duminică, 17 octombrie 2010
Mecenat la Hanul Răzeşilor. Cruce de nucă
Mecenat la Hanul Răzeşilor
Cruce de nucă
„Vreau să ajut la renaşterea răzeşismului în această parte a Moldovei”, spune Ionică Asaftei, stăpânul de la Hanul Răzeşilor. Pentru cineva care nu-l cunoaşte şi care nici nu ştie cum se poate sfinţi locul prin fapte, ar părea vorbe deşarte. Exagerate. Eu l-am văzut însă, în timp, cum şi-a rostuit acest loc de pelerinaj spiritual chiar lângă Hanul Ancuţei, care a ajuns o umbră de amintire. Mai întâi şi-a cumpărat terenul, ca un megieş cuminte al noilor acţionari ai legendei, care – pot să bag mâna în foc – nu au citit povestirea lui Sadoveanu. Altfel ar fi priceput ştima locului.
Spuneam mai sus „pelerinaj spiritual”, şi nu întâmplător. Ionică a zidit hanul de piatră, cu roate de car pe faţadă, să le vezi de departe, când vii cu maşina dinspre Roman. În epoca „jepanelor” agresive, dar foarte folositoare pe drumuri grele, care cu boi nu mai avem. Este o schimbare dramatică în mai puţin de 50 de ani, timp în care satul nostru s-a mutat în poveşti şi în regretele celor plecaţi la oraş. Carele cu boi au urcat în tablourile lui Grigorescu şi în visele copilăriei bătrânilor uitaţi de rai pe pământ. Ţăranii rătăciţi de azi au „faitoane” cu roţi de cauciuc, trase de cai, dacă mai au, dar ei ajung foarte rar pe-aici. Dintr-o nostalgie nemărturisită, Ionică a lăcuit roţile cu obade largi şi le-a ridicat pe ziduri. Pentru ca trecătorii să nu uite de unde am pornit: am fost o naţiune de răzeşi sau de moşneni. Ultimii daci liberi, după ce majoritatea au ajuns nişte clăcaşi. Şi nu mai contează că munceau pe moşia boierului grec sau că şomează prin balcoanele blocurilor cenuşii din Târgu-Frumos sau din Râmnicu-Sărat, din Alba-Iulia sau din Zimnicea. Aşteaptă cu mâna întinsă, în timp ce pământul le intră în gură.
Dar Ionică avea visul lui, în care roata din lemn de stejar stă între cer şi pământ. Când te uiţi la el, te încredinţezi că nimic din ce este al nostru nu se va pierde şi nu se va sminti: înalt cât o cruce de hotar, atletic chiar, poartă pe chip expresia apotropaică a coifului de la Coţofăneşti. Fiindcă este un suflet bun, dar să nu-l calci pe sistem! Un partener de afaceri din Ţara Sfântă nu a înţeles de ce nu vrea moldoveanul un câştig rapid, cu meseriaşe exotice aduse anume de el aici pentru politicieni plictisiţi şi cartofori cinici. „Apăi io aşa nu vreau!” Şi a trebuit să se despartă ca apa de foc. „Măi Ionică măi, tu eşti un băiet aşa bun, măi, da ce gheşeft să fac eu cu tine, măi, dacă ţie nu-ţi placi să lucrezi pentru altul?!”
Şi dus a fost. Ionică voia altceva. Roata din vis îi aducea mereu aminte de bunicii lui. Aşa s-a ridicat Hanul Răzeşilor. A făcut aici un adevărat muzeu etnografic: ştergare, icoane, linguri şi străchini, fuse şi furci de tors, vârtelniţe, raghile, suveici, piepteni de lână, fuse de letcă, chiuă cu chilug (piuă cu pilug), vatale, spete, iepe şi război de ţesut, covoare cu vechi motive româneşti. Să vină urmaşii răzeşilor şi să le vadă, chiar dacă mulţi nu mai ştiu la ce foloseau. Fiindcă hanul lui nu este o crâşmă în sensul comun al cuvântului, el face aici operă de culturalizare, conferind rafinament unei afaceri prin care majoritatea patronilor ştiu doar să facă parale. “Eu nu amestec cultura cu cârciumăreala, dar vreau să regenerez într-un anume fel spiritul răzeşesc aici, nu departe de Războienii lui Ştefan cel Mare şi de Schitul de la Ţibucani”, se explică omul de afaceri, care supervizează mai sus de Roman manifestările din ciclul “Sadoveniana” şi numeroase lansări de carte.
Dar să nu ne eschivăm nici de la cele mai lumeşti. Drumeţii osteniţi de volan găsesc aici nişte sarmale moldoveneşti, cum numai la bunica am mâncat. Pentru că Ionică preţuieşte bucătăria veche, are grijă să nu lipsească nimic de pe masa călătorului flămând. Chiar şi coşul cu turte dospite are farmecul lui prin aromele de vatră, care te îmbie de sub ştergar.
Războieni, biserica de pe umerii uriaşilor
Îi place să vorbească mult despre „triunghiul lui de aur”, unde se simte protejat: Hanul Răzeşilor, Mânăstirea Războieni şi Schitul Ţibucani. Plecăm mai întâi cu urmaşul răzeşilor prin pădure, spre locul în care Ştefan a îndrăznit să-l înfrunte pe Mahomed al II-lea. Era cea mai mare putere a lumii de-atunci. Pentru a înţelege mai bine dimensiunea acelui act de eroism, este ca şi cum România de-acum s-ar confrunta cu armata Statelor Unite ale Americii. Imaginaţia este neputincioasă pentru o asemenea comparaţie. Ştii ce puhoi vine spre tine şi, totuşi, nu cedezi... Urcăm pe un promontoriu de pământ, înalt cam de 150 de metri. De pe acest pinten, strategul putea controla şleaul care merge şi astăzi de-a lungul Pârâului Alb. Un loc strâmt pentru desfăşurarea urdiilor Padişahului. Pe-aici a fost trecere obligatorie. Pe marginile promontoriului, se mai văd şi astăzi gropile în care se adăposteau tunurile Măriei Sale. De aici, în spate, pe culmi de codri întunecaţi, se poate merge până la Cetatea Neamţului, ne arată Ionică. Acolo aştepta mama lui Ştefan. Adică îl aştepta doar victorios sau pe scut. Ionică povesteşte pe unde trecea palisada şi, lângă mine, parcă a încremenit şi galbenul amar din florile de corn. Imaginaţia o ia la goană şi aud tropote... mai departe nu pot să ajung. Oare cum a fost atunci de s-au înroşit apele Pârâului Alb? Tăcerea pădurii este singurul răspuns.
Aici a fost un adevărat Termopile al românilor fiindcă 10.000 de viteji au luptat cu turcii până la ultima picătură de sânge. Pe timpul regimului comunist, s-a înălţat o cruce enormă de beton şi nimeni nu a îndrăznit să întrebe de ce... Oamenii locului urcă pe deal, deasupra Pârâului Alb, să se reculeagă.
Coborâm şi mergem spre Mânăstirea Războieni. Parcă te sfieşti să calci ca să nu tulburi liniştea de piatră. Cu hramul „Sfinţii Mihail şi Gavriil”, biserica a fost ridicată de Măria Sa Ştefan la 1496, fiind închinată oştenilor care au căzut în războiul de la Valea Albă, din 1476. Trecuseră 20 de ani de la încleştare până când Domnul a găsit puţină tihnă pentru această ctitorie unică în lume. Au adunat oasele albite de zăpezi prin pădure, au săpat două gropi în care le-au aşezat. Nu mai ştia nimeni dacă erau creştini sau musulmani. Deasupra craniilor s-a înălţat altarul. Naosul stă acum pe umerii uriaşilor Moldovei. Fie şi numai pentru această mărturie, Ştefan poate fi considerat sfânt. Apoi, un alt argument ca o minune: nu există conducător medieval în Europa, mic sau mare, care să fi ridicat câte o biserică pentru fiecare luptă cu invadatorii ţării lui. Chiar şi atunci când a pierdut. Pentru smerenie în faţa Domnului din Cer.
Şi a pus de s-a bătut pisanie grea în piatră, că te cutremuri şi azi când o citeşti:
"În zilele cuviosului şi iubitorului de Hristos, domnului Io Ştefan Voievod, cu mila lui Dumnezeu domnitorul ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, la anul 6984 (1476), iar al domniei noastre al 20-lea curgător, sculatu-s-a puternicul Mahomed, împăratul turcesc, cu toate ale lui răsăritene puteri; încă şi Basarab Voievod, cel numit Laiotă, venit-a cu toată ţara lui basarabească. Şi au venit să jefuiască şi să prade Moldova; şi au ajuns până aici la locul numit Pârâul Alb. Şi noi, Ştefan Voievod, cu fiul nostru Alexandru, am ieşit înaintea lor şi am făcut cu dânşii mare război, în luna iulie în 26 de zile; şi cu voia lui Dumnezeu, biruiţi fură creştinii de către păgâni. Şi căzură acolo mare mulţime de ostaşi moldoveni. Tot atuncea au lovit şi tătarii Moldova din acea latură. Pentru aceea, binevoit-a Io Ştefan Voievod a zidi acest hram întru numele Arhistrategului Mihail, întru ruga sa şi a doamnei sale Maria şi a fiilor săi Alexandru şi Bogdan, şi întru pomenirea şi amintirea tuturor dreptcredincioşilor creştini care s-au prăpădit aici. În anul 7004 (1496), iar al Domniei sale anul 40 curgător, în luna noiembrie 8."
Şi către leatul 1959, au venit tovarăşii închinători la seceră şi ciocan de le-au pus pe fugă pe maicile de la Mânăstirea Războieni. Credincioasele vârstnice au fost duse la Agapia, Văratec şi Slatina, iar cele mai tinerele au primit sarcină să vieţuiască printre oameni. Patru maici au rămas aici fără port monahal, ca să poată îngriji sfântul lăcaş de parohie. În 1973, s-au făcut săpături arheologice şi s-a restaurat mânăstirea. În 1990, cele patru maici şi alte călugăriţe de la Văratec au refăcut viaţa monahală de la acest osuar sacru.
Stareţa Acachia Căuş păstoreşte 26 de măicuţe. Între liturghii şi rugăciuni, ele lucrează în atelierele de croitorie, scultpură, de litografiere a icoanelor, ţesut covoare şi de tâmplărie. La 95 de ani, maica Serafima Hăisan citeşte zilnic din Psaltire, fără ochelari. Îngenunchez în faţa bătrânei pentru binecuvântare şi, în timp ce mâinile ei blânde mă mângâie pe creştet, mă întreb ce caut eu păcătosul aici. "Simţim duhul şi prezenţa Sfântului Ştefan cel Mare în tot ceea ce facem, iar, în unele împrejurări disperate, când nu întrezărim niciun sprijin de nicăieri, ne rugăm şi Dumnezeu, prin Sfântul Său, Ştefan cel Mare, ne trimite ajutor", povesteşte maica stareţă Acachia Căuş. Şi parcă nici eu păcătosul n-am venit aici chiar în van...
