Am întâlnit și politicieni abulic de fericiți...

Vedere de pe Centură. Germania să tacă! Vorbește Stroe!...

“Ministrul de interne al Germaniei a pierdut ocazia să tacă. Urma să se exprime în JAI, unde putea să spună orice; păcat. În sistemul nostru de activitate specifică a Ministerelor de Interne exista o vorbă: că trebuie să păstrezi limita legitimei apărări. Domnul ministru a depăşit limita legitimei apărări. Păcat pentru marea Germanie”, a precizat Radu Stroe, la Realitatea Tv.

Și a continuat ca la Rovine, ca la Posada: 

“Eu spun că noi am făcut ce trebuia să intrăm în Schengen. Germania se opune. Lăsăm Germania să găsească momentul când va considera ea că trebuie să intrăm în Schengen. Până atunci ne ocupăm de celelalte priorităţi privind integrarea în UE”. Hans-Peter Friedrich, ministrul german de interne, 

spusese că intenţionează să împiedice aderarea rapidă a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen. În cazul în care cele două ţări vor insista la Consiliul JAI asupra unui vot în privinţa stabilirii unui termen concret de aderare, Germania va recurge la veto, a spus ministrul german pentru “Der Spiegel”, citat de Die Welt. ”Extinderea spaţiului Schengen este acceptată de către cetăţenii noştri numai dacă sunt îndeplinite condiţiile de bază, ceea ce nu este cazul în prezent”, a afirmat ministrul Hans-Peter Friedrich.

Sigur, ar mai trebui adăugat că Germania are alegeri parlamentare în septembrie. Doamna Merkel nu se teme că ar pierde puterea deoarece conservatorii ei se mențin constant la 40% în sondajele de opinie. Iar adversarii de la Partidul Social-Democrat cantonează la fel de constant la 20%. Însă pericolul poate veni oricând din atitudinea unor categorii sociale, care au deja repulsie față de construcția europeană. De-acolo vin mesaje îngrijorătoare: De ce să muncească nemții pentru puturoșii din Grecia, România sau Bulgaria?; Să renunțăm la euro și să revenim la marca noastră puternică. Cui să spui că totuși construcția europeană este și o chestiune de coabitare înțeleaptă. Grecii nu vor da performanță germană nici peste o mie de ani din multe motive. Și atunci ce facem, îi abandonăm? 

Să rupem motanul!

Evident că noi am simțit cum ni se umflă rânza de mândrie patriotică atunci când l-am auzit pe Moș Teacă rățoindu-se la Germania. Avem și noi un bărbat de stat. Se de brăcinari cu... Angela Merkel. Bine, ea n-are, dar ar putea să aibă. Noi avem! 

Și a venit vocea autorizată a ministrului nostru de Externe. Titus Corlățean propune să rupem motanul cu Germania. Putem să rupem și coteiul, dar ne țin brăcinarele? Asta-i întrebarea. Sigur că aș fi vrut să-l văd pe domnul Corlățean că atacă la baionetă până la capăt și să ceară Germaniei să restituie României datoria de 19 miliarde de euro. Când l-am auzit rostind „Să rupem pisica!”, ma zis gata! Cere banii! Nici vorbă. 

 “S-au făcut presiuni ca România să renunţe la cele 19 miliarde de euro din Germania”, spune Radu Golban, un strălucit economist, stabilit în Elveția. 

Vasile Blaga, pe-atunci președintele Senatului, anunţase că BNR a identificat date suplimentare potrivit cărora Germania nu are datorii istorice faţă de România. În acest sens, Senatul a respins propunerea de înfiinţare a comisiei speciale privind datoria istorică pe care nemţii o au către ţara noastră. Propunerea de înfiinţare a Comisiei a fost respinsă cu 65 de voturi “împotrivă”, 48 “pentru” şi trei abţineri. Alt bărbat cu brațe tari! I-a dat cu flit tot lui Radu Golban. 

Economistul român spune că s-au făcut presiuni internaţionale asupra României pentru a renunţa la aceste creanţe, devreme ce o eventuală recuperare a lor ar putea crea un precedent, iar astfel mai multe ţări ar putea cere Germaniei să-şi onoreze datoriile istorice. “Nu s-a renunţat doar la aceste creanţe, ci şi la posibilitatea unor discuţii pe această temă. Momentul nu este oportun,  România şi-a luat angajamentul să sprijine un fond de salvare a Uniunii Europene“, a spus Golban.

România şi Germania au încheiat în 23 martie 1939 un contract de clearing, prin care ţara noastră se obliga să livreze Berlinului diverse mărfuri. Contractul prevedea că Germania trebuia să plătească în mărci germane imperiale către BNR, care achita apoi în lei româneşti către exportatori.

După izbucnirea controversei, reprezentanţii Ministerului german de Finanţe au susţinut că România a renunţat la orice pretenţie financiară faţă de Germania semnând Tratatul de Pace de la Paris, la 10 februarie 1947. Experţii spun însă că răspunsul este incorect. Aceasta pentru că articolul 28 din Tratatul de Pace de la Paris prevede că România renunţă la toate pretenţiile faţă de Germania „cu excepţia celor care rezultă din contracte şi alte obligaţii anterioare datei de 1 septembrie 1939, precum şi din drepturi dobândite înainte de aceeaşi dată”. Iată deci că Berlinul actual reacționează la fel ca Moscova, atunci când o țară mai mică își cere drepturile. Iar noua apropiere a celor două capitale trebuie să dea de gândit strategilor de la București. Cum, care? Titus Corlățean. De ce nu s-a luat la trântă cu Angela Merkel pe acest subiect?

“Am găsit solduri neachitate ale Casei de Compensaţie, la finele anului 1944, de un 1.126.000 mărci imperiale. Înainte de obţinerea datelor, am ştiut că a existat în timpul celui de-al doilea război mondial, începând cu anii 30 un model monetar de colaborare europeană, numită Uniunea de Clearing. Şi am dorit să aflu mai mult. Am văzut că Elveţia, Banca Naţională a Elveţiei a analizat toate tranzacţiile Elveţiei cu Germania din perioada celui de-al doilea război mondial şi ăsta a fost punctul de pornire a studiului. Într-o recomandare a Băncii Naţionale a Elveţiei din anul 2000, se menționează că a doua tranzacţie după tranzacţiile germano-elveţiene au fost cele germano-române. Cu aur prin Elveţia. Şi că din păcate nici după 1989 România nu arată niciun interes în a analiza aceste tranzacţii“, a precizat Radu Golban.

De ce domnul Corlățean nu s-a alăturat acestui specialist? Măcar să fi folosit această datorie a Germaniei ca punct de pornire în rezolvarea disputei pentru aderarea la Spațiul Schengen. Atunci domnul Corlățean ar fi fost naționalist. Altfel, expresia „Să rupem pisica”, folosită în acest context politic, face dovada unui populism minor. De fapt, însuși Marinelu a greșit atunci când i-a considerat naționaliști pe-alde Căcărău și Copy-Paste. Un politician care nu cântărește prioritățile și riscurile pentru țara lui nu poate fi naționalist. Nu orice râgâială contra Germaniei sau a Rusiei este și proba înțelepciunii politice, dovada că ai fi naționalist, dar mizăm pe premisa că prostimea oricum nu cunoaște noțiunile.

Dar să vedem de ce vrea ministrul Corlățean să rupă motanul: 

“Câtă vreme statul român, prin instituțiile sale, a fost un stat slab și, după data aderării la UE, nu a știut să-și susțină printr-o politică internă corectă, solidă, de respect față de cetățean, printr-o politică economică corectă și printr-o poziționare în planul UE cu demnitate, promovând interesele cu demnitate, fără să-și negocieze mici interese, fără să se aplece, astfel de chestiuni să nu ne surprindă. A venit un moment în care - știți cum spune românul - trebuie să rupem pisica. Trebuie să spunem foarte clar: dacă noi, România, ne-am făcut datoria, ne-am îndeplinit obligațiile, atunci avem o așteptare legitimă, europeană, să fim respectați și o decizie pozitivă să fie adoptată.

Dacă vrem să continuăm în ritmul în care ni se pun pe masă tot felul de alte motive, unele explicite, altele așa, pe la spate - că sunt alegeri anul acesta sau anul viitor (în unele state UE), nu vrem să deranjăm, imigrația e o temă de campanie - lucrurile acestea nu mă interesează pe mine ca ministru de externe al României și am obligația, în interesul României, să spun public acest lucru și, înainte de a-l spune public, să spunem partenerilor noștri europeni.

Mai avem un lucru de făcut și nu întâmplător am spus: ne batem și facem demersurile politico-diplomatice până în ultima zi, în ședința Consiliului Justiție și Afaceri Interne, dar pentru asta ar fi fost foarte bine acasă să fi avut o voce unitară și să nu fi fost jocuri politice pentru niște interese obscure până la urmă.

Sunt chiar lucruri suplimentare foarte serioase și vă voi da un singur exemplu: datorită faptului că noi am acționat foarte serios în acești ani, consecvent, am făcut eforturi, am făcut tot ce trebuia pentru a ne atinge un obiectiv important pentru România și cetățenii săi, dar și pentru companiile românești și străine care funcționează în România, am făcut o serie de alte sacrificii pe care noi nu le-am evocat până acum public.

Noi pierdem foarte mult, inclusiv economic, dintr-o politică foarte restrictivă în materie de vize, de exemplu. Noi nu ne putem permite să fim mai lejeri în acordarea unor vize pentru turiști interesați să vină în România din state cu un potențial turistic important și am primit astfel de solicitări pe canale diplomatice ani la rând. Nu ne permitem să ne mișcăm foarte serios în a acorda niște vize pentru oameni de afaceri din țări precum statele arabe din Golf, avem aceste solicitări de ani de zile să fim mai flexibili și nu o facem pentru că trebuie să aderăm la spațiul Schengen. Nu suntem foarte flexibili în a acorda vize oamenilor de afaceri din Turcia sau din alte părți și pierdem.

Nu putem să ne permitem să fim mai deschiși pe relația cu frații noștri din Republica Moldova și libertatea de circulație a cetățenilor moldoveni, pentru că trebuie să intrăm în spațiul Schengen. Lucrurile astea contează, le-am spus partenerilor europeni și trebuie să fie luate serios în considerare, pentru că a continua un proces necredibil în care noi nu mai suntem interesați - e o mare diferență de aderare la Schengen pe baza regulilor - nu ar mai trebui să fie pe agendă”.

Sigur că poți să te superi pe sat.

Cui prodest?

Flota Rusiei se întoarce în Vietnam

Pe 6 martie, generalul de armată Serghei Şoigu, ministrul Apărării din Rusia, a efectuat o vizită oficială în Vietnam, anunță „Nezavisimaia Gazeta”. Rusia  va ajuta Vietnamul să-şi construiască o flotă de submarine. De asemenea, se preconizează revenirea navelor de război ale Rusiei în porturile vietnameze. Vietnamul cumpără intens arme din Rusia. 

"În acest an, activitatea noastră comună va deschide o nouă pagină în istoria Flotei Maritime Militare a Republicii Vientam, va apărea flota de submarine", a spus Şoigu la conferinţa de presă de la Hanoi. La rândul său, Phung Quang Thanh, ministrul Apărării Vietnamului, a precizat că ţara lui va cumpăra mai multe arme din Rusia. În plus, Rusia şi Vietnamul întenţionează ca, în anul 2013, să semneze un acord oficial, referitor la condiţiile în care navele militare ruseşti pot face escală în porturile din Vietnam. 

Delegaţia rusă a vizitat complexul memorial în onoarea "Militarilor şi civililor sovietici, ruşi şi vietnamezi, care au murit pentru pace şi stabilitate în regiune". Monumentul dedicat celor care şi-au dat viaţa în timp ce-şi exercitau datoria profesională se află pe teritoriul aeroportului internaţional Karmani, construit pe locul fostului aerodrom militar al bazei sovietice. 

Reacţia ţărilor vecine cu Vietnamul a venit imediat: de exemplu, agenţia de ştiri Xinhua din China, în replică la declaraţiile miniştrilor Apărării din Rusia şi din Vietnam, a realizat o analiză amplă a tuturor războaielor pe care le-a purtat Vietnamul, începând cu al Doilea Război Mondial. Conform acestei analize, toate victoriile Vietnamului au legătură pemanentă cu ajutorul consistent, acordat de URSS. Astfel, ajutorul acordat Vietnamului din timpul războiului cu SUA a costat Uniunea Sovietică 1,5 milioane de ruble pe zi, o sumă uluitoare la acea vreme (leafa lunară a unui inginer sovietic era atunci în URSS aproximativ 50 de ruble). 

Dacă vom da crezare cifrelor oficiale, participarea la operaţiunile de luptă era foarte limitată, luau parte numai instructorii militari sovietici pentru deservirea sistemelor de apărare anti-aeriană. Conform datelor din Vietnamul de Nord, pe durata întregului război, au fost doborâte 4181 de avioane americane şi drone (avioane spion fără de pilot - nota red.VP). Până la sfârşitul acelui război, URSS a livrat Vietnamului de Nord 95 de sisteme rachetare anti-aeriene S-75 "Dvina" şi peste 7500 de rachete pentru aceste sisteme. Mitul participării aviatorilor sovietici la luptele aeriene cu aviaţia americană este reflectat în cântecul "Fantoma", foarte popular altădată, precum şi în bancurile despre pilotul Li Si Ţîn...

