duminică, 21 iunie 2009

Vedere de pe Centură + Complexul şarlei Beta

Vedere de pe Centură
Complexul şarlei Beta
Lupii au o ierarhie precisă, respectată cu stricteţe de toată haita. Cine calcă strâmb pleacă, iar viaţa pe cont propriu e cumplită. Cum să mai vânezi de unul singur? Lupul Alfa mănâncă primul şi nu orice: lui i se cuvin ficatul, inima, rinichii, pancreasul – cele mai apreciate de Cumătru. Doar lupul Alfa are dreptul suveran să bâjbâie câte-o blondă norvegiană pe sub cetină de brazi. Masculul Beta stă şi se uită. Veghează ca Lupul Alfa să fie fericit. Trebuie să ţină capul mai jos decât căpăţâna stăpânului. Ca semn de supunere, poate accepta să fie şi urinat tot. De sus! Alfa îl tratează pe Beta ca pe o ... şarlă, o potaie mai mare, dar tot o potaie până la urmă. Ar mai fi trepăduşii - lupii Omega – ultimii din haită. Surori, fraţi şi verişori de-ai Cumătrului. Au grijă de pui, îi instruiesc, aleargă, învăluie prada şi înşfacă ce mai rămâne după ce s-au săturat perechea imperială şi lupul Beta. Dacă au mâncat şi se simt fericiţi, se întorc la vizuină, vin căţelandrii Cumătrului, îi freacă insistent cu boturile la colţurile gurii şi lupii Omega regurgitează, spre bucuria căţelandrilor. Lupul este însă un animal superb, un totem al dacilor vechi, a căror morală austeră am uitat-o cu totul. El a rămas însă ca model în subconştientul nostru extrem de individualist.
Am făcut acest periplu prin etologia lupească pentru a pricepe mai bine etologia politicienilor români. La prima vedere, oamenii se comportă altfel. Oare? E adevărat, au mai evoluat, deşi am întâlnit mulţi români, mai ales de prin Ferentari sau Toboc, folosind expresia de haită „Mă piş pe el!”. Inclusiv printre politicieni – „Îl calc în picioare!”. Să-mi fie iertată vorba slobodă fiindcă realitatea este mult mai crudă decât cuvintele...
„A căzut scroafa din copac!”
Politicienii se adună în partide, tot un fel de haite. Cine fluieră în biserică este înlăturat mai dihai ca pe vremea comuniştilor. Fireşte, nu e trimis la Canal, dar „politicieşte” e terminat. Oamenii de afaceri arondaţi sunt un fel de lupani care trebuie să regurgiteze la comandă. Altfel vin procurorii. E-adevărat, ierarhia nu este atât de mecanică, depinde însă de pădure. La limpeziş, e mai uşor. Prin fumidenii şi hâgiuri, este mai greu. Nu ştii cine îţi sare-n cârcă. Mai concret, de exemplu, Marinelu este lupul Alfa. Nepotu Mătuşii Tamara s-a cramponat de vreo şapte ani în ipostaza Beta. Să ne amintim că şi-a zburlit părul chiar şi faţă de Tataie, care l-a încălzit sub coada lui multă vreme. Cum tot spera să devină Alfa, l-au chemat procurorii să dea cu subsemnatul. Şi aşa a apărut Prostănacu, fericit cu ipostaza Beta, numai să fie băgat în seamă, inclusiv la CSAT. Războinicu Luminii a plecat de-acasă cu brăţări de inox, în timp ce tovarăşu Popoviciiiu a mers cu fruntea sus şi nu a mai intrat la zdup. „Ce crimă a făcut Popoviciiiu? A investit peste un miliard de euro”, a glăsuit Marinelu. Oare de unde să fi avut miliardul ca să scoată din rădăcini livezile de piersici şi de caişi din Băneasa? Nu cumva din sarcinile de partid ale toaşului Ion Dincă Teleagă? Estimp, Războinicu Luminii a scheunat în celulă până când l-au lăsat să facă mătănii în noaptea de Înviere la domiciliu. Forţat o vreme. „Nu-mi mai trebuie CEDO!”, a strigat profetu din Pipera. Mai precis, procurorii i-ar fi amintit: „Gigi, ai o valiză cu bani la noi?” „Aaaa!? Nuuuu!” „Retragi plângerea de la CEDO?” „Daaauuuu!” Eu nu vreau să acreditez ideea că toată România este o haită sau o adunătură de haite, dar mulţi politicieni se comportă aşa, desigur involuntar.
„E prietenul meu, îl iubesc, dar a căzut scroafa din copac!”, ne asigură Olandezu Zburător la Giurgiu, după ce l-a zburătăcit pe Mădălin Voicu din Partidu lu Mucles. Şi doar era carne din carnea mea, sânge din sângele meu! „Cum să spună de preşedintele partidului Mircea Geoană că este un gherţoi?”, s-a întrebat a minunare Olandezu Zburător. Şi a pipăit repetat aerul cu limba, ca o reptilă înaintea atacului decisiv. Gherţoiu se poate sui în copacul partidului, scroafa să-şi vadă de drum. Iată o altă dovadă că o potaie poate fi mai eficientă decât o şarlă într-un partid politic. Iar dacă Prostănacu s-a dus să facă puiniţă la sâmbra oilor de la Huta Certeze, s-a gudurat pe lângă lupul mărilor, opt cu-a brânzei nouă! Va rămâne cu urda între dinţi.
Niţă Ghiţescu sau Ghiţă Niţescu?
Haita se comportă la fel şi faţă de masele de oameni ai muncii cu sindicate slabe. Legea pentru creşterea salariilor din învăţământ a fost votată, a fost confirmată de preşedinte, a fost reconfirmată de Curtea Constituţională, pentru ca apoi să apară şi în Monitorul Oficial. Degeaba! Nu se mai aplică, din motive de criză. Dar vrem profesori de calitate. Ce absolvent bun ar fi dement să se angajeze în învăţământ pentru o leafă de 850 de lei? Dacă profesorii ar fi avut un sindicat puternic, fără potăi la conducere, altfel se dădea teza cu subiect unic. Iar Marinelu a spus că există absolvenţi de liceu, care fac greşeli de exprimare şi de ortografie fiindcă profesorii ar fi slabi. „Unii profesori merg în şomaj pentru că avem o calitate îndoielnică a unui procentaj important de cadre didactice, care nu au ce căuta să predea şi se vede după performanţele şi nereuşitele în viaţă ale copiilor. Ia vedeţi câţi copii care termină liceul, nu vorbesc de licee importante, scriu cu greşeli de ortografie şi ne lămurim care este calitatea educaţiei”, a spus preşedintele cu indignare. Oare aşa să fie? Atunci de ce Motocicleanu nu e în stare să folosească un acuzativ cu prepoziţia „pe”? Să fie tot profesorii lui de vină? După ce l-au dat admirabil în vileag pe IPS Şpagoveanu, ziariştii de la „România liber” au dovedit şi ei că au urmat aceeaşi şcoală ca Motocicleanu: „În timp ce Arhiepiscopul Tomisului şi-a angajat trei avocaţi, după reţeta Becali, care au atacat cu un limbaj jenant jurnaliştii, Patriarhia susţine că înregistrările video sunt indubitabile”. Corect era „i-au atacat pe jurnalişti”. Dar e greu. Mulţi scriu „cui îi e frică” fiindcă nu stăpânesc formele nearticulate. Şi aşa mai departe. Tot profesorii să fie criminalii?
Tare mă tem că vor fi daţi afară tot dascălii buni fiindcă nu vin cu şpaga la haită. Iar ironia soartei are mână lungă. Organizează Ministerul Ieducaţiei teza cu subiect unic şi oferă ca subiect o schiţă de Caragiale. A dracu Nenea Iancu! Şi mort râde de proşti. Degeaba s-a dat de ceasu morţii Abramburica să afle cine a câştigat concursul: Ghiţă Niţescu sau Niţă Ghiţescu? Mai mult, ea a spus că ar fi vinovaţi profesorii care au sesizat că gânditorii de la Minister l-au confundat pe Ghiţă cu Niţă. Logică de tip Abramburica: „Era un text la prima lectură şi trebuia luat ca atare!” Măi, să fie! Conform variantei de la Minister, guguştiucul care a câştigat concursul cu scrisorica de favoare s-a revoltat. Tot el! Adică de ce-a luat concursul? Dacă eram acum elev de clasa a VIII-a, scriam simplu: A câştigat concursul de numire cel care a dat şpagă la dom’inspector, Doamnă Ministru! Nu-i aşa că nu cunoaşteţi asemenea cazuri? Cum aţi ajuns să tutelaţi şcoli şi grădiniţe cu directori inepţi, desemnaţi pe criterii politice? Cum e posibil să acordaţi aceleaşi salarii profesorilor de matematică, română, fizică, chimie, care au activităţi multiple, la fel ca în cazurile profesorilor de desen, muzică, sport, lucru manual, care nu organizează nici olimpiade, nici teze unice, nimic? Pe ce criterii îi desemnaţi pe inspectorii emanaţi de partidele politice? Ce aţi mai făcut cu escrocii care au dat zeci de mii de diplome de bacalaureat ăi de licenţă, fără ca beneficiarii să calce la cursuri? Au fost prinşi în flagrant şi s-a aşternut tăcerea. Să fie vorba de cei 15000 de specialişti de la defuncta Convenţie Democrată? Şi de-acolo, dar noi cunoaştem un personaj din Partidu lu Mucles, numit ministru de Interne, care avea o asemenea diplomă şi care era să fie surprins înaintea flagrantului. Iată cauze pentru care avem profesori slabi în şcolile noastre. Şi toate vin de sus, dinspre clasa politică.

Ucraina cere României să semneze tratatul politic cu Republica Molotov
Parlamentarul Boris Tarasiuk, ex-ministru de Externe al Ucrainei, a venit la Bucureşti în calitate de preşedinte al Comisiei pentru integrare Europeană a Radei Supreme de la Kiev. El a cerut României să semneze un tratat cu Republica Molotov, similar celui promulgat de Emil Constantinescu şi Leonid Kucima. “Am fost preocupat de acuzaţiile adresate României de către Chişinău. Nu ştiu dacă au fost întemeiate sau nu, dar ceea ce se întâmplă între România şi R. Moldova ar trebui să preocupe atât Ucraina, cât şi Bruxellesul. După atâţia ani, încă nu există un tratat politic de bază între România şi R. Moldova. Un astfel de acord ar elimina un semn de întrebare, legat de faptul că România recunoaşte independenţa R. Moldova şi frontierele ei. Aceasta este una din chestiunile cruciale ale politicii europene şi nu ar trebui să existe o dublă interpretare a statu-quo-ului. România trebuie să-şi reevalueze poziţia”, a indicat haholul care – culmea! – este preşedintele grupului parlamentar de prietenie româno-ucrainean. Care prietenie? “Este foarte ciudat că steagurile româneşti au fost arborate în mijlocul mulţimii care protesta la Chişinău. Eu am aşteptat să văd ce explicaţii va oferi România, ca un oficial român să spună că România nu e implicată şi că toate acuzaţiile sunt simple provocări”, a adăugat Tarasiuk. El pretinde că alegerile din Basarabia au fost corecte. Mai mult, Tarasiuk acuză România că a stricat relaţiile cu Ucraina prin expulzarea agenţilor care lucrau pentru Rusia. “Se putea face discret, cum se practică acest lucru. Mai ales că se întâmpla chiar înaintea vizitei planificate a preşedintelui Băsescu la Kiev. Partea ucraineană nu a avut de ales, decât să reacţioneze în consecinţă”, a spus “diplomatul” ucrainean. Cu alte cuvinte, trebuia să ne lăsăm spionaţi mai departe ca să nu afectăm bunele raporturi cu Kievul. Vrea Ucraina să adere la UE? Foarte bine, să se comporte ca atare, să respecte drepturile românilor din nordul Bucovinei, din Herţa şi din sudul Basarabiei fiindcă ei sunt autohtonii acolo. Kievul continuă să sufere însă de complexul hoţului care moşteneşte o succesiune necuvenită - teritoriile istorice româneşti. Publicaţia “Stolicinîe Novosti” arată că România încearcă “să alipească teritoriile istorice prin paşi mici”, acuzând presa şi partidele politice din România că solicită restituirea regiunilor invadate de tancurile lui Stalin. “România Mare nu reprezintă doar o lozincă politică, ci o parte a mitologiei naţionale. La Kilometrul zero din Bucureşti este un monument ce reflectă ideea României Mari, care desemnează multe oraşe ucrainene, moldovene sau bulgare ca fiind româneşti”. Kievul a anunţat din nou că va desfăşura baze militare în regiunea Odesa, mai precis în sudul Basarabiei, nu departe de frontiera României şi, deci, a NATO. “Este în interesul naţional al Ucrainei să dezvolte Delta Dunării”, afirma preşedintele Viktor Iuşcenko încă din 23 aprilie. Dacă NATO tace din nou, la fel ca atunci când ucrainenii aruncau balizele româneşti de pe Braţul Chilia, Bucureştiul pare cuprins de euforie. “Nu avem a ne teme astăzi de mişcări de trupe, de înfiinţări de baze, pentru că acest proces este foarte transparent, foarte bine urmărit de toată lumea şi lucrurile aceste se fac pentru creşterea încrederii”, afirma recent Iulian Fota, consilier prezidenţial din Departamentul Securităţii Naţionale. E aşa de mare transparenţa, încât programul de cooperare la Marea Neagră este un fiasco din cauza tensiunilor din regiune, tensiuni pe care Kievul le alimentează. Reprezentanţii Azerbaidjanului şi Georgiei au anunţat pe 6 mai la Bucureşti că lansarea oficială a programului, co-finanţat cu fonduri europene, va fi afectată de conflictele cu Armenia şi Rusia. Iată un reflex al politicii de la Kiev: Iuri Luţenko, ministrul ucrainean de interne şi feciorul lui de numai 19 ani nu au primit permisiunea să urce într-un avion Lufthansa, pe ruta Francfurt-Seul, fiindcă erau beţi mangă.

În pat cu canibalul
Uniunea Europeană face presiuni asupra Opoziţiei de la Chişinău să accepte “victoria” lui Voronin. Conform declaraţiilor de avere, depuse la Comisia Electorală Centrală, cel mai bogat deputat este tot Voronin. Generalul a ţinut să precizeze că a luat un premiu de la Patriarhul Kirill al Rusiei în valoare de 200 000 de lei (aproximativ 13.400 de euro), pe lângă modestele venituri de 33500 de euro, adunate din leafă şi din pensia de miliţian. Ca un comunist de omenie, împreună cu Tasia, nevasta dumisale, Voronin mai deţine acţiuni de peste 335000 de euro la o bancă pe care o controlează Oleg Voronin, feciorul prezidenţial. Singura formaţiune care nu a mai avut niciun deputat până acum este Partidul Liberal, condus de Mihai Ghimpu şi Dorin Chirtoacă.
“Cu cât se vor începe lucrările noului Parlament mai repede, cu atât va fi mai mare presiunea structurilor europene asupra opoziţiei ‘’pentru a se ajunge la un consens cu puterea’’, ‘’pentru stabilizasrea situaţiei’’ şi ‘’pentru a începe lucrul’’”, apreciază foarte corect Dmitriu Ciubaşenko. El a avertizat cu privire la “înclinaţia patologică a lui Voronin de a păstra puterea cu orice chip”, iar de aici putem deduce şi singuri consecinţele care se vor reflecta asupra bieţilor basarabeni. “Poate fi înţeleasă şi Moscova: dacă Voronin pleacă, atunci Rusia nu mai are pe nimeni aici. De aceea, trebuie să-l susţină până la capăt”, explică analistul. Europa este în criză şi Rusia trece prin momente grele. Şi atunci, nu e mai bine s ascundem gunoiul din Basarabia sub preşul promisiunilor de “stabilitate”. Ceea ce nu pricep nici analiştii, nici politcienii de la Chişinău sau Bucureşti este că Uniunea Europeană şi Rusia nu vor să dezlege nodul gordian de pe Nistru. Singura variantă plauzibilă şi eficientă este sacrificiul oferit de tinerii din Chişinău. Probabil că imaginea cea mai semnificativă din zilele revoltei i-a avut în prim plan pe nişte copii care au scos covorul prezidenţial şi l-au târât pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt. Ei au arătat lumii întregi că miliţianul este gol. După care, s-au grăbit maeştrii diversiunilor de tot felul să spună din vârfukl buzelor că erau agenţii Rusiei - nu, nu, erau spionii României. A fost un nou moment risipit pentru reîntregirea naţională fiindcă liderii Opoziţiei au fost incapabili să ia puterea. Palatele erau devastate şi vidul plutea în aer. Puteau doar să intre şi să pună puterile lumii (inclusiv pe politicienii de la Bucureşti) în faţa faptului împlinit. La fel ca în 1918. Momentele de graţie istorică presupun lideri pe măsură. Nu a fost să fie, dar tinerii o vor lua de la capăt. Ei nu mai pot accepta juvăţul lui Voronin. Să revenim la analiza aceluiaşi Ciubaşenko pe care nu am avut bucuria să-l cunosc: “Marianne Mikko, deputat în Parlamentul European, a spus la o conferinţă de presă de la Chişinău de miercurea trecută că Puterea din Moldova consideră Europea de-a dreptul naivă. ‘’Nu este chiar aşa’’, a spus doamna Mikko. Bine, dacă nu e chiar aşa. Dar deocamdată toţi văd tocmai acest lucru. Europenii au conmvingerea că se pot rezolva problemele cu un canibal, aşa cum ai lucra cu un om normal. Dacă aici nu este naivitate, atunci este făţărnicie, duplicitate. Ceea ce e şi mai rău”. Fără comentarii. La antipod, se află “românul” Nicu Popescu, cercetător la Londra în cadrul Consiliului European pentru Relaţii Externe: “Refuz să admit ideea că în R. Moldova nu poate avea loc un dialog politic”. El cere “foaie de parcurs” între Partidul Comuniştilor şi Opoziţia de la Chişinău. La Londra e frumos şi Tamisa curge liniştită încă.
Ministrul Cristian Diaconescu a participat la reuniunea Consiliului Permanent al OSCE de la Viena, unde a pledat pentru acordarea statutului de mediator pentru SUA şi UE. În formatul 5+2, SUA şi UE au doar statut de observatori, în timp ce Rusia, Ucraina şi OSCE sunt mediatori. Rusia a eliminat România din formatul de negocieri încă pe vremea când şeful diplomaţiei noastre era Adrian Năstase. Cristian Diaconescu a reamintit că prevenirea conflictelor rămâne obiectivul definitoriu al OSCE. “Cred că România are, a avut şi va continua să aibă relaţii deosebite cu R. Moldova. Nu cred că reacţie autorităţilor europene a fost incorectă”, crede Jonathan Scheele, care este acum directorul Direcţiei Reţelelor de Transport Trans-europene în cadrul Directoratului General pentru Energie şi Transport de la Comisia Europeană. După violenţele de la Chişinău, Voronin i-a medaliat pe poliţişti, le-a dat apartamente, după care i-a trimis la instrucţie. Aplicaţiile s-au desfăşurat în preajma unei clădiri părăsite, cu scutieri, cu bolovani şi gaze lacrimogene.
