Jos clopu, Traian Băsescu!
marți, 3 decembrie 2013
Vedere de pe Centură. Jos pălăria, Traian Băsescu!
Pentru cei care nu pricep, mai repet o dată: România are nevoie de un președinte puternic, cu viziune asupra destinului națiunii lui, oricine ar fi acel președinte. Pentru că este ales de majoritatea românilor, el este mai reprezentativ pentru voința populară chiar decât Parlamentul, care este o sumă de reprezentări, cu interese de grup specifice, de multe ori străine de interesul național, așa cum s-a observat în ultimele decenii.
Cu prilejul reuniunii Parteneriatului Estic de la Vilnius, apoi de Ziua Națională, Traian Băsescu a făcut dovada că este un om de stat. A formulat clar „un proiect de țară”: reîntregirea națională. Chiar dacă se supără indivizi din categoria Christian Mititelu sau Parșivelu. Participarea președintelui Nicolae Timofti la depunerea coroanei de flori la Arcul de Triumf, alături de Traian Băsescu, este un gest simbolic. Nu ne puteam aștepta la o asemenea atitudine politică din partea lui Ion Iliescu, care a semnat ca un captiv în libertate tratatele „de bază” cu Moscova. Speram să îndrepte lucrurile Emil Constantinescu, dar el a semnat în genunchi „tratatul de bază” cu Ucraina, justificând pactul Molotov-Ribbentrop. Prin semnăturile lor, Kremlinul a obținut ce și-a dorit: menținerea consecințelor juridice ale unui act samavolnic, fără precedent în istorie. A venit Marinelu și le-a dat o lecție definitivă de demnitate. Avem de îndeplinit „un proiect de țară”.
De aceea, zic „Jos pălăria, Traian Băsescu!”
Întoarcerea lui Guevara
„Nu are ce căuta țiganul lui Iliescu cu Guevara pe piept la Washington. Să nu fie primit în America! Jos comuniștii!”
Așa striga un cetățean trecut de a doua tinerețe la un miting din fața Guvernului României. Avea portavoce puternică și îi acoperea pe tinerii basarabeni care cereau reunificarea țării. S-au împrejmuit cu un imens tricolor și au plecat pe Calea Victoriei spre Palatul Parlamentului.
Evident că Parșivel s-a dus la Washington și l-a primit vicepreședintele american Joe Biden. „Eu știu în ce direcție voi duce Guvernul și România!”, ar fi zis premierul copy-paste. Biden l-a privit, a zâmbit, după care l-a întrebat numai miere: „Și unde vrei tu să duci România, Victoraș?!” Micu Titulescu s-a întors și tot nu s-a dumirit ce a vrut să spună omul lui Obama, care apoi l-a sunat pe Marinelu. „Ce-a vrut să spună băiatul ăsta?” „Nu știu... e plecat... e plecat la Bruxelles”.
Tocmai îi spusese lui Parșivel să dreagă bugetul, să renunțe la noua acciză pe combustibil, altfel îl respinge. Și iese în lipsă, pe „feisbuk” marele Palada, purtătorul de vorbe al lui Parșivel. (Că așa se transmit acum mesajele importante pentru țară – pe „feisbuk”, pe „tuiter”, să te citească toate crescătoarele de mâțe...).
Textul este de-o mârlănie rară și merită reținut ca mostră:
"Speriat, incoerent și matrafoxat. În disperarea sa, ca un lame duck pe cale să termine sceneta, și-a făcut curaj cu încă cincizeci de cinci sute și a ieșit să acopere spațiul mediatic.
Trecând peste mitocănie, l-aș sfătui pe domnul Palada să-l întrebe pe oricare om de afaceri din ograda PSD ce efect are o asemenea acciză asupra economiei. Dacă tot le-ați dat milioane de euro acestor netrebnici în campania electorală, acum trrebuie să le explicați, dragi patroni, că îngroapă și mediul de afaceri cu asemenea „măsuri economice”, ca să nu mai vorbim de oamenii obișnuiți, pe spinarea cărora vor crește și mai mult prețurile.
Jos pălăria, Traian Băsescu!
Asta este părerea mea de „băsescolog” după evoluția președintelui din ultima vreme. Să spună cine ce-o spune! Acest om are viziune asupra țării lui. Mă tem că vine un dezastru și mai mare după el când mă uit la Căcărel și la Parșivel. „Două belele pentru România”, spunea Marinelu cu expresivitatea lui moldovenească. Parcă ne-am aruncat în cântecul Mariei Tănase: „Păi, mândrulița mea, muiere,/ Hai la crâșmă ș-om bea bere!/ Nu merg, nu merg, mă bărbate/ Că ti-i-mbăta și mi-i bate,/ Că râde lumea de noi/ Cum se bat nouă nevoi...”
Două belele, două nevoi. Dacă vor avea toată puterea în țară, va fi dezolant. Ei ne oferă argumente în acest sens aproape zilnic.
Merge președintele la reuniunea Parteneriatului Estic de la Vilnius și face o declarație uluitoare pentru cei care nu l-au înțeles până acum:
„Brutal, nimic nu se poate face împotriva voinței românilor din stânga și din dreapta Prutului. Un popor, când are ocazia să fie împreună, să știți că nu va renunța. Acest lucru se va întâmpla pentru că sângele apă nu se face, România a avut un proiect fundamental de țară - NATO. A avut un al doilea proiect de țară – Uniunea Europeană. Eu cred că un al treilea proiect fundamental trebuie să fie unirea cu Moldova.
Eu cred că acum e oportun să o spunem. Avem acest obiectiv, dacă vor vrea moldovenii, am spus-o la Chișinău. Sunt convins că, dacă la Chișinău va exista un interes unionist, România va spune „Da!” fără să ezite. Proiectul de țară pentru România, următorul proiect, pe care acum îl putem spune, este: Vrem să ne întregim țara!". Declarație pe care a repetat-o și a nuanțat-o pe data de 1 Decembrie.
Mai mult, la parada dedicată Zilei Naționale, el l-a invitat pe Nicolae Timofti. Au depus coroana de flori împreună la Arcul de Triumf. Un gest de un simbolism impresionant pentru cine s-a născut român. (E-adevărat, mulți comentatori stilați de pe la diverse televiziuni au omis deliberat să ne spună cine era acel bărbat distins care pășea alături de președintele României și ce căuta el acolo.).
Guevara-Mizerie vrea referendum: unirea trebuie aprobată de toți cei din Basarabia. Iar concluzia este aceeași: președintele era beat. De unde concluzia că Palada nu scria de capul lui pe „feisbuk”. Iată mostra: „Dacă s-ar dori de către toți de acolo, evident rpmânii, aș vota pentru. Lucrurile nu sunt în această fază. Declarațiile președintelui, după nouă ani în care nu a făcut nimic pentru Republica Moldova, sunt un semn să mai dreagă busuiocul pe final de mandat”.
Admit că aș greși eu. Ce concluzie să tragă basarabenii care au urmărit ce au tot spus demnitarii noștri? Ce să-i mai ceri lui Iurie Leancă care (sic!) a ținut să spună că prioritatea lui este Europa, de parcă ar zbura cu avionul direct la Bruxelles, cu tot cu Republica Molotov? Nu mă mai mir de Vladimir Filat, care devine treptat o variantă mai jalnică a lui Iurie Roșca.
"Nu este un ideal de realizat pe termen scurt, dar trebuie să ni-l asumăm și să-l afirmăm, dacă dorim ca atunci, cândva, acest ideal să se realizeze", a revenit Traian Băsescu asupra „proiectului de țară”. Mi-aș fi dorit să-l aud pe Iurie Roșca vorbind în asemenea termeni acum...
Așa a vorbit Vladimir Filat pe 1 Decembrie:
„Noi nu așteptăm careva presiuni. Ne concentrăm pe îndeplinirea planurilor și intereselor noastre, iar prioritatea noastră națională este integrarea europeană. Suntem obligați să semnăm anul viitorul Acordul cu UE și acest lucru se va întâmpla. Nu voi vorbi despre planurile străine (unirea propusă de Traian Băsescu – nota red. VP). Vreau să vă spun despre planul nostru, acela de a continua procesul de integrare europeană, care înseamnă o țară puternică, independentă și suverană și o viață mai bună pentru cetățeni. Nu se discută proiectul Unirii R.Moldova cu România. Cineva vrea să speculeze pe acest subiect”, s-a opărit Filat. În acest timp, peste 75% din locuitorii României aprobă unirea cu Republica Moldova.
„Uniunea Europeană a trecut Prutul!”
Mica furtună unionistă s-a declanșat în contextul reuniunii Parteneriatului Estic de la Vilnius, unde Chișinăul a parafat acordul de liber schimb și acordul privind circulația fără vize cu UE. Un eveniment care are la origini insistențele lui Traian Băsescu, după ce gânditorii de la Bruxelles au refuzat să asocieze Republica Moldova cu țările din vestul Balcanilor. Tot o inițiativă a președintelui nostru. (Cine nu crede să verifice!). El a făcut o evaluare foarte corectă a evenimentului:
„Din punctul nostru de vedere, rezultatul este că UE a trecut Prutul, ceea ce are semnificații nu numai din punct de vedere al intereselor românilor de pe ambele maluri, ci semnificații adânci cu privire la forța și atractivitatea UE. După baltici, alte state din fosta URSS optează pentru soluția europeană.
Aș face o comparație cu noi, și mă refer la Moldova. România a semnat acordul de asociere în 1993, ratificat în 1995. Dacă luăm timpul de la momentul ratificării și până în 2007, constatăm că e un drum de 13 ani. Deci a semna acordul de asociere și de liber schimb nu înseamnă o intrare, ci un drum lung. Dezavantajul unei țări ca Moldova, în raport cu România, e, spre exemplu, că în România, toate forțele politice au dorit intrarea în UE și ne-au trebuit 13 ani. Este mult mai grea misiunea statelor în care opiniile partidelor politice sunt împărțite. Acest drum, pe care noi l-am parcurs în 13 ani, ar putea fi un drum cu sincope odată cu eventuala alternanță la putere. Eu aș face prima referire la guvernul și la coaliția politică din Parlament și aș spune că au cel mai mare merit în ce s-a obținut azi: parafarea completă a acordului de asociere și de liber schimb. Au avut curaj, în condițiile unei opoziții virulente și trebuie să facă tot ce ține de ei pentru a se menține la putere și după alegerile din 2014 sau 2015, astfel încât să poată face procesul de integrare a Moldovei în UE ireversibil.”
Iată deci o explicație extrem de coerentă, care mă determină să cred că mai confuze sunt „cele două nevoi” bete de putere.
Sigur că, pentru Uniunea Europeană, refuzul Ucrainei de a semna acordurile a fost un mare eșec. Lucrurile se vor agrava acolo și va trebui să fim pregătiți... De fapt, amestecul UE în chestiunile Justiției din Ucraina este dezolant. Cine a urmărit dosarul Iuliei Timoșenko poate constata că doamna este echivalentul feminin al Nepotului Mătușii Tamara. Oricum, Viktor Ianukovici a cerut inițial 160 de miliarde de euro ca să ridice economia Ucrainei la nivelul UE, ceea ce l-a făcut pe comisarul Stefan Fule să intre în delir. Apoi, Ianukovici a lăsat-o mai moale și a întins mâna din nou: să i se dea vreo 14 miliarde de euro Ucrainei pentru pagubele provocate de Iulia Timoșenko. Asta înseamnă șorici de hahol!
Și deodată îl văd pe Marinelu sărind la „spiritul critic” al lui Titu Maiorescu. De Garabet Ibrăileanu nu a pomenit. Iulian Fota este un consilier excelent: „Libertatea de a gândi înseamnă educație, înseamnă să discernem ce este informație și ce este propagandă, denaturare, minciună sau dezinformare. Și nu putem să facem acest lucru dacă nu ne cultivăm spiritul critic, o abordare tradițională a lui Titu Maiorescu și a școlii de la Junimea. În fine, nu putem să trecem prin furtuna schimbărilor lumii contemporane, dacă nu redescoperim o valoare ce asigură împreună dorința de libertate și demnitate, mândria și coeziunea, solidaritatea și spiritul critic, această valoare se numește patriotism”, ne-a sfătuit președintele.
Discursul de la 1 Decembrie atestă că Marinelu are viziune asupra destinulă acestei țări amărâte: „Am evocat zilele trecute un proiect de țară, o viziune: am propus o reflecție și am anunțat un deziderat, unul care aparține Președintelui României și cred că e împărtășit de cea mai mare parte a poporului român: acela de a ne reîntâlni cu frații noștri din Republica Moldova, acela de a ne reuni ca popor. Tot atunci condiționam realizarea acestui deziderat de timp, de voința poporului și de abilitatea și de ingeniozitatea politicienilor. Nu este un ideal de realizat pe termen scurt, dar trebuie să ni-l asumăm și să-l afirmăm, dacă dorim ca atunci, cândva, acest ideal să se realizeze”.
Căcărău și sfintele moaște
Ce fac cele două nevoi estimp? Aflat la Bacău, Căcărău l-a avertizat pe Parșivel să nu se joace cu el: „Noi l-am făcut pe Ponta prim-ministru – nu am pledat pentru nimeni cum am făcut-o pentru el. PNL-ul este la zi cu obligațiile sale și trebuie să se recunoască acest lucru și trebuie să ni se mulțumească. PNL nu va fi ajutat de nimeni, nu va fi împrumutat cuiva. Va avea atâta putere cât își va lua singur. Candidatura mea cu sprijinul PSD nu e un bacșiș, pe care mi-l dau colegii. Ei au insistat ca această candidatură să fie asumată de mine. Ponta trebuie să țină minte că umbla cu mine ca și cu sfintele moaște." Invitat la Palatul Cotroceni de Ziua Națională, Căcărău a refuzat să meargă, deși e președintele Senatului. Parșivel s-a dus în Gorj unde l-au huiduit maimuțele lui Dan Diaconescu. Ei au avut grijă să-și aducă gonacii și la Arcul de Triumf, de l-au huiduit pe președinte când se dădea onorul.
Am mai spus-o și o repet. Dacă am fi conduși de niște oameni normali, care au majoritate absolută, atunci ar scoate o lege care să-i sancționeze drastic pe cei care huduie de ziua națională. Au în rest 364 de zile pe an ca să-l huiduie pe premier sau pe președinte, oricine ar fi ei, dar nu pe data de 1 decembrie, nu când se cântă Imnul național sau când se dă onorul. Această zi este a eroilor care au făcut posibil ca românii să nu trăiască și astăzi în niște cătune. Și dacă nu vor să rezolve măcar acest lucru elementar, ce calitate au conducătorii noștri? Ce educație fac ei copiilor noștri?
Trebuie suspendat!
E groasă rău! Varanu a cerut o nouă suspendare a Marinelului. Pentru trădare de țară. Motivul invocat de el este unul grav, dar, când știi de unde vine, nu mai are niciun haz.
„Cedarea pe mâna lui MRU a patrimoniului Fundaţiei Gojdu, ca şi cum acest patrimoniu era al lor. Asta se numeşte trădare. Să nu mai vorbim de datoriile internaţionale ale României şterse de domnul preşedinte ca şi cum erau banii lui de buzunar. Mă gândeam dacă, fiind ideea lui, nu e o idee bună pe care să o discutăm în USL”, a recomandat Varanu cu Platoșă. Înstrăinarea patrimoniului Fundației Gojdu este gravă pentru onorabilii Traian Băsescu și Mihai Răzvan Ungureanu. Au desconsiderat testamentul unui autentic Mecena al românilor. Cine plătește? Varanu și-a adus aminte după vreo șapte ani. Asta se cheamă însă politicianism.
A venit și Ciripoi cu acuze publice și prost falsificate despre conturile Marinelului de peste mări. Și liberalii l-au dat afară pe Ciripoi. Și bine au făcut. Apoi, aflăm că Ioana și-a cumpărat 300 de hectare de teren la Nana, în județul Călărași. Cu un credit de un milion de euro, acordat de CEC. Ea ar fi girat legal cu terenul pe care avea de gând să-l cumpere. Marinelu era fericit că ajunge și el fermier, dar i-au sărit în cârcă toți. „Vreau și eu să girez cu terenul. De ce nu-mi aprobă CEC și mie un credit? - m-a întrebat un fermier de pe lângă Vaslui. Ce-i trebuia lui Băsescu beleaua asta cu pământul? Și-a cătat năjit curului, asta a făcut”.
