Vedere de pe Centură. Guvernu, procurorii şi Mogulaşu

Vedere de pe Centură
Guvernu, procurorii şi Mogulaşu

„Prin atârnarea noastră economică am ajuns ca toate guvernele, spună ele ce-or pofti, să atârne mai mult sau mai puţin de înrâuriri străine”.
(Mihai Eminescu, Frază şi adevăr, Timpul, 23 decembrie 1877, în Opere, vol. X, Bucureşti, 1989, p. 31)

"Soluţiile există - sindicatele le prezintă, patronatele le prezintă, partidele din opoziţie le prezintă. Doar cei de la putere nu vor să le ia în calcul. De ce? Fiindcă au războiul lor, miza lor, caşcavalul lor de ros. Cât le-a mai rămas”
(A scris pe blogu dumisale, în luna lui Cuptor 2010, Adrian Năstase, fost şef de guvern al României, de la carele multe se trag )

Şi iar « venea o moară pe Siret », şi iar s-au înecat oameni prin România, ca pe vremea neoliticului, pe când nu existau nici inspectorate pentru situaţii de urgenţă, nici hidrologi la conducerea patriei. Şi nici nu se alocau parale din fondurile peşterii comune pentru diguri. Dar cum veni vorba despre bănetul pentru diguri, aici avem sport naţional de pe vremea teologului Sârbu, pe când un metru liniar de mal făcea două miliarde de lei. E-adevărat, lei vechi! Şi malul nu era placat cu marmură. Nimeni nu i-a întrebat de sănătate niciodată pe specialiştii în iazuri. Dar acum, gata, s-a terminat, se face lumină. Portocalie, nu violet! Pe când plutea pe la Râmnicu-Vâlcea, Valentin Iliescu, secretarul de stat pentru Relaţia cu Parlamentul, a dat din casa comună PDL-PSD : « Există un raport al Curţii de Conturi, care arată că banii pentru diguri de după inundaţiile din 2008 s-au furat ca în codru. Este un raport devastator, care evidenţiază – negru pe alb, cu subiect şi predicat – şi că s-au alocat bani pentru localităţi prin care nu trece niciun râu ».
Uite unde erau dosiţi banii epocii de tranzacţie ! Iată de ce voi accepta ca Bocii noştri să taie pensiile vădanelor de război şi de loviluţie, abia după ce vor scoate banii de la specialiştii în diguri-fantomă, după ce vor tunde toate pensiile speciale, constituite fără contribuţia corespunzătoare la fondul de pensii, după ce vor fi puşi la plată pentru daune toţi doctorii care au dat certificate medicale de pensionare pentru falşii nevăzători şi pentru alţi handicapaţi închipuiţi, după ce Ministerul Agriculturii va avea o singură agenţie de plăţi (APIA), iar nu două, după ce Ministerul Transporturilor va avea un singur organism de control pentru transportatori, iar nu patru, după ce Bucureştiul va avea o singură primărie, iar nu 7 primării, cu 7 rânduri de primari, viceprimari şi 7 haite de consilieri, după ce falşii revoluţionari vor fi puşi să plătească impozite pe venituri, după ce proprietarul de vilă cu piscină va plăti un impozit proporţional cu impozitul apartamentului meu confort II (sporit, e-adevărat), după ce posesorul unui salariu de 10.000 de lei nu va mai beneficia de subvenţii pentru încălzirea centrală etc. Lista este lungă, domnule Emil Boc! Mama Anuţa avea dreptate: prea multe mâini întinse, fără să facă nimic, prea mulţi milogi buni de hâială, iar pământul de prin grădină stă pârloagă, nu poate să strige!
O să spună careva că ar fi idei comuniste! Cât se poate de fals! Liberalismul adevărat se bazează pe muncă eficientă, pe creativitate şi performanţă, iar ajutorul trebuie să vină legal, transparent, doar spre cei care nu se pot întreţine.
Şi a ieşit Tataie şi i-a probozit pe toţi care îşi dau cu părerea despre inundaţii. Să vină specialiştii să vorbească! Aşa şi trebuie, dar nu e nevoie să fiu expert ca să-mi aduc aminte că România a fost condusă în aceste două decenii de doi hidrologi : Tataie (12 ani la putere, plus 3 ani în cârca liberalilor) şi Motocicleanu (vreme de trei ani, a făcut ce-a vrut muşchiul lu Tataie). Rezultatul : zero metri de dig, trei ani de inundaţii devastatoare. O altă întrebare simplă am pentru Tataie şi pentru Lideru Regional : de ce au aruncat ei cu mii de miliarde după mineri, doar să-i vadă plecaţi din Valea Jiului ? De ce nu i-au folosit pentru lucrările de îmbunătăţiri funciare sau pentru metrou, autostrăzi, pentru plantarea dealurilor aride sau sărăturilor din sud? Mii de oameni ar fi avut de lucru peste 20 de ani, nu ar fi fost transformaţi în paria, ei şi copiii lor, banii nu se aruncau pe fereastră, iar ţara ar fi fost protejată. Ce să mai facă Micu Pirania acum, oricât de fâşneţ ar fi el, într-o perioadă de criză economică profundă, cu ventuze adânci în regimurile precedente? Sigur că este ridicol să-l vezi cu sacul de nisip în calea Siretului...
Iar Marinelu era în apele lui teritoriale. Chirăială mare prin ograda Varanului, prin cuibaru Diavolului Şchiop! De ce nu iese? De ce nu vine preşedintele să vadă cum se luptă oamenii cu năvlapurile? Şi Marinelu a dat răspuns : tocmai citea Codul de procedură civilă, Codul de procedură penală, că tot trebuiau promulgate. În câte să se împartă omu? Şi a ieşit, în cizme şi cu apa la brâu, şi le-a reproşat berbecilor că au făcut case în vadul apei, şi s-a luptat cu babele care au uitat să facă pâine şi colaci pe malul Siretului. Iar chirăiala creşte: ce caută preşedintele acolo? Cum să facă pâine în baltă? să vină specialiştii, nu el!
Estimp, Micu Pirania umbla pe la pensii, dădea iama prin lefuri. Noroc de zmeii de la Curtea Constituţională, care, gândindu-se, desigur, la pensiile amărâţilor, au decis că măsura este curat neconstituţională. Cert este că ei au rămas cu pensiile speciale fiindcă au dreptul să decidă, mai ceva ca premierul, dacă trezoreria mai are sau nu un sfanţ. Atunci, Micu Pirania ne atacă la TVA: de la 19 la 24%! Record european. Premierul trebuia să-şi asume răspunderea pentru impozitarea pensiilor! Orice venit trebuie impozitat! l-a dojenit Marinelu de pe malu Siretului. Dezbracă-te că nu mai scapi, îmracă-te că-i mică şi zbârcită ! Nu se poate, îi dăm jos pe-amândoi! exultă Crinu. Fireşte că trebuie să venim noi să le arătăm cum se conduce eficient, fireşte! sare şi Nepotu Mătuşii Tamara. Ştie el cum. Ne intră apa în gură şi noi facem politică! îi pune la punct Marinelu. Mi-a luat versu! Eu am scris asta prima dată! Mi-a luat versu ! Memorie involuntară! strigă Bardu de la Bârca, uitat de Partidu lu Mukles. A, deci aşa? Pentru intelectualii subţiratici, se întreabă de ce iubeşte Cărtărescu femeile, dar, în realitate, citeşte în taină cum să ne iubim pe tunuri...
România este o ţară veselă, chiar şi cu apa la gură şi cu politica-n iad...
Noroc de presa noastră vioaie. O zi întreagă, Realitatea TV ne-a informat că « Siretul a inundat Dorohoiul ». Mă toooot gândeam cum de-a sărit Siretul vreo 50 de kilometri de dealuri ca să ajungă la Dorohoi. Până la urmă, de toată tragedia era de vină pârâul Buhaiu. Şi uite-aşa, tot mai bine că Bocii au achiesat la introducerea studiului geografiei şi istoriei naţionale în limba maghiară fiindcă poţi să fii boanghină în presa română şi fără să ştii boabă ungureşte.

Acest Petrache Lupu de Caracal

Dincolo de orice glumă, situaţia este sumbră. Să împrumutăm miliarde de euro pentru “susţinerea cursului valutar”, iar, în final, creaturile băncilor străine să scoată banii din ţară este cel puţin aberant. Măcar să-i băgăm în agricultură, în fermele ROMÂNILOR. Cel puţin să nu mai importăm mâncare, dacă nu mai putem face industrie. Din agricultură banii se întorc, de la băncile străine, care-i jecmănesc pe fermierii noştri – niciodată!
Dar când să ajungem pe culmile disperării (nu-mi aparţine, memorie involuntară, mi-a scăpat!), apare salvatorul Patriei. Dacă abia acum aflaţi, nici nu ştiţi ce n-aţi pierdut! Ginind că e rost de-o şpăguţă, clarvăzătoru Pârv, înconjurat de statuile lui Budda, îşi dă cu sacâz pe la urechile vinete, se freacă la frunte cu deştele şi întreabă la OTIVEU: Domnu primar Ion Moţ din Zărand? Da, dumneavoastră sunteţi. Aşa-mi iese. Aveţi ceva verde în cameră. Am revelaţii. Îmi vine de sus. Aţi vândut 500 de hectare din terenul ţăranilor la un italian. Aşa-mi iese...
Şi iar se freacă tare cu deştele pe frunte, se uită la telefon, citeşte un mesaj, mai mută o statuetă, îşi mai face o cruce, se freacă iar între coarne: Domnu primar, mie îmi iese că aveţi două amante: una cu litera “M”... Maria, alta cu... da, cu litera “R”, cred că Rodica. Şi neuronu gingaş al domnului primar de Zărand a început să se zbată singuratic în cuşcă: “Tot din două în două săptămâni, mă sunau, domnule: bani, bani!” Cum să mai rezişti? Şi i-a dat pe bete. Sau pe beţe! Şi vin jandarmii şi-l saltă pe Mogulaşu. Sare poporu! Nu mă lasă Traian la ananghie! Alo, domnu preşedinte? Nu răspunde. Omu tocmai citea Codu de procedură penală, cum să lase lectura? Curat violare de Constituţiune, dar pune-i cătuşele! Noroc de inamovibila care a dat o sentinţă plină de greşeli gramaticale, pentru care nu treci un elev în clasa a IV-a: l-a scos de la pârnaie pe Mogulaşu pentru că are un copil minor! La drept vorbind, ce vină avea el dacă Clarvăzătoru cu SRL nu a văzut brăţările? Dar are auzul fin: “Cine-o şti ce impresie are Diaconescu?! Pentru că el, la un moment dat, ştii că ţi-o zîs două sute de mii de euro? Eu am impresia că el crede că tu mi-ai dat mie ăia cincizeci de mii dă euro. Eu de aia am vrut să vorbeşti cu el.”
Iar de la pârnaie până la Palatu Cotroceni, nu-i decât un pas. Televiziunea Poporului! Cretinii, imbecilii, criminalii care ne conduc! Partidu Poporului! Şi solilocviul este un delir: Eu nu am nimic, nu am avere. Tot ce am este la OTEVE. Sigur că Dan Voiculescu mi-a dat un apartament, mi-a dat şi o maşină, dar nu erau ale mele. Sigur că le-am luat eu pentru munca depusă. Iar acum am un iaht, dar nu este iahtul meu, este al dumneavoastră, pentru că, într-un fel, dumneavoastră v-aţi uitat la această emisiune şi banii au venit, iar noi trebuie să aducem invitaţii străini cu iahtu. Acum trăiesc în altă lume şi Boc nu mă lasă să înregistrez iahtu în România. Sigur că am luat ROLSROIS, da ROLSROISU nu-i al meu, este al dumneavoastră, pentru că dumneavoastră v-aţi uitat la această emisiune, iar banii de pe publicitate au venit. Da, mi-am făcut şi vilă, fiindcă nu poţi locui la bloc dacă eşti proprietarul unei televiziuni, că alţi proprietari media au mult mai mulţi bani. Dar eu pentru dumneavoastră... că uite, eu nu port ceas la mână, iar ceilalţi au zeci de mii de euro la încheietură... Şi hai prin şuvoaiele Patriei cu ajutoare, şi sar şauroii pe tiruri, mai ceva ca moldovenii pe turci la Podu Înalt...
Dacă Dan Diaconescu este nevinovat, procurorul trebuie dat afară şi băgat la puşcărie. Fie şi numai pentru că i-a pus cătuşe unui om curat.
Dacă este vinovat, inamovibilii să-şi facă datoria şi să nu-l mai vedem în presă. Nu ar fi mai prejos de Roşca Stănescu şi Bogdan Chireac, care totuşi au vrut să-l facă pe şefu lu ANI şi nimic nu păţiră.
Nu cred că există a treia cale, mai ales că, dacă procurorul are dreptate, iar judecătoarea cu studii la tovarăşu Bondrea îl face scăpat, putem transforma un găinar în martir politic. Altfel, ne trezim cu Tolea ministru de Interne, iar Elodia – ministru al Economiei, că tot nu se vede.
Prin târg bântuie şi alt scenariu: tot Marinelu i-a montat pe procurori pentru a-l transforma pe Mogulaşu în lider politic fiindcă a început să crească şi să se întindă umbra Tribunului de la Strasbourg spre Patrie. Cu alte cuvinte, Marinelu face cu Mogulaşu ce-a făcut Guzganu Rozaliu cu Oieru din Pipera pentru a-l scoate pe Tribunu pe tuşă.
România este plină de scenarii. A circulat unul şi mai tare prin iarnă: Dă-mi-l pe Prostănacu pe tavă şi te fac scăpat, cu tot cu afaceri şi uit de nefericitu din Indonezia, care ajungea de-atunci şi cu pluta. Şi Diavolu Şchiop s-a executat, iar Prostănacu a văzut numai flăcări violet. După care, Maleficu a interzis trei ziare mari, care-l înjurau pe Marinelu - performanţă istorică: “Cotidianul”, “Ziua” şi “Gardianul”. Eu nu cred o iotă din toate aceste nerozii cu pestelcă. Aşa cum nu cred că Brejbanu cu şorţ a pretins bani de avocat de la colegii lui concediaţi ca să fie apărat în procesu cu Marinelu. Nu cred! Există o limită în toate. Marinelu nu ar fi făcut imprudenţa să ajungă la mâna Diavolului Şchiop. Un singur lucru este însă cert: sute de ziarişti au rămas muritori de foame sau umiliţi în ultimul grad. Asta este imaginea presei contemporane libere din România. Iar adevăratul pericol pentru securitatea naţională este tocmai mutilarea presei libere prin presiuni economice fără precedent. Au dreptul la expresie ziariştii care scriu aşa: “Românii au furat cablurile şi au pus pe butuci 120 de TGV-uri în Franţa” sau “Patru românce i-au bătut pe nişte poliţişti francezi cu propriii copii, pe care-i ţineau de picioare, după care i-au stropit cu lapte de mamă pe oamenii legii”. Mamă! Toţi hoţii erau din şatra lui Cioabă.

