duminică, 21 noiembrie 2010
Vedere de pe Centură. Sub faldurile Trilateralei
Vedere de pe Centură
Sub faldurile Trilateralei
În ţara stenogramelor pierdute de procurori, părea să nu se mai întâmple nimic. Între doi cârnaţi şi trei caltaboşi, furaţi sau pierduţi, pentru care s-a dat NUP înainte de începerea anchetei, nu mai era nimic de zis, de făcut, cu excepţia enunţului „Băsescu e de vină!”.
Dar mare noroc pe noi că a venit domnul Mario Monti, preşedintele Comisiei Trilaterale, şi tot românu parcă răsuflă mai uşurat de-atunci. El era uşurat oricum, dar acum simte că zboară. Românu adică, nu Monti!
Cu acest prilej aşa de ales, şi-a pus şorţuleţul şi venerabilul Adrian Severin, acest expert în hidrogenul Parlamentului European, de unde nimeni nu-l mai sminteşte până la urnă. A venit şi Mihai Tăxăsescu alături de Mugur Isărescu, să ne arate cum se salvează bugetele patriei.
Şi pentru că aceşti domni se gândeau aşa încrâncenat la binele patriei şi al lumii, musai era să fie cât mai secretă întâlnirea lor. Mai ales că a fost şi Nepotu Mătuşii Tamara acolo. Dar nu vă sfiiţi de gravele inadvertenţe politice, morale, culturale, ei oricum se află sub aceeaşi obedienţă, ca să vorbim ca ei. Iar dacă dumnealor au pus ţara la cale, este normal să nu ştim şi noi ce viitor ne scot ei din şorţ. Că doar este vorba de viitorul nostru. De ce să ştim şi noi?
Fiindcă, n-aşa?!, totul e atât de inocent! Venerabili oameni de afaceri din America de Nord, din Europa şi din Japonia, pentru a da o privire cât mai oblică asupra realităţilor mondiale, au pus bazele Trilateralei în 1973. În frunte cu bancherul american David Rockefeller. Parcă am mai auzit noi de acest luptător pentru binele lumii. Sau ne înşelăm?
Ei se întâlnesc în secret, din dragoste pentru popoare. „Iubind în taină, am păstrat tăcere,/ Gândind că astfel o să-ţi placă ţie...” În realitate, dumnealor strivesc voinţa guvernelor naţionale şi le rup de interesele generale pentru a le înhăma la faetonul deşertăciunii, în lupta pentru puterea mondială a unei pretinse elite. Dacă influentul Peter Sutherland, preşedintele găurii negre de la Goldman Sachs, a venit la Bucureşti, vom ieşi într-un exod de fericire din criza economică mondială. Nu putea să lipsească Daniel Funeriu. De mare mirare că fu poftit Daniel Dăianu, dar nu fură alde Călin-Filă-dă-Poveste şi Dinu Păturiciu. „Mesajele care vor fi date în zilele următoare vor fi foarte importante pentru România. Această organizaţie nonguvernamentală aduce progresul, aduce, cred eu, unitate", a declarat Mihai Tăxăsescu, reprezentantul României la FMI.
Poate să fim noi nesimţitori că nu vedem progresu cu şorţ...
Cu prilejul dineului oferit acestor guleraţi, Marinelu a avut stupit la furcă şi a ţinut un discurs excelent: . „Prin poziţia sa geografică, România este obligată să dovedească mai multă creativitate în politica regională decât, de pildă, ţările din centrul Uniunii Europene. Proximitatea noastră este complexă şi eclectică: ne învecinăm atât cu state membre, cât şi cu zone încă incomplet stabilizate, care ridică numeroase provocări legate de slaba guvernanţă, identităţi naţionale fragile şi, mai ales, conflicte îngheţate - o reală ameninţare la adresa stabilităţii europene. Soluţionarea acestor conflicte este esenţială pentru integritatea şi stabilitatea ţărilor afectate şi trebuie să reprezinte o preocupare imediată a Uniunii Europene", a explicat preşedintele României. Spre coşmarul unui oarecare George Bâră de la Cluj, care crede că Marinelu „este mai rău ca Voronin”. O inepţie mai mare nu am auzit încă.
Măcar Voronin l-a decorat cu Ordinul „Ştefan cel Mare” pe generalul KGB Nikolai Patruşev, care a condus 8 ani FSB!
De la Prostănacu la Pontănacu
Cum am trecut noi pe lângă fericire şi n-am ştiut! Noroc de procurorii care pierd stenogramele că aşa mai aflăm şi noi cât de sulfuroasă este mezalianţa dintre politică şi afaceri.
Această mostră ar trebui săpată în piatră pe faţada primului bordel din Bucureşti:
„Sorin Ovidiu Vântu: Domnul meu, vreau să fiu primul român care vă adresează urarea de: Felicitări, domnule preşedinte al României!
Mircea Geoană: Doamne ajută! Ce cifre ai?
Sorin Ovidiu Vântu: Domnule preşedinte al României, sunt primul român care v-a spus astfel. V-aş ruga totuşi să mă notaţi în catastifele istoriei.
Mircea Geoană : Am notat. Deja sunt cu pixul în mână”.
Şi pe câţi ar fi trebuit Prostănacu să noteze la tain dacă ajungea la Cotroceni...
Să nu fiu rău înţeles: nu susţin că bocii ar fi cu mult mai presus, dar parcă nu au coborât chiar până acolo. Se întâmplă (?) uneori să nu cunoască pentru ce votează, să nu ştie cum se fură metodic, dar mai au timp să se maturizeze. De aceea, încă nu le acord suficientă atenţie. Deocamdată, pare să dea strechea în cei din categoria Cristian Preda, acest expert de la “Ştefan Gheorghiu II”, care ar vrea să-l elimine pe Emil Boc. Să punem şi noi unul mai acătării, să nu simtă cloşca atunci când îi iei ouăle din cuibar!
Până la urmă, lichelele se vor solidariza, dar încă nu-i momentul. Marko Bellissima dă semne de oboseală politică, după ce a obţinut prin şantaj o lege strâmbă pentru învăţământul din România. Şi încă mai şade la iesle. Sau poate vine Pontănacu şi ne ajută cu tata socru să scăpăm de dezastru. Că tot a încercat el să-l dea jos pe Micu Pirania, a cumpărat o duzină de boci, însă le-a dat prea puţin şi l-au trădat. Ce ticăloşi! Nu avea Pontănacu dreptate să fie dezamăgit în faţa teleastelor? Sigur că da!
Ce şanse mai avem noi, cei fără număr, dacă vom fi reprezentaţi mereu strâmb, în baza unui algoritm întâmplător? Ca o Casandră ortodoxă, Dan Puric spunea recent: “Noi, ca popor, pentru a supravieţui, trebuie să ne tragem în munţi, în cultură. Altfel, ne calcă gorilele cu Jeep-ul”. Nu, maestre, putem să ne retragem noi în munţi de cultură, gorilele ne fură şi cărţile dacă nu intrăm noi înşine în politică, să le dăm peste labe. Cred că l-aş vota pe Dan Puric sau pe unul ca el. A venit timpul...
Lăsaţi-l dracu, e-un poet!
S-a dus la picioarele lui Mihai Eminescu. Nici nu se putea pentru Adrian Păunescu o recunoaştere mai frumoasă. Primul a făcut apostolat prin toate provinciile româneşti, pe când ţara nu era adunată. Al doilea şi-a tunat misionariatul prin Cenaclul Flacăra, pe când detractorii lui de astăzi nici nu îndrăzneau să rostească măcar cuvintele „Basarabia” sau „Cernăuţi”.
Într-o perioadă fără perspectivă, Adrian Păunescu a creat iluzia, pentru tinerii din România, că se poate striga adevărul. Şi chiar o făcea. Ce se făcea cu acel adevăr era treaba fiecăruia. Ca la teatru, unde românii aplaudau la replici echivoce. Scria despre „analfabeţii care ne conduc”, îi cerea lui Moş Gerilă să-l aducă înapoi pe Moş Crăciun, după care alterna cu poeme dedicate, dezagreabile, de genul „Omul ţării”, „Bărbatul Ţării”, „Stejarul din Scorniceşti”. Striga un adevăr şi abjura mereu, ca într-un ritual nebun. Scepticii cârteau pe la colţuri: „Atât îi dă voie Ceauşescu să muşte, atât e lanţul...” Acest poeta vates îşi construia astfel propria iluzie de libertate şi nu accepta că devine histrion fiindcă el chiar suferea de rănile cetăţii.
Aşa înţelegea el lupta de militant în plan social. Lanţul lui Ceauşescu! Oare cine putea să ţină un vulcan în hăţuri? Era puternic, flămând mereu şi posesiv în viaţa socială, la fel ca în dragoste. La el totul trebuia să fie mare, pantagruelic. Până şi suferinţa lui trebuia să fie cea mai sinceră, cea mai devastatoare. Cine crede că juca teatru se înşeală: el chiar aşa era. Deşi dobândise o popularitate imensă, el era convins că Nicolae Ceauşescu duce o politică de interes naţional. Până într-o zi. Colonelul Dumitru Burlan, care i-a fost în preajmă o vreme, povestea că Mult Stimata i-a zis Mult Iubitului: „Nicule, Păunescu e periculos. El poate umple Stadionul 23 August în trei ore”. Şi atunci toţi secretarii de partid din judeţe au primit ordinul să-i ofere lui Păunescu numai săli mici. Să nu se mişte prea mult. Dar cum să ţii un uragan într-o nucă? Aşa a apărut pretextul de pe stadionul de la Ploieşti, unde nu a murit nimeni, dar nouă ni s-a spus că tinerii au fost striviţi în timpul orgiilor sexuale. Venea furtuna...
Sigur că şi-a creat o bunăstare de mogul pe timpul comuniştilor, pentru care până şi „prietenul” Eugen Barbu îl ura sincer. Devenise influent şi chiar i-a ajutat pe mulţi. „În România, cei mai urmăriţi oameni erau Nicu Ceauşescu şi Adrian Păunescu”, mi-a spus acelaşi colonel. Urmăriţi, nu doar supravegheaţi. Dacă Eminescu ar fi trăit în acea perioadă, ori sfârşea la Canal, ori în zarca de la Aiud, dar nu l-ar fi înţeles pe Păunescu. De aceea, nu rezistă comparaţia, îmi pare rău pentru entuziaşti.
Pentru a nu-l dezumaniza, Dumnezeu a avut grijă să-i dea lui Adrian Păunescu atâta suferinţă pe măsura grandilocvenţei lui. În cartea „Uşor cu pianul pe scări”, Marin Sorescu nota inconfundabil: „Dacă mor, aş vrea să fiu îngropat în acelaşi cimitir cu Adrian Păunescu să nu mă plictisesc”.
A venit revolta indusă din 1990, când l-au uitat toţi din eşalonul al doilea, ajunşi la putere ca... revoluţionari cu certificate de luptători. Devenea un dinozaur alb printre varanii lui. A activat în Partidul Socialist al Muncii cu Ilie Verdeţ, a candidat la preşedinţia României, fără sorţi de izbândă. Şi a intrat în Parlament, şi lumea din jurul lui se prăbuşea mereu. Într-un târziu, Ion Iliescu l-a acceptat, dar nimeni nu-l mai înţelegea: toţi erau... pragmatici. În ziua înmormântării, Adrian Năstase regreta că „nu am făcut suficient pentru el”. Cine l-a oprit să-l numească ministru al Culturii? Da, dar dacă ajungea la portofoliu, poetul bătea cu pumnul în masă şi ar fi cerut bani pentru Cultură şi iar nu era bine. Nu s-a dezis de baronii roşii din jur, aşa cum nu i-a întors spatele lui Ceauşescu, iar când partidul lui, împreună cu liberalii, a modificat legea electorală, a venit şi lovitura: a intrat în Parlament cel de pe locul al treilea, iar poetul de pe locul întâi a plecat acasă.
L-am văzut pe academicianul Dan Berindei cum regreta lângă sicriu că titanul de la Bârca nu a fost primit în Academie: ei bine, în acel moment, portretul de pe cruce al poetului a căzut la pământ...
„Nimeni din istoria culturii nu a făcut atât de mult pentru moartea lui. A trebuit să plece pentru a ne convinge că românii mai au încă reflexe, nu au murit”, îmi spunea Dan Zamfirescu, un mai vechi prieten. Chiar aşa a făcut: şi-a sunat prietenii şi adversarii chiar şi pe Mircea Dinescu şi pe Cristian Tudor Popescu.
Şi s-a dus. Acum chiar că s-a stins triada marilor poeţi din perioada comunistă: Nichita Stănescu, Marin Sorescu, iar acum şi Adrian Păunescu. Atât am avut. Fiecare cu timbrul lui inconfundabil. Fiecare merita un Nobel pentru literatură, dar ultimul ar fi putut lua şi un Oscar pentru actorie şi regie. Autentice rămân elegiile lui ca un bocet de popor vechi la răscruce de drumuri. În aceste poeme este cu adevărat mare. A fost un fenomen de nivel european prin tot ce a făcut fiindcă a izbutit să ridice spre idealul naţional „generaţia-n blugi”. A murit şi a rămas tăcere în cultura noastră, prea multă tăcere, chiar şi pentru detractorii lui.
„O, biect actor! O, biet artist! / Rolurile mor./ Viaţa e un teatru trist...” Când ploaia a dezlipit peruca voievodului, oamenii care stăteau la coadă să cumpere salam, i-au aruncat: „Lăsaţi-l dracu, e-un actor!” Aici şi-a construit autoportretul. Nu cred să apară curând un vizionar cu jepan şi sirenă pentru tinerii derutaţi de astăzi. Ca să le spună ce?
Şi în timp ce militarii salutau cu prima salvă plecarea poetului, trecea prin faţa lor, cu pletele-n ochi şi cu degetele-n urechi, o adolescentă emo...
Unirea României cu Basarabia se va face pe axa Dunării
De ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavrilă, Uniunea Europeană a fost cu ochii pe tot spaţiul românesc. O zi în care s-a creionat un plan ambiţios, pentru care, dacă se găsesc bani, ieşim din criză.
Prezent la reuniunea dedicată strategiei dunărene, organizată la Bucureşti pe 8 noiembrie, Jose Manuel Durao Barroso, preşedintele Comisiei Europene, a afirmat că acest proiect deschide „oportunităţi enorme”. "Provocarea este să accelerăm procesul de depăşire a asperităţilor regionale, importantă este elaborarea de politici. (...) Noua strategie va fi o oportunitate pentru ca ţările să accelereze avantajele integrării, folosind mult mai bine fondurile care există la nivel regional. Provocarea cu care ne confruntăm este să accelerăm procesul de depăşire a acestor disparităţi regionale, iar în acest context Strategia Dunării este o inovaţie politică", a spus Barroso.
Au venit la Bucureşti 22 de delegaţii şi 14 şefi de guverne din bazinul dunărean . Este un proiect politic major şi sperăm că nu va fi îngropat ca « Drumul Mătăsii ».
Până la găsirea surselor financiare pentru transformarea Dunării într-o “magistrală fluvială” de 3000 de kilometri, cum a spus Traian Băsescu, putem visa cu ochii deschişi. În România au fost deja elaborate peste 10.000 de proiecte care vizează regiunea Dunării, ce vor avea nevoie de fonduri, dar şi de o prioritizare. Printre cele mai importante proiecte pe care România speră să le ducă la îndeplinire cu ajutorul Strategiei se numără canalul Dunăre-Bucureşti, construirea a două noi poduri România-Bulgaria, refacerea infrastructurii portuare (România are 12 porturi fluviale care trebuie modernizate), crearea unui institut internaţional pentru studierea ecosistemelor din Delta Dunării.
" Trebuie să lansăm proiecte importante de conectare a infrastructurii şi să utilizăm mult mai bine potenţialul extraordinar al regiunilor limitrofe cu R. Moldova şi cu Ucraina. Asigurarea navigabilităţii Prutului inferior şi legarea regiunilor vecine prin construirea unor poduri peste Prut şi Dunăre reprezintă proiecte prioritare pentru locuitorii acestor zone", a spus Traian Băsescu.
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a propus mai multe proiecte, din care şapte prioritare, care ar urma să fie incluse în Planul de Acţiune al Comisiei Europene privind implementarea Strategiei Dunării
Cele şapte proiecte vizează îmbunătăţirea condiţiilor pentru transportul fluvial. Valoarea totală a proiectelor este de vreo 450 milioane de euro. Anca Boagiu s-a dus glonţ la Bruxelles cu această misiune: să caute bunăvoinţa finanţiştilor şi bani. Concretizarea planului ar accelerea şi construirea autostrăzilor.
Dacă la Strategia dunăreană adăugăm autostrada Marea Baltică-Marea Neagră şi autostrada inelară a Mării Negre, avem imaginea unui proiect faraonic al Uniunii Europene, fără precedent în istorie. Iar România ar fi la mijloc.
Opţiunea lui Pasat şi vaca lui Păcală
Într-o vreme, oltenii se mândreau că Păcală ar fi creaţia lor. Treptat, au admis şi ei că năstruşnicul personaj a circulat prin tot spaţiul românesc, poate chiar mai mult ca oaia din balada „Mioriţa”.
M-a surprins în acest epos parabola pentru dreptul de a alege. La un moment dat, tatăl lui Păcală moare şi lasă celor trei feciori o singură vacă drept moştenire. După un timp, au hotărât ei să construiască fiecare câte un grajd, iar vaca, dotată cu liber arbitru, să opteze astfel singură care-i va fi stăpânul. Feciorul mai mare construieşte un grajd frumos, de lemn, învelit cu draniţă. Cel mijlociu ridică o minune de grajd din cărămidă. În tot acest răstimp, Păcală al nostru a dormit, s-a hodinit. În ziua sorocită pentru alegere, Păcală a tăiat nişte frunzari pe care i-a trântit la marginea drumului. Opţiunea vacii devenea previzibilă.
Mi-am adus aminte de această snoavă după ce am citit un interviu acordat de domnul Valeriu Pasat pentru ziarul „Vremia Novostei”. Ex-comandantul „structurilor de forţă” pune cam aceeaşi problemă a alegerii între Uniunea Europeană, o structură imperfectă, dar perfectibilă, şi Comunitatea Statelor Independente, un mamut care nu mai poate evolua fiindcă mamuţii au dispărut. Pe post de vacă aici este „poporul moldovean”. Nu vreau să supăr pe nimeni, dar există la Chişinău, la fel ca la Bucureşti, politicieni care îşi desconsideră alegătorii.
Iată ce spune domnul Pasat:
„Noi nu am spus niciodată că respingem ideea aderării la Uniunea Europeană. Şi chiar am afirmat că aderarea la UE este o poveste frumoasă. Numai că trebuie să le spui poveşti copiilor până la o anumită vârstă. Statul nostru este ţinut cu poveşti de 20 de ani. Ni se servesc mereu basme, cu toate că reprezentanţi ai politicii europene au declarat că, pe termen scurt - adică în următorii 35 de ani - nicio ţară din est nu va fi admisă în UE. De exemplu, Turcia, o ţară cu un potenţial economic mult mai important, a depus declaraţia de aderare la Uniunea Europeană de peste 20 de ani şi tot nu o primesc. Poate oare conta pe aşa ceva Moldova, cu economia ei ruinată, cu o politică internă instabilă, cu conflictul transnistrean încă nerezolvat? Deocamdată, Chişinăul nu a depus declaraţia pentru aderare la UE.
Noi propunem: haideţi să depunem declaraţii de aderare a republicii la Uniunea Europeană şi la Uniunea Vamală din CSI, iar apoi vom vedea în ce direcţie va fi mai profitabil să mergem”.
