Și e doar o bucată de plastic, aș putea scăpa... Dar dacă nu pot?...

România lucrului țapăn făcut. Botnița și violul

România lucrului țapăn făcut
Botnița și violul

„Aceleași mâini care ne puneau cătușele acum întind palma conciliant:„Nu trebuie!... Nu trebuie să răscolim trecutul!... Celui care va pomeni trecutul – să i se scoată un ochi”. Însă proverbul continuă astfel: „Iar celui care îl va uita – să i se scoată amândoi!”

(Alexandr Soljenițin, „Arhipelagul Gulag”)

„De te voi uita, Ierusalime, uitată să fie dreapta mea!Să se lipească limba mea de gâtlejul meu, de nu-mi voi aduce aminte de tine, de nu voi pune înainte Ierusalimul, ca început al bucuriei mele.”

(David, Psalmul 136, Vechiul Testament)

„Nu trebuie istorie... La ce ne trebuie istorie?...”

(Moses Rosen)

S-a dus și această vară zăludă. Atât de zăludă, încât iar ne-am amintit cum hidrologul, care ne-a condus 15 ani, a distrus cu oamenii lui tot sistemul de irigații. Mai întâi, aleșii actuali ne-au fericit cu legea botniței pentru studiul adevărului istoric, după care a explodat ca din senin un dosar de viol din Vaslui ca să mai atenueze puțin indignarea eliterlor noastre, atât cât mai avem. Să auzim din nou tot felul de nărozi că, uite, ce fac moldovenii, niște primitivi... Cine mai știe că din județul Vaslui au pornit personalități mari ca Dimitrie Cantemir, Vasile Pârvan, Nicolae Bagdasar, filozoful din Roșiești, Dumitru Bagdasar, fratele lui, cel care a pus bazele școlii de neurochirurgie din România, cel care l-a format pe Constantin Arseni, un alt mare neurochirurg moldovean, Alexandru Ioan Cuza, Martin Bercovici care a electrificat Bucureștiul, de ce nu?, Ghoerghiu-Dej, Ștefan Procopiu, inventatorul magnetonului, al efectului Procopiu în magnetism, Constantin Tănase, Victor Ion Popa și mulți alții. Am pomenit aceste nume în speranța că vor citi și nărozii care au reținut despre Vaslui doar fapta cumplită a violatorilor din Văleni și-i puneau la zidul rușinii pe toți moldovenii.
Evident că omul hățuit de nevoile zilnice nu mai are timp să citească sau să asculte cum duduie economia lui Victor Ponta și se uită la violatorii din Vaslui. De fapt, viața românilor obișnuiți pâlpâie între botniță și viol, ca privirea unui câine prins de hingheri. Numai proștii își mai fac iluzii...



Căcărău s-a executat ca un prunc
La sfârşitul lunii iulie, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea 217/2015. Fără să întrebe dacă acea lege a fost dezbătută în parlament, dacă intelectualii din această țară știu că se trage zăvorul din nou deasupra adevărului istoric, ca pe vremea Anei Pauker. De fapt, legea fusese oferită pe tavă de Alexandru Florian celui care – după mintea lor – trebuia să ajungă președinte. Pentru că – n’așa? – ei credeau că are toate șansele. Subliminal, însemna așa: vrei să te facem președinte? Fă bine și impune legea asta în Parlament. Și Căcărău s-a executat ca un prunc. La fel s-a procedat mereu. Vrea Lituania să intre în NATO, în UE? Să accepte că a făcut… holocaust. Vrea România să adere la NATO, la UE? Să accepte că a făcut… holocaust. Drept dovadă rămân frecventele delegații vioaie în acest sens prin toate capitalele țărilor est-europene la vreme de aderare. Căcărău și-a urmat obsesia ca să ajungă președinte. Și a jucat leapșa pe ouate, iar noi am rămas cu o lege specifică anilor 1950.
Pe mine nu mă interesează că Alexandru Florian este fiul lui Radu Florian, alias Harry Feinstein, venit aici pe tancurile sovietice ale Diviziei Tudor Vladimirescu. Chiar nu mi-am pus asemenea problem puritaniste niciodată. Pentru generația mea, antisemitismul nu există. Dar nu vreau să mai aud de interdicții în țara mea fiindcă eu de asta am ieșit în stradă în decembrie 1989: să terminăm cu interdicțiile, personalitatea omului să se dezvolte liber, fără indicații din afară, să nu mai văd venetici care să ne spună ce avem voie să citim și ce nu. Oricine are dreptul să citească orice. „Să fie clar, noi am făcut holocaust!, spunea Rareș Bogdan (sau Bogdan Rareș). Dar vrem să știm ce anume avem voie să publicăm, domnule Florian. Putem să-i publicăm pe Eliade, Cioran, Radu Gyr, Nichifor Crainic, Constantin Noica, Petre Țuțea?” „Orice, dar nu pe tarabe. Și cu studiu introductiv, să nu ajungă în mâinile unor oameni neinstruiți”.
Eu, ca om neinstruit, nu am avut acces la cărțile lor înainte de 1990. Tot ca om neinstruit, mi-amintesc ce bucurie am avut când am putut, în sfârșit, să citesc documentele proceselor lui Ion Antonescu, Iuliu Maniu, Lucrețiu Pătrășcanu, Petre Țuțea… Aveam o istorie mare, dramatică. Aveam libertatea să mă informez. Atunci am aflat că Silviu Brucan a fost implicat în asasinarea lui Ion Antonescu, alături de consoarta dumisale, și, peste timp, în asasinarea lui Nicolae Ceaușescu. Deși fusese făcut ambasador peste noapte în SUA, chiar dacă avea patru clase. La ordinul lui Ceaușescu, i-au făcut diplomă de studii superioare într-o noapte. Și deodată, câțiva minoritari îmi interzic să mai citesc despre suferințele românilor în țara mea. Este bezna rațiunii această lege.
Este o lege antisemită fiindcă generează anti-semitism într-o societate în care acest fenomen nu mai exista și o lege antiromânescă fiindcă își propune să condamne dreptul la cunoașterea istoriei noastre recente. Au mers cu obrăznicia până acolo, încât au cerut interzicerea străzilor care să poarte numele unor martiri, ca Mircea Vulcănescu și Petre Țuțea. Și îl aud pe liberalul Romeo Raețki spunând că Mircea Vulcănescu a fost criminal de război, că trebuie să i se dea jos monumentul. Uitați-vă bine la asemenea exemplare: acesta este rezultatul „educației” actuale de tip nou, cu o gândire politică extrem de „corectă”, care îi ajută grozav pe toți oportuniștii epocii noastre. E ca și cum ar spune vreun nărod că Gheorghe Brătianu nu a fost un martir fiindcă era liberal. Studiul rezistenței naționale anticomuniste nu este posibil fără cunoașterea suferințelor îndurate de legionari. Ei au umplut pușcăriile regale și comuniste, iar Mareșalul i-a trimis pe linia întâi a frontului antisovietic.
Legea lui Căcărău (a făcut și el ceva în Parlament…) nu permite nici să amintim despre perioada lui Nicolae Ceaușescu. El trebuie cunoscut, cu toate ororile lui, dar și cu lucrurile bune, care s-au construit în acea perioadă. Ceaușescu a avut viziune de constructor. Sigur, putem să nu fim de accord cu ea, dar dacă recunoaștem ce s-a făcut, nu înseamnă că facem propagandă unei epoci nefericite. Sau ne e rușine să recunoaștem că părinții noștri au construit de la zero sute de orașe în toată țara în acea perioadă? Cunoașterea adevărului nu înseamnă să faci propagandă. Petre Țuțea, după mintea legiuitorilor lor, ar trebui condamnat de două ori: o dată pentru că a fost un excellent economist din guvernul Mareșalului și a doua oară fiindcă a spus, înainte să moară, că „Nicolae Ceaușescu a fost un patriot, domnule, un naționalist”. Cum e? Și apoi, de ce ar fi mai onorabil să mergi cu portretul lui Guevara sau al Anei Pauker în piept, dar să interzici vorba lui Moța: „Să faci, Căpitane, din România o țară ca soarele sfânt de pe cer!”? Ce anume este condamnabil în această formulare?
Pe de altă parte, tinerii care vor să se implice în politică nu trebuie să-și caute idealurile în trecut. Idealul se construiește din realitățile vii ale prezentului națiunii din care faci parte. Trecutul te ajută să eviți prostiile altora mai deștepți și mai patrioți ca tine.
“S-a făcut o chestie de necrezut. Chiar aşa, să distrugi ce înseamnă rezistenţa poporului român împotriva ocupaţiei sovietice? În rezistenţa anticomunistă au fost 70-75% legionari. Să elimini o parte majoritară din rezistenţa poporului român împotriva regimului bolşevic este o măsură inconştientă”, a spus Radu Ciuceanu. „Prin promulgarea aşa-zisei Legi Antilegionare, nu mă îndoiesc că se aşează temelia unei Instituţii nemaivăzute în ţara noastră din anii stalinismului, o poliţie a gîndurilor, a convingerilor, a opiniilor. Se revine, ca în anchetele securităţii la prezumţia de vinovăţie, iar vinovaţii, chiar dacă şi-au ispăşit pedeapsa, continuă să plătească şi după moarte. De acum încolo există pericolul rescrierii istoriei noastre recente, după partitura Securităţii, care a aruncat de-a lungul existenţei ei cu eticheta “legionar” în stînga şi-n dreapta”, avertizează Marius Oprea. Să nu uităm că Ion Iliescu ne considera pe toți cei ieșiți în stradă „elemente legionare”. În documentarul făcut de Securitate despre „jaful secolului” din 1958, cei șase evrei erau declarați… legionari.
Iar ca să-i înțelegem pe-alde Florian, eu aș recomanda tuturor tinerilor să vadă filmul „Mai aproape de lună” al lui Nicolae Caranfil, despre povestea marelui jaf din anul 1958. Oricum, generalii noștri de securitate nu au înțeles nici până azi de ce oare cei șase evrei au săvârșit furtul veacului. Mai ales că, aparent, nu le lipsea nimic… Cu o singură excepție: li se lua puterea politică în conformitate cu legea fundamentală a democrației, după care majoritatea decide. Valabilă formal și în comunism.
Un alt contraargument decisiv la tentativa inconștientă de a regenera antisemitismul din România este dialogul rabinului Eli Caufman, istoric evreu, născut în România, emigrat in Israel şi cu studii în Marea Britanie şi Statele Unite, un om care știe carte, nu glumă, cu jurnalistul Codruţ Burdujan din Constanța la emisiunea “În Arenă”. Reproducem și noi câteva pasaje fascinante din acest dialog instructiv:
„Mulţi evrei aduşi din Uniunea Sovietică în Israel spun că sunt evrei; dar nu sunt evrei. Aşa au început şi în România! Iar comunitatea evreiască de aici era toată de foşti comunişti. Şi să ştiti, că pentru noi, evreii religioşi, comunismul a fost mai extremist decât fascismul. Ce era Stalin, Ana Pauker… Iar ăştia (cu scandalul) sunt oamenii lui Ana Pauker! Şi deodată, când a căzut Ceauşescu, Vainer, care tot timpul se reprezenta ca neamţ, deodată s-a făcut evreu. Ei sunt cei mai extremişti, oameni foarte cinici, nu le pasă de viaţa omului… Şi-atunci poate să spună la o emisiune că viaţa unui copil evreu valorează mai mult… la moarte/ în faţa morţii toţi valorează la fel! Un om care poate să spună aşa ceva ca Vainer, asta e un rasism şi un fascism. În Israel numai cel mai extremist poate spune aşa ceva ca dl. Vainer. Evreii din România nu cunosc nimic, cultura, credinţa noastră, sunt manevraţi de foşti comunişti, care nu ţin religia… Aduc un rabin-păpuşă, Rafael Shaffer, un idiot din Israel, care pentru bani face totul. Vă dau un exemplu: au inventat o sărbătoare care nu există – ziua Ierusalimului. Cât despre extremişti să vă mai spun ceva: este aici o doamnă, Maia Morgenstern; doamna asta joacă aici un rol! Sunt aici oameni ca Marco Maximilian Katz, care cică luptă contra fascismului, contra antisemitismului… Totul este o minciună! Eu le-am adus odată un caz din Iaşi, cu un evreu care făcea comerţ pe oseminte. Nu au făcut nimic! Dar dacă spune un român ceva, atunci ei se iau de el! Iar cu doamna Maia Morgenstern… nici nu-i căsătorită şi are doi-trei copii, unul din afara căsătoriilor ei, şi o pui să reprezinte iudaismul? Sunt mulţi care zic că sunt evrei şi nu sunt evrei…
Comunitatea evreilor din România nu prea au ce face în cultură şi religie, pentru că sunt asimilaţi şi atunci ei trebuie să arate activismul, iar activismul lor este holocaustul – ei primesc bani peste bani pentru asta. În Ungaria este înmormântat cu fast Horthy dar lui Wiesel îi e frică să facă ce face în România în Ungaria lui Horthy (care l-ar fi trimis la Auschwitz – nota red.). Acum mai este ceva, ce am auzit: Wiesel este acuzat de un evreu din Ungaria că el nici n-a fost la Auschwitz. (…) Să vă spun o poveste din Dej (unde a acţionat pentru salvarea evreilor Raoul Şorban – nota red.), pentru că nici statistica nu e adevărată, că în România nu au murit aşa de mulţi la holocaust, pentru că o parte din România era Transilvania de Vest şi de Nord, sub Ungaria şi acolo ungurii i-au omorît pe evrei. Şi toată familia asta din Dej, hasidică, a fost salvată de la moarte de români. Au fost scoşi din Ungaria si aduşi în România. Mulţi evrei au fost salvaţi de români. Cineva a scris despre asta? Unde este povestea aceasta? Sunt fonduri pentru altceva…
Am să va spun acum: eu am văzut asta şi la Iaşi! Este un profesor acolo, care a scos nişte oseminte să arate că este un pogrom [anti]evreiesc, dar este un pogrom al unor români nu de evrei. Noi toţi am fost împotriva acestei poveşti, cu dezgropatul… (într-adevăr, rabinii chemaţi la Iaşi nu au ţinut slujbă religioasă pentru că au considerat că osemintele nu sunt evreieşti – nota red.). E acest profesor în Iaşi, Ciofalcă, parcă (Cioflâncă – nota red.), şi el a făcut toată povestea asta, pentru că este antiromânească. Pentru că a primit fonduri, de la organizaţii din America… Aşa ca de multe ori evreii susţin! Băsescu! Băsescu a dat un premiu unui rabin-păpusă care batjocoreşte toată România în străinătate. Poate Băsescu nu a ştiut, comunitatea i l-a propus… Ăştia aduc ură între români şi evrei. Eu am avut sediu aici şapte ani, vin aici în România, merg îmbrăcat aşa, ca evreu (ortodox). Niciodată nu am văzut antisemitism! Am făcut prima ieşire de Tora în stradă de la Razboi! Nu am văzut niciodată antisemitism în România. Jos pălăria! Ei, [cei de la] comunitatea evreiască spun că e antisemitism, pentru că ei vor să fie antisemitism, pentru că antisemitismul ăsta le aduce bani. Unde merg banii, nu ştiu! De opt-nouă ani renovează Templul Coral şi încă nu s-a terminat (Alo, DNA-ul? – nota red.). Ei au fonduri şi fonduri. Acum: când strigă că este antisemitism, inima evreiască din America plânge. Şi-atunci le dau bani. Dar adevărul este că aici nu este nici un antisemitism. Un evreu religios ca mine este mai atacat în Tel Aviv decât în Bucureşti.” Conform unei cărți publicate de profesorul Ion Coja, curat „Holocash”!
Nu trebuie să ne minunăm însă prea mult de apariția Legii 217/2015. Este reflexul degenerării noastre spirituale, la care asistăm neputincioși (cel puțin, eu așa mă simt). Exemple găsim peste tot, cu duiumul. Adrian Cioroianu, profesor doctor în istorie, decanul Facultății de Istorie de la Universitatea din București, este formator de opinie și de tineri pentru viitorul națiunii române. Uneori, chiar urmăresc cu plăcere cele „5 minute de istorie” de la TVR 1, „o poveste pentru oameni inteligenți”. El spunea recent într-un interviu că „istoria este o poveste, nu este o știință”. Alteori, dă cu oiștea-n gard mai abitir ca… Zgonea. Nu mă refer aici la insistențele lui că o personalitate sau alta din istoria noastră au avut gânduri anti-semite, ceea ce înseamnă, în subtext, că nu merită să ne pierdem vremea să le cunoaștem, sau că românii au săvârșit holocaustul (în sens nazist) pe teritoriul lor. Nu. El taie „chiroane” și cu subiecte mai „reci”. Iată o mostră din episodul 64. După ce ne avertizează că „această cruce (ortodoxă) s-a intersectat cu semiluna otomană și cu regii noștri” (sic!), trece direct la axiomă: „Până acum vreo două secole, limba folosită în bisericile românești era limba greacă”. Dixit!
Adică bunicii și străbunicii mei se duceau la biserica din Crăiești să asculte liturghia în limba greacă… Acest intelectual cu pretenții a absolvit cursurile Facultății de Istorie, este decanul acestei instituții, și-a luat doctoratul în istorie, a fost ministru de Externe... Așa cum eu urmăresc emisiunile lui, cu siguranță că mulți elevi și studenți se uită la el. Adrian Cioroianu încă nu știe ce a însemnat limba slavonă pentru bisericile noastre, că această limbă a fost înlocuită treptat din serviciul divin din bisericile noastre cu limba română încă din secolul al XVI-lea. Evident, mai întâi cu scrieri românești, dar cu grafie kirilică. Ce să-i mai pretindem lui Alexandru Florian, acest erudit în Cărticica șefului de cuib?
Repet: asemenea indivizi îi formează pe copiii și pe nepoții noștri…
Decât să fi promulgat legea contra memoriei națiunii române, Klaus Iohannis ar fi trebuit să ceară o lege imperativă pentru cultul limbii române. Tot mai mulți semidocți apar peste tot ca învățători ai nației, iar ei nu știu măcar să facă acordul între adjectiv și substantiv în genitiv-dativ. Ca să nu mai vorbim de proprietatea termenilor, de exprimarea lor săracă și redundantă etc. Dar cum să-i pretind eu lui Klaus Iohannis așa ceva? El a promulgat pe șest o lege contra memoriei colective a românilor. O lege care nu ne permite să amintim de cei care au introdus realmente comunismul și terorarea bolșevică în România.
Domnule Iohannis, tocmai ați pierdut al doilea mandat…



