duminică, 12 decembrie 2010
Vedere de pe Centura. Este Rom^nia o colonie a Americii?
Vedere de pe Centură
Este România o colonie a Americii?
"Aceste noi informaţii denotă mentalitatea de mare putere a SUA, care caută să obţină informaţii complete din toate coloniile lor. România este o rotiţă într-un mecanism pe care ei vor să-l controleze".
(Ion Iliescu, ex-preşedinte al României două mandate şi cu unul care nu se pune)
Tataie se referă la informaţiile jenante, oferite pe tavă de către diplomaţii americani şi transpuse pe site-ul WikiLeaks. Ei erau convinşi că lucrătorii de la cifru îşi fac datoria şi au trimis acasă mesaje sincere, bazate pe observaţia atentă a realităţilor. O telegramă de la Departamentul de Stat american către ambsadorul de la Bucureşti face toţi dolarii. Diplomatul trebuia să trimită la Washington informaţii despre corupţia înalţilor noştri oficiali. O mare dezamăgire – Emil Boc nu apare printre escrocii de performanţă. Dar cum se dau banii pentru finanţarea campaniilor electorale şi cum asigură Guvernul transparenţa cheltuielilor erau informaţii foarte preţuite la Washington. Nu lipsesc cerinţele mai delicate: îl mai iubeşte poporu pe Marinelu? Ce crede poporu despre Micu Pirania? Mai pot avea ei autoritate? Cât timp? Unde sunt vulnerabili? Cum stau cu averile? Dar cu sănătatea? Ce date biometrice au? Şi cei care pretind să conducă România cum se simt? Ce averi au? Ce relaţii au cu ruşii? Dar consilierii lor ? (Desigur, nu se refereau la Cosmin Guşă). Cum dau ei raportul în Rusia ? Şi cui ? Ce cred ei despre Statele Unite ale Americii ?
Ce relaţii au preşedintele, premierul, miniştrii, consiliul naţional de apărare, serviciile secrete, legislativul, procurorul general şi magistraţii? Diplomaţii americani trebuie să afle numerele cardurilor de credit ale politicienilor, alături de alte detalii precum numele de utilizatori pe internet sau intranet, datele de contact - număr de telefon, adresă de e-mail etc.
Planurile privind modificarea percepţiilor în societatea românească, "inclusiv prin manipularea mediatică" prezintă interes pentru Statele Unite. Diplomaţii trebuie să afle şi detalii despre procesul de luare a deciziilor în guvern, precum şi despre implicarea oamenilor de afaceri în planificarea economică.
Diplomaţii americani trebuie de asemenea să afle şi să relateze la Washington detalii despre grupurile de crimă organizată, inclusiv capii acestora, precum şi despre legăturile cu guvernul şi entităţile străine, traficul de droguri şi de oameni, spălarea de bani, fradudele bancare şi criminalitatea informatică, inclusiv pornografia infantilă.
Se solicită detalii despre acordurile declarate sau secrete dintre România şi Rusia, Iran sau alte state din bazinul Mării Caspice. Importante sunt însă şi planurile României privind susţinerea sau blocarea iniţiativelor SUA în forurile internaţionale, dar şi planurile Bucureştiului şi eforturile privind Republica Moldova şi Kosovo.
De altfel, diplomaţii americani au şi fundamentarea juridică necesară pentru acest comportament de tip NKVD: National HUMINT Collection Directive – o directivă naţională pentru colectarea datelor personale din alte ţări. PJ Crowley, un oficial de la Departamentul de Stat, pretinde că asemenea acţiuni nu ar fi acte de spionaj. Iar misiunea, care vizează multe state din lume, inclusiv pe funcţionarii de la ONU, avea nume de cod “Clinton”. Evident că doamna Hillary nu trebuie să-şi dea demisia fiindcă nu a fost ideea ei.
Cum să devină România “mai periculoasă”?
Cu cine? O telegramă trimisă de Rockwell Schnabel, ambasadorul american pe lângă UE, redă o discuţie, din 2004, cu britanicul Chris Patten, la acea vreme comisar european pentru Relaţii Externe. Englezul a dat-o de-a dreptul: România este un stat sălbatic şi o sursă de proxenetism. O expresie elegantă pentru ţara condusă atunci de Tataie şi Nepotu Mătuşii Tamara.
“Chris Patten este o personalitate, nu atât prin poziţia de comisar european, cât mai ales prin poziţia intelectuală pe care o are - el fiind rector la Cambridge. Am avut ocazia să-l cunosc foarte bine, chiar la Bucureşti. Aprecierea lui a fost una realistă şi corectă”, îşi aminteşte Emil Constantinescu, uitând de pasiunea care îl leagă de Tataie de vreo 7 anişori.
Nu cred că trebuie să ne supărăm pentru imaginea pe care şi-o fac străinii despre noi. Iar aceste telegrame nu mai conţin zâmbetele de complezenţă ale diplomaţilor, ci notele precise ale agenţilor din serviciile speciale. Altceva mă preocupă. Tataie zice că americanii “caută să obţină informaţii complete din toate coloniile lor”. Păi când a spus adevărul: atunci când ne îndemna să intrăm în NATO şi în Uniunea Europeană sau acum când consideră România o colonie americană? Dacă se opunea valului, toţi îl consideram agent rus. Acum există două explicaţii pentru noua lui atitudine publică: ori spune adevărul, ori a rămas agent de influenţă al ruşilor. Tertium non datur! Aş prefera prima variantă.
Una peste alta, WikiLeaks este cea mai gravă lovitură pentru imaginea internaţională a Americii. Să pretinzi amprentele partenerilor politici din diverse ţări, să te foloseşti de vulnerabilităţile şantajabile ale actorilor politici prezenţi şi viitori reprezintă un amestec scandalos în treburile interne ale statelor. Nu credeam să mai auzim de tehnici bolşevice de cadre, exercitate asupra României de un stat străin, fie el şi America. Julian Assange a adus servicii uriaşe statelor lumii. Ceea ce doar bănuiam s-a transformat într-o clipă într-o certitudine: România nu are prieteni, în jurul ei există doar interese. Dacă vom putea găsi la timp mutarea oportună, ne vom putea apăra securitatea naţională.
Aici trebuie să facem referire afirmaţiile lui George Friedman, fondatorul Agenţiei Stratfor, care ne-a vizitat ţara înainte de scandalul provocat de WikiLeaks. Oricât de incomode ar fi observaţiile americanului, trebuie să recunoaştem că este mult adevăr în ele: “România trebuie să înveţe să fie mai periculoasă pentru a exista, să fie un risc pentru ruşi, germani şi, de ce nu, pentru americani. România a fost întotdeauna o ţară greu de descifrat. Este greu de înţeles pentru că are mai multe părţi. Nu este o ţară unitară, în felul în care e Ungaria. Are regiunea carpatică, regiunea Bucureştiului, are ţinutul unguresc. Este o ţară cu o istorie stranie. A fost întotdeauna o naţiune, dar a fost îngropată foarte mult timp. A devenit o naţiune suverană doar după Primul Război Mondial, apoi, după al Doilea Război Mondial, şi-a pierdut din nou suveranitatea. Este o ţară care, deşi îşi cunoaşte sufletul, îşi caută locul în istorie, în Europa şi în lume. De aceea, este foarte greu s-o înţelegi uneori.
Pentru ca România să se dezvolte, trebuie să profite de avantajul său competitiv. Iar avantajul ei este să devină ţară exportatoare. Problemea este că în centrul UE se găseşte o putere gigantică, ce exportă în România şi este foarte greu pentru România să găsească locul în UE unde să-şi vândă bunurile. Are o populaţie foart6e talentată, bine calificată, are multe avantaje, însă acum, când este vremea ca România să devină un exportator agresiv, ea este copleşită. (...)
După războiul rece, România a vrut – mai mult decât orice – să devină o ţară normală. Iar definiţia a ceea ce înseamnă “normal” a fost pentru ea să devină membru al NATO şi al UE, şi apoi a crezut că va fi ca toţi ceilalţi. Iar în această tentativă de a se adapta nu şi-a definit identitatea. UE şi NATO nu asigură României securitatea la care se gândea când a vrut să adere. De aceea, România trebuie să-şi întărească+ suveranitatea, să aibă propria politică, bazată pe urmărirea intereselor naţionale. Ca să fii o naţiune suverană, e nevoie să ai controlul asupra suveranităţii, a viitorului tău naţional, a puterii militare şi economice pe care o ai. Românii – şi nu numai ei – şi-au spus că, dacă sunt membri ai UE şi NATO, aceste organizaţii vor avea grijă de ea şi ea va fi liberă să se ocupe de alte lucruri. Şi cred că asta e problema: pentru că eu nu cred că UE are grijă de voi, în mod cert nu cred că NATO o face, că v-ar proteja dacă s-ar întâmpla ceva. Trăiţi într-o parte foarte periculoasă a lumii, în care oricând se poate întâmpla ceva. Şi trebuie să vă dezvoltaţi instituţiile suveranităţii, dar asta se face greu, este scump şi nu e tocmai confortabil. În această fază se află România”, a meditat George Friedman pentru Hot.news.
“Şeful CIA din umbră” este american. Evaluările lui mi se par corecte, deşi ar fi catastrofal să aflăm – pe pielea noastră – că NATO nu ar mişca un deget pentru România. Când ucrainenii au început să ne arunce balizele de pe Braţul Chilia, de la Bruxelles am primit un răspuns ciudat: “Este o problemă bilaterală între Ucraina şi România”. Iar noi credeam că frontiera NATO trece (şi) pe Braţul Chilia. Friedman are dreptate. Aderarea la UE şi la NATO este doar un moment strategic, un mijloc, iar nu interesul naţional al României. Europa este dezarmată excesiv şi poate deveni oricând o victimă. Ce va face România dacă va deveni excesiv parteneriatul ruso-german?
Alţii au ieşit mult mai mototoliţi din telegramele Departamentului de Stat american.
Acelaşi Chris Patten spunea că Putin are ochi de criminal când vorbeşte despre ceceni. Diplomaţii americani văd în Putin “masculul dominant” în relaţia cu bietul Medvedev. Berlusconi însuşi este “purtătorul de cuvânt al lui Putin”. Rusia este controlată de mafia care a fost înghiţită de serviciile secrete. Pentru trimiterea lui Viktor But din Tailanda spre SUA, s-a implicat şi Barack Obama. Arabia Saudită a cerut Statelor Unite să-i bombardeze pe fraţii musulmani din Iran.
În cel mai bolşevic stil, lui Julian Assange i s-a lucrat un dosar penal pentru “sex pe nepregătite” cu două provocatoare din Suedia. Una din ele a scris un tratat despre modurile în care femeile se pot răzbuna pe bărbaţi şi, în trecut, a fost expulzată din Cuba pentru activităţi subversive. Australianul Assange a fost invitat în Suedia pe 11 august, la un seminar patronat de Partidul Social Democrat suedez. “Daily Mail” scrie că a locuit în apartamentul uneia din feministele care avea să-l acuze de “sex pe nepregătite” fiindcă s-a rupt prezervativul. El zice că nu are nicio vină, dar aşa-i în ţara cangurilor.
Oare ce-or fi aflat americanii despre Prostănacu? Ştiau sigur despre pasiunea lui pentru flacăra violet, dar acum s-a descâlcit şi această şaradă: Pontănacu e de vină! Pontănacu l-a trimis la SPA la Nuş! Ca să ia întrebările de la Turcescu. Păi ce, numai Marinelu să le aibă? Şi vine Marinelu cu dovada care i-a pleoştit şi mai rău ţâfna Prostănacului: “Toţi am primit întrebările de la Turcescu printr-o adresă oficială, ca să ne pregătim, să nu ne facem de râs”, şi a prezentat hârtia. Mânios că nu e ţinut de şef, Pontănacu a vrut să-l dea pe două beţe pe Prostănacu: “Nu se distruge PSD cu plecarea domnului Geoană sau a oricărui membru, atâta vreme cât nu sunt Adrian Năstase şi Ion Iliescu", a explicat Pontănacu. Şi noi credem la fel. Vom trăi şi vor vedea!
Până şi Robert Turcescu îl pocneşte: "Niciodată în viaţa mea nu am respirat aerul aceleiaşi încăperi cu domnii Vântu şi Geoană la un loc. Întâlnirea este pur şi simplu o fabulaţie. De altfel, declaraţiile din ultima perioadă ale domnului Geoană îmi sugerează că vrea să parcurgă mai repede drumul de la statutul de prostănac la statutul de prost de-a binelea". Bine, dar pe covertă, în Creta, era mult mai curat aerul...
Îl dau pe Eminescu pentru Attila!
Liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Mircea Duşa, reclamă incoerenţa legislativă care permite schimbarea denumirii străzii Mihai Eminescu, din Miercurea-Ciuc, în strada Attila, chiar înainte de desfăşurarea recensământului populaţiei. "Îmi exprim revolta faţă de incoerenţa legislativă pe fondul căreia se permite schimbarea numelui străzii poetului nostru naţional Mihai Eminescu din Miercurea-Ciuc în strada Attila, la iniţiativele unui individ care dă dovezi de o gândire de tip fascist şi pe care autoritatăţile locale le promovează fără jenă", se arată într-un comunicat al vicepreşedintelui Camerei Deputaţilor.
Pe 1 Decembrie, Csibi Barna a fost reţinut la Cluj-Napoca pentru că, alături de alte şapte persone, a afişat de Ziua Naţională a României un alt steag decât cel românesc, faptă pentru care au primit amenzi între 1.000 şi 10.000 de lei de la jandarmii grupării mobile din Cluj. Pe blogul personal, Csibi Barna a publicat numele celor care au adunat semnăturile, printre aceştia numărându-se şi Kerekes Nandor, responsabilul cu comunicarea al Noii Gărzi Maghiare, Plutonul Secuiesc. De asemenea, câteva semnături au fost strânse şi de membrii Mişcării Tinerilor din cele 64 de Comitate, organizaţie al cărei nume face trimitere la organizarea administrativ-teritorială a Ungariei Mari.
Şi totuşi, unirea românilor este singura soluţie normală în regiune
"Republica Moldova a fost odată parte din România. A fost odată o parte a Uniunii Sovietice. Moldova are sens ca parte a ceva mai mare. Uniunea Sovietică nu mai există. Europa are deja mai multe probleme decât poate face faţă, nu este în căutarea altora noi. România încă există. Integrarea în România nu este o soluţie perfectă, şi, cu siguranţă, nu una pe placul multor moldoveni, dar este o soluţie, indiferent de imperfecţiuni" . Iată diagnosticul perfect, pus de americanul George Friedman. Ar fi interesant dacă şi Vladimir Socor ar gândi la fel această rezolvare. Ar fi un câştig rezonabil pentru noi toţi, inclusiv pe plan moral, să nu încurajăm false proiecte, de genul “o nouă Elveţie între Prut şi Nistru”, “o nouă Austrie” etc.
Alianţa va trece Rubiconul
Legionarii români vin cu Saakaşvili din Caucaz! Coboară cu avioanele. Iar Saakaşvili era însoţit de însuşi Gheorghi Targamadze, mare meşter în diversiuni armate şi colorate. Ei vor declanşa răfuieli sălbatice prin republică, vor vărsa sânge de comunist şi-i vor masacra pe rusofoni. După mintea lui Valeriu Pasat, acest Targamadze este aşa de temut, de parcă ar fi şogunul Tokugawa.
Dar genială rămâne aterizarea legionarilor români din Caucaz. Noi eram familiarizaţi cu un asemenea limbaj şi nu ne frapează. Nu-i de mirare nici că mai există oameni obişnuiţi în R. Moldova, dispuşi să creadă asemenea aberaţii.
Dragi tovarăşi, legionarii nu mai există. Puţinii octogenari care mai trăiesc se gândesc doar la Dumnezeu şi la Căpitanul lor. Vor pleca toţi şi nu se mai întorc. Trist este că un român ca Valeriu Pasat vorbeşte aşa despre conaţionalii lui, indiferent de miza electorală.
Să mai încerci astăzi să transformi România într-o sperietoare este ridicol. România este în NATO, a aderat la Uniunea Europeană şi nu are Siberii unde să-i deporteze pe românii sau pe ruşii din R. Moldova. România este un etalon în Europa prin tratamentul aplicat minorităţilor. Orice minoritate este reprezentată automat în Parlamentul de la Bucureşti. Cei 29000 de ruşi lipoveni din România au deputatul lor în Parlamentul României, cu loc rezervat automat. La fel şi ucrainenii. Apropo, câţi parlamentari au la Moscova cei peste un milion de români, care locuiesc în Rusia?
Nu România are trupe şi arsenal în Transnistria, contrar Constituţiei Republicii Moldova. Nu Bucureştiul le interzice locuitorilor din Transnistria să voteze după mintea lor. Rusia nu admite să discute măcar cu România despre românii din Transnistria, deşi ei sunt conaţionali de-ai noştri. Văzând că pierde inevitabil Basarabia, Moscova se agaţă cu ghearele şi cu dinţii de Tiraspol.Ultimul ponton. România nu are interesul să provoace tulburări la Chişinău, dar asta nu înseamnă că va accepta întoarcerea pitecantropilor lui Voronin.
Nu România este miza aici. Miza este menţinerea direcţiei reformelor europene în Republica Moldova, iar în acest proces au interese mai mulţi, inclusiv Germania şi Statele Unite ale Americii. Fie şi formal.
După ce şi-a pus haidamacii să-i altoiască nepotul, adică pe Artur Reşetnikov, Voronin visează revoluţii, vărsare de sânge, catastrofe. Nu se va întâmpla aşa. Comuniştii vor pierde la fel de lamentabil ca agrarienii lui Sangheli altădată.
Şi argumentez. Nu există o doctrină comunistă în gaşca lui Voronin. Aceşti oameni s-au solidarizat prin apartenenţa la aceeaşi mafie. Nostalgicii care l-au urmat pe generalul de miliţie vor înţelege şi ei că timpurile se schimbă. Inexorabil. Europa este mai aproape decât Moscova. Rusia nu se mai întoarce. Nu a izbutit în Kazahstan sau în Azerbaidjan. Ce să ia din Basarabia? Va mai rămâne o vreme în Transnistria, de unde tot va pleca. De nevoie. Cu “moliteriu” pe dos. Voronin nu mai poate fi preşedinte salvator şi nici succesor de talia lui deşteaptă nu are. Aflând cât a furat generalul de miliţie, mulţi nostalgici nu-l vor mai vota.
Basarabenii care lucrează în Rusia îl vor vota pe Marian Lupu, care este perceput drept omul lui Putin, iar nu pe Voronin. Cei care muncesc în România sau în Italia, în Spania sau în Anglia vor merge cu Mihai Ghimpu sau cu Vlad Filat. De altfel, aici se va decide soarta scrutinului.
Alianţa va trece Rubiconul chiar dacă nu vrea, iar la presiunea celor mulţi, nu m-ar mira să decreteze unirea. Ar fi un pas formal. Nu-i văd pe tinerii din aprilie 2009 să abandoneze lupta. De aceea, electoratul Alianţei este mult mai puternic motivat decât rătăciţii lui Voronin. S-a văzut şi la referendum: majoritatea copleşitoare a votat pentru modificarea Constituţiei, aşa cum a cerut Mihai Ghimpu. Chiar dacă au fost fricţiuni inerente de campanie, Alianţa se va reface. Nu are alternativă. Dacă Marian Lupu, considerat veriga slabă, va trece cu pluta înapoi la Voronin, este pierdut pentru politică. Iar el ştie foarte bine acest lucru.
Mai amânăm o vreme răfuielile în familie...
Nu cred că m-am hazardat când am afirmat înainte de anunţarea rezultatelor că Alianţa pentru Integrare Europeană a învins. Nu mă bazam doar pe dorinţa mea subiectivă, nici pe sondaje sociologice, ci pe intuiţia biciuită de realităţi.
