Numai dacă va vrea suficient de mult. Altfel, vine Victor Ponta cu clanul popii Sîrbu. Iată câteva mostre de idei politice ale clanului:
„Emil Boc este un prost. Când îl văd, îmi vine să-l bat...”
„Am vrut să-l bat pe Emil Boc și nu m-a lăsat Dan Nica. Și acum regret, dar poate mai am ocazia”
“Nespecialiştii, marinarii de exemplu, nu înţeleg nimic din lucrurile astea şi trebuie să înţeleagă şi ei, că Codul penal nu se referă doar la traficul de blugi, ci la lucruri complicate (…) Domnul Băsescu habar nu are nici ce a semnat când a promulgat codurile”
„E nu mă bat cu justiţia, mă bat cu Băsescu şi cu cozile lui de topor”
(Victor Ponta, premierul României, acest urmaș al lui Ionel I.C. Guevara, un deștept gata mereu să pună mâna pe par în Agora contra „proștilor”)
„Pe Emil Boc l-aș fi bătut și eu dacă aveam ocazia”
(Nu este mama lui Ștefan cel Mare, nici a lui Florin Salam. Este mama lui Victor Ponta, campioană la aruncarea ciomegelor, care și-a educat feciorul în lupta de clasă)
„Cele două belele” (regret că nu-mi aparține formula) simulează administrarea României. În țară mocnește mangalul, iar ei îl freacă în cea mai aberantă coaliție guvernamentală de până acum. La frontiera de răsărit, ard flăcările iadului neostalinist, iar „cele două belele” se păruiesc între ele. Unul era la o televiziune, celălalt – la alta. Concomitent! Unul zicea că Parșivel este „mincinos și obraznic”, celălalt se înflăcăra că nu se teme de Căcărău. Iar Antena 3 titra victorios: „Ponta: Nu-mi e frică de Crin Antonescu”. (Corect este „Nu mi-e frică de...”, dar gramatica de clasa a IV-a e grea a dracului pentru falșii jurnaliști...). „Ș-a râde lumea de noi,/ Cum se bat două nevoi”, cânta Maria Tănase, dar ce păcat că nu i-a cunoscut pe cei doi!
„Cei doi băieți din Piața Chibrit, care vând etnobotanice” nu se mai iubesc din Ziua de Dragobete. Căcărău a dat cu alianța de gard când Parșivel a amenințat că PSD îl va susține la președinție pe Sorin Oprescu. Pentru Dumnezeu, ce să faci cu asemenea imaturi? Ei nu pot fi măcar primari la Cocârlata, cum să conducă ei România? Și Cârlanu l-a dat pe două bețe pe Căcărău. Dar i-a luat pe bozgori sub haripă! Daa, acum să te ții guvernare cu „Drujba lui Dumnezău”, cu drapele secuiești prin toate cătunele... Să te ferească Dumnezeu să ai un accident în Miercurea Ciuc, să faci un infarct! Până nu aduci tot tu, în țara ta, traducător, polițistul nu stă de vorbă cu tine, doctorul nu-ți dă nicio aspirină. Că nu-ți dă nici la București degeaba... Dar cât de inept trebuie să fii, să ai majoritatea absolută în palmă, să renunți la ea și să te legi cu ungurii ca să te joace ei cum vor? Aveam și noi un guvern fără unguri. S-a dus dracului și ăsta. Normal că au venit și țiganii să le facă și lor un minister, mo! Bine, ei au avut și au chiar și guvern, de ce le-ar mai trebui și minister?
Cooptarea pammbuccienilor la guvernarea fraierilor nu este o noutate în România. Au practicat-o și nume ilustre. George Damian descoperă un excelent articol publicat în 1937 de Octav Livezeanu în „Dreptatea”, ziarul țărăniștilor. Aflăm că până și Octavian Goga, când a realizat un guvern miop cu A.C. Cuza, a făcut alianță cu partidul țiganilor. Lăzurică, un fel de Păun al romilor, îi propune lui Goga să-i trimită pe țigani să colonizeze Cadrilaterul ca să-i pună la punct pe bulgari. Angajamentul este ferm și Lăzurică publică un articol în ziarul țigănesc „Amaro Them” (Țara Noastră). Livezeanu oferă un fragment dintr-un blestem de solidaritate politică al țiganilor, de parcă e rupt din jurămintele călcate de Ponta și Antonescu: „Și dacă va mai călca picior de comitagiu pe-acolo, să dea benga în noi, să ne iasă iepurele înainte și să ne cârâie ciorile pe coșul casei. Iar dacă ar mai îndrăsni bulgarii din Cadrilater să facă pe iredentiștii, să ne ardă lamba și să ni se usuce cașul de la gură” (Amaro Them – Țara Noastră, anul I, No.1 din 11 iulie 1937). Dar și țărănistul Livezeanu a fost după război ministru al artelor (19 august 1946 - 29 noembrie 1946) în Guvernul Petru Groza, ministrul propagandei (29 noiembrie 1946 - 30 decembrie 1947) în Guvernul Petru Groza, ministru al artelor și informațiilor (13 aprilie 1948 - 23 mai 1949) în Guvernul Petru Groza și ministru al artelor (23 mai 1949 - 12 iulie 1950) în guvernul Groza – Gheorghiu-Dej. Dacă până și Goga a făcut-o, ce să mai zicem de Pontănacu...
Băsescu zice da? Atunci eu zic nu!
Deja aflăm că „România este tigrul economiei europene”, că duduie mai ceva ca pe vremea lui Tăricelu... Mergeți cu 100 de lei la un magazin și cântăriți apoi ce aveți în traistă, comparativ cu 2010! Văzând că nu mai contează pentru nimeni, Tăricelu s-a dus pe brânci la Parșivel să-l pună pe el candidat la președinție și să mențină USL. Alt urmaș al Brătienilor, cu zgardă roșie...
Este războiul belelelor. Mai ceva ca Ahil-peleianul s-a înflăcărat Căcărău, iar Parșivel simula că scâncește de dragul alianței pierdute. Văzând că miniștrii lui au umplut pușcăriile (Băsescu e de vină!), Căcărău se burică și mută cu tura de la Sibiu pe post de vicepremier și ca ministru de Interne. Da, dar atunci îl punem și noi pe Ăla Micu vicepremier, ripostează Parșivel. Bine, bă, îl pui pe Klaus Johannis pe aceeași poziție cu Daniel Constantin?, i-a reproșat Căcărău. Sigur, Parșivel are aici două motive pentru care nu suportă să vină neamțul lângă el: 1. Ar fi prea evidentă diferența; 2. Johannis nu ar accepta ca autocarele lui Parșivel să ducă babele excursioniste la vot din județ în județ. Și cine are mai multe babe și autocare cu electoturiști? PSD. Însă mecanismul cel mai subtil l-a dat în vileag tot Cârlanu inteligentissim: „Am luat decizia, ca, de fiecare dată când domnul preşedinte Băsescu atacă fără argumente şi fără probe un ministru al Guvernului, să-l apăr pe acel ministru. Am făcut acest lucru cu toţi miniştrii şi până când domnul Băsescu nu-şi dovedeşte acuzaţiile, eu îmi apăr echipa de miniştri. Nu am s-o demit pe doamna Câmpeanu pentru că zice Traian Băsescu”. Făcuse și beșleaga o găinărie pentru consortul dumisale, să ia și el o pensie mai babană ca ea, iar ăștia au prins-o. Ce oameni, domne!... Păi ea a semnat să le dea înapoi toate pensiile pentru falșii orbi care conduc „jepanuri” prin toată Europa, pensii pe care nemernicul de Emil Boc le tăiase. Cum să nu-și tragă și ea o pensie de handicapat, cu însoțitor cu tot?
