marți, 26 martie 2019
„Niște complexați”, autor Mircea Druc
Mircea Druc
NIȘTE COMPLEXAȚI
La București, funcționează Ministerul Culturii și Identității Naționale. Nu-mi dau bine seama ce legătură ar putea avea o structură administrativă birocratică cu identitatea națională. Patria este simțire și nu se impune pe cale administrativă. Ideea unei atare componente a executivului s-o fi născut în mintea celor care suferă de complexul identității? Vom avea parte încurând și de un Minister al Adevărului? Statul Român, indiferent de originea etnică a cetățenilor săi, apără o identitate națională unitară. Totuși, din diverse motive demografice, economice, culturale, politice, administrative etc., regiunile, unite administrativ în 1920, și-au mai păstrat un specific al lor.
În spațiul public, circulă părerea că doar locuitorii din Valahia, recte Muntenia și Oltenia, au o identitatea națională mai bine conturată deoarece ei ar fi marii beneficiari ai Micii și Marii Uniri. În Moldova și Dobrogea, identitatea națională, chipurile, s-ar afirmă doar parțial. De complexul identității ține și recentul demers al celor din Transilvania, Bucovina și Moldova, care vor să spargă monopolul bucureștean. Cică, în Transilvania, identitatea regională ar tinde să devină mai puternică decât identitatea națională. Iar unii români s-ar identifica cu Banatul și Transilvania și mai puțin cu România. Întotdeauna, complexele de superioritate sau inferioritate ale multor români, născuți în diverse regiuni istorice ale Țării, mi s-au părut amuzante. Însă, ca unionist și proiectant etnosistemic, mă îngrijorează.
În literatura de specialitate găsim descrise circa 50 de complexe. Toate semințiile lumii sunt marcate de complexe, care le afectează comportamentul, deciziile și acțiunile. Legat de complexele istorico-provinciale, invoc o întâmplare amuzantă. Era prin septembrie 1994. Reveneam către Bucureşti dintr-o scurtă deplasare de serviciu la Cernăuţi. În maşină, doi funcţionari din MAE, şoferul şi eu. Dintre cei trei, unul era ardelean, altul oltean și eu, basarabean/bucovinean/moldovean, cum doriți. Din vorbă în vorbă, am trecut la bancuri despre ardeleni, moldoveni şi olteni. Brusc, ardeleanul decretează: miticii habar n-au cum se prepară porcul de Ignat. Nici n-au cu ce, că la ei căţeii de usturoi sunt măruţi, ca boabele de orz. Ţuica o afumă rău şi n-are tărie nici cât berea ordinară. Replica olteanului a fost pe măsură. Eu o făceam pe imparţialul. Interveneam împăciuitor, cu exemple performante din arta culinară a Valahiei și Transilvaniei. Trecând de Focșani, am văzut că cei doi conaţionali se înteţesc și am rugat şoferul să tragă pe dreapta. Să cumpărăm de la moldovenii ieşiţi la şosea, struguri şi alte bunătăţi ale toamnei.
Palma de pământ românesc, numită printr-un accident istoric ”Republica Moldova”, suferă şi ea de complexe teritoriale: „nordiști”, zona Cernăuți - Bălţi; „centrişti” – zona Bălţi - Chişinău; „sudiştii” – zona Hânceşti - Dunăre - Marea Neagră. Partea de peste Nistru are complexații săi - „şefii de profesie”, sau „şantiştii”, cum îi poreclesc basarabenii. Încă din primii ani petrecuți la Chişinău (toamna lui 1957- primăvara lui 1960), mi-a fost băgat în cap un adevăr dur şi rimat pe deasupra: ”Moldovean de peste Nistru? Ai putea să fii ministru!”. În 1990, eu, un „basarabean proclet”, (așa ne porecleau ”șantiștii”), am ajuns un cvasi prim ministru. Și unii deputați, solicitând diverse favoruri, inclusiv posturi pentru neamuri, încercau să mă tămâieze. În sensul că cei de la nord ar fi buricul pământului: „Știți, domn prim ministru, noi facem, noi dregem… Numai câţi prim secretari de partid am avut, atâția scriitori, poeți și savanți. Acum iată, și președintele Mircea Snegur și dumneavoastră, prim ministru, tot de la noi. Nordiștii au fost, sunt și vor fi. Nu ca cei din jurul Chișinăului: pun дробилка pe fântână, fac tone de vin și casa plină de copii! Ori cei de la sud, că numai cântă şi joacă. Ai noştri îs fruntea! În politică, în ştiinţă, în cultură!”. Îi repezeam de fiecare dată, râzând: „Sigur, nordiștii, cu două case mari și mașină „Moscvici” în curte! La zece case un singur copil. Toamna abia dacă aduni o clasă de-a întâia. Halal patrioți, căpătuiți din speculă, votând numai șefi comuniști!”
Cine a trăit ca mine, la Cernăuţi, ştie ce înseamnă să fii moldovean printre ucraineni. Bancurile cu moldoveni alimentează complexul de superioritate obsesiv al oricărui ucrainean, care se respectă. Cine a trăit ca mine, la Chişinău, a simţit ce va să zică „țigan român” printre ”moldoveni sovietici” complexați. În spațiul dintre Prut și Bug, am întâlnit moldoveni, care se înfumurau: „Noi am fost într-un mare Imperiu, cu rușii, nu ca valahii, cu turcii, sau orgolioșii de ardelenii, cu ungurii și austriecii. Am zburat și în cosmos!”
Uneori, mă folosesc de ocazie și-i tachinez pe valahii și transilvănenii complexați: ”Uitați- vă la complexații de moldoveni stataliști din stânga Prutului! Să vedeți ce minunăție de portal și-au pus la punct – www.moldoveni.md! Urmați-le exemplul! Să mai aibă românii, încă două portaluri, respectiv www.valahi.vh și www.transilvăneni.tr că nu strică. Să-și expună fiecare argumentele, comparând la tot pasul: moldoveni – munteni – transilvăneni; trecut, prezent și viitor. Ca să avem cu ce ne lăuda, să facem filme documentare și de lung metraj, să luăm masterate și doctorate, să scriem monografii și romane, să compunem ode și cantate, să participăm la dezbateri audio-video. Astfel, fiecare va putea convinge Europa, o lume toată, de marele adevăr: ”noi, moldovenii suntem…”, ”noi muntenii suntem …”, ”noi transilvănenii suntem...”. Suntem, desigur, cei mai deștepți, cei mai talentați etc. Şi, concomitent, moldovenii, valahii și transilvănenii, fiecare separat și pe toate căile, să demonstreze că locuitorii celorlalte două entităţi istorice ale Statului Național Român unitar sunt, în marea lor majoritate, niște terchea-berchea.
În unele situații, devin patetic și insist: anul 1918 este cel mai important din istoria traco-geto-dacilor. El marchează o finalitate. Rezultatul unor eforturi de supravieţuire şi afirmare de-a lungul mileniilor. Și nu doar o singură dată din calendar, ci anul 1918 integral (Chişinău - 27 martie, Cernăuţi - 27 noiembrie, Alba-Iulia – 1 decembrie), reprezintă ora astrală a națiunii; expresia voinței de unire într-un spaţiu geografic ancestral: la Nistru, în Carpaţi, la Tisa, la Dunăre şi la Marea Neagră. Până la 1918, şi de atunci încoace, nu am mai contabilizat o atare performanţă. Desigur, au fost și alte momente semnificative. Putem discuta la infinit despre ”unirea necunoscută” sub Ștefan cel Mare, despre unirea sub Mihai Bravu și unirea de la 1859. Merită invocată proclamarea Independenței la 1887. Unii elogiază puciul liberal, după care, vorba lui moş Teacă, n-am mai fost Domnie, ci ne-am făcut Regat. Alții invocă cele două lovituri de stat - august 1944 și decembrie 1989.
De la istorici aflăm că inițial, la 1859, unioniștii moldoveni au decis că noul stat independent se va numi „Moldovalahia”. Iar unioniştii munteni ar fi optat pentru variantele „Dacoromania”. Transilvănenii au insistat să fie „România”. Aveau motive serioase: evidențiind geneza românilor („noi suntem urmașii lui Traian”), sperau să mai tempereze „trufia hunilor”. Dar şi a altor „venetici”, supuşi servili ai unor imperii înjghebate recent în această regiune a Europei. Am mai citit undeva că și împărăteasa Ecaterina cea Mare intenţiona să facă din Principatele Dunărene „un tot întreg” sub vechea denumire „Dacia”. Şi, desigur, ”Întregul” urma să-i aparțină, ca domeniu al Imperiului Rus ortodox-pravoslavnic în plină expansiune.
Denumirile istorice „Moldova”, „Valahia” și „Transilvania” au apărut înainte de „România”.
La fel, termenii „Serbia” „Croația” și „Slovenia” sunt mai vechi decât „Iugoslavia”. Noțiunile ”România” și ”Iugoslavia” or fi și acestea inventate de niște inamici ai deștepților de moldoveni, munteni, transilvăneni și, respectiv, ai bravilor sârbi, croați, sloveni. La facultatea de psihologie a MGU, am audiat și un curs special de etnopsihologie; acum mai urmăresc studiile comparative în acest domeniu. M-ar interesa, bunăoară, profilul psihologic și diferența reală sau imaginară între sârbi, croați și sloveni. Vecinii noștri (iugoslavii, slavii de sud) trăiesc adesea perioade când nu se agreează între ei. Cu toate acestea, peste Dunăre, n-am observat o gâlceavă stupidă „sârb –iugoslav”, ca „moldovean – român”, între Prut și Nistru. Stataliștii moldoveni sugerează fariseic că „partea a devenit Întreg”. Bineînțeles, nu întâmplător în Republica Moldova este întreținută polemica ”moldovean-român”, o dihotomie lipsită de bunul simț și subversivă. Dar tot acolo, EI devin agresivi și nu admit teza că mai multe părți ale Federației Ruse ar putea deveni state independente.
Ca supus al Imperului, în zbuciumul meu prin ”Măreața Uniune Sovietică”, am păstrat întotdeauna sentimentul demnității și onoarei de român. Adeseori enumeram în gând motivele: fără avizul Kremlinului, țara mea a stabilit relații diplomatice cu RFG; după războiul de şase zile, nu a rupt relaţiile cu Israelul, ca toate celelalte țări socialiste în frunte cu URSS; militarii români n-au invadat Cehoslovacia cu tancurile Pactului de la Varșovia; economiștii români au respins ”Planul Valev”, au rezistat la orice presing din partea CAER-ului; la întâlnirea cu Brejnev, în Crimeea, Ceaușescu a replicat cu demnitate: ”Nu putem admite teza că ar exista o limbă moldovenească, diferită de cea română”. La inițiativa lui s-a făcut metrou în capitală. Avea să termine canalul Bucureşti-Dunăre, precum și alte proiecte în derulare. Prin comparație, Janos Kadar, bunăoară, a fost un trădător. L-a vândut pe Imre Nagy, un erou național, conducătorul Revoluției Ungare din 1956, spânzurat de sovietici. Gustav Husak, un alt trădător, a cerut Kremlinului o intervenție armată, ca să-l elimine pe Alexander Dubcek, să înăbușe „Primăvara de la Praga". Timp de treizeci de ani, dictatorul Todor Jivkov le-a impus bulgarilor tot ce-a dorit Kremlinul. Erich Honecker s-a opus vehement unificării Germaniei. Dar, tot în gând, conchideam: ungurii, cehii, slovacii, bulgarii, germanii nu le-au făcut nimic ”trădătorilor de neam și de țară”; conducătorii lor au decedat din cauze naturale; noi, românii, creștini ortodocși, l-am împușcat pe un mare patriot român în ziua de Crăciun.
Adeseori, îmi trece prin minte o ”blasfemie” și tinde să devină un gând compulsiv: după Marea Unire din 1918, regele Carol al II-lea cu dictatura lui a băgat România Reîntregită în impas. Şi, în septembrie 1940, elitele politice degenerate l-au chemat pe ostașul Ion Antonescu ca s-o salveze. În acest cadru, îmi permit niște divagații: ce s-ar fi întâmplat dacă Antonescu s-ar fi oprit la Nistru? În 1941, învingătoare erau Puterile Axei. Liderii acestora, dacă ar fi constatat ezitarea conducătorului Statului Român, ar fi ordonat, și exponenții lor din interiorul României l-ar fi lichidat, fără niciun simulacru de proces. Dar mareșalul nu s-a oprit la Nistru fiindcă urma să-și îndeplinească destinul... Omul și-a prelungit viața cu patru ani. Regele nu l-a lăsat pe Antonescu să negocieze cu Aliații învingători. Ar fi încheiat poate un alt fel de armistițiu. În august 1944, l-a arestat și l-a servit pe tavă sovieticilor. Ulterior, ”cei trei mari” – doi exponenți ai Deminternului și un exponent al Kominternului - au dat indicații clare. Și, in iunie 1946, ”tribunalul poporului” s-a conformat. Iar regele, omagiat de Stalin cu Ordinul ”Pobeda”, și-a prelungit mandatul cu doi ani.
Ungurii l-au ajutat pe Amiralul lor să rămână în viaţă. A murit de moarte bună în Portugalia. Iar astăzi compatrioții îi ridică în țară monumente. Și, atât la Moscova, cât și la Berlin, tot ei, ungurii, au fost și sunt mai agreați decât românii, deși aceștia ”au întors armele în august 44”. Și mai vin cu o constatare: Transilvania de Nord a fost eliberată în întregime la 25 octombrie 1944. Dar românii au continuat să lupte, cu pierderi grele, pe teritoriul Ungariei și Cehoslovaciei, alături de ”glorioșii eliberatori” sovietici, până la 9 mai 1945. Și nimeni niciodată nu i-a reproșat regelui Mihai I, comandatul suprem al Armatei Române, că nu s-a oprit pe linia Oradea - Satu Mare. Referitor la decizia mareșalului de a trece Nistrul, precum și la prezența românilor în Transnistria și Odessa, expresia cea mai elocventă aparţine academicianului Florin Constantiniu: „politică – națională – dramatică – costisitoare - inevitabilă".
Ne-am mai putea întreba dacă ideile ”transilvanismului” și ”moldovenismului” nu au fost susținute cu tărie încă din start. Și dacă astăzi nu sunt animate din afara României. Cu certitudine, țările vecine ar jubila dacă românii ar cădea în cursa regionalismului separatist. E adevărat, ca în orice țară, există identitățile locale și în România. Dar, cu siguranță, acestea sunt create de o relativă diversitate culturală și confesională, de anumite tradiții și cutume, nu de ceea ce cred ungurii despre Transilvania, sârbii despre Banat, bulgarii despre Dobrogea sau ucrainenii și rușii despre Basarabia și Bucovina.
Emigranții și migranții români au o imaginație mai clară a Țării lor visate în comparație cu ceea ce este în realitate. Adeseori intervine complexul de superioritate al occidentalilor și imaginea falsă despre România (țara delincvenților și țiganilor). Atunci, unii români, marcați de complexe de inferioritate, preferă să spună că au venit din Transilvania (sau chiar din Ungaria sau Republica Moldova), ca să evite orice apropouri sau discuții penibile pentru ei. Dacă vreodată Transilvania și Banatul vor obține un statut local specific, acesta va fi al românilor. Și cu totul diferit de statutul celor șase județe basarabene recte Republica Moldova.
Demult, am lansat un apel către cei marcați de complexele de superioritate sau inferioritate,
către amicii și inamicii României: ”N-aveți decât să fiți moldoveni, munteni, ardeleni, bănățeni etc. şi să vorbiţi moldoveneşte, munteneşte, ardeleneşte! Incontestabil, sunteţi liberi şi aveţi dreptul să scrieţi şi să spuneţi orice. Eu, însă, vă îndemn să urmați exemplul moldoveanului Mihai Eminescu: ”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,/Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?” Și, pentru Dumnezeu, renunţaţi la dihotomia: Moldova versus România; Muntenia versus România; Transilvania versus România. Căci totul e atât de simplu: A (Moldova) + B (Muntenia) +C (Transilvania) = ABC (România). ”Suntem români și punctum!”
Etnic român fiind, am sperat din totdeauna să văd şi conaţionali de ai mei printre deschizătorii de drumuri. Doream să-i venerez pe acei liderii, care renunţă treptat la modul tradiţional de a face politică. Care îşi apără identitatea. Indiferent dacă sunt parlamentari sau extraparlamentari, la guvernare sau în opoziţie. Aș fi vrut ca oamenii politici români să se comporte mai curând ca niște academicieni: să se implice în dezbateri și elaborarea proiectelor înarmați cu date științifice și fapte reale. Din păcate, se întâmplă exact invers: unii savanți intră în politică și încep să denatureze realitatea pentru a fi în unison cu politicienii de la putere. După căderea dictaturii comuniste (sau, în altă versiune, după lovitura de stat) din decembrie 1989, speram că elitele naționale vor iniţia edificarea unei „alte Românii”. Iată însă verdictul, pronunțat de academicianul Florin Constantiniu, un mare istoric și o conştiinţă naţională a tuturor românilor:
„În istoria fiecărui popor există evenimente cruciale, care inaugurează o nouă etapă în evoluţia societăţii. Decembrie '89 a fost un astfel de eveniment: crucial, înnoitor, fondator. Din nefericire, şansele imense care se ofereau ţării noastre au fost ratate… Din 1989, societatea românească a fost profund divizată…, lipsită de un proiect naţional şi incapabilă să-şi mobilizeze resursele pentru a valorifica şansele ce i se ofereau: în primul rând, unirea Republicii Moldova cu România. Pe scurt, nici clasa politică, nici societatea românească nu au fost în măsură să asigure inauguralului din decembrie 1989 justificarea imenselor posibilităţi oferite de căderea comunismului … Peste o sută de ani, cred că judecata urmaşilor şi, între ei, a istoricilor, va fi foarte severă. Anii 1989-2009 vor fi consideraţi o perioadă de declin, clasa politica şi poporul român împărţind, în egală măsură, responsabilitatea pentru această tristă realitate. Să dea Dumnezeu ca atunci, peste un secol, România să aibă situaţia fericită pe care a ratat-o astăzi” .
Asta e! La ieșirea din comunism, majoritatea parlamentarilor ”României mici”, ca și cei ai ”Moldovei mici”, nu și-au dorit nicidecum să ajungă eroi-martiri ai Reîntregirii Patriei, ci niște mici burghezi hedoniști. De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere. Și consulii Romei imperiale, la încheierea raportului de activitate în Senat, exclamau - Feci, quod potui, faciant meliora potentes! (Am făcut ce-am putut, să facă mai bine cei care pot!). Cu alte cuvinte, fiecare dintre noi acționează după cum îl duce mintea și realizează doar atât cât este în stare ca personalitate. Important e să ne găsim propria identitate și să ne știm locul.
Acum vreo zece ani, mă întrebam ce rol ar avea factorul etnopsihic în comportamentul pasagerilor europeni, aflați pe o navă de croazieră, amenințată de al nouălea val. Îmi imaginam o ambarcațiune enormă, cu motoarele defecte și cala plină de breșe, fără căpitan, cu un echipaj (globalist liberal-democrat) intrat în panică și discordie. Pe atunci, nimeni încă nu auzise de ”Brexit”. Dar mi-a trecut prin minte: britanicii, probabil, și-ar abandona companionii; ar căuta să facă rost de altă ambarcațiune; ar schimba direcția și portul de destinație. Germanii ar propune ostentativ să repararăm cala cu ceea ce avem la îndemână, apoi să înlocuim motoarele. Călătorii aparținând altor seminții, mai puțin norocoase/numeroase, s-ar întreba dacă știu să înoate; ar căuta disperați veste de salvare, sau ar spune rugăciuni. Unii, nostalgici ai Imperiului ideocratic bolșevic, ar vocifera patetic vechile slogane fariseice: «Дружба народов!», - «Миру мир!» - «Назад в СССР» (” Prietenia popoarelor!” - ”Pace lumii!” - ”Înapoi în URSS!”). La români, când apare o problemă, vine imediat și soluția - ”Jos X!”. Primul lucru pe care l-am face, ar fi să-l spânzurăm pe căpitan: ”Am plătit bani grei, domnule! Vrem bal mascat, șampanie, tot ce e prevăzut în programul de croazieră!”
Totuși, îmi ziceam, un matelot va formula corect soluția: „Inutil să mai repari motoarele, cala. Nava se îndreaptă spre recife. Schimbăm direcţia, imediat ! Apoi, de comun acord, stabilim destinaţia finală! Altfel, totul dispare. Şi noi și nava!” Cărei etnii aparține matelotul? Nu ştiu. În trecut, un corsican a venit, la momentul oportun, cu un model înnoitor pentru Franţa. Un georgian a reușit să refacă imperiul țarilor ruși, prăbușit în 1917. Un austriac a impus o soluţie de răzbunare a Germaniei umilite. Pe viitor, în cazul României, basarabenii, nord-bucovineni, herţenii, transnistrenii, aromânii, ar avea un cuvânt de spus?
Mă întreba odată Viorel Patrichi dacă nu sunt prea dur cu românii. I-am răspuns: posibil, dar am tot dreptul, căci în obiectul criticii mă includ și pe mine, nu mă menajez; recunosc că uneori, subiectiv, îmi permit să îngroș culorile când discut despre compatrioții mei. Nu ascund niciodată defectele noastre. Dar, întotdeauna, am încercat un sentiment de satisfacție ca urmare a unei reușite sau victorii repurtate de români. În diverse situații, fac tot posibilul să judec imparțial. Blamez afișarea oricărui complex de superioritate, nejustificat prin fapte și realizări. Categoric, nu importă unde te-ai născut: pe malul Nistrului sau al Bâcului, pe Dâmboviţa sau pe Bega, în cartierele Primăverii, Ferentari, Mănăștur sau Copou. Puţin valorează ce gândeşti, cine crezi că ești, ce spui şi ce doreşti. Ce faci? Ce valori, materiale sau spirituale, produci şi cine are parte de ele? De aici să pornim confruntarea. Ne-am autodenumit ”români”, relativ recent și poate impropriu. Am fi putut să ne identificăm și altfel: traco-geto-daci, daco-latini. Pe mine mă fascinează un singur nume – ”dacii liberi”. Vorbim, deci, de o continuitate milenară. De un biosistem și un ecosistem ce emană o anumită spiritualitate. Evidenţiem un mod de viaţă, tradiţii, constituite într-un sistem de etno-valori eterne.
Politicienii din întreg spațiul românesc nu-și bat capul cu proiecte de viitor, având o mentalitate predominant conjuncturistă. Ei consideră că a fost creat deja un model strategic pentru România – integrarea în Uniunea Europeană. E adevărat, însă, aderarea la structurile euro-atlantice era doar ”opțiunea corectă” la momentul respectiv, nu și principalul proiect național. Aflați acum pe o ”arcă globalistă” în derivă, puțini români se gândesc să schimbe direcția, harta de navigație sau portul de destinație.
Mircea Druc
EVADAREA
”Pleacă, Druc, în Europa!”
Mass-media a speculat suficient pe tema: ”Cine este, cu adevărat, Mircea Druc?” Exemple: «Секреты архива. Кто он, премьер министр Мирча Друк?», ziarul «Трудовой Тирасполь», 9 ianuarie 1991; ”Care-i numele dumneavoastră adevărat, dle Mircea Druc?”, ziarul ”Curierul de seară”, 3 decembrie 1991; ”Care este adevărul”, ziarul ”Independentul” din Iași, 4 iulie 1995. Nimeni absolut, nici jurnaliștii aserviți, nici organele competente, nu cunoșteau marele meu secret. Retrospectiva și narativitatea îmi permit să identific motivația-cheie a tinereții mele: în perioada 1958-1968 am trăit cu gândul la evadarea din ”închisoarea popoarelor”. Ce se întâmpla cu mine, de fapt?
Lucram tractorist și combainer în Kazahstan. Întru-n respiro, mă aflam în baraca de la cantonamentul de câmp; citeam o traducere în rusă a romanului „Martin Eden”, de Jack London. Cartea mi-o trimesese prin poștă Petru Dudnic, drept cadou de ziua mea. M-a văzut mecanicul șef și s-a așezat alături: ”Bună, ce citești, arată?”. Tăcut, i-am întins cartea. A frunzărit-o îndelung după care, cu o voce stranie, a rostit: ”Ascultă, tinere! Demult stau cu ochii pe tine. Nu eşti la fel ca toți ceilalți. La școală aveam un bun amic, Thomas Druc. S-ar putea să te tragi din germani. Şi aici, în cătunul nostru, este un german, deportat din Bucovina. Anton Druc, îi spune. Am să vă fac cunoştinţă, te-apuci că mai sunteţi şi neamuri...”
Mecanicul șef era un german în etate, respectat de toți mecanizatorii și de conducerea colhozului. Nu-mi amintesc exact cum îl chema, pare mi-se Arthur Litzenberger. Însă îi țin minte și astăzi fața, ochii. Îmi vorbea calm, senin, părintește: ”Druc, să nu accepți oferta”. Președintele colhozului îmi făcuse public o propunere onorabilă, tentantă: să plec la Alma-Ata, la Institutul agricol, ca să învăț de inginer mecanic. Conform indicațiilor venite de la Ministerul agriculturii al Kazahstanului, colhozurile și sovhozurile începuseră să investească în pregătirea propriilor specialiști. ”Președintele e bine intenționat. Și o fi vrând să te însoare cu una dintre fiicele sale. Mezina urmează să facă agronomia, tot ca stipendiată din partea colhozului. Arzugül este o fată foarte cumsecade, frumoasă, nimic de zis. În limba uigurilor, prenumele ei înseamnă ”floare de vis”. Dar locul tău nu este aici, în Stepa Kulundină... Pleacă Druc, în Europa! Cât mai urgent. Și pentru totdeauna! Ești un om liber, nu ca noi, niște proscriși”. Acolo, în regiune, locuiau câteva generații de germani deportați în 1941, când Kremlinul a lichidat Republica Autonomă Sovietică Socialistă Germană. Toţi locuitorii de etnie germană fuseseră strămutaţi cu forța de pe Volga în Kazahstan.
După întâlnirea cu eroul din romanul lui Jack London, după discuțiile cu germanii deportați am decis: nu rămân în Kazahstan; am să ajung să văd lumea... voi învăța neapărat limbi străine. Însă, sincer să fiu, îmi plăcea Arzugül viitoarea studentă la Alma-Ata: avea ochi măsline coapte, ten arămiu, un zâmbet de eroină din filmele indiene și încă ceva ieșit din comun… În Kazahstan, am câștigat ceva bani și grâu. Pentru elan comsomolist și abnegație stahanovistă am fost decorat cu medalia muncii - «За освоение целинных земель». Colhozul a vărsat grâul în contul statului, la un mare siloz al stației de cale ferată Pavlodar; eu am primit chitanță și confirmare că pot prelua o cantitate egală de grâu de la stația de cale ferată Bălți. Tata, ajutat de un nepot de la soră, șofer pe camionul colhozului, a ridicat ”comoara” și a dus-o acasă. Familia noastră era tare mulțumită. În Pociumbăuți, lumea a comentat un timp ”minunea”: ”Marcel a lui Gheorghe a lui Ostin Druc a trimis de la ”țelină” vreo șapte tone de grâu!”
Într-un anticariat din Moscova, Petru Dudnic mi-a făcut rost de un mic dicționar rus-spaniol și un ghid de conversație rus-italian. Le aveam la mine peste tot, precum astăzi telefonul mobil. În transportul public, în clipele libere învățam pe de rost pagini întregi. Dicționarul de buzunar, editat în 1938, îl mai păstrez, ca pe un talisman. Peste trei ani am reușit să devin student la Universitatea de Stat din Leningrad. În octombrie 1959, am aderat la Mișcarea de renaștere națională în clandestinitate. De atunci, călătoria vieții mele nu mai era o simplă aventură, o căutate haotică; evadarea devenise o necesitate obsesivă, un plan, camuflat cu o vigilență permanentă. Descoperit, planul meu ar fi însemnat o acuzație de ”trădare a patriei sovietice”, cu urmările inerente în asemenea situații.
Într-un interviu acordat Stelei Popa, în 2008, Grigore Vieru mărturisea: ”Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul”. Mi-am amintit atunci că nici eu n-am visat vreo dată să zbor pe altă planetă. Dar, prin 1958, am ”investigat” serios toate modalitățile de a fugi peste Prut. Cunoșteam un vad la verii mei din Cuconeștii Vechi, care aveau casa chiar pe frontieră. Practic, cu toata vigilența grănicerilor, aș fi reușit să ajung pe malul celălalt al Prutului. Am aflat, însă, că partea română extrăda imediat pe oricine ar fi trecut ilegal frontiera cu Uniunea Sovietică, ”o țară vecină și prietenă”. Conform propagandei oficiale, URSS și RPR erau două ”țări surori” și sora cea mai mare o ajuta pe cea mai mică să construiască se zor socialismul. Mai auzisem că Bulă, la întrebarea profesoarei - ” Știi de ce, noi, românii, trăim bine cu URSS?” a răspuns prompt: ”Da, știu, de frică!”.
Am renunțat la ideea de a fugi peste Prut și din alte motive. Eram total derutat de ”repatrierea” din RPR în RSSM a unor intelectuali pe care i-am cunoscut și îi stimam: Aureliu Busuioc, Emil Loteanu, Valentin Mândâcanu, George Dimitriu, Vitalie Tulnic și Igor Schiba. Cunoscusem și trei studente, una la Cernăuți și două la Chișinău, ”repatriate” și acestea împreună cu părinții. Se mai vorbea și de o ”acțiune specială” a evreilor români care, după 1945, solicitaseră masiv cetățenia sovietică. Dintre acești ”repatriați” l-am cunoscut la Chișinău pe Alexandru Cosmescu și l-am stimat ca om, scriitor și intelectual de formație românească. La Moscova l-am cunoscut pe Grigori Korobcinski și am rămas la fel cu impresii bune. Dar ”repatriații” nu voiau sau nu puteau să răspundă direct la o întrebare simplă: unde se respiră mai ușor?
Pentru mine, personal, în perioada 1958 -1968, ar fi avut rost să trec Prutul doar ca să ajung la Dunăre. Iugoslavia rămânea singura speranță reală a românilor care visau să ajungă în Occident. Cu timpul, după multiple tentative de plecare clandestină din țară, unele reușite, altele eșuate, condițiile deveneau tot mai severe. În portul Constanța, ca și în porturile fluviale, nimeni nu-și mai asuma riscul să te îmbarce pe un vapor. Fugarii riscau să fie împușcați de grăniceri. Pe șosele, de-a lungul Dunării, erau pichete de supraveghere a frontierei. Șalupa, care patrula în timpul nopții pe Dunăre, nu era sesizată de fugari. Din când în când, echipajul aprindea un far și îi surprindea. Străpunși de cangea grănicerului erau lăsați să moară în apă. Unii români, dornici să scape de comunism, alegeau cea mai periculoasă metodă: se urcau pe un tub de oxigen, îl deschideau la o presiune puternică, pentru a-i ţine deasupra apei. Dacă nu reușeau să-l închidă și se izbeau de malul sârbesc, explozia îi omora pe loc. Am auzit de cazul unui fugar care nu știa să înoate. Frate-său l-a legat de mijloc cu o sârmă. L-a tras după el înotând, sârma a tot alunecat și a ajuns la mal cu fratele strangulat.
Iarna, românii fugeau pe lacul de acumulare de la Porțile de Fier. Gheața se rupea și se înfundau turbinele. Cadavrele erau scoase prin turbine în partea cealaltă după care le îngropau într-un loc special; cu timpul căpătase proporțiile unui cimitir. După o serie de nenorociri, românii au aplicat metode ingenioase. Trimiteau pe lacul îngheţat un cal şi, dacă gheaţa rezista sub greutatea cabalinei, fugeau şi ei. Chiar şi aşa, şansele erau mici. Supraviețuitorii ajungeau prin închisori. Arestații erau puși să curețe câte șapte saci de cartofi pe zi, alții lucrau la sera unui spital de nebuni. Mulți erau terorizați și amenințați permanent cu expulzarea. Am citit undeva că sârbii au predat fugari români în schimbul unor vagoane cu sare. Cică, 200 de români au fost debarcați în 1984 la Jimbolia. Totuși, mulți au reușit să ajungă în Italia și de acolo în SUA și Canada.
Un deceniu din viața mea l-am cheltuit căutând cum s-o șterg din Uniunea Sovietică. Am absolvit Universitatea de Stat din Leningrad și, în septembrie 1964, am devenit angajat la Aeroportul internațional ”Șeremetievo” din Moscova. Credeam că de acolo voi reuși să fug, să ajung dincolo, pentru a putea să ajut cu ceva Mișcarea. Mă gândeam la ”Vocea Americii”, la ”Europa Liberă”, la ”Svoboda”. În acea perioadă Ministerul Aviației Civile al URSS, la indicația CC PCUS, a decis să inaugureze curse aeriene directe în America Latină, peste Pacific, cu escală la Tokyo. Fiind apreciat ca un lucrător laborios și disciplinat, am fost propus pentru funcția de reprezentant al Aeroflotului în Japonia. Avantajul meu față de alți trei-patru candidați era cunoașterea spaniolei, portughezei și a altor limbi. Timp de șase luni am urmat un curs de pregătire specială, am susținut cu brio toate examenele, începusem să învăț intens japoneza. Am fost primit în partid. Toți reprezentanții companiei Aeroflot în străinătate erau ofițeri acoperiți. Însă, la ultima verificare s-a descoperit că la Chișinău aveam dosar de ”naționalist”.
Acuzația de naționalism era monedă curentă. KGB-ul moldovenesc avea probe la dosarul meu: susțineam identitatea dintre moldovenească și română. Menționau și alte păcate, la care mă voi referi în alt context. Astfel, a eșuat planul lui Alexandru Șoltoianu, liderul Mișcării noastre, care prevedea angajarea mea la KGB. Însă lucrurile grave aveau să înceapă în 1971, când Ion Stănescu, șeful Consiliului Securității Statului Român, ne-a turnat la Moscova pentru ”activitate antisovietică”. După 1989, demersul lui Stănescu către Andropov a fost descoperit în arhive și publicat în revista ”Memoria” și în alte surse. Unii analiști politici consideră că trădarea ar constitui o replică pentru cei care susțin sus și tare că desovietizarea României a început în 1958, fiind finalizată cu succes de către Nicolae Ceaușescu. Realitatea, însă, e mult mai complexă.
Ziaristul și scriitorul Viorel Patrichi mă întreba dacă m-a ajutat cineva de la Chișinău, deoarece, între timp, în RSSM a demarat ”moldovenizarea conducerii comuniste”. Nu țin minte ca cineva dintre aparatcici, ”de ai noștri”, (moldoveni/români basarabeni sau nord-bucovineni), ar fi fost dispus să ajute conaționalii în asemenea situații. Deznaționalizarea silențioasă promovată de Kremlin era un mecanism ingenios, patentat de Lenin. În RSSM, relativa ”moldovenizare” a aparatului de partid și administrativ a dus la formarea unei nomenclaturi și mai antinaționale decât cea a rușilor. Moldovenii din stânga Prutului și ”rușii de profesie”, ajunși în vârful piramidei birocratice, se arătau mai potcoviți ideologic, mai antiromâni și mai perfizi, decât ștabii din Centrul imperial. La Moscova întâlneai disidenți mai des decât la Chișinău. Dar pe mine m-au ajutat mulți intelectuali, membri și simpatizanți ai Mișcării de renaștere națională a românilor basarabeni și nord-bucovineni. De exemplu: Loghin Alexeev-Martin, Nuțu Mihali, Eufrosinia și Victor Rusnac, Emil Codău, - la Chișinău; Ilie Motrescu, Dumitru Covalciuc, Constantin Popescu, Paulina și Ion Rusu, Gheorghe Slabu - la Cernăuți. La Moscova, m-au susținut moral și material mulți intelectuali ruși și de alte etnii: Serghei Krasavcenko, Gavriil Popov, Elena și Alexandr Frenkin, Alexandr Storojinski, Evghenii Serdiuk.
Avertisment
La Universitatea de Stat din Leningrad, concomitent cu specialitatea ”filolog-romanist, limba şi literatura spaniolă, limba franceză, limba portugheză”, am obținut, conform programului de studii, profesia de traducător militar și gradul de locotenent. La catedra militară a universității am însușit specialitatea ВУС № 6021. Ca ofițer rezervist, până la excluderea din partid și ”retrogradarea” ulterioară, făceam parte dintr-un gen de armă specială: «Спецпропаганда». Odată la doi ani, în dependență de necesitățile armatei, ne scoteau din câmpul muncii. Pe timp de pace, conform legii, puteam fi convocați de la o lună până la jumătate de an. Studiam și simulam utilizarea mijloacelor moderne de propagandă. Ne antrenau intens pentru a face față într-o eventuală confruntare cu omologii noștri din NATO.
Anul 1972. Ajunsesem pe muchie de cuțit. După ce am fost interogat în ”Dosarul Șoltoianu”, nu știam ce probe mai dețin la KGB și mă așteptam să fiu arestat. În luna mai, am fost mobilizat la un curs de perfecționare organizat de Direcția politică a Districtului militar Odessa. Chiar în prima zi, ajuns la Odessa, am trăit un moment pe care nu-l pot da uitării. După ce ne-au îmbrăcat în uniforme soldățești, dar cu epoleți de ofițeri, am luat masa în cantina unității militare. Comandantul ne-a anunțat că până a doua zi avem liber, ”pentru aclimatizare”. În drum spre cazarmă, m-a ajuns din urmă un rezervist. M-a depășit, fără să mă privească, și, din mers, mi-a ordonat răspicat, în spaniolă: ”Du-te pe malul mării, fără coadă. Ne vedem peste o jumătate de oră!”.