Alianţa a parcurs un an imposibil. Cei patru şefi de partide nu aveau exerciţiul puterii, iar criza a lovit năprasnic şi populaţia din R. Moldova, nu doar din România. Într-o asemenea perioadă, omul simplu, obişnuit să aibă grijă de el secretarul de partid comunist sau preşedintele de sindicat, este tentat să creadă că tot răul care i se întâmplă vine de la cel care conduce statul.
Iată de ce, pe ansamblu, rezultatul obţinut de Alianţă este bun, mai ales că mafia lui Voronin are puternice structuri în teritoriu şi a aruncat mulţi bani pentru acest scrutin. Din disperare. Cei trei să mulţumească alegătorilor lor consecvenţi, mai ales tinerilor şi s-o ia de la capăt. O nouă etapă s-a dus şi trebuie să ne bucurăm de lucrurile bune. Când bunicul se ducea să-şi cotească polobocul, nu se întrista pentru jumătatea pierdută în petrecerile cu prietenii şi cumetrii. Se bucura pentru jumătatea plină, care-i mai rămăsese.
Sigur că eu doream ca Mihai Ghimpu şi Vlad Filat să obţină majoritatea absolută, dar maturitatea în politică se dobândeşte prin ani lungi de muncă printre oameni, din poartă-n poartă. Sigur că îmi pare rău pentru Vitalia Pavlicenco, o femeie foarte curajoasă, care a abordat consecvent un tabu pentru propaganda roşie din Basarabia: unirea cu România. Nu a intrat în Parlament şi ar fi fost bine să fie şi o asemenea voce acolo.
Cei trei conducători ai Alianţei au început să discute din nou după ce au scăpat de iritare, ca de un vărsat de vânt. Asta au vrut majoritatea alegătorilor: să meargă tot pe mâna lor. Vlad Filat şi-a organizat mai bine structurile din teritoriu, a avut şi pârghiile administrative, iar rezultatele au fost pe măsură. Dacă va fi suficient de abil şi dacă nu va fi ros de virusul aroganţei celui mai puternic, el are şansa acum să coaguleze coaliţia. Mihai Ghimpu şi Dorin Chirtoacă trebuie să se aplece mai mult spre oamenii concreţi din teritoriu pentru a-şi creşte falangele.
În ce-l priveşte pe Marian Lupu, se vede treaba că are burduf de politician, nu stomac. Cel puţin, aşa rezultă din telegramele date în vileag de WkiLeaks. Avem giganţi pentru geopolitică şi în Republica Molotov! Evident, nu ştim ce martori au fost de faţă la târguielile cu Voronin. Din textul telegramei rezultă că Lupu înghite şi regurgitează orice. Altfel, un om onest nu ar mai ridica privirea după spovedania de sub patrafirul ambasadorului american de la Chişinău. Să rezişti tentaţiei de a sălta 10 milioane de dolari de la papaşa Voronin este o probă că te vinzi greu sau aşa trebuia să creadă yankeul. Lupu a preferat ipostaza lui Putin: să fie ales preşedinte şi apoi să decreteze imunitate veşnică pentru clanul lui Voronin. Dacă ar fi ştiut atunci, mai bine lua banii, dar ce garanţii avea că bătrânul miliţian se şi ţinea de cuvânt?
Situaţia în care se află acum Marian Lupu îl transformă într-un partener jenant oricum. Alături de Voronin, îl aşteaptă neantizarea politică. Dacă rămâne în Alianţă, mai are o minimă posibilitate să spele ruşinea. În nicio variantă, nu mai poate pretinde funcţia de preşedinte al republicii. Măcar de ochii lumii, va fi nevoit să accepte refacerea Alianţei, altfel nu va mai fi iertat.
Faptul că a venit Serioja Narîşkin, şeful administraţiei prezidenţiale de la Kremlin, ca să moşească o coaliţie roşie pentru Rusia, nu înseamnă nimic pentru ecuaţia politică reală de la Chişinău. Atestă cel mult cramponarea Moscovei de o zonă iremediabil pierdută pentru ea în timp.
Vom trăi şi vor vedea...
Duetul Medvedev-Putin a făcut praf prestigiul OOSCE
Eşec răsunător la reuniunea OSCE de la Astana: Rusia s-a opus oricărei tentative de a discuta în cadrul summitului despre teritoriile invadate din Georgia sau despre reglementarea conflictului moldo-transnistriean. Medvedev a părăsit capitala Kazahstanului încă din ziua de 1 decembrie. Pe 2 decembrie, Serghei Lavrov, şeful diplomaţiei ruse, a părăsit şi el reuniunea OSCE de la Astana şi a zburat la Moscova. "Nimeni nu a semnat şi nu va semna nimic", a spus Lavrov. Discuţiile cu privire la o declaraţie finală după reuniunea OSCE s-au prelungit timp de peste 4 ore. Inutil. Reprezentanţii oficiali făceau tot felul de referiri în faţa jurnaliştilor la conferinţa de închidere, pe care trebuia s-o susţină preşedintele kazah Nursultan Nazarbaev. Nu s-au dat informaţii cu privire la motivul precis pentrru care nu s-a elaborat o declaraţie finală. Conform datelor neoficiale, câţiva participanţi la reuniunea OSCE au refuzat brusc să mai semneze documentul final - printre "căpoşi", sursele au enumerat Rusia, Armenia, Georgia şi Uzbekistan. Surse din Uzbekistan au declarat că şefii lor de delegaţie deja au decolat din capitala Kazahstanului, fără să semneze ceva. Judecând după unele indicii indirecte, preşedintele OSCE a tras de timp deliberat pentru a nu mai face conferinţa de presă finală, sperând ca jurnaliştii acreditaţi să plece, fără să mai aştepte concluziile forumului. Fiindcă tot s-a amânat conferinţa finală de presă a lui Nazarbaev, jurnaliştii au fost invitaţi obsesiv să părăsească centrul de presă şi să meargă într-o excursie organizată ad-hoc pentru vizitarea oraşului Astana. Ziariştii au refuzat.
În sfârşit, duetul Medvedev-Putin a pus cruce Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, care oricum murise demult. A fost un organism creat la presiunea Kremlinului, spre a juistifica rapturile teritoriale din timpul războiului, a continuat să simuleze dinamismul după 1990 şi s-a dovedit un sistem paralitic şi paralel cu ONU. „Spiritul principiilor de la Helsinki” trebuia să acopere vanitatea de superputere fără acoperire tehnologică şi spirituală. Unele frontiere s-au corectat, altele vor fi ajustate. În mare parte inutil şi nociv, acest organism ar trebui să dispară fiindcă Rusia are dreptul la veto în OSCE. Numai naivii mai puteau spera că se poate reglementa conflictul de pe Nistru doar cu duhul blândeţii.
OSCE a prelungit agonia în zonele conflictelor îngheţate, deşi este de preferat un dialog al surzilor unui război în toată regula. Însă până când se poate lungi un asemenea dialog? În stilul specific, fără mănuşi, înainte să plece la Astana, preşedintele Traian Băsescu a afirmat că ar fi normal ca Basarabia să se unească peste 25 de ani cu România în cadrul Uniunii Europene. Frontiera UE va trece atunci pe Nistru. Era o părere, nu un program politic. Probabil că generaţia noastră nu va mai conta peste un sfert de secol. Preşedintele român nu a afirmat că va decreta el unirea, deşi evenimentele ar putea să-l determine s-o facă. Are această şansă istorică, de comun acord cu liderii de la Chişinău, desigur. Era o discuţie lejeră despre un posibil viitor comun al românilor şi atât. Cu toate acestea, afirmaţia lui Traian Băsescu a provocat reacţii violente acolo unde trebuia să ne aşteptăm: în Ucraina! Adevăratul adversar se devoalează şi ruşii nu pricep cine vrea să facă jocurile în umbra şi în numele lor, ca pe vremea lui Stalin...
Traian Băsescu a afirmat că România încearcă un disconfort din cauza menţinerii trupelor ruseşti în Transnistria şi a Flotei ruseşti de la Sevastopol. El a adăugat că retragerea trupelor ruseşti din Transnsitria va deveni un examen pentru Federaţia Rusă, mai ales că "este interesată în acest sens şi Germasnia".
După cum se vede, provocatorul inconştien de tensiuni în regiune nu este România, ci Rusia. Nu Traian Băsescu a trântit uşa la Astana. Comportamentul lui Medvedev din capitala kazahă derivă din aceeaşi strategie a duetului: mutarea dură, cu alternativă de şantaj. Dacă nu vreţi să ne acceptaţi la scutul global antirachetă (a se citi - să vindem ţărilor mici tehnica noastră militară şi să facem jocurile ca pe vremea Pactului de la Varşovia), atunci noi vom relua înarmarea nucleară. Pe această temă, Putin şi Medvedev au vorbit identic în ultima vreme.
Kremlinul leagă armele convenţionale de armele nucleare şi invers, aşa cum leagă OSCE de dorinţa refacerii imperiului.
În aprilie, Dmitri Medvedev şi Barack Obama au semnat Tratatul privind limitarea armelor strategice ofensive. Conform clauzelor din acest document, arsenalele nucleare desfăşurate de Rusia şi SUA se reduc cu o treime. În concluzie, fiecare parte trebuie să rămână cu 1550 de focoase şi cu 700 de lansatoare de rachete. Suficient, oricum, ca să distrugă planeta noastră. Numai că tratatul nu a fost ratificat de nicio parte. În Rusia, faptul a fost perceput ca un semn inamical. "Nu este opţiunea noastră. Noi nu vrem acest lucru, dar nu ţine de posibilităţile noastre. Noi pur şi simplu vorbim despre ceea ce se întâmplă, dacă nu vom fi de acord să depunem eforturi comune în acest domeniu. Reacţia poate fi una singură - desfăşurarea de noi rachete nucleare," a spus Putin într-un interviu acordat lui Larry King. Este curios, dar despre tratat a vorbit şi Dmitri Medvedev în discursul de la Adunarea federală. Şi el s-a exprimat răspicat: "Lumea trebuie să se aştepte la o nouă cursă a înarmărilor dacă nu reuşim să convenim asupra sistemului global colectiv de apărare antirachetă."
Ce relevanţă mai poate avea în acest context OSCE? Resetarea lui Obama se încinge tot mai mult, mai ales că şi pe el îl aşteaptă alte alegeri peste doi ani.
Iată de ce Rusia aşteaptă un preţ greu pentru plecarea din Transnistria şi tare mă tem că modelul cipriot va fi unica modalitate de ieşire pentru românii din Basarabia.
Japonia cooperează cu Rusia, dar nu uită de Kurile
Scandalul politico-diplomatic dintre Moscova şi Tokio pare să se fi aplanat după întâlnirea dintre Medvedev şi Khan de la Yokohama, cu prilejul summitului APEC. Fiecare însă a plecat de-acolo cu propriile convingeri: Medvedev crede că Insulele Kurile aparţin Rusiei, că aşa trebuie să rămână, iar Japonia să pună bani şi tehnologie la bătaie pentru modernizarea ţării lui; Khan, care este supus unei presiuni politice enorme acasă, rămâne convins că bătălia pentru Kurile nu s-a terminat, însă Japonia are nevoie de materii prime din Rusia.
Pentru a nu-şi dezminţi şarmul, Medvedev a plusat:
reuniunea APEC din anul 2012 va avea loc pe Insula Rusă, în zilele de 8-9 septembrie, a anunţat preşedintele rus la Yokohama, după terminarea forumului pentru cooperare economică Asia-Pacific.
(Insula Rusă se află în Marea Japoniei, în Golful Petru cel Mare din regiunea Vladivostok, fiind legată de Rusia de un pod uriaş, construit recent. Insula apare pentru prima dată pe hărţile chinezeşti din secolul al XVII-lea. Primii marinari ruşi au ajuns pe această insulă abia în anul 1858. Acum este înţesată de baze militare ruseşti şi mulţi turişti pot s-o viziteze).
Pe lângă participarea propriu-zisă la forumul de la Yokohama, preşedintele rus a avut şi câteva întrevederi bilaterale acolo. Cele mai importante au fost discuţiile cu premierul nipon Naoto Khan şi cu preşedintele american Barack Obama.
La summitul APEC, liderii au adoptat Declaraţia de la Yokohama, prin care au confirmat intenţia de a constitui o zonă de comerţ liber şi de investiţii libere în regiunea Asia-Pacific. Ei au promis că vor lua măsuri concrete în acest sens.
Seara, după cină, politicienii au băut sake.
După cum spuneam, momente importante au fost întâlnirile lui Medvedev. "S-a întâlnit cu premierul Japoniei. Cooperarea economică este mai importantă decât disputele nerezolvate, i-a spus preşedintele rus lui Naoto Khan", a scris Medvedev pe microblogul lui de pe Twitter. Acest dialog a avut loc pe fondul unor tensiuni mari dintre Moscova şi Tokio, după ce Medvedev a vizitat Insula Kunashir. De cei doi lideri depindea faptul dacă se mai putea continua în aceeaşi cheie relaţia bilaterală. "Sper că în timpul acestor negocieri şi prin alte contacte, vom pune bazele pentru construirea unui dialog de încredere între statele noastre", i-a spus Medvedev lui Naoto Khan.
"Eu aş vrea să dezvoltăm relaţiile prieteneşti dintre Rusia şi Japonia pe bază de încredere, ca între doi parteneri", a susţinut pe acelaşi ton Khan.
Cu toate acestea, chiar şi la această întâlnire, premierul japonez şi-a exprimat "regretul" pentru vizita lui Medvedev pe Insula Kunashir, fapt confirmat de Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe. "Preşedintele nostru a precizat punctul nostru de vedere asupra acestei situaţii: preşedintele însuşi decide ce regiune vizitează, acesta este teritoriul nostru şi aşa va fi mereu. Sper că şi colegii noştri japonezi se vor raporta la această situaţie mai adecvat", a spus Lavrov.
"Este bine să ne reţinem de la declaraţii emoţionale şi gesturi diplomatice pentru că nu ne ajută să ne rezolvăm treburile, ci dimpotrivă, i-a spus Medvedev lui Khan. Iar ca să dezvoltăm relaţiile noastre, pe primul plan se află economia, numai pe economie se poate crea un fudament pentru reglementarea problemelor teritoriale în viitor". Japonezul privea fix spre aparent tânărul neformat din faţa lui. "Adâncirea cooperării economice va avea o înrâurire pozitivă şi pentru rezolvarea disputelor teritoriale. Eu intenţionez să promovez dialogul în această direcţie", a spus premierul nipon la conferinţa de presă de la Yokohama, din data de 14 noiembrie, relatează agenţia Kyodo.
În plus, el a adăugat că i-a transmis "preşedintelui rus protestul faţă de vizita efectuată pe Insula Kunashir".
Japonia are pretenţii la patru insule din partea de sud a Arhipelagului Kurile: Iturup, Kunashir, Shikotan şi Habomai, făcând trimitere la Tratatul bilateral pentru comerţ şi frontiere din 1855. Moscova consideră că “Insulele Kurile au intrat în componenţa URSS” (al cărei succesor juridic este Rusia), ca urmare a celui de-al Doilea Război Mondial. De aceea, suveranitatea rusă asupra insulelor nu se poate pune la îndoială la Moscova. A se remarca formula rusească extrem de uzitată şi atunic când explică de ce Basarabia nu ar fi teritoriu românesc: “au intrat în componenţa URSS”. Cu toate acestea, Japonia a condiţionat semnarea tratatului de pace de rezolvarea acestei dispute teritoriale.
«Blondele cu picioare lungi» şi spionajul rusesc
Dornică de „modernizaţia” şi preocupată să creeze un spaţiu unitar economic, politic şi militar de la Vladivostok la Lisabona, Rusia iese hotărât la atac. Dar nu cu tancuri şi rachete. Nu! Acum scoate la interval batalioanele de „blonde cu picioare lungi” din cadrul SVR pentru a cuceri bunăvoinţa Occidentului. După ce l-a convins pe Barack Obama ce efecte de vis poate avea „resetarea” relaţiilor cu Moscova, Kremlinul şi-a trimis avangarda cea mai eficientă la Londra. După asasinarea lui Litvinenko, acolo a izbucnit cel mai acut scandal de spionaj.
"Sunday Times" anunţă că, "la solicitarea serviciului britanic MI5, a fost reţinută rusoaica Ekaterina Zatuliveter, în vârstă de 25 de ani, sub acuzaţia de spionaj în folosul Rusiei".
Conform presei britanice, Ekaterina Zatuliveter a absolvit Facultatea de Relaţii Internaţionale din cadrul Universităţii de Stat de la Sankt-Petersburg, facultate despre care jurnaliştii spun că este "una din principalele pepiniere pentru recrutarea lucrătorilor din serviciile speciale".
"The Times" scrie că MI-5 a dezvăluit contactele Ekaterinei Zatuliveter cu o persoană foarte apropiată de Ambasada Federaţiei Ruse la Londra şi care e bănuită că lucrează pentru SVR.
Cine este de fapt fata? Chiar dacă e aşa tânără, Ekaterina Zatuliveter era consiliera deputatului britanic Mike Hancock şi, prin intermediul lui, ea a avut acces la multe sercrete militare britanice. Hancock participa la şedinţele cu uşile închise, ca membru al Comitetului de Apărare a Camerei Comunelor. Mike şi Kati aveau "acces la informaţii confidenţiale despre apărarea noastră. El este, de asemenea, vicepreşedintele grupului parlamentar pe relaţia cu Rusia. Astfel, cabinetul lui se prezintă ca un loc ideal pentru spionaj".
Au provocat suspiciuni numeroasele lui solicitări care demonstrează interes faţă de cele mai importante secrete ale apărării britanice: baza nucleară din Aldermastone, prezenţa militară britanică în Gibraltar şi desfăşurarea submarinelor atomice". În iunie, el s-a interesat de proiectul "Hydrus", care este o componentă importantă a programului britanic pentru arsenalul nuclear, "în care aproape fiecare detaliu este strict secret".
În plus, Mike Hancock a rugat să i se dea întreaga listă cu arsenalul nuclear britanic şi să i se comunice când vor începe fabricarea noului model de focoase Trident.
Tabloidul "The Sun" scrie că, "adesea, aceste solicitări "nucleare" erau făcute chiar de către Ekaterina Zatuliveter. Şi ea avea acces la documente secrete şi se pregătea să se angajeze într-o mare companie militaro-industrială, dar serviciile secrete au interzis companiei s-o angajeze pe rusoaică la companie".
Jurnalinştii britanici s-au alarmat şi pentru că la Portsmouth, unde se află circumscripţia electorală a lui Hancock, "este un loc unde funcţionează o bază maritimă militară, cu obiective strict secrete". Iar "în oraşul vecin Gosport, este amplasat fortul şi mai secret de la Moncton, unde serviciile britanice îşi formează spionii şi îi instruiesc pe spionii aliaţilor".
În legătură cu această situaţie, mulţi britanici îşi pun întrebarea: cum a reuşit tânăra rusoaică să ocupe o funcţie cu o asemenea răspundere? După o versiune, acest lucru s-a întâmplat când ea îşi dădea masteratul la Universitatea din Bradford. Atunci, Hancock a rugat-o să-i fie referentă pe probleme de interes faţă de Rusia şi pentru rezolvarea conflictelor". Aşa a lucrat ea la el doi ani şi jumătate. După alte informaţii, ea l-a cunoscut pe când deputatul britanic făcea o călătorie prin Rusia.
În orice caz, jurnaliştii britanici sunt convinşi că apariţia unei "adorabile" tinere rusoaice în preajma lui Hancock nu a fost întâmplătoare şi se lamentează că a luat sfârşit războiul rece, pe când o asemenea situaţie ar fi fost pur şi simplu imposibilă. Cineva scrie cu furie că bătrânul Hancock a căzut "în mreaja frumoasei rusoaice din serviciile speciale".
"Politicianul de 64 de ani era cunoscut ca un iubitor al sexului slab".