Motocicleanu a rămas fără platou


Începe să crească viforos Micu Titulescu, după ce a urmat cursul de politică scurtă sau scurt al tovarăşei Vasile:
"Domnul Boc, profesorul de drept neconstituţional, nu numai că a dat o ordonanţă de urgenţă neconstituţională - asta s-a mai întâmplat şi domnului Năstase, şi domnului Tăriceanu, dar domnia sa e singurul şef de guvern din lumea asta, care face copy-paste şi mai dă încă o ordonanţă de urgenţă identică. Asta înseamnă că domnul Boc nu e doar incompetent, ci şi nesimţit. (...) Cred că sunteţi căzut în cap.". În realitate, repetiţia este mama învăţăturii. Iar când să-l dăm afară pe Micu Pirania, Teo Trandafir a votat cu bilele la vedere contra Bocilor, iar când a coborât scările pe lângă premier, a făcut acel gest cu pumnii încleştaţi, împinşi spre spate, aşa cum numai şoferilor le reuşeşte aşa de expresiv când lasă câte o meseriaşă în urmă. “Credeam că am să fac icter!”, a răsuflat Emil Boc. Cine a investit în matroana maneliştilor de la PROTIVEU? Eu nu dădeam două parale pe ea. Şi moţiunea de cenzură a căzut la mustaţă, iar Nepotu Mătuşii Tamara anunţă că nu mai candidează la Preşedinţie. Să fie oare mai bun Bănicioiu?
Pe lângă geografia în limba maghiară, Bocii au mai făcut una boacănă: au votat ca Laszlo Tokes, eurodeputatul de Vinderei, să ajungă vicepreşedinte al Parlamentului European. Iar ungurii nu se opresc aici: tot mai cer, iar noi ne lăsăm şantajaţi...
Mare bucurie vine din largul Mării Negre! Compania petrolieră rusească LUKoil, în colaborare cu trustul american Vanco International, a obţinut, prin licitaţie, dreptul de a explora două zone de pe platoul continental al Mării Negre, pe care România l-a adjudecat de la Ucraina prin intermediul Curţii Internaţionale de la Haga. Informaţia a fost transmisă pe 6 iulie de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale din România. Se precizează că alte două perimetre au fost atribuite pentru explorare grupului româno-britanic Melrose Resources - Petromar Resources, iar altul i s-a atribuit companiei Petro Ventures Bv din Olanda. La licitaţie au mai participat companiile ExxonMobil din Statele Unite şi Rompetrol din România, care nu au primit totuşi nimic. LUKoil, care deţine 80% din acţiunile consorţiului constituit cu Vanco International, va semna un acord cu Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale din România în următoarele 6 luni. LUKoil şi Vanco au primit dreptul de a lucra în perimetrele Rapsodia Est şi Trident, aflate la 60-100 de kilometri de coastă. Acordurile vor fi semnate în februarie 2011, notează şi Nezavisimaia Gazeta. României îi aparţin 9,8 mii de kilometri pătraţi din suprafaţa totală de 12,4 mii de kilometri pătraţi, la care pretindea şi Ucraina. După evaluările experţilor, resursele acestor perimetre se ridică la 100 de miliarde de metri cubi de gaz şi 10 milioane de tone de petrol. România organizează pentru prima dată licitaţie pentru exploatarea platoului continental. Cerera de oferte a fost lansată de Agenţia Naţională a Resurselor Minerale la sfârşitul anului 2009. Peste 10 companii şi-au arătat interesul să extragă ţiţei şi gaz metan din cele 30 de perimetre scoase la concesionare, din care 11, cu suprafaţa totală de 11000 de kilometri pătraţi, se situează pe platoul continental din Marea Neagră. Mare surpriză vom avea când vom afla cine este acţionar majoritar la Vanco...

Să facem ceea ce trebuie

În timp ce freneticele noastre ziariste numără pantofii cu toc cui, pe care Elena Udrea i-a dat ca ajutoare babelor de pe Siret, România face totuşi ceva deosebit. Un gest de reparaţie morală: a deschis consulatele de la Bălţi şi Cahul pentru ca românii din Basarabia să-şi reprimească mai repede cetăţenia confiscată de Stalin şi ai lui. Fiindcă, dincolo de Prut, în afară de inundaţii, este din nou mare foc şi nu ştim cum se va termina. E-adevărat, la Bucureşti avem o problemă dramatică de rezolvat: tocurile Elenei Udrea. Lăsaţi-o în pace! Avem şi noi o blondă în politică şi sărim pe tocurile ei. Mie îmi place mai mult fără.
Şi cum spuneam, basarabenii au hotărât să se întoarcă la întregul popor pentru alegerea preşedintelui. Parlamentul de la Chişinău a votat pe 7 iulie pentru ca referendumul să aibă loc pe 5 septembrie. Întrebarea pusă cetăţenilor va fi: "Sunteţi de acord cu modificarea Constituţiei, care să permită alegerea preşedintelui de întregul popor?" Trebuie să se răspundă numai cu "Da" sau "Nu". În caz de răspuns pozitiv la referendum, în noiembrie vor avea loc noi alegeri parlamentare şi prezidenţiale. Dacă basarabenii nu susţin iniţiativa sau boicotează referednumul printr-o prezenţă scăzută la vot, Parlamentul actual va fi dizolvat. În această variantă, vor avea loc alegeri parlamentare, iar preşedintele va fi ales după schema veche - prin vot în Parlament.
Referendumul pentru modificarea Constituţiei a fost pregătit de reprezentanţii Alianţei pentru Integrare Europeană, aflată la guvernare. Cu o zi înainte, Curtea Constiutuţională a aprobat referendumul. Parlamentarii nu au reuşit de câtvea ori să aleagă un preşedinte fiindcă nu au avut voturi suficiente. De aceea a şi apărut ideea întoarcerii la sistemul de alegere a preşedintelui de către întregul popor, sistem care era în vigoare până în 2000. După 2000, preşedintele a fost ales de Parlament.
În 2009, toate cele 4 tentative de alegere a noului preşedinte în Parlament au eşuat fiindcă nu se cumulau 61 de voturi din totalul celor 101 mandate. Fără succes au fost şi ultimele două tentative de a-l alege ca preşedinte pe Marian Lupu, preşedintele Partidului Democrat, unicul candidat şi plăvan al Alianţei, care a spus că ca om politic gândeşte moldoveneşte, nu româneşte. De aceea, Alianţa de la guvernare a decis să modifice schema de alegere a preşedintelui pentru a nu se mai repeta situaţia şi după alegerile parlamentare anticipate din toamnă.
Partidul Comuniştilor din opoziţie a hotărât să boicoteze referendumul, propunând reducerea numărului de voturi din Parlament pentru alegerea preşedintelui republicii la al treilea tur. Comuniştii nu au reuşit să se înţeleagă cu Alianţa de la guvernare. Sau invers.
Partidele din coaliţia de guvernare vor acumula noi puncte cu ocazia referendumului în campania pentru alegeruile parlamentare.

Un rus adevărat - Valeria Novodvorskaia

Nu este o exagerare. Există în Rusia intelectuali de înaltă ţinută, care gândesc modern şi pe care i-am putea invidia şi noi cei cu pretenţii de membri UE. Am urmărit la postul de radio EHO MOSKVÎ o emisiune foarte populară, realizată de Valeria Novodvorskaia. A fost parlamentar, iar acum este militantă pentru drepturile oamenilor normali. Emisiunea ei este ascultată în tot spaţiul ex-sovietic şi în întreaga lume. Când toată presa din Rusia îl înjură pe Mihai Ghimpu fiindcă a avut curajul să spună din nou că la 28 iunie 1940, o parte din România (Basarabia şi nordul Bucovinei) a fost invadată de trupele lui Stalin, Novodvorskaia îl apără. E nebună, trebuie eliminată! urlă mankurţii pe bloguri şi pe forumuri. Când Ministerul de Externe de la Moscova se opăreşte, că n-a fost ocupaţie în 1940, deşi pactul Molotov-Ribbentrop a fost condamnat de Sovietul Suprem încă din 1991, Novodvorskaia îl apără pe Mihai Ghimpu. Când preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (un turc de-al lui Erdogan, care este prieten cu Medvedev şi cu Putin, care au cerut să nu se rescrie istoria sovietică) se stropşeşte la Mihai Ghimpu, Novodvorskaia îl apără pe cel care a ridicat din nou din colb mândria românilor din Basarabia. Iată ce spunea această rusociacă dintr-o bucată: “Decretul preşedintelui interimar Mihai Ghimpu, referitor la proclamarea datei de 28 iunie ca Zi a ocupaţiei sovietice, nu are nimic scandalos. În Moldova are loc restabilirea adevărului istoric. Cine nu crede să citească Efrosina Kersnovskaia, cartea "Inscripţii pe piatră". Acolo se descrie în amănunt cum aveau loc deportările, cum mureau moldovenii în provincia Narîm. Data de 28 iunie poate fi luată ca punct de plecare. Se poate lua 29 iunie. Se poate lua 30 iunie, se poate lua 1 iulie. Eu nu înţeleg cum poate Curtea Constituţională de la Chişinău să anuleze ocuparea Basarabiei, care este un fapt?", s-a întrebat Novodvorskaia. Academia de Ştiinţe de la Chişinău şi-a făcut datoria: a publicat un mesaj prin care arată că ocupaţia sovietică s-a declanşat la 28 iunie 1940 şi a invitat clasa politică să respecte adevărul istoric. Inutil. Curtea Constiuţională, alcătuită din 5 judecători cu ştate vechi la KGB, a dat pe 12 iulie o sentinţă prin care hotărşte că decretul lui Mihai Ghimpu este... neconstituţional. Iată ce bine seamănă cu flăcăii noştri în mov de la Bucureşti: ei ştiu mai bine ce trebuie să facă un preşedinte sau un şef de guvern.
Vor fi daţi afară moldovenii care lucrează în Rusia? Ei şi? Nu se mai primeşte vinul cel bun de la Mileşti la Moscova? Mai bine să-l arunce în Nistru de sufletul celor ucişi prin Siberia, decât să rămână în genunchi la nesfârşit.
Şi zice Novodvorskaia: "Iată principala cauză a urletelor din partea membrilor coaliţiei, a liberal-democraţilor şi a democraţilor. Ei nu sunt liberali şi democraţi, ei sunt nişte laşi. Dar uite că Mihai Ghimpu nu este un laş. În ce-i priveşte pe comunişti, ei urlă mai puţin. Ei ne-au câştigat simpatia când s-au dus la mormântul lui Stalin ca să-i pună flori. Şi în general, dacă toţi ar proclama zilele ocupaţiilor - Letonia, Estonia, Lituania, Ungaria, Polonia - nu ne-ar ajunge un an întreg să-i pomenim. Şi toţi au dreptate - au fost ocupaţi. Trebuie să recunoaştem", a spus Novodvorskaia.
Sună Vitali, un tânăr care s-a dat născut în Republica Moldova, iar acum studiază la Zurich. Şi zice el că elita din ţările ex-soovietice, unde nu există democraţie, pleacă "în lumea globală, iar acest lucru exacerbează situaţia de-acasă. Ce credeţi despre acest lucru?"
Şi răspunde rusoaica Valeria Novodvodrskaia: "Dragă Vitali, la voi în Moldova a apărut o perspectivă istorică, în mare parte datorită Nataşei Morari. Imediat ce terminaţi studiile la Zurich, să vă întoarceţi cu tot curajul în Moldova şi luptaţi pentru unirea cu România. Pentru voi acolo este acasă, acolo este casa cea sigură, asta dacă şi NATO, şi Uniunea Europeană, şi România, desigur, sunt de acord. Şi atunci cereţi înapoi Transnistria de la altă tribună, de pe altă poziţie. Trebuie să mergeţi cât mai departe de Rusia. În Rusia au rămas destui intelectuali. Dar nu sunt aleşi la putere aceşti intelectuali. Ei se lasă conduşi de sub scaun. Ei stau sub pat şi se vaită încet, scâncesc de-acolo că o duc prost. Dar cine vrea să se lamenteze, s-o facă tare, ca mine, altfel nu primeşte nimic, nu i se permite nimic. E bine că nu arestează încă un intelectual din doi.
Iar pentru ca intelectualii să se înmulţească, trebuie universităţi independente, ca Harvard, Cambridge, ca la Tartu. Avem nevoie de presă liberă, pe care Puterea să n-o sfărâme. Nu trebuie să cheltuim banii pe cursa înarmărilor, nu pe tancuri, ci pe campusuri universitare, cum face acum Georgia. Rusia nu are nicio perspectivă. Dar iată că Moldova are. De ceea eu mă bucur pentru tine, Vitali, că eşti cetăţean al Republicii Moldova.
Vitali: Eu aş putea vorbi şi despre Franţa...
Novodvorskaia: În franceză, te rog, eu ştiu franceza perfect.
Vitali: Acolo, în Moldova, e foarte greu. Pensia nu mai creşte din cauza crizei. Elitele nu au niciun cuvânt de spus, ca în ţările normale, unde ies în arenă.
Novodvorskaia: Vitali, dragă, eu vă întrerup. Problema elitei voastre este că ea acum trădează Moldova şi îl trădează pe Mihai Ghimpu. Cum au făcut Partidul Liberal Democrat, Partidul Democrat. De ce au făcut ei plângere la Curtea Constiuţională? Pentru că ei au intelect, dar nu au conştiinţă. Ei se tem că Rusia va creşte preţul la gaz din cauza zilei ocupaţiei, ei se tem că-i pun pe fugă pe muncitorii voştri din Moscova, din Kremlin, de peste tot. Ei se tem că vinul nu se mai cumpără. Adică au intelect puţin, au nevoie de cinste, de conştiinţă, de curaj, bărbăţie. Întoarce-te mai repede şi educă-ţi elita, iar ea va educa apoi poporul."
Un ascultător care semnează "Căpitan Nemo" spune că Novodvorskaia are dreptate. "Cine intră cu armele pe teritoriul altcuiva este invadator. Invadatorii nu au nicio scuză. Şi tataro-mongolii se mirau cum de popoarele cucerite de ei sunt aşa de nevolnice şi se consideră eliberate. Eu sunt convins că tataro-mongolii nici azi nu pricep cum de marele imperiu al prieteniei popoarelor, recunoascut ca atare HOARDA DE AUR, s-a prăbuşit. La fel de prost se trăia în Uniunea Sovietică Mongolă. Aveau o singură valută, o armată, un stat, politică externă şi internă. Şi bogaţi, şi săraci. Şi la fel ca în URSS, cei care erau ne-mongoli erau consideraţi oameni de categoria a doua în Hoarda de Aur. Când o armată străină este pe teritoriul tău, ea nu mai este eliberatoare, chiar dacă asta susţine. Învingătroii trebuie respectaţi nu pentru că au "măciucă" nucleară, ci pentru ceea ce îi deosebeşte de animale. Este adevărat. URSS a ocupat Moldova."
Dar ce-ar vrea domnii de la Moscova? Să ne convingă din nou că Republica Molotov este o realitate firească, iar nu consecinţa unui abuz fără precedent printr-o împărţire teritorială diabolică? Iată de ce spun că tandemul Putin-Medvedev nu se poate rupe de mentalitatea stalinistă, deşi vorbesc despre “modernizaţia” şi despre replica la Valea Sicliului lângă Moscova. În primul rând, ei nu se pot elibera de spiritul lui Stalin dacă au putut să pretindă lumii să nu rescrie istoria sovietică. Orice istorie trebuie rescrisă tocmai fiindcă este făcută de învingători.