Shimon Peres, un naționalist autentic
Pentru a ieși din această capcană a neantizării prin autodamnarea unei națiuni întregi, în care riscăm să rămânem, dacă ținem seama de preceptele bine motivate ale celor din categoria Cash Florian, voi oferi un exemplu de destin pentru toți locuitorii lumii, care își iubesc țara lor, națiunea lor. Un evreu absolut, care a muncit și a luptat toată viața pentru ca Israelul să fie o țară temută și respectată. Adică „o țară ca soarele sfânt de pe cer”. Țara Sfântă! Mulți se vor da de ceasul morții că naționalismul este nociv, că așa scrie în dicționarele și în enciclopediile lor, că și nazismul a fost naționalism… Nu este nimic rău să-ți iubești copiii și nepoții, dar asta nu presupune că trebuie să-i urăști pe ai vecinilor.
Prezent la forumul Strategia Europeană de la Ialta, Shimon Peres,ex- președintele Israelului, a ținut un discurs fulminant pe 13 septembrie, spun participanții citați de “Nezavisimaia Gazeta” de la Moscova. Evenimentul a avut loc la Kiev. La cei 92 de ani ai lui, Shimon Peres le-a povestit ucrainenilor cum s-a construit Israelul într-un mediu absolut ostil, cum a fost posibilă o agricultură performantă în deșert, le-a vorbit despre lene, despre curaj și despre dârzenia în speranță. Pentru frumusețea gândurilor, am preluat aproape integral acest discurs fiindcă este valabil și pentru românii care s-au îndepărtat de pământul lor. Iar când îți pierzi pământul bunicilor, îți vei pierde și destinul ca națiune.
"Noi am visat la pământul nostru, însă pământul pe care noi l-am obținut nu era un vis. Era o firimitură, o miime din Orientul Mijlociu. Acest pământ nu era foarte bun ca să stăm pe el. Acolo erau mlaștini, țânțari, deșert în sud, pietre. Trebuia să alegem între țânțari și pietre. Erau două lacuri acolo - unul mort, al doilea pe cale de dispariție. Era acolo un râu vestit, dar nici apă nu avea în el. De fapt, nu exista apă. Nu existau niciun fel de resurse naturale - nici aur, nici petrol. Pe-atunci, se spunea că, în Oirentul Mijlociu, sunt două categorii de țări: țări cu petrol și țări sfinte. A noastră era absolut sfântă pentru că acolo nu era nimic.
Noi eram singuri acolo. Nu aveam frați de religie, nu aveam surori după limbă, vecini după istorie. Totul se întâmpla dupa Holocaust. Noi am venit acolo și nu știam în general ce să facem. Chiar nu știam. Șnoi ne-am gândit că bogăția cea mai mare a naturii este omul. Oamenii au îmbogățit pământul, iar nu pământul poporul.
Toți am ajuns oameni de știință. Fiecare fermier din Israel, fiecare kibbuț a început să gândească: oare cum ar putea să dezvolte agricultura fără apă, fără pamânt. Șnoi am început s-o dezvoltăm. Aceasta era prima agricultură din lume, bazată pe hy.tech. Eu însumi eram atunci student într-o universitate de agronomie. Noi începusem să facem irigații: udam copacii cu apă caldă, ne gândeam că așa vor crește mai bine.
Spre surprinderea noastră, s-a dovedit că agricultura care se bazează nu numai pe pământ, dar mai ales pe hy-tech, chiar funcționează. Avem acum apă destulă. De obicei, apa se găsește, nu se extrage. Noi am început s-o producem. Șam prea reușit. Am început să desalinizăm apa, am căutat legumele care nu "beau" prea mult, am făcut selecție. Vă prezint acum adevăratul secret: pentru viitor, nu este important ceea ce găsiți, ci ceea ce produceți. Noi nu aveam nici oameni, nici arme. Noi nu luptasem niciodată, aveam 450.000 de oameni, nu aveam generali, nu exista nicio experiență militară. ONU a hotărât să creeze statul Israel, dar de fapt războiul mergea mai departe. Ce puteam face? Două lucruri.
Primul - oamenii trebuie să devină curajoși și viteji. Ei trebuie să priceapă că noi nu avem o altă opțiune - noi trebuie doar să învingem. Dacă vom pierde cel puțin o dată, am pierdut totul.
Al doilea - pentru că noi nu am avut arme, am început să le producem. Pentru a perfecționa armata, trebuia să dezvoltăm tehnica de calcul. Sectorul IT din Israel lucra pentru armată. Pentru că noi eram singuri într-un mediu ostil.
De ce vă povestesc eu toate aceste lucruri? Eu le-am tot vorbit până acum băieților și fetelor: prieteni, voi aveți infinit mai mult, decât credeți. Nu fiți leneși. Voi aveți infinit mai mult, decât vă poate oferi pământul. Voi puteți face lucruri care nu vi se dau. Este o lecție pentru voi toți.
Ucraina este una din cele mai importante țări din lume în domeniul agriculturii. Voi chiar produceți și vindeți mult, deci nu trebuie să renunățați la agricultură. Voi puteți și trebuie să modernizați agricultura, să uniți resursele cu talentele poporului.
Toți oamenii au potențial foarte mare. Însă toți sunt puțintel leneși. Dar dacă doriți să faceți ceva, trebuie să lucrați. Nimic nu cade din cer. Noi am muncit foarte mult în Israel. Ce este rău în asta? Nu știu... Oamenii merg acum în concediu, ceea ce este pierdere inutilă de timp. Uite, eu am 90 de ani și nu am fost niciodată în concediu. Toți îmi spun: "Tu ce ai? Nu ești normal? Cum te mai odihnești?" Iar eu prefer să lucrez. Mie munca îmi aduce bucurie. Și să nu fiți pesimiști - și asta este o pierdere inutilă de vreme, mai ales când timpurile se schimbă. Trebuie să urmăm știința. Știința nu are limite, nu are restricții, știința nu are reflecții. Nu încercați să rezolvați problemele trecutului, eu nici nu știu dacă se poate acest lucru. În general, trecutul nu joacă niciun rol. Pur și simplu, studiați trecutul ca să nu repetați greșeli vechi. În trecut, nu există nici viitor, nici speranță.
Majoritatea oamenilor preferă să-și aducă aminte, iar nu să-și reprezinte - asta e cea mai mare eroare. Ce vreți să vă aduceți aminte? Toate greșelile care au fost făcute? Istoria nu trebuie invocată. Istoricii au fost vestitorii regilor și ai celor care au fost la putere, ei au spus ceea ce trebuia spus.
Oamenii se tem de ceva... Numai Dumnezeu știe ce se va întâmpla cu noi.
Unii mă tot întreabă câteodată: dacă priviți înapoi, care au fost cele mai mari greșeli pe care le-ați făcut? Și eu răspund: noi credeam că avem visuri mari. Iar acum, noi înțelegem că acele visuri nu au fost chiar așa de mari. Visați la ceva mare. Cu cât mai mare va fi visul vostru, cu atât mai mult veți realiza.
Generația voastră tânără este fantastică. Însă ceea ce mă nemulțumește pe mine este că tinerii îi disprețuiesc pe politicieni. Tinerii spun așa: politica ne corupe, politica nu e pentru noi. Iar eu le răspund: voi sunteți cinstiți, voi vreți o politică onestă, mergeți și faceți o politică onestă.
Acestea sunt toate lecțiile pe care eu le-am extras din trecut.
Mulți oameni mă întreabă cum de am rămas așa de activ. Este foarte simplu. Calculați în mintea voastră realizarile și visurile voastre. Dacă visurile voastre sunt mai multe, decât realizările, înseamn că sunteți încă tineri. Dacă este invers, înseamnă că ați îmbătrânit”.
Ce se mai poate adăuga aici?



UE preferă pactul cu Mahomed?!
Imatură și stranie rămâne politica externă a Uniunii Europene. Gânditorii de la Bruxelles rămân fascinați de propriile lor neghiobii săvârșite pe arena internațională. După ce le-au cântat în strună americanilor și după ce au participat consistent la declanșarea „primăverilor arabe”, începând cu spânzurarea lui Saddam Hussein, continuând cu asasinarea cumplită a lui Muammar al-Gaddafi și mergând până la demonizarea lui Bashar al-Assad, gânditorii europeni au sărit cu grație din gafă în gafă. Așa că nu e de mirare că, acum, ar vrea să-i ducă trena lui Vladimir Putin. Aici se încadrează ieșirea recentă a lui Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene. "Rusia vrea să fie tratată de la egal la egal și aici rușii au dreptate", a spus el. Dar tocmai asta încearcă, destul de stângaci, să facă America de un sfert de veac: să aducă Rusia la poziția ei de putere regională, iar nu mondială. Cu tot felul de fandări și eschive, dar procesul este evident și corespunde realității momentului geopolitic. Rusia și-a făcut hachițele în Georgia și Occidentul a abandonat această țărișoară curajoasă. S-a dus Nicolas Sarkozy să facă pace cu Putin și toată tragedia georgienilor s-a îngropat. O rezolvare pragmatică! Același Sarkozy a primit 58 de milioane de dolari șpagă de la Gaddafi pentru campania electorală și tot el a bombardat Libia, înaintea americanilor, ca să nu se mai afle. (La fel a procedat și Francois Mitterrand, care primise bani de la Nicolae Ceaușescu pentru campania electorală, după care a devenit principalul lui dușman. În noiembrie 1989, a ținut o cuvântare vehement la Kiev, unde a cerut înlăturarea lui Nicolae Ceaușescu. Ca să nu se mai afle…).
La fel procedează acum Jean-Claude Juncker. Preşedintele CE a făcut aceste declaraţii în contextul în care UE şi Statele Unite au impus sancţiuni Rusiei din cauza intervenţiei acesteia în Ucraina, iar Obama a avut o întâlnire glacială cu preşedintele rus Vladimir Putin la Adunarea Generală a ONU, din septembrie. Cât a fost șef de govern, Jean-Claude Juncker a găzduit în băncile din Luxemburg miliardele furate de oligarhii din Rusia. Deci trebuie să tratăm Rusia „cu decență”, iar țărilor ex-comuniste le mai punem o dată botniță. Și apoi, violul…
"Trebuie, o spun deschis, să tratăm Rusia decent. Rusia trebuie tratată ca un egal. Trebuie să facem eforturi către o relaţie practică cu Rusia. Nu este sexi, dar aşa trebuie să facem, nu putem continua aşa.
În contextul în care Passau a devenit un punct major de tranzit pentru migranţi din afara UE, care încearcă să înceapă o nouă viaţă în Germania, vizita lui Juncker s-a concentrat asupra eforturilor UE de a face faţă afluxului de migranţi. Războiul civil din Siria împinge tot mai mulţi sirieni în Turcia, iar de aici mai departe către centrul Europei. Turcia găzduieşte deja aproximativ două milioane de sirieni, în tabere de refugiaţi. Obama a criticat extrem de dur atacurile aeriene pe care Rusia le-a lansat în Siria la sfârşitul lui septembrie. Guvernele Statelor Unite şi Marii Britanii sunt îngrijorate că ajutorul acordat de Rusia preşedintelui sirian Bashar al-Assad va conduce la menţinerea acestuia la putere şi la o slăbire a grupărilor siriene "moderate", care luptă să-l îndepărteze de la putere. Rusia insistă că atacurile sale aeriene vizează în principal Statul Islamic, însă liderii Occidentului contestă acest lucru. Referindu-se la actualele tensiuni dintre UE şi Rusia, Juncker a declarat că "nu ne putem lăsa relaţia cu Rusia să fie dictată de către Washington". Din cauza acestei moșmondeli de la Bruxelles, au fost înlăturați dictatorii arabi – evident dictatori – dar s-a pus în loc un rău și mai mare: Statul Islamic. Numai niște orbeți pot procedea așa, iar noi ne-am trezit cu botnița pusă de Bruxelles: trebuie să acceptăm venirea islamiștilor în țară și pe tot continentul.
Ca să nu pară afirmația lui prea paradoxală, Jean-Claude Juncker l-a plesnit cu mănușa peste obraz pe Vladimir Putin. "Modul în care ei (ruşii) au acţionat în Crimeea şi în estul Ucrainei nu este acceptabil". Dar rămâne cum a stability Vova. Veți vedea.
Traian Băsescu, singurul care mai face opoziție politică reală în România actuală, a reacționat categoric la aceste inepții: „Europa nu-și poate garanta singură securitatea. Ori, acest mesaj înseamnă să cedăm Rusiei tot ce vrea, ca să stăm liniștiți. Îmi pare rău, dar această abordare a dus și la cel de-al Doilea Război Mondial. Cred că ceva se întâmplă la Bruxelles, iar România nu participă, din păcate. România e puțin în afară și neaducerea în dezbatere publică a marilor subiecte este o mare greșeală”, a avertizat fostul președinte.
Cu cine să faci politica externă a României? Cu un președinte care mai întreprinde câte o vizită oficială prin țară între concedii prelungite? Cu un premier după care plânge pușcăria?
Noroc că partidul-stat a votat ceaușist ca să fie condus spre cele mai înalte culmi de un alt pușcăriabil pe care nu-l întreabă nimeni cum a luat el licența de la Universitatea „Ion Ghica” din Alexandria, care nu există, ca să ajungă apoi președintele Republicii Smîrdioasa din Teleorman…
Cu asemenea lighioane, putem ajunge stat Islamic în cincizeci de ani. Pentru că pretinșii „sirieni” vor continua să vină în valuri, ani la rând. De ce? Pentru că există urmași ai făuritorilor comunismului, despre care nu avem voie să vorbim, care ne vor tot binele din lume. Iată mostră de gândire neostalinistă cu privire la sferele de influență și la statele-tampon, cum ar vrea ei să rămână și România pentru liniștea și prosperitatea lor.
Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy, liderul Partidului Republicanilor, propune sacrificarea unor asemenea țări, după ce el a bombardat Libia: "Trebuie sa inființăm centre de reținere a imigranților în țări periferice Spațiului Schengen, pentru examinarea cererilor de intrare în Europa a refugiaților politici și a refugiaților de război. Nu este vorba de o decizie ideologică. Ci doar trebuie să ținem cont de realități, pentru că, dacă nu suntem atenți, riscurile dezintegrării societății franceze vor crește, putând deveni inevitabile", a spus Sarkozy într-un interviu acordat ziarului „Le Figaro”.
Prin urmare, pe noi, francezii, trebuie să ne intereseze Franța înainte de toate, ceea ce este și normal. Dar la ce mai folosește atunci Uniunea Europeană? Botnița și violul se potrivesc perfect și aici. După ce s-a dat ghepard și după ce a susținut că el refuză cotele de arabi, Klaus Iohannis s-a întors ca un cotei de la Consiliul European cu coada între picioare: vom fi nevoiți să primim mai mulți imigranți, dar să știți că noi…