La-m așteptat pe plajă, intrigat, nerăbdător. Nu se vedea nimeni în jur. S-a apropiat, m-a privit în ochi și mi-a vorbit în română: ”Mă cheamă Vasile Liurca. Sunt inginer constructor, am lucrat cinci ani în Cuba, acolo am învățat spaniola. Nu știu cine ești, ce ești și ce probleme ai. Dar eu, din echipa spaniolă, și un găgăuz, din echipa turcă, am primit ordin de la comandant să ne împrietenim cu tine. Vom raporta fiecare pas: tot ce spui și ce faci”. M-a lăsat uluit și a plecat precipitat spre oraș. M-a impresionat și înfățișarea lui: purta mustață și îmi părea că semăna leit cu legendarul Mihail Frunze... Ulterior, cu Vasile Liurca am devenit și am rămas buni amici. Tot atunci, la Odessa, s-au cunoscut și soțiile noastre. Căci, după o lună de armată, cursanților li s-a permis, pentru două zile (sâmbăta și duminica), o cazare la un hotel, ca să-și poată invita soțiile. Doreau sărmanele și ele să vadă orașul și plaja. Peste nouă luni am primit un telefon de la Vasile. Era fericit și a ținut să-mi comunice: ”Valentina a născut o fetiță”. ”Să vă trăiască! Cum o s-o cheme?” ”Mariana, ca pe soția ta”.
Atunci, la Odessa, avertismentul căpitanului Vasile Liurca m-a salvat. Mi-am dat seama că de data aceasta cursurile de perfecționare nu mai erau pentru mine decât un test de loaialitate. Din clipa aceea nu am mai comentat absolut nimic. Mi-am controlat fiecare gest. Înainte de a deschide gura, cântăream fiecare cuvânt. Am depus un efort enorm ca să fiu printre cei mai buni rezerviști, la teorie și practică. Mai păstrez și astăzi diploma primită atunci. Ca specialiști în domeniul războiului informațional-psihologic, eram repartizați oficial, în echipe pe criteriul specializării lingvistice anteriore. Noi, însă, ne numeam între noi pur și simplu: turci, greci, italieni, francezi, spanioli. Fiecare grup elabora foi volante și edita un ziar în limba respectivă; cei cu voce adecvată și fără accent se antrenau în calitate de crainici pentru eventuale posturi de radio ale armatei; acestea se creează ad hoc în timpul acțiunilor militare pe teritoriul inamicului. Eu îndeplineam funcția de crainic dar și de redactor al ziarului-model ”Libertate popoarelor”, destinat spaniolilor. Eram dator să cred că ibericii, în 72, ca și basarabenii în 40, așteptau cu sufletul la gură să vină Armată Roșie, eliberatoare prin definiție și vocație.
Colegiul de redacție semna ”bun de tipar” cu acronimul TALMENCURD: TAL (Talin), un spaniol din miile de copii orfani aduși în URSS în tipul războiului civil; îl chema de fapt Stalin, dar, de la un timp, sincopase prima literă și se prezenta cu prenumele ”Talin”, cu accentul pe ”i”; MEN (Menin), un evreu basarabean, gata să depună actele de plecare definitivă în Israel; KURD (Druc) – un român basarabian, care în perioada 1958-1968 căutase obsesiv o portiță prin care să evadeze din paradisul numit URSS.
În general, după dispariția Uniunii Sovietice, dar mai ales în ultimul deceniu, propaganda specială a evoluat spectaculos. În prezent, circulă diverse denumiri: dezinformare, atac mediatic, media minciuni, psihoagresiune, război informațional-psihologic, război cibernetic. Termenii englezi ai forțelor militare și civile angajate într-o propagandă specială, inteligentă, competenta și eficientă sunt PSYOP, PSYWAR și Ciberforce. Parțial, din această categorie de armă fac parte ”omuleții verzi” și războiul hibrid. Rusia se află printre primele cinci țări cu cele mai dezvoltate Ciberforce – angajate în spionaj, atacuri cibernetice și război informațional. Structurile acesteia înregistrează mii de oameni, beneficiind de alocații bugetare solide: aproximativ 300 milioane de dolari anual.
Liderii Mișcării de renaștere națională au fost condamnați sau alungați din învățământ. Alexandru Șoltoianu, Alexandru Usatiuc-Bulgăr, Gheorghe Ghimpu și Valeriu Graur au făcut ani grei de lagăr și exil. Eu am reușit să-mi îngrop ”toate probele”. Am scăpat, chiar dacă eram menționat în scrisoarea lui Ion Stănescu. Dar, n-am mai putut profesa. Cu două licențe și un doctorat am lucrat la ”Stroiplastmass”, un mare combinat din suburbia Moscovei. Apoi la combinatul de prelucrarea lemnului și producerea mobilei din Cernăuți.
Visul evadării din URSS a durat zece ani. Aș putea descrie amănunțit acele momente concrete când nu am acceptat compromisul și, astfel, am ratat câteva șanse reale de a evada. Într-un fel, m-am comportat ca părinții mei în ziua ”când s-a cedat Basarabia”. Nu au trecut Prutul, așa cum o îndemna bunicul Ștefan Ciubară pe fiică-sa Elena, și comandantul român pe sergentul Gheorghe Druc. Tata și mama au regretat toată viața. Și eu, la fel. M-am condamnat adeseori pentru expectativă. Mă convingeam că singurătatea ar fi fost mult mai adecvată pentru realizarea visului meu. Aș fi putut mai lesne să-mi urmez calea aleasă, trăind de unul singur, departe de casă și de ai mei. Așa cum am și fost, practic, de la treisprezece ani. Nu s-a mai dădăcit nimeni cu mine, să mă trezească dimineața, să-mi servească micul dejun, etc. Nu mi-au plăcut niciodată distracțiile, dar în anii studenției am încercat de toate. Cu unii colegi de facultate și cu militanți unioniști am rămas prieteni pe parcursul vieții și nu ne-a fost rușine niciodată că eram așa și nu altfel.
Până la urmă, transpunerea în practică a unui ideal sau obiectiv depinde sută la sută de noi înșine. Mai întâi de toate e necesar să conștientizezi exact ceea ce-ți dorești. Să-ți formulezi verbal, sau mai bine în scris, propria motivație. Dacă mobilul cheie nu poate fi afișat public, îl păstrezi ca pe un mare secret sau îl refulezi. După care întreaga ta activitate o subordonezi acestui obiectiv, situat în vârful piramidei. Motivația individuală are, în concepția mea, configurația unei piramide. Pe parcursul vieții, treptele piramidei se deplasează pe verticală, modificând astfel ierarhia motivației personale. Este o schimbare inevitabilă în dependență de factori interni și externi, obiectivi și subiectivi. Mie, de exemplu, ultimul sfert de secol mi-a schimbat ierarhia motivațională și felul în care văd lumea.
Un alt criteriu de care depinde împlinirea unui vis este intuiția. Mai precis, capacitatea de anticipare, de predicție a evenimentelor. Dacă nu o ai din naștere, ți-o dezvolți printr-un efort perseverent. O importanță aparte o are și capacitatea de a elabora și adopta decizii însoțite de riscuri inerente. Însă, la anumite cotituri, este strict necesar să cedezi; să mergi la un compromis temporar chiar cu anumite principii, pe care le consideri sfinte. Dacă nu accepți nici un compromis cu tine însuți, nu vei reuși niciodată să-ți atingi obiectivul formulat.
Mircea Druc,
un dac liber, unionist
București, 22 martie 2019
NIȘTE COMPLEXAȚI
La București, funcționează Ministerul Culturii și Identității Naționale. Nu-mi dau bine seama ce legătură ar putea avea o structură administrativă birocratică cu identitatea națională. Patria este simțire și nu se impune pe cale administrativă. Ideea unei atare componente a executivului s-o fi născut în mintea celor care suferă de complexul identității? Vom avea parte încurând și de un Minister al Adevărului? Statul Român, indiferent de originea etnică a cetățenilor săi, apără o identitate națională unitară. Totuși, din diverse motive demografice, economice, culturale, politice, administrative etc., regiunile, unite administrativ în 1920, și-au mai păstrat un specific al lor.
În spațiul public, circulă părerea că doar locuitorii din Valahia, recte Muntenia și Oltenia, au o identitatea națională mai bine conturată deoarece ei ar fi marii beneficiari ai Micii și Marii Uniri. În Moldova și Dobrogea, identitatea națională, chipurile, s-ar afirmă doar parțial. De complexul identității ține și recentul demers al celor din Transilvania, Bucovina și Moldova, care vor să spargă monopolul bucureștean. Cică, în Transilvania, identitatea regională ar tinde să devină mai puternică decât identitatea națională. Iar unii români s-ar identifica cu Banatul și Transilvania și mai puțin cu România. Întotdeauna, complexele de superioritate sau inferioritate ale multor români, născuți în diverse regiuni istorice ale Țării, mi s-au părut amuzante. Însă, ca unionist și proiectant etnosistemic, mă îngrijorează.
În literatura de specialitate găsim descrise circa 50 de complexe. Toate semințiile lumii sunt marcate de complexe, care le afectează comportamentul, deciziile și acțiunile. Legat de complexele istorico-provinciale, invoc o întâmplare amuzantă. Era prin septembrie 1994. Reveneam către Bucureşti dintr-o scurtă deplasare de serviciu la Cernăuţi. În maşină, doi funcţionari din MAE, şoferul şi eu. Dintre cei trei, unul era ardelean, altul oltean și eu, basarabean/bucovinean/moldovean, cum doriți. Din vorbă în vorbă, am trecut la bancuri despre ardeleni, moldoveni şi olteni. Brusc, ardeleanul decretează: miticii habar n-au cum se prepară porcul de Ignat. Nici n-au cu ce, că la ei căţeii de usturoi sunt măruţi, ca boabele de orz. Ţuica o afumă rău şi n-are tărie nici cât berea ordinară. Replica olteanului a fost pe măsură. Eu o făceam pe imparţialul. Interveneam împăciuitor, cu exemple performante din arta culinară a Valahiei și Transilvaniei. Trecând de Focșani, am văzut că cei doi conaţionali se înteţesc și am rugat şoferul să tragă pe dreapta. Să cumpărăm de la moldovenii ieşiţi la şosea, struguri şi alte bunătăţi ale toamnei.
Palma de pământ românesc, numită printr-un accident istoric ”Republica Moldova”, suferă şi ea de complexe teritoriale: „nordiști”, zona Cernăuți - Bălţi; „centrişti” – zona Bălţi - Chişinău; „sudiştii” – zona Hânceşti - Dunăre - Marea Neagră. Partea de peste Nistru are complexații săi - „şefii de profesie”, sau „şantiştii”, cum îi poreclesc basarabenii. Încă din primii ani petrecuți la Chişinău (toamna lui 1957- primăvara lui 1960), mi-a fost băgat în cap un adevăr dur şi rimat pe deasupra: ”Moldovean de peste Nistru? Ai putea să fii ministru!”. În 1990, eu, un „basarabean proclet”, (așa ne porecleau ”șantiștii”), am ajuns un cvasi prim ministru. Și unii deputați, solicitând diverse favoruri, inclusiv posturi pentru neamuri, încercau să mă tămâieze. În sensul că cei de la nord ar fi buricul pământului: „Știți, domn prim ministru, noi facem, noi dregem… Numai câţi prim secretari de partid am avut, atâția scriitori, poeți și savanți. Acum iată, și președintele Mircea Snegur și dumneavoastră, prim ministru, tot de la noi. Nordiștii au fost, sunt și vor fi. Nu ca cei din jurul Chișinăului: pun дробилка pe fântână, fac tone de vin și casa plină de copii! Ori cei de la sud, că numai cântă şi joacă. Ai noştri îs fruntea! În politică, în ştiinţă, în cultură!”. Îi repezeam de fiecare dată, râzând: „Sigur, nordiștii, cu două case mari și mașină „Moscvici” în curte! La zece case un singur copil. Toamna abia dacă aduni o clasă de-a întâia. Halal patrioți, căpătuiți din speculă, votând numai șefi comuniști!”
Cine a trăit ca mine, la Cernăuţi, ştie ce înseamnă să fii moldovean printre ucraineni. Bancurile cu moldoveni alimentează complexul de superioritate obsesiv al oricărui ucrainean, care se respectă. Cine a trăit ca mine, la Chişinău, a simţit ce va să zică „țigan român” printre ”moldoveni sovietici” complexați. În spațiul dintre Prut și Bug, am întâlnit moldoveni, care se înfumurau: „Noi am fost într-un mare Imperiu, cu rușii, nu ca valahii, cu turcii, sau orgolioșii de ardelenii, cu ungurii și austriecii. Am zburat și în cosmos!”
Uneori, mă folosesc de ocazie și-i tachinez pe valahii și transilvănenii complexați: ”Uitați- vă la complexații de moldoveni stataliști din stânga Prutului! Să vedeți ce minunăție de portal și-au pus la punct – www.moldoveni.md! Urmați-le exemplul! Să mai aibă românii, încă două portaluri, respectiv www.valahi.vh și www.transilvăneni.tr că nu strică. Să-și expună fiecare argumentele, comparând la tot pasul: moldoveni – munteni – transilvăneni; trecut, prezent și viitor. Ca să avem cu ce ne lăuda, să facem filme documentare și de lung metraj, să luăm masterate și doctorate, să scriem monografii și romane, să compunem ode și cantate, să participăm la dezbateri audio-video. Astfel, fiecare va putea convinge Europa, o lume toată, de marele adevăr: ”noi, moldovenii suntem…”, ”noi muntenii suntem …”, ”noi transilvănenii suntem...”. Suntem, desigur, cei mai deștepți, cei mai talentați etc. Şi, concomitent, moldovenii, valahii și transilvănenii, fiecare separat și pe toate căile, să demonstreze că locuitorii celorlalte două entităţi istorice ale Statului Național Român unitar sunt, în marea lor majoritate, niște terchea-berchea.
În unele situații, devin patetic și insist: anul 1918 este cel mai important din istoria traco-geto-dacilor. El marchează o finalitate. Rezultatul unor eforturi de supravieţuire şi afirmare de-a lungul mileniilor. Și nu doar o singură dată din calendar, ci anul 1918 integral (Chişinău - 27 martie, Cernăuţi - 27 noiembrie, Alba-Iulia – 1 decembrie), reprezintă ora astrală a națiunii; expresia voinței de unire într-un spaţiu geografic ancestral: la Nistru, în Carpaţi, la Tisa, la Dunăre şi la Marea Neagră. Până la 1918, şi de atunci încoace, nu am mai contabilizat o atare performanţă. Desigur, au fost și alte momente semnificative. Putem discuta la infinit despre ”unirea necunoscută” sub Ștefan cel Mare, despre unirea sub Mihai Bravu și unirea de la 1859. Merită invocată proclamarea Independenței la 1887. Unii elogiază puciul liberal, după care, vorba lui moş Teacă, n-am mai fost Domnie, ci ne-am făcut Regat. Alții invocă cele două lovituri de stat - august 1944 și decembrie 1989.
De la istorici aflăm că inițial, la 1859, unioniștii moldoveni au decis că noul stat independent se va numi „Moldovalahia”. Iar unioniştii munteni ar fi optat pentru variantele „Dacoromania”. Transilvănenii au insistat să fie „România”. Aveau motive serioase: evidențiind geneza românilor („noi suntem urmașii lui Traian”), sperau să mai tempereze „trufia hunilor”. Dar şi a altor „venetici”, supuşi servili ai unor imperii înjghebate recent în această regiune a Europei. Am mai citit undeva că și împărăteasa Ecaterina cea Mare intenţiona să facă din Principatele Dunărene „un tot întreg” sub vechea denumire „Dacia”. Şi, desigur, ”Întregul” urma să-i aparțină, ca domeniu al Imperiului Rus ortodox-pravoslavnic în plină expansiune.
Denumirile istorice „Moldova”, „Valahia” și „Transilvania” au apărut înainte de „România”.
La fel, termenii „Serbia” „Croația” și „Slovenia” sunt mai vechi decât „Iugoslavia”. Noțiunile ”România” și ”Iugoslavia” or fi și acestea inventate de niște inamici ai deștepților de moldoveni, munteni, transilvăneni și, respectiv, ai bravilor sârbi, croați, sloveni. La facultatea de psihologie a MGU, am audiat și un curs special de etnopsihologie; acum mai urmăresc studiile comparative în acest domeniu. M-ar interesa, bunăoară, profilul psihologic și diferența reală sau imaginară între sârbi, croați și sloveni. Vecinii noștri (iugoslavii, slavii de sud) trăiesc adesea perioade când nu se agreează între ei. Cu toate acestea, peste Dunăre, n-am observat o gâlceavă stupidă „sârb –iugoslav”, ca „moldovean – român”, între Prut și Nistru. Stataliștii moldoveni sugerează fariseic că „partea a devenit Întreg”. Bineînțeles, nu întâmplător în Republica Moldova este întreținută polemica ”moldovean-român”, o dihotomie lipsită de bunul simț și subversivă. Dar tot acolo, EI devin agresivi și nu admit teza că mai multe părți ale Federației Ruse ar putea deveni state independente.
Ca supus al Imperului, în zbuciumul meu prin ”Măreața Uniune Sovietică”, am păstrat întotdeauna sentimentul demnității și onoarei de român. Adeseori enumeram în gând motivele: fără avizul Kremlinului, țara mea a stabilit relații diplomatice cu RFG; după războiul de şase zile, nu a rupt relaţiile cu Israelul, ca toate celelalte țări socialiste în frunte cu URSS; militarii români n-au invadat Cehoslovacia cu tancurile Pactului de la Varșovia; economiștii români au respins ”Planul Valev”, au rezistat la orice presing din partea CAER-ului; la întâlnirea cu Brejnev, în Crimeea, Ceaușescu a replicat cu demnitate: ”Nu putem admite teza că ar exista o limbă moldovenească, diferită de cea română”. La inițiativa lui s-a făcut metrou în capitală. Avea să termine canalul Bucureşti-Dunăre, precum și alte proiecte în derulare. Prin comparație, Janos Kadar, bunăoară, a fost un trădător. L-a vândut pe Imre Nagy, un erou național, conducătorul Revoluției Ungare din 1956, spânzurat de sovietici. Gustav Husak, un alt trădător, a cerut Kremlinului o intervenție armată, ca să-l elimine pe Alexander Dubcek, să înăbușe „Primăvara de la Praga". Timp de treizeci de ani, dictatorul Todor Jivkov le-a impus bulgarilor tot ce-a dorit Kremlinul. Erich Honecker s-a opus vehement unificării Germaniei. Dar, tot în gând, conchideam: ungurii, cehii, slovacii, bulgarii, germanii nu le-au făcut nimic ”trădătorilor de neam și de țară”; conducătorii lor au decedat din cauze naturale; noi, românii, creștini ortodocși, l-am împușcat pe un mare patriot român în ziua de Crăciun.
Adeseori, îmi trece prin minte o ”blasfemie” și tinde să devină un gând compulsiv: după Marea Unire din 1918, regele Carol al II-lea cu dictatura lui a băgat România Reîntregită în impas. Şi, în septembrie 1940, elitele politice degenerate l-au chemat pe ostașul Ion Antonescu ca s-o salveze. În acest cadru, îmi permit niște divagații: ce s-ar fi întâmplat dacă Antonescu s-ar fi oprit la Nistru? În 1941, învingătoare erau Puterile Axei. Liderii acestora, dacă ar fi constatat ezitarea conducătorului Statului Român, ar fi ordonat, și exponenții lor din interiorul României l-ar fi lichidat, fără niciun simulacru de proces. Dar mareșalul nu s-a oprit la Nistru fiindcă urma să-și îndeplinească destinul... Omul și-a prelungit viața cu patru ani. Regele nu l-a lăsat pe Antonescu să negocieze cu Aliații învingători. Ar fi încheiat poate un alt fel de armistițiu. În august 1944, l-a arestat și l-a servit pe tavă sovieticilor. Ulterior, ”cei trei mari” – doi exponenți ai Deminternului și un exponent al Kominternului - au dat indicații clare. Și, in iunie 1946, ”tribunalul poporului” s-a conformat. Iar regele, omagiat de Stalin cu Ordinul ”Pobeda”, și-a prelungit mandatul cu doi ani.
Ungurii l-au ajutat pe Amiralul lor să rămână în viaţă. A murit de moarte bună în Portugalia. Iar astăzi compatrioții îi ridică în țară monumente. Și, atât la Moscova, cât și la Berlin, tot ei, ungurii, au fost și sunt mai agreați decât românii, deși aceștia ”au întors armele în august 44”. Și mai vin cu o constatare: Transilvania de Nord a fost eliberată în întregime la 25 octombrie 1944. Dar românii au continuat să lupte, cu pierderi grele, pe teritoriul Ungariei și Cehoslovaciei, alături de ”glorioșii eliberatori” sovietici, până la 9 mai 1945. Și nimeni niciodată nu i-a reproșat regelui Mihai I, comandatul suprem al Armatei Române, că nu s-a oprit pe linia Oradea - Satu Mare. Referitor la decizia mareșalului de a trece Nistrul, precum și la prezența românilor în Transnistria și Odessa, expresia cea mai elocventă aparţine academicianului Florin Constantiniu: „politică – națională – dramatică – costisitoare - inevitabilă".
Ne-am mai putea întreba dacă ideile ”transilvanismului” și ”moldovenismului” nu au fost susținute cu tărie încă din start. Și dacă astăzi nu sunt animate din afara României. Cu certitudine, țările vecine ar jubila dacă românii ar cădea în cursa regionalismului separatist. E adevărat, ca în orice țară, există identitățile locale și în România. Dar, cu siguranță, acestea sunt create de o relativă diversitate culturală și confesională, de anumite tradiții și cutume, nu de ceea ce cred ungurii despre Transilvania, sârbii despre Banat, bulgarii despre Dobrogea sau ucrainenii și rușii despre Basarabia și Bucovina.
Emigranții și migranții români au o imaginație mai clară a Țării lor visate în comparație cu ceea ce este în realitate. Adeseori intervine complexul de superioritate al occidentalilor și imaginea falsă despre România (țara delincvenților și țiganilor). Atunci, unii români, marcați de complexe de inferioritate, preferă să spună că au venit din Transilvania (sau chiar din Ungaria sau Republica Moldova), ca să evite orice apropouri sau discuții penibile pentru ei. Dacă vreodată Transilvania și Banatul vor obține un statut local specific, acesta va fi al românilor. Și cu totul diferit de statutul celor șase județe basarabene recte Republica Moldova.
Demult, am lansat un apel către cei marcați de complexele de superioritate sau inferioritate,
către amicii și inamicii României: ”N-aveți decât să fiți moldoveni, munteni, ardeleni, bănățeni etc. şi să vorbiţi moldoveneşte, munteneşte, ardeleneşte! Incontestabil, sunteţi liberi şi aveţi dreptul să scrieţi şi să spuneţi orice. Eu, însă, vă îndemn să urmați exemplul moldoveanului Mihai Eminescu: ”Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,/Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?” Și, pentru Dumnezeu, renunţaţi la dihotomia: Moldova versus România; Muntenia versus România; Transilvania versus România. Căci totul e atât de simplu: A (Moldova) + B (Muntenia) +C (Transilvania) = ABC (România). ”Suntem români și punctum!”
Etnic român fiind, am sperat din totdeauna să văd şi conaţionali de ai mei printre deschizătorii de drumuri. Doream să-i venerez pe acei liderii, care renunţă treptat la modul tradiţional de a face politică. Care îşi apără identitatea. Indiferent dacă sunt parlamentari sau extraparlamentari, la guvernare sau în opoziţie. Aș fi vrut ca oamenii politici români să se comporte mai curând ca niște academicieni: să se implice în dezbateri și elaborarea proiectelor înarmați cu date științifice și fapte reale. Din păcate, se întâmplă exact invers: unii savanți intră în politică și încep să denatureze realitatea pentru a fi în unison cu politicienii de la putere. După căderea dictaturii comuniste (sau, în altă versiune, după lovitura de stat) din decembrie 1989, speram că elitele naționale vor iniţia edificarea unei „alte Românii”. Iată însă verdictul, pronunțat de academicianul Florin Constantiniu, un mare istoric și o conştiinţă naţională a tuturor românilor:
„În istoria fiecărui popor există evenimente cruciale, care inaugurează o nouă etapă în evoluţia societăţii. Decembrie '89 a fost un astfel de eveniment: crucial, înnoitor, fondator. Din nefericire, şansele imense care se ofereau ţării noastre au fost ratate… Din 1989, societatea românească a fost profund divizată…, lipsită de un proiect naţional şi incapabilă să-şi mobilizeze resursele pentru a valorifica şansele ce i se ofereau: în primul rând, unirea Republicii Moldova cu România. Pe scurt, nici clasa politică, nici societatea românească nu au fost în măsură să asigure inauguralului din decembrie 1989 justificarea imenselor posibilităţi oferite de căderea comunismului … Peste o sută de ani, cred că judecata urmaşilor şi, între ei, a istoricilor, va fi foarte severă. Anii 1989-2009 vor fi consideraţi o perioadă de declin, clasa politica şi poporul român împărţind, în egală măsură, responsabilitatea pentru această tristă realitate. Să dea Dumnezeu ca atunci, peste un secol, România să aibă situaţia fericită pe care a ratat-o astăzi” .
Asta e! La ieșirea din comunism, majoritatea parlamentarilor ”României mici”, ca și cei ai ”Moldovei mici”, nu și-au dorit nicidecum să ajungă eroi-martiri ai Reîntregirii Patriei, ci niște mici burghezi hedoniști. De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere. Și consulii Romei imperiale, la încheierea raportului de activitate în Senat, exclamau - Feci, quod potui, faciant meliora potentes! (Am făcut ce-am putut, să facă mai bine cei care pot!). Cu alte cuvinte, fiecare dintre noi acționează după cum îl duce mintea și realizează doar atât cât este în stare ca personalitate. Important e să ne găsim propria identitate și să ne știm locul.
Acum vreo zece ani, mă întrebam ce rol ar avea factorul etnopsihic în comportamentul pasagerilor europeni, aflați pe o navă de croazieră, amenințată de al nouălea val. Îmi imaginam o ambarcațiune enormă, cu motoarele defecte și cala plină de breșe, fără căpitan, cu un echipaj (globalist liberal-democrat) intrat în panică și discordie. Pe atunci, nimeni încă nu auzise de ”Brexit”. Dar mi-a trecut prin minte: britanicii, probabil, și-ar abandona companionii; ar căuta să facă rost de altă ambarcațiune; ar schimba direcția și portul de destinație. Germanii ar propune ostentativ să repararăm cala cu ceea ce avem la îndemână, apoi să înlocuim motoarele. Călătorii aparținând altor seminții, mai puțin norocoase/numeroase, s-ar întreba dacă știu să înoate; ar căuta disperați veste de salvare, sau ar spune rugăciuni. Unii, nostalgici ai Imperiului ideocratic bolșevic, ar vocifera patetic vechile slogane fariseice: «Дружба народов!», - «Миру мир!» - «Назад в СССР» (” Prietenia popoarelor!” - ”Pace lumii!” - ”Înapoi în URSS!”). La români, când apare o problemă, vine imediat și soluția - ”Jos X!”. Primul lucru pe care l-am face, ar fi să-l spânzurăm pe căpitan: ”Am plătit bani grei, domnule! Vrem bal mascat, șampanie, tot ce e prevăzut în programul de croazieră!”
Totuși, îmi ziceam, un matelot va formula corect soluția: „Inutil să mai repari motoarele, cala. Nava se îndreaptă spre recife. Schimbăm direcţia, imediat ! Apoi, de comun acord, stabilim destinaţia finală! Altfel, totul dispare. Şi noi și nava!” Cărei etnii aparține matelotul? Nu ştiu. În trecut, un corsican a venit, la momentul oportun, cu un model înnoitor pentru Franţa. Un georgian a reușit să refacă imperiul țarilor ruși, prăbușit în 1917. Un austriac a impus o soluţie de răzbunare a Germaniei umilite. Pe viitor, în cazul României, basarabenii, nord-bucovineni, herţenii, transnistrenii, aromânii, ar avea un cuvânt de spus?
Mă întreba odată Viorel Patrichi dacă nu sunt prea dur cu românii. I-am răspuns: posibil, dar am tot dreptul, căci în obiectul criticii mă includ și pe mine, nu mă menajez; recunosc că uneori, subiectiv, îmi permit să îngroș culorile când discut despre compatrioții mei. Nu ascund niciodată defectele noastre. Dar, întotdeauna, am încercat un sentiment de satisfacție ca urmare a unei reușite sau victorii repurtate de români. În diverse situații, fac tot posibilul să judec imparțial. Blamez afișarea oricărui complex de superioritate, nejustificat prin fapte și realizări. Categoric, nu importă unde te-ai născut: pe malul Nistrului sau al Bâcului, pe Dâmboviţa sau pe Bega, în cartierele Primăverii, Ferentari, Mănăștur sau Copou. Puţin valorează ce gândeşti, cine crezi că ești, ce spui şi ce doreşti. Ce faci? Ce valori, materiale sau spirituale, produci şi cine are parte de ele? De aici să pornim confruntarea. Ne-am autodenumit ”români”, relativ recent și poate impropriu. Am fi putut să ne identificăm și altfel: traco-geto-daci, daco-latini. Pe mine mă fascinează un singur nume – ”dacii liberi”. Vorbim, deci, de o continuitate milenară. De un biosistem și un ecosistem ce emană o anumită spiritualitate. Evidenţiem un mod de viaţă, tradiţii, constituite într-un sistem de etno-valori eterne.
Politicienii din întreg spațiul românesc nu-și bat capul cu proiecte de viitor, având o mentalitate predominant conjuncturistă. Ei consideră că a fost creat deja un model strategic pentru România – integrarea în Uniunea Europeană. E adevărat, însă, aderarea la structurile euro-atlantice era doar ”opțiunea corectă” la momentul respectiv, nu și principalul proiect național. Aflați acum pe o ”arcă globalistă” în derivă, puțini români se gândesc să schimbe direcția, harta de navigație sau portul de destinație.
Mircea Druc
EVADAREA
”Pleacă, Druc, în Europa!”
Mass-media a speculat suficient pe tema: ”Cine este, cu adevărat, Mircea Druc?” Exemple: «Секреты архива. Кто он, премьер министр Мирча Друк?», ziarul «Трудовой Тирасполь», 9 ianuarie 1991; ”Care-i numele dumneavoastră adevărat, dle Mircea Druc?”, ziarul ”Curierul de seară”, 3 decembrie 1991; ”Care este adevărul”, ziarul ”Independentul” din Iași, 4 iulie 1995. Nimeni absolut, nici jurnaliștii aserviți, nici organele competente, nu cunoșteau marele meu secret. Retrospectiva și narativitatea îmi permit să identific motivația-cheie a tinereții mele: în perioada 1958-1968 am trăit cu gândul la evadarea din ”închisoarea popoarelor”. Ce se întâmpla cu mine, de fapt?
Lucram tractorist și combainer în Kazahstan. Întru-n respiro, mă aflam în baraca de la cantonamentul de câmp; citeam o traducere în rusă a romanului „Martin Eden”, de Jack London. Cartea mi-o trimesese prin poștă Petru Dudnic, drept cadou de ziua mea. M-a văzut mecanicul șef și s-a așezat alături: ”Bună, ce citești, arată?”. Tăcut, i-am întins cartea. A frunzărit-o îndelung după care, cu o voce stranie, a rostit: ”Ascultă, tinere! Demult stau cu ochii pe tine. Nu eşti la fel ca toți ceilalți. La școală aveam un bun amic, Thomas Druc. S-ar putea să te tragi din germani. Şi aici, în cătunul nostru, este un german, deportat din Bucovina. Anton Druc, îi spune. Am să vă fac cunoştinţă, te-apuci că mai sunteţi şi neamuri...”
Mecanicul șef era un german în etate, respectat de toți mecanizatorii și de conducerea colhozului. Nu-mi amintesc exact cum îl chema, pare mi-se Arthur Litzenberger. Însă îi țin minte și astăzi fața, ochii. Îmi vorbea calm, senin, părintește: ”Druc, să nu accepți oferta”. Președintele colhozului îmi făcuse public o propunere onorabilă, tentantă: să plec la Alma-Ata, la Institutul agricol, ca să învăț de inginer mecanic. Conform indicațiilor venite de la Ministerul agriculturii al Kazahstanului, colhozurile și sovhozurile începuseră să investească în pregătirea propriilor specialiști. ”Președintele e bine intenționat. Și o fi vrând să te însoare cu una dintre fiicele sale. Mezina urmează să facă agronomia, tot ca stipendiată din partea colhozului. Arzugül este o fată foarte cumsecade, frumoasă, nimic de zis. În limba uigurilor, prenumele ei înseamnă ”floare de vis”. Dar locul tău nu este aici, în Stepa Kulundină... Pleacă Druc, în Europa! Cât mai urgent. Și pentru totdeauna! Ești un om liber, nu ca noi, niște proscriși”. Acolo, în regiune, locuiau câteva generații de germani deportați în 1941, când Kremlinul a lichidat Republica Autonomă Sovietică Socialistă Germană. Toţi locuitorii de etnie germană fuseseră strămutaţi cu forța de pe Volga în Kazahstan.
După întâlnirea cu eroul din romanul lui Jack London, după discuțiile cu germanii deportați am decis: nu rămân în Kazahstan; am să ajung să văd lumea... voi învăța neapărat limbi străine. Însă, sincer să fiu, îmi plăcea Arzugül viitoarea studentă la Alma-Ata: avea ochi măsline coapte, ten arămiu, un zâmbet de eroină din filmele indiene și încă ceva ieșit din comun… În Kazahstan, am câștigat ceva bani și grâu. Pentru elan comsomolist și abnegație stahanovistă am fost decorat cu medalia muncii - «За освоение целинных земель». Colhozul a vărsat grâul în contul statului, la un mare siloz al stației de cale ferată Pavlodar; eu am primit chitanță și confirmare că pot prelua o cantitate egală de grâu de la stația de cale ferată Bălți. Tata, ajutat de un nepot de la soră, șofer pe camionul colhozului, a ridicat ”comoara” și a dus-o acasă. Familia noastră era tare mulțumită. În Pociumbăuți, lumea a comentat un timp ”minunea”: ”Marcel a lui Gheorghe a lui Ostin Druc a trimis de la ”țelină” vreo șapte tone de grâu!”
Într-un anticariat din Moscova, Petru Dudnic mi-a făcut rost de un mic dicționar rus-spaniol și un ghid de conversație rus-italian. Le aveam la mine peste tot, precum astăzi telefonul mobil. În transportul public, în clipele libere învățam pe de rost pagini întregi. Dicționarul de buzunar, editat în 1938, îl mai păstrez, ca pe un talisman. Peste trei ani am reușit să devin student la Universitatea de Stat din Leningrad. În octombrie 1959, am aderat la Mișcarea de renaștere națională în clandestinitate. De atunci, călătoria vieții mele nu mai era o simplă aventură, o căutate haotică; evadarea devenise o necesitate obsesivă, un plan, camuflat cu o vigilență permanentă. Descoperit, planul meu ar fi însemnat o acuzație de ”trădare a patriei sovietice”, cu urmările inerente în asemenea situații.
Într-un interviu acordat Stelei Popa, în 2008, Grigore Vieru mărturisea: ”Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul”. Mi-am amintit atunci că nici eu n-am visat vreo dată să zbor pe altă planetă. Dar, prin 1958, am ”investigat” serios toate modalitățile de a fugi peste Prut. Cunoșteam un vad la verii mei din Cuconeștii Vechi, care aveau casa chiar pe frontieră. Practic, cu toata vigilența grănicerilor, aș fi reușit să ajung pe malul celălalt al Prutului. Am aflat, însă, că partea română extrăda imediat pe oricine ar fi trecut ilegal frontiera cu Uniunea Sovietică, ”o țară vecină și prietenă”. Conform propagandei oficiale, URSS și RPR erau două ”țări surori” și sora cea mai mare o ajuta pe cea mai mică să construiască se zor socialismul. Mai auzisem că Bulă, la întrebarea profesoarei - ” Știi de ce, noi, românii, trăim bine cu URSS?” a răspuns prompt: ”Da, știu, de frică!”.
Am renunțat la ideea de a fugi peste Prut și din alte motive. Eram total derutat de ”repatrierea” din RPR în RSSM a unor intelectuali pe care i-am cunoscut și îi stimam: Aureliu Busuioc, Emil Loteanu, Valentin Mândâcanu, George Dimitriu, Vitalie Tulnic și Igor Schiba. Cunoscusem și trei studente, una la Cernăuți și două la Chișinău, ”repatriate” și acestea împreună cu părinții. Se mai vorbea și de o ”acțiune specială” a evreilor români care, după 1945, solicitaseră masiv cetățenia sovietică. Dintre acești ”repatriați” l-am cunoscut la Chișinău pe Alexandru Cosmescu și l-am stimat ca om, scriitor și intelectual de formație românească. La Moscova l-am cunoscut pe Grigori Korobcinski și am rămas la fel cu impresii bune. Dar ”repatriații” nu voiau sau nu puteau să răspundă direct la o întrebare simplă: unde se respiră mai ușor?