Plângea pușcăria după Relu Fenechiu și Parșivel bâiguia mereu: „Relu Fenechiu, un ministru greu de ucis!”. S-a văzut. A luat cinci ani. Nu contează că escrocul este notoriu pe continent, eu nu-l dau afară tocmai pentru că Traian Băsescu este cel care o cere. Ecce homo! Buuun! Și atunci, Marinelu vine cu nada mai aproape: „Dar numiți-l odată pe Johannis vicepremier, prim viceprim-ministru, terminați odată cu criza... Acum e mult mai bun ca atunci, nu mai vine de la Grivco.” A, dacă a cerut Traian Băsescu, nu-l mai numim.
Iar Marinelu tocmai asta voia...
Justiția, brățară pentru infractor
Au scos un Cod Penal după care mulți infractori pot să plătească sărindare. Sigur, lipsea un amănunt: Ministerul de Interne nu are încă „brățări” pentru toate baragladinele care tâlhăresc, sparg case, violează, fac trafic de droguri, de fete sau de copii... Însă judecătorii dau sentințe după noul Cod Penal. Tot acolo a rămas neatins și Articolul 140, conform căruia, procurorul trebuie să-l informeze pe infractorul din Parlament: Gică, ai grijă, de mâine, trebuie să-ți ascultăm telefonul, vezi și tu cu cine vorbești... Pe urmă, mergem în Florida... Evident, acest Cod Penal a fost promulgat inițial de Traian Băsescu, însă președintele a revenit și i-a cerut premierului să refacă prevederile stupide din legislație. Precizez, premierul este procuror, nu președintele, dar nu a vrut să refacă totuși Codul Penal. Replica lui este halucinantă: "Nespecialiştii, marinarii de exemplu, nu înţeleg nimic din lucrurile astea şi trebuie să înţeleagă şi ei, că Codul penal nu se referă doar la traficul de blugi, ci la lucruri complicate (...) Domnul Băsescu habar nu are nici ce a semnat când a promulgat codurile - lucru pe care îl apreciez că l-a recunoscut, că nu ştie ce semnează, dar e periculos că un preşedinte promulgă legi pe care nu le cunoaşte - şi habar nu are nici acum ce prevăd codurile. A profitat, ca de obicei, de o situaţie serioasă ca să-l atace pe Predoiu şi să o sprijine pe Udrea, ca lider al dreptei. E un semn de iresponsabilitate. Cred că cunoştinţele juridice ale lui Băsescu se limitează la încadrarea juridică a aducerii de blugi de la Istanbul, altceva nu ştie". Eu, privitorul de pe Centura Politicii, eu, care vreau să fiu apărat de acest Cod Penal (sper să nu apuc!), eu ce ar trebui să pricep dintr-o asemenea prestație a acestui „specialist”? Că am în față o secătură care a ajuns în vârful parului pe principiul copy-paste și care vrea să otrăvească toată țara?
Și atunci, dacă apare prizăritul Emil Boc la prezidențiale, între Parșivel și Căcărău, îi îngroapă, dragilor! Pe amândoi. Pe rând sau odată. Dau mutarea în plic! Faceți sondaje din sertare, luați-le baronilor banii de campanie, dar nu vă agitați prea tare să ne băgați pe gât niște secături, cum ați făcut cu Mircea Geoană. Că toți spuneați că este un geniu al diplomației. Am fost primul care am avertizat asupra găoșeniei acestui individ. Vor fi neantizați amândoi de Emil Boc, așa cum e el, „un prost”. Niciunul nu are nicio șansă în fața acestui om onest din Țara Moților. Nu cred că ar vota cu Parșivel sau cu Căcărău moții din satul Horea, unde a murit cu zile aviatorul Adrian Iovan, fiindcă toată România a văzut cum administrează ei țara. Parșivel juca baschet sau era la cârciumă când sud-estul României era bântuit de Crivăț sau după ce avionul se prăbușise. Sigur, nu am sărit de entuziasm nici când l-am văzut pe Emil Boc dând la lopată sau turnând ceai pentru militari, dar, parcă totuși...
„Marțafoiul” și atacul lui Savonarola
Cum spuneam, observând Parșivel că începe Căcărău să muște unde a lins, a atacat tura de la Sibiu cu feciorul generalului de securitate de la Canal. Nu te cumințești, noi îl vom susține pe Sorin Oprescu la președinție. Unde n-ar face asta!... Să meargă Parșivel cu Sorin Oprescu prin Maramureș, prin Banat, prin nordul Moldovei ca să-l aleagă. Arșice îl face Emil Boc. Evident, nu la golănii, aici nu-l întrece nimeni. Cel mai frumos portret i l-a făcut lui Sorin Oprescu însuși Savonarola. Pentru mine, încă este o enigmă că l-a atacat atât de rudimentar și expresiv (trebuie să recunosc) pe candidatul nostru din Buhuși: „Sorin Oprescu este un răcnete, scoate mugetele alea seara... El nu numai că este agramat, nu numai că este anacolutic tot timpul. Are un limbaj derbedeistic. Eu nu pricep ce vorbeşte omul ăsta. Nu înţeleg cum se menţine în funcţia aia de primar al Capitalei. E un oraş puternic Bucureştiul dacă rezistă cu acest domn. Îl aduci pe acest marţafoi să scoată mugetele alea şi să pretindă pentru a nu ştiu câta oară să spună. 'Ehehe, vedem noi, când o fi cu preşedinţia, atunci ne mai gândim noi, că nu suntem ca mireasa'... şi din nou începe cu clismele alea verbale, ... după ce a mai plecat o dată de la primăria la care l-au pus aceşti concitadini ai mei. Nu am înţeles de ce l-au pus în detrimentul lui Vasile Blaga. Indiferent de apartenenţa lui politică, mi s-a părut mai serios”. Măcar aici, trebuie să fim de acord cu Savonarola.