Jurnaliştii chinezi au evocat "primul război socialist" fulger, care a avut loc cu 34 de ani în urmă, în februarie-martie 1979. Atunci, teritoriul Vietnamului socialist a fost invadat de peste 250.000 de militari socialişti din aceeaşi Chină. În ciuda faptului că forţele erau inegale (100.000 de miliţieni şi grăniceri vietnamezi s-au opus atunci chinezilor), vietnamezii au învins. Chinezii au învins la număr, iar vietnamezii cu inteligenţa (până în acel moment, această ţară s-a apărat câteva decenii la rând) şi cu armamentul sovietic. Conflictul s-a terminat prin retragerea trupelor chineze de pe teritoriul Vietnamului. 

Neliniştea vecinilor Vietnamului, provocată de planurile Rusiei de a ajuta Hanoiul cu armele cele mai noi, este de înţeles: cui i-ar plăcea să aibă în coastă un vecin puternic?... Cu toate acestea, Rusia a luat această decizie după o matură analiză a situaţiei, ne asigură ziarul citat. Vietnamul este unicul partener strategic posibil din regiune. 

Chiar şi declaraţia ministrului Serghei Şoigu cu privire la cooperarea militară cu Vietnamul s-a făcut cu un scop. Printre altele, şantierele navale ruseşti traversează, să zicem, unele dificultăţi şi comenzile vietnamezilor pentru construirea unor submarine nu le cad rău. Trebuie să spunem că ruşii au multă experienţă în cooperarea tehnico-militară din regiune: de exemplu, la Severodvinsk, se repară curent submarinele Diesel ale Indiei din cadrul proiectului 636 "Varşovianca" (conform clasificării NATO - "Kilo"). Iar cu câţiva ani în urmă, sub vălul tainei, tot acolo, pe şantierele Sevmaş, s-au construit două submarine pentru China din acelaşi proiect. 

Trebuie spus că vietnamezii înşişi îşi amintesc şi azi cu recunoştinţă de ajutorul acordat de Uniunea Sovietică. De fapt, în prezent, în Vietnam, conform datelor oficiale, lucrează vreo 2000 de specialişti ruşi, mai ales ingineri, care acordă un sprijin preţios pentru industria acestei ţări. În general, cooperarea cu Hanoiul are vechi şi puternice tradiţii.

Acelaşi port Kamrani, unde şi-a început vizita din Vietnam Serghei Şoigu, a fost folosit de URSS şi de Rusia în decurs de 23 de ani ca punct de logistică pentru Flota Oceanului Pacific, unde a fost cea mai mare bază militară sovietică din străinătate. 

Această bază este amplasată pe ţărmul Mării Chinei de Sud, în Golful Kamrani. Datorită condiţiilor naturale, portul este considerat unul din cele mai bune porturi de adâncime din lume. În timpul războiului din Vietnam, Kamrani s-a aflat pe teritoriul Vietnamului de Sud şi a fost o uriaşă bază militară în spatele SUA. Inginerii americani au construit aerodromul şi portul actual. Pe 2 mai 1979, după două luni de la terminarea războiului dintre Vietnam şi China, URSS şi Vietnamul au semnat un acord de utilizare a portului Kamrani ca punct de logistică tehnico-materială pe o durată de 25 de ani. Toată infrastructura enormei baze militare a fost modernizată. Pe aerodrom se afla permanent un regiment mixt de aviaţie. 

Conform acordului sovieto-vietnamez, chiria pentru această bază a fost gratuită. Însă, începând cu anul 1991, Vietnamul a transmis neoficial Uniunii Sovietice, iar apoi Rusiei să plătească arenda. Iar în anul 2001, conducerea Rusiei a decis să nu prelungească acordul cu Vietnamul şi să evacueze urgent baza. Ultimii militari ruşi au părăsit portul Kamrani în mai 2002. Începând cu anul 2004, o parte a bazei funcţionează ca aeroport civil la Kamrani (acum este aeroport internaţional acolo). 

În general, planurile actuale de extindere a cooperării tehnico-militare (se prespune deci şi politice) dintre Rusia şi Vietnam nu vin pe un loc pustiu, ci pe un sol fertil şi pregătit îndelung.

Așa că se va duce dracului proiectul lui Putin de la Shanghai pentru securitatea din Extremul Orient contra Americii. 

Dovada că Sarkozy a luat șpagă de la Gaddafi, ca Mitterand de la Ceaușescu!

Poliţia franceză a efectuat două percheziţii la sfârșitul lui februarie la sediile lui Claude Guéant, fostul ministru de Interne al Franţei, pentru două dosare diferite. Pe 1 martie, el a negat orice responsabilitate în ambele cazuri. Un dosar se referă la finanţarea campaniei electorale a lui Nicolas Sarkozy din 2007, cu 50 de milioane de euro, bani oferiţi de liderul libian Muammar Gaddafi, arată ziarul "Le Monde". 

În prezent, Procuratura efectuează o anchetă preliminară, referitoare la documentul publicat în martie 2012 de agenţia de ştiri independentă Mediapart. În document se arăta că Mummar Gaddafi i-ar fi transmis lui Gaddafi 50 de milioane de euro pentru campania lui electorală. 

Drept dovadă, agenţia a publicat pe site decizia de acordare a sumei respective lui Sarkozy, document semnat de Musa Kusa, fostul secretar al Consiliul Naţional al Poporului pentru relaţii externe şi cooperare internaţională din Libia, precizează ITAR-TASS. 

Ancheta a fost declanşată după ce Sarkozy a acuzat Mediapart de calomnie şi a depus plângere la poliţie. În ianuarie, oamenii legii l-au interogat pe Ziad Takieddin, un om de afaceri franco-libanez, care a confirmat că deţine dovezi că Sarkozy a luat bani de la Gaddafi. Pe de altă parte, banii nu fuseseră indicaţi pe lista costurilor pentru campania electorală. Ulterior, anchetatorii au luat decizia să efectueze percheziţii. 

Potrivit Mediapart, cei 50 de milioane de euro, transmişi de Gaddafi pentru Sarkozy, fuseseră spălaţi prin conturi bancare din Panama şi Elveţia. Se presupune că un cont din Elveţia a fost deschis pe numele surorii lui Jean-François Copé, liderul "Uniunii pentru Mişcarea Populară", un participant activ la campania electorală a lui Sarkozy.  

Musa Kusa a confirmat în documentul publicat de Mediapart că decizia de a sprijini campania electorală a lui Sarkozy a fost trimisă pe 10 decembrie 2006 colonelului Bashir Saleh, care era botezat în Jamahiria "casierul lui Gaddafi". 

Acest document ar fi fost elaborat imediat după convorbirile care au avut loc pe 6 octombrie 2006, la care au participat, din partea Libiei, Abdullah al-Senussi, şeful serviciilor secrete libiene, şi Bashir Saleh, preşedintele Fondului libian de investiţii în Africa, iar din partea Franţei, au venit Ziyayad Takieddin şi Brice Hortefeux, ministrul francez de Interne din acea perioadă. 

Marcel Sekkaldi, avocatul foştilor demnitari din regimul libian, a declarat pentru "Le Monde" că pot confirma transferul banilor către Sarkozy cel puţin patru persoane. Pe lângă Saif al-Islam, fiul lui Gaddafi, ar mai fi Baghdadi Mahmudi, fostul premier al Libiei, Abdullah Senussi şi Bouzid Dorda, fostul ambasador al Libiei la ONU. Ei ar putea să dea declaraţii, dacă nu ar fi închişi. 

Primele informaţii referitoare la finanţarea campaniei prezidenţiale a lui Sarkozy de către Gaddafi au apărut în martie 2011. Atunci a vorbit Saif al-Islam, în timp ce tulburările din Libia ajunseseră la apogeu, iar ONU a hotărât că este necesar amestecul în treburile interne ale acestei ţări. Într-un interviu acordat televiziunii Euronews, el i-a cerut lui Sarkozy să restituie banii cheltuiţi pentru el. 

"Noi i-am finanţat campania electorală şi avem dovezi. Noi suntem gata să oferim toate dovezile", a declarat atunci fiul lui Gaddafi. El a precizat atunci că este vorba de conturi bancare, de documente şi operaţiuni de transfer bancar. 

Palatul Elysée a respins oficial asemenea acuzaţii, iar Claude Guéant a declarat că Libia nu poate oferi nicio dovadă în acest sens. Însuşi Sarkozy a spus că aceste afirmaţii ar fi ridicole, iar documentul publicat de Mediapart ar fi un fals grandios.

Iată de ce Sarkozy a plecat de nebun cu trupele în Libia ca să-l lichideze pe Gaddafi. Reamintim că la fel a procedat Francosi Mitterrand, care, în 1989, ținea discursuri înflăcărate la Moscova și la Kiev contra lui Nicolae Ceaușescu.

Ai dracului dictatori de la care am luat șpagă!...

Ucraina se moldovenizează

Criza politică aproape permanentă a devenit ceva obişnuit în Ucraina. Cu toate acestea, se pare că noi observăm doar primele simptome ale unei "maladii" iminente - devalorizarea inevitabilă a grivnei şi reducerea corespunzătoare a nivelului de trai vor avea consecinţe unilaterale. În general, perspectivele pe termen scurt ale acestei ţări sunt evidente. Problema este cum va evolua situaţia pe termen lung. Ucraina este sortită succesului sau pur şi simplu dezastrului?

Pentru a răspunde la această întrebare, este necesar, în primul rând, să evaluăm situaţia actuală şi perspectivele economiei ucrainene. În epoca sovietică, "economia populară" a ţării stătea pe patru "kiţi" (chit, kit - balenă): construcţia de maşini, metalurgia, industria chimică şi producţia agricolă. Dimensiunea industriei era impresionantă. Astfel, în construcţia de automobile, lucrau 1,5 milioane de oameni. Ucraina ocupa locul întâi în lume la producţia de autobuze, locul al treilea la producţia de camioane şi locul al şaselea la producţia de automobile. Îngrăşămintele chimice şi acidul sulfuric se produceau în cantităţi mai mari, de exemplu, decât în Germania. 

Cu toate acestea, de-atunci multe s-au schimbat. Pentru industria ucraineană este caracteristică înapoierea tehnologică şi, în consecinţă, costul ridicat de producţie, în ciuda faptului că forţa de muncă este extrem de ieftină (salariul mediu din această ţară este mai scăzut decât salariul mediu al populaţiei urbane din China). Astfel, capacitatea energetică a industriei ucrainene este cu 50% mai ridicată decât cea rusească. În al doilea rând, de regulă, utilizarea redusă a capacităţilor duce la creşterea şi mai mare a costurilor. În al treilea rând, nomenclatorul produselor realizate este arhaic - investiţiile în lucrări de cercetare ştiinţifică, experimentală şi de construcţii reprezintă doar 0,1% din PIB. În consecinţă, industria ucraineană produce în cel mai bun caz la fel ca în anii 1980. În al patrulea rând, nivelul foarte ridicat de amortizare a activelor fixe. În al cincilea rând, dependenţa extremă de exporturi şi, ca urmare, de conjunctura pieţelor externe. 

Situaţia este agravată şi mai mult din cauza deprecierii foarte ridicate a infrastructurii. Astfel, deprecierea fondurilor de producţie pentru căile ferate ajunge la 80%, uzura locomotivelor - 92%. În 90% din centralele termice ucrainene, resursele pentru proiectare s-au epuizat cu cinci ani în urmă. În 72,5%, s-au epuizat şi "resursele individuale permise", iar după atingerea acestui prag, exploatarea lor este interzisă. Ţara se va confrunta cu o penurie de energie peste câţiva ani. 

Principalele probleme ale economiei ucrainene se datorează unor factori circumstanţiali. În primul rând, este vorba de condiţiile speciale de aderare la Organizaţia Mondială a Comerţului, piaţa internă a ţării a fost deschisă total şi s-au blocat posibilităţile de a-i sprijini pe producătorii locali. Drept rezultat, o balanţă comercială şi de plăţi negativă, iar ţara trăieşte pe datorie. În consecină, Guvernul ucrainean, tot mai scufundat în credite, nu are nici teoretic resurse pentru modernizare. 

Să analizăm puţin starea actuală şi perspectivele ramurilor principale din economia ucraineană. Cândva gigantic, complexul construcţiilor de maşini este acum mort. Cu unele excepţii locale, cum ar fi construcţia de centrale termice, care dau o treime din exportul de maşini al ţării. Utilajele sunt uzate în proporţie de 70%, producţia nu este competitivă nici pe piaţa internă, nici pe cea externă. Prin urmare, producţia scade rapid. În 2012, construcţiile de maşini şi-au redus volumul cu 6%. Criza s-a manifestat extrem de dur la sfârşitul anului. În decembrie 2012, nivelul producţiei a scăzut cu 19%, comparativ cu decembrie 2011. 

Tabloul din ramurile cu tehnologii mai înalte arată şi mai deprimant. Astfel, industria de avioane este ocupată mai mult cu asamblarea avioanelor, a aparatelor "neterminate" din epoca sovietică. Durata generală de asamblare a unui avion este de un aparat la doi ani. Avioanele Antonov sunt neprofitabile şi de aceea, necesită investiţii de aproximativ 300 de milioane de dolari. Singura şansă de supravieţuire a "firmei" ar fi comenzile de la Ministerul Apărării din Rusia, însă preţul acestui contract înseamnă transferul unei părţi a producţiei în Rusia. Industria aviatică din Ucraina mai poate încă supravieţui, dar în mare parte în... Rusia. 

Industria ucraineană de maşini agricole a cunoscut un colaps model - producţia de tractoare mai reprezintă doar 3,5% din producţia epocii sovietice. Această ramură continuă să se prăbuşească. De exemplu, producţia de tractoare a scăzut în 2012 cu 22,7%, preducţia de semănători - de două ori. 

