sâmbătă, 26 decembrie 2015
România lucrului țapăn făcut. Mâţele lui Iohannis şi răzbunarea lui Pufuleţ
România
lucrului țapăn făcut
Mâţele lui Iohannis şi răzbunarea lui Pufuleţ
Nu aduce anul,
ce aduce ceasul. Ceasul rău!...
Motanul negru al lui Werner și răzătoarea de la DNA...
În domnia fără de cuvânt a lui
Klaus Iohannis, se fac boscoane. Avem dovezi clare.
Altfel cum să înțelegi plecarea intempestivă a Cârlanului Guevara de
la manșa căruței cu caii legați la șișlete? Știe el ce vreau să spun, că zice
că-i oltean ca focu de vreo opt sute de ani...
Înțelegeam să plece după o
răfuială zdravănă, ca într-un film de Sergiu Nicolaescu, senatorul lor, care a
prevăzut „veștejirea trandafirilor” în filmul „Ultimul corupt”, ca o ultimă
copită, dar s-o tulească doar pentru că
au ieșit vreo cinci-șase mii de amărâți pe motiv de rock, asta e greu de
înțeles. Ia să ne aducem noi aminte ce tananica dracului făcuseră vuvuzelele
Varanului prin București, cu o cafteală în toată regula prin piețele
Bucureștiului, ca să plece marele... Emil Boc. Iar acum niciun jandarm nu a
luat măcar o cărămidă în mufă, nu au venit „ultrașii” de la Rapid, de la
Dinamo, de la Iuventus Colentina, nimeni
nu a fost afumat cu gaze lacrimogene. Pietre de caldarâm mai aveam că nu
apucase mărețul patriot Sorin Oprescu să le ducă în China, cum și-a dus Nepotu
Mătușii Tamara tainul la păstru pentru vremuri mai roșii... Doctorul Gabriel
Oprea a uitat de interesul național și a demisionat ca o babă speriată că
pierde puiul congelat de la generalul Neculai Onțanu. El trebuia să stea acolo,
în Piața Victoriei, până la ultimul, până venea colonelul Robert Turcescu să-l
înlocuiască, mai ales că acesta a oblicit
între timp cine este ce este deplin acoperit.
Klaus Iohannis tace și face. Are
șase mâțe și un motan negru. Mai ales cu el face boscoane. Altfel cum să
înțelegem fuga penibilă a Cârlanului chiar de ziua lui Traian Băsescu? Dacă
nu-i dai măcar un telefon ca să-l feliciți pentru mandatele lui, n-o faci ca să
nu se prindă fraierii, dar, de ziua lui, îl determini pe Victor Ponta să-i facă
un cadou fostului președinte. E clar, chestia asta e mai tare ca flacăra violet
a lui Viorel Hrebenciuc, PSD are ghinion. Politic.
Și i-a chemat Tataie la el în
buncărul din Primăverii să le arate el ce înseamnă să fii sărac și curat.
„Dragneo, tu ai înnebunit? Dacă ai ajuns să candidezi singur ca Nicolae
Ceaușescu, ți-ai luat-o în cap?” „Eu nu am candidat pe timpul lui Ceaușescu și
nici voleu, inele pe sticlă sau șeptică n-am jucat cu el...” „Mârșavule! Ai
întinat nobilele idealuri ale revoluției în direct. Ce știi tu ce înseamnă
consenzu, realizmu în politică? Trebuia să chemați minerii, oierii, poporu, nu
știu, trebuia luptat pentru salvarea partidului. Eu pentru asta m-am bătut, nu
pentru bungalouri și piscine, ca tine. Lacomule de avere ce ești! Plânge
pîrnaia după tine și tu...”
Și deodată, la geam, a apărut capul
unui motan negru. Scuipa încruntat și mieuna ceva nedeslușit. Mai aproape de geam, Nepotu
Mătușii Tamara a auzit tot. „Este o glumă de prost gust de-a lui Iohannis,
firește, care nici ortodox nu e, desigur. Zice că ne certăm, în loc să ne
gândim la DNA. „Aveți halucinații cu toții de la șpăgi...” „Dom’ președinte, permiteți!, sare Valeriu Zgonea. E noaptea de Haluin la americani!...”
Și blestemul boscoanelor lui
Iohannis merge mai departe. Apare un puștan, un nimeni cu nume de pasăre –
Mihai Sturzu – a fost el la Bumbești, la Livezeni? I-a dus el flori Anei
Pauker? Și ce zice Sturzu? "Nu
este ok să operăm cu aceleași elemente ale FSN. FSN a fost prima păcăleală care
a fost dată românilor, că s-a transformat în partid politic. El a fost partidul
care a adus mineriadele, timpul în care regele nu a fost primit în țară. (...)
Trebuie să ne rupem de FSN, domnule Liviu Dragnea, chiar dacă unii oameni
trebuie să plece acasă. Hai să le spunem, domnule Dragnea, dacă PSD este la
putere sau în opoziție, să spunem ce facem în alegeri. PSD plus UNPR egal love
sau nu, că nu știm." Cum să-i pretinzi acestui Charles Maurice de
Talleyrand-Périgord de Smârdioasa să iasă din PSD pentru că a fost pionier
fruntaș?
Dacă nu știe băiatul, nu trebuie să-i spună cineva?
După dogmă. Dacă nu știi, te învățăm.
Dacă nu poți, te ajutăm. Dacă nu vrei… „M-au ejaculat!”, a strigat Marean
Vanghele. Și i-a spus Liviu Dragnea succinct lui Sturzu, „decât” cum știe el:
„Sunt decât câțiva care n-au înțeles că PSD-ul a intrat în altă etapă”. Da, cu
oiștea-n gard. Dacă l-au pus președinte la PSD pe pistolarul lui Traian
Băsescu, a cui este această mână lungă? S-a
gândit cineva? Evident, a lui Klaus Iohannis. El are mâinile cele mai lungi, se
reazemă în cot de Casa Poporului și Zgonea zice că-i „Haluin”. „Și cu bostanii?
Ce faceți cu bostanii? Nici bostani nu mai produce țara asta!”, le-a reproșat
Bătrânul Edec. „A promis Daniel Constantin că dă subvenții pentru cei care
cultivă dovleci”, a salvat situația Ilie Sîrbu, care tocmai pleca să putrezească
în huzur lângă Nicolae Văcăroiu, la Curtea de Conturi. Patria recunoscătorare
poporului PSD!
Liviu Dragnea a povestit cu mânie reținută sub mustață
că puștiul a venit la el după tragedia de la discoteca „Colectiv” și i-a propus
să facă amândoi o scenetă de Vicleim, că tot vine Crăciunul: el, Mihai Sturzu
adică, să iasă în fața fătucilor de la televiziuni și să strige ceva de genul
„Ieși afară, javră ordinară!” Cum îi strigau ei lui Traian Băsescu. Dragnea –
nu și nu! Tinerii pesediști să-l apuce, să tragă de el, poporul PSD să se
indigneze și, pe acest val de revoltă și derută, să se salveze partidul. E clar
că li s-a părut groasă și au plecat ca blegii de la guvernare. „Decât”
boscoanele pot induce o asemenea stare de spirit într-un partid hârșit și hâit
în… hoție. Nu există altă explicație. Dacă știe cineva, s-o spună. Lăsați
teoria conspirațiilor cu Roșcatu de la Ambasada Americană, care dă telefon și-i spune lui Dragnea „decât” atât: „Ieși!”
„Unde? În stradă au ieșit ai lor…” „Nu, de la guvernare, cu tot cu Ponta. Și,
apropos!... Ce crezi că face Steaua mâine la Chiajna?...”
Sturzu ciripește în altă parte: „Domnul Liviu Dreagnea
a mințit și a manipulate, parcă a fost la școala FSN-ului de manipulare. Eu am
avut această discuție cu domnia sa după ce eu am fost la proteste împotriva lui
Piedone și a lui Gabi Oprea și am spus că ce strigă oamenii în piață este
foarte correct și oamenii au foarte mare dreptate și că PSD are nevoie de o
reform și că putem porni această reform de la PSD.” Lecția lui Dragnea lasă
urme și nu doare, tânărul nu urlă: „Ce a înțeles domnia sa și ce a spus pe
scenă m-a durut foarte tare, dar n-am ce să fac, are altă școală politică decât am eu, nu ne comparăm. El
este ditai Goliat, eu sunt un David mic pe lângă el”. E clar că aveți aceeași
școală.
Și s-au adunat consilierii PSD, PNL, UNPR și tot
neamul lor și au hotărât să schimbe ei
numele stației „Mărășești” cu inspiratul „Colectiv”. După mintea lor, ei
au vrut să „aducă un omagiu” morților, folosind un asemenea nume cu certă rezonanță
romantică în România: „Colectiv”. Adică trei tineri borfași lansează o
discotecă într-un gang ca să le ia banii fraierilor, iar consilierii consacră
această denumire. Sigur, eu le-aș fi spus că e mai fain să pună numele
„Kolhoz”, sună mai exotic, mai asiatic. Dar mai este o nuanță subtilă aici: cât
de smintit trebuie să fii să înlocuiești numele „Mărășești”, acest Termopile
modern al românilor, cu „Colectiv”? Noi am ales acolo oameni normali și, dacă
gândeau cu propriii neuroni stingheri, ar fi dat măcar numele unui tânăr
salvator, care a murit eroic în flăcări. Nu, ei au preferat „Colectiv”. Eu cred
că tot boscoanele lui Werner pot explica această situație sinistră. Același
motan negru ar fi fost zărit pe culoarele Primăriei Generale… E clar că trebuie
să terminăm odată cu Mărășești, Mărăști, Oituz… Nu meritau mâțele lui bani de
la buget pentru asemenea realizări mărețe?