Însă Vasile Blaga a avut o nouă răutate prin ricoșeu la adresa Marinelului: „Să fim serioși, nu va fi președine cel pe care Traian Băsescu îl va mângâia pe cap...” Ba eu cred că tocmai așa se va întâmpla: va fi președinte cel pe care va pune mâna Marinelu. România a ajuns într-o asemenea degringoladă, încât nu ne putem permite luxul să renunțăm la un om cu experiența lui Traian Băsescu. Va fi Halima! Și iată cum se va întâmpla. Am convenit că oamenii normali din această țară nu vor putea vota cu niște pupeze de teapa lui Parșivel sau Căcărău, oricâte țoști ar da primarii lor prin cătunele din Călărași sau Vaslui. Să luăm în calcul ipoteza cea mai atractivă și cea mai iluzorie: Căcărău face un pas îndărăt și candidează Klaus Johannis din partea liberalilor. Cu sprijinul lui Traian Băsescu. Johannis ar câștiga absolut sigur. Eu nu am văzut însă capră râioasă care să nu țină coada sus când trece pe punte. Deci Căcărău nu va renunța, nu se va repeta scena „Dragă Stolo!”. La fel de puțin plauzibilă ar fi candidatura lui Johannis ca independent. Cine dă țoștile prin cartierele din București sau din Iași? Johannis? Sau poate Papahagi care se supără așa ușor?
Așa că revenim la varianta propusă din titlu. Dacă Emil Boc va vrea să candideze (deja a intrat în Mișcarea Populară...), se va afirma deschis refacerea tandemului Emil Boc-președinte / Traian Băsescu – premier. Din tot ce se perindă prin spațiul public, nu avem o variantă mai bună.
Știu, vor veni contraargumentele cele mai gheboase: Boc ne-a tăiat salariile, pensiile, Boc ne-a belit, Ponta ni le-a dat înapoi; Boc este controlat de Băsescu; au băgat-o, au înfipt-o și pe Elena Udrea cu poșetele ei!... etc. Cunosc, nu e simplu să contracarezi asemenea afirmații, însă rețeta nu e atât de sofisticată... În plus, dacă, până atunci, baronul Dragnea va lua măcar 3 luni de pușcărie pentru fraudarea referendumului, va mai tâia câte ceva din elanul escrocilor.
Guvernul lui Nițică
Tragedia din Apuseni a fost pretextul ca Victor Ponta să ceară ca Serviciul de Transmisiuni Speciale să intre sub patul Guvernului. Ce de CNP-uri, ce de morți găsești acolo să voteze cu PSD! Mai de-a dreptul, România, țară NATO, trebuie să pună STS la dispoziția clanului popii Sîrbu. S-a dovedit că vinovat este sistemul politicianist, care face posibilă numirea unor imbecili în funcții de răspundere. „Specialiștii” de la ROMATSA au dovedit că nu știu să citească măcar o hartă. Nu s-a stins bine scandalul morții lui Iovan din Țara Moților, că aflăm cum băieții de la ISU din Neamț caută o ambarcațiune aflată în pericol pe Coasta de Azur pe... Lacul Izvoru Muntelui. Dacă îi trimitea Pinalti și tot nu putea să fie atât de stupizi. "Din momentul în care am primit mesajul, reprezentanţii Romatsa ne-au transmis că, la o a doua trecere a satelitului, ne va preciza locaţia exactă a navei. Noi am considerat plauzibilă informaţia primită, în sensul că un trailer care transporta respectiva ambarcaţiune, pe cale rutieră, să fi fost implicat în vreun accident. În consecinţă, am trimis echipaje în patrulare în zona indicată în judeţul Neamţ", a declarat Ioan Niţică, inspectorul şef al ISU Neamţ.
Nițică șpagă electorală era și legea care să le amâne durerile celor care au luat credite de la bănci. Parșivel a vrut să dea bine la popor, ca Bătrâna Șulfă, care le-a dat orășenilor apartamentele la prețul unui aragaz. 1. Ca să nu vadă fraierii ce fac emanații; 2. Ca să-l voteze pe Marele Edecar de pe Volga. Și l-au tot ales... Măsura s-a dovedit tot o hoție electorală, care să-i păgubească și mai mult pe bieții datornici. Până și subconștientul încărcat al lui Vanghele a reacționat la ElectoRata lui Ponta: "Am auzit de această lege decât ce am furat aşa de la televizor şi la radio". Păi de unde era să fure „decât, mânca-ț-aș”? De la bibliotecă?
Du-te, Omer! Noi rămânem cu Ponta...
Omer Cerrahoglu este cel mai tare olimpic din România. Este născut la Istanbul în 1995, are nume turcesc neaoș și a cucerit două medalii de aur și trei de argint la olimpiadele internaționale. Acum pleacă la Massachusetts Institute of Technology din Statele Unite ale Americii să studieze informatica. Justificarea lui ar trebui pusă pe ușa fiecărui bloc, pe poarta fiecărei case din România, poate pricepem și noi pe ce lume ne mai aflăm: „Cred că patriotismul nu are nicio legătură cu plecarea mea la studii în America. Chiar dimpotrivă, cred că asta înseamnă patriotism şi să-ţi iubeşti ţara: să vrei mai mult pentru locul unde ai crescut, să-i vrei binele, să mergi să înveţi de la cei mai buni şi să te întorci în ţara ta şi s-o ajuţi, s-o dezvolţi. În acest moment, România suferă şi cred că are nevoie de ajutor. Dacă fiecare va rămâne aici şi nimeni nu va face nimic, atunci unde e patriotismul? Dacă eu am să plec câţiva ani, nu înseamnă că nu-mi doresc să revin. Totuşi, să nu uităm că suntem conduşi de nişte oameni care îşi plagiază diplome, care fac facultăţi fără să meargă la ore. Şi ei conduc ţara...” Nu mai este nimic de adăugat aici. Du-te, Omer, noi rămânem cu Ponta o vreme până te întorci. Dar dacă nu apreciezi activitatea copy-paste, cum vrei să conduci ca Ștefania Duminică sau ca Pontănacu?
Au scos din Codul Penal subminarea economiei naționale. Nu mai este o crimă. Nicolae Ceaușescu poate să depună plângere postumă pentru discriminare. Nu mai avem nimic de subminat după 25 de ani de la prima „revoluție în direct”. Normal că trebuie dezincriminată!
Aici situația este oablă. Teza cu tinerii care ne salvează viitorul e gargară. Dacă plantezi un pom lângă un arbore strâmb, el tot strâmb va crește. Dacă nu-i respecți creșterea lui firească, naturală, îl distrugi. „Vez copașii iște răsușiț? I-o pus un prost cu spatele șî ii sî răsușesc sî ajiungî tot cu fața la soari. Sî chinui așa pănî mor... strâmbi”. Așa îmi spunea tata, un țăran cu trei clase de la Crăiești. Politicienii mei de la București nu pricep sau nu vor să admită lucruri simple când „promovează tineri” în politică: ei vor fi mai strâmbi și mai nocivi pentru țara lor, decât cei care i-au contaminat...
Dan Puric trebuie distrus!