Nu vreau să jignesc pe nimeni. Nu am calitatea să dau sfaturi din afară, dar nu eu pun în faţa locuitorilor din R. Moldova asemenea alternative care se exclud total. Comunitatea Statelor Independente nu există de fapt, iar despre o opţiune clară pentru Uniunea Europeană vorbeşte răspicat doar Alianţa pentru Integrare Europeană, dar şi acolo cu octave diferite. Ce a făcut însă Alianţa într-un an pentru a transforma mica republică în subiect de politică majoră la Bruxelles, nu s-a făcut în 19 ani. Dacă am fi avut la Chişinău (şi la Bucureşti) oameni atât de hotărâţi încotro să meargă şi la ce uşă să bată, R. Moldova era astăzi lângă ţările baltice. Nu ar mai fi fost hăituiţi oamenii care plecau în căutare de lucru.
Cu extrem de puţine excepţii, basarabenii şi transnistrenii au fost minţiţi timp de 19 ani fiindcă, de la Mircea Snegur la Vladimir Voronin, nimeni nu opta deschis pentru proiectul european şi, deci, implicit, pentru apropierea inevitabilă şi firească de România. Principiul “Sî sujim di la douî vaşi” fusese inaugurat magistral de Snegur. Dublul limbaj politic pentru Moscova şi pentru Bucureşti atunci s-a patentat, iar Voronin l-a perfecţionat.
Sigur că orice politician are dreptul să poarte orice mesaj. De exemplu, noi vrem să fim extratereştri, ca umoriştii de la “Planeta Moldova”. Dar să fii istoric şi să mai vii în faţa oamenilor cu astfel de opţiuni dihotomice, este cel puţin surprinzător. Eu nu spun că opţiunea pentru Rusia este periculoasă, deşi, dacă ai aceleaşi convingeri ca Igor Smirnov, mancurt te numeşti. Dar Rusia însăşi, pentru modernizarea de care face atâta caz Dmitri Medvedev, acest al doilea Petru cel Mare, are nevoie “ca de aer” – ca să folosesc o expresie a domnului Pasat – de tehnologia occidentală. Acolo este competiţia economică adevărată şi Moscova a făcut alegerea corectă. Numai că, pentru “modernizaţia”, nu are nevoie doar de tehnologia germană, mai are nevoie şi de nemţi. Izolarea în CSI este un proiect revolut pentru refacerea Uniunii Sovietice pe ţeava Gazpromului şi nu duce decât la înapoiere. Ar fi la fel de stupid ca românii să mai viseze astăzi la refacerea CAER-ului de pe vremuri, care a însemnat înapoiere tehnologică. Chiar dacă vaca se duce la frunzarii lui Păcală, alegerea este oricum proastă. Vaca lui Păcală nu este liberă, câtă vreme reacţionează la primul stimul. A-i minţi şi acum pe basarabeni cu mirajul economiei ruseşti generoase este criminal. Pe această rampă ţopăie toţi stataliştii de la Chişinău, de la găgăuzi, la Voronin şi până la Marian Lupu.
Cred că, într-o bună zi, oamenii obişnuiţi din R. Moldova – fie ei români (moldoveni), ruşi, ucraineni sau găgăuzi – le vor arăta acestor politicieni adevărata opţiune care trebuia făcută demult. Deja este târziu, dar nu imposibil. Este alegerea naturală pentru destinul copiilor lor, iar acest lucru nu mai ţine de jocuri politicianiste pe seama celor mulţi. Chiar şi geografic, Uniunea Europeană este mai aproape decât Rusia. Nu cred că basarabenii vor accepta uşor trecerea de la sârma ghimpată la frontiera cu laseri pe Prut. În mod sigur, ei nu merită un asemenea viitor. Nu este nici în interesul României o astfel de alternativă.
Singura cale pentru aderarea R. Moldova la UE este unirea cu România
Scriu ruşii în draci despre iminenta unire a tuturor românilor. Dacă noi am avea o asemenea obsesie – cu excepţia unora ca mine – cu siguranţă că ruşii ar avea dreptate şi această restanţă istorică s-ar rezolva. Iată ce publică una din cele mai agresive publicaţii antiromâneşti de la Moscova:
“PRAVDA (Rusia), 13 noiembrie 2010 - În 2011, Moldova va depune cererea de aderare la Uniunea Europeană, a spus pe 11 noiembrie premierul moldovean Vlad Filat. El susţine că, în ultima vreme, ţara a obţinut progrese în promovarea reformelor, al căror obiectiv a fost atingerea standardelor europene pentru a depune cererea de aderare. Filat a spus că aceasta este prima etapă pentru intrarea Moldovei în UE.
Iniţial, anunţul a fost dat de Iurie Leancă, ministrul moldovean de Externe, sugerând că anul 2011 nu a fost ales întâmplător fiindcă atunci preşedinţia Uniunii Europene va fi controlată de Polonia. Iar această ţară, cum speră liberalii moldoveni, va avea posibilitatea să împingă aderarea ţării lor la UE.
Unul din motivele pentru care susţinătorii integrării Moldovei în UE ridică din nou această problemă este intenţia declarată pe 25 octombrie 2010 de către reprezentanţii Uniunii Europene de a anula vizele pentru cetăţenii moldoveni. Şi deşi, după cunoştinţele lui Vlad Filat, pentru acest lucru, Chişinăul este obligat să îndeplinească o serie de condiţii, inclusiv asigurarea securităţii datelor cu caracter personal, a documentelor care atestă personalitatea, securitatea la frontieră, crearea condiţiilor pentri procesul de migraţie etc., autorităţile moldoveneşti consideră că în 2012 vizele vor fi ridicate.
Precizăm că intrarea în UE este piatra de încercare a promisiunilor Alianeţi pentru Integrare Europeană, Vlad Filat fiind unul din lideri.
Rezultatele alegerilor vor stabili soarta alianţei liberal-democrate: Moldova este republică parlamentară şi deci deputaţii stabilesc cine va fi şeful statului. Mai ales că acolo este criză politică de peste un an şi jumătate. Cu atât mai grav, cu cât alegătorii nu au putut până acum să aleagă un preşedinte.
E posibil să reuşească planul lui Filat? Mulţi politicieni rămân sceptici. După opinia lui Valeriu Pasat, liderul Partidului Umanist, "Turcia, care are un potenţial economic mult mai important, a depus cererea de aderare la UE de peste 20 de ani şi nu e primită. Poate oare să se considere Moldova cu mai multe şanse, ea care are o economie distrusă, instabilitate politică internă şi conflictul transnistrean nerezolvat?"
Vladimir Voronin, liderul Partidului Comuniştilor, este solidar cu Pasat: "Nimeni astăzi, nici de la Bruxelles, nici la de Chuişinău nu poate să dea un răspuns la întrebarea când anume va intra Moldova în UE şi dacă va intra în general".
Ţara nu corespunde criteriilor europene privind dezvoltarea economică. Uniunea Europeană nu a făcut gesturi de bunîăvoinţă. Şi e de înţeles. La Bruxelles, se manifestă îngrijorarea că, prin aderarea la UE, vor năvăli alţi căpşunari şi prostituate.
Ghennadi Kolenko, expert al Institutul ţărilor CSI pentru Moldova şi Baltice:
"Năzuinţa liberalilor spre o viaţă mai bună este de înţeles. Ei visează râuri de lapte şi miere. Demnitarii europeni nu dau nicio şansă pentru aderarea Moldovei la UE. Principalul document în acest sens a fost Carta Specială, conform căreia nu se preconizează extinderea UE în următorii ani.
Moldova nu corespunde niciunui criteriu de la Bruxelles pentru a pretinde aderarea. Nici conflictul transnistrean nu este reglementat".
Olga Potiomkina, directoare Departamentului integrării europene de la Academia Rusă:
"La fel ca toate celelalte ţări din Parteneriatul Estic, de genul Belarus, Moldova are relaţii speciale cu UE. Totuşi nimeni nu a promis aderarea lor fiindcă trebuie să corespundă unor criterii minime ale UE. Singura variantă pentru Moldova ca să intre în UE este să se unească cu România. Acest lucru însă este puţin verosimil. Bruxellesul a dat de înţeles deschis Bucureştiului că România - chiar şi fără Moldova - a creat pentru UE o sumedenie de probleme".
Miller: "România nu mai poate să ia locul Bulgariei în proiectul South Stream"
Mare greşeală am făcut că i-am primit pe ruşi la vorbă pentru ca Moscova să-i poată şantaja pe bulgari.
România nu va mai putea să ia locul Bulgariei în proiectul gazoductului South Stream, dar se poate alătura ca unul din participanţi, a declarat pe 13 noiembrie Alexei Miller, directorul Gazprom, citat de RIA Novosti. "Noi elaborăm cu Bulgaria condiţiile tehnice, am semnat o convenţie interguvernamentală privind realizarea proiectului, dar nu avem o asemenea convenţie cu România", a explicat Miller unui ziarist care întrebase dacă România ar putea lua locul Bulgariei în acest proiect.
Se presupune deci că acest gazoduct va ieşi din Marea Neagră pe ţărmul Bulgariei.
Şeful Gazprom a menţionat că holdingul cercetează cu România posibilitatea aderării acestei ţări la proiectul South Stream.
LUKOIL, cea mai mare companie particulară din Rusia, plănuieşte să cheltuiască 1,5-2 miliarde de dolari pentru retehnologizarea unei rafinării din Bulgaria, a afirmat Vladimir Putin la conferinţa de presă de după terminarea convorbirilor cu omologul bulgar Boiko Boriosv.
"Se continuă investiţiile din sectorul energetic bulgar. Compania noastră LUKOIL a investit deja un miliard de dolari pentru construirea şi retehnologizarea unei rafinării şi se pregăteşte să mai aducă un miliard şi jumătate-două miliarde", a spus premierul rus.
Putin a precizat că o altă companie rusească - "Gazprom Nefti" - este gata să declanşeze lucrările de prospecţiuni geologice pe platoul Mării Negre, la frontiera cu România.
Vladimir Putin s-a întors din Bulgaria cu un căţel oferit de Boiko Boriosv. I-a plăcut cadoul dat de premierul bulgar. Rusia pierde însă atractivitatea pentru investitori şi este, la acest indicator, pe o poziţie inferioară ţărilor africane. Calitatea Rusiei de membru în grupa ţărilor cu o economie în ascensiune rapidă (Brazilia, Rusia, India şi China), grupă supranumită BRIK, este tot mai nefirească. Această concluzie se poate trage din sondajul realizat de Bloomberg Global Poll, la întocmirea căruia au participat peste o mie de investitori, analişti şi comercianţi, care au desemnat cele mai atractive ţări pentru capitaluri.
La întrebarea "Ce ţară oferă cele mai bune posibilităţi pentru investiţii în 2011?", 33% din investitorii chestionaţi au ales China. Brazilia ocupă locul al doilea în sondaj (31%), iar India cu 29% este pe poziţia a treia. Urmează Statele Unite (23%), Africa (11%). În ce priveşte atractivitatea pentru investitori, Rusia ocupă poziţia a 6-a, cu 10% din voturile investitorilor.
(Conform sondajului Bloomberg, cea mai lipsită de atractivitate pentru investitori este Uniunea Europeană, cu 37% din voturi, urmată de Japonia - 30%, SUA - 24% şi Marea Britanie - 22% - nota trad.)
Pesimismul investitorilor străini faţă de economia rusă apare nu numai în sondaje şi în statistică, dar şi în opiniile analiştilor pro-guvernamentali. "Este îngrijorător că în Rusia se remarcă amplificarea migraţiei capitalului. Brazilia, China şi India au probleme cu intrarea capitalului. Aceste ţări încearcă să introducă - Brazilia a introdus deja - controlul operaţiunilor valutare de capital. Iar noi ne aflăm în situaţia de a impune controlul asupra contului de capital fiindcă de la noi fuge capitalul", consideră Vladimir Mau, membru al Consiliului prezidenţial pentru ştiinţă, tehnologii şi educaţie, rectorul Academiei de Ştiinţe Naturale.
Creşterea economiei ruse din trimestrul al treilea s-a redus de două ori, a comunicat Rosstat. Produsul Intern Brut al Rusiei a crescut însă în trimestrul al treilea cu 2,7%, comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Astfel, creşterea economiei pe trimestrul al doilea (comparativ cu al doilea trimestru al anului 2009) a fost considerabil mai mare - 5,2%. Încetinirea creşterii economice în trimestrul al treilea se explică prin prăbuşirea agriculturii din cauză că nu s-au făcut cerealele ca urmare a secetei din vară. Acum, creşterea de 4% a PIB-ului, atât cât preconiza Guvernul rus, pare practic de neatins.
Au existat însă şi noutăţi optimiste. Pe 13 noiembrie, premierul bulgar Boiko Borisov i-a dăruit lui Vladimir Putin un căţel extrem de drăgălaş. Şeful guvernului rus a luat căţelul în braţe, l-a strâns la piept şi l-a sărutat. "Mulţumesc!", a spus el. După cum arată siteul vesti.ru, bulgarii i-au dat lui Putin un căţel din rasa karakacean, rasă foarte populară la bulgari. Un asemenea câine are o lungime de 60-70 de centimetri. Chinologii au remarcat caracterul liniştit al acestui câine foarte devotat, energic şi atent.
(Rasa Karakacean este omologată de bulgari din anul 1991. Pare însă identică cu rasa Ciobănescul Mioritic din România. Federaţia Chinologică Internaţională nu a recunoscut însă aceste două rase, care, de fapt, este una singură, după cum arată trăsăturile principale – nota mea).
Căţelul oferit de Boiko Borisov a încheiat complicatele negocieri ruso-bulgare, unde s-a obţinut un progres doar parţial. În sfârşit, partea bulgară a semnat cu Gazprom o convenţie pentru crearea societăţii mixte pentru elaborarea proiectului conductei South Stream. Cu toate acestea, alte aspecte ale colaborării bilaterale rămân încă neclare - nu se cunoaşte perspectiva centralei atomo-electrice Belene, nu s-au finalizat negocierile referitoare la preţul gazulşui rusesc, iar proiectul conductei petrolifere Burgas-Alexandropolis necesită încă evaluări, consideră bulgarii.
Mare greşeală au făcut bocii că l-au primit la vorbă pe Miller, ştiind că ruşii vor să şantajeze Bulgaria, îmbrobodindu-i pe români. Iar dacă nu au intuit, atunci să plece de-acolo!
Barroso ne-a pus in fata faptului implinit: am semnat tratatul de frontieră cu cele şase judeţe româneşti din est
Aflat la reuniunea dedicata Strategiei Dunărene, Jose Manuel Durao Barroso, preşedintele Comisiei Europene, a anunţat că România şi Republica Moldova semnează în aceeaşi zi tratatul privind regimul de frontieră. "Salutăm cu entuziasm semnarea tratatului dintre România şi Moldova. Ştiu că sunt iniţiative similare în Balcani. Trebuie să profităm de acest moment", a spus Barroso.
Surprinzător este că Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti nu a comunicat nimic până în ziua semnării.
După anunţul făcut de Barroso, a venit şi MAE cu confirmarea. Premierul basarabean Vlad Filat a venit special în capitala României pentru a semna tratatul cu Teodor Baconschi, şeful diplomaţiei române.
Ulterior, enigma s-a descifrat: Barroso nu avea nicio vină. Propunerea a venit de la Bucureşti, la insistenţele lui Vlad Filat, care a venit la reuniunea statelor dunărene şi a semnat tratatul, fără să-l informeze pe preşedintele Mihai Ghimpu, chiar dacă era interimar. Iată lucruri care nu se fac într-o alianţă.
Viorel Patrichi
Sub faldurile Trilateralei
În ţara stenogramelor pierdute de procurori, părea să nu se mai întâmple nimic. Între doi cârnaţi şi trei caltaboşi, furaţi sau pierduţi, pentru care s-a dat NUP înainte de începerea anchetei, nu mai era nimic de zis, de făcut, cu excepţia enunţului „Băsescu e de vină!”.
Dar mare noroc pe noi că a venit domnul Mario Monti, preşedintele Comisiei Trilaterale, şi tot românu parcă răsuflă mai uşurat de-atunci. El era uşurat oricum, dar acum simte că zboară. Românu adică, nu Monti!
Cu acest prilej aşa de ales, şi-a pus şorţuleţul şi venerabilul Adrian Severin, acest expert în hidrogenul Parlamentului European, de unde nimeni nu-l mai sminteşte până la urnă. A venit şi Mihai Tăxăsescu alături de Mugur Isărescu, să ne arate cum se salvează bugetele patriei.
Şi pentru că aceşti domni se gândeau aşa încrâncenat la binele patriei şi al lumii, musai era să fie cât mai secretă întâlnirea lor. Mai ales că a fost şi Nepotu Mătuşii Tamara acolo. Dar nu vă sfiiţi de gravele inadvertenţe politice, morale, culturale, ei oricum se află sub aceeaşi obedienţă, ca să vorbim ca ei. Iar dacă dumnealor au pus ţara la cale, este normal să nu ştim şi noi ce viitor ne scot ei din şorţ. Că doar este vorba de viitorul nostru. De ce să ştim şi noi?
Fiindcă, n-aşa?!, totul e atât de inocent! Venerabili oameni de afaceri din America de Nord, din Europa şi din Japonia, pentru a da o privire cât mai oblică asupra realităţilor mondiale, au pus bazele Trilateralei în 1973. În frunte cu bancherul american David Rockefeller. Parcă am mai auzit noi de acest luptător pentru binele lumii. Sau ne înşelăm?
Ei se întâlnesc în secret, din dragoste pentru popoare. „Iubind în taină, am păstrat tăcere,/ Gândind că astfel o să-ţi placă ţie...” În realitate, dumnealor strivesc voinţa guvernelor naţionale şi le rup de interesele generale pentru a le înhăma la faetonul deşertăciunii, în lupta pentru puterea mondială a unei pretinse elite. Dacă influentul Peter Sutherland, preşedintele găurii negre de la Goldman Sachs, a venit la Bucureşti, vom ieşi într-un exod de fericire din criza economică mondială. Nu putea să lipsească Daniel Funeriu. De mare mirare că fu poftit Daniel Dăianu, dar nu fură alde Călin-Filă-dă-Poveste şi Dinu Păturiciu. „Mesajele care vor fi date în zilele următoare vor fi foarte importante pentru România. Această organizaţie nonguvernamentală aduce progresul, aduce, cred eu, unitate", a declarat Mihai Tăxăsescu, reprezentantul României la FMI.
Poate să fim noi nesimţitori că nu vedem progresu cu şorţ...
Cu prilejul dineului oferit acestor guleraţi, Marinelu a avut stupit la furcă şi a ţinut un discurs excelent: . „Prin poziţia sa geografică, România este obligată să dovedească mai multă creativitate în politica regională decât, de pildă, ţările din centrul Uniunii Europene. Proximitatea noastră este complexă şi eclectică: ne învecinăm atât cu state membre, cât şi cu zone încă incomplet stabilizate, care ridică numeroase provocări legate de slaba guvernanţă, identităţi naţionale fragile şi, mai ales, conflicte îngheţate - o reală ameninţare la adresa stabilităţii europene. Soluţionarea acestor conflicte este esenţială pentru integritatea şi stabilitatea ţărilor afectate şi trebuie să reprezinte o preocupare imediată a Uniunii Europene", a explicat preşedintele României. Spre coşmarul unui oarecare George Bâră de la Cluj, care crede că Marinelu „este mai rău ca Voronin”. O inepţie mai mare nu am auzit încă.
Măcar Voronin l-a decorat cu Ordinul „Ştefan cel Mare” pe generalul KGB Nikolai Patruşev, care a condus 8 ani FSB!
De la Prostănacu la Pontănacu
Cum am trecut noi pe lângă fericire şi n-am ştiut! Noroc de procurorii care pierd stenogramele că aşa mai aflăm şi noi cât de sulfuroasă este mezalianţa dintre politică şi afaceri.
Această mostră ar trebui săpată în piatră pe faţada primului bordel din Bucureşti:
„Sorin Ovidiu Vântu: Domnul meu, vreau să fiu primul român care vă adresează urarea de: Felicitări, domnule preşedinte al României!