Cum nu mă pricepeam la boli așa rare, am rămas tablou.
Iar Eugen Tomac ne asigură că mama lui Victor Ponta ar fi luat 1,6 milioane de euro împrumut de la o bancă și că ar fi girat cu pensioara... Cornelia Naum a negat categoric, însă Eugen Tomac nu a prezentat dovezile. Și nici doamna nu l-a dat în judecată.
Cu excelentul lui simț al caricaturii, Marinelu a spus că Parșivel ar trebui să meagră lângă Înalt-Prea-Sinucisul Adrian Năstase. Noi credeam că acolo a rămas mereu, dar trimiterea l-a ofuscat rău pe Nepotu Mătușii Tamara: "M-am obişnuit, într-un fel, şi mi se pare frumos ca, de la formula 'cât de mic începi să fii', acum am ajuns la 'prea înaltul'. Mie mi se pare corect, mi se pare normal, dar eu cred că, în felul ăsta, mulţi vor spune că el a ajuns foarte mic, din păcate. Nu, în ceea ce-l priveşte pe Traian Băsescu, de multă vreme nu mă mai mir de absolut nimic. Mai ales că am o scrisoare de-a lui la un moment dat în care spune că îi este greaţă de el însuşi după un alt moment. Cândva, o să discutăm mai mult despre asta. Când va fi cazul... Aşa încât, eu cred că cei care l-au votat pe Traian Băsescu de două ori sunt cei care trebuie să se întrebe dacă meritau o astfel de pedeapsă, această paranteză de istorie este perioada în care practic România a stagnat în loc să se dezvolte. Îmi dau seama de unele speranţe legate şi de intrarea în Uniunea Europeană, şi de intrarea într-o conjunctură post-comunistă", a susţinut fostul premier.
Păi dacă se perpelește pentru destinul nostru al tuturor, de ce nu ne arată scrisoarea? (Vă amintiți povestea despre caseta pierdută?...). Să știm și noi de ce regurgitează Marinelu când se privește în oglindă. Nuuu! Noi avem atâta candoare!...
Oricum, Marinelu a greșit. PSD mai are un Înalt și lângă el nu mai încape altul. Am oblicit cu toții că Prostănacu a primit titlul de Înalt Reprezentant al Guvernului pentru probleme strategice și diplomație publică. Scopul: să nu mai fie dat afară din vila de protocol, ocupată abuziv. Și ce frumos umbla Mihaela dragostea lui cu mama soacră ce țărănistă țărănistă pe la poarta generalului Pleșiță ca să-i ia vila. Desigur, în schimbul unui apartament de două camere lângă Arcul de Triumf, apoi, pentru o garsonieră...
Marea conflagrație economică
Marile proiecte strategice din transporturi constituie imaginea de refracție a intereselor economice, manifestate de țările puternice și de trusturile transnaționale. Așa cum își deviază direcția de propagare lumina, sunetul sau unda electromagnetică la întâlnirea unei suprafețe de separație a două medii cu densități diferite, tot așa se ghidează și interesele economice în investițiile uriașe din transporturi. Indiferent că ar fi transporturi rutiere, feroviare, maritime, aeriene sau magistralele de gaze sau de țiței. Aici indicele de refracție este interesul politic. Exemplul cel mai bun ar putea fi modul în care marile trusturi au renunțat la Nabucco, în favoarea proiectului TAP (Trans-Adriatic Pipeline), care va trece prin Grecia, Albania şi Marea Adriatică, având ca punct final un terminal din sudul Italiei. Prin urmare, programele de fezabilitate, întocmite de ingineri, cedează frecvent în fața „indicelui de refracție”.
British Petroleum ajunsese într-o situație limită după dezastrul provocat în Golful Mexic. A venit imediat sprijinul financiar de la o filială puternică din Rusia, sprijinită direct de Rosnefti. Când Kremlinul a cerut îngroparea proiectului Nabucco, BP i-a preferat pe azeri și pe turci cu proiectul TAP. Nabucco era astfel eliminat, iar South Stream a început deja în octombrie să sape în Bulgaria.
Sofia a dat startul la construcţia segmentului de pe teritoriul bulgăresc al gazoductului South Stream pe data de 31 octombrie. Realizarea proiectului a început printr-o ceremonie solemnă, cu o primă sudură la viitoarea staţie de compresare a gazelor de lângă satul Rasovo, într-o regiune montană din nord-vestul Bulgariei. La Sofia, în clădirea Guvernului bulgar, premierul Plamen Oreşarski, Dragomir Stoinev, ministrul Economiei, Alexandr Novak, ministrul Energiei, şi Alexandr Miller, preşedintele trustului Gazprom, au urmărit în direct ceremonia de inaugurare a proiectului.
Pentru a realiza partea terestră europeană a proiectului, Rusia a semnat acorduri interguvernamentale cu Bulgaria, Serbia, Ungaria, Grecia, Slovenia, Austria şi Croaţia. Aceste acorduri prevăd elaborarea de studii de fezabilitate pentru construcţia "South Stream" pe teritoriul fiecărei ţări participante la proiect, precum şi crearea de societăţi mixte ale Gazprom şi ale companiilor energetice locale, împuternicite pentru realizarea gazoductului.
În al treilea trimestru al anului 2011, a fost finalizat studiul de fezabilitate consolidat pentru "South Stream", care a cuprins cercetarea tehnico-economică a fragmentului maritim, precum şi cercetarea tehnico-economică pentru construirea segmentelor de gazoduct de pe teritoriile ţărilor din sudul şi din centrul Europei.
Fragmentul maritim al gazoductului South Stream trece pe fundul Mării Negre de la staţia de compresare "Russkaia", de pe ţărmul Rusiei, până la ţărmul Bulgariei. Lungimea totală a segmentului maritim este de aproximativ 900 de kilometri, iar adâncimea maximă la care este instalat gazoductul depăşeşte doi kilometri. Partenerii Gazpromului pentru realizarea segmentului maritim al gazoductului sunt concernul Eni din Italia, Wintershall din Germania şi EDF din Franţa. Primele livrări de gaze au fost programate să aibă loc la sfârşitul anului 2015.
Riscurile pentru transportul gazelior naturale ruseşti spre ţările europene au devenit de domeniul trecutului, a declarat Alexei Miller, preşedintele trustului Gazprom, la terminarea convorbirilor cu premierul bulgar Plamen Oreşarski şi cu Dragomir Stoinev, ministrul Economiei şi Energiei.
"Astăzi avem un eveniment de referinţă: începem construcţia gazoductului South Stream pe teritoriul Bulgariei. Este cel mai amplu proiect de investiţii din Europa. Actualitatea acestui gazoduct este impusă de creşterea cererii de gaze care se vor livra direct din Rusia spre Bulgaria şi spre ţările Uniunii Europene, ocolind ţările de tranzit. Riscurile tranzitului dispar pentru totdeauna datorită ghazoductului South Stream", a spus Miller. El a adăugat că, în economia Bulgariei, se vor investi 3,5 miliarde de euro, iar piaţa muncii va avea alte 3500 de noi locuri de muncă.
"Creşte atractivitatea Bulgariei pentru investiţii. Gazul pentru beneficiarii bulgari va fi mai ieftin. Proiectul se va realiza conform graficului. Până la sfârşitul anului, va începe construirea segmentului din Serbia, iar mai departe, în Ungaria. Beneficiarii vor primi primele volume de gaz în decembrie 2015", a subliniat Miller.
România era scoasă astfel din cărți, așa cum se procedase cu Polonia când Gazprom a construit Nordstream. Chiar dacă părea scoasă din jocurile de la masa verde, Rusia are o multitudine de indici de refracție, de care se folosește în această conflagrație economică. Dar surprizele vor veni.
Navele Chinei trec prin Oceanul Înghețat
Pe 5 noiembrie, a avut loc la Tokio o întâlnire a miniştrilor Apărării şi de Externe ai Rusiei şi Japoniei. Serghei Şoigu, ministrul rus al Apărării, a calificat momentul drept "cel mai important pas spre dezvoltarea încrederii dintre cele două ţări".
Aşteptări deosebit de mari a avut Japonia, care vrea să joace pe "cartea chineză" în problema Kurilelor "ţinute de ruşi".
"Consfătuirea în format "doi plus doi" marchează o etapă nouă în relaţiile ruso-japoneze", a spus Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe. Fumio Kishida, şeful diplomaţiei nipone, a spus că întâlnirea a deschis "o nouă pagină pentru Japonia şi Rusia în domeniul securităţii şi apărării". Dincolo de aceste fraze generale, este o puternică luptă diplomatică de culise.
În ultimul timp, procesul de negocieri dintre cele două ţări s-a reavivat, scrie ziarul nipon "The Japan Times". Acest lucru se explică prin revenirea la putere a lui Vladimir Putin, care, "comparativ cu fostul preşedinte rus Dmitrii Medvedev (care a provocat critici din partea Japoniei, după ce a vizitat, în 2010, Insula Kunashir), pune mai mult preţ pe securitatea cu Japonia", consideră Mizuo Aoki (Mizuho Aoki) în articolul "Mari aşteptări înaintea reuniunilor Japonia-Rusia".
Într-adevăr, în aprilie anul trecut, pentru prima dată în 10 ani, premierul Shinzo Abe a efectuat o vizită oficială în Rusia. El s-a întâlnit cu Putin, iar părţile au convenit să reia negocierile cu privire la tratatul de pace, negocieri care trenează din cauza disputei teritoriale cu privire la cele patru Insule Kurile, la care pretinde Japonia. Ziarul "The Japan Times" le-a cerut unor experţi japonezi să explice de ce s-a mobilizat atât de mult conducerea Rusiei, iniţiind toate întâlnirile din ultima vreme.
Problema este că "s-a schimbat tabloul securităţii din Asia, pe fondul creşterii puterii militare a Chinei", scrie
Mizuho Aoki. Guvernele ambelor ţări sunt îngrijorate de acest lucru. Dar mai ales guvernul rus. "Rusia, care are cu China o frontieră cu o lungime de peste 4000 de kilometri, insistă tot mai mult pentru aceste negocieri, deşi preferă să treacă sub tăcere motivul intensificării acestor eforturi", crede Shinji Hyodo, şeful Departamentului pentru America, Europa şi Rusia de la Institutul Naţional pentru Cercetări Militare.
"Relaţiile politice dintre Rusia şi China sunt prieteneşti, dar este o cu totul altă istorie când vine vorba despre chestiuni militare. Rusia vrea raporturi mai strânse cu ţările care s-au detaşat de China, cum ar fi SUA, Japonia, India şi Vietnam, pentru a contracara ambiţiile crescânde ale Beijingului", presupune Shinji Hyodo. Expertul Toshiyuki Shikata, profesor la Universitatea Teykio şi fost comandant al Trupelor din Nord ale Forţelor de Apărare din Japonia, a spus că Rusia a fost cel mai puternic şocată când, pentru prima dată în istorie, au trecut nave militare chineze prin Strâmtoarea La Perouse spre Marea Ohotsk, pe care Rusia o consideră un fel de "sanctuar" propriu.
"Rusia deţine în Marea Ohotsk două sau trei submarine atomice. Ca o ultimă linie de apărare pentru Rusia", a spus Toshiyuki Shikata. El crede că Rusia se teme că Beijingul va atenta la hegemonia ei asupra Oceanului Îngheţat de Nord, precum şi de intenţiile Chinei de a-şi deschide aici propria rută maritimă de nord, profitabilă din punct de vedere comercial, pentru a ocoli astfel Canalul de Suez, ceea ce are legătură şi cu încălzirea şi cu topirea globală a gheţurilor veşnice. În aceste condiţii, experţii niponi consideră că Rusia va continua să se concentreze pe dezvoltarea legăturilor cu Japonia.
Puțină lume mai știe astăzi că unirea Basarabiei cu România nu a fost recunoscută de către marile puteri după Primul Război Mondial din cauza... Japoniei. Atunci, transporturile nu erau o miză, dar Rusia le-a cerut japonezilor să nu semneze tratatul dacă vor ca pescarii lor să pescuiască în regiunea Kurilelor. Și tratatul nu a mai fost semnat.
Turcia se leagă mai strâns de Europa
Până când va decide Uniunea Europeană să accepte aderarea Turciei, Ankara a mai făcut un pas prin care să devină indispensabilă: tunelul feroviar Marmaray. Tunelul a fost realizat de companii turcești și japoneze. A costat aproximativ 4 miliarde de dolari și s-a construit în nouă ani. Poate transporta aproape 75.000 de pasageri pe oră pe ambele sensuri. Erdogan leagă astfel mai temeinic Orientul Mijlociu de Europa. În consecință, calea ferată rapidă din România va deveni cândva realitate, nu mai depinde de București. Erdogan vrea să facă acum al treilea aeroport la Istanbul, care va fi cel mai mare din lume, al treilea pod peste Bosfor și un canal care să ocolească strâmtoarea.
Turcia are cea mai mare flotă de camioane din Europa. De această expansiune a Turciei pe continent va căuta să profite și Ungaria, unde tot mai mulți politicieni consideră că ar fi de origine turanică, iar nu fino-ugrică. Ea se va folosi în acest scop și de relați cu Rusia, crede postul de radio „Golos Rossii” (Vocea Rusiei), care face o propagandă furibundă contra României.
„Pentru a înţelege anxietatea şi spaimele clasei politice de la Bucureşti, trebuie să luăm în considerare câteva elemente. În ciuda faptului că Washingtonul continuă să creeze elemente de apărare anti-rachetă în România, politicienii din această ţară presupun că America îşi va reduce influenţa în estul Europei, s-au concentrat pe "descurajarea" Chinei şi pe problemele economice interne.
George Friedman, şeful companiei de analiză Stratfor, supranumită drept un fel de "CIA particulară", în timpul vizitei sale recente la Bucureşti, i-a declarat deschis preşedintelui Băsescu şi altor lideri români că România trebuie să caute modalităţi de îmbunătăţire a relaţiilor cu Rusia şi tactici pentru o existenţă autonomă în contextul în care slăbeşte influenţa SUA, creşte influenţa Rusiei şi se agravează problemele Uniunii Europene”, avertizează „Golos Rossii”.
Un asemenea mesaj din partea lui George W. Bush nu a existat, iar pe atunci Uniunea Europeană nu dădea semne de slăbiciune. Dacă Friedman ar fi afirmat aşa ceva, este problema lui şi a oficialilor ruşi. Pentru România, cel mai important aliat strategic va rămâne necondiţionat America, aşa gândeşte elita politică din ţară.
„Bucureştiul nu trebuie să se teamă de îmbunătăţirea relaţiilor dintre Rusia şi Ungaria. Bucureştiul trebuie să se teamă foarte mult de scenariul în care România va rămâne izolată, lipsită de protecţia Statelor Unite ale Americii şi împinsă "într-un unghi geopolitic mort". Principala ameninţare pentru securitatea României nu este premierul ungar Viktor Orban, care încearcă să-şi îmbunătăţească raporturile cu Federaţia Rusă, ci liderii români incompetenţi, care fac sluj înaintea stăpânilor de peste Ocean, în loc să aibă grijă de interesele ţării lor”, crede pseudo-Valentin Mîndrășescu, nume în spatele căruia se ascund analiști ai serviciilor secrete rusești.
Magistrale în umbra rachetelor
Evident, rușii își urmează propria propagandă de mare putere. În paralel, își modernizează infrastructura de transport și umblă cu țevile Gazprom prin toată Eurasia.
Având în vedere că au crescut solicitările pentru trenuri de mare viteză, pe ruta Sankt-Petersburg - Moscova, vor începe să circule, în toamna anului 2014, trenurile Sapsan (şoimul), care vor avea câte 20 de vagoane. De aceea, s-a hotărât să se facă o comandă către compania Siemens pentru tehnică din noua generaţie. În viitorul apropiat, trenurile Sapsan modernizate vor sosi în Rusia şi vor începe testările. Apoi, se vor efectua excursii experimentale Sankt-Petersburg - Moscova, după care vor fi puse în funcţiune trenurile regulate de călători.
În componenţa materialului rulant, s-au efectuat o serie de modificări. În vagoanele din faţă, s-au utilat câte 4 şi 6 saloane (cupeuri), unde se pot organiza consfătuiri, folosindu-se tehnică video şi audio.