Pe 3 mai, a fost marcată ziua mondială a libertăţii presei. Pentru al şaselea an consecutiv, organizaţia internaţională Freedom House, cu sediul la Washington, a menţinut R. Moldova în categoria ţărilor fără presă liberă, alături de Irak, Armenia, Rusia, Cuba şi China. În scuarul Operei Naţionale de la Chişinău, s-au adunat ieri peste 500 de demonstranţi care au criticat vehement regimul comunist pentru arestarea şi molestarea ziariştilor în zilele de 6-7 aprilie. A fi ziarist liber în Basarabia este o faptă de mare curaj. După ce i-a scăpat gafa cu aderarea la UE odată cu Rusia, Voronin a cerut constituirea unui organism special în cadrul MAE de la Chişinău, care să se ocupe exclusiv de aceste politici. Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a criticat formal regimul comunist de la Chişinău pentru încălcarea dreptuyrilor omului. În replică, Konstantin Kosaciov, şeful Comisiei de politică externă din Duma de la Moscova, a declarat că Occidentul ascunde participarea României la organizarea protestelor de la Chişinău. Uniunea Europeană pare divizată cu privire la declaraţia din 7 mai de la Praga, unde se va lansa Parteneriatul Estic, prin care se încearcă democratizarea şi stabilizarea celor şase state ex-sovietice: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldovaa şi Ucraina. A pune R. Moldova alături de AzAzbaidjan sau de Belarus înseamnă amânarea sine die a aderării conaţionalilor noştri la UE. Prin urmare, canibalii au libertate de acţiune. Dovadă a dezinteresului UE este şi iritarea de la Bruxelles faţă de acordarea cetăţeniei române pentru basarabeni. Premierul Emil Boc a promis că în 2009, peste 30 000 de basarabeni vor redobândi cetăţenia.
Sentimentul abandonului şi reproşurile la adresa politicienilor de la Bucureşti au devenit o modă la Carei, la Sfântu-Gheorghe sau la… Chişinău. Aşa reacţionează şi publicistul Vasile Şoimaru: “Lumea tot mai des se întreabă cum şi cu ajutorul cui s-a putut ajunge la situaţia în care se află acum, după 5 aprilie 2009, R. Moldova? Voi începe cu... România. Nu vreau să cobor tocmai la anul 1940, când am fost lăsaţi pradă lui Stalin şi Hitler. Evenimentele din ultimele zile au început în 1991, când România postdecembristă, mai mult de frică, a semnat un tratat de prietenie cu URSS (aflată, la acel moment, în agonie), prin care s-a declarat că Bucureştiul nu are vreo pretenţie teritorială faţă de Moscova, chiar dacă se vorbea tot mai insistent despre condamnarea Pactului Molotov-Ribbentrop şi lichidarea consecinţelor lui. Următorul pas ,,lunecos” a fost recunoaşterea independenţei republicii cu denumirea istorică de Moldova (de ce nu fac acest lucru şi grecii faţă de Macedonia?), Cotroceniul grăbindu-se şi aici să fie primul. Dar pe cine a mizat România, în toţi aceşti ani, dintre forţele politice basarbene? Abia la 4 aprilie 2005 s-a văzut pentru cine s-au cheltuit atâţia bani, atâtea eforturi şi speranţe: pe cei care au făcut front comun cu comuniştii împotriva românismului. Din păcate, nici măcar acum nimeni în România nu încearcă să clarifice de ce s-a întâmplat aşa: de unde a venit iniţiativa - de la Kremlin, de la Tel Aviv şi Washington sau de la Cotroceni? Cine sunt realii stăpâni ai situaţiei din România? De ce a vizitat Traian Băsescu Chişinăul în 2005, tocmai în ajunul alegerilor, lăsând impresia că îl sprijină pe Voronin? Cine a impulsionat acest semnal - fals sau adevărat? Ştiu oare românii de bună-credinţă din Ţară ce ,,proiecte” finanţează Departamentul pentru românii de pretutindeni sau Institutul Cultural Român al neromânului Patapievici? S-a luat vreo atitudine faţă de excluderea Basarabiei şi Nordului Bucovinei - primele victime ale comunismului - din Raportul de cvasicondamnare a comunismului în România?”, se întreabă Vasile Şoimaru, preluat de “Romanian Global News”.
În prima şedinţă a Parlamentului ales prin fraudă, Voronin nu a permis accesul la microfon pentru Opoziţie. Pe 5 mai a avut loc prima şedinţă a noului Legislativ la Palatul Republicii de la Chişinău. Din lipsă de sediu propriu. A fost cea mai scurtă şedinţă: doar 20 de minute. Din cei 101 deputaţi, au participat 98. Deoarece comuniştii nu au găsit încă un trădător, nu au stabilit agenda pentru următoarea întâlnire.Tensiunea pluteşte în aer. Bărbaţii ameninţă deschis că eventualii trădători trebuie să-şi ia neamul şi să fugă, altfel vor fi linşaţi. Mai înclinate spre paranormal, femeile promit să-i pună pe trădători la grele blesteme. Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, basarabenii par gata să sancţioneze dur orice formă de oportunism în Legislativul de la Chişinău. Unimedia notează că deputaţii comunişti au tăiat microfonul când Mihai Ghimpu, preşedintele Partidului Liberal, a vrut să vorbească despre fraudarea rezultatelor din 5 aprilie. Dumitru Pulbere, preşedintele Curţii Constituţionale, a prezentat decizia de validare a rezultatului alegerilor. “Este un nou început de dictatură comunistă. Ordinea de zi nu a fost discutată cu opoziţia parlamentară şi nici nu s-a pus la vot. Cred că vor să găsească cel de-al 61-lea mandat până pe 12 mai”, a spus Serafim Urechean. “Iată exemplu de dictatură - au luat cuvântul, au plecat”, a explicat şi Mihai Ghimpu. Este un Parlament al urii, în care Opoziţia a intrat cu un singur gând: provocarea alegerilor anticipate prin orice mijloace. Voronin a promis un post de vicepreşedinte pentru Opoziţie şi face tot posibilul să blocheze orice proces politic normal din Republica Molotov, altfel trebuie să fugă în Rusia. Cu tot cu Tasia şi cu Oleg. Deocamdată, conducătorii Opoziţiei dau ceva semne de maturizare. “Participăm la prima şedinţă a Parlamentului, dar nu recunoaştem majoritatea comunistă, deoarece votul a fost fraudat. Nu acceptăm funcţii de preşedinte sau vicepreşedinte de comisii, nu vom vota preşedintele Parlamentului sau al statului. Optăm pentru organizarea alegerilor anticipate”, a precizat Anatol Şalaru, vicepreşedintele Partidului Liberal. “Vom participa la această şedinţă a Parlamentului. Mai bine spus, vom fi prezenţi, deoarece nu vom vota niciun preşedinte de Parlament sau şef de stat, nu vom participa la formarea comisiilor parlamentare şi nu vom accepta posturi. O să ne exprimăm punctul de vedere”, spera Serafim Urechean, preşedintele Alianţei Moldova Noastră. Vlad Filat, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, este deocamdată pe aceeaşi undă: “Participăm la şedinţa de azi a Parlamentului, nu pentru a vota sau a accepta anumite funcţii, ci pentru a ne expune punctul de vedere, referitor la subiectele care vor fi incluse pe ordinea de zi, inclusiv în ceea ce priveşte fraudarea alegerilor”. Şedinţa a fost prezidată de Ivan Călin, un tovarăş de încredere. Deputatul comunist Vladimir Ţurcan este unul din favoriţii lui Voronin la funcţia de şef al statului. El a fost preşedintele comisiei juridice din vechiul Legislativ, conduce o comise de anchetare a revoltei din 6-7 aprilie şi e la fel de nărod ca dinozaurul. Ţurcan (iar nu Turcan, cum se pronunţă la Bucureşti) este nume de oaie. Deputatul comunist a promis că va fi ales şi un vicepreşedinte al minorităţilor – atenţie mărită! – “Sunt multe minorităţi naţionale în R. Moldova, inclusiv români”. Berbecul vrea să-i umilească pe basarabeni şi prin această nouă inepţie. Evident, o funcţie de vicepreşedinte va reveni Opoziţiei. Să ghicim care? Andrei Stratan a plecat la raport la Moscova. Nici nu s-au răcit tinerii ucişi de miliţieni, că şeful diplomaţiei de la Chişinău s-a şi dus să ceară părerea lui Serghei Lavrov înaintea lansării la Praga de către UE a Parteneriatului Estic, eveniment ce va avea loc pe 7 mai. “Socrul” lui Voronin are şi acoperire: Republica Molotov deţine formal preşedinţia Comunităţii Statelor Independente, de unde Georgia s-a retras după invazia rusească de anul trecut. De altfel, Stratan nu mai deţine funcţia de ministru fiindcă Guvernul condus de tovarăşa Zinaida Grecianîi şi-a dat demisia “constituţional” pe data de 4 mai, pentru a face loc altui Executiv. Joi, acelaşi Stratan va merge la Praga, unde îl va reprezenta pe Voronin care nici el nu mai este preşedinte. Ceea ce face UE prin acest Parteneriat Estic este un paleativ, o frecţie la un picior de lemn, mai ales că a condamnat R. Moldova să rămână în spaţiul ex-sovietic, alături de Azerbaidjan. Iată de ce era necesară schimbarea radicală la Chişinău, tocmai pentru a ieşi din această captivitate.
Kalman Mizsei, reprezentantul UE la Chişinău, a negat că ar fi oferit un miliard de euro, cu condiţia ca Opoziţia să accepte alegerile fraudate, aşa cum a afirmat Dorin Chirtoacă. “Am vorbit cu domnul Chirtoacă de un milion de ori în ultimele patru săptămâni. Situaţia economică a fost uneori pe agenda discuţiilor, dar în niciun caz aceste declaraţii nu corespund conversaţiilor noastre”, a replicat Kalman Mizsei. Ca să dreagă busuiocul, el a promis că va milita pentru eliminarea totală a vizelor pentru R. Moldova. Dorin Chirtoacă l-a repezit pe Iacob Gumeniţă, şeful poliţiei municipale, care nu i-a permis să-i vadă pe tinerii aflaţi după gratii. “În municipiul Chişinău, noi nu avem poliţie. Este banditism să nu vă subordonaţi administraţiei publice locale şi să refuzaţi accesul primarului general în comisariatele de poliţie. E ca şi cum nu mi s-ar permite să intru într-un birou de la primărie”, a spus Chirtoacă. Gumeniţă nu a prea dat pe la şedinţe, deşi se subordonează primarului. “Am hotărât să nu vin din cauza isteriilor pe care le faceţi în fiecare luni. Azi vreau să conlucrăm, dacă sunteţi în stare”, a spus miliţianul. Numai Vladimir Socor îl caină de peste Atlantic pe Voronin că nu are lucrători competenţi în subordine. “Poliţia şi Securitatea s-au lăsat surprinse, nu au avut informaţiile necesare ca să preîntâmpine tulburările, au intrat în panică după izbucnirea violenţelor, crede V. Socor. În realitate, lucrurile stau pe dos rău de tot. “Persoanele suspecte au fost avertizate din timp de către SIS întru neadmiterea producerii acestor evenimente”, se spune în comunicatul Securităţii din 10 aprilie. Să adăugăm la această probă declaraţia lui Voronin către agenţia RIA Novosti, imediat după evenimente: “Am luat decizia să le cedăm pentru o zi tot ce pentru ei este dorit: cabinetele preşedintelui, speakerului, sala de şedinţe a Parlamentului, telefoane şi calculatoare. Am decis să le cedăm tot ceea ce pentru ei se rezuma la imaginaţia lor despre puterea de stat. Şi ce? Puciul lor s-a împotmolit în propriile lor necurăţii!”, spunea Voronin. Socor are o explicaţie metodică şi pentru sălbăticia miliţienilor: “Prin bătăile din arestul poliţiei, a reizbucnit un obicei al pământului, tradiţie balcanică, moştenită de la otomani şi fanarioţi. Se bătea şi în România straşnic în arestul poliţiei şi al jandarmeriei, înainte de comunism şi în timpul comunismului”. În acelaşi context ciudat, Natalia Morari, cercetată acum în libertate şi considerată de unii basarabeni un fel de Ana Ipătescu instruită de FSB, a promis că va organiza astăzi ceremoniile de doliu pentru tinerii ucişi. Chiar aşa, de ce trebuia ca liderii Opoziţiei să fie treziţi de Nataşa? Ei de ce au stat pe coadă? Nu puteau organiza pomenirea morţilor? E grea politica, fraţilor… “Europa Liberă” anunţă că experţii Comisiei Europene vor prezenta Parlamentului European un raport referitor la folosirea fondurilor destinate Chişinăului. Şi de-aici vor ţâşni mulţi balauri spre clanul Voronin. Proiectul de rezoluţie a Parlamentului European condamnă fără menajamente abuzurile regimului bolşevic.
Dorin Chirtoacă a făcut o declaraţie şocantă pentru “Deutsche Welle”: “Haideţi să facem cumva *conciliere*… - un miliard de euro credite Republicii Moldova… Lăsăm totul aşa, mai pe tăcute, şi mergem înainte*. Aşa sună propunerea oficialilor europeni pentru Opoziţia de la Chişinău, numai să recunoască rezultatele obţinute prin fraudă de către comunişti. “Nu e corect aşa! (…) Dar cât costă viaţa luyi Valeriu Boboc şi a celorlalţi doi? Dar cât costă torturarea oamenilor în comisariatele de poliţie? Dar cât costă sutele de oameni bătuţi? Dreptatea, adevărul nu se negociază!”, a ripostat primarul Chişinăului la oferta gânditorilor de la Bruxelles.
“Mafia Uniunii Europene încearcă să-i acopere pe criminalii regimului Voronin”, titrează şi agenţia Romanian Global News. Erste prezentată aici “prestaţia” Înaltului Reprezentant Javier Solana, care a fost la Chişinău după evenimente. În mod formal, oficialii UE au condamnat vehement teroarea dezlănţuită de miliţienii lui Voronin de după fraudarea alegerilor. “Deutsche Welle” notează că aceşti domni “europeni” nu au reuşit să-i convingă pe liderii Opoziţiei de la Chişinău. Birocraţii s-au comportat lamentabil, ca toţi mafioţii. “Există o grabă a organismelor internaţionale… Dialog putere-opoziţie! Nu există o putere legitimă în R. Moldova. Prin urmare, trebuie concentrate toate eforturile pentru a elucida faptele care au avut loc: fraudarea alegerilor şi încălcările grave ale drepturilor omului. Eu înţeleg că le este dificil şi celor din Europa să recunoască faptul că, timp de 10 ani, documentele şi poziţia lor au fost ignorate de către Guvernul R. Moldova. Şi dacă iese la iveală tot ce s-a întâmplat în R. Moldova la nivel european – s-ar putea ca şi acolo să mai cadă nişte capete… Să fie scorul care o să fie! Dacă cetăţenii R. Moldova, cu bună ştiinţă, în deplină cunoştinţă de cauză şi fără fraudă, vor alege ale partide – foarte bine, dar să fie corect. Dar cum poţi să mergi înainte cu crimă”, s-a revoltat Dorin Chirtoacă. Domnule Primar, jos pălăria! Numai dacă veţi fi consecvent, veţi avea generaţia tânără alături şi lucrurile se vor mişca în direcţia firească. Eu le-aş sugera gânditorilor de la Bruxelles să le dea basarabenilor acel miliard, dar o parte să fie alocată pentru alegeri anticipate, sub control internaţional, iar atunci se va vedea. Numai aşa Uniunea Europeană va da o uriaşă lovitură de imagine. Mai putem însă spera la o schimbare de optică la Bruxelles, din moment ce R. Moldova a fost împinsă alături de Belarus şi Azerbaidjan, deşi preşedintele Traian Băsescu a solicitat în repetate rânduri să fie asociată pentru aderare grupului de ţări din vestul Balcanilor? Dacă luăm în considerare fie şi numai acest tratament nedrept aplicat Chişinăului, rezultă că la Bruxelles opinia României nu contează.
Mult iubitul Vladimir Voronin e convins că UE va drege relaţiile dintre România şi Republica Molotov. Evident, prin obligarea Bucureştiului să semneze un tratat politic, prin care ţara noastră să recunoască iarăşi şi iarăşi ciuntirea teritorială din 1940. Încă-preşedintele a mai scos o perlă din sipet: “Ne înăduşă criza, iar ei vor anchetă!”
Sesizăm două tipuri de limbaj la nivelul UE faţă de Chişinău: unul neoficial, pentru forţarea “compromisului”, şi altul oficial, prin care se recunoaşte brutalitatea regimului stalinist, instaurat de Voronin, cu Moscova în cârcă. Dar şi cu prietenii de la Buhuşi. Oferim drept probă Raportul Parlamentului European, care ar trebui totuşi să aibă ultimul cuvânt. “Raportul specifică foarte clar că s-au petrecut fapte care nu au niciun fel de legătură cu respectarea drepturilor omului. S-a ajuns până la lucruri care pot fi asimilate cu tortura. Arestările s-au făcut ilegal, judecarea acestor cazuri s-a făcut sumar de poliţie, cu judecători aduşi în secţiile de poliţie. Fapte de tortură au fost specificate chiar şi de procurorul general, care spunea că s-au deschis 67 de dosare de analiză a unor sesiări de tratamente rele şi tortură. Unul din aceste cazuri, din experienţa lui de procuror, se va constitui dosar penal împotriva celor care au făcut aceste fapte”, a explicat europarlamentarul Marian Jean Marinescu. “Această misiune a fost deosebit de dificilă deoarece nu ne-am putut imagina cât de multe acţiuni de violenţă s-au întâmplat în R. Moldova”, a spus Marianne Mikko, şefa delegaţiei Parlamentului European. Alt exemplu: “Ne-am întâlnit cu mai multe persoane care ne-au povestit despre “coridorul morţii”, unde tinerii erau bătuţi cu bestialitate până îşi pierdeau cunoştinţa. Am văzut imagbini cu mâini şi picioare rupte. Am văzut chiar şi minori bătuţi. Este ceva ce nu poate fi redat în cuvinte”, a declarat Karin Resetarits, un alt europarlamentar. Voronin a refuzat să se vadă cu delegaţia Parlamentului European. Thomas Hammarberg, comisarul pentru Drepturile Omului de la Consiliul Europei, a cerut autorităţilor de la Chişinău să verifice responsabilitatea poliţiştilor şi superiorilor lor în cazurile de maltratare a tinerilor. Mai trebuie alte probe pentru Înaltul Solana? Ieri, Aeroportul, Casa Presei şi Primăria de la Chişinău au fost paralizate după primirea unor ameninţări cu bombă. Basarabenii cred că alertele au fost opera unor alienaţi sau a agenţilor ruşi, care vor să testeze astfel capacitatea geniştilor de dincolo de Prut. Analistul transnistrean Dmitrii Ciubaşenko e convins că UE are probe din care rezultă că Voronin şi-a distrus palatele, cum a făcut Hitler. De aceea, el a cedat şi a oferit amnistie pentru toţi tinerii arestaţi. În plus, cei de la Bruxelles l-au avertizat că vor bloca toate conturile clanului. Şi de ce n-o fac? Vlad Cubreacov, fost deputat al PPCD, a negat că ar fi distribuit în plenul Consiliului Europei CD-uri care să discrediteze imaginea României. El face o declaraţie stupefiantă: “Persoana care a participat activ la violenţele din 7 aprilie 2009 de la Chişinău şi a arborat drapelul României, atât pe clădirea Preşedinţiei, cât şi pe cea a Parlamentului R. Moldova, a fost identificată de autorităţi, i s-a intentat un dosar penal, este cercetat în libertate, face parte din echipa Nataliei Morari şi nu este membru al PPCD din Moldova”. Aşa că Procuratura de la Chişinău a hotărât arestul la domiciliu pentru ziarista Natalia Morari, “creierul revoluţiei”! Deputatul comunist Vladimir Ţurcan, un favorit de-al lui Voronin la funcţia de preşedinte, a cerut controlarea Internetului. Noroc de Vladimir Socor, suporterul lui Voronin din SUA, cel care a defăimat consecvent România: “Poliţia şi Securitatea s-au lăsat surprinse, nu au avut informaţiile necesare ca să preîntâmpine tulburările şi au intrat în panică după izbucnirea violenţelor”.