Mircea Geoană: Doamne ajută! Ce cifre ai?
Sorin Ovidiu Vântu: Domnule preşedinte al României, sunt primul român care v-a spus astfel. V-aş ruga totuşi să mă notaţi în catastifele istoriei.
Mircea Geoană : Am notat. Deja sunt cu pixul în mână”.
Şi pe câţi ar fi trebuit Prostănacu să noteze la tain dacă ajungea la Cotroceni...
Să nu fiu rău înţeles: nu susţin că bocii ar fi cu mult mai presus, dar parcă nu au coborât chiar până acolo. Se întâmplă (?) uneori să nu cunoască pentru ce votează, să nu ştie cum se fură metodic, dar mai au timp să se maturizeze. De aceea, încă nu le acord suficientă atenţie. Deocamdată, pare să dea strechea în cei din categoria Cristian Preda, acest expert de la “Ştefan Gheorghiu II”, care ar vrea să-l elimine pe Emil Boc. Să punem şi noi unul mai acătării, să nu simtă cloşca atunci când îi iei ouăle din cuibar!
Până la urmă, lichelele se vor solidariza, dar încă nu-i momentul. Marko Bellissima dă semne de oboseală politică, după ce a obţinut prin şantaj o lege strâmbă pentru învăţământul din România. Şi încă mai şade la iesle. Sau poate vine Pontănacu şi ne ajută cu tata socru să scăpăm de dezastru. Că tot a încercat el să-l dea jos pe Micu Pirania, a cumpărat o duzină de boci, însă le-a dat prea puţin şi l-au trădat. Ce ticăloşi! Nu avea Pontănacu dreptate să fie dezamăgit în faţa teleastelor? Sigur că da!
Ce şanse mai avem noi, cei fără număr, dacă vom fi reprezentaţi mereu strâmb, în baza unui algoritm întâmplător? Ca o Casandră ortodoxă, Dan Puric spunea recent: “Noi, ca popor, pentru a supravieţui, trebuie să ne tragem în munţi, în cultură. Altfel, ne calcă gorilele cu Jeep-ul”. Nu, maestre, putem să ne retragem noi în munţi de cultură, gorilele ne fură şi cărţile dacă nu intrăm noi înşine în politică, să le dăm peste labe. Cred că l-aş vota pe Dan Puric sau pe unul ca el. A venit timpul...
Lăsaţi-l dracu, e-un poet!
S-a dus la picioarele lui Mihai Eminescu. Nici nu se putea pentru Adrian Păunescu o recunoaştere mai frumoasă. Primul a făcut apostolat prin toate provinciile româneşti, pe când ţara nu era adunată. Al doilea şi-a tunat misionariatul prin Cenaclul Flacăra, pe când detractorii lui de astăzi nici nu îndrăzneau să rostească măcar cuvintele „Basarabia” sau „Cernăuţi”.
Într-o perioadă fără perspectivă, Adrian Păunescu a creat iluzia, pentru tinerii din România, că se poate striga adevărul. Şi chiar o făcea. Ce se făcea cu acel adevăr era treaba fiecăruia. Ca la teatru, unde românii aplaudau la replici echivoce. Scria despre „analfabeţii care ne conduc”, îi cerea lui Moş Gerilă să-l aducă înapoi pe Moş Crăciun, după care alterna cu poeme dedicate, dezagreabile, de genul „Omul ţării”, „Bărbatul Ţării”, „Stejarul din Scorniceşti”. Striga un adevăr şi abjura mereu, ca într-un ritual nebun. Scepticii cârteau pe la colţuri: „Atât îi dă voie Ceauşescu să muşte, atât e lanţul...” Acest poeta vates îşi construia astfel propria iluzie de libertate şi nu accepta că devine histrion fiindcă el chiar suferea de rănile cetăţii.
Aşa înţelegea el lupta de militant în plan social. Lanţul lui Ceauşescu! Oare cine putea să ţină un vulcan în hăţuri? Era puternic, flămând mereu şi posesiv în viaţa socială, la fel ca în dragoste. La el totul trebuia să fie mare, pantagruelic. Până şi suferinţa lui trebuia să fie cea mai sinceră, cea mai devastatoare. Cine crede că juca teatru se înşeală: el chiar aşa era. Deşi dobândise o popularitate imensă, el era convins că Nicolae Ceauşescu duce o politică de interes naţional. Până într-o zi. Colonelul Dumitru Burlan, care i-a fost în preajmă o vreme, povestea că Mult Stimata i-a zis Mult Iubitului: „Nicule, Păunescu e periculos. El poate umple Stadionul 23 August în trei ore”. Şi atunci toţi secretarii de partid din judeţe au primit ordinul să-i ofere lui Păunescu numai săli mici. Să nu se mişte prea mult. Dar cum să ţii un uragan într-o nucă? Aşa a apărut pretextul de pe stadionul de la Ploieşti, unde nu a murit nimeni, dar nouă ni s-a spus că tinerii au fost striviţi în timpul orgiilor sexuale. Venea furtuna...
Sigur că şi-a creat o bunăstare de mogul pe timpul comuniştilor, pentru care până şi „prietenul” Eugen Barbu îl ura sincer. Devenise influent şi chiar i-a ajutat pe mulţi. „În România, cei mai urmăriţi oameni erau Nicu Ceauşescu şi Adrian Păunescu”, mi-a spus acelaşi colonel. Urmăriţi, nu doar supravegheaţi. Dacă Eminescu ar fi trăit în acea perioadă, ori sfârşea la Canal, ori în zarca de la Aiud, dar nu l-ar fi înţeles pe Păunescu. De aceea, nu rezistă comparaţia, îmi pare rău pentru entuziaşti.
Pentru a nu-l dezumaniza, Dumnezeu a avut grijă să-i dea lui Adrian Păunescu atâta suferinţă pe măsura grandilocvenţei lui. În cartea „Uşor cu pianul pe scări”, Marin Sorescu nota inconfundabil: „Dacă mor, aş vrea să fiu îngropat în acelaşi cimitir cu Adrian Păunescu să nu mă plictisesc”.
A venit revolta indusă din 1990, când l-au uitat toţi din eşalonul al doilea, ajunşi la putere ca... revoluţionari cu certificate de luptători. Devenea un dinozaur alb printre varanii lui. A activat în Partidul Socialist al Muncii cu Ilie Verdeţ, a candidat la preşedinţia României, fără sorţi de izbândă. Şi a intrat în Parlament, şi lumea din jurul lui se prăbuşea mereu. Într-un târziu, Ion Iliescu l-a acceptat, dar nimeni nu-l mai înţelegea: toţi erau... pragmatici. În ziua înmormântării, Adrian Năstase regreta că „nu am făcut suficient pentru el”. Cine l-a oprit să-l numească ministru al Culturii? Da, dar dacă ajungea la portofoliu, poetul bătea cu pumnul în masă şi ar fi cerut bani pentru Cultură şi iar nu era bine. Nu s-a dezis de baronii roşii din jur, aşa cum nu i-a întors spatele lui Ceauşescu, iar când partidul lui, împreună cu liberalii, a modificat legea electorală, a venit şi lovitura: a intrat în Parlament cel de pe locul al treilea, iar poetul de pe locul întâi a plecat acasă.
L-am văzut pe academicianul Dan Berindei cum regreta lângă sicriu că titanul de la Bârca nu a fost primit în Academie: ei bine, în acel moment, portretul de pe cruce al poetului a căzut la pământ...
„Nimeni din istoria culturii nu a făcut atât de mult pentru moartea lui. A trebuit să plece pentru a ne convinge că românii mai au încă reflexe, nu au murit”, îmi spunea Dan Zamfirescu, un mai vechi prieten. Chiar aşa a făcut: şi-a sunat prietenii şi adversarii chiar şi pe Mircea Dinescu şi pe Cristian Tudor Popescu.
Şi s-a dus. Acum chiar că s-a stins triada marilor poeţi din perioada comunistă: Nichita Stănescu, Marin Sorescu, iar acum şi Adrian Păunescu. Atât am avut. Fiecare cu timbrul lui inconfundabil. Fiecare merita un Nobel pentru literatură, dar ultimul ar fi putut lua şi un Oscar pentru actorie şi regie. Autentice rămân elegiile lui ca un bocet de popor vechi la răscruce de drumuri. În aceste poeme este cu adevărat mare. A fost un fenomen de nivel european prin tot ce a făcut fiindcă a izbutit să ridice spre idealul naţional „generaţia-n blugi”. A murit şi a rămas tăcere în cultura noastră, prea multă tăcere, chiar şi pentru detractorii lui.
„O, biect actor! O, biet artist! / Rolurile mor./ Viaţa e un teatru trist...” Când ploaia a dezlipit peruca voievodului, oamenii care stăteau la coadă să cumpere salam, i-au aruncat: „Lăsaţi-l dracu, e-un actor!” Aici şi-a construit autoportretul. Nu cred să apară curând un vizionar cu jepan şi sirenă pentru tinerii derutaţi de astăzi. Ca să le spună ce?
Şi în timp ce militarii salutau cu prima salvă plecarea poetului, trecea prin faţa lor, cu pletele-n ochi şi cu degetele-n urechi, o adolescentă emo...
Unirea României cu Basarabia se va face pe axa Dunării
De ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavrilă, Uniunea Europeană a fost cu ochii pe tot spaţiul românesc. O zi în care s-a creionat un plan ambiţios, pentru care, dacă se găsesc bani, ieşim din criză.
Prezent la reuniunea dedicată strategiei dunărene, organizată la Bucureşti pe 8 noiembrie, Jose Manuel Durao Barroso, preşedintele Comisiei Europene, a afirmat că acest proiect deschide „oportunităţi enorme”. "Provocarea este să accelerăm procesul de depăşire a asperităţilor regionale, importantă este elaborarea de politici. (...) Noua strategie va fi o oportunitate pentru ca ţările să accelereze avantajele integrării, folosind mult mai bine fondurile care există la nivel regional. Provocarea cu care ne confruntăm este să accelerăm procesul de depăşire a acestor disparităţi regionale, iar în acest context Strategia Dunării este o inovaţie politică", a spus Barroso.
Au venit la Bucureşti 22 de delegaţii şi 14 şefi de guverne din bazinul dunărean . Este un proiect politic major şi sperăm că nu va fi îngropat ca « Drumul Mătăsii ».
Până la găsirea surselor financiare pentru transformarea Dunării într-o “magistrală fluvială” de 3000 de kilometri, cum a spus Traian Băsescu, putem visa cu ochii deschişi. În România au fost deja elaborate peste 10.000 de proiecte care vizează regiunea Dunării, ce vor avea nevoie de fonduri, dar şi de o prioritizare. Printre cele mai importante proiecte pe care România speră să le ducă la îndeplinire cu ajutorul Strategiei se numără canalul Dunăre-Bucureşti, construirea a două noi poduri România-Bulgaria, refacerea infrastructurii portuare (România are 12 porturi fluviale care trebuie modernizate), crearea unui institut internaţional pentru studierea ecosistemelor din Delta Dunării.
" Trebuie să lansăm proiecte importante de conectare a infrastructurii şi să utilizăm mult mai bine potenţialul extraordinar al regiunilor limitrofe cu R. Moldova şi cu Ucraina. Asigurarea navigabilităţii Prutului inferior şi legarea regiunilor vecine prin construirea unor poduri peste Prut şi Dunăre reprezintă proiecte prioritare pentru locuitorii acestor zone", a spus Traian Băsescu.
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a propus mai multe proiecte, din care şapte prioritare, care ar urma să fie incluse în Planul de Acţiune al Comisiei Europene privind implementarea Strategiei Dunării
Cele şapte proiecte vizează îmbunătăţirea condiţiilor pentru transportul fluvial. Valoarea totală a proiectelor este de vreo 450 milioane de euro. Anca Boagiu s-a dus glonţ la Bruxelles cu această misiune: să caute bunăvoinţa finanţiştilor şi bani. Concretizarea planului ar accelerea şi construirea autostrăzilor.
Dacă la Strategia dunăreană adăugăm autostrada Marea Baltică-Marea Neagră şi autostrada inelară a Mării Negre, avem imaginea unui proiect faraonic al Uniunii Europene, fără precedent în istorie. Iar România ar fi la mijloc.
Opţiunea lui Pasat şi vaca lui Păcală
Într-o vreme, oltenii se mândreau că Păcală ar fi creaţia lor. Treptat, au admis şi ei că năstruşnicul personaj a circulat prin tot spaţiul românesc, poate chiar mai mult ca oaia din balada „Mioriţa”.
M-a surprins în acest epos parabola pentru dreptul de a alege. La un moment dat, tatăl lui Păcală moare şi lasă celor trei feciori o singură vacă drept moştenire. După un timp, au hotărât ei să construiască fiecare câte un grajd, iar vaca, dotată cu liber arbitru, să opteze astfel singură care-i va fi stăpânul. Feciorul mai mare construieşte un grajd frumos, de lemn, învelit cu draniţă. Cel mijlociu ridică o minune de grajd din cărămidă. În tot acest răstimp, Păcală al nostru a dormit, s-a hodinit. În ziua sorocită pentru alegere, Păcală a tăiat nişte frunzari pe care i-a trântit la marginea drumului. Opţiunea vacii devenea previzibilă.
Mi-am adus aminte de această snoavă după ce am citit un interviu acordat de domnul Valeriu Pasat pentru ziarul „Vremia Novostei”. Ex-comandantul „structurilor de forţă” pune cam aceeaşi problemă a alegerii între Uniunea Europeană, o structură imperfectă, dar perfectibilă, şi Comunitatea Statelor Independente, un mamut care nu mai poate evolua fiindcă mamuţii au dispărut. Pe post de vacă aici este „poporul moldovean”. Nu vreau să supăr pe nimeni, dar există la Chişinău, la fel ca la Bucureşti, politicieni care îşi desconsideră alegătorii.
Iată ce spune domnul Pasat:
„Noi nu am spus niciodată că respingem ideea aderării la Uniunea Europeană. Şi chiar am afirmat că aderarea la UE este o poveste frumoasă. Numai că trebuie să le spui poveşti copiilor până la o anumită vârstă. Statul nostru este ţinut cu poveşti de 20 de ani. Ni se servesc mereu basme, cu toate că reprezentanţi ai politicii europene au declarat că, pe termen scurt - adică în următorii 35 de ani - nicio ţară din est nu va fi admisă în UE. De exemplu, Turcia, o ţară cu un potenţial economic mult mai important, a depus declaraţia de aderare la Uniunea Europeană de peste 20 de ani şi tot nu o primesc. Poate oare conta pe aşa ceva Moldova, cu economia ei ruinată, cu o politică internă instabilă, cu conflictul transnistrean încă nerezolvat? Deocamdată, Chişinăul nu a depus declaraţia pentru aderare la UE.
Noi propunem: haideţi să depunem declaraţii de aderare a republicii la Uniunea Europeană şi la Uniunea Vamală din CSI, iar apoi vom vedea în ce direcţie va fi mai profitabil să mergem”.
Nu vreau să jignesc pe nimeni. Nu am calitatea să dau sfaturi din afară, dar nu eu pun în faţa locuitorilor din R. Moldova asemenea alternative care se exclud total. Comunitatea Statelor Independente nu există de fapt, iar despre o opţiune clară pentru Uniunea Europeană vorbeşte răspicat doar Alianţa pentru Integrare Europeană, dar şi acolo cu octave diferite. Ce a făcut însă Alianţa într-un an pentru a transforma mica republică în subiect de politică majoră la Bruxelles, nu s-a făcut în 19 ani. Dacă am fi avut la Chişinău (şi la Bucureşti) oameni atât de hotărâţi încotro să meargă şi la ce uşă să bată, R. Moldova era astăzi lângă ţările baltice. Nu ar mai fi fost hăituiţi oamenii care plecau în căutare de lucru.
Cu extrem de puţine excepţii, basarabenii şi transnistrenii au fost minţiţi timp de 19 ani fiindcă, de la Mircea Snegur la Vladimir Voronin, nimeni nu opta deschis pentru proiectul european şi, deci, implicit, pentru apropierea inevitabilă şi firească de România. Principiul “Sî sujim di la douî vaşi” fusese inaugurat magistral de Snegur. Dublul limbaj politic pentru Moscova şi pentru Bucureşti atunci s-a patentat, iar Voronin l-a perfecţionat.
Sigur că orice politician are dreptul să poarte orice mesaj. De exemplu, noi vrem să fim extratereştri, ca umoriştii de la “Planeta Moldova”. Dar să fii istoric şi să mai vii în faţa oamenilor cu astfel de opţiuni dihotomice, este cel puţin surprinzător. Eu nu spun că opţiunea pentru Rusia este periculoasă, deşi, dacă ai aceleaşi convingeri ca Igor Smirnov, mancurt te numeşti. Dar Rusia însăşi, pentru modernizarea de care face atâta caz Dmitri Medvedev, acest al doilea Petru cel Mare, are nevoie “ca de aer” – ca să folosesc o expresie a domnului Pasat – de tehnologia occidentală. Acolo este competiţia economică adevărată şi Moscova a făcut alegerea corectă. Numai că, pentru “modernizaţia”, nu are nevoie doar de tehnologia germană, mai are nevoie şi de nemţi. Izolarea în CSI este un proiect revolut pentru refacerea Uniunii Sovietice pe ţeava Gazpromului şi nu duce decât la înapoiere. Ar fi la fel de stupid ca românii să mai viseze astăzi la refacerea CAER-ului de pe vremuri, care a însemnat înapoiere tehnologică. Chiar dacă vaca se duce la frunzarii lui Păcală, alegerea este oricum proastă. Vaca lui Păcală nu este liberă, câtă vreme reacţionează la primul stimul. A-i minţi şi acum pe basarabeni cu mirajul economiei ruseşti generoase este criminal. Pe această rampă ţopăie toţi stataliştii de la Chişinău, de la găgăuzi, la Voronin şi până la Marian Lupu.
Cred că, într-o bună zi, oamenii obişnuiţi din R. Moldova – fie ei români (moldoveni), ruşi, ucraineni sau găgăuzi – le vor arăta acestor politicieni adevărata opţiune care trebuia făcută demult. Deja este târziu, dar nu imposibil. Este alegerea naturală pentru destinul copiilor lor, iar acest lucru nu mai ţine de jocuri politicianiste pe seama celor mulţi. Chiar şi geografic, Uniunea Europeană este mai aproape decât Rusia. Nu cred că basarabenii vor accepta uşor trecerea de la sârma ghimpată la frontiera cu laseri pe Prut. În mod sigur, ei nu merită un asemenea viitor. Nu este nici în interesul României o astfel de alternativă.
Singura cale pentru aderarea R. Moldova la UE este unirea cu România
Scriu ruşii în draci despre iminenta unire a tuturor românilor. Dacă noi am avea o asemenea obsesie – cu excepţia unora ca mine – cu siguranţă că ruşii ar avea dreptate şi această restanţă istorică s-ar rezolva. Iată ce publică una din cele mai agresive publicaţii antiromâneşti de la Moscova:
“PRAVDA (Rusia), 13 noiembrie 2010 - În 2011, Moldova va depune cererea de aderare la Uniunea Europeană, a spus pe 11 noiembrie premierul moldovean Vlad Filat. El susţine că, în ultima vreme, ţara a obţinut progrese în promovarea reformelor, al căror obiectiv a fost atingerea standardelor europene pentru a depune cererea de aderare. Filat a spus că aceasta este prima etapă pentru intrarea Moldovei în UE.
Iniţial, anunţul a fost dat de Iurie Leancă, ministrul moldovean de Externe, sugerând că anul 2011 nu a fost ales întâmplător fiindcă atunci preşedinţia Uniunii Europene va fi controlată de Polonia. Iar această ţară, cum speră liberalii moldoveni, va avea posibilitatea să împingă aderarea ţării lor la UE.