Conform orarului de iarnă, între Sankt-Petersburg şi Moscova, vor rula şase perechi de trenuri. Durata călătoriei, fără opriri, va fi de 3 ore 40 de minute, cu opriri - 4 ore şi 10 minute. Se intenţionează ca, în vara anului 2014, durata călătoriei cu Sapsan să se reducă la 3 ore şi 30 de minute. În Rusia, exploatarea trenurilor de mare viteză Sapsan a început la sfârşitul anului 2009. Trenurile Sapsan pot dezvolta o viteză de până la 350 de kilometri pe oră, dar pe căile ferate din Rusia, viteza a fost limitată la 250 de kilometri pe oră. Să comparăm cu viteza medie a trenurilor din România pe anul 2012, care a fost de 45 de kilometri pe oră...
Statele Unite ale Americii au început relocarea bazei aeriene de pe aerodromul kîrgîz "Manas" în România. Anunţul referitor la această re-amplasare a fost difuzată pe site-ul oficial al Pentagonului. În locul bazei aeriene, care a fost principalul centru logistic şi de tranzit al NATO din regiune, va fi creat un centru al aviaţiei civile, de construirea căruia se vor ocupa nişte antreprenori turci.
Cu toate acestea, experţii sunt de părere că americanii nu părăsesc Kîrgîzstanul: în această ţară, va fi construită baza Scutului sudic anti-rachetă al NATO, care va acoperi toate ţările din regiunea Asiei Centrale.
Pentagonul a anunţat că Statele Unite ale Americii au informat că militarii americani sunt pregătiţi să se mute de la Centrul de tranzit kîrgîz de pe aerodromul Manas spre baza militară aeriană "Mihail Kogălniceanu", de lângă oraşul Constanţa din România. Potrivit postului de radio "Svoboda", acordul semnat de Washington şi Bucureşti în anul 2005 dă dreptul Statelor Unite ale Americii să folosească acest aerodrom, dar şi alte câteva baze militare de pe teritoriul României, pentru depozitarea şi transferul echipamentelor, precum şi pentru instruirea militarilor. Retragerea totală a militarilor americani, conform acordului inter-guvernamental dintre SUA şi Kîrgîzstan, se va finaliza în iulie 2014.
Continuă şi construirea unui nou complex de navigaţie aeriană pe aeroportul "Manas". Acest complex, care se construieşte acum, este destinat pentru asigurarea zborurilor, iar, în plus, va deveni centrul de comandă al spaţiului de radiolocaţie, constituit de SUA în Kîrgîzstan. Pe lângă complexul de la "Manas", sistemul include 26 staţii radar, răspândite pe întreg teritoriul republicii (de la Sarî-Taş pe valea Alai, raionul Kadji-Sai, în regiunea Issîk-Kulska, oraşul Tokmak), care, după darea în exploatare, vor monitoriza spaţiul aerian nu numai din Kîrgîzstan, dar şi de pe teritoriile adiacente din China, Kazahstan, Uzbekistan şi Tadjikistan. În acelaşi timp, la Bişkek, se continuă construirea unei noi ambasade pentru Statele Unite ale Americii. Este vorba de un întreg complex. Unele clădiri vor fi amplasate sub pământ, la o adâncime de 28 de metri.
Acolo, de pe teritoriul centrului de tranzit pentru echipamente, va fi transferată aparatura electronică şi va fi inclusă în sistemul de monitorizare globală "Echelon". Reprezentanţii oficiali ai Ambasadei SUA declară că această operaţiune este o simplă extensie a activităţii diplomatice.
Rușii susțin că la ambasada americană, lucrează cel puţin 500 de oameni. Spre comparaţie, numărul lucrătorilor din ambasadele americane din unele ţări ca Germania sau Iran, se ridică la 20-30 de oameni, inlcusiv personalul tehnic, iar în ambasadele SUA din Federaţia Rusă sau China, lucrează cel mult 200 de oameni.
Cei 200 de specialişti noi de la Ambasada SUA sunt ofiţeri ai serviciului de informaţii radioelectronice, transferaţi pe ştatele personalului civil şi care au primit statut diplomatic.
Rusia își apără cu disperare fostele colonii din sudul musulman. Deja a livrat spre Kazahstan peste 100.000 de tone de ţeavă pentru gazoductul "Asia Centrală-China"
Lungimea totală a gazoductului Asia Centrală-China depăşeşte 7000 de kilometri şi leagă zăcămintele de gaze din Asia Centrală de sistemul de transport al gazelor din China. În acest gazoduct se află două linii (ţevi) de la zăcământul Samandepe din Turcmenistan, prin Uzbekistan şi Kazahstan. Construirea celei de-a treia linii a gazoductului a început în anul 2012.
TMK este cel mai mare producător de ţevi din Rusia, unul din cei trei lideri de piaţă la nivel mondial. Compania are 24 de combinate în Rusia, SUA, România şi în Kazahstan, cu o capacitate anuală totală de aproximativ 6,5 milioane de tone de ţevi, din care 2 milioane de tone de ţevi OCTG (oil country tubular goods). În anul 2012, TMK a livrat 4,238 milioane tone de ţevi. Acţionarul principal este Dmitrii Alexandrovici Pumplianskii, care deţine 69,68% la TMK. El are o avere estimată la 3,2 miliarde de dolari şi este abia pe locul 35 printre miliardarii din Rusia.
Când trei se ceartă, câștigă China
Harta energetică a Regiunii Caspice, care are o mare importanţă strategică nu numai datorită rezervelor minerale semnificative, dar şi pentru potenţialul de transport şi de tranzit, ce leagă Europa de Asia, se schimbă rapid. Se dezvoltă noi zăcăminte de hidrocarburi, respectiv, se extind sursele de gaze, ce pot asigura necesarul de consum pentru multe ţări. Însă transformările globale se află abia la început, pentru că şi China începe să tragă foloase de pe piaţa energetică regională. Nu este întâmplător că tocmai în China se elaborează planul creării unui spaţiu energetic comun la Marea Caspică.
De fapt, China schimbă radical harta energetică din Regiunea Caspică. Relaţiile complicate dintre Turcmenistan şi Rusia, lipsa unei ieşiri pe piaţa europeană a gazelor au determinat reorientarea politicii externe a Ashabadului spre China şi Iran. În 1997, s-a inaugurat primul gazoduct care exporta gazele din Turcmenistan spre Iran. Pe-atunci se discuta deja foarte intens despre construirea unui gazoduct spre China. Iar Beijingul nu numai că s-a oferit să fie cumpărător, dar a şi oferit 4 miliarde de dolari pentru construirea gazoductului Turcmenistan-Uzbekistan-Kazahstan-China. Gazoductul a fost construit în doar doi ani şi în decembrie 2009, gazul din Turcmenistan curgea spre est.
Proiectul a fost primul coridor energetic pentru Republica Populară Chineză, prin care ţara importă gaze naturale. Capacitatea de pornire a gazoductului Turcmenistan-China nu a fost mare iniţial - 10-13 miliarde de metri cubi pe an, dar gazoductul a fost imediat modernizat şi livrările au ajuns la 40 de miliarde de metri cubi pe an. În prezent, au loc negocieri pentru creşterea livrărilor până la 60 de miliarde de metri cubi pe an. China nu exclude ca volumul total al gazelor exportate din Asia Centrală şi din Kazahstan spre teritoriul ei să ajungă la 75-90 de miliarde de metri cubi pe an.
Kazahstanul şi Uzbekistanul vor ajuta la umplerea conductei chineze. Până în 2014, când se va finaliza construcţia celei de-a treia linii a gazoductului Turcmenistan - Uzbekistan - Kazahstan - China, fiecare republică va pompa câte 10-15 miliarde de metri cubi pe an. În plus, Astana intenţionează să redirecţioneze suplimentar 2,5 miliarde de metri cubi de gaz din zăcământul Karakageanak dinspre Rusia tot spre China.
Pentru comparaţie: Kazahstanul vinde Rusiei gaze cu 200 de dolari la 1000 de metri cubi, iar Turcmenistanul şi Uzbekistanul primesc pentru gazele lor 300 de dolari la 1000 de metri cubi. Pentru China, preţul oferit de Astana de 300 de dolari este extrem de atractiv.
Problema este că gazele din zăcământul de la Karakageanak merg la tratare la uzina din Orenburg. Astana a elaborat un propiect similar pentru o uzină de tratare a gazelor în partea de vest a Kazahstanului. Dacă această uzină se va construi, atunci livrările de gaze nu vor mai merge spre Rusia, ci spre gazoductul Beineu - Bozoi - Shymkent (Şîmkent), care se leagă de sistemul de transport al gazelor din China. Pentru satisfacerea contractului cu China, Taşkentul a început să reducă treptat livrările spre Federaţia Rusă. În 2013, se vor livra în total 7,5 miliarde de metri cubi.
Exporturile de gaze spre China din Regiunea Caspică nu afectează planurile SUA şi ale Uniunii Europene de a realiza două proiecte de rezonaţă: gazoductul Trans-Caspic, care va deveni o verigă pentru Nabucco, şi proiectul gazoductului TAPI, Turkmenistan - Afganistan - Pakistan - India.
"Turcmenistanul are rezerve uriaşe de gaze şi nimic nu-l împiedică să se reorienteze în câteva direcţii", crede Mihail Krutihin. Mai ales că în 2015, Ashabadul trebuie să fionalizeze construcţia cele mai mari magistrale din ţară Est-Vest. Gazoductul are o lungime de aproape 1000 de kilometri şi va lega într-un singur inel toate reţelele localwe de gaze, creând astfel un sistem de export al gazelor turcmene pe piaţa internaţională. Acest proiect va deschide două noi rute pentru gaze: spre Est şi spre Europa. În prezent, el poate exporta anual 20 de miliarde de metri cubi spre Iran. Însă Ashabadul nu utilizează integral această capacitate. De aceea, se construieşte TAPI, prin care se vor putea exporta 15-20 de miliarde de metri cubi de gaze pe an. Turcmenistuianul poate exporta un asemenea volum spre Europa, cu condiţia să îngroape gazoductul pe fundul Mării Caspice.
Rusia şi Iranul se opun construirii gazoductului pe fundul Mării Caspice, precizînd că proiectul nu se poate realiza fără să se rezolve problema statutului juridic internaţional al Mării Caspice.La rândul lor, autorităţile de la Baku şi Ashabad resping obiecţiile Rusiei şi Iranului, precizând că proiectul priveşte interesele celor două state şi, în consecinţă, se poate realiza pe bază bilaterală.
O luptă politică acerbă se duce în jurul gazoductului TAPI. În anii 1990, Statele Unite ale Americii au propus acest proiect, având în vedere implementarea acestuia ca un mecanism de consolidare a cooperării politice cu Turkmenistanul. Gazoductul nu a fost construit fiindcă societăţile petroliere americane s-au ciocnit de instabilitatea politică din Afganistan.
Totuşi, după câţiva ani, au revenit asupra proiectului. Pe parcursul anului trecut, ţările particiopante au semnat toate documentele necesare şi în anul 2015 prin acesată conductă trebuie să curgă primele gaze. Gazoductul porneşte de la zăcământul Galkînîş, merge 1700 de kilometri pe teritoriul Afganistanului şi Pakistanului, până în India. Capacitatea conductei este planificată să fie de 33 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an, din care numai India vrea să cumpere 18 miliarde de metri cubi. Restul de gaze vor fi achiziţionate de Pakistan şi Afganistan.
Cu toate acestea, despre TAPI se poate vorbi numai la prezumtiv. Încă din momentul lansării acestei idei, au apărut tot felul de obstacole care nu au fost rezolvate. Iar instabilitatea politică din Afganistan îi determină pe investitori să fie precauţi cu acest proiect.
Beijingul a pus ochii și pe petrolul kazah
În prezent, Kazahstanul este unul din cei mai mari producători de petrol din lume. În 2012, în această ţară s-au extras peste 80 de milioane de tone de ţiţei. Conform prognozelor, Kazahstanul intenţionează să crească producţia în anii următori până la 100 milioane de tone, după ce va pune în exploatare câmpul petrolifer de la Kaşagan. Este cel mai mare zăcământ de hidrocarburi, deschis în ultimii 30 de ani şi cel mai mare zăcământ maritim din lume.
Pe de altă parte, Kazahstanul a piedrut de fap controlul asupra unei mari părţi din hidrocarburile lui, şi nu a devenit "al doilea Kuveit". Oamenii de ştiinţă kazahi au calculat că partea ce revine statului din aceste hidrocarburi este de aproximativ 27%. Restul hidrocarburilor aparţin companiilor străine, care fac şi export. Printre "străini" conduce China. Companiile chineze controlează peste 40% din petrolul kazah, iar mai târziu vor deţine jumătate din producţia anuală.
Petrolul se livrează spre China prin oleoductul Atasu-Alaşankou, de la un zăcământ din centrul Kazahstanului. Dar se ia în considerare şi livrarea ţiţeiului din regiunile de vest ale ţării, pentru care la Atasu s-a construit un debarcader pentru preluarea ţiţeiului din cisternele de pa calea ferată, iar apoi se varsă în oleoductul Atasu-Alaşankou.
În afară de Kazahstan, China a pus ochii pe resursele minerale din Afganistan. Compania naţională chineză CNPC dezvoltă două câmpuri petrolifere în nordul Afganistanului şi la sfârşitul anului intenţionează să extragă de-aici 25.000 de barili pe zi, iar la sfârşitul anului 2014, volumul extracţiilor va ajunge la 40.000 de barili, adică la două milioane de tone pe an.
Și când te gândești că americanii și rușii au purtat două războaie cumplite în Afganistan... Dar poate că Rusia s-ar mai putea consola cu cele 5 miliarde de dolari, promise de Emiratele Arabe Unite pentru infrastructura de transport din Rusia, dacă Moscova acceptă abandonarea Siriei. Putin nu crede însă că merită.
În acest duel intercontinental, Victor Ponta pretinde că va rezolva marile proiecte strategice din sertarul lui Dan Șova cu ajutorul Chinei. Cu ce preț? Micul Guevara se va trezi cu un miion de chinezi care vor săpa într-o lună Canalul Siret-Bărăgan. Iar lucrătorii români vor pleca pe mai departe la spălat babe prin Spania sau Anglia...
Viorel PATRICHI
vineri, 15 noiembrie 2013
De te voi uita, Angela, usucă-se dreapta lui Căcărău!...
Vedere de pe Centură. Rumänien, halt!... Nu pagadi!...
Încă de pe timpul în care fostul cancelar german Gerhard Schroeder a fost angajat la Gazprom ca director, au apărut suspiciunile că Germania începe să facă jocul Rusiei. Când s-a declanșat șantierul pentru construirea magistralei Northstream, polonezii au fost primii care au atacat Berlinul că repetă pactul Molotov-Ribbentrop. Se apropie reuniunea Parteneriatului Estic de la Vilnius și este rândul nostru să credem că polonezii aveau dreptate.
Evenimentul din noiembrie are o semnificație strategică majoră pentru estul Europei, deci și pentru toți românii. Dacă Uniunea Europeană reușește să smulgă Ucraina din ghearele iubirii „frățești!” de la Kremlin, atunci procesul de democratizare a continentului va fi ireversibil. Dacă gânditorii de la Bruxelles vor eșua în această tentativă, vina va fi numai a lor și Uniunea Europeană nu va mai conta din punct de vedere politic. Fiindcă este un pariu politic uriaș. Parteneriatul Estic este o inițiativă excelentă a Poloniei și a țărilor baltice, susținută consecvent de România. Este vectorul politic al Occidentului spre spațiul fostului imperiu sovietic, unde Vladimir Puțin pare convins că poate re-crea niște imagini în oglindă pentru Asia: și NATO, și Uniunea Europeană. În loc să se adapteze flexibil la noile condiții geopolitice, create de vechii adversari, Moscova își face iluzii că va rămâne mereu la masa verde a lumii.