Așa că m-am hotărât: voi depune un memoriu către
Guvern să primesc și eu bani pentru cele vreo 30 de mâțe vagaboande, pe care le
hrănesc pe lângă bloc din banii mei și pentru care am construit hotelul „Cat
Ritz”. Mai ales că și eu am început să fac boscoane cu motanul Osiris și a
început să-mi meargă bine.
Dacian Cioloș și iubirea lui Sân-Petru
Mai anțărț, pe când era comisar European pentru
agricultură, m-am dus la Cluj și am reușit să realizez un dialog cu Dacian
Cioloș, un om onest și, tocmai de aceea, pradă sigură pentru mustața lui
Dragnea sau pentru motanul lui Iohannis. Am vrut să știu ce crede domnia sa
despre ultimii noștri țărani, care au rămas în satele devenite niște găoace
asediate de hulpavii „investitori strategici” din agricultură – români sau
străini – care plătesc doar impozitul pe teren și scot toată producția la
export, fără să dea un sfanț statului român. Nu-i așa că ultimii țărani vor sta
cu mâna întinsă la noi, plătitorii de impozite din balcoane? Sigur că da și nu
are nimeni o soluție reală, pe care s-o și aplice consecvent.
„Mergem să vedem animalele din târg”, îmi zice
comisarul după terminarea discuției. Și plecăm. Într-un țarc de fier, tocmai se
prezentau niște bivoli. Un bătrân cu gumari își strunea cu greu taurul de lanț
prin nisipul gros. Ridică ochii și îl recunoaște pe Dacian Cioloș: „Domnule
Cioloș, dom’ prim-ministru, faceți, domnule, ceva și
pentru noi țăranii, că tare suntem năcăjîț, fută-nie Sân-Petru să nie fută!”. În
clipa următoare, comisarul a zbughit-o de lângă Moș Bărbânță din Sălaj. A fost
cea mai frumoasă scenă văzută de mine între un țăran frust, așa cum sunt ei, și
un politician important. Omul nu s-a sfiit și i-a spus ce gândește: timp de 25
de ani, politicienii noștri nu au făcut nimic pentru ultimii țărani. În 1990,
în fața sediului PNȚCD din Bârlad, a apărut într-o dimineață un morman de de
pământ lepădat de Raba unui șofer furios. În vârf, pusese un țăruș cu un carton
pe care scris strâmb: „Navă pământ!”
Era prima manifestare a gramaticii de la FSN-PDSR-PSD în politică.
Lăsând gluma la o parte, Dacian
Cioloș este un pudibond, dar nu cred că ALDE Tăriceanu-Dragnea pot întinde
coarda oricât. Aș fi vrut să-l văd la șefia Guvernului vreo opt ani, deși nici
el nu vine din economia reală.
Valul de proteste, pe care a
venit, a adus și scene penibile: unii mahalagii voiau ca Prea Fericitul să dea
cu busuiocul în timpul operațiunilor de salvare a muribunzilor. Oare cum ar fi
fost? După care, au venit solicitările pentru impozitarea sfinților părinți,
pentru oprirea lucrărilor la Catedrală... E adevărat, când îl vezi pe Înaltul
Șpagoveanu, îți vine să pui mâna pe telefon și să suni la DNA, dar asta nu
înseamnă că trebuie să generalizăm și să ne îngropăm biserica, așa cum ar vrea
alde Remus Cernea.
Sigur că noi nu am rezolvat
probleme minore, dar aleșii noștri s-au aruncat să facă biserici cât mai multe
fiindcă Dumnezeu vede devizul lucrărilor
și tace. La fel, au făcut teren de sport la mine la Crăiești pentru două babe
și trei moșnegi. I-am spus unui mahăr de la PDL că nu i-ar mai uita țăranii
dacă ar face toalete cu apă curentă în casele acestor oameni nefericiți, care
se spală încă în lighean. A muțit. Nu pricepea nimic. Cum să facem closete? Cât
mai poți fura de-acolo? Cum să-i ceri lui Adrian Năstase așa ceva? Sau lui Nelu
Mexicanu de la Bistrița, care lua șpaga în altar? Vorba lui Liviu
Dragnea: „PSD este un partid curat, dar trebuie să scoatem în evidenţă onoarea”.
Onoarea îi mănâncă. Ca în Kanunul albanez…
Nu este o parascovenie de-a mea. Organizația
Water Aid a elaborat un clasament al țărilor în care populațiile se confruntă
cu dificultăți fiindcă nu au acces la toalete curate. Printre ţările
dezvoltate, cu toalete murdare sau fără, pe primul loc se află Rusia, pe locul
al doilea este Republica Moldova, iar pe locul al treilea este România. Cum te
numești dacă ai condus România 25 de ani și nu ai rezolvat măcar această
problemă banală? O toaletă pentru fiecare amărît.
Este Elena
Udrea agenta Moscovei?
„Cronică de Cotroceni” sau aria nerecunoștinței
Remarcasem trtei doamne în spațiul public, pe care le
admiram pentru ținuta lor morală: Mona Muscă, Marie Rose Mociorniță și Adriana
Săftoiu, care a scris o carte de „amintiri” de la Cotyroceni (Editura Polirom
2015). Ajunsesem până acolo cu obsesia că vedeam în fiecare din ele o posibilă
președintă a României. Mi-am reevaluat opțiunile. Pentru cei care nu-și fac
timp pentru carte, reproduce câteva citate mai edificatoare:
„Libertatea e cea mai grea provocare pentru om, iar
pentru personajele politice, publice, e chiar mai dificil. (…)
Sunt puțini cei care își pot gestiona ireproșabil
libertatea. Traian Băsescu nu e un exemplu fericit. S-a bucurat în 2004 de acea
admirație necondiționată, care îi permitea să acționeze cum a crezut de
cuviință. Libertatea pe care i-a oferit-o poporul a folosit-o vicios și viciat.
Dacă această constatare s-ar baza doar pe amintirile mele, în mod evident aș
accepta acuzațiile de subiectivism. Dacă mă uit însă la dosarul D.N.A. din
2015, constatatrea e susținută de rechizitoriul justiției, care bate aproape de
grădina Cotrocenilor, pentru fapte petrecute ani buni, sub mandate Băsescu.”
Pagina 176
„Traian Băsescu s-a lăudat de multe ori că Elerna
Udrea este produsul lui politic, că de la el a îmvățat tot ce știe. S-ar putea
ca maestrul să fi fost ghinionul Elenei Udrea în politică. Dar linia de
demarcație dintre cione pe cine a educat, cince ce lecții apredat este destul
de firavă. Elena Udrea este o femeie solară, curâzătoare, cu o poftă de viață
nedisimulată. În cazul ei, histrionismul era natural, aparițiile ei colorate,
decoltate, provocatoare rimau foarte bine cu temperamental. A devenit
nefioreasdcă abia când a încercat să convimngă că îi face plăcere sîă dea cu
mopul, să pună murături, să croșeteze, să frământe cozonaci”.
„Probabil cel mai deconcertant dialog s-a desfășurat
în cadrul discuțiilor oficiale cu Silvio Berlusconi, Era în timpul vizitei din
martie 2005, Se vorbea despre relațiile bilateral, despre susținerea Italiei
pentru integrarea României în UE. Brusc, Berlusconi și-a mutat porivirea spre
Elena Udrea, care se afla în diagonal cu premierul Italiei. „De ce sunteți așa
de îngândurată? Trupul dumneavoastră spune altceva decât chipul dumneavoastră.”
Pur și simplu, am rămas fără grai. Ne-am mutat privirile de la Berlșusconi la
Elena Udrea, apoi la Băsescu. Privea la fel de surprins. Am continuat totuși
agenda discuțiilor. La puțin timp, Berlusconi a reluat tema neconcordanței
dintre expresia și trupul consilierei
care îl captive. Băsescu a intervenit de data aceasta: „Vă place? O mai aduc”.
Și au râs împreună. Anmdrei Pleșu era cel mai consternate dintre noi. (…) „Am
auzit că sunteți commandant de vas, așa că nu ne mai trebuie băiatul care să
conducă iahtul.” Stolojan, priuntre dinție, repeat: „Incredeibil!”Finalul s-a
dovedit apoteotic. Am, tyerminat întâlnirea și ne-am ridicat pentru plecare.
Berlusconi a priovit-o pe Elena: „Așa vrea să mai rămâneți puțin, să schimbăm
câteva cuvinte doar noi doi”. Fabulos! Ne-am îndreptat spre ieșire. Inclusiv
Traian Băsescu. Berlusconi insista. „Domnule Președinte Băsescu…”. Premierul
Italiei i se adresa Președintelui român, dar noi toți, chiar și el, eram
convinși, după privirea lui Berlusconi, că nu pe el ar fi vrut să îl rețină”.
Pagina 160
„Ce îmi reproșați după atâția ani?” „Nu ai apărat-o pe
Elena,”Nu știam că acesta era rolul meu aici.” „Dacă pentru mine ea e
importantă, atunci trebuia să faci asta.”