Matthias Ershi, fostul lider al grupului liberal din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, a confirmat că "Hancock a apărut într-un restaurant de la Strasbourg cu nişte blonde cu picioare lungi, care nu aveau mai mult de 25 de ani, cu studii superioare şi care vorbeau fluent limbi străine".
Şi, după cum a declarat Edward Lucas, principalul "acuzator" al serviciilor secrete ruse, "tânăra Katiuşa Zatuliveter a reuşit să-l convingă pe grasul şi bărbosul Mike Hancock că ea este completarea perfectă pentru mediul lui de lucru". Conform presei britanice, "existenţa oamenilor dependenţi sexual oferă posibilitatea de şantaj", pe care i-au folosit ruşii cei insidioşi. După cum scrie "Daily Mail", "regimul rus corupt, brutal, stăpânit de xenofobie, ţine ţara noastră sub ameninţare militară. De aceea, secretele noastre şi securitatea noastră se află sub ameninţare".
Evident, Hancock însuşi neagă categoric informaţiile despre implicarea apropiatei lui de încredere în spionaj. El a spus că, înainte să primească această funcţie, "ea a fost verificată foarte atent".
Oleg Gordievski, cel care a defectat din KGB, susţine că "de fapt, aşa numita verificare se limitează la completarea unui chestionar mare, la care poţi să dai orice fel de răspunsuri şi Ekaterina putea fi agent al Serviciului de Informaţii Externe (SVR), care se specializează pe diferite organizaţii politice".
Judecând după cele publicate în presa engleză, interesul contraspionajului britanic pentru Ekaterina a apărut în august 2010, după scandalul de spionaj, care a dus la arestarea Annei Chapman & comp. în Statele Unite ale Americii. Atunci, ea a fost interogată pe aeroportul Gatwick, pe când se întorcea din Croaţia. "Nimeni nu mi-a prezentat probe că ea reprezenta o ameninţare pentru Marea Britanie, a spus Mike Hancock. Dacă ar fi fost aşa, ei ar fi expulzat-o chiar de-atunci". Serviciile secrete britanice s-au interesat şi de aventura ei cu un demnitar de la NATO.
Ziarul "The Independent" este mai tolerant: "Prezenţa spionilor ruşi nu trebuie să ne mire - ar fi de mirare dacă serviciile secrete ruseşti şi britanice nu ar încerca să profite de existenţa în Marea Britanie a unei numeroase diaspore ruseşti". După care scrie că mulţi cavaleri ai războiului umbrelor Majestăţii Sale îi folosesc pe imigranţii din Rusia pentru munca lor de diversiune. Presa rusă, mai ales “Pravda”, ne oferă ca exemplu conduita acestui ziar, dar uită să specifice că “The Independent” a fost cumpărat cu o liră sterlină de către miliardarul rus Alexandr Lebedev. Şi că domnul Lebedev a lucrat ca spion... KGB.
“Pravda” scrie numai adevărul gol-goluţ:
”Nu se poate să nu acordăm atenţia cuvenită şi altui aspect. Indiciul indirect este că Hancock lucrează pentru Rusia, după opinia presei britanice, este faptul că el, în cadrul evaluărilor Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, se află de partea Moscovei”. Şi acest lucru este afirmat de Matyas Ershi, membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din partea Ungariei: "El este deputatul cel mai filorus din toate ţările occidentale. Când încep dezbaterile despre Putin, despre libertatea presei sau despre războiul cu Georgia, Michael apără mereu Rusia. Dacă-l asculţi pe el, Rusia este o democraţie perfectă".
În acest context, "The Times" aminteşte că Mike Hancock "cu trei luni în urmă, a fos înlocuit din funcţia de preşedinte al Grupului Partidelor pentru relaţia cu Rusia din cauza apropierii lui presupuse de Guvernul rus şi pentru că nu se exprimă categoric faţă de acţiunile regimului Medvedev. Membrii grupului au fost tulburaţi de poziţia lui Hancock atunci când el a cerut s-o lase mai moale cu asasinarea lui Alexandr Litvinenko".
Să ne amintim o poveste recentă, cu altă blondă, la fel de dulce. Când a fost arestată Anna Chapman, împreună cu alţi 9 cetăţeni ruşi, în Statele Unite ale Americii, toate ziarele din Rusia au condamnat cu mânie acţiunile celor de la CIA, care voiau astfel să compromită... “resetarea” lui Obama. Că Anna cea blondă era nevinovată, la fel ca toţi ceilalţi, chiar dacă unii aveau nume şi biografii schimbate. Ca nişte adevăraţi ofiţeri-fantomă. Surpriza cea mare a fost când Vladimir Putin i-a felicitat pe cei 10 spioni, iar Medvedev i-a medaliat pentru serviciu credincios faţă de patrie.
Aceleaşi ziare au amuţit.
Viorel Patrichi
Este România o colonie a Americii?
"Aceste noi informaţii denotă mentalitatea de mare putere a SUA, care caută să obţină informaţii complete din toate coloniile lor. România este o rotiţă într-un mecanism pe care ei vor să-l controleze".
(Ion Iliescu, ex-preşedinte al României două mandate şi cu unul care nu se pune)
Tataie se referă la informaţiile jenante, oferite pe tavă de către diplomaţii americani şi transpuse pe site-ul WikiLeaks. Ei erau convinşi că lucrătorii de la cifru îşi fac datoria şi au trimis acasă mesaje sincere, bazate pe observaţia atentă a realităţilor. O telegramă de la Departamentul de Stat american către ambsadorul de la Bucureşti face toţi dolarii. Diplomatul trebuia să trimită la Washington informaţii despre corupţia înalţilor noştri oficiali. O mare dezamăgire – Emil Boc nu apare printre escrocii de performanţă. Dar cum se dau banii pentru finanţarea campaniilor electorale şi cum asigură Guvernul transparenţa cheltuielilor erau informaţii foarte preţuite la Washington. Nu lipsesc cerinţele mai delicate: îl mai iubeşte poporu pe Marinelu? Ce crede poporu despre Micu Pirania? Mai pot avea ei autoritate? Cât timp? Unde sunt vulnerabili? Cum stau cu averile? Dar cu sănătatea? Ce date biometrice au? Şi cei care pretind să conducă România cum se simt? Ce averi au? Ce relaţii au cu ruşii? Dar consilierii lor ? (Desigur, nu se refereau la Cosmin Guşă). Cum dau ei raportul în Rusia ? Şi cui ? Ce cred ei despre Statele Unite ale Americii ?
Ce relaţii au preşedintele, premierul, miniştrii, consiliul naţional de apărare, serviciile secrete, legislativul, procurorul general şi magistraţii? Diplomaţii americani trebuie să afle numerele cardurilor de credit ale politicienilor, alături de alte detalii precum numele de utilizatori pe internet sau intranet, datele de contact - număr de telefon, adresă de e-mail etc.
Planurile privind modificarea percepţiilor în societatea românească, "inclusiv prin manipularea mediatică" prezintă interes pentru Statele Unite. Diplomaţii trebuie să afle şi detalii despre procesul de luare a deciziilor în guvern, precum şi despre implicarea oamenilor de afaceri în planificarea economică.
Diplomaţii americani trebuie de asemenea să afle şi să relateze la Washington detalii despre grupurile de crimă organizată, inclusiv capii acestora, precum şi despre legăturile cu guvernul şi entităţile străine, traficul de droguri şi de oameni, spălarea de bani, fradudele bancare şi criminalitatea informatică, inclusiv pornografia infantilă.
Se solicită detalii despre acordurile declarate sau secrete dintre România şi Rusia, Iran sau alte state din bazinul Mării Caspice. Importante sunt însă şi planurile României privind susţinerea sau blocarea iniţiativelor SUA în forurile internaţionale, dar şi planurile Bucureştiului şi eforturile privind Republica Moldova şi Kosovo.
De altfel, diplomaţii americani au şi fundamentarea juridică necesară pentru acest comportament de tip NKVD: National HUMINT Collection Directive – o directivă naţională pentru colectarea datelor personale din alte ţări. PJ Crowley, un oficial de la Departamentul de Stat, pretinde că asemenea acţiuni nu ar fi acte de spionaj. Iar misiunea, care vizează multe state din lume, inclusiv pe funcţionarii de la ONU, avea nume de cod “Clinton”. Evident că doamna Hillary nu trebuie să-şi dea demisia fiindcă nu a fost ideea ei.
Cum să devină România “mai periculoasă”?
Cu cine? O telegramă trimisă de Rockwell Schnabel, ambasadorul american pe lângă UE, redă o discuţie, din 2004, cu britanicul Chris Patten, la acea vreme comisar european pentru Relaţii Externe. Englezul a dat-o de-a dreptul: România este un stat sălbatic şi o sursă de proxenetism. O expresie elegantă pentru ţara condusă atunci de Tataie şi Nepotu Mătuşii Tamara.
“Chris Patten este o personalitate, nu atât prin poziţia de comisar european, cât mai ales prin poziţia intelectuală pe care o are - el fiind rector la Cambridge. Am avut ocazia să-l cunosc foarte bine, chiar la Bucureşti. Aprecierea lui a fost una realistă şi corectă”, îşi aminteşte Emil Constantinescu, uitând de pasiunea care îl leagă de Tataie de vreo 7 anişori.
Nu cred că trebuie să ne supărăm pentru imaginea pe care şi-o fac străinii despre noi. Iar aceste telegrame nu mai conţin zâmbetele de complezenţă ale diplomaţilor, ci notele precise ale agenţilor din serviciile speciale. Altceva mă preocupă. Tataie zice că americanii “caută să obţină informaţii complete din toate coloniile lor”. Păi când a spus adevărul: atunci când ne îndemna să intrăm în NATO şi în Uniunea Europeană sau acum când consideră România o colonie americană? Dacă se opunea valului, toţi îl consideram agent rus. Acum există două explicaţii pentru noua lui atitudine publică: ori spune adevărul, ori a rămas agent de influenţă al ruşilor. Tertium non datur! Aş prefera prima variantă.
Una peste alta, WikiLeaks este cea mai gravă lovitură pentru imaginea internaţională a Americii. Să pretinzi amprentele partenerilor politici din diverse ţări, să te foloseşti de vulnerabilităţile şantajabile ale actorilor politici prezenţi şi viitori reprezintă un amestec scandalos în treburile interne ale statelor. Nu credeam să mai auzim de tehnici bolşevice de cadre, exercitate asupra României de un stat străin, fie el şi America. Julian Assange a adus servicii uriaşe statelor lumii. Ceea ce doar bănuiam s-a transformat într-o clipă într-o certitudine: România nu are prieteni, în jurul ei există doar interese. Dacă vom putea găsi la timp mutarea oportună, ne vom putea apăra securitatea naţională.
Aici trebuie să facem referire afirmaţiile lui George Friedman, fondatorul Agenţiei Stratfor, care ne-a vizitat ţara înainte de scandalul provocat de WikiLeaks. Oricât de incomode ar fi observaţiile americanului, trebuie să recunoaştem că este mult adevăr în ele: “România trebuie să înveţe să fie mai periculoasă pentru a exista, să fie un risc pentru ruşi, germani şi, de ce nu, pentru americani. România a fost întotdeauna o ţară greu de descifrat. Este greu de înţeles pentru că are mai multe părţi. Nu este o ţară unitară, în felul în care e Ungaria. Are regiunea carpatică, regiunea Bucureştiului, are ţinutul unguresc. Este o ţară cu o istorie stranie. A fost întotdeauna o naţiune, dar a fost îngropată foarte mult timp. A devenit o naţiune suverană doar după Primul Război Mondial, apoi, după al Doilea Război Mondial, şi-a pierdut din nou suveranitatea. Este o ţară care, deşi îşi cunoaşte sufletul, îşi caută locul în istorie, în Europa şi în lume. De aceea, este foarte greu s-o înţelegi uneori.
Pentru ca România să se dezvolte, trebuie să profite de avantajul său competitiv. Iar avantajul ei este să devină ţară exportatoare. Problemea este că în centrul UE se găseşte o putere gigantică, ce exportă în România şi este foarte greu pentru România să găsească locul în UE unde să-şi vândă bunurile. Are o populaţie foart6e talentată, bine calificată, are multe avantaje, însă acum, când este vremea ca România să devină un exportator agresiv, ea este copleşită. (...)
După războiul rece, România a vrut – mai mult decât orice – să devină o ţară normală. Iar definiţia a ceea ce înseamnă “normal” a fost pentru ea să devină membru al NATO şi al UE, şi apoi a crezut că va fi ca toţi ceilalţi. Iar în această tentativă de a se adapta nu şi-a definit identitatea. UE şi NATO nu asigură României securitatea la care se gândea când a vrut să adere. De aceea, România trebuie să-şi întărească+ suveranitatea, să aibă propria politică, bazată pe urmărirea intereselor naţionale. Ca să fii o naţiune suverană, e nevoie să ai controlul asupra suveranităţii, a viitorului tău naţional, a puterii militare şi economice pe care o ai. Românii – şi nu numai ei – şi-au spus că, dacă sunt membri ai UE şi NATO, aceste organizaţii vor avea grijă de ea şi ea va fi liberă să se ocupe de alte lucruri. Şi cred că asta e problema: pentru că eu nu cred că UE are grijă de voi, în mod cert nu cred că NATO o face, că v-ar proteja dacă s-ar întâmpla ceva. Trăiţi într-o parte foarte periculoasă a lumii, în care oricând se poate întâmpla ceva. Şi trebuie să vă dezvoltaţi instituţiile suveranităţii, dar asta se face greu, este scump şi nu e tocmai confortabil. În această fază se află România”, a meditat George Friedman pentru Hot.news.
“Şeful CIA din umbră” este american. Evaluările lui mi se par corecte, deşi ar fi catastrofal să aflăm – pe pielea noastră – că NATO nu ar mişca un deget pentru România. Când ucrainenii au început să ne arunce balizele de pe Braţul Chilia, de la Bruxelles am primit un răspuns ciudat: “Este o problemă bilaterală între Ucraina şi România”. Iar noi credeam că frontiera NATO trece (şi) pe Braţul Chilia. Friedman are dreptate. Aderarea la UE şi la NATO este doar un moment strategic, un mijloc, iar nu interesul naţional al României. Europa este dezarmată excesiv şi poate deveni oricând o victimă. Ce va face România dacă va deveni excesiv parteneriatul ruso-german?
Alţii au ieşit mult mai mototoliţi din telegramele Departamentului de Stat american.
Acelaşi Chris Patten spunea că Putin are ochi de criminal când vorbeşte despre ceceni. Diplomaţii americani văd în Putin “masculul dominant” în relaţia cu bietul Medvedev. Berlusconi însuşi este “purtătorul de cuvânt al lui Putin”. Rusia este controlată de mafia care a fost înghiţită de serviciile secrete. Pentru trimiterea lui Viktor But din Tailanda spre SUA, s-a implicat şi Barack Obama. Arabia Saudită a cerut Statelor Unite să-i bombardeze pe fraţii musulmani din Iran.
În cel mai bolşevic stil, lui Julian Assange i s-a lucrat un dosar penal pentru “sex pe nepregătite” cu două provocatoare din Suedia. Una din ele a scris un tratat despre modurile în care femeile se pot răzbuna pe bărbaţi şi, în trecut, a fost expulzată din Cuba pentru activităţi subversive. Australianul Assange a fost invitat în Suedia pe 11 august, la un seminar patronat de Partidul Social Democrat suedez. “Daily Mail” scrie că a locuit în apartamentul uneia din feministele care avea să-l acuze de “sex pe nepregătite” fiindcă s-a rupt prezervativul. El zice că nu are nicio vină, dar aşa-i în ţara cangurilor.
Oare ce-or fi aflat americanii despre Prostănacu? Ştiau sigur despre pasiunea lui pentru flacăra violet, dar acum s-a descâlcit şi această şaradă: Pontănacu e de vină! Pontănacu l-a trimis la SPA la Nuş! Ca să ia întrebările de la Turcescu. Păi ce, numai Marinelu să le aibă? Şi vine Marinelu cu dovada care i-a pleoştit şi mai rău ţâfna Prostănacului: “Toţi am primit întrebările de la Turcescu printr-o adresă oficială, ca să ne pregătim, să nu ne facem de râs”, şi a prezentat hârtia. Mânios că nu e ţinut de şef, Pontănacu a vrut să-l dea pe două beţe pe Prostănacu: “Nu se distruge PSD cu plecarea domnului Geoană sau a oricărui membru, atâta vreme cât nu sunt Adrian Năstase şi Ion Iliescu", a explicat Pontănacu. Şi noi credem la fel. Vom trăi şi vor vedea!
Până şi Robert Turcescu îl pocneşte: "Niciodată în viaţa mea nu am respirat aerul aceleiaşi încăperi cu domnii Vântu şi Geoană la un loc. Întâlnirea este pur şi simplu o fabulaţie. De altfel, declaraţiile din ultima perioadă ale domnului Geoană îmi sugerează că vrea să parcurgă mai repede drumul de la statutul de prostănac la statutul de prost de-a binelea". Bine, dar pe covertă, în Creta, era mult mai curat aerul...
Îl dau pe Eminescu pentru Attila!
Liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Mircea Duşa, reclamă incoerenţa legislativă care permite schimbarea denumirii străzii Mihai Eminescu, din Miercurea-Ciuc, în strada Attila, chiar înainte de desfăşurarea recensământului populaţiei. "Îmi exprim revolta faţă de incoerenţa legislativă pe fondul căreia se permite schimbarea numelui străzii poetului nostru naţional Mihai Eminescu din Miercurea-Ciuc în strada Attila, la iniţiativele unui individ care dă dovezi de o gândire de tip fascist şi pe care autoritatăţile locale le promovează fără jenă", se arată într-un comunicat al vicepreşedintelui Camerei Deputaţilor.
Pe 1 Decembrie, Csibi Barna a fost reţinut la Cluj-Napoca pentru că, alături de alte şapte persone, a afişat de Ziua Naţională a României un alt steag decât cel românesc, faptă pentru care au primit amenzi între 1.000 şi 10.000 de lei de la jandarmii grupării mobile din Cluj. Pe blogul personal, Csibi Barna a publicat numele celor care au adunat semnăturile, printre aceştia numărându-se şi Kerekes Nandor, responsabilul cu comunicarea al Noii Gărzi Maghiare, Plutonul Secuiesc. De asemenea, câteva semnături au fost strânse şi de membrii Mişcării Tinerilor din cele 64 de Comitate, organizaţie al cărei nume face trimitere la organizarea administrativ-teritorială a Ungariei Mari.
Şi totuşi, unirea românilor este singura soluţie normală în regiune
"Republica Moldova a fost odată parte din România. A fost odată o parte a Uniunii Sovietice. Moldova are sens ca parte a ceva mai mare. Uniunea Sovietică nu mai există. Europa are deja mai multe probleme decât poate face faţă, nu este în căutarea altora noi. România încă există. Integrarea în România nu este o soluţie perfectă, şi, cu siguranţă, nu una pe placul multor moldoveni, dar este o soluţie, indiferent de imperfecţiuni" . Iată diagnosticul perfect, pus de americanul George Friedman. Ar fi interesant dacă şi Vladimir Socor ar gândi la fel această rezolvare. Ar fi un câştig rezonabil pentru noi toţi, inclusiv pe plan moral, să nu încurajăm false proiecte, de genul “o nouă Elveţie între Prut şi Nistru”, “o nouă Austrie” etc.
Alianţa va trece Rubiconul
Legionarii români vin cu Saakaşvili din Caucaz! Coboară cu avioanele. Iar Saakaşvili era însoţit de însuşi Gheorghi Targamadze, mare meşter în diversiuni armate şi colorate. Ei vor declanşa răfuieli sălbatice prin republică, vor vărsa sânge de comunist şi-i vor masacra pe rusofoni. După mintea lui Valeriu Pasat, acest Targamadze este aşa de temut, de parcă ar fi şogunul Tokugawa.