Bătălia pentru galaxia Moldova
Niște excelenți umoriști basarabeni au impus brandul „Planeta Moldova”, ridiculizând pretențiile stataliste exagerate ale unor conaționali de-ai noștri de la Chișinău. Eu cred că problematica Republicii Moldova din regiune nu trebuie minimizată, ea este ca o falie tectonică. Pare ridicol că Rusia depune atâta energie pentru o cauză pierdută, făcând jocul unor interese ne-rusești din lume și de la Moscova. Dar, pe de o parte, Kremlinul nu știe ce să mai facă acum cu acest cărbune sub șperlă, pe de altă parte, niciun politician rus nu are curajul să spună: Ajunge cât cheltuim cu Transnistria, nimeni nu ne va plăti niciodată cele 4 miliarde de dolari, la cât a ajuns datoria mafiei de la Tiraspol pentru gazele rusești consumate! Avem problemele noastre în țară și Rusia se poate apăra altfel în fața ofensivei Occidentului!
Iată că, de peste trei ani, Germania se erijează în pacificator de conflicte înghețate. Nu deținea președinția UE și Angela Merkel semna cu Dmitri Medvedev un acord de mântuire a Transnistriei, document despre care nu știm ce anexe secrete mai are. De fapt, Germania și-a mai manifestat și altădată „dezinteresul” față de Basarabia și Bucovina în favoarea lui Stalin.
Nu am auzit niciun politician german regretând acel moment. În schimb, îi tot vedem sărind în ajutorul Rusiei în detrimentul românilor: i-au invitat pe basarabeni și pe transnistreni în Germania să vadă cum arată un stat federal, unde, nu așa?, nemții trăiesc în totală armonie. Să facă și ei acasă la Chișinău la fel.
După care doamna Merkel vine la Chișinău și îi pune sula în coaste lui Traian Băsescu să semneze tratatul de frontieră cu Republica Molotov. Vladimir Filat a zburat la București și a semnat cu Teodor Baconschi, altfel unionist convins, un asemenea tratat. Trece timpul și se apropie Parteneriatul Estic. Zboară la București Igor Korman, „spikeru” Parlamentului de la Chișinău, un flăcău uns cu toate alifiile Kremlinului, mâna dreaptă a lui Marian Lupu și a lui Dmitri Diakov de la Partidul Democrat din Chișinău. Și a găsit el momentul cel mai oportun să-i ceară pe 1 octombrie lui Traian Băsescu să ratifice tratatul de frontieră, că uite, omologii lui Voronin l-au ratificat.
Și răspunsul vine sec, preluat apoi de toată presa rusă și ucraineană: România nu intenţionează să ratifice tratatul semnat anterior cu privire la regimul de frontieră cu Moldova.
(Corect este "Republica Moldova", iar nu "Moldova". Formularea lejeră "Moldova" induce ideea că întreaga Moldovă istorică este altceva decât România, că se pot alimenta oricând pretenţii teritoriale faţă de statul unitar şi indivizibil România. Nu este recomandabil să folosim nici formulele cel puţin neglijente "relaţiile moldo-române", "români şi moldoveni", frecvente în presa rusă şi tot mai prezente în presa de la Bucureşti. Pe de altă parte, trebuie precizat că Bucureştiul refuză să ratifice tratatul privind frontiera dintre cele două state româneşti fiindcă ar însemna că acceptă consecinţele politice şi juridice ale Pactului Molotov-Ribbentrop, document pe care însuşi Sovietul Suprem al Uniunii Sovietice l-a declarat, prin vot majoritar, nul şi neavenit. Propaganda neostalinistă invocă respectivul tratat de frontieră tocmai pentru a exercita presiuni asupra Bucureştiului şi asupra Uniunii Europene pentru a-şi perpetua astfel prezenţa la frontiera NATO.).
"Nu, în zadar aşteptaţi... Eu aş vrea să fiu extrem de deschis cu dumneavoastră", i-a spus președintele României. Peste câteva zile, același Traian Băsescu afirmă că e posibil ca în ultimul moment autoritățile de la Chișinău să renunțe să mai semneze acordul de asociere cu Uniunea Europeană, așa cum s-a răzgândit Armenia. Un scenariu funambulesc: forțat de Voronin să renunțe la plimbarea spre Chișinău pentrru a semna tratatul Kozak, Puțin ar putea găsi acum suficiente argumente ca să anihileze definitiv voința alianței actuale din Basarabia. Cu ce argumente vom vedea...
La întoarcerea la Chişinău, Igor Corman a anunţat că speră că această problemă se va rezolva "într-un viitor nu prea îndepărtat". "Parlamentul nostru a ratificat tratatul în iunie şi noi avem o aşteptare rezonabilă că şi Parlamentul României va face acelaşi lucru", a menţionat Corman. În acest context, el a afirmat că, în timpul discuţiei cu preşedintele României pe această temă, "am simţit o reţinere din partea lui". "În conformitate cu legislaţia lor, trataul trebuie supus ratificării de către preşedinte. Eu nu pot să forţez pe nimeni, dar sper că într-un viitor nu prea îndepărtat acest lucru se va întâmpla şi că această problemă sensibilă, tergiversată, în relaţiile moldo-române se va rezolva", a declarat Igor Corman.
Riposta Cancelarului
Auzind ce spune Traian Băsescu, doamna Merkel își trimite urgent pupilul la București: Philipp Missfelder, deputat în Bundestag din Uniunea Creştin Democrată, președintele tineretului UCD. „România trebuie să-şi îndeplinească promisiunea făcută în noiembrie 2010, de a semna tratatul de frontieră cu Moldova, a spus Missfelder. În ceea ce priveşte Republica Moldova, Germania joacă un rol activ în negocierile pe care le duce cu administraţia de la Chişinău referitor la Parteneriatul Estic cu Uniunea Europeană, dar şi legat de conflictul transnistrean. Avem o implicare activă în conflictul din Transnistria, nu numai pentru că este vorba de graniţa estică a Uniunii Europene. Germania joacă un rol activ în multe conflicte «îngheţate». De la începutul mandatului cancelarului Angela Merkel, în 2005, ţara noastră a adoptat această politică în ceea ce priveşte conflictele îngheţate. Relaţiile noastre cu Rusia sunt foarte bune, ca şi cele economice, de altfel. De aceea, chiar dacă Rusia este sensibilă la subiectul conflictului din Transnistria, cancelarul nostru a dezbătut această chestiune atât cu preşedintele Putin, dar şi cu premierul Rusiei“.
După care aflăm că Hans-Peter Friedrich, ministrul de Interne al Germaniei, acuză autorităţile din România şi din Bulgaria de nivelul nesatisfăcător al integrării sociale a ţiganilor, ceea ce provoacă o mare presiune a migraţiei asupra altor ţări, în special asupra Germaniei. Prin urmare, Germania se alătură Olandei și Franței și respinge intrarea României în Schengen de grija țiganilor.
Perfidia partenerilor din Occident față de țările mai mici nu mai este o noutate. Întâmplător sau nu, Congresul de la Berlin a condiționat recunoașterea independenței statale a României numai dacă Bucureștiul acceptă naturalizarea tuturor evreilor împinși la noi de toate imperiile vecine: Imperiul Rus, Imperiul Austro-Ungar, Imperiul Otoman. Așa ne-am pomenit cu cea mai numeroasă minoritate evreiască de pe continent. La fel s-a întâmplat cu țiganii, iar Sfântul Imperiu German are aceleași reflexe și azi. După al Doilea Război Mondial, Uniunea Sovietică i-a aruncat în România pe toți țiganii din vestul Ucrainei și din Basarabia, pretextând că toți ar fi fost deportați de mareșalul Ion Antonescu în Transnistria. Mulți au fost folosiți apoi de către activiștii bolșevici pentru distrugerea burghezo-moșierimii și pentru comunizarea României, inclusiv ca torționari și gardieni în pușcării. Așa se explică de ce România are cei mai numeroși țigani de pe continent.
Până vom afla cum procedează concret Berlinul pentru socializarea acestei etnii semi-nomade (desigur, nu cum a făcut altădată...), se apropie Parteneriatul Estic și Germania i-a pus din nou pe români la răscruce de vânturi.
De dragul Rusiei...
Viorel Patrichi
marți, 15 octombrie 2013
Printre maidanezi
Stăpâne, stăpâne,
Mai cheamă un câine,
Să fim cât mai mulți
După cei desculți.
Și pe toți să-i latre
Pe la noi prin șatre.
Un câine bărbat
Și neînfricat
Să urle turbat,
ca un apucat
Care-l prețuiește
Pe cel ce-l belește.
Când l-ai asmuți,
Nu s-ar mai opri.
Până la Vidin
L-ar goni pe Crin,
Însuși Parșivel
Ar fugi la Shell...
(din eposu inepuizabil al poporului terminat)
Mai cheamă un câine,
Să fim cât mai mulți
După cei desculți.
Și pe toți să-i latre
Pe la noi prin șatre.
Un câine bărbat
Și neînfricat
Să urle turbat,
ca un apucat
Care-l prețuiește
Pe cel ce-l belește.
Când l-ai asmuți,
Nu s-ar mai opri.
Până la Vidin
L-ar goni pe Crin,
Însuși Parșivel
Ar fugi la Shell...
(din eposu inepuizabil al poporului terminat)
Vedere de pe Centură. Patria lui Ionuț
„Eu
am iubit și iubesc oamenii, am trei nepoți, putea să fie unul din
ei în locul acelui copil. Iertați-ne pe toți dacă puteți! Asta
simt acum, în fața dumneavoastră...”
(Sorin
Oprescu, primar general, fecior de general de securitate, cu planul
de morți depășit la Canal, un băiat simțit, pe care imbecilii
din București l-au votat de două ori)
„Cred că Ponta
vrea tare proiectul Roşia Montană; a început un joc destul de
parşivel”
(Crin
Antonescu, președintele Senatului, care doarme pe același fotoliu
pe care a stat Mihail Sadoveanu)
Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim. /
Stând la început de anotimp fermecat,/ astăzi ne despărţim cum
s-au despărţit apele de uscat./ Totul e atât de firesc în tăcerea
noastră./ Fiecare ne spunem: – Aşa trebuie să fie…/ Alături,
umbra albastră/ pentru adevăruri gândite stă mărturie./ Nu peste
mult tu vei fi azurul din mări,/ eu voi fi pământul cu toate
păcatele. / Stând la început de anotimp fermecat,/ astăzi ne
despărţim/ cum s-au despărţit apele de uscat.
(O poezie scrisă de colegul lor
Ștefan Augustin Doinaș, singura bună)
Astăzi,
nu ne mai iubim... Astăzi ne bruftuim, dar
mâine iar ne iubim. Lolek și Bolek au evoluat
și au ajuns așa Căcărel și Parșivel.
Privindu-i atent, înțeleg definitiv că tragedia lui Ionuț din
groapa de gunoi din Parcul Tei, păstorit de Neculai Onțanu, este
simptomatică pentru România actuală. O țară administrată cu
picioarele, unde plătitorul de impozite poate fi sfâșiat de
câini. Unde primarul bocește că nu-l lasă babele sufletiste să
administreze urbea. Unde legea, chiar dacă
ar fi perfectă, nu se aplică. Ca într-un bantustan.
Așa
că, dragă Ionuț, să nu ne ierți! Nu merităm iertarea ta. Tu
sigur ai ierta câinii. Ai dreptate. Nu câinii trebuie omorâți,
acești golani merită jugăniți pentru că și-au bătut joc de noi
timp de peste douăzeci de ani, încât am ajuns de râsul lumii.
Fiecare babă, ajunsă șefă de scară la bloc, este dusă gratuit
în excursie pâni ici-șa în Grecia, pe banii noștri, ca să
voteze apoi aceleași lighioane. Ei fură milioane de euro în numele
câinilor, așa cum șefa de scară ne fură la întreținere în
numele ei și în numele primarului. Președintele RADET spune că
prețul apei calde trebuie să difere de la un bloc la altul, de la o
scară la alta fiindcă apa primită de la Apanova are temperaturi
diferite și că trebuie cantități diferite de energie pentru
încălzire! Că știe Primăria ce face...
Iar
de la baba șefă de scară, haideți să sărim la proiectele
faraonice ale lui Dan Șova, o secătură impertinentă, dovadă
crasă a „promovării”
tineretului merituos în politică, la
umbra Nepotului Mătușii Tamara. Și vom vedea că nu există nicio
diferență majoră de mentalitate. Șova ar desecretiza contractul
cu Bechtel, dar nu-l lasă mă-sa! Adică, spus oficial, cineva a
furat contractul original! Fiindcă au
ieșit toți din același ou, se comportă identic. Trebuie bani?
Parșivel dă o lege că are Monitorul Oficial sub pat și le oferă
primarilor libertatea să pretindă orice impozite. Eu nu, primarii
cer! Pretinde că privatizează Oltchim Râmnicu-Vâlcea și îngroapă
totul într-o telenovelă sinistră cu Dan Diaconescu și cu Elodia.
Susține că a găsit investitorul strategic și dă CFR Marfă unui
țigan de la Toflea, în umbra căruia se află de fapt Guzganu
Rozaliu, Manivelă și Nepotu Mătușii Tamara. Acționari! Ai
afaceri cu piei de cloșcă și nu te slăbește Fiscul? Perfect, o
treci pe numele unui aurolac. Apoi o bagi în... insolvență. Ionuț,
e plină patria ta de asemenea golănii!
Semnează
legea pentru ca „Gheibriel”
de la Buhuși să scoată și aurul
care a mai rămas la Roșia Montana, dar este contra legii semnate de
el și anunță că votează împotrivă, că așa i-a cerut nevasta.
Și Leana îi cerea Mult Iubitului destule și unde l-a dus? Dacă nu
te lasă nevasta, ieși, Parșivel! Ticăloșia lor a ajuns atât de
departe, încât au concesionat și dreptul de expropriere către
străini. Dacă au ieșit zeci de mii de tineri în stradă, înseamnă
că i-a plătit George Soros, un băiet așa bun, tot de la Buhuși,
care vrea să smulgă Roșia de la „Gheibriel”.
Ei nu aveau nici avizul de mediu și
Marinelu i-a avertizat că legea nu respectă Constituția.
Nu
este edificator să-l auzim pe Remus Cernea cum clămpăne fiindcă
el nu știe ce este o cianură. Fiind un proiect de interes general,
care vizează și securitatea națională, trebuie să-și asume
specialiștii (profesionsal și penal)
riscurile acestei exploatații, să vedem
care este atitudinea serviciilor speciale în mijlocul acestor
fumigene. Nu partidele să-și asume răspunderea... politică. Știm
ce înseamnă acest lucru.
Ce
ar fi în stare să-și asume Căcărel sau Parșivel, care spun
senin: Eu nu!?
În
principiu, Căcărel are dreptate când spune:
„De
ce nu asumă Guvernul, de ce nu asumă ministrul Mediului, de ce nu
asumă premierul acest proiect? De ce mi-l dă mie să decid? Nu
înţeleg de ce pur şi simplu nu a asumat o hotărâre de guvern, nu
a dat acordul de mediu, în baza acestei convingeri. (...) Cred că
premierul vrea tare acest proiect, este dreptul domniei sale, dar nu
doreşte să asume răspunderea, aruncând o chestiune la Parlament
unde, de asemenea, să nu spunem cine ce votam". Trecem
peste forma incorectă „să
asume”
în
loc de „să-și
asume”.
Unde duc drumurile supraviețuirii naționale?
Pentru
o națiune modernă, drumurile reprezintă chintesența economiei.
Fără drumuri de calitate, nu există transporturi corespunzătoare,
care trebuie văzute ca un sistem circulator într-un organism viu,
adică economia. Fără drumuri bine făcute, națiunea nu este un
sistem armonios.
Este
aproape inutil să ne mai întrebăm cum stăm noi cu toate rutele în
sens larg – în aer, pe pământ sau pe apă, arterele pentru gaze
naturale sau pentru țiței. Din nefericire, drumurile proaste atârnă
greu în ecuația de modernizare a spațiului românesc. O spun toți
transportatorii. Potrivit studiului World Economic Forum, realizat în
140 de ţări, România și Republica Moldova se află spre coada
clasamentului. Adică așa arată coada cozilor la infrastructura
rutieră, de exemplu:
1. Republica Moldova;
2. Haiti; 3. România; 4. Mongolia; 5. Guineea; 6. Timorul de Est; 7.
Gabon; 8. Ucraina; 9. Federația Rusă; 10. Mozambic. Ceva
adevăr trebuie să fie aici, mai ales că transportatorii noștri
trăiesc cel mai intens coșmarul de pe drumurile noastre.