Pagina 284
„Bush ne observă și se îndreaptă spre noi, cu un
zâmbet larg. Îl ia pe după umeri pe Traian Băsescu și îl cheamă pe Barroso. Îl
prezintă pe Președintele României ca pe un aliat extrenm dce important și se
asigură că șeful Comnisiei Europene va sprijini România, Se apropie Putin, care
e limpede că nu pe noi ne caută, ci pe Bush. Președintele SUA continuă să își
păstreze amical brațul pe umerii lui Traian Băsescu și îl prezintă lui Putin ca
pe un bun prieten. Putin zâmbește, îi întinde mâna lui Băsescu, după care îi
invită să intre în sala care găzduiește recepțiaa”.
„Dacă angajarea Elenei Udrea a
reprezentat pentru mine o primă aroganță a lui Traian Băsescu în calitatea de
Președinte, plecarea ei mi-a confirmat părți întunecate ale caracterului lui.”
Pagina 267
„Până a doua zi nu am mai vorbit
cu Președintele. Când m-a căutat, s-a compoprtat ca și cum i-aș fi făcut un
mare rău: am dat-o afară pe Elena Udrea. Capacitatea de a-i minți pe alții în
mod convingător deja o remarcasem. Dar mai era ceva: Traian Băsescu reușeas să
se mintă și pe el, până se convingea. Puterea lui de a mistifica realitatea era
înspăimântătoare. Un spectator neutru ar fi fost convins că omul se află sub
papucul meu și că e un supus înnegurat în fața abuzului meu de putere. El o
vrea pe Elena, dar eu îi comduc destinul de Președinte.”
Pagina 271
„S-a vorbit des, cu voce tare sau șoptită, că Elena Udrea
a fost infiltrată de nu știu care serviciu secret, cu scopul de a-l controla pe
Băsescu. Sau cu alt scop, dar sigur infiltrată de servicii secrete. Varianta mea satisface mai puțin teoria conspirației. Și
– după finalul în care se pare că Serviciile nu au avut nici o remușcare să o deconspire ca „mama corupților”, mai
puțin ca agentul lor, așezat în proximitatea celui acre în 2004 nici nu își
întrezărea un viitor la Cotroceni – merg pe mâna mea. Elena Udrea, dacă a fost
infiltrată, atunci plasatorul a fost chiar propriul soț. Traian Băsescu nu îi
era favorabil deloc lui Cocoș, stâlpul mafiei lui Năstase, cum îl considera
până la finele anului 2003, cu atât contractului cu parcările Dali. Inițial,
Traian Băsescu voia să pună capăt acestui contract, considerat mereu avantajos
doar pentru proprietarii firmei, printre care și Dorin Cocoș, și pentru edilii
care îl tot prelungeau, din cinci în cinci ani. Coincidență sau nu, sigur e că,
odată cu intrarea Elenei Udrea în Consiliul General al Capitalei, din partea
PNL, în 2004, nu s-a mai vorbit despre rezilioerea acestui contract”.
Pagina 254
„Caietul Albastru e cea mai bună
reflectare a atmosferei din Cotroceni. Notez la aproximativ o lună după demisia
Elenei Udrea:
„Mi-e greu să descifrez misterul. De ce mi-a cerut să îi
comunic eu demisia? De ce, apoi, comportamentul stupid în relația cu cei din
jur? M.-R.U. îmi povestește, printre vorbe amețitoare, că înainte cu ceva luni
– o perioadă de vreo două săptămâni, constataserăm noi, cei din Palat, accesul
doamnei nu mai era atât de direct și prelungit în cabinetul Președintelui –
aflase ceva foarte tulbure. O chestie cu Moscova, cu o notificare din partea
rusă, ceva ciudat... Nu știu cât de adevărată e povestea. Acum tind să cred că demisia ei era necesară ca să o
îndepărteze de acele documente secrete, la care avea acces liber și
necontrolat. Acum în afara regulilor instituționale, ea primește informațiile
pe care el le controlează. Și își aduce contribuția cum știe mai bine.
Nu pot să fiu atât de naivă și să
spuin că vina o are doar ea. (...) Am crezut mereu că Președintele simte când penibilul se apropie de el și că
are inspirația de a spune EROARE. Funcț
Ia însă a domolit – mi-e teamă să
spun că a omorât – acest instinct primar, sănătos, al omului care are
sentimentul vremelniciei. Că președintele nu are voie să poată tot. Încearcă
limitele funcției, cu nerușinare și dispreț. Cine și când îl va trezi?”
Pagina 273.
Și bomboana de pe... tort:
„Președintele șarma jurnaliștii”.
Pentru o absolventă de filologie, este jenant. Doamna Săftoiu a vrut să spună
„Președintele îi încânta pe jurnaliști”, dar nu știe să folosească acuzativul
cu prepoziția „pe”. Ce să-i mai pretindem lui Tăricelu?...
Unirea nu se poate face cu hoții și vardiștii
Joi, 29 octombrie, Parlamentul Republicii Moldova l-a
demis, cu majoritate de voturi, pe premierul Valeriu Streleţ, reprezentantul
Partidului Liberal-Democrat (PLD). La votul pentru demiterea Guvernului, pe
lângă opoziţie, au mai luat parte susţinătorii premierului din coaliţia aflată
la guvernare, deputaţi din Partidul Democrat (PD) şi din Partidul Liberal (PL).
Ei şi-au justificat decizia prin faptul că premierul nu este demn de înceredere
şi că, în această perioadă grea pentru republică, este nevoie de un alt şef de
guvern.
Pe fundalul evenimentelor turbulente, se află
conflictul dintre doi oligarhi: Vlad Plahotniuk, adevăratul stăpân de la
Partidul Democrat, şi Vlad Filat, preşedintele PLDM. Acest conflict pentru
putere, pentru controlul asupra banilor şi asupra resurselor a izbucnit chiar
de la începutul coaliţiei de guvernare "Alianţa pentru Integrare
Europeană", adică începând din anul 2010. În cei şase ani, Alianţa s-a
scindat de câteva ori şi s-a refăcut cu ajutorul mediatorilor şi al sponsorilor
occidentali. În tot acest interval, s-au perindat 5 prim-miniștri și 5 guverne.
Această republică este într-o stare de criză permanentă. Populaţia s-a obişnuit
şi trăieşte ca într-un vulcan, nu se mai miră când vede ce se întâmplă.
Partenerii occidentali au încercat cât au putut să
mențină coaliția pentru a păstra Republica Moldova în sfera sa de influență.
Începând cu anul 2010, Chișinăul a primit aproximativ 5 miliarde de euro, sub
formă de împrumuturi și granturi. În 2014, s-a semnat Acordul de asociere a
Republicii Moldova cu Uniunea Europeană. Republica Moldova este unica ţară din
Comunitatea Statelor Independente, căreia i s-a acordat regimul fără vize. Zeci
de mii de cetăţeni beneficiază de acest lucru. Se părea că se creaseră
condiţiile propice pentru o viaţă mai mult sau mai puţin stabilă.
Nu era aşa.
Alegerile fraudate nu au adus stabilitate. Lupta
dintre oligarhi continuă cu succes şi a fost urmată de scandaluri și dezvăluiri.
În cele din urmă, pe 15 octombrie, a venit deznodământul. Vlad Filat a fost
arestat direct din sala de şedinţe a Parlamentului şi a fost dus la un centru
de detenție provizorie. Fostul prim-ministru este suspectat de implicare în
furtul acelui miliard de euro. Cu toate acestea, intrarea lui după gratii nu a
fost suficientă. În zilele următoare, pe diferite reţele de pe internet, au
apărut materiale compromiţătoare la adresa fostului premier: înregistrări de
convorbiri telefonice şi video din categoria "pentru adulţi".
Tumbele politicienilor moldoveni i-au nedumerit foarte
mult și pe partenerii occidentali. Ei au cerut Alianţei să se unească din nou.
Ei sunt îngrijoraţi de posibilitatea unei dezbinări profunde a forţelor de
dreapta din republică şi de perspectiva că ar putea ajunge la putere partidele
de stânga în urma alegerilor anticipate: Partidul Socialiştilor lui Igor Dodon
şi Partidul Nostru condus de Ranato Usatîi.
Viktor Şelin este un rus născut la Rîşcani, la 19
august 1965. El este patronul rețelei de cinematografe „Patria”, care deține
monopolul pe piața de cinema din Republica Moldova și care difuzează filme
exclusiv în limba rusă. El este proprietarul parcului de distracții „Aventura
Parc”, unul din cele mai mari și mai cunoscute parcuri de distracții din
Chișinău. A fondat prima agenție de securitate particulară din Republica
Moldova. Patronează ziarul de limbă rusă „Vremea”. Ca pretins jurnalist şi
politician, s-a remarcat prin atitudinea lui anti-românească. Pretinde că
susţine suveranitatea Republicii Moldova, dar nu suflă o vorbă despre trupele
de ocupaţie din R. Moldova. Cere folosirea "limbii moldoveneşti", iar
nu a limbii române şi el vorbeşte numai ruseşte. Partidul lui nu a intrat
niciodată în Parlament. Şelin este unul din interlocutorii predilecţi ai
ziariştilor ruşi, care evită să discute cu politicienii români de la Chişinău,
care reprezintă totuşi majoritatea absolută a populaţiei din Republica Moldova.