După dezastrul de la Cotu Donului, a venit coşmarul

Maiorul român Eniţă Pânzaru nu mai este, dar ne-a lăsat o carte despre calvarul îndurat de toate etniile în lagărele ruşilor după masacrul de la Cotu Donului : « Un pas la stânga, un pas la dreapta şi... Miciurinsk, Oranki-Monastirka », Editura Universităţii din Bucureşti, 2008). Detaliile terifiante, descrise de Pânzaru, arată până unde au dus bolşevicii dezumanizarea în lagărele lor, aşa cum nici naziştii nu au izbutit. Scenele depăşesc grotescul tragic din cărţile lui Soljeniţin. Ruşii au reuşit să provoace canibalismul prin brutalitatea regimului impus în lagărele lor : « Am văzut la Miciurinsk,mereu, oameni măcelăriţi, transportaţi pe doi pari în chip de targă, care erau răsturnaţi într-o râpă de pe malul pârâului din mijlocul pădurii. Nu-mi puteam explica ce-o fi cu acele cadavre ciopârţite. Ofiţerul de administraţie Pârvănescu, zis Şoricel, fostul casier al Diviziei 6, a făcut şi el o afacere cu astfel de carne, contra birgherilor din picioare, şi a înghiţit-o crudă, căci mergea şi aşa, nefriptă. În virtutea vechii noastre prietenii, i-am cerut o bucăţică, dar m-a refuzat, şi bine a făcut! Mai apoi am aflat că oamenii care umblau singuri prin pădure şi arătau mai bicisnici erau atraşi de către ţiganii noştri sub diferite motive în bordeie nelocuite, unde erau ucişi, după care li se curăţa carnea de pe oase. (...) Ruşii i-au depistat pe odioşii asasini şi traficanţi de carne de om. În ziua de 2 ianuarie 1943, am fost adunaţi dis-de-dimineaţă într-un careu unde, după o aşteptare de cinci-şase ore afară, în ger, a sosit un starşina (Plutonier) care ne-a acuzat de canibalism, că ne-am căsăpit propriii camarazi şi i-am mâncat ! Au fost aduşi şi « eroii de la Miciurinsk », sub pază strictă, şi prezentaţi adunării. Erau şase ţigani din Ploieşti şi Bucureşti, cum au declarat ei. « Iată cine a venit la noi să ne civilizeze », a spus rusul care, pentru această simplă, dar zguduitoare comunicare, ne-a ţinut afară o zi întreagă. După o judecată sumară la locul crimei, au fost duşi în pădure şi împuşcaţi înainte să se descompună careul nostru” (pagina 74).
Ştim cu toţii cine la cine a venit mai întâi şi de ce am fost noi nevoiţi să mergem pe ambele fronturi: pentru reîntregirea naţională, nu pentru ideologii deşarte.
Cartea abundă de etnici români care se comportă lamentabil pentru o fărâmă de pâine sau pentru o zdreanţă mai călduroasă. Abrutizarea era provocată de stăpânii lagărului. Iată un exemplu: “Mi-a atras atenţia un ostaş lipsit de puteri, care era în grabă dezbrăcat de efecte de către un camarad. Mai mişca încă din mâini în semn de protest şi de deznădăjduită opunere la insistenţele “aproapelui”, care voia să smulgă şi cămaşa de pe el. A început apoi să-l lovească cu călcâiul bocancului în cap, ca să cedeze mai repede. Alţii şi-au sufocat camarazii cu palma în timpul somnului, la adăpostul întunericului”. Mulţi abandonaseră condiţia umană. Autorul povesteşte cum l-au dezbrăcat ruşii şi l-au lăsat fără bocanci, în ger. În timp ce se odihneau lângă un grajd, i-a rugat pe nişte camarazi să-l lase să-şi pună şi el picioarele pe poalele mantalelor lor. Nu au vrut şi s-au culcat. Omul a fost nevoit să ţopăie toată noaptea printre camarazii care nu s-au mai trezit niciodată : a doua zi, toţi erau sloi. Mulţi au cedat în faţa tovarăşei Ana Pauker care a venit în lagărul de la Oranki să caute voluntari pentru Divizia Tudor Vladimirescu şi bine le-a mers, au dobândit grade mari, au acum pensii de generali. Dar cei mai mulţi au refuzat-o. Li s-a părut prea odios să lupte contra românilor lor. Au rămas în lagăr şi au văzut ce însemna « frăţietatea » ruşilor mult după încheierea păcii. Încă un episod. O mie de deţinuţi au cărat lemne cu spatele dintr-o pădure aflată la 6 kilometri. Erau epuizaţi, aveau picioarele ude şi au refuzat să mai meargă încă o dată la lemne. “Repede a apărut şi Cap-de-mort, colonelul Grisciuk, care a început să înjure aprig şi să ameninţe că-i omoară. A cerut apoi să se facă linişte, ca să i se audă ultimatumul: “Feciori de căţea turbată! Dacă nu ascultaţi ordinul meu, veţi fi împuşcaţi toţi!” Însă murmurele de dezaprobare şi protestele n-au contenit. Atunci Grisciuk a schimbat tactica: cei ce sunt de acord să meargă din nou la pădure să iasă în stânga coloanei. Din o mie de oameni de toate naţionalităţile europene, pasul ruşinii nu l-a făcut decât un român, ofiţer de marină, care lucrase până nu demult ca bucătar şi voia să fie readus acolo...”
Am cunoscut un bătrân dintr-un sat de pe Prut. Îl chema Gheorghe Joc, mai precis, Ghiţă Jioc. În timpul războiului, el avea grijă de prizonierii ruşi, capturaţi pe front de armata noastră. Primul lucru pe care l-a făcut când i-a primit în grijă : i-a dezbrăcat pe toţi, le-a dat haine uscate şi i-a pus să-şi fiarbă uniformele într-un cazan ca să omoare păduchii. Apoi au dat cu var împreună casa în care dormeau. În fiecare zi, îi ducea la lucru pe moşia boierului Donca de la Cârja. Seara, moş Gheorghe Joc dansa înaintea prizonierilor, iar unul din ruşi venea cu puşca românului din urmă. Când a năboit armata roşie eliberatoare şi au fost nevoiţi să plece ca să nu fie împuşcaţi ca trădători, ruşii l-au îmbrăţişat pe bătrân şi s-au dus plângând.
Mai merită amintit un episod. În 1942, Argeşul a luat la vale un sat întreg. Mareşalul Ion Antonescu a văzut dezastrul şi a hotărât să se ridice acolo un sat nou, cu case de cărămidă. Au fost aduşi la lucru prizonieri ruşi. Şi ei au regretat când au plecat din România burghezo-moşierească, deşi fuseseră prizonieri la dictatorul cel canibal.
Iată o întâmplare tot de-atunci, descrisă de maiorul Pânzaru : «Acel obsedant strileaiu îl auzeam de sute de ori în fiecare zi. În primăvara lui 1943, în timp ce mergeam pe drumul Skit-ului, la aşa-zia « livadă de meri » uscaţi, un ofiţer italian din spatele meu a făcut un pas în stânga şi s-a aplecat să culeagă o urzică din şanţ. A fost împuşcat mortal de ceasovoi. Bietele urzici aveau mare trecere, se mâncau verzi, nefierte... »
Şi totuşi, cineva rămâne de veghe la căpătâiul iadului, iar paradoxul sufletului rusesc iese la liman când nu te mai aştepţi, ca la Dostoievski: « De Bobotează, se turna câte o cruce de gheaţă de dimensiuni impresionante, pentru că aveam la îndemână, din belşug, materie primă – apă şi ger. Numai căldura primăverii (...) o făcea să dispară sub ochii noştri, încet-încet. Ruşii nu se atingeau de cruce, de parcă i-ar fi fript, şi unde o puneau băieţii, acolo rămânea până la dezgheţ. Se temeau de semnul crucii şi de tot ce era legat de credinţă, ceea ce dovedea că « misticismul », cum spuneau oficialii lor, nu dispăruse din conştiinţa omului .» (p.129).
Da, domnule Medvedev, da, domnule Putin, istoria Europei trebuie rescrisă, istoria Rusiei trebuie rescrisă pentru că numai aşa se va elibera fantasticul popor rus.

Viorel Patrichi

Guvernul Ciomu mai intai taie shi apoi masoara

Vedere de pe Centură. Guvernul Ciomu intră cu brişca

Vedere de pe Centură

Guvernul Ciomu intră cu brişca


“Boc este un nesimţit. Să caute bani!”

(Micu Titulescu, pupilul care a promovat legi pentru pensii speciale)

“Aşa e viaţa! Nu am făcut nicio ilegalitate şi nici măcar ceva imoral. Nu am ştiut a cui a fost cavou... Ştiţi cum este în viaţă: încerci să vezi cum te descurci...”
(Marean Vanghele, după ce l-a îngropat pe hăl bătrân în cavoul generalului Iacob Lahovary, eroul în războiul din 1877)

Aşa-i el mai phutaedro, mo! Adică fudul. Mai horobnic. După ce a garantat jumătate din Partidu lu Mukles, era musai să-şi tragă şi cavou dă general. Sigur că a aruncat osemintele eroului de la 1877, dar ce mai contează? Nepotu Mătuşii Tamara nu şi-a tras dăstul? Că doar noi conducem Românica, mo! Şi mai staţi oleacă...
Iar toată pacostea care a fost abătută asupra economiei noastre cade grămadă peste un om onest: Emil Boc. El nu poate fi acuzat că a furat, că a participat la haiducia de 20 de ani. Doar printr-un miracol să nu plătească pentru dezastrul în care ne-au târât aleşii dăştepţi. Acum, Micu Pirania trebuie să taie veniturile amărâţilor. Ca să nu-l acuzăm de luarea acestei decizii arbitrare, va trebui să spună deschis ce face cu pensiile speciale, cu salariile „nesimţite” şi cu marea evaziune fiscală. Fiindcă nimeni nu atacase legea de tăiere a pensiilor speciale în termenul legal, aşteptăm cu interes cum se va tăia şi capra vecinului, nu numai râioasa noastră. Aici trebuie să fim corecţi şi să ne amintim că premierul a fost înlăturat prin moţiune de cenzură tot din cauza tentativei de tăiere a pensiilor speciale.
"Să sperăm că legea nu va fi atacată de nimeni la Curtea Constituţională sau că cel puţin cei care o vor ataca nu vor mai plânge pe umerii pensionarilor obişnuiţi că li se reduce pensia, atât timp cât ei păstrează pensiile de lux", a spus Emil Boc.
Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor stabileşte recalcularea aşa numitelor "pensii de lux", conform principiului contributivităţii, fiind astfel eliminată suma care este plătită în prezent, dar pentru care beneficiarul nu a achitat contribuţii la buget. Este vorba despre pensiile militare de stat, ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, pensiile de serviciu ale judecătorilor, procurorilor şi judecătorilor, respectiv magistraţilor asistenţi ai Curţii Constituţionale, pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea; pensiile de serviciu ale personalului diplomatic şi consular, pensiile de serviciu ale funcţionarilor publici parlamentari, pensiile de serviciu ale deputaţilor şi senatorilor; pensiile de serviciu ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă şi pensiile de serviciu ale personalului Curţii de Conturi. Recalcularea pensiilor se face într-un interval cuprins între 30 de zile şi 5 luni de la intrarea în vigoare a legii. De asemenea, legea prevede verificarea pensionarilor de invaliditate aflaţi în evidenţă. Dacă se constată că au obţinut pensia fraudulos, beneficiarii pensiilor de invaliditate vor returna banii.

În ţara lui Şeitan

N-aş vrea să se creadă că aş fi contra pensiilor foarte mari. Dimpotrivă! Vrea omul pensie de un miliard pe lună? Foarte bine, dar să contribuie la fondul de pensii în mod corespunzător, aşa cum este în orice ţară civilizată. Orice formă de pensie specială, fără să se reflecte în sumele reţinute la fondul de pensii, constituie o discriminare socială gravă în raport cu majoritatea românilor care primesc pensii doar în funcţie de contribuţie. Prin urmare, pensiile speciale sunt neconstituţionale. Singurul care a atacat aceste pensii a fost Emil Boc şi a plătit.
Dar sursa cea mai grasă, care trebuie drenată spre buget, o reprezintă marea evaziune fiscală. Mai ales în domeniul importurilor de produse alimentare. Aici este taurul pe care Micu Pirania încearcă să-l prindă măcar de coadă.
Primul pas s-a făcut: cinci copii din Focşani au fost somaţi să plătească impozite fiindcă au jucat în piesa „Cocoşelul neascultător”! Ce Oprişanii, Videnii şi Bercenii? Minorii trebuie puşi la plată în ţara asta! Epicureanul Seby Vlădescu se arată necruţător: „De unde pot să dau, pot să şi tai!”, a morfolit domnia sa trabucu între buzele vineţii. Corect, numai că nu el le-a dat pensii celor care au lucrat în mediul particular. Seby taie şi de-acolo. Chiar dacă oamenii au contribuit la fondul de pensii. Apoi, să te cheme Şeitan şi să conduci Ministerul Muncii în această perioadă nenorocită, nici că se poate ironie mai tragică pentru România!
Noroc de cefele groase din Partidu lu Mukles, care ţopăie pe meleagurile patriei şi strigă „Hoţii!”, apoi depun moţiuni de genul „Genocid social!” Limba română continuă să se afle acolo în grea suferinţă de pe vremea Prostănacului. Şi iar îmi vine să-l cain pe Emil Boc...
„Ce tot îl aperi, bă, ţi-e frate?”, mi-a sărit în faţă un coleg de puterea a patra cu botniţă. „Nu, e fecior de moţi... şi nu fură”. „Şi dacă Ion Iliescu a rămas sărac şi curat, de ce nu-ţi mai place?” „Pentru că i-a supervizat pe escroci, numai să-i lase jucăria în braţe. Aici e diferenţa...”