Prăbușirea Siriei – poarta deschisă spre Iran
Cine va cuceri Damascul va avea calea ușoară spre Teheran.
John Kerry, secretarul de stat al SUA, într-un dialog cu omologul rus Serghei Lavrov, a afirmat că intervenţia directă a Rusiei în Siria „ar putea duce la escaladarea conflictului, ceea ce ar provoca moartea mai multor oameni nevinovaţi, ar intensifica fluxul de refugiaţi şi ar împiedica acţiunile coaliţiei ţărilor Occidentului contra islamiştilor din ISIS”.
"Orice sprijin militar pentru regimul Assad în orice scop, fie sub formă de trupe trimise acolo, prin livrări de avioane, de arme sau prin finanţare, ar fi destabilizator şi contraproductiv”, a spus, Josh Ernest, un purtător de cuvânt de la Casa Albă. Mai târziu, temeri similare au manifestat Peter Cook, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, şi Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO. Marţi, 8 septembrie, americanii au intensificat presiunea asupra Rusiei şi Bulgaria a refuzat să mai acorde coridor aerian pentru avioanele ruseşti, care transportă ajutoare umanitare spre Siria. Atena a oftat cu ușurare, deoarece Grecia ocupă locul al doilea pe acel coridor. Washingtonul nu este precupat desigur de prezenţa militară directă (Rusia nu ascunde că are o bază militară la Tartus), dar este îngrijorat de faptul că Bashar al-Assad ar putea primi arme moderne pentru apărarea anti-aeriană.
Astfel, ziarul „Los Angeles Times” scrie despre imagini din satelit, care „se construiesc” la baza militară a Rusiei din provincia Latakia, „care este destinată pentru dislocarea militarilor şi a armamentului greu”.
Unii oficiali anonimi de la Casa Albă susțin (pentru acest ziar) că Rusia s-a adresat deja unui stat vecin cu Sitria şi l-a rugat să-i permită să treacă peste teritoriul lui nişte avioane militare de ultimă generaţie. Se presupune că este vorba de Turcia. Dovezile colectate de Departamentul de Stat și de unii bloggeri din Ucraina, accesibile pe YouTube, arată că se aud comenzi în limba rusă din timpul instrucţiei sirienilor care trebuie să folosească tehnică militară rusească actuală. Nu este nimic nefiresc în faptul că trupele ruse s-ar putea afla în obiectivul închiriat din Siria (Tartus), au recunoscut Ruslan Leviev şi colegii lui, dar, în ultimele săptămâni, apar suspect de mulţi militari ruşi, „care s-au multiplicat în Siria de pe reţelele de socializare”. Autorii au concluzionat că, "în prezent, Marina rusă a fost transferată în Siria, se ocupă de apărarea şi consolidarea punctului de la Tartus, precum şi de păstrarea bazei aeriene de lângă Latakia”. „Noi credem că infanteria nu va participa la lupte. Totuşi, noi presupunem că vor lua parte la lupte echipamentele militare ruseşti, cu echipaje ruseşti. Sau măcar vor primi sprijinul unor drone ruseşti”, concluzionează raportul. Presa occidentală a lucrat la aprofundarea datelor din acest raport, "dovedind" că soldații ruși nu se află numai în portul Tartus, pe punțile navelor din orașele de coastă, dar, de asemenea, în Homs și în alte regiuni ale Siriei. O enormă selecţie foto se află, de exemplu, la ziarul Daily Mail. Într-un reportaj, apar nişte bărboşi dintr-o miliţie rebelă, în haine de camuflaj, fără nicio referire la locul și ora înregistrării, dar Kerry trage concluziile.
Acuzațiile la adresa Rusiei cu privire la escaladarea războiului din Siria arată că Obama nu este pregătit pentru o politică raţională în regiune, scrie ziarul „The Independent”. (Acesta este un ziar britanic, cumpărat de un fost colonel KGB). Rusia va fi un jucător major în lupta contra ISIS şi în negocierile de pace, iar Assad ar trebui să asculte de ea, dacă vrea să supravieţuiască. Numai împreună, Rusia și Statele Unite ale Americii vor fi în măsură să influențeze părțile aflate în conflict în Siria pentru a se ajunge la reglementare. Altfel, singurii învingători din acest război vor fi Statul Islamic şi clonele "de la al-Qaeda", concluzionează ziarul.
Obama nu vrea o acţiune comună pentru că scopul lui nu este să învingă Statul Islamic. Campania promovată de Washington cu privire la „al doilea Afganistan rusesc”, care se pregăteşte în Siria, atestă că problemele sunt următoarele. În primul rând, să se ofere occidentalilor imaginea vinovatului pentru colapsul european cu migranţii – adică Putin. În al doilea rând, să nu se permiută armatei lui Bashar al-Assad să distrugă ISIS pentru că acest "berbec" lucrează pentru SUA şi pentru aliaţii lor, din diverse motive – de la lupta cu influenţa iraniană şi kurdă, până la reducerea preţului la ţiţei. Astfel, preţurile de dumping, practicate de ISIS, care vinde petrolul cu 20 de dolari barilul, reprezintă un avantaj pentru Turcia care cumpără acest petrol. Armata lui Assad și "Hezbollah" constituie unica putere reală în lupta împotriva jihadiștilor, împreună cu kurzii, dar Erdogan preferă să-i bombardeze pe kurzi şi a declanşat campania terestră contra lor. Pentru Rusia, căderea lui Bashar al-Assad înseamnă venirea la putere a forțelor imprevizibile, care vor fi de partea Califatului şi care vor deschide Califatului poarta spre Caucaz.
Tocmai din această perspectivă, Moscova trebuie să-şi construiască propria politică. Rusia "cooperează cu Siria în mod permanent", a declarat Dmitrii Peskov, şi livrează arme Siriei. Rusia acordă Siriei sprijin prin instruirea militarilor şi cu arme, în conformitate cu contractele semnate cu 5-7 ani în urmă, a spus preşedintele Vladimir Putin. Rusia are o bază militară în Siria, există nişte contracte pentru furnizarea de arme, există o cerere a unui guvern legitim pentru asistență militară. Şi prezenţa consilierilor militari, a militarilor în termen, care însoţesc tehnica militară, a marinarilor, care deservesc navele militare şi echipamentele militare venite în port corespund întocmai acestor conjuncturi. „America încearcă să facă tot posibilul pentru ca Rusia să n-o împiedice să-i susţină pe islamişti în tentativa de răsturnare a lui Bashar al-Assad," a spus, pentru „Pravda.Ru”, Vladimir Evseev, directorul Centrului de cercetări politice şi sociale de la Moscova. Nu este vorba aici de anihilarea „Statului Islamic”. Militarii, despre care se vorbeşte, asigură mai degrabă descărcarea acestui armament. Este un lucru absolut normal. Statele Unite ale Americii folosesc în acest scop forţe militare excepţionale, organizaţii private militarizate, iar noi nu putem face acest lucru conform legii. Una este să ne aflăm acolo, să descărcăm şi să păzim materialele, alta e să organizăm acţiuni de luptă, iar noi respectăm acest lucru”.
Și iată că Rusia a început propriul război în Siria, conștientă că prăbușirea Damascului înseamnă deschiderea porților Teheranului. Și de-aici, americanii pot face orice…
Experții estimează că, pentru a avea un impact asupra acţiunilor militare din Siria, ar trebui să existe acolo 50.000-100.000 de militari ruşi, la care se adaugă transportul și furnizarea de combustibili și lubrifianți. „Este imposibil să organizăm un „al doilea Afganistan” în Siria fără rezoluţia Consiliului Federaţiei Ruse. Şi la ce i-ar folosi Rusiei acest lucru acum? Americanii au interesul ca Rusia, prin sângele propriilor soldaţi, să răscumpere erorile americane şi să-şi distrugă bunele relaţii cu lumea islamică”, crede Liubovi Liuliko de la „Pravda”.
O reuniune ministerială specială a Consiliului de Securitate al ONU a avut loc pe 30 septembrie, la New York. Principalele teme ale reuniunii: măsurile pentru securitate internațională, diferite aspecte ale conflictelor, precum și amenințările teroriste în spațiul Orientului Mijlociu și în Africa de Nord. În același timp, trebuie să se ridice în faţa comunităţii internaționale problema inadmisibilităţii flirtului, și, cu atât mai mult, a cooperării cu forțele extremiste radicale. Însă această abordare este deja valabilă nu numai în Orientul Mijlociu și în Africa de Nord, dar acum şi în Ucraina. Despre aceste lucruri a vorbit, pe 1 septembrie, în faţa studenţilor şi a profesorilor, Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Federaţiei Ruse.
„Eu am văzut ce s-a întâmplat ieri. Este vorba de aceiaşi extremişti din partidul „Svoboda” (Libertatea din Ucraina – nota red. VP), care, în conformitate cu ministrul Afacerilor Interne al Ucrainei, se fac vinovaţi de aceste crime: uciderea unui colaborator al Gărzii Naţionale, rănirea unor civili. Când au avut loc alegerile parlamentare din Ucraina, din 2012, „Svoboda” susţinea documentele naţionaliştilor ucraineni, care declarau în 1941 că sprijină noua ordine a lui Hitler. Acest angajament se menţine şi astăzi. Uniunea Europeană a dat atunci un comunicat prin care făcea apel la politicienii ucraineni să nu coopereze cu acest partid naţionalist extremist, a spus Lavorv. Când a avut loc lovitura de stat şi în noua coaliţie a intrat şi partidul „Svoboda”, noi le-am reamintit colegilor că ei au făcut nişte apeluri către această coaliţie cu câţiva ani în urmă. Nimeni nu a negat că aceasta a fost poziţia UE, dar şeful diplomaţiei franceze a spus că „totul este normal”, că „Svoboda” merge în direcţia politică a curentului general. Aşa că „Svoboda” a arătat ieri ce înseamnă „mainstream”. Nu se poate să flirtăm nicăieri cu extremiştii.”
În timpul discursului său, ministrul rus a făcut o paralelă între atitudinea Occidentului față de forțele naționaliste, care operează la Kiev, și apariția unor grupuri extremiste, așa-numitul "Statul Islamic" (ISIS). El spune că Moscova a avertizat de multă vreme că jocul cu extremiştii, pentru a-ţi atinge obiectivele politice egoiste, nu aduce nimic bun. Diplomatul, care vorbeşte frecvent între pereţii universităţii sale dragi, unde şi-a terminat studiile în anul 1972, le-a ţinut practic studenţilor un curs despre constituirea ISIS. Lavrov susţine că povestea începe încă din ultimul sfert de veac XX, în Afganistan, când, pentru a contracara Uniunea Sopvietică, au fost suţşinuţi aşa-numiţii mujahedini, din care s-a născut "Al-Qaeda", apoi a urmat bumerangul din 11 septembrie 2001, din Manhattan, atunci când Turnurile Gemene au fost lovite de grupări teroriste, care deturnaseră două avioane.
„Apoi, s-a dorit eliminarea lui Saddam Hussein personal pentru că el era perceput ca un dictator, un tiran care nu mai asculta de omologii lui occidentali. Şi iată că s-au gândit la un pretext – Irakul ar fi avut arme de distrugere în masă. Erau temeri destul de serioase, fondate. Comisia ONU a lucrat mulţi ani la acest dosar. Şi în 2003, când această comisie a comunicat că mai are nevoie de două luni pentru a trage o concluzie finală, colegii noştri americani erau nerăbdători şi au spus: „Nu, nu se mai poate aştepta”. Au convocat Consiliul de Securitate. Secretarul de Stat Colin Powell, foarte bunul meu prieten, a arătat pentru toată lumea un flacon cu o pulbere albă. Ei susţineau că este antrax, disputa era lipsită de relevanță, trebuie să meargă la război împotriva lui Saddam Hussein. Atunci, Rusia, Germania și Franța nu au permis să se facă acest lucru. Consiliul de Securitate al ONU nu şi-a pătat reputaţia şi nu a aprobat războiul pornind de la un pretext inventat”, a spus Lavrov.
Pe 8 iulie, într-un interviu acordat unui ziar rusesc, John Tefft, ambasadorul SUA la Moscova, a spus că, în Irak, în 2003, Statele Unite ale Americii au făcut o greșeală și au recunoscut acest lucru. Dar, potrivit ministrului, nu a fost o greșeală.
„Da, Colin Powell a fost înşelat când i-au dat fiola cu pulbere albă şi i-au spus că este antrax. El l-a arătat întregii lumi. Dar cei care i-au dat acea fiolă ştiau foarte bine ce se afla în ea. A fost o acțiune deliberată, a continuat ministrul rus. L-au înlăturat pe Saddam Hussein. Acum, Irakul abia îşi mai poate ţine frontierele fiindcă forţele centrifuge sunt foarte puternice. Americanii, după răsturnarea lui Hussein, i-au expulzat pe toți membrii partidului Baas, iar aceştia erau suniţi, ei formau practic armata, Serviciul de Securitate, organele de ordine. Toate structurile de putere, care menţineau ordinea, s-au prăbuşit. Majoritatea erau ofiţeri care fuseseră în slujba lui Saddam Hussein. Acum ei luptă în cadrul ISIS. Pur şi simplu pentru că acolo se plăteşte bine. Iar ei chiar sunt militari profesionişti.”
După care, ministrul rus s-a referit la înlăturarea liderului libian Muammar Gaddafi, în anul 2011, de către Consiliul Național de Tranziție din Libia.
„Colegii noștri din NATO, spre regretul nostru profund, au abuzat grosolan de mandatul lor la Consiliul de Securitate privind soluționarea situaţiei din Libia şi, în locul patrulării spaţiului aerian al Libiei, au început să acorde sprijin aerian acelor extremişti care au şi constituit rândurile adversarilor armatei libiene. În consecinţă, a fost anihilat fostul lider libian şi, mai târziu, acei extremişti pe care i-au înarmat partenerii noştri occidentali şi alţii, cu aceleaşi arme, au plecat în vreo zece ţări, inclusiv în Mali, unde, până în prezent, situaţia nu se poate calma. Şi ISIS a acaparat spaţii considerabile nu numai din Irak şi Siria, dar şi din Libia, unde se simt foarte siguri pe ei.
Acum, Occidentul încearcă să facă același lucru în Siria cu președintele Bashar al-Assad, „oferind sprijin tot mai puternic oricăror forţe, inclusiv extremiştilor notorii”.
Ministrul a mai relatat că Rusia a propus organizarea unei întâlniri a miniştrilor de Externe din „formatul normand”, cu privire la situaţia din sud-estul Ucrainei, pentru următoarele 10-12 zile.
„Noi ţinem legătura telefonică pentru preşedintele nostru cu preşedintele Poroşenko, iar apoi cu preşedintele Hollande și cu cancelarul Merkel pentru a depăşi obstacolele care au apărut pentru îndeplinirea acordurilor de la Minsk. Noi am propus în acest sens să organizăm în următoarele 10-12 zile o reuniune a miniştrilor de Externe din „formatul normand” – Rusia, Ucraina, Franţa, Germania, a declarat şeful diplomaţiei ruse. Aşteptăm un răspuns pozitiv de la partenerii noştri. Cancelarul german Angela Merkel a susţinut această idee.