Pe el îl întreabă ziariștii ruși ce se mai întâmplă prin Basarabia…
„Recent, "Barometrul pentru opinia publică"
a dat publicităţii rezultatele unui sondaj de opinie, care a provocat agitaţie
în cadrul societăţii moldoveneşti. Şi mai ales în partidele care militează
pentru unirea cu România. Se pare că doar 20% din moldoveni doresc să facă
totuşi casă comună cu România. O altă veste neașteptată pentru partidele de
dreapta: 42% din cetățeni au votat pentru aderarea Republicii Moldova la
Uniunea Vamală, iar 39% - pentru aderarea la Uniunea Vamală. Cu un an în urmă,
situaţia stătea invers. Viktor Şelin, liderul Partidului Social-Democrat,
consideră că, dacă ar fi convocat un referendum, care să ia în considerare ca
punct de plecare părerea organizatorilor sondajului, cei care doresc să adere
la Uniunea Vamală ar depăşi 50%”, notează „Nezavisimaia Gazeta”.
Pentru aderarea la Uniunea Europeană, nu este nevoie
de referendum. Germania nu a organizat referendum pentru a intra în Comunitatea
Cărbunelui şi a Oţelului. Nici Franţa, nici Anglia, nici România. Pentru unirea
cu România a celor şase judeţe din Basarabia, nu e nevoie de referendum.
Germania nu a convocat referendum pentru reunificare pentru că nici Stalin nu
i-a întrebat pe nemţi sau pe români dacă vor să fie striviţi de tancurile
sovietice. Exemplu: am moştenit un apartament de la bunicul meu din Iaşi sau
din Timişoara. Comuniştii i l-au confiscat pe nedrept. După logica
politicienilor şi a ziariştilor ruşi, eu trebuie să-i întreb pe vecinii din
blocul respectiv şi pe profitorul confiscării dacă ar fi de acord ca eu să
preiau apartamentul bunicului. Aşa gândesc cei asemenea lui Viktor Şelin.
Reamintim că sondajul a fost realizat cu 1160 de
cetățeni, în perioada 8 noiembrie - 1 decembrie, cu sprijinul financiar al
societăţii Soros-Moldova. Marja de eroare este
de plus/minus 3%. Mai are cineva de spus ceva?
Aici trebuie menţionat faptul că Gabriel Andreescu,
Valentin Stan, Renate Weber, care activau tot la fundaţia Soros, dar de la
Bucureşti, au lansat prin 1993 un raport prin care condamnau orice tentativă de
reunificare a celor două state româneşti.
Dar Uniunea Europeană "nu mai face ochii
mari" când România vorbeşte despre unirea cu Republica Moldova. Traian
Băsescu, ex-preşedintele României, a discutat despre anexarea Republicii
Moldova cu fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy, cu Joseph Daul şi cu
comisarul european Johannes Hahn. Traian Băsescu, fostul preşedinte al
României, a făcut din nou un apel către clasa politică românească să iniţieze
unirea Republicii Moldova cu România. Băsescu a lansat această declaraţie la
congresul partidului Mişcarea Populară, unde ex-preşedintele a fost ales lider
al acestei formaţiuni politice.
Traian Băsescu susţine că Republica Moldova are trei
variante de opţiune politică. "Prima - să obţină cât mai repede posibil o
perspectivă clară pentru aderarea la Uniunea Europană, însă ţările mari din UE
se pronunţă contra acestui lucru. A doua - să se unească cu România. Şi a treia
- vine Rusia şi rezolvă problema în stilul ei", a spus el.
Oprindu-se în detaliu la a doua variantă, fostul şef
al statului român a declarat că, în ciuda afirmaţiilor făcute de diverşi
sceptici, unirea Republicii Moldova cu România este absolut realizabilă.
"Dacă parlamentele celor două state votează pentru unire, ea se va
produce. Dacă poporul român de pe ambele maluri ale Prutului votează printr-un
referendum pentru unire, ea se va face", spune el cu toată convingerea.
El crede că ambele părţi ar putea beneficia de pe urma
unirii. În acest context, dacă pentru Republica Moldova avantajele practice
sunt "evidente", pentru România este un câştig "strategic"
pentru că, dacă va creşte numărul de locuitori, vom putea să pretindem o
finanţare mai mare din partea Uniunii Europene. Mai mult decât atât, Băsescu
consideră că acest lucru va duce la "creşterea importanţei votului
României în Uniunea Europeană".
Ex-preşedintele a spus că a discutat deja despre
unirea Republicii Moldova cu România, (pe lângă celelalte două scenarii
descrise de el pentru evoluţia Republicii Moldova), cu un număr de politicieni
europeni importanți, inclusiv cu Nicolas Sarkozy, fostul președinte al Franței,
cu Joseph Daul, președintele Partidului Popular European, cu Johannes Hahn,
comisarul european pentru problemele extinderii UE şi pentru politica de
vecinătate. "Toţi au luat notă de aceste variante şi nimeni nu a făcut
ochii mari când le-am vorbit despre unire", a remarcat Traian Băsescu. El
crede că România și Republica Moldova nu trebuie să obțină acordul "marilor
puteri" ca să se unească; în acest scop, este suficientă voinţa
Bucureștiului și a Chișinăului.
La toate aceste observații, vine NOTA IA REGNUM
NOVOSTI: „O mare parte din Basarabia constituie teritoriul actualei
"Republici Moldova" în graniţele ei juridice. Partea de sud a
Basarabiei se află în regiunea Odesa din Ucraina actuală. În secolele X-XI,
Basarabia se afla în componenţa Vechiului Stat Rus, în secolele XII-XIII, făcea
parte din cnezatul Galiţia-Volînia.
(După cum se observă, ziariştii ruşi
"anonimi" consideră că teritoriile prin care au trecut armatele de
ocupaţie ale ţarilor aparţin Rusiei. Ruşii au ajuns pe cai şi la Paris pe
timpul lui Napoleon, când au apărut bistro-urile în Franţa. De ce nu ar
revendica şi Parisul? - nota red. VP).
La mijlocul secolului al XIV-lea, Basarabia era o
parte din cnezatul Moldova.
În a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Basarabia a
ajuns sub jugul otoman şi a fost eliberată în anul 1812 de trupele ruseşti, iar
prin Tratatul de pace de la Bucureşti, încheiat între Rusia şi Imperiul Otoman
în anul 1812, a intrat în componenţa Imperiului Rus.
Statul România a apărut ca urmare a deciziei
Congresului de la Berlin în anul 1978 şi era format din cnezatele unite Valahia
şi Moldova (fără Basarabia şi Bucovina).
(Dacă istoria veche a românilor nu contează pentru
ruşi, rezultă că şi Rusia datează din anul... 1991, fiindcă atunci a apărut
Federaţia Rusă. În ce priveşte Basarabia, le reamintim ruşilor că cele trei
judeţe din sudul Basarabiei, aflate acum în Ucraina, făceau parte din regatul
unit România. La fel, Herţa, însuşită acum de Ucraina, făcea parte din
România - nota red. VP). În decembrie
1917, România a ocupat Basarabia, care nu i-a aparţinut niciodată. În anul
1940, Uniunea Sovietică şi-a luat înapoi Basarabia, care a fost alăturată
Transnistriei şi aşa s-a format Republica Sovietică Socialistă Moldovenească,
dezmembrată în anii 1990-1991.
Conform Constituţiei Republicii Moldova, limba de stat
din această ţară este "limba moldovenească pe baza grafiei latine".
În acelaşi timp, în toate instituţiile de învăţământ, de-a lungul întregii
perioade în care Republica Moldova a fos independentă, se studiază disciplinele
"Limba română" şi "Literatura română", iar istoria, cu
excepţia perioadei 2006-2011, se numeşte "Istoria românilor". Limbile
moldovenească şi românească reprezintă una şi aceeaşi limbă, în ciuda unor
diferenţe regionale, care se reflectă inclusiv prin folosirea scrisului kirilik
sau latin, însă problema identităţii este un marker politic pentru populaţia
Republicii Moldova. Pe de altă parte, identitatea istorică românească a apărut
după identitatea moldovenească.
Noţiunile de "români", "popor
român" şi "limbă română" sunt creaţia lingviştilor din
Transilvania cu grafie latină, au fost inventate la sfârşitul secolului al
XVIII-lea. Scrisul moldovenesc există în kirilikă din secolul al XVI-lea.
La 31 august 1989, Sovietul Suprem al Republicii
Sovietice Socialiste Moldoveneşti a adoptat Legea privind statutul limbii de
stat în RSSM şi Legea privind "revenirea" limbii moldoveneşti la
grafia latină, în timp ce moldovenii din Transnistria au păstrat grafia
kirilikă a limbii moldoveneşti.
Conform poziţiei oficiale actuale a României, poziţie
împărtăşită şi de susţinătorii unionismului românesc, Moldova este "al
doilea stat românesc", moldovenii sunt "români", limba
moldovenească este "română". Totodată, conform datelor oficiale ale
recensământului din anul 2004, recunoscut de Biroul Naţional de Statistică din
Moldova, s-au declarat români 2,2% din numărul locuitorilor ţării, moldoveni -
75,8%. Pe de altă parte, 78,4% din numărul moldovenilor au indicat ca limbă
maternă limba moldovenească, iar 18,8% - româna.
Pe de altă parte, este artificială şi însăşi problema
ridicată de Bucureşti, după care moldovenii şi ucrainenii ar fi "români",
pentru că identitatea românească a apărut din punct de vedere istoric după
identitatea moldovenească. Pe de altă parte, formarea românilor ca naţie a avut
loc pe nişte porţiuni de teritoriu din actuala Românie - în Valahia şi în
Moldova, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, pe când Basarabia se afla
deja în componenţa Imperiului Rus, iar Bucovina - în componeţa Austro-Ungariei.