Shi-i frumos ca Crinu, tremură Vidinu...

Dacă i se usucă chiloţeii, Crin Antonescu sigur e bun şi de premier, şi de prezident. După ce s-a răstit la obiectiv că vrea să fie şef de guvern măcar o legislatură, el şi-a făcut sondaj de opinie la partid. Este cel mai iubit printre români. E adevărat, habar n-are de politica mare a ţării, nu ştie ce este economia reală, nu a gestionat măcar un chioşc de hârtie igienică (la fel ca mine, eu de ce n-aş putea fi bun?), îl bagă Dinu Păturiciu sub masă de câte ori pofteşte, dar se pricepe să conducă România! Mai ales că a promis poetu Vosganian că aduce înapoi la buget miliardele fituite de Motocicleanu... Ne putem culca pe-o ureche deja. Dacă aş avea Peşterea lui Alibaba, aş putea conduce şi eu...
Dar ce face Crinu că nu-l mai încape partidu Brătienilor cu basca lu Tataie pe ochi? Poporul mai vrea o dată cu Partidu lu Mukles şi cu Nepotu Mătuşii Tamara. Este culmea sadomazochismului !


»Nu s-au întâlnit proştii cu şmecherii »

Motocicleanu scheaună pe la uşa Crinului, doar-doar i se va deschide. Puştiul s-a cocoţat şi a uitat cine a făcut economia noastră “să duduie”. Să ne amintim ce investiţii zero a făcut el şi uite ce frumos vorbeşte. Juri că e bun de premier din nou! « La finele anului 2008, România avea o datorie publică foarte redusă - 21% din PIB - în timp ce limita acceptată pentru Europa este 60%. Din fericire, România are încă - şi subliniez de două, de trei ori - are încă un nivel de datorie publică redusă. Acum suntem la peste 35% cu datoria publică, care creşte din păcate vertiginos. Eu nu sunt aici un adept al unei politici extrem de severe. România trebuie să se modernizeze, are nevoie să facă cheltuieli. România, după părerea mea, va avea nevoie să lucreze cu un deficit bugetar o lungă perioadă de vreme. Dar acest deficit bugetar să fie destinat nu consumului, ci investiţiilor. Deci nu datoria publică este astăzi cea mai serioasă problemă. Cea mai serioasă problemă este legată de perspectivă: ce facem pentru repornirea motoarelor economiei?”, ne întreabă Motocicleanu. Pe noi ne întrebi, Căline? Ce-ai făcut când ai fost în şea? Ai dat drumul măcar la o fabrică de lumânări? Măcar atât: să facem cele mai bune lumânări de ceară din lume! Şi uite cât de virgin a rămas el după ce i-a aruncat pe Boci din căruţă şi a cărăbănit tot cu Protănacu în cârcă. Iată premierul cu patru mâini: “Cei de la PDL trebuie să-nţeleagă că în România nu s-au întâlnit proştii cu şmecherii. Dacă vor să guverneze după acest principiu, tipic pentru mahalaua bucureşteană, se înşală. Ei trebuie să înţeleagă că guvernarea şi politica unei ţări serioase trebuie să se facă respectând principiile fundamentale ale democraţiei şi cutumele politice, adică regulile jocului politic. Dacă vor dori întotdeauna ca într-un parteneriat să fie ei cei care câştigă şi ceilalţi, obligatoriu, cei care pierd, atunci nu vor avea viaţă bună şi îndelungată cu nimeni”.
Şi eu zic la fel: politicianul din România este un băiat pâinea lui Dumnezeu, se înduioşează de soarta ta, plânge pe umărul tău, se indignează chiar, moare de dragul patriei şi te avertizează că el ar face mai mult, dar afară nu i se permite, mai să devină şi naţionalist, dar când ajunge în haita conducătoare, nu te mai cunoaşte, caută justificări pentru orice decizie stupidă, invocă raţiuni de stat şi, colac peste pupăză, “Aşa cere UE!”. El nu este capabil să vină şi să spună deschis: “Nu pot să fac ce am promis că voi face. Plec!” Este valabil pentru toate spectrele. Legea învăţământului privind studierea istoriei şi geografiei României în limba maghiară este o dovadă clară. Nu l-am auzit pe Emil Boc să crâcnească şi el vine dintr-o zonă extrem de delicată privind relaţiile cu ungurii. Dacă PD-L va pierde Transilvania (nu doar din cauza crizei), să-şi ia adio de la marea scenă politică.



Micu Titulescu face ce face şi-i mai trage câte-o smetie peste ochi Prostănacului ca să priceapă cine stă la tejgheaua bordelului. “Nu vreau ca de PSD să se mai râdă vreodată. Nu vreau glume cu flacăra violet, cu jacuzi şi alte lucruri. Mă întrebau, “domnu Ponta, ştiţi cum se pune dopu la şampanie înapoi?” Nu. Ia întrebaţi-l pe domnul Geoană. Nu vreau să se mai întâmple lucrul ăsta, vreau să fim respectaţi”.
“Şi eu am fost ca Ponta. Credeam că tai şi spânzur”, a meditat apoi Prostănacu. Ziariştii frenetici au descoperit-o deja pe fiica lui, aşa cum l-au găsit şi pe feciorul Nepotului Mătuşii Tamara cu o zvastică pe mână la o discotecă pentru puşti. Aşa că, fireşte, “Mihnea va merge la un stagiu de internship la Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”. E un loc în care poate participa la evenimente, poate citi, se poate informa despre cât de mare a fost tragedia prin care au trecut sute de mii de familii în urma Holocaustului”.
Televiziunile mogulilor cheamă câte 4-5 apropiaţi şi mai rar câte un Poară din Partidu Bocilor, care iese în patru labe de-acolo. Dacă tot a fost invitat?! Câteodată, dialogul politic ajunge cu cracii pe pereţi, ca în această scenetă reală, care-l bate pe Nenea Iancu:

“Gabriela Vrânceanu Firea: Domnule Boureanu, am o întrebare pentru dumneavoastră.
Cristian Boureanu: Doamnă, nu vreau să răspund la întrebările dumneavoastră...
GVF: Atunci de ce-aţi venit? Vă rog frumos să vă ridicaţi să plecaţi.
CB : Dumneavoastră l-aţi întrebat pe domnul Orban cum de s-au dublat cheltuielile publice în patru ani, deşi productivitatea muncii a scăzut. Domnul Orban a vorbit 10 minute şi a ţinut un speech...
GVF: Domnule Boureanu, dar ce-aţi mâncat? Aţi mâncat ceva stricat înainte de emisiune ?
CB : Nu ştiu, am mâncat ceva la dumneavoastră aici.
GVF : La toaletă ?
CB : Ce mâncaţi dumneavoastră în fiecare seară aici.
GVF : Asta este concluzia dumneavoastră...
CB: A vorbit domnul Orban... vedem pe timp? Aveţi curajul să daţi pe timp să vedeţi cât a vorbit fiecare?
GVF: Avem curajul să vedeţi cât aţi ţipat dumneavoastră pe timp. Şi cine v-a spus că sunteţi băiatul cu mucii în freză a avut dreptate.
CB: Ah, acum mă jigniţi! Cumva amantul dumneavoastră?
GVF: Amantul meu? Dar amanta dumneavoastră?... De vagabonzi… suntem sătui.
CB: Înţeleg că iar mă jigniţi?!
GVF: Dar de unde ştiţi despre cine vorbeam?... N-aţi făcut niciodată afaceri cu statul, aţi ajuns milionar muncind din greu.
CB : O să vă dau şi în judecată. Unu, că nu sunt milionar...
GVF : Sunteţi deja dat de mine în judecată... »
Ce performanţă a avut Nenea Iancu? “Amantul tău!” “Ba al tău, mojico!” Atât. Şi începe păruiala.
Dar revenind la oile noastre, eu am încercat să desluşesc sensurile dialogului şi am rămas în ceaţă. Spune CB: “Cumva amantul dumneavoastră?” Şi şuieră scântei din ochi GVF: “Amantul meu?! Dar amanta dumneavoastră?” De unde deduc că Motocicleanu este, pe rând, “amantul” şi “amanta”. Poate greşesc...
Şi în timp ce bieţii români abia îşi mai duc zilele, iese şi Nuţu Cămătaru de la pârnaie, călare pe un armăsar negru, de parcă era Machedon. Calul l-a trântit cu tandârii de beton şi şauroiul s-a ridicat cătrănit din nou în şea, privind crunt spre şatra adunată pentru “bun venit!”. Nimeni nu a crâcnit pentru că stăpânul mai avea în buzunar un mandat de 13 ani la răcoare, dacă judecătorii nu vor uita...
Genialul Costică Canacheu de la PD-L a dat în judecată statul român ca să impună bunului simţ ştiinţific existenţa minorităţii naţionale a aromânilor. Eu cred că personbajul trebui oprit sau dat afară din partid.


Jos pălăria, domnule Mihai Ghimpu!

În sfârşit, am văzut nişte tactici politice inteligente la Chişinău. Mihai Ghimpu şi Vlad Filat, doi români care fac cel mai bun tandem politic din Basarabia, au izbutit să convoace referendum pentru modificarea Constituţiei în septembire, după care vor fi alegeri parlamentare şi prezidenţiale anticipate. Chiar dacă mulţi mameluci vor vota tot cu Voronin, tinerii vor face difierenţa. Nu vor gânditorii de la Bruxelles să ştie de ei, basdarabenii trebuie să facă presiune pentru a nu rămâne definitiv în zona gri a imperiului ţaristo-sovietic. Iar România are datoria morală şi interesul pragmatic să-i sprijine. Dacă însă Voronin va accepta săi dea jucăriile lui Marian Lupu, atunci situaţia va fi delicată pentru curentul românesc de la Chişinău. Iată mostra: “Cred că se poate de evitat referendumul”, a spus Marian Lupu, personajul care vrea să fie preşedintele celui de-al doilea stat românesc.
Deocamdată, sondajele de opinie arată că Vlad Filat ar avea cele mai mari şanse să devină preşedinte.
Pentru ţara noatră nu este indieferent însă cine va conduce la Chişinău. Evident, pentru România va fi foarte greu. Pe 4 iunie, preşedintele rus Dmitri Medvedev s-a dus la Berlin şi a vorbit cu Angela Merkel inclusiv despre R. Moldova şi Transnistria. Doamna Cancelar vrea să meargă pe linia lui Kozak şi pretinde că aşa va face Uniunea Europeană. Este semnificativă declaraţia lor, mai ales că Germania nu deţine acum preşedinţia Uniunii Europene. Indiferent însă de situaţie, Germania trebuie să consulte România fiindcă în Basarabia şi în Transnistria majoritatea o formează românii, chiar dacă mulţi îşi zic doar moldoveni.



"Noi traversăm cea mai grea criză din ultimii 60 de ani"

Premierul român Emil Boc a prezentat în faţa parlamentarilor o serie de proiecte de legi privind reducerea deficitului bugetar, care prevăd, în special, reducerea pensiilor (cu 15%) şi a salariilor bugetare (cu 25%). Adresându-se Legislativului cu chemarea de a aproba măsurile anticriză propuse, Boc a menţionat că, în caz contrar, ţara se va afla în incapacitate de a-şi îndeplini obligaţiile sociale faţă de populaţie. După opiniile premierului, România traversează astăzi "cea mai grea criză economică din ultimii 60 de ani". "Adevărul este că România consumă mai mult decât produce. În anii creşterii economice, mai ales în anii 2007-2008, noi am crescut iresponsabil salariile şi pensiile, fără acoperire în productivitatea muncii. În aceste condiţii, România este nevoită să se împrumute. În caz contrar, dacă nu reuşim să găsim bani pentru acoperirea deficitului bugetar, vom fi în situaţia să nu putem plăti salariile şi pensiile", a declarat Boc.
Premierul a subliniat că, fără măsuri dure de economisire a resurselor, România va încheia anul 2010 cu un deficit bugetar de 9,1% din PIB, şi atunci pentru acoperirea acestui deficit, va avea nevoie de 11 miliarde de euro. Cu toate acestea, Boc a recunoscut că şi în situaţia în care Parlamentul aprobă proiectele de legi ale Guvernului pentru menţinerea deficitului bugetar în limitele recomandate de FMI, de 6,8% din PIB, România tot va fi nevoită să găsească 8,4 miliarde de euro.
Opoziţia din România a iniţiat o moţiune de cenzură împotriva Guvernului pentru... "genocid social". Partidul Social-Democrat a iniţiat un vot de neîncredere faţă de Guvernul lui Emil Boc, după cum a informat deputatul Aura Vasile. Documentul privind votul de neîncredere, intitulat "Opriţi genocidul social!", a fost semnat de 120 de parlamentari social-democraţi. Textul, în care se critică măsurile anticriză ale Guvernului şi care prezintă argumente contra tăierii salariilor şi pensiilor, a fost trimis către plenul reunit al Parlamentului. Conform Constituţiei României, pentru adoptarea moţiunii de cenzură, sunt necesare 236 de voturi din totalul de 471 de mandate. Numai Partidul Naţional Liberal a anunţat că va susţine iniţiativa PSD. Celelalte fracţiuni parlamentare din coaliţia de guvernare au anunţat că vor vota contra demiterii Guvernului.

