucraina şi corespunde capacităţii terminalului de gaz lichefiat de la Odesa.
Era minunat pe hârtie, dar, în realitate, au apărut nişte probleme, apreciază experţii. Primul semnal de alarmă pentru Ucraina a fost refuzul Azerbaidjanului de a semna, în ianuarie 2012, la Davos, un acord pentru constituirea unei societăţi mixte, care să livreze gaze lichefiate. Mai târziu, documentul a fost semnat, însă, până în acel moment, trustul rusesc Gazprom şi compania azeră SOCAR semnaseră şi ele deja o convenţie suplimentară la contractul aflat în vigoare pentru creşterea livrărilor de gaz azer de două ori în 2012, adică până la 3 miliarde de metri cubi, iar pe viitor, până la 7-15 miliarde de metri cubi pe an. Experţii ucraineni şi-au exprimat îndoiala că Baku are suficiente resurse pentru creşterea programată a livrărilor spre Ucraina. Mai ales că au apărut dificultăţi în construirea terminalului de lichefiere a gazelor în portul Kulevi din Georgia, de unde se poate livra gazul lichefiat pe Marea Neagră spre Odesa. În acelaşi timp, Turcia a luat o atitudine intransigentă faţă de eventuala trecere a vapoarelor speciale cu gaze lichefiate pentru Ucraina prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele, şi aşa suprasolicitate.
Până în prezent, unele din aceste probleme au fost rezolvate. În septembrie, autorităţile ucrainene au găsit totuşi un limbaj comun cu Executivul Turciei. O sursă de la Kiev a explicat pentru "Nezavisimaia Gazeta": "Turcia a blocat planurile noastre din două motive. Primul - în semn de solidaritate cu Azerbaidjanul, care şi-a exprimat astfel indignarea că Ucraina livrează arme Armeniei. Nu e nimic ilegal, dar dacă Kievul nu vine cu o ofertă de parteneriat, importantă pentru Baku, atunci poate să primească în replică o asemenea atitudine în alt domeniu. În al doilea rând, Ankara s-a simţit jignită că Ucraina a ales o companie spaniolă să elaboreze un studiu de fezabilitate pentru proiectul terminalului de gaz lichefiat: Turcia avea propriile propuneri şi propriile planuri în acest sens".
În aprilie 2012, premierul Nikolai Azarov le spunea jurnaliştilor că, până la sfârşitul anului 2014, se vor livra din Azerbaidjan spre Ucraina 2 miliarde de metri cubi de gaz, în 2015 - 5 miliarde de metri cubi, iar după 2018 - până la 10 miliarde de metri cubi anual. Acest volum este egal cu un sfert din volumul de gaz importat acum de Ucraina şi corespunde capacităţii terminalului de gaz lichefiat de la Odesa.
Era minunat pe hârtie, dar, în realitate, au apărut nişte probleme, apreciază experţii. Primul semnal de alarmă pentru Ucraina a fost refuzul Azerbaidjanului de a semna, în ianuarie 2012, la Davos, un acord pentru constituirea unei societăţi mixte, care să livreze gaze lichefiate. Mai târziu, documentul a fost semnat, însă, până în acel moment, trustul rusesc Gazprom şi compania azeră SOCAR semnaseră şi ele deja o convenţie suplimentară la contractul aflat în vigoare pentru creşterea livrărilor de gaz azer de două ori în 2012, adică până la 3 miliarde de metri cubi, iar pe viitor, până la 7-15 miliarde de metri cubi pe an. Experţii ucraineni şi-au exprimat îndoiala că Baku are suficiente resurse pentru creşterea programată a livrărilor spre Ucraina. Mai ales că au apărut dificultăţi în construirea terminalului de lichefiere a gazelor în portul Kulevi din Georgia, de unde se poate livra gazul lichefiat pe Marea Neagră spre Odesa. În acelaşi timp, Turcia a luat o atitudine intransigentă faţă de eventuala trecere a vapoarelor speciale cu gaze lichefiate pentru Ucraina prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele, şi aşa suprasolicitate.
Până în prezent, unele din aceste probleme au fost rezolvate. În septembrie, autorităţile ucrainene au găsit totuşi un limbaj comun cu Executivul Turciei. O sursă de la Kiev a explicat pentru "Nezavisimaia Gazeta": "Turcia a blocat planurile noastre din două motive. Primul - în semn de solidaritate cu Azerbaidjanul, care şi-a exprimat astfel indignarea că Ucraina livrează arme Armeniei. Nu e nimic ilegal, dar dacă Kievul nu vine cu o ofertă de parteneriat, importantă pentru Baku, atunci poate să primească în replică o asemenea atitudine în alt domeniu. În al doilea rând, Ankara s-a simţit jignită că Ucraina a ales o companie spaniolă să elaboreze un studiu de fezabilitate pentru proiectul terminalului de gaz lichefiat: Turcia avea propriile propuneri şi propriile planuri în acest sens".
Se
trezește Aliotmanul
La mijlocul lunii septembrie, prim-ministrul turc Recep Tayyip Erdogan a declarat, în timpul vizitei sale la Kiev, că ţara lui este dispusă să lase să treacă prin strâmtori 8 tancuri pe lună (câte 150.000 de tone de gaz lichefiat) pentru Ucraina. Kievul făcuse un gest: acceptase ca unele companii ucrainene să construiască depozite subterane pentru gaze în Turcia.
Până când se va construi terminalul ucrainean, se preconizează organizarea unor livrări de gaze pe platforme plutitoare, pe care Ucraina le va închiria. În ceea ce priveşte furnizorii, premierul Azarov declara în luna iunie 2012: "Sursa prioritară va fi Qatar. El a explicat că Polonia a ajuns deja la un acord cu autorităţile din Qatar să crediteze construirea unui terminal polonez pentru gaz lichefiat. "Polonia va putea obţine de la 5 la 10 miliarde de metri cubi de gaze lichefiate. În principiu, polonezii nu au nevoie de aşa mult gaz şi noi am putea lua această parte de gaz pentru nevoile noastre. Am discutat în acest sens şi cu polonezii, şi cu autorităţile din Qatar", a povestit Azarov. Pentru livrarea de gaze naturale lichefiate din Polonia, guvernul ucrainean, împreună cu băncile europene, a început finanţarea lucrărilor de modernizare a gazoductului Urengoi-Pomarî-Ujgorod.