Unul din motivele pentru care susţinătorii integrării Moldovei în UE ridică din nou această problemă este intenţia declarată pe 25 octombrie 2010 de către reprezentanţii Uniunii Europene de a anula vizele pentru cetăţenii moldoveni. Şi deşi, după cunoştinţele lui Vlad Filat, pentru acest lucru, Chişinăul este obligat să îndeplinească o serie de condiţii, inclusiv asigurarea securităţii datelor cu caracter personal, a documentelor care atestă personalitatea, securitatea la frontieră, crearea condiţiilor pentri procesul de migraţie etc., autorităţile moldoveneşti consideră că în 2012 vizele vor fi ridicate.
Precizăm că intrarea în UE este piatra de încercare a promisiunilor Alianeţi pentru Integrare Europeană, Vlad Filat fiind unul din lideri.
Rezultatele alegerilor vor stabili soarta alianţei liberal-democrate: Moldova este republică parlamentară şi deci deputaţii stabilesc cine va fi şeful statului. Mai ales că acolo este criză politică de peste un an şi jumătate. Cu atât mai grav, cu cât alegătorii nu au putut până acum să aleagă un preşedinte.
E posibil să reuşească planul lui Filat? Mulţi politicieni rămân sceptici. După opinia lui Valeriu Pasat, liderul Partidului Umanist, "Turcia, care are un potenţial economic mult mai important, a depus cererea de aderare la UE de peste 20 de ani şi nu e primită. Poate oare să se considere Moldova cu mai multe şanse, ea care are o economie distrusă, instabilitate politică internă şi conflictul transnistrean nerezolvat?"
Vladimir Voronin, liderul Partidului Comuniştilor, este solidar cu Pasat: "Nimeni astăzi, nici de la Bruxelles, nici la de Chuişinău nu poate să dea un răspuns la întrebarea când anume va intra Moldova în UE şi dacă va intra în general".
Ţara nu corespunde criteriilor europene privind dezvoltarea economică. Uniunea Europeană nu a făcut gesturi de bunîăvoinţă. Şi e de înţeles. La Bruxelles, se manifestă îngrijorarea că, prin aderarea la UE, vor năvăli alţi căpşunari şi prostituate.
Ghennadi Kolenko, expert al Institutul ţărilor CSI pentru Moldova şi Baltice:
"Năzuinţa liberalilor spre o viaţă mai bună este de înţeles. Ei visează râuri de lapte şi miere. Demnitarii europeni nu dau nicio şansă pentru aderarea Moldovei la UE. Principalul document în acest sens a fost Carta Specială, conform căreia nu se preconizează extinderea UE în următorii ani.
Moldova nu corespunde niciunui criteriu de la Bruxelles pentru a pretinde aderarea. Nici conflictul transnistrean nu este reglementat".
Olga Potiomkina, directoare Departamentului integrării europene de la Academia Rusă:
"La fel ca toate celelalte ţări din Parteneriatul Estic, de genul Belarus, Moldova are relaţii speciale cu UE. Totuşi nimeni nu a promis aderarea lor fiindcă trebuie să corespundă unor criterii minime ale UE. Singura variantă pentru Moldova ca să intre în UE este să se unească cu România. Acest lucru însă este puţin verosimil. Bruxellesul a dat de înţeles deschis Bucureştiului că România - chiar şi fără Moldova - a creat pentru UE o sumedenie de probleme".
Miller: "România nu mai poate să ia locul Bulgariei în proiectul South Stream"
Mare greşeală am făcut că i-am primit pe ruşi la vorbă pentru ca Moscova să-i poată şantaja pe bulgari.
România nu va mai putea să ia locul Bulgariei în proiectul gazoductului South Stream, dar se poate alătura ca unul din participanţi, a declarat pe 13 noiembrie Alexei Miller, directorul Gazprom, citat de RIA Novosti. "Noi elaborăm cu Bulgaria condiţiile tehnice, am semnat o convenţie interguvernamentală privind realizarea proiectului, dar nu avem o asemenea convenţie cu România", a explicat Miller unui ziarist care întrebase dacă România ar putea lua locul Bulgariei în acest proiect.
Se presupune deci că acest gazoduct va ieşi din Marea Neagră pe ţărmul Bulgariei.
Şeful Gazprom a menţionat că holdingul cercetează cu România posibilitatea aderării acestei ţări la proiectul South Stream.
LUKOIL, cea mai mare companie particulară din Rusia, plănuieşte să cheltuiască 1,5-2 miliarde de dolari pentru retehnologizarea unei rafinării din Bulgaria, a afirmat Vladimir Putin la conferinţa de presă de după terminarea convorbirilor cu omologul bulgar Boiko Boriosv.
"Se continuă investiţiile din sectorul energetic bulgar. Compania noastră LUKOIL a investit deja un miliard de dolari pentru construirea şi retehnologizarea unei rafinării şi se pregăteşte să mai aducă un miliard şi jumătate-două miliarde", a spus premierul rus.
Putin a precizat că o altă companie rusească - "Gazprom Nefti" - este gata să declanşeze lucrările de prospecţiuni geologice pe platoul Mării Negre, la frontiera cu România.
Vladimir Putin s-a întors din Bulgaria cu un căţel oferit de Boiko Boriosv. I-a plăcut cadoul dat de premierul bulgar. Rusia pierde însă atractivitatea pentru investitori şi este, la acest indicator, pe o poziţie inferioară ţărilor africane. Calitatea Rusiei de membru în grupa ţărilor cu o economie în ascensiune rapidă (Brazilia, Rusia, India şi China), grupă supranumită BRIK, este tot mai nefirească. Această concluzie se poate trage din sondajul realizat de Bloomberg Global Poll, la întocmirea căruia au participat peste o mie de investitori, analişti şi comercianţi, care au desemnat cele mai atractive ţări pentru capitaluri.
La întrebarea "Ce ţară oferă cele mai bune posibilităţi pentru investiţii în 2011?", 33% din investitorii chestionaţi au ales China. Brazilia ocupă locul al doilea în sondaj (31%), iar India cu 29% este pe poziţia a treia. Urmează Statele Unite (23%), Africa (11%). În ce priveşte atractivitatea pentru investitori, Rusia ocupă poziţia a 6-a, cu 10% din voturile investitorilor.
(Conform sondajului Bloomberg, cea mai lipsită de atractivitate pentru investitori este Uniunea Europeană, cu 37% din voturi, urmată de Japonia - 30%, SUA - 24% şi Marea Britanie - 22% - nota trad.)
Pesimismul investitorilor străini faţă de economia rusă apare nu numai în sondaje şi în statistică, dar şi în opiniile analiştilor pro-guvernamentali. "Este îngrijorător că în Rusia se remarcă amplificarea migraţiei capitalului. Brazilia, China şi India au probleme cu intrarea capitalului. Aceste ţări încearcă să introducă - Brazilia a introdus deja - controlul operaţiunilor valutare de capital. Iar noi ne aflăm în situaţia de a impune controlul asupra contului de capital fiindcă de la noi fuge capitalul", consideră Vladimir Mau, membru al Consiliului prezidenţial pentru ştiinţă, tehnologii şi educaţie, rectorul Academiei de Ştiinţe Naturale.
Creşterea economiei ruse din trimestrul al treilea s-a redus de două ori, a comunicat Rosstat. Produsul Intern Brut al Rusiei a crescut însă în trimestrul al treilea cu 2,7%, comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Astfel, creşterea economiei pe trimestrul al doilea (comparativ cu al doilea trimestru al anului 2009) a fost considerabil mai mare - 5,2%. Încetinirea creşterii economice în trimestrul al treilea se explică prin prăbuşirea agriculturii din cauză că nu s-au făcut cerealele ca urmare a secetei din vară. Acum, creşterea de 4% a PIB-ului, atât cât preconiza Guvernul rus, pare practic de neatins.
Au existat însă şi noutăţi optimiste. Pe 13 noiembrie, premierul bulgar Boiko Borisov i-a dăruit lui Vladimir Putin un căţel extrem de drăgălaş. Şeful guvernului rus a luat căţelul în braţe, l-a strâns la piept şi l-a sărutat. "Mulţumesc!", a spus el. După cum arată siteul vesti.ru, bulgarii i-au dat lui Putin un căţel din rasa karakacean, rasă foarte populară la bulgari. Un asemenea câine are o lungime de 60-70 de centimetri. Chinologii au remarcat caracterul liniştit al acestui câine foarte devotat, energic şi atent.
(Rasa Karakacean este omologată de bulgari din anul 1991. Pare însă identică cu rasa Ciobănescul Mioritic din România. Federaţia Chinologică Internaţională nu a recunoscut însă aceste două rase, care, de fapt, este una singură, după cum arată trăsăturile principale – nota mea).
Căţelul oferit de Boiko Borisov a încheiat complicatele negocieri ruso-bulgare, unde s-a obţinut un progres doar parţial. În sfârşit, partea bulgară a semnat cu Gazprom o convenţie pentru crearea societăţii mixte pentru elaborarea proiectului conductei South Stream. Cu toate acestea, alte aspecte ale colaborării bilaterale rămân încă neclare - nu se cunoaşte perspectiva centralei atomo-electrice Belene, nu s-au finalizat negocierile referitoare la preţul gazulşui rusesc, iar proiectul conductei petrolifere Burgas-Alexandropolis necesită încă evaluări, consideră bulgarii.
Mare greşeală au făcut bocii că l-au primit la vorbă pe Miller, ştiind că ruşii vor să şantajeze Bulgaria, îmbrobodindu-i pe români. Iar dacă nu au intuit, atunci să plece de-acolo!
Barroso ne-a pus in fata faptului implinit: am semnat tratatul de frontieră cu cele şase judeţe româneşti din est
Aflat la reuniunea dedicata Strategiei Dunărene, Jose Manuel Durao Barroso, preşedintele Comisiei Europene, a anunţat că România şi Republica Moldova semnează în aceeaşi zi tratatul privind regimul de frontieră. "Salutăm cu entuziasm semnarea tratatului dintre România şi Moldova. Ştiu că sunt iniţiative similare în Balcani. Trebuie să profităm de acest moment", a spus Barroso.
Surprinzător este că Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti nu a comunicat nimic până în ziua semnării.
După anunţul făcut de Barroso, a venit şi MAE cu confirmarea. Premierul basarabean Vlad Filat a venit special în capitala României pentru a semna tratatul cu Teodor Baconschi, şeful diplomaţiei române.
Ulterior, enigma s-a descifrat: Barroso nu avea nicio vină. Propunerea a venit de la Bucureşti, la insistenţele lui Vlad Filat, care a venit la reuniunea statelor dunărene şi a semnat tratatul, fără să-l informeze pe preşedintele Mihai Ghimpu, chiar dacă era interimar. Iată lucruri care nu se fac într-o alianţă.
Viorel Patrichi
miercuri, 20 octombrie 2010
„Ca unionist, mă consider un învingător!”Interviu cu Mircea Druc, primul şef de guvern antisovietic de la Chişinău
„Ca unionist, mă consider un învingător!”
Interviu cu Mircea Druc, primul şef de guvern antisovietic de la Chişinău
Viorel Patrichi: Domnule Mircea Druc, au trecut două decenii şi dumneavoastră - ca să parafrazez un dicton pe care l-aţi lansat mai demult - "cugetaţi şi acţionaţi ca şi cum România ar fi reîntregită". Ca unionist, vă consideraţi un învingător sau un învins?
Mircea Druc: Ca unionist, mă consider învingător. Unirea încă nu a fost decretată, ca în 1918. Acum Unirea se construieşte. Încet, sigur, durabil. În ultimii 20 de ani, calitativ şi chiar cantitativ, am reuşit mai mult decât în cei 20 de ani, când Basarabia era în componenţa României regale.
V.P.: Prin ce se deosebeşte situaţia de-acum de cea din 1990 din Basarabia?
M.D.: În 1990, aveam o singură speranţă şi o singură certitudine. Speranţa că Imperiul Sovietic se va destrăma. Dar nu ştiam, nimeni nu ştia, că visul generaţiei mele va deveni realitate peste un an. Şi certitudinea? Prima undă seismică a spulberat „lagărul socialist” şi a permis unificarea Germaniei. A urmat a doua undă seismică şi a dispărut Imperiul, care, în 1940 ne-a răpit Basarabia şi Nordul Bucovinei. În prezent, barierele în calea Unirii, comparativ cu 1990, sunt mai multe, însă mai puţin rezistente decât cele sovietice.
Componenta cea mai vulnerabilă atunci era Bucureştiul: evenimentele de la Târgul Mureş, mineriadele, dezindustrializarea galopantă, privatizarea frauduloasă şi pericolul scenariului iugoslav.
Astăzi, destinele Unirii depind în mod preponderent de voinţa elitelor de la Chişinău şi Bucureşti. Acutizarea „luptei de clasă” şi politicianismul din România, precum şi mafia economică din Basarabia şi Transnistria reprezintă obstacole serioase.
Principiile pe care le-am formulat în campania electorală din 1992, când am candidat la preşedinţia României, sunt viabile şi fac procesul Unirii ireversibil. E vorba de sincronizare, interferenţă şi transplant pentru orice acţiune tactică în această direcţie.
Conjunctura externă pare a fi mai favorabilă decât în 1991. Atâta lume occidentală se chinuie cu cele 6 judeţe basarabene şi cu cele cinci raioane transnistrene, care constituie, de fapt, două state, din care unul chiar recunoscut la ONU.
V.P.: Mai ales jurnaliştii ruşi şi ucraineni au vorbit despre un eşec la referendumul pentru modificarea Constituţiei. Având în vedere că majoritatea absolută a participanţilor la vot s-au exprimat pentru alegerea preşedintelui prin scrutin universal, eu cred că la acel referendum a învins Mihai Ghimpu cu toţi românii lui care gândesc la fel. Ce şanse are Mihai Ghimpu să intre iar în Parlament, să obţină din nou funcţia de preşedinte în urma alegerilor parlamentare?
M.D.: La acel referendum a pierdut electoratul din Republica Moldova prin absenteism. Şi nu e pentru prima oară când procedează la fel. Partidul Liberal, condus de Mihai Ghimpu, are şanse sigure să acceadă în viitorul parlament de la Chişinău. Restul e pură speculaţie. Probabil, partidul cu cele mai multe voturi va alege primul funcţia pe care şi-o doreşte: preşedinte, prim ministru, preşedinte de parlament. Totul depinde de configuraţia viitoarei alianţe constituite din partidele care vor trece pragul electoral.
V.P.: Ce şanse mai are Marian Lupu în politică dacă va bascula cu Partidul Democrat spre Partidul Comuniştilor lui Voronin?
M.D.: Am o părere comparativ mai bună despre domnul Marian Lupu. Nu cred că va ceda presiunilor din partea domnului Diacov de a face alianţă cu partidul din care a plecat. Nici o eventuală sugestie a Moscovei nu va da rezultate în acest sens.
V.P.: Ca observator atent al fenomenului, eu cred că Alianţa pentru Integrare Europeană va învinge din nou în alegeri, chiar cu un rezultat mai bun. Consideraţi că trebuie mângâiată cu orice preţ vanitatea lui Marian Lupu, care vrea morţiş să ajungă preşedinte? Este el pregătit sa conducă un stat, unde majoritatea absolută o formează românii, după ce s-a dus la Moscova să ceară binecuvântarea de la Medvedev şi de la Putin?
M.D.: Mă bucură optimismul domniei voastre. Doresc şi eu ca cele patru formaţiuni din AIE să intre în Parlament. Şi, cum vă spuneam, să se înţeleagă la împărţirea funcţiilor. Partidul cu cele mai multe voturi va decide primul ce preferă. RM nu devine republică prezidenţială. Nu pricep de ce se pune accent pe funcţia de preşedinte şi nu pe un program de guvernare, dacă mizăm pe o viitoare alianţă?
V.P.: Este înghesuială mare pentru firman la poarta Kremlinului. Chiar şi stataliştii cei mai agresivi stau tot cu ochii spre Rusia. Să înţelegem că, prin semnarea unui protocol cu Marian Lupu, oamenii lui Putin au renunţat definitiv la Voronin?
M.D.: Nu e vorba de vanitate, ci de o funcţie banală fiindcă, în RM, capitalul decide, şi nu preşedintele. Alianţa a luat naştere printr-o înţelegere: Marian Lupu - preşedinte. Acum, după alegeri, se vor înţelege din nou. Cei care vor trece pragul. Cât priveşte binecuvântarea Moscovei, eu am altă părere.
Am mai spus-o şi cu alte ocazii. Într-o campanie electorală, într-un stat precum RM, este necesar ca fiecare lider de partid să declare deschis, convingător şi să motiveze „ce carte joacă” în materie de politică externă şi orientare strategică. „Cartea Moscovei”, „Cartea Bucureştiului”, „Cartea Washingtonului”, „Cartea Bruxellesului” etc. Pentru ca electoratul basarabean - lămurit, convins - să aleagă. Faptul că e mare înghesuială printre partidele de la Chişinău de a obţine fonduri din partea Moscovei e cu totul altă temă de discuţie.
Domnul Lupu a semnat o convenţie de colaborare cu partidul domnului Putin, care îşi va pierde în curând monopolul pe eşichierul politic din Rusia. Kremlinul doreşte o nouă grupare la guvernare în RM, dar nu ţine neapărat ca să fie şi comuniştii lui Voronin.
V.P.: Falia geopolitică dintre Prut şi Nistru atestă reaprinderea disputelor dintre Est şi Vest, nu doar pentru cele şase foste judeţe ale României. Rusia primeşte si trimite emisari, miniştri importanţi din UE au venit la Chişinău.
Cât de mult va conta în exprimarea votului efectul de vitrină al Uniunii Europene?
M.D.: „Efectul de vitrină” contează pentru o parte a elitelor şi pentru migranţii (emigranţii) basarabeni. Cei de acasă, din mediul rural, vor vota tradiţional pentru reprezentanţii acelor partide care vor bate din poartă în poartă şi vor aduce şi „pomeni electorale”.
V.P.: Timpurile se schimbă rapid, dar Rusia manifestă un interes disproporţionat pentru R. Moldova, deşi minoritatea imperială de-acolo reprezintă aproximativ 5-6% din totalul populaţiei. Deocamdată, Ucraina tace. Să-şi fi pierdut Kievul interesul pentru această zonă, mai ales că Ianukovici a dat semne politice evidente de reapropiere de Rusia?
M.D.: Interesul Moscovei nu este disproporţionat, este firesc. Se pare că strategii ruşi nu mai mizează pe vectorul euro-asiatic. Se caută o apropiere de Europa Occidentală. Desigur, în condiţii cu totul diferite de cele din timpul imperiului ţarist sau cel sovietic. Repet, Moscova nu mai poate dicta nimănui, ea caută garanţii de lungă durată pentru propriile ei interese vitale.
Eu văd altfel evoluţia: Ianukovici va da semne evidente de distanţare de Rusia. Aşteptaţi să treacă iarna aceasta, care se anunţă cumplită, şi vom discuta despre orientarea Ucrainei. De asemenea, importante sunt, în acest plan, rezultatele alegerilor din Bielorusia şi relaţia NATO-Georgia.
V.P.: Cât de eficiente vor fi eforturile României pentru sprijinirea Chişinăului, în contextul în care ţările europene mari par să joace de partea Rusiei?
M.D.: Tot ce întreprinde acum Preşedinţia, Guvernul şi Parlamentul României faţă de RM este constructiv şi util. Indiferent de părerile unor critici de profesie. Dar să studiem istoria. Un imperiu, adversar din Est, ne-a dat un ultimatum şi am cedat o parte din teritoriul naţional. Concomitent, aliaţi din Vest au „convins” România să se retragă dintr-o regiune a Ţării, în favoarea unui aliat al aliaţilor României. Istoria se repetă necruţător şi putem prognoza în ce condiţii România va fi convinsă să cedeze din nou. Şi aceasta nu neapărat în favoarea Rusiei. Parcă ne-ar pune pe gânduri vizita recentă la Chişinău a celor doi foşti primi miniştri vest-europeni: Dominique de Villepin şi Markus Meckel. Să fie oare incompatibile aspiraţiile românilor cu interesele marilor corporaţii europene? Unioniştii urmează să studieze atent interesele SUA şi Israelului în zona noastră, dacă Franţa şi
Germania vor deveni prea dependente de Rusia. „Unirea” înseamnă, înainte de toate, o permanentă vigilenţă şi readaptare.