Dar genială rămâne aterizarea legionarilor români din Caucaz. Noi eram familiarizaţi cu un asemenea limbaj şi nu ne frapează. Nu-i de mirare nici că mai există oameni obişnuiţi în R. Moldova, dispuşi să creadă asemenea aberaţii.
Dragi tovarăşi, legionarii nu mai există. Puţinii octogenari care mai trăiesc se gândesc doar la Dumnezeu şi la Căpitanul lor. Vor pleca toţi şi nu se mai întorc. Trist este că un român ca Valeriu Pasat vorbeşte aşa despre conaţionalii lui, indiferent de miza electorală.
Să mai încerci astăzi să transformi România într-o sperietoare este ridicol. România este în NATO, a aderat la Uniunea Europeană şi nu are Siberii unde să-i deporteze pe românii sau pe ruşii din R. Moldova. România este un etalon în Europa prin tratamentul aplicat minorităţilor. Orice minoritate este reprezentată automat în Parlamentul de la Bucureşti. Cei 29000 de ruşi lipoveni din România au deputatul lor în Parlamentul României, cu loc rezervat automat. La fel şi ucrainenii. Apropo, câţi parlamentari au la Moscova cei peste un milion de români, care locuiesc în Rusia?
Nu România are trupe şi arsenal în Transnistria, contrar Constituţiei Republicii Moldova. Nu Bucureştiul le interzice locuitorilor din Transnistria să voteze după mintea lor. Rusia nu admite să discute măcar cu România despre românii din Transnistria, deşi ei sunt conaţionali de-ai noştri. Văzând că pierde inevitabil Basarabia, Moscova se agaţă cu ghearele şi cu dinţii de Tiraspol.Ultimul ponton. România nu are interesul să provoace tulburări la Chişinău, dar asta nu înseamnă că va accepta întoarcerea pitecantropilor lui Voronin.
Nu România este miza aici. Miza este menţinerea direcţiei reformelor europene în Republica Moldova, iar în acest proces au interese mai mulţi, inclusiv Germania şi Statele Unite ale Americii. Fie şi formal.
După ce şi-a pus haidamacii să-i altoiască nepotul, adică pe Artur Reşetnikov, Voronin visează revoluţii, vărsare de sânge, catastrofe. Nu se va întâmpla aşa. Comuniştii vor pierde la fel de lamentabil ca agrarienii lui Sangheli altădată.
Şi argumentez. Nu există o doctrină comunistă în gaşca lui Voronin. Aceşti oameni s-au solidarizat prin apartenenţa la aceeaşi mafie. Nostalgicii care l-au urmat pe generalul de miliţie vor înţelege şi ei că timpurile se schimbă. Inexorabil. Europa este mai aproape decât Moscova. Rusia nu se mai întoarce. Nu a izbutit în Kazahstan sau în Azerbaidjan. Ce să ia din Basarabia? Va mai rămâne o vreme în Transnistria, de unde tot va pleca. De nevoie. Cu “moliteriu” pe dos. Voronin nu mai poate fi preşedinte salvator şi nici succesor de talia lui deşteaptă nu are. Aflând cât a furat generalul de miliţie, mulţi nostalgici nu-l vor mai vota.
Basarabenii care lucrează în Rusia îl vor vota pe Marian Lupu, care este perceput drept omul lui Putin, iar nu pe Voronin. Cei care muncesc în România sau în Italia, în Spania sau în Anglia vor merge cu Mihai Ghimpu sau cu Vlad Filat. De altfel, aici se va decide soarta scrutinului.
Alianţa va trece Rubiconul chiar dacă nu vrea, iar la presiunea celor mulţi, nu m-ar mira să decreteze unirea. Ar fi un pas formal. Nu-i văd pe tinerii din aprilie 2009 să abandoneze lupta. De aceea, electoratul Alianţei este mult mai puternic motivat decât rătăciţii lui Voronin. S-a văzut şi la referendum: majoritatea copleşitoare a votat pentru modificarea Constituţiei, aşa cum a cerut Mihai Ghimpu. Chiar dacă au fost fricţiuni inerente de campanie, Alianţa se va reface. Nu are alternativă. Dacă Marian Lupu, considerat veriga slabă, va trece cu pluta înapoi la Voronin, este pierdut pentru politică. Iar el ştie foarte bine acest lucru.
Mai amânăm o vreme răfuielile în familie...
Nu cred că m-am hazardat când am afirmat înainte de anunţarea rezultatelor că Alianţa pentru Integrare Europeană a învins. Nu mă bazam doar pe dorinţa mea subiectivă, nici pe sondaje sociologice, ci pe intuiţia biciuită de realităţi.
Alianţa a parcurs un an imposibil. Cei patru şefi de partide nu aveau exerciţiul puterii, iar criza a lovit năprasnic şi populaţia din R. Moldova, nu doar din România. Într-o asemenea perioadă, omul simplu, obişnuit să aibă grijă de el secretarul de partid comunist sau preşedintele de sindicat, este tentat să creadă că tot răul care i se întâmplă vine de la cel care conduce statul.
Iată de ce, pe ansamblu, rezultatul obţinut de Alianţă este bun, mai ales că mafia lui Voronin are puternice structuri în teritoriu şi a aruncat mulţi bani pentru acest scrutin. Din disperare. Cei trei să mulţumească alegătorilor lor consecvenţi, mai ales tinerilor şi s-o ia de la capăt. O nouă etapă s-a dus şi trebuie să ne bucurăm de lucrurile bune. Când bunicul se ducea să-şi cotească polobocul, nu se întrista pentru jumătatea pierdută în petrecerile cu prietenii şi cumetrii. Se bucura pentru jumătatea plină, care-i mai rămăsese.
Sigur că eu doream ca Mihai Ghimpu şi Vlad Filat să obţină majoritatea absolută, dar maturitatea în politică se dobândeşte prin ani lungi de muncă printre oameni, din poartă-n poartă. Sigur că îmi pare rău pentru Vitalia Pavlicenco, o femeie foarte curajoasă, care a abordat consecvent un tabu pentru propaganda roşie din Basarabia: unirea cu România. Nu a intrat în Parlament şi ar fi fost bine să fie şi o asemenea voce acolo.
Cei trei conducători ai Alianţei au început să discute din nou după ce au scăpat de iritare, ca de un vărsat de vânt. Asta au vrut majoritatea alegătorilor: să meargă tot pe mâna lor. Vlad Filat şi-a organizat mai bine structurile din teritoriu, a avut şi pârghiile administrative, iar rezultatele au fost pe măsură. Dacă va fi suficient de abil şi dacă nu va fi ros de virusul aroganţei celui mai puternic, el are şansa acum să coaguleze coaliţia. Mihai Ghimpu şi Dorin Chirtoacă trebuie să se aplece mai mult spre oamenii concreţi din teritoriu pentru a-şi creşte falangele.
În ce-l priveşte pe Marian Lupu, se vede treaba că are burduf de politician, nu stomac. Cel puţin, aşa rezultă din telegramele date în vileag de WkiLeaks. Avem giganţi pentru geopolitică şi în Republica Molotov! Evident, nu ştim ce martori au fost de faţă la târguielile cu Voronin. Din textul telegramei rezultă că Lupu înghite şi regurgitează orice. Altfel, un om onest nu ar mai ridica privirea după spovedania de sub patrafirul ambasadorului american de la Chişinău. Să rezişti tentaţiei de a sălta 10 milioane de dolari de la papaşa Voronin este o probă că te vinzi greu sau aşa trebuia să creadă yankeul. Lupu a preferat ipostaza lui Putin: să fie ales preşedinte şi apoi să decreteze imunitate veşnică pentru clanul lui Voronin. Dacă ar fi ştiut atunci, mai bine lua banii, dar ce garanţii avea că bătrânul miliţian se şi ţinea de cuvânt?
Situaţia în care se află acum Marian Lupu îl transformă într-un partener jenant oricum. Alături de Voronin, îl aşteaptă neantizarea politică. Dacă rămâne în Alianţă, mai are o minimă posibilitate să spele ruşinea. În nicio variantă, nu mai poate pretinde funcţia de preşedinte al republicii. Măcar de ochii lumii, va fi nevoit să accepte refacerea Alianţei, altfel nu va mai fi iertat.
Faptul că a venit Serioja Narîşkin, şeful administraţiei prezidenţiale de la Kremlin, ca să moşească o coaliţie roşie pentru Rusia, nu înseamnă nimic pentru ecuaţia politică reală de la Chişinău. Atestă cel mult cramponarea Moscovei de o zonă iremediabil pierdută pentru ea în timp.
Vom trăi şi vor vedea...
Duetul Medvedev-Putin a făcut praf prestigiul OOSCE
Eşec răsunător la reuniunea OSCE de la Astana: Rusia s-a opus oricărei tentative de a discuta în cadrul summitului despre teritoriile invadate din Georgia sau despre reglementarea conflictului moldo-transnistriean. Medvedev a părăsit capitala Kazahstanului încă din ziua de 1 decembrie. Pe 2 decembrie, Serghei Lavrov, şeful diplomaţiei ruse, a părăsit şi el reuniunea OSCE de la Astana şi a zburat la Moscova. "Nimeni nu a semnat şi nu va semna nimic", a spus Lavrov. Discuţiile cu privire la o declaraţie finală după reuniunea OSCE s-au prelungit timp de peste 4 ore. Inutil. Reprezentanţii oficiali făceau tot felul de referiri în faţa jurnaliştilor la conferinţa de închidere, pe care trebuia s-o susţină preşedintele kazah Nursultan Nazarbaev. Nu s-au dat informaţii cu privire la motivul precis pentrru care nu s-a elaborat o declaraţie finală. Conform datelor neoficiale, câţiva participanţi la reuniunea OSCE au refuzat brusc să mai semneze documentul final - printre "căpoşi", sursele au enumerat Rusia, Armenia, Georgia şi Uzbekistan. Surse din Uzbekistan au declarat că şefii lor de delegaţie deja au decolat din capitala Kazahstanului, fără să semneze ceva. Judecând după unele indicii indirecte, preşedintele OSCE a tras de timp deliberat pentru a nu mai face conferinţa de presă finală, sperând ca jurnaliştii acreditaţi să plece, fără să mai aştepte concluziile forumului. Fiindcă tot s-a amânat conferinţa finală de presă a lui Nazarbaev, jurnaliştii au fost invitaţi obsesiv să părăsească centrul de presă şi să meargă într-o excursie organizată ad-hoc pentru vizitarea oraşului Astana. Ziariştii au refuzat.
În sfârşit, duetul Medvedev-Putin a pus cruce Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, care oricum murise demult. A fost un organism creat la presiunea Kremlinului, spre a juistifica rapturile teritoriale din timpul războiului, a continuat să simuleze dinamismul după 1990 şi s-a dovedit un sistem paralitic şi paralel cu ONU. „Spiritul principiilor de la Helsinki” trebuia să acopere vanitatea de superputere fără acoperire tehnologică şi spirituală. Unele frontiere s-au corectat, altele vor fi ajustate. În mare parte inutil şi nociv, acest organism ar trebui să dispară fiindcă Rusia are dreptul la veto în OSCE. Numai naivii mai puteau spera că se poate reglementa conflictul de pe Nistru doar cu duhul blândeţii.
OSCE a prelungit agonia în zonele conflictelor îngheţate, deşi este de preferat un dialog al surzilor unui război în toată regula. Însă până când se poate lungi un asemenea dialog? În stilul specific, fără mănuşi, înainte să plece la Astana, preşedintele Traian Băsescu a afirmat că ar fi normal ca Basarabia să se unească peste 25 de ani cu România în cadrul Uniunii Europene. Frontiera UE va trece atunci pe Nistru. Era o părere, nu un program politic. Probabil că generaţia noastră nu va mai conta peste un sfert de secol. Preşedintele român nu a afirmat că va decreta el unirea, deşi evenimentele ar putea să-l determine s-o facă. Are această şansă istorică, de comun acord cu liderii de la Chişinău, desigur. Era o discuţie lejeră despre un posibil viitor comun al românilor şi atât. Cu toate acestea, afirmaţia lui Traian Băsescu a provocat reacţii violente acolo unde trebuia să ne aşteptăm: în Ucraina! Adevăratul adversar se devoalează şi ruşii nu pricep cine vrea să facă jocurile în umbra şi în numele lor, ca pe vremea lui Stalin...
Traian Băsescu a afirmat că România încearcă un disconfort din cauza menţinerii trupelor ruseşti în Transnistria şi a Flotei ruseşti de la Sevastopol. El a adăugat că retragerea trupelor ruseşti din Transnsitria va deveni un examen pentru Federaţia Rusă, mai ales că "este interesată în acest sens şi Germasnia".
După cum se vede, provocatorul inconştien de tensiuni în regiune nu este România, ci Rusia. Nu Traian Băsescu a trântit uşa la Astana. Comportamentul lui Medvedev din capitala kazahă derivă din aceeaşi strategie a duetului: mutarea dură, cu alternativă de şantaj. Dacă nu vreţi să ne acceptaţi la scutul global antirachetă (a se citi - să vindem ţărilor mici tehnica noastră militară şi să facem jocurile ca pe vremea Pactului de la Varşovia), atunci noi vom relua înarmarea nucleară. Pe această temă, Putin şi Medvedev au vorbit identic în ultima vreme.
Kremlinul leagă armele convenţionale de armele nucleare şi invers, aşa cum leagă OSCE de dorinţa refacerii imperiului.
În aprilie, Dmitri Medvedev şi Barack Obama au semnat Tratatul privind limitarea armelor strategice ofensive. Conform clauzelor din acest document, arsenalele nucleare desfăşurate de Rusia şi SUA se reduc cu o treime. În concluzie, fiecare parte trebuie să rămână cu 1550 de focoase şi cu 700 de lansatoare de rachete. Suficient, oricum, ca să distrugă planeta noastră. Numai că tratatul nu a fost ratificat de nicio parte. În Rusia, faptul a fost perceput ca un semn inamical. "Nu este opţiunea noastră. Noi nu vrem acest lucru, dar nu ţine de posibilităţile noastre. Noi pur şi simplu vorbim despre ceea ce se întâmplă, dacă nu vom fi de acord să depunem eforturi comune în acest domeniu. Reacţia poate fi una singură - desfăşurarea de noi rachete nucleare," a spus Putin într-un interviu acordat lui Larry King. Este curios, dar despre tratat a vorbit şi Dmitri Medvedev în discursul de la Adunarea federală. Şi el s-a exprimat răspicat: "Lumea trebuie să se aştepte la o nouă cursă a înarmărilor dacă nu reuşim să convenim asupra sistemului global colectiv de apărare antirachetă."
Ce relevanţă mai poate avea în acest context OSCE? Resetarea lui Obama se încinge tot mai mult, mai ales că şi pe el îl aşteaptă alte alegeri peste doi ani.
Iată de ce Rusia aşteaptă un preţ greu pentru plecarea din Transnistria şi tare mă tem că modelul cipriot va fi unica modalitate de ieşire pentru românii din Basarabia.
Japonia cooperează cu Rusia, dar nu uită de Kurile
Scandalul politico-diplomatic dintre Moscova şi Tokio pare să se fi aplanat după întâlnirea dintre Medvedev şi Khan de la Yokohama, cu prilejul summitului APEC. Fiecare însă a plecat de-acolo cu propriile convingeri: Medvedev crede că Insulele Kurile aparţin Rusiei, că aşa trebuie să rămână, iar Japonia să pună bani şi tehnologie la bătaie pentru modernizarea ţării lui; Khan, care este supus unei presiuni politice enorme acasă, rămâne convins că bătălia pentru Kurile nu s-a terminat, însă Japonia are nevoie de materii prime din Rusia.
Pentru a nu-şi dezminţi şarmul, Medvedev a plusat:
reuniunea APEC din anul 2012 va avea loc pe Insula Rusă, în zilele de 8-9 septembrie, a anunţat preşedintele rus la Yokohama, după terminarea forumului pentru cooperare economică Asia-Pacific.
(Insula Rusă se află în Marea Japoniei, în Golful Petru cel Mare din regiunea Vladivostok, fiind legată de Rusia de un pod uriaş, construit recent. Insula apare pentru prima dată pe hărţile chinezeşti din secolul al XVII-lea. Primii marinari ruşi au ajuns pe această insulă abia în anul 1858. Acum este înţesată de baze militare ruseşti şi mulţi turişti pot s-o viziteze).
Pe lângă participarea propriu-zisă la forumul de la Yokohama, preşedintele rus a avut şi câteva întrevederi bilaterale acolo. Cele mai importante au fost discuţiile cu premierul nipon Naoto Khan şi cu preşedintele american Barack Obama.
La summitul APEC, liderii au adoptat Declaraţia de la Yokohama, prin care au confirmat intenţia de a constitui o zonă de comerţ liber şi de investiţii libere în regiunea Asia-Pacific. Ei au promis că vor lua măsuri concrete în acest sens.
Seara, după cină, politicienii au băut sake.
După cum spuneam, momente importante au fost întâlnirile lui Medvedev. "S-a întâlnit cu premierul Japoniei. Cooperarea economică este mai importantă decât disputele nerezolvate, i-a spus preşedintele rus lui Naoto Khan", a scris Medvedev pe microblogul lui de pe Twitter. Acest dialog a avut loc pe fondul unor tensiuni mari dintre Moscova şi Tokio, după ce Medvedev a vizitat Insula Kunashir. De cei doi lideri depindea faptul dacă se mai putea continua în aceeaşi cheie relaţia bilaterală. "Sper că în timpul acestor negocieri şi prin alte contacte, vom pune bazele pentru construirea unui dialog de încredere între statele noastre", i-a spus Medvedev lui Naoto Khan.
"Eu aş vrea să dezvoltăm relaţiile prieteneşti dintre Rusia şi Japonia pe bază de încredere, ca între doi parteneri", a susţinut pe acelaşi ton Khan.
Cu toate acestea, chiar şi la această întâlnire, premierul japonez şi-a exprimat "regretul" pentru vizita lui Medvedev pe Insula Kunashir, fapt confirmat de Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe. "Preşedintele nostru a precizat punctul nostru de vedere asupra acestei situaţii: preşedintele însuşi decide ce regiune vizitează, acesta este teritoriul nostru şi aşa va fi mereu. Sper că şi colegii noştri japonezi se vor raporta la această situaţie mai adecvat", a spus Lavrov.
"Este bine să ne reţinem de la declaraţii emoţionale şi gesturi diplomatice pentru că nu ne ajută să ne rezolvăm treburile, ci dimpotrivă, i-a spus Medvedev lui Khan. Iar ca să dezvoltăm relaţiile noastre, pe primul plan se află economia, numai pe economie se poate crea un fudament pentru reglementarea problemelor teritoriale în viitor". Japonezul privea fix spre aparent tânărul neformat din faţa lui. "Adâncirea cooperării economice va avea o înrâurire pozitivă şi pentru rezolvarea disputelor teritoriale. Eu intenţionez să promovez dialogul în această direcţie", a spus premierul nipon la conferinţa de presă de la Yokohama, din data de 14 noiembrie, relatează agenţia Kyodo.
În plus, el a adăugat că i-a transmis "preşedintelui rus protestul faţă de vizita efectuată pe Insula Kunashir".
Japonia are pretenţii la patru insule din partea de sud a Arhipelagului Kurile: Iturup, Kunashir, Shikotan şi Habomai, făcând trimitere la Tratatul bilateral pentru comerţ şi frontiere din 1855. Moscova consideră că “Insulele Kurile au intrat în componenţa URSS” (al cărei succesor juridic este Rusia), ca urmare a celui de-al Doilea Război Mondial. De aceea, suveranitatea rusă asupra insulelor nu se poate pune la îndoială la Moscova. A se remarca formula rusească extrem de uzitată şi atunic când explică de ce Basarabia nu ar fi teritoriu românesc: “au intrat în componenţa URSS”. Cu toate acestea, Japonia a condiţionat semnarea tratatului de pace de rezolvarea acestei dispute teritoriale.