Şi Biserica Mariei Magdalena
Ionică ne duce apoi spre Schitul de la Ţibucani, care ţine de Mânăstirea Secu. Este ctitoria spătarului Iordache Cantacuzino Delianu, de la anul 1774.
Părintele Arsenie, stareţul lăcaşului, ne primeşte cu drag în camera de oaspeţi. Ne îmbie cu pască şi cu puţină apă de foc. Era un rachiu cum nu mai băusem nicăieri. “Ce i-aţi pus ca să obţineţi o culoare aşa frumoasă?” “Cruce de nucă...” Atunci când eşti aproape de Dumnezeu, găseşti crucea peste tot, inclusiv într-o nucă şi poţi să sfinţeşti cu ea chiar şi apa de foc...
Părintele Arsenie ne povesteşte despre dascălul Damian Ţâru, care s-a mutat de la Schitul din Ţibucani la Mânăstirea Secu prin 1940. Ţâru îi spunea ucenicului:
"Părinte Nicodim, eu nu am venit aici pentru Mănăstirea Secu, ci pentru Râpa lui Coroi. Acolo, în adâncul codrilor, aş fi vrut să mă ascund, să nu văd faţă de om, să vorbesc numai cu Dumnezeu şi să mă hrănesc cu ierburi din pustie”. Ţâru fusese tâmplar la Ţibucani, unde nu accepta niciodată să fie lăudat fiindcă ar fi fost semn de trufie. Dacă i se spunea că nu a făcut bine o masă, abia atunci se bucura. Îşi chinuia trupul aidoma Sfântului Calinic de la Cernica din secolul al XIX-lea: nu stătea niciodată pe scaun când mânca. Aşa cum Calinic dormea în jilţ. Niciodată în crivat, în pat.
Biserica e unică în România fiindcă este singura cu hramul "Sfânta Mironosiţă şi Întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena". Biserica nouă a fost terminată în 1943.
Părintele Arsenie a absolvit Facultatea de Teologie, iar acum este student din nou. L-am întrebat de ce urmează Silvicultura. “Pentru a pătrunde şi mai adânc natura, ca lucrare a lui Dumnezeu”.
Are mâinile bătătorite de muncă. « Ascultările » din mânăstire îi ţin departe pe ucenici. Preferă să plece ca să nu lucreze. “Am vândut animalele şi călugării tot nu vin”, regretă părintele Arsenie.
Însă, pentru omul oraşelor de azi, bântuit de atâtea neîmpliniri şi drame, Schitul de la Ţibucani este o binecuvântare dumnezeiască. Iar Ionică a înţeles perfect rostul adânc al triunghiului în care a fost binecuvântat şi merge mai departe, spre soare-răsare, ca ultimul răzeş al Măriei Sale...
Viorel Patrichi
Cruce de nucă
„Vreau să ajut la renaşterea răzeşismului în această parte a Moldovei”, spune Ionică Asaftei, stăpânul de la Hanul Răzeşilor. Pentru cineva care nu-l cunoaşte şi care nici nu ştie cum se poate sfinţi locul prin fapte, ar părea vorbe deşarte. Exagerate. Eu l-am văzut însă, în timp, cum şi-a rostuit acest loc de pelerinaj spiritual chiar lângă Hanul Ancuţei, care a ajuns o umbră de amintire. Mai întâi şi-a cumpărat terenul, ca un megieş cuminte al noilor acţionari ai legendei, care – pot să bag mâna în foc – nu au citit povestirea lui Sadoveanu. Altfel ar fi priceput ştima locului.
Spuneam mai sus „pelerinaj spiritual”, şi nu întâmplător. Ionică a zidit hanul de piatră, cu roate de car pe faţadă, să le vezi de departe, când vii cu maşina dinspre Roman. În epoca „jepanelor” agresive, dar foarte folositoare pe drumuri grele, care cu boi nu mai avem. Este o schimbare dramatică în mai puţin de 50 de ani, timp în care satul nostru s-a mutat în poveşti şi în regretele celor plecaţi la oraş. Carele cu boi au urcat în tablourile lui Grigorescu şi în visele copilăriei bătrânilor uitaţi de rai pe pământ. Ţăranii rătăciţi de azi au „faitoane” cu roţi de cauciuc, trase de cai, dacă mai au, dar ei ajung foarte rar pe-aici. Dintr-o nostalgie nemărturisită, Ionică a lăcuit roţile cu obade largi şi le-a ridicat pe ziduri. Pentru ca trecătorii să nu uite de unde am pornit: am fost o naţiune de răzeşi sau de moşneni. Ultimii daci liberi, după ce majoritatea au ajuns nişte clăcaşi. Şi nu mai contează că munceau pe moşia boierului grec sau că şomează prin balcoanele blocurilor cenuşii din Târgu-Frumos sau din Râmnicu-Sărat, din Alba-Iulia sau din Zimnicea. Aşteaptă cu mâna întinsă, în timp ce pământul le intră în gură.
Dar Ionică avea visul lui, în care roata din lemn de stejar stă între cer şi pământ. Când te uiţi la el, te încredinţezi că nimic din ce este al nostru nu se va pierde şi nu se va sminti: înalt cât o cruce de hotar, atletic chiar, poartă pe chip expresia apotropaică a coifului de la Coţofăneşti. Fiindcă este un suflet bun, dar să nu-l calci pe sistem! Un partener de afaceri din Ţara Sfântă nu a înţeles de ce nu vrea moldoveanul un câştig rapid, cu meseriaşe exotice aduse anume de el aici pentru politicieni plictisiţi şi cartofori cinici. „Apăi io aşa nu vreau!” Şi a trebuit să se despartă ca apa de foc. „Măi Ionică măi, tu eşti un băiet aşa bun, măi, da ce gheşeft să fac eu cu tine, măi, dacă ţie nu-ţi placi să lucrezi pentru altul?!”
Şi dus a fost. Ionică voia altceva. Roata din vis îi aducea mereu aminte de bunicii lui. Aşa s-a ridicat Hanul Răzeşilor. A făcut aici un adevărat muzeu etnografic: ştergare, icoane, linguri şi străchini, fuse şi furci de tors, vârtelniţe, raghile, suveici, piepteni de lână, fuse de letcă, chiuă cu chilug (piuă cu pilug), vatale, spete, iepe şi război de ţesut, covoare cu vechi motive româneşti. Să vină urmaşii răzeşilor şi să le vadă, chiar dacă mulţi nu mai ştiu la ce foloseau. Fiindcă hanul lui nu este o crâşmă în sensul comun al cuvântului, el face aici operă de culturalizare, conferind rafinament unei afaceri prin care majoritatea patronilor ştiu doar să facă parale. “Eu nu amestec cultura cu cârciumăreala, dar vreau să regenerez într-un anume fel spiritul răzeşesc aici, nu departe de Războienii lui Ştefan cel Mare şi de Schitul de la Ţibucani”, se explică omul de afaceri, care supervizează mai sus de Roman manifestările din ciclul “Sadoveniana” şi numeroase lansări de carte.
Dar să nu ne eschivăm nici de la cele mai lumeşti. Drumeţii osteniţi de volan găsesc aici nişte sarmale moldoveneşti, cum numai la bunica am mâncat. Pentru că Ionică preţuieşte bucătăria veche, are grijă să nu lipsească nimic de pe masa călătorului flămând. Chiar şi coşul cu turte dospite are farmecul lui prin aromele de vatră, care te îmbie de sub ştergar.
Războieni, biserica de pe umerii uriaşilor
Îi place să vorbească mult despre „triunghiul lui de aur”, unde se simte protejat: Hanul Răzeşilor, Mânăstirea Războieni şi Schitul Ţibucani. Plecăm mai întâi cu urmaşul răzeşilor prin pădure, spre locul în care Ştefan a îndrăznit să-l înfrunte pe Mahomed al II-lea. Era cea mai mare putere a lumii de-atunci. Pentru a înţelege mai bine dimensiunea acelui act de eroism, este ca şi cum România de-acum s-ar confrunta cu armata Statelor Unite ale Americii. Imaginaţia este neputincioasă pentru o asemenea comparaţie. Ştii ce puhoi vine spre tine şi, totuşi, nu cedezi... Urcăm pe un promontoriu de pământ, înalt cam de 150 de metri. De pe acest pinten, strategul putea controla şleaul care merge şi astăzi de-a lungul Pârâului Alb. Un loc strâmt pentru desfăşurarea urdiilor Padişahului. Pe-aici a fost trecere obligatorie. Pe marginile promontoriului, se mai văd şi astăzi gropile în care se adăposteau tunurile Măriei Sale. De aici, în spate, pe culmi de codri întunecaţi, se poate merge până la Cetatea Neamţului, ne arată Ionică. Acolo aştepta mama lui Ştefan. Adică îl aştepta doar victorios sau pe scut. Ionică povesteşte pe unde trecea palisada şi, lângă mine, parcă a încremenit şi galbenul amar din florile de corn. Imaginaţia o ia la goană şi aud tropote... mai departe nu pot să ajung. Oare cum a fost atunci de s-au înroşit apele Pârâului Alb? Tăcerea pădurii este singurul răspuns.
Aici a fost un adevărat Termopile al românilor fiindcă 10.000 de viteji au luptat cu turcii până la ultima picătură de sânge. Pe timpul regimului comunist, s-a înălţat o cruce enormă de beton şi nimeni nu a îndrăznit să întrebe de ce... Oamenii locului urcă pe deal, deasupra Pârâului Alb, să se reculeagă.
Coborâm şi mergem spre Mânăstirea Războieni. Parcă te sfieşti să calci ca să nu tulburi liniştea de piatră. Cu hramul „Sfinţii Mihail şi Gavriil”, biserica a fost ridicată de Măria Sa Ştefan la 1496, fiind închinată oştenilor care au căzut în războiul de la Valea Albă, din 1476. Trecuseră 20 de ani de la încleştare până când Domnul a găsit puţină tihnă pentru această ctitorie unică în lume. Au adunat oasele albite de zăpezi prin pădure, au săpat două gropi în care le-au aşezat. Nu mai ştia nimeni dacă erau creştini sau musulmani. Deasupra craniilor s-a înălţat altarul. Naosul stă acum pe umerii uriaşilor Moldovei. Fie şi numai pentru această mărturie, Ştefan poate fi considerat sfânt. Apoi, un alt argument ca o minune: nu există conducător medieval în Europa, mic sau mare, care să fi ridicat câte o biserică pentru fiecare luptă cu invadatorii ţării lui. Chiar şi atunci când a pierdut. Pentru smerenie în faţa Domnului din Cer.