După ce ne toarnă la Uniunea Europeană, Vladimir Voronin îi incită şi pe ruşi împotriva României. Dfupă discursul lui Traian Băsescu în faţa Parlamentului de la Bucureşti, a venit şi replica lui Voronin de la Chişinău. În limba rusă. “România nu este un generator de stabilitate pentru R. Moldova şi pentru regiunea din jur. Pretenţia domnului Băsescu de a se preocupa de cele patru milioane de români nu este decât o dovadă a neînţelegerii realităţilor din R. Moldova. Grija obsedantă a domnului Băsescu pentru românii din Basarabia este o manifestare a românismului agresiv şi un factor de aţâţare a vrajbei interetnice. Autorităţile de la Bucureşti confundă istoria şi cultura cu politica”, a spus Voronin. Comuniştii au clonat 400 000 de alegători fictivi. Comisia Electorală Centrală (CEC) de la Chişinău a renumărat voturile, dar a refuzat să ofere spre verificare listele electorale, aşa cum a cerut Opoziţia. Astăzi, CEC anunţă rezultatele definitive, prin care vrea să bată în cuie disputa de dincolo de Prut. Opoziţia nu a participat la renumărarea voturilor. În doar două luni, regimul comunist a clonat peste 400 000 de alegători fictivi. “Vom prezenta probele fraudării la Curtea Constituţională şi vom cere extinderea termenului pentru analiza listelor de alegătrori. Inclusiv, dorim să scanăm şoi listele alegătorilor de peste hotare, ca să demonstrăm multipla votare”, a spus Mihai Ghimpu , preşedintele Partidului Lioberal. “După ce vom prezenta probele, care demonstrează falsificarea alegerilor, Curtea Constituţională ar putea să decidă ca următoarele alegeri să fie fără participarea partyidului Comuniştilor”, a spus Serafim Urechean. Curtea de Apel de la Chişinău a decis ca Sergiu Mocanu, liderul Mişcării Acţiunea Populară, să rămână în arest 25 de zile. El este învinuit de tentativă de uzurpare a puterii de stat. În acest tiomp, cei doi băieţi ai politicianului basarabean se află în custodia Ambasadei române de la Chişinău. Chiar dacă situaţia lui este dramatică, Tudor Panţîru crede că “este o provocaţie”. Sergiu Mocanu a fost consilier al lui Voronin, iar în 2007 a fost demis. Rusia îşi arată din nou colţii: Serghei Lavrov a anunţat că Rusia va ajuta Transnistria şi i-a atenţionat pe cei de la Bruxelles că “parteneriatul estic”, în care ar trebui cuprinsă şi R. Moldova, nu ar fi de dorit să provoace noi linii de demarcaţie. Adică Basarabia să rămână în CSI. “Financial Times” notează că revolta de la Chişinău testează capacitatea Uniunii Europene de a promova stabilitatea şi prosperitatea în regiune. Tulburările de la Chişinău implică un stat membru al UE şi al NATO – România, ceea ce este o adevărată provocare pentru Bruxelles. Ca să nu supere Rusia, UE va sacrifica România, desconsiderând şi R. Moldova? Parteneriatul estic este un paliativ politico-economic, în care mai intră Armenia, Azerbaidjan, Belarus şi Ucraina, unde se va crea o zonă comercială liberă cu UE, iar Rusia se simte tot mai ofuscată. Lipirea R. Moldova de Ucraina şi Belarus denotă expedierea acestei provincii româneşti spre colosul de lut CSI. Chiar dacă Traian Băsescu solicitase la Bruxelles alipirea R. Moldova la ţările din Balcanii de Vest – Croaţia şi Albania.
Kremlinul face presiuni prin interpuşi europeni ca Bucureştiul să semneze tratatul politic de bază cu Voronin. Preşedintele rus Dmitri Medvedev consideră “monstruos” tricolorul României, arborat pe palatele lui Vladimir Voronin. “Eu înţeleg că oamenii pot fi nemulţumiţi de rezultatele alegerilor, pot să înţeleg când opoziţia cere puterii anumite acţiuni, precum renumărarea voturilor. Dar toate acestea trebuie să aibă loc în cadrul absolut al procedurilor legale. Ceea ce s-a petrecut în statul nostru vecin (sic!), în Moldova, este, din nefericire, un exemplu că evenimentele pot să evolueze absolut pe cale anticonstituţională. Acele imagini pe care le-am văzut arătau ceva oribil, când pe principalele clădiri guvernamentale, simboluri ale statului, se încerca arborarea steagurilor altui stat. Dacă aceşti demonstranţi doreau pierderea suveranităţii statului lor sau doreau să trăiască într-o altă ţară, sub un alt steag, atunci aceasta are alte înţelesuri”, a spus preşedintele Federaţiei Ruse, preluat de RIA Novosti. Basarabenii au voie de la Moscova să protesteze, dar cu aprobare de la Kremlin. “Un asemenea gen de activitate civică trebuie să aibă loc în forme legale şi nu în regimul aşa-numitelor revoluţii portocalii, care în spaţiul post-sovietic nu au adus nimic, în afară de sărăcie şi probleme legate de drepturile omului. Este inadmisibilă arborarea steagurilor altui stat pe clădirile instituţiilor de stat din Moldova”, a adăugat Medvedev. Merită să aducem unele clarificări pe marginea acestor afirmaţii prezidenţiale. În primul rând, tricolorul României nu este monstruos, aşa cum nu este nici drapelul Rusiei. Tricolorul nostru este insemnul tuturor românilor şi trebuie respectat. În al doilea rând, Gheorghe Ghimpu, moşul lui Dorin Chirtoacă, a arborat tricolorul românesc pe Parlamentul de la Chişinău încă din 1990 şi, de-atunci, drapelul nostru nu a mai coborât de-acolo, chiar dacă are acum o stemă ca să difere puţin de heraldica actuală de la Bucureşti. Capul de bour era marca Muşatinilor şi face parte din tezaurul tuturor românilor, nu numai al basarabenilor care reprezintă doar o parte a moldovenilor. Este surprinzător că sfetnicii ruşi nu l-au sfătuit cum se cuvine pe Medvedev, să nu vorbească “emoţional” (gura fără el). Pe de altă parte, aceiaşi consilieri puteau să-l lumineze pe adjunctul lui Vladimir Putin (chiar dacă e preşedinte) că “Moldova” nu este vecină cu Rusia. Între Nistru şi frontiera Federaţiei Ruse ar fi peste o mie de kilometri – teritoriu ucrainean.
Lumea se schimbă, inclusiv în Basarabia, tinerii români din Republica Molotov vor o altă viaţă, nu mai acceptă umilinţa încă patru ani, nu mai admit criza identitară, indusă de alogeni părinţilor lor, iar Kremlinul pariază pe aceeaşi mârţoagă - Voronin. Este liber s-o facă, dar toată lumea vede. Europarlamentarul Emma Nicholson a făcut cea mai corectă descriere a terorii instituite de Voronin. Până şi Vladimir Jirinovski i-a avertizat pe oficialiţii ruşi că basarabenii nu-i mai suportă pe comunişti şi i-a sfătuit să nu mai acorde credit trecutului. Ar fi chiar şi în interesul Rusiei.
Revoluţia orfanilor merge mai departe
M-a tulburat mult mesajul Anastasiei Condruc, o studentă din Chişinău, despre “revoluţia orfanilor”. Iată un fragment pe care ar trebui să-l citească orice conducător european, inclusiv Medvedev şi Putin, ca să priceapă ce se întâmplă în Republica Molotov: “Cu părinţii plecaţi prin Italia şi Moscova, am încercat să ne facem soarta cu mîinile noastre. Iar părinţii care erau acasă au fost prea laşi ca să fie alături de noi. Opoziţia s-a ascuns, nu ştia ce să facă cu noi atît de mulţi şi atît de porniţi. Am rămas singuri cu indignarea noastră. Sîntem o generaţie de orfani. Orfani de părinţi, de limbă şi de istorie”. Orice discurs politic păleşte în faţa expresiei pe care o dă numai disperarea.
Partidul European Liberal Democrat solicită Comisiei Europene să nu accepte concluziile OSCE privind “alegerile libere şi corecte” din R. Moldova şi consideră că scrutinul trebuie repetat sub strictă supraveghere internaţională. Aflăm că “spionul român” Johnattan Jerusalayem Netanyahu, arestat şi bătut, este preot ortodox la biserica “Sfântul Gheorghe” din Chişinău. Procuratura l-a învinuit de organizarea protestelor din Chişinău. Poliţia lui Voronin a anunţat că l-a găsit pe Eugen Ţapu, un tânăr de 26 de ani, strangulat într-un bloc din Chişinău. În realitate, este al patrulea asasinat confirmat. Trupul lui a fost trimis familiei într-un sicriu metalic sigilat fiindcă “era în stare de putrefacţie”. Procuratura de la Chişinău neagă asasinatul şi susţine că Eugen, un tânăr de peste 80 de kilograme, s-a spânzurat cu şireturile de la pantofi! “Nu se cunoaşte cauza sinuciderii”. Presa şi societatea civilă din Basarabia acuză regimul mafiot că a aretstat sute de tineri nevinovaţi, mulţi fiind încă daţi dispăruţi. Prin urmare, numărul morţilor trebuie să fie cu mult mai mare. Trupul lui Valeriu Boboc a fost dezgropat şi examinat în prezenţa unor ezperţi internaţionali. Tânărul avea lovituri grave la tâmple, avea o coastă fracturată, era plin de vânătăi, iar Procuratura lui Voronin a anunţat că s-a intoxicat uc o substanţă necunoscută. Tânărul Ion Ţibuleac din satul Bolohani, Orhei a murit cu hemoragie internă, cu coastele rupte, cu un picior frânt. “A fost aruncat ca un câine în curtea Spitalului de Urgenţă din Chişinău”, a spus tatăl băiatului. Procurorii i-au comunicat că tânărul s-a… electrocutat.
Vladimir Socor nu se dezice de Voronin. “Jurnal de Chişinău” publică un interviu cu Vladimir Socor, un analist originar din România, foarte apreciat la New York şi la Moscova, un susţinător deschis al lui Voronin. Desigur, în numele democraţiei. “Autorităţile s-au comportat foarte defectuos, neprofesionist. Nu aveam eu mare încredere în profesionalismul autorităţilor niciodată. Aveam încredere, poate, în intenţiile lor bune, nu şi în profesionalism. Acum s-a văzut că profesionalismul lor s-a dovedit a fi practic inexistent. În primul rând, poliţia s-a dovedit a fi complet neechipată şi neantrenată pentru controlul mulţimilor. Un eşec mai grav al autorităţilor nici n-am mai pomenit. După devastarea instituţiilor, poliţiştii au fost atât de panicaţi, încât au reacţionat prin bătăi şi torturi. Astfel, aceştia au încercat, probabil, să se răzbune pentru camarazii lor răniţi în timpul protestelor. Un lucru complet neadmisibil din punct de vedere al legii, al democraţiei. E un lucru complet nedemn pentru R. Moldova şi inevitabil se va întoarce împotriva autorităţilor. Se crede în general, şi eu cred acest luc ru, că dl. Voronin concentrează puterea de decizie în mâinile sale, dar eu nu ştiu care este fluxul informaţiilor pe care îl primeşte preşedintele Voronin. Nu ştiu în ce măsură dl. Voronin află imediat tot ce se întâmplă, pentru că o asemenea conducere unipersonală este foarte ineficientă. Dl. Voronin nu este responsabil de maltratarea tinerilor, dar poartă răspunderea politică. Vinovaţi sunt poliţiştii care au bătut. Despre preşedinte sau prim-ministru nu se poate spune că ei sunt vinovaţi. Ei poartă răspunderea politică. E o deosebire foarte importantă”, a explicat Vladimir Socor. Despre Kalman Miszei, reprezentantul UE în R. Moldova, se spune la Chişinău că agenţii lui Voronin i-au lăsat ceva fierbinte la aşternut, l-au filmat şi omul dă din colţ în colţ. “Financial Times” susţine că România “impulsivă” trebuie să semneze tratatul de bază cu Voronin, prin care să recunoască pe vecie consecinţele Pactului Molotov-Ribbentrop. Ziarul ne informează că “Traian Băsescu a răspuns oferind cetăţenie moldovenilor care vorbesc o variantă a limbii române”. Ignoranţa face carieră şi la case mari. Iar pentru ca proiectul Parteneriatului Estic, de care vorbeşte ziarul, să reuşească, ar trebui să se înfăptuiască unirea R. Moldova cu România. Numai aşa s-ar putea izola focarele bolşevice favorabile Rusiei la frontiera NATO şi UE. Ce să mai vorbim despre publicaţia “The Economist”: “Comuniştii aflaţi la putere, de fapt un partid de centru-dreapta, ar fi câştigat oricum alegerile, chiar şi fără a trişa în faţa rivalilor, limitând accesul opoziţiei la mass-media şi alcătuind liste electorale incorecte.” Departamentul de Stat american a cerut guvernului R. Moldova să-şi respecte propria legislaţie. Un senator italian a început deja să urle că “vin moldovenii cu cetăţenie română” şi i-a cerut lui Silvio Berlusconi să intervină la Bruxelles. Să sperăm că România va rezista şi va duce până la capăt legea pentru o reparaţie morală elementară: recunoaşterea cetăţeniei române pentru basarabeni.
Au apărut probe indubitabile, publicate de UNIMEDIA şi “Jurnal de Chişinău”: dacă băieţii, care au protestat paşnic împotriva fraudării alegerilor, s-au ales cu coastele rupte sau chiar cu moartea, numeroase fete au fost violate de miliţieni. Aşa cum au procedat şi “majurii” lui Ion Iliescu în 1989-1990. Amnesty International a cerut ca poliţiştii lui Voronin să nu fie amnsitiaţi pentru comportamentul lor criminal, aşa cum sugera Marian Lupu, un tovarăş de nădejde, fost preşedinte al Parlamentului. Avocatul Ştefan Matei este primul care dă în vileag practicile primitive din beciurile miliţiei lui Voronin. Unele au fost siluite chiar în comisariatele de poliţie. Este o formă de intimidare politică a femeilor în regimulrile brutal totalitare. “Dacă până acum au circulat doar nişte zvonuri, avocatul Ştefan Matei vine să le confirme. Avocatul Ştefan Matei apără intersele unei tinere, care a fost violată la comisariatul de poliţie al sectorului Buiucani”, arată UNIMEDIA. Evident, fata a refuzat să depună mărturie în faa presei, iar numele ei nu a fost dat publicităţii. “Doi poliţişti m-au ţinut, iar al treilea a abuzat de ea”, relatează avocatul Ştefan Matei. Dramele de la Chişinău amintesc de brutele miliţiei lui Ion Iliescu, indivizi care au nenorocit destine şi care nu au plătit nici până astăzi pentru faptele lor. Traume au fost, unele femei au sfârşit tragic, unele chiar s-au sinucis, uneori s-au născut şi copii, ziariştii au scris cu indignare, s-au făcut filme, iar Tataie este şi astăzi un senior fericit. De unde concluzia că, nu doar originea etnică unitară, dar şi unitatea de regim politic poate genera reacţii primitive similare. Majoritatea miliţienilor lui Voronin sunt tineri veniţi din Chiţinău sau din satele basarabene. Unde au învăţat asemenea comportamente gregare, dacă nu la şeful suprem, care-i face felul nevestei unui ministru important din Republica Molotov?
Tinerii aceia frumoşi, cu părinţi prea laşi sau prea stupizi ca să iasă în stradă pentru drepturile lor, sau plecaţi la muncă în Italia, în Spania sau în România, seamănă cu “decreţeii” din Bucureşti, care au făcut “revoluţie” pe tancurile generalului de ghips. Cei din deceniul groazei sau “iepopca dă aur” au crescut cu cheia de gât, lângă ghena de gunoi, cu misiune precisa de la mamele lor: să stea la coadă în spatele blocului, lângă tobogan, când “se bagă tacâmuri”. Iată de ce m-au impresionat elevii şi studenţii de la Chişinău şi dreptatea trebuie să fie de partea lor. Supuşi tratamentelor degradante, ei se tem să depun mărturii fiindcă “europenii” vin şi pleacă, iar ei rămân cu bestiile. L-am văzut pe premierul ceh Mirek Topolanek spunând senin: “Nu cred nimic din ce aud şi doar 50% din ce văd”, după care s-a hlizit când Voronin a zis că “este înjositor” ca România să ajute R. Moldova să intre în UE. Mârlanul discută de la egal la egal cu gânditorii de la Bruxelles. Văzând comportamentul celui care reprezintă Uniunea Europeană, m-am întrebat ce căutăm noi alături de nişte indivizi prostiţi de cartofi. El nu crede nici ce aude, nici ce vede! Tinerii încarceraţi au fost torturaţi, după care au fost obligaţi să semneze declaraţii că nu vor transmite nimic către presă, nu vor face mărturii către comisariatele de poliţiei sau către procurori şi avocaţi. Miliţienii l-au ameninţat cu moartea pe Vadim Ungureanu dacă spune ce-a păţit. Alexandru Fleaş, consilierul primarului Dorin Chirtoacă, a declarat că nişte părinţi au cerut la Primări asistenţă juridică pentru copiii lor maltrataţi de miliţieni. După câteva zile de discuţii cu feciorii lor, părinţii au renunţat de frică. “Primăria Chişinău a susţinut moral mai mulţi tineri care au avut de suferit în urma protestelor din 7 aprilie, acordându-le asistenţă juridică gratuită, pentru ca ei să depăşească frica şi să-şi cunoască drepturile lor de cetăţeni, care le-au fost încălcate”, a precizat consilierul primarului Dorin Chirtoacă. În urma investigării persoanelor arestate după 7 aprilie, Primăria deţine înregistrări audio, video, poze cu persoanele care au fost supuse unor tratamente inumae şi pe care le-a prezentat Parlamentului European. Oficial, s-au înregistrat deja 41 de persoane maltratate, 3 morţi şi două persoane dispărute după protestele din 7 aprilie.