V.P.: Pentru mulţi, "resetarea" lui Barack Obama a însemnat re-abandonarea statelor din estul Europei în pustiul de gheaţă. Dacă America vrea scut antirachetă, împreună cu Rusia, pentru apărarea est-europenilor, care au intrat în NATO tocmai ca să scape de mai vechea ameninţare, ce puteam aştepta de la recenta vizită a cancelarului Angela Merkel la Bucureşti?
M.D.: Ce aşteptau unii politicieni de la liderul german? Să ne anunţe că nu vom intra în zona Schengen? Că Bruxellesul ne dă afară din Uniune, din cauza actualei conduceri, inclusiv pentru aproprierea prea mare de Basarabia?… Absorbită de luptele intestine, o bună parte a clasei politice de la Bucureşti nici nu conştientizează ce grad de responsabilitate are Eterna Românie faţă de Europa Occidentală.
Nu cunosc în istorie un episod când ţara noastră să fi fost percepută drept „partener cheie în regiune”, cum a spus doamna Merkel. Cancelarul german Angela Merkel consideră România un factor creativ în Parteneriatul Estic. O confirmare a tezei este şi deschiderea în curând a Ambasadei Republicii Turkmenistan în România. Sper că Bucureştiul oficial va recepta adecvat decizia preşedintelui Gurbanguly Berdimuhamedov de a considera relaţia cu România ca extrem de importantă. Anume Caucazul şi Asia Centrală reprezintă principalele zone geostrategice, în care Europa Occidentală aşteaptă ca România să vină cu „experienţa şi creativitatea sa”. Împreună cu Germania şi alţi parteneri europeni, România se va implica în mod creativ şi în cooperarea la Marea Neagră, şi în strategia dunăreană, şi în conflictele îngheţate din regiune. În problema basarabeană, România poate conta pe
”avocaţi germani”, precum Anneli Ute Gabanyi, care vorbea recent cam aşa despre minorităţile din Basarabia şi drepturile lor:
„În Republica Moldova, cu ocazia Declaraţiei de independenţă, s-a produs o schimbare fundamentală şi foarte specială, în sensul că fosta minoritate, care însă era dominantă politic, economic, ideologic, militar, în ceea ce priveşte serviciile, minoritatea era cea rusă, care era poporul, ca să spun aşa, poporul imperial în fosta Uniune Sovietică, suprimarea sau oprimarea majorităţii, de fapt, a celei româneşti, sau moldoveneşti, cum dorim s-o numim, a fost una foarte specială. Chiar şi faţă de alte minorităţi asemănătoare din alte republici. Pentru că în Republica Moldova, această majoritate de facto etnică, dar oprimată din punct de vedere politic de către minoritatea rusă imperială, a fost atât de tracasată din punct de vedere etnic.
O astfel de minoritate imperială, sau dacă vreţi post-imperială, va considera că orice privilegiu pierdut şi pe care îl avea înainte în imperiu, orice privilegiu pierdut este considerat ca o îngrădire a drepturilor ei. Avem acelaşi sindrom de minoritate imperială, sau post imperială, de exemplu, la maghiari, care şi-au pierdut poziţia dominantă după Primul Război Mondial.”
În ce îl priveşte pe Barack Obama, el e liber să abandoneze orice, în afară de interesele capitalului american, ca să nu împărtăşească soarta predecesorului său JFK. E o temă puţin cam complicată pentru noi, doi români, preocupaţi de problemele Unirii.
V.P.: Preşedintele Mihai Ghimpu v-a înmânat Ordinul Republicii şi aţi acceptat această înaltă distincţie. Cum să înţelegem acest gest din partea luptătorului Mircea Druc, care a refuzat să recunoască Republica Molotov? Este o primă inconsecvenţă?
M.D.: Sigur că este un paradox. Eu, care am militat mereu pentru apropierea de România, am fost medaliat de Republica Moldova, iar nu de Ţara mea, România. Petru Lucinschi, adversarul meu, care a prigonit spiritualitatea românească din Basarabia în timpul lui Brejnev, a fost medaliat de preşedintele român Emil Constantinescu, un om care se pretindea de dreapta. Nu e un reproş, este o constatatre...
Eu nu puteam să-l refuz pe Mihai Ghimpu, aşa cum nu aş fi putut să-i refuz pe Gheorghe şi pe Simion Ghimpu. Aşa cum nici luptătorii români din Transnistria nu puteau să refuze participarea la un asemenea eveniment, provocat cu mintea şi cu inima de Mihai Ghimpu. Consider că această distincţie acordată de Mihai Ghimpu este o ofrandă pe drept cuvânt adusă luptei pentru eliberare naţională din Basarabia.
A consemnat Viorel Patrichi
Interviu cu Mircea Druc, primul şef de guvern antisovietic de la Chişinău
Viorel Patrichi: Domnule Mircea Druc, au trecut două decenii şi dumneavoastră - ca să parafrazez un dicton pe care l-aţi lansat mai demult - "cugetaţi şi acţionaţi ca şi cum România ar fi reîntregită". Ca unionist, vă consideraţi un învingător sau un învins?
Mircea Druc: Ca unionist, mă consider învingător. Unirea încă nu a fost decretată, ca în 1918. Acum Unirea se construieşte. Încet, sigur, durabil. În ultimii 20 de ani, calitativ şi chiar cantitativ, am reuşit mai mult decât în cei 20 de ani, când Basarabia era în componenţa României regale.
V.P.: Prin ce se deosebeşte situaţia de-acum de cea din 1990 din Basarabia?
M.D.: În 1990, aveam o singură speranţă şi o singură certitudine. Speranţa că Imperiul Sovietic se va destrăma. Dar nu ştiam, nimeni nu ştia, că visul generaţiei mele va deveni realitate peste un an. Şi certitudinea? Prima undă seismică a spulberat „lagărul socialist” şi a permis unificarea Germaniei. A urmat a doua undă seismică şi a dispărut Imperiul, care, în 1940 ne-a răpit Basarabia şi Nordul Bucovinei. În prezent, barierele în calea Unirii, comparativ cu 1990, sunt mai multe, însă mai puţin rezistente decât cele sovietice.
Componenta cea mai vulnerabilă atunci era Bucureştiul: evenimentele de la Târgul Mureş, mineriadele, dezindustrializarea galopantă, privatizarea frauduloasă şi pericolul scenariului iugoslav.
Astăzi, destinele Unirii depind în mod preponderent de voinţa elitelor de la Chişinău şi Bucureşti. Acutizarea „luptei de clasă” şi politicianismul din România, precum şi mafia economică din Basarabia şi Transnistria reprezintă obstacole serioase.
Principiile pe care le-am formulat în campania electorală din 1992, când am candidat la preşedinţia României, sunt viabile şi fac procesul Unirii ireversibil. E vorba de sincronizare, interferenţă şi transplant pentru orice acţiune tactică în această direcţie.
Conjunctura externă pare a fi mai favorabilă decât în 1991. Atâta lume occidentală se chinuie cu cele 6 judeţe basarabene şi cu cele cinci raioane transnistrene, care constituie, de fapt, două state, din care unul chiar recunoscut la ONU.
V.P.: Mai ales jurnaliştii ruşi şi ucraineni au vorbit despre un eşec la referendumul pentru modificarea Constituţiei. Având în vedere că majoritatea absolută a participanţilor la vot s-au exprimat pentru alegerea preşedintelui prin scrutin universal, eu cred că la acel referendum a învins Mihai Ghimpu cu toţi românii lui care gândesc la fel. Ce şanse are Mihai Ghimpu să intre iar în Parlament, să obţină din nou funcţia de preşedinte în urma alegerilor parlamentare?
M.D.: La acel referendum a pierdut electoratul din Republica Moldova prin absenteism. Şi nu e pentru prima oară când procedează la fel. Partidul Liberal, condus de Mihai Ghimpu, are şanse sigure să acceadă în viitorul parlament de la Chişinău. Restul e pură speculaţie. Probabil, partidul cu cele mai multe voturi va alege primul funcţia pe care şi-o doreşte: preşedinte, prim ministru, preşedinte de parlament. Totul depinde de configuraţia viitoarei alianţe constituite din partidele care vor trece pragul electoral.
V.P.: Ce şanse mai are Marian Lupu în politică dacă va bascula cu Partidul Democrat spre Partidul Comuniştilor lui Voronin?
M.D.: Am o părere comparativ mai bună despre domnul Marian Lupu. Nu cred că va ceda presiunilor din partea domnului Diacov de a face alianţă cu partidul din care a plecat. Nici o eventuală sugestie a Moscovei nu va da rezultate în acest sens.
V.P.: Ca observator atent al fenomenului, eu cred că Alianţa pentru Integrare Europeană va învinge din nou în alegeri, chiar cu un rezultat mai bun. Consideraţi că trebuie mângâiată cu orice preţ vanitatea lui Marian Lupu, care vrea morţiş să ajungă preşedinte? Este el pregătit sa conducă un stat, unde majoritatea absolută o formează românii, după ce s-a dus la Moscova să ceară binecuvântarea de la Medvedev şi de la Putin?
M.D.: Mă bucură optimismul domniei voastre. Doresc şi eu ca cele patru formaţiuni din AIE să intre în Parlament. Şi, cum vă spuneam, să se înţeleagă la împărţirea funcţiilor. Partidul cu cele mai multe voturi va decide primul ce preferă. RM nu devine republică prezidenţială. Nu pricep de ce se pune accent pe funcţia de preşedinte şi nu pe un program de guvernare, dacă mizăm pe o viitoare alianţă?
V.P.: Este înghesuială mare pentru firman la poarta Kremlinului. Chiar şi stataliştii cei mai agresivi stau tot cu ochii spre Rusia. Să înţelegem că, prin semnarea unui protocol cu Marian Lupu, oamenii lui Putin au renunţat definitiv la Voronin?
M.D.: Nu e vorba de vanitate, ci de o funcţie banală fiindcă, în RM, capitalul decide, şi nu preşedintele. Alianţa a luat naştere printr-o înţelegere: Marian Lupu - preşedinte. Acum, după alegeri, se vor înţelege din nou. Cei care vor trece pragul. Cât priveşte binecuvântarea Moscovei, eu am altă părere.
Am mai spus-o şi cu alte ocazii. Într-o campanie electorală, într-un stat precum RM, este necesar ca fiecare lider de partid să declare deschis, convingător şi să motiveze „ce carte joacă” în materie de politică externă şi orientare strategică. „Cartea Moscovei”, „Cartea Bucureştiului”, „Cartea Washingtonului”, „Cartea Bruxellesului” etc. Pentru ca electoratul basarabean - lămurit, convins - să aleagă. Faptul că e mare înghesuială printre partidele de la Chişinău de a obţine fonduri din partea Moscovei e cu totul altă temă de discuţie.
Domnul Lupu a semnat o convenţie de colaborare cu partidul domnului Putin, care îşi va pierde în curând monopolul pe eşichierul politic din Rusia. Kremlinul doreşte o nouă grupare la guvernare în RM, dar nu ţine neapărat ca să fie şi comuniştii lui Voronin.
V.P.: Falia geopolitică dintre Prut şi Nistru atestă reaprinderea disputelor dintre Est şi Vest, nu doar pentru cele şase foste judeţe ale României. Rusia primeşte si trimite emisari, miniştri importanţi din UE au venit la Chişinău.
Cât de mult va conta în exprimarea votului efectul de vitrină al Uniunii Europene?
M.D.: „Efectul de vitrină” contează pentru o parte a elitelor şi pentru migranţii (emigranţii) basarabeni. Cei de acasă, din mediul rural, vor vota tradiţional pentru reprezentanţii acelor partide care vor bate din poartă în poartă şi vor aduce şi „pomeni electorale”.
V.P.: Timpurile se schimbă rapid, dar Rusia manifestă un interes disproporţionat pentru R. Moldova, deşi minoritatea imperială de-acolo reprezintă aproximativ 5-6% din totalul populaţiei. Deocamdată, Ucraina tace. Să-şi fi pierdut Kievul interesul pentru această zonă, mai ales că Ianukovici a dat semne politice evidente de reapropiere de Rusia?
M.D.: Interesul Moscovei nu este disproporţionat, este firesc. Se pare că strategii ruşi nu mai mizează pe vectorul euro-asiatic. Se caută o apropiere de Europa Occidentală. Desigur, în condiţii cu totul diferite de cele din timpul imperiului ţarist sau cel sovietic. Repet, Moscova nu mai poate dicta nimănui, ea caută garanţii de lungă durată pentru propriile ei interese vitale.
Eu văd altfel evoluţia: Ianukovici va da semne evidente de distanţare de Rusia. Aşteptaţi să treacă iarna aceasta, care se anunţă cumplită, şi vom discuta despre orientarea Ucrainei. De asemenea, importante sunt, în acest plan, rezultatele alegerilor din Bielorusia şi relaţia NATO-Georgia.
V.P.: Cât de eficiente vor fi eforturile României pentru sprijinirea Chişinăului, în contextul în care ţările europene mari par să joace de partea Rusiei?
M.D.: Tot ce întreprinde acum Preşedinţia, Guvernul şi Parlamentul României faţă de RM este constructiv şi util. Indiferent de părerile unor critici de profesie. Dar să studiem istoria. Un imperiu, adversar din Est, ne-a dat un ultimatum şi am cedat o parte din teritoriul naţional. Concomitent, aliaţi din Vest au „convins” România să se retragă dintr-o regiune a Ţării, în favoarea unui aliat al aliaţilor României. Istoria se repetă necruţător şi putem prognoza în ce condiţii România va fi convinsă să cedeze din nou. Şi aceasta nu neapărat în favoarea Rusiei. Parcă ne-ar pune pe gânduri vizita recentă la Chişinău a celor doi foşti primi miniştri vest-europeni: Dominique de Villepin şi Markus Meckel. Să fie oare incompatibile aspiraţiile românilor cu interesele marilor corporaţii europene? Unioniştii urmează să studieze atent interesele SUA şi Israelului în zona noastră, dacă Franţa şi
Germania vor deveni prea dependente de Rusia. „Unirea” înseamnă, înainte de toate, o permanentă vigilenţă şi readaptare.
V.P.: Pentru mulţi, "resetarea" lui Barack Obama a însemnat re-abandonarea statelor din estul Europei în pustiul de gheaţă. Dacă America vrea scut antirachetă, împreună cu Rusia, pentru apărarea est-europenilor, care au intrat în NATO tocmai ca să scape de mai vechea ameninţare, ce puteam aştepta de la recenta vizită a cancelarului Angela Merkel la Bucureşti?
M.D.: Ce aşteptau unii politicieni de la liderul german? Să ne anunţe că nu vom intra în zona Schengen? Că Bruxellesul ne dă afară din Uniune, din cauza actualei conduceri, inclusiv pentru aproprierea prea mare de Basarabia?… Absorbită de luptele intestine, o bună parte a clasei politice de la Bucureşti nici nu conştientizează ce grad de responsabilitate are Eterna Românie faţă de Europa Occidentală.
Nu cunosc în istorie un episod când ţara noastră să fi fost percepută drept „partener cheie în regiune”, cum a spus doamna Merkel. Cancelarul german Angela Merkel consideră România un factor creativ în Parteneriatul Estic. O confirmare a tezei este şi deschiderea în curând a Ambasadei Republicii Turkmenistan în România. Sper că Bucureştiul oficial va recepta adecvat decizia preşedintelui Gurbanguly Berdimuhamedov de a considera relaţia cu România ca extrem de importantă. Anume Caucazul şi Asia Centrală reprezintă principalele zone geostrategice, în care Europa Occidentală aşteaptă ca România să vină cu „experienţa şi creativitatea sa”. Împreună cu Germania şi alţi parteneri europeni, România se va implica în mod creativ şi în cooperarea la Marea Neagră, şi în strategia dunăreană, şi în conflictele îngheţate din regiune. În problema basarabeană, România poate conta pe
”avocaţi germani”, precum Anneli Ute Gabanyi, care vorbea recent cam aşa despre minorităţile din Basarabia şi drepturile lor:
„În Republica Moldova, cu ocazia Declaraţiei de independenţă, s-a produs o schimbare fundamentală şi foarte specială, în sensul că fosta minoritate, care însă era dominantă politic, economic, ideologic, militar, în ceea ce priveşte serviciile, minoritatea era cea rusă, care era poporul, ca să spun aşa, poporul imperial în fosta Uniune Sovietică, suprimarea sau oprimarea majorităţii, de fapt, a celei româneşti, sau moldoveneşti, cum dorim s-o numim, a fost una foarte specială. Chiar şi faţă de alte minorităţi asemănătoare din alte republici. Pentru că în Republica Moldova, această majoritate de facto etnică, dar oprimată din punct de vedere politic de către minoritatea rusă imperială, a fost atât de tracasată din punct de vedere etnic.
O astfel de minoritate imperială, sau dacă vreţi post-imperială, va considera că orice privilegiu pierdut şi pe care îl avea înainte în imperiu, orice privilegiu pierdut este considerat ca o îngrădire a drepturilor ei. Avem acelaşi sindrom de minoritate imperială, sau post imperială, de exemplu, la maghiari, care şi-au pierdut poziţia dominantă după Primul Război Mondial.”
În ce îl priveşte pe Barack Obama, el e liber să abandoneze orice, în afară de interesele capitalului american, ca să nu împărtăşească soarta predecesorului său JFK. E o temă puţin cam complicată pentru noi, doi români, preocupaţi de problemele Unirii.
V.P.: Preşedintele Mihai Ghimpu v-a înmânat Ordinul Republicii şi aţi acceptat această înaltă distincţie. Cum să înţelegem acest gest din partea luptătorului Mircea Druc, care a refuzat să recunoască Republica Molotov? Este o primă inconsecvenţă?
M.D.: Sigur că este un paradox. Eu, care am militat mereu pentru apropierea de România, am fost medaliat de Republica Moldova, iar nu de Ţara mea, România. Petru Lucinschi, adversarul meu, care a prigonit spiritualitatea românească din Basarabia în timpul lui Brejnev, a fost medaliat de preşedintele român Emil Constantinescu, un om care se pretindea de dreapta. Nu e un reproş, este o constatatre...
Eu nu puteam să-l refuz pe Mihai Ghimpu, aşa cum nu aş fi putut să-i refuz pe Gheorghe şi pe Simion Ghimpu. Aşa cum nici luptătorii români din Transnistria nu puteau să refuze participarea la un asemenea eveniment, provocat cu mintea şi cu inima de Mihai Ghimpu. Consider că această distincţie acordată de Mihai Ghimpu este o ofrandă pe drept cuvânt adusă luptei pentru eliberare naţională din Basarabia.
A consemnat Viorel Patrichi
duminică, 17 octombrie 2010
Vedere de pe Centură. Poliţiştii din România strigă “Hoţii!”
Vedere de pe Centură
Poliţiştii din România strigă “Hoţii!”
Am avut un coşmar. Am văzut mii de apărători ai legii din ţara mea, care strigau “Hoţii!”, “Ieşi afară, javră ordinară!” şi aruncau caşchetele în curtea Palatului Cotroceni. Să nu se atingă nimeni de leafa lor că fură foc. Să taie de la alţii! Eu nu cred că Emil Boc are bani şi nu vrea să le dea. Nu cred. Dacă ar avea, le-ar da. Nu s-au produs dovezi că Emil Boc fură, dar există probe evidente că economia României este “sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire!”. Timp de 20 de ani, politicienii ne-au stimulat să distrugem până şi agricultura, iar noi, ca nişte berbeci, am trăit din ce s-a înstrăinat, apoi am călcat totul în picioare. Şi vrem bani! Mulţi bani! Chiar şi pentru sporul de ruşine, pentru sporul de zâmbet. Nu am văzut măcar un angajator să plătească spor de inteligenţă, de creativitate. Bine, să nu zâmbim, să muncim încruntaţi, fără spor de zâmbet, dar să lucrăm deştept până la capăt. Să nu ne ia amocul pe parcurs, cum se întâmplă în fotbal. Ce oglindă crudă poate fi uneroi fotbalul pentru mentalul colectiv al unei naţiuni...