Nu se cunoaşte ce structuri vor finanţa construirea terminalului de gaz lichefiat din portul Odesa. Experţii ucraineni precizează că băncile occidentale, care au analizat acest proiect, încă nu s-au decis să ofere împrumuturi, chiar dacă primesc garanţii din partea statului ucrainean.
Construirea unui terminal de gaz lichefiat în Ucraina a fost gândită să se deruleze în două etape. Pentru a inaugura prima etapă în 2016, este necesară terminarea infrastructurii care să permită livrarea de pe vaporul-terminal spre sistemul de transport al gazelor din Ucraina o cantitate de până la 5 miliarde de metri cubi pe an. A doua etapă a obiectivului se va încheia în 2018 şi presupune finalizarea construirii terminalului terestru, cu o capacitate de 10 miliarde de metri cubi de gaze pe an.
Pentru
Rusia, Ucraina este o captivă disperată. Marele partener al Rusiei
rămâne încă Turcia. Gazele
rusești
vin în Turcia din două direcţii: prin conducta transbalcanică
(aşa-numitul coridor de vest) şi prin gazoductul Blue Stream.
Turcia este al doilea beneficiar al gazelor ruseşti ca pondere, după
Germania.
Conducta "Blue Stream" completează coridorul pentru transportul gazelor din Rusia spre Turcia, trecând pe teritoriile Ucrainei, Republicii Moldova, României şi Bulgariei.
În 2012, Gazprom ar putea livra spre Turcia 27,5 miliarde de metri cubi de gaz.
Conducta "Blue Stream" completează coridorul pentru transportul gazelor din Rusia spre Turcia, trecând pe teritoriile Ucrainei, Republicii Moldova, României şi Bulgariei.
În 2012, Gazprom ar putea livra spre Turcia 27,5 miliarde de metri cubi de gaz.
Lucrurile
nu vor rămâne la fel de roz în 2013. Ziarul american „The
Washington Post” prezice dezastre: „Gazprom
este în
drum spre faliment”. Pare
exagerat, dar semne rele se arată.
Morbul disperării se maneifestă chiar în acest colos unic în
lume, care este incapabil de modernizare și acceptă practicarea
șantajului politic asupra partenerilor din estul și din centrul
Europei. Mai întâi, colosul va cunoaște implozia din interior.
Ulterior, lovitura de grație va veni chiar din partea celui mai bun
prieten – aparent – al Rusiei – Turcia.
Nici
Kremlinul nu mai are tovarăși de nădejde
Și iată
cum.
Trusturile BP, Statoil
şi Total, partenerii companiei de stat SOCAR din Azerbaidjan în
cadrul proiectului Şah-Deniz, au confirmat oficial că vor să
participe la proiectul de construire şi de exploatare a Gazoductului
Trans-anatolian (TANAP). Aşa a declarat pentru ziarişti Rovnag
Abdullaev, preşedintele companiei SOCAR. Pe această magistrală, se
va pompa gazul spre Turcia, iar de aici spre Uniunea Europeană.
"În vara trecută,
noi am anunţat că vrem să oferim o parte din acţiunile noastre
pentru alte companii, păstrând pentru noi 51%. BP, Statoil şi
Total ne-au trimis acordul lor scris că vor participa la acest
proiect", a anunţat Abdullaev. El a subliniat că, deşi este
un plan preliminar şi că documentele nu s-au semnat deocamdată,
compania de stat intenţionează să distribuie acţiunile în felul
următor: BP şi Statoil - câte 12%, iar Total - 5%.
O
convenţie interguvernamentală între Azerbaidjan şi Turcia, pentru
construirea gazoductului TANAP, s-a semnat în iunie 2012, la
Istanbul. TANAP va avea o lungime de 1790 de kilometri, cu o
capacitate iniţială de transport de 16 miliarde de metri cubi. El
va transporta o mare cantitate de gaz azer spre piaţa Turciei şi,
mai departe, spre Europa.
Milli Majlis
(Parlamentul) din Azerbaidjan a aprobat pe 6 noiembrie această
convenţie. Consorţiul nou format sunt compania petrolieră de stat
SOCAR din Azerbaidjan (80%), operatorul de stat pentru conducte Botas
din Turcia şi compania petrolieră turcă Turkiye Petrolleri (20%).
Ideea construirii unui
nou gazoduct a apărut acum câţiva ani şi s-a actualizat la
sfârşitul lui octombrie 2011, în timp ce Ankara şi Baku au
perfectat şi au semnat la Izmir un set de documente pentru
cumpărare-vânzare şi export de gaz azer. Viitorul gazoduct, care a
primit denumirea Trans Anadolu (TANAP), se va întinde de la
frontiera de est a Turciei până la cea de vest.
Taner Iîldîz,
ministrul Energiei din Turcia, a spus că realizarea noului gazoduct
va permite reducerea considerabilă a cheltuielilor pentru
transportul gazului şi, ceea ce este esenţial, după inaugurare,
problema livrărilor de gaze spre Europa va fi mult mai simplă.
Experţii azeri consideră că dorinţa Azerbaidjanului de a construi
gazoducte de mare capacitate şi de a spori volumul de gaz tranzitat
de magistralele deja existente este absolut explicabilă. În
prezent, Baku pune practic bazele pentru transportul "marelui
flux" de la zăcămintele deja deschise Şah-Deniz, Abşeron,
Umid şi alte resurse de viitor în regiunea în care compania SOCAR
întreprinde explorări extinse.
Gazoductul
TANAP va porni din estul Turciei şi va merge până la frontiera
acestei ţări cu Bulgaria sau cu Grecia. Construcţia acestei
conducte este programată să înceapă în trimestrul al IV-lea al
anului 2014.
Într-o primă etapă,
capacitatea de transport a gazoductului TANAP va fi de 16 miliarde de
metri cubi, în a doua etapă, va urca la 20 de miliarde de metri
cubi, iar în a treia etapă, este posibil să urce
până la 24 de miliarde de metri cubi pe an. Costurile primei etape
de construcţie a gazoductului se evaluează la 7-8 miliarde de
dolari.