Construcția autostrăzilor merge greu, corupția atacă mai eficient
ca pe vremea fanarioților.
Magistrale
și regi
Unele
semne de revigorare mai apar totuși, măcar de ochii Uniunii
Europene. Conaționalii noștri din Republica Moldova spun la
autostrăzi „drumuri magistrale”.
Majoritatea acestor „drumuri
magistrale” au
fost construite înainte de 1990. Chișinăul are ceva bani doar
pentru „plombarea” lor. Dacă se va semna acordul de asociere cu
Uniunea Europeană, atunci vor mai apărea niște bani. Dacă nu se
va semna, mingea spațiului ex-sovietic va țopăi prin ograda celor
de la Bruxelles. Ei vor purta toată vina dacă Republica Moldova va
fi absorbită din nou spre hăurile Uniunii Eurasiatice. Și
atunci, Uniunea Europeană trebuie să demonstreze că drumurile spre
democrație autentică se pot construi.
Prima care
are datoria morală și interesul imediat să realizeze toate
interconectările necesare cu Republica Moldova este România: de la
curent electric și gaze până la drumurile magistrale.
Pe când
era Anatol Șalaru ministru al Transporturilor la Chișinău, el a
discutat cu omologii Anca Boagiu și Alexandru Nazare despre
realizarea interconectării viitoarei autostrăzi Târgu-Mureş -
Iaşi – Ungheni cu infrastructura de transport rutier de pe
teritoriul Republicii Moldova, printr-un pod peste Prut, la Ungheni.
Ei au plecat și au rămas amintirile despre discuții.
Unii
ziariști sensibili s-au grăbit să „regii asflatului” au trecut
Prutul. Printre ei, se află Costel Căşuneanu, care reabilitează
drumuri în R. Moldova. El a câştigat câteva contracte de
reabilitare a drumurilor naţionale de la conaționalii noştri.
Compania
Pa&Co International SRL, prin filiala sa din Republica Moldova, a
demarat proiectul de reabilitare a drumului magistral M3 Chişinău -
Giurgiuleşti, pe tronsoanele între km 96 şi km 122 şi respectiv
între km 122 şi km 151.
Foarte
bine, să facă! Dece ar fi rău acest lucru? Prin martie 2014 vor fi
gata. Contractul pentru reabilitarea drumului M3
Chişinău-Giurgiuleşti, pe cele două secţiuni menţionate, a fost
semnat în iunie 2012 şi are o valoare "la finalizare" de
32,93 milioane de dolari.
În plus,
aceeaşi firmă a lui Costel Căşuneanu, Pa&Co, a câştigat şi
un contract pentru reabilitarea drumului R14 Bălţi-Sărățeni, km
10+780-km 26+000, beneficiar fiind Administraţia de Stat a
Drumurilor din Republica Moldova. Valoarea contractului la finalizare
este de 10,91 milioane de dolari, data începerii contractului fiind
martie 2011, după cum reiese de pe site-ul Pa&Co International.
Numele
firmei Pa&Co este apare menţionat pe site-ul Ministerul
Transporturilor din R. Moldova pe lista "lucrărilor de
plombare" a reţelei de drumuri:
- M2
Chişinău-Soroca-frontieră cu Ucraina, km 6-26 - SRL
„Strabag”(Austria)
- M2
Chişinău-Soroca-frontieră cu Ucraina, km 26-71 - Compania „Toto
Construzioni Generali în asociere cu Taddei Spa” (Italia)
- R14
Bălţi-Sărăteni –M2, km 10-26, km 61-64 - SRL „Pa&Co”(România).
Strategia
de Transport şi Logistică mai arată că autorităţile din R
Moldova intenţionează să reabiliteze prin parteneriat public
privat două drumuri republicane – R1 (Chişinău-Străşeni) şi
R2 (Chişinău- Anenii Noi) – cu o lungime de 42 km şi, respectiv,
de 28 de km, costurile investiţiei fiind estimate la 84 milioane
euro, respectiv 56 milioane euro.
În R.
Moldova există 819 km de drumuri magistrale, 2.500 de km de drumuri
republicane şi aproape 6.000 de drumuri locale. În total,
reabilitarea şi întreţinerea lor a fost estimată în Strategia de
Transport şi Logistică la 6,4 miliarde de euro. Nu va putea
niciodată să le facă singură.
În 2013,
autorităţile dispun de 192 de milioane de euro pentru lucrările de
reabilitare şi întreţinere a drumurilor, fonduri considerate
insuficiente faţă de necesarul estimat.
Drum
de fier spre Europa
Mai
precis, spre România.
La
Giurgiuleşti, a fost dat în exploatare primul tronson de cale
ferată cu ecartament european din Republica Moldova. Acesta va
asigura conexiunea pe calea ferată a Portului Internaţional
Giurgiuleşti şi comunitatea europeană, la frontiera cu România.
Primul tren care a traversat frontiera Republicii Moldova cu România
pe ecartament european a venit din Galaţi pe 2 septembrie, la ora
12.00, fiind întâmpinat în gara Giurgiuleşti de către oficiali
din ambele state. Trenul a făcut câteva manevre şi s-a întors de
unde a venit pe linia îngustă de tip european. Segmentul va fi
practicabil în realitate peste două luni, iar între timp se vor
face unele ajustări.
Căile
ferate din Basarabia, după 1944, au fost reconstruite după modelul
rusesc, cu ecartament de 1.524 mm, mai larg decât cel european, de
1.435 mm. Tot pe 2 septembrie, a fost repusă în exploatare, după
reconstrucţie, şi linia de cale ferată Giurgiuleşti-Cahul, după
ce în iunie 2012, circulaţia pe acest tronson a fost sistată din
cauza avarierii pe unele porţiuni.
Damf
de gaz rusesc pe conducta independenței
Pe 27
august, de ziua independenței Republicii Moldova față de România
(sic!), s-au întâlnit pe Prut, între Ungheni și Iași, premierii
celor două state românești – Iurie Leancă și Victor Ponta –
cu Gunther Oettinger, comisarul european pentru energie. Ei au tăiat
panglica șantierului ce va realiza gazoductul Iași-Ungheni. Rușii
l-au botezat imediat „țeava lui Potiomkin” fiindcă parcă este,
parcă nu-i...
După
discursuri înălțătoare, ziariștii cei neadormiți au constatat
că au dispărut și conductele, și utilajele.
După două
zile de la inaugurarea şantierului de la Rediu, din judeţul Iaşi,
presa a arătat că şantierul a dispărut. Firma care a câştigat
licitaţia şi-a luat utilajele şi ţevile şi a plecat. "Astea
sunt prostiile tipice, nu a dispărut nimic, a spus Victor Ponta.
Este licitaţie adjudecată de către una dintre cele mai bune firme,
o firmă austriacă, au termen sfârşitul lui decembrie, până
atunci. Eu înţeleg atacurile politice şi poveştile, eu vă spun
că la sfârşitul lui decembrie veniţi cu mine să inaugurăm
gazoductul", a declarat Victor Ponta pe 3 septembrie.
Să-l
credem că așa va fi.
Altfel, se
va împlini profeția neghioabă și grobiană a vicepremierului rus
Dmitri Rogozin la Chișinău: „Eu sper să
nu înghețați la iarnă...”
Un șantaj
exprimat clar, cu adresă precisă: dacă nu renunțați la
integrarea europeană, nu mai primiți gaze. Deja, Moscova a oprit
iar exportul de vinuri din Basarabia.
Vom face
însă și drumuri între noi, cât mai bune și mai dese, iar apoi,
vorba rostită de bunelul cântărețului Dan Bălan, la inaugurarea
monumentului deportaților de la Gara din Chișinău: „Nu mor caii
când vor câinii...”
Viorel
Patrichi
luni, 26 august 2013
Le-a arătat cotoiu și joacă tontoroiu, spre jalea lui Lucică Avramescu...
Semnele în politică. După ultimul cartuș de pe biroul de la Cotroceni, de fapt o brichetă, și aceea speculată excelent înaintea referendumului, la începutul verii, Marinelu a trecut la magie: a frecat mîrtanu, semn că vom avea o toamnă fierbinte și o coabitare cu tigaia în cap. Băieți, mare atenție la motan!...
Vedere de pe Centură. România, prin luneta Varanului
„E de la Legea
Talionului, ochi pentru ochi!”
(Dan
Voiculescu, senator)
„Un Senat de 100
de capete e mult prea mult! Puţini legiuitori, dar înţelepţi!
Puţini războinici, dar viteji! Puţin "popor", dar multi
cetăţeni!” (Pitagora, un geometru)
„Noi
vrem să
muncim, președintele nu ne lasă nici la transporturi, nici la
agricultură... Noi
vrem să
muncim, președintele se ocupă să ne saboteze. Eu mă ocup de
pâine, președintele de circ...”
»
„Păcat
că nu avem președinte ca să-i plesnească pe unguri...”
(Același
Victor Ponta, omologul lui Ionel I.C. Brătianu)
După
o vară infernală, tot privind eu spre tananica națională din
ringul politicianist, m-am convins definitiv că Pitagora are
dreptate – sunt prea mulți!, iar eu, care nu am fost niciodată
«băsist»,
am devenit, nici
mai mult, nici mai puțin, „băsescolog”.
Fiindcă,
tot văzând eu ani la rând o haită de indivizi care sar în cârca
unui singur om, rezultă una din două: ori acel om este o javră
turbată și trebuie anihilat, ori acei indivizi reprezintă o
primejdie pentru securitatea națională. Și atunci cum facem?
Pentru Tataie și ai lui, Coposu a fost un pericol până a murit.
Noi am vrea să muncim, dar nu ne lasă Coposu. Și cum dezastrele
economico-sociale veneau la rând, Coposu era de vină. Iar ei aveau
toată puterea!
Se
rostogolește Varanu din limuzină în fața clădirii
Departamentului Național Anticorupție. Specialistele cu microfon și
cu buricelu gol sar spre el și îl previn că a pierdut o lentilă
de la ochelari. Varanu fâșneț scoate lentila din buzunarul de la
piept și spune că a... scăpat-o. Toate au crezut. A pierdut
lentila și nu a simțit, era marcat! Mai târziu, pune un sclav,
poate pe Ciuvică, să scrie pe blog:
„E de la Legea Talionului, ochi pentru ochi!”.
O dedicație pentru Marinelu, deși flagrantul pentru șantaj fusese
evident și nu i l-a făcut președintele. Dar batracianul ajuns în
politică se dă lovit de Zeus sau măcar de Scaraoțki, atunci când
e prins cu labele în miere. E prea puțin să spui că te-a lucrat
un procuror sau un ofițer oarecare. Nuuu, Obama personal a dat ordin
să fiu arestat!
Iese
și Ciuvică de la tangoul cu procurorii și fătucile se aruncă pe
el. Ce ați pățit, domnu Ciuvică, de ce tremurați, domnu Ciuvică?
„Tremur pentru că pe mine tot timpul mă emoţionează băsiştii”.
De ce vă clănțăne dinții, domnule Ciuvică! „A, mă
impresionează băsiștii și eu când îi văd...” Da, dar vă
clămpăne fălcile rău... Ce v-au făcut procurorii? „O bășină
băsistă...” Vă rog să n-o jigniți pe colega mea... „Nu, dar
pe mine băsiștii...” Stăncuța de trestie (asta înseamnă în
limba română „ciuvică”) a intrat în marele șantaj al
Varanului care și el este nevinovat.
Stăpânul
Antenelor este un bun exemplu de promovare a tinerilor în politică.
Și la contracte frauduloase cu statul. Și mulți au dosare penale,
inclusiv de spionaj în favoarta unor puteri străine. Și alte
partide „promovează tinerii” cu studii aproximative, la fel: în
umbra păsării de pradă.
Ceea
ce se întâmplă în ograda Varanului este simptomatic și pentru
regresul presei din România. Indivizi de asemenea teapă au distrus
presa noastră mare. Dumitru Tinu, Cornel Nistorescu, Sorin
Roșca-Stănescu, devenit „oaie de teracotă” în Parlament,
Petre Mihai Băcanu, Dan Diaconescu, Horia Alexandrescu, Bogdan
Chireac și mulți alții au contribuit la compromiterea gravă a
meseriei de gazetar în țara noastră. Pe mine nu mă mai crede
nimeni când spun că stau și acum într-un apartament confort II.
Sporit! „Hai, domne, eu nu văd ce mașină are Nistorescu...”
Dacă stau de vorbă cu un om prin țară pentru că îmi place un
lucru bine făcut de el sau vreau să-i aflu necazurile, mă întreabă
la urmă: „Și acum, cât mă costă?” Acesta este efectul
fripturismului în presă. Mulți au devenit chibiți pe lângă
politicieni veroși, au făcut presiuni asupra adversarilor din lumea
afacerilor sau chiar asupra Justiției, pretinzând că își fac
meseria. De aceea, românii au o părere tot mai proastă despre noi.
Cârnățarii din presă au cărat ani la rând banii cu sacoșa de
un leu de la stăpânii lor și au creat impresia că nu se poate
scrie onest, că românii vor o presă imundă, imorală, de scandal,
că nimeni nu vrea să mai citească lucruri serioase în această
țară.
Și
am ajuns aici. Nu mai dă nimeni doi bani pe noi. Și stăpânii din
politică ne privesc cu dispreț, sigur, până la campania
electorală.
A
murit Florin Constantiniu, cel mai mare istoric al timpului nostru,
un om de o rectitudine rară. Televiziunile nu au dat nicio știre
(cu excepția TVR, la sfârșit de jurnal) și mai marii au refuzat
să-i ofere un loc în Cimitirul Belu, deși i se cuvenea. Toate
specialistele vorbeau despre Războinicu Luminii, cum să stea el în
bezna de la Jilava, el care...? Sigur, au rămas niște țărani fără
pământuri, dar el e credincios. Mii de dosare pentru pământurile
din Pipera, Snagov, Șanțu, Gruiu au fost îngropate cu NUP. Presa
trebuia să moară cu mafia de gât, măcar era un sfârșit glorios.
A murit Gheorghe Buzatu, un savant care a proiectat multă lumină
asupra istoriei noastre contemporane. Nu a dat nimeni nicio știre în
presa mare. A murit o murătură care pretindea că este regele
țiganilor. Telenovelă pe toate posturile! Și atunci m-am dus la un
raft de bibliotecă și am deschis „Țiganiada”
lui Ioan Budai-Deleanu: „Prin țigani se înțeleg și alții...”
Monica
Macovei, o speranță pentru „Dreapta”
Marinelu
a scos la interval Mișcarea Populară. Care mișcare, care popor e
mai greu de spus. Dar sigur e populară! Și de dreapta! Dacă e
populară? E musai de dreapta. L-a pus în frunte pe Eugen Tomac, un
tânăr născut în satul Babele, lângă Ismail, unde a văzut
lumina și Mareșalul Alexandru Averescu. Este un om decent,
manierat, dar insuficient maturizat politic, deși cred că ar
rezista cu brio în fața unui miștocar ca Victor Ponta. În orice
caz, nu merita ironia deplasată a lui Cristian Tudor Popescu, care
i-a stâlcit nejustificat numele: „Tolomac”. Prin intermediul lui
Eugen Tomac, Mișcarea Populară ar putea lua câteva zeci de mii de
voturi în Basarabia la europarlamentare. Și Eba ar putea trece
pragul din nou fiindcă pe relația cu Vasile Blaga – Adio și n-am
cuvinte! Eugen Tomac trebuie să mai crească pentru a conta în
bordelul politicii de la București. Din nefericire, Mihai Răzvan
Ungureanu și Mihail Neamțu au fost devorați prematur. Adrian
Papahagi este încă
o promisiune nenăscută.
Și
totuși, spectrul de pseudo-dreapta (eu cred că nu există partide
de dreapta sau de stânga în România) are și lideri care pot să-l
îngroape pe Căcărău. Marinelu a vorbit frecvent despre șansele
Elenei Udrea, a indus și ideea că o sprijină la alegerile pentru
conducerea PDL, dând apă la moară unor ordinare speculații
erotice. Sigur, între timp, blonda norvegiană a divorțat din
motive de Cucoș: în timp ce ea făcea politică, o neliniștită de
20 de ani din Basarabia i-a luat locul fierbinte. Cucoș voia regim
de slăbire. Și de câte ori am rugat-o eu să facă un copil...