De regulă, românul strigă « Hoţii ! » când rămâne fără geantă, când îi sparge un nenorocit casa, maşina... Dar când pretinşii apărători ai legii strigă « Hoţii ! », ce mai rămâne de făcut? Rezultă că statul este cuprins de anomie, nu se mai poate face nimic. Ce pot să creadă românii obişnuiţi, atunci când îi văd pe oamenii legii făcând cel mai dezagreabil gest obscen, pe care doar unii ţigani îl etalează cu mândrie cretină ? Şi asta, desigur, la o oră de maximă audienţă, când şi copiii se uită la televizoare. Cum mai poate o româncă agresată (fenomen frecvent) să se mai adreseze unui poliţist pentru apărare?
Nu-ţi convine leafa, pleci! Dar nu ai voie să tăvăleşti simbolurile naţionale, pentru care ai depus jurământ.
Însă, iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac! Pretorienii din spate, cu lefuri şi pensii de favoare, i-au mânat în stradă ca pe vite. Marinelu a luat banii şi i-a dat Blondei Norvegiene! Un burtos albastru ameninţa la televizor că ei au arme şi că, indirect, pot să-şi facă dreptate singuri. “Că şi Ceauşescu a fost omorât, dar ăla măcar era patriot...” Dar ce poate face un profesor care are leafă de două ori mai mică decât un tablagiu? El poate trage cu pixul după Emil Boc?
Jos pălăria, Vasile Blaga!
Nu ştim care au fost iţele care au dus la demisia “de onoare” a lui Vasile Blaga. În ziua de 24 septembrie, a fost o tentativă naivă de puci, încât până şi ucrainenii anunţau că « în perioada 24-28 septembrie, în România vor avea loc cutremure devastatoare ». Iar această afirmaţie i se atribuia directorului adjunct al Institutului de Seismologie de la Kiev... Vasile Blaga s-a retras la timp şi a rămas tunarul de rezervă în partidul bocilor. O altă mutare credibilă nu mai există acolo. Să nu ne facem iluzii cu fiţele Blondei Norvegiene...
“Este inacceptabil să vezi pângărite simbolurile statului de cei care trebuie să le apere”, cugeta cu voce tare Marinelu, dezamăgit de “insitituţiile statului, care trebuie să lucreze”. Şi era cât pe ce să-l lucreze, mai ales că unii au venit înarmaţi. El ar trebui să ştie mai bine ca noi că Benone are mintea odihnită... "Este o misiune extrem de dificilă, extrem de grea şi responsabilitatea dumneavoastră de a fi la înălţimea predecesorului vă face misiunea şi mai grea. Sunteţi un ministru tânăr, jurist, un om care va înţelege foarte bine ce înseamnă legea. Ministerul pe care îl preluaţi în această seară este unul din pilonii statului român, este un minister ai cărui salariaţi sunt la contact cu cetăţeanul, un minister ai cărui salariaţi trebuie să aibă deplin respect pentru lege, iar comportamentul lor trebuie să nu lase dubii asupra moralităţii", i-a spus Marinelu lui Traian Igaş, favoritul lui Gheorghe Falcă din Arad.
Să-i comparăm pe poliţiştii noştri, urlând cu deştu din mijloc deasupra ţestei, cu femeile din Coreea de Sud, care, atunci când tigrul de hârtie creponată din Extremul Orient s-a prăbuşit, au stat la coadă ca să-şi doneze inelele, brăţările şi cerceii pentru salvarea economiei naţionale. Şi pretorienii noştri au făcut la fel când s-au luptat pe baricadele de la Bancorex, Caritas, Safi, FNI şi la alte operaţiuni strategice, când primeau vile la cheie din partea mafiei.
Cârrrlanul s-a dat peste cap. Se face şi preş!
Micu Titulescu a trecut prin experienţe extreme. S-a dat peste cap şi s-a însurat cu fata lui Ilie Sîrbu – Lăpuşan spune, nu eu. S-a dat peste cap şi s-a gudurat pe lângă Nepotu Mătuşii Tamara până a parventi suficient de mult ca să ajungă în vârful parului din Partidu lu Mukles. S-a dat la propriu cu maşina peste cap şi tare mă tem că era să-i iasă figura. Acum se dă peste cap şi nu face decât să rămână la fel de ridicol când îi atacă pe românii plecaţi din ţară fiindcă l-au votat pe Marinelu. Călcatul în străchini a devenit a doua lui natură şi e cam devreme. “Noi nu l-am votat pe Băsescu. L-au votat cei din diaspora (sic!). Votul românilor din diaspora a fost mai important, decât al celor 11 milioane de români din ţară. Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a fost susţinut de Traian Băsescu pentru a deveni primar; acesta şi-a plătit datoria faţă de preşedintele României”. Sărace, Batore, sărace! Orice, dar nu trebuia să-i amesteci pe românii din Basarabia în troaca Nepotului Mătuşii Tamara, care a spus în 1991: “Uniunea Sovietică este o realitate şi trebuie să ţinem seama de ea”. Ce se întâmplă dacă te dai peste cap şi rămâi aşa? Cum să ajungă un asemenea fleac preşedintele României, când el nu a fost măcar primar de Gheboaia?
După mai multe răţoieli din partea Micului Pirania, iese şi Marinelu cu toroipanu pe sticlă: “Victor Ponta trebuie să facă frumos ca maimuţica, să placă la foarte mulţi din PSD. Lu i se pare că a fi obraznic, impertinent ajută la ceva. Până acum, credeam că doar faţa îl arată imatur, dar, prin comportament, arată că nu numai faţa îl arată imatur, ci chiar fondul lui. Omul ăsta a venit preş la mine în birou, în 2008, şi mă întreba ”m-aţi putea sprijini la competiţie pentru alegerile la Primăria Capitalei? Răspunsul meu a fost “nu, că nu ai şanse!”. La mine în birou, acest Ponta, care azi vituperează împotriva preşedintelui, era la mine în birou ca un preş. Tot el discuta înainte de alegeri un portofoliu de ministru prin ieşirea din PSD, înainte de alegerile din partidul lor. Nu pot să-i mai tolerez obrăznicia, când ştiu câte parale face...”
Sigur că speranţa noastră se leagă de promovarea tinerilor în politică. Dar dacă ne legăm destinul de asemenea oportunişti, fie ei şi tineri, care au deprins perfect de la bătrânele jabe lecţia populismului politicianist, atunci ne punem singuri fitilul la temelia securităţii naţioanle. De altfel, toată clasa politică se face vinovată de acest dezastru prin mituirea repetată a populaţiei.
Estimp, şogorii lui Morko Bellissima îşi fac mendrele mai departe : Primăria din Sfântu Gheorghe a înlocuit numele străzii “Horea, Cloşca şi Crişan” cu « Dealul Attila ». Nu cred că e posibilă o insultă mai mizerabilă şi trebuie să mă întreb ce a făcut Vasile Blaga atunci când a aflat, fiindcă el este transilvănean.
Pentru cine mai are dubii, iată mod de a gândi. « Ce om mişto, deschis, drăguţ! Se minunează post factum Micu Titulescu. Nu rece (arogant, o să zică cârcotaşii) şi pedant ca şeful meu de atunci, cu care aveam o relaţie strict profesională, excelentă, dar în niciun caz de glume şi bancuri ! Mai aveam puţin şi eram gata să mă înscriu în fan clubul Băsescu. Şi ce poate fi mai drăguţ, decât să aflaţi de la mine cum l-am întâlnit prima dată în viaţă pe Băse (chiar nu merită să fac eforturi să fiu politicos cu el !). În 2002, când Băse, în stilul caracteristic, ţipa că vrea să muncească, dar nu-l lasă corupţii de consilieri, Adrian Năastase a mutat şi el pe tabla de şah cu « nebunul », respectiv cu mine – tânăr şi dornic de afirmare, şef la Departamentul de Control al Guvernului ! »
Şi Micu Pirania purcede la control : « o lună şi jumătate de muncă pe brânci în cotloanele Primăriei şi am pus toată mizeria de acolo în faimosul Raport care a produs probabil scandalul anului: furau toţi pe rupte, Băsescu cu o ceată de consilieri (inclusiv PSD-işti, normal) ».
A făcut Micu Titulescu plângere la Parchet dacă i-a prins că « furau pe rupte » ? Cum aşa !? Dar vrea să conducă România. De ce nu l- alegat pe Marinelu? Că doar e procuror?!
Şi a urmat tranzacţia la... TVR, în direct. Puştiul învăţa iute de la Nepotu Mătuşii Tamara. S-a dus cu Marinelu la machiaj. “L-am salutat cu politeţe, dar cu mare reţinere, nu îl mai vă+zusem niciodată live! A venit la mine de parcă eram vechi prieteni, m-a luat direct cu bancuri, a hâhâit în stilul caracteristic şi m-a bătut de câteva ori pe spate! În câteva minute, mi-a făcut confidenţe, ce tare îi plac băieţii tineri şi serioşi aşa ca mine, că îmi vede un viitor luminos, bla bla! Finalul a fost apoteotic "băi Victore, păcat că eşti însurat, că am două fete, hahahaha!"
"Recunosc că am căzut pe spate, am devenit numai zâmbet şi îmi amintesc că, pe drumul spre studioul emisiunii, mă gândeam ce om mişto, deschis, drăguţ, nu rece (arogant, o să zică cârcotaşii) şi pedant ca şeful meu de atunci, cu care aveam o relaţie strict profesională, excelentă, dar în niciun caz de glume şi bancuri! Mai aveam puţin şi eram gata să mă înscriu iîn fan clubul Băsescu şi deja mă mustra conştiinţa că am scris de toate matrapazlîcurile lui de la Primărie - un om aşa simpatic nu avea cum să facă toate relele scrise de mine acolo, probabil că am fost prea aspru!".
Primul a vorbit la TVR Marinelu: "Această slugă a lui Năstase, acest tânăr ticălos a venit aici să vă spună numai minciuni şi să-i apere pe corupţii pesedeului!"
"Cum, cine, de cine zice? Mai aveam puţin şi mă uitam să văd despre cine vorbeşte, nu-mi venea să cred că zice de mine! Am avut câteva minute de derută totală, mai aveam puţin şi mă ridicam umil să-i amintesc că sunt ăla pe care zicea mai devreme (hăhăind, e drept) că-l vrea de ginere!".
Regret că nu am văzut emisiunea. Merita…
Şi apare Maleficu Nuş la oră de maximă audienţă să-l vază poporu! “Eu i-am adunat pe toţi politicienii, pe toţi oamenii de afaceri şi am făcut lobby să-l suspendăm pe domnul Traian Băsescu”. Ce vor să facă onorabilii acum? Să-l suspinde din nou pe Marinelu. Buuun! Cine i-a sfătuit să facă acest pas? Maleficu Nuş! Dacă aş fi în locul lui Dinu Păturiciu sau al Varanului-cu-Platoşă, aş fi spus cu Nenea Iancu: “Aici miroase a trădare!”
Spre comparaţie, Marietjie Prinsloo din Africa de Sud a făcut şi ea un FNI şi a lăsat plesnind din buze 30.000 de oameni. Paguba a fost de 1,5 miliarde de ranzi (220 de milioane de dolari). Ea a fost condamnată la 29.000 de ani de puşcărie. După ce a estorcat de la americani vreo 50 de miliarde de dolari, Bernard Madoff a fost condamnat la 150 de ani de închisoare.
De atâta Ponta, prinde a muşca şi Roberta. „În orice ţară democratică, Roberta Anastase ar fi fost arestată, nu Vântu sau o asistentă de la Giuleşti”, a spus Micu Titulescu. Mă Victoraş, când o vezi, ţie nu-ţi vine s-o muşti? Pe Roberta vreau să zic. "Este clar că singura titulatură care i se potriveşte lui Victor Ponta este «micul Caţavencu», care plânge pe la televiziuni despre ţărişoara lui şi, în realitate, chiuleşte din Parlament", a ripostat Roberta.
Rusia a amăgit România ca să îmbrobodească Bulgaria
Moscova face mai departe diplomaţie de conductă. Are şi cu cine. Pe 15 octombrie, Alexei Miller, preşedintele trustului Gazprom, a discutat cu autorităţile de la Sofia problemele privind construirea conductei South Stream. S-a întâlnit cu premierul Boiko Borisov, care, de când a ajuns la putere, blochează cooperarea din domeniul energeticii cu Rusia, şi cu Traicio Traikov, ministrul Economiei. Ultimele pretenţii ale părţii bulgare constau în reducerea preţului la gazele ruseşti, excluderea de pe circuitul de livrare a gazelor a intermediarilor Overgas şi WIEE, garanţii că sistemul de tranzit Bulgargaz va avea gaz la întreaga capacitate. Acum, din cauza crizei economice din sud-estul Europei, Bulgargaz este o conductă aproape goală, iar după darea în folosinţă a gazoductului South Stream, va rămâne pustie.
Amintim că, la întâlnirea informală dintre premierul italian Silvio Berlusconi şi premierul rus Vladimir Putin, reprezentantul Romei a spus că el "va aborda în mod diplomatic, desigur, una din ţări pentru a o convinge să nu mai ridice şi alte obstacole în calea acestui proiect". (Era vorba de South Stream). Se ştie că domnul Berlusconi are relaţii amicale cu Boiko Borisov, dar până acum această relaţie nu i-a folosit. Iar pentru proiectarea şi construirea segmentului maritim al conductei South Stream, Gazprom şi Eni din Italia au pus bazele unei companii mixte. Bulgaria rămâne o ţară-cheie pentru tranzitul gazului în acest proiect fiindcă pe teritoriul ei va ieşi conducta din Marea Neagră.
Conducându-se după proverbul popular "e bine să speri la un porieten, dar mai bine să te ajuţi singur", Alexei Miller a trecut mai întâi prin România, înainte să se ducă în Bulgaria. Pe 13 octombrie, el s-a întâlnit la Bucureşti cu premierul Emil Boc şi cu Ion Ariton, ministrul Economiei, comerţului şi mediului de afaceri. În cadrul acestei întâlniri - a doua până acum - şeful Gazprom a semnat cu Florin Cosma, directorul general al companiei de stat Transgaz, un acord privind intenţia de a elabora planul de fezabilitate tehnico-economică pentru eventuala trecere a conductei South Stream pe teritoriul acestei ţări. "Pentru îndeplinirea acestei misiuni, părţile au convenit să constituie o grupă de experţi", a comunicat serviciul de presă al Gazprom. Această grupă are misiunea să efectueze rapid evaluările necesare şi, dacă va obţine rezultate pozitive, în primul trimestru al anului 2011, Gazprom şi
Transgaz "vor veni cu propunerea semnării unei convenţii interguvernamentale ruso-române privind cooperarea în realizarea proiectului South Stream.
Campania Gazpromului, declanşată în România, are ca obiectiv evident să pună presiune pe Bulgaria şi să pregătească o alternativă pentru tranzitul conductei. Dacă Sofia continuă să se eschiveze.
În acest sens, stau drept mărtuire directă şi teremenele propuse pentru elaborarea planului de fezabilitate tehnico-economică al traseului.
Reamintim că, în vară, în prezenţa premierului bulgar Boiko Borisov, Serghei Şmatko, ministrul Energeticii din Rusia, şi Traicio Traikov, ministrul Economiei bulgare, au semnat o "foaie de parcurs" pentru realizarea conductei South Stream. Partea bulgară a negociat şi a amânat crearea societăţii mixte pentru proiectarea şi construirea gazoductului pe teritoriul ţării până în februarie 2011, adică la mijlocul primului trimestru al anului. În caz că înţelelegerea cu Bulgaria cade, Gazprom vrea să aibă gata pregătit un aerodrom de rezervă în România.
E adevărat sunt mari îndoieli că acest gazoduct va putea să treacă din Rusia spre ţărmul românesc, fără să treacă prin apele bulgăreşti sau ucrainene. Dar Emil Boc nu ştia! Negocieri pentru a obţine dreptul de a pune conducta pe fundul Mării Negre se duc numai cu Turcia, care încă nu şi-a dat acordul. În plus, graniţele maritime în bazinul Mării Negre constituie subiectul unor dispute teritoriale între ţările din regiune.
Pe de altă parte, Rusia şi Bulgaria au prelungit cu încă şase luni - până la sfârşitul lui martie 2011 - acordul privind construirea centralei atomo-electrice de la Belene, arată presa bulgară. Surse din interiorul corporaţiei de stat Rosatom au confirmat această informaţie. Contractor general pentru acest proiect, compania rusă ZAO Atomstroiexport intenţionează, de asemenea, să coopereze cu Compania Electrică Naţională din Bulgaria pentru stabilirea unor preţuri ferme pentru această centrală. Astfel, Bulgaria a mers în instanţă pentru a cere daune de 2 miliarde de euro, bani pe care Atomstroiexport era gata să-i dea dacă acordul, care a expirat la sfârşitul lui septembrie, nu va fi prelungit. Rusia şi Bulgaria vor definitiva în decembrie dimensiunea costurilor pentru construirea centralei atomo-electrice. Iniţial, s-a discutat utilizarea unor indici de preţ de bază (aproximativ 4 miliarde de euro pentru două
blocuri). Controversele se învârt, în special, în jurul a ceea ce ar însemna indicele inflaţiei de bază, în cazul creşterii preţurilor: indicele Rusiei, al Uniunii Europene sau al Bulgariei. Acum Sofia insistă pe un preţ de cost fix. Anterior, premierul bulgar Boiko Borisov spunea că preţul centralei atomo-electirce de la Belene nu trebuie să depăşească 7 miliarde de euro.
Evident, s-a întâmplat totul ca la carte: după ce i-a îmborbodit pe români la Bucureşti, rusul Miller s-a dus la Sofia şi a semnat cu bulgarii pentru constituirea unei societăţi mixte, pentru construirea conductei South Stream, fiecare cu o partiicpaţie de câte 50%!
De ce trebuie să ne minunăm de bulgari? Uite ce zice senatorul Furnda : "Transnistria este o republică nerecunoscută. Ce se poate face din punct de vedere juridic? Moldova poate să ceară de la Rusia, prin intermediul Tribunalului internaţional de la Haga, retragerea trupelor. Dar eu sunt convins că Moldova nu are nicio şansă să câştige un asemenea proces. Fiindcă, în prezent, trupele ruseşti au statut de forţe pentru menţinerea păcii", a declarat Frunda într-un interviu pentru "Europa Liberă". Christian Wilhelm Walter Wulff, preşedintele Germaniei, s-a dus la Moscova în aceeaşi perioadă în care Cancelarul venea la Bucureşti. « Rusia ne-a iertat şi acesta este cel mai mare dar”, spune Wulf.
Aparent, este un succes vizita doamnei Angel Merkel la Bucureşti, care i-a cerut României să participe la reglementarea conflictului de pe Nistru.
De partea cealaltă, Viktor Orban a câştigat cu FIDESZ şi alegerile municipale după ce a atacat virulent România pentru autonomia unguruilor din Transilvania.
Japonia i-a cerut lui Medvedev să-şi anuleze vizita din Insulele Kurile
Guvernul Japoniei i-a cerut lui Medvedev pe 29 septembrie să-şi anuleze vizita în Insulele Kurile de Sud, care, după al Doilea Război Mondial, au devenit subiect de dispută teritorială între Moscova şi Tokio. Aflat la Petropavlovsk din Kamceatka, Medvedev îşi anunţase intenţia de a vizita Kurilele de Sud. Conform spuselor lui Iosito Sengoku, reprezentantul Guvernului nipon, Tokio insistă pentru anularea vizitei şi "a informat partea rusă cu privire la poziţia sa".