Pentru mine, personal, în perioada 1958 -1968, ar fi avut rost să trec Prutul doar ca să ajung la Dunăre. Iugoslavia rămânea singura speranță reală a românilor care visau să ajungă în Occident. Cu timpul, după multiple tentative de plecare clandestină din țară, unele reușite, altele eșuate, condițiile deveneau tot mai severe. În portul Constanța, ca și în porturile fluviale, nimeni nu-și mai asuma riscul să te îmbarce pe un vapor. Fugarii riscau să fie împușcați de grăniceri. Pe șosele, de-a lungul Dunării, erau pichete de supraveghere a frontierei. Șalupa, care patrula în timpul nopții pe Dunăre, nu era sesizată de fugari. Din când în când, echipajul aprindea un far și îi surprindea. Străpunși de cangea grănicerului erau lăsați să moară în apă. Unii români, dornici să scape de comunism, alegeau cea mai periculoasă metodă: se urcau pe un tub de oxigen, îl deschideau la o presiune puternică, pentru a-i ţine deasupra apei. Dacă nu reușeau să-l închidă și se izbeau de malul sârbesc, explozia îi omora pe loc. Am auzit de cazul unui fugar care nu știa să înoate. Frate-său l-a legat de mijloc cu o sârmă. L-a tras după el înotând, sârma a tot alunecat și a ajuns la mal cu fratele strangulat.
Iarna, românii fugeau pe lacul de acumulare de la Porțile de Fier. Gheața se rupea și se înfundau turbinele. Cadavrele erau scoase prin turbine în partea cealaltă după care le îngropau într-un loc special; cu timpul căpătase proporțiile unui cimitir. După o serie de nenorociri, românii au aplicat metode ingenioase. Trimiteau pe lacul îngheţat un cal şi, dacă gheaţa rezista sub greutatea cabalinei, fugeau şi ei. Chiar şi aşa, şansele erau mici. Supraviețuitorii ajungeau prin închisori. Arestații erau puși să curețe câte șapte saci de cartofi pe zi, alții lucrau la sera unui spital de nebuni. Mulți erau terorizați și amenințați permanent cu expulzarea. Am citit undeva că sârbii au predat fugari români în schimbul unor vagoane cu sare. Cică, 200 de români au fost debarcați în 1984 la Jimbolia. Totuși, mulți au reușit să ajungă în Italia și de acolo în SUA și Canada.
Un deceniu din viața mea l-am cheltuit căutând cum s-o șterg din Uniunea Sovietică. Am absolvit Universitatea de Stat din Leningrad și, în septembrie 1964, am devenit angajat la Aeroportul internațional ”Șeremetievo” din Moscova. Credeam că de acolo voi reuși să fug, să ajung dincolo, pentru a putea să ajut cu ceva Mișcarea. Mă gândeam la ”Vocea Americii”, la ”Europa Liberă”, la ”Svoboda”. În acea perioadă Ministerul Aviației Civile al URSS, la indicația CC PCUS, a decis să inaugureze curse aeriene directe în America Latină, peste Pacific, cu escală la Tokyo. Fiind apreciat ca un lucrător laborios și disciplinat, am fost propus pentru funcția de reprezentant al Aeroflotului în Japonia. Avantajul meu față de alți trei-patru candidați era cunoașterea spaniolei, portughezei și a altor limbi. Timp de șase luni am urmat un curs de pregătire specială, am susținut cu brio toate examenele, începusem să învăț intens japoneza. Am fost primit în partid. Toți reprezentanții companiei Aeroflot în străinătate erau ofițeri acoperiți. Însă, la ultima verificare s-a descoperit că la Chișinău aveam dosar de ”naționalist”.
Acuzația de naționalism era monedă curentă. KGB-ul moldovenesc avea probe la dosarul meu: susțineam identitatea dintre moldovenească și română. Menționau și alte păcate, la care mă voi referi în alt context. Astfel, a eșuat planul lui Alexandru Șoltoianu, liderul Mișcării noastre, care prevedea angajarea mea la KGB. Însă lucrurile grave aveau să înceapă în 1971, când Ion Stănescu, șeful Consiliului Securității Statului Român, ne-a turnat la Moscova pentru ”activitate antisovietică”. După 1989, demersul lui Stănescu către Andropov a fost descoperit în arhive și publicat în revista ”Memoria” și în alte surse. Unii analiști politici consideră că trădarea ar constitui o replică pentru cei care susțin sus și tare că desovietizarea României a început în 1958, fiind finalizată cu succes de către Nicolae Ceaușescu. Realitatea, însă, e mult mai complexă.
Ziaristul și scriitorul Viorel Patrichi mă întreba dacă m-a ajutat cineva de la Chișinău, deoarece, între timp, în RSSM a demarat ”moldovenizarea conducerii comuniste”. Nu țin minte ca cineva dintre aparatcici, ”de ai noștri”, (moldoveni/români basarabeni sau nord-bucovineni), ar fi fost dispus să ajute conaționalii în asemenea situații. Deznaționalizarea silențioasă promovată de Kremlin era un mecanism ingenios, patentat de Lenin. În RSSM, relativa ”moldovenizare” a aparatului de partid și administrativ a dus la formarea unei nomenclaturi și mai antinaționale decât cea a rușilor. Moldovenii din stânga Prutului și ”rușii de profesie”, ajunși în vârful piramidei birocratice, se arătau mai potcoviți ideologic, mai antiromâni și mai perfizi, decât ștabii din Centrul imperial. La Moscova întâlneai disidenți mai des decât la Chișinău. Dar pe mine m-au ajutat mulți intelectuali, membri și simpatizanți ai Mișcării de renaștere națională a românilor basarabeni și nord-bucovineni. De exemplu: Loghin Alexeev-Martin, Nuțu Mihali, Eufrosinia și Victor Rusnac, Emil Codău, - la Chișinău; Ilie Motrescu, Dumitru Covalciuc, Constantin Popescu, Paulina și Ion Rusu, Gheorghe Slabu - la Cernăuți. La Moscova, m-au susținut moral și material mulți intelectuali ruși și de alte etnii: Serghei Krasavcenko, Gavriil Popov, Elena și Alexandr Frenkin, Alexandr Storojinski, Evghenii Serdiuk.
Avertisment
La Universitatea de Stat din Leningrad, concomitent cu specialitatea ”filolog-romanist, limba şi literatura spaniolă, limba franceză, limba portugheză”, am obținut, conform programului de studii, profesia de traducător militar și gradul de locotenent. La catedra militară a universității am însușit specialitatea ВУС № 6021. Ca ofițer rezervist, până la excluderea din partid și ”retrogradarea” ulterioară, făceam parte dintr-un gen de armă specială: «Спецпропаганда». Odată la doi ani, în dependență de necesitățile armatei, ne scoteau din câmpul muncii. Pe timp de pace, conform legii, puteam fi convocați de la o lună până la jumătate de an. Studiam și simulam utilizarea mijloacelor moderne de propagandă. Ne antrenau intens pentru a face față într-o eventuală confruntare cu omologii noștri din NATO.
Anul 1972. Ajunsesem pe muchie de cuțit. După ce am fost interogat în ”Dosarul Șoltoianu”, nu știam ce probe mai dețin la KGB și mă așteptam să fiu arestat. În luna mai, am fost mobilizat la un curs de perfecționare organizat de Direcția politică a Districtului militar Odessa. Chiar în prima zi, ajuns la Odessa, am trăit un moment pe care nu-l pot da uitării. După ce ne-au îmbrăcat în uniforme soldățești, dar cu epoleți de ofițeri, am luat masa în cantina unității militare. Comandantul ne-a anunțat că până a doua zi avem liber, ”pentru aclimatizare”. În drum spre cazarmă, m-a ajuns din urmă un rezervist. M-a depășit, fără să mă privească, și, din mers, mi-a ordonat răspicat, în spaniolă: ”Du-te pe malul mării, fără coadă. Ne vedem peste o jumătate de oră!”.
La-m așteptat pe plajă, intrigat, nerăbdător. Nu se vedea nimeni în jur. S-a apropiat, m-a privit în ochi și mi-a vorbit în română: ”Mă cheamă Vasile Liurca. Sunt inginer constructor, am lucrat cinci ani în Cuba, acolo am învățat spaniola. Nu știu cine ești, ce ești și ce probleme ai. Dar eu, din echipa spaniolă, și un găgăuz, din echipa turcă, am primit ordin de la comandant să ne împrietenim cu tine. Vom raporta fiecare pas: tot ce spui și ce faci”. M-a lăsat uluit și a plecat precipitat spre oraș. M-a impresionat și înfățișarea lui: purta mustață și îmi părea că semăna leit cu legendarul Mihail Frunze... Ulterior, cu Vasile Liurca am devenit și am rămas buni amici. Tot atunci, la Odessa, s-au cunoscut și soțiile noastre. Căci, după o lună de armată, cursanților li s-a permis, pentru două zile (sâmbăta și duminica), o cazare la un hotel, ca să-și poată invita soțiile. Doreau sărmanele și ele să vadă orașul și plaja. Peste nouă luni am primit un telefon de la Vasile. Era fericit și a ținut să-mi comunice: ”Valentina a născut o fetiță”. ”Să vă trăiască! Cum o s-o cheme?” ”Mariana, ca pe soția ta”.
Atunci, la Odessa, avertismentul căpitanului Vasile Liurca m-a salvat. Mi-am dat seama că de data aceasta cursurile de perfecționare nu mai erau pentru mine decât un test de loaialitate. Din clipa aceea nu am mai comentat absolut nimic. Mi-am controlat fiecare gest. Înainte de a deschide gura, cântăream fiecare cuvânt. Am depus un efort enorm ca să fiu printre cei mai buni rezerviști, la teorie și practică. Mai păstrez și astăzi diploma primită atunci. Ca specialiști în domeniul războiului informațional-psihologic, eram repartizați oficial, în echipe pe criteriul specializării lingvistice anteriore. Noi, însă, ne numeam între noi pur și simplu: turci, greci, italieni, francezi, spanioli. Fiecare grup elabora foi volante și edita un ziar în limba respectivă; cei cu voce adecvată și fără accent se antrenau în calitate de crainici pentru eventuale posturi de radio ale armatei; acestea se creează ad hoc în timpul acțiunilor militare pe teritoriul inamicului. Eu îndeplineam funcția de crainic dar și de redactor al ziarului-model ”Libertate popoarelor”, destinat spaniolilor. Eram dator să cred că ibericii, în 72, ca și basarabenii în 40, așteptau cu sufletul la gură să vină Armată Roșie, eliberatoare prin definiție și vocație.
Colegiul de redacție semna ”bun de tipar” cu acronimul TALMENCURD: TAL (Talin), un spaniol din miile de copii orfani aduși în URSS în tipul războiului civil; îl chema de fapt Stalin, dar, de la un timp, sincopase prima literă și se prezenta cu prenumele ”Talin”, cu accentul pe ”i”; MEN (Menin), un evreu basarabean, gata să depună actele de plecare definitivă în Israel; KURD (Druc) – un român basarabian, care în perioada 1958-1968 căutase obsesiv o portiță prin care să evadeze din paradisul numit URSS.
În general, după dispariția Uniunii Sovietice, dar mai ales în ultimul deceniu, propaganda specială a evoluat spectaculos. În prezent, circulă diverse denumiri: dezinformare, atac mediatic, media minciuni, psihoagresiune, război informațional-psihologic, război cibernetic. Termenii englezi ai forțelor militare și civile angajate într-o propagandă specială, inteligentă, competenta și eficientă sunt PSYOP, PSYWAR și Ciberforce. Parțial, din această categorie de armă fac parte ”omuleții verzi” și războiul hibrid. Rusia se află printre primele cinci țări cu cele mai dezvoltate Ciberforce – angajate în spionaj, atacuri cibernetice și război informațional. Structurile acesteia înregistrează mii de oameni, beneficiind de alocații bugetare solide: aproximativ 300 milioane de dolari anual.
Liderii Mișcării de renaștere națională au fost condamnați sau alungați din învățământ. Alexandru Șoltoianu, Alexandru Usatiuc-Bulgăr, Gheorghe Ghimpu și Valeriu Graur au făcut ani grei de lagăr și exil. Eu am reușit să-mi îngrop ”toate probele”. Am scăpat, chiar dacă eram menționat în scrisoarea lui Ion Stănescu. Dar, n-am mai putut profesa. Cu două licențe și un doctorat am lucrat la ”Stroiplastmass”, un mare combinat din suburbia Moscovei. Apoi la combinatul de prelucrarea lemnului și producerea mobilei din Cernăuți.
Visul evadării din URSS a durat zece ani. Aș putea descrie amănunțit acele momente concrete când nu am acceptat compromisul și, astfel, am ratat câteva șanse reale de a evada. Într-un fel, m-am comportat ca părinții mei în ziua ”când s-a cedat Basarabia”. Nu au trecut Prutul, așa cum o îndemna bunicul Ștefan Ciubară pe fiică-sa Elena, și comandantul român pe sergentul Gheorghe Druc. Tata și mama au regretat toată viața. Și eu, la fel. M-am condamnat adeseori pentru expectativă. Mă convingeam că singurătatea ar fi fost mult mai adecvată pentru realizarea visului meu. Aș fi putut mai lesne să-mi urmez calea aleasă, trăind de unul singur, departe de casă și de ai mei. Așa cum am și fost, practic, de la treisprezece ani. Nu s-a mai dădăcit nimeni cu mine, să mă trezească dimineața, să-mi servească micul dejun, etc. Nu mi-au plăcut niciodată distracțiile, dar în anii studenției am încercat de toate. Cu unii colegi de facultate și cu militanți unioniști am rămas prieteni pe parcursul vieții și nu ne-a fost rușine niciodată că eram așa și nu altfel.
Până la urmă, transpunerea în practică a unui ideal sau obiectiv depinde sută la sută de noi înșine. Mai întâi de toate e necesar să conștientizezi exact ceea ce-ți dorești. Să-ți formulezi verbal, sau mai bine în scris, propria motivație. Dacă mobilul cheie nu poate fi afișat public, îl păstrezi ca pe un mare secret sau îl refulezi. După care întreaga ta activitate o subordonezi acestui obiectiv, situat în vârful piramidei. Motivația individuală are, în concepția mea, configurația unei piramide. Pe parcursul vieții, treptele piramidei se deplasează pe verticală, modificând astfel ierarhia motivației personale. Este o schimbare inevitabilă în dependență de factori interni și externi, obiectivi și subiectivi. Mie, de exemplu, ultimul sfert de secol mi-a schimbat ierarhia motivațională și felul în care văd lumea.
Un alt criteriu de care depinde împlinirea unui vis este intuiția. Mai precis, capacitatea de anticipare, de predicție a evenimentelor. Dacă nu o ai din naștere, ți-o dezvolți printr-un efort perseverent. O importanță aparte o are și capacitatea de a elabora și adopta decizii însoțite de riscuri inerente. Însă, la anumite cotituri, este strict necesar să cedezi; să mergi la un compromis temporar chiar cu anumite principii, pe care le consideri sfinte. Dacă nu accepți nici un compromis cu tine însuți, nu vei reuși niciodată să-ți atingi obiectivul formulat.
Mircea Druc,
un dac liber, unionist
București, 22 martie 2019
luni, 18 februarie 2019
Diabrotica din politica Republicii Molotov
Diabrotica din politica Republicii Molotov
Pentru orășenii care au alergie la agricultură, diabrotica este un gândac afurisit, care a pătruns în România în anul 1996 dinspre vest. Deocamdată, se știe că atacă 22 de specii vegetale, dar mai ales porumbul. Gândacii mănâncă mătasea păpușilor și spicele de porumb, iar larvele foarfecă rădăcinile. Viermele vestic al rădăcinilor de porumb (Diabrotica virgifera virgifera Le Conte) vine din America de Nord. La fel ca filoxera care a fost adusă odată cu „via americană” și care a distrus soiurile indigene. Sincronismul economic este necesar, dar trebuie să fim pregătiți. Iar noi mai mereu ne scărpinăm a doua zi după boacănă…
Să nu creadă careva că am coșmaruri cu Occidentul, ca, mai nou, Adrian Severin, dar de-acolo nu vin numai lucrurile frumoase…
Diabrotica atacă și… politica. Mai ales în varianta ei răsăriteană. Această gânganie mutantă, de vest și de est, a devenit un rău transnațional. Supremul cocktail Molotov! Rezultatul se vede la Chișinău, dar și la București. Și dacă nu coroborăm faptele și interesele, nu mai înțelegem nimic.
Pe 24 februarie, vor fi alegeri în Republica Molotov, un stat artificial, rezultat în urma sinistrului pact sovieto-german. Un stat la fel de nejustificat ca Ucraina, căreia ucraineanul Nikita Hrușciov i-a atribuit teritoriile invadate de Stalin din România și din Polonia, dar și din Rusia (Peninsula Crimeea). De fapt, Republica Molotov se comportă la fel ca Ucraina: recent, i-a interzis lui George Simion să mai treacă Prutul, milițienii de la Chișinău au bătut niște parlamentari români, iar Dodon a dat un prikaz prin care i-a anulat cetățenia lui Traian Băsescu. În acest context, oare ce ar trebui să facă România cu colțatul Viktor Orban de la Budapesta, care joacă ceardașul prin Transilvania, inclusiv cu Papa? L-ar face pachet și l-ar arunca peste Tisa…
Cum spuneam, avem alegeri parlamentare la frații noștri vitregi. De ce vitregi? Fiindcă numai dacă am fi frați vitregi, România ar avea motiv să nu se implice în aceste alegeri. Când, de fapt, România este acasă la ea la Chișinău, la Vadu lui Vodă, la Cernăuți, la Hotin, la Herța sau la Cetatea Albă. Nu doar pentru că acolo majoritatea absolută o formează românii și că majoritatea au cetățenia română, inclusiv în Transnistria, ci pentru că stimularea elementului românesc dincolo de Prut este o chestiune de securitate națională. Cât timp vom tolera tot felul de cătune cu denumirea „Moldova” la răsărit de Prut, va exista un pretext că România poate fi și trebuie dezmembrată. Iar geopolitca ne impune starea de veghe între doi inamici ireductibili – Ucraina și Ungaria, cu umbra Rusiei plutind peste această placă tectonică din estul Europei.
Însă Liviu și ALDE Tăricelu au alte probleme: ei nu știu cum să-i dea la rădăcină mai abitir Codruței Kovesi, această dușmancă a poporului de pe malul Dâmboviței. Iar bâtlanul de la Cotroceni stă nemișcat printre coșcani de papură ca să nu semene cu cormoranul Traian…
Să vedem ce se întâmplă în Republica Molotov când România este bocită cu succes de Viorica Vasilica pe la Bruxelles.
Presa din Rusia are certitudini, la fel ca Putin: alegerile din Republica Molotov vor fi câștigate de Partidul Socialiștilor pentru că Igor Dodon s-a întins ca un limbric la picioarele lui Vladimir Vladimirovici Putin. Iar altfel nu se poate (nie mojnă, nie mojnă!).
Iată cum visează băieții de la Agenția TASS:
„Câștigătorul alegerilor va forma un guvern, iar alegătorii speră să pună capăt opoziției dintre președintele Igor Dodon și coaliția pro-europeană de guvernământ, care a fost creată în 2009 de Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), de Partidul Liberal și de Partidul Democrat din Moldova (PD).
Liderii lor, care au obținut sprijinul Washingtonului și al Bruxellesului, au promis o aderare rapidă la Uniunea Europeană, dar totul s-a transformat într-o serie de scandaluri de corupție și politice, într-o criză economică de aproape zece ani, ceea ce a redus numărul de susținători ai integrării europene de la 70% până aproape la jumătate. Și popularitatea partidelor de guvernământ a scăzut atât de mult, încât liberal-democrații și liberalii au refuzat să mai intre în noua cursă electorală”.
În realitate, s-au înscris în cursa electorală nouă partide politice, transmite Comisia Electorală Centrală din Republica Molotov, după cum urmează:
- Partidul Democrat din Moldova;
- Blocul electoral „ACUM Platforma DA și PAS”, cu Maia Sandu și Andrei Năstase pe primele locuri;
- Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, cu Vladimir Voronin în fruntea listei;
- Partidul Socialiştilor din Republica Moldova, cu Zinaida Grecianaia și cu Vlad Bătrîncea pe primele locuri;
- Partidul Politic „Șor”, cu Ilan Șor și Marina Tauber pe primele locuri;
- Partidul politic Mișcarea Populară Antimafie, cu Sergiu Mocanu și Daniela Bodrug pe primele locuri;
- Partidul Politic „Partidul Nostru”, al lui Renato Usatîi, cu Daniela Banaru pe primul loc;
- Partidul Național Liberal, cu Vitalia Pavlicenco pe primul loc;
- Partidul politic „VOINȚA POPORULUI”, cu Ștefan Urâtu pe primul loc.
Cu excepția Partidului Național Liberal, care are șanse mici, unioniștii nu vor fi reprezentați la acest scrutin. Partidul Unităţii Naţionale, condus de Anatol Şalaru, fostul ministru al Apărării și al Transporturilor, nu va participa la alegerile parlamentare din 24 februarie. Igor Dodon și Vladimir Plahotniuk au făcut tot posibilul ca Traian Băsescu, președintele de onoare al acestui partid, să nu mai primească cetățenia Republicii Molotov. Și șansele unioniștilor s-au redus. Decizia de a nu participa la scrutinul din 2019 a fost luată de Consiliul Republican al partidului, la care a participat şi Traian Băsescu, preşedintele de onoare al PUN, fostul lider de la Cotroceni. Anatol Şalaru afirmă că participarea PUN în alegeri ar fi divizat electoratul pro-european şi cel unionist, ceea ce le va oferi mari şanse de câştig partidelor de stânga. Triumful stângii ar avea urmări grave, printre care federalizarea Republicii Moldova sau interzicerea dublei cetăţenii, a spus Anatol Şalaru.
Dacă Traian Băsescu nu ar fi renunțat la „proiectul național” (reîntregirea națională), Plahotniuk și Dodon, animați de același principiu patriotic („Vreu s-o mai țîu oleacî…”), ar fi scos PUN în afara legii și i-ar fi interzis pe unioniști. Numai că, fără sacrificii, nu se poate regenera „proiectul național”.
Este evident eșecul politicii pe care a dus-o România peste Prut. Mai précis, este evidentă lipsa oricărei politici, având în vedere că Partidul Democrat al lui Plahotniuk este aliat cu Partidul Social Democrat al lui Liviu Dragnea. La prima vedere, lucrurile așa stau, dar situația este mult mai complexă, cu determinări profunde și multiple. Și abia aici intră diabrotica în scenă, sub măturoiul lui Ivan Turbincă.
Agenția TASS trage clopotul mai departe:
„…aproape toate sondajele arată că Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), de opoziție, care îl susține pe Dodon, este favoritul alegerilor. PSRM este în favoarea restabilirii relațiilor cu Rusia și criticării aspre a guvernului. Pentru PSRM sunt gata să voteze jumătate din alegători.
Împreună cu socialiștii, pentru încă două partide este garantată intrarea în Parlamentul de la Chișinău: Partidul Democrat din Moldova, aflat la putere, și blocul electoral "Acum", format de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), de dreapta, și Partidul Platformei "Demnitate și Adevăr" (DA), condus de Maia Sandu și de Andrei Năstase, ambele părți fiind în favoarea integrării în UE, a relațiilor mai strânse cu NATO, a consolidării cooperării cu Statele Unite ale Americii.
Printre candidații Blocului Acum, se află și câțiva suporteri ai unirii cu România. Liderii lor îi sperie pe alegători cu „primejdia rusească”, însă, în ciuda atitudinilor ideologice generale, se critică dur unul pe altul în lupta pentru cucerirea simpatiei electoratului de dreapta.
Democrații posedă o resursă administrativă puternică, ei controlează Guvernul, agențiile de aplicare a legii, autoritățile locale și majoritatea mass-mediei. La rândul lor, Maia Sandu și Andrei Năstase îl critică pe oligarhul moldovean Vladimir Plahotniuk, care este și liderul PDM, acuzându-l de corupție, de fărădelegi, pentru că a compromis politica de integrare europeană. Ei fac plângeri contra lui la Washington și la Bruxelles. Ca urmare, în toamna anului 2018, UE a refuzat sprijinul financiar, acordat guvernului democrat, acuzându-l de persecutarea opoziției și că nu vrea să lupte împotriva corupției.
Nemulțumirea Bruxelles-ului a fost cauzată, de asemenea, de trecerea la un sistem electoral mixt, inițiat de PDM, prin care 50 de deputați, ca și mai înainte, sunt aleși pe listele de partid, dar restul de 51 sunt aleși în circumscripții electorale cu un singur membru. Liderii "Acum" susțin că acest lucru va permite partidului de guvernământ să-și păstreze puterea în detrimentul deputaților cu mandat unic. Ei au atras atenția UE și Statelor Unite ale Americii că, după ce au primit doar 19 mandate în alegerile din 2014, democrații au reușit să formeze majoritatea în Parlamentul de 101 locuri, în detrimentul a 35 de deputați – care au fugit din alte facțiuni”.
Speranța gheboasă că va câștiga Dodon alegerile este suferința norodul post-sovietic.
Așa că Dodon susține că, dacă niciun partid nu va obține o majoritate în parlament, socialiștii vor negocia o coaliție cu deputații care împărtășesc principiile lor - întărirea statalității moldovenești, consolidarea neutralității, conform Constituției, urmărirea unei politici echilibrate pentru restabilirea relațiilor cu Rusia, cooperarea cu UE, cu Uniunea Economică Eurasiatică, cu țările vecine. O scaldă din nou, între est și vest.
În același timp, James Petit, ambasadorul SUA în Republica Moldova, care și-a epuizat mandatul anul trecut, a declarat deschis că Washingtonul dorește să păstreze coaliția pro-europeană după alegeri.
O coaliție între Plahotniuk și Andrei Năstase cu Maia Sandu va fi contra naturii. O alianță între Dodon și Plahotniuk este mai aproape de adevăr. Dacă negocierile pentru coaliție vor eșua, vor fi alegeri anticipate.
Cel mai autentic român de la Chișinău, care a rămas în lupta de la Chișinău, este Sergiu Mocanu, cu Mișcarea Anti-Mafia. Însă fără sprijin, nu va reuși mare lucru. „Fără o legendă românească, nu vom putea face nimic”, avertizează Sergiu Mocanu, pentru care Dodon este „prostul satului” și nu greșește. Și pe Anatol Șalaru l-au înțeles foarte puțini.
Să vedem ce spune ziarul „Nezavisimaia Gazeta”:
„Cu fiecare nouă campanie electorală din țările post-sovietice, se îngustează cercul prietenilor Rusiei. Nu mai ajută la nimic nici istoria comună, nici conviețuirea într-un singur stat, nici absența barierelor lingvistice. Este un nonsens? Mai degrabă este o realitate, a cărei creație ne-o datorăm nouă înșine. Anul acesta, în spațiul care, până recent, era considerat o zonă de influență tradițională a Rusiei, vor avea loc alegeri parlamentare în Republica Moldova (24 februarie) și alegeri prezidențiale în Ucraina (31 martie). Le influențăm noi? Bineînțeles”.
Iată aici, expusă succint, propaganda imperială nostalgică a noului imperiu rus într-un ziar perceput drept european, mai liberal decât alte ziare rusești pe continent. Dacă jurnaliștii ruși nu acceptă nici acum că Moscova a invadat și a cucerit teritorii care nu-i aparțineau, ce mai putem spune despre politicienii ruși?
Și mai departe: „Influențăm alegerile din Ucraina - prin propaganda presei rusești, în Moldova - datorită asistenței acordate acestei țări. De exemplu, la cererea președintelui moldovean Igor Dodon, adresată lui Vladimir Putin, începând cu 1 ianuarie, Federația Rusă a început să permită mărfurilor moldovenești să intre pe teritoriul său fără taxe vamale.
În plus, muncitorii migranți moldoveni, care au încălcat regulile de ședere în țara noastră, au fost amnistiați. Acest lucru a fost bine primit de majoritatea populației moldovenești, care a avut oportunitatea să lucreze în Rusia, precum și de a tranzacționa în condiții preferențiale. Cu toate acestea, Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova (RM) a privit aceste gesturi ale bunăvoinței de la Moscova ca acțiuni preelectorale, menite să sprijine Partidul Socialiștilor, pro-rus, condus informal de președintele Igor Dodon.
Comisia Electorală Centrală a emis un avertisment oficial către Partidul Socialiștilor pentru utilizarea resurselor administrative prezidențiale în campania electorală. Comisia Electorală Centrală i-a reamintit președintelui Dodon că trebuie să fie independent, apolitic și să nu se amestece în campania electorală. În plus, Comisia Electorală Centrală a apelat la administrația rețelei sociale „Odnoklassniki”(„Colegii de clasă”! – nota red. VP), cu solicitarea de a elimina publicitatea amnistierii pentru cetățenii moldoveni, care au încălcat legea imigrației din Rusia, reclamă unde apar președintele Vladimir Putin și Igor Dodon, președintele Republicii Moldova”.
Pentru o culpă imaginară, trei tribunale de la Chișinău au anulat alegerea lui Andrei Năstase în funcția de primar al Chișinăului. S-au făcut presiuni mari pentru înlăturarea unioniștilor din campania electorală. Traian Băsescu a rămas fără cetățenie prin decretul lui Igor Dodon. Partidul Socialiștilor a încălcat grav legea electorală și Vladimir Plahotniuk nu face nimic pentru eliminarea socialiștilor din cursă. Să înțelegem că are un alt as în mânecă – primarii Partidului Democrat? Oricum, bolșevicii lui Dodon nu vor câștiga alegerile.
De fapt, președintele Republicii Moldova a fost acuzat că își folosește influența în interesul unuia din concurenții electorali (Partidul Socialiștilor).
Comisia Electorală Centrală a precizat că Partidul Socialiștilor a încălcat legea prin utilizează resurselor administrației prezidențiale, inclusiv fondurile nedeclarate. De asemenea, Comisia Electorală Centrală consideră că președintele "transmite propriul rating Partidului Socialiștilor".
Comisia Electorală Centrală a emis un avertisment la adresa socialiștilor, a recomandat partidului lor să se distanțeze de președinte și să nu participe la evenimente organizate de șeful statului. Dacă după primul avertisment, urmează alte două avertismente, Comisia Electorală Centrală poate să elimine Partidul Socialiștilor din lupta electorală. Igor Dodon a spus că nu exclude înlăturarea unuia din participanții la alegeri, inclusiv a socialiștilor. În acest caz, crede el, alegătorii vor ieși pe străzi.
Și fără așa ceva, campania electorală a devenit aproape scandaloasă după ce, recent, s-au întors la Chișinău din Afganistan doi cetățeni moldoveni, care fuseseră prizonieri acolo. Anterior, Dodon i-a cerut lui Putin să-i ajute să se întoarcă în patria lor. Evenimentul este de fapt o bucurie. Însă pentru că s-a întâmplat în cadrul campaniei electorale, acest lucru le-a permis adversarilor președintelui să vorbească despre tehnologiile electorale.
Dodon a fost acuzat că a jucat din nou împreună cu socialiștii (alegătorii nu-l separă pe președintele republicii de partidul pro-prezidențial). Comisia Electorală Centrală avea acum un alt motiv să facă o plângere la adresa șefului statului și a Partidului Socialiștilor.
Ziariștii ruși avertizează că vom avea la Chișinău un „maidan” ca la Kiev sau mai rău ca în 2009. Știu ei ce știu, dar nu știu ce știe Bucureștiul. „Dacă alegerile din Moldova vor fi deturnate, iar socialiștii, pentru care votează mai mult de jumătate din populația țării, socialiștii nu ajung la putere, Chișinăul va pleca după Kiev în UE și în NATO, iar Moscova va pierde o altă țară împreună cu cetățenii moldoveni, care simpatizează cu Federația Rusă. În același timp, Ministerul rus de Externe și-a exprimat îngrijorarea cu privire la implicarea Statelor Unite ale Americii în Campania electorală din Moldova, avertizând că acest lucru ar putea avea consecințe periculoase pentru această țară. Într-adevăr, americanii lucrează intens în Moldova, sperând să ne scoată din spațiul „nostru” tradițional. Și folosesc în acest scop orice mijloace, inclusiv și greșelile noastre”, îl amenință „Nezavisimaia Gazeta” pe Vova.
Obsedați de refacerea Imperiului Rus până la gurile Dunării, rușii nu pricep că este vorba de un joc mult mai vast, subteran, în care ei contează doar cât valora Ivan fără Turbincă. În marele joc geopolitic din triunghiul Washington-Ierusalim-Moscova, Republica Molotov este o așchie. Iar când spun Moscova, nu mă refer la Putin. Este vorba de mafia trans-națională, care mișcă bani și energii colosale, unde evreii joacă un rol esențial. Așa se explică de ce un oligarh ca Plahotniuk este agreat la Washington, când el este putred de corupt. Usatîi a făcut Partidul Nostru. Care „al nostru”, care noi? Ilan Șor și-a făcut un partid care îi poartă numele: Partidul Șor. Scurt! Nu vi se pare ciudat că exponenții aceste etnii au partide politice, care le poartă numele? Blocul Iulia Timoșenko, Partidul Poroșenko. Ilan Șor a făcut un adevărat chibuț la Orhei, iar anul trecut a organizat acolo manifestații de tip Phenian. Vinovat că a spălat multe miliarde de dolari din Rusia prin băncile lui, el este liber, arestat în viloiul personal. Și vin europarlamentari de-ai lui Moscovici la Orhei să vadă cât de grea este detenția strălucitorului în cetatea lui Ștefan cel Mare.
Iar Vladimir Filat rămâne la pușcărie fiindcă a primit sute de milioane de la… Ilan Șor. E adevărat, Filat le-a vândut aeroportul internațional de la Chișinău unor băieți de la Ierusalim, ca să aibă și ei o sinapsă strategică pentru situații dramatice în Orientul Mijlociu. Ilan Șor este prieten bun cu Avigdor Liberman, personaj-cheie în triunghiul de care am pomenit. Este vorba de un sistem mafiot, care a parazitat structura politică globală.
Avigdor (Victor) Lieberman s-a născut la 5 iunie 1958, la Chișinău, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, URSS, astăzi Republica Moldova). A avut o ascensiune fabuloasă și este primit la Chișinău în delir. Este un politician israelian de dreapta, originar din Basarabia, din mai 2016 ministrul apărării al Israelului. În trecut a fost ministrul de externe și viceprim-ministru al Israelului, între 31 martie 2009-2012, apoi din nou ministru de externe între noiembrie 2013 - mai 2015. El a fost deputat în Knesset și lider al partidului "Israel Beytenu" („Israelul - Casa Noastră”) care în anii 2012-2015 a fost unit temporar cu partidul "Likud" condus de premierul Beniamin Netaniahu, creând blocul "Halikud - Beytenu". În trecut, Lieberman a mai fost ministru al transporturilor și al infrastructurii, iar între noiembrie 2006 - 2008, în guvernul Ehud Olmert a fost ministru al afacerilor strategice și viceprim-ministru al statului Israel.
Avigdor Liberman este fiul lui Esther Markovna și al lui Lev Iankelevici Liberman. La naștere a primit numele de Evik în cinstea uneia din bunicile sale, Eva. Numele acesta a ajuns să fie înregistrat în documentele personale ca Evet. În Israel a optat pentru numele ebraic Avigdor, fiind cunoscut între familiari și ca Evet, în pronunție engleză. Tatăl, Lev, evreu basarabean, a fost până în 1940 (data anexării Basarabiei de către Uniunea Sovietică) cetățean român și a activat în mișcarea sionistă de tineret "Betar" la București. Întors la Orhei, în Basarabia, după instalarea în România a Statului Național-Legionar, a fost recrutat în timpul celui de-al doilea război mondial în Armata Sovietică, a fost rănit și luat prizonier la 5 iulie 1942 de către germani. Până la eliberarea din captivitate a fost internat, sub un nume fals (care i-a ascuns originea evreiască) în lagărul de prizonieri Kottwitz (azi Chotěvice) din regiunea Sudeților, apoi la Sankt Pölten. Ambii părinți ai lui Avigdor Liberman au fost deportați de regimul stalinist sovietic în Siberia, cu familiile lor. Lev Liberman a fost arestat și deportat în anul 1949. În anul 1953 s-a căsătorit cu Esther la Taișet în zona Irkuțk.La sfârșitul anului 1955 a fost eliberat din deportare și s-a întors la Orhei.
Student la Institutul de agronomie din Chișinău, Avigdor Liberman a lucrat un timp în cadrul Televiziunii din orașul Baku (Azerbaidjan). În anul 1978, la vârsta de 21 ani a emigrat împreună cu familia în Israel, unde și-a îndeplinit stagiul militar obligatoriu, obținând gradul de caporal. A obținut apoi o licență în relații internaționale și științe politice la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Pe vremea studenției s-a întreținut din munci ocazionale ca de pildă pe aeroportul Ben Gurion și ca paznic selector la un club de noapte.
În perioada 1983-1988, Liberman a contribuit la organizarea Forumului Sionist, formație politică a imigranților evrei din URSS și a fost membru al Consiliului Director al Corporației Economice din Ierusalim și secretar al filialei din Ierusalim al sindicatului Histadrut Ovdim Le'umit ("Uniunea Națională a Muncitorilor") legat de partidul Herut. Între anii 1993-1996 a activat în funcția de director general al Partidului Likud, apoi în perioada 1996-1997 a îndeplinit funcția de director general al Cancelariei primului-ministru.
Liberman este primit cu onoruri la Washington. La fel este primit și Plahotniuk, un individ care nici nu vrea să știe de România, unde a intrat cu nume fals - Ulinici. Pe cine mai miră că Victoria Nuland venea la Chișinău să discute cu… Plahotniuk, îl invita la CasaAlbă pe Plahotniuk, la Departamentul de Stat. Prin urmare, ce șanse are Maia Sandu sau Andrei Năstase, promovați de frații Țopa, doi fugari corupți, oploșiți prin Germania, căutați de procurori? Ce șanse are un plăvan ca Dodon să se bată cu Plahotniuk? Zero! Probabil că Traian Băsescu a înțeles complexitatea acestui triunghi, unde capitalul mafiot zburdă liber și subtil printre oamenii politici. Altfel, cum spălau ei zeci de miliarde de dolari la Chișinău, rafinați din sute de miliarde de ruble din Rusia?