Cu toate acestea, faptul că a ocupuat aceste teritorii în perioadele 1918-1940
şi 1941-1944 serveşte până în prezent pentru Bucureşti ca pretext să afirme că
populaţia moldovenească din aceste teritorii ar fi alcătuită din
"români" şi să pretindă, într-un fel sau altul, să-şi exercite
influenţa şi prezenţa în regiune.
(Iată că apar nuanţe noi în presa rusă: moldoveneasca
şi româna reprezintă una şi aceeaşi limbă, indiferent dacă se scriu cu litere
kirilice sau latine, dar moldovenismul este marker politic al basarabenilor.
Pentru a combate ideea neostalinistă, conform căreia moldovenii ar fi altceva
decât români, trebuie folosite argumente istoriografice. Nu lingviştii
transilvăneni au folosit primii noţiunea de "român", cum susţin ruşii
sau ucrainenii, ci... moldovenii.
Grigore Ureche nota la 1642 în « Letopiseţul Ţării
Moldovei » : “Rumânii, câţi să află lăcuitori în Ţara Ungurească şi la Ardeal
şi la Maramoroşu, de la un loc sântu cu moldovenii şi toţi de la Râm se trag “.
Miron Costin spune mai târziu acelaşi lucru: „Biruit-au gândul să mă apucu de
această trudă, să scot lumii la vedere felul neamului, din ce izvor şi seminţie
suntu lăcuitorii ţării noastre, Moldovei şi Ţării Munteneşti şi românii din
ţările ungureşti, cum s-au pomenit mai sus, că toţi un neam şi odată
descălecaţi suntu”.
"Cartea Românească de Învăţătură" a
mitropolitului Varlaam a apărut în 1643 şi Varlaam era moldovean, nu
transilvănean. El nu a scris "Carte Moldovenească..." În sfârşit,
stolnicul Constantin Cantacuzino din Valahia confirmă ce scriu cronicarii
moldoveni: "toţi câţi sunt rumâni (...) toţi aceştia dintr-o fântână au
izvorât şi cură”. Lingviştii Şcolii Ardelene au scris abia peste o sută de ani
despre originea comună a tuturor românilor. Opiniile unor ziarişti şi
politicieni ruşi sau ucraineni cu privire la originea şi identitatea românilor
arată cât de important şi de actual rămâne studiul atent al istoriei noastre
vechi - nota red.VP).
În conformitate cu legislaţia actuală a Republicii
Moldova, care este încălcată practic permanent de autorităţi, limba rusă are un
statut de limbă de comunicare internaţională. În Autonomia Găgăuză, rusa este
limbă maternă pentru majoritatea absolută a populaţiei, iar alături de limba
moldovenească şi de limba găgăuză, este una din limbile oficiale.
Conform studiului "Limba rusă în spaţiul
post-sovietic: cercetare comparată a răspândirii ei" (martie 2009), studiu
realizat de Grupul de cercetare "Zirkon", în R. Moldova, limba rusă
este considerată limbă maternă de 20% până la o treime din populaţie, preferă
să vorbească ruseşte peste 40%, vorbesc ruseşte fluent peste 70%, se pot
exprima în rusă peste 90%, înţeleg ruseşte peste 95%. Pe 1 martie 2011, s-au
dat publicităţii rezultatele unui studiu sociologic, efectuat de Institutul
CBS-AXA. Aceste rezultate atestă că aproximativ 62% din numărul locuitorilor
Republicii Moldova vorbesc liber ruseşte şi scriu în limba rusă corect, 18%
vorbesc ruseşte cursiv, dar scriu cu greşeli, 7% pot să se înţeleagă cu
vorbitorii de limbă rusă, alţi 5% abia înţeleg rusa, dar nu pot vorbi, şi doar
1% nu o cunosc defel.
Pe de altă parte, conform datelor unui sondaj de
opinie din mai 2010, ralizat de autoritarul Barometru al opiniei publice din R.
Moldova, peste jumătate din populaţia ţării - 54,1% se pronunţă pentru
acordarea statutului de a doua limbă de stat pentru limba rusă, în timp ce
contra acestei idei s-au manifestat 38,8% din cei chestionaţi. ”
Am redat integral acest text pentru a se vedea că situația
este gravă dfâincolo de Prut și nu mai putem spune că nu ne afectează.
Al doilea Pact Molotov-Ribbentrop pentru jumătate de
veac
Premierul ucrainean Arsenii Iaţeniuk a cerut Uniunii
Europene să blocheze proiectul gazoductului Nord Stream-2 în timpul unei
conferinţe de la Bruxelles, cu Federica Mogherini, Înalta Reprezentantă a UE
pentru afaceri externe și pentru politica de securitate. "Vă rog să
supuneţi proiectul gazoductului Nord
Stream-2 celei mai dure analize. El trebuie blocat fiindcă provoacă daune
ţărilor din estul Europei", a spus Arsenii Iaţeniuk, citat de TASS.
Anterior, s-a comunicat că guvernele Greciei și
Republicii Cehe au decis să nu semneze apelul guvernelor din cele șapte țări
din Europa Centrală și de Est către Comisia Europeană, prin care se solicită
închiderea proiectului Nord Stream-2, un gazoduct ce trebuie să treacă pe
fundul Mării Baltice, până la ţărmul Germaniei.
Reamintim că acea scrisoare a fost iniţiată de
guvernele Poloniei şi Slovaciei. Pe lângă guvernele acestor țări, s-au alăturat
Ungaria, România, Estonia, Letonia și Lituania. Conform iniţiatorilor acestei
idei, problema blocării gazoductului Nord Stream-2 trebuie inclusă pe ordinea
de zi a summit-ului Uniunii Europene.
Prin semnarea unui acord de acționariat pentru
gazoductul Nord Stream 2, ce va trece pe fundul Mării Baltice, Gazprom a
constituit de fapt cel mai mare bloc de companii energetice din Europa,
interesate să livreze gaze ruseşti, dar ocolind Ucraina. Proiectul va face din
Germania un centru de distribuție important pentru gazul rusesc prin Europa. De
fapt, acest lucru va permite renunţarea la livrările de gaze prin Ucraina şi va
lipsi Kievul de taxele de tranzit. Această abordare este în contrast puternic
cu politica publică a Berlinului, care încă susține Kievul. Însă experţii
ziarului "Kommersant" reamintesc că Germania, ţară fundamentală
pentru Uniunea Europeană, poate să-şi permită
o astfel de deviere de la linia sa politică, în favoarea intereselor
sale economice.
După cum prognoza "Kommersant" încă din 31
august, "Gazprom" a semnat la Forumul Economic Răsăritean cu unele
companii energetice europene un acord de acționariat, pentru construirea
gazoductului Nord Stream 2. Monopolul din Rusia va deţine pachetul de control.
E.On şi Wintershall din Germania, OMV din Austria și Shell din Anglia şi Olanda
vor primi câte 10% din acţiuni, Engie din Franţa - 9%. Semnarea nu s-a anunțat
până în ultimul moment. Chiar şi Dmitrii Peskov, secretarul de presă al
preşedintelui Putin, nega săptămâna trecută, pe un forum din Vladivostok, că se
va semna acest acord.
Pe de altă parte, trustul Gazprom a revenit pe
neaşteptate la afacerea cu schimbul de active cu BASF din Germania
(societatea-mamă a companiei Wintershall). Negocierile au început în 2012, dar,
la sfârșitul anului 2014, au fost oprite la inițiativa germanilor, deși Comisia
Europeană dăduse autorizația. Cu două săptămâni înainte, "Gazprom" a
anulat proiectul South Stream, însă, în această primăvară, Alexei Miller,
preşedintele Gazprom, anunţa la Berlin că, dacă Uniunea Europeană vrea să scape
de raporturile de interferenţă şi de interdependență din domeniul gazelor,
atunci și "Gazprom" va schimba strategia.
Piața a interpretat această declarație ca o respingere
a politicii de acces la consumatorii finali din Europa, politică pe care
"Gazprom" a dus-o timp de zece ani. Acum, prin blocarea afacerii cu
BASF, "Gazprom" a făcut o altă mutare agresivă: monopolul din Rusia
îşi consolidează acţiunile din vânzarea şi stocarea gazelor din Germania la
companiile Wingas, WIEH şi WIEE şi primeşte 50% din acţiuni la WINZ (deține
zăcăminte în Marea Nordului). Acest lucru contrazice ideea retragerii din
activele europene şi expune Gazprom la atacuri, dacă vor fi impuse sancţiuni
contra trustului. Însă afacerea este o dovadă şi pentru schimbarea poziţiei
BASF. Potrivit unor surse ale ziarului "Kommersant", familiarizate cu
situația, compania germană a îngheţat afacerea, fiindcă "era imposibilă în
acele condiţii politice". "În anul 2014, BASF a fost foarte prudentă
și nu s-a grăbit să intre în conflict cu conducerea politică a Germaniei, din
cauza relatiei cu Gazprom. După cum se vede, nu există un asemenea
conflict", remarcă un interlocutor al ziarului "Kommersant". O
altă sursă spune că, acum, BASF a propus ea însăşi să închidă afacerea,
deoarece era important pentru germani să scape de un profit scăzut pentru
activele din domeniul gazelor.
BASF și "Gazprom" au refuzat să comenteze.