Mă rog, nu fizic, nu mai avem niciun Canal, deși actorul ar fi fost bun de târnăcop, dar, acolo, o marginalizare ca lumea n-ar strica. Păi cum să vii, mă, astăzi și să spui că România e stat mafiotic, condus de o haită de securiști? Păi nu am intrat noi în NATO, mă, în UE? Păi ăia ne primeau dacă era așa? De aceea, Laura Georgescu, șefa CNA, a avut dreptate când a tunat și a fulgerat cu avertismente și amenzi contra ziariștilor care l-au invitat pe Dan Puric să-și dea el cu părerea. Domnu Puric ar trebui să ne lase, da?... Avea dreptate și Andrei Pleșu: Dan Puric nu trebuie să vorbească despre religie, nu se pricepe, nu știe ce sex au îngerii, pe când noi... Știm noi cum stăm cu legionarii, cu masoneria, cu toate... „Eu mă simt instigată. Eu mă consider a fi parte în banda de mafioţi, întrucât conduc o instituţie din statul român”, s-a indignat doamna Georgescu, da, sigur, doamna, nu tovarășa. Că e prea tânără ca să-i zicem „tovarășă”. Firește, când stai în umbra unor spirite alese ca Bogdan Chireeeeac și Adrian Năstase, nu poți decât să semeni cu ei. Spuneam că pomul pus strâmb, cu spatele la soare, crește hâd. Maestrul Dan Puric i-a dat o replică pe măsura nonșalanței ajunse pe funcție:
„Ştiu că sunteţi foarte supărată pe mine pentru că am afirmat că, timp de 24 de ani, am fost şi suntem „conduşi“, mai bine zis distruşi politic, economic, cultural şi, mai ales sufleteşte, vă rog să reţineţi ultima dimensiune, dragă doamnă, care este foarte importantă pentru un simplu om, apoi pentru o ţară întreagă, de o „şleahtă de securişti mafioţi“! Trebuie să recunosc acum, privind cu detaşare în timp, că termenul „mafiot“, pe care l-am folosit, nu a fost foarte potrivit.
Mafia, de bine de rău, are codul ei, onoarea ei şi, mai ales, legile ei nescrise dar respectate.Cei care ne mutilează zi de zi, nu cunosc nicio lege, niciun cod. Sunt, în fond, nişte suflete chinuite. Ştiu că aţi afirmat, cu o oarecare undă de mândrie „patriotică“ că şi dumneavoastră faceţi parte din rândul lor. Personal, am fost cam zdruncinat fiindcă nu mă aşteptam la o asemenea „solidaritate“! Şi totuşi, doamnă, lasaţi-mă să vă reamintesc! Cei pe care îi susţineţi, cu care pesemne vreţi să vă confundaţi ideologic şi sufleteşte până la neantizare, au făcut multe lucruri, cum nu trebuie, în această ţară.
Au asasinat cu sânge rece oameni şi, mai ales tineri, ca lovitura de stat din 1989 să fie poleită cu sângele lor nevinovat şi declarată astfel Revoluţie. Apoi, s-au grăbit, ca nimeni alţii, să-şi prăduiască fără de niciun scrupul, propria ţară, s-o vândă, pe nimic străinilor. Cine sunt ei, dragă doamnă, v-aţi întrebat vreodată? De ce v-aţi alăturat lor? Ce v-a determinat? Da, ştiu că şi ei vorbesc româneşte dar nu sunt români, sunt „mutanţi ideologici“.
Adică „mankurți”. Nu mai explic aici pentru Laura Georgescu. Dan Puric poate să-și continue spectacolele până mai facem un Canal. Însă moderatorul Alexandru Rusu de la Radio România a rămas fără emisiune. Robert Turcescu a luat o amendă de 10.000 de lei. Și lista poate continua.
Mentalitatea de tip 1950 vecuiește cu noi, plutește încă peste noi. Contaminarea este ca un blestem, râia se ia. Iată marca de gândire Narcisa Iorga de la CNA: “Dacă domnul Dan Puric are toată libertatea de expresie, dumneavoastră aveţi nişte obligaţii de moderator. Care sunt argumentele pentru care afirmă că România este un stat mafiotic?” Normal, dacă îți pierzi tinerețea (pentru bani) în umbra lui Tucă și a Varanului, când apare soarele adevîrului, te ofilești și mori. Sigur că Dan Puric „are toată libertatea de expresie”, dar să vedem cine îl mai invită. Dar jurnaliștii de ce nu ar avea „toată libertatea de expresie”, Narcisa?...
Cine moare de grija Ucrainei?
După „primăverile arabe” nesfârșite, a venit și „primăvara de la Kiev”. Așa, ca o întâmplare. După reuniunea Parteneriatului Estic de la Vilnius. După „referendumul” trucat în manieră Stalin din Găgăuzia. Poporul a fost consultat! Fiecare cătun poate hotărî asupra politicii externe a unui stat. Dar oare Cecenia ar putea face referendum pentru ieșirea din Rusia? Dar Daghestanul, Tatarstanul, Siberia...? Putin se folosește de minoritatea imperială pentru a induce voința Kremlinului oriunde în spațiul ex-sovietic. De aceea, de-rusificarea este confundată de oamenii simpli din republicile captive cu anti-comunismul. Basarabenii, mai molcăluți, nu și-au aplicat propriile legi pentru a-i liniști pe găgăuzii care au primit bani de la un pseudo-om de afaceri din Moscova ca să se joace de-a democrația, de-a statul. La Kiev nu a mai mers divertismentul fiindcă aveau și ceilalți scenariul lor gata pregătit. Au murit 99 de oameni și vreo 500 au fost spitalizați.
Prea puțin pentru o „revoluție în direct” bine făcută. Au învățat câte ceva de la emanații românilor, dar nu temeinic. Primul mort la Kiev a fost un milițian. La Timișoara, primul mort a fost un militar în termen. La Kiev s-a tras la început cu arme de vânătoare. La Timișoara, Sibiu și București, s-au preferat armele cu lunetă. Cu AKM au tras proștii. România a trecut atunci ca prin urechile acului pe lângă dezmembrare. Ucraina nu se mai reface. Între Crimeea și Liov, între Vinița și Odesa, s-au rupt toate punțile. Cei din vest vor cu Uniunea Europeană, cei din est poftesc spre Rusia.
Am văzut o întreagă cohortă de oficiali importanți ai lumii trecând prin Maidan: John Kerry, Catherine Ashton, William Hague, Victoria Nuland, Fabius... Titus Corlățean nu s-a dus. Toți vor o Ucraină independentă cu integritatea teritorială neștirbită. Angela Merkel a vorbit cu Vladimir Putin la telefon și apoi i-a spus lui Obama că Vova „a pierdut contactul cu realitatea”. Eiii, dacă-i așa, cum procedăm? Că, pentru America, doar 1% din schimburile ei comerciale se efectuează cu Rusia. În schimb, pentru Berlin, lucrurile stau altfel. A venit patronatul german la doamna de oțel și i-a cerut să nu admită sancțiunile contra Rusiei că îi ruinează. Văzând cu cine are de-a face, Obama a zis că merge singur cu sancțiunile contra Moscovei, dar a recomandat să se verifice pragul de anduranță pentru mediul de afaceri din Europa Occidentală. Mai bine donăm ceva Ucrainei și apoi vedem ce facem cu fraierii de pe Maidan. Ministrul de Externe al Estoniei i-a spus la telefon doamnei Ashton că noile autorități de la Kiev nu vor să investigheze crimele și că lunetiștii nu erau ai lui Ianukovici. Te pui cu revoluția poporului? Convorbirea a apărut integral pe Internet. Mânăstire-ntr-un picior, ghici cine are urechile mai lungi ca Washingtonul?