Gaburicii de la Chișinău și de la București
Cu doar câțiva ani în urmă, priveam cu admirație la Vlad Filat: era șef de guvern, conducea un partid important, în care erau mulți tineri și oameni de afaceri, se întâlnea cu Angela Merkel și cu toți liderii europeni importanți. Toți vorbeau despre „povestea de succes” din Respublica Molotov și îi promiteau ajutorul. Ce puteai să-i mai reproșezi? Părea totul perfect.
Ilan Șor, un miliardar de la Chișinău cu cetățenie israeliană, implicat în furtul miliardului de dolari din cele trei bănci trecute pe numele neveste-sii Iasmina, o cântăreață de muzică pop din… Rusia, s-a spovedit la procurori că l-a mituit cu 250 de milioane de dolari pe Vlad Filat. Reamintim că moldovanul Șor, chiar dacă avea dosar penal, fusese ales primar la Orhei. Se răsucesc în mormânt arcașii lui Ștefan cel Mare… La scenariul „Capul lui Filat vrem”, participă și Renato Usatîi, un alt moldovan cu dosar penal pentru că a primit fonduri electorale din Rusia. Dosarul lui a fost „uitat” și a fost ales primar de Bălți, al doilea oraș din Respublica Molotov. Usatîi urla în fața Parlamentului din Chișinău că milițianul care îl va prinde pe Filat va primi un Mercedes. În cel de-al doilea bantustan românesc, este posibil acest lucru și nimeni nu-l leagă pe nemernic. Scenariul a mers mai departe. Pe fondul protestelor platformei Demnitate și Adevăr, alias Dreptate și Adevăr din România, minoritarii rusofoni au făcut și ei o tabără, dar în jurul Parlamentului. Președintele Nicolae Timofti, „spikerul” Andrian Candu s-au dus în Parlament ca să promoveze „dialogul social”. Singurul care a pus punctual pe „i” a fost scriitorul Nicolae Dabija.
Iată ce scrie Vladimir Soloviov, corespondentul ziarului „Kommersant” de la Chişinău: „Nicolae Dabija, un scriitor convins că Republica Moldova trebuie să se unească cu România, a venit cu o propunere proprie de rezolvare a problemlor. El crede că este necesar să se înceapă negocierile cu Guvernul de la Bucureşti pentru a realiza unirea într-o Românie federală, iar Transnistria să fie cedată Ucrainei, în schimbul teritoriilor din nord şi din sud”. (Adică, restituirea nordului Bucovinei, a Herţei şi a sudului Basarabiei - nota red. VP). Pe 14 octombrie, în Palatul Republicii din Chişinău, a avut loc un forum, botezat de organizatori "dialog social". Chiar autorităţile l-au iniţiat.
Președintele Nicolae Timofti, prim-ministrul Valeriu Streleţ și Andrian Candu, președintele Parlamentului, au propus societăţii civile, politicienilor, jurnaliștilor și organizatorilor protestelor vehemente din stradă să se gândească împreună la o modalitate pentru ieşirea din criză şi să semneze pactul "Pentru Moldova".
Liderii Platformei Civile "Demnitate și adevăr" (DA), care au organizat cele mai puternice manifestații anti-guvernamentale și ai căror susținători stau, din 6 septembrie, într-o tabără de corturi în piața centrală a Chișinăului, au fost de acord să participe la forum. Igor Dodon, președintele Partidului Socialiștilor, și Renato Usatîi, primarul de Bălți, liderul "Partidul Nostru", care au organizat propriul protest şi care au montat corturi în faţa clădirii Parlamentului, au refuzat să participe la discuții.
Iniţiatorii au deschis forumul. Președintele Timofti, prim-ministrul Streleţ și "spikerul" Candu au recunoscut existenţa problemelor. "Oficialii trăiesc într-o lume paralelă, ei se gândesc la avantajele lor, dar nu și la obligațiile pe care le au în faţa poporului și a statului", a început președintele. Andrian Candu a subliniat necesitatea de a reveni la încrederea în instituțiile de stat. Valeriu Streleţ a menționat că programul lui prevede punerea în aplicare a celor mai multe solicitări lansate de protestatari, inclusiv depolitizarea structurilor de stat şi combaterea corupţiei.
Reprezentanţii DA nu au mai aşteptat să li se dea cuvântul şi l-au luat... singuri. Andrei Năstase, liderul protestatarilor, a dat citire Manifestului Consiliului Marii Adunări Naţionale (organism care conduce mişcarea de protest), prin care a arătat că, prin "dialoguri şi pacturi sterile", nu se redă încrederea cetăţenilor în instituţiile statului. El a precizat că toţi cei responsabili de subordonarea organismelor juridice şi de reglementare intereselor private trebuie să plece din politică. Aici, domnul Năstase i-a enumerat pe liderii partidelor aflate la guvernare: Vlad Filat (Partidul Liberal-Democrat), Marian Lupu (Partidul Democrat), Mihai Ghimpu (Partidul Liberal) şi Vladimir Plahotniuk (vicepreşedintele Partidului Democrat), precum şi liderii Partidului Comuniştilor (Vladimir Voronin) şi Partidului Socialist (Igor Dodon). Andrei Năstase a citi şi lista celor care trebuie concediaţi din funcţii: preşedintele Băncii Naţionale, procurorul general, directorul Centrului Naţional Anticorupţie, şeful Serviciului de Informaţii şi Securitate,
preşedintele Curții Supreme, directorul televiziunii publice. El a dat acest memoriu cu 11 puncte preşedintelui, premierului şi "spikerului".
După aceea, delegaţia DA a părăsit sala de şedinţe, anunţând pentru presă că ei le mai dau autorităţilor două zile de reflecţie.
(Este semnificativ că, după această întâlnire cu liderii DA, Vlad Filat a fost arestat pentru 72 de ore, iar Vladimir Plahotniuk s-a retras din viaţa politică şi a renunţat la calitatea de membru în Partidul Liberal Democrat. Oricum ar fi, Plahotniuk a devenit ţintă principală şi prioritară după arestarea lui Filat - nota red. VP).
Însă şi după plecarea liderilor protestului, oficialii şi liderii partidelor guvernamentale au avut parte de multe critici. "Numai 4% din populaţie mai au încredere în preşedinte, 5% - în Guvern. Dacă nu există încredere în autorităţi, atunci oamenii îşi caută dreptatea la vecini, la mafie sau pe stradă, a declarat Arcadie Barbăroşie, directorul Institutului de politici publice de la Chişinău. Oamenii au ieșit în stradă din cauza corupției la cel mai înalt nivel, care a fost picătura ce a umplut paharul (s-a furat un miliard de dolari din trei bănci - nota Kommersant).
(Trebuie precizat că toate sondajele de opinie de la Chişinău au fost plătite de Ranato Usatîi, oraşului primarul Bălţi, urmărit penal, un agent al ruşilor şi partener apropiat al lui Vladimir Plahotniuk. Dosarul lui Usatîi a fost abandonat, deşi există dovezi că a primit bani pentru campania electorală din Federaţia Rusă - nota red. VP).
Anatol Ţăranu, directorul centrului "Politicon", a precizat că este "o ţară bolnavă". "Noi avem nevoie de o revoluţie, domnule Candu, i-a spus el "spikerului". Dacă n-o faceţi voi, atunci o vor face ei (protestatarii - nota Kommersant)".






Cu toate că nu s-a semnat niciun pact la terminarea acestui forum, liderii republicii au remarcat cu satisfacţie că dialogul a avut totuşi loc. Pe 15 octombrie, ei au venit în Parlament pentru a discuta pe marginea situaţiei social-economice şi politice din ţară şi pentru a audia rapoartele guvernanţilor. Socialiştii şi "Partidul Nostru" au promis că vor asedia clădirea Parlamentului şi că nu vor mai permite ieşirea oficialilor, până când nu-şi vor da demisia şi până când nu se vor convoca alegeri parlamentare anticipate. "Vor fi cel puţin 10.000 de oameni, a spus Igor Dodon pentru "Kommersant". Am certitudinea că mâine se va face primul pas pentru îndeplinirea cerinţelor noastre".
Nu am văzut această remarcă în presa de la Chișinău sau de la București. Probabil că nu a fost niciun ziarist român acolo.
Imediat după această reuniune, Vlad Filat a fost arestat. L-am văzut de două ori. Prima dat, a fost invitat la televiziunea unde lucram și l-am întrebat de ce liberalii de la Chișinău nu se unesc, de ce am avea nevoie de inflație liberal. Mi se părea un tânăr onest, bine educat și manierat. Apoi, l-am văzut la prima vizită oficială în București. Era șef de guvern. Nu mă uitase și iarăși m-am înșelat, la fel ca în cazul lui Iurie Roșca. Nu puteam concepe că am în față doar un biet parvenit maniacal obsesiv, posedat de avere.
La fel ca Gaburicii de la București. „Cel mai mare adversar al PSD este Traian Băsescu”, a spus Victor Ponta pe 18 octombrie 2015, agentul electoral al fostului președinte. Cârlanu cel roș rămâne deci un vizionar. Din același plămădeț cu Sorin Pornescu.
Un vechi prieten mi-a povestit următoarea întâmplare. Era bolnav de inimă. S-a dus la Pornescu. „Sorine, salvează-mă!” „Bă Dorele bă, cum să te las io, bă!? Nu am fost noi colegi din clasa întâi?!” Sorin Pornescu era pe-atunci director la Spitalul Municipal din București. I-a spus secretarei să-i convoace pe toți medicii pe hol. În zece minute, toți medicii erau adunați acolo, tineri și mari professor cu părul alb. „Bă, vedeți, el este prietenul meu Dorel. Are necazuri cu cordu. Vedeți ce faceți cu el că jar mâncați!”
În acel moment, se dă de perete ușa liftului și apare Dan Matei Șpagaton cu o babă pe umăr: „Sorineee, Sorine, salveaz-o, Sorine, pe soacră-mea” Moare!” Sorin Pornescu se uită la Șpagaton, bagă mâinile în buzunare și zice: „Da, bă, o salvez. Te costă zece mii dă dolari…” Șpagaton scapă baba de pe umăr și o sprijină cu greu de ușa liftului: „Sorine, ești nebun?! De unde să scot io zece mii de dolari?” Sorin știa din partid că Șpagaton e putred de bogat. „Bă, îmi pare rău, da cu ce vrei să tratez atâta pulime?!”
Domnule, îmi venea să intru în pardoseală. Acolo, eu eram „pulimea”, dar m-a operat bine, fără bani, a fost cinstit”, mi-a povestit mai vechiul meu prieten.
Înaintea campaniei, Cârlanu cel roș se izmenea că nu vrea să candideze. Și atunci, un realizator îl întreabă pe Sorin Pornescu dacă nu vrea să ne fericească. „Io, domnule Rareș Bogdan (sau Bogdan Rareș), dacă poporu meu mi-o cere, io mă sacrifice, domnule…!” Mare păcat că l-am pierdut…
De la colegii lui medici, știu că Sorin Pornescu a făcut doar 18 operații cu propria mână. În rest, a fost un excelent aranjor. Numai bun să ne conducă…
Iată aspecte care ne arată că România este total nepregătită pentru rezolvarea problemelor geopolitice de la Chișinău. Avem altă agendă, adică nimic.
Viorel Patrichi

Limba română este o problemă de securitate naţională

Limba română este o problemă de securitate naţională

„Limba română reprezintă un element de securitate naţională”, a spus scriitorul Dan Mircea Cipariu, cu prilejul unei festivităţi dedicate limbii române, eveniment găzduit, pe 31 august, de Primăria Sectorului 2 din Bucureşti. „Rapoartele CNA arată că se vorbeşte din ce în ce mai prost şi... mai rar româneşte, iar limba vorbită la televizor este înfiorătoare”, susţine fostul jurnalist de la „Tineretul Liber”, actualmente preşedinte al Secţiei de poezie de la filiala Uniunii Scriitorilor din Bucureşti. 

 Dan Mircea Cipariu păstorește poezia contemporană din București de la amvonul Uniunii Scriitorilor

 

 

Profesorul Silviu Angelescu, autorul romanului „Calpuzanii”, i-a rugat pe profesorii „de română” din sală să-i permită să vorbească „de jos, că e mai mişto, pentru că, din picioare, e mai naşpa”. „În consonanţă cu schimbările din jurul nostru, înregistrăm schimbări la nivelul limbii. Limba este un martor al acestor schimbări. Ea se rafinează permanent pentru a exprima nuanţe ale vieţii noastre interioare. Este o limbă analitică şi cuvintele dau mai multe informaţii şi despre vorbitor. Foarte multe elemente de argou au intrat în limbă şi o sărăcesc. Literatura actuală contravine decenţei. Literatura este o artă a armoniei şi a echilibrului. Fraze care încep cu „deci”, un comportament haotic în utilizarea lui „care/pe care” etc. În spatele acestor infracţiuni gramaticale, sunt de regulă fracturi logice. „Şi atunci m-am adăpostit în spatele gardului care a început să tragă”, povesteşte un portar devenit mare ofiţer după 1990. L-am întrebat pe un coleg pe vremea mineriadelor: „Voi de ce nu vreţi să existe opoziţie?” Şi răspunsul a fost năucitor: „Să fie opoziţie, dar să nu fie contra”. Felul în care un om vorbeşte ne ajută să punem un diagnostic corect în legătură cu formaţia lui, cu cultura lui şi, mai ales, cu starea lui mintală, deficitară, de multe ori, fiindcă acolo există probleme de logică. Cum să-i acorzi unui ins care vorbeşte în acest fel dreptul de a decide în legătură cu destinul tău şi cu destinul comunităţii?”, se întreabă profesorul Angelescu.

 

 

Profesorul Silviu Angelescu, autorul romanului „Calpuzanii”, știe bine ce este calp în vorbirea noastră tot mai stâlcită. Oare ce mai fac specialiștii de la CNA?

Limba română este „frumoasa  fără corp”

Unii vorbitori au fost de părere că ar trebui să se studieze gramatica limbii române şi la liceu pentru a elimina aceste carenţe. „Nu întâmplător, ziua de 31 august leagă ceea ce a fost despărţit. Asistăm la forme de agresiune inacceptabile la adresa limbii române. Nu este admisibil ca televiziunile să folosească scrierea fără diacritice pe burtiere, provocând confuzii. Limba română este identitatea noastră. Dacă vă pierdeţi paşaportul sau buletinul, nu vă puteţi pierde limba. De exemplu, Emil Cioran, din cauza bolilor de care suferea, nu mai putea vorbi spre final decât româneşte. Limba română este patria noastră spirituală. Pentru Grigore Vieru, mama şi limba erau elementele cele mai importante ale liricii sale. Parafrazându-l pe Eminescu, limba română este „frumoasa fără corp”.

 

 

 Lucian Chișu l-a distrat copios pe primarul Neculai Onțanu

 

 Cei care cultivă limba română sunt artiştii, lingviştii şi marii actori”, spunea profesorul Lucian Chişu.
De obicei detaşat, ca orice cărturar autentic, cu o voce care evocă paşii dintr-o bibliotecă veche, academicianul Eugen Simion a ţinut de această dată un discurs vibrant, cum rar l-am văzut. Am reprodus integral zicerea Profesorului fiindcă am considerat că avem ce învăţa de la domnia sa:
 „Limba noastră defineşte românitatea. Un termen pe care v-aş recomanda să-l folosiţi cât mai des. Limba este elementul esenţial pentru unitatea naţională. Şi iată o familie de cuvinte de care parcă ne temem tot mai mult: naţiunea, naţionalitate, naţionalism. Pentru unii, „naţionalismul” este deja un termen suspect. Nu este adevărat! Este o eroare. Orice termen este sau nu este suspect, urât sau frumos, în funcţie de ceea ce noi vrem să definim prin el. De ce să fie naţionalismul un termen primejdios, care nu mai circulă în lumea europeană? Este ceea ce ne-a definit pe noi în secolul al XIX-lea, când noi ne-am format ca stat naţional, prin mica unire, şi ceea ce am desăvârşit ceva mai târziu, cel mai important eveniment din istoria românilor, marea unire din 1918. Un eveniment faţă de care nu trebuie să avem doar respect, dar să avem şi grijă. Noi avem abia 100 de ani de când trăim împreună şi încă nu suntem toţi împreună pentru că, între timp, s-a mai tăiat ceva. 

Discursul Profesorului Eugen Simion ar fi meritat transmis integral la Televiziunea Română, la oră de maximă audiență. Nu-i așa, domnule Tănase, că și dumneavoastră lucrați pe aceeași tarla înțelenită a limbii române? Poate aceea, reporterii TVR își permit tot mai multe... licențe.

„Atunci s-a simţit în Ardeal miros de picioare nespălate!...”

Trebuie să fim atenţi cu ceea ce se întâmplă cu limba română, dar şi cu ideea de stat naţional. Eu nu fac politică, dar sunt foarte atent pentru că politica pune lumea în mişcare, gestionează lumea. Deja există posturi de televiziune în Transilvania, unde se vorbeşte cam aşa: „Domne, chestia cu unirea, cu Miticii, cu valahii, cu sudul turcit, să ne mai lase... Noi suntem mai aproape de Viena”. O spun pe faţă! Mi se pare absolut odios. La un post de televiziune vine un individ şi spune că s-a săturat de România. „M-am săturat de România, m-am săturat de Mitici!” Are o emisiune cu public şi primeşte un telefon de la o profesoară din Neamţ. O splendoare de ţară şi acolo! Ea îi atrăgea atenţia acestui individ că, tocmai când vorbea el aşa, se împlineau o sută de ani de când armata română a trecut Carpaţii. „Da, da. Aşa este, zice individul. Atunci s-a simţit în Ardeal miros de picioare nespălate!...” Şi el predică în continuare despre armata română, care a eliberat Transilvania. Eu am în istoria familiei mele trei eroi: trei fraţi ai tatălui meu au murit în Primul Război Mondial, cu arma în mână.
Trebuie să fim vigilenţi, să folosim termeni româneşti, cu accepţiune europeană. Să nu ne dăm în petec şi să-i credem pe cei care susţin că suntem buricul pământului. Nu suntem buricul pământului. Suntem noi, suntem un spaţiu spiritual, un spaţiu moral, cu o istorie. Este un moment în care trebuie să intervenim. Un domn care vrea să facă cultură de performanţă trebuie să intervină şi în discursul public. Limba este primul element care ne identifică pe noi ca naţiune. De aceea, popoarele au grijă de limba lor. Franţa nu are motive să fie îngrijorată. Ea şi-a găsit locul în lume. Limba franceză a fost două secole la putere, a fost limbă universală. Are o cultură puternică, o civilizaţie pe măsură. Academia franceză şi instituţiile ei se întrunesc anual pentru a discuta despre identitatea franceză, despre limba franceză.
Ce facem noi? Ar fi bine să revenim puţin asupra manualelor şcolare. De-acolo se învaţă limba. Familia, şcoala, strada şi Televiziunea sunt factorii care marchează limba copiilor. Familia a pierdut din importanţă, se gândeşte să-şi înveţe copiii limbi străine. Nu e rău. Eu sunt atent la limba oamenilor politici, la rom-gleză. E de bon-ton să nu mai zici „norii s-au risipit”. Zicem „s-au disipat”. Ne doare limba. O doamnă ministru spune frecvent în loc de „experienţă”, „expertiză”. Nu-i bine. Pot să am expertiză în stomatologie, în pedagogie, dar experienţa este altceva. „Cine are o limbă are o ţară”, spunea poetul basarabean Grigore Vieru. Nu toţi românii sunt „manglitori”, cum îi prezintă televiziunile, sunt şi oameni integri, buni profesionişti, de mare ispravă.