România şi Rusia se bat în tandemuri mesianice

Îi voi surprinde pe unii dacă voi afirma că România seamănă în această perioadă cu... Rusia. Ambele ţări sunt conduse de tandemuri politice. Însă, în itmp ce preşedintele României este inflexibil atunci când îşi propune un obiectiv, la fel este şi premierul rus Vladimir Putin. În schimb, preşedintele Dmitri Medvedev, prin maleabilitatea lui, seamănă mai mult cu... Emil Boc. Printre analiştii politici, ei au imaginea unor oameni folosiţi de şefii lor. Cunoaşterea situaţiei din Rusia ne ajută o dată în plus să înţelegem mai bine circumstanţele politicii din România, ţară pe care mulţi o văd printre primele 10 state falimentate. Voi prezenta situaţia din Rusia pentru a pricepe gravitatea lucrurilor din ţara noastră.
Popularitatea primelor două personalităţi din fruntea statului rus s-a prăbuşit concomitent. Pentru prima dată în toată istoria tandemului, popularitatea autorităţii statului a scăzut dramatic. De la începutul anului, tandemul a pierdut practic 10 puncte. Aceste date au fost făcute publice de către fundaţia "Opinia publică" (FOM). Comentând reperele fără precedent în sondarea opiniei publice, experţii de la "Nezavisimaia Gazeta" notează regularitatea apariţiei acestor repere şi pericolul pierderii încrederii populare în autorităţi. Unii analişti vorbesc despre o ameninţare directă la adresa planurilor de modernizare a Preşedinţiei şi a Guvernului.
Nivelul de încredere a ruşilor în preşedintele Dmitri Medvedev şi în preşedintele Guvernului Vladimir Putin încă depăşeşte 50%, dar de la începutul anului, scade constant. Această dinamică a fost prezentată de către fundaţia FOM, al cărei sondaj pe luna iunie s-a realizat în 100 de localităţi din 44 de regiuni ale Rusiei. Au fost consultaţi 2000 de oameni. Comparaţia s-a făcut cu situaţia din ianuarie 2010, dezvăluind că popularitatea lui Medvedev a scăzut cu 9%, iar a lui Putin - cu 8%. La începutul anului, aveau încredere în preşedinte 62% din cei chestionaţi, iar la mijlocul anului - 53%. Nivelul de încredere în premier este, evident, mai ridicat, dar scăderea este şi aici semnificativă. De la 69% în ianuarie, a ajuns la 61% în iunie.
Dacă analizăm mai în detaliu imaginea prezentată de sondajul amintit, atunci se poate observa că, de la mijlocul lui mai, popularitatea tandemului s-a evaluat săptămânal. Conform sursei ziarului "Nezavisimaia Gazeta", apropiate de Administraţia de la Kremlin, înainte să se realizeze un studiu cuprinzător al popularităţii biumviratului, a dezvăluit că nivelul de încredere a cetăţenilor în ambii conducători practic s-a egalat. "Acest lucru a arătat că popularitatea lui Putin, care depăşea indicatorul lui Putin, s-a redus. Deci s-a hotărât ca studiul să nu se publice", a arătat sursa. Dar, ulterior, serviciile sociologice importante, după toate aparenţele, au primit comanda să se efectueze o evaluare rapidă pe scară largă pentru toate oscilaţiile opţiunilor. Astfel că popularitatea lui Medvedev, după evaluările FOM, a ajuns de la 62% la 58% în februarie, martie şi aprilie şi, ceea ce este mai important, toate
aceste trei luni s-au menţinut la acelaşi nivel. Pentru ca, la evaluarea din 16 mai, să indice 60%! Acelaşi lucru s-a întâmplat peste o săptămână şi iată că deja pe 30 mai, erau doar 56%. Iar în prima săptămână din iunie, să nu arate decât 53%. Popularitatea lui Putin de 69% în ianuarie, s-a redus constant câte puţin. Deci, februarie - 66%, martie - 65%. Apoi, în aprilie, FOM a stabilit creşterea până la 66%, iar la chestionarul din 16 mai, această cifră s-a confirmat. Mai mult, la 23 mai, indica 67%. Dar în următoarele două săptămâni, s-au produs două salturi în jos: 30 mai - până la 64%, iar la 6 iunie - până la 61%.
Din studiul efectuat de fundaţia FOM, se deduce perfect unde s-a topit fosta "încredere". Concomitent cu reducerea încredereii, a crescut numărul celor care se îndoiesc de eficienţa tandemului, numărul celor care sunt convinşi că se îndoiesc şi de Medvedev, şi de Putin. În ce-l priveşte pe preşedinte, creşterea primei categorii a fost de 3% - de la 23 la 26%, iar referitor la premier, creşterea a fost tot de 3% (de la 18 la 21%). În a doua categorie - cei care nu cred în tandem total - creşterea este următoarea: de la 12 la 15% pentru Medvedev, şi de la 10 la 14% - pentru Putin.
Alexei Makarkin, director general adjunct la Centrul pentru studiul conjuncturilor politice, consideră situaţia actuală drept rezultatul dezamăgirilor faţă de Putere. "Oamenii aflaţi în criză înjură Puterea, dar nu au alternativă. Cine îi mai apără? Şi ei susţin Puterea cu speranţa în vremuri mai bune, pe care Puterea le-a promis. Iar acum, la televizor, se spune: ţara va ieşi din criză. Se observă creşterea economiei. Pe de o parte, nu mai trebuie căutată aripa de protecţie. Ameninţarea a dispărut. Dar în regiuni, bugetele se diluează, iar întreprinderile se află într-o situaţie grea, treptat, veniturile oamenilor devin tot mai insuficiente.
Privind la indicatorii macroeconomici, omul crede cam aşa: colapsul nu se va produce, dar eu tot trăiesc prost. Mai mult, eu trăiesc mai rău ca înainte. În portofelul meu, nu simt decât uşurare. Şi aşa începe disonanţa psihologică".
Expertul rus nu consideră că această scădere a popularităţii este extrem de periculoasă, deşi o asemenea stare de spirit pune în pericol planurile de modernizare a conducerii statului. "Oamenii cred mai puţin în Putere. Cetăţenii sunt apatici: eh, iar nu merge nimic!... Şi doar conducătroii ţării vor ca societatea nu numai să voteze pentru ei, ci să participe activ la modernizare. Iar aici apare o mare problemă."
Alexei Malaşenko, membru în comitetul de conducere al Centrului "Carnegie" de la Mosocva, este mirat că scăderea popularităţii a devenit o chestiune de senzaţie. "Din ce să crească popularitatea lor? Nivelul de încredere reacţionează nu numai la ceea ce se întâmplă, dar, în general, şi la ceea ce nu se întâmplă. Au fost odată nişte speranţe, perspective, aşteptări!", spune expertul. Contra tandemului, a jucat modernizarea: "Când oamenii încep să priceapă ce se întâmplă, atunci îşi pun întrebarea: Băi băieţi, dar voi cu ce v-aţi ocupat timp de zece ani? Şi nu mai vor să creadă în liderii statului. Şi imediat ce încrederea dispare, scade şi popularitatea". Totuşi, după opinia lui, "oamenii consideră drept un semn al slăbiciunii represiunea dură asupra manifestanţilor şi a celor care pichetează instituţiile. Puterea nu este ceva ce se pierde la puncte fiindcă nu obţine nimic aşa. Oamenii nu mai au
niciun fel de aşteptări. Când a lovit criza, cetăţenii mai sperau că tandemul va face faţă şi că va rezolva totul. Iar acum nu mai aşteaptă nimic de la tandem. Pe oameni nu-i mai interesează Puterea".
Prăbuşirea concomitentă a popularităţiii primelor două personalităţi din conducerea statului i se pare lui Alexei Malaşenko "un indiciu foarte rău. Se deduce că noi nu avem un conducător normal. Această neîncredere nu se manifestă la adresa cuiva anume, ci referitor la toţi reprezentanţii puterii, o dezamăgire faţă de sistemul în care oamenii trăiesc, faţă de ideile pe care liderii le exprimă. Este un semnal foarte îngrijorător."


NATO îşi schimbă domiciliul

Din cauza crizei economice, Comandamentul Alianţei Nord-Atlantice este gata să se mute la Bonn. Pe data de 10 iunie, miniştrii Apărării din ţările membre NATO nu au discutat la reuniunea lor despre tunuri şi proiectile, ci despre dolari şi euro. Criza financiară scufundă Alianţa Nord-Atalantică: Anders Fogh Rasmussen, secretarul general NATO, le-a prezentat colegilor evaluările sale, conform cărora, se pot economisi 1,5 miliarde de euro, fără să se afecteze capacitatea de luptă.
André Flo, fostul ministru al Apărării din Belgia, a confirmat pentru "Izvestia" că la conducerea NATO circulă unele note cu privire la mutarea Secretariatului Alianţei la Bonn. Principalul susţinător al ideii este Germania. Cu susţinerea Olandei.
În esenţă, intriga este următoarea: funcţionarii Secretariaului internaţional al Alianţei Nord-Atlantice, al căror număr a crescut considerabil în anii de până la criză, nu mai încap în actualul sediu. Clădirea Comandamentului NATO este un complex închis, cu trei etaje. Construcţia a fost ridicată în grabă, în 1967, după ieşirea Franţei din această organizaţie militară. Atunci, Cartierul General a trebuit mutat de la Paris la Bruxelles.
Există o decizie de construire a unui nou complex administrativ al NATO, cu o suprafaţă totală de 250 000 de metri pătraţi, iar inaugurarea sediului era programată pentru anul 2014. Dar o asemenea construcţie costă ceva bani - 650 de milioane de euro. Cine ar fi ştiut că în afacerea asta se va amesteca şi criza?
Există două argumente în favoarea Bonnului. În primul rând, în fosta capitală a Germaniei Federale, rămâne pustiu complexul de clădiri guvernamentale, pe care Berlinul este gata să-l ofere gratuit Alianţei Nord-Atlantice. Aici s-au conservat practic toate fostele reprezentanţe diplomatice ale tuturor ţărilor membre NATO, cu infrastructura necesară. Mai pe scurt spus, tot ce este necesar pentru o funcţionare şi o gândire liniştită. Iar până la Bruxelles, este o aruncătură de băţ - câteva ore cu maşina.
De partea Germaniei joacă şi instabilitatea politică din Belgia, o ţară aflată în pragul dezmembrării. Pe 13 iunie, aici trebuie să aibă loc alegeri parlamentare anticipate. Cauza acestor alegeri o constituie incapacitatea politicienilor belgieni de a rezolva problema împărţirii administrative între Bruxelles-Halle-Vilvoorde, între partidele flamanzilor (olandofoni) şi vallonilor (francofoni). Tentativele de reglementare a conflictului durează de multă vreme.
Există însă şi capcane majore pentru mutarea Secretariatului Internaţional al NATO pe pământ german. În primul rând, memoria istorică a europenilor care, genetic, se tem de orice variantă de fortificare militară a Germaniei. Chiar dacă e vorba doar de o reprezentanţă a structurilor politice ale Alianţei pe teritoriul ei.
Reamintim că Legea Fundamentală a Germaniei Federale a interzis multă vreme folosirea forţelor armate ale ţării în conflictele internaţionale. Această prevedere a fost modificată în 1994, când armata germană a fost trimisă în Bosnia-Herţegovina cu trupe de menţinere a păcii. Evident, s-au manifestat rezerve substanbţiale: trimiterea armatei trebuia aprobată de către Parlament şi militarii germani trebuie să opereze numai sub mandat internaţional. Acest principiu funcţionează şi acum. De exemplu, când e vorba despre militarii trimişi de Bundeswehr în Afganistan. Totuşi recenta demisie de bună voie a preşedintelui Horst Koeler a arătat că puterea germană este gata în principiu pentru creşterea eforturilor militare în afara graniţelor ţării. Fostul preşedinte german a şi declarat: "O ţară de o asemenea dimensiune, orientată spre exportul de mărfuri şi care depinde de propriul export de mărfuri, trebuie să
conştientizeze că, în situaţii extreme, trebuie să intervină militar pentru a-şi apăra interesele". Aceste cuvinte i-au pus cruce lui Koeler.

André Flo, fostul ministru al Apărăii din Belgia:

"Deocamdată, nu există o decizie de mutare a Cartierului General. Este un eveniment posibil pentru că NATO are probleme financiare. Este o chestiune la care trebuie să reflectăm. Eu cred că ar fi mai bine dacă sediul NATO rămâne la Bruxelles. Iar faptul că pe lista mutărilor figurează Germania este normal. Germania este membră NATO. Iar dacă această decizie se va lua, ea nu va fi o decizie a Germaniei, ci a tuturor ţărilor din Alianţă".

Jean-Pierre MOLLE, director adjunct la Institutul pentru Relaţii Internaţionale şi pentru probleme de securitate de la Paris:

"În ce priveşte bugetul Alianţei, transferul Cartierului General la Bonn poate realmente să constituie o idee de analizat. Dar dacă se ia în considerare rolul Germaniei în Europa şi istoria ei complicată, aceste lucruri vor provoca inevitabil controverse printre membri. Obiecţii de principiu contra Germaniei nu există, trecutul a rămas în urmă, Franţa va fi neutră în această chestiune. Creşterea semnificativă a ponderii Germaniei în interiorul comunităţii transatlantice este posibilă numai în cazul creşterii cheltuielilor ei militare. Iar din perspectiva reducerilor bugetare, anunţate de cancelarul Angela Merkel, acest lucru este aproape imposibil. Însă, în mod obiectiv, prezenţa Secretariatului General pe teritoriul ei conferă atuuri suplimentare acestei ţări şi pe plan economic, şi pe plan politioc-diplomatic. Principalul minus al acestui pas este îndepărtarea structurilor Uniunii Europene de structurile NATO".