Basarabia este bolnavă, la fel ca România, unde un individ cu minte de milițian, sfătuit de niște „silbersteini” de bine de la Ierusalim, pune totul pe butuci. Iremediabil bolnavă este Basarabia. Și pierdută. Un cătun în care mafia „rusă” a spălat 25-50 de miliarde de dolari prin băncile lui Șor, adică banii rușilor, iar rușii habar nu au de ce trăiesc atât de prost, dar dau vina pe dușmanul extern: America, România, Polonia, Țările Baltice... „landromatul” merge mai departe. Și nimeni nu poate face nimic. Numai Hristos poate aduce ordine aici, cu focul lui sacru. Sau poate rachetele NATO.
Urmează „Balul Satanei”, cum spune Sergiu Mocanu, cel mai exasperat român din Basarabia.
Și dacă omul are dreptate?
Viorel Patrichi
Pentru orășenii care au alergie la agricultură, diabrotica este un gândac afurisit, care a pătruns în România în anul 1996 dinspre vest. Deocamdată, se știe că atacă 22 de specii vegetale, dar mai ales porumbul. Gândacii mănâncă mătasea păpușilor și spicele de porumb, iar larvele foarfecă rădăcinile. Viermele vestic al rădăcinilor de porumb (Diabrotica virgifera virgifera Le Conte) vine din America de Nord. La fel ca filoxera care a fost adusă odată cu „via americană” și care a distrus soiurile indigene. Sincronismul economic este necesar, dar trebuie să fim pregătiți. Iar noi mai mereu ne scărpinăm a doua zi după boacănă…
Să nu creadă careva că am coșmaruri cu Occidentul, ca, mai nou, Adrian Severin, dar de-acolo nu vin numai lucrurile frumoase…
Diabrotica atacă și… politica. Mai ales în varianta ei răsăriteană. Această gânganie mutantă, de vest și de est, a devenit un rău transnațional. Supremul cocktail Molotov! Rezultatul se vede la Chișinău, dar și la București. Și dacă nu coroborăm faptele și interesele, nu mai înțelegem nimic.
Pe 24 februarie, vor fi alegeri în Republica Molotov, un stat artificial, rezultat în urma sinistrului pact sovieto-german. Un stat la fel de nejustificat ca Ucraina, căreia ucraineanul Nikita Hrușciov i-a atribuit teritoriile invadate de Stalin din România și din Polonia, dar și din Rusia (Peninsula Crimeea). De fapt, Republica Molotov se comportă la fel ca Ucraina: recent, i-a interzis lui George Simion să mai treacă Prutul, milițienii de la Chișinău au bătut niște parlamentari români, iar Dodon a dat un prikaz prin care i-a anulat cetățenia lui Traian Băsescu. În acest context, oare ce ar trebui să facă România cu colțatul Viktor Orban de la Budapesta, care joacă ceardașul prin Transilvania, inclusiv cu Papa? L-ar face pachet și l-ar arunca peste Tisa…
Cum spuneam, avem alegeri parlamentare la frații noștri vitregi. De ce vitregi? Fiindcă numai dacă am fi frați vitregi, România ar avea motiv să nu se implice în aceste alegeri. Când, de fapt, România este acasă la ea la Chișinău, la Vadu lui Vodă, la Cernăuți, la Hotin, la Herța sau la Cetatea Albă. Nu doar pentru că acolo majoritatea absolută o formează românii și că majoritatea au cetățenia română, inclusiv în Transnistria, ci pentru că stimularea elementului românesc dincolo de Prut este o chestiune de securitate națională. Cât timp vom tolera tot felul de cătune cu denumirea „Moldova” la răsărit de Prut, va exista un pretext că România poate fi și trebuie dezmembrată. Iar geopolitca ne impune starea de veghe între doi inamici ireductibili – Ucraina și Ungaria, cu umbra Rusiei plutind peste această placă tectonică din estul Europei.
Însă Liviu și ALDE Tăricelu au alte probleme: ei nu știu cum să-i dea la rădăcină mai abitir Codruței Kovesi, această dușmancă a poporului de pe malul Dâmboviței. Iar bâtlanul de la Cotroceni stă nemișcat printre coșcani de papură ca să nu semene cu cormoranul Traian…
Să vedem ce se întâmplă în Republica Molotov când România este bocită cu succes de Viorica Vasilica pe la Bruxelles.
Presa din Rusia are certitudini, la fel ca Putin: alegerile din Republica Molotov vor fi câștigate de Partidul Socialiștilor pentru că Igor Dodon s-a întins ca un limbric la picioarele lui Vladimir Vladimirovici Putin. Iar altfel nu se poate (nie mojnă, nie mojnă!).
Iată cum visează băieții de la Agenția TASS:
„Câștigătorul alegerilor va forma un guvern, iar alegătorii speră să pună capăt opoziției dintre președintele Igor Dodon și coaliția pro-europeană de guvernământ, care a fost creată în 2009 de Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), de Partidul Liberal și de Partidul Democrat din Moldova (PD).
Liderii lor, care au obținut sprijinul Washingtonului și al Bruxellesului, au promis o aderare rapidă la Uniunea Europeană, dar totul s-a transformat într-o serie de scandaluri de corupție și politice, într-o criză economică de aproape zece ani, ceea ce a redus numărul de susținători ai integrării europene de la 70% până aproape la jumătate. Și popularitatea partidelor de guvernământ a scăzut atât de mult, încât liberal-democrații și liberalii au refuzat să mai intre în noua cursă electorală”.
În realitate, s-au înscris în cursa electorală nouă partide politice, transmite Comisia Electorală Centrală din Republica Molotov, după cum urmează:
- Partidul Democrat din Moldova;
- Blocul electoral „ACUM Platforma DA și PAS”, cu Maia Sandu și Andrei Năstase pe primele locuri;
- Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, cu Vladimir Voronin în fruntea listei;
- Partidul Socialiştilor din Republica Moldova, cu Zinaida Grecianaia și cu Vlad Bătrîncea pe primele locuri;
- Partidul Politic „Șor”, cu Ilan Șor și Marina Tauber pe primele locuri;
- Partidul politic Mișcarea Populară Antimafie, cu Sergiu Mocanu și Daniela Bodrug pe primele locuri;
- Partidul Politic „Partidul Nostru”, al lui Renato Usatîi, cu Daniela Banaru pe primul loc;
- Partidul Național Liberal, cu Vitalia Pavlicenco pe primul loc;
- Partidul politic „VOINȚA POPORULUI”, cu Ștefan Urâtu pe primul loc.
Cu excepția Partidului Național Liberal, care are șanse mici, unioniștii nu vor fi reprezentați la acest scrutin. Partidul Unităţii Naţionale, condus de Anatol Şalaru, fostul ministru al Apărării și al Transporturilor, nu va participa la alegerile parlamentare din 24 februarie. Igor Dodon și Vladimir Plahotniuk au făcut tot posibilul ca Traian Băsescu, președintele de onoare al acestui partid, să nu mai primească cetățenia Republicii Molotov. Și șansele unioniștilor s-au redus. Decizia de a nu participa la scrutinul din 2019 a fost luată de Consiliul Republican al partidului, la care a participat şi Traian Băsescu, preşedintele de onoare al PUN, fostul lider de la Cotroceni. Anatol Şalaru afirmă că participarea PUN în alegeri ar fi divizat electoratul pro-european şi cel unionist, ceea ce le va oferi mari şanse de câştig partidelor de stânga. Triumful stângii ar avea urmări grave, printre care federalizarea Republicii Moldova sau interzicerea dublei cetăţenii, a spus Anatol Şalaru.
Dacă Traian Băsescu nu ar fi renunțat la „proiectul național” (reîntregirea națională), Plahotniuk și Dodon, animați de același principiu patriotic („Vreu s-o mai țîu oleacî…”), ar fi scos PUN în afara legii și i-ar fi interzis pe unioniști. Numai că, fără sacrificii, nu se poate regenera „proiectul național”.
Este evident eșecul politicii pe care a dus-o România peste Prut. Mai précis, este evidentă lipsa oricărei politici, având în vedere că Partidul Democrat al lui Plahotniuk este aliat cu Partidul Social Democrat al lui Liviu Dragnea. La prima vedere, lucrurile așa stau, dar situația este mult mai complexă, cu determinări profunde și multiple. Și abia aici intră diabrotica în scenă, sub măturoiul lui Ivan Turbincă.
Agenția TASS trage clopotul mai departe:
„…aproape toate sondajele arată că Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), de opoziție, care îl susține pe Dodon, este favoritul alegerilor. PSRM este în favoarea restabilirii relațiilor cu Rusia și criticării aspre a guvernului. Pentru PSRM sunt gata să voteze jumătate din alegători.
Împreună cu socialiștii, pentru încă două partide este garantată intrarea în Parlamentul de la Chișinău: Partidul Democrat din Moldova, aflat la putere, și blocul electoral "Acum", format de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), de dreapta, și Partidul Platformei "Demnitate și Adevăr" (DA), condus de Maia Sandu și de Andrei Năstase, ambele părți fiind în favoarea integrării în UE, a relațiilor mai strânse cu NATO, a consolidării cooperării cu Statele Unite ale Americii.
Printre candidații Blocului Acum, se află și câțiva suporteri ai unirii cu România. Liderii lor îi sperie pe alegători cu „primejdia rusească”, însă, în ciuda atitudinilor ideologice generale, se critică dur unul pe altul în lupta pentru cucerirea simpatiei electoratului de dreapta.
Democrații posedă o resursă administrativă puternică, ei controlează Guvernul, agențiile de aplicare a legii, autoritățile locale și majoritatea mass-mediei. La rândul lor, Maia Sandu și Andrei Năstase îl critică pe oligarhul moldovean Vladimir Plahotniuk, care este și liderul PDM, acuzându-l de corupție, de fărădelegi, pentru că a compromis politica de integrare europeană. Ei fac plângeri contra lui la Washington și la Bruxelles. Ca urmare, în toamna anului 2018, UE a refuzat sprijinul financiar, acordat guvernului democrat, acuzându-l de persecutarea opoziției și că nu vrea să lupte împotriva corupției.
Nemulțumirea Bruxelles-ului a fost cauzată, de asemenea, de trecerea la un sistem electoral mixt, inițiat de PDM, prin care 50 de deputați, ca și mai înainte, sunt aleși pe listele de partid, dar restul de 51 sunt aleși în circumscripții electorale cu un singur membru. Liderii "Acum" susțin că acest lucru va permite partidului de guvernământ să-și păstreze puterea în detrimentul deputaților cu mandat unic. Ei au atras atenția UE și Statelor Unite ale Americii că, după ce au primit doar 19 mandate în alegerile din 2014, democrații au reușit să formeze majoritatea în Parlamentul de 101 locuri, în detrimentul a 35 de deputați – care au fugit din alte facțiuni”.
Speranța gheboasă că va câștiga Dodon alegerile este suferința norodul post-sovietic.
Așa că Dodon susține că, dacă niciun partid nu va obține o majoritate în parlament, socialiștii vor negocia o coaliție cu deputații care împărtășesc principiile lor - întărirea statalității moldovenești, consolidarea neutralității, conform Constituției, urmărirea unei politici echilibrate pentru restabilirea relațiilor cu Rusia, cooperarea cu UE, cu Uniunea Economică Eurasiatică, cu țările vecine. O scaldă din nou, între est și vest.
În același timp, James Petit, ambasadorul SUA în Republica Moldova, care și-a epuizat mandatul anul trecut, a declarat deschis că Washingtonul dorește să păstreze coaliția pro-europeană după alegeri.
O coaliție între Plahotniuk și Andrei Năstase cu Maia Sandu va fi contra naturii. O alianță între Dodon și Plahotniuk este mai aproape de adevăr. Dacă negocierile pentru coaliție vor eșua, vor fi alegeri anticipate.
Cel mai autentic român de la Chișinău, care a rămas în lupta de la Chișinău, este Sergiu Mocanu, cu Mișcarea Anti-Mafia. Însă fără sprijin, nu va reuși mare lucru. „Fără o legendă românească, nu vom putea face nimic”, avertizează Sergiu Mocanu, pentru care Dodon este „prostul satului” și nu greșește. Și pe Anatol Șalaru l-au înțeles foarte puțini.
Să vedem ce spune ziarul „Nezavisimaia Gazeta”:
„Cu fiecare nouă campanie electorală din țările post-sovietice, se îngustează cercul prietenilor Rusiei. Nu mai ajută la nimic nici istoria comună, nici conviețuirea într-un singur stat, nici absența barierelor lingvistice. Este un nonsens? Mai degrabă este o realitate, a cărei creație ne-o datorăm nouă înșine. Anul acesta, în spațiul care, până recent, era considerat o zonă de influență tradițională a Rusiei, vor avea loc alegeri parlamentare în Republica Moldova (24 februarie) și alegeri prezidențiale în Ucraina (31 martie). Le influențăm noi? Bineînțeles”.
Iată aici, expusă succint, propaganda imperială nostalgică a noului imperiu rus într-un ziar perceput drept european, mai liberal decât alte ziare rusești pe continent. Dacă jurnaliștii ruși nu acceptă nici acum că Moscova a invadat și a cucerit teritorii care nu-i aparțineau, ce mai putem spune despre politicienii ruși?
Și mai departe: „Influențăm alegerile din Ucraina - prin propaganda presei rusești, în Moldova - datorită asistenței acordate acestei țări. De exemplu, la cererea președintelui moldovean Igor Dodon, adresată lui Vladimir Putin, începând cu 1 ianuarie, Federația Rusă a început să permită mărfurilor moldovenești să intre pe teritoriul său fără taxe vamale.
În plus, muncitorii migranți moldoveni, care au încălcat regulile de ședere în țara noastră, au fost amnistiați. Acest lucru a fost bine primit de majoritatea populației moldovenești, care a avut oportunitatea să lucreze în Rusia, precum și de a tranzacționa în condiții preferențiale. Cu toate acestea, Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova (RM) a privit aceste gesturi ale bunăvoinței de la Moscova ca acțiuni preelectorale, menite să sprijine Partidul Socialiștilor, pro-rus, condus informal de președintele Igor Dodon.
Comisia Electorală Centrală a emis un avertisment oficial către Partidul Socialiștilor pentru utilizarea resurselor administrative prezidențiale în campania electorală. Comisia Electorală Centrală i-a reamintit președintelui Dodon că trebuie să fie independent, apolitic și să nu se amestece în campania electorală. În plus, Comisia Electorală Centrală a apelat la administrația rețelei sociale „Odnoklassniki”(„Colegii de clasă”! – nota red. VP), cu solicitarea de a elimina publicitatea amnistierii pentru cetățenii moldoveni, care au încălcat legea imigrației din Rusia, reclamă unde apar președintele Vladimir Putin și Igor Dodon, președintele Republicii Moldova”.
Pentru o culpă imaginară, trei tribunale de la Chișinău au anulat alegerea lui Andrei Năstase în funcția de primar al Chișinăului. S-au făcut presiuni mari pentru înlăturarea unioniștilor din campania electorală. Traian Băsescu a rămas fără cetățenie prin decretul lui Igor Dodon. Partidul Socialiștilor a încălcat grav legea electorală și Vladimir Plahotniuk nu face nimic pentru eliminarea socialiștilor din cursă. Să înțelegem că are un alt as în mânecă – primarii Partidului Democrat? Oricum, bolșevicii lui Dodon nu vor câștiga alegerile.
De fapt, președintele Republicii Moldova a fost acuzat că își folosește influența în interesul unuia din concurenții electorali (Partidul Socialiștilor).
Comisia Electorală Centrală a precizat că Partidul Socialiștilor a încălcat legea prin utilizează resurselor administrației prezidențiale, inclusiv fondurile nedeclarate. De asemenea, Comisia Electorală Centrală consideră că președintele "transmite propriul rating Partidului Socialiștilor".
Comisia Electorală Centrală a emis un avertisment la adresa socialiștilor, a recomandat partidului lor să se distanțeze de președinte și să nu participe la evenimente organizate de șeful statului. Dacă după primul avertisment, urmează alte două avertismente, Comisia Electorală Centrală poate să elimine Partidul Socialiștilor din lupta electorală. Igor Dodon a spus că nu exclude înlăturarea unuia din participanții la alegeri, inclusiv a socialiștilor. În acest caz, crede el, alegătorii vor ieși pe străzi.
Și fără așa ceva, campania electorală a devenit aproape scandaloasă după ce, recent, s-au întors la Chișinău din Afganistan doi cetățeni moldoveni, care fuseseră prizonieri acolo. Anterior, Dodon i-a cerut lui Putin să-i ajute să se întoarcă în patria lor. Evenimentul este de fapt o bucurie. Însă pentru că s-a întâmplat în cadrul campaniei electorale, acest lucru le-a permis adversarilor președintelui să vorbească despre tehnologiile electorale.
Dodon a fost acuzat că a jucat din nou împreună cu socialiștii (alegătorii nu-l separă pe președintele republicii de partidul pro-prezidențial). Comisia Electorală Centrală avea acum un alt motiv să facă o plângere la adresa șefului statului și a Partidului Socialiștilor.
Ziariștii ruși avertizează că vom avea la Chișinău un „maidan” ca la Kiev sau mai rău ca în 2009. Știu ei ce știu, dar nu știu ce știe Bucureștiul. „Dacă alegerile din Moldova vor fi deturnate, iar socialiștii, pentru care votează mai mult de jumătate din populația țării, socialiștii nu ajung la putere, Chișinăul va pleca după Kiev în UE și în NATO, iar Moscova va pierde o altă țară împreună cu cetățenii moldoveni, care simpatizează cu Federația Rusă. În același timp, Ministerul rus de Externe și-a exprimat îngrijorarea cu privire la implicarea Statelor Unite ale Americii în Campania electorală din Moldova, avertizând că acest lucru ar putea avea consecințe periculoase pentru această țară. Într-adevăr, americanii lucrează intens în Moldova, sperând să ne scoată din spațiul „nostru” tradițional. Și folosesc în acest scop orice mijloace, inclusiv și greșelile noastre”, îl amenință „Nezavisimaia Gazeta” pe Vova.
Obsedați de refacerea Imperiului Rus până la gurile Dunării, rușii nu pricep că este vorba de un joc mult mai vast, subteran, în care ei contează doar cât valora Ivan fără Turbincă. În marele joc geopolitic din triunghiul Washington-Ierusalim-Moscova, Republica Molotov este o așchie. Iar când spun Moscova, nu mă refer la Putin. Este vorba de mafia trans-națională, care mișcă bani și energii colosale, unde evreii joacă un rol esențial. Așa se explică de ce un oligarh ca Plahotniuk este agreat la Washington, când el este putred de corupt. Usatîi a făcut Partidul Nostru. Care „al nostru”, care noi? Ilan Șor și-a făcut un partid care îi poartă numele: Partidul Șor. Scurt! Nu vi se pare ciudat că exponenții aceste etnii au partide politice, care le poartă numele? Blocul Iulia Timoșenko, Partidul Poroșenko. Ilan Șor a făcut un adevărat chibuț la Orhei, iar anul trecut a organizat acolo manifestații de tip Phenian. Vinovat că a spălat multe miliarde de dolari din Rusia prin băncile lui, el este liber, arestat în viloiul personal. Și vin europarlamentari de-ai lui Moscovici la Orhei să vadă cât de grea este detenția strălucitorului în cetatea lui Ștefan cel Mare.
Iar Vladimir Filat rămâne la pușcărie fiindcă a primit sute de milioane de la… Ilan Șor. E adevărat, Filat le-a vândut aeroportul internațional de la Chișinău unor băieți de la Ierusalim, ca să aibă și ei o sinapsă strategică pentru situații dramatice în Orientul Mijlociu. Ilan Șor este prieten bun cu Avigdor Liberman, personaj-cheie în triunghiul de care am pomenit. Este vorba de un sistem mafiot, care a parazitat structura politică globală.
Avigdor (Victor) Lieberman s-a născut la 5 iunie 1958, la Chișinău, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, URSS, astăzi Republica Moldova). A avut o ascensiune fabuloasă și este primit la Chișinău în delir. Este un politician israelian de dreapta, originar din Basarabia, din mai 2016 ministrul apărării al Israelului. În trecut a fost ministrul de externe și viceprim-ministru al Israelului, între 31 martie 2009-2012, apoi din nou ministru de externe între noiembrie 2013 - mai 2015. El a fost deputat în Knesset și lider al partidului "Israel Beytenu" („Israelul - Casa Noastră”) care în anii 2012-2015 a fost unit temporar cu partidul "Likud" condus de premierul Beniamin Netaniahu, creând blocul "Halikud - Beytenu". În trecut, Lieberman a mai fost ministru al transporturilor și al infrastructurii, iar între noiembrie 2006 - 2008, în guvernul Ehud Olmert a fost ministru al afacerilor strategice și viceprim-ministru al statului Israel.
Avigdor Liberman este fiul lui Esther Markovna și al lui Lev Iankelevici Liberman. La naștere a primit numele de Evik în cinstea uneia din bunicile sale, Eva. Numele acesta a ajuns să fie înregistrat în documentele personale ca Evet. În Israel a optat pentru numele ebraic Avigdor, fiind cunoscut între familiari și ca Evet, în pronunție engleză. Tatăl, Lev, evreu basarabean, a fost până în 1940 (data anexării Basarabiei de către Uniunea Sovietică) cetățean român și a activat în mișcarea sionistă de tineret "Betar" la București. Întors la Orhei, în Basarabia, după instalarea în România a Statului Național-Legionar, a fost recrutat în timpul celui de-al doilea război mondial în Armata Sovietică, a fost rănit și luat prizonier la 5 iulie 1942 de către germani. Până la eliberarea din captivitate a fost internat, sub un nume fals (care i-a ascuns originea evreiască) în lagărul de prizonieri Kottwitz (azi Chotěvice) din regiunea Sudeților, apoi la Sankt Pölten. Ambii părinți ai lui Avigdor Liberman au fost deportați de regimul stalinist sovietic în Siberia, cu familiile lor. Lev Liberman a fost arestat și deportat în anul 1949. În anul 1953 s-a căsătorit cu Esther la Taișet în zona Irkuțk.La sfârșitul anului 1955 a fost eliberat din deportare și s-a întors la Orhei.
Student la Institutul de agronomie din Chișinău, Avigdor Liberman a lucrat un timp în cadrul Televiziunii din orașul Baku (Azerbaidjan). În anul 1978, la vârsta de 21 ani a emigrat împreună cu familia în Israel, unde și-a îndeplinit stagiul militar obligatoriu, obținând gradul de caporal. A obținut apoi o licență în relații internaționale și științe politice la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Pe vremea studenției s-a întreținut din munci ocazionale ca de pildă pe aeroportul Ben Gurion și ca paznic selector la un club de noapte.
În perioada 1983-1988, Liberman a contribuit la organizarea Forumului Sionist, formație politică a imigranților evrei din URSS și a fost membru al Consiliului Director al Corporației Economice din Ierusalim și secretar al filialei din Ierusalim al sindicatului Histadrut Ovdim Le'umit ("Uniunea Națională a Muncitorilor") legat de partidul Herut. Între anii 1993-1996 a activat în funcția de director general al Partidului Likud, apoi în perioada 1996-1997 a îndeplinit funcția de director general al Cancelariei primului-ministru.
Liberman este primit cu onoruri la Washington. La fel este primit și Plahotniuk, un individ care nici nu vrea să știe de România, unde a intrat cu nume fals - Ulinici. Pe cine mai miră că Victoria Nuland venea la Chișinău să discute cu… Plahotniuk, îl invita la CasaAlbă pe Plahotniuk, la Departamentul de Stat. Prin urmare, ce șanse are Maia Sandu sau Andrei Năstase, promovați de frații Țopa, doi fugari corupți, oploșiți prin Germania, căutați de procurori? Ce șanse are un plăvan ca Dodon să se bată cu Plahotniuk? Zero! Probabil că Traian Băsescu a înțeles complexitatea acestui triunghi, unde capitalul mafiot zburdă liber și subtil printre oamenii politici. Altfel, cum spălau ei zeci de miliarde de dolari la Chișinău, rafinați din sute de miliarde de ruble din Rusia?
Basarabia este bolnavă, la fel ca România, unde un individ cu minte de milițian, sfătuit de niște „silbersteini” de bine de la Ierusalim, pune totul pe butuci. Iremediabil bolnavă este Basarabia. Și pierdută. Un cătun în care mafia „rusă” a spălat 25-50 de miliarde de dolari prin băncile lui Șor, adică banii rușilor, iar rușii habar nu au de ce trăiesc atât de prost, dar dau vina pe dușmanul extern: America, România, Polonia, Țările Baltice... „landromatul” merge mai departe. Și nimeni nu poate face nimic. Numai Hristos poate aduce ordine aici, cu focul lui sacru. Sau poate rachetele NATO.
Urmează „Balul Satanei”, cum spune Sergiu Mocanu, cel mai exasperat român din Basarabia.
Și dacă omul are dreptate?
Viorel Patrichi
marți, 9 octombrie 2018
România lucrului țapăn făcut Spânzurătoarea lui Liviu Dragnea sau lungul drum până la „Mumu, PSD!”…
 |
| Liviu, la toartă cu Maioru... generalul maior adică.Păcat că nu se vede cum o alerga el pe Lauruța cu șoriciu fript, ca să ne spună apoi nouă, proștilor, cum luptă el contra binomului și a statului paralel... Vreme de beție politicianistă. |
Spânzurătoarea lui
Liviu Dragnea
sau lungul drum până
la „Mumu, PSD!”…
”Dragă Viorica, nu
ai cum să le pui căluș la gură la toţi, nu ai cum să îi educi
pe toți neaveniții din politică, mai sunt și tâmpiți, mai sunt
şi demenți”.
(Autoportret de
Costache Anton Tăricelu)
Pe când eram tânăr
şi nebun, la fel ca acum, dar la TINERETUL LIBER, şefa mea era Anca
Munteanu. Cea mai deşteaptă şefă pe care am avut-o în cap
vreodată... Şi-mi zice într-o zi prin 1991: "Ai început
să-ţi dai drumul... Scrie acum cât mai poţi scrie liber pentru că
nu va mai dura mult şi n-ai să mai poţi..." M-a supărat.
"Cum adică, eu de asta am ieşit cu arma în mână contra
comuniştilor (şi eu fusesem secretar de partid-3...), ca să vină
un troglodit să-mi intre cu bocancii în gânduri?!" A intuit
corect, iar eu habar nu aveam ce urma să se întâmple cu presa mare
din România. Abia intrasem în mirajul libertăţii de exprimare.
Diriguitorii de opinie au îngropat-o. Acum îi avem drept repere
profesionale pe martorii Varanului. Atât aţi putut, asta aţi
făcut. Bucuraţi-vă! Am ajuns coteii democraţiei...
Sigur, există
procurori corupți, judecători captivi. Nu toți. Am mai spus-o. Dar
avem organe plătite regește ca să-i prindă. Alții la rând, pănă
găsim oameni normali, cu instincte normale în serviciul
cetățeanului. Altfel nu ne normalizăm. S-a furat prea mult ca să
dăm vina numai pe procurori. Corupția din justiție începe de la
grefier, știu bine.
Parcă este un
blestem... Mă uit la toaşu Dorneanu şi la prestaţia dumisale de
conservă adormită a mafiei roşii printre halatele vişinii de la
Curtea Constituţională cea mai supremă şi parcă mă încearcă
frisoanele iepocii dă aur, tovarăşi. Deci mofetele acelea în
halate vişinii constată că există un conflict constituţional
între preşedintele României şi ministrul Justiţiei. Concluzia:
Kovesi trebuie destituită. Ăştia ne cred idioţi la fel ca Nicolae
Ceauşescu. Ce încredere să mai am eu în Curtea Constituţională
a României? Bine, eu am îmbătrânit, dar ce încredere să mai
aibă un tânăr în Curtea Constituţională a României? Curtea
Constituţională a încălcat Constituţia pe care trebuie s-o
vegheze, fraţilor! Politrucii lui Ion ILiescu au furat de-au zvântat
în ţara asta trei decenii şi de vină este o femeie, oricât de
diabolică ar fi ea...
PSD atacă sentinţa
dată contra Elenei Udrea!
Şoc! Pară şi foc!
Era de aşteptat! Am spus noi! Începe ofensiva! Jos statul paralel!
Pesedeii fac mare
miting de protest contra abuzurilor comise în justiţie. Pentru
prima dată, văd cât de aristocratică este solidaritatea
transpartinică din România. Partidu lu Mukles a făcut şi abecedar
pentru demonstranţii care vor huidui sentinţa dată contra Elenei
Udrea. Fiindcă ea a rămas singura vinovată printre corupţi. Toţi
au fost eliberaţi: unii au intrat în Uniunea Scriitorilor lui Niky
Manolescu şi au scăpat datorită talantului lor, alţii au stat la
vilă personală, ceilalţi nu au dat cu nasul prin mucegaiurile de
la Jilava. Nepotu Mătuşii Tamara e tot mai Hollywood, Victoraş
Ponta, pupilu dumisale, a fost spălat, Miky Şpagă este un băiat
minunat, fustangiii Dragnea şi Tăricelu sunt în curs de
pre-spălare, poate şi degerminare, Şova şi armeanul cel diştept
s-au salvat cu mirul, maimuţa de la Constanţa s-a căţărat în
baobabul din Madagascar ca să-i vedem inteligenţa în toată
splendoarea de popor ales, băieţii care ne consiliază liberi vor
fi şi ei... La Curtea Constituţională, avem şi judecători
penali, plătiţi cu salarii cosmice contra Constituţiei, şogunul
Putorfel Toader a stat şi el 10 ani la Curte, chiar dacă trebuia să
ia leafă grasă doar 9 ani. Și ce dacă?... Cine rămâne pentru
pârnaie? Blonda Norvegiană! Eu nu zic că n-o fi pus şi ea boticu
ei pufos, dar orişîcât, este un abuz din partea statului paralel.
Deci toate babele de la Videle vor huidui şi vor striga "Libertate
pentru Elena Udrea! Jos labele de pe dânsa!" Va veni acolo
însuşi păstorul Gâdea, gealatul minţii de partid unic... Va fi
halima! Merg şi eu pentru Elena Udrea, ţucu-i, pufui pufu ei!
Sigur, ne-am dat noi de ceasul morţii până după miezul nopţii,
am votat atunci în Parlament până am făcut scurtă la mâini, dar
acum s-a terminat. Trebuie să fim cu ea! Dacă voia s-o miruim şi
pe ea, altfel se punea problema acum, nu mai trebuia să ieşim...
Viorica Vasilica este
primul şef de guvern (şi femeie), din istoria patriei, care
protestează sub balconul propriului executiv. A mai fost unul
Dimitrie Sturza prim-ministru în alt veac, la fel de neaoş. Când
începea şedinţa Consiliului de Miniştri, Sturza se băga sub masă
şi cânta cocoşeşte. Acela era bun de legat, dar nu e cazul... Să
vedem cum cântă Viorica.
Mă tot întreabă unii
prieteni la ce mă refer când spun că mulţi români privitori la
Gîdea şi la Ciuvică suferă de sindromul macacului roz dintr-un
banc foarte reuşit. Se zice că melcul alerga mânios prin pădure:
dîgîdîm- dîgîdîm- dîgîdîm- dîgîdîm! Se întâlneşte cu
vulpea. "Mă melcule, mă, ce tot alergi tu aşa, mă?!"
"Cum, nu ştii?! Vine DNA-au!" "Şi ce dacă vine
DNA-au, mă nebunule?" "Păi ăştia te leagă şi pe urmă
verifică: io - cocchilie, nevastă-mea - cocchilie, fi-miu
cocchilie..." "Da, bă, ştii că ai dreptate? Eu -
vizuină, bărbatu-meu - vizuină, fi-mea - vizuină... Merg şi eu
cu tine", spune şireata şi se pun amândoi pe fugă. Şi dau
de urs. "Mă melcule, mă, ce tot alergi tu aşa, mă?!"
"Cum, nu ştii?! Vine DNA-au!" "Şi ce dacă vine
DNA-au, mă nebunule?" "Păi ăştia te leagă mai întâi
şi pe urmă verifică: io - culbec, nevastă-mea - culbec, fi-mea -
culbec..." "Da, bă, ai dreptate. Io - bârlog, ursoaica -
bârgol, ăia micii - bârlog... Merg şi eu cu voi." Şi
aleargă ei aşa până ajung la un macac roz. Melcul l-a convins
rapid să fugă şi el de groaza DNA. Şi-a alergat bietul macac după
ei până a scos limba. Şi s-a oprit. "Ia stai, bă, o leacă,
da de ce tot fug io de DNA? Io - în curu gol, nevastă-mea - în
curu gol, fi-mea - în curu gol..."
Vorba lui Liviu Dragnea
din buza bârlogului: "Mii, zeci de mii de români au dosar la
DNA şi habar n-au!"
Din fericire, macacul
roz a înţeles...
Să mă ierte cei care
ştiau bancul!
Dar să mă ierte și
DNA pentru că eu am rămas în urmă cu informațiile: de un an,
procurorii nu au mai săltat pe nimeni…
Oare de ce?
Eu nu sunt pornit
contra nimănui, așa, din senin. Nici contra etniilor alese de
destin nu pot fi fiindcă nu am fost niciodată xenofob. Desigur,
păstrând proporțiile, Vintilă Brătianu, fratele lui Ionel I.C.
Brătianu, avea un obicei: dacă cineva înjura România sau națiunea
română la grămadă în fața lui, rupea relațiile de pălărie,
nu-i mai răspundea nici la „Bună ziua!”. Eu, când știu cum
era țara mea înainte de 1990, cu toate nenorocirile ei, când știu
că Nicolae Ceaușescu, pe care l-am urât în deceniul groazei, ca
majoritatea românilor, a fost împușcat de Ion Iliescu, adoptat de
el, „pentru subminarea economiei naționale”, când mă uit ce
s-a ales de avuția noastră națională după 1990 din cauza
urmașilor lui Ilici, nu pot avea altă atitudine. Nu pentru asta am
pus eu mâna pe kalașnikov pe 22 decembrie 1989. Și nu m-a chemat
nimeni. Ion Iliescu și Liviu Dragnea au avut majorități
parlamentare absolute și puteau face orice, scară la cer puteau
face penbtru România, nimeni nu putea să se opună proiectelor lor.
Mai are rost să întreb ce au făcut? Un lucru banal: irigațiile.
Doi hridologi au condus România după 1990: Ion Iliescu și
Tăriceanu, iar Dunărea noastră curge în Mare... Au avut sute de
miliarde pe mână și ei nu pot spune că au făcut măcar o fabrică
de lumânări sau de cuie. Cel puțin, mult-hulitul Traian Băsescu
n-a avut niciodată măcar majoritatea simplă în Parlament. A
inventat „soluții imorale” la plesneală și sigur că plesneau
toate pe la cusături. A supervizat mai multe strategii: pentru
agricultură, sănătate, învățământ, securitate națională
etc. Nu a putut să scoată măcar o lege prin Parlament pe aceste
direcții vitale pentru țară.
Eu nu am spus că PSD
trebuie să plece de la guvernare. Au câștigat alegerile. Să facă
treabă, dar să nu pună acolo indivizi sub nivelul lui Emil Bobu.
Ceaușescu cel cu patru clase punea în conducerea fabricilor, a
institutelor și a IAS-urilor numai oameni bine pregătiți
profesional, evident, după 1970. Nu te poți juca de-a țara, să
urci în vârful parului fără nicio viziune de construcție
statală.
Și pot detalia. Pot
discuta și cu Liviu Dragnea, cu argumente, de exemplu, despre
politica de cadre în PSD, unde cunosc oameni cu înaltă pregătire
profesională, dar marginalizați, inclusiv despre „statul
paralel”, despre „prosperitate, nu securitate”... Prosperitatea
cui, securitatea cui? Nu este posibil să ajungem la prosperitate
fără securitate națională, fiindcă așa este corect și modern.
Nu ne interesează „statul minimal”, cum debita Dinu Patriciu, ca
să aflăm abia acum că derbedeul a preluat inclusiv banii pe care
Muamar el-Gaddafi i-a dat pentru statul român, sau banii de la
kazahi pe care i-a iertat de datorie Victor Ponta. Cu mandat de la
cine? Am argumente pentru o noapte de Fetească Neagră, dacă veți
vrea...
La oricine îi e frică
de dosare, Viorică!...
Nu a spus chiar așa...
A zis așa: ”Oricine îi e frică de un dosar penal”. Cum să-i
faci dosar penal pentru trădare națională unei asemenea ființe
care este mai amorală decât un brusture? Că nici Banca Monetară
nu-i poate plăti cauțiunea. Comanditarul trebuie căutat la gâlci,
să explice el de ce a urmat sfatul unui consilier, așa di ales șî
di băiet bun, ca să mute ambasada la Ierusalim, fără să-l
întrebe pe ficusul din vârful Dealului.
Pe când pe Viorica o
chinuiesc amintirile din gramatica de clasa a II-a, nu de-a IV-a. Cum
s-o condamni pe ea pentru lezgramaticae, când noi, gazetarii, scriem
frecvent cu titluri de-o șchioapă „Cui îi e frică de...”.
Pentru mulți, nu există formele neaccentuate ale pronumelui
personal, acordul adjectivului cu substantivul în genitiv-dativ etc.
„Importanța cărții citită” este o formă care apare frecvent
la absolvenții facultății de sub coada leului, în loc de
„Importanța cărții citite”.