Un popor de păstori şi de călugări îşi apără limba

Eu am vorbit cu patru români excepţionali. Emil Cioran era cel mai inteligent pe care l-am întâlnit. Vorbea despre „nenorocul” lui şi era acolo toată jalea românească. El a venit cu ideea că cine îşi schimbă limba îşi schimbă identitatea. Este comparabil cu Voltaire, este un mare moralist. Cărţile lui de limbă română au apărut în ediţia Pleiade. El şi Eugen Ionescu. Aş vrea să mă lăudaţi pentru asta, dar nu prea tare. Editorul Gabriel Liiceanu m-a dat în judecată că de ce am publicat opera lui Cioran. Am câştigat, dar nu mai am bani să publicăm. Emil Cioran a scris într-o limbă română fără egal.
Ei bine, despre această limbă română politologul contemporan Horia Roman Patapievici, care are succes, a condus multă vreme o instituţie de propagandă a culturii române, a scris despre limba română o frază: „Limba română este bună doar pentru înjurături”. Eu nu cred că domnul Patapievici spune o prostie – o prostie este un lucru omenesc – spune un lucru oribil. În primul rând că nu este aşa. Nu poţi să spui ceva mai injust, mai ticălos despre limba ta, care înseamnă cultura, literatura română. Noica vorbea despre gramatică drept parte a spiritualităţii noastre. De aceea, noi trebuie s-o respectăm, s-o cultivăm. Să nu ne fie ruşine cu ea. Dacă nu o vorbim corect, o urâţim.
George Emil Palade este un alt mare român care a reuşit în străinătate. La fel, Mircea Eliade, Emil Cioran şi Eugen Ionescu. Ionescu vorbea o română curentă. Eliade vorbea o limbă literară splendidă, veche, învechită puţin. Era absenţa de-acasă. Palade vorbea într-un grai moldovenesc încântător, deşi trăia de 40 de ani în America. Niciunul nu a schimonosit limba română. Crearea limbii române este un lung proces. Să vedeţi cum traduce Cantemir noţiunile lui Aristotel în limba română, este formidabil. Colegul meu Solomon Marcus, un distins matematician, spunea că „Iorga e bun că a scris în limba română”. Şi atunci m-am ridicat şi i-am spus: „Domnule profesor, vorbiţi aşa în Academia lui Iorga şi a lui Călinescu şi nu e frumos. Dar pentru cine să scrie, dacă nu pentru români. Editaţi studiile dumneavoastră de matematică în alte limbi ca să vă citească lumea, dar cum credeţi că poporul ăsta de călugări şi de păstori nu are dreptul la informaţie în limba lui?”
Noi trebuie să facem educarea limbii (corectitudinea limbii) şi educaţia limbii. Sunt două noţiuni care trebuie să unească. Şcoala, familia, presa au rol esenţial. Eu, ca preşedinte al Secţiei de filologie şi literatură, nu am fost niciodată consultat, nu m-a întrebat nimeni ce trebuie introdus în manualele şcolare ce trebuie din clasicii noştri, Şcoala Ardeleană, Dimitrie Cantemir, primul român european. Trebuie să facem educaţie prin limbă.

Iar facem poliţia ideilor?

De când a votat pe furiş onoratul nostru Parlament Legea 217/2015, s-a reintrodus cenzura în societatea românească. Au început să vorbească la televiziune, dar a treia zi după scripturi. Această lege pune din nou în discuţie o bună parte din cultura noastră. Bine, curentele extremiste trebuie amendate, este ceva acolo. Să-i lăsăm pe istorici să-şi facă treaba. Dar să punem în discuţie o bună parte din cultura noastră, pentru ce au făcut nişte oameni tineri în anii 1930, să faci poliţie naţională a ideilor, iar să-l negăm pe Cioran, pe Eliade, despre existenţialismul românesc... Ce-i cu asta? Asta-i Europa? Asta-i democraţia? Democraţia înseamnă să publicăm un autor în totalitatea  lui şi să spunem totul despre el. Eu am scris trei cărţi despre Eliade, Cioran şi ceilalţi, nu am ascuns nimic. Aceasta este istoria, o ştiinţă obiectivă. Eugen Ionescu a fost prietenul lor. Timp de 50 de ani, am ocolit adevărul. Păi nemţii, francezii au făcut aşa ceva cu autorii lor?
Am discutat cu Aurel Vainer când am publicat opera lui Emil Cioran. Noi scriem totul despre el, i-am spus. Credeţi că vom ataca Holocaustul? Nu-i vorba despre asta. Omul a înţeles, dar alţii s-au supărat. Extremismul interbelic este un fenomen real, dar nu zicem nimic despre bolşevismul în care am trăit 50 de ani. Victimele hitlerismului sunt 20 de milioane, victimele stalinismului sunt 80 de milioane de vieţi. Cei doi monştri, cum spun francezii.
Să nu fim naivi. Trăim în procesul globalizării care este inevitabil şi ireversibil. Eu consider că este un mare succes pentru români că au intrat în această construcţie europeană. Eu sunt un român european. I-am auzit şi pe francezi, şi pe nemţi vorbind la fel. Trebuie să avem grijă de noi. Să nu mai vorbim de „miturile” noastre, care ne împioedică să fim cetăţeni ai planetei. Mare eroare! Nu poţi să fii universalist fără să ai rădăcini undeva. Să fii naţionalist cu faţa spre universalitate...”
Evenimentul s-a încheiat cu un tort sub formă de carte fundamentală, poate o uriaşă evanghelie, pe care scria cu litere mari: „Sărbătoarea limbii române”, pe pagina din stânga, şi „Patria mea este limba română”, pe partea dreaptă. Iar dedesubt, mai mititel: „Primăria Sectorului 2”. Putem să spunem multe despre Neculai Onţanu care a stins lumânările, dar acest eveniment i-a ieşit. Ar fi fost bine să vină toţi jurnaliştii din România ca să vadă cum suntem noi percepuţi de păstorii limbii române, care nu ne iartă când uităm de acordul dintre adjectiv şi subvstantiv...
E bine că avem sărbătoarea limbii române (meritul basarabenilor!), dar parcă aş spune-o de-a dreptul: tot mai bună ar fi o lege imperativă: ai pus virgula între subiect şi predicat, ai confundat subiectul cu apoziţia,  zbori din presă!...
Viorel Patrichi

România lucrului țapăn făcut. Ponta, hai la Uncheșelu!

Nu, nu s-a operat la cap. A simulat ceva la rotulă. Oricum, este iremediabil. Ca orice loază de plod care „uită” mereu caietul cu teme acasă. Cine îl corijează? Liviu Dragnea? Cum ar spune expresiv pretinul Marean Van Gheller, „îți rup rotula dă jos și te bat cu ea”... Mai nou, Victoraș bâiguie că președintele Iohannis s-ar face vinovat de... înaltă trădare dacă nu promulgă Codul Fiscal. La o adică, punem și de-o suspendare.

Pe cine nu lași să ia bâte pe spinare în noaptea care l-a făcut fericit pe Mircea Geoană nu te lasă să trăiești. Mai așteptați puțin, domnule Iohannis...

Văzând el că Neamțu se șulfi, Victoraș Ponta se turci. Cum a simțit că procurorul Uncheșelu îi zdrăngăne brățările pe la urechi, a dat foc partidului de la care a supt, a uitat de sfaturile primite de la Bătrâna Deșcă și a fugit la Înalta Poartă. Recep Tayyip Erdoğan i-a promis că-i dă caftan de bei dacă și Cârlanu cel Roș va face frumos: să pupe iminelu, să facă la București cea mai mare moschee din Europa, să construiască o universitate unde să se dea cu țeasta de pardoseală 6000 de studenți pe an și, colac peste pupăză, să le dea osmanlîilor pe daiboj și compania TAROM.

Nu așa că merită? Aferim, efendi!...

Sute de ani, domnitorii români s-au opus invaziei otomane. Strămoșii noștri au rămas de multe ori singuri în fața urdiilor celui mai odios imperiu din istorie, comparabil doar cu imperiul bolșevic al lui Stalin. Nu au acceptat islamizarea, ca sîrbii din Bosnia. Și vine un mameluc și vrea să ne transforme în „stat multicultural”. Eu înțeleg complexul minoritarului: nu-i place nimic din ce face majoritatea. Sigur că Micu Titulescu se dădea de pământ în campania electorală, „mândru că-i român, mândru că-i ortodox”, adică nu ca Iohannis. Tananica era pentru proști. Până când am văzut cum era cu mamica și cu afacerea Grossman, și cu Herțeanu, și cu alți –eanu, care „de 800 de ani suntem aici”...
Ce efecte va avea venirea a 6000 de tineri musulmani pe an „la studii” în România? Înmulțiți 6000 cu 10 ani, cu 20 de ani... Să presupunem că nimerește un singur nebun pe an la București și pune bombe pe-aici. Spre ce ne îndreptăm? Parisul are 1.500.000 de musulmani și nu face moscheea cea mai mare din Europa.
Dar cum se comportă turcii cu creștinii lor? În 2006, preotul Andrea Santoro este împuşcat mortal în biserica sa din localitatea Trabzon, chiar în timpul slujbei, de către un băiat de 16 ani, care “avea probleme psihice”.
În 2007, preotul catolic Adriano Franchini din Izmir a fost înjunghiat în abdomen de un tânăr de 19 ani. Tot in 2007, un comando format din 5 persoane pătrunde într-o tipografie din localitatea Malatia –Anatolia, unde se tipăreau biblii, şi ucide 3 creştini, unul fiind cetăţean german. Tipografia este distrusă
la 3 iunie 2010. Vicarul apostolic al Anatoliei (numit in 2004), monseniorul Luigi Padovese, este ucis în cadrul unui sacrificiu ritual musulman, de Murat Altun, 26 de ani, şoferul şi ajutorul său. Monseniorul a fost înjunghiat de mai multe ori în casă, a reusit să iasă în stradă pentru a cere ajutor, dar asasinul l-a urmărit, continuând să-l lovească cu cuţitul. După ce s-a prăbuşit, acesta i-a tăiat capul. Potrivit declaraţiilor martorilor oculari, Murat Altun a strigat de pe acoperisul casei prelatului: „L-am ucis pe Marele Satan, ALLAH AKBAR!” Guvernatorul provinciei Hatay a declarat, imediat după asasinat, că “primele investigaţii arată că incidentul nu este motivat politic”. Cu câteva zile înainte de a comite asasinatul, Murat Altun se internase din proprie iniţiativa într-un spital psihiatric, dar a fost externat, medicii fiind de părere că “este perfect sănătos mintal”. Directorul Agenţiei Misionarilor Asia News, Bernardo Cervelerra, declara la 3 iunie, imediat după crimă, că “monseniorul a fost înjunghiat în locuinţa sa … şi probabil a fost decapitat după ce a căzut la pământ”. Posturile de televiziune CNN şi EURONEWS nu au inserat tragicul eveniment în programele lor, considerând probabil ştirea ca inflamatorie (e la modă). Pe 4 iunie, Corriere della Serra îşi “informa” cititorii că “asasinul a intrat în locuinţa monseniorului, l-a înjunghiat de mai multe ori, episcopul murind ulterior la spital”.



„Vreau să mă îngroape cu mâinile afară din sicriu!”



„Ponta s-a operat la cap, nu la picior”, a spus Traian Băsescu. Trebuie să fii smintit sau ticălos ca să aprobi așa ceva în București. „Societatea multiculturală a fost un eșec”, spunea recent Angela Merkel și nu s-a grăbit nimeni s-o condamne fiindcă este corectă afirmația. Statele naționale nu trebuie transformate în ghiveci multietnic. Regele Arabiei Saudite a venit la Moscova și i-a propus lui Vladimir Putin să facă o mare moschee în capitala Rusiei. „Da, cu o condiție. Să construim și noi o mare biserică pravoslavnică la Riad”. S-a oțărât majestatea: „Nu se poate pentru că ortodoxia nu este o religie bună”. „Atunci rămâne așa...” Cam la fel a procedat și Traian Băsescu atunci când Erdogan i-a cerut să facă moschee în București.
Cum smintit nu este, rămâne a doua variantă și atunci ne aflăm în situația tipică a ucenicilor lui Adrian Năstase. Nici Nepotu Mătușii Tamara nu a oferit gratuit Petrom, contractul oneros cu Bechtel, Combinatul din Galați, ALRO Slatina... Mai nou, judecătorii au ridicat sechestrul de pe vila din Zambaccian, deși era o vilă primită ca șpagă de la clanul Sechelariu din Bacău. De ce? Ca să primească Sergiulică postul de secretar de stat. Ca să ia Mitică toată fabrica Letea, cu tot cu teren și să spună apoi că mă-sa, o umilă femeie de serviciu, avea titlu de proprietate pe toată Letea. „Vreau să fiu îngropat cu mâinile afară din sicriu, să vadă lumea că nu duc nimic cu mine dincolo...”, spunea borfașul. Acum, când treci pe lângă cimitirul din Bacău, parcă vezi niște labe negre, care atârnă pe dinafara sanctuarului de marmură... Și mai nou, Mihnea, feciorul Nepotului Mătușii Tamara, este consilier la Bruxelles, firește. Cum pentru care merite? Pentru că avem nevoie de beizadele care să ne conducă, în timp ce copiii noștri fac munci umile prin occident.

Așa că, Ponta, lasă mofturile de bei pe Cornul de Aur și hai la Uncheșelu!