Însă cel mai grăitor spectacol este industria auto. Numărul lucrătorilor din domeniu s-a redus după două decenii de... 150 de ori, adică de la 1,5 milioane de lucrători, la 10.000. Practic, această industrie a încetat să mai existe. Se fac doar asamblări, cu un procent foarte scăzut de localizare (26%). Şi această "industrie" se evaporă. Astfel, în 2012, producţia de automobile s-a redus cu 28,5%, iar în ianuarie 2013, prăbuşirea a ajuns la 76,2% comparativ cu luna precedentă. Este o producţie practic la bucată. De exemplu, în ianuarie s-au produs 14 automobile comerciale şi 28 de autobuze.  

Istoria distrugerii şi autodistrugerii acestei ramuri este de asemenea foarte semnificativă. Ucraina a aderat la Organizaţia Mondială a Comerţului în condiţiile care prevedeau taxe de import de 10% pentru automobile. În consecinţă, numărul celor angajaţi în industria auto s-a redus de peste două ori, iar din 2010, a început epoca asamblării cu şurubelniţa. În 2012, ucrainenii au decis să riposteze faţă de producătorii ruşi, care nu conteneau cu presiunile. Piotr Poroşenko, care conducea pe-atunci Ministerul Dezvoltării Economice, a declanşat o anchetă specială contra constructorilor ruşi şi, fără să aştepte rezultatele, a anunţat că introduce o creştere de 30% a taxelor, ceea ce contravine normelor OMC. Riposta Moscovei a închis practic accesul producătorilor auto din Ucraina pe piaţa rusă, ceea ce a provocat colapsul definitiv al construcţiilor de maşini din Ucraina.  

În general, şansa supravieţuirii pentru construcţiile de maşini din Ucraina este extrem de mică. 

Deocamdată, industria oţelului, care oferă ponderea cea mai semnificativă în veniturile aduse de exporturile ucrainene, şi care susţine 35-40% din producţia industrială, arată semnificativ mai bine decât construcţiile de maşini, însă perspectivele ei rămân incerte. Piaţa internă extrem de îngustă, ca urmare a colapsului construcţiilor de maşini, a făcut ca 3/4 din metalul ucrainean să fie trimis la export. Între timp, situaţia de pe pieţele externe este sumbră. 

În lume, există un exces de capacităţi metalurgice. Potrivit evaluărilor "Ernst & Young", peste un sfert din metalurgia mondială este "inutilă". Pentru Ucraina este extrem de greu să reziste la concurenţă pe o piaţă saturată şi ea va pierde această competiţie. Ţara nu are avantaje de calitate, ea dă la export predominant prefabricate, o marfă nespecializată, cu o valoare adăugată redusă. Pentru Ucraina rămâne concurenţa la preţ, dar aici are puţine şanse. 

Metalurgia locală este anacronică. De exemplu, aproape jumătate din oţelul ucrainean se topeşte în cuptoarele Martin, care sunt uzate (spre comparaţie, în Rusia au mai rămas doar 9,8%) şi numai 3,8% din oţel se produce în cuptoare cu arc electric (în Rusia, 26,9%). Tehnologia arhaică ucide, în primul rând, avantajul adus Ucrainei de forţa de muncă ieftină. Cuptoarele Martin necesită de 2,5 ori mai mult personal pentru deservire, comparativ cu modernele convertizoare cu oxigen. În al doilea rând, creşte puternic consumul de energie şi de materie primă: astfel, în Ucraina, la o tonă de oţel, se pierde cu 20% mai multă energie, comparativ cu China şi UE; pentru o tonă de fontă, se consumă 520-550 de kilograme de cocs, comparativ cu 350-400 de kilograme. cât consumă concurenţa. În consecinţă, costul de producţie al oţelului ucrainean este mai mare decât al celui rusesc, în ciuda faptului că muncitorii iau lefuri mai mici. 

Prin urmare, metalul ucrainean este înlocuit rapid pe piaţă. După cum s-a comunicat, producţia totală de laminate pe 2012 s-a redus cu 9%, comparativ cu anul precedent, producţia de oţel a scăzut cu 7%, cea de ţevi - cu 9%. Relativ confortabil se simt doar ramurile producătoare de fontă şi de materii prime - minereu de fier şi cocs. Pe ansamblu, direcţia de deplasare a complexului minier şi metalurgic este evidentă - este trecerea de la exportul unei producţii cu o valoare adăugată redusă spre exportul de materie primă şi a unei producţii cu o FOARTE scăzută valoare adăugată. Unicul motiv de optimism în acest domeniu este tendinţa ascendentă pe termen lung a creşterii preţurilor la minereul de fier şi la cărbune. Industria siderurgică ucraineană are nevoie de modernizare, dar, din cauza conjuncturii preţurilor, bani nu există şi nu vor fi. 

Situaţia din industria chimică în acest context pare relativ favorabilă. În anii de independenţă, Ucraina a pierdut chimia "complexă", devenind un furnizor extrem de specializat de îngrăţăminte cu azot. Cererea extrem de scăzută de pe piaţa internă face ca această ramură să fie foarte dependentă de exporturi. Nu s-a investit în această ramură, costurile de producţie vor creşte cu mult mai mult decât în Rusia, motiv pentru care ruşii îi presează puternic pe ucraineni pe propria lor piaţă. Mai ales că preţurile vor fi ridicate 

Cu toate acestea, preţurile mai pentru îngrăşămintele cu azot susţin industria chimică ucraineană pe linia de plutire.

Agricultură se remarcă printr-o serie de probleme specific ucrainene - lipsa de investiţii şi nivelul tehnologic precar. Cu toate acestea, creşterea uriaşă a cererii de produse alimentare va face din agricultură o ramură de succes, dacă infrastructura proastă nu ar bloca dezvoltarea ei. 

În general, dacă se păstrează tendinţele actuale, Ucraina se va transforma într-o ţară agrară, furnizoare de materii prime, cu o infrastructură degradată, ceea ce înseamnă un fel de moldovenizare. Este însă evident faptul că agricultura nu va putea înghiţi forţa de muncă "eliberată". Astfel, la fel ca pentru aceeaşi Republică Moldova, este caracteristic un ridicat nivel al şomajului. Evident, procesul dezindustrializării Ucrainei va fi însoţit de criză politică şi, fireşte, de fragmentarea ţării. 

La acest lucru poate contribui şi degradarea potenţialului militar al Kievului. Armata ucraineană actuală, destul de mare (184.000 de militari), deşi prost echipată, va fi redusă până la 110.000 de militari. De fapt "cifra reală va depinde de nivelul de asigurare financiară a acestei reforme". Modernizarea trebuie să aibă loc. Reducerea, evident, trebuie să se facă, dar resurse pentru modernizarea Ucrainei nu există şi nu vor fi în viitorul previzibil. 

Cu alte cuvinte, în partea de sud-vest a frontierelor ruseşti, se va forma aproape inevitabil un focar de instabilitate, şi pentru un timp foarte îndelungat.

Și atunci, nu ar trebui apărat poporul ucrainean?...

“Oleacî di raslablenii...”

Cum de te-a mușcat șarpele de inimă, Vlad Filat?...

Ce ție nu-ți place altuia nu-i face! Cine sapă groapa altuia face muncă în interes obștesc și aduce bani la partid. Și la el acasă... Sau invers. Cine seamănă vânt culege moțiune de cenzură...

Și câte și mai câte...

Majoritatea românilor de la Chișinău, București sau Timișoara nu pricep mai nimic din ce se întâmplă în Republica Molotov. Se mulțumesc să spună ca Strîmbeanu: „Un război între hoți, dar intelectualii de la noi nu au alternativă la Alianța pentru Integrarea Europeană”. Evenimentele se derulează ca într-un film despre Cosa Nostra. Vânătoarea Regală de la Pădurea Domnească, un glonț, care putea fi tras, de un lunetist, aruncă Alianța pentru Integrare Europeană într-un haos cu schelălăituri. 

Apoi, noi lucrăm cu materialul clientului și putem privi de departe, kanecină...

Vlad Filat îl acuză pe Vladimir Plahotniuk de practici mafiote, fără să înainteze plângere penală contra lui. Era cel mai îndreptățit s-o facă. Nuuu! El vrea totul pe cale democratică. Pune la cale un vot alături de comuniști pentru scoaterea lui Plahotniuk din funcția de vicepreşedinte al Parlmentului. După ce te-a fugărit Voronin prin Piața Centrală, poți să mergi cu el la o ruletă rusească! Oare cum de te-a mușcat șarpele de inimă, Vlad Filat? Dacă vei provoca alegeri anticipate, s-ar putea să nu mai fii vioara întâi. Sau vei reuși să-l arunci definitiv pe plăvanul Marian Lupu înapoi în brațele lui Voronin. De fapt, afacerile lui Plahotniuk merg unse cu Oleg Voronin.  

Și Plahotniuk a dovedit că are procurori și ofițeri în simbrie, ca într-un stat de drept!  Unii pretind că ar avea structuri paramilitare, ceea ce este foarte grav. Am ascultat și eu înregistrările făcute de agenți. Pe lângă stenogramele cu Adrian Năstase, Vlad Filat este un ageamiu, un agarici, un martalog. Intervine (telefonic!) pentru „oleacî di raslablenii” în favoarea unui fabricant de rachiu, apropiat de propriul partid. În schimb, nu-l iartă pe un găgăuz care a trecut cu tot cu rachiu în ciurda lui Plahotniuk... era să zic a lui Marian Lupu, că-i tot aceea. 

Marţi, 5 martie, 54 de deputaţi din Partidul Comuniştilor, din Partidul Democrat, din Partidul Socialiştilor, la care s-au adăugat independenţii Sergiu Sîrbu şi Mihai Godea, au acordat un vot de neîncredere Guvernului. Liberal-democraţii şi trei deputaţi din "Grupul lui Vadim Mişin" au votat contra, iar liberalii nu au participat la vot. Iată că până și Mișin este mai român ca Marian Lupu!

Filat susţine că principala cauză a celor întâmplate a fost înlăturarea vicepreşedintelui Parlamentului. Reamintim că, pentru scoaterea lui Plahotniuk din această funcţie, au votat deputaţii din Partidul Liberal Democrat şi Partidul Comuniştilor. Dacă tocmai tu, Vlad Filat, ai votat cu Voronin, de ce să-l acuzi pe Marian Lupu care-i mai diștept ca tine că a făcut apoi același lucru? Pentru omul inteligent, pe care-l știam, Vlad Filat s-a comportat infantil. Să vedem de ce. S-a folosit de pretextul creat și a declarat unilateral denunțarea acrodului de cooperare cu AIE. Provoacă alegeri anticipate și, dacă lucrurile ar merger în ritm alert, în noiembrie va conduce un nou guvern al AIE. Sau, dacă va vrea să repete experiența lui Iurie Roșca, va face guvern cu comuniștii, niște băieți așa de curați: mai ales că smintiții din Comisia de la Veneția au decretat ei că secera și ciocanul au fost alungate pe nedrept din simbolistica politică de la Chișinău. De fapt, nu ne-am mirat nici atunci când parlamentarii nu au vrut să condamne comunismul în Consiliul Europei. Cum să condamni lumina care „vine de la răsărit?” De ce să ne mirăm acum, în 2013? Așa că Filat chiar crede că ar putea lua un scor mai bun. 

Milițianul Voronin i-a servit pe amândoi – și pe Filat, și pe Plahotniuk. Și i-a făcut praf fiindcă niciunul din cei doi nu pricepe cine este adevăratul dușman al basarabenilor. Se cheamă că ei fac politică mare! Vlad Filat ne avertiza că ratăm banii europeni, că nu mai stă de vorbă UE cu Chișinăul, cu care trebuia să semneze trei acorduri în acest an. Mai ales că se așteaptă reuniunea Parteneriatului Estic din noiembrie. „Vlad Filat a adoptat o tactică extrem de periculoasă acum. Putea să mai aștepte”, crede Mircea Druc. 

"Toate acestea indică faptul că acţiunile pe care noi le-am întreprins au fost legitime şi justificate. Eu nu consider că s-a votat pentru demiterea Guvernului pentru că nu şi-a făcut treaba. Să pui frustrările personale mai presus de orice este o crimă. Demiterea Guvernului este un proces politic complicat şi o pierdere de timp", a spus Filat. Extrem de laconic.

Deci frustrații ar fi ceilalți, el – nu. Plahotniuk, eminența cenușie a lui Voronin, a dovedit că poate fi mai tare în culisele mafiei. L-a smuls pe Marian Lupu de lângă Voronin și i-a cerut să simuleze că face politică europeană. Așa au blocat ei cercetarea evenimentelor din 7 aprilie 2009, când au fost torturați sau chiar uciși tinerii. O altă Vânătoare Regală, pentru care l-am înjurat doar pe Voronin. 

"Noi nu am votat pentru iniţiativa Partidului Comuniştilor, ci, concret, pentru demiterea lui Vladimir Filat. Acesta a fost votul contra furtului, a corupţiei, a folosirii resurselor administrative în scopuri politice, pentru jefuirea celor 120 de milioane de dolari din Banca de Economii, contra catastrofei pe care o prezintă drept reformă în sistemul de educaţie", a pretins Lupu. Nici el nu a făcut plângere penală pentru furt.