O comisie a Organizaţiei Naţiunilor Unite a investigat tratamentul aplicat persoanelor arestate la Chişinău. Experţi ONU au constatat că majoritatea erau tineri fără antecedente penale şi că autorităţile din R. Moldova au comis împotriva lor violenţe extreme. Au fost loviţi cu bâte, cu pumnii şi cu picioarele. Există femei bătute cu bestialitate, arată raportul. Nu li s-a permis să beneficieze de consiliere juridică. Au fost forţaţi să semneze declaraţii sau documente pe care nu au avut voie să le citească. Regimul Voronin nu a avut nicio reacţie la ancheta ONU. Deoarece comuniştii au dat o lege prin care toţi demnitarii, deputaţii şi primarii sunt obligaţi să aibă doar cetăţenia R. Moldova, Dorin Chirtoacă a fost nevoit să renunţe la cetăţenia română. În acelaşi mod au procedat 21 de deputaţi recent aleşi. Dorin Chirtoacă, vicepreşedintele Partidului Liberal, Vlad Filat, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, şi Serafim Urechean, preşedintele Alianţei Moldova Noastră, au prezentat în plenul Parlamentului European dovezile fraudrii alegerilor din Republica Molotov. Ei s-au întâlnit şi cu reprezentanţi ai Consiliului Europei de la Strasbourg. Eurodeputatul Alexandru Nazare (PDL-PPE) a apreciat că misiunea UE la Chişinău “trebuie să demareze în cel mai scurt timp posibil. În caz contrar, rezoluţia care tratează situaţia din R. Moldova, programată pentru plenara dinb mai, este compromisă. Este nevoie acum de un lobby susţinut din partea tuturor europarlamentarilor români, indiferent de culoarea lor politică, pentru atingerea acestui obiectiv”. Dorin Chirtoacă este convins că UE va trimite curând o misiune pentru investigarea abuzurilor semnalate atât de opoziţie, cât şi de forurile pentru apărarea drepturilor omului. Eugenia Chistrugă, şefa misiunii R. Moldova la Consiliul Europei, a acuzat România de organizarea “loghiturii di stat”, dar când a ajuns la întrebări, a dat dosul, spre surprinderea reprezentanţilor Comisiei Europene şi ai Parlamentului European. A vorbit ruseşte cu şefa comisiei UE-R.Moldova, a ascultat întrebările parlamentarilor români, după care a ieşit. Fără să dea măcar “Bună ziua!”. Aşa a educat-o Voronin. "Dacă noul preşedinte al R.Moldova va deveni o persoană ce promovează o filosofie similară cu cea a lui Voronin, atunci relaţiile dintre R.Moldova şi Rusia se vor dezvolta destul de stabil", declară Constantin Kosacev, preşedintele Comisiei pentru Relaţii Externe din Duma de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus. Conform acestei “filozofii”, Kremlinul face mai departe presiuni printre gânditorii de la Bruxelles pentru a pune România la punct ca să renunţăm astfel la legea privind restituirea cetăţeniei române. “Nu ne îngrijorează îngrijorarea UE în legătură cu Ordonanţa privind cetăţenia”, a îndrăznit Adriean Videanu. Să sperăm că această atitudine firească va dura la Bucureşti. Nu ştiu ce demon mărunt mă face să citez chiar şi aici puţin din Prostănacu. Merită: “Nu putem priva fraţii noştri de dincolo de Prut de dreptul sângelui şi dreptul solului. Conform Legii cetăţeniei. Până acum au fost mai degrabă obstacole de natură birocratică care au împiedicat un număr important de cetăţeni ai R. Moldova, care sunt români cu acte, născuţi pe teritoriul românesc, din părinţi români”. Chiar şi indignarea cea mai sfântă poate fi imbecilă, mai ales că tot Traian Băsescu este de vină. Am reţinut o constatare făcută de nobeliabilul Mircea Cărtărescu: “Să-l blamezi însă (pe preşedinte) pentru toate mizeriile ce se petrec în această ţară în care cam toţi politicienii sunt mai proşti, mai răi şi mai venali decât el este echivalentul uciderii ăefului de trib în anii în care nu plouă”. Aici are perfectă dreptate: vom avea secetă mare în acest an.
Iese şi Maiestatea pe covertă ca să-l susţină pe Duda întâiul să ajungă prezident. “Am chibzuit îndelung, în ultimii ani, la propunerile de a ne implica din nou în mersul statal al României. Am făcut mereu bine ţării noastre, nu am forîat niciodată lucrurile şi nu am profitat personal de întorsăturile istoriei recente. Actul potrivit pentru ţară vine la momentul potrivit. Cred că acest moment a sosit”. Ce scheunat va fi pe lângă zidurile Cotrocenilor…
Viorel Patrichi

duminică, 3 mai 2009

Pleaşca şi pleşcarii

Mă gândesc uneori că un intelectual la conducerea statului nu face nici două parale dacă nu găseşte argumentele şi stimulii necesari pentru a ne convinge să rezolvăm problemele prin care trecem. De ce m-ar interesa Crin Antonescu atunci când spune „sunt curat, fără să fiu călugăr”? De ce l-aş crede, mai ales că i-a mulţumit cu toată eleganţa lui Dinu Patriciu pentru susţinere? Să fie şi el un pleşcar? Nu avem dovezi încă. „Băsescu a intrat în bordelul politicii româneşti ca o codoaşă bătrână, care trebuie să plece”, zicea Crinu şi aşa l-a trimis pe Motocicleanu pe banca de rezerve eşapate a liberalilor. Cu alte cuvinte, şi mnealui Crinu se află în „bordelul politicii româneşti”. Va păţi la fel ca în bancul cu ciobanul din Apuseni şi cu turistul din Bucureşti: „Nu-i bai, că eşti fătucă ori cocon, că tot o iei, numa să ştiu cum să che pui...” Şi cum veni vorba, l-am văzut pe Toader Paleologu, de-şi zice mai nou „Theodor”, explicând terminologia fripturismului în politica română. Tânărul de viitor a ţinut şi o conferinţă despre pleaşcă la Institutul Cultural Român. Mă mir că nu l-a consultat şi pe elegiacul Patapievici fiindcă sigur ar fi primit întregul sprijin.
Mai tare ca Ionel Brătianu!
„Ce este aceea o pleaşcă? Nu l-am linguşit pe Traian Băsescu, dar nu are contracandidat”, a spus feciorul fără operă, ajuns în fruntea Culturii. Şi a adăugat că nici Ionel Brătianu nu ar avea vreo şansă în faţa Marinelului. „Este foarte important să ne concentrăm pe munca de definire doctrinară, pentru că avem o problemă din cauza alianţei cu PSD (...) şi pentru că succesul nostru e în mare măsură datorat unei persoane, care e persoana preşedintelui. Tocmai de aceea e o mare provocare pentru noi să fim la înălţimea acestui noroc care a căzut peste noi. E o pleaşcă de care trebuie să fim conştienţi. Lucrul acesta nu se mai întoarce aşa uşor, să ai pe un Băsescu care îţi ridică poporul şi te aduce la putere prin charisma lui. (...) Suntem unde suntem, în mare măsură graţie charismei unui lider politic care nu e etern şi căruia nu trebuie să-i tăiem noi craca de sub picioare”, a explicat Toader Paleologu. El a apreciat că şeful statului este „un paradox” - a devenit „eroul dreptei”, deşi nu reprezintă „un om structural de dreapta”, pentru că a ştiut să-şi apropie idealurile liberale. „Apelează la popor împotriva sistemului. (...) Există o anumită afinitate - poate spontană, poate nu îndelung reflectată - cu acest tip de bonapartism al apelului la popor, al gaulle-ismului împotriva regimului partidelor. (...) E un lucru destul de prezent, un element destul de important în economia generală a dreptei româneşti, numai că, întotdeauna când dai de un lider cu o asemenea charismă, se pune pune întrebarea ce faci când nu o mai fi el”, şi-a continuat Paleologu reflecţiile. Mai în glumă, mai în serios, el chiar are dreptate. Nici Partidul Democrat, nici Partidul Naţional Liberal nu ar fi ajuns la putere în veci fără Marinelu, care pentru mine nu a fost şi nu va fi o pleaşcă.

Comparaţia cu Ionel Brătianu l-a oripilat pe etern imberbul Crin Antonescu, mare speranţă a lui Dinu Patriciu. El l-a plesnit imediat pe Toader, numai că şi Tataie sare de-un stânjen şi ne asigură că tare şi-ar dori un Crin la butoniera cu trei trandafiri păliţi din grădina PSD. „Domnul Ion Iliescu face şi cadouri otrăvite”, nu şi-a putut reprima Prostănacu invidia.
Mare furtună politică s-a dezlănţuit în ţărişoara noastră, pe când agenţii lui Medvedev îi vânau pe bieţii tineri din Basarabia. Mezina Marinelului candidează pentru Parlamentul European, cu numele auto EBA. Independentă, dar „ajutată de prietenii din PDL”. Dacă Miss Piggy n-a vrut s-o lase pe liste?! Şi uite-aşa, pe când o scărmănau alde Mufă dă Leptop, procurorii tatei le aruncă pe tejghea o bombă autentică: arestarea lui Puiu Popoviciu pentru afaceri pe seama terenurilor mănoase din Băneasa. Numai că ginerele lui Dincă Te-Leagă a scăpat elegant din arest. Marinelu a ieşit în faţa specialistelor cu buricelu gol: „Ce crimă a făcut Puiu Popoviciu?” Atât i-a trebuit Războinicului Luminii: „De ce, domnule preşedinte, nu te pronunţi cu minimă eleganţă şi despre mine cu valiza dă dolari? Şi te-am rugat dă zeci dă ori? De ce nu ai zis şi dă mine? Păi hai să-ţi demonstrez eu, domnule preşedinte, cu minimă eleganţă, cum a furat Popoviciu terenul de la Universitatea de Agronomie, fără să pună de la el niciun dolar...” Şi dă-i! Cu parul l-a demontat Oieru pe ginerele lui Te-Leagă, încât am înţeles şi eu cum devine chestia cu ingineria schimbului de terenuri. Că acolo erau nişte frumoase livezi de caişi, nuci sau cireşi? Să fim serioşi! Un fecior isteţ de la PDL a avansat un proiect de transformare (defrişare) a întregii Păduri Băneasa în... parc de vile şi bazine. Şi parcă vorbea Toader că unii din propria ogradă îi taie craca Marinelului şi se duce dracului pleaşca... Şi iar sar alde Mufă dă Leptop: „De unde a avut Ioan Băsescu un milion două sute dă mii dă euro să cumpere un apartament dă 440 dă metri pătraţi în paradisu lui Opoviciu? Dă ce nu avem şi noi?” Eu nu-mi mai pun o asemenea întrebare, ar fi şi trivial. Şi atunci, zbang! Războinicu Luminii este arestat „pentru răpirea şi sechestrarea” ţiganilor Geamănu care i-au furat maşina în luna ianuarie! Şi uite-aşa, urmaşul Căpitanului a rămas la răcoare în săptămâna mare. Românii au văzut cum a comandat o baragladină dintr-o puşcărie tocmai din Belgia cum să-l lucreze pe Războinicu. Şi-l făcură! Maşina cu hoţi s-a oprit exact sub camera de luat vederi şi berbecii lui Gigi Becali i-au luat la omor chiar acolo. Regie perfectă. Gigi, vrei să mănânci o pască liberă? Spune-le procurorilor că renunţi la valiza cu bani de la Cluj. Ei doar atât aşteaptă... Dacă a fost o comandă politică, cel care a dat-o a reuşit să-l arunce pe Războinicu Luminii în braţele Tribunului. La marele public, va conta doar atât: omul a vrut să-şi ia maşina din ghearele hoţilor, iar procurorii l-au arestat tot pe el. Vorbea Marinelu mai anţărţ că „parlamentarii fac legi pentru infractori”. Se vede...

România a ajuns “o barcă în derivă”
“Căpitanul Băsescu” a trosnit corabia de aisberg, avertiza presa din Austria. Traian Băsescu a încercat să-i convingă pe austrieci că România nu trece printr-o perioadă insurmontabilă. Împrumutul de la FMI va fi doar “o centură de siguranţă”, iar nu “o centură de salvare”. Obişnuit să conducă în perioade de criză, preşedintele nu poate confunda însă ţara cu vaporul “Biruinţa”. România, care era copilul-minune al Europei, provoacă îngrijorare, iar preşedintele nostru nu i-ar fi convins pe austrieci că nava lui nu trece prin hulă. “Traian Băsescu nu se sperie de ape învolburate, el a fost mulţi ani căpitanul flotei comerciale române. Acum, el e preşedintele României şi manifestă o atitudine relaxată faţăde furtunile provocate de criza economică”, scria “Die Presse”, care se întreabă cum de nu este panică pe Titanic. Traian Băsescu a făcut “filozofia centurii de siguranţă”, comparativ cu “centura de salvare”, susţinând că ţara noastră nu trece prin impasul trăit de Ungaria sau Letonia. “România nu şi-a pus o centură de salvare, şi-a pus o centură de siguranţă. România nu a solicitat ajutor de la FMI pentru a se salva”, l-a asigurat el pe preşedintele austriac Heinz Fischer. Preşedintele României era însoţit la Viena de Cristian Diaconescu, de Adriean Videanu şi de Elena Udrea, cea foarte preocupată să dezvolte turismul prin palatele din Austria. “Criza economică poate afecta în viitor şi interesele economice austriece, şi pe cele româneşti. Sistemul bancar e solid, băncile austriece cu filiale în România sunt solide. Nu avem bănci în dificultate. România nu apelează la împrumut pentru că trebuie să fie salvată, ci pentru că anticipăm o depreciere a situaţiei economice la nivel general. Noi acţionăm preventiv. Poate chiar exagerăm noi riscurile”, a continuat Traian Băsescu în faţa oamenilor de afaceri de la Viena. Probele? România nu va renunţa la cota unică de impozitare de 16% pe venit, nu va reduce salariile şi pensiile. Christoph Leitl, preşedintele Camerei Economice a Austriei, era uluit, a rămas pe coadă: “Niciodată nu am văzut un preşedinte aşa de informat şi de dinamic. A răspuns la toate întrebările puse”. Leitl a promis că Austria va sprijini ţara noastră să intre în spaţiul Schengen. Şi atunci cum să nu-l fi crezut pe Mihai Răzvan Ungureanu când “i-a scăpat” celebra formulă“România este un land al Austriei”? Dacă tot n-am reuşit să facem Dracula Land…
Ziariştii austrieci nu l-au iertat şi-i aduc aminte că exact în aceeaşi zi, în care vorbea la Viena, prin România erau mitinguri contra şomajului. Care ăomaj? România nu este în pragul naufragiului, dar Titanicul s-a lovit deja de aisberg, avertizează“Die Presse”. “Din copilul-minune, cu rate de creştere incredibile, a devenit copilul-problemă, care în scurt timp nu va mai reuşi să-şi finanţeze deficitul extern. În timp ce Băsescu se chinuie să facă atmosferă în Austria, cel mai mare investitor străin din România, delegaţia FMI de la Bucureşpti pregătea raportul necesar pentru acordarea celor 19 miliarde de euro – acei bani de care, după cum afirma Băsescu, România nici nu prea are nevoie”, nota sarcastic “Die Presse”. Acelaşi ziar menţiona că mulţi români s-au împrumutat de la filialele băncilor austriece Raiffeisen, Bank Austria şi Erste, iau benzină de la OMV, cumpără materiale de construcţii de la Baumax şi lucrează în alte peste 4000 de firme austriece. Iată unde am ajuns: să fim judecaţi de benzinăria OMV, căreia Adrian Năstase i-a oferit inclusiv resursele strategice! România “este dependentă de capitalul străin, ca un pacient de la terapie intensivă de perfuziile sale”, arată “Die Presse”. Autorul notează că preşedintele nostru “este nervos, furtunatic, dar optimist”. Fără temei.
Înainte să fie suspendat, Traian Băsescu afirma că România ar avea nevoie de un împrumut de aproximativ 30 de miliarde de euro, la care s-ar adăuga alte 30 de miliarde atrase de la UE. Cu aceşti bani, România ar reuşi să se modernizeze, să-şi finalizeze infrastructura. Ideea – riscantă- nu era rea, însă datele problemei s-au schimbat. Să sperăm că Executivul nu va băga banii exclusiv în filialele băncilor austriece, în autostrăzi de tip Bechtel şi în consum. Dacă nu vom investi direct în producţie pentru locuri de muncă şi pentru export - cât se mai poate - ,în agricultură şi în industria agrară pentru reducerea importurilor de produse alimentare, dacă vom scăpa clientela politică în aceste fonduri, ţara va fi pierdută. Tot cu bani de la FMI, regimul comunist a adus unele tehnologii din ţările occidentale, a construit fabrici şi, cu toate exagerările industrializării la comandă pe orizontală, România producea şi făcea export. Istoria nu se repetă integral, dar fără “centurăde siguranţă” economică, angajăm destinul naţiunii române într-un mod criminal.
Premierul britanic Gordon Brown a avertizat că ţările din estul Europei se confruntă cu probleme grave din cauza crizei financiare şi că au nevoie urgentă de ajutor de la UE. “Există probleme enorme în anumite părţi ale Europei de Est şi centrale, care au fost afectate dur din cauza dependenţei lor totale de capitaluri străine, ce provin de la investitori aflaţi în criză. Este necesar un efort internaţional pentru a ajuta aceste ţări lipsite de de resurse pentru a-şi reface sistemul bancar”, a spus Gordon Brown în faţa deputaţilor britanici.

RECVIEM PENTRU BASARABIA
Ce a mai făcut Făcăleaţă? Dar Şumudică? Cum s-a întâmplat că doamna Salam s-a înmormântat fără de manele? Ce mai zice Magda Ciumac? Dar Tolea? Când să ne mai ocupăm de românii din Basarabia, dacă mentalitatea de tip Ferentari ne acaparează reflexele? Când miile de tineri frumoşi au răbufnit în Piaţa Marii Adunări Naţionale de la Chişinău, majoritatea politicienilor de la Bucureşti păreau luaţi prin surprindere. O reticenţă subită le-a paralizat neuronul. Puţini au reacţionat şi cu inexplicabilă, penibilă precauţie. Toţi ziariştii din România au fost expulzaţi. Să nu supărăm pe nimeni dacă vorbim despre singurul popor din Europa, care mai trece încă printr-o absurdă criză identitară. Nu eram în stare să facem mai mult şi aşteptam indicaţii de la Bruxelles sau de la Washington. Iar de-acolo nu venea nimic, să nu se zburlească Moscova. Aşa am abandonat Basarabia pentru a treia oară, după momentele grele din 1940 şi 1991. Nu ştiu dacă românii de-acolo vor mai avea puterea să ne mai ierte... Să vedem cum s-a ajuns la acest calvar.
Mai tare ca Horthy!
“R. Moldova a devenit stat maritim”, a spus Vladimir Voronin când a inaugurat terminalul petrolier de la Giurgiuleşti. Pe data de 17 martie, tot aici s-a inaugurat şi cursa maritimă Giurgiuleşti-Istanbul-Giurgiuleşti pentru turişti, anunţă firma de stat Portul Fluvial Ungheni. Nava de pasageri “Prinţesa Elena” va putea transporta 145 de oameni la Istanbul, unde staţionează două zile. Traversarea Mării Negre durează 32 de ore. Biletele se pot cumpăra de la casele din Portul Giurgiuleşti. Călătorii pot opta pentru cabine de două, trei şi patru locuri sau pentru clasa de lux. Pot transporta cu ei gratuit bagaje de 60 de kilograme. În costul biletului se includ trei mese pe zişi cazarea la bordul navei pe durata staţionării la Istanbul. Başcanul comuniştilor de la Chişinău a făcut ca eroii umoriştilor de la “Planeta Moldova”: exasperaţi că părinţii îi tot întrebau cine le va da o cană de apă la bătrâneţe, doi flăcăi plecaţi în lumea largă reuşesc să aducă Prutul, Marea Neagră şi oceanul prin orgada bătrânilor. Ca să-i sature de apă! Dincolo de orice glumă, Voronin este mai tare ca amiralul Horthy, care nu a izbutit să transforme Balatonul în Marea Sarmatică, în legătură directă cu Marea Mediterană. Mai mult, Voronin a luat-o şi înaintea marinarului Traian Băsescu, fiindcă România nu are curse regulate pentru pasageri pe ruta Constanţa-Istanbul, chiar dacăa venit Elena Udrea la timona turismului. Gata, s-a dat! Mulţi români vor trece pe la Galaţi spre Giurgiuleşti şi vor face o călătorie de vis cu ucrainence la bord. Portul Internaţional Giurgiuleşti este administrat de compania olandeză Danube Logistics SRL, care a concesionat aici 800 de hectare pentru o perioadă de 99 de ani. Pe unde erau întreprinzătorii din România când se cocea un asemenea proiect? În portul Giurgiuleşti s-au investit deja peste 37 de milioane de dolari. Terminalul petrolier de-aici va transporta peste 30 000 de tone de ţiţei pe an. Acelaşi Voronin a decretat 2009 drept an jubiliar – se sărbătoresc 650 de ani de la constituirea statului moldovenesc. “Guvernul RM face o greşeală atunci când speculeazăpe marginea acestor date şi încearcă să asigure o continuitate între statalitatea Ţării Moldovei ca stat medieval şi statalitatea R.Moldova. Căutarea rădăcinilor istorice în statalitatea medievală nu are o justificare suficientă. RM, ca stat contemporan, îşi are are începuturile la 1991. Nu putem vorbi despre o statalitate a RM cu rădăcini de 650 de ani”, a spus Sergiu Musteaţă, preşedintele Asociaţiei Istoricilor de la Chişinău. În inepţia lui de caimacam Vogoride, Voronin neagă indirect Unirea din timpul lui Alexandru Ioan Cuza. Veteranii Războiului de Independenţă din 1992 au organizat pe 14 martie o pomenire pe platoul de luptă de la Coşniţa, pentru a-i comemora pe basarabenii căzuţi la datorie în luptele cu mercenarii Rusiei de pe Nistru. “Meritul voluntarilor şi poliţiştilor de pe platoul de la Coşniţa a fost constituirea celui de-al doilea front moldovenesc, astfel încât planurile separatiştilor în această zonă au fost spulberate”, a explicat Eduard Maican, preşedintele Uniunii Naţionale a Veteranilor. La 14 martie 1992, la Coşniţa s-a deschis cel de-al doilea front contra Armatei a 14-a.