Mai anțărț,
măiestrul Ion Cristoiu era fascinat la o televiziune că moldovenii
nu știu că „dânsul” este pronume de politețe. „Cum să spui
„vezi să nu calci pe dânsul!”?”, se mira măiestrul găinilor
care fată pui vii, pe care îi și alăptează. Adică, ele,
găinile. Și era siderat pentru descoperirea lui. Moldovenii știu
însă corect că „dânsul” este pronume personal, dar
moldoveanul Ion Cristoiu nu știe.
Și-atunci, mai bine
s-o lăsăm pe Viorica să ne ducă-n gard, cu tot cu gramatică...
Ce mai contează un par la un car de oale...
Sau contează?
Un profitor al
revoluției fiscale!
Despre mine e vorba. Eu
am profitat cu neobrăzare de revoluția fiscală a lui Liviu
Dragnea. Mă simt ultimul om...
În 2016, am avut niște
colaborări pe drepturi de autor - vreo 2.000 de lei pe lună. În
martie 2018, mi-a venit o somație de plată de la ANAF Sectorul 2 că
trebuie să dau înapoi 45.200 de lei! Adică aproape jumătate de
milliard de lei vechi! Precizez că angajatorii mi-au oprit corect și
legal toate impozitele și taxele, dar mi se cerea și mie să fac
declarație de venit. Iar eu tot fac declarații de venit de prin
2001.
Mă duc la ANAF
Sectorul 2. Îi explic unei morse că nu am luat niciodată 45.200 de
lei. Ei își pot imagina cam ce venit ar fi trebuit să am din
drepturi de autor, ca să plătesc un asemenea impozit? „Se
rectifică, se rectifică!” Peste o lună, primesc altă somație
de plată într-un plic funebru de la ANAF: 16.800 de lei! Mă duc
din nou și dau de-o blondă tinerică. „Îmi pare rău, ați
calculat greșit din nou. Am eu față de Rareș Bogdan? Dar de
Banciu am?”. Și se uită fătuca la mine lung și duios: „Eroare
de soft...” „Domnișoară, eu n-am dormit azi-noapte! Nu vă
încearcă așa. o părere de rău, un regret, o scuză din partea
instituției?...” Nu, n-o încerca nimic pe ea fiindcă dormise,
era odihnită bine. Așa i-a educat statul mafiot: noi, oamenii
obișnuiți, suntem niște infractori ab initio! La ANAF, nu există
un asemenea vocabular. Există doar somații într-un limbaj de lemn,
pe care îl înțeleg doar ei. Le-am spus să scrie omenește pe
adresele trimise către popor. Și să renunțe la plicurile de
doliu. Am făcut o contestație scrisă către însuși marele șef
al ANAF, prin care îi rugam să-mi arate ce calcul au făcut ei ca
să le iasă asemenea sume astronomice. Peste 20 de zile, îmi
răspunde însuși marele șef de la ANAF: „Trebuie să plătiți
568 de lei”. Fără nicio altă explicație. Mă duc din nou la
ANAF și îi rog să-mi arate cum calculează ei 16% din drepturile
mele de autor pe anul 2016. „Colega mea care se ocupă de dosarul
dumneavoastră nu este la serviciu”, mă pune la colț altă
contabilă. I-am spus că nu pot plăti nici 568 de lei. Peste două
săptămâni, mai primesc un plic de tifos exantematic: „Trebuie să
plătiți 407 lei”. Este ultimul plic pe care l-am primit și mă
duc iar. „L-ați contrazis pe șeful dumneavoastră. El a zis să
dau 568 de lei și acum am rămas să plătesc 407 lei. Nu mi-ați
arătat cum extrageți 16% din drepturile mele de autor”. „Colega
noastră tot nu a venit...”
Mă bate gândul să
plătesc pentru că am profitat destul. ia gândiți-vă cu cât am
păcălit eu statul dacă trebuia să plătesc 45.200 de lei și voi
da numai 407 lei! Orice profit are o limită a bunului simț.
Mai ales că, estimp,
îl văzui pe Liviu Dragnea din Deliorman la mitingul marilor
speranțe în lupta contra statului paralel: „Ziariștii cu
batistuță nu-și pot justifica veniturile!” M-a băgat în
negură.
Toată noaptea m-am
frăsuit: ce-a vrut să zică popândăul de la Smîrdioasa cu
batistuța? Nu cumva s-a gândit la ce știam noi?...
Într-o zi cu două
dimineți triste, Sorin Ovidiu Vântu i-a convocat la flocăială pe
subalternii lui. I se zburlise mustața tot încercând să-și
aprindă trabucul și ăla nu și nu. Se supărase pe Strada Doctor
Koch din Roman și nu-i plăcea nimic. „Pentru banii pe care vi-i
dau, ar trebui să-mi sugeți ... prin batistă. Cu filigran!” I
s-a aprins trabucul brusc și era mai relaxat. „Și voi ce-ați
spus?”, l-am întrebat pe un prieten care fusese la dezbatere...
„Ce mai era de spus?”...
E clar, Dragnea știe
argoul politic în raport cu ziariștii, rudele noastre sărace, care
ne ling din palmă, fire-ar ai dracu de nehaliți! (Ei nu ne scot din
„nehaliți”...). Știa expresia.
Noroc că m-a luminat a
doua zi colegul meu Arpike: „Dragnea s-a gândit la Rareș Bogdan
când a vorbit de ziariștii cu batistuță!” Da, dar a adăugat:
„...și fără”. Cum e? Fără... A?
N-avem noi
administrație normală, dar vă place revoluția fiscală?...
Și pentru că, fac ce
fac, și tot la macacul roz ajung,poftim reper: Viorica Vasilica a
stat la Bruxelles 9 ani x 7000 de euro pe lună doar leafa netă,
fără alte mizilicuri, x 12 luni = 756.000 de euro. Mă tot întreb
cum arată somația de plată a Viorichii Vasilichii...
Urmaşul lui Pericle în
PSD
"Dacă există
prejudiciu, nu înseamnă că trebuie să existe dosar penal. Se va
merge în civil, se recuperează banii şi gata" - apud
Ciordache, un expert specializat în ştiinţe juridice în Bălţi.
Iepoca lu Ciordache!
Am trecut prin "iepoca
dă aur" şi credeam că nu se mai sfârşeşte. Urmaşii ne-au
adus "iepoca lu' Ciordache".
Codul penal a fost
modificat de către Comisia Iordache încât a devenit foarte
prietenos cu infractorii. Practic, aleșii au dat liber la furat din
banul public, fără frica de justiție. Abuzul în serviciu a fost
aproape total dezincriminat, așa că Liviu Dragnea poate sta
liniștit: va scăpa de acuzații. Și el, și alții.
Sigur că Dragnea este
nevinovat. Vorba lui Nenea Iancu, mă-nnebunesc după mustaţa lui!
Dar fără Ciordache şi
fără Nicolicea, fără Costache Tăricelu şi fără Şerban
Şoferu, Dragnea nu putea să ne fericească pe toţi cu Programul de
guvernare, din care emană ideile ciuce de la Smîrdioasa.
Tiflă pentru America!
Şi atunci când ai
asemenea statui vivante în jurul tău, cum dracu să nu admonestezi
America? Să vină Trump şi să trateze cu noi la Smîrdioasa! Îl
mai ţin curelele? Sigur că nu. Aşa se explică de ce Liviu Dragnea
şi Costache Tăricelu au refuzat să meargă la Ambasada Statelor
Unite ale Americii pentru a marca ziua naţională a partenerilor
noştri strategici. Şi ce dacă nu s-au dus? Da' cine-i America la
urma urmelor? Dacă ne chema Putin, era cu totul altceva. dar Trump?
Până şi presa americană
îl înjură toată
ziua, cum nu au fost tîrnosiţi toţi preşedinţii americani la un
loc, de la George Washington încoace.
Pretind unii că dacă
nu era Wodrow Wilson cu "autodeterminarea popoarelor", noi
eram şi acum vreo cinci cătune prin patru imperii. Să ne lase,
da?! Să ne lase! Ştim noi ce avem de făcut, de luat... Să nu ne
dea ei nouă lecţii. Noi aşa am învăţat la şcoală: Rusia ne-a
eliberat Basarabia de sub turci, Rusia ne-a scos din jugul otoman,
Rusia ne-a eliberat de sub jugul lui Hitler, Rusia ne va elibera şi
de sub călcâiul de fier al Uniunii Europene şi al lui Gyury Soros.
Iată de ce eu
îndrăznesc să cred în Liviu Dragnea. Aşa spirit subţire mai
rar. Îl urmăresc de când era la Partidul Democrat. Când a aflat
că marinarul vrea să-l spânzure la prora, a plecat în partidul
lui Ion Iliescu, Bătrâna Deşcă l-a tolerat ca pe-alde Mazăre şi
tot neamul lor.
"Întăriţi-vă
statul!", venea ironia cinică a lui Sorin Ovidiu Vântu. Când
au început procurorii să-i strângă cu cicîrica la Uniunea
Scriitorilor de la Jilava, tot ei s-au opărit: "Nici chiar
aşa!..."
Urmează suspendarea
preşedintelui...
Un singur lucru îi mai
poate opri.
Tizicul de Teleorman şi
gazul dat Ungariei
Bunul meu prieten
Gabriel Klimowicz mă admonestează că eu văd numai agenturile
ungurilor, ruşilor, americanilor, hotentoţilor..., dar nu văd ce
nedeie fac securiştii patriei. Că ei au inventat averile mogulului
Liviu Dragnea, că totul e minciună, făcătură. Aşa se spunea şi
despre Nepotu Mătuşii Tamara pe când eu scriam că Sergiu
Sechelariu, fratele sechelei din Bacău, i-a dat viloiul la cheie pe
strada Zambaccian. După care, Împăratu-de-Mătase a ieşit şi a
spus că agenturile i-au căutat "aurul lui Decebal fireşte pe
sub pardoseală" şi şi-a zgâriat eroic guşa cu un glonţ.
S-a dovedit că lucrurile aşa au stat, chiar a primit şpaga de la
Sechelariu, că carne la carne trage, mânca-ţ-aş, şi că o bleagă
din subordine a mâncat pârnaie pentru ei. Cum să fie invenţie
averea cobrei din Smîrdioasa? Dar a doua diplomă de la
Universitatea Fantomă "Ion Ghica" de Alexandria, obţinută
cu negru la purtător, care s-a prezentat la examenul de licenţă de
la Petrol şi Gaze Ploieşti, tot invenţie este? De ce atunci
rectorul pretins de la Alexandria, un colonel de securitate (sic!), a
intrat simbolic la puşcărie, dacă tot era o treabă cuşer? Ce
poveste am aici, dragi prieteni... şade motanul meu Osiris în coadă
şi se uită la Ion Cristoiu de pe lista turnătorilor. Eu umblu mult
prin România şi chiar nu mă joc cu meseria de gazetar de 30 de
ani... Nu scriu din fotoliu.
Eu am convingerea că
fiecare categorie profesioinală are uscăturile ei. Există gazetari
pungaşi, turnători, superficiali şi laşi, dar nu putem
generaliza. La fel şi serviciile speciale sau procurorii, la fel şi
prea sfinţii judecători. Dar nici nu pot generaliza fiindcă aşa
ne punem frânghia de gât, adică de gâtul lor, şi terminăm cu
toate.
Iată un lucru la
vedere chiar şi pentru ziariştii de pe NET. Cele mai puţine sate
racordate la reţeaua de gaze din sudul României se află în...
judeţul Teleorman. Acest judeţ are mari resurse de ţiţei şi de
gaze. Şeful OMV Petrom pentru Teleorman era regretatul soţ al
doamnei Carmen Dan, lăudat fie-i numele acolo unde merge. Liviu
Dragnea a fost mare mahăr în acest judeţ şi acum călăreşte
resurseşle patriei. De ce nu a rezolvat măcar atâta lucru? (Sigur
că toate guvernele se fac vinovate că nu au racordat satele la
reţeaua de gaze, ar fi fost un element de confort şi nu pustiam
zona rurală şi pădurile.) Ca să vină ungurii acum şi să nbe
spună că şi aşa noi nu ştim ce să facem cu gazele naturale?
Aici am ajuns, dragi prieteni! Să dăm gazele pe de-a moaca Ungariei
şi rudele sărace din Teleorman să facă focul cu... tizic.
Las la curiozitatea
fiecăruia să afle care este tehnologia tizicului, dar lumea a făcut
ceva paşi de-atunci. "Nu vreau să plec ca un prost din viaţa
asta", ne-a avertizat popîndăul.
Chiar aşa?...
Ai dat jos o femeie,
mai ai să te mai vezi mort!
Nu vă gândiţi la
prostii acuma, dar asta a fost impresia mea când preşedintele pe
care l-am votat a anunţat că o demite pe Laura Codruţa Kovesi.
Şi nici nu a
catadicsit să apară mnealui în persoană: a trimis-o pe doamna
Puşcălău să ne spună ce consecvent este preşedintele ei. În
loc să te duci cu puşcălăul peste Dragnea, tu vii şi ne spui
nouă că respecţi decizia Curţii Constituţionale? Toţi
specialiştii în drept au spus atunci că judecătorii în halate
vişinii, conduşi de toaşu Dorneanu, n'aşa, fac politica mafiei
roşii.
Ce-ai făcut cu
demnitatea judecătorilor care au votat atunci contra acelei sentinţe
cusute cu aţă roşie a Curţii Constituţionale? Ce a făcut
aceeaşi Curte infailibilă cu votul popular la referendumul pentru
un Parlament unicameral, cu 300 de membri? A încălcat Constituţia,
la fel ca acum. Ce-ai făcut tu cu demnitatea tinerilor care au ieşit
în stradă şi care denunţă abuzurile? Ce crezi despre această
femeie care a avut curajul să înfrunte ani la rând mojicia
mafioţilor? Sau vrei să avem şi noi un Pablo Escobar, de care să
nu ne mai putem descotorosi?
A, i-a fost frică să
nu-l suspende...
Sigur că-i mai aproape
cămaşa. Traian Băsescu a fost suspendat de două ori şi nu a
crăpat. Dacă vrei să conduci România, bate-te pentru ea, nu
pentru confortul tău! Pentru milioanele de oameni care te-au făcut
mai legitim decât orice parlamentar prin votul lor.
Şi toată opoziţia îl
laudă că a respectat decizia Curţii Constituţionale, că nu avea
de ales şi aşa mai departe. Putea să-şi dea demisia, dar să nu
accepte să-i dicteze preşedintelui şogunul Putorfel Toader.
Fiindcă este un precedent uriaş: orice ministru îi poate impune
preşedintelui orcie măsură abuzivă doreşte, altfel vine Dragnea
şi-l suspendă.
Să presupunem că
ajungea Costache Anton Tăricelu la Cotroceni, ca să fie şi el
măcar o lună prezident, că are nevastă tânără, că aşa-i
familia tradiţională. Şi că ar fi semnat toate oligofreniile
cerute de mafia roşie. Foarte buine, poate măcar aşa ieşeam un
milion în stradă la Bucureşti.
Pentru liniştea
ficusului din vârful dealului, Liviu Dreagnea a anunţat că tot îl
suspendă fiindcă preşedintele nu respectă toate ideile ciuce de
la Smîrdioasa...
Sau poate Klaus
Iohannis a luat această decizie antipopulară fiindcă pregăteşte
marea lovitură, ca Vlaicu Vodă... Mai ştii povestea... Aştept
să-l văd că pune mâna pe toroipan, dar poate n-o mai trimite pe
doamna Puşcălău...
Adio, inamovibilitate!
Cine vrea să înţeleagă
mai bine semnificaţia precedentului creat de Klaus Iohannis prin
demiterea Laurei Codruţa Kovesi să se uite atent la privirile
procurorilor care au coborât scările în urma şefei lor, nu la
discursul ei, deşi e semnificativ ce spune. Preşedintele a
desconsiderat opinia Consiliului Superior al Magistraturii, deşi
acolo avem practicieni cu experienţă în justiţie. nu politruci.
Eu m-am uitat atent la
privirile lor. Am vrut să pricep mai mult, să văd ce simte un
asemenea procuror: ce am ajuns eu, slujitor la stat sau la partid,
are rost să-mi fac treaba profesionist sau aştept telefonul de la
partid? Ce se poate citi în privirile acelor oameni? Nedumerire,
spaimă pentru ziua de mâine, când ar putea să facă dosare pe la
Călmăţui dacă se supără şogunul Tudorel? Cine crede că este
simplu ce fac ei să ridice piatra. Dacă nu-i convine
partidului-stat de soluţiile tale, ţi se iau dosarele, eventual
fără nicio explicaţie. Ştiu din... interior. Care
inamovibilitate? Ce-i aceea separarea puterilor în stat? Mafia roşie
decide ce va face procurorul.
Dar noi, ceilalţi,
care ne ducem zilele de la o leafă la alta, de la o pensie amărâtă
(nu specială) la alta, noi ce fel de procurori ne dorim? Sau nu mai
contează?
Ne-am întors în
iepoca dă aur a Mult-Iubitului-şi-prea-Împuşcatului. Dar şi
pe-atunci, a fost revocat un singur procuror, unul Bobocea de pe la
Buzău. Ierea ordine, tovarăşi!...
Încă mai sper totuşi
că nu va fi aşa...
Din... samulastră -
bici!
Şi să mai şi
plesnească, speră băieţii de la "România liberă"...
Şi zice gazeta că "Petre Daea este profund îngrijorat de
samulastra din culturile de rapiţă". Uite o afirmaţie "marca
Petre Daea"! Cu ce a greşit omul aici? Samulastra nu e ceva de
ocară nici pornografie curată, este un indicator al pierderilor în
agricultură. A, dacă ziaristul nu ştie ce este samulastra este cu
totul altă mâncare de presă.
A nu se înţelege că
îl consider pe Petre Daea un geniu, dar aici omul nu a greşit cu
nimic. A constatat că, din cauza ploilor, rapiţa s-a scuturat mult
şi că fermierii au mari pierderi. Punct!
Pe cât pariem că,
dacă PSD l-ar desemna candidat la preşedinţie pe Petre Daea cu
oaia lui, Klaus Iohannis îşi face bagajele şi pleacă în Insulele
Baleare?
Dar pricepe Liviu
Dragnea cum vine chestia?!...
Tudorel Toader o pune
pe toacă pe Alexandra Lăncrănjan
Chestia ajunge spinoasă
când vine vorba de șefu, ce băiat dăștept, fără niciun floc dă
păr pă pept... Șogunul de la Justiție susținea recent că abuzul
în serviciu este tolerat în țările civilizate din Uniunea
Europeană. Adică, noi de ce să facem excepție? Alexandra
Lăncrănjan, procuroare la DNA, care, colac peste pupăză, se ocupă
și de dosarele lui Liviu Dragnea, a fluierat în biserica lui
Tudorel și l-a trimis să pună mâna pe carte. Să citească ȘEFU
din Codul Penal din Germania să vadă că acolo nu e joacă: abuzul
în serviciu se incriminează ferm și în toate formele lui. Știe
șogunul Tudorel că acolo nu ai voie să-i dai măcar un buchet de
flori învățătoarei copilului tău, fiindcă e considerat șpagă?
Cum să nu se pedepsească abuzul în serviciu în Germania? Dar cum
credeți că a ajuns această țară atât de sus după ce a fost
făcută praf după război? Fără să respecte Justiția?
Fiat iustitia, ruat
coelum!, spunea Seneca. (Să se facă dreptate, de-ar fi să se
prăbuşească şi cerul). Filozoful povesteşte că preotul Piso îl
condamnase pe un cetăţean pentru omor, dar, în momentul când
osânditul fu adus în piaţă spre a fi executat, îşi făcu
apariţia omul pe care toţi îl credeau asasinat. Centurionul
suspendă execuţia şi trimise la Piso să i se explice cazul.
Concluzia? Piso i-a condamnat pe toţi trei la moarte: pe primul
fiindcă exista deja o sentinţă capitală pronunţată împotriva
lui, pe centurion pentru că n-a executat ordinul, iar pe presupusa
victimă, fiindcă a fost cauza morţii a doi oameni nevinovaţi.
Piso ar fi zis atunci: Fiat iustitia, ruat coelum!
Ferdinand I (fratele
mai mic al lui Carol Quintul), împărat al Sfântului Imperiu
Romano-German,principe al Transilvaniei între anii 1551-1556, a
colaborat cu Seneca peste ani și a patentat formula „Fiat
iustitia, pereat mundus („Să se facă dreptate, de-ar fi să piară
lumea"). Șogunul Justiției știe mai bine ca noi asemenea
lucruri, dar praftica te omoară, Tudorel, praftica! O rușine pentru
Moldova noastră să stai la cotiga lui Dragnea!
Oamenii ăștia chiar
ne cred idioți sadea pe toți...
Așa că Alexandra
Lăncrănjan va fi anchetată pentru că a fluierat în biserica arsă
a justiției lui Liviu Dragnea. Cum spuneam atunci, Laura Codruța
Kovesi a fost doar un precedent.
Dar dacă ești
judecător sau procuror și ai primit cheile de la o mașină de lux
sau de la o vilă cu piscină, mai fluieri? Doar susuri!
Băieții de la
SPECIALE știu mai bine decât noi cine a primit și sperăm că vor
face rapoartele necesare.
Ca să-i avansăm,
desigur, în „structurli de bază” ale Justiției...
Şi totuşi, nu aşa
trebuie. Este o reacţie infantilă, chiar dacă nu mă încântă să
spun asta. Asta denotă că nu poţi altceva, că nu eşti în stare
de altceva, că tot tu eşti cel dezarmat. La fel este şi cazul
maşinii cu plăcuţe care transmit acelaşi mesaj. Ei, şi? Ce
urmează?
Vrem să vedem oameni
avizaţi în această confruntare politică. Dacă ne ridicăm toţi
poalele în cap, este o idee de spectacol, dar n-am făcut nimic.
Mentalitatea de tip "Hello, popor!" este ruptă de
realitate şi merită să discutăm fără menajamente despre asta.
De aceea am amintit de Petre Daea...
Trebuie strategii
economice, trebuie discutat cu oamenii ca să înţeleagă nevoia
unei alte opţiuni politice. Dacă există clar conturată şi
aceea...
Până când, mă? Până
când?
În sfârşit, se
sparge fasolea. Nu mai ţine. Până şi poliţiştii s-au săturat
să fie călăriţi de oricine. Adică să fie, dar nu de oricine...
Dumitru Coarnă şi
alesu Bacalbaşa cel finuţ s-au întâlnit la haznaua România TV a
lui Seby Ghiţă, cel prematur pierdut de generali cu miliardele pe
la sîrbi. Alesu era catran rău că l-a suduit unul de morţii
mă-sii şi el nu poate să-i facă nimic pentru că a fost
dezincriminată insulta, chiar dacă ai martori. Iar dezincriminările
pe bandă rulantă le-au votat chiar mirii cei surzi de la PSD. Nu
eu! Aşa că Bacalbaşa s-a simţit "invectivat" - uite o
inovaţie marca intelect PSD. Dialogul este genital:
Bacalbașa: Individul
era un taximetrist care a intrat în parcarea unui hotel să ducă
niște clienți. M-a invectivat prin geamul deschis. M-am dus la el.
Normal ar fi fost ca Primăria să-i retragă autorizația. Din
păcate, nu aveam martori la ce se întâmplă și din păcate
legislația noastră este nefericită și incompletă pentru că
insulta, chiar dacă aș fi avut martori,este dezincriminată. Nu
este singura agresiune că ce mi s-a întâmplat simulează o mulțime
de indivizi. În ceea ce s-a discutat până acum, sunt îngrozit că
un om cu mentalitatea domnului Coarnă, pe care îl știu de multă
vreme, poate activa în poliție. Nu poți zice despre un om care a
primit o condamnare(n.r.-Liviu Dragnea), dacă nu 100%, mult la sută
politică...
Coarnă: Dumneavoastră
spuneați că vă pare rău că a fost dezincriminată insulta și
calomnia. Dumneavoastră dezincriminați infracțiuni pe bandă
rulantă, nici nu știți ce votați în Parlament. Ați votat niște
lucruri care pun în pericol urmărirea penală. Ați votat ca un
omor de la Baia Mare să fie prescris și acum faceți apologia cui?
Că Dragnea a fost condamnat politic? Ați votat un cod rutier fără
să înțelegeți ce ați votat?
Bacalbașa: Mă lăsați
și pe mine acum?
Coarnă: Păi despre ce
vorbiți? Că nu știți
Bacalbașa: Aveți
bunul simț să vă opriți?
Dumitru Coarnă: Am
mult mai mult bun simț decât dumneavoastră. Am foarte mult bun
simț. Nu pot să accept la infinit să ne încălecați cu tupeu."
De acord cu domnu
Coarnă. Gata, nu mai acceptăm!
Asta mi-aduce aminte un
episod de la Codăieşti, din decembrie 1989. Că şi la Codăieşti
a fost rivoluţîi... Au venit sătenii cu căţel, cu purcel la
primărie şi i-au cerut secretarului de partid să iasă la un pui
de bate. Ăla fugise cu o zi înainte la socri. Aveau şi tribună: o
căldare cu gura în jos. Şi s-a suit o babă pe fundul căldării
şi a cerut să fie ascultată. Era portnită rău: "Oameni
buni! Oameni buni! S-au căcat comuniştii 50 de ani în capul
nostru, da' de-acu avem şî noi gurî!..."
Aşa că trebuie votat
iar alesu Bacalbaşa şi tăt neamu lu Dragnea şi al lui Buzatu...
Lucian Boia: „Noi
ne-am tot unit în istorie, dar altceva nu am prea făcut”
Nicolae Prelipceanu de
la Digi-24 l-a invitat pe istoricul Lucian Boia la o emisiune ca să
ne lumineze și pe noi. Și ne-a luminat. „Naționalismul
miroase...”, s-a ghemuit după ochelari Prelipcică. A, pentru
Lucian Boia (cu accentul pe „a”) duhnește de-a dreptul!
Dobrogea, Transilvania, Banatul au fost românizate. „Nici
cronicarii nu vorbeau de unire și nu aveau o părere bună despre
Mihai Viteazul”, a tremurat profesorul.
Dacii nu erau un popor
unitar, geții și dacii erau neamuri diferite, zice marele profesor.
Dacă este așa, de ce cultura română este atât de unitară?
Inclusiv creația anonimă.
La fel cum spun alde
Dodon că moldovenii și românii sunt popoare diferite. Românii au
apărut târziu, pretinde Boia, după apariția regatului condus de
Carol I. Am întâlnit frecvent ideea în presa rusă. „Popor de
origină tracă, așezat mai ales în Oltenia, Transilvania și
Banat. Dacii erau bărboși și necurați, dar viteji și răsboinici.
După lupte înverșunate, ei adoptară limba și cultura romană și,
astfel altoiți deteră naștere unui neam nou, poporului român”.
Așa spunea lingvistul Lazăr Șăineanu, ed. VI (1929). Așa că
Boia are învățători iluștri...
Spiritualitatea dacilor
se reduce, pentru Lucian Boia, la câteva cuvinte - barză, mazăre,
viezure... Atât a reținut un profesor universitar despre istoria
veche a românilor. Și nu e sigur nici de acelea. Oare ce-ar zice
Vasile Pârvan despre acest nănău bătrân, care și-a găsit
admiratori printre tinerii ignoranți de astăzi? Și Prelipcică
este unul din ei. Ei prind din zbor cîteva formule aruncate în eter
de campionii destructurării și le vântură: „românii sunt un
popor înapoiat”, „istoria nu se repetă”, „dacii nu există”,
„nu contează istoria”, „contează numai ce faci tu”,
„naționalismul e rău”, „limba română are mai multe cuvinte
slavone, decât dacice”, „Ungaria a suferit o traumă prin
Tratatul de la Trianon”...
Și imperiul Otoman a
suferit o traumă, domnule profesor Boia! Românii i-au traumatizat
pe toți pentru că au făcut reîntregirea națională.
Iată o replică din
alt veac pentru marele Boia: „Suntem români. Să avem curajul să
ne cunoaştem ce suntem şi să ne prezentăm lumii aşa cum suntem,
ne îndemna savantul Constantin Rădulescu-Motru. Românismul nu este
o spiritualitate pe înţelesul bătrânilor, ci numai pe înţelesul
tinerilor. […] Românismul nu este fascism, nu este rasism, nu este
antisemitism, ci este pur şi simplu Românism. El iese din credinţa
că pe români îi leagă laolaltă o realitate cu mult mai adâncă
decît aceea constatată prin simţurile fiecărui român în parte.
[…] Românismul nu este nici xenofobism, cum s-a afirmat de unii,
nici ortodoxism, cum s-a afirmat de alţii, ci este un naţionalism,
mai adîncit sau mai integralizat în cerinţele vremii. […] Este
naţionalismul ieşit din condiţiile istorice ale Europei,
diferenţiat după natura poporului nostru. […] Fiecare popor
constituie un unicum pe lume. […] Românismul e o manifestaţie a
realităţii istorice româneşti. […] Naţionalismul fiecărui
popor este o existenţă originală şi nicidecum copia unui model
universal”.
Cum să-l pui alături
pe Lucian Boia de Rădulescu-Motru? Dar Lucian Boia este publicat,
popularizat, adulat, promovat de nasuri subțiri... Acest al doilea
Nicolae Iorga este un admirator al cumanilor. (Și Liviu Dragnea zice
că ar fi cuman...
Nu știu Găurica
Vasilica ce-i.)
Pentru cine vrea să
audă asemenea năsărîmbe..
"Auschwitz-ul
porcilor" lui Petre Daea
E greu cu agricultura,
mai ales că ne lăudăm cât de mult ne aduce ea la produsul intern
brut în lumea tehnologiilor de varf. De exemplu, în anul 2017, am
exportat ceapă banală de 100.000 de euro și am importat ceapă
comunitară de 12.000.000 de euro. Deci duduie agricultura, la fel ca
industria lui Liviu Dragnea. În acest context, Petre Daea s-a dus la
martorii lui Gîdea și a tras o năsărîmbă de s-a auzit la
Ierusalim:
„Nu există antidot,
nu există vaccin, nu există medicamente, singura metodă este
sacrificarea. Porcii se incinerează, este o muncă extraordinară.
Acolo este ca la Auschwitz. Efective de porci care se asomează, trec
în partea cealaltă şi se pun pe foc, o fac medicii veterinari care
sunt la limita rezistenţei, să stai cu 2000-3000 de porci care
trebuie sacrificaţi zilnic”, a spus ministrul.
Sigur, seamănă cu
vorba de duh a lui Cioroianu, pe-atunci ministru de Externe, care
voia să le facă țiganilor stat în pustiul Sahara. Da gura mea ce
să mănâncă în Sahara?
Eu nu-l pot acuza pe
Petre Daea de rea intenție, de antisemitism, ferit-a Sfântul!... La
fel ca Viorica Găurica, nici el nu e băiat rău. Pur și simplu i-a
ieșit...
Cum să dai afară
unicul ministru care mai face câte ceva în guvernul chiorilor din
România? Și totuși, asta se va întâmpla. Silbersteinii s-au
supărat rău pe Liviu Dragnea și cer satisfacție, nu numai bani...
pentru consiliere.
Toată România pute a
Ignat, a șorici ars. ANSVSA arde tot. Probabil că așa vor sfârși
și medicii veterinari la urmă, unicii purtători de exces de zel
din patria noastră. Ce a făcut Gheorghe Flutur cu găinile babelor
din Teleorman este floare la ureche. „Nu mai rămâni sfârlî di
porc în România”, îmi spunea recent un fermier din județul
Iași, care a preferat să rămână anonim. Va mai rămâne măcar o
sfgârlă în cotețul lui LIviu Dragnea. Cine va îndrăzni să-i
pârpolească lui godacii? În sfârșit, trăim ca-n zicala:
„România se va face bine cu aiște când vor zbura porcii...” Și
porcii noștri au început să zboare pe hornă, pe coș. Să vadă
gânditorii de la Bruxelles că am luat măsuri, că respectăm
legile comunitare.
ANSVSA a lichidat și
vreo 10 mistreți vinovați. Alte zeci de mii de godaci abia așteaptă
să facă ravagii prin porumbul țăranilor, deși mistrețul este
vectorul purtător principal pentru acest virus. Cine va îndrăzni
să-i omoare mistreții lui Umbrărescu din Moldova? Petre Daea?
Înainte să se
declanșeze pandemia, rușii de la Rospotrebnadzor (un fel de ANSVSA
al lor) anunțau că Rusia blochează importurile de carne de porc și
de salamuri de porc din România din cauza... pestei porcine
africane, în condițiile în care România nu mai exportă nicio
coadă de godac spre Moscova de aproape 30 de ani.
De unde știau ei de
această molimă?
E adevărat că peste
porcină africană a intrat în Europa în anul 2007, când a venit
în Georgia un cargou cu resturi alimentare pentru porci din
sud-estul Africii. Boala a trecut miraculos peste Caucaz, pe la
musulmanii ceceni care nu mănâncă porc, spre Ucraina, Basarabia,
Polonia și România...
Estimp,
hipermarketurile din București bîhîie de carne de poprc din...
Spania. Țara în care porcii umblă liber prin pădurile Andaluziei
și nu mai dă pesta peste ei...
Şogunul Justiţiei
despre Augustin Lazăr: "Mă repet: la fiecare dintre noi vine o
vreme a evaluării".
Tudorel Toader
consideră că, de-a lungul timpului, procurorul general Augustin
Lazăr "a avut poziţii care nu au fost pe frecvenţa legii în
vigoare", adăugând: "la fiecare dintre noi vine o vreme a
evaluării".
"Am partidul în
suflet', spunea Liviu Dragnea înaintea congresului organizat de
Partidul lui Mukles. Şogunul Tudorel pare să ne tragă o aroganţă
şi mai tare: "Am Justiţia în suflet".
Eu ştiam că Tudorel
este un împiedicat (un închelecat, cum se zice pe Râpa Galbenă
despre frustrat), dar nici chiar aşa. "La fiecare dintre noi
vine o vreme a evaluării". Marele profesor universitar a vrut
să ne spună aşa: "Pentru fiecare din noi vine o vreme a
evaluării". "La fiecare dintre noi" este un fel de "a
lu cui ie servieta?", "a lu cine...?"
Ştim care este fondul
problemei: a dat-o afară pe Laura Codruţa Kovesi ca să pună un
Ciordache în loc, va face la fel cu Augustin Lazăr, iar Ficusul din
vârful dealului nu-şi strică el vacanţa cu fleacuri, mai ales că
Discotecaru îi cere impozitul pe casă, cum a poruncit Dragnea.
Mergem mai departe şi
cităm din spiciu universitarului nostru:
"Cu domnul Lazăr
mă cunosc de multă vreme, dinainte să fie procuror general şi eu
ministru al Justiţiei. E adevărat că în epoca aceea colaboram pe
linie academică, astăzi sau de când este procuror general şi eu
ministru, colaborăm instituţional, în cadrul autorităţii
judiciare. Colaborăm instituţional. Sigur că, de-a lungul
timpului, cred că a trecut un an şi ceva, a avut poziţii care nu
au fost pe frecvenţa legii în vigoare, nu pe frecvenţa mea (...)".
Tocmai îl întrebase principialul Bogdan Chireeeeac când îl dă
afară pe Lazăr.
Procurorul general ar
fi avut "partipriuri".
"Când spunea,
spre exemplu, la CSM, a acreditat ideea faptului că evaluarea pe
care am făcut-o eu, în baza căreia am declanşat procedura de
revocare (a fostului procuror şef al DNA - n.r.), ar fi nelegală
pentru că un regulament al CSM prevede o altă metodologie. Or, eu
i-am răspuns atunci: regulamentul CSM nu poate să modifice
prevederea legii. Dacă legea stabileşte criterii, competenţe,
proceduri, eu mă opresc la lege, nu mă cobor la regulament, care
contrazice legea din bunul motiv că un regulament nu poate să se
abată de la lege, nu poate să o modifice. Chiar atunci eram unul
lângă altul în CSM şi l-am întrebat dacă afirmaţia este
documentată sau nu. În sfârşit, nu conta răspunsul, că oricum
avea partipriurile domniei sale, a mai spus Tudorel Toader. Vă dau
un răspuns de principiu, general valabil: la oricare dintre noi vine
o vreme la care este supus evaluării", a adăugat ministrul
Justiţiei referitor la procurorul general Augustin Lazăr. Întrebat
la DCNews dacă prin aceasta se înţelege că procurorul general
urmează să fie supus evaluării, Toader a adăugat: "Mă
repet: la fiecare dintre noi vine o vreme a evaluării".
Să ne tragem sufletul
puţin. Zice Şogunul Tudorel: "A acreditat ideea faptului
că..." Mă tataie, lasă dracului portofoliul de ministru şi
mai pune mâna pe gramatica de clasa a III-a! Cum să "acreditezi
ideea faptului"? Cine v-a şcolit oare, că venim din aceeaşi
generaţie? M-am obişnuit să cred că numai tinerii apăruţi după
ultima ploaie de Sfântul Ilie au divorţat de gramatica limbii
române, că nu au habar de proprietatea termenilor.
Nu e de glumit.
Asemenea indivizi
formează tineri specialişti. În toate domeniile. De aceea, avem
legi neclare, aproximative, încât să priceapă fiecare ce-l taie
capul. Degeaba au făcut istoria dreptului roman în primul an de
facultate. Acolo scrie că legea trebuie să fie lapidară şi
imperativă. Altfel, de ce se spunea altădată "Unde-i lege
nu-i tocmeală"?