Traian Băsescu s-a oferit să medieze conflictul dintre Ucraina și Rusia. A adus și argumente destule. Dar Vova vrea să fie mediat de noi? Boje moi!
Am văzut cine moare de grija Ucrainei. Să vedem de ce românii din Ucraina nu au ieșit cu mic, cu mare, pe Maidan. Ei reprezintă cel mai bun barometru, așa dezorganizați cum sunt. Evenimentele de pe Maidan au divizat Ucraina nu doar după coordonata „Est sau Vest?”. Cel mai urât au ieșit în peisaj xenofobii din regiunile de vest. Acolo unde locuiesc 400.000 poate chiar un milion de români autohtoni pe pământurile lor. „Domnule, noi am scăpat de dracu și am dat peste tată-său. Rușii ne-au mai lăsat câteva școli românești. Ucrainenii vor să le închidă pe toate și fac tot felul de presiuni prin sate pentru ucrainizarea bisericilor”, îmi spunea un lider important al românilor din Cernăuți. Nu am să-i dau numele ca să nu aibă și alte necazuri. Din 1991 până astăzi, peste 20 de ziriști din România au fost declarați persona non grata fiindcă au scris adevărul despre românii din Ucraina. Absurdul a mers până acolo, încât avem colegi din nordul Bucovinei, care au interdicție să se mai întoarcă să-și vadă părinții din Cernăuți timp de cinci ani! Ei nu mai au voie să mai meargă acasă pentru că au avut curajul să ducă niște cărți din România pentru conaționalii noștri de-acolo! Ce dacă a semnat Emil Constantinescu un tratat mai rușinos ca pacea de la București a lui Marghiloman? Ucrainenii nu respectă nimic. Democrata Iulia Timoșenko, înrudită cu Nepotu Mătușii Tamara, a fost scoasă din pușcărie de gânditorii occidentali, dar partidul ei nici nu a vrut să audă de români când era pe val. Iată de ce românii din Ucraina au mers cu Partidul Regiunilor lui Viktor Ianukovici. Mitropolitul Onufrie de la Cernăuți, devenit primat al Bisericii Ortodoxe de la Kiev, pe care o controlează Patriarhia Rusă, l-a avertizat pe Turcinov să nu le permită „revoluționarilor” să creeze tensiuni cu România. O coloană de extremiști ucraineni se îndrepta spre Mânăstirea Bănceni din nordul Basarabiei pentru tâlhărie. Reamintesc că acolo păstorește părintele Mihail Jar, care a adunat copii orfani și cu handicapuri severe din tot spațiul ex-sovietic. Ianukovici a oferit ajutoare pentru mânăstire și deci părintele Jar devenise dușmanul poporului.
Să mergem puțin îndărăt. Cei mai agresivi în luptele contra românilor din Basarabia din 1992 au fost ucrainenii, nu rușii. În negocierile care au urmat și încă se mai simulează în formatul „5+2”, pseudo-observatorii ucraineni au fost mereu de partea Moscovei. Nu contau argumentele Chișinăului. Să mergem până la momentul Unirii din 1918 sau până la asasinarea lui Kotovski? Cu câțiva ani în urmă, ucrainenii au aruncat balizele de pe șenalul navigabil de pe Brațul Chilia pe malul românesc. Nu a existat o reacție oficială din partea NATO sau a Uniunii Europene. Și avem exemple multe. De ce ar trebui să ne dăm de ceasul morții pentru „o Ucrainaă puternică, suverană și indivizibilă”? După cum i-a spus Vladimir Putin lui George W. Bush în timpul reuniunii NATO de la București, Ucraina este un stat artificial, creat pe seama unor teritorii rupte de la România, Polonia și Rusia. Din cauza falsului, are asemenea probleme. Sigur, Statele Unite și Marea Britanie au fost garanții acordului din 1994, prin care Crimeea rămânea definitiv la Ucraina. Boris Elțin s-a îmbătat crunt atunci și a acceptat târgul. Putin este însă altceva.
Bandera și urmașii lui de pe Maidan
Istoricul rus Andrei Martînov publică în „Izvestia” un studiu interesant, sigur, subiectiv, despre originile extremismului ucrainean.
După Primul Răyboi Mondial, ucrainenii au făcut și ei partide politice: Partidul Naţional Catolic Ucrainean, Uniunea Naţional-Democrată Ucraineană, Revoluţionarii socialişti ucraineni, Partidul Comunist al Ucrainei de Vest. Unele din aceste mişcări au participat cu un relativ succes la viaţa politică din A Doua Republică Poloneză (Rzeczpospolita, uniunea statală dintre Polonia şi Lituania, fondată la 11 noiembrie 1918, când Józef Piłsudski a primit conducerea militară în Varşovia şi apoi, trei zile mai târziu, pe 14 noiembrie, când a primit şi conducerea civilă).
„În acest spectru divers, s-a ridicat, la începutul anului 1929, Organizaţia Naţionaliştilor Ucraineni (OUN). Ea are la bază Organizaţia Militară Ucraineană (UVO), care a luptat pentru renaşterea statalităţii pierdute prin metode teroriste. Pe seama UVO, a fost pusă asasinarea preşedinţilor polonezi Józef Piłsudski (1921) şi Stanisław Wojciechowski (1924)”, scrie istoricul rus.
În fruntea OUN, se afla colonelul Evghenii (Evghen) Konovaleţ, iar după lichidarea lui de către agenţii NKVD (1938), a venit Andrei Melnik. Cu doi ani mai târziu, OUN s-a dezmembrat. Cea mai radicală grupare din OUN, sub conducerea lui Stepan Badera, s-a rupt de organizaţie. În 1934, însuşi Bandera a organizat asasinarea lui Bronislaw Peratskogo, ministrul de Interne al Poloniei. În 1939, după ce Armata Roşie a cucerit oraşul Liov, teroristul, care fusese condamnat la închisoare pe viaţă de autorităţile poloneze, a fost eliberat împreună cu alţi condamnaţi. În memoriile sale, Nikita Hruşciov a scris că a fost o măsură "nesăbuită" eliberarea lui. Potrivit altor surse, Bandera ar fi fost eliberat anterior.
Cu toate acestea, în ciuda faptului că Bandera a fost condamnat de polonezi şi că l-au eliberat - foarte probabil - cei din Armata Roşie, şeful teroriştilor considera că principalul duşman era "imperialismul de la Moscova", iar Germania lui Hitler o considera aliată. În viziunea lui Bandera, anticomunismul se confunda cu rusofobia. La fel ca azi.