Şi cum Voronin este başcan la Marea Neagră, el e tot mai lacom, nu-l mai încape georepublica Molotov. Cică mergea cu tovarăşa Taisia Voronina prin Chişinău. Şi întreabă Taisia: “Vladimir Nikolaevici, a cui este banca asta?” “A fişiorului nostru, Oleg”. “Şi restaurantul de colo?” “Tot a fişiorului nostru fireşti…” “Dar farmacia din colţ şi pizzeria de peste mână?” “Păi… tot a lui, Taisia, ce dracu…” “Bine, Vladimir Nikolaevici, dar în republica asta numai copchilu nostru lucrează?” În acelaşi spirit, Voronin i-a scris pe 6 octombrie 2008 preşedintelui kazah Nursultan Nazarbaev să interzică firmei ASCOM să mai activeze în Kazahstan. “Stimate Nursulatan Abişevici, aşa-numitul om de afaceri “moldovean” Anatol Stati se ocupă cu extragerea petrolului şi gazelor pe pământul Kazahstanului. În realitate, în acest business nu există nimic moldovenesc, decât locul de naştere al omului de afaceri. După ce şi-a ascuns veniturile de pe urma activităţilor anterioare din România şi Turkmenia în zone internaţionale off-shore, el se prezintă acum ca un investitor străin”, spune Voronin în scrisoare. El îl acuză pe Anatol Stati că foloseşte banii câştigaţi din Kazahstan pentru investiţii în… “Sudanul de Sud” (Darfur). “Creînd un lobby corupt, el pune la cale şi finanţează acţiuni propagandistice, finanţează într-o formă netransparentă formaţiuni politice, aflate în opoziţie faţă de puterea actuală”, adaugă preşedintele “statului maritim”. Oleg Voronin e stăpân şi peste televiziunea “Sunt TV”, care retransmitea dincolo de Prut TVR1, Tvr Internaţional, Naţional TV, N24, Realitatea TV, B1, ProTv etc. TVR i-a interzis lui Iurie Roşca, proprietarul televiziunii “EU TV”, să mai retransmită emisiunile TVR Internaţional fiindcă preşedintele PPCD prea îi atacă acolo pe liderii opoziţiei pro-europene de la Chişinău, dar îl promova pe Voronin şi pe comuniştii lui. “Flux” ne asigurăcă Dorin Chirtoacă ar avea legături “cu KGBşi cu Securitatea ceauşistă”. Marca Iurie Roşca! Dorin Chirtoacă avea vreo 9 ani în 1989. Acelaşi ziar ne asigură că“multimilionarul Călin Vieru este mason şi vinde droguri”. Fiul poetului a negat. “Sunt membru al Asociaţiei Obşteşti “Marea Lojă a Moldovei”, care nu are nimic în comun cu lojele masonice care sunt nişte structuri şi organizaţii supersecrete. Asociaţia Marea Lojă a Moldovei, pe care o reprezint, este o organizaţie obştească care are drept scop promovarea valorilor culturale în R. Moldova şi care este oficializată chiar de Ministerul Justiţiei”, a explicat Călin Vieru. Una peste alta, Georepublica Molotov este, alături de Gabon şi Ghana, printre statele cele mai vulnerabile la efectele crizei mondiale. În schimb, conform Oficiului Naţional al Registrului Comerţului de la Bucureşti, oamenii de afaceri din Basarabia au investit în România peste 1,6 milioane de euro în luna ianuarie. În aceeaşi lună de criză, campioana investiţiilor din România este compania Ford cu 260 de milioanbe de dolari, urmată de firma Schaefler din Germania, cu 64,3 milioane.

Strategia Kremlinului
Revin semnale în presa rusă pentru o posibilă reunificare a românilor cu mult înainte de campania electorală din Basarabia. Dacă autorităţile de la Chişinău şi de la Bucureşti acceptă independenţa Transnistriei, Federaţia Rusă ar putea admite unirea Basarabiei cu România. “Cred că situaţia ideală este realizarea unui plan care să prevadă independenţă pentru Transnistria, în schimbul alipirii Republicii Moldova (Basarabia) la România”, a spus politologul rus Mihail Remizov după întâlnirea de la Kremlin dintre Dmitri Medvedev, Vladimir Voronin şi Igor Smirnov. “Unirea este o variantă acceptată de Rusia şi România, dar este respinsă de birocraţia de la Bruxelles. Numai formal, Moscova nu e de acord cu reunificarea R. Moldova cu România, dar, în cazul în care UE ar accepta un astfel de demers, nu ar avea nimic împotrivă”, susţine Mihail Remizov, preluat de presa rusă. Nu mai este posibilă o invazie rusă dincolo de Nistru, aşa cum s-a întâmplat în Abhazia şi în Osetia de Sud. “În comparaţie cu Abhazia şi Osetia de Sud, gradul de mobilizare militară a Transnistriei este mult mai scăzut. Nici R. Moldova nu are disponibilităţi militare, comparativ cu Georgia. Este perfect că factorul militar nu mai poate juca vreun rol în reglementarea transnistreană”, consideră politologul rus. “Preşedintele Voronin se teme foarte mult de influenţa română, ceea ce l-a transformat într-un partener constructiv la negocierile cu Transnistria şi Rusia”, crede expertul rus. Remizov este convins că diferendul de la Tiraspol se va rezolva după realizarea unui schimb de generaţii, eventual prin alte formule de negocieri. Aici trebuie adăugaţi doi factori determinanţi: în Basarabia, se dezvoltă deja o generaţie de tineri care nu mai ştiu limba rusă, iar apropierea de România şi de Uniunea Europeană ar putea transforma R. Moldova într-o vitrină pentru locuitorii Transnistriei, fie ei români (moldoveni), ucraineni sau ruşi. Ei vor avea apoi aceeaşi reacţie ca turcii din Cipru, rămaşi pe dinafara Uniunii Europene.
Este surprinzător că experţii ruşi, consilierii lui Vladimir Putin sau ai lui Dmitri Medvedev se gândesc mai mult decât românii la ipoteza obiectivă, şi, deci, firească, privind unirea previzibilă a R. Moldova cu ţara mamă. Istoria nu e bătută în cuie şi ruşii percep corect mersul evenimentelor. Că lipesc şi condiţionează mereu unirea Basarabiei cu România de recunoaşterea independenţei Transnistriei este interesul lor şi aici se poate discuta, dar merită reţinută ca ipoteză de dialog politic între Moscova, Chişinău şi Bucureşti. Kievul nu ar fi niciodată de acord cu asemenea rezolvare fiindcă Ucraina nutreşte încă alte porniri iraţionale de mărire, în detrimentul României, dar şi al Rusiei. Kremlinul vrea să transforme Transnistria într-un nou Kaliningrad, ca avanpost spre NATO şi UE. Reluarea temei de un consilier de la Moscova vine după ce Stanislav Belkovski, un apropiat de-al lui Vladimir Putin, a venit cu doi ani în urmă la Bucureşti şi a făcut o întreagă demonstraţie dialectică pe aceeaşi problemă. Mulţi făcători de opinie din România au răspuns cu mânie la această “provocare” pe care n-au înţeles-o, încât mă întrebam atunci oare ce crede Belkovski despre inteligenţa noastră. Majoritatea observatorilor de la Chişinău apreciază că litigiul de pe Nistru se va stinge în 5-10 ani. Unii cer deschis abandonarea necondiţionată a Transnistriei, ceea ce ar fi o prostie. “R. Moldova nu are nicio şansă să adere la UE cu ghiuleaua Transnistriei agăţată de gât”, aprecia recent Sergiu Mocanu, fostul consilier al lui Voronin. Se insinuează modelul cipriot. Serafim Urechean a calificat propunerea lui Mocanu “o crimă împotriva poporului”, iar Oleg Serebrian susţinea că ar fi tot o diversiune de-a lui Voronin. Belkovski a greşit atunci fiindcă vedea reunificarea României ca o problemă de rezolvat exclusiv între Bucureşti şi Moscova, fără Chişinău, unde a prins rădăcini moldovenismul cel mai retrograd, de tip Vogoride. “Numa nouî sî ni hii ghini!” Sigur că Rusia vrea să-şi menţină trupele pe Nistru prin această stratagemă, fie şi sub auspiciile OSCE, cum a acceptat trădătorul Voronin la Kremlin. Indirect, generalul de miliţie a recunoscut oficial Transnistria ca subiect juridic prin semnarea declaraţiei comune sub privirile măgulite ale lui Medvedev. “Nezavissimaia Gazeta” titrează: “Moldova a recunoscut Transnistria ca stat independent”. Voronin i-a convocat pe ambasadorii acreditaţi la Chişinău şi i-a asigurat că discuţiile de la Moscova “au fost constructive şi sincere”. Voronin a primit de la patriarhul Kirill al Rusiei o vază imensă, pe care este imprimată imaginea Catedralei Hristos Mântuitorul de la Moscova, în semn de adâncă preţuire a contribuţiei lui la păstrarea şi dezvoltarea tradiţiilor pravoslavnice. Dreptcredinciosul miliţian a donat vaza Mânăstirii Curchi din raionul Orhei. Dumitru Braghiş, preşedintele Partidului Social Democrat, propune arendarea Transnistriei către Rusia pe o durată de 30 de ani.
În timp ce ruşii nu-şi ascund intenţiile, politicienii de la Chişinău, chiar şi cei pretinşi de dreapta, evită să se pronunţe deschis cu privire la inevitabila unire cu România. Dorin Chirtoacă, vicepreşedintele Partidului Liberal, a fost în campania electorală la Suceava, la Iaşi, la Galaţi şi la Bucureşti, unde s-a întâlnit cu studenţii basarabeni. A avut un discurs “corect politic” despre “un viitor european pentru R. Moldova” şi atât. A regretat că problemele de la Chişinău nu ar fi reflectate suficient în presa română fiindcă subiectul “nu prea aduce rating”. Dacă domnul Chirtoacă vrea să facă rating la Bucureşti şi la Chişinău, îi sugerez să vorbească deschis despre unirea Basarabiei cu România, aşa cum Voronin nu se sfieşte să vorbească despre Rusia. Tinerii atât aşteaptă. “De multe ori, jurnalişti români sună la Chişinău ca să se informeze ce fus orar avem în R. Moldova, dacă avem internet”, a reproşat primarul celui de-al doilea oraş românesc. La reproşuri pe bună dreptate, aş putea adăuga faptul că Dorin Chirtoacă nu a fost primit măcar de primarul Sorin Oprescu, dacă nu de Traian Băsescu şi Emil Boc, aşa cum Dmitri Medvedev şi Serghei Lavrov nu s-au sfiit să-l primească pe Voronin. Iată diferenţa de percepţie politică între Bucureşti şi Moscova. Se vor vedea efectele.
În total, în R. Moldova ar exista 2550000 de alegători, din care peste 600 000 se află la Chişinău. Prin urmare, nu numai morţii vor vota, dar s-au inventat nume noi. Anual,în Basarabia mor mai mulţi oameni decât se nasc cu 50 000, iar cifra de 100 000 de alegători noi nu se regăseşte nicăieri, spunea Igor Boţan, directorul Asociaţiei pentru democraţie participativă ADEPT. “Nu ştim cine sunt aceste persoane noi de pe listă. Dacă sunt suflete moarte pentru care poate vota cineva, asta generază un val de nemulţumire şi neîncredere”, crede Boţan. Ministerul Dezvoltării Informaţionale indica recent trei milioane de alegători.
După ce MAE de la Chişinău l-a chemat la ordine pe ambasadorul român Filip Teodorescu, Partidul Liberal Democrat a organizat un miting la care au venit peste 30 000 de oameni. Vlad Filat le-a cerut basarabenilor “să voteze fără frică”. “Vremea terorii şi a fricii a trecut. Viitorul ne aparţine nouă, iar stejari în codrii Moldovei au mai rămas destui”, a spus preşedintele PLDM. Între timp, la Nisporeni şi la Hînceşti, basarabenii au format lanţuri lungi de peste un kilometru pe ambele părţi ale şoselei şi l-au huiduit copios pe Voronin care mergea la întrunirile comuniştilor. Serafim Urechean a testat şi el măiestria bolşevică pe propria piele. “Am fost nevoit să vorbesc pe întuneric în faţa a circa 900 de persoane din Căuşeni, după ce comuniştii au stins lumina cu un dispozitiv special”, a spus liderul Alianţa Moldova Noastră. În timp ce PLDM avea o întrunire la Teatrul Naţional Vasile Alecsandri din Bălţi, comuniştii lui Voronin aruncau fluturaşi din elicopter contra opoziţiei pro-europene. Iurie Roşca anunţă în “Flux” că Partidul Popular European susţine PPCD. În ziarul “Timpul”, Constantin Tănase cere liderilor PL, PLDMşi AMN să lanseze un apel comun pentru ca populaţia să iasă la vot în cunoştinţă de cauză. Pentru prima dată în istoria celui de-al doilea stat românesc, campania electorală a depăşit hotarele Republicii Molotov, unde toţi stâlpii au fost tapetaţi cu seceri şi ciocane roşii. La chemarea Comunităţii Basarebnilor din Belgia, câteva sute de români s-au adunat la un miting la Bruxelles, unde cântau, jucau hora şi strigau “Jos regimul creştin-antihristo-totalitar”.
Între Rusia şi Dumnezeu

Campania electorală din Basarabia a urcat spre altarele celor două biserici ortodoxe. Mitropolia Moldovei, subordonată Patriarhiei de la Moscova, făcea campanie deschisă pentru Voronin şi pentru comuniştii lui. Mai reticentă, Mitropolia Basarabiei, închinătoare către Patriarhia României, îi sfătuieşte pe preoţi să nu coboare printre partidele politice. Văzând ce fac preoţii de stil vechi, controlaţi de ruşi, mulţi păstori ai românilor de peste Prut îi sfătuiesc pe credincioşi „să nu voteze cu diavolul”. Clericii din oraşele Bălţi şi Cahul, aflate în zone puternic rusificate, participă la adunări electorale. „Mitropolia Basarabiei îndeamnă pe toţi slujitorii altarelor să rămână echidistanţi de lupta dintre concurenţii electorali şi să nu amestece cele sfinte şi veşnice cu cele pământeşti şi trecătoare. Totodată, face apel către partidele politice să se abţină de a utiliza sfintele lăcaşe, imagini ale bisericilor şi ale clericilor în campania electorală. În acelaşi timp, condamnă folosirea subiectului Mitropoliei Basarabiei în propaganda electorală, cum este cazul preşedintelui Vladimir Voronin care a promius, la întâlnirea cu preoţii din Mitropolia Moldovei (Patriarhia Moscovei) că, în următorii patru ani, va face tot posibilul ca Mitropolia Basarabiei să fie lichidată”, informează Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei. De altfel, în plină campanie electorală, nişte necunoscuţi au tâlhărit sediul Mitropoliei Basarabiei. Agenţia UNIMEDIA relatează tocmai ieşirea de sub ascultare a preoţilor din cauza incitării la ură, practicată de comunişti. Exasperaţi de presiunea la care au fost supuşi de regimul bolşevic, mai mulţi preoţi din Bălţi şi din Cahul, care ţin de Mitropolia Basarabiei, au lansat un comunicat către presă, unde arată că „Partidul Comunist şi-a ataşat preoţii din Mitropolia Moldovei la carul electoral”. „Comunismul este sinonim cu diavolul”, spun preoţii români din Basarabia, care-i îndeamnă pe alegători să voteze cu Partidul Liberal sau cu Mişcarea Acţiunea Europeană, „partide care sunt mai apropae de om şi de Dumnezeu”. „Jurnal de Chişinău” prezintă „o slujbă electorală” din satul Larga, raionul Briceni. „Creştinii ortodocşi, care au venit la slujbă, la biserica din localitate, au asistat la o şedinţă electorală pro-comunistă, prezidată de Marian Lupu, şeful Legislativului”. Păzit de poliţişti şi de gardieni, tânărul tovarăş Marian Lupu a descins cu o caravană de limuzine şi le-a cerut enoriaşilor să voteze secera şi ciocanul. La sfâşit, preşedintele Parlamentului Comunist a anunţat că donează150 000 de lei pentru repararea bisericii din Larga.
După vizita lui Serghei Lavrov la Chişinău, după ce Voronin s-a dus la Kremlin cu „omologul” Igor Smirnov, a venit în capitala Republicii Molotov şi Elvira Nabiulina, ministrul rus al economiei. Ca să pună în aplicare promisiunile electorale, făcute de Medvedev. Nabiulina a promis şi ea că Rusia va investi în domeniul energetic şi în telecomunicaţii, dar mai ales în Zona Economică Liberă „Aertoportul Internaţional Mărculeşti”. Aici chiar este o regiune tentantă pentru investiţii strategice, nu departe de frontiera UEşi NATO. În R. Moldova există peste 300 de companii moldo-ruse. Moscova a investit în Basarabia peste 140 de milioane de dolari. Voronin a promis că va folosi Portul Giurgiuleşti pentru a trimite vinuri şi produse alimentare din Basarabia spre Rusia. În anul 2008, schimburile comerciale dintre Rusia şi R. Moldova au atins 985 milioane de dolari, cu 34% mai mult decât în 2007. După ce Smirnov a dat în vileag discuţiile cu Dmitri Medvedev de la Kremlin, Voronin a refuzat să mai meargă la Tiraspol pentru continuarea dialogului surzilor. Generalul de miliţie a dat-o însă la întors: nu s-a mai dus în Transnistria fiindcă „omologul” Smirnov a declarat „personae non gratae” pe toţi liderii de la Bruxelles, reprezentantul UE la Chişinău, pe ambasadorii SUA şi Cehiei, care ar fi tentaţi să calce peste Nistru. „În aceste condiţii, Vladimir Voronin se abţine de la participarea la întrevederea planificată pentru 25 martie. Ministerul Reintegrării îşi exprimă speranţa că partea transnistreană va îndeplini totul pentru ca sancţiunile respective să fie anulate. Doar în aşa fel Chişinăul oficial vede drept productivă şi constructivă continuarea consultărilor”, se spune în comunicatul ministerului amintit. Majoritatea liderilor basarabeni refuză cedarea necondiţionată a Transnistriei către Rusia. Dumitru Braghiş, liderul PSD, propunea arendarea Transnistriei pentru 30 de ani. „Îi dăm în arendă şi pe cei 256000 de moldoveni din Transnistria? Îşi imaginează autorii acestei iniţiative ce înseamnă o administraţie rusească pentru 30 de ani? Vom avea o Federaţie Rusă sub coastele noastre. În 30 de ani, se vor naşte trei generaţii. Cu învăţământ rusesc, cum vor redeveni ei cetăţeni ai R. Moldova după cei 30 de ani?”, a întrebat Alexamdru Tănase, prim-vicepreşedintele PLDM.