Numeroşi experţi
consideră că decizia autorităţilor de la Baku de a prelungi
propriul gazoduct pe teritoriul Turciei va înlesni considerabil
sarcina participanţilor la proiectul Nabucco West.
Esenţialul este că
realizarea Gazoductului Transanatolian reprezintă, de fapt,
construcţia unei mari părţi a gazoductului Nabucco West. Tocmai
din acest motiv, Uniunea Europeană a sprijinit decizia Turciei şi a
Azerbaidjanului.
Și mortul
Uniunii
Reamintim că proiectul
Nabucco West este o variantă trunchiată a proiectului iniţial
Nabucco. El prevede construirea unui gazoduct de 1300 de kilometri
(Bulgaria - 412 km, România - 469 km, Ungaria - 284 km, Austria - 47
km) pentru transportarea gazului din Azerbaidjan, gaz ce va fi pompat
în a doua etapă a exploatării zăcământului Şah-Deniz.
În prezent, acţionarii
proiectului Nabucco sunt companiile OMV din Austria, FGSZ din
Ungaria, Bulgargaz din Bulgaria, Transgaz din România, Botas din
Turcia şi RWE din Germania.
Sectorul bulgar de 422
kilometri al conductei Nabucco a intrat oficial în
faza de aprobare a Evaluării
Impactului asupra Mediului (Environmental Impact Assessment – EIA).
Anterior, Nabucco a
anunțat
finalizarea procesului de obținere
a autorizațiilor
EIA pentru sectorul ungar, ultimele patru autorizații
fiind obținute
în luna iunie. Nabucco va crea sute de
locuri de muncă în
Bulgaria, va aduce investiții
de un miliard de euro, venituri din taxe și
va crea noi oportunități
de afaceri.
Consorțiul
Nabucco are bune relații de cooperare cu
consorțiul
Shah Deniz II și Conducta de Gaze
Trans-Anatoliană (Trans-Anatolian Gas
Pipeline – TANAP).
Prin
urmare, Nabucco nu mai este unicul concurent pentru proiectul rusesc
South Stream. Rusia însă a semnat la mijlocul lui noiembrie un
ultim acord cu Bulgaria: începe să sape în decembrie 2012 și
speră să ardă etapele înaintea adversarilor.
Dar despre
această nouă aventură vom scrie cu alt prilej.
Viorel
Patrichi
luni, 29 octombrie 2012
Vedere de pe Centură. Pontănacu îl trimite pe Chemical Dan la Moara Dracilor
Vedere de
pe Centură
Pontănacu
îl trimite pe Chemical Dan la Moara Dracilor
„Popii
îi veni altă idee. O puse pe soacră-sa să umple trei saci cu
cenușă, chipurile că ar fi fost grâu, porumb și secară, și îl
trimise pe Păcală la măcinat tocmai la Moara Dracilor. Gândul lui
era că, atunci când dracii vor vedea cenușa, se vor înfuria și
îl vor omorî pe argat”
(“Păcală
la Moara Dracilor”)
„Știam
că Dan Diaconescu nu are niciun ban.”
(Victor Ponta, cel
mai informat premier din istoria patriei)
Și
a vrut Pontănacu să mărite Combinatul Oltchim de la
Râmnicu-Vâlcea, dar cu dedicație,
ca să ne fericească pe toți. Imediat, Chemical Dan, pe care unii
l-au numit pe nedrept Puradelu, a sărit la
hotare că vrea să cumpere el mastodontul,
cu banii poporului. A anunțat chetă ca să nu lase combinatul în
ghearele ciocoilor. A ieșit cea mai heriș tananică din istoria
„privatizărilor”
. Simpla alăturare a declarațiilor este halucinantă.
"Licitaţia a fost
cu dedicaţie pentru Victor Ponta, am adjudecat-o chiar de ziua lui.
În schimb, e prima oară pe toată Planeta
când premierul unei ţări îl ceartă pe câştigătorul unei
licitaţii. A fost prima licitaţie câştigată de cineva care nu a
dat şpagă. Conform caietului de sarcini, scrie clar, plata se face
la data finalizării privatizării, dar nu mai târziu de 14
februarie 2013, nu până luni", a spus Dan
Diaconescu.
Chemical
Dan pretinde că avea banii, dar cum să-i
dea așa, la repezeală? "Ştiu
că politica este o curvă, dar nu vreau să dau banii înainte,
vreau să dau banii la semnarea contractului. Avem şi noi dreptul să
negociem, asta este o presiune, un şantaj din partea Guvernului".
A fluturat de departe o scrisoare bancară, să
știe poporu că el are banii și că abia așteaptă să-i dea
oamenilor muncii. În esență, dialogul s-a derulat cam așa: „Ai
banii?” „Da.” „Cine ți i-a dat?” „Singur Eu.” „Păi
atunci dă-i încoace, să
plătim
salariile oamenilor”. „Păi nu-i
am.” „Nu ai spus tu că îi ai?” „Am spus.” „Și?” „Și
ce?” „Îi ai?” „Da.” „Cine ți i-a dat?”
„Singur Eu!” „Deci nu ți i-a dat nimeni.” „Nu...”
Așa
că, aparent, Chemical Dan a câştigat licitaţia pentru
preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit 203
milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de
stat.
Iese
Pontănacu și spune că Domnu Dan nu are cei 46 milioane de
euro într-o bancă din Olanda, că hârtia
fluturată e falsă. „Știam că nu are niciun
leu și nici cea mai mică intenție de a salva combinatul”. Dar
dacă ginerele popii Sîrbu știa că Domnu
Dan nu are banii, înseamnă că l-a împins deliberat să-și rupă
gâtul la Moara Dracilor de la Oltchim. Numai că Puradelu și-a
umplut sacii de popularitate pe te miri ce: toți făcătorii de
opinii și spălătorii de cadavre l-au invitat la emisiuni să ne
povestească el ce face Scaraoschi pe cazanul de aur de la
Râmnicu-Vâlcea.