«Blondele cu picioare lungi» şi spionajul rusesc
Dornică de „modernizaţia” şi preocupată să creeze un spaţiu unitar economic, politic şi militar de la Vladivostok la Lisabona, Rusia iese hotărât la atac. Dar nu cu tancuri şi rachete. Nu! Acum scoate la interval batalioanele de „blonde cu picioare lungi” din cadrul SVR pentru a cuceri bunăvoinţa Occidentului. După ce l-a convins pe Barack Obama ce efecte de vis poate avea „resetarea” relaţiilor cu Moscova, Kremlinul şi-a trimis avangarda cea mai eficientă la Londra. După asasinarea lui Litvinenko, acolo a izbucnit cel mai acut scandal de spionaj.
"Sunday Times" anunţă că, "la solicitarea serviciului britanic MI5, a fost reţinută rusoaica Ekaterina Zatuliveter, în vârstă de 25 de ani, sub acuzaţia de spionaj în folosul Rusiei".
Conform presei britanice, Ekaterina Zatuliveter a absolvit Facultatea de Relaţii Internaţionale din cadrul Universităţii de Stat de la Sankt-Petersburg, facultate despre care jurnaliştii spun că este "una din principalele pepiniere pentru recrutarea lucrătorilor din serviciile speciale".
"The Times" scrie că MI-5 a dezvăluit contactele Ekaterinei Zatuliveter cu o persoană foarte apropiată de Ambasada Federaţiei Ruse la Londra şi care e bănuită că lucrează pentru SVR.
Cine este de fapt fata? Chiar dacă e aşa tânără, Ekaterina Zatuliveter era consiliera deputatului britanic Mike Hancock şi, prin intermediul lui, ea a avut acces la multe sercrete militare britanice. Hancock participa la şedinţele cu uşile închise, ca membru al Comitetului de Apărare a Camerei Comunelor. Mike şi Kati aveau "acces la informaţii confidenţiale despre apărarea noastră. El este, de asemenea, vicepreşedintele grupului parlamentar pe relaţia cu Rusia. Astfel, cabinetul lui se prezintă ca un loc ideal pentru spionaj".
Au provocat suspiciuni numeroasele lui solicitări care demonstrează interes faţă de cele mai importante secrete ale apărării britanice: baza nucleară din Aldermastone, prezenţa militară britanică în Gibraltar şi desfăşurarea submarinelor atomice". În iunie, el s-a interesat de proiectul "Hydrus", care este o componentă importantă a programului britanic pentru arsenalul nuclear, "în care aproape fiecare detaliu este strict secret".
În plus, Mike Hancock a rugat să i se dea întreaga listă cu arsenalul nuclear britanic şi să i se comunice când vor începe fabricarea noului model de focoase Trident.
Tabloidul "The Sun" scrie că, "adesea, aceste solicitări "nucleare" erau făcute chiar de către Ekaterina Zatuliveter. Şi ea avea acces la documente secrete şi se pregătea să se angajeze într-o mare companie militaro-industrială, dar serviciile secrete au interzis companiei s-o angajeze pe rusoaică la companie".
Jurnalinştii britanici s-au alarmat şi pentru că la Portsmouth, unde se află circumscripţia electorală a lui Hancock, "este un loc unde funcţionează o bază maritimă militară, cu obiective strict secrete". Iar "în oraşul vecin Gosport, este amplasat fortul şi mai secret de la Moncton, unde serviciile britanice îşi formează spionii şi îi instruiesc pe spionii aliaţilor".
În legătură cu această situaţie, mulţi britanici îşi pun întrebarea: cum a reuşit tânăra rusoaică să ocupe o funcţie cu o asemenea răspundere? După o versiune, acest lucru s-a întâmplat când ea îşi dădea masteratul la Universitatea din Bradford. Atunci, Hancock a rugat-o să-i fie referentă pe probleme de interes faţă de Rusia şi pentru rezolvarea conflictelor". Aşa a lucrat ea la el doi ani şi jumătate. După alte informaţii, ea l-a cunoscut pe când deputatul britanic făcea o călătorie prin Rusia.
În orice caz, jurnaliştii britanici sunt convinşi că apariţia unei "adorabile" tinere rusoaice în preajma lui Hancock nu a fost întâmplătoare şi se lamentează că a luat sfârşit războiul rece, pe când o asemenea situaţie ar fi fost pur şi simplu imposibilă. Cineva scrie cu furie că bătrânul Hancock a căzut "în mreaja frumoasei rusoaice din serviciile speciale".
"Politicianul de 64 de ani era cunoscut ca un iubitor al sexului slab".
Matthias Ershi, fostul lider al grupului liberal din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, a confirmat că "Hancock a apărut într-un restaurant de la Strasbourg cu nişte blonde cu picioare lungi, care nu aveau mai mult de 25 de ani, cu studii superioare şi care vorbeau fluent limbi străine".
Şi, după cum a declarat Edward Lucas, principalul "acuzator" al serviciilor secrete ruse, "tânăra Katiuşa Zatuliveter a reuşit să-l convingă pe grasul şi bărbosul Mike Hancock că ea este completarea perfectă pentru mediul lui de lucru". Conform presei britanice, "existenţa oamenilor dependenţi sexual oferă posibilitatea de şantaj", pe care i-au folosit ruşii cei insidioşi. După cum scrie "Daily Mail", "regimul rus corupt, brutal, stăpânit de xenofobie, ţine ţara noastră sub ameninţare militară. De aceea, secretele noastre şi securitatea noastră se află sub ameninţare".
Evident, Hancock însuşi neagă categoric informaţiile despre implicarea apropiatei lui de încredere în spionaj. El a spus că, înainte să primească această funcţie, "ea a fost verificată foarte atent".
Oleg Gordievski, cel care a defectat din KGB, susţine că "de fapt, aşa numita verificare se limitează la completarea unui chestionar mare, la care poţi să dai orice fel de răspunsuri şi Ekaterina putea fi agent al Serviciului de Informaţii Externe (SVR), care se specializează pe diferite organizaţii politice".
Judecând după cele publicate în presa engleză, interesul contraspionajului britanic pentru Ekaterina a apărut în august 2010, după scandalul de spionaj, care a dus la arestarea Annei Chapman & comp. în Statele Unite ale Americii. Atunci, ea a fost interogată pe aeroportul Gatwick, pe când se întorcea din Croaţia. "Nimeni nu mi-a prezentat probe că ea reprezenta o ameninţare pentru Marea Britanie, a spus Mike Hancock. Dacă ar fi fost aşa, ei ar fi expulzat-o chiar de-atunci". Serviciile secrete britanice s-au interesat şi de aventura ei cu un demnitar de la NATO.
Ziarul "The Independent" este mai tolerant: "Prezenţa spionilor ruşi nu trebuie să ne mire - ar fi de mirare dacă serviciile secrete ruseşti şi britanice nu ar încerca să profite de existenţa în Marea Britanie a unei numeroase diaspore ruseşti". După care scrie că mulţi cavaleri ai războiului umbrelor Majestăţii Sale îi folosesc pe imigranţii din Rusia pentru munca lor de diversiune. Presa rusă, mai ales “Pravda”, ne oferă ca exemplu conduita acestui ziar, dar uită să specifice că “The Independent” a fost cumpărat cu o liră sterlină de către miliardarul rus Alexandr Lebedev. Şi că domnul Lebedev a lucrat ca spion... KGB.
“Pravda” scrie numai adevărul gol-goluţ:
”Nu se poate să nu acordăm atenţia cuvenită şi altui aspect. Indiciul indirect este că Hancock lucrează pentru Rusia, după opinia presei britanice, este faptul că el, în cadrul evaluărilor Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, se află de partea Moscovei”. Şi acest lucru este afirmat de Matyas Ershi, membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din partea Ungariei: "El este deputatul cel mai filorus din toate ţările occidentale. Când încep dezbaterile despre Putin, despre libertatea presei sau despre războiul cu Georgia, Michael apără mereu Rusia. Dacă-l asculţi pe el, Rusia este o democraţie perfectă".
În acest context, "The Times" aminteşte că Mike Hancock "cu trei luni în urmă, a fos înlocuit din funcţia de preşedinte al Grupului Partidelor pentru relaţia cu Rusia din cauza apropierii lui presupuse de Guvernul rus şi pentru că nu se exprimă categoric faţă de acţiunile regimului Medvedev. Membrii grupului au fost tulburaţi de poziţia lui Hancock atunci când el a cerut s-o lase mai moale cu asasinarea lui Alexandr Litvinenko".
Să ne amintim o poveste recentă, cu altă blondă, la fel de dulce. Când a fost arestată Anna Chapman, împreună cu alţi 9 cetăţeni ruşi, în Statele Unite ale Americii, toate ziarele din Rusia au condamnat cu mânie acţiunile celor de la CIA, care voiau astfel să compromită... “resetarea” lui Obama. Că Anna cea blondă era nevinovată, la fel ca toţi ceilalţi, chiar dacă unii aveau nume şi biografii schimbate. Ca nişte adevăraţi ofiţeri-fantomă. Surpriza cea mare a fost când Vladimir Putin i-a felicitat pe cei 10 spioni, iar Medvedev i-a medaliat pentru serviciu credincios faţă de patrie.
Aceleaşi ziare au amuţit.
Viorel Patrichi
duminică, 21 noiembrie 2010
Vedere de pe Centură. Sub faldurile Trilateralei
Vedere de pe Centură
Sub faldurile Trilateralei
În ţara stenogramelor pierdute de procurori, părea să nu se mai întâmple nimic. Între doi cârnaţi şi trei caltaboşi, furaţi sau pierduţi, pentru care s-a dat NUP înainte de începerea anchetei, nu mai era nimic de zis, de făcut, cu excepţia enunţului „Băsescu e de vină!”.
Dar mare noroc pe noi că a venit domnul Mario Monti, preşedintele Comisiei Trilaterale, şi tot românu parcă răsuflă mai uşurat de-atunci. El era uşurat oricum, dar acum simte că zboară. Românu adică, nu Monti!
Cu acest prilej aşa de ales, şi-a pus şorţuleţul şi venerabilul Adrian Severin, acest expert în hidrogenul Parlamentului European, de unde nimeni nu-l mai sminteşte până la urnă. A venit şi Mihai Tăxăsescu alături de Mugur Isărescu, să ne arate cum se salvează bugetele patriei.
Şi pentru că aceşti domni se gândeau aşa încrâncenat la binele patriei şi al lumii, musai era să fie cât mai secretă întâlnirea lor. Mai ales că a fost şi Nepotu Mătuşii Tamara acolo. Dar nu vă sfiiţi de gravele inadvertenţe politice, morale, culturale, ei oricum se află sub aceeaşi obedienţă, ca să vorbim ca ei. Iar dacă dumnealor au pus ţara la cale, este normal să nu ştim şi noi ce viitor ne scot ei din şorţ. Că doar este vorba de viitorul nostru. De ce să ştim şi noi?
Fiindcă, n-aşa?!, totul e atât de inocent! Venerabili oameni de afaceri din America de Nord, din Europa şi din Japonia, pentru a da o privire cât mai oblică asupra realităţilor mondiale, au pus bazele Trilateralei în 1973. În frunte cu bancherul american David Rockefeller. Parcă am mai auzit noi de acest luptător pentru binele lumii. Sau ne înşelăm?
Ei se întâlnesc în secret, din dragoste pentru popoare. „Iubind în taină, am păstrat tăcere,/ Gândind că astfel o să-ţi placă ţie...” În realitate, dumnealor strivesc voinţa guvernelor naţionale şi le rup de interesele generale pentru a le înhăma la faetonul deşertăciunii, în lupta pentru puterea mondială a unei pretinse elite. Dacă influentul Peter Sutherland, preşedintele găurii negre de la Goldman Sachs, a venit la Bucureşti, vom ieşi într-un exod de fericire din criza economică mondială. Nu putea să lipsească Daniel Funeriu. De mare mirare că fu poftit Daniel Dăianu, dar nu fură alde Călin-Filă-dă-Poveste şi Dinu Păturiciu. „Mesajele care vor fi date în zilele următoare vor fi foarte importante pentru România. Această organizaţie nonguvernamentală aduce progresul, aduce, cred eu, unitate", a declarat Mihai Tăxăsescu, reprezentantul României la FMI.
Poate să fim noi nesimţitori că nu vedem progresu cu şorţ...
Cu prilejul dineului oferit acestor guleraţi, Marinelu a avut stupit la furcă şi a ţinut un discurs excelent: . „Prin poziţia sa geografică, România este obligată să dovedească mai multă creativitate în politica regională decât, de pildă, ţările din centrul Uniunii Europene. Proximitatea noastră este complexă şi eclectică: ne învecinăm atât cu state membre, cât şi cu zone încă incomplet stabilizate, care ridică numeroase provocări legate de slaba guvernanţă, identităţi naţionale fragile şi, mai ales, conflicte îngheţate - o reală ameninţare la adresa stabilităţii europene. Soluţionarea acestor conflicte este esenţială pentru integritatea şi stabilitatea ţărilor afectate şi trebuie să reprezinte o preocupare imediată a Uniunii Europene", a explicat preşedintele României. Spre coşmarul unui oarecare George Bâră de la Cluj, care crede că Marinelu „este mai rău ca Voronin”. O inepţie mai mare nu am auzit încă.
Măcar Voronin l-a decorat cu Ordinul „Ştefan cel Mare” pe generalul KGB Nikolai Patruşev, care a condus 8 ani FSB!
De la Prostănacu la Pontănacu
Cum am trecut noi pe lângă fericire şi n-am ştiut! Noroc de procurorii care pierd stenogramele că aşa mai aflăm şi noi cât de sulfuroasă este mezalianţa dintre politică şi afaceri.
Această mostră ar trebui săpată în piatră pe faţada primului bordel din Bucureşti:
„Sorin Ovidiu Vântu: Domnul meu, vreau să fiu primul român care vă adresează urarea de: Felicitări, domnule preşedinte al României!
Mircea Geoană: Doamne ajută! Ce cifre ai?
Sorin Ovidiu Vântu: Domnule preşedinte al României, sunt primul român care v-a spus astfel. V-aş ruga totuşi să mă notaţi în catastifele istoriei.
Mircea Geoană : Am notat. Deja sunt cu pixul în mână”.
Şi pe câţi ar fi trebuit Prostănacu să noteze la tain dacă ajungea la Cotroceni...
Să nu fiu rău înţeles: nu susţin că bocii ar fi cu mult mai presus, dar parcă nu au coborât chiar până acolo. Se întâmplă (?) uneori să nu cunoască pentru ce votează, să nu ştie cum se fură metodic, dar mai au timp să se maturizeze. De aceea, încă nu le acord suficientă atenţie. Deocamdată, pare să dea strechea în cei din categoria Cristian Preda, acest expert de la “Ştefan Gheorghiu II”, care ar vrea să-l elimine pe Emil Boc. Să punem şi noi unul mai acătării, să nu simtă cloşca atunci când îi iei ouăle din cuibar!
Până la urmă, lichelele se vor solidariza, dar încă nu-i momentul. Marko Bellissima dă semne de oboseală politică, după ce a obţinut prin şantaj o lege strâmbă pentru învăţământul din România. Şi încă mai şade la iesle. Sau poate vine Pontănacu şi ne ajută cu tata socru să scăpăm de dezastru. Că tot a încercat el să-l dea jos pe Micu Pirania, a cumpărat o duzină de boci, însă le-a dat prea puţin şi l-au trădat. Ce ticăloşi! Nu avea Pontănacu dreptate să fie dezamăgit în faţa teleastelor? Sigur că da!
Ce şanse mai avem noi, cei fără număr, dacă vom fi reprezentaţi mereu strâmb, în baza unui algoritm întâmplător? Ca o Casandră ortodoxă, Dan Puric spunea recent: “Noi, ca popor, pentru a supravieţui, trebuie să ne tragem în munţi, în cultură. Altfel, ne calcă gorilele cu Jeep-ul”. Nu, maestre, putem să ne retragem noi în munţi de cultură, gorilele ne fură şi cărţile dacă nu intrăm noi înşine în politică, să le dăm peste labe. Cred că l-aş vota pe Dan Puric sau pe unul ca el. A venit timpul...
Lăsaţi-l dracu, e-un poet!
S-a dus la picioarele lui Mihai Eminescu. Nici nu se putea pentru Adrian Păunescu o recunoaştere mai frumoasă. Primul a făcut apostolat prin toate provinciile româneşti, pe când ţara nu era adunată. Al doilea şi-a tunat misionariatul prin Cenaclul Flacăra, pe când detractorii lui de astăzi nici nu îndrăzneau să rostească măcar cuvintele „Basarabia” sau „Cernăuţi”.
Într-o perioadă fără perspectivă, Adrian Păunescu a creat iluzia, pentru tinerii din România, că se poate striga adevărul. Şi chiar o făcea. Ce se făcea cu acel adevăr era treaba fiecăruia. Ca la teatru, unde românii aplaudau la replici echivoce. Scria despre „analfabeţii care ne conduc”, îi cerea lui Moş Gerilă să-l aducă înapoi pe Moş Crăciun, după care alterna cu poeme dedicate, dezagreabile, de genul „Omul ţării”, „Bărbatul Ţării”, „Stejarul din Scorniceşti”. Striga un adevăr şi abjura mereu, ca într-un ritual nebun. Scepticii cârteau pe la colţuri: „Atât îi dă voie Ceauşescu să muşte, atât e lanţul...” Acest poeta vates îşi construia astfel propria iluzie de libertate şi nu accepta că devine histrion fiindcă el chiar suferea de rănile cetăţii.
Aşa înţelegea el lupta de militant în plan social. Lanţul lui Ceauşescu! Oare cine putea să ţină un vulcan în hăţuri? Era puternic, flămând mereu şi posesiv în viaţa socială, la fel ca în dragoste. La el totul trebuia să fie mare, pantagruelic. Până şi suferinţa lui trebuia să fie cea mai sinceră, cea mai devastatoare. Cine crede că juca teatru se înşeală: el chiar aşa era. Deşi dobândise o popularitate imensă, el era convins că Nicolae Ceauşescu duce o politică de interes naţional. Până într-o zi. Colonelul Dumitru Burlan, care i-a fost în preajmă o vreme, povestea că Mult Stimata i-a zis Mult Iubitului: „Nicule, Păunescu e periculos. El poate umple Stadionul 23 August în trei ore”. Şi atunci toţi secretarii de partid din judeţe au primit ordinul să-i ofere lui Păunescu numai săli mici. Să nu se mişte prea mult. Dar cum să ţii un uragan într-o nucă? Aşa a apărut pretextul de pe stadionul de la Ploieşti, unde nu a murit nimeni, dar nouă ni s-a spus că tinerii au fost striviţi în timpul orgiilor sexuale. Venea furtuna...
Sigur că şi-a creat o bunăstare de mogul pe timpul comuniştilor, pentru care până şi „prietenul” Eugen Barbu îl ura sincer. Devenise influent şi chiar i-a ajutat pe mulţi. „În România, cei mai urmăriţi oameni erau Nicu Ceauşescu şi Adrian Păunescu”, mi-a spus acelaşi colonel. Urmăriţi, nu doar supravegheaţi. Dacă Eminescu ar fi trăit în acea perioadă, ori sfârşea la Canal, ori în zarca de la Aiud, dar nu l-ar fi înţeles pe Păunescu. De aceea, nu rezistă comparaţia, îmi pare rău pentru entuziaşti.
Pentru a nu-l dezumaniza, Dumnezeu a avut grijă să-i dea lui Adrian Păunescu atâta suferinţă pe măsura grandilocvenţei lui. În cartea „Uşor cu pianul pe scări”, Marin Sorescu nota inconfundabil: „Dacă mor, aş vrea să fiu îngropat în acelaşi cimitir cu Adrian Păunescu să nu mă plictisesc”.