Şi a pus de s-a bătut pisanie grea în piatră, că te cutremuri şi azi când o citeşti:
"În zilele cuviosului şi iubitorului de Hristos, domnului Io Ştefan Voievod, cu mila lui Dumnezeu domnitorul ţării Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, la anul 6984 (1476), iar al domniei noastre al 20-lea curgător, sculatu-s-a puternicul Mahomed, împăratul turcesc, cu toate ale lui răsăritene puteri; încă şi Basarab Voievod, cel numit Laiotă, venit-a cu toată ţara lui basarabească. Şi au venit să jefuiască şi să prade Moldova; şi au ajuns până aici la locul numit Pârâul Alb. Şi noi, Ştefan Voievod, cu fiul nostru Alexandru, am ieşit înaintea lor şi am făcut cu dânşii mare război, în luna iulie în 26 de zile; şi cu voia lui Dumnezeu, biruiţi fură creştinii de către păgâni. Şi căzură acolo mare mulţime de ostaşi moldoveni. Tot atuncea au lovit şi tătarii Moldova din acea latură. Pentru aceea, binevoit-a Io Ştefan Voievod a zidi acest hram întru numele Arhistrategului Mihail, întru ruga sa şi a doamnei sale Maria şi a fiilor săi Alexandru şi Bogdan, şi întru pomenirea şi amintirea tuturor dreptcredincioşilor creştini care s-au prăpădit aici. În anul 7004 (1496), iar al Domniei sale anul 40 curgător, în luna noiembrie 8."
Şi către leatul 1959, au venit tovarăşii închinători la seceră şi ciocan de le-au pus pe fugă pe maicile de la Mânăstirea Războieni. Credincioasele vârstnice au fost duse la Agapia, Văratec şi Slatina, iar cele mai tinerele au primit sarcină să vieţuiască printre oameni. Patru maici au rămas aici fără port monahal, ca să poată îngriji sfântul lăcaş de parohie. În 1973, s-au făcut săpături arheologice şi s-a restaurat mânăstirea. În 1990, cele patru maici şi alte călugăriţe de la Văratec au refăcut viaţa monahală de la acest osuar sacru.
Stareţa Acachia Căuş păstoreşte 26 de măicuţe. Între liturghii şi rugăciuni, ele lucrează în atelierele de croitorie, scultpură, de litografiere a icoanelor, ţesut covoare şi de tâmplărie. La 95 de ani, maica Serafima Hăisan citeşte zilnic din Psaltire, fără ochelari. Îngenunchez în faţa bătrânei pentru binecuvântare şi, în timp ce mâinile ei blânde mă mângâie pe creştet, mă întreb ce caut eu păcătosul aici. "Simţim duhul şi prezenţa Sfântului Ştefan cel Mare în tot ceea ce facem, iar, în unele împrejurări disperate, când nu întrezărim niciun sprijin de nicăieri, ne rugăm şi Dumnezeu, prin Sfântul Său, Ştefan cel Mare, ne trimite ajutor", povesteşte maica stareţă Acachia Căuş. Şi parcă nici eu păcătosul n-am venit aici chiar în van...
Şi Biserica Mariei Magdalena
Ionică ne duce apoi spre Schitul de la Ţibucani, care ţine de Mânăstirea Secu. Este ctitoria spătarului Iordache Cantacuzino Delianu, de la anul 1774.
Părintele Arsenie, stareţul lăcaşului, ne primeşte cu drag în camera de oaspeţi. Ne îmbie cu pască şi cu puţină apă de foc. Era un rachiu cum nu mai băusem nicăieri. “Ce i-aţi pus ca să obţineţi o culoare aşa frumoasă?” “Cruce de nucă...” Atunci când eşti aproape de Dumnezeu, găseşti crucea peste tot, inclusiv într-o nucă şi poţi să sfinţeşti cu ea chiar şi apa de foc...
Părintele Arsenie ne povesteşte despre dascălul Damian Ţâru, care s-a mutat de la Schitul din Ţibucani la Mânăstirea Secu prin 1940. Ţâru îi spunea ucenicului:
"Părinte Nicodim, eu nu am venit aici pentru Mănăstirea Secu, ci pentru Râpa lui Coroi. Acolo, în adâncul codrilor, aş fi vrut să mă ascund, să nu văd faţă de om, să vorbesc numai cu Dumnezeu şi să mă hrănesc cu ierburi din pustie”. Ţâru fusese tâmplar la Ţibucani, unde nu accepta niciodată să fie lăudat fiindcă ar fi fost semn de trufie. Dacă i se spunea că nu a făcut bine o masă, abia atunci se bucura. Îşi chinuia trupul aidoma Sfântului Calinic de la Cernica din secolul al XIX-lea: nu stătea niciodată pe scaun când mânca. Aşa cum Calinic dormea în jilţ. Niciodată în crivat, în pat.
Biserica e unică în România fiindcă este singura cu hramul "Sfânta Mironosiţă şi Întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena". Biserica nouă a fost terminată în 1943.
Părintele Arsenie a absolvit Facultatea de Teologie, iar acum este student din nou. L-am întrebat de ce urmează Silvicultura. “Pentru a pătrunde şi mai adânc natura, ca lucrare a lui Dumnezeu”.
Are mâinile bătătorite de muncă. « Ascultările » din mânăstire îi ţin departe pe ucenici. Preferă să plece ca să nu lucreze. “Am vândut animalele şi călugării tot nu vin”, regretă părintele Arsenie.
Însă, pentru omul oraşelor de azi, bântuit de atâtea neîmpliniri şi drame, Schitul de la Ţibucani este o binecuvântare dumnezeiască. Iar Ionică a înţeles perfect rostul adânc al triunghiului în care a fost binecuvântat şi merge mai departe, spre soare-răsare, ca ultimul răzeş al Măriei Sale...
Viorel Patrichi
marți, 14 septembrie 2010
Vedere de pe Centură. Guvernele României şi leninismul pe dos
Vedere de pe Centură
Guvernele României şi leninismul pe dos
Într-un excelent studiu despre “Terapia de şoc sau leninismul răsturnat al lui Sachs”, Nina Georgescu developează o lucrătură de laborator politic, despre care noi doar bănuiam că se aplică pe destinele noastre. Conform operaţiunii cu nume de cod “Covert Operation”, CIA a lansat un adevărat război în 1989-1991 contra statelor socialiste. Teoreticianul din umbră al “Terapiei de şoc” a fost Jeffrey Sachs, profesor la Universitatea Harvard. În numele economiei de piaţă, el a cerut distrugerea economiilor naţionale socialiste centralizate prin reforme brutale şi destabilizatoare. “Terapia de şoc” face trimitere la şocurile electrice, aplicate în anii 1950 pe bolnavii psihici, dar şi contra disidenţilor politici din aceste ţări controlate de sovietici. Dacă vom cerceta cine anume erau doctorii care foloseau aceste “tehnici”, ne îngrozim. Aplicată în plan social-economic, metoda duce, inevitabil, la dezastru. “În acest proces, impus cu viclenie, de transformare radicală a spaţiului european socialist în spaţiu capitalist, deci într-o altă zonă geopolitică, în care sunt implicate Statele Unite, tranziţia a avut ca bază teoretică, doctrinară, ideea liberală americană şi engleză din anii 1980, prezentată la acea epocă de Margaret Thatcher şi Ronald Reagan, care exprimă, în fond, un neoliberalism extremist”, scrie Nina Georgescu.
Aprecierea este corectă, dar nu cred că a fost un război doctrinar. Trebuie să vedem aici semnele unui război economic, ale cărui consecinţe nu pot fi măcar bănuite. Sachs şi ai lui au intuit venirea crizei provocate şi au forţat piaţa socialistă din sud-estul Europei. Prin aşa-zisele « revoluţii ». De catifea sau de sânge. Cu resursele şi pe baza consumatorilor de-aici, prin epuizarea economiilor naţionale şi prin îndatorarea acestor state, au mai amânat câţiva ani haosul de la ei. La noi, « Terapia de şoc » a fost agrimentată prin Consensul de la Washington şi prin « calea Haosului », postulată de academicianul Tudorel Postolache. Era practic aceeaşi idee. Organismul social se vindecă prin suferinţe provocate brutal, fără menajamente. Cum ar fi convulsiile provocate bolnavului psihic prin şocuri electrice, aplicate de doctorii bolşevici. Aşa se explică Schiţa de perspectivă a României, adoptată de Guvernul Provizoriu al lui Petre Roman. Să ni-l amintim cum ne spunea el că trebuie tăiată coada câinelui dintrodată, nu pe secvenţe. Pentru că – n’aşa? – „industria noastră este un morman de fiare vechi”. De unde ştia el despre Terapia de şoc? A avut revelaţii ?
Jeffrey Sachs a venit în regiune după ce şi-a lansat preţioasele idei prin studiul « What is to be Done ? » - “Ce-i de făcut?”, publicat în revista “The Economist” la 13 ianuarie 1990. Sachs a răsturnat practic teoria lui Lenin: distrugerea CAP-urilor şi IAS-urilor din agricultură, distrugerea industriei, abandonarea învăţământului de masă şi încurajarea analfabetismului, abandonarea cercetării ştiinţifice şi a domeniilor de vârf. Terapia de şoc fusese aplicată de Milton Friedman în Chile, pe timpul lui Pinochet, pe care l-a şi consiliat. Se credea că “inducerea deliberată de crize convulsive fortifiante reîncarcă în mod miraculos sistemul de operare al memoriei pacienţilor”, spune Nina Georgescu despre medicii anilor 1940-1950. Folosită contra disidenţilor politici, metoda distrugea practic fiinţa umană. Extrapolată la viaţa economico-socială din ţările ex-socialiste, metoda are consecinţe barbare. Se vede ce se întâmplă acum, în plină criză, când aceste ţări nu mai au măcar agricultură proprie şi aleargă spre Fondul Monetar Internaţional ca să-şi plătească salariile şi pensiile. Convulsiile bolnavului psihic sau doar închipuit au drept corespondent şomajul cronic, haosul financiar, inflaţia galopantă.
Dar, mare atenţie, câinele poate să şi muşte de durere...
Mogul după mogul... Sorin Ovidiu Vântu, un premier pierdut pentru România
După ce l-au târnosit pe Mogulaşu cel fâşneţ, procurorii s-au aruncat asupra lui Sorin Ovidiu Vântu. Fără transmisii în direct, dar Maleficu avea camere de luat vederi şi imaginile au umplut lumea. Miliţienii ar fi tras în laba unui câine orb... Şi de-aici, o întreagă telenovelă...