Când banderoviştii au intrat în serviciul de informaţii militare (Abwehr), s-au creat batalioanele ucrainene speciale "Roland" şi "Nachtigall". Pe baza acestor batalioane, se intenţiona crearea unei armate de sine stătătoare. De aceea, după invazia Germaniei în Uniunea Sovietică, Bandera le-a ordonat oamenilor lui să-i ajute cu orice preţ pe nazişti. Într-unul din ordinele OUN, se arăta: "Când este dezarmat un detaşament, se va face împărţirea pe naţionalităţi. Ucrainenii vin la noi, reprezentanţii popoarelor înrobite de Moscova, dacă aşa doresc, la fel... Cu ceilalţi militari dezarmaţi se procedează în felul următor: bărbaţii moscoviţi, după dezarmare, vor fi predaţi nemţilor, sigur, nu pentru a fi lichidaţi. Cei de altă naţionalitate să fie lăsaţi să plece acasă".
În acelaşi timp, OUN "chema la luptă printre ucraineni cu un sentiment de devoţiune contra bandelor care nu vor să depună armele". "Nicio bucăţică de pâine pentru ruşi! Să hoinărească până crapă! Să se aleagă praful de kaţapii cei nesătuli! Noi nu am uitat anii de foamete mortală! Ei nu au avut milă de noi!... Pentru câini trebuie moarte de câine! Cu bolşevicii trebuie să te porţi ca bolşevicii!".
La 30 iunie 1941, în oraşul Liov, cucerit de nemţi şi de naţionaliştii ucraineni, a fost proclamat "Actul renaşterii statului ucrainean". Cu toate acestea, Hitler nu avea interesul să aibă în Germania un stat loial cu o ideologie nazistă similară. De aceea, Guvernul Ucrainei a fost trimis în lagărul de concentrare de la Sachsenhausen. Acolo exista un bloc special pentru deţinuţii care puteau deveni folositori pentru nemţi (mai ales elita politică a statelor europene). Ei nu munceau, primeau hrană normală şi puteau să se plimbe în afara lagărului. Așa au procedat și cu Horia Sima din România...
Conducătorii rămaşi în libertate au încercat să creeze o reţea extinsă pe tot teritoriul Ucrainei. Se acumulau forţele pentru lupta ulterioară, iar în 1943, s-a creat Armata Ucraineană de Insurecţie (UPA). Faţă de nemţi, această organizaţie a avut o atitudine prudentă, dar, treptat, totul a degenerat în ostilitate directă. În acelaşi an 1943, o parte considerabilă din Volînia a fost debarasată de nemţi (aceştia mai controlau doar centrele administrative mari).
Concomitent, OUN a continuat lupta începută înainte de război cu polonezii, apărând teritoriul viitorului stat de reprezentanţii naţiilor "netitulare". Astfel, în timpul masacrului de la Volînia (anul 1943) au fost ucişi, după diverse estimări, 30.000-80.000 de oameni.
Mai exista un "duşman de gradul al doilea " - evreii. OUN susţinea că "evreii din URSS sunt un ajutor trădător al regimului bolşevic predominant şi avangarda imperialismului moscovit în Ucraina". De ce "de gradul al doilea"? Pentru că "Moscova este principalul duşman!".
Ca orice organizaţie totalitară, OUN a încercat să pună reguli în viaţa întregii populaţii. Iată un citat din directiva OUN: "În fiecare hată (colibă) ucraineană, trebuie să existe portretele lui Şevcenko, Mihnovskii, Petliura, Konovaleţ, Bandera, steagul ucrainean şi stema. În plus, pe perete să fie scrise cele 10 porunci, masa să fie decorată cu broderii cu "Cobzarul" lui Şevcenko".
Polesskaia Secea sau "bulboveţii" au devenit în decembrie 1941 Armata Ucraineană de Insurecţie, iar în iulie 1943, se numea Armata Naţională Revoluţionară Ucraineană, o formaţiune înarmată a naţionaliştilor ucraineni, creată sub conducerea lui Taras Boroveţ, cel supranumit "Bulba".
După „eliberarea Ucrainei” de către frații mai mari, rezistenţa acestei formaţiuni faţă de Armata Roşie şi faţă de Armata Poloneză s-a prelungit până în 1949, când a fost desfiinţată oficial UPA. În acest interval, naţionaliştii ucraineni au întrepins câteva acţiuni curajoase: l-au ucis pe generalul de armată Nikolai Vatutin (1944), comandantul Frontului 1 Ucrainean, şi pe generalul de armată Karol Świerczewski (1947), ministrul Apărării Republicii Populare Polone. Însă luptele izolate ale detaşamentelor OUN au continuat până la mijlocul anilor 1950.
„Au existat trei motive pentru care UPA s-a prăbuşit, crede Martînov. În primul rând, lipsa oricărui ajutor din străinătate, care constituie o condiţie obligatorie în lupta cu statul prin metodele partizanilor (şi ale teroriştilor), în contextul unei rezistenţe îndelungate. În al doilea rând, politica flexibilă a poliţiei secrete sovietice, care au combinat teroarea, deportarea cu gesturi generoase de amnistiere. În al treilea rând, migraţia luptătorilor din organizaţie şi scăderea sprijinului din rândurile populaţiei epuizate de război.”
În realitate, "flexibilitatea" NKVD a lăsat în Ucraina cimitire întregi de ucraineni masacraţi. Aşa se explică ura aparent absurdă, care s-a perpetuat până astăzi faţă de ruşi. E adevărat că Bandera nu a participat direct la acest război. După eliberarea din lagărul de concentrare, el a rămas în Germania, unde, în 1959, a fost asasinat de serviciile secrete sovietice. Și istoricul rus punctează excelent vulnerabilitatea Maidanului:
„Mulţi partizani actuali ai integrării europene de pe Maidan se consideră continuatorii UPA, iar acest lucru complică drumul lor spre Europa. E greu de crezut că Polonia este copleşită de bucurie când vede că e posibil să vină la putere în Ucraina vecină nişte politicieni care îi proslăvesc pe organizatorii masacrului din Volînia. Şi nici Germania nu este cucerită de entuziasm de iminenta cooperare cu un guvern nazist”.
„Un coșmar geostrategic”
Voi încheia cu observațiile pertinente ale lui Henry Kissinger la CNN cu privire la babilonia din Ucraina: "Vladimir Putin vede în evenimentele din Ucraina o repetiţie generală pentru ceea ce am vrea noi să facem la Moscova. Kievul s-a numit cândva Rusia Kieveană. Aşa că dezvoltarea politică şi, mai ales, evoluţia religioasă a Rusiei a început la Kiev. Apoi, a avut loc dezmembrarea, însă, la sfârşitul secolului al XVII-lea - începutul secolului al XVIII-lea, Ucraina a intrat în componenţa Rusiei. Iar eu nu cunosc niciun rus, nu are importanţă dacă e disident sau partizan al regimului, care să nu considere Ucraina drept cel puţin partea cea mai importantă a istoriei ruse. De aceea, ruşii nu pot rămâne indiferenţi faţă de viitorul Ucrainei. Eu sunt pentru o Ucraină independentă şi pentru Ucraina care are legături organice cu Europa. Cu toate acestea, pentru a înţelege poziţia Rusiei, trebuie să privim spre istorie. Putin consideră dezmembrarea Uniunii Sovietice o uriaşă catastrofă istorică. Evident că, aici, Ucraina este cea mai mare republică de 50 de milioane de locuitori, care şi-a dobândit independenţa. Şi el nu poate rămâne indiferent la acest lucru. Construirea relaţiilor dintre Rusia şi restul lumii, dintre Rusia şi noi este o problemă uriaşă. Pentru că, de-a lungul întregii sale istorii, Rusia a fost imperiu şi ea are o identitate care se bazează pe realizările ei imperiale. Rusia se învecinează cu China, ceea ce este un coşmar strategic. Ruşii se învecinează cu Islamul, ceea ce este un coşmar ideologic. Rusia are frontieră cu Europa, o frontieră şubredă din punct de vedere istoric, pentru că mereu s-a schimbat.”