Majoritatea juriştilor
au învăţat pe de rost nişte cursuri dictate prost şi au ieşit
pe bandă rulantă doctori de teapa lui Victoraş Ponta, creaţia
generaţiei lui Tudorel, el însuşi ajuns în Comisia de la Veneţia.
"Tu, Moldovă!
Măreaţă-n fapte şi vestită-n slovă!",,, Faci Moldova de
râs, Tudorele.
Sfinte Sisoe,
pogoară-te la PSD!... Poate găseşte nişte miniştri normali...
În calitate de
colonel, sigur, primesc tot felul de „misii”, dar în politică
nu mă instrumentează nimeni. Și nici ca jurnalist. Dacă și Arpad
Dobre a reușit să-l supere pe domnul Otiliu, înseamnă că
sensibilitatea se ridică. Am făcut parte din Partidul Reîntregirii
Naționale, condus de Mircea Druc. Unicul politician care a meritat
toată considerația mea.
Din această
perspectivă, am o misie permanentă: să nu-i suport pe infractorii
care pretind că trebuie să ne ducă la râpă și să afirm deschis
acest lucru. Pentru cine vrea să înțeleagă. Așa mă comport din
1989, fără diplome și certificate. Așa cred că trebuie să fie
oricare cetățean lucid.
Eu nu strig „Jos!”,
„Huo!”. A învins PSD la alegeri? Să conducă, dar să nu
distrugă, invocând că au câștigat alegerile.
Și Nepotu Mătușii
Tamara se credea etern și ce frumos s=a dus. Păcat că i-am lăsat
purcoiul de bani...
Ministrul Fifor trage
cu rachete balistice spre... Kremlin
E clar, trebuie dată
jos milităria din podul PSD! O seară l-a scăpat Liviu Dragnea pe
Mihai Fifor la Martorii lui Gîdea și am ajuns în pragul războiului
cu Federația Rusă! Omul ori este bibliotecar pe tanc, ori are
„misie”, cum zice Constantin Otiliu de mine.
Și apoi, nici Liviu nu
le poate face pe toate. Abia o ține pe Viorica Vasilica de frânghie,
că apare Fifor.
Și zice ministrul
Apărării:
”Evident că
niciodată preşedintele Putin nu o să fie extrem de încântat de
faptul că în România se dezvoltă capabilităţi militare foarte
serioase. Cum ar putea fi vreodată preşedintele Putin încântat de
faptul că în România avem baza militară de la Deveselu, cu
rachetele balistice, cum ar putea vreodată preşedintele Putin să
fie încântat că avem baza de la Mihail Kogălniceanu, populată cu
militari americani şi noi insistăm în continuare faţă de Statele
UNite în parteneriatul strategic să asigurăm permanenţa
militarilor americani pe teritoriul românesc? Cum ar putea vreodată
Federaţia Rusă să fie încântată că România îşi dezvoltă
capabilităţile navale?”, a spus ministrul Apărării marți
seară, 31 iulie, la Antena 3.
A doua zi, a dat-o la
întors sau nu mai conta:
”Niciodată nu aș
putea afirma că la baza de la Deveselu se află rachete balistice. A
fost o greșeală de înțelegere, de interpretare” a declarat el
miercuri dimineață într-o intervenție telefonică la Digi24.
A fost “o eroare de
înţelegere”. Adică noi toți, care l-am ascultat, eram niște
idioți și nu pricepeam esența mesajului. Cei de la opoziție (care
ești, bă?!) au inventat tot:
“E treaba lor. Nu au
decât să îşi facă programul. Nu am ce să comentez la chestia
asta. Am spus-o şi îmi menţin punctul de vedere fără niciun fel
de problemă. Efectiv a fost o eroare de înţelegere, în ultimă
instanţă. Nu cred că vreodată cineva ar putea să creadă că am
putea să declarăm că la Deveselu se află rachete balistice sau
că, după 11 luni de mandat, ministrul Apărării nu ştie ce se
află la Deveselu. Pur şi simplu a fost o eroare de înţelegere. Eu
am spus că baza de la Deveselu, care se ocupă cu rachetele
balistice, pentru că, până la urmă, scutul de la Deveselu asta
are ca menire principală, acolo sunt rachetele interceptoare. Sunt
lucruri tehnice pe care le cunoaştem şi despre care nu am vorbit
până acum. Aseară a fost efectiv o eroare de înţelegere, nimic
mai mult”, a răspuns miercuri ministrul Mihai Fifor, întrebat
despre solicitările venite din partea Opoziţiei de a demisiona din
funcţie.
Eu citesc de peste doi
ani articole din presa rusă, semnate de jurnaliști cu stele, de
politicieni sau de strategi și analiști militari, care susțin că
noi avem rachete balistice la Deveselu, că Vladimir Putin însuși
susține că, în aceleași instalații de lansare a rachetelor
interceptoare (rachete anti-rachetă) se pot introduce și rachete
balistice convenționale sau chiar nucleare.
Iar Mihai Fifor nu știa
că nu ne jucăm cu praștia din Oltenia? Fiindcă Ambasada Rusiei de
la București a sărit imediat că se adeverește ce zice Vova despre
Deveselu.
Păi să nu-i dai
dreptate vikingului Răzvan Ştefănescu, şoferul maşinii cu
numerele "MUIEPSD"?
Și spun asta eu, care
nu suport trivialitatea în public, dar există o limită a prostiei,
care nu trebuie totuși depășită fiindcă oamenii se revoltă...
Zece august, Zece
august, Zece august!,,,
Dragnea și tri-oaiele
dumisale!
După ce i-a păscut
gâștele lui LIviu, Cosmin Butuza a ajuns și secretar de stat în
MInisterul Transporturilor. Fecior de Smîrdioasa! Și-a însușit
ideile ciuce din Deliorman. Promovăm tineretul și femeile! Mândria
lor!
Uite cum va marca el
Centanarul reîntregirii naționale!
„Să punem Centenarul
pe tricoaiele noastre, pe afișele noastre, pe tot ceea ce
înseamnă!"...
Ptrrrruuu, ho cu tata!
Klaus Iohannis rupe
capul... Opoziției
Adică îl smulge pe
Costache Călin Popescu-Tăriceanu de lângă PSD. Pentru că
Tăricelu este capul opoziției, nu Liviu. Tăricelu a fost spălat
de judecători, gata, e curat, e Ariel...
Cel puțin așa a spus
Liviu la spovedania de seară de la Martorii lui Gîdea:
„I-a chemat pe cei de
la PNL, ne-au spus oameni din interior ce s-a discutat. Le-a spus că
el va conduce PNL, nu Orban sau ceilalți. Le-a spus celor din PNL să
se ocupe de celelalte partide și le-a zis „Mie lăsați-mi ALDE,
că mă ocup personal de ALDE să îi rupem din coaliție!” În
sensul să îi convingă pe cei de la ALDE și pe domnul Tăriceanu
să iasă din coaliție. Eu nu cred că Tăriceanu își va distruge
o carieră făcând așa ceva”, a declarat Liviu Dragnea.
E groasă rău! Poate
și lungă. Nu-l credeam pe Klaus Iohannis atât de parșiv! Ce mai,
te uiți la el și-o vezi pe Lucreția Borgia. „A făcut și câteva
dezacorduri gramaticale”, ne asigură Liviu.
Măcar el are o
acoperire: e... săsălău, cum îi spun neprietenii.
Dar voi?...
Jenantă perioadă.
Râde toată Europa de noi. Dar mai avem puțin și preluăm
președinția Uniunii Europene și le arătăm noi cine am ajuns…
Liviu a pus în operă
arma tactică letală, pe care i-au oferit-o consilierii de la Buhuși
pe banii noștri: atribuie adversarului tău politic tot ce se afirmă
urât despre tine în societate. Ceva rău tot se va lipi de el.
Adică Liviu îl acuză pe Klaus Iohannis de inscripția trivială de
pe mașina vikingului Răzvan Ștefănescu. Un șofer. Adică poporul
suveran, care are dreptul să te calce în picioare dacă îl sfidezi
cu nerușinare. Prin orice mijloace, de la insultă până la par. Ca
în povestea cu ventilatorul lui Mircea Dinescu în lupta de idei
monumentale cu Vadim Tudor.
Rău de pagubă
virtuală, vine Liviu la Martorii lui Gîdea ca să joace
spânzurătoarea, un joc de societate foarte îndrăgit printre
milițienii din Teleorman. Și scrie pe tablă: "Iohannis M...E
- Păi de ce săriți așa? Iohannis minte! Păi la ce v-ați gândit,
nu cred că v-ați gândit la ce s-a gândit el. Eu am arătat că
domnul Iohannis minte. Este un fel de Pinochio ca să spunem așa",
a susurat subțire pe sub mustață Liviu, când a fost întrebat ce
a vrut să transmită cu mesajul "Iohannis M…E".
O glumă de gîgă
pentru că Ficusu din vârful dealului s-ar înroși tot dacă ar
vorbi cineva așa în preajma lui. Liviu a preferat nemernicia. Cu
efect electoral cert, la fel ca în povestea Alinuței Gorghiu despre
sendviciul pe care Liviu vrea să-l fure de la copilul de dincolo de
ușă.
De fapt, formula
generoasă vine tot de la… Martorii lui Gîdea. Mircea Badea spunea
prin iunie:
„PSD si ALDE sunt
partide DEMENTE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Terminati ba, cu
cacaturile voastre de pomeni!!!!! Nu intelegeti ca va luati MUMU
oricum?!?!?!?!?!?!?!?!”
El are prea multe semne
de punctuație și dă semne în general…
Numai că, parafrazând
vorba veche, cine pregătește spânzurătoarea altuia cade singur și
sigur în laț.
Liviu s-a pus bine cu
majoritatea din PSD, dar și din comunitățile românești (că nu
mai avem voie să spunem că ar fi existând clase sociale…).
Iar la spânzurătoare,
mulți i-ar trage scaunul de sub picioare…
Muncitorii nu-l mai
suportă, iar țăranii își mângâie brișca de câte ori îl văd
la televizor cu paranoia provocată de pesta porcină africană. O
criză tratată după principiul „Lasă că vedem noi ce pățim”,
Oricât ar vrea să mai disipe ura socială, el a devenit ținta
principală. Mai rău ca Adrian Năstase. De intelectuali nu mai
vorbim. (Intelectual poate fi și un țăran sau un muncitor, care
este înzestrat cu înțelegerea peste medie, dar un absolvent de la
universitatea fantomă „Ghica” din Alexandria – sigur nu…).
Nu e lipsit de
importanță că Liviu i-a sfidat pe toți. „Decizia mea e foarte
fermă: rămân la conducerea PSD… Nu mă sperie nici Iohannis,
nici Helvig, nici Băsescu, nici Ponta…”
Așa că s-a pregătit
un dosar penal de „înaltă trădare” pentru președintele
Iohannis. Documentul a fost publicat de Bogdan Chireeeeac, care l-a
obținut prin mijloace specifice presei contemporane și a fost
redactat de doi corifei ai justiției noastre chioare: Ciordache și
Nicolicea, pentru care PSD nu a înălțat încă un grup statuar în
Piața Revoluției lor contra întregului popor. Limbajul ridicol în
care a fost redactat documentul arată cât preț pun asemenea
indivizi pe majoritatea românilor:
Președintele se face
vinovat pentru „acele actiuni sau inactiuni care, prin semnificatia
lor, preced si fac posibile actiunile prevazute la art. 397 alin. 2
C. penal, actele pregatitoare reprezentand consumarea infractiunii;
2) sub forma
autoratului, prin participarea la demonstratii de strada
neautorizate, de revolta impotriva institutiilor care exercita
puterea de stat, in scopul schimbarii ordinii constitutionale si al
ingreunarii si impiedicarii exercitarii puterii de stat, fiind pusa
in pericol securitatea nationala; o a doua fapta savarsita sub forma
autoratului: ingreunarea si impiedicarea exercitarii puterii de stat
de catre Curtea Constitutionala, ale carei decizii sunt obligatorii
si de imediata aplicare;
3) sub forma
instigarii, prin mesaje agresive, standardizate si sistematice de
incitare publica si chemare la revolta pentru schimbarea ordinii
constitutionale si impotriva institutiilor care exercita puterea de
stat, difuzate in mod deliberat in intreaga medie scrisa si vizuala,
spatiu virtual, de la tribuna Administratiei Prezidentiale, a
Parlamentului, a altor autoritati publice sau cu orice ocazie
publica, pe durata intregului mandat, in scopul vadit de a crea un
impact public exorbitant si a tulbura echilibrul social si statal; 4)
sub forma complicitatii, prin ajutorul si protectia acordate
grupurilor care destabilizeaza ordinea sociala si ordinea de stat,
refuzand indeplinirea rolului obligatoriu de mediator, prescris
restrictiv de art. 80 alin. 2 din Constitutia Romaniei", se
arată în documentul obținut de DC News.
Iar de raporturile
externe ale acestor secături nici nu mai trebuie vorbit: să refuzi
să mergi la ceremonia prilejuită de ziua națională a Americii și
a Franței este cea mai mitocănească desconsiderare a celor mai
puternici parteneri ai României. Ei nu pricep nici acum în anul
Centenarului Unirii că țara noastră nu ar fi existat fără Franța
și America. Dar cum să amușine ei asemenea nuanțe?...
Și am ajuns la laț.
Emigrația (impropriu spus „diaspora”) va trage scaunul pentru că
în Occident este tot ce avem noi mai dinamic și mai creativ. Oameni
plecați de mare nevoie din țara lor și umiliți pe nedrept printre
străini.
Ei vor trage scaunul…
Și atunci vom vedea
cum stăm cu... „autoratul”.
Diversiunea borfașului
și „violența legitimă” a statului român
Pe data de 10 august,
la ora 23 și 11 minute, Speranța Clișeru a dat ordin ca jandarmii
să elibereze cu forța Piața Victoriei. Și a ieșit un dezastru.
Bocanci în cap, gaze lacrimogene în plină figură, bastoane peste
ochi... Puteai să stai în genunchi, că tot o luai. Dacă ai plecat
în Spania, stai dracului acolo! Ce cauți aici? Voi nu mâncați
salam cu soia! Sau, mă rog... noi nu mai mâncăm Jamon, dar nici
cârnați, câlbași, chișcă, jumări, tochitură. Știe Geronimo
Brănescu de ce...
Pentru cei care nu știu
cine este această doamnă, gura presei contemporane arată că a
deținut funcția de director comercial la Petromin, când a
înstrăinat 8 vapoare și a provocat statului român o bortă de 19
milioane de dolari. Evident, nu singură. Pentru merite deosebite, a
fost numită prefect al Capitalei pentru perioada 2013-2014. După
care, a lucrat la Primăria din Voluntari, sub aripa lui Pandele.
Apoi, devine șefă de cabinet la Gabriela Vrânceanu-Firea-Pandele
și a contribuit la făurirea Bulevardului Pandelișta-Colentina, pe
unde pirandele îți flutură în ochi facturi pentru
societăți-fantomă. Apoi, clanul Pandelișta a convins-o pe
Viorica-Vasilica s-o facă din nou pe Speranța Clișeru prefect de
București.
Un prefect nu face
nimic. Adică ia poziție de drepți în fața șefului de guvern.
Cum ar fi Viorica-Vasilica. Deci nu a fost greu să semneze ca oaia
un asemenea document.
Și cum
Viorica-Vasilica gândește doar drumul până la toaletă, deducem
că decizia vine de la Liviu. Însă nici el nu știe niciodată
nimic. Răspunde frecvent și doct: „Eu nu știu nimic, întrebați-i
pe cei de la Guvern...” În schimb, nu trebuie să uităm afirmația
frustă a fiarei-Alfa: „Vom merge până la capăt. Eu nu vreau să
plec ca un prost din această viață”.
Și nu pleacă.
Totul s-a derulat după
scenariul mineriadelor. În locul minerilor, au venit niște feciori
cu cefe groase, cu labele tatuate până și pe degetul cu care ei
comunică mai abitir.
Unii susțin că e
vorba de galeriile cluburilor de fotbal.
Fals. Dacă erau cei de
la galeriile ultrașilor, uitau de ce au venit și se luau la bătaie
între ei. Din surse certe, știu că este vorba de membrii
interlopei, vechi colaboratori cu FSN-PDSR-PSD. Partidul lui Mukles
i-a folosit mereu în scopuri electorale, la mitingurile adversarilor
politici, dar mai ales pentru intimidarea majorității românilor.
Au fost folosiți contra lui Emil Boc, pentyru înlăturarea lui
Mihai Răzvan-Ungureanu, dar și în 2017. Inutil să mai întrebăm
de ce nu a fost finalizat niciun dosar. Le fel se va întâmpla și
acum.
În Piața Victoriei,
se comportau relativ disciplinat la început. Strigau lozinci de
stadion și făceau notă distinctă de majoritatea absolută a
demonstranților. Pentru că am mers în multe locuri, i-am văzut
cum se mutau din fața Guvernului spre părțile laterale, apoi spre
Muzeul Antipa, până pe Bulevardul Iancu de Hunedoara.
Viorica-Vasilica a fost
informată de serviciile speciale că vor veni aceste grupuri de
interlopi. Ei au acționat imediat după ora 16 și jandarmii nu i-au
izolat, nu i-au arestat. Aruncau cu garduri în capetele jandarmilor
și slugile lui Liviu abia se mișcau. La un moment dat, un interlop
a sărit de după un gard viu și l-a lovit în spate cu ambele
picioare printr-un salt nebun. Jandarmul s-a prăbușit și casca i
s-a rostogolit pe asfalt. Colegii lui nu au schițat măcar o mișcare
de izolare. Nimic!
Scenariul era altul:
compromiterea emigrației și a tuturor celor care au venit la
miting. Toți erau plătiți de Soros, erau agenți britanici.
Cine avea interesul ca
mitingul să fie compromis? Emigranții? Să fim serioși?
Bucureștenii care au ieșit din exasperare? Mă îndoiesc.
Viorica-Vasilica? Nici vorbă fiindcă, și așa, nu mai vrea să
audă nimeni de ea prin Europa. Vladimir Putin? Nu m-aș mira, dar
oamenii lui erau acolo. Liviu parșivel? Este cel mai probabil
fiindcă mafia roșie poate face orice pentru a scăpa de dosarele
penale.
Și a venit ora 23 și
11 minute. Erau semnale luminoase pe cer, dar nu știam ce sens
aveau. A început bătaia ca la Verdun. Interlopii s-au radicalizat
mai mult, iar jandarmii au început să lovească în toate părțile.
Nu puteam respira și ochii mă usturau îngrozitor. Câteva tinere
s-au dus spre jandarmi și au început să țipe spre ei. Feciorii
plătiți din banii lor aveau obligația să le protejeze și le-au
aruncat gaze lacrimogene în ochi. Au trântit la pământ o femeie
dintr-un cărucior cu rotile. Un băiat stătea în genunchi cu
mâinile sus lângă roata unei mașini. Un jandarm i-a dat un bocanc
în burtă, apoi l-a pocnit cu bastonul peste față. Alt jandarm a
sărit cu bocancii pe picioarele unei fete căzute la pămnt. Altă
fată plângea în genunchi, nu mai avea unde fugi, dar au cruțat-o.
Nici copiii nu au scăpat.
În jumătate de oră,
au golit piața.
N-am mai putut suporta
și am plecat pe jos spre Calea Dorobanților. Am mai pățit așa în
septembrie 1991, când minerii l-au dat jos pe marele Petre Roman...
Tocmai fusese omorât tânărul Frumușanu, care trecea întâmplător
prin piață.
Așa i-a primit Liviu
Parșivel pe tinerii noștri, rătăciți în toate colțurile lumii,
de parcă am fi sirieni. Pentru ca mafia roșie să prospere, copiii
și nepoții noștri au umplut lumea.
Când a plecat din
țară, fiica mea mi-a spus pe aeroportul Otopeni: „Tată, eu nu mă
mai întorc într-o țară condusă de unul ca Victor Ponta...”
Pupilul Nepotului Mătușii Tamara i-a fost coleg la Facultatea de
Drept din București și a parvenit rapid. O altă comoară de
fecior.
Pe 11 august,
purtătorul de vorbe al Jandarmeriei a lansat telenovela cu
jandarmierița cu gâtul rupt de bestiile venite din Occident. O
minciună ordinară. (Bine că nu a fost așa...). Apoi, ne-a vorbit
despre „violența legitimă” a statului român. Iohannis e de
vină, ba chiar Traian Băsescu! Poate și Coposu.
Le reamintesc
cunoscătorilor că primul care ne povestea despre „statul paralel”
cu vreo trei ani în urmă era Erdogan. Liviu Parșivel a preluat
ideea. Așa că vă sfătuiesc să rămâneți calmi: programul lui
Erdogan este molipsitor. Acolo nu suflă nimeni în fața poliției
politice și nu mai contează memoria lui Ataturk, marele lor reper
politic și moral. Ankara a dat cu tifla Americii și NATO ascunde
gunoiul sub preșul convenmțiilor. S-a ajuns aici pe cale
democratică.
Așa că îi rog pe
prietenii mei, care nu suportă când scriu frumos despre Liviu, un
social-democrat cu belină, să-mi ofere argumente ca să intru în
PSD și mâine completez adeziunea...
Muiezofia lui Gabriel
Liiceanu şi politica „Hello, popor!”
Niţică empatie, cum
s-ar zice prin Deliorman. Să ne imaginăm în pielea lui Liviu.
Atâţia români care vor să-i facă o bucurie supremă. Şi lui şi
întregului partid. Parcă văd scena într-un film. Însă nu poţi
să fii în pielea lui Liviu. Şi-apoi, cât poate să suporte şi
pielea lui? Câte piei de schimb ar trebui să aibă... Sau să ne-o
imaginăm pe VV.
Câte ne-au tras ei
timp de 30 de ani şi câte le-am face noi...
Dar noi pe unde eram
când îşi făceau ei mendrele? Avem vreo scuză? Şi aici mă dezic
de această sindrofie a tantrelor partinice. Am să citez cam mult
din articolul „Înjurătura care ne unește”, publicat de Gabriel
Liiceanu, pe 7 august. El are o revelaţie a revoluţiei absolute cu
reverberaţii ţigăneşti adoptate. Ce mai, adevăratul lui sistem
filozofic:
„... am început să
visez la cea mai năstrușnică revoluție din lume. Când are loc o
revoluție? Când regulile politicului au fost abandonate. Când
clasa politică trișează. Când partidul aflat la putere
înlocuiește limbajul politicii cu scuipatul pe un popor întreg.
Și-atunci, acestea fiind datele realităților politice, ce-ar putea
fi mai în ton cu ele decât revoluția născută în jurul unei
înjurături? Mesajul ei s-ar transmite printr-o complicitate născută
spontan, care ar cuprinde, ca o trezire din somn, toată România. O
revoluție cu un mesaj de o simplitate desăvârșită, pe înțelesul
tuturor, născută într-un hohot de râs și de exasperare. O
revoluție fără dube, trupe de intervenție și gaze lacrimogene,
în care n-ai avea în cine să tragi. O revoluție bazată pe un
mesaj-cod, pe o siglă care mătură totul în calea ei, o revoluție
în care nimeni nu ridică pumnul în aer, nu amenință, nu urlă cu
ochii scoși din cap. O revoluție bazată pe șapte litere care
se-ntind – ca pârjolul, ca apa ieșită din matcă, ca norul de
lăcuste – pe toate T-shirt-urile acestei veri, pe autobuze și
tramvaie, pe coridoarele școlilor, tatuate pe brațele vânjoase ale
băieților din Ferentari, pe pulpele fetelor și pe spatele lor
dezgolit, în amfiteatrele universităților, pe banderolele
manifestanților, pe uniformele jandarmilor și ale mascaților
veniți să-i păzească, pe bâtele lor, pe căștile lor, pe
carapacea lor de broască țestoasă. Nu poți pretinde, când
șandramaua politicului suburban ne cade în cap, să ne alegem
limbajul luând ca model Parlamentul britanic din vremea lui
Churchill. Dimpotrivă, în acest context de golănie statală, de
ticăloșie cu program, de impudoare a guvernării prin încețoșarea
minții, agramatism și impostură, nu trebuie oare găsit cuvântul
ce rostește adevărul? Cel care poate deveni o replică pe măsură
propunând o stilistică neașteptată? Ei bine, poate că în acest
context, expresivitatea unui cuvânt de origine țigănească pe
care-l înțelege toată lumea e pe punctul să capete un destin
istoric.Și nu vi se pare că fiind cea mai recent activată
înjurătură a societății noastre, ea pare mai puțin virulentă
decât strămoșeștile înjurături? Proprietatea ei nevitriolantă
îmi permite s-o rostesc fără să roșesc”.
Parcă-l văd strigând
la o reiunune de la Humanitas această „nevitriolantă” expresie.
Voi relata o întâmplare
reală, care vine mănuşă pe revelaţia maestrului. După 1990,
m-am împrietenti cu un tânăr profesor de istorie de la Copanca, un
sat mare de pe malul Nistrului, acolo unde se născuse... Emil
Constantinescu. Dar şi călugărul Vasile. Da...
Tânărul venise la
bunelul lui, rămas după război într-o căsuţă din
Andronache-Voluntari. Nu a găsit de lucru nicăieri prin Bucureşti,
nu l-a angajat nimeni la nicio şcoală, mai ales că făcuse
Facultatea de Istorie la Tiraspol. Şi a acceptat un post de paznic
de noapte la Carrefour Colentina. Acolo, majoritatea paznicilor erau
ţigani. „De câte ori veneam la tură, un ţigan barosan, cu o
inimă tatuată pe piept, scrijelată cu un cuţit, urla de departe
la mine: „Moldoveneee, vrei muie?” Eu nu ştiam ce însemna asta
şi toţi râdeau. Mi-era ruşine să întreb ce înseamnă fiindcă
ar fi râs şi mai tare. Scena se repeta în fiecare zi şi mă
înnebunea de furie pentru că toţi râdeau. Într-o dimineaţă,
după ce am plecat de la serviciu, am tras deoparte un ţigănuş şi
i-am dat un milion ca să-mi spună şi mie ce înseamnă acel
cuvânt. M-am îngrozit. M-am dus acasă şi nu am închis un ochi
până la tura următoare. Şi apare din nou baragladina în faţa
mea: „Moldoveneee, vrei muie, moldoveneeee?” M-am dus spre el
calm, parcă nu mai aveam sânge în vine. Şi l-am luat la pumni
până când a căzut lat lângă zidul magazinului...”
Mare ghinion.
Gheorghiţă fusese campion de box la Tiraspol...
Dar noi, ceilalţi,
care nu am făcut box, ce facem când trecem cu capetele plecate prin
scene la fel de grobiene prin Bucureşti? La fel ca în politică. Şi
vorbirea noastră devine din ce în ce mai urâtă, mai hîdă.
Eu nu spun că mafia
roşie nu merită un asemenea limbaj, dar aici am ajuns la un alt
aspect pe care aş fi vrut să văd cum îl tratează Gabriel
Liiceanu: cum ar trebui să vorbească politicienii cu noi care facem
parte din diverse categorii sociale? Lombrozienii cu burice peste
brăcinare de la mitingurile PSD trebuie abordaţi şi ei de clasa
politică fiindcă şi ei sunt oameni. Trebuie să le spună cineva
că au dreptul la un trai decent, iar nu la formule de genul „Noi
vă dăm” fiindcă Liviu nu dă nimic de la el. Mafia roşie
mituieşte de 30 de ani o populaţie deznaţionalizată, plecată cu
ordonanţa. Cu banii noştri, cu banii celor bătuţi bestial în
Piaţa Victoriei, Liviu şi ai lui îi mituiesc pe lombrozieni să
meargă gratis la teatru, în Grecia, în Italia, dar şi pe la
sfintele mânăstiri, le dau „vaucere”... Omul de tip nou al lui
Ceauşescu „scapă de la servici”, „scapă de la spital”, el
nu se duce acasă. Mafia roşie a făcut posibil ca toată ţara să
devină un loc din care trebuie să... scapi. Unde ajungem aşa?
Cum vorbeşte
politicianul român cu oamenii revoltaţi, care au creat performanţă
în ţara lor? Cu „Hello, naţiune!” sau cu formula care l-a
băgat în extaz magic pe filozof? Cum trebuie să-şi atragă
politicienii noua generaţie de partea lor? Tot aşa? Vor pleca mai
abitir din ţară. Dar de ultimii ţărani cine se ocupă, acum, pe
ultima treaptă de antiselecţie? Tot Petre Daea? Cum îi tratăm pe
cei care întind mâna după ajutoare sociale? Tot ca PSD, altfel
pierdem voturile? I-am auzit pe unii că vom ajunge ca Grecia în
criză. Nu, cu mult mai rău. Grecii au bani, statul grec nu are. La
noi, populismul cel mai jegos ne va duce în râpă: românul nu are
bani, iar statul este mai îndatorat decât Grecia la clientela
străină.
Am văzut că liberala
Norica Nicolai susţine că imaginile din Piaţa Victoriei au fost
trucate. Doamna mai vrea o dată. În Parlamentul European. Totală
impostură pentru o leafă de Bruxelles. Nu vreau să-i văd pe
pretinşii politicieni de dreapta că adoptă aceeaşi formulă care
duce doar la o tananică generală. Noi asta avem de 30 de ani. Până
şi Abramburica s-a săturat de bucuriile oferite de mafia roşie. Ar
fi binemeritat un grup statuar, cu Vanghele, garantat Marean!, cu
Nepotu Mătuşii Tamara, cu Ciordache, cu gauleiterul Codrin, cu
Şerban Nicolae şi cu Miky Şpagă.
Iar deasupra lor,
Bătrâna Deşcă, tataie cu un baston pentru orbi, care să ne arate
direcţia spre victoria finală.
Adrian Năstase „Ochii
și urechile poporului”
De ce oare?
„AUGUST 19, 2018
ADRIAN NĂSTASE29 COMENTARII
Acesta este titlul unei
cărți de convorbiri cu generalul Nicolae Pleșiță, apărută în
2001, la editura Ianus Inf , în colecția Dosare Lumea Magazin.
Dialogurile au fost realizate de Viorel Patrichi în perioada
1999-2001.
Figura generalului
Pleșiță a fost și este una controversată. Rolul său, timp de
peste 40 de ani în cadrul Securității, a ridicat multe semne de
întrebare. Cartea merită să fie citită deși, sunt convins,
generalul a evitat să dea amănunte în legătură cu multe din
activitățile sale – din interiorul sau din afara țării.
Sunt interesante însă
detaliile în legătură cu mecanismele de decizie în familia
Ceaușescu, legăturile cu Carlos, abordarea relațiilor cu
intelectualii din țară sau cu „emigrația” în exterior, felul
în care a fost convins Hruschiov să retragă trupele sovietice din
România, trădarea lui Pacepa, rețeaua Caraman la sediul NATO,
tablourile Coroanei scoase din țară și procesele care au urmat,
legăturile cu Biserica (ortodoxă dar și romano-catolică).
O carte din care
trebuie să știi ce să alegi…”
Eu nu mă dezic de acea
carte.
Dacă eşti "scroafă
bolşevică" din PSD, poţi să fii şi porc?
Eu cred că nu.
Nici chiar Liviu nu le
poate face pe toate...
Gabriel Farkas, un
cetăţean liber al Planetei, un băiet aşa di buuun, a postat un
dialog dulce, pe care l-ar fi avut cu Ioan Mircea Pașcu,
europarlamentar PSD, vicepreședinte al Parlamentului European. Sculă
grea de mahăr.
Şi scrie venerabilul
Farkas:
"Discuție
“amicală” pe Messenger cu un fost securist, colaborator KGB,
actual pupincurist de orice cur care-i asigura loc bun pe lista la
Europeene. Ioan Mircea Pascu rasist și antisemit notoriu, va
reprezintă in Parlamentul European. Aveți puterea de a spune STOP
în luna Mai 2019".
Ioan Mircea Pașcu ar
fi răspuns şi l-ar fi jignit pe internaut, adresându-i apelative
precum gunoi, porc, scroafă, potrivit conversației postate de
Gabriel Farkas.
„Ești un gunoi, nu
meriți atenție. Și mai ai și nume de bozgor...Nu e de mirate. Ai
amuțit, porcule?”, i-ar fi spus Ioan Mircea Pascu omului, după ce
internautul l-a numit „fost colaborator securest” și „lingău”.
Chiar nu înţeleg.
Dacă domnul Paşcu i-a spus "bozgor", de ce să-i zică şi
"antisemit notoriu"?
Feriţi! A început
campania pentru leafa de 30.000 de euro pe lună!
La care se adaugă,
n'aşa?!, pensia specială pentru contribuţie lipsă la fondul de
pensii...
Cine să ridice
problema acestei discriminări grave la adresa majorităţii
românilor?
Şi unde? La Curtea
Constituţională?!...
Darius Vîlcov, agentul
lui Dromichete, nu a vrut la KGB: "S-a dorit să fiu racolat de
KGB"
Politicianul român
este... impersonal. El nu face, nu drege. Nu. El "s-a făcut,
s-a cerut, s-a dorit, s-a zis..." Aşa se face că "s-a
dorit" ca Vîlkov să fie "racolat de KGB". Sigur, el
avea vreo 10 anişori pe când mai exista KGB, dar ruşii ăştia au
intuiţie: au simţit ei că Darius va umbla printre morminte cu
lingourile lui Dromichete. Şi ce-au zis ei: să-l înşface.
Darius Vîlkov,
consilier economic al premierului Viorica Dăncilă, susţine că, în
anul 2015, i s-a propus, "pe linia Gușă-KGB", să trădeze
PSD și să fie premier. Fostul ministru infractor susține că au
vruit unii să-l bage în KGB, dar el - nu şi nu! A vrut să rămână
cu Liviu, cu Prostănacu, cu Dottttore!
"În 2015 aveam
oferta de a trăda PSD, de a forma o echipă din PSD, să fiu numit
prim-ministru al României într-o alianță cu Vasile Blaga și o
parte din PDL-ul de la vremea aceea. Mi-a fost făcută propunerea pe
linia Gușă-KGB. Spun asta pentru că mi-a fost făcută de câtva
ori la hotelul Majestic din Băneasa unde au fost de față Vasile
Blaga, Cozmin Gușă și fostul membru CNA Valentin Jucan. Denise
Rifai a fost de multe ori acolo, precum și Rareș Bogdan, Murad,
patronul hotelului și Șerban Pop. Pe linia KGB se știu relațiile
pe care le-am avut cu Cozmin Gușă, că știu de vizita de la
Moscova din 2009 cu Mircea Geoană. S-a dorit să fiu racolat de KGB.
Am refuzat. Domnul Gușă a încercat să mă racoleze pe mine",
a spus Darius Vâlcov într-un interviu acordat DCNews la Bogdan
Chireeeac, cel mult lăudat de ambasadorul Federaţiei Ruse...
Agenturili l-au
întrebat pe Darius dacă serviciile secrete rusești acționează ca
prin lobodă în România, nu prin statele membre UE foarte
puternice, precum Germania sau Austria, Darius a răspuns sibilinic:
”Întrebați-l pe cel care l-a racolat pe Cozmin Gușă, pe dl
Popa, care, împreună cu Cozmin Gușă, au încercat să mă
racoleze și pe mine”.
Şi au trăit într-o
drujbă de familie, mergeau la picnic, îşi creşteau copiii şi
nevestele împreună, dar drujba-i drujbă, slujba-i slujbă! Dariu
al lui Vîlkov a preferat să rămână lângă Dromichete...
Darius susține că,
după ce a refuzat, în 2014, prelungirea unui acord cu FMI, care,
zice el, ar fi fost în detrimentul țării, Traian Băsescu i-ar fi
trimis o scrisoare prin care îi cerea să-și dea demisia de la
Ministerul Finanțelor și să ocupe funcția de vicepreședinte al
Băncii Mondiale. Propunerea ar fi fost făcută cu o săptămână
înainte de a fi arestat. Dar cum să mai umbli pe la Banca Mondială
cu teşchereaua de bani în punga de un leu printre morminte? Dacă
nu e niciun cimitir pe-acolo? Că ăia se ard după ce dau colţul,
nu ortul. Nici tablouri nu au...
"În martie,
înainte de a fi arestat, domnul Basescu a trimis prin domnul Dănuț
Liga, consilier, care mai departe a transmis prin domnul Mihai Nita,
fost senator, actual deputat, o scrisoare prin care mi se cerea să-mi
dau demisia de la Ministerul Finanţelor si să merg vicepreşedinte
la Banca Mondială. Mi-a venit cu o săptămână inainte de a fi
arestat. Am refuzat", a afirmat Darius Vîlkov la DCNews.
E tot mai greu cu
serviciile astea speciale. De unde să ştie Darius că gânditorul
într-un peş Cozmin Guşă este agentul lui Vova? Dar Darius a
simţit pericolul, mai ales că doamna dumisale tocmai afirmase că
marinelu Traian nu promovează o femeie "dacă nu vede
chiloţeii".
Şi n-a mai vrut nici
la Banca Mondială.
Curând va scrie
tratate sub crucea patriarhală despre devoţiunea faţă de
patrie...
Doru Buşcu nu-i omul
lui Liviu, cum nu am fost eu sluga lui Ghiţă Dej!
"Nu sunt
consilierul lui Liviu Dragnea. Dacă Dragnea ar asculta de sfaturile
mele, nu ar mai fi atâți incompetenți în Guvern, ar dispărea
slugile, securiștii din partid. Am spus și am scris aceste lucruri
în mod constant. Ți se pare că ele se regăsesc în ce face
Dragnea? Aș fi un sfătuitor otrăvit.