Nu vreau să fiu apărătorul lui SOV. Are cine s-o facă. Poate s-o facă unul ca Dan Andronic, om de mare încredere, care a primit sarcina să ne dea afară de la ziarul « Curentul », pot să-l apere şi alte personaje de calitate, pe care Maleficu le-a folosit. Având în vedere că am rămas şomer fără drepturi elementare din cauza celor care-i ţineau scăpărătorile lui SOV la “Curentul” şi la “Gardianul”, ar fi normal să mă bucur de răul lui. Ar fi însă monstruos. Ce poate fi mai sinistru pentru cel care i-a adus în România pe Kisinger şi pe Gorbaciov, decât să fie aruncat în aceeaşi celulă cu un traficant de droguri? Ajuns pe culmile grandorii omeneşti, o asemenea umilinţă nu-şi mai putea imagina. Cât de meschini au devenit cei plătiţi de el cu bani grei şi care îl lovesc...
Eu îi voi fi însă recunoscător fiindcă, dat afară pe nedrept, în timp ce lichelele rămâneau, am priceput şi eu în ce lume sinistră am ajuns. Domnul Vântu a izbutit să facă două lucruri excelente: “Curentul”, cel mai frumos ziar din istoria presei româneşti, şi “Realitatea”, cea mai bună televiziune de ştiri din România. Chiar dacă are şi destui clămpăi cu vuvuzele pe-acolo.
“Investitorii” de la FNI-FNA? Să fim serioşi! Somn uşor, Maleficu veghează pentru voi! Domnul Vântu este un om de afaceri, iar nu mama răniţilor. Nu le-a băgat mâna în buzunar, nu i-a forţat. A, ne putem întreba de ce hoţia altei baragladine - Ion Stoica de la Caritas - a fost trecută cu vederea de autorităţile lui Ion Iliescu. Şi dacă ne întrebăm, la ce mai foloseşte? Atunci dezastrul a fost mai mare şi parcă-l văd pe teleastu Tatulici spunând la televizor, alături de Stoica: “Cineva trebuie să salveze România!”... Şi nu i-a legat nimeni. Adevăraţii oameni de afaceri însă nu speculează sărăcia şi ignoranţa oamenilor. Ei produc şi creează locuri de muncă.
Şi totuşi, SOV ar fi putut să fie un excelent şef de guvern. Nu i-a acordat nimeni măcar o şansă. Aici trebuie să mă explic. România este prinsă într-un cinic joc de-a alba-neagra cu gânditorii de la Bruxelles. Mizăm mereu pe « neagra » şi « neagra pierde » mereu. Ni s-a pus capac cu pretenţiile Fondului Monetar Internaţional. Vreţi să absorbiţi fonduri europene ? Aveţi nevoie de bani pentru co-finanţare. A, doriţi să vă împrumutaţi ca să câştigaţi proiectele ? Nu se poate deoarece creşte deficitul, iar FMI nu admite asta. Într-un asemenea cerc vicios, numai un om diabolic de inteligent ca Vântu le-ar veni de hac : ori ne-ar vinde pe toţi, ori ar aduce banii care ni se cuvin în ţară. Aşa puţin cât l-am cunoscut, ţine foarte mult la imaginea lui. Să-l omoare pe Cătălin Harnagea? Cine şi-ar pierde timpul. Măcar dacă ar fi pus pe cineva să-i dea două perechi de palme lui Dan Andronic pentru ce a făcut...
Chemat de procurori să-şi asculte dialogurile cu beneficiarii de imagine, Mogulashu parcă îşi vede visul cu ochii deschişi: “Nu m-ar mira să urmeze un alt mogul, Dan Voiculescu...”
Capete de Moţoci
Este foarte trist ce se întâmplă cu noi, mai ales că nu avem imaginaţia minimă să vedem că nici pe la alte curţi nu este situaţia mai roz. Una din marile metehne ale românilor este să caute mereu alţi vinovaţi pentru ceea ce li se întâmplă. Ei lucrează onorabil şi nu au nicio vină. Ei îţi prezintă justificări în care cred cu tărie, chiar dacă e vorba de situaţii grave, chiar de trădări. Este de vină Fondul Monetar Internaţional! Aşa vrea Uniunea Europeană! La recomandările NATO, UE, OSCE... Altfel noi făceam... În „iepoca dă aur”, venea secretarul de partid şi spunea candid: „A spus tovarăşul secretar general Nicolae Ceauşescu că trebuie să ieşim duminică să facem bordurile pe stradă”. Mult Iubitu nu avea altă treabă şi unii chiar credeau că el a cerut să ieşim.
Desigur, greşesc prin generalizare şi e păcat, dar prea mulţi am întâlnit aşa. Unii cu o pregătire profesională temeinică. Să spui deschis „Este decizia mea”, „Am greşit”, „E vina mea”, „Răspund pentru ce am făcut” – mai rar.
Micu Pirania şi-a instalat al cincilea guvern. A sacrificat două piese grele ca să pară credibil în faţa Marinelului: Radu Berceanu şi Adriean Videanu. Să nu mai vorbim de Sebastian Vlădescu, pe care unii îl consideră un finanţist bun. Poate pentru afacerile dumisale. Pentru scandalul provocat prin răstălmăcirea Ordonanţei care-i pune la plată pe beneficiarii drepturilor de autor, epicureanul merita destituit a doua zi. Cu toată echipa. Este sinistru să trimiţi sute de mii de oameni să stea la coadă la trei instituţii diferite ca să achite impozitele pentru şomaj, pentru pensie şi pentru sănătate din drepturile de autor. Avide după bani, casele de sănătate vor parale şi retroactiv pe 5 ani de la cei plătiţi cu drepturi de autor. Cu penalităţile prevăzute. Aici trebuie să faci alte drumuri la alte două instituţii: la Registrul Comerţului, ca să dovedeşti că nu ai afaceri, şi la Circumscripţia financiară, ca să probezi că ai plătit în ultimii 5 ani asigurările de sănătate sau că le-a plătit angajatorul. Dacă un angajat are cartea de muncă la o instituţie şi primeşte din altă parte drepturi de autor pentru al doilea serviciu, i-a pus Dumnezeu mâna în cap: va beneficia de tratament dublu, triplu, de tip Ciomu. După numărul de taxe plătite pentru sănătate. La fel, dacă ajunge şomer, iar l-a văzut Cel de Sus: primeşte două, trei ajutoare de şomaj, după câte colaborări are. În ordonanţă, scrie clar că angajatorul trebuie să rezolve această problemă a impozitelor pe drepturi de autor, iar Vlădescu nu a respectat ordonanţa. A răstălmăcit-o. Dacă nu suntem în stare să strângem civilizat impozitele, fără să ne batem joc de oameni, fără să-i umilim, ce pretenţii putem să mai avem? Despre ce reforme structurale să mai discutăm? La ce planuri sofisticate de ieşire din criză să ne mai aşteptăm, când noi nu ştim decât să tăiem venituri, inclusiv pensiile văduvelor de război?
În ce mă priveşte, consider normal să plătim impozite pe drepturi de autor, dar să primim astfel nişte drepturi la pensie. Cum a promis Emil Boc, deşi nici aici nu e clar cum se va proceda. Angajatorii au profitat de legislaţia lacunară şi au plătit ani la rând şoferi, paznici şi portari cu... drepturi de autor. Toate guvernele s-au făcut că nu văd, iar acum a plesnit.
Situaţia pare atât de fără ieşire pentru România, încât Tom Gallagher crede că este posibilă “Întoarcerea spoliatorilor”: “Geniul PSD constă, indubitabil, în capacitatea sa de a supravieţui unui număr-record de eşecuri răsunătoare şi de a beneficia totodată, cum-necum, de sminteala şi/sau slăbiciunea altora. La începutul anilor '90, Ion Iliescu reuşea să pună temeliile unei noi ordini politice, care le-a permis politicienilor atât să se privilegieze între ei, cât şi să-şi extindă favorurile asupra clientelei, pe când cetăţenii de rând rămâneau, constant, excluşi de pe lista beneficiarilor.
Putem analiza oricare dintre componentele determinante ale actualului sistem - bicameralismul profund disfuncţional al Parlamentului României, managementul plin de carenţe al justiţiei sau nenumăratele dificultăţi întâmpinate la înregistrarea unui nou partid - şi constatăm că ele au fost, toate, create pentru menţinerea unui statu-quo, perpetuat cu sau fără PSD la putere. Astăzi, electoratul pare a se îndrepta, extenuat şi demoralizat, din nou către PSD - poate în speranţa, fie şi subconştientă, că întemeietorul acestei construcţii schizofrenice va şti să se descurce ceva mai bine în vederea obţinerii unor beneficii, fie ele şi minimale, de pe urma unui stat completamente alienat.”
Da, l-am văzut pe Nepotu Mătuşii Tamara surâzând şi adulmecând viitorul. L-a sfătuit pe Micu Titulescu să se pregătească să fie premier. Ştie că acela este un agarici. Mic. Edecu cel Bătrân regretă, la rândul lui, că l-au suspendat prea devreme pe Marinelu. “Acum, populaţia ar vota contra lui”.
Şatra se întoarce cu hârzobul din cer
“România este o ţară dă căcat!” Aşa a spus o ţigancă din România, prinsă la furat prin Madrid. Evident, vorbea în spaniolă! Aşa explica ea de ce fură în Spania. M-aş fi minunat dacă ar fi spus astfel: “România este o ţară de căcat fiindcă am fost nevoită să vin să muncesc tocmai în Spania”. Era cu totul altceva şi m-aş fi înclinat. M-am consolat însă cu gândul că Poetu Portofel scuipă aceleaşi vorbe de ocară prin strungăreaţă, în direct la Televiziunea lui Nuş, iar ţiganca, la fel cu mulţi conaţionali de-ai lui, a reprodus această învăţătură adâncă.
“Pe noi dă ce ne explodează Sarkuzi? Dă ce românii nu-i explodează pă străini dân România?”, întreba o altă ţigancă pe străzile Parisului.
Şi uite-aşa, ţiganii din România au devenit cal de bătaie pentru campania electorală obosită a lui Sarkozy. Are omul probleme cu popularitatea? Pune problema ţigănească pe tapet. Nu mai vorbim că este o încălcare flagrantă a legislaţiei europene – ţiganii aparţin Europei, nu doar României sau Bulgariei. Prin urmare, nu pot fi expulzaţi la grămadă. Dacă săvârşesc delicte, ei trebuie să răspundă în faţa legii acolo unde au făcut infracţiunea, iar nu în ţara noastră. Pentru un urmaş de-al lui Yitzhak Shamir, Sarkozy s-a dovedit un xenofob straniu.
Am auzit însă că are de gând să-şi facă mea culpa: îi va trimite înapoi în România pe toţi inginerii, doctorii, arhitecţii care au plecat în Franţa fiindcă, zice el, este imoral să lipseţti o ţară prietenă şi membră a Uniunii Europene de cei mai buni specialişti. Fiindcă România a ajuns fabrică de specialişti pentru Occident. Pe banii tuturor românilor! La fel va proceda şi Silvio Berlusconi. Ne trimite specialiştii acasă.