Japonia are pretenţii să i se restituie 4 insule din Arhipelagul Kurilelor de sud: Iturup, Kunaşir, Şikotan şi Haboman. În acest sens, Tokio face trimitere la Tratatul bilateral privind relaţiile comerciale şi frontierele din 1855.
Moscova susţine că Insulele Kurile de Sud au intrat în componenţa URSS (iar Rusia este succesorul juridic al Uniunii Sovietice), ca urmare a celui de-al Doilea Război Mondial. De aceea, în conformitate cu normele dreptului internaţional, suveranitatea rusă asupra acestor insule nu se poate pune la îndoială. Cu toate acestea, japonezii au condiţionat semnarea tratatului de pace dintre cele două ţări de rezolvarea acestei diuspute teritoriale. La un forum cu politologii din 10 septembrie, care a avut loc la Iaroslavl, Medvedev a declarat că Rusia va dezvolta relaţiile cu Japonia, în ciuda disputei teritoriale.
Spionii britanici l-au omorât pe Rasputin
Cine l-a omorât pe Grigori Rasputin, iată o dispută care s-a păstrat până astăzi. Natalia Goliţîna vorbeşte de la Londra despre acest subiect încă tabu. Acolo a apărut cartea "Şase. Istoria serviciului secret britanic", scrisă de Michael Smith. Este primul volum dintr-o culegere enormă despre istoria serviciului de informaţii britanic, intitulată "Serviciul Secret", care prezintă evenimentele din perioada 1909-1939. Cuvântul "Şase" din titlul cărţii lui Smith îl trimite pe cititor la denumirea contemporană MI6, o abreviere a englezescului "Military Intelligence". Autorul cărţii a lucrat în serviciile militare secrete şi a avut acces la arhive ferecate până acum. Primele capitole din carte se dedică organizării, în 1909, a Intelligence Service şi figurii legendare a primului şef al serviciului, comandantul Sir George Mansfield Smith-Cumming. Intuind războiul iminent cu Germania, Cumming a creat
prima reţea de agenţi britanici profesionişti din istorie, care să lucreze pe teritorioul presupusului adversar. De la începutul Primul Război Mondial, el a organizat la Petrograd biroul agenturii britanice. Toţi lucrătorii aveau acoperire diplomatică.
Smith scrie că, în plin război, maiorul Kadbert Thornhill, un membru al agenturii britanice, îi scrie lui Cumming despre zvonurile care circulau intens la Petrograd cu privire la tratativele ţarinei Alexandra Fedorovna (nemţoaică de origine) pentru o pace separată cu Germania şi despre participarea la aceste negocieri a lui Grigori Rasputin. Cumming a intrat în alertă fiindcă ieşirea Rusiei din război ar fi însemnat aruncarea din Est spre Vest a 70 de divizii germane, ceea ce ar fi făcut ca războiul să se termine inevitabil în favoarea Germaniei. Şeful agenturii britanice a cerut să se obţină prin orice mijloace informaţii cu privire la negocierile separate, iar, la nevoie, să fie îndepărtat Rasputin care îl convinsese pe ţar să iasă din război.
În memoriile sale, Iusupov recunoaşte asasinarea lui Rasputin. De fapt, el însuşi a făcut parte din complotul agenturii britanice. La Petrograd a fost trimis căpitanul Oswald Rayner, cu misiunea de a obţine de la Rasputin informaţii privin negocierile cu Germania şi de a-l elimina fiindcă era un periculos agent de influenţă pentru Germania. La 29 decembrie 1916, la cererea lui Reiner, cneazul Iusupov l-a invitat la el acasă pe Grigori Rasputin. La reuniunea organizată, au mai participat Vladimir Purişkevici, deputat în Duma de Stat, şi marele cneaz Dmitri Pavlovici. În casă era şi Rayner, care s-a şi ocupat de îmbătarea şi torturarea lui Rasputin. Michael Smith scrie că l-au îmbătat şi l-au tortirat crunt pe favoritul familiei ţariste, încercând să smulgă de la el informaţii privind tratativele cu nemţii, care, în realitate, nu au avut loc niciodată. Când au văzut că nu obţin nimic, Iusupov şi Purişkevici l-au
împuşcat pe Rasputin. Ultimul glonţ - mortal - a fost tras de Oswald Rayner. Într-un interviu pentru Radio Svoboda, Michael Smith respinge categoric versiunea asasinării lui Rasputin, prezentată în memoriile cneazului Iusupov şi ale lui Vladimir Purişkevici.
"Cneazul Iusupov era prietenul lui Oswald Rayner, se cunoscuseră la Universitatea din Oxford, unde au fost colegi, povesteşte Smith. După cum se ştie, Iusupov îl ura pe Rasputin şi a constituit un grup de aristocraţi îngrijoraţi de influenţa acestuia asupra ţarului şi a ţarinei. Versiunea oficială a asasinării lui Rasputin este un complot al aristocraţilor ruşi, care au vrut să-i scape pe ţari de influenşţa lui nefastă. În memoriile lui, Iusupov recunoaşte că l-a asasinat pe Rasputin. Numai că el însuşi era agent britanic. După cum confirmă expertizele medicale militare şi ruseşti, şi britanice, glonţul fatal a fost tras dintr-un pistol Weebly, aflat în dotarea armatei engleze. Numai Oswald Rayner avea un asemenea revolver. Acesta se afla în casa lui Iusupov şi a participat la torturarea lui Rasputin, încercând să afle despre negocierile cu nemţii.
Michael Smith scrie că, după moartrea lui Rasputin, agentura britanică a mai încercat o dată să împiedice ieşirea Rusiei din război. În acest scop, după Revoluţia din februarie de la Petrograd, a fost trimis acolo celebrul scriitor Somerset Maugham, care era spion britanic. Maugham s-a aflat la Petrograd din august până în noiembrie 1917 şi s-a întâlnit de mai multe ori cu Alexandr Kerenski şi cu Boris Savinkov, care conducea Ministerul de Război. Somerset Maugham avea misiunea să-l convingă pe Kerenski să continue războiul, să promită un ajutor britanic considerabil în acest scop, pentru a preveni preluarea puterii de către bolşevici.
Michael Smith consideră că misiunea lui Maugham a eşuat în mare parte din cauza lipsei de experienţă a scriitorului englez:
"Până la sosirea la Petrograd, Somerset Maugham a fost agent britanic în Elveţia. El nu a lucrat acolo pentru Intelligence Service, ci pentru agentura armatei britanice. Despre experienţa lui de spion în Elveţia, Maugham scrie povestirile "Ashenden sau agentul britanic". El a fost agentul şi prietenul apropiat al şefului agenturii armatei britanice în America, Sir William Weissman. Weissman însuşi l-a însărcinat cu misiunea de a pleca în Rusia. Maugham a fost în Rusia, dar nu avea experienţa unui agent de influenţă. Misiunea lui nu a adus rezultate concrete. În plus, ulterior, el a scris deschis despre această misiune. Adevărata imagine a fost departe de versiunea descrisă în cartea "Ashenden". Şederea lui Maugham la Petrograd nu a influenţat nicicum mersul evenimentelor din Rusia. Maugham însuşi a recunoscut că a suferit un eşec total în încercarea de a împiedica venirea la putere a bolşevicilor.
Ursul şi mandarinul
Dmitri Medvedev şi Hu Jintao au anunţat finalizarea conductei de petrol dintre Rusia şi China
Aflat într-o vizită oficială în China, preşedintele rus Dmitri Medvedev şi omologul chinez Hu Jintao au comunicat că s-a terminat construcţia oleoductului care leagă cele două ţări. Derivaţia de la magistrala "Siberia Orientală - Oceanul Pacific" spre China s-a realizat în conformitate cu un contract semnat în februarie 2009, de către companiile ruseşti Rosnefti şi Transnefti şi întreprinderea chineză CNPC. Această derivaţie pleacă din satul Skovorodino, trece frontiera la Mohe şi ajunge în satul chinez Daqing. Ceremonia finalizării şantierului a avut loc în Palatul Adunării Poporului, din centrul Beijingului.
Liderii celor două ţări au putut vedea în timp real ce se întâmplă la frontiera dintre China şi Rusia. "Acest proiect consolidează parteneriatul nostru strategic şi relaţiile noastre reciproce, este o lucrare de viitor, utilă pentru ambele părţi şi sunt convins că va fi în folosul ţărilor noastre. Este un mare proiect care va uni strâns ţările noastre şi va permite rezolvarea unor diverse probleme economice şi sociale," a spus Medvedev la ceremonie.
Liderii celor două ţări au mulţumit constructorilor pentru finalizarea proeictului. "Realizarea cu succes a construcţiei conductei de petrol se poate considera pe drept cuvânt un exemplu al cooperării dintre cele două ţări, cooperare întemeiată pe principiul avantajului reciproc. Este o nouă piatră de hotar în colaborarea noastră din domeniul energiei. Eu sper foarte mult că societăţile implicate vor depune toate eforturile pentru ca această colaborare a noastră să sporească şi mai mult", a afirmat Hu Jintao.
Medvedev şi Hu Jintao au apăsat un buton simbolic, prin care se finaliza astfel şantierul.
Conform acestui acord bilateral, China a oferit companiilor ruseşti un credit de 25 de miliarde de dolari, în schimbul garantării livrărilor de ţiţei prin această conductă rimp de 20 de ani (din 2011 până în 2030), la un volum de 15 milioane de tone pe an.
Viorel Patrichi
Poliţiştii din România strigă “Hoţii!”
Am avut un coşmar. Am văzut mii de apărători ai legii din ţara mea, care strigau “Hoţii!”, “Ieşi afară, javră ordinară!” şi aruncau caşchetele în curtea Palatului Cotroceni. Să nu se atingă nimeni de leafa lor că fură foc. Să taie de la alţii! Eu nu cred că Emil Boc are bani şi nu vrea să le dea. Nu cred. Dacă ar avea, le-ar da. Nu s-au produs dovezi că Emil Boc fură, dar există probe evidente că economia României este “sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire!”. Timp de 20 de ani, politicienii ne-au stimulat să distrugem până şi agricultura, iar noi, ca nişte berbeci, am trăit din ce s-a înstrăinat, apoi am călcat totul în picioare. Şi vrem bani! Mulţi bani! Chiar şi pentru sporul de ruşine, pentru sporul de zâmbet. Nu am văzut măcar un angajator să plătească spor de inteligenţă, de creativitate. Bine, să nu zâmbim, să muncim încruntaţi, fără spor de zâmbet, dar să lucrăm deştept până la capăt. Să nu ne ia amocul pe parcurs, cum se întâmplă în fotbal. Ce oglindă crudă poate fi uneroi fotbalul pentru mentalul colectiv al unei naţiuni...
De regulă, românul strigă « Hoţii ! » când rămâne fără geantă, când îi sparge un nenorocit casa, maşina... Dar când pretinşii apărători ai legii strigă « Hoţii ! », ce mai rămâne de făcut? Rezultă că statul este cuprins de anomie, nu se mai poate face nimic. Ce pot să creadă românii obişnuiţi, atunci când îi văd pe oamenii legii făcând cel mai dezagreabil gest obscen, pe care doar unii ţigani îl etalează cu mândrie cretină ? Şi asta, desigur, la o oră de maximă audienţă, când şi copiii se uită la televizoare. Cum mai poate o româncă agresată (fenomen frecvent) să se mai adreseze unui poliţist pentru apărare?
Nu-ţi convine leafa, pleci! Dar nu ai voie să tăvăleşti simbolurile naţionale, pentru care ai depus jurământ.
Însă, iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac! Pretorienii din spate, cu lefuri şi pensii de favoare, i-au mânat în stradă ca pe vite. Marinelu a luat banii şi i-a dat Blondei Norvegiene! Un burtos albastru ameninţa la televizor că ei au arme şi că, indirect, pot să-şi facă dreptate singuri. “Că şi Ceauşescu a fost omorât, dar ăla măcar era patriot...” Dar ce poate face un profesor care are leafă de două ori mai mică decât un tablagiu? El poate trage cu pixul după Emil Boc?
Jos pălăria, Vasile Blaga!
Nu ştim care au fost iţele care au dus la demisia “de onoare” a lui Vasile Blaga. În ziua de 24 septembrie, a fost o tentativă naivă de puci, încât până şi ucrainenii anunţau că « în perioada 24-28 septembrie, în România vor avea loc cutremure devastatoare ». Iar această afirmaţie i se atribuia directorului adjunct al Institutului de Seismologie de la Kiev... Vasile Blaga s-a retras la timp şi a rămas tunarul de rezervă în partidul bocilor. O altă mutare credibilă nu mai există acolo. Să nu ne facem iluzii cu fiţele Blondei Norvegiene...
“Este inacceptabil să vezi pângărite simbolurile statului de cei care trebuie să le apere”, cugeta cu voce tare Marinelu, dezamăgit de “insitituţiile statului, care trebuie să lucreze”. Şi era cât pe ce să-l lucreze, mai ales că unii au venit înarmaţi. El ar trebui să ştie mai bine ca noi că Benone are mintea odihnită... "Este o misiune extrem de dificilă, extrem de grea şi responsabilitatea dumneavoastră de a fi la înălţimea predecesorului vă face misiunea şi mai grea. Sunteţi un ministru tânăr, jurist, un om care va înţelege foarte bine ce înseamnă legea. Ministerul pe care îl preluaţi în această seară este unul din pilonii statului român, este un minister ai cărui salariaţi sunt la contact cu cetăţeanul, un minister ai cărui salariaţi trebuie să aibă deplin respect pentru lege, iar comportamentul lor trebuie să nu lase dubii asupra moralităţii", i-a spus Marinelu lui Traian Igaş, favoritul lui Gheorghe Falcă din Arad.
Să-i comparăm pe poliţiştii noştri, urlând cu deştu din mijloc deasupra ţestei, cu femeile din Coreea de Sud, care, atunci când tigrul de hârtie creponată din Extremul Orient s-a prăbuşit, au stat la coadă ca să-şi doneze inelele, brăţările şi cerceii pentru salvarea economiei naţionale. Şi pretorienii noştri au făcut la fel când s-au luptat pe baricadele de la Bancorex, Caritas, Safi, FNI şi la alte operaţiuni strategice, când primeau vile la cheie din partea mafiei.
Cârrrlanul s-a dat peste cap. Se face şi preş!
Micu Titulescu a trecut prin experienţe extreme. S-a dat peste cap şi s-a însurat cu fata lui Ilie Sîrbu – Lăpuşan spune, nu eu. S-a dat peste cap şi s-a gudurat pe lângă Nepotu Mătuşii Tamara până a parventi suficient de mult ca să ajungă în vârful parului din Partidu lu Mukles. S-a dat la propriu cu maşina peste cap şi tare mă tem că era să-i iasă figura. Acum se dă peste cap şi nu face decât să rămână la fel de ridicol când îi atacă pe românii plecaţi din ţară fiindcă l-au votat pe Marinelu. Călcatul în străchini a devenit a doua lui natură şi e cam devreme. “Noi nu l-am votat pe Băsescu. L-au votat cei din diaspora (sic!). Votul românilor din diaspora a fost mai important, decât al celor 11 milioane de români din ţară. Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a fost susţinut de Traian Băsescu pentru a deveni primar; acesta şi-a plătit datoria faţă de preşedintele României”. Sărace, Batore, sărace! Orice, dar nu trebuia să-i amesteci pe românii din Basarabia în troaca Nepotului Mătuşii Tamara, care a spus în 1991: “Uniunea Sovietică este o realitate şi trebuie să ţinem seama de ea”. Ce se întâmplă dacă te dai peste cap şi rămâi aşa? Cum să ajungă un asemenea fleac preşedintele României, când el nu a fost măcar primar de Gheboaia?
După mai multe răţoieli din partea Micului Pirania, iese şi Marinelu cu toroipanu pe sticlă: “Victor Ponta trebuie să facă frumos ca maimuţica, să placă la foarte mulţi din PSD. Lu i se pare că a fi obraznic, impertinent ajută la ceva. Până acum, credeam că doar faţa îl arată imatur, dar, prin comportament, arată că nu numai faţa îl arată imatur, ci chiar fondul lui. Omul ăsta a venit preş la mine în birou, în 2008, şi mă întreba ”m-aţi putea sprijini la competiţie pentru alegerile la Primăria Capitalei? Răspunsul meu a fost “nu, că nu ai şanse!”. La mine în birou, acest Ponta, care azi vituperează împotriva preşedintelui, era la mine în birou ca un preş. Tot el discuta înainte de alegeri un portofoliu de ministru prin ieşirea din PSD, înainte de alegerile din partidul lor. Nu pot să-i mai tolerez obrăznicia, când ştiu câte parale face...”
Sigur că speranţa noastră se leagă de promovarea tinerilor în politică. Dar dacă ne legăm destinul de asemenea oportunişti, fie ei şi tineri, care au deprins perfect de la bătrânele jabe lecţia populismului politicianist, atunci ne punem singuri fitilul la temelia securităţii naţioanle. De altfel, toată clasa politică se face vinovată de acest dezastru prin mituirea repetată a populaţiei.
Estimp, şogorii lui Morko Bellissima îşi fac mendrele mai departe : Primăria din Sfântu Gheorghe a înlocuit numele străzii “Horea, Cloşca şi Crişan” cu « Dealul Attila ». Nu cred că e posibilă o insultă mai mizerabilă şi trebuie să mă întreb ce a făcut Vasile Blaga atunci când a aflat, fiindcă el este transilvănean.
Pentru cine mai are dubii, iată mod de a gândi. « Ce om mişto, deschis, drăguţ! Se minunează post factum Micu Titulescu. Nu rece (arogant, o să zică cârcotaşii) şi pedant ca şeful meu de atunci, cu care aveam o relaţie strict profesională, excelentă, dar în niciun caz de glume şi bancuri ! Mai aveam puţin şi eram gata să mă înscriu în fan clubul Băsescu. Şi ce poate fi mai drăguţ, decât să aflaţi de la mine cum l-am întâlnit prima dată în viaţă pe Băse (chiar nu merită să fac eforturi să fiu politicos cu el !). În 2002, când Băse, în stilul caracteristic, ţipa că vrea să muncească, dar nu-l lasă corupţii de consilieri, Adrian Năastase a mutat şi el pe tabla de şah cu « nebunul », respectiv cu mine – tânăr şi dornic de afirmare, şef la Departamentul de Control al Guvernului ! »
Şi Micu Pirania purcede la control : « o lună şi jumătate de muncă pe brânci în cotloanele Primăriei şi am pus toată mizeria de acolo în faimosul Raport care a produs probabil scandalul anului: furau toţi pe rupte, Băsescu cu o ceată de consilieri (inclusiv PSD-işti, normal) ».
A făcut Micu Titulescu plângere la Parchet dacă i-a prins că « furau pe rupte » ? Cum aşa !? Dar vrea să conducă România. De ce nu l- alegat pe Marinelu? Că doar e procuror?!
Şi a urmat tranzacţia la... TVR, în direct. Puştiul învăţa iute de la Nepotu Mătuşii Tamara. S-a dus cu Marinelu la machiaj. “L-am salutat cu politeţe, dar cu mare reţinere, nu îl mai vă+zusem niciodată live! A venit la mine de parcă eram vechi prieteni, m-a luat direct cu bancuri, a hâhâit în stilul caracteristic şi m-a bătut de câteva ori pe spate! În câteva minute, mi-a făcut confidenţe, ce tare îi plac băieţii tineri şi serioşi aşa ca mine, că îmi vede un viitor luminos, bla bla! Finalul a fost apoteotic "băi Victore, păcat că eşti însurat, că am două fete, hahahaha!"