Parlamentarii de la Bucureşti se mişcă extrem de greoi. Propunerea senatorului PDL Viorel Badea de a modifica legea redobândirii cetăţeniei române a venit tardiv. Dacă o asemenea lege ar fi fost votată cu o lună în urmă, ar fi contracarat toate şpăgile electorale oferite de Moscova lui Voronin. Basarabenii ar fi preferat să redevină automat cetăţeni români, desigur prin eliminarea birocraţiei. Nu ar fi existat niciun pericol, dar pentru asta trebuie săgândeşti în spiritul interesului naţional. Ar fi fost un sprijin preţios pentru partidele pro-europene de la Chişinău, dar dă-mi, Doamne, mintea ce de pe urmă! Mihai Ghimpu, preşedintele Partidului Liberal, a promis că va face o alianţă post-electorală cu PLDM şi cu AMN pentru eliminarea comuniş tilor de la guvernare. Romanian Global News anunţă că Bogdan Gamaleţ, consilierul Robertei Anastase, i-a luat un interviu lui Voronin în scopuri electorale, interviu difuzat de Televiziunea N24. Agenţia consideră că PDL îl susţine astfel pe generalul de miliţie, care s-a manifestat permanent contra României, în timp ce Dorin Chirtoacă nu a fost primit de nimeni la Bucureşti.
Igor Smirnov l-a dat de gol pe Voronin: declaraţia semnată de ei la Moscova asigură menţinerea sine die a trupelor ruseşti pe Nistru. “În declaraţia semnată de mine, de Voronin şi Medvedev, este clar spus că Rusia îşi va retrage armata, în cazul în care va fi aplanat conflictul transnistrean. Însă soluţionarea conflictului nu se prevede în viitorul apropiat. Voronin a început să-şi intensifice negocierile mai mult în scop electoral. Pentru mine, la astfel de întâlniri, conteazăFederaţia Rusă. Eu şi Medvedev am vorbit 40 de minute, despre mai multe probleme şi despre criză. Acum, în plină criză, Rusia şi-a luat angajamentul să achite plăţile sociale, inclusiv pensiile. Sistemul nostru bancar este legat de cel rusesc”, a comentat Smirnov. El a precizat că a cerut Kremlinului să refacă bazele militare sovietice din Transnistria şi să refacă Armata a 14-a.
Voronin provoacă isteria contra românilor majoritari
Şeful comuniştilor de la Chişinău a început războiul deschis contra românilor majoritari, fie ei din Basarabia sau din România. A organizat aşa-zisele “gărzi populare”, adevărate comandouri electorale, care îi intimidează sau chiar îi bat pe susţinătorii partidelor de opoziţie. Pentru excesul lor de zel, agenţii gărzilor populare primesc mită bani sau chiar cuptoare cu microunde din partea comuniştilor. Radu Popescu şi Răzvan Cazacu, doi cetăţeni români din Iaşi, domiciliaţi temporar la Chjişinău fiindcă făceau parte din staff-ul electoral al Partidului Liberal Democrat, au fost arestaţi de poliţie şi apoi aruncaţi înapoi peste Prut. Ca pe vremea lui Mircea Snegur, când erau expulzaţi chiar şi ziarişti din România, dar niciunul din Rusia. Cei doi ieşeni relatează că au fost siliţi să semneze declaraţii pe care nu le-au redactat ei, în timp ce un poliţist agita un pistol prin faţa lor. “Condamnăm vehement aceste acţiuni şi atitudini care arată încă o dată caracterul dictatorial, poliţienesc al regimului din R. Moldova”, a spus Vlad Filat, preşedintele PLDM. “Au fost băgaţi cu forţa în maşina poliţiei, fiind acuzaţi că au furat un telefon mobil, după care că ar fi furat mărfuri dintr-un magazin, apoi că au făcut gălăgie în bloc, şi mai târziu – că au opus rezistenţă poliţiei”, a explicat juristul Alexandru Tănase, care a urmărit maşina poliţiei pentru ca tinerii să nu fie duşi în beciuri necunoscute. Fiindcă dădea prea prost, Voronin a renunţatîn ultima clipă la întâlnirea cu Igor Smirnov, care l-a invitat la o scrumbie de Buna Vestire la Tiraspol. De altfel, generalul de miliţie a fost la Moscova, fără să-i anunţe pe partenerii de la Bruxelles, care au aflat din presă ce face el la Kremlin.
Serafim Urechean, preşedintele Alianţei Moldova Noastră, credea că nu are oponenţi la funcţia de preşedinte al Republicii Molotov, după ce coaliţia AMN, PLşi PLDM vor obţine 71 de mandate din totalul de 100. Chiar dacă un discutabil sondaj de opinie, realizat de Institutul de Politici Publice reţine că AMN este la limita pragului de intrare în Parlament. Urechean s-a întâlnit cu bloggerii din Chişinău, dovedind că a depăşit mentalitatea de activist comunist. Tinerii au vrut să afle cine i-a făcut jocul “Serafică fără fric㔺i cât l-a costat. Publicaţia “Flux” a lui Iurie Roşca de la PPCD anunţă că Oleg Cernei, consilier municipal din partea AMN, ar fi zis căUrechean a vândut locurile eligibile pe liste pentru sume fabuloase. Mişcarea Acţiunea Europeană denunţă Barometrul Opiniei Publice, realizat la comandă comunistă de către IPP pentru a-i deruta şi mai mult pe alegătorii basarabeni. Mihai Ghimpu, preşedintele Partidului Liberal, a acceptat realizarea unei coaliţii anticomuniste după alegeri. Kremlinul a ales deja “răul cel mai mic”, adică pe Vladimir Voronin, crede analistul american Vladimir Socor. Rusia blochează astfel ascensiunea Partidului Liberal, pe care Socor îl consideră “unionist”. Voronin ar fi preferatul Kremlinului fiindcă îi urăşte pe români şi pentru că se opune intrării în NATO. “Eforturile lui Voronin (care a semnat Declaraţia de la Moscova pentru menţinerea trupelor ruseşti sine die pe Nistru) merită sprijinul societăţii şi al partidelor din R. Moldova”, crede acelaşi american Socor de România, preluat de Deutsche Welle. Oare ce mister îl mână pe el în luptă? De ce se opune dl. Socor oricărei apropieri a Basarabiei de România? Dorin Chirtoacă este “corect politic”, atunci când spune: “Apropierea de UE va scoate punct cu punct de pe agendă o serie de animozităţi şi probleme care astăzi sunt discutate şi speculate vis-à-vis de unirea cu România, pentru că în cadrul UE lucrurile deja stau altfel. Remedierea sau rezolvarea problemelor pe care le-am acumulat fără voinţa noastră în istorie o putem face prin integrare europeană”. Cu o săptămână înainte de alegeri, iese şi comunitatea evreilor din Chişinău ăi anunţă că ar fi cuşer să voteze cu Partidul Comuniştilor. Cu cinci zile înainte de alegeri, Voronin creşte pensiile cu 20%, iar Urechean promite că le dublează după alegeri. Iar majoritatea locuitorilor rămaşi în Basarabia o formează pensionarii. Cu două zile înainte de alegeri, comuniştii organizează un spectacol cu Dj Tiesto, care pleacă cu 50 000 de euro din cel mai sărac stat european.
Întâmplător sau nu, gayoductul pentru Balcani a sărit în aer lângă Tiraspol tot în campanie electorală. Cărţile lui Lucian Blaga au fost confiscate la Prut: “Şi, uăi, vreţ sî duşiţ la noi cărţîli ministrului Blaga a lu Băsăscu?”, a spus vameşul. Celebrul umorist rus Ghennadii Hazanov îi făcea campanie tot lui Voronin. Pe bani grei. Îi atacăpe Dorin Chirtoacă şi pe Vlad Filat, dar îl laudă pe miliţianul Voronin. Într-un videoclip, Hazanov apare deghizat în Ştefan cel Mare şi îi parodiază pe cei doi adversari mai tineri ai miliţianului. Rusul spune că, dacă ar fi trăit astăzi, chiar şi Ştefan cel Mare i-ar vota pe comunişti. FiindcăVoronin a făcut mai multe pentru Moldova, decât Ştefan cel Mare. Altfel, georepublica Molotov are nevoie de Serafim Urechean ca capra de acordeon. Filat ar fi un Ciubais moldovean, care îi bagă în pământ pe basarabeni cu privatizările lui, iar Dorin Chirtoacă este “un lingău român”. Adică, în stilul miliţianului, care spunea despre primarul Chişinăului că este “un băieţaş de la oraş“, “un Gari Potter dement”.
Falia dintre Est şi Vest
Au fost alegeri cu miză geostrategică dincolo de Prut. Ruşii lui Igor Smirnov au înţeles importanţa acestui scrutin şi au interzis organizarea consultării pe teritoriul Transnistriei şi chiar în unele localităţi pe malul drept al Nistrului. După ce au confiscat urnele şi buletinele de vot, peste 300 de agenţi civili de la Tiraspol au năvălit în liceul “Mihai Eminescu” din Corjova, satul în care s-a născut însuşi Voronin. Ei au confiscat buletinele de vot şi au decuplat alimentarea cu energie electrică şi cu gaze naturale în localitate. Iată cât de complicată este situaţia creată de trupele de ocupaţie ale Rusiei şi cât de necesară este o alternativă energetică pentru regiune. Altfel, vom fi mereu dependenţi de hachiţele Moscovei, idee agreată de Dorin Chirtoacă, actualul primar al Chişinăului. Indiferent de analizele OSCE care vor arăta că alegerile au fost libere, există elemente care prezintă situaţia într-o altă lumină: R. Moldova este parţial ocupată de Rusia şi, prin urmare, alegerile nu puteau fi libere şi corecte. Cei 1350 de localnici din Corjova puteau să meargă să voteze în localităţile vecine – Cocieri şi Ustea. Evident, cu riscul că ar fi fotografiaţi sau filmaţi pentru a fi apoi maltrataţi. La fel s-a întâmplat şi în oraşul Tighina (Benderî, cum îi spun ruşii), unde Smirnov nu a permis organizarea alegerilor. Sigur că alegătorii unui întreg oraş nu puteau pleca în satul Varniţa pentru a vota, riscurile fiind aceleaşi. Agenţii ruşi au închis şi drumurile care fac legătura între Dubăsari şi Corjova, Molovata Nouă şi Cocieri, sub pretextul că se fac reparaţii, deşi cu o zi înainte se circula normal, anunţă Coaliţia Civică pentru Alegeri Libere şi Corecte. Oamenii Moscovei au blocat alegerile acolo unde au putut, chiar dacă Uniunea Europeană a avertizat că alegerile trebuie să fie libere. Nereguli au fost provocate şi de regimul comunist în restul republicii. La o singură secţie din oraşul Bălţi, s-au anulat 800 de voturi, după ce persoanele de la secţia de vot au aplicat ştampila “votat” în locul ştampilei “retras”. Senatul Statelor Unite ale Americii adoptase în ajun o rezoluţie prin care făcea apel către Guvernul R. Moldova să asigure organizarea unor alegeri corecte şi democratice, anunţă Unimedia. Rezoluţia conţine şi elemente de condiţionare politică, avertizând că libertăţile politice şi civile consituie indicatori-cheie ai eligibilităţii R. Moldova pentru granturile considerabile, ce ar putea fi accesate prin Millenium Challenge Corporation, creat de Guvernul Statelor Unite. Este vorba de aproximatov 300 de milioane de dolari.
Prezenţă foarte bună la votul din Basarabia. La ora 15.45, participarea era de peste 40%. La Chişinău votaseră deja peste 33% din cetăţeni. Satul Basarabeasca era în top la acea oră: veniseră la urne 62% din alegători. La ambasada R. Moldova de la Bucureşti votaseră peste 2000 de tineri până la ora 12. De altfel, prezenţa bună la vot se datorează tinerilor basarabeni, care s-au săturat de regimul condus de miliţianul Voronin. Iată câteva reacţii ale politicienilor de la Chişinău după vot: Marian Lupu, preşedintele Parlamentului (comunist): “La mine în familie eu comand. Soţia mea a votat pentru mine”; Mihai Ghimpu, preşedintele Partidului Liberal: “Am votat pentru o presă liberă şi un viitor mai bun”; Vitalia Pavlicenco, Mişcarea Acţiunea Europeană: “Am votat pentru ireversibilitatea cursului de intergrare europeană a R. Moldova”; Vladimir Voronin: “Am votat pentru stabilitate”. El a spus “pi moldovineşti” că vrea relaţii bune şi cu Rusia, şi cu România. Serafim Urechean, preşedintele Alianţei Moldova Noastră: “Am votat atât cu persoanele mai în vârstă, cât şi cu generaţia tânără, am votat pentru viitorul R. Moldova în UE”; Vlad Filat, preşedintele PLDM: “Am votat pentru libertate şi pentru democraţie în R. Moldova şi pentru o guvernare democratică după 5 aprilie”. Despre unirea cu România nu a pomenit nimeni: nu e cuşer politic! Acum este cert însă că numai tinerii pot scoate Basarabia din captivitatea ţarilor şi a activiştilor bolşevici, indiferent care va fi rezultatul final al votului.
Singuri în faţa terorii
Regimul mafiot de la Chişinău a provocat vandalizarea şi îi acuză pe tinerii basarabeni. Mişcările de stradă continuă la Chişinău şi în alte oraşe din Basarabia. Vladimir Voronin a ordonat Guvernului condus de Zinaida Grecianîi să închidă vămile de pe Prut şi să impună regim de vize pentru cetăţenii români: 35 de euro pentru trecerea prin cortina de fier. “Frati-frati, da’ brânza-i cu bani! România sî nu-ş baji nasu undi nu-i şerbi oala”, a spus generalul de miliţie în cel mai curat grai (nu limbă) moldovenesc. După care, a ameninţat că va cere organelor de ordine să folosească forţa dacă manifestaţiile continuă. “România este implicată în toate aceste procese, însă răbdarea are limitele ei. Îi cunoaştem pe autorii acestor evenimente, dar, în parte, ei au fugit”, crede Voronin. Revine spiritul revoluţionar din anul 1989. “Nu credem sî mai trec o datî prin asta”, şi-a amintit Vladimir Voronin, care, în 1990, era ministru de interne al Republicii Sovietice Socialiste Sovietice Moldoveneşti. La ordinul lui, fruntaşii Frontului Popular au fost filmaţi şi fotografiaţi, urmând apoi să fie arestaţi. Norocul a fost că Dumitru Matcovschi, Mircea Druc, Ion Hadârcă şi toţi ceilalţi luptători pentru drepturile românilor de peste Prut au primit girul alegătorilor contra comuniştilor şi au format primul guvern antisovietic de la Chişinău. Atunci, basarabenii care au început revoluţia înaintea românilor din Iaşi sau Timişoara, trăiau bai bine decât noi, care aveam doar creveţi şi conserve de fasole prin magazine. Atunci, românii de peste Prut aveau idealuri naţionale de apărat: limba şi istoria românilor, scrierea cu litere latine, deschiderea spre Europa. Premierul Mircea Druc a reuşit asocierea cu ţările baltice pentru apropierea de structurile europene, în plin imperiu sovietic. În primăvara lui 1991, el a fost înlăturat de Mircea Snegur, iar toate reformele lansate de Guvernul Druc au fost blocate sau uitate. Acum, Voronin a declarat personae non gratae doi diplomaţi români: ambasadorul Filip Teodorescu şi Ioan Gaborean, consilier al ambasadei României.
Agenţii bolşevici au umblat prin cartierele Chişinăului în noaptea de 7 aprilie şi au arestat 193 de tineri care au participat la spargerea sediilor Puterii: Palatul Prezidenţial şi Palatul Parlamentului. Nu se ştie nimic despre soarta celor care au dat foc la portretele lui Voronin, laolaltă cu chipurile lui Lenin. Tinerii basarabeni par deocamdată să rămână singuri în faţa terorii. Cei trei lideri ai opoziţiei – Vlad Filat (Partidul Liberal Democrat din Moldova), Dorin Chirtoacă (Partidul Liberal) şi Serafim Urechean (Alianţa Moldova Noastră) au avut o întrevedere cu Voronin. Parcă dădeau raportul: nu noi am organizat, domnule preşedinte, noi le-am cerut să fie paşnici, să nu atace sediile etc. Erau prudenţi în faţa unei diversiuni bolşevice tipice? Le era teamă să nu fie arestaţi? Sau se manifestau ca nişte oportunişti şi se mulţumeau cu rezultatele oferite de comunişti în urma scrutinului? Au pus problema renbumărării voturilor. Teodor Meleşcanu avea să spună apoi că ar fi o gafă monumentală: comuniştii au furat alegerile “profesionist” şi verificarea voturilor va da aceleaşi rezultate. Vlad Filat a declarat ieri că vandalizarea sediilor este opera unui grup de 50 de persoane, printre care şi membrii “Noii Generaţii” a Partidului Popular Creştin Democrat. De altfel, pe Regnum.ru putem citi că “s-a permis unui anumit partid să atace sediile, să facă orice, să atace Ambasada Rusiei şi să ardă portretele lui Dmitrii Medvedev. “Au fost văzute mai multe persoane din organizaţia Noua Generaţie a Partidului Popular Creştin Democrat, care instigau la violenţe şi revoluţie în zona Parlamentului şi a Preşedinţiei”, a spus Filat. Să fi fost Iurie Roşca la originea acestei diversiuni comuniste, ca vârf de lance? El zice că nu. “PPCD nu are nicio implicaţie la acţiunile violente. Filat este un criminal profesionist şi un manipulator excepţional. Deşi susţine că nu are nicio implicare, el personal de la megafon a invitat lumea să nu recunoască alegerile, fiind susţinut de un descreierat ca Urechean şi un infantil ca Chirtoacă”, a spus Iurie Roşca. Vlad Filat susţine că acţiunea tinerilor vandali s-a făcut cu acordul poliţiştilor şi cu suportul Serviciului de Informaţii şi Securitate. “Din imaginile transmise de televiziuni, se poate vedea cum poliţiştii deschid uşile şi lasă mulţimea să intre”, a spus Mihai Ghimpul, preşedintele Partidului Liberal, pentru Gazeta.ru. Indivizi necunoscuţi l-au arestat pe Sergiu Mocanu, liderul Mişcării Acţiunea Populară, şi l-au dus.
Comisia Electorală Centrală a refuzat să renumere voturile. Poliţia lui Voronin a reluat controlul asupra instituţiilor. Erau ofiţeri cu experienţă în represiune, comparativ cu efectivele de marţi. Manifestanţii au revenit în piaţă şi eliberarea tinerilor deţinuţi politici. S-a constiutit un comitet de salvare naţională, din conducerea căruia face parte poetul Nicolae Dabija. Peste o sută de oameni au fost răniţi. Publicaţia Regnum.ru anunţă că trupele lui Smirnov abia aşteaptă să atacă Chişinăul pentru calmarea tuturor spiritelor. Voronin a cerut însă sprijinul Uniunii Europene, aşa că a vizitat ieri Palatul prezidenţial cu Kalman Mizsei, reprezentantul special de la Bruxelles. Ambasadorii UE de la Chişinău s-au adunat şi au analizat situaţia creată.
Ce face Rusia în acest context? Duma de la Moscova a cerut României şi UE să condamne protestele de la Chişinău! “Cred că există şi o oarecare influenţă a unor forţe din afară”, a spus, către Itar-TASS, Mihail Gorbaciov, părintele perestroikăi. Deputatul rus Serghei Markov din partidul Rusia Unită era convins că regimul Voronin se menţine la putere pentru că “nu au fost încălcări ale normelor internaţionale în timpul scrutinului. Opoziţia din R.Moldova înţelege că a pierdut alegerile şi ceea ce se întâmplă acum nu este decât un act de disperare”. “Izvestia” se întreabă: “Va deveni Republica Moldova românească?”. După care descrie că în Piaţa Marii Adunăr Naţionale erau steagurile României şi ale Uniunii Europene. Ei bine, până şi ruşii văd că nu este o diversiune să ceri unirea cu România şi nu-i dispreţuiesc pe tinerii basarabeni pentru această atitudine izvorâtă din disperare. “Vremia Novostei” afirmă că Voronin a legat protestele de “fasciştii din România” pentru a sensibiliza Rusia. Voronin l-a sunat pe Medvedev şi s-a lamentat că “vin legionarii”. Medvedev “a manifestat înţelegere” pentru situaţia creată. {i atât s-a publicat. Serghei Lavrov, şeful diplomaţiei ruse, a declarat că nu are niciun sens renumărarea voturilor şi nici nu trebuie repetate alegerile fiindcă au învins comuniştii. “Nesavissimaia Gazeta” îl citează pe Aleksei Ostrovski, care vorbeşte de “ingerinţa forţelor externe şi în primul rând a serviciilor secrete occidentale şi a factorului român”. Bucureştiul neagă orice amestec dincolo de Prut, mai ales că are dosare de larg interes intern pe agenda săptămânii.