Prin urmare, chiar dacă îl poate ridiculiza pe Căcărău, mai
încet la prezidențiale!
Un
excelent cxandidat la prezidențiale, cu cele mai mari șanse rămâne
Emil Boc. Mulți vor strâmba din bot, dar nu face nimic. În
Transilvania, Căcărău nu ar lua niciun vot contra lui Emil Boc.
Garantat! Niciun ungur nu ar vota cu Căcărău. Garantat! Din
perspectivă economico-socială, prestația tandemului Lolek-Bolek
este nulă. Sigur, e posibil ca Dan Șova, ministrul proiectelor
faraonice de la Partidu lu Mukles, să descopere între timp
contractul cu Bechtel, despre care ne-a spus că a fost furat. Ca
să-l desecretizeze, să știm și noi cum l-a copt mămica, ce a
făcut Nepotu Mătușii Tamara pentru patrie. Sigur, Emil Boc are și
bile negre: lipsa oricărui proiect economic major câtă vreme a
guvernat și faptul că nu a mers până la capăt cu tăierea
pensiilor care nu au acoperire în cotizațiile acestor indivizi
către fondul național de pensii. Chiar dacă îl mai suspendau o
dată.
Nevoia
românilor de legalitate i-ar putea determina să-l voteze și pe
Daniel Morar, care a condus DNA în această perioadă tulbure.
Faima lui de incoruptibil într-o cloacă fără speranțe și fără
perspectivă ar da bine. Probabil că ar fi greu de convins să
candideze, dar șanse mari ar avea.
Și
Monica Macovei l-ar face de comandă pe Căcărău, dacă baronii de
la PDL ar sprijini-o. Dacă voia realmente reforma PDL, Marinelu ar
fi ieșit deschis în sprijinul Monicăi Macovei. Nu m-ar deranja
dacă o femeie puternică ar conduce România. Dimpotrivă. S-ar fura
mai puțin și mulți ar avea motive să tremure. Doar ea ar putea
aplica legea până la capăt. În plus, are o excelentă imagine
externă. Vrea PDL să mai conteze? Monica Macovei este opțiunea cea
mai importantă. Pentru Marinelu ar fi un efort minim să-l impună.
Traian
Băsescu, un Gulliver în politica românilor
Nu
este opinia mea, așa crede ziaristul
Dmitrii Ciubașenko,
un ziarist de la revista de limbă rusă „Panorama”
de la Chișinău. Probabil este ucrainean sau evreu, nu are
importanță, dar scrie bine. În timp ce Armand Goșu scrie în
„România Liberă” un comentariu în care arată că declarațiile
lui Traian Băsescu despre unire ar face imposibilă aderarea
Republicii Moldova la UE. Sigur, Traian Băsescu stă bine cu
minoritarii, dar nu ezită să-i plesnească atunci când sar calul.
Cea mai bună dovadă a fost discursul liber de la Izvoru Mureșului,
unde a punctat următoarele lucruri de bun simț:
- Ungaria
a devenit un focar de instabilitate și România trebuie să conducă
o campanie de descurajare a iredentismului și s-o înhame din nou;
- Ungurii
din Harghita vor avea aceeași autonomie ca românii de la Oltenița;
- Toate
partidele politice din România ar aproba unirea Republicii Moldova
cu Țara, dar nu toți basarabenii doresc acest lucru;
-
Înainte să se lamenteze că vor fi asimilați, românii din afara
țării trebuie mai întâi să fie solidari și coerenți în
mesajul lor că sunt români și că doresc conservarea
spiritualității lor. Numai așa România îi poate ajuta.
Unde
este eroarea, domnule profesor Armand Goșu? Și de ce ar fi România
„idiotul de serviciu”?
Dacă
președintele nu a dat replica o vreme ungurilor reuniți la Tușnad,
Pontănacu a spus „păcat că nu avem președinte”. Dacă
președintele a ieșit cu măciuca argumentelor de bun simț, de ce
iese? Există oameni care nu pricep ce rol are șeful statului. Sau
se fac că nu. Iată unul din motivele principale pentru care România
nu poate fi republică parlamentară. Oamenii au nevoie de un lider
puternic, ultima lor iluzie în apărarea drepturilor naționale.
Când preşedintele
român Traian Băsescu declara că, după ce îi expiră cel de-al
doilea mandat în anul 2014, intenţionează să solicite cetăţenia
moldovenească, mulţi au perceput afirmaţia ca pe o glumă
prostească a unui politician, pe care 9 din 10 cetăţeni din
propria ţară îl consideră clown, scrie "Panorama". Dar
dacă Băsescu îşi îndeplineşte această promisiune şi dacă va
conduce o listă de candidaţi la alegerile parlamentare din
Republica Molodva din 2015, el poate transforma complet politica
moldovenească, provocând apropierea dramatică a unirii Basarabiei
cu România. Dacă pe malul drept al Prutului, Băsescu este un
bufon, un saltimbanc lunatic, pe malul stâng el este un erou
naţional, crede
Ciubașenko. El a fost reales
pentru al doilea mandat prezidenţial datorită voturilor din
diaspora, şi, nu în ultimul rând, datorită românilor basarabeni.
Aşa i-au mulţumit ei celui care le-a dat basarabenilor sute de mii
de paşapoarte româneşti, prin urmare, europene, ceea ce a făcut
să devină realitate principalul vis al moldovenilor - să plece
liber în Spaţiul Schengen fără vize.
Deja există precedente
ale mişcării pe banda opusă, adică de acordare a cetăţeniei
Republicii Moldova cetăţenilor României, continuă "Panorama".
De exemplu, Mihai Ghimpu, liderul Partidului Liberal, pe când
îndeplinea funcţia de preşedinte interimar al Republicii Moldova,
i-a acordat cetăţenia moldovenească consilierului său Dan
Dungaciu. Dacă Ghimpu i-a acordat cetăţenia lui Dungaciu, atunci
nu ne putem îndoi că şi preşedintele Nicolae Timofti îi va
acorda cetăţenia lui Băsescu. (În acest mod, Timofti, fie şi
parţial, s-ar reabilita pentru trimiterea oamenilor la spitalul de
nebuni pentru că ei înşişi se declarau români, pe când el era
judecător sovietic).
Dacă Băsescu intră
în politica moldovenească, el va deveni protagonistul principal,
scrie "Panorama". Pe fondul politicianiştilor locali
liliputani, el va fi pur şi simplu un Gulliver al valului european.
Băsescu nu a ascuns
niciodată că el este în favoarea alipirii Basarabiei la România.
Pe această chestiune, printre toţi politicienii de la Bucureşti
există o unanimitate totală. Ei se pot înjura între ei pentru
probleme de politică internă din România, dar când vine vorba de
"Unire", este un consens general. Politica oficială din
România nu recunoaşte existenţa moldovenilor ca popor, refuză să
semneze cu Moldova tratatul politic bilateral de bază şi tratatul
cu privire la frontiere. Băsescu repetă mereu că dincolo de Prut
"se află o mare de patru milioane de români", notează
„Panorama”.
Și văzând
cum Traian Băsescu „joacă tontoroiul” peste tot, Lucian
Avramescu, un alt mare gazetar care scria ode și plugușoare pentru
Mult Iubitu, și care a îngropat „Tineretul Liber”, al doilea
ziar ca tiraj și ca fonduri, după „România Liberă”, scrie cu
năduf ideologic și doctrinar în „Jurnalul Național” al
Varanului:
”Ponta, în numele a
ceea ce am înghițit, ca om și ca scriitor, pentru voi, în numele
nemeritatelor înjurături primite scuipăcios și puturos, în
numele batjocurii de a mă lăsa la cheremul celui mai netrebnic
fanariot pe care l-a avut, din toate vremurile, România, în numele
celor ce am crezut, eu nu cu totul, dar alții da, că sunteți, că
sunteți oameni, vă atenționez cu toată sila – vă bag în
pizda mamii voastre.”
Nu
putem achiesa la această trimitere escatologică, care atestă
evoluția presei române.
Combaterea
neostalinismului
Iată și
reacția agenților de la IA REGNUM NOVOSTI pentru a vedea ce cred
rușii azi despre români:
"Conform
Constituţiei Moldovei, limba de stat din această ţară este "limba
moldovenească pe baza grafiei latine". Noţiunile de "români",
"popor român" şi "limbă română" sunt creaţia
lingviştilor din Transilvania cu grafie latină, au fost inventate
la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Scrisul moldovenesc există în
chirilică din secolul al XVI-lea.
La 31 august 1989,
Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti a
adoptat Legea privind statutul limbii de stat în RSSM şi Legea
privind "revenirea" limbii moldoveneşti la grafia latină,
în timp ce moldovenii din Transnistria au păstrat grafia chirilică
a limbii moldoveneşti.
Conform poziţiei
oficiale actuale a României, poziţie împărtăşită şi de
susţinătorii unionismului românesc, Moldova este "al doilea
stat românesc", moldovenii sunt "români", limba
moldovenească este "română". Totodată, conform datelor
oficiale ale recensământului din anul 2004, recunoscut de Biroul
Naţional de Statistică din Moldova, s-au declarat români 2,2% din
numărul locuitorilor ţării, moldoveni - 75,8%. Pe de altă parte,
78,4% din numărul moldovenilor au indicat ca limbă maternă limba
moldovenească, iar 18,8% - româna.
Pe de altă parte, este
artificială şi însăşi problema ridicată de Bucureşti, după
care moldovenii şi ucrainenii ar fi "români", pentru că
identitatea românească a apărut din punct de vedere istoric după
identitatea moldovenească. Pe de altă parte, formarea românilor ca
naţie a avut loc pe nişte porţiuni de teritoriu din actuala
Românie - în Valahia şi în Moldova, în a doua jumătate a
secolului al XIX-lea, pe când Basarabia se afla deja în componenţa
Imperiului Rus, iar Bucovina - în componeţa Austro-Ungariei. Cu
toate acestea, faptul că a ocupuat aceste teritorii în perioadele
1918-1940 şi 1941-1944 serveşte până în prezent pentru Bucureşti
ca pretext să afirme că populaţia moldovenească din aceste
teritorii ar fi alcătuită din "români" şi să pretindă,
într-un fel sau altul, să-şi exercite influenţa şi prezenţa în
regiune.
(Pentru a combate ideea
neostalinistă, conform căreia moldovenii ar fi altceva decât
români, trebuie folosite argumente istoriografice. Nu lingviştii
transilvăneni au folosit primii noţiunea de "român",
ci... moldovenii.
Grigore Ureche nota la
1642 în « Letopiseţul Ţării Moldovei » : “Rumânii, câţi să
află lăcuitori în Ţara Ungurească şi la Ardeal şi la
Maramoroşu, de la un loc sântu cu moldovenii şi toţi de la Râm
se trag “. Miron Costin spune mai târziu acelaşi lucru:
„Biruit-au gândul să mă apucu de această trudă, să scot lumii
la vedere felul neamului, din ce izvor şi seminţie suntu lăcuitorii
ţării noastre, Moldovei şi Ţării Munteneşti şi românii din
ţările ungureşti, cum s-au pomenit mai sus, că toţi un neam şi
odată descălecaţi suntu”.
"Cartea Românească
de Învăţătură" a mitropolitului Varlaam a apărut în 1643
şi Varlaam era moldovean, nu transilvănean. El nu a scris "Carte
Moldovenească..." În sfârşit, stolnicul Constantin
Cantacuzino din Valahia confirmă ce scriu cronicarii moldoveni:
"toţi câţi sunt rumâni (...) toţi aceştia dintr-o fântână
au izvorât şi cură”. Lingviştii Şcolii Ardelene au scris abia
peste o sută de ani despre originea comună a tuturor românilor.
Opiniile unor ziarişti şi politicieni ruşi sau ucraineni cu
privire la originea şi identitatea românilor arată cât de
important şi de actual rămâne studiul atent al istoriei noastre
vechi - nota Viorel
Patrichi).
Conform studiului
"Limba rusă în spaţiul post-sovietic: cercetare comparată a
răspândirii ei" (martie 2009), studiu realizat de Grupul de
cercetare "Zirkon", în R. Moldova, limba rusă este
considerată limbă maternă de 20% până la o treime din populaţie,
preferă să vorbească ruseşte peste 40%, vorbesc ruseşte fluent
peste 70%, se pot exprima în rusă peste 90%, înţeleg ruseşte
peste 95%. Pe 1 martie 2011, s-au dat publicităţii rezultatele unui
studiu sociologic, efectuat de Institutul CBS-AXA. Aceste rezultate
atestă că aproximativ 62% din numărul locuitorilor Republicii
Moldova vorbesc liber ruseşte şi scriu în limba rusă corect, 18%
vorbesc ruseşte cursiv, dar scriu cu greşeli, 7% pot să se
înţeleagă cu vorbitorii de limbă rusă, alţi 5% abia înţeleg
rusa, dar nu pot vorbi, şi doar 1% nu o cunosc defel.
Pe de altă parte,
conform datelor unui sondaj de opinie din mai 2010, ralizat de
autoritarul Barometru al opiniei publice din R. Moldova, peste
jumătate din populaţia ţării - 54,1% se pronunţă pentru
acordarea statutului de a doua limbă de stat pentru limba rusă, în
timp ce contra acestei idei s-au manifestat 38,8% din cei
chestionaţi.)
Politicienii şi
experţii de la Bucureşti recunosc că însăşi doctrina
moldovenismului este o ameninţare pentru securitatea naţională a
României, scrie "Panorama". Iar aici ei au dreptate. Dacă
peste Prut s-ar fi creat un stat moldovenesc reintegrat, viabil,
eficient, democratic, prosper, el ar fi devenit un competitor serios
pentru România, iar simpla lui existenţă ar fi fost o ameninţare
pentru ea. Bucureştiul face tot posibilul, şi chiar reuşeşte
foarte bine, pentru ca această ameninţare să fie atenuată. Îi
ajunge iredentismul unguresc din Transilvania, scrie
Panorama. Dacă blocul "Pentru
unire prin integrare europeană", condus de Băsescu, ajunge la
putere în Republica Moldova, atunci totul se va schimba.
Unii analişti politici
din România, iar de câteva ori şi din Polonia, ţară care,
împreună cu Suedia, a gândit "Parteneriatul Estic" ca un
cordon sanitar de-a lungul frontierei de vest a Rusiei, spun deschis
că R. Moldova trebuie să renunţe la Transnistria pentru
perspectiva europeană, scrie "Panorama". Acesta este un
apel logic: dacă Transnistria împiedică deplasarea Republicii
Moldova spre Europa, fiindcă ea însăşi vrea să se mişte spre
Rusia, trebuie să se renunţe la Transnistria.
După ce, la Chişinău,
va veni la putere blocul unionist al lui Băsescu, Transnistria va fi
pierdută definitiv, scrie "Panorama". Cu siguranţă că
Rusia o va recunoaşte şi, prin analogie cu acordul de "asociere
ca membru" sau membru asociat, între UE şi R. Moldova de
asemenea se va încheia cu Tiraspolul un acord asimetric de "asociere
ca membru". UE va încerca să păcălească Transnistria cu
ajutorul Ucrainei filo-europene, ceea ce va face ca Tiraspolul să se
transforme în al doilea Kaliningrad. Desigur, Ucraina nu va doborî
avioanele ruseşti şi nici nu va deraia trenurile ruseşti care merg
spre Transnistria, însă tensiunea din regiune va creşte dramatic.
Băsescu îşi va freca mâinile mulţumit: a luat şi teritoriile, a
recuperat şi demografia, a determinat Ucraina să se certe cu Rusia,
i-a slujit şi pe americani, crede
Ciubașenko.
Formal, R. Moldova se
va putea considera stat independent un timp, asociat cu UE, continuă
"Panorama". Aici, s-ar putea să strâmbe din nas şi să
facă grimase unii deputaţi la trei ace, cu miniştrii lor,
preşedintele de carton, paiaţele de judecători de la Curtea
Constituţională, însă practic Basarabia va deveni o parte a
României, iar frontiera de est a Uniunii Europene şi a NATO se va
muta pe Nistru. Noile autorităţi vor da mâna cu arhiereii şi cu
preoţii de la Mitropolia Moldovei, care se supune Bisericii Ruse, ca
să poată trece apoi în masă la Mitropolia Basarabiei din cadrul
Bisericii Ortodoxe Române.