Fură ei, da’ ne dă și nouă...
Halal premier și-a copt PSD! Poate măcar el va reuși să îngroape în ridicol această clică de mafioți roșii. Însă nu-i nimic, nu rămânem noi orfani așa ușor. Se ridică din umbra hârdăului generalul Izmană, mort după interesul național. Păi degeaba au dat ei din nou legea pensiilor speciale? Oameni buni, nu este de glumit. Populismul cel mai abject, corupția endemică și ticăloșia au îngropat Grecia. Doamne, ce cuvânt istoric! Cu mult înainte să vină Cuza, pe când boierii dreptcredincioși de pe la noi „închinaseră” mai mult de o treime din pământul românilor Muntelui Athos, adică Greciei, pe când destinul românilor era târguit la Înalta Poartă de precupeții greci, cei care mergeau și strângeau birurile de prin casele țăranilor noștri erau tot greci. Țăranul ascundea bine puținul lui în fundul pământului ca să nu-i ia stăpânirea tot. Venea grecul și țăranul îi spunea că nu are cu ce plăti. Și atunci grecul intra în bordeiul omului. Vedea icoana de pe perete: „Tii calos!” (Ce frumos!). Și lua icoana. Atunci țăranul se muia pentru că icoana era sfântă pentru el. Și-i dădea grecului pâinea de la gura copiilor. Și de-atunci, cel care venea să ia și cenușa din vatra românului era... „ticălos”.
Uitați-vă bine la Victoraș Turcitu? Dacă ar fi trăit pe vremea fanarioților, tot la Poartă fugea. Bine, el s-a dus mai întâi la Baku, a pipăit orgoliul lui Putin, s-a strecurat în ceafa lui, să-l vadă poporul. El nu mai realizează cât de mult îl urăsc oamenii pentru isprăvile lui. După care a fugit cu Erdogan în Turcia. În urmă, haita a votat legea pensiilor speciale, pe care tocmai le tăiase Emil Boc. Vuvuzelele Varanului s-au bucurat ca de propriile pensii. Pe cine interesează că, într-o bună zi, vom ajunge mai rău ca grecii din cauza hoției? Fură ei, bă, dar ne dă și nouă, îmi spunea vecinul meu pompierul. N-am avut replică.
Victoraș Turcitu l-a lăsat pe Gabriel Oprea pe post de premier și s-a aflat că și mandea are doctorat copiat. Cine mai știe că, pe lângă Adrian Năstase, Gabriel Oprea a fost și el îndrumător de doctorat pentru Ponta? Chiar, vă puteți imagina că generalul Izmană este și el îndrumător de doctorate? Cu asemenea indivizi, România mai are vreo scăpare?
Uncheșelu, dacă nu s-a putut titulariza ca profesor de sport, e bun pentru DNA. I s-a aruncat această barabulă fierbinte între palme și omul pare decis să facă o frumoasă carieră. Dar dacă i se oferă la cheie o vilă de tip Zambaccian? Nu uită de dosar?
Sau punem de-o sinucidere și mai facem un film cu Tudor Giurgiu. (Apropo, tânărul Giurgiu l-a omorât a doua oară pe procurorul Panait cu filmul lui. Adică, și Panait a fost tot un ticălos, ca noi toți. Vă amintiți că, în campania electorală, Victoraș Turcitu s-a dus să vadă filmul despre Panait în avanpremieră? Ca să nu se strecoare cine știe ce șopârlă pe-acolo. Și nu s-a strecurat. După care, toată lumea a fost mulțumită și filmul a ieșit pe piață...). Oricum, Uncheșelu a fost ținta atacurilor de la ALDE Inimă Zburdalnică.
L-au amușinat procurorii și pe Solomon Wigler, consilierul de taină al lui Sorin Oprescu. Pe la Wigler treceau șpăgile pentru primarul general. „Hai să vedem care-i socoata”, le spunea înțeleptul Solomon celor care veneau cu ceva gheșefturi pe la el. Scandalul se va stinge fiindcă nu vrem să dăm exemple negative pentru... Iar dacă te uiți în declarația lui de avere, te apucă amețelile și devii... internaționalist. Nu m-ar mira ca dobitoacele din București să-l voteze din nou pe feciorul generalului de securitate, care a controlat șantierul de exterminare de la Canal pe timpul Anei Pauker.
Oricum, de Solomon nu se mai aude mai nimic. Așa cum nu se mai aude de adevărații clienți din dosarul Microsoft (Adrian Năstase, Dan Nica, ALDE Tăricelu Inimă-Zburdalnică) sau de clienții din dosarul EADS, care sunt cam aceiași.
Între timp, Klaus Iohannis feisbucește. Gigel de la Sculărie, baba Maranda de la Cocârlatele pun mâna pe „smartfon” și feisbucesc și ei ca să vaă ce mai zice președintele lor despre Ponta. Zice că să-și dea demisia...

Generația politicienilor gaburici

Uitați-vă bine la Alexis Tzipras, la Victoraș Turcitu, la Dan Șova, la premierul italian Matteo Renzi. Toți seamănă cu... Kirill Gaburici, cel pe care Vlad Filat l-a pus șef de guvern la Chișinău. Seamănă și fizic. Așa arată „generația politicienilor de 40 de ani”, care va scăpa Europa de escroci. Gaburici nu avea nici liceul, dar terminase și facultatea pe la care nici nu a trecut. În timpul lui, s-a volatilizat un miliard de dolari din trei bănci de la Chișinău. Erau banii amărâților care fac munci umile prin Occident. Până și FBI caută acei bani acum. Văzând el că îl caută procurorii la diplome, și-a dat demisia. Gaburiciu de la București nici nu vrea să audă. Un alt aspect care apropie structurile bio-psihice ale celor doi. După ce a demisionat, Kirill Gaburici s-a gândit să facă și el ceva pentru noi: a dat o ordonanță ca să treacă toți românii în Basarabia numai cu buletinul. Curtea Constituțională a respins însă actul normativ fiindcă individul era demisionar. Eu nu cred că toți cei 6 judecători de la Curtea Constituțională din Chișinău erau niște idioți, mai ales că 5 au cetățenie română. Ordonanța s-a anulat și noi mergem la Chișinău ca la Ouagadougou.
L-au gâdilat puțin la gheșefturi pe Ilan Shor, un alt Gaburici care are și cetățenie israeliană, și i-au dat drumul. După care Ilan Shor a candidat la funcția de primar în Orhei și urmașii arcașilor lui Ștefan cel Mare l-au votat. A reușit din primul tur. Renato Usatîi, un alt borfaș cu dosar penal, a candidat cu bani din Rusia la funcția de primar în Bălți, al doilea oraș ca mărime, după Chișinău. Și a fost ales din primul tur de scrutin. Reamintesc că, deși izbucnise dosarul Mătușii Tamara, Adrian Năstase a fost votat la Mizil cu 85% din voturi ca să ajungă deputat. Țoșca este principiul unificator pentrru românii din cele două state românești. Cu asemenea lighioane să împlinești un ideal național, cum este reîntregirea națională?
Gaburiciul nostru s-a întors de la Stambul și anunță că părăsește funcția de președinte la PSD până ce Uncheșelu termină ancheta. Dar nu pleacă și de la guvern. Nuuu! Dragnea, un alt penal, umblă prin orașele patriei, ca să-i convingă pe idioți că el nu este vinovat de fraudarea referendumului, deși numai judecătorii nu văd că performanța lui este un pericol pentru securitatea națională și i-au dat un an cu suspendare. Sebastian Ghiță, cel supranumit Agentu Tigăiță, un alt gaburici din politica noastră, a dat tingiri prin Basarabia ca să-l voteze românii de-acolo pe Ponta președinte. Iată o altă ticăloșie absolută.

Secretul renunțării la autostrada A3 Comarnic-Brașov
CNADNR a anunțat pe 18 iunie că autostrada Comarnic-Brașov nu se mai face. Ar fi trebuit să aibă doar 53 de kilometric. Atât. Afacerea fusese semnată cu asocierea Vinci-Aktor-Strabag. România ar fi trebuit să plătească timp de 26 de ani 8,5 miliarde de euro pentru construcția autostrăzii, pentru întreținerea și operarea ei. Dacă socotim cât ne-a costat doar întreținerea autostrăzii București-Pitești timp de 25 de ani, putem deduce ușor că merita să facem o autostradă adevărată, care să traverseze Carpații. Unele surse discrete susțin că acest contract nu s-a mai semnat fiindcă cele trei companii nu au sărit cu dreptul unde trebuie și că a fost ultima copită a lui Dan Șova. Mult plauzibil este însă un alt motiv.



Oficialii de la CNADNR au prezentat motivele pentru care discuțiile au eșuat și au prezentat măsurile și proiectele care vor demara în schimb pentru a rezolva problemele de trafic de pe Valea Prahovei: centuri ocolitoare la stațiuni, un nou drum național pe Valea Doftanei și scoaterea la licitțtie a construcției celor două sectoare de capăt ale autostrăzii Comarnic – Brașov, toate cu finanțare de la Buget. Adică niște cârpeli.
CNADNR SA anunță anularea procedurii pentru atribuirea contractului de concesiune de lucrări publice pentru proiectarea, construcția, finanțarea, operarea și întreținerea autostrăzii București- Brașov, tronsonul Comarnic-Brașov. Ni se prezintă și motivele oficiale, cu punct și virgulă. Decizia ar fi fost luată în conformitate cu art.94 din HG 925/2006 ("indiferent de momentul inițierii procedurii de atribuire, autoritatea contractantă are obligația de a verifica, înainte de încheierea contractului, respectarea dispozițiilor referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele ce intră sub incidența legislației privind finanțele publice") și art. 209 din OUG nr. 34/2006 („autoritatea contractantă are obligația de a anula aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică în următoarele cazuri: litera c) dacă abateri grave de la prevederile legislative afectează procedura de atribuire sau dacă este imposibilă incheierea contractului").



Motivele anulării concesiunii
CNADNR ar fi analizat temeinic următoarele elemente:
1) Contractul de concesiune este încadrat conform metodologiei Eurostat "on Government balance sheet". În aceste condiții și având în vedere costul semnificativ al proiectului, în situația în care Autoritatea Contractantă (rezultată din asocierea CNADNR cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii în 2012) ar încheia contractul de concesiune cu ofertantul declarat câștigător, aceasta ar putea duce la nerespectarea angajamentelor pe care România le-a încheiat cu CE, FMI, Banca Mondială în privința țintei de deficit bugetar și a datoriei publice;
2) Ofertantul declarat câștigător nu a reușit să obțină implicarea instituțiilor financiare internaționale (BEI, BERD, IFC etc.) în finanțarea proiectului de concesiune. Pe de altă parte, în ipoteza unei finanțări acordate exclusiv de finanțatori privați, costurile de finanțare pentru realizarea proiectului ar crește;
3) Ministerul Finanțelor Publice a refuzat să emită o scrisoare de susținere a proiectului și a suportării costurilor aferente contractului de concesiune din bugetul de stat în condițiile unei clasificări „on Government balance sheet” a proiectului, date fiind riscurile cu privire la depășirea țintei de deficit bugetar stabilită și calificarea scrisorii de susținere ca o garanție de stat;
4) După desemnarea ofertantului câștigător, acesta, alături de potențialii finanțatori privați, au solicitat unele modificări ale unor clauze ale contractului de concesiune. Acceptarea acestor solicitări ar fi însemnat chiar modificarea procedurii de atribuire și a condițiilor care au stat la baza depunerii ofertelor;
5) Prezentarea publică a proiectului a generat o puternică reacție negativă, mai ales în privința costurilor prezentate.



Pariul și prietenul care te cunoaște la nevoie
Concesiunea a fost semnată în decembrie 2013 și aprobată printr-un memorandum în Guvern, la începutul anului 2014. Prin acel memorandum, se stabilea lungimea de 53 de km (mai puțin față de cei 58 de km din planurile inițiale), costul de 1,8 miliarde de euro pentru construcție și poiectare și valoarea taxei de 7 lei pe autoturism. Deci știam tot, inclusiv taxa pe pielea ursului din pădurea Bucegilor. În februarie 2015, Ministerul Transporturilor a făcut public și detaliile esențiale ale proiectului: Costul concesiunii.
Astfel, publicul a aflat că suma pe care statul român ar urma să o plătească firmei concesionare va fi de 325,2 milioane euro anual pentru consturcție, întreținere și operare. În 26 de ani cât ar urma să dureze concesiunea, statul român ar trebui să plătească în total 8,45 miliarde de euro pentru cei 53 de km de autostradă între Comarnic și Brașov, adică 160 milioane de euro/km. Era mult, dar rămâneam cu această autostradă 100 de anis au mai mult.
I-a fost frică lui Victor Ponta să procedeze ca Adrian Năstase, care a semnat un contract „secret” cu Bechtel, document „pierdut” de Dan Șova? Greu de presupus pentru că mai are o rotulă…
Diferența de costuri între varianta concesiunii și varianta din Master Plan ne duce cu gândul la un lucru simplu ca principiul politic de bază de la PSD: șpaga. Iese, îl facem. Nu iese, ne cârpim. În varianta concesiunii, costul de construcție este convenit la circa 1,8 miliarde de euro, în timp ce în MasterPlan acest cost a fost calculat mult mai jos, la aproximativ 1 miliard de euro, și presupune variante de construcție mai ieftine.
Surse discrete din PSD ne-au reamintit însă unele angajamente politice mai vechi. În martie 2013, Dan Șova era foarte categoric: "Mă mut cu cortul acolo (la Comarnic) și tot o termin". Se va muta în altă parte. Iar Victor Ponta devenea apoteotic: "Dacă Autostrada Comarnic-Brașov nu e gata până în 2016, nu mai candidez la următoarele alegeri parlamentare". Iar acum, când premierul suferă pe patul seraiului lui Erdogan, prietenii știu de ce au anulat concesiunea. „Era singura modalitate mai elegantă ca să scăpăm de el”, ne-a spus o sursă demnă de toată încrederea. Nu știm dacă va funcționa, dar varianta pare la fel de credibilă ca refuzul șpăgii din partea asocierii Vinci-Aktor-Strabag.
Noi nu băgăm mâna în foc pentru nicio variantă, însă timpul le va lămuri pe toate și noi tot fără autostradă vom rămâne.