Atunci am
dedus că, indiferent cum se va sfârși scandalul, Pontănacu e
pierdut: Chemical Dan iese deasupra ca păcura din apă în războiul
lui contra ciocoilor. „Eu sunt un jurnalist
amărât de la Caracal, care vrea să
privatizeze Oltchim. (...) Eu nu am nimic. Această televiziune nu
este a mea, este a dumneavoastră, a poporului. Da, am un yaht, dar
nu este al meu, este al poporului. Am două elicoptere, nu unul. Am
avion, dar nu este al meu, este al poporului. Am mașini de lux, dar
sunt ale televiziunii, adică ale dumneavoastră, ale poporului. Pe
toate le folosesc să aduc invitații la OTV...” În
realitate, Chemical Dan nu a trimis nici yahtu, nici Rollsu
după niciun invitat niciodată. Însă poporu știe altfel. Una
peste alta, l-a mâncat pe Pontănacu. Iar dacă mai și candidează
în același colegiu, îl ridiculizează.
În orice
caz, Pontănacu ne oferă posibilitatea să facem legătura cu
scrisoarea unui diplomat rus către marele maestru Kondiakov, cel mai
maxim, antic, sovietic și super acceptat, pe care șeful Guvernului
român îl asigura, cu Guevara pe chept, că, după ce va face
„curățenia” de la referendum, afacerile cu rușii vor merge
unse. Și suflă chiar el în vuvuzea după izbucnirea scandalului de
la Moara Dracilor din Vâlcea:
"A existat o mare
companie din Rusia, compania TISE. Aceasta
s-a retras în ultmiul moment - avem scrisoarea de la ei - probabil
nedorind să intre în acest joc politic, declanşat de domnul Dan
Diaconescu. Dar această companie, în scrisoarea pe care ne-a
adresat-o, ne-a spus foarte clar că, în acest moment, nu mai vrea
să participe, dar rămâne interesată".
TISE (Technologies,
Investments, Services, Energy), cu capital majoritar de stat, a fost
înfiinţată la Moscova în 2003, având
ca acţionari companiile Tehnopromexport, Zarubejnefti
și Zarubejneftegaz, ultima subsidiară a
Gazprom.
Bulă nu-l
bate pe Păcală
Aflăm cu
adâncă recunoștință că și vuvuzelele cele mari din grădina
Varanului-cu-Platoșă puseră botul prin bezna Consiliului de
administrație de la Moara Dracilor, să afle lumea de la Antene ce
făină se macină acolo. E adevărat, nu s-au obosit să facă un
reportaj din care să vedem măcar câte vagoane de beton s-au turnat
la Oltchim în celălalt regim. Măcar atât și parcă meritau niște
bani. De cealaltă parte, Corina Vințan, făcătoarea de imagine a
lui Mihai Răzvan Ungureanu, ne-a demonstrat și ea că se pricepe la
chimicale ca la toaca din cer. Merita și ea niște milioane de euroi
fiindcă a făcut „legătura dintre stat și stat” -
așa a zis, adică
între Ministerul Economiei (statul român)
și Oltchim (proprietar statul român). După ce l-am văzut
pe Bogdan Kireeeeak, cel priceput să pună pe numele venerabilei
mame contracte strategice de milioane de euro cu EADS, după modelul
Nepotului Mătușii Tamara, nu mă mai miră nimic de la unii
pretinși ziariști. Cum să te mai minunezi de Ciutacii lui Dan
Voiculescu? Acolo, fripturismul este a doua natură, adică
deontologia profesională. Așa se explică de unde avea Bogdan
Kireeeeak milioane de euroi ca „să-i împrumute“
pe politicieni. Așa se face că Nepotu Mătușii Tamara a
fost mai tare ca Brătianu într-ale politichiei.
Văzând
il dottore Pontănacu dezastrul provocat de inteligența lui proprie,
a aruncat anatema spre Partidu Bocilor: Adriean Videanu a luat
jumătate de miliard de euroi de la Oltchim și l-a împins în față
pe Chemical Dan, ca să astupe urmele amușinate.
"Eşecul
privatizării Oltchim este rezultatul incompetenţei guvernului
Ponta. Pentru a salva economia românească, cerem de urgenţă
demisia guvernului Ponta. E singurul responsabil pentru închiderea
combinatului Oltchim şi este singurul responsabil de eşecul
privatizării Oltchim. Maniera în care guvernul Ponta a aprobat,
prin memorandum, procedura de privatizare, nu ducea decât într-un
singur loc: eşec. Acest personaj politic jalnic, care este Victor
Ponta, care aş vrea să îl asemăn cu un personaj popular, şi
anume domnul Bulă. Domnul Ponta acţionează în politică şi în
actul guvernamental după principiile şi valorile lui Bulă. Acest
domn care minte cum respiră a spus că o să facă publice deciziile
lui Videanu la Hidroelectrica. Nu a făcut acest lucru. Dacă vrea să
vadă hoţul hoţilor, în fiecare dimineaţă, domnul Ponta are
şansa să se uite în oglindă", a spus Adriean Videanu. Și
acest om, care a fost totuși un bun primar al Capitalei, nu mai
candidează nicăieri. O spun eu care nu pot fi bănuit că m-am
comportat în presă ca Bogdan Kireeeeak.
Când te
uiți că toți acești trepăduși nu au fost încă în stare să
pună la pământ tot ce s-a construit în cealaltă epocă, pe care
tot ei o condamnă la grămadă, darmite să mai construiască ei
înșiși ceva pentru România, parcă te cuprinde mânia sfântă a
lui Corneliu Codreanu și-ți vine să pui mâna pe... Kalașnikov.
Nu ne-ar ajunge însă nici arsenalul NATO să terminăm definitiv cu
ei. Reacția de apărare a națiunii române va veni totuși într-o
bună zi...
Și
Nicolae Ceaușescu se credea infailibil...
Unirea –
unica soluție!
În
timp ce noi ne minunăm de vitele noastre, au și românii din
Basarabia parte de boii lor. A ieșit Marian Lupu pe sticlă și a
demonstrat că este mai încuiat decât Petru Kirilovici Lucinski.
Dacă
anterior, Marian Lupu spunea că limba vorbită de el, din punct de
vedere științific este româna, iar din punct de vedere politic -
moldovenească, acum democratul se dezice de cuvântul său. „M-am
răzgândit, s-a zis cu științific. Acele teze sunt și acum
susținute de oamenii de știință și au o puternică influență
subiectivă. Iar dacă sunt subiective înseamnă ca sunt promovate
în interese politice. Hai să nu fim obsedați”, ne
recomandă plăvanul.