(Având în vedere că
a fost recunoscută de Biserica Ortodoxă Română, care este
canonică, rezultă că şi Mitropolia Basarabiei este canonică -
nota Viorel Patrichi).
Americanii, în cazul
în care nu susţin această idee, vor rămâne indiferenţi faţă
de evoluţia evenimentelor, în urma cărora NATO se deplasează cu
50 de mile mai spre Est, iar Rusia şi UE, după cum li se pare
americanilor, vor fi tot mai slabe, scrie "Panorama".
Moscova, care, judecând după toate aparenţele, consideră că nu
are cu cine discuta în politica de la Chişinău, se va înţepeni
definitiv în Transnistria şi probabil îşi va trimite acolo
rachetele, în replică la Scutul american din România. Uniunea
Europeană, adică nemţii, nu vor avea timp niciodată să se ocupe
de Basarabia.
Marinelu
bagă sfânta
zîzanie printre ruși și ucraineni
“Cereți
unirea și o vom face!”
(Traian
Băsescu, 17 iulie 2013, Chișinău)
Am
scris sute de articole pe această temă de când lucrez în presă
și nu intenționam să revin dacă
nu aș fi citit o părere publicată de un anume Claudiu Șerban prin
„Adevărul“,
cu titlul “Cui
îi trebuie o Românie dodoloaţă”.
Și cum scrie
acest tânăr părerolog, care este și realizator de emisiune TV?
„Tema unirii României cu Moldova
a reapărut în agenda publică odată cu vizita preşedintelui
Băsescu la Chişinău. O unire mai mică, prin intermediul
integrării Moldovei în UE, este varianta care poate avea sorţi de
izbândă dacă ar fi să dăm crezare oficialilor. Întrebarea care
se pune este însă cui i-ar folosi o asemenea mişcare politică.
Moldovenilor? Românilor? Ruşilor? Nemţilor?”
De
sesizat din start confuzia cultivată conștient, la fel ca în presa
rusă: Cele șase județe din estul Moldovei istorice, care poartă
numele Republica Moldova prin voința lui Molotov și a lui Stalin,
au devenit „Moldova”.
Prin urmare,
trebuie să uităm că Moldova reprezintă altceva și cu mult mai
mult. Confuzia cultivată devine corozivă chiar și pentru
realitatea istorică. Iată de ce grecii sar de un stânjen când aud
de Republica Macedonia, chiar dacă nu au dreptate: macedonenii
adevărați nu au fost și nu sunt nici slavi, dar nici greci. Erau
vechii aromâni. Așa cum Alexandru Macedon nu era nici grec, și
nici bulgar. Confuzia merge mai departe când autorul ne întreabă
cui ar folosi unirea: „Moldovenilor?
Românilor?”.
Cu alte cuvinte,
moldovenii și românii ar fi entități diferite. Claudiu Șerban ne
face totuși o concesie duioasă: „cele
două popoare vorbesc practic aceeaşi limbă”. Ca la “Pravda”,
care vorbește
despre „cele două
popoare”, dar
care admite deja că
„limba
moldovenească
este marker politic”.
Și
tânărul cu privire de stepă ne reamintește că „moldovenii”
sunt de vreo
patru ori mai săraci ca românii. Că Germania Federală a plătit
un preț greu pentru reunificare, iar politicienii noștri nu ar
accepta un asemenea preț. Este adevărat că prețul reîntregirii
naționale a Germaniei a fost și este încă foarte mare, că unii
nemți din vest îi disprețuiesc pe conaționalii lor din landurile
de est, că unii nemți din fosta RDG îi urăsc pe ceilalți fiindcă
nu au încă același nivel de trai, că Uniunea Creștin Democrată
nu-și poate constitui măcar o filială în estul Berlinului. Eu nu
contest că există și nemți stupizi, așa cum nu pot nega
existența lui Claudiu Șerban sau a lui Valentin Mîndrășescu,
această
instituție
FSB de la „Vocea
Rusiei”. Tocmai de aceea, Helmut Kohl s-a folosit de momentul
psihologic, creat de prăbușirea
Zidului de la Berlin. Iată
voința poporului: Unirea! Nimeni nu putea să spună nimic. Cu
siguranță că, dacă ar fi organizat un referendum, așa cum le
pretind rușii altor popoare să facă, majoritatea germanilor nu
acceptau unirea. Aici intervine însă funcția creativă, de vector,
a omului de stat: el se folosește de starea de spirit de moment a
poporului pentru a pune măcar o cărămidă nouă la edificiul
națiunii. Și lucrurile merg mai departe. Nemții occidentali vor
uita de cotizațiile lor pentru unire, nemții din fosta RDG nu vor
mai cunoaște frustrările bunicilor lor și Germania este locomotiva
Europei unite pe cale pașnică. Cum va fi țara lor peste 50 de ani?
Noi
nu am avut un om de stat în 1990, cum era Helmut Kohl. Dacă
generația Cuza-Kogălniceanu-Bălcescu invocau sărăcia internă
sau voința politică a vecinilor, sau organizarea vreunui
referendum, românii ar fi trăit și astăzi în cătune. Dacă
generația Pantelimon Halipa-Maniu-Brătianu s-ar fi gândit la ce ar
putea spune Viena, Budapesta sau Moscova, unirea nu se mai făcea
nici până astăzi. Și s-a făcut, chiar dacă regele Ferdinand a
fost nevoit să fugă la Iași.
Reîntregirea
națională nu este un gheșeft, așa cum crede Claudiu Șerban. Nu
voi prezenta aici avantajele reunificării. Am făcut-o cu alte
prilejuri. Am întâlnit oameni prosperi la Chișinău, la București
sau la Timișoara, dar și mulți săraci. Dacă vreți sărăcie
lucie, mergem în județul Călărași sau în Olt, și vom vedea
realități cum nu găsești în județul Bălți. Sau credeți că
săracii din Cahul au un benghi dublu în frunte față de săracii
din Vaslui? Mașini de mafioți bengoși, la fel de scumpe și de
inaccesibile, vezi și la București, și la Chișinău.
Stelian
Tănase: „Eu
nu vreau să
împart bunăstarea mea europeană cu frații de peste Prut”
Frontul
contra reîntregirii noastre naționale este larg și folosește
tactici diverse.
În
2004, a venit la Hotel Marriott din București Stanislav Belkovski,
un consilier de-al lui Putin, care ne-a pus pe tavă unirea cu cele
șase județe din Basarabia, cu două condiții: să lăsăm
Transnistria în pace și să tolerăm „respublica”
autonomă a
găgăuzilor. Planul urma să se pună în aplicare peste zece ani,
după integrarea României în Uniunea Europeană.
Adică
în 2014. „Eu
nu vreau să împart bunăstarea mea europeană cu frații mei de
dincolo de Prut,”
a spus atunci gânditorul Stelian Tănase. Și a sunat sinistru, ca
la Șerban cel de azi. „Rusia
vrea să
facă
în
Transnistria o enclavă
de tipul Kronstadt“, a spus Tănase
cu gândul
la Königsberg (Kaliningrad) și
ne-a avertizat că
UE nu vrea sărăntoci
de Bălți.
Emil Hurezeanu l-a contrazis: „Argumentele privind sărăcia
din Basarabia sunt absurde“. Mircea Druc a subliniat atunci
că,
din punct de vedere statistic, județul
Chișinău
are o economie mai puternică
decât
a județelor
Cluj sau Iași.
Primul șef
de guvern, ales democratic la Chișinău,
i-a replicat lui Belkovski, într-o
rusă
impecabilă,
că
Rusia „trebuie să
se conformeze planului propus de Statele Unite ale Americii cu
privire la Transnistria. Știți
bine la ce mă
refer...“ El a cerut retragerea trupelor ruse de pe Nistru, premisa
esențială
pentru democratizarea Republicii Moldova. „Este pentru prima dată
când
se discută
problema în
această
cheie la București.
Trebuie să
luăm
în
calcul și
această
posibilitate. Să
ne gândim
însă
la viitoarea mutare a Rusiei după
eventuala noastră
unire. Imediat după
acest eveniment, comunitatea găgăuzilor
din sudul Basarabiei ar decreta unirea cu Transnistria și,
astfel, Rusia ar ajunge până
la Giurgiulești-Galați.
Domnule Belkovski, de ce Rusia nu recunoaște
independența
Ceceniei, a Iakuției
sau a Tatarstanului? Din toate teritoriile fostei Uniuni Sovietice,
Transnistria este cel mai puțin
îndreptățită
sa pretindă
suveranitatea.“
Și
Belkovski a tăcut.
Mărul
cel otrăvit
Zbigniew Brzezinski,
fost consilier pe probleme de securitate al președintelui
american Jimmy Carter, spunea în
memoriile sale că
frontiera României
trebuie să
fie pe Nistru. Există
și
ruși
care gândesc
la fel. Încă
din 1991, Soljenițin
recomanda Rusiei să
abandoneze Basarabia care, spunea el, „este pământ
românesc“.
Același
lucru l-a afirmat recent Valeria Novodvorskaia, o veche disidentă
antisovietică. Într-o emisiune la postul de radio Ecoul Moscovei,
doamna Novodvorskaia le cerea basarabenilor să se întoarcă din
occident și să se unească din nou cu România, iar de la tribuna
Uniunii Europene să lupte pentru Transnistria fiindcă Rusia nu are
ce căuta acolo. Roman Konopliov, cel mai fin analist rus actual,
declarat persona non grata la Tiraspol, scrie frecvent că Rusia a
pierdut partida pe Nistru, că Basarabia nu se mai întoarce spre
ruși și că Ucraina vrea să înșface Transnistria și toată
Basarabia. Prin urmare, Rusia oferă României din nou ceea ce nu
aparține Kremlinului, numai să rămână pe Nistru. Penibilă
iluzie pentru ea, dacă nu acceptă dialogul cu România pentru a
contracara Ucraina.
Noi
avem însă printre noi ”specialiști”
care ne învață
cum să renunțăm la grădina bunicilor. În 1994, Renate Weber,
Gabriel Andreescu și Valentin Stan scriau un „studiu”
de inspirație
Soros, în care
ni se spune să acceptăm consecințele pactului Molotov-Ribbentrop.
Cu argumente „științifice“:
“Sintagma
„țară-mamă” nu mai poate exprima astăzi necesități politice
sau istorice. Ea a fost folosită în contextul elaborării
obiectivelor emancipării popoarelor în perioada constituirii
statelor naționale și a fost valabilă pentru acel moment istoric,
dar ea a avut întotdeauna un conținut etnocratic. Societățile
moderne de astăzi sunt fundamentate pe valorile naționalismului
civic”.
În 2011, au apărut alți campioni la civilie, marca Soros, care ne
demonstrează că moldovenii ar fi altă specie: Cristian
Ghinea, István Horváth, Liliana Popescu, Victoria Stoiciu. Și
atunci eu, care sunt moldovean, adică român liber, ce pot să cred
despre asemenea „studii”?
Că
proiectul absurd al lui Ilia Erenburg, pe care nu l-a acceptat nici
Stalin, nu a murit și că există cercuri care îl dau periodic la
reanimare. Oare rușii din Federația Rusă știu de ce și pentru
cine plătesc impozite în Transnistria?
În calea
reunificării nu stau numai cei năimiți. Eficiente au rămas și
complexele noastre păcătoase.
Complexul
lui Mitică:
- românii
e mai dăștepți ca moldovenii (sic!);
-
moldovenii e săraci;
- dacă ne
unim cu Basarabia, ne invadează toți kaghebiștii d-acolo;
-
noi vrem bunăstare numai pentru cetățenii României (apud
Tănase);
- noi vrem UE, nu
Rusia.
Complexul celui care
nu-i fudul destul:
- noi suntem moldoveni,
dar nu români;
- vom construi o noua
Elveție
întri
Prut șî
Nistru;
- noi nu ni unim cu
țîganii
din Ferentari (sic!);
- noi vrem UE, dar nu
România.
La acestea, se poate
adăuga
si complexul caimacamului Vogoride, un personaj aproape uitat, dar
care s-a opus ridicol la unirea Principatelor Române
de la 1859. Având
aceleași
reflexe ca Vogoride, Voronin pricepe că,
dacă
Basarabia s-ar uni cu România,
ar primi un post de portar la APACA.
“Сe
să căutați în Uniunea Eurasiatică? Locul dumneavoastră este în
Europa. Avem aceleași fețe. Eu nu am văzut pe nimeni cu ochi
oblici pe-aici. Avem aceeași limbă...”,
le-a spus Traian
Băsescu basarabenilor. Apoi
a dat cu bățul
prin gard și a anunțat că intenționează să ceară cetățenia
Republicii Moldova.
Pretext
pentru Roman Konopliov să noteze: „Personalitatea
lui Băsescu este cunoscută şi dincolo de frontierele Moldovei şi
fiecare vizită a lui peste malul Prutului este privită ca o
expansiune a României. Conform unei scheme similare, în scopuri
prieteneşti, Traian Băsescu ar putea să nu se limiteze la
paşaportul moldovenesc. Politicianul român ar putea, de asemenea,
să-şi depună documentele şi pentru cetăţenia Transnistriei, şi
astfel, să-şi manifeste respectul nu numai faţă de autorităţile
Republicii Moldova, dar şi faţă de autorităţile nerecunoscutei
Republici Transnistrene, iar mai târziu, promovând respectul
cuvenit faţă de ambele formaţiuni statale, să le promoveze pe
amândouă în spaţiul european.
Şi în Transnistria,
Băsescu se poate folosi de popularitatea lui printre cei care
solicită cetăţenia română”. Iar Dmitrii Ciubașenko
scrie în
“Panorama”: "Dacă Băsescu intră în politica
moldovenească, el va deveni evident principalul protagonist. Pe
fondul liliputanilor politicianişti de prin părţile locului, el va
fi pur şi simplu un Gulliver al valului european".
Și
iată concluzia
din bezna cugetării
lui Claudiu Șerban: „singura
variantă în care ar exista un profit economic din această unire ar
fi legalizarea prostituţiei”.
Moldovenii
au multă răbdare, dar și mână grea...
Dughin,
sirena lui Putin și destinul românilor
Prăbușirea
comunismului a însemnat pentru neostaliniștii ruși totala derută
ideologică. În loc să caute un model de salvare națională,
generat de specificul poporului rus, pentru a intra astfel în marele
concert al națiunilor creative ale lumii, asemenea gânditori
urmează proiecte revolute și autarhice. Desprindem practic două
direcții pentru supraviețuirea poporului rus din perspectiva
acestor gânditori:
-
Religia pravoslanică. Din această perspectivă, „Moscova este a
treia Romă”, care va domina Europa. Într-o lume tot mai
laicizată, e jenant să mai susții astăzi o asemenea idee. Pe de
altă parte, dacă Moscova este a treia Romă, după Bizanț, ne
aflăm astăzi deja în era celei de-a patra Rome. Nu întâmplător,
Washingtonul a transpus peste Atlantic inclusiv copia Capitoliului de
la Roma...
-
Hoarda de Aur. Oricât ar părea de bizar, există astăzi
intelectuali ruși, care susțin că țara lor ar putea fi
continuatoarea civilizației mongole. Și că Hoarda de Aur ar fi
construcția simbolică a libertății, unde nu interesează pe
nimeni drepturile omului, contează numai meritocrația. Ezoteriștii
ruși pretind că Vladimir Putin ar fi „Țarul cel Alb”. De aici,
arhitectura proiectului dobândește un profil halucinant. „Ai
noștri“
(„NAȘI“)
diferă total de „Ai
lor”.
„Ai
noștri“
reprezintă
civilizaţia europeană terestră și sedentară, în opoziție cu
civilizaţia anglo-saxonă, de tip maritim, invadatoare, care trebuie
aruncată peste Atlantic. Numai așa putem scăpa de influența
americană. La fel ca în plan pravoslanic, Europa va fi nevoită să
accepte mâna generoasă și salvatoare a Rusiei în domeniul
economic, militar și politic. Într-un asemenea delir, s-a prins și
Alexandr Dughin, cu tot cu filosofia lui.