"Recunosc că am căzut pe spate, am devenit numai zâmbet şi îmi amintesc că, pe drumul spre studioul emisiunii, mă gândeam ce om mişto, deschis, drăguţ, nu rece (arogant, o să zică cârcotaşii) şi pedant ca şeful meu de atunci, cu care aveam o relaţie strict profesională, excelentă, dar în niciun caz de glume şi bancuri! Mai aveam puţin şi eram gata să mă înscriu iîn fan clubul Băsescu şi deja mă mustra conştiinţa că am scris de toate matrapazlîcurile lui de la Primărie - un om aşa simpatic nu avea cum să facă toate relele scrise de mine acolo, probabil că am fost prea aspru!".
Primul a vorbit la TVR Marinelu: "Această slugă a lui Năstase, acest tânăr ticălos a venit aici să vă spună numai minciuni şi să-i apere pe corupţii pesedeului!"
"Cum, cine, de cine zice? Mai aveam puţin şi mă uitam să văd despre cine vorbeşte, nu-mi venea să cred că zice de mine! Am avut câteva minute de derută totală, mai aveam puţin şi mă ridicam umil să-i amintesc că sunt ăla pe care zicea mai devreme (hăhăind, e drept) că-l vrea de ginere!".
Regret că nu am văzut emisiunea. Merita…
Şi apare Maleficu Nuş la oră de maximă audienţă să-l vază poporu! “Eu i-am adunat pe toţi politicienii, pe toţi oamenii de afaceri şi am făcut lobby să-l suspendăm pe domnul Traian Băsescu”. Ce vor să facă onorabilii acum? Să-l suspinde din nou pe Marinelu. Buuun! Cine i-a sfătuit să facă acest pas? Maleficu Nuş! Dacă aş fi în locul lui Dinu Păturiciu sau al Varanului-cu-Platoşă, aş fi spus cu Nenea Iancu: “Aici miroase a trădare!”
Spre comparaţie, Marietjie Prinsloo din Africa de Sud a făcut şi ea un FNI şi a lăsat plesnind din buze 30.000 de oameni. Paguba a fost de 1,5 miliarde de ranzi (220 de milioane de dolari). Ea a fost condamnată la 29.000 de ani de puşcărie. După ce a estorcat de la americani vreo 50 de miliarde de dolari, Bernard Madoff a fost condamnat la 150 de ani de închisoare.
De atâta Ponta, prinde a muşca şi Roberta. „În orice ţară democratică, Roberta Anastase ar fi fost arestată, nu Vântu sau o asistentă de la Giuleşti”, a spus Micu Titulescu. Mă Victoraş, când o vezi, ţie nu-ţi vine s-o muşti? Pe Roberta vreau să zic. "Este clar că singura titulatură care i se potriveşte lui Victor Ponta este «micul Caţavencu», care plânge pe la televiziuni despre ţărişoara lui şi, în realitate, chiuleşte din Parlament", a ripostat Roberta.
Rusia a amăgit România ca să îmbrobodească Bulgaria
Moscova face mai departe diplomaţie de conductă. Are şi cu cine. Pe 15 octombrie, Alexei Miller, preşedintele trustului Gazprom, a discutat cu autorităţile de la Sofia problemele privind construirea conductei South Stream. S-a întâlnit cu premierul Boiko Borisov, care, de când a ajuns la putere, blochează cooperarea din domeniul energeticii cu Rusia, şi cu Traicio Traikov, ministrul Economiei. Ultimele pretenţii ale părţii bulgare constau în reducerea preţului la gazele ruseşti, excluderea de pe circuitul de livrare a gazelor a intermediarilor Overgas şi WIEE, garanţii că sistemul de tranzit Bulgargaz va avea gaz la întreaga capacitate. Acum, din cauza crizei economice din sud-estul Europei, Bulgargaz este o conductă aproape goală, iar după darea în folosinţă a gazoductului South Stream, va rămâne pustie.
Amintim că, la întâlnirea informală dintre premierul italian Silvio Berlusconi şi premierul rus Vladimir Putin, reprezentantul Romei a spus că el "va aborda în mod diplomatic, desigur, una din ţări pentru a o convinge să nu mai ridice şi alte obstacole în calea acestui proiect". (Era vorba de South Stream). Se ştie că domnul Berlusconi are relaţii amicale cu Boiko Borisov, dar până acum această relaţie nu i-a folosit. Iar pentru proiectarea şi construirea segmentului maritim al conductei South Stream, Gazprom şi Eni din Italia au pus bazele unei companii mixte. Bulgaria rămâne o ţară-cheie pentru tranzitul gazului în acest proiect fiindcă pe teritoriul ei va ieşi conducta din Marea Neagră.
Conducându-se după proverbul popular "e bine să speri la un porieten, dar mai bine să te ajuţi singur", Alexei Miller a trecut mai întâi prin România, înainte să se ducă în Bulgaria. Pe 13 octombrie, el s-a întâlnit la Bucureşti cu premierul Emil Boc şi cu Ion Ariton, ministrul Economiei, comerţului şi mediului de afaceri. În cadrul acestei întâlniri - a doua până acum - şeful Gazprom a semnat cu Florin Cosma, directorul general al companiei de stat Transgaz, un acord privind intenţia de a elabora planul de fezabilitate tehnico-economică pentru eventuala trecere a conductei South Stream pe teritoriul acestei ţări. "Pentru îndeplinirea acestei misiuni, părţile au convenit să constituie o grupă de experţi", a comunicat serviciul de presă al Gazprom. Această grupă are misiunea să efectueze rapid evaluările necesare şi, dacă va obţine rezultate pozitive, în primul trimestru al anului 2011, Gazprom şi
Transgaz "vor veni cu propunerea semnării unei convenţii interguvernamentale ruso-române privind cooperarea în realizarea proiectului South Stream.
Campania Gazpromului, declanşată în România, are ca obiectiv evident să pună presiune pe Bulgaria şi să pregătească o alternativă pentru tranzitul conductei. Dacă Sofia continuă să se eschiveze.
În acest sens, stau drept mărtuire directă şi teremenele propuse pentru elaborarea planului de fezabilitate tehnico-economică al traseului.
Reamintim că, în vară, în prezenţa premierului bulgar Boiko Borisov, Serghei Şmatko, ministrul Energeticii din Rusia, şi Traicio Traikov, ministrul Economiei bulgare, au semnat o "foaie de parcurs" pentru realizarea conductei South Stream. Partea bulgară a negociat şi a amânat crearea societăţii mixte pentru proiectarea şi construirea gazoductului pe teritoriul ţării până în februarie 2011, adică la mijlocul primului trimestru al anului. În caz că înţelelegerea cu Bulgaria cade, Gazprom vrea să aibă gata pregătit un aerodrom de rezervă în România.
E adevărat sunt mari îndoieli că acest gazoduct va putea să treacă din Rusia spre ţărmul românesc, fără să treacă prin apele bulgăreşti sau ucrainene. Dar Emil Boc nu ştia! Negocieri pentru a obţine dreptul de a pune conducta pe fundul Mării Negre se duc numai cu Turcia, care încă nu şi-a dat acordul. În plus, graniţele maritime în bazinul Mării Negre constituie subiectul unor dispute teritoriale între ţările din regiune.
Pe de altă parte, Rusia şi Bulgaria au prelungit cu încă şase luni - până la sfârşitul lui martie 2011 - acordul privind construirea centralei atomo-electrice de la Belene, arată presa bulgară. Surse din interiorul corporaţiei de stat Rosatom au confirmat această informaţie. Contractor general pentru acest proiect, compania rusă ZAO Atomstroiexport intenţionează, de asemenea, să coopereze cu Compania Electrică Naţională din Bulgaria pentru stabilirea unor preţuri ferme pentru această centrală. Astfel, Bulgaria a mers în instanţă pentru a cere daune de 2 miliarde de euro, bani pe care Atomstroiexport era gata să-i dea dacă acordul, care a expirat la sfârşitul lui septembrie, nu va fi prelungit. Rusia şi Bulgaria vor definitiva în decembrie dimensiunea costurilor pentru construirea centralei atomo-electrice. Iniţial, s-a discutat utilizarea unor indici de preţ de bază (aproximativ 4 miliarde de euro pentru două
blocuri). Controversele se învârt, în special, în jurul a ceea ce ar însemna indicele inflaţiei de bază, în cazul creşterii preţurilor: indicele Rusiei, al Uniunii Europene sau al Bulgariei. Acum Sofia insistă pe un preţ de cost fix. Anterior, premierul bulgar Boiko Borisov spunea că preţul centralei atomo-electirce de la Belene nu trebuie să depăşească 7 miliarde de euro.
Evident, s-a întâmplat totul ca la carte: după ce i-a îmborbodit pe români la Bucureşti, rusul Miller s-a dus la Sofia şi a semnat cu bulgarii pentru constituirea unei societăţi mixte, pentru construirea conductei South Stream, fiecare cu o partiicpaţie de câte 50%!
De ce trebuie să ne minunăm de bulgari? Uite ce zice senatorul Furnda : "Transnistria este o republică nerecunoscută. Ce se poate face din punct de vedere juridic? Moldova poate să ceară de la Rusia, prin intermediul Tribunalului internaţional de la Haga, retragerea trupelor. Dar eu sunt convins că Moldova nu are nicio şansă să câştige un asemenea proces. Fiindcă, în prezent, trupele ruseşti au statut de forţe pentru menţinerea păcii", a declarat Frunda într-un interviu pentru "Europa Liberă". Christian Wilhelm Walter Wulff, preşedintele Germaniei, s-a dus la Moscova în aceeaşi perioadă în care Cancelarul venea la Bucureşti. « Rusia ne-a iertat şi acesta este cel mai mare dar”, spune Wulf.
Aparent, este un succes vizita doamnei Angel Merkel la Bucureşti, care i-a cerut României să participe la reglementarea conflictului de pe Nistru.
De partea cealaltă, Viktor Orban a câştigat cu FIDESZ şi alegerile municipale după ce a atacat virulent România pentru autonomia unguruilor din Transilvania.
Japonia i-a cerut lui Medvedev să-şi anuleze vizita din Insulele Kurile
Guvernul Japoniei i-a cerut lui Medvedev pe 29 septembrie să-şi anuleze vizita în Insulele Kurile de Sud, care, după al Doilea Război Mondial, au devenit subiect de dispută teritorială între Moscova şi Tokio. Aflat la Petropavlovsk din Kamceatka, Medvedev îşi anunţase intenţia de a vizita Kurilele de Sud. Conform spuselor lui Iosito Sengoku, reprezentantul Guvernului nipon, Tokio insistă pentru anularea vizitei şi "a informat partea rusă cu privire la poziţia sa".
Japonia are pretenţii să i se restituie 4 insule din Arhipelagul Kurilelor de sud: Iturup, Kunaşir, Şikotan şi Haboman. În acest sens, Tokio face trimitere la Tratatul bilateral privind relaţiile comerciale şi frontierele din 1855.
Moscova susţine că Insulele Kurile de Sud au intrat în componenţa URSS (iar Rusia este succesorul juridic al Uniunii Sovietice), ca urmare a celui de-al Doilea Război Mondial. De aceea, în conformitate cu normele dreptului internaţional, suveranitatea rusă asupra acestor insule nu se poate pune la îndoială. Cu toate acestea, japonezii au condiţionat semnarea tratatului de pace dintre cele două ţări de rezolvarea acestei diuspute teritoriale. La un forum cu politologii din 10 septembrie, care a avut loc la Iaroslavl, Medvedev a declarat că Rusia va dezvolta relaţiile cu Japonia, în ciuda disputei teritoriale.
Spionii britanici l-au omorât pe Rasputin
Cine l-a omorât pe Grigori Rasputin, iată o dispută care s-a păstrat până astăzi. Natalia Goliţîna vorbeşte de la Londra despre acest subiect încă tabu. Acolo a apărut cartea "Şase. Istoria serviciului secret britanic", scrisă de Michael Smith. Este primul volum dintr-o culegere enormă despre istoria serviciului de informaţii britanic, intitulată "Serviciul Secret", care prezintă evenimentele din perioada 1909-1939. Cuvântul "Şase" din titlul cărţii lui Smith îl trimite pe cititor la denumirea contemporană MI6, o abreviere a englezescului "Military Intelligence". Autorul cărţii a lucrat în serviciile militare secrete şi a avut acces la arhive ferecate până acum. Primele capitole din carte se dedică organizării, în 1909, a Intelligence Service şi figurii legendare a primului şef al serviciului, comandantul Sir George Mansfield Smith-Cumming. Intuind războiul iminent cu Germania, Cumming a creat
prima reţea de agenţi britanici profesionişti din istorie, care să lucreze pe teritorioul presupusului adversar. De la începutul Primul Război Mondial, el a organizat la Petrograd biroul agenturii britanice. Toţi lucrătorii aveau acoperire diplomatică.
Smith scrie că, în plin război, maiorul Kadbert Thornhill, un membru al agenturii britanice, îi scrie lui Cumming despre zvonurile care circulau intens la Petrograd cu privire la tratativele ţarinei Alexandra Fedorovna (nemţoaică de origine) pentru o pace separată cu Germania şi despre participarea la aceste negocieri a lui Grigori Rasputin. Cumming a intrat în alertă fiindcă ieşirea Rusiei din război ar fi însemnat aruncarea din Est spre Vest a 70 de divizii germane, ceea ce ar fi făcut ca războiul să se termine inevitabil în favoarea Germaniei. Şeful agenturii britanice a cerut să se obţină prin orice mijloace informaţii cu privire la negocierile separate, iar, la nevoie, să fie îndepărtat Rasputin care îl convinsese pe ţar să iasă din război.
În memoriile sale, Iusupov recunoaşte asasinarea lui Rasputin. De fapt, el însuşi a făcut parte din complotul agenturii britanice. La Petrograd a fost trimis căpitanul Oswald Rayner, cu misiunea de a obţine de la Rasputin informaţii privin negocierile cu Germania şi de a-l elimina fiindcă era un periculos agent de influenţă pentru Germania. La 29 decembrie 1916, la cererea lui Reiner, cneazul Iusupov l-a invitat la el acasă pe Grigori Rasputin. La reuniunea organizată, au mai participat Vladimir Purişkevici, deputat în Duma de Stat, şi marele cneaz Dmitri Pavlovici. În casă era şi Rayner, care s-a şi ocupat de îmbătarea şi torturarea lui Rasputin. Michael Smith scrie că l-au îmbătat şi l-au tortirat crunt pe favoritul familiei ţariste, încercând să smulgă de la el informaţii privind tratativele cu nemţii, care, în realitate, nu au avut loc niciodată. Când au văzut că nu obţin nimic, Iusupov şi Purişkevici l-au
împuşcat pe Rasputin. Ultimul glonţ - mortal - a fost tras de Oswald Rayner. Într-un interviu pentru Radio Svoboda, Michael Smith respinge categoric versiunea asasinării lui Rasputin, prezentată în memoriile cneazului Iusupov şi ale lui Vladimir Purişkevici.
"Cneazul Iusupov era prietenul lui Oswald Rayner, se cunoscuseră la Universitatea din Oxford, unde au fost colegi, povesteşte Smith. După cum se ştie, Iusupov îl ura pe Rasputin şi a constituit un grup de aristocraţi îngrijoraţi de influenţa acestuia asupra ţarului şi a ţarinei. Versiunea oficială a asasinării lui Rasputin este un complot al aristocraţilor ruşi, care au vrut să-i scape pe ţari de influenşţa lui nefastă. În memoriile lui, Iusupov recunoaşte că l-a asasinat pe Rasputin. Numai că el însuşi era agent britanic. După cum confirmă expertizele medicale militare şi ruseşti, şi britanice, glonţul fatal a fost tras dintr-un pistol Weebly, aflat în dotarea armatei engleze. Numai Oswald Rayner avea un asemenea revolver. Acesta se afla în casa lui Iusupov şi a participat la torturarea lui Rasputin, încercând să afle despre negocierile cu nemţii.
Michael Smith scrie că, după moartrea lui Rasputin, agentura britanică a mai încercat o dată să împiedice ieşirea Rusiei din război. În acest scop, după Revoluţia din februarie de la Petrograd, a fost trimis acolo celebrul scriitor Somerset Maugham, care era spion britanic. Maugham s-a aflat la Petrograd din august până în noiembrie 1917 şi s-a întâlnit de mai multe ori cu Alexandr Kerenski şi cu Boris Savinkov, care conducea Ministerul de Război. Somerset Maugham avea misiunea să-l convingă pe Kerenski să continue războiul, să promită un ajutor britanic considerabil în acest scop, pentru a preveni preluarea puterii de către bolşevici.
Michael Smith consideră că misiunea lui Maugham a eşuat în mare parte din cauza lipsei de experienţă a scriitorului englez:
"Până la sosirea la Petrograd, Somerset Maugham a fost agent britanic în Elveţia. El nu a lucrat acolo pentru Intelligence Service, ci pentru agentura armatei britanice. Despre experienţa lui de spion în Elveţia, Maugham scrie povestirile "Ashenden sau agentul britanic". El a fost agentul şi prietenul apropiat al şefului agenturii armatei britanice în America, Sir William Weissman. Weissman însuşi l-a însărcinat cu misiunea de a pleca în Rusia. Maugham a fost în Rusia, dar nu avea experienţa unui agent de influenţă. Misiunea lui nu a adus rezultate concrete. În plus, ulterior, el a scris deschis despre această misiune. Adevărata imagine a fost departe de versiunea descrisă în cartea "Ashenden". Şederea lui Maugham la Petrograd nu a influenţat nicicum mersul evenimentelor din Rusia. Maugham însuşi a recunoscut că a suferit un eşec total în încercarea de a împiedica venirea la putere a bolşevicilor.
Ursul şi mandarinul
Dmitri Medvedev şi Hu Jintao au anunţat finalizarea conductei de petrol dintre Rusia şi China
Aflat într-o vizită oficială în China, preşedintele rus Dmitri Medvedev şi omologul chinez Hu Jintao au comunicat că s-a terminat construcţia oleoductului care leagă cele două ţări. Derivaţia de la magistrala "Siberia Orientală - Oceanul Pacific" spre China s-a realizat în conformitate cu un contract semnat în februarie 2009, de către companiile ruseşti Rosnefti şi Transnefti şi întreprinderea chineză CNPC. Această derivaţie pleacă din satul Skovorodino, trece frontiera la Mohe şi ajunge în satul chinez Daqing. Ceremonia finalizării şantierului a avut loc în Palatul Adunării Poporului, din centrul Beijingului.
Liderii celor două ţări au putut vedea în timp real ce se întâmplă la frontiera dintre China şi Rusia. "Acest proiect consolidează parteneriatul nostru strategic şi relaţiile noastre reciproce, este o lucrare de viitor, utilă pentru ambele părţi şi sunt convins că va fi în folosul ţărilor noastre. Este un mare proiect care va uni strâns ţările noastre şi va permite rezolvarea unor diverse probleme economice şi sociale," a spus Medvedev la ceremonie.
Liderii celor două ţări au mulţumit constructorilor pentru finalizarea proeictului. "Realizarea cu succes a construcţiei conductei de petrol se poate considera pe drept cuvânt un exemplu al cooperării dintre cele două ţări, cooperare întemeiată pe principiul avantajului reciproc. Este o nouă piatră de hotar în colaborarea noastră din domeniul energiei. Eu sper foarte mult că societăţile implicate vor depune toate eforturile pentru ca această colaborare a noastră să sporească şi mai mult", a afirmat Hu Jintao.
Medvedev şi Hu Jintao au apăsat un buton simbolic, prin care se finaliza astfel şantierul.
Conform acestui acord bilateral, China a oferit companiilor ruseşti un credit de 25 de miliarde de dolari, în schimbul garantării livrărilor de ţiţei prin această conductă rimp de 20 de ani (din 2011 până în 2030), la un volum de 15 milioane de tone pe an.
Viorel Patrichi
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