A venit revolta indusă din 1990, când l-au uitat toţi din eşalonul al doilea, ajunşi la putere ca... revoluţionari cu certificate de luptători. Devenea un dinozaur alb printre varanii lui. A activat în Partidul Socialist al Muncii cu Ilie Verdeţ, a candidat la preşedinţia României, fără sorţi de izbândă. Şi a intrat în Parlament, şi lumea din jurul lui se prăbuşea mereu. Într-un târziu, Ion Iliescu l-a acceptat, dar nimeni nu-l mai înţelegea: toţi erau... pragmatici. În ziua înmormântării, Adrian Năstase regreta că „nu am făcut suficient pentru el”. Cine l-a oprit să-l numească ministru al Culturii? Da, dar dacă ajungea la portofoliu, poetul bătea cu pumnul în masă şi ar fi cerut bani pentru Cultură şi iar nu era bine. Nu s-a dezis de baronii roşii din jur, aşa cum nu i-a întors spatele lui Ceauşescu, iar când partidul lui, împreună cu liberalii, a modificat legea electorală, a venit şi lovitura: a intrat în Parlament cel de pe locul al treilea, iar poetul de pe locul întâi a plecat acasă.
L-am văzut pe academicianul Dan Berindei cum regreta lângă sicriu că titanul de la Bârca nu a fost primit în Academie: ei bine, în acel moment, portretul de pe cruce al poetului a căzut la pământ...
„Nimeni din istoria culturii nu a făcut atât de mult pentru moartea lui. A trebuit să plece pentru a ne convinge că românii mai au încă reflexe, nu au murit”, îmi spunea Dan Zamfirescu, un mai vechi prieten. Chiar aşa a făcut: şi-a sunat prietenii şi adversarii chiar şi pe Mircea Dinescu şi pe Cristian Tudor Popescu.
Şi s-a dus. Acum chiar că s-a stins triada marilor poeţi din perioada comunistă: Nichita Stănescu, Marin Sorescu, iar acum şi Adrian Păunescu. Atât am avut. Fiecare cu timbrul lui inconfundabil. Fiecare merita un Nobel pentru literatură, dar ultimul ar fi putut lua şi un Oscar pentru actorie şi regie. Autentice rămân elegiile lui ca un bocet de popor vechi la răscruce de drumuri. În aceste poeme este cu adevărat mare. A fost un fenomen de nivel european prin tot ce a făcut fiindcă a izbutit să ridice spre idealul naţional „generaţia-n blugi”. A murit şi a rămas tăcere în cultura noastră, prea multă tăcere, chiar şi pentru detractorii lui.
„O, biect actor! O, biet artist! / Rolurile mor./ Viaţa e un teatru trist...” Când ploaia a dezlipit peruca voievodului, oamenii care stăteau la coadă să cumpere salam, i-au aruncat: „Lăsaţi-l dracu, e-un actor!” Aici şi-a construit autoportretul. Nu cred să apară curând un vizionar cu jepan şi sirenă pentru tinerii derutaţi de astăzi. Ca să le spună ce?
Şi în timp ce militarii salutau cu prima salvă plecarea poetului, trecea prin faţa lor, cu pletele-n ochi şi cu degetele-n urechi, o adolescentă emo...
Unirea României cu Basarabia se va face pe axa Dunării
De ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavrilă, Uniunea Europeană a fost cu ochii pe tot spaţiul românesc. O zi în care s-a creionat un plan ambiţios, pentru care, dacă se găsesc bani, ieşim din criză.
Prezent la reuniunea dedicată strategiei dunărene, organizată la Bucureşti pe 8 noiembrie, Jose Manuel Durao Barroso, preşedintele Comisiei Europene, a afirmat că acest proiect deschide „oportunităţi enorme”. "Provocarea este să accelerăm procesul de depăşire a asperităţilor regionale, importantă este elaborarea de politici. (...) Noua strategie va fi o oportunitate pentru ca ţările să accelereze avantajele integrării, folosind mult mai bine fondurile care există la nivel regional. Provocarea cu care ne confruntăm este să accelerăm procesul de depăşire a acestor disparităţi regionale, iar în acest context Strategia Dunării este o inovaţie politică", a spus Barroso.
Au venit la Bucureşti 22 de delegaţii şi 14 şefi de guverne din bazinul dunărean . Este un proiect politic major şi sperăm că nu va fi îngropat ca « Drumul Mătăsii ».
Până la găsirea surselor financiare pentru transformarea Dunării într-o “magistrală fluvială” de 3000 de kilometri, cum a spus Traian Băsescu, putem visa cu ochii deschişi. În România au fost deja elaborate peste 10.000 de proiecte care vizează regiunea Dunării, ce vor avea nevoie de fonduri, dar şi de o prioritizare. Printre cele mai importante proiecte pe care România speră să le ducă la îndeplinire cu ajutorul Strategiei se numără canalul Dunăre-Bucureşti, construirea a două noi poduri România-Bulgaria, refacerea infrastructurii portuare (România are 12 porturi fluviale care trebuie modernizate), crearea unui institut internaţional pentru studierea ecosistemelor din Delta Dunării.
" Trebuie să lansăm proiecte importante de conectare a infrastructurii şi să utilizăm mult mai bine potenţialul extraordinar al regiunilor limitrofe cu R. Moldova şi cu Ucraina. Asigurarea navigabilităţii Prutului inferior şi legarea regiunilor vecine prin construirea unor poduri peste Prut şi Dunăre reprezintă proiecte prioritare pentru locuitorii acestor zone", a spus Traian Băsescu.
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a propus mai multe proiecte, din care şapte prioritare, care ar urma să fie incluse în Planul de Acţiune al Comisiei Europene privind implementarea Strategiei Dunării
Cele şapte proiecte vizează îmbunătăţirea condiţiilor pentru transportul fluvial. Valoarea totală a proiectelor este de vreo 450 milioane de euro. Anca Boagiu s-a dus glonţ la Bruxelles cu această misiune: să caute bunăvoinţa finanţiştilor şi bani. Concretizarea planului ar accelerea şi construirea autostrăzilor.
Dacă la Strategia dunăreană adăugăm autostrada Marea Baltică-Marea Neagră şi autostrada inelară a Mării Negre, avem imaginea unui proiect faraonic al Uniunii Europene, fără precedent în istorie. Iar România ar fi la mijloc.
Opţiunea lui Pasat şi vaca lui Păcală
Într-o vreme, oltenii se mândreau că Păcală ar fi creaţia lor. Treptat, au admis şi ei că năstruşnicul personaj a circulat prin tot spaţiul românesc, poate chiar mai mult ca oaia din balada „Mioriţa”.
M-a surprins în acest epos parabola pentru dreptul de a alege. La un moment dat, tatăl lui Păcală moare şi lasă celor trei feciori o singură vacă drept moştenire. După un timp, au hotărât ei să construiască fiecare câte un grajd, iar vaca, dotată cu liber arbitru, să opteze astfel singură care-i va fi stăpânul. Feciorul mai mare construieşte un grajd frumos, de lemn, învelit cu draniţă. Cel mijlociu ridică o minune de grajd din cărămidă. În tot acest răstimp, Păcală al nostru a dormit, s-a hodinit. În ziua sorocită pentru alegere, Păcală a tăiat nişte frunzari pe care i-a trântit la marginea drumului. Opţiunea vacii devenea previzibilă.
Mi-am adus aminte de această snoavă după ce am citit un interviu acordat de domnul Valeriu Pasat pentru ziarul „Vremia Novostei”. Ex-comandantul „structurilor de forţă” pune cam aceeaşi problemă a alegerii între Uniunea Europeană, o structură imperfectă, dar perfectibilă, şi Comunitatea Statelor Independente, un mamut care nu mai poate evolua fiindcă mamuţii au dispărut. Pe post de vacă aici este „poporul moldovean”. Nu vreau să supăr pe nimeni, dar există la Chişinău, la fel ca la Bucureşti, politicieni care îşi desconsideră alegătorii.
Iată ce spune domnul Pasat:
„Noi nu am spus niciodată că respingem ideea aderării la Uniunea Europeană. Şi chiar am afirmat că aderarea la UE este o poveste frumoasă. Numai că trebuie să le spui poveşti copiilor până la o anumită vârstă. Statul nostru este ţinut cu poveşti de 20 de ani. Ni se servesc mereu basme, cu toate că reprezentanţi ai politicii europene au declarat că, pe termen scurt - adică în următorii 35 de ani - nicio ţară din est nu va fi admisă în UE. De exemplu, Turcia, o ţară cu un potenţial economic mult mai important, a depus declaraţia de aderare la Uniunea Europeană de peste 20 de ani şi tot nu o primesc. Poate oare conta pe aşa ceva Moldova, cu economia ei ruinată, cu o politică internă instabilă, cu conflictul transnistrean încă nerezolvat? Deocamdată, Chişinăul nu a depus declaraţia pentru aderare la UE.
Noi propunem: haideţi să depunem declaraţii de aderare a republicii la Uniunea Europeană şi la Uniunea Vamală din CSI, iar apoi vom vedea în ce direcţie va fi mai profitabil să mergem”.
Nu vreau să jignesc pe nimeni. Nu am calitatea să dau sfaturi din afară, dar nu eu pun în faţa locuitorilor din R. Moldova asemenea alternative care se exclud total. Comunitatea Statelor Independente nu există de fapt, iar despre o opţiune clară pentru Uniunea Europeană vorbeşte răspicat doar Alianţa pentru Integrare Europeană, dar şi acolo cu octave diferite. Ce a făcut însă Alianţa într-un an pentru a transforma mica republică în subiect de politică majoră la Bruxelles, nu s-a făcut în 19 ani. Dacă am fi avut la Chişinău (şi la Bucureşti) oameni atât de hotărâţi încotro să meargă şi la ce uşă să bată, R. Moldova era astăzi lângă ţările baltice. Nu ar mai fi fost hăituiţi oamenii care plecau în căutare de lucru.
Cu extrem de puţine excepţii, basarabenii şi transnistrenii au fost minţiţi timp de 19 ani fiindcă, de la Mircea Snegur la Vladimir Voronin, nimeni nu opta deschis pentru proiectul european şi, deci, implicit, pentru apropierea inevitabilă şi firească de România. Principiul “Sî sujim di la douî vaşi” fusese inaugurat magistral de Snegur. Dublul limbaj politic pentru Moscova şi pentru Bucureşti atunci s-a patentat, iar Voronin l-a perfecţionat.
Sigur că orice politician are dreptul să poarte orice mesaj. De exemplu, noi vrem să fim extratereştri, ca umoriştii de la “Planeta Moldova”. Dar să fii istoric şi să mai vii în faţa oamenilor cu astfel de opţiuni dihotomice, este cel puţin surprinzător. Eu nu spun că opţiunea pentru Rusia este periculoasă, deşi, dacă ai aceleaşi convingeri ca Igor Smirnov, mancurt te numeşti. Dar Rusia însăşi, pentru modernizarea de care face atâta caz Dmitri Medvedev, acest al doilea Petru cel Mare, are nevoie “ca de aer” – ca să folosesc o expresie a domnului Pasat – de tehnologia occidentală. Acolo este competiţia economică adevărată şi Moscova a făcut alegerea corectă. Numai că, pentru “modernizaţia”, nu are nevoie doar de tehnologia germană, mai are nevoie şi de nemţi. Izolarea în CSI este un proiect revolut pentru refacerea Uniunii Sovietice pe ţeava Gazpromului şi nu duce decât la înapoiere. Ar fi la fel de stupid ca românii să mai viseze astăzi la refacerea CAER-ului de pe vremuri, care a însemnat înapoiere tehnologică. Chiar dacă vaca se duce la frunzarii lui Păcală, alegerea este oricum proastă. Vaca lui Păcală nu este liberă, câtă vreme reacţionează la primul stimul. A-i minţi şi acum pe basarabeni cu mirajul economiei ruseşti generoase este criminal. Pe această rampă ţopăie toţi stataliştii de la Chişinău, de la găgăuzi, la Voronin şi până la Marian Lupu.
Cred că, într-o bună zi, oamenii obişnuiţi din R. Moldova – fie ei români (moldoveni), ruşi, ucraineni sau găgăuzi – le vor arăta acestor politicieni adevărata opţiune care trebuia făcută demult. Deja este târziu, dar nu imposibil. Este alegerea naturală pentru destinul copiilor lor, iar acest lucru nu mai ţine de jocuri politicianiste pe seama celor mulţi. Chiar şi geografic, Uniunea Europeană este mai aproape decât Rusia. Nu cred că basarabenii vor accepta uşor trecerea de la sârma ghimpată la frontiera cu laseri pe Prut. În mod sigur, ei nu merită un asemenea viitor. Nu este nici în interesul României o astfel de alternativă.
Singura cale pentru aderarea R. Moldova la UE este unirea cu România
Scriu ruşii în draci despre iminenta unire a tuturor românilor. Dacă noi am avea o asemenea obsesie – cu excepţia unora ca mine – cu siguranţă că ruşii ar avea dreptate şi această restanţă istorică s-ar rezolva. Iată ce publică una din cele mai agresive publicaţii antiromâneşti de la Moscova:
“PRAVDA (Rusia), 13 noiembrie 2010 - În 2011, Moldova va depune cererea de aderare la Uniunea Europeană, a spus pe 11 noiembrie premierul moldovean Vlad Filat. El susţine că, în ultima vreme, ţara a obţinut progrese în promovarea reformelor, al căror obiectiv a fost atingerea standardelor europene pentru a depune cererea de aderare. Filat a spus că aceasta este prima etapă pentru intrarea Moldovei în UE.
Iniţial, anunţul a fost dat de Iurie Leancă, ministrul moldovean de Externe, sugerând că anul 2011 nu a fost ales întâmplător fiindcă atunci preşedinţia Uniunii Europene va fi controlată de Polonia. Iar această ţară, cum speră liberalii moldoveni, va avea posibilitatea să împingă aderarea ţării lor la UE.
Unul din motivele pentru care susţinătorii integrării Moldovei în UE ridică din nou această problemă este intenţia declarată pe 25 octombrie 2010 de către reprezentanţii Uniunii Europene de a anula vizele pentru cetăţenii moldoveni. Şi deşi, după cunoştinţele lui Vlad Filat, pentru acest lucru, Chişinăul este obligat să îndeplinească o serie de condiţii, inclusiv asigurarea securităţii datelor cu caracter personal, a documentelor care atestă personalitatea, securitatea la frontieră, crearea condiţiilor pentri procesul de migraţie etc., autorităţile moldoveneşti consideră că în 2012 vizele vor fi ridicate.
Precizăm că intrarea în UE este piatra de încercare a promisiunilor Alianeţi pentru Integrare Europeană, Vlad Filat fiind unul din lideri.
Rezultatele alegerilor vor stabili soarta alianţei liberal-democrate: Moldova este republică parlamentară şi deci deputaţii stabilesc cine va fi şeful statului. Mai ales că acolo este criză politică de peste un an şi jumătate. Cu atât mai grav, cu cât alegătorii nu au putut până acum să aleagă un preşedinte.
E posibil să reuşească planul lui Filat? Mulţi politicieni rămân sceptici. După opinia lui Valeriu Pasat, liderul Partidului Umanist, "Turcia, care are un potenţial economic mult mai important, a depus cererea de aderare la UE de peste 20 de ani şi nu e primită. Poate oare să se considere Moldova cu mai multe şanse, ea care are o economie distrusă, instabilitate politică internă şi conflictul transnistrean nerezolvat?"
Vladimir Voronin, liderul Partidului Comuniştilor, este solidar cu Pasat: "Nimeni astăzi, nici de la Bruxelles, nici la de Chuişinău nu poate să dea un răspuns la întrebarea când anume va intra Moldova în UE şi dacă va intra în general".
Ţara nu corespunde criteriilor europene privind dezvoltarea economică. Uniunea Europeană nu a făcut gesturi de bunîăvoinţă. Şi e de înţeles. La Bruxelles, se manifestă îngrijorarea că, prin aderarea la UE, vor năvăli alţi căpşunari şi prostituate.
Ghennadi Kolenko, expert al Institutul ţărilor CSI pentru Moldova şi Baltice:
"Năzuinţa liberalilor spre o viaţă mai bună este de înţeles. Ei visează râuri de lapte şi miere. Demnitarii europeni nu dau nicio şansă pentru aderarea Moldovei la UE. Principalul document în acest sens a fost Carta Specială, conform căreia nu se preconizează extinderea UE în următorii ani.
Moldova nu corespunde niciunui criteriu de la Bruxelles pentru a pretinde aderarea. Nici conflictul transnistrean nu este reglementat".
Olga Potiomkina, directoare Departamentului integrării europene de la Academia Rusă:
"La fel ca toate celelalte ţări din Parteneriatul Estic, de genul Belarus, Moldova are relaţii speciale cu UE. Totuşi nimeni nu a promis aderarea lor fiindcă trebuie să corespundă unor criterii minime ale UE. Singura variantă pentru Moldova ca să intre în UE este să se unească cu România. Acest lucru însă este puţin verosimil. Bruxellesul a dat de înţeles deschis Bucureştiului că România - chiar şi fără Moldova - a creat pentru UE o sumedenie de probleme".
Miller: "România nu mai poate să ia locul Bulgariei în proiectul South Stream"
Mare greşeală am făcut că i-am primit pe ruşi la vorbă pentru ca Moscova să-i poată şantaja pe bulgari.
România nu va mai putea să ia locul Bulgariei în proiectul gazoductului South Stream, dar se poate alătura ca unul din participanţi, a declarat pe 13 noiembrie Alexei Miller, directorul Gazprom, citat de RIA Novosti. "Noi elaborăm cu Bulgaria condiţiile tehnice, am semnat o convenţie interguvernamentală privind realizarea proiectului, dar nu avem o asemenea convenţie cu România", a explicat Miller unui ziarist care întrebase dacă România ar putea lua locul Bulgariei în acest proiect.
Se presupune deci că acest gazoduct va ieşi din Marea Neagră pe ţărmul Bulgariei.
Şeful Gazprom a menţionat că holdingul cercetează cu România posibilitatea aderării acestei ţări la proiectul South Stream.
LUKOIL, cea mai mare companie particulară din Rusia, plănuieşte să cheltuiască 1,5-2 miliarde de dolari pentru retehnologizarea unei rafinării din Bulgaria, a afirmat Vladimir Putin la conferinţa de presă de după terminarea convorbirilor cu omologul bulgar Boiko Boriosv.
"Se continuă investiţiile din sectorul energetic bulgar. Compania noastră LUKOIL a investit deja un miliard de dolari pentru construirea şi retehnologizarea unei rafinării şi se pregăteşte să mai aducă un miliard şi jumătate-două miliarde", a spus premierul rus.
Putin a precizat că o altă companie rusească - "Gazprom Nefti" - este gata să declanşeze lucrările de prospecţiuni geologice pe platoul Mării Negre, la frontiera cu România.
Vladimir Putin s-a întors din Bulgaria cu un căţel oferit de Boiko Boriosv. I-a plăcut cadoul dat de premierul bulgar. Rusia pierde însă atractivitatea pentru investitori şi este, la acest indicator, pe o poziţie inferioară ţărilor africane. Calitatea Rusiei de membru în grupa ţărilor cu o economie în ascensiune rapidă (Brazilia, Rusia, India şi China), grupă supranumită BRIK, este tot mai nefirească. Această concluzie se poate trage din sondajul realizat de Bloomberg Global Poll, la întocmirea căruia au participat peste o mie de investitori, analişti şi comercianţi, care au desemnat cele mai atractive ţări pentru capitaluri.
La întrebarea "Ce ţară oferă cele mai bune posibilităţi pentru investiţii în 2011?", 33% din investitorii chestionaţi au ales China. Brazilia ocupă locul al doilea în sondaj (31%), iar India cu 29% este pe poziţia a treia. Urmează Statele Unite (23%), Africa (11%). În ce priveşte atractivitatea pentru investitori, Rusia ocupă poziţia a 6-a, cu 10% din voturile investitorilor.