Moscova acuză Bucureştiul că subminează R. Moldova, iar România cere sprijin la UE şi la NATO. După confruntările violente de la Chişinău, Rusia a început demonizarea României pentru “implicarea în subminarea suveranităţii R. Moldova”. Cristian Diaconescu, ministrul român de Externe, i-a convocat pe ambasadorii ţărilor membre în Uniunea Europeană şi în NATO, solicitând solidarizarea acestor organisme cu ţara noastră. La adăpostul războiului psihologic, de dezinformare, declanşat de Voronin şi de Rusia, Procuratura de la Chişinău a trecut la arestări masive. Sute de tineri, mulţi având cetăţenie română, deci fiind şi cetăţeni europeni, au ajuns în beciurile bolşevicilor mafioţi. Absenţi de la mitingul din 6 aprilie, părinţii disperaţi din Basarabia îşi caută copiii. Procuratura generală a anunţat că a deschis o anchetă pentru tentativă de lovitură de stat, după protestele violente din 6 aprilie, a anunţat procurorul general Valeriu Gorbulea. Ultimul mandat al lui Voronin a expirat, dar generalul de miliţie vrea să instituie starea de urgenţă pentru instalarea dictaturii. Numai prin forţa brută se mai poate menţine la putere. Al doilea obiectiv al lui Voronin este arestarea celor trei lideri ai opoziţiei – Dorin Chirtoacă, Vlad Filat şi Serafim Urechean – pentru tentativă de lovitură de stat. Procurorii ameninţă cu condamnări de până la 25 de ani de închisoare pentru “uzurparea puterii de stat”. Unimedia prezintă informaţii privind arestarea studenţilor de la Universitatea Agrară din Chişinău. Agenţii serviciilor secrete i-au luat direct din amfiteatre pe tinerii Enache Nicolae, Alexandru Malcocean, Andrei Filip, Andrei Stanco, Vitalie Mazur, Eduard Cherpec. Omul de afaceri Gabriel Stati a fost arestat la Odesa, în Ucraina, pentru finanţarea mitingului din 6 aprilie. Aceleaşi acuze i-au fost aduse şi lui Sergiu Mocanu, fost consilier concediat de Voronin. Cei doi băieţi ai lui Mocanu se află încă în sediul Ambasadei române de la Chişinău. “Noi lucrăm conform articolelor care se referă la organizarea, finanţarea şi la acţiuni directe ce s-au soldat cu tulburări. Articolul Tentativa de răstunare a puterii, realizarea loviturii de stat prevede privaţiune de libertate pe termenul de până la 25 de ani”, a ameninţat procurorul general Valeriu Gurbulea. Mihai Ghimpu (preşedintele Partidului Liberal), Dorin Chirtoacă (vicepreşedintele PL şi primarul Chişinăului), Vlad Filat (preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova) şi Serafim Urechean (preşedintele Alianţei Moldova Noastră) neagă orice implicare în demonstraţiile violente. Dorin Chirtoacă a anunţat că opoziţia va prezenta probe cu privire al fraudarea alegerilor. Comisia Electorală Centrală oferă listele electorale spre verificare partidelor de opoziţie timp de patru zile. O capcană fiindcă fradudarea alegerilor a fost profesionistă. Au votat peste 200 000 de morţi, au votat la Chişinău oameni care se aflau în Japonia sau în America, dar au votat şi părinţii lor care muriseră de mai mulţi ani.
Cei care au spart palatele vorbeau perfect ruseşte. Orice evoluţie este posibilă la Chişinău. De aceea, îi dorim sincer lui Voronin să facă tot mai multe arestări, să condamne şi, dacă se poate, să ceară deschiderea focului. Oricum, el va atribui orice tragedie tot României, care se comportă încă lamentabil. Gurbulea prezintă drept dovezi de implicare a României în “tentativa de lovitură de stat” “numeroasele inscripţii în limba română de pe pereţi”. Tovarăşul Gurbulea trebuie să ştie că tinerii basarabeni au început să studieze temeinic limba română. Iar dacă au arborat drapelul României pe Parlamentul de la Chişinău este meritul lor, nu al Bucureştiului. Personal, eu l-aş medalia pe cel care a reuşit această performanţă. Nu-şi putea imagina Voronin o umilinţă mai cumplită pentru Republica Molotov, decât ridicarea drapelelor României şi Uniunii Europene. Este foarte semnificativ faptul că bolnavii de scenarită afirmă că ruşii ar fi ridicat aceste drapele pentru a implica România. Plauzibil, dar nu avem probe. Aici există următoarele variante: tinerii erau agenţi ruşi din Rusia; tinerii erau agenţi ruşi din Basarabia, plătiţi de Voronin, pentru a atribui apoi totul aopoziţiei şi României; şi în sfârşit, erau tineri ruşi sau ucraineni, care nici ei nu mai suportă să rămână captivii lui Voronin încă patru ani. O variantă cu mult mai verosimilă fiindcă şi eu am întâlnit ruşi din Basarabia care nu mai suportă regimul primitiv, de sorginte stalinistă. Indiferent de etnie, tinerii vor să scape din lagăr, vor să lucrezer în Europa, vor să-şi construiască viitorul altfel. Dan Nicu, un student de la Liga studenţilor basarabeni din Bucureşti, ne informează că Adunarea ad-hoc a tinerilor din Piaţa Universităţii a lansat un memnorandum pentru repetarea alegerilor din R. Moldova “sub monitorizarea Consiliului Europei, Uniunii Europene, SUA şi OSCE”
Kremlinul recunoaşte Transnistria dacă vin românii la putere. “Factorul românesc nu a dispărut niciodată după 1990 din R. Moldova şi, cel mai probabil, viitorul R. Moldova este integrarea în România. Ideile pro-româneşti sunt la fel de populare în R. Moldova, ca la începutul anilor 1990, mai ales printre tineri şi pentru aceste idei, ei sunt gata să meargă pe baricade, să asedieze clădirile administrative, fără să se gândească la consecinţe”, a spus, pentru ziarul “Izvestia” de la Moscova, Vladimir Iastrebciak, pretinsul ministru de externe al Transnistriei. Este evaluarea corectă a unui rus din Transnistria, care uită însă să spună cât de mulţi români care gândesc identic se află şi în Transnistria, unde România nu a avut şi nu are de gând să se implice. Chiar dacă majoritatea relativă a locuitorilor este fromată tot de românia (moldoveni). Mulţi vorbesc o limbă română, pentru care ar trebui să-i invidieze mulţi bucureşteni. Rusia profită de situaţia precară a românilor din regiune fiindcă România nu poate să-i ajute prea mult, iar Uniunea Europeană nu vrea. De aceea, Kremlinul va fi tot mai agresiv în Basarabia. Acum ameninţă că va recunoaşte Transnistria dacă vor ajunge la putere liderii opoziţiei pro-româneşti.
Cristian Diaconescu a precizat că introducerea vizelor pentru R.Moldova este o acţiune arbitrară şi discriminatorie. “România solicită ţărilor din UE şi aliaţilor din NATO solidaritate pentru contracararea derapajelor de la normele democratice, care creează surse de instabilitate în regiunea în care se află îara noastră; Cerem oficial Chişinăului să precizeze numărul de cetăţeni români reţinuţi, pentru a putea să le acordăm asistenţă consulară, potrivit legilor internaţionale; România consideră că relaţiile de bună vecinătate nu se pot întemeia decât pe valorile europene; Vom continua să promovăm apropierea Moldovei de UE – cea mai bună variantă pentru cetăţenii acestei ţări; România a sesizat reprezentantul OSCE pentru libertate în mass-media în legătură cu încălcarea libertăţii de exprimare în R. Moldova”, a afirmat şeful diplomaţiei române. Este tot ce putea face Cristian Diaconescu în acest moment. Acum, parlamentarii au obligaţia să voteze de urgenţă legea pentru redobândirea cetăţeniie române pentru urmaşii basarabenilor şi bucovinenilor, o minimă reparaţie morală, pe care ei o aşteaptă de 20 de ani.
Dmitrii Medvedev l-a felicitat pe Vladimir Voronin “pentru modul în care a restabilit ordinea pe 6 aprilie”. După mita electorală oferită generalului de miliţie, preşedintele rus se implică direct şi îl mângâie pe creştet pe cel care tutelează o mafie transnaţională în Basarabia, la frontiera NATO şi UE. Iată o altă dovadă a insinuării brutale din partea Moscovei în viaţa “republicii independente şi suverane”. Miercuri, Serghei Lavrov, şeful diplomaţiei ruse, a afirmat că nu este necesară verificarea voturilor din Basarabia. Joi, el a revenit şi a turnat România la UE că nu a semnat acordul de frontieră cu R. Moldova. Iată o modalitate directă şi la fel de brutală, priun care Rusia vrea să oblige România să recunoască şi această ultimă frontieră lăsată de Pactul Molotov-Ribbentrop. “Este o temă cunoscută bine de Uniunea Europeană şi, probabil, ar fi în interesul UE să urmeze acele reguli care au fost stabilite de organizaţie şi care constau în necesitatea de a se convinge că un stat membru nu are probleme, prin semnarea de către respectivul stat a unui acord de frontieră cu vecinii săi”, a sugerat Lavrov. Iată principiile diplomaţiei ruse din toate timpurile: presiunea repetată asupra terţelor forţe, inducerea tensiunii între ţara vânată (aici, România sau Georgia) şi terţele forţe; insinuarea brutală în relaţiile dintre ţara vânată şi terţele forţe; sabotarea acestor relaţii politice şi economice; şantajul economic asupta terţelor forţe pentru a induce abandonarea ţării vânate.
Baroneasa Emma Nicholson, europarlamentar care a făcut parte din delegaţia Parlamentului European la misiunea internaţională de observatori la alegerile legislative ce au avut loc duminica trecută în R. Moldova a spus că tot ce se întâmplă acum între Prut şi Nistru “este o răbufnire a suferinţelor tinerilor”. “Am stat doar patru zile în R. Moldova, ca observator la alegeri, şi, din această experienţă, precum şi din multe alte vizite anterioare, ştiu că tinerii moldoveni sunt pur şi simplu disperaţi în legătură cu viitorul lor”, a spus Emma Nicholson într-un interviu publicat de ziarul britanic “The Independent”. “Şi aceasta pentru că nu au locuri de muncă, nu au un viitor şi nu vor ca ţara lor să revină sub influenţa rusească. Ei simt că guvernel;e comuniste succesive nu şi-au îndeplinit promisiunile făcute. Şi au dreptate. M-am deplasata la graniţa transnistreană şi am văzut o situaţie tragică, bărbaţi şi femei plângând. Au încercat să intre în R. Moldova cu autobuzul pentru a vota, ceea ce era dreptul lor, dar au fost împiedicaţi să coboare din autobuz. Cei care au insistat şi au încercat să treacă pe diferite căi au fost filmaţi, li s-au luat actele de identitate şi au fost avertizaţi că s-ar putea să-şi piardă locurile de muncă. Este o situaţie tragică”, a adăugat doamna Nicholson. Iată altă dovadă de implicare a Rusiei în “alegerile libere şi corecte”, după cum au notat observatorii OSCE. Medvedev i-a dat lui Voronin arme speciale pentru anihilarea demonstranţilor.Acest lucru a determinat-o pe Zinaida Grecianîi, şefa Guvernului de la Chişinău, să afirme că “jertfele umane nu vor putea fi evitate”. Moscova neagă această intervenţie. Pe de altă parte, Voronin a recunoscut către agenţia RIA Novosti că i-a lăsat deliberat pe demonstranţi să distrugă ambele palate pentru a vedea ce vor face şi cum vor prelua puterea. De altfel, imaginile surprinse pe 6 aprilie arată cum poliţiştii vehjeau la arborarea drapelului României pe Palatul Parlamentului de la Chişinău. Voronin consideră că duşmanul cel mai periculos pentru regimul comunist este presa din România. După ce a văzut că râde lumea de el când spune că principala dovadă de implicare a Bucurepştiului ar fi fost inscripţiile româneşti pe zidurile de la Chişinău, generalul de miliţie a găsit alte “dovezi”: consultanţa politică pentru partide, formarea studenţilor care au fost în piaţă, participarea unor spioni români la revoltă, susţinerea informaţională a revoltei de către ziariştii din România. Însăşi Ambasada română de la Chişinău i-ar fi trasnportat pe studenţii protestatari! Logica miliţianului este beton: “Nu studenţii moldoveni au mers la Bucureşti ca să scrie pe pereţii Parlamentului României “”Trăiască Moldova!’’” Aşa se face că regimul bolşevico-mafiot a arestat numeroşi jurnalişti din România. Gazetarii au fost intimidaţi şi chiar ameninţaţi cu moartea. “Haideţi să-i împuşcăm!”, au zis agenţii lui Voronin cu privire la jurnaliştii de la Realitatea TV, care fuseseră arestaţi.
Ca să nu se pună rău cu Moscova, Uniunea Europeană merge în vârful degetelor prin lagărul lui Voronin. Kalman Mizsei, reprezentantul special al UE pentru R. Moldova, un apropiat de-al lui Mark Tkaciuk, consilierul de taină al miliţianului, i-a spus lui Andrei Stratan că Uniunea Europeană “urmăreşte cu mare atenţie ceea ce se întâmplă la Chişinău”. Un pretins cetăţean român, pe nume Jordan N., ar fi fost reţinut. Agenţii lui Voronin pretind că au depistat la domiciliul lui hărţi ale oraşului Chişinău, fotografii ale clădirilor administrative, inclusiv ale Parlamentului şi ale Preşedinţiei, şi sticle cu substanţe inflamabile. Această informaţie ar putea fi însă o intoxicare specifică. “Deutsche Welle” consideră că implicarea Statelor Unite în politica R. Moldova ar putea demonstra Kremlinului că există modalităţi prin care influenţa Rusiei pe Prut poate fi serios zdruncinată printr-o “revoluţie colorată”. De altfel vreo mie de tineri au venit vineri cu flori în faţa Guvernului, dar nu ştim dacă au vrut să le ofere tovarăşei Zinaida Grecianîi.
Un lucru extrem de grav se petrece în aceste zile la Chişinău. Serafim Urechean, preşedintele Alianţei Moldova Noastră, Vlad Filat, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, şi Dorin Chirtoacă, vicepreşedintele Partidului Liberal, par să fi uitat de tinerii torturaţi cu sălbăticie în beciurile miliţiei lui Voronin. Ei cer renumărarea voturilor, lucru acceptat de Voronin care a poruncit Curţii Constituţionale să se execute. Rezultatul este previzibil. Ei s-au speriat rău de tot că ar putea fi arestaţi pentru uzurparea puterii de stat în Republica Molotov. Faptul era vizibil la prima întâlnire cu generalul de miliţie, unde toţi cei trei păreau că au venit să dea raportul: “Domnule preşedinte, nu noi am făcut…” De altfel, Voronin i-a şantajat că îi va băga la răcoare: “Vladimir Filat, Dorin Chirtoacă şi Serafim Urechean au iniţiat un atac fără precedent asupra rezultatelor alegerii democratice a poporului. Aceştia şi adepţii lor, folosind studenţii şi elevii în calitate de scut viu, bazându-se pe susţinerea reprezentanţilor structurilor criminale, au creat la 7 aprilie, la Chişinău, atmosfera unui puci stradal. Protestul a căpătat forma unei lovituiri de stat, îndreptate spre lichidarea suveranităţii ţi independenţei statului”. Liderii opoziţiei de la Chişinău nu au priceput că puterea politică nu se oferă în regimuri mafiote sau totalitare. Puterea politică se cucereşte, uneori chiar prin forţă, aşa cum s-a întâmplat în România. Iar regimul lui Voronin se dovedeşte mai primitiv decât “iepoca de aur” a lui Nicolae Ceauşescu. Frontul Anticomunist de la Chişinău a cerut continuarea luptei împotriva bolşevicilor, iar situaţia rămâne extrem de tensionată.
Vladimir Jirinovski: “La Chişinău, oamenii s-au săturat de comunişti”
O reacţie surprinzătoare a avut Vladimir Volfovici Jirinovski. După ce a acuzat România că ar fi provocat revolta de la Chişinău, ciudatul politician, folosit ca hăţ de Kremlin, era de altă părere a doua zi: “Problema nici măcar nu este România. Pur şi simplu, oamenii sunt nemulţumiţi, oamenii nu mai vor ca Partidul Comunist să rămână la putere în R. Moldova. Pentru comuniştii din R. Moldova au votat doar pensionarii, iar tineretul din această ţară, oamenii de afaceri au votat cu alte partide. Situaţia din R. Moldova necesită o analiză mai serioasă la Moscova, pentru că nu pensionarii moldoveni reprezintă viitorul acestei ţări. Este singurul stat ex-so0vietic unde comuniştii au rămas la putere. În toate celelalt foste republici sovietice partiudele comuniste sunt istorie, în timp ce Partidul Comuniştilor din R. Moldova nu a plecat de la putere din 1991, după colapsul comunismului şi destrămarea URSS”, a spus preşedintele Partidului Liberal Democrat din Rusia. Nu am întâlnit o analiză mai concisă cu privire la situaţia din Basarabia. {i noi care credeam că Jirinovski este un nebun.

Începe coşmarul
După ce “auto-puciul păpuşoiului” a luat sfârşit, vine represiunea, dar “revoluţia twitter” continuă. După ce s-a aflat că şi-a regizat lovitura de stat cu ajutorul mercenarilor ruşi de la Tiraspol, Vladimir Voronin (al cărui mandat prezidenţial a expirat pe 7 aprilie) a trecut la reprimarea sălbatică a mişcării de eliberare. Sute de tineri au fost arestaţi de pe străzi sau de la domiciliu şi duşi în direcţii necunoscute, ca în timpul lui Stalin. Se practică tortura primitivă. Miliţienii lui Voronin au reuşit să omoare în bătaie un tânăr de 23 de ani. {i mai monstruos, dinozaurii bolşevici au violat mai multe fete arestate şi închise în beciuri, arată “Ziarul de Gardă”. Valeriu Boboc a fost arestat în timpul protestelor. Procuratura Generală de la Chişinău a comunicat că tânărul a murit pe data de 8 aprilie, la ora 1.15, în drum spre Spitalul de Urgenţă. Familia lui spune însă că a fost bătut cu sălbăticie şi băiatul a murit din cauza torturii. Avea corpul plin de vânătăi. “Conform rezultatelor autopsiei, leziunile corporale primite, şi anume fractura unei coaste, nu se află în legătură cauzală cu cauza morţii. Conform medicilor, tânărul a suferit o intoxicaţie cu substanţă deocamdată necunoscută. Pentru a exclude orice dubii referitor la cauza decesului, procurorii sunt dispuşi de a numi o expertiză internaţională în acest sens”, se arată în comunicatul Procuraturii. Noi le sugerăm să desemneze nişte experţi internaţionali de la Tiraspol şi de la Moscova. Fetele erau târâte de păr şi aruncate în dube de vlăjganii de la Tiraspol. “Tinerele reţinute la poliţie, care au opus rezistenţă propunerilor de cooperare cu poliţia, au fost supuse abuzurilor fizice, dar şi vioilenţelor sexuale. Acest lucru a fost confirmat de unul dintre lucrătorii medicali, care au examinat (pe) unii tineri pe parcursul acestor zile, în cadrul Comisariatelor de poliţie”, scrie “Ziarul de Gardă”. Tovarăşa Zinaida Grecianîi a avertizat populaţia să nu mai iasă din case fiindcă autorităţile vor trage cu muniţie de război. Această a doua Ana Pauker are totuşi copii. Curtea Constituţională de la Chişinău a solicitat renumărarea voturilor. La porunca lui Voronin, care vrea să rămână dictator pe viaţă. “Pentru stabilitate”, ar spune cei de la OSCE, care au comunicat că “alegerile au fost libere, corecte şi legitime”. În realitate, în afară de faptul că o parte a teritoriului Republicii Molotov este controlat de mercenarii ruşi, unde votul a fost interzis, fraudarea s-a făcut prin mai multe modalităţi: prin votul multiplu, care nu poate fi depistat la renumărare, prin voturile morţilor (peste 200 000, după unele surse), prin apariţia a peste o sută de mii de nume noi, care nu există în evidenţele populaţiei. Mercenarii lui Smirnov au confiscat urnele şi buletinele de la Corjova, satul în care s-a născut Voronin. Nu se ştie ce s-a făcut cu acele buletine şi nici numărul voturilor. Pe lângă fraudarea brutală a alegerilor, s-a furat şi profesionist, cu ajutorul calculatorului de la Comisia Electorală Centrală. De altfel, trei judecători din cei nouă câţi au funcţşionat în Comisie, au declarat că s-au făcut abuzuri grave în ziua votului.