Nu-l înjur pe Dragnea
pentru că ceea ce face - sau ceea ce se preface că face - împotriva
influenței negre a serviciilor are o noimă politică sănătoasă,
reprezintă, teoretic, un folos pentru societate. Mai cred că cele
două procese în care a fost condamnat sînt rezultatul jocului
politic și nu al justiției purificată de securiști.
În momentul de față,
în politică este o luptă între incompetenți și securiști."
De unde rezultă că
securiştii e proşti...
Soros a vrut să-l
asasineze pe Liviu.
Săriiiţi!
Vrea să fie
preşedintele României
E groasă rău. Liviu
Dragnea spune că a fost amenințat cu moartea: „Au venit patru
străini. Am aflat cine i-a plătit, dar nu pot spune. Un om foarte
celebru.” M-am tot gândit, m-am tot frăsuit şi am ajuns la
concluzia că numai Gyuri Soros putea s-o facă. Tot el a vrut să-l
muşte de ureche pe Viktor Orban, dar la noi e mai grav, avem şi
pestă porcină africană...
Liviu a apărut la
Martorii Varanului cu Platoşă pentru prima dată şi ne-a luminat
din nou. Şi muşcă din aureola lui Iohannis:
„Să îl luăm pe
Klaus Werner Iohannis, că el este biciclistul numărul unu al
României. El spunea că Guvernul nu o să aibă bani de pensii și
de salarii. Anul trecut am avut o creștere economică foarte mare,
ne-am încadrat în deficit, am pus 2% din PIB la Apărare, pensiile
au crescut, salariile au crescut, inclusiv la Administrația
Prezidențiale, că tot țipa (Klaus Iohannis – n.r.) că i se taie
din bani. A venit anul 2018. Au crescut iar pensiile. Ce va spune
Iohannis în anul prezidențial 2019?”
„Poate da, poate nu”,
a răspuns Liviu Dragnea, întrebat dacă va candida la
prezidențiale. „Klaus Iohannis va spune: trebuie să îmi elimin
potențialii contracandidați. Ținta, pe mine, pentru că eu conduc
partidul, eu am prezentat programul de guvernare. Omul ăsta trebuie
ori omorât, ori băgat în pușcărie, ori demonizat. Ce nu s-a spus
despre mine?”
„Iohannis finanțează
#Rezist, îndeamnă propriii angajați să meargă la protest, le dă
zile libere. Este singurul obiectiv al lui pentru protecție
personală. A luat case prin flas și nu vrea să dea banii înapoi
statului român”
„Vreau ca românii să
beneficieze de bogățiile țării”
„Am fost amenințat
cu moartea anul trecut, în aprilie. Au venit patru străini, au fost
cazați aici, la Athene Palace. Au ajuns în preajma mea. Suntem
într-un stat mafiot. Statul paralel este o mafie. Am aflat cine i-a
plătit, dar nu pot spune. Este un om foarte celebru”
Liviu Dragnea, prima
apariție publică după incidentele violente din 10 august, din
Piața Victoriei
Liviu Dragnea a fost
marele absent în perioada post-proteste. La începutul acestei
săptămâni, el și-a delegat atribuțiile la conducerea Camerei
Deputaților către colega sa, vicepreședintele Carmen Mihălcescu.
În lipsa lui, deputata PSD se va ocupa de conducerea Camerei.
Singura reacție a lui
Liviu Dragnea pe protestele diasporei a fost o simplă postare pe
Facebook, în care îl acuză pe președintele Klaus Iohannis de
instigarea la violențe și de faptul că protestele au fost unele
politice.
Ultima dată când
Liviu Dragnea a apărut în spațiul public a fost pe data de 9
august, fix în seara dinaintea protestelor violente, la RTV. La
momentul respectiv, președintele PSD avertiza chiar că e posibil să
fie violențe și că, în trecut, au fost jandarmi răniți.
După protestele din 10
august, liderii PSD au transmis același mesaj la unison: Klaus
Iohannis este vinovat, iar jandarmii și-au făcut treaba, dar au
fost răniți.
A murit un om din
Teleorman din cauza gazelor de la proteste.
Ce coincidenţă! Ce
ghinion!
Sau e lucrătură?
Soros, Iohannis sau
Coposu?
Mergem cu Soros...
Câţi procurori au
bătut azi la uşa lui Liviu?
Nici măcar unul!
Şeful Camerei
Derutaţilor, nu oricine, anunţă public că s-a constituit un grup
terorist, care a vrut să-l omoare. Nu spune dacă jandarmii fără
serie pe cască l-au salvat sau cei de la SPP incognito prin tufe. În
schimb, ştie cine i-a plătit.
În orice ţară
normală la capete, procurorii mergeau la uşa lui Dragnea fiindcă
el a făcut un anunţ năucitor:
„Au venit patru
străini. Am aflat cine i-a plătit, dar nu pot spune. Un om foarte
celebru.”
Să lăsăm formula
"foarte celebru" pentru Smîrdioasa...
Dar dacă a fost Soros,
ne luăm de el? Nu, pentru că şi Ilan Şor de la Chişinău a fugit
în Israel, chiar dacă a furat un miliard de euro din banii
basarabenilor şi avea domiciliu forţat în vilă de marmură. Dacă
a fost Coposu, cum procedăm? Să lăsăm, fie-i ţărâna uşoară,
în Partidu lui Mukles credinţa în moaşte a ajuns la culmi
fascinante.
Dar dacă a fost Klaus
Iohannis comanditarul asasinării lui Liviu?
Îl suspendăm!
"A pus să mă
omoare!"
Numai câte babe ştirbe
cunosc eu, care stau lipite de obrăjorul imberb al lui Gîdea şi
care aleargă la noapte spre urne... De unde să audă ele de
consilierii lui Silberstein...
De când aşteaptă
Costache Anton Tăricelu să fie şi el o lună preşedinte, că are
nevastă tânără, numai bună de primă doamnă...
Liviu, acest Chuck
Norris al preapoliticii românești, și delirul electoral
După ce
Viorica-Vasilica i-a dat-o mărită, pensionarul român stă ca
nababul la televizor: târșogul ține viagra la gingie și se uită
la Martorii lui Gâdea cum se bate Liviu cu mafia rusă, cu rakeții
ucraineni, cu Mossadul, cu Soros și cu defunctul KGB. El poate!
Acest Chuck Norris al preapoliticii românești s-a întâlnit ”pe
o stradă îngustă” cu patru teroriști, trimiși de Klaus
Iohannis să-l lichideze. Era cu Irina lui sau nu era cu irina lui.
Și el... „i-a
pierdut”.
Nu i-au putut da măcar
două perechi de palme, nimic.
Sigur, ar mai fi o
nedumerire strârnită de nivelul clasei a IV-a. Spune Liviu:
„Am avut o tentativă
(de asasinare-n.r) anul trecut. Au venit 4 străini, au stat la
Athenee Palace, au stat 3 săptămâni aici, am scăpat. Au ajuns în
preajma mea (...)”. Când spui „am avut o tentativă”... de
asasinare, înseamnă că tu ai vrut să iei glanda cuiva. Mai să
cred că Liviu era pe cale să-i omoare pe asasini...
Eu cred că nici Vasile
Roaită, nici Olga Bancik și nici Annnna Pauker nu l-au egalat p
Liviu.Delirul este năucitor:
"În prima parte a
lunii aprilie, acești indivizi au devenit din ce în ce mai
ostentativi. Când mă uitam la ei, faceau gesturi diverse care
aratau ca voi fi ucis. M-am indoit de vreun scenariu, pentru ca erau
mereu persoane diferite. In cateva randuri i-am atras atentia si
prietenei mele, Irina. Mi-a confirmat si ea ca este urmarita.
Intr-o seara, in
aprilie, lucrurile au mers mai departe. Eram intr-un spatiu public,
am simtit din nou aceeasi prezenta, 4 indivizi imbracati in haine de
culoare inchisa. Eram intr-un restaurant. S-au oprit la cativa metri
fata de mine. Unul din ei a facut un gest, a trecut degetul prin
dreptul gatului, celalalt vorbea la telefon. Apoi au plecat.
La cateva seri dupa,
eram in masina, in zona 13 Septembrie. A aparut o masina in fata,
alta in spate, am reusit sa ii pierd. Au fost doua intamplari care
mi-au confirmat ca au intentii serioase.
M-am gandit atunci daca
sa vorbesc cu institutii ale statului. Am tinut sub tacere pana ieri.
Am vorbit pentru ca nu imi e teama, nici de moarte, nici de altceva",
Nici Chuck Norris nu se
teme de Klaus Iohannis. Nici de Soros.
Eu bag samă că
baronii noștri din Partidu lu Mukles trebuie să stea pe-aproape, cu
cămeșoiul. Sigur, avem dosare penale toți, toți am furat măcar
sandviciul lui Gigel de după ușa Alinuței Gorghiu, dar până
când? Liviu e prea puternic.
A ieșit și Viorica
să-i laude pe jandarmi pentru acel pui de bate de pe 10 august.
Niciun jurnalist nu a întrebat-o încă: „Ce ai face, cucoană,
dacă fiul sau fiica ta ar veni acasă cu capul spart de jandarmi,
fără să aibă vrteo vină? Carmen Dan are și ea un fecior. Merită
și ea aceeași întrebare. Cum de nu întreabă nimeni?
Imaginează-ți că băiatul tău este călcat de bocancii brutelor.
Ce faci? Chiar e greu de pus o asemenea întrebare? E simplă, e
omenească. O femeie a muncit la colhoz 40 de ani și are pensie 400
de lei. Un zdrahon de țigan ia 450 de lei ajutor social și nu face
nimic. Tu, ministru al Muncii, cum te-ai simți dacă mama ta ar fi
pusă pe treapta cea mai de jos după o viață de calvar? Născut
copii, crescut copii, spălat, cusut, călcat, prășit, secerat,
născut, crescut...
După barbaria de pe 10
august, am reușit să văd filmul "Diaz - Don't Clean Up This
Blood", regizat de Bobby Păunescu şi Daniele Vicari. Evocă
tragediile de la Genova, din 2001, când a avut loc acolo reuniunea
G8. Tineri uciși, majoritatea bătuți până la sânge pentru că
erau bănuiți că ar fi neocomuniști. Și ce dacă? Polițiștii
italieni au luat lecții de la Virgilică Măgureanu și de la
Bătrâna Deșcă: după ce i-au bătut inclusiv pe jurnaliști,
le-au arătat probele: o mașină cu „armele” protestatarilor:
ghioage de fag, târnăcoape, topoare, ciocane cu cozi lungi... Nu am
văzut seceri. Altă mașină avea... sticle cu cocktailuri Molotov.
Ce nume frumos, care evocă un trecut așa glorios pentru toată
Europa!
Italia, țară membră
a Uniunii Europene, nu interzice tortura la mitinguri!
Ce să mai zicem atunci
de preapolitica lui Liviu?...
Telenovelă şi
fandacsie: Soros vrea să-l omoare iar pe Liviu!
În sfârşit, ne-am
edificat. Nu Klaus Iohannis vrea să-i ia glanda lui Liviu. Nuuu!
Gyuri Soros vrea să-i mursice jugulara. Daaa!
Al dracului tîrşog!...
"Suntem într-un
stat mafiot, spune Liviu, nu Soros. Statul paralel este o mafie. Ştiu
că s-a cercetat, mai departe nu ştiu. Da, dar nu pot să spun cine
i-a plătit. Da, un om foarte celebru în lume. Nu, nu mă gândesc
la el (Soros – n.r). El se gândeşte la mine", a susurat
Liviu Dragnea pe sub mustaţa lui de sfaiog. Şi în tot acest
răstimp, era tras la faţă ca Tutankamon, privea pieziş, auzea
imagini şi vedea voci... Bunioară, vorba lui Nenea Iancu, statul
mafiot l-am făcut noi, nu ei.
Personajul este tot mai
reprezentativ pentru Partidu lu Mukles şi o lume întreagă se uită
prostită la el. Că nu toţi or fi ca martorii lui Gîdea...
Prietenii mei din PSD se întreabă între ei când ne mai întâlnim:
"Domne, mai ţinem maimuţa?!" "Lasă-l, mă, că ştim
noi..." Aşa arată preapolitica urmaşilor lui Ion Iliescu. În
cazul lui Liviu, dacă nu este vorba de preapolitică, sigur avem un
caz pentru cămeşoi. Că bine zicea Nenea Iancu:
"Omul, bunioară,
de par egzamplu, dintr-un nu-știu-ce ori ceva, cum e nevricos, de
curiozitate, intră la o idee; a intrat la o idee? fandacsia e gata;
ei! și după aia, din fandacsie cade în ipohondrie." Liviu
însă nu-i sfarojit ca Conu Leonida, iar Efimiţa lui e ţâţă de
mâţă, nu altceva.
Klaus nu ştie însă
că Liviu e nevricos: ”Nu am auzit niciodată despre aşa ceva, dar
cum s-a vehiculat la televizor, mi s-a părut că omul deja are
fricile, obsesiile şi coşmarurile unui dictator”.
Da, e ceva aici. Mult
Iubitu se temea de puşcă, mai ceva ca dracu de tămâie. De-aici,
pasiunea lui bolnăvicioasă pentru vânătoare. Victoraş
Stănculescu l-a trimis la ultima vânătoare departe de Snagov şi
aşa a avut ultima partidă cu Leana în decembrie 1989 - mi-a spus
un cintezoi de la palat. Aşa i-a câştigat încrederea şi aşa se
explică scena celebră de pe Comitetul Central: "Victoraş, ai
grijă de copii!"...
Şi Mult Iubitu a
sfârşit de glonţ...
Însă Liviu joacă
bine scena dinaintea cămeşoiului de câlţi: a lansat în spaţiul
public prostia că Viorica Vasilica nu poate plăti pensiile şi
salariile dacă nu aprobă Klaus în CSAT rectificarea bugetului!
Evident că n-are-a-face prefectura aici, dar pensionarul român e
călit ca Conu Leonida după perdea şi cu un ochi la Gîdea.
De-atâta lup, prinde a muşca şi Iohannis:
"Iată o nouă
minciună marca PSD și a Guvernului incompetent Dăncilă. Guvernul
îi minte pe români și guvernează într-un mod cinic. Guvernul
poată să facă orice rectificare bugetară, fără aviz de la CSAT,
fără să-mi ceară părerea, cu excepția serviciilor de
securitate. Citesc că Guvernul nu poate să dea pensii, bani la
școli la spitale, că eu nu fac CSAT.
E o mare minciună,
poate face rectificări pe sănătate, pe educație, pe agricultură.
Putea face orice rectificare Guvernul dacă asta se dorea. Putem să
ne întrebăm de ce minte Guvernul. Doar incompetența nu e
suficientă. Sunt două ipoteze: Cei din Guvern nu citesc legile, e
puțin verosimilă, sunt și funcționari, specialiști care citesc
legile în Guvern. A doua ipoteză e că PSD și acest Guvern vor
ajunge în situația că nu vor plăti pensii și salarii pentru că
nu au bani. E inadmisil să construiască o întreagă poveste că nu
se pot plăti pensii. Având acest Guvern incompetent, nu pot să dau
drumul la un aviz în CSAT, fără o analiză temeinică, vom face o
analiză serioasă a proiectului, care privește securitatea
națională, restul privește Guvernul și nimic altceva. Noi, la
Administrația Prezidențială, ne descurcăm oricum. Vom organiza
summitul pe datorie. Aici ne duce Guvernul de incompetenți."
În concluzie, asta
trebuie să priceapă orice idiot: puterea este acolo unde se află
decizia pentru bani, nu la Cotroceni! Iar decizia nu este a
Viorichii-Vasilichii!
Aşa că nu vă mai
frăsuiţi de pomană!
"Nu se poate să
fie revuluție... Câtă vreme sunt ai noștri la putere, cine să
stea să facă revuluție?", ne arde Conul Leonida din alt veac.
Suficient pentru un mileniu de prostie.
Al dracu, Nenea Iancu,
aia mustaţă, nu sfaiogul lui Dragnea!...
Pesta se lăţeşte şi
Guvernul şade ca porcu-n păpuşoi...
Gripa aviară a fost
mizilic pe lângă pesta porcină africană. Paguba va fi uiraşă
pentru România, iar consecinţele pe termen mediu şi lung ne vor
pune zootehnia la cheremul altora care pot creşte porci. Acolo nu e
zonă de risc... Noi putem rămâne cu mistreţii şi cu poezia lor
din Delta Dunării.
Molima a ajuns la TEBU
Consult, considerată a doua fermă ca mărime din Europa, cu 140.000
de capete, în trei ferme. Este a doua ca mărime în România, nu în
Europa...
Preocupantă mi se pare
afirmaţia lui Gicu Drăgan, directorul DSV Brăila: "Noi ne-am
pregătit să oprim pesta pe uscat şi ea a venit pe apă. Cred că
îmbolnăvirea animalelor se datorează apei din Dunăre." Este
o enormitate să susţii aşa ceva. Nu cred că există crescător de
porci - şi am cunoscut destui - atât de inconştient, care să dea
apă direct din Dunăre animalelor lui. Iar dacă există un asemenea
specimen, directorul Gicu trebuia să plece din funcţie înainte să
clămpăne la televizor o asemenea prostie. Cu tot cu preşedintele
ANSVSA. Creşterea porcilor la fermele specializate din România are
norme draconice. Dacă eu nu pot introduce măcar aparatul de
fotografiat într-o fermă performantă de porci, cum a intrat apa
din Dunăre acolo? Cu şuvoiul?
Şi ce dacă rămânem
fără porci?
Şi ce dacă vor omorî
şi porcul pe care moş Gheorghe îl hrăneşte cu mâna lui şi îl
scarpină, numărând zilele până vor veni feciorii să-l taie de
Ignat? Avem importatori în Partidu lu Mukles şi ei vor aduce carne
de porc din Spania, din Ungaria, din Germania sau Danemarca. Ce
strâmbaţi din sfârlă? Nu-i tot porc?
Apropo, pentru cei care
nu ştiu cum şade porcul în păpuşoi... Pe când eram adolescent,
rămâneam uneori singur cu orătăniile acasă. Şi porcul o zbughea
câteodată pe sub o scândură şubredă. Şi caută-l, umblă după
el pentru că seara venea tata ostenit de la concert şi avea nişte
degete lungi, ca de pianist, că se dădeau şi deştele după coada
sapei, se lungeau... Până la urmă, îl găseam în... păpuşoi,
cu capul printre frunze de bostan: stătea nemişcat, cu urechile
aplecate spre sfârlă şi se uita spre mine numai cu coada ochiului,
convins că nu-l văd că a făcut-o de oaie. Mă amuza şi îl
iertam...
Cine este curios ce
face porcul în asemenea ipostază să se uite cum priveşte
Viorica-Vasilica atunci când învaţă să citească un comunicat
marca Liviu, îngrozită că iar îi caută vreun zăpăcit de
gazetar nod în papură. Un calvar, domne... Scăpaţi-o odată de
chin pe biata femeie!
Măcar o frunză de
bostan dacă ar avea când citeşte...
Daniel David îl
corectează pe Constantin Rădulescu-Motru
Fereastra Overton ni se
aplică deja
Daniel David,
directorul fondator al Departamentului de Psihologie Clinica si
Psihoterapie din cadrul Universitatii Babes-Bolyai, reface impreuna
cu un grup de psihologi lucrarea filosofului Constantin Radulescu
Motru - "Psihologia poporului roman", scrie Agerpres.
Contactat de HotNews.ro, Daniel David a declarat ca, la aproape 100
de ani de la lansarea studiului realizat de Motru, "situatia in
care se afla Romania necesita un proiect similar pentru a intelege
rolul Romaniei si rolul nostru in Uniunea Europeana, dar vrem sa
facem acest profil prin tehnica si teoria mai moderna".
"Este un proiect
un pic mai de lunga durata, pe care l-am inceput de anul trecut si
probabil ca vom oferi primele rezultate la finalul anului sau la
inceputul anului viitor. Vrem sa continuam proiectul inceput prin
anii '30 de Constantin Radulescu Motru. Cand a scris despre
psihologia poporului roman, Motru vedea aceste lucrari avand o
contributie la constituirea unui proiect pentru o tara unita, pentru
un popor ", a declarat pentru HotNews.ro Daniel David,
directorul fondator al Departamentului de Psihologie Clinica si
Psihoterapie din cadrul Universitatii Babes-Bolyai (UBB).
Potrivit lui David,
"noi, ca psihologi, credem ca situatia in care se afla Romania
necesita un proiect similar pentru a intelege rolul Romaniei si rolul
nostru in Uniunea Europeana, dar vrem sa facem acest profil prin
tehnica si teoria mai moderna. (...) Noi vom construi acest profil
pornind de la paradigma cognitiv-comportamentala ".
Cunoscutul filosof si
psiholog Constantin Radulescu Motru a publicat in 1937 o serie de
lucrari adunate sub titlul "Psihologia poporului roman".
"Practic, el nu a avut foarte multe date statistice si analize
psihologice masurate cu teste serioase. Noi avem foarte multe teste
psihologice internationale adaptate pe populatia romaneasca, dar
aplicate si in alte tari, astfel incat putem sa comparam. Si aici ne
referim la indicatori ca Optimism, pesimism, religiozitate, stare de
fericire, gandire rationala sau irationala - si putem vedea cum stau
romanii fata de alte popoare ", a explicat pentru HotNews.ro
coordonatorul grupului de Cluj care va realiza aceasta lucrare.
Daniel David a afirmat
ca "fata de lucrarea lui Motru, calitate datelor este o
diferenta. O alta diferenta este calitatea teoriei. Motru vorbea
despre insusirile sufletesti ale poporului roman si angaja teoria
personalismului energetic. Aceasta teorie era una promitoare la acea
vreme, totusi astazi teoriile psihologice sunt mult mai avansate. Noi
vom construi acest profil pornind de la paradigma
cognitiv-comportamentala. Pornim insa de la ideea lui, intr-o teorie
moderna si cu date mult mai riguroase ".
"Cand am inceput
proiectul, am dat peste un citat de-al lui Constantin Radulescu
Motru, care spunea in 1946: 'Peste 50 de ani, nu mai tarziu, cele
publicate sau crezute de mine si de oamenii din timpul meu vor
destepta din nou interesul publicului romanesc'. Noi am intarziat,
dar proiectul cred ca e foarte important, tinand cont ca si Europa
merge pe ideea de unitate in diversitate si partea de diversitate in
Romania e foarte importanta. Abia daca ne intelegem cu adevarat vom
sti ce e de facut ", a sustinut directorul fondator al
Departamentului de Psihologie Clinica si Psihoterapie din cadrul UBB.
Acesta a anuntat ca
primele concluzii ale studiului vor fi facute publice la sfarsitul
anului sau la inceputul anului viitor, sub forma unei carti.
In ce priveste
metodologia, David a declarat ca studiul pe bazeaza pe "foarte
multe teste adaptate chiar de noi, de grupul nostru". "Unele
teste au fost aplicate pe zeci de persoane, altele pe sute.
Concluziile poate ca se vor baza pe esantioane unite de mii de
persoane. Dar trebuie sa mentionez ca atunci cand stabilesti un
profil psihologic al unui popor sigur ca faci o extrapolare. E un
profil definit statistic ca tendinta. Si Motru, daca ar fi avut acces
la datele noastre, putea sa scrie mult mai aplicat lucrarile ",
sustine Daniel David.
Acesta a afirmat ca "ce
e mai interesant este teoria pe baza careia vom dezvolta acest
profil: abordarea psihologiei cognitive, o perspectiva
cognitiv-comportamentala in care ideea fundamentala este ca nu atat
evenimentele de viata ne influenteaza, ci modul in care noi ne
raportam la ele. Noi vom incerca sa identificam acele scheme
comportamentale prototip, larg raspandite ".
"O sa numim cartea
chiar 'Psihologia poporului roman'. Sigur, pot fi nuante, dar vom
continua pe titlul lui Motru, recunoscand practic ca el a fost cel
care a vorbit prima oara despre acest lucru ", a continuat
psihologul.
Echipa care lucreaza la
acest proiect este formata din 5 persoane, dintre care trei cadre
didactice si doi doctoranzi. "Este un proiect fara finantare, pe
care il facem ca parte a activitatii noastre de cercetare la
Babes-Bolyai. Am simtit ca e momentul sa scriem acest lucru ", a
declarat pentru HotNews.ro psihologul Daniel David.
Tristeţea lui Rudy
Giuliani şi şpaga de la partidul baronilor
Pentru că nu ne-au
murit încă salvatorii naţiunii, în frunte cu Liviu, trimite şi
Rudy Giuliani o scrisoare la Cotroceni, document care, în Europa, se
traduce prin trafic de influenţă, iar în America se cheamă
"lobby". Adică şpagă pentru ţăranii mei de la
Crăieşti.
"După căderea
lui Nicolae Ceauşescu din 1989, România a făcut paşi hotărâți
spre aplicarea legilor, în concordanță cu respectarea dreptului la
un proces corect în regulile statului de drept, ne mângâie Rudy pe
creştet. Cu toate acestea, progresele au fost subminate grav de
excesele Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a României, sub
conducerea fostului procuror şef, Laura Codruţa Kovesi. Aceste
excese au inclus: intimidarea judecătorilor, a avocaţilor apărării
şi a martorilor; ascultarea neconstituţională a telefoanelor;
mărturii silite şi procese judiciare incorecte. În plus, față de
excesele făcute de DNA în numele „aplicării legii”, am luat la
cunoștință cu tristeţe în cursul ultimelor luni despre existenţa
„protocoalelor secrete” pe care mai multe instituţii publice
le-au semnat cu Serviciul Român de Informaţii („SRI”). Acestea
includ protocoale secrete cu: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
a României; Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie şi Consiliul Superior al Magistraturii. Semnatarii
protocoalelor secrete includ: Laura Codruţa Kovesi, din partea
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi
George-Cristian Maior, care acum îndeplineşte funcţia de ambasador
al României în Statele Unite, din partea SRI".
Rudy nu ne zice dacă
afacerile mafiote ale companiei Microsoft cu unii politicieni din
patria lui Drăculea se încadrează tot la "tristeţile"
lui.
Şi se dă îngrijorat,
şi aminteşte iar de “Protocoalele secrete și excesele DNA:
intimidarea judecătorilor, a avocaţilor apărării şi a
martorilor”. Cu alte cuvinte, dacă mafia roşie l-a îndatorat
profund pe un judecător sau pe un procuror cu o vilă sau cu o
maşină la cheie, avem de-a face cu "intimidări".
Cunoaştem asemenea cazuri. Dar atunci când mâna procurorului
gheară se făcu, nu fu intimidat?
“Guvernul trebuie să
se asigure că judecătorii nu sunt intimidaţi de DNA sau de SRI”.
Sau poate ar trebui „o amnistie dată celor care au fost condamnaţi
ca urmare a exceselor”ţ
De exemplu, dacă un
procuror nu poate dovedi că un borfaş de politician a lins din
palma Microsoft banii românilor şi trebuie să apeleze la
informaţiile serviciilor speciale, se cheamă "acţiune
neconstituţională". Nu ne trebuie protocoale între
structurile statului şi atunci procurorul trebuie să facă munca
unui ofiţer?
“Protocoalele să fie
verificate de o comisie de judecători internaționali”, îl
consiliează Rudy pe Klaus Iohannis. Şi încheie cu avertismentul că
investitorii străini nu mai vin într-o ţară controlată de
servicii. Să-şi facă de cap o companie românească prin America
şi să vedem că FBI şi CIA stau şi se uită!...
Rudolf Giuliani a fost
primar al orașului New York în perioada 1994-2001, în mandatul său
având loc atentate grele în America. Înainte de a fi primar în
New York, Giuliani, a fost un strălucit procuror federal și avocat
anti-mafia, la mijlocul anilor '80. Giuliani s-a aflat printre cei
care au contribuit la condamnarea a opt dintre cei mai importanţi
mafioţi ai vremii, printre care Anthony "Fat Tony"
Salerno, Anthony "Tony Ducks" Corallo sau Carmine "The
Snake" Persico, capii puternicelor familii Genovese, Lucchese și
Colombo. Oare pe-atunci Rudy lucra fără sprijinul CIA şi FBI?
Întrebare retorică,
dar voi trebuie să vă faceţi praf serviciile secrete. La ce vă
mai trebuie? Nu aţi aderat la NATO, nu are UE destule?...
Şi aşa, ca o boare
condensată pe clinchetul cătuşelor, scrie Liviu pe Facebook, ca
tot nărodul, cu multă amărăciune:
„Președintele
Iohannis nu mai poate pretinde că nu e nimic grav sau că încă nu
a lecturat scrisoarea domnului Giuliani. O astfel de poziție nu ar
face decât să întărească percepția publică larg răspândită
că domnia sa este tributar Statului Paralel, pe care l-a protejat
până acum. La fel de revoltătoare este și reacția celui care ar
trebui să reprezinte interesele României în Statele Unite și care
a folosit numele ilustrului senator John McCain, în încercarea de a
acoperi adevărurile dureroase din scrisoarea domnului Giuliani.
Domnul Maior și-a depășit în mod clar mandatul, iar din acest
moment nu mai poate fi privit cu încredere de partenerii americani.
Salut decizia Ministerului de Externe de a-l chema să explice
această ieșire în decor și sper ca măcar de această dată
președintele Iohannis să facă ceea ce este în interesul
României”, a scris Liviu pe Facebook.
Sare şi şogunul
Justiţiei şi vrea să-l epureze pe procurorul Augustin Lazăr.
Ministrul Tudorel Toader a declarat că nu se susţine afirmaţia
potrivit căreia evaluarea procurorului general al României,
Augustin Lazăr, poate fi considerată o formă de presiune
exercitată în legătură cu soluţionarea unor dosare referitoare
la protestul din 10 august, respectiv la dosarul Revoluţiei, în
condiţiile în care acesta din urmă trenează de foarte mult timp.
Deci şi dosarul "10 august - bastoane peste ochi" se poate
duce după revoluţia lui Ion Iliescu. Şi nici scrisoarea lui Rudy
nu are legătură cu "lucrarea" lui Augustin Lazăr. Nuuu!
Că nici Rudy nu se referă la Bechtel. Nu.
Şi în acest moment
dialectic din preapolitica română, aruncă şi Washingtonul cu
balega în ochii lui Liviu:
”Guvernul SUA nu
comentează opiniile sau concluziile unor persoane fizice, cetăţeni
americani.(..) Aşa cum s-a menţionat în declaraţia comună a
Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti şi a principalilor parteneri
europeni ai României, din 28 iunie: Până recent, România a
demonstrat un progres considerabil în combaterea corupţiei şi
construirea unui stat de drept eficient. Îi încurajăm pe români
să continue pe această cale. Urmărim cu atenţie schimbările la
codurile penal şi de procedură penală şi ne menţinem
îngrijorarea că mai multe dintre ele pot împiedica cooperarea
internaţională în domeniul aplicării legii şi pot afecta negativ
lupta împotriva unei serii de infracţiuni”, se arată în
răspunsul ambasadei americane.
Şi doar le-a cântat
George Maior cu instrumentele din dotare că Rudy nu mai înseamnă
nimic în politica de stat americană.
A rămas o legendă
care trebuie întreţinută.
Cu mulţi bani...
Se confirmă: Giuliani
a luat bani pentru scrisoarea trimisă lui Klaus Iohannis
Rămâne cum am
stabilit? Rudy a luat șpagă de la Liviu!
Iată că HotNews
anunță că Rudy Giuliani a fost plătit de o firmă globală de
consultanță pentru a trimite președintelui României scrisoarea ce
contrazice poziția oficială a guvernului SUA, scrie Politico.eu.
Giuliani a declarat că
scrisoarea ”s-a bazat pe un raport pe care l-am consultat”,
realizat de fostul director FBI Louis Freeh, care conduce o firmă
globală de consultanță, called Freeh Group International
Solutions.
”Ei îmi plătesc
onorariul”, a spus Giuliani despre Freeh Group. Rudy Giuliani nu a
spus cu cât a fost plătit sau dacă Freeh Group i-a plătit
serviciile pentru un client. El i-a redirecționat pe jurnaliștii
politico.eu către Freeh Group, care nu a răspuns la întrebări,
deși s-au făcut mai multe solicitări.
SUA se delimitează de
scrisoarea lui Giuliani, care nu ocupă nicio funcție în statul
american, transmite ambasada SUA la București, potrivit Digi 24. Mai
mult, purtătorul de cuvânt al misiunii diplomatice transmite că
SUA urmăresc cu atenție schimbarea codurilor penale și arată că,
până recent, România a făcut progrese considerabile în lupta
anticorupție, guvernul american încurajându-i pe români să
continue pe aceeași cale.
Este deci o șpagă
globală ca să-l scoată pe tușă pe George Maior, ca să ne
bucurăm de amnistierea borfașilor din mafia roșie, iar ei să ne
conducă pe mai departe nestingheriți.
Gabi Firea trage cu
praştia în popândău!
Cât timp mămăliga
noastră se cruzeşte, tot din interiorul mafiei roşii vine
muşcătura de nevăstuică: primăriţa Gabriela Firea iese la atac.
Mai s-o pup de bucurie! Este, mă!... Tot ei înde ei, dacă noi am
rămas nişte mămăligi...
După ce a făcut nunta
feciorului în palatul lui Nicolae Ceauşescu de la Snagov, Liviu
şi-a adunat slugoii din nou tot la palatul lui Nicolae Ceauşescu,
dar de la Neptun. Neamul prost trebuie să etaleze că se trage tot
de-acolo. Şi le-a reuşit...
Totul ar fi fost
perfect, dacă nu se sluţeau la Liviu două muieri bărbate: după
ce a rămas "fără coledzi", Abramburica a scris o
scrisoare deschisă, prin care cere demisia lui LIviu din frunte;
pentru că şacalii din Partidu lu Mukles au vrut să-i arunce în
cap ordinul semnat de perfecta Cliseru din 10 august pentru ca apoi
să nu mai scoată capul în târg, Gabrila Firea deschide uşa
bordelului din partid şi le aruncă balia cu zoi în ochi: "Nu
vreau să-mi fie rușine să ies pe stradă", a explicat
primăriţa Şi l-a ochit pe popândău drept în mustaţa lui de
sfaiog:
”Eu am apărat niște
principii, percepția României în străinătate. Nu vreau să-mi
fie rușine să ies pe stradă. Dacă au fost greșeli, le putem
corecta. Nu cred că este normal să fim solidari în ceva ce este
greșit. Am crezut că o va retrage el pe Carmen Dan, salvând
prestigiul țării, al guvernului, al instituțiilor. I-am spus de
ieri toate aceste lucruri, am vorbit calm, liniștit. Îmi pare rău
să o spun, dar relația mea cu dl. Dragnea este una tensionată. Mie
mi se reproșează mereu că sunt prea nouă în partid și în
politică".
„Nu ştiu dacă este
adevărat ce s-a zis aici legat de d-na Dan, dar dacă e aşa, să
îşi asume responsabilitatea", a spus Marian Oprişan în CExN
al PSD.
Intervenţia liderului
PSD Vrancea a avut loc după ce vicepreşedintele PSD Gabriela Firea
a cerut în şedinţă retragerea sprijinului politic pentru
ministrul de Interne, Carmen Dan, pentru intervenţia în forţă a
Jandarmeriei la protestele din 10 august. Însă baronul de Vrancea
s-a fofilat: a plecat înainte de vot şi Gabriela Firea a rămas
singură în faţa maimuţelor lui LIviu.
Iar când a ieşit în
faţa ziariştilor cu şomoiogul aprins, nici popândăul nu mai avea
curajul să mai apară în faţa ei:
"Trebuie să vă
explic contextul. Eu am luat cuvântul şi le-am transmis colegilor
mei faptul că am vorbit ieri cu Corina Creţu, comisar european,
care mi-a relatat o discuţie cu domnul Juncker şi colegii săi,
faptul că aceştia şi-au exprimat îngrijorarea faţă de situaţia
politică din România şi situaţia din 10 august, faptul că nu e
apreciat de alte state europene, apreciind că intervenţia
jandarmilor a fost corecta până la un punct în are avea loc
apărarea clădirii Guvernului. Nu au fost de acord ca manifestanţii
care nu au fost violenţi au suportat gaze lacrimogene şi erau de
ajuns alte măsuri mai blânde. Practic extragerea celor care aruncau
în jandarmi", a spus Gabriela Firea.
Ea susţine că a avut
aprobarea Corinei Creţu să discute în şedinţa Comitetului
Executiv al PSD de la Neptun. Că şi pupila Bătrânului Edecar şi
a generalului Colin Powell va avea nevoie să-şi depună candidatura
din nou pentru Parlamentul European şi Liviu nu mai vrea...
"În 18
septembrie, în discursul său, Juncker este posibil să facă
referiri la situaţia din România şi la protestele din 10 august şi
să nu fie o situaţie confortabilă. Nu e uşor să vezi cum se
transmite pe plan extern o percepţie negativă. Am exprimat aceste
îngrijorări, ca primar general am subliniat că ce s-a întamplat
în 10 august a fost şi o vinovăţie a persoanei care coordonează
Ministerul de Interne şi care a încercat să paseze răspunderea
către prefectul Capitalei. Ca presa să speculeze ca e apropiat al
primarului ca a lucrat cu mine ca si consilier", a mai spus
primăriţa.
Gabi Firea susţine că
ministrul de Interne Carmen Dan a prezentat în CExN, în apărarea
sa, ”nişte xeroxuri însemnând mesaje pe SMS, pe Whatsapp între
prefect şi un secretar de stat în MAI, venind ”foarte pregătită”.