„Marșurile unioniste
lovesc deschis în ideea statalității Republicii Moldova. Eu refuz
în continuare să pretind la interpretări științifice a unor
lucruri care țin de gestionarea politică a unui stat. Tot ce
vizează de cercetări științifice vizează doar mediul științific.
Ar fi foarte bine ca politicienii să nu se amestice în treburile
științei, iar savanții să nu se lase antrenați în speculații
de ordin politic”, a declarat președintele Partidului
Democrat de la
Chișinău, aliatul lui Pontănacu și al lui Putin.
În
context, venerabilul Constantin Tănase de la „Timpul“
din Chișinău l-a luat cu reteveiul așa cum merita:
„M-am răzgândit:
științific, omul nu mai este o creație divină, cum spuneam
anterior, ci o maimuță puturoasă.
M-am răzgândit:
științific, Stalin nu mai este un criminal, cum spuneam anterior,
ci un părinte drag și scump. .
M-am răzgândit:
științific, doi ori doi nu mai fac patru, cum spuneam anterior, ci
cu mult mai mult.
M-am răzgândit:
științific, Moldova nu mai este situată în Europa, cum credeam
anterior, ci în Asia.
M-am răzgândit:
științific, Soarele nu se mai numește Soare, cum spuneam anterior,
ci Lună.
M-am răzgândit:
științific, mama mea nu se numește mamă, cum spuneam anterior, ci
cățea.
M-am răzgândit:
științific, nu mai sunt om, cum spuneam anterior, ci bou.”
Iată
de ce cred că reîntregirea națională este
unica soluție pentru ca românii de peste Prut să nu se piardă.
Fără Transnistria. Faptul că Rusia se preface maleabilă și oferă
Chișinăului Transnistria pe tavă, numai să nu adere la NATO și
la UE, dar să rămână trupele rusești de ocupație pe Nistru,
este o capcană pentru orbeți. După reunificare, va trebui să
luptăm prin forurile europene pentru drepturile românilor din
Transnistria, așa cum spunea doamna Novodvorskaia, o distinsă
ziaristă de la Moscova. Nu este altă cale, să nu ne amăgim. Rusia
nu va pleca de bună voie de-acolo, ci doar învinsă sau plătită
peste puterile noastre imaginabile.
Există și
străini care văd lucrurile ca mine.
Perspectiva unirii
Republicii Moldova cu România, după modelul german, este "o
problemă foarte complicată", cu toate că "decizia finală
aparţine oamenilor vizaţi de această problemă". Aşa a
declarat Quentin Davies, preşedintele grupului parlamentar de
prietenie româno-britanic, membru al Camerei Lorzilor din Marea
Britanie. El a spus că principala complicaţie în procesul de
reunificare a Republicii Moldova cu România constă în aceea că,
din punct de vedere juridic, "Republica Moldova cuprinde şi
Transnistria, un teritoriu care nu a aparţinut niciodată României".
"Dacă mă întrebaţi pe mine dacă poate Republica Moldova să
se unească cu România, eu vă spun că acest lucru este cel puţin
problematic. Dacă mă întrebaţi dacă poate Basarabia, care a fost
parte a României până la al Doilea Război Mondial, să adere la
Uniunea Europeană, acest lucru nu înseamnă o dezmembrare automată
a Republicii Moldova. E foarte complicat, iar decizia finală va
aparţine oamenilor care se confruntă cu această problemă", a
spus lordul britanic.
Și iată
reacția presei din Rusia la declarația lordului britanic. O dăm
integral:
„Conform poziţiei
oficiale actuale a României, atitudine împărtăşită şi de
susţinătorii basarabeni ai unionismului românesc, Republica
Moldova este "al doilea stat românesc", moldovenii sunt
"români", limba moldovenească este "limba română".
Pe de altă parte, conform recensământului populaţiei din 2004,
adoptat de Biroul Naţional de Statistică, s-au declarat români
2,2% din locuitorii Moldovei, moldoveni s-au declarat 75,8%. Din
totalul moldovenilor, 78,4% au indicat ca limbă maternă
moldoveneasca, iar 18,8% - româna. De fapt, însăşi poziţia
Bucureştiului, care îi consideră pe moldoveni şi pe ucraineni
"români", este falsă pentru că identitatea românească
a apărut după cea moldovenească din punct de vedere istoric.
Formarea românilor ca naţie a avut loc în unele porţiuni de
teritoriu din actuala Românie - în Valahia şi în Moldova - în a
doua jumătate a secolului al XIX-lea, pe când Basarabia era deja în
componenţa Imperiului Rus, iar Bucovina intrase în componenţa
Austro-Ungariei. Cu toate acestea, faptul că a ocupat aceste
teritorii în perioadele 1918-1940 şi 1941-1944 îi serveşte
Bucureştiului ca pretext pentru a pretinde că populaţia
moldovenească din aceste teritorii este formată din "români",
ca să-şi exercite o anume influenţă şi preznţă în regiune”.
Cine are ochi de văzut
să-i belească! Cine are urechi de auzit să le ciulească!
Percepția propagandistică asupra românilor este sinistră. Ce
poate fi mai revoltător decât faptul că românii au apărut în
secolul al XIX-lea? Iată de ce trebuie să studiem istoria noastră
veche și să aducem toate argumentele etnogenezei noastre.
Trecutul
se întoarce spre noi, pe alte poteci...
Putin i-a
amintit lui Filat la Soci că s-au împlinit 200 de ani de la
Tratatul de la Hanul lui Manuk din București, „atunci când a
început statalitatea moldovenească”. Nu-ți
place? Medvedev te invită la un dineu și te servește cu...
vin italian. „Sper că la viitoarea
întâlnire să avem vin moldovenesc”, i-a
susurat Medvedev lui Filat la Moscova. Și ar mai fi ceva:
Chișinăul să denunțe acordurile pentru energie cu Uniunea
Europeană, dacă vrea gaze în această iarnă...
America vrea să
taie drumurile Chinei
Dezvoltarea
exuberantă a Chinei devine tot mai preocupantă pentru Statele Unite
ale Americii. Că Uniunea Europeană, Rusia sau Japonia au temeri
similare contează mai puțin fiindcă toate aceste puteri regionale
nu mai au șanse reale – fiecare în parte – nici să mai viseze
la statutul de hegemon mondial. Este un vis pe care îl trăiește
numai America.