Până la urmă, toți acești indivizi mi se par previzibili, oricât de sofisticat s-ar da Vlad Filat. Cel mai straniu mi s-a părut comportamentul lui Mihai Ghimpu. El l-a atacat cel mai agresiv pe Vlad Filat, dar nu a rostit niciun cuvânt despre Marian Lupu sau Plahotniuk. Care să fie taina? Chiar a spus că nepotul Dorin Chirtoacă ar fi un bun prim-ministru. Măcar Chirtoacă știe administrație. În mod paradoxal, Mihai Ghimpu merge mai departe și îl amenință chiar pe Nicolae Timofti, probabil cel mai echilibrat om politic de la Chișinău. 

"Dacă preşedintele va insista ca această criză să fie de lungă durată, iar acest lucru înseamnă că refuză să mai sprijine Republica Moldova, sau dacă, aşa cum am auzit eu, vor fi demişi miniştri, eu voi cere demisia preşedintelui. Eu vreau ca ţara să meargă pe calea dezvoltării democratice", şi-a explicat Ghimpu propria poziţie.

Și ca să nu mai încapă nicio îndoială: „Eu nu-s născut pentru funcții. Eu sunt pentru cauza românească. Și eu sunt politician în primul rând. Și nu sunt doar eu în partid. Avem miniștri buni, primari generali care ar putea fi prim-miniștri. Dar noi nu urmărim asta. Ca dovadă am cedat funcția de speaker lui Lupu. E importantă funcția, fără ea nu poți realiza nimic, dar când e de ales între funcție și cauză noi întotdeauna am pledat pentru cauză. Cauza europeană și cauza românească”, a precizat Mihai Ghimpu.

“Toți sunt vinovați în mod egal de ceea ce s-a întâmplat astăzi la Chișinău”, a spus Ion Sturza, care a trecut printr-o experiență la fel de dulce după ce Iurie Roșca a preferat să meargă cu milițianul Voronin. Sturza crede că toți trei trebuie să/și bage mințile în cap și să revină la tratative. Mă tem că niciunul nu a lăsat loc de bună ziua. 

Pe de altă parte, Adrian Candu, coleg de partid cu Lupu, a declarat că Partidul Democrat va accepta cu graţie promovarea pe postul de premier a lui Iurie Leancă, ministrul actual de Externe şi pentru integrare europeană, care este şi primul vicepreşedinte al Partidului Liberal Democrat. De atlfel, în numărul din 6 martie, revista "Panorama" l-a citat pe analistul politic Roman Mihăeş, care, de asemenea, a considerat oportună promovarea în funcţia de premier a lui Iurie Leancă. El crede că Leancă are legături bune cu înalţii demnitari europeni şi, în principiu, el a construit practic întregul sistem de relaţii externe dintre Republica Moldova şi UE.  

Sigur că alde Plahotniuk și generalul Diacov ar vrea un nou Muravski, să stea acolo unde-l pui. Adică Leancă. Cu Filat e mai greu. Mai ales că a rămas fată mare: "În faţa poporului, eu sunt curat, sufletul meu e liniştit". 

Pe 13 martie, Republica Moldova trebuie să aibă un nou candidat la postul de şef al Guvernului. 

Mai departe, dacă urmăm litera legii, într-un interval de 15 zile, după desemnarea candidatului la funcţia de premier, şeful statului roagă Parlamentul să voteze programul de guvernare şi toată componenţa Guvernului. Deşi Marian Lupu, preşedintele Partidului Democrat, a şi declarat că, peste maxim 10 zile, poate fi desemnat un nou executiv, este însă puţin probabil. Fiindcă pentru confirmarea noului premier, este iarăşi nevoie de 51 de voturi. În conformitate cu articolul 85 din Constituţia Republicii Moldova, "în cazul în care nu se poate forma guvernul sau în caz de blocaj, în decurs de 3 luni de la adoptarea legii, după consultări cu grupurile parlamentare, preşedintele are dreptul să dizolve Parlamentul". 

Parlamentul poate fi dizolvat dacă nu a exprimat un vot de încredere faţă de guvern, în perioada de 45 de zile, după respingerea propunerii de acordare a încrederii în guvern şi numai după ce propunerea a fost respinsă de cel puţin două ori (tentative pot fi şi mai multe - nota red.). Preşedintele are două posibilităţi, numai să respecte perioada de 45 de zile. 

În consecinţă, după dizolvarea Parlamentului, urmează alegeri anticipate, care pot avea loc la începutul verii. 

Ce buni ar fi de dus la prășit...

Xenofobia din Europa va provoca război

Sigur că România are destule hibe pentru a fi primită în Spațiul Schengen. Când cei de la Bruxelles află că nici  Kim nu era mai iubit decât Căcărău, care a fost ales cu 103% din voturi, ce pot să mai creadă? Sau când văd ce energii se depun pentru eliberarea Nepotului Mătușii Tamara? Sau când au văzut cum luau șpagă cele două inamovibile de la interlopi? Adică aceleași măcuci care trebuiau să-l judece pe Adrian Năstase. Normal că eu nu am avut nicio șansă la un proces corect atunci când l-am dat în judecată pe escrocul din Grecia, care a făcut EuroTV, dar a uitat să ne plătească drepturile de autor. (Poate voi relata vreodată acest caz real...).  Ce le puteam eu oferi celor trei judecătorese cu vile primite la cheie din șpăgi, eu care am rămas în apartamentul meu confort II, cumpărat și acela pe vremea Mult Iubitului? Asta e România reală! Ce să căutăm noi în lumea civilizată cu asemenea sechele? Ne vindecăm și ne cerem apoi drepturile civilizat.

Pe de altă parte, nu trebuie să-i uităm pe derbedeii din Occident, care nu ar ceda niciun cent din prosperitatea lor pentru a sprijini proiectul european. Ei au dat bani până acum nu pentru această idee, ci pentru a-și cumpăra liniștea. Cum bate vânt de austeritate prin țările lor, au găsit și țapii ispășitori: românii și bulgarii. La care se adaugă și românii din Basarabia fiindcă vor să meargă la Londra. Să fie limpede: Franța și Anglia au umplu Europa de negri care au intrat prin Andora și nu le-a reproșat nimeni nimic. Noi avem o mare datorie morală față de românii din Basarabia, din nordul Bucovinei, din Herța, pe caree i-am abandonat și ei trebuie să aibă mai multe dreptuyri pe continent decât negrii sau pakistanezii de la Londra. 

Știți care este adevăratul motiv pentru care Germania, Olanda, Marea Britanie, Finlanda nu acceptă România și Bulgaria în Schengen?  Țiganii noștri. Nu corupția de la noi, nu lipsa de orizont pentru cetățeanul onest, care respectă legile, nu crima organizată, nu traficul de muieri. Nuuu! Țiganii sunt mult mai concreți pentru primul lor nivel de percepție. 

Iar aici este comic atunci când occidentalii ne cer să rezolvăm problemele țiganilor, să fim toleranți cu ei. Dacă ziariștii noștri ar fi mai destupați când se duc pe la Bruxelles și-i aud vorbind așa, ar trebui să le pună o întrebare simplă: Voi ați fost totdeauna mai prosperi ca noi, ați avut parte de secole de liniște și de evoluție calmă. De ce la voi, unde e așa de bine, nu există țigani și de ce au rămas așa de mulți în România? Nu ar fi dorit acești nomazi să bimbășească încă de acum 100 de ani pe la Berlin, pe la Londra? Răspunsul cinsitit este unul singur: occidentalii sunt mult mai intoleranți, mai xenofobi ca românii! De aceea, țiganii nu s-au dus acolo. Acum însă, când legile Uniunii Europene i-au transformat și pe ei în cetățeni europeni, se duc și faraonii pe-acolo. E dreptul lor să muncească la semafor la Londra, la Paris sau Berlin, nu doar la București. 

Pe ansamblu, situaţia actuală din Europa aminteşte izbitor de starea care se crease în Lumea Veche acum o sută de ani, aproximativ cu un an înainte de izbucnirea Primului Război Mondial. Este vorba de ciocnirea intereselor economice ale marilor puteri europene, de inegalitatea dezvoltării lor economice şi social-politice, ceea ce a determinat stratificarea societăţii. 

În aceste condiţii, mulţi politicieni şi experţi se gândesc serios la consecinţele unei posibile dezmembrări a Uniunii Europene, care rămâne totuşi principalul factor de descurajare a acestor tendinţe centrifuge.

Concluziile lor sunt dezolante: situaţia ar putea să alunece imprevizibil spre catastrofă. 

Jean-Claude Juncker, premierul Luxemburgului şi ex-preşedintele Euro-grupului, este convins că ameninţarea unui nou război în Europa nu trebuie neglijată. "Pentru generaţia mea, moneda unică a însemnat totdeauna pace politică. În prezent, eu văd destul de mulţi oameni prin Europa, care se risipesc în ideile lor naţionale înguste", a spus Jean-Claude Juncker, citat de EuObserver. "Demonii războiului nu au dispărut, ei pur şi simplu dorm, aşa ne-au arătat conflictele din Bosnia şi Kosovo", subliniază el. El vede semnele discordiei mai ales în campaniile electorale din Grecia şi din Italia. Juncker recunoaşte că s-a simţit "şocat" de lozincile de la Atena, care o prezintă pe Angela Merkel în uniformă nazistă. Recenta campanie electorală din Italia s-a remarcat, de asemenea, prin duşmănie faţă de Germania şi, în consecinţă, "anti-europeană", crede el. 

Juncker a comparat situaţia actuală cu anul 1913, când, în ciuda contradicţiilor crescânde, majoritatea europenilor credeau cu fermitate că pacea din Europa va fi veşnică: "Există paralele uluitoare între 2013 şi 1913 în ce priveşte neglijenţa. Mulţi europeni credeau încă de pe-atunci că războiul nu va mai putea să izbucnească din nou. Marile puteri erau atât de strâns interconectate economic, încât se credea că ele pur şi simplu nu-şi mai pot permite luxul unui conflict militar. O asemenea convingere era mai evidentă în ţările din nordul şi din vestul Europei". 

După opinia premierului luxemburghez, pentru a evita aceste perspective sumbre, guvernele trebuie să respecte cu stricteţe austeritatea economică şi să finalizeze reformele nepopulare, pentru a face posibil ca Europa să existe din nou, iar pe această bază, să-şi reconstruiască economia. 

"Noi nu putem să combatem deficitul bugetar şi să creştem cheltuielile de stat. Noi nu ne putem lupta cu datoria de stat excesivă, împrumutând noi fonduri. Dacă vom continua să facem aşa, Europa trebuie să se aştepte la o revoluţie socială", a declarat Juncker pe data de 14 martie, la sosirea la reuniunea economică a Uniunii Europene. "Liderii statelor nu îndrăznesc să ducă o politică nepopulară, temându-se că nu vor mai fi aleşi. Dar tocmai acum ei trebuie să arate mai mult curaj, mai multă bărbăţie şi să-şi asume răspunderea pentru destinele ţărilor lor şi pentru soarta Europei pe ansamblu", este convins acest politician.

Acest politician de 58 de ani conduce guvernul ţării lui în actualele condiţii europene, din 1995 şi fără întrerupere, obţinând la toate alegerile 90% din voturile alegătorilor luxemburghezi. Este un susţinător convins, consecvent şi influent al integrării europene. După ce a deţinut 8 ani preşedinţia Euro-grupului, el a abandonat această funcţie la începutul anului 2013. În presa europeană, circulă zvonuri persistente că această demisie nu este motivată doar de înrăutăţirea stării de sănătate a lui Juncker, cât mai ales de percepţia pesimistă faţă de ceea ce se întâmplă în Europa. 

Juncker nu este singurul care crede într-un posibil pericol de război în Europa. Încă din 2011, Jan Vincent-Rostovski, ministrul Finanţelor din Polonia, care era preşedintele unui bloc politic din Polonia, avertiza asupra izbucnirii unui posibil război pe continent în decurs de 10 ani, dacă se prăbuşeşte zona euro. Prognoza sumbră a politicianului a provocat atunci reacţii sceptice. 

Din punct de vedere istoric, marile alianţe economice şi comerciale se dezmembrează greu fără un război civil sau în absenţa unei alte forme de conflict violent. Este vorba de resurse prea mari şi prea semnificative, care trebuie redistribuite. Analiştii consideră că, dacă se prăbuşeşte piaţa europeană comună, va începe subordonarea micilor sisteme economice de către cele mai puternice, lupta pentru puterea economică. Cu doi ani în urmă, ministrul polonez avertiza cu privire la pericolul dublării şomajului chiar şi în statele bogate. Conform datelor Comisiei Europene, în zona euro, şomajul a atins nivelul record - 19 milioane de oameni sau 11,9% din numărul locuitorilor activi. Cea mai grea situaţie este în sudul Europei, unde al patrulea om nu are unde lucra. În acest an, se aşteaptă ca şomajul să ajungă la 12,2%, iar prăbuşirea economică va însemna aproximativ 0,3% din Produsul Industrial Brut al celor 17 state din zona euro. Comisia Europeană se aşteaptă la o oarecare creştere abia în 2014, cam de 0,1% din PIB. 

Presa, politicienii şi economiştii au recunoscut deja că noua generaţie de locuitori din Lumea Veche "nu are nicio şansă" să mai ajungă la aceeaşi prosperitate cu care erau obişnuiţi şi care era ceva natural pentru părinţii lor. 

Această atmosferă explozivă din rândurile tinerilor, care sunt lipsiţi de posibilitatea de a găsi un loc de muncă şi, astfel, de a-şi asigura o viaţă decentă, încarcă şi mai mult electrostatic comunitatea imigranţilor. Majoritatea nu au putut sau nu au vrut să se integreze în societatea din ţările care i-au primit şi au început să-şi organizeze viaţa după legile lor, după regulile lor în noul loc de trai - la nivel de cartiere sau în oraşe mici. În ultimii 5 ani, prin Europa au izbucnit revolte de sttradă - tinerii au prădat magazine, au spart bănci şi case, au incendiat maşini şi birouri la Londra, Birmingham, Atena, Madrid, Paris.