"Acum, această tranzacție ar trebui să fie considerată un pic mai mare,
decât un dosar de afaceri cu prezentare detaliată. Acest lucru ar putea fi o
ezitare, o bîjbîială generală pentru nişte măsuri comune, inclusiv în
politică", susţine Maria Belova de la Vygon Consulting.
În sine, semnarea acordului acționarilor pentru Nord
Stream 2 este deja o dovadă că, în UE, ca și mai înainte, nu există o poziție
unitară în relațiile cu "Gazprom", pe ansamblu, nici în ce priveşte
problema stresantă a tranzitului gazelor prin Ucraina. Cele mai mari companii
de energie din Marea Britanie, Franța, Germania și Austria au semnat proiectul
care, dacă nu se blochează, atunci va minimiza tranzitul de gaze prin Ucraina,
ţară pe care toate statele continuă s-o susţină din punct de vedere politic.
Acordul este contrar poziției autorităţilor de la Bruxelles: Maroš Šefčovič,
vice-președintele Comisiei Europene, susţine că nu este nevoie de niciun
gazoduct care să ocolească Ucraina (vezi "Kommersant" din 16 iulie).
De asemenea, acest proiect de gazoduct este perceput ca o discriminare a
ţărilor din sudul Uniunii Europene, pe care SUA şi Comisia Europeană le-au
împiedicat anul trecut să construiască gazoductul South Stream. Acum, se
propune construirea unui gazoduct cu o capacitate de 55 miliarde de metri cubi
pe an, care să aducă miliarde de dolari din taxe de tranzit nu Bulgariei şi
Ungariei, ci Germaniei şi Cehiei. În plus, aproape tot gazul rusesc va ajunge
în Europa prin Germania, ceea ce va asigura pentru companiile germane de profil
un flux de bani constant decenii la rând. "Participanții la proiectul
South Stream - Bulgaria, Grecia și Italia - sunt țări care nu au greutate, ele
nu pot impune decizii contrare liniei politice generale, însă Germania va
putea", consideră Feodor Lukianov, directorul Consiliului pentru politica
externă și de apărare. El crede că Berlinul este de acord cu ideea
diversificării livrărilor de gaze şi vrea reducerea dependenţei de Rusia, va
susţine politic Ucraina, însă aici va opta pentru o soluţie pragmatică.
"Sarcina responsabilităţii este mare pentru
nemţi, iar Germania este acum principalul curator al valorilor europene. În
această situaţie, mediul de afaceri din Germania se teme că un conflict
prelungit cu Federaţia Rusă ar putea submina garanția dezvoltării economice",
spune domnul Lukianov. "Germania consideră că Ucraina trebuie sprijinită,
dar calea ei spre democrație și reformă este foarte lungă, iar noi pierdem timp
- sistemul de transport al gazelor din Ucraina trebuie modernizat, însă nimeni
nu este dispus să investească în el", spune Alexander Rahr, directorul
ştiinţific al Forumului germano-rus. El a adăugat că de la Germania "se
cere mereu câte ceva, şi asigurarea securităţii energetice, şi bani pentru
coşul zilnic al Uniunii Europene". El subliniază că planurile pentru Nord
Stream 2 nu încalcă legislația UE, inclusiv prevederile Pachetului Energetic
-III, iar atitudinea faţă de acest proiect reflectă discrepanţele dintre
poziţia "vechiului Occident" şi a noului est al Europei.
Interlocutorii ziarului "Kommersant" au fost
de acord cu faptul că este foarte importantă poziţia Statelor Unite ale
Americii. "În prezent, au loc negocieri foarte importante pentru UE şi
Germania cu SUA privind Tratatul de Liber Schimb Transatlantic (TTIP), prilej
cu care Washingtonul propune să livreze Europei gaz american", remarcă
domnul
Rahr, adăugând că "Statele Unite au acționat şi
împotriva primului Nord Stream, dar acesta a fost totuşi construit".
Domnul Lukianov crede că Statele Unite ale Americii nu vor putea face mare
lucru - politica Germaniei pentru răsărit este stabilită deja pentru jumătate
de veac şi "întotdeauna, atunci când vine vorba de interesele ei directe,
Germania şi-a impus propria agendă". "Nemţii vor trebui să răspundă
la întrebări neplăcute, însă nu este o certitudine că ei vor avea de gând să
lase Ucraina fără tranzit. Cel mai probabil, ei vor încerca să facă în aşa fel,
încât ruptura Gazpromului de Kiev să nu fie prea dură", susţine el. Maria
Belova consideră că importanța acordului privind Nord Stream 2 constă în aceea
că importanţa acordului pentru Nord Stream 2 constă în faptul că, acum, se
poate începe un dialog argumentat, cu privire la timpul cât se va mai menţine
un tranzit oportun prin Ucraina (de 8-10 miliarde de metri cubi de gaze pe an).
Cu toate acestea, potrivit unor surse ale ziarului
"Kommersant", dacă tranzitul scade sub 40 miliarde de metri cubi pe
an, exploatarea sistemului de transport al gazelor din Ucraina nu mai este
profitabilă şi Kievul va fi nevoit să conserve o parte din acest sistem.
Viorel PATRICHI
vineri, 18 decembrie 2015
Am fost în patria vacilor Jersey
![]() |
Am ajuns greu pe Insula Jersey, un loc exotic din Marea Mânecii. Cu feribotul. Și nu am regretat |
![]() |
Vacile Jersey au monumente. Pe lirele de pe insulă, alături de chipul Reginei Marii Britanii, apare și profilul unei vaci Jersey. Aici există dinastii de crescători mândri de ocupația lor ancestrală. |
De mici, copiii învață să expună o vițică la târg. |
![]() |
John Le Feuvre |
![]() |
În Muzeul din Jersey, există o vacă premiantă, care a fost împăiată. |
![]() |
Puțină legendă: o vițică tocmai s-a născut cu imaginea Insulei Jersey pe trup |
![]() |
Așa arăta Premianta de la expoziția din 1897 |
![]() |
Un lapte fără egal, cu o grăsimde aproape 7%. De aceea, Jersey este supranumită Vaca de Unt. |
Oana Cristina Patrichi - Am fost în patria vacilor Jersey
Oana Cristina Patrichi - Am fost în patria vacilor Jersey
Pe 3 octombrie, m-am dus să văd Târgul de toamnă de pe
Insula Jersey, care cuprinde parada vacilor ăi concursul lor de frumusețe, o
expoziție de fructe, flori ăi legume, o colecție de păsări, standuri de produse
tradiționale locale. Mergând acolo am putut vedea niăte vaci fabuloase prin
producția ăi frumusețea lor. Acest spectacol select are loc anual lângă clădirea
Jersey Island Genetics, lângă Societatea
regală din Jersey pentru agricultură ăi horticultură, unde este ăi Lăptăria Jersey.
Am ajuns pe insulă cu convingerea că vaca Jersey este
doar o vacă, doar un pic mai delicată ăi mai profitabilă decât altele. Am
plecat cu dorința ca, în viitor, să am o Jersey pentru lapte, atunci când o să
dețin o bucată de pământ. Am avut confirmarea gândului meu în doar câteva
clipe, când am ținut de căpăstru o vacă Jersey. Aă îndrăzni să spun că este
animalul de companie cel mai profitabil ăi cel mai drăguț, în acelaăi timp.
Jersey nu este o vacă, este o jucărie, este pisicuță,
dar nu vacă. Este foarte uăor de manevrat, foarte blândă, foarte curioasă ăi,
în unele cazuri, este pur ăi simplu dulce. Ca o antilopă, ca o ciută maxi de pe
la noi. Din aceste motive, este foarte potrivită pentru copiii care ar putea
vizita ferma. Am văzut copii lăsați singuri cu vițelele în ringul de concurs ăi
unii nu aveau mai mult de nouă ani. Nici nu e de mirare că asemenea vaci dau cel
mai bun lapte, pentru că au ăi cel mai bun caracter din lume. Jersey nu mai are
coarne ăi deci nu pare agresivă ca vacile țăranilor noătri. Pentru relațiile cu
publicul, este cel mai frumos ăi cel mai valoros angajat pe care l-ați putea
avea într-o fermă.
Sigur, este o părere subiectivă, dar să vedem ce zic
specialiătii.
O dinastie de crescători
John Le Feuvre, unul din cei doi proprietari ai Campioanei Supreme a concursului de frumusețe,
pe care o cheamă Natalies Action Queen, mi-a spus următoarele lucruri despre
vaca Jersey: “Am avut vaci din 1938. Creăterea vacilor pentru prăsilă este un
joc al răbdării ăi cunoaăterea vacilor, a lucrurilor pe care vrei să le îmbunătățeăti
la ele este de asemenea important. Jersey este cea mai bună vacă pentru lapte de
calitate, apreciat pentru grăsimile pentru unt ăi proteine.”
John Le Feuvre
aparține unei dinastii de fermieri, care se întinde până în anul 1264 aici, pe insula Jersey.
Arborele lui genealogic se înăiră ca o hartă pe
doi metri pătrați, iar el nu este ultimul. Are un urmaă la fermă - fiul
lui de 22 ani. “Din 1264?!Înseamnă că ătiți multe despre creăterea vacilor...”
“Ei, nu eram totuăi prin anul 1264!Însă toți bunicii mei de pe ambele părți au
fost crescători de vaci. Tata n-a fost crescător de vaci, era cultivator de roăii,
dar avea ăi el câteva vaci. Deci creăterea vacilor este o tradiție de familie”.