Având
certitudinea că stăpânește Europa, că Rusia nu mai contează,
Washingtonul și-a aruncat „canonierele” spre
Extremul Orient. Încearcă astfel să stăvilească un ocean
care deja se năpustește.
Ziarul
„Global Times”, instrumentul de propagandă engleză al
Partidului Comunist Chinez, a publicat un articol cu un titlu
sugestiv: "China poate fi singură, dar niciodată
izolată". Este o reacţie la faptul
că americanii nu i-au invitat pe chinezi la manevrele militare
maritime RIMPAC-2012. Acolo au participat 22 de ţări, inclusiv
Rusia. Americanii înghesuie China "în frig" nu numai când
e vorba de exerciţiile militare. Ei nu o invită nici la Pactul
comercial Transpacific al ţărilor din bazinul Oceanului Pacific, o
formă de asociere propusă de Washington. Şi, ceea ce este mai
grav, s-a intensificat izolarea Chinei în domeniile militar,
economic şi diplomatic. Prinde contur ciocnirea celor "două
plăci tectonice" din Oceanul Pacific...
“Întoarecerea
în Asia”
Americanii
au propus Beijingului un parteneriat şi anumite lucruri "pe
care nu trebuie să le refuzi". În anul 2009, preşedintele
Barack Obama a fost în capitala chineză cu intenţia de a sonda
poziţia Beijingului referitoare la ideea propusă anterior de
politologii americani de a forma un fel de “duumvirat”
americano-chinez pentru a conduce astfel lumea (G2). Evident, după
imaginaţia lui Obama, în G2 trebuie să fie un frate mai mare şi
unul mai mic. Însă, în orice caz, era o propunere mai bună, decât
cea făcută Japoniei pe la mijlocul anilor 1980. Învinsă în anul
1945 şi ocupată până în anul 1953, cu ajutor iniţial din partea
SUA, această ţară a ajuns la asemenea progrese, încât yenul
japonez a început să ameninţe serios dolarul. După un deceniu de
vagi promisiuni şi de subterfugii diverse, în 1985, Tokio a fost
nevoit să semneze Acordul de la Plaza şi, peste doi ani, şi-a
devalorizat yenul cu 50%. Din acel moment, s-a auzit tot mai puţin
despre miracolul economic japonez.
Având
în vedere "creşterea paşnică" a Chinei şi dărâmarea
"Colibei unchiului Sam", liderii chinezi au respins
avansurile lui Obama. Imediat, laureatul Premiului Nobel pentru Pace
a anunţat că începe să lanseze strategia "întoarcerii în
Asia", al cărei obiectiv real este izolarea Chinei.
Bazele
militare și rutele materiilor prime
Orientalistul
rus Iuri Vadimovici Tarkovski publică în
„Nezavisimaia Gazeta” o
schemă după care americanii își duc planul de izolare a Chinei:
pe cale militară, prin tăierea drumurilor comerciale și prin
construirea Scutului Global Anti-rachetă. Chiar dacă evaluarea este
făcută din perspectiva intereselor Rusiei, schema este plauzibilă
în mare parte.
Într-adevăr,
creşte presiunea militară pe perimetrul frontierelor Chinei
la comanda forţelor militare ale Statelor Unite. Spre coastele
maritime ale Chinei se aruncă unităţi ale marinei militare
americane. Au primit vânt la pupa bazele militare americane din
Japonia, Coreea de Sud şi din insulele americane din Oceanul
Pacific. Se fortifică sistemul de apărare anti-rachetă din bazinul
Asia-Pacific. S-a constituit o nouă bază de puşcaşi marini în
Australia, se discută formarea unei noi baze de portavioane pe
ţărmul de vest.
Bazele
militare din Afganistan, care rămân după 2014 în țara
paștunilor, care se învecinează cu agitata provincie
chineză Xinjiang, vor deveni avanposturi pentru activitatea
serviciilor secrete la frontierele de vest ale Chinei, iar în caz de
nevoie, o rampă de lansare pentru desfăşurarea forţelor. Prezenţa
americană va pune sub semnul întrebării rezistenţa investiţiilor
capitalului chinez în zăcămintele de cupru şi în alte resurse,
va împiedica apoi crearea unor poduri terestre peste Afganistan
înspre Pakistan şi Iran, ţări prietene pentru Beijing. Pentagonul
îşi apără ca lumina ochilor bazele militare existente (din
Kîrgîzstan) şi se străduieşte să deschidă altele noi în
ţările Asiei Centrale. Poate cu alt prilej ar
trebui cercetate mai atent rezervele de pământuri rare din
Afganistan, care ar putea ridica această țară la nivelul
bunăstării din Arabia Saudită.
Au
început să apară sistematic probleme pentru livrările materiilor
prime, atât de necesare pentru industria chineză. Pe la mijlocul
lui august, neobosita Hillary Clinton a efectuat un turneu prin
ţările Africii, prilej cu care a aruncat cu bolovani prin grădina
comerţului înfloritor al Chinei cu ţările de pe contienntul negru
(166 miliarde de dolari numai în anul 2011). Ea a propus, ca
alternative, credite şi ajutor militar. Fluxul în creştere de
petrol, gaze şi de alte materii prime strategice din ţările Asiei
Centrale poate fi redirecţionat ca urmare a ofensivei diplomatice
americane, care, doar la prima vedere, are legătură cu retragerea
trupelor din Afganistan.
Presiunea
tot mai mare a Occidentului asupra Iranului poate determina
întreruperea livrărilor de petrol, atât de necesar pentru China.
În viitorul apropiat, se poate pune şi problema accesului la
resursele naturale ale statelor din ASEAN - în timp ce, cu sprijinul
deschis al Washingtonului, creşte tensiunea din Marea Chinei de Sud.
Acest grup regional de state a creat, împreună cu Republica
Populară Chineză, o zonă de liber schimb încă din 2010 şi este
al treilea partener comercial ca valoare pentru China (363 miliarde
de dolari în 2011). Australia, care a devenit o enormă bază de
materii prime pentru China, şi-a reafirmat orientarea geopolitică
spre SUA, dându-şi acordul pentru construirea unei baze americane.