”Doamna ministru nu a
răspuns celor afirmate de mine deloc. A venit cu nişte xeroxuri
însemnând mesaje pe SMS, pe Whatsapp între dna prefect şi un
secretar de stat. Am întrebat-o pe faţă dacă ne spionează, dacă
ne ascultă convorbirile, dacă ştie ce vorbim pe mesaje. Nu mi se
pare normal într-un comitet executiv să vii ca argumentaţie cu tot
felul de aspecte derizorii, aspecte personale, mesaje printate de pe
Whatsapp, nişte discuţii personale între prefect şi un domn din
MAI, legat de proteste, de acţiuni”, a spus Gabriela Firea.
Ea susţine că i-a
atras atenţia ministrului de Interne că astfel de discuţii nu ar
trebui să aibă într-un for politic.
”Confirmând că are
o problemă personală cu mine şi cu dna prefect, a proferat tot
felul de lucruri neadevărate, a jignit-o, a făcut atacuri directe
la competenţele profesionale ale dnei prefect, deci a continuat tot
şirul de acuzaţii indirecte pe care le-a făcut până acum prin
faptul că în toate apariţiile publice a ţinut să sublinieze că
nu domnia sa, ci prefectul a fost cel care a dat ordinul de
intervenţie. A venit foarte pregătită. M-a surprins”, a adăugat
Firea.
Viorica Vasilica
moşmondea şi ea ceva pe la prezidiu.
”A fost foarte
conciliantă şi-i mulţumesc pentru această atitudine. Într-adevăr,
a spus că vor intensifica eforturile de a convinge Bruxellesul că
în România este democraţie, este este stat de drept, că
instituţiile nu au făcut nimic greşit şi că vor intensifica
practic această colaborare şi comunicare cu Bruxellesul”, a
declarat Gabriela Firea.
Ea a mai spus că
premierul le-a cerut să nu se termine şedinţa cu ”demisii sau
demiteri”.
Fosta secretară a lui
Liviu dă de bănuit, dar nu dă de gândit.
"Situaţia s-a
tranşat în Comitetul Executiv, prin vot. Este important ce s-a
discutat în Cex, eu pot lucra cu Primăria Capitalei. Aici nu vorbim
de persoane, ci despre instituţii", a declarat Carmen Dan, la
Neptun.
Ca orice mascul Alfa,
Liviu a ieşit ca vrăbioiul opărit dintre muieri: "Eu am
propus-o pe doamna Firea primar la Capitală, eu am susţinut-o.
Sigur, are un merit mai mult decât major pentru faptul că a fost
aleasă. Din partea mea, niciodată nu o să mă auziţi că o critic
pe Gabi Firea, că o să zic ceva rău de Gabi Firea. Nu pot să îmi
iau înapoi susţinerea pe care i-am acordat-o. Sper că va trece
peste această supărare', a afirmat Dragnea.
Noi sperăm că
popândăul a priceput adevăratul motiv de indignare al doamnei
primăriţe. I-l reamintim noi:
"S-a afirmat şi
în Comitetul Executiv că doamna prefect ar trebui să fie demisă
pentru cele declarate cetăţeanului care a venit peste dumneaei la o
terasă şi că ar fi spus acolo că doamna Dan şi domnul Dragnea au
minţit. Am aflat - şi îmi asum ceea ce spun - că acel episod a
fost pus la cale de doamna ministru, (...) tocmai pentru a o defăima
pe doamna prefect şi eu să sufăr politic, să nu mai fiu pentru
nimeni niciun fel de pericol", a fulgerat Gabi Firea, la
plecarea de la şedinţa CExN a PSD de la Neptun.
Dacă trece moldoveanca
mea la cormana partidului, gata, mă înscriu în PSD că nu se mai
poate: acolo e salvarea...
Tananica fratricidă şi
unitatea de monolit a partidului
„Oamenii cu un grad
cât de cât ridicat de inteligență nu cred în coincidențe”. Nu
este afirmaţia lui Platon, nici a lui Heidegger. Este aforismul
Gabrielei Vrânceanu Firea, care a fost chemată ca martor la
Parchetul General să dea cu toroipanul despre barbaria de pe 10
august 2018. Pentru mulţi români, ea este cioara albă din mafia
roşie: a recunoscut că "s-au făcut şi greşeli" în
acea zi. În timp ce Liviu şi compania dumisale o ţin langa: statul
paralel a vrut să dea o lovitură de stat vertical, jandarmii
săracii şi-au făcut treaba şi ce pui de bate au dat!,
protestatarii au încasat-o dar ei cu lumânarea au căutat-o, toţi
au primit gaze de calitate, cu certificate de garanţie în regulă,
şi tot ei s-au supărat. A murit un zăpăcit, dar era din Teleorman
şi avea el un dinte contra lui LIviu.
„A plecat cu gândul
să fie libertate pentru copiii noștri, să nu mai plece în
străinătate, să fie liberi în țara lor, să stea lângă
părinții lor", spune femeia lui Ilie Gâzea, mortul din
Teleorman.„Ne bagă pumnul în gură că a fost bolnav. Sigur, a
fost bolnav, dar nu bolnav de moarte. De când a inhalat gazele alea
i s-a făcut rău. A treia zi a bufnit sânge în pat. Așa trebuia?!
S-a dus și el să-și spună oful, că dacă ăla nu se duce și
nici celălalt nu se duce, atunci stăm cu toții acasă”. Şi tot
nărodul din România are ceva de împărţit cu Liviu, iar el săracu
nu ştie în câte să se mai împartă, ce să facă mai întâi. Nu
a reuşit să aducă gaze în oraşul Turnu-Măgurele, de unde era
bădia Ilie. Liviu păstra gazele pentru bucureşteni, pentru
diasporeni. Acolo era nevoie, nu la Turnu, la Zimnicea, la Roşiori...
Trebuia salvată patria.
Sare şi Gabi Firea din
baie că i-a forfecat careva prestigiul politic:
"S-a încercat ca
prefectul să fie scos ţap ispăşitor, dar ancheta va releva,
desigur, sunt subiectivă, faptul că nu are nicio vinovăţie. Nu
avea cum să aibă acces prefectul la secrete de serviciu şi ordine
militare. Nu avea certificat ORNISS şi acces la astfel de
informaţii. Nu a făcut altceva decât, la solicitarea
reprezentantului Jandarmeriei, să contrasemneze acel ordin, care
fusese deja scris întocmai de catre reprezentantul Jandarmeriei",
a spus edila.
Şi are de ce se
plânge:
„Din nefericire am
fost boicotată din prima zi cu marile proiecte ale Capitalei şi am
fost lăsată să rezolv probleme medii şi mici, iar toate marile
proiecte aveau novoie de avizare, pentru că noi nu am cerut bani,
aşteaptă şi trenează şi acum (...) Vreau doar să afirm încă o
dată că probleme precum fuziunea Elcen-Radet sau preluarea Centurii
Capitalei şi a metroului de către primărie nu sunt un moft al
Gabrielei Firea. Guvernul este format din colegi de-ai mei şi
lucrurile trenează şi am un sentiment că nu ştiu ce aşteptăm”,
a ricanat Gabriela Firea, la ieşirea de la Parchetul General.
Întrebată despre o
eventuală retragere a sprijinului politic din partea PSD, Gabriela
Firea a răspuns: „Sprjinul de la guvernare nu prea a fost şi nu
prea au ce să-mi retragă. Sprijinul politic ar trebui propus de
cineva şi aprobat de colegi. Eu nu cred că se va ajuge aici. Rămân
membru al acestui partid şi mă alătur colegilor mei care înţeleg
că lucrurile nu au luat-o pe făgaşul cel bun pentru că avem o
răspundere faţă de toţi românii”, a fulgerat Gabriela.
Nici securistă nu e.
I-a plăcut să fie deplin descoperită mereu, nu cum insinuează
duşmanii politici: „Eram la Bacalaureat la Revoluţie. Nu am fost
membră a PCR, nu am fost membră a niciunei structuri de securitate.
Sunt civil, nu sunt nici acoperit, nici descoperit, şi nimeni nu
crede aceste manipulări apărute pe tot felul de site-uri. Cred că
adevărul va învinge”, speră Gabriela Firea. Şi dacă partidul
nu vrea, ea candidează ca independentă.
Nu-i aşa că ne place?
Ca ea nu-i nimeni. Mi-aduce aminte de "scheleţii"
independentului Sorin Oprescu, prin care PSD a călărit şi
Bucureştiul atâţia ani. Şi poporul dăştept a crezut şi l-a
votat. E doctor!, auzeai frecvent. Şi mafia şi-a schimbat mereu
feţele. Vreţi un independent? Vine Gabi Firea.
Iar noi continuăîm să
ne facem mendrele ca în maneaua „naşului Nicu Bădălău”
despre tinerii noştri umiliţi printre străini, umiliţi şi de
interlopa brunetă, folosită pentru descurajarea majorităţii
etnice. La fel ca pe vremea "deschiaburirii"...
Nu e de râs. Este o
reală chestiune de securitate naţională...
Primărița denunță
„șobolănismele” lui Liviu Dragnea!
Adică am putea deduce
că Liviu este un... șobolan. Fără alte farafastîcuri. Cum e
posibil? Este aici un delict politic de lezmajestáte. Câte poate să
mai îndure și Liviu? Primărița s-a aruncat asupra lui ca o
zmăoaică. Liviu nu știe cu cine și-a pus boii în jug și o să-i
scoată fără coarne. Există vreo moldoveancă să piardă un
conflict cu vreun bărbat? Nu prea. Elena Udrea e pe plus pe toate
liniile. Elena Lupescu era din Iași și l-a pus pe Carolică cu
botul pe labe. Ana Pauker era din Codăiești, Vaslui. Sigur, ea a
pierdut în confruntarea cu Ghiță Dej, dar nu a ajuns la canal.
Însă Gabi Firea e alt frasin, e lemn de lucru. Încă... O prietenă
de-a ei mi-a spus că primărița „joacă tare”, că Liviu
suportă ca să aibă candidat puternic la președinție, că Liviu
ar fi calul troian al lui Traian, ca să distrugă PSD din interior,
iar noi stăm și ne uităm în gura lor...
Nimeni nu și-a permis
să fluiere în fața ayatollahului. A sfârâit ceva Grindeanu și
s-a ales cu leafă de 11.000 de euro pe lună. La fel și Tudose ăl
mare. A mai zis vreunul ceva? Mukles!
Politrucul român nu
trebuie atacat la două lucruri, că te-ai ars: la cultură și la
prestigiul politic, chiar dacă el nu are nici una, nici alta.
”Mi s-a adus o
acuzație pe care aș vrea să o numesc diabolică, a ripostat Gabi.
S-a transmis către colegi, către români, către mediul de afaceri,
către exteriorul și interiorul țării și anume că primarul nu
are nicio problemă, că totul este roz în București, se și vede,
dar este purtătorul de cuvânt al celor care se opun grațierii și
amnistierii. Mi se pare fantastică, noi nu am discutat niciodată în
CEx despre asta, a discutat Dragnea cu câțiva apropiați. În
principiu, nu sunt împotriva niciunei legi, din niciun domeniu, nici
măcar grațiere și amnistie, dar totul trebuie să fie în deplină
legalitate, astfel încât să nu compromitem România, întreaga
echipă guvernametnală și PSD să iasă rușinos din istorie. Nu
m-am opus, dacă este legal, consolidat juridic, dar nu suntem de
acord cu fanteziile, improvizațiile juridice care înțeleg că se
pun la cale. (...) S-a declanșat o campanie de defăimare a mea în
mediul online și în discuțiile de la om la om. Vom deconta toți,
nu doar un om. Fac apel la colegii mei să înțeleagă că orice
invenție juridică ne poate duce pe toți în haos, să solicite
deplină legalitate”, a precizat Gabi Firea, într-o conferință
de presă. Liviule, tu știi în ce te-ai băgat? Mai bine îi dădeai
două palme lui Iohannis. Mă rog, te urcai pe masa de la CSAT...
A început să
folosească formula ireverențioasă „Dragnea”, în loc de
„domnul Dragnea” sau „Liviu Dragnea”. E prea de tot. Este o
desconsiderare totală pentru cei care au habar de bunele maniere.
Nu-i spui niciodată unui om doar pe numele de familie, dar
majoritatea jurnaliștilor nu cunosc nici această regulă
elementară. Ei pun și în titluri: „Iliescu a făcut, Băsescu a
stricat, Iohannis a dres...” În sfârșit, edila a aruncat
hățurile și i-a cerut lui Liviu s-o taie.
”Am spus că un pas
în lateral din partea lui Dragnea ar fi benefic pentru România, și
pentru PSD, dar aceste lucruri trebuie discutate statutar, asumate
public. Nu sunt de acord să înceapă o disidență informală în
partid, care nu ar face altceva decât să macine partidul din
interior (...) PSD ar deveni trei partide mai mici - unii cu Dragnea,
unii cu Firea și alții la mijloc care nu știu ce să facă”, a
afirmat ea.
Și culmea tupeului!
l-a făcut și șobolan.
”Întordeauna voi
respecta decizia colegilor din partid și dacă eu voi avea de
suferit politic de pe urma declarațiilor mele, de asemenea, voi avea
curajul să spun în comitetul exectiv, în comitetul executiv, prin
reacții publice, nu lucrări subterane, nu-mi plac șobolănismele.
Am avut suficient parte de ele până acum din partea celorlalți
care pe față spun că totul e bine și pe dedesubt... șobolăneală.
Nu vreau ca eu să mă alătur acestui stil de management
politic.Nu-mi plac șobolănismele, am avut parte de destule”, a
adăugat Gabi Firea.
A spus că este un
dictator, a vorbit despre ”campaniile de intoxicare marca Dragnea”
și, mai ales, a umblat la statul paralel: ”S-a spus că aș fi
fost confiscată de statul paralel (...) Eu mă luptam cu Traian
Băsescu când alții tăiau porcii cu statul paralel”, a precizat
ea.
E prea de oaie!
Și totuși, de când o
așteptam pe Gabriela, o excelentă jurnalistă altădată. Până a
dat arivismul și peste ea. De aceea, n-aș vrea să aud că repetă
ce spunea mai anțărț un clasic al preapoliticii românești:
"Eu sunt de 17 ani
în partid şi îmi aduc aminte că şi atunci era o problemă.
Organizaţia de Bucureşti nu ai cum să o modifici, nu ai ce să-i
faci. Nu merge la organizaţia de Bucureşti să fie un pămpălău.
Nu poţi să conduci organizaţia de Bucureşti decât dacă poţi şi
dacă eşti bun, că altfel te ejaculează imediat. Te ejaculează...
Adică te ejectează"...
Adevărata faţă a lui
Plahotniuk - Io vreu s-o mai ţîu oleacî!...
Fraţii de peste Prut
nu-i lasă pe fraţii de pesre Prut să treacă Prutul...
Iată că a venit
momentul s-o vedem şi pe asta. S-a suit scroafa în copacul de pe
malul Bîkului! Acum, Plahotniuk le-a interzis unioniştilor din
România să mai meargă la fraţii lor. De parcă ar fi fost ruşi.
Sau ucraineni. (Lasă că nici Iohannis nu s-a purtat cu ei mai
omeneşte când au venit pe la Cotroceni, nu le-a oferit măcar nişte
scaune acestor tineri frumoşi...).
Dar acum, Chişinăul a
făcut-o de oaie. Nu ţi-e ruşine, Plahotniuk? Românii au devenit
duşmanii Basarabiei? Când vor sparge frontiera, unde vei intra?...
Ministerul de Externe
de la Bucureşti începe să susure în vârful picioarelor. Am vrut
să spun domnul Meleşcanu stă pe catalige. Dacă ar fi mai înalt,
deştele de la picioare l-ar face şi mai lung şi... adecvat în
limbajul dumisale conform partidului:
"Ambasada României
în Republica Moldova s-a autosesizat cu privire la existenţa unui
grup de cetăţeni români care, la data de 27 august 2018, au dorit
să intre pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi cu privire la
comunicatul de presă transmis de Poliţia de Frontieră a Republicii
Moldova. Conform precizărilor instituţiei menţionate, "cetăţenilor
români, care fac parte din Marşul Unirii, nu li s-a permis trecerea
frontierei de stat, fiind întorşi la intrarea în Republica
Moldova. Motivul interzicerii este perturbarea ordinii publice în
zona de frontieră, cu încălcarea regimului punctelor de trecere.
Menţionăm că aceasta a fost o decizie a autorităţilor Republicii
Moldova, iar Ambasada României la Chişinău urmăreşte ca în
dialogul cu autorităţile din Republica Moldova drepturile
cetăţenilor români să fie respectate, în conformitate cu
reglementările interne din acest stat şi obligaţiile
internaţionale ale Republicii Moldova", menţionează MAE.
(Dacă "te-ai
sesizat", de ce să te mai şi "auto-sesizezi"? Nu e
penibil? Corect era "Ambasada s-a sesizat" şi atât...).
Platforma Unionistă
Acţiunea 2012 a transmis luni un comunicat de presă în care arată
că 35 de interdicţii de intrare pe teritoriul Republicii Moldova au
primit cetăţeni români care participă la Marşul Centenarului.
Aşa că scroafa de pe
malul Bîkului s-a suit în gorunul lui Ştefan Cel Mare de frica
pestei româneşti. Daaa. De la Bucureşti vine pericolul. Nu de la
Moscova, nu de la Kiev!
Aşa că, între
Voronin şi Plahotniuk, există o singură diferenţă: al doilea
este mai pervers. Ambii au devenit captivii unor forţe de largă
apartenenţă transnaţională. Nici într-un caz ruseşti... Aşa se
face că Voronin nu a păţit nimic pentru crimele din aprilie 2009,
pentru jafurile din bănci ale feciorului Oleg Voronin. Plahotniuk
este ocrotit de legile Ţahalului până la Casa Albă, iar Ilan Şor
a zbughit-o la Ierusalim. Chiar dacă acesta este primul vinovat de
dispariţia miliardului de dolari din banii basarabenilor, chiar dacă
el i-a dat şpagă lui Vlad Filat ca să cedeze aeroportul din
Chişinău Israelului, să avem şi noi, n'aşa, un debuşeu
strategic... Estimp, urmaşii arcaşilor Măriei Sale de la Orhei
strigă "Drieptati pientru Şor! Libiertati pientru Şor!",
iar românul verde prea învârtit Vladimir Filat putrezeşte în
puşcărie.
A cercat şi el cu
deştu...
Să nu ne amăgim.
Plahotniuk e mai parşiv decât Voronin. Urmează acelaşi principiu
ca şi generalul de miliţie sovietică: "Ghiţălu diştept
suji di la douî vaşi..." UE şi România, iar cu Rusia trei...
Pe de altă parte, el nu vede cu ce nănăi are de-a face la
Bucureşti?...
Ce speranţe mai avem
la Chişinău? Maia Sandu sau Andrei Năstase? Nişte făcuţi, nu
născuţi să se bată pentru drepturile românilor din Basarabia?Să
fim serioşi. Ei vor doar "intiegrari europeanî", "Jios
Plahotniuk!", le pute când amintesc de România. Dacă vor să
scape de corupţie, dacă ţin să adere la Uniunea Europeană şi să
scape de Plahotniuk, unica opţiune este reunificarea.
Singurii care au rămas
în tranşeele reîntregirii naţionale: Anatol Şalaru, Eugen Tomac,
Dorin Chirtoacă, doamna Vitalia Pavlicenco, preşedinta Partidului
Naţional Liberal, prima formaţiune care a trecut în statut
reîntregirea naţională a românilor, doamna Ana Guţu - şi ce
femeie deşteaptă!, Nicolae Dabija, Constantin Codreanu, Mihai
Ghimpu şi, cu voia lui Klaus Iohannis, Traian Băsescu, iutele
chiperi care va face multe zile fripte unora de pe malul Bîkului...
În rest, pleavă şi
puzderii, cum spunea Eminescu...
Republica Molotov se
întoarce pe vremea lui Voronin
Platforma Unionistă
Acțiunea 2012 vă informează că situația la punctele de trecere a
frontierei dintre România și Republica Moldova este dificilă,
liberă trecere având doar acei cetățeni care nu sunt suspectați
că vor participa la manifestația pentru Unire de sâmbătă, ora
12:00, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău.
Sute de cetățeni ai
României sunt întorși din drum de grănicerii Republicii Moldova,
din motive inventate, de la interdicție în Republica Moldova până
la sistemul informatic care nu poate procesa documentele de călătorie
ale cetățenilor Uniunii Europene. Astfel de cazuri nu s-au mai
întâmplat din martie-aprilie 2009, în perioada guvernării
comuniste a lui Vladimir Voronin.
Pe această cale,
Acțiunea 2012 vine cu rugămintea de a reflecta prin intermediul
canalului dvs. mass-media aceste încălcări pe care le
monitorizează îndeaproape și vă invită să participați la
mitingul pentru Unire din Chișinău, acolo unde se va încheia, după
două luni de mers pe jos 1300 de km, pe traseul Alba Iulia-Chișinău,
Marșul Centenarului. Deplasarea se va face cu autocarul vineri, ora
20:00, din fața Hotelului Intercontinental.
Au avut dreptate
judecătorii de la Chişinău când au anulat votul popular?
Judecătoarea Rodica
Berdilo de la Chişinău a dat o sentinţă care a fost respectată
de alte două complete de judecată, inclusiv la Curtea de Apel din
Chişinău. Prin sentinţa ei, s-a anulat votul popular.
"Eu însă m-am
condus strict și fără excepții de prevederile legii, în speță
Codul Electoral, care prevede la art.47 alin.(8) că în ziua
alegerilor şi în ziua precedentă alegerilor nu se admite nici un
fel de agitaţie electorală, cuvântul cheie fiind ”nici un fel”",
şio+a explicat judecătoarea sentinţa.
Nu era obligată să
explice, dar a făcut-o.
Iată ce a spus Andrei
Năstase după ce a votat:
„Am venit la vot
pentru că este responsabilitatea celor care țin la acest oraș și
țară. Am votat cu încredere, cu speranță, pentru un viitor mai
bun la noi acasă. Am votat după propriile valori, am votat pentru
adevăr, pentru demnitate, pentru asumare, pentru că doar așa putem
făuri democrația, făuri statul de drept, așa vom făuri
libertatea noastră. Vom avea oameni care-și doresc să rămână
acasă,în țară, iar exosul îl vom face să înceteze. Am votat cu
foarte multă încredere în ceea ce numesc eu discernământ. Am
încredere în chișinăuieni că și vor alege un primar demn,
curajos, cu o viziune clară, ce-și propune drept prioritate
transformarea primăriei într-o instituție în slujba cetățeanului.
Am același mesaj
pentru toți alegătorii, invit în această zi pentru noi toți să
iasă la vot, ieșiti la vot masiv, luati-vă prietenii, vecinii și
ieșiți la vot. Prezența noastră masivă la vot este spaima
guvernării, votați cum vă dictează conștiința. Este esențial
ca numărul celor care votează să fie foarte mare, doar așa vom
avea alegeri democratice. Orașul nu trebuie stăpânit, ci iubit.”
Aşa arată "agitaţia"
lui Andrei Năstase din uiua votului.
Cine a greşit aici?
Atacuri primitive
contra unioniştilor în Republica Molotov
După ce i-au ţinut
trei zile la frontieră pe tinerii români care veneau pe jos tocmai
de la Alb Iulia, oficialii de la Chişinău au găsit explicaţia
pentru această mârlănie: "probleme tehnice". Până la
urmă, le-au dat drumul, dar nu şi lui George Simion. Veneau trei
autocare de la Iaşi. Miliţienii lui Plahotniuk le-au blocat la
intrarea în Chişinău şi le-au dus într-o direcţie necunoscută,
fără oameni. Doar cu şoferii. Mai aveau puţin şi pretindeau că
au descoperit în autocare nişte mitraliere, tunuri, aruncătoare de
grenade şi, evident, droguri. Constantin Codreanu, deputat în
Parlamentul României, s-a dus să-i întrebe pe agenţi de ce au
sechestrat autobuzele. Drept răspuns, miliţienii i-au bătut pe
toţi, l-au maltratat pe deputatul Constantin Codreanu. (E foarte
straniu că presa din România tace, se ocupă de Liviu, ce-a mai zis
Mulguţa de Iohannis). În seara de 1 septembrie, unioniştii au adus
corturi ca să înnopteze acolo pentru a doua zi. Oamenii lui
Plahotniuk au lăsat în beznă piaţa centrală din Chişinău.
Tot din motive tehnice.
Plaha a împuşcat acum
mai multe potîrnichi dintr-un foc: i-a pus cu botul pe labe (crede
el) pe unionişti, le-a arătat motanul şi bolşevicilor lui Igor
Dodon că, la o adică, apar "probleme tehnice", i-a
avertizat şi pe ruşi să nu vină în Republica Molotov că are el
ac şi de cojocul lor.
Întreprinderea
Municipală Lumteh a transmis că a fost un scurtcircuit în zonă.
Cu nănăii de la
Bucureşti merge...
Unioniștii au reveni
astăzi, 2 septembrie, în Piața Marii Adunări Naționale pentru a
încheia Marșul Centenarului cu o horă a Unirii. „Unirea pentru
copiii mei, pentru viitorul nostru și viitorul lor. Vă mulțumim
celor care au aprins flacăra Unirii”, „Unirea se va înfăptui”,
sunt câteva dintre mesajele participanților la Marea Adunare
Centenară.
Inițiativa
unioniștiilor vine după ce ieri, 1 septembrie participanţii
Marşului Centenar s-au întâlnit în Piaţa Marii Adunări
Naţionale pentru a marca 100 de ani de la Marea Unire, însă
Adunarea Centenară a fost perturbată de blocarea celor trei
autocare, destinate unei expoziții în PMAN.
„Flacăra Unirii va
rămâne la Chișinău, ca simbol rezistenței al celor 100 de
tineri, care au adus-o de-a lungul unui traseu cu o lungime de 1 300
de km, împărțit în 11 etape, a câte 300 de orașe și sate din
România și R. Moldova”, a declarat unul dintre organizatorii
Marșului Centenar într-un Video Live realizat de 10TV.
A fost maltratat un
deputat al României la Chişinău şi Bucureştiul tace, are alte
probleme. Tehnice! Cu Gabi Firea.
Plahotniuk îngheaţă
relaţiile cu România. Ce aşteaptă Bucureştiul?
Nu ştiam de ce
Vladimir Plahotniuk şi-a trimis haidamacii să-i snopească în
bătaie pe unionişti, aşa cum a făcut aliatul Liviu într-ale
social-democraţiei europene: intră în campanie electorală şi
întoarce spatele României. Gata, se comportă ca Voronin. Semnele
au apărut chiar în ziua de 23 august 2018, într-un interviu
acordat pentru agenţia IPN. Important e să citim printre rânduri,
Plaha îi pune pe români alături de ruşi ca profitori:
Reporter: - Ce înseamnă
pro Moldova? La ce schimbări să ne aşteptăm în toamnă?
Vladimir Plahotniuk: -
Timp de 27 de ani, toate partidele din Moldova s-au declarat pro ceva
din exterior. Unele au fost pro europene, altele pro unire, altele
pro ruse şi aşa mai departe. Nici un partid nu a fost în mod real
pro Moldova şi pentru moldoveni, toate s-au agăţat primordial de
un reper extern şi au jucat această carte a rezolvării problemelor
moldovenilor prin soluţii magice în exterior. Noi credem că este o
abordare depăşită şi a venit momentul ca PDM să-şi definească
mai clar poziţionarea şi să aducă un model de lucru bazat pe
rezultate şi eficienţă, pornind strict de la agenda reală a
cetăţenilor şi nu de la chestiuni geopolitice, sentimentale şi de
alt tip.
Moldovenii prea mult au
fost hrăniţi timp de 27 de ani cu iluzii şi geopolitică, este
momentul să dăm la o parte această abordare şi să ne întoarcem
acasă, să ne curăţăm întâi gospodăria noastră şi să o
punem la punct, apoi să ieşim în lume curaţi şi gata de noi
evoluţii. Ani de zile politicienii noştri s-au dus la Bruxelles sau
la Moscova şi de acolo le transmiteau moldovenilor „iată ce bine
e aici, o să vă ducem şi pe voi”. Dar moldovenii noştri aveau
probleme acasă, nu le ardea lor de experimente, ei aşteptau ca
politicienii să vină să lucreze acasă, nu să le transmită
salutări din birourile de la Bruxelles sau Kremlin.
Partidele noastre au
aşteptat tot timpul ca europenii, americanii, românii sau ruşii să
le rezolve problemele din ţară şi ele doar să strângă voturile
la alegeri. Asta a făcut ca unii din exterior să profite de
situaţie şi, uneori, să se implice inadecvat în politica internă
a Moldovei, văzând cât de naivi şi dezorientaţi sunt unii
politicieni moldoveni. Dacă vrem însă să evoluam cu adevărat, nu
trebuie să aşteptăm să ne facă alţii curat în ograda, că ne
vor face aşa o curăţenie încât ne vom simţi nişte străini în
curţile noastre şi nu vom mai dori să stăm în ele.
Noi am început deja să
schimbăm paradigma în relaţiile externe. În altă ordine de idei,
Republica Moldova, pentru prima dată în istoria sa recentă,
dintr-o ţară vulnerabilă la influenţele externe, a început să
se impună, chiar dacă încă modest, a început să aibă poziţii
clare şi să le susţină cu fermitate atât în raporturile
geopolitice regionale, cât şi în cele internaţionale.
Planul lui Trump pentru
România în imaginația unora... o prostioară.
Trump (Das Trump,
trompetă, în germană) este om de afaceri, rapace, și are un
singur plan: să aducă, dacă se poate, cât mai mulți bani în
America lui. Restul e gargară. Iar generalii noșrtri, care ne
aranjează ei destinul nostru ca pivot „între Mări”... Cine-i
ascultă pe ei în acest context? Nimeni. Contează numai cei care
conduc serviciile, armata și... transnaționalele.
Iar România-pivot este
o glumă bună. Asta-i obsesia Varșoviei să stăpânească pământul
dintre cele trei mări, dar și ea a luat-o peste ochi. Anul trecut,
a venit Trump la Varșovia și polonezii au propus să-l primească
la un miting în Piața Mareșalului Józef Klemens Piłsudski,
autorul ideii Spațiului dintre cele Trei Mări, controlat de
Polonia. Înțelegând ce se întâmplă, americanii au refuzat acel
loc al mitingului și au impus folosirea altei piețe din Varșovia.
Da, America poate
folosi Polonia și România cu Ucraina contra Rusiei, dar sub comandă
americană. Pe de altă parte, America nu va dori niciodată să
împingă iremediabil Germania în brațele Rusiei. Ar fi un dezastru
pentru interesele ei strategice, dar și pentru ale noastre.
Tehnologia germană cu resursele rusești ar fi o simbioză pe care
Fuhrerul doar o visa. Și nu a putut face nimic fiindcă America a
intrat de partea Rusiei în război, nu numai de dragul evreilor
sovietici...
Pe de altă parte,
America și Europa au un adversar comun ca un vierme inelar uriaș:
China. Trump a cerut companiei Apple să producă în America, nu în
China. Să plătească impozite și salarii în America, . Așa că
nu se știe dacă Apple va mai face un profit anual de 200 de
miliarde de dolari pe produse făcute în China și vândute în
Statele Unite ale Americii. Și Apple este doar un exemplu de
multinațională care va plăti bine ca să poată zburda și pe mai
departe prin Extremul Orient. Trump este om de afaceri și înțelege
perfect interesele marilor companii.
România poate profita
de contextul geopolitic ca să nu nimerească din nou între cele
două pietre de moară - Rusia și Germania. Pentru asta, avem nevoie
de un joc politico-diplomatic magistral.
Cu cine? Cu VV? Ea este
imaginea perfectă a României compromise de politrucii actuali. Țara
noastră nu poate impune, nu poate propune nimic fiindcă nu gândește
și nu face nimic, ca Polonia sau Ungaria, care fac niște trăsnăi,
dar fac ceva. Pe plan mondial, România a ajuns ca VV: România nu
știe să ceară nimănui nimic, așa cum Dăncilă „nu abrogă pe
nimeni”. Să n-o băgați în „Spațiul dintre Mări” că cine
știe unde nimerește. Dar a promis ferm că stă ea de vorbă cu
Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, și-l pune ea
la punct. ”Nu în ideea de a scuza pe cineva, de a abroga pe cineva
despre o vină…”.Se referea la ciomăgeala din 10 august, când a
fost omorât un teleormănean la jandarmeriadă.
Da' mai dă-l dracului
că era bătrân și bolnav!...
Că bine zicea Liviu că
„jandarmii și-au făcut datoria, nu au încălcat legea”. Și
Viorica înfuleca magiun cu pâine, că sare n-aveau cei de la
Fabrica de povirlă din Argeș, tot un fel de chisăliță:
„Vreau să vă
felicit pentru munca dumneavoastră pentru că știu că în urma
unor rezultate … rezultatele obținute sunt în urma unei munci
depuse, a unei munci susținute.
Aș putea spune că
este unul din produsele care fac cinste României și care fac să se
vorbească … face să se vorbească despre România”.
Așa că mi se pare de
mare viitor planul lui Trump pentru România dacă se ocupă de el
Viorica Vasilica. O doamnă perfect calificată să spele perjele la
fabrica de povirlă din Argeș...
Regimentul
Transilvania, davai!
După ce i-a oferit lui
Igor Dodon o hartă a Moldovei istorice (cu tot cu Basarabia toată,
cu toată Bucovina toată, cu aceeaşi ieşire la Marea Neagră de pe
când acest "lac rusesc" se numea "Mare nostrum",
iată că Vladimir Putin mai vine cu o năsărîmbă: a botezat un
regiment cu numele... Transilvania. În limbaj militar, se traduce
aşa: acest regiment va fi pregătit pentru invadarea Transilvaniei.
Sigur că am putea şi noi să botezăm regimentul "Scorpionii
din Videle" cu numele "Cecenia". Din douiă motive: în
Videle nu mai trăiesc scorpioni sub nasul cobrei, iar Cecenia chiar
a fost invadată de Rusia la sfârşitul veacului al XIX-lea. Şi
deci Moscova nu are niciun drept în Caucaz, spre deosbire de noi în
Transilvania...
Cam în aceeaşi
perioadă, Aaron Wess Mitchell, un consilier al secretarului de stat
din SUA, spunea la Bucureşti că trebuie să dăm gazul din Mare
Neagră la unguri. A treia zi, şeful diplomaţiei ungare striga de
la Washington că "trebuie făcute presiuni internaţionale
asupra României" ca să dea gazul Ungariei că ştie ea ce să
facă cu el. Astăzi, ungurii şi bulgarii, care nu au un dram de
hidrocarburi în pământul lor, plătesc gazul şi benzina mai
ieftin decât românii.
Cum să ne ocupăm noi
de asemenea fleacuri? Noi avem Comisia Ciordache pentru dosarele lui
Liviu Dragnea. Aşa că şi jurnaliştii se ocupă de-alde
Ciordache...
Prostia Americii și
mingea lui Putin
„Numai un popor prost
nu vrea să aibă relații mai bune cu Rusia...”, spunea Donald
Trump înaintea întâlnirii cu Vladimir Putin. Sau, și mai
semnificativ (sau... sugestiv) a scris pe Twitter ca tot politicianul
de pe gârlă din România:
“Our relationship
with Russia has NEVER been worse thanks to many years of U.S.
foolishness and stupidity and now, the Rigged Witch Hunt!”
Oare la ce prostie se
referă Trump? Să fie cumva momentul când America a semnat la
Budapesta tratatul cu Marea Britanie și cu Rusia pentru garantarea
integrității teritoriale a Ucrainei? Kievul ceda toate bombele
nucleare, dar să i se lase Crimeea, teritoriile prăduite din
Polonia, din România și din Ungaria sau Slovacia. Sau atunci când
omuleții verzi au pătruns în Crimeea și America pacifistului
Obama nu a mișcat un deget? Sau poate atunci când juniorul Bush l-a
lăsat pe Putin să invadeze Georgia? Sau când a luat Donbassul? Sau
când America a plecat din Irak și a lăsat acolo mână liberă
Iranului, adică tot Rusiei? Sau când Washingtonul l-a ajutat pe
Boris Elțin să-l omoare pe generalul Giohar Dudaev din Cecenia? De
unde și zicala „Pe cine nu laşi să moară nu te lasă să
trăiești...” Sau poate atunci când l-a tolerat pe Putin să-și
refacă forțele strategice și să se impună în Siria, adică la
porțile Iranului... Sau când juniorul Bush a refuzat să primească
Ucraina în NATO şi a permis Rusiei să facă presiuni şi chiar să
şantajeze fostele ţări socialiste, care voiau să intre într-o
lume normală?...
Se adună multe
prostii.Numai că Trumpy se referă la altceva: America trebuia să
fie și mai tolerantă cu Moscova, să-i ierte orice!
Vova a apreciat că
președintele american are dreptate în legătură cu prostia. Da,
America este de vină! Și i-a oferit lui Trumpy o minge de la
Campionatul Mondial de fotbal:
„Вот хочу
господину президенту этот мяч передать,
теперь этот мяч на его стороне” - „Vreau
să-i dau domnului președinte această minge, acum mingea este în
terenul lui”... Și această aroganță cruntă, făcută în fața
unui ciumpalak în politică, este considerată de unii o înaltă
artă politico-diplomatică. Dacă America a ajuns să se teamă,
chiar să se lamenteze în toată presa că Putin se joacă prin
ograda ei, că Putin decide cine va fi preşedinte la Casa Albă, în
timp ce serviciile speciale americane primesc lefuri cosmice, asta
este, înseamnă că mingea chiar este acolo. Mingea lui Vova este
acolo cât un meteorit și el centrează, el dă cu capul pe unde
vrea... Mai ales că americanii au grijă să-i arate și unghiurile
favorabile...
Viorel
Patrichi
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