Între biciul asiatic şi vitrina europeană
Am preluat un articol publicat în rusă în revista „Panorama” de Mark Tkaciuk, un fel de Patapievici, pentru ca românii să vadă „cum se lucrează” contra lor pe toate căile.
„Societatea moldovenească, în contrast cu autoritățile moldovene, pare demonstrativ luminată. Pornind de la faptul că este o provocare multilingvă. Nu mă refer numai sfera comunicării, dar şi la utilizarea informaţiei - cărți, știri, filme, teatru. Peste o treime din populaţia titulară preferă emisiunile TV şi radio de limbă rusă, iar producţiile moldoveneşti sunt preferate de aproape 60% din numărul rusofonilor. În ceea ce privește relaţiile cu autorităţile, indicatorii sunt destul de buni. Printre cei care sunt dispuși să meargă la proteste de stradă, 34% sunt moldoveni, 29% sunt ruşi, 20% - ucraineni, restul e format de internaţionaliştii moldoveni - găgăuzi, bulgari, evrei, polonezi etc. Pe scara de atitudine reciprocă "toleranță-intoleranță", moldovenii, ruşii, ucrainenii manifestă exces de slăbiciuni şi remarcă avantajele pe care le au alte naţionalităţi. Cu alte cuvinte, secțiunea orizontală a societății moldovenești nu are numai probleme inter-etnice, dimpotrivă, există un fel de fundamentalism multietnic, care se reflectă puternic, inclusiv în statistica ridicată de căsătorii inter-etnice. Nu există conflicte la nivel național în societatea moldovenească.
Atmosfera de conflict apare de fiecare dată exclusiv între societate şi autorităţi care, uneori, le interzice, în primul rând moldovenilor, dreptul de a se numi moldoveni, iar apoi, după cunoscutele "modele baltice", le arată uşa celorlalte naţionalităţi. Această situaţie apare în diverse forme. Acolo unde se închid şcolile ruseşti, se elimină din reţea programele de difuzare şi ştirile în limba rusă. Se încearcă eliminarea traducerii simultane ruso-moldoveneşti în Parlament, fie apar ameninţări cu schimbarea legislaţiei lingvistice şi scoaterea limbii ruse ca limbă de comunicare internaţională. Iar uneori, oficialii importanţi explică popular de la tribunele centrale că ruşii, de exemplu, trebuie să trăiască în Rusia. Însă aceste apeluri funcţionează prost. Mai întâi de toate, pentru că toată lumea știe că cea mai mare parte a moldovenilor vorbitori de limbă rusă nu sunt nişte "venetici aici", ci reprezentanţi ai populaţiei autohtone, care se transformă în rusofoni, iar frecvent în ucraineni, greci, armeni, evrei (şi aşa mai departe) moldofoni, care trăiesc de veacuri în Moldova. Pe de altă parte, aproximativ un milion de muncitori emigranți moldoveni trec anual prin piaţa muncii din Rusia şi, când se întorc acasă, înţeleg tot mai puţin manifestările xenofobe ale elitelor lor.
"Cu alte cuvinte, toate iniţiativele civilizatorii ale autorităţilor, toate tentativele lor de a acţiona în spirit "estonian" sau "georgian" de segregare a străinilor se izbesc de fiecare dată de toleranţa europeană naturală a majorităţii populaţiei din Republica Moldova.
Se pare că aşa a fost în Moldova întotdeauna. Nu este o coincidență, că pâmă şi războiul transnistrean este calificat de toţi analiştii drept un conflict politic, iar nu inter-etnic. Și acest război a dus nu numai la separarea Republicii Moldova, ci la apariţia a două Moldove - Republica Moldova şi Republica Moldovenească Transnistreană. Mulţi menţionează că durata fazei militare acute a acestui conflict, care a durat doar câteva săptămâni, nu este numai o consecinţă a eforturilor diplomatice extrem de intense ale Rusiei şi a intervenţiei militare a subunităţilor generalului Lebedi, dar, în primul rând, a reticenţei majorităţii participanţilor la "masacrul de pe Nistru" de a se omorî unul pe altul. Tocmai această concluzie moldo-transnistreană şi această experienţă colectivă au fost cauza fundamentală pentru care armistiţiul încheiat în iunie 1992 încă nu se încalcă. Fraternizarea gardienilor transnistreni şi a voluntarilor moldoveni, petrecerile pe care le fac împreună la comemorarea celor morţi reprezintă un mare epos veşnic şi actuală al acelui război.
Dar societatea moldovenească nu apreciază toate aceste calităţi şi experienţe proprii. Iar elita moldovenească încă ezită în faţa acestei societăţi. Portretul general al Republicii Moldova continuă să pară imprevizibil, incert. O asemenea Moldovă pare o marfă total neinteresantă pe "pieţele" care tranzacţionează conflicte la "limitele civilizaţiei veşnice". Romanică, latină şi, în acelaşi timp, slavă. Rusească şi europeană în acelaşi timp. Trădătoare şi în acelaşi timp conservatoare în valorile ei fundamentale. O asemenea Moldovă rămâne încă "un joker", o ţară fără un numitor comun. O ţară nerevendicată, cu toată experienţa ei de pace internă.
Dar poate că numai deocamdată nerevendicată?
Într-adevăr, Republica Moldova are, în general, o reputație destul de ciudată. Dacă, de exemplu, Albania este supranumită "ultimul mister al Europei", Armenia - "țara capitalelor rătăcite", iar Suedia - "țara profesorilor care nu se uită", Republica Moldova, în afară de epitetul "însorită", nu s-a remarcat prin nimic deosebit. Dar chiar şi acest epitet trebuie să-l împartă cu toate fostele republici din Transcaucazia şi din Asia Centrală. "Un ţinut în calea tuturor relelor", aşa îşi numea ţara un cronicar moldovean din Evul Mediu. Iar această apreciere coincide în mod ciudat cu percepţia cetăţenilor moldoveni actuali, majoritatea absolută considerând că republica merge pe un drum greşit de cinci ani, după cum arată toate sondajele sociologice. La "destinaţia finală", spre care se deplasează în mod formal Republica Moldova, adică în Uniunea Europeană, se crede altceva.
(Mark Tkaciuk a fost consilierul de taină al lui Vladimir Voronin, preşedintele Partidului Comuniştilor. Între timp, a sărit în barca lui Igor Dodon, adică tot cu Federaţia Rusă. Toate teoriile lui referitoare la teza "moldoveni versus români" în Republica Moldova reprezintă o rescriere, o resuscitare a gândirii staliniste cu privire la originea şi destinul românilor din teritoriile invadate. De aceea, Tkaciuk ambalează perfect "conceptual" aceeaşi repulsie contra românilor, pe care o manifestă şi Voronin care însă este etnic român - nota red. VP).
În seria nesfârşită a "ţărilor mici, dar mândre", Republica Moldova este tot aşa: ca şi cum n-ar fi. Mândria nu este o caracteristică ușor de reținut în această țară. Victoriile "domnitorului" moldovean Ştefan cel Mare, incredibile pentru contemporanii europeni contra unor armate superioare ale turcilor din secolul al XV-lea, nu au devenit un "mit" eroic, fondator, făuritor de stat. Ştefan este peste tot în Republica Moldova, de la monumente până la denumirile unor străzi centrale, pieţe, vederi şi timbre. Dar, cu toate acestea, din toate calităţile lui celebre, se preţuieşte nu atât de mult curajul, cât ingeniozitatea, spiritul extrem de ascuţit, capacitatea de a învinge forţele superioare ale duşmanilor lui - Turcia, Polonia, Ungaria, Hanatul Crimeii - și, în cele din urmă, capacitatea de a negocia cu ei, de asemenea. Transformarea ulterioară a Republicii Moldova în "protectorat" turcesc a impus alte exigenţe elitei de atunci. "Eroicul Ştefan" a fost o piedică în calea boierimii care se împotmolea în scandaluri nesfârşite pentru tron. În această ţară, s-a format un regim oligarhic adevărat, care îi alegea pe domnitori. Însă, spre deosebire de "şleahticii polonezi liberi", care îşi alegeau conducătorul în primul rând nu pentru a corespunde cerinţelor oligarhilor alegători, ci în primul rând, să poarte toată răspunderea în faţa Turciei. Nu era un lucru simplu, Istanbulul se implica frecvent şi îi pedepsea pe "aleşii" polonezi care unelteau contra Turciei cu Polonia şi cu Rusia, şi, din când în când, ori îi biciuia, ori îi executa.
Poarta Otomană era prea puţin interesată de regimul intern al Moldovei, de justiţia ei, de dreptul "de moarte şi de viaţă", de metodele de strângere a birurilor, de trăsăturile populaţiei şi chiar de credinţele ei. Toate erau problemele interne ale domnitorului şi ale boierilor. Principalul lucru de care era interesat Istanbul era politica externă, "problemele păzboiului şi ale păcii", iar aici, depăşirea liniilor roşii însemna moarte pentru Moldova. Ultimul care a riscat acest lucru a fost Dimitrie Cantemir, unul din cei mai devotaţi reprezentanţi ai Porţii, mai ales că încheiase un tratat secret cu Rusia pentru a pune ţara sub protecţia împăratului rus. Însă "Campania de la Prut" a lui Petru I din anul 1711 s-a încheiat cu un eşec. Rusia nu a dobândit Moldova şi a pierdut Azovul, după care însuşi Dimitrie Cantemir a devenit primul savant rus care a primit titlul de membru al Academiei de Ştiinţe din Berlin. După acest episod, Turcia a oprit "experimentele democratice" cu alegerea domnitorilor moldoveni. Domnitorii erau trimişi direct de la Istanbul, fiind desemnaţi mai ales din rândurile aristocraţiei şi negustorilor din cartierul grecesc Fanar. Şi apoi, o lungă perioadă de timp, sub domnia "fanarioţilor", Moldova a rămas pur şi simplu mică şi deloc mândră. Deşi aici nu era "slava lui Allah!". După 110 ani, Alexandru Ipsilanti, un moştenitor fanariot, nepot şi fiu de domnitori şi parţial general rus, provoacă revolta pentru independenţa Moldovei, Valahiei şi Greciei. În ciuda faptului că rebeliunea a fost suprimată, iar Ipsilanti a fost închis, acest eveniment (16 martie 1821) este considerat începutul revoluției grecești, care s-a încheiat după nouă ani, prin obținerea independenței Greciei faţă de Turcia.
Rusia avea de multîă vreme atitudinea ei faţă de Moldova, încă de la începutul secolului al XIX-lea. Refrenul general al tuturor aprecierilor este un popor de hoţi, o putere obscurantistă, un popor de vrăjitoare, un popor flexibil şi răbdător, dar şi foarte nefericit. Formulări destul de neplăcute se pot găsi în însemnările lui Svinin, Nakko, Saviţkii, Weghel, Gartind, Weltman, adică ale acelor demnitari şi aristoccraţi ruşi, care erau pe punctul de a ajunge în Basarabia nişte Carbonari. Iată ce scrie despre elita moldovenească de la începutul secolului XIX Pavel Petrovici Svinin, un gânditor proeminent, primul editor al "Însemnărilor Naţionale": "Sistemul guvernării molodveneşti, bazat pe înșelăciune, opresiune și violență, a avut cel mai mare impact asupra caracterului boierilor moldoveni. Fără să credem că au calităţi naturale, trebuie să recunoaştem că în general ei sunt foarte iscoditori, mândri faţă de cei inferiori lor şi umili faţă de cei care sunt cu o treaptă mai sus ca ei; lăcomia nu este considerată la ei un viciu şi toate căile de îmbogăţire sunt sfinte şi posibile pentru ei".
Atitudinea critică a aristocraţilor ruşi faţă de boierimea moldovenească nu s-a limitat numai la snobismul exagerat, la comentarii caustice și memorii. În condiţiile în care câteva secole la rând unicul Occident pentru Moldova a rămas Turcia, Rusia medievală era în Moldova principalul Westernizator, exportator de tradiţii occidentale şi libertăţi cetăţeneşti - de la moda franceză şi de de la şcoli franţuzeşti până la legislaţie.
(Mark Tkaciuk ar trebui să recitească istorisirile din cronicile moldoveneşti despre curtea luxoasă, occidentală a lui Vasile Lupu de la Iaşi, despre momentul în care feciorul lui Bogdan Hmelniţki, venit s-o peţească pe domniţa Ruxandra, îşi tăia unghiile cu hangerul în faţa domnitorului - nota red. VP).
Nu a fost niciun fel de export de tradiţii ruseşti "originale" din amestecul exploziv de "autocrație, ortodoxie și naționalism"! Dimpotrivă, pentru a câștiga credibilitate în Balcani, pentru consolidarea simpatiei în rândul moldovenilor și valahilor, Rusia nu evită utilizarea contrariului, de fapt, triada ideologic ostilă - Liberté, Égalité, Fraternité. Spre deosebire de Turcia, Rusia ignoră opinia elitelor moldovenești "boierești, aristocratice" și tot mai mult lucrează peste capetele lor, direct cu populaţia. Este suficient să menționăm misiunea contelui Pavel Dmitrievici Kiselev, care, având statutul de comandant al trupelor ruse în Țara Românească și Moldova, în perioada "reacţiei lui Nikolai", a ştiut să dezvolte și să pună în aplicare în aceste țări nişte constituții reale. Adică exact ceea ce era imposibil de gândit măcar pentru Rusia, lucru pentru care puteai fi trimis în Siberia, pe urmele decembriştilor, puterea rusă, urmând logica stranie a "standardelor duble", a aplicat în Moldova şi în Valahia. Constituţiile erau numite "regulamente organice" şi în ele erau prevăzute și separarea puterilor, și împărţirea pământurilor pentru ţăranii fără pământ, precum și introducerea guvernării parlamentare. Ţiganii au primit dreptul de "persoană", lucru la care feudalii ruşi de undeva de prin gubernia Orlov în aceeaşi vreme nici nu puteau visa. Și toate aceste inovații au fost introduse de Kiselev nu numai prin dezbateri intense cu propriul guvern, dar și cu elita boierească locală.
"Eu unul trebuie să apăr aceşti oameni lipsiţi de apărare contra oligarhiei hulpave şi violente", scria Kiselev în anul 1837. Consecinţele activităţii reformatoare intense a lui Kiselev au înlesnit în mare parte unirea Valahiei cu Moldova de peste Prut într-un stat nou - România.
În ceea ce privește Basarabia dintre Prut şi Nistru, până în anul 1918, ea a continuat să joace rolul de "vitrină balcanică rusească", un loc de aplicare a experimentelor îndrăznețe și de mare succes în dezvoltarea agriculturii din această parte a imperiului. Aici li s-a distribuit pământ nu numai imigranţilor bulgari, găgăuzi, albanezi, refugiaţi din Turcia, dar şi coloniştilor din Germania şi din Elveţia, aici9 au avut loc primele tratative revoluţionare contra Turciei, de la Chişinău, armata rusă a plecat în anul 1877 în marşul ei eliberator spre Bulgaria, ceea ce a dus la independenţa acestei ţări balcanice.
În perioada 1918-1940, elita politică moldovenească, împreună cu Basarabia, făceau parte din România, în ciuda unor aşteptări, s-a transformat rapid într-o categorie de mâna a doua. Statutul și poziția "străinilor printre ai noştri" nici nu s-au comparat măcar nici cu perioada regimului din IMperiul Rus. Această+ perioadă a "întoarcerii spre Est" din Occident este amintită doar ca un mare dezastru, ca un pui de bătaie zdravănă cu biciul.
(Mulţi fruntaşi politici basarabeni, care au contribuit la unire, au intrat în Parlamentul de la Bucureşti, au primit funcţii în Guvernul României. Mark Tkaciuk ar trebui să ne ofere măcar un exemplu de român din Basarabia sau din nordul Bucovinei, care a fost admis în Duma de Stat sau în preajma ţarului. Dimitrie Cantemir este o excepţie - nota red. VP).
Încă din anul 1920, scriitorul şi avocatul român Nicolae Cocea exclama: "Avem noi oare dreoptul să le cerem basarabenilor să-i iubească pe români şi să nu-i prefere pe ruşi? Ce am făcut noi în decurs de doi ani de administraţie românească pentru a atrage simpatia basarabenilor? Ei au avut o ţară liberă. Revoluţia rzusă le-a dat lor toate drepturile şi toate libertăţile. Ce le-am oferit noi în schimb? Jandarmii! Agenţi de siguranţă! Toţi bandiţii din Vechea Românie!". (În mare parte este adevărat, dar la fel de adevărat este că N.D. Cocea milita liber pentru comunismul internaţionalist, pentru dezmembrarea României, pentru Rusia, cam ce face şi Tkaciuk astăzi - nota red. VP).
În următorii 20 de ani, situaţia nu s-a schimbat. Din Basarabia în Vechiul Regat s-au dus toate fabricile, mai mult sau mai puţin profitabile, întreprinderile basarabene nu aveau voie să crească numărul de lucrători. Între vechiul Regat şi Basarabia, s-a pus vamă - aşa-numita barieră tarifară. Li se interzicea comercianţilor locali să se ocupe de comerţ exterior, fără intermedierea companiilor de la Bucureşti. După 1930, în Basarabia s-au închis o treime de şcoli şi aproximativ 40% din spitale. În conformitate cu datele de la Liga Națiunilor, această regiune depăşea toate regiunile Europei de-atunci în ce priveşte rata mortalităţii. Mai mult de 400.000 de oameni părăsesc Basarabia. Însă mulţi din cei rămaşi aleg calea rezistenţei active. Încă din anul 1919, Basarabia românească era zguduită de revolte - la Benderî (Tighina) şi la Hotin. În 1923, Ernest Hemingway scria: "Acum România este nevoită să mențină cea mai mare armată permanentă din Europa pentru a suprima revoltele românilor "recent luaţi", care doresc un singur lucru - să nu mai fie români".
În 1924, Basarabia este cuprinsă de o mare "gherilă ţărănească", ce a intrat în istorie drept Mişcarea de la Tatar-Bunar. Reprimată brutal, inclusiv prin folosirea armelor chimice, această mişcare a atras atenţia unor mari personalităţi din acea vreme. În apărarea sutelor de rebeli arestați, se pronunţă Albert Einstein, Theodore Dreiser, Bernard Shaw, Upton Sinclair, Henri Barbusse, Louis Aragon, Mihail Sadoveanu, Thomas Mann, Romain Rolland. Însă, chiar în ajunul revoltei, presimţind agravarea conflictului, 29 de parlamentari basarabeni i se adresează lui Ferdinand I, relege României:
"Sire, din păcate, de şase ani, Basarabia este astfel condusă, încât acum este imposibil să mai conduci nici coloniile negre din Africa... Sub starea de urgență, fără garanția drepturilor și libertăților civile, Basarabia a devenit o victimă fatală a politicii de suprimare și opresiune, care nu numai face posibilă constrângeri zilnice, bătăi și intimidări, dar se ajunge chiar la crime nepedepsite de către autoritățile oficiale... Numai din cauza stării de urgenţă, care a transformat această țară într-un iad... s-a născut "pro0blema basarabeană", care poate să devină fatală pentru viitorul nostru naţional."
Dar ei nu au fost ascultaţi şi "problema basarabeană", în cele din urmă, a fost rezolvată altfel în iunie 1940. Şi este de mirare că toate coloanele de tancuri ale Armatei Roşii, care au ajuns la Chişinău cu mare întârziere, au fost aşteptate de localnici pur şi simplu cu baricade de mese festive, cu mâncăruri de sărbătoare, cu carafe de vin şi cu băuturi răcoritoare! De ce locuitorii din Basarabia se simţeau străini printre ai lor?
Există mai multe răspunsuri aici. Cel mai simplu este la vedere. Şi l-a dat în anul 1918 mareşalul Alexandru Averescu, prim-ministrul României şi şeful Partidului Popular. "Vrem o Basarabie fără basarabeni!", a declarat el deschis şi nu era nimic ruşinos aici pentru realităţile româneşti de atunci.
(Mareşalul Alexandru Averescu era basarabean de origine, dintr-un sat de lângă Ismail. Prin urmare, nu putea gândi ca Mark Tkaciuk - nota red. VP).
România acelui timp era un stat etnocratic, ideologia lui era românismul, adică supunerea, asimilarea, expulzarea tuturor elementelor neromâneşti - ungzuri, germani, evrei, ruteni-rusnaci, ucraineni, bulgarii, găgăuzi, ţigani. România interbelică era o țară unde s-au exagerat experimentele naționaliste. ca să fim corecţi, trebuie remarcat că în acei ani, asemenea experimente nu au fost evitate nici în multe alte ţări europene din centrul şi estul Europei. Însă România era un lider regional în acest sens, care copia cu frenezie şi invidie experimentele legislative şi practice ale celor mai "avansate" ţări în domeniu, cum a fost la început Italia fascistă, apoi Germania.
Pe de o partre, Basarabia era multietnică din timăpuri străvechi, pe de alăt parte, era distinctă prin diversitatea ei, o adevărată provocare pentru valorile culturale ale Româneii din acele vremuri. Însăşi existenţa moldovenilor basarabeni era percepută ca o provocare, ca o ameninţare a unităţii naţionale a României, ca s-a făcutz atât de greu la vest de Prut la începutul secolului XX. Moldovenii basarabeni, care şi-au păstrat identitatea şi denumirea limbii din secolul al XIV-lea, nu au înţeles prea bine de ce trebuie acum să se numească "români", un nume inventat din cărţi, aşa cum s-a întâmplat oficial după unirea Valahiei cu Moldova în anul 1959. Ei sunt foarte reticenţi acum să renunţe la toate slavonismele din limba lor, învăţate jumătate de secol, şi să le înlocuiască cu vorbe italiene şi franţuzeşti. Să nu mai vorbim de faptul că aceşti au fost în totalitate indiferenți la ideile românismului politic, nu s-a separat şi nu s-au opus tuturor celorlalte naţiuni din Basarabia, care alcătuiau aproape jumătate din toată populaţia ţinutului.
Și moldovenii au împărtăşit soarta tristă a tuturor basarabenilor”.
Cred că este evident că „ideologii” de talia lui Tkaciuk trebuie urmăriți atent fiindcă au mare influență acolo unde trebuie…






Comerțul global și marile rute de transport
Lumea nu stă pe loc, încremenită în proiect, ca Uniunea Europeană. În timp ce urmașii lui Ulise au dus calul troian la Bruxelles, în timp ce Putin face noi rachete nucleare, probabil pentru distrugerea Sistemului Solar, în timp ce pacificatorul Obama nu mai prididește cu deschiderea noilor umbrele interceptoare de rachete, cârtița chineză scormonește pe tot Pământul. Face tuneluri, drumuri, linii ferate mai ceva ca toate imperiile luate la un loc, face investiții în producție pe unde ajunge, mută materii prime și produse finite dintr-o parte în alta a Planetei. Cineva trebuie să mai și lucreze în timp ce gânditorii de la Bruxelles descoperă abia acum ce scria Virgiliu cu două mii de ani în urmă: „Timeo danaos et dona ferentes” / Mă tem de greci chiar și atunci când fac daruri. Dar pe dos cum ar fi? „Mă tem de greci chiar și atunci când le ofer daruri peste daruri”. Pentru că, dacă nu le dai mereu, amenință că dau foc la șandrama și că fug spre Rusia. Deci Uniunea Europeană și America își fac de lucru cu Rusia și îi caută în coarne Greciei. Sunt ocupate. Estimp, comerțul global și marile rute de transport intră lent sub controlul Chinei.