Statele
Unite ale Americii construiesc o ameninţare tot mai palpabilă
pentru rutele comerciale şi de transport pe unde trec materiile
prime din Africa şi din Orientul Mijlociu, de care China are atâta
nevoie. "Sensul strategic al politicii americane privind
"întoarcerea spre Asia" este încercuirea şi surpimarea
Chinei, scria în "Global Times", analistul Li Jie de la
Institutul de Cercetări militare şi maritime de la Beijing, într-un
articol sugestiv intitulat "America este în stare să blocheze
culoarele maritime de importanţă vitală pentru China".
Încălzirea
bruscă a relaţiilor SUA cu India din ultimii câţiva ani trebuie
asociată cu tendinţa Washingtonului de a contracara relaţiile
comerciale care se dezvoltă rapid între China şi India (70 de
miliarde de dolari în 2011), contactele politice din cadrul BRIKS şi
în cadrul Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai cu ţările
vecine Japonia şi Coreea de Sud. În martie şi iunie 2012, au avut
loc manevre ample în preajma ţărmurilor Chinei. Trebuie remarcat
că forţele navale japoneze de apărare ocupă locul al doilea în
lume după Marina Americană.
O
impresie puternică a făcut asupra chinezilor apariţia grupului de
portavioane, în frunte cu nava "George Washington". La
baza "Futenma" din Okinawa s-au dislocat avioane noi de
tipul MV-22 Ospreys, capabile să execute decolări şi aterizări
verticale, inclusiv pe insule mici. Dislocarea anunţată a primelor
patru nave în zona de coastă din Singapore ameninţă să blocheze
Strâmtoarea Malacca, ce leagă Oceanul Pacific de Oceanul Indian.
Washingtonul
a băgat de seamă că, pentru a evita acest loc îngust, Beijingul a
construit "un pod terestru" prin Myanmar (Birmania), care
asigură transferul materiilor prime pe magistralele construite de
chinezi de pe ţărmul Oceanului Indian spre provincia Yunnan din
sud-vestul Chinei. Reprezentanţii de la Casa Albă au renunţat
rapid la stigmatul de dictatură militară, aplicat regimului de
guvernare din Myanmar şi la blocada economică îndelungată, iar în
timpul vizitelor efectuate de secretarul de Stat Hillary Clinton şi
de diverşi demnitari americani, i s-au propus acelui regim anumite
stimulente, în schimbul renunţării la orientarea spre China.
Situaţia
navelor militare şi civile chineze se poate agrava şi mai mult din
cauza disputelor teritoriale pentru insulele din Marea Chinei de Sud
dintre China, Vietnam, Filipine, dar şi dintre Indonezia şi Brunei.
Focarele
de tensiuni, care mocnesc de decenii, au început să se aprindă
imediat după declanşarea politicii de izolare a Chinei. Statele
Unite ale Americii au început să propună noi programe militare şi
să le extindă pe cele existente deja cu aceste ţări. La Kamran,
un port de apă adâncă din Vietnam, au apărut nave militare
americane pentru prima dată de la terminarea războiului cu SUA.
S-au organizat manevre militare comune ale americanilor cu forţele
maritime din Vietnam şi Filipine. Oferta de ajutor american pentru
modernizarea forţelor armate din Filipine a coincis cu conflictul
din aprilie, în jurul unei insule din Marea Chinei de Sud.
Aproximativ
90% din comerţul exterior al Chinei se face pe mare. De aceea, nu
este de mirare reacţia fără precedent a Beijingului faţă de
amestecul SUA în situaţia din Marea de Sud a Chinei. La sfârşitul
lunii iulie, s-a ridicat gradul administrativ pentru o mică aşezare
de pe o insulă care ţine de Arhipelagul Sishatsyundao (Insulele
Paracelsus), aşezare ce a devenit astfel oraşul Sansha. Acolo
fusese desfăşurată o garnizoană permanentă. Asemenea acţiuni au
fost concepute pentru a confirma pretenţiile Chinei la toate trei
arhipelagurile din Marea Chinei de Sud (Sishatsyundao, Nansha
(Spratly) şi Chzhunshatsyundao). Toate denumirile au radicalul
"SHA", care înseamnă nisip.
Curând
după aceea, la 3 august, Departamentul de Stat american a emis o
declaraţie de protest. Pe 4 august, Ministerul de Externe al Chinei
a replicat. Se putea aştepta pentru ca incidentul să se consume.
Dar, după o mică pauză, ziarul editat de Partidul Comunist Chinez
a publicat articole cu atacuri dure contra Washingtonului. "S-au
pus bazele oraşului Sansha. China nu-şi va schimba decizia din
cauza unor afirmaţii făcute de SUA, scria pe 6 august ziarul
"Goobal Times".
Vietnamul
şi Filipinele au provocat China, dar nu fără influenţele
americanilor.
Destin
solitar
Încercuirea
Chinei în jurul frontierelor maritime şi terestre, faptul că
americanii împing unele ţări spre confruntare cu China vor crea
pentru noua conducere o nouă situaţie de politică externă. Acest
lucru face tot mai actuală problema aliaţilor, a vecinilor
prietenoşi sau fie şi măcar neutri.
Coreea
de Nord este mai degrabă o puiară de moară
pentru China, iar nu un aliat.
În
caz de conflict, Coreea de Sud rămâne
alăîturi de SUA.
Vietnamul
nu a uitat războiul din 1979. Are pretenţii teritoriale faţă de
China pe uscat şi pe mare. Face explorări maritime pentru ţiţei
cu ajutorul unor companii străine. Cumpără intens nave de război,
submarine şi avioane de luptă. A efectuat primele manevre militare
comune cu SUA. În cazul unui conflict cu SUA, ar putea avea o
atitudine neutră.
Mongolia
poate fi un stat prietenos pentru China.
Pakistanul
are o singură obsesie: izolarea Indiei. Nu
ar fi un aliat pentru China.
Afganistanul
va rămâne în sfera de influenţă a Washingtonului în
viitorul previzibil. În cel mai bun caz, nu va admite folosirea
propriului teritoriu pentru acţiuni duşmănoase contra Chinei.