Putin a prins Europa în mreaja conductelor
Gazprom creează un sistem subteran de stocare a gazului în străinătate. România se află "în studiu".
Din cauza crizei, corporaţiile vor fi nevoite să crească semnificativ eficienţa activităţii lor economice externe. Gazprom, care a fost mulţi ani furnizorul principal de gaz pentru Europa şi Turcia, a căutat insistent să-şi extindă influenţa pe pieţele tradiţionale de export, pentru a obţine profit de la beneficiarul final. Evident că trecerea de la vânzările en-gros a combustibilului albastru peste hotare la vânzarea cu amănuntul pe pieţele din diverse ţări determină o creştere puternică a eficienţei economice externe a trustului.
Până în prezent, aproape singura cale de a face acest lucru a constat în achiziţionarea de acţiuni la proprietarii de conducte şi la companiile de distribuţie a gazelor din diverse ţări şi beneficiarilor de gaz rusesc. Totuşi, încercările de a obţine controlul asupra activelor corespunzătoare s-au izbit de o opoziţie dură din partea statelor "gazdă", care se temeau pentru securitatea lor energetică. De aceea, s-a găsit o rezolvare alternativă, dar nu mai puţin eficientă - Gazprom îşi concentrează atenţia pe crearera unei reţele externe de depozite subterane de gaz.
Până nu demult, politica de export de la Gazprom se baza, în special, pe arendarea capacităţilor de depozitare în ţările mai îndepărtate. Acum s-a luat decizia dezvoltării sistemului propriu de depozitare subterană. Logica acestei acţiuni e destul de simplă - trustul va putea să reacţioneze mai flexibil la oscilaţiile cererii, ceea ce îi va permite să-şi consolideze poziţia pe pieţele de vânzare cu amănuntul din străinătate, de asemenea, să reducă şi costurile de stocare, deoarece consumurile din depozitele subterane vor echivala costurile de exploatare, care sunt considerabil mai mici decât taxa pentru arendă.
Strategia dezvoltării sistemului de depozite subterane de peste hotare presupune crearea unor spaţii de stocare, ce vor fi răspândite prin toată piaţa europeană. Aceste depozite vor fi amplasate cât mai aproape de sistemul de tarnsport al gazului şi de beneficiari pentru a reduce la maxim cheltuielile de transport. Pornind de la aceste criterii, Gazprom este în căutarea unor spaţii potenţiale, unde se pot amenaja depozite subterane, dar şi a unor parteneri pentru asociere. Sunt preferaţi partenerii care deţin licenţe de stocare a gazului. De exemplu, companii care deţin în activul lor zăcăminte epuizate de petrol şi gaze, care posedă tehnologii pentru utilizarea spaţiilor. Aceşti parteneri au experienţă în regiunile unde se află depozitele subterane, le este mai simplu să poarte negocieri cu autorităţile locale şi să obţină avizele necesare pentru construirea şi exploatarea depozitelor de gaz. Una din condiţiile de
bază ale Gazprom pentru obţinerea acordului pentru crearea unui depozit subteran este să posede minim 50% din spaţiul alocat.
Gazprom a primit primele spaţii de depozitare în Europa în 1993, prin crearea unei societăţi mixte cu compania germană "Wintershall - WINGAS". Trustul rus a ieşit independent pe piaţa europeană a depoozitelor subterane în 2005, dacă nu luăm în considerare spaţiile închiriate în Austria şi în Germania. Gazprom, WINGAS şi compania austriacă RAG (posesorul licenţei pentru zăcământul de gaz epuizat de la Haidach) a creat o societate mixtă pentru construirea şi exploatarea unui nou depozit subteran în Austria. În anul 2007, a fost finalizată prima etapă a proiectului. Depozitul are o capacitate de 1,2 miliarde metri cubi de gaz. A doua etapă se va încheia în 2011, după care volumul de stocare va creşte la 2,4 miliarde metri cubi, iar depozitul de la Haidach va deveni cel mai mare din Austria şi al doilea ca dimensiune din Europa Centrală. În viitor, se preconizează continuarea dezvoltării capacităţilor de stocare
până la 3 miliarde metri cubi. Haidach se află în imediata vecinătate a frontierei austro-germane. Depozitul este legat la gazoductul Germaniei, ceea ce permite folosirea capacităţii sale pentru livrările către beneficiarii austrieci şi germani, iar prin operaţiuni de schimb, să se poată furniza gaz spre Italia, Cehia, Slovacia şi Franţa. Gazprom deţine 33% din acţiunile acestui proiect, iar, suplimentar, şi-a rezervat încă 33% din volumul depozitului.
Al doilea depozit, pe care Gazprom l-a ocupat independent în Europa, este la Pusztafoldvar, în Ungaria. Dreptul de concesiune asupra zăcământului epuizat îl deţine compania ungară MOL. Lucrul la acest obiectiv a început în 2008, iar în decembrie 2009, părţile au semnat un acord cu privire la crearea unei societăţi mixte la paritate pentru construirea şi exploatarea depozitului subteran pentru gaz, cu un volum de stocare de 1,3 miliarde metri cubi. Astăzi, partenerii se ocupă de finanţarea proiectului, apoi vor începe construirea depozitului. Participaţia Gazprom la acest depozit subteran, ca investitor, se ridică la 50%, dar corporaţia vrea să rezerve pentru sine încă 30% din acţiuni. Amplasarea depozitului subteran de la Pusztafoldvar este foarte profitabilă. Depozitul se poate conecta cu unul din cele mai mari sisteme de transport europene pentzru gaz, la Baumgarten, în Austria, la frontiera cu Slovacia, prin care astăzi
trece un flux considerabil de gaz rusesc.
În paralel cu proiectul ungar, Gazprom a studiat posibilitatea construirii unor capacităţi proprii de stocare în Germania. În primăvara lui 2008, a semnat cu societatea germană Verbundnetzgas un acord de cooperare în domeniul creării unui depozit subteran pe teritoriul acestei ţări. Iar în mai 2009, partenerii au convenit să creeze, la paritate, un depozit cu societatea mixtă Erdgasspeicher Peissen GmbH, pentru construirea depozitului subteran Katharina, pe baza structurii Peissen, cu o capacitate de până la 600 de milioane de metri cubi de gaz. Aici nu este un zăcământ epuizat, şi o cavernă de salină. De aceea, chiar în cursul acestui an, vor fi făcute pregătirile necesare, iar în 2011 vor funcţiona două cavităţi. Depozitul va funcţiona la capacitatea maximă abia spre anul 2025. Pe lângă partea sa ca acţionar, Gazprom plănuieşte să-şi rezerve 30% din capacitatea depozitului subteran. În plus, în vara trecută,
"Gazprom Export" a semnat un acord cu consorţiul din care fac parte Energie Beheer Nederland (EBN) şi Dyas din Olanda, Petro-Canada şi TAQA Energy (structura-fiică a companiei energetice naţionale a Emiratului Abu-Dhabi, OAE TAQA), consorţiu constituit pentru crearea unui depozit subteran la Bergermeer, în Olanda. Negocierile pe marginea acestui proiect au avut loc în 2008. Conform acordului, partea rusă s-a obligat să furnizeze pentru acest depozit 4,7 miliarde metri cubi de gaz-tampon pentru gazoduct, iar în schimbul acestei cantităţi, va primi dreptul de acces la depozit şi cotă-parte din compania operatoare. Acest depozit subteran ocupă un loc stratregic pe piaţa europeană pentru că se construieşte în centrul nodului de reţele TTF şi va avea ieşire pe pieţele energetice nu numai din Olanda, dar şi din Germania, Marea Britanie, Franţa şi Belgia. În plus, Bergermeer va asigura fiabilitatea livrărilor de gaz din Rusia prin
gazoductul North Stream. O buclă din acest sistem merge în direcţia Olandei. De aceea, Bergermeer va deveni cel mai mare depozit subteran de gaze din Europa: capacitatealui nominală va fi de 4,5 miliarde metri cubi. Construcţia depozitului începe în 2010 şi se va finaliza în 2013, când va funcţiona la capacitatea totală.
Şi ultimul proiect, pentru care există deja o decizie de principiu, vizează construirea unui depozit subteran într-o pungă de gaze epuizate, la Banatski Dvor, în Serbia. Licenţa pentru această structură aparţine societăţii de stat Srbijagas. În toamna anului 2009, Gazprom a semnat cu societatea sîrbă un acord de construire a acestui depozit, cu o capacitate totală de 450 de milioane de metri cubi de gaz. Rusia va deţine 51% din capacitate. Injectarea gazului în acest depozit va începe încă din acest an, iar în 2011, depozitul va funcţiona la capacitatea totală.
Realizarea cu succes a proiectelor stabilite va permite trustului Gazprom să opereze în 2015 cu depozite proprii, care vor depăşi capacitatea de 5,8 miliarde de metri cubi. Pentru comparaţie, în 2009, acest indicator se ridica la un total de 1,86 miliarde metri cubi. Totuşi, Gazprom nu se limitează la aceste capacităţi. Astăzi, obiective potenţiale, unde se pot construi depozite subterane, se cercetează în România, Turcia, Slovacia, Cehia, Franţa, Marea Britanie, Italia şi în alte ţări. Există regiuni unde sunt necesare asemenea depozite, de exemplu în Turcia şi în Marea Britanie. În acelaşi timp, crearea unor noi depozite subterane pe teritoriul altor state va deveni actuală doar în viitor, îndeosebi, după construirea gazoductului South Stream.

De ce fac ruşii scandal pe tema scutului antiaerian?

În mica localitate Morong din nordul Poloniei, a venit din oraşul german Kaiserslautern o baterie de rachete americane Patriot PAC-2. Patru lansatoare de rachete şi un detaşament de câţiva soldaţi şi ofiţeri. Au fost întâmpinaţi solemn. La festivitate, au participat Bogdan Klich, ministrul polonez al Apărării, generalul de brigadă Mark Bellini, şeful aprovizionării tehnico-materiale pentru Armata americană din Europa, şi Lee Feinstein, ambasadorul american la Varşovia. Moscova a acordat atenţia cuvenită acestui eveniment.
Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a vorbit despre confuzia provocată de apariţia în Polonia a rachetelor antiaeriene americane, la 70 de kilometri de frontiera regiunii Kaliningrad a Rusiei. "De ce trebuie să facem ceva obligatoriu, ca să creăm impresia că Polonia se pregăteşte contra Rusiei, iată ce nu înţeleg eu?", s-a întrebat şeful diplomaţiei ruse la o conferinţă de presă la Moscova. O critică acerbă faţă de acest pas făcut de Varşovia şi Washington a lansat Konstantin Kosacev, preşedintele Comitetului pentru relaţii internaţionale din Duma de Stat. A dat o declaraţie în acelaşi sens şi Boris Grîzlov, preşedintele Dumei, care a prevenit Statele Unite că, în cursul dezbaterilor pe marginea Tratatului privind limitarea armamentelor strategice ofensive, pe care preşedintele a supus-o spre ratificare în Dumă, parlamentarii analizează şi desfăşurarea racheteleor antiaeriene din Polonia. După opinia lui Grîzlov, ei vor găsi răspunsul adecvat faţă de asemenea acţiuni. Şi mai dur s-a exprimat reprezentantul Ministerului de Externe la seminarul de la Moscova al Fundaţiei "Carnegie", dedicat noului tratat privind limitarea armamentelor strategice ofensive. În prezenţa diplomaţilor europeni, deci şi din Polonia, a calificat direct acţiunile Washingotnului şi Varşoviei drept "neprietenoase şi provocatoare".
Cum s-a reflectat protestul stimabililor în lumea experţilor militari?
Oare chiar se baricadează Polonia contra Rusiei? Aici există unele întrebări. Dar înainte să răspundem la ele, trebuie să ştim că un compelx de rachete antiaeriene Patriot, pe care Pentagonul le-a adus din Kaiserslautern la Morong, nu reprezintă niciun pericol pentru ţara noastră şi pentru regiunea Kaliningrad.
Şi nu doar pentru că orice rachetă antiaeriană este o armă pur defensivă, iar noi nu ne pregătim să invadăm Polonia, care este ţară membră NATO. Iar bateria Patriot, care a apărut pe pământul Poloniei, este şcolărească. Nu are nicio rachetă antiaerienaă. Şi va sta aici numai o lună, iar pe 16 iunie, va pleca îndărăt, la baza ei din Germania. Aşa se va proceda de trei ori în acest an şi de câte patru ori în 2011 şi în 2012. Varşovia vrea să înlocuiască bateriile antirachetă învechite C-125 "Peciora", fabricate în URSS, în anii 1970, care au ieşit din garanţie pentru a mai fi folosite în scopuri militare, cu alte rachete noi, care încep să vină de la firma americană Raytheon, în 2013. Iar specialiştii polonezi vor învăţa să folosească această tehnică pe sisteme similare de comandă.
Desigur, este neplăcut că polonezii au hotărât să cumpere de la americani şi nu iau rachetele noastre S-300 PMU "Favorit", care, după opinia multor experţi, sunt mai eficiente şi mai fiabile, decât rachetele Patriot PAC-2 şi chiar decât PAC-3. Dar n-ai unde să te plângi. Polonia, la fel ca Grecia, este membră a Alianţei Nord-Atlantice şi este nevoită să se alinieze standardelor şi cerinţelor adoptate acolo. Şi cumpără ceea ce i se impune. Şi totuşi, Seimul Poloniei a luat decizia de a cumpăra baterii americane nu ieri şi nici astăzi, ci încă din anul 2005. Aşa că apariţia rachetelor Patriot la Morong nu putea să fie o surpriză pentru oamenii avizaţi. Apariţia acestor rachete este desigur, la prima vedere, ca o compensaţie din partea lui Obama pentru complexul antirachetă GBI, care trebuia desfăşurat în Polonia, conform planurilor lui George W. Bush, pentru a crea a treia zonă de apărare antirachetă
strategică ("scutul antirachetă" - nota trad.), şi care îi îngrijora realmente pe ruşi prin capacităţile strategice de descurajare. Dar de altfel nu este chiar aşa. Rachetele PAC-2 sau PAC-3 nu pot îndeplini aceleaşi comenzi ca rachetele pe GBI.
După opinia mea, cauza scandalului este simplă. Moscova vrea să dea baterii S-300 "Favorit" pentru Iran în schimbul rachetelor americane din Polonia. Aşa că din toată propaganda iscată în jurul bateriilor Patriot, răsună destul de clar un gând simplu: Voi aţi dus rachete în Polonia contra voinţei noastre; Noi vom duce contra voinţei voastre rachete în Iran. Şi vom fi chit. Este doar o afacere, nimic personal.