Cel mai neaşteptat lucru este că acestor revolte ale imigranţilor şi ale locuitorilor săraci din suburbii li s-au alăturat şi vlăstarele familiilor bogate. Presa nu a găsit nicio explicaţie acestui fenomen şi practic l-a ignorat. Cauza nu este economică, ci psihologică. Tineretul care se bucură de toate binceuvântările vieţii vrea să iasă din aceste norme reglementate şi ordonate din spaţiul european, care s-a apărat decenii la rând de haos, creând toate mecanismele securităţii interne.  

Un alt factor de destabilizare a Europei îl reprezintă creşterea dramatică a sentimentelor xenofobe, extremiste. Sporeşte tensiunea dintre valoni şi flamanzi, dintre basci şi catalani, dintre români şi unguri, dintre sîrbi şi albanezi. În acest sens, mulţi naţionalişti şi-au demonstrat deja influenţa. Timp de o jumătate de an, flamanzii au blocat formarea Guvernului din Belgia, iar în Ungaria, partidul extremiştilor de dreapta este a treia forţă în Parlamentul de la Budapesta. Astfel de exemple sunt multe în Europa. 

În aceste condiţii, o nouă redefinire a resurselor şi graniţelor din Europa nu mai este doar o poveste înfricoşătoare, devenind astfel un motiv de analiză serioasă.

Așa că, domnilor occidentali, mai multă toleranță! 

Altfel generosul proiect european se duce de râpă...

Viorel Patrichi 

Filat îi strânge nodul lui Voronin. Vine și Dodon să i-l slăbească...

"Oleacî di raslablenii..."

Cum de te-a mușcat șarpele de inimă, Vlad Filat?...

Noi nu avem căderea să le spunem românilor din Basarabia ce au de făcut, dar așa ne enervează totuși când calcă în străchini...

Ce ție nu-ți place altuia nu-i face! Cine sapă groapa altuia face muncă în interes obștesc și aduce bani la partid. Și la el acasă... Sau invers. Cine seamănă vânt culege moțiune de cenzură...

Și câte și mai câte...

Majoritatea românilor de la Chișinău, București sau Timișoara nu pricep mai nimic din ce se întâmplă în Republica Molotov. Se mulțumesc să spună ca Strîmbeanu: „Un război între hoți, dar intelectualii de la noi nu au alternativă la Alianța pentru Integrarea Europeană”. Evenimentele se derulează ca într-un film despre Cosa Nostra. Vânătoarea Regală de la Pădurea Domnească, un glonț, care putea fi tras, de un lunetist, aruncă Alianța pentru Integrare Europeană într-un haos cu schelălăituri.

Apoi, noi lucrăm cu materialul clientului și putem privi de departe, kanecină...

Vlad Filat îl acuză pe Vladimir Plahotniuk de practici mafiote, fără să înainteze plângere penală contra lui. Era cel mai îndreptățit s-o facă. Nuuu! El vrea totul pe cale democratică. Pune la cale un vot alături de comuniști pentru scoaterea lui Plahotniuk din funcția de vicepreşedinte al Parlmentului. După ce te-a fugărit Voronin prin Piața Centrală, poți să mergi cu el la o ruletă rusească! Oare cum de te-a mușcat șarpele de inimă, Vlad Filat? Dacă vei provoca alegeri anticipate, s-ar putea să nu mai fii vioara întâi. Sau vei reuși să-l arunci definitiv pe plăvanul Marian Lupu înapoi în brațele lui Voronin. De fapt, afacerile lui Plahotniuk merg unse cu Oleg Voronin.

Și Plahotniuk a dovedit că are procurori și ofițeri în simbrie, ca într-un stat de drept! Unii pretind că ar avea structuri paramilitare, ceea ce este foarte grav. Am ascultat și eu înregistrările făcute de agenți. Pe lângă stenogramele cu Adrian Năstase, Vlad Filat este un ageamiu, un agarici, un martalog. Intervine (telefonic!) pentru „oleacî di raslablenii” în favoarea unui fabricant de rachiu, apropiat de propriul partid. În schimb, nu-l iartă pe un găgăuz care a trecut cu tot cu rachiu în ciurda lui Plahotniuk... era să zic a lui Marian Lupu, că-i tot aceea.

Marţi, 5 martie, 54 de deputaţi din Partidul Comuniştilor, din Partidul Democrat, din Partidul Socialiştilor, la care s-au adăugat independenţii Sergiu Sîrbu şi Mihai Godea, au acordat un vot de neîncredere Guvernului. Liberal-democraţii şi trei deputaţi din "Grupul lui Vadim Mişin" au votat contra, iar liberalii nu au participat la vot. Iată că până și Mișin este mai român ca Marian Lupu!

Filat susţine că principala cauză a celor întâmplate a fost înlăturarea vicepreşedintelui Parlamentului. Reamintim că, pentru scoaterea lui Plahotniuk din această funcţie, au votat deputaţii din Partidul Liberal Democrat şi Partidul Comuniştilor. Dacă tocmai tu, Vlad Filat, ai votat cu Voronin, de ce să-l acuzi pe Marian Lupu care-i mai diștept ca tine că a făcut apoi același lucru? Pentru omul inteligent, pe care-l știam, Vlad Filat s-a comportat infantil. Să vedem de ce. S-a folosit de pretextul creat și a declarat unilateral denunțarea acrodului de cooperare cu AIE. Provoacă alegeri anticipate și, dacă lucrurile ar merger în ritm alert, în noiembrie va conduce un nou guvern al AIE. Sau, dacă va vrea să repete experiența lui Iurie Roșca, va face guvern cu comuniștii, niște băieți așa de curați: mai ales că smintiții din Comisia de la Veneția au decretat ei că secera și ciocanul au fost alungate pe nedrept din simbolistica politică de la Chișinău. De fapt, nu ne-am mirat nici atunci când parlamentarii nu au vrut să condamne comunismul în Consiliul Europei. Cum să condamni lumina care „vine de la răsărit?” De ce să ne mirăm acum, în 2013? Așa că Filat chiar crede că ar putea lua un scor mai bun.

Milițianul Voronin i-a servit pe amândoi – și pe Filat, și pe Plahotniuk. Și i-a făcut praf fiindcă niciunul din cei doi nu pricepe cine este adevăratul dușman al basarabenilor. Se cheamă că ei fac politică mare! Vlad Filat ne avertiza că ratăm banii europeni, că nu mai stă de vorbă UE cu Chișinăul, cu care trebuia să semneze trei acorduri în acest an. Mai ales că se așteaptă reuniunea Parteneriatului Estic din noiembrie. „Vlad Filat a adoptat o tactică extrem de periculoasă acum. Putea să mai aștepte”, crede Mircea Druc.

"Toate acestea indică faptul că acţiunile pe care noi le-am întreprins au fost legitime şi justificate. Eu nu consider că s-a votat pentru demiterea Guvernului pentru că nu şi-a făcut treaba. Să pui frustrările personale mai presus de orice este o crimă. Demiterea Guvernului este un proces politic complicat şi o pierdere de timp", a spus Filat. Extrem de laconic.

Deci frustrații ar fi ceilalți, el – nu. Plahotniuk, eminența cenușie a lui Voronin, a dovedit că poate fi mai tare în culisele mafiei. L-a smuls pe Marian Lupu de lângă Voronin și i-a cerut să simuleze că face politică europeană. Așa au blocat ei cercetarea evenimentelor din 7 aprilie 2009, când au fost torturați sau chiar uciși tinerii. O altă Vânătoare Regală, pentru care l-am înjurat doar pe Voronin.

"Noi nu am votat pentru iniţiativa Partidului Comuniştilor, ci, concret, pentru demiterea lui Vladimir Filat. Acesta a fost votul contra furtului, a corupţiei, a folosirii resurselor administrative în scopuri politice, pentru jefuirea celor 120 de milioane de dolari din Banca de Economii, contra catastrofei pe care o prezintă drept reformă în sistemul de educaţie", a pretins Lupu. Nici el nu a făcut plângere penală pentru furt.

Până la urmă, toți acești indivizi mi se par previzibili, oricât de sofisticat s-ar da Vlad Filat. Cel mai straniu mi s-a părut comportamentul lui Mihai Ghimpu. El l-a atacat cel mai agresiv pe Vlad Filat, dar nu a rostit niciun cuvânt despre Marian Lupu sau Plahotniuk. Care să fie taina? Chiar a spus că nepotul Dorin Chirtoacă ar fi un bun prim-ministru. Măcar Chirtoacă știe administrație. În mod paradoxal, Mihai Ghimpu merge mai departe și îl amenință chiar pe Nicolae Timofti, probabil cel mai echilibrat om politic de la Chișinău.

"Dacă preşedintele va insista ca această criză să fie de lungă durată, iar acest lucru înseamnă că refuză să mai sprijine Republica Moldova, sau dacă, aşa cum am auzit eu, vor fi demişi miniştri, eu voi cere demisia preşedintelui. Eu vreau ca ţara să meargă pe calea dezvoltării democratice", şi-a explicat Ghimpu propria poziţie.

Și ca să nu mai încapă nicio îndoială: „Eu nu-s născut pentru funcții. Eu sunt pentru cauza românească. Și eu sunt politician în primul rând. Și nu sunt doar eu în partid. Avem miniștri buni, primari generali care ar putea fi prim-miniștri. Dar noi nu urmărim asta. Ca dovadă am cedat funcția de speaker lui Lupu. E importantă funcția, fără ea nu poți realiza nimic, dar când e de ales între funcție și cauză noi întotdeauna am pledat pentru cauză. Cauza europeană și cauza românească”, a precizat Mihai Ghimpu.

“Toți sunt vinovați în mod egal de ceea ce s-a întâmplat astăzi la Chișinău”, a spus Ion Sturza, care a trecut printr-o experiență la fel de dulce după ce Iurie Roșca a preferat să meargă cu milițianul Voronin. Sturza crede că toți trei trebuie să/și bage mințile în cap și să revină la tratative. Mă tem că niciunul nu a lăsat loc de bună ziua.

Pe de altă parte, Adrian Candu, coleg de partid cu Lupu, a declarat că Partidul Democrat va accepta cu graţie promovarea pe postul de premier a lui Iurie Leancă, ministrul actual de Externe şi pentru integrare europeană, care este şi primul vicepreşedinte al Partidului Liberal Democrat. De atlfel, în numărul din 6 martie, revista "Panorama" l-a citat pe analistul politic Roman Mihăeş, care, de asemenea, a considerat oportună promovarea în funcţia de premier a lui Iurie Leancă. El crede că Leancă are legături bune cu înalţii demnitari europeni şi, în principiu, el a construit practic întregul sistem de relaţii externe dintre Republica Moldova şi UE.

Sigur că alde Plahotniuk și generalul Diacov ar vrea un nou Muravski, să stea acolo unde-l pui. Adică Leancă. Cu Filat e mai greu. Mai ales că a rămas fată mare: "În faţa poporului, eu sunt curat, sufletul meu e liniştit".

Pe 13 martie, Republica Moldova trebuie să aibă un nou candidat la postul de şef al Guvernului.

Mai departe, dacă urmăm litera legii, într-un interval de 15 zile, după desemnarea candidatului la funcţia de premier, şeful statului roagă Parlamentul să voteze programul de guvernare şi toată componenţa Guvernului. Deşi Marian Lupu, preşedintele Partidului Democrat, a şi declarat că, peste maxim 10 zile, poate fi desemnat un nou executiv, este însă puţin probabil. Fiindcă pentru confirmarea noului premier, este iarăşi nevoie de 51 de voturi. În conformitate cu articolul 85 din Constituţia Republicii Moldova, "în cazul în care nu se poate forma guvernul sau în caz de blocaj, în decurs de 3 luni de la adoptarea legii, după consultări cu grupurile parlamentare, preşedintele are dreptul să dizolve Parlamentul".

Parlamentul poate fi dizolvat dacă nu a exprimat un vot de încredere faţă de guvern, în perioada de 45 de zile, după respingerea propunerii de acordare a încrederii în guvern şi numai după ce propunerea a fost respinsă de cel puţin două ori (tentative pot fi şi mai multe - nota red.). Preşedintele are două posibilităţi, numai să respecte perioada de 45 de zile.

În consecinţă, după dizolvarea Parlamentului, urmează alegeri anticipate, care pot avea loc la începutul verii.

Ce buni ar fi de dus la prășit...

Viorel Patrichi

Mircea Druc - "Cugetă și acționează ca și cum țara ta ar fi reîntregită în fruntariile ei vechi - Nistru, Carpați, Tisa, Dunărea și Marea Neagră. Și vei fi fericit..."

Blestemul lui Burebista

Concepte de supravieţuire naţională în era globalizării 

Un dialog cu Mircea Druc

Românii, la fel ca toți europenii, se află într-un moment de răspântie. O răsturnare absurdă a valorilor ne marchează pe toți, chiar dacă nu toți ne îngăduim timpul să conștientizăm acest dezastru. Antiselecţia este în curs şi provoacă efecte de lungă durată. Alte popoare se pregătesc temeinic pentru a face față experimentelor servite de campionii globalizării. Nu toți europenii vor să devină „sat mondial” și se pregătesc să riposteze. Înainte de Crăciun, Parlamentul de la Budapesta a adoptat o lege uluitoare pentru liderii de la Bruxelles: „Începând cu 1 ianuarie 2013, numai ungurii vor putea cumpăra pământ în Ungaria”, a comunicat Ministerul Dezvoltării Rurale din țara vecină. Ungurii își conservă spațiul panonic, cucerit târziu, în timp ce noi ne înstrăinăm pământurile. Și e doar un aspect.