Criza și conflictele geopolitice au provocat stagnarea economic la nivel mondial. EULER Hermes, liderul mondial în asigurarea creditului comercial, avertizează că activitatea comercială internațională „nu mai este un motor de creștere al PIB-ului global, doar acompaniază".
Au trecut șapte ani de la criza financiară, dacă e să-I credem pe marii viyionari ai economiei mondiale. Datoare vândute, guvernele naționale ajung la putere prin măsuri populiste, se mențin un timp prin măsuri protecționiste și se compromit prin măsuri de austeritate. Corporațiile își plătesc tot mai greu datoriile. Au învățat de la greci… Campionii exporturilor vor fi tot în Asia, cu 221 miliarde dolari în exporturi nete suplimentare în timpul anului 2015. La nivel global, China va depăși SUA cu cel mai mare câștig într-o singură țară, urmată de Germania, Japonia și Coreea de Sud. Energia va fi domeniul care va pierde cel mai mult, cu o scădere de 400 miliarde dolari la exporturi numai în 2015, anunță EULER Hermes, o filială a companiei Alliannz.



Cine va conduce noua Hoardă de Aur?
În această conjunctură internațională, China manifestă un dinamism fără egal în istorie. Pentru a-și dovedi uriașa disponibilitate pentru investiții și construcții de tot felul, Beijingul folosește și diplomația economic, și cercetarea științifică aplicativă. I-a creat Rusiei iluzia că îi face pe plac și a acceptat reuniunea comună a țărilor membre BRICS și din Organizația pentru Cooperare de la Shanghai. Evenimentul va avea loc la Ufa, capitala republicii Bașkokorstan (Bașkiria, republica evreilor sovietici, înființată de Stalin). Putin este încântat: le dă o replică politică dură „partenerilor occidental”, cum le spune el, indifferent de acuitatea conflictului. China nu va admite niciodată să fie coordonată de „Țarul cel Alb, urmașul lui Ghinghis Han la conducerea Hoardei de Aur”, cum l-au botezat esoteriștii ruși pe Vladimir Putin. Invers – da, este posibil, după cum cred unii economiști ruși.
Să vedem de ce.
China, Brazilia și Peru au început să pună în aplicare proiectul de construcție a căii ferate de la Atlantic la Oceanul Pacific. Beijingul e dispus să participe la realizarea unei magistrale feroviare pentru transport, de la ţărmul Oceanului Atlantic din Brazilia până la porturile de la Oceanul Pacific din Peru, inclusiv ca investitor al acestui proiect. Este cel mai important rezultat al vizitei premierului Li Keqiang în Brazilia și Peru, în timpul turneului oficial prin patru țări din America Latină. De remarcat că, pe lângă acest coridor terestru, China este practic proprietara canalului care se construieşte în Nicaragua şi controlează o serie de porturi de la Canalul Panama. Contractantul principal al Canalului din Nicaragua este consorțiul HK Nicaragua Canal Development Investment Co Ltd(HKND) din Hong Kong, creat rapid, special pentru acest şantier. Timp de 50 de ani de la darea canalului în exploatare, partea chineză va dispune de el cum va dori. Mai mult, cu acordul ambelor părți, această perioadă poate fi prelungită. Pe de altă parte, cu câţiva ani în urmă, San Cristobal și Balboa, principalele porturi la Canalul Panama, au fost cedate pentru o perioadă de 125 de ani sub controlul companiei Hutchinson Whampoa din Hong Kong, proprietatea lui Li Ka-sheng, unul din cei mai bogaţi oameni din China.
În plus, China, Brazilia și Peru au convenit să accelereze activitatea grupului comun de lucru pentru dezvoltarea economică în zonele de-a lungul liniei de cale ferată și forțând industrializarea și urbanizarea în America de Sud, asigurând, în același timp, protecția mediului și a diversității biologice, a declarat premierul chinez Li Keqiang în timpul unei vizite oficiale la Lima, care a început pe 22 mai și a durat până pe 24 mai, în conformitate cu agenţia "Xinhua".



Rusia rămâne pe malul șanțului de pe Noul Drum al Mătăsii
Niște academicieni chinezi au venit la o conferință organizată de
Institutul de Economie de la Academia de Ştiinţe a Rusiei ca să-i convingă pe ruși că proiectul Noului Drum al Mătăsii este benefic și pentru Rusia. Proiectul chinezesc "O centură - un drum" are, în esenţă, un caracter global. Acesta acoperă 60% din populația lumii, care produce 29% din PIB-ul mondial. Acesta este un plan de unificare a drumurilor, a comnerţului, a schimbului valutar liber, a contactelor dintre oameni, un proiect care leagă Eurasia, Oceanele Pacific, Indian și Atlantic. Unii ruşi susţin că proiectul chinezesc va afecta interesele Rusiei în Asia Centrală. Este o percepţie eronată. De fapt, Rusia va beneficia şi ea, a spus Cheng Haiyan, colaborator la Centrul de cercetare a marxismului din colegiul Jilong. În primul rând, între Moscova și Beijing, există relaţii bune la cel mai înalt nivel. În al doilea rând, China și Rusia cooperează în Consiliul de Securitate al ONU, în Organizaţia de Cooperare de la Shanghai, în BRICS, în al doilea rând, economiile celor două state sunt complementare.
Teza că nu ştiu ce avantaje va aduce acest drum pentru Rusia şi cum ar putea cele două ţări să-şi satisfacă reciproc nevoile a fost dezuvoltată şi de alţi savanţi chinezi. De exemplu, se permite transportul de containere pe calea aferată, de la Chongqing, oraşul milionarilor din sud-vestul Chinei, prin Kazahstan, Rusia, Belarus, spre Polonia. Zhang Bo, membru al Academiei de Științe Sociale din Chongqing, a precizat că accelerarea transporturilor de bunuri de înaltă tehnologie din China spre Europa este, desigur, benefică pentru industriaşii chinezi. Acest lucru va permite atragerea în comerțul intercontinental a regiunilor vestice ale Chinei, situate la sud de fluviul Yangtze. (Aceste regiuni au rămas în urma provinciilor de coastă ale Chinei din punctul de vedere al dezvoltării economice.). Iar pentru Rusia, sensul acestei secțiuni a noului Drum al Mătăsii constă în aceea că producătorii ruşi vor putea să pătrundă pe pieţele din Cambodgia, Burma, Tailanda și Malaezia. În plus, în Rusia vor fi centre logistice noi. Raportorul chinez nu a ascuns că există şi dificultăţi. Chinezii vor să investească în Rusia. Dar climatul de investiții nu este foarte favorabil în acest sens. Aici se poate observa o contradicţie clară. Relaţiile politice dintre Beijing şi Moscova au ajuns la apogeu, iar cooperarea economică şi comercială este penibilă. În anul 2012, schimburile comerciale dintre China şi Rusia au ajuns la 88 miliarde de dolari, cu UE - 546 miliarde, cu SUA - aproape 500 de miliarde, cu Japonia - 320 de miliarde de dolari. Un rol esenţial în comerţul ruso-chinez îl joacă guvernele. Acest model nu se potriveşte bine cu economia de piaţă a Chinei.
Svetlana Glinkina, directoare adjunctă la Institutul de Economie al Academiei de Ştiinţe a Federaţiei Ruse, a prezentat o comunicare cu privire la perspectivele unui spaţiu economic unic. Iar concluziile ei e greu să le numim roz. Să vedem ce anume se află în spatele tezei chineze privind complementaritatea reciprocă a economiilor? De fapt, Rusia este de 4,5 ori mai dependentă de China, decât China de Rusia. În anul 2006, Rusia avea o balanţă comercială pozitivă cu China; de atunci, această balanţă a devenit negativă, iar în anul 2014, excedentul în favoarea Chinei a ajuns la 12,7 miliarde de dolari. Boala economiei ruse este lipsa diversificării. Acest lucru se reflectă foarte clar în structura cifrei de afaceri comerciale. În 2014, aproape 70% din exporturile rusești au reprezentat materiile prime, combustibilii minerali.
Iar din exporturile chineze, 62% erau mașini, echipamente și produse finite. Glinkina a salutat propunerea colegului chinez ca, de-a lungul căii ferate, care merge de la Chongqing spre Rusia, să se construiască întreprinderi mici şi mijlocii. Din nefericire, producţia acelor întreprinderi practic nu există în schimburile de mărfuri. "Iar noi vrem să fim o punte pentru livrări nu numai pentru mărfurile chinezeşti spre Europa, ci şi pentru altceva", a spus Glinkina, citată de „Nezavisimaia Gazeta”. Rusia spune că Europa ridică tot felul de pretenţii faţă de ea, haideţi să ne întoarcem spre China. Aici imediat se pune problema construirii de noi conducte pentru ţiţei şi gaze naturale. China are o politică inteligentă, diversificându-şi sursele de aprovizionare, iar preţurile resurselor ruseşti scad. În plus, datorită dezvoltării rapide a tehnologiilor pe bază de energie solară, în jurul anilor 2030, livrările de gaz rusesc către China ar putea fi inutile.
Ideea centurii Drumului Mătăsii pare grandioasă, dar se bazează pe calcule specifice. Pentru punerea sa în aplicare, se preconizează alocarea unei sume de 21 trilioane de dolari. Din care, 8 trilioane de dolari vin din afaceri private. "Ruşii au o anecdotă: prin ce se deosebşte un bărbat de un spermatozoid? Bărbatul are bani. Fără resurse financiare, aşa cum are China, Rusia va fi necompetitivă pe această centură, deşi Beijingul nu vrea să ne aducă prejudicii", crede Glinkina. Bancul ar trebui să sune altfel: „Rusul crede că are bani”…



Pierderea Asiei Centrale
Lipsa de competitivitate a Rusiei devine evidentă în țările din Caucaz și Asia Centrală, unde Federaţia Rusă pierde teren pas cu pas. De exemplu, exporturile de petrol și gaze spre China, în 2012, s-au ridicat la 2,6% din PIB-ul acestor țări; spre Rusia - 0,2%. Importurile de produse finite din China a fost egal cu 6,2% din PIB-ul acestor ţări, în timp ce importurile din Rusia erau de 8,5%. Nu pare aşa de rău. Însă în anul 2000, se importau din Rusia produse finite în valoare de 14,5% din PIB-ul acestor ţări. Pentru ca Rusia să nu fie eliminată definitiv de pe pieţele Asiei Centrale, trebuie să se investească fonduri acolo. Însă orice rus va întreba: De ce să dăm bani Kîrgîzstanului, când noi nu reuşim să dezvoltăm Extremul Orient?
Deci, indiferent ce va face Rusia, tot un drac va fi. Lu Yunshen, reprezentantul Academiei de Ştiinţe Sociale din Guansin, nu este categoric de acord cu aceste lucruri. Un exemplu pentru Rusia pot fi relaţiile Chinei cu Asociaţia Ţărilor din Sud-Estul Asiei (ASEAN). În 2004, comerţul cu aceste ţări era de 24 miliarde de dolari. Iar în anul 2015, a ajuns la 500 de miliarde. Cu excepția Vietnamului, balanţa cu China este negativă. Creșterea rapidă a fost posibilă datorită faptului că au intrat într-un acord de liber schimb.



Rosnefti nu mai are… sape
Rosnefti ar putea să amâne forajul pentru al doilea puţ în Marea Kara până în anul 2018, a anunţat Reuters, care citează 3 surse ce cunosc planurile acestei companii de stat. Ea trebuia să lucreze aici cu firma americană ExxonMobil, dar, din cauza sancţiunilor, toate proiectele au fost îngheţate. Cele două companii au forat primul puţ încă de anul trecut, iar al doilea era proiectat pentru anul 2016.
În 2011, "Rosneft" și ExxonMobil au semnat un acord de cooperare strategică, prin care au stabilit exploatarea unor zone din Marea Kara, din Marea Ciuhotsk şi din Marea Laptev. În vara anului 2014, SUA şi UE au impus sancţiuni Rusiei, interzicând în special companiilor americane şi europene să mai vândă utilaje sau să ofere servicii pentru exploatările din Arctica, în apele adânci ale platoului continental. "Rosnefti" și ExxonMobil au reuşit să foreze primul puţ Universitetskaia-1 în Marea Kara. Rosnefti a anunţat că a găsit ţiţei şi a botezat acest zăcământ "Pobeda" (Victoria). Comisia guvernamentalşă pentru rezerve naturale a confirmat că exploataţiile C1 plus C3 la un nivel de 130 de milioane de tone de ţiţei şi 499,2 miliarde de metri cubi de gaze.
Din cauza sancțiunilor, "Rosnefti" fără instalaţie de foraj: instalaţia West Alpha (deţinută de North Atlantic Drilling), cu ajutorul căreia ea a forat primul puţ, s-a întors în Norvegia. Rosnefti are datorii mari, a rămas fără partener şi fără instalaţie de foraj, iar preţul petrolului s-a prăbuşit.
În perioada 2014-2022, investiţiile Rosnefti de pe platoul continental pot să ajungă la 2,1 trilioane de ruble. La sfârşitul anului 2014, compania avea o datorie de 43,8 miliarde de dolari. Și nu poate plăti nimic dacă America nu le mai dă rușilor instalații de foraj pentru mare adâncime.
În concluzie, Moscova poate să creadă mult șți bine că Beijingul îi vrea binele. Însă rușii au multe în comun cu statele din ASEAN. Dacă Rusia nu are nicio șansă să se compare cu minusculul Singapore, iată însă că nivelul de trai al malaezienilor este comparativ cu al rușilor. Statele membre ASEAN au o economie bazată pe materii prime. La fel ca Rusia, statele de-acolo nu prea stau bine nici cu justiţia. Dar va renunța Kremlinul la obsesia că este o super-putere? Deși Putin chiar asta a spus recent la Forumul economic de la Sankt-Petersburg: „Rusia nu este o super-putere”.
Pe 16 iunie, a inaugurat parcul militar-patriotic de cultură şi odihnă al forţelor armate ale Federaţiei Ruse "Patriot", la Kubinka, într-o suburbie a Moscovei.
Președintele rus a subliniat că eficiența complexului militar-industrial este "cea mai importantă resursă de creștere a întregii economii". "De aceea, tocmai industria de apărare trebuie să dea reperele pentru numeroşi parametri tehnologici şi industriali, să rămână una din locomotivele dezvoltării inovaţiilor". Bunuri de larg consum? Cumpărăm de la chinezi. Iar aici se termină filmul: Putin întoarce Rusia pe timpul lui Brejnev. China mai are un singur adversar redutabil: Statele Unite ale Americii.



Viorel Patrichi