Insolenta Găgăuzie și marea diversiune rusă
Turbulențele din Ucraina reprezintă reacția Rusiei la vectorul Parteneriatului Estic. Chiar dacă Moscova a repetat pe toate canalele că „nu se amestecă în treburile interne” ale Ucrainei, totul a pornit de la refuzul președintelui Viktor Ianukovici de a semna acordurile de asociere cu Uniunea Europeană. Iar Ianukovici nu a procedat așa de capul lui. Încă nu cunoaștem adevărata față a șantajului la care a fost supus Kievul, dar răsucirea lui Ianukovici a scos orașele din partea de vest în stradă.Ucrainenii de-aici nu mai vor tutela Moscovei. Românii și polonezii nu doresc să recunoască o altă putere, cel puțin la fel de agresivă ca Rusia sovietică: Ucraina. La Liov, la Ivano-Frankovsk, la Cernăuți, partidele din Rada Supremă nu mai au reprezentare în puterea locală. Aici, Rusia nu mai are loc. Mânia poporului ucrainean nu cunoaște toleranța. Tinerii ucraineni vor acces liber spre Europa. La fel s-a întâmplat în Crimeea, în Odesa și în sudul Basarabiei, regiune controlată însă de Rusia.
Ucraina, țară încropită din teritorii luate de Stalin cu japca de la România, Polonia, Cehoslovacia și Ungaria, rotunjită apoi de ucrainenii Nikita Hrusciov și Leonid Kravciuk pe seama Rusiei, plesnește pe la toate cusăturile. Scenariile strategilor ruși curg râuri: dacă „haholii”, cum le spun ei ucrainenilor, vor revoluție pe Maidan (cuvânt de origine turcă, ridiculizat de ruși) și dacă nu vom mai putea menține controlul asupra întregii Ucraine, atunci o vom rupe în bucăți; Crimeea, perla Coroanei țarilor ruși, trebuie să revină la „matkă”; vom prelua Odesa, cu toată regiunea, cu sudul Basarabiei, supranumit de unii „Marele Bugeac”, pentru că mai trăiesc niște bulgari și câțiva tătari pe-acolo și vom forma Malo-Rossiia sau Novo-Rossia (Rusia Mică sau Rusia Nouă), la care vom alipi și Transnistria. Esențial este să ne menținem la Gurile Dunării. Cunoscutul politician rus Eduard Limonov propunea împărțirea Ucrainei între Rusia, Polonia și România. „Altfel nu va mai fi liniște pentru că este un stat artificial”.
Pentru ucrainenii extremiști, „kațapii” (adică rușii) trebui împinși dincolo de Don fiindcă ar avea mai multe în comun cu tataro-mongolii, decât cu europenii. Ei înșiși un amestec interetnic extrem de pestriț, ucrainenii au deprins de la frații mai mari instinctul de mare putere și au exrsat excelent intoleranța. Trăsătură care a răbufnit în politica lor externă, reflectată și în raporturile cu România. Ca să dobândească o mică parte din propiul platou continental, Bucureștiul a trebuit să se judece la Haga cu Kievul pentru o suprafață neglijabilă din teritoriul istoric, ce i se cuvenea. Și asta după ce făcuse toate concesiile teritoriale imaginabile prin tratatul semnat de Adrian Severin și Emil Constantinescu.
O chestiune de securitate națională
Am auzit și am citit frecvent prin presa din București în această perioadă o întrebare ineptă: Și ce ne privește pe noi? La noi e liniște, noi am intrat în NATO, în UE... Această percepție măruntă, la nivelul nasului, este veche la noi. Paul Goma povestește într-o carte cum tatăl lui, învățător refugiat într-un sat din Transilvania pe timpul războiului, îi avertiza pe ardeleni că sovieticii nu iartă: ne vor distruge elitele sociale și spirituale, biserica, școlile, vor trimite oameni în Siberia etc. Câte-un ardelean se uita la învățătorul basarabean și se scărpina sub clop: Apăi, domne dragă, or vini rușîi șî ne-om înțăleje noi cu ei că și ei tăt creștini or hi... Românii, creștini și ei, cu frica lui Dumnezeu, care respectau drepturile vecinilor, nu-și puteau imagina dimensiunea răului...
După toată istoria ei dramatică, România nu poate privi acum indiferentă la acest clocot uriaș de lângă frontiere. Nu doar că în partea de est și de nord-est trăiesc români. Este însă cea mai nesigură regiune pentru securitatea noastră națională. Pe de altă parte, noi nu ne putem dezvolta cooperarea cu economiile din est, inclusiv cu Rusia, dacă acest areal rămâne atât de imprevizibil. Nu putem pune bazele unui transport sigur în regiune și ar fi mare nevoie. Visăm la „Inelul Mării Negre”, la magistralele viitorului de pe Drumul Mătăsii, dar cu o Rusie autarhică este imposibil să se întreprindă ceva durabil. Occidentul înseamnă progres tehnologic, iar economia rusească se va distruge prin izolare, ca pe vremea Uniunii Sovietice. Vârtej în care Moscova ne-a tras și pe noi cu o sută de ani înapoi.
Un imperiu modern trebuie să propună proiecte
Motivul răului actual e simplu: nu s-au lichidat consecințele pactului Molotov-Ribbentrop conform dreptului istoric, atât de urât de unii, nu s-au anulat complet urmările politicii imperiale rusești și sovietice. Cu excepția țărilor baltice, totul a încremenit în vechiul proiect sovietic. Rusia preferă să dărâme templul ca biblicul Samson fiindcă liderii ei au rămas cu aceeași percepție ca pe vremea războiului rece: trebuie să păstreze state-tampon în așa-numita „străinătate apropiată”. Această idee strategic depășită o regăsim în toată presa mare din Rusia, la majoritatea politicienilor de la Moscova. Ea nu este nocivă doar pentru foștii sateliți din defunctul „sistem socialist”, dar e contraproductivă în primul rând pentru economia Rusiei și pentru civilizația rusă pe ansamblu. Un imperiu modern nu mai impune direcții și obsesii, așa cum face încă Moscova. Un imperiu modern propune proiecte de interes regional sau general, astfel încât țările mai mici să le urmeze, de parcă ar fi propriile proiecte. Uniunea Europeană propune proiecte pe care le supune... consensului politic cu partenerii. Așa procedează Statele Unite ale Americii. Sună cinic, dar lucrurile așa stau. Iată de ce percepția asupra americanilor în sud-estul Europei încă este pozitivă la nivel popular, ceea ce nu se poate afirma despre rușii care se simt deja proscriși pe nedrept. Și îi vezi pe intelectualii lor că scriu sau că vorbesc frecvent: pe ruși nu-i iubește nimeni, Occidentul vrea să pună Rusia la colț...