Am căutat un om care să-mi explice acest fenomen. Un om despre care istoricul Florin Constantiniu spunea că, dacă ar fi să intre vreodată într-un partid politic, ar merge numai alături de Mircea Druc... L-am sunat deci pe Mircea Druc, primul șef de guvern anticomunist de la Chișinău, un excelent cunoscător al teoriilor antropologice și al realităților actuale din tot spațiul eur-asiatic şi nu numai. Când a auzit ce vreau, s-a oţărât: „Adică „să stăm” şi „să vorbim”, două activităţi din care nu iese nimic. Pentru doi idealişti care vor să pună lumea la cale. Mie îmi place constatarea zen: „Cine ştie nu vorbeşte, iar cine vorbeşte nu ştie”... “

După mai multe replici țâfnoase, l-am convins totuşi pe Mircea Druc să stăm de vorbă.

 

 

 

- Domnule Mircea Druc, trecem printr-o perioadă specială din istoria eroziunii naţiunilor, fenomen provocat de globalizare. Un fenomen promovat de trusturile transnaţionale, care şi-au impus astfel interesele pentru libera circulaţie a capitalurilor. Sigur că, destul de frecvent, beneficiar este şi omul de rând. El se bucură că poate deveni cetăţeanul Terrei: poate circula liber, studiază unde poate, munceşte pentru el sau îşi deschide afaceri proprii, dacă reuşeşte. Patria ubi bene, ubi bene Patria! Așa scria un prelat din Dacia cucerită de legiunile lui Traian. Nimic nu pare mai atractiv. Unii chiar gândesc că aşa  e  bine şi li se pare normal să plece oriunde pentru propriul confort. Cei care au gândit așa au fost mereu fericiți. Ei au uitat primii de legământul unității naționale, care stăruie în memoria colectivă a românilor de pe vremea regelui Burebista.

Prin urmare, dacă urmărim lucrurile însă mai atent, efectul fenomenului asupra statului naţional este dezastruos. Şi atunci, apar concepte geostrategice noi, care, practic, ajută tocmai globalizarea şi subminarea statului naţional. Concepte care sprijină tot trusturile transnaţionale, ameninţând capacitatea de supravieţuire economică a statului-naţiune. Ceea ce se întâmplă în Uniunea Europeană cu statele, altădată prospere, şi care deja nu mai pot să-şi plătească salariile, pensiile, alocaţiile sociale, este edificator pentru tendinţa acestui fenomen extrem de nociv.

Ce Destin mai are naţiunea astăzi, în secolul al XXI-lea şi ce noi provocări vor mai fi pentru statul-naţiune în Europa?

 

- Acest diagnostic este relativ corect. Asta rezultă  „când corporaţiile conduc lumea”. Teza lui David Korten este  greu de combătut. Cred că  marile corporaţii transnaţionale se comportă ca nişte celule  canceroase şi  vor  împărtăşi  destinul acestora.

 

- Da, dar organismul viu poate să moară.

 

- Celulele canceroase se dezvoltă egoist într-un organism şi uită de întregul armonios. Noi, doar noi! Până moare organismul şi atunci mor şi ele. Dacă  dinozaurii economiei corporatiste globale  distrug statele (nu numai statele-naţiune se află în pericol), vor pieri.

 

- Când m-am referit la statul naţional, m-am gândit că se creează iluzia că, în locul statului naţional, se poate constitui o structură suprastatală, tot cu funcţiile unui stat, ca Uniunea Europeană sau Uniunea Eurasiatică, în care sigur că statul naţional nu-şi mai are niciun rost şi funcţiile lui sunt preluate de această nouă structură geostrategică, unde se apără drepturile individuale, nu drepturile naţionale, etnice. În plină criză, ne vor convinge că numai transferul suveranităţii spre un centru unic de comandă ne mai poate salva. Şi toată lumea e fericită.

 

- Aşa a fost şi aşa va fi. Imperiul Roman, Imperiul Austro-ungar, Imperiul Otoman, Uniunea Sovietică au dispărut la fel. Tot pe valul unei  mari cotituri istorice, s-a creat Uniunea Europeană şi vor mai veni şi alte suprastructuri care, prin definiţie, se nasc şi mor.

 

„Brandul  Dacia Felix”  era mai tare ca „brandul Elveţia” de astăzi

- Credeţi că ne aflăm iarăşi în faţa unui experiment artificial, care nu are legătură cu natura dezvoltării societăţii umane?

 

 - În sensul pozitiv al cuvântului, este vorba de forme inventate. Şi cei care au făcut Uniunea Sovietică poate credeau sincer în asemenea proiect. Aveau şi principii meschine, ascunse pentru înţelegerea oamenilor obişnuiţi, dar şi viziuni sincere: credeau că „paradisul terestru” este un model viabil.

Uniunea Sovietică a exacerbat politicul, care trebuia să fie pe prim plan, ignorând economicul şi psihicul. Uniunea Europeană ignoră psihicul şi politica naţională, dar pune pe prim plan economicul. Şi acest model este eronat. Vor apărea forme de rezistenţă etnopsihologică. Problemele naţionale nu dispar, oricât de prosperă ar fi ţara. Norvegia este o naţiune de invidiat şi tocmai acolo a avut loc un fenomen extrem.

Uniunea Europeană nu este o noutate. Şi cei care au construit Imperiul Roman credeau că realizarea lor este culmea civilizaţiei umane. S-a prăbuşit. Imperiul Britanic, Imperiul Francez erau idei frumoase şi s-au dezagregat. Ce putea fi mai frumos în materie de civilizaţie inedită, decât Dacia Felix? Ţara cea mai fericită într-o lume decadentă a Imperiului Roman, care era oricum construcţia perfectă a lumii antice. „Brandul  Dacia Felix”  era mai tare ca „brandul Elveţia” de astăzi. Nu dacii au creat conceptul. De ce nu au  fost percepute similar  şi  alte spaţii  acaparate de Imperiul Roman:   Britania Felix, Palestina Felix, Iberia Felix?

Imperiul Roman a găsit soluţia salvării sale temporare: aurul şi argintul Daciei. Celelalte provincii fuseseră complet epuizate.  Dar, afară de criza financiară, imperiul  mai avea un punct nevralgic: după ce a înăbuşit revolta iudaică, toi creştinii, în loc să rămână pe loc, s-au înghesuit în catacombele din Roma. Capitala imperiului se sufoca din cauza veneticilor. Imigranţii de astăzi. Şi a venit ideea genială: Vreţi să nu vă mai persecute nimeni, vreţi libertate religioasă? Atunci mergeţi în urma trupelor spre Dacia Felix. Aşa a apărut prima naţiune creştină, cea a  românilor. Acesta a fost primul şi cel mai mare genocid din istorie. Şi genocidul  dacilor s-a repetat necruţător. Că aşa este istoria.

 

- Chiar e plauzibil un asemenea scenariu?

 

Dacă nu e plauzibil, de ce mă mai întrebaţi? Eu spun ce gândesc. Unde au dispărut primii creştini evrei? S-au volatilizat?  Peste 1400 de ani, popoarele de pe continentul american, au trecut exact prin acelaşi procedeu ca dacii pe timpul romanilor. Tot pentru aur. După Reconquista, când i-au aruncat peste mare pe mauri, Spania nu mai avea rezerve de aur şi argint. Colapsul economic părea inevitabil. Şi parcă l-a trimis Dumnezeu pe  Columb, care a promis că va găsi aur. Şi a găsit. Aşa au apărut şi celelalte imperii, pe acelaşi concept salvator. În prezent se clatină dolarul şi din nou se caută aurul şi argintul.

 

- Acum unde mai găsim aur?

 

- Mai avem la Roşia Montana, de unde şi publicitatea extrem de agresivă. Vor lua tot ce a mai rămas de la alţii…

 

Şi Uniunea Europeană dă semne de epuizare

 

- Consensul pe care s-a bazat Comunitatea Europeană, ca un nou concept geostrategic, e posibil să nu reziste în plină criză economică mondială după delegarea suveranităţilor?

 

- Lucrurile se repetă. Plutocraţia a distrus Europa prin cele două războaie mondiale. Şi din nou întrebarea: ce facem? Un ziarist italian, Benito Mussolini, aflat pe front, a inventat un model: fascismul. Un alt ostaş, voluntar austriac, Adolf Hitler, îndurând  ororile tranşeelor, a vrut să salveze şi el omenirea: a inventat nazismul. Un evreu şi doi ruşi au inventat şi ei ceva: bolşevismul. Toate s-au epuizat. Şi Uniunea Europeană dă semne de epuizare. Conceptul care stă la baza Uniunii Europene este la fel de frumos şi de romantic ca idealul de construcţie a Uniunii Sovietice, care avea cea mai perfectă constituţie din istorie. Panait Istrati, la început, chiar credea într-o asemenea utopie.

 

- Una este să crezi în hârtia scrisă şi altceva este fenomenul real.

 

- Sigur. Acum ne aflăm într-o etapă istorică în care intervin mai mulţi factori, nu numai sociali, nu numai politici sau economici. Apar până şi elemente cosmice noi...

 

- Asistăm la o oboseală generalizată a lumii contemporane?

 

- Este o epuizare. S-ar putea să intervină ceva. Ştiu puţin, din lecturi, despre starea de spirit a societăţilor pre-columbiene. Aveau aur mai mult decât toată Europa luată la un loc. Erau  însă osificate în civilizaţia lor. Se temeau, credeau şi aşteptau că va veni cineva  din ceruri să-i pedepsească sau să-i salveze. Şi au apărut europenii: bărboşi,   călare pe cai - nişte centauri! I-au speriat cu arme de foc, cu alcool şi câini, lucruri nemaivăzute până atunci.  „Zeii” debarcaţi i-au derutat într-atât, încât, la început, nu opuneau nicio rezistenţă.  Acum se poate produce un fenomen cosmic, ceea ce ar putea duce la un final similar cu  dispariţia dinozaurilor. Sau poate să apară un contact extraterestru, care nu este exclus. Şi ceva se va schimba din nou. Este necesară şi posibilă  o schimbare radicală. Care nu este intrinsecă, politică. Ea urmează  să vină din exterior.

 

- De unde?

 

- Din cosmos.

 

- Nu găsim remediul în lumea noastră concretă?

 

- Cine să ofere o nouă paradigmă? Sindicatele? Partidele politice? Elitele? Societatea civilă? De unde să vină acest imbold, această străluminare, această clarificare pentru schimbare? Am crezut în pluralismul de idei. Cât de naivi eram cu două decenii în urmă! S-a consumat şi acest concept.

 

Ungurii preferă modelul turanic

 

 

- Exact în această perioadă de diluţie mondială a statului naţional în special, la care ţin în primul rând, pentru că statul naţional este de departe verificat în timp şi este cea mai rezistentă formă de organizare politică, administrativă, regeneratoare a societăţii umane, încep să apară manifestări, tendinţe care vor să justifice şi să revendice origini îndepărtate şi cuprinzătoare pentru anumite etnii. Nişte modele de supravieţuire. Ungurii se dezic de sorgintea lor fino-ugrică şi pretind că ar fi de origine turanică, turcică. Ruşii vor să-şi salveze imperiul în jurul etnosului cultural rusesc, indiferent de naţiunile componente. Vor reuşi aceste modele să devină alternative salvatoare pentru aceste naţiuni?

 

- Ungurii sunt creativi, au o perspicacitate a lor. I-a adus de dincolo de munţii  Urali, în Europa, ciclonul istoric numit „marea migraţie a popoarelor”. Cu o mie de ani urmă, au luat o decizie crucială pentru propriul destin. Au ales, prin Ştefan cel Sfânt, să treacă la catolicism. Şi-au renegat „fiinţa ancestrală”, dar au intrat în civilizaţia europeană şi Ungaria a ajuns  imperiu dualist. Ceva asemănător  s-a întâmplat cu khazarii de pe Volga. Aveau o dilemă: să adopte ori islamul, ori creştinismul. Au preferat mozaismul. La fel şi slavii - au decis să treacă la creştinism prin intermediul grecilor. Dacă slavii adoptau islamul sau budismul, prin cneazul Vladimir,  ar fi fost  extrem de interesant. Dar dacă adoptau mozaismul? Era o altă istorie. Au optat pentru  varianta bizantină a creştinismului şi astăzi evaluează cu ce s-au ales.

 

-  Pe ce mai pot miza acum ungurii?

 

- Ungurii au mizat pe destrămarea Uniunii Sovietice. Au mizat pe triumful Uniunii Europene. Erau siguri că, după înlăturarea lui Nicolae Ceauşescu, România va fi dezmembrată şi ea. Nici nu se îndoiau de acest epilog. Erau siguri că, în 1994, Ucraina se va destrăma. Iar Galiţia şi Transilvania vor intra,  împreună cu  Ungaria, în  NATO  şi Uniunea Europeană.  Nu era anexarea clasică, dar ar fi fost mulţumiţi.