(Conform sondajului Bloomberg, cea mai lipsită de atractivitate pentru investitori este Uniunea Europeană, cu 37% din voturi, urmată de Japonia - 30%, SUA - 24% şi Marea Britanie - 22% - nota trad.)
Pesimismul investitorilor străini faţă de economia rusă apare nu numai în sondaje şi în statistică, dar şi în opiniile analiştilor pro-guvernamentali. "Este îngrijorător că în Rusia se remarcă amplificarea migraţiei capitalului. Brazilia, China şi India au probleme cu intrarea capitalului. Aceste ţări încearcă să introducă - Brazilia a introdus deja - controlul operaţiunilor valutare de capital. Iar noi ne aflăm în situaţia de a impune controlul asupra contului de capital fiindcă de la noi fuge capitalul", consideră Vladimir Mau, membru al Consiliului prezidenţial pentru ştiinţă, tehnologii şi educaţie, rectorul Academiei de Ştiinţe Naturale.
Creşterea economiei ruse din trimestrul al treilea s-a redus de două ori, a comunicat Rosstat. Produsul Intern Brut al Rusiei a crescut însă în trimestrul al treilea cu 2,7%, comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Astfel, creşterea economiei pe trimestrul al doilea (comparativ cu al doilea trimestru al anului 2009) a fost considerabil mai mare - 5,2%. Încetinirea creşterii economice în trimestrul al treilea se explică prin prăbuşirea agriculturii din cauză că nu s-au făcut cerealele ca urmare a secetei din vară. Acum, creşterea de 4% a PIB-ului, atât cât preconiza Guvernul rus, pare practic de neatins.
Au existat însă şi noutăţi optimiste. Pe 13 noiembrie, premierul bulgar Boiko Borisov i-a dăruit lui Vladimir Putin un căţel extrem de drăgălaş. Şeful guvernului rus a luat căţelul în braţe, l-a strâns la piept şi l-a sărutat. "Mulţumesc!", a spus el. După cum arată siteul vesti.ru, bulgarii i-au dat lui Putin un căţel din rasa karakacean, rasă foarte populară la bulgari. Un asemenea câine are o lungime de 60-70 de centimetri. Chinologii au remarcat caracterul liniştit al acestui câine foarte devotat, energic şi atent.
(Rasa Karakacean este omologată de bulgari din anul 1991. Pare însă identică cu rasa Ciobănescul Mioritic din România. Federaţia Chinologică Internaţională nu a recunoscut însă aceste două rase, care, de fapt, este una singură, după cum arată trăsăturile principale – nota mea).
Căţelul oferit de Boiko Borisov a încheiat complicatele negocieri ruso-bulgare, unde s-a obţinut un progres doar parţial. În sfârşit, partea bulgară a semnat cu Gazprom o convenţie pentru crearea societăţii mixte pentru elaborarea proiectului conductei South Stream. Cu toate acestea, alte aspecte ale colaborării bilaterale rămân încă neclare - nu se cunoaşte perspectiva centralei atomo-electrice Belene, nu s-au finalizat negocierile referitoare la preţul gazulşui rusesc, iar proiectul conductei petrolifere Burgas-Alexandropolis necesită încă evaluări, consideră bulgarii.
Mare greşeală au făcut bocii că l-au primit la vorbă pe Miller, ştiind că ruşii vor să şantajeze Bulgaria, îmbrobodindu-i pe români. Iar dacă nu au intuit, atunci să plece de-acolo!
Barroso ne-a pus in fata faptului implinit: am semnat tratatul de frontieră cu cele şase judeţe româneşti din est
Aflat la reuniunea dedicata Strategiei Dunărene, Jose Manuel Durao Barroso, preşedintele Comisiei Europene, a anunţat că România şi Republica Moldova semnează în aceeaşi zi tratatul privind regimul de frontieră. "Salutăm cu entuziasm semnarea tratatului dintre România şi Moldova. Ştiu că sunt iniţiative similare în Balcani. Trebuie să profităm de acest moment", a spus Barroso.
Surprinzător este că Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti nu a comunicat nimic până în ziua semnării.
După anunţul făcut de Barroso, a venit şi MAE cu confirmarea. Premierul basarabean Vlad Filat a venit special în capitala României pentru a semna tratatul cu Teodor Baconschi, şeful diplomaţiei române.
Ulterior, enigma s-a descifrat: Barroso nu avea nicio vină. Propunerea a venit de la Bucureşti, la insistenţele lui Vlad Filat, care a venit la reuniunea statelor dunărene şi a semnat tratatul, fără să-l informeze pe preşedintele Mihai Ghimpu, chiar dacă era interimar. Iată lucruri care nu se fac într-o alianţă.
Viorel Patrichi
Sub faldurile Trilateralei
În ţara stenogramelor pierdute de procurori, părea să nu se mai întâmple nimic. Între doi cârnaţi şi trei caltaboşi, furaţi sau pierduţi, pentru care s-a dat NUP înainte de începerea anchetei, nu mai era nimic de zis, de făcut, cu excepţia enunţului „Băsescu e de vină!”.
Dar mare noroc pe noi că a venit domnul Mario Monti, preşedintele Comisiei Trilaterale, şi tot românu parcă răsuflă mai uşurat de-atunci. El era uşurat oricum, dar acum simte că zboară. Românu adică, nu Monti!
Cu acest prilej aşa de ales, şi-a pus şorţuleţul şi venerabilul Adrian Severin, acest expert în hidrogenul Parlamentului European, de unde nimeni nu-l mai sminteşte până la urnă. A venit şi Mihai Tăxăsescu alături de Mugur Isărescu, să ne arate cum se salvează bugetele patriei.
Şi pentru că aceşti domni se gândeau aşa încrâncenat la binele patriei şi al lumii, musai era să fie cât mai secretă întâlnirea lor. Mai ales că a fost şi Nepotu Mătuşii Tamara acolo. Dar nu vă sfiiţi de gravele inadvertenţe politice, morale, culturale, ei oricum se află sub aceeaşi obedienţă, ca să vorbim ca ei. Iar dacă dumnealor au pus ţara la cale, este normal să nu ştim şi noi ce viitor ne scot ei din şorţ. Că doar este vorba de viitorul nostru. De ce să ştim şi noi?
Fiindcă, n-aşa?!, totul e atât de inocent! Venerabili oameni de afaceri din America de Nord, din Europa şi din Japonia, pentru a da o privire cât mai oblică asupra realităţilor mondiale, au pus bazele Trilateralei în 1973. În frunte cu bancherul american David Rockefeller. Parcă am mai auzit noi de acest luptător pentru binele lumii. Sau ne înşelăm?
Ei se întâlnesc în secret, din dragoste pentru popoare. „Iubind în taină, am păstrat tăcere,/ Gândind că astfel o să-ţi placă ţie...” În realitate, dumnealor strivesc voinţa guvernelor naţionale şi le rup de interesele generale pentru a le înhăma la faetonul deşertăciunii, în lupta pentru puterea mondială a unei pretinse elite. Dacă influentul Peter Sutherland, preşedintele găurii negre de la Goldman Sachs, a venit la Bucureşti, vom ieşi într-un exod de fericire din criza economică mondială. Nu putea să lipsească Daniel Funeriu. De mare mirare că fu poftit Daniel Dăianu, dar nu fură alde Călin-Filă-dă-Poveste şi Dinu Păturiciu. „Mesajele care vor fi date în zilele următoare vor fi foarte importante pentru România. Această organizaţie nonguvernamentală aduce progresul, aduce, cred eu, unitate", a declarat Mihai Tăxăsescu, reprezentantul României la FMI.
Poate să fim noi nesimţitori că nu vedem progresu cu şorţ...
Cu prilejul dineului oferit acestor guleraţi, Marinelu a avut stupit la furcă şi a ţinut un discurs excelent: . „Prin poziţia sa geografică, România este obligată să dovedească mai multă creativitate în politica regională decât, de pildă, ţările din centrul Uniunii Europene. Proximitatea noastră este complexă şi eclectică: ne învecinăm atât cu state membre, cât şi cu zone încă incomplet stabilizate, care ridică numeroase provocări legate de slaba guvernanţă, identităţi naţionale fragile şi, mai ales, conflicte îngheţate - o reală ameninţare la adresa stabilităţii europene. Soluţionarea acestor conflicte este esenţială pentru integritatea şi stabilitatea ţărilor afectate şi trebuie să reprezinte o preocupare imediată a Uniunii Europene", a explicat preşedintele României. Spre coşmarul unui oarecare George Bâră de la Cluj, care crede că Marinelu „este mai rău ca Voronin”. O inepţie mai mare nu am auzit încă.
Măcar Voronin l-a decorat cu Ordinul „Ştefan cel Mare” pe generalul KGB Nikolai Patruşev, care a condus 8 ani FSB!
De la Prostănacu la Pontănacu
Cum am trecut noi pe lângă fericire şi n-am ştiut! Noroc de procurorii care pierd stenogramele că aşa mai aflăm şi noi cât de sulfuroasă este mezalianţa dintre politică şi afaceri.
Această mostră ar trebui săpată în piatră pe faţada primului bordel din Bucureşti:
„Sorin Ovidiu Vântu: Domnul meu, vreau să fiu primul român care vă adresează urarea de: Felicitări, domnule preşedinte al României!
Mircea Geoană: Doamne ajută! Ce cifre ai?
Sorin Ovidiu Vântu: Domnule preşedinte al României, sunt primul român care v-a spus astfel. V-aş ruga totuşi să mă notaţi în catastifele istoriei.
Mircea Geoană : Am notat. Deja sunt cu pixul în mână”.
Şi pe câţi ar fi trebuit Prostănacu să noteze la tain dacă ajungea la Cotroceni...
Să nu fiu rău înţeles: nu susţin că bocii ar fi cu mult mai presus, dar parcă nu au coborât chiar până acolo. Se întâmplă (?) uneori să nu cunoască pentru ce votează, să nu ştie cum se fură metodic, dar mai au timp să se maturizeze. De aceea, încă nu le acord suficientă atenţie. Deocamdată, pare să dea strechea în cei din categoria Cristian Preda, acest expert de la “Ştefan Gheorghiu II”, care ar vrea să-l elimine pe Emil Boc. Să punem şi noi unul mai acătării, să nu simtă cloşca atunci când îi iei ouăle din cuibar!
Până la urmă, lichelele se vor solidariza, dar încă nu-i momentul. Marko Bellissima dă semne de oboseală politică, după ce a obţinut prin şantaj o lege strâmbă pentru învăţământul din România. Şi încă mai şade la iesle. Sau poate vine Pontănacu şi ne ajută cu tata socru să scăpăm de dezastru. Că tot a încercat el să-l dea jos pe Micu Pirania, a cumpărat o duzină de boci, însă le-a dat prea puţin şi l-au trădat. Ce ticăloşi! Nu avea Pontănacu dreptate să fie dezamăgit în faţa teleastelor? Sigur că da!
Ce şanse mai avem noi, cei fără număr, dacă vom fi reprezentaţi mereu strâmb, în baza unui algoritm întâmplător? Ca o Casandră ortodoxă, Dan Puric spunea recent: “Noi, ca popor, pentru a supravieţui, trebuie să ne tragem în munţi, în cultură. Altfel, ne calcă gorilele cu Jeep-ul”. Nu, maestre, putem să ne retragem noi în munţi de cultură, gorilele ne fură şi cărţile dacă nu intrăm noi înşine în politică, să le dăm peste labe. Cred că l-aş vota pe Dan Puric sau pe unul ca el. A venit timpul...
Lăsaţi-l dracu, e-un poet!
S-a dus la picioarele lui Mihai Eminescu. Nici nu se putea pentru Adrian Păunescu o recunoaştere mai frumoasă. Primul a făcut apostolat prin toate provinciile româneşti, pe când ţara nu era adunată. Al doilea şi-a tunat misionariatul prin Cenaclul Flacăra, pe când detractorii lui de astăzi nici nu îndrăzneau să rostească măcar cuvintele „Basarabia” sau „Cernăuţi”.
Într-o perioadă fără perspectivă, Adrian Păunescu a creat iluzia, pentru tinerii din România, că se poate striga adevărul. Şi chiar o făcea. Ce se făcea cu acel adevăr era treaba fiecăruia. Ca la teatru, unde românii aplaudau la replici echivoce. Scria despre „analfabeţii care ne conduc”, îi cerea lui Moş Gerilă să-l aducă înapoi pe Moş Crăciun, după care alterna cu poeme dedicate, dezagreabile, de genul „Omul ţării”, „Bărbatul Ţării”, „Stejarul din Scorniceşti”. Striga un adevăr şi abjura mereu, ca într-un ritual nebun. Scepticii cârteau pe la colţuri: „Atât îi dă voie Ceauşescu să muşte, atât e lanţul...” Acest poeta vates îşi construia astfel propria iluzie de libertate şi nu accepta că devine histrion fiindcă el chiar suferea de rănile cetăţii.
Aşa înţelegea el lupta de militant în plan social. Lanţul lui Ceauşescu! Oare cine putea să ţină un vulcan în hăţuri? Era puternic, flămând mereu şi posesiv în viaţa socială, la fel ca în dragoste. La el totul trebuia să fie mare, pantagruelic. Până şi suferinţa lui trebuia să fie cea mai sinceră, cea mai devastatoare. Cine crede că juca teatru se înşeală: el chiar aşa era. Deşi dobândise o popularitate imensă, el era convins că Nicolae Ceauşescu duce o politică de interes naţional. Până într-o zi. Colonelul Dumitru Burlan, care i-a fost în preajmă o vreme, povestea că Mult Stimata i-a zis Mult Iubitului: „Nicule, Păunescu e periculos. El poate umple Stadionul 23 August în trei ore”. Şi atunci toţi secretarii de partid din judeţe au primit ordinul să-i ofere lui Păunescu numai săli mici. Să nu se mişte prea mult. Dar cum să ţii un uragan într-o nucă? Aşa a apărut pretextul de pe stadionul de la Ploieşti, unde nu a murit nimeni, dar nouă ni s-a spus că tinerii au fost striviţi în timpul orgiilor sexuale. Venea furtuna...
Sigur că şi-a creat o bunăstare de mogul pe timpul comuniştilor, pentru care până şi „prietenul” Eugen Barbu îl ura sincer. Devenise influent şi chiar i-a ajutat pe mulţi. „În România, cei mai urmăriţi oameni erau Nicu Ceauşescu şi Adrian Păunescu”, mi-a spus acelaşi colonel. Urmăriţi, nu doar supravegheaţi. Dacă Eminescu ar fi trăit în acea perioadă, ori sfârşea la Canal, ori în zarca de la Aiud, dar nu l-ar fi înţeles pe Păunescu. De aceea, nu rezistă comparaţia, îmi pare rău pentru entuziaşti.
Pentru a nu-l dezumaniza, Dumnezeu a avut grijă să-i dea lui Adrian Păunescu atâta suferinţă pe măsura grandilocvenţei lui. În cartea „Uşor cu pianul pe scări”, Marin Sorescu nota inconfundabil: „Dacă mor, aş vrea să fiu îngropat în acelaşi cimitir cu Adrian Păunescu să nu mă plictisesc”.
A venit revolta indusă din 1990, când l-au uitat toţi din eşalonul al doilea, ajunşi la putere ca... revoluţionari cu certificate de luptători. Devenea un dinozaur alb printre varanii lui. A activat în Partidul Socialist al Muncii cu Ilie Verdeţ, a candidat la preşedinţia României, fără sorţi de izbândă. Şi a intrat în Parlament, şi lumea din jurul lui se prăbuşea mereu. Într-un târziu, Ion Iliescu l-a acceptat, dar nimeni nu-l mai înţelegea: toţi erau... pragmatici. În ziua înmormântării, Adrian Năstase regreta că „nu am făcut suficient pentru el”. Cine l-a oprit să-l numească ministru al Culturii? Da, dar dacă ajungea la portofoliu, poetul bătea cu pumnul în masă şi ar fi cerut bani pentru Cultură şi iar nu era bine. Nu s-a dezis de baronii roşii din jur, aşa cum nu i-a întors spatele lui Ceauşescu, iar când partidul lui, împreună cu liberalii, a modificat legea electorală, a venit şi lovitura: a intrat în Parlament cel de pe locul al treilea, iar poetul de pe locul întâi a plecat acasă.
L-am văzut pe academicianul Dan Berindei cum regreta lângă sicriu că titanul de la Bârca nu a fost primit în Academie: ei bine, în acel moment, portretul de pe cruce al poetului a căzut la pământ...
„Nimeni din istoria culturii nu a făcut atât de mult pentru moartea lui. A trebuit să plece pentru a ne convinge că românii mai au încă reflexe, nu au murit”, îmi spunea Dan Zamfirescu, un mai vechi prieten. Chiar aşa a făcut: şi-a sunat prietenii şi adversarii chiar şi pe Mircea Dinescu şi pe Cristian Tudor Popescu.
Şi s-a dus. Acum chiar că s-a stins triada marilor poeţi din perioada comunistă: Nichita Stănescu, Marin Sorescu, iar acum şi Adrian Păunescu. Atât am avut. Fiecare cu timbrul lui inconfundabil. Fiecare merita un Nobel pentru literatură, dar ultimul ar fi putut lua şi un Oscar pentru actorie şi regie. Autentice rămân elegiile lui ca un bocet de popor vechi la răscruce de drumuri. În aceste poeme este cu adevărat mare. A fost un fenomen de nivel european prin tot ce a făcut fiindcă a izbutit să ridice spre idealul naţional „generaţia-n blugi”. A murit şi a rămas tăcere în cultura noastră, prea multă tăcere, chiar şi pentru detractorii lui.
„O, biect actor! O, biet artist! / Rolurile mor./ Viaţa e un teatru trist...” Când ploaia a dezlipit peruca voievodului, oamenii care stăteau la coadă să cumpere salam, i-au aruncat: „Lăsaţi-l dracu, e-un actor!” Aici şi-a construit autoportretul. Nu cred să apară curând un vizionar cu jepan şi sirenă pentru tinerii derutaţi de astăzi. Ca să le spună ce?
Şi în timp ce militarii salutau cu prima salvă plecarea poetului, trecea prin faţa lor, cu pletele-n ochi şi cu degetele-n urechi, o adolescentă emo...
Unirea României cu Basarabia se va face pe axa Dunării
De ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavrilă, Uniunea Europeană a fost cu ochii pe tot spaţiul românesc. O zi în care s-a creionat un plan ambiţios, pentru care, dacă se găsesc bani, ieşim din criză.
Prezent la reuniunea dedicată strategiei dunărene, organizată la Bucureşti pe 8 noiembrie, Jose Manuel Durao Barroso, preşedintele Comisiei Europene, a afirmat că acest proiect deschide „oportunităţi enorme”. "Provocarea este să accelerăm procesul de depăşire a asperităţilor regionale, importantă este elaborarea de politici. (...) Noua strategie va fi o oportunitate pentru ca ţările să accelereze avantajele integrării, folosind mult mai bine fondurile care există la nivel regional. Provocarea cu care ne confruntăm este să accelerăm procesul de depăşire a acestor disparităţi regionale, iar în acest context Strategia Dunării este o inovaţie politică", a spus Barroso.
Au venit la Bucureşti 22 de delegaţii şi 14 şefi de guverne din bazinul dunărean . Este un proiect politic major şi sperăm că nu va fi îngropat ca « Drumul Mătăsii ».
Până la găsirea surselor financiare pentru transformarea Dunării într-o “magistrală fluvială” de 3000 de kilometri, cum a spus Traian Băsescu, putem visa cu ochii deschişi. În România au fost deja elaborate peste 10.000 de proiecte care vizează regiunea Dunării, ce vor avea nevoie de fonduri, dar şi de o prioritizare. Printre cele mai importante proiecte pe care România speră să le ducă la îndeplinire cu ajutorul Strategiei se numără canalul Dunăre-Bucureşti, construirea a două noi poduri România-Bulgaria, refacerea infrastructurii portuare (România are 12 porturi fluviale care trebuie modernizate), crearea unui institut internaţional pentru studierea ecosistemelor din Delta Dunării.