Kremlinul visează să apere Europa de rachetele Iranului

Iar gânditorii de la Bruxelles mai să pună botul!
Bulgaria respinge participarea Rusiei la realizarea apărării antirachetă pe teatrele de război.
Rusia, SUA şi NATO se mişcă treptat în direcţia cooperării în domeniul apărării antirachetă. Intenţiile sunt marcate foarte clar. Preşedintele Barack Obama şi conducerea Pentagonului au declarat în repetate rânduri că sunt gata pentru cooperarea cu Rusia în domeniul apărării antirachetă. Astfel, în timpul vizitei la Moscova, Barack Obama a spus: "Eu vreau să lucrez împreună cu Rusia pentru o nouă arhitectură de apărare antirachetă, care ne va da multă siguranţă. Dar, dacă dispare pericolul legat de programul nuclear iranian, atunci nu mai stau în picioare nici cauzele pentru desfăşurarea sistemului antirachetă din Europa. Acest lucru corespunde intereselor noastre reciproce". William Burns, adjunctul secretarului de stat american, a declarat că "ţările noastre au dedicat pentru apărarea antirachetă mai multe resurse şi cercetare ştiinţiifcă, decât pentru orice alt
domeniu". Acest plan este susţinut în totatlitate şi de Anders Fogh Rasmussen, secretarul general al NATO, care consideră că Alianţa Nord-Atlantică şi Rusia trebuie să colaboreze pentru elaborarea şi construirea apărării contra rachetelor balistice. Conducerea Rusiei evaluează pozitiv această colaborare. În această etapă, se iau în calcul posibile atacuri cu rachete.
Pe acest fond, apare mai mult decât stranie reacţia lui Nikolai Mladenov, ministrul de Externe al Bulgariei, la propunerea neoficială a unui expert rus privind posibila desfăşurare pe teritoriul Bulgariei a sistemelor de apărare antirachetă pentru teatrele de război, de tip S-300 şi S-400. Ministrul bulgar consideră propunerea rusului "extrem de neserioasă". El a declarat că "Bulgaria îşi rezolvă problemele în familie. În ce priveşte securitatea, familia ei este NATO. În domeniul economiei, familia este Uniunea Europeană", citează Novinite.com.
Propunerea neoficială privind posibila desfăşurare în Bulgaria şi în România a sistemelor de tip antirachetă pentru teatrele de război S-300 şi S-400 a fost exprimată într-adevăr la conferinţa de la Moscova a Centrului "Carnegie", în luna mai, 2010, în contextul depistării unor posibilităţi tot mai largi de cooperare între Rusia, SUA şi NATO.
În acest context, s-ar putea discuta posibilităţile de cooperare în domeniul apărării antirachetă în etape timpurii, nu numai prin unificarea sistemlor de informaţii, care se analizează la nivel oficial încă din timpul propunerii lui Vladimir Putin privind folosirea radarelor ruseşti de la Mincegaur (Gabala, Azerbaidjan), de lângă Armavir, pentru reactivarea proiectului privind schimbul de date referitoare la lansarea rachetelor şi a purtătoarelor de rachete de la Moscova şi crearea unui centru similar la Bruxelles, dar şi includerea în arhitectura europeană de apărare antirachetă a sistemelor antiaeriene ruseşti. Acesta ar putea fi începutul unei colaborărti autentice în domeniu. Cu atât mai mult, cu cât sistemele S-400 "Triumf" depăşeşsc cu mult distanţa de lovire a ţintelor aeriene şi a rachetelor balistice americane de tip "Patriot". Spre deosebire de desfăşurarea sistemelor "Patriot" din Polonia, care are un
caracter exclusiv politic, fără vreo legătură însă cu asigurarea securităţii, mai ales că scenariile folosirii lor pe timp de război sunt absurde (NATO şi Rusia nu se atacă reciproc), sistemele ruseşti antirachetă din sud-estul Uniunii Europoene sunt realmente capabile să apere regiunea şi de rachetele balistice iraniene.
În legătură cu această declaraţie a şefului diplomaţiei Bulgariei, ea se poate explica mai degrabă prin lipsa de experienţă în funcţia deţinută (Nikolai Mladenov a venit în fruntea Ministerului de Externe de la Sofia abia la începutul acestui an) şi prin necunoaşterea politicii SUA şi NATO în domeniul cooperării cu Rusia sau, ceea ce este şi mai rău, prin stăruinţa de a demonstra încă o dată ruperea categorică a noului membru al Alianţei Nord-Atlantice de trecutul prieteniei ruso-bulgare.
Desigur, "familia" NATO are şi membri ciudaţi. Unul din ei, după cum se vede, nu ştie că forţele armate ale Bulgariei au peste 200 de transportoare blindate "BMP-1,2,3), instalaţii pentru lansatoare de rachete "Tornada", 20 de avioane MiG-29, 34 Cy-25, peste 30 de elicoptere de tip "Mi" şi alte dotări tehnice. Pentru a le menţine în stare tehnică de funcţionare pe timp de război, se perpetuează o strînsă colaborare cu Rusia. O situaţie similară se menţine şi în alte ţări est-europene, membre ale "familiei", care - se poate spera - nu vor reacţiona aşa de vehement la diversele forme de coopare cu Rusia în domeniul apărării antirachetă. În plus, poate că ar fi util, conform tradiţiei membrilor mai tineri ai "familiei", să asculte sfaturile "tovarăşilor mai bătrîni" din NATO pe această temă. Aşa le recomandă Kremlinul. Ce vor face partenerii noştri din NATO?


Spaima nefondată a Ucrainei în faţa României

"Un transportor blindat din România poate trece frontiera ucraineană, ajunge la Kiev şi nu întâlneşte nici picior de soldat ucrainean", a afirmat Igor Markov, liderul partidului "Rodina" (Patria) din Ucraina. El a făcut această declaraţie cu prilejul unei "mese rotunde", semnificativ institulate "Politica externă a României: provocări contemporane şi pericole pentru securitatea Ucrainei". "Trebuie să punem în faţa conducerii politice a ţării problema privind redresarea capacităţii de luptă a armatei noastre. În timpul lui Iuşcenko, îndeosebi în sudul şi în estul ţării, au fost distruse aproape toate unităţile militare. Problema arde demult. În primul rând, ce concluzii tragem noi de-aici şi în ce măsură este posibilă aplicarea acestor propuneri?", s-a întrebat Markov. Politicianul ucrainean a subliniat: "Neutralitatea şi independenţa sunt bune, dar toţi înţeleg perfect
că în lumea contemporană nu există state absolut independente. Şi, indiferent de statutul de ţară, ea apără interesele politice ale cuiva, cu excepţia statelor foarte puternice. De aceea, noi trebuie să stabilim cu cine mergem la drum şi cine va putea să ne asigure securitatea, împreună cu noi. În condiţiile actuale, nu putem supravieţui de unii singuri".
În încheiere, liderul partidului "Rodina" a declarat că serviciile secrete ucrainene trebuie să întrerupă finanţarea organizaţiilor "care se ocupă de distribuirea paşapoartelor româneşti şi de propaganda conform căreia Basarabia este teritoriu românesc".
După cum a informat IA REGNUM NOVOSTI, se cunoştea că noua putere ucraineană intenţionează să se ocupe la modul serios de securitatea militară a sudului regiunii Odessa şi este posibil chiar să revigoreze bazele militare de-acolo, baze construite în anii de independenţă. Este vorba în primul rând de Bolgrad, unde cândva era desfăşurată o divizie aero-purtată şi de desant, care viza Balcanii şi Turcia pe timpul URSS.
După cum a declarat Eduard Matviciuk, guvernatorul Regiunii Odessa, în curând va avea loc şedinţa Consiliului Naţional de Securitate al Ucrainei, dedicat acestei probleme, şi până la sfârşitul anului, la Bolgrad, vor ajunge primii militari. Câţi anume şi cum, guvernatorul nu a precizat, dar, conform datelor obţinute de la unele surse din cadrul Ministerului Apărării, acolo va fi desfăşurat un batalion mecanizat, format din 600 de militari, cu tehnica aferentă.


Viorel Patrichi

Tomiris, amarnica regina a massagetzilor

Regina Tomiris a întemeiat cetatea Tomis-Constanţa

Regina Tomiris a întemeiat cetatea Tomis-Constanţa


“Tunc Tomyris regina, aucta victoria tantaque praeda de inimicis potita, in partem Moesiae, quae nunc a magna Scythia nomine mutuato, "minor Scythia" appellatur, transiens, ibi in Ponti Moesiaco litore Tomes civitatem suo nomine aedificavit”.
(Jordanes, “Getica sive De origine Actibusque Getarum”)

“După ce a obţinut această victorie şi după ce a luat aşa de multă pradă de la duşmanii ei, regina Tomiris a trecut spre acea parte din Moesia, care acum se numeşte Sciţia Minor, un nume care vine de la Scitia Mare, şi a construit cetatea Tomis pe ţărmul moesian al Pontului, după numele ei”. Aşa scrie istoricul Jordanes (Iordanes) pe la anul 551 d.H., în lucrarea “Getica sau Despre originea şi faptele geţilor”. Pe-atunci era episcop şi locuia – după opinia unor istorici – undeva pe malul Dunării de Jos din Dacia. Got de origine, Iordanes era mai aproape de evenimentele evocate, în comparaţie cu noi, şi avea acces la documente pe care nu le vom mai găsi niciodată. Istoricul avea la dispoziţie multe izvoare dispărute astăzi, printre care şi cele 12 cărţi scrise de Cassiodorus.
Mărturia lui este cea mai bună dovadă că regina Tomiris a pus bazele cetăţii Tomis.

Unii cronicari din Grecia au acreditat ideea că Tomiris era… de neam iranian şi că ea conducea poporul massageţilor care ar fi fost tot perşi. Din acea perioadă porneşte şi confuzia dintre massageţi şi sciţi, care erau însă unul şi acelaşi popor, cu denumiri diferite, atribuite de neamuri diverse. Aşa cum am spune astăzi daci-geţi-traci, valahi-moldoveni-munteni-transilvăneni-olahi-români. Iată câte denumiri pentru acelaşi popor.
Massageţii (sciţii) erau dacii nomazi, care au migrat spre est, începând din epoca fierului, când s-a înregistrat un adevărat boom economic şi demografic. Ei au ajuns astfel până în Asia Centrală, au purtat războaie cu perşii, iar mai târziu s-au aliat pentru a ataca Babilonul.
Cirus cel Mare a vrut să cucerească Massageţia, un stat care nu poate fi reconstituit cu precizie astăzi. Sfetnicii l-au sfătuit pe împărat să întindă o cursă sciţilor care îl urmăreau după o primă victorie. Massageţii (sciţii), conduşi de Spargapises, fiul reginei Tomiris, au dat peste o tabără abandonată, în care au găsit mult vin, o băutură necunoscută pentru ei care consumau haşiş, pretinde Herodot. Cum nu erau obişnuiţi, massageţii s-au îmbătat şi perşii lui Cirus i-au măcelărit în somn. Perşii l-au luat prizonier pe Spargapises. Tomiris i-a trimis o solie lui Cirus, cerându-i să-l elibereze din robie pe fiul ei şi să nu traverseze cu oastea fluvial Sîr-Daria. Fiindcă nu suporta umilinta, Spargapises s-a sinucis când s-a trezit din beţie, iar Cirus a trecut fluviul. Tomiris l-a învins pe împăratul perşilor, i-a tăiat capul şi i l-a aruncat într-un cazan cu sânge de om. Mesajul era înfricoşător: duşmanul lacom să se sature de sânge.

Să preferăm adevărul istoric unei legende

Prima atestare documentară pentru Tomis datează din anul 657 î.H. Aici se formase o colonie de greci din Milet. Romanii au cucerit cetatea Tomis în anul 71 î.H. Dacii nu mai aveau controlul asupra cetăţii. Conform unui recensămînt din anul 202, Tomis (Constanţa) avea 310.471 locuitori. În timpul împăratului Constantin cel Mare, Tomis a fost botezată Constantiana. Împăratul avea o soră Constantiana, o fiică ce purta acelaşi nume, un fiu Constanţius. Pe tatăl împăratului Constantin îl chema tot Constanţius. Unii susţin că denumirea era dată în onoarea surorii lui Constantin cel Mare, care era tot trac de origine.
Mai târziu, turcii îi spuneau acestui oraş Köstence. Se observă, prin urmare, că otomanii au preluat – în pronunţie proprie, desigur – o denumire bizantină mai veche. De ce nu am putea acepta că grecii au menţinut vechiul nume Tomis, aşa cum l-a lăsat Tomiris? Fiindcă aşa s-a întâmplat în istorie cu toate toponimicile sau hiodronimicile importante din antichitate: o populaţie, devenită dominantă datorită expansiunii imperiale, a păstrat frecvent vechile denumiri date locurilor de etniile cucerite. De exemplu, Dunărea, cuvânt ce provine din hidronimicul traco-dacic Donaris, s-a conservat până în limba română contemporană. Aromânii au păstrat forma scurtă Duna. Unii lingvişti încă mai consideră că numele ar fi origine persană sau scitică, adică massagetă. Dar asta este o altă chestiune.
Să revenim însă la Tomis, care avea să devină treptat un emporion grecesc (factorie comercială). Istoricii români preferă să explice originea denumirii Tomis din legenda lui Iason, grecul care a plecat cu corabia argonauţilor în Colhida (Georgia de azi), ca să fure lâna de aur.
Pe timpul romanilor, Tomis era o adevărată metropolă. Devine loc de exil pentru poetul latin Ovidiu. O altă prezenţă istorică insuficient valorificată de agenţiile turistice de la ţărmul Mării Negre. În timpul Imperiului Bizantin, Constantin cel Mare a reconstruit cetatea şi i-a schimbat numele în Constantiana. După prăbuşirea Imperiului Bizantin, oraşul decade sub loviturile migratorilor. Portul va fi menţionat abia în secolul al XIII-lea, în hărţile negustorilor italieni, care au şi construit Farul Genovez. Turcii îi vor spune Kustendji sau Köstence.
Încă din copilărie, Iason a fost trimis de tatăl său Aeson, regele din Iolcus, pe muntele Pelion, ca ucenic la centaurul Chrion. Între timp, Aeson a fpst detronat de Pelias, fratele vitreg al regelui. Când a ajuns major, Iason s-a întors acasă şi s-a prezentat în faţa lui Pelias şi i-a cerut tronul. Ca să-l piardă, Pelias acceptă, dar cu o condiţie: să-i aducă lâna de aur a berbecului din Colchis. Argus, fiul lui Phrixus, construieşte corabia Argo şi pleacă apoi cu Iason spre Georgia de azi, cu alţi 50 de luptători. Aetes, regele din Colchis, l-a supus pe Iason la mai multe încercări grele pentru a lua lâna de aur. Iason a fost ajutat însă de Medeea, fiica lui Aetes. Medeea era deja o vrăjitoare vestită şi nepoata lui Circe. Grecul îi promisese fetei că o va lua în căsătorie şi Medeea fuge cu argonauţii. Ea l-a luat ca zălog pe Absyrtus, fratele mai mic. Regele Aetes a plecat cu corăbiile pe urmele argonauţilor, dar Medeea îl ucide pe fratele ei, îl taie în bucăţi pe care le aruncă apoi în apele Mării Negre (Pontul Euxin). Aetes zăboveşte căutând trupul fiului şi argonauţii scapă de urmărire.
După Pacuvius, Iustinian şi Diodorus, bucăţile “temno” (τέμνω) din trupul lui Absyrtus ar fi căzut în locul care avea să se numească Tomis. Cum a derivat însă cuvântul “Tomis” din “temno” nu reuşeşte nimeni să ne convingă, dar până astăzi, explicaţia mitologizantă este acceptată inclusiv de oficialii actuali de la Constanţa. Explicaţia documentată, oferită de Iordanes, un-i tulbură. Aşa se şi explică de ce, în 2007, când doctorul Napoleon Săvescu de la New York s-a oferit să aducă o statuie a lui Tomiris la Constanţa, primarul Radu Mazăre s-a opus categoric. Explicaţia dată de Iordanes ar putea fi valorificată inteligent de agenţiile de turism de pe litoral, însă mai avem până vom accepta propria istorie veche.