Până la urmă, cei mai dezamăgiţi din toată această tevatură au ieşit tot ei, ungurii. Şi în spatele acestui front, a apărut Ucraina. Dacă intră Ucraina în NATO şi în Uniunea Europeană, România şi Ungaria ajung a cincea roată la căruţă. Ungurii nu merg în Anglia să lucreze ca instalatori, dar se duc polonezii, lituanienii, românii. Şi nu mai ştiu ce să facă. Uniunea Sovietică prelua producţia fermelor din Ungaria. Acum e mai greu, Rusia are orice. Ideea fino-ugrică era frumoasă, dar pare mai atractivă originea turcică. La un calcul aritmetic, nu dă bine originea fino-ugrică pentru unguri. Sunt prea puţini. Estonienii -  circa două milioane, mai sunt 4 milioane  de finlandezi, komi-permiacii, mariiţii. Şi aici se termină cu fino-ugricii. Vreo 10 milioane. Dar lumea turanică e  altceva! Turcia, Kazahstan, Uzbekistan, Turkmenistan, Azerbaidjan. Preşedintele Ungariei a declarat: partenerul  nostru strategic  este Uzbekistanul. Kazahstanul pretinde şi el să conducă lumea turcică, deşi ruşii fac tot posibilul să stârnească revolta uigurilor din sud, dar şi din China. Aşa ar împuşca doi iepuri.

 

Codul genetic al unei naţiuni – spaţiul, limba şi dorinţa de libertate

 

Comportamentul ungar este un factor benefic  pentru ascensiunea unei  naţiuni. Au acceptat catolicismul şi s-au adaptat la realităţile Europei pentru a conduce. Românii pretind că ar fi urmaşii Romei, că fac parte din constelaţia latină europeană, alături de ţările surori Franţa, Italia, Spania, Portugalia. Dar  nu au prestigiul ungurilor în Europa,  rămânând mai  aproape de Grecia ortodoxă.

 

- Şi atunci specificul naţional trebuie căutat dincolo de religie?

 

- Nu are nimic comun religia cu „specificul naţional”. Religiile, la fel ca doctrinele internaţionaliste, sunt în detrimentul naţiunilor. Fiecare religie doreşte să devină universală.

 

- Şi atunci ce defineşte o naţiune?

 

- Spaţiul moştenit  este esenţial, decisiv pentru o naţiune. Patria mea înseamnă: Carpaţii, Dunărea, Marea Neagră, Nistrul şi Tisa. Dacă ai înscris  în codul genetic această realitate, eşti român autentic. Este ca la regnul vegetal, ca la regnul animal. Pământ, apă şi câmp magnetic. Limba. În secolul al XIX-lea, se făceau studii de lingvistică, de etnopsihologie pentru a încadra naţiunile. Apoi fondul genetic. Cercetările genetice arată că turanicii reprezintă doar 2-3% din zestrea genetică a ungurilor. Evreii fac studii genetice în toate satele de munte din Spania şi din Portugalia pentru a dovedi că mulţi au fost obligaţi să se creştineze. Prin urmare, naţiunea este definită de factorul spaţiu, factorul lingvistic şi de factorul genetic. Spiritualitatea este un produs al educaţiei. Oamenii vii produc spiritualitatea, nu invers.

Astăzi, noua mişcare legionară nu are şanse să se refacă tocmai din cauza ascensiunii procesului de secularizare. La rândul lor, ruşii susţin că preoţii lor sunt mai răi ca agenţii KGB de pe timpul lui Stalin. Grecii pretind că ar fi cei mai buni ortodocşi, dar dau cu piciorul în statul lor naţional. Nimeni nu plăteşte impozite, nimeni nu munceşte, dar să vină salvarea! Iranienii sunt musulmani, dar ca naţiune nu au nicio legătură cu arabii. La fel, polonezii catolici faţă de italieni. Nu faci o naţiune puternică doar cu ajutorul moaştelor. Trebuie dezvoltată creativitatea oamenilor care formează o naţiune.

 

- Apar gânditori care susţin că Rusia va avea din nou un rol decisiv în lumea contemporană prin intermediul religiei pravoslavnice. Ei cred că Rusia ar putea să redevină a treia Romă, cu toate că lumea contemporană a ajuns, în felul ei, la a patra Romă, laică – America. Barack Obama a depus jurământul la... Capitoliu! Mai este posibil un asemenea model religios într-o lume tot mai secularizată?

 

- Este o speranţă atât de naivă a unui segment mic de intelectuali ruşi, încât te cuprinde o tristeţe iremediabilă. Ideea celei de-a Treia Rome e veche, de pe timpul  Imperiului ţarist şi nu are nicio şansă. Aşa cum lumea comunistă a fost un mit şi nu a rămas nimic din ea. Aşa au crezut unii că după căderea Uniunii Sovietice, vor reface fenomenul „Kazacestvo”. Se îmbrăcau cu recuzite căzăceşti teatrale, ca pe timpul ţarilor.  Mulţi au  venit să lupte în Transnistria, în 1992, contra „fasciştilor români”.  Nişte hachiţe de care nu s-a ales nimic. Apropo! Şi intelectualii români vin cu modele de guvernare, care să salveze România.  Unele chiar constructive, substanţiale. Dar clasa politică nu-i bagă în seamă.

 

- Toate modelele spirituale s-au epuizat şi, după 2000 de ani, trecând prin dezastrul comunist, creştinismul s-a regenerat. Sigur, nu la aceeaşi dimensiune la care era. De ce religia nu ar fi un model de salvare?

 

- Japonezii nu s-au regenerat doar prin shintoism. Aţi văzut cum s-au comportat după explozia de la Fukushima? Stăteau la coadă ca să ia o sticlă de apă, fără să zică nimic. Noi ne îmbrâncim şi pentr-o sticlă de agheasmă, sau  ca să ajungem înaintea celorlalţi   să atingem moaştele binefăcătoare. Numai un cod comportamental  ca al japonezilor  şi  un ghid moral similar   asigură  saltul calitativ  - „popor – naţiune – etnosistem”. Deşi sunt o ramură a budismului, japonezii se comportă total diferit de chinezi sau de indieni.

 

Putin, „Ţarul cel Alb”, urmaşul lui Ghinghis Han

 

- Dar modelul Eurasia, la care visează Vladimir Putin? Are  şanse? El vine cu un model de construcţie, care nu e nou, dar l-a introdus în programul electoral. Baza naţiunii ruse nu ar fi de natură etnică, ci de natură spirituală rusă. Adică, etnii diferite au constituit o naţiune timp de o mie de ani în jurul unei singure spiritualităţii, cea rusă. Şi aşa să rămână!

 

- Care spiritualitate rusă? Să impui limba rusă în fostele colonii şi mai ce? Să impui religia pravoslavnică tuturor? Putin nu vorbeşte de religie, doar se afişează cu patriarhul. Se alege praful şi de acest model.

 

- Ruşii fac marşuri la ei la Moscova sau la Sankt-Petersburg, unde scandează numele zeului Perun al slavilor vechi, dar discută şi despre religia ortodoxă. Este un melanj straniu, care denotă porniri contradictorii şi paradoxale, o derută spirituală totală. Ce se întâmplă de fapt cu pretinsul naţionalism rus?

 

- Proiectul pravoslavnic vine în contradicţie cu actuala stare de spirit a societăţii ruse. Acum din Rusia pleacă, de bună voie, mai mulţi decât după puciul bolşevic din 1917. Au  şcoli şi  biserici în ţările pe unde se aşează. Dar  Kremlinul mai încearcă la Chişinău şi la Kiev să  facă autonomii,  să impună rusa  ca a doua limbă de stat. 

Ruşii să decidă mai întâi care este spaţiul lor geografic, pentru care să obţină un „certificat de proprietate”, recunoscut de toate naţiunile din  Federaţia Rusă şi din fostul Imperiu Sovietic. Altfel nu vor putea depăşi deruta spirituală, iar proiectele de acest gen  vor eşua.

Mai vor ruşii  Ţările Baltice sau Caucazul?  Mai vor ei Asia Centrală? Vor ei ca Transnistria să fie a lor? Atunci  vine colapsul. Dar nu cred că ruşii adevăraţi asta îşi doresc. Dacă mata vrei să faci România în Spania, în Italia,  când „munţii noştri”  rămân pustii, eşti pierdut.

Pe  ruşi îi atrage cel mai mult Coasta de Azur a Franţei. Pentru unii  e prea scump şi merg spre Spania şi Portugalia. Aleg zone rezidenţiale închise,  securizate, la mare, câmpuri de golf, la căldură şi, obligatoriu, pe litoral, fiindcă nu mai vor iarnă  rusească. Sunt ermetici, evită să aibă contacte cu diaspora rusă. Nu-i interesează nici conaţionalii lor aflaţi cu diverse  ocazii prin vestul Europei. Sunt tineri foarte prosperi, mulţi  activează în exploatările petroliere,  dar care  „s-au cam săturat de Rusia”.  E chiar vorba lor. Doresc  şi un sistem de învăţământ eficient pentru copiii lor. Este o dovadă că  din Rusia continuă să fugă capitalul, inclusiv cel uman.

 

- Nu e semnul unui dezastru spiritual?

 

- Nu ştiu… Recent, la Barcelona, a avut loc  o întâlnire ruso-spaniolă. Experţii celor mai mari companii imobiliare din Rusia  au venit să-i lumineze pe  experţii spanioli: ce oferte preferă ruşii, spre deosebire de ceilalţi cumpărători de proprietăţi imobiliare. În Valencia, Alicante, ruşii ocupă locul întâi la cumpărări de case. Ei nu caută locuinţe   luxoase, că au suficiente în Rusia.  Ei vor un alt mod de viaţă.   

 

- Globalizarea ar putea genera un rău decisiv şi pentru naţiunea rusă?

 

- Globalizarea, pe care o tot invoci mata, este nocivă  în primul rând  pentru Rusia.   Într-o  Uniune Eurasiatică,  ruşii  nu pot rezista. Cum  vor integra (asimila) Ucraina Apuseană,  cu vreo douăzeci de milioane de greco-catolici, fascinaţi şi de idealul lui Stefan Bandera? Sau  Tatarstanul,  care  vrea să introducă alfabetul latin, iar  tineretul a declarat:  „2013 - Anul hanului Batîi!”. Kazahii demonstrează că Ghinghis-han, cel mai mare cuceritor al lumii, a fost kazah şi nu de altă etnie. Definitivează şi ei un proiect  de trecere la scrierea latină.

În competiţia demografică cu musulmanii, care nu vor Lacul Lebedelor şi nici opera lui Berdeaev, pravoslavnicii nu au nicio şansă. Mortalitatea la ruşi e galopantă şi  depăşeşte rata natalităţii. Vedeţi statistica: tinerele rusoaice răspund apelului lansat de Putin - „Să facem copii!” Dar se mărită pe un capăt cu străini. Majoritatea islamici, din Federaţia Rusă. Şi devin mame eroine cu zece copii. Insă, când mama e rusoaică,  iar tata tătar, caucazian sau german, copilul nu va mai fi rus. Nu au reuşit  internaţionaliştii sovietici  să impună bolşevismul cu mitraliera, cum vor naţionaliştii ruşi să  impună ortodoxia?

Eu nu sunt  nici rusofob, nici  rusofil. Aş dori şi chiar aş putea contribui modest la  consolidarea unor relaţii interstatale adecvate intre România mea şi Rusia. Dar e necesar  să înţeleg  mai întâi:  ce vrea clasa politică de la Bucureşti  de la clasa politică  de la Moscova? Sunt gata  cumva  românii „să întoarcă armele”? Că prea  deşănţat se agită unii pe  la Bucureşti cu „noua politică rusă”.

 

- Bântuie nişte speculaţii de vreo 20 de ani: Rusia ne-ar da gaze ieftine, Rusia abia aşteaptă să  cumpere de la noi   şi ceea ce noi nu mai producem dacă…

 

- N-are urdă mătuşa! Rusia a obţinut tot ce a dorit de la România: a luat o rafinărie la Ploieşti, metalurgia, ţevile, aluminiul şi multe altele prin intermediul occidentalilor.  Ar mai trebui şi sistemul de transport al gazelor. România nu mai produce încălţăminte, vagoane, mobilă ca să exporte garantat şi planificat în Rusia. Cu  banii  de care dispun, ruşilor li se aduc acasă toate bunătăţile lumii. Nu mai sunt la cheremul fraţilor din lagărul socialist.

Mie  îmi  pare curios modelul  promovat de revista „Peremenî”, unde elita  foştilor ofiţeri de informaţii din GRU lansează alternativa „Hoarda de Aur”. Renaşterea modelului politic, spiritual al lui Ghinghis Han. Ei demonstrează că perioada cea mai frumoasă din istoria lor nu a reprezentat-o victoria creştinismului în Rusia, ci tocmai cei  peste 300 de ani cât au trăit în Hoarda de Aur. Nu întâmplător s-a numit „de aur”. Nu averea era esenţială, ca în capitalism, ci devotamentul, meritocraţia. Să serveşti patria cu toată credinţa. Un asemenea model vine în contradicţie cu religia ortodoxă.

 

- Este Vladimir Putin „Ţarul cel Alb, urmaşul lui Ghinghis Han”, aşa cum cred ei? Nu cumva acest lucru denotă aceeaşi derivă spirituală totală,  fiindcă ruşii nu au un model propriu? Pot ei să propună, nu să impună un model constructiv lumii contemporane?

 

- Cu  toată erupţia intelectuală rusă, ei încă nu au un model propriu. Lumea eurasiatică nu este un proiect rusesc şi nu poate fi construită în jurul unui pivot rusesc. Rusia  poate contribui aici doar cu spaţiul ei geografic. Toate atuurile economice le are China, acolo este cea mai mare productivitate a muncii. Putin a crezut că va face o ţară fericită ca Emiratele cu petrodolari. Nu merge. Banii fug.