Cred că lucrurile s-ar putea repara foarte simplu. Fiecare student care primeşte bursă de merit să semneze un contract de loialitate cu statul român: după terminarea facultăţii, să lucreze minim 10 ani în ţară, după care poate să plece. Asta pentru că bursa primită de fiecare student vine din taxele şi impozitele plătite de toţi românii. Cei care încalcă prevederile contractului trebuie să răspundă penal.
Din toată vâlvătaia care a ars vara întreagă pe tema şauroilor, cel puţin presa occidentală nu-i mai confundă pe romi cu românii. Deocamdată.
“Un cârrrlan fără minte!” Sau oaie de-a dreptul?
Este revoltător să vezi un om onest ca Micu Pirania că primeşte toate lăturile în cap, iar el suportă mizeriile cu stoicism. Mi se pare strigător la cer să auzi ziarişti care îl acuză de hoţii pe el, uitând că Nepotu Mătuşii Tamara nu a păţit încă nimic. Mai ştie cineva ceva de dosarele lui?
Aşa se face că o lighioană ca Olandezu Zburător poate să croncăne din nou:
"Nuţi o să-i rupă gâtul lui Boc, vă spun eu! Am încredere în ea şi o admir. La urma-urmei, ca să fac o glumă, hai să încercăm şi cu ea! Dacă tot îl suportăm de atâta timp pe Boc, hai să facem şi cu ea! Avem două variante: ori ieşim în stradă, ori o punem pe doamna Nuţi. Poate o fi mai bine, că mai rău decât este nu se mai poate". Iar Jaba de la Constanţa s-a îmbrăcat în ţinută Fidel Castro şi a ieşit în faţa pesedeilor să le dea o lecţie despre noua lor revoluţie. Cu ochelari enormi, deprimatul semăna mai mult cu un muscoi când povestea cum se înghesuiau colegii din Partidu lu Mukles să-l pupe adânc şi lung pe Împăratu-de-Mătase. Dar el nuuuu! El nu a participat la acele partide de poştă politică.
Şi Tataie simte miros de stârv: “Noi, în 2007, ne-am grăbit cu suspendarea preşedintelui şi asta lui i-a dat un nou imbold, o nouă forţă morală. Acum situaţia este invers. Acum populaţia are motiv, ar vota pentru sussspendare. Deci, nişte alegeri anticipate, care ar schimba majoritatea parlamentară. Pasul următor – să avem şi alegeri prezidenţiale anticipate”. După care, Mama Omida din Partidu lu Mukles s-a uitat în propria ogradă şi nu i-a plăcut ce i-a căzut în ghioc: “Eu cred că noi nu ne prezentăm în momentul de faţă cu oameni de mare forţă, care să convingă de la prima vedere. Ei folosesc orice, folosesc trecutul şi în anii anteriori, şi elemente de corupţie, şi elemente de fripturizm”.
Cu fripturizmu stă bine şi ginerele Teologului Sîrbu, dar Tataie nu-i de aceeaşi părere. Când Micu Titulescu l-a muşcat de gâlci pe Prostănacu şi l-a ameninţat că-l dă afară din partid dacă mai clămpăne contra conducerii, Tataie l-a plesnit cu mânie partinică:
“Încetează să te comporţi ca un cârrrlan tânăr, fără minte!”
Acu, deontologii din presa cu zgardă s-au repezit la DEX să vază ce înseamnă “cârrrlan”. Şi ce zice la DEX, lucrare făcută de lingvişti de talia lui Vanghele? “1. miel sau ied care a încetat să mai sugă, care a fost înţărcat; miel sau ied până la vârsta de circa un an. 2. Mânz sau cal tânăr, până la vârsta de circa trei ani”. Cum adică “a încetat să mai sugă”? La cine face aluzie DEX-ul? La Micu Titulescu? Şi de la cine...? Dar să nu ne adâncim pe... “Cârlan” înseamnă în nordul României doar oaie tânără până la un an, care nu a fost dată încă la împerecheat. Niciodată capră. Pentru ziariştii noştri, cârlanul este o oaie virgină. În partea de sud a României, unde zarzărele sunt corcoduşe şi invers, cârlanul este un mânz. "Nu e vorba de nimic jignitor. Eu m-am referit la trăsăturile sale de tânăr uneori impulsiv, încercând să-l mai temperez", a explicat Tataie, prins din nou cu porecla pe buze.
Bătrâna Deşcă i-a explicat mai târziu liderului cu caş la cioc că, prin sancţionarea lui Geoană, PSD ar pierde funcţia de preşedinte al Senatului, al doilea om în stat, iar un partid nu-şi poate permite acest lucru.
Dar dacă Tataie se uita mai atent printre stravelele vecinilor, putea vedea că există acolo un lider destoinic şi conservator, gata oricând să ajungă preşedinte de patrie: Varanu cu Platoşă. Numai că nu i-a propus nimeni până acum. Eu cred că Tataie ar putea să se gândească serios la el. În schimb, Varanu sado-mazochist cum îl ştim la politică, a cerut din nou suspendarea Marinelului de la Cotroceni. Este clar că-i place, ca în bancul cu ursul şi iepuraşul.
Ameţitoare scenarii pâlpâie prin neuronul unor analişti de serviciu. Cică Mogulaşu politic ar fi creaţia Marinelului şi a lui Sebastian Lăzăroiu ca să smulgă voturi de la PSD, de la PRM şi de la PNL. În realitate, Mogulaşului a început să-i ţâţâie frunzele morcovului băgat de procurori şi crede că scapă cu trucuri politice. Că doar au făcut-o şi alţii mai grei ca el. Ce poate fi mai nostim decât să-l vezi pe Mogulaşu cu cătuşe, iar Nepotu Mătuşii Tamara, după toate tunurile mai tari ca artileria NATO, nu a păţit nimic. Unde să fie ţepele, Traiane? Pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti...
Până când ascuţim parii să treacă uns de noadă, i-a sărit în faţă avocatul Chitic tocmai pe când Marinelu ieşea de la Cireşica. “Ai distrus ţara!” “Eşti un dobitoc că nu m-ai votat şi a doua oară” şi jap! o bleandă peste ochi. Când să analizăm cine este avocatul Chitic, aflăm că e un apropiat de-al lui Roşca-Stănescu...
Salvarea poartă numele Remeş. Zice Marinelu: “Pentru că Ialomiţeanu vine cam din aceeaşi zonă, din economia reală, mi-aş dori să fie un ministru de Finanţe cum a fost Remeş. Nu să ia ciubuc, dar să fie ca Remeş – practic, aplicat spre rezolvarea problemelor, un ministru eficient. Eu am fost coleg în Guvern cu Remeş şi nu l-am auzit o dată pe omul ăsta spunând ”Nu sunt bani”, mereu a căutat soluţii. În 1996-2000, oricâte proiecte am făcut eu, rămâneau pe hârtie, contrar la ce s-ar întâmpla azi, cu abordările din Ministerul de Finanţe, atunci s-a reabilitat cea mai mare lungime de drumuri naţionale. La Remeş mă duceam şi-i spuneam: “Găseşte-mi bani!” Şi-mi găsea. Şi fără scandaluri la licitaţii.”
Sigur, poţi să-i spui: “Caută caltaboşi!”, iar el căuta fiindcă avea miros fin...
Şi totuşi, Mihai Ghimpu a învins!
La referendumul din 5 septembrie, au ieşit la vot doar 30% din alegătorii basarabeni. Consultarea populară pentru alegerea preşedintelui de către popor a fost anulată fiindcă erau necesare 33% din voturi. Vor fi noi alegeri parlamentare şi nu se mai ştie ce va aduce viitorul apropiat. Atunci când ratezi o situaţie care putea să-ţi fie favorabilă, moldovenii folosesc o expresie foarte plastică: “Sânge-n balegă!”
Eu cred însă că Miahi Ghimpu a învins. A avut curajul să spună adevăruri elementare, pe care basarabenii încă nu s-au obişnuit să le spună cu glas tare. Să nu se supere ruşii! Dar este limpede că Moscova a rămas captiva lui Stalin. Medvedev cere să se renunţe la stalinism, iar el nu vrea să audă de istoria reală a românilor din Republica Molotov. Majoritatea absolută din cei 30% de alegători au votat pentru alegerea preşedintelui prin scrutin universal. Pe asemenea oameni pot miza Mihai Ghimpu, Vlad Filat, Dorin Chirtoacă. « Komsomolskaia Pravda », crede la fel, dar nuanţa este nedreaptă şi, deci, nepotrivită :
“Tocmai Ghimpu era interesat mai mult decât toţi ca "prezenţa la vot să nu fie suficientă" (cu el poate
concura aici doar Serafim Urechean, care a rămas practic unul din membrii partidului său). Pentru el este ultima ocazie de a mai rămâne la putere puţin (unii politologi vorbesc deja de primăvara lui 2011). Cunoscându-l pe Mihai Teodorovici, nimeni nu îndrăzneşte să presupună când anume ar putea el să semneze decretul pentru dizolvarea Parlamentului. Este acum clar de ce Partidul Liberal, condus de preşedintele interimar, s-a înscris atât de târziu în cursa preelectorală. Nu avea nevoie să agite prea mult apele în planul propagandei ».
Înţelegând cine este adevăratul adversar, presa rusă îl descrie în tuşe sumbre pe Mihai Ghimpu. Fiindcă omul este direct şi spune ce gândeşte. IA REGNUM NOVOSTI crede că electoratul de peste Prut a dat semnalul fatal : Republica Molotov este un stat fantomă, care nu trebuie să mai existe. Doar Rusia şi România pot rezolva chestiunile succesorale.
"Eşecul referendumului pentru construcţia statului şi pentru Constituţie este ultimul în proiectul "Moldova - stat independent". Asta nu este o criză, este o catastrofă totală", a declarat pe 8 septembrie Polina Platonova, expertă în politologie din Ucraina.
"Este normal când poporul susţine un preşedinte sau o coaliţie din Parlament. Este normal când poporul susţine Opoziţia, ca o contrapondere la Putere. Există situaţii în care poporul vrea să schimbe principiile sale de existenţă. Toate sunt procese normale, dar în Moldova totul este mult mai rău. Alegătorii au dat de înţeles clar că pe ei nu-i interesează cine se află la conducere, cine va fi la conducere, pe ei nu-i interesează cum se conduce statul. Dacă ar fi fost vorba de o afacere, atunci s-ar putea spune că tranzacţia a eşuat fiindcă nu o dorea nimeni. În politică este simplu de constatat: poporul Moldovei nu are nevoie de guvernul Moldovei, ceea ce este inadmisibil. De aici se poate trage o concluzie obligatorie. În cazul nostru, situaţia este evidentă şi destul de dură - pe oameni nu-i interesează statul în care trăiesc. Ei nu cred în politicienii lor, în conducătorii lor şi nici măcar nu vor să-i
schimbe. Este incorect să vorbim aşa din perspectiva dreptului internaţional, dar faptul rămâne fapt - sub forma actuală, statul Moldova pare fără rost şi nimeni nu are nevoie de el", consideră experta.