După cum mi-a spus domnul Le Coune, un alt fermier de
pe Insula Jersey, proprietarul vacii împăiate de la Muzeul din Jersey, creăterea
vacilor era un mod de viață cu mulți ani în urmă, nu o afacere. Prin oraă, poți
vedea monumente dedicate vacilor care au fost mari campioane.
Pregătirea pentru concurs
Fermierul
Robert Perchard, unul din cei doi proprietari ai Rezervei de Campioane, Ansom
Big Shot Melba, îmi vorbeăte de pregătirea vacilor pentru concursul de frumusețe: “Acum vedeți că vacile sunt foarte liniătite ăi
blânde, dar câteodată, sunt puțin nervoase, chiar sălbatice, când se află în
cireadă, aăa că trebuie să le antrenezi de mici. Când ai o vițeluăă foarte
frumoasă (i se spune “heifer”) ăi o duci la concurs de mică, ea se va îmblânzi.
Dar câteodată trebuie s-o struneăti, aăa cum se face în cazul cailor. Pot fi puțin
nebune câteodată, dar trebuie să-i pui un hăț în jurul gâtului, s-o legi în staul
pentru o zi sau două, apoi începi să le porți. Câteodată, nu vor să meargă, aăa
că ai nevoie de ajutorul altor doi oameni ca să le antrenezi. Ele trebuie să
meargă frumos ăi să se oprească atunci când vrei tu, să păăească cu capul sus,
ca la paradă, frumos! Asta vine cu experiența celui care se ocupă de vaci, cu
timpul ăi cu efortul pe care antrenorul îl depune. Unele animale arată superb.
Se mândresc cu ele atunci când merg. Jumătate din treabă este să convingi vaca
să se prezinte frumos, cu capul sus, cum e cea de aici care pozează! E o artă să
le faci să pozeze frumos, pentru că fermierii folosesc pozele pentru
publicitate”.
Ce urmăreăte juriul?
Ca sa urcăm în ierarhia specializărilor, am vorbit cu
bonitorul concursului de frumusețe, Hefyn Wilson, “judecătorul” concursului. ªi
l-am întrebat ce urmăreăte la o vacă: “Cea mai bună caracteristică este ugerul,
care trebuie să fie foarte frumos, larg ăi lung.În al doilea rând, sunt
picioarele, pentru că trebuie să meargă să se hrănească. Dacă nu merge bine, nu
va produce lapte. Dacă vaca nu se poartă bine, dacă trebuie să iau o decizie
între primul ăi al doilea loc, caracterul vacii ar putea conta pentru nota pe
care o primeăte”.
L-am rugat să-mi dea o mostră din concurs pentru
vacile de pe primele două locuri:
“Această vacă e câătigătoare, numai uitați-vă cât de adâncă este în
corp, cât de adâncă ăi largă este în coaste, este înaltă ăi are spatele drept,
e foarte largă în ugerul posterior, are o incredibilă putere a ligamentului
ugerului ăi o venație frumoasă pe toată întinderea ugerului. A doua heifer, ce
stil incredibil! ºine capul sus mândra heifer, cea mai bună parte este sistemul
mamar, înalt, larg, cu o frumoasă poziționare a țâțelor ăi o incredibilă venație.”
Judecătorul (bonitorul) nu vorbeăte niciodată negativ
despre nicio vacă. Modul de a trece de la o vacă la alta este propoziția: “ªi de aceea, vaca de pe primul loc are un
avantaj asupra vacii de pe al doilea loc.” ªi de aici încolo, începe să laude
vaca de pe locul al doilea.
Tinerii vor să fie crescători de vaci
Deăi au rămas mai puțini crescători pe insulă, am
aflat că sunt tineri care vor continua să fie fermieri pe insulă. Unul din ei
este Briane: “Este bine să ieăi afară,
în aer liber, să te plimbi. Am avut o slujbă într-un birou ăi stăteam toată
ziua jos. Eu prefer să ies pe câmp.”
Pare incredibil, dar Briane are timp să practice surfing.Îăi iubeăte
vacile la fel ca pe câinele lui.
La categoria tineri crescători a venit ăi Becky Houze.
Are 22 de ani. Abia a terminat facultatea de agronomie ăi speră să preia
frâiele afacerii încet-încet, în... 10-15 ani.
Am sfătuit-o să-l lase pe tatăl ei să trăiască mai mulți ani ăi să fie sănătos.
Pentru că nu cunosc meseria ei, am întrebat-o cum îăi
alege vacile pentru concurs: “Ai nevoie
de un animal cu o conformație bună, un uger frumos, cu ligamente puternice, cu
coaste largi, deschise, cu un spate drept ăi frumos. Odată ce ți-ai ales
animalul, trebuie să-l tunzi ăi să mergi cu el, trebuie să-l speli. Tundem vacile pentru concurs pentru a se vedea
conformația mai bine.” Pentru că sunt un neofit total, am fost curioasă de ce
antrenorul le calcă pe copite pe vaci în concurs. “Când le prezinți, vrei să se
prezinte într-un unghi bun, cabrat, ăoldurile trebuie să fie echilibrate, aăa că
trebuie să le calci pe copite ca să-ăi schimbe poziția picioarelor.” Un concurs
de frumusețe pentru vaci te învață un lucru esențial pentru viață. Uitându-mă
la Becky Houze, cum făcea ea cele mai rapide ăi grațioase miăcări de balet,
doar ca să evite copitele vacii, am înțeles că asta facem toți în viața noastră,
într-o măsură sau alta...
ªi Becky se laudă cu timpul ei liber: practică
netball, iese “să bea” în oraă, partcipă la activitățile clubului tinerilor
fermieri, unde au competiții de plugărie, fabrică “unt negru” ăi se implică în
bătaia florilor din august.
Si ca să nu las tineretul în pace, am vorbit ăi cu
Eden Hicks, care a prezentat o vițeluăă la concurs. A câătigat locul al
patrulea. Are doar 9 ani ăi a început “munca” la 6 ani. La început, a trebuit să
fie asistată de cineva până a învățat să le controleze pe vițeluăe. ”Ce le faci
ca să te asculte?”, am întrebat-o. ”Le loveăti peste fund”, a venit replica
prompt.
¥n numai patru zile, cred că am vorbit cu mai mulți
oameni, decât vorbesc în mod obiănuit într-o lună, dar consider că am reuăit să
surprind câteva aspecte interesante ale creăterii vacilor pe Insula Jersey.
Cartea de rasă are 150 de ani!
¥n 2016, se vor sărbători aici 150 de ani de la apariția
Cărții de Rasă.În anul 1833, s-a creat Asociația crescătorilor, iar Cartea
Cirezilor (Cartea de Rasă) a fost creată în 1866. Această carte înregistrează
pedigree-ul vacilor încă de-atunci. Cuprinde înregistrări despre parametrii
laptelui, despre boli, certificatele bolilor.
Jersey Genetics este un semtest. Se ocupă de
colectarea materialului seminal de la tauri ăi o procesează, apoi ameliorează
rasa prin importuri. Din 2008, guvernul a schimbat legea ăi a permis importul
de tauri vii. Un taur din import nu costă nimic pentru crescător fiindcă prețul
este acoperit de Asociație. David Hambrook caută cei mai buni tauri ăi face o
listă a acestor animale. Fermierii aleg ce tauri vor. ”Luăm tauri de oriunde,
nu ca alte ferme. Cumpărăm tauri din SUA, Canada ăi Danemarca, Australia, Marea
Britanie, prea puțini din Noua Zeelandă. Din nici o altă parte a Europei nu
cumpărăm.”
Despre tehnologia creăterii vacilor Jersey vom scrie
cu alt prilej.
Oana Cristina PATRICHI
Oana Cristina Patrichi - Tehnologia de creștere a vacilor de pe Insula Jersey
Pe Insula Jersey, se află 5000 de vaci din rasa cu același nume, din care 3000 se
mulg. Tot acest efectiv este distribuit în
22 de cirezi pe toată insula. Primele 12 ferme au câte 300 de vaci.
Proprietarii vor să ajungă în timp la 15-18 ferme, fiecare cu peste 200 de
vaci. O singură fermă este independentă de cooperativă și are propriul magazin
pe insulă, unde vinde brânzeturi, iaurt și înghețată. Este o cireadă mică, de
60 de vaci și se numește Classic Herd. Pe insulă există și o cireadă de 300 de vaci pentru carne.
Venind aici, am înțeles de ce urmașii normanzilor din
Jersey au urcat vaca pe lirele lor, alături de portretul reginei. Ca să înțeleg
cum s-a format nucleul genetic al rasei Jersey, am vorbit cu Alan James,
managerul de producție al Lăptăriei Jersey, cu James Godfrey, director general
la Societatea Regală pentru Agricultură și Horticultură de pe Insula Jersey, și
cu David Hambrook, managerul general al societății Jersey Island Genetics.
A existat presupunerea că rasa ar putea proveni din
Israel (Palestina) , deci din Orientul Mijlociu, dar, din punct de vedere
genetic, Jersey este mai apropiată de
vacile din stepele rusești. Numai pe această insulă s-a putut însă realiza
izolarea genetică absolută timp de sute de ani pentru a decanta o asemenea
valoare. Vacile Jersey sunt foarte rezistente la frig si căldură extremă. Le poți
vedea în Orientul Mijlociu, în Dubai sau în... Quebec.