Kazahstanul
participă energic la construirea
comunicaţiilor din China spre bazinul Mării Caspice şi spre
Europa. Tinde să devină un hegemon regional. Se raportează la
China cu prudenţă, tinde spre Rusia, participă activ la
constituirea Uniunii Eurasiatice. În cazul unei confruntări cu SUA,
se va orienta după poziţia Moscovei.
Tadjikistanul
îşi poate oferi teritoriul pentru baze americane.
Kîrgîzstanul
are baze militare americane și rusești. În cazul unei
confruntări cu SUA, va merge cu rezerve alături de Moscova.
Întoarcerea
lui Putin la Kremlin corespunde intereselor Chinei. Preocupat de
asigurarea stabilităţii interne, el duce o politică externă
intensă. Obiectivul său principal va fi crearea unei Uniuni
Eurasiatice şi extinderea ei maximă. Adică un
nou Imperiu Rus. Putin şi anturajul lui au legături strânse
de afaceri cu Occidentul şi, în unele cazuri, chiar şi relaţii
personale. Occidentul şi, mai ales SUA, fac tot posibilul pentru a
nu permite dezvoltarea actualelor relaţii multilaterale şi de
parteneriat. Moscova blochează folosirea Tratatului Organizaţiei
pentru Securitate de la Shanghai în interesul Chinei. Putin
intenţionează să se folosească de resursele financiare ale Chinei
pentru a sprijini economia Siberiei şi a Extremului Orient.
Rusia
ar putea fi interesată de relaţiile cu China numai ca ripostă la
creşterea ameninţărilor Occidentului pe probleme de securitate, la
deteriorarea deliberată a economiei, pentru crearea imaginii şi
pentru rezolvarea problemelor financiare personale pentru Putin şi
anturajul lui.
Cea
mai potrivită politică pentru viitorul previzibil este încheierea
unor acorduri formale şi neformale în activităţile comune pe
probleme concrete, unde interesele Rusiei şi ale Chinei coincid. În
cazul unei confruntări dintre Beijing şi Washington, Rusia va
prefera o neutralitatea pozitivă, îşi va îndeplini obligaţiile
referitoare la livrările proprii de materii prime şi pentru
transportul din alte ţări.
Poate
își va pune la dispoziție și propriile cargouri.
Blestemul
mitologiei
China
vrea „o creștere pașnică” pe seama
altora, nu acceptă aliați și se minunează deja că alte state nu
mai suportă deja această devenire pe seama lor. Reacția lor de
apărare se manifestă deja. Beijingul va refuza și oferta otrăvită
a Rusiei prin Tratatul de securitate colectivă de la Shanghai. Iar
explicația este de natură... mitologică.
Istoria
Regatului Mijlociu, aşa cum este denumirea acestei ţări în limba
chineză, arată că o asemenea situaţie este mai degrabă tipică,
decât unică. De multă vreme, chinezii considerau că Regatul
Mijlociu, adică statul cel mai bogat, cel mai puternic, cel mai
virtuos şi cel mai ferit de Dumnezeu, poate fi sub cerul rotund doar
unul singur. De aceea se şi numeşte Ţara
de Sub Cer. Celelalte ţări, aflate la periferia Pământului pătrat
- barbarii - sunt lipsite de apărarea Cerului
Sacru. Ele trebuie doar "conduse cu
frâie lungi", "unii barbari pot fi folosiţi contra
altora", "trebuie să te împrieteneşti cu cei de mai
departe şi să-i ataci pe cei apropiaţi" etc. Adică,
așa cum ar spune țăranii noștri de pe Siret, „Vecinul de
peste-o casă niciodată nu te lasă!”
Vecinii,
uneori cu un motiv anume, dar cel mai frecvent fără niciun motiv,
erau vasalii Ţării de Sub Cer, iar darurile lor erau privite ca un
tribut al barbarilor. "Fiii Cerului" erau reticenţi în
realizarea unor alianţe cu vecinii, chiar şi atunci când se aflau
într-un pericol de moarte din partea unor adversari mai puternici. O
asemenea politică a făcut posibilă existenţa unui stat unitar
de-a lungul a două milenii. Cu toate acestea, China a eşuat la
mijlocul secolului al XIX-lea, când decrepitul Imperiu Qing, în
timpul "războaielor opiumului", s-a confruntat cu
agresiunea Angliei şi a Franţei, iar apoi s-au aruncat asupra ei
alte puteri occidentale şi Japonia.
Tentativele
diplomaţilor imperiali de a juca la două capete între puterile
Occidentului şi Japonia, făcând jocuri tainice cu ţarul de la
Sankt-Petersburg contra japonezilor, au fost ineficiente. În 1911,
sub loviturile din afară şi din cauza tulburărilor interne,
imperiul chinez s-a prăbuşit, însă declinul, războaiele pierdute
şi umilinţele nesfârşite, provocate de străini, au continuat.
În
1949, după ce au obţinut victoria în războiul civil cu ajutorul
Moscovei, comuniştii chinezi au proclamat Republica Populară
Chineză, iar în 1950, au semnat Tratatul de prietenie, de asistenţă
mutuală şi ajutor reciproc cu Uniunea Sovietică. A fost prima şi
singura dată când China a stabilit relaţii de asistenţă mutuală,
fundamentate juridic, cu alt stat. Cu toate acestea, relaţiile lor
au fost de scurtă durată, până în anul 1960. Începând din acel
moment, Beijingul s-a apropiat de unele state sau de altele, a semnat
diverse acorduri şi tratate de prietenie şi de cooperare, dar nu a
intrat în nicio alianţă politico-militară. După ce a ajuns la
succese economice fără precedent, China a fost în măsură să-şi
redobândească locul legitim în lume, iar o jumătate de veac de
sărăcie şi de umilinţe au rămas în urmă. Dar aliaţi tot nu
şi-a făcut. Poate că singurătatea este destinul istoric al
Chinei, care nu e în stare să fie frate mai mic pentru nimeni şi,
în acelaşi timp, este incapabilă să-şi asume răspunderea de
stăpân al lumii.
Un
rol pe care și- arogă alte două puteri, tot pe
bază de evoluții mitologice: Rusia – A Treia Romă – și
America – A Patra Romă.
Drumurile
devenirii chineze vor fi blocat de una sau de cealaltă.
Viorel
Patrichi
Abonați-vă la:
Postări (Atom)