După opinia Polinei Platonova, în curând, Moldova va cunoaşte schimbări radicale. "În măsura în care spiritul cetăţenesc dintr-o ţară slăbeşte, automat apar procesele centrifuge. Dacă oamenilor le este indiferent destinul statului, înseamnă că ei sunt interesaţi de un alt statut. Trecerea sub patronajul României este agreată de mulţi - România este membră UE şi, pentru căutătorii de lucru, este un vis. Este posibil ca Transnistria să poată obţine mai uşor independenţa. Situaţia geografică a Moldovei este de aşa natură, încât oamenii nu pot rămâne indiferenţi. Dacă moldovenii nu au vrut să-şi ia destinul în mâini, atunci vor face acest lucru puterile interesate. Adică România şi Rusia. Ucraina, SUA şi UE vor fi invitate la acest proces, dar pentru protocol, în calitate de consultanţi formali, nu mai mult", a spus experta din Ucraina. Şi mai că are dreptate...
Aflându-se în treabă, Vlad Filat a afirmat pentru “Kommersant” că în curând se va semna tratatul politic de bază între cele două state româneşti.
"Trebuie să avem un asemenea tratat. Tratatul politic de bază face acum obiectul analizei. Va avea loc un proces de negocieri. Imediat ce acest tratat va fi elaborat, va fi semnat. Majoritatea cetăţenilor Republicii Moldova consideră ţara noastră un stat suveran şi independent. Şi aşa va fi ţara noastră", a declarat Filat. El a uitat că şi-au mai rupt unii dinţii în tratatul politic de bază dintre România şi cele şase judeţe româneşti. Jurist fiind, nu înţelege sau simulează că nu pricepe semnificaţia unui asemenea precedent juridic pentru Bucureşti.
Între timp, Rusia îşi întăreşte poziţia, câtă vreme Obama doarme pe tastatura “resetării”. Medvedev a oferit arme Armeniei şi a şantajat astfel Azerbaidjanul care a semnat imediat că va da gaz pentru South Stream, în detrimentul proiectului european Nabucco.
Mai grav: şi-a trimis ambasadorul la Tiraspol pentru a marca împreună cu Igor Smirnov 20 de ani de la desprinderea de Chişinău. La fel a procedat şi Ucraina. Indirect, ambele ţări succesoare ale Uniunii Sovietice au recunoscut independenţa Transnistriei faţă de Chişinău. Dacă Mihai Ghimpu ar fi fost un căpcăun, cum cred mulţi ruşi sau ucraineni, ar fi cerut să fie expulzaţi cei doi ambasadori. Ei şi-au încălcat statutul şi meritau tratamentul ca personae non gratae.
Viorel Patrichi
Guvernele României şi leninismul pe dos
Într-un excelent studiu despre “Terapia de şoc sau leninismul răsturnat al lui Sachs”, Nina Georgescu developează o lucrătură de laborator politic, despre care noi doar bănuiam că se aplică pe destinele noastre. Conform operaţiunii cu nume de cod “Covert Operation”, CIA a lansat un adevărat război în 1989-1991 contra statelor socialiste. Teoreticianul din umbră al “Terapiei de şoc” a fost Jeffrey Sachs, profesor la Universitatea Harvard. În numele economiei de piaţă, el a cerut distrugerea economiilor naţionale socialiste centralizate prin reforme brutale şi destabilizatoare. “Terapia de şoc” face trimitere la şocurile electrice, aplicate în anii 1950 pe bolnavii psihici, dar şi contra disidenţilor politici din aceste ţări controlate de sovietici. Dacă vom cerceta cine anume erau doctorii care foloseau aceste “tehnici”, ne îngrozim. Aplicată în plan social-economic, metoda duce, inevitabil, la dezastru. “În acest proces, impus cu viclenie, de transformare radicală a spaţiului european socialist în spaţiu capitalist, deci într-o altă zonă geopolitică, în care sunt implicate Statele Unite, tranziţia a avut ca bază teoretică, doctrinară, ideea liberală americană şi engleză din anii 1980, prezentată la acea epocă de Margaret Thatcher şi Ronald Reagan, care exprimă, în fond, un neoliberalism extremist”, scrie Nina Georgescu.
Aprecierea este corectă, dar nu cred că a fost un război doctrinar. Trebuie să vedem aici semnele unui război economic, ale cărui consecinţe nu pot fi măcar bănuite. Sachs şi ai lui au intuit venirea crizei provocate şi au forţat piaţa socialistă din sud-estul Europei. Prin aşa-zisele « revoluţii ». De catifea sau de sânge. Cu resursele şi pe baza consumatorilor de-aici, prin epuizarea economiilor naţionale şi prin îndatorarea acestor state, au mai amânat câţiva ani haosul de la ei. La noi, « Terapia de şoc » a fost agrimentată prin Consensul de la Washington şi prin « calea Haosului », postulată de academicianul Tudorel Postolache. Era practic aceeaşi idee. Organismul social se vindecă prin suferinţe provocate brutal, fără menajamente. Cum ar fi convulsiile provocate bolnavului psihic prin şocuri electrice, aplicate de doctorii bolşevici. Aşa se explică Schiţa de perspectivă a României, adoptată de Guvernul Provizoriu al lui Petre Roman. Să ni-l amintim cum ne spunea el că trebuie tăiată coada câinelui dintrodată, nu pe secvenţe. Pentru că – n’aşa? – „industria noastră este un morman de fiare vechi”. De unde ştia el despre Terapia de şoc? A avut revelaţii ?
Jeffrey Sachs a venit în regiune după ce şi-a lansat preţioasele idei prin studiul « What is to be Done ? » - “Ce-i de făcut?”, publicat în revista “The Economist” la 13 ianuarie 1990. Sachs a răsturnat practic teoria lui Lenin: distrugerea CAP-urilor şi IAS-urilor din agricultură, distrugerea industriei, abandonarea învăţământului de masă şi încurajarea analfabetismului, abandonarea cercetării ştiinţifice şi a domeniilor de vârf. Terapia de şoc fusese aplicată de Milton Friedman în Chile, pe timpul lui Pinochet, pe care l-a şi consiliat. Se credea că “inducerea deliberată de crize convulsive fortifiante reîncarcă în mod miraculos sistemul de operare al memoriei pacienţilor”, spune Nina Georgescu despre medicii anilor 1940-1950. Folosită contra disidenţilor politici, metoda distrugea practic fiinţa umană. Extrapolată la viaţa economico-socială din ţările ex-socialiste, metoda are consecinţe barbare. Se vede ce se întâmplă acum, în plină criză, când aceste ţări nu mai au măcar agricultură proprie şi aleargă spre Fondul Monetar Internaţional ca să-şi plătească salariile şi pensiile. Convulsiile bolnavului psihic sau doar închipuit au drept corespondent şomajul cronic, haosul financiar, inflaţia galopantă.
Dar, mare atenţie, câinele poate să şi muşte de durere...
Mogul după mogul... Sorin Ovidiu Vântu, un premier pierdut pentru România
După ce l-au târnosit pe Mogulaşu cel fâşneţ, procurorii s-au aruncat asupra lui Sorin Ovidiu Vântu. Fără transmisii în direct, dar Maleficu avea camere de luat vederi şi imaginile au umplut lumea. Miliţienii ar fi tras în laba unui câine orb... Şi de-aici, o întreagă telenovelă...
Nu vreau să fiu apărătorul lui SOV. Are cine s-o facă. Poate s-o facă unul ca Dan Andronic, om de mare încredere, care a primit sarcina să ne dea afară de la ziarul « Curentul », pot să-l apere şi alte personaje de calitate, pe care Maleficu le-a folosit. Având în vedere că am rămas şomer fără drepturi elementare din cauza celor care-i ţineau scăpărătorile lui SOV la “Curentul” şi la “Gardianul”, ar fi normal să mă bucur de răul lui. Ar fi însă monstruos. Ce poate fi mai sinistru pentru cel care i-a adus în România pe Kisinger şi pe Gorbaciov, decât să fie aruncat în aceeaşi celulă cu un traficant de droguri? Ajuns pe culmile grandorii omeneşti, o asemenea umilinţă nu-şi mai putea imagina. Cât de meschini au devenit cei plătiţi de el cu bani grei şi care îl lovesc...
Eu îi voi fi însă recunoscător fiindcă, dat afară pe nedrept, în timp ce lichelele rămâneau, am priceput şi eu în ce lume sinistră am ajuns. Domnul Vântu a izbutit să facă două lucruri excelente: “Curentul”, cel mai frumos ziar din istoria presei româneşti, şi “Realitatea”, cea mai bună televiziune de ştiri din România. Chiar dacă are şi destui clămpăi cu vuvuzele pe-acolo.
“Investitorii” de la FNI-FNA? Să fim serioşi! Somn uşor, Maleficu veghează pentru voi! Domnul Vântu este un om de afaceri, iar nu mama răniţilor. Nu le-a băgat mâna în buzunar, nu i-a forţat. A, ne putem întreba de ce hoţia altei baragladine - Ion Stoica de la Caritas - a fost trecută cu vederea de autorităţile lui Ion Iliescu. Şi dacă ne întrebăm, la ce mai foloseşte? Atunci dezastrul a fost mai mare şi parcă-l văd pe teleastu Tatulici spunând la televizor, alături de Stoica: “Cineva trebuie să salveze România!”... Şi nu i-a legat nimeni. Adevăraţii oameni de afaceri însă nu speculează sărăcia şi ignoranţa oamenilor. Ei produc şi creează locuri de muncă.
Şi totuşi, SOV ar fi putut să fie un excelent şef de guvern. Nu i-a acordat nimeni măcar o şansă. Aici trebuie să mă explic. România este prinsă într-un cinic joc de-a alba-neagra cu gânditorii de la Bruxelles. Mizăm mereu pe « neagra » şi « neagra pierde » mereu. Ni s-a pus capac cu pretenţiile Fondului Monetar Internaţional. Vreţi să absorbiţi fonduri europene ? Aveţi nevoie de bani pentru co-finanţare. A, doriţi să vă împrumutaţi ca să câştigaţi proiectele ? Nu se poate deoarece creşte deficitul, iar FMI nu admite asta. Într-un asemenea cerc vicios, numai un om diabolic de inteligent ca Vântu le-ar veni de hac : ori ne-ar vinde pe toţi, ori ar aduce banii care ni se cuvin în ţară. Aşa puţin cât l-am cunoscut, ţine foarte mult la imaginea lui. Să-l omoare pe Cătălin Harnagea? Cine şi-ar pierde timpul. Măcar dacă ar fi pus pe cineva să-i dea două perechi de palme lui Dan Andronic pentru ce a făcut...