În cea mai mare parte a anului, pasc pe pășuni
supraînsămânțate. Iarna, primesc porumb de siloz, fân, semifân și concentrate.
Nu prezintă distocii la fătare, pentru că au cartilaje foarte flexibile în
pelvis. Vițelul rămâne lângă mamă după fătare și este alăptat de două ori pe
zi.
Au făcut unii încrucișări cu Belgian Blue, dar metișii
arătau ca niște monștri. Au obținut vaci de carne, dar nu au avut distocii.
Fermierii primesc 47 pence pe litrul de lapte și Paul
Houze consideră că este un preț bun, dat fiind costul furajelor de 35 – 40 de
lire pe tonă. “Acum conducerea unei ferme este complexă. Trebuie să știi cum să
operezi o afacere. ªi apoi înveți să mulgi vaca. Pe timpul meu, mulgeam vaca și
speram să vină cineva să cumpere laptele,” își amintește Paul Houze.
În privința tehnologiei, s-a dorit la un moment dat
introducerea instalației rotative de muls, dar acest dispozitiv este pentru
cirezi foarte mari și nu au așa ceva pe insulă. Era greu pentru că trebuia să
aducă tehnicieni din afară, iar
transportul pe timpul iernii este dificil. Costul și insecuritatea au făcut ca
fermierii să renunțe.
Avantajul că fermele se află pe o insulă este nivelul
excelent de sănătate. Bolile de pe continent sau din Martea Britanie nu ajung
aici. Nu au tuberculoză, brucella sau alte boli. Dezavantajul de pe insulă este
accesul dificil la tehnicieni și la tehnologie, atunci când este nevoie.
Organizarea
La început, existau 1000 de ferme pe Jersey, dar toate
erau foarte mici, de numai 6 vaci unele. Au decis să facă cirezi mai mari și
acum au 22 de ferme. Avantajul: prețul de cost și calitatea laptelui.
Dezavantajul: riscul pierderii întregii cirezi din cauza vreunei boli, ceea ce
poate reduce cu 20% întregul șeptel al insulei. Soluția a fost să nu importe
vaci vii și lapte. Este, de asemenea, o
problemă de comerț, pentru că dacă imporți vaci și lapte, acestea pot scoate
vaca Jersey de pe piață.
În anul 1833, s-a creat Asociația crescătorilor, iar
Cartea Cirezilor (Cartea de Rasă) a fost creată în 1866. Această carte
înregistrează pedigree-ul vacilor încă de-atunci. Cuprinde înregistrări despre
parametrii laptelui, despre boli, certificatele bolilor. Jersey Genetics este
un semtest. Se ocupă de colectarea materialului seminal de la tauri, îl
procesează, apoi ameliorează rasa prin importuri.
Exigențe pentru taurii de import
Din 2008, guvernul a schimbat legea și a permis
importul de tauri vii. David Hambrook spune că sunt trei cerințe minime pentru
a importa un taur pe insulă:
I Originea
- pedigree înregistrat timp de 7 generații;
- certificat că nu există niciun taur din altă rasă
printre strămoșii lui;
- testare ADN a identității taurului;
- testare ADN pentru strămoși;
- testare ADN pentru rasă.
II Certificat de sănătate.
III Testare genetică.
“Nu interzicem importul pe baze genetice, dar îi lăsăm
pe fermieri să decidă. Ei vor ce e mai bun din punct de vedere genetic, dar noi
nu vrem să importăm cei mai buni tauri pentru că se poate ajunge la
consangvinizare. Îi încurajăm pe fermieri să poarte discuții deschise. Avem un
club al fermierilor miercuri seara în timpul verii, unde discută despre fermele
lor și îi încurajăm pe fermieri să fie diferiți.”
Au monitorizat nivelul de consangvinizare. Au realizat un program de cercetare cu SUA,
au trimis mostre de spermă din 1960, de la peste 400 de tauri. Au comparat
nivelul de consangvinizare și au constatat că este aproximativ același cu al
populației de vaci din SUA. “Deci este un lucru bun. Am fost foarte atenți la
acest lucru.”
David Hambrook
este managerul general la Jersey Island Genetics, care este o subsidiară
a Societății Regale pentru Agricultură și Horticultură din Jersey. Compania se
ocupă de colectarea materialului
seminal, cumpără spermă, importă echipament și face controlul drastic al
laptelui. În privința Cărții Cirezilor, este a doua rasă din lume care are o
singură Carte de rasă, după rasa Hereford.
Cum spuneam, Cartea de Rasă împlinește 150 de ani în
2016. În 1833, s-a creat societatea regală, care a trimis oameni pe insulă ca să
caute cele mai bune animale. Au notat orice detaliu: culoarea părului, culoarea
limbii etc. Li s-au dat nume. Pentru tăurași, s-au asigurat că au mame
potrivite. Scopul Cărții de Rasă a eliminarea animalelor indezirabile.
Cel mai bun lapte din lume
Cea mai mare
parte a laptelui de pe insulă este procesat printr-o cooperativă, care se numește
Lăptăria Jersey, apărută în 1952. Este deținută de fermieri. O cooperativă
statutară, creată printr-o lege a guvernului de pe insulă. Principiul e simplu:
nu furnizezi nimic, nu iei nimic. Prețul laptelui este o combinație între prețul
produsului și investiția producătorilor în lăptărie.
Lăptăria vinde tot laptele și produsele. Se deduc
cheltuielile și reinvestițiile, iar restul e dat producătorilor, proporțional cu contribuția
lor. În plus, sunt bonusuri plătite pentru calitatea laptelui. De asemenea, se
deduc bonusurile dacă laptele nu este de calitate. Sunt și bonusuri dacă
îndeplinești condițiile contractului cât mai bine: cantitatea mai mare de lapte
livrat lăptăriei.
Alan James mi-a vorbit despre Lăptăria Jersey, care
produce lactate pentru cele mai scumpe hoteluri din Anglia și din lume.
Desigur, și pentru familia regală din Anglia. Calitatea produselor diferă în
funcție de solicitant.
Lăptăria are 64 de angajați. Când preiau laptele de la
fermieri, iau probe pentru depistarea antibioticelor, a cantității de apă din
lapte, chimicale, conținutul de grăsime și de bacterii. Aici ajung 13.5
milioane de litri în fiecare an. Este o fabrică nouă, construită de cinci ani. Face o gamă largă de produse: lapte
proaspăt, lapte cu viață lungă, unt, mai multe sortimente de înghețată, smântână,
diverse tipuri de iaurturi. O singură fabrică face toată gama de produse
lactate. Lucrează patru zile pe săptămână în procesare, de la 6 dimineața până
la 15.45. În weekend, nu procesează nimic, dar colectează lapte. În fabrică
lucrează mai multe naționalități: Jersey beans (localnicii din Jersey),
englezi, francezi, portughezi, polonezi și o româncă în laborator. Unii au
lucrat aici peste 30 de ani. Toți sunt mândri că produc cele mai bune lactate
din lume.
“Trebuie să rămânem competitivi”
Cea mai mare parte din cei 13 milioane de litri de
lapte, adică 9 milioane, ajung pe insulă. Exportă unt în UK la supermarketul
Mark&Spencer, vând prin rețea de distribuție înghețată la 10 centre de
distribuție din Anglia, Honk Kong, Koreea de Sud, Burma, trimit unt în Japonia.
Folosesc o firmă de intermediari ca să-și
vândă produsele pe piața internatională.
“Trebuie să rămânem competitivi pentru că marca noastră este calitatea. Ca o
afacere mică, am vrea să vindem la
supermarketuri din UK, dar avem voie să vindem o cantitate prea mică de
produse. ªi nu era viabil să continuăm.” Am aflat că și Alan James are timp
liber: joacă golf, gătește și este un bucătar bun.
Insula este independentă politic de Marea Britanie și
de UE. Nu primește ajutor financiar de
la UK sau UE, dar nici nu trebuie sa plătească taxe acestor organisme. Face
comerț liber cu ambele, dar totul trebuie să fie în conformitate cu standardul
european. Cu Asia, își pot stabili singuri standardul, dar este de obicei mai
ridicat decât al lor. În multe cazuri, ei au adoptat standardul european, așa că
lăptăria Jersey se încadrează.
James Godfrey, director general la Societatea Regală
pentru Agricultură și Horticultură din Jersey, spune că agricultura a fost cea
mai importantă parte a vieții de pe Jersey. Din anii 1920-1930, rolul
agriculturii a scăzut. După 1950, turismul a înflorit. După 1970, serviciile
financiare au preluat conducerea, fiind cea mai importantă industrie acum.
Implicarea Guvernului
Înainte de cooperativă, existau mai mulți crescători
cu câteva vaci fiecare. O cireadă de 20 de vaci era mare atunci. Oamenii se
duceau la fermă să cumpere lapte și produse lactate, un proces “foarte
informal”, după cum spune James. Guvernul s-a implicat într-o lăptărie. Lăptăriile
care nu puteau vinde laptele îl dădeau
acestei fabrici. După 1952, Guvernul a decis ca tot laptele să fie dat unei
singure lăptării pentru că soluția anterioară n-a funcționat.
Acum cooperativa este deținută de producători, dar ei
nu au acțiuni în această cooperativă. Dacă toți vor vrea să părăsească
cooperativa, va fi o problemă: cum se vor împărți bunurile lăptăriei? “Dar
afacerea continuă, ca și cum nu se va termina niciodată,” spune James.
Oana Cristina PATRICHI
Corespondență din Marea Britanie
.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)