Nimic mai fals! Cine ar putea să pună Rusia la colț? Nimeni nu are acest interes. Nu cred că Occidentul mai speră că maestrul Putin va aplica regulile din judo până la capăt în re-construcția flexibilă a Rusiei, ca țară modernă, cu mentalitate europeană și cu tehnologie occidentală. Unde ar fi pericolul?
Într-un articol publicat în „Kommersant”, Serghei Lavrov, șeful diplomației ruse, acuză Occidnetul că a declanșat al doilea război rece contra Moscovei în primul rând prin intermediul presei. Este ceva adevăr și aici, dar diversiunea din Ucraina și din Republica Moldova nu este opera Occidentului. Iată ce spune în „Pravda” un alt rus, Viktor Kremeniuk, directorul Institutului pentru SUA și Canada de la Academia de Științe a Rusiei de la Moscova: „Eu nu sunt de acord cu acest punct de vedere, că Occidentul e atât de stupid, că tratează rău Rusia. Nimeni nu umilește Rusia. În măsura în care ea se va comporta civilizat, și ei se vor purta civilizat cu ea. Și când ea nu se poartă frumos, și ei vor face la fel. (...) Eu nu cred că ei ne împroașcă la comandă. Există o tradiție în Occident cu privire la Rusia, formată din secolul XIX. Acolo, Rusia e considerată o țară neliberă, unde se încalcă drepturile omului. Și din acest punct de vedere, Rusia nu prea s-a schimbat. Încă din timpul URSS, în Rusia există un proces politic opac pentru luarea decizilor. Rusia își imaginează că ea este Europa, dar nu este Europa. Regret mult pentru mine și pentru colegii mei, dar nu s-a schimbat nimic din timpul războiului rece. Maniera noastră asiatică de a ascunde ni se întoarce împotrivă ca un bumerang (uitați-vă ce legi restrictive tot votează Duma de Stat). Eu nu fac însă o tragedie din asta. Noi vom învăța să trăim într-o lume deschisă și lumea va recunoaște că există o mare valoare – Rusia”.
„Trebuie aplicată legea până la capăt!”
Cum învață rușii să trăiască într-o lume deschisă se poate vedea și din evoluția flancului sudic al diversiunii din Ucraina. Mai precis, în Găgăuzia. Aici lucrurile s-au petrecut ca în 1990. Când Chișinăul a cerut desprinderea de Moscova, Iakovlev le-a transmis basarabenilor deschis: Vreți republică independentă? Ei bine, veți avea trei! Scenariul este același și astăzi. Înțelegând că R. Moldova va parafa la Vilnius acordurile de asociere cu UE, găgăuzii au declanșat un alt referendum pentru independență și pentru orientarea politicii Chișinăului spre Uniunea Vamală, adică spre Rusia. Chișinăul le-a blocat conturile, Tribunalul din Comrat a dat o sentință definitivă și irevocabilă, care avertizează că o aemenea consultare populară este ilegală. Inutil. A venit Iurii Iakubov, un pretins om de afaceri de la Moscova, în realitate, eminență cenușie din serviciile secrete rusești, le-a adus găgăuzilor 100.000 de dolari pentru referendum. Ei au votat, ei au numărat și acum ne flutură niște rezultate de dimensiuni bolșevice. Niște bazaconii!
Iată cum descrie măreața victorie IA REGNUM NOVOSTI: „Conform rezultatelor referendumului din 2 februarie din Găgăuzia, pentru independenţa "amânată" a Găgăuziei au votat 98,09% din cei prezenţi la urne, contra - 1,9%; pentru aderarea la Uniunea Vamală - 98,47%, contra - 1,52%; pentru aderarea la UE - 2,57%, contra - 97,43%. Rata de participare la vot a fost de 70,04% din numărul alegătorilor. Autorităţile Republicii Moldova au anunţat că referendumul găgăuz este "ilegal" şi au declarat cu fermitate că nu vor admite asemenea măsuri în alte raioane ale republicii”. Independența „amânată” va deveni de facto dacă R. Moldova se unește cu România. Dacă Rusia ar invada iar R. Moldova, găgăuzii nu ar mai ridica pretenții de independență. Nu e clar?
Diversiunea de la Comrat a fost posibilă și din cauza slăbiciunii Guvernului condus de Iurie Leancă. „Ei au acum toate pârghiile juridice și politice pentru rezolvarea definitivă a problemei găgăuze. Nu mai este ca în 1990, când ne aflam în Uniunea Sovietică. Acum trebuie aplicată legea până la capăt...”, crede Mircea Druc. Dacă legea nu se aplică, urmașii lui Ștefan cel Mare se vor trezi că și vietnamezii din Republica Molotov vor suveranitate...
Găgăuzii trăiesc mai compact în Comrat și în aproximativ 20 de sate din sud (120.000-150.000 de suflete). Ei au fost aduși din Bulgaria și din Grecia și colonizați în partea de sud a Basarabiei de către Imperiul Rus, în perioada 1750-1846. Rușii începuseră deportarea românilor, le-au luat pământul și l-au dat găgăuzilor. Populație turcică de religie ortodoxă de rit vechi, găgăuzii au obținut autonomia de la Mircea Snegur. Tot din „slăbășiuni șî bindisalî”. Liderii lor, în mare parte agenți ai serviciilor rusești, i-au manipulat și acum pe găgăuzi prin demonizarea României și a Uniunii Europene.
Este semnificativ că niciun reprezentant al alianței de guvernare de la Chișinău nu a acuzat Rusia de această nouă diversiune din Găgăuzia.
De fapt, la ce ar mai folosi?
În schimb, toată presa mare din Rusia acuză... România. „Izvestia”, ziarul Guvernului de la Moscova, îl compară pe Traian Băsescu cu Mihail Saakașvili. „Din cauza acțiunilor lui necugetate, acest președinte se va trezi cu o nouă Osetie de Sud în Găgăuzia”, amenință ziarul.
Revenim la importanța dreptului istoric asupra teritoriului. Nu cumva cecenii din Caucaz ar fi cu mult mai îndreptățiți la un referendum pentru independeță, comparativ cu găgăuzii care au fost colonizați aici? Ce ție nu-ți place altuia nu face...
În Germania, trăiesc vreo 4 milioane de turci, ajunși acolo din motive economice. Să ne imaginăm că, peste vreo 20 de ani, turcii din Germania ar convoca un referendum pentru a forma un stat în stat. Oricum, proporția lor în Germania este similară proporției găgăuzilor din Republica Moldova.
Oare cum ar fi, doamna Angela Merkel? Până unde ne putem juca de-a democrația, de-a statul multicultural? Basarabia este preponderent românească și așa trebuie să rămână.
Viorel Patrichi