Chemat de procurori să-şi asculte dialogurile cu beneficiarii de imagine, Mogulashu parcă îşi vede visul cu ochii deschişi: “Nu m-ar mira să urmeze un alt mogul, Dan Voiculescu...”
Capete de Moţoci
Este foarte trist ce se întâmplă cu noi, mai ales că nu avem imaginaţia minimă să vedem că nici pe la alte curţi nu este situaţia mai roz. Una din marile metehne ale românilor este să caute mereu alţi vinovaţi pentru ceea ce li se întâmplă. Ei lucrează onorabil şi nu au nicio vină. Ei îţi prezintă justificări în care cred cu tărie, chiar dacă e vorba de situaţii grave, chiar de trădări. Este de vină Fondul Monetar Internaţional! Aşa vrea Uniunea Europeană! La recomandările NATO, UE, OSCE... Altfel noi făceam... În „iepoca dă aur”, venea secretarul de partid şi spunea candid: „A spus tovarăşul secretar general Nicolae Ceauşescu că trebuie să ieşim duminică să facem bordurile pe stradă”. Mult Iubitu nu avea altă treabă şi unii chiar credeau că el a cerut să ieşim.
Desigur, greşesc prin generalizare şi e păcat, dar prea mulţi am întâlnit aşa. Unii cu o pregătire profesională temeinică. Să spui deschis „Este decizia mea”, „Am greşit”, „E vina mea”, „Răspund pentru ce am făcut” – mai rar.
Micu Pirania şi-a instalat al cincilea guvern. A sacrificat două piese grele ca să pară credibil în faţa Marinelului: Radu Berceanu şi Adriean Videanu. Să nu mai vorbim de Sebastian Vlădescu, pe care unii îl consideră un finanţist bun. Poate pentru afacerile dumisale. Pentru scandalul provocat prin răstălmăcirea Ordonanţei care-i pune la plată pe beneficiarii drepturilor de autor, epicureanul merita destituit a doua zi. Cu toată echipa. Este sinistru să trimiţi sute de mii de oameni să stea la coadă la trei instituţii diferite ca să achite impozitele pentru şomaj, pentru pensie şi pentru sănătate din drepturile de autor. Avide după bani, casele de sănătate vor parale şi retroactiv pe 5 ani de la cei plătiţi cu drepturi de autor. Cu penalităţile prevăzute. Aici trebuie să faci alte drumuri la alte două instituţii: la Registrul Comerţului, ca să dovedeşti că nu ai afaceri, şi la Circumscripţia financiară, ca să probezi că ai plătit în ultimii 5 ani asigurările de sănătate sau că le-a plătit angajatorul. Dacă un angajat are cartea de muncă la o instituţie şi primeşte din altă parte drepturi de autor pentru al doilea serviciu, i-a pus Dumnezeu mâna în cap: va beneficia de tratament dublu, triplu, de tip Ciomu. După numărul de taxe plătite pentru sănătate. La fel, dacă ajunge şomer, iar l-a văzut Cel de Sus: primeşte două, trei ajutoare de şomaj, după câte colaborări are. În ordonanţă, scrie clar că angajatorul trebuie să rezolve această problemă a impozitelor pe drepturi de autor, iar Vlădescu nu a respectat ordonanţa. A răstălmăcit-o. Dacă nu suntem în stare să strângem civilizat impozitele, fără să ne batem joc de oameni, fără să-i umilim, ce pretenţii putem să mai avem? Despre ce reforme structurale să mai discutăm? La ce planuri sofisticate de ieşire din criză să ne mai aşteptăm, când noi nu ştim decât să tăiem venituri, inclusiv pensiile văduvelor de război?
În ce mă priveşte, consider normal să plătim impozite pe drepturi de autor, dar să primim astfel nişte drepturi la pensie. Cum a promis Emil Boc, deşi nici aici nu e clar cum se va proceda. Angajatorii au profitat de legislaţia lacunară şi au plătit ani la rând şoferi, paznici şi portari cu... drepturi de autor. Toate guvernele s-au făcut că nu văd, iar acum a plesnit.
Situaţia pare atât de fără ieşire pentru România, încât Tom Gallagher crede că este posibilă “Întoarcerea spoliatorilor”: “Geniul PSD constă, indubitabil, în capacitatea sa de a supravieţui unui număr-record de eşecuri răsunătoare şi de a beneficia totodată, cum-necum, de sminteala şi/sau slăbiciunea altora. La începutul anilor '90, Ion Iliescu reuşea să pună temeliile unei noi ordini politice, care le-a permis politicienilor atât să se privilegieze între ei, cât şi să-şi extindă favorurile asupra clientelei, pe când cetăţenii de rând rămâneau, constant, excluşi de pe lista beneficiarilor.
Putem analiza oricare dintre componentele determinante ale actualului sistem - bicameralismul profund disfuncţional al Parlamentului României, managementul plin de carenţe al justiţiei sau nenumăratele dificultăţi întâmpinate la înregistrarea unui nou partid - şi constatăm că ele au fost, toate, create pentru menţinerea unui statu-quo, perpetuat cu sau fără PSD la putere. Astăzi, electoratul pare a se îndrepta, extenuat şi demoralizat, din nou către PSD - poate în speranţa, fie şi subconştientă, că întemeietorul acestei construcţii schizofrenice va şti să se descurce ceva mai bine în vederea obţinerii unor beneficii, fie ele şi minimale, de pe urma unui stat completamente alienat.”
Da, l-am văzut pe Nepotu Mătuşii Tamara surâzând şi adulmecând viitorul. L-a sfătuit pe Micu Titulescu să se pregătească să fie premier. Ştie că acela este un agarici. Mic. Edecu cel Bătrân regretă, la rândul lui, că l-au suspendat prea devreme pe Marinelu. “Acum, populaţia ar vota contra lui”.
Şatra se întoarce cu hârzobul din cer
“România este o ţară dă căcat!” Aşa a spus o ţigancă din România, prinsă la furat prin Madrid. Evident, vorbea în spaniolă! Aşa explica ea de ce fură în Spania. M-aş fi minunat dacă ar fi spus astfel: “România este o ţară de căcat fiindcă am fost nevoită să vin să muncesc tocmai în Spania”. Era cu totul altceva şi m-aş fi înclinat. M-am consolat însă cu gândul că Poetu Portofel scuipă aceleaşi vorbe de ocară prin strungăreaţă, în direct la Televiziunea lui Nuş, iar ţiganca, la fel cu mulţi conaţionali de-ai lui, a reprodus această învăţătură adâncă.
“Pe noi dă ce ne explodează Sarkuzi? Dă ce românii nu-i explodează pă străini dân România?”, întreba o altă ţigancă pe străzile Parisului.
Şi uite-aşa, ţiganii din România au devenit cal de bătaie pentru campania electorală obosită a lui Sarkozy. Are omul probleme cu popularitatea? Pune problema ţigănească pe tapet. Nu mai vorbim că este o încălcare flagrantă a legislaţiei europene – ţiganii aparţin Europei, nu doar României sau Bulgariei. Prin urmare, nu pot fi expulzaţi la grămadă. Dacă săvârşesc delicte, ei trebuie să răspundă în faţa legii acolo unde au făcut infracţiunea, iar nu în ţara noastră. Pentru un urmaş de-al lui Yitzhak Shamir, Sarkozy s-a dovedit un xenofob straniu.
Am auzit însă că are de gând să-şi facă mea culpa: îi va trimite înapoi în România pe toţi inginerii, doctorii, arhitecţii care au plecat în Franţa fiindcă, zice el, este imoral să lipseţti o ţară prietenă şi membră a Uniunii Europene de cei mai buni specialişti. Fiindcă România a ajuns fabrică de specialişti pentru Occident. Pe banii tuturor românilor! La fel va proceda şi Silvio Berlusconi. Ne trimite specialiştii acasă.
Cred că lucrurile s-ar putea repara foarte simplu. Fiecare student care primeşte bursă de merit să semneze un contract de loialitate cu statul român: după terminarea facultăţii, să lucreze minim 10 ani în ţară, după care poate să plece. Asta pentru că bursa primită de fiecare student vine din taxele şi impozitele plătite de toţi românii. Cei care încalcă prevederile contractului trebuie să răspundă penal.
Din toată vâlvătaia care a ars vara întreagă pe tema şauroilor, cel puţin presa occidentală nu-i mai confundă pe romi cu românii. Deocamdată.
“Un cârrrlan fără minte!” Sau oaie de-a dreptul?
Este revoltător să vezi un om onest ca Micu Pirania că primeşte toate lăturile în cap, iar el suportă mizeriile cu stoicism. Mi se pare strigător la cer să auzi ziarişti care îl acuză de hoţii pe el, uitând că Nepotu Mătuşii Tamara nu a păţit încă nimic. Mai ştie cineva ceva de dosarele lui?
Aşa se face că o lighioană ca Olandezu Zburător poate să croncăne din nou:
"Nuţi o să-i rupă gâtul lui Boc, vă spun eu! Am încredere în ea şi o admir. La urma-urmei, ca să fac o glumă, hai să încercăm şi cu ea! Dacă tot îl suportăm de atâta timp pe Boc, hai să facem şi cu ea! Avem două variante: ori ieşim în stradă, ori o punem pe doamna Nuţi. Poate o fi mai bine, că mai rău decât este nu se mai poate". Iar Jaba de la Constanţa s-a îmbrăcat în ţinută Fidel Castro şi a ieşit în faţa pesedeilor să le dea o lecţie despre noua lor revoluţie. Cu ochelari enormi, deprimatul semăna mai mult cu un muscoi când povestea cum se înghesuiau colegii din Partidu lu Mukles să-l pupe adânc şi lung pe Împăratu-de-Mătase. Dar el nuuuu! El nu a participat la acele partide de poştă politică.
Şi Tataie simte miros de stârv: “Noi, în 2007, ne-am grăbit cu suspendarea preşedintelui şi asta lui i-a dat un nou imbold, o nouă forţă morală. Acum situaţia este invers. Acum populaţia are motiv, ar vota pentru sussspendare. Deci, nişte alegeri anticipate, care ar schimba majoritatea parlamentară. Pasul următor – să avem şi alegeri prezidenţiale anticipate”. După care, Mama Omida din Partidu lu Mukles s-a uitat în propria ogradă şi nu i-a plăcut ce i-a căzut în ghioc: “Eu cred că noi nu ne prezentăm în momentul de faţă cu oameni de mare forţă, care să convingă de la prima vedere. Ei folosesc orice, folosesc trecutul şi în anii anteriori, şi elemente de corupţie, şi elemente de fripturizm”.