 

Să-l spânzurăm pe căpitan!

 

- De două decenii, politicienii români au pretins şi încă pretind că au creat un model strategic pentru România – aderarea şi integrarea în Uniunea Europeană. Eu cred că aderarea la structurile euro-atlantice este doar un mijloc, iar nu interesul naţional obiectiv. Cum vor supravieţui românii ca naţiune într-o lume, care va cunoaşte crize tot mai puternice?

 

- Când pluteşti pe o navă „multiculturalistă”  în derivă, ce poţi să faci? Germanii ar propune verificarea motoarelor, repararea, sau chiar înlocuirea lor.  Britanicii, probabil, ar căuta să plece pe altă navă. Convinse că nava nu poate fi salvată, unele seminţii ar începe să înveţe a înota. Primul lucru pe care l-ar face unii români, ar fi să-l spânzure pe căpitan. „Noi am plătit bani grei, domnule, şi trebuie să  ne daţi  şampanie, pişcoturi şi program de croazieră!”. Un singur matelot  va formula  corect problema: „Dacă nu ştim exact încotro se îndreaptă nava, toate soluţiile sunt inutile!”

De şapte ani, tot strigăm „Jos Băsescu!”. Românii naufragiaţi rar când îşi pun problema direcţiei. După ce elitele au băgat România în impas, l-au chemat pe mareşal s-o salveze. Iar peste patru ani, l-au dat pe tavă sovieticilor. Ca să-l  împuşte.  Ungurii  l-au ajutat pe Horthy să scape, să plece în Portugalia. Şi-i fac  monumente şi astăzi. Ne-am mândrit cu Ceauşescu că nu a intrat în Cehoslovacia. Că a scos ţara din mizerie, după care l-am împuşcat, ca pe un câine. Husak a trădat „Primăvara de la Praga”,  a chemat  tancurile  sovietice,  dar  cehii nu l-au executat. Nici pe Todor Jivkov nu l-au omorât bulgarii. Kadar l-a trădat pe Imre Nagy,  care a fost spânzurat, dar nu i-au făcut nimic ungurii.  Noi  nu ne batem capul cu  proiecte pentru propria salvare. La nimereală! Avem o  mentalitate conjuncturistă, de talcioc.

 

- Nu sunteţi prea dur cu românii?

 

- Sunt ai mei şi îmi permit să îngroş culorile, am dreptul. Vorbesc de mine, nu mă menajez. Aşa-i la noi! Apare o chestiune vitală, cineva vine cu soluţia. Intervine specificul nostru naţional: prima reacţie a românului este să caute probleme la această soluţie. Beţe-n roate! La noi nu merge! Sau lasă, bă, că merge şi aşa! Mai ales la moldoveni.

 

„Agentul Papei”

 

- Este la modă „criza identitară” a moldovenilor. Că moldovenii nu ştiu nici ei ce sunt, că nu sunt în stare nici să se unească cu România, dar nici propriul stat artificial nu şi-l preţuiesc. Ziariştii ruşi susţin că niciun politician de la Chişinău nu vrea unirea cu România, deşi nu cred că este aşa. Este reală criza identitară a basarabenilor, e motivată?

 

- Este o exagerare, dar, într-un fel, au şi dreptate. Cam aşa era prin 1990: nomenclatura sovietică nu se gândea la unirea cu România. Transnistrenii voiau să împartă între ei complexul militaro-industrial, iar basarabenii – complexul agro-industrial. Să pună mâna. Criza identitară e valabilă pentru intelectualii din sfera umanitară. Până şi preoţii vor cu Moscova. În decembrie 1990, le-am propus în parlament să sărbătorim şi noi Crăciunul ca europenii, pe 25 decembrie. Câţiva „deputaţi ai poporului” - popi şi preşedinţi de colhozuri,  au sărit ca arşi.  Râdea atunci ministrul Ion Ungureanu: ”Agrarienii şi interfrontiştii au decis că prim-ministrul Mircea Druc este agentul Papei!”.  Aşa mi-a rămas porecla: “Agentul Papei”. După două decenii, Mihai Ghimpu vine în Parlamentul de la Chişinău cu aceeaşi propunere, să sărbătorim Crăciunul pe 25 decembrie, ca să fie respinsă vehement.  Despre ce vorbim noi?

Să nu umblăm cu zei de împrumut, să cuantificăm, dacă vrem să ştim ce este   naţiunea. Unitatea de măsură pentru o naţiune este dorinţa de a trăi în libertate. Cât de mult vrei să fii liber este un indice de manifestare a personalităţii, la nivel individual, şi a  naţiunii, la nivel global.  Aşa cum calitatea vinului depinde de poziţia dealului faţă de soare. Naţiunea, în esenţă, reflectă capacitatea de autoguvernare a unui popor şi dorinţa lui de libertate, de manifestare creativă.

 

- Şi românii vor să fie liberi. Fug în toată lumea...

 

- E de preferat ca, timp de 10 ani, să nu-i acuzăm pe ruşi, pe ucraineni şi pe români că emigrează. Nimic nu a fost mai frustrant, mai distructiv, decât anii de captivitate, de ţarc din comunism. Era umilitor pentru ei să ceară aprobări de la komsomol, de la sindicate, de la partid. Este o amprentă pentru două generaţii. Toate popoarele captive din lagărul comunist ar trebui să emigreze, să plece un timp. Omul vrea să vadă cum este în Dubai şi se întoarce la el în Ferentari. Au emigrat italienii, spaniolii, portughezii. Foarte bine. Ar putea să mai migreze două milioane de români în străinătate. Acum, românii din Basarabia trimit un miliard de euro pe an acasă. Cu mult mai mult decât fondul de salarii şi de pensii al Moldovei sovietice din 1985. Eu aveam 120 de ruble pe lună ca profesor la Universitatea din Cernăuţi. Cât câştigau oamenii în Uniunea Sovietică şi cât câştigă acum? Eu, la 16 ani, eram tractorist la frontiera cu China, iar tinerii  basarabeni de azi merg la lucru în Portugalia. Ce e rău în asta?

Eram  odată, în studenţie, la gara finlandeză  din Leningrad. Discutam cu regretatul Petru Dudnic,  născut în Transnistria, viitorul poet şi ziarist: „Eu am să mă fac marinar, Mircea, şi am să ajung la Rio de Janeiro. Dar tu ce vrei?” „Să pot evada. Să traversez  desculţ Europa, cu bocancii pe umăr, până la coasta Atlanticului. Să-mi răcoresc picioarele rănite în apa Oceanului. Apoi să scriu o carte...” 

Mai târziu, am ajuns la Atlantic,  în Portugalia.  Am început să plâng. Nu mă vedea nimeni. Mi-am amintit de tinereţea mea captivă în cazarma comunistă. Fratele mamei a murit în România şi eu nu am avut dreptul să-l văd. Nici pe Gheorghe Valuţă, fratele bunicăi, profesor universitar în România, nu mi-au dat voie să-l văd. Abia la 50 de ani am putut să trec Prutul. Setea de libertate este normală şi pentru ruşi, iar eu nu-i condamn pentru că emigrează.

 

Ruşii vor dispărea ca dinozaurii...

 

- În jurul lui Putin s-a constituit grupul „Naşi” („Ai noştri”), ca să unească pământurile de la Pacific la Atlantic contra Americii care trebuie scoasă din Europa. Este un paradox tragic al ruşilor: ei nu-şi pot stăpâni fizic, economic, demografic propriul imperiu şi vor tot mai mult. ONU a lansat un studiu care arată ce oraşe vor dispărea de pe Terra din motive economice, demografice, ecologice. Cele mai multe sunt din Rusia. Printre ele este şi Sankt-Petersburg. (Sigur, şi Bucureştiul va avea aceeaşi soartă după specialiştii ONU...). Noi credeam că, după comunism, ruşii se vor vindeca de magia expansiunii, de obsesia imperială. Nu e absurd?

 

- Mi se pare exagerat  să le atribuim ruşilor  atâta „sete de acaparare”.  După 20 de ani de la colapsul imperiului sovietic, tot Occidentul vorbeşte de comportamentul nu tocmai corect al unor ruşi cu reşedinţa la New-York – „Mafia rusă!”.  Dar majoritatea  sunt evrei  plecaţi din Uniunea Sovietică. Mai apar  printre ei şi câţiva ruşi, ucraineni,  georgieni,  ceceni, moldoveni.

Când s-a reîmpărţit lumea, două naţiuni au  cam întârziat: Rusia, din cauza Hoardei de Aur, şi Germania, care era fărâmiţată  în stătuleţe feudale.  Celelalte croiau de zor  imperii în emisferele calde. Elita rusă, ofiţerii superiori din timpul lui Petru cel Mare şi al Ekaterinei, mai ales, erau germani şi de alte origini. Nemţii au avut  şi o republică autonomă  pe Volga, desfiinţată în 1941. Cohorte întregi de vest-europeni au tot venit în Imperiul ţarilor. După 1917 a împânzit  Rusia  puzderia Kominternului.  Acum, se pare, lozinca e alta: „Evazionişti fiscali din toată lumea, uniţi-vă! Ne vedem la Moscova!”

Expansiunea, atribuită ruşilor, este tipic occidentală, inspirată şi promovată de imigranţii naturalizaţi. În prezent, agresivitatea contra românilor, polonezilor,  ucrainenilor, este inspirată, promovată,  în  bună parte, de „ruşii de profesie”, inclusiv de evrei ruşi. Toţi trec,  de regulă,  drept etnici ruşi, fiind în realitate doar cetăţeni ai Federaţiei Ruse.

În 1990-91, în detrimentul lui Gorbaciov,  am pledat pentru preşedintele Rusiei  Boris  Elţin  până şi la Casa Albă. În timpul puciului, tancurile sovietice aşteptau la marginea capitalei.  Circa jumătate de milion de oameni au ieşit în stradă să apere libertatea românilor basarabeni şi democraţia ruşilor. La Chişinău, noi  tipăream toate  ziarele  liberale moscovite. Cum ne-au răsplătit liberal-democraţii ruşi?  Peste un an, ne-au angajat într-un război pe Nistru.  Însă cei care ne-au măcelărit  mai tare  în vara  lui 1992 nu erau  etnici ruşi, ci de alte origini. Mai ales ucraineni.  Dacă ar fi fost Putin atunci,  se termina şi mai rău.

Acum o parte din elita rusească ar vrea să convingă Europa  Occidentală să vină la ei,  spre Pacific, cu capital, altfel intră China. Ei se tem de chinezi. Cât timp vor putea exporta gaze prin Nord Stream şi prin South Stream? Dacă ne împăcăm cu Iranul, ce face Rusia?

Cei de la „Peremenî” au o teorie ieşită din comun: „Să cucerim viitorul, nu Europa. Să promovăm proiectul „Hoarda de Aur”, renunţând  la iudeo-creştinism, la capitalism”.  Vor revenirea la valorile spirituale ale Hoardei de Aur, când popoarele cucerite  se bucurau  de  libertate religioasă, din Pacific  până dincolo de Carpaţi. I-au scris lui Putin şi l-au declarat  „Ţarul cel Alb”. I-au cerut să promoveze meritocraţia, loialitatea faţă de persoana aleasă. „Nebopolitica” (“Politica Cerului”), pe care o promovează ei, presupune alegerea celui mai bun dintre oameni.

 

- Şi dacii îl alegeau numai pe cel mai bun.

 

- Şi acum?

Ar fi bine ca liderii politici să nu se lase seduşi de propriile mituri. Altfel dezagregarea devine inevitabilă. Elitele Rusiei, dar nu numai, construiesc din nou mitologii expansioniste. Se complac în retorică de mare putere.  Unii vor să refacă Imperiul, fie ţarist, sovietic, liberal sau pravoslavnic. Dar în condiţiile unei totale transparenţe informaţionale, retorica şi miturile  nu rezistă. Când va deveni clar că Rusia nu mai poate reface niciun fel de  imperiu, populaţia se va decepţiona şi mai tare. Încrederea în Putin se va epuiza definitiv.

Are dreptate politologul Igor Vasiliev. Situaţia unei erodări cronice a naţiunii ruse nu poate rămâne suspendată la infinit. Este posibil să vină la putere în Rusia  şi reprezentanţii etniilor ne-ruse. Nu putem exclude fărâmiţarea ţării, o eventuală ocupaţie străină,  totală sau parţială. Sau realizarea  tuturor scenariilor vehiculate. În tot cazul, schimbările vor fi de lungă durată. Ele vor pune începutul unei noi epoci. Inevitabil, ruşii îşi vor însuşi o altă viziune asupra lumii. Condiţiile lor de viaţă vor fi radical diferite şi vor genera o altă paradigmă, alte concepţii despre lume. Şi chiar naţiuni noi  în baza celei ruse. Aşa cum s-a întâmplat după invazia tătaro-mongolă. Perioada marelui imperiu rus, care a demarat în secolul XV, se încheie  în prezent. Se schimbă cardinal şi poporul, şi rolul statului în viaţa acestui popor.  Viaţa sa nu mai poate fi la fel ca înainte, „tradiţională”. Dintre epavele „vechiului” popor rus,  va apărea negreşit un nou popor.  Aşa cum s-a întâmplat în perioada de trecere de la Rusia Kieveană la Rusia Moscovită.

Suficiente motive în plus să cred că  nostalgicii Imperiului ideocratic  sovietic  sau proiectanţii Uniunii Pravoslavnice Ortodoxe, în frunte cu  Rusia, nu au nicio şansă, vor dispărea ca dinozaurii...

 

A consemnat Viorel Patrichi