" Trebuie să lansăm proiecte importante de conectare a infrastructurii şi să utilizăm mult mai bine potenţialul extraordinar al regiunilor limitrofe cu R. Moldova şi cu Ucraina. Asigurarea navigabilităţii Prutului inferior şi legarea regiunilor vecine prin construirea unor poduri peste Prut şi Dunăre reprezintă proiecte prioritare pentru locuitorii acestor zone", a spus Traian Băsescu.
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a propus mai multe proiecte, din care şapte prioritare, care ar urma să fie incluse în Planul de Acţiune al Comisiei Europene privind implementarea Strategiei Dunării
Cele şapte proiecte vizează îmbunătăţirea condiţiilor pentru transportul fluvial. Valoarea totală a proiectelor este de vreo 450 milioane de euro. Anca Boagiu s-a dus glonţ la Bruxelles cu această misiune: să caute bunăvoinţa finanţiştilor şi bani. Concretizarea planului ar accelerea şi construirea autostrăzilor.
Dacă la Strategia dunăreană adăugăm autostrada Marea Baltică-Marea Neagră şi autostrada inelară a Mării Negre, avem imaginea unui proiect faraonic al Uniunii Europene, fără precedent în istorie. Iar România ar fi la mijloc.
Opţiunea lui Pasat şi vaca lui Păcală
Într-o vreme, oltenii se mândreau că Păcală ar fi creaţia lor. Treptat, au admis şi ei că năstruşnicul personaj a circulat prin tot spaţiul românesc, poate chiar mai mult ca oaia din balada „Mioriţa”.
M-a surprins în acest epos parabola pentru dreptul de a alege. La un moment dat, tatăl lui Păcală moare şi lasă celor trei feciori o singură vacă drept moştenire. După un timp, au hotărât ei să construiască fiecare câte un grajd, iar vaca, dotată cu liber arbitru, să opteze astfel singură care-i va fi stăpânul. Feciorul mai mare construieşte un grajd frumos, de lemn, învelit cu draniţă. Cel mijlociu ridică o minune de grajd din cărămidă. În tot acest răstimp, Păcală al nostru a dormit, s-a hodinit. În ziua sorocită pentru alegere, Păcală a tăiat nişte frunzari pe care i-a trântit la marginea drumului. Opţiunea vacii devenea previzibilă.
Mi-am adus aminte de această snoavă după ce am citit un interviu acordat de domnul Valeriu Pasat pentru ziarul „Vremia Novostei”. Ex-comandantul „structurilor de forţă” pune cam aceeaşi problemă a alegerii între Uniunea Europeană, o structură imperfectă, dar perfectibilă, şi Comunitatea Statelor Independente, un mamut care nu mai poate evolua fiindcă mamuţii au dispărut. Pe post de vacă aici este „poporul moldovean”. Nu vreau să supăr pe nimeni, dar există la Chişinău, la fel ca la Bucureşti, politicieni care îşi desconsideră alegătorii.
Iată ce spune domnul Pasat:
„Noi nu am spus niciodată că respingem ideea aderării la Uniunea Europeană. Şi chiar am afirmat că aderarea la UE este o poveste frumoasă. Numai că trebuie să le spui poveşti copiilor până la o anumită vârstă. Statul nostru este ţinut cu poveşti de 20 de ani. Ni se servesc mereu basme, cu toate că reprezentanţi ai politicii europene au declarat că, pe termen scurt - adică în următorii 35 de ani - nicio ţară din est nu va fi admisă în UE. De exemplu, Turcia, o ţară cu un potenţial economic mult mai important, a depus declaraţia de aderare la Uniunea Europeană de peste 20 de ani şi tot nu o primesc. Poate oare conta pe aşa ceva Moldova, cu economia ei ruinată, cu o politică internă instabilă, cu conflictul transnistrean încă nerezolvat? Deocamdată, Chişinăul nu a depus declaraţia pentru aderare la UE.
Noi propunem: haideţi să depunem declaraţii de aderare a republicii la Uniunea Europeană şi la Uniunea Vamală din CSI, iar apoi vom vedea în ce direcţie va fi mai profitabil să mergem”.
Nu vreau să jignesc pe nimeni. Nu am calitatea să dau sfaturi din afară, dar nu eu pun în faţa locuitorilor din R. Moldova asemenea alternative care se exclud total. Comunitatea Statelor Independente nu există de fapt, iar despre o opţiune clară pentru Uniunea Europeană vorbeşte răspicat doar Alianţa pentru Integrare Europeană, dar şi acolo cu octave diferite. Ce a făcut însă Alianţa într-un an pentru a transforma mica republică în subiect de politică majoră la Bruxelles, nu s-a făcut în 19 ani. Dacă am fi avut la Chişinău (şi la Bucureşti) oameni atât de hotărâţi încotro să meargă şi la ce uşă să bată, R. Moldova era astăzi lângă ţările baltice. Nu ar mai fi fost hăituiţi oamenii care plecau în căutare de lucru.
Cu extrem de puţine excepţii, basarabenii şi transnistrenii au fost minţiţi timp de 19 ani fiindcă, de la Mircea Snegur la Vladimir Voronin, nimeni nu opta deschis pentru proiectul european şi, deci, implicit, pentru apropierea inevitabilă şi firească de România. Principiul “Sî sujim di la douî vaşi” fusese inaugurat magistral de Snegur. Dublul limbaj politic pentru Moscova şi pentru Bucureşti atunci s-a patentat, iar Voronin l-a perfecţionat.
Sigur că orice politician are dreptul să poarte orice mesaj. De exemplu, noi vrem să fim extratereştri, ca umoriştii de la “Planeta Moldova”. Dar să fii istoric şi să mai vii în faţa oamenilor cu astfel de opţiuni dihotomice, este cel puţin surprinzător. Eu nu spun că opţiunea pentru Rusia este periculoasă, deşi, dacă ai aceleaşi convingeri ca Igor Smirnov, mancurt te numeşti. Dar Rusia însăşi, pentru modernizarea de care face atâta caz Dmitri Medvedev, acest al doilea Petru cel Mare, are nevoie “ca de aer” – ca să folosesc o expresie a domnului Pasat – de tehnologia occidentală. Acolo este competiţia economică adevărată şi Moscova a făcut alegerea corectă. Numai că, pentru “modernizaţia”, nu are nevoie doar de tehnologia germană, mai are nevoie şi de nemţi. Izolarea în CSI este un proiect revolut pentru refacerea Uniunii Sovietice pe ţeava Gazpromului şi nu duce decât la înapoiere. Ar fi la fel de stupid ca românii să mai viseze astăzi la refacerea CAER-ului de pe vremuri, care a însemnat înapoiere tehnologică. Chiar dacă vaca se duce la frunzarii lui Păcală, alegerea este oricum proastă. Vaca lui Păcală nu este liberă, câtă vreme reacţionează la primul stimul. A-i minţi şi acum pe basarabeni cu mirajul economiei ruseşti generoase este criminal. Pe această rampă ţopăie toţi stataliştii de la Chişinău, de la găgăuzi, la Voronin şi până la Marian Lupu.
Cred că, într-o bună zi, oamenii obişnuiţi din R. Moldova – fie ei români (moldoveni), ruşi, ucraineni sau găgăuzi – le vor arăta acestor politicieni adevărata opţiune care trebuia făcută demult. Deja este târziu, dar nu imposibil. Este alegerea naturală pentru destinul copiilor lor, iar acest lucru nu mai ţine de jocuri politicianiste pe seama celor mulţi. Chiar şi geografic, Uniunea Europeană este mai aproape decât Rusia. Nu cred că basarabenii vor accepta uşor trecerea de la sârma ghimpată la frontiera cu laseri pe Prut. În mod sigur, ei nu merită un asemenea viitor. Nu este nici în interesul României o astfel de alternativă.
Singura cale pentru aderarea R. Moldova la UE este unirea cu România
Scriu ruşii în draci despre iminenta unire a tuturor românilor. Dacă noi am avea o asemenea obsesie – cu excepţia unora ca mine – cu siguranţă că ruşii ar avea dreptate şi această restanţă istorică s-ar rezolva. Iată ce publică una din cele mai agresive publicaţii antiromâneşti de la Moscova:
“PRAVDA (Rusia), 13 noiembrie 2010 - În 2011, Moldova va depune cererea de aderare la Uniunea Europeană, a spus pe 11 noiembrie premierul moldovean Vlad Filat. El susţine că, în ultima vreme, ţara a obţinut progrese în promovarea reformelor, al căror obiectiv a fost atingerea standardelor europene pentru a depune cererea de aderare. Filat a spus că aceasta este prima etapă pentru intrarea Moldovei în UE.
Iniţial, anunţul a fost dat de Iurie Leancă, ministrul moldovean de Externe, sugerând că anul 2011 nu a fost ales întâmplător fiindcă atunci preşedinţia Uniunii Europene va fi controlată de Polonia. Iar această ţară, cum speră liberalii moldoveni, va avea posibilitatea să împingă aderarea ţării lor la UE.
Unul din motivele pentru care susţinătorii integrării Moldovei în UE ridică din nou această problemă este intenţia declarată pe 25 octombrie 2010 de către reprezentanţii Uniunii Europene de a anula vizele pentru cetăţenii moldoveni. Şi deşi, după cunoştinţele lui Vlad Filat, pentru acest lucru, Chişinăul este obligat să îndeplinească o serie de condiţii, inclusiv asigurarea securităţii datelor cu caracter personal, a documentelor care atestă personalitatea, securitatea la frontieră, crearea condiţiilor pentri procesul de migraţie etc., autorităţile moldoveneşti consideră că în 2012 vizele vor fi ridicate.
Precizăm că intrarea în UE este piatra de încercare a promisiunilor Alianeţi pentru Integrare Europeană, Vlad Filat fiind unul din lideri.
Rezultatele alegerilor vor stabili soarta alianţei liberal-democrate: Moldova este republică parlamentară şi deci deputaţii stabilesc cine va fi şeful statului. Mai ales că acolo este criză politică de peste un an şi jumătate. Cu atât mai grav, cu cât alegătorii nu au putut până acum să aleagă un preşedinte.
E posibil să reuşească planul lui Filat? Mulţi politicieni rămân sceptici. După opinia lui Valeriu Pasat, liderul Partidului Umanist, "Turcia, care are un potenţial economic mult mai important, a depus cererea de aderare la UE de peste 20 de ani şi nu e primită. Poate oare să se considere Moldova cu mai multe şanse, ea care are o economie distrusă, instabilitate politică internă şi conflictul transnistrean nerezolvat?"
Vladimir Voronin, liderul Partidului Comuniştilor, este solidar cu Pasat: "Nimeni astăzi, nici de la Bruxelles, nici la de Chuişinău nu poate să dea un răspuns la întrebarea când anume va intra Moldova în UE şi dacă va intra în general".
Ţara nu corespunde criteriilor europene privind dezvoltarea economică. Uniunea Europeană nu a făcut gesturi de bunîăvoinţă. Şi e de înţeles. La Bruxelles, se manifestă îngrijorarea că, prin aderarea la UE, vor năvăli alţi căpşunari şi prostituate.
Ghennadi Kolenko, expert al Institutul ţărilor CSI pentru Moldova şi Baltice:
"Năzuinţa liberalilor spre o viaţă mai bună este de înţeles. Ei visează râuri de lapte şi miere. Demnitarii europeni nu dau nicio şansă pentru aderarea Moldovei la UE. Principalul document în acest sens a fost Carta Specială, conform căreia nu se preconizează extinderea UE în următorii ani.
Moldova nu corespunde niciunui criteriu de la Bruxelles pentru a pretinde aderarea. Nici conflictul transnistrean nu este reglementat".
Olga Potiomkina, directoare Departamentului integrării europene de la Academia Rusă:
"La fel ca toate celelalte ţări din Parteneriatul Estic, de genul Belarus, Moldova are relaţii speciale cu UE. Totuşi nimeni nu a promis aderarea lor fiindcă trebuie să corespundă unor criterii minime ale UE. Singura variantă pentru Moldova ca să intre în UE este să se unească cu România. Acest lucru însă este puţin verosimil. Bruxellesul a dat de înţeles deschis Bucureştiului că România - chiar şi fără Moldova - a creat pentru UE o sumedenie de probleme".
Miller: "România nu mai poate să ia locul Bulgariei în proiectul South Stream"
Mare greşeală am făcut că i-am primit pe ruşi la vorbă pentru ca Moscova să-i poată şantaja pe bulgari.
România nu va mai putea să ia locul Bulgariei în proiectul gazoductului South Stream, dar se poate alătura ca unul din participanţi, a declarat pe 13 noiembrie Alexei Miller, directorul Gazprom, citat de RIA Novosti. "Noi elaborăm cu Bulgaria condiţiile tehnice, am semnat o convenţie interguvernamentală privind realizarea proiectului, dar nu avem o asemenea convenţie cu România", a explicat Miller unui ziarist care întrebase dacă România ar putea lua locul Bulgariei în acest proiect.
Se presupune deci că acest gazoduct va ieşi din Marea Neagră pe ţărmul Bulgariei.
Şeful Gazprom a menţionat că holdingul cercetează cu România posibilitatea aderării acestei ţări la proiectul South Stream.
LUKOIL, cea mai mare companie particulară din Rusia, plănuieşte să cheltuiască 1,5-2 miliarde de dolari pentru retehnologizarea unei rafinării din Bulgaria, a afirmat Vladimir Putin la conferinţa de presă de după terminarea convorbirilor cu omologul bulgar Boiko Boriosv.
"Se continuă investiţiile din sectorul energetic bulgar. Compania noastră LUKOIL a investit deja un miliard de dolari pentru construirea şi retehnologizarea unei rafinării şi se pregăteşte să mai aducă un miliard şi jumătate-două miliarde", a spus premierul rus.
Putin a precizat că o altă companie rusească - "Gazprom Nefti" - este gata să declanşeze lucrările de prospecţiuni geologice pe platoul Mării Negre, la frontiera cu România.
Vladimir Putin s-a întors din Bulgaria cu un căţel oferit de Boiko Boriosv. I-a plăcut cadoul dat de premierul bulgar. Rusia pierde însă atractivitatea pentru investitori şi este, la acest indicator, pe o poziţie inferioară ţărilor africane. Calitatea Rusiei de membru în grupa ţărilor cu o economie în ascensiune rapidă (Brazilia, Rusia, India şi China), grupă supranumită BRIK, este tot mai nefirească. Această concluzie se poate trage din sondajul realizat de Bloomberg Global Poll, la întocmirea căruia au participat peste o mie de investitori, analişti şi comercianţi, care au desemnat cele mai atractive ţări pentru capitaluri.
La întrebarea "Ce ţară oferă cele mai bune posibilităţi pentru investiţii în 2011?", 33% din investitorii chestionaţi au ales China. Brazilia ocupă locul al doilea în sondaj (31%), iar India cu 29% este pe poziţia a treia. Urmează Statele Unite (23%), Africa (11%). În ce priveşte atractivitatea pentru investitori, Rusia ocupă poziţia a 6-a, cu 10% din voturile investitorilor.
(Conform sondajului Bloomberg, cea mai lipsită de atractivitate pentru investitori este Uniunea Europeană, cu 37% din voturi, urmată de Japonia - 30%, SUA - 24% şi Marea Britanie - 22% - nota trad.)
Pesimismul investitorilor străini faţă de economia rusă apare nu numai în sondaje şi în statistică, dar şi în opiniile analiştilor pro-guvernamentali. "Este îngrijorător că în Rusia se remarcă amplificarea migraţiei capitalului. Brazilia, China şi India au probleme cu intrarea capitalului. Aceste ţări încearcă să introducă - Brazilia a introdus deja - controlul operaţiunilor valutare de capital. Iar noi ne aflăm în situaţia de a impune controlul asupra contului de capital fiindcă de la noi fuge capitalul", consideră Vladimir Mau, membru al Consiliului prezidenţial pentru ştiinţă, tehnologii şi educaţie, rectorul Academiei de Ştiinţe Naturale.
Creşterea economiei ruse din trimestrul al treilea s-a redus de două ori, a comunicat Rosstat. Produsul Intern Brut al Rusiei a crescut însă în trimestrul al treilea cu 2,7%, comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Astfel, creşterea economiei pe trimestrul al doilea (comparativ cu al doilea trimestru al anului 2009) a fost considerabil mai mare - 5,2%. Încetinirea creşterii economice în trimestrul al treilea se explică prin prăbuşirea agriculturii din cauză că nu s-au făcut cerealele ca urmare a secetei din vară. Acum, creşterea de 4% a PIB-ului, atât cât preconiza Guvernul rus, pare practic de neatins.
Au existat însă şi noutăţi optimiste. Pe 13 noiembrie, premierul bulgar Boiko Borisov i-a dăruit lui Vladimir Putin un căţel extrem de drăgălaş. Şeful guvernului rus a luat căţelul în braţe, l-a strâns la piept şi l-a sărutat. "Mulţumesc!", a spus el. După cum arată siteul vesti.ru, bulgarii i-au dat lui Putin un căţel din rasa karakacean, rasă foarte populară la bulgari. Un asemenea câine are o lungime de 60-70 de centimetri. Chinologii au remarcat caracterul liniştit al acestui câine foarte devotat, energic şi atent.
(Rasa Karakacean este omologată de bulgari din anul 1991. Pare însă identică cu rasa Ciobănescul Mioritic din România. Federaţia Chinologică Internaţională nu a recunoscut însă aceste două rase, care, de fapt, este una singură, după cum arată trăsăturile principale – nota mea).
Căţelul oferit de Boiko Borisov a încheiat complicatele negocieri ruso-bulgare, unde s-a obţinut un progres doar parţial. În sfârşit, partea bulgară a semnat cu Gazprom o convenţie pentru crearea societăţii mixte pentru elaborarea proiectului conductei South Stream. Cu toate acestea, alte aspecte ale colaborării bilaterale rămân încă neclare - nu se cunoaşte perspectiva centralei atomo-electrice Belene, nu s-au finalizat negocierile referitoare la preţul gazulşui rusesc, iar proiectul conductei petrolifere Burgas-Alexandropolis necesită încă evaluări, consideră bulgarii.
Mare greşeală au făcut bocii că l-au primit la vorbă pe Miller, ştiind că ruşii vor să şantajeze Bulgaria, îmbrobodindu-i pe români. Iar dacă nu au intuit, atunci să plece de-acolo!
Barroso ne-a pus in fata faptului implinit: am semnat tratatul de frontieră cu cele şase judeţe româneşti din est
Aflat la reuniunea dedicata Strategiei Dunărene, Jose Manuel Durao Barroso, preşedintele Comisiei Europene, a anunţat că România şi Republica Moldova semnează în aceeaşi zi tratatul privind regimul de frontieră. "Salutăm cu entuziasm semnarea tratatului dintre România şi Moldova. Ştiu că sunt iniţiative similare în Balcani. Trebuie să profităm de acest moment", a spus Barroso.
Surprinzător este că Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti nu a comunicat nimic până în ziua semnării.
După anunţul făcut de Barroso, a venit şi MAE cu confirmarea. Premierul basarabean Vlad Filat a venit special în capitala României pentru a semna tratatul cu Teodor Baconschi, şeful diplomaţiei române.
Ulterior, enigma s-a descifrat: Barroso nu avea nicio vină. Propunerea a venit de la Bucureşti, la insistenţele lui Vlad Filat, care a venit la reuniunea statelor dunărene şi a semnat tratatul, fără să-l informeze pe preşedintele Mihai Ghimpu, chiar dacă era interimar. Iată lucruri care nu se fac într-o alianţă.
Viorel Patrichi
miercuri, 20 octombrie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