Cu fripturizmu stă bine şi ginerele Teologului Sîrbu, dar Tataie nu-i de aceeaşi părere. Când Micu Titulescu l-a muşcat de gâlci pe Prostănacu şi l-a ameninţat că-l dă afară din partid dacă mai clămpăne contra conducerii, Tataie l-a plesnit cu mânie partinică:
“Încetează să te comporţi ca un cârrrlan tânăr, fără minte!”
Acu, deontologii din presa cu zgardă s-au repezit la DEX să vază ce înseamnă “cârrrlan”. Şi ce zice la DEX, lucrare făcută de lingvişti de talia lui Vanghele? “1. miel sau ied care a încetat să mai sugă, care a fost înţărcat; miel sau ied până la vârsta de circa un an. 2. Mânz sau cal tânăr, până la vârsta de circa trei ani”. Cum adică “a încetat să mai sugă”? La cine face aluzie DEX-ul? La Micu Titulescu? Şi de la cine...? Dar să nu ne adâncim pe... “Cârlan” înseamnă în nordul României doar oaie tânără până la un an, care nu a fost dată încă la împerecheat. Niciodată capră. Pentru ziariştii noştri, cârlanul este o oaie virgină. În partea de sud a României, unde zarzărele sunt corcoduşe şi invers, cârlanul este un mânz. "Nu e vorba de nimic jignitor. Eu m-am referit la trăsăturile sale de tânăr uneori impulsiv, încercând să-l mai temperez", a explicat Tataie, prins din nou cu porecla pe buze.
Bătrâna Deşcă i-a explicat mai târziu liderului cu caş la cioc că, prin sancţionarea lui Geoană, PSD ar pierde funcţia de preşedinte al Senatului, al doilea om în stat, iar un partid nu-şi poate permite acest lucru.
Dar dacă Tataie se uita mai atent printre stravelele vecinilor, putea vedea că există acolo un lider destoinic şi conservator, gata oricând să ajungă preşedinte de patrie: Varanu cu Platoşă. Numai că nu i-a propus nimeni până acum. Eu cred că Tataie ar putea să se gândească serios la el. În schimb, Varanu sado-mazochist cum îl ştim la politică, a cerut din nou suspendarea Marinelului de la Cotroceni. Este clar că-i place, ca în bancul cu ursul şi iepuraşul.
Ameţitoare scenarii pâlpâie prin neuronul unor analişti de serviciu. Cică Mogulaşu politic ar fi creaţia Marinelului şi a lui Sebastian Lăzăroiu ca să smulgă voturi de la PSD, de la PRM şi de la PNL. În realitate, Mogulaşului a început să-i ţâţâie frunzele morcovului băgat de procurori şi crede că scapă cu trucuri politice. Că doar au făcut-o şi alţii mai grei ca el. Ce poate fi mai nostim decât să-l vezi pe Mogulaşu cu cătuşe, iar Nepotu Mătuşii Tamara, după toate tunurile mai tari ca artileria NATO, nu a păţit nimic. Unde să fie ţepele, Traiane? Pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti...
Până când ascuţim parii să treacă uns de noadă, i-a sărit în faţă avocatul Chitic tocmai pe când Marinelu ieşea de la Cireşica. “Ai distrus ţara!” “Eşti un dobitoc că nu m-ai votat şi a doua oară” şi jap! o bleandă peste ochi. Când să analizăm cine este avocatul Chitic, aflăm că e un apropiat de-al lui Roşca-Stănescu...
Salvarea poartă numele Remeş. Zice Marinelu: “Pentru că Ialomiţeanu vine cam din aceeaşi zonă, din economia reală, mi-aş dori să fie un ministru de Finanţe cum a fost Remeş. Nu să ia ciubuc, dar să fie ca Remeş – practic, aplicat spre rezolvarea problemelor, un ministru eficient. Eu am fost coleg în Guvern cu Remeş şi nu l-am auzit o dată pe omul ăsta spunând ”Nu sunt bani”, mereu a căutat soluţii. În 1996-2000, oricâte proiecte am făcut eu, rămâneau pe hârtie, contrar la ce s-ar întâmpla azi, cu abordările din Ministerul de Finanţe, atunci s-a reabilitat cea mai mare lungime de drumuri naţionale. La Remeş mă duceam şi-i spuneam: “Găseşte-mi bani!” Şi-mi găsea. Şi fără scandaluri la licitaţii.”
Sigur, poţi să-i spui: “Caută caltaboşi!”, iar el căuta fiindcă avea miros fin...
Şi totuşi, Mihai Ghimpu a învins!
La referendumul din 5 septembrie, au ieşit la vot doar 30% din alegătorii basarabeni. Consultarea populară pentru alegerea preşedintelui de către popor a fost anulată fiindcă erau necesare 33% din voturi. Vor fi noi alegeri parlamentare şi nu se mai ştie ce va aduce viitorul apropiat. Atunci când ratezi o situaţie care putea să-ţi fie favorabilă, moldovenii folosesc o expresie foarte plastică: “Sânge-n balegă!”
Eu cred însă că Miahi Ghimpu a învins. A avut curajul să spună adevăruri elementare, pe care basarabenii încă nu s-au obişnuit să le spună cu glas tare. Să nu se supere ruşii! Dar este limpede că Moscova a rămas captiva lui Stalin. Medvedev cere să se renunţe la stalinism, iar el nu vrea să audă de istoria reală a românilor din Republica Molotov. Majoritatea absolută din cei 30% de alegători au votat pentru alegerea preşedintelui prin scrutin universal. Pe asemenea oameni pot miza Mihai Ghimpu, Vlad Filat, Dorin Chirtoacă. « Komsomolskaia Pravda », crede la fel, dar nuanţa este nedreaptă şi, deci, nepotrivită :
“Tocmai Ghimpu era interesat mai mult decât toţi ca "prezenţa la vot să nu fie suficientă" (cu el poate
concura aici doar Serafim Urechean, care a rămas practic unul din membrii partidului său). Pentru el este ultima ocazie de a mai rămâne la putere puţin (unii politologi vorbesc deja de primăvara lui 2011). Cunoscându-l pe Mihai Teodorovici, nimeni nu îndrăzneşte să presupună când anume ar putea el să semneze decretul pentru dizolvarea Parlamentului. Este acum clar de ce Partidul Liberal, condus de preşedintele interimar, s-a înscris atât de târziu în cursa preelectorală. Nu avea nevoie să agite prea mult apele în planul propagandei ».
Înţelegând cine este adevăratul adversar, presa rusă îl descrie în tuşe sumbre pe Mihai Ghimpu. Fiindcă omul este direct şi spune ce gândeşte. IA REGNUM NOVOSTI crede că electoratul de peste Prut a dat semnalul fatal : Republica Molotov este un stat fantomă, care nu trebuie să mai existe. Doar Rusia şi România pot rezolva chestiunile succesorale.
"Eşecul referendumului pentru construcţia statului şi pentru Constituţie este ultimul în proiectul "Moldova - stat independent". Asta nu este o criză, este o catastrofă totală", a declarat pe 8 septembrie Polina Platonova, expertă în politologie din Ucraina.
"Este normal când poporul susţine un preşedinte sau o coaliţie din Parlament. Este normal când poporul susţine Opoziţia, ca o contrapondere la Putere. Există situaţii în care poporul vrea să schimbe principiile sale de existenţă. Toate sunt procese normale, dar în Moldova totul este mult mai rău. Alegătorii au dat de înţeles clar că pe ei nu-i interesează cine se află la conducere, cine va fi la conducere, pe ei nu-i interesează cum se conduce statul. Dacă ar fi fost vorba de o afacere, atunci s-ar putea spune că tranzacţia a eşuat fiindcă nu o dorea nimeni. În politică este simplu de constatat: poporul Moldovei nu are nevoie de guvernul Moldovei, ceea ce este inadmisibil. De aici se poate trage o concluzie obligatorie. În cazul nostru, situaţia este evidentă şi destul de dură - pe oameni nu-i interesează statul în care trăiesc. Ei nu cred în politicienii lor, în conducătorii lor şi nici măcar nu vor să-i
schimbe. Este incorect să vorbim aşa din perspectiva dreptului internaţional, dar faptul rămâne fapt - sub forma actuală, statul Moldova pare fără rost şi nimeni nu are nevoie de el", consideră experta.
După opinia Polinei Platonova, în curând, Moldova va cunoaşte schimbări radicale. "În măsura în care spiritul cetăţenesc dintr-o ţară slăbeşte, automat apar procesele centrifuge. Dacă oamenilor le este indiferent destinul statului, înseamnă că ei sunt interesaţi de un alt statut. Trecerea sub patronajul României este agreată de mulţi - România este membră UE şi, pentru căutătorii de lucru, este un vis. Este posibil ca Transnistria să poată obţine mai uşor independenţa. Situaţia geografică a Moldovei este de aşa natură, încât oamenii nu pot rămâne indiferenţi. Dacă moldovenii nu au vrut să-şi ia destinul în mâini, atunci vor face acest lucru puterile interesate. Adică România şi Rusia. Ucraina, SUA şi UE vor fi invitate la acest proces, dar pentru protocol, în calitate de consultanţi formali, nu mai mult", a spus experta din Ucraina. Şi mai că are dreptate...
Aflându-se în treabă, Vlad Filat a afirmat pentru “Kommersant” că în curând se va semna tratatul politic de bază între cele două state româneşti.
"Trebuie să avem un asemenea tratat. Tratatul politic de bază face acum obiectul analizei. Va avea loc un proces de negocieri. Imediat ce acest tratat va fi elaborat, va fi semnat. Majoritatea cetăţenilor Republicii Moldova consideră ţara noastră un stat suveran şi independent. Şi aşa va fi ţara noastră", a declarat Filat. El a uitat că şi-au mai rupt unii dinţii în tratatul politic de bază dintre România şi cele şase judeţe româneşti. Jurist fiind, nu înţelege sau simulează că nu pricepe semnificaţia unui asemenea precedent juridic pentru Bucureşti.
Între timp, Rusia îşi întăreşte poziţia, câtă vreme Obama doarme pe tastatura “resetării”. Medvedev a oferit arme Armeniei şi a şantajat astfel Azerbaidjanul care a semnat imediat că va da gaz pentru South Stream, în detrimentul proiectului european Nabucco.
Mai grav: şi-a trimis ambasadorul la Tiraspol pentru a marca împreună cu Igor Smirnov 20 de ani de la desprinderea de Chişinău. La fel a procedat şi Ucraina. Indirect, ambele ţări succesoare ale Uniunii Sovietice au recunoscut independenţa Transnistriei faţă de Chişinău. Dacă Mihai Ghimpu ar fi fost un căpcăun, cum cred mulţi ruşi sau ucraineni, ar fi cerut să fie expulzaţi cei doi ambasadori. Ei şi-au încălcat statutul şi meritau tratamentul ca personae non gratae.
Viorel Patrichi
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