Ce
destin vor avea românii într-o asemenea arhitectură a forței de
la Vladivostok la Lisabona? Invitat la Chișinău de Iurie Roșca -
mai nou, teoreticianul „părții
care devine întreg“
- la PublikaTV,
proprietatea lui Sorin Ovidiu Vântu, Alexandr Dughin a precizat că
Rusia își va declanșa întreaga mânie dacă ar fi atacați
„pacificatorii ruși” din Transnistria. De la generalul Alexandr
Lebedi, nimeni nu a mai folosit un limbaj atât de agresiv la adresa
românilor, provocând reacții vituperante la "Revista 22",
"Ziua Veche" sau Romanian Global News: "trompeta
ofensivei pravoslavnice", "Schizofrenicul lui Putin
ameninţă R. Moldova cu războiul chiar de la Chişinău" etc.
Văzând
reacțiile românilor „rusofobi”,
Dughin revine cu
un interviu la postul de radio Golos Rossii și încearcă să dreagă
busuiocul. El reia teza apărării popoarelor mici prin invaziile
țariste contra Imperiului Otoman sau a Imperiului Austro-Ungar:
"Scenariul
georgian a arătat un lucru esenţial: americanii nu sunt capabili să
asigure suveranitatea ţărilor din spaţiul post-sovietic. Cheia
consolidării suveranităţii lor se află la Moscova, care deţine
pârghiile reale în această situaţie: politice, economice,
sociale, culturale. Acest lucru este conştientizat de mulţi în
Republica Moldova, pe care Moscova o percepe ca pe un stat prieten.
De fapt, nu există niciun motiv să rezolvăm problema
transnistreană în maniera Saakaşvili. Eu nu cunosc niciun om din
Chişinău, care să dorească să se procedeze aşa. Dar dacă
(ipotetic) s-ar găsi un asemenea maniac în Republica Moldova şi va
fi provocat un conflict, atunci desigur puterea militară a Rusiei ar
fi suficientă pentru a scoate problema de pe ordinea de zi.
În general, tema unui
conflict militar în Transnistria este o speculaţie. Forţele
politice din România, orientate spre UE şi spre NATO, o aduc în
discuţie. Acestea însă pierd rapid sprijinul populaţiei. Ele au
nevoie de chipul unui duşman. Şi cine este mai potrivit pentru
acest rol, dacă nu Rusia care îşi dezvoltă puterea? Şi ei sperie
populaţia cu "pericolul rusesc" pentru a se menţine în
politică, pentru a continua aceeaşi orientare mortală,
dezastruoasă, de dependenţă faţă de un Bruxelles, vizibil tot
mai slab. De aici şi toate aceste reacţii isterice la declaraţia
mea din timpul vizitei de la Chişinău."
Alexandr Dughin repetă
mereu şi mereu: nu există nicio premisă politică, juridică,
militară, psihologică nici în Republica Moldova, nici în
Transnistria, nici în Rusia pentru "scenariul georgian"
privind rezolvarea problemei transnistrene. Este evident că
proiectul construcţiei Uniunii Eurasiatice este o tendinţă
geopolitică reală de "perestroikă" (Reconstrucţie)
pentru estul Europei, consideră Dughin:
"Proiectul
eurasiatic - Uniunea Economică Eurasiatică - dobândeşte
popularitate. Ţările din spaţiul post-sovietic, din estul Europei
manifestă tot mai mult interes pentru el, la fel cum şi puteri
regionale ca Iranul, Turcia, Grecia care se gândeşte serios să
iasă din Uniunea Europeană. Premierul ungar Viktor Orban vorbeşte
despre perspectivele apropierii de Uniunea Eurasiatică. Într-un
cuvânt, proiectul eurasiatic este o stea în ascensiune, în timp ce
Uniunea Europeană este o stea care se stinge. Şi eu personal nu mă
îndoiesc că Republica Moldova, după alegeri (posibil anticipate),
în cazul în care s-ar forma o coaliţie a comuniştilor şi
patrioţilor, se va orienta spre integrarea în spaţiul eurasiatic”.
Gânditorul
rus are dreptate când presupune că unele țări mici o pot coti la
180 de grade dacă Uniunea Europeană s-ar prăbuși. Oricât ar
părea de ridicol, trebuie să luăm în calcul și un asemenea
scenariu, măcar pentru că alții nu-l omit. De exemplu, Bulgaria,
Grecia, Ungaria au jucat la două capete în cazul proiectului
Nabucco. Grecii fac marșuri contra Germaniei. Ungurii se revoltă
contra tuturor.
România
să adere la Uniunea Eurasiatică și se va uni cu Basarabia!
Dughin își
imaginează o strategie imposibilă: întoarcerea României de la
Uniunea Europeană spre Federația Rusă:
"România este în
mod clar la periferia Uniunii Europene, ea este un musafir nepoftit
acolo, ea e considerată de rang inferior ţărilor defavorizate, cum
ar fi Spania, Italia, Grecia, Portugalia, Irlanda. Aceste ţări sunt
desconsiderate şi au fost botezate la grămadă "Grupul PIIGS",
adică, iertaţi-mă, "grupul porcilor". Ce este în acest
caz România, dacă nu o ţară de rangul al zecilea? În Europa
există o percepţie distorsionată despre români, o imagine
negativă. Ei nu sunt bineveniţi ca oaspeţi. Nu li se deschide uşa
spre Spaţiul Schengen pentru circulaţie liberă. Pentru cazuri
izolate, individuale, de corupţie, este condamnată o naţiune
întreagă.
Este o situaţie
ruşinoasă pentru o naţiune care posedă o mare cultură ortodoxă,
pe care eu aş numi-o cultură autentică, o bijuterie a culturii
europene din secolele XIX-XX! De fapt, societatea română este una
din cele mai interesante societăţi europene, mai profunde, mai
inteligente şi mai apropiate de noi din punct de vedere spiritual.
Mi se pare că integrarea României în spaţiul eurasiatic s-ar
putea realiza sub semnul identităţii culturale pravoslavnice. Ca
parte a comunităţii eurasiatice, această ţară va fi capabilă nu
numai să-şi rezolve problemele economice, teritoriale, dar, de
asemenea, şi ceea ce este extrem de important pentru conştiinţa
naţională, va fi primită acolo cu bucurie, demnitatea ei va fi
apreciată, va fi tratată ca un partener egal, apropiat prin
civilizaţia sa".
Nici
chiar Dughin nu crede într-un asemenea scenariu, dar îl flutură.
"Faptul
că noi am fost multă vreme separaţi de a treia forţă - de
atlantişti - desigur a jucat un rol. Ei încearcă să ne contrapună
unul celuilalt, construiesc intrigi mărunte, creează o
atmosferă de ostilitate. Dar
toate acestea vor trece. Rusia şi România au aşa de multe lucruri
în comun! Avem încă posibilitatea să ne întâlnim şi să ne
cunoaştem pe planul civilizaţiei generale. Deja se fac primii paşi
în această direcţie. Vor avea loc schimburi de vizite. Elita
intelectuală este capabilă să schimbe atmosfera, să creeze un
climat de înţelegere reciprocă. Noi avem nevoie de un dialog
intercultural, de schimburi în domeniul literaturii. Noi cunoaştem
puţine lucruri despre minunata literatură română, iar românii,
la fel, nu ştiu literatura rusă contemporană.
Eu sunt mândru că,
printre puţinele cărţi ale autorilor ruşi, care au apărut în
ultimii ani la Bucureşti, se află şi lucrarea mea, "Bazele
politologiei", cu o prefaţă scrisă de eminentul filozof român
Ilie Bădescu, directorul Institutului de Sociologie al Academiei de
Ştiinţe din România. Paradigma convergenţei inevitabile determină
foarte multe aspecte. Ruşii, românii, moldovenii, transnistrenii
sunt creştini pravoslavnici, popoare legate de un spaţiu regional
comun, care poate să devină o platformă economică unică,
eurasiatică, unde fiecare îşi va găsi un loc demn".
România
să iasă din NATO, din Uniunea Europeană și se va uni cu
Basarabia, care este spațiu strategic pentru Rusia. Se va putea uni
atunci și cu Transnistria, dar să renunțe la... „atlantiști“.
Doar și
Ghinghis Han tolera toate religiile, orice formă de gândire, dar cu
o singură condiție: să se plece în fața Hordei de Aur.
Nabucco
West mortua est!
România
poate cânta
în
Corul Robilor
Pe
când era Vladimir Putin premier, un adjunct de-al lui a vorbit la
superlativ despre South Stream, avertizându-i pe europeni, la
grămadă, că vor cânta în Corul Robilor cu Nabucco al lor. Puțini
au crezut atunci în profeția lui. Și câtă dreptate a avut...
El era
Igor Secin, vicepremierul Guvernului de la Moscova.
Nu cred
însă că toate țările Uniunii Europene vor avea această bucurie
spirituală, menită de ruși, dar România sigur va cânta de...
coloratură.
Construcţia
gazoductului Nabucco, conceput pentru exportul de gaze spre Europa,
ocolind Rusia, este planificată să înceapă în anul 2013. Gazele
din zăcământul Şah-Deniz vor merge însă spre Europa pe o rută
concurentă. Consorţiul internaţional, care a dezvoltat enormul
zăcământ de gaze Şah-Deniz de pe platoul Mării Caspice (situat
la mai puţin de 100 de kilometri sud-est de Baku), şi-a stabilit
opţiunea pentru varianta segmentului occidental al rutei pentru
exportul gazelor naturale spre pieţele europene. Este vorba de
Gazoductul Transadriatic (Trans Adriatic Pipeline - TAP), care va
trece prin teritoriul Greciei şi Albaniei, până în sudul Italiei,
iar de acolo în alte ţări ale Europei. Acţionarii acestui proiect
sunt compania Axpo din Elveţia şi compania Statoil din Norvegia
(fiecare cu câte 42,5% din acţiuni), precum şi trustul E.On din
Germania (15%).
Alternativa concurentă
era proiectul european Nabucco-West, care trebuia să urmeze ruta
spre nord, prin Bulgaria şi România.
Este vorba de
variantele occidentale - partea de est a rutei de transport al
gazului spre Europa din regiunea Mării Caspice (proiectul a fost
botezat Coridorul de Sud), care trece prin teritoriul Georgiei (South
Caucasus Pipeline Expansion - SCPX) şi al Turciei (Trans Anatolian
Pipeline – TANAP).
Cei mai mari acţionari
ai proiectului Şah-Deniz sunt compania britanică British Petroleum
şi Statoil din Norvegia (ele au câte 25,5% din acţiuni), precum şi
compania de stat Socar din Azerbaidjan, societatea Total din Franţa
şi Lukoil din Rusia (fiecare cu câte 10%). Exploatarea acestui
zăcământ a început la sfârşitul anului 2006.
Volumul total de gaze
livrate din zăcământul Şah-Deniz spre Europa, conform planurilor,
ar putea depăşi 20 de miliarde de metri cubi anual. Pentru
comparaţie, în anul 2012, volumul de gaze exportate de Gazprom spre
ţările europene a fost de aproximativ 140 de miliarde de metri
cubi, iar consumul total de gaze în ţările UE este de aproape 470
de miliarde de metri cubi.
Proiectul Nabucco West
(variantă prescurtată a Nabucco) trebuia să treacă de la
frontiera turco-bulgară până la hub-ul austriac de la Baumgarten.
Ambele gazoducte sunt
concurente ale conductei ruseşti South Stream, care va trece din
Rusia pe fundul Mării Negre, prin Bulgaria, în Italia şi Austria.
Lucrările de construcţie vor începe în trimestrul al treilea ,
începerea livrărilor este planificată pentru sfârşitul lui 2015.
TAP va începe să câştige bani nu mai devreme de 2017, când va
începe extracţia în cadrul celei de a doua faze de valorificare a
zăcământului Șah-Deniz
(16 miliarde de metri cubi pe an).
Victoria TAP nu a fost
neaşteptată: încă în august 2012, cei de la Șah
Deniz au convenit cu acţionarii gazoductului să finanţeze
proiectul. La începutul lunii iunie, firma azeră SOCAR (deţine 10%
din Shah Deniz) a cumpărat compania grecească DESFA de distribuţie
a gazelor, scontând că va putea livra în Grecia gaze din
Azerbaidjan prin TAP. Ţara cumpără acum aproape întreaga
cantitate de gaze de la Gazprom.
Totodată, Nabucco West
nu se dezice deocamdată de propriul proiect. Liderul OMV, Gerhard
Roiss,
a remarcat că pierderea în lupta pentru gazele Azerbaidjanului
demonstrează necesitatea găsirii propriilor materii prime. Din
această cauză, OMV se va concentra pe prospecţiunile din
Marea Neagră.
OMV
investește în apele teritoriale de la Neptun un miliard de dolari,
după care va desfășura activități în apele teritoriale ale
Ucrainei și Bulgariei. Evident, bani de la fostul nostru Petrom. Nu
de la Viena. Nu așa că ești deștept dacă dai resursele
strategice străinilor și conaționalii tăi fac munci umile în
Occident?
Grupul austriac ar
putea extrage 6 miliarde de metri cubi anual, potrivit estimărilor
realizate în
urma forării
unei sonde, în
timp ce consorțiul
Șah-Deniz
ar fi livrat prin Nabucco aproximativ 10 miliarde de metri cubi anual
către
Europa Centrală.
Alegerea
apelor
Entuziasmul
celor de la OMV nu trebuie să ne înșele. Gazele
de șist ar putea fi o reușită, dar la fel de bine un prăpăd
pentru mediu. Prăbușirea Nabucco este o înfrângere pentru Uniunea
Europeană. Rusia a vrut să rămână vioara întâi la Marea
Caspică și a reușit deocamdată. După dezastrul provocat în
Golful Mexicului, Rosnefti a ajutat British Petroleum să scape de
catastrofă. Acum era rândul BP să-și manifeste recunoștința
față de Rusia și i-a convins pe azeri să opteze pentru TAP.
Rosnefti e condusă de același... Igor Secin, unul din cei mai
loiali și mai duri aliați ai lui Vladimir Putin. Așa a rămas
România atârnată în cuiul de la Nabucco. Am pierdut locuri de
muncă, am pierdut zeci de milioane de euro pe un proiect omorât de
Kremlin, am pierdut taxe de tranzit și acces liber la gazele
azerilor.
Sigur,
România mai are un proiect iluzoriu: AGRI. Asta înseamnă să luăm
gaze tot din Azerbaidjan sau din Turcmenistan, să le lichefiem în
Georgia, să le transportăm pe Marea Neagră și pe undeva pe la
Constanța să le regazeificăm. Nimeni nu știe cine va finanța
acest proiect.
“Fără
aprobarea nimănui!”
Gunther Oettinger,
comisarul european
pentru energie, a spus că Europa are de câștigat, iar în ce
privește decizia azerilor, “banii
vorbesc”: Nabucco-west
ar fi fost mai lung și mai scump. Nu a dovedit nimeni acest lucru.
Și pentru că i s-a părut că nu a fost suficient de convingător,
domnul Gunther Oettinger a scris pe blog (ca mine) că Nabucco „nu
a murit”. Jose
Manuel Durao Barroso, președintele Comisiei Europene, crede că
„ambele părți au câștigat”. Adică și românii. Cum și-a
legat speranțele de acest proiect, președintele Traian Băsescu era
revoltat:
"Sigur că
România
ar fi avut de câștigat
dacă
proiectul Nabucco se făcea.
Eu nu sunt la vârsta
pubertății
să
cred afirmația
făcută
că
au câștigat
amândoi
pentru că
din TAP vom face niște
prelungiri care vor acoperi statele prin care ar fi trebuit să
treacă
Nabucco. Am trecut de vârsta
pubertății
politice. Sunt vorbe de consolare, dar România
trebuie să-și
ia soarta strategiei energetice în
mâini. Am informat
Consiliul European că România își va redefini politica
energetică, plecând de la propriile sale resurse și fără a
aștepta aprobarea nimănui."
Reacția președintelui
trădează multă iritare față de infantilismul afișat de Comisia
Europeană în tranșarea politicii energetice pentru estul Uniunii.
În replică,
premierul Ponta a spus că „Nabucco nu e sfârșitul lumii”. Iar
premierul kazah i-a propus să se lege la South Stream, gazoductul
făcut de ruși prin Bulgaria.
Adică să
rămânem tot acolo.
Și nu ar
fi exclus, că multă minte ne mai lipsește...
Viorel PATRICHI
Abonați-vă la:
Postări (Atom)