România nu face nimic pentru tinerii de-acolo. Nu poate sau nu vrea. Uniunea Europeană îl roagă pe Voronin să refacă “relaţiile normale cu România”. Statele Unite ale Americii nu au dat niciun semnal. De altfel, la recenta reuniune NATO, nici nu s-a pomenit numele Transnistria. În aceste condiţii, mulţi români se întreabă (şi ne întreabă) de ce am mai intrat în UE şi în NATO, dacă nimeni nu face nimic în faţa acestor monstruozităţi. Cu mare greutate, cele trei partide de opoziţie au strâns duminică doar 10 000 de oameni pentru a-l acuza pe Voronin de toată diversiunea. Basarabenii s-au speriat de moarte, dar, dacă nu se ridică, trebuie să-l suporte pe Voronin încă patru ani. Eventual vreo 20, până moare. La apelul lui Dorin Chirtoacă, manifestanţii au ţinut un moment de reculegere pentru Valeriu Boboc. “Tineri din R. Moldova s-au săturat de comunism. Ei vor un viitor european. Comunitatea internaţională are cunoştinţă deja despre crimele comuniştilor din aceste zile”, a spus primarul Chişinăului. “Serviciile secrete au fost implicate în organizarea provocărilor din 7 aprilie. Adevăraţii organizatori ai loviturii de stat sunt de fapt comuniştii, care s-au speriat de rezultatele alegerilor”, a declarat Serafim Urechean, preşedintele Alianţei Moldova Noastră. Vladimir Voronin continuă să acuze România de “auto-puciul păpuşoiului”. În realitate, dacă ne implicam noi, lăsam urme adânci fiindcă avem piciorul greu: veneau teroriştii volatili, o puneam în ghips pe tovarăşa Grecianîi, iar miliţianul cânta “Internaţionala” la Cahul…
Abandonaţi din nou, românii de peste Prut cer anchetă internmaţională. Partidul Liberal, Partidul Liberal Democrat şi Alianţa “Moldova Noastră” refuză să participe la renumărarea voturilor şi cer anularea alegerilor. Liderii celor trei formaţiuni consideră că regimul comunist vrea astfel să legitimeze fraudarea scrutinului. După izbucnirea revoltei din 6-7 aprilie, Voronin a făcut un mic pas înapoi: admite că nu a primit chiar 61 de mandate din 101, număr care i-ar permite formarea noului guvern şi alegerea preşedintelui, fără negocieri cu alte partide. Comisia Electorală Centrală a anunţat că Partidul Comuniştilor ar avea totuşi 60 de mandate, acceptând renumărarea voturilor într-o singură zi: pe 15 aprilie, iar a doua zi va anunţa rezultatele bătute în cuie. Mihai Ghimpu, preşedintele Partidului Liberal, a cerut verificarea listelor, însă Voronin nu acceptă. “Renumărarea voturilor înseamnă de fapt căutarea încă a câtorva mandate pentru comunişti şi încercarea de a demonstra cetăţenilor şi opiniei publice că votul a fost liber şi corect”, a precizat Mihai Ghimpu. Vlad Filat, preşedintele PLDM, a solicitat “insistent o anchetă internaţională”. El spune că părinţii se tem să mai lase copiii afară din casă. Anchetatorii îi întâmpină la vamă pe tinerii care se întorc din România cu interogatorii: cu cine au votat, ce părere au despre evenimente, adresa şi telefonul de domiciliu, locul de muncă al părinţilor etc. De altfel, Voronin spunea într-un interviu pentru “El Pais” că “profesorii au un rol distructiv fiindcă formează continuatori ai mareşalului Antonescu”.
Actorul de la Hollywood a declarat că omul de afaceri Gabriel Stati “este nevinovat”, arată UNIMEDIA. “Cred că unicul lucru pe care l-a făcut el este faptul că şi-a ajutat ţara şi oamenii din această ţară. Totodată, sunt de părere că acuzaţiile aduse lui Gabi Stati de către guvernul moldovean sunt false, iar adevărul va ieşi la iveală. Noi am auzit aici că guvernul moldovean şi Partidul Comuniştilor au câştigat recent alegerile prin utilizarea ilegalităţilor”, a spus Steven Seagal. Sergiu Mocanu a fost maltratat şi e închis “pentru uzurparea puterii de stat”. Fostul deţinut politic Andrei Ivanţoc a fost bătut crunt de miliţieni. Pe baza numelor de oameni dispăruţi, presa de la Chişinău arată că regimul Voronin a închis peste 800 de persoane. Sergiu Dulghier de la Partidul Liberal s-a trezit arestat “pentru trafic de droguri”. Presa basarabeană a publicat portretele provocatorilor raşi în cap. Unul din ei, Guţu Andrei Vladimir, are dosar de urmărit general pentru jaf, dar “poliţia nu-l găseşte”.
Moscova s-a implicat deschis în campania electorală şi în diversiunea de la Chişinău, prin intermediul mercenarilor de la Tiraspol. O nouă dovadă ne-o oferă şeful diplomaţiei ruse: “Sper ca situaţia să fie stabilizată, ţinând cont şi de propunerea preşedintelui Vladimir Voronin de renumărare a voturilor. Sper ca toţi liderii partidelor de opoziţie să manifeste o atitudine responsabilă şi să nu mai admită ca susţinătorii lor să recurgă la acţiuni violente. Noi am văzut sub ce drapele s-au comis actele de vandalism şi sperăm ca Uniunea Europeană să tragă concluziile corespunzătoare”, a dat indicaţii Serghei Lavrov. Dimensiunea diversiunii este antologică şi trebuie să acceptăm că Moscova e capabilă de orice înscenare stalinistă. Reamintim – printre altele – că în 1940, Horia Sima a primit vreo 10 000 de uniforme pentru legionarii lui din Uniunea Sovietică. Ziarista basarabeană Natalia Morar, care a devenit cunoscută după ce i-a fost rezfuzată intrarea în Rusia, şi-a suspendat colaborarea cu revista rusească “The New Times”.
Ilie Ilaşcu a fost la Chişinău în acea perioadă şi condamnă imixtiunea Rusiei şi a Transnistriei în evenimente. El precizează că au venit de la Tiraspol peste zece maşini cu provocatori: autobuze, microbuze, camioane. Unele aveau pe faţă numere de Chişinău, iar pe spate numere de Transnistria. “Peste 325000 de voturi au fost false. Buletinul basarabean prezintă doar data şi locul naşterii. La fiecare buletin este o anexă cu date suplimentare: domiciliu, stare civilă etc. Nişte foi volante, care s-au multiplicat. Puteai vota numai cu acele foi. Fiecare alegător pentru comunişti avea astfel 10-15 domicilii. Avem cazuri în care în acelaşi apartament locuiesc 7-8 persoane fictive. De aceea, Voronin nu a permis decât renumărarea voturilor, nu şi verificarea listelor fiindcă acolo este frauda. Nu se iau în considerare plângerile oamenilor. Am depistat 14 metode de fraudare a alegerilor. Igor Smirnov şi Vladimir Voronin joacă un teatru mizerabil. Feciorii lor, cei doi Oleg, au afaceri grele împreună. Statul Major al diversiunii a fost în Ambasada Rusiei. Parlamentul şi Preşedinţia comunică subteran prin tunele. Voronin a stat în Preşedinţie, a plecat la Parlament prin tunel, apoi a fugit. Opoziţia nu s-a organizat, nu a planificat nimic.În loc să cucerească două clădiri goale, ei trebuiau să ia Televiziunea, dacă ar fi fost organizaţi”. “Comuniştii s-au pregătit temeinic. Liderii opoziţiei au dat dovadă de amatorism, nu şi-au asumat nicio responsabilitate. Fusese o zi caldă şi tinerii au venit cu haine subţiri. A doua zi s-a răcit brusc. Stăteau fetele cu buricul gol în arest, nu li s-a permis să primească haine groase. Au dispărut 12 fete, iar alte 37 au fost violate în beciuri. S-au prezentat ca apărători avocaţi ruşi din Transnistria sau din Bălţi. Nimeni din România. Nu se cunoaşte încă numărul morţilor. Degeaba mai vorbeşte Traian Băsescu la spartul târgului. Vorbeşte la pereţi. Vrea să justifice incapacitatea şi laşitatea clasei politice româneşti”, crede Ilie Ilaşcu, un om care a trăit tragedia gulagului bolşevic. Poate că fostul senator pare prea subiectiv pentru unii, dar este condamnabil să abandonăm Basarabia pentru a doua oară. Agenţia rusă de presă REGNUM anunţă că drapelele României şi Uniunii Europene au fost arborate pe Parlamentul de la Chişinău de către un angajat al al Serviciului de Informaţii din Basarabia, la porunca lui Voronin. Care să fie adevărul?
Traian Băsescu rupe tăcerea
“Eu vă dau o analiză a mea, pentru că zilele acestea am fost în mijlocul evenimentelor. |n ceea ce s-a întâmplat la Chişinău, Rusia nu a avut niciun amestec şi am convingerea că Rusia nu va fi ţara care, în momentul de faţă, să susţină abuzuri ale Chişinăului. Cel mult, va fi neutră, dar nu va fi un apărător”, se iluzionează Traian Băsescu. El crede că Serghei Lavrov a reacţionat atât de vehement abia în prima parte a evenimentelor, până ce Kremlinul şi-a făcut “evaluările”. Adevărul este mai nuanţat. Serghei Lavrov a fost la Chişinău în plină campanie electorală. După el, a venit ministrul rus al economiei, cu alte promisiuni electorale. A urmat vizita lui Voronin la Moscova, braţ la braţ cu Igor Smirnov. La Kremlin, Dmitrii Medvedev şi Vladimir Putin au oferit mită electorală pentru alegătorii din R. Moldova: 50 000 de tone de motorină pentru lucrările de primăvară. După revoltele de la Chişinău, Serghei Lavrov a avertizat că nu trebuie renumărate voturile şi că regimul comunist se va menţine la putere. Era o indicaţie. Pentru Kremlin, rău e cu Voronin, dar mai rău fără el. Duma a lansat ameninţări. Ulterior, Lavrov a mai făcut un pas: i-a convocat pe miniştrii de externe din CSI (ca la UE!) pentru a da un comunicat de susţinere a regimului Voronin şi de condamnare a tinerilor basarabeni, care nu mai suportă dictatura bolşevică şi lagărul neo-sovietic. Evident, nu cunoaştem dacă Igor Smirnov a primit sau nu indicaţii de la Moscova, dar cu siguranţă el nu şi-ar fi trimis mercenarii la Chişinău fără aprobare la nivel înalt.
Chiar şi presa rusă avertizează că Rusia s-a implicat exagerat în acest conflict, chiar dacă în Basarabia doar 6% din locuitori sunt de etnie rusă. Moscova are însă aceeaşi mentalitate imperială: minoritatea rusă trebuie să conducă! “Reacţia structurilor de putere din Rusia la dezordinile din Moldova, provocate de nemulţumirea populaţiei faţă de rezultatele alegerilor, era aşteptată şi previzibilă, la fel ca situaţia de la Chişinău. Pe cine susţineau cei de la MAE Moscova când anunţau victoria comuniştilor, deşi se număraseră numai 5,6% din voturi?”, se întreabă publicaţia REGNUM. După care aminteşte de “cadavrul politic Voronin” care l-a umilit pe Putin în 2003, când a refuzat Planul Kozak, de Iurie Roşca, incendiatorul portretelor lui Putin şi al steagurilor ruseşti, care în 2005 l-a ajutat pe Voronin, “îndeplinind voinţa sponsorilor lui occidentali”. Voronin este acuzat de duplicitate şi pentru că nu a vrut să mai meargă pe 24 martie la Tiraspol, deşi promisese acest lucru lui Medvedev. “Mămăliga a explodat în sfârşit, cum zice politologul Oazu Nantoi, şi Rusia a trebuit să aleagă răul cel mai mic, pe Voronin, deşi interesele Rusiei în regiune nu sunt apărate”, arată Regnum. Din 700-800 000 de moldoveni trăitori în Rusia, au votat pentru comunişti doar doi. Serghei Kolerov, redactorul şef de la Regnum, avertizează că Filat, Ghimpu şi Chirtoacă, imediat ce vor prelua puterea, vor uita de “unire”, de Bucureşti, de “idealuri”, după ce vor simţi buzunarul plin. {i noi ştim ce duplicitari am avut şi avem la Chişinău şi nu ne facem iluzii, dar sperăm în presiunea tinerilor. Cu pensionarii de-acolo sau de-aici ne-am convins. Moscova însă nu pricepe cine se află în spatele lui Mark Tkaciuc.
“Cadavrul lui Ion Ţâbuleac a fost aruncat în noaptea de 7 aprilie, în urma evenimentelor din centrul capitalei, în curtea Spitalului de Urgenţă din Chişinău. Avea coastele rupte, răni adânci în regiunea tâmplelor şi un picior fracturat. Martorii afirmă că trupul neînsufleţit al tânărului de 22 de ani a fost aruncat dintr-o maşină albă, marca Niva, aparţinând Ministerului Afacerilor Interne”, scrie “Jurnal de Chişinău”. Părinţilor nu li s-a permis să vadă cadavrul aşa cum a fost adus. Iurie Crăciuneac a fost bătut bestial de 10-15 poliţişti în “Tunelul Morţii”, cu pumnii, cu picioarele şi cu bastoanele. Ca în decembrie 1989 la Bucureşti. Dorin Chirtoacă spune că poliţia lui Voronin ascunde maltratarea arestaţilor. Peste 800 de tineri sunt încă dispăruţi. Prin urmare, numărul morţilor este mult mai mare. Studentul Sergiu Creţu s-a ales cu umărul rupt şi comoţie cerebrală. Andrei Popa (18 ani) a fost bătut crunt la comisariat, deşi nu a fost la miting. Denis Roscot (20 de ani) are comoţie cerebrală. Damian Hâncu prezintă semne de tortură (comoţie cerebrală, degete fracturate). Lectorul Alexandru Olevschi de la Universitatea Tehnică din Chişinău a fost arestat marţi, în timpul cursului. “Dacă tragi cu pistolul în trecut, viitorul va trage cu tunul în tine”, i-a avertizat academicianul Mihai Cimpoi pe comunişti. Ieri, Comisia Electorală Centrală a renumărat voturile, dar PL, PLDM şi AMN au refuzat să participe, fiindcă operaţiunea va legitima fraudarea alegerilor. Dorin Chirtoacă a spus că au votat peste 400 000 de persoane fictive. Consiliul Europei a trimis o delegaţie la Chişinău pentru a veghea la respectarea drepturilor omului. Românul Netanyahu Johnattan Jerusalayem, arestat pe 10 aprilie, are şi cetăţenie americană, anunţă Ministerul de Interne de la Chişinău. Iniţial, Procuratura indicase că îl cheamă Jordan N., are 57 de ani, fără ocupaţie. Adică, spion român. În schimb, Ion Galaţchi (17 ani) şi Dragoş Musteaţă (19 ani), care au pus drapelele României şi Uniunii Europene pe cele două palate (bine au făcut!), au fost eliberaţi. Ei au declarat că au negociat cu poliţiştii arborarea steagurilor ca o modalitate de oprire a mâniei populare. Plauzibil.
Ucraina este interesată ca R. Moldova să rămână stat independent, arată politologul ucrainean Andrei Blinov de la Institutul pentru Rusia din capitala Ucrainei. Blinov face apel la autorităţile de la Kiev să sprijine integritatea R. Moldova. Să nu cuimva să se producă unirea românilor. “La frontiera sud-vestică a Ucrainei, se află o bombă cu acţiune întârziată. Oricât de surprinzător ar părea, dar timpul a început să se scurgă mai rapid după aderarea României la UE în 2007. În această ţară, în care se vorbeşte aceeaşi limbă ca şi în R. Moldova, s-au produs schimbări importante: s-au făcut investiţii europene uriaşe, se construiesc drumuri, se înalţă clădiri mari de birouri, se amenajează staţiuni luxoase la Marea Neagră. În acest context, este evidentă dorinţa moldovenilor, în special a celor tineri, de a-şi rezolva problemele materiale cu ajutorul paşaportului românesc, iar cei care nu au reuşit să obţină cetăţenia română nutresc speranţa unirii R. Moldova cu România. Indiferent cine a arborat drapelele UE şi României pe clădirea Preşedinţiei de la Chişinău – provocatori sau protestatari – un lucru este evident: în R. Moldova există nuymeroşi susţinători ai ideii unirii R. Moldova cu România”, avertizează Andrei Blinov.
Marinelu a apărut în faţa Parlamentului de la Bucureşti abia pe 14 aprilie, cu un discurs “corect politic”, dar şi cu tuşe categorice. “România nu are pretenţii faţă de teritoriile pierdute în trecut. (Nu l-a obligat nimeni s-o spună.). Fără să cerem nimic în schimb, am devenit avocatul vocaţiei europene a R. Molodva. România este prima sursă de importuri pentru R. Moldova. Identitatea românească a fost atacată prin falsificare. Nu avem dreptul să intrăm în logica escaladării conflictului. Acuzaţiile la adresa statului român sunt inacceptabile. Cetăţenii R. Moldova nu au plătit niciodată taxă de viză. România nu a luat contramăsuri. Autorităţile au permis accesul manifestanţilor în sediile statului. Am cerut Guvernului să adopte ân procedură de urgenţă modificarea legii de de redobândire a cetăţeniei. Nimeni nu mai are dreptul să ridice un nou zid între ţările noastre după 20 de ani de la prăbuşirea Zidului Berlinului. România nu va permite transformarea Prutului într-o nouă cortină de fier”. Mulţumindu-le tinerilor basarabeni pentru curajul lor de a crede “în forţele viitorului”, discursul Marinelului este o bombă sub curul lui Voronin. Iertată să-mi fie metafora, dar tinerii de peste Prut au înregistrat discursul şi l-au multiplicat în toată Basarabia. Chiar dacă ţările Uniunii Europene ezită în faţa Rusiei, zidul totalitarismului imperial tot va cădea, iar unirea se va face. Poate nu întâmplător, Traian Băsescu nu s-a referit măcar o clipă la partenerii europeni, la partenerul strategic SUA sau la Rusia. De unde concluzia că, printre gânditorii de la Bruxelles, românii nu au susţinerea şi înţelegerea necesară.
Viorel Patrichi