Justiţiara lumii vechi şi amazoanele


Lumea fascinantã a tracilor a oferit antichitãţii douã personalitãţi emblematice, considerate drept modele pentru orice posibilã istorie universalã a moralei rãzboinicilor: Tomiris, regina massageţilor, şi Dromichete, regele
dacilor din sudul Carpaţilor. Despre Tomiris ştiu mai multe occidentalii, decât românii de astãzi. Norocul nostru a fost cã Diodor din Sicilia a descris scena de la Helis, în care Dromichete l-a dojenit pe Lisimah printr-o parabolã demnã de regele Solomon. Este acolo cea mai frumoasã, cea mai paradoxalã maieuticã politicã din istoria universalã. Despre Dromichete, învãţau pânã şi copiii din România, dar şi acest rege pare sã fie uitat. Fãcãtorii de manuale nu
mai vor sã ofere exemple morale copiilor noştri.
Cu siguranţã, Tomiris ar fi rãmas necunoscutã pentru cultura europeanã, dacã nu ar fi reuşit sã-l învingã pe Cirus cel Mare, regele perşilor, în anul 529 î.H. sau 530. Cirus se numea Kuruş, Kiros sau Keyhusrev, în limba persanã veche – farsi. El a domnit în perioada 576–529 î.H. A pus bazele Imperiului Persan şi a fondat dinastia Achaemenizilor. Ca un Baiazid al perşilor, el a cucerit Regatul Mezilor, Regatul Lydia şi regatul Noului Babilon. A unit cele douã regate iraniene. Cirus voia sã cucereascã şi Egiptul, dar Tomiris i-a scurtat destinul de cotropitor. Rãzboiul cu massageţii a avut loc pe fluviul Sîr Daria, în Asia Centralã.
Trebuie sã evaluãm celebra scenã cu apriga regină Tomiris din perspectiva moralei rãzboinicilor care-şi apãrau poporul, altfel nu vom înţelege nimic.
Tomiris, sau Thamiris dupã alţii, a impresionat antichitatea prin lecţia ei asprã, pe care i-a oferit-o lui Cirus. Era sancţiunea datã de un rãzboinic unui rege învins în numele dreptului massageţilor la viaţã şi la existenţă liberă.
Momentul este foarte asemănător cu pilda oferită de Dromichete invadatorului Lisimah peste două sute de ani. La o distanţă atât de mare în timp, cei doi regi par să se conducă după aceleaşi legi morale nescrise ale păcii şi războiului.
În această mentalitate, rezidă practic etica lumii moderne, care prevede dreptul la viaţă liberă pentru fiecare popor. Dar cine vrea pace pentru naţiunea lui, trebuie să se pregătească intens de război, spune un vechi principiu din ştiinţa
conducerii statelor. Iar Tomiris l-a aplicat întocmai pentru a învinge cea mai mare armată a lumii de-atunci. (Pe acest principiu al descurajării s-a bazat şi blocarea cursei înarmării nucleare de astăzi…).
Prin urmare, nu doar scena dramatică, în care frumoasa regină a aruncat capul lui Cyrus în cazanul cu sânge, avea să-i impresioneze pe artiştii din epoca iluminismului şi apoi a romantismului. Ei au reţinut semnificaţia morală a
pedepsirii cotropitorului în numele dreptului sacru al popoarelor la libertate – idee foarte dragă tuturor celor care au teoretizat noţiunea de „naţiune“ în secolul al XIX-lea.


Mai civilizaţi decât indienii


De-a lungul veacurilor, echivocul originii massageţilor a fost alimentat şi cultivat pânã astăzi şi din cauza unor izvoare istorice apparent contradictorii. Unii îi confundã pe massageţi cu sciţii, alţii susţin că massageţii ar fi o ramură a sciţilor. În realitate, povestea lui Tomiris şi a massageţilor este cea
mai semnificativă ilustrare a ideii că o ramurã a tracilor a migrat spre răsărit din regiunea carpato-danubiano-balcano-pontică încã din epoca fierului. Ne-am obişnuit cu ideea că migraţiile s-au produs numai dinspre Asia spre Europa şi încă nu părem pregătiţi să acceptăm că fenomenul a fost şi invers în anumite epoci istorice vechi.
După cum spuneam, Iordanes scrie că, după victorie, Tomiris, Tamiris sau Timirise – după alte izvoare – a venit cu corăbiile pline de pradă în Dobrogea de astăzi şi a pus bazele cetăţii. Descrierea massageţilor este foarte expresivã şi la Herodot: luptători pe jos sau pe cai, arcaşi neîntrecuţi, dar şi curajoşi mânuitori de lance. Purtau armuri împodobite cu aur. Erau monogami, dar văduvele de război erau ţinute în colectivitate. Aveau o religie monoteistă, ca toţi dacii. Ei se închinau la Soarele Neînvins, asemenea tuturor dacilor. Sacrificau cai pe altarele Soarelui. În cartea „De origine actibusque Getarum“ – „Despre originea şi faptele geţilor“ – Iordanes, get, adică dac de origine, după alţii – got, îl reconfirmă pe Herodot. El precizează însă că este
vorba despre acelaşi neam.
Fiind conducătoarea unui asemenea popor, făcând apoi dovada unor fapte fãrã precedent, Tomiris continuã sã-i fascineze şi astãzi pe cei care se apropie de istoria veche. Unii cred că Tomiris stãpânea regatul amazoanelor, dar,
dupã cum spun scrierile vechi, regina a urmat la tron după moartea regelui. Eminescu o imagineazã pe Tomiris în epopeea „Gemenii“, încã prea puţin cercetată. Kazahii de astăzi au convingerea că istoria lor a început cu... Tomiris.
Massageţii erau numiţi Saka. Unii istorici turci cred şi astãzi că massageţii erau de neam turcic, fiind iranizaţi odatã cu migraţia lor spre răsărit!
Autohtonii din Tadjikistan şi cei din Turcmenistan se revendică tot de la massageţi. Uzbecii cred la fel.
Cambize a cucerit Egiptul cu ajutorul massageţilor, celebri în epocă datoritã cailor lor fără egal. Turcmenii susţin cã rasa de cai Akhal-Teke provine de la massageţi. Cai pe care i-au folosit mai târziu Darius şi Alexandru Macedon în campanile lor militare. Unii istorici consideră că massageţii au fost asimilaţi de iranieni şi de chinezi.
Oricât de diverse ar fi opiniile, toţi cercetãtorii străini au cãzut însã de acord pe o singurã idee: massageţii erau de origine europeanã. Tomiris era asemuitã cu Talestris, regina amazoanelor de mai târziu. Paulus Peter Rubens şi-a intitulat tabloul „Tomiris, regina sciţilor“. Mattia Preti a pictat şi el un tablou cu Tomiris. Iordanes o consideră pur şi simplu „Getarum regina“.
Dante Alighieri spune în „La Divina Comedia“: „Mostraba la ruina y el crudo estrago / que hizo Tomiris, cuando dijo a Ciro: / „Sangre quisiste, y yo de sangre te harto“. Musaev a scris baletul „Tomiris“. O întreagã tradiţie lăsată de o femeie care l-a sfidat pe cel mai puternic al lumii din acea perioadă: „Refuz sã mã mãrit cu tine şi jur pe Soare, domnul suprem al massageţilor, că te voi sãtura de sânge“, i-a scris Tomiris lui Cirus, după cum povesteşte Herodot în „Istorii“. La fel ca pe sciţi, perşii le spuneau massageţilor Sakâ, iar grecii îi numeau Skythai. Chinezii le ziceau „Sai“. Alţii le ziceau „gimirru“ – cimerieni. Herodot afirmă că massageţii au condus 28 de ani nord-vestul Iranului. Massageţilor li se mai spunea ApâSakâ, adicã „oamenii de la apã seacã“, dupã numele vechi al Mãrii Aral, astăzi secată complet. În limba românã veche, se spunea tot „apî sacî“. Perşii le mai spuneau şi Dahâ sau Dai.
Istoricul bizantin Theophan îi confundă pe massageţi cu turcii: „La est de Don, locuiau turcii, numiţi în antichitate massageţi. Perşii îi numeau în limba lor kermikhions. Massageţii erau sciţi din punct de vedere cultural“.
Aici ar merita menţionat că massageţii credeau că neamul lor se trage dintr-o femeie-şarpe. Aici se întâlnesc cu cabirii din Dacia, de unde au plecat. Massageţii au ajuns până în Asiria, unde s-au aliat cu regele Assurbanipal contra
Mezilor, în perioada 669–626.
Herodot scrie că massageţii îşi mâncau bătrînii, dar “nu se împerecheau în drum, asemenea câinilor, cum fac inzii”. Femeia era purtată în carul cu coviltir. Bărbatul îşi atârna cucura cu săgeţi în afara coviltirului, semn că femeia “este ocupată”.


Cilindrul lui Cyrus şi o altă minciună istorică


Iranul a anunţat în ianuarie 2010 că rupe relaţiile cu British Museum de la Londra fiindcă Londra refuză să restituie celebrul Cilindru al lui Cyrus, considerat cea mai veche declaraţie a drepturilor omului. “Având în vedere că Cilindrul lui Cyrus nu a fost transferat Iranului, am depus plângere la UNESCO împotriva British Museum şi am hotărât să rupem relaţiile”, a afirmat Hamid Baghai, responsabil al organizaţiei iraniene pentru patrimonial cultural şi turism.
Artfecatul din argilă cuprinde o proclamaţie a regelui persan Cyrus al II-lea, scrisă după ce acesta a cucerit Babilonul, în anul 539 î.H. “Cei de la British Museum ne-au tot promis că ni-l vor restitui în septembrie, apoi în noiembrie şi, în cele din urmă, pe 16 ianuarie 2010. Am cheltuit până în present 200 000 de dolari pentru dispozitivele de securitate, care să protejeze această comoară. Am primit o scrisoare prin care ni se spunea că nu ne pot trimite cilindrul din cauza tulburărilor din Ashura”, a relatat Baghai. Londra se prevalează de ciocnirile care s-au produs între forţele de ordine şi partizanii opoziţiei de la Teheran din 27 decembrie 2009, pentru a tergiversa şi mai mult restituirea tezaurului. Mai nou, British Museum a anunţat că mai păstrează artefactul pentru continuarea cercetărilor lingvistice.
Cilindrul lui Cyrus al II-lea cel Mare este din lut şi cuprinde o scriere cuneiformă în limba akkadiană. Documentul pe argilă are o importanţă uriaşă. Împăratul persan a poruncit întocmirea lui în anul 539 î.H., după înlăturarea regelui babilonian Nabonidus. Textul arată că Nabonidus era necuviincios şi, de aceea, victoria lui Cyrus era plăcută lui Marduk, zeul suprem în Babilon. Împăratul persan este lăudat pentru îmbunătăţirea vieţii babilonienilor, pentru repatrierea popoarelor strămutate, pentru reconstrucţia templelor şi a sanctuarelor. Cyrus i-a lăsat şi pe evreii captivi din Babilon să se întoarcă la Ierusalim. Documentul confirmă practic relatările biblice din Cartea lui Ezra, Isaiia şi din Cronici. Cilindrul a fost descoperit în 1879 de către Hormuzd Rassam, asistentul arheologului britanic Austen Henry Layard, la temeliile Esagilei, principalul templu din Babilon.
În 1970, şahul iranian Mahomed Reza Pahlavi Aryamehr declară Cilindrul lui Cyrus drept simbol al domniei sale şi îl invocă atunci când va marca 2500 de ani de monarhie la Teheran.
Limba akkadiană, în care este scris textul, este cea mai veche limbă semitică din antichitate, vorbită mai ales în Irakul de azi. Era limba de cancelarie a epocii pentru Orientul Mijlociu. După cucerirea persană, akkadiana a coexistat cu aramaica. Ambele limbi s-au infleunţat reciproc, până când aramaica a înlocuit akkadiana şi în cancelarie.
O copie a Cilindrului se află în sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite, tocmai pentru că se consideră că e cea mai veche cartă a drepturilor omului. Strategia lui Cyrus era simplă: acorda libertăţi religioase şi politice tuturor regilor care acceptau să devină “clienţi”, cum aveau să-i numească romanii pe vasalii lor de mai târziu, pe care îi supuneau, îi foloseau, apoi îi anihilau. Aşa a reuşit Cyrus să supună mare parte din Asia Centrală (Dragniana, Arachosia, Gedrosia, Bactriana, Sogdiana), apoi Noul Babilon, Regatul Caldeu din Siria, Fenicia, Palestina, până la graniţele cu Egiptul. La fel dorea să procedeze şi cu Tomiris.
Textul cuprinde două părţi: A, aflat în proprietatea British Museum, şi B, care a fost în proprietatea Universităţii din Yale. Astfel, Isaiia spune: „Aşa vorbeşte Domnul către unsul Său, către Cyrus, pe care-l ţine de mînă, ca să doboare neamurile înaintea lui, şi să dezlege brâul împăraţilor, să-i deschidă porţile, ca să nu se mai închidă: ,Eu voi merge înaintea ta, voi netezi drumurile muntoase, voi sfărîma uşile de aramă, şi voi rupe zăvoarele de fier.” Iar în Cartea a doua a Cronicilor (Paralipomena) se arată: „Aşa vorbeşte Cirus, împăratul Perşilor: „Domnul, Dumnezeul cerurilor, mi-a dat toate împărăţiile pămîntului, şi mi-a poruncit să-i zidesc o casă la Ierusalim în Iuda. Cine dintre voi este din poporul Lui? Domnul, Dumnezeul lui, să fie cu el, şi să plece!”
Această “bunăvoinţă” a lui Cyrus era o capcană politică întinsă celor slabi pentru ca el să-şi extindă imperiul. În mare parte a reuşit. În momentul în care a dorit să cotropească ţinuturile massageţilor, soarta i-a fost potrivnică.

Viorel Patrichi